Archive for the ‘Social’ Category

In atentia tuturor cetatenilor Romaniei

Posted by Stefan Strajer On September - 8 - 2011

In atentia tuturor cetatenilor Romaniei

Autor: SCMD

– joi, 8 septembrie 2011, la orele 08.00, la Tribunalul Bucuresti, incepe batalia pentru reinstaurarea democratiei in Romania regimului de tiranie –

Maine (comunicat primit pe 7 septembrie seara in SUA, n.r.), 08.09.2011, la Tribunalul Municipiului Bucuresti (TMB) la orele 08.00, se judeca actiunea intentata de Viorel Ringhilescu, presedintele Partidului Democrat Roman, pentru dizolvarea inexistentului, la ora actuala, partid numit PDL.

PDL si-a schimbat statutul la 14.05.2011 si era imperativ obligat sa depuna, sub sanctiunea cu dizolvarea, noul statut si modificarile facute, pana la 13 iunie a.c. Cel mai prost student la drept, in anul al II-lea de studii, cand parcurge Teoria generala a dreptului, stie ca in prezenta unei sanctiuni nu poate fi vorba de ”termen de recomandare” ci de  ”termen de decadere”.

Iata ca ceea ce urmarea Puterea in privinta SCMD (sa ne prinda la judecatorie cu vreo modificare in actele depuse, facuta sub presiunea latratului vreunui Neacsu intern) s-a dovedit a fi capcana in care a cazut PDL-ul datorita suficientei, incompetentei si prostiei liderilor si juristilor proprii. Legal, PDL-ul nu mai exista! Maine vom fi prezenti in calitate de coloana vertebrala a societatii civile si caine constitutional de paza al democratiei, alaturi de dl. Ringhilescu.

De ce il sprijinim pe dl. Ringhilescu, cel care a obtinut neinscrierea, tot pe procedura, a Partidului Popular Maghiar din Transilvania al d-lor Tokes, Papp si Basescu? Din acelasi motiv pentru care vom fi alaturi de dl. Ringhilescu la ICCJ, in octombrie, si in procesul de dizolvare a UNPR-ului. Pentru ca misiunea noastra ca militari este, potrivit Constitutiei, Art.118, al.1, apararea democratiei constitutionale. Constitutia trebuie respectata de toata lumea, in primul rand de Executiv, care da legi anticonstitutionale cu sprijinul institutiei staliniste numita Curtea Constitutionala. Pentru ca, daca aceste doua evenimente (dizolvarea celor doua partide) se produc, toate legile emanate din creiere imbibate de alcool, impotriva tuturor categoriilor socio-profesionale, in primul rand impotriva militarilor in rezerva si in retragere,  vor fi lovite de nulitate.

SCMD si-a anuntat cu o luna in urma membrii sai, care sunt si membri ai PDL sau UNPR, sa se astepte la acest lucru. Tot SCMD a prezentat si Opozitiei si televiziunilor documentele. Spre cinstea lor, au actionat in sprijinul democratiei, ca jurnalisti autentici, cei de la ANTENA 3.

Va mai informam ca, in urma dezvaluirilor de la ANTENA 3, gastile intrunite ale mafiei inexistentelor partide au tinut furtunoase sedinte de lucru vizand dizolvarea rapida sau luarea sub control a SCMD, spre care, in mod real, se indreapta, in ciuda conducerilor de paie, simpatiile ONG-urilor militare, in discutii intervenind, alaturi de ideea boicotarii actiunilor de strada ale SCMD, prin recurgere la Legea mobilizarii si anuntarea mobilizarii la domiciliu a rezervistilor, ca sa nu poata participa la manifestatii, si provocarea, arestarea sau agresarea fizica a liderilor. Cei vizati sunt, in primul rand, ”asistatii” in rezerva Mircea Dogaru, fost colonel, presedinte, Constantin Nastase, fost general, Valeriu Pricina, fost colonel, ambii vicepresedinti. Extrem de grava este amenintarea cu moartea la adresa d-lui Ringhilescu, lansata de cel mai agramat, incompetent si impulsiv lider al PDL, care si-a descoperit recent vocatia de lider de opinie si mare specialist in manipulare imagologica.

Ca asa stau lucrurile si ”de ce le e frica, nu scapa”, o dovedeste procesul de astazi, 7 septembrie, de la Curtea de Apel Bucuresti, in Dosarul nr. 10397/2/2010. In acest proces, a fost chemata in instanta Curtea Constitutionala pentru aberanta introducere in premiera mondiala, a inexistentului principiu al retroactivitatii legii, in speta Legea 119/2010. Judecata a fost amanata pe 19 oct. 2011, datorita depunerii de acte de catre ambele parti. Mentionam ca acest proces nu a fost o initiativa a SCMD, SCMD raspunzand solicitarii urmatoarelor ONG-uri si personalitati militare:

  • Asociatia Ofiterilor de Geniu in Rezerva si Retragere ”Constantin Harjeu”;
  • Asociatia Cadrelor Militare de Cai Ferate si Transporturi;
  • Asociatia Cadrelor de Chimie Militara in Rezerva si Retragere ”Constantin T. Nenitescu”;
  • Asociatia Medicilor si Farmacistilor Ofiteri de Rezerva din Romania ”Dr. Carol Davila”;
  • ANCMRR Filiala Sector 5 Bucuresti
  • General Stelian Teodor Palade
  • General Constantin Stanasila
  • General Dan Crihan

Daca in acest proces, SCMD si aliatii sus mentionati vor avea castig de cauza, s-a terminat cu Legile 119 si 263/2010 si 165/2011.

Ii rugam, prin urmare, pe toti aparatorii democratiei autentice, pe toti cei ce se considera reali reprezentanti ai societatii civile sa fie alaturi de noi, maine, 8 septembrie, la orele 08.00, la TMB, pentru sustinerea morala a domnului Ringhilescu si marcarea declansarii bataliei pentru reinstaurarea democratiei in Romania.

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

La multi ani SCMD!

Posted by Stefan Strajer On August - 19 - 2011

La multi ani SCMD!

La 18 august 2009, prin hotararea definitiva si irevocabila a Judecatoriei Sector 1 Bucuresti, SCMD a dobandit personalitate juridica, incepandu-si existenta legala ca unic sindicat pe ramura, conform legii, al militarilor in rezerva si in retragere din toate structurile sistemului national de aparare.

S-a incercat, fara a se reusi, anularea acestei decizii.

S-a incercat, fara a se reusi, obtinerea unor modificari in structura organizatorica a SCMD, pentru a fi obligati sa ne intoarcem la judecatorie, unde ni s-ar fi comunicat, mai mult ca sigur, ca s-a produs o greseala si ni s-ar fi retras dreptul la existenta legala.

Nu s-a reusit si nu se va reusi!

Se va incerca demonstrarea indepartarii noastre de prevederile propriului Statut. Departamentul juridic analizeaza in acest moment, cu Statutul in mana, propunerile de ROF, instructiunile si alte reglementari de uz intern, pentru a inchide orice unghi de atac.

S-a incercat crearea unor alte sindicate ale rezervistilor cu personalitate juridica, dar legal nu se poate, pentru ca prin Statut noi am acoperit totul, si atunci s-a inventat o struto-camila ca suma de ONG-uri, dar folosind o terminologie sindicala. Este motivul pentru care, reamintim tuturor, cele spuse la intemeierea fiecarei filiale: sindicatul suntem toti la un loc, contul este al sindicatului, care a deschis subconturi filialelor, personalitatea juridica este a sindicatului in ansamblu, filialele neputand avea separat personalitate juridica, prin lege si prin Statut. Ele sunt parte a sindicatului, reprezentand sindicatul in teritoriu, adica in centrul de garnizoana (colegiul electoral) respectiv.

Sindicatul si-a intemeiat filialele pe centre de garnizoana si nu pe judete, iar in Bucuresti, pe cartiere militare si nu pe Sectoare sau pe oras. Toate primele filiale din Sectoare sau localitati au indicativul 1, spre exemplu Filiala 1 Craiova, deoarece orasul fiind mare si avand mii de militari in rezerva si in retragere din toate structurile, pot aparea oricand, ca si in Sectoarele Capitalei, filialele 2, 3, 4 Craiova.

Reamintim ca actuala gandire militara nu mai are nici o legatura cu perioada noastra de formare, Romania nemaiavand armate, corpuri de armata si divizii, ci brigazi si batalioane.

La intemeierea fiecarei filiale au fost anuntate nu numai legile care vor veni impotriva noastra (inclusiv legile lustratiei) si mijloacele noastre de actiune, in sensul contracararii, dar si faptul ca Romania va fi facuta bucati, printr-o reimpartire administrativa pe regiuni mai mult sau mai putin istorice, ca baza a federalizarii.

S-a convenit explicit si toti noii membri au aderat la aceasta idee, ca filialele pe localitati ale SCMD vor constitui structuri mai largi, conform statutului, dupa ce aceasta regretabila tradare a factorului politic se va produce, pentru ca, pe de o parte, din nici un colegiu electoral sa nu lipsesca o filiala SCMD, iar pe de alta, prin reorganizarea sa (fapt ce va impune intoarcerea la Judecatorie si precizari statutare in viitor), SCMD sa pastreze imaginea unitatii statului roman si a natiunii, in pofida vrerii factorului politic.

S-a precizat de la inceput, ca filialele SCMD trebuie sa fie organisme suple, puternice, care sa cunoasca si sa stapaneasca situatia din teritoriu (colegiile electorale respective), pentru ca misiunea noastra, constitutional, este aceea de a proteja, pe de o parte interesele noastre socioprofesionale, pe de alta, interesele natiunii intregi, in sensul apararii existentei unitare statale romanesti si al reinstaurarii democratiei constitutionale.

S-a precizat de la inceput, si toti cei care au aderat la sindicat au acceptat, ca filialele sa fie organisme puternice prin hotararea in actiune si coeziunea realizata intre membrii lor proveniti din structuri diferite.

S-a stipulat de la inceput si evenimentele din ultimul an au demonstrat acest adevar, ca o filiala cu peste 250 de membri nu este operationala, pentru ca niciodata nu va fi in stare sa ia decizii statutare, neputand aduna jumatate plus unu din membri.

La marile adunari ale filialelor, nemaivorbind de actiuni, au participat maxim 80–150 de membri, desi filialele respective au intre 400 si 1500 de membri. Filialele au crescut datorita disperarii din ianuarie a.c., noi incercand in acea nebunie, sa intemeiem noi filiale, dar valul de inscrieri si activitatile legate de procese ne-au stanjenit in buna masura.

Pentru ca o filiala sa fie operationala, presedintele si membrii biroului trebuie sa-i cunoasca personal pe toti membrii. Cam greu, cand este vorba de 1500 de persoane, cu perspectiva ca acest numar sa se dubleze din 15 septembrie a.c., dupa disponibilizarea cadrelor din MAI.

S-a precizat de la inceput ca sindicatul nu este o unitate militara, dar nici un partid care sa dispara in momentul in care organizatiile sale, grupand membri care nu se cunosc intre ei si adera doar din interese personale de moment, ar deveni pur formale.

S-a mai precizat ca, din punctul de vedere al actiunii, un sindicat este mai aproape de activitatea unui partid si ca, in calitate de coloana vertebrala a societatii civile, SCMD va reusi sa se impuna in fruntea acesteia, tocmai pentru ca va aplica, in lupta social-politica, principiile gandirii si artei militare.

S-a facut apel de la inceput la constientizarea faptului ca vechile noastre pozitii in structurile militare sunt moarte pentru totdeauna, ucise fiind de o Istorie potrivnica noua, ca nici unul dintre noi, indiferent de gradul avut in activitate, obtinut fie pe merit, fie prin servilism sau cumparare, nu si-a facut datoria cand a trebuit, pentru ca altfel nu am fi ajuns in halul in care am ajuns, ca armata, politie, servicii de informatii si contrainformatii, dar si ca Tara.

Toti cei care au aderat la sindicat, au fost rugati respectuos sa renunte pentru totdeauna la modalitatile de gandire de tip UTC sau de miriste, sa-si aleaga conducerile locale functie nu de iluzorii merite trecute, ci numai de capacitatile personale, sistemul de relatii personal (notorietatea), dar si de dorinta respectivilor alesi si timpul avut la dispozitie, spre a-l cheltui in interesul sindicatului.

S-a mai precizat ca, mai utila decat zece filiale cu cate o mie de membri pe hartie, dar care la o adunare sau o actiune nu pot mobiliza la un loc decat 200 de membri, este o filiala cu acest efectiv de 200 de membri, care-i poate mobiliza pe toti. In acest sens, s-a dat exemplul BO ale Filialelor 1 Craiova si 1 Deva, 1 Slobozia si 1 Calarasi care, lucrand cu abnegatie, au contribuit la construirea unor filiale noi, in acelasi judet sau in judete limitrofe.

Toata lumea a inteles importanta acestui mod de a vedea lucrurile, in momentul in care un exceptional presedinte de filiala, facand o confuzie in privinta numelui Filialei 1 Timisoara, pe care o cita ca Filiala 1 Timis, a inceput sa desfiinteze filialele noastre din respectivul judet, fara sa se intrebe cum, la adunarile generale, unde nu reusea sa stranga mai mult de o treime din membrii propriei filiale, avea sa-i aduca de la 40, 60 sau 100 Km pe sutele de membri ale fostelor filiale Lugoj si Jimbolia.

Filialele noastre sunt suverane in teritoriu, pentru ca dincolo de problemele generale, care cad in sarcina Comitetului Director, intre Consiliile Nationale, sunt problemele specifice, locale, care cad in sarcina propriilor BO-uri. In acest sens, filiale ca cele de la Iasi, Focsani, Constanta sau Deva au organizat independent actiuni de rasunet ce i-au inspaimantat pe reprezentantii dictaturii, sarcina Comitetului Director fiind aceea de a-si asuma raspunderea si de a face apel la solidaritate catre filialele limitrofe, indemnandu-le sa le ofere sprijin in actiune.

De la inceput, am solicitat ca, independent de granitele judetelor sau de “”granita carpatica””, filialele apropiate sa vina in sprijinul filialei care organizeaza o manifestare cu conotatii deosebite.

De la inceput s-a atras atentia ca suntem tara ocupata, razboiul caruia trebuie sa-i facem fata fiind atipic.

S-a atras atentia ca vom fi atacati, denigrati, manipulati, stimulandu-se interesele personale sau napoleonismul unora, spre a se destrama unitatea SCMD.

De la inceput s-a precizat ca avem in interior “”cartite””, dar si firi impresionabile, care vor fi santajate sau momite cu situatia copiilor, cu inutile grade in rezerva, cu promisiuni de functii politice si administrative, chiar cu reactivari.

Situatia noastra, la doi ani de la infiintare, este urmatoarea:

  • Avem peste 20.000 de membri (circa 15% corp activ de elita, in fiecare filiala);
  • Avem profesionisti exceptionali in toate domeniile, unii atat de plini de entuziasm incat cad in extremismul romanesc al omului de tip nou priceput la toate;
  • Avem circa 22.000 de procese, 2400 castigate si, recent, am depus prima plangere impotriva statului roman la Bruxelles;
  • Ne-am demonstrat forta si coeziunea reusind, impotriva tuturor adversitatilor, mitingul de la Cotroceni din 25 octombrie 2010 si marsurile din 24 ianuarie si 1 martie a.c., in urma carora ne-am recuperat (nelegal) cuantumul pensiilor din decembrie. Drept pentru care, adversarul a schimbat tactica pentru opt luni: n-am mai fost “”nesimtitii cu pensii nesimtite de 20 de milioane”” ci niste cetateni demni, carora li s-a facut “”dreptate”” in interiorul sistemului. Toate maririle de pensii, de la 1 leu la sute de milioane, se datoreaza exclusiv fricii fata de noi. Astazi insa, cu ocazia “”plafonarii”” tuturor pensiilor la 2487 lei sau … 1500 lei, am redevenit “”nesimtiti””, tradatori, spioni, masoni, etc;
  • Prostita sa ne urasca, masa dezorientata de civili, in contextul distrugerii sindicatelor, s-a intors insa, astazi, spre noi, percepandu-ne ca pe ultima speranta. Sa n-o dezamagim!
  • SCMD este, sub aspect indrumare juridica si nu numai, singurul sprijin al miilor de cadre disponibilizate ilegal din MAI si al militarilor angajati pe baza de contract;
  • Toate partidele ne curteaza. In mod firesc, filialele si doar filialele, individual ca filiale si nu pe grupuri de filiale, incheie protocoale de colaborare in alegerile locale, dar… conditionat;
  • Ne-am demonstrat forta, rasturnand alegerile, in ciuda banilor bagati de catre Putere si a fraudelor, in mai multe colegii din tara si din Capitala, unde ramasesera locuri vacante de parlamentari.

 

Misiunea Centrului este de a incheia protocoale de colaborare pe actiune sindicala, doar cu sindicatele care mai functioneaza real si de a sustine in fata liderilor USL, toate conditionarile (revendicarile) punctuale ale fiecarei filiale din fiecare localitate (colegiu), in schimbul sprijinului.

Acordam intregul sprijin, la scara nationala, Comitetului de Initiativa Civica, in vederea revizuirii Constitutiei, pentru ca noi suntem segmentul organizat si constient al societatii civile.

Suntem singura forta, dincolo de spectrul politic, de care se teme actuala Putere, dovada ca o banala transmisie a Realitatii TV, de 5 minute, in direct, din fata Ministerului Muncii, in care presedintele SCMD urma sa apere interesele tuturor pensionarilor (civili si militari) iar domnul Dragne de la FSLI, pe ale salariatilor bugetari, a fost interpretata de Putere ca un asalt organizat al SCMD impotriva Ministerului Muncii, provocand deplasarea de forte de interventie si baricadarea politrucului Lazaroiu in minister. Mai mult decat atat, intens pregatita, prin deplasarea in civil a tuturor cadrelor militare din judetul Constanta, cu sotii si copii pe post de aplaudaci, participarea Presedintelui la manifestarile prilejuite de Ziua Marinei a fost anulata, in momentul in care s-a aflat ca vor fi prezenti acolo si membrii filialelor si grupurilor noastre de sprijin din judet.

Inca nu suntem ceea ce am fi putut fi, dar promitem. Am anuntat Opozitia ca, daca intre alegerile locale si cele parlamentare nu vom vedea actiuni concrete, adica initiative legislative depuse, in sensul abrogarii legilor antieuropene si anticonstitutionale care ne lovesc, vom organiza societatea civila pe criteriul Alternativei Nationale, creind si sprijinind logistic un Consiliu National de Salvare a Romaniei, in care sa intre, indiferent de culoare, marile personalitati reale romanesti ale momentului. Batalia ajungand la punctul extrem in care Puterea apeleaza la mari profesionisti in ale diversiunii, spre a ne sparge unitatea de actiune, reamintim ceea ce am supus acceptarii viitorilor membri, la intemeierea fiecarei filiale: faptul ca elita politica romaneasca a reusit sa invinga blestemul national si sa actioneze unitar doar 8 ani, intre 1855-1863, dar a fost suficient pentru a infrange intreaga Europa politica si a impune planul unirii si Statul cu numele care a trezit si trezeste furie , nu numai adversitate, de Romania. Imi ingadui sa va reamintesc mijloacele prin care s-a reusit atunci, parafrazandu-l pe Mihail Kogalniceanu, in celebrul raport catre Ion Ghica: am discutat cu fiecare (candidat la calitatea de membru de sindicat) in parte, si sper sa-i fi convins pe toti sa renuntam la orice meschinarie, la orice ambitiune personala, la orice interes de mana a doua (si sper sa fi reusit) si sa ne mentinem hotarati si uniti sub marele si nobilul steag al Unirii. In cazul nostru, sub marele si nobilul steag al unitatii SCMD, ultima speranta si forta de reactie profesionista si constienta a Natiunii.

Atragem atentia ca, la ora actuala suntem supusi tirului actiunii diversionistilor profesionisti, multi veniti din afara, care incearca sa ne manipuleze, cunoscandu-ne sentimentele si profilul psihologic colectiv, asa cum au manipulat clasa noastra politica. Reamintim, la inceputul anilor 90, PDSR-ul a fost manipulat sub lozinca “”Nu poti merge inainte cu fata intoarsa spre trecut”” iar CDR-ul, sub aceea, identica, “”Trecutul nu tine de foame”” si, orbiti de aparenta logica, politicienii nostri au pus umarul la distrugerea in favoarea strainilor, a identitatii romanesti. Putini au inteles atunci ca, stergand trecutul, ii repeti greselile, nu poti gestiona prezentul si construi viitorul, iti pierzi identitatea si devii rob intereselor straine. Astazi se flutura prin fata liderilor nostri de filiale sloganul “”in unire sta puterea””. Nu este insa vorba despre unire productiva in interiorul filialei sau in interiorul sindicatului in ansamblu, ci despre unire…regionala. Regionalizarea Romaniei pe criterii istorice o vrea Soros, o vrea Tokes, o vrea Marko Bela care a recomandat anul trecut la Tusnad, crearea de structuri pe fostele provincii istorice, ca baza pentru dezmembrarea statului roman.

Intr-o Romanie impartita pe judete, un sindicat construit pe criteriul teritorial al centrelor de garnizoana sau al aglomerarilor de cartier, oricat de seducatoare ar parea ideea, nu poate construi megastructuri pe criteriul unor provincii istorice care nu mai exista, pentru ca ar insemna sa faca jocul celor care vad in acest tip de unire nu puterea, ci … dezmembrarea.

Stimati camarazi,

Muntenia, Oltenia, Moldova neocupata, au disparut intr-un tot unitar impartit administrativ pe judete si numit Romania, la 11 decembrie 1861. La 14 noiembrie 1878, in acest tot unitar a disparut Dobrogea. La 27 martie 1918 s-a topit Moldova de Rasarit, botezata de ocupant Basarabia. Iar de la 15/28 noiembrie/1 decembrie s-au topit definitiv, disparand in istorie, Moldova de Nord, botezata de ocupant Bucovina, Transilvania, Banatul intreg, Maramuresul  si Crisana. Regiunile istorice au fost reinventate pe parti, in scopul distrugerii Romaniei, de catre Stalin, in 1924 si 1952, de catre Soros si Basescu, astazi. Ca sa izbandim, nu avem nevoie de o Divizie SCMD Bucuresti, de o Divizie SCMD Oltenia sau Banat, spre exemplu, pentru ca razboiul cu divizii apartine istoriei, ci de cate o companie bine inchegata, omogena, cu membri solidari, in fiecare colegiu electoral, pentru a putea duce batalia democratiei cu mijloacele specifice artei militare si pentru a castiga razboiul per ansamblu, chiar daca mai pierdem ici colo cate o batalie.

Stimati camarazi,

Informatiile interne si externe, inclusiv cele din tabara inamica, afluiesc dinspre dumneavoastra spre centru, unde se sintetizeaza si unde se elaboreaza strategia, ca directii si puncte de reper. Ea se completeaza cu datele si cerintele specifice fiecarei zone de actiune, a fiecarei filiale. Rezultatele se analizeaza de catre fiecare filiala si sunt expuse de catre fiecare presedinte de filiala, in Consiliul National al Reprezentantilor, unde se definitiveaza strategia pe termen lung si se da girul, prin vot, Comitetului Director.

Stimati camarazi,

La implinirea a doi ani a tinerei noastre structuri unicat de lupta, va multumim tuturor pentru ca ati indraznit sa va alaturati SCMD. Multumim, in mod deosebit, tuturor celor care s-au implicat in mod activ, dezinteresat si hotarat, dovedind initiativa, imaginatie, cunostinte profunde si abnegatie in activitatea sindicatului.

Uram fiecarui membru in parte si sindicatului in ansamblu “La multi ani!”

Reafirmam ideea ca sindicatul actioneaza deja perfect organizat, pe domenii, pe multiple planuri, avand in vedere usurarea vietii membrilor sai, pe directiile pe care ni le interzice Statul.

Ca membri de sindicat, ne mentinem angajamentul asumat si preluat de la acea generatie pasoptista care a reusit: in fruntea dumneavoastra sau alaturi de dumneavoastra, NOI vom fi intotdeauna cu sindicatul, pentru sindicat, neavand alte interese de slujit decat cele ale sindicatului si ale Romaniei.

Dumnezeu sa ne ocroteasca pe toti! 

Dumnezeu sa-i pazeasca pe oprimatorii nostri, pentru ca timpul marilor noastre infaptuiri se apropie.

LA MULTI ANI! MULTUMIM!

 

HONOR ET PATRIA! VAE VICTIS!

 

Presedintele SCMD,

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

 

Pe cine deranjează Dan Tănasă?

Posted by Stefan Strajer On August - 19 - 2011

Pe cine deranjează Dan Tănasă?

Autorul materialului: Nicolae Balint

Autor al unor incitante (și deranjante) articole de presă apărute în media națională și internațională, dar și o voce distinctă care denunță abuzurile care se comit sub ochii uşor adormiţi ai autorităţilor române din judeţele Harghita şi Covasna, bloggerul Dan Tănasă, originar din Sfântu Gheorghe, trăieşte în aceste zile o situaţie care, la modul cel mai blând, poate fi denumită ca fiind una de „intimidare”. Ce ar mai putea urma oare după aceasta? Bătaia şi spitalizarea, alungarea din oraşul Sfântu Gheorghe sau lichidarea fizică? Poate că ar fi cazul ca autorităţile îndrituite să ia aminte, dar înainte de toate să ia atitudinea care se impune la modul legal. Ca om în primul rând, dar şi ca jurnalist, care încă mai cred în prevederile Constituţiei României, puterea cuvântului și libertatea de expresie, asigurate nouă prin legea fundamentală, sunt alături de un asemenea om şi îl susţin moral în demersurile pe care le face.

 

Nicolae BALINT      

 

COMUNICAT DE PRESĂ
Doresc să aduc în atenția opiniei publice faptul că mă declar stupefiat de abuzul grosolan săvârșit de domnul Antal Arpad Andras, primar al municipiului Sfântu Gheorghe și președinte al UDMR Sfântu Gheorghe, prin faptul că s-a deplasat la domiciliul părinților mei pentru a-i trage la răspundere pentru activitatea civică a subsemantului de avertizare publică asupra încălcării legii, în județele Covasna și Harghita, de către autoritățile publice locale controlate de UDMR. Este inadmisibil amestecul familiei și amenințarea membrilor familiei mele pentru o activitate civică. Fapta primarului Antal Arpad Andras înclină între un abuz securistic și comportamentul autorităților maghiare din perioada feudală în care familiile românilor ardeleni care luptau pentru drepturile românilor oprimați erau supuse la intimidări. Subliniez cât se poate de clar faptul că dacă asemenea situații se vor mai repeta sau se va ivi orice situație de presiune, șantaj sau intimidare la adresa membrilor familiei mele sau asupra subsemnatului, din partea oricui, mă voi adresa instituțiilor naționale și internaționale. Atrag atenția public liderilor din Covasna și Harghita ai Uniunii Democrate Maghiare din Romania asupra faptului că îi fac răspunzători pentru instigarea extremei drepte maghiare împotriva mea dacă mai continuă să mă mai calomnieze și să îmi mai pronunțe numele meu pe bloguri, în conferințe de presă sau sedințe de consilii locale sau județene. Pun în vedere celor deranjați de activitatea mea de avertizor public faptul că controlul civic asupra autorităților și instituțiilor publice este o valoare a democrației și a statului de drept, iar acțiunile mele vizează încălcări ale legilor și nu persoane. Este evident faptul că dacă autoritățile publice din Covasna și Harghita vor respecta legea, iar demnitarii și funcționarii publici vor respecta jurământul depus la instalarea în funcție, activitatea mea de avertizare publică nu va mai avea obiect. 

 

Dan Tanasă 

18 august 2011 

Madrid 
http://tanasadan.blogspot.com/

Jurnal londonez (2)

Posted by Stefan Strajer On August - 18 - 2011

Jurnal londonez (2)

 

Autor: Lavinia IANCU

Impresii pozitive

Azi am să vă prezint partea frumoasă a Londrei şi anume zona turistică pe unde m-am plimbat puţin ieri pentru că era o zi superbă de vară. Ehei, dar chiar şi aici vom vedea ce înseamnă globalizare, capitalism, ş.a.m.d. Fiind o zonă mai importantă, se face totuşi curat mai des… De altfel am descoperit că şi în metrou, la finalul unei zile, sunt muncitori care nu fac altceva decât să cureţe şi să strângă mizeria făcută de unii oameni mai puţin civilizaţi. Chiar dacă sunt coşuri de gunoi, foarte puţini le folosesc! Ca la noi de altfel!

Sistemul de transport

Ce pot aprecia însă, chiar şi aşa, cu toată mizeria din metrouri, sistemul de transport în comun este excepţional! Nu ai cum să nu te descurci odată ce înţelegi cum funcţionează. Aşa că ieri am îndrăznit şi să pornesc la drum singură şi sinceră să fiu m-am simţit minunat când am realizat că mă descurc de minune şi că pot să traversez jumătate din oraş fără să am instrucţiuni de la altcineva, doar ghidându-mă după hartă…  Într-adevăr, se spune, că transportul în comun de aici e cel mai bun din Europa, cel mai bine pus la punct, dar cred că şi cel mai scump!

Sine labore non erit panis in ore

Adică, fără muncă nu mănânci pâine, sau mai pe româneşte „Cine nu munceşte nu mănâncă!”. Deci, cât mai repede, trebuie să obţin ceva de lucru!

După ce mi-am depus duminică şi luni cv-ul la toate anunţurile de pe un site de recrutare foarte popular, azi am primul interviu deja pentru un post de cosmeticiană, la un salon destul de aproape de unde locuiesc. Iar mâine am un interviu pentru un post de weekend. Ideea e să încerc orice variantă pentru a nu sta prea mult timp fără servici, pentru că viaţa e destulă de scumpă aici… dar totuşi nu aşa precum spun alţii… ori poate eu încă nu o percep…

Oricum ideea e că… am să fac tot posibilul să îmi găsesc de lucru, iar planul  principal, deocamdată, e să fac un curs bun de machiaj – de câteva luni, să îmi scot cheltuiala cu venitul aici, să vizitez tot ce se poate vizita, să merg la câteva spectacole de balet, concerte simfonice, poate şi un concert al lui André Rieu (wow!), sa leg prietenii şi… probabil o vizită acasă la părinţi. Cel puţin acum aşa gândesc acum! După calculele mele asta înseamnă că am să mai stau vreo 6-8 luni, cu siguranţă, la Londra. Asta, dacă nu cumva îmi întâlnesc marea dragoste tocmai aici şi atunci totul se schimbă J !!!

El NINO ingles…

Pentru mine, acum, pasul cel mai important este să-mi iau NINO (dupa cum am aflat ulterior că se prescurtează aici) adică Naţional Inssurance Number, cu care ulterior, după un an, poţi aplica pentru „Blue Card” adică dreptul de muncă permanent! Asta e valabil pentru români şi bulgari! Fără acest NINO nu poţi face nimic pentru că nu te angajează nimeni fără el. Ca să îl obţii îţi trebuie o adresă validă care să demonstreze unde locuieşti, adică să închiriezi un apartament undeva în urbe, demonstrabil şi cu chitanţele de achiziţionarea unui bun, facturi la utilităţi, abonament la o companie de telefonie, etc. Adică ceva care să ateste că locuieşti acolo, apoi… contractul de chirie, referinţe de la două persoane cel puţin (cum ar fi în cazul meu că le-am „cosmetizat”!) şi un cont în bancă pe care trebuie să faci rulaj până la data interviului pentru acest NINO, extrase bancare, facturi emise catre persoane cu care ai colaborat, pentru a demonstra ca te pot intretine singura. Cu toate aceste dovezi, mergi la un interviu pentru alocarea acestui NINO, pe care… nu toţi îl primesc! Î

Am nevoie de un medic…

Adică, între timp trebuie să mă înscriu la un doctor aici, care să mă ia în evidenţă. Ceva asemănator cu sistemul medical din Romania, adică un fel de medic de familie, denumit aici GP, şi să mă înregistrez ca PFA (persoană fizică autorizată), dar nu pentru o meserie anume, cum e în Romania, ci în general, mai în detaliu… Acest statut fiind valabil tot… cetatenilor români şi bulgari! De exemplu, daca nu îmi găsesc de lucru decât ca „bonă”, sau orice altceva, tot ca PFA sunt platită, şi se colaborează ca atare pe acest sistem.

Atenţie la litere mărunte!

Acum însă, singura problemă este că… prietena la care stau, locuieşte în gazda la cineva, iar camera respectivă este subînchiriată… ceea ce este ilegal! Iar ea nu a ştiut şi nici nu a citit atent contractul la semnare unde se spune (cu litere foarte marunte, exact cum e în sistemul bancar) că este „sublet apart” adică subînchiriat. Asta deoarece… pe adresa „asta” figurează ca fiind chiriaşi… gazdele noastre, care mai  au şi o firmă înregistrată tot pe adresa asta. Aşa că eu am să încerc să vorbesc cu toate cunoştinţele… poate găsesc un ajutor şi să trec în acte adresa lor pentru  corespondenţă chiar dacă eu locuiesc în altă parte pentru moment. Desigur, imediat după ce îmi voi găsi şi eu de lucru, şi voi primi primele salarii, ne vom muta de aici. Şi atunci, ulterior, noul domiciul se va schimba în acte! Asta nu e o problemă.

O faptă bună…

Cam acestea sunt problemele „minore” cu care mă confrunt, dar cărora le voi găsi rezolvare curând. Mai ales că am câteva cunoştinţe pe aici, precum o fostă colegă de liceu, apoi fosta mea colegă de facultate şi prietenă cu care stau şi cu care mă sfătuiesc mereu ce trebuie să fac, unde trebuie să mă duc şi cu cine să vorbesc  pentru dosarul acesta de NINO. Şi culmea… aici interviurile şi discuţiile de afaceri se mai leagă şi în restaurante. De asemenea, şeful prietenei mele, încercă să ne ajute (şi pe mine!) sfătuindu-ne cum poate…  De fapt el este cel care, la angajarea ei, a văzut în dosarul ei… că are probleme cu închirierea locuinţei… Alambicat şi întortocheat e totul din păcate, dar pentru mine e o experienţă unică şi învăţ foarte multe din ea, plus că mă ajută să mă cunosc şi să mă apreciez şi mai mult… Sunt doar eu, cu mine… pe forţele mele!

Speranţe de viitor

Acestea fiind spuse, înţeleg că nimic în viaţă nu e întâmplător. Mă bucur mult că am venit aici. Vor fi alte experienţe trăite singură, departe de casă, dar care mă întăresc şi mă ajută pe viitor. Şi simt că am să reuşesc si că tot ce îmi propun o să se îndeplinească, mai devreme sau mai târziu. Cel mai important e să am NINO-ul, să muncesc, să vizitez tot ce se poate vizita, să călătoresc prin împrejurimile Londrei, să merg la concerte, spectacole, după cum am mai spus şi să simt că trăiesc totuşi „chiar dacă muncesc”… să fac cursul care mi l-am propus şi după aceea mai vedem… rămân ori merg acasă… Toate astea sunt importante pentru mine pe termen scurt. Salutari din ţara vremii schimbătoare.

(Pe curând)

Lavinia IANCU

Londra, UK

iunie 2011

Scrisoare deschisa mancatorilor de rahat din presa neostalinista

Posted by Stefan Strajer On August - 14 - 2011

 – Dreptul la replica –

 Scrisoare deschisa mancatorilor de rahat din presa neostalinista

           

Autor: Col. (r) dr. Mircea DOGARU 

            Ziarul prezidential al FSB (fostul KGB) recidiveaza, atacandu-ma pentru a doua oara in acest an. Am citat, evident, “Evenimentul – editia de Bucuresti” care ma ataca, in numarul de vineri, 12 august 2011. Aluzia la FSB se datoreaza faptului ca, la pagina 2, ipochimenii ma fac spion militar, ceea ce evident este de blamat, toti cei care apara interesele tarii fiind niste criminali, in timp ce adevaratii eroi, in conceptia celor care ne jefuiesc sistematic de 21 de ani, ar fi jigodiile tradatoare de tipul Pacepa (a carui tradare ne-a costat 7 miliarde USD) si Raceanu (vanzator de patente si secrete economice). Desi ma acuza ca ma declar “patriot”, ceea ce n-am afirmat niciodata, pentru ca daca as fi fost as fi actionat in decembrie ‘89, cand am fost eliberati… de Romania, iar soarta noastra ar fi fost alta, eu le acord lor beneficiul calificativului de patrioti in sensul actual, asociindu-i FSB-ului. Intr-adevar insa, mi-am “slujit neconditionat tara” asa cum sunt acuzat iar Tara m-a rasplatit prin augusta voce baseasca si guvernamentala cu indemnul “sa parasesc pe cale naturala sistemul … in 6 ani”.

            Articolul are un “sapou” (barbarism editorial, din limba franceza, insemnand “cap”): “EXCLUSIV. EI N-AU AFLAT CA ESTE CRIZA”. Presupun ca acest “ei” se refera la alde Udrea, Oprea, Videanu, Cocos, Patriciu, Basescu, etc. inclusiv Boc (pentru ca si asta si-a tras 500 milioane de la BANCOREX) acestia fiind indivizii care n-au nici o treaba cu criza, ei facand in mod nesimtit bani nesimtiti, in continuare, pe spinarea noastra, prin arene inutile, pseudo-piscine, stadioane in sate cu 3 babe si 2 caini, borduri puse cate 3 una peste alta si inexistente autostrazi platite cu de 10 ori cat face kilometrul. Pe mine ma afecteaza criza ca pe 90% dintre romani, nemaistiind cum sa fac fata taxelor, impozitelor, cheltuielilor de intretinere, etc.

            Si mai are articolul in cauza 2 titluri menite sa-l indobitoceasca de tot pe boul baltii. Primul este “Pensionarii de lux se razboiesc cu statul”.

            Nu, stimati cititori! Nu pensionarii sunt “de lux” ci hotii guvernamentali, odraslele si slugile lor care primesc pe functii – sinecura, salarii nesimtite (din impozitele noastre) cum ar fi acea pupaza de 25 de ani care-i “formeaza” intr-un institut (ciuperca inutila) al M.A.E., pe diplomatii cu o intreaga cariera in spate.

            Sub titlul mentionat, se inoculeaza ideea ca jefuitorii natiei ar fi cei care isi apara drepturile legitime conform legislatiei europene, nu cei care s-au imbogatit furand statul, interpunandu-se ca beneficiari in contractele statului, distrugand contra comision industria concurentiala romaneasca, vanzand sau dand pe nimic (exceptie comisionul) 83% din pamantul agricol al tarii, toate bogatiile subsolului, punand pe butuci transporturile si infrastructura si vorbind despre un sistem bancar care numai romanesc nu e, pentru ca toate bancile romanesti au fost fie distruse deliberat fie vandute pe nimic. Dam un singur exemplu: pe ce baza au fost vandute unor cumparatori din Budapesta cele 1022,6262 ha, cumparate in lei aur de catre statul roman la 15 iulie 1930 pentru armata? Jefuitori sunt cei care au refuzat sa ia 30 de miliarde euro de la U.E. (bani nerambursabili) pentru ca n-aveau cum sa deturneze suma si au imprumutat aceeasi bani, in conditii oneroase, de la F.M.I. si Banca Mondiala. Bani pe care noi romanii nu i-am vazut, noi doar ii platim, impreuna cu urmasii urmasilor nostrii. Jefuitori sunt cei care nu stocheaza in Banca Nationala aur ci miliarde de euro, cumparate de asemenea in conditii oneroase.

            Pentru a sluji politica prezidentiala “dezbina si stapaneste” se sugereaza ca pensionarii militari care  “si-au unit fortele cand au fost arsi la punga si au reclamat discriminarile la care au fost supusi si incalcarea dreptului la proprietate” ar fi “securisti, tortionari sau propagandisti de prima mana”. In realitate lucrurile stau in felul urmator:

1.      In numele “solidaritatii” victimelor cu hotii portocalii, guvernul opresor a taiat prin ordonanta apoi prin lege, in ciuda recomandarilor FMI si a legislatiei europene, ilegal si inutil, salariile cu 25% (real cu 49%). Guvernul este penal pentru ca a stabilit prin lege ca masura va inceta si salariile vor reveni la normal la 01 ianuarie 2011. Guvernul a incalcat legea proclamand ca salariile nu vor creste pana in 2014 si punandu-si din nou gunoaiele de presa sa-i atace pe pensionari pentru ca acefalii natiei sa inghita basmul propagandistic despre “nesimtirea” acestora. De vina nu ar fi hotia si proasta gestiune a guvernantilor, ci pensionarii, in primul rand cei militari, pentru ca astia sunt mai periculosi. Guvernul a incercat sa taie si pensile cu 15% dar la protestele intregii Europe civilizate s-a multumit sa opereze in trecut, adica sa desfiinteze retroactiv, deci ilegal, pensile ocupationale ale militarilor, pilotilor civili, functinarilor publici, diplomatilor, parlamentarilor, functionarilor publici din parlament si justitie, cu exceptia (pe moment a) judecatorilor. Guvernantii s-au izbit insa de rezistenta SCMD care a impus revenirea in cuantum a pensiilor ocupationale militare.

Dupa ce ne-au facut nesimtiti 2 ani, pentru ca aveam “”pensii nesimtite de 20 de milioane “”(cand in realitate aveam o medie de 14), de frica noastra au schimbat placa, mintind cu nerusinare ca fac “dreptate” in interiorul sistemului si “recalculand” din burta unora pensiile actiune care ii costa déjà 80 de milioane euro in plus pe an.

Afirm ca militarii activi la armata, interne si servicii, acopereau singuri pensiile rezervistilor care astazi, transformati fiind in civili (“asistati” sau “beneficiari”), sunt aruncati, abia acum, in spinarea civililor, adica pe Casa Nationala de Pensii. Si mai afirm ca, la ora actuala, toate pensiile foste militare, fie ele marite propagandistic, fie micsorate, sunt platite ilegal, prin operarea unui transfer de fonduri fara acte justificative, ceea ce inseamna caz penal.

In ceea ce ma priveste afirm ca am inca pensia de 3257 lei nu 1407 lei cum afirma “informatii” ziaristi de la Evenimentul zilei. Alaturarea mea la primul titlu unor celebritati ca domnii Ristea Priboi, Toma Zaharia si Aron Bordea ar sugera ca fac parte din randul pensionarilor “bogati si celebrii”.

2.      Acesta este de fapt al doilea titlu al articolului: “Pensionarii bogati si celebrii care au dat statul in judecata”.

“Celebru” oi fi prin cele peste 40 de volume semnate ca autor sau coautor, 82 de studii de specialitate, prin cele peste 2000 articole de presa publicate, prin ciclurile de emisiuni “Detectivi prin colb de cronici” si “Inorogul” sau “Istorie adevarata”, “Istoria care doare”, “Istorie si … istorii”, de radio si televiziune, ori poate prin campanile mele de presa impotriva ministrului adjunct al apararii din 1992 sau impotriva sefului statului din 1997! “Bogat” nu am fost insa si nu sunt, drept care urez  tuturor mancatorilor de rahat de la respectiva publicatie sa-si duca zilele, ei si neamurile lor, din sume egale cu cele pe care le am eu in conturi (adica 0) si sa se plimbe cu masini ca a mea (de asemenea inexistenta). Tot la acest punct atrag atentia mancatorilor de rahat ca nu am lucrat 3 ani la Centrul de Studii si Cercetari (de Istorie si Teorie Militara) ci 21, din care 9 ani ca stagiar, tinut in aceasta pozitie, pentru ca eram mai “galagios” in tinerete de mari personalitati actuale ale puterii. Si mai adaug ca “apoi” n-am fost o zi la Consiliul Politic Superior care nu mai exista din 1989, ci redactor sef la Editura Militara.

Personal nu am dat statul in judecata pentru pensie ci Senatul Romaniei pentru desfiintarea abuziva a contractului de munca, la 10 decembrie 2009. SCMD, in schimb, organism pe care l-am infiintat, a dat guvernul portocaliu, rosu – alb-verde si, mai nou statul lui Basescu, Udrea, Oprea, Igas, etc. in judecata pentru “drepturile incalcate” in circa 25000 de procese. Pentru ca domnilor bolsevici stahanovisti de la Evenimentul zilei suntem tara europeana si legislatia europeana prevaleaza. Or, potrivit Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, Protocolul 1 (art.1,4,6), Cartei Drepturilor Fundamentale a UE (art.17) si Protocolului 1 Aditional la aceasta Carta (art . 1,6,14) gradul militar si pensia in plata de care magarii astia vor sa ne deposedeze sunt “drept dobandit” si “drept patrimonial” (adica proprietate).  Mai mult, orice diminuare a pensiilor aflate in plata se numeste DISCRIMINARE si se pedepseste ca atare. In plus, gradul militar nu poate fi luat decat prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, sub acuzele de inalta tradare sau genocid, nu prin ordonantele imbecile ale lui Boc si legile promulgate prin frauda (vezi 263/2010 si 58/2011) de cuplul banditesc Basescu-Anastase.

Acuz actuala putere, astazi cand se pregateste sa cedeze pe nimic ultimele active ale statului din domeniul petrolului si gazelor naturale, de furt incalificabil, nu numai in alegeri ci, efectiv, la scara intregii avutii nationale, de subminarea economiei nationale si genocid, ca o consecinta a legilor de tip dictatorial emanate de la Cotroceni in ultimii doi ani. (Ne-au murit datorita tensiunii in care suntem tinuti, doispreszece membri de sindicat, cu varste cuprinse intre 49-60 ani, numai in ultima luna).

Acuz actuala Putere de inchinare a Romaniei si gajare in totalitate a viitorului romanilor catre marii asasini economici mondiali.

Acuz actuala Putere de slabire pana la dezintegrare a capacitatii de aparare a tarii, prin zisele “”reforme”” in sistemul militar, vizand armata activa si de rezerva, internele si serviciile. (Ii sprijinim in egala masura, alaturi de pensionari, pe militarii care se intorc, multi dintre ei raniti, din Afganistan si Irak si sunt aruncati, la 45 de ani, pe piata muncii, fara nici un drept. Ii sprijinim neconditionat si pe tinerii politisti, jandarmi, pompieri, politisti de frontiera, de care Igas isi bate joc zilele acestea).

Acuz actuala putere de jignire repetata a militarilor si de tentativa de a opune nu numai pe civili militarilor ci toate categoriile socioprofesionale una impotriva celeilalte.

Acuz actuala putere de inalta tradare nu numai pentru dezintegrarea Romaniei prin proiectata regionalizare, de sprijinirea tradatorului Tokes Laszlo si a provocarilor iredentiste sistematice (dovada aprobarea noii steme a IPJ Covasna) la care se dedau nostalgicii Evului Mediu timpuriu ci in primul rand pentru distrugerea capacitatilor productive ale economiei romanesti, cheltuirea voit iresponsabila a banului public, lichidarea sperantei de viata a varstnicilor si a sperantei de realizare a tinerilor, pentru indobitocirea unui popor devenit astazi populatie, prin ticaloasele legi si “”institute”” capusa ale invatamantului, culturii, sanatatii, ca si printr-o ticaloasa campanie mediatica de tip stalinist, impotriva celor care indraznesc sa se opuna, totul concentrat in expresiile cuplului Basescu-Boc: “”statul nu are nici o obligatie fata de cetateni””, “”plecati sa munciti in strainatate””, “”parasiti pe cale naturala sistemul””, etc.

Acuz actuala putere de dictatura pentru incalcarea cinica a tuturor prevederilor Constitutiei si a legislatiei europene.

Acuz actuala putere de distrugerea sistematica a fortei active prin desfiintarea locurilor de munca, taierea salariilor care obliga elitele profesionale sa plece in afara tarii, prin limitarea sau interzicerea dreptului la munca.

In ceea ce ne priveste pe noi, militarii, acuz actuala putere de minciuni odioase menite sa ne dezbine si sa pacaleasca uscaturile noastre in urmatoarele cazuri:

1.      Dreptul la pensie nu presupune dreptul la cuantum. Fals! Cuantumul castigat este proprietate intangibila. Prin urmare principiul neretroactivitatii legii interzice orice “”recalculare””, “”revizuire”” sau “”regularizare”” sau orice dejectie a gandirii prezidentiale care presupune ajustarea unor pensii aflate in plata.

2.      Respingerea de catre Curtea de Apel a unui act administrativ (HG) nu ar fi erga omnes. Fals, demonstrat la 07.01.2011 de ICCJ.

3.      Procesele SCMD pe “”recalculare”” ar fi caduce. Fals! Noi demonstram in justitie ca zisa recalculare trebuia sa inceteze la 28 sept 2010 si nu a incetat. Ca deciziile de pensie luate ilegal, in perioada de suspendare executorie sunt nule de drept, prin urmare, OUG 1/2011, devenita prin frauda Legea 58/2011, este inutila, fiindca revizuieste ce nu exista.

4.      Cazul plafonului de 30 de milioane, sub care pensiile militare nu ar scadea, si care plafon exista doar in gargara domnilor Basescu, Boc, Seitan si Oprea.

5.      Cazul plafonului de 740 lei pentru calcularea CASS, care se extrage ilegal (Legea 19/2000 si OUG 147/2002 prevedeau cresterea pensiilor cu suma necesara extragerii CASS) din intreaga suma.

6.      Cresterea pensiilor militare afisata pe toate gardurile, in conditiile in care se pregateste o plafonare generala la 1500 lei, in cel mai bun caz la 2487 lei.

7.      Cazul scaderii salariilor cu 25% (real 49%) pentru numai 6 luni si care se prelungeste sine die.

8.      Sloganul “”Nu sunt bani””. Decat pentru afacerile si profiturile unor Udrea, Videanu, Cocos sau Oprea. Adica pentru partidul care se pregateste sa fure sau sa cumpere alegerile.

9.      Cazul cu mogulii de presa care ar minti poporul, etc.

10.  Cazul cu cei 4.200.000 de activi care ar duce in spate 5.700.000 de pensionari (reacordati-ne dreptul la munca si o sa ne ducem singuri in spate, ba o sa-i ducem si pe tinerii nostri).

In ceea ce ne priveste, pentru ca ne-am saturat de noii stalinisti si de slugile lor ticaloase, anuntam ca, in conformitate cu Art. 118, al. 1 din Constitutie, constatand disparitia democratiei in Romania, ii vom sprijini in viitoarele alegeri pe toti cei care se opun Puterii opresoare de esenta si de educatie stalinista. Iar daca opozitia va fi infranta, anuntam de pe acum ca vom lansa, in baza drepturilor noastre constitutionale si a obligatiilor noastre de militari, catre natiune chemarea, sub egida noastra, la constituirea unui “”Consiliu National de Salvare a Romaniei”” si la crearea unui “”Institut pentru Studierea Crimelor Regimului Basescu-Boc””.

Personal, stiind ca articolul din gazeta de partid inspirat numita de un politician “”Evenimentul silei””, face parte dintr-o noua campanie prezidentiala de denigrare a opozantilor si dezbinare a opiniei publice, in scopul usurarii noii gaselnite de plafonare a pensiilor si salariilor, pentru a arunca fabricata criza, in continuare, pe spinarea prostilor (stupid people), protejand profiturile tot mai nesimtite ale ciocoilor Boc, Basescu, Videanu, Cocos, Udrea, Oprea, etc., nu pot sa ma impiedic insa sa nu raspund pseudoziaristilor de serviciu ai Puterii, apeland la o celebra replica a unui si mai celebru politician europarlamentar pe nume Gigi Becali – “”Hai siktir!…””. Iar pentru umplerea punctelor de suspensie, le recomand (scuzati-mi expresia prezidentiala) … “”gaozarilor”” in cauza sa caute pe Google   culegerea de documente audio-video “”injuraturi cu paramentari””. In rest, domnilor jurnalisti, fiti siguri ca ne vom socoti, atunci cand se vor alege apele! Adica, dupa alegeri!

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

Presedinte fondator al SCMD

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

Presedinte fondator al SCMD

 PS 1: Intre noi, fie vorba, ar trebui sa-i multumesc respectivului Virgil BU(r)LA ca m-a “”implementat”” ca nuca in perete, printre “”pensionarii bogati si celebri””, dandu-mi ocazia sa mai dau o palma cu piciorul noului geniu carpatic si sa-l rog sa continue ca sa pot construi o campanie sindicala pe “”dreptul la replica””.

PS 2: Declansarea noii campanii media prezidentiale impotriva militarilor a provocat aplauzele membrilor Secretariatului SCMD, incantati sa vada mutrele trogloditilor nostri din asociatiile militare care fac sluj in fata basescului, cand vor intelege ca sutele de milioane promise de unii pe listele prostiei, afisate pe bloguri, se vor concretiza in scaderi dramatice.

ACELASI

 

Noua mea Ordine Mondială şi noua lor Ordine Mondială

Posted by Stefan Strajer On August - 14 - 2011

Noua mea Ordine Mondială şi noua lor Ordine Mondială

Autor: Magdalena ALBU

 

„Chiar când Dumnezeu ne întinde mâna, satana ne împinge s-o scăpăm.” Părintele Arsenie Boca

Schimbarea actuală de paradigmă este mai mult decât evidentă pentru orice locuitor al acestei planete înguste. Se încearcă a se impune altceva decât ceea ce a fost până acum cu orice preţ. Numai că noua lor ordine mondială nu bate absolut deloc cu noua mea ordine mondială. Nu se potrivesc nici în clin şi nici în mânecă. Faptul că Omul nu mai încape deloc ca entitate fixă şi primordială în acest aşa-zis concept globalizant, care adună în el o gândire extrem de precară, fundamentată pe un primitivism feroce, mă pune din ce în ce mai mult pe gânduri. Sclavagismul conturat acum cu mare forţă pe toate laturile şi faţetele societare ale zilei de azi nu poate decât să te determine pe tine, observator atent al propriei tale lumi în care exişti, a crede că abjecţia conjuncturală „NOM” – a câta, oare, în lungul şir al istoriei acestei lumi?!… – reprezintă un nou tip de imperialism dur construit pe temelia prăbuşirii evidente a unei întregi economii mondiale a prezentului acesta destul de ambiguu şi de ceţos. Un prezent care e dat însă omenirii de către Cel de Sus spre a-l parcurge pentru a fi trăit, aşa cum trebuie, iară nu pentru a-i fi blestemate cu sârg secundele una după alta, ajungând a-ţi huli fireasca matrice maternă cu patimă şi imprecaţii cât te ţin bojogii.

Moneda actuală de schimb, banul, începe să zvâcnească, iată, cu putere sub presiunea intereselor unor grupuri, care conduc azi umanitatea, grupuri înecate până peste urechi în opulenţă şi în neaducerea aminte deloc a ceea ce înseamnă complexul verb „a fi”. Crize peste crize, de identitate, economice ori de alte naturi, mai mult sau mai puţin reale, la fel ca şi vestitele revoluţii mai mult sau mai puţin regizate ale umanităţii de catifea, de iasomie şi de ce or mai fi fost ele – de fapt, cantităţi enorme de sânge amestecat sinistru de cinematografic cu retorici discursive contrafăcute cu uşurinţă şi inuman -, au fost şi vor mai fi. Prăpastii, aparent fără ieşire, s-au tot succedat unele după altele, pierzîndu-se toate în fumul înecăcios al unei uitări perverse (tristă neamintire a unui trecut ce a fiinţat aievea!…), niciuna dintre ele neavând însă omenirea în centrul său, ci doar interese mărunte de ordin finaciar-politic, nici măcar moral sau cultural, ale conducătorilor ei vremelnici şi, de cele mai multe ori, complet iresponsabili.

Actualmente, ceea ce trăim acum nu e nici pe departe o rezultantă nefericită a unei diacronii fireşti a destinului liniar al acestei lumi. Criza prin care trece întreaga umanitate acum nu este una care să anunţe un previzibil final apocaliptic. Dimpotrivă. Regiile existente în spatele ei însă (a nu se citi aici „conspiraţii”, ci planuri nedate în vileag încă, un soi de secret al lui Polichinelle care stă în mintea şi pe buzele tuturor) nu anunţă, după cum se poate constata pe pielea noastră a tuturor, nimic bun. Configuraţia încropită a unei aşa-zise „noi lumi” refăcute phoenixian din cenuşa proprie se pare că este una lipsită de două noţiuni precise în sfera ideologiei ei precare: Omul şi Dumnezeul din lăuntrul şi din afara sa. Se concretizează din ce în ce mai pregnant un soi de metaom robotizat şi împins către obedienţă ocultă şi un nou dumnezeu „iluminat” (de fapt, o înşiruire de cranii cu ochii scoşi, evident, găsite prin cimitire şi aşezate simetric, cu o lumânare în spatele lor, în sanctuarele satanice ale celor ce propovăduiesc propagandistic un ecumenism forţat şi impropriu, de fapt, nişte simpli închinători zeloşi „marelui arhitect” al omenirii trasat din echer şi compas pe un birou de proiectare oarecare de către reprezentanţii plesnind de aroganţă şi de venin ai noii ordini mondiale), născut din anularea de facto, prin tot soiul de experimente ştiinţifice îndelung mediatizate, a Celui real, unicul zămislitor al Universului enigmatic şi fascinant din interiorul căruia facem şi noi parte.

  

Cipul – o formă de de control total al întregii lumi de către actualii vătafi ai NOM-ului, cu hoiturile zăcând în lux patologic, zis şi „elitist”. Prostituţia, pedofilia, sodomia şi desfiinţarea familiei – formulele cele mai sigure de alungare a Iubirii, de atrofiere a centrului acesteia din creierul omenesc. Lupta omului nu cu sine însuşi, ci împotriva sa, un deziderat care nu urmăreşte altceva decât să omoare Sinele curat al bietei fiinţe umane şi reducerea acesteia la un simplu organism viu cu o neostructură armată doar cu instinctualitate feroce şi-atât. Industria pornografică a fost dezvoltată cu minuţiozitate în timp tocmai pentru a-i demonstra Omului că nu e nimic altceva pe pământul acesta clisos, pe alocuri, decât o mână de mădulare fără suflet, posesoare a unor organe genitale de diferite mărimi împerechiabile în fel şi chip (atât i se insuflă fiinţei umane azi prin varii manipulări grosolane), dar şi un recipient uriaş de trivialitate şi de incultură, o entitate insalubră din toate punctele de vedere şi acerebrală, care, în afară de sex, droguri şi analfabetism, nu mai trebuie să fie educată spre a vedea absolut nimic (amintim aici toate tipurile de „vedete” şi de emisiuni de acest gen promovate ostentativ de către mass-media), noua tipologie humanoidă din ziua de azi fiind, iată, un fel de construct monstruos fundamentat din plin numai pe tupeu, subdezvoltare personală şi coit pervers cât cuprinde.

Călcatul peste cadavre se doreşte a fi o modă impusă acum cu străşnicie de către aparatul de propagandă a actualului sistem conducător dictatorial al lumii. Prigoana consumerismului exacerbat, aroganţa fără de limite afişată peste tot şi carierele de tip sinecuri nasc din ce în ce mai abitir noile cete de copii nu ai Soarelui, ci ai NOM-ului, doritori aprigi de opulenţă şi de desfrâu la cote maxime – nişte victime inconştiente ale vanităţii prosteşti, care curge azi în valuri. Nimic sfânt, nimic la locul lui. Doar haos. Haos întreţinut cu bună ştiinţă pentru instaurarea cu paşi repezi ai noii ordini mecanice antiumane planetare cu orice preţ de către o mulţime finită de forţe ale răului descărnate însă până la ultima lor fibră de semantica plină a verbului „a fi”. „Jos cu fiinţa numită OM!” Nu este nevoie de aşa ceva. Interesant în aceste momente e doar jocul de distrugere a omenirii celei umane şi naşterea cât mai grabnică a umanităţii mecanice formate numai din entităţi mecanico-cipate, adumnezeite şi animalice, singurii, de fapt, noi locuitori plini de „vrednicie” ai acestei cu totul şi cu totul alte lumi marcate de simboluri oculte afişate în mod vizibil orişiunde în ziua de azi. Praf de stele satanic aruncat cu putere în ochii tuturor de către şleahta de vrăjitori reali şi hidoşi ai ilustrei noastre contemporaneităţi macabre!…

Personal, îmi doresc – deşi mă întreb mereu dacă are vreo urmă de importanţă ceea ce vreau eu ca fiinţă umană cu raţiune şi afect a acestei planete mici, dacă interesează pe cineva dintre cei care ne numesc simplu „negri pe plantaţie sau sclavi”?!… – un tip de nouă ordine mondială deloc utopică, însă lipsită completamente de izuri francmasonice felurite. Căci „Ne-ar cuprinde Dumnezeu cu totul şi ne-ar îmbrăca în lumină, însă nu găseşte în noi loc curat de care să ne cuprindă (…).”, ne glăsuieşte din veşnicie Părintele Arsenie Boca. Vreau o nouă lume dominată de pace şi de spirit divin, de bună înţelegere între oameni şi de substanţa rară a înţelepciunii. Un soi de Realia terestră, unde Omul să se simtă cu adevărat la el acasă şi nicidecum într-un veşnic prizonierat al dihaniilor înspăimântătoare care conduc malefic planeta. Noua mea ordine mondială presupune scoaterea Omului de sub obrocul minciunii şi al manipulărilor sale de zi cu zi. Departe de mizerie, fiinţa umană s-ar întoarce sigur către ea însăşi şi ar sălăşlui de la un capăt la altul al spaţiului acesta teluric cu rugăciunea în inimă şi cu Dumnezeu, în sfârşit, alături o dată pentru totdeauna. Îmi doresc prea mult ?!… Eu cred că nu, fiindcă ceea ce gândesc constant în adâncul sufletului meu se cheamă nici mai mult şi nici mai altfel decât normalitate. Sau, precum ar spune atât de pătrunzător Părintele Arsenie Boca: „Lipiţi-vă inima de lucrul lui Dumnezeu (…). Nu mai chemaţi pe dracul, pe bată-l crucea, căci, dacă tot pe el îl chemaţi, el vă va ajuta şi el vă va aduce risipă şi moarte.”

Magdalena ALBU

11 august 2011

Academia DacoRomână – SĂ APĂRĂM ROŞIA MONTANĂ

Posted by Stefan Strajer On August - 8 - 2011

Academia DacoRomână  – SĂ APĂRĂM ROŞIA MONTANĂ

 

„A fi pentru a şti, a şti pentru a avea, a avea pentru a putea, a putea pentru a face, a face pentru a fi oameni fericiţi!“

„Întru eternizarea valorilor temporale dacoromâneşti pe Terra noastră comună, într-o lume comterristă, a fiecăruia şi a tuturora!“

Bucureşti, nr. 223 din 28 iulie 2011

COMUNICAT DE PRESĂ

 

SĂ APĂRĂM ROŞIA MONTANĂ

 

Academia Dacoromână reaminteşte că, în ultimele zile ale lui Decembrie 1989, printre primele legi abrogate de noul regim instaurat în acele zile a fost şi Legea patrimoniului naţional. De atunci, nu s-a găsit timpul necesar pentru conceperea şi promulgarea unei noi legi în acest domeniu, decât abia în urmă cu câţiva ani! În consecinţă, Patrimoniul Naţional a fost jefuit ca în codru şi, printre altele, atât de codrii săi, cît şi de alte bogăţii materiale şi culturale. În acest sens, exemple elocvente, dintre multele care pot fi date, sunt distrugerea sitului arheologic de către locuitorii din comuna Albeşti, judeţul Constanţa – care era cel mai vechi sit dacic din această zonă – şi jefuirea zonei Orăştie – nu numai de obiectele din aurul dacilor, ci şi alte piese arheologice. Acesta din urmă a fost jefuit nu doar de băştinaşi, ci şi de străinii care veneau ca turişti sau organizaţi în „căutători de aur“.

Jefuirea Patrimoniului Naţional s-a extins şi la alte valori ale Ţării: industrii eficiente până în 1989 – care au fost devalorizate moral, spunându-se că sunt doar „mormane de fiare vechi“, spre a fi înstrăinate pe cîţiva dolari –, sisteme de irigaţii, fonduri financiare – prin devalizarea băncilor, cel mai adesea, chiar de unii din conducerea respectivelor bănci –, materii prime – ca sarea, apele minerale, buştenii, fierul vechi etc. Chiar unele reţele electrice sau de căi ferate au fost parţial distruse pentru a se fura şinele şi cablurile electrice.

Exploatarea aurului de la Roşia Montană – realizată de o companie privată străină, condusă de un individ urmărit pentru trafic de droguri – concentrează toate formele de acţiune ale războiului axiologic dus contra României în etapa postdecembristă: minimalizarea valorii terenului deţinut de localnici, păcălirea acestora cu câteva mii de dolari/euro – în urma unei campanii mediatice de dezinformare –, distrugerea unui sit arheologic, înlăturarea dovezilor locale ale străvechii Istorii naţionale, secătuirea subsolului de aurul existent, distrugerea bisericilor. Exploatarea sălbatică de la Roşia Montană va avea drept consecinţe inclusiv distrugerea turismului prin dezastrul ecologic produs în zonă, iar acesta va avea şi implicaţii transfrontaliere, precum în precedentele create, din cauza exploatării pe baza tehnologiilor cu cianură.

Faptul că cei interesaţi în această afacere ruinătoare pentru Statul român dau „asigurări că nu există nici un risc“ nu are nici o valoare. Iar faptul că, inclusiv în aceste zile, pretind că „vor aloca 70 mil. euro pentru conservarea civilizaţiei româneşti din zonă“ nu este decât o nadă cu care să păcălească opinia publică.

Din toate aceste motive Academia DacoRomână se alătură Academiei Române, Partidului României Europene, celorlalte partide, organizaţii şi mijlocare de informare în masă care se opun deschiderii exploatării preconizate la Roşia Montană şi cere Statului român să publice toate documentele în cauză, pentru a se putea face o analiză ştiinţifică a proiectului respectiv; secretul care-l acoperă nu face decât să submineze siguranţa naţională. Totuşi, această solidarizare a opiniei publice intelectuale nu este suficientă, deoarece, în 14 iulie a.c., sinistrul ministru al Culturii, Hunor Kelemen, a aprobat descărcarea de sarcina arheologică pentru Masivul Carnic, situat în zona Roşia Montană, iar această decizie este echivalentă cu aprobarea întregului proiect de exploatare minieră de către compania canadiană Gabriel Resources. Elocvent pentru a releva caracterul criminal al acestei decizii este faptul că Ministerul Culturii a ascuns ordinea de zi a şedinţei Comisiei Naţionale de Arheologie – în urma căreia s-a aprobat descărcarea de sarcină – nepublicând-o pe site-ul ministerului. În înţelegere cu acesta, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, va da aviz de mediu pentru ca exploatarea minieră să poată începe.

Senatul FUNDAŢIEI  ACADEMIA DACOROMÂNĂ „TEMPUS DACOROMÂNIA COMTERRA“

                 Geo   STROE,                                                  Vasile I. ZĂRNESCU,

                 preşedinte fondator                                              secretar executiv

____________________________________________________________________________________________

 

FUNDATIA ACADEMIA DACOROMÂNĂ „TEMPUS DACOROMÂNIA COMTERA” (F.A.D.R.T.D.C.) este rezultatul unificării prin absorbţie a FUNDAŢIEI TEMPUS, fondată de preşedintele fondator Geo Stroe (constituită la 23.11.1991 în Traian; dosar 751/PJ/1991 la Judecătoria sect.1), cu ACADEMIA DACOROMÂNĂ – A.D.R. (continuatoare şi legatară unică a Institutului Naţional pentru Românitate şi Românistică – INPROROM, fondat la 1.12.1991 şi a Cercului de studii DECENEU din anii `70, dosar nr. 34/PJ înregistrat la 24.01.1992 la Judecătoria Sect.1, prin sentinţa civilă nr. 49 din 31.01. 1992, ulterior reorganizată în Academia Dacoromână la 9.05.1995; apoi, cu alte modificări în dosarul nr. 51/P.J./2003), pentru înfăptuirea Programului PROTEMDACOM-10 050 (2 050). Ca fundaţie, este  independentă de stat sau de partide politice, non-profit, are personalitate juridică de drept privat, de cercetare în domeniile  ştiinţei, culturii, artei şi  tehnicii, independentă în acţiunile ei. Ea se constituie ca o societate a oamenilor liberi, care au conştiinţă de dacoromâni şi deviza:  „A fi pentru a şti, a şti pentru a avea, a avea pentru a putea, a putea pentru a face, a face pentru a fi oameni fericiţi!” A.D.R. este autonomă în cadrul F.A.D.R.T.D.C. cu deviza: “Întru eternizarea valorilor temporale dacoromâneşti pe Terra noastră comună, într-o lume comterristă, a fiecăruia şi a tuturora!“ Scopul A.D.R. este cunoaşterea, cercetarea, crearea, stimularea, promovarea, apărarea şi eternizarea valorilor dacoromâneşti de pretutindeni, pe Terra noastră comună. Obiectivul strategic al A.D.R. este pregătirea spirituală a renaşterii pentru reîntregirea naţiunii dacoromâne de pretutindeni în contextul valorilor umane universale. Are cont CEC Bank S.A., Ag. Dr. Taberei, Buc., sect.6, Cod IBAN Cod IBAN R035CECEB60443RON0354455,  Cod fiscal nr. 4929150. Asociaţia culturală Ialomiţa -„ASCULTIALOMIŢA”-  este filiala independentă a F.A.D.R.T.D.C., cont  BCR S.A. Ialomiţa – Slobozia, cod fiscal nr.15162556, IBAN RO14RNCB3100000057540001

www.tempusdacoromania.ro; www. academiadacoromana.ro, www.partidulromanieieuropene.ro, geostroe@gmail.com

Academia DacoRomână 

Sediul legal central: Bucureşti, Dr. Taberei nr.26/119, dosar 4375/303/2008 la jud. sect.6; cont CEC Bank, Ag. Dr. Taberei, Buc., sect.6, Cod  IBAN R035CECEB60443RON0354455,  cod fiscal nr. 4929150.  Academia DacoRomână –A.D.R.- este instituţie autonomă în cadrul Fundaţiei Academia DacoRomână „TDC“ din 9.05.2008.  Of. postal 66, g.1, CP. 58-14, certificat de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial nr.35/PJ/2002.www.tempusdacoromania.ro,www.academiadacoromana,www.partidulromanieieuropene.ro, geostroe@gmail.com

Miscarea feminista in America si consecintele ei

Posted by Stefan Strajer On August - 3 - 2011

Miscarea feminista in America si consecintele ei

 

Autor: Silvia Jinga (Michigan, USA)

Miscarea feminista in America si consecintele ei

(Suzanne Venker & Phyllis Schlafly: The Flipside of Feminism)

            Traditionalismul si modernismul sunt dimensiuni socio-poltice, etice, culturale care se confrunta de cand lumea si nu doar in cultura americana, ci pretutindeni in lume, inscriindu-se in angrenajul contrastelor dialectice care guverneaza realitatea. In lupta pentru Marea Unire O. Goga distingea intre „batranii ruginiti” si „tinerii oteliti”, sincronismul lovinescian se opunea in literatura romana spiritului traditionalist manifestat in semanatorism, poporanism, gandirism, de pilda etc. Nu intotdeauna insa agentii modernitatii aduc solutii la vechi probleme, iar conceptele si practicile validate de traditie nu trebuie grabit repudiate doar pentru ca par a fi prafuite, cand in fapt nu sunt deloc.

Cartea celor doua autoare (Reversul feminismului) publicata de World NetDaily in 2011, in Washington D.C. ne atrage atentia asupra repercusiunilor negative ale rupturii cu traditia morala privind importanta casniciei, rolul femeii in familie si societate, necesitatea prezentei materne in primii ani ai copilariei (vezi invatarura din batrani, la romani, despre cei sapte ani de acasa), relatia dintre sexe etc. Desi, la prima vedere, aceste aspecte par demult cunoscute si rezolvate, sa observam ca ele sunt reinterpretate in America la inceputul anilor 60 cand explodeaza miscarea feminista, total deosebita de miscarea acelor „sufragettes” din 1920, care milita pentru votul universal. Miscarea feminista si revolutia sexuala din deceniul al saptelea pun in chestiune situatia femeii, valoarea casatoriei, a familiei, a maternitatii si incearca sa dinamiteze ceea ce parea natural, normal si sedimentat de secole. Totul se petrece pe fondul rebeliunilor impotriva razboiului din Vietnam din campusurile studentesti si a miscarii drepturilor civile, in acele decenii framantate din istoria Americii.

            Spre a intelege mai bine radacinile miscarii feministe apelam la analiza pe care istoricul Pat Buchanan o dedica Scolii sociologice si filozofice de la Frankfurt (1923-1933, Germania), care, in esenta ei, era marxism cultural, propunandu-si distrugerea din interior a culturii Occidentale. Printre reprezentantii ei se numarau Georg Lukacs, Max Horkheimer, Theodor Adorno, Erich Fromm, Herbert Marcuse etc.  Atacul lor tintea nu burghezia capitalista ca la Marx, ci clasa mijlocie, morala patriarhala, familia dominata de tatal autoritar, ierarhia, infranarea sexuala, loialitatea, patriotismul, nationalismul, etnocentrismul, orice fel de conservatorism. In conditiile in care Hitler ajunge la putere acesti ganditori evrei marxisti isi impacheteaza lucrurile si se muta la Columbia University, la New York in 1933. Intre ei era si studentul pe atunci, Herbert Marcuse, care va polariza atentia in jurul anilor 1950 in State. Autoritatea paterna in familie ei o considera, in mod foarte extravagant, o sursa de idei fasciste, mergand pana acolo ca propun americanilor o psihoterapie colectiva „by treating them as inmates of an insane asylum” – tratandu-i ca pe niste internati la un azil de nebuni – Patrick J. Buchanan, The Death of the West, p. 83). Herbert Marcuse opina in Eros si Civilizatie pentru imbratisarea principiului placerii si a unei „perversitati polimorfe”.  (ibidem, p. 85). Telul filozofilor stramutati la Columbia University era dezintegrarea sistemului capitalist, lucrandu-l din interior prin anihilarea familiei traditionale.  Exagerand, mergeau atat de departe incat clamau, precum Wilhelm Reich, ca „The authoritarian family is the authoritarian state in miniature … Familial imperialism is …. reproduced in national imperialism.”(Familia autoriatara este statul in miniatura … Imperialismul familial este reprodus in imperialismul national” – ibidem, p. 87) O serie dintre ideile acestor ganditori marxisti precum estomparea diferentelor dintre sexe, abolirea autoritatii paterne, izgonirea tatalui din familie, intoarcerea la matriarhat, eliberarea femeilor de „opresiunea” familiala, ostilitatea fata de institutia casatoriei si fata de maternitate etc. au fost adoptate de agenda miscarii feministe din anii 60 in America. Georg Lukacs si Wilhelm Reich au crezut in eficienta revolutiei sexuale ca factor destabilizator al familiei si valorilor de conduita traditionale. Lor le datoram introducerea timpurie a educatiei sexuale in scoli, care nu face decat sa le fure copiilor inocenta la o varsta frageda, sa ii confuzioneze, sa-i maturizeze inainte de vreme si sa-i arunce in teritorii care apartin adultilor. Numai gandindu-ne la aceasta realitate stranie din scolile americane si ni se face brusc dor de copiii creionati de Ionel Teodoreanu din romanul La Medeleni.

            Fara indoiala, ne arata Pat Buchanan, ca Scoala de la Frankfurt, transplantata pe sol american a avut o influenta imensa, fara putinta de negare, asupra istoriei moravurilor, gandirii intelectuale si culturii americane.

            Cartea lui Suzanne Venker si Phyllis Schlafly este o polemica argumentata si documentata cu ideile cele mai raspandite ale feminismului, foarte inrudite cu cele mai sus expuse.

Betty Friedan, una dintre feministele cele mai perseverente, vrea sa le convinga pe femei in cartea ei The Feminine Mystique (1963, reeditata in 2001) ca familia este un mediu tiranic, unde aspiratiile femeii sunt ucise. Mediul familial este comparat cu un lagar concentrationar. De aceea, conchide B. Friedan, singura cale de a elimina asuprirea femeii este schimbarea totala a barbatilor si a societatii. Maria Shriver, la randul ei, a emis in noiembrie 2009 un document intitulat The Shriver Report: A Woman’s Nation Changes Everything   in care denunta modelul asa zis invechit al familiei americane consacrat de secole. Raportul intentioneaza sa probeze ideea ca nu mai traim intr-o „lume a barbatului” („man’s world”, ci intr-o „lume a femeii”, „woman’s world”). Miscarea feminista isi propune de la inceput sa transforme radical (subl. ns.) America. Si noi stim ca orice incercare de a rupe violent cu traditia conduce la mari suferinte. A reforma si a construi in continuare s-a dovedit a fi mult mai util umanitatii. Ideile Revolutiei Franceze au condus pana la urma la ghilotina pe chiar cei care le-au produs.

Feministele transfera conceptul luptei de clasa din teoria marxista in sfera relatiei dintre sexe, insistand pana la saturatie asupra sclaviei domestice a femeii. Ambianta familiala este comparata cu un „comfortable concentration camp”. In acelasi timp, navigand contra naturii, teoreticienele miscarii anuleaza diferentele specifice dintre sexe, considerand femeia capabila sa evolueze pe orice traiectorie profesionala, inclusiv pe acelea considerate, din motive bine intemeiate, exclusiv masculine .  Dupa ce prezinta femeile ca victime ale unei societati depasite asemenea carti le incurajeaza sa se concentreze in primul rand asupra egoului lor, a descoperirii identitatii de sine, asupra carierei si educatiei, asupra gratificatiei personale, propunandu-le sexul eliberat de orice constrangere, sexul la intamplare, singurul mod de a te face sa te simti fericit si descatusat. In acest fel a fost incurajata promiscuitatea si frivolitatea sexuala, relativismul comportamental care sunt expresii ale declinului moral. Valori traditionale ca datorie, onoare, pudoare, sacrificiu, castitate pana la casatorie au fost combatute vehement de miscarea feminista.

 Mesajul feminist este categoric unul egoist, egotist si individualist. Termenii cheie in propaganda feminista sunt:  eliberarea din „robia”conjugala  si obtinerea puterii de catre femeie (freedom and empowerment). Tot felul de carti si reviste dezvaluie „secretele” care pot face o femeie puternica. Indemnul adresat femeilor este:  to love yourself first ( iubeste-te pe tine in primul rand). Maternitatea in contextul acestei ideologii este o chestiune de optiune si  trece pe plan secundar dupa „the highest possible career aspirations” ( cele mai inalte aspiratii de cariera –The Flipside .. p. 54). Lupta obstinata a feministelor nu s-a oprit doar la teorie, ci  a trecut la revendicari practice, pledand pentru amendarea Constitutiei in sensul interzicerii oricarei diferente de tratament bazat pe deosebirea intre sexe. The Equal Rights Amendment a fost votat in Congres si trimis spre toate statele americane in 22 martie 1972. Ideea de egalitate intre sexe pe care se intemeiaza ERA a pus femeile in situatii altadata de neimaginat, cum ar fi de pilda convocarea in armata, participarea la luptele pe front in care s-ar fi angajat USA.  Reactia feminsta a starnit evident contrareactii, intre care se numara o ampla demonstratie in 27 aprilie 1976 in Springfield, Illinois impotriva ERA si pentru protectia familiei. Mai multa decat atat, documentul votat in 2010, intitulat Advancing the Economic Security of Unmarried Women isi propune sa ajute cu subventii de la guvern pe mamele care cresc singure copiii (cei mai multi nascuti in afara casatoriei).  Documentul considera familia nucleara (citeste traditionala) ca fiind depasita de realitati noi, „too many of today’s nontraditional families” (foarte multe familii netraditionale de astazi – ibidem, p. 139) Un asemenea act nu aduce nici un beneficiu ideii de familie si casatorie, dimpotriva descurajeaza si pe cei ramasi inca pe baricadele conservatorismului moral.

            Marea eroare in care cade ideologia feminista este negarea diferentei dintre sexe, femeia si barbatul devenind intersanjabili ca si rolurile lor. Astfel ca vedem, dupa cum observa Pat Buchanan: „female boxing, women in combat, women rabbis and bishops …. and shows that depict women as tough and agressive and men as sensitive and vulnerable” („femei boxand, femei in lupta, femei rabini si episcopi  si spectacole care prezinta pe femei atat de dure si agresive, si pe barbati atat de sensibili si vulnerabili” – Pat Buchanan, The Death of the West, p. 87). De fapt nu putine sunt filmele americane in care barbatii sunt niste personaje emasculate de care ti se face de-a dreptul mila.  Diferenta dintre sexe este o realitate naturala si a o nega este mai mult decat  o absurditate.  Adevarul este ca ideile feministe au reusit doar sa confuzioneze pe femei si sa le puna in conflict cu propria lor natura si cu sexul opus. Suzanne Venker  si Phillis Schlafli considera feminismul „the worst thing that ever happend to this nation” (lucrul cel mai rau care i s-a intamplat acestei natiuni- ibidem, p. 56).  Femeile din generatiile anterioare nu au fost obsedate de identitatea lor, nu au fost incurajate sa se culce la intamplare, sa divorteze, sa-si puna copiii in day care ore prelungite, sa ceara ajutor financiar de la guvern. Autoarele observa efectele nocive ale relativismului moral al miscarii feministe in viata sociala si de familie, manifestate in coborarea standardelor morale.

            Atacul la adresa figurii paterne din familia traditionala si ideea de opresiune a femeii in acest tip de familie a condus la cresterea considerabila a numarului de femei singure care au copii (46% aici in USA) si la o gresita interpretare a rolului parintilor in viata copiilor in general. In generatiile anterioare parintii reprezentau autoritatea in casa, azi parintii incearca sa se coboare la nivelul copiilor sa le fie prieteni. Prin asta americanii inteleg ca sunt „cool”. Eroarea este capitala pentru ca in acest mod parintii renunta la responsabilitatea lor de a stabili pentru copii standardele morale de urmat, limitele necesare, de a formula deciziile importante din viata odraslelor lor atata timp cat ei sunt incapabili de a decide. Dupa cincizeci de ani de „liberalizare”, observa autoarele, s-a ajuns la 9 milioane de cazuri noi in fiecare an de adolescenti infectati, la copii care au copii, eleve din clasa a sasea care folosesc deja pilula anticonceptionala, adolescenti cu cancer cervical, HIV si AIDS.  Sondajele de opinie arata: „If young girls are telling us anything, it’s that they want boundaries and standards>” ( daca tinerele fete ne spun ceva asta este ca doresc limitari si standarde – ibidem, p.68).

            Exagerarea in care a cazut miscarea feminista consta in obsesia ei de a schimba radical pozitia femeii in societate si a o impinge in prim planul societatii pentru a compensa „opresiunea” ei in familia traditionala. Concomitent feministele au contribuit la diminuarea rolului barbatului, portretizat frecvent in filme ca inferior si vulnerabil in relatia cu femeia atotstiutoare. Este un stereotip ideologic cum ne-am obisnuit sa vedem o multime in societatile foste comuniste. In familiile indestulate ale generatiei „baby boomers” educatia copiilor pune accentul pe individualitate, cantandu-li-se mereu ca ei sunt „special”. Femeile de azi au fost crescute sa creada ca ele sunt centrul universului. „They’ve grown up with relatively little hardship and few moral demands”(p. 74), observa autoarele cartii despre generatia tanara. Nu intamplator „gratificatia imediata” este busola multora dintre actiunile lor ghidate de sloganuri ca „to feel good” si „to have fun”. Onoarea, rabdarea, modestia, smerenia asa cum o gasim in religia ortodoxa si magistral ilustrata in literatura lui Dostoievski, sacrificiul pentru aproapele acestea sunt virtuti considerate perimate pentru multi dintre adultii si tinerii americani de azi.

            Cum feminismul a incercat sa creeze artificial un razboi intre sexe, impingandu-le pe femei in rolul de concurente si competitoare ale barbatilor, atitudinea fata de familie si casatorie s-a modificat in sens negativ,  cauzand instabilitate sociala.  Aceasta conceptie de amazoane belicoase a femeilor a diminuat dorinta barbatilor de a se casatori.  Si apoi, am vazut o mare majoritate a femeilor tind sa traiasca independente, punand cariera, nu familia pe primul plan. Or casatoria este o relatie care presupune „investing ourselves in the needs and desires of another person” (investindu-ne pe noi insine in nevoile si dorintele celuilalt, subl. ns. p.74). Cunoasterea si implinirea de sine nu se pot obtine in singuratate, ci in relatia cu celalat si nu este alt cadru mai propice decat casatoria insasi, vazuta ca o calatorie de lunga durata, o relatie stabila in care partenerii se descopera, oglindindu-se unul in sufletul celuilat.

  In efortul de eliberare din acel „comfortable concentration camp” , cum a numit Betty Friedan familia nucleara, feministele vor sa elimine barbatii ca neimportanti si nerelevanti, promovand un egalitarism stupid intre sexe.  Supravietuirea barbatilor intr-un mediu feminist a devenit dificila si periculosa deoarece a fost inventat „sexual harassment”, ca o arma de opresiune a barbatilor.  Nu ca am fi de parerea ca abuzurile barbatilor sa fie trecute cu vederea, dar se exacerbeaza in directia acestui „sexual harassment”, creindu-se un mediu terorizant.  Feministele n-au inteles ca barbatii si femeile au fiecare rolul lor specific la fel de important si la fel de puternic. Uzurpand rolul barbatilor in decursul celor cincizeci de ani de miscare feminista, s-a ajuns la tulburarea unei ordini naturale milenare, proces care se desfasoara azi sub ochii nostri. In publicatiile americane gasim afirmatii alarmante prin absurdul lor privind excluderea barbatilor din circuitul social. Natalie Angier in The New York Times (17 mai, 1994) noteaza ca „one of the most persistent and frustrating problem in evolutionary biology is the male.  Specifically […] why doesn’t he just go away?” (una din cele mai persistente si frustrante probleme in evolutia biologica este masculul.  Mai precis  …  de ce nu dispare odata?, The Flipside Feminism, p. 142). Maureen Dowd in cartea ei intitulata sugestiv Are Men Necessary? (2005) il considera pe barbat „more ornamental” (mai mult decorativ). Lisa Belkin, Pamela Paul, Marie Shriver etc. tin sa sublinieze tot mai mult fenomenul de retragere a barbatilor dintr-o lume care devine „a woman’s world” (o lume a femeii). Termenii in care se exprima feministele sunt legati de dominatie, putere, concurenta, confruntare, afirmare de sine.  Fara prea multa bataie de cap se vede de la o posta ca viziunea lor e alaturea cu drumul, indepartata de esenta fireasca a relatiei cuplului barbat-femeie si ca ultima relatie sociala care a trebuit sa fie corupta de obsesia puterii a fost aceasta relatie fundamentala pentru binele unei natiuni.

 Majoritatea barbatilor nu doresc sa intre in competitie cu femeile, ci doresc sa aiba grija de ele, sa le asigure protectia, ceea ce ii face sa se simta importanti, ridicandu-le respectul de sine si increderea.  Furia feministelor abatuta asupra familiei traditionale in care tatal, mama si copiii au fiecare rolul lor la fel de pretios si necesar, a incurajat in schimb familia non-traditionala reprezentata de mama singura sau, de ce nu, casatoriile dintre homosexuali si cele dintre lesbiene aprobate recent si de New York state. Si pentru ca veni vorba de casatoriile dintre homosexuali eu imi ridic palaria in fata rostirii adevarului de catre Papa John Paul II: „Homosexual acts are against the nature’s law.  The church can not silence the truth, because this .. would not help discern what is good from evil.” (Actele homosexuale sunt impotriva legii naturii. Biserica nu poate tacea asupra adevarului, pentru ca aceasta n-ar ajuta la discernerea binelui de ceea ce este de la diavol, apud P. Buchanan, The Death of the West, p. 90). Aceste relatii atipice nu sunt familii sunt niste simple moduri de convietuire, care incearca sa submineze si sa se substituie familiei adevarate. Cred ca niciodata in istoria umanitatii nu s-a manifestat un asemenea atac concertat din mai multe directii impotriva familiei. Pe buna dreptate autoarele considera criza institutiei casniciei o forta distructiva a societatii contemporane, citand-o pe Caitlin Flanagan care in articolul Why Marriage Matters (Time, July 13, 2009) conclude: „There is no other single force causing as much measurable hardship and human misery in this country as the collapse of marriage” (Nu este nici o alta forta care sa cauzeze atat de multa suferinta si mizerie umana in aceasta tara ca prabusirea casatoriei” (The Flipside of Feminism, p. 85) Consecintele n-au intarziat sa apara.  Statisticile vorbesc despre starea de confuzie a copiilor crescuti in „a single mom” family, ei fiind inclinati 177% spre abuzul de droguri si alcool si 146% spre incalcarea legii. Absenta autoritatii paterne cauzeaza in cele mai multe cazuri viata promiscua a copiilor, parasirea scolii, fuga de acasa, sinucidere, crima juvenala.

            De secole casatoria a fost considerata piatra unghiulara a societatii, liantul care tine o cultura si o natiune unita, mediul cel mai propice de educare a unor copii zdraveni la minte, la suflet si la trup, de pregatire a schimbului viitorului, de crestere a unor cetateni onesti.  Astazi predominanta este o cultura a divortului nu a casatoriei, tinerii tintind satisfactia ego-ului propriu mai mult decat sacrificarea lui pentru binele comun al cuplului, al comunitatii etc. . Ei nu sunt educati sa inteleaga ca sacrificiul in viata este inevitabil si ca puterea de a sacrifica ceva din ce-ti apartine este chiar secretul bucuriei. „Dar din dar se face rai”, aceasta zicere din batrani se aplica nu doar la aspectul material al vietii, ci si la cel moral si spiritual. Impartasirea cu trupul lui Christos este simbolul sacrificiului suprem care ne indeamna la slefuirea continua a egoismului natural si la evolutia de-a lungul vietii de la omul natural la cel spiritual.

 Oprah, unul dintre modelele mediei americane invadata de idei feministe nu crede in familia traditionala pentru ca, zice ea, „Marriage means to me offering – sacrificing yourself to the relantionship.  I’m not capable of doing that”. (Flipside of Feminism, p. 83 – Casatoria insemneaza pentru mine a oferi, a te sacrifica  pentru o relatie. Nu sunt capabila sa fac asta). Ipocrizia lui Oprah consta in faptul ca si-a castigat faima si averea din abordarea problemelor mamelor, tatilor si copiilor, intr-un cuvant si-a pescuit tematica din universul familiei pe care il tine la o asa astrala distanta de ea ca persoana. „None of these problems touch Oprah in the golden sphere in which she lives” (Nici una din aceste probleme n-o ating pe Oprah in sfera aurita in care traieste – ibidem, p. 83), comenteaza autoarele sarcastic.  O imensa distanta se asterne intre ea si Grusenka, personajul dostoievskian din Crima si pedeapsa care isi urmeaza iubitul pe drumul surghiunului. Pentru ca Dostoievski credea si noi continuam sa credem impreuna cu el ca „ideile de innoire a omului”, si feministele au dorit in felul lor innoirea relatiei dintre sexe,  „trebuie sa se manifeste pretutindeni  … sub chipul adevarului divin, sub chipul adevarului lui Hristos, care se va infaptui candva pe pamant si care se conserva pe de-a-ntregul in ortodoxie”. (F. M. Dostoievski, Jurnal de scriitor, vol. II, Polirom, 1998, p. 21).  Revolutia sexuala si miscarea feminista au condus la un haotic colaps al vietii publice si private in America.  Tony Morrison, scriitoare americana laureata a Premiului Nobel, deplangea in cuvantul ei la editia 2011 a PEN World Voices Festival „the loss of public life because of degradation of private life”.  Ea s-a referit la distorsiunea adevarului realitatii cauzata de civilizatia vizuala si la crearea datorita mediei a unor realitati iluzorii, virtuale in care valorile umanismului sunt subordonate si maculate de principiul profitabilitatii, marketabilitatii, senzationalului si consumatorismului, conducand la o aneantizare a fiintei umane autentice. 

            O societate nu poate supravietui cand jumatatea ei feminina se considera oprimata si lupta pentru preluarea puterii, iar celeilalte jumatati, celei masculine i se spune mereu ca nu are motiv sa existe. O singura solutie se contureaza:  intoarcerea la valorile testate de timp ale familiei traditionale. Generatia de parinti baby boomer au tratat mult prea superficial problemele educatiei, uitand sa-i invete pe copii disciplina, autocontrolul, bunul simt si responsabilitatea.   In loc sa se intrebe mereu care le este locul si rolul in aceasta lume, amagindu-se cu un narcisism steril, femeile trebuie sa asculte de instinctele pe care natura le-a sadit in ele, caci natura nu poate fi inselata. In fiecare duminica liturghia ne spune cat de importanta este vocatia materna a femeii. Nu poate fi nimic mai emotionant decat sa auzim ca Isus Christos a inviat pentru rugaciunile maicii sale. Dar azi sunt prea multe familii disfunctionale, prea mult sarcasm si prea multa persiflare a virtutilor verificate de timp: datorie, onoare, pudoare, decenta, sacrificiu si responsabilitate.

            Suzanne Venker si Phyllis Schhlafly adreseaza intregii societati americane un avertisment grav:  „But we are (subl. aut.) suggesting we look back at where we went wrong – because here’s a sobering fact:  society may change, but children don’t.  They come into this world today with the same needs and expectations as they did one hundred years ago, and parents continue to be the most significant influence in their lives. For this reason alone we must find the answer”. (Dar noi sugeram sa privim in urma unde am gresit pentru ca un fapt care sa ne trezeasca se impune:  societatea s-ar putea schimba, dar copiii nu.  Ei vin in aceasta lume astazi cu aceleasi nevoi si asteptari cu care au venit cu o suta de ani in urma, si parintii continua sa fie cea mai semnificativa influenta in vietile lor.  Numai pentru acest singur motiv si noi trebuie sa gasim raspunsul.  The Flipside of Feminism, p. 101). Este o carte nelinistitoare al carei mesaj se face auzit in ciuda zarvei coditiene a culturii pop si care ne spune cu tarie ca nu putem trai la intamplare.

Să vă fie ruşine, doamnelor şi domnilor!

Posted by Stefan Strajer On July - 8 - 2011

Să vă fie ruşine, doamnelor şi domnilor!

 

            Autor: George Petrovai

1.Agonia României

            Că România este stoarsă de vlagă de stă gata-gata să-şi dea duhul, o vede oricine: crucificarea ei a avut loc îndată după instaurarea regimului bolşevic (fatidicul an 1945) şi –după cum lesne se poate observa – agonia sa a cunoscut aceeaşi neîntreruptă linie ascendentă în toţi anii care s-au scurs de la Decembriadă până în clipa de faţă, încât foarte mulţi dintre români înclină să creadă că o amarnică fatalitate striveşte destinul bietei noastre ţărişoare.

            Dar ştiinţificii (politicieni, istorici, economişti) n-au admis să înghită gogoşi gen fatalitate şi predestinare. Aşa că şi-au suflecat mânecile, s-au pus pe treabă şi la ţanc ne-au oferit explicaţii îndestulătoare în legătură cu cauzele care cu necesitate au dus la naufragierea corăbiei româneşti, dimpreună cu uriaşa ei încărcătură de suferinţe umane, pe oceanul planetar bântuit cu furie de neostoitul uragan al interesului şi trufiei învingătorilor după cea de-a doua conflagraţie mondială.

            Fireşte, aceştia erau ştiinţificii de dincolo de cortina de fier a Europei şi a lumii, adică taman acei democraţi plini ochi de responsabilităţi şi neomenie, care – direct sau indirect – la masa tratativelor au jucat popice cu milioane şi milioane de destine individuale, căci la vremea respectivă (îndată după război) şi câteva decenii în continuare, locul politicienilor (decimaţi în temniţe şi lagăre de muncă) fusese luat la noi şi în tot blocul comunist de masa amorfă a politrucilor şi activiştilor, istoricii ori fuseseră convertiţi (reeducaţi), ori înlăturaţi de turma marxist-leniniştilor, aceştia din urmă fiind intens preocupaţi să rescrie istoriile naţionale conform preţioaselor şi indiscutabilelor indicaţii primite de la atotştiutorii lideri ai partidelor proletare, iar economiştii, cu toţii îndoctrinaţi şi doar puţini dintre ei răsplătiţi pentru slugărnicie, consimţeau să se transforme în nişte anexe ale nomenclaturiştilor, potrivit maximei leniniste: Politicul este forma concentrată a economicului!

            Cum putea să meargă bine ţara când românii nu mai erau stăpâni la ei acasă, la început prin politrucii năimiţi de Moscova şi prin nesătulele căpuşe numite sovromuri, mai apoi prin aberantele planuri de totală independenţă politică şi economică, care planuri – departe de-a sluji interesele poporului tot mai urgisit şi timorat –, printr-un proces de-o incredibilă slugărnicie şi depersonalizare, erau aproape în întregime puse la dispoziţia viselor faraonice ale lui Ceauşescu?!…

            2.Lichelismul postdecembrist

            Şi a venit revolta din Decembrie ʼ89, şi odată cu ea – prin jertfa acelor inimi neînfricate care s-au opus gloanţelor şi tancurilor – au renăscut speranţele românilor. În ce mă priveşte, mărturisesc că m-am bucurat din toată inima de căderea acelui regim respingător. Aveam şi de ce. Elev fiind în ultimul an de liceu, nu numai că am scris la radio ʺEuropa liberăʺ, dar în una din scrisori aminteam (e drept, voalat şi metaforic) de nelibertatea din România.

            Ei bine, taman scrisoarea cu pricina a fost interceptată de Securitate (poate că însuşi mesagerul o fi predat-o!), şi apoi – după ce au dibuit că eu sunt făptaşul – să te ţii: interogatorii peste interogatorii (primul interogatoriu a durat de la 8 dimineaţa până la 3 după-masă), înjurături, ameninţări şi declaraţii. Mă rog, tot tacâmul utilizat de siniştrii lachei ai fostului regim împotriva acelora care aveau ghinionul să le pice în gheare.

            În timp ce anchetatorii se schimbau (fiecare cu metodele sale predilecte de intimidare), eu a trebuit să stau pe un taburet aşezat în mijlocul camerei de supliciu, exact sub becul aprins, să mă adresez zbirului cu ʺcetăţene anchetatorʺ, să rezist la avalanşa ameninţărilor extrase fie din H.C.M. (Hotărârile Consiliului de Miniştri), fie din căpăţânile lor de buldogi (îndeosebi unul scurt, îndesat şi cioturos semăna grozov de bine cu un buldog înfuriat) şi să mă obişnuiesc cu frecventele lor apelative la adresa mea de ʺtrădătorʺ şi ʺcontrarevoluţionarʺ.

            După ce am recunoscut că scrisoarea a fost alcătuită de mine (ce altceva puteam să fac după ce zbirul şef mi-a trântit-o în faţă?) şi după ce, la anumite intervale de timp socotite de anchetatori ca fiind psihologice, eram pus să detaliez unele pasaje subliniate de ei în scrisoare (de mai multe ori am explicat pasajul cu libertatea aparentă de la noi), securiştii ţineau morţiş să afle de la mine dacă fac parte dintr-o organizaţie contrarevoluţionară. Se pare că în anumite locuri din ţară (posibil chiar din judeţ) tot cam atunci s-au depistat nişte focare de protest.

            Dar eu m-am ţinut tare pe poziţie nu fiindcă nu-mi era teamă de ei şi de ameninţările lor, îndeosebi atunci când m-au asigurat că pentru fapta mea vor fi zburaţi din facultate fraţii mei mai mari (unul era student la Chimie industrală, celălalt la Electrotehnică), ci pentru că realmente am acţionat de unul singur.

            Posibil ca tocmai fermitatea şi statornicia mea în răspunsuri, indiferent de iuţeala ori de subtilitatea întrebărilor puse, să-i fi convins cât de cât pe securişti de nevinovăţia mea la acest capitol, aşa încât ei au lăsat-o niţel mai moale cu apartenenţa mea la vreo organizaţie.

            Dar asta nu înseamnă că n-am fost pedepsit. Şi cu siguranţă că pedeapsa ar fi fost mult mai aspră dacă nu eram un elev foarte bun la învăţătură. Aşa, graţie intervenţiei energice a tuturor profesorilor mei, îndeosebi a regretatului Ion Vancea, m-am ales cu o sancţiune relativ uşoară: nota la purtare scăzută şi o şedinţă publică în sala festivă a liceului, şedinţă în care eu mi-am recunoscut greşeala şi am fost beştelit fără milă de unii dintre invitaţi, după care Securitatea mi-a permis să intru în examenul de bacalaureat şi la cel de admitere. Dar nu la orice facultate (mi-aş fi dorit filosofie, istorie sau jurnalistică), ci de preferinţă la cele cu profil tehnic. Astfel am ajuns la Electrotehnica din Iaşi, prima mea facultate…

            Iar Securitatea m-a avut în vizorul ei exact până la căderea comunismului. Cum mi-am dat seama de lucrul ăsta? Păi eram de serviciu în schimbul doi la Oficiul de Calcul Electronic din Sighetul Marmaţiei şi, aflându-ne în toiul evenimentelor sângeroase de la Timişoara, ascultam cu nesaţ ştirile transmise de  radio ʺEuropa liberăʺ. Deodată uşa a fost aruncată până în celălalt perete şi un securist a strigat la mine: ʺÎncă nu te-ai învăţat minte?ʺ La care eu am răspuns: ʺPăi ce mai vreţi de la mine? Nu vedeţi că totul se prăbuşeşte?ʺ A plecat înjurând şi de-abia la o lună după căderea lui Ceauşescu ne-am întâlnit pe stradă, iar el – era împreună cu un alt securist – s-a apropiat de mine şi mi-a spus să nu le port pică pentru cele dinainte, întrucât ei nu şi-au făcut decât datoria. Mi-a fost silă să lungesc vorba cu asemenea indivizi, care refuză să înţeleagă că s-au făcut vinovaţi tocmai prin faptul că şi-au îndeplinit cu zel sarcinile din odiosul lor serviciu.

            În perspectiva a ce vreau să scriu în continuare este cât se poate de nimerit să adaug că, reclamat de unul dintre colegii de la Oficiul de Calcul Electronic, am fost chemat de două ori la fosta Miliţie, unde mi s-au pus întrebări şi am dat declaraţii în legătură cu lipsa mea de respect vizavi de partid şi de cuceririle sale revoluţionare…

*

            Ei bine, am crezut că după evenimentele din Decembrie ʹ89, România s-a schimbat nu doar la faţă, mulţumită stratului de fard cu care o dichisesc aleşii, ci şi în conţinut. Că adică trăim cu adevărat într-un stat angajat curajos şi ireversibil pe calea libertăţii, democraţiei şi prosperităţii.

            De aceea, mi-a părut grozav de bine când Traian Băsescu a condamnat comunismul, amăgindu-mă că nu va trece mult şi vor fi demontate ultimele lui puncte de rezistenţă, dar am cam căzut pe gânduri când l-am auzit pe preşedinte repetând că Legile sunt făcute de hoţi pentru hoţi, o afirmaţie de senzaţie în rândul naţiunii, dar care – după cum lesne ne putem da seama – n-are darul să-i excepteze nici măcar pe adepţii politicii sale, atâta timp cât formaţiunile politice din actualul arc guvernamental deţin majoritatea în parlament, prin urmare propun şi adoptă legi care, după părerea hazosului nostru preşedinte, nu fac decât să legalizeze hoţia. Te întrebi atunci de ce Traian Băsescu mai promulgă legile şi de ce în cel de-al doilea mandat al său nu s-au făcut capturi spectaculoase de hoţi cu ştaif şi – mai ales – de averi dobândite pe căi necinstite.

            Păi – zic eu – n-o face pentru că, indiferent de angajamentele luate în campania electorală, acuma după ce s-a văzut cu sacii în căruţa puterii, n-are nici un interes s-o facă. Oricum nu mai poate candida pentru funcţia supremă în stat. Atunci pentru ce să-şi mai facă duşmani? Mai ales că anul electoral se apropie cu paşi repezi şi el, în calitate de prim tartor al PDL-ului, are nevoie de cât mai mulţi prieteni cu bani, oricât de murdari ar fi aceştia (prietenii laolaltă cu banii). Că doar ştie oricine că banii n-au miros…

            Cum România este înglodată în datorii şi, totuşi, în ea se consumă pe rupte, deşi nu se produce mai nimic, ce şi-a spus întreprinzătorul Băsescu (pentru propriul amuzament, dar şi pentru a crea aparenţa de activitate, din când în când mai leapădă pe piaţă câte un ciolan, asupra căruia se aruncă de îndată atât politrucii, cât şi jurnaliştii): ʺStatul român tot nu mai e capabil să-şi îndeplinească funcţiile de sănătate, educaţie şi siguranţă pentru cetăţeni. Aşa că haide să-l reformăm. În felul ăsta nu numai că vom face niscaiva economii, că tot nu producem nimic şi campania electorală bate la uşă, dar vom închide şi gura oficialilor europeni, care văd totul în negru în această parte a Europei de când cu zavera din Greciaʺ.

            Zis şi făcut. L-a chemat de îndată pe Emil Boc şi i-a transmis marea găselniţă a ieşirii din actualul şi viitorul impas. ʺDar, a adăugat el cu nelipsitul lui rânjet de cea mai pură esenţă bahică, mare atenţie la prietenii noştri din ţară şi mai ales din Bucureşti. Pentru ei reorganizarea trebuie să meargă în sensul promovării oamenilor noştri, respectiv în sensul conservării lor pe posturi, acolo unde nu-i cu putinţă altminteri. Doar pentru ceilalţi se aplică reorganizarea în sensul disponibilizării…ʺ

            Boc, îmbujorat de plăcere că şeful l-a ciupit de ureche în semn de mulţumire pentru deplina reuşită a celor stabilite, de îndată a dat dispoziţiile necesare miniştrilor de resort: educaţie, finanţe, sănătate, interne etc.

            Dar premierul manifestă o simpatie deosebită pentru Sorin Blejnar, şeful ANAF (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală), singurul subaltern care prin afirmaţia că ʺva tăia în carne vieʺ i-a readus în memoria sa de fost activist angajamentele înălţătoare de odinioară cu cincinalul în patru ani şi jumătate, fapt pentru care s-a grăbit să-l tragă după el în cabinetul lui Băsescu, doar-doar preşedintele le va răsplăti zelul cu câte o decoraţie. Că doar cu toţii de la Râm se trag, adică din fostul pecere…

            Numai că între timp Traian Băsescu într-atât s-a lăsat absorbit de marea lui pasiune marinărească în preparatul şi mai ales în sorbitul preparatelor ce necesită vaste cunoştinţe în domeniu (whisky, cocteil), încât nici vorbă să surprindă momentul istoric al întrupării hidrei tricefale de tip B. I-a privit cu ochi răi pe cei doi intruşi, dar înainte de a-i pocni la mir cu vreun recipient aflat la îndemână, aceştia au dispărut ca luaţi de vânt.

            Ceea ce, desigur, nu i-a împiedicat nicicât să treacă fără întârziere la realizarea măreţelor sarcini stabilite de conducerea superioară de partid şi stat. La rândul lor, directorii generali ai direcţiilor judeţene ale Administraţiilor Finanţelor Publice au repezite ordine grabnice şi fără crâcnire către şefii de administraţii din subordine. Adică, prin extrapolare putem să refacem imaginea întregului, având în vedere că ordinul generalului Teodor Lupuţi către Nicoleta Orza, (încă) şefa administraţiei din Sighetul Marmaţiei, a sunat după cum urmează: Într-o oră să-mi alcătuieşti şi să-mi trimiţi lista cu disponibilizaţii!

            Iar ea, sărmana, ce putea să facă cu gradul ei doar de căprar (ofiţerii sunt la Baia-Mare, în statul major al generalului), chiar dacă galoanele generalului urmează să fie smulse de dreapta nemulţumire blejnarească, acuma când Maramureşul se simte de neclintit pe unul din ultimele cinci locuri din ţară în ceea ce priveşte gradul de realizare a indicatorilor de performanţă?!

            Că de, potrivit eticii şi echităţii pedeliste de sorginte comunistă, a fi un bun funcţionar se cheamă a executa orbeşte toate ordinele venite de sus, oricât ar fi ele de idioate sau (după caz) de absurde, prin urmare, se impune cu necesitate în vederea instalării depline şi definitive a haosului, ca individul X din structură să fie cât se poate de slugarnic cu superiorii şi cât se poate de tiranic cu subalternii.

            Pe ici, pe colo prin punctele esenţiale se mai leagă şi cumetrii (şeful prevăzător al unei administraţii îşi face relaţii în minister şi la ANAF), că doar de aia sunt chefuri şi peşcheşuri pe aceste meleaguri, unde năravurile de la fanarioţi se trag. Dar oficial schema funcţionează de jos în sus după cum urmează: Orza Nicoleta face sluj în faţa lui Teodor Lupuţi, acesta se gudură pe lângă Blejnar, care la rândul lui face temenele în faţa lui Boc. Inutil să mai spun că Boc îi pupă papucul marinăresc al lui Băsescu şi că acesta aşteaptă să fie scărpinat între urechi de simpatia naţiunii, că doar nu de florile mărului este el alesul boborului.

            Cum eu, semnatarul acestor rânduri, n-am înţeles că a fi intelectual şi om de cultură printre contabilii cu ifose oligarhice se cheamă a aduce o gravă insultă suficienţei cu care ei îşi hrănesc vanităţile şi cum am continuat să public cărţi şi texte, fără ca vreodată să-mi treacă prin minte că pentru asta ar trebui să am încuviinţarea celor care printr-un hazard politic au ajuns să se înfigă la caşcavalul puterii, iată că doamna Orza mă invită la dumneaei în birou, unde în prezenţa altor persoane (lider de sindicat şi şefi de compartimente) mă înştiinţează cu întreaga dumisale seninătate şi suavitate că, întrucât domnul Teodor Lupuţi i-a cerut ca într-o oră să alcătuiască lista cu disponibilizaţii, ea a binevoit să se gândească la mine şi mi-a făcut cinstea (sic!) să mă treacă în capul listei.

            Întreb cu consternare: ʺDar de ce chiar eu?ʺ Îmi răspunde cu aceeaşi adorabilă inconştienţă: ʺPentru că dumneavoastră aveţi relaţii , deci puteţi mai repede ca alţi colegi să vă găsiţi un nou loc de muncă, şi pentru că scrieţi cărţi, prin urmare aveţi o sursă suplimentară de câştigʺ. ʺDar bine, doamnă, răspund eu cu năduf, cine naiba v-a băgat în cap că se poate trăi la noi din scrierea cărţilor? Şi pe urmă, dacă e vorba de câştiguri suplimentare, avem atâţia colegi care ţin evidenţe contabile…ʺ Câteva clipe de tăcere. Unii stau cu capetele plecate, alţii se uită pe pereţi. Asta mă face să răbufnesc: ʺPăi bine, dar asta-i mai mult decât o nedreptate. E curată ticăloşie!ʺ Cei prezenţi mă aprobă, şefa chiar cu mai multă râvnă ca ceilalţi, însă tabelul rămâne aşa cum a fost croit iniţial (a se citi înainte de intrarea mea în birou!), cu toate că eu sunt dublu licenţiat şi cu toate că din biroul nostru face parte o angajată aproximativ de vârsta mea, dar fără studii superioare. Şi nu este singura din administraţie.

            După exact o săptămână am fost chemat de doamna Orza să-mi ridic preavizul. Căzuse măgăreaţa doar pe mine şi pe încă un angajat, care n-are studii superioare şi, în plus, oricum urma să se pensioneze la începutul anului viitor. Bietul om! L-au pus pe liber numai ca lucrătura împotriva mea să nu pară cusută cu aţă albă…

            Dar, domnule Lupuţi, uitaţi cum judec eu: Dacă pe Prodaniuc Ioan l-aţi chemat în faţa comisiei de disciplină şi l-aţi ameninţat că s-ar putea să-şi piardă locul de muncă doar pentru banalitatea de pe fluturaşi cu ʺDiminuare Bocʺ, în definitiv o glumă pe care aţi umflat-o politic până când a crăpat mai ceva ca broasca din fabulă, nu-i greu de priceput câtă ură proletară, de partid şi de clan aţi acumulat în inimă împotriva textelor mele cu tentă critică şi mai ales împotriva autorului lor.

            Pesemne că încă nu vă mustră conştiinţa, dacă nu din alte considerente, atunci măcar dintr-un reflex de loialitate vizavi de partidul care v-a făcut soldatul unei cauze pierdute şi generalul unei armate tot mai împuţinate. Dar cu toate străduinţele dumneavoastră disperate, mă îndoiesc că veţi reuşi să vă salvaţi galoanele ridicol de scămoşate încă din urmă cu vreo doi ani (penibilul scandal de la Baia-Mare cu TVA), chiar dacă pentru a vă impresiona şeful, i-aţi împrumutat atât memorabila expresie cu tăiatul în carne vie, cât şi maniera stalinistă de lucru. Pentru că Stalin a fost primul mare manevrant de destine umane care a avut cinismul să afirme că omorârea unui om înseamnă crimă, pe când moartea a mii de oameni se cheamă statistică. La noi nu se lucrează cu loturi mari de oameni şi nu se distorsionează mii de destine  umane prin această nebunie a disponibilizărilor fără alternativă? Din cauza  stresului şi a nesiguranţei zilei de mâine, societatea românească actuală este tot mai vulnerabilă atât prin creşterea numărului de bolnavi (cardiaci, diabetici etc.), cât şi prin sporirea îngrijorătoare a ratei sinuciderilor. Oricât s-ar zbate cineva şi oricât ar fi de bine intenţionat în pătrăţica lui, n-are cum să facă performanţe cu nişte oameni preocupaţi până la obsesie de grijile cotidiene şi obsedaţi pînă la depresie de spectrul devastator al disponibilizărilor. Căci trăim într-un mediu năucitor de necruţător, un climat nesănătos în care toate preţurile sunt în creştere, doar preţul omului este în scădere…

            După această paranteză, să mergem mai departe, domnule Lupuţi. Dacă nu vă prevalaţi de poziţia socială dobândită cu ajutorul partidului, la care capitol credeţi că mă depăşiţi? La studii n-aş crede: Sunt dublu licenţiat, iar celebrul profesor Ioan Florea de la Universitatea din Cluj-Napoca, după ce mi-am luat în ţară toate examenele de doctorat, m-a îndemnat stăruitor să-l continui la Orleans, adică la Universitatea unde domnia-sa predase cu ani în urmă. N-am putut să-i urmez îndemnul şi recomandarea din lipsa banilor necesari.

            La curaj şi verticalitate iarăşi nu-i de crezut. Căci unde eraţi dumneavoastră când eu eram în conflict ba cu Securitatea, ba cu Miliţia? De asemenea, unde eraţi în Decembrie 1989 când eu la propriu eram pe baricade, mai exact în balconul Primăriei Sighetul Marmaţiei şi le vorbeam concetăţenilor? Cine ştie, poate că atunci făceaţi ca acei români care se dădeau de ceasul morţii ca să ascundă cât mai bine urmele evidente ale trecerii lor triumfale prin fostul partid bolşevic…

            În cultură (filosofie, literatură, istorie, istoria religiilor) nici pe-atât, atâta vreme cât eu am în cap mii de volume citite şi în spate o operă: 11 cărţi tipărite, altele două în lucru şi sute de texte publicate în zeci de reviste din ţară şi din străinătate.

            Astfel stând lucrurile, vă întreb: Credeţi c-aţi avut dreptul moral să-mi trimiteţi preavizul, probabil în baza aceloraşi motive puerile, ca să nu spun stupide, invocate de doamna Orza Nicoleta? Înclin să cred că singurul argument forte la care recurgeţi atunci când încercaţi să vă liniştiţi conştiinţa vizitată de nedreptăţile săvârşite este nestatornica autoritate cu care v-a investit partidul. Dar gândid astfel, înseamnă să vă autoamăgiţi. De fapt motorul acţiunilor întreprinse până în prezent şi pe care o să le întreprindeţi contra cronometru şi în continuare, nu este nicidecum străduinţa de-a eficientiza activitatea finanţiştilor din Maramureş. Pentru că ştiţi prea bine că acest lucru este cu neputinţă. Din următoarele trei motive:

            a)Am arătat mai sus că nu poţi obţine rezultate spectaculoase cu nişte oameni timoraţi până aproape de îmbolnăvire din cauza stresului şi a nesiguranţei zilei de mâine;

            b)Lipsa capacităţilor de producţie, care duce în mod logic la tot mai frecventele incapacităţi de plată. Din acest punct de vedere, Maramureşul Istoric este aidoma unui deşert, unde se trăieşte din expediente, adică de azi pe mîine;

            c)Uriaşele arierate imposibil de recuperat.

            Prin urmare, ceea ce vă pune în mişcare şi vă împinge la acţiuni de-a dreptul disperate este teama de-a nu-i dezamăgi pe şefi. Căci nemulţumirea şefilor ar fi de îndată urmată de mazilire, lucru catastrofal pentru cineva care crede că este îndreptăţit să mai aştepte ceva de la partid. Dar cum PDL a pierdut imens de mult prin măsurile dezastruoase îndreptate împotriva bugetarilor şi pensionarilor, respectiv prin măsurile neinspirate din sectorul privat, el nu mai are nimic de dat înafară de promisiuni.

            Mă voi strădui ca în toate textele ce le voi scrie de-acu înainte, să deschid ochii alegătorilor din ţară şi străinătate asupra modului incalificabil cum PDL în întregime îşi respectă promisiunile din campania electorală, dar mai ales asupra modului catastrofal în care s-a achitat de actul guvernării…

            Din motivele arătate mai sus, domnule Lupuţi, precum şi din motive pe care le voi detalia cu altă ocazie, refuz propunerea de-a participa la concursul pentru ocuparea unui post dintr-o altă localitate a judeţului, concurs care nu-mi mai oferă nici o satisfacţie şi nu-mi conferă nici o garanţie că la viitoarele disponibilizări nu voi fi din nou cap de listă. Poate că n-ar fi rău ca unele dintre aceste oferte să le păstraţi pentru dumneavoastră pentru mai târziu, dar simt că aidoma atâtor şi atâtor membri (ne)devotaţi partidului, aveţi un scop măreţ pe această lume, un scop pe care oamenii demni îl resping cu indignare – acela de-a fi şef chiar de-ar fi să treceţi peste cadavre.

            Notă: În această lucrătură ticăloasă, domnul Grigore Breban, şeful serviciului Personal, îşi are partea lui de vină, măcar prin aceea că trebuia să stabilească un set clar de criterii după care să fie operate disponibilizările: studii, abateri disciplinare (absenţe, beţii, scandaluri etc.), neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, calificative etc.

            Dar ce să mă mir? Era ticăloşilor de care Marin Preda face vorbire în romanul său Cel mai iubit dintre pământeni s-a perpetuat până în zilele noastre, şi cu toate străduinţele aleşilor şi a ciracilor lor, ea nu poate fi nicicum ascunsă sub fardul îngreţoşător al democraţiei pedelisto-udemeristă.

            Sighetul Marmaţiei, George PETROVAI, 6 iulie 2011

O ciudata imagine a familiei

Posted by Stefan Strajer On May - 16 - 2011

O ciudata imagine a familiei

– Reflectii la romanul Castelul de sticla de Jeannette Walls –

 

Autor: Silvia Jinga (Michigan, USA)

In zilele noastre conceptul de familie este de multe ori pus la grea incercare.  Subminarea lui vine din diferite directii cum ar fi:  miscarea feminista, cea a homosexualilor sau din randul celor care nu accepta ideea de angajament intr-o relatie serioasa si de lunga durata, opunandu-i o convietuire temporara fara obligatii deosebite. Atitudinea fata de ideea de familie este influentata de un proces mai amplu de relativizare a valorilor, delcansat inca la inceputul secolului trecut. Ne intalnim la tot pasul aici in America cu acele „single moms”, care lupta eroic sa ingrijeasca si sa educe unul sau mai multi copii in absenta autoritatii paterne atat de necesare. Sau atunci cand familia exista in sensul traditional al cuvantului s-a modificat radical rolul parintilor in interiorul familiei,  in directia unei liberalizari excesive a conceptului de autoritate parentala. Am observat din primul moment cand am pus piciorul in aceasta parte a lumii ca unii parinti au dat in mintea copiilor, au uitat ca ei trebuie sa reprezinte reperul ferm al valorilor morale care trebuie inculcate si intarite mereu in constiinta odraslelor lor.  De teama de a nu stirbi cumva libera dezvoltare a personalitatii copiilor, parintii aici se lasa de fapt condusi de capriciile celor pe care ei au de fapt raspunderea si datoria de a-i modela.  Si modelarea unui copil este o misiune grea, dar admirabila de la care nici un parinte nu ar trebui sa dezerteze.

            Romanul The Glass Castle publicat de jurnalista Jeannette Walls la editura Simon & Schuster in 2005 la New York are in centrul lui aventura deconcertanta a unei familii seminomade fara sa fie deloc primitiva, ci dimpotriva sofisticata in gandire si principii.  Este chiar saga familiei autoarei, tinuta in secret pentru multi ani de Jeannette Walls si apoi dezvaluita lumii din teama de a nu fi descoperita de media new-yorkeza, in care jurnalista a avut o incredibila ascensiune. Parintii lui Jeannette, Rex Walls si Rose Mary sunt foarte interesanti ca personaje literare, dar catastrofali ca fiinte reale.  Si ei au trait cu adevarat,  aducand pe lume patru copii:  Lori, Jeannette, Brian si Maureen. Rex, fost ofiter de aviatie lucreaza sporadic ca electrician prin micile asezari din sud care mai de care mai dezolante, exceptand Phoenix-ul unde mostenesc o casa din partea bunicii dinspre mama. Peregrinarea prin localitatile cenusii se explica prin fuga sotilor Walls de creditori pe care ii numeau „bloodsuckers” si „the gestapo”.  Desi amandoi sunt inzestrati cu aptitudini care le-ar asigura un loc onorabil in societate, ei aleg viata fara reguli, total non-conformista, fara obligatii sociale si fara dureri de cap. Mama ar putea preda ca profesoara, dar prefera sa stea acasa nu ca sa supravegheze copii sau sa-i hraneasca, ci ca sa picteze sau sa dactilografieze povestile ei niciodata publicate.

Asa se intampla ca Jeannette in varsta de numai trei ani este lasata sa se descurce si sa-si gateasca singura crenvurstii, ceea ce ii cauzeaza arsuri aproape fatale, care o vor lasa cu cicatrici pe viata. Brian, fratele mai mic cade si isi sparge capul, dar parintii nu-l duc la spital, il lasa sa sangereze si gasesc in asta motiv de gluma: „Dad said, „Brian’s head is so hard, I think the floor took more damage than he did” (Tata a zis „Capul lui Brian e asa de tare ca eu cred ca podeaua s-a sticat mai mult decat capul lui” – p. 13). Eludarea realitatii este o trasatura de baza a sotilor Walls, care au un fel de a-si proteja linistea interioara pe seama ignorarii neplacerilor din jur si in special a celor cauzate copiilor lor. Parintii isi duc existenta lor paralela, tatal cheltuind ultimul banut pe adictia lui la alcool, iar mama pe canvasul si culorile necesare picturilor ei pe care nu le cumpara nimeni. Modul in care aceste personaje se invaluiesc in egocentrismul lor frizeaza de multe ori comicul absurd din romanele lui Charles Dickens.  Ei se situeaza la polul opus parintilor protectori, dimpotriva lasandu-i sa creasca precum ierburile campului sau ca puii de animale impinsi de timpuriu sa lupte singuri pentru existenta. Lasati sa se descurce pe cont propriu, cei patru frati condamnati la foame in mod constant mananc adesea ce gasesc prin cosurile de gunoi, iau pe furis din sacul de mancare al altor copii,  sau se hranesc cu poame salbatice. Din cand in cand parintii mai aduc cate ceva de mancare acasa, dar nu se sfiesc, mama de pilda, sa manance pe ascuns ciocolata, fiind prinsa asupra faptului. 

Rose Mary, mama, se ingrijea de spiritul ei, cultivandu-se mereu, conversand despre Renaissance cu sotul ei, citind  constant, dar isi neglija in mod absolut copiii si i sa parea un lucru cat se poate de firesc. Romanciera, care nu are nici un fel de resentiment fata de parintii ei, luindu-i asa cum au fost, o priveste pe mama ca fiind un fenomen: pe de-o parte avea imaturitatea unui copil de patru ani si pe de alta parte elevatia culturala a unui autentic intelectual.

            Perspectiva narativa se modifica pe parcursul cartii, schimbandu-se de la privirea naiva, entuziasmata  a copilului in prima parte la judecata critica a adolescentului care incearca sa priveasca detasat si critic experienta de viata a familiei. In anii fragezi ai copilariei peregrinarea dintr-un loc mizer in altul si mai mizer nu e inregistrata ca atare de micii Walls, pentru ca tatal este charismatic, iar mama incearca sa le distraga atentia cu felurite artificii. Uneori nu reuseste intocmai, ca atunci cand tatal arunca din fuga automobilului pe Quixote, pisica favorita a lui Jennette pe motiv ca pisicile nu iubesc calatoriile.  Fetita izbucneste in lacrimi, dar mama ca sa eludeze situatia ii indeamna pe toti sa cante. Tarziu in acea noapte tatal a oprit masina in desert si au dormit cu totii sub cerul liber. El stia intotdeauna sa ii transpuna in planul spiritual prin asociatii neprevazute, care ii impresioneaza pe copii. Somnul sub cerul liber nu promitea sa fie deloc confortabil, dar Rex Walls apeleaza la imaginatia copiilor: „The Indians didn’t have pillows, either, he explained, and look how strait they stood” (p.18  „Indienii nu au folosit perne, de asemenea, si uite cat de drept au stat.”), subliniind demnitatea bastinasilor in fata ocupantilor. Impactul asupra copiilor este extraordinar, magic, Jeannette, impartasindu-i imediat surorii ei, Lori, cat de norocosi sunt ei sa doarma sub cerul liber ca indienii. Tot asa de fascinata este Jeannette cand in noaptea de Craciun tatal o invita sa-si aleaga o stea din multimea pe care cerul o ofera tuturor muritorilor. Ea isi alege emotionata pe Venus. Neavand para chioara sa cumpere copiilor cadouri de Craciun, tatal le ofera in schimb dizertatii despre gaurile negre, quasari si diferite constelatii. De altfel ambii parinti se pricep sa-si educe copiii astfel incat ei nici sa nu doreasca vreun cadou de Craciun.  Le spulbera credinta in aceasta sarbatoare, spunandu-le ca ceilalti copii sunt spalati la creier si impinsi de parinti sa creada in mituri stupide.

Total neconventionali, sotii Walls cred in vagabondaj, in viata aproape de natura, pe care o opun complicatiilor civilizatiei.  Stralucirea stelelor, le explica tatal copiilor, e data celor care isi iau riscul sa traiasca in salbaticie, caci bogatii care se inchid in apartamentele luxoase traiesc in marile orase, unde cerul e asa de poluat incat ei nu se pot bucura de splendorile naturii. Aici este implicata o nota prezenta voalat in tot romanul, privind protestul implicit al parintilor homeless impotriva societatii bazate pe capital. Dar existenta lor sub nivelul de saracie nu ne apare in nici un caz ca fiind cauzata de oranduirea capitalista, ci de propria lor optiune pentru un extravagant rousseauism. In secolul al 18-lea filozoful Jean Jacque Rousseau a lansat indemnul: „Retourner dans la nature” ca fiind singura cale a eliminarii relelor produse de „contractul social”.  Intr-un anumit sens si sotii Walls sunt niste „rousseau-isti” prin retragerea lor continua din societate in propriul lor egocentrism. As spune ca un vag protest antimercantil, anticonsumatorist se impleteste cu o nuanta rousseau-ista. Este semnificativ dialogul din finalul romanului intre Jeannette si mama sa. Fiica, ajunsa in elita jurnalismului, foarte bine situata financiar ii spune mamei cat de confortabil traieste si mama nu ezita sa ii raspunda conform credo-ului ei de o viata intreaga:  „That’s what I’m worried about. … Look at the way you live.  You’ve sold out.  Next thing I know, you’ll become a Replublican. … Where are the values I raised you with?” (p. 269 – „De aceea sunt ingrijorata.  Uita-te cum traiesti. Te-ai vandut. Urmatorul lucru pe care o sa-l aflu este ca ai devenit Republicana.  Unde sunt valorile cu care te-am crescut?”)

            De mentionat ca sotii Walls raman fideli stilului lor non-conformist de viata, nonsalanti in fata numeroaselor privatiuni materiale carora le gasesc intotdeauna o explicatie rezonabila din punctul de vedere al filosofiei lor, in mare parte anticonsumatorista, antipragmatica. Intr-o lume al carei motor este profitul Rex Walls isi permite sa fie un Don Quijote sui-generis, visand nu la Dulcineea din Toboso, ci la „castelul lui de sticla” la al carui proiect lucra cu sarg, urmand sa fie ridicat in desert ca sa foloseasca energia solara.  Dar visul castelului de sticla se lega de un alt vis, care ca si primul, era o fata morgana. Si anume era visul descoperirii de aur datorita Prospectorului, unealta magica la care lucra impreuna cu Brian si Jeannette. Autoarea romanului il numeste pe tatal ei un mare visator.  Marele visator era insa dublat de un machiavelic consumator de alcool care nu se dadea in laturi de la nimic cand era vorba sa produca bani la jocurile de noroc si prin alte mijloace dubioase. Cand ajunge la mare ananghie pe cand locuiau in Welch (West Virginia) intr-o huruba de casa in care te ploua in pat, Rex incearca s-o foloseasca pe fiica lui adolescenta ca momeala pentru partenerii lui de gambling. Si parca asta n-ar fi destul,  fura banii din pusculita copiilor, economisiti de ei pentru a pleca definitiv la New York si a scapa de infernul  familial.

Adictia tatalui e din ce in ce mai grava, iar evaziunea mamei in lumea artelor din ce in ce mai incapatanata. Situatia devine conflictuala pe fata. Jeannette o adolescenta talentata o confrunta pe mama:  „If you want to be treated like a mother”, I said, „you should act like one”. (p.219). Ii aminteste de responsabilitatile materne pe care Rose Mary nu le-a satisfacut niciodata. Mama e rau ofuscata si cere sotului ei sa puna lucrurile la punct. Rex ia partea sotiei lui si in ciuda dragostei deosebite ce-o purta lui Jeannette o biciuieste ca sa-si aduca aminte de respectul neconditionat datorat parintilor.  Intre Rex si Rose Mary comuniunea era pe viata. In ciuda alcoolismului incurabil al sotului ei lui Rose Mary nu-i trece prin cap sa-l paraseasca pe cel care i-a fost sortit pentru totdeauna, asa cum cerea credinta ei catolica.            Ceea ce este fascinant in relatiile parinti – copii din acest roman rezida in faptul ca asistam la un tratament foarte contradictoriu a copiilor de catre parinti.  Pe de-o parte parintii se ingrijesc constant de educatia intelectuala a copiilor, le dau afectiune mereu,  iar pe de alta parte neglijeaza total cerintele concrete de adapost, hrana si imbracaminte, deci ignora necesitatile de baza ale oricarei existente umane decente, supunandu-i cu o nespusa cruzime pe proprii lor copii la umilinte sociale de nedescris. La randul lor copiii dezvolta o solidaritate remarcabila si dragoste fierbinte unul pentru altul, sentimente nascute si nutrite de imprejurarile ostile in care au crescut, de lupta atroce pentru supravietuire. In Welch ei erau cei mai saraci intr-o comunitate care nu excela decat prin saracie.  Dar ceea ce este inca mai curios, Rose Mary mostenise, dupa moartea parintilor ei, fermieri in Texas, un teren imens care valora cel putin un milion de dolari. Nici prin cap nu i-a trecut sa-l vanda ca sa-si scape familia de tortura foamei cotidiene si a mizeriilor nesfarsite. Si a motivat ca n-a facut-o pentru ca pamantul nu putea fi instrainat, ci trebuia sa ramana in familie. Deducem ca ar fi fost vorba de un atasament mistic pentru pamantul mostenit din generatie in generatie.

            Ceea ce fusese in copilarie atractia copiilor pentru desele schimbari de decor si magia istorisirilor paterne se transforma cu timpul in revolta adolescentina si dorinta de evadare.  Copiii isi parasesc parintii si iau drumul New York-ului, unde cel putin trei dintre ei se vor realiza si vor ajunge la bunastare. Educatia intelectuala primita in familie isi da roadele. Parintii ii urmeaza la New York dupa o vreme si astfel familia se reface in circumstante mult mai fericite. Copiii ajunsi acum oameni in toata firea au o viata imbelsugata, dar parintii raman neclintiti in atasamentul lor pentru aceeasi existenta plina de privatiuni, in ciuda ofertei de ajutor venite din parte lui Jeannette. Dorm in masina, uneori prin parcuri si in cele din urma in niste apartamente abandonate, insalubre. Viata paupera nu-i impiedica sa se bucure de concertele cu intrare libera din parcuri sau de cartile de la numeroasele biblioteci. Acest oameni resping cu tenacitate binefacerile confortului oferit de societatea de consum, bucurandu-se in schimb de deliciile spiritului din care si-au facut un fel de turn de fildes din unde isi permit sa priveasca oarecum condescendent la cei imbuibati.

 In chip remarcabil in ciuda oprelistilor materiale, dragostea supravietuieste in familia Walls.  Sentimentele filiale ale copiilor ajunsi adulti sunt impresionant de statornice si nepoluate de amaraciuni sau reprosuri.  In apropierea tatalui aflat pe moarte Jeannette mediteaza la viata lor, traind acut suferinta iminentei pierderi: „But despite all the hell-raising and destruction and chaos he had created in our lives, I could not imagine what my life would be like – what the world would be like without him in it. As awful as he could be, I always knew he loved me in a way no one else ever had.” (p. 279 – „In ciuda iadului si distrugerii si haosului pe care l-a creat in vietile noastre, nu-mi puteam imagina cum ar fi viata mea, cum ar fi lumea fara el in ea.  Oricat de groaznic a fost el, am stiut intotdeauna ca m-a iubit intr-un fel in care nimeni altul n-a facut-o.”) Iata deci explicatia solidaritatii familiei Walls pe deasupra tuturor vicisitudinilor:  fluidul iubirii care a circulat continuu intre toti membrii ei. 

            Si daca vrem sa cautam un talc calatoriei care se numeste viata cred ca il gasim in aceeasi conversatie dintre fiica favorita si parintele ei muribund:  „Never did build that Glass Castle”, spune fata. „No. But we had fun planning it.”, raspunde tatal. (p. 279 – „Nu am construit acel Castel de Sticla”. „Nu. Dar ne-am bucurat planuindu-l”).  Frumusetea vietii noastre este insusi drumul pasionat catre o tinta care sa ne tina sufletele intregi. 

            Nu e de mirare ca romanul autobiografic al lui Jeannette Walls a intrunit comentarii critice foarte favorabile.  Este o carte remarcabila care iti solicita la lectura intreaga participare.

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors