Archive for the ‘Social’ Category

Yarnell2013Octavian CURPAȘ

 

Incendiul din Yarnell, Arizona, care a fost foarte mediatizat în ultima vreme, a lăsat în urma lui câteva mii de hectare distruse, peste 200 de case arse şi 19 familii îndoiliate. Familiile celor 19 pompieri morţi la Yarnell, Arizona, vor primi ajutoare de deces standard, specifice angajaţilor care oferă prim-ajutor (first responders).

 

Familiile celor şase pompieri care erau angajaţi cu normă întreagă vor primi fiecare suma de 470.000$ şi până la 100.000$ pe an pentru tot restul vieţii al soţiei. Familiile celor 13 pompieri angajaţi cu jumătate de normă sau sezonieri vor primi fiecare suma de 328.000$ şi o compensaţie lunară bazată pe salariul avut. Nu vor primi însă ajutor lunar de urmaş, asigurare pe viaţă sau de sănătate. Cei 19 pompieri de elită care au murit pe data de 30 iunie, 2013, când flăcările au cuprins zona în care se aflau, au fost angajaţii unei staţii de pompieri din oraşul Prescott. Acestor ajutoare li se adaugă, potrivit cotidianului „The Arizona Republic”, milioane de dolari care continuă să fie donate familiilor îndoliate, de la diverse firme şi persoane private.

 

Ajutoarele de deces pentru soţiile, copiii şi părinţii profesioniştilor din Arizona sunt stabilite şi aplicate conform standardului, pentru cei care îşi pierd viaţa la datorie. Informaţiile despre ajutoarele de deces au fost furnizate joi, 18 iulie, de către Primăria oraşului Prescott, pe baza unei legi care presupune publicarea ajutoarelor oferite de către stat. Aproape toate ajutoarele financiare sunt exceptate de taxe. Organizaţia „The 100 Club of Arizona”, care sprijină familiile pompierilor, poliţiştilor şi paramedicilor răniţi sau morţi în timpul serviciului a donat de asemenea câte 15.000$ familiilor celor 19 pompieri. Membrii acestor familii au refuzat să ofere declaraţii de presă vizavi de ajutoarele primite. Locuitorii din Yarnell însă au declarat că sunt copleşiţi de ajutorul conaţionalilor care şi-au oferit suportul pe mai multe planuri pentru reclădirea gospodăriilor distruse de incendiu. Cel mai substanţial ajutor a venit de la o organizaţie publică numită „Public Safety Officer’s Benefit Programs”, care se află în parteneriat cu Departamentul de Justiţie şi agenţiile locale şi federale de siguranţă publică. Complementar ajutoarelor de la stat şi guvern, aproximativ 150 de persoane sau grupuri s-au oferit să adune bani pentru victimele incendiului de la Yarnell. Printre acestea se numără: Arizona Diamondbacks Foundation, Arizona Community Foundation, American Red Cross, United Phoenix Fire Fighters Association, Prescott Fighter’s Charities şi „The 100 Club of Arizona”, menţionată şi mai sus. În cazul celor care au fost căsătoriţi, compesaţiile vor fi primite de către soţiile lor, iar în cazul celor care nu au fost căsătoriţi, ajutoarele vor merge la părinţii sau copiii acestora.

Soţiile pompierilor vor primi ajutor financiar lunar atâta timp cât vor fi văduve, pierzându-şi anumite beneficii şi compensaţii lunare în momentul în care se recăsătoresc.

 

Octavian D. Curpaş

Phoenix, Arizona

 

MARILE PUTERI ŞI DEMOCRATIZAREA – CONDUCEREA LUMII

Posted by Gabriela Petcu On July - 20 - 2013

ROMAN-Viorel-wbViorel ROMAN

 

Studiu prezentat la cel de al

XXXVII-lea Congres Internaţional al Academiei Româno-Americane

Universitatea de Studii Politice şi Economice Europene „Constantin Stere”

Chişinău, Republica Moldova

4-9 iunie 2013

——————–
I. Lume depinde de occident, de IMPERIUL ROMAN, astăzi UE, USA, NATO, OECD, de Lumea întâia, a ţărilor puternic dezoltate. Centrul.


II. Lumea a doua, LIMES-ul Imperiului, trăieşte din impulsurile teologice, culturale, economice, ştiinţifice, militare ec., care pleacă de la Centru.

 

III. Lumea a treia subdezvoltată, sunt BARBARII, la care n-au ajuns Vechiul şi Nou Testament, ei sunt sclavii păcatelor, asistaţi social de la Centru.

 

***
1) Roma este punctul de plecare şi aspiraţia tuturor românilor. Acuma ei sunt la LIMES între Centru şi Barbari, numai formal în UE, pentru că Bucureştiul e încă în lanţurle grele ale duhovniciei şi soborniciei ortodoxiei moscovite şi constantinopolitane.


2) Transilvănenii au luat contact cu occidentul prin catolicismul maghiaro-german şi au suferit secole de a rândul până când Roma le-a întins în anul 1700 o mână de ajutor, aşa au ajuns ei la descoperirea originii romane şi au articulat programul naţional.


3) Moldovenii au luat contact cu occidental prin catolicismul polonez de la Cracovia în evul mediu. Fără ocupaţie militară şi asuprire cruntă că în Ardeal, aici s-a relizat cea mai reuşită simbioză culturală romano-occidentala, în afară de Şcoala Adeleană, care este etalonul încă neegalat al programului de emancipare naţională şi socială. Valahii au luat ultimii contact cu occidentul la Paris, în capitala sec. XIX. Protejaţi bine de influenţă din apus de turci, greci, ruşi şi sârbi, legăturile lor cu vestul au loc pe filieră culturală, iluminista, laică, franţuzească. Teologia catolică le este încă necunoscută.


4) Faptul că Bucureştiul e capitala acestor provincii diferite, în raport cu UE şi continuă politica greco-pravoslavnica antioccidentală, eludând proiectul Şcolii Ardelene, au dus la Ghinionul de a fi moldo-valah. Pentru că după Unire 1918, România trebuia să devină o dioceză a Romei. Decizia a fost alta: un patriarh ortodox îmbrăcat în alb a continuat linia greco-pravoslavnica, până când s-au prăbuşit artificiile culturale şi toată ţara. Cu toate astea, moldo-valahii cred că ei sunt modelul care trebuie urmat de toţi românii, nu modelul Corifeilor Şcolii Ardelene. Vechea dilema, Moscova, Athos sau Roma.


5) Astăzi românii văd că ţara lor merge într-o direcţie greşită, pentru că occidentul n-are încredere în greco-ortodocsi şi nici ei nu au încredere, poate că nici nu înţeleg ce vor de fapt occidentali de la ei. Şi ceea ce este şi mai grav, moldo-valahii vor în Europa, dar nu vor să continuie dialogul început în mai 1999 de Fericitul papa Ioan Paul ÎI la Bucureşti.


6) Din 2012 ardelenii au al treilea cardinal. Preafericitul Lucian Mureşan, pariarhul Bisericii Unite, este în Senatul de la Roma, condus de papa Benedict XVI. În peroada interbelică ardelenii aşteptau ca moldo-valahii să se coacă, adică să înţeleagă rostul orientării spre Roma. Rezultatul a fost însă pe dos, moldo-valahii i-au oprimat şi interzis, cu autorul Moscovei, pe uniţii ardeleni până în anul 1989, iar de atunci nu s-a schimbat mai nimic. De aici sentimentul penibil de timp pierdut şi de resemnare în tot estul.


7) Cu un patriarhat unit cu Roma şi celălalt oscilând între a doua şi a treia Romă, Constantinopol, Moscova, sau chiar a patra, Bucureşti… există şi alternativă ca ortotocsii moldo-valahii să se coacă sub oblăduirea UE/NATO, sau în cel mai rău caz, împreună cu grecii şi bulgarii să se elibereze de constrângerile, fără o comuniune cu Roma, de neînţeles a codului canonic romano-catolic actualizat şi modernizat, aşa zisul acquis communautaire al UE, şi să formeze un Bloc Ortodox, de la Moscova la Muntenegru.

***
500 de ani au supravieţuit moldo-valahi sub cea mai incompetentă administraţie din lume, cea turco-fanariota, 50 de ani sub cea sovietică. Acuma ei sunt în Europa numai aparent, pentru că noua statuie a lui Kemal Atatürk pe Calea Victoriei şi faptul că în locul Aeroflot-ului rus s-a instalat la Bucureşti Turkish Air pe Magheru sunt indicii mai sigure.

Moldo-valahii sunt în continuare provinciali turco-pravoslavnici, chiar dacă bacşişul se cheamă acuma comision şi Înaltă Poarta e UE. De la vlădica la opincă nu s-a schimbat mai nimic. (Vezi pe www.viorel-roman.roScrisoarea deschisă adresată poporului român” de arhimandritul Iustin Parvu şi pe www.badpolitics.ro Lucian Croitoru de la BNR: „În România nu e capitalism, clicile antreprenori de carton-politicieni au acaparat economia”)

Ca şi Vodă, preşedinţii moldo-valahii au o soartă ca sub fanarioţi. Ceauşescu este lichidat, Iliescu a lichidat economia, Constantinescu s-a auto lichidat, Băsescu vrea o amnestie pentru el şi îi pregăteşte pe evreii Ungureanu & Tismăneanu cel Tânăr să-i convingă pe naivi că o formă fără fond, statul lui, o ficţiune dependenta de FMI, e cu UE compatibil. Cam cum au încercat şi eşuat sub sovietici şi Ana Pauker & Tismăneanu cel Bătrân.

Nouă clasă politică imită establishment-ul din vest. Cutumele turco-fanariote sunt însă cât se poate de reale. Vodă e deasupra legii şi împreună cu boierii cei mari decid totul în Consiliul Suprem de Apărare al Ţării. Baronii locali, boierii mici şi maziliţii îşi cumpără imunitatea cum pot şi chiar trebuie să suporte procese de corupţie, acum la modă în Europa.

Totul s-a privatizat, învăţământul, sănătatea, siguranţă personală, sărăcia, armată. Cei care supravieţuiesc cu câţiva euro pe zi sub administraţia de la Bucureşti n-au încotro. Aşa că nu-i surprinzător că milioane fug spre vest. Oricum, din toate timpurile, numai în occident s-au putut afirma Enescu, Brâncuşi, Vlaicu, Vuia, Coandă, Cioran, Eliade etc. Probabil că în cultura de anonimat de la Porţile Orientului nu ar fi ieşit din mediocritate.
La moldo-valahi nu există o clasă de mijloc sau o burghezie naţională, că în apus, ci numai intermediari, agenţi, dealeri, vătafi, interlopi, care cu toţii sunt hotărâţi să distrugă orice şansă de integrare reală în UE, pentru că ei nu au o religie, ci popi, care să-i ierte  mai mult decât pot ei fura. Zeci de miliarde de euro le stau la dispoziţie ca să modernizeze ţara, dar ei nu le folosesc pentru că ar trebui să dea socoteală la UE pentru ei.
Nu mai există bănci sau întreprinderi autohtone notabile, ci numa filiale a unor bănci şi companii străine. Totul depinde de buget şi de şansa de a primi contracte privilegiate, bineînţeles în cârdăşie. Contractele, examenele, licenţele, locurile de muncă, aprobările devin facile numai prin corupţie, influenţă, spaga etc. Capitalism de cumetrie.
Că de la buget se fură, ştie arhimandritul Pârvu şi cum: „Slujbaşii ţării, căftăniţii vând la preţ de piatră seacă şi fier vechi bunurile realizate de tine, sub oblăduirea şefilor lor,  împart banii, apoi sunt judecaţi de ochii lumii şi primesc pedepse cu suspendare, adică mulţumesc, la revedere, te chemăm noi când avem nevoie de serviciile tale.”
Croitoru e mai puţin folcloric: „Clicile antreprenorilor de carton ale politicienilor nu se îmbogăţesc din riscurile pe care şi le asumă pe bani proprii, ci din alocările de la buget, iar cei care plătesc impozite şi taxe n-au ce face, au ghinionul de a fi moldo-valahi, români captivi.”
Marile puteri şi democraţia 2012
România e în UE/NATO (forme noi ale Sfântului Imperiu Roman/Liga Creştină), dar trebuie făcută totuşi o diferenţiere între ardeleni, care au făcut parte din Sfântul Imperiu Roman până în 1806 şi din Imperiul Habsburgic până în 1918 şi moldo-valahi, care au supravieţuit 500 de ani sub cea mai coruptă administraţie orientală şi 50 de ani sub cea ortodoxo-comunistă. Ambele pe picior de război cu occidentul. Teologia, sistemul de drept occidental sunt complet străine moldo-valahilor. Munţii Carpaţi despart din totdeauna civilizaţia occidentală de cea de ortodoxă, orientală.
În orient, de la începutul istoriei, faraonul, împăratul, secretarul general PC, preşedintele este „rege şi preot “(Geneza 14, 17-24), de natură divină. În occident, papa şi împăratul au misiuni diferite, ceea ce a dus treptat la emanciparea nobilimii, apoi a oraşelor, burgheziei, proletariatului şi în final s-a creat o societate civilă democrtică, de neînţeles şi inacceptabilă în orient. Acum moldo-valahi mimează o societate civilă democratică, dar ea nu are nimic de a face cu modelul original, după cum am putut constata la lovitura de stat şi referendumul din 2012. (Vezi comentariile divergenţe din presă occidentală şi cea ortodoxă şi corespondenţa Ponta – Barosso)
În „Jaful vs dreptul de a nu minţi”: Libertatea politică nu poate exista fără libertate economică! (Lucian Croitoru face la 2 august 2012, pag.13 în www.HotNews.ro, cea mai competentă analiză a situaţiei socio-politice din România. Bibliografia, metodologia sunt exclusiv occidentale, asta face şi mai clară incompatibilitatea dintre moldo-valahi şi occidentali. Preşedintele la Bucureşti este „rege şi preot“, înscăunat din graţia marilor puteri protectoare, apoi tot harul puterii purcede de la el.
Sub turci, sultanul vindea scaunul domnesc, apoi domnitorii moldo-valahi dădeau, vindeau toate demnităţile la boieri, care vindeau posturi şi sinecure la prostime. Mitopolitul la fel, îşi cumpără postul şi hirotonisea pe bani (simonie). După 1774 ţarul rus, ajuns protector al ortodoxiei, se implica direct la înscăunarea domnitorilor la Bucureşti şi Iaşi. La înscăunarea dinastiei germane, Moscova a fost neglijată, cu atât mai mult s-a implicat după 1944 cu Ana Pauker şi după 1989 cu Ion Iliescu, care au avut şi acordul occidental în lichidarea lui Ion Antonescu şi Nicolae şi Elena Ceauşescu.
România este o ţară ortodoxă unde ţarul rus are un cuvânt greu de spus şi cine aude „Vocea Rusiei” constată că Băsescu n-are binecuvântarea Moscovei. Asta i-a determinat pe Iliescu/Voiculescu şi secţia de tineret Ponta/Antonescu să-l înlăture pe Băsescu şi să organizeze un referendum spre bucuria ruşilor şi dezacordul Europei. Oricine ar câştiga, cutumele orientale multiseculare, corupţia, clientelismul moldo-valah  nu va fi înlăturat peste noapte. Croitoru constată chiar că libertatea politică la români se deteriorează în 2012 ca urmare a unui „deficit substanţial de libertate economică, cu rădăcini adânci în dreptul de proprietate precare şi în corupţia înaltă“.
Într-adevăr, în lumea modo-valahă, după cum am văzut mai sus, totul aparţine din moşi-strămoşi domnitorului, care dă ce vrea, după bunul său plac, supuşilor. O liberate economică, ca în vest, în Sfântul Imperiu Roman/UE, n-a exiata niciodată la Dunărea de Jos, iar drepturi de proprietate egale cu cele ale „regelui şi preotului” protejate de o justiţie independentă, sunt de neimaginat, nici nu există în concepţia ortodoxă. O departajare a puterilor, că în occident, e de neimaginat în orient.
În România, deficitul de libertate economică a apărut în urma unui jaf „subtil “de mari proporţii, la care toată lumea a asistat după 1989 „şi sclavii lui Ceauşescu ajung sub Iliescu, care menţine drepturile de proprietate neclare pentru a-i putea răsplăti pe credincioşii săi revoluţionari, baroni şi asistaţi sociali”. Poate fi acest biotop parazitar oriental propice unei evoluţii economice prospere şi a unei democraţii? Societate civilă? Intenţia de a corecta ceva sub Constantinescu, care l-a primit în acest sens, fără avizul Moscovei, pe Fericitul papa Ioan Paul II la Bucureşti, eşuează.
După ce Iliescu revine la putere cu prim-ministrul Adrian Năstase depăşeşte toate normele corupţiei fanariote. Apoi este ales Băsescu cu speranţa că va face Dreptate şi Adevăr, că va combate cel puţin corupţia înaltă şi va reda o oarecare libertate oamenilor şi firmelor. Cine va învinge, Iliescu, Năstase, Ponta sau Băsescu? Orient şi occident? Românii aleg între modelul greco-ptravoslavnic şi UE/NATO. Grecia a inspirat guvernele care au dublat din burtă salariille, pensiile şi ajutoarele sociale. Rusia paternalistă, autoritară a lui Putin este modelul USL. Occidentul cere departajarea puterilor, o justiţie independentă şi un stat de drept, condiţie sine qua non a integrării în Europa.

„În România, numărul pensionarilor şi al angajaţilor din sectorul public şi al celor asistaţi social este de peste două ori mai mare decât numărul celor care muncesc în sectorul privat” (Croitoru). Exact pe dos ca la anglo-americani sub Thatcher şi Reagan, unde 2/3 din alegători îşi permit să neglijeze interesele a 1/3 de asistaţi social. Vor reuşi ruşii şi asistaţii sociali să-şi impună voinţa celor ce muncesc?
În România pe lângă (1) drepturi de proprietate precare, (2) afacerişti cu imunitate parlamentară dependenţi de jaful de la bugetului de stat, (3) buget cronic deficitar şi asistat de UE şi FMI, (4) o birocraţie supradimensionată, coruptă la toate nivelurile şi (5) mai bine plătită decât salariaţii de la firmele productive, (6) o libertate de expresie şi o presă îndoielnică, (7) crearea artificială a unei majorităţi de 2/3 de „pomanagii”,  desăvârşeşte o societate genuin orientală.
Sclavi lui Ceauşescu, Iliescu şi dizidenţii lui Băsescu îşi pun 2012 nădejdea într-un preşedinte providenţial, care să le satisfacă nevoile. Bineînţeles după ce UE/NATO şi Rusia, marile puteri protectoate, se vor înţelege.
De la Pacea de la Kuciuk Kainargi, 1774, Rusia puterea protectoare a tuturor ortodocşilor din Imperiul Otoman, hotărăşte împreună cu sultanul turc, apoi cu occidentalii, cine să-i conducă pe moldo-valahi. Asta s-a văzut mai recent şi la Yalta, 1944, şi Malta, 1989, unde Iosif. V. Stalin şi Mihail Gorbaciov au obţinut acordul de la occidentali că Ana Pauker şi Ion Iliescu să exercite, din graţia lor, puterea la Bucureşti.
După Iliescu, pregătit sub Stalin şi favorizat de Gorbaciov, preşedinţii moldo-valahi Emil Constantinescu şi Traian Băsescu nu mai au binecuvântarea Moscovei. Şi mai nou occidentalii, în special USA, consideră că democraţia atee, n-ar mai avea nevoie de un patronajul pravoslavnic. Asta a iscat un conflict major, după condamnarea şi întemniţarea la Jilava a fostului prim-ministru, ministru de externe şi preşedintelui PSD, profesor dr. Adrian Năstase, desemnat de Iliescu, ca succesor legitim.
2012 lupta pentru putere, graţierea lui Năstase s-a încheiat cu un referendum. Pentru că la ortodocşi preşedintele este „rege şi preot”, Iliescu şi fidelii lui cer mai degrabă binecuvântarea Moscovei decât a occidentului, a Romei. Ironia soartei face că după Pauker să vină la putere Dej şi Ceauşescu, care s-au visat independenţi. Primul moare iradiat, al doilea lichdat. După Iliescu, Constantinescu e înlăturat după ce l-a primit, împotriva liniei pravoslavnice, pe Fericitul Ioan Paul II. Băsescu are încă doi ani de domnie sub patronaj UE/NATO, fără de care ar avea probabil soarta celor potrivnici Moscovei.

Ce vor marile puteri? Ruşii îi văd pe moldo-valahi din 1774 în sfera lor de influenţă, pentru că dacă şi ei se unesc cu Roma, ca ardelenii, pierd legătură cu slavii de sud. Occidentalii nu ageaza expansiunea ruşilor spre vest şi sunt împotriva dominaţiei lor în Balcani. Roma şi a treia Romă, Moscova, lupta să moştenească defunctul Imperiu Otoman. Vechea dilema a Chestiunii Orientale, care se va rezolva la refacerea unităţii creştine.

Cine priveşte cât de sumar harta conflictelor observă că mai toate sunt în fostul Imperiu Otoman – Ucraina, Caucaz, Irak, Siria, Liban, Israel, Palestina, Yemen, Egipt, Tunisia, Libia, Grecia, fosta Jugoslavie, Transilvania, Moldova/Transnistria – unde pravoslavnicii şi creştinii occidentali n-au ajuns la un modus vivendi nici după secole, iar musulmanii sunt din nou neglijaţi, periferizaţi şi fireşte, revoltaţi.
După 1989 refacerea unităţii creştine a eşuat, aşa că acuma nici creştinii orientali, nici cei occidentali nu pot renunţa la Limesul de la Dunăre de Jos, din care fac parte şi românii despărţiţi de Carpaţi. Ruşii şi moldo-valahii aspira la un model ortodox autoritar, mimetic occidental, á la Putin. Occidentalii şi ardelenii uniţi cu Roma vor un stat de drept, disciplina contractului, garantarea proprietăţii şi libertăţii politice. Asistăm la o nouă şansă de emancipare a tuturor românilor sub patronajul marilor puteri sau un nou eşec la Porţile Orientului?
OCCIDENTALIZAREA ROMÂNILOR 2012
Conflictul dintre lumea anglo-saxonă, atlantică şi cea continentală, cental-europeană, germanică, a generat un război de treizeci de ani 1914-1945 menit să distrugă complet Germania. Asta a urmărit şi a declarat deschis Churchill şi contemporanul nostru Kissinger confirmă asta din nou: în ultimă instanţă s-au purtat două războaie mondiale pentru a inpiedica rolul dominant al Germaniei.
Apoi integrarea germanilor ocupaţi militar de anglo-americani într-o organizaţie paneuropeană, urmărea inpiedicarea refacerii unui nou Reich. De aceea nu-i de mirare că atunci când, cu sprijinul lui Gorbaciov, Germania redevine suverană, atât Thatcher cât şi Mitterrand sunt inpotrivă.
Armata germană sub comanada NATO şi cu DM dizolvată în EURO, a garantat o perioadă vechea supremaţie anglo-americană, dar avântul al BRIC-ului (Brazilia, Rusia, India, China), slăbiciunea PIIGS (Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia, Spania) au creat din nou condiţii pentru refacerea rolului dominant al Germaniei, a cărei export a depăşit deja o mie de miliarde de EURO.
Din nou, care pe care? Se va europeiza, adică slăbi, Germania, cum vor anglo-americanii sau se va disciplina, germaniza UE? Răspunsul la aceste întrebări se decide acum în tratativele de salvarea a Greciei de la faliment şi de implementarea disciplinei financiare, fără de care e în pericol.
Germania încurcă din nou lumea. La Atena se arde public drapelul german şi portretul doamnei Merkel e inpodobit cu svastica nazistă. Londra nu vrea să renunţe la industria ei financiară. Nu numai Italia şi Spania nu-s obişnuite cu rigorile productivităţii muncii, competitivităţii şi fiscului de tip german.
În aceaste vremuri tulburi este ales prim-ministru Mihai Răzvan Ungureanu, specialist în iudaism, care se trage din familie de evrei intelectuali din Iaşi, iar Preafericitul Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major al Bisericii Romane Unite, va fi făcut cardinal de către Papa Benedict al XVI-lea în cadrul unei ceremonii, după care va celebra sfânta liturghie în Catedrala Sfântu Petru din Roma.
Occidentalizarea este acum misiunea acestor două personalităţi, pentru ca preşedinţii moldo-valahi Ceauşescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu nu au depăşit cadrul formal pe acest tărâm. Ca şi la greco-ortodocşii, moldo-valahii sunt obedienţi cutumelor asiatice a turco-musulmanilor. Fără model şi sprijin occidental statul condus de greco-ortodocşi este o formă fără fond, adică falimentar.
Occidentalizarea românilor este strâns legată de aportul Şcolii Ardelene în articularea programului de emancipare naţională, culturală şi socială, apoi în realizarea Unirii din1918. Faptul că Biserica Unită cu Roma nu a reuşit să treacă Carpaţii în lumea moldo-valaha dominată de curentele culturale occidentale şi greco-pravoslavnice este încă un handicap în moderizarea ţări.
Din sec. XIX până la exodul din anii 1950, evreii au fost în prima linia a modernizării, industrializării şi a realizării legăturilor comerciale occidentul. Fără Biserică Unită interzisă, fără evreii şi germanii, dictatura de dezvoltare s-a inpotmolit în propriul ei succes, pentru că fost incapabilă să accepate că fără o cooperare şi coordonare a economiei cu occidentul… totul e o construcţie pe picioare de lut.
Refacerea unităţii naţionale religioase, crearea unei unice Patriarhii Române Ortodoxe unite cu Roma, concomitent cu crearea unor legături economico-financiare reale, nu mimetice, cu occidentul este din ce în ce mai evident, imperativ şi în interesul naţional în următoarea perioadă, indiferent dacă şi cum vor depăşi Germania, Uniunea Europeană şi EURO inpasul din zilele noastre.

INTERESUL NAŢIONAL 2012
Milioane de românii ortodocşi votează cu picioarele şi plecă în occident şi nu numai ei resping interesul naţional actual formulat de greco-pravoslavnici, de masoni, de adepţii curentelor culturale occidentale şi vor drepturile omului, aşa cum sunt formulate ele în vest, de Roma eternă – Libertate (nu teoretică, ci şi materială!), Dreptate şi Pace.
Românii în calea imperiilor, culturilor, religiilor au avut în decursul timpului interese aşa zise naţionale dictate de alţii, nu de rare ori care se bat cap în cap. Cu toate astea există un interes naţional autentic, chiar dacă-i mai greu de descifrat. Numai cei cu o unitate a limbii, scrisului şi religiei – China, Israel, Vatican – au unul cât se poate de clar.
Transilvănenii se orientează spre Roma, moldo-valahii spre a doua şi a treia Romă, Constantinopol/Moscova. Bucureştiul se vrea a patra Romă. Aceste orientări duc la interese naţionale diferit cu toate că din toate timpurile şi la toate neamurile interesul naţional cere unitate şi emanciparea naţională, economică şi socială. O retrospectivă.

1600, în alianţă cu Papa de la Roma, Mihai Viteazul face unitatea naţională, dar e ucis pentru că  el tratează şi cu neortodocşii din Constantinopol, care îl voiau Împărat al Bizanţului, şi cu a treia Romă, Moscova, care avea interese contrare papei de la Roma.
1700, ortodocşii din Transilvania se unesc cu Roma, dar nu sunt urmaţi de moldo-valahii obedienţi Constantinopolului. În loc să se orienteze spre Roma, Cantemir Vodă se aliază cu a treia Romă, Moscova. Sultanul confruntat mereu cu rezistenţa romanilor, da apoi tronurile moldo-valahe fanarioţilor a căror interes era îmbogăţirea personală.

1774, după pacea de la Kuciuc-Kainargi, decăderea Imperiului Otoman şi ascensiunea celui Rus duc la înlăturarea greco-fanariotilor la Bucureşti şi Iaşi şi înlocuirea lor cu domnitori autohtoni, dar din graţia Sultanului turc şi a Ţarului moscovit.
1859, după victoria occidentului în Războiul Crimeii, Alexandru Ioan I Cuza aspira la refacerea unităţii cu Roma ca fraţii lui din Transilvania, dar este trădat de cei care voiau o cooperare cu occidentul pe baze culturale, masonice şi dinastice. Că astăzi. Dezastrul acestei politici ne arată că interesul naţional formulat de Cuza e cel autentic.

 

1918, după războiul mondial, România Mare condusă de regele catolic Ferdinand I urmă să devină o dioceză a Romei. Dar influenţa nociva a celei de a doua şi a treia Romă, a greco-pravoslavnicilor în alianţă cu dinastia germană şi curentele culturale occidentale, au deturnat, subminat însă interesul naţional formulată de Şcoală Ardeleana şi totul se destramă, că în vremea lui Mihai Viteazul şi Cuza. Linia de urmat a devenit însă clară.
1968-1989, Nicolae şi Elena Ceauşescu refuza orientarea spre cele trei Rome şi vor refacerea Bizanţului, a patra Romă la Bucureşti. Vezi Casa Poporului şi Mântuirii Neamului. Lichidaţi de Crăciun, ei deschid calea preşedinţilor ortodocşi moldo-valahi Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu, care renunţă la linia greco-fanariotă, dinastica şi căuta să-i urmeze pe Mihai Viteazul, Inocenţiu Micu-Klein, Cuza, Ferdinand.
2012, Moldova e în sfera de influenţa rusă, România în cea ruso-ocidentala şi ambele fac un echilibru între interesele marilor puteri, culturi şi religii. Concurenta interesului naţional filo-slav (Iliescu, Preafericitul Daniel), occidental (Constantinescu, Preafericitul Lucian), maghiar (Tokes), ţigănesc (Vanghelie), grecesc (Tariceanu), evreiesc (Roman), armenesc (Vosganian) crează confuzii şi au dus la un blocaj naţional.
În acesta dezorientare şi blocaj duhovnicesc şi sobornicesc interesul naţional al tuturor românilor nu poate fi altul decât revenirea la la origine, la refacerea unităţii religioase cu Roma. Dialogul început de Fericitul Ioan Paul II la Bucureşti trebuie continuat. Mâna intimă a occidentului în anii 1600, 1700, 1859, 1918, 2007 trebuie onorată. De unirea cu Roma depinde emanciparea naţională şi socială nu de paleativele practicate până acum.
ORTODOCŞII ŞI OCCIDENTALII

 

Să privim mai atent falia între estul greco-ortodox şi vestul romano-catolic/protestant:

•  În est domină agricultură, cultura rurală, semi-urbană de subsistenţă, în vest tehnologile industriale avansate, cultura urbană;

•  Salariile, productivitatea, participarea politică, mobilitatea profesională, diferenţierea socială, sunt în est modeste, în vest ele înregistrează valori ridicate;
•  Organizarea socială este în est simplă şi informală, în vest, sofisticată;
•  Controlul social este în est direct, personal, în apus, indirect, birocratizat;
•  Creştinismul este în orient al statului, în vest, domină secularizarea;
•  Vestul are valori universale, estul particularistice. Rezultat a o mie de ani de schismă, de evoluţie separată a ortodoxiei de catolicism, dihotomia valorilor generează societăţi diferite.

 

Cum ar putea fi depăşit inpasul? Pentru că expansiunea schimbului de mărfuri şi servicii, ştiinţei şi culturii occidentale, dreptului roman, contractelor şi organizaţiilor raţionale, într-un cuvânt capitalismul intră periodic în conflict cu normele, valorile, organizaţiile, culturile, pe scurt religia din Europa de Est.
Primul strateg al tranziţiei spre civilizaţia apuseană, Max Weber vede capitalismul ca un produs al eticii protestante a muncii, imposibil de a-l inplementa în ortodoxie. Şi întrucât normele şi organizaţiile greco-ortodoxe s-au consolidat în 2 milenii, e greu de presupus că vor fi în stare să se adapteze mobilităţii, productivităţii, raţionalităţii cerute implacabil de Capital (Karl Marx). De aceea ortodoxo-comuniştii luptau pentru o piaţă mondială, înpotriva religiilor, opiu pentru popor, dar în mod sigur redutabile bastioane de rezistenţă împotriva logicii Capitalului fără frontiere, imperialismului şi globalizării. Dacă defunctul Lagăr ortodoxo-comunist moscovit, Cortina de Fier, instituţionaliză incompatibilitatea dintre est şi vest, dintre ortodoxie şi capitalism, în tranziţia de după ´89 se trece usoe cu vederea că două societăţii nu pot face o casă comună europeană fără o strategie de armonizare a normelor şi valorilor divergenţe. Şi pentru că ortodocşii în colectiv nu (re)cunosc Acquis-ul, forma laică a codului canonic romano-catolic, ei se tem de necunoscut şi aspiră la aderarea la UE mai mult instinctiv decât raţional. Dorinţa de integrare e fără îndoială sinceră. În schimb prezentarea normelor occidentale abstract, în afara sistemului de drept romano-catolic, ca şi efortul ortodox de a eluda fondul religios al integrării, de a înlocui dialogul cu Roma cu paleative culturale e contrapoductiv.

Cum poate fi depăşit barajul de comunicare, cooperare şi coordonare a activităţiilor greco-orodoxo–occidentale? Religia este cheia, fundamentul comportamentului social-economic, aşa că unificarea Europei numai pe baza unui acquis tehnocratic şi abstract, fără reunificarea normelor şi valorilor creştinismului rupt în două de o mie de ani e încă iluzorie. Să ne reamintim că interdependentă religie-societate a fost o jumătate de secol tabuizata în Lagărul comunisto-ortodox şi denunţată ca misticism retrograd şi reacţionar. Aşa că nu-i de mirare că ortodocşii ocolesc încă cu teama această problemă.

De la Weber, Marx există o continuitate în abordarea barierelor de comunicare şi a conflictelor generate de culturile religioase. Samuel P. Huntington în” Civilizaţii în conflict” prevede conflictul cu islamul din Afganistan şi Irak. Niall Ferguson de la New York University vede şi azi în stagnarea economică din Germania un rezultat al diminuării eticii protestante. Barro şi McCleary, specialişti de la National Bureau of Economic Research al USA, au colectat date şi au analizat relaţia dintre credinţa în Dumnezeu, rai şi iad, frecventarea lăcaşelor de cult şi dezvoltarea economică în 59 de state.

Universitatea din Michigan face o clasificare periodică a culturilor, în spatele cărora e intotdeauna o religie dominantă, pe baza a patru valori; raţional-seculare; tradiţionale; de supravieţuire; de autoexprimare:
•  Europa catolică. Gradul de libertate, de autoexprimare este mare, iar între valorile raţionale, secularizate şi cele tradiţionale există un echilibru. Stabilitatea socială, sistemul de asigurări sociale a tot cuprinzător face ca valorile de supravieţuire individuală să fie slab dezvoltate.

•  Europa protestantă. Aici atât gradul de libertate personală, de autoexprimare, cât şi cel al valorilor raţionale, secularizare sunt cele mai ridicate din lume. La fel ca în Europa romano-catolică şi din aceleaşi considerente, valorile de supravieţuire individuală sunt slab dezvoltate.

•  Europa ortodoxă. Fără un sistem social funcţionabil, capacitatea de supravieţuire a ruşilor şi românilor este cu totul remarcabilă, a moldovenilor e, în strânsă concurenţa cu a ruşilor, poate cea mai ridicată din lume. În România normele tradiţionale sunt mult mai pregnante decât cele raţionale, secularizate. Ca urmare capacitatea, voinţa de autoexprimare are valorile cele mai scăzute din lume.
•  Ţările anglofone. Gradul de libertate, de autoexprimare este similar, la nivelul ţărilor protestante euro-atlantice, dar nivelul valorilor raţionale, secularizate este mult mai redus. Mai ales în S.U.A. domină valorile tradiţionale.

•  America de Sud. Catolicismul lationo-american este o imbinare a valorilor tradiţionale cu cele de libertate şi autoexprimare, dar ponderea celor tradiţionale este clar dominantă, în aşa fel că se deosebeşte marcant atât de America de Nord cât şi de Europa, de unde au venit coloniştii spanioli şi portighezi.

•  Ţările confucianiste. Religia asiatică este în căutarea unui echilibru, armonie în relaţiile umane, după modelul astral sau cel din natură. Aşa că gradul de valori seculare, raţionale este foarte ridicat, la nivelul ţărilor nordice europene. În plus exista un echilibru între valorile de supravieţuire şi cele de autoexprimare.

•  Asia. În ţările în care s-a răspândit religia abrahamica, a unui Dumnezeu unic şi abstract, domina atât valorile de supravieţuire cât şi cele tradiţionale. Aşa că valorile şi normele libertăţii individuale, de autoexpresie şi cele legate de secularism şi raţionalism sunt încă subdezvoltate.

•  Africa. În ţările în mod tradiţional animiste sau convertite în perioada colonială la creştinism sau mahomedanism domina valorile tradiţionaliste şi de supravieţuire. Cele de libertate, de autoexprimare şi cele raţionale, secularizate sunt cele mai subdezvolate din lume.

 

În completarea modului nordamerican de a percepe şi clasifică normele şi valorile dominante în culturile religioase, să trecem în revistă şi cinci principii ale şcolii sociologice de la Frankfurt.

 

•  Principiul reciprocităţii. În fiecare societate umană există un cod de comunicare, reguli clare după care se fac cadouri, se salută, se acceptă, se exclud, se fac complimente, se jignesc etc. Aşa ajung oamenii în final să-şi coordoneze activitatiile şi să coopereze pozitiv, adică să facă căsătorii, afaceri, organizaţii stabile, sau să coopereze negativ, să divorţeze, să intre în conflict, război etc.

•  Principiul preferinţei. În fiecare societate se face în permanenţă judecăţii de valoare, o departajare între bun şi rău, între tolerabil şi intolerabil, se moralizează permanent şi de regulă învinge ceea ce a fost din totdeauna, sfânta tradiţia. În relaţiile noastre preferam sau respingem. De aceea s-a instituţionalizat toleranţa pentru celălalt, care merge până la a crede că şi în ştiinţele sociale este posibilă lipsa de prejudecăţi.

•  Principiul identităţii colective. Societatiile umane au graniţe – unii sunt acceptaţi, alţii sunt excluşi. În numele individualismului, cosmopolismului, globalizării putem desigur protestă, dar fără mare succes.

•  Principiul camuflării şi al comunicării subtile, indirecte, sau al tabuului. Toate societatiile umane au un cod de comunicare în care este implicit, totuşi foarte clar definit, ceea ce se poate spune şi ceea ce este după perdea, interzis, tabu. Chiar şi cei care lupta inpotriva tabuurile, de regulă le reformulează, modernizează pe cele vechi sau crează unele noi, cum a fost cazul iluminiştilor, sau mai recent, al comuniştilor, al globaliştilor.

•  Principiul consecinţelor fatale. Fiecare acţiune, întreprindere umană are ca urmare o consecinţă mai mult sau mai puţin dorită, care la rândul ei generează altele la fel de puţin controlabile s.a.m.d. În trecut acest lanţ al slăbiciunilor era definit ca ceea ce ţi-e scris, soarta sau destin. În zilele noastre, în era individualismului, acest principiu oarecum fatalist este controversat pentru că omul modern crede că totul depinde de el.

 

Fundamentul cultural al normelor şi valoriilor, al organizaţiilor este codul religios al societăţii, după cum se poate oberva folosind modelul americană şi principiile germane. Adevăr implacabil cu care s-au luptat imperialiştii din sec. 19, comuniştii din sec. 20 şi se confruntă în zilele noastre teoreticienii şi practicienii globalizării, ai integrării în UE. Pentru că fără o armonizare a valorilor ortodoxiei cu cele ale occidentului integrarea social-economică, a organizaţiilor din est şi vest este iluzorie. Greco-ortodocsii ori se reorienteze şi reorganizează după achiziţiile comunitare occidentale, ori rămân la periferie Europei. Chestiune veche şi bine cunoscută, din păcate azi politic incorectă.
De un mileniu se pune problema refacerii unităţii creştine şi numai apoi a celei politico-administrative în Europa. În prezent se procedează exact pe dos. Se implementează acquis-ul UE, forma laică a codului canonic romano-catolic şi apoi, sau în cel mai bun caz concomitent, va avea loc cândva şi armonizarea valorilor. În tranziţia culturii organizaţiilor greco-ortodoxe spre modelul UE se introduc de peste un deceniu legi, instituţii occidentale în speranţa că formă va genera fondul, dar pentru că se ocoleşte încă dihotomia valorilor, normelor, pe scurt dimensiunea religiosa a integrării în Europa, rezultatele sunt sub aşteptări, sau periculoase ca deraparea financiară a greco-ortodocsilor.
——————————

Prof. Dr. Viorel ROMAN

Consilier academic la Universitatea din Bremen

Bremen
www.viorel-roman.ro

roman@uni-bremen.de

 

 

 SALVATI-ROSIA-MANTANA-sigla2-wbCorneliu FLOREA

 

„Munţii noştri aur poartă

Noi cerşim din poartă-n poartă!”

(spusă cu durere de moţi,

scrisă de Octavian  Goga)

 

Cred în cei ce se opun cu argumente şi idei cinstite proiectului RMGC (Roşia Montană Gold Corporation). Sunt foarte mulţi cetăţeni români luminaţi, ce cred că putem reuşi prin noi înşine. Am urmărit în ultima vreme multe informaţii, interviuri, mese rotunde, dezbateri publice pe această temă. Marea majoritate, de la cetăţenii Roşiei Montane la academicieni, de la iubitorii Munţilor Apuseni la cercetători şi specialişti, se opun categoric acestui proiect, care ne bagă pe gât câteva miliarde de dolari şi ne desfiinţează identitatea, tradiţia, istoria şi ne lasă fără aur. Printre cei ce se opun cu argumente competente am să mă opresc la  cadrele didactice din Academia de Ştiinţe Economice care au publicat un material intitulat 24 argumente contra proiectului RMGC, nici un argument pentru. Este un material academic de 15 pagini, ce spulberă toată propaganda gabrielenilor din Toronto. Este, după părerea mea, unul dintre cele mai clare, raţionale şi complete materiale care spulberă proiectul RMGC ce se sprijină numai pe propagandă, aranjamente, comisioane.

 

Redau, telegrafic, demonstraţia raţională a cadrelor didactice contra RMGC:

 

1)    prezentarea şi performanţele companiei „Gabriel Resources” sunt slabe şi incompetente, gabrielenii  nu sunt specialişti în minerit ci doar nişte investitori, cu banii naivilor, în explorare şi dezvoltare

2)    „Gabriel Resources” a obţinut licenţă de exploatare prin aranjamente subterane nu prin licitaţie publică cum trebuia după lege

3)    După încheierea contractului şi obţinerea licenţei, „Gabriel Resources” şi-a însuşit noi terenuri inclusiv în vatra comunei Roşia Montană, ce este pe lista monumentelor istorice protejate.

4)    „Gabriel Resources” calcă în picioare Legea Minelor care nu permite activităţi minere pe terenurile cu situri arheologice sau monumente istorice, guvernul şi parlamentarii închid ochii.

5)    Nu este în interesul ţării această mega-exploatarea rapidă a aurului, pentru că Banca Naţională are aur în lingouri peste valoarea  impusă de UE.

6)    Daca s-ar aproba proiectul RMGC, „Gabriel Resources” se va  extinde  si la alte exploatări, ceea ce măreşte aria dezastrului mediului.

7)    Utilajele gigantice, camioane de 150 de tone, şi substanţe toxice cu mari cantităţi de cianura sunt foarte dăunătoare comunităţii şi mediului.

8)    „Gabriel Resources” este incapabilă tehnic şi financiar să demareze şi să realizeze un asemenea mega proiect, se bazează  pe inginerii financiare de bursă şi hazarduri favorabile pe parcurs.

9)    „Gabriel Resources” are experienţă limitată în exploatare, însă se bazează pe succes prin propagandă şi jonglerii de bursă

10) Neîncrederea în datele furnizate în proiect, fiindcă variază de la un raport la altul, în funcţie de preţul aurului la bursă, în timpul crizelor preţul aurului creşte întotdeauna.

11) Vestigiile arheologice sunt mai preţioase decât aurul rămas după optsprezece secole de exploatare!

12) „Gabriel Resources” nu a fost capabil să facă exploatarea rentabilă anterior, între anii 2000 şi 2006, când capacitatea de exploatare era de trei ori mai mică decât în noul proiect RMGC.

13) Neîncredere în angajamentele şi graficul lui „Gabriel Resources” datorită abaterilor şi amânărilor din trecut

14) Proiectul RMGC a fost anulat definitiv de către Curtea Supremă, în 2008, pentru nerespectarea legii cu privire la protejarea siturilor arheologice.

15) Proiectul RMGC este slab întocmit fără să ţină cont de  marile riscuri care le generează.

16) Relocarea sau strămutarea a circa 2000 de oameni (900 de familii) este un sacrilegiu.

17) RMGC nu va aduce un beneficiu regiunii, localnicilor ci probleme de mediu pe termen lung, pentru că RMGC pleacă cu aurul, miliardele intră pe mâna guvernaţilor de Bucureşti, cei din Munţii Apuseni rămân la fel de săraci.

18) Până acum „Gabriel Resources” a făcut bani prin emiterea de acţiuni la bursă şi în numele aurului din Roşia Montană unde a făcut investiţii foarte puţine dar multă propagandă.

19) Atitudine nedreaptă, agresivă a „Gabriel Resources” faţă de locuitorii afectaţi de proiectul companiei.

20) Înstrăinarea cu atâta nepăsare a bogaţilor naturale şi calamitatea adusă mediului sunt sacrilegii la adresa generaţiilor viitoare.

21) Proiectul RMGC este opus unei dezvoltări durabile, el produce numai un dezastru durabil.

22) Roşia Montană face parte din patrimoniul naţional ca zonă protejată datorită monumentelor naturale, de asemenea se află  şi pe lista monumentelor istorice, ceea ce conform legilor şi reglementărilor interzice proiectul RMGC.

23) Conform PSA (Producţion Sharing Agreement) – care face recomandări în asemenea proiecte ce se încheie între stat şi investitor, precizează că produsul finit (aurul şi argintul în cazul de faţă) revine 80% statului şi 20% investitorului ori la Roşia Montana e tocmai invers.

24) Comparând cu alte megaproiecte de exploatarea a aurului din lume, vedem că prin contractul secret încheiat cu „Gabriel Resources” cetăţenii români sunt  grosolan manipulaţi şi înşelaţi de ambele părţi semnatare ale contractului.

 

Mi-am permis, pentru clarificarea realităţii, să reproduc telegrafic cele 24 de puncte de vedere ale cadrelor didactice ale Academiei de Studii Economice pentru că sunt competente şi conţin esenţa impactului dezastruos al proiectului RMGC.

 

Dacă am repetat, şi voi mai repeta, anumite puncte ce conţin opinii asemănătoare ale unor academicieni, cercetători, oameni de cultură, ziarişti autonomi şi mai ales ale localnicilor prin vocea lucidă, hotărâtă şi curajoasă a lui Eugen David, preşedintele Asociaţiei „Alburnus Maior” vom ajunge la concluzia  că avem, cu toţii, drepturi legitime şi raţionale să ne opunem acestui proiect. Iar dacă ne vom uni şi vom fi mai activi vom reuşi să oprim acest proiect.

 

Corneliu FLOREA

august  2012 – mai 2013

Winnipeg  –  Canada

YARNEL-HEROES-X2-wbOctavian CURPAȘ

 

 

Flăcările unui foc care a izbucnit la sfârşitul lunii iunie în pădurile din Muntele de Granit, din localitatea Yarnell din statul Arizona, au „mistuit” în ultimele săptămâni întreaga naţiune. Zeci de mii de americani, inclusiv vicepreşedintele Joe Biden, s-au deplasat la faţa locului pentru a fi alături de familiile celor 19 pompieri care şi-au pierdut vieţile pe data de 30 iunie, a.c., în timpul operaţiunii de stingere a focului.

 

Yarnell se afla la nord de oraşul Phoenix, la distanţă de 136 de km. Cei 19 pompieri făceau parte din echipa de elită „Granite Montin Hotshots” din Prescott, localitate care se află la 160 de km nord-vest de Phoenix, într-o zonă împădurită, foarte asemănătoare cu Poiana Braşov. Temperatura din Prescott este aproape întotdeauna mai scăzută cu aproximativ 7 grade Celsius faţă de cea din zona metropolei Phoenix.

 

Mai erau doar câteva zile până la sfârşitul lunii iunie când membrii echipei „Granite Mountain Hotshots” au fost solicitaţi să stingă un mic incendiu din pădurea Muntelui de Granit şi în mod particular să protejeze un ienupăr, unul dintre cei mai mari şi mai vechi copaci din SUA, îndrăgit deopotrivă de ecologişti şi excursionişti. Pompierii s-au mobilizat cu promptitudine, au curăţat zona din jurul ienupărului şi-au creat o bandă de izolare, numită „graniţa de foc” (fireline). Când s-au întors a doua zi în acel loc, copacul era nevătămat ca un prilej de mândrie, un reper de profesionalism pentru specialiştii care şi-au primit numele de la muntele pe care l-au urcat de atâtea ori pentru a stinge sau a preveni focul.

 

Potrivit cotidianului „Prescott Daily Courier”, patru zile mai târziu, duminică 30 iunie 2013, dimineaţa la ora 7:00, membrii echipei de elită au fost solicitaţi din nou, de data aceasta pentru a acţiona în partea opusă a muntelui. Temerarii pompieri au luat cu asalt muntele, croind linii de demarcaţie în pădurea deasă. Apoi, vântul şi-a schimbat în mod subit direcţia şi focul s-a îndreptat spre ei cu viteză, aceştia nemaiputând să folosească arterele de scăpare, pe care le pregătiseră după cum prevede regulamentul. A fost solicitat ajutor aerian dar acesta nu a fost disponibil, majoritatea cisternelor aeriene fiind mobilizate la alte incedii care au avut loc simultan în Arizona.

 

Dintre cei 20 de membri ai echipei mobilizaţi la Yarnell doar unul a rămas în viaţă. Brendan McDonough (21 de ani) a fost desemnat să supravegheze echipa de pe un deal. Când acesta a observat că vântul şi-a schimbat direcţia i-a anunţat imediat prin radio spunându-le că el se îndreaptă spre un punct de refugiu. În câteva clipe cei 19 experţi şi-au pierdut vieţile, în cea mai fatală zi, asemănătoare cu cea care a implicat focurile “sălbatice” din 1933, în pădurile de lângă Los Angeles, când au murit 30 de pompieri. De asemenea, incediul din Willows (Grindstone Canyon), nu departe de Sacramento, California, numit „Rattlesnake Fire” (Focul şarpelui cu clopoţei) care s-a propagat la 9 iulie, 1953, a dus la pierderea a 14 pompieri şi a unui silvicultor şi la distrugerea unei suprafate de 5.3 km2. Atunci, un incendiator a pus foc în două locuri diferite din pădure, iar flăcările au fost amplificate de vânt care au cuprins în scurt timp o mare parte din pădure.

 

Cauza incendiului din Yarnell Hill este încă incertă. Flăcările au ameninţat localitatea Yarnell, locuitorii refugiându-se în orăşelele învecinate. Peste 200 de case au fost complet distruse şi au ars aproximativ 3400 de hectare de pădure. Mai mulţi experţi din diverse state americane au fost numiţi să investigheze incidentul. Între timp însă, naţiunea este solidara cu familiile îndoliate. Aproximativ 30.000 de persoane, printre care câteva mii de pompieri din mai multe state, s-au adunat pe o arenă din Prescott, pentru un serviciu în memoria celor 19 eroi căzuţi la datorie. În arenă au fost admise 6.000 de persoane, printre care mulţi demnitari şi pompieri veniţi aici din toate statele SUA, dar şi din alte ţări. A fost remarcată chiar şi prezenţa unei echipe de pompieri din Elveţia. A fost prezent şi vicepreşedintele SUA, Joseph R. Biden Jr., care şi-a arătat compasiunea pentru familiile celor care au plecat din viaţă în condiţii atât de neaşteptate: Nu am avut privilegiul să-i întâlnesc pe nici unul din cei 19 în viaţă, dar îi cunosc. Ştiu multe despre astfel de pompieri. Îi cunosc pentru că ei au salvat vieţile celor doi fii ai mei în urmă cu mulţi ani. Atunci, prima mea soţie şi două fiice ale noastre şi-au pierdut vieţile în acel accident”.

 

Toţi cei 19 pompieri ucişi la Yarnell au fost tineri, între 23 şi 43 de ani! La serviciul comemorativ s-au evidenţiat soţiile lor unele cu copiii mici, altele însărcinate.

 

În SUA şi probabil în multe alte ţări ale lumii pompierii sunt consideraţi eroi deoarece deseori îşi riscă viaţa pentru binele societăţii. Când noi toţi fugim dinspre foc ei fug înspre foc! Sunt cei care se pun în slujba semenilor lor aflaţi la nevoie sau chiar într-o situaţie de dezastru. Un vecin american, aflat acum la pensie, mi-a spus că meseria de pompier i s-a părut întotdeauna palpitantă: „Era o pasiune, o plăcere când eram solicitaţi undeva! Erau singurele momente mai interesante ale muncii noastre. Să nu mai vorbesc de satisfacţia pe care o aveam când reuşeam să salvăm proprietăţi şi deseori chiar şi vieţi”.

 

Octavian D. Curpas

16 iulie 2013

Poenix, Arizona

SALVATI-ROSIA-MANTANA-sigla2-wbCorneliu FLOREA

 

„Munţii noştri aur poartă

Noi cerşim din poartă-n poartă!”

(spusă cu durere de moţi,

scrisă de Octavian  Goga)

 

Roşia  Montană este acolo de când vulcanii aducători de metale preţioase la suprafaţă s-au liniştit şi au adormit de tot. Atestarea ei documentară scrisă pe celebrele tăbliţe de ceară este data de 6 februarie 131 AD dată la care se numea Alburnus Maior după latinii imperiului roman, cuceritorii Daciei la acea vreme. De-a lungul istorie s-a vorbit şi scris deseori despre Roşia Montană pentru că a fost o exploatare minieră continuă de peste optsprezece secole, cea mai longilină mină de aur din lume. În ultimii douăzeci de ani se vorbeşte din ce în ce mai mult despre ea, de când „Gabriel Resources” şi-a băgat nasul înfigăreţ într-un chilipir românesc, pentru că Ion Marcel Ilici iliescu şi Petre Roman au transformat România, prin mult trâmbiţata lor tranziţia, în chilipirul tuturor străinilor!  Totul s-a făcut prin propagandă şi mass media!

 

Se ştie de peste o sută de ani, de la un congres oarecare, că cine va stăpâni mass-media, va influenţa şi controla societatea viitoare. Absolut adevărat, absolut demonstrat şi astfel cei ce  vor să influenţeze lumea după scopurile lor se sprijină pe o mass-media proprie, o adevărată armă îndreptată împotriva fiecăruia, la el în casă, mai ales după ce a apărut televiziunea şi internetul cu socializarea feisbucistă. (în romgleză de la Facebook) Într-o sută de ani mass-media s-a diversificat şi amplificat în fel şi chip, iar pentru cei puternici şi avuţi purtându-se chiar ca prostituatele de stradă: pentru bani satisface orice pretenţii. Este o forţă de dominare teribilă. E adevărat că acestei forţe a privilegiaţilor i se opune o contra forţă: libertatea presei şi accesul egal la ea ce s-a  încununat cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, prin celebrul ei  articol 19. Imediat, cei puternici şi avuţi, ce vor să controleze lumea şi prin presă, au contracarat cu alte forţe, metode: negarea adevărului inconvenabil, omiterea sau trunchierea realităţii, a esenţialului, selectarea din sondaje ce le  este favorabil sau pur şi simplu fabricare lor, propagandă stridentă, violentă în marş nazist sau demonstraţie comunistă. Au pus în scenă sfânta calomnie şi dezinformatorii cu descântece halucinogene şi ca personaj principal manipularea ce are multiplele proceduri pentru brainwashing şi mind programming cum este recunoscut  internaţional! Într-o frază am punctat aceste caracteristice ale mass-mediei folosite cu multă abilitate de gabrielenii din Toronto în alienarea şi strămutarea  locuitorilor din Roşia Montană pentru a le lua proprietăţile, mutându-i în locuri diferite, greu de adaptat şi este la fel, precum în trecut, nord americanii îi strămutară  pe amerindieni în rezervaţii! Cartierul Recea din Alba Iulia este o neo-rezervaţie.

 

Datorită acestor nelegiuiri, Roşia Montană a devenit o problemă a întregii naţiuni române fiindcă proiectul străin de exploatare intensivă este o altă ocupare şi prădare a ţării şi a declanşat  scânteia de  redeşteptare naţională, precum în trecut au fost cele din 1784-1785 şi 1848-1849, tot aici, în  Munţii Apuseni! Atenţie!

 

Insistenţă abuzivă, fără margini şi discernământ, a gabrielenilor din Toronto de a pune mâna pe minereul de la Roşia Montană prin orice mijloace, în mod cert ascunde alte motive pe lângă marele profit cu care RMGC (Roşia Montană Gold Corporation) se alege în dauna României. La suprafaţă promit toate legalităţile, tehnologiile şi dragoste neţărmurită faţă de sărăcia roşienilor, pe care-i strămută de pe vetrele lor milenare, în timp ce în subteran fac aranjamente şi corup şi mai mult guvernanţii corupţi, să scoată legi şi ordonanţe în favoarea lor, dovedind  că se pricep la săpături, la mineritul subteran! Din nefericire, mass-media de Cotroceni, de parlament şi cea de stradă, prostituată, satisface propaganda „Gabriel Resources”, numindu-se mass media contra serviciu pe sub masă!

 

 

Cel mai evident  exemplu de manipularea opiniei publice prin frontul comun al acestor trei mass-media este crearea locurilor de muncă la Roşia Montană, unica sursă de bunăstare locală, după ele. Această afirmaţie nu se sprijină pe realitate, este un fals grosolan din două motive: Întăi, RMGC este angajată în faza de strămutare a peste nouă sute de familii de roşieni, deci aproape o jumătate din toată populaţia comunei şi satelor ei. Strămutarea este în toi: peste trei sute de familii au fost ca deportate spre reciclare în locuri de muncă, în alte părţi. Al doilea, după proiectul RMGC toată activitatea de minerit şi prelucrare va dura 25 de ani, perioadă mult exagerată la tehnologia ultramodernă cu care se afişează, după care vor pleca, dar, bineînţeles  nu vor lua şi angajaţii locali cu ei, deci înapoi la şomajul din anul 2006! Roşia Montană va fi părăsită şi dată uitării precum minele secătuite din vestul sălbatic nord american!

 

În paranteză, mult mediatizată de RMGC în România este o doamnă care doreşte insistent deschiderea mineritului pentru viitorul copiilor ei. Sentimente materne nobile, numai că în 25 de ani, copiii dânsei vor fi adulţi şi caritabila companie a gabrielenilor va fi dusă lăsând pentru viitorul copiilor doar o haldă de 250 milioane tone de steril cu cianuri într-o groapă de 360 de hectare pe Valea Cornei , un adevărat mormânt al fostului aur românesc. Această haldă îmbibată intensiv în substanţe chimice toxice va fi ţinută de un baraj înalt de 180 de metri, cât o clădire cu 60 de etaje! Vă daţi seama ce înălţime şi ce mare presiune îl forţează în permanenţă şi eventualitatea cedării este chiar şi matematic admisă. Atunci acea haldă otrăvitoare de 250 de milioane tone porneşte la vale, ca cea de la Baia Mare din anul 2000, declanşând un dezastru ecologic local şi european!

 

Şi mai vreau să-i spun ceva doamnei, primarului din Roşia Montană, şi celor ce văd  totul în roz prin acest proiect. Dacă se va porni acest proiect anti-Roşia Montană, antinaţional, la care Băsescu pune umărul, că el cap nu are decât pentru buzunarele lui, să fiţi siguri că nu va dura atât cât spun, sa vă amăgească, în zece ani îl termină, cu tot cu mult mediatizatele locuri de muncă! Argument este Mina Rio Narcea din Spania, asemănătoare  ca mărime cu cea de aici, pe care au dat-o gata în nouă ani! Reţineţi: strămutarea populaţiei, durata de existenţă a exploatării şi calculaţi-vă viitorul în roz  adus pe tava mass-mediei de gabrielenii din Toronto!

Din diferite sure scrise pe hârtie şi de pe Internet aflăm ce bombă cu ceas distrugătoare va lăsa în scurta ei trecere prin Roşia Montană această companie străină. Dar mai întâi, sunt de părerea celor ce susţin continuarea mineritului la Roşia Montană, dar într-o formă mult mai redusă, modernizată, în timp îndelungat şi concomitent cu mineritul la minimum să se treacă  treptat de la această mono-industrializare la activităţi alternative  atât în alte sectoare industriale cât şi agro-zootehnice, la un turism specific acestui spaţiu. Cunosc Munţii Apuseni şi cred în superiorul lor potenţial turistic, am ideea aceasta şi cred că putea fi realizată în două decenii, dacă satul român ar fi făcut contracte de parteneriat cu companii din Austria sau Germania pentru modernizarea  drumurilor şi şoselelor plus anexele moderne ale turismului, Munţii Apuseni puteau deveni TIROL ROMÂNESC!

 

Să continuăm ideea; dacă, în loc de politică miticească de pricopseală necinstită guvernanţii României ar fi avut un pic de dragoste de ţară şi spirit gospodăresc, se puteau apuca de un asemenea proiect în urmă cu ani şi ani de zile şi atunci roşienii aveau de lucru şi nu trebuiau să fie strămutaţi, mai ales ca au acasă la ei cel mai mare muzeu al mineritului din lume, ce trebuia doar amenajat şi prezentat lumii. Locuri de muncă şi venit pentru generaţii şi generaţii. Blestem pe capul naţiunii  să nu fie condusă de gospodari ci de guzgani! Să-l aibă preşedinte pe Băsescu Traian, care văzând  culoarea apei ce se scurgea din mina părăsită nu a putut face o altă sinapsă neuronală decât că seamănă cu coniacul! Al doilea, şi eu, fiind cetăţean român, mă opun proiectului RMGC pe care îl văd ca pe un monstru, că pe un balaur din basmele noastre populare, care se năpusteşte asupra Munţilor Apuseni şi-al oamenilor săi. E monstruos  cum o companie străină ne  înşeală, cum ne  jefuieşte la noi în ţară, cum ne aruncă de pe vetrele noastre milenare şi aducând utilaje gigantice vor transforma, în câţiva ani,  patru munţi frumoşi în rezidii otrăvitoare peste secole. E o neruşinare monstruoasă din partea lor dar în acelaşi timp o laşitate din partea noastră că nu suntem mai mulţi, mai hotărâţi să ne opunem  acestui proiect  străin şi monstruos.

 

Corneliu FLOREA

august  2012 – iulie 2013

Winnipeg  –  Canada

SUPRAVEGHEREA TOTALĂ – PRISM, TEMPORA, SNOWDEN & CO

Posted by Gabriela Petcu On July - 12 - 2013

BAETU-Viorel-2-wb Viorel BĂETU

 

În sfârşit putem dormi liniştiţi. Acuma când ştim că în afară de Dumnezeu care, ne păzeşte de „cele rele”, de acolo de sus şi aici pe pământ suntem permanent supravegheaţi, interceptaţi, ascultaţi, spionaţi, pardon am vrut să spun „apăraţi”, ca să nu ni se întâmple ceva rău, avem un somn uşor şi visăm urât. Cineva, ne ascultă, ne citeşte, ne spionează, ne ştie toate secretele. Asta e lumea de azi. Toţi vrem date, date, date şi pentru a le obţine lăsăm „amprente electronice” peste tot, la americani, la engleji, la ruşi, la chineji şi probabil şi la cei din insula Vanatu.

 

Acum am ajuns în sfârşit să fim şi noi „cineva”! Dar nu ne place. Aşa e omul, veşnic nemulţumit, ba că nu e apărat, ba că e prea apărat şi spionat, ba că nu i se respectă sfera personală, ba că nu-l bagă nimeni în seamă şi lui nu i se ascultă telefonul şi nu i se citesc e-mailurile, ba că nu are asigurare de sănătate, ba că are, dar pe cipul ăla de pe card sunt trecute toate bolile lui de când era copil şi oricine le poate citi, ba că şi… ba că! Cine te pune domnule să fii peste tot în INTERNET? Cine te pune să te bagi pe toate platformele sociale? Cine te pune să crezi în promisiunile lor de anonimitate? Cine te pune să cumperi de la magazine cu caserii electronice şi să plăteşti cu CARD-ul propriu. Cine te pune să te laşi înregistrat la spital, la primărie, la miliţie. (Pardon asta e obligatoriu deci ultima frază nu va fi luată în considerare!).

 

Bunicii mei, stau sus la munte, au peste 90 de ani şi nu au computer, handy, I-phone, televizor, telefon, sau sistem de navigare. Ei au crezut că astfel au scăpat de supravegherea totală. Eroare, bunicul a primit o scrisoare de la un ţăran din Tadjikistan, care îl întreba cum face brânza de oaie la burduf!

 

Toată lumea e şocată, toţi ţipă, toţi sunt revoltaţi şi de ce oare? Pentru că americanii au construit un monument arhitectonic pentru NSA (National Security Agency) unde lucrează o mare grămadă de oameni şi unde se adună date, de toate culorile, de toate mărimile, în toate limbile, pentru a apăra cetăţeanul cinstit de terorişti, crimnali, pedofili, hoţi, şarlatani şi alţi de-alde ăştia. Acuma că li se mai întâmplă să şi greşească, iar unele programe ale lor, ca de exemplu PRISM („Planning Tool for Resource Integration, Synchronization, and Management) s-a apucat să adune de capul lui, date despre toată lumea, asta a fost o greşeală de programare, căci nimeni nu i-a spus, cine sunt cei buni şi cine sunt cei răi, aşa că pentru a nu greşi i-a băgat pe toţi într-o oală şi i-a supravegheat de dimineaţa până seara şi de seara până dimineaţa fără părtinire.

 

Pentru că englejii nu s-au lăsat mai prejos au şi ei monumentul lor. O clădire cum n-a văzut Parisul, pentru GCHQ (Governmental Communications Headquarters) unde lucrează o mare grămadă de oameni şi unde se adună date de toate culorile, de toate mărimile, în toate limbile, pentru a apăra cetăţeanul cinstit de terorişti, criminali, pedofili, hoţi, şarlatani şi alţi de-al de ăştia. Acuma că li se mai întâmplă să şi greşească, iar unele programe ale lor, ca de exemplu TEMPORA, în comparaţie cu care PRISM e un copil nevinovat, s-a apucat să adune de capul lui, date despre toată lumea, asta a fost o greşeală de programare, căci nimeni nu i-a spus, cine sunt cei buni şi cine sunt cei răi, aşa că pentru a nu greşi i-a băgat pe toţi într-o oală şi i-a supravegheat de dimineaţa până seara şi de seara până dimineaţa fără părtinire.

 

Iar când un anume Edward Snowden, care a mâncat din pâinea lor, a celor de la NSA, a descoperit că nu programul e de vină că toată lumea e supravegheată fără nici un discernemânt, căci programul nu putea de unul singur să se lipească fizic de peste 200 de fascicule din cablul de fibră de sticlă transatlantic, care transportă aproape tot ce e comunicare în lumea asta şi să sugă ca un aspirator fără nici o aprobare, deci pe „şest”, date şi date şi convorbiri şi E-mailuri şi poze şi profile şi, şi, şi…

 

Deoarece treaba asta presupunea intervenţia factorului uman, căci în telechineză nu mai crede nimeni, a început bâlciul. Secretele au intrat în gura presei şi atunci s-a terminat cu secretul! Prietenul nostru Snowden, a şters-o din SUA (cel mai liber şi democratic stat din lume) şi a căutat azil, ca să poată să spună liber ce ştie, în China (unde drepturile omului sunt călcate în picioare), în Rusia (unde democraţia se scrie cu litere mici de tot) şi vrea să ajungă în Cuba (stat comunist!). De unde se vede că teoria lui Einstein e universal valabilă: „Totul e relativ!”.

 

Acum să stăm strâmb şi să judecăm drept. Puţin speriaţi putem să fim. Pentru că  volumele de date care sunt înregistrate controlate şi evaluate, au dimensiuni de neinmaginat, ca de exemplu 600 de milioane, da, da, 600 de milioane, de convorbiri telefonice pe zi! De restul datelor, E-mailuri, platforme sociale, home page, etc etc, care au acceaşi soartă, nici să nu mai vorbim. O socoteală simplă spune că la 7 miliarde de locuitori câţi are planeta dacă socotim cam 2 miliarde de mijloace de comunicaţie, telefoane, handy, Skipe, etc, etc, ajungem ca în fiecare a TREIA zi să fim ascultaţi, înregistraţi, spionaţi, evaluaţi. Concluzia: Vorbiţi la telefon, handy, Skype, etc, numai în fiecare a PATRA zi!

 

Totuşi cred că nu o să dorm bine la noapte. De unde ştiu americanii că eu am mâncat ieri la prânz sarmale?

 

Viorel BĂETU

Germania

26 iunie 2013

SALVAŢI ROŞIA MONTANĂ (5) – ROŞIA MONTANĂ 2012

Posted by Gabriela Petcu On July - 11 - 2013

SALVATI-ROSIA-MANTANA-sigla2-wbCorneliu FLOREA

 

„Munţii noştri aur poartă

Noi cerşim din poartă-n poartă!”

(spusă cu durere de moţi,

scrisă de Octavian  Goga)

 

Am  ajuns în piaţa  Centrului  Istoric  al  Roşiei  Montane, epicentrul propagandei RMGC (Roşia Montană Gold Corporation) pentru cei ce vin din alte părţi aici, condusă cu o strategie informaţională de „Gabriel Resourses” – companie de explorare şi dezvoltare din Toronto – care a obţinut dubios şi o licenţă de exploatare a întregului minereu, dar încă nu a primit aprobare de începerea extracţiei şi de prelucrare cu cianură. Între timp licenţa a expirat, s-au găsit mari abateri de la legile statului român şi internaţionale ale proiectului RMGC, dar compania de explorare şi dezvoltare persistă cu încăpăţinare diabolică, prin tot felul de negocieri şi târguieli, prin manipulări propagandistice să obţină aprobarea acestui proiect total dezavantajos economic României şi dăunător, nociv mediului natural. În aceşti ani a apărut o contracarare  puternică din partea unor  localnici ce susţin ’’suntem supuşi, manevraţi şi exploataţi mai rău ca pe vremea sovromurilor’’. Acestora li s-au alăturat, şi continuă să se alăture, academicieni, cercetători de înaltă calificare, elite culturale şi artistice, sociologi şi alte categorii de intelectuali, cetăţeni  lucizi  din toată România şi împreună  se opun cu argumente pertinente proiectului RMGC!

Piaţa veche e cu adevărat istorică, a fost sute de ani târgul de sâmbătă al moţilor, al meseriaşilor şi comercianţilor de la poalele muntelui de aur, nesecat în peste  optsprezece secole de minerit continuu. Piaţa este înconjurată de clădiri vechi, de secole,  marcate adânc de ruinare ce au fost lăsate aşa de noii proprietari. Dintre clădiri, din cea mai reprezentativă a mai rămas doar faţada şi aceasta în stare de pre-prăbuşire, pe care noii proprietari au acoperit-o cu nişte pânze, ca nişte tifoane groase, pe care au pictat cum va arata acea  clădire renovată. Acest tratament de pansare cu tifoane pictate l-au aplicat şi altor clădiri din piaţă, ce vor fi scoase nou-nouţe ca din pălăria iluzionistului, după ce vor primi aprobarea să secătuiască definitiv nu numai un munte de aur ci patru munţi: Cetate, Cârnic, Orlea şi Jing consideraţi că ar conţine cel mai mare zăcământ de aur şi argint din Europa şi unul dintre  cele mai bogate din  lume. Până la obţinerea aprobării clădirile  rămân în agonia dărâmării, mascate de bandaje de tifoane groase pictate, pentru că guvernele Băsescu nu au fonduri de renovarea patrimoniului, numai pentru ICR-ul patibularului patapievici.

 

Pentru mine, la prima vedere îmi dau imaginea  cadavrelor din morgă acoperite cu cearceafuri, dar, în realitate sunt frescele propagandei, manipulată economic şi psihologic de „Gabriel Resources”  din Toronto, înfiinţată în 1995 de Vasile Frank Timiş, ce este preşedinte peste zece directori! I-am găsit pe Internet, mari specialişti în jongleriile bursei torontone. Aceştia, au motive determinate să pună mâna pe acest tezaur românesc şi să-l bage în bursele şi băncile lor, după principiul capitalist: minimum de investiţie şi maximum de profit, la care, în globalizarea intensivă s-a adăugat prin orice mijloace de la manipulare psiho-economică şi ajungând, chiar, să se folosească de aranjamente teroriste (vezi cum se poate începe un război unde e mult petrol)

 

În spatele acestui centru istoric atât de sărac şi părăginit, în letargie,  ajuns de comă şi în comă, printre turnuri de biserici vechi se vede strălucitor muntele de aur decapitat şi derocat de exploatările trecute, ale comunismului a tot biruitor! Strălucirea muntelui  relevă bogăţia pe care o conţine şi parcă adevereşte cât de mare va fi profitul companiei de explorare şi dezvoltare oferit de către noii vânzătorii ai României. În câţiva ani de exploatare modernă, intensivă cum ni se  spune şi putem crede, îl vor rade împreună cu alţi trei dintre ceilalţi Munţi Apuseni. Atunci în această piaţă istorică vor rămâne doar nişte clădiri refăcute superficial, prin lucrări şi materiale ieftine, care în interior se vor sprijini pe consolidări cu bârne mascate, decorate cu sclipiciuri şi zugrăveli lavabile, pardosite cu plastic second hand, iar la  exterior, în locul bandajelor propagandistice de azi, vor fi nişte tencuieli netede şi colorate, uşi şi geamuri de termopan, tot din plastic. Pe faţade vor fi puse tăbliţe de alamă cu tot felul de informaţi istorice şi atenţionare: proprietate Gabriel Resources, fiindcă deja sunt ale companiei, achiziţionate între 2002 şi 2008 cum scrie în proiectul lor. Bineînţeles că au fost  cumpărate la preţ de moloz, dar când  gabrielenii – am io motiv să-i numesc aşa pe cei zece directori conduşi de preşedintele lor Vasile Frank Timiş – îşi vor lua tălpăşiţa cu munţii de aur în spinare, nu înainte de-a aranja cu guvernanţii statului român să le cumpere de la ei, dar la preţ de palate din marmură de Carrara. Şi ce nu fac guvernanţii români cu banii contribuabililor când cad comisioane grase!

Dintre toate clădirile centrului istoric, numai una singură a fost restaurată, cea mai mică şi aceasta de către muzeele naţionale de istorie din Bucureşti şi Alba Iulia, este Casa 325 transformată în muzeul Aurul Apusenilor. Clădirea este bine renovată, muzeul nu prea mare şi nici prea bogat, dar profesional aranjat iar ghida foarte plăcută, binevoitoare şi doctă. Ceea ce m-a impresionat pe mine a fost statuia zeiţei Terra  Mater – Telus la greci – ce mi-a amintit imediat de Mather Earth a amerindienilor, acelaşi cult, dar la ce distanţă geografică între ele, la care adaug şi budismul tibetan. E un cult religios deosebit de înţelept, de-a trata planeta noastră ca pe mama tuturor fiinţelor şi al lucrurilor, de-a o respecta şi îngriji. Ecologiştii de astăzi, într-un fel sau altul, practică acest cult. Nu şi cei de la „Gold Corporation” ce va folosi  anual  91.800 tone substanţe dăunătoare mediului dintre care 12.000 tone vor fi sărurile de cianură puternic otrăvitoare Mamei Pământ!

 

M-am întreţinut plăcut cu ghida ce mi-a explicat multe exponate şi mi-a arătat şi cele două replici după tăbliţele cerate, ce ne transmit date importante despre mineritul din timpul romanilor, aici la  Alburnus Maior. La sfârşit mi-a recomandat să vizitez mina romană. Bine înţeles este mai mult decât o curiozitate pe care am să mi-o satisfac din multe puncte de vedere.

Pe latura cealaltă a pieţii, în Casa 323 se află „Centrul de informare  a proiectului minier RMGC” ce mă interesează. Este o veche clădire cu etaj şi ea cu faţada bandajată să nu se vadă starea de degradare în care se află şi pe care scrie mare, deasupra intrării: „Suntem aici. Vino în centrul de informare ca să înţelegi proiectul miner Roşia Montană”  şi sigla lui Gold Corporation, care e afişată peste tot la Roşia Montană din zece în zece metri, numai ca de data asta nu scrie sub ea Gold Corporation ci, cu aldine, Gabriel! Foarte frumos, gabrielenii noştri, proprietarii noştri din Toronto, care de ani de zile, duc cea mai murdară  campanie de manipulare psihologică, de  panică cum au să moară de foame foşti mineri şi se va dărâma toată istorica Roşie Montană dacă nu vin ei, gabrielenii  lui Vasile Frank Timiş să-i salveze.

 

Salvarea minerilor şi-a Roşiei Montane, gabrielenii au început-o cu achiziţionările: au achiziţionat 78% din totalul proprietăţilor rezidenţiale din zona industrială a proiectului – aşa scrie în proiectul lor. Nu au  restaurat nici măcar clădirea centrului lor de propagandă, doar au bandajat-o iar pe unii roşieni şi turişti îi îmbrobodesc cu palavre! „Vino în”, în cazul acesta, sună ca la tavernele cu băutură proastă şi scumpă ocolite de clienţi sau ca  la bordelurile cu curve bolnave şi bătrâne.

 

Eu am intrat ca să înţeleg, cum scrie afară şi bine am făcut, mi-am dat seama că înţelesesem adevărul  mai dinainte, de la cei competenţi şi oneşti, care trăiesc aici sau au cercetat mediul istoric şi social precum şi proiectul RMGC în amănuţime. Centrul are o sală mare, încărcată de machete şi grafice, în mijlocul căreia turuia, ca un Kalaşnikov, căreia i s-au ataşat şi difuzoare, o doamnă robustă şi agresivă, precum  activistele de partid de pe timpuri, care  băga în capetele unui mic grup, să înţeleagă, ce impotenţi economic suntem noi, statul român  după 2006, când s-a oprit definitiv exploatarea minieră. Apoi, cum ne-a pus Dumnezeu mâna în cap trimiţându-ne gabrielenii din Toronto  să cumpere Roşia Montană cu centrul istoric cu tot şi ce minuni economice vor urma aici. Deocamdată, vedem dor cum au bandajat şi pus în cârje clădirile, ca nu cumva  să nu cadă  peste cei, câţiva roşieni, ce stau nepăsători la o bere în apropiere, pe o terasă urâtă  din scânduri. Ceilalţi roşieni, mult mai prevăzători au urcat la Tăul Brazi la un picnic sănătos, cu bere şi mici, îndeletnicire duminicală pe căldurile lunii cuptor!

 

Orice întrebări sau încercări de a discuta şi alte soluţii locale, judeţene sau de stat, de redresare a situaţiei economice, prin noi înşine, cum am făcut şi în trecut, erau stopate cu agresivitate de către vajnica propagandista a gabrielenilor din Toronto şi răspicat te aducea la ordinile ei, să accepţi fără alte comentarii şi păreri ceea ce îţi spune şi să aduci admiraţie, omagiu şi veneraţie gabrielenilor altfel fiind etichetat duşman al bunăstării roşienilor şi cu un IQ de dobitoc! Nu m-a impresionat, eu am fost şi duşmanul poporului muncitor în trecut, acum doar a roşienilor e floare la ureche, dar am plecat că mi se făcuse greaţă corticală. Adică, cei interesaţi de ce se întâmplă cu adevărat la Roşia Montană, cei ce au citit tot felul de surse despre aur şi mineritul lui, cei ce au comparat situaţiile şi mineritului intensiv, modern şi vin la faţa locului să cunoască mai bine situaţia nu au dreptul să-şi exprime nedumeririle sau părerile contradictorii  proiectului RMGC. E foarte adevărat că paragina localităţii şi-a mediului se datorează în parte mineritului de întrecere socialistă, dar şi dezorientării localnicilor după 1989, dar sunt şi argumente ce susţin că paragina şi sărăcia este şi rezultatul manipulărilor companiei de explorare şi dezvoltare din Toronto pentru falimentare companiei româneşti de minerit, ca să-i ia locul şi să facă mare profit rapid prin minerit ultramodern, ultrarapid şi mega-poluant.

 

Mă întreb cât mai durează până ce gabrielenii ăştia, aici, pe noile lor proprietăţi din Munţi Apuseni nu fac şi un lagăr de reabilitare cu românii ce se opun proiectului RMGC  iar pe doamna propagandistă de la centrul lor să o pună şefă? Ce ticăloşi, câtă rapacitate, ce iad otrăvitor vor lăsa în urma lor! I-am  dat  dracului cu centrul lor după ce am aflat că deja sute de familii de aici au fost strămutate de pe proprietăţile lor strămoşeşti să le facă loc lor,  gabrielenilor. La sugestia unui alt duşman al proiectului  venit din regat, am urcat să vedem starea şi spiritul roşienilor, duminica, sus la Tăul Brazi. Am fost uimit  de două lucruri: de frumuseţea peisajului ce se află într-o zonă de mediu ocrotită prin lege şi de buna dispoziţie a roşienilor în jurul meselor şi-a grătarelor. Deschişi şi ospitalieri, totuşi unii refuză să vorbească, să-şi spună părerea, alţii direct susţin ca sunt minţiţi, înşelaţi şi furaţi de străini care iau 80% din aur iar statul român aproape 20%.  Auzi dumneata, aproape 20%, adică ei precis 80% iar noi aproape 20%, păi şi 12% e aproape, nu? Doar contractul e secret! Contract secret pe moştenirile noastre din moşi, strămoşi! Păi să nu-i trimiţi undeva? Îi ştim noi pe străini  din istoria minei ăştia, dar nu credeam ca  guvernanţii noştri să fie aşa mari curve cu noi, cu moţii!

 

Se făcuse târziu şi până ce se lăsa noaptea trebuia să fiu acasă, la mine, în Nordul României. Am coborât tulburat şi iritat de câte am văzut şi auzit, fiindcă toate au început să mă frământe şi ştiu că mă frământă degeaba, mai mult decât să scriu şi eu, ca alţii, şi să mă alătur roşienilori nu pot face singur. Nu am nici forţă economică, nici poziţie socială, sunt numai un străin cu accent, dar cu acelaşi suflet românesc ca foarte mulţi din România. În schimb lefegii mass-mediei guvernamentale primesc forţă economică să trâmbiţeze, pe toate căile, cât de bine le va fi roşienilor de îndată ce gabrielenii din Toronto vor demara proiectul mineritului intensiv cu cianură, dar nu vorbesc despre modul şi dramele strămutării a 973 de familii de pe proprietăţile lor pentru că proiectul gabrielenilor are nevoie de 42 kilometri pătraţi, adică 42.000 de hectare! Mare discordanţă între propagandă locurilor de muncă pentru roşieni şi realitatea strămutării lor.

 

Am aflat dintr-un pliant de la centrul RMGC, primit gratuit, că peste o treime  din aceste familii au fost deja strămutate în noul cartier Recea din Alba Iulia, iar unii în judeţele învecinate, în schimbul proprietăţii cedate gabrielenilor. Din alt pliant, tot  de la centru, aflu ca pe perioada funcţionarii minei, Oxford Policy Management a calculat că va fi nevoie de 3.600  angajaţi! Păi de unde îi luăm, dacă strămutăm, aproape forţat, trei sferturi din populaţia Roşiei Montane între timp? Îi aducem de la Oxford?! Sau precum romanii au adus mineri din Dalmaţia şi Iliria, gabrielenii din Toronto îi vor aduce de pe undeva din lumea treia, unde mâna de lucru e foarte ieftină, după ce a împrăştiat prin manipulare milenară comunitate autohtonă, prin strămutări şi relocări, atingându-i  tradiţia etnică şi îngropându-i istoria sub haldele de cianură…

 

Corneliu FLOREA

august  2012 – iulie 2013

Winnipeg  –  Canada

Adrian Suciu – Nu dau doi bani pe poeţi

Posted by solariu On June - 29 - 2013

AdrianSuciu_zpsb15eac60La recent încheiatul congres al Uniunii Scriitorilor din România, se nimerise să şadă în spatele meu doi poeţi cu al căror nume nu mi-am încărcat memoria, deşi e urît din partea mea să dau dovadă de atîta indiferenţă în faţa unor iluştri înaintaşi într-ale scremutului condeiului. Cum discursurile de pe scenă erau mai ales plictisitoare, în răstimpurile cînd nu ieşeam la o vodcă (să mă înjure numai ăia capabili să asculte nonstop vreo şase ceasuri de bărbi retorice), trăgeam cu urechea la conversaţia distinşilor urmaşi ai lui Eminescu, Arghezi şi altora ca ei. Am aflat, astfel, că dumnealor erau membri USR de pe la 1968 (nici nu văzusem lumina soarelui pe vremea aia) şi sufereau al dracu’ pe motiv că scriitorul nu mai e el respectat în societatea română contemporană şi nu-l mai pune nimeni în fruntea bucatelor. Şi mamă ce mai chiolhanuri scriitoriceşti rememorau distinşii şi cum li se umezeau vocile de emoţie şi cum povesteau ei cum venea Zaharia Stancu cu valiza cu bani şi cum trăiau o lună de zile din onorariul pentru un căcat de poezie publicat printr-o revistă literară şi cum primeau drepturi de autor cît să-şi cumpere o Dacie pentru un flintic de plachetă de versuri (cică se plătea la numărul de pagini)! În fine, era o feerie pe vremea aia şi distinşii foloseau toată retorica din „Epigonii” ca să pună în antiteză trecutul glorios şi prezentul nemernic, după cum frumos am învăţat la şcoală de-am ţinut minte pînă în ziua de azi.
Acuma, dacă ar fi fost numa’ distinşii moşulici din subsolul literaturii române, nu m-aş fi impacientat prea tare, nu sînt cu naturelul simţitor. Dar am auzit şi pe unii din congenerii mei nu numai vorbind la crîşmă ci scriind negru pe alb prin foi tipărite cum că poetul e axa lumii şi ar trebui să fie plătit de stat ca să stea el să scarpine muza. Pretenţia poeţilor că producţiunea lor are un rol social bubuitor, psalmodiată pe toate vocile, la toate colţurile şi cu limba între bucile tuturor puternicilor zilei, la nivel judeţean, interjudeţean şi naţional, la care asist de mai bine de douăzeci de ani, umple latura sensibilă a fiinţei mele de vomă violet. Şi trebuie să spun răspicat că, în ordine socială, poetul e doar un breloc eventual simpatic, amuzant şi frecventabil. Ce produce el e important într-o altă ordine decît cea socială şi, dacă n-are conştiinţa acestui adevăr, ar face bine să se apuce de pescuit, e posibil să fie mai util acolo.
De-aceea, pretenţia poetului de a fi recunoscut, de-a fi plătit şi răsplătit de societate e nu numai tembelă dar şi producătoare de avortoni. De la Romantism încoace, o stafie bîntuie România: poetul mizer, chinuit de muză, încotoşmănat în zdrenţe, băutor de cafea ieftină şi alcool contrafăcut, fumător de mahoarcă, consumator de paraşute ofilite, ros de o boemă gratuită şi, eventual, de oftică. Trăitor din mărunţişuri, poetul nostru trebuie musai să fie nepotrivit pentru a-i încredinţa vreo sumă de bani altfel decît ca ofrandă adusă pe altarul literaturii. Trebuie să fie incapabil de vreun gînd lucid şi pragmatic, sub sancţiunea sinuciderii muzei din dotare (de obicei, vreo gîscă bovarică, slinoasă şi neepilată).
Astfel încît mă bucur că nu se cîştigă nimic material din poezie: dacă din perversiunea asta fertilă a spiritului ar ieşi şi bani, n-ai încăpea de poeţi în autobuz. Fără bani, însă, rămîn în poezie pe termen lung numai cei cretini şi cei cu vocaţie. În concluzie:
1. Nu dau doi bani pe poetul cu ambiţii sociale pe barba poeziei lui!
2. Îl ignor pe poetul incapabil de o carieră extraliterară, neputincios în a hrăni şi adăposti o familie, sau, dacă e burlac convins, în a se hrăni şi adăposti pe el.
3. Îl dipreţuiesc pe poetul care îşi construieşte opera avînd în vedere, ca finalitate, recunoaşterea socială şi recompensa.

PS. Pentru adepţii modelului „romantic”: Eminescu a muncit de i-au sărit capacele ca să-şi cîştige pîinea. Sigur, el nu avea aşa nişte meditaţii profunde despre spiritul pur care trebuie să refuze socialul şi preocupările meschine.

Ezechiel49Octavian Curpaș

 

Într-o combinaţie unică, pe baza unui verset din Biblie, o prestigioasă companie americană produce una dintre cele mai sănătoase pâini din lume. “Food for Life” a creat o gamă întreagă de produse de panificaţie, cereale şi macaroane cu ingrediente din grâne diverse. Cei mai mulţi oameni îşi închipuie că pâinea este un aliment foarte simplu, puţini cunosc principiile complexe ce pot fi folosite la fabricarea pâinii. Cei mai importanţi factori care au impact asupra calităţii pâinii sunt ingredientele, fermentarea şi modul de coacere. Pâinea “Ezechiel”  foloseşte “reţeta” din cartea profetului Ezechiel la capitolul 4, versetul 9 din Biblie: “Ia-ţi şi grâu, orz, bob, linte, mei şi alac, pune-le într-un vas şi fă pâine din ele”. Şase tipuri de grâne şi legume preparate şi combinate formează ceva uimitor. Ce este diferit legat de această pâine este că grânele menţionate mai sus, înainte de-a fi utilizate pentru fabricarea pâinii, sunt puse la germinat. Doar în felul acesta pot fi extrase anumite minerale şi vitamine din aceste grâne, care în alte condiţii nu ar putea fi fructificate.

 

pageCalităţile nutritive ale acestei pâini pot fi atestate şi de tipul de magazine în care este comercializată aceasta în zona în care locuiesc: Vitamin House West, Arizona Health Foods, Vitamin House Nutrition Centers şi HI-Health Supermart. Pâinea “Ezechiel” este de asemenea disponibilă şi la unele super-marketuri. Nu se găseşte însă pe rafturile cu pâine, ci în general în congelator, fiind foarte perisabilă.  Aceasta este comercializată în mai multe sortimente, printre care: cu seminţe de susan, scorţişoară, cu seminţe de in (flax bread). Cu toate că este ceva mai scumpă decât pâinea obişnuită, mai mulţi consumatori au optat pentru ea, în detrimentul celei tradiţionale.  Site-ul Amazon comercializează reţete pentru această pâine sub numele de “Ezekiel Bread Kit”.

 

“Ezechiel” este o sursă completă de proteine, conţine 18 aminoacizi (incluzând 9 aminoacizi esenţiali), ajută digestia, măreşte absorbţia de minerale, este bogată în vitaminele B şi C şi este o bogată sursă de fibre.

 

Pâinea “Ezechiel” este recomandată frecvent în planurile de dietă, deoarece este o alternativă mai sănătoasă la pâine albă şi chiar la cea neagră. Pâinea “Ezechiel” este fabricată fără făină, nu conţine emulgatori, aditivi, arome artificiale, coloranţi sau conservanţi. Este de asemenea făcută cu apă purificată, fără grăsimi adăugate şi are un index glicemic scăzut (poate fi consumată şi de cei care au diabet).

 

Octavian D. Curpaş

Phoenix, Arizona

 

BENEDICT XVI (2005 – 2013)

Posted by Gabriela Petcu On February - 24 - 2013

PAPABENEDICTXVI-wbProf. Dr. Viorel Roman

 

După ce Papa a anuţat la 11 februarie 2013 în limba latină ca se retrage din lume la 28 februarie, ora 20, ceea ce este o adevărată revoluţie în Biserică, deruta este totală. Un fulger din senin la Vatican! Poate un părinte să renunţe la funcţie? Ce consecinţă va avea acest act pentru Biserică, pentru urmaşi săi? Ce va face episcopul emeritus al Romei în continuare?

 

Iată un prim răspuns inspirat. Cardinalul Ravasi după ce îşi exprima admiraţia, recunoştiinţa faţă de Papa face o analogie a derutei actuale cu Ex. 17 din Vechiul Testament: noi rămânem în vale, unde-i Amalek, unde-i praf, unde domneşte frica, răutatea, teroarea, dar unde este şi speranţa, unde a rezistat în ultimi opt ani Papa. Din acest moment noi ştim că pe munte el se roagă pentru noi.

 

În valea zilelor noastre, pontificatul marelui teolog şi filozof este perceput diferit. După eşecul Lagărului ortodox, ei sunt acceptaţi în Europa latină, dar fără refacerea unităţii creştine, ei nu pot accepta în pectore realitatea. Neoprotestanţii, care în concepţia Romei, nu au Biserica ci case de rugăciune, sunt la fel de nemulţumiţi, ca şi ortodocşii, ca modelul lor de mântuire a lumii a eşuat în Războiul Rece. Musulmanii, periferizaţi de raţionalitatea occidentală, sunt revoltaţi. Evrei, poporul ales, cred că sunt mântuiţi de la naştere, şi astfel iritaţi de rugăciunile Papei pentru ei. Confruntarea religiilor asiatice cu lumea modernă, latina nu este mai puţin plină de surprize, chiar dacă europenii sunt mai ales familiarizaţi cu disensiunile religiilor abrahamice din fostul Imperiu Roman.

 

Dacă ni se arunca permanent praf în ochi şi frica, răutatea, teroarea sunt omniprezente nu-i deloc surprinzător că – în vale – domneşte confuzia şi este greu de a evaluat moştenirea Papei care se urcă pe munte, dar rămâne cu noi, chiar dacă nu-l mai vedem, după cum ne-a asigurat el însuşi. Repere găsim în vasta sa opera, în enciclicile sale, în faptul că a ales numele Sf. Benedict, patronul Europei.

 

Determinant pentru decizia Papei trebuie să fie, pe lângă vârsta înaintată, eşecul refacerii unităţii creştine după anul de graţie 1989, care apasa acum asupra noastră, a tuturora, ca o mantie de plumb, generând, frica, răutate, teroare şi o quasijena inexplicabilă, dar dominantă. La 50 de ani de la Conciliul Vatican II, unde Joseph Ratzinger a fost unul din teologi, însăşi lumea catolică mai are nevoie de timp pentru a-i realiza dezideratele. Ridicarea excomunicării reciproce, de la Marea Schisma 1054, de către papa Paul al VI-lea şi patriarhului Athenagoras 1965 este la fel o revoluţie neterminată. De exemplu, în 1967 Biserica Ortodoxă Română era inpotriva uniri bisericilor.

 

Va fi următorul papa un tradiţionalist, fundamentalist sau un reformator? Ortodocşii şi protestanţii, uniţi în cuget şi simţiri, vor un papă din lumea treia, de preferinţă de culoare, ca Barack Hussein Obama II, un reformator ecumenic şi dacă-i posibil un adept al teologiei eliberării (inacceptabilă pentru Benedict XVI). Evreii se îndoiesc că următorul papa, tradiţionalist sau reformator, va avea nivelul profesorului de teologie fundamentală ajuns urmaş al Sf. Petru şi astfel dialogul cu Roma va suferi. La fel musulmanii, preocupaţi de revoltele lor, ca şi evreii, vor regreta probabil pe actualul Papa cu care au avut totuşi un diferend privind raţiunea şi credinţa.

 

Mult peste un miliard de fideli, sute de mii de preoţi, călugări, călugărite catolice şi după cum am văzut mai sus, toţi creştinii, chiar şi israeliţii, musulamanii, asiaticii aşteaptă ca până la Sfintele Paşti cei 117 cardinali în vârstă de până la 80 de ani (Ratzinger are deja 85 de ani) din 50 de tari să alega din mijlocul lor pe cel de al 266 papă în Capela Sixtină din Vatican. Se vehiculează fireşte deja mai multe nume, care vor ieşi, în mod tradiţional, din conclava cum au intrat, cardinali şi noul papă se va confrunta imediat cu exigentele exprimate de Benedikt XVI puţin înainte de 11 feb.: refacerea unităţii creştine, denunţarea individualismului, (dictaturii) relativismului şi falsa credinţa.

 

De la începutul pontificatului am publicat mai multe articole cu această temă pe care îndrăznesc să le anexez cu speranţa că ar putea fi utile intalegerii importantei dialogului românilor cu Roma.

 

Prof.Dr. Viorel ROMAN

20 februarie 2013

Bremen

www.viorel-roman.ro                                                             

——————————————

 

(1) BENEDICT XVI – RAŢIUNE ŞI CREDINŢĂ

 

Prelegerea Papei la Universitatea din Regensburg despre raţiune şi credinţă, una din temele sale preferate, a generat proteste în lumea islamică în legătura cu un citat din dialogul dintre împăratului bizantin Manuel II Paleologul şi un persan în anul 1391. „Arată-mi ce a adus Mahomed nou – îi spune împăratul persanului – şi vei vedea numai lucruri rele şi inumane, el predică fidelilor propagarea credinţei cu sabia.” Impunerea credinţei cu forţa n-are sens: „Lui Dumnezeu nu-i place sângele, acţiunea fără raţiune îi displace. Credinţa este un fruct al sufletului, nu al corpului. Cine vrea să propage credinţa, are nevoie de o vorbă bună şi o gândire sănătoasă, nu de forţă şi ameninţare. Pentru a convinge, nu e nevoie de braţ, nici de instrumente de bătut sau altele de acest gen, prin care poate fi cineva ameninţat cu moartea…”

 

Pentru împăratul crescut în filozofia greacă, cine nu acţionează raţional, e de la sine înţeles împotriva lui Dumnezeu. La musulmani Dumnezeu este transcendental în mod absolut, n-are obligaţia raţionalităţii. Dacă vrea El, omul trebuie să se închine şi idolilor. Aveam ca urmare două percepţii a lui Dumnezeu. La traducerea din ebraică în greacă a Vechiului Testament – Septuaginta – era de la sine înţeles că la început a fost logosul. Dumnezeu acţionează cu logosul, ceea ce este cuvânt şi raţiune în acelaşi timp. După Evanghelie la început a fost cuvântul/logosul şi logosul, adică cuvântul este Dumnezeu. Sinteză între credinţa biblică ebraică şi raţionalitatea filozofiei greceşti nu este întâmplătoare. Ea este esenţa prelegerii papei.

 

Încă din evul mediu teologi au încercat disocierea sintezei dintre logosul grecilor şi creştinism. Rezultatul a fost un Dumnezeu voluntarist, care nu mai era legat de logos, de raţiune şi iubire, ci putea în atotputernicia să acţiona voluntarist, absolut liber. Cum îl definesc musulmanii pe a tot puternicul Alah. Această transcendenţă şi natură complet diferită a lui Dumnezeu mergea până a nega înclinaţia noastră pentru bine şi raţiune, după chipul şi asemănarea Lui. Biserica n-a renunţat însă niciodată la analogia dintre Dumnezeu şi om, păstrând desigur proporţiile dintre finit şi infinit. Însăşi slujba religioasă este o îmbinare între cuvântul lui Dumnezeu şi raţiunea noastră. Sinteza dintre credinţa biblică şi filozofia greacă este determinantă până în zilele noastre, iar dacă mai adăugam la aceasta şi moştenirea Romei avem în faţă ce a ce numim noi azi Europa/Uniunea Europeană.

 

Elenizarea creştinismului, care era de la sine înţeles împăratul grec, s-a confruntat şi se confruntă neîncetat cu încercări de a le disocia una de alta. Reforma germană din sec. 16 cu programul sola scriptura urmarea eliberarea credinţei de corsetul filozofic. Metafizica părea reformaţilor lui Luther un model străin, de împrumut, de care trebuia eliberată credinţa originară, aşa cum a fost în forma să genuină, biblică. Rezultatul a fost înlocuirea Bisericii cu Templul şi Casa de rugăciuni. Războaie religioase.

 

Al doilea val de marginalizare a filozofiei greceşti de credinţă are loc în sec. 19 şi 20 în Europa. Totul pleacă de la Pascal. El face o deosebire între Dumnezeul filozofilor şi cel al lui Abraham, Isac şi Iacob. Mai ales teologul Adolf von Harnack pleda pentru omul Hristos şi mesajul său simplu, adică tot ceea ce punea în umbră elenismul. Isus a pus accentul pe morală nu pe cult. El este iniţiatorul unei chemări morale pline de omenie, care-l eliberează, aşa credea von Harnack, pe omul modern de elementele filozofice şi teologice şi mai ales de credinţa în Fiul lui Dumnezeu şi în Trinitate.

 

Pentru von Harnack, ca pentru mulţi contemporani, teologia era istorie şi ştiinţă, iar sinteza dintre platonism (cartesianism) şi empirism, atât de populară în zilele noastre, întăreşte această tendinţă. Ştiinţa se bazează pe raţionalitatea matematică a materiei şi pe experiment, care-i dă certitudinea valabilităţii experimentului. Acest concept din ştiinţele naturii este aplicat însă cu aceiaşi stringenţă şi istoriei, psihologiei, filozofie, sociologiei. Dumnezeu, credinţa este lăsată la o parte, ca o chestiune pre- sau chiar neştiinţifică. În felul aceste este redusă şi sfera ştiinţei şi cea a raţiunii. Nihilismul.

 

Din încercarea de a trata teologia ca ştiinţă a rezultat un creştinism fragmentat şi sărăcăcios, cu rezultatul că şi omul, care se întreabă „de unde venim şi încotro mergem?” rămâne chircit. În ceea ce defineşte ştiinţa ca raţiune, problemele legate de religie şi etică devin subiective. Aşa devine conştiinţa subiectivă şi ultimă instanţă morală. Religia ca şi etica pierd astfel forţa colectivă, devin aleatori şi periculoase pentru umanitate. Patologia religiei şi raţiunii din vremea noastă este urmarea îngrădirii raţiunii, căreia chestiunile de credinţă şi morală i-au devenit străine.

 

Al treilea val de marginalizarea elenismului din creştinism a apărut în era globalizării în care o multitudine de culturi întră în contact. În dialog cu alte culturi se afirmă că grecizarea creştinismului nu mai trebuie să fie o condiţie preliminară. Mesajul Noului Testament trebuie să redevină mai simplu, eliberat de filozofia greacă, pentru a permite diferitelor culturi să se definească din nou, şi de la sine. Această idee este falsă pentru că Noul Testament a fost scris în greacă şi poartă pecetea acestui spirit. Bine înţeles că nu toate culturile trebuie să urmeze etapele devenirii Bisericii, dar interdependenţa dintre credinţă şi raţiune este componenta indisolubilă credinţei.

 

Critică raţionalităţii moderne nu trebuie să fie înţeleasă ca o încercare de a ne reîntoarce la vremurile de dinainte de iluminism. Toată lumea este recunoscătoare pentru progresele pe care le-a făcut omenirea în ultimele două secole. În afară de asta, etica cercetătorului ştiinţific este pătrunsă de respect faţă de adevăr şi în felul acesta poartă în sine una din caracteristicile fundamentale ale creştinismului.

 

Raţiunii trebuie să i se deschidă noi perspective. O critică negativă nu-şi are locul. Dar în ciuda bucuriei în faţă atâtor noi posibilităţi pe care şi le-a cucerit omul, nu se poate trece cu vederea primejdiile care-l pasc. De aceea trebuie găsită o cale de reîmpacare a credinţei cu raţiunea. Teologia trebuie să iasă din strunga disciplinelor sociale, umaniste şi să se concentreze asupra raţonalităţii credinţei. Numai pe această cale se poate realiza un dialog autentic al culturilor şi religiilor.

 

În lumea occidental domină acum concepţia raţionalităţii pozitiviste cu şcoliile filozofice aferente. Dar tocmai această poziţie lezează profund celelalte culturi religioase din lume şi face un dialog imposibil. Marginalizarea dumnezeirii din universalitatea raţionalităţii este percepută în lumea neoccidentală ca o punerea la îndoială a ceea ce este mai preţios în credinţa fiecăruia, şi pretutindeni. Raţiunea surdă la credinţă, trimisă la subsol, e incapabilă să participe la un dialog al culturilor.

 

După această trecere în revistă a tezelor expuse de Benedict XVI la Regensburg, unde a fost profesor, putem fi optimişti în ceea ce priveşte dialogul, reunificarea bisericilor surori, romano-catolică şi ortodoxă. Discuţiile în acest sens dintre catolici şi Patriarhatul slavilor orientali de la Belgrad, de unde a pornit în ultimul deceniu războiul religios al slavilor de sud, este de bun augur şi pentru toţi români.

 

Mare problemă va fi apoi dialogul cu celelalte culturi religioase, mai ales cu islamul unde demersul papei nu este încă înţeles, sau şi mai grav, greşit perceput, după cum ne-au arătat manifestaţiile de protest şi chiar victimele din ultima lună. Conştient de dificultăţile armoniei între credinţă şi raţiune, dialogului dintre teologi, filozofi şi culturi religioase, papa a fost „profund mâhnit” de felul cum a fost percepută discursul său de unii musulmani. Dar parcă având o premoniţie a acesteia, în încheierea prelegerii sale, Benedict ne reaminteşte de un moment al discuţiilor dintre Socrate şi Phaidon. După ce a auzit atâtea ideii filozofice îndoielnice şi false, Socrate îi spune: e de înţeles dacă cineva după ce a auzit atâtea idei false, rămâne pentru tot restul vieţii sale cu o ură şi dispreţ pentru toate discuţiile în legătura cu a fi.

 

Prof. Dr. Viorel Roman

consilier academic la Universitatea din Bremen

10 octombrie 2006

—————————————————–

 

(2) TRAIAN – BENEDICT XVI

 

Anul acesta se sărbătoresc 1900 de ani de la căderea Sarmisegetuzei lui Decebal şi venirea legiunilor Împăratului roman Traian în Dacia, actul de naştere a romanităţii la nord de Dunăre. Vor găsi românii cu acest prilej, în ceasul al 12-lea al reintegrării lor în UE/Uniune Europeană – Sfântul Imperiului Roman de azi -, forţa să refacă şi unitatea spirituală cu punctul de plecarea a istoriei şi civilizaţiei lor, cu Roma eternă?

 

„Lagăr” -ul comunist s-a prăbuşit pentru că Decalogul lui Dumnezeu era scos din societate, relaţia între muncă şi salar dispăruse, interdependenţa dintre sexualitate şi procreere era alterată. Dictatura proletarilor din răsăritul Europei se baza pe doctrina marxist-leninistă şi cu toate că era o diferenţa clară între comunismul catolic din Polonia, ortodox din România, protestant din Germania, exista o aversiune comună – „religia e opium pentru popor”. Catolicii au regăsit calea spre UE, ortodocşi încă nu.

 

Din anul 1989, tranziţia de la uniformitatea, mediocritatea comunistă la libertatea şi responsabilitatea individuală este mai dificilă decât s-a presupus. În Germania sunt localităţi în care jumătate din populaţie e nebotezată, foştii comunişti cer salarii ca în vest, cu toate că productivitatea muncii lor e numai 2/3. Transferul din vest spre est e de o mie de miliarde de euro şi va continua până în 2018, când nu mai va fi nici un muncitor, care să fie fost afectat de comunism. Într-o societate, pentru a supravieţui, o familie de două persoane trebui să aibă în medie 2,1 copii. În Germania ca şi în România raportul actual e catastrofal, de numai 1,3! Vor dispare aceste neamuri?

 

În cele două state româneşti avem de a face cu aceleaşi fenomene negative. În Moldova comuniştii dau tonul, aşa că între Prut şi Nistru restabilirea normalităţii va dura. Mai ales că România şi Moldova nu se pot baza pe un transfer financiar din vest, iar erodarea raportului muncă-salar e atât de gravă că milioane îşi iau lumea în cap, fug şi muncesc în vest, pentru a scăpa de pacostea „la comun”, încă în vigoare pe meleagurile lor. În aceste condiţii descreşterea populaţie e numai o „pierdere colaterală”? Se vor regenera moldo-valahii în tranziţie sau vor vegeta izolaţi, într-o cultură ortodoxă de anonimat la periferia Europei, zilieri cu câţiva euro/zi?

 

Nemţii şi românii au pierdut Războiul Mondial ÎI şi fenomenele de mai sus sunt rezultatul ocupaţiei Armatei Roşii. Mai ales moldo-valahii sunt complet dezorientaţi. Interzicerea de către comunişti a Bisericii Unite şi reorientarea cu forţa a 2000 de bisericii, inclusiv a unui milion şi jumătate de greco-catolice din Transilvania, de la Roma spre Moscova, face dificilă perceperea valorilor şi normelor vesteuropene şi implicit cooperarea şi coordonarea activităţilor româno-occidentale. Iar faptul că se sabotează şi azi Biserica Unită şi dialogul cu Benedict XVI – primul Papă german de la Reformă, care cunoaşte ca nimeni altul trauma postbelică a conaţionalilor lui şi a românilor -, are consecinţe defavorabile în integrarea ortodocşilor în Europa.

 

Prof. Dr. Viorel Roman

consilier academic la Universitatea din Bremen

14 martie 2006

—————————————————–

 

(3) BENEDICT XVI ŞI HOLOCAUSTUL EVREILOR

 

Alegerea surprinzătoare a unui Papă german, la 60 de ani de la ziua de naştere (20 aprilie) şi apoi sinuciderea criminalului Adolf Hitler – organizatorul Holocaustului -, atrage involuntar atenţia asupra destinului nemţilor şi evreilor. Benedict XVI are misiunea de a depăşi traumele sec. XX, de a construii o Europă Unită, de a reface unitatea creştină şi mai ales prietenia unică, plină de mister dintre evrei şi nemţi, care au slujit Sfântul Imperiu, ca nimeni alţii, şi au contribuit la civilizarea lumii. Evreii sunt poporul ales a lui Dumnezeu, iar nemţii al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană, care a durat o mie de ani, „Imperiul German” (II), 40 de ani, iar cel „naţional-socialist” (III), responsabil pentru uciderea evreilor, 12 ani.

 

Statutul de popoare alese duce fără îndoială la explozii de energie creativă, imperială şi justifică poziţia lor unică la Roma, dar generează, nu de rare ori, o aversiune reciprocă şi a altor neamuri împotriva lor. Benedict XVI, cel mai mare filozof şi teolog contemporan, a ridicat ştacheta morală şi intelectuală la un asemenea nivel că şi nemţii au nevoie de timp până vor înţelege şi integra mesajul. Protestanţii din land-urile din est traumatizaţi de ocupaţia rusă ortodoxo-comunistă s-au refugiat în ateism, iar cei din nord sub presiunea anglo-americană în relativism, multiculturalitate şi cultul Holocaustului.

 

Muzeul Holocaustului din Washington, Berlin şi în curând la Bucureşti, sunt sanctuare unde se comemorează încercarea de exterminare a evreilor. Cultul Holocaustului are un canon iudaico-protestant, care nu cunoaşte iertarea păcatelor ca la creştini, iar pentru făptaşi şi urmaşi lor nu va exista iertare, în vecii vecilor. Pentru a înţelege „cultul”, protejat de legislaţia multor ţări şi de curând şi de România, sunt necesare cunoştinţe privind „regulile” după care se „construieşte” religia şi autonomia ei în raport cu societatea. Şi acest „cult” luptă pentru a câştiga adepţi, nu tolerează „revizionismul”, are o „inchiziţie” şi ca în orice credinţă, sensibilitatea fidelilor nu poate fi înţeleasă decât de cei uniţi de sacralizarea Holocaustului – izraeliţii, protestanţii şi mai nou ortodocşi moldo-valahi. Curând acest cult se va practica şi la Bucureşti, cu toate că tranziţia de la vechia izolare încă nu s-a încheiat. Românii nu sunt pregătiţi de a dialoga cu Roma şi a ieşi în lume. Benedict XVI readuce în actualitate moştenirea şi misiune istorică comună a evreilor şi creştinilor, necesitatea dialogului şi redă mai ales protestanţilor nemţi şi ortodocşilor moldo-valahi, traumatizaţi de războaie mondiale pierdute, de suveranitatea limitată de după capitularea necondiţionată şi de lungi ocupaţii militare cu ideologii anticreştine, credinţa într-un viitor comun mai bun în Europa Unită, în noul Sfânt Imperiu Roman.

 

Prof. Dr. Viorel Roman

consilier academic la Universitatea din Bremen

21 august 2005

———————————————————-

 

(4) BENEDICT XVI – NOMEN EST OMEN

 

Majoritatea germanilor s-au rupt de Roma prin Martin Luther, care a subminat Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană şi Adolf Hitler, care a târât Europa într-un război mondial şi a adus hoardele comuniste slave în inima Europa. La 20 aprilie 1945 el îşi serba ziua de naştere în pragul sinuciderii sale şi a germanilor. A urmat capitularea şi primejdia lichidării neamului, cum plănuiau Josef Stalin şi Henry Morgenthau, consilier al Preşedintelui SUA.

 

După cinci secole, la 19 aprilie 2005 este ales din nou un papă german. Tot aşa cum papa slav, Ioan Paul ÎI i-a reabilitat pe slavii, care s-au dezis de marxism-leninism şi s-au reîntors la creştinism, tot aşa Benedict XVI reface unitatea Germaniei, a acesteia cu Roma.

 

Cardinalii au ales un neamţ după un slav şi pentru a reface prietenia acestor popoare. Ioan Paul ÎI avea robusteţea fizică, fasci-naţia şi generozitatea sufletului slav. Pe de altă parte nici un papă nu a publicat atât de mult, înainte de a fi ales urmaş al Sfântului Petru, că Benedict XVI. El este unul din marii filozofi şi teologii ai timpului nostru, are disciplină, raţionalitatea şi puterea de munca germană, poate mai puţin fascinaţia mediatică, mistica înaintaşului. Cu toate astea el a fost ales şi pentru a garanta continuitatea. Nimeni nu cunoaşte mai bine Biserica, problemele vremii, că Benedict XVI, „un simplu muncitor în via Domnu-lui”, după cum s-a autocaracterizat.

 

La 78 de ani nu e de aşteptat un pontificat lung, dar el va veghia că unitatea europeană să nu fie tulburată de exerimente, care în trecut au pornit de la germani şi azi de la musulmanii turci. Prea Fericitul Patriarh Teoctist (90) nu a paticipat personal la intronizarea papei, dar i-a adresat un mesaj plin de căldură în care pomeneşte de vizită la Bucureşti a lui Ioan Paul II „cel Mare” şi de „valoare de necontestat a dialogului dintre cele două Biserici surori din România, Biserica Ortodoxă şi Biserica Greco-Catolică… şi de nădejdea că Sanctitatea Voastră, ca unul ce aţi fost apropiat colaborator al său (Ioan Paul ÎI), veţi păstra şi sprijini acest dialog, întru împlinirea dorinţei noastre comune de realizare a unităţii depline a Bisericii.” Aceasta este condiţia sine qua non a integrării românilor în Uniunea Europeană, care va avea loc formal, de jure, în 2007, dar cea reală, de facto, care va face această aderare de durată şi autentică, nu duplicitară ca cea greco-ortodoxă, cere o depăşire a situaţiei în care milioane de români sunt „toleraţi” numai la munca de jos, căpşunari, sclavi pe plantaţiile occidentale. Mari speranţe se pun în Traian Băsescu în depăşirea acestui blocaj de comunicare, comuniune religioasă între români şi Roma. Vor găsi Preşedintele şi Prea Fericitul Teoctist calea scoaterii românilor din groapa milenară a mizeriei, corupţiei şi nedreptăţii? Papă îi va ajuta mai mult de cât predecesorii. Numele e program – nomen est omen – şi pentru cel de al 264 papă. Benedict este patronul Europei.

 

Prof. Dr. Viorel Roman

consilier academic la Universitatea din Bremen

24 aprilie 2005

———————————————————–

 

(V) BENEDICT XVI

 

Noul Papă va continua cursul Conciliului Vatican II, 1962-1965. Cariera cardinalului german Joseph Ratzinger începe ca preot 1951; doi ani mai târziu doctoratul; 1957, la 30 de ani, habilitarea, după care e profesor de dogmatică la Bonn, Münster, Tübingen, Regensburg; consilier al cardinalului Frings la Vatican II; 1977 arhiepiscop şi cardinal în München; 1981 urmaş al „marelui inchizitor”; 1986-92 preşedinte al comisiei Constituţiei Apostolice „Fidei Depositum”. Benedict XVI e un mare teolog şi filozof, care alături de Ioan Paul ÎI, a contribuit la formularea documentelor recente ale Bisericii.

 

Alegerea să, după cea mai scurtă conclavă din istorie, este atât garanţia continuării cursului predecesorului său, cât şi a cristalizării unor puncte de vedere tradiţionale, care vor da din nou siguranţă creştinilor ajunşi în bătaia vântului unei modernităţii îndoielnice. În sec. trecut mitul „clasei” şi „rasei” superioare au generat catastrofe. Divinizarea Revoluţiei şi Rasismul sunt depăşite, dar au apărut noi mituri politice, mai subtile, pentru că sunt mai puţin clar definite şi nu de rare ori amalgamate cu valori autentice.

 

În cartea „Valori în vremuri de tranziţie. Să facem faţă cerinţelor viitorului” apăruta în ed. Herder simultan cu alegerea să, Benedict XVI precizează mituri noi: progresul, ştiinţa şi libertatea. Progresul a devenit o normă în politică şi în activitatea curentă. În ultimul secol s-au obţinut mari progrese în tehnică, medicină etc., dar ele încep să pericliteze omul şi natura. Cum poate fi pus progresul în slujba omului şi nu invers? Ştiinţa e raţională, dar există o patologie a ei, atunci când omul e în pericol să-şi piardă demnitatea. Ea poate devenii chiar inumană în experimente pe om, omul ca bancă de organe etc. De aceea trebuie subordonată imperativelor morale. Libertatea a început să fie anarhică, antiinstituţională, idolatrică. Libertatea umană nu poate fi altceva decât libertatea dreptăţii, a convieţuirii într-un respect reciproc, altfel devine o minciună şi duce la sclavie. Moralitatea raţională e mai presus de hotărârile colective, nu invers.

 

Nimănui nu-i este permis în vest a batjocorii evreii sau musulmanii, dar în numele aceleiaşi libertăţii nici normele creştine nu trebuie călcate în picioare sau împroşcate cu noroi. În centrul noului pontificat stau modernizarea Bisericii, refacerea unităţii creştine şi dialogul cu celelalte credinţe. Fundamentul acestora, a precizat primul Papă al sec. XXI în cartea sa pomenită mai sus, e vechi de când lumea şi acceptat de toţi, cele 10 porunci nu-s proprietatea evreilor sau creştinilor, ci recta ratio, expresia raţională a unei morale universale. Ioan Paul II a învins colectivismul, a refăcut Europa, a schimbat Polonia şi faţa lumii. Benedict XVI începe lupta cu „dictatura relativismului”, va reface Germania, va da stabilitate Uniunii Europene şi siguranţă celor peste un miliard de creştini răspândiţi pe toate continentele.

 

Prof. Dr. Viorel Roman

consilier academic la Universitatea din Bremen

20 aprilie 2005

 

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors