Archive for the ‘Politic’ Category

Noi cu cine votam?

Posted by Stefan Strajer On December - 2 - 2009

Noi cu cine votăm?

ion_coja

Autor: Ion Coja

Noi cu cine votăm, domnule profesor ION COJA? Că nu prea avem cu cine?! E dramatic, e ca un blestem, ca la fiecare tur al doilea al alegerilor prezidențiale să ne trezim că nici unul dintre candidați nu ne merită votul, că trebuie să alegem din două rele răul cel mai mic! Ce ne puteți spune? Totdeauna este loc pentru mai rău! Și de data asta este mai rău ca oricând, dar nu atât pentru calitatea candidaților, cât mai ales pentru calitatea campaniei electorale! De zece zile se discută numai și numai despre palma aceea, despre filmulețul de câteva secunde, a fost sau nu trucat? Alte probleme România nu mai are?!… Firește, era de pomenit și acel incident, dar nu ca să faci din el placa turnantă a întregii campanii electorale! Nu mi se pare normal și serios ca de acel dos de palmă să depindă viitorul României! Pe cine faceți vinovat de această manipulare? Cred că este o manipulare involuntară, iar vinovat este Traian Băsescu. Mi se pare deasupra tuturor evidențelor că acel incident s-a petrecut și a fost filmat „pe bune”! Dar Traian Băsescu și-a dovedit cu această ocazie mediocritatea, prostia chiar. Căci mai înainte de a minți spunând că filmul este trucat, el trebuia să-și dea seama că povestea aceea, adică adevărul, poate fi întors în favoarea sa. Ar fi avut numai de câștigat dacă spunea cinstit „da, domnule Răzvan Dumitrescu, scena este reală, din păcate. Nu m-am putut abține și i-am dat acelui băiat o mică corecție, nu un pumn, ci un dos de palmă, nu ca să-l doară, ci ca să priceapă că nu este în regulă purtarea sa! Puștiul a fost obraznic și sâcâitor toată seara și nu m-am putut abține când l-am văzut că o jignește pe acea biată femeie, o mamă disperată, a unui copil cu handicap! Care voia să-mi înmâneze un memoriu, să-mi spună suferința ei și nu putea de acel copil obraznic! Trebuia să am o reacție, nu a fost poate cea mai potrivită, dar eu nu suport să văd obrăznicia și golănia, mai ales față de o femeie. Chiar și din partea unui puști! Nu cred că i-a stricat copilului acea corecție!” …Ce ar fi urmat? O discuție despre educație, despre valoarea educativă a pedepsei corporale, unii pro, alții contra, ne aduceam aminte vechiul adagiu latin „qui bene amat bene castigat”, adică „cine iubește bine pedepsește (bate) bine”, lumea ar fi aflat că azi în Occident sunt voci autorizate care cer tot mai insistent revenirea la pedepsele fizice, care susțin că renunțarea la ele nu a dat rezultatele scontate, că tineretul este azi tot mai neascultător și mai deșucheat în purtări din pricina acestei exagerate îngăduințe etc., etc. Cel puțin trei sferturi dintre români i-ar fi dat dreptate lui Băsescu! Iar declarațiile copilului ar fi confirmat poziția lui Băsescu, căci, ați observat, copilul ține la Băsescu, este un copil care a fost marcat pozitiv de corecția primită la Ploiești. Mi-e teamă pentru băiat să nu fie marcat negativ de bâlciul în care a fost târît de mizerabilii care, în frunte cu fostul meu student Paul Agarici, l-au acuzat pe copil că minte! Copilul este singurul care nu minte în toată povestea asta! Pare un copil de toată isprava! De ce Băsescu a ratat această ocazie de a întoarce în favoarea sa o situație la prima vedere atât de nefavorabilă? Băsescu nu este prost! Ba iată că a fost prost de data asta! Dar nu de la prostie i se trage, ci de la năravul minciunii! Minte de atâta vreme și până acum i-a mers atât de bine mințind! Așa că a apelat încă o dată la minciună, fără să-și dea seama că de data asta adevărul îi era mai de folos, era de partea lui! Domnule coleg, minciuna este semn de inteligență la copii. La oameni maturi minciuna este o dovadă de prostie, de lipsă de imaginație! Cine e șmecher cu adevărat, adică știe să iasă în câștig per total, nu minte niciodată! Suprema șmecherie în viață este să spui adevărul!… Așa că să nu-mi mai spuneți mie că Băsescu este „un șmecher de Constanța, uns cu toate alifiile”, cum îi aud pe unii zicând cu admirație! Altminteri, indiferent ce a făcut Băsescu, prea mult nu trebuie să-l criticăm pe Băsescu. El nu are nicio vină că a ajuns președinte și că nu i se potrivește deloc! Alții sunt vinovați că a ajuns în România președinte un ins ca Traian Băsescu… Eu cred că este onorabilă pentru oricine ins aspirația de a ajunge în fruntea Țării. Nu poate fi pentru cineva dezonorant că a ajuns președinte, ci pentru Țară este dezonorant să ajungă președinte unul sau altul. Problema noastră reală este cum a fost cu putință ca unul ca Băsescu să ajungă președintele României?… Și care este răspunsul? Răspunsul nu este ușor de dat. Deocamdată important este să ne punem această întrebare. Dar întrebarea asta ne-o putem pune și cu privire la alții dintre cei care au mai fost președinți în România noastră. Căci nu mi-e rușine nici cu Emil Constantinescu!… Firește, din alte pricini! Iliescu? Deviem discuția prea mult. Deocamdată, sub presiunea timpului, nu avem de discutat decât „punctual”, cum zic toți nerozii. Punct ochit, punct lovit! Pe cine nu votăm? E clar acum pe cine nu votăm. Dar de votat, votăm pe cineva? Avem pe cine? Geoană nu are prea mulți simpatizanți, care să-l susțină pătimaș, până-n pânzele albe! Nu este un om care să suscite pasiuni și aderență entuziastă! Nu pare a fi deloc omul providențial, cel atâta de așteptat. Pare a fi omul ideilor altora! Etc., etc. Numai că toate astea nu sunt neapărat un defect! Băsescu s-a declarat președinte jucător, alții i-au zis „luptător”, iar Băsescu al nostru n-a fost nimic… Geoană ce fel de președinte va fi?… Cred că șansa de succes a lui Geoană va fi aceea de a întruchipa întocmai sensul legii și al Constituției, potrivit cărora președintele este, mai înainte de orice, un funcționar public. Președintele funcționar, deci. Care se simte bine la birou, iar nu la miting, pe scenă sau dansând din buric! Este mult, este puțin? Cred că este suficient! Ne putem declara mulțumiți și cu atât, după ce un mâncător de nori ca Băsescu a capotat atât de lamentabil… Nu este puțin dacă Geoană va reuși să fie ceea ce promite a fi capabil să fie: un funcționar al Statului – cu mânecuțe, eventual, nu i-ar sta deloc rău!, un funcționar care își face treaba corect, fără să ne uimească, să ne surprindă, nici în bine, nici în rău! Surpriza va fi să constatăm că nici nu avem nevoie de mai mult! Ce părere aveți de criticii săi? De obiecțiile care i se aduc? Am auzit niște tineri vorbindu-l de rău, cum că este comunist, omul lui Iliescu, al lui Vanghele… Că este de stânga!… Mai comunist decât Băsescu nu este! Iar Băsescu este de dreapta cum sunt eu udemerist! Asta ați mai spus-o, despre Sorin Oprescu, că este independent cum sunteți dumneavoastră udemerist! Atunci reluăm: Băsescu este de dreapta cam tot atâta cât a fost Oprescu de independent! Vadim zice că Băsescu ar fi și puțin evreu, după tată. Asta are vreo importanță? Nu. N-are nicio importanță. Poate să fie și patagonez! Importanță are însă faptul că ascunde sau nu acest detaliu. Abia așa, dacă ascunde ce este, devine important ce și de ce ascunde! Dar se pare că asta este regula la noi, să nu știm ce au fost părinții președinților noștri. Mergeți pe site-ul fiecăruia și veți constata că nici unul, în biografia oficială, nu spune cine i-au fost părinții. E deja jenant! Penibil! Electoratul are dreptul să știe tot ce se poate ști despre un candidat la funcții politice înalte! Despre părinții lui Geoană ce știți? Sunt români sau, tot așa, minoritari? Absolut nimic nu știu. O cunosc însă pe soacra domnului Geoană, un fel de doamna Chiajna, profesoară universitară, din familia Barba, o familie de aromâni luptători pentru cauza armânească, mari patrioți! L-am cunoscut bine pe Vasile Barba, fratele cel mare, un om cu totul deosebit. Păcat că a murit, ar fi fost un bun sfetnic pentru Geoană. Dar mai sunt și ceilalți frați Barba, inclusiv cel venit din SUA, unde a fost mare sculă în structurile cele mai înalte ale puterii. Cred că „unchiul din America” a avut un anumit rol în ascensiunea politică a lui Mircea Geoană. Nu m-aș mira să aflu că drumul făcut de Geoană la Moscova va fi fost ideea unchiului Sam. Atacându-l pe Geoană pe acest subiect, al drumului făcut la Moscova, Băsescu a făcut o mare eroare, adică s-a dovedit încă o dată că poate fi la fel de bine considerat un prostănac! Nu știe să piardă și nici să concureze cinstit! Personal, cu care dintre cei doi ați comunicat mai bine? Cu nici unul. Nu am stat de vorbă cu nici unul. Lui Băsescu i-am trimis câteva mesaje, dar n-a răspuns la nici unul. Aveți un mesaj pentru dl Geoană? Da. Să nu facă multe concesii lui Crin Antonescu. Să se mai gândească în legătură cu cota unică de impozitare. Nu este o idee la care să renunțe așa ușor, de dragul Crinului… Iar înainte de a-l nominaliza pe Iohannis, să-i ceară acestuia să răspundă în public la acuzațiile pe care i le-a adus „justițiarul” Marius Marinescu, sibian de nădejde, de-a lungul anilor. Acuzații extrem de grave. Iar pentru dl Băsescu? Dl Băsescu să încerce să se comporte ca un constănțean veritabil, adică să se gândească cum să facă să nu-și piardă odată cu tronul și demnitatea. Că-i mai scumpă decât toate!… Nu are de unde s-o ia înapoi! Ca să reiau un criteriu propus de dumneavoastră în discuția anterioară, dacă ar fi să mergeți până la Baia Mare în tren, în același compartiment, cu cine ați prefera să fiți, cu Băsescu sau cu Geoană? Până la Baia Mare? Da’ de ce nu până la Vladivostok?! Fie! Până la Vladivostok! Cu cine ați prefera să mergeți în același compartiment, vreo două săptămâni? Cu Elena Udrea! E damă bine!… Evident, fără Caragiale nu se poate!… Vă mulțumesc. A consemnat Nikita Vancea

Nastase Scatiu (I)

Posted by Stefan Strajer On November - 24 - 2009

O istorie adevărată: Năstase Scatiu

Aurel Sergiu Marinescu.site

Autor: Aurel Sergiu Marinescu

Nota Redactie. La solicitarea doamnei Manon Marinescu, sotia regretatului nostru colaborator Aurel Sergiu Marinescu, republicam acest text; publicat in editiile tiparite ale ziarelor romanesti din SUA: New York Magazin si Curentul International, in anul 2004. Pentru a intelege rugamintea doamnei Manon Marinescu, de a fi republicat acest text, va rugam sa cititi articolul “Dezinformarea: <un caz socant>…”

Din literatura română clasică, liceenii învaţă despre Duiliu Zamfirescu şi ciclul său de romane: “VIAŢA LA ŢARĂ”, “TĂNASE SCATIU”, “ÎN RĂZBOI”, “ANA”. În “TĂNASE SCATIU”, este prezentat ciocoiul tipic, setos de avere cu orice preţ şi prin orice mijloace, viclean, rău, semianalfabet (nu cunoştea nici o limbă străină, ci doar româna vulgară. Deoarece învăţase pe apucate, el avea faţă de boierii adevăraţi, intelectuali de rasă, un complex de inferioritate, bine mascat, dublat de o dorinţă pătimaşă de a deveni şi el boier. Tănase Scatiu, prototipul ciocoiului vechi, era o copie de revoluţionar tip 1848, mai precis, un revoltat care îşi dorea parvenire. Tănase Scatiu, însă, nu avea convingeri ferme, ci numai interese. El nu-şi preţuia prietenii. Din nefericire pentru poporul român şi pentru România, această categorie ciocoiască a existat dintotdeauna, şi mai cu seamă azi, când a apărut un alt tip: CIOCOIUL NOU-NOUŢ. El nu mai are complexul inferiorităţii. Trecut prin multe universităţi şi tot felul de alte studii superioare, deţinător de doctorate, el îşi închipuie că întruchipează nu numai intelectualul sadea, ci, mult mai mult, oxigenul unei naţii. Ciocoiul nou nu recunoaşte că ar fi un profitor al momentului, este fudul şi convins că acolo unde se află el este datorită calităţilor şi meritelor sale excepţionale, nicidecum datorită altor factori. El vorbeşte limbi străine, ascunde şiret panglicăriile demagogice şi învârtelile obscure, se crede superior şi invincibil.
Făcând o comparaţie cu vechea noastră ciocoime, putem observa însă şi unele asemănări: de pildă, Tănase Scatiu adora să fie primit cu lăutari, pâine şi sare, dorea morţiş să fie însoţit pretutindeni de un alai care, lăudându-l continuu, îi menţinea buna dispoziţie şi încrederea în sine. La fel şi ciocoiul nou! Atât Tănase Scatiu cât şi urmaşii lui nu cunosc sentimentul milei creştine, nici compasiunea pentru cei aflaţi în sărăcie şi suferinţă. Din contra, sadici, prin îngânfare, ei cred în providenţialitatea lor. Ciocoiul nou cunoaşte stări de comportament diferite, pare paşnic, jovial, dar numai ce-i sare ţâfna, folosind un vocabular suburban, vulgar, ţigănesc uneori, afişând aroganţă şI mândrie nelimitată, un parvenit orgolios, un veleitar. Ciocoiul vechi se visa, din arendaş, proprietarul moşiei. Ciocoiul nou, în general, se lansează în politică, este oportunist, fără convingeri ferme, trece din partid în partid, la fiece schimbare de putere, credincios numai partidului acaparatorilor. Prezentăm acum ciocoiul nou numărul 1 al României, NĂSTASE “SCATIU”, care, comparat cu ciocoiul de tip vechi, Tănase Scatiu, pare un Goliat pe lângă un pitic ciocoiesc.

 

Tărtăşeşti, începutul secolului XX

La o distanţă egală între Bucureşti şi Târgovişte există un sat din negura vremurilor numit Tărtăşeşti. A fost şi este o aşezare de tip Bărăgan, cu toate aspectele pozitive şi negative ale satului românesc de câmpie. La marginea lui trăia o ţigancă, mai focoasă decât alte ţigănci din sat. Şi tot în acele vremuri, în acelaşi Tărtăşeşti, trăia un ţăran necăjit, având doar câteva pogoane de pământ, pe numele de familie Dumitru. Acest ţăran a prins drag de ţigancă şi – prin legătura lor nelegitimă – oacheşa, pe numele de familie Năstase, a născut un băiat, căruia i-a pus numele Marin. Cum în vremurile acelea la declararea naşterii unui copil trebuia prezentat actul de căsătorie, în lipsa acestuia, ofiţerul Stării Civile a trecut în certificatul de naştere “copil din flori”, în locul numelui tatălui. Deci Marin Năstase era copil din flori, crescut de o mamă săracă, probabil ajutată cumva şi de tatăl biologic. Ţiganca Năstase nu avea pământ, se întreţinea muncind cu ziua pe la alţii, mai înstăriţi.
Tot în acele vremuri exista un obicei care a continuat până la instaurarea comuniştilor la putere: acela al copiilor de trupă. Pentru a ajuta familiile sărace cu mulţi copii, orfanii, văduvele cu copii sau copiii din flori, unităţile militare primeau fiecare câţiva asemenea copii. Din hainele militare reformate li se confecţionau şi lor mici uniforme, iar la cazan se găsea mereu o lingură în plus şi pentru ei. Erau un fel de soldaţi în miniatură, care respectau regulamentele militare, disciplina, regimul cazon. Dacă mergeau la şcoală, tot regimentul le asigura cele necesare (cărţi, caiete, rechizite). Unii erau trimişi la şcoli de muzică şi rămâneau în Armată, la fanfara regimentelor; alţii, la vârsta de 21 de ani, se angajau şi deveneau cu timpul subofiţeri, iar cei mai dotaţi erau trimişi la liceu şi, mai departe, la studii militare superioare. Aşa s-a întâmplat şI cu puradelul Marin Năstase, care, fiind copil din flori, fără tată legal, a fost acceptat copil de trupă la un regiment. Deoarece puradelul s-a dovedit foarte bun la învăţătură, deştept, inteligent şi disciplinat, comandantul a hotărât să-l trimită la Liceul Militar “Mănăstirea Dealu”, pe cheltuiala regimentului.
Marin Năstase nu i-a dezamăgit pe cei care au investit în el, terminând în fiecare an de studiu primul şi, ca şef de promoţie, ciclul. Comandantul regimentului a hotărât să-l mai trimită şi la Şcoala de Ofiţeri de Artilerie, pe care Marin Năstase a absolvit-o, tot ca şef de promoţie, după ce an de an a fost primul, dovedind a fi foarte inteligent, cu memorie bună şi extrem de disciplinat. Este promoţia anului 1943 şi, ca proaspăt sublocotenent, a fost invitat, împreună cu toţi ceilalţi şefi de promoţie ai celorlalte arme din promoţia 1943, la un dejun oferit de Regele Mihai, care a dăruit fiecăruia, cu această ocazie, câte o sabie şi tresele cuvenite.
După regulamentele atunci în vigoare, primii trei (şeful de promoţie şi următorii doi) de la fiecare şcoală militară aveau dreptul să-şi aleagă garnizoana. Sublocotenentul Marin Năstase a dat prima mare lovitură a vieţii sale; în loc să meargă pe front, ca ofiţer de artilerie, el a ales artileria antiaeriană şi garnizoana Braşov, unde domneau pacea, liniştea şi nici un pericol. La Braşov, sublocotenentul Marin Năstase a devenit afacerist, având timp mult liber, şi această nouă preocupare a fost a doua mare lovitură a vieţii sale: a “românizat” două magazine evreieşti. Aici suntem obligaţi să dăm câteva explicaţii: în regimul Mareşalului Ion Antonescu, una din legile cu caracter antisemit a fost interzicerea evreilor de a avea magazine. Şi cum românii, ca şi evreii, au simţul dezvoltat al “şmecheriei” s-a găsit şi soluţia: un român (de încredere) devenea legal proprietarul magazinului, cu numele său trecut pe firmă, ca proprietar de drept, dar, în fapt, magazinul aparţinea tot vechiului proprietar, nimic nu se schimba, noul proprietar-paravan nu se amesteca în comerţ, dar primea lunar o cotă de 25-40% din veniturile realizate. De la cele două magazine de încălţăminte, Marin Năstase încasa, ca proprietar-fantomă, sume frumoase, lunar, afacerea fiind înfloritoare, şi devenind, cu încetul, foarte bogat. Trebuie spus că, între timp, ţăranul Dumitru din Tărtăşeşti s-a căsătorit oficial cu ţiganca Năstase – mama sublocotenentului Marin Năstase. Din căsătoria celor doi, au mai rezultat doi copii: un băiat, Constantin (Costel) şi o fată, ambii cu numele de familie al tatălui – Dumitru. Sublocotenentul Marin Năstase a cumpărat câteva zeci de hectare de pământ agricol în Tărtăşeşti, zeci de stupi de albine şi oi, două autoturisme, toate asigurându-i o viaţă trăită din plin, ceea ce un ofiţer tânăr nu-şi prea putea permite doar din soldă. El a dovedit un apetit de îmbogăţire greu de egalat.

Năstase Scatiu are o cădere

A venit 23 August 1944, cu toate nenorocirile aduse de armata roşie. Slt. Marin Năstase, zis Titi, într-o zi, în Bucureşti, şi-a parcat maşina pe o stradă oarecare şi, când s-a întors, maşina ia-o de unde nu-i! După câteva zile, a văzut-o, cu un sovietic la volan. A ţipat, a strigat “hoţu”, a fugit după maşină şi chiar s-a aruncat pe botul ei. A fost arestat de poliţişti români şi anchetat, sub stare de arest, în subsolul blocului Dragomir Niculescu (Romarta) de pe Calea Victoriei, bloc devenit al MAI. Nu a fost reţinut mai mult decât durata anchetei, l-au eliberat, dar maşina sa a trecut, pentru totdeauna, la sovietici. A doua maşină şi-a ascuns-o, de frică, în ograda părintească, sub o şiră de coceni de porumb, dar în urma unui denunţ i-a fost şi ea confiscată. Pământul l-a împărţit formal între membrii familiei, ca şi stupii, oile sau animalele de povară, aşa, ca să nu mai poată fi acuzat de moşier ori chiabur. Şi, cum o nenorocire nu vine niciodată singură, în 1946 a fost epurat din rândurile Armatei (încă regale), devenind şomer prin voinţa generalului Walter Neuländer, zis mai apoi Roman.

Conform legilor de atunci, ofiţerii deblocaţi se mai bucurau de unele avantaje. Li se echivalau în majoritate examenele din şcolile militare, urmând a susţine un număr mic de examene de diferenţă, plus înţelegerea profesorilor universitari faţă de aceşti studenţi tomnatici. Şi astfel, foştii ofiţeri de infanterie, jandarmi ş. a. deveneau licenţiaţI în drept, iar foştii ofiţeri de artilerie, geniu, aviaţie, marină se transformau în ingineri. Astfel a devenit în 1947-48 şi fostul slt. Marin Năstase (Titi) inginer.

Inginer Năstase Scatiu , necazuri, bucurii, succese

Inginer ca inginer, dar sărac, Marin Năstase primise o grea lovitură din partea regimului comunist chiar în trăsătura lui esenţială: aviditatea faţă de puterea banului. A început o viaţă precară, cu un salariu modest, în urma averii pierdute, căsătorit şi repede divorţat, avea de ce să se considere un visceral anticomunist şi antisovietic. Când discuta cu cei mai apropiaţi, sub impresia pierderilor suferite, devenea nervos, vânăt la faţă de ură şi profera cele mai grave acuzaţii împotriva comuniştilor locali şi sovietici.
În 1949, a cunoscut-o, întâmplător, pe aceea care îi va fi soţie până la moarte, domnişoara Elena Dragomirescu, din Bucureşti, fiica lui Gheorghe Dragomirescu, salariat la “Griviţa Roşie”, şi a Amaliei, născută Gush, de origine germană, din Bucovina. Elena Dragomirescu era forte frumoasă. S-au întâlnit-văzut-plăcut-iubit, căsătorindu-se în acelaşi an. Elena Năstase, fină, delicată, orăşeancă, nu cunoscuse muncile agricole, a fost repede transformată în mână de lucru, ea, sclavă, şi el, Titi, tiranul. Încă de la începutul căsătoriei s-a purtat abuziv; vara o ducea la Tărtăşeşti, la muncile casnice şi ale câmpului, să facă mămăligă într-un ceaun uriaş pentru lucrătorii zilieri ai pământurilor împărţite formal între rude, sub supravegherea de cerber a soacrei tuciurii, din cale-afară de rea. În 1950, la un an de la căsătorie, s-a născut primul copil, Adrian, alintat Ady de către părinţi. Apoi, după alţi doi ani. |n 1952 s-a născut sora lui, Dana.
Desigur, se ştie cât de greu se trăia în acei ani. O mamă cu doi copii mici nu putea obţine un serviciu, iar soţul, deşi inginer, primea un salariu care nu îi asigura o viaţă prosperă. Noroc cu ceva zarzavaturi şi alte alimente venite de la Tărtăşeşti. Iniţial, au locuit pe Colentina, în casa cumpărată de Năstase când activa ca ofiţer la Braşov, pe numele surorii sale, după legalizarea relaţiei tatălui său cu ţiganca Năstase, dar sora lui Marin a decedat, tânără şi nemăritată, după care proprietarul real a intrat în posesia imobilului. Comportarea lui ca soţ a fost mizerabilă. Dimineaţa, toată viaţa sa, lăsa o infimă sumă de bani pentru hrana din acea zi, încât copiii au crescut cu cartofi prăjiţi şi ciorbă de fasole. Frumoasa lui consoartă a purtat o haină de iarnă timp de 20 de ani, îmbrăcămintea ei fiind de-a dreptul sărăcăcioasă. Niciodată nu au intrat împreună la vreun restaurant sau spectacol. Chiar mai târziu, când a devenit cadru universitar la nou înfiinţatul Institut de Petrol şi Gaze Bucureşti, financiar sau material, nu s-a schimbat nimic în viaţa de familie, decât că Marin Năstase, care era fumător, a trecut de la ţigara “Carpaţi” la “Kent” şi a continuat să ia prânzul la cantina institutului, la “Coş“ sau la vreun restaurant întâmplător. Aproape a uitat că are o soţie, pe care o neglija total. Dacă aceasta încerca să-l mângâie cumva sau măcar să-l atingă, el o lovea. Foarte violentă această corcitură ţigănească, mereu irascibilă faţă de soţie. A lovit-o şi a bătut-o, de zeci de ori, pentru motive născute din firea lui agresivă. Când se enerva, mai din nimic, se îngălbenea şi tremura de furie. Rar, la câte 6 luni, ba chiar un an, îşi mai aducea aminte că trebuie să fie şi bărbatul soţiei sale. Atât! Ciudat! Niciodată Elena Năstase nu şi-a explicat de ce Titi al ei este aşa de rece cu ea şi de ce timpul liber şi-l petrece cu “prietenul” său bun, prezentat familiei ca un fost ofiţer, camarad şi amic de-al său. Întâmplător, odată, un cumnat, căutându-l la “prieten” acasă, l-a surprins pe Titi în pat cu amicul său bun, însă nimeni nu-şi putea închipui în naivitatea şi în necunoaşterea de atunci sau în lipsa de educaţie sexuală crasă că ar putea exista relaţii amoroase între bărbaţi. Deci Marin Năstase – Titi, zis Ţapu, de către unii cunoscuţi sau cunoscători, era… BISEXUAL.
Şi-a mai făcut un pas: a vândut casa din Colentina, s-a mutat cu chirie într-o locuinţă pe strada 7 Scaune şi şi-a cumpărat o maşină. Şi încă un pas: după puţini ani, s-a mutat iar într-un apartament confortabil, dintr-un bloc cu 4 etaje care, naţionalizat acum, aparţinu-se Fundaţiei “Elias”, bloc situat pe o stradă perpendiculară pe Calea Moşilor, foarte aproape de aceasta, cât şi de Piaţa Moşilor.
Fiul lui, Adrian, a urmat cursurile Liceului “Sfântul Sava” (devenit Nr.1) din Bucureşti şi a fost un elev mediocru în primele clase. Vacanţele de vară şi le petrecea la Tărtăşeşti, unde Marin Năstase îşi ducea întreaga familie, an de an. Acolo îl chema casa părintească, renovată şi mărită, acolo îi erau părinţii, unchii, mătuşile, verişorii. Doamna Elena Năstase muncea din greu, Ady zburda împreună cu alţi copii din sat, adică prietenii copilăriei sale: Toma Zaharia (devenit general în regimul Iliescu-Năstase); Gabriel Bivolaru (gangsterul deputat PDSR, care, împreună cu escroaca Mona de Frejes, originară din Bacău şi devenită cetăţean englez, au furat statului 2300 miliarde lei); Marin Bucur (noul proprietar de formă al faimosului restaurant CAPŞA, fost naţionalizat). Ady se juca voios cu prietenii lui, vară de vară, printre tot felul de nebunii copilăreşti, păşteau vitele împreună, furau fructe din livezile oamenilor şi toate celelalte. Când a ajuns mare om politic, Ady nu şi-a uitat prietenii: pe Toma Zaharia, poliţaiul corupt, care şi-a construit o vilă de miliarde la Tărtăşeşti l-a făcut general, mai marele poliţiştilor pe capitală; pe Marin Bucur, rudă cu familiile Năstase şi Zaharia, l-a folosit drept paravan la cumpărarea restaurantului CAPŞA. Această metodă de camuflare a proprietarului adevărat a utilizat-o şi Marin Năstase, folosindu-şi rudele când a divizat suprafaţa de teren agricol, stupii de albine şi oile cumpărate din biata lui soldă de sublocotenent, ca să nu fie trecut la “chiaburi”.
Metoda aceasta de camuflare a adevăratului proprietar va fi perfecţionată de Ady în cariera sa financiară şi politică. În cazul lui Grigore Bivolaru, când a fost descoperit ca “inginer financiar” păgubind statul cu 2300 miliarde lei şi a fost invitat la Procuratură, deşi era deputat PDSR, în opoziţie, Ady, prietenul din copilărie ajuns preşedinte de partid şi senator, a organizat la repezeală un marş la Procuratură, cu circa 40 de deputaţi şi senatori PDSR, unde a protestat, considerând actul ca persecuţie politică. După ani de tergiversări şi dispariţii de probe din dosare, în domnia bunului plac a lui Ady, Gabriel Bivolaru s-a ales cu o condamnare de 5 ani închisoare, în vreme ce un hoţ de găini primeşte 2 ani.

Ce naşte din pisică şoareci mănâncă sau aşchia nu sare departe de trunchi

Anii au trecut în goana lor nebună, Ady a crescut şi a ajuns elev în cursul superior al aceluiaşi liceu, Nr.1, fost Colegiul Naţional “Sfântul Sava”. Viaţa familiei Năstase a mers în acelaşi fel până prin 1963-64, când Marin Năstase, anticomunistul convins şi antisovieticul şi mai convins, a hotărât să se înscrie în rândurile PCR, spunând celor apropiaţi chiar aşa: “Îmi dau seama că viitorul este al comunismului, mă înscriu în PCR şi la fel îmi voi înscrie şi copiii în partid”. Marin Năstase s-a ţinut de cuvânt, s-a înscris şi a devenit membru PCR. Din acel moment, viaţa lui şi a copiilor săi a luat o nouă direcţie, aceea a imposturii, deoarece el nu a urmărit decât avantajele materiale imediate, nici vorbă de vreo motivare ideologică!

Alesul Românilor pentru Preşedintele lor

Pe măsură ce creştea, Adrian (Ady) afişa evident caracteristicile rasei bunicii lui de la Tărtăşeşti: viclean şi hoţ ; în schimb, sora lui, Dana, semăna cu mama ei: blândă, naivă, chiar prostuţă. La 12 ani, Ady şi-a descoperit, subit, bucuria de a se juca la vărul său mai mic cu 6 ani, şi de aceea îl vizita aproape zilnic, după şcoală. Dar nu ca să se distreze altfel decât cu timbrele poştale din cele trei clasoare ale unchiului său. Şi astfel, zi de zi, cum apărea, după ce mătuşa sa îl trata cu sandvişuri, el cerea clasoarele cu timbre, “ca să se joace”. După câteva săptămâni, matuşa a observat că nu mai exista nici un timbru în cele trei clasoare. Aşa a început, cu furtişagul, să colectioneze mărci poştale. Şi, de atunci, i s-a dezvoltat dorinţa de a colecta, mai ales prin acaparare şi furt. Odată cu noua poziţie privilegiată a lui Marin Năstase (Titi), nu numai de membru de partid, cât şi de colaborator al securităţii, sunt indicii că şi Ady a fost, încă de pe atunci, din ultimele clase de liceu, “adoptat” de Securitate. Deodată a devenit elev fruntaş, iar atunci când la liceu venea vreo delegaţie de străini din ţările capitaliste, întotdeauna cuvântul de “bun-venit”, în limbile engleză sau franceză, era rostit de elevul Năstase M. Adrian.

Când era în ultima clasă de liceu, în revista “Magazin istoric” au apărut, sub semnătura lui, unele comunicări sau precizări privind evenimente ori conducători din istoria medievală a României, în special din zonele Banatului şi Transilvaniei. Unele comunicări erau inedite, rodul “cercetărilor” elevului Năstase M. Adrian, uneori precise puneri la punct. Probabil că atunci mulţi s-au mirat sau l-au lăudat pe autorul unor asemenea studii serioase, cu toată vârsta sa adolescentină. Nimeni însă nu a ştiut că de fapt contribuţia lui Adrian – elevul minune – nu era decât semnătura, căci autorul adevărat era “iubitul” lui, fostul profesor de istorie Ion D. Suciu, de la Universitatea din Bucureşti, epurat din cadrele universitare în 1946, condamnat politic de trei ori şi binecunoscut ca homosexual, dar şi ca un specialist în istoria medievală a Banatului şi Transilvaniei.

Aşchia nu sare departe de trunchi

Legătura lor a fost de lungă durată, ba chiar au purtat şi verighete. Deşi Ionică Suciu era mult mai în vârstă, legătura a fost pasională, şi astfel a apărut şi această moştenire de la tatăl său – bisexualitatea. Într-o seară, Adrian a plecat, beat de amor şi de alcool, de la Suciu. Aproape de casă a cazut pe trotuar, poziţie în care l-a găsit taică-său. Acesta, în loc să reclame cazul la miliţie sau să-l confrunte pe Suciu, i-a dat doar un telefon, rugându-l să-i lase băiatul în pace. Ştia el ce ştia!
Adrian a intrat apoi la Facultatea de Drept şi, ca student, şi-a continuat viaţa sexuală dublă. Deseori, invita la el acasă studenţi negri, cu care se închidea în cameră, spunându-i mamei sale să nu-i deranjeze, că studiază. Şi biata mamă, în naivitatea femeilor generaţiilor trecute, nu avea decât cuvinte de laudă pentru fiul ei aşa de studios.

Încă de pe la 14-15 ani, Marin-tatăl l-a format pe Adrian prin “spălarea creierului”, în mod constructiv, spunându-i de o mie de ori că este superinteligent şi că va ajunge mare, dar că trebuie să se căsătorească cu o fată din înalta nomenclatură comunistă. Probabil că aşa sunau indicaţiile de sus. La rândul său, Marin a mai dat o lovitură importantă a vieţii sale – a încercat, mai întâi la Timişoara, să-şi ia un doctorat, dar nu a reuşit. Atunci a pus în mişcare toată mierea stupilor din Tărtăşeşti, pe care a vândut-o, alături de alte produse agricole şi – cu banii adunaţi, plus “o vorbă bună” de la “Secu” – şi-a luat titlul de doctor în “izotopi radioactivi”, la Bucureşti. Aşa că a devenit Doctor Inginer Marin Năstase, fără să ştie ceva despre izotopii radioactivi. Nu că i-ar fi fost foarte necesar acest titlu în cariera sa de cercetător ştiintific sau în cariera universitară – el habar n-avea de fizică atomică. A procurat doar o carte din străinătate, pe care a tradus-o. Titlul i-a trebuit să justifice că nu-i un oarecare ingineraş, ci un om de ştiinţă, adică un doctor-inginer sadea. Şi în această calitate a făcut, ulterior, parte din mai multe delegaţii de oameni de ştiinţă români, care au mers în străinătate, ca invitaţi la diferite ocazii. Iar Marin Titi Năstase participa ca “ochiul şi urechea” vigilentei Securităţi, fără teama ca un ditamai doctor-inginer să fie bănuit de turnător. A fost în delegaţii în Cehoslovacia, China, Franţa, Suedia (6 luni), şi alte ţări; ca rezultat al acestor plecări, situaţia familiei nu s-a schimbat cu nimic; banii primiţi pentru deplasări în străinătate, în valută, i-a cheltuit pentru sufletul său, pentru tabieturile sale: maşina, ţigările “Kent”, mesele la restaurant. Soţia, biata lui consoartă, a purtat acelaşi palton (făcut dintr-o manta militărească transformată şi vopsită) peste 20 de ani. Şi tot cartofii şi fasolea au fost hrana ei şI a copiilor. În toţi aceşti ani de urcuş vertiginos al semi-ţiganului Marin Năstase, el şi-a mai pregătit o lovitură de “imagine”, care i-a adus bani, glorie, grade militare succesive de rezervist (până la cel de general) şi a fost înmormântat, cu onoruri militare, la Cimitirul Ghencea-militar. Cum comuniştii au căutat cu insistentă să-şi aibă eroii lor antifascişti, Marin Năstase şi-a ticluit o poveste mincinoasă, pe care nimeni n-a verificat-o; dealtfel era şi greu de verificat, după aproape 40 de ani de la sfârşitul războiului. Basmul bulibaşei suna cam aşa: a fost odată, ca niciodată, în Braşov, şi se făcea că un tânăr ofiţer de antiaeriană, care şoma, din lipsă de activitate militară, rătăcea de unul singur, a doua zi imediat după 23 August 1944, pe una din străzile oraşului; deodată a apărut o coloană germană de camioane cu soldaţi şi armament, care se retrăgea de undeva, în confuzie şi mare grăbire. Comandantul coloanei, un ofiţer superior, văzând un chipeş ofiţer român, fost camarad de luptă (teoretic), a oprit coloana şi, politicos, l-a întrebat pe ofiţerul român, care s-a întâmplat să fie chiar Marin Năstase, care e direcţia spre vest, spre Cluj. Proastă inspiraţie a ofiţerului german, care, în loc să aleagă un locuitor al Braşovului, oraş care avea pe atunci o bună populatie săsească, l-a preferat pe ofiţerul român ce nutrea în ascuns sentimente de ură faţă de fascişti şi de mare admiraţie faţă de armata şi poporul rus “libertate ne-a adus”. Ca urmare, ofiţerul român i-a indicat o direcţie contrarie, care mergea spre Moldova, şi care ducea, de altfel, spre o fundătură, drum bine ştiut de bulibaşa artileristă. Deci coloana germană a plecat în direcţia indicată de ofiţerul Năstase şi s-a înfundat undeva, unde a fost pe de-a-ntregul capturată de Armata Roşie, biruitoare.
Prin anii 80, după această poveste, s-a turnat un film, inspirat din lupta contra fascismului. Năstase a fost consilierul regizorului şi a încasat nu numai onorariul pentru munca sa, dar şi o primă suplimentară şi decoraţii. Nimeni nu s-a întrebat în anii turnării acestui film fantezist dacă sublocotenentul Năstase chiar a săvârşit asemenea faptă şi, dacă a făcut-o, atunci de ce în anul 1946 totuşi a fost epurat din armată – fiind în asemenea grad devotat de timpuriu partidului şi comunismului – sau, dacă a făptuit acest lucru, de ce l-a ţinut secret circa 40 de ani? Sfânta impostură! În acei ani s-a considerat el oare curat ca lacrima faţă de partid şi devotat instituţiei cu care colabora? Într-adevăr, a avut grija ca, după izgonirea Regelui, în 1947, să arunce în Dâmboviţa sabia pe care a primit-o în 1942 din mâna Regelui, şi cu asta a considerat că nu a mai ascuns nimic tovarăşilor, nici măcar averea de la Tărtăşeşti.
După terminarea Facultăţii de Drept şi obţinerea licenţei, Adrian Năstase (Ady) a lucrat undeva, la Preşedinţia Consiliului de Miniştri, repartizat… ştiţi de cine. Dar a mai deţinut o funcţie: a fost cooptat ca membru al Asociaţiei de Strângere a Relaţiilor cu Străinătatea, respectiv al Asociaţiei de Prietenie Româno-Americană, Româno-Engleză, Româno-Franceză, etc., etc. Astfel, el avea avantajul privilegiat al pătrunderii fără frică (în misiune) în ambasadele acelor ţări, cu ocazia sărbătorilor lor naţionale sau la alte manifestări social-culturale. Acolo se bucura de dublu avantaj, datorită pătrunderii şi cunoştinţelor sale în limbile engleză şi franceză, învăţate cu meditatori, avea posibilitatea să vâneze victime, atât pentru securitate cât şi pentru el. Atunci el a lucrat pentru DIE, serviciul străinilor în trecere prin teritoriul român, adică pe un american, de exemplu, îl cunoştea la Ambasada SUA, unde Ady era invitat cu ocazia sărbătoririi Independenţei SUA, 4 Iulie. Adrian, amabil şi serviabil, americanul, fericit că a întâlnit un localnic cu care se putea înţelege. Adrian îl invita la Operă, la Athenée Palace, şi în alte locuri frumoase, pentru ca, în acest fel, sub masca amiciţiei, să afle scopul precis al vizitei americanului la Bucureşti; putea constata orice din întrebările puse, ce-l interesa. Afla dacă intenţiona să întâlnească o anumită persoană, cetăţean român şi, în acelaşI timp, găsea şi partenere ori parteneri pentru relaţiile sale bisexuale. La un moment dat, s-a pricopsit cu o suedeză, pe care chiar a găzduit-o acasă, în familie; cum putea oare mama lui, în această situaţie, să-l bănuiască pe Adişor al ei că făcea ceva împotriva firii, mai ales că ea nu statea decât acasă şi cunoştea doar drumul spre piaţă. Nu avea prietene, nimeni nu o vizita. Relaţiile cu familia ei erau rupte, la cererea soţului, ca fiind neconforme cu noua lui linie de impostor-colaboraţionist.
Tot pe la ambasade, la cea a Franţei de data aceasta, a cunoscut un francez distins, partener homosexual, care l-a invitat la Paris (individul fiind o personalitate), aşa că Adişor, pe post de fetiţă, a primit imediat paşaportul şi a plecat pe malurile Senei, unde a avut o “lună de miere” de toată frumuseţea; franţuzul amorezat l-a plimbat prin toată Franţa şi l-a făcut pe deplin fericit. Întors în ţară, el a intrat într-o altă aventură, de data asta ca băiat. La Ambasada USA a întâlnit o tânără naivă, americancă, ai cărei părinţi, evrei, părăsiseră România în 1951, stabilindu-se la New York, unde tatăl profesa medicina. Tânăra, studentă, pregătea o lucrare despre România, iar Ady s-a oferit imediat să o ajute, fapt pentru care a găzduit-o mai multe luni şi cu care a întreţinut nu numai relaţii sexuale normale, dar a şi întocmit planuri serioase de căsătorie. Pe vremea aceea, Adrian Năstase nu nutrea încă dorinţe de a fi conducător al României, i-ar fi plăcut să trăiască în America, sub capitalişti. Tânăra newyorkeză era atât de prostuţă încât a citit notele informative despre ea, făcute de iubitul ei, care, din neglijenţă, le-a uitat în cameră. Când l-a întrebat despre ele, el a liniştit-o că aşa trebuie procedat prin lege când găzduieşti cetăţeni străini şi a convins-o să nu se alarmeze. Între timp, fata s-a îndrăgostit cu adevărat de el, dar tatăl ei a aflat motivul prelungitei sale şederi în ţară şi cine este cel care voia să-i fie ginere, şi şi-a chemat fata urgent la New York, i-a spus totul şi a trimis-o în Franţa, la studii, aşa că ţesătura lui Ady s-a destrămat. Ea a apucat să-i comunice ceea ce ştia tatăl ei. Reacţia imediată a lui Adrian faţă de un prieten a fost: “De unde ştie el? A fost la c… meu?”.
Probabil că au mai apărut şi alte asemenea “iubiri”. Iar despre cei descusuţi informativ se va afla doar dacă vreodată vor fi date publicităţii dosarele şi dacă vor mai exista aceste dosare ale lui Năstase (de activitate asiduă în cadrul DIE şi ale procesului Suciu).
Când, cu câţiva ani în urmă, a izbucnit scandalul Priboi, presa întreagă a înregistrat acţiunile furioase de apărare a lui Priboi de către primul ministru al României, Adrian Năstase. Ce legătură poate fi (că de rudenie nu este) între un pretins intelectual de rasă, doctor în drept, profesor universitar şi un ofiţer torţionar, dovedit semidoct şi semianalfabet original, recrutat din drojdia societăţii şi instruit în şcolile poliţiei politice, unde a învăţat ura de clasă, ura de oameni, deci o brută? Priboi i-a botezat lui Năstase primul copil. Priboi a fost ridicat de Năstase în ritmul urcuşului său politic: purtător de cuvânt, deputat PSD, consilier personal. Şi nimeni nu s-a întrebat de ce Năstase urăşte ideea deconspirării securităţii şi s-a opus cu vehemenţă ca dosarul lui Priboi să fie făcut public. Explicaţia este simplă: Priboi a fost legătura lui Năstase cu Securitatea, a fost îndrumătorul lui. Dacă Priboi este descoperit şi, eventual, adus în faţa justiţiei, atunci el va vorbi şi de Adrian Năstase şi de colaborarea lor. Or, în acest caz, urmează prăbuşirea de pe înaltul soclu pe care şi l-a construit.

Presa din ţară a anunţat că la examenul de bacalaureat părinţii au fost de acord să se facă publice rezultatele obţinute de elevi, cu o singură excepţie: părinţii elevului Andrei A. Năstase (Adrian şi Dana) de la Liceul “Jean Monet”. Iniţial s-ar putea aprecia modestia şi dorinţa de a păstra un secret familial. Dar n-a fost să fie aşa! La finalul examenului de bacalaureat s-a anunţat, de data asta, că odrasla premierului a obţinut cea mai mare notă şi pe liceu, şi pe Bucureşti. Şi atunci unde ar fi modestia? Faptul a reamintit celor ce cunosc amănuntele o altă asemenea situaţie, petrecută cu câteva decade înainte, dar cu alţi actori pe scenă. Dana, sora lui Adrian, a dat examen de admitere la Facultatea de Filologie (secţia engleză) şi a căzut la examen, fapt pentru care plângea acasă în hohote, cu toate consolările mamei sale. Tatăl, Marin Năstase, nu era acasă. Când a venit, el şi-a găsit fiica în lacrimi. A aflat cauza, şi-a îmbrăcat pardesiul imediat şi a ieşit în răcoarea serii de toamnă. După o oră s-a întors şi vesel i-a spus fetei: ai reuşit! A doua zi, pe listele celor reuşiţi la admiterea la limba engleză a apărut şi numele Năstase M. Dana. Este de bănuit că tăticul a făcut un târg acolo unde s-a dus, fiindcă la absolvirea facultăţii Dana nu a fost angajată ca profesoară, ci ca salariată a unei firme de comerţ exterior. Or, se ştie de cine aparţineau Comerţul Exterior, Externele, Turismul, ş.a. Dana a fost trimisă imediat în Siria, apoi în Norvegia şi Olanda (în coasta NATO). După 1989, a avut servicii numai în contact cu străinii, la Sofitel, Soros şi la mulţi alţii, la fel de importanţi. Aşa că istoria s-a repetat, între două examene: tatăl a avut timpul să aranjeze ca fiul său să cunoască subiectele (sau altă metodă) pentru evitarea oricărei surprize.

Alte câteva eşecuri

Au urmat o serie de evenimente care, analizate acum, după scurgerea timpului, apar nu tocmai plăcute familiei Năstase “Scatiu”. Cu tot doctoratul în izotopi radioactivi, cu toată practica de asistent la Institutul de Petrol şi Gaze, pentru a fi păstrat în Bucureşti (la mutarea din capitală a acestui institut) sau din alte raţiuni, dr. ing. Năstase a fost trimis pe postul de director al învăţământului profesional din Ministerul Învătământului, un post de birocrat, care ar fi putut fi obţinut de oricare alt inginer, nu de un doctor inginer “specialist” în izotopi radioactivi, deci nu un post de mare prestigiu ca profesor universitar.
Prin 1973-1974, prof. dr. ing. a avut din nou o “problemă” cu fiul său, care şi-a continuat vechea relaţie cu I. D. Suciu. De data asta, acest viciat mergea cu Adişor la porţile fabricilor şi, cu tehnica specifică tuturor corupătorilor, ademenea tineri muncitori, atraşi şi de titlul său de fost profesor. La aceste racolări a participat şi acela care, peste ani, avea să pretindă să conducă România şi pe care, din laşitate, chiar şi fostul rege l-a declarat cea mai importantă persoană a anului 2003. Tinerii racolaţi, aduşi în casa lui Suciu, se întreceau în beţii şi orgii, printre partide de sex şi perversiuni sexuale. Cum a aflat Miliţia, rămâne (încă) o mare enigmă. S-o fi lăudat vreunul dintre tinerei? Vecinii au raportat activităţi suspecte sectoristului? Sau Suciu era deja cunoscut secţiei de Moravuri? Cert este că miliţienii au a căzut în mijlocul unui asemenea dezmăţ, după ce înainte, de pe o scară a unei maşini de pompieri, se fotografiase pe fereastră totul. A urmat ancheta, în care vinovaţii principali erau I. D. Suciu şi Adrian Năstase, ca racolatori şi corupători. Până în seara procesului, aşa s-a ştiut, dar a doua zi a urmat bomba: acuzat – Ion D. Suciu, martor al acuzării – Adrian Năstase!
I.D. Suciu, pentru inversiuni sexuale şi corupere a unor bravi fii ai clasei muncitoare, a fost condamnat la 8 ani. După executarea pedepsei, au urmat alţi 6 ani deportare în Bărăgan, Suciu fiind considerat un pericol social. Îngerul păzitor, fie el Priboi sau altul, l-a făcut pe Adrian Năstase curat ca lacrima, într-un proces cu uşile închise, deci fără public, cu numai ceva “lucrători” de miliţie şi securitate, proces ţinut prin 1973. Dar şi “favoritul zeilor” Năstase a avut cumva de suferit. În mod discret, el a fost scos de la Preşedinţia Consiliului de Miniştri şi expediat ca cercetător la Institutul de Drept Penal. Toată această întâmplare a constituit un semnal de alarmă pentru Marin Năstase tatăl. Şi, în liniştea nopţii, a plănuit să-l căsătorească pe Adrian, să-i dea o identitate socială nouă, nimeni nemaiputându-l acuza de “invers”, sperând în acelaşi timp să-i găsească o viitoare soţie tot aşa de naivă şi necunoscătoare cum îşi alesese el. Problema era însă mai complicată, deoarece, conform dorinţei tată-fiu, viitoarea doamnă Adrian Năstase mai trebuia să fie şi fiică de nomenclaturist, care să pună umărul şi la prestigiul familiei şi la ridicarea politică a progeniturii ţigăneşti, Adrian Năstase.
Norocul i-a zâmbit din nou lui Marin Năstase. La Direcţia învăţământului profesional, pe care o conducea, se afla, ca şefă de cadre, soţia fostului ministru de Externe, comunistul ilegalist Grigore Preoteasa, mort în accidentul de avion din 1957 de la Moscova. Tovarăşa Preoteasa avea o fiică, studentă la filologie, în anul 3 sau 4, la Universitatea Bucureşti. Marin Năstase, directorul, a făcut pe peţitoarea, a convins-o pe tovarăşa să-şi mărite fata, el fiind “motorul” care a reuşit să-şi însoare/mărite băiatul, desigur, păstrând secretul despre fiul său, păstrându-l până la moarte şi faţă de soţia sa care, dacă l-ar fi cunoscut, şi-ar fi explicat mai bine propria ei viaţă conjugală.

Sforile au fost trase, tinerii se zice că s-au plăcut, se zice că s-au şi iubit chiar, oricum, căsătoria lui Adrian cu domnişoara/tovarăşa Preoteasa-fiică s-a aranjat. De toate sforăriile tatălui său, Adrian s-a ţinut departe, dar s-a conformat, ca fiu ascultător. Şi, cum ambele familii erau “comuniste”, s-a aranjat numai căsătoria civilă, nu şi cea religioasă. Pe vremea aceea, Adrian nu ştia să-şi facă nici semnul Crucii, nu frecventa bisericile la slujbele religioase, aşa cum o va face peste 30 de ani.
Căsătoria civilă a avut loc la Primăria din Piaţa Amzei, în prezenţa unei echipe de ţărani secui (tov. Preoteasa-mama era unguroaică, din secuime), îmbrăcaţi în hainele lor de la ţară tradiţionale şi a altor câtorva persoane, selecţionate cu grijă de Marin (Titi) Năstase, din partea familiei lui: doar fratele său cu soţia, iar din partea Elenei Dragomirescu-Năstase (mama ginerelui), doar o soră cu soţul. După încheierea ceremoniei şi oferirea unei cupe de şampanie cu biscuiţi, a urmat un prânz, la “Coş”, dar socrul, Marin, s-a îngrijit să elimine dintre invitaţii prezenţi la Starea Civilă pe fratele său cu soţia (fost comerciant, naţionalizat în anul 1948) şi pe sora bună a mamei-soacre a lui Adrian, cu soţul, fost deţinut politic, deşi ar mai fi avut trei fraţi şi părinţii în Bucureşti, nechemaţi, pentru a nu da explicatii tov. Preoteasa despre aceşti “duşmani de clasă” pe care îi invitase (doar ca decor) la ceremonia căsătoriei, unde nu atrăseseră atenţia nimănui.
A doua zi după căsătoria civilă, Adrian Năstase s-a mutat să locuiască în casa tov. Preoteasa, din Parcul Primăverii, îndeplinindu-se dorinţa combinată (a tatălui său şi a lui) de a deveni soţ de fiică de nomenclaturist. Totul dovedea că planurile lui Marin-tatăl s-au realizat şi că mergeau pe drumul dorit de el. Dar n-a fost să fie aşa! După câteva zile de om căsătorit cu o tânără frumoasă, atractvă şi foarte simpatică, într-o seară, pe la orele 11, cineva a sunat la uşa familiei Năstase. La întrebarea doamnei Năstase “cine este?” a răspuns fiul Ady. A urmat un dialog scurt:

“Ce s-a întâmplat, Adişor, mamă?”

Răspunsul: “Mamă, dacă nu mă primeşti în casă, lasă-mă să dorm în hol, nu vreau să mă mai întorc la ea!”.
Şi mama a mai întrebat apoi: “De ce, mamă, este o fată bună, frumoasă?” Răspunsul a fost: “Eu vreau să studiez, să citesc, şi ea mă solicită prea mult!”
A doua zi, tov. ministru Preoteasa a vizitat, cu mare scandal, familia Năstase, spunându-le, fără alte explicaţii inutile, că, în noaptea anterioară, Adrian şi-a părăsit tânăra soţie, sărind pe fereastră, bineînţeles fără ştirea cuiva din casă.

Au continuat discuţiile “între patru ochi”, între Marin (Titi) tatăl şi tov. Preoteasa – mama tinerei doamne Năstase. Nu vom şti niciodată dacă tăticul lui Adişor i-a dezvăluit mamei “victimei” devierea sexuală a fiului. Nu s-a putut gândi că Adişor al ei îşi va schimba “gusturile amoroase” atât de repede. A urmat apoi divorţul. Ceva mai târziu, fiica tov. Preoteasa s-a recăsătorit. Adrian şi-a continuat viaţa lui de burlac, cu aventurile, bucuriile, necazurile şi, mai ales, cu mari succese profesionale, fiind sprijinit, desigur, de “îngerul cu epoleţi”, păzitorul grijuliu, şi ajutat, bineînţeles, pentru randamentul lui.

Ascensiunea spre puterea supremă

Ca elev şi student, Adrian Năstase a fost întotdeauna scutit de muncile agricole “voluntare” ori “patriotice”, în timp ce colegii lui erau obligaţi să presteze acele servicii, neplătite, pentru “edificarea societăţii comuniste”. |n acele perioade ale anului, el se ocupa cu studiul intens al limbilor franceză, rusă şi engleză. Îngerul lui păzitor, Priboi, veghea asupra lui, îl proteja şi avea, de atunci, de timpuriu, planuri mari cu Năstase. După licenţa în drept şi episodul I. D. Suciu (descris în partea a doua a acestei serii de articole), a lucrat ca cercetător la Institutul de Studii de Drept Penal, vreme de 17 ani. În declaraţiile sale încep confuziile: afirmă (ca să-şi justifice cariera viitoare de diplomat) că de fapt a lucrat la Departamentul de Drept Internaţional, care, pe atunci (institutul) aparţinea de Academie, fără să numească anume care dintre ele: Academia Română? Academia Comercială? În realitate, el evită să declare ziariştilor că această Academie se numea Ştefan Gheorghiu şi aparţinea nemijlocit de PCR. Acolo a obţinut un doctorat în Drept Internaţional.

Necazurile şi bucuriile familiei Năstase

Din punct de vedere financiar, Marin şi Adrian Năstase au prosperat. În primul rând, şi-au cumpărat locuinţă la aceeaşi adresă: tatăl – un apartament; fiul – o garsonieră în Str. Naum Romniceanu, nr. 2, bloc 5, et.3, apt. 13 (şi la etajul I), Bucureşti. Este o stradă perpendiculară pe Dorobanţi, pe partea dreaptă, în sensul spre Arcul de Triumf, circa 400 m. de Dorobanţi. Dintr-o cerere făcută de Adrian Năstase, la 23 iunie 1988, către tov. ministru Ana Mureşan, reiese că susnumitul locuia în str. Jean Texier nr. 4 şi că încă de pe de atunci era nomenclaturist: “Subsemnatul dr. Adrian Năstase, cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetări Juridice, vice-preşedinte al Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale (ADIRI), domiciliat în Bucureşti, Str. Jean Texier nr. 4, sector 1, telefon 79.39.26., vă rog să binevoiţi a-mi aproba cumpărarea cu prioritate şi cu plata integrală a unui autoturism TRABANT 601 (limuzină). Acest autoturism mi-ar fi deosebit de util pentru numeroasele deplasări pe care le presupun activităţile ce le desfăşor în cadrul ADIRI, (ca preşedinte al Secţiei de Drept Internaţional) în cadrul Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice (Ştefan Gheorghiu, nu?) a Universităţii din Bucureşti, ca lector al CC al PCR, ca membru al Consiliului Juridic al MAE, ca secretar de redacţie al publicaţiei ‘Revue roumaine des sciences sociales, serie de sciences juridiques’ etc.” (ce o însemna oare acest etc?). În urma acestei intervenţii, putem trage câteva concluzii: A. În acele vremuri, “visul” lui A. Năstase – Scatiu’ nu era un Mercedes, BMW sau Rolls, echipate cu girofar, nici măcar o Dacie, ci un amărât de Trabant; C. Cererea demontează una din marile minciuni ale lui Adrain Năstase care, atunci când şi-a prezentat guvernul în faţa parlamentului, a debitat-o aşa cum manipulează poporul român, bătându-şi joc de inteligenţa românilor. Acest Năstase a declarat atunci că “nu a făcut parte din nomenclatură”. Or, cu activităţi la Academia partidului (“Ştefan Gheorghiu”) şi lector al CC al PCR mai poate exista îndoială că nu a fost în nomenclatorul CC al PCR? C. În sfârşit, pe cererea sa pentru Trabant, în colţul din dreapta găsim următoarele rânduri: “Tovarăşă ministru Ana Mureşan, vă rog respectuos să binevoiţi a aproba această cerere, Ambasador A. Miculescu” (Angelo Miculescu-nota autorului). Demn de reţinut este că, în acel moment, Adrian Năstase, vânătorul de mireasă nomenclaturistă, care îşi încercase norocul şi ca să devină ginerele lui Nicolae Ceauşescu (curtând-o pe Zoe), găsise în fine partida râvnită, fiica nomenclaturistului Angelo Romeo Constantin Miculescu. Şi iată-l căsătorit cu Daniela (Dana) Miculescu, locuind la o nouă adresă. Sistemul “intervenţiilor şi pilelor” socrului începuse să funcţioneze pentru el. După prima încercare nereuşită de a fi şi soţ, ambiţiosul Adrian Năstase-Scatiu’ nu şi-a pierdut speranţa de parvenire pe cale matrimonială; învârtindu-se la ceaiurile şi petrecerile date de fiii şi fiicele aristocraţiei nomenclaturiste – cum de altfel proceda de mulţi ani – acolo a întâlnit-o pe fiica ministrului Agriculturii şi Industriei Alimentare, fost ambasador în China, membru CPEx, Angelo Miculescu. Şi căsătoria s-a aranjat în mod foarte precipitat.

Supărarea pândea

Dana Maria Năstase, sora lui Adrian, în cele din urmă, s-a îndrăgostit. Mare dragoste mare, planuri de nuntă spectaculoase în care scop viitorul ginere, cu garanţia viitorului socru, viitorului cumnat şi viitoarei soţii – toţi colaboratori apreciaţi ai Securităţii – a obţinut paşaport să meargă în R.F. Germania, pentru cumpărături de nuntă. Nu cunoaştem încă cine a avut această idee nefericită, deoarece atât de îndrăgostitul ginere, odată ajuns în Germania, a uitat de nuntă, de mireasă şi a rămas acolo, cerând azil politic. Evenimentul s-a petrecut în anii lumină ai lui Ceauşescu. Durerea şi ruşinea celei care trebuia să fie mireasă, devenită oaie neagră a familiei, au afectat cu putere de cutremur pe toţi cei din jur, la care s-a adăugat, desigur, suspiciunea, dezaprobarea şi probabil neîncrederea periculoasă a Securităţii. Îngerul Priboi a reparat cumva prejudiciile apărute. După un timp, Dana Maria Năstase, sora lui Ady, s-a consolat în mai multe braţe, ca să se oprească în ale unuia pe nume Barb, cu care s-a căsătorit şi au avut o fiică. După care, la câţiva ani, au divorţat şi, după cum ştim, a rămas singură, cu toate încercările reunite ale ei şi ale fratelui ei de a găsi un soţ, bineînţeles un “miliardar de carton”. Asta nu înseamnă că duce o viaţă de abstinenţă. Din contra!
Pentru a ilustra încă şi mai bine profilul moral al lui Marin Năstase (tatăl), redăm un episod din activitatea lui împotriva chiar a membrilor familiei sale prin alianţă (căsătorie). Soţia lui Marin Năstase are patru fraţi în Bucureşti (în acele timpuri tulburi) din care unul, cel mai mare, fost arhitect – deci, cumnatul lui Marin Năstase. Acest arhitect, în anii studenţiei sale, prin ’50, a fost arestat de Securitate pentru că în sala de cursuri s-a găsit scrisă o lozincă anticomunistă. Cu el au mai fost arestaţi câteva zeci de studenţi. După câteva luni întregi de anchete sălbatice, bătăi şi toată gama de schingiuiri, la Uranus, a fost pus în libertate, anchetatorii găsindu-l nevinovat. Probabil că ei “descoperiseră” făptaşul printre studenţii arestaţi. Ajuns arhitect, s-a dovedit a fi un profesionist de certă valoare; a condus un atelier de 12 arhitecţi şi proiectanţi; a proiectat laminorul de la Galaţi, din Tulcea şi alte obiective industriale importante şi, deşi era atât de priceput şi apreciat, nu putea fi numit oficial şef de atelier, deoarece nu era membru PCR, salariul fiind mai mic, funcţia echivalând cu aceea de şef de atelier. Trebuia să se înscrie în PCR şi, pe motiv de salariu, şi a întocmit o cere în acest sens, de admitere în rândurile partidului. Pentru referinţe, cum se cerea, a indicat câţiva cunoscuţi, printre care şi pe cumnatul său, Marin (Titi) Năstase. Această acţiune s-a petrecut prin anii ’80, adică la circa 25 de ani de la arestarea sa ca total nevinovat. Cererea de primire în PCR i-a fost respinsă şi, după cum a aflat ulterior, cumnatul lui, Marin-Titi Năstase, a dat cele mai dezastruoase referinţe despre el; niciodată însă nu a aflat ce a putut inventa acel balaoacheş atât de grav, numai ca să demonstreze partidului loialitatea sa şi credinţa peceristă, demascându-şi chiar şi familia.

O afacere murdară

Dar cea mai perfidă faptă făcută sub îndrumarea lui Marin Năstase şi finalizată de fiul său, Adrian, care mai demonstrează şi cât credeau aceşti oportunişti în permanenţa regimului comunist, a fost acapararea prin viclenie a vilei naţionalizate din strada Aviator Petre Creţu nr. 60, nu departe de Biserica “Caşin”.
Această vilă, aflată într-unul din cele mai selecte cartiere, a aparţinut de fapt şi de drept familiei Mihai şi Elena Ciolan, posesorii actului de vânzare-cumpărare al terenului de 576 m.p. Nr. 32570/14 noiembrie 1930. Mihai Ciolan a fost un strălucit inginer, cu studii la Charlottenburg, în Germania, iar soţia sa, casnică. Mulţi ani, până la instaurarea comunismului, a ocupat funcţia de director al tracţiunii CFR. Ei au construit pe acest teren o vilă (subsol+parter+etaj) de circa 450 m.p. locuibili. În mod abuziv, în 1950, imobilul a fost naţionalizat, prin Decretul nr. 92/1950. Foştilor proprietari li s-a permis să locuiască în două camere din fosta lor casă. N-ar fi inutil să mai afirmăm că era singura lor proprietate imobilă, considerată “construită pentru a fi exploatată”, iar inginerul specialist M. Ciolan dat afară din serviciu de la CFR a cunoscut apoi tot felul de privaţiuni, persecuţii, trăind din vânzarea bunurilor diferite, ca mobilă ş.a. Statul-proprietar a închiriat restul de spaţiu locuibil.
Familia Ciolan nu a avut copii. După câţiva ani, Mihai Ciolan a murit. El nu a avut alte rude decât pe fratele său, Antonin Ciolan, dirijor, compozitor şi profesor la Cluj, care nici el nu a avut copii. Şi Antonin Ciolan şi soţia sa, au decedat la puţină vreme de la moartea fratelui şi cumnatului lor. Elena Ciolan a avut însă un frate în Bucureşti, părinte a 5 copii, 3 fete şi 2 băieţi. Cea mai mare dintre fete s-a întâmplat să fie Elena Dragomirescu, cea care, din 1949, devenise soţia lui Marin Năstase-Titi (zis şi Ţapu în familie). Datorită lipsurilor şi mizeriei, sănătatea Elenei Ciolan s-a deteriorat în decursul anilor şi senilitatea i-a avansat. Aflată în incapacitate mintală totală, nepoata Elena Năstase, dirijată de soţul ei, o izolează pe mătuşă de vecini, prieteni de-o viaţă, de restul familiei şi, în 1989, o pune pe mătuşa senilă, deci inconştientă, să semneze un tesatament prin care o lasă pe nepoata sa, Elena Năstase, moştenitoare universală a proprietarei. Astfel, sub îndemnul soţului – vicleanul şi atavicul bolnav de avere Marin Năstase – soţia lui devine proprietara unei vile naţionalizate de regimul comunist, în regimul comunist.
La 5 mai 1990, Elena Ciolan a decedat, în vârstă de 92 de ani. Nepoata Elena Năstase şi soţul au ţinut în secret decesul ei, ocupându-se de procedurile funerare, ieftin şi rapid, prin incinerare la Crematoriul “Cenuşa”. Nici un alt nepot dintre ceilalţi 4 ai Elenei Ciolan nu a ştiut nimic, nici măcar despre dispariţia ei pământească. Desigur, este o faptă imorală, condamnabilă şi nedemnă aceea de a profita în defavoarea celorlalţi fraţi ai Elenei Năstase, fostă Dragomirescu, care şi ei ar fi avut, din punct de vedere juridic, acelaşi drept de moştenire. Dar acesta este stilul de a face avere şI “a lua cu japca” al tatălui Marin şi fiului Adrian Năstase-Scatiu’. Testamentul semnat de bătrâna în incapacitate mintală are data autentificării Nr. 12008/12/10/1989. Noua proprietară, Elena Năstase, obţine un certificat de moştenitor, cu Nr.1240 din 7 august 1990. După 4 ani, conform strategiei celor doi mari rechini, tată şi fiu, Marin şi Adrian Năstase, proprietara de drept (de fapt, proprietar Adişor) dă statul în judecată, revendicând vila (dosar civil cu Nr. 3706/1994). Judecătoria Sectorului I, într-un mod nemaiîntâlnit de rapid (doar solicitanta era mama fostului ministru de Externe şi Preşedinte al Camerei Deputaţilor) pune în posesiune, prin sentinţa civilă Nr. 3842 din 14 aprilie 1994 pe Elena Năstase, cu drept de recurs în 15 zile şi, bineînţeles, ICRAL nu a făcut recurs. Şi astfel, clanul năstăşeştilor lacomi a acaparat vila.
Este de remarcat faptul că, după hotărârea judecătorească având la bază testamentul autentificat 12008/12/10/89, în 1997 întreg dosarul nr.3706/1994 nu era de găsit la arhiva judecătoriei – testamentul a dispărut. Se pune întrebarea firească: nu cumva şi semnătura de pe testament a fost în fals? Şi ştiind că şi de la o altă judecătorie a dispărut de mult dosarul procesului I.D. Suciu/A. Năstase, putem concluziona cine a fost autorul sustragerilor în scopul de a dispărea orice urmă! (vezi partea a II-a)

Dezinformarea „Un caz socant”: Aurel Sergiu Marinescu si Securitatea

Posted by Stefan Strajer On November - 24 - 2009

REPLICA LA DEZINFORMAREA: „UN CAZ SOCANT” AUREL SERGIU MARINESCU SI SECURITATEA

ASM Foto 1

Nota redactiei. Va supunem atentiei doua texte primite la redactie, trimise de catre doamna Manon Marinescu, sotia regretatului nostru colaborator Aurel Sergiu Marinescu; texte trimise in urma aparitiei in unele publicatii, in aceasta vara, a unor informatii precum ca Aurel Sergiu Marinescu ar fi fost „agatat” de catre Securitate drept colaborator. Dupa cum credem ca veti constata e vorba de alt caz de dezinformare.
*
Respectuos, va rog sa primiti „replica” la dezinformarea, facuta de securitate si domnul Andrei Badin, sotului meu Aurel Sergiu Marinescu cum ca ar fi fost in serviciile Securitatii.
Doresc sa va redau câteva aspecte ale dezinformarii, ce depasesc cu mult povestile Baronului Von Munchhausen.
Securitatea dezinformeaza: Aurel Sergiu Marinescu a fost trimis in Occident, sa-l lucreze negativ pe Adrian Nastase la alegerile prezidentiale din anul 2004.
Raspuns:
Aurel Sergiu Marinescu a plecat in Franta la interventiile facute de unchiul sau, care dorea sa-l scoata din temnita si domiciliu fortat, reusind sa-l scoata abia in anul 1974.
Oare sa fi stiut Securitatea cu 30 de ani inainte ca Adrian Nastase va fi pus sa candideze in anul 2004? Si i-ar fi trebuit lui Aurel Sergiu Marinescu 30 de ani sa scrie serialul „Nastase Scatiu”?
Securitatea dezinformeaza:
Aurel Sergiu Marinescu a fost turnator si in temnita si de acolo Securitatea l-a racolat sa lucreze pentru ei!? Nu au mentionat daca a fost informator si in timpul cât a fost condamnat la moarte – „pedeapsa capitala”.
Raspuns:
Daca Aurel Sergiu Marinescu a fost turnator timp de 13 ½ in timpul sederii in temnita, de ce el nu a beneficiat de actul de gratiere din anul 1964, când toti colegii sai de puscarie au fost eliberati, iar el „turnatorul” a fost tinut in continuu in chinga securitatii, in puscarie la Aiud, inca 5 ani in plus, eliberându-l in anul 1969 cu domiciliul fortat? De ce nu i s-a dat nicio explicatie la mentinerea lui in continuare in temnita, când decizia Occidentului  era sa elibereze pe toti detinutii politici?? Si de ce nu mi s-a dat nici mie un raspuns la sutele de cereri facute in acesti 5 ani la dubla ilegalitate, pe care le-am adresat Consiliului de Ministri, Marii Adunari Nationale, Presedentiei, Tribunalului Militar etc? Cum a fost posibil ca toti detinutii politici care au fost „turnati” de Aurel Sergiu Marinescu, au fost eliberati, iar el „tunatorul” a fost retinut inca 5 ani?
Securitatea dezinformeaza:
Aurel Sergiu Marinescu a fost informator de „rang cu plata”.
Raspuns:
Apare in România pe blogul lui Andrei Badin o „hârtie” cu 500 lei sub o semnatura a celor care au intocmit-o. NU ESTE SEMNATURA LUI AUREL SERGIU MARINESCU! ESTE FALS!.
Dar daca Aurel Sergiu Marinescu a fost informator de RANG, cum a fost platit cu acest bacsis? El fiind „turnator” in temnita, timp de 13 ½ ani pâna in anul 1969, continuând aceasta poveste, si când a fost eliberat, sub domiciliu fortat inca 5 ani pâna in anul 1974 când a parasit tara, deci 18 ½ ani, cum de l-au platit numai cu 500 lei? |n acesti ani de asa zisa „eliberare”, când avea un securist permanent in spatele lui, raportându-i zilnic, când nu pleca de acasa decât la serviciu si inapoi acasa, când „nu primea vizite”, nu intra nimeni in casa, când locuiam intr-un bloc MFA unde locuiau numai cadre superioare ale securitatii care tineau toti ochii pe el, cum de era informator? Pe cine „turna”? „Era sub severa paza”, si-l plateste cu 500 lei? Nici un cersetor n-ar fi primit acest bacsis!!
Aberatii de acestea umplu toata dezinformarea – praf aruncat in ochii poporului român ca sa ascunda mai departe nelegiuirile ce le fac ei.
De ce nu spun nimic de pamfletul „Baroane” a lui Mircea Cartarescu, publicat in anul 2005 la editura HUMANITAS si unde Gabriel Liiceanu i-a declarat pe Adrian Nastase si Ion Iliescu, indivizi care au facut cel mai mult rau României! Si de ce nu aduc in atentia poporului român cele spuse de Vadim Tudor care declara ca are inregistrari elocvente despre relatiile „intime” dintre inaltul demnitar (Adrian Nastase) si seful lui de cabinet?
Acestia sunt in viata si se tem de „replica” lor, dar au gasit pe Aurel Sergiu Marinescu, plecat in lumea dreptilor si nu are cine sa le raspunda. De ce nu au facut aceasta dezinformare in anul 2004 când circula serialul „Nastase Scatiu” (publicat in „New York Magazin” si „Curentul International” la vremea respectiva, n.r.)? Ori de ce nu au facut-o inainte ca Aurel-Sergiu sa nu mai fie, adica pâna in august 2008? Aceasta spune totul, nu au avut curajul sa se opuna celui care a scos la suprafata cele ascunse poporului român. Aurel-Sergiu Marinescu nu mai este printre vii, dar a lasat istoriei – adevarata istorie a acestei negre si lungi perioade prin care a trecut neamul românesc, „Prizonier in propria tara”, „Nastase Scatiu” si celelalte texte.
Va multumesc din suflet ca sunteti alaturi de mine, in pastrarea MEMORIEI SOTULUI MEU AUREL SERGIU MARINESCU.
Bunul Dumnezeu sa va binecuvânteze!
Sotia lui Aurel Sergiu Marinescu, Manon Marinescu

*
Continuare la „Replica”

Motto: raspuns de dincolo de mormânt.
Scriitorul Aurel Sergiu Marinescu raspunde prin cartea sa „Prizonier in propria tara”, vol.3, devenita testament pentru generatii.
a) „Relativa mea liniste mi s-a tulburat din nou, hienele Securitatii imi dau târcoale” – pag.305
b) „Organele si-au adus aminte de mine” – pag.310

Titlu:
Jos mâinile voastre infectate, de noroi si sânge, de pe sotul meu Aurel Sergiu Marinescu. Martirul inchisorilor exploatat politic cu falsuri si dezinformari.

Aurel Sergiu Marinescu, cunoscut luptator anticomunist din tinerete, a fost arestat si condamnat politic de la vârsta de 22 de ani; intre 1951-1953, 2 ani, apoi rearestat si condamnat la moarte, dupa aceea pedeapsa a fost comutata in munca silnica pe viata, in anul 1958, in baza art.209: subminarea economiei nationale si sabotaj contrarevolutionar. Nu a beneficiat de actul de gratiere in anul 1964 care obliga eliberarea tuturor detinutilor politici si Aurel Sergiu Marinescu a fost retinut 5 ani in plus. A fost eliberat in 1969, dupa 11 ½ ani. Total temnita 13 ½ ani.
Din 1969 a avut domiciliu fortat „camuflat” pâna in anul 1974, adica 5 ani de supraveghere. Total torturat fizic si psihic 18 ½ ani.
|n timpul acestui domiciliu fortat „camuflat” nu a putut pleca nicaieri, decât la serviciu. Nu primea vizite. Securitatea urmarea ca la fiecare 5 ani sa-l rearesteze in baza aceluiasi sistem odios fara probe, asa cum au fost si cele anterioare.
|n anul 1974, când se implineau 5 ani de la eliberarea sa din temnita Aiud, Aurel Sergiu Marinescu a fost chemat ca de obicei la Securitate;
– unul din cei 3 anchetatori i-au spus ca au destule probe ca sa-l aresteze si sa-l trimita la tribunal chiar fara declaratiile sale de recunoastere.
– un alt anchetator l-a acuzat ca nu are grija de familie si cum va creste copilul lui fara tata?
– un alt anchetator a adaugat „iti dam o posibilitate unica”, este ultima sansa, iti propun sa devii colaboratorul Securitatii, sa traiesti mai departe in libertate, folositor societatii, sau inchisoarea.
Era luna iulie 1974, Aurel Sergiu Marinescu a acceptat PROPUNEREA, NU COLABORAREA.
Era o propunere teoretica. La acea data Aurel Sergiu Marinescu detinea aprobarea si pasaportul de a parasi România in urma interventiilor unchiului sau din Franta. Pe 26 octombrie 1974 a plecat definitiv din tara.
A semnat o bucata de hârtie de aruncat la gunoi si astfel a pacalit Securitatea.
|n anul 1974, Aurel Sergiu Marinescu, ajuns in Franta, a cerut azil politic. Verificat de D.S.T („Directia Securitatii Teritoriale” a Frantei); pentru ca NU a fost membru de partid si NU a lucrat cu Securitatea i s-a aprobat azil politic. |n anul 1975 a depus cerere de emigrare din Franta in America. Verificat de CIA (Central Intelligence Agency) si pentru ca NU a fost membru de partid si NU a lucrat cu Securitatea i s-a acordat emigrarea in America.
|n anul 1981, dupa 5 ani, la depunerea formelor pentru obtinerea cetateniei americane, a fost din nou verificat de CIA si pentru ca NU a fost membru de partid si NU a lucrat cu Securitatea i s-a acordat cetatenia americana.
Ca si alti oameni alesi, Aurel Sergiu Marinescu si-a putut arata valoarea in afara granitelor, ceea ce in tara lui de bastina nu i s-a permis. El a aratat adevarul ascuns poporului român, cum a ajuns la putere Securitatea si cum s-a mentinut prin dezinformari, minciuni, insalatorii, arestari si denigrari (unele au continuat si continua dupa 1990).
Pentru a intelege mai bine metodele Securitatii folosite in anihilarea opozantilor in scopul de a mentine ideologia comunista, trebuie citita cartea lui Aurel Sergiu Marinescu: „Prizonier in propria tara”.
|n ceea ce priveste chitanta de 500 de lei aparuta in publicatiile românesti, pot sa spun ca este falsa si nu are semnatura lui Aurel Sergiu Marinescu. Suma de 500 lei era modica pentru un turnator sau colaborator al Securitatii, iar pe de alta parte chitanta poarta data doar cu câteva zile inainte de plecarea lui definitiva din tara. Ce ar fi facut Aurel Sergiu Marinescu cu 500 de lei când el avea pasaportul pentru Franta in buzunar? Sa-i fi platit Securitatea taxiul de acasa pâna la Gara de Nord in preziua plecarii?
|n serialul „Nastase Scatiu”, Aurel Sergiu Marinescu face cunoscut poporului român activitatea si setea lui Adrian Nastase de acumulare de averi si putere.
Replicile lui Adrian Nastase cu „Matusa Tamara” si „Serviciile Secrete”, au aparut dupa ce eroii povestilor n-au mai existat, amândoua au scopul de a arunca praf in ochii pooporului român pentru a-i distrage atentia de la dosarele sale. Asa cum a fost si in cazul celor doua buncare construite cu milioane de dolari si când s-a constatat ca a confundat averea tarii cu buzunarul sau, Adrian Nastase s-a declarat o victima a lucrarilor de proasta calitate. Deci pe lânga cele demonstrate de Aurel Sergiu Marinescu in serialul „Nastase Scatiu”, de hot, tigan parvenit, homosexual, i se mai poate adauga si trasatura de specialist in povesti cu personaje moarte.
Manon Marinescu (sotia sa)

ASM Foto 4

ASM Foto 2

O mare ruşine, dar la noi nimeni nu e ruşinos!

Posted by Stefan Strajer On November - 23 - 2009

O mare ruşine, dar la noi nimeni nu e ruşinos!

Liviu Antonesei 

Autor: Liviu Antonesei

Poporul a votat în număr mult mai mare decît se aştepta toată lumea şi decît arăta trendul mereu în scădere din ultimii vreo zece ani. În ce condiţii a votat este cu totul altă poveste! Cozi interminabile, oameni care au plecat fără să fi reuşit să voteze, alţii care s-au reîntors de cîteva ori pînă au reuşit să prindă pîrtie spre urnele de vot. Şi în ţară, în toată ţara, fără deosebire tipul şi mărimea aşezării dar, cum văd la televizor, situaţia nu a fost cu nimic diferită nici în secţiile de peste mări şi ţări. Despre neregulile fără număr din secţiile de votare şi despre „turismul electoral”, care a atins, vorba Tătucăi, „noi culmi de progres şi civilizaţie”, nu cred că mai are rost să vorbesc, devreme ce e deja o straşnică tradiţie electorală românească. Sînt chiar foarte curios ce impresie şi-or fi făcut observatorii internaţionali şi presa de aiurea despre corectitudinea procesului electoral din această duminică. În mod normal, dacă n-ar fi deja demis de către Parlament laolaltă cu restul guvernului Boc, ministrul de Interne ar trebui să-şi facă bagajele. Interimatul nu scuză organizarea sub orice critică a alegerilor şi a referendumului asociat, cumva contra-naturii, acestora. Dar, probabil, mai mult decît presa, de un partizanat greţos, într-o parte sau alta, după interese, şi decît organizatorii alegerilor, s-au compromis institutele de sondare a opiniei publice. Ca şi cum n-ar fi fost suficiente manipulările din timpul campaniei electorale, cînd ierarhiile şi scorurile variau matematic în funcţie de partidul comanditar, astăzi au lansat o nouă premieră mondială. Nicăieri în lume nu este permisă „scăparea” de rezultate parţiale în ziua de vot – de altfel, şi la noi, legea interzice publicarea rezultatelor unor sondaje cu mai puţin de două zile înainte de data alegerilor. Asta nu contează – la noi, e totul mai aiurea decît în orice republică bananieră, astfel că toată după-amiaza, în zi de vot!, pe ecranele televizoarelor, pe ediţiile electronice ale ziarelor şi pe bloguri, defilau în neştire rezultatele de la diverse intervale orare! Ba îmi mai soseau şi prin sms-uri şi poşta electronică! Unii dintre bloggeri măcar aveau decenţa să folosească un limbaj cifrat, înlocuind cu fructe şi legume numele partidelor şi cu preţuri echivalentele scorurilor, dar imensa majoritate a media nu se sfiau să dea rezultatele în clar! Ca la noi la nimenea! În mod normal, după această ridicare a poalelor peste cap, institutele de sondare a opiniei publice ar trebui să-şi tragă obloanele – desigur, după o întîlnire binevenită cu Justiţia! Dar, la noi, sînt codri mari de brad, aşa că aşa ceva iese din discuţie! După două săptămîni de campanie, pe care o prevăd incandescentă, cu intoxicări şi „dezvăluiri” din partea ambelor părţi, la care presa va căsca botul mai ceva decît în ultima lună, va veni şi cel de-al doilea tur. Dacă aş mai crede în prognozele institutelor de dinaintea turului întîi, care îl dădeau pe dl. Traian Băsescu pierdant cu oricare din ceilalţi doi candidaţi creditaţi cu şanse, aş spune că lucrurile sînt clare, dl. Geoană va fi viitorul preşedinte al României. Cum nu mai am nici un pic de încredere în aceste companii ale marilor combinaţii, în aceşti Ostap Benderi instituţionali, socotesc că bătălia este, de fapt, deschisă oricărui rezultat! Vom trăi şi vom vedea!

După rezultatele primului tur – epigramă

Posted by Stefan Strajer On November - 23 - 2009

După rezultatele primului tur 
valeriu-cercel-poza1

Autor: Valeriu Cercel

 
Pentru turul doi îmi pun
O-ntrebare infantilă :
Îl mai vreau pe Moş Crăciun,
Sau să vină Moş Gerilă?!…

Basescu si Geoana, castigatorii primului tur al prezidentialelor

Posted by Cornelia Erhan On November - 23 - 2009

 

Traian Basescu conduce cu 32-34% in sondajele pentru alegerile prezidentiale realizate la iesirea de la vot de catre institutele de sondare a opiniei publice. El este urmat, in cursa pentru alegerile prezidentiale 2009, la mica distanta de Mircea Geoana – 30-32% si Crin Antonescu – 21-22%.

basescu-geoana_ziare

Procentele difera, in functie de institutul de sondare, astfel:

INSOMAR, comandat de Realitatea TV:

1. Traian Basescu – 32,8%
2. Mircea Geoana – 31,2%%
3. Crin Antonescu – 22,2%%
4. C.V. Tudor – 4,0%
5. Kelemen Hunor – 3,6%
6. Sorin Oprescu – 3,5%
7. George Becali – 1,7%
8. Remus Cernea – 0,4%
9. Eduard Manole – 0,2%
10. Ovidiu Cristian Iane – 0,1%.
11. Constnatin Ninel Potirca – 0,1%
12. Constantin Rotaru – 0,1%

CCSB, comandat de Antena 3:

1. Traian Basescu – 34,1%
2. Mircea Geoana – 30,9%
3. Crin Antonescu – 22,1%
4. Kelemen Hunor – 3,6%
5. C.V. Tudor – 3,6%
6. Sorin Oprescu – 3,4%

CSOP si IRES, comandat de B1 Tv:

1. Traian Basescu – 33,2%
2. Mircea Geoana – 30,3%
3. Crin Antonescu – 22%
4. Kelemen Hunor – 4,9%
5. Vadim Tudor – 4%
6. Sorin Oprescu – 3,2
7. Gigi Becali – 1,5%

CURS, comandat de TVR:

1. Traian Basescu – 33,72%
2. Mircea Geoana – 31,44%
3. Crin Antonescu – 21,52%
4. Corneliu Vadim Tudor – 4,22%
5. Kelemen Hunor – 3,26%
6. Sorin Oprescu – 3,18%
7. Gigi Becali – 2%
8. ceilalti candidati – 0,65%

Referendumul a fost validat

Biroul Electoral Central a anuntat ca 53,52 % dintre alegatori au votat la alegerile prezidentiale pana la ora 21.00, cea mai mare prezenta la vot fiind inregistrata in judetele Ilfov si Teleorman , iar cea mai scazuta in judetul Satu Mare, in timp ce pentru referendum au votat 50,16%.

In ce priveste votul la referendum, 85,4% din cei care au votat au optat pentru reducerea numarului de parlamentari, iar 76,5% au votat “Da” pentru un parlament unicameral, arata exit poll-ul Insomar, comandat de Realitatea TV.

Reţeta realegerii rapide a preşedintelui Traian Băsescu

Posted by Stefan Strajer On November - 22 - 2009

Reţeta realegerii rapide a preşedintelui Traian Băsescu

Vasile ZARNESCU_CV

Autor: Vasile Zarnescu
În unele recente materiale de presă, relevasem, lapidar, că reţeta rapidă a realegerii preşedintelui Traian Băsescu este să încerce să îi bage prompt la puşcărie pe cîţiva dintre marii politicieni corupţi, care roiesc în preajma lui – ca dovadă că este tot mai hotărît să lupte cu succes contra corupţiei. Din motive independente de voinţa mea, am reuşit să-i adresez abia zilele trecute scrisoarea închisă, relevată în continuare. Pentru că, pînă azi, 21 noiembrie, nu am primit nici un semnal din partea domniei sale, pentru a-i parveni, totuşi, în „ultimul ceas“, o voi trimite presei, aşa cum l-am anunţat – spre a-i mai fi, cît de cît, de ajutor. A trebuit, oricum, să scot anumite nume şi informaţii conţinute în textul depus la registratura Administraţiei prezidenţiale, cu indicaţia de mai jos.
***

Administraţia Prezidenţială                                                                                                      STRICT SECRET

Registratura generală

Nr. 22795/17.11.2009

DOMNULUI TRAIAN BĂSESCU,

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

– Urgent, personal şi confidenţial –

 

Priveşte: 1. Propunerea unei reţete a realegerii certe a dvs.

2. Revenire asupra raportului nr. 41.385/22.09.2005, referitor la unele disfuncţii majore din S.R.I., care afectează Securitatea Naţională

Raportează: colonel (r.) Vasile I. ZĂRNESCU

 

 
STIMATE DOMNULE PREŞEDINTE,

Permiteţi-mi să vă prezint această sinteză politică, din perspectiva unui alegător mai versat atît în problemele de politologie şi, în special, de propagandă electorală, cît şi în domeniul informaţiilor secrete, sinteză făcută din perspectiva alegătorului aflat în partea de jos a electoratului.

Dincolo de unele manevre de culise privind manevrarea buletinelor de vot, pe care unii nu le vor ignorate, iar alţii încearcă să le exagereze, totuşi, succesul obţinut de dvs. la alegerile din 2004 s-a datorat, în cea mai mare parte, etalării sloganului electoral esenţializat în sintagma „Jos corupţia!“ Între timp, opinia publică, diversele partide, personalităţi, organizaţii politice interne şi internaţionale au fost dezamăgite, aproape total în aşteptările lor, de ineficienţa luptei anticorupţie din România. Au fost cîteva încercări de a-i băga la pîrnaie pe unii mari corupţi, dar Magistratura a avut grijă să-i scoată basma curată; desigur, nu dezinteresată.

Cauzele eşecului luptei anticorupţie sunt multiple, dar, în principal, rezidă în instituirea solidă, extinsă şi profundă, între timp, a „sistemului ticăloşit“ – concept pe care l-aţi lansat, fiind introdus în limbajul presei şi, poate, chiar al politologiei viitoare, deoarece, pe lângă alte sintagme reuşite cu care se poate lăuda preşedintele Traian Băsescu (de ex., „partidul toxic“) sau, eventual, i se pot reproşa (cum este, de ex., şi expresia „băieţii deştepţi“), aceasta este cea mai cunoscută şi mai întemeiată. „Sistemul ticăloşit“ se bazează, în esenţă, pe ceea ce defineşte un alt viitor concept politologic, „nucleul dur al corupţiei“, introdus de ministrul Justiţiei, la acea vreme, Rodica Stănoiu, ulterior senator P.S.D., apoi independent, apoi P.C., apoi cine ştie mai ce – întrucît C.N.S.A.S., noua poliţie politică, o înghesuie să o bage la „mititica“, aşa cum a procedat cu Mona Muscă.
Corupţia: încetinitorul Tranziţiei

Nucleul dur al corupţiei îi include, fireşte, nu doar pe marii corupţi din domeniul afacerilor de stat în combinaţie cu acelea private, ci şi mari personaje politice, care acţionează în simbioză cu afaceriştii care stau în umbră şi care fac afaceri ilegale, dar cu acoperire legală, aşa cum sunt, de exemplu, indivizii indicaţi prin sintagmele „rechinii imobiliari“ sau „băieţii deştepţi din energie“. Chiar viitorul scurt-premier Emil Boc – scurt ca durată a mandatului, ca figură politică etc. –, pe vremea cînd era deputat în Opoziţie, acuza, în Parlament, pe unii de la Putere că au dat ordine ministeriale valabile doar cîteva zile, exclusiv cu scopul ca să profite de ele anumiţi oameni ai Puterii! Domnule preşedinte, ca să-l faceţi să-i revină, cît de cît, creditul moral – care se va răsfrînge, pozitiv politic, şi asupra dvs. –, cereţi-i să-i denunţe pe cei care au comis aceste acte de corupţie!

Aşa cum am mai arătat în alte articole (de ex., în Justiţiarul, 9 sept. 2004, p. 4-5), conform unei definiţii laconice, „corupţia este abuzul de funcţie publică în scopul obţinerii unor câştiguri personale ilicite“. Este şi cazul miniştrilor acuzaţi de corupţie în aceşti 20 de ani, indiferent care partide câştigaseră alegerile, în cadrul alternanţei „democratice“ la Putere. Astfel, fie că a fost în cauză „Ţigareta I-a“ – din timpul primului mandat al preşedintelui Ion Iliescu –, sau „Ţigareta a II-a“ – din timpul preşedintelui Emil Constantinescu –, fie că a fost cazul terenurilor Armatei cedate de către miniştrii Apărării unor particulari – terenuri pe care se afla sistemul rezervei strategice de apă a Capitalei, sistem care a fost distrus! –, fie că fusese problema traficului cu petrolul aflat sub embargo, fie că e cazul ex-judecătoarei Maria Huza, fie că este vorba de întreprinderi de stat subevaluate în mod oneros spre a fi cumpărate la preţuri de nimic de străini contra unei mite substanţiale date înalţilor funcţionari de stat etc., etc. – în toate cazurile este situaţia celor care abuzează de funcţia lor publică pentru câştiguri personale necuvenite: adică a marilor corupţi. Ca urmare a proliferării corupţiei, economia României a fost distrusă de guvernările postdecembriste, fiind vândută la bucată de marii funcţionari de stat, direct sau prin interpuşi, corporaţiilor transnaţionale, care au cumpărat „adevărate chilipiruri“, după cum se exprima, cu satisfacţie, publicaţia Jane’s Foreign Report. Şi asta o scria în august 2000, adică la finalul primei guvernări a C.D.R., care „grăbise privatizarea“ spre a îndeplini, cu deplină slugărnicie, directivele organismelor străine, interesate în ruinarea României – grabă din cauza căreia marile întreprinderi ale ţării deveniseră, pentru „investitorii strategici“ străini, într-adevăr, „adevărate chilipiruri“ (cf. Cotidianul, nr. 2428, 9 august 2000, p. 4).

 

Şeful statului sub povara vremurilor

Cine este, cât de cât, familiarizat cu politica, ştie că, în fond, este pur idealism romantic să-ţi imaginezi că preşedintele unei ţări – indiferent cât de mare şi de competentă i-ar fi echipa prezidenţială – ar putea schimba rapid, într-un mandat, sistemul ticăloşit în mijlocul căruia evoluează şi, mai ales, al cărui produs este, ţinînd cont şi de contextul politico-economic intern şi internaţional. Dar dacă nici membrii echipei şi nici preşedintele nu sunt suficient de competenţi, de patrioţi, cu voinţă politică şi rectitudine morală, atunci e vai de ţara respectivă. De aceea, acum, este vai de noi!

Fostul preşedinte Ion Iliescu a condus ţara, aparent, în oarecare „linişte“, dar a fost supus multor presiuni interne şi externe. De exemplu, încă în ianuarie 1990, l-a vizitat şeful Departamentului de Stat al S.U.A., James Baker, care, timp de o jumătate de oră cît a durat vizita, i-a ţipat preşedintelui României o singură directivă: „Jos Securitatea!“ Dacă mai aveţi contacte private cu d-l Ion Iliescu, rugaţi-l să vă confirme acest fapt. Şi Ion Iliescu a dat-o jos, a îngrădit-o, a redus-o la minim şi aţi văzut ce-a ieşit: a ieşit, din ce în ce mai viguroasă, corupţia, „baronii“ P.S.D.-işti (ex-F.S.N.-işti) fiind cei mai numeroşi şi mai viguroşi! Socialistul Ion Iliescu a vrut să construiască socialismul cu faţă umană, dar nu a făcut decît să rupă zăgazurile care opreau avalanşa capitalismului de acumulare primitivă – adică forma primitivă a corupţiei. Chiar traseistul politic Adrian Severin, în cartea sa Lacrimile dimineţii, a recunoscut, tardiv, că Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale a fost o traducere din engleză a unei legi făcute de străini; din cîte-mi amintesc eu, fusese adusă chiar de el. Or, respectiva lege fusese concepută special pentru a înlesni distrugerea întreprinderilor Românei! Preşedintele Ion Iliescu fusese prevenit de S.R.I. asupra consecinţelor pernicioase ale acestei legi – importate deliberat pentru falimentarea întreprinderilor româneşti –, dar nu a luat nici o măsură. Doar Alexandru Bârlădeanu s-a opus cu încrîncenare, însă fără succes. După care a început declinul economico-politic, accelerat de corupţie. Jaful în Patrimoniul Cultural fusese, deja, dat prin abrogarea prioritară a Legii Patrimoniului, în ultimele zile ale lui decembrie 1989, deşi nu era o lege „ceauşistă“, întrucît reproducea îndeaproape legea franceză în funcţie şi acum! Oricum, însă, P.S.D. – sub formele metamorfozate demagogic F.S.N., F.D.S.N., P.D.S.R., P.S.D. –, deşi s-a declarat a fi doctrinar social-democrat, deci de stînga, a guvernat, invers, cu măsuri literalmente de dreapta.

Liberal-ţărănistul Emil Constantinescu a vituperat şi el, contra corupţiei – a afirmat, pe cînd era în vizită în Finlanda, că Justiţia ar fi coruptă în proporţie de 80 la sută! –, dar a sfârşit lamentabil, prin a declara „că a fost învins de fosta Securitate“! A fost, evident, o scuză comodă, chiar dacă nu lipsită de oarece adevăr, deşi, înainte de încheierea mandatului său, le-a mai dat cîte o stea de general multor generali din S.R.I. (şi o diplomă de merit directorului S.R.I. Costin Georgescu!) – generali dintre care, pe unii, preşedintele Traian Băsescu avea să îi treacă în rezervă, ca, de ex., pe Sorin Brăteanu-Cancelaru’, Ovidiu Soare-Arestatu’-şi-Eliberatu’! Dar, Emil Constantinescu avusese, totuşi, la îndemână cei „15 mii de specialişti“ cu care se lăudase C.D.R., venită avidă la Putere. De ce nu i-a folosit?! În timpul guvernării C.D.R. s-a accelerat distrugerea economică a României, în special prin amploarea şi rapiditatea aplicării criminalei politici restitutio in integrum. În  nici o ţară ex-socialistă nu s-au făcut restituiri în cantitatea şi pe intervalul de timp practicat în România, ci doar restituiri simbolice (cîteva castele în Cehia, Ungaria şi Germania). Actuala formă a corupţiei reprezentată de jaful „rechinilor imobiliari“ îşi are sorgintea în această criminală politică restituţionistă. Bugetul statului a fost devalizat inclusiv prin această formă! La fel, conglomeratul numit C.D.R. – deşi declarativ doctrinar de dreapta – a guvernat, tot invers, cu măsuri esenţialmente de stînga – ceea ce a accelerat involuţia spirituală a societăţii, prin debusolarea politico-morală introdusă.

Stimate domnule preşedinte Traian Băsescu,

Dvs. aţi avut o rută politică similară, oarecum, cu aceea a P.S.D.-ului: aţi ajuns preşedinte ţării ca socialist – v-aţi străduit şi aţi reuşit să introduceţi Partidul Democrat, al cărui preşedinte eraţi, în Internaţionala Socialistă, în ciuda opoziţiei gălăgioase a P.S.D.-ului, care se considera singurul îndreptăţit să facă parte din Internaţionala Socialistă –, dar v-aţi răzgîndit şi, acum, din nu ştiu care motive – probabil determinate mai mult de conjunctură decît din convingere –, viraţi tot mai mult spre dreapta. Este adevărat că P.D.S.-ul, ca moştenitor direct al ipocriziei şi demagogiei funciare a P.C.R., îşi maschează abil virajul abscons spre dreapta şi îşi etalează, tot demagogic, dar cu succes, ideologia de stînga, cu care prosteşte, şi acum, după 20 de ani, multă lume, mai ales în provincie. Dvs. v-aţi dovedit mai sincer în opţiuni arătînd că înclinaţi spre dreapta, dar nu aţi reuşit să vă valorificaţi această sinceritate a virajului, iar inamicii dvs. politici speculează această sinceritate prezentînd-o ca pe o faţetă falsă – ei procedînd, astfel, după formula hoţului care strigă „Hoţii!“, fiindcă dvs. v-aţi dovedit inacţiunea şi nu aţi replicat dezvăluindu-le adevărata faţă ipocrită, ca moştenire a P.C.R.-ului!

Revenind la partide, sintetic vorbind, ele prezintă o orientare politică de faţadă, căci toate partidele politice – indiferent de doctrina afişată –, odată ajunse la guvernare, au aplicat o singură doctrină: jefuirea Patrimoniului Naţional. Iar preşedinţii de ţară care au fost propulsaţi de aceste partide, chiar dacă avuseseră intenţii bune – şi nu avem motive să ne îndoim de contrariu –, nu au putut stopa jefuirea averii naţionale, determinată de grupurile de presiune, dirijate din umbră de marii „rechini“.

Esplanada corupţilor

E riscant, apoi, şi să aplecăm urechea la cîntecul de sirenă al politicienilor Crin Antonescu, Mircea Geoană, Sorin Oprescu şi al analiştilor politici obedienţi lor – de tipul lui Valentin Stan, Radu Tudor, Marius Pieleanu ş.a. –, care ne invită la „linişte ca să poată ei guverna“. Pentru că este vorba, în realitate, de liniştea de care au nevoie hoţii, ca să fure în siguranţă. În primii 16-17 ani de guvernare ar fi fost, chipurile, relativ linişte – fiindcă se mimează amnezia, aceşti politicaştri „uitînd“ de marile greve din anii 1990-1996. Dar tocmai în această etapă – sub masca oferită de scandalul grevelor – a fost consolidat „sistemul ticăloşit“, perpetuat prin „nucleul dur al corupţiei“. Ceva gălăgie a mai făcut presa – a „patra Putere“ în stat, „cîinele de pază“ al democraţiei –, dar a fost din ce în ce mai mult ignorată, în cazul cînd unii ziarişti nu au fost băgaţi la închisoare. Dar, pentru mai multă linişte, adică spre a pune botniţă presei, s-au reintrodus în noul Cod Penal insulta şi calomnia prin presă!

P.S.D.-ul a guvernat cel mai mult, sub diversele denumiri cunoscute, şi – cel puţin din aceste motive: al duratei cît a guvernat şi al orientării politico-economice impuse – el este vinovat în cea mai mare măsură de dezvoltarea continuă a „nucleul dur al corupţiei“ şi de determinarea tendinţei de involuţie continuă a României. Este evident că nu este mai puţin vinovată de dezastrul ţării nici guvernarea C.D.R. – reînviată, între 2004-2008, sub forma Alianţei „D.A.“ fără P.N.Ţ.C.D. şi P.A.C. –, şi nici recombinarea, după alegerile din noiembrie 2008, a coaliţiei necoalizate (P.S.D.+P.C.) + P.D.-L., spartă, şi ea, după puţină vreme, prin demiterea vicepremierului Dan Nica. După cum nu este mai puţin vinovată de decăderea României nici surprinzătoarea şi abominabila recentă alianţă ad-hoc P.S.D.-P.N.L.-U.D.M.R. + minorităţile antinaţionale, reconfigurată contra P.D.-L.-ului – rămas minoritar în Parlament şi cu miniştri interimari în Guvernul Boc demis –, alianţă care vrea să-l impună – la propunerea unuia ca Crin Antonescu-Vorbete – ca premier pe coruptul Klauss Werner Iohannis pe motiv că el ar fi „neamţ onest şi competent“, iar ea este „majoritate parlamentară“ şi că ar reprezenta, chipurile, vocea Poporului.

Este o mare dezinformare! Această majoritate parlamentară nu este reprezentata Puterii Poporului, întrucît este ilegitimă, fiindcă a fost votată doar de o treime din electorat şi, mai mult, în marea lor majoritate, respectivii parlamentari şi-au dobândit mandatele prin cumpărarea electoratului şi prin manipularea voturilor ca urmare a noilor posibilităţi de manevră prin redistribuire, introduse prin legea votului uninominal – ea însăşi o escrocherie politico-juridică.
Metodologia anticorupţiei

Ca o problemă de principiu şi de strategie, trebuie ştiut că figurile reprezentative implicate în fapte de corupţie trebuie denunţate şi pedepsite înainte ca publicul să ajungă să creadă că o campanie anticorupţie se rezumă la vorbe sau că este pornită doar împotriva oponenţilor politici. De aceea, este important ca primul „rechin“ prins să provină din partidul aflat la Putere. După cum se ştie, metoda a înregistrat succese deosebite în Hong Kong şi Italia. Or, în România postdecembristă, toţi guvernanţii – indiferent de culoarea politică – au procedat tocmai invers: au prins doar „plevuşca“, iar „baronii“ şi „rechinii“ au fost lăsaţi „să pescuiască în ape tulburi“, în folosul guvernanţilor, indiferent de partidele perindate la Putere, fiindcă „rechinii“ cotizau la toate partidele. Cazul ministrului liberal al Justiţiei Valeriu Stoica-Bancrută-Frauduloasă este simptomatic pentru corupţia „democraţiei originale“ autohtone: el a dezincriminat în mod provizoriu bancruta frauduloasă, cu scopul deliberat de a scoate din puşcărie marii escroci – evident, cu un avantaj personal, de imagine, căci a apărut ca fiind un individ milos, care apără drepturile omului. Dar aproape toată clasa politică – cu unele mici excepţii, ca Vadim Tudor, venerabilul mason Dan Amedeo Lăzărescu şi alţi cîţiva – l-a tratat, fireşte, ca pe unul „de-al lor“: a rămas, în continuare, în Guvern, în Parlament, a fost promovat – pentru o vreme – şef al Partidului Naţional Liberal (P.N.L.), l-a menţinut în Baroul bucureştean etc., deşi trebuia eliminat imediat din viaţa politică şi introdus, la fel de prompt, în viaţa de penitenciar. Acum, deşi a confecţionat o carte, Noua Dreaptă, este un fel de adjunct al P.D.-L. – care, formal, este partid de stînga! – şi, ca avocat, învîrte afaceri pe picior mare, constituind alte fapte grave de corupţie (cf. de ex., Răzvan Savaliuc, „Iluzionistul“, în Ziua, 11 februarie 2008). În presă se găseşte o întreagă arhivă despre corupţia care zace în el, dar Parchetele nu se sesizează din oficiu, fiindcă mulţi procurori-şefi i-au fost colegi de facultate şi nu pot „să dea“ într-un coleg, tot aşa cum colegii din Consiliul Superior al Magistraturii ai ex-judecătoarei Mariei Huza – în primul rînd preşedintele de atunci al C.S.M.-ului, Dan Lupaşcu, cel care vă reproşa că nu ştiţi să conduceţi o şedinţă a C.S.M.-ului – au iertat-o: „Maria Huza, achitată pe motiv că a minţit în august, nu în iunie“ (vezi Dorin Petrişor, în Cotidianul, 16 mai 2008)! (În paranteză fie spus, apropo de moralitatea unor magistraţi, preşedintele C.S.M. Dan Lupaşcu o iertase şi pe judecătoarea care dansase goală la reuniunile M.I.S.A!) Iar, pe de altă parte, semnalele date de presă nu mai reprezintă – pentru Parchet, pentru „Parlamentul 322“ sau pentru alte instituţii ale statului – o dimensiune a opiniei publice, care trebuie luată în considerare.

Aşadar, contradicţia gravă în care se zbate România este dată de dihotomia „poporul contra clicocraţiei cleptocrate“: adică, într-o parte, poporul jefuit şi, în partea opusă, jefuitorii săi, corupţii, aflaţi în toate partidele care au fost la guvernare prin rotaţie sau prin combinaţii politice – aşa cum este actuala oribilă „majoritate parlamentară“! Asemenea contradicţii sunt rupte, sparte, de mari personalităţi politice în momente decisive ale istoriei.

Contradicţia numită Marea Revoluţie Franceză a fost depăşită prin Teroarea iacobină, condusă de Robespierre. Contradicţia numită Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie a fost depăşită prin Teroarea roşie, condusă de marii terorişti Lenin şi Troţki. Fireşte, cu pierderi materiale şi, mai ales, umane ireparabile şi impardonabile. Contradicţia numită Revoluţia din decembrie 1989 din România – supranumită şi „Cea mai mare minciună televizată a secolului 20“, prelungită în Tranziţia de 20 de ani, care mai poate fi numită şi „Războiul de 20 de ani contra României“ – ar putea fi spartă de preşedintele Traian Băsescu, dacă mai are putere prezidenţială şi dacă vrea să rămînă în istorie, prin Teroarea dictaturii legii. Nu este sîngeroasă, cum au fost celelalte, şi este în deplină consonanţă cu statul de drept. Numai că, acum, România nu este un stat de drept, ci este un stat de drept-curmeziş, cu o democraţie falsă, de faţadă, de care se prevalează pretinsa „majoritate parlamentară“ – aceeaşi „democraţie“ care, întrunind majoritatea de „322 parlamentari“, voia demiterea preşedintelui Traian Băsescu!

Domnule preşedinte Traian Băsescu, aplicaţi dictatura Legii. Vorba contracandidatului dvs., Corneliu Vadim Tudor: „Decît o democraţie bolnavă, mai bine o dictatură sănătoasă!“ Nu vă temeţi de falsele bocitoare ca Crin Antonescu, Mircea Geoană, Viorel Hrebenciuc, Valentin Stan, Radu Tudor ş.a., cum că aţi fi adîncit criza, că aţi fi destabilizat ţara etc. Ei, toţi, reprezentanţii clicocraţiei, au distrus şi destabilizat ţara. Dvs. nu aţi destabilizat nimic, ci doar i-aţi speriat pe corupţi! I-aţi zdruncinat puţin, dar nu aţi reuşit să-i „priponiţi“. În Italia, din 1945 pînă acum, s-au schimbat rapid guvernele, fiecare rezistînd, în medie, cam doi-trei ani. Dar s-a reuşit menţinerea funcţionării statului, iar mulţi mafioţi – inclusiv miniştri sau prim-miniştri – au fost băgaţi la puşcărie, dacă nu reuşiseră să fugă din ţară, iar Italia nu reuşise să-i aducă înapoi. Aveţi nevoie de un Garibaldi, cu „cei o mie“ ai lui?! Oricum, în cei cinci ani de mandat, trebuia să-i fi găsit pînă acum, fiindcă mulţi dintre noi am fi fost dispuşi să vă ajutăm – cu condiţia să-i fi îndepărtat de lîngă dvs. pe unii ca Cătălin Avramescu-Canibalu’, ca Cătălin Croitoru-Farsoru’, Vladimir Tismăneanu-Năpîrlitu’, H.-R. Patapievici-Impostoru’, Valeriu Ţurcan et ejusdem farinae.

Informaţia: antidotul corupţiei

Corupţia este o problemă de sisteme de informaţii (secrete şi/sau publice), stimulente şi reguli. Pentru a o putea combate, trebuie gândit prin aceste sisteme, care să fie ele însele adaptate, îmbunătăţite. Eforturile anticorupţie trebuie să ţintească spre diminuarea monopolului, fie el public sau privat. De asemenea, ele trebuie să limiteze libertatea de decizie şi să asigure reguli clare şi sancţiuni pentru comportamentul birocratic. Şi, dincolo de toate acestea, eforturile anticorupţie trebuie să oblige la mai multă răspundere din partea funcţionarilor.

Este notorie, de multă vreme, afirmaţia că „informaţia înseamnă Putere“. Aşa cum am mai relevat în alte articole, „informaţia este marele duşman al corupţiei“ (de ex., în Economistul, 30 martie 2005, pag. 3). Preşedintele ţării, ca şef al C.S.A.T. şi al comunităţii Serviciilor Secrete, are informaţii multiple secrete şi publice şi, deci, are un surplus de putere.

Vă prezint o sumară selecţie de informaţii publice, care, dacă ar fi combinate cu informaţii secrete, ar putea fi un antidot eficient contra corupţiei, mai ceva decît vaccinul contra SIDA sau decît cel contra gripei aviare sau porcine. Iată o mostră din Ziua: «Fostul ministru al Agriculturii, Gheorghe Flutur, este acuzat de subminarea economiei naţionale, asociere în vederea săvîrşirii de infracţiuni, abuz în serviciu în formă calificată şi neglijenţă în serviciu, după ce foştii membri ai Consiliului de Administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva (RNP) au formulat pe numele peledistului o plîngere penală. Nu este prima plîngere de acest gen, Gheorghe Flutur fiind reclamat în repetate rînduri la Parchet. Pînă în momentul de faţă, însă, nu a fost tras la răspundere graţie intervenţiilor politice. De altfel, este cunoscut faptul că actualul său şef pe linie de partid, Theodor Stolojan, a făcut trafic de influenţă pe lîngă şeful statului, Traian Băsescu, pentru a „îngropa“ dosarele în care Flutur era cercetat.»

Sunt adevărate aceste afirmaţii sau sunt acuze neîntemeiate şi tendenţioase ale unei părţi a presei, ostile P.D.-L-ului şi instituţiei prezidenţiale, cum este ziarul Ziua?! Oricum, respectivii nu au acţionat ziarul Ziua în judecată şi, conform principiului juridic „Cine tace consimte“, impresia care persistă în opinia publică este aceea că acuzele sunt adevărate, dar muşamalizate!

Articolul dezvăluie multe ilegalităţi – cu lemne, împăduriri, sturioni etc. –, aşa că voi mai cita finalul: «Bani de pe urma aviarei. Un alt ordin păgubitor pentru stat semnat de fostul ministru este Ordinul 392/2005. Prin acest act s-a modificat ordinul 391/2003 privind predarea spre exploatare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică a statului, cu plata anticipată. Măsura abuzivă a avantajat firmele private în încheierea de contracte păgubitoare pentru Romsilva, întrucît a dat posibilitatea acestora să ridice marfa şi să o achite ulterior fără ca unitatea să aibă garanţia plăţii. Nu în ultimul rînd, Flutur este acuzat de crearea artificială a crizei „gripa aviară“. Criză care a dus la cheltuirea unor importante sume de bani de la bugetul de stat, precum şi la sacrificarea a milioane de păsări. În realitate, criza aviară a reprezentat pentru camarila lui Flutur o bună ocazie de a obţine profituri consistente punînd mîna pe contracte fără licitaţie» (vezi Mihnea Talău, „Flutur acuzat de subminarea economiei“, în Ziua, 3 mai 2007).

Aşa cum s-a relevat în presă, „dezinfectantele“ contra „aviarei“ nu erau decît apă cu detergenţi! Norica Nicolai a făcut, pe acest aspect, o interpelare în Parlament, dar a fost ironizată şi ignorată! Iar cel care a candidat şi a cîştigat funcţia de deputat în colegiul 4 Ialomiţa, Gheorghe Tinel, era, atunci, şeful Corpului de Control al ministrului Gh. Flutur. Ce controla ăsta?! Din informaţiile pe care le deţin – e-adevărat, neverificate (căci nu mai am cum), dar din surse sigure şi demne de încredere, aceea care deţinea firma care furniza „antidotul“ pe bază de apă cu  Dero Super contra aviarei era soţia unui mare mahăr subordonat lui Gheorghe Fluture! Presupun că şi dvs., domnule Traian Băsescu, aveţi informaţii secrete suplimentare şi ştiţi despre cine este vorba! Dacă ştiţi, folosiţi-vă de acele informaţii şi băgaţi-i la gherlă!

Chiar dacă aceştia doi sunt piese importante în P.D.-L., trebuie să ştiţi că ei măresc balastul „navei“ dvs. politice, cu riscul de a o băga sub linia de plutire şi chiar de a o trimite la fund. Mai ales că nu sunt singurii! Cel puţin aşa se vede din mijlocul votanţilor de rînd, care constituie şi masa critică a electoratului.

Presa constituie o vastă arhivă publică cu informaţii despre corupţie. De exemplu, Răzvan Savaliuc a publicat articolul „Esplanada hoţilor“ (în Ziua, 6 mai 2008), foarte util pentru a face o listă minimală cu puşcăriabili din tot spectrul politic şi de afaceri.

Şi, în acest sens, încă un citat elocvent: «Stolojan a luat energie ieftină de la contribuabili şi a dat-o magnaţilor ruşi * Profitul ALRO Slatina a crescut cu 370 la sută după intervenţia fostului consilier al lui Băsescu. Memorandumul ALRO pe care Traian Băsescu a încercat să-i dea mai multe indicaţii fostului ministru al Economiei Codruţ Sereş este doar faţa văzută a unui iceberg. De destinele societăţii ALRO Slatina sunt legate personaje extrem de influente în România. Printre acestea îl regăsim şi pe prietenul şi fostul consilier pe probleme economice al şefului statului, Theodor Stolojan. Unul dintre „băieţii deştepţi“ care iau energie ieftină pentru a o revinde scump, aşa cum i-a denumit preşedintele în urmă cu mai mult timp. Numai că Stolojan este „cel mai deştept băiat“. Fostul consilier de la Cotroceni a intervenit de mai multe ori în favoarea ALRO, proprietatea concernului rus MARCO Group» (Marian Ghiţeanu, „Cel mai deştept băiat“, în Ziua, 26 ianuarie 2007; similar, vedeţi în Ziua, 29 ianuarie 2007, precum şi Răzvan Savaliuc, „Şo pe energie!“, în Ziua, 7 februarie 2007). Dar, cu privire la Stolojan există o întreagă bibliografie, în presa de toate culorile.

Desigur, Theodor Stolojan este, totodată, şi „dragă Stolo“ şi, ca om drag unora, ar putea fi cu greu băgat în „sanatoriul“ Jilava. Totuşi, naşul Stolojan Mondialu’, chiar dacă nu ar fi asociat cu finul Bercea Mondialu’, cu afacerea Megapower, cu confiscarea valutei etc., nu mai are valoare politică nici măcar de faţadă. E un individ expirat, aşa că poate fi sacrificat fără nici o remuşcare. Nu e vorba de cinism, de imoralitate etc. – deşi politica trebuie să fie morală şi nu „curvă“, cum se exprimă, trivial, unii ca Victor Ciutacu! –, ci de calcule conform opticii politicii reci a lui Machiavelli. Nu ar fi nici prima dată, aşa că, prin repetiţie şi cu lacrimile de rigoare, s-ar confirma retrimiterea lui în cavoul politic din care tot dvs. l-aţi scos, eşecul său definitiv: să-i consilieze pe cei din formaţia The Brele, din stabilimentul de mare securitate Rahova. Asta, in extremis.

 

Chiureta corupţiei: puşcăria

Dintre ceilalţi, din P.D.-L. şi din Serviciile Secrete, vedeţi cine joacă la două capete şi nu ezitaţi: la gherlă cu ei sau, dacă nu mai e timp, deconspiraţi-i, compromiteţi-i, daţi-i afară! Dacă nu vor mai încăpea în puşcările noastre, am auzit că Belgia are închisori de închiriat. În curînd se va face loc şi la Guantanamo!

Domnule preşedinte Traian Băsescu, siliţi-i pe corupţii din Magistratură, care vă persiflau în diverse ocazii, inclusiv la recenta şedinţă de pomină a C.S.M. – în care aţi relevat, just, că greva din Ju$tiţi€ este ilegală! –, să-i bage la puşcărie, prompt, pe corupţii reprezentativi, amintiţi mai sus. Puneţi-i la lucru accelerat pe cei din Serviciile Secrete, care trebuie să apere interesele naţionale, nu interesele unor grupuri de presiune. Pentru simetrie, mai puneţi pe lista puşcăriabililor şi pe alţii din celelalte organizaţii şi partide care au fost şi/sau sunt la Putere: Marko Bella, Atilla Verestoy, cei implicaţi în dosarul PETROM – pe care aţi promis că îl veţi desecretiza, dar aţi uitat! –, în dosarele SIDEX, ROMTELECOM etc., mai adăugaţi cîţiva masoni, acolo, pentru echidistantă: de ex., venerabilul mason Dan Amedeo Lăzărescu a fost asasinat politic pe motiv că a colaborat cu Securitatea – deşi era un mare patriot –, dar alţi mari masoni liberali – acuzaţi, la fel, în presă de colaboraţionism – sunt protejaţi de C.N.S.A.S., care refuză să se ocupe de dosarul lor şi, deci, face poliţie politică protejîndu-i; pentru culoare culturală nu-l omiteţi nici pe H.-R. Patapievici, pentru că, printre alte abuzuri, i-a dat 100.000 de dolari lui Vladimir Tismăneanu, deşi nu avea nici un motiv şi nici o bază legală! Despre un alt corupt, Klaus Werner Iohannis, există, la fel, o întreagă colecţie de presă şi chiar dosare penale muşamalizate de D.N.A. Fireşte, aşa cum a demonstrat cazul Adrian Năstase, nu este uşor de soluţionat un dosar de corupţie, din cauza corupţiei endemice din Magistratură. De aceea, cred că, exprimîndu-mă în termeni şahişti, este posibil de întreprins o operaţie „gambit“. Şi, ca să nu pară, totuşi, acum, în campanie, ca o vendetă politică, să se înceapă cu unii din Magistratură şi din P.D.-L.

Ca alt exemplu de mutare „gambit“, domnule preşedinte Traian Băsescu, daţi-le peste nas celor care debitează, incontinent, argumentul „majorităţii parlamentare“ şi compromiteţi-i deplin, obligîndu-i pe cei din D.N.A. şi alte Parchete să pună în lucru dosarele penale ale lui Klaus Iohannis; chiar dacă intervine masoneria: aici e România, nu Germania! Prin aceasta rupeţi capetele hidrei „majorităţii parlamentare“, formată de cvartetul Crin Antonescu-Mircea Geoană-Marko Bella-Varujan Pambuccian.

Sau, dacă nu pot fi băgaţi rapid la puşcărie, să fie arestaţi, acum, cu mandat de 29 de zile, sau măcar să fie incriminaţi cu ceva solid, cu propaganda de rigoare, ca să faceţi dovada că, în zilele rămase pînă la votarea inclusiv din turul al doilea, puteţi lupta mai eficient contra corupţiei.

Pentru o minimă rezervă strategică, asiguraţi-vă şi că nu va fi ales nici unul dintre cei care „vă suflă în ceafă“ în sondajele mincinoase, ca Crin Antonescu, Mircea Geoană, Sorin Oprescu. Despre histrionul Crin Antonescu a apărut, recent, informaţia că are dosarul de informator al Securităţii nr. 2456sca/DSS 01429, avînd la activ şi nişte dosare penale pentru corupere de minore şi că ar avea un copil nelegitim cu una dintre minorele cu care a avut relaţii sexuale. Chiar dacă problema cu minorele s-a prescris sub specie penală, nu s-a prescris sub specie morală. Dezvoltaţi informaţia şi-l veţi scoate lejer din cursă, aşa cum au fost scoase – prin mijlocirea C.N.S.A.S. – Mona Muscă, Rodica Stănoiu şi alte personalităţi politice. Despre ceilalţi, la fel, există tot felul de informaţii publice şi secrete. Primiţi, zilnic, buletinele de presă făcute de specialiştii din S.R.I., S.I.E., S.I.A., M.A.I., M.A.E. Citiţi cît mai multe informaţii şi valorificaţi-le, iute, acum, în ultimul ceas.

 

Strategii politice oculte

Fostul preşedinte Ion Iliescu – „abilul“, cum se zice că l-ar fi „indicat“ Nostradamus în profeţiile sale! – şi ai lui au pierdut deliberat alegerile din 1996. Aceasta a fost percepţia mea, în decembrie 2006-martie 2007, şi am avut satisfacţia să o văd confirmată în opinia unor cetăţeni străini. Scopul pierderii deliberate a alegerilor a fost să îi lase la guvernare pe cei din C.D.R., ca să se compromită radical, iar, apoi, să revină ca un salvator al naţiei, el cu clica lui. Spre a reveni „curaţi“, fiindcă ştiau că murdăriile pe care avea să le facă monstruoasa coaliţie C.D.R. (P.N.Ţ.C.D., P.N.L., P.D., P.A.C., U.F.D., U.D.M.R.) aveau să fie mai mari ca ale lor şi, astfel, aveau să fie „curăţaţi“ de păcate, deoarece mizau, întemeiat, pe memoria politică scurtă şi pe lipsa de cultură politică ale electoratului. Trebuie să recunoaştem că strategia le-a reuşit şi au putut să revină atunci, în mandatul 2001-2004, prin alianţa morganatică făcută de P.S.D. cu U.D.M.R. – „inamicul de mai ieri“, cum clama, atunci, presa internă şi internaţională, îndeosebi B.B.C.!

Actualii lideri ai P.S.D.-ului sunt crescuţi şi educaţi, şi acum, de d-l Ion Iliescu, care, între timp, şi-a creat un statut de „mare înţelept politic“, după cum îl gratulează – cu scandalul de presă de rigoare! – histrionul Crin Antonescu – şi, într-adevăr, vorba unui mucalit, chiar şi după ce va muri, Ion Iliescu tot va mai obţine 10 la sută din voturile electoratului! Acum, văzînd că strategia ocultă din vara lui 1996 – de pierdere deliberată a alegerilor – s-a verificat în practică, liderii P.S.D.-ului, care gravitează în jurul lui Mircea Geoană (poreclit „prostănacul“ de acelaşi înţelept politic Ion Iliescu), vor să refolosească „strategia 1996“ inclusiv acum, prin actuala monstruoasă alianţă (P.S.D.+P.C.) + P.N.L. + minorităţile antinaţionale + horthysta nelipsită U.D.M.R.! Există, totuşi, aici un minim avantaj: fiind o alianţă a unor monştri politici, Crin Antonescu-Hiena şi Mircea Geoană-Naivu’ se atacă reciproc (întărîtaţi, probabil, în surdină de partidul toxic P.C.), iar ceilalţi monştri, ca Kelemen Hunor, Marko Bella şi Atilla Verestoy, stau la pîndă să le mai pice şi lor ceva din viitoarea lor monstruoasă guvernare!

Domnule preşedinte Traian Băsescu,

Dvs. nu mai aveţi nici şansa şi nici timpul să reveniţi după o întrerupere de mandat prezidenţial! Dacă-l întrerupeţi, vă rupeţi! Acum e necesar să recîştigaţi alegerile! Oricum, dvs. aveţi avantajul moral că, în actualul mandat, aţi zgîndărit cuibul de vipere din nucleul dur al corupţiei (cf. Răzvan Savaliuc, Silviu Alupei, „Cuibul de vipere“, în Ziua, 29 iunie 2006, pag. 1, 4-5). Adică, în limbajul demagogic al triadei Antonescu-Geoană-Oprescu, aţi fi făcut numai „scandaluri“, iar ei ar fi fost nişte inocenţi victimizaţi neîntemeiat.

Valorificaţi-vă, în continuare, acest avantaj dat de încercarea de destructurare a nucleului corupţiei şi mai încercaţi să striviţi capul unora dintre aceste năpîrci. Dacă reuşiţi măcar să faceţi să fie arestaţi şi, poate, chiar condamnaţi prin procedura de urgenţă cîţiva dintre marii corupţi din diverse partide şi organizaţii (economice, de presă, o.n.g.-uri), din Magistratură etc., vă vor vota şi analiştii Valentin Stan, Victor Ciutacu, Bogdan Teodorescu, Mugur Ciuvică ş.a., fiindcă le veţi închide gura! Şi, fireşte, îi veţi convinge, astfel, pe încă foarte mulţi alţii, care, acum, stau în expectativă.

Aceasta-i reţeta realegerii rapide a dvs., garantată: băgaţi, acum, la pîrnaie cîţiva barosani (sau cît puteţi de mulţi!), din toate partidele, începînd cu Magistratura şi cu P.D.-L. – în această ordine! Nu e musai să începeţi chiar cu Gh. Flutur, dar puteţi începe cu Theodor Stolojan şi cu Gh. Tinel, mai ales că, referitor la acesta din urmă, în contextul actualei isterii cu gripa porcină, poate fi reevaluat eşecul acţiunilor contra gripei aviare – ca model de reevaluare a resurselor şi demersurilor incorecte, aducătoare de mari pagube materiale şi de imagine. Pornind de aici, puteţi să îi imputaţi şi alte abuzuri şi ilegalităţi, despre care trebuie să aveţi informaţii.

Un alt caz relativ uşor de pus pe tapet este al lui Radu Berceanu. El poate fi acuzat de spionaj –conform unor informaţii reapărute, detaliat, în presă (vedeţi articolul Simonei Fica, „Berceanu, acuzat oficial de spionaj militar“, precum şi altele, similare, cum, de altfel, a mai fost acuzat, în presă, în urmă cu cîţiva ani, mi se pare că în revista România Mare.

E-adevărat că timpul s-a comprimat şi nu ar mai fi posibil să fie încarceraţi rapid şi mult timp. Dar trebuie întreprinse asemenea măsuri incipiente şi, apoi, popularizate larg în presa pe care o mai puteţi controla. Dacă nu, veţi pierde alegerile şi vă vor băga ei la gherlă! Căci acum problema se pune în termenii „care pe care!“

În încheiere, vreau să vă reamintesc punctul 2, privind raportul „nr. 41.385/22.09.2005, referitor la unele disfuncţii majore din S.R.I., care afectează Securitatea Naţională“. În acest răstimp, nu am primit nici un semn că ar fi ajuns la dvs. – ceea ce ar fi o gravă dezinformare a şefului statului! Poate v-ar fi util ca, măcar acum, să vedeţi despre ce este vorba acolo. Chiar dacă au trecut patru ani, anumite disfuncţii se menţin dacă rămîn ignorate de decidenţii politici.

Pentru alte aspecte de strategie, vă stau la dispoziţie.

Mă puteţi contacta la: (…).

În cazul în care nu primesc nici un semnal de la dvs. pînă în 21 noiembrie, înseamnă că scrisoarea nu a ajuns la dvs. – precum, probabil, s-a întîmplat şi cu raportul sus-menţionat – şi, atunci, voi publica scrisoarea în presă, cu modificările necesare. Dar, în această situaţie, mă tem că va avea un efect mai degrabă defavorabil dvs., pentru că vă va restrînge marja de manevră, mai ales că strategia vine din afară şi nu de la dvs.

Cu urări de succes,

Colonel (r.) Vasile I. ZĂRNESCU

Bucureşti, 16 noiembrie 2009

P.S. 1. Această scrisoare, într-o variantă puţin diferită, trebuia să vă fie transmisă ieri, în timpul vizitei dvs., la Sibiu, printr-un intermediar, de către directorul unei reviste locale. Între timp, se pare că l-a contaminat şi pe el isteria gripei porceşti şi nu v-a mai trimis-o. Sper, însă, că nu a avut curajul nici să folosească anumite informaţii de acolo în materialele pe care vi le-a trimis în numele său.

P.S. 2. Cartea lui Victor Găetan şi a ex-procurorului Ciprian Nastasiu, PRĂDAREA ROMÂNIEI, lansată ieri, 16 nov. a.c., a adus acuze similare unor apropiaţi ai dvs., din P.D.-L., unii fiind dintre cei pe care i-am indicat şi eu aici. Să zicem că tot răul ar fi spre bine: astfel, aveţi, oarecum, dezlegarea personală morală – sub presiunea opiniei publice, a dezvăluirilor presei etc. – să vă debarasaţi mai obiectiv de aceştia.

P.S. 3. Este de reţinut că remarca mea corectă, cum că aţi „aţi zgîndărit cuibul de vipere“, a fost repetată, în termeni echivalenţi, şi de Arielle Thédrel, care scrie că aţi „zdruncinat, cel puţin, sentimentul de impunitate care domină clasa politică“ (cf. Les Roumains aux urnes pour sortir de la crise, în Le Figaro, 20 noiembrie 2009). Nu vă opriţi la a le „zdruncina sentimentul“, ci dărîmaţi-i, efectiv, ca să aibă certitudinea că „de ce le e frică, nu mai scapă“!

21 noiembrie 2009

Basescu e mort!! Traiasca Basescu!!

Posted by Stefan Strajer On October - 25 - 2009

PAMFLETEL
“BASESCU  E  MORT!!”
“TRAIASCA  BASESCU!!”

Autor: Corneliu Florea

corneliu-florea

E mult, tare mult de când copil fiind, vara in vacante, seara de seara stateam pe marginea santului, cu alti copii de seama mea, si ascultam povesti cu tâlc. Acolo, in satul acela doljean, in care nu era gaz de ars de pomana in lampi, povest ile celor mari luminau mintea noastra din care apoi sareau scântei de gândire si imaginatie. Acolo am auzit pentru prima data o poveste cu tâlc, care noua copiilor ne-a placut, ne-a inveselit si am tot inflorit-o cu imaginatia de atunci. Ascultati: ‘’Când soacra intra in casa, dadu peste nora-sa care plângea si isi tragea naframa de pe cap. Da ce te apuca fa, de zgheri asa de trezesti tot satu? Mama-socra da nu vezi ce nenorocire se abatu asupra mea si a copilului meu? Ce sa vad fa? Vad ca mititelu doarme linistit in copaie! Da mata nu vezi drobul ala mare de sare de pe polita de sus? |l vad fa, e acolo de o saptamâna, cum sa nu-l vad!! Da daca cade pe copilul meu din copaie? Tacu o clipa, dupa care incepu si soacra sa chiraie, de se zguduiau giurgiuvelele si se adunara vecinele sa vada ce se intâmpla in casa la Carolina lui Malai –Mare. De cum aflara de ce e vorba se apucara si ele sa chiraie de nenorocirea ce se putea intâmpla. Cum nu mai incapeau in casa, vecinele adunate chiraiau si jeleau in curte de se auzi si-n satul vecin. Si din sat in sat pâna ce tot Doljul era intr-un chirait, vaicarit si rugaciune sa nu cada drobul de sare pe nepotu Carolinei lui Malai Mare, nepot ce dormea linistit in copaie cu toate boceturile din jur. Poate ar fi chirait mult si bine, daca nu s-ar fi oprit pe acolo un trecator oarecare, ce intreba de ce plâng si se tânguiesc toate fomeile. Când afla isi facu cruce, si se rasti la ele: ‘’Fa, da voi sunteti proaste rau, oamenii vostri nu va vazura când va loara de mueri? Tu esti orb, nu vezi nenorocirea, sarira vreo doua cu gura! Nu, zise trecatorul, si lua drobul de sare de pe polita si-l puse jos pe pamânt. Toate fomeile ramasera incremenite cu gura cascata privindu-l pe acel trecator, ce nu era de la ele din sat, dar li se paru ca e tare destept, scapindu-le de nenorocire!!’’ Da, voi copii, ati inteles? Pai, cum!!!
Mi-am adus aminte de povestea asta taraneasca cu tâlc, ascultata in urma cu  vreo sasezeci de ani, acum, când aproape toti cetatenii români – externi si interni- sunt speriati, ca de drobul de sare, de frica ca Basescu Traian are sa ajunga din nou presedinte si din toamna asta. E aceiasi panica generala ca in satul acela de pe Jiu, de-i zice Castranova, unde toate fomeile se temeau ca are sa cada drobul de sare de pe polita pe copilul din copaie, dar stateau cu mâinile in sân si naframa legata peste gura!! Dati-l jos de pe polita!! Dar cum sarmanii mei concetateni in cei sasezeci de ani trecuti nu au tras invataminte din povestea asta taraneasca, si nu au spus-o nici copiilor lor sa-i inteleaga tâlcul, situatia e si mai incurcata, decât, atunci la Castranova. Acum ei se plâng in agora, se vaicaresc pe sticlele televizoarelor sau a blogurilor, se roaga si fac matanii la toti sfintii sa le aduca scaparea de nenorocire, numai sa dea drobul de sare de pe polita jos nu le trece prin minte. E simplu oameni buni: Nu-l votati!! Taiati-l de pe lista!! Degeaba, argumentara unii, a fost suspendat si când s-a facut referendum a fost pus la loc! Deci nu conteaza ce votam noi, conteaza cine numara voturile, cum vor ei! Vreti sa spuneti ca nimic nu s-a schimbat din vremurile lui Stalin? Cam asa e si azi! Nu e chiar asa, multe s-au schimbat in lume, multe se pot schimba daca nu va e teama: ridicati-va! Cum? SIMPLU: democratia va permite sa contracarati mincinosii, falsificatorii, parvenitii! Lansati ideea pe care sa o transformati in fapta: Daca Basescu candideaza la al doilea mandat, cetatenii români nu se prezinta la vot!! Incercati sa vedeti cine-i mai tare: voi sau ‘’marioneta zeus’’! Nu putem sa-i lamurim, sa-i cuprindem pe toti? Bineinteles! Patapievicienii, parvenitii si prostii, autonomistii vor vota pentru Basescu, dar ei sunt vreo 20%, ori prin acest procent se demonstreaza ca alegerile au fost boicotate, candidatii nefiind acceptati de alegatori!! Si cetatenii români au dreptul sa ceara un referendum, nu?!? Cereti unul, prin care sa se socoteasca alegeri valabile numai daca 70% din alegatori se prezinta la urne!! Trebuie sa invingeti acum, altfel dupa numararea voturilor va ramâne numai Basescu sa va râda in nas, bând sampanie direct din sticla si sa va zica sa traiti bine, ca eu m-am descurcat …
(SEPTEMBRIE  2009 – WINNIPEG – Canada)

Marirea si decaderea d-lui Boc

Posted by Stefan Strajer On October - 25 - 2009

Marirea si decaderea d-lui Boc

Autor: Liviu Antonesei

liviu-antonesei

 

Iata, într-un an si ceva, dl. Boc a trecut de la extaz la agonie, de la recâstigarea primariei din Cluj cu peste 70% din sufragii la demiterea din functia de prim-ministru prin adoptarea de catre Parlament, la un scor zdrobitor, a motiunii de cenzura împotriva guvernului pe care îl conduce(a). Sigur, scorurile nu sunt chiar inexplicabile. Primul tine de valul portocaliu creat de referendumul privind suspendarea presedintelui, val pe care au sosit si alti primari PDL si care a mai adus partidului si victoria relativa, cap la cap cu PSD, la alegerile legislative. Cel de-al doilea tine de scaderea simpatiei generale fata de respectiva culoare politica si fata de presedinte, datorata atât greselilor proprii, cât si situatiei generale de criza prin care trecere tara; dar mai tine si de redusele performante guvernamentale, precum si de multe erori politice grave, unele apartinând partidului, altele presedintelui, iar o multime d-lui Boc însusi. De fapt, s-a plecat chiar la drum gresit! Ideea ca modestul activist uasecerist – a carui singura calitate este aceea de a fi guraliv, cu un discurs demagogic pâna la provocarea senzatiei de regurgitare – va putea tine în frâu guvernul produs de o coalitie cu un partener la fel de puternic electoral, la fel de lacom economic si la fel dornic de a câstiga presedintia, a fost cum nu se poate mai creata. Nu a fost mai stralucita nici ideea de a lasa în continuare pe umerii firavi ai d-lui Boc si un partid la fel de hibrid, alcatuit din nucleul dur pedist si o oaste de strânsura formata din oportunisti sositi de la toate celelalte partide, de la PNL si PSD pâna la PRM. Dl. Boc nu poate purta o biata palariuta, cum sa poarte doua palarii si înca asa de mari?! Am explicat deja factorii succesului electoral de la Cluj, de la ultimele alegeri locale. Dar mai este ceva, ciudatenia intrinseca a electoratului de acolo, care nu s-a sfiit sa-l aleaga de trei ori la rând pe un personaj înca mai exotic decît dl. Boc, ma refer la superexoticul domn Funar!
Si, totusi, dl. Boc n-a ajuns favoritul d-lui Basescu chiar din întâmplare. Presedintele avea nevoie de o marioneta care sa-i tina locul la partid si de un pseudonim care sa functioneze pentru calitatea sa de premier, pe care nu si-o putea asuma oficial, ca nu avem Constitutia Americii!, postura pentru care a ales formula „presedinte jucator”. Doar ca o fantosa nu poate servi drept prim ministru, care chiar are probleme de rezolvat, cu atât mai putin în vremuri de criza, asa ca totul a plecat la vale. Incapabil sa contracareze criza, guvernul Boc a ales s-o rostogoleasca pâna dupa alegerile prezidentiale pompând banii de la FMI si cei împrumutati cu miliardul de euro odata de dl. Pogea, de la banci, în salarii si pensii, deci în linistea sociala, nefiind de gasit macar o urma de masura care sa fi contribuit la relansarea economica. În aceasta operatiune, ministrii pesedisti l-au însotit eminent, ca doar aveau si ei candidat prezidential! Pe fondul crizei economice tot mai insistente, dl. Boc si-a gasit în schimb timpul si energia necesare unei crize de orgoliu: l-a demis pe ministrul interimar de la Interne, declansând astfel si criza politica, prin retragerea PSD de la guvernare. Daca a fost sfatuit de dl. Basescu, a fost prost sfatuit. Daca a fost o idee proprie, a fost una cu totul nefericita. Daca a fost o capcana a PSD, înseamna ca a cazut ca ultimul fraier în aceasta! Si astfel, guvernul Boc s-a metamorfozat în guvernul „mini-Boc”, sau „semi-Boc”, cu 11 ministri, care nu erau în stare sa-si gestioneze ca lumea propriile ministere, ocupând fiecare câte doua! De ce aceasta inginerie dâmboviteano-someseana? Pentru ca „noul” guvern, de fapt înjumatatitul guvern Boc, sa evite învestitura în Parlament, ceea ce s-ar fi întâmplat daca ar fi cooptat noi ministri pentru posturile ramase libere prin plecarea demnitarilor pesedisti. Si a mai declansat si o furibunda pedelesizare a structurilor locale, care abia se formasera în urma unor lungi negocieri!
De ce a crezut ca o asemenea mânarie politica ar putea tine… Nu stiu, e greu de înteles. Cert este ca n-a tinut! Noua majoritate parlamentara, informala, creata ad hoc, mai mult din antipatie fata de aroganta pedelista decât de vreo coeziune politic-doctinara, n-a ezitat si a coborât de pe soclu în câteva zile de la intrarea sa la apa: acest guvern a ramas nu doar incompetent, cum fusese si în formula completa, ci si miniatural. PDL n-a reusit sa pastreze o alianta cu PNL, n-a reusit acum sa pastreze nici una cu PSD, desi izvorasc ambele din aceeasi muma fesenista. Nu ca partidele cu pricina ar fi mai breze, mai competente si mai oneste, dar asta este o alta discutie, una despre „triunghiul toxic” al politicii românesti, care va merita vreodata facuta. Revenind însa la PDL, nici nu cred ca va reusi vreodata vreo alianta stabila, cu oricine, atâta vreme cât în spatele liderului de fatada, servind de trompetica obedienta, se va afla mereu un lider ascuns. Drama PDL este aceea ca creatorul sau real este, în acelasi timp, si principalul sau factor disolutiv si tensionant. Câta vreme nu se va emancipa, va depinde, aproape exclusiv de simpatiile, antipatiile, ambitiile si interesele, în sensul cel mai egoist al termenului, liderului sau din umbra. Iar drama d-lui Boc este aceea ca pe Domnia Sa a cazut magareata sa serveasca de pseudonim!
Ce va fi acum? Guvernul Boc III, alt guvern politic, guvern de tehnicieni? Când scriu aceste rânduri, tocmai se dezbate aceasta chestiune. Deocamdata, sunt sub regimul Boc III, cu mari sanse de a trece prezidentialele cu el, devreme ce dl. Basescu a respins propunerea noii majoritati, dl. Klaus Johannis, propunându-l pe dl. Lucian Croitoru, care poate aduna vreo 30% voturi la învestiutra. Nu ca nu ar fi importanta chestiunea guvernului, dar daca ma gândesc la competenta, onestitatea si altruismul cu totul problematice ale clasei noastre politice în general, nu e chiar asa de importanta pe cât pare. Mai important mi se pare ca PDL, dl. Boc si Dumnezeul ascuns al d-lui Boc au primit o lectie de modestie. Daca vor învata ceva din ea, e cu totul alta poveste. Daca va servi de pedagogie si pentru restul politrucimii? A, nu, nu sunt chiar atât de optimist!

Crin Antonescu-Vorbete

Posted by Stefan Strajer On October - 25 - 2009

Crin Antonescu-Vorbete: omul
cu ochi de peste mort-de-trei-zile

Autor: Vasile Zarnescu

vasile-zarnescu_cv

În Filosofia istoriei, Hegel observa ca, „…în genere, o rasturnare a vietii de stat este sanctionata oarecum prin opinia publica atunci cînd ea se repeta. Astfel, Napoleon s-a prabusit de doua ori si tot de doua ori au fost alungati Bourbonii. Prin repetare, ceea ce la început parea numai întîmplator si posibil devine o realitate si este confirmat“ (381). În vitriolata sa carte 18 Brumar al lui Ludovic Bonaparte, Karl Marx rezuma caustic acest pasaj si releva ca Hegel atrage atentia asupra faptului ca „…marile evenimente istorice apar, ca sa zicem, asa de doua ori. El a uitat sa adauge: prima oara ca tragedie, a doua oara ca farsa“. Ironia lui Marx se potriveste, întrutotul, istoriei postdecembriste a Partidului National Liberal, a carui disparitie implacabila, definitiva, din istoria politica a tarii este simbolizata si marcata de sefia lui Crin Antonescu-Vorbete.

Frîngerea P.N.L.-ului în „aripioare“

Aparut în vîltoarea tumultosului început de an 1990, P.N.L. a aglutinat sperantele multor români care – din cauza cenzurii staliniste – nu cunosteau adevarata fata a P.N.L.-ului interbelic si, atunci, dupa caderea aranjata sa para spontana a regimului totalitar, îl creditau doar prin perceperea abstracta a numelui sau sonor si patriotic: Partidul National Liberal. Or, daca fiintarea interbelica a P.N.L. constituise, realmente, o tragedie pentru România Mare, reaparitia sa pe scena Istoriei, în ianuarie 1990, s-a încadrat perfect în categoria de „farsa“, asa cum o calificase, malitios, Marx.
Într-adevar, caracteristica esentiala a existentei postdecembriste a P.N.L. este „frîngerea-n-aripioare“. Desigur, am putea sa-i dam o definitie mai fasonata – de exemplu, sa-i zicem „sciziparitate politica“. Sintagma suna mai pompos, are o aura politologica si chiar un aer academic, cvasi-stiintific; dar i-am da, astfel, un aer prea sobru, prea serios – calitate care intra în contradictie cu ideea esentei sale, de farsa istorica, de comedie a Istoriei! Ceea ce revine la a spune ca – sub specie istorica – este o tragi-comedie, deci, în fond, tot o tragedie. Pentru ca P.N.L.-ul reînviat a fost o mare si profunda dezamagire pentru cei care, naivi si „plini“ de incultura politica si istorica, îsi pusesera mari sperante în el!
Ridicolul situatiei actuale din P.N.L. este dat de faptul ca, dupa reaparitia sa istorica plina de expectanta politica, de promisiuni liberale, fusese primul partid care îsi începuse divizarea ca în reactia de fisiune nucleara: în „aripa“ Câmpeanu, în „aripa“ Rusu-Patriciu, în P.N.L.-Aripa Tînara (P.N.L.-A.T.), în aripa „P.N.L.-2003“, în „aripa“ Quintus, în „aripa“ Cerveni etc. Deci, decît sintagma aparent fastidioasa si marcata de pretiozitate „sciziparitate politica“, singura potrivita este „frîngerea-n-aripioare“ – prin care, iata!, am creat un nou concept politologic atribuit P.N.L.-ului, devenit un pom care are, pe fiecare creanga, o pasarica.

Parvenitii liberali postdecembristi se bat pe ciolan

Primul presedinte epatant a fost „marele liberal“ Radu Câmpeanu, revenit în tara îmbibat de democratie frantuzeasca. Dar a fost rapid „suntat“ de „tinerii liberali“, care, de fapt, nu erau decît unii dintre fostii tineri lideri U.T.C.-isti, care abia asteptau sa acceada în functiile de conducere ale P.C.R., cum fusesera Dinu Patriciu, Viorel Catarama, Mihai Razvan Ungureanu (vazut, acum, ca asul din mîneca al lui Traian Basescu!) si altii mai juni, ca impertinentul si parvenitul Bogdan Olteanu (numit zilele trecute viceguvernator al B.N.R., e-adevarat, nu stim pentru ce merite, dar banuim: sa-i ia locul lui Mugur Isarescu!). Asa ca l-au expediat, prompt, pe occidentalizatul Radu Câmpeanu în antecamera gropii de gunoi a Istoriei, insinuîndu-se ei la masa bucatelor. Desigur, fiind doar „lupi tineri“, „catelandri“ – cum îi ironizeaza Tudor Gheorghe – care vor forma, ulterior, clici, haite, au stat, initial, „cuminti“ în siajul noului presedinte al P.N.L., juristul epigramist Mircea Ionescu-Quintus, secondat de venerabilul francmason patriot Dan Amedeo Lazarescu. Dar, nerabdatori sa ajunga în vîrful politicii, s-au organizat în clici – „aripioare“ de partid – si au aranjat asasinarea morala a celor doi, cu ajutorul unor ticalosi din sinistrul C.N.S.A.S., pe motiv ca ar fi fost colaboratori ai Securitatii.
Dupa debarcarea lui Ionescu-Quintus, a fost pus presedinte Valeriu Ssstoica, plin de charisma precum broasca de par. Dar, cît fusese ministru al Justitiei, fusese supranumit Valeriu Stoica-Bancruta-Frauduloasa, fiindca dezincriminase bancruta frauduloasa în mod deliberat provizoriu, ca sa-i scape de puscarie pe marii escroci – ca sa nu mai vizam si alte fapte grave de coruptie, care i se imputa. Asa ca nu a facut multi purici la conducerea P.N.L.: debarcarea lui Valeriu Stoica s-a facut tot printr-un mare scandal, ceea ce i-a facut pe unii analisti sa afirme ca, dintr-un partid „istoric“, P.N.L. a devenit un partid isteric. Apoi, Valeriu Stoica a sters-o englezeste si din partid. Desi se dadea mare liberal si a publicat chiar o compilatie, Noua Dreapta (cine i-o fi scris-o?!), el a esuat politic, alergînd dupa ciolan, în actualul P.D.-L. – partid care-si zisese, anterior, P.D. si deci, macar demagogic, era de stînga, caci fusese acceptat în Internationala Socialista, la insistentele presedintelui de atunci al P.D.-lui, d-l Traian Basescu, desi P.S.D.-ul se opusese! Aceeasi degringolada partinica a dovedit-o alt mare lider „liberal“ si membru de vaza al cleptocratiei, Theodor Stolojan – ex-F.S.N.-ist, ex-P.S.D.-ist, ex-P.D.-ist, numit atît „mercenar în razboiul politic“, cît si „cel mai destept baiat“ –, care a fost, si el, o vreme, presedinte al P.N.L., acum fiind adjunctul presedintelui P.D-L., Emil Boc cel Mare si Scund (dupa cum îl persifla, recent, Academia Catavencu).

C.N.S.A.S. – vidanjorul politic

Facatura ticalosilor din C.N.S.A.S. a fost aplicata inclusiv în cazul altei personalitati liberale, Mona Musca, care a fost zburata si ea din P.N.L. si, uite asa, cînd cu C.N.S.A.S.-ul, cînd cu traseismul politic, P.N.L.-ul a ramas rapid fara lideri, pîna a ajuns la conducere Calin Constantin Anton Popescu-Tariceanu, fost fotomodel, deci charismatic si chiar bun „manager“, caci se îmbogatise facînd comert (cinstit!) cu masini Citroën, cînd era, simultan, si prim-ministru (si nu se instituia odiosul „conflict de interese“, ci doar favorizarea concordantei de interese). Dar nici acesta nu a rezistat mult, fiindca a fost înlocuit cu vorbetele P.N.L.-ului, omul cu ochii de peste mort-de-trei-zile, pe numele sau întreg George Crin Laurentiu Antonescu, iar pe cel scurt Crin Antonescu-Vorbete. I-am atribuit acest calificativ, printre altele, în articolul „Satanizarea Securitatii: atentat la siguranta nationala“ (în SANTINELA nr. 9/sept. 2006, pag. 12). De ce i-am spus vorbete?! Pentru ca singura sa calitate si calificare în partid este sa debiteze mult nimic despre orice. În disputa televizata, pe Antena 3, din timpul campaniei „democratice“ premergatoare alegerii actualului sef al P.N.L., chiar presedintele în functie, Calin Popescu-Tariceanu, i-a reprosat concurentului sau, Crin Antonescu, faptul ca în Parlament a stralucit prin lipsa, caci el a fusese mereu pe sticla televizoarelor ca sa „vorbeasca discutii“. De aici calificarea lui, manifesta, de vorbete. Prin vorbaria sa se aseamana cu ceilalti vorbeti din mass media, care se folosesc de logoreea lor politicianista pentru a parveni, pentru a patrunde în mediile de partid si a fraieri electoratul. Mai mult, însusirea sa de vorbete îl aseamana cu acel orbete (Spalax microphtalmus) care, desi nu vede, îsi creeaza eficient galeriile subterane prin care parvine la foloasele-i necesare. Si, trebuie sa recunoastem, Crin Antonescu-Vorbete a reusit sa „ia fata“ multora, caci, fiind calificat ca istorico-filozof, macar atît a reusit sa faca: sa „abureasca“ auditoriul prin sofismele sale.

Crin Antonescu: vorbetele P.N.L.-ului

crin-antonescu

Printre cei pacaliti de verbozitatea lui Crin Antonescu s-a numarat, de exemplu, si versatilul Octavian Paler. Amintiti-va ca, de la un moment dat, raposatul Octavian Paler a început sa itereze obsedant marturisirea ca a ajuns sa fie dezamagit de toate, dar de politicieni îndeosebi. Dar recunostea, totusi, ca singurul politician pe care-l admira este… Crin Antonescu! Va mai amintiti, da?! Dar va amintiti si ca Octavian Paler fusese deputat în Marea Adunare Nationala timp de mai multe mandate, ca fusese, mult timp, membru al C.C. al P.C.R., ca, pe vremea cînd conducea România libera, lansase – poate chiar inventase! – sintagma „Epoca de Aur“, ca, deci, fusese un mare sulfar la viata lui si nu mai era cazul sa fie dezamagit atît de mult de ceea ce întîlnea în viata, mai ales în domeniul politic. Dar, dupa ce avea atîta experienta de viata – inclusiv de viata politica –, sa vii si sa spui ca singurul politician pe care-l admiri a ramas Crin Antonescu, asta era prea mult!
Si asta înca nu e tot. Între timp, presa fusese scandalizata de faptul ca unul dintre liderii importanti ai P.N.L., Dinu Patriciu – copiindu-l ca model de comportament politicianist pe mentorul sau, spionul si escrocul international Marc Rich –, daduse, simultan, bani atît P.N.L.-ului, cît si P.S.D.-ului; ba sponsorizase cu sume mai mari P.S.D.-ul, care era la Putere, P.N.L.-ul fiind în Opozitie! Omul era prevazator, vedea în perspectiva istorica. Pentru ca, înca de atunci, pe cînd Crin Antonescu se afirma ca vorbetele P.N.L.-ului, pe un post TV s-a transmis întrebarea pusa acestuia de un reporter: „Nu credeti ca Dinu Patriciu a facut un gest imoral, sponsorizînd, simultan, P.S.D.-ul si P.N.L.-ul?“ La aceasta întrebare, ce credeti ca a raspuns Crin Antonescu-Vorbete, din care dadea pe dinafara moralitatea? A zis, senin, ca „Nu, nu este imoral, pentru ca e o situatie normala în politica…“ si alte asemenea palavre. Precizez, acest miniinterviu fusese transmis pe multe posturi, era înainte ca „maestrul“ Octavian Paler sa-si fi manifestat admiratia netarmurita fata de el si era imposibil ca el, Paler, sa nu fi auzit sau sa nu fi aflat de replica profund imorala a lui Crin Antonescu-Vorbete. Totusi, el ramasese pentru atît de versatul Paler singurul politician pe care-l mai admira! Cum-necum, el a ramas si singurul simbol al P.N.L.: daca zici P.N.L., atunci zici Crin – chiar daca a devenit „Dezamagirea liberala – un Crin ramas fara parfum“!

Crin si sugestia lui cretina: „premierul“ Iohannis

Acum, Crin Antonescu, singurul lider cu „imagine“ al P.N.L., care vorbeste despre orice, vorbeste si despre tehnocrati. Dar, în mod evident, în mintea lui gaunoasa de istorico-filozof – adica nici istoric, nici filozof, dar vorbete în fiecare dintre aceste domenii! –, prin cuvîntul tehnocrat el întelege cleptocrat – adica unul care are puterea sa fure fara sa fie prins si pedepsit! Altfel, ca vorbete-orbete „care este“, se explica si cecitatea politica dovedita în vizita electorala de la Sibiu, cînd l-a ales ca viitor prim-ministru al unui halucinant guvern de tehnocrati pe primarul Sibiului, Klaus Werner Iohannis! „Premierul Iohannis!“ Horribile dictu!…
Asa cum am demonstrat aici, în articolul „Ati votat cleptocratia…“, în ultimele doua decenii cleptocratia a condus România, iar din clicocratia cleptocrata fac parte P.N.L., U.D.M.R., F.D.G.R. – condusa permanent de K. W. Iohannis – si celelalte partide care, prin rotatie, au detinut Puterea. Iar primarul K. W. Iohannis, personajul prezent în multe articole din publicatiile JUSTItIARUL, în care este acuzat de coruptie, este figura principala si în dosarele penale tergiversate de D.N.A. Si D.I.I.C.O.T., în scopul prescrierii ilegalitatilor comise de el, ca si în cazul multor alti lideri politici. Întrucît Departamentul National Anticoruptie (D.N.A.) este campion la dat cu solutia „N.U.P.“ – un „înalbitor“ juridic mai bun decât cele chimice Vanish sau Ace – si la tergiversat dosarele, cred ca ar trebui sa-si schimbe denumirea în „Departamentul Neputintei Anticoruptie“ sau „Departamentul Netrebnicilor Anticoruptie“! Elocvent, în acest sens, este ca D.N.A., ca sa-i plimbe dosarul lui Iohannis, l-a trimis la Judecatoria Alba Iulia – adica la prietenii lui, care i-au dat mereu cîstig de cauza în dosarele judecate acolo. În acest sens, vedeti, aici, adresa mea, nr. 6456/08.10.2009 depusa la registratura D.N.A., referindu-ma la aceea din 6 august 2009 – deci cu doua luni înainte de declansarea isteriei pro-Iohannis!

K. W. Iohannis: o facatura politicianista

Prin „desemnarea“ primarului K. W. Iohannis ca potential prim-ministru, Crin Antonescu-Vorbete si-a dovedit atît cleptotropismul politic – adica orientarea preferentiala spre hoti –, cît si faptul ca are ochi de peste; dar unul mort-de-trei-zile si nu ca acel obiectiv al aparatului de fotografiat, numit „ochi de peste“, care „vede“ la aproape 180 de grade. Pe cînd Antonescu-Vorbete nu-si vede nici lungul nasului.
În plus la inventar, Iohannis NU a fost ales de 90 la suta dintre alegatori – cum pretind, acum, Crin Antonescu-Histrionul si „tonomatele“, care repeta ca niste papagali minciunile mercenarilor din presa locala, fiindca au preluat minciuna difuzata de Martin Muller, în pretinsul sau „sondaj de opinie“ –, ci doar de o treime din electorat! Iar faptul ca l-a propus premier în iluzoriul guvern de tehnocrati doar dupa ce „s-a uitat“ – cu ochii lui de peste mort – la Iohannis „de trei ori“ la câte o sueta reflecta cât de bine „vede“, într-adevar, Crin Antonescu. Totodata, atesta si cât de bine dezinformeaza „Crin“ opinia publica, deoarece, acum, „a uitat“ sa dezvaluie cât de bine îl sprijina Germania: la alegerile din 2004, Susanne Kastner, vicepresedinta Bundestag-ului si agent electoral pentru Iohannis în lunile premergatoare alegerilor, venise pregatita de acasa pentru a-l decora pe führerul sibian din partea Parlamentului german pentru victoria stralucitoare cu o medalie la fel de stralucitoare.
În asta rezida priceperea de „tehnocrat“ si „succesurile“ primarului Iohannis, etalate de „tonomatele“ din presa: în faptul ca e sprijinit, în mod ocult, din afara. Au auzit Serviciile Secrete ale României de sintagma „agent de influenta“?! Dar de expresia „Coloana a V-a“?
Culmea este ca, în 17 oct. a.c., la emisiunea Q&A, de la Antena 3, ziaristele Floriana Jucan si Alessandra Stoicescu au relevat ca mai multe publicatii au dat sfoara-n în tara despre dosarul penal nr. 609/P/2007, initiat de noi si, ulterior, trimis la D.N.A., în care este implicat priceputul primar „neamt“ Iohannis, si l-au întrebat, expressis verbis, pe „marele“ german Iohannis ce-i cu acel dosar; l-ati auzit ce a balmajit: „…nu stiu, s-a încheiat acum o luna…“! Alo!, se aude?, mai e cineva la D.N.A.? Când aveti de gând sa raspundeti la adresa noastra?! Sau vreti sa ajunga Iohannis premier si sa-l santajati cu dosarul, ca sa joace tontoroiul dupa cum îi cântati voi?! De asemenea, cele doua ziariste – frumoase, dar „rele“ – l-au mai întrebat: „Sunteti mason?!“ si, cu o moaca mirata si speriata, de parca le-ar fi întrebat, în sinea lui, „O stiti si p-asta?!“, a raspuns tot cu juma’ de gura si tot cu pauze de gîndire: „Nu,… nu sunt!“… Asa o fi?! Cititi ce spune Marius Salajean în formidabilul sau articol „Klaus Iohannis: un mason spre Palatul Victoria?“, e-adevarat, aparut abia acum.

K. W. Iohannis: un potential pericol

Sa ne amintim, totusi, ca regretatul mason liberal Dan Amedeo Lazarescu a fost asasinat moral de C.N.S.A.S. tot în urma manevrelor masonilor anti-români, fiindca el fusese, tot timpul, un mare patriot român, iar atunci – înainte de ostracizarea lui drept colaborator al Securitatii, care, se pare, i-a si grabit sfîrsitul! –, începuse sa demaste public masinatiile antiromânesti ale unor masoni occidentali, care cautau sa scoata Transilvania dintre granitele României, printre altele denuntîndu-l pe masonul maghiaro-francez André Szakvary drept impostor! Devine evident, astfel, ca nu este vorba de nevinovata cecitate lui politica si ca aceasta aparenta orbire a orbetelui Crin Antonescu, din cauza careia facuse aceasta propunere cretina cu „premierul“ Iohannis, reprezinta paravanul în spatele caruia se comite o manevra oculta, de propulsare a sasului K. W. Iohannis, omul de paie al altora – cum remarca si Angela Furtuna, din Germania – , de la sefia F.D.G.R. – „o adevarata Coloana a V-a“, cum zice Marius Salajean – direct în fruntea guvernului României! Sa ne amintim ca unele grupuri masonice au complotat contra domnitorului Alexandru Ioan Cuza si au reusit sa-l detroneze!
Iata cu cine se lauda histrionul Antonescu si alianta ad-hoc P.N.L.-P.S.D.-U.D.M.R. + grupul parlamentar al minoritatilor antinationale – care este o noua „monstruoasa coalitie“, conform stigmatului aplicat de proverbul „Cine se aseamana se aduna“: U.D.M.R.-ul, de 20 de ani, submineaza unitatea si suveranitatea nationala, inclusiv în aceste zile; tiganii ne-au facut de rîs în toata lumea si, îndeosebi, în Europa; în numele altor minoritati care-l sprijina pe Iohannis vorbeste unul, Pambuccian, cu o fata de vampir si chiar de Nosferatu – de le face pe gravide sa lepede cînd îl vad! În numele astora vorbeste vorbetele Antonescu! Toti liberalii autentici, de la Bratieni pîna la Dan Amedeo Lazarescu se rasucesc în mormînt cînd îl vad pe Crin Antonescu la conducerea P.N.L. Unul dintre motivele invocate de Crin Antonescu pentru a explica alegerea lui Klaus W. Iohannis ca premier este ca, fiind „neamt, atunci e bun manager, e corect“ etc. Adica, vezi, Doamne, daca-i neamt (desi nu e neamt, este sas, iar sasii sunt pentru nemti un fel de tigani de-ai lor!), nu stie sa faca porcarii, desi coruptia nu are nationalitate si nu ocoleste Germania; dimpotriva, putem spune ca nemtii ne dau lectii! Amintiti-va de titlurile din presa centrala: „Scandal. O banca din Liechtenstein ascunde cea mai mare evaziune fiscala din Germania / Germania plateste unui informator 5 milioane de euro ca sa bage la apa 1000 de bogatani evazionisti – *Pe lista neagra figureaza si directorul Postei Germane; *Cei vizati vor trebui sa dea înapoi statului sute de milioane de euro (vezi Eva Galambos, în Gândul, 23 februarie 2008). În ceea ce-l priveste pe K. W. Iohannis, în afara de noi, de la publicatiile JUSTITIARUL, care l-am demascat frecvent, aproape în fiecare numar al revistei, au fost si altii care au scris – e-adevarat, preluând informatiile de la noi! –, despre ticalosiile primarului Iohannis, împins, acum, în mod ocult de P.N.L. la postul de premier, în publicatiile Dacii liberi, Gândul, Ziua, Interesul public, Academia Catavencu, MediaFax si altele! Faptul ca au preluat informatiile de la noi fara sa indice sursa tine de deontologie, dar acum, în plina isterie politicianista si mediatica pro-Iohannis, conteaza mai putin acest aspect si conteaza mai mult faptul ca, la vremea respectiva, fusesera convinsi de noi si se situasera pe  aceeasi pozitie anti-Iohannis!
Iar, 18 oct. a.c., pe postul Antena 3, pe la ora 11 si 15 min, pe burtiera era scris fara jena: „V. Steriu: Klaus Iohannis se bucura de sprijin la nivelul national“ (sic)! Cred ca, dupa cum gîndeste, pe asta ar trebui sa-l cheme „V. Steril“. Dar afirmatia lui întrutotul falsa privind „sprijinul la nivel national“ nu este decît o crasa manipulare – subsumata directivei principale a propagandei cenusii, „Prostiti poporul cu televizorul“! Acea „majoritate parlamentara de 65 la suta“, oricum, nu reprezinta poporul, ci este ea însasi ilegitima, fiindca a fost votata de doar circa o treime din electorat.
Apoi, în emisiunile televizate s-a facut mare caz de venirea a doua oara a lui K. W. Iohannis la Bucuresti pentru a discuta cu liderii partidelor care formeaza monstruoasa coalitie. Un fandosit de la Antena 3, Radu Tudor, a vorbit chiar de „a doua descalecare a lui Iohannis la Bucuresti“ (sic). Sintagma corecta pentru a desemna acel eveniment istoric la care face aluzie ignorantul si îngîmfatul Radu Tudor (altfel „anal-ist militar“!) este „descalecatul“ lui Dragos, al lui Bogdan, Basarab s.a. Descalecarea o face Iohannis de pe nevasta-sa sau de pe sibienii pe care îi pacaleste de atîtia ani, dar la Sibiu, nu la Bucuresti! Oricum, mult trîmbitata si comentata „venire“ la Bucuresti a fost, cum era de asteptat, un mare fîs. NU s-a mai întîlnit cu mai nimeni, fiindca toti liderii care-l „sprijina politic“ se împrastiasera ca potîrnichiile!
De altfel, azi, 22 oct., la postul TV B1, d-l Radu Moraru, l-a avut invitat în emisiunea sa pe d-l Marius-Albin Marinescu. Cine a vazut-o, a putut sa constate si singur ca l-a facut praf pe „marele neamt-sas“ Iohannis, care-i „suspectat de trafic de copii“. Sa vedem ce va mai zice, acum, marele descoperitor de „premier-desemnat“ Crin Antonescu-Histrionul.
Domnule Traian Basescu, de vreme ce tot croncanesc astia contra lui Lucian Croitoru, vreti sa câstigati cu un premier tehnocrat? Vi-l desemnam noi: puneti-l premier pe economistul Florea Dumitrescu, ex-ministru de Finante, ex-guvernator al B.N.R., ex-ambasador în China; e-adevarat, domnia sa nu este „independent“, fiindca este patriot: este dependent de România!

22 octombrie 2009
Vasile I. ZARNESCU

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors