Archive for the ‘Politic’ Category

13-14 Septembrie 1940

Posted by Stefan Strajer On November - 6 - 2013

13-14 Septembrie 1940

Virgil Ratiu.1

Autor: Virgil Raţiu (Bistriţa)

De la noaptea de 13 spre 14 septembrie au trecut 40 de zile. Înǎlţarea Sfintei Cruci s-a petrecut şi în acest an, numai memoria noastră colectivă de locuitori ai Transilvaniei a rămas undeva înţepenită, ca anesteziată. O exepţie am întâlnit: cu două săptămâni în urmă, am citit pe „Gogea’s Blog” o bruscă aducere aminte cu titlul „Mai avem dreptul la memorie?”. Vasile Gogea se întreba uitat, oare de ce nu a scris în 14 septembrie ceea ce a scris şi publicat acum, cu întârziere? de ce? Ca să nu supărăm populaţia ungurească din România şi din Ungaria? Ca să nu supărăm Berlinul? Ca să nu ofensăm Bruxelles? Ca să nu ofensăm Moscova?

Recunosc că nici eu nu mi-am amintit la datele respective despre crunta noapte de 13 spre 14 septembrie 1940 când în localitatea Ip şi localitatea Trăznea din judeţul Sălaj, trupele horthyste, abia ce-au devastat România de Nord la 30 august acelaşi an, au comis cele mai crunte masacre umane imaginate de cineva până atunci pe pâmânt. Iniţial s-a afirmat cu trompete că Nordul Transilvaniei va fi ocupat de unguri în baza „unui arbitraj” între părţi, adică Germania şi Italia contra României, pe de altă parte. (Notă: Astăzi nu este corect politic să-i aminteşti aşa, măcar într-o doară, Angelei Merkel despre Diktatul de la Viena din vara lui 1940! Nu-i aşa?) Din păcate s-a dovedit atunci că expresia „arbitraj” a fost o vorbă goală, bine rumegată de către revizionişti: Hitler, Mussolini, Horthy, cu binecuvântarea lui Stalin. Dar puterile Axei războinice de atunci şi-au exersat cuvântul cu vârf şi îndesat. Basarabia picase la ruşi demult.

Masacrul de la Ip

Măcelul românilor de la Ip a fost pus la cale de comandantul militar, de comandantul civil, de membrii „Rongyos Garda” şi „Nemzetorseg”, toţi unguri, de preotul reformat Kovacs Bela, moşierul Farago Pista, învăţătorul Uthelyi Adalbert şi poştaşul satului. Ghidaţi de unguri localnici, horthyştii înarmaţi au intrat în casele românilor şi au ucis tot ce au înâlnit, bărbaţi, femei, batrâni, copii, copii în leagăn, femei gravide spintecate cu baioneta. Spre dimineaţă trupele ungureşti au mai tras o raită, au împuşcat ce-au mai găsit gemând, apoi au pregătit căruţe, au adunat morţii cu ajutorul ţiganilor şi-au trasnportat cadavrele la o groapă comună săpată lângă cimitir. Unul dintre conducătorii unguri a zis la final de măcel către un soldat: „Clacă faină am făcut astăzi!”. Şi nu au omorât decât 157 de români. La fel s-a întâmplat la Trăznea, la fel s-a întâmplat la Moisei. Iar politicienii din Bucureşti doar vorbeau. Românii ardeleni se zbăteau zadarnic. Atunci nici o ţară din Europa nu a luat în seamă crimele comise de unguri în Nordul Transilvaniei, şi nici după aceea până în 1944 vara!

De la 13 spre 14 septembrie au trecut 40 de zile. Prin ziarele locale şi prin posturile TV bistriţene nu am auzit un cuvânt despre masacrul de la Ip şi mai ales despre victimele Diktatului de la Viena. Doar Victor Ştir şi-a amintit într-o anumită împrejurare – când la Bistriţa au fost comemorate victimele Holocaustului, deoarece această comemorare a victimelor evreilor este obligatorie în România – şi-a amintit că în localitatea Viţa din judeţul nostru s-a ridicat o statuie unui criminal de război ungur. Nici la posturile TV centrale nu am auzit pomenindus-se de victimele româneşti din Nordul Transilvaniei din anul 1940. De publicaţiile tipărite nici nu mai vorbesc. Doar Editura Eikon din Cluj a lansat zilele trecute volumul „Plânge Ardealul!…”, „Mărturii de epocă despre Diktatul de la Viena”, carte în care sunt grupate textele din broşurile apărute în acei ani groaznici, texte semnate de Emil Boşca-Mălin, Corneliu Coposu, Constantin Hagea şi Victor Papilian. Mulţi intelectuali contemporani habar nu mai au ce a însemnat pentru România Diktatul de la Viena!

Cu privire la astfel de crime ar trebui să afirmăm răspicat că nu vom uita şi nici nu vom ierta niciodată. Felul cum etnicii evrei îşi comemorează victimele din Cel de-al Doilea Război Mondial ar trebui să ne fie exemplu. Iar ei, evreii, nu numai că îşi amintesc de crimele produse în Europa împotriva evreilor, ci au şi cerut despăgubiri celor vinovaţi. Şi România a plătit destul. Pentru victimele produse în Transilvania de către armata ungurească România a cerut Budapestei despăgubiri?

(Octombrie 2013)

Cu Î.P.S. IOAN SELEJAN, Arhiepiscop al Episcopiei Covasna şi Harghita

Posted by Stefan Strajer On October - 31 - 2013

Interviu

Cu Î.P.S. IOAN SELEJAN, Arhiepiscop al Episcopiei Covasna şi Harghita

Aici sunt sate în care locuiesc români care vorbesc limba română  numai cu Dumnezeu

Autori: Corneliu Florea şi Virgil Raţiu

Împreună, scriitorul Virgil Raţiu şi cu mine, am hotărât să facem o vizită la Episcopia Covasnei şi Harghitei, să-i luăm un interviu Î.P. Sale Ioan Selejan  pentru a cunoaşte realitatea socială şi religioasă românească din aceste judeţe în care, în timpul ocupaţiei horthyste, armata ungară a profanat, distrus sau dărâmat bisericile ortodoxe române, iar preoţii şi obştiile călugăreşti au fost alungate. La recucerirea Ardealului de Nord-Vest de către armata română nici o biserică din Secuime nu a fost profanată sau distrusă. Este un adevăr istoric pe care mulţi români nu îl cunosc, iar democraţii maghiari de după 1990 îl nesocotesc şi îl ascund în spatele ţipetelor lor iredentiste. Virgil Raţiu a făcut toate aranjamentele telefonice ca Sâmbătă, 15 iunie 2013, să ne întâlnim cu I.P.S. Ioan Selejan şi să ne acorde un interviu. Am calculat timpul şi kilometrii şi pentru că drumurile sunt, cum sunt, între Bistriţa şi Reghin am luat-o prin  Şieu şi am avut ce pomeni de Băsescu şi guvernanţii săi, care bineînţeles circulă cu avionul, helicopterul sau pe perne de aer. De la Topliţa până la Miercurea Ciuc şoseaua naţională este bună şi am oprit să întrebăm de direcţii rutiere de patru ori. De trei ori persoanele întrebate ne-au dat indicaţiile cerute, cu amabilitate şi accent. Le-am mulţumit. A patra persoană, un tânăr, ne-a întors spatele cu nem tudom! Săracul, ce i-au mai spălat creierul!! Ne-am descurcat şi am aflat, în spatele unui gard înalt şi plin, clădirea Episcopiei. Ne-am anunţat sosirea unei măicuţe. Era multă lume, dar ziua era foarte frumoasă, iar curtea cu flori şi arbuşti o adevărată  plăcere. După un timp l-am văzut pe Î.P.S, împreună cu  o măicuţă. Era foarte modest în purtare şi îmbrăcăminte, faţă şi barbă patriarhală, privire senină şi zâmbet de bunăvoinţă creştină. Măicuţa i-a prezentat o familie, apoi alta, iar când a ajuns la noi, ne-am prezentat, iar dânsul ne-a întrebat cum am călătorit şi ne-a rugat, aşa a zis, „să-l mai îngăduim un timp”. După acel timp, a revenit şi ne-a invitat să-l urmăm într-o încăpere. De la început i-am simţit apropierea şi căldura. Ne-a invitat să luăm loc, privindu-ne deschis, cu omenie. Dinainte, de la Bistriţa, Virgil Raţiu a hotărât să încep eu interviul.

IPS-Ioan Selejan-la-Marcus

Părinte Episcop am venit la dumneavoastră, scriitorul Virgil Raţiu de la Bistriţa şi eu din Canada să vă rugăm să ne împărtăşiţi nouă, şi noi mai departe cititorilor din România şi Canada, starea Episcopiei Covasnei şi Harghitei, care are o situaţie specială printre celelalte episcopii din România, fiind o episcopie tânără aşezată într-un foarte vechi spaţiu romanesc, dar bântuit de vechiul iredentism şi segregaţionism unguresc. În Canada foarte mulţi români au aflat despre greutăţile pe care le întâmpinaţi în desfăşurarea activităţii creştin-ortodoxe în Covasna şi Harghita, ceea ce contravine sistemelor democratice atât din Europa cât şi din Nord America. Înainte de a trece la întrebări, dorim să vă mulţumim că ne-aţi primit şi am dori să aflăm câte locaşuri creştin-ortodoxe aveţi în această eparhie?    

– Biserici de mir, capele de spital şi militare cu mânăstirile sunt o sută şaizeci şi cinci. Mânăstiri sunt ridicate opt şi avem şi două schituri.

Cum se manifestă aici libertatea bisericească? Aveţi libertate deplină fără nici o nelinişte sau grijă, teamă? Cum vă desfăşuraţi activitatea creştin-ortodoxă? 

– Din mila lui Dumnezeu nu am fost îngrădiţi în construirea de biserici şi mânăstiri. Există însă o anumită categorie de oameni – nu din partea autorităţilor – un anumit segment de oameni care sunt împinşi de idei şi concepte revizioniste şi s-a întâmplat astfel că am avut  biserici şi mânăstiri profanate. Zideam Mânăstirea Izvorul Mureş şi, într-o sâmbătă, a pătruns o maşină cu inşi ostili, agresivi verbal prin porţile mânăstirii, a făcut un adevărat raliu prin curte;   am reuşit să închidem porţile şi uşile, reuşind să-i identificăm. I-am identificat şi deferit Poliţiei. Nu am auzit să se fi întâmplat ceva în urma plângerii noastre. Am cerut ca persoanele respective să fie trase la răspundere, dar nu s-a întâmplat nimic. Pe urmă au fost scrise pe zidurile mânăstirii cuvinte jignitoare. Astfel de fapte însă nu au avut nici un fel de urmări. Am mai avut momente de acest fel. Înainte de înfiinţarea Episcopiei Covasnei şi Harghitei în 1994, un preot îmi povestea că s-a deplasat într-un sat cu puţini credincioşi români ca să ţină slujba Învierii. La Înviere, după obicei, se înconjoară biserica cu Evanghelia şi se cântă „Hristos a ȋnviat”. Preotul mi-a spus că la un moment dat erau aruncate pietre peste acei puţini credincioşi, iar preotul, ce să facă, şi-a pus Evanghelia în cap şi a continuat să cânte „Hristos a înviat”. Acel preot nu s-a plâns niciodată. Nu a făcut plângeri la autorităţi, a rămas cu Hristos şi cu crucea. Nu de mult, mai puţin de o lună de zile, aici, la Catedrala noastră din Miercurea Ciuc, unul sau mai mulţi cetăţeni, care bănuiesc că nu au fost români, au spart geamurile stativelor unde se pun luminări pentru vii şi pentru morţi din pridvorul bisericii, geamuri care apărau de vânt flacăra lumînărilor. Urmele de violenţă şi profanare erau foarte clare pentru faptul că au luat lăzi de gunoi de pe stradă şi le-au vărsat acolo în pridvorul bisericii. Dimineaţa când au ajuns maicile noastre acolo, totul era o mizerie şi un gunoi. Acestea sunt evenimente recente. La această dată persoanele care au profanat biserica au fost identificate de Poliţie. Dar la astfel de fapte nu poate fi încadrată toată populaţia maghiară din oraş. Subliniez că există doar o grupare, un lanţ de idei şi fapte care exprimă ca noi să nu fim pe aici. Ei cred că pot face totul ca în această zonă să rămână un spaţiu pur etnic, spaţiu care să fie oarecum decupat din harta României. Nu să-l mute în altă parte, ci un decupaj unde să nu se mai afle urmă de român. Este interesant ce am găsit şi am aflat aici. Mereu aud din partea maghiarimii că ar fi trăit demult sub opresiunea statului român, fapt care este de mare mirare. Susţin că îşi pierd identitatea şi alte chestiuni similare răuvoitoare. La noi, aici, au venit  mulţi ziarişti, sociologi care vor să afle şi să studieze problemele relaţiilor interetnice. Le-am indicat să cerceteze în oraşele şi satele din această zonă dacă există un maghiar care, sub o formă sau alta, a fost împiedecat să înveţe limba lui maternă, care să nu ştie vorbi maghiara. Dar vă pot trimite în satul cutare şi în satul cutare şi veţi putea constata că sunt români care vorbesc limba română numai cu Dumnezeu. Adică, numai în biserică. Ei aşa puţini cum se află într-un loc, vin şi spun: „Părinte Episcop daţi-ne un preot aici, român, să facă slujbă românească”. Sunt puţini, este adevărat, dar prin asta se dovedeşte că cea care pătrunde cel mai adânc în fibra conştiinţei umane este credinţa. Credinţa. Celelalte elemente de ştiinţă, de cultură îşi au partea lor pozitivă, ele pot preveni, însă credinţa este darul lui Dumnezeu. Este darul pe care nu ţi-l dă să-l aşezi undeva în casă, ci ca să lucrezi cu el, să dobândeşti cu el alţi talanţi, de viitor, cum  spune Mântuitorul. De aceea spun eu, că plângerile maghiarilor despre noi, românii de aici, la curţile Europei  nu sunt justificate. Dimpotrivă, de pildă, pentru maghiari toate şcolile sunt puse la punct, toate dispun de materiale didactice necesare procesului de învăţământ. Nu plouă în ele. Nu mi-e frică să spun, dar aici situaţia din şcoli este inversă, de aceea abandonul şcolar este mai accentuat în cele româneşti. Noi, Episcopia am ajutat şi ajutăm în fiecare iarnă aproximativ 200 de copii, cărora le oferim în fiecare zi câte o masă caldă, pentru că în această perioadǎ presiunea materială asupra părinţilor este mai mare. În situaţii grele i-am ajutat şi cu încălţăminte şi îmbrăcăminte.

ruinele_bisericii_romanesti_din_comuna_capeni_distrusa_de_unguriFoto. Ramasitele bisericii ortodoxe romanesti distruse de unguri in 1940    

Cât de mult, la rândul ei, vă ajută pe Dumneavoastră cu adevărat  Patriarhia Română ? Mă interesează dacă patriarhia bucureşteană îşi face datoria din plin faţă de credincioşii ortodocşi români din Secuime. Vă întreb aceasta pentru că în Nord America, unde trăiesc mulţi români ortodocşi, s-a conturat o opinie oarecum nefavorabilă, chiar dubioasă faţă de activitatea patriarhiei bucureştene, în special faţă de actualul patriarh. Vă adresez această întrebare şi din partea lor, fiindcă există convingeri, că aici faţă de Dumneavoastră, care sunteţi o episcopie tânără şi într-o situaţie cu totul şi cu totul specială faţă de celelalte, nu se face diferenţierea şi nu vi se acordă tot sprijinul moral şi material. Avem impresia, pe baze de fapte, că în Secuime Budapesta face mai mult decât Bucureştiul , de la Patriarhie la Guvern şi Parlament.

– Cel mai important lucru, care constă mult mai mult decât un ajutor  material, a fost chiar înfiinţarea Episcopiei Covasnei şi Harghitei în această zonă în 1994. După Decembrie 1989, toate instituţiile statului se aflau în derivă, iar aici, pe toate zidurile scria: „Români, plecaţi de aici” şi plecările au început. Patriarhia a fost prima instituţie care a contracarat iredentismul maghiar, manifestat atât de brutal şi antidemocratic, prin înfiinţarea Episcopiei şi numindu-mă pe mine să o păstoresc. În 1994 mă aflam la Ierusalim la studii, după ce am restaurat mânăstirile de la Tismana şi Polovraci, după construirea noii biserici de la Mânăstirea Lainici am venit aici, într-o profundă rană românească… Vă pot spune ce era în sufletul meu când am venit aici?… Pot, dar cui foloseşte?… M-am dus într-o duminică dimineaţa, cu maşina, într-o anumită direcţie, şi am bătut la uşa a nouă biserici româneşti, dar acolo nu erau nici preoţi, nici credincioşi. M-a primit o singură biserică, care era pe jumătate dărâmată, fără uşi şi fără ferestre. Rămăsese aşa, dărâmată din 1940 de către armata de ocupaţie a lui Horthy! În ea am putut intra fiindcă nu mai avea uşi, nici acoperiş şi devenise o ladă de gunoi şi crescuseră rugi de mure. Era duminica, era vremea Liturghiei şi mi-am zis‚ „Doamne, am ajuns ca bufniţa, pe dărâmături”. În acel moment pe zidul bisericii s-a aşezat o pasăre cerească şi a început să cânte. Atunci am zis în sinea mea că Dumnezeu mi-a trimis o mângâiere şi am săvârşit şi eu o liturghie a lacrimilor. Ceea ce a întreprins  Patriarhia, atunci în 1994, a fost un act de mare curaj creştinesc, ortodox, pentru că populaţia maghiară nu a văzut cu ochi buni înfiinţarea ei. Şi iată că, după nouăsprezece ani, în Episcopia Covasnei şi Harghitei nu mai este nici o biserică românească ortodoxă fără cruce, toate au fost reparate sau reclădite. Biserica  aceea de care v-am vorbit, este din Herculean, a fost dărâmată de un colonel maghiar în 1940, când şi-a pus conaţionalii să lege crucea, turlele şi acoperişul cu funii pe care boii le-au tras jos. Astăzi e refăcută, după 55 de ani! În alt sat românesc, tot după Dictatul de la Viena, când a intrat armata horthystă în el, ofiţerul maghiar a ordonat ca toţi bărbaţii români din sat să vină a doua zi la primărie cu unelte de construcţie. Fiind sub stăpânire maghiară, s-au prezentat, gândindu-se că vor fi trimişi undeva la muncă. La primărie acelaşi ofiţer cu soldaţii lui le-a ordonat: „Cu toţii mergeţi la biserica voastră şi o dărâmaţi”.  Atunci toţi românii au rămas încremeniţi, iar ofiţerul i-a ameninţat: „Dacă nu executaţi ordinul pun armele pe voi”. Românii nu s-au mişcat şi soldaţii maghiari au început să tragă intermitent rafale de avertizare deasupra lor, şi la fiecare nouă rafală coborau puştile până ce gloanţele au început să treacă razant deasupra capetelor lor. Se adunase tot satul, femeile românilor plângeau cu copii în braţe, în timp ce maghiarii îşi manifestau bucuria în fel şi chip. Românii, văzându-şi femeile şi copiii cu sufletele frânte, au executat ordinul de distrugere a bisericii care era sufletul credinţei lor…

În ce localitate a avut loc această bestialitate antiumană?   

– La Doboşeni, mi-a povestit un om bătrân din sat, care vorbea tare rău româneşte, dar s-a dovedit a fi român. A fost de faţă tot satul, a fost o mare tragedie pentru români. Biserica fără acoperiş s-a degradat an de an, cincizeci şi cinci la număr, până ce am venit noi şi am reconstruit-o.

Şi nici un regim, nici un guvern, nici un român din 1940 până în 1995 nu a refăcut nimic în Doboşeni, în timp ce guvernele româneşti respectau dreptul la limbă şi credinţă a minorităţilor?

– Aici este marea tragedie antiromânească. Şi tragedia continuă fiindcă mai avem şi astăzi probleme la biserici. În unele locuri am fost obligaţi să punem bârne, scânduri la ferestre pentru a nu fi sparte după ce au fost restaurate. Într-un caz am chemat Poliţia fiindcă cineva a spart fereastra bisericii. Arată ca şi cum cineva a înfipt o suliţă în piept. Azi aşa, mâine aşa, iar rănile acestea le purtăm mereu. Acum am început să avem mai multă înţelegere şi ajutor de la Consiliul Judeţean. Trebuie să revin la Patriarhia Română care ne-a ajutat foarte mult să obţinem locuri la Seminarul şi Facultatea de Teologie din Bucureşti pentru elevi de la noi din zonă, care după absolvire să revină din nou aici. Şi aşa am reuşit să şcolim peste patru sute de români din Covasna şi Harghita dintre care o sută au fost hirotonosiţi, ceilalţi lucrând în învăţământ, cultură şi alte ramuri sociale ce rămăseseră vacante după 1989. Aici preoţii trebuie ajutaţi mult mai mult pentru că unii au parohii doar cu 50-60 de suflete. Aici suntem grăniceri, grănicerim în interiorul României, unde avem mai multe probleme decât la frontierele externe. Cu părere de rău spun: la români încă nu funcţionează deplin sentimentul de solidaritate.

De la Episcopia Ortodoxă Română din America de Nord a fost cineva aici, să vă cunoască, să afle ceea ce am aflat noi acum? Să vă ştie, să vă ajute?

– Am fost eu odată în zona Montrealului, la hirotonia Episcopului Nicolae. Aşa se face că ţinem legătura, iar unii români de acolo ne mai trimit daruri sau le aduc când trec pe la noi.

Este adevărat că în şcolile ungureşti se predă dintr-un manual special istoria secuilor?

–  Da. Este adevărat. În manual, printre altele, se scrie că aici românii au fost  nişte slugi ale maghiarilor. Distorsionări. Cu părere de rău, pentru România noi nu facem tot ce ar trebui să facem. România este foarte puţin cunoscută în străinătate, de exemplu, dacă vrei să te documentezi despre ea în marile biblioteci de acolo, abia găseşti câteva cărţi vechi sau depăşite, în timp ce despre Ungaria sunt rafturi întregi la zi. Mai mult, fiind prin străinătate, am aflat că în ambasadele noastre nu avem nici hărţile ţării.

Aveţi mare dreptate, trăiesc în străinătate de treizeci şi cinci de ani şi cunosc ce fel de ambasade şi ambasadori avem în Nord America. De ataşaţii culturali, în ghilimele, nici să nu mai vorbim. Am o întrebare, o curiozitate personalǎ, rămâne la latitudinea Dumneavoastră: Patriarhia Română din fondurile sale cât dă la Muntele Atos?

– Din Fondul Central Misionar, un fond mic, ce se strânge odată pe an, în Duminica Ortodoxiei, o mică parte se trimite la Muntele Atos, însă statul român îl sprijină cu mai mult.

– Părinte Episcop, în aceşti aproape douăzeci de ani, aţi împlinit ceea ce nu s-a făcut în cincizeci şi cinci de ani după abominabila silnicie horthystă, ce se continuă, e drept atenuată, cu sprijinul grupurilor iredentiste şi segregaţioniste  actuale. Meritaţi toată consideraţia românilor de pretutindeni, la care o adăugăm şi pe a noastră. Ce perspective aveţi?

– Acum, ne pregătim pentru hramul bisericii de la Valea Mare, unde Sfânta Liturghie o vom sărbători pe un tăpşan, împărţind credincioşilor câte un tricolor; este steagul României. Am cumpărat deja doi kilometri de steag naţional, măicuţele noastre lucrează la confectionarea crâmpeielor de tricolor, iar de la o mănăstire am primit port-drapele. Trebuie să facem liturghia cu drapelele noastre în mâini.

Să vă ajute Dumnezeu. Şi vă va ajuta, aşa cum a făcut-o în toţi aceşti ani. 

Î.P.S. Ioan Selejan nu ne-a lăsat să plecăm la asemenea drum lung, până la Bistriţa, până nu ne-a poftit la masă. A rugat măicuţele să aibă grijă de noi, dânsul fiind aşteptat de mulţi credincioşi. Când am plecat în curtea mânăstiri încă era aşteptat de alţi români.

Am fost foarte impresionaţi de personalitatea Î.P.S. Ioan Selejan, am fost emoţionaţi şi tulburaţi de cele relatate de acest patriarh spiritual şi naţional, ce trebuie cunoscut şi respectat.

 

(Interviu de Virgil Raţiu şi Corneliu Florea, Miercurea Ciuc, Iunie 2013)

CORNELIU FLOREA

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto.Corneliu Florea

virgil_ratiu.2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto. Virgil Ratiu

Interviu cu Larry Watts

Posted by Stefan Strajer On October - 29 - 2013

Interviu cu Larry Watts

„Dacă cineva comite acte de trădare o dată,  îi va fi ușor să o facă din nou”

Nicolae Balint

Autor: Prof. Nicolae Balint

 

Autor a două cărți de mare succes – „Ferește-mă, Doamne de prieteni” (2011) și „Cei dintâi vor fi cei din urmă. România la sfârșitul războiului rece” (2013) –  americanul Larry Watts, analist politic și specialist intelligence, a avut amabilitatea de a-mi acorda un interviu în exclusivitate. Accesul domniei sale la documente de mare importanță aparținând unor state din fostul Pact de la Varșovia, dar și ale Departamentului de Stat al SUA, precum și ale unor servicii secrete americane – documente desecretizate după 1989 – i-au permis autorului să prezinte atitudinea singulară a României în cadrul blocului sovietic într-o altă abordare, nemaiîntâlnită până acum la vreun istoric român. Un act de curaj, dar în același timp de corectitudine politică și istorică.

Nicolae Balint: – Demersul dumneavoastră – mă refer la cele două cărți pe care le-ați publicat în și despre România din perspectiva acțiunilor diplomatice ale acestui stat, deseori în afara liniei impuse de Moscova, precum și unele acțiuni de pe frontul secret – este cu atât mai valoros și credibil cu cât vine din partea unui istoric străin care se bucură de o foarte bună reputație și de o expertiză recunoscută în domeniul intelligence. De ce acest acest demers din partea dumneavoastră, domnule Watts? De ce despre România?

Larry Watts: În primul rând aș dori să vă reamintesc faptul că, deși scriu despre istoria Romaniei, nu sunt istoric. Un masterat pe care l-am absolvit – în Studii Ruse și est-Europene – a fost interdisciplinar și a inclus istoria, dar atât cel de-al doilea masterat, cât și doctoratul au fost axate pe relații internaționale și politică comparată. Baza mea ca analist și specialist politic conferă noutate abordării mele în privința istoriei României. Orice analist/specialist regional respectat trebuie să știe istoria țării sau a țărilor pe care le studiază pentru a identifica tipare recurente și factori care pot avea influență asupra comportamentului contemporan. În timpul Războiului Rece, după 1968, comportamentul diferitelor regimuri est europene din Blocul Sovietic a fost remarcabil de omogen. Unii ar putea spune chiar monoton. Cu marea excepție a României. Și această excepție mi-a atras interesul prima dată când am început să studiez zona, în 1978. Am abordat România în primul rând din perspectiva comportamentului său pe plan internațional, atât în Alianța Pactului de la Varșovia, cât și pe scena mondială. Am urmărit îndeaproape acțiunile internaționale ale României în deceniul următor. Aceste cărți sunt în mare parte rezultatul acelei munci de început. Pot părea ca fiind cărți de istorie pentru cititorii mei, dar ele reflectă preocuparea mea profesională cu desfășurările contemporane acelei vremi.

N.B.: În opinia mea, conținutul demersului istoric întreprins de dumneavoastră este absolut remarcabil pentru că se bazează pe documente excepționale prin proveniența lor. Constat în același timp faptul că viziunea dumneavoastră despre România și politica de apărare și siguranță națională promovată de acest stat în perioada comunistă este oarecum singulară în peisajul istoriografiei românești având în vedere că cea mai mare parte a demersurilor de acest gen din partea istoricilor români este unul care stigmatizează și culpabilizează aproape în totalitate această politică a statului român, precum și acțiunile externe ale serviciilor speciale întreprinse în acest scop. Care credeți că poate fi explicația unei asemenea atitudini din partea acestor istorici?

Larry Watts LHFoto: Larry Watts

L.W.: – Dat fiind că standardul de viață scăzuse atât de brusc, că represiunea regimului crescuse mult, și că reputația internațională a României era atât de deteriorată la sfârșitul anilor ’80, mulți simțeau nevoia să găsească un vinovat și niște cauze simple pentru un fenomen complex. Acesta este un fenomen comun în întreaga lume. După ce trec printr-un dezastru național, multe societăți încearcă să simplifice cauza, să învinovățească un singur om, și apoi să meargă mai departe. Este calea cea mai ușoară, de obicei politică, dar din punct de vedere istoric, rareori cea corectă. Problema a fost exacerbată de continuarea eforturilor Pactului de la Varșovia de a marginaliza politicile internaționale și de securitate ale României, care uimea Moscova chiar și după 1989, și în unele cazuri, chiar și după căderea URSS din 1991. Dacă în acea perioadă un istoric condamna orice acțiune inițiată de România, avea imediat un întreg alai de susținători din aceste tabere. Și invers, dacă istoricul scotea în evidență complexitatea situației și în special aspectele constructive ale politicii românești pe plan internațional, erau imediat etichetați drept „neo-comuniști”, „național-staliniști” și erau considerați drept cei ce încearcă să-l reabiliteze pe Ceaușescu, ai comunismului și ai regimului dictatorial-represiv din România. Pur și simplu a fost mai ușor pentru unii istorici să se lase purtați de val, fără să ia în considerare ciuntirea adevărului istoric și a reputației României.

N.B.: – Și ca să dau doar un singur exemplu, dumneavoastră demantelați mitul „eroului Pacepa”, în timp ce alții l-au susținut și îl susțin în continuare. Colonelul (r.) Filip Teodorescu, fost șef al contrainformațiilor în 1989, la o întrebare pe care i-am pus-o, declara în aprilie 2012, într-o emisiune TV, la Târgu-Mureș că, citez: „Adevărul este că (Pacepa – n.a.) a fost recrutat de CIA din 1956, de când el era la post în Germania Federală. Nu aveam relaţii diplomatice, ci doar o agenţie economică, iar Pacepa era şeful agenţiei. Acolo a fost recrutat. A fost ajutat să promoveze. Îi dădeau informaţii, iar la Bucureşti s-a spus: uite ce băiat deştept este acesta….” Istoricul Cristian Troncotă susține exact opusul, cum că de fapt Pacepa ar fi fost recrutat chiar de către cel ce avea să devină viitorul șef al KGB, Alexander Mihailovici Saharovski.

L.W. – În ceea ce privește afirmația că „A fost ajutat să promoveze” de către CIA, Pacepa recunoaște în ultimul volum la care este coautor că de fapt NKVD/KGB l-a recrutat și i-a sponsorizat ascensiunea în structurile române de securitate ale statului. De asemenea, Pacepa s-a lăudat cu faptul că primea instrucțiunile direct de la Saharovsky, atât în volumul „Orizonturi roșii” din 1987, cât și în volumul recent din 2013. Dacă e să ne luăm după ancheta internă începută în Securitate imediat după dezertarea lui Pacepa, măcar despre acest lucru dl. Pacepa spune adevărul. Comportamentul lui în cadrul serviciului a favorizat obiectivele sovietice, în dauna intereselor românești.

N.B.: – Ce părere aveți? Erou sau trădător? De fapt cum ați defini trădarea? Ești erou dacă treci la americani și trădător dacă treci la ruși? Când ai depus un jurământ, trădarea – în opinia mea – rămâne trădare, indiferent de partea cui ai trece și cât de nobil ar fi scopul sau mai degrabă scuza.

L.W.: – Din punct de vedere legal,  Pacepa a trădat atunci când și-a abandonat postul, a dezertat și a oferit informații secrete unei puteri străine. Bineințeles, puterea care a primit informațiile – în acest caz Statele Unite – iubește trădarea care aduce asemenea „chilipiruri”, chiar dacă niciodată nu va avea încredere completă în trădătorul care le aduce, pentru că dacă cineva comite acte de trădare o dată, îi va fi ușor să o facă din nou. Românii trebuie să hotărască dacă dl. Pacepa trebuie să fie considerat un „erou” sau nu. Nu mă interesează să îl numesc într-un fel sau altul, în afară de a sublinia că a lucrat pentru KGB și s-a comportat în acord cu scopurile și interesele sovietice.

N.B.: – Până spre anul 1980, „defectările” din cadrul aparatului de informații român – exceptând cazul Pacepa și implicațiile ulterioare ale acestuia – au fost relativ scăzute ca număr și importanță a funcției deținute, dar după acest an au crescut ca număr. Care considerați dumneavoastră că a fost cauza (sau cauzele) acestor „defectări”?

L.W.: – Aceasta este o întrebare interesantă și care necesită mai multă atenție. Aș prefera să nu speculez pe marginea acestui subiect acum. Totuși, pot spune că ar fi interesant de examinat în ce măsură ceilalți dezertori aveau sau nu legături cu Pacepa, și chiar cu trio-ul de agenți sovietici dubli („cârtițe”) din Securitate ce îi includea pe Nicolae Doicaru și Mihai Caraman.

Larry Watts 2

N.B.: – În unele acțiuni externe subsumate atitudinii de apropiere și deschidere spre Occident, Ceaușescu a riscat foarte mult compromiterea relațiilor cu URSS, dar și cu celelalte țări satelit din blocul sovietic – dacă nu chiar mai mult -, în condițiile în care aceste relații, așa cum reiese și din ambele dumneavoastră cărți, erau oricum destul de încordate. Ceaușescu avea cunoștință de „tandemul” sovieto-maghiar pe frontul secret. A fost un „risc calculat” bazat pe o analiză temeinică sau pur și simplu s-a dat curs unor impulsuri de moment ale lui Ceaușescu? Dacă fost un „risc calculat”, atunci pe ce anume s-a bazat Ceaușescu?

L.W.: – În primul rând, această deschidere a început în 1962, sub Gheorghe Gheorghiu-Dej. Este adevărat că Nicolae Ceaușescu făcea parte din cercul intim al lui Dej, dar la fel era situația și cu Emil Bodnăraș și Ion Gheorghe Maurer. A fost o mișcare hotărâtă de conducerea partidului comunist și aprobată de către Comitetul Central deci, da, a fost o mișcare extrem de bine calculată. Impulsurile de moment ale lui Ceaușescu nu au avut nimic de-a face cu asta. Motivul a constat în realizarea faptului că, după criza din Berlin din 1961 și criza rachetelor din 1962, Kremlinul era perfect capabil să provoace război, chiar război nuclear cu Satele Unite dacă i se permitea în continuare să acționeze unilateral. A înțeles de asemenea faptul că în calitate de aliat al Uniunii Sovietice în cadrul Pactului de la Varșovia, România se putea trezi târâtă într-un asemenea război fără a fi măcar informată despre asta înainte și fără a se ține cont de interesele sale. Aceste aspecte au dus la politica de îngrădire foarte similară cu politica de izolare dusă de Statele Unite, ambele încercând să stăvilească Uniunea Sovietică și să prevină folosirea agresivă a imensei sale puteri militare. Mai întâi Gheorghiu-Dej și apoi Ceaușescu s-au bazat pe faptul că o asemenea politică era extrem de populară, atât în cadrul partidului, cât și în România, dar și pe plan mondial.

N.B.: – În cea de-a doua dumneavoastră carte pe care am avut onoarea să o prezint la Târgu Mureș în acest an, în prezența dumneavoastră, afirmați la un moment dat că la momentul 1989, importanți responsabili ai C.I.A. pe spațiul Est, inclusiv responsabilul ce superviza acțiunile din spațiul românesc, erau de origine maghiară. Ce relevanță a avut originea lor etnică în ceea ce privește desfășurarea evenimentelor din acest spațiu?

L.W.: – Problema are două aspecte majore. În primul rând, surse din cadrul CIA au descoperit mai târziu că șeful operațiunilor din Divizia Sovieticǎ și Est-Europeană, născut și crescut în Ungaria, era de fapt „cârtiță” sovietică. Există încă unele controverse asupra acestui fapt, dar ilustrează problema mai adâncă a „loialității divizate”. În al doilea rând, există o patologie comună în analiza informațiilor din cauza tendinței oamenilor de a privi propriile acțiuni și motivații cu mai multă înțelegere decât pe ale altora, și să extindă această înțelegere/simpatie asupra grupurilor cu care au o legătură (etnică, de rasă, de religie, etc.). În sens invers, avem tendința să privim cu mai puțină simpatie grupurile care sunt ostile celor cu care noi ne identificăm. Astfel era puțin probabil ca șeful regional de operațiuni al CIA, etnic maghiar, să privească România în mod corect, și era foarte probabil ca el să arate părtinire Ungariei, chiar dacă n-ar fi fost „cârtiță” sovietică.

N.B.: – Și apropo de evenimentele din 1989 din acest spațiu, dumneavoastră considerați că în România a avut loc o revoluție sau o lovitură de stat? Cât de aproape a fost România atunci de dezintegrarea teritorială? Așteptăm, desigur, un nou volum din partea dumneavoastră chiar pe această temă delicată și prea puțin lămurită, mai ales cei care am trăit acele evenimente cu arma în mână.

L.W.: – Păi, nu am scris încă acel volum. Totuși merită menționat că nu există revoluție fără lovitură de stat. Chiar dacă există unele exemple de lovituri de stat fără revoluții, totuși nu a existat vreo revoluție care să nu aducă o parte din elita societății de partea sa și să îi facă să le dea lovitura de grație conducătorilor din perioada precedentă revoluției. Cine putea ști mai bine unde să aplice loviturile cele mai distructive? E nevoie de o carte întreagă pentru măcar a încerca să se răspundă la întrebarea cât de aproape a fost România de dezintegrare teritorială. Acestea fiind zise, până în 1988 una din ipotezele de lucru ale serviciului de informații american era că România nu va rămâne un stat unitar în cadrul granițelor ei de la acel moment. Dacă luăm în considerare publicațiile din 1993, cel puțin câteva state europene din Vest împărtășeau această idee.

Larry Watts 3

N.B.: – Și o ultimă întrebare, deși încă aș mai avea foarte multe… Ați participat efectiv în calitate de consultant, imediat după anul 2000, la realizarea reformei serviciilor speciale românești. Din perspectiva specialistului, dar și a dezideratului asigurării securității naționale, considerați că s-a realizat această reformă în acord cu noile provocări ale momentului și cărora România trebuie să le facă față ca parte a unui sistem integrat?

L.W.: – Serviciile speciale românești au făcut eforturi enorme pentru a face față provocărilor pe care le menționati și astfel a câștigat respectul Statelor Unite. De exemplu, Președintele George Bush Jr. a afirmat în mod explicit că România a fost admisă în NATO în mare parte datorită performanțelor obținute de serviciile militare și cele de informații (un rol important l-a avut și sprijinul unanim oferit de Parlamentul României). Aceste servicii au continuat să se dovedească a fi parteneri de valoare ale serviciilor omonime din Statele Unite. Acestea fiind zise, integrarea și promptitudinea răspunsului într-un mediu în continuă schimbare necesită atenție și modernizare constantă așa că, dacă nu mergi înainte… rămâi în urmă. Sunt convins că atâta timp cât există resurse, România va face față cu brio acestei cerințe.

A consemnat NICOLAE  BALINT

 

CASETA 1

„Consultant al Corporației RAND la momentul revoluției, LARRY WATTS a călătorit deseori în Europa de Est și în URSS înainte de 1989. Ulterior a asistat oficiali din România la înființarea Colegiului Național de Apărare și a colaborat cu mai mulți miniștri români ai Apărării și șefi de stat-major la reforma armatei, cooperarea cu Parteneriatul pentru Pace și integrarea României în NATO. În 1990 și 1991 a fost șeful Biroului IREX din București, iar până în 1997 a fost senior consultant al Project on Ethnic Relation (PER) și director al Biroului PER din România. Între 2001-2004 a fost consultant pentru reforma sectorului de securitate pe lângă consilierul prezidențial pentru securitate națională din România. Activitatea sa de consilier a fost recunoscută de Serviciul de Informații Externe, de Președinția României și de Ministerul Apărării. În 2013 dr. Watts a fost ales membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință a României.” (Fragment din nota de prezentare a autorului conținută în volumul ”Cei dintâi vor fi cei din urmă. România la sfârșitul războiului rece”, 2013)

 

CASETA 2

„Istoricul Larry L. Watts a deschis un capitol cu totul nou în istoriografia românească. Cele doua volume ale Dr. Watts, schimbă radical perspectivele solid statornicite privind raporturile dintre Blocul răsăritean şi Republica Socialistă România. Autorul demonstrează convingător nevoia de a le reconsidera şi a le regândi în ansamblul lor. Analiza, care îndeamnă la citit, dezvăluie capcanele multiple ale istoriei contemporane. În aceste vremi de repetate apasări asupra lumii cărţilor şi societăţii româneşti, Editura RAO ne oferă o operă de substanţă, o lucrare-reper a istoriografiei noastre.”(Prof. Acad. Dinu Giurescu, Universitatea Bucureşti, Senator în Parlamentul României )

 

CASETA 3

„Următorii pe lista celor mai numeroși în cadrul comunității de analiști din serviciile de informații specializați pe problemele Europei de Est și ale Balcanilor după americanii de origine poloneză erau americanii de origine maghiară (…) Este demn de notat faptul că șeful de operațiuni al Diviziei pentru Europa de Est / URSS a CIA din perioada Revoluției din România era un imigrant ungur, la fel ca analistul CIA însărcinat cu problemele României. Merită observată experiența primului șef al Serviciului de Informații Externe al României când a încercat să stabilească o legătură cu serviciile de informații din SUA (…) i-au fost înmânate 21 de cărți de vizită ale interlocutorilor dintre care 11 erau analiști cu nume maghiare…)”

(Larry Watts despre prezența maghiară în cadrul serviciilor de informații americane la momentul 1989 și imediat după acest moment, în volumul ”Cei dintâi vor fi cei din urmă. România la sfârșitul războiului rece”, paginile 82, 91)

 

CASETA 4

„Una dintre primele măsuri adoptate la debutul Revoluției române din decembrie 1989 de cǎtre președintele ungar ad-interim Mátyás Szűrős a fost abrogarea unilaterală a Tratatului de Prietenie și Cooperare semnat în 1948 de către România și Ungaria, cel care consfințea în mod oficial frontiera dintre cele două state…” (Larry Watts despre măsurile luate în mod unilateral de către Ungaria la momentul de debut al Revoluției din decembrie 1989 din România, în volumul „Cei dintâi vor fi cei din urmă. România la sfârșitul războiului rece”,  pagina 621).

 

Gafele lui Victor Ponta ȋn SUA

Posted by Stefan Strajer On October - 24 - 2013

Gafele lui Victor Ponta ȋn SUA

Gluma „Pontacare”  o ofensǎ la adresa Administraţiei Obama

Protestele românilor din Washington, Illinois şi Pennsylvania cu ocazia vizitei PM Ponta la Casa Albǎ

Autor: Simona Botezan (Washington, D.C.)

Vizita premierului la Washington, D.C., programatǎ pentru 21-23 octombrie 2013, a fost prefaţatǎ de un lobby hilar, organizat ȋn data de 15 octombrie 2013 de Dr. Basham de la un institut cvasi-necunoscut din capitala SUA, Institutul Balcanic pentru Democraţie. Diletantismul Dr. Basham şi raportul lui SF de 40 de pagini despre România şi efecte benefice ale cianurilor asupra Transilvaniei, precum şi  inepţiile prezentate de Dr. Basham celor 5-6 persoane, prezente la micul dejun organizat de dumnealui la Clubul National de Presa, i-a determinat pe români sǎ reacţioneze.

(Detalii aici: http://totb.ro/who-are-you-mr-basham-and-whats-your-price/)

Mai mulţi lideri ai unor organizaţii româneşti din zona Washington, D.C. au contactat Ambasada României, ȋn perioada 15-21 octombrie 2013, pentru a afla când este programatǎ ȋntâlnirea primului ministru cu comunitatea româneascǎ? Numai cǎ pe agenda lui Victor Ponta nu figura aşa ceva! Ȋn schimb figura o ȋntâlnire privatǎ cu baschetbalistul Ghiţǎ Mureşan, cu care prim ministrul şi-a fǎcut o mulţime de fotografii luni seara, iar staff-ul lui conştiincios le-a postat pe pagina Facebook

proteste-rosia-montana-washington-

(Fotografii aici: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.643898112316746.1073741935.150967671609795&type=1)

Având ȋn vedere antecedentele domnului PM Ponta, românii din diaspora l-au primit cu reticenţǎ şi proteste ȋn faţa Casei Albe, ȋn dimineaţa zilei de 22 octombrie 2013, când era programatǎ ȋntâlnirea sa cu vice-preşedintele Joe Biden. Un grup de protestatari din Pittsburgh (PA), originari din jud. Alba, alǎturi de câţiva reprezentanţi ai organizaţiei „Washington DC against cyanide mining” l-au aşteptat pe Victor Ponta ȋn faţa Casei Albe cu pancarte şi „urǎri de bine” referitoare la proiectele guvernului de exploatare iraţionalǎ a zǎcǎmintelor ţǎrii. Protestele din dimineaţa zilei de 22 octombrie 2013 au fost prefaţate de o scrisoare, trimisǎ vice-preşedintelui american de un grup de români din SUA, solidari cu Roşia Montanǎ:

 

„Dear Vice President Biden,

As we begin writing, we feel overwhelmed by this endeavor. But we proceed with confidence, because you often spoke throughout your unparalleled service in the US Senate and the Vice Presidency about the ‘need to rekindle the fire of idealism in our society’.

We are citizens, young and old – living, working or studying in the United States of America , all sharing one identity: that of being Romanian, children of a country we love and call our own, next to these great States. We follow and care about everything that happens in Romania , this most tumultuous of places on the European continent.

As your administration is preparing to receive the Prime Minister of Romania Mr Victor Viorel Ponta on Tuesday, we ask you kindly to consider our struggle in defense of environment, property and tradition in the case of Romania’s Roșia Montană.

This township carries most of Europe ‘s gold and silver, as well as important quantities of rare metals. This mineral wealth is under siege from a project set to endanger two thousand year old historic sites, damage the environment and imperil the livelihoods of generations to come, through the massive use of dangerous cyanide technology. Landmark institutions, such as the Romanian Academy, the Geological Institute or the Academy of Economic Studies have expressed clear points of view, underpinning a scientific argument against mining in the proposed form at Roșia Montană.

Driven by reasons beyond our comprehension, the Romanian Government decided to go forward with the project. Government initiated legislation grants the project a go-ahead and empowers the lease owner with extraordinary powers for property expropriation. This blatantly ignores the voice of the people, civil society, academia, home owners from the project area who have taken to the streets in the tens of thousands every week since Sep 1.

You will hear this is in the interest of job creation. You will hear it is in the interest of investments, also American. You will hear that the people on the streets are nothing more than left-leaning activists, ecologists and general good-for-nothings.

Mr Vice-President, what you see on the streets is Romania’s best, young, most dynamic and educated people, many working in international companies, academia and small businesses. They work think and act for Roșia Montană , out of no other interest than their concern for the future of country and environment.

They are a people welcoming investment and proud of Romania ’s place in the world, a member of the EU and NATO. They are people who love America for what it has given to the world, the dream that rights and freedoms belong to man and are to be upheld by society. It is in the name of these values that they speak out for Roșia Montană .

Mr Vice President, we are encouraged by your words: ‘For too long in this society, we have celebrated unrestrained individualism over common community’. We write you in the spirit of community, as Romanian Americans careful for preservation of our individual and common rights in the present, and with responsibility to generations in the future.

As you lead a worthy fight in America and the world on the protection of the environment, conservation and climate change, we ask you, Mr Vice-President, to support our cause.

Romanians for Roșia Montană , United States of America”

*

Românii din Chicago au organizat şi ei un protest similar, ȋn dimineaţa zilei de 22 octombrie 2013, la Consulatul României din Chicago. Ei au ȋnmânat o scrisoare adresatǎ primului ministru Victor Ponta, prin intermediul ofiţerului consular:

Chicago, 22 octombrie 2013

Domnule Premier Victor Ponta,

Vizita dumneavoastră în Statele Unite este menită să atragă investiții americane în România, prezentând oamenilor de afaceri și oficialilor americani o imagine a unei Românii “open for business”. Această campanie de promovare are la bază o politică a profitului cu orice preț. Mineritul cu cianuri, exploatarea gazelor de șist, agricultura industrializată nu constituie o dezvoltare durabilă și nu reprezintă interesele României, ci interesele de profit dezinhibat, nestânjenit ale corporațiilor transnaționale.

Mișcările sociale din România oferă o altă viziune a dezvoltării, ca reacție la ceea ce se întamplă în țară de cel putin un deceniu: catastrofă ecologică, desproprietăriri, violență, abuz de putere, corupție, jaf și crimă organizată la nivelul clasei politice. Acum, în țară, oamenii de rând refuză să sacrifice totul pe altarul unei false „dezvoltări”, și luptă pentru a-și apăra pădurile, munții, apa si demnitatea, împotriva otrăvii exploatărilor dezlănțuite. În acest moment de miză maximă pentru viitorul României, dumneavostră trimiteți jandarmii impotriva sătenilor pentru a reprima și delegitimiza protestele lor. Mai mult, veniți în Statele Unite pentru a-i asigura pe prietenii dumeanovastră de la Chevron și Exxon cǎ totul este sub control și că guvernul pe care îl conduceți „e decis sǎ continue toate explorările de gaze neconvenționale”. Aceasta a fost declarația dumneavoastră la conferința de presă de la Washington. În numele cui promiteți dumneaavoastra că aceste proiecte vor continua? De când ați devenit premier la Chevron, domnule Ponta?

Denunțăm categoric campania de promovare pe care o duceți acum în Statele Unite. Denunțăm represaliile împotriva mișcarilor sociale „Uniți Salvăm” din țară, și vă acuzăm de trădare atât a intereselor țării cât și a cetățeanului român.

Organizația „Solidaritate cu România – Chicago”

„Romanian Solidarity Chicago”

*

Scrisoarea – invitaţie adresatǎ de Romanian Art Folk Museum din Philadelphia & Liga Româno-Americanǎ premierului Victor Ponta, care are ȋn agendǎ o ȋntâlnire cu reprezentanţii Muzeului Holocaustului, dar ignorǎ Muzeul de Artǎ Popularǎ Româneascǎ din SUA:

 

Stimate Domnule Prim Ministru Victor Ponta,

 

Vǎ invitǎm sǎ vizitaţi Muzeul de Artǎ Popularǎ Româneascǎ din Philadelphia, considerat de presa americanǎ  – timp de 30 de ani – Ambasada Culturalǎ a României in SUA. Instituţia este situatǎ la micǎ distanţǎ de Washington DC şi promoveazǎ asiduu cultura, frumuseţea şi tradiţiile României. Din agenda dumneavoastrǎ reiese cǎ vǎ intereseazǎ Muzeul Holocaustului. Considerǎm cǎ pentru Romania este la fel de important (sau chiar mult mai important) sǎ vǎ manifestaţi intresul faţǎ de Muzeul Românesc din SUA.

Subiectul acestei ȋntâlniri, pe care sperǎm cǎ o veţi onora şi o veţi include ȋn agenda dumneavoastrǎ, este cultura şi promovarea prin culturǎ, elemente foarte importante atât pentru românii din ţarǎ cât şi pentru cei din afarǎ. Avem SOLTUŢII şi PROGRAME MAJORE ECONOMICE-SOCIAL-EDUCATIVE şi PENTRU DEZVOLTAREA ROMANIEI, programe pe care dorim sǎ le discutǎm şi sǎ vi le prezentǎm  dumneavoastrǎ personal şi membriilor guvernului, care vǎ ȋnsoţesc ȋn aceastǎ vizitǎ ȋn SUA.

Fondatorii muzeului (ȋnfiinţat ȋn urmǎ cu 30 de ani ca Centru de promovare a României), familia Rodica şi Mihai Perciali, vǎ solicitǎ aceastǎ audienţǎ şi vizitǎ, atât ȋn calitate de reprezentanţi ai muzeului, cât şi ȋn calitate de reprezentanţi ai Ligii Româno-Americane (ȋnfiinţatǎ ȋn 1996 ca punte de legǎturi economice şi civice cu România). 

            Ȋn cadrul vizitei dorim sǎ vǎ aducem la cunoştiinţǎ Domnule PM Ponta şi Domnule Ministru Corlǎţean, precum şi celorlalţi reprezentanţi ai delegaţiei româneşti, urmǎtoarele:

            1. realizǎrile deosebite ale Muzeului de Artǎ Popularǎ Româneascǎ ȋn cei 30 de ani de existenţǎ; promovarea pe care o facem prin culturǎ şi serviciile aduse de noi imaginii  României ȋn SUA.

2. deţinem cea mai mare, valoroasǎ, autenticǎ şi reprezentativǎ colecţie etnograficǎ din afara ţǎrii, ȋn clǎdirea Muzeului Românesc din Philadelphia; un centru de documentare la Princeton, NJ şi  o lucrare reprezentativǎ (12 panouri) privind emigraţia româneascǎ ȋn SUA.

            3. proiectul nostru de ȋnfiinţare a unui sat European (European village as a destination point) ȋn zona Princeton, NJ; 

4. dovezi de recunoaştere de cǎtre societatea şi presa  americanǎ a celor 30 de ani de promovare a culturii româneşti şi a peste 250 de expoziţii realizate de noi de-a lungul timpului, pe ȋntreg teritoriul SUA.

            Ȋn acest sens, vǎ rugǎm Domnule Prim Ministru şi domnilor reprezentanţi a guvernului:

            1. sǎ rǎspundeţi solicitǎrilor noastre, exprimate ȋn zeci de scrisori; sǎ ne onoraţi cu prezenţa; sǎ luaţi ȋn considerare propunerile şi soluţiile noatre pentru binele ţǎrii şi al diasporei;

            2. sǎ discutaţi cu reprezentanii muzeului nevoia de minim 2 promotori/prezentatori specializaţi, pe care sa-i trimiteţi din ţarǎ pentru a ne sprijini ȋn activitate;

            3.  sǎ slicitaţi implicarea Ministerului Culturii; Economiei; Min.IMM, Devzoltǎrii şi Min. Ȋnvǎţǎmântului, ȋn proiectele noastre de promovare a României ȋn afara graniţelor;

            Avem nevoie urgenta de sprijinul dvs. pt a se continua PROMOVAREA ROMANEI, dupa 30 de ani in care am facut eforturi supraomenesti, voluntare si/sau sustinute din fonduri proprii. Din cauza varstei inaintate cerem acest ajutor acum….in al 11-lea ceas. Va rugam sa dati curs invitatiei noastre si sa colaborati cu noi pentru a gasi promotori culturali, persoane capabile sa preia si/sau sa popularizeze programele noastre.

Intenţionǎm sǎ predǎm ştafeta unori asemenea promotori calificaţi ȋn urmǎtoarele 3-6 luni, deoarece vârsta ȋnaintatǎ nu ne permite sǎ mai continuǎm mult timp activitatea prin forţe proprii.

Vǎ rugǎm sǎ acordaţi atenţie şi sǎ daţi curs cererii noastre. Vǎ mulţumim!

 Mai multe detalii aici: Liga Americana: http://romanianculture.us/ 

Contact: Dna Rodica Perciali la tel.01-609-216-6991”

            *

Aceste scrisori şi invitaţii au rǎmas fǎrǎ rǎspuns pânǎ acum.

Delegaţia României la Washington, D.C. nu da semne de interes faţǎ de problemele, propunerile, soluţiile pentru România, pe care românii din SUA doresc sa le discute cu membrii guvernului. Domnul PM Ponta a gǎsit timp sǎ joace baschet cu Ghiţǎ Mureşan, dar nu are timp pentru comunitatea româneascǎ din SUA.

Ȋn prima zi a vizitei sale la Washington, premierul Victor Ponta a facut o gafǎ monumentalǎ. La una dintre ȋntâlnirile pe teme economice, Victor Ponta a declarat cǎ intenţioneazǎ sǎ aplice ȋn România  programul „Ponta Care” şi cǎ sperǎ cǎ acest program va avea mai mult succes decât „Obama Care”, citez: Sistemul de sǎnǎtate este un ţel. Sper ca ‘Ponta-care’ (ȋn englezǎ „ȋngrijire, preocupare”-n.red.), pe care intenţionez sǎ-l adopt pânǎ la sfârşitul anului, sǎ fie mai puţin controversat decât este ȋn SUA” (Victor Ponta).

O asemenea afirmaţie ȋntr-o vizitǎ oficialǎ, pe fondul tensiunilor recente privind reforma de sǎnǎtate din SUA, soldatǎ cu un „shwtdown” al guvernului american, reprezintǎ o ofensǎ şi va avea ca rezultat, cel mai probabil, ȋnchiderea uşilor Casei Albe pentru premierul român.

Este a doua vizitǎ consecutivǎ a domnului Victor Ponta ȋn SUA, ȋn care refuzǎ dialogul cu românii-americani. PM Ponta dovedeşte cǎ se teme de dialog şi nu-i pasǎ de comunitatea româneascǎ din SUA, din moment ce refuzǎ sǎ se ȋntâlneascǎ faţǎ ȋn faţǎ cu reprezentanţii diasporei şi/sau sǎ rǎspundǎ ȋntrebǎrilor presei. Staff-ul PM Pota, care administreazǎ pagina sa Facebook mi-a şters comentariile şi ȋntrebǎrile, referitoare la vizita premierului ȋn SUA şi mi-a blocat posibilitatea de a scrie mesaje pe acea paginǎ publicǎ de politician, deci iatǎ un alt exemplu de cenzurǎ practicat de şeful guvernului.

La precedenta sa vizitǎ la Washington, DC, ȋn 2012, fostul lider al opoziţiei, actualmente prim ministru, a refuzat sǎ-şi facǎ publicǎ agenda; a avut ȋntrevederi private cu douǎ doamne de origine românǎ, una angajatǎ la World Resources, iar cealaltǎ la Banca Mondialǎ. Dupǎ patru zile la Washington, D.C. cu scopuri ȋnvǎlutite ȋn ceaţǎ, Victor Ponta a plecat ȋn secret la Chicago, unde a participat la un parastas organizat de biserica penticostalǎ Elim. Masa comunitarǎ era ȋn memoria unui tânǎr decedat prematur, pe care Victor Ponta nu l-a cunoscut.

*

Detalii despre protestul de la Consulatul din Chicago in 22 oct. 2013, cu ocazia vizitei PM Ponta la Casa Alba, sunt disponibile aici: http://rousa.blogspot.com/2013/10/protest-spontan-in-interiorul.html
*

Detalii şi fotografii de la protestele din 22 octombrie 2013 de la Washington, D.C., aici:

http://www.mediafax.ro/politic/ponta-primit-de-vicepresedintele-sua-joe-biden-un-grup-de-romani-a-protestat-la-casa-alba-fata-de-proiectul-rosia-montana-si-exploatarea-gazelor-de-sist-11548664

O petiţie a românilor din SUA, adresatǎ Casei Albe, deschisǎ ȋn 5 septembrie 2013, aici: https://petitions.whitehouse.gov/petition/stop-poisoning-and-destruction-our-environment-we-all-share-planet-stop-giant-cyanide-mining-project/YWNMRMfZ

 

 

Ori transformăm politica în puşcărie, ori îi legăm fedeleş pe mafioţi

 Maria-Diana-Popescu

Autor: Maria Diana Popescu

Adio Schengen! Dar, dacă judecăm bine, nici „uniunea” nici Schengen-ul nu-i mută pe români de la umbră la soare. Cel mult îi îndeasă mai tare cu capul în sac. În sacul datoriilor şi al sclaviei. Hans-Peter Friedrich, Ministrul german de interne cere Comisiei Europene măsuri împotriva României. După Olanda, Franţa a anunţat că România şi Bulgaria nu-s destul de curate pentru integrarea în spaţiul Schengen, iar acum, ministrul german de interne acuză gradul redus de absorbţie a fondurilor europene din aceste state şi cere Comisiei Europene să ia măsuri. Vizate sînt proiectele de integrare socială a romilor şi reducerea imigraţiei. Problema a fost discutată săptămîna trecută în Consiliul Europei, dar Ministerul Administraţiei şi Internelor din România n-a comunicat nimic pe tema aceasta. Cîinii fac legile în Europa şi pest tot. Că tot a venit vorba de cîini, după adoptarea în Parlament a legii ce prevede eutanasierea cîinilor care nu sînt adoptaţi, localităţile din jurul Bucureştiului au fost invadate de haite de zeci de maidanezi. Primarul capitalei i-a pus în portabaj şi i-a trimis la ţară. Poate că n-ar strica implementarea unei decizii de genul acesta şi în rîndul parlamentarilor. Adică, pentru antipatia lor patologica şi nejustificată faţă de propria naţiune, trebuie urcaţi în dube şi duşi unde a înţărcat mutu iapa. Precum ministrul căruia i-a ieşit porumbelul din gură şi a fost trimis la Muzeul Holocaustului de la Washington, pentru reeducare.

Deşi a trecut aproape un sfert de veac de la lovitura de stat, exemplarele Puterii n-au pierdut instrucţiunile, şi-au creat propriile regulamente, prin care corupţia, infracţiunile, trădarea de ţară şi subminarea sistematică a economiei naţionale au fost ridicate la rang de politică de stat. În Ţara noastră, legile nu mai sînt pentru dreptatea cetăţenilor, ci pentru reprezentanţii Puterii şi pentru companii, unde justiţia funcţionează după modelul calculelor de siguranţă la clădirile ce pot fi afectate de un posibil cutremur (rezistenţa este dependentă de probabilitatea apariţiei, sau nu, a unei catastrofe). Furtul prin contracte păguboase şi, apoi, făcute pierdute, precum şi şpăguiala guvernamentală, se numesc mai nou investiţii şi locuri de muncă promise în campanii. Mafia, în adevăratul sens al cuvîntului, nu e o bandă de cartier, cu trei lei, o panteră şi doi urşi. E o organizaţie cu legislaţie proprie care funcţionează ca o corporaţie cu venituri anuale de sute miliarde de euro. Asemenea reţele, protejate şi întreţinute de instituţiile statului, în care s-au înregimentat şi au avansat din statutul de scursuri ale societăţii în cel de „rechini” specializaţi în fraudă, cămătărie, şantaj, prostituţie, proxenetism, funcţionează în aproape toată lumea şi, după acest model, în mai multe oraşe din Ţară. Cu bilet de voie de la instituţiile statului, pentru dezvoltare, fenomenul a căpătat o amploare fără precedent şi va fi greu de frînat. De stîrpit, nicio şansă. La rîndul lor, organizaţiile mafiote, protejează, întreţin, controlează, potrivit intereselor proprii, organigrama aparatului de stat şi a administraţiilor locale. Nimic nu mişcă în lumea fraudei şi a corupţiei fără ştirea şi aprobarea organizaţiilor interlope, din care, cu mîndrie fac parte, înalţi reprezentanţi ai instituţiilor statului şi ai politicii româneşti. Ne-au înduioşat cu aerul lor de patrioţi falşi cu care invadează zilnic ecranele, doar ca să-i votăm. Tactica a funcţionat! Au creat impresia că lucrează pentru noi, amărîţii, că ei sînt acolo ca să vegheze la liniştea şi ordinea din Ţară. În realitate, cu fiecare mandat, lucrează pentru buzunarele lor, împotriva noastră şi a României. Într-un cuvînt, sînt campioni mondiali în vînzarea avuţiei naţionale şi aruncarea greutăţii pe spinarea propriului popor. În politica românească ar fi binevenită o reducere a termenilor asemenea. Ori transformăm politica în puşcărie, ori îi legăm fedeleş pe mafioţi şi-i dăm afară. Guvernul socialist din Bulgaria pregăteşte, de la 1 ianuarie 2014 concedierea a 40.000 de funcţionari publici, circa 10% din total, potrivit unei scrisori a ministrului de Finanţe Petar Ciobanov adresată unor miniştri şi şefi de instituţii, relatează Novinite. La noi, chiar dacă vine cutremurul reducerii de personal, directorii din administraţii se ţin ca rîia de scaunele ce se vor, dubla, tripla, odată cu mult-rîvnitele regiuni, menite să destrame Ţara. Apropo de cutremur: Bilanţul din zona Galaţi a depăşit 263 de cutremure din 23 septembrie pînă azi.

Şi încă ceva. Dacă vreţi să aflaţi cine mînuieşte şi stăpîneşte lumea întreagă, aflaţi pe cine nu aveţi voie să criticaţi, că le sare ţandăra. Paşii „noii ordini mondiale” sau noul tip de sclavie – sistem înfiorător care urmăreşte să reducă, adică să ucidă prin diverse metode o mare parte a populaţiei globului (pentru a fi mai uşor de controlat), se aud tot mai aproape, şi prin războiul declarat creştinilor. Probabil e momentul să fim martiri, pentru că se anunţă cea mai aprigă prigoană a creştinilor. Dacă în Marea Britanie spui că eşti creştin rişti să fii dat afară de la serviciu. Şi, decît fantome în mîna monştrilor păgîni, mai bine martiri ai demnităţii. Îmi doresc o societate normală, fără deviaţii patologici, care corup copiii şi tinerii României! Îmi doresc păstrarea tradiţiilor creştineşti milenare ale poporului nostru. Nu mai doresc să fim invadaţi de minorităţi sexuale de care nu ne putem apăra, pentru că s-au înmulţit ca păduchii şi au devenit din ce în ce mai agresivi. M-am săturat să văd cum elevii noştri sînt îndepărtaţi de credinţă şi pervertiţi la tot felul de curente degeneratoare, pentru a face pe plac uniunii şi organismelor internaţionale! Costurile utopiei care a pus stăpînire pe toate domeniile pot fi calculate foarte uşor de către oricine. Premierul promite c-o să scape ţara de BUBA, adică, Boc, Udrea, Băsescu şi Anastase, dar sîntem pe finalul lui 2013 şi n-am auzit decît replici de ură şi ironie între părţi, starea naţiunii e tot mai grea, Boc e primar în Cluj, Udrea e ocupata cu candidatul dreptei, Băsescu n-a făcut cu pactul decît o ceapă degerată, iar Anastase abia s-a măritat şi reînvaţă numărătoarea fentată în Parlament. Cum preşedintele socialist n-a mai avut vreme să construiască al doilea canal Bucureşti-Marea Neagră, fiind executat tot de mafioţi, şi pentru că în 24 de ani n-au construit altceva decît vile pentru ei, e momentul ca politicienii să cîştige un ban cinstit cu lopata şi tîrnăcopul la canal. De atîta amar de vreme de cînd se sapă unul pe altul, au câştigat experienţă.

(Art Emis, 14 octombrie 2013)

 

De ce e „bun pentru România“ un Lac Otrăvit, mai mare decît Monaco?

Posted by Stefan Strajer On October - 16 - 2013

De ce e „bun pentru România“ un Lac Otrăvit, mai mare decît Monaco?

Scrisoare deschisă către Consiliul Naţional al Audiovizualului

Vasile-ZARNESCU_CV

Autor: Colonel (r.) Vasile Zărnescu

 

Am citit că pe marginea subiectului Roşia Montană s-au strîns la CNA, în ultimele luni, în jur de 2.000 (două mii!) de „sesizări, plîngeri, reclamaţii“. Şi totuşi, incredibil, acest subiect major, de interes naţional, nu a încăput pînă acum pe ordinea de zi a nici unei şedinţe a dumneavoastră.

Prin prezenta scrisoare deschisă – pe care o puteţi înregistra şi ca pe o „plîngere deschisă“ – solicit membrilor CNA stoparea imediată şi totală a reclamelor legate de Roşia Montană, care au invadat audiovizualul românesc.

Aceste reclame contravin dispoziţiilor legale privind informarea corectă a publicului. Pînă şi la reclamele unor medicamente care se eliberează fără reţetă, privitorul e avertizat obligatoriu: „Citiţi cu atenţie prospectul“. Pe cînd la reclamele aşa-zisului „minerit modern“, nu! El e „BUN PENTRU ROMÂNIA“, se repetă în diverse feluri, pe mai toate canalele, în neştire, însoţit de somaţia „Spune Da mineritului!“, ca într-un fel de referendum privat, al unui stat în stat! Iar pe internet, de mii de ori, pe orice ai da click, orice ai căuta – un film, un autor, un bilet de avion, o reţetă de bucătărie, orice –, ţi se înfige în ochi, zbang!, „Spune Da mineritului!“… Într-un fel, e de înţeles: pe seceta asta, nici banii RMGC nu au miros. Şi, totuşi, cînd e vorba de un subiect care a răvăşit România, şi care e încă în dezbatere naţională, nu credeţi că aţi putea găsi modalitatea legală de a stopa tot acest veritabil dezmăţ publicitar, generator de confuzie? Am văzut, în arhiva CNA-ului, că, în 2009, după multiple tergiversări, a fost interzisă o campanie publicitară RMGC, pe aceeaşi temă, pentru că vehicula sume inexacte (cu care ni se povestea, în reclame, cîte şi mai cîte am fi putut noi face!). Vi se pare că enunţul „bun pentru România“ e mai puţin inexact decît o simplă cifră? Vi se pare că, de la acea campanie care – o spunea atunci o voce a CNA-ului – „dezinformează şi manipulează, spune mari neadevăruri“, s-a schimbat ceva? Aceste noi reclame contravin Codului de practică în publicitate (art. 1.3, potrivit căruia „comunicarea trebuie să evite orice afirmaţie sau reprezentare care ar putea înşela consumatorii, inclusiv prin omisiune, sugerare, ambiguitate ori exagerare“; sau art. 5.1, potrivit căruia „anunţatorul trebuie să fie în măsură să probeze veridicitatea datelor, descrierilor, afirmaţiilor folosite în comunicare“). Toată această campanie încalcă şi art. 114 din Decizia nr. 187 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual (nu mai invoc şi alte articole, pentru că, desigur, CNA-ul ar putea găsi rapid argumentaţia juridică pentru o hotărîre dreaptă, cu condiţia să vrea!). Şi, pentru credibilitatea instituţiei dumneavoastră în ochii opiniei publice, ar fi bine să vrea! Cred că CNA-ul ar trebui să merite să fie perceput nu ca o sumă de funcţionari care distribuie licenţe şi sancţiuni, mereu atenţi la recomandările celor care i-au recomandat acolo şi, cu atît mai puţin, ca un spaţiu al unor sinecuri, ci ca un for intelectual, al unor conştiinţe independente, arse de dorul sănătăţii audiovizualului românesc…

Se ştie, un bun mercenar al publicităţii poate face credibil absolut orice mesaj; el poate să ne convingă şi de raportul dintre fericire şi soda caustică, şi de efectul razelor de lună asupra galoşilor de gumă; nu degeaba a avut atîta succes titlul: „Nu-i spuneţi mamei mele că lucrez în publicitate, ea crede că sunt pianist într-un bordel!“… „Bun pentru România“? De ce am crede nişte oameni de pe stradă, culeşi din toată ţara, cu oraşul scris pe ecran, care ne spun, implicit şi explicit, că proiectul „e bun“, şi nu am crede, în schimb, PROFESIONIŞTII acestei ţări (geologi, chimişti, economişti, arhitecţi) care ne spun – e drept că mult mai rar, şi nu în spaţiile publicitare – că NU e deloc bun?! Printre altele, toată această lungă poveste, „Roşia Montană“, e un exemplu de umilire publică a profesioniştilor, care nu au un cuvînt hotărîtor şi limede de spus, acoperiţi fiind de hărmălaia politicienilor şi de tradiţionalele cozi de topor.

În economie, ca şi în medicină, primul principiu care ar trebui să funcţioneze ar fi: în primul rînd să nu faci rău. Dacă românul neinformat ar citi „prospectul“ s-ar îngrozi: cine ar mai lua un medicament dacă ar afla că, la capătul unui tratament paliativ, s-ar trezi, în proporţie de 100 la sută, cu o uriaşă tumoră malignă pe faţă? Şi ce altceva decît o tumoră pe faţa României ar fi acel lac otrăvit uriaş, mai mare decît Monaco, rămas în Apuseni în urma exploatării? Cu siguranţă că nu poţi fi decît solidar cu minerii din Roşia Montană şi cu problema de fond: ei au dreptul la muncă şi dreptul la demnitate, la fel cum au – sau ar trebui să aibă – şi oamenii din Delta Dunării, şi din Bucovina, şi de oriunde din România. Dar aceşti „roşieni“, aflaţi în epicentrul unei situaţii conflictuale, sunt azi în situaţia de a nu mai vedea pădurea din cauza copacilor. Dacă ar citi cu atenţie „prospectul“, şi dacă l-ar înţelege la dimensiunile lui de perspectivă, aceşti oameni ar respinge, ei înşişi, mutilarea ţării lor. „Ţara moţilor“, aşa se chema impresionantul documentar despre Apuseni, al lui Paul Călinescu, premiat, în 1939, la Veneţia… Dacă vrei să salvezi ce e frumos în ţara ta, nu înseamnă că eşti păşunist, nu înseamnă că eşti eco-anarhist, nu înseamnă că vrei să vezi Apusenii plini de „Fefelegi“ şi de ciobani Ghiţă care caută o reţea de socializare în pustie, nu înseamnă nici că vrei să reduci România la o „grădină botanică“ (deşi, la rigoare, e de preferat să fii sărac într-o grădină botanică, decît sărac într-un mediu toxic)! Nu înseamnă că nu ţi-ai dori o ţară civilizată, cu industrii puternice, nu înseamnă că nu întorci capul de cîte ori treci, de pildă, prin Drumul Taberei, pe lîngă un maidan de pe care tot nişte „investitori“ au ras Tricodava, cîndva o fabrică faimoasă, sau că nu ţi se strînge inima cînd vezi, la televizor, dinamitarea unui furnal de uzină părăsită… Pentru că toate au însemnat oameni, ani, viaţă, sacrificii, pe altarul unei false industrializări; toate sunt ca un spectru al Eşecului, care nu ne dă pace…

Să compari Roşia Montană, acest proiect industrial faraonic, care riscă să ne urîţească şi să ne îmbolnăvească Transilvania, cu succesul autohton al unei celebre uzine de automobile, e aberant! Să spui că un refuz al acestei investiţii e un semnal negativ pentru investitori, e la fel de aberant. Investitorii nu sunt nişte sperioase domnişoare de pension; „Dumnezeul“ lor e unul singur: Profitul. Faptul că România refuză să-şi desfigureze o zonă istorică, cu cea mai veche atestare documentară, faptul că refuză să înlocuiască un paradis natural cu acea baltă cianurată mai mare decît Monaco, nu ar pune pe nimeni pe fugă, dimpotrivă! Ceea ce contează mai mult, pentru investitori, e să fim o ţară corectă, fără şpagă, fără loc fruntaş în topul comisioanelor ilicite, şi cu o legislaţie coerentă. Iar uneori, pentru „imaginea României“, e mult mai important un rest de demnitate, decît gramele de aur pe cap de locuitor!

Am auzit şi văzut, la televizor, reprezentanţi RMGC, ca nişte mutanţi ai patriotismului, cu figuri inocente şi cu un discurs obsesiv, gen „bun pentru România“; dar cînd vine vorba de slalomul printre ilegalităţi, cu care a început ceea ce s-ar putea chema „lungul drum al Roşiei către moarte“, „şeful“ îl ia în braţe pe „eu sunt mic nu ştiu nimic“, eu sunt „nou“, eu sunt venit „după“!

Un impact economic minor şi tranzitoriu nu justifică, în nici un fel, desfigurarea feţei României, cu grave consecinţe asupra „subconştientului nostru colectiv“. Pentru că una e să ştii că ai o ţară cu frumoşii Apuseni care ascund o comoară, la care poate vei ajunge o dată (va veni şi timpul să o accesăm, dar nu aşa şi nu acum, ci mai inteligent, mai sofisticat, mai puţin invaziv şi mai profitabil pentru economia naţională), şi alta e să ştii că avem acolo, vorba lui Daneliuc, într-un interviu, O BALTĂ! Doar că, spre deosebire de Daneliuc, şi în ciuda tuturor aparenţelor, eu nu cred că „preocuparea principală a românului e grătarul cu mici“! Şi cred că toţi aceşti politicieni, parcă ieşiţi din mantaua unui Ed Wood al marilor dezastre, se joacă, de fapt, cu focul; din inconştienţă sau respectînd savante strategii de manipulare a mulţimii, ei subestimează ceea ce se cheamă iubirea pentru Transilvania!

Pentru că una e să desfăşori un asemenea şantier în deşertul australian, sau lîngă Polul Nord, sau în fundul Africii, şi cu totul altceva e să-l trînteşti în inima istorică a unei ţări, cu consecinţe dezastruoase pentru întreaga zonă. Am făcut ocolul lumii, dar nicăieri n-am văzut să se laude cineva cu vreun lac cianurat, nici cu gropi de gunoi performante! Pentru asta ar fi trebuit să fac excursia organizată pentru anumiţi ziarişti, de RMGC, în Noua Zeelandă! Oricît de modernă sau de cochetă ar fi o exploatare industrială, rezultatul e unul singur: urît! Îşi poate imagina, cineva, un asemenea proiect industrial devastator, pe valea Loirei, sau în Toscana? „Apusenii sunt mai frumoşi decît Toscana“, am citit într-un articol al unui turist britanic, şocat că o exploatare industrială vrea să-i distrugă (dacă n-o fi fost un agent sorosian, plătit gras ca să ne împiedice să prosperăm)! Am văzut şi că există avocaţi ai diavolului, care se dau de ceasul morţii, cum o să plătim noi sume uriaşe RMGC-ului! Nici o instanţă de pe glob nu ar putea acuza o ţară pentru că îşi apără identitatea şi avuţia naţională. Dimpotrivă, populaţia României ar putea cere daune morale, pentru că a fost dezinformată şi tocată publicitar agresiv, în tot acest timp! Posibilelor „presiuni politice transoceanice“, în favoarea acestui proiect economic de proporţii monstruoase, dar deosebit de interesant pentru conturile unora, li s-ar putea răspunde, „Vade retro!“, în afaceri se mai şi pierde! Ar putea fi invocat şi scandalul recent, pornit de la Washington, dar cu ecouri în întreaga Americă, percutat şi la Casa Albă, legat de o serie de morminte de eroi, găsite în neregulă, în Cimitirul Arlington! Or, proiectul RMGC ne dărîmă biserici şi ne distruge cimitire, lăsînd în urmă un Lac Mort mai mare şi decît Central Park! (Vorba unui umorist, ne-eco-anarhist, „Munţii noştri aur poartă, să nu-i facem Mare Moartă!“)… Apropo, Central Park e vizitat, anual, de 25 de milioane de turişti. Cîţi turişti ar mai fi amatori să viziteze Apusenii, cu o zonă toxică, secătuită, şi cu un Lac Mort băltind ameninţător, apărat, ni se spune, de „cel mai sigur baraj din lume“, care „zice mamă, zice tată, zice ţară adorată“? Am mai auzit şi varianta vitează că, în cazul exploatării, statul nostru va controla atent tot ce se va găsi acolo… În orice afacere, patronul, cel care dă banii, e cel care deţine controlul, restul e pură fantezie; e greu de imaginat cum un stat care n-a reuşit să controleze nici măcar legalitatea unor contracte va reuşi să controleze compoziţia fină a unor minereuri. Am mai auzit şi varianta că „aurul va rămîne acasă“: deci le asigurăm investitorilor şi vînzarea mărfii, iar noi ne cumpărăm propriul aur – asta da afacere! Am mai auzit şi asigurări politicianiste că proiectul actual e unul nou, care nu seamănă cu cel vechi, şi am auzit mai ales că „vom renegocia“! Domnilor şi doamnelor, nu mai negociaţi şi renegociaţi degeaba! Inima României nu e negociabilă!

Într-adevăr, trebuie să ai o inimă de plumb şi un nume predestinat, PLUMB, ca să poţi vorbi, şi încă în calitate de „ministru al mediului“, e drept, cu o limbă de lemn, despre „maximizarea beneficiilor de mediu aduse de proiectul RMGC“!!! Principalul beneficiu fiind, desigur, acel imens iaz (nu iad?) de decantare, „reecologizat“, care va aduna tot gunoiul (gestiunea reziduurilor miniere, dacă preferaţi). Tot prin absurd: dacă acel gunoi nu e toxic, aşa cum ni se spune, atunci el ar putea fi deversat în Marea Neagră? Sau, tot prin absurd, dacă ar fi încărcat în sute de mii de containere, ar exista un loc de pe lumea asta care ar primi acel gunoi prietenos? Şi dacă da, cît ar costa ca să-l primească? Nu cumva ar fi mult mai mult decît firfiricii-mizilic cîştigaţi din toată afacerea?

Am dat clik pe „Auri sacra fames“ (e de prisos să mai spun că şi aici a apărut, zbang!, „Spune DA mineritului“!), „blestemata foame de aur, la cîte ticăloşii nu i-ai împins tu pe oameni“, de la Vergiliu încoace… Stupefiant e că, de azi-mîine două decenii, această „corporaţie“, investind masiv în publicitate şi în teatrul de amatori local, miluind în dreapta şi-n stînga, avansează ca un tanc pus pe pilot automat, implacabil, centimetru cu centimetru, în ciuda întregii agitaţii şi a tuturor „plîngerilor“ din jur! Cred că aşa au venit multe catastrofe în istorie. O temă care s-ar putea discuta ar fi adaptarea la actualitate a conceptului de „crimă împotriva umanităţii“… Natura înseamnă Viaţă, natura nu are glas ca să se apere singură, natura are, şi în secolul nostru, misterul şi imprevizibilul ei. Există situaţii în care natura a fost distrusă, dar în beneficiul oamenilor, pentru mii de ani. În cazul Roşia Montană e vorba de o agresiune violentă şi masivă, pe termen scurt, şi care ne lasă, pentru mii de ani, cu un lac cianurat, stresant pentru o întreagă populaţie civilă din zonă, care e pusă în pericol, în urma unor acte fie iniţiate, fie încurajate, fie doar tolerate de autorităţi…

Un mare scriitor, Camus, spunea: „Singura solidaritate umană indiscutabilă e solidaritatea în faţa morţii“. Ca o solidaritate în faţa morţii se explică faptul că protestele împotriva distrugerii Apusenilor au reunit români şi unguri, tineri şi bătrîni, hipsteri şi preoţi, de toate confesiunile, fotbalişti şi academicieni… Toţi nu pot decît să spere că votul din Parlament va fi unul deschis, la vedere, nominal; corect ar fi ca fiecare votant să-şi asume, în faţa naţiunii şi a istoriei, răspunderea opţiunii sale, ca să nu existe sentimentul difuz şi apăsător că „toată lumea e de vină“. Am auzit şi varianta că „dacă votul e politic, proiectul nu va trece“. Cred că e exact invers.

Oricum, în momentul votului, fiecare parlamentar să-şi imagineze cum s-ar simţi dacă, în viitor, ar fi obligat de viaţă (sau pe viaţă) să-şi ducă zilele în localitatea numită Piatra Albă (creaţie RMGC), pe malul Lacului-Mort-mai-mare-decît Monaco, şi să respire praful ridicat de vînt de pe întinderile de piatră golaşă… Şi totul, străjuit de o pancartă, pe care să fie scris, negru pe alb, sau gri pe gri: „AICI A FOST AURUL DUMNEAVOASTRĂ! NOROC BUN!“

…Iată de ce, aşadar, solicit CNA-ului să stopeze orice publicitate comercială pe marginea acestui subiect dureros. Sau să impună mesajul corect, cum ar fi: Spune Da locurilor de muncă la Roşia Montană, dar spune NU unui lac otrăvit mai mare decît Monaco! Spune Da mineritului modern în Apuseni, dar spune NU unui proiect industrial de suprafaţă, cu efect distrugător!…

13 octombrie 2013

Cu tristeţe şi cu speranţă,

Eugenia Vodă

Sursa: http://www.cotidianul.ro/de-ce-e-bun-pentru-romania-un-lac-otravit-mai-mare-decit-monaco-224357/

 

ADDENDA

Această Scrisoare deschisă a fost trimisă de d-l colonel (r.)-diplomat Marian ILIE şi următoarelor mass media: presa@conservatorii.ro, subiectiv@antena3.ro, relatii@antena1.ro, stiri@antena3.ro, public_relations@b1tv.ro, tvr1@tvr.ro, tvrinfo@tvr.ro, tvri@tvr.ro, tvr3@tvr.ro, tvr2@tvr.ro, miscareaderezistenta@jurnalul.ro, presa@psd.ro, presa@pnl.ro, pr@protv.ro, office@primatv.ro, pr@acasatv.ro

Distinsa producătoare de televiziune Eugenia Vodă a realizat multe emisiuni de referinţă şi a avut, de multe ori, opinii corecte. Prin această Scrisoare deschisă către Consiliul Naţional al Audiovizualului obţine, datorită curajului civic dovedit şi simţirii patriotice autentice, un spor de apreciere din partea opiniei publice. Dar, ca să nu se creadă că devin prea subiectiv şi o laud excesiv, trebuie să apelez tot la Consiliul Naţional al Audiovizualului (C.N.A.) să îi aplice şi ei o amendă pentru utilizarea inadmisibilă, aici, dar şi în emisiunile sale, a cuvîntului ţigănesc „şpagă“.

E-adevărat că acest cuvînt a devenit un parazit verbal al tuturor vorbeţilor pe ecranele televizoarelor, indiferent că individul/individa care-l scoate pe gură este un pastor citit ca Mihai Gâdea, un ziarist sagace ca Adrian Ursu, o apariţie încîntătoare ca Alessandra Stoicescu, un vorbete atoate-ştiutor ca Mugur Ciuvică, un ironist vitrolat tot-mai-vulgar ca Mircea Badea, un avocat versat ca Sergiu Andon – ca să indic numai apariţii de la Antena 3 –, dar limbajul acesta ţigănizat este utilizat pe aproape toate posturile serioase de televiziune, care, prin forţa lucrurilor, sunt factor de educaţie a opiniei publice.

Limba română este şi ea un element important al Patrimoniului Naţional, ba poate cel mai important, căci ea este generatoare de naţiune şi păstrătoare de naţiune, chiar înainte ca aurul să fi fost găsit la Roşia Montană. De aceea, Limba Română este o instituţie care trebuie apărată cu prioritate şi, implicit, ferită de poluarea prin ţigănizare sau în alt mod. Evident, Scrisoarea deschisă a Eugeniei Vodă este importantă prin faptul că devine un exemplu mobilizator de ziarist de mare notorietate, în jurul căruia se pot aglutina alte exemplare de ziarişti patrioţi şi conştienţi că escrocheria numită R.M.G.C. trebuie oprită, iar promotorii şi susţinătorii fraudei de la Roşia Montană, mai vizibili sau mai oculţi, trebuie priponiţi sau chiar eliminaţi: ei sunt, realmente, asasini economici ai României la propriu şi nu există nici un motiv – juridic sau moral – ca lor să nu li se aplice aceeaşi formă de contracarare. Perseverenţa şi tupeul cu care escrocii de la R.M.G.C. ne măcelăresc pămîntul, ne fură aurul, argintul şi celelalte metale rare de la Roşia Montană ne fac să ne dorim apariţia şi la noi, ca în Argentina, a „escadroanelor morţii“.

Ceea ce este cu adevărat grav este faptul că, aşa cum a relevat Eugenia Vodă în această vibrantă Scrisoare deschisă, C.N.A.-ul are o tolbă de „sesizări, plîngeri, reclamaţii“ contra R.M.G.C., dar nu a luat nici o măsură. Fireşte că C.N.A.-ul nu va lua nici acum vreuna şi nu va trece la interzicerea reclamelor mincinoase plătite de R.M.G.C., pentru că are scuza-şablon: „este prea mic pentru un război aşa de mare“. De vreme ce există membri ai guvernului, ca parvenitul Dan Şova sau chiar ca prim-parvenitul Victor Ponta, care susţin proiectul Roşia Montană şi chiar ameninţă România pe care o conduc – spre prăpastie! – cu plătirea unor „despăgubiri“ către R.M.G.C., nu or să treacă nişte lefegii ca membrii C.N.A.-ului la interzicerea reclamelor frauduloase ale R.M.G.C.!

Argumentul forte prin care anticipez inacţiunea C.N.A.-ului, aflat sub pulpana şi la cheremul guvernului trădător al României, este că, pe lîngă recentele proteste din Piaţa Universităţii şi din alte oraşe, au existat, în ultimii 12-15 ani, luări de poziţii ale unor ziarişti, oameni politici, publicaţii, ca, recent, ale lui Mihai Goţiu, Gheorghe Funar, colonelului-procuror Gheorghe Oancea, revistelor Vox Publica, Lumea Justiţiei, Cotidianul ş.a., care au denunţat opiniei publice escrocheria R.M.G.C., dar guvernele trădătoare au ignorat aceste alarme. Şi cum o acţiune paşnică de înlăturare a guvernului şi Parlamentului, ca în Islanda, nu este posibilă, dar cum prăbuşirea României se produce în mod vertiginos, singura soluţie este încă o revoluţie – adică o lovitură de stat militară, ca aceea din decembrie 1989, dar făcută de români patrioţi, în favoarea României!

14 octombrie 2013

 

ESCROCII ŞI MUŞAMALIZATORII FRAUDEI ROŞIA MONTANĂ

Posted by Stefan Strajer On October - 6 - 2013

ESCROCII ŞI MUŞAMALIZATORII FRAUDEI ROŞIA MONTANĂ

Vasile-ZARNESCU_CV

Autor: Colonel (r.) Vasile I. ZĂRNESCU (Bucureşti)

 

„Există un dosar Roşia Montană. El trebuie redeschis de D.N.A.!“

Dezvăluirile procurorului militar colonel (r.) Gheorghe Oancea

despre afacerea cu aur a secolului

 

Ambasadorul Gâf Deac l-a adus pe Frank Timiş

Roşia Montană, afacere de aventurier, nu proiect

Un ofiţer M.Ap.N. a cartografiat zăcămintele, a vândut şi a ajuns director la RMGC

Vânzarea aurului a început cu Protocolul de colaborare pentru exploatarea haldelor de steril

C. P. Tăriceanu şi R. Berceanu au avizat proiectul de societate mixtă cu Gabriel Resources

Au plecat 80 de tone de minereu pentru expertiză

Aurul de la Roşia Montană a fost dat cu 250.000 de dolari

Au mărit perimetrul minei de câteva ori

Suspiciune de fraudă bursieră

Afacerea Roşia Montană şi intrarea în NATO

Experţii în situri istorice au tras doar un chiolhan la Câmpeni

La Curtea de Arbitraj de la Viena recâştigăm totul

Cum a reuşit Timiş prin Tender să deschidă toate uşile instituţiilor statului?

 

„Asasinii economici“ ai Roşiei Montane

 

Bănuiesc că atunci când vă uitaţi la televizor vă apucă râsul văzându-i dezlănţuiţi pe „specialiştii“ în problema Roşia Montană…

Şi râsul şi revolta în acelaşi timp… Dar este opinia oamenilor, ei îşi spun părerea având informaţii la un anumit nivel, de o anumită natură. Oamenii sunt dezinformaţi de multe ori, înţelegeţi? E firesc ca ei să-şi spună punctul de vedere atât timp cât nimeni, dar nimeni (!?) competent din societate, nu vine să spună: „Uite, lucrurile stau aşa“. În primul rând mi se pare o aberaţie această comisie parlamentară. Este o translatare a răspunderii, când e clar că Roşia Montană este o afacere, nu proiect – mulţi spun că e proiect, de unde? –, este o afacere veroasă! E construită pe laşitatea noastră, a românilor, pe un „pumn de arginţi“ dat unor persoane din vremea aceea, care, din punctul meu de vedere, vindeau tot. Ar fi vândut şi bulevardele şi trotuarele. Dezinteres total cuplat pe nesiguranţa zilei de mâine şi căutau să adune şi ei ceva… Şi vindeau tot! Vindeau având credinţa că ceea ce vând nu le aparţine, domnule. Fals!

Eu, ca procuror militar în secţia Parchetelor Militare, în anul 2002, în toamnă, am fost sesizat de Serviciul Român de Informaţii cu privire la săvârşirea unor fapte penale care vizau siguranţa naţională. În vizorul SRI era un maior din Direcţia Topografică a M.Ap.N., care, în perioada ’95-’96 – sau mai târziu, nu mai reţin chiar exact perioada exactă –, desemnat să desfăşoare misiuni topografice, făcuse în zona Roşia Montană o mulţime de cercetări de specialitate, în ideea că în acea zonă erau amplasate şi nişte unităţi militare. Din elicopter, sau de la sol, s-au făcut fotograme, măsurători de tot felul în materia amplasării şi structurii întregii zone, chestiuni care au fost înregistrate pe nişte dischete, după care acest ofiţer îşi dă demisia din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi devine unul dintre directorii Gabriel Resources. Sesizarea a venit la mine împreună cu alte documente care indicau faptul că acest ofiţer a săvârşit nişte fapte penale. Fireşte că am început cercetările în acea cauză şi nu m-am limitat doar la transmiterea de date secrete cu caracter militar către persoane neautorizate care aduceau atingere siguranţei naţionale. Am pătruns mai în profunzimea acestei afaceri, care se numeşte astăzi Roşia Montană. Ce am constatat, domnule? Că prin 1996, când la ambasada României din Sydney a fost numit ambasador un anume domn Gâf Deac, care, anterior, îndeplinise funcţia de ministru secretar de stat la Ministerul Industriilor şi avea în responsabilitate activitatea minieră. Acest domn ambasador a intrat în legătură cu un cetăţean australian de origine română, un anume Frank Timiş (fost Vasile Timiş –n.r.), care, deşi nu avea nici o specializare în domeniul minier, şi-a arătat – vai de mine – aplecarea pentru a investi în mineritul din România. Acest Frank Timiş, după datele existente la dosar la acea vreme, era suspectat de tot felul de infracţiuni legate de traficul de droguri. Fireşte că a atras atenţia autorităţilor noastre la vremea aceea, după ce şi-a început activitatea în România, dar, vedeţi dumneavoastră, instituţiile se pare că nu erau încă aşezate, în serviciile secrete se schimbau generaţii, au fost aduşi tineri care poate aveau veleităţi, dar nu aveau experienţa şi organizarea care presupuneau o activitate foarte serioasă.

Cert este că Frank Timiş vine în România, i se deschid toate uşile la Ministerul Industriilor, la Regia Cuprului şi Aurului Deva, la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi, implicit, la Mina Roşia Montană. Prin ’97, după aceste tatonări, se realizează, domnule, un protocol de cooperare. Chiar aşa se şi numea, Protocol de Cooperare între firma Gabriel Resources, patronată de acest Frank Timiş – un off-shore care-şi avea sediul în Insula Jersey din Channel Islands –, şi Regia Cuprului şi Aurului Deva. La momentul acela, activitatea minieră la Roşia Montană trecea prin mari dificultăţi. Toată activitatea era subvenţionată de stat. Tot aici îl cunoaşte pe Ovidiu Tender (se spune că Tender şi Timiş sunt de fapt rude prin alianţă – n.a.). Tender preluase în 1995 Institutul de Cercetări Mineralogice, institut care – vă daţi seama! –, după atâţia ani de activitate, deţinea extraordinar de multe date privind mineritul din România; analize, prospecţiuni, cercetări… Cert este că, după ce se realizează acest protocol, se observă, foarte interesant, că găsim funcţionari ai statului, foşti sau chiar activi, din Regia Cuprului şi Aurului Deva sau A.N.R.M., în consiliile de administraţie ale Gabriel Resources şi Tender Group S.A. Foarte ciudat. Ori aşa, ori aşa!

Conflict de interese clar!

Nu era doar conflict de interese, era şi o remunerare pentru datele pe care le-au pus la dispoziţie. Pe listele Gabriel Resources apare şi acest director, maiorul din M.Ap.N., care-şi dăduse demisia şi transmisese, conform Serviciilor, date secrete care afectau siguranţa statului.

Cum apar în poveste Berceanu şi Tăriceanu?

Aflându-se de interesul privind activitatea minieră de la Roşia Montană, au mai existat şi alte firme care au făcut oferte de cooperare-colaborare cu autorităţile statului român. Cel puţin două dintre ele au făcut memorii şi, ulterior, plângeri la Ministerul Industriilor pentru că, efectiv, nu au fost luate în seamă, ceea ce trezeşte suspiciuni majore. Când vrei să faci un lucru corect – într-adevăr, treci prin dificultăţi economice, tu ca ţară, nu poţi să-ţi permiţi investiţii majore –, le acorzi şi ălora o şansă… Mi-aduc aminte că în dosar se vorbea foarte clar de plângeri făcute de reprezentanţii unor firme serioase din Europa. Toate au fost tratate cu dispreţ total, în mod ciudat şi suspect. Domnule, la un moment dat prin 1997 – c-aici este problema extraordinară – se redactează un Proiect de Contract de asociere între Gabriel Resources şi Regia Cuprului şi Aurului Deva (ulterior Minvest) vizând asocierea în vederea realizării unui obiectiv – şi atenţie la o chestiune care este esenţială! –, propunerea partenerului străin, a lui Gabriel Resources, avea ca element de esenţă reexploatarea haldelor de steril, domnule!

Deci, aceasta era chestiunea în discuţie: reexploatarea sterilului, nicidecum exploatarea perimetrului virgin, neexploatat… prin tehnologie avansată… Potrivit protocolului iniţial şi a prevederilor contractuale, conivenţa a fost ca partea română să deţină din acţiunile noii societăţi care urma, atenţie (!), care urma a fi înfiinţată, 40 la sută, dar nu mai puţin de 20 la sută, iar partea străină, 80 la sută, dar nu mai puţin de 60 la sută. Acest aşa-zis contract – ţin minte că avea scris sus, în stânga, pe prima pagină, titulatura „Proiect“ – a fost semnat de 6-7 persoane cu responsabilităţi majore din cadrul Întreprinderii Roşia Montană, Regiei Deva, A.N.R.M… Mai mult, la dosar se află două adrese semnate de doi miniştri în funcţie în acea perioadă, Călin Popescu Tăriceanu şi Radu Berceanu, care, deşi văd că e vorba de o firmă fără experienţă în domeniul minier, cu sediul într-un paradis fiscal, fără să obiecteze în vreun fel, îşi dau acordul pentru constituirea acestei societăţi mixte. La momentul respectiv, prin protocolul de colaborare şi, ulterior, prin proiectul de contract, societatea care urma a fi nou înfiinţată dobândeşte dreptul de explorare, deşi – mare, mare atenţie acum la o chestiune foarte subtilă! – iniţial se stipula reexploatarea haldelor de steril. Dom’le, punct!

Pentru ca mai apoi să treacă pe şest şi la exploatare…

Asta-i cu totul altceva. Ei au previzionat de la început că vor primi şi dreptul de exploatare. Dar să revenim, acest proiect de contract este foarte important. El are forma juridică a unui contract de asociere, doar că el are o precizare sus în stânga – „Proiect de contract“. Orice litigiu, scrie în contract – nu poveşti cu New York sau Londra –, se soluţionează de către Curtea de Arbitraj de la Viena. Punct!

Mai mult, odată cu dreptul de explorare, această companie care nu era încă înfiinţată face nişte sondaje, mai exact recoltează opt containere de minereu, circa 80 de tone, care sunt expediate în Australia. Minereul în discuţie devine obiect de cercetare a uneia dintre cele mai prestigioase firme din lume, specializată în determinarea conţinutului de metale preţioase dintr-un minereu prezentat spre analiză. Mi-aduc foarte bine aminte că în perioada aceea am solicitat directorului adjunct al S.R.I.  ca, prin mijloacele specifice pe care dumnealor le au la dispoziţie, să-mi identifice locurile din zona Roşia Montană de unde s-au prelevat acele 80 de tone de minereu puse în containere. Sunt documente vamale care atestă acest transport. Şi vin doi ofiţeri S.R.I. la mine şi le spun că există suspiciuni, că era clar pentru mine ca anchetator că, atâta timp cât ei preconizaseră reexploatarea haldelor de steril, n-aveau ce să trimită sterilul în Australia să constate nu-ştiu-ce conţinut care deja era ştiut. Le spun, de asemenea, să verifice de unde s-au prelevat cele 80 de tone de minereu. După vreo 8-10 zile au revenit cei doi ofiţeri şi mi-au spus: „Domnu’ procuror, domnu’colonel, nu am reuşit să identificăm locurile şi de unde au fost expediate cele 80 de tone către Australia!“, ceea ce mi s-a părut extraordinar de suspect. Deja, din acel moment am intrat în nişte îndoieli majore vizând obiectivitatea cercetărilor şi a datelor care în ultima vreme nici nu mai veneau. Mai mult, pe parcursul acestor cercetări prealabile, mi-apare la dosar un document din partea M.Ap.N. care, vezi tu, Doamne!, stabilea că datele care făceau obiectul infracţiunii pentru care era cercetat maiorul au fost desecretizate, deci nu mai sunt secrete de stat. Un alt aspect deosebit de ciudat.

 

Aurul de la Roşia, dat pe preţul unei case!

Şi-acum ţineţi-vă bine! E un lucru despre care nu vorbeşte nimeni. În acel proiect de contract este trecut preţul plătit de Gabriel Resources pentru cele 80 la sută din acţiunile Minei Roşia Montană. Şi mi-aduc aminte că este vorba de suma de un miliard şi vreo două sute şi ceva de milioane de lei vechi, sumă echivalentă la acea vreme cu circa 250.000 de dolari.

O vilă mai răsărită pe vremea aceea…

Cam aşa ceva… Unul dintre directorii din 2003 de la Agenţia Naţională de Resurse Minerale îmi spunea: „Păi, domnule procuror, cu aceşti bani nu s-au plătit nici eprubetele din laboratoarele minelor“. Deci, asta reprezenta preţul minei, 80 la sută din asociere, două sute şi ceva de mii de dolari.

80 la sută dintr-un activ subevaluat. Care ar fi realitatea în privinţa zăcămintelor din subsolul Roşiei?

80 la sută din Mina Roşia Montană, din Întreprinderea Minieră Roşia Montană, ăsta este obiectul contractului. În felul acesta revenim la o chestiune foarte interesantă, la care iar nu răspunde nimeni: de pe vremea împărătesei Maria Tereza şi până la acest moment, Mina Roşia Montană a avut un perimetru strict determinat de 12 km². O să vedeţi că, până la finalizarea contractului, perimetrul acestei mine s-a extins în 2-3 rânduri. Şi o să vă explic cum s-a procedat. Mai întâi, de la 12 km² se face extinderea la 24 km², urmând ca, apoi, suprafaţa să crească la 42,3 km². Păi atunci ne întoarcem la ceea ce am spus prin Protocolul de Colaborare, şi anume „reexploatarea haldelor de steril“. Păi vorbim de reexploatare sau de minerit la propriu, pe filon, prin extinderea perimetrului minei? Ce mai vorbim de tehnologii ultraperformante şi de nu ştiu ce? Este aberant! Spuneţi-mi şi mie, dacă sunteţi de bună-credinţă, domnilor investitori americano-canadieni – ’că, de fapt, ăştia sunt jucătorii la bursă –, sau facem minerit clasic cu cianurare? Şi, de asemenea, dacă sunteţi de bună-credinţă, de unde s-au recoltat probele de minereu încărcat în cele opt containere care-au plecat în Australia şi cu ce drept? Partea română a examinat această operaţiune? Contractul nu era în vigoare.

Deci, de unde s-au recoltat cele 80 de tone de minereu? Clar, s-au făcut foraje extra-perimetru. În ce temei se extinde perimetrul? Aceşti oameni de afaceri, Tender, ceilalţi care se asociaseră mai mult sau mai puţin cu acest Frank Timiş, au ştiut foarte bine ce fac. Au pornit de la reexploatarea haldelor de steril, vizualizând clar că se vor exploata zone virgine.

De ce vă spun treaba asta? Pentru a forma dosarul de listare a societăţii Roşia Montană la bursa de metale preţioase la Vancouver au avut nevoie de rezultatele analizei firmei australiene care a făcut examinarea probelor de minereu şi care – vă spun sigur – au generat un conţinut aurifer şi argintifer surprinzător de mare, ceea ce atestă clar că probele au fost recoltate din perimetru virgin, nicidecum din haldele de steril sau din mina în mare parte exploatată. La momentul acela se achiziţionau terenuri, case, şcoli în acel perimetru. Se cumpărau când noi nu aveam bătut în cuie contractul de asociere.

 

Frauda bursieră – delict federal

 

Deci ei au listat la bursă o fantomă…

Dosarul de listare al societăţii la bursă trebuia să cuprindă: contractul de asociere între Gabriel Resources şi autorităţile statului român, analizele din Australia, datele topometrice, topografice de la ofiţerul nostru cercetat, datele de cercetări, prospecţiuni anterior geologic dobândite de la Institutul de Cercetări Mineralogice şi Geologice a lui Tender şi alte ceva documente. Eu vă spun un lucru: certitudinea mea este vis à vis de modul în care eu am intuit că s-au produs lucrurile, şi vă mai dau un argument esenţial: în 2002, Întreprinderea Minieră Roşia Montană era subvenţionată de stat. Păi atunci cum vorbim noi de contract ferm de asociere în fapt şi-n drept? Putem noi vorbi că o societate mixtă este subvenţionată de stat? Acestea sunt lucruri care pot fi verificate. Se alocau sume de la bugetul Ministerului Industriilor care subvenţionau activitatea. Vi se pare esenţial sau nu? Păi lăsând la o parte modul de achiziţionare a celor 80 la sută de acţiuni, care nu se puteau face nici la acea vreme prin încredinţare directă, vine unu’ „ia, bă, 1 miliard 200 şi ceva de milioane de lei vechi, cumpără 80 la sută din acţiunile minei“. Vi se pare logic? Stai, dom’ne!, am şi oferte de la firme europene, am memorii, am plângeri, care sunt în minister acolo. Nu se poate. De ce îi dai numai ăluia, dom’ne!, şi nouă nu ne dai? Bagă-ne şi pe noi în competiţie.

Certitudinea mea, pe datele efectuate în acel dosar, este următoarea: Frank Timiş, prin Gabriel Resources, a săvârşit o infracţiune de fraudă bursieră, care este o infracţiune foarte gravă, infracţiune federală în spaţiul nord-american. Ce-a făcut el, din punctul meu de vedere? Atâta timp cât proiectul de contract a fost prezentat unui cabinet notarial din Alba Iulia, nu ştiu care anume – nu am reuşit să ajung la acel stadiu al cercetărilor, urma să fac aceste cercetări –, a fost tradus fără precizarea „proiect“ şi legalizat, şi alături de celelalte documente despre care am vorbit, a fost întocmit un dosar pentru listarea acţiunilor societăţii şi au început să curgă banii. În perioada aceea, din ce îmi aduc aminte, în România, în conturile acestui Gabriel Resources intraseră vreo 75 de milioane de dolari. Acestea erau datele din dosar.

La Bursa de la Vancouver ne aflam în prezenţa unei societăţi Roşia Montană Gold Corporation, cu un dosar de listare în bună regulă, acţiuni care creşteau exorbitant vis à vis de datele respective, care trădau un conţinut uriaş de aur şi argint în Mina Roşia Montană. A ascuns toată lumea de unde s-au recoltat probele. Ei vehiculau ideea reexploatării haldelor de steril prin metode tehnologice ultramoderne.

 

Şi cum se verifică toate aceste lucruri?

Numai printr-o comisie rogatorie, printr-o sesizare şi printr-o cooperare cu autorităţile nord-americane putem afla exact care este rezultatul, văzând dosarul de listare la bursă. Însă comisiile rogatorii au şanse mici de reuşită pentru că autorităţile americane îşi vor proteja investitorii. Sunt două planuri foarte inteligent făcute de Timiş, Tender şi compania…

 

Păi Timiş parcă era un pion…

Domnu’, lăsaţi pionul cu două miliarde de euro şi cu avere. Staţi cuminte că nu-i chiar pion. La rândul lui a fost folosit şi, apoi, a „miruit“ pe toată lumea, dom’le. Au venit o groază de bani de la investitorii americano-canadieni.

Deci în timp ce contractul era bine-mersi în vigoare, la bursă, în România contractul era în stadiu de proiect. De ce? Avem argumente esenţiale: Mina Roşia Montană este în continuare subvenţionată de stat. Contractul era încheiat şi bătut în cuie în 2001, iar în 2002 mina era subvenţionată în continuare. De ce? Deoarece contractul nu era contract în România, era proiect.

Doi. Cum se putea face extinderea perimetrului? Doar dacă mina aparţinea statului. Păi ce fac, îţi dau ţie societate mixtă în care tu, străin, ai 80 la sută, extraperimetru pe teritoriul virgin al minei, când tu spui că reexploatezi haldele de steril? Daţi-mi o explicaţie, să răspundă cineva la aceste întrebări. În timpul anchetei m-am dus la Agenţia Naţională a Resurselor Minerale şi am discutat cu doamna preşedintă Maria Stratulat şi erau şi directorii ei în cabinet. Mi-a prezentat harta minei Roşia Montana. Îi zic: „Doamnă, daţi-mi, vă rog, o explicaţie, de ce la această mină, care până la momentul aşa-zisului proiect de contract de cooperare avea 12 kilometri pătraţi perimetru de explorare, exploatarea a ajuns la 42,3?“. Toată lumea a dat din colţ în colţ şi n-a putut da nimeni vreun răspuns. Cum se putea face treaba asta? Prin hotărâre de guvern în condiţiile în care mina aparţinea statului. Şi-aia doar prin nişte elemente extraordinare, pentru că presupunea exproprieri de terenuri, case, şcoli…

Ce s-a întâmplat cu ăştia de la Gabriel Resources, care, chipurile, erau în curs de asociere, că ne aflam încă în proiect, da? Ei cumpărau case, domnule! Începuseră să vină banii de la bursă şi cumpărau case şi terenuri. Dacă cineva face o analiză de genul acesta, profundă, vede că există diferenţe între dosarul aflat în funcţiune în România – operabil în România, ’că era în stadiul de proiect – şi dosarul aflat la Bursa din Vancouver, care era dosar bătut în cuie. Una era la Vancouver, alta la Bucureşti. Păi nu puteam să extind, domnule, perimetrul! Nu puteam să subvenţionez activitatea minei dacă eram în asociere. Eu, stat, îi fac cadouri ăluia? Las la o parte faptul că i-am permis să cumpere 80 la sută din acţiuni pe două sute şi ceva de mii de dolari, gonindu-i pe ceilalţi care veniseră să solicite asocierea.

Văzând lucrurile acestea, fireşte că am încercat să desfăşor în continuare acte de cercetare, uitând de episodul cu ofiţerii S.R.I….

 

Nu dai aurul, nu intri în NATO

 

Era evident faptul că se încearcă muşamalizarea…

Găsisem o fraudă uriaşă. Apăruseră, însă, Legea 78 privind actele de corupţie, Ordonanţa 43/2002 privind înfiinţarea P.N.A. (actualul D.N.A.). Având date şi indicii privind acte de corupţie, de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, fals şi înşelăciune, dosarul trebuia declinat la organismul competent. M-am dus la Joiţa Tănase, procurorul general din acea perioadă, şi spun cum stau lucrurile, că trebuie să predau dosarul în urma desecretizării actelor în cazul ofiţerului de la Topografie, iar pentru restul aspectelor să se continue cercetarea penală. Domnul Tănase Joiţa îmi spune: „Domnule colonel, faceţi-mi o notă să-l informez pe primul ministru pentru că mi se par foarte delicate problemele pe care le-aţi identificat dumneavoastră“. Zic: „Domnule procuror general, vă fac o notă şi vă predau dosarul“. „Nu, nu, fă-mi o notă şi ţine dosarul până când îţi spun eu“, mi-a replicat domnul Tănase. Am redactat o notă de 4-5 pagini şi i-am remis-o.

N-am mai ştiut nimic despre problemă vreo lună-două, cert este că mă duc într-o zi la A.N.R.M. să discut tot ceva legat de dosar cu doamna preşedintă Stratulat, prilej cu care mi-am dat seama că hârtia mea ajunsese pe biroul domnului prim-ministru. Doamna preşedintă îmi spune următorul lucru… Vă reproduc textual, am încă memorie bună: „Domnule procuror, am primit de la domnul prim-ministru o notă vis à vis de modul de iniţiere şi derulare a contractului cu Gabriel Resources, care prim-ministru (Adrian Năstase – n.r.), printr-o rezoluţie pe nota respectivă spune că oprirea contractului cu Gabriel Resources va constitui un impediment major pentru intrarea României în NATO“. Mi-a mai spus că s-a întâlnit la Londra cu prim-ministrul canadian Chretien, care i-ar fi spus acest lucru domnului Adrian Năstase. Când am auzit aşa ceva am rămas perplex!

Domnule, eu înţeleg că nu se mai foloseşte termenul de colonie pentru ţările lumii a treia. Se folosesc alţi termeni; aliat, partener, dar tot colonie suntem. Aşa se pun problemele. Pentru a intra în Uniunea Europeană trebuie să facem asocieri cu petrolul, cu gazele, cu autostrăzile şi-aşa mai departe. Să vedem acuma la Schengen ce mai trebuie să dăm. Problema pe care mi-o pun eu ca cetăţean care am o situaţie decentă – am o pensie rezonabilă şi o casă în care nu mi-e frig – este că am în jurul meu bieţi oameni care n-au un loc de muncă, oameni care mor de foame. Îmi pasă şi de oamenii de-aici de la blocuri pe care-i văd cum trăiesc şi nu-mi prieşte. Degeaba am o bucată de pâine în plus dacă-l văd pe cel de lângă mine lipsit de orice perspectivă. Am ajuns să-mi întreţin rudele, să le dau bani pentru medic, să-i ajut, că nu mai fac faţă cu copiii pe care-i trimit la şcoală. Păi înseamnă că şi eu şi alţii, într-un an-doi, dacă merge tot aşa, nu ne mai primim naibii pensiile. Şi-atunci hai să ne dăm tot din casă, să ne vindem pe nimic!

Dar să revin… Prin octombrie 2003 s-a schimbat din funcţie procurorul general. A doua zi, vă rog să mă credeţi, am făcut o adresă de declinare către P.N.A. a dosarului existând probe pentru fapte grave de corupţie. S-a aşezat praful de trei degete pe el. Nu se bagă nimeni!

Cornel-Dan Niculae Razboiul Nevazut al Evreilor Sionisti

 

Aveţi câteva concluzii? Cum se „închide“ acest caz?

Concluzia mea este următoarea: atât timp cât în această afacere sunt implicaţi jucători la bursă americani şi canadieni, şi soluţionarea clară a acestei cauze presupune date concrete ale dosarului de listare a societăţii Roşia Montană Gold Corporation la Bursa din Vancouver, fapt care va pune în pericol interesele acestor jucători, nu se va ajunge niciodată la clarificarea lucrurilor. Singura soluţionare a cauzei presupune o cooperare între autorităţile române, canadiene, dar şi americane, pentru că, atunci când s-au obţinut primele date despre mină, Frank Timiş a obţinut şi nişte credite, trei milioane de dolari de la o sucursală a Băncii Rothschild. Aşa rezultă din dosarul de la secţia parchetelor militare, care, în parte, a fost declinat în favoarea P.N.A. Are proiectul de contract, are preţul, are tot ce vreţi şi indiciile pentru a se face o cercetare generală. Dar, repet, sunt puse în pericol interesele investitorilor.

Conform spuselor dumneavoastră, se vede tot mai clar „tunul“ de pe bursă, o fraudă la care investitorii participă involuntar şi Comoara Europei, aurul în sine, la o cantitate şi o concentraţie mult mai mari decât cele servite opiniei publice…

Închiderea acestei afaceri pe fraudă nu se poate face fără cooperarea autorităţilor federale nord-americane, dar pe ei nu-i interesează Frank Timiş, îi interesează banii lor. A doua variantă ar fi ca autorităţile noastre să identifice modul concret prin care s-a achiziţionat 80 la sută din patrimoniul societăţii RMGC, cum s-a făcut evaluarea, cum şi de unde s-au scos eşantioanele, cum s-a extins perimetrul, cum s-a subvenţionat de către stat activitatea din Roşia Montană.

 

Cacealmaua lor şi potul nostru?

 

„Acoperire“ la nivel înalt…

Prin atitudinea celor de la A.N.R.M. şi a ofiţerilor de la SRI care n-au dat date despre locul din care s-au recoltat probele de minereu, se constată că s-a făcut o presiune deosebită. S-a urmărit nesoluţionarea dosarului. Or fi dat cei de la P.N.A. neînceperea urmăririi penale, dar sunt curios cum au motivat acest lucru. Cum eludează faptul că perimetrul s-a extins, într-un moment în care societatea era a statului român. Şi vă mai spun un lucru: domnule, dacă din 1997, de când au început să bage bani, ar fi avut un contract ferm, de-atâţia ani – că doar suntem în 2013 –, ei, RMGC, s-ar fi dus frumos să dea statul român în judecată la Curtea de Arbitraj de la Viena, câştigau, având argumente… Nu că n-ai autorizaţie de mediu, ba mai stai că sunt situri istorice… Păi când ai făcut contractul n-aveai prevederi în contract?

Şi vă mai spun ceva. În 2003, Academia Română a desemnat un colectiv de specialişti pentru a se deplasa în perimetrul Roşia Montană şi a întocmi un raport vizând efectul acestei activităţi faţă de siturile istorice. Mi-au spus cei de la S.R.I. că echipa s-a oprit la un han de la Câmpeni, au tras un chiolhan pe cinste şi n-au mai ajuns la mină. E trist!

Şi revenind, până acum de zece ani, din 2003, de ce societatea n-a făcut acţiune în justiţie împotriva statului român, să ceară despăgubiri, beneficii nerealizate… Îmi iau bănetul şi plec! De ce? Resursele de-acolo sunt formidabile!

Şi-apoi e vorba de demantelarea fraudei. Dacă ajungem la Curtea de Arbitraj de la Viena, eu mă duc şi susţin interesele statului român. Să-mi răspundă la întrebări.

 

Aşadar, în cazul unui proces, câştigăm…

Păi cum să nu, domnule? Eu dovedesc frauda.

 

Dar cei care vorbesc de penalităţi de miliarde?

Nu cunosc aceste lucruri sau, dacă le cunosc, blufează. Este o ameninţare. Da’ de ce nu te-ai dus până acum să iei miliardele? Oricine renunţa la orice şi mergea să-şi ia muntele de bani şi să plece. De ce oare nu au plecat cu banii? Or fi cu mult mai mulţi bani în acel perimetru? Mai vin şi ai noştri şi vorbesc aiurea despre licenţe. Licenţele sunt acte administrative acordate de către o autoritate a administraţiei de stat. Atâta timp cât se dovedeşte că aceste acte au fost obţinute prin fraudă, ele sunt nule de drept!

Pe de altă parte, România poate cere prin comisie rogatorie să se constate frauda bursieră, se demarează o anchetă, se ajunge la dosarul care a stat la baza listării acţiunilor societăţii, se scoate contractul, se verifică data certă şi se vede dacă el corespunde cu contractul din România. Şi se va vedea că el a fost tradus în engleză, legalizat, fără titulatura „Proiect“, ca şi când era un contract autentic. Şi-o să vedeţi că data contractului la dosarul de listare a acţiunilor la bursă nu corespunde cu data contractului din România. Când acolo au trimis falsul, aici, dosarul era tot la stadiul de proiect. În felul acesta se explică subvenţionarea, extinderea perimetrului şi multe altele.

 

În acest caz, conform spuselor dumneavoastră, putem vorbi lejer de înaltă trădare, subminarea economiei naţionale, dacă mai avem economie… Iar comisia parlamentară pentru Roşia Montană trebuie să se dizolve de urgenţă, Parlamentul să respingă proiectul de lege care i-a fost înaintat şi să înceapă „curăţenia de toamnă“ prin mai toate instituţiile…

 

Să se dizolve această comisie şi să sesizeze Parchetul! Să se redeschidă dosarul şi să clarifice multele întrebări din acest interviu. Şi să se afle cum a reuşit Timiş prin Tender să deschidă toate uşile instituţiilor statului şi să primească aproape gratis aurul Apusenilor în detrimentul unor firme cu experienţă în domeniul mineritului. Am urmărit din 2003 încoace şi opinia ambasadorilor americani în legătură cu Roşia Montană: „proiect benefic care trebuie demarat“. Şi-atunci vor coopera oare autorităţile americane cu o colonie… pardon!, o ţară din lumea a treia, „aliatul“ şi „partenerul“ lor?

 

Suntem în război, domnule colonel?

În primul rând vreau să vă spun un lucru. Problematica Roşia Montană este extrem de complexă şi vizează un lucru esenţial: interese străine de România. Dacă nu se-nţelege acest lucru, înseamnă că nu s-a’nţeles nimic. România, din punctul meu de vedere – şi în atâţia ani de profesie în care am soluţionat multe cauze economice mi-am dat seama –, este, de douăzeci de ani, într-un război economic în care pierde bătălie după bătălie, iar Roşia Montană nu face excepţie de la această regulă.

În 30 de ani de activitate, procurorul militar Gheorghe Oancea nu şi-a trecut în „palmares“ vreo achitare. Profesionist pur-sânge, discret, ferit de ochii presei, a instrumentat dosare grele ale României postdecembriste. A ales să iasă, dezamăgit de evoluţia lucrurilor, din magistratură, însă, aşa cum spune el, „când am dorit, pe uşa din faţă, pe unde am şi intrat”. A instrumentat şi dosarul Roşia Montană (da, există acest dosar, care ar putea lămuri rapid multe lucruri pe scena bătăliei pentru aurul românesc, dar şi pe scena politică şi a Serviciilor) şi, bărbat de onoare, nu se fereşte să vorbească despre el.

1 octombrie 2013

Marcel Bărbătei

 

 

Escrocii şi muşamalizatorii fraudei Roşia Montană

 

În interviul său curajos, referindu-se la asasinii economici“ ai Roşiei Montane, d-l procuror militar colonel (r.) Gheorghe Oancea afirmă, „că Roşia Montană este (…) o afacere veroasă“, „construită pe laşitatea noastră, a românilor“ [1]. Faptul că, în mod evident, nu este vorba de „laşitatea noastră, a românilor“, ci că este o extrapolare ilicită, precum şi o exagerare şi o regretabilă eroare de exprimare comisă în fuga conversaţiei, o atestă contradicţia cu susţinerea sa iniţială: „Oamenii sunt dezinformaţi de multe ori“. Oamenii – adică opinia publică, în genere – sunt dezinformaţi prin chiar acţiunile guvernanţilor trădători, care au vîndut şi vînd tot: pămîntul, resursele solului şi subsolului, averea mobilă şi imobilă pe care poporul român a construit-o, cu mari sacrificii, din 1945 pînă acum. Aceşti guvernanţi trădători, de la retrovoluţia din decembrie 1989 pînă acum, nu au avut decît o singură preocupare: să se îmbogăţească ei şi neamurile lor, împreună cu acoliţii cu care formează, împreună, ceea ce am denumit cleptocraţia postdecembristă [2].

Elocvent, în acest sens, este muşamalizarea, pe de o parte, de către D.N.A. a dosarului „Roşia Montană“, în 4 octombrie 2010. Iată cum descriu ziariştii Adina Anghelescu-Stancu şi Răzvan Savaliuc, de la Lumea Justiţiei – pe care eu o scriu Ju$tiţi€i – muşamalizarea dosarului instrumentat, iniţial, de d-l procuror militar colonel (r.) Gheorghe Oancea: «Este vorba de „Dosarul Roşia Montană“. De nouă ani, acest dosar, deschis în 2001, a fost minge de ping-pong între parchete, plecând de la Parchetul General spre D.N.A., via Parchetul Curţii Militare de Apel Alba Iulia, Parchetul Tribunalului Bucureşti, Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, Parchetul Curţii Militare de Apel, iarăşi Parchetul Înaltei Curţi, P.N.A. (actual D.N.A.), apoi Direcţia de Investigare a Fraudelor-I.G.P., Direcţia Cercetări Penale, Parchetul Judecătoriei Deva, D.I.I.C.O.T., Secţia de urmărire penală şi Criminalistică din Parchetul General, D.N.A., iarăşi Parchetul Înaltei Curţi şi, într-un final apoteotic, la D.N.A. Un traseu complet, o cauză tergiversată din interese pe care toată lumea le poate bănui» [3]. Ei, nu „toată lumea“, căci foarte puţini ştiu cîte ceva despre escrocheria numită Roşia Montană, dar e bine să afle cît mai multă lume, inclusiv cei care protestează contra acestei escrocherii şi, cum zisese, la Antena 3, actorul Florin Zamfirescu, „să pună mîna pe bîtă!“ Simptomatic este că, de cînd a rostit aceste cuvinte bine simţite, postul tv Antena 3 nu l-a mai chemat la vreo emisiune.

Pe de altă parte, este muşamalizarea de către M.Ap.N. a trădării maiorului care a vîndut secretele despre perimetrul aurifer de la Roşia Montană (precum şi a celorlalţi, care au vîndut asemenea informaţii strategice strict secrete) şi a ajuns director la R.M.G.C.! Individul trebuie împuşcat chiar acum, chiar dacă s-a abrogat pedeapsa cu moartea. În fond, conspiratorii loviturii de stat din decembrie 1989 tocmai de aceea au abrogat pedeapsa cu moartea, ca să se pună ei la adăpost pentru jefuirea Patrimoniului Naţional, pe care aveau de gînd să o facă! De aceea, aşa cum am mai spus, toţi conspiratorii retrovoluţiei şi profitorii acesteia trebuie exterminaţi în iminenta revoluţie autentică a românilor. Întrucît gradul meu de colonel (r.) îmi permite să comand un regiment, solicit viitorilor conducători ai proximei revoluţii a românilor să mă numească la comanda regimentului de execuţie, fiindcă doar un pluton de execuţie, ca la Târgovişte, în 25 decembrie 1989, ar fi insuficient: sunt prea mulţi cei care trebuie împuşcaţi şi e necesar cel puţin un regiment! Referitor la cazul Roşia Montană, directorul S.R.I., ambasadorul George Maior a afirmat că S.R.I. a transmis decidenţilor circa 500 de informaţii [4]. Trebuie somat să facă o statistică repartizată pe intervale de timp, pe instituţiile cărora li s-a transmis, pe tipul de reacţii ale respectivelor instituţii şi să comunice măsurile luate de acestea. Scuza pe care George Maior a mai formulat-o, cum că „S.R.I. doar informează“ nu mai ţine! Aşa cum am mai precizat, conform legilor sale de funcţionare, S.R.I. are menirea să prevină ameninţările la adresa siguranţei naţionale, deci să le depisteze in nuce, să le anticipeze şi să le contracareze, să evite producerea lor [5]!

În plus faţă de precizările d-lui avocat Gheorghe Piperea, care arătase, în 25 iulie 2011, că „RMGC nu mai există de drept din decembrie 2009“ [6], dezvăluirile d-lui procuror militar colonel (r.) Gheorghe Oancea aduc în prim plan nume noi, despre care cetăţenii ţării – care, în totalitatea lor, constituie suveranitatea României – nu au ştiut de ei sau, în mod cert, nu au ştiut că sunt implicaţi în escrocheria de la Roşia Montană. Această escrocherie este apărată, acum, de panglicari ca ministrul-jurist Dan Şova – a cărui mamă vitregă este avocata firmei-escroace R.M.G.C. [7] –, ca prim-ministrul-jurist Victor Ponta – care, în mod absolut neîntemeiat, ameninţă România cu plata unor despăgubiri de patru miliarde de dolari [8] către R.M.G.C., deşi R.M.G.C. încă nu formulase această ameninţare şi deşi R.M.G.C. a mai pierdut un proces cu statul român [9] în această cauză –, sau ca preşedintele Traian Băsescu, care, în fond, apără R.M.G.C. „în doi peri“ pentru că vrea să fie „neutru“ – cum s-a exprimat recent –, deşi, pînă acum, făcuse lobby în favoarea acestor fraudatori (citeşte: hoţi), supranumiţi, şi ei, „băieţii deştepţi ai aurului românesc [10].

În ordinea apariţiei numelor lor în articol, să trecem în revistă cîteva informaţii despre escrocii şi muşamalizatorii implicaţi în afacerea frauduloasă numită Roşia Montană Gold Corporation (R.M.G.C.) [11].

 

Ioan Gâf-Deac. Un „ambasador“ aranjat dintr-un ministru de mîna a treia. Există, de multă vreme, articole de presă care demască acţiunile frauduloase ale acestuia, dar a fost protejat de cei care l-au băgat în clică. Duetul de escroci Gâf-Deac şi Frank Timiş a fost denunţat de revista Academia Caţavencu, preluată de Hotnews: Academia Caţavencu, „Frank Timis a înhăţat aurul din Apuseni printr-o căruţă de falsuri, iar Tăriceanu a închis ochii“ [12]. Ioan Gâf-Deac are un curriculum vitae plin de titluri şi lucrări pe site-ul Universităţii Spiru Haret [13].

 

Frank Timiş. Un articol cvasi-biografic despre acest escroc arestat în Australia pentru trafic de droguri este articolul lui Cosmin Badescu, „Esecul Rosia Montana“ [14].

Despre legătura lui Ioan Gâf-Deac cu Frank Timiş, arestat, de două ori, în Australia pentru trafic de droguri, vedeţi articolul lui Laurenţiu Fulga, „Mafia românească a drogurilor din Australia“ [15].

Despre Ioan Gâf-Deac, Frank Timiş şi Ovidiu Tender, precum şi alte informaţii pe tema escrocheriei de la Roşia Montană, citiţi pe link-ul de aici [16]. Faptul că escrocul Frank Timiş a ajuns, „în doi timpi şi trei mişcări“ „cel mai bogat om din România“, este semnalat în mai multe materiale de presă [17].
Ovidiu Tender [18]. Despre acest „om de afaceri“ – de fapt, un veritabil escroc – au apărut multe articole în presă, accesibile pe Internet. După ce a ieşit din puşcărie, a intentat procese de daune ţării [19], a plecat din România cu banii jefuiţi şi a fost lăudat de Antena 3, într-un reportaj făcut de Carmen Avram, despre cum a ajuns mare om de afaceri şi filantrop, despre cum „a cumpărat el un stat în Africa“ etc. [20]. Vedeţi, în contrapoziţie şi articolul lui Mihai Goţiu, „REVOLTĂTOR. Imaginea mizeriilor companiei lui Ovidiu Tender, Prospecţiuni S.A. Şi o scrisoare deschisă despre abuzurile gaziştilor“ [21]. Interesantă este şi opinia că Ovidiu Tender este evreu (sionist, adică ashkenaz, adică jidan [22].

Marc Rich, adevăratul boss din spatele magnaţilor români Frank Timiş şi Ovidiu Tender, partenerul lui Timiş, au fost parteneri şi cu Dick Cheney, ex-vicepreşedintele american, proprietar şi la Halliburton, care se asociase la un moment dat cu cei de mai sus, încercând să preia Petrom.

Petre Roman a fost primul politician implicat în afacerea Roşia Montană. L-a  urmat fostul său prieten, Radu Berceanu, cel care a avizat şi împins proiectul pe masa Guvernului, Alexandru Sassu, alt suporter politic al afacerii aurului. Toţi aceştia sunt oameni politici sau care au de-a face cu politica şi/sau servicii secrete. Servicii din Romania, Rusia, Israel s.a.m.d.“ [23]. „Cu începere din anul 2006, zăcământul exploatat multimilenar de la Roşia Montană urmează a fi epuizat de către Gold Corporation Ltd. în 15 ani, statului român revenindu-i din această exploatare doi la sută. Preşedintele companiei străine, tot un evreu, transfug din România acum 20 de ani, pe nume V. Frank Timiş, e acuzat pe Internet că a fost condamnat de două ori în Australia, în 1990 şi 1994, pentru trafic de droguri. Frank Timiş Foundation, împreună cu firma Tender S.A., au sponsorizat în anul 2002 întâlnirea de la Snagov a serviciilor secrete din ţările NATO şi candidate. Evenimentul a prilejuit noi afaceri frauduloase. Willhem Matser, evreu olandez, consilier special pentru Europa Centrală şi de Est al secretarului general al NATO, aranjează cu Ovidiu Tender (de asemenea implicat în afacerea Roşia Montană) spălarea a 200 milioane de dolari din Bogota, Columbia, rezultaţi din traficul de droguri, cu care Tender să cumpere societatea Petrom S.A. Matser este în prezent arestat în Olanda“ [24].

Victor Ponta. Premierul României este îngrijorat că escrocii de la R.M.G.C. vor cere daune României, deşi ştie că, printre acţionarii de la R.M.G.C. se află şi miliardarul izraelian Beny Steinmetz. Citiţi aici: „ULUITOR! CUI VOIA PONTA SĂ DEA ROŞIA MONTANĂ! Descinderi ale poliţiei din Elveţia şi Franţa la birourile artizanului afacerii Roşia Montană. Evreul Steinmetz, în spatele proiectului din Apuseni“ [25].

Ca să vedeţi cît de strînsă este legătura dintre membrii cleptocraţiei: Victor Ponta a devenit „asistentul“ lui „Ovidiu Tender – respectiv apărătorul acestuia în 2006 în dosarul în care fostul sponsor al P.S.D. era acuzat pentru mai multe infracţiuni economice. Tribunalul Bucureşti i-a interzis, însă, lui Ponta să îl reprezinte pe Tender, pe motiv că legea interzice ca parlamentarii să acorde asistenţă în cazurile de spălare de bani şi corupţie“ [26]. Referitor la Beny Steinmetz, unul dintre acţionarii principali şi la Gabriel Resources (compania care controlează afacerea frauduloasă Roşia Montană) citiţi şi articolul lui Mihai Goţiu, «Ponta, ai habar cu cine negociezi pentru Roşia Montană? Citeşte The Guardian şi mai întreabă pe la FBI cum e cu „marii investitori“» [27]. Oricum, Victor Ponta pare să aibă habar despre ce-i vorba, cînd face unele insinuări în acuzele aduse preşedintelui ţării: «Premierul Victor Ponta îl acuză pe preşedintele Traian Băsescu de faptul că, deşi ocupă prima poziţie a ţării, face lobby în favoarea unei companii private în proiectul Roşia Montană şi afirmă că un proiect de asemenea anvergură nu trebuie realizat prin lobby politic: „Eu înţeleg că există interese private, ca peste tot în lume, care se împletesc cu cele politice. Nu se pot face, însă, proiecte de aceste gen pentru că le doreşte foarte tare un om politic, indiferent cum se cheamă. Mă refer, evident, la preşedintele Băsescu“, a afirmat Victor Ponta» [28].

Deşi, ca premier, Victor Ponta trebuie să fie bine informat în cazul escrocheriei de la Roşia Montană, el vrea să lase impresia că poziţia sa în acest caz este să fie în contradicţie cu poziţia preşedintelui Traian Băsescu, dar, inabil, se foloseşte de opinia soţiei ca pretext pentru această atitudine şerpuitoare (sau şerpească?!): „„Europarlamentara Daciana Sârbu, soţia premierului Victor Ponta, cunoscută pentru campaniile sale anti-proiectul Roşia Montană duse în Parlamentul European, a declarat public că se va lega cu lanţuri, asemenea activiştilor ecologişti de ieri, şi că va lupta pentru salvarea Roşiei Montane“ [29]. Dar Crin Antonescu l-a prins „cu mîţa-n sac“ şi l-a acuzat, „prieteneşte“, de parşivenie (nu de „parşivitate“, cum scriu nişte ziariste agramate): „Antonescu, atac VIOLENT: PONTA vrea tare proiectul Roşia Montană, este PARŞIVEL“ (…) „Premierul este absolut convins că acesta este un proiect bun, fezabil. Nu înţeleg de ce nu a dat acordul de mediu în baza acestei dorinţe. Premierul vrea tare acest proiect, dar nu doreşte să-şi asume răspunderea şi îl trimite la Parlament, acolo unde vrea un vot secret“, a spus Antonescu, la Adevărul Live“ [30].

Despre ceilalţi indivizi indicaţi în articol ca participînd la muşamalizarea acestei fraude bursiere – procurorul general al României Tănase Joiţa [31], premierul Adrian Năstase [32] ş.a. – se pot găsi multe informaţii tot pe Internet. Oricum, inclusiv din interviul dat de d-l procuror militar colonel (r.) Gheorghe Oancea reiese că fraudarea României prin escrocheria R.M.G.C. se numără printre cele mai mari şi mai periculoase afaceri antiromâneşti, la care colaborează forţe oculte internaţionale, îndeosebi din partea „partenerilor“ României, precum S.U.A., U.E., Israel, Canada etc. – fireşte, în înţelegere cu trădătorii care guvernează ţara de 24 de ani, şantajul cu intrarea în N.A.T.O. fiind, în acest sens, peremptoriu privind „adeziunea“ poporului român în procentaj, chipurile, de 85 la sută; cam aceeaşi proporţie era citată de demagogii politruci şi în privinţa „entuziasmului“ pentru intrarea în U.E.! De aceea, trebuie să îi lichidăm pe aceşti trădători şi să ne schimbăm „partenerii“, ieşirea din U.E. fiind imperioasă, întrucît limitează cel mai mult suveranitatea naţională şi oferă un pretext pentru slugărnicia guvernanţilor [33].

În mod evident, escrocheriei de la Roşia Montană i se potriveşte definiţia dată de un sociolog economiei de piaţă: „Economia de piaţă este relaţia biunivocă dintre un escroc şi un fraier“! Numai că guvernanţii români, enumeraţi aici, dar şi ceilalţi implicaţi în această mare fraudă, nu sunt doar fraieri, ci, trebuie să subliniem, şi trădători. Iar trădătorilor li s-a aplicat, peste tot şi dintotdeauna, aceeaşi pedeapsă: moartea. Deocamdată, pînă la modificarea Constituţiei, trebuie să li se dea închisoarea pe viaţă, fără posibilitatea de fi eliberaţi, şi confiscarea totală a averii.

 

NOTE

[1] Marcel Barbătei, «Procuror militar col. (r) Gheorghe Oancea, despre afacerea cu aur a secolului: / „Există un dosar Roşia Montană. El trebuie redeschis de DNA!“», Cotidianul, 1 octombrie 2013, pe http://www.cotidianul.ro/exista-un-dosar-rosia-montana-el-trebuie-redeschis-de-dna-223595/.

[2] Vasile I. Zărnescu, „Aţi votat cleptocraţia? Aţi rămas cu sărăcia“, AlterMedia, 17 decembrie 2008, pe http://ro.altermedia.info/politica/ati-votat-cleptocratia-ati-ramas-cu-saracia_10766.html.

[3] Adina Anghelescu-Stancu, Răzvan Savaliuc, «EXCLUSIV – Cum a ingropat DNA, in 4 octombrie 2010, „Dosarul Rosia Montana“ printr-o incredibila solutie cu iz publicitar!», Lumea Justiţiei, 14 noiembrie 2010, pe http://www.luju.ro/dezvaluiri/musamalizari/exclusiv-cum-a-ingropat-dna-in-4-octombrie-2010-dosarul-rosia-montana-printr-o-incredibila-solutie-cu-iz-publicitar.

[4] Alina Boghiceanu, „Georgian Pop (PSD): Din cele peste 500 de informări ale SRI privind RMGC nici una nu a fost trimisă către Parchet“, Adevărul, 30 septembrie 2013, pe http://adevarul.ro/news/politica/georgian-pop-psd-sri-nu-informat-cazuri-coruptie-trafic-influenta-santaj-cazul-rmgc-1_524977afc7b855ff56e1b38a/index.html.
[5] Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu, „Satanizarea Securităţii: atentat la Siguranţa Naţională (6)“, AlterMedia, 25 ianuarie 2010, pe http://ro.altermedia.info/general/satanizarea-securitatii-atentat-la-siguranta-nationala-6_18427.html#more-18427)

[6] Cristina Horvat, «Afacerea Roşia Montană, construită pe o ilegalitate /

Gheorghe Piperea: „Societatea comercială RMGC nu mai există de drept din decembrie 2009“», Cotidianul, 25 iulie 2011, pe http://www.cotidianul.ro/gheorghe-piperea-societatea-comerciala-rmgc-nu-mai-exista-de-drept-din-decembrie-2009-152817/.

[7] Iulia Nueleanu, „Afacere de familie: Legea privind Roşia Montană – negociată de Şova cu mama sa, avocata RMGC“, Curentul, 10 septembrie 2013, pe http://www.curentul.ro/2013/index.php/2013091190877/Actualitate/Afacere-de-familie-Legea-privind-Rosia-Montana-negociata-de-Sova-cu-mama-sa-avocata-RMGC.html. Vezi şi: Sergiu Bidilă, „Mama vitregă a lui Şova este avocatul canadienilor care vor să exploateze aurul la Roşia Montană“, A.M.PRESS, 10 septembrie 2013, pe http://ampress.ro/stiri/mama-vitrega-a-lui-sova-este-avocatul-canadienilor-care-vor-sa-exploateze-aurul-la-rosia-montana/; sau http://www.ziartricolorul.ro/familia-sova-fiul-si-mama-vitrega-poate-fi-acuzata-de-inalta-tradare-de-tara-rechinii-evrei-din-jurul-lui-george-soros-vor-sa-inhate-zacamintele-de-aur-argint-si-uraniu-de-la-rosia-montana-incalci/.

[8] Florin Pupăză, „Avertizare Gabriel Resources: România va plăti 4 miliarde de dolari despăgubiri“, Dcnews.ro, 11 septembrie 2013, pe http://www.dcnews.ro/2013/09/avertizare-gabriel-resources-romania-va-plati-4-miliarde-de-dolari-despagubiri/.

[9] Mihai Goţiu, „ATENŢIE: RMGC a mai dat statul român în judecată. Şi A PIERDUT! Şi cum şi-a tras Gabriel un ditamai obuzul în picior cu despăgubirile de 4 miliarde şi cu speriatul investitorilor străini“, Vox Publica, 12 septembrie 2013, pe http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/atentie-rmgc-a-mai-dat-statul-roman-in-judecata-si-a-pierdut-si-cum-si-a-tras-gabriel-un-ditamai-obuzul-in-picior-cu-despagubirile-de-4-miliarde-si-cu-speriatul-investitorilor-straini-98042.html.

[10] Mihai Goţiu, «Acuzații cutremurătoare despre „băieţii deştepţi“ ai aurului românesc. Băsescu face lobby pentru o firmă acuzată de implicare în crime, corupţie şi distrugeri pe întreg mapamondul. Dosarul Barrick Gold», Vox Publica, 14 septembrie 2011, pe http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/acuzatii-cutremuratoare-despre-baietii-destepti-ai-aurului-romanesc-basescu-face-lobby-pentru-o-firma-acuzata-de-implicare-in-crime-coruptie-si-distrugeri-pe-intreg-mapamondul-dosarul-barrick-gold-68102.html; *** «Președintele României o ţine langa cu proiectul Roşia Montană /

Băsescu: „Proiectul Roşia Montana ecologizează zona, cianurile vor fi mai puţine decât într-o cafea“», Cotidianul, 27 septembrie 2011, pe http://www.cotidianul.ro/basescu-proiectul-rosia-montana-ecologizeaza-zona-cianurile-vor-fi-mai-putine-decat-intr-o-cafea-158120/.

[11] Roşia Montană Gold Corporation, pe http://ro.wikipedia.org/wiki/Ro%C8%99ia_Montan%C4%83_Gold_Corporation.

[12] Cf. Hotnews, 19 aprilie 2005, pe http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1231554-frank-timis-inhatat-aurul-din-apuseni-printr-caruta-falsuri-iar-tariceanu-inchis-ochii.htm.

[13] Pentru CV-ul lui Ioan Gâf-Deac pe site-ul Universităţii „Spiru Haret“, cf. http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=6&ved=0CDkQFjAF&url=http%3A%2F%2Fwww.spiruharet.ro%2Ffacultati%2Fmanagement-bucuresti%2Fcadre%2Fd7c6bea79018937d91664d2f4dbfd777.pdf&ei=bitMUo6-GYaYtQbz8IHgBw&usg=AFQjCNFWpJbrS_Pz3OaCoMo1wWYoFogGbQ&sig2=AtrRbBP_TPwuiiFiyYimEQ&bvm=bv.53371865,d.bGE.

[14] Cf. http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Actualitate/48280/Esecul-Rosia-Montana.html.

[15] Cf. Hotnews, 29 august 2005, aici: http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1212549-mafia-romaneasca-drogurilor-din-australia.htm.

[16] Cf. http://lumealuiarm.wordpress.com/2011/07/25/rosia-montana-informatii-din-presa-romana-straina-si-de-pe-bloguri-cei-care-iubiti-romania-spuneti-nu-acestui-proiect/.

[17] De exemplu, aici: http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-10492855-top-300-capital-frank-timis-este-cel-mai-bogat-roman-avere-1-65-miliarde-euro-dinu-patriciu-avere-estimata-1-1-miliarde-euro.htm. Vezi şi http://www.economica.net/frank-timis–cel-mai-bogat-roman–mai-sarac-cu-un-miliard-de-dolari_51833.html; Daniel Ionaşcu, «Frank Timiş, de la părintele „Roşiei Montane“, a ajuns „împărat“ în Africa de Vest», în Adevărul, 17 septembrie 2013, pe http://adevarul.ro/economie/afaceri/frank-timis-parintele-rosiei-montane-ajuns-imparat-africa-vest-1_523733aac7b855ff568dd8cc/index.html.

[18] Cf. http://ro.wikipedia.org/wiki/Ovidiu_Tender.

[19] Vezi, de ex., Dan Odagiu, „Ovidiu Tender a concesionat jumătate din Gambia“, Cotidianul, 28 mai 2011, pe http://www.cotidianul.ro/ovidiu-tender-a-concesionat-jumatate-din-gambia-147383/; vezi şi http://www.ziuaveche.ro/business-2/economic/tender-cucereste-africa-el-a-concesionat-deja-gambia-36008.html.

[20] Cf. *** „Tender cere la CEDO despăgubiri de 1 milion de euro pentru fiecare zi de detenţie“, Gândul, 10 iunie 2006, pe http://www.gandul.info/stiri/tender-cere-cedo-despagubiri-1-milion-euro-zi-detentie-260260. E de văzut dacă a cîştigat la CEDO!

[21] În Vox Publica, 14 august 2013, pe http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/revoltator-imaginea-mizeriilor-companiei-lui-ovidiu-tender-prospectiuni-s-a-si-o-scrisoare-deschisa-despre-abuzurile-si-ilegalitatile-cautatorilor-de-gaze-96751.html.

[22] Cf. http://www.costel.ro/demascarea-masoneriei-romanesti-numele-masonilor-care-controleaza-intraga-tara.

[23] Cf. http://nicoletasavin.wordpress.com/2010/05/30/ofensiva-rusa-ii-marc-rich/).

[24] Cf. „Personajele cheie ale afacerilor israeliene în România“, 10 septembrie 2007, pe http://bisericasecreta.wordpress.com/2007/09/10/personajele-cheie-ale-afacerilor-israeliene-in-romania/. Textul este preluat din: Cornel Dan Nicolae, Războiul Nevăzut al Evreilor Sionişti cu Românii. Editura Carpathia Rex, Bucureşti, 2011, pag. 226-300; fragmentul citat este în nota de subsol de la pag. 260.

[25] Cf. *** „Descinderi ale politiei din Elvetia si Franta la birourile artizanului afacerii Rosia Montana“, Corectnews, 2 septembrie 2013, pe http://www.corectnews.com/social/politia-din-elvetia-si-franta-efectuat-descinderi-la-birourile-miliardarului-steinmetz. Vezi şi: *** „Arhitectul Rosia Montana sub ancheta internationala“, Corectnews, 5 septembrie 2013, pe http://www.corectnews.com/politics/arhitectul-rosia-montana-sub-ancheta-internationala; Sorin Roşca Stănescu, „Pământ de mormânt“, Corectnews, 5 septembrie 2013, pe http://www.corectnews.com/politics/pamant-de-mormant; *** „Continua urmarirea artizanului Rosia Montana“, Corectnews, 15 septembrie 2013, pe http://www.corectnews.com/social/continua-urmarirea-artizanului-rosia-montana; http://www.buciumul.ro/2013/09/05/uluitor-cui-vroia-ponta-sa-dea-rosia-montana-descinderi-ale-politiei-din-elvetia-si-franta-la-birourile-artizanului-afacerii-rosia-montana-evreul-steinmetz/.

[26] George Roncea, „Ponta, procurorul închipuit, pseudo-apostolul moralităţii de partid“, Curentul, 8 martie 2011, pe http://www.curentul.ro/2011/index.php/2011030855610/Actualitate/Ponta-procurorul-inchipuit-pseudo-apostolul-moralitatii-de-partid.html; ; vezi şi: S. Antim, „Ponta: Eram contra Roşia Montană fără să ştiu nimic despre proiect pentru că Băsescu era pro“, A.M.PRESS, 12 septembrie 2013, pe http://ampress.ro/stiri/ponta-eram-contra-rosia-montana-fara-sa-stiu-nimic-despre-proiect-pentru-ca-basescu-era-pro/.

[27] În Vox Publica, 31 iulie 2013, pe http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/ponta-ai-habar-cu-cine-negociezi-pentru-rosia-montana-citeste-the-guardian-si-mai-intreaba-pe-la-fbi-cum-sta-treaba-cu-marii-investitori-96336.html.

[28] Alina Neagu, „Victor Ponta despre privatizarea Roşia Montană: «Nu se pot face proiecte de acest gen pentru că le doreşte foarte tare un om politic. Mă refer, evident, la preşedintele Băsescu»“, Hotnews.ro, 13 mai 2012, pe http://economie.hotnews.ro/stiri-politic-12241448-victor-ponta-despre-privatizarea-rosia-montana-nu-pot-face-proiecte-acest-gen-pentru-doreste-foarte-tare-politic-refer-evident-presedintele-basescu.htm.

[29] Cf. buciumul.ro, 29 august 2014, pe http://www.buciumul.ro/2013/08/29/pana-cand-aurul-ne-va-desparti-sotia-lui-victor-ponta-atitudine-diametral-opusa-fata-de-sotul-sau-cu-privire-la-rosia-montana/.

[30] Cf. http://www.realitatea.net/antonescu-atac-violent-ponta-vrea-tare-proiectul-rosia-montana-dar-nu-asuma-raspunderea_1268636.html; cf. şi Andreea Udrea, Laura Ciobanu, «Antonescu îl acuză pe Ponta de parşivitate în cazul Roşia Montană: Premierul vrea tare acest proiect, dar nu dorește să îşi asume răspunderea“, Evenimentul zilei, 12 septembrie 2013, pe http://www.evz.ro/detalii/stiri/antonescu-atac-dur-la-ponta-premierul-vrea-tare-acest-proiect-dar-nu-doreste-sa-isi-asume-raspunderea-1056990.html.

[31] Vasile I. Zărnescu, „Armaghedonul magistraţilor (1)“, AlterMedia, 19 septembrie 2009, pe http://ro.altermedia.info/general/armaghedonul-magistratilor-1_15780.html#more-15780.

[32] Vasile I. Zărnescu, „OMV – inamicul numărul 1 al României“, AlterMedia, 10 februarie 2011, pe http://ro.altermedia.info/general/omv-inamicul-numarul-1-al-romaniei_22226.html.

[33] Pierre de Romania, „Slugărnicia pierde România (9)“, AlterMedia, 16 iunie 2010, pe http://ro.altermedia.info/politica/slugarnicia-pierde-romania-9_19942.html.

 

Colonel (r.) Vasile I. ZĂRNESCU

 

Mârșăvie și manipulare în problema Roșia Montana

Posted by Stefan Strajer On October - 4 - 2013

Mârșăvie și manipulare în problema Roșia Montana

Foto.Ioan Ispas

Autor: Ioan Ispas (Wilmington, Delaware)

Motto: „Minciuna stă cu regele la masă” (Al.Vlahuță)

După  momentul simulat de luptă interioară între conștiința sa de deputat și datoria sa de prim ministru („ umanizat” de mențíonarea soției și a copiilor) iată că d-nul Victor Ponta a început o amplă campanie mediatică, ajutat în special de d-nul ministru Dan Șova, de „lămurire” a opiniei publice și de presiune asupra parlamentarilor, despre cât de „benefic” a devenit proiectul Roșia Montana, ca urmare a negocierilor guvernului cu RMGC.

Se bate șaua pe următoarele idei:

Condițiile acceptate de foștii guvernanți erau catastrofale, dar acum în urma unor negocieri dure, de aproape un an de zile, duse de  patrioți adevărați, s-au obținut niște condiții extraordinar de favorabile statului.

Beneficiile obținute de statul român în urma acestor negocieri sunt de peste 3 miliarde de euro, mai mari chiar decât ale lui Gabriel Resources Ltd., ceea ce face deosebit de atractiv proiectul.

Starea de poluare a zonei este mai mare acum decât va fi după realizarea proiectului RMGC. Dacă Parlamentul respinge proiectul de lege „trebuie” să cheltuim sute de milioane de dolari pentru a ecologiza zona.

Dacă Parlamentul respinge proiectul de lege, Gabriel Resurces Ltd. ar putea să ceară despăgubiri de câteva miliarde de dolari din cauza investițiilor făcute până acum în România.

Să le analizăm pe rând.

Prima idee (a) a fost foarte bine „explicată” de d-nul ministru Dan Șova la o emisiune a Antenei 3. Domnia sa ne-a „explicat” că nu ne poate spune ce conține Licența de exploatare 47/1999, fiind secretă (deși premierul a promis că o face publică), dar ne poate spune ce nu conține: nimic despre garanțiile privind protecția mediului, nimic despre patrimoniul cultural, nimic despre obligațiile sociale și edilitare față de comunitatea locală și o redevență de numai 2%, dar în urma negocierilor s-au stabilit mari obligații financiare în acest sens și o redevență de 6%. „Dar o redevență de 6% se poate face doar prin lege. Și atunci v-am răspuns la întrebarea tehnică de ce trebuie proiect de lege” le „explica” ziariștilor d-nul prim ministru Victor Ponta, joi 12.09.2013, înainte de ședința guvernului. Ar fi extraordinar dacă n-ar exista art.60 alin(1) din Legea Minelor nr.85/2003 (preluat integral din Legea Minelor nr.61/1998, în vigoare la emiterea licenței) în care se arată că: „Prevederile licențelor de explorare și/sau exploatare aprobate de guvern rămân valabile pe întreaga lor durată, în condițiile în care au fost încheiate.” Da, dar ni se sugerează că o altă lege rezolvă  problema. Oare? Ce facem însă cu art.21 alin (2) din Legea Minelor care arată că „Prevederile legale existente la intrarea în vigoare a licenței rămân valabile pe toată durata acesteia, cu excepția apariției unor eventuale dispoziții legale favorabile titularului”. Deci nu numai ce este prevăzut în licență nu se poate modifica, dar nici schimbările legislative (de exemplu măriri de impozite, TVA, alte taxe, etc.) nu se aplică titularului de licență, cu excepția celor favorabile. Directorul de la Gabriel Resources Ltd. poate să promită marea cu sarea, să se angajeze că vor fi alocate sume uriașe pentru mediu, cultură, comunitate, etc., în acordul respectiv, anexă la lege, deci parte integrantă din ea, pentru că la momentul potrivit Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) să constate că toate aceste sume prevăzute sunt prevederi legale nefavorabile, că ele nu au existat la intrarea în vigoare a licenței și deci nu se vor cheltui. Cu alte cuvinte tot ce este favorabil pentru RMGC în această lege va deveni obligatoriu pentru statul român iar tot ce este nefavorabil pentru RMGC va fi ignorat de aceasta, totul legal, pe mâna propriei noastre legislații.

Pentru a „demonstra beneficiile proiectului” pe site-ul guvernului în 12.09.2013 a fost prezentat un document întitulat Proiectul RM cu o producție de 7,8 mil. uncii (241 t). El a fost pe masa guvernului, transmis presei și parlamentului, deși la bază are o minciună. Da, o minciună pentru că se calculează veniturile luând ca bază prețul aurului de la bursă (1500 $/uncie ) deși la RM se obține un aliaj de aur și argint, produs necotat la bursă.

Așa a fost conceput proiectul RMGC, cu un proces tehnologic care se termină cu aliajul de aur/argint. Baza de calcul (veniturile) fiind falsă, toate rezultatele calculelor sunt false. România are tehnologie de prelucrare a minereurilor auro-argentifere în care se obțin lingouri de aur pur. De ce a ales Gabriel Resources Ltd. ca procesul tehnologic la Roșia Montana să se termine cu un produs nerafinat, intermediar, este ușor de bănuit. În primul rând așa se poate externa profitul în paradisurile fiscale iar în al doilea rând sub denumirea de argint se pot masca celelalte metale prețioase extrase. Statul nu are nicio pârghie prin care să stabilească prețul aliajului aur/argint și nici nu poate impune cui să fie vândut. Acționarul majoritar Gabriel Resources Ltd. poate să impună companiei RMGC și la cine să fie vândut și cu ce preț acest aliaj de aur/argint.

Dacă prețul aliajului aur/argint este stabilit în așa fel încât veniturile să fie egale cu cheltuielile, adică fără profit, statul nu poate interveni fiind acționar minoritar la RMGC. Rezultatul este că la profit zero, dividentele și impozitul pe profit vor fi zero. Rămâne doar contravaloarea redevenței de 2% (nu 6 %, care este legal nefavorabilă), calculată la suma prevăzută la cheltuieli (care este egală cu a veniturilor). Ce a mai rămas din beneficiile de miliarde din manipularea guvernului?

Al doilea document era întitulat Obligațiile statului dacă nu se aprobă RMGC, scris la repezeală cu mâna (de aici și confuzia din titlu, RMGC nu trebuie aprobată, ea există) prezintă situația poluării din zonă ca fiind catastrofală, mai mare acum decât va fi după finalizarea proiectului. El este extras din documentația depusă de RMGC pentru a obține acordul de mediu. Deși există Agenție Națională pentru Protecția  Mediului, Garda Națională de Mediu, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului – ICIM București, Administrația Fondului pentru Mediu – AFM București și Ministerul Mediului, obligațiile statului privind mediul în această zonă nu sunt stabilite de aceste instituții, guvernul preferând să se bazeze la luarea deciziei pe varianta acestei firme private, interesată să-și promoveze proiectul. Așa a apărut această sumă uriașă de 422 milioane de euro. Guvernul înghite  gogoașa, deși știa că pentru toate cele 556 de mine închise în perioada 1998-2011 s-au cheltuit 350 milioane de euro pentru operațiuni de închidere și ecologizare.2 Pentru Mina Roșia Montana (închisă în 2006)  s-a stabilit, conform HG 644/2007, pentru operațiuni de închidere și ecologizare suma de 98.244.298 lei3 . Culmea este că pe HG 644/2007 se afla semnatura domnului Varujan Vosganian, ministrul Economiei atunci și acum. Domnia sa nu i-a tras de mânecă pe autorii proiectului de lege, probabil a avut în vedere proverbul nu-ți băga nasul unde nu-ți fierbe oala, reactualizat în noi nu ne băgăm nasul în oala voastră, voi nu vă băgați nasul în oala noastră. D-nul ministru Varujan Vosganian (împreună cu colegul C.Niță) are și dânsul un proiectde lege (modificarea Legii Minelor nr.85/2003) prin care se propune ca titularii  licențele de explorare să obțină automat licențe de exploatare și titularii licențelor de exploatare să obțină dreptul de a extinde suprafața din licență în funcție de necestități, ținut deocamdată în sertar la minister4. Dacă proiectul de lege al d-nului Dan Șova trece de parlament și ulterior cel al d-nului Varujan Vosganian, nu va mai exista nici un obstacol în calea distrugerii celor 12 localități din The Golden Quadrilateral5 și transformarea acestui spațiu într-un peisaj lunar. Desigur nu se spune nimic despre viitorul iaz de decantare în care, în  spatele unui baraj de 185 metri înălțime, vor fi depozitate 214.900.000 m3 de steril sub formă de mocirlă și cianuri. Nu se spune că acest baraj este permeabil (construit din stânci aruncate din bascule) și că infiltrațiile prin el vor trebui repompate permanent, pe cheltuiala statului după închiderea exploatării. Până când? Până când va avea loc o catastrofă în urma unei fluidizări (fenomen imprevizibil) a conținutului iazului, iar infiltrațiile ar duce la ruperea barajului și deversarea în aval a nămolului și cianurilor.

Al treilea document era întitulat Investiții efectuate până acum. Conținutul acestui document este explicat chiar de premier în 12.09.2013 după cum urmează: „înștiințările oficiale privind investițiile făcute…, investiții concrete, nu publicitate sau alte lucruri, ci investiții care țin de mediu, de infrastructură și de organizarea exploatării – făcute între 1997 și 2012 de către  companie. Acestea sunt estimate, și le aveți defalcate pe cheltuieli, la aproximativ 550 milioane de euro. Premierul insinuează că aceste investiții făcute de această firmă privată vor trebui decontate de statul român, dacă nu se aprobă proiectul de lege. Este o manipulare pentru că nu există nici un document din care să rezulte un asemenea angajament din partea statului. Dimpotrivă chiar în HG nr.458/1999 (atașată la „documentație”), prin care se aprobă emiterea Licenței de exploatare nr.47/1999 către Minvest (cedată în aceeași zi companiei RMGC) se arată că „toate cheltuielile prealabile exploatării cad în sarcina titularului licenței”, ceea ce este absolut normal.

Așadar pentru a obține în favoarea unei companii private străine o lege care încalcă o serie de alte reglementări legale, inclusiv Constituția, autorii proiectului apelează la documente manipulatorii, contrafăcute și  mincinoase pentru a obține acordul guvernului și a influența opinia publică, mass-media și parlamentul în  sensul dorit de ei.

Recent premierul a făcut o vizită în Finlanda, o țară în care la Pampalo se extrage aur prin o tehnologie bazată pe metoda gravimetrică și flotație, fără cianuri, începând cu 20106 . Finlandezii au pus la punct și o tehnologie de scanare 3D a zăcământului, ceea ce le permite să dirijeze mașinile de forat pe vâna de minereu, deci fac un minerit inteligent și invizibil așa cum se propune și în ultima strategie guvernamentală7, ignorată chiar de guvern. Profitând de întrebarea unui jurnalist despre mineritul din Finlanda, premierul răspunde că și acolo se folosesc cianuri, o jumătate de adevăr (corect era cu cianuri și cu o tehnologie fără cianuri), deci încă o manipulare a opiniei publice.

Autorii campaniei de manipulare a opiniei publice se bazează pe televiziune (am văzut pe site-ul guvernului cum într-o zi premierul a fost prezent în studiourile a trei posturi TV), unde privitorul poate fi mințit cu nerușinare și manipulat în sensul dorit. Răspândirea internetului s-ar putea să le încurce socotelile. Toate informațiile care stau la baza acestui articol sunt luate de pe site-urile oficiale ale guvernului. Singura cale de răspândire a acestui articol este internetul și singura cale de presiune aupra celor de la putere, fie că sunt în guvern sau în parlament, este protestul stradal.

Într-o dezbatere televizată Dan Șova l-a întrebat pe Nicușor Dan dacă se consideră mai mare patriot ca dânsul. Privitorii ar fi trebuit să cadă pe spate auzind că acest lider tânăr, deștept și frumos este și un mare patriot. Mie, când văd pe ecranul televizorului imaginea lui Dan Șova, îmi zboară gândul la Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Țepeș, și-mi vine să strig ca Eminescu: „Cum nu vii tu, Țepeș Doamne, ca punând mâna pe ei … ”8

 

Wilmington,DE                                                                   Ioan Ispas

Septembrie, 2013

Note:

1. www.mmediu.ro, clic pe Domenii >Evaluarea impactului asupra mediului>Evaluare impact proiecte >Rosia Montana >Prezentare proiect>Memoriu de prezentare, pag.47 .

2. www.minind.ro, clic pe Domenii/Sectoare >rezerve minerale >strategii > 2004-2010

3. www.minind.ro, clic pe Domenii/Sectoare >rezerve minerale> Situație închideri mine și ecologizări.

4. www.minind.ro, clic pe Transparență decizională

5. www.gabrielresources.com, clic pe Projects > Rosia Montana

6. www.endomines.fi sau www.endomines.com

7. www.minind.ro, clic pe Domenii/Sectoare > rezerve minerale > strategii >2012-2035

8. Mihai Eminescu, Scrisoarea III,

 

 

Guvernul României are obligaţii internaţionale privind Roşia Montană?!

Gheorghe Funar

Autor: Dr. Gheorghe Funar

 

La sfârşitul săptămânii trecute (sǎptǎmâna 15-21 sept., n.n.), preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Valeriu Ştefan Zgonea, s-a deplasat în judeţul Alba şi, mai ales, la Roşia Montană, unde s-a documentat în subteran, în galeria-muzeu, pentru o exploatare la suprafaţă, în cea mai mare carieră prevăzută în Europa, proiectată de către RMGC. Dintre multele declaraţii publice făcute de către preşedintele Camerei Deputaţilor, i-a şocat şi, în acelaşi timp, i-a deşteptat pe mulţi români următoarea: „Guvernul României are obligaţii internaţionale privind Roşia Montană“.

Având în vedere declaraţia adevărată a preşedintelui Camerei Deputaţilor şi unul dintre liderii P.S.D., este necesar ca zecile de mii de protestatari, din ţară şi străinătate, împotriva exploatării prin dinamitare şi cu cianuri a uriaşului zăcământ de aur, argint, wolfram şi alte metale rare de la Roşia Montană, să insiste pentru a primi răspunsuri clare la cel puţin următoarele întrebări:

1. Care dintre Guvernele României şi-a asumat şi când obligaţii internaţionale privind Roşia Montană?

2. În ce constau obligaţiile internaţionale ale Guvernului României privind Roşia Montană?

3. De ce şi cu ce scop Guvernul Ponta II a ascuns, până acum, obligaţiile internaţionale privind Roşia Montană?

4. Care sunt obligaţiile internaţionale ale Guvernului României în privinţa patrulaterului aurifer din Munţii Apuseni?

5. Cine sunt beneficiarii de pe urma obligaţiilor internaţionale asumate de Guvernul României în privinţa zăcămintelor de aur, argint şi metale rare din Munţii Apuseni, care sunt proprietatea inalienabilă a Poporului Român, conform Constituţiei?

6. Guvernul Ponta II şi-a însuşit, în unanimitate (prin miniştrii din partea P.S.D., P.N.L. şi P.C.) proiectul de lege al RMGC şi l-a introdus în Parlament, în procedură de maximă urgenţă, datorită obligaţiilor internaţionale privind Roşia Montană sau din alte considerente şi care sunt acelea?

7. De ce şi până când este sfidat şi umilit Parlamentul României, iar senatorii şi deputaţii din Comisia specială pentru Roşia Montană se deplasează în această localitate fără a fi înştiinţaţi că au rolul unor pioni politici în scenariul diabolic vizând îndeplinirea obligaţiilor internaţionale ale Guvernelor României, din intervalul 1996-2013?

8. Este adevărat sau nu că primele obligaţii internaţionale ale Guvernului României privind Roşia Montană au fost asumate în timpul Regimului Constantinescu-Ciorbea, când a început asaltul asasinilor economici şi asasinilor politici împotriva numeroaselor şi uriaşelor bogăţii naturale ale Poporului Român?

9. Până când şi de ce Guvernul Ponta II sfidează marea majoritate a Poporului Român şi, mai ales,  pe tot mai numeroşii protestatari ieşiţi în stradă?

10. Între obligaţiile internaţionale acceptate de Guvernul României pentru Roşia Montană s-a prevăzut sau nu:

a) folosirea a 150 milioane kg dinamită pentru pulverizarea a patru munţi şi a patru sate cu tot cu biserici, cimitire, monumente istorice şi numeroase imobile proprietate privată şi proprietate publică?

b) utilizarea a 200 milioane kg cianură pentru separarea concentratului minier şi scoaterea lui rapidă din România, fără ca autorităţile Statului Român să aibă acces la informaţiile privind cantităţile exploatate şi conţinutul acestora?

c) producerea celui mai mare dezastru ecologic din Europa în urma celor peste 3.000 de cutremure devastatoare şi a infiltrării cianurii şi a metalelor grele în apa freatică şi în numeroase ape curgătoare?

d) în cazul în care va fi blocat legal proiectul RMGC, toate cheltuielile făcute de această firmă internaţională, inclusiv pentru actele de mare corupţie şi publicitatea agresivă din mass media, vor fi suportate de Poporul Român?

11. De ce şi până când Guvernul Ponta II încearcă să-i păcălească pe cetăţenii români cu:

a) majorarea redevenţei de la 4 la sută la 6 la sută în condiţiile în care, prin contract şi actele aditionale, s-a stipulat că Statul Român nu are voie să afle ce cantitate de concentrat minier se obţine la Roşia Montană şi se scoate din ţară?

b) tăinurea informaţiei referitoare la faptul că pentru toate metalele rare de la Roşia Montană, inclusiv cel mai mare zăcământ de wolfram din lume, atât în contract, cât şi în proiectul de lege al RMGC, nu se percepe nici o redevenţă, toate bogăţiile respective fiind oferite gratuit acelei firme?

c) miile de locuri de muncă ce se vor crea la Roşia Montană, când în documentaţia RMGC este înscrisă cifra de 217 locuri de muncă în perioada foarte scurtă de exploatare, de 16-17 ani?

d) sloganul referitor la neafectarea mediului înconjurător şi o dezvoltare durabilă după dinamitarea şi cutremurele devastatoare provocate în Munţii Apuseni, după folosirea a 200 milioane kg de cianuri, precum şi după prăbuşirea barajului din arocamente, urmate de dezastrul ecologic provocat de cel mai mare  iaz de decantare cu cianuri şi metale grele din Europa?

12. De ce a acceptat Guvernul Ponta II şi majoritatea U.S.L. din Parlament şantajul şi umilirea din partea asasinilor economici şi asasinilor politici care acţionează pentru distrugerea primei exploatări miniere de aur şi argint din lume şi jefuirea bogatului zăcământ de la Roşia Montană?

13. În această săptămână, grupurile parlamentare vor fi informate sau nu de către miniştrii-avocaţi ai RMGC despre obligaţiile internaţionale ale Guvernului României şi clauzele secrete din contractul şi actele adiţionale vizând Roşia Montană?

(Cluj-Napoca, 23 septembrie 2013)

„Canadienii” şi cianurizarea României

Posted by Stefan Strajer On October - 1 - 2013

„Canadienii” şi cianurizarea României sau proiectul Roşia Montană, un nou holocaust, economic şi chimic, aplicat românilor, după cel kominternist

Foto. Vasile Soimaru

Autor: prof.univ. Vasile Şoimaru (Chişinǎu, Basarabia)

 

 

De Roşia Montană m-am îndrăgostit de la prima vedere. Se întâmpla în septembrie 2008, în drum spre Chişinău, când reveneam din Gyula, capitala românilor din Ungaria, unde lansasem albumul „Românii din jurul României în imagini“.

Intrând în primul oraş din România, Chişineu-Criş, mi-a făcut din ochi indicatorul rutier cu două posibile direcţii: la stânga – Oradea, Satu Mare, Baia Mare; la dreapta – Aradul şi Timişoara. Dar am ales cea de-a treia direcţie, nescrisă pe indicatorul dat, spre Carpaţii Apuseni, cu localităţile Brad, Abrud, Roşia Montană, Câmpeni… M-au îndemnat să pornesc în direcţia dată inspiratele, actuale şi azi pentru România, versuri ale lui Octavian Goga: „Munţii noştri aur poartă, Noi cerşim din poartă-n poartă“.

Foto.1

…În fugă am vizitat Muzeul aurului din Brad şi m-am grăbit să văd Apusenii înainte de apusul soarelui, prin obiectivul fotografic. Viitoarea mea dragoste, pe atunci încă tânără de numai 1.877 de anişori, Roşia Montană, pe care am găsit-o cu mai bine de jumătate din case jerpelite, aproape ruinate, fără un drum asfaltat, cu puţini oameni şi aceia mâhniţi de-a binelea din cauza sărăciei cumplite ce-i apăsa. Nu m-a mirat cum arăta Roşia: aproximativ aşa arăta Basarabia mea şi Ţara întreagă. Mai ales că Roşia avea toate şansele să se redreseze în scurt timp, cel puţin aşa promiteau, în scris, pe toţi pereţii caselor semiruinate ale Roşiei Montane, noii ei investitori, veniţi din „putreda“ (de bogăţie) Canadă. Am fotografiat mai toate casele din localitate care, din punctul meu de vedere, mai prezentau interes pentru istoria locală şi cea naţională, precum şi împrejurimile ei cu munţi frumoşi şi splendide văi şi am plecat prin fantastica Vale a Arieşului spre Estul meu sălbatic şi sărac.

…De cinci ani „ţin la control“ evoluţia Roşiei Montane: presiuni financiare şi politice, scandaluri de presă, proteste ale ecologiştilor şi economiştilor etc. În ultimele luni, acestea se înmulţiseră şi căpătaseră o intensitate maximă, provocată de apropiatele decizii guvernamentale privitor la aprobarea proiectul dat. Conform prognozelor specialiştilor, se apropia ORA „Z“ a Roşiei Montane, ora când ea trebuia ori să înceapă să renască (aşa ziceau „canadienii“ şi oamenii lor din Guvern şi din localitate), ori să dispară de pe faţa Pământului (părerea specialiştilor patrioţi), fiind cianurizată întreaga zonă auriferă, dacă nu cumva, metaforic vorbind, chiar întreaga Românie.

Foto.2.Locuinta veche Rosia Montana

 

 

 

 

Locuinţă veche din Roşia Montană Foto: Vasile Şoimaru

Toate informaţiile şi analizele îmi creaseră impresia că mai probabilă este dispariţia Roşiei Montane decât renaşterea ei şi că, dacă românii pierd şi această redută, ultima dintr-un şir întreg de după 1989, acest popor nu mai are discernământ, devenind o masă inertă, amorfă, de indivizi mancurţi, fără identitate, şi că doar salvând Roşia Montană mai putem salva viitorul acestui neam, asigurându-i supravieţuirea pe teritoriul său naţional, în vatra sa bimilenară.

Aceste meditaţii m-au făcut să mă gândesc serios la o nouă călătorie de studiu fotografic la Roşia Montană, să mai fac vreo 5.000 de imagini ale acelor locuri (o sută din ele pot fi văzute pe: www.romaniidinjurulromaniei.ro), să-mi mai văd o dată dragostea mea cea Roşie, poate ultima dată în viaţa mea, dar poate şi a ei.

Momentul deciziei a survenit în dimineaţa zilei de 5 septembrie, în clipa când, navigând pe net în căutarea interviului meu din ZIARUL de GARDĂ, m-am „poticnit“ de un cântec pe care-l ascultam pentru prima dată: „Munţii noştri aur poartă, Noi trudim prin lumea toată“, la fel de frumos ca şi artista care-l interpreta, Lena Miclăuş, ca şi Munţii Apuseni, în genere. N-am mai rezistat şi, în aceeaşi zi, am pornit la drum!

Mi-am vizitat mai întâi prietenii Viorel Cucu din Bacău, Alexandru Lupescu din Predeluţ-Bran şi Ioan Străjan din Alba Iulia. Împreună cu ultimul am păşit pragul casei de pe malul drept al Mureşului, din Sântimbru, al lui Aurel Sântimbrean, un Român şi Om de aur, cel mai versat specialist în aurul Roşiei Montane, care a lucrat, vreme de 20 de ani, ca inginer geolog, şef al exploatării de aur din Roşia Montană, azi pensionar, de la care am primit cele mai competente consultaţii la tema care mă interesa.

Acestuia i s-a propus de către „canadieni“ o colaborare fructuoasă, asigurându-i-se condiţii de viaţă la nivel canadian! Dar a refuzat Omul, zicându-le că nu-şi vinde neamul şi nu-şi va otrăvi ţara cu cianură pentru nimic în lume, nici pentru tot aurul ce va fi extras cu ajutorul său prin cianurare. Putea fi de acord să colaboreze cu ei chiar cu un salariu românesc doar cu metode tradiţionale, după care mai putea creşte în Apuseni un firicel de iarbă verde. M-am înarmat cu ştiinţa acestui inginer şi am urcat sus, în Apuseni, hoinărind pe versanţii lor câteva zile însorite de toamnă, găsindu-le peisajele cuceritoare, cutremurător de frumoase.

…M-am bucurat să regăsesc Roşia împodobită cu câteva case reparate şi cu un drum nou-nouţ, de vreo 7 kilometri, asfaltat de la DN 74A până în centrul localităţii. Doar atât în cinci ani de când n-am mai dat pe aici. Unele case, adevărate perle arhitectonice, dar jerpelite de timpul trecut şi vremurile sinistre, fiind încă atunci cumpărate de „canadieni“ ca să le readucă în starea iniţială, au dispărut; altele, observate cinci ani în urmă, în chiar centrul istoric, cu pereţii înveliţi cu o pânză pictată aşa cum vor arăta aceste case după renovare, tot aşa învelite le-am găsit şi după cinci ani.

Foto.3.Panorama Rosia Montana

 

 

 

 

Foto. Panoramă din Roşia Montană

Printre casele reparate speram s-o găsesc şi pe cea numită cândva „Casa Faliciu“, în care s-a născut copila Iulia Faliciu şi, din care, în iunie 1865, a cerut-o de nevastă unul dintre cei mai geniali români din toate timpurile, basarabeanul Bogdan Petriceicu Hasdeu, ambii devenind la 1869 părinţi ai genialei Iulia Hasdeu. Prima lor întâlnire, însă, avusese loc în vara lui 1863, în casa protopopului (se păstrează şi azi) de Roşia Montană, Simion Balint, când B.P. Hasdeu venise în Apuseni într-o călătorie de studii, împreună cu un grup de cercetători, şi fuseseră primiţi călduros de către stăpân. Anume la acea întâlnire, Bogdan, tânărul de numai 25 de ani, a pus ochii pe şi mai tânăra, preafrumoasa Iulia Faliciu, nepoata soţiei lui Balint, cu care s-a şi căsătorit peste doi ani. Din păcate, n-am mai recunoscut „Casa Faliciu“, găsind acolo, după un secol şi jumătate de la acea întâlnire, o grămadă de moloz. A dispărut şi placa montată cândva pe ea cu inscripţia: „În această casă s-a născut şi a copilărit Iulia Faliciu (1840-1902), devotată soţie a lui Bogdan Petriceicu Hasdeu şi mama genialei poete Iulia Hasdeu (1869-1885)“.

Oare din acele 300 de tone de aur pe care visează „canadienii“ să le extragă nu se putea de găsit 300 de grame de aur şi de salvat „Casa Faliciu“, care pentru noi, românii, prezenta o adevărată valoare istorică şi arhitectonică? Dar poate aceşti „canadieni“ nu s-au încumetat să salveze această casă de aceea că B.P. Hasdeu a tipărit la 1866 lucrarea sa „TALMUDUL ca profesiune de credinţă a poporului israelit“ (retipărită abia în acest an la Editura VICOVIA din Bacău, într-un volum ce conţine şi studiul lui August Rohling (1889), „Evreul după TALMUD“), lucrare care şi astăzi mai supără pe unii adepţi ai acestui curent religios.

…De ce am luat cuvântul „canadian“ în ghilimele? Pentru că am avut şi noi, basarabenii, un „canadian“ pe care-l chema Boris Birştein, un fost director de fabrică (un autohton nu s-a găsit să ocupe această funcţie!?) în Lituania ocupată de sovietici, apoi a emigrat în Israel, apoi în Elveţia, ajungând, în sfârşit, miliardar în Canada. A fost unul din cei mai iniţiaţi „specialişti“ în demolarea imperiului sovietic, în preluarea şi gestionarea operaţiei „Banii PCUS“, alături de Berezovski, Hodorkovski, Aven, Fridman, Potanin, Abramovici şi câţi alţii. Venind de peste Atlantic cu geanta-diplomat plină după proclamarea independenţei Republicii Moldova, acesta a „cianurizat“, a corupt, practic, toate guvernările basarabene, jefuind moldovenii cu atâta pricepere ca nimeni altul dintre ruşi.

Foto.4.Biserica in stil maramureseana inundata

 

 

 

 

Biserică în stil maramureşean la Roşia Montană, inundată. Foto: Vasile Şoimaru

…Dar am luat-o razna, abătându-mă  poetic de la subiectul zilei. Mineritul de la Roşia Montană încă din 1995 a fost concesionat de către firma canadiană Gabriel Resources Ltd, principalul fondator, cu 80% din acţiuni (statul român având doar 18%), al Societăţii mixte Rosia Montana Gold Corporation SA (RMGC), care intenţiona să deschidă cea mai mare şi „modernă“ exploatare auriferă la suprafaţă prin cianurare din Europa pentru simbolica sumă de trei milioane de euro.

Proiectul era prevăzut să se desfăşoare pe parcursul a 17 ani, pe o suprafaţă de 12 km², cuprinzând patru cariere deschise şi o uzină de prelucrare cu cianuri a aurului şi argintului, iar în Valea Corna, un iaz de decantare a substanţelor chimice cu o suprafaţă de 367 de hectare. Rezultatul estimat, cel afişat, desigur: 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint. Dacă aceste tone de aur şi argint ar fi extrase de români, asta ar însemna cam 15 grame de aur şi 80 de grame de argint pentru fiecare cetăţean al României! Dar pentru că încă planează pericolul marelui jaf „canadian“ al secolului, românilor le-ar putea reveni doar 2 grame de aur şi 11 grame de argint per capita! Care-i „românul-nebunu“ să renunţe la această „modestă“ avere? Poate doar politicienii care, posibil, deja şi-au ridicat „gramele“ de aur ce le-au revenit după semnarea promisiunilor din documentele proiectului dat.

Numai că aurul şi argintul de la Roşia Montană sunt doar un paravan pentru cea mai „curat murdară“ afacere auriferă a secolului XXI, pentru că valoarea metalelor rare, deloc rare aici, la Roşia, este de patru ori mai mare faţă de cea a aurului şi argintului, şi dacă statul român din extragerea aurului şi a argintului ar putea avea o redevenţă umilitoare de numai 6%, din metalele rare şi mult mai profitabile ce se găsesc din belşug în această zonă statul român nu va avea nicio iotă! Acestea parcă nici n-ar exista în solul Roşiei Montane. Despre ele niciun cuvânt, tăcerea fiind de aur şi argint, nu şi de arseniu, vanadiu, titan, galiu, crom, cobalt, nichel, molibden etc. Un întreg Afganistan concentrat într-o micuţă Roşie Montană! Şi nu trebuie să verşi un gram de sânge românesc („şi aşa o să-i terminăm pe români, cu cianură!“) pentru a pune mâna pe această grandioasă bogăţie. Şi n-aş vrea să cred că acel secretizat contract de concesiune prevede că orice metal în plus recuperat intră în beneficiul RMGC. Asta, DA!, patrioţi şi slugi ale poporului român… Unde eşti, tu, Ţepeş, Doamne?!

Foto.5.Reziduri intro mina istorica

 

 

 

 

Foto. Reziduuri într-o mină istorică, la Roşia Montană

Oamenii de ştiinţă de la Academia Română şi, spre marea mea bucurie, şi cei de la ASE Bucureşti, unii dintre ei fiind bunii mei prieteni, au desfiinţat acest „Proiect de cianurizare“, considerându-l neavenit pentru că nu există niciun argument de orice tip în favoarea lui: economic, social, istoric, ecologic, juridic, de patrimoniu, cel cu privire la drepturile omului etc. Bunăoară, este îngrozitoare imaginea acestor locuri după terminarea exploatărilor de minerit, aşa cum o descriu specialiştii, şi nu cea desenată la calculator de către „canadieni“: vor dispărea cei patru munţi de poveste: Orlea, Cetatea, Cârnic şi Jig-Văidoaia, în locul lor va apărea o uriaşă groapă, cu o adâncime de 300-400 de metri, iar alături, în Valea Cornii, un lac de decantare cu nămol şi ape cu cianură, rezultate din procesele tehnologice, de 367 de hectare, cu un dig de 185 de metri înalţime, în amonte de oraşul Abrud. În acest lac de cianură vor nimeri sate istorice, biserici din secolele XVIII şi XIX.

Foto.6.Lacul de decantare de la Geamana

 

 

 

 

Lacul de decantare de la Geamăna, în Valea Şesii. Foto: Vasile Şoimaru

Ca să înţeleg mai bine cum vor arăta aceste locuri după cianurarea lor, am mers şi la mina Roşia Poieni, unde deja există un lac de decantare la Geamăna, în Valea Şesii, un lac asemănător celui din proiectul „canadienilor“; o imagine din filmele de groază, pe care le văd şi azi în vis: un sat întreg cu tot cu cimitir, şi o biserică istorică, la care doar acoperişul se mai vede, scufundate în „apele“ tulburi, surii, verzi, roşietice ale lacului de decantare. Îţi plânge sufletul cu lacrimi roşii numai închipuindu-ţi peisajul imaginat al Roşiei Montane după ce „canadienii“ vor şterge putina cu zeci şi sute de eşaloane de aur, argint, arseniu, vanadiu, titan, galiu, crom, cobalt, nichel, molibden, din aceste locuri pustiite de ei în 17 ani de batjocură.

Şi promisiunea de creare a 25.000 de locuri de muncă s-a dovedit a fi o minciună sfruntată! Cifra aceasta, anunţată iniţial, pe parcursul a 15 ani s-a micşorat permanent, fiind azi de numai 500 de locuri de muncă. Sunt atât de puţine pentru rezolvarea acestei grave probleme a zonei date încât nici nu merită să vorbim despre ele, mai ales că pentru crearea unui locuşor de muncă la Roşia Montană, „canadienii noştri“ trebuie să bage în solul Apusenilor 480 de tone de cianură. Asta-i prea de tot!!! O crimă inimaginabilă în orice altă parte a lumii. Iar pentru extragerea unui kilogram de aur şi a unui kilogram de argint va trebui să bagi în solul Apusenilor câte 800 şi,  respectiv, 150 de kilograme de cianură, care, în cel mai bun caz, ar putea degrada în mai bine de un secol şi jumătate.

Decât să le permiţi „canadienilor“ să cianurizeze azi România, mai bine să fie păstrat aurul şi alte metale rare pentru generaţiile viitoare, în depozitele acestei adevărate bănci naturale de aur a României. Ei, cu siguranţă, vor şti şi vor dori să extragă aurul fără să-şi omoare cu cianură conaţionalii. Iar pentru cei care azi mor de foame neavând un loc de muncă la Roşia Montană, noi, cei 30 de milioane de români din întreaga lume – şi fiţi siguri că vor veni şi alte etnii în ajutorul moţilor care au salvat cândva Europa – îi vom susţine, ca să reziste până se vor trezi bieţii politicieni români şi neromâni şi vor declanşa exploatarea mineritului de la Roşia Montană în favoarea cetăţenilor români – români, maghiari, tătari, germani, ţigani, evrei şi slavi…

Aşa să ne ajute Dumnezeu! Pentru că noi, românii, ÎL iubim.

Vasile ŞOIMARU, dr. în economie, cetăţean şi alegător român necianurizat

Chişinău, septembrie 2013

 

P.S. Am scris aceste rânduri ca şi basarabenii să cunoască mai bine acest subiect arzător, pentru că, indiferent de rezultatele – pozitive sau negative – ale protestelor faţă de cianurizarea României, „canadienii“ vor căuta variante de rezervă ca să nu piardă miliardele de la Roşia Montană şi nu exclud că pe viitor Ţara va avea nevoie şi de cei din „Şcoala basarabeană“ pentru a o salva de cianurizare…

 

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors