Archive for the ‘Social’ Category

SALVATI-ROSIA-MANTANA-sigla2-wbCorneliu FLOREA

 

„Munţii noştri aur poartă

Noi cerşim din poartă-n poartă!”

(spusă cu durere de moţi,

scrisă de Octavian  Goga)

 

Roşia  Montană este acolo de când vulcanii aducători de metale preţioase la suprafaţă s-au liniştit şi au adormit de tot. Atestarea ei documentară scrisă pe celebrele tăbliţe de ceară este data de 6 februarie 131 AD dată la care se numea Alburnus Maior după latinii imperiului roman, cuceritorii Daciei la acea vreme. De-a lungul istorie s-a vorbit şi scris deseori despre Roşia Montană pentru că a fost o exploatare minieră continuă de peste optsprezece secole, cea mai longilină mină de aur din lume. În ultimii douăzeci de ani se vorbeşte din ce în ce mai mult despre ea, de când „Gabriel Resources” şi-a băgat nasul înfigăreţ într-un chilipir românesc, pentru că Ion Marcel Ilici iliescu şi Petre Roman au transformat România, prin mult trâmbiţata lor tranziţia, în chilipirul tuturor străinilor!  Totul s-a făcut prin propagandă şi mass media!

 

Se ştie de peste o sută de ani, de la un congres oarecare, că cine va stăpâni mass-media, va influenţa şi controla societatea viitoare. Absolut adevărat, absolut demonstrat şi astfel cei ce  vor să influenţeze lumea după scopurile lor se sprijină pe o mass-media proprie, o adevărată armă îndreptată împotriva fiecăruia, la el în casă, mai ales după ce a apărut televiziunea şi internetul cu socializarea feisbucistă. (în romgleză de la Facebook) Într-o sută de ani mass-media s-a diversificat şi amplificat în fel şi chip, iar pentru cei puternici şi avuţi purtându-se chiar ca prostituatele de stradă: pentru bani satisface orice pretenţii. Este o forţă de dominare teribilă. E adevărat că acestei forţe a privilegiaţilor i se opune o contra forţă: libertatea presei şi accesul egal la ea ce s-a  încununat cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, prin celebrul ei  articol 19. Imediat, cei puternici şi avuţi, ce vor să controleze lumea şi prin presă, au contracarat cu alte forţe, metode: negarea adevărului inconvenabil, omiterea sau trunchierea realităţii, a esenţialului, selectarea din sondaje ce le  este favorabil sau pur şi simplu fabricare lor, propagandă stridentă, violentă în marş nazist sau demonstraţie comunistă. Au pus în scenă sfânta calomnie şi dezinformatorii cu descântece halucinogene şi ca personaj principal manipularea ce are multiplele proceduri pentru brainwashing şi mind programming cum este recunoscut  internaţional! Într-o frază am punctat aceste caracteristice ale mass-mediei folosite cu multă abilitate de gabrielenii din Toronto în alienarea şi strămutarea  locuitorilor din Roşia Montană pentru a le lua proprietăţile, mutându-i în locuri diferite, greu de adaptat şi este la fel, precum în trecut, nord americanii îi strămutară  pe amerindieni în rezervaţii! Cartierul Recea din Alba Iulia este o neo-rezervaţie.

 

Datorită acestor nelegiuiri, Roşia Montană a devenit o problemă a întregii naţiuni române fiindcă proiectul străin de exploatare intensivă este o altă ocupare şi prădare a ţării şi a declanşat  scânteia de  redeşteptare naţională, precum în trecut au fost cele din 1784-1785 şi 1848-1849, tot aici, în  Munţii Apuseni! Atenţie!

 

Insistenţă abuzivă, fără margini şi discernământ, a gabrielenilor din Toronto de a pune mâna pe minereul de la Roşia Montană prin orice mijloace, în mod cert ascunde alte motive pe lângă marele profit cu care RMGC (Roşia Montană Gold Corporation) se alege în dauna României. La suprafaţă promit toate legalităţile, tehnologiile şi dragoste neţărmurită faţă de sărăcia roşienilor, pe care-i strămută de pe vetrele lor milenare, în timp ce în subteran fac aranjamente şi corup şi mai mult guvernanţii corupţi, să scoată legi şi ordonanţe în favoarea lor, dovedind  că se pricep la săpături, la mineritul subteran! Din nefericire, mass-media de Cotroceni, de parlament şi cea de stradă, prostituată, satisface propaganda „Gabriel Resources”, numindu-se mass media contra serviciu pe sub masă!

 

 

Cel mai evident  exemplu de manipularea opiniei publice prin frontul comun al acestor trei mass-media este crearea locurilor de muncă la Roşia Montană, unica sursă de bunăstare locală, după ele. Această afirmaţie nu se sprijină pe realitate, este un fals grosolan din două motive: Întăi, RMGC este angajată în faza de strămutare a peste nouă sute de familii de roşieni, deci aproape o jumătate din toată populaţia comunei şi satelor ei. Strămutarea este în toi: peste trei sute de familii au fost ca deportate spre reciclare în locuri de muncă, în alte părţi. Al doilea, după proiectul RMGC toată activitatea de minerit şi prelucrare va dura 25 de ani, perioadă mult exagerată la tehnologia ultramodernă cu care se afişează, după care vor pleca, dar, bineînţeles  nu vor lua şi angajaţii locali cu ei, deci înapoi la şomajul din anul 2006! Roşia Montană va fi părăsită şi dată uitării precum minele secătuite din vestul sălbatic nord american!

 

În paranteză, mult mediatizată de RMGC în România este o doamnă care doreşte insistent deschiderea mineritului pentru viitorul copiilor ei. Sentimente materne nobile, numai că în 25 de ani, copiii dânsei vor fi adulţi şi caritabila companie a gabrielenilor va fi dusă lăsând pentru viitorul copiilor doar o haldă de 250 milioane tone de steril cu cianuri într-o groapă de 360 de hectare pe Valea Cornei , un adevărat mormânt al fostului aur românesc. Această haldă îmbibată intensiv în substanţe chimice toxice va fi ţinută de un baraj înalt de 180 de metri, cât o clădire cu 60 de etaje! Vă daţi seama ce înălţime şi ce mare presiune îl forţează în permanenţă şi eventualitatea cedării este chiar şi matematic admisă. Atunci acea haldă otrăvitoare de 250 de milioane tone porneşte la vale, ca cea de la Baia Mare din anul 2000, declanşând un dezastru ecologic local şi european!

 

Şi mai vreau să-i spun ceva doamnei, primarului din Roşia Montană, şi celor ce văd  totul în roz prin acest proiect. Dacă se va porni acest proiect anti-Roşia Montană, antinaţional, la care Băsescu pune umărul, că el cap nu are decât pentru buzunarele lui, să fiţi siguri că nu va dura atât cât spun, sa vă amăgească, în zece ani îl termină, cu tot cu mult mediatizatele locuri de muncă! Argument este Mina Rio Narcea din Spania, asemănătoare  ca mărime cu cea de aici, pe care au dat-o gata în nouă ani! Reţineţi: strămutarea populaţiei, durata de existenţă a exploatării şi calculaţi-vă viitorul în roz  adus pe tava mass-mediei de gabrielenii din Toronto!

Din diferite sure scrise pe hârtie şi de pe Internet aflăm ce bombă cu ceas distrugătoare va lăsa în scurta ei trecere prin Roşia Montană această companie străină. Dar mai întâi, sunt de părerea celor ce susţin continuarea mineritului la Roşia Montană, dar într-o formă mult mai redusă, modernizată, în timp îndelungat şi concomitent cu mineritul la minimum să se treacă  treptat de la această mono-industrializare la activităţi alternative  atât în alte sectoare industriale cât şi agro-zootehnice, la un turism specific acestui spaţiu. Cunosc Munţii Apuseni şi cred în superiorul lor potenţial turistic, am ideea aceasta şi cred că putea fi realizată în două decenii, dacă satul român ar fi făcut contracte de parteneriat cu companii din Austria sau Germania pentru modernizarea  drumurilor şi şoselelor plus anexele moderne ale turismului, Munţii Apuseni puteau deveni TIROL ROMÂNESC!

 

Să continuăm ideea; dacă, în loc de politică miticească de pricopseală necinstită guvernanţii României ar fi avut un pic de dragoste de ţară şi spirit gospodăresc, se puteau apuca de un asemenea proiect în urmă cu ani şi ani de zile şi atunci roşienii aveau de lucru şi nu trebuiau să fie strămutaţi, mai ales ca au acasă la ei cel mai mare muzeu al mineritului din lume, ce trebuia doar amenajat şi prezentat lumii. Locuri de muncă şi venit pentru generaţii şi generaţii. Blestem pe capul naţiunii  să nu fie condusă de gospodari ci de guzgani! Să-l aibă preşedinte pe Băsescu Traian, care văzând  culoarea apei ce se scurgea din mina părăsită nu a putut face o altă sinapsă neuronală decât că seamănă cu coniacul! Al doilea, şi eu, fiind cetăţean român, mă opun proiectului RMGC pe care îl văd ca pe un monstru, că pe un balaur din basmele noastre populare, care se năpusteşte asupra Munţilor Apuseni şi-al oamenilor săi. E monstruos  cum o companie străină ne  înşeală, cum ne  jefuieşte la noi în ţară, cum ne aruncă de pe vetrele noastre milenare şi aducând utilaje gigantice vor transforma, în câţiva ani,  patru munţi frumoşi în rezidii otrăvitoare peste secole. E o neruşinare monstruoasă din partea lor dar în acelaşi timp o laşitate din partea noastră că nu suntem mai mulţi, mai hotărâţi să ne opunem  acestui proiect  străin şi monstruos.

 

Corneliu FLOREA

august  2012 – iulie 2013

Winnipeg  –  Canada

SUPRAVEGHEREA TOTALĂ – PRISM, TEMPORA, SNOWDEN & CO

Posted by Gabriela Petcu On July - 12 - 2013

BAETU-Viorel-2-wb Viorel BĂETU

 

În sfârşit putem dormi liniştiţi. Acuma când ştim că în afară de Dumnezeu care, ne păzeşte de „cele rele”, de acolo de sus şi aici pe pământ suntem permanent supravegheaţi, interceptaţi, ascultaţi, spionaţi, pardon am vrut să spun „apăraţi”, ca să nu ni se întâmple ceva rău, avem un somn uşor şi visăm urât. Cineva, ne ascultă, ne citeşte, ne spionează, ne ştie toate secretele. Asta e lumea de azi. Toţi vrem date, date, date şi pentru a le obţine lăsăm „amprente electronice” peste tot, la americani, la engleji, la ruşi, la chineji şi probabil şi la cei din insula Vanatu.

 

Acum am ajuns în sfârşit să fim şi noi „cineva”! Dar nu ne place. Aşa e omul, veşnic nemulţumit, ba că nu e apărat, ba că e prea apărat şi spionat, ba că nu i se respectă sfera personală, ba că nu-l bagă nimeni în seamă şi lui nu i se ascultă telefonul şi nu i se citesc e-mailurile, ba că nu are asigurare de sănătate, ba că are, dar pe cipul ăla de pe card sunt trecute toate bolile lui de când era copil şi oricine le poate citi, ba că şi… ba că! Cine te pune domnule să fii peste tot în INTERNET? Cine te pune să te bagi pe toate platformele sociale? Cine te pune să crezi în promisiunile lor de anonimitate? Cine te pune să cumperi de la magazine cu caserii electronice şi să plăteşti cu CARD-ul propriu. Cine te pune să te laşi înregistrat la spital, la primărie, la miliţie. (Pardon asta e obligatoriu deci ultima frază nu va fi luată în considerare!).

 

Bunicii mei, stau sus la munte, au peste 90 de ani şi nu au computer, handy, I-phone, televizor, telefon, sau sistem de navigare. Ei au crezut că astfel au scăpat de supravegherea totală. Eroare, bunicul a primit o scrisoare de la un ţăran din Tadjikistan, care îl întreba cum face brânza de oaie la burduf!

 

Toată lumea e şocată, toţi ţipă, toţi sunt revoltaţi şi de ce oare? Pentru că americanii au construit un monument arhitectonic pentru NSA (National Security Agency) unde lucrează o mare grămadă de oameni şi unde se adună date, de toate culorile, de toate mărimile, în toate limbile, pentru a apăra cetăţeanul cinstit de terorişti, crimnali, pedofili, hoţi, şarlatani şi alţi de-alde ăştia. Acuma că li se mai întâmplă să şi greşească, iar unele programe ale lor, ca de exemplu PRISM („Planning Tool for Resource Integration, Synchronization, and Management) s-a apucat să adune de capul lui, date despre toată lumea, asta a fost o greşeală de programare, căci nimeni nu i-a spus, cine sunt cei buni şi cine sunt cei răi, aşa că pentru a nu greşi i-a băgat pe toţi într-o oală şi i-a supravegheat de dimineaţa până seara şi de seara până dimineaţa fără părtinire.

 

Pentru că englejii nu s-au lăsat mai prejos au şi ei monumentul lor. O clădire cum n-a văzut Parisul, pentru GCHQ (Governmental Communications Headquarters) unde lucrează o mare grămadă de oameni şi unde se adună date de toate culorile, de toate mărimile, în toate limbile, pentru a apăra cetăţeanul cinstit de terorişti, criminali, pedofili, hoţi, şarlatani şi alţi de-al de ăştia. Acuma că li se mai întâmplă să şi greşească, iar unele programe ale lor, ca de exemplu TEMPORA, în comparaţie cu care PRISM e un copil nevinovat, s-a apucat să adune de capul lui, date despre toată lumea, asta a fost o greşeală de programare, căci nimeni nu i-a spus, cine sunt cei buni şi cine sunt cei răi, aşa că pentru a nu greşi i-a băgat pe toţi într-o oală şi i-a supravegheat de dimineaţa până seara şi de seara până dimineaţa fără părtinire.

 

Iar când un anume Edward Snowden, care a mâncat din pâinea lor, a celor de la NSA, a descoperit că nu programul e de vină că toată lumea e supravegheată fără nici un discernemânt, căci programul nu putea de unul singur să se lipească fizic de peste 200 de fascicule din cablul de fibră de sticlă transatlantic, care transportă aproape tot ce e comunicare în lumea asta şi să sugă ca un aspirator fără nici o aprobare, deci pe „şest”, date şi date şi convorbiri şi E-mailuri şi poze şi profile şi, şi, şi…

 

Deoarece treaba asta presupunea intervenţia factorului uman, căci în telechineză nu mai crede nimeni, a început bâlciul. Secretele au intrat în gura presei şi atunci s-a terminat cu secretul! Prietenul nostru Snowden, a şters-o din SUA (cel mai liber şi democratic stat din lume) şi a căutat azil, ca să poată să spună liber ce ştie, în China (unde drepturile omului sunt călcate în picioare), în Rusia (unde democraţia se scrie cu litere mici de tot) şi vrea să ajungă în Cuba (stat comunist!). De unde se vede că teoria lui Einstein e universal valabilă: „Totul e relativ!”.

 

Acum să stăm strâmb şi să judecăm drept. Puţin speriaţi putem să fim. Pentru că  volumele de date care sunt înregistrate controlate şi evaluate, au dimensiuni de neinmaginat, ca de exemplu 600 de milioane, da, da, 600 de milioane, de convorbiri telefonice pe zi! De restul datelor, E-mailuri, platforme sociale, home page, etc etc, care au acceaşi soartă, nici să nu mai vorbim. O socoteală simplă spune că la 7 miliarde de locuitori câţi are planeta dacă socotim cam 2 miliarde de mijloace de comunicaţie, telefoane, handy, Skipe, etc, etc, ajungem ca în fiecare a TREIA zi să fim ascultaţi, înregistraţi, spionaţi, evaluaţi. Concluzia: Vorbiţi la telefon, handy, Skype, etc, numai în fiecare a PATRA zi!

 

Totuşi cred că nu o să dorm bine la noapte. De unde ştiu americanii că eu am mâncat ieri la prânz sarmale?

 

Viorel BĂETU

Germania

26 iunie 2013

SALVAŢI ROŞIA MONTANĂ (5) – ROŞIA MONTANĂ 2012

Posted by Gabriela Petcu On July - 11 - 2013

SALVATI-ROSIA-MANTANA-sigla2-wbCorneliu FLOREA

 

„Munţii noştri aur poartă

Noi cerşim din poartă-n poartă!”

(spusă cu durere de moţi,

scrisă de Octavian  Goga)

 

Am  ajuns în piaţa  Centrului  Istoric  al  Roşiei  Montane, epicentrul propagandei RMGC (Roşia Montană Gold Corporation) pentru cei ce vin din alte părţi aici, condusă cu o strategie informaţională de „Gabriel Resourses” – companie de explorare şi dezvoltare din Toronto – care a obţinut dubios şi o licenţă de exploatare a întregului minereu, dar încă nu a primit aprobare de începerea extracţiei şi de prelucrare cu cianură. Între timp licenţa a expirat, s-au găsit mari abateri de la legile statului român şi internaţionale ale proiectului RMGC, dar compania de explorare şi dezvoltare persistă cu încăpăţinare diabolică, prin tot felul de negocieri şi târguieli, prin manipulări propagandistice să obţină aprobarea acestui proiect total dezavantajos economic României şi dăunător, nociv mediului natural. În aceşti ani a apărut o contracarare  puternică din partea unor  localnici ce susţin ’’suntem supuşi, manevraţi şi exploataţi mai rău ca pe vremea sovromurilor’’. Acestora li s-au alăturat, şi continuă să se alăture, academicieni, cercetători de înaltă calificare, elite culturale şi artistice, sociologi şi alte categorii de intelectuali, cetăţeni  lucizi  din toată România şi împreună  se opun cu argumente pertinente proiectului RMGC!

Piaţa veche e cu adevărat istorică, a fost sute de ani târgul de sâmbătă al moţilor, al meseriaşilor şi comercianţilor de la poalele muntelui de aur, nesecat în peste  optsprezece secole de minerit continuu. Piaţa este înconjurată de clădiri vechi, de secole,  marcate adânc de ruinare ce au fost lăsate aşa de noii proprietari. Dintre clădiri, din cea mai reprezentativă a mai rămas doar faţada şi aceasta în stare de pre-prăbuşire, pe care noii proprietari au acoperit-o cu nişte pânze, ca nişte tifoane groase, pe care au pictat cum va arata acea  clădire renovată. Acest tratament de pansare cu tifoane pictate l-au aplicat şi altor clădiri din piaţă, ce vor fi scoase nou-nouţe ca din pălăria iluzionistului, după ce vor primi aprobarea să secătuiască definitiv nu numai un munte de aur ci patru munţi: Cetate, Cârnic, Orlea şi Jing consideraţi că ar conţine cel mai mare zăcământ de aur şi argint din Europa şi unul dintre  cele mai bogate din  lume. Până la obţinerea aprobării clădirile  rămân în agonia dărâmării, mascate de bandaje de tifoane groase pictate, pentru că guvernele Băsescu nu au fonduri de renovarea patrimoniului, numai pentru ICR-ul patibularului patapievici.

 

Pentru mine, la prima vedere îmi dau imaginea  cadavrelor din morgă acoperite cu cearceafuri, dar, în realitate sunt frescele propagandei, manipulată economic şi psihologic de „Gabriel Resources”  din Toronto, înfiinţată în 1995 de Vasile Frank Timiş, ce este preşedinte peste zece directori! I-am găsit pe Internet, mari specialişti în jongleriile bursei torontone. Aceştia, au motive determinate să pună mâna pe acest tezaur românesc şi să-l bage în bursele şi băncile lor, după principiul capitalist: minimum de investiţie şi maximum de profit, la care, în globalizarea intensivă s-a adăugat prin orice mijloace de la manipulare psiho-economică şi ajungând, chiar, să se folosească de aranjamente teroriste (vezi cum se poate începe un război unde e mult petrol)

 

În spatele acestui centru istoric atât de sărac şi părăginit, în letargie,  ajuns de comă şi în comă, printre turnuri de biserici vechi se vede strălucitor muntele de aur decapitat şi derocat de exploatările trecute, ale comunismului a tot biruitor! Strălucirea muntelui  relevă bogăţia pe care o conţine şi parcă adevereşte cât de mare va fi profitul companiei de explorare şi dezvoltare oferit de către noii vânzătorii ai României. În câţiva ani de exploatare modernă, intensivă cum ni se  spune şi putem crede, îl vor rade împreună cu alţi trei dintre ceilalţi Munţi Apuseni. Atunci în această piaţă istorică vor rămâne doar nişte clădiri refăcute superficial, prin lucrări şi materiale ieftine, care în interior se vor sprijini pe consolidări cu bârne mascate, decorate cu sclipiciuri şi zugrăveli lavabile, pardosite cu plastic second hand, iar la  exterior, în locul bandajelor propagandistice de azi, vor fi nişte tencuieli netede şi colorate, uşi şi geamuri de termopan, tot din plastic. Pe faţade vor fi puse tăbliţe de alamă cu tot felul de informaţi istorice şi atenţionare: proprietate Gabriel Resources, fiindcă deja sunt ale companiei, achiziţionate între 2002 şi 2008 cum scrie în proiectul lor. Bineînţeles că au fost  cumpărate la preţ de moloz, dar când  gabrielenii – am io motiv să-i numesc aşa pe cei zece directori conduşi de preşedintele lor Vasile Frank Timiş – îşi vor lua tălpăşiţa cu munţii de aur în spinare, nu înainte de-a aranja cu guvernanţii statului român să le cumpere de la ei, dar la preţ de palate din marmură de Carrara. Şi ce nu fac guvernanţii români cu banii contribuabililor când cad comisioane grase!

Dintre toate clădirile centrului istoric, numai una singură a fost restaurată, cea mai mică şi aceasta de către muzeele naţionale de istorie din Bucureşti şi Alba Iulia, este Casa 325 transformată în muzeul Aurul Apusenilor. Clădirea este bine renovată, muzeul nu prea mare şi nici prea bogat, dar profesional aranjat iar ghida foarte plăcută, binevoitoare şi doctă. Ceea ce m-a impresionat pe mine a fost statuia zeiţei Terra  Mater – Telus la greci – ce mi-a amintit imediat de Mather Earth a amerindienilor, acelaşi cult, dar la ce distanţă geografică între ele, la care adaug şi budismul tibetan. E un cult religios deosebit de înţelept, de-a trata planeta noastră ca pe mama tuturor fiinţelor şi al lucrurilor, de-a o respecta şi îngriji. Ecologiştii de astăzi, într-un fel sau altul, practică acest cult. Nu şi cei de la „Gold Corporation” ce va folosi  anual  91.800 tone substanţe dăunătoare mediului dintre care 12.000 tone vor fi sărurile de cianură puternic otrăvitoare Mamei Pământ!

 

M-am întreţinut plăcut cu ghida ce mi-a explicat multe exponate şi mi-a arătat şi cele două replici după tăbliţele cerate, ce ne transmit date importante despre mineritul din timpul romanilor, aici la  Alburnus Maior. La sfârşit mi-a recomandat să vizitez mina romană. Bine înţeles este mai mult decât o curiozitate pe care am să mi-o satisfac din multe puncte de vedere.

Pe latura cealaltă a pieţii, în Casa 323 se află „Centrul de informare  a proiectului minier RMGC” ce mă interesează. Este o veche clădire cu etaj şi ea cu faţada bandajată să nu se vadă starea de degradare în care se află şi pe care scrie mare, deasupra intrării: „Suntem aici. Vino în centrul de informare ca să înţelegi proiectul miner Roşia Montană”  şi sigla lui Gold Corporation, care e afişată peste tot la Roşia Montană din zece în zece metri, numai ca de data asta nu scrie sub ea Gold Corporation ci, cu aldine, Gabriel! Foarte frumos, gabrielenii noştri, proprietarii noştri din Toronto, care de ani de zile, duc cea mai murdară  campanie de manipulare psihologică, de  panică cum au să moară de foame foşti mineri şi se va dărâma toată istorica Roşie Montană dacă nu vin ei, gabrielenii  lui Vasile Frank Timiş să-i salveze.

 

Salvarea minerilor şi-a Roşiei Montane, gabrielenii au început-o cu achiziţionările: au achiziţionat 78% din totalul proprietăţilor rezidenţiale din zona industrială a proiectului – aşa scrie în proiectul lor. Nu au  restaurat nici măcar clădirea centrului lor de propagandă, doar au bandajat-o iar pe unii roşieni şi turişti îi îmbrobodesc cu palavre! „Vino în”, în cazul acesta, sună ca la tavernele cu băutură proastă şi scumpă ocolite de clienţi sau ca  la bordelurile cu curve bolnave şi bătrâne.

 

Eu am intrat ca să înţeleg, cum scrie afară şi bine am făcut, mi-am dat seama că înţelesesem adevărul  mai dinainte, de la cei competenţi şi oneşti, care trăiesc aici sau au cercetat mediul istoric şi social precum şi proiectul RMGC în amănuţime. Centrul are o sală mare, încărcată de machete şi grafice, în mijlocul căreia turuia, ca un Kalaşnikov, căreia i s-au ataşat şi difuzoare, o doamnă robustă şi agresivă, precum  activistele de partid de pe timpuri, care  băga în capetele unui mic grup, să înţeleagă, ce impotenţi economic suntem noi, statul român  după 2006, când s-a oprit definitiv exploatarea minieră. Apoi, cum ne-a pus Dumnezeu mâna în cap trimiţându-ne gabrielenii din Toronto  să cumpere Roşia Montană cu centrul istoric cu tot şi ce minuni economice vor urma aici. Deocamdată, vedem dor cum au bandajat şi pus în cârje clădirile, ca nu cumva  să nu cadă  peste cei, câţiva roşieni, ce stau nepăsători la o bere în apropiere, pe o terasă urâtă  din scânduri. Ceilalţi roşieni, mult mai prevăzători au urcat la Tăul Brazi la un picnic sănătos, cu bere şi mici, îndeletnicire duminicală pe căldurile lunii cuptor!

 

Orice întrebări sau încercări de a discuta şi alte soluţii locale, judeţene sau de stat, de redresare a situaţiei economice, prin noi înşine, cum am făcut şi în trecut, erau stopate cu agresivitate de către vajnica propagandista a gabrielenilor din Toronto şi răspicat te aducea la ordinile ei, să accepţi fără alte comentarii şi păreri ceea ce îţi spune şi să aduci admiraţie, omagiu şi veneraţie gabrielenilor altfel fiind etichetat duşman al bunăstării roşienilor şi cu un IQ de dobitoc! Nu m-a impresionat, eu am fost şi duşmanul poporului muncitor în trecut, acum doar a roşienilor e floare la ureche, dar am plecat că mi se făcuse greaţă corticală. Adică, cei interesaţi de ce se întâmplă cu adevărat la Roşia Montană, cei ce au citit tot felul de surse despre aur şi mineritul lui, cei ce au comparat situaţiile şi mineritului intensiv, modern şi vin la faţa locului să cunoască mai bine situaţia nu au dreptul să-şi exprime nedumeririle sau părerile contradictorii  proiectului RMGC. E foarte adevărat că paragina localităţii şi-a mediului se datorează în parte mineritului de întrecere socialistă, dar şi dezorientării localnicilor după 1989, dar sunt şi argumente ce susţin că paragina şi sărăcia este şi rezultatul manipulărilor companiei de explorare şi dezvoltare din Toronto pentru falimentare companiei româneşti de minerit, ca să-i ia locul şi să facă mare profit rapid prin minerit ultramodern, ultrarapid şi mega-poluant.

 

Mă întreb cât mai durează până ce gabrielenii ăştia, aici, pe noile lor proprietăţi din Munţi Apuseni nu fac şi un lagăr de reabilitare cu românii ce se opun proiectului RMGC  iar pe doamna propagandistă de la centrul lor să o pună şefă? Ce ticăloşi, câtă rapacitate, ce iad otrăvitor vor lăsa în urma lor! I-am  dat  dracului cu centrul lor după ce am aflat că deja sute de familii de aici au fost strămutate de pe proprietăţile lor strămoşeşti să le facă loc lor,  gabrielenilor. La sugestia unui alt duşman al proiectului  venit din regat, am urcat să vedem starea şi spiritul roşienilor, duminica, sus la Tăul Brazi. Am fost uimit  de două lucruri: de frumuseţea peisajului ce se află într-o zonă de mediu ocrotită prin lege şi de buna dispoziţie a roşienilor în jurul meselor şi-a grătarelor. Deschişi şi ospitalieri, totuşi unii refuză să vorbească, să-şi spună părerea, alţii direct susţin ca sunt minţiţi, înşelaţi şi furaţi de străini care iau 80% din aur iar statul român aproape 20%.  Auzi dumneata, aproape 20%, adică ei precis 80% iar noi aproape 20%, păi şi 12% e aproape, nu? Doar contractul e secret! Contract secret pe moştenirile noastre din moşi, strămoşi! Păi să nu-i trimiţi undeva? Îi ştim noi pe străini  din istoria minei ăştia, dar nu credeam ca  guvernanţii noştri să fie aşa mari curve cu noi, cu moţii!

 

Se făcuse târziu şi până ce se lăsa noaptea trebuia să fiu acasă, la mine, în Nordul României. Am coborât tulburat şi iritat de câte am văzut şi auzit, fiindcă toate au început să mă frământe şi ştiu că mă frământă degeaba, mai mult decât să scriu şi eu, ca alţii, şi să mă alătur roşienilori nu pot face singur. Nu am nici forţă economică, nici poziţie socială, sunt numai un străin cu accent, dar cu acelaşi suflet românesc ca foarte mulţi din România. În schimb lefegii mass-mediei guvernamentale primesc forţă economică să trâmbiţeze, pe toate căile, cât de bine le va fi roşienilor de îndată ce gabrielenii din Toronto vor demara proiectul mineritului intensiv cu cianură, dar nu vorbesc despre modul şi dramele strămutării a 973 de familii de pe proprietăţile lor pentru că proiectul gabrielenilor are nevoie de 42 kilometri pătraţi, adică 42.000 de hectare! Mare discordanţă între propagandă locurilor de muncă pentru roşieni şi realitatea strămutării lor.

 

Am aflat dintr-un pliant de la centrul RMGC, primit gratuit, că peste o treime  din aceste familii au fost deja strămutate în noul cartier Recea din Alba Iulia, iar unii în judeţele învecinate, în schimbul proprietăţii cedate gabrielenilor. Din alt pliant, tot  de la centru, aflu ca pe perioada funcţionarii minei, Oxford Policy Management a calculat că va fi nevoie de 3.600  angajaţi! Păi de unde îi luăm, dacă strămutăm, aproape forţat, trei sferturi din populaţia Roşiei Montane între timp? Îi aducem de la Oxford?! Sau precum romanii au adus mineri din Dalmaţia şi Iliria, gabrielenii din Toronto îi vor aduce de pe undeva din lumea treia, unde mâna de lucru e foarte ieftină, după ce a împrăştiat prin manipulare milenară comunitate autohtonă, prin strămutări şi relocări, atingându-i  tradiţia etnică şi îngropându-i istoria sub haldele de cianură…

 

Corneliu FLOREA

august  2012 – iulie 2013

Winnipeg  –  Canada

Adrian Suciu – Nu dau doi bani pe poeţi

Posted by solariu On June - 29 - 2013

AdrianSuciu_zpsb15eac60La recent încheiatul congres al Uniunii Scriitorilor din România, se nimerise să şadă în spatele meu doi poeţi cu al căror nume nu mi-am încărcat memoria, deşi e urît din partea mea să dau dovadă de atîta indiferenţă în faţa unor iluştri înaintaşi într-ale scremutului condeiului. Cum discursurile de pe scenă erau mai ales plictisitoare, în răstimpurile cînd nu ieşeam la o vodcă (să mă înjure numai ăia capabili să asculte nonstop vreo şase ceasuri de bărbi retorice), trăgeam cu urechea la conversaţia distinşilor urmaşi ai lui Eminescu, Arghezi şi altora ca ei. Am aflat, astfel, că dumnealor erau membri USR de pe la 1968 (nici nu văzusem lumina soarelui pe vremea aia) şi sufereau al dracu’ pe motiv că scriitorul nu mai e el respectat în societatea română contemporană şi nu-l mai pune nimeni în fruntea bucatelor. Şi mamă ce mai chiolhanuri scriitoriceşti rememorau distinşii şi cum li se umezeau vocile de emoţie şi cum povesteau ei cum venea Zaharia Stancu cu valiza cu bani şi cum trăiau o lună de zile din onorariul pentru un căcat de poezie publicat printr-o revistă literară şi cum primeau drepturi de autor cît să-şi cumpere o Dacie pentru un flintic de plachetă de versuri (cică se plătea la numărul de pagini)! În fine, era o feerie pe vremea aia şi distinşii foloseau toată retorica din „Epigonii” ca să pună în antiteză trecutul glorios şi prezentul nemernic, după cum frumos am învăţat la şcoală de-am ţinut minte pînă în ziua de azi.
Acuma, dacă ar fi fost numa’ distinşii moşulici din subsolul literaturii române, nu m-aş fi impacientat prea tare, nu sînt cu naturelul simţitor. Dar am auzit şi pe unii din congenerii mei nu numai vorbind la crîşmă ci scriind negru pe alb prin foi tipărite cum că poetul e axa lumii şi ar trebui să fie plătit de stat ca să stea el să scarpine muza. Pretenţia poeţilor că producţiunea lor are un rol social bubuitor, psalmodiată pe toate vocile, la toate colţurile şi cu limba între bucile tuturor puternicilor zilei, la nivel judeţean, interjudeţean şi naţional, la care asist de mai bine de douăzeci de ani, umple latura sensibilă a fiinţei mele de vomă violet. Şi trebuie să spun răspicat că, în ordine socială, poetul e doar un breloc eventual simpatic, amuzant şi frecventabil. Ce produce el e important într-o altă ordine decît cea socială şi, dacă n-are conştiinţa acestui adevăr, ar face bine să se apuce de pescuit, e posibil să fie mai util acolo.
De-aceea, pretenţia poetului de a fi recunoscut, de-a fi plătit şi răsplătit de societate e nu numai tembelă dar şi producătoare de avortoni. De la Romantism încoace, o stafie bîntuie România: poetul mizer, chinuit de muză, încotoşmănat în zdrenţe, băutor de cafea ieftină şi alcool contrafăcut, fumător de mahoarcă, consumator de paraşute ofilite, ros de o boemă gratuită şi, eventual, de oftică. Trăitor din mărunţişuri, poetul nostru trebuie musai să fie nepotrivit pentru a-i încredinţa vreo sumă de bani altfel decît ca ofrandă adusă pe altarul literaturii. Trebuie să fie incapabil de vreun gînd lucid şi pragmatic, sub sancţiunea sinuciderii muzei din dotare (de obicei, vreo gîscă bovarică, slinoasă şi neepilată).
Astfel încît mă bucur că nu se cîştigă nimic material din poezie: dacă din perversiunea asta fertilă a spiritului ar ieşi şi bani, n-ai încăpea de poeţi în autobuz. Fără bani, însă, rămîn în poezie pe termen lung numai cei cretini şi cei cu vocaţie. În concluzie:
1. Nu dau doi bani pe poetul cu ambiţii sociale pe barba poeziei lui!
2. Îl ignor pe poetul incapabil de o carieră extraliterară, neputincios în a hrăni şi adăposti o familie, sau, dacă e burlac convins, în a se hrăni şi adăposti pe el.
3. Îl dipreţuiesc pe poetul care îşi construieşte opera avînd în vedere, ca finalitate, recunoaşterea socială şi recompensa.

PS. Pentru adepţii modelului „romantic”: Eminescu a muncit de i-au sărit capacele ca să-şi cîştige pîinea. Sigur, el nu avea aşa nişte meditaţii profunde despre spiritul pur care trebuie să refuze socialul şi preocupările meschine.

Ezechiel49Octavian Curpaș

 

Într-o combinaţie unică, pe baza unui verset din Biblie, o prestigioasă companie americană produce una dintre cele mai sănătoase pâini din lume. “Food for Life” a creat o gamă întreagă de produse de panificaţie, cereale şi macaroane cu ingrediente din grâne diverse. Cei mai mulţi oameni îşi închipuie că pâinea este un aliment foarte simplu, puţini cunosc principiile complexe ce pot fi folosite la fabricarea pâinii. Cei mai importanţi factori care au impact asupra calităţii pâinii sunt ingredientele, fermentarea şi modul de coacere. Pâinea “Ezechiel”  foloseşte “reţeta” din cartea profetului Ezechiel la capitolul 4, versetul 9 din Biblie: “Ia-ţi şi grâu, orz, bob, linte, mei şi alac, pune-le într-un vas şi fă pâine din ele”. Şase tipuri de grâne şi legume preparate şi combinate formează ceva uimitor. Ce este diferit legat de această pâine este că grânele menţionate mai sus, înainte de-a fi utilizate pentru fabricarea pâinii, sunt puse la germinat. Doar în felul acesta pot fi extrase anumite minerale şi vitamine din aceste grâne, care în alte condiţii nu ar putea fi fructificate.

 

pageCalităţile nutritive ale acestei pâini pot fi atestate şi de tipul de magazine în care este comercializată aceasta în zona în care locuiesc: Vitamin House West, Arizona Health Foods, Vitamin House Nutrition Centers şi HI-Health Supermart. Pâinea “Ezechiel” este de asemenea disponibilă şi la unele super-marketuri. Nu se găseşte însă pe rafturile cu pâine, ci în general în congelator, fiind foarte perisabilă.  Aceasta este comercializată în mai multe sortimente, printre care: cu seminţe de susan, scorţişoară, cu seminţe de in (flax bread). Cu toate că este ceva mai scumpă decât pâinea obişnuită, mai mulţi consumatori au optat pentru ea, în detrimentul celei tradiţionale.  Site-ul Amazon comercializează reţete pentru această pâine sub numele de “Ezekiel Bread Kit”.

 

“Ezechiel” este o sursă completă de proteine, conţine 18 aminoacizi (incluzând 9 aminoacizi esenţiali), ajută digestia, măreşte absorbţia de minerale, este bogată în vitaminele B şi C şi este o bogată sursă de fibre.

 

Pâinea “Ezechiel” este recomandată frecvent în planurile de dietă, deoarece este o alternativă mai sănătoasă la pâine albă şi chiar la cea neagră. Pâinea “Ezechiel” este fabricată fără făină, nu conţine emulgatori, aditivi, arome artificiale, coloranţi sau conservanţi. Este de asemenea făcută cu apă purificată, fără grăsimi adăugate şi are un index glicemic scăzut (poate fi consumată şi de cei care au diabet).

 

Octavian D. Curpaş

Phoenix, Arizona

 

BENEDICT XVI (2005 – 2013)

Posted by Gabriela Petcu On February - 24 - 2013

PAPABENEDICTXVI-wbProf. Dr. Viorel Roman

 

După ce Papa a anuţat la 11 februarie 2013 în limba latină ca se retrage din lume la 28 februarie, ora 20, ceea ce este o adevărată revoluţie în Biserică, deruta este totală. Un fulger din senin la Vatican! Poate un părinte să renunţe la funcţie? Ce consecinţă va avea acest act pentru Biserică, pentru urmaşi săi? Ce va face episcopul emeritus al Romei în continuare?

 

Iată un prim răspuns inspirat. Cardinalul Ravasi după ce îşi exprima admiraţia, recunoştiinţa faţă de Papa face o analogie a derutei actuale cu Ex. 17 din Vechiul Testament: noi rămânem în vale, unde-i Amalek, unde-i praf, unde domneşte frica, răutatea, teroarea, dar unde este şi speranţa, unde a rezistat în ultimi opt ani Papa. Din acest moment noi ştim că pe munte el se roagă pentru noi.

 

În valea zilelor noastre, pontificatul marelui teolog şi filozof este perceput diferit. După eşecul Lagărului ortodox, ei sunt acceptaţi în Europa latină, dar fără refacerea unităţii creştine, ei nu pot accepta în pectore realitatea. Neoprotestanţii, care în concepţia Romei, nu au Biserica ci case de rugăciune, sunt la fel de nemulţumiţi, ca şi ortodocşii, ca modelul lor de mântuire a lumii a eşuat în Războiul Rece. Musulmanii, periferizaţi de raţionalitatea occidentală, sunt revoltaţi. Evrei, poporul ales, cred că sunt mântuiţi de la naştere, şi astfel iritaţi de rugăciunile Papei pentru ei. Confruntarea religiilor asiatice cu lumea modernă, latina nu este mai puţin plină de surprize, chiar dacă europenii sunt mai ales familiarizaţi cu disensiunile religiilor abrahamice din fostul Imperiu Roman.

 

Dacă ni se arunca permanent praf în ochi şi frica, răutatea, teroarea sunt omniprezente nu-i deloc surprinzător că – în vale – domneşte confuzia şi este greu de a evaluat moştenirea Papei care se urcă pe munte, dar rămâne cu noi, chiar dacă nu-l mai vedem, după cum ne-a asigurat el însuşi. Repere găsim în vasta sa opera, în enciclicile sale, în faptul că a ales numele Sf. Benedict, patronul Europei.

 

Determinant pentru decizia Papei trebuie să fie, pe lângă vârsta înaintată, eşecul refacerii unităţii creştine după anul de graţie 1989, care apasa acum asupra noastră, a tuturora, ca o mantie de plumb, generând, frica, răutate, teroare şi o quasijena inexplicabilă, dar dominantă. La 50 de ani de la Conciliul Vatican II, unde Joseph Ratzinger a fost unul din teologi, însăşi lumea catolică mai are nevoie de timp pentru a-i realiza dezideratele. Ridicarea excomunicării reciproce, de la Marea Schisma 1054, de către papa Paul al VI-lea şi patriarhului Athenagoras 1965 este la fel o revoluţie neterminată. De exemplu, în 1967 Biserica Ortodoxă Română era inpotriva uniri bisericilor.

 

Va fi următorul papa un tradiţionalist, fundamentalist sau un reformator? Ortodocşii şi protestanţii, uniţi în cuget şi simţiri, vor un papă din lumea treia, de preferinţă de culoare, ca Barack Hussein Obama II, un reformator ecumenic şi dacă-i posibil un adept al teologiei eliberării (inacceptabilă pentru Benedict XVI). Evreii se îndoiesc că următorul papa, tradiţionalist sau reformator, va avea nivelul profesorului de teologie fundamentală ajuns urmaş al Sf. Petru şi astfel dialogul cu Roma va suferi. La fel musulmanii, preocupaţi de revoltele lor, ca şi evreii, vor regreta probabil pe actualul Papa cu care au avut totuşi un diferend privind raţiunea şi credinţa.

 

Mult peste un miliard de fideli, sute de mii de preoţi, călugări, călugărite catolice şi după cum am văzut mai sus, toţi creştinii, chiar şi israeliţii, musulamanii, asiaticii aşteaptă ca până la Sfintele Paşti cei 117 cardinali în vârstă de până la 80 de ani (Ratzinger are deja 85 de ani) din 50 de tari să alega din mijlocul lor pe cel de al 266 papă în Capela Sixtină din Vatican. Se vehiculează fireşte deja mai multe nume, care vor ieşi, în mod tradiţional, din conclava cum au intrat, cardinali şi noul papă se va confrunta imediat cu exigentele exprimate de Benedikt XVI puţin înainte de 11 feb.: refacerea unităţii creştine, denunţarea individualismului, (dictaturii) relativismului şi falsa credinţa.

 

De la începutul pontificatului am publicat mai multe articole cu această temă pe care îndrăznesc să le anexez cu speranţa că ar putea fi utile intalegerii importantei dialogului românilor cu Roma.

 

Prof.Dr. Viorel ROMAN

20 februarie 2013

Bremen

www.viorel-roman.ro                                                             

——————————————

 

(1) BENEDICT XVI – RAŢIUNE ŞI CREDINŢĂ

 

Prelegerea Papei la Universitatea din Regensburg despre raţiune şi credinţă, una din temele sale preferate, a generat proteste în lumea islamică în legătura cu un citat din dialogul dintre împăratului bizantin Manuel II Paleologul şi un persan în anul 1391. „Arată-mi ce a adus Mahomed nou – îi spune împăratul persanului – şi vei vedea numai lucruri rele şi inumane, el predică fidelilor propagarea credinţei cu sabia.” Impunerea credinţei cu forţa n-are sens: „Lui Dumnezeu nu-i place sângele, acţiunea fără raţiune îi displace. Credinţa este un fruct al sufletului, nu al corpului. Cine vrea să propage credinţa, are nevoie de o vorbă bună şi o gândire sănătoasă, nu de forţă şi ameninţare. Pentru a convinge, nu e nevoie de braţ, nici de instrumente de bătut sau altele de acest gen, prin care poate fi cineva ameninţat cu moartea…”

 

Pentru împăratul crescut în filozofia greacă, cine nu acţionează raţional, e de la sine înţeles împotriva lui Dumnezeu. La musulmani Dumnezeu este transcendental în mod absolut, n-are obligaţia raţionalităţii. Dacă vrea El, omul trebuie să se închine şi idolilor. Aveam ca urmare două percepţii a lui Dumnezeu. La traducerea din ebraică în greacă a Vechiului Testament – Septuaginta – era de la sine înţeles că la început a fost logosul. Dumnezeu acţionează cu logosul, ceea ce este cuvânt şi raţiune în acelaşi timp. După Evanghelie la început a fost cuvântul/logosul şi logosul, adică cuvântul este Dumnezeu. Sinteză între credinţa biblică ebraică şi raţionalitatea filozofiei greceşti nu este întâmplătoare. Ea este esenţa prelegerii papei.

 

Încă din evul mediu teologi au încercat disocierea sintezei dintre logosul grecilor şi creştinism. Rezultatul a fost un Dumnezeu voluntarist, care nu mai era legat de logos, de raţiune şi iubire, ci putea în atotputernicia să acţiona voluntarist, absolut liber. Cum îl definesc musulmanii pe a tot puternicul Alah. Această transcendenţă şi natură complet diferită a lui Dumnezeu mergea până a nega înclinaţia noastră pentru bine şi raţiune, după chipul şi asemănarea Lui. Biserica n-a renunţat însă niciodată la analogia dintre Dumnezeu şi om, păstrând desigur proporţiile dintre finit şi infinit. Însăşi slujba religioasă este o îmbinare între cuvântul lui Dumnezeu şi raţiunea noastră. Sinteza dintre credinţa biblică şi filozofia greacă este determinantă până în zilele noastre, iar dacă mai adăugam la aceasta şi moştenirea Romei avem în faţă ce a ce numim noi azi Europa/Uniunea Europeană.

 

Elenizarea creştinismului, care era de la sine înţeles împăratul grec, s-a confruntat şi se confruntă neîncetat cu încercări de a le disocia una de alta. Reforma germană din sec. 16 cu programul sola scriptura urmarea eliberarea credinţei de corsetul filozofic. Metafizica părea reformaţilor lui Luther un model străin, de împrumut, de care trebuia eliberată credinţa originară, aşa cum a fost în forma să genuină, biblică. Rezultatul a fost înlocuirea Bisericii cu Templul şi Casa de rugăciuni. Războaie religioase.

 

Al doilea val de marginalizare a filozofiei greceşti de credinţă are loc în sec. 19 şi 20 în Europa. Totul pleacă de la Pascal. El face o deosebire între Dumnezeul filozofilor şi cel al lui Abraham, Isac şi Iacob. Mai ales teologul Adolf von Harnack pleda pentru omul Hristos şi mesajul său simplu, adică tot ceea ce punea în umbră elenismul. Isus a pus accentul pe morală nu pe cult. El este iniţiatorul unei chemări morale pline de omenie, care-l eliberează, aşa credea von Harnack, pe omul modern de elementele filozofice şi teologice şi mai ales de credinţa în Fiul lui Dumnezeu şi în Trinitate.

 

Pentru von Harnack, ca pentru mulţi contemporani, teologia era istorie şi ştiinţă, iar sinteza dintre platonism (cartesianism) şi empirism, atât de populară în zilele noastre, întăreşte această tendinţă. Ştiinţa se bazează pe raţionalitatea matematică a materiei şi pe experiment, care-i dă certitudinea valabilităţii experimentului. Acest concept din ştiinţele naturii este aplicat însă cu aceiaşi stringenţă şi istoriei, psihologiei, filozofie, sociologiei. Dumnezeu, credinţa este lăsată la o parte, ca o chestiune pre- sau chiar neştiinţifică. În felul aceste este redusă şi sfera ştiinţei şi cea a raţiunii. Nihilismul.

 

Din încercarea de a trata teologia ca ştiinţă a rezultat un creştinism fragmentat şi sărăcăcios, cu rezultatul că şi omul, care se întreabă „de unde venim şi încotro mergem?” rămâne chircit. În ceea ce defineşte ştiinţa ca raţiune, problemele legate de religie şi etică devin subiective. Aşa devine conştiinţa subiectivă şi ultimă instanţă morală. Religia ca şi etica pierd astfel forţa colectivă, devin aleatori şi periculoase pentru umanitate. Patologia religiei şi raţiunii din vremea noastă este urmarea îngrădirii raţiunii, căreia chestiunile de credinţă şi morală i-au devenit străine.

 

Al treilea val de marginalizarea elenismului din creştinism a apărut în era globalizării în care o multitudine de culturi întră în contact. În dialog cu alte culturi se afirmă că grecizarea creştinismului nu mai trebuie să fie o condiţie preliminară. Mesajul Noului Testament trebuie să redevină mai simplu, eliberat de filozofia greacă, pentru a permite diferitelor culturi să se definească din nou, şi de la sine. Această idee este falsă pentru că Noul Testament a fost scris în greacă şi poartă pecetea acestui spirit. Bine înţeles că nu toate culturile trebuie să urmeze etapele devenirii Bisericii, dar interdependenţa dintre credinţă şi raţiune este componenta indisolubilă credinţei.

 

Critică raţionalităţii moderne nu trebuie să fie înţeleasă ca o încercare de a ne reîntoarce la vremurile de dinainte de iluminism. Toată lumea este recunoscătoare pentru progresele pe care le-a făcut omenirea în ultimele două secole. În afară de asta, etica cercetătorului ştiinţific este pătrunsă de respect faţă de adevăr şi în felul acesta poartă în sine una din caracteristicile fundamentale ale creştinismului.

 

Raţiunii trebuie să i se deschidă noi perspective. O critică negativă nu-şi are locul. Dar în ciuda bucuriei în faţă atâtor noi posibilităţi pe care şi le-a cucerit omul, nu se poate trece cu vederea primejdiile care-l pasc. De aceea trebuie găsită o cale de reîmpacare a credinţei cu raţiunea. Teologia trebuie să iasă din strunga disciplinelor sociale, umaniste şi să se concentreze asupra raţonalităţii credinţei. Numai pe această cale se poate realiza un dialog autentic al culturilor şi religiilor.

 

În lumea occidental domină acum concepţia raţionalităţii pozitiviste cu şcoliile filozofice aferente. Dar tocmai această poziţie lezează profund celelalte culturi religioase din lume şi face un dialog imposibil. Marginalizarea dumnezeirii din universalitatea raţionalităţii este percepută în lumea neoccidentală ca o punerea la îndoială a ceea ce este mai preţios în credinţa fiecăruia, şi pretutindeni. Raţiunea surdă la credinţă, trimisă la subsol, e incapabilă să participe la un dialog al culturilor.

 

După această trecere în revistă a tezelor expuse de Benedict XVI la Regensburg, unde a fost profesor, putem fi optimişti în ceea ce priveşte dialogul, reunificarea bisericilor surori, romano-catolică şi ortodoxă. Discuţiile în acest sens dintre catolici şi Patriarhatul slavilor orientali de la Belgrad, de unde a pornit în ultimul deceniu războiul religios al slavilor de sud, este de bun augur şi pentru toţi români.

 

Mare problemă va fi apoi dialogul cu celelalte culturi religioase, mai ales cu islamul unde demersul papei nu este încă înţeles, sau şi mai grav, greşit perceput, după cum ne-au arătat manifestaţiile de protest şi chiar victimele din ultima lună. Conştient de dificultăţile armoniei între credinţă şi raţiune, dialogului dintre teologi, filozofi şi culturi religioase, papa a fost „profund mâhnit” de felul cum a fost percepută discursul său de unii musulmani. Dar parcă având o premoniţie a acesteia, în încheierea prelegerii sale, Benedict ne reaminteşte de un moment al discuţiilor dintre Socrate şi Phaidon. După ce a auzit atâtea ideii filozofice îndoielnice şi false, Socrate îi spune: e de înţeles dacă cineva după ce a auzit atâtea idei false, rămâne pentru tot restul vieţii sale cu o ură şi dispreţ pentru toate discuţiile în legătura cu a fi.

 

Prof. Dr. Viorel Roman

consilier academic la Universitatea din Bremen

10 octombrie 2006

—————————————————–

 

(2) TRAIAN – BENEDICT XVI

 

Anul acesta se sărbătoresc 1900 de ani de la căderea Sarmisegetuzei lui Decebal şi venirea legiunilor Împăratului roman Traian în Dacia, actul de naştere a romanităţii la nord de Dunăre. Vor găsi românii cu acest prilej, în ceasul al 12-lea al reintegrării lor în UE/Uniune Europeană – Sfântul Imperiului Roman de azi -, forţa să refacă şi unitatea spirituală cu punctul de plecarea a istoriei şi civilizaţiei lor, cu Roma eternă?

 

„Lagăr” -ul comunist s-a prăbuşit pentru că Decalogul lui Dumnezeu era scos din societate, relaţia între muncă şi salar dispăruse, interdependenţa dintre sexualitate şi procreere era alterată. Dictatura proletarilor din răsăritul Europei se baza pe doctrina marxist-leninistă şi cu toate că era o diferenţa clară între comunismul catolic din Polonia, ortodox din România, protestant din Germania, exista o aversiune comună – „religia e opium pentru popor”. Catolicii au regăsit calea spre UE, ortodocşi încă nu.

 

Din anul 1989, tranziţia de la uniformitatea, mediocritatea comunistă la libertatea şi responsabilitatea individuală este mai dificilă decât s-a presupus. În Germania sunt localităţi în care jumătate din populaţie e nebotezată, foştii comunişti cer salarii ca în vest, cu toate că productivitatea muncii lor e numai 2/3. Transferul din vest spre est e de o mie de miliarde de euro şi va continua până în 2018, când nu mai va fi nici un muncitor, care să fie fost afectat de comunism. Într-o societate, pentru a supravieţui, o familie de două persoane trebui să aibă în medie 2,1 copii. În Germania ca şi în România raportul actual e catastrofal, de numai 1,3! Vor dispare aceste neamuri?

 

În cele două state româneşti avem de a face cu aceleaşi fenomene negative. În Moldova comuniştii dau tonul, aşa că între Prut şi Nistru restabilirea normalităţii va dura. Mai ales că România şi Moldova nu se pot baza pe un transfer financiar din vest, iar erodarea raportului muncă-salar e atât de gravă că milioane îşi iau lumea în cap, fug şi muncesc în vest, pentru a scăpa de pacostea „la comun”, încă în vigoare pe meleagurile lor. În aceste condiţii descreşterea populaţie e numai o „pierdere colaterală”? Se vor regenera moldo-valahii în tranziţie sau vor vegeta izolaţi, într-o cultură ortodoxă de anonimat la periferia Europei, zilieri cu câţiva euro/zi?

 

Nemţii şi românii au pierdut Războiul Mondial ÎI şi fenomenele de mai sus sunt rezultatul ocupaţiei Armatei Roşii. Mai ales moldo-valahii sunt complet dezorientaţi. Interzicerea de către comunişti a Bisericii Unite şi reorientarea cu forţa a 2000 de bisericii, inclusiv a unui milion şi jumătate de greco-catolice din Transilvania, de la Roma spre Moscova, face dificilă perceperea valorilor şi normelor vesteuropene şi implicit cooperarea şi coordonarea activităţilor româno-occidentale. Iar faptul că se sabotează şi azi Biserica Unită şi dialogul cu Benedict XVI – primul Papă german de la Reformă, care cunoaşte ca nimeni altul trauma postbelică a conaţionalilor lui şi a românilor -, are consecinţe defavorabile în integrarea ortodocşilor în Europa.

 

Prof. Dr. Viorel Roman

consilier academic la Universitatea din Bremen

14 martie 2006

—————————————————–

 

(3) BENEDICT XVI ŞI HOLOCAUSTUL EVREILOR

 

Alegerea surprinzătoare a unui Papă german, la 60 de ani de la ziua de naştere (20 aprilie) şi apoi sinuciderea criminalului Adolf Hitler – organizatorul Holocaustului -, atrage involuntar atenţia asupra destinului nemţilor şi evreilor. Benedict XVI are misiunea de a depăşi traumele sec. XX, de a construii o Europă Unită, de a reface unitatea creştină şi mai ales prietenia unică, plină de mister dintre evrei şi nemţi, care au slujit Sfântul Imperiu, ca nimeni alţii, şi au contribuit la civilizarea lumii. Evreii sunt poporul ales a lui Dumnezeu, iar nemţii al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană, care a durat o mie de ani, „Imperiul German” (II), 40 de ani, iar cel „naţional-socialist” (III), responsabil pentru uciderea evreilor, 12 ani.

 

Statutul de popoare alese duce fără îndoială la explozii de energie creativă, imperială şi justifică poziţia lor unică la Roma, dar generează, nu de rare ori, o aversiune reciprocă şi a altor neamuri împotriva lor. Benedict XVI, cel mai mare filozof şi teolog contemporan, a ridicat ştacheta morală şi intelectuală la un asemenea nivel că şi nemţii au nevoie de timp până vor înţelege şi integra mesajul. Protestanţii din land-urile din est traumatizaţi de ocupaţia rusă ortodoxo-comunistă s-au refugiat în ateism, iar cei din nord sub presiunea anglo-americană în relativism, multiculturalitate şi cultul Holocaustului.

 

Muzeul Holocaustului din Washington, Berlin şi în curând la Bucureşti, sunt sanctuare unde se comemorează încercarea de exterminare a evreilor. Cultul Holocaustului are un canon iudaico-protestant, care nu cunoaşte iertarea păcatelor ca la creştini, iar pentru făptaşi şi urmaşi lor nu va exista iertare, în vecii vecilor. Pentru a înţelege „cultul”, protejat de legislaţia multor ţări şi de curând şi de România, sunt necesare cunoştinţe privind „regulile” după care se „construieşte” religia şi autonomia ei în raport cu societatea. Şi acest „cult” luptă pentru a câştiga adepţi, nu tolerează „revizionismul”, are o „inchiziţie” şi ca în orice credinţă, sensibilitatea fidelilor nu poate fi înţeleasă decât de cei uniţi de sacralizarea Holocaustului – izraeliţii, protestanţii şi mai nou ortodocşi moldo-valahi. Curând acest cult se va practica şi la Bucureşti, cu toate că tranziţia de la vechia izolare încă nu s-a încheiat. Românii nu sunt pregătiţi de a dialoga cu Roma şi a ieşi în lume. Benedict XVI readuce în actualitate moştenirea şi misiune istorică comună a evreilor şi creştinilor, necesitatea dialogului şi redă mai ales protestanţilor nemţi şi ortodocşilor moldo-valahi, traumatizaţi de războaie mondiale pierdute, de suveranitatea limitată de după capitularea necondiţionată şi de lungi ocupaţii militare cu ideologii anticreştine, credinţa într-un viitor comun mai bun în Europa Unită, în noul Sfânt Imperiu Roman.

 

Prof. Dr. Viorel Roman

consilier academic la Universitatea din Bremen

21 august 2005

———————————————————-

 

(4) BENEDICT XVI – NOMEN EST OMEN

 

Majoritatea germanilor s-au rupt de Roma prin Martin Luther, care a subminat Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană şi Adolf Hitler, care a târât Europa într-un război mondial şi a adus hoardele comuniste slave în inima Europa. La 20 aprilie 1945 el îşi serba ziua de naştere în pragul sinuciderii sale şi a germanilor. A urmat capitularea şi primejdia lichidării neamului, cum plănuiau Josef Stalin şi Henry Morgenthau, consilier al Preşedintelui SUA.

 

După cinci secole, la 19 aprilie 2005 este ales din nou un papă german. Tot aşa cum papa slav, Ioan Paul ÎI i-a reabilitat pe slavii, care s-au dezis de marxism-leninism şi s-au reîntors la creştinism, tot aşa Benedict XVI reface unitatea Germaniei, a acesteia cu Roma.

 

Cardinalii au ales un neamţ după un slav şi pentru a reface prietenia acestor popoare. Ioan Paul ÎI avea robusteţea fizică, fasci-naţia şi generozitatea sufletului slav. Pe de altă parte nici un papă nu a publicat atât de mult, înainte de a fi ales urmaş al Sfântului Petru, că Benedict XVI. El este unul din marii filozofi şi teologii ai timpului nostru, are disciplină, raţionalitatea şi puterea de munca germană, poate mai puţin fascinaţia mediatică, mistica înaintaşului. Cu toate astea el a fost ales şi pentru a garanta continuitatea. Nimeni nu cunoaşte mai bine Biserica, problemele vremii, că Benedict XVI, „un simplu muncitor în via Domnu-lui”, după cum s-a autocaracterizat.

 

La 78 de ani nu e de aşteptat un pontificat lung, dar el va veghia că unitatea europeană să nu fie tulburată de exerimente, care în trecut au pornit de la germani şi azi de la musulmanii turci. Prea Fericitul Patriarh Teoctist (90) nu a paticipat personal la intronizarea papei, dar i-a adresat un mesaj plin de căldură în care pomeneşte de vizită la Bucureşti a lui Ioan Paul II „cel Mare” şi de „valoare de necontestat a dialogului dintre cele două Biserici surori din România, Biserica Ortodoxă şi Biserica Greco-Catolică… şi de nădejdea că Sanctitatea Voastră, ca unul ce aţi fost apropiat colaborator al său (Ioan Paul ÎI), veţi păstra şi sprijini acest dialog, întru împlinirea dorinţei noastre comune de realizare a unităţii depline a Bisericii.” Aceasta este condiţia sine qua non a integrării românilor în Uniunea Europeană, care va avea loc formal, de jure, în 2007, dar cea reală, de facto, care va face această aderare de durată şi autentică, nu duplicitară ca cea greco-ortodoxă, cere o depăşire a situaţiei în care milioane de români sunt „toleraţi” numai la munca de jos, căpşunari, sclavi pe plantaţiile occidentale. Mari speranţe se pun în Traian Băsescu în depăşirea acestui blocaj de comunicare, comuniune religioasă între români şi Roma. Vor găsi Preşedintele şi Prea Fericitul Teoctist calea scoaterii românilor din groapa milenară a mizeriei, corupţiei şi nedreptăţii? Papă îi va ajuta mai mult de cât predecesorii. Numele e program – nomen est omen – şi pentru cel de al 264 papă. Benedict este patronul Europei.

 

Prof. Dr. Viorel Roman

consilier academic la Universitatea din Bremen

24 aprilie 2005

———————————————————–

 

(V) BENEDICT XVI

 

Noul Papă va continua cursul Conciliului Vatican II, 1962-1965. Cariera cardinalului german Joseph Ratzinger începe ca preot 1951; doi ani mai târziu doctoratul; 1957, la 30 de ani, habilitarea, după care e profesor de dogmatică la Bonn, Münster, Tübingen, Regensburg; consilier al cardinalului Frings la Vatican II; 1977 arhiepiscop şi cardinal în München; 1981 urmaş al „marelui inchizitor”; 1986-92 preşedinte al comisiei Constituţiei Apostolice „Fidei Depositum”. Benedict XVI e un mare teolog şi filozof, care alături de Ioan Paul ÎI, a contribuit la formularea documentelor recente ale Bisericii.

 

Alegerea să, după cea mai scurtă conclavă din istorie, este atât garanţia continuării cursului predecesorului său, cât şi a cristalizării unor puncte de vedere tradiţionale, care vor da din nou siguranţă creştinilor ajunşi în bătaia vântului unei modernităţii îndoielnice. În sec. trecut mitul „clasei” şi „rasei” superioare au generat catastrofe. Divinizarea Revoluţiei şi Rasismul sunt depăşite, dar au apărut noi mituri politice, mai subtile, pentru că sunt mai puţin clar definite şi nu de rare ori amalgamate cu valori autentice.

 

În cartea „Valori în vremuri de tranziţie. Să facem faţă cerinţelor viitorului” apăruta în ed. Herder simultan cu alegerea să, Benedict XVI precizează mituri noi: progresul, ştiinţa şi libertatea. Progresul a devenit o normă în politică şi în activitatea curentă. În ultimul secol s-au obţinut mari progrese în tehnică, medicină etc., dar ele încep să pericliteze omul şi natura. Cum poate fi pus progresul în slujba omului şi nu invers? Ştiinţa e raţională, dar există o patologie a ei, atunci când omul e în pericol să-şi piardă demnitatea. Ea poate devenii chiar inumană în experimente pe om, omul ca bancă de organe etc. De aceea trebuie subordonată imperativelor morale. Libertatea a început să fie anarhică, antiinstituţională, idolatrică. Libertatea umană nu poate fi altceva decât libertatea dreptăţii, a convieţuirii într-un respect reciproc, altfel devine o minciună şi duce la sclavie. Moralitatea raţională e mai presus de hotărârile colective, nu invers.

 

Nimănui nu-i este permis în vest a batjocorii evreii sau musulmanii, dar în numele aceleiaşi libertăţii nici normele creştine nu trebuie călcate în picioare sau împroşcate cu noroi. În centrul noului pontificat stau modernizarea Bisericii, refacerea unităţii creştine şi dialogul cu celelalte credinţe. Fundamentul acestora, a precizat primul Papă al sec. XXI în cartea sa pomenită mai sus, e vechi de când lumea şi acceptat de toţi, cele 10 porunci nu-s proprietatea evreilor sau creştinilor, ci recta ratio, expresia raţională a unei morale universale. Ioan Paul II a învins colectivismul, a refăcut Europa, a schimbat Polonia şi faţa lumii. Benedict XVI începe lupta cu „dictatura relativismului”, va reface Germania, va da stabilitate Uniunii Europene şi siguranţă celor peste un miliard de creştini răspândiţi pe toate continentele.

 

Prof. Dr. Viorel Roman

consilier academic la Universitatea din Bremen

20 aprilie 2005

 

Traian BĂSESCU la Roma 2013

Posted by Gabriela Petcu On February - 19 - 2013

ROMAN-Viorel-wbViorel ROMAN

Pontificatul papei Benedict XVI şi mandatul prezidenţial al lui Traian Băsescu aproape că se suprapun, de aceea ultima lor întâlnire, 15 februarie 2013, a marcat situaţia actuală a dialogului început atât de promiţător de Fericitul Ioan Paul ÎI la Bucureşti în anul 1999 şi mai ales liniile directoare pentru urmaşi.

 

În primul rând exista un consens privind promovarea acquis-ului comunitar, adică a drepturilor și a obligaţiilor, a normelor şi valorilor europene, a codului canonic romano-catolic modernizat şi actualizat în permanenţă, fundamentul juridic al UE, ceea ce presupune un dialog a occidentalilor cu toţi ortodocşii, care să depăşească nivelul mişcării ecumeniste din perioada Războiului Rece.

 

În al doilea rând, Biserica Romei este angajată în procesul educaţional, nu numai prin Colegiul Pio Romeno, care pregăteşte preoţi romani de aproape un secol, şi doreşte să participe în continuare cu vasta sa experienţă la depăşirea marasmului din sistemul de învăţământ actual din România. Pentru ca un tineret cu o slabă pregătire profesională n-are şanse într-o Europă unită.

 

În al treilea rând, milioanele de emigranţi, care vor să trăiască într-un spaţiu de civilizaţie occidentală în care acquis-ul comunitar este de la sine înţeles (nu ca în România unde nici nu e înţeles, nici nu e transpus în practică) se bucura de sprijinul Bisericii romano-catolice prin punerea la dispoziţie a sute de biserici unde greco-catolicii şi ortodocşii romani sunt bineveniţi. Integrarea lor în societate se face nu de rare ori cu sprijinul nemijlocit al Bisericii Romei.

 

În al patrulea rând, sărăcia mai ales a pensionarilor, actualmente mai numeroşi decât salariaţii sunt ajutaţi direct de Ordinul maltez, care a împlinit recent 900 de ani. În semn de apreciere preşedintele României s-a întâlnit cu Marele Maestru al Ordinului Cavalerilor de Malta şi a decorat mai mulţi cavaleri.

 

În al cincilea rând, situaţia Bisericii romano-catolice şi greco-catolice sunt în mod firesc, permanent în atenţia papei de la Romei, mai ales ca jumătate de secol de dictatura ateistă, ortodoxo-comunista, catolicii au suferit privaţiuni şi persecuţii, care nici până în zilele noastre nu au fost înlăturate.

 

Preşedintele Băsescu a fost extrem de impresionat de întrevederea cu papa Benedict XVI: Să mă scuzaţi pentru sinceritate, dar dacă nu aş fi sincer, mai bine nu aş vorbi. Sentimentul cu care am plecat a fost acela că am avut o întâlnire unică, care nu se va mai repeta, şi care nici nu va mai putea avea vreodată un sentiment asemănător. În calitatea sa de şef al statului şi al bisericii ortodoxe, Traiana Băsescu lasă urmaşilor săi un sincer îndemn de continuarea dialogului cu Roma pentru integrarea de facto în marea familie europeană occidentală. În concepţia constantinopolitana, şeful statului este şi capul bisericii ortodoxe. În simfonie cu statut. Şi cu acest prilej preşedintele n-a lăsat nici un dubiu că în României şeful statului este şi capul bisericii, pentru ca absolut toţi preoţii şi ierarhii indiferent de rit sunt salariaţii săi, ai statului.

 

În anul 2005 am avut prilejul, încurajat de prof.unv.dr. Dan Popescu, prorectorul Universităţii Lucian Blaga din Sibiu, să prezint în cadrul unui simpozionul ştiinţific internaţional „Sărăcie/bogăţie şi integrarea României în UE”, zece teze cu titlul Traian Băsescu la Roma. Fără să fac vreo modificare sau completare anexez această comunicare în speranţa ca importanţa dialogului cu Roma va fi mai uşor de înţeles.

——————————————-

 

*Simpozionul ştiinţific internaţional Sărăcie/bogăţie şi integrarea României în UE Universitatea Lucian Blaga, Sibiu, 20 – 21 mai 2005

 

**Traian Băsescu la Roma (10 teze)

 

I.

În tradiţia bizantină a culorilor definitorii pentru partide, la alegerile din 2004 au concurat pravoslavnicii „albaştrii” şi „portocalii” prooccidentali. După victoria surprinzătoare a celor din urmă până şi în Ucraina, ce obligaţii are de îndeplinit în est şi vest, România? Vizita noului Preşedinte Traian Băsescu la Chişinău, la poporul său din republica vecină direct subordonată politic Kremlinului şi religios Patriarhului întregii Ruşii Alexei ÎI, a fost de bun augur, dar piatra de hotar, de încercare a noului regim, ca şi a celor precedente de altfel, e vizita la Papă de Roma.

 

II.

Patriarhul occidentului, Papa Ioan Paul ÎI primeşte de la sine înţeles pe toţi şefi de state şi patriarhi orientali. Acesta este punctul de plecare a agendei noului Preşedintelui şi a Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist în Europa, în lumea romano-catolicilor. Roma are din totdeauna, dar mai ales în zilele noastre, o deschidere fără precedent faţă de români, dar ea a fost boicotată şi de ortodoxo-comunistul Nicolae Ceauşescu şi de (neo) comunistul Ion Iliescu. Primul era oarecum încătuşat într-un „Lagăr”, după o Cortină de Fier păzită de Armata Roşie, în Pactul de la Varşovia, CAER. Al doilea era un agent de influenţă, pregătit de Moscova încă sub Stalin să-i apere pe români cu duhul şi sobornicia pravoslavnică în forma să secularizată, marxist-leninistă, de influenţa nefastă a capitalismului şi occidentului.

 

III.

Ceauşescu a fost la Roma şi a promis marea cu sarea occidentului, ceea ce a făcut posibilă dezvoltarea şi bunăstarea anilor 70, dar când Mihail S. Gorbaciov a deschis larg porţile Lagărului comunist, Ceauşescu şi-a dat arama pe faţă şi a fost împuşcat. Iliescu cu Preafericitul au fost şi ei de nenumărate ori la Papă de la Roma, în occident şi au căutat să preamărească Revoluţia din 1989 şi reorientarea moldo-valaha de la est spre vest. Dar n-au fost nici credibili, nici la înălţimea momentului istoric după vizita Papei Ioan Paul ÎI la români şi sunt marginalizaţi.

 

IV.

Preşedintele democrat Traian Băsescu va trebui să-i depăşească pe predecesori ortodoxo-(neo) comunişti. El, împreună cu BOR-ul, Parlamentul etc., are voinţa şi legitimitatea de a-i scoate pe români din izolarea, mizeria milenară prin începerea unui dialog deschis şi sincer cu Roma. Acesta este fundamentul autentic şi singura garanţie a integrării durabile a României, Moldovei în Europa şi în acelaşi timp oferă şi şansa emancipări românilor din Ucraina, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Grecia şi a milioanelor la munca în occident.

 

V.

Domnitorii moldo-valahi, de la Ştefan cel Mare şi Sfânt, Mihai Viteazul până azi, cooperează pozitiv sau negativ, volens, nolens cu „a doua şi a treia” Romă, Imperiul Otoman şi Rus, dar şi cu Sfântul Imperiu Roman, Roma. Latini pravoslavnici, moldo-valahii sunt religios şi politic, duhovniceşte, soborniceşte, geostategic predispuşi şi într-un anumit sens, chiar condamnaţi la o duplicitate bine cunoscută şi în occident. În efortul lor de supravieţuire, cu un picior în răsărit şi altul în apus, sunt însă prinşi în final cu ocaua mică şi lichidaţi ca Ceauşescu, Ion Antonescu, Mihai Viteazul sau înlăturaţi de la putere ca tandemul Iliescu-Năstase, dinastia de Hohenzollern-Sigmaringen. Alexandru Cuza moare în exil etc.

 

VI.

După marea invazie a slavilor din sec.7 în Europa şi grecizarea Imperiului Roman de răsărit, urmaşii romanilor, românii pierd legătura geografică şi spirituală cu Roma, iar alianţa greco-slavă împotriva elementului latin, i-a îngenunchiat definitiv, politic şi religios. De atunci greco-slavii îi pedepsesc pe românii, când ei înclină spre Vest mai mult decât consideră oportun Sultanul, Ţarul rus, ambi susţinuţi necondiţionat de Patriarhii greco-pravoslavnici. Şi occidentali trec la măsuri drastice când românii trădează. În acest conflict de interese, est-vest, atât turcii cât şi ruşii sunt interesaţi în cooperarea cu occidentul, aşa că românii se folosesc de această marjă de manevră, de regulă chiar la comanda stăpânilor lor, şi încerca să iasă de sub tutela Constantinopolului şi Moscovei, şi să revină la Roma.

 

VII.

Roma îi ajută pe români, ajunşi în robie la duşmanii lor naturali, grecii şi slavii. De la ocuparea Constantinopolului 1204, la Conciliul de la Florenţa 1439, la Unirea transilvănenilor 1700, la crearea Principatului moldo-valah 1859, a Vechiului Regat 1881, a României Mari 1920, la Revoluţie 1989, la vizita Papei Ioan Paul ÎI la Bucureşti 1999, la integrarea în UE 2007, occidentalii întind mai tot timpul o mână de ajutor românilor decăzuţi în captivitatea babiloniană greco-pravoslavnică. Dar moldo-valahii ori n-au reuşit prin ei înşişi, ori au fost boicotaţi, ori pur şi simplu n-au înţeles (cu excepţia uniţilor, a lui Cuza şi Kogălniceanu), că originea lor latină nu-i suficientă, ci trebuie refăcute şi legăturilor spirituale cu Roma, punctul de plecarea a civilizaţiei lor, singura din lume, care nu se defineşte rasial (anglo-saxonii, ungurii) sau geografic (ibericii, italienii), ci cultural – de la Roma.

 

VIII.

Moldo-valahi se tem de occident, pentru că nu cunosc „Acquis”-ul UE, de aceea, ori nu fac deosebire între normele, valorile vest europene şi cele ortodoxe, ori nu acceptă incompatibilitatea dintre estul şi vestul continentului. Românii sunt geografic în Europa. Dar asta nu-i însă de ajuns pentru UE. În „Lagărul” moscovit era instituţionalizată prăpastia dintre ortodoxo-comunism şi occidentul imperialist. Dar şi acum se refuză, în mod cu totul surprinzător, că două societăţii nu pot face casă comună în UE fără armonizarea normelor divergente, că UE se bazează pe codul canonic romano-catolic, nu cel greco-bizantin, că efortul de a eluda, cu paleative culturale occidentale fondul religios al integrării europene, e contraproductiv.

 

IX.

Religia e fundamentul şi cheia comportamentului politic, social-economic, aşa că aderarea românilor la UE, fără dialogul cu Roma şi reunificarea într-o formă sau alta a creştinismului e o minciună pioasă. Interdependenţa religie-politică tabuizată de ortodoxo-(post) comunişti, ca şi bariera de comunicare, de sorginte religioasă, cu care se luptă de secole colonialiştii, capitaliştii, comuniştii, imperialiştii, globaliştii, adepţii aderări tehnocratice, „fără Dumnezeu” la Europa, nu dispare peste noapte. Totuşi fără armonizarea valorilor orientale cu cele occidentale, integrarea europeană politică şi social-economică e numai o faţadă, a la prinţul rus Potemkin.

 

X.

Cele două state româneşti, ori se reorientează şi reorganizează după legislaţia UE, şi astfel se vor reunifica (ex. Germania), ori rămân la periferia Europei, unde divide et impera e la ordinea zilei. Dacă refuză sau nu înţeleg importanţa dialogului cu Roma, România are soarta Basarabiei dezmembrată. Banatul, Transilvania se vor „regionaliza” de Bucureşti, ca Ţările Baltice de Moscova, sau ca Slovenia, Croaţia etc. de Belgrad. De un mileniu se încearcă refacerii unităţi europene creştine şi apoi politice. Acum se implementează „Acquis”-ul UE, codului canonic romano-catolic modernizat şi apoi se speră că va avea loc automat armonizarea cu tradiţia ortodoxă. De un deceniu se introduc la moldo-valahi legi şi instituţii UE în speranţa că după eşecul „formelor fără fond”, acum formă va genera fondul. Dar pentru că s-a întârziat dialogul cu Roma – conditio sine qua non a aderări la UE -, rezultatele sunt modeste, la cel mai sărac neam latin din Europa.

 

Prof. Dr. Viorel ROMAN

consilier academic la Universitatea din Bremen

www.viorel-roman.ro

februarie 2013

————————————————

Viorel Roman, cărţi şi articole:

 

– De la Râm la Roma. Studii, articole şi conferinţe, 1990-1999. Anexe: Discursuri prilejuite de vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România. Bucureşti 1999, 220 p.

– Iliescu la Roma. Cine va începe dialogul? Partidă Naţională sau Convenţia Neoliberală? În: Dimineaţa, Nr.184 (696), Bucureşti, 20 sept. 1992

– Integrarea în Europa/UE de la Împăratul Traian la Papă Ioan Paul ÎI. În: Dias natalis Traiani, Deva, 18 sep. 2004; În: România Mare, Bucureşti, 15 oct. – 5 noe. 2004

– Integrarea românilor în Uniunea Europeană. În: Timpolis, Timişoara, 1,8,17 martie 2004; în: Viaţa Basarabiei. Seria nouă, anul III, Nr. 2 (10), Chişinău 2004

– Putin la Papa de la Roma. În: Magazin, Timişoara, ian. 2004

– Revenirea românilor la Roma. În: România Mare, Nr. 700-704, Buc. 2004

– Roma, Bizanţul şi postcomuniştii. În: Vremea, Bucureşti, 6 apr. 1996

– Români şi maghiarii la Limes. În: Graiul Maramureşului, Baia Mare 6-22 martie 1995; în: Totuşi iubirea, Buc., mai 1996; în: Curierul Primăriei, Cluj-Napoca 1,1995,9-17

– România´s Transformation 1711-2003. În: The 27Th Annual Congress – ARA, Târgu Jiu, 3 iun. 2003; în: Lumina. Nr.4-5-6, Pancevo 2003; în: România Mare, Nr. 675-7, Buc. 2003

– Traian Băsescu. În: România Mare, Nr. 756, Buc., 7 ian. 2005; în: Clipă, Anaheim (USA) 20 ian. 2005; în: Alo, Bucureşti, ian. 2005

– Transilvania. Românii la încrucişarea intereselor imperiale. Cu H. Hofbauer. Buc. 1989, 188 p.

– Transition în România. În: The BAL Baloldali Alternativa Egyesülés, Budapest, 1 noe. 1997

– Unirea cu Roma – 1698 şi 1998 – integrarea în Uniunea Europeană. În: România Mare, Buc., 16. Ian 1998; în: Graiul Maramureşului, Baia Mare, 17, 18 ian. 1998,

– Unirea cu Roma a Românilor. În: Clipa, Nr. 672-4, Anaheim (USA) 2004

 

 

Alianta Familiilor din Romania

Alianta familiilor sigla

LICEUL “GEORGE COSBUC” SE VREA “COOL”!

Liceul “George Cosbuc” din Bucuresti se vrea “cool”. Se doreste a fi varf de lance in promovarea in rindul tinerilor adolescenti din Romania a homosexualitatii si a noii ideologii sexuale. Fara jena. Daca anul trecut a facut primul pas ingaduind organizatiei Accept sa organizeze un eveniment legat de luna homosexualitatii in Romania, anul acesta a facut un pas si mai mare si indraznet – a programat o parada a homosexualitatii pe 15 februarie. Conducerea liceului se vrea “cool” si probabil multi dintre elevi si ei doresc sa se dea “cool”. Doresc sa apara “broad minded” (ca sa folosim si noi un termen dintr-o limba alta decit cea romaneasca!), neintelegind, ori nestiind, si cealalta parte a axiomei, luata tot din vocabularul englez ori american — “if you are too broad-minded your brains might fall out” (adica, in limba romana, “daca esti prea deschis la minte s-ar putea sa-ti cada creierii din cap”).

Asa a fost cam peste tot unde promovarea homosexualitatii si a noii ideologii sexuale au fost lansate. Undeva, cindva, o instutie, un ziar, o scoala, o universitate a gasit “cool” sa promoveze ceea ce pina atunci nu era “cool” ci dimpotriva ceva dezagreat de toata lumea si vazut ca scarbos ori respingator – in engleza “yucky” (ca inca vorbim de liceul “bilingv” George Cosbuc). Primul club homosexual si prima publicatie homosexuala au aparut in Germania in 1896. Si de atunci s-au raspindit in toata lumea. Iar acel varf de lance institutional din Romania e, se pare, liceul “George Cobuc” unde unii dintre copiii celor care citesc aceste rinduri invata. Conducerea liceului probabil se constituie din profesori care se considera “progresisti”, “avantgardisti”, plictisiti de valorile traditionale si in cautare de ceva nou, mai interesant. Cauta sa iasa in relief, sa dovedeasca ca sunt mai deschisi la minte decit restul societatii si asa sa impresioneze mintile fragile ale copiilor nostri. Fara responsabilitate.

African-American History Month

Aici liceul “George Cosbuc” si-a dat mana cu aplogetii homosexualitatii din Romania. Si folosesc o strategie similara lor. Iar homosexualii romani, la fel cai cei europeni, folosesc o strategie de manipulare imprumutata de la homosexualii americani. Caci de citeva decade incoace in SUA luna februarie e luna istoriei populatiei de culoare, adica a negrilor (“African-American History Month”). De ce nu si a homosexualitatii? In 1964 SUA a adoptat The Civil Rights Act of 1964 (“Legea Drepturilor Civile din 1964”) care interzice discriminarea la locul de munca si in spatiul public pe baza de rasa, culoare, sex, origine nationala, religie. In ultimii ani homosexualii americani au inceput sa afirme ca sunt si ei in aceasi situatie ca si populatia de culoare inainte de 1964, fara drepturi civile si discriminati. Miscarea lor e numita, in consecinta, una pentru drepturi civile, ceea ce in contextul european si roman inseamna “drepturile omului”. Iar liceul “George Cosbuc” promoveaza si el drepturile omului dar la nivel mai “sofisticat”, adica “bilingv”, organizand proiecte de genul “celebrate human rights” (“celebrati drepturile omului”). Adica drepturi nu obligatii. Dreptul de a fi cine vreau, cu orice pret, chiar daca ofensez drepturile celor din jurul meu, dar nu si obligatia de a respecta simtamintele semenilor si puditatea publica. Asta sunt invatati copiii nostri. Insistenta asupra drepturilor e zgarcenie nu altruism, pe cind insistenta pe obligatii e altruism nu zgarcenie. Iar homosexualii din Romania fac la fel ca cei din Statele Unite, conectind luna istoriei negrilor din SUA cu miscarea pentru drepturile “minoritatilor sexuale.”

Falsitatile insa nu lipsesc din “istoria lunii homosexualitatii”. Caci daca ar fi sa le dam crezare mai fiecare personalitate din istorie a fost un homosexual. Istoria lor este un revizionism, o falsificare a istoriei pe care o intilnim, din nefericire, si in documentele unionale si ale Consiliului Europei. Este o istorie care urmareste intoleranta fata de crestini si ostilitate fata de religie si traditie. Este o istorie care spune tinerilor ca homosexualitatea a fost practicata si acceptata din antichitate cind societatea o privea ca ceva “cool”. O istorie care afirma ca pedeapsa cu moartea pentru sodomie a fost impusa pentru prima data in istorie de crestinii ajunsi la putere in secolul IV, nu de magistratii romani in veacurile precedente. Ca de fapt casatoriile intre persoane de acelasi sex au existat in antichitate, in Evul Mediu, in societatile amerindiene din Lumea Noua, si ca pedofilia, asa cum ne “educa” saptamina trecuta profesorul Gert Hekma de la Universitatea din Amsterdam, era acceptata in antichitate.

In unele tari si state din SUA, Massachusetts si California printre ele, curricula scolara include istoria homosexualitatii, obiectivul fiind sa-i informeze pe tineri despre “marile personalitati homosexuale ale istoriei”. Puteti deja anticipa ce se urmareste – ideea ca personajele istorice care au facut dezastru de-a lungul istoriei nu au fost homosexuale. Se ignora, deasemenea, ca in SUA grupul care se impotriveste cel mai mult propagandei si “drepturilor” homosexualilor este populatia de culoare. Africanii-Americani (“African-Americans”) sunt ofensati cind miscarea homosexuala pentru drepturi e asemuita miscarii negrilor pentru drepturi civile din anii 50. Si nu se aminteste ca liderul cel mai proeminent al miscarii pentru drepturi civile al negrilor a fost un pastor baptist de culoare, Dr. Martin Luther King, o personalitate care a promovat justitia si egalitatea pe baza Bibliei. De fapt in toamna anului trecut mai multi pastori de culoare au organizat o coalitie impotriva realegerii presedintelui Obama tocmai din cauza politicii lui pro-homosexuale. [Detalii aici: http://dailycaller.com/2012/10/09/faith-leaders-aim-to-strip-25-percent-of-black-vote-from-obama]

CE S-A PETRECUT LA LICEUL SANTA ROSA?

Ce s-a intimplat la “George Cosbuc” a devenit de multi ani o rutina in liceele americane. Una din cititoarele noastre, Laura, a publicat online o traducere a unui astfel de eveniment care s-a petrecut la liceul Santa Rosa din California cu prilejul “Zilelor Homosexualitatii”. O gasim potrivita si informativa si pentru dtra. Este marturia unui parinte.

“Zilele Homo” la liceul din Santa Rosa. O idee despre emanciparea sexuală din şcolile din California

De multă vreme avertizam că agenda activiştilor homosexuali include şi transformarea şcolilor în centre de recrutare pentru propaganda homosexuală. Am văzut aceasta cu ochii mei, săptămâna trecută, la liceul din Santa Rosa, unde agenda lor de lucru a fost pusă în practică pe deplin. Am avut ocazia să fac parte din comisia de experţi opusă agendei homosexuale şi am putut astfel să am o prezentare de 50 de minute în prima zi a “Săptămânii Diversităţii” de la acest liceu. Directorul, Dl. Waxman, a considerat unica mea intervenţie ca suficientă pentru prezentarea şi a celeilalte tabere, în cadrul unui program de o săptămână, care a inclus peste 20 de ore de îndoctrinare pro-homosexuală a elevilor. Cerinţa de prezentare echilibrată a lucrurilor fusese impusă de comisia educaţională în urma unei revolte a părinţilor de anul trecut, când la o “Zi a Diversităţii” de la un alt liceu nu au fost incluşi şi cei care se opun agendei politice a homosexualilor.

Anul acesta, părinţii au fost mai bine pregătiţi şi în prima zi a Săptămânii Diversităţii mai mult de zece dintre ei au mers la liceu în locul copiilor lor. Un grup a mers la cancelarie unde a întrebat de ce conducerea nu invită şi oponenţi ai homosexualităţii, aşa cum li se promisese părinţilor. Persoana cu care au vorbit era chiar cel care solicitase comisiei educaţionale să prezinte şi cealaltă tabără, şi l-a chemat pe director în cancelarie pentru a discuta cu părinţii. Între timp, ceilalţi părinţi au mers în curtea scolii, doar pentru a vedea felul în care liceul fusese transformat într-un fief al activismului homosexual.

Ceea ce au descoperit în acea zi a fost şocant pentru ei, şi chiar şi pentru un veteran pro-familie ca mine. Am constatat un întreg sistem de promovare a homosexualităţii în fata elevilor. Exista chiar şi un moderator plătit din bani publici (banii noştri).

Moderatorul era un activist homosexual pe nume Jim Foster. Foster predă în liceu ceea ce se numeşte Educaţie Tovărăşească şi de asemenea conduce un local din afara scolii, unde adolescenţii cu înclinaţii homosexuale se pot întâlni cu homosexuali mai bătrâni. M-am întâlnit cu câţiva dintre cei opt participanţi la orele lui Foster, fiecare fiind un adolescent volubil care se lăuda cu homosexualitatea sau bisexualitatea lui. Fiecare cursant al Educaţiei Tovărăşeşti primeşti titlul de Consilier, care îi conferă un statut special în liceu. Un membru al grupului, cu care am stat de vorbă, mi-a spus că face parte din echipa care a conceput şi sponsorizat Săptămâna Diversităţii. Tânărul părea remarcabil de rece faţă de faptul că liceul transformase întreaga locaţie pentru a găzdui pentru o săptămână proiectele “sociale” ale micului său grup de propagandă homosexuală.

Programul săptămânii a inclus patru sesiuni despre “homofobie” (definită aici ca fiind orice dezacord cu obiectivele activiştilor homosexuali) şi multe ore suplimentare dedicate aspectelor sexuale, transsexualismului şi altor subiecte dragi acestor activişti. Deşi era subiectul principal al săptămânii era homosexualitatea, s-a vorbit şi despre protecţia mediului, drepturile animalelor şi motivele pentru care este urâtă America.

Am participat la o dezbatere despre homofobie. A fost mai rău decât mă aşteptam. Şapte sau opt tineri stăteau la o masă în fata sălii şi discutau cu cei din sală. Fiecare a prezentat în culori atrăgătoare felul în care implicarea în “mişcarea homosexuală” le-a schimbat viata, evident, de la nefericire la extaz. Fiecare se prezenta la început ca o victimă a homofobiei şi relata apoi cum a găsit curajul să iasă “la suprafaţă,” acum simţindu-se iubit(ă) şi acceptat(ă) în mişcarea homosexualilor.

Am petrecut ceva timp privind chipurile adolescenţilor din sală. Erau elevi de liceu din familii din clasa de mijloc a societăţii. Îngrijorător, nu am văzut nici o urmă de dezaprobare pe chipul lor; ascultau fascinaţi. Când s-a lansat vechiul slogan cu “Nimeni nu ar alege un stil de viaţă care trezeşte atâta ostilitate de la cei din jur,” cei din sală au dat din cap aprobator. Am vrut să răspund acestui sofism flagrant care-i păcăleşte pe mulţi, însă eram acolo doar ca spectator. Un tânăr, care se declara bisexual, a atacat în mod deschis credinţa creştină, şi nimeni nu a obiectat.

Un părinte mi-a spus ulterior că respectivul tânăr vine uneori la şcoală îmbrăcat în femeie şi foloseşte toaleta fetelor. Conducerea scolii nu ia nici o atitudine. Revoltat de ce văzusem, am mers să-l văd pe director. M-a primit zâmbind, însă nu a vrut să admită nici o greşeală privind felul în care se organizase Săptămâna Diversităţii. A luat apărarea utilizării eronate a termenului “homofobie” (oricine nu era de acord cu vreuna dintre ideile propagandei homosexuale avea o “fobie”) şi a respins afirmaţia mea că mai mult de 20 de ore de educaţie pro-homosexualitate înseamnă îndoctrinare.

Era clar că nu era de partea părinţilor. A promis însă că va încerca să găsească nişe în program şi pentru vorbitorii anti-homosexualitate. S-a ţinut de cuvânt. Ieşind din biroul său, am fost abordat de o fată care mi-a spus că este şefa clubului “Alianţa Homo-Hetero” din liceu. M-a informat sfidător că clubul are deja peste 40 de membri şi că derulează acţiuni pentru convertirea elevilor la cauza homosexuală. M-a privit în ochi când mi-a spus asta şi a fost foarte mulţumită când a văzut reacţia mea negativă. În timp ce se îndepărta le-a spus tovarăşelor ei: “Sper să crape.”

Mai târziu, când am plecat de la liceu, am trecut pe lângă maşina lui Jim Foster, moderatorul homosexual. Am sesizat înăuntru un afiş uriaş care prezenta câţiva copii stând pe o verandă. În partea de jos era scris cu litere mari: “STÂRNEŞTE BIZARUL.” Cred că aceste cuvinte prind cel mai bine esenţa evenimentului de la liceul din Santa Rosa.

CONSECINTE – NEW YORK TIMES RELATEAZA

Dar “broad-mindedness” nu se opreste doar la “acceptarea” diversitatii ori a homosexualitatii. Intram, se pare, in era “post-homosexuala” unde chiar si homosexualitatea a devenit demodata. Nu mai e vorba de “minoritatile sexuale” LGBT (“Lesbian, Gay, Bisexual, Transgender”) ci de alte “minoritati sexuale” care recent au deveit la moda si care nu mai corespund paradigmei LGBT. Limitarea minoritatilor sexuale la “traditionalul” LGBT a devenit “narrow minded”, adica “ingustimea mintii.” E vorba de “comunitatea” LGBTQIA, adica trei litere in plus. LGBT a devenit “lasbian, gay, bisexual, transgender, queer/questioning, intersex si asexual.” Este un fenomen tot mai larg intilnit in campusurile americane, universitare si licee. Mai devreme sau mai tirziu se va extinde si la noi in Romania.

Pe ianuarie 9 New York Times a publicat un articol cu un titlu indraznet dar simbolic “Generation LGBTQIA”. El descrie in 5 pagini trendul nou, confuzia generala care pare sa domine mintea tinerei generatii privind identitatea sexuala. Noua “generatie de minoritati sexuale” e nemultumita ca “vechea generatie” de minoritati sexuale (adica LGBT) nu ii imbratisaza si ii gaseste prea “bizari.” Noul “cool” sexual este sa nu mai fii homosexual ori bisexual ci complet dezorientat privind identitatea sexuala. In noua apelatie “Q” inseamna “questioning”, adica tineri care isi pun la indoiala simultan atit identitatea sexuala biologica cit si orientarea sexuala. “I” insemna “intersex”, adica tineri care simt ca nu apartin nici unui sex, atit biologic ori la nivel psihologic, ci undeva “intre sexe”. Iar “A” inseamna ‘asexual”, adica persoane care nu se identifica sexual cu nici o categorie. Imaginati-va confuzia. Imaginati-va anul viitor la liceul George Cosbuc “Luna generatiei LGBTQIA”. Imaginati-va aceasta generatie cautindu-si “drepturile”, inclusiv dreptul la “casatorie” si dreptul de a adopta copii. O generatie de fiinte umane care de fapt si-au pierdut abilitatea de a aduce pe lume noi fiinte umane.

Si inca ceva. Daca credeti ca lista LGBTQIA e finala va inselati. Caci pe orizont deja au aparut categorii de “minoritati sexuale” aditionale: pansexual, omisexual, trisexual, agender, bi-gender, third gender, etc. Confuzia, dez-orientarea si dezordinea sexuala distrug mintea tinerilor. Deocamdata acesti tineri nu cer un “drept” la casatorie. E doar de imaginat cum va fi ori cum va arata lumea cind isi vor cere si ei “dreptul” sa se casatoreasca, sa adopte copii, etc. si astfel de drepturi le vor fi acordate.

Articolul din New York Times, pe care l-am postat acum citeva saptamini in buletinul AFR de marti, poate fi citit aici: http://www.npr.org/2013/01/15/169342349/more-young-people-are-moving-away-from-religion-but-why

VANZARE SI CUMPARARE DE COPII

Inevitabilul pare ca se va produce si in Franta unde saptamina asta Camera Deputatilor a adoptat legea casatoriilor homosexuale. Asa se intimpla de obicei cind stanga ajunge la putere. E remarcabil insa ca un socialist francez a denuntat casatoriile homosexuale pentru ca exploateaza copiii. Deputatul e negru, un descendent al unor fiinte umane care nu cu mult timp in urma inca erau vindute si cumparate. Casatoriile homosexuale, afirma el, va duce la o noua forma de sclavie – cind copiii vor fi gestati pentru bani, nascuti pentru bani, vanduti pe bani celor incapabili de procreare (adica homosexualilor) si cumparati de cei incapabili de procreare (adica homosexualii).

Ne dam seama ca aceste cuvinte sunt grele, dar nu ne apartin noua. Ele apartin deputatului francez si pot fi urmarite pe you tube. Au fost urmarite de peste 240.000 de vizitatori. Puteti sa-l urmariti si dtra si e recomandabil sa fie urmarit si de cei de la Liceul “George Cosbuc” care pregatesc parada gay de miine. http://www.mercatornet.com/articles/view/from_a_man_of_the_french_left_a_passionate_defence_of_marriage

MEDIA PROMOVEAZA LUNA HOMOSEXUALITATII IN ROMANIA

Acum doua saptamini am publicat materialul “Romania Libera si noua ideologie sexuala”. Unul din jurnalistii ziarului ne-a atras atentia ca ce s-a publicat reflecta pluralismul de vederi pe care ziarul il promoveaza. Iata insa ca tot Romania Libera a venit in sprijinul lunii homosexualitatii din Romania, denuntind ca “nemultumiti” pe parintii bucuresteni care au fost revoltati de parada homosexuala programata pe 15 februarie. Jurnalista reproduce verbatim vederile celor care promoveaza activitatile pro-homosexuale, dar nu vederile parintilor. Un jurnalist impartial s-ar fi referit la parinti ca fiind “ingrijorati” nu “nemultumiti” de lucrurile murdare la care sunt expusi copiii lor. Redam citeva paragrafe, urmind ca cei interesati sa citeasca articolul in intregime aici: http://www.romanialibera.ro/actualitate/bucuresti/scandalul-paradei-gay-fostii-elevi-de-la-cosbuc-consternati-ca-liceul-este-anchetat-pentru-promovarea-tolerantei-292853.html

SCANDALUL PARADEI GAY. Foştii elevi de la Coşbuc, CONSTERNAŢI că liceul este anchetat pentru PROMOVAREA TOLERANŢEI 11 Februarie 2013

de FLAVIA DRAGAN

UPDATE. Foştii elevi ai Colegiului Naţional Bilingv “George Coşbuc” din Bucureşti şi persoane interesate de drepturile omului cer, într-o scrisoare deschisă remisă redacţiei, ca Ministerul Educaţiei să ia atitudine faţă de anchetarea liceului şi a unei profesoare, pentru promovarea anti-discriminării, potrivit Romani CRISS. Semnatarii atrag atenţia că evenimentele organizate în şcoală sunt incluse chiar în programa şcolară opţională de drepturile omului, aprobată de Minister. (…) Ei s-au declarat “consternaţi” că liceul este anchetat pentru că, în cadrul orelor, s-au organizat o serie de evenimente menite să promoveze drepturile omului, printre care urma să fie şi o paradă gay.

Semnatarii scrisorii atrag atenţia că liceul “George Coşbuc” s-a evidenţiat prin crearea unui spaţiu de gândire liberă şi că autorităţile nu ar trebui să ancheteze persoane şi instituţii pentru promovarea anti-discriminării. “Pe lângă calitatea deosebită a actului educaţional oferit, Colegiul Naţional Bilingv “George Cosbuc” s-a evidenţiat prin crearea unui spaţiu de gândire liberă. Ne bucurăm să constatăm că spiritul liceului nostru se păstrează peste generaţii. Atragem atenţia Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, precum şi Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti asupra faptului că acţiuni precum «Luna istoriei LGBT» sau Gay Pride sunt de natură să promoveze egalitatea în drepturi şi promovează principii pe care orice tânăr cetăţean al unei societăţi democratice ar trebui să şi le însuşească. Semnatarii suntem consternaţi că MECTS şi ISMB au anunţat că vor derula o «anchetă» cu privire la un demers care nu este altceva decât o expresie firească a statului de drept. Protestăm vehement faţă de faptul că instituţiile amintite înţeleg să ancheteze o persoană sau o instituţie pentru promovarea principiilor de drepturile omului şi anti-discriminare”, se arată în scrisoarea deschisă, remisă redacţiei.

Totodată, semnatarii cer Ministerului Educaţiei să ia atitudine faţă de această anchetă, întrucât chiar în programa şcolară există disciplina opţională “Drepturile omului”. “De altfel, acţiunile promovate în liceu, care au făcut obiectul dezbaterilor din ultimele zile, se încadrează în Programă şcolară pentru disciplină opţională drepturile omului, programă emisă de MECTS . Este imperativ că MECTS să adopte o poziţie clară şi responsabilă, care să nu contravină Constituţiei, aşa cum a reacţionat până în prezent. Mai mult, MECTS trebuie să îşi însuşească iniţiativa doamnei Roxana Marin şi a Colegiului Naţional Bilingv “George Cosbuc” şi să ia toate măsurile necesare pentru promovarea acestui model de aplicare a Programei menţionate la nivel naţional. Toţi elevii din România au nevoie să beneficieze de acces la informaţii legate de drepturile omului, anti-discriminare şi egalitate în drepturi”, se arată în scrisoarea deschisă.

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti anchetează, vineri, o paradă în favoarea homosexualilor la un liceu din Capitală, care nu a avut încă loc. Aceasta, în condiţiile în care o paradă similară a avut deja loc anul trecut, când liceul a avut chiar un parteneriat cu asociaţia care militează pentru drepturile minorităţilor sexuale, ACCEPT, fără să existe nici un fel de plângere. Totul a început joi, când un părinte nemulţumit a făcut o plângere la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, reclamând că elevii pot merge la o paradă “Gay Pride”, organizată chiar în liceul “George Coşbuc”.

Totodată, părintele nemulţumit, Laurian Ţoţa, s-a adresat televiziunii publice, care a pus la cale o dezbatere pe această temă. Au fost însă prezentate imagini de la parada din 2012, ca şi cum ar fi avut loc în acest an, iar atât moderatoruul dezbaterii, cât şi invitaţii, au înfierat iniţiativa profesoarei de la Coşbuc, Roxana Marin, care a organizat proiectul. Parada urma să aibă loc în cadrul “African-American History and LGBT Month History“. În cadrul lunii februarie, luna istoriei LGBT, ONG-uri din toată lumea organizează evenimente menite să promoveze diversitatea şi toleranţa.

Totuşi, aşa cum a recunoscut chiar Laurian Ţoţa, în dezbaterea TVR, participarea la proiect nu numai că nu era obligatorie pentru elevi, dar parada de care era nemulţumit nu a avut încă loc, ea fiind programată pentru 15 februarie. “Ceea ce s-a întâmplat la TVR 1 este că a reacţionat la impulsul unui părinte, ca şi cum ar fi fost OTV”, a declarat profesoara de limba engleză, din cadrul colegiului, Roxana Marin, pentru România Liberă. Ea a precizat că va face mai multe declaraţii după finalizarea anchetei demarate de Inspectoratul Şcolar al Muncipiului Bucureşti.

Până la publicarea acestei ştiri, Departamentul de Comunicare al TVR şi Colegiul Naţional “George Coşbuc” nu au răspuns solicitărilor României Libere. De asemenea, contactată de România Liberă, directoarea asociaţiei ACCEPT, Irina Niţă, a dezminţit informaţiile publicate de TVR News, arătând că asociaţia nu a fost implicată în evenimentele organizate de liceul bucureştean. “Nu am avut nici un parteneriat anul acesta, nici formal, nici informal. Nu le-am dat nici informaţii, nici insigne. Au făcut nişte activităţi şi li se reproşează un parteneriat care nu există. Salutăm iniţiativa lor, dar nu există nici un parteneriat”, a explicat Irina Niţă. În luna februarie, organizaţia ACCEPT desfăşoară evenimentul “Luna istoriei LGBT“, în care îşi propune să le arate românilor cine sunt cu adevărat minorităţile sexuale. Pe de altă parte, la Colegiul “George Coşbuc”, se desfăşoară o serie de evenimente (workshop-uri) prin care tinerii sunt învăţaţi despre diversitate, în cadrul proiectului “African-American History and LGBT History Month”, demarat de profesoara Roxana Marin.

REACTIILE CITITORILOR

Ne dam foarte bine seama ca luna aceasta am discutat mult despre sexualitate si homosexualitate. Nu o facem din placere ci constrinsi de situatie. Socotim ca e important sa cunoasteti ce se intimpla in salile de clasa, campusurile universitare si ce se petrece in mintile profesorilor si a tinerei generatii. Redam din reactiile primite din partea dtra in ultima saptamina.

Va multumesc pentru informatii, sunt vremuri grele, iti vine sa plangi vazand cum este impus raul anormalitatea mai ales tinerilor nepregatiti sub nici o forma, mai ales duhovniceasca. Paradoxul este ca la noi 99% nu accepta asa ceva dar se impune incetul cu incetul, mai ales generatiei tinere distruse de jocuri pc, videoclipuri, filme etc, asa zisa toleranta, urmand ca mai apoi sa apara si vreo lege care sa impuna si instititutiilor si oricui sa nu protesteze in fata acestei josnicii, sa nu-si educe copii acasa, etc Vedeti ce au scris si altii http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2013/02/08/liceul-george-cosbuc-propaganda-homosexuala/

 

Am fost foarte dezamăgită să aflu că până şi Muzeul ţăranului Român s-a implicat în astfel de mizerii, aşa că le-am trimis un mail în care mi-am exprimat dezamăgirea. Mi-au răspuns prompt că ei nu sprijină astfel de acţiuni. Sper că e adevărat şi că nu se amestecă în aceste mizerii. Vă redau mai jos conţinutul. Stimată conducere a Muzeului Ţăranului Român, numele meu este Livia, sunt profesoară într-unul din liceele României. Zilele trecute am citit în presă despre susţinerea acordată de instituţia d-voastră pentru fundaţia gay ACCEPT care organizează acţiuni de promovare a pedofiliei şi a homosexualităţii. Regret că înţelegeţi atât de greşit să vă asociaţi cu nonvalorile promovate de homosexuali, în totală contradicţie cu valorile promovate de -a lungul istoriei de poporul român. Nu am cuvinte să îmi exprim dezamăgirea şi pt faptul că tot mai multe instituţii reper ale culturii româneşti au adus atât de jos standardele moral-creştine pe care s-a bazat civilizaţia noastră. În aprilie, în săptămâna “Şcoala altfel” urma să fac o vizită cu elevii mei în Bucureşti. Dacă e adevărat cele citite despre d-voastră, înseamnă că va trebui să şterg de pe listă vizita pe care urma să o facem la Muzeul Ţăranului Român. Chiar dacă vor fi dezamăgiţi, elevii mei vor înţelege şi vor susţine anularea acestei vizite. Dacă se poate, vă rog să mă informaţi referitor la aceatsă ştire apărută în presă: este sau nu adevărată? Sper că e doar un fals. Dacă e adevărată, atunci… să vă lumineze Dumnezeu să regăsiţi valorile tradiţionale , care nu erau nicidecum legate de homosexualitate. Cu respect, Livia

 

Răspunsul primit a fost următorul: Mă grăbesc să vă răspund că Muzeul nu susține, în nici un fel, proiectul amintit de dvs. Cu bine, Dr. Virgil Stefan NITULESCU, Director general, Muzeul National al Taranului Roman

Buna ziua! Va multumesc pentru informarile periodice pe care mi le trimiteti. Viata mea se deruleaza destul de mult acasa si sunt, oarecum, rupta de lumea in care traim si de toata „murdaria” ei. Emailuri ca acesta de astazi sunt greu de citit si crezut pentru mine… si totusi asta este realitatea pe care o ignoram si o trecem cu vederea. Va rog sa-mi spuneti pe ce cale va pot sprijini initiativele, pe care le salut si le imbratisez cu toata convingerea. Am incurajat toate cunostintele mele, cele care au o adresa de email sa se inscrie la newsletter-ul dvs. Si sa va sustina actiunile. Mai am si alte cunostinte mai in varsta sau din zona rurala, care nu au adresa de email, dar ar dori sa sprijine cu semnatura lor orice lucrare care vine in sprijinul familiei si a valorilor morale instituite de Dumnezeu. Menirea crestinilor e sa fie sare pentru o lume stricata si lumina pentru o lume intunecata. Va rog sa-mi spuneti pe ce cale va pot ajuta cu semnaturile acestor persoane care nu au acces la tehnica zilelor noastre, dar care ar dori sa sprijine proiectele pe care le initiati.

Recent, sotul meu si fiica noastra de 18 ani au vizitat cel mai mare targ de jucarii din Europa, Spielwarenmesse desfasurat la Nurnberg in perioada 30.01-4.02. 2013, acolo unde sunt prezentate noutatile in materie de jucarii pentru anul in curs. Au constatat cu stupoare ca a inceput sa fie puternic promovata o noua categorie de jucarii, un nou concept: fetita cu 2 tati si baietelul cu 2 mame!!! Prin expozitie circulau oameni imbracati in costumatiile celor 2 mascote pentru a promova noile produse. „Two little Mascots for the World and a Big step for the Society”e sloganul sub care sunt promovati GAYSKELLY (fetita) si SPAGGAYTTI (baietelul) – observati ca ambele nume contin termenul “GAY”= homosexual. Foarte multe firme producatoare de jucarii au preluat conceptul si produc mascotele sub diferite marimi si din diferite materiale. Puteti vedea si un videoclip de promovare a lor: http://www.youtube.com/watch?v=YBymw8s2ii4 Ce credeti ca se poate face vis-a-vis de aceste produce pentru a impiedica introducerea lor pe piata si sabotarea vanzarilor? Cu deosebita consideratie, T. B. Piatra Neamt

 

Buna ziua, Am citit articolul Dv. care m-a impresionat profund si negativ. Daca Romania, prin alesii si conducatorii ei politici si … economici vor permite legalizarea pedofiliei, indiferent sub ce formulare si mainstream se prezinta ea acum, va trebui, ca noi, cei care condamnam aceasta porcarie morala si nu numai, sa reactionam cat mai dur cu putinta. Nimeni, indiferent de etnie, sex sau convingeri nu are dreptul sa-si bata joc de fiinta umana, inclusiv de copii. Cu indignare si revolta, PROF. dr. L. N., Timisoara

CE SE POATE FACE?

Se pot face multe lucruri, daca e vointa. Nu va trimiteti copiii la liceul “George Cosbuc” ori la liceele care se vor “cool”. Boicotati-le! Acolo copiii vostri sunt in pericol de a-si pierde sufletul. Din fericire in Romania sunt si scoli private, in primul rind licee ortodoxe, catolice si ale cultelor evanghelice. Trimiteti-va copiii la aceste scoli unde invatamintul e exceptional, copiii primesc o educatie morala si devin si “bilingvi”. Multe din aceste scoli sunt conectate cu institutii similare din strainatate si au programe de schimb. Prin ele copiii vostri pot fi expusi aspectelor pozitive si morale ale occidentului. In plus, alaturati-va miscarii educatiei la domiciliu (“homeschooling”) din Romania. Pina la 4 milioane de copii americani sunt educati la domiciliu si numarul lor creste. In plus, insistati ca drepturile voastre parentale sa fie respectate. Declaratia Universala a Drepturilor Omului acorda parintilor dreptul primordial de a dispune de educatia morala si religioasa a copiilor lor. Dna de la Romania Libera si cei de la George Cosbuc par sa nu stie lucrul acesta. Ei insista asupra drepturilor omului dar ignora drepturile parintilor. Insistati ca drepturile parentale sa nu fie doar litere moarte pe o hirtie ci o afirmare vie in viata publica. Exprimati-va indignarea si cereti respectarea drepturilor voastre parentale.

ANUNT: Saptamana Casatoriei

As dori sa va semnalez ca in mai multe orase din Romania, se organizeaza in aceasta perioada pentru al 3-lea an, Saptamana Casatoriei, marcata printr-o concentrare de evenimente si actiuni in sprijinul institutiei casatoriei. Amanunte gasiti pe site-urile: http://marriageweek.ro/http://www.saptamanacasatoriei.com/; Cred ca sprijinul Aliantei familiilor ar fi de mare folos in promovarea initiativei. Va multumesc, Pr. Calin Sechelea

VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la office@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro

 

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, Bucuresti Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082 www.alianta-familiilor.ro

 

office@alianta-familiilor.ro

 

14 februarie 2013

 

Cete de haiduci pe urmele lor

Posted by Stefan Strajer On January - 15 - 2013

Cete de haiduci pe urmele lor

 

Autor: Maria Diana Popescu

 

La miezul nopţii, cînd anul vechi trebuia să se dea la o parte din calea celui nou, mi-am adus aminte să ciocnesc cupa de şampanie pentru toţi cititorii şi prietenii mei din ţară şi de pe meridiane, pentru „minunaţii” şase ani de U.E. şi avantajele care vor veni la sfîntu’ aşteaptă, dar şi pentru cele mai fanteziste proiecte ale lui 2012, care au îngropat banii în craterele drumurilor. Ce aveam înainte de aderare nu mai avem, ce nu aveam nu ni s-a dat. Cum din popor se spune că în noaptea dintre ani cerurile se deschid şi dorinţele noastre se împlinesc, mi-am strecurat în buzunar cîteva boabe de grîu amestecate cu mărunţişul rămas dintre optimism şi realitate şi mi-am pus în gînd ca, în 2013 norocul şi prietenii sinceri să nu mă ocolească şi să scap nevătămată din lupta care abia începe.

          Cum pot eu să contrazic faptele sau să susţin că negrul este alb, cînd în contul politic al lui 2013 au fost depuse deja cîteva erori semnificative. Anul nou i-a surprins pe „drăgălaşii” Puterii încordaţi de dorinţa adăugării unor noi dijme poporului.  În consecinţă, în acest an dificil, nu prea au mare lucru de făcut, decît să cîrpească în urma acului proiectele S.F. de anul trecut şi să-şi lărgească propriile buzunare. Probabil se vor întocmi din nou „studii de fezabilitate” pentru care vor fi scoase din buget milioane de euro. Deja majorat în 2012,  preţul gazelor, al energiei electrice şi, implicit, al tuturor produselor, a crescut începînd cu 1 ianuarie.

        Lanţul trofic se umflă, iar salariile şi pensiile se vor mări „la anul şi la mulţi ani.” Cresc impozitele pentru case şi maşini, accizele la carburanţi şi nu numai, iar milionul de locuri de muncă promis n-a apărut  la orizont. Dreptul la muncă va fi un lux. În 2013 se caută angajatul ideal: ore peste program pe bani puţini. Cine nu e productiv şi nu de acord cu orele suplimentare neplătite va găsi cu greu un loc de muncă. E părerea specialiştilor în resurse umane, care au studiat bine piaţa exploatării omului de către om. S-au creat în schimb locuri în plus în Parlament, a crescut numărul ministerelor, al miniştrilor, secretarilor de stat, secretarelor et caetera. S-au cheltuit grămezi de bani în campania electorală, românului să-i fie tot aşa, poate şi mai rău. Oamenii Puterii vor umbla iar cu cioara vopsită în chip de papagal.

          Se ştie că banii n-aduc fericirea, dar o întreţin. În acest sens, pot depune mărturie mulţi dintre noii parlamentari, care nu vor avea grija zilei de mîine. Moda parlamentarului cu multe case este dusă mai departe de noii aleşi, care au  zeci de milioane de euro  în conturi şi cîte 10-15 case în ţară ori în străinătate. Între cei 588 de ocupanţi ai fotoliilor sînt şi „săraci”, potrivit declaraţiilor de avere,  dar nu vor trece ei aşa, patru ani prin Parlament, ca gîsca prin apă. S-au dus cu scopuri precise acolo, precum americanii pe lună. Nu să planteze gulii. Pentru mulţi dintre aleşii putrezi de bogaţi, salariul de parlamentar nu mai contează. Un deputat de 35 de ani are şaisprezece case. Asta înseamnă că la 70 de ani poate să ne cumpere cu totul. PIB-ul ţării se tot varsă de 23 de ani în buzunarele lor, iar statul doarme în papucii instituţiilor sale, în loc să verifice la sînge provenienţa averilor. Să nu credeţi că  plătesc taxele la stat pentru toate bunurile din posesie. Soluţia? Nişte cete de haiduci pe urmele lor, ca pe vremuri,  prădaţi frumuşel, iar bunurile împărţite săracilor. Astfel iese şi populaţia din criză. Ăştia nu-s de carieră, ci nişte ciocoi lacomi. Dincolo de observaţiile mele, verva lor gratuită este sublimă! Foarte entuziast, premierul a declarat ca va stopa pomenile bugetare, mai ales cele destinate revoluţionarilor din condei. Mă întreb şi eu aşa, cum poate o lovitură de stat să producă revoluţionari pe bandă rulantă?

          Bun, în cele din urmă România se civilizează! De la 1 ianuarie nu se mai fumează în spaţiile publice, iar populaţia cu act de identitate va merge obligatoriu anul acesta la schimbarea formatului. Bravo! Vom fi amprentaţi precum „vieţaşii” şi ăia de drept comun.  Primii sîntem noi, românii, urmaţi, probabil, de cetăţenii bananieri. Mă îndoiesc că modelul va fi  aplicat şi în America, unde în urmă cu mulţi ani a fost implementat un sistem de monitorizare cu cip al cirezilor de vite.

 

Maria Diana Popescu, Agero

www.agero-stuttgart.de

 

Dan Puric: Vizionar şi patriot de substanţă

Posted by Stefan Strajer On January - 13 - 2013

Dan Puric: Vizionar şi patriot de substanţă

(Dan Puric despre Omul Frumos, Buc. 2009)

 

Autor: Silvia Jinga (Michigan, SUA)

 

Vocea lui Dan Puric, actor şi eseist, se aude distinct în hărmălaia confuză a discursului intelectual din România actuală.  De douăzeci şi doi de ani românii aşteaptă o schimbare adevărată care deja a fost răscumpărată. Poporul român a plătit în avans prin tragedia generaţiilor anihilate în puşcăriile comuniste şi prin sângele vărsat de cei o mie de tineri la revoluţie. Problema cea mare a României a fost instalarea la conducerea ţării a eşalonului al doilea comunist, surd la revolta din Piaţa Universităţii, rapace şi grăbit să arunce uitarea peste anii de suferinţă a deţinuţilor politici din timpul jumătăţii de secol al statului totalitarist. Guvernanţii sunt agenţii trădători ai românismului, care au făcut pact cu duşmanii lui, căci numai aşa înţelegem de ce au putut să fie publicate în România blasfemiile lui Horia Patapievici sau că s-a dat pe mâna lui Vladimir Tismăneanu dezvăluirea crimelor comunismului. Aceste fapte reprobabile şi multe altele, cum ar fi mult trâmbiţata reformă administrativă au fost dinainte programate pentru ca poporului român să i se fure identitatea din nou, de data aceasta în scopul înregimentării lui în comunitatea globalizantă, unde el trebuia să fie un nimenea. Fură-i unui popor memoria trecutului, falsifică-i istoria, deposedează-l de lucrurile sfinte şi el se va transforma într-o entitate alienată, care poate fi transferată oriunde în complicatul puzzle contemporan. Cum guvernanţii actuali ai ţării i-au tolerat pe cei care au mitraliat cu sudalme la adresa românilor, insulte pentru care în alte ţări civilizate s-ar plăti cu pârnaia, descurajarea bieţilor oameni care au aşteptat eliberarea reală după 1990, a atins apogeul. În acest context a trebuit să apară un glas care să ridice sus icoana adevărată a naţiei spre a fi opusă blasfemiilor scuipate de mercenarii puterii. 

Campaniei oficiale de desconsiderare a virtuţilor istoric dovedite ale poporului român, Dan Puric îi opune reconsiderarea şi afirmarea viguroasă a trecutului apropiat nu din perspectiva activiştilor cu cefile groase, ci din aceea a martirilor din puşcăriile comuniste. Când românilor li se spune că peste ei şi istoria lor au „urinat” toţi câţi au trecut pe la noi (vezi Patapievici), trebuia cineva să-i amintească denigratorului că în vreme ce el profita de regimul ciumei roşii, alţii mureau în închisorile de la Gherla, Aiud, Sighet, Canal  pentru că au avut tăria de caracter de a se opune răului totalitar. De asemenea li se pune sub nas tuturor celor care se străduiesc să îi demoralizeze pe români, înţelegerea marilor puteri la „chermeza” de la Yalta.  Dan Puric evocă sarcastic criminala vânzare a României la Yalta: „Erau nişte cheflii pe acolo, ce au ales pe un şerveţel. Au scris: 90% URSS, 10% aliaţi” şi şerveţelul a plecat de la unul la altul, care a zis: „e bine”; a zis „sto”, cu vodcă, cu icre negre, cu icre de Manciuria. Atunci în clipa aia, zeci de mii, sute de mii, milioane de români au fost condamnaţi, au fost aleşi ca să fie victime şi robi, au fost aleşi să fie cobai.” (p. 69). Mulţi s-au resemnat, dar unii dintre români au ales să ia arma în mâini, să se facă partizani şi să fugă în munţi ca să reziste comunismului.  Alţii au fost aruncaţi în închisorile teribile tot pentru că nu au cedat tăvălugului istoric. Ei, zice Dan Puric au ales să fie „fiii lui Dumnezeu”, asumându-şi suferinţa şi moartea. Supravieţuitorii sunt azi „sfinţii” deghizaţi în pensionari, trăind discret şi de cele mai multe ori uitaţi în câte un colţ de ţară, în vreme ce urmaşii direcţi ai călăilor lor exercită puterea în defavoarea poporului întreg. Câtă vreme aceşti martiri au existat şi unii dintre ei încă există, mărturisind despre calvarul din închisorile comuniste din perspectiva valorilor ortodoxiei, poporul român, zice autorul, „nu are cum să dispară” pentru că are o temelie morală serioasă.

Dan Puric operează cu o simbolistică sui-generis spre a sensibiliza conceptele-simţiri  din universul gândirii sale. Astfel de simboluri sunt „neghina-grâu”, „bolovanul”, babuţele ţărănci, „cămaşa cu gaură de glonţ” din Muzeul de la Mărăşeşti, „omul frumos”, „omul urat”, „omul-chip”, omul-număr”, „omul teleghidat” etc. Manelizării, vulgarizării, corupţiei autorul le opune jertfa deţinuţilor politici marginalizaţi de puternicii zilei şi trăirea întru ortodoxie, pentru perpetuarea a tot ce este autentic în tradiţia culturală reprezentată de Sfântul Eminescu, Brâncuşi, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Radu Gyr, ambii morţi în închisoare, Petre Ţuţea,  Ovidiu Papadima, Valeriu Gafencu ş.a.  Dan Puric observă generalizarea în lume a unui proces de urâţire prin cultivarea „omului teleghidat”, programat, anulat în ceea ce este esenţial uman. Alienarea individului transformat în număr, în unealtă eficientă de muncă, sub impulsurile unei tehnici care ajunge să-l domine, conduce implacabil la abis.

Făcând o paralelă între spiritul răsăritean şi cel occidental, autorul trage un semnal de alarmă în faţa declinului existenţial al omului contemporan, pentru care, a spus-o demult Nietzsche, „Dumnezeu a murit”. Pentru români însă Dumnezeu nu a murit. Aceasta o afirmă cu nestrămutată convingere Dumitru, personajul din nuvela lui Mircea Eliade, O fotografie veche de 14 ani, scrisă la Chicago în aprilie 1959. În absenţa Dumnezeirii, omul se pierde pe sine însuşi printre lucruri, inversând valorile, batjocorind ceea ce odinioară era şi trebuie să rămână sacru. Autorul îl citează pe Petre Ţuţea care mărturisea că „în Biserică realizezi că exişti” şi urmează comentariul persiflant al lui Dan Puric: „Păi, sigur, nu o sa realizezi la Mall, la Mall realizezi că eşti porc, mănânci, bagi în tine, mare crăpelniţă” (p.76). Anonimizat, mercantilizat, omul contemporan îşi pierde ingenuitatea în faţa lumii, devenind incapabil să se bucure de frumuseţea ei. Parcă îl auzim pe C-tin Brâncuşi care nota în jurnalul lui că atunci când încetăm să fim copii, adică să ne bucurăm spontan în faţa firii, suntem deja morţi. Asemănător, Dan Puric subliniază pe de-o parte zeificarea individului în societăţile contemporane, pe de altă parte monotonia uniformizării unei lumi fără Dumnezeu, o lume searbăd quantificată. În comunism aveam o lume incoloră, otova bazată pe mizerie şi lipsuri. Dar iată că fenomenul se poate repeta şi pe alte coordonate, într-o societate copleşită de abundenţă. Imaginea ei e surprinsă sugestiv de autor: „Ochiul lui (al omului) nu se mai înclină în faţa fiecărui lucru, ca la o minune lăsată de Dumnezeu, aşa cum făcea odată pictorul bizantin, ci, accelerat, le aşează pe toate acestea pe raftul supermarketului în care trăieşte, dezlipindu-se de sfinţenia lor şi lipindu-le, în locul rămas gol, o etichetă cu un preţ. […] lipind nevrotic etichete tuturor lucrurilor pe care le găseşte în cale, vrând obsesiv să le numească pe toate, acoperind cu numele lui numele dat de Dumnezeu.” (p. 110).

Realitatea românească a degradării umane este astfel circumscrisă într-o arie mai amplă ce ţine de evoluţia contemporană. Dan Puric vrea să-i atenţioneze pe români că, fără a se izola în cochilia lor, ei trebuie să preia cu mare discernământ ceea ce li se serveşte în procesul atât de trâmbiţat al globalizării şi că a se grăbi încet este poate cel mai bun lucru pe care îl pot face. Omului „teleghidat” i se contrapune „omul inimă – omul dinlăuntru”, care conservă învăţătura Hristică spre a nu se robi total lumii de aici, ci a păstra o „privire către dincolo”. Omul occidental s-a zbătut să aducă raiul pe pământ, în vreme ce omul creştin răsăritean încearcă să se elibereze de lucrurile pământeşti şi să se înalţe el spre cer. La această comparaţie între Răsărit şi Apus ar mai fi de adăugat observaţia privind încrederea nemărginită a spiritului faustic occidental în puterea raţiunii de a clarifica totul, în vreme ce spiritul răsăritean vede nu doar necesitatea clarităţii, ci şi a simţirii tainice. Pe lângă lucruri clare sau care trebuie lămurite există în Răsărit un fior al misterului, pe care numai Dumnezeu i-l arată omului prin descoperire. „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/Eu cu lumina mea sporesc a lumii taină”, sună confesiunea lirică a lui Lucian Blaga în Poemele luminii

Dan Puric profeţeşte o vreme apropiată a adevăratei renaşteri a poporului român, fundamentată pe „icoana martirică” a deţinuţilor politici ale căror fapte reprezintă „oglinda cinstită a sufletului nostru”. Tragedia lor este catharsisul nostru. Citate emoţionante din confesiunile foştilor deţinui politici sunt elocvente pentru nobleea de caracter şi forţa interioară a celor pedepsiţi de braţul de fier al dictaturii. Ei sunt „lacrima milostivă a lui Dumnezeu, pentru ca acest neam să nu piară …” (p. 98). Am reţinut din mărturisirea lui Dumitru Cristea, aflat în detenţie de două ori la Aiud, descrierea zguduitoare a execuţiei unui ţăran care s-a opus colectivizării. Sărmanul om a fost  aruncat dezbrăcat la minus 30 de grade Celsius. Degeaba i-a implorat pe călăi că are acasă şapte copii, ei nu s-au milostivit pentru că lucrau cu diavolul. Spre dimineaţă omul a murit, după ce şi-a strigat copiii pe nume, rugându-i să aibă grijă de ţară şi de maica lor. Apoi, când s-a schimbat garda, plutonierul care a venit la schimb a cântat o doină „de a încremenit toată puşcăria şi prin doina aceea noi toţi am ştiut că el a murit”, notează zguduitor Dumitru Cristea. Plutonierul de dimineaţă a avut suflet, exprimându-şi în felul lui durerea pentru cel dispărut în chinuri. Şi astfel frumuseţea lăuntrică a omului se manifestă în gesturi discrete şi aparent mărunte, dar care nu sunt mărunte, ci moralmente monumentale, manifestând solidaritatea cu semenul tragic încercat. 

Numele lui Radu Gyr şi extrase din poemele lui din închisoare revin în carte obsesiv, definind profund rezistenţa martirilor din fostele închisori comuniste. O durere vie străbate versurile lui Dumitru Oniga despre ţăranul George Păun, făcându-ne părtaşi la „acele mult prea triste şi prea ciudate fapte”, cum sună un vers dintr-un sonet shakespearean. George Păun devine un simbol hieratic al tuturor ţăranilor-eroi înghiţiţi de Gulagul totalitar. El este „omul frumos”, părând desprins dintr-o icoană: „Într-o zi/ Înainte de-a muri,/ M-a chemat pentru o vorbă,/ Aşa un fel de uşurare/ Pentru sufletul lui curat şi mare./ Mi-a povestit de livadă, de vite,/ De nevastă, de copii,/ De pământul pe care l-a muncit/ Şi de care a fost jefuit,/ De casa lui primitoare,/ Unde a găsit fiecare/ Un cuvânt bun şi o bucată de pâine./ Apoi, mi-a făcut semn să plec./ Se apropia Îngerul Morţii/ Şi voia să-l întâmpine singur./ M-am urcat în patul meu de sus,/ Iar ţăranul acela blând/ A zâmbit amar şi s-a dus.” (p. 132). Aşa s-au clădit „etaje de suferinţă până la cer” ca în Coloana Pomenirii zisă a Infinitului a lui Brâncuşi. Opulenţa clasei politice româneşti pare încă mai grotescă şi mai vinovată când o raportăm la tragediile consumate în Gulagul românesc.  „Pentru mine România e Grădina Maicii Domnului, notează autorul, pentru intelectualul româno-european, dedulcit la noile privilegii comunitare, România este o grădină de vară, de unde el, anesteziat de sprit, nu mai simte durerile ţării, ci numai confortul scaunului …” (p. 124).

O privire ascuţită aruncă Dan Puric asupra crizei financiare contemporane, dovedind că nu este numai un poet sui generis, ci şi un analist socio-economic informat. Observă, ceea ce am văzut şi noi cu ochiul liber, că criza financiară actuală a fost provocată cu intenţia deliberată de a se instala o dictatură financiară asupra lumii şi de a se înrobi ţările. Autorul îi îndeamnă pe români să nu se mai lase „puricii de baltă ai mai marilor lumii” (p. 42), ci să se întoarcă la valorificarea resurselor naţionale, la stimularea gospodăriei ţărăneşti în agricultură, care să asigure independenţa noastră de Fondul Monetar Internaţional la căruţa căruia am fost înhămaţi de o clasă politică fără nici un Dumnezeu. Şi exemplifică aceasta prin gradul de înflorire la care au ajuns ţări ca Taiwanul, Coreea de Sud, China care nu s-au lăsat atrase de cântecul de sirenă al FMI. Pentru că dacă te înfeudezi Fondului Monetar Internaţional el te ajută să devii un bolnav cronic şi „în loc să te însănătoşeşti eşti infestat cu bolile lor netratabile, produse cu multă hărnicie în laboratoarele lor” (p. 73). Ruinarea economică a ţării în ultimii douăzeci şi doi de ani nu îl contrazice pe Dan Puric, ba dimpotrivă îi subliniază perfecta luciditate. 

Dan Puric nu este un retrograd care se opune progresului tehnic al ţării sau cooperarii cu Europa. El este doar o minte limpede, o personalitate liberă de orice mercantilism, o conştiinţă responsabilă, un suflet de creştin care lasă să se audă îin afară „strigătul lui de durere” în faţa degradării la care este supus poporul român. Patriotismul autorului ţâşneşte din adâncurile fiinţei lui cu acea nobleţe specifică spiritelor alese, optimismul lui este contagios, dar se învecinează mereu cu suferinţa. El nu disecă detaşat problemele ţării, ci vibrează la tristeţile ei. Confesiunea lui este convingătoare: „Pentru mine poporul român este, ca şi pentru Petre Ţuţea: Excelsior! Pentru mitocan, este o manea dată la maxim, la adăpostul căreia poate să fure în linişte.” (p.123). Dan Puric a apărut într-un moment de deznădejde neagră a cetăţii ca să vestească mesianic tuturor celor care îl ascultă că mult aşteptata renaştere se apropie.

           

 

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors