Archive for the ‘Politic’ Category

Victor Ponta, noul presedinte al PSD

Posted by Cornelia Erhan On February - 21 - 2010

Victor Ponta a castigat sefia Partidului Social Democrat la 75 de voturi in fata lui Mircea Geoana. Desi diferenta a fost destul de mare pentru ca o renumarare a voturilor sa nu schimbe rezultatul, Ponta si-a reprimat entuziasmul pana in ulimul moment, pentru a nu risca sa pateasca precum Geoana la alegerile prezidentiale, cand a topait de bucurie crezand ca este noul presedinte al Romaniei, pentru ca in doar cateva ore situatia sa se schime in favoarea lui Traian Basescu.

Lupta dintre cei doi a fost una stransa, Victor Ponta obtinand 856 de voturi in timp ce Mircea Geoana a avut 781 de voturi. Pe parcursul numararii partiale, diferenta dintre Ponta si Geoana a fost de doar cateva zeci de voturi. In unele momente, ei s-au aflat chiar la egalitate, motiv pentru care echipa lui Geoana a cerut renumararea voturilor.

Primul care l-a felicitat pe Ponta a fost Ion Iliescu, Ponta discutand cu fostul presedinte de onoare al partidului la telefon astfel incat sa auda si jurnalistii prezenti. Cand situatia a devenit clara, Geoana l-a chemat pe Ponta langa el pentru a inlatura orice posibilitate ca presa sa faca speculatii in legatura cu eventuale disensiuni in partid.

“Care e diferenta? 30-40 de voturi?”, l-a intrebat Geoana pe Ponta care i-a raspuns prompt: “75 de voturi”. Geoana a opinat ca scorul este unul strans si ca este bine ca este in favoarea lui Ponta, pentru ca altfel ar fi existat pericolul sa fie acuzat de frauda.

Cei 1.621 de delegati au stat ore in sir la coada pentru a alege intre cei patru candidati ramasi in cursa pentru sefia partidului, dintre care doar doi creditati cu sanse reale, Mircea Geoana si Victor Ponta. De asemenea au mai fost votati secretarul general, cei 15 vicepresedinti si membrii Consiliului National.

Congresul Extraordinar al PSD nu a fost lipsit de evenimente si de suspans. Lucrarile au inceput cu un scandal declansat de primarul din Voluntari, Florentin Pandele, care a acuzat ca i-a fost respinsa candidatura la functia de vicepresedinte in mod nestatutar. In scandal a fost implicat si Ion Iliescu, dar singurul care a transat conflictul Pandele -Marian Vanghelie a fost secretarul general, Liviu Dragne, care a cerut votul delegatilor iar acestia i-au dat dreptate lui Vanghelie.

Replica la “Ceausescu a fost un idiot dezaxat”

Posted by Stefan Strajer On February - 19 - 2010

Replica la “Ceausescu a fost un idiot dezaxat”

Autor: Gheorghe Tanasescu

Ti-am mai vazut chipul în ziarul România Libera, domnule Cristian Ghinea, dar nu te-am citit pâna la editia on-line din 10 feb. 2010 în care, sub titlul, politicos si elegant, “Ceausescu a fost un idiot dezaxat” torni pe gâtul imprudentului cititor acel ghiveci de idei, opinii, libertati, principii si acuze, toate într’un ambalaj de mahala, din care nu am înteles decât ca esti un personaj (mult spus), ori insuficient pregatit pentru ziaristica, ori esti educat într’o cultura din afara spatiului mioritic. Ca un Don Quijote de canal îi provoci la un proces pe membrii familiei Ceausescu pentru a se stabili, prin tribunal, ce primeaza, libertatea de exprimare sau dreptul unui dictator de a nu fi ofensat. Si dadeai ca exemplu pe ginerele lui Ceausescu care, la Realitatea TV “îndruga prostii despre ce îi spunea Ceausescu lui Kissinger la o întalnire si, ce vizionar se dovedise prostavanul în ce priveste viitorul politicii internationale”. Si, tot asa, ura, prostia, trivialitatea si lipsa totala a bunului simt abunda în articolul susnumit, astfel ca ma opresc în a mai cita din articol si ma ofer sa-i servesc dlui Cristian Ghinea si celor, nu putini, ca el, motivatia pentru care ar trebui, neântîrziat, sa retracteze si sa ceara scuze celor ce au fost tinta imundelor sale atacuri. Stenograma Plenarei CC al PCR din 22-25 apr. 1968 consemneaza propunerea lui N. Ceausescu de destituire din CC a lui Alexandru Draghici si numirea, în locul lui, a lui Ion Iliescu. Ce ironie a soartei, Ceausescu a promovat, ca membru plin în CC al PCR, pe propriul sau calau, Ion Iliescu, care, douazeci de ani mai tarziu, avea sa-l casapeasca. Da, ati citit bine, spre satisfactia crudului jurnalist, Ceausestii au fost casapiti, dupa cum a declarat Cerasela Birjac, garda de corp a lui Gelu Voican Voiculescu, martor la înmormântarea dictatorilor: “Cei doi au fost torturati înainte de a muri. Vroiau sa afle numele de conturi”. “Picioarele lui erau negre si pareau rupte. Elena, foarte frumoasa, în ciuda ranii de pe partea stânga a capului. Piciorul drept scos din articulatie, fiind întors nefiresc. Nu a reusit sa-i puna decât un pantof”. Ai parinti, ai copii, crudule ziarist? Cerasela Birjac a mai spus ca a vazut executia Ceausestilor la televizor în casa lui Ion Iliescu unde avea sarcina sa o apere pe Nina Iliescu. Probabil, sotul ei era plecat spre emanare. I-as fi recunoscator ziaristului daca s’ar interesa si m’ar lamuri, de cine sa o apere si, mai ales, de ce sotia unui director de editura avea nevoie de protectie militara? Cumva, pentru ca fosta domnisoara Bercovici a studiat cinci ani la Moscova? Eu nu stiu, doar întreb. Este foarte adevarat ca Ceausescu a facut multe greseli, unele chiar catastrofale, pe care, ziaristul nostru, fiind prea tânar, nu le-a apucat, greseli pe care, daca le-ar fi cunoscut, i-ar fi servit drept argumente solide la libertatea de a afirma ca Ceausescu a fost un idiot dezaxat. Eu, mult mai în vârsta, îmi amintesc de faimoasa Declaratie a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român din aprilie 1964, în care, conducerea de partid si de stat îsi afirma independenta fata de Moscova, potrivit principiilor, devenite strategie politica: “neamestecul în treburile interne”, “suveranitatea nationala”, “colaborare pe baza avantajului reciproc”. Ei, bine, în prelucrarea Declaratiei din aprilie ’64, la Timisoara, Nicolae Ceausescu, dezaxat cum era, a împietrit asistenta, a smuls strigate de bucurie si ovatii, când a spus: “Sunt în sala o serie de tovarasi care au terminat studiile in URSS. Multi dintre voi ati venit acasa cu sotii aduse din Uniunea Sovietica. Atentionez pe toata lumea ca vom pune capat agenturii KGB în România si de astazi orice abatere de acest fel va fi sanctionata de Tribunalul Militar. De aceea, rog tovarasii amintiti – se stiu ei care, si-i stim si noi-, ca în termen de doua luni sotiile lor aduse din URSS sa ceara cetatenia româna pentru ca sa se supuna legilor noastre. De altfel, tin sa va comunic faptul ca am cerut si tovarasului Hrusciov, în mod oficial, sa-si retraga agentii infiltrati în aparatul central al partidului si în guvern pentru ca altfel, îi arestam si pedepsim conform legilor noastre”. (extras din articolul “studii la Moscova, la pachet cu neveste agente KGB” semnat de Virgil Lazar, EZ on line din 30 oct. 2004)
In sept. 1965 Nicolae Ceausescu a dat un nou test de idiotenie si dezaxare când, împreuna cu Ion Gheorghe Maurer, a solicitat si sustinut la Moscova, restituirea celor 93 de tone de aur date spre pastrare în timpul Primului Razboi Mondial, eveniment despre care, stenogramele oficiale (arhiva CC al PCR, fond Cancelarie, dosar 124/1965) consemneaza un schimb taios de replici între Maurer, Ceausescu, Brejnev si Kosighin. Dupa sustinerea lui Brejnev care a considerat problema tezaurului drept o întelegere între doua guverne (regal si tarist) rasturnate de la putere si a conditionat restituirea de necesitate a unor decontari privind imensele pagube provocate de cel de-al doilea razboi mondial, Nicolae Ceausescu a transat problema dupa cum l-a taiat capul sau de prostanac, sustinând: “In hotarârea Consiliului Comisarilor Poporului din 1918 se spune asa: <Consiliul Comisarilor Poporului hotaraste: Fondul de aur al României care se pastreaza la Moscova este declarat intangibil pentru oligarhia româna. Partea Sovietica îsi asuma raspunderea pentru pastrarea acestui fond si îl va preda în mâinile poporului român>. Deci aici nu este vorba numai de o întelegere între doua guverne care au fost rasturnate de revolutie. Aici este vorba si de un angajament public al Puterii Sovietice. . . . Trebuie sa va spunem deschis ca nu putem împartasi considerentele expuse de tovarasul Brejnev. Vreau sa va spun un lucru, tovarasi. In anul 1939, guvernul polonez al lui Beck a depus tezaurul spre pastrare în România. Atunci am avut un guvern regal. Tezaurul depus a fost pastrat, desi nemtii au cautat sa-l ia, el a fost ascuns, iar în 1948, puterea populara a restituit în întregime întregul fond al tezaurului primit spre pastrare”. (“Ziua” On line/ 24 martie 2007).
Revista “Clipa” din California, în nr. 536/ 7 feb. 2002 prezinta un articol intitulat “Duel mortal Gorbaciov contra Ceausescu” semnat de istoricul profesor Mihai Baleanu, continând unele dezvaluiri senzationale facute de colonelul Antoniade, fost ofiter român de securitate. Acesta, în calitate de aghiotant al Raisei Gorbaciov, în timpul unei vizite la Bucuresti, din vara anului 1989, a fost martorul unor momente semnificative ale cuplului moscovit, dar si a unor replici taioase dintre Gorbaciov si Ceausescu. Dupa întâlnirea de la Malta dintre Gorbaciov si Bush, a fost convocata, la Bucuresti, o conferina la nivel înalt a sefilor statelor componente ale aliantei Tratatului de la Varsovia, ocazie cu care Gorbaciov intentiona sa informeze pe ceilalti sefi de stat comunisti ca URSS va retrage rapid trupele sale din RD Germana, fara însa a divulga ca aceasta fusese stabilita la Malta. Ceausescu, afând câte ceva din cele discutate în mare secret la Malta, a declarat în cercul de apropiati, ca se va împotrivi lui Gorbaciov, propunând ca Tratatul de la Varsovia sa ramâna în vigoare pâna când se va desfiinta si NATO. Gorbaciov, fiind informat prin canalele KGB de opinia lui Ceausescu, cu care nu putea fi de acord, a fixat o întâlnire între patru ochi, în vederea Conferintei de informare la nivel înalt, întâlnire care a esuat tot ca urmarea faptului ca Ceausescu îsi aroga meritele initierii perestroikai, determinându-l pe Gorbaciov sa paraseasca demonstrativ România. Revenind, însotit de Raisa, în ziua premergatoare Conferintei, a cerut o întrevedere privata între sotii Gorbaciov si sotii Ceausescu chiar în seara zilei sosirii la Bucuresti. Din nou, iritat de încapatânarea lui Ceausescu care nu subscria la modul de destindere internationala si instaurarea “comunismului cu fata umana”, Gorbaciov i-a strigat gazdei sale: “Pâna în 24 de ore sa demisionezi. Altfel vei fi nevoit sa o faci fortat. Nu vezi în ce situatie catastrofala ai adus România? Ce se petrece aici e un exemplu negativ pentru socialism!”. Cinci luni mai târziu, la 4 dec.’89, Gorbaciov l-a convocat pe Ceausescu la Kremlin, iar dupa ce a ascultat peroratia si planurile acestuia i-a prezis: “Frumoase planuri, dar nu cred ca vei mai avea timp sa le pui în practica! Este prea târziu!”. Intr’adevar, peste numai trei saptamâni, Nicolae si Elena Ceausescu erau judecati, ciuruiti, mutilati si batjocoriti, în aplauzele poporului.
Ca un postludiu la acest maret spectacol, domnul Ion Iliescu, în anul 2000, la Madrid, anunta, cu emfaza, ca, în urma studiilor de profunzime asupra socialismului, domnul Gorbaciov a ajuns la concluzia ca sistemul totalitar comunist nu poate fi reformat. Sic!
Iar în martie 2007, acelas domn Iliescu punea concluzii pe viata sa: “Am crezut de tânar în ideile stângii, de egalitate a sanselor, am vazut la ce forme aberante a dus întruchiparea comunismului la noi si aiurea, am încercat sa dau acel echilibru democratic de care România avea nevoie pe drumul catre un nou destin istoric. Importanta pâna la urma, dincolo de adversitati, de politica de zi cu zi, e umanitatea din noi. Doar iertând poti spera la iertare (…). Mi-as dori, repet, sa ne bucuram de ceea ce am realizat împreuna.”
Pai daca e asa, bucura-te si dumneata, domnule Cristian Ghinea, de ce facusi, ca sa ma bucur si eu de ce facui. Si mâine om vedea ce’om mai face.

Baltimore – USA – 11 feb. 2010

Romanii din Ucraina. Comunicat de presa

Posted by Stefan Strajer On February - 14 - 2010

Romanii din Ucraina. Comunicat de presa 

Text transmis de colaboratorul nostru din Cernauti, domnul Vasile Tarateanu.

PREŞEDINTELUI UCRAINEI

V. F. YANUKOVICI

Mult stimate Viktor Fiodorovici!

Din partea Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina”, care întruneşte în rândurile sale  24 de organizaţii publice din regiunile Cerăuţi, Transcarpatică şi Odesa, oraşul Kiev şi Republica Autonomă Crimeea, Vă    adresăm cele mai sincere felicitări cu prilejul câştigării alegerilor prezidenţiale din Ucraina.

Victoria Dumneavoastră simbolizează consolidarea forţelor constructive, a adevăraţilor patrioţi ai Ucrainei, reprezintă victoria raţiunii sănătoase şi a maturităţii civice.

Alături de dumneavoastră noi  am parcurs o cale grea, lungă, care abia acum ne-a adus  pe toţi la izbânda comună.

Reprezentanţii  comunităţii vorbitorilor de limba română din Ucraina, alături de celelalte minorităţi naţionale, cu care la 30 noiembrie 2009  aţi semnat  Acordul de parteneriat, au sprijinit fermitatea, înţelepciunea şi chibzuinţa dumneavoastră în   afirmarea valorilor europene şi realizarea drepturilor omului şi ale minorităţilor naţioinale, în special dreptul la studii în limba maternă, la folosirea oficială a limbilor minorităţilor naţionale în teritoriile locuite compact de acestea.

Comunitatea noastră, asemeni întregului  popor ucrainean, nutreşte speranţa că sub conducerea dumneavoastră va fi realizat programul „Ucraina pentru oameni”, la care dorim să ne alăturăm şi noi, sprijinindu-vă în continuare.

Vă dorim, Viktor Fiodorovici, multă sănătate, pace, bunăstare şi înţelegere în societate, realizări importante pe calea edificării unei Ucraine de tip nou – stat european, de drept şi democratic.

Fie ca bunul Dumnezeu să vă ajute şi să ne ajute în toate!

Folosindu-ne de ocazie vă asigurăm de tot respectul nostru profund.

Ion POPESCU,

preşedinte al Uniunii Interregionale

„Comunitatea Româneascăsin Ucraina”,

 deputat în Rada Supremă a Ucrainei;

Vasile TĂRÂŢEANU,

preşedinte al Senatului Uniunii,

deputat în Consiliul regional Cernăuţi;

Aurica BOJESCU,

secretar  responsabil al Uniunii,

                                                    deputat în Consiliul regional Cernăuţi.

-1984-

Posted by Stefan Strajer On February - 14 - 2010

-1984-

autor: Andrei Dumbrăveanu

Am să povestesc de anul 1984.
Nu 1984-ul lui Orwell, ci 1984-ul meu.
A fost anul când am fost dat la școală, dar asta a fost în septembrie. Îmi place și acum luna septembrie, pentru că e o prelungire a verii, doar că zilele se scurtează și păsările au trilul mai stins.
1984 a fost anul Jocurilor Olimpice din Los Angeles și anul boicotului țărilor din est care n-au participat pentru că nici americanii n-au participat la Moscova, în ’80. România și Iugoslavia au participat totuși iar adulții sperau vag la a doua Primăvară de la Praga.
Războiul dintre marile puteri ale lumii a fost mai rece decât iernile Siberiei, dar eu trăiam în lumea mea cu soare, păsări și câini vorbitori.
Iarna lui ’84 a fost o iarnă “supremă”. Îmi plăcea cuvântul ăsta pentru că-l asociam cu “Tribunalul Suprem” și nimic nu mi se părea mai suprem decât Tribunalul. Tata lucra la tribunalul ăla suprem, cu săli înalte, pline de “hoți”, milițieni și oameni. Milițienii aveau și câini lupi care stăteau cuminți, păzind “hoții”; priveau detașat, cu privirea pierdută în sala pașilor pierduți.
De vreo două ori în iarna aceea, tata m-a luat cu el la “servici”. Oamenii, milițienii, “hoții” și câinii aveau fuioare de abur când vorbeau, căscau sau oftau. Era atât de frig, încat m-așteptam să-nțepenească firea și lumea să rămână nemișcată până la dezgheț.
În birouri era mai cald, dar acolo mă plictiseam pentru ca toți mă-ntrebau câți ani am, când merg la școală sau dacă mi-e frig. Nu-mi era frig, eram înfofolit ca un cocon și nu mă puteam mișca în voie.
După ce se săturau de mine și eu de ei, mă punea careva la o mașină de scris și mă jucam cu literele stricând foi albe și lucioase. În birouri mirosea a “parfum de doamne” și a cafea “d-aia bună, de afară”.
De pe holuri se auzeau zgomote confuze de voci, pași grei de bocanci, tuse, zuruit de lanțuri. “Hoții” aveau lanțuri la picioare și cătușe la mâini; erau și femei “hoți” dar ele n’aveau nici lanțuri, nici cătușe, doar priveau undeva în iad și mie îmi era milă.
“Nu-ți fie frică, nu fac nimic, dar n-ai voie…” spunea tata luându-mă de acolo și eu îl întrebam de ce bărbații au lanțuri la picioare și sunt legați unul de altul; “așa e procedura”, explica sec și mâna lui era caldă.
PROCEDURA, SUPREM. Îmi plăceau cuvintele noi și le repetam în gând, chiar dacă nu le pricepeam pe deplin înțelesul.
În iarna lui ’84, am dormit cu sora mea, la ea în cameră fiind mai cald; n-aveam decât două radiatoare în toată casa și unul stătea ascuns în debara.
Ai mei mă-nvățaseră să citesc. Din “biblioteca” didactică a mamei luam câte o carte și eu buchiseam cu glas scăzut pentru că nu știam să citesc în gând…
Soră-mea putea să citească în gând și o deranjau isprăvile lui Haplea. Cartea aia trecuse deja prin mâna ei, pozele erau colorate frumos. Eu nu mai aveam ce colora și de fapt nici nu știam să colorez bine. “Prostane, ai depășit desenul și vezi că nu există mere albastre!”
Dacă era în toane bune, îmi citea din cartea ei cu Mowgli.
Avea tălpi calde și cozi împletite strâns. Îmi povestea cum a văzut fantoma lui nea’ Petrică de la parter și o credeam, înfiorat.
Uneori mă impingea la perete, pentru că n-avea loc să-și pună coatele; dormea pe burtă, cu mâinile sub pernă și coatele ei erau ca două toarte de ulcior.
Într-o noapte am făcut pipi în pat, trezindu-mă speriat și umilit. Ea a zis “lasă, nu-i nimic…” și mie mi-a venit să plâng. A smuls așternuturile ude, mi-a dat niste pijamale de-ale ei și a pus alte cearceafuri luate la repezeală dintr-un sertar; apoi, m-a impins la perete, “să aiba loc”.
Dimineața, mama a trezit-o să meargă la școală și soră-mea i-a dat raportul cum am facut pipi în patul ei. A zis și ea “nu-i nimic”, numai că în loc de cearceaf, dormisem pe o față de masă.
Zăpada era puțină și scârțâia sub pași. Când mergeai, auzeai vaci cum îți rumegă sub tălpi cioburi pisate. Nările se lipeau și era atât de frig, încât iți ardeau pleoapele. Vitrinele magazinelor aveau mâzgă de ger și aerul era limpede ca un pahar nou. Oamenii se mișcau anevoie, erau îmbrăcați gros și aproape că nu mai știai cine-i bărbat și cine-i femeie. Mulți purtau căciuli rusești, cu urechi, din blană de iepure sau sintetică.
În iarna lui ’84, făceam baie la bucătărie și soră-mea își făcea temele lângă aragaz. Românii erau sfătuiți să-și mai pună o haină în plus și să pună umărul la construirea societății mult prea mult lăbărțate.
Primăvara părea o utopie și o stare de neatins în următorii zece ani. Caloriferele erau reci și kilowații trebuiau consumați cu economie. Nu mai ieșeam afară la joacă, toți stăteam pe lângă aragaze și aragazele deveniseră obiecte de cult. Ziua nu era presiune la gaze, doar seara și noaptea. Aveam un reșou mic pe masă la bucătărie, reșou care consuma kilowații destinați neconsumului.
Țăranii din împrejurimile Bucureștiului, cumpărau paine de la oraș pentru că România era grânarul Europei. Credeam că la țară nu sunt “magazine de pâine” și mă-ntrebam de ce nu se construiesc mai multe. Oamenii oftau cu aburi și se duceau lângă aragaze să-și spună unii altora bancuri cu Bulă.
La televizor, patria progresa și locuitorii ei munceau umăr la umăr sub tăișul secerii. În spitale, pacienții își aduceau paturi de acasă și medicii își încălzeau mâinile lângă autoclavele fierbinți.
În iarna lui ’84, toată lumea se plângea de frig și nimic altceva nu părea să aibă importanță.
La televizor, poporul construia comunismul și își săpa groapa comună unde aveau să-ncapă toți. Lumina era izbită de ciocan și seceră; în fiecare zi, oamenii iși primeau porția de întuneric – un bonus pe lângă bezna ideologiei de partid.
Acasă, mama avea lumânări groase și albe. Seara, la ora fixă, bucătăria arăta ca o biserică și blocurile din jur se transformau în altare de pomenire a morților de frig.
NU E VOIE spuneau toți, către toată lumea și către Dumnezeu.
NU E VOIE să depășești numărul de kilowați.
NU E VOIE să închizi balcoane.
NU E VOIE să usuci rufe la stradă.
NU E VOIE să folosești liftul după ora șase seara pentru că se va întrerupe curentul electric.
NU E VOIE să asculți “Europa Liberă”.
NU E VOIE să fotografiezi cum se dărâmă Biserica Sfânta Vineri.
NU E VOIE să zici “Moș Crăciun”.
NU E VOIE să circuli cu mașina, duminica, dacă n-ai număr corespunzător duminicii.
NU E VOIE să mănânci mai mult decât prevede legea și NU E VOIE să mănânci ce-ți place.
NU E VOIE să pleci către vest pentru că s-ar putea să nu te mai întorci și statul multilateral dezvoltat, lățit ca o curva pe sofa… a cheltuit bani și timp, să te deformeze.
NU E VOIE să cârtești, pentru că sacrificiul e pentru toți și pentru niciunul.
NU E VOIE să te saturi de mocirla în care ai fost vârât numai pentru că te-ai născut într-o Siberie dată de pomană.
NU E VOIE să fii liber cum te taie capul, pentru că omul – ființă vulnerabilă și supusă confortului – nu e înzestrat cu spirit de sacrificiu.
NU E VOIE…

Mătușă-mea, Irina, n-avea copii. Venea des la noi în casă și spunea bancuri cu Bulă, stând lipită cu spinarea de aragaz. Credeam că Bulă e unu’ gras și prost. Irina se așeza pe un scăunel mic de lemn, luat de ai mei pentru mine, într-o duminică “fără soț”, de la Popasul Pârâul Rece.
Avea părul portocaliu, rimel verde pe pleoape și eșarfe în culori pastel. Gesticula în timp ce vorbea și îmi părea o pasăre exotică rătăcită într-o bucătărie de bloc. Știam că nu e voie, NU E VOIE să zic la nimeni bancurile ei și aveam viziuni cu mama și tata îmbrăcați în zeghe, într-un SUPREM tribunal.
Irina mai povestea despre femei, avorturi, sonde și securitate, dar noi eram trimiși “dincolo”. Nu știam de ce NU E VOIE, dar nu mi se părea interesant și nu-nțelegeam ce căutau “sondele” în discuție.
Afară era frig, în case tot frig și NU ERA VOIE.

Iarna nu s-a terminat.
Primăvara nu are voie să vină… încă.

Bunelul Creangă si cartea „cu şi fără securişti”

Posted by Stefan Strajer On February - 14 - 2010

Bunelul Creangă si cartea „cu şi fără securişti”

 

Azi, 14 februarie 2010, de ziua bunului nostru colaborator, Ovidiu Creanga, redactia “Curentului International” ii ureaza: La multi ani!, la implinirea venerabilei varste de 89 de ani!

*

Va prezentam un material pus la dispozitie de domnul Ovidiu Creanga, cu un text semnat de Iacob Cazacu-Istrati si cateva informatii pentru cei interesati de cartea tiparita recent: “cu si fara securisti”.

*

L-am cunoscut în toamna lui 2007 în Toronto, Canada, la şedinţa cenaclului literar „Nică Petre”, care pe atunci se numea „Observatorul” şi care e condus şi astăzi de redactorul revistei, Dumitru Puiu Popescu.

Am rămas încântat de atmosfera ce domnea acolo – plină de voie bună şi prietenie, de dragoste faţă de valorile noastre naţionale. Pentru moment, uitasem că sunt oaspete. Mă vedeam acasă, în sânul familiei sau la o serată literară, între colegii mei, profesorii şcolii medii din Căzăneşti, jud. Orhei.

Şedinţa cenaclului era închinată sărbătorii de 1 decembrie – Ziua Naţională a României. A luat cuvântul şi eroul meu. Cu atâta dragoste a vorbit despre mândria de a fi român, încât nici nu găsesc cuvintele care să-mi descrie farmecul cu care l-am ascultat. După şedinţă, s-a apropiat de mine (fusesem prezentat de către dl Dumitru P. Popescu ca profesor de istorie, român basarabean, şi am citit din versurile mele noi), de parcă am fi fost cunoscuţi de când lumea: „Hm… Eu sunt tot basarabean, dragul meu, din Vărzăreşti, judeţul Lăpuşna”. A rostit aceste cuvinte cu o asemenea intonaţie şi cu atâta pasiune, încât pe dată am înţeles ce a dorit să accentueze – că rădăcinile şi dragostea lui faţă de Basarabia sunt cele mai puternice din lume.

Aşa mi-l imaginez ori de câte ori îmi amintesc de el: faţă deschisă, zâmbet binevoitor, privire visătoare, suflet mare, plin de speranţe şi de optimism. Aşa îl văd mereu, fie în rolul lui Moş Bodrângă cu povestirile despre copilăria şi adolescenţa petrecută pe plaiul natal din România Mică (Basarabia, n.r.), fie ca epigramist. Umorul îl însoţeşte pretutindeni, chiar şi atunci când povesteşte despre adevăruri triste şi dureroase în ultima sa carte – „Cu şi fără securişti”.

A avut şi are parte de o viaţă trăită din plin, cu toate bucuriile şi tristeţile ei. Nu oricine s-ar putea mândri cu o asemenea viaţă… A trăit în iureşul marilor schimbări, al marilor evenimente a două secole: perioada interbelică, însoţită de reformele din ţară; raptul Basarabiei, din care a fugit; vâltoarea războiului celor mai mari tirani-dictatori din lume; perioada postbelica de „construire” a comunismului mondial; revoluţia din 1989 din România şi cea din 2009 din RM. A trăit în două lumi cu totul diferite: Lumea Răului (înlănţuirii) şi Lumea Binelui (a libertăţii) pe care o descrie cu multe amănunte.

Bunelul Ovidiu (aşa m-a rugat să-i zic) este unul dintre puţinii scriitori curajoşi pentru care Adevărul este sfânt şi nu-i este frică să-l descrie după cum şi argumentează: „…Am să pomenesc despre unele personaje „celebre” din trecuta epocă şi am să folosesc numele lor adevărate”. Nu fiecare dintre noi are curajul să recunoască faptul că s-a aflat pe lângă „geniul Carpaţilor” şi „savanta cu nume mondial” (soţii Ceauşescu). Zice că „de câte ori am încasat un picior în fund, de atâtea ori am avansat „un pas înainte”.

Cartea „Cu şi fără securişti” este şi una de istorie, în care autorul descrie nu numai evenimentele locale, dar şi universale. Aici găsim descrierea aşezării geografice, vieţii social-culturale şi politice a tuturor ţărilor vizitate de scriitor, pe care nu le poţi întâlni în unele manuale de istorie. Este o carte plină de adevăr, scrisă din suflet pentru urmaşii ştiinţei şi culturii române.

Mulţi ani înainte, bunele Ovidiu Creangă!

Iacob Cazacu-Istrati,

 Stimați prieteni,

 

Faptul că am avut numeroase cereri de a vinde ultimul meu volum, „cu și fără securiști”, atât din America cât și din Europa, m-a hotărât să fac acest lucru în mod organizat, din care motiv trimit acest mesaj, astfel ca eventualii doritori ce ar vrea să cumpere cartea să o poată face cu ușurință.

Cartea are 360 de pagini, legată de mână, nu lipită ca să-i fugă paginile, cu coperte tari, în condiții grafice superioare.

Cel mai autentic scriitor al timpurilor noastre domnul PAUL GOMA dizidentul care când se lua la trântă cu Ceaușescu noi dârdâiam de frică sub pat făcându-ne cruce cu limba, a avut amabilitatea și a scris prefața la cartea mea.

În această prefață veți afla fapte șocante:  Nicolae și Elena Ceaușescu nu au fost executați pe data de 25 dec. 1989 (in ziua de Crăcin) așa cum este versiunea oficială, ci au murit fiind torturați să spună conturile de la bancile unde au banii în străinătate. Ceaușescu avea unghiile smulse și era plin de vânătăi și contuziuni și Elena avea un picior dislocat.

In cuprinsul carții eu „desconspir” unele din metodele aplicate de „Secu” în relațiile cu Comerțul Exterior. Am spus totul foarte sincer, asumându-mi orice risc.

Cartea a fost primită cu aprecieri pozitive de către cei ce au citit-o.

Cartea mai include ca bonus o mică broșură scrisă de scriitorul Corneliu Florea (Dr. Dumitru Pădeanu) din Winnipeg intitulată: Patibularul Patapievici în care Corneliu Florea dă în vileag modul în care Directorul Institutului Cultural Român, Horia Roman Patapievici, își bate joc de România și de poporul român.

Mai jos voi descrie modul cum se poate procura cartea aparută la editura VICOVIA din Bacău in noiembrie 2009.

Eventualii cumpărători din America vor comanda cartea la:

Mr. Ovidiu Creanga

353 Betty Ann Dr.

Toronto, On. M2R 1B5

CANADA

Vor trimite un CEC sau MONEY ORDER cu suma de US $ 25.00 care include și transportul și alte costuri.

În același plic se va trece adresa unde trebuie trimisă cartea, (și opțional telefonul și e-mail-ul cumparatorului).

Eu voi trimite imediat cartea la destinație.

Telefonul meu este 416-221-1143, mobil 416-723-9923, fax 416-512-9535, e-mail ovid.creanga@gmail.com

Eventualii cumpartori din Europa vor lua legatură cu dl. Viorel Cucu, editorul cărții de la editura VICOVIA din Bacău care va vinde cartea tot la valoarea de US $ 25.00.

Pentru România dl. Viorel Cucu va stabili un preț în RON.

Adresa Dl Viorel Cucu este:

Mr. Viorel Cucu editor editura VICOVIA

Str. Mărășești 110/D/14  600073

Bacău ROMÂNIA

Tel/fax 40 234 575 929, mobil 0742927031

e-mail vicovia@gmail.com

Vă salut cu respect,

Ovidiu Creangă, Toronto, feb 2010

Bill Clinton a fost operat de urgenta pe inima

Posted by Cornelia Erhan On February - 12 - 2010

Fostul presedinte american Bill Clinton a fost dus joi la un spital din New York, acuzand dureri in zona pieptului, el fiind imediat operat.

Potrivit ABC News Clinton a suferit o interventie chirurgicala prin care i-au fost instalate doua stent-uri in arterele sale coronare.

“Presedintele Bill Clinton a fost internat azi (joi, n.red.) la New York Presbyterian Hospital dupa ce a simtit dureri in zona pieptului. Dupa ce a fost consultat de cardiologul sau, a fost supus unei interventii chirurgicale prin care i s-au instalat doua stent-uri in arterele sale coronare.

Presedintele Clinton se simte bine acum si va continua sa isi concentreze toata energia pe munca Fundatiei sale si eforturilor de reconstruire a Haiti-ului”, se arata intr-un comunicat de presa.

Un stent este un tub subtire folosit pentru desfundarea arterelor. Clinton, in varsta de 63 de ani, a suferit o operatie de bypass in 2004, aminteste CNN. In ultimele saptamani, Clinton a supervizat actiunile de ajutorare ale ONU in Haiti ca urmare a cutremurului din 12 ianuarie.

PATAPIEVICI ÎNTRE PENAŢI ŞI LARI

Posted by Stefan Strajer On February - 9 - 2010

POLEMOS

“Nu am să mă înjosesc demonstrându-mi aici  românitatea” scrie şi semnează Horia Roman Patapievici un articol în cotidianul Evenimentul Zilei din 4 Februarie 2010.

PATAPIEVICI ÎNTRE PENAŢI ŞI LARI

 Autor: Corneliu Florea

Este pentru prima dată când am căutat verbul a înjosi  în DEX, gândindu-mă că, după baricada bucureşteană din 1989, verbul să fi primit şi alte sensuri, înţelesuri. NU, a rămas la fel, deci Horia Roman Patapievici (HRP) pur şi simplu nu se înjoseşte să ne demonstreze românitatea sa. Prin urmare, cei ce mai au curajul, in vreo ocazie oarecare, să spună, susţină şi demonstreze ca sunt români de fapt se înjosesc, umilesc, dezonorează, degradează. Acestea fiind celelalte sensuri ale înjosirii. Felicitări HRP, nimeni nu te obligă să te înjoseşti şi cu atât mai puţin să ne demonstrezi ca eşti român. Ai demonstrat ce eşti.

Cotidianul Evenimentul Zilei (EvZ) are un senat cu senatori aleşi, puşi la treabă şi remuneraţi după  îndeplinirea sarcinilor. Printre ei, in fiecare joi îi vine rândul lui  HRP să nu se înjosească să facă parte din cei 23 de milioane de omuleţi patibulari, deşi după cetăţenie face parte dintre ei, să ne facă educaţie şi reeducare de obicei, subliniez de obicei, demonstându-ne cât de înjositor este a fi român! Asta este misia lui, aşa cum Pristanda avea o misie, si era zi şi noapte sfeşnic la datorie! În această  joi, a pus din nou placa cu ura, imbecilitatea şi xenofobia  românilor folosindu-se de tertipul lui Pleşu de acum o lună, numai că pe el nu l-a interpelat un tânar ci un domn cu  aspect de pensionar, nu în obor precum Pleşu  ci  într-un supermarket. Cel cu aspect de pensionar i-a spus că ar trebui să ceară scuze lui Mihai Eminescu pentru ofensele aduse. HRP când aude de Mihai Eminescu este ca electrocutat la înaltă tensiune, se zguduie tot,  gesticulează dezordonat, strigă revenindu-şi greu numai după ce ii mai numeşte pe români plini de ură şi xenofobi. Aşa a fost si in acest articol, în plus, din nou s-a dat de ceasul morţii că el a fost răstălmăcit în cazul lui Mihai Eminescu!! HRP a folosit un tertip gazetăresc banal şi ieftin prin care inculpă nişte anonimi cu denigrările sale despre Mihai Eminescu in articolul „Inactualitatea lui Eminescu în Anul Caragiale” publicat în ziarul Adevărul din 15 ianuarie 2002. Urmăriţi: „Hotărât lucru, la o sută cincizeci de ani de la naştere, Eminescu nu mai e la modă.” *** „Eminescu nu mai e la modă fiindcă nu dă bine” *** „Amploarea prăbuşirii cotei lui Eminescu la bursa  valorilor proclamate la lumina zilei” *** „Eminescu  este suspect  pentru ca este politic incorect” *** „Nu  mai este poet naţional deoarece noi ieşim din zodia naţională” *** „Nu mai este poet canonic pentru că  studioşii manifestă tendinţa să pună mâna pe revolver când aud cuvântul tradiţie” *** „Nu mai este poet profund pentru ca profundul nu mai este prizat de intelectualii progresişti” *** „Nu este poet român  fiindcă tot ce este interesant în Eminescu este pur german”. Las la latitudinea cititorului sa înţeleagă ce  înţelege, să tălmăcească şi răstălmăcească cum vrea. Adaug numai că, după toate aceste atacuri furibunde de dispreţuiri şi calomnii lui HRP nu i-a mai rămas decât să-l bage în debara, lucru pe care-l face cu mâna lui, lăsând  amprente clare! Dar, din nou susţine că alţii au făcut-o („tinerii”, „studioşii”). În trecut, i s-a cerut să nominalizeze anonimii de la care a auzit şi citit cele de mai sus. NU a răspuns la întrebări. Numai lamentări parafrenice şi a făcut pe victima. Nicăieri în presa româna până la aceea dată, nu a apărut scris de altcineva: Eminescu este cadavrul nostru din debara. Iar, prezumtivul domn cu aspect de pensionar, plus noi ceilalţi omuleţi patibulari care am protestat împotriva acestor blasfemii automat suntem etichetaţi handicapaţi intelectual, duşmăni, xenofobi.  

Sugerez celor din mass media bucureşteană, să ne demonstreze că în România este totuşi democraţie, să dea de urma  domnului cu aspect de pensionar şi să îi ia un interviu! Merită să mai ascultam şi alte opinii, mai ales că cei cu aspect de pensionari au mai multă cultură şi experienţă decât mulţi alţii. Nu cer acest lucru de la EvZ pentru că ei nu acordă democraticul drept al replicii  la cele scrise de HRP despre mine în articolul său. Conducerea şi redacţia  EvZ, probabil, are numai jumătate de democraţie euro-atlantică şi o păstrează numai HRP&COMP. În schimb am citit comentariile în legatură cu articolul lui HRP în care din nou face pe victima omuleţilor patibulari.  Consemnez câteva: 

D-le Patapievici, e mai mult de un deceniu de când v-am citit prima carte! Tot de atunci, încă de la primele pagini, am înţeles ca veţi face parte din larii şi penaţii casei mele” – Coman Horaţiu din Mediaş. Respectam dreptul Domnului Horaţiu de a-şi alege ce lari şi patroni ai casei sale vrea, e proprietatea dânsului, poate avea un larium cu o stauetă a lui HRP, cu papion şi o mâna în falcă, căruia să-i aducă ofrande precum romanii: citeva  boabe de grâu la picioare şi din când în când sa-i pună câteva picături de miere de albină pe creştet, să i se închine şi să-l adore cât pofteşte. Noi chiar îl felicităm şi suntem uimiţi că ideea vine tocmai de la Mediaş, luându-le înainte lui Andrei Pleşu şi Alex Ştefănescu. Nu-i nimic, elite mari, voi încercaţi din răsputerile voastre intelectuale să-l duceţi mai înainte şi, din lar domestic al medieşanului, să-l  ridicaţi la rang de lar public, la Bucureşti! Templu are, este la sediul ICR-ului, pe Aleea Alexandru, mai trebuie să luaţi legătura cu Fondul Plastic să-i facă cate o statuetă mică din tinichea ce să fie distribuite la ICR-urile din străinătate şi prin adoratorii lui pe bulevardele bucureştene.

Dar nu sunt toţi la fel ca cel din Mediaş, mai sunt şi cei plini de ură, de xenofobie, care nu se lasă mai prejos şi zic ca HRP a început cu ura şi xenofobia împotriva poporului român când i-a făcut turmă după grămadă, la semnul fierului roşu, omuleţi patibulari, roşi de spirocheta românească până în stadiul terţiar! Acestea toate nu se uită. Nimeni până la HRP, nu i-a tăvălit prin urină precum el! De ce a făcut-o? Ce altă răsplată mai aşteptă de la români, nu îi este destul cea de la cei ce l-au cocoţat acolo?!

O internaută, Clara Warner, nu-l adoră pe HRP, precum medieşanul cu larii şi penaţii, îi spune că a scăpat  ieftin până acum şi că nu-l urăşte fiindcă este bufonul canaliei. Mă opresc. Mai departe dăm peste mai multe postări ale unui cotoi afurisit care se joaca cu el între labe la fel ca şi cu un şoricel şi îl întreabă cum a fost cu declaraţia lui despre Gioană a primit sex oral. Da, e o chestiune nebuloasă şi repede băgată sub preş de toţi, ceea ce ne dă dreptul la supoziţii, pentru că nu a fost chemat să dea explicaţii nici de Madam Gioană nici de Băsescu Traian. Una dintre supoziţii e de-a dreptul zgâlţâitoare: Nu Băsescu l-a înscăunat la ICR, cineva şi mai mare decât amândoi la un loc! Sper sa fie doar o supoziţie. Un internaut ce îşi zice Erbicidu dar se poartă ca un patapicid  îl stropeşte cu nu mă pot gândi la tine decât ca la un mitic arivist. Xenofob rău cu miticii. Apoi vine ION şi zâce: Eu nu vă urăsc, eu vă dispreţuiesc! Dispreţul e mai usturător decât ura, dar numai la cei cu obraz fin. Dar apare Etern Student care susţine că HRP are o figură de şoarece etern mirat, ori unde s-a mai văzut şoarece cu obraz fin. Mie îmi place analogia asta, a lui HRP cu un şoarece etern mirat, mai mult decât cea a lui CVT, care îl compara cu o tenie, ce în loc de cap are un scolex cu cârlige înfipte în ICR şi ventuze în bugetul contribuabilor xenofobi, bineînţeles. Alex nu a ştiut până acum ce înseamnă patibular, a deschis DEX-ul şi cu uimire a aflat ce este el după HRP. Niciodată nu-i prea târziu să deschidem ochii mari. Şi din Sibiu scrie un alt ION: nu-i vorba de ură, că pe un filfizon nu-l poţi urî şi mai zice ceva de imbecilitate, dar am pierdut noţiunea de când am fost trecut în rândul lor, cu toate că am terminat şi io şapte clase cu menţiune! Revine Etern Student, care face nişte combinaţii reuşite de băşcălie la adresa lui HRP, după care îi spune clar: Cam clasică încercarea cu xenofobia: jegul când este înjurat pentru ca este jeg, zice că este înjurat pentru ca este străin!! Cine are ochi să vadă, cine are urechi să audă! Internautul  Orlando are două întrebări adresate lui HRP: prima dacă este legat de scaun – e vorba de scaunul de la ICR – a doua: Eu ca român sunt mândru de Eminescu aveţi ceva cu el, nu sunteţi român? Probabil v-a scăpat, HRP nu se înjoseşte să demonstreze că e român! Fac o paranteză, nu pierdeţi ocazia şi căutaţi comentariul internautului Turcu, merită, i se adresează reverenţios, Domnule Director Patapievici, de asemenea uitaţi-vă  şi la cele ale studentului etern în care descrie ce i-a spus Monicăi Lovinescu la Paris în 1990 şi veţi afla ca, in drum spre Paris, HRP şi-a pierdut şi ultimele resturi rudimentare de caracter! Mai departe printre postări, Virgil într-un scurt comentariu îi demonstrează ca gândeşte superficial. Ar fi bine şi atât. Dan îi scrie ar trebui să depuneţi mandatul, asta, desigur, dacă ati avea un minimum de verticalitate şi decenţă.  Tare nea’ Dane, nu poţi cere omului ce nu are. Alex are o nouă idee: Dacă vre-o persoana publică din România ar fi atacat personalitatea , să zicem, Ben Gurion sau a Goldei Meir, ne-am fi trezit cu severe proteste diplomatice din partea Israelului şi a Statelor Unite! Bravo, curajos al adevărului, eşti trecut direct la antisemiţi. Internautul Glas  Papier începe: victimizarea eternă pe care o fluturaţi mereu creând‚ „scenete” cotidiene de culpabilizare a … şi restul frazei lipseşte, să se ştie ca, acolo sus cineva e cu „ochii democraţiei euro-atlantice” deschişi. Internautul Naboncota îi dă amical sfaturi, de scenă şi ecran, cum să ne convingă că nu este ceea ce este referindu-se la antiromânismul HRP. Mă opresc la Ciprian, care pune punctul precis pe i după care se întreabă ca un îngeraş nevinovat, din cartea lui Pleşu, dacă şi HRP face parte din grupul descris de el, ce dispreţuieşte şi urăşte tot ceea ce este românesc. Se poate, dragă, uite cum s-a luat de tine garda şi lefegii lui HRP, făcându-te ticălos. Vai, vai! Direct şi simpatic Dorel, care-l  compară cu nu ştiu ce ţigan şi îi spune patibulaevici! Original, să mai spună cineva ca românii nu au imaginaţie creatoare, expresia unui high IQ, plus că îi trage o caracterizare obiectivă, dar nu o reproduc. Mă opresc la internautul care scrie Patapievici cu „elita” lui nu valorează 3 lei! Criză, criză în România, dar uite că sunt români cărora le dă mâna să arunce leii! Toate aceste postări ne arată ca HRP e în cădere liberă…

Sigur, sunt incorect şi rău intenţionat, am învăţat de la  HRP şi EvZ, dacă din cele aproape două sute de comentarii  le-am ales numai pe cele ce îmi convin, lăsând deoparte adoratorii şi idolatrii lui HRP din aceste comentarii. Da, adevărat, dar ei sunt insignificanţi pe lângă noi, milioanele de omuleţi patibulari xenofobi cu antiromânii, iată cifra lor reală, dată cu această ocazie de internautul Petrescu: Suntem câteva mii care vă urmărim emisiunile şi vă citim cu dragoste, care înţelegem ce vreţi să spuneţi… Mai departe comentariile vă aparţin, eu în final doresc să mă adresez direct lui HRP.

Dragă Roman Patapievici, ardelenii romani au o vorbă câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia!  Îţi spun asta fiindcă ţi-am comentat articolul ca replică, deoarece ai scris despre mine infatigabilul patriot din Canada. Sa nu te… frigă grija, de fatigabilitatea sau infatigabilitatea mea, vezi-ţi mai bine de deviaţiile tale accentuate de personalitate, ca să nu zic mai mult, ca medic. Cât priveşte zeflemeaua la adresa patriotismului indiferent al cui, trebuie să-ţi spun că e liber în toată lume. Încă. Dar, dacă, te deranjează patriotismul la români, atât cât mai este, desfiinţează-l, săptămânal, joia la EvZ. Ba mai mult, dă o fugă, împreună cu Volodea şi Andrei, până la Cotroceni şi împreună cu preşedintele jucător pregătiţi  legea interzicerii sentimentelor şi manifestărilor patriotice la români, şi fii fericit.

CORNELIU FLOREA, FEBRUARIE 2010, WINNIPEG – CANADA

 

Articolul aparut in Evenimentul Zilei, 4 februarie 2010:

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/885331/SENATUL-EVZ-Ura-si-imbecilitatea-Din-nou-despre-Cazul-Patapievici/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Acţiuni ale spionajului maghiar în spaţiul românesc (VI)

Posted by Stefan Strajer On February - 5 - 2010

Acţiuni ale spionajului maghiar în spaţiul românesc (VI)

Autor: Nicolae Balint

 

În perioada interbelică, deşi avea un potenţial economic mult redus, Ungaria a reuşit să identifice şi să aloce resursele financiare necesare derulării unui spionaj total împotriva României, Yugoslaviei şi Cehoslovaciei. În cea mai mare parte, resursele erau alocate de la buget, dar o bună parte proveneau şi din donaţiile diasporei maghiare, care orientând aceste sume spre propaganda revizionistă din străinătate, degreva în fapt statul maghiar de efortul de mai susţine financiar această importantă direcţie de acţiune a serviciilor speciale maghiare. Începând cu anul 1926, selecţia cadrelor de informaţii maghiare s-a realizat în mod deosebit din rândul absolvenţilor de studii universitare care cunoşteau mai multe limbi străine, acordându-se o atenţie aparte pregătirii lor în centre de instruire bine conspirate, dar şi perfecţionării, fidelizării şi stabilităţii acestora în cadrul sistemului de informaţii care i-a selectat. Patriotismul, inteligenţa şi competenţa dovedite pe parcursul timpului, i-au ferit pe aceştia de consecinţele schimbărilor istorice pe care le-a traversat Ungaria. Şi ca o exemplificare în acest sens – făcând însă un arc peste timp -, se cuvine a menţiona faptul că în timp ce la noi, după 1989, se clama sus şi tare, dar fără niciun pic de discernământ, „Moarte securiştilor!” şi „Desfinţaţi Securitatea!”, în Ungaria, reorganizarea serviciilor de informaţii (A.V.H.), s-a făcut la modul discret, dar competent, ţinându-se seama de criteriile enunţate anterior. În noile condiţii istorice, Ungaria a renunţat la serviciile a mai puţin de 150 de cadre de informaţii, mai precis la cei ce au aparţinut structurilor de comandă, compromişi prin însăşi gradul de expunere al funcţiei pe care o reprezentau public, ei fiind identificaţi din această poziţie cu însuşi sistemul comunist. În schimb, profesioniştii au fost păstraţi în sistem. Ungaria îşi reorganiza serviciile, îşi reevalua modalităţile de acţiune şi posibilităţile, în condiţiile istorice nou create. În fapt, obiectivele ei au rămas însă aceleaşi. Şi asta pentru că vechile obsesii, erau acum reactualizate… 

 

Cele mai importante centre de spionaj şi încadrarea agenţilor

Unele dintre cele mai bine organizate centre de spionaj din Ungaria interbelică, erau la Szőlnők, la Miskolcsz şi la Szeged, ultimele două fiind destinate culegerii de informaţii din spaţiul românesc. Din rapoartele informative ale Secţiei a II-a din Marele tat Major al armatei române, a reieşit faptul că mai existau şi posturi independente de spionaj situate în diverse localităţi de frontieră, şi care aveau un mare grad de mobilitate ele putând fi oricând relocate. Aceste posturi independente erau subordonate în mod direct centralei din Budapesta. Împărţit în 5 categorii – după studiile absolvite, capacităţile intelectuale şi mediul profesional de provenienţă – personalul selectat pentru munca de informaţii de către Ministerul Apărării, Ministerul de Interne şi Ministerul Afacerilor Străine, era apoi pregătit în şcoli (centre) speciale comune, ce aparţineau Ministerului Apărării din Ungaria, dar aşa-numiţii „agenţii speciali”, precum şi consilierii de legaţie, erau pregătiţi în Şcoala superioară de spionaj a Marelui Oficiu de Cabinet, pe lângă care mai funcţiona – dar separat de aceasta -, Şcoala de spionaj a prelaţilor. Cei mai buni absolvenţi, erau trecuţi în categoria „marea agentură”, iar ceilalţi dobândeau calitatea de „agenţi calificaţi”, putând fi încadraţi în munca de informaţii imediat sau în viitorul apropiat.

Folosirea femeilor şi a teroriştilor

Dincolo de anumite idei preconcepute, folosirea femeilor în munca de informaţii, ar putea să pară la prima vedere, doar o intrigă de roman ieftin. Trebuie spus însă că la fel precum serviciile de spionaj sovietice, şi cele similare maghiare au acordat o importanţă deosebită folosirii femeilor în această muncă considerată – potrivit unui as al servicilor de spionaj, colonelul german Walter Nicolai -, o „meserie numai pentru gentlemani”. Uzând de farmecul personal şi instruite sumar de către agenţi speciali sosiţi de la Budapesta, unele dintre etnicele maghiare din Transilvania care au acceptat să lucreze pentru serviciile de informaţii din Ungaria, aveau drept sarcină să se angajeze ca bucătărese, menajere, guvernante, etc. în familii române de magistraţi, politicieni, militari de carieră, funcţionari superiori, din Bucureşti, dar şi din alte oraşe ale România, cu scopul de a obţine informaţii de orice natură. Dacă procurarea de informaţii, apoi sinteza şi analiza acestora erau principalele preocupări ale serviciilor de informaţii maghiare, folosirea teroriştilor reprezenta o etapă superioară în realizarea în practică a unor planuri mult mai elaborate şi mai vaste. Potrivit unui raport-sinteză, elaborat în 1939 de către lt.col. Gheorghe Petrescu, ofiţer de informaţii în Secţia a II-a din Marele Stat Major al armatei române, peste 80% din teroriştii care urmau să acţioneze pe teritoriul statului român – în număr de circa 400 în 1939  şi care se găseau deja la momentul respectiv, sub diverse acoperiri, pe teritoriul statului român – erau pregătiţi de armata maghiară. Ei fuseseră instruiţi anterior în Budapesta, pe strada Kinczi, nr. 29, în grupuri de câte 5 persoane. Preluaţi apoi de lt. Kovacs Tivadar, erau pregătiţi informativ, prin scurte instructaje, în cazarma Hadik. La final, într-o unitate pirotehnică situată în cartierul Budafok, teroriştii maghiari erau instruiţi în folosirea materialelor explozive.   

Foto.Bethlen Istvan, fost prim-ministru al Ungariei, intre 1921-1931 (in mijloc, pe scaun)

                                (va urma)

NICOLAE  BALINT

CASETA 1

„…Ungaria şi Bulgaria, sprijinite de Germania, vor revendica teritorii din România (…), iar 400 de terorişti unguri au fost trimişi în ţara noastră  pentru a fi pregătiţi să înceapă acţiuni de minare…”

(Fragment dintr-un amplu raport informativ adresat Marelui Stat Major al armatei române, de către lt. col. Gh. Petrescu, ofiţer de informaţii în Secţia a II-a, după o vizită de informare făcută de acesta în perioada 9-18 martie 1939, în Polonia, Cehoslovacia, Anglia şi Franţa unde a purtat discuţii cu omologii săi din serviciile de informaţii ale ţărilor respective)

CASETA 2

Grupări paramilitare maghiare din Ungaria interbelică care se ocupau, printre altele, şi cu activităţi de spionaj:

–         „Societatea ungurilor care se deşteaptă”;

–         „Asociaţia ungară pentru apărarea ţării”;

–         „Uniunea maghiară de apărare a rasei”;

–         „Garda revizionistă”;

–         „Comitetul pentru Apărarea Naţiunii”;

–         „Ordinul Vitejilor” (cel mai agresiv dintre toate şi care a fost creat la iniţiativa lui Horthy Miklos, imediat dup Primul Război Mondial);

–         „Uniunea Foştilor Combatanţi”;

–         „Federaţia Organizaţiilor pentru Apărarea Naţiunii” (acesta grupa organizaţii mai mici, precum: „Garda Zdrenţăroşilor”, „Vânătorii turanici”, „Organizaţia de zece”, „Asociaţia generală a tiraliorilor”, Asociaţia Divizia secuiască”, „Divizia secuiască de frontieră”, „Asociaţia Turul”, etc.)

 

 

Paulescu si Darwin

Posted by Stefan Strajer On February - 3 - 2010

Paulescu si Darwin

sau argumentele stiintifice contra unei teorii pseudostiintifice

Autor: Ioan Ispas

Charles Darwin (1809-1882) este o personalitate cunoscuta in intreaga lume, in special prin ipoteza ca omul se trage din maimuta lansata in cartea sa “Descedenta omului“ aparuta in anul 1871. Despre Dr. N.C.Paulescu (1869-1931) se stie ca a descoperit insulina, ca a publicat lucrarea respectiva intr-o revista stiintifica de circulatie internationala, in limba franceza, cu un an inaintea celor doi medici canadieni carora li s-a acordat Premiul Nobel.
Mai putin cunoscuta este contributia Prof.Dr. N.C.Paulescu la denuntarea caracterului antistiintific al darwinismului inca din anul 1902. In acest sens recomand cititorilor care calatoresc in tara sa-si procure cartea sa “Notiunile SUFLET si DUMNEZEU in Fiziologie“, reeditata in 2007 de editura Credinta stramoseasca. Profesorul Paulescu analizeaza darwinismul prin prisma experimentului stiintific. Dupa cum se stie Darwin a emis ipoteza ca in decursul timpului speciile s-au transformat unele in altele, sub influenta unei selectii naturale, aceasta explicând multiplicitatea speciilor si aparitia lor succesiva pe pamânt. “Când Darwin a emis ipoteza transformarii speciilor, ar fi trebuit sa aduca si probe, prezentând fapte bine stabilite. Ori, Darwin nu aduce nici un fapt care sa demonstreze, in mod incontestabil transformarea unei specii actuale intr-o alta specie actuala“(pag.233). Au trecut peste o suta de ani de când Profesorul Paulescu facea aceasta observatie fara ca, intre timp, sa se poata constata vreo transformare a unei specii in alta. Ingineria genetica de astazi a reusit sa cloneze o oaie, dar n-a reusit sa transforme o specie, cât de, simpla in alta. O alta observatie pe care o facea atunci Profesorul Paulescu, valabila si astazi, era ca nu s-a produs nici macar o singura specie intermediara, prin unirea sexuala a doi indivizi din specii diferite. Obiectia ridicata de darwinisti ca pentru aceste transformari este necesar un timp foarte lung, pentru speciile superioare, a fost anulata de Profesorul Paulescu, apelând la fiintele inferioare, unicelulare, cu reproducere asexuata. Prodigioasa rapiditate a inmultiiri fiintelor unicelulare, sensibilitatea extrema a acestora la conditiile mediului exterior, care au un efect imediat si direct, determina modificari considerabile ale caracterelor lor morfologice si fiziologice. Cu toate eforturile depuse nu s-a reusit nici la aceste fiinte unicelulare transformarea unei specii in alta sau crearea unei specii noi. Darwin insa neputând proba realitatea transformarii speciilor incearca sa demonstreze, cel putin, posibilitatea acestei transformari prin mecanismul selectiei naturale, prin trei factori principali: a) variabilitatea, b) transmiterea ereditara definitiva a modificarilor dobândite prin variabilitate si c) lupta pentru existenta. Profesorul Paulescu analizeaza fiecare factor in parte si demonstreaza, cu exemple, ca totul se petrece in cadrul speciei concluzionând: ”Astfel, selectia sexuala, ca si selectia naturala, are ca scop si ca efect conservarea puritatii tipului specific si nu – cum pretinde Darwin – transformarea speciilor“ .Darwinistii au imaginat si alte argumente, apelând la paleontologie, anatomia comparata si embriologie. Profesorul Paulescu analizeaza si aceste argumente si le demonteaza, prezentam concluziile: a) “…observatiile paleontologice nu pot demonstra decât succesiunea in timp si spatiu, iar nu derivatia“ (pag.245), b) iar faptul ca diferite specii de vietuitoare prezinta organe omoloage nu implica, asa cum sustin darwinistii ca deriva unele din altele. Referitor la embriologia care demonstreaza ca evolutia unui animal incepe intotdeauna printr-o singura celula si ca formele successive pe care le ia acest animal, in cursul dezvoltarii sale prezinta oarecare analogie cu organele altor animale, darwinistii au emis ipoteza ca “aceste forme succesive pe care le ia o fiinta vietuitoare in cursul dezvoltarii sale (ontogenie) constituie o recapitulare a formelor succesive prezentate de seria stramosilor complet dezvoltati (filogenie) si mai ales, in consecinta, o proba ca diferitele specii deriva unele din altele“. Aceasta este considerata o proba fara sa fie probata. N-a putut fi demonstrata atunci si nici astazi când, cu toate progresele ingineriei genetice, nu s-a reusit ca o forma embrionara intermediara, sa zicem a unei maimute, sa fie oprita din transformare la nivelul, de exemplu, peste, care sa ajunga la maturitate si sa fie fecund.

Foto.Nicolae Paulescu (1869-1931)
Ardoarea cu care darwinistii au incercat sa aduca dovezi in sprijinul doctrinei lor a mers pâna la falsuri stiintifice, cele mai usor de realizat fiind in domeniul paleontologiei. Cel mai celebru fals stiintific este cel al craniului din Piltdown, Anglia. In anul 1912, un om de stiinta, Charles Dawson, descopera in orasul Piltdown un craniu ciudat, prezentat ca al unui pithencatrop, dar cu capacitate craniana mare. Un biolog evolutionist, Arthur Keith, examineaza fosila si confirma rezultatele, amândoi insistând asupra capacitatii craniene similare cu a omului modern, maxilarul având caractere de maimuta, deci o veriga in lantul evolutionist. Falsul a durat 40 de ani, pâna in anul 1953, când omul de stiinta Kennetth Oakley, a cercetat in detaliu fosila si a dezvaluit faptul ca aceasta reprezenta cel mai mare fals a secolului. Fosila a fost falsificata prin atasarea unei mandibule de urangutan la un craniu uman. De-a lungul timpului evolutionistii au prezentat fosile de cimpanzei, urangutani si porci, drept stramosi ai omului, apoi au fost nevoiti sa renege aceste fosile, pe care le numisera Sinanthropus, Ramapitthecus si Hesperopithecus.
Raspândirea si celebritatea darwinismului, Profesorul Paulescu o explica in felul urmator: “Daca aceasta ipoteza, lipsita de orice baza serioasa, a pasionat atât de mult lumea, e pentru ca ea a fost acaparata de retori materialisti, care au smuls-o de pe terenul calm al stiintei, pentru a o azvârli pe terenul agitat al luptelor filosofico-religioase; e fiindca s-a crezut ca ea ar fi capabila sa dea acestei admirabile armonii, pe care o constatam in lumea organica, o explicatie pur mecanica, din care se va fi exclus interventia cauzelor finale“ (pag. 248).

Foto.Charles Darwin – probabil singurul care se trage din maimuta?!
Revista NATIONAL GEOGRAFIC, in numarul din februarie 2009, publica doua articole despre Darwinism, care se intind pe patruzeci de pagini, incercând sa ne convinga despre geniul lui Darwin si cum il confirma cercetarile actuale. Concluzia este tiparita pe o jumatate din pagina 71. Iat-o: “Ce proba mai buna poate fi adusa pentru credinta lui Darwin in trasaturile comune ale tuturor speciilor decât aceea de a gasi aceeasi gena facând aceeasi treaba atât la pasari cât si la pesti, pe diferite continente?“ Este aceasta intrebare o proba ca pestii sau transformat in pasari sau invers? Categoric nu. Prezenta aceleasi gene la pesti sau la pasari este o obsevatie la fel de relevanta pentru transformarea speciilor ca si observatia ca si pasarile si pestii au corpurile formate din carbon, oxygen, hydrogen, etc. Totusi, astazi când s-a realizat fecundatia in vitro, noi ca cititori nespecialisti in biologie, am putea pune aceasta intrebare: Daca tot au o gena comuna pestii si pasarile, de ce nu s-a reusit obtinerea unei specii intermediare prin combinarea unei icre de peste cu, sa zicem, cu sperma unui pasaroi, ca sa se obtina acea specie intermediara intre pesti si pasari, dupa care cauta evolutionistii prin scoarta pamântului de peste o suta cinzeci de ani?
In anul 2009 s-au implinit doua sute de ani de la nasterea lui Darwin, asa ca evolutionistii au anuntat cu mare fast si tam-tam ca au descoperit veriga lipsa care leaga oamenii de mamifere, sugerând ca ar fi vorba de a opta minune a lumii. De fapt minunea se refera la faptul ca scheletul maimutei – lemur, gasit acum douazeci de ani, era intreg in proportie de 95 %. Ulterior, analizele facute de alti oameni de stiinta au aratat ca n-ar fi chiar veriga lipsa si ca alte aspecte legate de dinti indica faptul ca ar fi mai degraba o “matusa“ decât o “bunica“ (Curentul international, 28 mai 2009). Dar impactul asupra publicului a fost realizat, ceea ce au si urmarit evolutionistii, chiar daca in lumea oamenilor de stiinta adevarul este cunoscut. Anuntul sugereaza ca numai o veriga mai lipsea din lantul care leaga omul de mamifere, de fapt pâna acum nu s-a gasit nici o “veriga“, doar niste asemanari. Alti cercetatori care au studiat indeaproape fosila au tras concluzia ca nu este vorba de un simplu lemur ci de o noua specie pe care au denumit-o, cu umor involuntar zicem noi, Darwinus massilae, pentru a celebra bicentenarul nasterii lui Charles Darwin. Astfel ca numele celui ce a dorit atât de mult ca omul sa se traga din maimuta il va purta o maimuta.
Daca din punct de vedere stiintific, darwinismul este fara valoare si ar putea fi privit ca o ipoteza neconfirmata, asemenea, de exemplu cu sistemul geocentric al lui Ptolemeu, din punct de vedere social si filozofic, darwinismul a avut un impact funest asupra omenirii. Darwinismul, cu tot ce deriva din el, adica omul este un animal, rasele umane sunt diferite ca evolutie, cele superioare sunt indreptatite sa le conduca sau sa le distruga pe cele inferioare pe baza teoriei ca lupta pentru existenta este un factor de selectie si de progres al omului, a fost la inceput imbratisat de Anglia care era in plina ascensiune coloniala si avea nevoie de o teorie care sa-i justifice cuceririle. Desigur ca atunci se cautau si dovezi paleontologice care sa confirme superioritatea englezilor fata de restul popoarelor, iar când nu s-au gasit s-au fasificat (cazul craniului din Piltdown). Au imbratisat cu entuziasm darwinismul si nazistii, depasindu-i net pe englezi, prin punerea in practica a eutanasiei ca arma de purificare rasiala si a lagarelor de exterminare ca mijloc de eliminare a celor indezirabili. Efectul a fost catastrofal si a rezultat Holocaustul, consecinta directa a faptului ca omul a fost considerat animal si deci poate fi ucis fara nici o mustrare de constiinta, de catre cel mai puternic, ca in lumea animalelor. Darwinismul a fost util si pentru elaborarea materialismului istoric si materialismul dialectic de catre Marx si Engels. Lenin l-a pus in practica, omorând in stânga s –n dreapta, cu scopul “nobil“ de a instaura dictaura proletariatului Hitler si Stalin au fost materialisti si in numele omului superior sau a celui nou au ucis zeci de milioane de oameni. Printre cele trei lucruri recomandate de Stalin studentilor in vederea “descatusarii“ lor era si “invatatura lui Darwin“. Cred ca daca Darwin ar fi intuit cum va fi “valorificata“ teoria sa probabil ca ar fi renunatat sa–o lanseze.
Acum peste o suta de ani Profesorul Paulescu a cerut probe si ele n-au aparut nici astazi si deplângea faptul ca cercetatori valorosi merg intr-o directie gresita. Recent am citit ca un cercetator canadian vrea sa refaca invers asa zisul lant evolutionist, si sa transforme puii de gaina in dinozauri. Imediat concernul NATIONAL GEOGRAFIC s-a oferit sa sponsorizeze aceste cercetari. Este doar vârful aisbergului, pentru ca in cercetarile privind evolutionismul se pompeaza sume uriase, deoarece si pentru  globalizare darwinismul este util. Cu ce scop? Doar pentru a dovedi ca omul se trage din maimuta? Nu are omenirea alte prioritati in cercetare? Desigur ca are, dar pentru promotorii globalizarii, o manevra prin care se incearca dezintegrarea natiunilor si transformarea omenirii intr-o turma de consumatori ai produselor informationale, culturale si alimentare pe care decid sa le furnizeze cei mai “evoluati“ oameni, cei care detin puterea financiara, politica si informationala, evolutionismul le justifica statutul de superiori care pot manipula restul omenirii dupa bunul plac, in numele luptei pentru existenta, fara nici o limita morala. Este tragic sa vezi, din când in când, incercari de resurscitare a darwinismului, apelând la aceleasi clisee vechi cu asemanari fortate de embrioni sau de desene frumoase, dar false, ale evolutiei omului din maimuta, sau descoperiri ale stiintei inghesuite fortat in teoria evolutionista, ca in patul lui Procust. Sa nu uitam ce a spus Malraux despre secolul al-XXI-lea si sa nu lasam urmasii unor maimute sa se catere la butonul atomic, sau sa faca experiente gen globalizare. Globalizarea este o metoda de manipulare a omenirii, de aducere la acelasi numitor, in fond la nivelul de animale superioare, hranite toate cu aceleasi alimente, cu aceeasi aditivi, care pentru a obtine profit cu orice pret, pot sa duca la catastrofe, sau pot fi create catastrofe. Desigur cei care manânca organic, bio, eco sau kosher se considera in afara pericolului. Dar daca in lipsa oricarei morale lucrurile scapa de sub control?

Ioan Ispas
Newark, DE

MASCARADA MAGISTRATURII MACULATE

Posted by Stefan Strajer On February - 2 - 2010

 MASCARADA MAGISTRATURII MACULATE

 

Autor: Vasile Zarnescu

Greva mascată a magistraţilor a fost validată, aprobată – şi, pe cale de consecinţă, deducem că a fost chiar iniţiată – de însuşi Consiliul Superior a Magistraturii, care este forul conducător al Magistraturii. De aceea, suntem îndreptăţiţi să vorbim nu doar de magistraţi – fie ei mulţi sau puţini care „protestează“ –, ci de instituţia ca atare, Magistratura cu M mare, care a comis o grevă autentică, sub paravanul pervers al cuvîntului mai inocent, „protest“!

„Protestul“ magistraţilor a stîrnit vehemente reacţii pro şi contra.

Cele pro sunt vădit neîntemeiate. De ce? Pentru că sunt puţine şi pentru că aparţin, îndeobşte, celor care fac parte din clanul magistraţilor. Dar, în primul rînd, pentru că însăşi manifestarea acestei acţiuni a fost îmbălsămată sub titlul benign de „protest“, ceea ce dezvăluie întregul tertip avocăţesc specific acestei categorii profesionale. Magistraţii nu au voie să facă grevă, aşa că s-au ascuns, inutil, sub pulpana cuvîntului „protest“, care cuvînt nu are nici măcar funcţia frunzei de viţă de pe statui: nu acoperă fariseismul, ipocrizia deşănţată a magistraţilor. O dovadă suplimentară a acestei mascarade de „protest“ este şi faptul că deşi, în 28 septembrie, fusese declarat încheiat, pînă azi, 2 octombrie, existau judecătorii – cum este, de exemplu, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti – care încă nu îşi reluaseră activitatea!

Pentru că nu mai aveau voci autorizate şi cu prestigiu care să-i apere, magistraţii au apelat la timbrul nou şi lacrimogen al proaspetei preşedinte – ca numire în funcţie, nu altfel! – a Asociaţiei Magistraţilor din România (A.M.R.), d-na Mona Pivniceru.

Lamentatio pro domo

Şi cine comite „protestul“? Magistratura, cotată în toate sondajele de opinie ca cea mai coruptă instituţie a Românei. Elocvent este şi avertismentul dat recent de Olanda, prin acuza adusă Justiţiei din România. Doamna judecătoare Mona Pivniceru, care a înlocuit-o pe Viorica Costiniu la conducerea A.M.R., ar face bine să-şi amintească de alţi componenţi ai Consiliul Superior al Magistraturii, care nu aveau ce căuta acolo: procurorii Alexandru Ţuculeanu, Ilie Picioruş, Marcel Sâmpetru, George Muscalu şi judecătoarea Maria Huza, preşedinta Tribunalului Bucureşti; adică mastodonţi ai corupţiei – aşa cum am demonstrat în studiul de caz Armaghedonul magistraţilor! Şi doamna Pivniceru se vaită, ipocrit, că sunt discreditaţi şi discriminaţi, că preşedintele ţării, unii din mass media şi o parte a opiniei publice atentează la prestigiul şi imaginea magistraţilor. Numai că actuala şefă a A.M.R. i-a preluat nu doar şefia deţinută de Viorica Costiniu, ci şi fariseismul acesteia, căci iată ce declara ea, conform articolului lui Cristian Mihai Chiş, Prostituate in roba: „Pe cînd conducea oficial A.M.R., Viorica Costiniu a înaintat C.S.M. două propuneri de modificare a Legii privind statutul magistratului. Una se referea la eliminarea prevederii potrivit căreia constituie abatere disciplinara exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, cealaltă la înlăturarea răspunderii patrimoniale a magistraţilor în cazul săvîrşirii de erori judiciare sau pentru sentinţe invalidate de C.E.D.O.“ Aşadar, Viorica Costiniu se văicărea şi ea de denigrarea şi discriminarea la care sunt supuşi magistraţii – pronunţînd la Realitatea TV faimoasa frază „Magistraţii sunt obligaţi să se prostitueze juridic“ –, dar avea grijă să se preocupe de scutirea magistraţilor de răspunderea materială la care îi obliga legea, pentru sentinţele date greşit!

Doar magistraţii, ţiganii şi maghiarii se mai vaită în ţara asta de discriminare şi denigrare: magistraţii au devenit, în cvasitotalitatea lor, corupţi; ţiganii ne-au compromis grav pe plan internaţional prin aproprierea şi impunerea abuzivă a făcăturii „rom/rrom“; maghiarii vor secesiune teritorială ca să facă stat în stat, ca în enclava Nagorno-Karabah. Şi, atunci, să nu-i discriminezi, adică să nu stai cu ochii pe ei, ca să vezi ce potlogării fac?! Dar, curios, ex-judecătoarea Maria Huza şi prietenul ei politic, ex-premierul Theodor Stolojan, – pătrunşi de adierea modernă a multiculturalităţii – i-au botezat copiii ţiganului penalist Bercea Mondialu’, care, constant, a scăpat de puşcărie prin grija deosebită a magistraţilor şi politicienilor corupţi (cf. * „Maria Huza a văzut puţa lui Judecatoru’ şi ploconu’ lu’ tat-su“, în Academia Caţavencu, 14 dec. 2005)! Cînd o veţi băga pe actuala avocată Maria Huza la puşcărie, împreună cu finul ei, Bercea Mondialu’, atunci să cereţi salarii mari şi respect din partea opiniei publice, d-nă preşedintă Mona Pivniceru! Şi, apropo de salarii şi de răspunderea materială a magistraţilor: i s-a reţinut vreunui magistrat din salariul său partea ce-i revenea ca obligaţie din sumele cu care a fost amendat statul român pentru sentinţele date greşit de magistraţi?! Daţi-ne măcar un singur caz!

Lipsa de rol activ a Magistraturii

Mai mult. Ex-judecătoarea Maria Huza, ex-preşedinta Tribunalului Bucureşti, a avut impertinenţa să dea Ministerul Justiţiei în judecată ca să îi plătească din urmă – din 2000 încoace – sporul de salariu pentru corupţie, deşi ea reprezintă simbolul patologiei politico-juridice. Ea a fost iertată pentru corupţia ei personală de către Consiliul Superior al Magistraturii, prezidat de Dan Lupaşcu, acelaşi Lupaşcu care, deşi Huza fusese învinuită oficial, el a favorizat-o pe Huza pentru a nu fi dată afară – motiv pentru care, culmea, a fost acuzat chiar de către A.M.R.! – şi care, acum, la recenta şedinţă de pomină a C.S.M., îl apostrofa pe preşedintele Traian Băsescu că „nu ştie să conducă şedinţa“!

Iar lacrimogena Mona Pivniceru vrea prestigiu şi să i se „repereze onoarea“ de magistrat denigrat de presă şi de preşedintele României. Prestigiul se dobândeşte prin competenţă profesională şi rectitudine morală – ceea ce la magistraţi nu se găseşte nici măcar cît negru sub unghie. Şi dacă cinste nu e, nici prestigiu nu e!

Abordând problema luptei anticorupţie, la bilanţul D.N.A. din 6 februarie 2007, preşedintele Traian Băsescu «a amintit de contractele de energie, care nu s-au desecretizat, şi de constatarea sa că nici un corp de control nu le-a luat vreodată la verificat, întrucît „oamenii din actuala Putere refuză să vadă aceste lucruri“. După ce a trasat, sugestiv, indicaţiile de acţiune pe care le-a considerat potrivite, Băsescu a încheiat prin a cere anchetatorilor DNA „să nu obosiţi în lupta anticorupţie“, şi a conchis că „actuala Putere se află în situaţia de a rata şansa de a da românilor un stat modern“ în privinţa luptei anti-corupţie» (cf. Răzvan Savaliuc, „Şo pe energie!“, în Ziua, nr. 3849, 7 februarie 2007). Asta, apropo de „băieţii deştepţi“ – cum sunt alintaţi astfel de presă, deşi, de fapt, trebuie să li se zică «infractorii cu „gulere albe“», deoarece fac escrocherii cu energia electrică ieftină, produsă de hidrocentrale, pe care o cumpără ieftin de la stat şi o revînd scump… tot statului!

Ce au făcut magistraţii – recte procurorii, căci şi ei sunt magistraţi – pentru a dezvălui corupţia, la indicaţia imperioasă şi mobilizatoare a şefului statului?! Nimic pozitiv. Dimpotrivă, ei au intrat şi mai mult în simbioză cu alţi „băieţi deştepţi“, numiţi, totuşi, „rechinii imobiliari“, demascaţi, spre cinstea presei, într-o mulţime de articole – spre ocara magistraţilor, care au dovedit o totală „lipsă de rol activ“. Căutaţi, pe motorul Google expresia „rechinii imobiliari“ şi veţi găsi nenumărate materiale de lectură, dar şi de revoltă. Toate cazurile – tranşate în instanţele de judecată! – numite, generic, „cumpărarea de drepturi litigioase“ nu sunt decât escrocherii patente, ca şi revînzarea energiei electrice. S-au sesizat, din oficiu, Parchetele, la vreunul din cazurile acestea? Niciodată. A dat vreun judecător o sentinţă în defavoarea unui „rechin imobiliar?“ În nici un caz. De ce? Fiindcă nu i-ar mai fi ieşit banii murdari care „i se cuveneau“ din acea escrocherie, la care şi-a adus contribuţia, din plin, cvintetul rapace şi reprehensibil format din: 1) „rechinii“ în speţă, 2) funcţionari ai primăriilor şi cei de la cadastru, 3) avocaţi, 4) procurori, 5) judecători.

Corupţii şi-au tras salarii mari anti-corupţie

În pledoaria-i plîngăcioasă, preşedinta A.M.R. perora oţios despre independenţa justiţiei şi despre separaţia puterilor în stat. De la Montesquieau încoace numai despre asta se vorbeşte. Dar, în ciuda celor două doctorate ale sale, d-na judecător a uitat să mai precizeze că respectivele principii invocate – independenţa şi separaţia – sunt concepute şi gîndite exclusiv pentru a se asigura echilibrul Puterilor în stat şi controlul lor reciproc. Or, din praxis-ul juridic postdecembrist, Magistratura a dovedit că a vrut şi a reuşit să devină stat în stat. Apoi, din păcate, în loc să se analizeze competenţa şi probitatea fiecărui individ în parte, magistraţilor li s-a acordat, de-a valma, la grămadă, inamovibilitatea şi, ca urmare, şi-au luat-o-n cap! Pe de o parte, magistraţii au revendicat creşterea permanentă a salariilor pentru a nu fi corupţi – ceea ce revine la a spune că au recunoscut, implicit, că sunt pe deplin coruptibili! –, iar, pe de altă parte, după ce au obţinut, anual, creşteri salariale exorbitante, şi-au mărit şi mai mult salariile pe cale judecătorească inventînd tot felul de sporuri – dintre care sporul pentru corupţie este cel mai hilar şi mai autoacuzator, deoarece corupţia a cuprins, totuşi, ca o metastază, întreaga societate tocmai din cauza lor. În consecinţă, Puterea Justiţiei a devenit incontrolabilă de către celelalte două Puteri – Legislativul şi Executivul – tocmai pentru ca Justiţia a devenit Ju$tiţi€! Adică Injustiţie. Adică Legea a fost înlocuită de Fărădelege, Dreptatea de Nedreptate, Binele de Rău. Or, Sine Iustitia, nulla libertas – „Fără dreptate, nu există libertate“! Ca atare, nu ne trebuie o asemenea independenţă a Justiţiei, manevrată de magistraţi corupţi.

Mai este Presa a patra Putere în Stat?!

Se spune, insistent, că „presa este a patra putere în stat“. În principiu, aşa şi este, într-un stat de drept. Numai că România nu este un stat de drept, ci este un stat de drept-curmeziş! Adică inversat. Şi asta tocmai din cauza magistraţilor, care au inversat valorile: în locul Legii, ei aplică Fărădelegea. În toate mass media se află o veritabilă arhivă publică referitoare la cazurile de corupţie. Dar în nici un caz dintre cele semnalate de presă magistraţii – adică judecătorii şi procurorii – nu s-au sesizat, nu au declanşat şi nu au finalizat soluţionarea corectă a situaţiei, fiindcă nici un semnal dat de presă nu a fost luat în consideraţie. Pe cale de consecinţă, presa a fost compromisă aproape în totalitate: scrie, vorbeşte, dar degeaba. E-adevărat, există o excepţie notabilă: ziarul Cotidianul a făcut plîngere penală contra preşedintei Tribunalului Bucureşti, Maria Huza, ca urmare a actelor de corupţie comise de aceasta, cu consecinţa cunoscută, reamintită mai sus. Dar Cotidianul nu a reuşit decît să o dea afară din Magistratură, nu şi să o bage la închisoare, cum era cazul. În restul semnalărilor făcute de presă, nu s-a luat nici o măsură de către autorităţile abilitate ale statului! Şi A.M.R.-ista şefă, d-na Pivniceru – care are curajul să pretindă, nici mai mult, nici mai puţin, că „Legea unică de salarizare este o lovitură de stat deghizată juridic“ –, se lamentează şi de faptul că presa, în genere, denigrează Magistratura.

NU! Presa nu denigrează Magistratura, ci o descrie în toată murdăria ei. De fapt, nu în toată, deoarece încă nu prea ştie cît de maculată este Magistratura. De aceea, trebuie să afle cît mai multe din secretele tenebroase care maschează corupţia din Magistratură tocmai pentru a-şi recîştiga poziţia de a patra putere în stat.

În  privinţa aşa-zisei denigrări a magistraţilor, trebuie să revin asupra problemei. Există, totuşi, afirmaţii făcute de către unii ziarişti, care par a fi denigratoare la adresa magistraţilor, dar ele nu sunt calomniatoare, ci realiste, poate doar exprimate într-un limbaj mai dur. Pe de altă parte, unii publicişti mai fac greşeala să scrie sau să spună că mulţii magistraţi, pe lîngă faptul că sunt corupţi, sunt şi „tîmpiţi, imbecili“ etc. M-am mai referit la această greşeală a lor, ultima oară în articolul «Becali la „beci“», subintitulat „Scrisoare întredeschisă domnului Nicola Popa, preşedintele Î.C.J.C.“, la care, fireşte, acesta nu mi-a răspuns. Dar e cazul să revin.

Magistraţii au doar circumstanţe agravante

Într-adevăr, greşesc profund cei care afirmă despre un magistrat (judecător, judecătoare, procuror) că este „tâmpit/ă”. Dar ei greşesc nu în sens absolut, adică nu pentru că respectivul magistrat nu ar fi, realmente, tâmpit – de la natura lui maternă –, incult – de la facultatea lui de drept postdecembristă –, sau corupt – ca produs al „sistemului ticăloşit“ –, ci pentru că, atribuindu-i calificativele de „tîmpit“ şi/sau de „incompetent“, îi acordă, ipso facto, circumstanţe atenuante. În sensul afirmaţiei lui Iisus Hristos: „Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!” Nu este, însă, cazul aici: adică magistraţii nu trebuie iertaţi sub nici un motiv, căci ei ştiu ce fac! Chiar dacă, în genere, noi am fost învăţaţi să gândim în termeni precişi, riguroşi conceptual, totuşi, am învăţat la matematică şi puţină dialectică a gândirii: am învăţat şi despre raţionamentele „plauzibile”, iar la logică am învăţat despre pseudo-silogisme, numite şi sofisme. Juriştii, în plus, au ca disciplină de învăţământ şi retorica – pentru a-i învăţa arta vorbirii convingătoare, cu argumente corecte, dar şi plauzibile, arta convingerii ascultătorului că el, juristul – avocatul, judecătorul, procurorul –, are totdeauna dreptate. Iar când nu are dreptate, recurge la sofisme, ca să-l păcălească pe fraier.

Aşadar, chiar dacă ar fi realmente tîmpiţi şi inculţi, postul de magistrat inamovibil îi califică, automat, ca super-competenţi, super-oneşti, iar dacă greşesc, atunci nu mai au nici o circumstanţă atenuantă, atunci ei trebuie pedepsiţi exemplar cu maximum de pedeapsă: 25 de ani închisoare, iar la proxima revizuire a Constituţiei trebuie să se introducă – special pentru magistraţi – pedeapsa cu moartea sau închisoarea pe viaţă fără posibilitatea de a fi eliberaţi pentru „bună purtare“. Aceasta, în cazul cînd nu vor putea fi admise celelalte amendamente la Constituţie, pe care le propusesem în articolele anterioare, îndeosebi prezumţia de vinovăţie a magistraţilor.

Oricum, actuala Putere şi-a „ratat şansa de a da românilor un stat modern“ – cum anticipase d-l preşedinte Traian Băsescu, iar asta, în primul rînd şi aproape exclusiv, din cauza magistraţilor, nu a presei. Dar, pe lîngă expresia măgulitoare de a fi „a patra putere în Stat“, presa a fost caracterizată şi printr-o sintagmă mai puţin academică: presa este „cîinele de pază al democraţiei“. Dar, după modul cum este ignorată, în primul rînd, de către Magistratură, dar şi de către celelalte două Puteri, Legislativul şi Executivul, „presa tinde să se transforme dintr-un cîine de pază într-un căţel de companie“ – cum remarcase, ironic, d-l prof. dr. Mihai Miron, preşedintele Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România.

Cuvîntare rostită la aniversarea a 10 ani de apariţie a revistei CURENTUL INTERNAŢIONAL

2 octombrie 2009, Pojorâta

Bucovina, România

Vasile ZĂRNESCU

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors