Archive for the ‘Politic’ Category

Cianura din ceaşca de cafea

Posted by Stefan Strajer On July - 12 - 2012

Pamfleţel 

Cianura din ceaşca de cafea

 

Autor: Corneliu Florea (Winnipeg, Canada)

 

Și io, ca tot românul domnit, beau cafea, beau de cincizeci de ani și n-am știut până ieri că, în fiecare ceașcă de cafea se află o concentrație de cianură de până la 6 ppm (părți pe milion). Stupefiat, primul lucru care mi-a venit în minte, a fost epoca de aur a lui Ceaușescu, care dădea poporului nechezol în loc de cafea, să nu-l intoxice cu cianură, îl proteja. Măreț conducător și  RMGC este măreață, ne promite o altă epocă de aur în schimbul aurului adevărat de la Roșia Montană!!

Să nu-mi spuneți că nu știți cine este RMGC, fiindcă cât de mult bine vrea să ne facă nouă românilor, mai ales celor din Țara Moților, auziți de ani de zile. Este vestita companie canadiană, care trage cu dinții de noi să ne facă oameni, să ne prăcopsească fără să ridicăm un deget, numai să-i dăm voie să ne radă ultimile treisute de tone de aur pe care le mai avem. Atât. Noi le dăm ultima mână de aur, care o mai avem și ei vor turna peste Roșia Montana un con al abundenței cum nu a turnat nici o altă stăpânire în două mii de ani în care au cărat aurul moților de acolo, începând cu romanii. O sută de ani, romanii au extras de la Roșia Montană trei tone de aur pur pe an, deci trei sute de tone de aur. Popoarele migratoare, fiind în marș migrator, s-au mulțumit doar cu  aurul din albiile râurilor din Munții Apuseni și au plecat mai departe. Ungurii care nu s-au priceput la minerit, au adus mineri din imperiul de apus cărora le-au dat toate privilegiile posibile numai să scoată aur pentru ei. Dar habsburgii i-au întrecut pe unguri și otomani în extragerea aurului; priviți Viena cât e de măreață, datorită și aurului de la Roșia Montană. În vremea habsburgilor a apărut: „Munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă în poartă”, în vremea lor a fost răscoala lui Horia, Cloșca și Crișan. Cu cât se căra mai mult aur cu atât erau mai săraci și nevoiași moții. Nu s-a făcut mai nimic pentru ei, cu excepția regimului comunist: locuri de muncă, locuințe, școli, spitale, ședințe și defilări de Întâi Mai. După 1989, Ion Marcel Ilici Iliescu și Petru Roman au frânat tot ce mergea în țara asta, au pus în funcție degradarea generală și vânzarea țării la preț de fier vechi, la preț de gunoi reciclabil.

La Roșia Montană, unde m-am aflat zilele acestea și am citit în materialele propagandistice ale RMGC, adică Roșia Montană Gold Corporation, că mai multă cianură se găsește în ceașca mea de cafea decât va lăsa ea în sterilul de după extragerea aurului cu cianură din minereul aurifer românesc. Cum să nu mă prosternez și io în fața acestei companii canadiene ce nu mai poate de binele celor din Munții Apuseni, deși au și ei munții lor plini de aur și ar putea să le spună canadienilor câtă cianură lasă în urma lor, ba mai mult să le-o anihileze și pe cea din cafea. Chiar dacă le-ar face și promisiunea asta, în Canada profitul companiei ar fi cu mult, mult mai mic fiindcă un miner canadian trebuie platit și asigurat cât zece mineri români. Plus costul protecției mediului canadian ce este foarte strict legiferat și controlat cu maximum de exigență, absolut diametral opus de ceea ce se întâmplă în România unde protecția mediului natural e floare la ureche pentru Ministerul Mediului și al Pădurilor care închide ochii cu nepăsare și la clăile de gunoie arucate de-a lungul șoselelor și-a apelor  dar mite la cianura lui Gold Corporation care nici nu se vede pe deasupra. Nici doamna ministru Plumb, nume predestinat să fie ministru al mediului românesc, nu simte ceanura în ceașca ei de cafea, deși este similitudine de poluare între plumb și ceanură.  

Am fost la Abrud și Roșia Montană pentru că am vrut să mă informez personal. Să-mi extrag io informațiile după ce am auzit multe păreri pro și contra. Întâi m-au izbit în fesieri starea deflorabiă a drumurilor, apoi dezordinea, murdăria și sărăcia localităților, superficialitatea și nepăsarea, oamenii buni dar indiferenți la ceea ce e în jurul lor, mai mulți câini comunitari decât copii. Ăștea suntem, ăștea plătim taxe și impozite din care nu se vede nimic investit local. Totul se scurge spre București și stăinătățuri. Din 1975 a început decăderea românească, care s-a accentuat sub Iliescu și a atins cotele prăbușirii totale sub Năstase și Băsescu. Guvernanții sunt parveniți, corupți și hoți, intelectualitate de avangardă nu există, restul înjură, dau din mână și așteaptă miracole chiar și de la Gold Corporation! Unii sunt atât de obnubilați și disperați încât așteaptă salvarea lui Dumnezeu prin trimisul lui: Gold Corporation! Alții nu au vrut să vorbească iar un specialist autorizat, autorul unei excelente istorii a mineritului la Roșia Montană, cu care am și vizitat galeria romană a minei, la multe întrebări mi-a răspuns cu no comment!  

Și Gold Corporation promite sarea și marea, numai să pună mâna pe ultima resursă auriferă a României, până atunci promite orice lăsând impresia că este mai mult o societate de binefacere și nicidecum o corporație capitalistă bazată pe minimum de investiții și maximum de profit. Oamenii nevoiași cred, fiindcă nu li se oferă alte alternative deși există, dar actualii guvernanți în locul devizei totul prin noi înșine au ales orice pentru un comision gras!!  

În secolul XXI jumătate din forța de creație și muncă a lumii se va recicla cel puțin odată, pentru că societatea dinamică creiază noi alternative. Și aici se pot înființa noi servici și industrii mici, ca în alte părți ale țării, se poate reîncepe, prin noi înșine, din nou exploatarea auriferă la exterior, fiindcă avem foarte buni specialiști români în domeniul mineritului iar statul are atâția bani să înceapă investiția. Dar ne-am obișnuit să palavragim și să cerșim ajutoare în loc să dăm randament. Am devenit o națiune fără voință și cu cel mai scăzut randament pentru Țara Noastră. Cât mai e a noastră.

Hai, să mai sorbim o gură de ceanură din ceașca de cafea, fiind siguri că după Gold Corporation, moții nu vor mai spune munții noștri aur poartă… doar vor continua, săraci, să bată  pe la porțile altora …

(Iunie, 2012, Bistrița – Casa cu flori)

Preşedintele României, jucăria Parlamentului

Posted by Gabriela Petcu On July - 8 - 2012

 

(Cele şapte “păcate” ale actului de suspendare a preşedintelui)

 

Indiscutabil că într-o ţară democratică, suspendarea preşedintelui este un act constituţional. Desigur, doar atunci când există probe irefutabile de încălcare gravă a Constituţiei, cu consecinţe la fel de grave pentru independenţa şi suveranitatea statului, respectiv pentru binele şi siguranţa cetăţenilor, nicidecum atunci când majoritatea parlamentară, o majoritate înjghebată pe criterii de gaşcă dictate de interesele oligarhice aflate în conflict ireconciliabil cu legea, consideră ori că s-a săturat de moaca preşedintelui, ori că-i încurcă socotelile, dar oricum sunt coapte condiţiile pentru victoria suspendării.

Iar pentru succesul încrâncenat al răfuielii, nu mai ia nimeni în calcul faptul că un asemenea demers înseamnă cu mult mai mult decât un simplu exerciţiu democratic, căci el se cheamă consum de bani şi timp. Ori România de azi nu-şi poate permite nici una, nici alta, din motive lesne de observat: România, codaşa Uniunii Europene (UE), a ajuns să împrumute bani (şi în curând, după cum stau lucrurile, nici asta nu va putea face!) pentru a putea plăti lefurile şi pensiile, deci ar trebui să-şi chivernisească fiecare leu, iar timp de irosit la fel nu are, căci fiecare clipă irosită măreşte decalajul îngrijorător dintre ea şi restul ţărilor din UE.

În cele ce urmează voi încerca să scot în evidenţă cele şapte “păcate” fundamentale ale actului brutal de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, act smuls cu forcepsul puterii conjuncturale din trupul muribund al ţării şi al instituţiilor sale.

 

1.Traian Basescu, ca om, m-a dezamăgit şi pe mine de nenumărate ori: prin ieşiri necontrolate, prin atitudini care vizau mai degrabă autoritarismul său de căpitan de navă decât înţelepciunea calmă a unui şef de stat etc. Iar ca preşedinte, m-a dezamăgit profund îndată după votarea referendumului din 2009, adică atunci când el avea obligaţia să vegheze neabătut şi fără tergiversări la aplicarea voinţei poporului român, inclusiv prin dizolvarea Parlamentului, dacă ar fi întâmpinat opoziţie (şi, e limpede, a întâmpinat!) din partea acestuia la punerea în practică a însăşi chintesenţei democraţiei…

Dar astăzi, prin intervenţiile mele, eu nu-l apăr pe omul Traian Băsescu, ci apăr principiul democraţiei şi instituţia prezidenţială, ultimul bastion al opoziţiei împotriva ofensivei usl-iste, care – după cum lesne putem observa -, este o jucărie (preşedinţia, se subînţelege) în mâinile jalnicului nostru Parlament. Dar, ceea ce cu bună ştiinţă se dă uitării de către “pucişti”, România este totuşi o republică semiprezidenţială, adică un soi de struţo-cămilă, şi că nimeni nu poate spune unde încep si unde se sfârşesc exact atribuţiile preşedintelui. Căci dacă acesta doreşte să se implice cât de cât în viaţa ţării, foarte lesne poate fi acuzat la modul general că şi-a încălcat atribuţiile, şi atunci este la mâna parlamentarilor aflaţi în majoritate prin cumetrii şi dezertări. Mai ales că grosul acestor ipochimene sunt cu musca pe căciulă…Bun pentru România este doar un preşedinte care pur şi simplu zace la Cotroceni – aşa cum a fost Iliescu, în spatele căruia s-au ridicat “baronii”, şi aşa cum se anunţă interimarul Antonescu.

2.Nici Curtea Constituţională a României (CCR) şi nici măcar înverşunaţii usl-işti nu au făcut dovada clară şi zdrobitoare că Băsescu ar fi încalcat grav Constituţia, cu toate că, har Domnului, mult lăudaţii jurişti ai USL-ului au avut suficient timp la dispoziţie pentru întocmirea actului de acuzare, nu ca judecătorii Curţii Constituţionale, care au fost somaţi pe un ton sfidător-imperativ de noii “democraţi” atotputernici, să-şi prezinte concluziile cu rang consultativ (sic!) în doar 24 de ore. Că doar debarcarea lui Băsescu era de mult timp dorită şi plănuită de strategii maculaţi ai USL-ului (alde Hrebenciuc), dovadă că în urmă cu câteva luni inavuabilul Dan Voiculescu trasa coordonatele generale ale acestui plan profund constituţional (sic!) şi dovadă racolările de parlamentari dezertori, astfel ca maşina votării să funcţioneze fără rateuri. Nu există decât trei explicaţii că actul de acuzare împotriva aşa-zisei comportări neconstituţionale a preşedintelui, un act care în mare măsură ne readuce în memorie acuzaţiile formulate împotriva Ceauşeştilor, nu a convins decât pe cei care, conduşi de ură şi patimă revanşardă, erau dinainte convinşi de temeinicia învinuirilor, oricare ar fi fost acestea: a)Din inabilitate sau poate din corectitudine (ştiau că acuzele formulate şi încadrate de ei vor fi analizate la sânge), juriştii usl-işti nu s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor celor mai înverşunaţi duşmani ai preşedintelui, aşa că avizul Curţii Constituţionale nu putea să le dea apă la moară, din moment ce nu s-au făcut referiri explicite la articole din Constituţie pentru susţinerea învinuirilor aduse; b)Grosul faptelor puse în cârca lui Băsescu nu sunt de natură constituţională, pentru că ele se impută omului, nicidecum preşedintelui; c)Actuala Constituţie a României este atât de compozită şi interpretabilă, încât schimbarea ei devine o grabnică necesitate.

De fapt este mai mult decât rizibil, este de-a dreptul stupefiant ca cei care încalcă grosolan şi repetat Constituţia să acuze pe altcineva. Hoţii strigă: “Uite hoţul”! Căci în doar două luni de guvernare, Ponta şi ciracii lui au încălcat grav Constituţia cu mai multă osârdie şi neruşinare decât au făcut toate celelalte guverne postdecembriste la un loc.

3.Antonescu şi-a format în decursul timpului o schemă a discursului incisiv şi arogant, care unora li se pare că-i atractiv şi cu virtuţi oratorice, dar care de fapt este doar superficial şi sunător din pricina preţiozităţilor, probabil îndelung studiate. Am putea spune că-i un veritabil limbaj de lemn, doar că niţel mai flexibil şi mai elaborat decât cel “clasic” din perioada bolşevică. La drept vorbind, îmi face impresia unui cabotin, incapabil să savârşească lucruri de mare demnitate şi substanţă! Nu numai că, vorba lui Papini, este un om sfârşit, dar prin el şi PNL a ajuns un partid sfârşit.

4.Ponta este un mincinos ordinar şi un plagiator oribil.Punctum. 

5.Ar trebui ca în România să se deschidă un tribunal internaţional al hoţilor şi borfaşilor, unul mai ceva ca cel de la Nürnberg, în faţa căruia să compară pentru a fi judecaţi de genocid toţi cei care în perioada postdecembristă au contribuit mai mult sau mai puţin la punerea ţării pe butuci – de-a valma pesedişti, pedelişti, penelişti, udemerişti, uneperişti şi din alte formaţiuni politice, împreună cu mulţimea nenumărabilă a impostorilor şi plagiatorilor. De altminteri, în urmă cu ceva ani, când Ecaterina Andronescu era ministrul Educaţiei, se vorbea de vreo 30.000 de diplome dubioase. Cu certitudine că şi pe atunci erau mult mai multe. Iar acuma, ce să mai vorbim! Dar, după puţină furtună într-un pahar cu apă, securea războiului a fost îngropată şi nimeni n-a mai suflat nici un cuvinţel despre această ruşinoasă pată pe obrazul mediului academic românesc: prea mulţi aşa-zişi dascăli universitari sunt implicaţi în acest descalificant negoţ al diplomelor fără acoperire valorică (cu certitudine că şi unii dintre ei şi-au dobândit diplomele şi rangurile universitare pe căi suspecte!) şi prea mulţi atotputernici ai zilei au tot interesul ca adevărul să fie ţinut în lesă. Însăşi Academia Română duce mare lipsă de valori autentice, atâta timp cât nu duce lipsă de cumetrii, impostori şi cacademicieni fără operă…

6.Se tot bate apa în piuă cu democraţia şi voinţa poporului. De ce atunci usl-işti de azi – ei in primul rând! – au sfidat şi ignorat referendumul votat în 2009? Căci referendumul este expresia cea mai vie a voinţei poporului, pe care dacă n-o aplici în timp rezonabil, se cheamaă că eşti un penibil demagog. Este clar, nu-s ei nebuni să-şi taie craca de sub picioare şi să-şi îngreuneze sarcina de-a reintra în Parlament! Nu-i greu de prevăzut că dacă referendumul era aplicat şi Constituţia schimbată, altele erau priorităţile de azi ale nedemnilor noştri aleşi, care – iată – îşi permit să procedeze după cum le dictează interesele, adică transformă la iuţeală identitatea imprecisă a României, în acest mod făcând-o ridicol de proteică: ba republică semiprezidenţială, ba republică parlamentară.

7.Este clar că se vizează o democraţie originală, o altă găselniţă iliesciană, atunci când scopul urmărit cu îndârjire, chiar prin violarea normelor constituţionale (aşa păcătoasă cum se prezintă Constituţia noastră actuală) este acela de-a decapita opoziţia. Chiar am auzit foarte multe voci – preşedintele suspendat, iar PDL desfiinţat!

Ţin să precizez un lucru: După imensul rău pe care mi l-au făcut detestabilele unelte ale Guvernului Boc (alde Nicoleta Orza şi Teodor Lupuţi), anume disponibilizarea mea, unelte care acuma s-au refugiat ca guzganii în partidele aflate azi la guvernare, pedeliştii n-au cum să-mi câştige simpatia!

Dar întreb: Spre ce ne indreptăm dacă aria lor de existenţă pe eşichierul politic este redusă până la inexistenţă? Căci, la suspendarea lui Băsescu am avut dovada clară a fermităţii politice de care dau dovadă udemeriştii şi uneperiştii, ba chiar şi parlamentarii independenţi. Să nu-mi spună cineva că Băsescu s-a comportat ca un tiran respingător cu foştii aliaţi la guvernare…

Sigur, democraţia şi îndeosebi viaţa sa parlamentară este de neconceput fără ciocniri de doctrine şi opinii şi fără veghea neîntreruptă la actul guvernării din partea opoziţiei, a societăţii civile şi a presei libere. Dar asta este o luptă de idei între adversari, nicidecum un război necruţător până la totala nimicire a adversarilor percepuţi ca nişte duşmani de moarte. Ori USL-ul urmăreşte să-şi asigure majoritatea confortabilă în Parlament, iar apoi –după cum deja ne-a demonstrat – acapararea puterii în stat, nu prin convingerea electoratului măcar de bunele sale intenţii (dacă în fapt se dovedeşte incapabil de înfăptuirile cu generozitate promise), ci pe căi certate cu legalitatea şi bunul-simţ: capturarea şi/sau subordonarea unora dintre instituţiile statului, restrângerea atribuţiilor altor instituţii prin ordonanţe de urgenţă extrem de nocive pentru traseul normal al legalităţii, minciuni şi dezinformări, încurajarea traseimului politic prin promisiuni tentante pentru profitori şi trădători etc.

După părerea mea, viitoarea Constituţie a României ar trebui să cuprindă (printre alte nenumărate simplificări, limpeziri şi explicitări) următoarele două articole:

A. Pentru a nu mai da naştere pe viitor la atâtea trăncăneli şi acuze, cel puţin judecătorii de la Curtea Constituţională şi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să fie aleşi pe o perioadă de patru sau cinci ani. Atunci cu adevărat respectivele instituţii fundamentale ale statului ar scăpa de suspiciuni privind imixitiunea politicului şi şi-ar putea redobândi nu doar totala independenţă, ci şi credibilitatea;

B. Pentru demontarea definitivă a traseimului politic, pe care unii aleşi îl practică cu seninătatea şi nonşalanţa cotidianului devenit banal, cei care se dedau la atari nedemne jocuri cu iz inconfundabil de trădare, să fie pur şi simplu excluşi din viaţa politică pentru, să zicem, o perioadă de 10 ani. Iar cu tinicheaua atârnată de coadă, cine ar mai avea nevoie de asemenea lichele?!

N.B.De-abia acuma realizăm ce bună ar fi fost pentru români aplicarea Legii lustraţiei încă din 1990. Căci, în definitiv, toată lupta politică din România posdecembristă s-a centrat pe două axe: 1)Conflictul ideologic dintre adversarii bolşevismului, fie el şi cu faţă umană, şi apărătorii săi înverşunaţi (în speţă Iliescu şi tovarăşii lui de idei); 2)Lupta fără menajamente dintre apărătorii legalităţii, prin încercarea acestora de-a reteza ghearele jecmănitorilor, şi adversarii cu ştaif ai legalităţii, care – culmea! – se dau peste cap să apară în faţa alegătorilor şi străinilor curaţi ca lacrima. Pesemne că vlăguită de aceste necurmate lupte interne, România n-a mai avut resursele necesare (energie, bani, timp) pentru propăşirea sa. Iar rezultatele la care s-a ajuns în urma acestui război terfelitor sunt mai mult decât grăitoare…

Să nu uităm că, prin strădaniile şi înţelepciunea politică a preşedintelui Mustafa Kemal Atatürk, Turcia s-a modernizat în principal prin aplicarea rapidă şi fermă a Legii lustraţiei!

George PETROVAI

 

 

 

 

 

Prizonier in propria tara (86)

Posted by Stefan Strajer On July - 6 - 2012

Prizonier in propria tara (86) – Insemnari din perioada celor treisprezece ani si jumatate petrecuti in inchisorile comuniste.

Autor: Aurel Sergiu Marinescu (1929-2008)

Munca la fabrica Gherla – un alt supliciu

In a doua condamnare din ianuarie 1959 nu am muncit pâna in toamna lui 1962, caci detinutii cu condamnare de MSV (munca silnica pe viata, n.r.) nu aveau „dreptul la munca”, asa ca peste trei ani jumatate am stat in celule si camere. In toamna anului 1962, in urma eliberarilor succesive care au inceput din primavara s-au produs intâi mutari masive, in urma carora, am ajuns intr-o celula de circa saisprezece detinuti despre care am scris in alt capitol, unde m-am intâlnit cu Vlasceanu si Strachescu, lasati in Aiud, in 1953, si i-am cunoscut pe Segal si Jurcenco. Dupa circa zece zile am fost scos la munca in fabrica de mobila fina a penitenciarului Gherla si bineinteles am fost mutat din celula de la etajul doi, partea de sus din stânga intrarii, la parter, in partea dreapta, unde locuiau cei din fabrica. Aceasta fabrica producea mobila de buna calitate, garnituri de sufragerie cât si dormitoare. Se compunea din sectiile uscatorie, tâmplarie mecanica, manuala, asamblare, vopsitorie si lustruit. Lucram circa patru sute de detinuti. Seful fabricii era Mihalcea, o bestie, iar maistru principal Benedek, tot o bestie. Programul era ca si la Aiud si, exista de asemeni o supraveghere stricta, care nu permitea nici o pauza, nici o discutie intre detinuti, doar munca intr-un stil continuu si rapid. Am fost repartizat la sectia lustru care, la rândul ei se compunea din trei echipe: mâna intâia, a doua si a treia, ultima fiind echipa cea mai calificata care lucra cu spirt, finisa si dadea ultimul luciu, in timp ce primele doua echipe foloseau la lustruiri un amstec de serlac cu alcool. Am fost repartizat la „mâna intâi”. Mâncarea era proasta, munca istovitoare si sectia lustru era si toxica. Duminica nu se lucra spre deosebire de Aiud, unde nu a existat o zi de pauza si eram scosi in spatiul de lânga fabrica, intre ea si o latura a inchisorii, unde eram barbieriti, unii jucau volei iar restul discutam intre noi, bineinteles sub supravegherea gardienilor. Acolo l-am reintâlnit pe I.D.Suciu, profesor universitar de istorie, specialist in istoria medievala a Banatului si Transilvaniei pe care il cunoscusem in Aiud iar acum era din nou arestat. Tot aici l-am intâlnit pe Cristache din lotul Cucu. Dar cea mai mare surpriza a fost intâlnirea cu un prieten din copilarie, un prieten din Zimnicea, orasul copilariei mele, cu Marin Patranescu (Marus). Nu stiam unul de altul ca eram arestati. Ce amestec de sentimente, in bucuria sa intâlnesti un prieten in inchisoare, ce reactie ilogica, fara sens, ca sa te bucuri ca el si tu va aflati in asemenea loc si in asemenea conditii! Când ne-am intâlnit si ne-am recunoscut, in halul in care aratam si eram imbracati, emotia ne-a coplesit, lui ii tremura barbia si amândoi nu puteam articula nici doua vorbe. Am mai avut asemenea bucurii triste, la Salcia, in 1964 vara, când l-am intâlnit pe un alt cunoscut din Zimnicea, pe Ion Tane. Un baiat bine si educat, prin 1948 elev de liceu a disparut si se lansase zvonul si credeam ca a reusit sa treaca frontiera si a ajuns in Australia. Nu de putine ori il felicitam in gând. Dupa câteva zile de la sosirea mea in lagarul Salcia l-am intâlnit pe Tane si, pentru moment, am ramas mut pâna am fost sigur ca este el. Si am aflat atunci ca era legionar, ca fugise din orasul natal de frica arestarii, ca s-a stabilit prin Banat, pare-mi-se la Resita dar a fost gasit acolo si arestat si deci Australia de fapt ajunsese sa fie Aiud. Sirul intâlnirilor aducatoare de bucurie si tristete nu s-a incheiat. Am pomenit de profesorul I.D.Suciu (nea Ionica), pe care il cunoscusem in Aiud, cu care eram prieten si care mi-a dat primele vesti desre copilul si sotia mea pe care ii vizitase dupa arestarea mea. Nu erau cunoscute inclinatiile sale homosexuale care i-au adus ulterior, dupa cum am aflat, o alta condamnare. La Salcia m-am intâlnit si cu Teodor (Bubu) Margineanu, legionarul din Tg. Mures care defilase in fata lui Mussolini. Lucrasem la Aiud, la bucatarie. El fusese eliberat si din nou arestat. Am depanat ceva amintiri, dar el era altul. Optimismul si veselia ce il caracterizasera disparusera parca de tot, facând loc tristetii si deznadejdii. Era altul, inchisoarea lunga si toate prin care a trecut il marcasera si toate amintirile noastre comune fusesera uitate sau nu-i mai spuneau nimic. Bubu Margineanu nu mai era el. Dupa acea intâlnire n-am mai vorbit, trecutul acela comun ii trezea o stare ostila, confuza, doar la intâlnirile noastre ne salutam si in rest nici o alta vorba. Despre intâlnirea cu Tomescu, coleg de celula in arestul Securitatii Rahova, am povestit in capitolul consacrat anchetelor. Asa cum vorbea, mi-a fost limpede ca suferise psihic si ca ramasese cu sechele pe viata. Nu si-a adus aminte de mine, nimic, doar rânjea. Am recoltat o noua imensa tristete si din intâlnirea cu el. In fabrica am lucrat circa trei luni, exact pâna inainte cu doua zile de Craciun. Dupa ce am mâncat de prânz am ramas in usa atelierului privind afara fulgii de zapada ce pluteau in aer si cadeau pe pamânt. Amintiri dureroase m-au coplesit. Era al cincilea Craciun departe de familie si pregatirile de Craciun, familia mea, traditiile copilariei mele au inceput sa-mi defileze obsedant in minte. Eram ravasit si, desi nu sunt bautor, am mers la seful echipei „mâna a treia” care avea in primire spirtul alb rafinat si i-am cerut sa-mi dea putin spirt sa beau ceea ce pentru el si altii era ceva obisnuit. Mi-a aratat dulapul unde erau sticlele, am luat doua-trei inghitituri si când am pus sticla la loc, un gardian m-a vazut si m-a dus la biroul lui Mihalcea. In timp ce el ma interoga calm si i-am spus exact adevarul, fara a-l amesteca pe detinutul care avea alcoolul in primire, un alt gardian a introdus pe detinutul Gavrilescu Vasile din Craiova care batuse un „turnator” bine cunoscut. Mihalcea a devenit fiara injurându-ne si strigând: „banditilor, ati uitat unde sunteti, va imbatati, bateti oamenii” si am fost dusi direct la Zarca Gherlei, amândoi intr-o celula. Am fost pedepsiti cu scoaterea de la munca si izolare la Zarca, unde am stat circa treizeci de zile, pâna când am declarat amândoi greva foamei. Dupa a doua zi de nemâncare, am fost intrebati care este cauza si am raspuns, severitatea pedepsei. Dupa câteva ore am fost scosi si mutati intr-o celula mare, in celular, unde erau toti scosi din fabrica, pedepsiti pentru diferite fapte. Acolo, pentru prima oara dupa aproape sase ani am vazut „Scinteia” asa cum arata intreg ziarul care ni se distribuia zilnic.

„Cântecul sirenei” si victimele campaniei de dezinformare

In ultimele zile, la Zarca Gherlei, cu greu am luat legatura prin zidurile groase cu detinutii dintr-o celula vecina, unde se aflau printre altii un colonel Baiulescu repatriat, un capitan repatriat din Anglia si altii. Atunci si, mai târziu, am aflat o drama putin cunoscuta. In 1955, prin comisia de repatriere cu sediul la Berlin, din care au facut parte personalitati cunoscute, precum G.Tatarescu, si prin ziarele ce se tipareau Glasul Patriei si Rosu, Galben, Albastru au lansat in Apus o campanie de propaganda-dezinformare asupra realitatilor din tara. Se scria despre restituirea pamântului pâna la douazeci si cinci hectare, de ateliere si fabricute particulare pâna la douazeci de muncitori, de libertatea comertului si salariile bune. De asemeni s-a facut o larga publicitate unui decret de gratiere pentru cei „fugiti” in strainatate, indiferent de condamnarile date in contumacie. Naivii au crezut „cântecul sirenei” si s-au repatriat o multime, ceva de ordinul sutelor.

Am aflat atunci – am mai povestit lucrul acesta – de un croitor ce a venit din Germania cu douazeci de masini de cusut moderne sa-si deschida croitorie si de unul venit din Austria ca reprezentant al firmei „Habig” producatoare de palarii. S-au intors sute si sute de svabi si sasi spre a-si lua pamânturile inapoi. Transportul lor si al bagajelor era gratuit. Asa am intâlnit la Gherla, un fost subofiter Soare din zona Giurgiu care s-a repatriat din Australia, un Ionescu chelner venit cu sotie frantuzoaica si doi copii, si am dormit in pat tot la Gherla, in zilele pregatitoare plecarii spre Luciu-Georgieni cu un tânar Prodea (aliatul) care s-a repartizat din Germania de Vest. Multi dintre ei si-au dat seama imediat ca au cazut intr-o cursa si au vorbit impotriva comunismului, au criticat ce au gasit si au inceput sa faca tot soiul de comparatii; altii au plecat la frontiera, in toate cazurile au ajuns la Gherla, unde traiau cu regret viata pe care de bunavoie o parasisera. Prodea fusese granicer si, in urma ruperii relatiilor cu Tito, si-a lasat arma si a trecut in Jugoslavia. Era fiu de taran sarac din Vrancea dar a devenit dusman al poporului si a fost condamnat in lipsa pentru inalta tradare, pentru trecere la inamic etc si a primit condamnarea la moarte comutata in MSV. Ajuns in Germania, a muncit intr-o mina de carbuni, era pe punctul de a se casatori cu o nemtoaica. Câstiga patru sute de marci pâna la noua sute de marci lunar si traia o viata nevisata, dar dorul de cei sase frati si de parinti il mistuia. Când a inceput acea dezinformare, a crezut, si fara sa spuna nimic viitoarei sotii a incarcat opt geamantane cu haine si cadouri, si-a luat banii, a trecut in Germania rasariteana la Berlin si a ajuns la Ambasada româna. A avut parte de o primire prietenoasa cu tuica si mâncaruri românesti si, a doua zi, cu un avion românesc a calatorit in România pare-mi-se pâna la Oradea. Acolo era asteptat de reporteri, declaratii, fotografii si a fost pus sa sarute pamântul tarii etc. A ajuns apoi la familie, in Vrancea, prin noroaiele satului, fara electricitate si i-a gasit mai saraci, mai amarâti decât ii stia. A inceput sa realizeze greseala pe care a facut-o. A incercat sa se stabileasca la Ploiesti, unde avea o sora dar Securitatea nu i-a permis si l-a fixat la Râmnicu-Sarat, oras mic si usor de filat mai ales ca i s-a dat ca serviciu sa lucreze ca muncitor la fabrica de tigari din localitate. In scurt timp toata lumea ii cunostea povestea si la orice pas era intrebat despre aspectele vietii din Germania de Vest. Elegant, imbracat cu costume din stofa englezeasca, cu ceas bun la mâna, trebuia sa le explice celor amarâti din jurul sau care il intrebau curiosi cât a costat, cât câstiga pe saptamâna, ce conditii de lucru avea s.a. Fiecare putea intelege diferenta colosala si Securitatea avea de lucru. Prodea nu a mai suportat, si-a luat logodnica si a plecat la frontiera iugoslava având convingerea ca el, ca fost granicer, va fi in stare sa treaca granita clandestin, numai ca din 1948 pâna in 1956 se schimbasera multe si, pe frontiere, paza era alta asa ca au fost prinsi. Ancheta a fost usoara la Timisoara si a primit numai condamnarea de tentativa de trecere frauduloasa a frontierei dar dupa terminarea anchetei a fost transferat la MAI, unde l-au anchetat in legatura cu exilatii români pe care i-a intâlnit in tarile lumii libere unde fusese: Jugoslavia, Austria, RFG. Curiozitatea anchetatorului parea fara importanta, asa ca Prodea i-a numit pe toti cei pe are i-a intâlnit si cunoscut in diferite imprejurari. Anchetatorul a montat un proces de inalta tradare in care au intrat Prodea si toti cei pe care i-a intâlnit in lumea libera, cu exceptia celor care erau deja condamnati in lipsa. Toti au fost incadrati la inalta tradare cu 25 ani sau MSV, numai Prodea a primit zece ani pentru complot si cinci pentru tentativa de trecere ilegala a frontierei si, conform procedurii, pedeapsa de trei ani s-a contopit in cea de zece, urmând sa execute zece ani. Un alt pacalit era Bârlea, repatriat din Austria. Era din zona Mehedinti si la fel fusese granicer care trecuse la sârbi. Altfel fiu de taran sarac. Se stabilise in Austria si era bine retribuit, dar dorul de familie si propaganda perfida despre schimbarile din tara l-au convins sa se repatrieze. A venit la familie, nu fusese casatorit si si-a gasit fratii si parintii in si mai mare mizerie. Securitatea l-a repartizat sa lucreze intr-un colhoz (CAP). Si astfel a inceput o viata mizerabila, in care era mizerabil platit, inotând in noroaie toamna si lucrând in cele mai primitive conditii. Nu putea sa nu compare realitatea de acasa cu aceea din Austria si a facut-o cu voce tare, spunând cap-istilor locali conditiile in care a lucrat si a fost platit, criticându-le pe cele prezente. Dar „bratul inarmat al poporului” vigilent a descoperit denigrarea cuceririlor si insulta adusa clasei muncitoare si Bârlea a ajuns la Gherla pentru sase ani, acolo unde Soare, venit din Austria, ingrijea ca detinut de caii inchisorii. Am lucrat apoi la munci interioare si am descris toate aceste scene in capitolul unde am evocat transferurile de detinuti, când am relatat drumul spre Luciu-Georgieni. In mai, la inceput am parasit Gherla cu zidurile ei groase, cu spânzuratoarea de la intrarea medievalei Zarca, cu acele camere „stadioane”, poate cele mai mari din câte exista in vreo inchisoare politica. Peste tot presimteai umbra haiducului ungur Rosza Sandor care plutea peste inchisoare, prin povesti si legende. Am fost trimis la lagarul de munca Luciu-Georgieni. Gherla nu a putut fi mai bine descrisa decât asa cum au facut-o versurile poetului anonim: Ziduri, ziduri, grote si zabrele Robi si hauri, ocne care gem Sârme, sârme porti si santinele Grindina pe suflete de ani. (va urma)

Nota redactiei. Dupa trecerea in eternitate, la 31 august 2008, a pretuitului nostru colaborator, Aurel Sergiu Marinescu, am luat decizia de a reda atentiei cititorilor lucrarea lui de capatåi „Prizonier in propria tara” – aparuta in trei volume la Editura Vremea, din Bucuresti, in 1997. (Numerotarea episoadelor corespunde cu cele publicate in editia tiparita)

Scrisoare deschisa catre Pataputievici si Pavilionul lui de vanatoare

Posted by Stefan Strajer On July - 6 - 2012

Scrisoare deschisa catre Pataputievici si Pavilionul lui de vanatoare

 

Autor: Grid Modorcea (New York)

 

Am primit din partea camarilei ICR numita “Pavilion” – buna denumire pentru o filiala a non-valorilor, care ma trimite cu gandul la un Pavilion de vanatoare, la pavilionul lui Cehov din povestirea Calugarul negru, o “Scrisoare deschisa Primului Ministru privind ICR”, semnata de Eugen Radescu si Razvan Ion, doi politruci fara opera, care se dau sefii “celei mai importante organizatii culturale independente din Europa Centrala si de Est”, zamislita chipurile “pentru promovarea culturii si artei contemporane romanesti in intreaga lume”. Aoleu, neicusorule, cum ati promovat voi cultura si arta romaneasca “in intreaga lume”, auzi, din care insa ati exclus America, fiindca aici nu cunosc ca voi sa fi facut nici un fel de promovare! Poate ce a facut Perjovski, niste mazgalituri pe un perete, la MoMA, sa fie activitatea voastra in America?! Dar el a fost sustinut de ICR cu sute de mii de dolari din punga saraca a poporului roman. In acest fel va tradati natura, ca sunteti o filiala a ICR. Asta sa fie cultura si arta contemporana romaneasca pe care o promovati? Afara de familia Perjovsch(k)i(y), ce alt artist ati mai “promovat”? V-a apucat acum “indignarea impotriva Guvernului” fiindca simtiti ca va fuge pamantul de sub picioare, ca nu veti mai avea trai neneaca, nu-i asa? De unde ati mai scos-o si pe asta, ca “Institutul Cultural Român este singura institutie româneasca care a reusit promovarea valorilor autentice ale culturii românesti în strainatate, netinând cont de niciun criteriu sau argument politic”?! Nu va e rusine!? I-ati promovat voi pe Ciulei si Andrei Serban in America, pe Belgrader si Angela Gheorghiu, pe Boruzescu si Mihai Bara, pe Petru Popescu si Serban Savu, pe Lucian Mihaiesteanu si alte zeci de valori despre care eu am tot scris? Ele s-au promovat sigure, de zeci de ani lupta ca niste samurai, uitati de Romania si culturnicii ei! Cu ce i-ati ajutat voi pe Mihai Nicodim sau pe Ana Cristea, pe Stefan Stux sau Irina Protopopescu? Nici nu ati auzit de ei, habar nu aveti de lupta unor astfel de oameni care au ramas romani! Te pomenesti ca ati promovat-o si pe Herta Müller si Germania nu stie! Care sunt valorile autentice promovate de voi, lasilor ce sunteti?! Activitatile voastre si ale ICR sunt mostre de slujire, pe bani publici, a unei activitati antiromanesti sustinute.

Faptul ca ICR a trecut sub paronajul Guvernului vi se pare o treaba murdara! Voi, slugoi pricajiti, va temeti ca deveniti “slugile unui sistem politic imatur, bolnav, corupt si indreptat spre folosul propriu”! Dar nu tocmai acest lucru sunteti voi, nu o astfel de politica ati dus chiar voi?! Si iata o alta formulare care vi se potriveste: “Va rugam, domnule Prim-ministru, tineti aceste jocuri murdare doar pentru scena politica din care faceti parte”.

Ce obraznicie la acesti slugoi ICR-isti! Ei vorbesc despre ceea ce este “inadmisibil si iresponsabil ca dupa 22 de ani viata publica româneasca sa fie condusa sub semnul acelorasi animozitati politice, interese personale si jocuri de culise”?! Ei vorbesc, acesti “cocky”, care nu cunosc si nu fac o altfel de cultura, decat pe cea a “jocurilor de culise”! Nu e nimic transparent la acest pavilion de vanatoare, nici la tatal lui, ICR, care e un EUNUC, degeaba face parte din EUNIC (reteaua institutelor culturale din Uniunea Europeana)!             ICR n-a fost in stare sa ridice la New York statuia lui Eminescu! Cine e Eminescu pentru voi, bolnavilor de parvenire ce sunteti?! “Cadavrul nostru din debara”, cum spune taticul vostru, Pataputievici, nu?! Ce ati facut voi pentru cultura autentica a poporului roman? L-ati tradus in 17 limbi pe “Omul recent”, ca sa popularizati ideea bolnava ca “poporul roman are structura fecalei”. Unde e o pagina tradusa din Eminescu, Caragiale, Sadoveanu, Rebreanu sau D.R.Popescu? V-ati tradus numai pe voi, ati promovat numai Parjoalele si Savianele voastre! Cand imi veti spune de ce ati respins proiectele unor artisti precum Gabriea Culic, atunci poate vom mai discuta, insa numai ca rivali. Eu va sunt rival, nu canibal. Voi nu cunoasteti lectia lui Iuliu Maniu, de aceea va purtati ca niste canibali. Taceti si muscati pe la spate! Nu cunoasteti rostul si rodul dialogului. 

           

Foto.Blog roncea.ro 

Cine sunteti voi sa faceti selectia in cultura romana, sa o feriti de “promovarea valorilor discutabile”?! A ajuns o parasuta ca Co-rina Suteu sa faca festival de film la New York, sa fie selectioner unic (!!!), ea, care in viata ei nu a facut o poza si nu a scris o cronica de film! Unde va sunt selectionerii valorilor autentice?! Este oare Razvan Ion, pe care il cunosc bine, aceasta autoritate critica, exigent cultural in arta plastica, literatura, teatru, muzica si dans?! Desigur ca “Romania nu este Teatrul Nottara”, dar nici “Pavilion” nu este Romania. Si cred ca Teatrul Nottara a facut mai multe pentru cultura romana decat Pavilionul vostru de vanatoare, de unde, de fapt, vanati valorile autentice. Cred ca in toata “opera” Pavilionului nu exista o metafora de valoarea celor ale unui Fanus Neagu, pe care sfidarea si ignorarea voastra l-au omorat! *             Draga Razvan, dupa cum observi, eu am cu totul alta parere in chestiunea ICR. Si doar nu ma suspectezi ca fac parte din nu stiu ce partid politic, ca fac jocurile Primului Ministru sau ale nu stiu cui! Nu ma intereseaza decat cartea de vizita culturala a Romaniei, sa fie curata, sa fie a tuturor valorilor romanesti, nu numai a camarilei promovate de vanatori ca voi! Am scris sute de articole despre activitatea ICR, dar pe tine si pe Pavilion nu v-au interesat. Nu ati vrut sa indreptati nimic, nu ati intrat in nici un schimb de pareri. V-ati purtat ca niste brute. Fiindca ati fost mereu pompati cu bani, iar mie mi-ati respins orice proiect. Fara nici o explicatie. De ce? Cunosc multi artisti romani in America pe care ii aveti pe constiinta, carora le-ati respins proiectele, fiindca nu va pupa in fund! Voi ati facut mosie din bani publici! De ce in scrisoarea voastra nu pomeniti nimic si despre cei pe care ICR i-a ignorat sau jignit? Eu nu fac politica, dar voi faceti. De la o posta miroase, asa cum va si autointitulati: “Jurnal de cultura si politica”. Voi nu faceti cultura, am fost de multe ori acolo, in pavilionul vostru de vrajitoare, aflat “vizavi de Guvern”, voi politizati cultura. Dovada ca acum faceti apel la forurile internationale, nici nu va pasa de activitatea antiromaneasca si subculturala pe care o practica ICR. Am fost martor la zeci de astfel de actiuni. Cititi numai ultmul meu articol despre activitatea ICR, aparut tot in acest loc si numit “Urdori in vitrina ICR”. Va indoiti de reportajul meu?! Ce as avea de impartit cu nulitatile?! As putea sa-mi vad de treaba, sa scriu numai despre ceea ce traiesc in cultura americana, dar mie imi pasa ce se intampla in Romania, imi pasa de cultura ei! Ce fel de organizatie e Pavilionul pe care il slujiti daca e dependent de ICR? O fi vreun pavilion ca acela de la Bals, de vanat mistreti culturali?! Eu nu am fost dependent decat de Dumnezeu. Dar voi nu aveti Dumnezeu. Dumnezeul vostru e ICR, din care Pataputievici a facut o sperietoare, un fel de mccarthyism al vanatorilor de vrajitoare! Nu v-a pasat niciodata de intelectualii jigniti si umiliti de ICR. Ce i-ati facut lui Mircea Micu si altora ca el, nu stiti, nu va pasa! Dar are vreo unul din echipa voastra opera si valoarea lui Mircea Micu? Eu sunt fericit ca am o opera care nu depinde de voi si care mi-a creat o independenta pe care un om ca tine, Ioane, nu o are si nici nu o poate banui. Am zeci de filme si carti care v-ar fi putut interesa, dar nu ati apelat niciodata la ele. Am scris si despre activitatea Pavilionului, te-am pomenit si pe tine intr-o carte, te-am informat, dar nu mi-ai scris niciodata un OK. Care inseamna in primul rand un respect de sine (self-respect). Va intereseaza numai buzunarul propriu. Va paste in galop doar enteresu’, neicusorule! Dar interesu’, stii matale, poarta fesu’, adica streangul! De ce nu spuneti in scrisoare nici o iota si despre aceste adevaruri?

Urdori in vitrina ICR

Posted by Stefan Strajer On July - 6 - 2012

Urdori in vitrina ICR

Autor: Grid Modorcea (New York)

 

Intr-una din serile trecute, mai exact, pe 12 iunie, ma intorceam de la vernisajul unei expozitii organizate de ambasada Ecuadorului la Chashama Gallery, pe Third Avenue, cand, deodata, la coltul strazii 38, vad in vitrina cladirii o tanara urcata pe o masa, cum isi desfacea picioarele in fata unui tanar slabanog, cu ochelari, care statea la acea masa si manca. Parca manca din sexul ei! Ii privea de alaturi o femeie intr-un carucior. E o reclama la un restaurant, mi-am zis, si am vrut sa trec mai departe, dar cand m-am uitat pe zidul cladirii scria “Institutul Cultural Roman”. Na, nimerisem fara sa vreau la datul poalelor ICR peste cap! Cum a ajuns sa-si prezinte productia reprezentanta culturii la New York? Prin vitrinele cladirii. De parca ar fi o interdictie, iar actorii nu au unde juca, fiindca ei la un moment dat se bat, tipa, fac semne surdo-mute disperate prin geam trecatorilor, sa-i salveze, o fi vreun incendiu, spui, dar trecatorii nu sunt pompieri, iar afara si ploua, de ce nu deschideti, ma, usile sa va racoriti?! Dar nu, asa era regia, regia abonatei ICR, Ana Margineanu, care a ajuns sa puna spectacole de vitrina, dupa scenariile unei anume Saviana, o parasuta, facuta scriitoare de ICR, unde isi desfasoara complexele, adica a rupt-o complet cu teatrul romanesc, pe care il tooot americanizeaza, dupa cum o taie pe ea capul. Si e incurajata in aceasta directie. ICR-ul e o pepiniera stearpa, fiindca scoate numai aceiasi pui de sub fusta, fara prasila, gen Saviana, Ana, valeleu (citeste Valeanu) si alte reprezentante ale sexului frumos, cu Suteu in frunte, care ii da cu suteul lui Parjol, iar acesta o parjoleste si el, bietul, pe unde poate, sub privirile imperiale ale doamnei ambasadoare de la ONU, ghiciti care, ghiciti cine, numai alesi ai poporului, unul si unul!

Sper ca Senatul Romaniei sa opereze, asa cum a anuntat, nu numai o schimbare mult asteptata de intelectualitatea tarii, ci sa si ancheteze gasca lui Pataharbici, plina de securisti reciclati, sa ceara socoteala pentru milioanele de euro (un buget de trei ori mai mare decat al Ministerului Culturii) risipite numai in folosul acestor ticalosi, impotriva Romaniei (si sa ne gandim numai la premiile date unor unguri care au blamat poporul roman, popor care pentru Pataharbici are “structura fecalei”!). Romania are nevoie de romani care s-o reprezinte, nu de anti-romani! Raul pe care l-a facut cuplul Basescu-Patapievici nu poate fi cantarit decat la tribunal. Sunt criminalii morali ai ultimilor ani, care, prin politica lor clientelara, i-au deteminat pe multi intelectuali cinstiti sa paraseasca tara! E cea mai rusinoasa pagina din istoria culturii! Am facut zeci de emisiuni impreuna cu Mircea Micu, in care am aratat punctual aceste crime, sper ca nu s-au pierdut inregistrarile! De pilda, am arata de cate ori a fost tradusa mizeria numita “Omul recent”, in timp ce in librariile din Madrid, Paris, Lisabona, Stockholm, New York etc. nu se gaseste un vers tradus din Eminescu, o schita de Caragiale sau alta pagina a literaturii clasice nationale!

*

Sa revenim la spectacolul din vitrina. Ei bine, actorii nu au nici o vina, ei au jucat din rasputeri, asa cum am putut vedea pe toata durata show-lui (circa 20 de minute!), pana apare pe un ecran cuvantul “FIN”, ca sa intelegem ca s-a terminat. Dar cine sa inteleaga? Cei doi-trei rataciti de pe Third Avenue care s-au oprit sa priveasca pe fereastra ICR? Poate ca de vina era ploaia, oamenii treceau grabiti, plouati, nu aveau vreme sa priveasca la vitrina ICR (aceeasi vitrina unde mai an fusese expus poneiul cu zvastica!). Ma gandesc daca pe luna acest spectacol are mai multi spectatori decat pe ploaie?! Dar fie pe luna, fie pe soare, qui prodest? Care e scopul unui asemenea erzatz? Au studiat suteii arta americana si au vazut ca acesta e spiritul, jocul cat mai trasnit si in spatii fara acces?! Ce-o fi in capul acestor hartiste?! ICR reprezinta Romania sau Patagonia?! Reprezinta teatrul romanesc un asemenea spectacol surdo-mut, care se desfasoara pantomimic in cele doua holuri de la parter din cladirea ICR? Au furat si parasutele ICR ideea din “The Artist” si au injghebat ceva intr-o vitrina! Ma mir ca nu era si o catelusa alba acolo, cu numele “Alice”, dar poate o sa apara, fiindca savarina “Saviana” e mereu pe faza. Ea e pe post de Mita Baston dramaturg, dar de ce ICR nu pune o piesa de Caragiale, inca nu a aflat ca e Anul Caragiale?! Sau sunt atatea filme dupa schitele lui, de ce se prezinta cu niste instalatii straine?!

Fiindca echipa spectacolului, platita cu bani grei de contribuabilul roman, nu are nume romanesti: Melanie Armer (coregrafia), Stephen Arnold (light design), Igor Molochevski & Masha Pekurovsky (video), Patricia Masera (asistent regie), dar nici actorii, tustrei: Robin Johnson, Nick Smerkanich, Ines Garcia. Pana si Daniela Codarcea, cunoscuta scenografa de film, si-a atarnat de nume un Kamiliotis.

Cameleoni, nu alta, au ajuns romanasii nostri, te pomenesti ca sub asemenea nume se ascund cei care pazesc cladirea, suteii si parjoleii Romaniei, fiindca, desi era premiera spectacolului, cum am aflat mai apoi, nici unul dintre reprezentantii ICR si ai Consulatului (aflat in aceeasi cladire) nu erau in ploaie, sa vada din strada, pe fereastra, minunea. Sau de ce n-au iesit puturoasele de functionare sa faca o cheta, sa vina cu o cutie pe la spectatori, sa primeasca un ban? Dar poate ca s-au adapostit prin camerele de la etaj, o mai fi ramas ceva de furat, mai stii!?

Cum ne prezentam noi valorile si cum o fac altii! Si ma gandesc nu mai departe de ceea ce am vazut doua strazi mai incolo, la Chashama Gallery, cu ce s-a prezentat Ecuadorul, cu un tanar de geniu, Luiz Salazar, 21 de ani, din Quito, care este un Gustav Klimt al tarii sud-americane, asa cum mi-a spus doamna Hannah Laufer-Rottman, directorul executiv al Fundatiei Palms for Life, sub egida careia s-a lansat acesta expozitie cu scop umanitar, de unde si titlul ei, “Art for Life: Children and Dreams”.

Cu adevarat aici am vazut o vitrina deschisa spre marea arta, nu numai findca expozitia contine si cateva desene de Andy Warhol, ca si fotografii ecuadoriene realizate de fotograful si cineastul elevetian Fabrizio Chiesa, ci fiindca tablourile lui Salazar sunt adevarate bijuterii surrealiste, cu exceptia tabloului care o reprezinta pe Michelle Obama, care este realist, desi intrezarim si aici stilul lui Gustav Klimt din celebrele sale portrete. Lucrarile lui Salazar sunt formidabile metafore, cum ar fi un ciclu de imagini in care un vanator sta pe luna si vaneaza pesti zburatori, sau un triptic urban reprezentandu-l pe Iisus Christos.

Desigur, e o arta naiva, realizata in maniera marilor naivi ai surrealismului, si ma gandesc la Victor Brauner si Jacques Herold, cu care se aseamana linia lui Salazar, dar mai ales cromatica. E o sarbatoare a culorii, atat de necesara intr-o lume plastica in care toti alearga dupa instalatii.

Si ICR-istii nostri au injghebat tot o instalatie numita pleonastic “The Window”. E timpul ca Suteu sa-si primeasca suteul! In loc sa venim cu ceea ce avem mai original in teatrul romanesc si arta de acasa, noi imitam si apelam la forte obscure ca sa demonstram, ce? Nu stiu daca acesti profitori, cu mii de euro salariul, au observat ca la usa vecina, unde e chiar un restaurant, un chelner se afla la intrare, cu o masuta in fata si demonstra cat de bune sunt chiftelele pe care le face el. Si te invita sa musti, sa le simti gustul sau sa le moi intr-un sos picant preparat tot de el! El nu imita arta culinara americana, ci isi prezenta cu mandrie specificul national!

Moneda nationala este leul, nu ron-ul!

Posted by Stefan Strajer On July - 6 - 2012

MONEDA NAŢIONALĂ ESTE LEUL, NU „RON“-UL!

 

Autor: Col. (r) Vasile I. Zărnescu

 

Am publicat în revistele Economistul, nr. 2206(3232), 8-9 sept. 2006, pag. 3, şi Justiţiarul, nr. 10(120), 22 sept. 2006, pag. 12, articolul de mai jos, cuprins între cele trei steluţe. 

 

***

Moneda noastră naţională este leul. Fie el uşor, jigărit, greu sau nou. După un an de la introducerea leului nou, lumea a învăţat, deja, că un preţ afişat cu puţine cifre şi, îndeosebi, cu virgulă, înseamnă valoarea în lei „grei“ sau, mai degrabă, „noi“. De aceea, după câteva luni, nici nu mai era nevoie de afişarea celor două forme de exprimare a preţului, în „lei vechi“ şi „lei noi“. Dar prostia unora este mare, aşa că, totuşi, nu m-am mirat când am remarcat că unii spun sau scriu, în diverse reclame sau clipuri publicitare, „…costă 25 de roni!“ Chiar ţăranii în piaţă scriu preţul „1 ron/kg“. Măi să fie! NU există nici o monedă care să se numească „RON“. Acest simbol, „RON“, este formula găsită pentru a se indica leul nou, spre a-l diferenţia de leul vechi, numit ROL, în monetarul trecut în formularele bancare, atunci când se fac depuneri în ambele feluri de bancnote. Dar, numai cu această ocazie trebuie folosită denumirea respectivă. După cum, până la introducerea leului „greu“, nimeni nu a spus că plăteşte în „ROLI“! Unele bănci au început să elibereze chitanţe cu suma în „ron“ şi nu în „lei“!

Din păcate, prostia, pe lângă faptul că este mare, este şi cea mai contagioasă boală. E drept că nu doare, altfel, vorba lui Creangă, „dacă prostia ar duré, ci di ţîpiti ar mai fi pi lumi!“ De aceea, nu m-am mirat că şi în unele mari magazine, cu pretenţii, cum sunt, de exemplu, Kaufland, Diverta etc., preţurile sunt indicate în „RON“. Şi mai gravă este situaţia unor întreprinderi, cum este S.C. APA NOVA S.A., care, chiar dacă a fost apropriată – adică însuşită prin jaf – de către nişte francezi, totuşi, este o întreprindere românească, fie ea şi privatizată: pe facturile acesteia, valoarea este indicată tot în „RON“. La fel face firma Reader’s Digest S.r.l., pe toate înscrisurile sale, deşi se laudă cu intelectualii pe care-i are acolo. Dar ce să mai spunem de C.E.C., de judecătorii, de T.M.B., unde tarifele serviciilor sunt date tot în „RON“! La fel, publicaţia oficială Monitorul Oficial îşi exprimă preţul abonamentelor în „RON“! Marea dezamăgire am avut-o la Târgul de carte din iunie 2006, unde aproape toate editurile îşi expuneau preţurile în „roni“. De aceea, nu m-am mai mirat că, inclusiv pe afişele unor secţii de poliţie, taxele cerute sunt exprimate tot în RON. Dar, cel puţin, Po-liţia provine din Mi-liţia socialistă şi, se ştie, unitatea de măsură a inteligenţei era, în vechiul regim, „ţian“-ul: un miliţian avea, deci, a mia parte dintr-un „ţian“! E explicabil şi scuzabil acolo, la Poliţie, care se deosebeşte de Miliţie doar prin prima silabă.

Dar NU se poate admite o asemenea prostie, în continuă contagiune. Apelăm la Primăria Capitalei, la Ministerul Justiţiei, la Ministerul Administraţiei şi Internelor etc., să pună ordine în terminologie, să elimine această inadvertenţă inadmisibilă şi să amendeze, cu sume mari în „lei noi“, toate instituţiile subordonate, toate băncile, magazinele, ong-urile, firmele de stat sau private etc. care, în documentele lor, în reclamele lor din presa scrisă şi audiovizuală, pe produse etc., folosesc simbolul „ron“, care nu exprimă o monedă nouă, ci o emisiune nouă de bancnote; după cum apelăm şi la C.N.A. să amendeze toate televiziunile care transmit reclame cu preţurile în „roni“.

Ministerul de Finanţe, care are, acum, mari dificultăţi cu funcţionarii, din cauza lefurilor mici, are ocazia să-şi mărească bugetul prin amenzile încasate de la cei care vorbesc şi scriu de preţuri, de taxe, de credite etc. exprimate în „RON“ şi nu în lei. Şi asta imediat! Mai ales că, de la 1 iulie a.c., preţurile vor fi exprimate numai în lei noi, adică, pur şi simplu, în lei!

Căci, altfel, intervin, iarăşi, deştepţii din Institutul de lingvistică al Academiei şi, pe baza prostiei că „Uzul face legea“, vor introduce, aşa cum au făcut cu prostia „nicio“, o reglementare conform căreia leul nu mai este leu, ci „ron“, după cum, în străinătate, toţi ţiganii borfaşi, prinşi de autorităţi şi daţi în presă, nu sunt ţigani, ci „români“. De altfel, de la „ron“ la „rrom“ nu este mare diferenţă fonetică, favorizând confuziile, mai ales printre străini – spre bucuria lui Andrei Pleşu, care a anulat Memorandumul HO3/169 din 31 ianuarie 1995, al Ministerului Afacerilor Externe al României, prin care se cerea eliminarea cuvântului „rrom“ din textele oficiale şi din presă şi, totodată, cerea folosirea singurului cuvânt adecvat, „ţigan“. Când Pleşu a fost făcut ministru de Externe (O, tempora, o, mores!), a înlocuit respectivul memorandum cu directiva folosirii exclusive a aberaţiei „rrom“. Pentru că, altfel, i-am discrimina pe ţigani. În timp ce ei ne jefuiesc şi ne violentează în case, pe stradă, la adăpostul „Drepturilor omului“!

Acum ne chinuim să eliminăm altă aberaţie: simbolul „ron“, devenit substituit de „monedă“ naţională! Să încercăm să contrazicem dictonul Stupiditas contagiosa est!

Dacă Banca Naţională a României nu este în stare să apere valoarea intrinsecă a monedei naţionale şi o devalorizează, treptat, de 17 ani, să începem noi să-i apărăm măcar numele.

1 septembrie 2006

 

***

 

Între timp, situaţia nu s-a îmbunătăţit. Cu mici excepţii, dimpotrivă: prostia s-a menţinut sau s-a extins. De exemplu, cum se poate vedea în facsimilele alăturate, firma Kaufland a renunţat la folosirea simbolului „ron“ şi îşi afişează preţurile în lei, dar firma Reader’s Digest a rămas la prostia de acum şase ani; la fel fac băncile, ca BRD, BCRS, BANKPOST etc. (vezi facsimilul), deşi acum nu mai este nevoie de diferenţierea între codurile bancare ROL şi RON, căci bancnotele cu leul vechi s-au retras de vreo cinci ani! Pe ecranele televizoarelor, toate firmele îşi etalează preţurile produselor în „roni“, iar posturile de televiziune – indiferent că sunt dintre „cele mai premiate“, ca Antena 3, sau mai puţin premiate, ca TVR 1 – difuzează aceste reclame idioate atît prin conţinut, cît şi prin faptul că utilizează simbolul „ron“. Ba, mai mult, nici moderatorii – deşi se împăunează cu meritul că apără corectitudinea şi, implicit sau expres, limba română, valorile naţionale etc. – cum este, de exemplu, Mihai Gâdea – nu corectează situaţia, ci, cînd citesc documentele afişate de ei pe ecran, vorbesc tot de „roni“. Cît despre lefegii de la Consiliul Naţional al Audiovizualului (C.N.A.), aceştia, evident, nu citesc reviste ca Economistul sau Justiţiarul (şi nici nu îi doare propria lor prostie), ci au grijă doar de „bilanţurile“ lor, în care evidenţiază de cîte ori Mircea Badea pronunţă cuvîntul „cur“, în direct, la Antena 3, ca să amendeze (corect, în acest caz) postul Antena 3, dar C.N.A. nu îi amendează pe Mircea Dinescu şi pe Andrei Pleşu pentru aceleaşi insanităţi – proferate, culmea, la adresa preşedintelui Traian Băsescu!

E-adevărat, de vreo două ori, la Antena 3, mi se pare – dar nu am reţinut la ce emisiune –, a fost un invitat (al cărui nume nu l-am văzut afişat pe ecran, din păcate, ca să îl felicit, aici, public) care a ţinut în mod expres să atragă atenţia: «– Nu „ron“, ci leu!». Moderatorul nici nu a înţeles observaţia – şi a zis: „Poftim?! “ –, iar preopinentul a fost nevoit să repete corectura. Dar, desigur, fără efect, fiindcă nici un moderator nu a băgat la cap observaţia şi s-a menţinut inepţia. Care, cum aţi văzut, s-a extins: şi premierii, şi miniştrii – fie ei de Finanţe sau nu – pronunţă, în prostie, „roni“ în loc de „lei“.

Desigur, veţi spune, ca mulţi care gîndesc superficial, că „ţara arde şi baba se piaptănă“ – precum scrie şi „politologul“ Tom Gallagher, care se lamentează lacrimogen că „Europa arde, Ponta se piaptănă“. Pentru că, vedeţi, suntem în plină criză şi ne legăm de lucruri minore. Dar tocmai aici este buba: nu este vorba de bagatele şi, chiar dacă par nimicuri, acestea, adunate, prin confluenţa lor, fac un fluviu de evenimente care pot schimba, dacă nu Istoria, măcar starea de lucruri sau starea de spirit la un moment dat; şi, cum se vede se schimbă nu în mai bine, ci în mai rău. Mai important este, însă, faptul că este vorba de valori naţionale. Deoarece moneda naţională este o valoare naţională, iar denumirea monedei naţionale, prin tranzitivitate, dobîndeşte aceeaşi valoare. Dar idioţii – fie ei „idioţi utili“, fie, pur şi simplu, idioţi – vorbesc cu nonşalanţă de „roni“. Tocmai din cauza unor astfel de „idioţi utili“ ajunşi la guvernare – sau aduşi la guvernare de unele organizaţii oculte – am ajuns şi în criza economică, şi în criza politică şi în celelalte crize: a moralei, a sănătăţii, a învăţămîntului, a culturii, a spiritualităţii şi chiar a securităţii naţionale. De exemplu, în ce ţară din lume un fascist, un revanşard ca preşedintele Parlamentului Ungariei, László Kövér, ar fi putut să profereze murdăriile sale decît în ţara guvernanţilor impotenţi, numită România?! Dacă ar fi execrat respectivele insulte în Rusia sau în S.U.A., ar fi fost expulzat imediat cu cătuşe la mîini – şi asta în cel mai fericit caz pentru acest neorevizionist; dar, despre cazul acestui nemernic – „venit în România ca în Parcul Cişmigiu“, cum zisese, în 1999, aparent vexat, Adrian Năstase despre alţi miniştri unguri –, voi face un articol special.

Situaţia, respectînd proporţiile, este aceeaşi în cazul „ronilor“: deşi nu există „roni“, ei sunt „traşi“ în existenţă de mintea redusă a unora şi menţinuţi acolo de lipsa de minte a altora. Iar în astă vreme, C.N.A. „veghează“ la păstrarea valorilor naţionale pe bani mulţi cu efecte dăunătoare! Or, exemplul prost se răspîndeşte mai repede decît exemplul bun. Dacă premierul şi preşedintele ţării vorbesc de „roni“, fireşte că şi amărîtul din piaţa de legume îşi afişează preţurile în „roni“. După care îi votează pe aceiaşi politruci care ne conduc de 23 de ani. Dar, dacă dispare denumirea „leu“ a monedei naţionale, dispare o valoare a identităţii naţionale. Vedem că, spontan, poate inconştient sau nu, numele monedei naţionale este dus în deriziune şi anonimat, fără identitate, prin vocabula „ron“. Simultan, pe lîngă degradarea numelui monedei naţionale are loc şi devalorizarea ei efectivă, de 23 de ani, prin rata de schimb leu/dolar şi leu/euro. În mod similar cu degradarea acestei „bagatele“, moneda naţională, are loc, pe tăcute, discret – din prostie sau din intenţia dolosivă a unora – degradarea şi a altor valori naţionale, care, cumulate, reprezintă cultura şi spiritualitatea naţională. Şi, apoi, ne întrebăm, în faţa dezastrului: „Cum a fost posibil?!“

O modalitate facilă şi eficientă pentru înlăturarea acestei agresiuni axiologice contra monedei naţionale este difuzarea în cît mai multe publicaţii a acestui material, în speranţa că va fi citit de cît mai mulţi cetăţeni şi, astfel, problema va ajunge şi la urechile, în ochii şi în mintea celor care continuă să vorbească de „roni“ – caz în care se vor „ruşina“ şi vor folosi numai denumirea monedei naţionale.

 

20 iunie 2012  

 

 

O întrebare pentru numitul MUGUR ISĂRESCU

Posted by Stefan Strajer On July - 6 - 2012

O întrebare pentru numitul MUGUR ISĂRESCU

 

Autor: Prof.univ. Ion Coja

 

În România după 1990 au apărut și primele bănci private cu capital românesc, adică bănci românești! Aflate în proprietatea și administrația unor români. A unor români mai mult sau mai puțin motivați – pe lângă altele, și de oarecari sentimente altruiste, ca să nu le spun chiar patriotice, naționaliste. Exemplul cel mai cunoscut pentru mine și mai convingător, Banca DACIA FELIX. Înființarea acestei bănci a fost legată de numele unor inimoși ardeleni, în frunte cu profesorii universitari clujeni Iustinian Petrescu, Liviu Roman, Adrian Motiu, Romulus Constantinescu, lideri deopotrivă în Uniunea VATRA ROMÂNEASCĂ și PUNR. Sediul băncii – la Cluj-Napoca. Deloc întâmplător! Menirea acestei bănci era să asigure creditarea întreprinzătorilor români, etnici români îndeosebi, pentru a ne asigura că, prin privatizarea ce urma să se declanșeze, elementul românesc din Transilvania nu va fi marginalizat sau exclus de concurența unor întreprinzători străini sau susținuți financiar din străinătate.

Acum, după 22 de ani, știm bine unde am ajuns: beneficiarii privatizării din România sunt mai ales străinii, firme sau așa zis întreprinzători străini. Iar printre beneficiarii autohtoni, etnicii români sunt o minoritate. Nu numai în Transilvania, din păcate… Iar această evoluție nefirească a lucrurilor are, cum toată lumea știe, o strânsă legătură cu înstrăinarea Băncii DACIA FELIX.

Un rol asemănător și-a asumat și Banca Internațională a Religiilor – BIR, al cărei istoric mi-e mai puțin cunoscut în tristele sale detalii. Știu însă destule ca să pun alături soarta celor două bănci românești și, în general, soarta creditului românesc. A fost deliberat sabotat și scos de pe piața financiară! Face parte acest capitol din opera de mari proporții care se cheamă distrugerea economică a României, a statului român, ca țintă finală!

Cunosc binișor ce s-a întâmplat cu DACIA FELIX și am de pus o întrebare lui MUGUR ISĂRESCU. Am o nedumerire, probabil singura care mi-a rămas în legătură cu acest subiect dureros. Prin Banca Națională a României, MUGUR ISĂRESCU a avut un rol decisiv în dispariția, de facto, a Băncii DACIA FELIX! Banca cu acest frumos nume, în care mulți români și-au pus mari nădejdi, nu a dat faliment, așa cum știe publicul larg. Ci „doar” a suferit o schimbare radicală a acționariatului, a proprietarului, care, din majoritar românesc, a devenit majoritar evreiesc. Și această schimbare s-a produs fără voia acționariatului, a acționarilor români, dar cu voia guvernatorului Mugur Isărescu, prin câteva „inginerii financiare” în care este amestecată atât Banca Națională a României, cât și Guvernul României.

Mai întâi, printre acționarii principali ai Băncii DACIA FELIX s-a infiltrat și cunoscuta firmă ARCOM, firmă de mare prestigiu, care a dus în lume faima României. Asta până în 1990. După, s-au mai schimbat lucrurile, în urma privatizării, desigur. Se pare că a fost vorba de o schemă, o stratagemă, o „inginerie financiară”: nimeni din staful și acționariatul DACIEI FELIX nu a avut ceva împotrivă ca ARCOM să devină unul dintre acționarii cei mari. Ca din întâmplare, firma ARCOM s-a angajat apoi să execute o lucrare în Israel, printr-un contract conceput, zic unii, special pentru ca firma românească să iasă în pierdere. Ceea ce s-a și întâmplat: ARCOM nu și-a putut respecta angajamentele contractate, a ajuns în proces cu beneficiarul israelit, a pierdut și, în contul datoriei contractate prin sentință judecătorească, ARCOM a „trebuit” să cedeze acțiunile sale de la DACIA FELIX firmei din Israel, pe care, chipurile, o păgubise prin neîndeplinirea angajamentelor asumate prin contract. Așa a apărut prima mare breșă în acționariatul românesc de la bancă. Prin ARCOM, o firmă din Israel, beneficiara colaborării cu ARCOM, a devenit acționar principal la DACIA FELIX.

A doua lovitură, de data aceasta fatală, a venit de la numitul MUGUR ISĂRESCU, a cărui Bancă Națională a României a dat băncii DACIA FELIX un credit, un împrumut de 100 milioane de dolari, ca sprijin firesc și de la sine înțeles că trebuie să vină la nevoie din partea băncii centrale, naționale, pentru băncile din subordine.

A urmat însă gestul criminal: MUGUR ISĂRESCU, care mai pusese până atunci în dificultate DACIA FELIX de mai multe ori, a cesionat creditul acordat băncii românești unei firme de apartament, deținută de un necunoscut, al cărui singur atu pe piața financiară era calitatea sa de evreu: Robinson, parcă, se numea individul! Cu acesta MUGUR al nostru face un contract și cedează creanța de aproximativ 100 de milioane de dolari în condiții extrem de avantajoase: pentru 22,5  milioane de dolari, diferența urmând să fie recuperată pe parcursul a câtorva ani. Asemenea condiții, atât de avantajoase, ar fi fost acceptate și de Banca DACIA FELIX. Nu mai zic că s-ar fi găsit sute de investitori români care ar fi putut semna ei acel contract, ar fi avut capacitatea financiară necesară. MUGUR ISĂRESCU nici nu s-a gândit să caute și alt mușteriu în afara misteriosului Robinson! Și să recurgă la o licitație sau ceva asemănător, la care să poată participa în primul rând DACIA FELIX.

Probabil că cei care pe MUGUR ISĂRESCU îl țin în funcție de 22 de ani – record mondial!, i-au cerut, impus sau sugerat cu cine să facă contractul de cesionare a creanței! Adică pe mâna cui să predea banca DACIA FELIX, fără să se mai consulte cu acționarii români ai băncii. S-a consultat cu Micki Șpagă, cel care la guvern s-a ocupat cu întocmirea actelor care să dea iz de legalitate unui act total nelegitim, imoral, anti-național etc. În cercuri intime, adică atunci când se îmbată mai tare, (re)numitul Șpagă se laudă că în felul acesta le-a luat evreilor un milion de dolari. Adică i-a tras în pieptu-i de aramă! Restul, de 99 milioane le-a rămas integral noilor propietari evrei. Din întâmplare evrei! Plus câteva zeci de milioane de dolari aflați în safe-ul băncii, și de care noul acționar majoritar nu avea dreptul să se atingă! I-a făcut dispăruți acel Robinson, apoi a dispărut și el după ce a vândut DACIA FELIX la altă bancă, tot din Israel, despre care toți cunoscătorii susțin că este „banca Mossadului”! Numai o bancă are Mossadul? Cam slăbuț, domnilor…

Și întrebarea mea care este?

Nu! Nu am nicio îndoială că fără MUGUR ISĂRESCU nu s-ar fi putut derula înstrăinarea frauduloasă a Băncii DACIA FELIX. Aportul său a fost capital! Din câți vor fi tras sforile acestei urîte malversații, mâna lui ISĂRESCU a fost cea mai activă, mai iute, mai …îndemânatică, a intervenit decisiv și fără recurs împotriva intereselor românești legate de existența și funcționarea Băncii DACIA FELIX! Legate de existența unui sistem bancar autentic românesc!

Și încă un Nu! Nu, n-am să-i cer lui MUGUR ISĂRESCU să facă public contractul cu firma intrepidului Robinson și nici n-o să întreb în ce măsură istețul ovrei s-a achitat de obligațiile asumate în acel contract. Se pare că deși condițiile trocului erau extrem de avantajoase pentru cetățeanul israelian, nici măcar pe acestea nu le-a respectat. Se pare că nu a plătit nici măcar cele 22,5 milioane de dolari cu care a cumpărat de la MUGUR ISĂRESCU creanța de 100 de milioane de dolari, cu un profit de 400% (patru sute la sută)! Mi-e foarte clar că dispariția băncilor românești nu este o întâmplare, un rezultat al liberei concurențe de pe piața financiară, ci este ținta urmărită cu tenacitate de entități (cercuri, instituții etc.) față de care numitul MUGUR ISĂRESCU are obligații de obediență necondiționată imposibil de ignorat. E „omul lor”, în termeni mai expliciți! …Mă rog! E alegerea lui MUGUR ISĂRESCU! De gustibus, probabil. Și în cel mai bun caz! Să fie sănătos!

Ci alta este întrebarea mea! Pentru ca această schimbare de proprietar să se producă, a fost nevoie să fie anulată, redusă la tăcere și la neputință opoziția care s-a manifestat în interiorul acționariatului de la DACIA FELIX! Oamenii aceia nu au stat ca niște momâi fataliste, ci au încercat să se opună  tentativei isăresciene. Au stârnit astfel reacții dintre cele mai dure împotriva împotrivirii lor. Bunăoară cu ajutor mafiot internațional, domnului Sever Mureșan, acționarul cel mai activ împotriva acestor manevre, i s-a înscenat o tentativă de asasinat, a fost arestat și ținut câteva luni bune la închisoare, până s-a legalizat furtul băncii. Nu-l întreb pe MUGUR ISĂRESCU dacă are vreun amestec în această conjurație! Să-l întrebe domnul Sever, dacă are chef!

Eu altceva vreau să-l întreb pe MUGUR ISĂRESCU…

Și anume: au mai fost trei persoane care, alături de domnul Sever Mureșan, s-au străduit cât au putut să împiedice înstrăinarea băncii românești. E vorba de

1.PAMFIL GORCEA, fost colonel SRI, care a vorbit primul în public despre intenția „unora” de a ataca banca, a acționat în interiorul acționariatului pentru a-i face pe acționarii de la DACIA FELIX să conștientizeze pericolele la care este expusă banca, iminența atacului financiar menit să ducă la dispariția băncii!

2. EMIL CIOFLAN, profesor la ASE, unde l-a avut student apropiat și pe MUGUR ISĂRESCU, pe lângă care a intervenit de mai multe ori după 1990, semnalându-i direcția greșită pe care a dat-o sistemului financiar și bancar din România.

3. IOAN GEORGIU, magistrat din Cluj Napoca, care, singur împotriva sistemului juridic românesc, a reușit să stăvilească, pentru un timp, demolarea băncii DACIA FELIX! Zic pentru un timp numai, adică atâta timp cât a fost în viață! Toți trei au încetat să se mai opună strategiilor lui MUGUR ISĂRESCU odată cu încetarea din viață! Iar toți trei au încetat din viață în condiții nefirești, care au stârnit îndreptățite suspiciuni și stupoare!

Întrebarea mea fiind exact aceasta: dacă în înstrăinarea Băncii DACIA FELIX numitul MUGUR ISĂRESCU a avut rolul cel mai important,  persoana sa are vreo legătură și cu dispariția fizică a celor trei români de ispravă care și-au dat viața pentru independența financiară a neamului românesc? A avut cunoștință MUGUR ISĂRESCU de planificarea și executarea celor trei asasinate? Ar fi putut să le împiedice sau, dimpotrivă, le-a aprobat cu suprema conștiință a inevitabilului, a mersului inexorabil al procesului de globalizare și înrobire a României?

Adică, MUGUR ISĂRESCU, creierul sau numai executantul strategiei de înstrăinare a Băncii DACIA FELIX, s-a implicat și în decizia de eliminare fizică, de asasinat, ale cărui victime au fost cei trei români pe care nu avem dreptul să-i uităm? A știut MUGUR al nostru că vor muri niște oameni pentru ca DACIA FELIX să-și schimbe stăpânii? Iar noii stăpâni sunt cumva și stăpânii de care ascultă MUGUR ISĂRESCU? Ei au comandat cele trei asasinate?

Nota bene: Așadar, se cuvine să reținem aceste trei nume, ale unor victime, ale unor eroi, de fapt, eroi ai războiului financiar în care România este angrenată de 22 de ani:

PAMFIL   GORCEA

EMIL CIOFLAN

IOAN GEORGIU

 

Cei trei bravi români sunt la fel de eroi ca și cei căzuți la Plevna sau Mărășești ori Oarba de Mureș! Au acționat în apărarea Neamului și a Țării! Fie-le țărâna ușoară! Dumnezeu să-i odihnească în Împărăția Sa!

(19 iunie 2012)

 

 

 

 

Sorin Olariu - coperta Urzici pentru mari si mici

Urzici pentru mari si mici – coperta Ciprian Stanciu SPIC

Autor prodigios, umorist pur sânge, epigramist de mare talent, Sorin Olariu a beneficiat de recunoaşterea a doi maeştri, conducătorii celor două cenacluri bănăţene de satiră şi umor Ridendo şi, respectiv, Apostrof. Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, el este şi un virtuoz al scrisului în grai bănăţean. Omul este fermecător şi se află l vârsta pe care Dante o considera amiaza vieţii (35 de ani), dar şi în posesia altor daruri naturale, deloc de neglijat, pe care nu le iroseşte, ci, dimpotrivă, le valorifică din plin, obţinând, în plan literar, succes după succes. Ca orice scriitor, îşia re publicul său, pe care sunt sigur că nu-l va trăda, ca să nu fie trădat, pentru că şi reciproca este valabilă. Scriitorul se naşte pentru cititori, care, chiar dacă nu-l receptează de la început, după ce vor fi luat cunoştinţă de existenţa lui, îl vor urmări cu dragoste şi consecvenţă, stimulându-l şi cerându-i, ca unui actor, să se afle cât mai mult timp pe scenă pentru a ne împărtăşi din noile lui strădanii, aşa cum se întâmplă cu autorul nostru, confratele Sorin Olariu, aflat în plenitudinea forţelor sale, cu o vitalitate remarcabilă şi o bună dispoziţie contagioasă, care, iată, ne dăruieşte încă o carte (numărul lor nu mai contează de vreme ce a depăşit cifra 10), la fel de spumoasă ca şi cele ce o precedă.
Sorin Olariu devine pe zi ce trece – dacă nu cumva a şi devenit – un nume inevitabil în rândul literaţilor din Banat şi nu numai.
Epigrama contemporană românească i-a receptat şi omologat mesajul original, iar Uniunea Epigramiştilor din România, al cărui membru este, se mândreşte cu asemenea creatori aparţinând unei noi generaţii de spadasini, ce-şi propun să continue şi să îmbogăţească genul, înscriindu-se într-o tradiţie dintre cele mai strălucite şi fertile.
Sunt câteva numai dintre adevărurile ce trebuiau neîndoielnic spuse despre un om cu o operă deosebit de promiţătoare în actualul climat de libertate a expresiei, a prevalenţei spiritului de bună calitate, decelabil atât în operele tipărite, cât şi în festivalurile şi concursurile nu puţine, desfăşurate, anual, în centrele epigramatice ale ţării. Or, Caransebeşul, locul unde Sorin Olariu trăieşte şi scrie, este un astfel de centru, aici organizându-se un prestigios festival naţional de epigramă, care în acest an a ajuns la cea de-a patra ediţie, oferindu-i confratelui atât de dotat ocazia de a se manifesta şi afirma la adevărata lui valoare, pe care sunt bucuros să o atest, pornind de la scrierile lui de până acum. Diversitatea temelor şi motivelor, alături de prospeţimea spiritului său îndreptăţesc o astfel de apreciere şi fac eforturi de a-mi tempera entuziasmul pentru a nu-l prezenta într-o lumină şi mai favorabilă, spre a nu fi bănuit de complicitate.
Îl dau aşadar în urmărire generală, Sorin Olariu meritând omagiul unui public mai larg, nu doar al breslei epigramiştilor, pe care o onorează cu distincţia, dar şi cu discreţia sa.
~
(George Corbu – preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România)

Cazul Adrian Nastase sau “Jalnica tragodie” damboviteana

Posted by Stefan Strajer On June - 23 - 2012

Cazul Adrian Nastase sau “Jalnica tragodie” damboviteana

Autor: Col. (r) Mircea Dogaru

De 24 de ore toti analistii lui peşte ridica in slavi curajul Justitiei romane  care a dat o lovitura mortala coruptiei. Care curaj si care Justitie? Aia care de o luna de zile a amânat deciziile in procesele noastre si ale grefierilor, pentru ca asteapta … “decizie politica”? Si care coruptie? Pentru ca zisa hotarare nu s-a luat in dosarele de coruptie ale lui Nastase ci ca decizie politica reala in afacerea “Trofeul calitatii”, care presupune deturnarea de fonduri stranse pentru un simpozion spre campania electorala din 2004. Pentru culpa asta ar trebui arestati toti. Oare cati ani vor primi EBA si madam Ritzi pentru manipularea de la alegerea parlamentarilor europeni? Cati ani va primi Udrea pentru deturnarea a 1.800.000.000 lei in campania de anul trecut din jud. Hunedoara, castigata impotriva ei de Mariana Campeanu, cu sprijinul SCMD?

Ca decizia in cazul Nastase a fost politica se vede si din faptul ca i s-au dat oficial “24 de ore sa se predea” si s-au dus cu tot circul de presa pe capul lui , dupa 10 minute. Ce se ascunde in spate si cine profita? Sa intelegem analizand putin firul evenimentelor.

Primo tempo

In ziua de 20.06.2012, ICCJ da hotararea definitiva si irevocabila de condamnare la doi ani cu executie in cazul Nastase. Cine profita imagologic? La prima vedere Basescu, dovedind ca se razbuna pana in panzele albe si ca reuseste chiar sub guvernarea Ponta. Pe adversari si pe fostii colaboratori din PDL, in frunte cu Blaga si Udrea ii apuca tremuriciul. Nimic mai fals!

Beneficiul de imagine, de justitiar, de luptator impotriva coruptiei, etc. ii revine integral lui Victor Ponta. Cand guvernul Ponta s-a instaurat cu Titus Corlatean (surprinzator) la Justitie, toti ziaristii de doi lei au urlat ca se pregateste salvarea lui Adrian Nastase. Noi am fost de parere ca tiganul cand ajunge imparat, il omoara intai pe tat’su. Si iata ca noul Guvern, cu Ponta premier si Corlatean la Justitie, ambii fosti studenti ai lui Nastase, promovati in meserie si in politica de Nastase, patroneaza ceea ce nici un guvern basescian nu a reusit: condamnarea cu executie a lui Adrian Nastase. Garantam ca si Victor Ponta si Titus Corlatean au fost perfect “lucrati” de serviciile Basescului, cazand victime unei manipulari fara precedent!

Europa intreaga lesina de placere … Micul Titulescu a luat taurul de coarne si, in aceeasi zi, si-a lichidat trecutul, condamnandu-si mentorul si si-a trasat viitorul, dandu-i peste bot presedintelui, caruia i-a interzis, prin refuzul semnaturii, plecarea din tara la Bruxelles. In aceste conditii se pune intrebarea ce a castigat Basescu? Pai a castigat ce a castigat si Ponta: eliminarea din politica a unui adversar puternic si aruncarea in uitare a tuturor problemelor deranjante gen spolierea bugetarilor, genocidul pensionarilor, bataia de joc la adresa profesorilor, lucratorilor din sanatate, minerilor, revolutionarilor, fostilor militari si politisti, grefierilor, subminarea economiei nationale, etc. Nimeni nu mai vorbeste de SCMD de CNSC, de Contractul social, toti rontaitorii media au garantate pe seama lui Adrian Nastase subiecte pe toata vara, de genul: “Senzational! Varul dupa bunica al colegului de gradinita al vecinei de palier ai Elodiei (aici se inlocuieste cu A. Nastase) rastoarna situatia”!…

Totusi, asupra Basescului planeaza o umbra – umbra meschinariei. In 2004 era la un pas de arestare (fapt care ar fi salvat multe vieti) in dosarul “Flota” dar, ca un boier, Adrian Nastase s-a impotrivit, desi dosarul era “beton”. Abia acum intervine albirea Basescului si retransformarea lui imagologica in “Baselu” pentru ca mai exista si un…

Secondo tempo

In seara aceleeasi zile de 20.06.2012, asaltat in propria-i casa, Nastase are o tentativă de sinucidere à la Milea: trage un glont, nu se stie de ce calibru, dar are trei plagi. Ca vanator experimentat si fost presedinte al Asociatiei Nationale a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi, trebuia sa stie ca, daca vrei sa te omori prin impuscare, iti bagi teava in gura si tragi. Ori el statea, plimbandu-si ganditor pistolul pe sub barbie cand, cu ajutorul unui politist de serviciu, prematur aparut in casa lui, si-ar fi scapat 1-3 gloante in gat. Ca in filmele americane, televiziunile care nu ne mai iubesc, au aratat transportarea pe targa a unui Nastase lucid si invelit pana la barbie, la Salvare. Dar au uitat ceva, prezent in toate filmele americane, semn ca Sergiu Nicolaescu a imbatranit sau inlocuitorul sau nu e la inaltime – “pomul” la care ar fi trebuit sa fie conectat. Nastase nu avea perfuzii! Adrian Nastase este in spital, proaspat operat, medicii ne vor aburi cat e necesar asupra starii de sanatate si, in final, nu va face nici o ora de puscarie, daramite opt luni din doi ani, pentru ca va veni momentul “Baselu”. Calare pe cal alb, ca Nutu Camataru, profund emotionat, “Baselu” va plange cu ochiul stang, in timp ce il va atinti pe cel opozabil spre cerul dreptatii si-i va acorda GRATIEREA! Adica Adrian Nastase va ajunge in situatia noastra, a fostilor pensionari militari, gasiti “vinovati”, dar iertati de pedeapsa regularizarii, adica “amnistiati”. Si astfel s-a realizat imposibilul – recrearea unui curent de simpatie pentru numitii Adrian Nastase si Traian Basescu. Toata lumea multumita, mai putin noi, rezervistii, noi pensionarii, noi grefierii, noi revolutionarii, noi profesorii, noi ceferistii, noi lucratorii in sanatate, noi minerii, etc.

Ce este de facut?

Intrucat, de 22 de ani, zisa clasa politica ce-si schimba culoarea mai des decat cameleonul, a uitat cu totul de cuvantul PAINE si ne trateaza exclusiv cu CIRC se pare ca ne mai ramane o singura solutie. Sa recurgem la ceea ce este pe “trend” si in statele UE si-n SUA si sa ne transformam, noi si aliatii nostri din CNSC, ca societate civila organizata in CEA DE-A TREIA FORTA. Programul in 12 puncte, numit Platforma Civica si obiectivele din Contractul social propus USL sa devina programul nostru doctrinar, si sa intram in alegeri prin alianta electorala cu un partid “de buzunar” din interior, sub stindardul ALTERNATIVEI NATIONALE. Alternativa la tot ceea ce inseamna clasa politica. Trebuie sa ne decidem rapid, deoarece este in plina actiune programul “PLAGIATUL”, testat cu patru decenii in urma de axa Moscova-Washington-Tel Aviv, pe seama nationalistilor nostri, in frunte cu Eugen Barbu, si comutat astazi asupra ministrilor, inca aliatilor nostri care ne resping, dovedind o imensa prostie. In maxim trei saptamani-o luna, este posibil ca Ponta sa fie obligat sa demisioneze, sub actiune conjugata externa si interna pe tema plagiatului si atunci, pana la alegerile din toaman sau din februarie, dupa cum va fi voia Basescului, se va instaura haosul basescian, sub un nou govern basescian. Fara noi, dezgustati de politica, oamenii nu vor mai merge la vot si se vor autoalege din nou cei care si-au batut joc sistematic de noi toti. Nu cred ca suntem adepti ai marchizului de Sade, incat ni-i dorim inapoi pe alde Boc, Seitan, Ialomitianu, Udrea, Oprea, Videanu, Igas, etc. Fie ca Dumnezeu sa ne lumineze mintea si calea! Dumnezeu sa-i lumineze mintea si d-lui Ponta, poate intelege in extremis cat rau i-a facut incardasirea cu Oprea si amanarea sine die a semnarii Contractului social cu noi.

Pana una alta, vom intra in joc ca buturuga mica ce rastoarna carul mare, si va promitem aparitia in curand, ca bomba de presa, a serialului PLAGIATORUL BASESCU!

(Col. (r) dr. Mircea DOGARU, Preşedintele SCMD – Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate)

 

BREICHIN NIUZ: Adrian Năstase s-a împuşcat!!!

Posted by solariu On June - 22 - 2012

ŞTIRE DE ULTIMĂ ORĂ!!!

Azi Năstase s-a-mpuşcat
Cu o armă veche,
Fix precum ne-a guvernat:
Cam după ureche.

MOTIVUL ACTULUI NECUGETAT

Musai să vă spun şi vouă
Pricina căderii sale:
Când s-a numărat la ouă
I-au ieşit cu zecimale.

ADRIAN NĂSTASE

Bani el n-a furat,
I-a luat pe şest,
Dar la numărat
I-au ieşit cu (a)rest.

AVIZ AMATORILOR

Însoţit de-un scurt tremolo
Gestul său a fost urât:
S-a-mpuşcat taman acolo
Că-i stătea Băsescu-n gât.

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors