Archive for the ‘Politic’ Category

CE VA FI ÎN TREI ANI?

Posted by Stefan Strajer On January - 16 - 2011

CE VA FI ÎN TREI ANI?

 

Autor: Prof.univ.dr. Andrei MARGA (Cluj-Napoca)

 

Discursul inaugural rostit de Prof.Univ.Dr. Andrei Marga, la  primirea titlului de

Doctor Honoris Causa al Universităţii „1 Decembrie 1918”, Alba Iulia

 

De la un proaspăt laureat al titlului de doctor honoris causa se aşteaptă nu numai să aducă mulţumiri, ci şi să formuleze un punct de vedere privind domeniile în care se simte stăpân. Am scris despre filosofia contemporană şi-mi vine mereu în minte întrebarea: ce mai rămâne din filosofia de acum cincizeci de ani în era globalizării? Am scris despre teologii majori ai secolului ultim şi mă întreb: de ce nu reuşesc intelectualii actuali să integreze neliniştile marilor teologi? Am scris despre argumentare şi-mi pun întrebarea: de ce se lasă contemporanii noştri persuadaţi de atât de multe argumente false şi argumentări rău construite? Mă întreb dacă proiectul european postbelic mai este bine înţeles după trei extinderi ale Uniunii Europene, dacă s-au preluat cu acurateţe, cel puţin în cultura de la noi, termenii precum democraţie sau laicitate, dacă nu cumva secularizarea are nevoie de corectură, dacă sensul vieţii nu a devenit, totuşi, confuz la oamenii de astăzi. Îmi pun multe alte întrebări de filosofie sau sociologie şi încerc răspunsuri proprii, pe datele vieţii actuale.

Dar nu interogaţiile mele sunt importante, ci ceea ce se întreabă cei cărora am onoarea să mă adresez. De aceea, în cuvântul meu inaugural, ca membru al acestei prestigioase Universităţi, aş pleca dintr-un alt loc. Un cunoscut director de ziar şi televiziune m-a întrebat zilele trecute: „ce va fi în următorii trei ani?”. Nu sunt, desigur, profet, dar avem nevoie de răspunsuri la astfel de întrebări, iar un universitar care îşi ia în serios îndatoririle este obligat să le dea.

Îmi amintesc, însă, în prealabil, două situaţii: prima s-a petrecut prin 1923, când distinsul rector al Universităţii din Cluj, Iacob Iacubovici, a respins cererea de intrare în universitate a agronomilor spunând: „aceştia nu sunt încă de universitate!”. Putem comenta dacă renumitul chimist de atunci a avut dreptate sau nu, dar un motiv rămâne de reţinut: nu poţi fi universitar fără a fi intelectual, iar un intelectual presupune, totuşi, o concepţie civică şi morală şi un angajament explicit pentru aceasta, pe lângă multe altele. A doua situaţie se petrece sub ochii noştri: dacă un universitar se desprinde din tăcerea adesea oportunistă şi, oricum, costisitoare de la noi şi formulează o opinie în chestiuni ale societăţii, diplomaţii de carton şi noii politruci, ce proliferează în regimul actual din România, pun imediat întrebarea aparent adâncă: cu ce partid este oare acela? Sofismul e simplu: se crede că orice opinie este partinică şi, deci, pătată de subiectivitate, încât orice vorbitor în viaţa publică ar fi bine să fie cel mult un participant care ascultă.

Îmi asum deliberat răspunderea de a discuta pe faţă chestiuni de viaţă, cu argumente fireşte, chiar dacă risc, la rândul meu, să fiu taxat drept „politic”. Replica mea e simplă: ţara, singura, de altfel, care a proclamat după 1989 „apolitismul” intelectualilor, România, o duce cel mai rău în Europa comunitară, iar pretinşii apolitici s-au dovedit a fi anodini propagandişti de sezon. Îmi asum ceea ce Toma d’Aquino spunea cu înţelepciune – „prostia este păcat” – iar Angela Merkel a afirmat recent, cu toată energia: „creştinismul nu este apolitic”, încât, prin implicaţie, intelectualul, demn de nume, nu este nicidecum apolitic.

Vreau să răspund, aşadar, la întrebarea: „ce va fi în trei ani în România?” Iau în seamă deciziile care au dus la situaţia actuală, de la care trebuie, în orice caz, să plecăm, pe care vreau să le evoc succint. O fac la Alba Iulia, căci aici, în locul Marii Unirii şi al reangajării moderne a României, răspunderea analizei trebuie să fie mai mare. Ne amintim, fireşte, ce se scrie în însufleţitoarea Declaraţie de la 1 Decembrie 1918: „În domeniul vieţii publice, se va instaura un regim de guvernare democratică. Drept de vot universal, secret, egal, pe bază de sistem comunal, pentru toţi cetăţenii bărbaţi şi femei ce au împlinit vârsta de 21 de ani. Deplina libertate pentru presă, drept de întrunire şi de asociaţie. Libera manifestare a spiritului şi a răspândirii ideilor.”

Unde ne aflăm acum cu ţara noastră? Să amintim doar că Guvernul României din 2009-2010 a „reuşit” „performanţa” de a scădea cu 1/3 PIB-ul României, de a genera peste 600.000 de şomeri, de a mări datoria ţării la peste 90 de miliarde de Euro, de a tăia veniturile cetăţenilor cu 25-63% şi de a demotiva toate generaţiile. „Performanţa” este rară în Europa şi în lume şi nici o deviză n-a fost mai flagrant contrazisă, de faptele celor care au cultivat-o, pe cât este deviza „Să trăiţi bine!” lansată în 2004!

Autorităţile României nu au la această oră nici o proiecţie de viitor pentru ţară, nici un proiect major nu este în curs de realizare, populaţia tânjeşte să lucreze, dar unităţile se închid (după ce s-au închis peste 30.000 de unităţi în ultimii doi ani!). În 2008, „The Economist” scria că România va suferi datorită „incompetenţei” decidenţilor, iar Comisia Europeană arăta, în 2009, că România este vecină „incapacităţii administrative”. Recent, Banca Mondială acuza proiectul de buget 2010 că este făcut „după ureche”. În fapt, în 2009-2010 România a devenit univoc „lanterna roşie” a Uniunii Europene. Toate evaluările obiective, internaţionale (inclusiv temerea deunăzi exprimată la Washington DC, a „falimentului”) sunt negative în privinţa actualei Românii.

Mai profund decât orice, România trăieşte, sub multe aspecte, cel mai grav declin instituţional de la alegerile din 1948 încoace. S-a intrat în Uniunea Europeană (începând cu decizia din decembrie 1999), în NATO (începând cu pregătirile din 1996), dar meritul nu aparţine nicidecum liderilor de astăzi: nici unul dintre aceştia nu a fost în stare să închidă vreun capitol de negocieri, nici unul nu are la activ vreo faptă remarcabilă. Alegerile prezidenţiale din 2009, probabil singulare în Europa actuală, au reluat „tradiţia” din 1948: nu a contat ce au votat oamenii, ci cum s-au numărat voturile (după ce ministrul de interne a fost înlocuit brusc!), iar ambasadele României (începând cu cea de la Paris), au făcut executări de voturi cu viteză record pe continent! Apoi – tot ca premieră continentală – preşedintele (uzând de arbitrara sa confundare cu „suveranitatea poporului”) a rupt o bucată din PSD şi o alta din PNL (împotriva votului nominal şi a votului cetăţenilor) şi şi-a creat partiduţe la purtător. S-a ajuns astfel la „democraţia aritmetică” ce guvernează astăzi România, cu rezultatele amintite, şi, apoi, la o Curte Constituţională (prin deformarea, devenită regulă, a votului în Camera Deputaţilor). Preşedintele s-a instalat în fruntea unei ierarhii, numită pe drept „africană”, în lucrările de drept constituţional, îşi orientează fără orizont cetele de fideli (ce amintesc adesea de trupeţii din anii treizeci) şi dirijează cu rezultate mediocre o ţară deocamdată înmărmurită. Samuel Huntington vorbea de emergenţa unui „sistem pretorian”: România confirmă diagnoza: o preşedinţie ce destructurează instituţiile şi caută fără ezitare „uzurpări constituţionale” (precum slăbirea Parlamentului) şi „uzurpări legislative” (reducerea la tăcere a unor cetăţeni) pentru a promova un sistem ciocoiesc.

România este astăzi pradă unei patologii politice, pe care oricât am fi de îngăduitori, este realist să o luăm în seamă. Prima patologie a politicii româneşti actuale este „guvernarea prin antagonizare”: acum se caută conflictualizarea celor care lucrează în sfera privată cu bugetarii, mai ieri au fost opuşi întreprinzătorilor salariaţii, acum câţiva ani, tinerii au fost mobilizaţi contra celor mai devreme născuţi şi aşa mai departe. Dă rezultate o astfel de politică? Se văd bine în jur rezultatele: stagnare în epoca celei mai accentuate dinamici din lume, necompetitivitate, reducerea, fie şi relativă, a performanţelor şi, până la urmă, sărăcia.

De „guvernarea prin antagonizare” se leagă imediat alte patologii. Prima este „disfuncţia prezidenţialismului actual”: preşedinţia se interpretează pe sine ca o forţă în luptă deschisă (fie cu Parlamentul, fie cu opoziţia, fie cu pensionarii, ori cu poporul) şi stimulează o „competiţie sălbatică (savage competition)”, în condiţiile unei politizări mai extinse decât oricând şi decât în orice altă societate. A doua este „fuga de răspundere a celor care decid”: aceştia aruncă vina nereuşitei pe orice („criza mondială”, „greaua moştenire”, „colapsul Greciei”, comportamentul supuşilor etc.), fără ca vreun moment să îşi asume vreo răspundere în generarea vizibilă a crizelor actuale. A treia este „constituţie fără constituţionalism”: cei care conduc împing societatea într-o luptă în care nu se mai respectă nici măcar Constituţia, ei înşişi (cum s-a observat, de pildă, la formarea majorităţii guvernamentale alternative, în 2009) căutând să se sustragă controlului constituţional. A patra este „conceperea instrumentalistă a legilor”: legile promovate spre Parlament de către decidenţi nu sunt concepute pentru a exprima interesul public, ci spre a satisface interese de grup aflat în luptă. A cincea este „dictatura majorităţii aritmetice”: ideea profundă a democraţiei dintotdeauna şi de pretutindeni – aceea după care s-ar putea ca un singur cetăţean să aibă dreptate în faţa ecrasantelor majorităţi aritmetice – a rămas străină actualilor lideri din România, iar deciziile se adoptă, mecanic, cu majorităţi aritmetice. A şasea maladie, care încoronează oarecum panoplia nefericită a patologiilor politicii de astăzi din România, este mitul „guvernului tare”: la noi se proclamă obsesiv dezideratul „guvernului tare”, în vreme ce orice ţară civilizată preferă „guvern competent”. În practică, la noi, se ajunge, astăzi, la compromisuri de neadmis pe seama adevărului şi performanţelor.

Nu această situaţie o voi descrie, însă, ci alta, care a făcut-o şi o face posibilă: este vorba de proasta înţelegere a democraţiei de către cei care conduc, care face ca democraţia să nu se mai deosebească îndeajuns de „consultarea maselor” din regimul de tristă amintire sau de „democraţia faptelor” a militanţilor extremismului de odinioară. Este o neînţelegere care transformă democraţia într-o simplă unealtă de promovare a intereselor de „gaşcă” (pentru a folosi limbajul actualei puteri, căruia un distins intelectual ieşean îi caută zadarnic echivalentul în latină!) şi de controlare a societăţii. Vreau să ilustrez ideea neînţelegerii democraţiei de către autorităţile actuale din România prin trei observaţii.

Prima se referă la confundarea legitimităţii cu legalitatea. Trec peste faptul că la guvernanţii de astăzi nu este vreun semn că înţeleg ce înseamnă legitimitate. Ei cred că, după un scrutin legislativ la care au participat 40% dintre alegători, iar partidul lor a obţinut în jur de o treime dintre voturile exprimate, totul este în regulă. În fapt, spus fără ocolişuri, în România actuală, nu există legitimitate a deciziilor, chiar dacă, forţând „democraţia aritmetică”, se obţine o legalitate chinuită. Oriunde în lume, astfel de guvernanţi ar fi precauţi, dacă ar avea cultura legitimării.

Este straniu comportamentul „aleşilor”: ştiind bine că nu vor mai fi aleşi a doua oară, cinismul întrece orice limită înregistrată în democraţiile europene. Peste noapte, unii devin „independenţi” (ceea ce este, în fond, ilegal, oricând aceştia putând fi acţionaţi în justiţie de către cei care i-au votat cu sigla unui partid cu tot!) şi relativizează, oportunist, toate opiniile lor anterioare. Alţii spun în privat ceea ce cred cu adevărat despre guvernanţi, pentru ca în declaraţii publice să îşi umfle pieptul, ca eroici apărători ai liniei partidului. „Reprezentarea poporului” care i-a ales au uitat-o cu totul, în numele „mandatului imperativ” al partidului, care îi târâie în soluţii proaste.

Guvernanţii actuali din România nu înţeleg că democraţia nu se lasă redusă la numărarea voturilor şi la stabilirea celui care are un vot în plus. „Democraţia aritmetică” şi „dictatura majorităţii aritmetice” au fost criticate plenar de cultura democratică a lumii civilizate, iar un democrat onest ştie că un consens cât mai larg, mai ales atunci când aritmetica este subţire (câteva voturi în Parlament în plus) sau discutabilă (în definitiv, ce ar fi fost dacă la alegerile prezidenţiale din 2009 numărarea voturilor ar fi fost alta? sau dacă se lua în seamă victoria în ţară a candidatului rival?) este soluţia înţeleaptă. Carpaticii democraţi de mucava nu înţeleg – se vede prea bine – ce înseamnă democraţia. Până la urmă, pentru ei, poporul este cel care nu este bun (după cum arată şi remarca unuia: „nu se obţin banii de la Bruxelles, căci se lucrează cu români!” sau invitaţia recentă a preşedintelui la „a folosi libertatea câştigată pentru a părăsi ţara”).

Peste toate, cei care administrează România actuală nu înţeleg legătura indisolubilă dintre democraţie şi valoarea profesională a reprezentanţilor. Precum odinioară Ceauşescu, puterea apelează la persoane de calitate îndoielnică, încât, pe de-o parte, să nu fie vreun pericol de concurenţă din partea acestora şi, pe de altă parte, să se poată oricând arunca vina pe cineva. La rândul lor, persoanele acestea reproduc nivelul redus de competenţă şi onestitate: cei pe care îi numesc sunt, deopotrivă, mai curând incompetenţi, docili, agresivi, cu destule pete la activ. O ţară care are nevoie, ca de aer, de persoane competente şi integre, capabile să imagineze, să gândească şi să implementeze soluţii chibzuite, cade astfel pradă unor administratori nepricepuţi, care o trag în jos. Cu un preţ uriaş, însă, pe care îl plăteşte, ceas de ceas, inevitabil, fiecare cetăţean.

Peste toate, însă, din păcate, sărăcia inundă cu repeziciune, din nou, România – fapt care ar trebui să îi pună cel puţin pe gânduri pe propagandiştii politicii din zilele noastre. Efectele sunt multiple: neputinţa capitalizării, scurgerea rapidă de resurse şi pierderea prestigiului internaţional. Bucureştiul este vizitat rar, din complezenţă, reprezentanţii români contează doar formal (dacă nu cumva sunt ignoraţi sau aţipesc la reuniuni, cum se poate observa în tot mai multe filmări), adesea ei nu înţeleg problemele puse în discuţie, singurele instituţii internaţionale (precum CEPES), care mai existau la Bucureşti, au fost desfiinţate, nu s-au putut folosi resursele Uniunii Europene şi susţinerea SUA.

La aceste premise lăuntrice României actuale, sunt de adăugat, pentru a putea răspunde la întrebarea „ce va fi în trei ani?”, premise contextuale. Le enumăr cât mai succint. Competiţia internaţională stimulată de globalizare şi de criza declanşată în 2008 se va intensifica. Centrul economic al lumii se mută în Asia de Sud-Est. SUA rămâne principalul actor al lumii, dar China se ridică la rangul celei de a doua supraputeri, Rusia revine printre forţele hotărâtoare, iar alianţa Franţa, Germania, Rusia va avea un cuvânt mai greu de spus. Societăţile avansate trec deja la „noua economie”, iar „statul social” este supus unei revizuiri profunde şi promiţătoare.

Ce va fi România în următorii trei ani depinde de ceea ce ea face acum, în condiţiile date de premisele amintite. Nu se poate răspunde concret la întrebarea „ce este de făcut?” fără a lămuri în prealabil „cine poate face?”. Cu datele pe care le are la activ (alegeri fracturate, incapacitate administrativă, îmbrăţişarea modelului african, selectarea mediocrilor în roluri publice etc.) actuala putere – preşedinte, guvern, aparat – nu va scoate România din cea mai gravă criză a istoriei ei moderne. Dacă se va încerca prelungirea acestei puteri – ceea ce este de aşteptat să se forţeze – situaţia românilor se va înrăutăţi, fie şi în termeni doar relativi.

Eroarea politicii actuale este de direcţie – înainte de a fi de alte naturi, şi ele importante. Atunci când la începutul anului 2009, s-a configurat dezechilibrul bugetar, în loc să se consulte specialişti reali şi să se caute o direcţie de dezvoltare pentru România, s-a apucat direcţia comprimării activităţilor – care a fost şi este oriunde în lume contraproductivă. Spus mai simplu: abordarea oficială din România, a crizei financiare şi economice începută în 2008, este eronată! Nu s-a lămurit nici un moment provenienţa crizei (cum s-a produs criza? ce decizii au fost luate în prealabil? cine le-a luat? a cui este răspunderea?) şi se izolează, în abordare, deficitul bugetar, ce este acuzat exclusiv, de structura bugetului, ultima se rupe de economie, iar economia de politici şi de mişcările din societate. Izolările acestea, triple, ar fi chestiune de interes doar euristic dacă nu s-ar lua decizii pe baza lor. Aceste decizii nu dau rezultate nu numai pentru că ating interesele foarte multor oameni, nu doar pentru că cetăţenii sunt afectaţi şi-şi exprimă nemulţumirea. Ele nu dau rezultate deoarece sunt greşite tocmai din punct de vedere economic, iar dovada peremptorie este împrejurarea că nici o ţară nu practică astfel de „soluţii”.

România s-a umplut între timp de mistificări, care împiedică înainte de orice discutarea onestă a situaţiei. Se decretează de sus că numai cu o persoană anume „România va traversa deşertul”. Că nimeni nu are proiecte alternative. Că de vină este „criza mondială”. Că am fi după două decenii de erori. Şi altele. Ca şi în anii optzeci, înainte de înlocuirea lui Ceauşescu, este de procedat astăzi la demistificări şi la aducerea pe agenda publică a veritabilelor probleme ale ţării.

Situaţia ţării este pe muchie (tehnologic, economic, social, politic, cultural), încât la întrebarea „câţi ani vor trebui reparaţiei celor stricate în 2009-2010?” economişti de bună calificare spun aproape automat opt-zece ani. Este adevărat că Paul Krugman argumenta nu de mult că şi criza din 1929 s-a încheiat abia în 1945! Eu cred că schimbarea politică neîntârziată din România ar pune ţara în mişcare în trei-şase luni, iar un nou mod de dezvoltare ar putea fi instalat destul de repede, cu cetăţeni pricepuţi şi devotaţi. În puţini ani, România nu numai că ar înlătura daunele grele ale lui 2009-2010, dar ar reintra între ţările respectate ale lumii.

Nu vreau să proiectăm utopii sau să ne lăsăm în seama reveriilor. Dar nici nu este cazul să se cedeze actualelor direcţii şi persoane, demult compromise. Este vorba de a ne clarifica şi de a acţiona energic, ca altădată la Alba Iulia. Pun în joc, fie şi numai numindu-le aici, şapte concepte ale schimbării: „stat ca păzitor al ordinii”, „democraţie ca formă de viaţă”, „nouă industrializare”, „consolidare a pieţei interne’, „independenţa justiţiei”, „descentralizare prin subsidiaritate”, „reconstrucţia democratică a statului” şi lansarea dialogului în societate.

Deunăzi, la Toruń şi Roma m-a întâmpinat aceeaşi întrebare: ce aţi face în România, ce deviză aţi recomanda? Am răspuns fără ezitare cu o formulă biblică deja folosită cu succes de multe ori în istorie: „Nu vă fie frică!” Am adăugat, însă, o formulă cu aceeaşi origine: „Să trăim în adevăr!”. Curajul şi adevărul ar fi timpul să redevină virtuţi carpatice! Dar se cuvine să fim lucizi: nu pot deveni astfel de virtuţi fără acţiunea conştientă şi responsabilă a intelectualităţii.

Ce va fi peste trei ani? Să răspund la întrebarea cu care am început. Dacă se continuă ceea ce este acum, atunci vom avea o ţară lovită de sărăcie, la coada Europei, în care unii se vor bucura că au ceva mai mult decât alţii. Dar toţi vor suferi, fizic şi nefizic, sub o cohortă de trupeţi care vor avea o victorie poate ceva mai puţin stingherită decât a fraţilor de spirit, adoptaţi incult şi, poate, involuntar, precum Goebbels sau Sauckel. Îmi amintesc că în dramatica dezbatere din Germania anilor treizeci asupra cauzelor prăbuşirii democraţiei în ţara sa Thomas Mann a atras atenţia asupra venirii la conducerea ţării a categoriei celor mai necalificaţi şi mai corupţi. În intervenţia la „Vocea Americii”, din 10 aprilie 1945, celebrul romancier trăgea astfel bilanţul: „În Germania acum doisprezece ani, ultimii şi cei mai de jos, din punct de vedere uman, au venit la conducere şi au determinat faţa ţării”. Bilanţul era trist, catastrofa Germaniei se produsese. La noi trebuie, oare, aşteptată prăbuşirea mai departe, fie ea şi paşnică?

Dacă curajul şi pasiunea adevărului vor prevala, dacă intelectualii acestei ţări îşi vor spune cuvântul, atunci va fi altfel. Ne amintim ce spunea Seaton Watson: „toate trăsăturile menţionate, mizeria ţăranilor, brutalitatea birocratică, educaţia falsă şi o clasă privilegiată căreia îi lipseşte orice simţ al responsabilităţii sociale, ai căror cei mai privilegiaţi membri au fost gata să-şi trădeze de la o zi la alta principi­ile, în schimbul unei primiri la liderul suprem, toate acestea au existat în România în grad proeminent”. Iar acestea le scria un foarte mare filo-român, în cartea Eastern Europe between the wars (Cambridge University Press, 1945). Citez, în continuare: „Democraţia nu poate înflori în astfel de atmosferă. Procesul decăderii a mers în România mai departe decât în alte părţi ale Europei răsăritene. Nici un progres nu va fi făcut până când nu se abandonează aceste metehne iar o nouă abordare va fi pregătită să-i ia locul. Perioada tranziţiei va fi lungă şi dureroasă. Dar atunci când va fi încheiată, marile energii şi calităţi ale poporului român, al doilea ca efectiv şi probabil cel mai talentat în Europa răsăriteană, îi va asigura acea poziţie onorabilă pe care nu a fost încă în stare să o atingă”. Nu ar fi cazul ca intelectualii să se decidă şi să încheie astăzi, în sfârşit, acea tranziţie lungă şi dureroasă?

 

Prof.Univ.Dr. Andrei MARGA

Rector

Universitatea „Babeş-Bolyai”

Cluj-Napoca

6 decembrie 2010

 

România, un tren spre nicăieri?

Posted by Stefan Strajer On January - 12 - 2011

România, un tren spre nicăieri?

 

Autor: Nicolae Balint

„Cei ce uită, nu merită!”

Ca român, dar şi ca membru al Forumului Democratic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FDRCHM), nu pot să nu reacţionez faţă de aberanta Lege a Educaţiei, promulgată recent. Cred sincer, că este o datorie de onoare pentru toţi cei care simt româneşte, din ţară sau din diaspora română, să ia atitudine şi să reacţioneze faţă de această lege antiromânească, antieuropeană şi discriminatorie, menită a adânci şi mai mult prăpastia artificială creată deliberat, între românii şi maghiarii din Transilvania. Dincolo de anumite prevederi, indiscutabil corecte, într-un mod însă cât se poate de insidios şi parşiv, se pune baza segregărării educaţiei pe criterii etnice. După aberanta Lege a Educaţiei, care între noi fie vorba, nu va dura – fiind, în mod cert şi necesar, schimbată de următoarea guvernare – aflu acum, că pe Preşedintele României nu-l mai „încape” nici Constituţia. Ce vrea să schimbe de fapt domnia sa? Pretextul că avem nevoie de un Parlament unicameral, este unul „subţire”, nefundamentat. În tradiţia noastră istorică, Parlamentul a fost şi trebuie să rămână bicameral. Se poate schimba, desigur, modul de reprezentare, astfel încât Parlamentul – bicameral pe mai departe, evident – să fie compus din mai puţini parlamentari. Cine vă împiedică domnule Preşedinte şi domnilor parlamentari PDL, să iniţiaţi o lege electorală care să stabilească pragul electoral la 10%? Atunci, cu siguranţă, şantajul politic n-ar mai fi posibil, iar partide (uniuni?) liliputane, precum anacronicul UDMR, n-ar mai intra la guvernare făcând diverse jocuri politice cu iz iezuit. Nu cumva, de fapt, adevărata miză a revizuirii Constituţiei o constituie sintagma de ”stat naţional unitar”? Vreţi reorganizarea administrativă a României pe regiuni? În ce idee? Pe criteriul de necesitate economică? Haideți, să fim serioși…Motivațiile ascunse sunt altele. Şi cam care ar fi regiunile pe  baza cărora urmează să „redesenaţi” harta României? Domnule Preşedinte, domnilor deputaţi PDL, ţara aceasta, atâta câtă a mai rămas după vitregiile istoriei, se reazămă pe oasele albite a peste 2 milioane de români morţi, căzuţi pe câmpurile de bătălie ale celui de-al doilea război mondial. Printre ei, sunt poate şi părinţii şi bunicii voştri…Atunci, ei, morţii noştri din trecutul și prea încercatul veac, pentru ce au mai murit în cele două războaie? Se aude, mai nou, că sunt discuţii legate de o posibilă schimbare a imnulnui, chiar şi a Zilei Naţionale? Oare ce v-ar îndreptăţi să faceţi aşa ceva? Chiar nu mai aveţi nimic sfânt? Dar demnitate mai aveți? Sunteți dispuși chiar la orice compromisuri? Fără nicio limită? Eu, cred că de fapt, problema este alta. Voi, actuala guvernare, trebuie să fiţi schimbaţi. În frunte cu Preşedintele. Niciunul dintre actele voastre din ultimii doi ani, nu mai justifică rămânerea voastră la guvernare. Când ai o popularitate de sub 10% – şi ca partid, dar şi ca Preşedinte – atunci trebuie să-ţi faci bagajele…şi să pleci. Câtă răbdare credeţi că mai are acest popor umilit şi obidit? Pe voi, domnilor, nu vă mai vrea nimeni. Nici românii, dar nici europenii. V-aţi decredibilizat total. România nu este o ţară de „mâna a doua”, iar noi nu suntem un popor de „râme” şi nici nu ne închinăm la „licurici”. Voi, cei care ne conduceţi, sunteţi cei care nu ne meritaţi. În puținele voastre momente de luciditate politică, nu v-aţi pus niciodată problema, cum aţi ajuns acolo unde sunteţi acum? În al doisprezecelea ceas, Dumnezeu să vă dea mintea cea de pe urmă!      

Nicolae BALINT   

Comunicat al Forumului Civic al Romanilor din Covasna, Harghita si Mures

Posted by Stefan Strajer On January - 12 - 2011

Comunicat al Forumului Civic al Romanilor din Covasna, Harghita si Mures

 COMUNICAT DE PRESĂ

Nr. 1 / 06.01.20110

 

Consiliul Director al Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș (FCRCHM)  își exprimă profunda indignare față de adoptarea şi promulgarea unei Legii a educaţiei naţionale cu caracter profund antiromânesc, rod exclusiv al şantajului UDMR. Pe tot parcursul elaborării unei asemenea legi, de importanță națională, glasul celor peste 400.000 de români, din „ținutul” aflat sub dominația U.D.M.R.-ului și a altor organizații politice, culturale, etnice, paramilitare, transnaționale, de etnie maghiară, nu s-a vrut nici ascultat direct şi nici luat în seamă de guvernanții țării,  deşi era vorba de  adoptarea unor hotărâri fundamentale pentru viitorul României. Însăşi recomandările Academiei Române şi celelalte semnale transmise de reprezentanţii partidelor politice de opoziţie, societăţii civile ai diasporei şi ai mass-media, nu au fost luate în consideraţie. Este regretabil că Preşedintele Traian Băsescu şi-a însuşit argumentul Declaraţiei de la Alba Iulia din 1918, utilizat  insidios şi scos din contextul istoric de către iredentismul maghiar. A fundamenta Legea educaţiei naţionale pe Declaraţia de la Alba Iulia din 1918 este o absurditate. Este de notorietate că toate drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale sunt deja consacrate de legislaţia română actuală, peste recomandările europene în materie şi mult mai consistent decât în statele occidentale cu vechi tradiţii democratice. Readucem în memoria politicienilor responsabili de adoptarea acestei legi, mai atenţi la nevoile identitare ale cetăţenilor români de naţionalitate maghiară, cetăţeni ai Ungariei în scurt timp, decât la aceleaşi nevoi  ale cetăţenilor români de naţionalitate română, discriminaţi atât de administraţia centrală cât şi de administraţiile locale, că după ianuarie 1990, UDMR şi-a luat şi „drepturile” de a-i alunga pe elevii și profesorii românii din școlile „maghiare”, de a impune studierea istoriei Ungariei și nu a naționalității maghiaro-secuiești din Romania, de a numii conducerile de şcoli și a inspectoratelor şcolare pe criteriul etnic, de a preda limba și literatura română ca pe o limbă străină, de a generaliza predarea disciplinelor la secția română de către profesorii cu grave carenţe de cunoaştere a limbii române. Dacă se apelează de „democrații” maghiari, la Declaraţia din 1918, ne întrebăm de ce nu și-au adus aminte şi nu şi-au cerut scuze pentru atrocitățile săvârșite în perioada 30 august 1940 – 25 octombrie 1944 împotriva românilor ardeleni, atrocităţi care au întrecut în cruzime  barbariile evului mediu, sau,  mai de curând, în timpul experimentului stalinist al Regiunii Autonome Maghiare, când elevii români trebuiau să se joace în pauze în curtea din spatele școlii, pentru a nu fi atacați de copiii maghiari. Guvernanții noștri știu că această lege accentuează discriminarea elevilor de etnie română față de cei de alte naționalități? Vor ca tinerii, de etnie română, să-și desfășoare activitățile „în curtea din spatele școlii”? Știu aceștia că noua lege va accentua eclavizarea „ținutului”, abandonând astfel peste 400.000 români la „bunăvoința” sau bunul plac al formațiunilor politice „democratice” maghiare? De facto și de jure, prin hotărârea Curții Constituționale privind noua lege a educației, se recunosc drepturile colective ale unei comunități etnice și nu cele ale persoanelor aparţinând acestor comunităţi,  în cadrul unui stat național unitar. Noua lege a educației, declarată constituțională, de o Curte Constituțională redusă, în acest caz, la un simplu instrument de transpunere în practică a şantajului udemerist, singura instituție de la care românii din Arcul Intracarpatic mai sperau impunerea respectării legii fundamentale a Statului Român, a deschis cutia Pandorei pe drumul care duce la încălcarea „legală” a Constituției, a lichidării statului naţional unitar, preţ plătit nedrept de ţară şi de poporul român în baza unui mezat josnic având drept unic scop menţinerea la putere a unor personaje a căror prestaţie nu îi recomandă pentru înaltele demnităţi deţinute. Solicităm partidelor politice din opoziţie să-şi ia un angajament  ferm că, atunci când vor veni la putere, vor modifica prevederile legii educaţiei referitoare la predarea  istoriei şi geografiei în limba maghiară şi  a acelor prevederi care  conduc la discriminarea românilor în propria lor Ţară. Consiliul Director al FCRCHM va monitoriza situaţiile de discriminare a românilor din cele trei judeţe, generate de aplicarea legii educaţiei naţionale, inclusiv sub aspectul închiderii puţinelor şcoli româneşti, al îndepărtării profesorilor de naţionalitate română şi a modului de alocare a fondurilor bugetare către unităţile şcolare, definitiv segregate etnic, prin noua lege (anti)naţională a educaţiei.

BIROUL DE PRESĂ AL FORUMULUI CIVIC AL ROMÂNILOR DIN COVASNA,   HARGHITA ŞI

MUREŞ

 

 

str. Miko Imre, nr. 2, mun. SF. GHEORGHE, jud. COVASNA, tel./fax: 0267.313534

email: cohara_ro@yahoo.com

www.forumharghitacovasna.ro

 

Romania va deveni groapa de gunoi etnic a Europei! (5)

Posted by Stefan Strajer On January - 12 - 2011

ROMÂNIA VA DEVENI GROAPA DE GUNOI ETNIC A EUROPEI! (5)

Autor: Vasile Zărnescu

În Spania există şi „ţigani romi“

De la „sora latină“ Franţa – tot mai anglofilă şi americanizată –, să coborîm, în jos, la sora şi mai latină, Spania.

Ana Teruel transmitea din Paris, la 26 august a.c., articolul Francia pide a Rumania un mayor esfuerzo en la integración de los gitanos / París exige a la UE que fiscalice el dinero que Bucarest recibe para su inserción“: „Franţa îi cere României un mai mare efort în integrarea ţiganilor / Parisul cere U.E. să verifice banii pe care Bucureştiul îi primeşte pentru integrarea lor“. Citiţi şi vă cruciţi:

«El Gobierno francés ha pedido a la Comisión Europea que obligue a Rumania a responsabilizarse de la inserción de la población gitana. En una carta enviada a José Manuel Durão Barroso, jefe de la Comisión, el primer ministro francés, François Fillon, exige que la Unión tome medidas para asegurarse de que los 4.000 millones de euros de fondos europeos que Rumania recibe cada año para programas de inserción se utilizan debidamente. “Francia no dispone de los medios judiciales necesarios para forzar al Gobierno rumano a emplear esos fondos en vivienda y educación para su población. Pero Europa sí puede (…)”, declaró ayer Pierre Lellouche, ministro de Asuntos Europeos, que advirtió que si el Gobierno rumano “no hace de esta cuestión su prioridad nacional”, Francia bloqueará la entrada de Rumania en el espacio Schengen, que permite la libre circulación». Adică: «Guvernul francez i-a solicitat Comisiei Europene să oblige România să-şi asume răspunderea integrării populaţiei ţigăneşti. Într-o scrisoare trimisă lui José Manuel Durão Barroso, (…) François Fillon îi cere ca Uniunea să ia măsuri pentru a se asigura de faptul că cele 4.000 milioane de euro proveniţi din fonduri europene pe care îi primeşte anual România pentru programele de integrare să fie utilizate aşa cum trebuie. „Franţa nu dispune de mijloacele juridice necesare pentru a sili Guvernul Român să folosească aceste fonduri pentru locuinţe şi educaţia acestei populaţii. Însă Europa poate (…)“, a declarat ieri Pierre Lellouche, ministrul pentru Afaceri Europene, care a avertizat că dacă Guvernul român „nu face din această problemă prioritatea sa naţională“, Franţa va bloca intrarea României în spaţiul Schengen, care permite libera circulaţie». Adică musiu Lellouche vrea ca România să facă din problema ţigănească problema sa naţională numărul 1! Nici mai mult, nici mai puţin! Şi mai scrie Ana Teruel:

«(…) La reunión de ayer es la primera que sostienen Francia y Rumania desde que París anunciara, a finales de julio, su intención de desmantelar los campamentos ilegales de gitanos extranjeros. Desde entonces han sido expulsados casi 700 romanís, la gran mayoría de ellos de nacionalidad rumana. (…) También acordaron profundizar la cooperación policial para combatir “el tráfico de seres humanos, la prostitución, la mendicidad y la delincuencia en general“» [102]. Traducere: «(…) Întîlnirea de ieri este prima pe care o au Franţa şi România de cînd Parisul şi-a anunţat, la sfîrşitul lunii iulie, intenţia de a desfiinţa taberele ilegale ale ţiganilor străini. De atunci încoace, au fost expulzaţi circa 700 de romi, dintre care cei mai mulţi de naţionalitate (sic) română. (…) De asemenea, au convenit să acţioneze pentru o mai bună cooperare în domeniul poliţiei pentru a combate „traficul de fiinţe umane, prostituţia, cerşetoria şi delincvenţa, în general“» (s.n. – V.I.Z.).

Din redactarea ei ambiguă s-ar părea că cele patru miliarde de euro daţi anual României de U.E. ar fi exclusiv pentru aplicarea programelor de integrare a ţiganilor! Chiar dacă admitem că francezii care pretind că U.E. ar fi dat României 24 sau 20 sau 10 miliarde de euro anual pentru rezolvarea problemei ţigăneşti ar fi nişte zombi, totuşi, chiar cele patru miliarde clamate de Ana Teruel tot reprezintă o sumă exorbitantă, iar reporteriţa spaniolă ar fi trebuit să verifice datele vehiculate. Noi ştim că, dimpotrivă, România cotizează la Uniunea Europeană cu patru miliarde de euro anual, din care primeşte înapoi foarte puţin.

Dar, ideea alocării către România a celor patru miliarde de euro din fonduri europene exclusiv pentru rezolvarea integrării ţiganilor nu este o scăpare din condei a Anei Teruel, ci, din păcate, este un loc comun cel puţin în mass media de limbă spaniolă. Astfel, sub titlul „París pide a la Comisión Europea que presione a Rumanía para frenar la salida de gitanos (Paris cere Comisiei Europene să exercite presiuni asupra României pentru a stopa plecarea ţiganilor)“, se afirmă: „PARIS, 25 (Reuters/EP). El primer ministro galo, Francois Fillon, ha escrito al presidente de la Comisión Europea, José Manuel Barroso, este miércoles, pidiéndole que adopte medidas para garantizar que los 4.000 millones de euros en fondos europeos entregados anualmente a Rumanía se usan para resolver el problema de los gitanos“ (s.n. – V.I.Z.). Adică: „Primul ministru francez (…) i-a adresat o scrisoare (…) lui José Manuel Barroso, cerîndu-i să adopte măsuri pentru a garanta că cele 4.000 de milioane de euro, provenite din fonduri europene, acordate anual României sunt utilizate pentru rezolvarea problemei ţiganilor“ [103].

Revenind la analiza conţinutului ultimului fragment al textului Anei Teruel, trebuie să relevăm că, deşi nu se ştie cine a proptit-o corespondentă la Paris a cotidianului El País, se pare că a absolvit o şcoală de presă ca a lui Ion Cristoiu, care spune „Ce-s cu astea!“, deşi expresia corectă este impersonală: „Ce-i cu astea!“ Oricum, fie că o face din prostie, fie că o face deliberat, să reţinem, că, în primul rînd, trebuia să scrie, corect, „de cetăţenie română“ şi nu, greşit, „de naţionalitate română“. Pentru că, de vreme ce sunt ţigani (gitanos), sunt de etnie – în nici un caz naţionalitate – ţigănească, deoarece ţiganii nu sunt constituiţi într-o naţiune. Abia acum, precum am mai relevat, Uniunea Europeană încearcă, abscons, să-i declare naţiune, căci, prin scandalul provocat de expulzarea lor inclusiv din Franţa, pentru a le rezolva „corect politic“ situaţia, îi va da declara „naţiune“ şi le va da un stat în România; probabil că le va da o parte din zona Olteniei vecină cu Banatul, cu capitala la Craiova sau Timişoara – zonă despre a cărei desprindere avertizase ex-şeful Statului Major General Mircea Chelaru şi în care ţiganii au acaparat, între timp, cea mai mare parte a imobilelor din centrul capitalelor celor două provincii [104].

În al doilea rînd, reportera spaniolă, similar „guguştiucilor“ români, care folosesc, unii – precum obedienţii de la Evenimentul zilei, revista 22, TVR, Antena 3 etc. – numai vocabula „romi“, iar alţii, şi ţigani şi „romi“, foloseşte şi ea două denumiri pentru ţigani: gitanos şi romanís ţigani şi romi. În al treilea rînd, prin considerarea ţiganilor numiţi romanís ca fiind „de naţionalitate rumana“ sporeşte asocierea dintre romanís şi rumana – adică dintre „romi“ şi români, şi favorizează întărirea cvasi-identităţii dintre ţigani şi români!

De la folosirea, aici, a cuvîntului gitanos, mai încolo, a cuvîntului rumanos, apoi a făcăturii romanís, se ajunge – „firesc“, am putea spune! – la aberaţia filologică şi etnică denumită gitanos romanís, aberaţie devenită, şi ea, un loc comun în presa de limbă spaniolă! Iar, prin repetiţie, deci prin acceptarea de către comunitatea ziariştilor şi „analiştilor“, capătă valoare „ştiinţifică“! De exemplu, se spune: „Francia expulsa a otros 300 gitanos romanís [105]. Adică: „Franţa expulzează alţi 300 de ţigani romi“. Aberaţia are o formă mai pleonastică şi absolut absurdă atunci cînd motorul Google face traducerea automată a acestui titlu din spaniolă în engleză: „France expels another 300 Roma Roma“!!! După ce unii dintre idioţii de francezi au introdus în dicţionarele lor prestigioase sensul absolut greşit al cuvîntului „xenofobie“ – care înseamnă „frică de străini“ şi nu „ură faţă de străini“ (!), cum pretinde Larousse şi, după el, toată „lumea bună“ occidentală [106] –, iată că spaniolii scornesc, şi ei, o nouă specie de absurditate filologică, „ţigani romi“, care, în traducerea automată ajunge în engleză în echivalentul „Roma Roma“! Or, aşa cum, prin psitacismul filologic al făcătorilor de dicţionare s-a răspîndit sensul greşit al noţiunii „xenofobie“, la fel s-a împrăştiat pleonasmul gitanos romanís şi se va răspîndi şi „Roma Roma“, căci programatorul domnului motor Google este politically correct şi la fel sunt şi cei care, în arealul anglo-saxon, utilizează făcătura Roma deşi au termenul străvechi gypsy! De aceea, această sintagmă – „Roma Roma“, cu R mare – este, sub aspect semantic, la fel de urît mirositoare ca şi ţiganii păduchioşi şi împuţiţi, debarcaţi cu forţa din autobuz de către şoferi, la presiunea lyonezilor poluaţi olfactiv!

Dovada irefutabilă cea mai recentă a mimetismului intelectual, a obedienţei instituţionale şi a manipulării politice a cetăţenilor occidentali este chiar interdicţia impusă magistraţilor britanici de a folosi cuvîntul ţigan! Dar, în acelaşi sens, nu putem trece sub tăcere manifestările de politically incorrectness, de mimetism, de manipulare şi de denigrare a României din cauza cerşetorilor ţigani exprimate de un neisprăvit actoraş francez, Jonathan Lambert, pe postul public de televiziune France 2, sub forma „salutului românesc“. Replica românilor a fost pe măsură, dar insuficient mediatizată: „În urma incidentului care a luat deja proporţii diplomatice, prin care umoristul francez Jonathan Lambert a reinterpretat salutul roman, adaptându-l la o aşa-zisă variantă românească, cu mâna întinsă ca la cerşit, o grupare de hackeri a atacat, în semn de protest, site-ul publicaţiei Le Monde“; şi: „Ţiganii nu sunt români. Noi v-am respectat Franţa, voi ne veţi respecta România!“ [107].

Monitorul Oficial şi mass media electronice

trebuie obligate să scrie cu diacritice

Dar, iniţial, s-a folosit expresia „gitanos rumanos“: „Las claves del conflicto entre la Comisión Europea y Francia por la expulsión de los gitanos rumanos“ [108].

Vedeţi ce absurditate terminologică şi conceptuală a apărut şi ce agresiune axiologică s-a provocat contra României prin făcătura „rom“?! Ţiganii au ajuns să fie nu doar ţigani, ci şi „romi“, astfel că echivalenţa dintre, pe de o parte, ţigani, numiţi, acum, în Spania, şi gitanos romanís, nu numai gitanos – ca pînă la impunerea de către Andrei Pleşu şi Petre Roman a porcăriei „rom“ –, şi, pe de altă parte, români – numiţi, în Spania, rumanos –, această echivalenţă, deci, să pară o chestie firească în Occident. De aici, apare ca „naturală“ falsa identificare român = ţigan pe plan internaţional – adică îndeosebi în Occident, unde au emigrat ţiganii! De ce nu s-or fi dus în India, căci se mîndresc cu originea lor indiană?!

Astfel se ajunge ca, în fonetica limbii spaniole – cu rumanos şi Rumania –, a limbii franceze – cu roumains şi Roumanie –, germane – cu Rumänisch şi Rumänien –, ţiganii să fie mai romani decît românii!!! Pentru că şi în dicţionarele germane, de cînd cu marea diversiune numită „corectitudinea politică“, deşi cuvîntul zigeuner pentru „ţigan“ există de secole, acum el este tradus tot prin „rom“. Or, dacă şi românii utilizează, în mass media şi, îndeosebi, în limbajul oficial numai făcătura „rom“, atunci de ce să nu o folosească şi străinii?! La această similitudine şi, implicit, confundare cu ţiganii, invită şi lenea redactorilor şi conducătorilor Monitorului Oficial, care publică toată legislaţia şi celelalte materiale fără diacritice, deşi limba română are semne diacritice. La această lene impardonabilă a Monitorului Oficial se adaugă aceea a publicaţiilor on line, care, de asemenea, nu se obosesc să folosească diacritice. Şi iată cum ceea fusese, iniţial, doar o vulnerabilitate – scrierea fără diacritice – a devenit o agresiune axiologică efectivă contra limbii române, deoarece înlesneşte confundarea de către străini a limbii române cu „limba romani“ sau cu „limba romanes“. Spun „sau“ deoarece sintagma „limba romanes“ este o făcătură recentă, iar ţiganii încă nu s-au hotărît care denumire să fie aleasă, dar, în ultimii ani, înclină, cum am mai spus, pentru a pretinde că ei vorbesc „limba romanes“, fiindcă această variantă le uşurează străinilor confundarea rapidă între a vorbi „romanes-te“ – fără diacritice – şi „româneşte“, cu diacritice, deoarece, pentru un străin constituie o diferenţă absolut insesizabilă! Prin această apropriere a denumirii false de „limbă romanes“, se creează „legitimitatea“ pentru ţigani să se prezinte ca fiind, chipurile, români! Numai că varianta „limba romani“ este introdusă imediat după 1990 şi ea a căpătat, deja, o răspîndire internaţională. De exemplu, în articolul „El Holocausto de los gitanos durante el Tercer Reich (1933-1945)“, apare paragraful introductiv «En lenguaje romaní, el término Porrajmos significa, literalmente, el “Gran Devorador” de la vida humana, destrucción, catástrofe, desastre. Pero es mucho más solemne y sentimental que “Holocausto”. Se trata de un equivalente semántico muy similar al concepto judío de Shoah» [109], care, evident, nu mai are nevoie de traducere, cu excepţia primelor trei cuvinte: „En lenguaje romaní“ – adică: „În limba romani“! Asta fiind, evident, „limba“ ţigănească.

Este, oare, nevoie de o lege specială pentru ca Monitorul Oficial să fie obligat să-şi publice textele cu diacritice? Pentru că sinecuriştilor de la Consiliului Naţional al Audiovizualului nu le dă prin cap să impună această obligativitate, deşi legea de funcţionare a C.N.A. prevede că „apără limba română“!

Atunci, de ce Guvernul român – sau măcar ambasadorii noştri – nu organizează contracararea acestor campanii din Franţa, Spania, Anglia etc. prin care este denigrată România?! Acestea nu mai constituie doar vulnerabilităţi la adresa securităţii naţionale, ci de-a dreptul atacuri veritabile! De ce?! Pentru că actualul ministru de Externe, Teodor Baconschi, a fost ambasador la Paris şi nu vrea să irite diplomaţia Franţei?! Sau, mai degrabă, pentru că ambasadele noastre din toate ţările în care se comit asemenea campanii denigratoare contra României – îndeosebi din Italia, Franţa, Spania, Anglia – nu întreprind nici o măsură, fiindcă sunt ocupate doar să toace banii noştri în interes privat şi nu pentru a apăra demnitatea, imaginea şi interesele României?!

Vedeţi la ce a dus ticăloşia lui Andrei Pleşu şi Petre Roman, care au impus făcătura „rom“, şi a presei slugarnice care a folosit-o şi, încă, o mai face?! Vedeţi de ce trebuie, de urgenţă, să reîncepem campania declanşată de Jurnalul Naţional [110], de strîngere a semnăturilor pentru eliminarea vocabulei „rom“, întrucît constituie o agresiune axiologică devenită intolerabilă? Vedeţi de ce trebuie, în mod tacit şi general, să eliminăm din vocabularul mass media această insanitate şi să folosim exclusiv cuvîntul „ţigan“?! Unii au început să propună să schimbăm denumirea ţării, ca să scăpăm de oprobiul internaţional de a fi confundaţi cu ţiganii. Ar fi o gravă eroare, pentru că am dovedi că nu suntem în stare să ne apărăm nici măcar numele ţării!!! Apoi, menţinerea memorandumul lui Petre Roman, acum, după ce toată Europa s-a lămurit că ţiganii nu pot fi civilizaţi decît cu forţa nu înseamnă decît perpetuarea actului de trădare naţională pe care l-au comis aceşti doi miniştri netrebnici. Cît despre opinia românilor, este încă o dată subliniată de sondajul site-ului www.ziare.com, care a propus ieri, 13 octombrie, un sondaj pentru eliminarea vocabulei „rrom“: azi, 14 oct., rezultatul sondajului era de 97,77 la sută pentru eliminare [111]; a făcăturii „rom“, deocamdată! Totodată, organizaţiile şi publicaţiile patriotice, politicienii şi parlamentarii trebuie să refacă proiectul de lege Funar-Păunescu şi să apară legea eliminării vocabulei „rom/rrom“ şi folosirii exclusive a cuvîntului ţigan. De altfel, şi preşedintele Traian Băsescu s-a convins, totuşi, în urmă cu o lună, că „în momentul în care s-a luat decizia schimbării denumirii ţiganilor în romi, s-a luat o decizie greşită, europenii făcând confuzie între romi şi români“ [112].

Acum, în acest context favorabil, determinat îndeosebi de radicala poziţie anti-ţigănească a Italiei şi Franţei, o acţiune eficientă ar fi ca toţi cei care activează în mass media să utilizeze exclusiv cuvântul „ţigan“. În această situaţie, nu vor mai putea fi amendaţi de nimeni, iar C.N.C.D. ar deveni caduc şi, repet, ar trebui desfiinţat! Mai ales pe aceste vremuri de criză, de penurie pecuniară la bugetul „consolidat“ al statului! S-a desfiinţat subvenţionarea de la stat a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (A.O.Ş.R.) – o instituţie-căpuşă, care, fiind „o gaură neagră în buget“, a încercat să-l mituiască pe preşedintele Traian Băsescu cu titlul de „academician“ [113] –, a Academiei de Ştiinţe Medicale etc., şi să se menţină acest C.N.C.D. dăunător, bugetivor şi – aşa cum a relevat senatorul Iulian Urban – esenţialmente ilegal [114]?! Să reamintesc una din dovezile de impertinenţă a C.N.C.D.: „Prin Hotărârea nr. 384 din 22.04.2008, Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatat că utilizarea termenului de «rom» nu reprezintă o formă de discriminare indirectă faţă de comunitatea majoritară“ [115]. Şi iată cum, în turpitudinea C.N.C.D., poporul român a ajuns să fie denumit „comunitatea majoritară“! Acum, după doi ani de permanente şi dure represalii anti-ţigăneşti în civilizatele şi democraticele ţări ale Europei occidentale şi după două decenii de denigrare a României din cauza impunerii făcăturii „rom“, mai au curajul belferii din C.N.C.D. să pretindă că utilizarea vocabulei „rom“ nu reprezintă o gravă insultă la adresa românilor?! La fel, deputatul ţigan Nicolae Păun, care era mai mult ţigan decît „rom“ cînd îşi zicea „Nicky Scorpion“ – pe vremea cînd acaparase restaurantul Gării de Nord, de i-a trebuit primarului general al Capitalei Traian Băsescu vreo trei ani de procese ca să-l expulzeze de acolo – şi care perora anul trecut contra campaniei duse de Jurnalul Naţional pentru revenirea la denumirea ţigan [116], a făcut „ciocul mic“ şi nu-i mai reproşează preşedintelui Nicolas Sarkozy că jigneşte etnia ţiganilor prin expulzarea lor – deşi este şi el ditamai preşedintele Comisiei pentru apărarea drepturilor omului din Camera Deputaţilor. Dat fiind tupeul acestui ţigan parvenit şi ţinînd cont de averea strînsă prin afacerea „Nicky Scorpion“ şi altele la fel de oneroase, chiar e de mirare că nu şi-a cumpărat cîteva hectare de pămînt pe care să le denumească, şi el, „Republica rromilor“ – cum a făcut algerianul Rachid Nekkaz, în Franţa [117]. Sau se teme să nu dea de necaz, să nu-i aducă pe români la exasperare şi să preia modelul represiv al italienilor!

Totodată, cred că ar fi cazul să apelăm la guvernele Angliei, Franţei, Germaniei, Italiei, Spaniei, Elveţiei etc. să încerce să facă demersuri pe lîngă presa lor ca, în propaganda proţigănească şi antiromânească [118], să nu mai folosească vocabula „roma/roms“ pentru a-i indica pe ţigani, ci pe cele consacrate istoric şi ştiinţific în limbile respective: tzigane, gypsy, zingaro, gitano, zigeuner etc. Ar fi şi un pas în a dovedi că aceste guverne respectă, cât de cât, România şi poporul român.

14 octombrie 2010

Post scriptum. Exemplarul pentru premierul Emil Boc a fost depus la Secretariatul General al Guvernului cu nr. 2365/15 oct. 2010, iar cel către ministrul Teodor Baconschi la Registratura Ministerului Afacerilor Externe, cu nr. 12502/15 oct. 2010.

EPILOG

Pe lîngă textul scris depus la Registratura generală a Administraţiei Prezidenţiale, am trimis această Scrisoare deschisă şi sub formă electronică. După acest demers, am primit răspunsul următor:

„Petitia nr.29423
Data: 04-11
 Stimate domnule Colonel (r.) Vasile Zarnescu,
Am primit mesajul adresat Presedintelui României, domnul Traian Basescu si am retinut punctul de vedere exprimat.
Consilier de Stat
Gabriel-Cristian Piscociu“ (sic).

De la Secretariatul General al Guvernului am primit, sub nr. 15C/2365 din 26.10.2010, un răspuns semnat de un şef de serviciu, un anume Cristian Schink, cum că Scrisoarea mea „a fost transmisă la Ministerul Afacerilor Externe şi Agenţiei Naţionale pentru Romi, în conformitate cu prevederile legale în vigoare“ (cf. facsimilul). Dar acest Cristian Schink nu a precizat – aşa cum era necesar – care sunt respectivele „prevederi legale“ şi, apoi, nu a observat – sau s-a făcut că nu observă, deşi chiar în titlu se precizează! – că eu o trimisesem, deja, inclusiv Ministerului de Externe, ca al treilea destinatar şi, deci, nu mai era nevoie să o trimită şi Guvernul: adică, de fapt, herr Schink s-a spălat pe mîini! Totuşi, chiar şi aşa, şeful Schink trebuia să mă asigure că îmi va comunica soluţia dată de M.A.E. Sau, pentru aceasta, nu mai există prevederi legale? M.A.E. nu trebuie să dea un răspuns Guvernului şi să arate modul cum a soluţionat problema?! Pe de altă parte, eu ceream Guvernului să dea seamă despre banii primiţi de la U.E., despre care occidentalii ştiu că ar fi fost de 17 sau 20 sau 24 miliarde €! Desigur, cum am arătat, nu se putea să fi fost atît de mulţi euroi, dar despre cei care au fost primiţi trebuie să dea socoteală. Sau Guvernul i-a înfundat cu euroi pe cei de la „Agenţia Naţională pentru Romi“ şi nu are curajul să recunoască?! Totodată, eu solicitam ca această agenţie să fie desfiinţată, iar banii risipiţi acolo realocaţi altor obiective. Pentru integrarea ţiganilor trebuie să contribuie ţiganii bogaţi, nu statul român.

De la Ministerul Afacerilor Externe nu am primit nici un răspuns, pentru că cei de acolo se ocupă de afacerile externe, nu şi de cele interne. Mai mult, din presă am aflat că M.A.E. nu agreează eliminarea făcăturii „rom“, pe motiv că au consultat cei din minister pe cineva – nu spun cine, persoană importantă! – şi au decis că mizeria „rom“ este cea care trebuie  utilizată! Cu asemenea indivizi în M.A.E., nu este de mirare că România are imaginea deplorabilă actuală! Oricum, conform altor prevederi legale pe care cei din M.A.E. le ignoră, M.A.E. trebuia să îmi dea un răspuns, chiar şi aşa caraghios ca al lui Cristian Schink. Eu ceream M.A.E. să traducă textul în limbile europene şi să-l difuzeze ţărilor occidentale, spre a se clarifica diferenţa dintre ţigani şi români. Ce a făcut M.A.E. pentru spălarea imaginii României înnegrite de ţigani?! Nimic! Celor din M.A.E. li s-au diminuat şi lor leafa cu 25 la sută?!

24 decembrie 2010

 

NOTE

[102] Ana Teruel (din Paris), „Francia pide a Rumania un mayor esfuerzo en la integración de los gitanos“ în El Pais, 26 august 2010, pag. 5, pe http://www.elpais.com/articulo/internacional/Francia/pide/Rumania/mayor/esfuerzo/integracion/gitanos/elpepiint/20100826elpepiint_5/Tes; http://en.calameo.com/read/000364089a30e72017d70). Vezi şi: Magda Crişan, „România, pusă la zid din cauza ţiganilor“, Adevărul, 28 iulie 2010, pe http://www.adevarul.ro/international/Romania-pusa_la_zid_din_cauza_tiganilor_0_305969973.html; *** , „Integrarea romilor, conditie pentru aderarea Romaniei la Schengen?“, www.9am.ro, 29 Iulie 2010, pe http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/International/155723/Integrarea-romilor-conditie-pentru-aderarea-Romaniei-la-Schengen.html#comments_opener, care conţine inclusiv comentariul meu Corectarea atitudinii francezilor; Cristina Sbîrn, «Prima şefă a Delegaţiei CE la București, Karen Fogg: “Problema romilor este o problemă națională. Nu totul trebuie decis la Bruxelles”», Adevărul, 17 oct. 2010, pe http://www.adevarul.ro/actualitate/Prima_sefa_a_Delegatiei_CE_la_Bucuresti-Karen_Fogg-_-Problema_romilor_este_o_problema_nationala-_Nu_totul_trebuie_decis_la_Bruxelles_0_355164835.html.

[103] Vezi: *** „París pide a la Comisión Europea que presione a Rumanía para frenar la salida de gitanos“, în lainformation.com, 25 august 2010, pe http://noticias.lainformacion.com/mundo/paris-pide-a-la-comision-europea-que-presione-a-rumania-para-que-frene-la-salida-de-gitanos_jqYweqNWOIoPMipyAeEHw2/; vezi şi Redacción Mundo, „París pide presionar a Rumanía para que frene la salida de gitanos“, în www.cope.es, 25 august 2010, pe http://www.cope.es/mundo/25-08-10–paris-pide-presionar-rumania-que-frene-salida-gitanos-208839-1; *** „Francia presiona a Rumania por gitanos con una carta a la UE“, Digitalgroup.info, Ago 25th, 2010, pe http://digitalgroup.info/wordpress/?p=35509; *** „Francia presiona a Rumania por gitanos con una carta a la UE“, în EL UNIVERSAL, Caracas, 25 august 2010, pe http://www.eluniversal.com/2010/08/25/int_ava_francia-presiona-a-r_25A4379453.shtml; etc.

                [104] Eufrosin, „Ce nu a putut Moscova atunci, face axa Washington-Londra-Tel Aviv, acum“, AlterMedia, 2 octombrie 2010, pe http://ro.altermedia.info/general/ce-nu-a-putut-moscova-atunci-face-axa-washington-londra-tel-aviv-acum_21111.html. Vezi şi: Mălin Bot, „GALERIE FOTO Clanul ţigănesc Covaci şi-a pus la uscat covoarele pe gardul Parcului Rozelor, simbol al Timişoarei“, Adevărul, 21 iulie 2010, pe http://www.adevarul.ro/locale/timisoara/adevarul_de_seara_bastani_timisoara_covaci_0_302369980.html; Adriana Szoke , „Spiritul Timişoarei, pătat cu graffiti antiţigani“, în Adevărul, 27 febr. 2006, pe http://www.adevarul.ro/articole/spiritul-timi-x15f-oarei-p-x103-tat-cu-graffiti-anti-x163-igani/175976; Crina Jilavu, „Interlopul Bercea Mondial, primul preşedinte al ţiganilor“, în Adevărul, 29 iulie 2009, pe http://www.adevarul.ro/articole/interlopul-bercea-mondial-primul-presedinte-al-tiganilor.html; Mălin Bot, „Clanul Cârpaci terorizează oraşul, sub protecţia procurorilor şi susţinut de nume grele din sistemul judiciar“, în Adevărul, 23 sep 2009, pe http://www.adevarul.ro/locale/timisoara/Carpaci-Clanul-procurorilor-terorizeaza-protectia_0_121787821.html; Cristian Poelincă, „Mafia ţigănească a semănat teroare imobiliară ca în Evul Mediu în capitala Banatului“, în Adevărul, 1 dec. 2009, pe http://www.adevarul.ro/locale/timisoara/Teroare_imobiliara_ca_si_in_Evul_Mediu_0_163184036.html; Daniel Dancea, Baştanii mafiei imobiliare ţigăneşti sunt mai răi decât călăii comunişti din lagărul de la Piteşti, în Adevărul, 16 mai 2010, pe http://www.adevarul.ro/locale/timisoara/Bastanii_mafiei_imobiliare_tiganesti_sunt_mai_rai_decat_calaii_comunisti_din_lagarul_de_la_Pitesti_0_262174087.html; etc.

[105] ***, „Francia expulsa a otros 300 gitanos romanís / El 48% de los franceses apoya las repatriaciones, según una encuesta publicada hoy“, în El Pais, 26 august 2010, pe http://www.elpais.com/articulo/internacional/Francia/expulsa/otros/300/gitanos/romanis/elpepiint/20100826elpepuint_7/Tes;  *** „Francia sigue expulsando a gitanos romanís“, EL PAÍS – Madrid – 26/08/2010, pe http://www.corazonblanco.com/francia_sigue_expulsando_a_gitanos_romanis-itemap-61-59588-1.htm; *** „Francia debe explicarse sobre las expulsiones de gitanos romanís, 2“,  30 septembrie 2010, pe http://www.eurogersinfo.com/espagne/actes1710.htm; http://www.elpais.com/fotografia/internacional/Gitanos/romanis/deportados/Bucarest/elpdiasoc/20100826elpepuint_12/Ies/; *** „France expels another 300 Roma Roma“, pe http://www.todanoticia.com/17506/francia-expulsa-otros-300-gitanos/?lang=en.

[106] Alexandra-Iulia Zărnescu „Cuvântul xenofobie trebuie scos din uz“, AlterMedia, 29 august 2008, pe http://ro.altermedia.info/mass-mediacenzura/cuvantul-xenofobie-trebuie-scos-din-uz_9022.html#more-9022.

[107] Iulia Roşu, «”Salutul românesc” cu palma întinsă, executat în direct la TV, de către un umorist francez», Adevărul, 19 aprilie 2010, pe http://www.adevarul.ro/international/europa/Salutul-romanesc-intinsa-executat-TV_0_246575818.html. Vezi şi: Adriana Matei, «MAE cere socoteală francezilor pentru “salutul românesc” – VEZI VIDEO», Realitatea TV, 20 aprilie 2010, pe http://www.realitatea.net/mae-cere-socoteala-francezilor-pentru-salutul-romanesc—vezi-video_709885.html; *** «Hackerii români au atacat Le Monde cu mesajul “Ţiganii nu sunt români. Noi v-am respectat Franţa, voi ne veţi respecta România!”», Gândul, 21 apr 2010, pe http://www.gandul.info/news/hackerii-romani-au-atacat-le-monde-cu-mesajul-tiganii-nu-sunt-romani-noi-v-am-respectat-franta-voi-ne-veti-respecta-romania-6001992; *** Hackerii români s-au supărat pe francezi, Evenimentul zilei, 21 aprilie 2010, pe http://www.evz.ro/detalii/stiri/hackerii-romani-s-au-suparat-pe-francezi-892874.html; *** The French Salute, 21 aprilie 2010, pe http://www.dailycotcodac.ro/2010/04/the-french-salute/; R.P., „Le Courrier International: Orgoliul romanesc se revolta pe Internet, hackeri romani au atacat site-ul cotidianului Le Monde“, HotNews, 21 aprilie 2010, pe http://www.hotnews.ro/stiri-international-7153291-courrier-international-orgoliul-romanesc-revolta-internet-hackeri-romani-atacat-site-cotidianului-monde.htm;Oana Ţepeş Greuruş, „Răspunsul românilor la salutul francezilor“, Evenimentul zilei, 22 aprilie 2010, pe http://www.evz.ro/detalii/stiri/bloggerii-romani-ii-pun-pe-francezi-cu-mainile-sus-892955.html; *** «Presa din Franţa, despre “salutul românesc”: Autorităţile pot reprima rasismul, dar nu o fac», Jurnalul Naţional, 23 aprilie 2010, pe http://www.jurnalul.ro/stire-observator/presa-din-franta-despre-salutul-romanesc-autoritatile-pot-reprima-rasismul-dar-nu-o-fac-541845.html; Nicolae Prelipceanu, „Salutul românesc la Paris şi acasă“, România liberă, 27 Aprilie 2010, pe http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/salutul-romanesc-la-paris-si-acasa-184585.html.

[108] *** „Las claves del conflicto entre la Comisión Europea y Francia por la expulsión de los gitanos rumanos“, în El Pais, 15 septembrie 2010, pe http://www.elpais.com/articulo/internacional/claves/conflicto/Comision/Europea/Francia/expulsion/gitanos/rumanos/elpepuint/20100915elpepuint_9/Tes.

[109] *** „El Holocausto de los gitanos durante el Tercer Reich (1933-1945)“, pe http://www.memoriales.net/zig/zig_1.htm.

[110] Monica Iordache Apostol, «De ce i-a vrut Teodor Meleşcanu “ţigani”», Jurnalul Naţional, 6 martie 2009, pe http://www.jurnalul.ro/stire-tigan-in-loc-de-rom/de-ce-i-a-vrut-teodor-melescanu-tigani-145683.html; Dania Dimitriu, «Românii, confundaţi cu rromii fiindcă vorbesc “romanes(te)”», Jurnalul Naţional, 16 martie 2009, pe http://www.jurnalul.ro/stire-tigan-in-loc-de-rom/romanii-confundati-cu-rromii-fiindca-vorbesc-romanes-te-146288.html; http://www.urbaniulian.ro/2009/03/05/in-legatura-cu-petitia-rromtigan/; Gabriela Antoniu, «Propunere Jurnalul Naţional: “Ţigan” în loc de “rom”», Jurnalul Naţional, 17 martie 2009, pe http://www.jurnalul.ro/stire-tigan-in-loc-de-rom/propunere-jurnalul-national-tigan-in-loc-de-rom-145427.html; vezi şi: *** „De ce ţigani şi nu romi?“, Jurnalul Naţional, 12 martie 2009, pe http://www.jurnalul.ro/stire-tigan-in-loc-de-rom/de-ce-tigani-si-nu-romi-146036.html; Aurel David, «Ţigan, nu rom, chiar şi cu dublu “r”», Jurnalul Naţional, 21 martie 2009, pe http://www.jurnalul.ro/stire-tigan-in-loc-de-rom/tigan-nu-rom-chiar-si-cu-dublu-r-501636.html.

 [111] Bogdana Boga, „Sunteti de acord cu inlocuirea termenului RROM cu TIGAN?“, ziare.com, 13 Octombrie 2010, pe http://www.ziare.com/social/rromi/comentarii-sondaj-ziare-com-sunteti-de-acord-cu-inlocuirea-termenului-rrom-cu-tigan-1048352-pag2#comentarii.

[112] *** „Băsescu: Schimbarea denumirii ţiganilor în romi, o decizie greşită“, în Jurnalul Naţional, 9 septembrie 2010, pe http://www.jurnalul.ro/stire-observator/basescu-schimbarea-denumirii-tiganilor-in-romi-o-decizie-gresita-554121.html.

[113] Vasile Zărnescu, „AOSR: o gaura neagra în buget“, pe http://ro.altermedia.info/politica/aosr-o-gaura-neagra-in-buget_19612.html; idem, „De cine-i este frică preşedintelui A.O.Ş.R.?!“, pe http://ro.altermedia.info/coruptie/de-cine-i-este-frica-presedintelui-aosr_18863.html. Vezi şi: *** „Vivat Academia, vivat impostores“, în Academia Caţavencu, 5 mai 2010, pe http://www.catavencu.ro/vivat_academia_vivat_impostores-13746.html.

[114] Iulian Urban, „Consiliul pentru Combaterea Discriminării funcţionează în afara legii“, 5 noiembrie 2009, pe http://www.urbaniulian.ro/2009/11/05/consiliul-pentru-combaterea-discriminarii-functioneaza-in-afara-legii/; vezi şi http://www.urbaniulian.ro/2010/06/02/tiganii-m-au-biruit-tapalaga-a-devenit-idolul-tiganilor-dupa-ce-maghiarii-si-pedelistii-din-cncd-au-hotarat-ca-senatorul-gagiu-nesimtit-urban-i-a-discriminat-pe-tigani-avand-un-discurs-anti-tigane/.

[115] Eugenia Mihalcea, Dana Piciu, „Cuvântul rom este un neologism“, în Jurnalul Naţional, 5 martie 2009, pe http://www.jurnalul.ro/stire-tigan-in-loc-de-rom/cuvantul-rom-este-un-neologism-145633.html.

[116] Adrian Mogoş, „Şi romii se ţigănesc între ei“, Jurnalul Naţional, 10 martie 2009, pe http://www.jurnalul.ro/stire-tigan-in-loc-de-rom/si-romii-se-tiganesc-intre-ei-145879.html. Vezi şi: Alexandru Cautis, „Cum să furi o stradă din Bucureşti“, Academia Caţavencu, 20 Mai 2009, pe http://www.catavencu.ro/cum_sa_furi_o_strada_din_bucuresti-7924.html; http://www.ghidul.ro/firma/piata-nicky-scorpion–44664; http://www4.pmb.ro/wwwt/l52/db/09_20090715.pdf; Sorana Ionescu, „RAZBOI TOTAL IN TIGANIE – Imparatul Iulian si Regele Cioaba il fac praf pe deputatul Niky Scorpion“, Interesul public, 13 Februarie 2008, pe http://www.interesulpublic.ro/13-02-2008/RAZBOI-TOTAL-IN-TIGANIE-Imparatul-Iulian-si-Regele-Cioaba-il-fac-praf-pe-deputatul-Niky-Scorpion.html; Ana-Maria Niculae , Raluca Curteanu, „Bucureşti: Străzi libere pe hartă, blocate în realitate“, Adevărul, 9 septembrie 2009, pe http://www.adevarul.ro/locale/bucuresti/Strazi-realitate-blocate-libere-harta_0_113389033.html; *** Niky Scorpion a fost reales sef al tiganilor, Agentia.org, 1 februarie 2010, pe http://www.agentia.org/anchete/niky-scorpion-a-fost-reales-sef-al-tiganilor-714.html.

[117] Paul Cocoiu, «Un politician francez vrea să pună bazele “Republicii Romilor”», în Evenimentul zilei, 11 octombrie 2010, pe http://www.evz.ro/detalii/stiri/un-politician-francez-vrea-sa-puna-bazele-republicii-romilor-908720.html.

[118] *** „Mesaj transmis intr-un tren din Franta: Sporiti-va vigilenta, romanii fura!“, 9AM, 23 februarie 2010, pe http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/147672/Mesaj-transmis-in-trenurile-franceze-Sporiti-va-vigilenta-romanii-fura.html; Teodor Tita, „Matei Visniec despre tiganii romani din Franta: Buba s-a spart! Nu mai poate fi inabusita cu fraze corecte din punct de vedere politic“, în HotNews, 10 august 2010, pe http://www.hotnews.ro/stiri-esential-7679649-matei-visniec-despre-tiganii-romani-din-franta-buba-spart-nu-mai-poate-inabusita-fraze-corecte-din-punct-vedere-politic.htm?cfnl=; Cristian Mihai Chis, „Opinii: Avem o marfa: Tiganii“, în ziare.com, 20 August 2010, pe http://www.ziare.com/social/rromi/avem-o-marfa-tiganii-1036404#adaugare-comentariu; *** „Copiii romi, hotii Europei“, pe http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/International/149376/Copiii-romi-hotii-Europei.html; ***, „New York Times: Rromii romani abuzeaza de “granitele deschise” din UE“, în Napocanews, 18 September 2010, pe http://www.napocanews.ro/2010/09/new-york-times-rromii-romani-abuzeaza-de-granitele-deschise-din-ue.html; Ionuţ Ţene, „După ţigani, vin la rând românii şi apoi evreii?“, în Napocanews, 18 September 2010, pe http://www.napocanews.ro/2010/09/dupa-%C8%9Bigani-vin-la-rand-romanii-%C8%99i-apoi-evreii.html; *** „Prison avec sursis pour le maire incendiaire“, în NOUVELOBS.COM, 15 mai 2006, pe http://tempsreel.nouvelobs.com/actualite/societe/20060515.OBS7713/prison-avec-sursispour-le-maire-incendiaire.html; vezi şi Marie Marty, „Prison avec sursis pour le maire incendiaire“, Le Parisien, 16 mai 2006, pe http://www.leparisien.fr/faits-divers/prison-avec-sursis-pour-le-maire-incendiaire-16-05-2006-2006989253.php; *** Ni s-au întors franţujii, bre!“, în Academia Caţavencu, 23 august 2010, pe http://www.catavencu.ro/ni_s_au_intors_frantujii_bre-15345.html; http://forum.realitatea.net/showthread.php?p=539531. Vezi şi: *** „O româncă este în comă după ce a fost bătută de un italian la Roma – VIDEO“, Mediafax, 13 oct. 2010, pe http://www.mediafax.ro/externe/o-romanca-este-in-coma-dupa-ce-a-fost-batuta-de-un-italian-la-roma-video-7469072/; *** „Romanca agresata in Italia a murit“, 9AM, 16 octombrie 2010, pe http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Social/201780/Romanca-agresata-in-Italia-a-murit.html.

 

            Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu

 

 

 

TOKES trebuie sa stie: Ungaria Mare nu a existat!

Posted by Stefan Strajer On January - 6 - 2011

TOKES trebuie sa stie: Ungaria Mare nu a existat!

 

Autor: Prof.univ.dr. ION COJA

 

Da, istoric asa este! Este scornita de mintile infierbintate care confunda realitatea cu visurile desarte de marire! Ungaria asa zis Mare a fost un artificiu administrativ, o gaselnita birocratica, a unui functionar oarecare, numit Buest, decizie luata in 1867, de azi pe maine, intr-un birou, in urma unor intrigi si aranjamente de culise. Ungaria asa zis Mare nu a fost o realitate istorica, implinita printr-un eveniment de anvergura.
Nici vorba sa se compare cu procesul prin care s-a ajuns la constituirea Romaniei Mari, proces care are la temelia sa jertfa a zeci, sute de mii de romani!
Prin jertfa se consolideaza tot ce este trainic in istorie. Unde este jertfa ungureasca la 1867?! Unde a fost jertfa ungureasca atunci cand, dupa un veac si jumatate de ocupatie turceasca totala, Budapesta este eliberata de armatele imperiale austriece? Sa le aducem aminte celor care calomniaza Romania cu atata pasiune, faptul rusinos, penibil, jenant, de care ne-am ferit sa facem caz, ca in armata care i-a alungat pe otomani din Budapesta si din Ungaria, nu a existat niciun combatant ungur! Repet: cand turcii, care transformasera Ungaria in pasalic, au fost alungati de armatele unei puteri europene, crestine, in acea armata nu a fost niciun ungur care sa fi ridicat sabia pentru gloria, liberatea sau demnitatea maghiara! Nici unul! La fel cum, in cele aproape doua secole de ocupatie turceasca, nu s-a inregistrat niciun moment de rezistenta, de opozitie ungureasca la ocupatia musulmana.
Nota bene: principatul medieval ungar, creatie a Bisericii Catolice, nu a avut o omogenitate etnica comparabila cu a principatelor romanesti, intre care includ si Transilvania. Nu intamplator regii Ungariei de origine maghiara ii numeri pe degete, intr-o jumatate de mileniu! Asta pana la Mohaci, in 1527, cand statul ungar dispare. Dispare Ungaria, dar nu si Transilvania, care continua sa existe! De ce nu dispare si principatul Transilvania odata cu Ungaria, la 1527? Simplu de ce: pentru toata lumea, pentru toate cancelariile din acea vreme, Ungaria si Transilvania erau lucruri diferite, entitati complet separate, care nu puteau fi gandite impreuna! Dimpotriva, in linii mari, Transilvania se afla in aceeasi situatie cu Moldova si Tara Romanesca, fiind toate trei partase in mod firesc la aceeasi istorie, la acelasi model de organizare politica.
Insistenta cu care ne ataca detractorii maghiari ne obliga la gestul cel mai firesc: comparatia intre cel calomniat si calomniator! Foarte usor si la indemana oricui este sa constate ca oportunismul si lipsa de demnitate este mult mai prezenta la liderii maghiari decat la cei care ne-au condus si reprezentat pe noi! S-o spunem pe sleau si pe intelesul omului de rand: momentele in care sa-ti fie rusine de tine ca esti maghiar sunt mult mai numeroase si mai jenante decat cele care i-ar indreptati cat de cat pe romani sa traiasca acest sentiment dureros… Nu mai intram acum in detalii, dar aceste detalii de urgenta trebuie adunate de istoricii specialisti si puse pe tapet, caci numai asa vom inchide gura celor care si-au facut o meserie din a calomnia tot ce este romanesc!
Tinem totusi sa punem o intrebare pentru bravii nostri detractori maghiari, mai activi ca de obicei in preajma zilei de 1 Decembrie: Cati sunt romanii care au facut istorie pentru Budapesta, si cati sunt maghiarii care au marcat istoria pentru romani? Cati sunt romanii al caror nume a fost maghiarizat si se falesc azi cu ei toti maghiarii, si cati sunt maghiarii cu nume romanizat ?… Sa mi se ierte simplicitatea, aproape penibila, a demersului pe care il propun! Dar nu avem incotro si trebuie sa ne coborim la nivelul cerebral al celor care ne agreseaza, agasanti si insistenti cu orice ocazie! Sa vorbim asadar pe intelesul mintii lor, imputinata de ura si naluciri desarte!
Avem nevoie, zic, de aceste doua liste, riguros alcatuite, ca sa le facem publice si sa transam odata si pentru totdeauna disputa artificiala, nefireasca, la care suntem obligati sa participam, oricat de neserioasa ni se pare noua, romanilor. Pentru cei ce vor face aceasta operatiune, de listare a romanilor care impodobesc Pantheonul unguresc, le recomandam sa verifice situatia din satul Buia, unde s-au nascut cei doi mari matematicieni Farkas si Janos Bolyai. Am prieten un istoric din Sibiu, care mi-a demonstrat ca tatal, Farkas din Buia, scris Bolyai, era roman, ca tot satul Buia era romanesc pe la 1800, iar numele de botez Farkas, adica Lupu, este un binecunoscut nume de botez tipic romanesc, larg raspandit la romanii din Ardeal, din Maramures! Din pacate acel coleg se teme pentru persoana lui si pentru familie sa-si sustina ipoteza, adevarul!… Sa-l ajutam noi, daca nu pe domnul istoric, atunci macar pe domnul Adevar sa iasa in lume teafar, intreg, nemasluit!
Acelasi exercitiu nu ar strica sa-l facem si cu ceilalti vecini, intrebandu-ne cati ucrainieni, rusi, bulgari, sarbi sau greci au scris pagini de istorie romaneasca, si cati romani i-au fericit pe vecinii nostri si ar binemerita nu numai un cuvint de recunostinta din partea acestora!… Dar ar merita ca in toate aceste tari, in Grecia, in Bulgaria, in Serbia, in Ucraina, in Ungaria, sa inceteze prigoana impotriva celor ce simt romaneste si se considera romani! Oare cat vom mai tolera persecutarea si marginalizarea romanilor fara a face auzit macar protestul nostru, al romanilor din Romania, care nu riscam nimic demascand nerusinarea guvernantilor vecini, a guvernantilor nostri, complet surzi la suferinta romanilor din tarile vecine?!
Pentru acei unguri care nu mai ostenesc blamandu-i pe romani in toate felurile, sa le reamintim: la Trianon, in 1920, s-a decis crearea statului Ungaria !
Budapesta nu mai fusese capitala unui stat adevarat, suveran, inca din 1527, dupa dezastrul de la Mohaci. Abia dupa 400 de ani, la Trianon, a aparut din nou un stat ungar. De data asta, pentru prima oara in istoria lor, ungurii erau majoritari in propria tara. Iar statul ungar era, pentru prima oara, un stat national! Comunitatea internationala le-a facut ungurilor acest dar, iar ei, maghiarii, considera ca atunci, la Trianon, s-a produs cel mai mare dezastru din istoria lor!… Care e logica acestor resentimente? Cum puteti deplange la nesfarsit disparitia granitelor care apartineau altora, adica habsburgilor?! Nicidecum maghiarimii! Nu va deranjeaza ridiculul situatiei?!
Pana la Trianon, vreme de 400 de ani, ungurii au trait sub guvernarea si administrarea altora, ba a turcilor, ba a austriecilor. Abia dupa Trianon, ungurii s-au trezit fara stapan, liberi sa se guverneze cum vor! Si stiti dumneavoastra, frati maghiari, care a fost prima initiativa a politicienilor dumneavoastra de atunci, a liderilor de la Budapesta? Care a fost primul lor gand de auto-guvernare maghiara, suverana si independenta pentru prima oara dupa 400 de ani? Nu stiti, caci este tare jenant ce a decis, de capul ei, clasa politica din Ungaria! Au decis sa trimita si au si trimis la Bucuresti o delegatie, de trei conti maghiari, care i-au propus regelui Ferdinand si lui Ionel Bratianu ca Ungaria sa se lipeasca la Romania, intr-un stat dualist, dupa modelul dualismului austro-ungar instituit in 1867!… Nici mai mult, nici mai putin!
Asadar instituirea unui dualism romano-ungar a fost proiectul politic cel mai dorit, speranta cea mare a politicienilor maghiari!… Lipsiti de exercitiul guvernarii, al libertatii, fruntasilor unguri le-a fost teama de riscurile si provocarile la care te supune suveranitatea. S-au simtit singuri si neajutorati, neasistati! Nu stiau incotro s-o apuce! Cam la fel cum au reactionat tiganii nostri cand au fost eliberati din asa zisa robie: s-au trezit si ei dintr-odata neasistati si s-au intors pe capul boierului roman sa afle cu ce l-au suparat si sa ceara sa ramana mai departe sub pulpana sa!…
Unde era dispretul politicienilor maghiari fata de tot ce este romanesc atunci cand au venit la Bucuresti cu caciula in mana cersindu-ne intovarasirea?! Unde era dorul de libertate si neatarnare care anima, se zice, intreaga istorie a cavalerilor maghiari?!…
Prin ce impuneau romanii in fata vecinilor maghiari ? Prin faptul evident ca in aceasta parte a Europei, a lumii, statul cel mai vechi si mai stabil, cu o continuitate neintrerupta de peste 600 de ani, era statul roman. Nici in toata Europa nu gasesti multe popoare care s-au invrednicit de o asemena performanta politica! Semn de cumintenie si de intelepciune atat la nivelul domnilor, cat si la nivelul omului de rand de la talpa Tarii!… Nu intamplator romanii se numara si printre cele numai cateva popoare din Europa care au fost in stare sa elaboreze un cod juridic propriu, vestitul jus valachicum…
…Da, oameni buni, asa s-au petrecut lucrurile dupa Trianon! A fost un moment jenant pentru bietii unguri, iar guvernantii si mai apoi istoricii romani, ca niste veritabili domni, ca niste adevarati boieri, ca niste buni vecini, ca niste oameni adevarati, ne-am abtinut sa-l popularizam, sa-l mediatizam si sa-l comentam! Sa facem caz, ori, ferit-a Sfintul, sa facem haz! Caci comentariul, oricare ar fi fost, nu putea fi decat unul complet defavorabil ne-prietenilor nostri! Si poate ca asa ar trebui sa procedam si in continuare! Sa facem uitate asemenea momente de slabiciune ale Celuilalt!
Din pacate, abnegatia ungureasca sistematica, institutionalizata, de a lovi si calomnia tot ce este romanesc, ne obliga sa parasim indatinata noastra atitudine de a-i lasa pe neprieteni in plata Domnului. Bunatatea noastra si bunul nostru simt sunt considerate slabiciune, prostie chiar! E timpul ca aceasta impertinenta sa capete raspunsul cuvenit, iar cei fara rusine sa fie obrazniciti si pusi cu nasul la perete, sa nu si-l mai ridice asa de sus fara niciun temei! Daca nu se gasesc maghiarii de bun simt care sa-i traga de maneca pe conationalii lor mai zanateci – sau nu indraznesc!, sa ne ocupam noi, romanii, de aceasta trebusoara! Si s-o facem de data asta temeinic, cu sistema!
…Avem nevoie, asadar, de o strategie bine pusa la punct prin care sa contracaram eforturile sistematice ale celor care, cu fel si fel de minciuni, ne calomniaza si ne saboteaza cu orice ocazie! Noi nu avem nevoie de minciuni, de alte calomnii ca sa le raspundem, ci avem de partea noastra adevarul si nu mai putem intarzia cu punerea in functiune a acestei arme teribile: ADEVARUL!
Si adevarul este de partea noastra in cele mai multe cazuri! Numai detractorii nostri au motive sa se teama de adevar! Ceea ce inseamna ca il avem de partea noastra si pe bunul Dumnezeu, care este, in fapt, alt nume al adevarului. Numai ca trebuie sa avem grija mare: Dumnezeu, oricat ne-ar iubi, nu ne baga si in traista!… Ne-a iubit Dumnezeu atunci, la Alba Iulia, si a vegheat Sfintul Duh la opera care se finaliza in acea zi de neuitat. Dar acel final fericit se implinea prin fapte de vitejie si de daruire apostolica a carturarilor nostri, si datorita jerfei romanesti din acei ani teribili ai Marelui Razboi. 1 Decembrie s-a implinit prin voia Domnului, dar nu ne-a picat din cer!…
E 1 Decembrie! Tuturor romanilor asadar, pentru fiecare roman in parte si pentru intreg Neamul nostru cel romanesc, inima si fruntea sus! Avem de ce! La Multi Ani Frumosi!

 

Vizionati un cutremurator documentar:

http://roncea.ro/2010/10/28/un-documentar-cutremurator-a-fost-odata-in-transilvania-marturii-si-filmari-despre-atrocitatile-maghiare-la-ocuparea-ardealului-video/

EMPATIA ŞI… SPAŢIUL SCHENGEN

Posted by Stefan Strajer On January - 2 - 2011

EMPATIA ŞI… SPAŢIUL SCHENGEN

 

Autor: Radu MIHALCEA (Chicago, USA)

Era o dimineaţă mohorâtă de decembrie… ajun de Craciun. Cei 300 de cai de sub capota maşinii ştiau că mergem spre casă şi trăgeau din toate puterile… Nu puteam să-i controlez mereu fiindca la viteza asta maşina străbătea mai mult de 50 m în fiecare secundă şi eu trebuia să fiu foarte atent la ce se întâmplă în faţă… Distanţa de frânare putea să fie de cca 150 m, timpul meu de reacţie era de 0.2 sec iar timpul de reacţie al frânei era de 0.3 sec… Deci aveam nevoie de cel puţin 175 m liberi ca să pot evita un accident: privirea mea încordată baleia autostrada undeva între 200 şi 300 m în faţă încercând să ghicească intenţiile celor care mergeau pe banda 1. Banda 2 era de multe ori liberă – altfel nu mi-aş fi permis să conduc aşa de repede – iar eu mergeam pe banda a treia, rezervată în Germania pentru cei care se grăbesc… Ştiam că acul vitezometrului lui urca pe nesimţite şi din când în când îi aruncam o privire scurtă: iarăşi 230 Km/ h! „Ho, hoo…caii tatii!” le spuneam în şoaptă şi puneam uşor piciorul pe frână reducând viteza la 180 Km/h,  viteza mea „de croazieră”. În maşină era linişte şi cald,  zgomotul motorului se forma undeva în spate şi eu nu-l mai auzeam, nu auzeam decât şueratul vitezei prin steaua cu trei colţuri care împodobeşte botul fiecărui Mercedes…

Pe neaşteptate clopoţelul telefonului a înterupt liniştea concentrată din maşină… Am pus piciorul pe frână, am încetinit la 140 Km/h, am trecut pe banda a doua – în spatele meu venea un Porsche – şi am ridicat receptorul: „Dă drumul la radio, în România este revoluţie!” îmi spune soţia… Era anul 1989! Am trecut pe prima banda, am încetinit la 80 km/h… “Peste 15 ani, când o să ies la pensie o să mă pot întoarce ACASĂ!” visam eu la volanul maşinii… „ACASĂ” fiind acolo, în Constanţa, pe malul Mării Negre şi nu aici, unde acum mă aşteptau soţia şi copii… Ne-am fi întors cu toţii…

Era o altă dimineaţă mohorâtă de decembrie… Cei 300 de cai trăgeau liniştiţi dar cu toate puterile… Autostrada era goală, numai departe în faţă, pe banda de avarie se întâmpla ciudat şi eu nu puteam să desluşesc ce… Dar după 2-3 secunde am văzut că era vorba de o maşină şi… de un om în spatele ei… O împingea acum, la vale… dar dealul următor era puţin mai încolo… „Ăsta nu poate să fie decât un român!“ mi-a trecut prin cap pe când treceam ca fulgerul pe lângă el: am şi pus piciorul pe frână… M-am oprit după 200 m, am ieşit pe banda de avarie, am dat înapoi, m-am dat  jos din maşină. “Ce faci taică, aici?” “Mă duc la Roterdam, la băiatul meu!” “Pâi mai ai 600 km… cum vrei să ajungi până acolo?” “M-a lăsat motorul!” …L-am luat la remorcă, am lăsat maşina la o parcare, l-am dus acasă la mine, am telefonat cu băiatul lui… Era anul 1995! Multe dintre motoarele despre care eu ştiam că există în România, începuseră să dea rateuri…

Era o a treia după amiază mohorâtă de decembrie… Plecasem la ora patru dimineaţa din Bucureşti, la ora 14 ajunsesem la Nadlac şi avusesem un moment de fericire pentru că străbătusem 600 km în numai 10 ore… Între timp trecusem de Viena, cei 300 de cai ai mei simţeau deja apropierea de casă şi trăgeau din toate puterile… Îmi planificasem să ajung la miezul nopţii ceea ce însemna să fac 1400 Km în 10 ore… Ştiam că îmi va reuşi…Mă deranja totuşi lipsa de viteză din România şi mă tot gândeam: “Cum de a apărut această diferenţă colosală? De ce nu se mişcă România mai repede? Când o să mă pot întoarce dacă ei merg aşa de încet?” Era anul 2000!  

Era o altă dimineaţă mohorâtă de decembrie…În vama Nădlac mă întreabă vameşul:  “Unde este rovigneta dvs?” “Care rovignetă?” întreb eu…”Dacă călătoriţi în România trebuie să aveţi o rovignetă…Trageţi pe dreapta şi mergeţi la ghişeul ăla!” Mă duc la ghişeu…şi vameşa întră direct în subiect: “Aveţi euro sau dolari?” “Am!” zic eu şi scotocesc  prin buzunarele pantalonilor ştiind précis că că acolo nu aveam decât bani mărunţi…Scot vre-o 20 €, îi pun pe masă…”Nu-i de ajuns!” Mai scotocesc…scot încă patru…”Nu-i de ajuns!” Mă mai scotocesc puţin, mai scot vre-o doi…Vameşa se uită dispreţuitoare la mine….”Văd că sunteţi un om cumsecade…şi mi-e milă de dvs. cu toate că încălcaţi legile ţării…Hai, mergeţi!”  les…dar mă întorc: “Şi rovigneta?” “În Ungaria nu aveţi nevoie de rovignetă!”…”Câtă dreptate are…!!” mă gândeam eu şi m-am uitat încă o dată în paşaport, la pagina unde era viza de şedere permanentă în SUA… Acolo vameşii nu bagă în buzunar banii cuveniţi statului… Adio, adio visul meu scump de întors la Constanţa, adio!…Era anul 2005!

Era o dimineaţă mohorâtă de decembrie…Cei 300 de cai ai maşinii mele stăteau în grajd (sorry: în garaj!) şi ronţăiau din ovăzul imaginar pe care-l pusesem într-o iesle imaginară…Răsfoiam în linişte cele 300 de ştiri zilnice de pe internet când îmi sare în ochi informaţia că atât Germania cât şi Franţa se impotrivesc intrării României în spaţiul Schengen de acum în două luni de zile… Era anul 2010! S-au trezit nemţii! S-au trezit francezii! Dar românii…? Oare s-au deşteptat şi ei? Un îndemn poetic există de vre-o 150 de ani!

Răsfoiesc ziarele româneşti… şi găsesc o primă explicaţie: într-un proiect de investiţii, România s-a decis să cumpere o altă tehnologie, nu cea franceză şi atunci francezii… Ei aşi! Chiar aşa? Măăii… ”Ăsta …nu s-a deşteptat încă!” m-am gândit eu şi am pus ziarul de o parte…Iau altul, unde chiar găsesc titlul “De ce nu este primită România în Spaţiul Schengen?” Îl citesc pe nerăsuflate …pe urmă îl recitesc încet, literă cu literă şi…nu mă dumiresc! Autorul a scris o pagina şi jumătate dar n-a spus de ce România nu este primită în spaţiul Schengen…!? Formidabil! Dar ce a scris?

Iau o foaie de hârtie şi fac o listă cu ideile la care părerile noastre sunt identice:

-“România…la data primirii în Nato şi EU…era departe de standardele ţărilor care urmau a ne fie parteneri.” De acord! 

-“În România trăieşte un popor demn… care pretinde acelaş tratament ca şi celelalte popoare…” Subscriu!

Cam atât în ceea ce priveşte punctele comune!

Şi restul? Aleg trei dintre afirmaţiile “cele mai tari”:

-“(UE)…nu este cu nimic superioară vechii Uniuni Sovietice…” Booom!

-“…mă gândesc… să revin în politică… pentru a determina poporul român să părăsească UE.” Booom! Booom!! Tare de tot!

-“…se vor găsi unii care să nu fie de acord cu acest punct de vedere… probabil că în calitatea lor de sclavi în vreo redacţie finanţată din afară intră în obligaţia lor să-şi apere stăpânii de orice atacuri venite din partea românilor”.

Aici mă opresc… şi mii de gânduri îmi trec prin cap cu o viteză mai mare de 200 Km/h…Ceea ce autorul a scris aici este citit de diaspora română…care ia articolul drept bun: a fost publicat într-un ziar românesc de prestigiu de către o personalitate cu titluri universitare! Pe baza acestuia diaspora îşi formează o părere despre România şi despre UE…

Ziarul mai este citit şi de organele de supraveghere ale  presei din SUA şi din UE…şi i aceştia îşi formează o părere despre autor, despre diaspora română şi despre România…Informaţiile respective, condensate,  ajung pe masa de lucru a politicienilor care guvernează tările respective…şi…vor fi analizate înainte de a se lua alte hotărâri…În cadrul analizelor se foloseşte un concept denumit “empatie”, care ar trebui să nu lipsească nici-o dată din relaţiile între oameni, care ar fi trebuit să fie parte componentă a articolului dar nu este de recunoscut în textul publicat… Empatie…Poate că ar trebuie să discutăm mai întâi despre ea?

Ce este empatia?

Empatia  – nu simpatia, nu antipatia – este o atitudine de bază în relaţiile interumane prin care fiecare partener  încearcă să intuiască problemele celuilalt şi capătă astfel  posibilitatea să-i vină în întâmpinare contribuind  esenţial  la eliminarea unor conflicte potenţiale sau a celor apărute deja. Empatia înseamnă a pătrunde în lumea gândurilor celuilalt, al înţelege şi…dacă interesele coincid, a deschide posibilitatea unei  colaborări bazată pe interesul reciproc. Cumva asemănătoare, în întreprinderi se foloseşte noţiunea de “chimie” dintre şefi şi angajaţi, dintre colegi, dintre partenerii de afaceri, etc: dacă “chimia” corespunde… există o primă garanţie pentru o colaborare cu succes. În articolul “The win-win strategy” publicat în Meridianul Românesc din….am prezentat un concept cu componente asemănătoare.

Empatia este o componentă de bază şi a relaţiilor diplomatice. La primirea României în UE, statele UE au arătat o mare doza de empatie, acceptând România ca membru cu toate că nu era pregătită pentru acest pas…asta a spus chiar autorul articolului. În schimb UE aşteaptă un grad similar de empatie din partea populaţiei române, dar răspunsul autorului este cuprins în expresia “…să-şi apere stăpânii de orice atacuri venite din partea românilor”. Românii să atace Franţa? Sau Germania?…Haida de! Dacă ataci …nu mai poate fi vorba de empatie…şi deci n-ai ce căuta nici în UE, nu numai în Schengen.

Dacă declari că numai te gândeşti să ataci atunci arăţi că nu ai înţeles conceptul UE…care a fost iniţial creeată pentru a impiedica dezvoltarea unei industrii de război care să faciliteze al treilea atac german împotriva celorlalte tări europene şi apariţia unui al treilea război mondial…Conceptul de bază al UE a fost şi este asigurarea păcii în Europa… dar uite că s-a găsit un român care să “atace”!

Măiii!! Conceptul UE este unul franco-german… iar românii ar dori să fie primiţi şi ei… dar pun condiţia să schimbe niţel conceptul, pe ici pe colo, prin părţile esenţiale? Haida de!! Chiar aşa?

UE aşteaptă nu numai  o atitudine empatică din partea ţărilor candidate la membrie… ci aşteaptă îndeplinirea 100% a cerinţelor UE puse la aderare…în sensul  şi în felul în care acestea sunt înţelese de ţările deja membre. Trebuie spus că există mari deosebiri între ceea ce înţelege UE, Germania şi Franţa pe de o parte şi ceea ce înţelege România – sau românii – pe de altă parte. Trebuie spus că aceste deosebiri îşi au rădăcinile în tradiţiile milenare ale ţărilor respective… iar dacă România doreşte să devină un membru cu drepturi depline trebuie să… se adapteze 100% la cerinţele UE. Asta este şi va fi foarte greu fiindcă este vorba de cultura unui popor întreg şi schimbările de cultură durează decenii dacă nu secole…Altfel…

Din punctul de vedere al culturii (cultură de întreprindere sau de organizaţie, nu cultură în sensul de artă), UE este o organizaţie germano-catolică în timp ce România este o ţară latino-ortodoxă. Deosebirile dintre aceste două forme de civilizaţie rezultă în primul rând din diferenţele de înţelegere în practicarea religiei – cu rădăcini de 1700 de ani în vestul Europei şi de numai  800 de ani în est – şi în al doilea rând din diferenţele de înţelegere în atitudinea faţă de puterea de stat şi de regulile de convieţuire socială. Ambele se potenţează reciproc aşa că rezultatul multiplicării 2 x 2 nu este 4 ci 6 sau 7 sau 8…

Asta este deosebirea între UE şi România. Şansa de a progresa  – relativ rapid – de la 2 la 8…este cea pentru care guvernele României s-au zbătut ca România să fie acceptată ca membru al UE…În rest, din colaborarea cu UE rezultă numai probleme fiindcă:

-religia catolică (sau protestantă, ca variantă a ei) este extrem de dinamică, mobilizează şi serveşte societatea într-un mod exemplar. Există grădiniţe, organizaţii educative de tineret, şcoli, universităţi, institute de cercetare, expoziţii de artă, spitale, case de bătrâni, ospicii, locuinţe şi multe altele, toate sub conducerea bisericii catolice (sau protestante) în care au loc o mulţime de activităţi dedicate nu numai credincioşilor ci întregii populaţii. Predicile săptămânale durează numai 3/4 oră şi tratează multe probleme ale vieţii cotidiene. Nimic din toate acestea nu se regăseşte în biserica ortodoxă română.  Enoriaşii respectivi…se deosebesc atât de mult unii de alţii de parcă ar trăi pe două planete diferite…

– forma de stat germanică s-a manifestat organizat şi a creeat primul imperiu germano-catolic acum 1200 de ani. De atunci şi până acum germanii au rămas tot timpul în fruntea Europei, au creeat o mare parte din muzica mondială, din filozofie, din tehnică, din medicină şi sunt mai departe o forţă în economia şi în ştiinţa mondială. România a fost creată acum 140 de ani…şi cu câteva excepţii nu a creeat nimic de seamă pentru cultura mondială…

Pentru a te putea măsura de la egal la egal cu nemţii şi francezii trebuiesc mai întâi depăşite handicapurile determinate de istorie şi de religie, de cultură…Altfel…nu merge!

Poate ar fi cazul ca românii să dea dovadă de empatie şi să se întrebe mai întâi: “Ce vor afurisiţii aştia de francezi şi de nemţi şi ce ar trebui să schimbăm la noi…pentru a fi acceptaţi în rândul lor?” Fiindcă despre asta este vorba: despre schimbare. Trebuie schimbată atitudinea faţă de sine însăşi (Lasă-mă să te las!), faţă de muncă (Las’că merge şi aşa! Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc!), faţă de conducerea ţării (Citez dintr-un ziar românesc de săptămâna asta: “Escroc, incult şi beţiv, înconjurat de interlopi, interloape, ţoape şi falşi intelectuali, conducătorul…), trebuie băgată în puşcărie vameşa care colecta banii pentru ea şi pentru colegii ei şi nu pentru ţara care a numit-o pe post şi care o plătea ca să-i apere interesele, trebuie judecate marile procese de corupţie sau hoţie ai căror acuzaţi se ascund în parlament…Trebuie schimbată radical calitatea materialelor scrise în ziare sau difuzate în mass-media pentru a putea da o orientare oamenilor care rătăcesc acum zăpăuci dintr-un colţ într-altul în căutarea unei soluţii şi dau vina pe cine nimeresc fără să le treacă prin cap că orice schimbare în bine începe de la persoana propie…Sunt atât de multe de schimbat încât asta ar dura decenii, poate mai mult de cei 30 de ani pe care i-am prezis eu în urmă cu câteva luni. De fapt… trebuie schimbat totul…Poate ar trebui schimbată întreaga populaţie cu o alta, venită din ceruri şi care într-un an de zile ar putea să transforme această ţară în paragină într-o gradină…Dar poate că ar trebui început mai modest şi anume cu îndeplinierea condiţiilor UE fiindcă acestea sunt teribil de avantajoase pentru România: este vorba de alinierea cu două ţări care se află pe primele locuri din lume în ceea ce priveşte cultura, arta, ştiinţa, economia …Nu-i aşa că ar fi teribil ca şi România să ajungă la acest nivel ba încă cât mai repede? Şi atunci…intrarea în Schengen ar mai fi oare o problemă?

Deci soluţia ar fi să se pornească de la empatie şi să se ajungă în Schengen?

Mă întorc la experienţele mele cu maşina şi-mi pun întrebarea cum a fost posibil ca în 15 ani să fi fost distrus visul meu de a mă întoarce într-o Românie avansată, aproape aliniată cu puterile europene? Cu câtă plăcere aş fi zburat în patru ore pe autostrada Nădlac – Bucuresti  ca să ajung după încă o oră şi jumătate  la Constanţa! Cum a fost posibil ca dintr-o ţară agrară (1947) România să devină o ţară industrial – agrară (1980) şi dintr-o ţară fără datorii externe (1989) să devină o ţară îndatorată până peste cap, una dintre primele 10 din lume candidate la faliment, care importă 90% din produsele agricole şi nu mai produce mai nimic? Cum a fost posibil? Unde sunt uzinele construite de mine şi de colegii mei  sau la care am lucrat între anii 1960 – 90: 23 August, Filatura Românească de Bumbac, Timpuri Noi, Uzina de Masini Grele Iasi, Steagul Roşu, Tractorul, Uzina de Locomotive Diesel – Electrice Reşiţa, Fabrica de Scule Râşnov  şi multe, multe altele, câteva sute în total…?

Răspunsurile sunt diferite dar foarte multe au acelaş tenor: ceilalţi – UE, Germania, Franţa, Ruşii, evreii şi mulţi alţii – sunt de vină! Ceilalţi…adică (citez):

-“Comisarii noii Uniunii Sovietice (Europene), principalii şi singurii vinovaţi de toate nenorocirile…din România.” Oare autorul a uitat “căpuşele” care au distrus întreprinderile româneşti vânzându-le materii prime la un preţ dublu decât al pieţii şi cumpărând produsele finite la jumătate de preţ? Oare autorul n-a văzut jaful fără margini la instalaţiile de irigat din Bărăgan şi din Dobrogea şi din altă parte din care nu au mai rămas nici măcar dalele de beton ale canalelor de apă? Nu se poate!

-“Poate că vesteuropenii nu au distrus complect această ţară…” Vesteuropenii? Eu am lucrat cu ei, am lucrat cu UE şi – împreună cu alţi colegi – am adus două milioane DM în România, neranbursabili. Autorul articolului a avut trei stagii de lucru la o universitate daneză…nu cumva a fost plătit de UE? Mi se pare că la Calafat se construeşte un pod peste Dunăre cu bani europeni. Autostrada Timişoara – Arad este pe ¾ finanţată de UE…România nu a putut absorbi decât cca. 30% din fondurile puse la dispoziţie de UE şi au fost deja milioane de € în fiecare an…

Vesteuropenii au distrus ţara? Şi Vântu şi Năstase şi FMI şi Banca Religiilor şi…ăştia toţi sunt… vesteuropeni? Şi libanezii, şi turcii si egiptenii şi mulţi alţii din spaţiul arab care au cumpărat întreprinderi şi au semnat obligaţia de a investi milioane…şi pe urmă au desfiinţat întreprinderile, au vândut maşinile la fiare vechi şi au închiriat spaţiile ca depozite…că altceva …decât comerţ …nu ştiau să facă? Mi-aduc aminte că atunci când au fost privatizate telefoanele, compania germană Telekom împreună cu altele s-a retras din licitaţie… aşa că o companie grecească necunoscută a devenit propietara telefoanelor din România… De ce s-au retras nemţii? Nu ştiu… Dar ştiu că în Germania darea de mită este pedepsită cu închisoarea… Poate de asta?

Aş putea continua cu exemple şi cu citate…dar…ce folos…! De douăzeci de ani cititorii români sunt alimentaţi cu ştiri de acest fel…şi mulţi dintre ei şi-au format părerea că autorii care scriu aşa sunt bine informaţi şi au dreptate…Eu sunt sigur că publicul român este îngrozitor de dezinformat şi în mare parte dezorientat…

Acum …informat sau nu…ce-i de făcut? România se află într-o stare dezastruoasă, cu asta suntem de acord. Până şi învăţământul superior, cândva fala României, este la pamânt…Cei câţiva tineri supradotaţi care apar în fiecare an, iau drumul străinătăţii de îndată ce s-au afirmat cât de cât…Medicii, alţi intelectuali şi nu numai ei pleacă pe capete…şi din această hemoragie de cadre nu văd cum România ar putea să-şi revină. În 1947 a fost distrusă intelectualitatea – cea care exista pe atunci – pe urmă evreii au părăsit ţara (evreii formează elita societăţii americane, asta numai ca exemplu!), pe urmă nemţii s-au repatriat (şi nemţii formează elita oriunde s-ar afla), pe urmă au plecat românii care cum a putut, dar aceia se numărau în  orice caz printre cei mai puţin “adaptaţi”, cei mai puţini cu “capul plecat”…Cine a mai rămas?…

Este totuşi un avantaj că un comandant de vas a ajuns preşedinte: marinarii sunt obişnuiţi să înfrunte furtunile şi marea pe care navigă România acum este extrem de furtunoasă! Însă lipsa de concepte politice şi economice a opoziţiei poate duce pe oricine deadreptul  la disperare! În afară de moţiuni de neîncredere – care n-au nici-o şansă din cauza majorităţii parlamentare a guvernului – nu am văzut nimic de la ei. Asta-i tot ce pot două partide politice româneşti?? Sărmana, săraca ţară! Întradevăr săracă! Cine a zis ultima oară că România este o ţară bogată?! Oh, Dumnezeule!

Mai este un punct, ultimul şi cel mai dureros!! Îl citez fiindcă l-am întâlnit mereu în ultimii ani de zile: “…vesteuropeni …îşi permit să ne trateze ca pe nişte cetăţeni de rangul doi sau trei”. Am colaborat câţiva ani buni cu EU, am trăit câteva decenii în Europa de Vest  şi pot să-i asigur pe autor şi pe toţi cei care gândesc în acest fel că vesteuropenii nu spun aşa ceva: asta nu ar corespunde cu  “political corecteness” şi ei se feresc de o asemenea greşeală, acolo considerată foarte gravă. Românii însă, prin felul lor de a înţelege lucrurile, prin modul lor de a ignora empatia, prin felul lor de a da buzna în casa europeană unde cer imediat să modifice regulile de joc, prin felul lor de a-şi îndeplini angajamentele numai pe jumătate, de a-şi mătura gunoiul sub preş spunând că au făcut deja curat, prin trimiterea celor mai buni dintre ei în Parlamentul European, prin delegaţii care cerşesc  la colţurile de stradă în marile metropole europene, prin articolele defăimătoare din ziarele lor…ei bine…ei bine românii ăştia…Nu, nu sunt toţi românii, sunt numai o minoritate gălăgioasă, dezorientată şi dezinformată, dar mulţi se iau după ei…Ei bine…Ce să mai zic? Asta e! Este chiar aşa! Nu că zic vesteuropenii, ci fiindcă este aşa cum a scris autorul articolului! El are dreptate…cel putin de data asta!

Cine-şi închipuie că…ce ştim noi… ştim numai noi…se înşeală amarnic. La fel se înşeală cei care cred că România este monitorizată numai atunci când vine delegaţia FMI sau o alta…Nimic mai fals! Există mii de informaţii care sunt cercetate zilnic, analizate, compilate, interpretate de oameni de mare specialitate şi fineţe…Că magistratura a mai amânat un process de conrupţie? Asta se ştie la Berlin înainte de a apare în presa din Bucureşti…Că vestul este de vină despre situaţia în care românii şi-au adus propia ţară după 21 de ani de democraţie rominească?  Se ştie de mult…că mulţi români se îmbată cu apă rece…Şi atunci nu rămâne decât sinceritate totală şi aplicarea cu consecvenţa a normelor cerute de UE, altfel…nu există nici-o şansă.

Dar  vre-o soluţie, există?

În primul rând românii ar trebui să recunoască starea în care se află ţara şi ei înşişi: numai dacă pornesc  de la o bază sănătoasă pot construi ceva de durată.  Construcţiile imaginare care pun la bază vina altora pentru nenorocirile româneşti sunt…aeriene…sunt văzduhiste, după cum ar spune un prieten de al meu.

Abea pe urmă  se poate trece la implementarea unei soluţii căci…există una…dar este grea şi durează ani…Soluţia constă în aceea că fiecare dintre cei rămaşi în ţară să se ia de ciuf şi…să se tragă pe sine însuşi din mocirlă, afară! Asta înseamnă să înveţe cu insistenţă, zi şi noapte, ceea ce îi interesează, să-şi schimbe o mare parte din apucături, să-şi însuşească cât mai mult din ceea ce pune la dispoziţie UE…să…să…şi asta în continuu în următorii 20 de ani…

Ah, mă scuzaţi vă rog, soţia mă strigă…Trebuie să scot cei 300 de cai de la maşina mea, afară, la aer curat! Dacă credeţi că aţi avea nevoie de ei ca să trageţi România afară din noroi…vii împrumut cu plăcere împreună cu lanţurile pentru roţi, ca să puteţi trece de orice obstacol alunecos!

Deci: prin empatie …în Schengen!

Succes!

PS: Eu nu lucrez în nici-o redacţie, nu sunt plătit de vre-o putere străină, pensia mi-o primesc din Germania fiindcă am lucrat acolo ca inginer…şi cu toate astea am o altă părere decât autorul citat. De unde se vede că o altă opinie românească nu se verifică în practică: “Dacă nu zici la fel ca mine…eşti platit de cineva, ştiu eu de cine!”  Ce lipsă de empatie şi chiar de respect, faţa de cel care îşi permite să aibă o părere! Ce rezultat mizerabil după 21 de ani de la revoluţie!

Radu MIHALCEA

Chicago, SUA

31 ianuarie 2010

O urare din tolba limbajului de lemn

Posted by Stefan Strajer On January - 1 - 2011

O urare din tolba limbajului de lemn

 

Autor: Cornel COTUȚIU

Mă văd nevoit să dau niște informații semianalfabeților care, ajunși în posturi de decizie – de sus până la opincă –, emit urări către prostime, de sărăbători, mai ales în prag de An Nou.

Prin urmare: adjectivul poate fi folosit la diferite grade de comparație; de la cel (gramatical) pozitiv la alte trepte, până la superlativul absolut, construit, românește, prin „foarte”, „prea”, „extrem de” etc.

De zeci de ani, a intrat în limbajul de lemn, până la talpa țării, o urare nevinovată și suspectă: „Vă dorim un an mai bun”. Auzi urarea în mass-media sau pe stradă.

Așadar, un an mai bun.

Asta presupune că anul pe care, calendaristic, îl termini a fost bun și dorești ca următoarea „ciosvârtă” de timp să fie „mai”: un an  „mai bun”. Deci: astfel, validezi, consfințești, recunoști că anul tocmai încheiat a fost bun și vrei ceva mai bun.

Doamne!

Anul românesc 2010 a fost „bun”, încât îl dorești pe următorul „mai”?

De o jumătate de secol încoace românii nu au trăit un an precum 2010.

Nu inventariez aici grosolăniile prezidențiale, faptele legislative înfiorătoare, nerușinarea guvernamentală, dar, din această perspectivă, cred că e totalmente iresponsabilă, inconștientă urarea: „Un an mai bun!”

Ei bine, ce urare consider că s-ar potrivi în prag de an 2011: Un an mai puțin penibil pentru Cotroceni un an, mai puțin urât, un an mai puțin dramatic, mai puțin opresant, un an mai puțin rușinos, mai puțin ipocrit și incompetent administrativ, legislativ.

Un amic glumeț îmi ura astfel, la telefon: „Sărbători mai fericite decât cel din anul viitor!”

Ce sarcasm îndreptățit!

Vadim înainte și după 1990

Posted by Stefan Strajer On December - 29 - 2010

Vadim înainte și după 1990

 

Autor: Ion Coja

„Cred că este momentul unui divorț civilizat între PRM și Vadim”

Domnule profesor ION  COJA, ați promis că veți veni cu detalii noi asupra rolului nefast jucat de Corneliu Vadim Tudor în politica românească.

         Despre rolul nefast al individului nu mai este nevoie să dau niciun detaliu. Orice om cu judecată sănătoasă și-a dat seama de răul imens făcut de acest Vadim. A compromis ideea națională, a coborît discursul naționalist la nivelul șanțului, al mahalalei sordide, a discreditat partidul naționalist pe care îl conduce. Este principalul vinovat pentru situația în care ne aflăm: nu avem în Parlament oameni care să reprezinte electoratul naționalist. Iar în România electoratul naționalist trece de 40%. Problema este dacă Vadim a făcut atâta rău din prostie, fără să-și dea seama, sau din ticăloșie! Aceasta e întrebarea! Deci eu am promis că voi veni cu detalii privind ticăloșia sa, abjecția prestației sale. Asupra răului făcut de Vadim, nu încape nicio îndoială. Să vedem ce se poate spune despre ticăloșia sa, ca explicație a răului produs în jurul său.

Aveți și documente, sper.

        Există tot mai multe dovezi că înainte de 1990, cei care de ani de zile erau preocupați de debarcarea lui Ceaușescu au organizat un vast sabotaj, menit să scadă popularitatea lui Ceaușescu, să exaspereze populația, să ne pregătească pentru a ieși în stradă la momentul decis de ei, manipulatorii istoriei! Am dovezi că atât frigul din case, cât și sărăcia din galantarele magazinelor au fost amplificate prin acțiuni de sabotaj. Precum și alte mizerii, cunoscute din acea vreme, mizerii care n-ar fi fost atât de dureroase și de exasperante dacă trădătorii din PCR, din Securitate ori Armată nu ar fi profitat de orice ocazie pentru a spori cota de absurd din existența noastră în anii Epocii de Aur! Deocamdată, în discuția noastră, am în vedere sabotajul făcut de cei care s-au ocupat de cultul personalității tovarășului. A existat un vast serviciu de propagandă, cu sarcina de a ne face pe toți să-i iubim pe Nicolae și Elena Ceaușescu, și să fim mulțumiți, chiar mândri de realizările României noastre Socialiste! Sunt convins, ba pot spune că am dovezi, că și această activitate, atât de importantă, a fost sabotată, desfășurându-se în forme care au stârnit printre români mai degrabă un efect invers: repulsie și lehamite față de Ceaușești. În primul rând prin exces, prin exagerarea laudelor și omagiilor aduse celor doi și prin frecvența cu care eram bombardați zilnic în mass media de chipul și numele lui Ceaușescu.

        Mulți au participat la corul lăudătorilor din oportunism, firea lor de lingăi incorigibili determinându-i să nu piardă nicio ocazie de a-l adula și supradimensiona pe bietul Ceaușescu. Alții l-au lăudat cu sinceritate, dar prostește, cu argumente caraghioase sau puerile. Alții însă l-au lăudat pe Ceaușescu în cadrul unui program kaghebist de subminare și deformare a imaginii sale reale. Eu îl includ pe Vadim în această din urmă categorie! Și am ca prim argument faptul, ascuns de Vadim, că el s-a ocupat intens de scenariile și regia acelor monstruoase spectacole de masă care ne-au îngrețoșat pe toți atât amar de ani. Vadim a scris textele acelea atât de nesuferite, apologetice dincolo de orice măsură sau cenzură a bunului simț, texte pe care toți le auzeam la radio și televiziune însoțind prezentarea evenimentelor în care era implicată persoana lui Ceaușescu. Vadim a fost plătit cu bani grei să-și pună talentul literar în slujba acestui sabotaj prin care organizatorii loviturii de stat din decembrie 1989 au pregătit de ani de zile discreditarea lui Nicolae Ceaușescu. Cred că arhivele CC al PCR, deocamdată inaccesibile, vor furniza multe documente neașteptate. Din păcate, opinia publică a fost indusă în eroare și s-a mulțumit cu deconspirarea arhivei Securității. De ce nu avem acces public la arhivele PCR? S-ar putea ca din ele să rezulte mai clar sensul celor petrecute înainte și după 1990. Inclusiv cu Vadim.

Sincer să fiu, argumentul Dvs nu este convingător. Faptul că Vadim va fi găsit pe un stat de plată al PCR nu spune mult, căci vor mai fi fiind și alții! Gândiți-vă la Adrian Păunescu, Nicolae Dragoș, Dinu Săraru, chiar și Octavian Paler, care a lansat sintagma EPOCA DE AUR…

      Sunt foarte mulți, e drept, dar dintre ei numai Vadim și-a depus carnetul PCR în vara lui 1989, în semn de protest, de dezicere…

A făcut un asemenea gest Vadim?!

      L-a făcut, dar ecoul nu a fost pe măsura așteptărilor, adică la Europa Liberă nu s-a făcut caz de Vadim, așa cum s-a făcut de Dan Deșliu, care și el renunțase la calitatea de membru al PCR. De ce a făcut Vadim acest gest neașteptat și care nu i se potrivea nicicum? Eu nu găsesc decât o singură explicație: Vadim făcea parte din complot, a știut ce urmează să se întâmple cu Ceaușescu și atunci a încercat să schimbe masca, să ia chipul dizidentului. Nu l-a luat nimeni în serios, dar asta e altă poveste. Important este să ne spună Vadim de unde a știut în vara lui 1989 că trebuie să-și abandoneze stâpânul?! Oricum, aceasta este interpretarea mea, s-ar putea să greșesc. Să ne explice Vadim gestul său de renunțare la calitatea de membru al PCR! Până acum n-a dat nicio explicație coerentă.

Atât?

        Deunăzi, un scriitor din Craiova, mi-a povestit cum a încercat dînsul, în ianuarie 1990, să scoată o revistă mai naționalistă. Ca orice oltean, s-a adresat altui oltean, spre a fi sprijinit. Un astfel de oltean, cu o poziție tare în presa de atunci, era dl Darie Novăceanu, director la Adevărul. I-a împărtășit acestuia intenția sa și a primit următorul răspuns: nu are rost să te ocupi dumneata, o revistă naționalistă va fi scoasă de Vadim!… De la Darie Novăceanu citire!

        Evident, era vorba de revista România Mare, care a apărut câteva luni mai târziu. Discuția, repet, a avut loc în ianuarie 1990. Planificarea la acea dată a apariției unei reviste naționaliste condusă de Vadim nu are altă explicație. Este clar, cel puțin pentru mine, că planificarea se făcuse mai demult, dinainte de decembrie 1989… Oricum, sigur e că alții au decis înființarea revistei România Mare, iar Vadim a fost pionul de execuție! Însăși înfățișarea revistei, modul de paginare etc. au fost copiate după o publicație grecească, controlată de serviciile speciale elene!

Această poveste într-adevăr mă pune pe gânduri! Dacă nu mă înșel, în apariția revistei România Mare a avut un amestec și Petre Roman! Se cam leagă lucrurile…

 

         Petre Roman nu putea să-l sprijine pe Vadim din simpatie personală, din afinitate spirituală. A făcut-o numai pentru că acesta era scenariul și trebuia să-l respecte!… Mai trebuie știut că imediat de la apariția sa, în sprijinul revistei au sărit o mulțime de oameni din Vatra Românească! Adică din PUNR! Oameni de bună credință! Patrioți adevărați. Care au scris pentru revistă despre ce se întâmpla în Ardeal sau au difuzat revista voluntar. În aceste condiții, te întreb: de ce Vadim nu s-a înscris în PUNR? Și, mai ales, întreb de ce a înființat un partid naționalist de vreme ce deja exista unul? De ce a făcut să apară această scindare a electoratului patriotic, naționalist, unii cu PUNR-ul, alții cu PRM?! S-a ivit astfel o concurență nefirească, deloc benefică pentru români, pentru naționaliștii români! În plus, de-alungul anilor, cele mai murdare atacuri la adresa Vatrei Românești sau a PUNR au fost găzduite de revista România Mare. Despre Funar personal s-au publicat niște texte abjecte de-a dreptul! La fel despre Radu Ciontea, despre mine! Nici publicațiile UDMR nu au fost așa de preocupate ca revista lui Vadim să publice tot felul de mizerii despre Vatra Românească și despre PUNR?

Care este explicația?

       Explicația este simplă: înființarea Vatrei Românești și a PUNR s-a produs spontan, ca reacție de auto-apărare a societății românești față de atacurile iredentismului maghiar, ale UDMR! Scenariul gorbaciovist, KGB-ist și cominternist deopotrivă, după care s-a produs lovitura de stat din decembrie 1989 și instaurarea falsei democrații de după 1990, prevedea înființarea a zeci de partide, dintre care toate partidele mai importante, inclusiv cele istorice, să fie strict controlate din umbră, prin persoane infiltrate în structurile de conducere. Scenariul prevedea și apariția unui partide naționalist, de asemenea controlat. Singurul eveniment politic neprevăzut și pe care la început nu l-au putut controla a fost apariția Vatrei Românești. Noi, după ce am înființat Vatra Românească, am cerut reprezentare în CPUN, în acel parlament de strânsură în care UDMR fusese acceptat, deși nu era partid politic. Ion Iliescu s-a împotrivit și a spus că nu putem fi primiți deoarece nu suntem partid politic. Am fost nevoiți să înființăm PUNR, Partidul Unității Naționale a Românilor. PUNR a fost imediat resimțit ca partidul naționaliștilor români. Din păcate, mulți au interpretat apariția Vatrei Românești și a PUNR ca o concurență la înființarea PNȚ-ului. Am avut discuții pe această temă cu Corneliu Coposu, și i-am reproșat că nu a luat nicio atitudine față de acțiunile udemeriste, de natură iredentistă, anti-românească. Coposu a mers cu declarații pro-maghiare până la afirmația că drumul României spre democrație trece prin Budapesta!… Binevoitori față de UDMR s-au arătat și liberalii în 1990! Pasămite, sperau la voturile maghiare pentru alegerile prezidențiale din mai 1990!… Atunci, în ianuarie 1990, când s-a aflat de crimele udemeriste și de abuzurile separatismului maghiar, toată lumea a așteptat replica lui Coposu, a PNȚCD. Această replică nu s-a produs însă. Și așa românii din Transilvania s-au văzut nevoiți să se descurce singuri, să dea ei o replică la amenințarea UDMR. A fost o replică a societății civile!

       Cum spuneam, nici Vatra Românească, nici PUNR, deși infiltrate și ele de oamenii noii securități, nu s-au lăsat controlate de noua putere, de cei care manipulau FSN-ul. Repulsia noastră față de Brucan era publică! Noi, Vatra Românească am reacționat primii și singurii față de nebunia privatizării, așa cum o concepea gașca lui Petre Roman, prin legea 15 din 1991. Reacția establishment-ului, adică a comiternismului revenit la guvernarea României în decembrie 1989, a fost să înființeze și să susțină o altă organizație, un ONG așa zis patriotic, puternic susținut financiar, prin care să concureze și să contracareze Vatra Românească. Această organizație a fost botezată cu numele lui Avram Iancu. Pe plan politic s-a încercat slăbirea PUNR prin apariția unui partid cu aceeași orientare, naționalistă: Partidul România Mare! Dacă Vadim era într-adevăr un naționalist, un patriot, și punea interesul național deasupra celui personal, se înscria în PUNR, în Vatra Românească… Numai că noi nu i-am fi permis să transforme politica interesului național în circ, în dezbrăcinarea publică!

Vreți să spuneți că înființarea PRM a fost preconizată de Iliescu, Brucan & comp. încă dinainte de 1990?

      Nu este exclus! Oricum, apariția PRM a fost resimțită de noi, cei din Vatra Românească, ca fiind de natură să deruteze electoratul naționalist. Mai târziu ne-am dat seama că aderența mare pe care au avut-o la români Vatra Românească și PUNR a stârnit panica autorităților! Li s-a interzis militarilor să aibă vreo legătură cu Vatra Românească, de pildă. Puteau să activeze în orice ONG, numai în Vatra Românească, nu! Dar manevra principală împotriva naționaliștilor români a fost efectuată prin Vadim, care jucase rolul naționalistului de operetă și înainte de 1990, al antisemitului de serviciu, care reacționa la comandă, pe care puteau să-l controleze ușor.

De ce puteau să-l controleze așa de ușor?

      Pentru că era unul de-al lor! Nu uita că Vadim și-a scos dosarul de securitate din arhivele Securității și îl ține acasă, mai publică din când în când ce îi convine. Eu îl invit pe Vadim să pună dosarul său de urmărire la dispoziția membrilor PRM! Și-l întreb: cum a putut Vadim să-și scoată dosarul de la Securitate? Și ce interes a avut? Spune multe grija lui Vadim de a împiedica accesul altora la dosarul său de securitate. A fost urmărit de Securitate? Pentru ce soi de activități? Pentru care suspiciuni?… Și eu am fost urmărit de Securitate și nu mă deranjează ideea ca dosarul meu să fie citit de oricine dorește! Sunt chiar mândru de ce va putea citi acolo! Și ca mine sunt mulți în Țara asta! Dar au mai fost urmăriți și unii care după 1990 au făcut moarte de om ca să-și poată distruge dosarul de urmărire. Vezi Militaru și ceilalți. Chiar, ce s-a întâmplat cu dosarul lui Iliescu, al lui Petre Roman?… Deci, atâta timp cât Vadim își ascunde dosarul de la Securitate, orice suspiciune asupra integrității sale politice și morale este justificată! Iar suspiciunea cea mai verosimilă este aceea că a colaborat cu cei care l-au trădat în decembrie 1989 nu numai pe Ceaușescu, dar au trădat și poporul român! A colaborat cu ei înainte și după 1990!

       Lui Vadim nu i s-a repartizat niciun rol în timpul evenimentelor din decembrie 1989, ci numai după! Iar rolul său a fost să conducă un partid naționalist și să facă de rîs și de batjocură nu numai partidul, ci și ideea națională. Mai ales ideea! Făcându-i astfel pe mulți să se ferească de adoptarea sau afirmarea unui crez naționalist de teama că vor fi percepuți drept partizani ai lui Vadim, ai unui nebun spurcat la gură, mincinos, poltron, bolnav de narcisim, un egolatru fără măsură în tot ce face.

Dar nu credeți că personalitatea lui Vadim era prea puternică ca să se împace cu ideea de a fi numărul 2 sau 14 într-un partid ca PUNR?

      Fie, iau în calcul și ipoteza nebuniei lui Vadim, a megalomaniei sale vecină cu paranoia, care într-adevăr îi impune să fie el cel mai cu moț în orice adunare… Altfel, pleacă! Dar atunci să-mi explici ce a căutat la PNȚCD în ianuarie 1990, când s-a prezentat la poartă umil, cerând să-și pună întreg talentul său literar și gazetăresc la dispoziția opoziției!… De ce nu a venit niciodată să pună umărul alături de patrioții din Vatra Românească, din PUNR?… Simplu: pentru că menirea lui nu era să întărească naționalismul românesc, ci să-l slăbească prin divizare și discreditare, compromițându-l cum nu l-a mai compromis nimeni vreodată! Dar admit ideea auzită la unii cum că Vadim ar fi fost manipulat, că știindu-se ce soi de om este, a fost folosit, l-au ajutat să parvină în fruntea unui partid naționalist știindu-se că-l va compromite. Știindu-se că orice idee ar susține, Vadim va sfârși prin a o compromite!

 

Așadar și-a oferit serviciile, dar a fost refuzat de PNȚCD… Nu știam!

     Binențeles. Au făcut multe greșeli țărăniștii, dar nici chiar așa, să-l accepte alături pe unul ca Vadim! Iar pentru acest refuz Vadim s-a răzbunat porcăindu-i pe țărăniști ca pe nimeni alții! Înjurându-i și calomniindu-i cu o rară ticăloșie, folosindu-se de orice pretext! Inclusiv pe Corneliu Coposu. Oricum, Vadim ar trebui să explice ce a căutat în ograda PNȚCD. Cine l-a trimis?

În ce relații ați fost cu Vadim?

      Ca să zic așa, l-am mirosit ce-i poate pielea încă dinainte de 1990. Cât am fost în Senat împreună, la doi pași unul de altul, nici nu i-am răspuns la salut! Mă aveam bine cu toți parlamentarii PRM, dar cu Vadim nu stăteam de vorbă!… Efectiv am refuzat, în mod ostentativ. Nu l-am confundat niciodată pe Vadim cu partidul, cu membrii PRM, printre care am avut și am mulți prieteni sau cunoscuți cu care mă respect! Mi-am călcat pe inimă și, la insistențele colegilor din Vatră, pe la sfârșitul anilor ’90 am încercat o apropiere, o colaborare, ne-am întâlnit de câteva ori, cu mai mulți peremiști de față. Nu i-a convenit că de multe ori am avut altă părere și l-am contrazis… Mi-a trimis la un moment dat vorbă prin Ungheanu că nu este bine pentru el să se mai vadă cu mine, că se supără evreii!..

       Repet, nu fac greșeala de a-l confunda pe Vadim cu PRM-ul oricât se străduie mass media controlată și vândută să acrediteze această confuzie, această identitate. De aceea, în 2008, când am aflat că Vadim a căzut la înțelegere (știe el cu cine!) și a acceptat ca PRM să nu mai prindă Parlamentul, am vrut să verific această informație. Dar și din dorința ca, dacă informația este greșită, să ajut PRM-ul să rămână în Parlament, i-am oferit lui Vadim sprijinul electoral al Vatrei Românești. Concret, îi plecaseră din partid o mulțime de oameni de valoare și nu avea destui candidați. Eu, în numele Vatre Românești, i-am oferit zeci de candidați de valoare pentru alegerile din 2008, inclusiv un candidat la funcția de prim ministru, care să participe la dezbaterile televizate și să facă propagandă pentru PUNR. Dacă vă aduceți aminte, toate partidele parlamentare au promovat o candidatură la funcția de Prim ministru, mai puțin PRM. De ce?

Ce candidat a oferit Vatra Românească? Cumva pe dumneavoastră înșivă?

      Nu, domnule! Vadim a acceptat sprijinul Vatrei Românești cu condiția ca eu să nu candidez! Nu m-am supărat și am menținut oferta noastră. Am acceptat această restricție și i-am făcut o propunere foarte bună la funcția de prim ministru: domnul Constantin Cojocaru. Economist de mare clasă! Dacă ar fi participat la dezbaterile cu ceilalți candidați, i-ar fi băgat în buzunar pe toți! Ați văzut ce succes a avut la OTV, cu proiectul legii Cojocaru!… Succes ar fi avut și ca candidat al PRM, ar fi adus multe voturi pentru PRM. I-am scris lui Vadim un E mail, i l-am recomandat călduros pe Cojocaru și i-am cerut să se întâlnească să discute amândoi strategia pentru alegeri. L-am sfătuit ca PRM să-și facă campanie electorală cu proiectul legii Cojocaru! Vadim l-a chemat pe dl Cojocaru la conferința sa de presă și n-au stat de vorbă mai mult de trei minute, de față cu toată lumea! Nu i-a dat nicio atenție și nicio importanță. Mi-am dat seama atunci că Vadim ori nu vrea ca PRM să mai intre în Parlament, căci așa i s-a cerut!, ori este complet imbecil și nu are niciun simț al realității politice! Cum e posibil, în situația grea în care se afla PRM în toamna lui 2008, el să-i întoarcă spatele unui om ca dr. Constantin Cojocaru?! Om care venea cu câteva zeci de specialiști după el, ca să nu spun sute! Iar în teritoriu, de exemplu la Timișoara, candidații propuși de Vatră au fost boicotați de liderii locali, din dispoziția lui Vadim…

Ce candidați a propus Vatra la Timișoara pe lista PRM?

       Un comandor de aviație, lider CADA, și un profesor universitar, doctor în filosofia dreptului, o somitate internațională. Au acceptat să candideze de dragul meu, iar eu am insistat foarte mult să rămână pe liste, chiar dacă eu nu mai candidez. Nu cred că PRM nu a scos cele 5 procente! Dar atitudinea lui Vadim a fost a unuia care cunoștea rezultatul dinainte și-l acceptase! Când ești prins într-o structură diversionistă, disciplina și ascultarea oarbă este lege!

Deci sunteți convins că Vadim n-a acționat de capul său?

       Nu totdeauna. Deseori a fost lăsat și de capul său, când păpușarii care au făcut din el o marionetă au văzut că e capabil să facă mult rău Țării și din proprie inițiativă… Prima oară când mi-am dat seama că Vadim trădează a fost prin 1994-95, atunci când în Parlament s-a propus să li se acorde străinilor dreptul de a cumpăra pământ. Propunerea a venit de la PDSR. Toată lumea a fost de acord. Dă-mi voie să mă laud că eu m-am opus, i-am convins pe colegii din PDAR să fim solidari pe ideea de a respinge această propunere, imediat ni s-au alăturat colegii din PSM, cu Adrian Păunescu în frunte, și curând foarte mulți parlamentari din grupul majoritar. Care a fost poziția lui Vadim? A declarat că parlamentarii PRM vor vota fiecare cum îi dictează conștiința!… Inadmisibil din partea unui naționalist, a unui patriot!

      La fel, în 2003, la referendumul pentru noua Constituție, o constituție păguboasă pentru români, Vadim l-a admonestat pe Funar care își permisese să recomande absența masivă de la vot. Vadim le recomanda alegătorilor să se prezinte la vot!… Am avut atunci sentimentul că Vadim se conforma unui ordin din afara partidului. Ulterior, la presiunea colegilor din PRM a adoptat poziția lui Funar, cea corectă. Dar după alegeri, nu a protestat cum se cuvenea față de neregulile comise la referendum, nereguli care au dus la falsificarea rezultatelor… Din nou: ori nu și-a dat seama de importanța momentului ori făcea jocul care i se cerea!

Nu credeți că este șantajat? Manipularea politicienilor se face mai ales prin șantaj!

      E posibil. Tocmai de aceea Vadim ar trebui să pună dosarul său de urmărire la dispoziția publicului, a alegătorilor. Și așa ar trebui să facă orice politician, mai ales președinții de partid! Eu bag mâna în foc că în acel dosar se află lucruri atât de compromțătoare încât dacă dosarul se va face public, lui Vadim îi va fi rușine să mai iasă din casă! Chiar așa nerușinat cum îl știm, tot nu va mai îndrăzni să dea ochi cu lumea!

Cum comentați faptul că PRM nu a afost niciodată la guvernare?

      Asta mi-aduce aminte de o vorbă latinească despre femeia urîtă care se laudă că a rămas virgină!… Virgină pentru că nu s-a găsit niciun bărbat s-o dorească! Vadim ar fi vrut tare mult ca PRM să ajungă la guvernare, dar nu l-a invitat nimeni. Vadim ar trebui să dea explicații colegilor de partid, de ce, prin comportamentul său de mahalagiu, prin inconsecvențele sale, toate partidele au evitat să fie colegi cu el în guvern! Evident, de teama că va compromite guvernul! Așa cum deseori Vadim a compromis calitatea de parlamentar! De român! De om!…

     Dar să fim serioși: Vadim a acceptat să participe la trocul imoral al funcțiilor în administrație, conform algoritmului! A desemnat oameni de-ai săi în funcții bine bugetate, unde s-au pus la adăpost de vitregia vremurilor mulți oportuniști din PRM. Iau lefuri mari și nu mișcă în front!

Cum vedeți viitorul lui Vadim?

      Nu mă interesează viitorul lui Vadim. Mă interesează soarta naționalismului românesc, deci și a PRM, partid în care activează mulți naționaliști. Și când spun naționaliști, spun oameni de calitate! Aud că Vadim încearcă să bată palma cu PSD și să se lase absorbit, cu partid cu tot, în PSD, contra unor posturi de parlamentari. Umblă Vadim prin țară să-și convingă colegii și nu prea are succes!… Cred că este momentul unui divorț civilizat între PRM și Vadim. Vadim să meargă la PSD, unde cred că nu-l dorește nimeni. Iar PRM să-și vadă de drum!

Adică?

      Adică PRM să strige adunarea pentru patrioții români! Să-și deschidă porțile pentru foștii PUNRiști, pentru foștii PDAR, pentru foștii PSM, partide care au fost desființate de oculta cominternistă cam la fel cum vrea Vadim acum să desființeze PRMul: prin trădarea președinților. Dar mai ales să se pună PRMul la dispoziția tineretului naționalist, oferindu-le acestora șansa de a avea un partid. Și când spun tineret naționalist îi am în vedere în primul rând pe tinerii care au plecat din PRM dezamagiți și exasperați de inconsecvențele președintelui. Iar cei din conducerea PRM, care ani de zile nu au fost în stare să-l tragă de mânecă pe tribun, să facă acum un pas înapoi și să-și pună cenușă în cap! Sunt foarte vinovați în fața românilor. PRM prin statut, în următorii trei-patru ani ar trebui să încredințeze funcțiile de conducere, inclusiv cea de președinte, numai unor persoane sub 45 de ani! Vadim, cine știe?! Poate va avea ocazia să se disculpe cu un certificat medical, dar ceilalți, din anturajul său de yesmani, nu au nicio scuză. Se fac vinovați în primul rând față de colegii din PRM…

Sunteți dispus să participați la refacerea PRM?

      Dacă sunt invitat, nu voi refuza. Voi veni să sprijin impunerea spiritului de solidaritate românească pe care s-a întemeiat înființarea Vatrei Românești. Acest spirit nu a dispărut dintre români. Voi veni ca fondator al PUNR, ca fost senator PDAR, ca persoană apropiată de mai multe grupări de tineri naționaliști! La viitoarele alegeri, din 2012, este musai ca naționaliștii să poată candida pe o singură listă de partid! Lista PRM sau a PPP sau a altui partid, dar toate partidele și ONG-urile cu vocație patriotică, naționalistă, trebuie să se coordoneze și să facă front comun împotriva actualei clase politice. Adică listă comună!

Și totuși Vadim nu ar încăpea în această formulă nouă? Unele idei ale lui Vadim sunt corecte, după părerea mea.

      Sunt foarte corecte aceste idei, numai că nu sunt ale lui Vadim, sunt ale mele, ale dumitale, ale românilor, în general. Sunt idei care circulă în lumea noastră, nu este un merit deosebit să le faci cunoscute prin tipar… Singurele idei care au fost numai ale lui Vadim a fost să ridice monumente unor lideri evrei, să-l bage în Parlament pe Nati Meir, să-l facă consilierf de taină pe Maximilian Katz… Problema este că toate ideile corecte, de iz naționalist, patriotic, au fost compromise prin felul în care le-a susținut Vadim, prin comportamentul său în Parlament, la Televiziune, în alte ocazii. Firește, am în vedere în primul rând limbajul, vulgar, violent, trivial, jignitor și pentru observatorul neutru! Precum și duplicitatea sa! A când în cârdășie, când în dușmănie cu mai toate partidele politice cu toți liderii politici.    

       Eu nu sunt omul care să spună că nu vine în partidul cutare decât dacă pleacă X sau Y… Vadim poate să rămână în PRM, dar dacă Vadim rămâne la conducerea PRM asta înseamnă dispariția PRM. Vadim trebuie să-și facă public dosarul de securitate pe care l-a sustras din Arhiva Securității. Iar după aceea colegii săi să decidă. Până nu va intra în legalitate, până nu va înapoia dosarul furat din Arhivele Statului român, până nu va pune acest dosar la dispoziția colegilor de partid, asupra sa poate fi formulată orice acuzație, oricât de gravă. Acuzații care, de altfel, au și fost puse în circulație. Cumplite acuzații. E timpul să nu mai ascundă nimic din trecutul său! E timpul ca Vadim să aleagă: nu poate să mai rămână în viața politică și în același timp să ascundă dosarul său de securitate. Ori dosarul, ori partidul!

      Greșesc cu ceva?

Cred că nu, din păcate!

22 decembrie 2010

 A consemnat Nichita Vancea

Activităţile Intelligence Service în România

Posted by Stefan Strajer On December - 24 - 2010

Activităţile Intelligence Service în România

De la Take Ionescu la Şcoala de la Păltiniş

Autor: G-ral brg. (r.) Aurel Rogojan

  „Şcoala de la Păltiniş” nu o putem expedia prin menţiuni lapidare. În ultimă instanţă, Noica, în calitate de „agent formator ideologic“  sau de agent de „război politic“ al Intelligence Service, şi-a asumat misiunea să formeze un număr de 10 propagandişti ai sistemului de valori occidentale (în cazul celui britanic, nu putem vorbi nici măcar de unul catolic!). Fiecare din cei zece, la rândul său… şi tot aşa, mai departe, până la coagularea unei elite conducătoare.

Acum, să nu credem că Noica i-a adunat pe cei zece şi le-a ţinut prelegeri…

Adept fervent al teoriei elitelor, filosoful a fost uşor de sugestionat să creeze o şcoală în care să-şi formeze discipoli. Noica spunea : „Visez o şcoală în care să nu se predea, la drept vorbind, nimic. Să trăieşti liniştit şi cuviincios, într-o margine de cetate, iar oamenii tineri, câţiva oameni tineri ai lumii, să vină acolo spre a se elibera de tirania profesoratului. Căci totul şi toţi dau lecţii. Totul trebuie învăţat pe din afară şi pe dinafară, iar singurul lucru care le e îngăduit din când în când e să pună întrebări. Dar nu vedeţi că au şi ei de spus ceva, de mărturisit ceva? Şi nu vedeţi că noi nu avem întotdeauna ce să le spunem? Suntem doar mijlocitori între ei şi ei înşişi… Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conţinuturi, nu sfaturi, nu învăţături“.

Asta trebuia să devina Noica, un creator de stări de spirit…

Se ajunsese la un pelerinaj al discipolilor, câteva zeci. O listă aproximativă ar cuprinde între 30 şi 50 de nume.

Constantă, importantă şi, cel mai adesea fără martori, a fost prezenţa în preajma lui Noica a doi dintre aceştia: Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu.

La Păltiniş se organizau periodic şi seminarii. Acestea au fost frecventate, mai mult sau mai puţin constant de către (ordinea este cea alfabetică): Paul Anghel, Constantin Barbu, Francisca Băltăceanu, Aurel Brumaru, Andrei Cornea, Alexandru Dragomir, Marta Gutu, Andrei Justin Hossu, Dan Iacob, Thomas Kleininger, Şerban Nicolau, Octavian Nistor, Ion Papuc, Monica Pillat, George Purdea, Victor Stoichiţă, Alexandru Surdu, Mihai Şora, Marin Tarangul, Sorin Vieru, Vasile Dem. Zamfirescu.

Noica credea sincer că, dacă va reuşi să creeze o elită, aceasta se va impune în structurile de conducere a societăţii şi va „schimba la faţă Români“. Idealismul lui Noica a fost abil speculat. În cazul său i s-au avut în vedere profilul moral şi convingerile filosofice, efectele directe ale valorii sale intrinseci în formarea unor personalităţi, care să determine evoluţii social-politice cu sens şi semnificaţii istorice. Cam aşa lucra spionajul politic strategic în epoca războiului rece.

E bine de ştiut că atât Noica, cât şi alte mari personalităţi nu au respins nimic din ceea ce ei percepeau ca fiind constructiv, benefic şi necesar, potrivit convingerilor lor.

Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu – mi-a relatat coordonatorul contraspionajului britanic din acea perioadă – şi-au sporit frecventa vizitelor la „Vila 23″ (foto) când Noica le-a evidenţiat posibilităţile sale de a-i sprijini să obţină burse de studii în Occident. Lunar, la sfârşit de săptămână, îi duceau alimente, presă şi veşti. În mansarda rezervată filosofului sau în plimbările prin împrejurimi, ascultau expozeele lui Noica, pe teme aparent întâmplătoare şi se legau dialoguri. Noica le punea probleme filosofice şi le evalua opiniile. Andrei Pleşu era discipolul ascultător şi silitor. Gabriel Liiceanu era mai îndrăzneţ, uneori chiar uşor impertinent, ceea ce iscă contradicţii.

Desigur, se ridică întrebarea: „Prin cine şi cum a perfectat Noica obţinerea burselor şi nominalizarea celor doi discipoli?“. Foarte ingenios, fără nici o implicare oficială, Noica a dat un semnal unor fundaţii germane din zona de ocupaţie britanică a R.F. Germania. Acestea, în numele interesului reciproc al dezvoltării bunelor relaţii romano-germane, au făcut toată treaba. Filiera nu au ştiut-o nici beneficiarii burselor.

Acum, firesc este să fiu interpelat în legătură cu modalitatea în care Noica, izolat la Păltiniş, putea comunica în exterior? Legătura lui Noica cu oamenii serviciilor speciale ale Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a a fost şi obiectul constatării flagrante. Ataşatul aero al Marii Britanii la Bucureşti obişnuia, asemenea altor membri ai Ataşaturii Militare sau ai ambasadei, să se deplaseze în zona Sibiului. În aceste deplasări, fie că aveau „supraveghere discretă de protecţie“, fie erau filaţi ostentativ, după cum era cazul, sau „pe baza de reciprocitate“, raportat la tratamentul acordat diplomaţilor români în Marea Britanie. În acest mod, a fost identificat interesul ataşatului aero de a ajunge la Păltiniş, ca explorator singuratic, cu hartă şi busolă, pe versantul opus celui pe care se afla drumul de acces. Intuindu-i-se direcţia, a fost instituit un „post de filaj montan“, care a documentat întâlnirea ataşatului militar britanic cu Noica la o stână. O întâlnire, pentru neavizaţi, în condiţiuni absolut în afara oricăror bănuieli. Baciul stânei i-a primit şi omenit, le-a cântat din fluier şi i-a vestit cu tulnicul, când au dat să plece, ca să ştie ajutoarele de pe coclauri să-i apere de câini şi lupi…

Legătura lui Noica cu serviciile speciale britanice era anterioară celui de Al Doilea Război mondial. Prima sa soţie, Wendy Mouston (fostă Miss Sinaia), s-a aflat la post in România, ca trimisă a Intelligence Service. Împreuna cu părinţii (Walter şi Carola, născută Ungarth, fiica unui hotelier sinaian) a locuit la Sinaia, aceştia aflându-se printre fondatorii Secţiei Alpine a Bucegilor, care reunea importante personaje din elita politică şi militară a României. Secţia era o continuatoare a Societăţii Carpatina Sinaia, fondată în anul 1893 de fostul stareţ al Mănăstirii Sinaia, arhimandritul Nifon, Take Ionescu şi prima sa soţie, cetăţeana britanică Bessie Richards. Fondarea unor asemenea societăţi turistice, sportive, cultural-ştiinţifice făcea parte din buna şi generoasa tradiţie a spionajului britanic.

Noica a fost inclus şi într-un celebru „lot al spionilor britanici în România“, cunoscut ca „reţeaua Tomaziu“, după numele şefului ei, agent al spionajului englez în România, care a primit gradul de colonel şi o rentş viageră, drept recunoaştere a serviciilor aduse Coroanei Imperiului Britanic. Tomaziu a fost extras din România, intervenindu-se pe canale oficiale (Julien Amery – Emil Bodnăraş) pentru a i se aproba plecarea din ţară.

În raporturile cu autorităţile, Noica era, cel puţin aparent, de un conformism exemplar, întotdeauna receptiv şi săritor, dacă putea să contribuie la progresul şi îmbunătăţirea percepţiei Occidentului asupra ţării sale.

Îl vizita frecvent pe Aurel Cioran la Sibiu, care îl invita duminica la biserică, apoi îl reţinea la masă. „Relu“ Cioran menţinea legăturile fireşti cu fratele său, aflat la Paris, căruia i-a relatat despre prietenia legată cu Noica. Emil Cioran comunica, la rândul său, cu Mircea Eliade, George Palade şi cu alţi mari români de peste ocean. Aşa a apărut contextul favorabil unei „operaţiuni de recuperare“ a filosofului Emil Cioran şi a celui mai mare istoric al religiilor, profesorul Mircea Eliade. Acesta din urmă dorea să revină în ţară, unde trăia respectabila sa mamă, înaintată în vârstă şi aflată în întreţinerea profesorului. Şi Cioran şi Eliade aveau reţineri şi temeri. Noica, cu exemplul Şcolii de la Păltiniş, precum şi cu contactele sale „nestingherite“ în lumea occidentală le-a dat imbold în da curs demersurilor regimului privind revenirea lor în ţară. Mai există şi precedentul savantului Henri Coandă.

Numai imixtiunea factorului politic şi obtuzitatea Elenei Ceauşescu, în faţa căreia secretarul C.C. al P.C.R. cu propaganda a ţinut să se autoevidenţieze cu „recuperarea“, au făcut ca aceasta să eşueze. Mircea Eliade a pus o condiţie de bun simţ: „Donez biblioteca mea Academiei Române, unde să fie amplasată în Aula Mircea Eliade“. Elena Ceauşescu nu a fost de acord. Apoi a făcut ocol ştirea lipsei de fair play, a aceleiaşi Elena Ceauşescu, în cazul Fundaţiei Henri Coandă, care trebuia să fie constituită, după moartea savantului, cu sediul în Palatul Coandă. Mai mult, s-a desfiinţat şi Institutul Naţional de Creaţie Ştiinţifică şi Tehnică, al cărui preşedinte fusese marele savant.

Unii dintre „discipolii“ lui Noica au fost deranjaţi de ceea ce maestrul a lăsat scris posterităţii despre ei. Aşa se face că atunci când au pus mâna pe „caiete“, le-au publicat cenzurate. Apoi, în etapa ulterioară, au fost preocupaţi de toaletarea redărilor din numeroasele volume ale dosarului Noica ajunse la C.N.S.A.S. (numai cele care nu prejudiciază interesele britanice apărate de Intelligence Service).

Noica nu a fost un rezistent! El s-a autodenunţat ca moşier, s-a bucurat că scapă de grija administrării averii. El s-a autoizolat, dezamăgit fiind că între intelectuali existau şi multe conflicte de interese, cel mai adesea personale, egoiste, ariviste care favorizau delaţiuni politice cu scopuri mizerabile: blocarea de la delegările externe, ocuparea funcţiilor vizate, dar ocupate de alţii, obţinerea de premii şi titluri, sesizarea pârghiilor cenzurii pentru împiedicarea publicării confraţilor adversari de idei, chiar ajutarea cenzorilor să descifreze „mesajele subversive ascunse“. Toate acestea făceau parte dintr-o realitate sociologică pervertită ideologic.

Noica nu a fost nici un anticomunist. Toleranţa lui ideologică era la fel de profundă, ca şi idealismul convingerilor sale filosofice. Nu puteam decela, în cazul său, cel puţin în ultima parte a vieţii, nici o divizare a loialităţii între România şi Anglia. Comportamentul său afişa neutralitatea promotorului de idealuri pure. A unor idealuri pe care se puteau grefa obiective politice alternative… Dar cine putea să-l valorifice pe Noica în astfel de scopuri, cu cele mai mari şanse? Regimul politic din România anilor ’80 nu avea nevoie de „creatori de stări de spirit“, alţii decât cei ai unanimităţii, ca expresie a „unităţii monolitice dintre popor, partid, stat, societate şi conducător (…)“.

Exista tentaţia ca Noica să fie considerat un port-drapel al „rezistenţei“. Nimic mai fals! România anilor ’80 era arhiplină de „cluburi de reflecţie“. Multe oficializate pe lângă uniuni, asociaţii, institute sau centre de cercetări, inclusiv pe lângă redacţii privilegiate care aveau aprobări să scoată suplimente culturale şi literar artistice, cu serioase rabaturi de la dogma oficială. Proliferaseră modalităţile de expresie artistică simbolistică, rezervată iniţiaţilor. Jebeleanu în poezie, alţii în plastică şi tapiserie…

Mai degrabă, Noica a fost un ilustru exemplu pentru export, în ceea ce priveşte toleranţa ideologică şi libertatea opiniilor, pe care regimul le asigura, cu deosebire în cazul foştilor condamnaţi pentru infracţiuni politice. Prima lui soţie, Wendy Mouston era activă la Secţia Română a B.B.C. Fiul său, Rafael Noica-Mouston, a ales calea creştinismului ortodox, ca şi cum ar fi ştiut că peste ani va reveni stareţ la o mănăstire din Transilvania. Familia Mouston era strâns legată de România de la începutul secolului trecut.

Mulţi alţi britanici au îndrăgit natura, limba, tradiţiile şi sufletele locuitorilor României, condiţie fără de care nu puteau să promoveze aici interesele politice şi cele economice ale Imperiului Britanic. Dacă i-am numi pe unii, i-am nedreptăţi pe alţii. Să riscăm, totuşi…

Archibald Gibson şi May Hatley au condus Secţia Intelligence Service-ului în România, sub acoperirea de corespondenţi ai ziarului Times;

Desmond Dorand şi Gertie Gellender, sub acoperirea Secţiei Consulare, i-au succedat cuplului informativ Gibson-Hatley;

Sir Reginal Hoare, ministrul Marii Britanii la Bucureşti, a asigurat legătura cu agenţii de mare anvergură din familia Bibescu;

A.C. Gardine de Castelain a fost rezident al Intelligence Service, apoi al Serviciului Operaţiunilor Executive, sub acoperirea de director comercial al Societăţii petroliere “Unirea” (1927-1940). Între 1940-1943 a activat la Secţia a III-a S.O.E. pentru România, de la Istanbul. În 1943 a fost paraşutat în România, într-un un grup de acţiune clandestină (cu Meţianu şi Ivor Porter). Până la 23 august 1944 au fost „prizonierii de lux“ ai lui Eugen Cristescu, care i-a ascuns de serviciile germane;

Mac Larren a acţionat sub acoperirea Agenţiei de presă Reuter;

Colonelul E.C. Tom Masterson a fost director general la Societatea petrolieră “Unirea”;

Colonelul Ted Masterson asigura, de la Cairo, legătura radio cu reţeaua clandestină din Partidul National Ţărănesc, condusă de Iuliu Maniu;

Alexander Miller şi Mary Vischer de la “Astra Română” conduceau operaţiunile de sabotaj;

Maiorul Ivor Porter acţiona sub acoperirea British Council, ca lector de limba engleză la Universitatea din Bucureşti;

Profesorul Hugh Seaton-Watson, trimis de British Council, îndeplinea misiuni informative itinerante. A sondat posibilităţile de înlăturare de la putere a Regelui Carol al II-lea;

Denis Wrigt, viceconsul la Constanţa, susţinea logistic operaţiunile de sabotaj şi facilita intrarea clandestină în România a agenţilor S.O.E.;

Maiorul de geniu Davidson Houston, adjunct al ataşatului militar, s-a ocupat de sabotarea câmpurilor petroliere;

Colonelul Bill Bailey, şeful Staţiei S.O.E. de la Istambul, realiza incursiuni pe teritoriul României pentru diverse operaţiuni clandestine;

Julien Amery, locotenent în anii ’40, când, sub filajul S.S.I-ului, realiza misiuni de legătură cu agenţii din România şi Balcani la Hotel Athénée Palace din Bucureşti şi… Sir Julien Amery în anii ’60-’70, când îl frecventa pe Emil Bodnăraş, pentru căutarea unei porţi deschise relaţiilor Marii Britanii cu China, iar după 1990 pe Ion Iliescu , Adrian Năstase, Ovidiu Muşetescu …în cu totul alte scopuri.

Sir Julien Amery a fost primit şi de Nicolae Ceauşescu, împreună cu o delegaţie a Camerei Lorzilor, pe care a condus-o. În timpul întâlnirii cu Ceauşescu, Amery trebuia să-i ridice liderului român o listă de 12 probleme. După schimbul amabilităţilor protocolare şi retragerea presei, după expozeul lui Ceauşescu, Amery a început să-i ridice problemele pe care le avea pregătite „de acasă“ .

Pe măsura ce Nicolae Ceauşescu răspundea, delegaţia Camerei Lorzilor devenea tot mai surprinsă, uimită şi admirativă, în acelaşi timp, de rapiditatea şi profunzimea reacţiilor liderului român. Avea răspunsuri imbatabile la toate problemele ridicate .

După întrebarea a unsprezecea, lordul Amery nu a mai continuat.

Ceauşescu, după o pauză de aşteptare, intervine : „Cred că v-ar mai interesa şi următorul aspect…“

Şi Ceauşescu continuă cu răspunsul la problema a douăsprezecea, pe care Amery nu o mai ridicase.

Lista problemelor delegaţiei britanice s-a aflat în permanenţă într-o servietă elegantă, legată cu un lănţişor de mâna lordului Amery , de care acesta nu s-a despărţit o clipă…

Agenţi de nădejde au avut serviciile britanice şi în lumea teatrului şi a cinematografiei, în rândul ideologilor de partid, pe care, în decembrie 1989, i-a distribuit în roluri cheie, apoi le-a asigurat parcursul politic parlamentar ori guvernamental, în lumea afacerilor, la conducerea băncilor, în staff-ul unor organisme internaţionale. Cât de onorantă poate fi aceasta consideraţie, dacă n-au făcut nimic pentru stoparea degradării generalizate a condiţiei poporului şi a patriei lor? Nu cumva, dimpotrivă…?

Nu aduc lista prea aproape de zilele noastre, dar nu trebuie, totuşi, să-i omitem pe Denis Deletant şi Jonathan Eyal… specializaţi în intelectualitatea românească şi a căror manieră temerară de a acţiona, începând din 1990, i-au impus atenţiei celor avizaţi şi nu numai lor…

Revenind la mentorul Şcolii de la Păltiniş , în înalta ierarhie a Partidului Comunist Român au existat persoane de o bună factura intelectuală, care puteau avea dialog cu Noica. Filosoful era sensibil faţă de aceştia. După cum a apreciat şi „revoluţia calitativă“, care a dus la „negarea negaţiei Securităţii“. După eliberarea din închisoare avea să constate că anchetatorii din Securitate au fost înlocuiţi cu „cetăţeni a căror aparenţe de onorabilitate nu ar trebui suspectate, dacă idealurile declarate nu le sunt negate de materialitatea lucrurilor săvârşite (…)“.

În ultimii ani ai vieţii lui Noica, pelerinajul discipolilor la “Vila 23” devenise oarecum deranjant şi se dorea o limitare a vizitelor şi a frecvenţei acestora, dar nu s-au luat măsuri efective de interzicere. Nici starea de sănătate nu-i mai îngăduia să găzduiască ori să participe la seminarii.

Dacă ar fi să-l încadrăm pe Noica, cel din anii ’70-’80, într-o tipologie de agent al serviciilor secrete, ar putea fi clasificat ca operator involuntar într-un joc dublu, cu şanse sporite pentru serviciul cu mai multă investiţie de inteligenţă în menţinerea iniţiaţivei şi controlul agentului. Iniţiativa le-a aparţinut de la bun început, dar controlul ni l-am rezervat.

Dacă Noica ar mai trăi şi ar afla ce a dorit să afle un discipol din volumele dosarului maestrului, cele ramase clasificate, şi-ar revizui demersul iniţial, iar Fundaţia „Nova Europa“, prin care continua să fie subvenţionat, ar putea fi exclusă finanţării externe.

Un alt discipol îi datorează lui Noica moştenirea Editurii Politice, fiindcă acest cadou nu i-a venit de la Frontul Salvării Naţionale, ci ca urmare a unei solicitări externe către un lider marcant al frontului, din partea organizaţiei secrete „Pinay Circle” (cunoscută mai bine „Cercul”), fondata în anii ’50 de Antoine Pinay (fost prim ministru al Franţei), împreună cu fostul cancelar german Konrad Adenauer şi condusă, la început, de Jean Violet (o figura celebră a S.D.E.C.E., echivalentul francez al C.I.A.).

„Cercul” i-a avut printre membrii de bază pe: Julien Amery (responsabil pentru operaţiunile Intelligence Service în România şi Balcani), Brian Crozier, Nicholas Elliot (M.I. 6), William Colby (C.I.A.), generalul D. Stilwell (U.S. Defence Intelligence Agency), Edwin Feulner (The Heritage Foundation).

Printre oaspeţii acestui club secret sunt menţionaţi: Richard Nixon, Henry Kissinger, Sultanul Omanului, Ion Iliescu şi regele Hussein al Iordaniei.

(Mai recent, la conducerea „Cercului” s-a aflat lordul Lamonte, coordonator al grupului Bali , care a achiziţionat combinatele de aluminiu din Oradea şi Tulcea. Lamonte a venit in România însoţit de Julien Amery, girantul lui Ion Iliescu la „Cercul”).

Structuri ale Securităţii în anii ’80

Nu au existat unităţi speciale pentru operaţiuni care să vizeze „intelectuali“. În cadrul Direcţiei Informaţii Interne (apărarea ordinii politice constituţionale), culegerea informaţiilor pentru cunoaşterea intenţiilor, planurilor şi acţiunilor extremiste, revizioniste şi a altor acţiuni subversive potrivnice regimului politic, în vederea prevenirii lor, era organizată pe criteriul domeniilor activităţii sociale, iar domeniile cu un numitor comun generau o structură specializată colectiv (1-3 ofiţeri), birou (4 -5 ofiţeri), serviciu (minim două birouri). Un serviciu din direcţia amintită avea în răspundere nemijlocită instituţiile academice şi celelalte organisme culturale naţionale, precum şi coordonarea activităţii la nivelul întregii ţări, iar serviciile sau birourile /colectivele teritoriale, după caz, desfăşurau activitatea de informaţii la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale (structura teritorială la nivel de serviciu „artă-cultură“ exista numai pentru municipiul Bucureşti).

În cadrul structurilor externe, activitatea era organizată pe criteriul zonelor geografice (cu obiective de spionaj şi promovarea/apărarea intereselor externe ale statului român), iar o direcţie avea ca obiect de activitate emigraţia din toate spaţiile (preponderent organizaţiile politice, culturale, religioase, foşti demnitari din perioada interbelică ş.a.), principalul scop urmărit fiind obţinerea susţinerii de către emigraţie a politicii externe a României.

Dar să fim corecţi şi să precizăm, “pentru corectă şi cât mai completă informare a opiniei publice”, că toate serviciile speciale, iar cea mai generoasă tradiţie este cea britanică, au ţinte ale activităţii lor organizaţiile politice, culturale, mişcările de tineret şi intelectualitatea, fiind create adevărate pleiade ale elitelor care se mândresc cu relaţiile lor privilegiate în lumea spionajului şi contraspionajului.

Preluat din Cotidianul, 19 decembrie 2010 de catre Vasile Zarnescu cu acceptiunea autorului.

DUPĂ 21 DE ANI…

Posted by Stefan Strajer On December - 24 - 2010

DUPĂ 21 DE ANI…

 

 Autor: Adrian Botez

PRELIMINARII

 

…Cine priveşte „peisajul” socio-politic (nu mai vorbim de cel moral-spiritual-cultural!) – nu doar românesc, ci chiar european şi mondial, după aceşti 21 de ani, de la revoluţia „omagial”-masonică, din 1989 („sărbătorirea” împlinirii a două sute de ani de la Revoluţia „Franceză” Regicidă, 1789-1989 – revoluţie „franceză”, de fapt, iudeo-masonică, prin care Francmasoneria a adus la putere, în Franţa, în Europa şi în lume, PLUTOCRAŢIA IUDAICĂ…şi, politic, a „fătat”  şi, implicit, a marcat extremele –  interşanjabilităţile Chipului Demonic al Lumii, de fapt!  – …”soluţiile socio-spirituale”, „UNICELE alternative ontologice terestre” – ziceau ei… – „succesive ori simultane”: COMUNISMUL şi LIBERALISMUL”!!!) – vede că nimic nu se potriveşte cu propaganda iudaică…furibundă şi triumfalistă, până prin anii „băsişti pur-sânge” – 2009-2010:

1– în loc de „BUNĂSTARE” – CRIZA CEA MAI CRONICIZATĂ ŞI MAI  DUBIOASĂ, din întreaga istorie modernă… – …şomajul endemic, sărăcirea „maselor” până la genocid…!, CORUPŢIE GENERALIZATĂ! – de la nivel de ghişeu şi până la nivel prezidenţial… (încă din secolul al XVIII-lea, masonul Dimitrie Cantemir, în lucrarea sa Incrementa atque decrementa Aulae Othomanicae”, prevestea că semnele cele mai clare pentru dispariţia/moartea „fizică” a imperiilor şi statelor este stufoşenia aparatului birocratic şi, pe cale de consecinţă, corupţia ajunsă la stadii delirante…); umilinţa a atins cote maxime: foşti profesori de liceu şi foşti universitari-pensionari (din Bucureşti, Constanţa etc.) stau la cozi nesfârşite, la „mâna şi generozitatea” (ei, care au creat, în amfiteatrele universitare, genii, uluitoare pentru lumea întreagă!) unui „sponsor analfabet”şi teribil de umflat de generozitatea lui, învelit în propria-i grăsime şi care-şi trâmbiţează „mila” sa nemaivăzută, la toate posturile TV… – stau, bieţii pensionari (care trebuie, cât mai degrabă, „să iasă din sistem”!) ca să capete O pâine, de care să „tragă” … o săptămână…!!!

2-în loc de SPIRITUALIZARE LINŞAJUL ELITELOR ŞI CALOMNIEREA MARTIRILOR NEAMULUI (…acestea se realizează prin moartea/asasinarea civilă şi chiar fizică a oamenilor de AUTENTICĂ valoare de Duh ai Neamului Românesc, prin distrugerea şanselor de afirmare şi creştere întru Duh, ca spiritualizare luminoasă şi senină, ale tineretului TOT MAI ATEIZAT ŞI HĂITUIT SPRE ÎNAFARĂ DINTRE GRANIŢELE „GRĂDINII MAICII DOMNULUI”…SPRE AMURGUL/APUSUL LUMII!!! – ora de Religie, care numai de Hristos nu vorbeşte, esenţial, este masca sub care se pregăteşte „ecumenismul”, de către „Preafericitul Antihrist”!!!  – …prin distrugerea Cercetării, prin manipularea, selectarea perversă, răstălmăcirea, falsificarea şi amalgamarea halucinantă a Informaţiei…: pe Internet, stau, plasaţi cu intenţii vădit demonice,  SFINŢII LÂNGĂ CURVE, instinctele cele mai josnice şi mudare sunt preaslăvite, aberaţiile sexuale împotriva Sfântului Duh, precum INCESTUL, sunt lăudate şi promovate ca LUCRURI FIREŞTI, iar SPIRITUALIZAREA CURATĂ ŞI LUPTĂTOARE ÎNTRU HRISTOS, precum şi însuşi MARTIRIUL – sunt blamate, ca fiind dovezi de…”DEMENŢĂ ŞI HABOTNICIE”!!!); pentru ca lucrurile să involueze mai repede, s-a inventat „NĂUCENIA RELIGIOASĂ A POPOARELOR”, prin amestecarea Dumnezeului Cel Viu cu toate ereziile şi păgânismele, retrogradante spiritual – aşa-numitul „ecumenism” sau Mişcarea New Age (feţe ale aceluiaşi Moloh de-spiritualizant!);

 

3-în loc de JUSTIŢIE – sfidarea umanităţii, prin rejectarea, în spaţiul social şi media, a celor mai patibulari bandiţi, pe post de… „elite sociale şi politice”, de „preşedinţi de republică”…de „regi” prefabricaţi („regişori de vitrină”, care, ei înşişi, sunt de o calitate moral-spirituală mai mult decât îndoielnică: nu doar că regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii îşi dă coroana jos de pe cap, în faţa negustorimii iudeo-anglicizate din City-ul lononez (…City of London, cel mai important cartier financiar al Regatului Unit…), dar regina Elisabeta a Marii Britanii este, ea însăşi, una dintre cele mai bogate (în lire, nu în Duh!) făpturi de pe Terra… etc.;

 

4-în loc de”PACE SOCIALĂ” – nu doar „RĂZBOAIELE ENERGIEI” (purtate de SUA şi „lingăii” lor, printre care, CU MIŞELIE, se înscrie şi…România! – EXACT pe „traseele” desenate de Israel… – adică, „să împuşcăm doi iepuri deodată”: a-monopolul asupra petrolului planetar/resurselor energetice planetare şi b-  „lichidarea” neamurilor care cârtesc în legătură cu dreptul „statului Israel” de a exista, PESTE DREPTURILE ISTORICE, DE EXISTENŢĂ, ALE  POPOARELOR ISLAMICE,  DIN ZONĂ…!) sau „RĂZBOAIELE HEGEMONISMULUI LOCAL” (purtate de SUA, şi fosta URSS…dar şi de China şi de India…şi de multe state africane, „zădărâte” tot de „Jandarmul Lumii”/SUA, pentru că, „absolut întîmplător”, pe acolo se află diamante sau niscaiva uraniu…), ci şi REVOLTELE NEISTOVITE ALE TOT MAI SĂRĂCIŢILOR OAMENI DE PE PĂMÂNT…iar replica organelor de represiune, faţă de aceste revolte, este tot mai violentă şi mai revoltător-inumană, exterminatoare… – ci şi crearea de „ZONE CENUŞII”, pentru păstrarea unui potenţial de violenţă constant crescut, bun de  exploatat-utilizat, de manipulat şi amplificat, „în vremuri viitoare”…;

 

5-în loc de HRANĂ ESENŢIALĂOTRĂVIRE GLOBALĂ! – prin e-urile cancerigene, dar, în primul rând, prin otrăvirea pământului, apelor şi aerului, prin mutaţiile genetice din organismele propuse spre hrănirea „tereştrilor”, şi, ca o încoronare a crimei: Codex Alimentarius, prin care umanitatea TREBUIE să se supună genocidului prin otrăvirea… „alimentară”…!!!

…Nu ne-a mai mirat, deci, răspunsul unui pedelist „autohton”, Petre Tinel, care, întrebat (în cadrul unei emisiuni televizate) cu ce se vor încălzi elevii din şcolile buzoiene, vasluiene etc., de vreme ce se desfiinţează nu doar şcolile, ci şi sursele de întreţinere şi de  încălzire a şcolilor – a dat următorul memorabil răspuns: „Să pună mâna pe TOPOARE! -…şi să taie copacii de pe marginea drumului, că şi aşa copacii ăia încurcă circulaţia maşinilor!”…

Nu copacii încurcă …”circulaţia sângelui românesc”, ci „VOI, NENOROCIŢILOR DE TRĂDĂTORI DE ŢARĂ ŞI IMBECILI SINIŞTRI”! – ar fi trebuit să i se replice respectivului „pedeleu”, de către moderatorul emisiunii TV…”DOAR LA TĂIAT VĂ PRICEPEŢI – DE LA TĂIATUL DE SALARII ŞI PENSII, LA TĂIATUL DE PĂDURI/COPACI DE PE MARGINEA STRĂZII… – DECI, SUNTEŢI SPECIALIZAŢI ÎN … „TOPOARE”!!! 

 

…LA RÂPĂ CU TOŢI GOLANII ŞI MIZERABILII ĂŞTIA, CARE GÂNDESC CĂ GRĂDINA MAICII DOMNULUI ESTE…COCINA LOR PERSONALĂ!”

…Ideea cu „pusul mâinii pe topoare” ne aduce aminte de „ideile” europarlamentarului „român” LASZLO TÖKES (cică „pastor”! – care ne trădează şi înjură, la Strasbourg, pe banii noştri!!!), cel care îi îndemna, anul acesta, pe secui şi pe maghiari, „să iasă în stradă” (…pentru forţarea Guvernului României, de a accepta autonomia Szeklerlandului/”Ţinutului Secuiesc”!) – …da, „să iasă în stradă, ca la revoluţia din 1989” („revoluţie” începută şi făcută în…”bătătura” lui Tökes!). Dacă un „pedeleu” aflat la putere vorbeşte de „pusul mâinii pe topoare” (contextul „spuselor” este neglijabil, cel puţin în aceste circumstanţe…), iar un europarlamentar „român” vorbeşte despre soluţia violenţelor de stradă…, oare de ce n-am adopta, şi noi, cei cu adevărat necăjiţi şi obidiţi, aceste soluţii radicale – ÎN SPIRITUL NESUPUNERII CIVICE?! Da, ar trebui să îndemnăm, şi noi, în linia comportamentului (cerut pentru…”încălzire”!) de… cei din ”arcul guvernamental”, „pedelei” sau „ude-MEREI”: „ROMÂNI, PUNEŢI MÂNA PE TOPOARE! ROMÂNI, IEŞIŢI ÎN STRADĂ, CĂ NU SE MAI POATE TRĂI AŞA!”

…”Aşa”, adică jefuiţi, fără dureri de inimă, şi de organismele internaţionale masonice, precum F.M.I-ul, Banca Mondială, Uniunea Europeană etc., dar jupuiţi de şapte piei şi…”de ai noştri ca brazii” (trădători de marcă …românească, dar şi de „marcă” iudaico-românească: de exemplu, „Roşia Montană” este înstrăinată de România, prin cârdăşia lui BĂSESCU-BRAUNOVICI cu evreul MAX RICH, dna ELENA COCOŞ-UDREA „face” ca, la o licitaţie imobiliară de la Brăila, să câştige…evreul de pe locul 4…din 4MAX BOEGEL etc. etc. etc. !).

…Atunci când statul devine un organism străin şi „vampiroido-antropofag”, care-şi devorează „propriii copii”, NESUPUNEREA CIVICĂ NU DOAR ESTE INDICATĂ, CI DEVINE OBLIGATORIE, PENTRU NIŞTE AUTENTICI CETĂŢENI!!!

…Generali de armată şi generali-maiori, din România, precum MIHAI CHIRIŢĂ şi ION MARIAN, sunt implicaţi în grave scandaluri de corupţie…Dacă şi ARMATA (în care populaţia avea încrederea cea mai mare, imediat după Biserică!… – dar nici Biserica nu stă mai bine decât Armata, la nivelul CORUPŢIEI, morale şi fizice…!!!) se „prostituează” (sau este împinsă spre „prostituare”, morală şi fizică (şi se compromite atât de grosolan: câte 46 de mii de euro, mită pentru angajarea, la Şcoala de Aplicaţie de la Piteşti, a 38 de persoane…!), atunci, cu adevărat, statul masonic a intrat în disoluţie…ARMATA ar fi fost/putut fi una dintre speranţele noastre, pentru ca dictatura crimei şi genocidului să nu se instaureze în România…Nu mai este, din păcate.

…De JUSTIŢIE, ce să mai vorbim…câtă vreme preşedintele este tot…preşedinte, iar nu…DEŢINUT DE DREPT COMUN!!!…câtă vreme Roberta Numărăcioasa este tot preşedinte….la Camera Deputaţilor… – iar Elena din Troia Băsistă Incendiată/DATĂ PE FOC aruncă de pereţi cu 4,5 miliarde de euro, şi toţi tac şi o întâmpină, pe unde trece (şi, oare, pe unde NU trece?!), cu ovaţii şi cu…pâine şi sare…(…NU ÎN OCHI!!!)?! Plus alte mii de dosare…dosite, ale fraudatorilor (…de tot soiul şi de toată culoarea…)!

…Secretarul de Stat de la Ministerul Finanţelor, dna GRAŢIELA IORDACHE, a luat o şpagă cam de 10 ori mai mare decât…”generalii”: 44 de MILIOANE DE EURO!!! Păi, să se ştie, ce naiba, ce-s alea…”FINANŢE”! Să nu se confunde cu…orice găinar de pe stradă (ori de pe Calea Ferată: au apărut, ca prin anii ’20 în Rusia/URSS, sau în România anilor comunişti ’47-’50… – furturi din trenuri cu alimente şi cu…îngrăşăminte!) – care găinari, ca orice găinari, fură de foame…!

…Pe când „pedeleii” fură cu miliardele (făcând săli de sport în satele, oraşele şi cartierele cu primari pedelişti!), profesorul de Educaţie fizică OVIDIU RIZEA, „nepedelist” din Glodeni/Dâmboviţa, care a pregătit campioni naţionali şi europeni la handbal, face antrenamente având poarta marcată cu…o pânză pe perete, şi are o pensie de 1.200 de lei, din care cumpără echipamentele elevilor „înglodaţi” în Glodeni…şi, din aceşti bani de pensionar, iese bronzul campionilor şi campioanelor de handbal…Campionul  mondial la scrimă, MIHAI COVALIU, renunţă la sport, pentru că, din banii pe medalii, nu-şi poate da copilul la şcoală!!! Sportivi care au marcat locul României pe harta lumii şi Artişti de geniu (care l-au „plimbat” pe Orfeu pe toată Terra!), de la „minusculi” copii talentaţi/copii-minune şi până la genii consacrate universal (la Scala din Milano!), precum Dan Iordăchescu sau Gheorghe Zamfir, trăiesc la limita subzistenţei…

…”Eroii Revoluţiei”, cei ce au visat la „mai bine şi mai frumos şi mai liber”, în iarna lui 1989…ori deja… „au fost sinucişi”, ori au fost lăsaţi să putrezească de vii, cum este cazul lui ION JULA, cel schilodit de tanchişti şi, apoi, torturat, de Securitate, sub zodia zăpezilor vagi, din 1989… – ţintuit, 18 ani, în căruciorul neputinţei şi sclerozei multiple, cu 500 de lei pe lună…a trecut dincolo, cu ochii cerniţi de disperare, în 2008…

Şi câte sute ca ION JULA!!! Dar şi câte mii de profitori…”pe de-a moaca”, de o nesimţire şi de-un cinism rarissime!

…Personal, cunosc situaţia aşa-zisei „revoluţii din Adjud”:

-11 oameni (doi dintre ei fuseseră numiţi, din câte informaţii posedăm la ora actuală… – de către Securitate, direct de la Bucureşti, drept „comandanţi ai Frontului Salvării Naţionale”!) au fost „bombardaţi”, în zilele de 23 decembrie 1989-28 ianuarie 1990, cu mii de telefoane alarmisto-manipulatorii: că a fost coborât (fireşte, cu elicopterul!) un desant de paraşutişti… „terorişti” (cum altfel?) pe ambulatoriul TBC din Adjud, că a fost otrăvită apa de la Turnul de Apă din Adjud etc. etc.  – dar, propriu-zis, nu s-a întâmplat ABSOLUT nimic … –

-…decât, poate, că subsemnatul, cu sprijinul, moral şi de autoritate, al Poetului, Artistului şi Cetăţeanului Activ, AUTENTIC dizident  – …dar tot atât de naiv, în sensul păgubos al cuvântului, cât şi subsemnatul… – LIVIU IOAN STOICIU (pe atunci, pus de păpuşarii de la Bucureşti, „de paravan”, ca şef al FSN-ului pe judeţul Vrancea…), am încercat să combat mafiotismul şi să institui, cât de cât, starea de normalitate, în Adjud…(„lucru/lucrare” care s-a dovedit ABSOLUT imposibil/ă … –  prin trădarea, din partea „fraţilor de conducere municipală”… – dar şi „lucru/lucrare” care mi-a umplut telefonul de ameninţări mafiote, cu moartea, la adresa mea şi a familiei mele… – iar cei pe care am încercat să-i dau jos din pomul unde se suiseră, precum scroafa din zicală, au revenit şi devenit „magnaţii contemporani ai oraşului/municipiului Adjud”…bietului oraş-municipiu Adjud!… să nu uit: AUTENTICUL DIZIDENT LIVIU IOAN STOICIU este, azi, şomer…: CUM ALTFEL, ÎN „ERA BĂSESCU”…Băsescu, a cărui gândire „depăşeşte limitele Galaxiei”, după spusele lui Traian Ungureanu?!?!) –

-…nici măcar cât în Focşani (…unde un „erou” militar, străfulgerat de fiorii…eroismului, fireşte,  a descărcat, în bezna nopţii, un Kalaşnikov, spre o mâţă disperată, care se agăţase de tăblăria Poştei din municipiu…şi o zgâria la modul…”teroristic”, în căderea/alunecarea ei …”involuntară şi progresiv-accelerată”, de pe „obiectivul strategic” al Poştei!)…, dar, cel puţin doi dintre „eroii adjudeni” s-au repezit, ca vulturii hoitari, să-şi procure „diplome de revoluţionari”…”get-beget”! Şi, evident, prin „diplomele fermecate”, au „curs”, spre respectivii, toate celelalte…”accesorii”: pământuri, scutiri de taxe şi impozite, facilităţi  de tot felul etc. etc.

Când au venit să mă determine să mă alătur imposturii lor, le-am spus, cu patetism donquijotesc (…care, azi, îmi apare cumplit de penibil şi melodramatic…): „Cum aş putea să mă mânjesc cu sângele ADEVĂRAŢILOR eroi?!  Pe sângele eroilor ADEVĂRAŢI  s-a clădit <<visul revoluţiei>>, al celor morţi şi…al unora neîngropaţi şi neidentificaţi…de la Timişoara, Bucureşti, Cluj, Braşov, Turda…?! Oare nu m-ar scuipa copiii mei drept în obraz…” – dar am fost întrerupt, brutal,  din tirada mea… – şi  răspunsul a venit, senin şi…”realist”: „Şi cine ştie toate rahaturile astea?!” Chiar aşa! Nimeni, decât Securitatea (cea eternă…!), Ion Iliescu şi ai lui…”eroi”!!!

…În învăţământul românesc, prin „Legea Funeriu”, toţi directorii de şcoli vor fi înscăunaţi politic, deci vor fi pedelişti… – şi aceşti „şefi” impostori vor avea drepturi discreţionare, în ce priveşte angajarea sau soarta angajaţilor: lingăii incompetenţi vor huzuri, fără să trebuiască decât să nu-şi întrerupă „lucrarea cu…limba şi buzele”, profesorii buni şi foarte buni/competenţi/performanţi, dar demni, vor fi scoşi, cât mai repejor, din sistem (prin infarct provocat sau prin plecarea în străinătatea încă primitoare de „aur cenuşiu”!), iar interesul elevilor….va fi ultima grijă a statului masonico-pedelist (cel care decretase, cu ani în urmă, ELEVUL-REGE!).

Ei bine, deja vedem că se pregăteşte „ELEVUL/TÂNĂRUL-JIVINĂ”, INCULT PÂNĂ LA BARBARIE ŞI SCLAVIE !!! – …egoist şi TOTAL IRESPONSABIL, feroce şi singur, satanic şi înfiorător de singur…pentru o viitoare lume apocaliptică…de fapt, preconizat a fi SATANICĂ!!!

…Masonii sunt indivizii cei mai cruzi mincinoşi şi lipsiţi de scrupule, CEI MAI NERUŞINAŢI IMPOSTORI ŞI CREATORI DE IMPOTORI ŞI DE IMPOSTURĂ, din toată istoria Terrei…: modelul clasic, cel mai la îndemâna românilor, este „preşedintele” Traian Băsescu!). De fapt: SATANA – MARELE ILUZIONIST!!!

…La fel ca în România, şi în Anglia, noul sistem de taxe, ENORME, din învăţământ, tăierea salariilor, sortirea pensionarilor aruncării de pe „stânca tarpeiană”, SĂRĂCIREA FAMILIILOR… „NETELEVIZABILE”… – vor distruge elitele veritabile şi le vor înlocui cu elitele falsificate/despiritualizate (Elitele Negre, le numeam noi, undeva…!): copiii celor bogaţi şi…aleşi de masoni! La fel se „întâmplă” haosul în Italia, Franţa, Spania, Portugalia, Grecia…

NIMIC NU S-A SCHIMBAT! Securiştii şi activiştii de PCR de ieri (din România, deocamdată…) şi-au plasat copiii în posturi-cheie, de conducere…şi aceştia vor face la fel cu odraslele lor…!!!

Vorba ceea: „COPIII ŞEFILOR NOŞTRI DE AZI VOR DEVENI ŞEFII COPIILOR NOŞTRI, DE MÂINE…!

…”Ce-i de făcut?!” – întreba masonul socialist  rus Nikolai Cernâşevski, la final de secol al XIX-lea… – aşa ne întrebăm şi noi, care suntem anti-mason, la început de veac XXI. Opinia noastră nu diferă esenţial de opiniile lui NIKOLAI BERDIAEV – deci, soluţia, pe care o oferim mai jos, se întemeiază pe viziunea sa asupra „Noului Ev Mediu”…: ESTE NECESARĂ ÎNTOARCEREA LA HRISTOS!!! –  şi, deci, este absolut necesară renunţarea, radicală, la toate MREJELE DE SUPRA-LENE ale aşa-zisului „modernism” masonic, renunţarea radicală la „optimista concepţie despre progres, concepţie sumbră şi aducătoare de moarte pentru tot ce este viu” (cf. N. Berdiaev)  – şi întoarcerea, deci, din „paradisul” fals şi sinucigaş al „cuceririlor tehnice”, LA AŞA-ZISUL „PRIMITIVISM” RELIGIOS, la AUTENTICUL OTODOXISM… adică, „de la această istorie pământească, trebuie să trecem iarăşi la istoria celestă”. Iar nu să „evoluăm” spre…”dozatorul de agheasmă”, spre „rugăciunea către moaştele de pe FaceBook” şi spre… „spovedania pe Internet”…!!!

Să ne întoarcem la ADEVĂRATA LIBERTATE, IAR NU SĂ MOŢĂIM  ÎN SCLAVIA MOLATICĂ A SATANEI!!! “Autonomia nu trebuie să fie decât un drum spre TEONOMIE, spre o stare de suflet superioară, spre libera acceptare a voinţei lui Dumnezeu, spre libera subordonare a acesteia” (cf. N. Berdiaev).

Nu avem nevoie nici de Spaţiul Schengen, nici de Uniunea Europeană (care a şi început să conducă/mâne România spre abatoare, prin comisarii ei…!)… – n-avem nevoie de nimic din istoria terestră, în general – şi din istoria masonilor, în special! – ci EXCLUSIV DE HRISTOS-DUMNEZEU!!!

SĂ DĂM DE PĂMÂNT, DECI, CUSTATUL MASONIC MODERN” – şi SĂ CREĂM UN ALTFEL DE STAT (prezenţa statului nu o vedem ca fiind necesară decât pentru protecţia specificului spiritual al Neamurilor, iar nu pentru… FURTURI ORGANIZATE ŞI CINICE  şi pentru „încasarea optimă a taxelor şi impozitelor”!) – „STATUL” LUI HRISTOS – … căruia să-i zicem (…nu-i aşa, totul „trebuie să poarte un nume”…?!), pentru că nu avem la îndemână termeni specializaţi (deocamdată!): TEOCRAŢIA AUTENTICĂ, HRISTICĂ!!!

***

NIKOLAI BERDIAEV ŞI NOUL EV MEDIU: “MUTAŢIA LĂUNTRICĂ” ŞI TRANSCENDEREA ISTORIEI-LEGE

După eşecul evident al „Contractului social” masonico-rousseau-ist, din veacul al XVIII-lea, rusul Nikolai Berdiaev, în plin secol XX (cf. Un Nou Ev Mediu, Omniscop, Craiova, 1995), afirmă că umanitatea, după rătăcirile spirituale ale veacurilor moderne, se situează într-un moment de criză supremă, care nu se va putea rezolva decât printr-o transfigurare, printr-o nemaivăzută revoluţie interioară şi exterioară, prin care adevăratele dimensiuni divino-umane vor fi revelate. După experienţa falimentară a socialismului şi capitalismului, ambele situate în zona Antihristului-Antispiritului (socialismul “divinizând munca materială[1][1], în dispreţul valorilor calitative, “uitând scopul şi sensul vieţii”, aducând “satanocraţia”:”un astfel de monstru nu cuprinde un suflet omenesc nou, căci nu-l conţine deloc[2][2]  –  capitalismul aşa-zis democratic reificând societatea umană, “nivelând individualitatea umană[3][3], “atomizând societatea[4][4], “ignorând, în realitate, poporul”[5][5], “născând toate nenorocirile societăţii[6][6] –  concluzia:”Sub veşmântul burghez sau socialist se poate adăposti aceeaşi substanţă sau, mai degrabă, aceeaşi lipsă de substanţă[7][7])  –  lumea, pământul  –  se cutremură şi cedează sub picioarele noastre. Au dispărut “speranţa şi iluzia, totul este dezgolit şi demascat”  –  omul care s-a împotrivit teocraţiei Evului Mediu, voind să se echilibreze spiritual  –  “a trecut la afirmarea de sine şi această afirmare a sfârşit cu exterminarea omului prin sine însuşi, autoexterminarea[8][8]. Căci “autonomia nu trebuie să fie decât un drum spre TEONOMIE, spre o stare de suflet superioară, spre libera acceptare a voinţei lui Dumnezeu, spre libera subordonare a acesteia[9][9]

            N. Berdiaev trasează, în cartea sa Un Nou Ev Mediu, drumul Omului, printre obstacole înfiorătoare, pentru A SE LEPĂDA DE ANOMIE ŞI A AJUNGE LA TEONOMIE. În fapt, acesta este şi drumul tânărului, care repetă drumul umanităţii, în propria persoană evolutiv-spirituală  –  de la ANOMIA copilăriei  –  la conştientizarea universului normat dublu: prin legi cosmice divine şi prin legi sociale. Când această dublă marcare se va armoniza spiritual, în conştiinţa adolescentului/maturului(cosmico-divinul şi socialul intrând sub acelaşi cerc al înţelegerii)  –  se va ajunge la starea de TEONOMIE. Omul-tânăr trebuie să înţeleagă că-şi va rezolva destinul nu  prin egoismul copilăriei, nici prin schizofrenia actuală cosmic-socială  –  ci prin solidaritatea socială, conformă cu armonia cosmico-divină. Problema destinului individual este “irezolvabilă în limitele istoriei”  –  spune filosoful rus: “În limitele istoriei, este irezolvabil şi conflictul tragic al destinului individual cu destinul întregii umanităţi. De aceea, istoria trebuie să se încheie. Lumea trebuie să intre într-o realitate superioară, într-un timp integral, în care să se rezolve problema destinului individual uman, iar conflictul tragic al acestui destin individual cu destinul universal trebuie să-şi găsească o soluţie. (…) Istoria nu are o evoluţie infinită în timpul nostru, nu are firescul fenomenelor naturale tocmai pentru că istoria este declin. Aceasta este ultima concluzie a metafizicii istoriei(…) Metafizica istoriei ne învaţă că ceea ce este irezolvabil în limitele istoriei se rezolvă dincolo de limitele ei. Acesta şi este cel mai important argument în favoarea faptului că istoria nu este fără sens, că ea are un rost superior. Dacă ar avea numai un sens pământesc imanent, tocmai în acest caz ar fi absurdă, fără sens, pentru că atunci toate dificultăţile fundamentale, legate de natura timpului, ar fi irezolvabile, sau toate rezolvările ar fi fictive, aparente şi neadevărate. O astfel de metafizică a istoriei relativ pesimistă rupe mreaja iluziilor legate de divizarea viitorului şi răstoarnă ideea de progres, dar întăreşte speranţa şi năzuinţa în soluţionarea suferinţei istoriei din perspectiva eternităţii, din perspectiva realităţii veşnice. (…) Trebuie să aibă loc o anumită mutaţie lăuntrică (s.n.), după care istoria universală nu se va mai înfăţişa în perspectiva fluxului distrugător al timpului, aruncată parcă în afară din adâncul spiritului  –  ci în perspectiva eternităţii, a istoriei celeste. Istoria universală se va întoarce în adâncime, ca un moment din veşnicul mister al Spiritului.[10][10]

            Dacă această înţelegere profundă a fiinţei sale istorice şi a rezolvării crizelor ei de identitate  –  întru Normă Cosmico-Divină va putea fi pusă în operă de către EDUCATOR, care-l va transfigura pe tânăr, dintr-o fiinţă animală, instinctual-oportunistă  –  într-una armonios-umană, cu ritmuri spiritual-cosmice, cu privirea mereu în sus, spre sursa Binelui Suprem  –  atunci se va putea vorbi despre victoria deplină a educaţiei ŞI prin educatori. Deci, în opera de educaţie juridică, tocmai pentru a-i revela acesteia finalitatea superioară, prin care se transfigurează jungla în paradis, şi fiara în fiinţă cu chipul lui Dumnezeu  –  este necesară, pe lângă “nunta” spirituală a Dreptului cu Pedagogia  –  devoţiunea amândurora, în zona RELIGIEI.

***

            INVARIABILUL LEGII ŞI AUTORITATEA DIVINĂ

Deocamdată, Justiţia nu face decât gesturi de concesie trufaşă (dar, şi acestea, extrem de zgârcite!), de condescendenţă arogantă, faţă de Religie. Jurământul conducătorilor sociali pe Biblie şi prezenţa crucii în sala de judecată  –  ar fi singurele câştiguri ale Religiei, după ateismul comunist. Dar aceasta-i prea puţin, atingând un nivel spiritual superficial. Suntem încă extrem de departe de o recunoaştere cinstită şi deschisă a planării permanente a DIVINULUI, asupra Balanţei Justiţiei umane. Un ocean de neînţelegere mai este de parcurs, până când se va recunoaşte că actul justiţiei trebuie supus normei divine şi finalităţii divine  –  iar legile să reflecte, clar biblic  –  INVARIANTUL LEGII DIVINE dublu revelată (veterotestamentar şi neotestamentar  –  complementar!).

            Căci, din momentul în care legea nu mai provine din Legea Invariantă Divină, ca variantă adaptată social şi spaţio-temporal, la o anumită societate, a unei anumite epoci istorice şi dintr-un anumit spaţiu spiritual(înţelegem prin Lege Invariantă Divină  –  fie invariabilul Sacral-SINAI, Legile mozaico-iudaice, revolute, ale Vechiului Testament  –  fie Invariantul-HRISTOS  –  Fericirile din Predica de pe Munte/NOUL TESTAMENT  –  legea nu mai are valabilitate de lege, ci este un text oarecare, fără autoritate reală. Autoritatea eroică, de care vorbea, cândva, în veacul al XVIII-lea,  Giambattista Vico, era consecinţa tot a apelului la autoritatea divină: braţul care crea spaţii pentru popoare era subordonat hotărârii Braţului Divin, conştiinţa ctitorului de state şi naţiuni era “turnată” în Potirul Conştiinţei şi Voinţei Divine(a se vedea mitologia întemeierii, la toate neamurile-naţiuni). Nu acelaşi lucru se poate spune despre autoritatea uman-comună, a ultimelor veacuri.

            AUTORITATEA ORI ESTE DIVINĂ SAU DELEGATĂ DE CĂTRE DIVINITATE  –  ORI NU E DELOC. (A se vedea crimele bestiale ale Revoluţiei Franceze-1789: Dumnezeu n-a delegat “poporul francez” să ucidă şi să comită regicid  –  ci, cum s-a dovedit ulterior, Revoluţia Franceză, ca orice revoluţie umană  –  a fost rezultatul unei conspiraţii din partea unei minorităţi luciferizate. De aceea, ea rămâne, ca şi războaiele mondiale ale secolului XX, un obiect de studiu pentru medicii patologi  –  şi un motiv de serioasă reflecţie pentru Biserică). Legislatorul trebuie să accepte ca autoritatea să-i fie delegată pentru a se împărtăşi din lumina divină a ORDONĂRII. Deci, autoritatea divină să fie delegată către Legislatorul terestru, care revelează (nu opacizează, nu ascunde  –  cum face azi  –  trâmbiţând fals “umanismul” legilor  –  adică impostura şi arbitrariul) Legea Divină   –  cândva, cea proclamată, pentru sânge (adresată MEMORIEI şi FIZICULUI), pe Muntele Sinai  –  astăzi, cea proclamată, DIRECT PENTRU SPIRIT, pe Muntele Măslinilor.

***

HRISTOS-LEGISLATORUL

Dumnezeu-Tatăl, prin aspectul său filial (Dumnezeu-Hristos) , devine cel mai mare legislator al tuturor timpurilor pământeşti (concomitent cu cele cereşti). Trebuie să se înţeleagă foarte clar că legislaţia umană terestră a început în Legislaţia divină şi trebuie să se-ntoarcă, logic (chiar dacă sub forme  diversificate) , în esenţa legislativă din care a pornit. Tocmai această cale de întoarcere la obârşia divină a legislaţiei terestre şi premizele ei le înfăţişează Hristos-Dumnezeu , prin predicile şi parabolele de la Templul din Ierusalim şi, în primul rând, prin Fericirile expuse la Predica de pe Munte (Matei, cap. 5,6,7), ca şi lămuririle către apostoli, la Cina cea de Taină (Ioan, cap.14,15,16,17). El spune, foarte clar, că, prin toate legislaţiile istoriei, prin toate orânduielile şi orânduirile umanităţii  –  nu se face altceva decât împlinirea, discretă, progresivă şi secretă (mistică, ascunsă ochilor ne-spirituali) a MARII LEGI, Unicei Legi; Obârşia preaputernică a tuturor legilor ce vor fi fost vreodată pe faţa Pământului: (Matei, 5,18)”Căci adevărat zic vouă : Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate.” Deci împlinirea Legii prin legi se va face desăvârşit şi absolut integral, prin însăşi trecerea-istorie (“mentalitatea”…), continuu evolutiv-spirituală, a mediului uman-terestru  –  atât în forma-emergenţă (iota=semnul literei de început al lui Iahve-Dumnezeu), cât şi în conţinutul-imergenţă (cirta=semnul literei de mijloc).

            Cine afirmă că legea creştină e prea îngăduitoare, sau, chiar, că n-are sancţiuni, ci doar îngăduinţe[11] [11] –  amarnic se înşală şi nu are habar despre creştinism. Da, ne sunt dezvăluite, prin noua Lege, a lui Hristos, limitele cele mai depărtate, spre desfiinţarea limitei spirituale, către Dumnezeu  –  dacă ne supunem desăvârşit Legii: acestea sunt Fericirile  –  dar starea de FERICIT se traduce prin DESĂVÂRŞIT MORAL-SPIRITUAL, desăvârşit virtuos, desăvârşit supus Legii  –  până la renunţarea completă la egotism şi egoism, deschiderea definitiv generoasă, autosacrificială, către “ceilalţi”, către Iubire  –  care Iubire, adusă în parametrii hristici, echivalează cu desăvârşirea paradisiacă a lui Dumnezeu (prin Adam-Omul reordonat spiritual, rearmonizat legislativ, perfect conformat Legii  –  adică eliberat deplin de anomia satanică). Dar acesta este scopul cel mai înalt, pe care bietele legi omeneşti nici nu-l întrevăd, prin formulările lor ambigui şi din greu gâfâite, îngăimate, bâlbâite. Legile umane, însă, dacă vor să mai existe(ca autoritate efectivă) în istoria evolutiv-terestră, trebuie “să tragă cu urechea”, cât mai atent, tocmai la scopul legislativ hristic.

            Nimic din legile umane nu are, deocamdată, prevăzută finalitatea legislativă supremă, dreptul legislativ formulat în Fericiri  –  dar tocmai acesta este motivul pentru care legile umane nu sunt ascultate decât cu o jumătate de ureche, şi în silă: ele nu sunt în stare să zărească, să exprime ce zăresc (dacă zăresc)  –  anume, obiectivul legislativ hristic, care este transfigurarea fiinţei umane, dintr-una anonimă, aflată în permanentă stare de zavistie cu sine şi cu mediul său social  –  într-una perfect împăcată-armonizată cu sine şi cu mediul său socio-natural(căci întregul COSMOS este “societatea” Omului!). O foarte palidă imagine a Cetăţii Legislative a lui Dumnezeu[12][12], o vedem în unele mânăstiri creştine, unde ascultarea legislativ-divină (alături de voturile sărăciei şi castităţii  –  care au tot o natură legislativă, dar mai înaltă şi mai greu de înţeles pentru oamenii de rând: desfiinţarea totală a egotismului, prin sărăcie trupească-socială, desfiinţarea seminţei metafizice de vrajbă, sexualitatea  –  care a despărţit şi învrăjbit Omul cu Dumnezeu şi, astfel,  pe om cu sine însuşi, orice cu orice, opunând totul istoric, autodistructiv şi perisabil  –  TOTULUI CERESC ETERN-DESĂVÂRŞIT)  –  este atât de aspră, cât nu şi-a închipuit niciodată vreun legislator că vreo lege ar putea avea vreo astfel de teribilă consecinţă.

            Dar, dacă răsplata-finalitate a efortului spiritual-legislativ este desăvârşită, doar printr-o ascultare desăvârşită, a unei Legi (aparent supraumane  –  dar care priveşte, în mod direct, doar FIINŢAREA UMANĂ, şi nimic altceva[13][13])  –  ei bine, pedeapsa pentru neintegrarea Omului în Lege şi, mai cu seamă, a celor chemaţi să reprezinte Legea şi să-i călăuzească pe oameni spre Lege, dar care-şi încalcă sistematic misiunea juridico-umano-divină(PREOŢII-JURIŞTI AI TEMPLULUI) este marcată prin exclamaţia prevestitoare de prăbuşire apocaliptică:”Vai vouă!”[14][14]:

            -“Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici, că închideţi oamenilor împărăţia cerurilor, căci voi nu intraţi şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi!(…) Nebuni şi orbi, ce e mai mare? Aurul, sau biserica, care sfinţeşte aurul?(…) Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici, că daţi zeciuială din mintă, din mărar şi din chimen, şi nesocotiţi cele mai de samă ale legii: dreptatea, mila şi credinţa. Acestea trebuie să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi!(…).Drept aceea, înşivă mărturisiţi de voi, că sunteţi fiii celor ce au ucis pe proroci. Şi împliniţi şi voi măsura părinţilor voştri. Şerpi, pui de vipere, cum veţi scăpa de osânda gheenei? De aceea, iată Eu trimet la voi proroci, înţelepţi şi cărturari, şi pe unii din ei îi veţi ucide, şi-i veţi răstigni  –  şi pe alţii din ei îi veţi bate în sinagogile voastre şi-i veţi alunga din cetate  –  ca să vină asupra voastră tot sângele drept, care s-a vărsat pe pământ, de la sângele lui Abel celui drept până la sângele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-aţi ucis între biserică şi altar. Adevărul vă grăiesc: toate acestea vor veni peste voi! (…) Iată vi se lasă casa voastră pustie, căci vă spun: de acum, nu Mă veţi mai vedea până nu veţi striga: binecuvântat fie Cel ce vine întru numele Domnului!” Sancţiunea supremă a frivolităţii faţă de Lege şi Misiune a Legii: dez-identitatea şi atoate-învinuirea, urmate de orbirea faţă de lumină  –  până la descătuşarea CONŞTIENTĂ, ABISALĂ  –  a conştiinţei răului din Sine.

            Cei care sunt chemaţi să dezvăluie, în om, prin educaţie şi credinţă, Legea sădită de Dumnezeu   –  şi încalcă, sfidător şi iresponsabil, menirea  –  sunt supuşi imprecaţiei hristice pe pământ  –  dar Legea nu e de pe Pământ. De aceea, acest “vai vouă!” este vizionar: legislatorii şi juriştii, care se fac că nu văd Legea, şi scot legi supte din deget, pentru confortul lor personal  –  vor primi suprema pedeapsă: DES-FIINŢAREA (scoaterea înafara planului divin al Fiinţei). Legislatorul şi juristul care nu e vizionar , ci bucher şi tipicar, speculând meschin, rău-voitor  –  îşi auto-suprimă fiinţa, se sinucide spiritual. Căci veşnica osândă a Gheenei este Focul ce arde toate matriţele greşite ale Facerii  –  şterge din planul ontologic pe cei care nu s-au supus comandamentului Legii: “casa voastră [n.n.: planul existenţei terestre şi cosmice] vi se lasă pustie.” Şi nu-L vor mai vedea (n.n.: adică, nu se vor mai putea vedea-identifica, măcar formal  –  în/cu Matriţa Fiinţei-Hristos) până când nu vor recunoaşte, dincolo de legile chiţibuşăreşti-egotiste  –  pe Dumnezeu-Legea:”De acum nu Mă veţi mai vedea, până când nu veţi zice: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului”.

***

CIVILIZAŢIA CREŞTINĂ  –  CIVILIZAŢIE LEGISLATIVĂ

            Multă lume (jurişti şi nejurişti) are o părere complet falsă despre lege şi creştinism, crezând a identifica, chiar, o incompatibilitate între cele două noţiuni.[15][15]De fapt, adevărul constă exact în formularea inversă a judecăţii: cine nu vede că numai prin creştinism, legile capătă valoarea de Lege  –  acela habar nu are ce-i Legea, acela nu vorbeşte, de fapt, despre Lege  –  ci despre ce vrea el, adică, despre nimic.

            Este tot atât de absurd să afirmi că religia creştină n-are de-a face cu legislaţia, precum este de absurd să afirmi că legislaţia nu are de-a face cu morala, sau că morala nu are de-a face cu religia.

            În definitiv, ce scop are Legea? Are scop în sine? Nu poate,  căci e pentru oameni  –  iar nu un text pentru un text ( “artă pentru artă”…). Dar oamenii, sunt în sine? Nu, pentru că nu sunt propria creaţie  –  ci creaţii ale lui Dumnezeu, cu finalitate de la Dumnezeu. Sunt legi pentru Dumnezeu? Dumnezeu este Legea, deci n-are nevoie de legi. Atunci, pentru ce sunt legile? PENTRU OAMENI CARE VOR SĂ AJUNGĂ LA LEGE  –  ADICĂ LA DUMNEZEU.

            Cât despre faptul că legea nu are de-a face cu Morala  –  aceasta este o afirmaţie pe care numai infractorii pot s-o admită, fără mustrare de cuget. La fel, că Morala n-ar avea de-a face cu Religia. Adică, de ce să te comporţi bine, dacă nimeni nu veghează asupra Binelui, şi nici nu ştii ce-i acela Bine? Dar dacă admiţi că Binele există şi că este Cineva care veghează la împlinirea lui  –  te vei  supune legilor Binelui. Arbitrat-Supravegheat. Altfel , în ruptura Moralei de Religie şi a moralei religioase de Lege apar rădăcinile ANOMIEI. Ale crimei generalizate, trecând drept “bine public”…

            Juridica trebuie să conţină şi Pedagogia. Şi invers. Omul dacă nu e învăţat să înveţe legea  –  şi dacă nu-i este stimulată înţelegerea scopului final al legii  –  devine fie terorizat de lege, fie indiferent faţă de lege. Iar prin teroare şi indiferenţă n-a funcţionat lungă vreme nici o societate umană  –  ci societăţile bazate pe lipsa de raţiune şi implicare raţională a cetăţenilor în treburile Cetăţii  –  s-au sinucis, au dispărut din istorie. Omului trebuie să i se explice, în amănunt, cu multă răbdare, la vârsta când plămada lui umană este maleabilă şi permeabilă  –  cine este el şi cum să acţioneze şi de ce să acţioneze, într-un fel şi nu în altul. Pedagogia juridică trebuie făcută chiar de la 2-4 ani, când apar primele scântei de înţelegere  –  pentru ca fixarea strategiei juridice şi a finalităţii ei să aibă loc la vârsta deplinei înţelegeri, a deplinei formări a capacităţilor raţionale, emoţionale, atitudinale, spirituale: adolescenţa. Numai un om educat spre înalta şi cât mai  deplina înţelegere a întregului sistem juridic, social şi cosmic, va avea posibilitatea să acţioneze ca un om adevărat, să-i formeze, la rândul lui, prin convingere raţională (dar şi intuitivă) pe alţi oameni(tovarăşi, copiii lui, chiar pe părinţii lui neinstruiţi)  –  şi doar astfel poate să se-nchege şi să reziste o societate umană sănătoasă  –  autentic umană, prin spiritualitate evoluată.

            Accidentele istorice nu sunt de neglijat, nici de dispreţuit  –  dar nu ele dictează marele mers al istoriei umanităţii. Trebuie acordată asistenţă socială materială, dar şi moral-spirituală, înţelegere şi respect pentru efortul lor uman, tuturor celor care nu pot ţine pasul cu cerinţele ritmului evolutiv al spiritului uman terestru  –  dar trebuie stimulate şi respectate, în primul rând, elitele, vârfurile societăţii, CĂLĂUZELE, cei care menţin constant , fără sincope prea mari, ritmul evoluţiei spiritului terestru. Apostolatul trebuie să fie misiunea nu doar a dascălilor de şcoală, ci şi a juriştilor, întorşi în şcoli, redeveniţi dascăli – şi, în principal,  a preoţilor (căci, în Noul Ev Mediu, prezumat de N.Berdiaev, funcţiile sacerdotală, educaţională şi juridică trebuie cumulate de acelaşi om  –  omul vremii noi, vreme despre care Malraux spunea:”Secolul XXI va fi religios, sau nu va fi deloc”). Că azi a căzut unul, din disperare, că mâine vor suferi mulţi şi vor cârti  –  trebuie să le acordăm întreaga noastră compasiune  –  iar pe cei ce trăiesc, fizic şi spiritual  –  să-i înconjurăm cu blândeţe şi, asemeni lui  Hristos, să-i sfătuim, să-i însoţim câţiva paşi, să le explicăm cu înţelepciune, cu spirit de autosacrificiu şi cu răbdare îngerească: “Iacă Eu vă trimet ca pe nişte oi în mijlocul lupilor: fiţi deci înţelepi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii”(Matei, 10, 16). Să-i mustrăm pe cei prea (şi nejustificat) leneşi, să-i izolăm, parţial sau total, pe cei care fac totul cu rea-credinţă conştientă şi refuză orice sfat bun[16] [16] –  să-i îndepărtăm de societatea umană, pentru a n-o contamina cu răul lor (dar în izolare, să le încercăm, neobosit, puterile sufletului, să trezim în ei, fie şi întârziat, germenii salvării  –  viziunii umano-divine: preoţii şi pedagogii să intre cât mai des, în clasa de elevi cât şi-n închisoare, într-un ritm susţinut, pentru a forţa uşile întunericului). Dar, evident, grija principală să fie pentru susţinerea ritmului general al UMANITĂŢII: aceasta este misiunea legilor şi legislatorilor  –  să nu-şi ia ochii de pe Lege  –  STEAUA ETERN CĂLĂUZITOARE. Căci vor exista mereu cetăţi-oameni care-L vor refuza pe Hristos-Legea Luminii, Legea Omului-Cosmos  –  şi nu avem dreptul să rămânem la aceste cetăţi, să ne contaminăm de răul lor încăpăţânat  –  ci avem datoria să mergem spre cetăţile-oameni care acceptă Legea Luminii, Legea Omului-Cosmos.

            Spun unii: ”Legile să nu urmeze creştinismul, căci pedepsele vor fi prea mici, sau nu vor fi deloc”. Creştinismul autentic nu pedepseşte cu ghilotina, scaunul electric, nici cu parul. Dar viziunea noastră despre sistemul de pedepse este greşită.

            Noi reacţionăm precum păgânii sau primitivii veterotestamentari, fără gând şi inimă, ci doar cu instinctul primar şi cu pumnul, cu violenţa fizică: “dinte pentru dinte, ochi pentru ochi”. Există, însă, o reacţie spirituală, de autopedepsire, extrem de severă, decât care mai îngrozitoare nici nu există pe faţa pământului şi în istorie: este pedeapsa de tip creştin, cu efect nu de mutilare, schilodire, lichidare fizică[17] [17] –  ci de transfigurare spirituală, repunere, a celui ce era doar umbră de om  –  în rangul deplin şi adevărat de OM. Această pedeapsă cumplită este pedeapsa pozitivă, specifică doar creştinismului, adică NOII LEGI, care, chiar dacă încă nu e instituită şi nu se întrezăreşte măcar posibilitatea instituirii ei generale  –  aşa va fi, peste tot pământul. Abia atunci, legile vor fi Lege, şi se va vedea limpede că toate sistemele legislative, purcese din morala divină, se îndreaptă către finalitatea omului virtuos[18][18]:  “ci să fie cuvântul vostru: ce e da, da şi ce e nu, nu; iar ce este mai mult decât atâta, e de la cel rău”  –  şi:”Eu însă vă zic: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi vă rugaţi pentru cei ce vă nedreptăţesc şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru, Care este în ceruri; căci El porunceşte soarelui Său să răsară şi peste cei răi, şi peste cei buni, şi dă ploaie şi peste cei drepţi, şi peste cei nedrepţi(…). Deci fiţi desăvârşiţi precum este desăvârşit Tatăl vostru cel ceresc[19][19].

            Problema “obrazului întors către noua palmă” a făcut să curgă râuri de cerneală. Considerăm că avem dreptul să ne spunem părerea şi noi, împotriva celor care afirmă că “creştinul are mentalitate de sclav” (l-am citat pe Emil Cioran…): este cea mai mare stupizenie, câtă vreme Hristos vrea să-l readucă pe Om în ipostaza de FRATE DIVIN. Or, Dumnezeu este ATOTSTĂPÂNITOR, deci nimănui supus  –  cu atât mai puţin sclav cuiva.

            Deci, palmele despre care vorbeşte Hristos nu le înduri pe orizontala existenţială, adică, de la om la om. Ci pe verticala recunoaşterii permanente a raportării om-Dumnezeu. Palma primă, pe obraz, este expresia pedepsei lui Dumnezeu, prin mâna unui trimis-om. Dar trimisul-om tot om rămâne, şi deci puterea lui de pedepsire în numele lui Dumnezeu este redusă şi restrânsă de către chiar limitele condiţiei sale umane. Deci, pentru că eu mă recunosc mult mai vinovat, în faţa lui Dumnezeu, decât poate un om să-mi arate că sunt vinovat, întorc şi celălalt obraz, pe care ar trebui să mi se “completeze” pedeapsa, de la limita umană a pedepsitorului-trimis divin  –  până la deplina pedepsire divină, conformă cu imensul meu păcat către Dumnezeu. Din acest moment, cel care ne-a pălmuit  va realiza  că nu poate el să ne lovească, atât cât ar trebui, prin justiţie divină-nonumană, să ne lovească. Atunci, abia, îşi va da seama de limitele lui, de faptul că nu e decât supusul (robul) către Dumnezeu-Legea (şi Sancţiunea). Deci, NEPUTINŢA  lui de a ne lovi îl va re-întoarce între limitele sale umane. Dacă se va căi sau nu, dacă va lovi iar, sau nu  –  aceasta nu se poate garanta omeneşte  –  dar, deja, suntem ieşiţi de sub “jurisdicţia” umană a oricărei lovituri deplin-divine. Dar:

            a- lui i s-a făcut demonstraţia că e neputincios, fie şi în aşa-zisa “dreptate”, “violenţă punitivă”( când, de fapt, nu e decât voinţa Domnului, prin mâna lui, atât cât poate mâna şi forţa mâniei sale de om);

            b-lovitorul, neputincios de a lovi mai mult decât a lovit, rămâne de ruşine: îşi va da seama că e un biet om, şi-atât; din acest moment, îşi va pune problema că  –  lovitura fiind a lui, nu a lui Dumnezeu  –  s-ar putea ca pedeapsa lui Dumnezeu, pentru impostura lui de a se considera cu drept de pedepsire, de parcă ar fi fost Dumnezeu  –  va fi pedepsită de Dumnezeu(şi numai Dumnezeu ştie cât de grea va fi pedeapsa divină, lovitoare pentru SUPERBIE…);

            c-cel lovit nu are de pierdut nimic, ci câştigă conştienţa cât mai acută, deplină, a vinovăţiei faţă de Dumnezeu, şi va şti (va fi gata) să aştepte O COMPLETARE (oricând) la lovitură  –  ceea ce, oricum, este o mângâiere spirituală: lovit deja fiind, de către inconştientul impostor, ştie că lovitura lui Dumnezeu, pentru păcatele sale, va fi mai mică decât o merita , până în momentul lovirii umane (mai mică exact cu lovitura trimisă de Dumnezeu prin impostor, lovitură prin care păcatul parţial al lovitului este adăugat păcatelor, până atunci nerecunoscute, ale lovitorului). Este, pentru lovit, prefigurarea MARTIRIULUI, în numele lui Dumnezeu  –  începutul studiului legislaţiei punitive a lui Dumnezeu. Dar şi semnul-şansă a viitoarei mântuiri. De la această “palmă” încolo ar trebui, pentru adevăratul creştin, să urmeze revelaţia Împărăţiei lui Dumnezeu ! Aşa că, aceia dintre noi care se revoltă împotriva “palmei”(şi a primei, şi a prezumatei…)  –  ar trebui să ceară ei, cât mai degrabă, şi de la oricine, semnul loviturii-prefigurare a mântuirii, al milei divine, semnul că “Dumnezeu nu te-a uitat”…

            Cine mai ţine cont, în zilele de azi, ale legislaţiei laice  –  că ar putea fi trimis în judecata Focului Veşnic, al retopirii “matriţelor fiinţiale”  –  “doar” pentru insultarea “fratelui”(oricare semen): “netrebnicule, nebunule”?   –  când toţi suntem călcători de Lege, deci”netrebnici-nebuni”…

            Cine ar accepta azi, în legislaţia laică (Doamne, ce-i mai place omului s-o facă pe Dumnezeu, pedepsind, în stânga şi-n dreapta, cu mintea lui de om…), să se autoexileze  , definitiv şi irevocabil, de propriii copii  –  dacă aceştia L-ar nega pe Dumnezeu-Obârşia a Toate, singura garanţie a Binelui?[20][20] Cine ar accepta azi, în legislaţia laică, atât de “severă”(?…)  –  să-şi taie mâna sau să-şi scoată ochiul, pentru o “simplă” minciună, trădare? Doar trădarea e relativă, nu?… La fel  –  Adevărul: mereu, în societatea laică avem “puncte de vedere”  –  adică pretexte de a (ne) minţi cu neruşinare. Fii pregătit, în orice clipă a vieţii tale, să fii torturat inimaginabil şi să mori pentru Dumnezeu!Adică, pentru revelarea SINELEUI TĂU REAL-DIVIN.

            “Hotărât lucru, legislaţia creştină este mult prea severă  –  şi nedemocratică!”  –  vor spune, acum, aflaţi, oarecum, în cunoştinţă de cauză, cei care ziceau, până acum , că-i legislaţie prea blândă şi că orice creştin are mentalitate de sclav. Da, este severă, pentru că Dumnezeu are pretenţii mari de la om(dacă vrea omul să fie Fratele lui Dumnezeu…)  –  dar şi răsplăţi pe măsură: Dumnezeu îl vrea pe om FERICIT  –  fericit cu adevărat, adică asemeni Lui. Dar aceasta înseamnă: PERFECT CURAT-CURĂŢAT DE REZIDUURI NON-PARADISIACE (adică, potrivnice Luminii Lumii)…

            Nedemocratică? Dumnezeu nu ştie decât despre o singură categorie umană  –  de fapt, despre un singur om: ADAM (să-l întoarcă de unde a purces, plângându-şi greşeala  –  în Rai-Paradis). Iar discriminarea ”nedemocratică” …ar începe de la doi…!!!

            Greu, teribil de greu, dar şi teribil de măreţ şi nemăsurat nobil lucru este să fii creştin. Fratele lui Hristos-Dumnezeu şi Fiul lui Dumnezeu. Prima şi singura condiţie: respectă Legea Armoniei(cu tine, cu ceilalţi, cu lumea). Lege pe care Hristos(cel mai teribil Legislator!fără alt scop decât Dreptatea: “Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura![21][21]) o numeşte atât de frumos: IUBIRE.

            Legea îl transfigurează pe om în Dumnezeu. Respectă dumnezeieşte Legea!  –  porunceşte Juristul Suprem-Hristos. Altfel, pedeapsa ta va fi esenţială şi eternă! Vei pierde(sau amâna indefinit) Mântuirea, adică starea de ieşire de sub Timp-Eveniment-Moarte!

                                                                        *

            Jugul Legii lui Dumnezeu este uşor sau teribil de greu, după gradul de încredere (în Reperul şi Scopul Suprem), de credinţă şi de supunere faţă de Lege: cine s-a obişnuit cu ceva, zi de zi şi clipă de clipă(oricât ar fi de cumplit, aparent  –  acel “ceva”)  –  va constata că e uşor şi firesc. De aceea, educaţia întru Lege trebuie făcută de mic copil  –  dezvoltată şi explicitată în adolescenţă  –  pentru ca omul matur să fie Omul Legii, tot aşa cum este Omul Respiraţiei sau al Bătăii Inimii. “Căci jugul meu este bun şi sarcina mea uşoară”[22] [22].

***

TÂNĂRUL EDUCAT ŞI DUMNEZEU

Când tânărul va simţi boarea divină în sala de clasă, se va lăsa modelat de către “delegatul” lui Dumnezeu, până când el însuşi va afirma că NUMAI viaţa întru armonie cu oamenii , cu Legea,  cu Dumnezeu este viaţă reală. Aşa cum bine zicea Pytagora, tânărul nu trebuie înşelat prin intruziunea, pe canalul dintre substanţa divină şi sufletul tânărului, a intereselor meschine ale educatorului/legislatorului. Confiscarea (grosolană şi brutală) a căii dinspre Dumnezeu  spre sufletul tânărului va duce la grave tulburări spirituale , ale actualei şi viitoarei societăţi umane, care va fi lipsită de harul transfigurării, singurul factor care poate revela teleologia cosmică şi socială.

            Cine-l va înţelege pe Dumnezeu, pătrunzând în “mintea” lui Dumnezeu, în intenţiile Sale sublime  –  acela va fi subiectul ideal pentru educaţie. Cine nu, va reprezenta un rebut educaţional şi, consecutiv, un potenţial pericol de destabilizare socială, prin faptul că el însuşi nu e stabilizat spiritual  –  şi, deci, se constituie în focarul epidemiei non-armoniei  –  epidemia anomică. Epidemie care, deja, “cutremură pământul sub picioarele noastre”, cum spune un gânditor  –  el înţelegând prin aceasta că, în curând, Dumnezeu nici nu va  mai ţine cont de alegerea noastră, şi se va revela în toată măreţia lui legislativă. Dar pentru că noi nu suntem pregătiţi să ne supunem Legii şi Legislatorului Suprem  –  vom fi înspăimântaţi de moarte, în loc să-i aducem slavă şi să ne transfigurăm de bucuria supremei revelaţii.

            Deci, de reţinut: Dreptul nu e doar o ştiinţă –  ci o cale potenţială de a-l întâlni pe Dumnezeu. O cale pe care poate fi iniţiat mult mai uşor omul tânăr  –  dacă conştiinţa responsabilităţii duble(faţă de Dumnezeu şi faţă de chipul său oglindit –  omul) ar fi trezită în educatorii momentului I şi momentului II pedagogic. Cu o condiţie: legile să nu uite de Lege.

***

 ÎN LOC DE CONCLUZII FINALE: REPLIEREA SOCIALĂ ŞI CENZURA MORAL-DIVINĂ A TÂNĂRULUI

            În trecut, mai ales în lumea satului, autoritatea divină era dublată de autoritatea socială a obştei, în chip, deseori, armonios  –  şi, în mod sigur, totdeauna folositor, pentru păstrarea moralei: “gura lumii”, “gura satului”  –  o adevărată şi bine formată(şi informată) opinie publică  –  autoritatea obştei.

            Egoismul, individualismul, însingurarea modernă, pustiirea sau urbanizarea satelor (mai ales ca mentalitate)  –  au distrus autoritatea obştei. A rămas autoritatea divină  –  prin “delegare educaţională”.

            Cum trebuie văzută ea? În zeci, sute de cazuri  –  discutând cu elevii, cu tinerii  –  ne-am dat seama că autoritatea divină, dacă e conştientizată şi dublată de stimulul religios al familiei (evlavia, morala creştină)  –  împiedică săvârşirea de lucruri neplăcute, şi chiar de lucruri periculoase, nocive în cel mai înalt grad  –  din punct de vedere social. Tânărul trebuie învăţat să aibă un preot-duhovnic stabil, în care să aibă deplină încredere. Şi atunci, cenzura moral-divină va veni pe două căi, diminuând sau chiar suprimând pornirile rele ale firii tânărului, sau obiceiurile, deprinderile sale proaste:

             a-sentimentul veghii, permanente, deasupra sa, a ochiului divin neadormit şi mustrător (în cazul neadaptării sau încetei adaptări la morala creştină);

             b- controlul periodic (ca la medic) al sufletului: pregătirea periodică pentru întâlnirea cu confesorul-duhovnicul  –  o întâlnire de maximă şi severă sinceritate.                   

            Astfel, treptat, credinţa şi încrederea re-conformează spiritul, rectifică, şlefuiesc spiritul şi inhibă pornirile pernicioase ale firii.  Acesta este, în definitiv, OMUL NOU de care vorbeşte Hristos, omul renăscut spiritual  –  nu acela al comunismului ateu, nici acela al liberalismului libertin şi anomic. Pur şi simplu, HOMO RELIGIOSUS REDIVIVUS, despre care face vorbire Mircea Eliade[23] [23]. Omul religios regăsit-renăscut, şi pus între parametri de eficienţă spirituală  –  care va deveni corectitudine şi omenie socială. Din dezvăluirile tinerilor, aflaţi fie în plină terapie religioasă, fie după terapia religioasă (într-un moment de relaxare luminoasă, evlavioasă, recunoscătoare) s-a putut vedea cum atât mici carenţe psihice şi deprinderi rele, nu foarte vinovate în sine(cochetăria celei care pierdea ziua la oglindă, mizeria fiziologică a celui care se masturba sau se scobea între degetele de la picioare etc.)  –  cât şi mari deficienţe psiho-fiziologice(porniri homosexuale, cauzate de grave disfuncţii, deficienţe fiziologice, din pricini congenitale etc.  –  sau nestăpânirea nervilor, neascultarea de nici o autoritate exterioară etc.)  –  prin concentrarea atât sub Ochiul lui Dumnezeu, cât şi sub cuvântul de folos al duhovnicului  –  fie au fost autoreprimate, fie ţinute în frâu, stăpânite mental, volitiv, pentru a nu face rău celor din jur, şi nici sieşi să nu-şi mărească răul, până la scârba de sine şi la sentimentul culpabilităţii , hiperbolizat până la dorinţa de autoeliminare. Împăcarea cu sine, redobândirea respectului de sine şi a cumpenei interioare, re-armonizarea interioară  –  este ceva de nepreţuit. Şi doar sentimentul religios autentic(nu superstiţia sau bigotismul!!)  rezolvă aceste probleme .

            ABIA OMUL RELIGIOS POATE FI, ORICÂND, O FOARTE BUNĂ FIINŢĂ JURIDICĂ  –  DACĂ SE FACE EDUCAŢIA JURIDICĂ DE RIGOARE. Este mai puţin valabil inversul afirmaţiei. De multe ori, jurişti merituoşi, pierzând busola spirituală, au clacat moral şi profesional.

            Deci: STATUL MASONIC A AJUNS  LA CAPĂTUL IPOCRIZIEI SALE ONTOLOGICE. DIN ACEST MOMENT, LUMEA TREBUIE SĂ SE PREGĂTEASCĂ:

            1-FIE PENTRU DISPARIŢIA FIZICO-SPIRITUALĂ, în condiţiile unei „apocalipse” destul de apropiate de cea descrisă de Ioan din Patmos ,

            2-FIE PENTRU UNICA SOLUŢIE (…de data aceasta, fără nicio îndoială…UNICA!!!): STATUL TEOCRATIC, STATUL CONDUS DE HRISTOS –MÂNTUITORUL (direct sau prin delegare apostolică: apostolii Săi nu vor fi, cu necesitate, preoţii/clerul, care cler, ÎN MAJORITATEA SA ZDROBITOARE,  a deviat cumplit, de la misiunea sa spiritualistă, „înmâlindu-se” groaznic în materia mlăştinoasă şi puturoasă, desfătat cumplit în ipocrizie, lăcomie şi minciună! – …ci vor fi cei mai smeriţi şi mai aproape, cu Duhul, de Dumnezeul Mântuirii…: vor fi cei mai umili, „nebunii întru Hristos”, dintre monahi; vor fi aleşi, PRIN REVELAŢIE, de către Însuşi Dumnezeu-Hristos!!!)!!!

***

 

RESTABILIREA  CREDIBILITĂŢII TINERILOR. “BĂTRÂNEŢEA” ŞI “TINEREŢEA”  –  CATEGORII PSIHO-SOCIALE

Forţele spirituale tinere :

a-dacă vor fi educate în direcţia generozităţii spirituale, a orizontului spiritual deschis şi liber spre “sus”  –  iar nu al unui pozitivism meschin şi fosilizat în automatismele de “animal de pradă”, strict orizontalizat(sub zodia “economicului”);

b- dacă vor fi convinse să accepte cunoaşterea şi aprofundarea Legii-Normă( în semnificaţiile ei adânci, vitale) şi a sistemului general de funcţiune socială  – 

în mod sigur, vor găsi soluţii nu numai noi, ci şi mai  fiabile şi viabile, multiple şi cu grad de soluţionare mai înalt. Se vor angaja într-o autentică spirală a reformei sociale şi morale ( nu în simulacre reformiste)  –  aşa cum s-a întâmplat în toate  momentele critice ale istoriei omenirii : tinerii minoriţi au deblocat Biserica Occidentală, scoţând-o din criza de credibilitate , care a produs, pe cale de consecinţă, tirania religioasă a sistemului inchizitorial;  tinerii artişti , savanţi şi exploratori  –  au deblocat Evul Mediu   (care alunecase în manierism factice) – nu spre Renaştere, ci, mai curând, spre REVELAŢIILE CREŞTIN-ORTODOXE („ortodoxe”, în sensul de „indicatoare” ale Căii Celei Drepte a Duhului Uman!) ALE LUI GIROLAMO SAVONAROLA!!!; tinerii masoni (cei încă neinfectaţi total de iudaismul masonic…!) ai veacului 18 au deblocat sistemul social feudal (încrâncenat în forme golite de divin, în absolutismul despotic, cu pretenţii de drept divin, arogant şi distructiv de avânturi creative), spre democraţie (care, la începutul ei, părea reală…)  –  şi tot tinerii au achiesat primii şi la idealurile anului (est şi central-european) 1989, doar că, peste tot în Centrul şi Estul Europei, a existat o capcană, gen “Piaţa Universităţii”-Bucureşti 1990 (adăugată „lucrării” Papei Ioan Paul al II-lea/iudeul galiţian Karel Voitila şi puzderiilor de servicii secrete străine, de la cele ungureşti şi sârbeşti, până la KGB, CIA şi…Mossad!) –  revelată mai degrabă sau mai târziu, cu amărăciune. Forţele tinere nu trebuie măcinate, pervertite şi exasperate  –  ci folosite în mod loial, vizionar, curat  –  determinate, printr-o educaţie prealabilă, de înaltă şi susţinută ţinută spirituală, să se “înjuge” singure, cu entuziasmul specific vârstei, la operaţia denumită “ameliorare socială”. Numai aşa se pot ele purifica şi lumina, constant, de Idealul Umanităţii  –   fără a se înţepeni în starea psiho-spirituală,  numită “bătrâneţe”, ci păstrând, chiar în vârsta senectuţii, flexibilitatea şi generozitatea extremă, atât de vie, a stării spirituale de “tineret”. Căci, după cum credem a se vedea, nu există un real conflict al generaţiilor, decât atunci când cei vârstnici se încăpăţânează să semnifice “cei bătrâni”-îmbătrâniţi  –  şi să-şi aroge drepturi pe care nu le au, în virtutea unor “virtuţi”deloc onorabile: îşi apropriază , fără să şi merite, din punct de vedere medical, toate anchilozele psiho-spirituale posibile  –  lucru care duce, inexorabil, la atitudini egoiste şi tiranice. “Bătrâneţea” şi “Tinereţea” se dovedesc a fi, în cele din urmă, dar, de fapt,  în primul rând  –   categorii psiho-spirituale şi  grade  de atitudine volitivă    ( în cazul celor ce vor să arate şi să fie “bătrâni”, este şi complacerea de a arăta şi a fi astfel  –  iar despre “tinerii” cu prejudecata că ei trebuie să fie cu totul altceva decât generaţia anterioară, iar dacă nu sunt, se autoblochează moral-spiritual, se poate spune, la fel, că se complac într-o atitudine categorisită, doar,  drept “tânără”  –  hyppies, rockers, rappers, punkers etc.  –  dar, în realitate, “îmbătrânită”prematur,  fără finalitatea , neliniştea creatoare şi forţa de a fi şi însemna“tinereţe” autentică). “Le lipseşte educaţia”  – spunem. Dar chiar li se dă educaţie adecvată, într-un mediu social adecvat (???) şi de către factori adecvaţi (fie şi ca atitudine şi nivel spiritual)  şi de bună-credinţă? O educaţie care să stimuleze, în ei, generozitatea şi energiile constructive, specifice (în mod normal…) vârstei tinere?…

Noi nu credem asta – şi, tocmai de aceea, optăm pentru/propunem, cu mult discernământ, o variantă nouă (şi, în acelaşi timp, veche…) de societate, în care să nu mai existe păcălici şi păcălitori, şi nici obidiţi şi obiditori: SOCIETATEA TEOCRATICĂ, în sensul propus de Nikolai Berdiaev, în lucrarea sa – Un Nou Ev Mediu: o societate în care CREDINŢA CREŞTINĂ (autentică şi ferventă…!!!) să fie forţa spirituală motrice – în care Biserica să fie Instituţie Divino-Umană, nu cu misiune neapărat de supraveghere  a  nivelului de spiritualitate al mediului social – nu atât instituţie cu misiune corectivă, cât preventivă, pentru evitarea nu doar a catastrofelor spirituale, cum sunt cele prin care trecem azi, de s-au zăpăcit de tot până şi sacerdoţii lui Hristos-Mântuitorul… –  ci, în special, pentru alinarea durerilor spirituale din mediul social, pentru catalizarea şi cultivarea forţelor spirituale nucleice, ascunse în om/umanitate – pentru adeverirea, întărirea şi Revelarea Stării de REALĂ con-fraternitate, dintre oameni: TEOCRAŢIA propusă de noi NU trebuie să fie o nouă societate totalitară, şi nici să nu utilizeze constrângerea, brutală sau discretă (tot siluire a libertăţii divino-umane ar fi, sub orice formă s-ar exercita brutalitatea/constrângerea non-spiritualizantă!) – să nu aibă scopuri DELOC lumeşti, ci exclusiv, obsesiv,  ţinând de Revelarea Lui Hristos… – să nu se nimerească, Doamne fereşte, din nou, cum a fost în zona papală a secolelor Vechiului Ev Mediu – Inchiziţia, sau orice alt fel de „poliţie bisericească”…Nu, nicidecum! Ci să fie Zona Terestră şi Zona Divină (totodată! – întâlnite!!! – prin Lucrarea Cea Mai Înaltă a HARULUI    Dumnezeiesc!), zona de REVELAŢIE, la nivel de individ, dar, mai cu seamă, de SUPRAINDIVIDUALITATE / NEAM. În felul acesta, doar, Biserica va fi iar ceea ce a vrut şi vrea Hristos: Mireasa Lui Hristos, Sfânta Unealtă de Mântuire/Re-armonizare întru Duh a Omului/Umanităţii, ANTICAMERA PARADISULUI.

Dar, pentru o astfel de societate nouă, şi totuşi veche, originară, dacă ne gândim că ea a fost întâia propunere a Lui Hristos – preoţii trebuie să înceteze definitiv de a se considera un soi de funcţionari – ŞI SĂ RE-DEVINĂ JERTFELNICI ÎNTRU MISIUNE SFÂNTĂ/COSMICĂ/SUPRAISTORICĂ!!!

Şi aceasta, pentru ca istoria să aibă finalul prorocit de acelaşi mare filosof al Ortodoxiei, Nikolai Berdiaev – re-contopirea istoriei pământeşti cu istoria celestă (cf. Sensul istoriei, Polirom, Iaşi, 1996, pp. 195-197) – deci, să reluăm şi să completăm, ca pe un memento, ceea ce deja am citat din geniul rus al Ortodoxiei: „În viitor va avea loc o luptă fără precedent între bine şi rău, între Dumnezeu şi diavol, între lumină şi întuneric. Sensul istoriei constă în deschiderea acestor principii opuse, în lupta lor şi în conflictul tragic al acestor principii (…). Am început cu prologul celest al istoriei, pentru a trece la istoria pământească, iar de la această istorie pământească trebuie să trecem iarăşi la istoria celestă. Numai în acest caz istoria are un sens pozitiv: dacă se încheie. Întreaga metafizică a istoriei (…) conduce la conştiinţa sfârşitului inevitabil al istoriei. Dacă istoria ar fi un proces nesfârşit, o infinitate rea, ea n-ar avea nici un sens. Tragedia timpului ar fi de nerezolvat, iar sarcina istoriei – irealizabilă, pentru că, în interiorul timpului istoric, aceasta nici nu se poate înfăptui. Destinul omului, aflat la baza istoriei, presupune un scop supraistoric, un proces supraistoric, o soluţionare supraistorică a destinului istoriei într-un alt timp, veşnic. Istoria pământească trebuie să se contopească din nou cu istoria celestă, trebuie să dispară graniţele care separă lumea aceasta de lumea cealaltă, la fel cum nu au existat aceste graniţe în trecutul îndepărtat, în zorii vieţii universale. (…). În acest mod simbolic se vorbeşte în Apocalipsă. Se rupe legătura timpurilor,  cercul închis al realităţii încetează să mai existe. În realitatea lumii se revarsă energiile unor alte trepte ale realităţii, istoria timpului nostru se sfârşeşte şi tocmai de aceea capătă sens. O zi din viaţa noastră individuală este absurdă luată în sine, viaţa noastră capătă sens doar prin alăturarea tuturor zilelor ei.

(…) În limitele istoriei, este irezolvabil şi conflictul tragic al destinului individual, cu destinul întregii umanităţi. De aceea, istoria trebuie să se încheie. Lumea trebuie să intre într-o realitate superioară, într-un timp integral, în care să se rezolve problema destinului individual uman, iar conflictul tragic al acesti destin individual cu destinul universal trebuie să-şi găsească o soluţie. Istoria este, înainte de toate, destin – şi trebuie să fie înţeleasă ca destin, ca soartă tragică. Soarta tragică trebuie să aibă, ca în orice tragedie, un act final, care rezolvă totul. În tragedie, catharsis-ul este inevitabil.  Istoria nu are o evoluţie infinită în timpul nostru, nu are firescul fenomenelor naturale, tocmai pentru că istoria este destin. Aceasta este ultima concluzie a metafizicei istoriei. Destinul uman, pe care trebuie să-l urmărim prin toate perioadele istoriei, nu se poate soluţiona în limitele istoriei. Metafizica istoriei ne învaţă că ceea ce este irezolvabil în limitele istoriei, se rezolvă dincolo de limitele ei. Acesta şi este cel mai important argument în favoarea faptului că istoria nu este fără sens, că are un rost superior. Dacă ar avea numai un sens pământesc imanent, tocmai în acest caz ar fi absurdă, fără sens, pentru că atunci toate dificultăţile fundamentale, legate de natura timpului ar fi irezolvabile, sau toate rezolvările ar fi fictive, aparente şi neadevărate. O astfel de metafizică a istoriei, relativ pesimistă, rupe mreaja iluziilor legate de divizarea viitorului şi răstoarnă ideea de progres, dar întăreşte speranţa şi năzuinţa în soluţionarea suferinţei istoriei din perspectiva eternităţii, din perspectiva realităţii veşnice. Iar această metafizică pesimistă a istoriei este mai optimistă, în sensul ultim şi cel mai profund al cuvântului, decât optimista concepţie despre progres, concepţie sumbră şi aducătoare de moarte pentru tot ce este viu. Trebuie să aibă loc o anumită mutaţie lăuntrică, după care istoria universală nu se va mai înfăţişa în perspectiva fluxului distrugător al timpului, aruncată parcă înafară din adâncul spiritului, ci în perspectiva eternităţii, a istoriei celeste. Istoria universală se va întoarce în adâncime, ca un moment din veşnicul moment al Spiritului”.

…Marele filosof al culturii româneşti, Lucian Blaga, spunea că românii „au sabotat istoria”. Foarte bine – nu aveau alternativă, când demonii istoriei se bat, de la începutul lumii CĂZUTE, rezultate prin cumplitul, incredibilul păcat adamic – cu dumnezeirea eternităţii. MAI ALES ACUM, această istorie masonizată, îngrozitor însângerată,  TREBUIE sabotată!!! Diavolul Crimei şi al Sinuciderii trebuie identificat şi exorcizat, fără întârziere şi fără nicio milă! Trebuie să ne scuturăm de toate efectele ei otrăvitoare, numite „instituţii”, prin care ni se dă voie doar…SĂ NE UCIDEM ÎNTRE NOI ŞI SĂ NE SINUCIDEM!  Trebuie să scăpăm, cât mai repede şi mai profund (prin antidotul cosmic/panaceul numit „re-evanghelizarea întru Hristos-Dumnezeu”!), de efectele, seculare, ale masonizării (prin masoni şi prin uneltele lor…”naţionale”!).

CU STATUL LOR DIABOLIC CU TOT!!!

***

                    NOTE 

1 -Nikolai Berdiaev, Un Nou Ev Mediu, Omniscop, Craiova, 1995, p. 126.

2-Idem, p. 127.

3-Idem, p. 116.

4-Idem, p. 117.

5-Idem, p. 118.

6-Idem, p. 132.

7-Idem, p. 127.

8-Idem, p. 129.

9-Idem, p. 129.

10-N. Berdiaev, Sensul istoriei, Polirom, Iaşi, 1996, p. 197.

11–Emil Cioran, parcă citându-l pe Marx, dar şi pe…Marchizul de Sade,  afirmă că “creştinismul este religia sclavilor”.

12-Cf. Sfântul Augustin, Civitas Dei, în : P. Bernard Ştef, Sfântul Augustin  –  Omul.Opera. Doctrina, Colecţia Sfinţi Părinţi ai Bisericii, Cluj-Napoca.

13-Legea a fost sădită şi există în fiinţa umană(conştientizată), căci altfel nici n-ar fi posibil ca Dumnezeu să ceară omului ceea ce El n-a dat şi pus în fiinţa Omului.

14-Matei, 23, 13-39.

15-J.J.Rousseau, Contractul…: “O societate de adevăraţi creştini n-ar mai fi o societate de oameni”  –  adică, ar fi o utopie. Nu: ea, societatea autentic-creştină, va fi-exista (după spusa Bibliei: ”Când fi-va o turmă şi-un păstor”)  –  şi  abia aceea-acela se va numi pe drept Omul (re-îndumnezeit, re-androginizat paradisiac).

16-Matei, 10, 14.”Dacă însă nu vă va primi cineva, sau nu va asculta cuvintele voastre, atuncea ieşind din casa ori din cetatea aceea, să scuturaţi şi praful de pe picioarele voastre!”

17-Există şi aşa ceva, dar ca automutilare mistică  – Matei, 5, 29-30:”De te sminteşte ochiul tău drept, scoate-l şi-l aruncă, căci e mai bine pentru tine să piară unul dintre membrele tale, decât tot corpul să fie aruncat în gheena, şi de te sminteşte mâna ta dreaptă, tai-o şi arunc-o de la tine, căci e mai bine pentru tine să piară unul din membrele tale, decât tot corpul să fie aruncat în gheena”. Adică, mai curând suferi de o suferinţă trecător(istoric)-corporală, decât să rişti inimaginabila suferinţă spiritual-esenţială eternă.

18-Matei, 5, 37.

19-Ibidem, 37 şi 44-48.

20-Idem, 10, 34-35:”Să nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie: căci am venit să despart pe om de tatăl său şi pe fiică de mama sa şi pe noră de soacra sa”.

21-Idem, 5, 6.

22-Idem, 11, 30.

23-Mircea Eliade, Tratat de istoria religiilor, Humanitas, Buc., 1992.

      22 decembrie 2010                                                   prof. dr. Adrian BOTEZ

 

P.S.: …Astăzi, 23 decembrie 2010, ora 10,30 – în plenul Parlamentului (unde premierul Boc se pregătea de discursul care preceda discuţiile pe moţiunea Opozitiei la GENOCIDICA Lege a Salarizării…: „Dragi colegi, membri ai Guvernului…” – şi, ca să-i confirme, lui Boc, exclusiva colegialitate declarată, nu cu Măria Sa Poporul Român, ci DOAR CU MEMBRII UNUI GUVERN CRIMINAL ŞI DEMENT!!! –  s-a auzit, ÎN ACEEAŞI CLIPĂ,  o bufnitură înfiorătoare!), inginerul de sunet al TVR, ADRIAN SOBARU (soţ, tată a doi copii, dintre care unul are un grav handicap… – de aceea, nu-şi putea acoperi datoriile faţă de stat, din salariul „în mână”: 636 RONI! – …iar noua „lege” tocmai îi răpise tatălui dreptul la indemnizaţia de însoţitor/asistent personal AL PROPRIULUI COPIL…), ÎN SEMN DE PROTEST ULTIM, s-a aruncat în gol, precum un kamikadze, de pe marginea balconului unei loje parlamentare, purtând scris, pe tricoul său, alb precum ninsoarea din 25 decembrie 1989:

Ne-aţi ciuruit!

Aţi vândut toată ţara!

Ne-aţi ucis viitorul copiilor!

Ne puteţi lua viaţa, dar nu şi

LIBERTATEA!!!”… – iar în mână având o bilă portocalie, cu numărul „13” pe ea (13=Numărul Diavolului şi al Morţii). A mai apucat să spună, din gură: „Aţi luat mâncarea de la copii! Pentru tine, Boc!”… – iar când şi-a revenit, pe targă, a şoptit: „LIBERTATE…”

…Din păcate pentru decizia lui, ADRIAN SOBARU n-a murit, ci s-a ales cu multiple fracturi (de glezne, de faţă, de frunte, de nas etc. etc.). Ceea ce i-a înviorat teribil pe „pedelei”, care s-au grăbit să reia şedinţa şi, în lipsa Opoziţiei din sală (care Opoziţie măcar a avut minima decenţă să părăsească, imediat, sala de şedinţe…), au continuat, cu un cinism inimaginabil şi monstruos, „lucrările” (?!), respingând moţiunea cu un câştigator… VOT UNIC („unic”, cel puţin, în istoria parlamentarismului european…!): ZERO…peste tot!!!

…Cu o lună în urmă (pe 18 noiembrie 2010) un alt angajat al TVR se spânzura (…”mai discret”…NU IN PLENUL Parlamentului şi fără…”texte incitante şi tendenţioase”!).

…Mulţi pedelişti au pretins ca ADRIAN SOBARU era nebun şi drogat…Noi suntem de cu totul altă părere: ca şi LIVIU BABES, cel care „s-a ars singur pe rug pe o pârtie de schi din Poiana Braşov în februarie ’89, protestând împotriva <<Auschwitzului>> ceauşist” (cf. Gândul, art. “Şcoala-n stradă, nu-n spital!”, de C.T.Popescu, din 24 octombrie 2010), ca si Doamna Profesoară CRISTINA ANGHEL (care a stat în greva foamei 70 de zile, în octombrie 2010, fără s-o ia în seamă nicio oficialitate mai de “dai Doamne”: dl Funeriu a venit la spital, ca sa-i ofere…UN CACTUS!!! – …şi care Doamnă N-A INTRAT ŞI STAT ÎN GREVA FOAMEI, 70 DE ZILE,  PENTRU BANI MAI MULTI! –  CI PENTRU RESPECTAREA LEGII ŞI A DEMNITĂŢII, A PRINCIPIILOR NOBILE, DE DUH, ÎN ROMÂNIA!!!), şi ADRIAN SOBARU nu trebuie categorisit, cu uşurinţa iresponsabilă, drept “un sinucigas care necesită consiliere psihologică”, CI UN NOU MARTIR ROMÂN, AL ACESTEI EPOCI APOCALIPTICE!!! Pentru că el nu “a zburat” de la balconul Parlamentului (instituţie care, în decembrie 1989, promitea să fie locul/ALTARUL sacru al democraţiei…”pe bune”!), în primul rând,  pentru niscaiva “nemulţumiri/probleme  personale”, ci, ÎNAINTE DE ORICE,  pentru PRINCIPII SFINTE…: VIITOR AL NEAMULUI , ÎNTRU DEMNITATE, ÎNTRU DREPTATE ŞI LIBERTATE!!! – …ascultaţi-vă conştiinţa şi veţi reauzi ce se striga, la Timişoara şi Bucureşti, în decembrie 1989: “Vom muri şi vom fi liberi!” Era suprema credinţă creştină A MARTIRILOR:

DOAR ÎN CEALALTĂ  LUME MAI EXISTĂ NĂDEJDEA DREPTĂŢII, A VIEŢII ADEVĂRATE ŞI, IMPLICIT, A LIBERTĂŢII DE DUH!!!

…Comentariile “post-factum”:

Emil Boc: “N-are nicio leziune care să-i pună în primejdie viaţa.(…)Fac apel la solidaritate, la luciditate, raţionalitate şi echilibru” – …sugerând, ba chiar ne-sugerând, ci “pocnind” cu bâta-n baltă, mult prea…”pe şleau”, că toţi care i-ar urma exemplul lui ADRIAN SOBARU ar fi ori nebuni, ori…drogaţi!!!… – încheind triumfalist: “Totul e bine!”…

Cotoi (…Sever…!): „Sunt tulburat!” Nu ne-ndoim…La fel cum era atunci când a „ajutat-o” pe Roberta la numărat…!!!

Puiu Hasotti: „Nu pot vorbi – sunt tulburat!” Şi liberalul ăsta e de-o ipocrizie exemplară…aşa că, să trecem mai departe…poate găsim ceva mai de soi/”revelator”:

Teo Trandafir: „Eu nu-nţeleg ce i-a venit omului ăstuia!” Nici eu nu-i înţeleg pe cei care se „dau în gât” după struţo-cămile, precum domnia-ta, să…”te scuzePENTRU PEDELIZAREA SUBITĂ”…! Păi, numai în PDL ţi-ai dezvoltat, deplin…”vocaţia de Iudă”!!!

…Noi te-am vedea mai potrivită pentru turnarea plumbului topit pe gât (…la modul/”diateza” pasiv/ă…!), precum calpuzanilor…

Varujan Pambuccian (cu accente GROTESC-eroice): „Şi dacă ar fi fost cutremur, Parlamentul trebuia să continue să funcţioneze!”

Dar gestul protestatar al lui ADRIAN SOBARU este infinit mai …cutremurător decât orice cutremur: ESTE AVERTIZAREA SUPREMĂ, ASUPRA ULTIMULUI „HAL” AL DESPIRITUALIZĂRII ŞI DEZUMANIZĂRII, ÎN TOATĂ ROMÂNIA, NU DOAR ÎN PARLAMENTUL EI!!!

Elena Udrea, după ce a fost întrebată dacă crede că aşa ceva s-ar putea întâmpla în altă ţară din Europa…a tăcut, ţinând ochii în jos, cu o „ruşine” circumstanţială (de fapt, scrâşnind APRIG din măsele!), „ruşine circumstanţializată” care era curios de apropiată de aceea pe care o afişează „traseistele”, în faţa camerei de luat vederi, după ce au fost prinse într-o razie a Poliţiei…

-Un …”geniu” (…ca să nu-i zicem <<bou>>!) al democraţiei, dl Alexandru Cumpănaşu (pe postul Realitatea TV, ora 15,30): „Trebuie găsite mijloace legale de protest”. Deci, este ilegal să mori, în România de azi! – ESTE ILEGAL AUTOSACRIFICIUL MARTIRIC!!!

…Numai liberalul Octavian Popa (mai târziu, şi Norica Nicolai…) a declarat că se simte vinovat…că-i este ruşine că face parte din Parlament, şi că nu se simte coleg cu nişte indivizi cinici şi lipsiţi de minimă umanitate, cum s-au dovedit a fi, azi (mai ales …şi extrem de semnificativ şi definitiv lămuritor, azi!…”lămuritor” pentru oricine nu e de rea-credinţă perfectă sau…cretin de-a binelea!!!), 23 decembrie 2010, cei din PDL…!!!

…De altfel…”Totul este bine”… – „PE FRONTUL MIZERIEI, NIMIC NOU!!!”

…Vine Crăciunul…dar noi nu putem zice altfel decât aşa: „LA NAIBA CU STATUL MASONIC ŞI CU LINGĂII SĂI SLUJITORI! JOS CU HAITA ASTA NESĂTULĂ!!!” – …sau, vorba dlui pedelist Petre Tinel (vorbă „aruncată” într-un context tragi-comic, chiar grotesc…): „PUNEŢI MÂNA PE TOPOARE!”… – şi, sperăm, Dumnezeu ne va ierta… „ieşirea din sistem”…!

…Să trăieşti, ADRIAN SOBARU, ca să apuci şi Ziua Mâniei şi Judecăţii Lui Hristos-Dumnezeu aici, pe Pământ!!!

Atunci, toţi detractorii şi „minimalizatorii” tăi, toate iudele astea împuţite  şi ipocrite de azi   – se vor ruga, PLÂNGÂND ÎN HOHOTE, de tine, să-I  dai Lui mărturie mai …”atenuată”, pentru ei!

 


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors