Archive for the ‘Politic’ Category

Alegerile parţiale americane din 2018 pe val naţionalist

Posted by Nuta Istrate Gangan On October - 29 - 2018

thumbnail

 

un articol de Tiberiu Dianu

Din luna decembrie 2017 presa centrală americană a încercat să inducă publicului larg ideea că un val “albastru” democrat de tip tsunami ar urma să lovească America în timpul alegerilor parţiale din 6 noiembrie 2018. Sondajele inițiale arătau un avantaj de două cifre în voturile acordate democraților.

Între timp, cu doar câteva săptămâni inaintea zilei fatidice de 6 noiembrie, raliurile naţionale ale președintelui Trump înregistrau participări masive de sute de mii de persoane, economia era în plină expansiune, iar “valul” democrat mult-aşteptat aproape că dispăruse. Deşi democraţii acceptaseră tacit o posibilă înfrângere în Senat, acum ei se îngrozesc de perspectiva de a pierde și Camera Reprezentanților, de majoritatea căreia îi separă doar 24 de locuri de deputaţi.

Liderii democraţi, ca Tom Perez, președintele Comitetului Național Democrat sau Bernie Sanders, senator de Vermont şi fost candidat prezidenţial în 2016, au încercat să salveze onoarea partidului, calmându-şi suporterii care aveau aşteptări exagerate. https://www.foxnews.com/politics/sanders-and-perez-express-uncertainty-over-blue-wave-ahead-of-midterms

Presa centrală a încercat şi ea să lanseze nişte ştiri false de ultim moment, de genul celei cu Cesar Sayoc, presupus susţinător al preşedintelui şi suspectat de expedierea unor pachete cu bombe fâsâite unor celebrităţi de stânga. În cele din urmă, acest tip de diversiuni vor avea asupra electoratului exact același efect inofensiv ca și respectivele pseudo-bombe. https://www.washingtonpost.com/politics/2018/10/27/ann-coulter-didnt-ditch-conspiracy-theories-after-bombers-arrest-most-false-flaggers-didnt/?utm_term=.d25ed350ec4f

Ce se va întâmpla însă cu adevărat la alegerile parţiale nu va fi valul democraţilor, incorect denumit “albastru” (culoarea lor fiind, de fapt, roşie), ci un val tricolor, roșu-alb-albastru, naţionalist, alimentat de poziția patriotică a președintelui Trump referitoare la steagul american și imnul național. În mod repetat, preşedintele a declarat la raliurile sale următoarele: “Stâm în genunchi când ne rugăm lui Dumnezeu, dar stăm în picioare în faţa drapelului american când se intonează imnul naţional”. Acest îndemn puternic continuă să inspire membri ai tinerei generaţii din Statele Unite.

Unul dintre aceştia este liceanul Jackson Dean Nicholson, care, înaintea unui meci de fotbal american, și-a exprimat sentimentele interpretând într-o manieră foarte personală imnul naţional american.

Vezi AICIhttp://www.fox8live.com/2018/10/22/teen-wows-md-football-crowd-with-country-version-national-anthem/

Când a fost întrebat ulterior de reporteri ce anume l-a inspirat, tânărul cu voce răguşită a spus simplu: “Sunt american și sunt mândru de asta!”

wave-of-stars-blue-red-white-powerpoint-backgrounds

Americanii sunt liniştiţi pentru că ştiu că ţara lor e pe mâini bune. Iar alegerile parţiale din 2018 vor contrazice precedentele istorice, după care partidul de la putere ar ieşi învins. Şi asta, vorba lui Trump, se va produce “în stil mare” (“bigly”).

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate anterior de revistele AMERICAN THINKERhttps://www.americanthinker.com/blog/2018/10/democrats_dismay_mounting_at_upcoming_red_white_and_blue_midterm_wave.html , INTELLECTUAL CONSERVATIVE http://www.intellectualconservative.com/tiberiu-dianu-the-red-white-and-blue-wave-of-the-2018-midterm-elections/ , CONSERVATIVE READhttp://conservativeread.com/the-red-white-and-blue-wave-of-the-midterm-election/ şi MEDIUMhttps://medium.com/@tdianu/the-red-white-and-blue-wave-b770109772bb .

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu

Preşedintele american Donald Trump, un naţionalist mândru

Posted by Nuta Istrate Gangan On October - 24 - 2018

thumbnail

un articol de Tiberiu Dianu

Nu am auzit pe nici un președinte american care să se descrie, cel puțin în public, şi cu atât mai puțin în fața unei mari mulțimi de oameni, ca “naționalist”. Și chiar ca unul mândru. Nu că nu am fi avut până acum niciun președinte naționalist.

George Washington a fost naționalist când, împreună cu Alexander Hamilton și James Madison, a convocat Congresul pentru o convenție constituțională în 1787 care a produs Constituția pentru un guvern național puternic, dezbătută în fiecare stat, adoptată în unanimitate și pusă în aplicare în 1789 (vezi Edward J. Larson, George Washington, naţionalist, University of Virginia Press, 2016).

Andrew Jackson a fost considerat un promotor al populismului naționalist american din secolul al XIX-lea (vezi Uri Friedman, “Ce este un populist? Și este Donald Trump unul?”, The Atlantic, 15 septembrie 2017).

Abraham Lincoln a fost naționalist când, într-un discurs din 1858, a afirmat că naționalismul civic american era o metodă de unire a oamenilor de diverse origini etnice într-o naționalitate comună (vezi Abraham Lincoln, “Adresă către alegătorii din Chicago”, 10 iulie 1858).

flag

Dar, luni, 22 octombrie 2018, în Houston, Texas, în fața unei audiențe de peste 100.000 de persoane, președintele Donald Trump a declarat, în sfârşit, acest lucru. A pus punctul pe “i”.

“Democrații radicali doresc să întoarcă ceasul istoriei înapoi pentru dominaţia globaliștilor corupți şi lacomi de putere. Știţi ce e un globalist, nu? Știţi ce e un globalist. Un globalist e o persoană care dorește ca lumea de pe glob să o ducă bine şi căreia, sincer, nu-i pasă prea mult de ţara noastră. Și știţi ceva? Noi nu putem accepta asta. Știţi, există un cuvânt care a devenit cam demodat. Se numește “naționalist”. Și zic eu, chiar aşa, nu trebuie să folosim acest cuvânt?! Știţi ce sunt eu?! Sunt naționalist, e bine? Sunt naționalist. Un naţionalist. Nimic mai mult. Folosiţi acest cuvânt, folosiţi-l!”

Vizionați AICI: https://www.youtube.com/watch?v=p9uKFuuAWD8

Trăim vremuri când cuvinte precum “naționalist” sau “patriot” sunt constant batjocorite sau defăimate de stânga cea arogantă și de presa găunoasă aservită acesteia. Aşa încât e nevoie de mult curaj pentru un lider politic, ba chiar un președinte de ţară, ba chiar liderul lumii libere, să aibă o expunere atât de clară.

Și acum, că președintele Statelor Unite a declarat deja acest lucru și chiar e mândru de aceasta, e timpul ca şi noi toți să îl luăm, în sfârşit, în serios. Și nu mă refer doar la cei care l-am votat și care l-am luat în serios de la bun început, ci la absolut toți, adică şi la ceilalţi.

Trump a oficializat din acest moment naționalismul atât ca o credinţă, cât şi ca ideologie, doctrină și politică în acelaşi timp.

Naționalismul poate fi considerat de pe acum drept direcția oficială a Casei Albe pentru viitor.

De acum înainte, liderii politici ai lumii, în special cei conservatori, ar trebui să se considere înștiințați. Ei vor trebui fie să adere, fie să se distanțeze din punct de vedere ideologic de Trump.

Pentru că aici, în Statele Unite, Partidul Republican nu mai este doar un partid conservator, ci și unul naționalist. Președintele Trump l-a redefinit deja. În aceeași măsură în care Partidul Democrat nu mai este doar un partid liberal, ci și unul socialist, așa cum mulți progresiști ​​l-au redefinit deja. Discuţia e încheiată.

A venit vremea să nu ne mai ascundem după deget și să ne confruntăm cu cruntul adevăr. Un adevăr pe care alegerile parţiale din 6 noiembrie 2018 îl vor confirma. Ne place sau nu, America a devenit parţial naționalistă şi parţial socialistă.

Iar cei care refuză încă să creadă asta (și probabil că vor fi destul de numeroşi) vor rămâne acasă în faţa televizoarelor să urmărească ciocnirea pe viaţă şi pe moarte a doi giganți și, cum, în cele din urmă, unul îl va răpune pe celălalt.

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate anterior de revistele AMERICAN THINKERhttps://www.americanthinker.com/blog/2018/10/president_trump_proudly_declares_i_am_a_nationalist.html , INTELLECTUAL CONSERVATIVE http://www.intellectualconservative.com/tiberiu-dianu-donald-trump-a-nationalist-president/ şi MEDIUM https://medium.com/@tdianu/president-donald-trump-a-proud-nationalist-21b1299e3033.

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu

*****

Alaska în căutarea conservatorismului veritabil

Posted by Nuta Istrate Gangan On October - 21 - 2018

thumbnail

un articol de Tiberiu Dianu/

Vineri, 19 octombrie 2018, cu mai puțin de trei săptămâni până la alegerile parţiale din 6 noiembrie 2018, guvernatorul statului Alaska, Bill Walker, a anunțat că îşi suspendă campania de realegere în funcţia de guvernator după ce adjunctul său, locotenent-guvernatorul Byron Mallot, a demisionat în urma unei “abordări inadecvate faţă de o femeie”. https://www.yahoo.com/news/alaska-governor-suspends-election-bid-225625487.html?.tsrc=daily_mail&uh_test=1_14

Walker, un fost republican metamorfozat în independent, împreună cu democratul locotenent-guvernator Byron Mallot (care este şi un lider al amerindienilor din Alaska), au fost aleşi în funcţii în anul 2014, cu sprijinul Partidului Democrat. La urma urmei, această formulă câștigătoare a fost practicată în mod repetat şi de altă senatoare republicană anti-Trump din Alaska, Lisa Murkowski.

Walker şi-a arătat apoi susţinerea în alegeri pentru candidatul democrat, Mark Begich, iar despre candidatul republican, Mike Dunleavy, a spus că nu e o alegere bună pentru Alaska. Dacă stăm să ne gândim bine, şi socialistul Bernie Sanders se consideră şi el tot “independent” şi votează tot cu democraţii.

Pe lângă asta, îmi poate explica şi mie cineva ce înseamnă, mai în amănunt, acea “abordare inadecvată faţă de o femeie”? Și unde au dispărut omniprezenţii activiști de la #MeToo când ai nevoie de ei? Unde e furia dezlănţuită, unde sunt defăimările din presă împotriva democratului (şi minoritarului amerindian) Mallot? Sunt şocat, de-a dreptul şocat! https://www.youtube.com/watch?v=SjbPi00k_ME

Ca s-o spunem pe-a dreaptă, “independentul” guvernator Walker era deja pe locul trei, la mare distanţă de ceilalţi doi candidaţi, iar democrații se temeau că el va diviza cu Begich voturile electoratului de stânga şi centrist. Probabil că, printr-un efect de bumerang, mulți dintre suporterii republicani ai guvernatorului vor vota acum cu mai multă convingere pentru Dunleavy, asigurându-i acestuia din urmă o victorie necesară pentru un stat care, deşi e nordic, are în bună parte un electorat mai degrabă sudic-conservator în concepţii, după cum mulţi au observat deja.

5988210_web1_Governor-composite-2018-1024x560

Pictured from left to right: Mike Donleavy (R), Bill Walker (I), Mark Begich (D) (Credits: Juneau Empire composite image)

Aşadar, alaskanilor li se oferă o șansă neașteptată de a vota cu un conservator autentic, Mike Dunleavy.

În caz contrar, Begich se va asigura că hondurienii din caravana care se îndreaptă ilegal spre graniţa americană vor atinge şi extremitatea nordică a Alaskăi.

Poate că alaskanii îi şi duc deja dorul fostei lor guvernatoare, Sarah Palin!

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate anterior de revistele MEDIUM https://medium.com/@tdianu/alaskas-quest-for-genuine-conservatism-9d0e465911e9 şi INTELLECTUAL CONSERVATIVE.http://www.intellectualconservative.com/tiberiu-dianu-the-quest-for-genuine-conservatism-the-case-of-alaska/

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu

*****

=====

Referendumul privind căsătoria tradiţională în România, o ocazie irosită

Posted by Nuta Istrate Gangan On October - 20 - 2018

thumbnail

un articol de Tiberiu Dianu

Pentru mulți conservatori americani un referendum constituțional pentru redefinirea căsătoriei ca uniunea dintre un bărbat și o femeie ar fi fost un vis devenit realitate. România, o țară cu peste 95% de creștini, a organizat un astfel de referendum, însă mulţi români au preferat să doarmă în loc să viseze. Drept urmare, o inițiativă locală menită să protejeze căsătoria și familia tradițională la nivel constituţional s-a transformat într-un eșec de proporții. Cum a fost posibil aşa ceva?

Referendumul privind căsătoria şi familia tradiţională s-a desfăşurat pe parcursul a două zile, sâmbătă, 6 octombrie și duminică, 7 octombrie 2018. Procedurile de revizuire a Constituţiei au fost demarate din toamna anului 2015 de către asociația conservatoare Coaliția pentru Familie. Iniţiativa a mai fost sprijinită de Biserica Ortodoxă Română (predominantă în țară) și de majoritatea partidelor politice din Parlament: coaliția de stânga de la putere (formată din social-democraţii de la PSD şi liberal-democraţii de la ALDE) și majoritatea opoziţiei de dreapta (naţional-liberalii moderaţi de la PNL și populiștii de la PMP). Populiștii eclectici de la USR, al doilea mare partid de opoziție după PNL, s-au opus referendumului și au chemat populația la boicot.

Factorii principali care au condus la această inițiativă au fost decizia Curții Supreme a Statelor Unite din anul 2015, care a permis căsătoria între cuplurile de homosexuali, precum şi o hotărâre a Curţii Europene de Justiţie din anul 2018 în favoarea recunoaşterii de către autorităţile române a unui cuplu româno-american de homosexuali căsătoriţi în Belgia. Referendumuri similare privind căsătoriile tradiţionale şi alternative au fost organizate şi în alte ţări din Europa, Caraibe și Australia.

Țările est-europene par a fi mai înclinate să susțină referendumurile privind căsătoria tradiţională. Astfel, în martie 2012 Slovenia a avut o prezenţă la vot de 30,1% și 54,55% voturi contra “cuplurilor de același sex”. În decembrie 2013 Croaţia a avut o prezenţă la vot de 37,9% și 65,87% voturi pentru “familia tradițională”. În februarie 2015 Slovacia a avut o prezenţă la vot de 21,4% și 96,50% voturi contra căsătoriei între persoane de același sex.

În luna mai 2015 Irlanda a avut o prezenţă la vot de 61% şi 62% voturi pentru căsătorii fără deosebire de sex.

În Caraibe, Bermuda a votat în iunie 2016, cu o prezenţă la vot de 46,89% şi 49% voturi contra cuplurilor de același sex.

În Georgia, fosta republică sovietică, președintele a respins în august 2016 o petiție pentru un referendum pentru căsătoriile între persoane de același sex pentru lipsa strângerii numărului de 200.000 de semnături, stabilit ca minim necesar.

Australia s-a pronunţat şi ea, în septembrie-noiembrie 2017, cu vot prin corespondenţă privind dreptul la căsătorie, având o participare de 79,5% și 61,6% voturi pentru căsătoriile între persoane de același sex.

În România, amendamentul a vizat modificarea textului constituțional, prin definirea căsătoriei în mod explicit între un bărbat și o femeie, şi nu doar între “soți”, așa cum stipula varianta iniţială din anul 1991. https://en.wikipedia.org/wiki/Romanian_constitutional_referendum,_2018

Pentru a asigura o prezenţă cât mai ridicată la vot, guvernul a extins tradiţionala perioadă de votare de o zi (duminica) şi la ziua de sâmbătă. De asemenea, prin lege specială, a redus şi procentajul de prezenţă la vot, de la 50% la 30%. Sondajele de opinie indicau o victorie sigură, de peste 90%, a susţinătorilor familiei tradiționale.

referendum-pentru-familie

Dar, în cele din urmă, prezenţa la vot a fost cu puţin peste 21%, cu 91,5% voturi pentru amendament, adică pentru căsătoria tradiţională, 6,5% voturi contra şi cca 2% voturi anulate.

Diaspora a fost mai activă, făcând cozi la secţiile de votare din Marea Britanie, Irlanda și Germania, pe când în România multe secții de votare au rămas goale în cele două zile de referendum. https://www.digi24.ro/referendum-familie-2018/cati-romani-din-diaspora-au-votat-la-referendum-1009970

Reacţiile de după vot au fost mixte. Coaliția pentru Familie a acuzat guvernul de organizare defectuoasă a referendumului. Oponenții referendumului au acuzat biserica de amestec politic deoarece mulţi preoți îşi îndemnaseră enoriașii să meargă şi să voteze pentru amendamentul constituţional. Alții au considerat că amendamentul ar fi fost contra familiilor cu un singur părinte ori numai cu bunici sau contra cuplurilor de homosexuali. În fine, s-a mai susţinut, din partea ambelor tabere, că referendumul ar fi fost inutil, de vreme ce în Codul civil român căsătoria era deja definită ca uniunea liber consimţită între un bărbat și o femeie.

Multe din aceste puncte de vedere sunt incorecte. Scopul referendumului era de a clarifica şi a consacra la nivel constituțional termenul de “căsătorie” pentru români. Legile speciale, precum Codul civil, pot fi oricând modificate. În ultimă instanţă, rolul interpretării Constituției aparţine celor nouă judecători ai Curții Constituționale. Aceşti judecători sunt numiți de politicieni pe o perioadă limitată, de nouă ani, şi nu pe viaţă. Aşadar, definirea familiei și a căsătoriei într-o societate eminamente conservatoare ca cea românească rămâne în continuare la latitudinea a numai nouă persoane, şi acelea numite politic.

În realitate, cauzele care explică această eșec sunt legate de perioada aleasă pentru referendum, lipsită de orice semnificație electorală. Astfel, următoarele alegeri pentru români vor avea loc într-un viitor destul de îndepărtat: alegerile europarlamentare sunt programate pentru luna mai 2019, cele prezidenţiale pentru luna noiembrie 2019, cele locale pentru luna iunie 2020, iar cele parlamentare pentru lunile noiembrie-decembrie 2020. În aceste condiţii, nu e de mirare că apatia şi comoditatea românilor au predominat.

De asemenea, referendumul a avut loc cu doar câteva zile înainte ca Liviu Dragnea, liderul social-democrat, să aibă un termen de judecată în instanţă pentru a contesta o sentință de trei ani și şase luni de închisoare pentru fals într-un “dosar al angajărilor” în locuri de muncă fictive. În 2016 Dragnea mai fusese condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare într-un dosar penal privind trucarea rezultatelor unui referendum din 2012 de demitere a preşedintelui Traian Băsescu. O a doua sentinţă de condamnare ar fi însemnat pentru el executarea ambelor sentințe în închisoare. Cu alte cuvinte, Dragnea s-a slujit de referendum pentru îmbunătăţirea propriului său capital politic.

Aşa stând lucrurile, mulți colegi de partid de-ai lui Dragnea au optat să se delimiteze de acţiunile organizate de el, aceştia fiind urmaţi şi de o mare parte a populației. Prezenţa la vot, vitală pentru acest referendum, a fost astfel subminată şi total compromisă, determinându-se anularea referendumului.

Pentru o țară care era planificată să își asume președinția Consiliului Uniunii Europene între lunile ianuarie și iunie 2019, România a început pe picior greşit. Sau, cum spun românii, “a pășit cu stângul”. Ceea ce adevereşte din nou faptul că la români stânga e problema.

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate anterior de revistele AMERICAN THINKERhttps://www.americanthinker.com/articles/2018/10/romanias_misbegotten_referendum_on_marriage_and_family.html şi MEDIUM.https://medium.com/@tdianu/romanias-marriage-referendum-of-2018-a-missed-opportunity-8808458ebf0d

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu

*****

Reflecţii despre bun simţ

Posted by Nuta Istrate Gangan On October - 14 - 2018

thumbnail

 

un articol de Tiberiu Dianu/

Cu câtva timp în urmă, unul dintre cititorii mei m-a întrebat de ce primul nostru (în prezent, fost) președinte afro-american nu a putut fi precum Condoleezza Rice sau Herman Cain. Și aș mai adăuga eu: Clarence Thomas, Alan Keyes, Ben Carson, Allen West și alții. Evident, răspunsul nu poate fi găsit în rasă, deoarece acesta este elementul constant. Elementul variabil este codul valorilor etice, care transcende culoarea pielii. Într-adevăr, de ce alte persoane care aparțin aceleiași rase nu se aseamănă? În timp ce “ţesutul” (aspectul fizic) poate părea la fel, “designul” lor (moralitatea) poate fi radical diferit.

În primul meu an la Facultatea de Drept, când mă gândeam la mine ca unul din generaţia milenarilor de azi, care se crede darul lui Dumnezeu pe Pământ, când procesul meu de gândire nu era aşa de coagulat, iar filozofia mea despre viață era încă în proces de dezvoltare, am descoperit într-un manual juridic noțiunea de “bun simț”. Cartea nu era în limba engleză, iar în multe limbi europene termenul se traduce prin “sens comun”, ceea ce implică o combinație între naturaleţe și înțelepciune. Engleza ne oferă şi ea mai multe sensuri, care implică educație și raționament.

Mi-am dat seama repede de ce termenul de “bun simț” a fost introdus în manualul de facultate din anul întâi. Pentru că trebuia să învăț cât mai devreme de ce principiile juridice trebuie să fie durabile și să reziste testului timpului. Deoarece rațiunea naturală pe care acestea o întruchipează – o conștiință de bază și capacitatea de a judeca – este împărtășită în mod natural de către oameni, fără să se întrebe de ce. Tocmai de aceea legile bune supraviețuiesc mai mult decât legile rele. Pentru că cele dintâi au bun simț, pe când cele din urmă nu au (tot atât de mult).

Aristotel a interpretat bunul simț (kaine aisthesis) drept capacitatea sufletului (el propusese termenul de psyche) de a permite simțurilor individuale să perceapă trăsăturile fizice (prin cooperarea cu percepțiile senzoriale de bază și gândirea rațională umană).

La romani, interpretarea termenului (sensus communis) descrie sensibilitatea umană naturală pentru ceilalți oameni și pentru comunitate. Acest lucru a fost dezvoltat din conceptul grecesc stoic al virtuții etice, influențat de Aristotel. Romanii s-au concentrat asupra rolului dual al percepției individuale și al înțelegerii comune a comunității.

Descartes a încercat să înlocuiască raționamentul comun (de bun simţ) cu raționamentul matematic și a plasat această facultate în creier (nu în suflet sau în  inimă, ca Aristotel). Hobbes și Spinoza au aplicat abordarea carteziană la filozofia politică, dar au subliniat importanța sensului roman al bunului simț, într-o interpretare umanistă a acestuia. Aceasta însemna o reorientare asupra simţului comunității, pe care romanii l-au înțeles ca parte a bunului simț.

Etica (de la cuvântul grec ethos, “obicei, obişnuinţă”), ca un bun simț “umanist”, a fost mai târziu definită ca filozofie morală care implică sistematizarea conceptelor de comportament corect și incorect.

Astfel, cu cât o valoare încorporează mai mult bun simţ, cu atât rezistă mai mult în timp. Acest lucru este valabil atât pentru principiile și valorile morale (etice), cât și pentru cele juridice. De prea multe ori am văzut o avalanșă de “noi valori și principii” pe care unii oameni încearcă atât de greu să le producă, să le împacheteze și să le vândă ca “morale” și “legale”. Ceea ce mă deranjează este că, în ciuda noutății lor, le e dată o aură de “vechi” reguli “sacrosancte”, deși nimeni nu le-a observat existenţa cu câteva decenii în urmă. De ce? Pentru că nu existau! Pentru că ele au fost inventate din nimic de către activiști cu agende speciale. Și pentru că erau prea “noi” pe piață, trebuiau să fie “etichetate”, “vândute” și “comercializate” ca fiind lucruri “vechi şi bune”.

Prea multă teorie? Să luăm atunci câteva exemple tipice, în care, așa cum se întâmplă întotdeauna, cineva este forțat să înghită o premisă defectuoasă și apoi “îndrumat să urmeze” acea premisă spre scopul final dorit de persoane cu puţin sau fără dram de bun simţ (liberalii tipici). Voi lăsa vechile valori fără ghilimele şi voi pune noile “valori” în ghilimele.

Să începem: pentru familie avem căsătoria “de același sex”. În primul rând, “același sex” nu este o problemă de drepturile omului, este o condiție biologică. Dar pentru că oamenii care nu beneficiază de avantaje băneşti suplimentare o doresc pe agenda lor, o “comercializează”.

Un alt exemplu: pentru justiție avem justiția “socială”. Să ne înţelegem, justiția nu e “socială”, e egală. Punct. Dar, stai aşa, că unii oameni cu probleme juridice și subiecte speciale pe agendă trebuie să fie acomodaţi, așa că ei “comercializează” și acest lucru.

Alt exemplu: pentru imigrație avem imigranții ilegali latino-americani care, nu-i aşa?, sunt și ei “americani”. Deci, după ce încâlcaţi legea, veniţi şi cereţi drepturi. Ne pare rău că nu vă putem ajuta, dar legea nu ne permite. O veche maximă juridică romană spune aşa: “Nemo auditur propriam turpitudinem allegans”, adică: nimeni nu poate invoca încălcarea legii pentru a dobândi un drept. Aceasta este o chestiune juridică, nu o problemă “umanitară”. Cazul în speţă: femeia gravidă care imigrează ilegal în Statele Unite, apoi naşte şi solicită cetăţenia americană pentru noul-născut. Dar oamenii cu agenda pricep asta pe de-a-ndoaselea.

s-l300

Și în sfârşit: pentru probleme de muncă și impozite (progresive) avem partea “echitabilă”. Cine știe exact cât de mult sau de puţin este “echitabil”? Știe președintele? Ce face, trage un număr din pălăria magică? Aha, am priceput, oamenii cu agenda știu ei mai bine. Aşa că o să “comercializeze” şi chestia asta.

Mă voi opri aici. Fiecare dintre problemele prezentate mai sus merită, separat, mult mai multe pagini de eseuri și articole, iar eu sunt gata de livrare. Şi atunci mă întreb: unde mai este “înțelegerea comună a comunităţii”, unde mai este “raționamentul” şi unde mai sunt “conceptele sistematizate de comportament corect şi incorect”?

În 1776, în ajunul Revoluției americane, Thomas Paine își publica faimosul pamflet “Common Sense” (Bunul simţ). https://en.wikipedia.org/wiki/Common_Sense_(pamphlet) Acolo susţinea el pe un ton convingător şi pasionat în acelaşi timp că independența – idealul pentru o națiune în formare, cum era America acelor ani – era legată de un mănunchi de credințe morale și religioase. Acel mănunchi de convingeri era important pentru a schița o identitate americană specifică.

Cred cu tărie că a sosit timpul să începem să conversăm din nou, mult mai des și mult mai tare, despre bunul simț. Cred că a sosit timpul să începem să ne gândim din nou la Independență. O a doua Independență, cea a spiritului, cea care ne eliberează sufletele de corectitudinea politică și de toți acești “noi termeni fabricaţi”. Am fost invadați, în timp ce eram adormiți, de toți acești “tâlhari de corpuri”, care ne înlocuiesc vechile valori de bun simț ale credințelor morale și religioase cu copii fizice identice, dar cu conținut modificat. Având același “ţesut”, dar cu “design” diferit.

Cred realmente că în prezent ar trebui să vorbim mai mult despre bun simț. Mulți dintre noi par să-l fi pierdut, împreună cu vechiul nostru cod de principii și valori. Și avem tendința să îl înlocuim cu un cod “nou”, dar să păstrăm termenii de bun simț, ca momeală. Asta se numește în limbaj juridic “interpretare” (mă aud judecătorii liberali de la Curtea Supremă?).

Într-o zi înapoiam nişte materiale de la biblioteca mea de cartier. La recepţie, un bătrân bibliotecar de bun simţ, care întâmplător era de culoare, mi-a înmânat o pagină cu două scurte paragrafe scrise pe ea. Primul paragraf spunea: “În anul 1944 tinerii de 18 ani luau cu asalt plaja din Normandia, înfruntând moartea”. “Generaţia bunicilor”, mă gândeam eu cu emoţie. Iar al doilea paragraf: “În anul 2016 tinerii de 18 ani au nevoie de locuri în siguranţă, ca să nu li se rănească sentimentele”. “Iată şi generaţia nepoţilor milenari”, oftam eu. I-am mulțumit bătrânului bibliotecar pentru bunul simț privind înţeleptele cuvinte aşternute pe hărtie. Apoi m-am gândit la celebra cugetare: “omul e anarhist la 17 ani, socialist la 20, liberal la 30 şi conservator la 40”. Şi gândul mi-a fugit la bătrânii liberali gen Bernie Sanders sau Madonna, care devin cu atât mai jalnici cu cât îmbătrânesc mai mult. Tot mai bătrâni şi tot mai liberali.  http://www.intellectualconservative.com/tiberiu-dianu-forever-young-and-liberal-the-left-and-its-incurable-romanticism/

Pot spune cu mâna pe inimă că aceşti liberali şi-au pierdut total înţelegerea privind bunul simţ. Liberalii au pierdut sensul bunului simț. Când erau ceva mai tineri era doar trist să-i vezi. În ziua de azi însă devin de-a dreptul periculoşi.

Revenind la întrebarea iniţială a cititorului meu, i-aş răspunde cu o faimoasă replică a lui Sidney Poitier din comedia-dramă clasică din 1967, “Ghici cine vine la cină”. Vezi AICI https://www.youtube.com/watch?v=9m4epTLwRaEv (segmentul de la 1:50 la 2:25). “Tu, tată, te gândeşti la tine ca la un om de culoare, dar eu mă gândesc la mine ca la un om”. Cain, Carson, Keyes, Thomas, Rice și West știu bine asta. Nu însă şi Obama.

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate anterior de revistele AMERICAN THINKER  https://www.americanthinker.com/articles/2016/06/about_common_sense_a_short_discourse.html şi INTELLECTUAL CONSERVATIVE http://www.intellectualconservative.com/tiberiu-dianu-about-common-sense-ethics-and-race/.

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu

Mişcarea conservatoare şi restabilirea valorilor dreptei americane

Posted by Nuta Istrate Gangan On October - 13 - 2018

thumbnail

un articol de Tiberiu Dianu/

1. Restabilirea valorilor

Inaugurarea administrației Trump la 20 ianuarie 2017 a marcat apariția și funcționarea unor principii și credințe (nu sloganuri politice) complet diferite de cele aplicate de administrațiile anterioare (atât cele republicane, cât și cele democrate), precum: “Să facem America mare din nou”, “America în primul rând”, precum și “Asanarea mlaştinii”.

Recent, deputatul republican Paul Ryan, care nu este un admirator al preşedintelui Trump, a decis să nu îşi mai prelungească mandatul începând cu luna noiembrie 2018 și să renunțe la ciocănelul de președinte al Camerei Reprezentanților din Congresul SUA. https://www.nytimes.com/2018/04/11/us/politics/paul-ryan-speaker.html

Pe termen scurt, rămâne de văzut cât de mult va afecta acest lucru controlul deţinut de republicani în Congresul SUA. Conform algoritmului politic tradițional, democrații sunt pregătiți să preia puterea. Şi totuşi, nimic din timpul erei Trump nu pare să semene cu ceea ce s-a întâmplat în trecut.

Pe termen lung, aceasta ar trebui să fie o perioadă de reflecție și un punct de răscruce pentru clarificarea doctrinară a Partidului Republican, ca deţinător veritabil al valorilor conservatoare americane.

De fapt, momentul pentru restabilirea valorilor mișcării conservatoare americane în ansamblul ei a sosit deja.

2. Situațiile-premisă

A venit timpul ca toate fracțiunile conservatoare (naționaliști, tradiționaliști, populiști și moderați) să se susţină reciproc și să pună în practică un nou set de postulate, bazat pe următoarele situații-premisă:

(1) Dreapta crede într-o autoritate supremă, Dumnezeu, care este diferită de sinele uman.

(2) Stânga consideră că autoritatea supremă este sinele uman.

(3) Dreapta crede în adevărul universal, care este absolut şi mai presus decât adevărul personal, care este relativ.

(4) Stânga crede că adevărul personal este mai puternic pentru că este concret, în timp ce adevărul universal este inaplicabil deoarece este prea abstract.

(5) Dreapta crede într-un set predeterminat de valori morale superioare, care sunt constante și perpetui și, prin urmare, eterne de-a lungul timpului.

(6) Stânga crede într-un set variabil de valori individuale sau de grup, care sunt variabile și temporare de-a lungul timpului.

3. Un nou set de postulate

Ultima jumătate a secolului douăzeci a reflectat o atitudine constantă de justificare din partea dreptei, prin raportarea valorilor ei la cele ale stângii. Această atitudine trebuie să înceteze.

În consecință, dreapta ar trebui să renunțe la poziția de a-și justifica atitudinile și valorile prin raportarea constantă la setul de valori ale Stângii. Dreapta ar trebui să adopte următorul set nou de postulate:

(1) Stânga nu crede cu adevărat în Dumnezeu.

(2) Dacă stânga nu crede în Dumnezeu, validitatea conceptelor ei concrete de “bine” și “rău” va fi variabilă în esență, limitată la indivizi și grupuri de oameni, și temporară.

(3) Stânga promovează propriile ei concepte de “bine” și “rău”, dar, deoarece ele nu emană de la Dumnezeu, trebuie ignorate și/sau combătute.

(4) Dreapta promovează conceptele de “bine” și “rău”, care emană de la Dumnezeu.

(5) Dacă dreapta promovează conceptele lui Dumnezeu despre “bine” și “rău”, ele vor fi absolute în esență, aplicabile tuturor și perene în timp.

(6) Prin urmare, conceptele de “bine” și “rău” ale dreptei sunt mai puternice și se opun conceptelor de “bine” și “rău” ale stângii.

4. Noile porunci

În consecință, dreapta trebuie să transforme noul set de postulate în noi porunci și să le aplice în consecință.

Noile porunci trebuie să acționeze ca elemente de reîmprospătare a poruncilor biblice. Poruncile biblice au fost ignorate și nu au fost aplicate complet pentru lungi perioade de timp. Prin urmare, ele riscă să se transforme în afirmaţii pur teoretice și, în consecinţă, să fie ignorate.

Este de datoria dreptei, mai ales în anii următori, să revigoreze și să aplice în mod consecvent noile porunci ce decurg din noul set de postulate.

Miscarea

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate anterior de revistele CARIBBEAN NEWS NOW!https://www.caribbeannewsnow.com/2017/01/04/commentary-a-new-set-of-postulates-for-the-american-conservative-movement/,INTELLECTUAL CONSERVATIVE http://www.intellectualconservative.com/tiberiu-dianu-a-new-set-of-postulates-for-the-conservative-movement/MARIANAS VARIETY http://www.mvariety.com/cnmi/cnmi-news/editorials/103723-right-direction-resetting-the-values-for-the-american-conservative-movementşi MEDIUM https://medium.com/@tdianu/a-new-set-of-postulates-for-conservatives-d5479bb36b5a.

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu

thumbnail

Unul dintre canalele mele preferate de televiziune este „Memorable Entertainment Television” (MeTV), adică Televiziunea de divertisment memorabil, din cauza reluărilor de emisiuni populare de televiziune americană din anii ’50 până în anii ’90. Dar ceea ce am vizionat la „Fox News” (FNC) în direct miercuri, 11 iulie, 2018, după ora 3:00 am (ora 9:00 am la Bruxelles) se califică la fel de bine drept Televiziune de divertisment memorabil.  http://www.foxnews.com/world/2018/07/11/trump-claims-germany-controlled-by-russia.html

Am trăit momente nu atât fascinante, cât suprarealiste. Despre ce a fost vorba?

La micul dejun de la conferinţa la vârf NATO de la Bruxelles, președintele Trump nu şi-a pierdut timpul şi a repetat solicitările ca aliații europeni (și Canada) să cheltuiască mai mult pentru apărare, spunând că aceştia ar trebui să facă acest lucru imediat. El a apărut la micul dejun lansând deja un atac asupra Germaniei, declarând că negocierile acestei ţări cu Moscova au făcut-o „captivă faţă de Rusia”. „Germania este captivă faţă de Rusia pentru că foarte mult din energia sa şi-o obţine din Rusia”, a spus Trump, referindu-se la acordul Berlinului pentru gazoductul Nord Stream 2. „Toţi vorbesc despre asta în toată lumea, spun că vă plătim miliarde de dolari să vă protejăm, dar că voi plătiți miliarde de dolari Rusiei”, a subliniat președintele. El a adăugat că „Germania este controlată în totalitate de Rusia”.

Președintele făcea referire la gazoductul Nord Stream 2, care urma să aducă gaze din Rusia în nord-estul coastei baltice a Germaniei, prin ocolirea Poloniei și a Ucrainei, dublând cantitatea de gaz pe care Rusia o poate trimite direct către Germania. Statele Unite și alte câteva ţări membre ale Uniunii Europene se opun proiectului.

Președintele şi-a repetat apoi acuzațiile, mai pe larg, împotriva membrilor NATO în ansamblu pentru nerespectarea procentului de 2% de cheltuieli militare din produsul lor brut naţional. „În plus, Germania plătește puțin peste 1%, în timp ce Statele Unite, în cifre reale, plătesc 4,2% dintr-un produs intern brut cu mult mai mare. Deci, cred că şi acest lucru este inadecvat. Noi protejăm Germania, protejăm Franța, îi protejăm pe toți și, deci, plătim o grămadă de bani ca să protejăm. Aceasta se repetă de zeci de ani. Acest aspect a fost menţionat şi de alți președinți (americani), însă alți președinți n-au făcut niciodată nimic să rezolve problema, deoarece fie nu cred că au înțeles-o, fie pur şi simplu nu au vrut să se implice”, a subliniat președintele. El a continuat: „Dar trebuie să menţionez această problemă pentru că eu cred că este foarte nedrept pentru țara noastră, este foarte nedrept pentru contribuabilii noștri… Nu cred că este corect față de Statele Unite. Aşa că vom fi nevoiți să facem ceva pentru că nu o să mai acceptăm asta, nu mai putem accepta asta, şi este inadecvat”, a concluzionat Trump.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, prins pe picior greşit, a replicat moale, subliniind că membrii NATO au fost şi sunt capabili „să lucreze împreună în ciuda diferențelor dintre ei”.

Trump a replicat tăios: „Dar cum puteți fi împreună atunci când o țară își obține resursele energetice de la persoana împotriva căreia doriți protecție sau de la grupul pentru care doriți protecție? Faceți pur şi simplu Rusia mai bogată … Explicați asta!”

Trump a spus, când a ajuns la micul dejun, că situația „nu este corectă față de contribuabilii din Statele Unite, dar o vom corecta… Ei (aliaţii) vor cheltui mai mult. Am mare încredere că vor cheltui mai mult”, a prezis el mai târziu.

Iată şi VIDEOCLIPUL care surprinde momentul adevărului în toată desfășurarea sa dramatică:

https://www.youtube.com/watch?v=QqjJvveODKM

Președintele Donald Trump a expus într-o manieră spectaculoasă, în fața a milioane de telespectatori, cum europenii storc bani de la Statele Unite pentru „protecție împotriva Rusiei”, în timp ce ei cheltuiesc milioane de dolari pentru livrările de petrol și gaze din aceeaşi ţară, presupus „inamică”.

Trump nu este primul președinte american care aduce în discuţie acest lucru pentru aliații europeni. Dar, cu siguranţă, el va fi primul președinte american care va face ceva pentru a rezolva această anomalie ce persistă de decenii.

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

O variantă a articolului a fost publicată anterior în revista AMERICAN THINKER.https://www.americanthinker.com/blog/2018/07/muscles_in_brussels_how_president_trump_exposes_the_europeans_doublecrossing_game.html

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu

thumbnail

În ziua de miercuri, 27 iunie 2018, judecătorul Anthony Kennedy, de la Curtea Supremă a Statelor Unite, și-a anunțat pensionarea începând cu data de 31 iulie, oferindu-i, astfel, președintelui Trump șansa de a numi un al doilea judecător conservator în timpul administraţiei sale.

Spre deosebire de numirea primului judecător, Neil Gorsuch, care, fiind conservator, l-a înlocuit pe un alt conservator, judecătorul Antonin Scalia (decedat la 13 februarie 2016), de data aceasta un judecător presupus mai conservator îl va înlocui pe judecătorul Kennedy, considerat mai moderat.

Noua formulă va contura orientarea Curții Supreme pe zeci de ani de-acum încolo, semnalând începutul unei noi ere, pe care aş numi-o “epoca de aur a conservatorismului”, unde o majoritate solidă de judecători conservatori constituționaliști va avea ocazia să interpreteze Constituția Statelor Unite într-o manieră originalistă, proprie celei avute în vedere de Părinţii fondatori ai naţiunii americane.

Anthony Kennedy a fost numit judecător la Curtea Supremă de către președintele Ronald Reagan și a început activitatea la 18 februarie 1988. Deși el a emis decizii, în general, conservatoare pe durata mandatului său, experţii conservatori i-au descris jurisprudența ca fiind mai degrabă “centristă”, iar votul lui oscilant (epitet pe care Kennedy nu şi l-a însuşit) a înclinat de multe ori balanţa în favoarea sau în defavoarea unei decizii de importanţă capitală a instanţei supreme americane. https://en.wikipedia.org/wiki/Anthony_Kennedy

Kennedy s-a situat de partea judecătorilor conservatori în speţele privind: impunerea unor restricţii de votare persoanelor care nu participau la alegeri; flexibilizarea limitelor donaţiilor pentru campanii electorale din partea corporațiilor; blocarea măsurilor de control al armelor; aprobarea decretelor prezidenţiale ale lui Trump privind limitarea imigrației; precum și limitarea dreptului sindicatelor de colectare de taxe de la persoanele nemembre de sindicat.

reagan nominates kennedy_1530197556482.png.jpg.jpg_12147236_ver1.0_640_360

Reagan nominates Kennedy

Pe de altă parte, Kennedy a îmbrățișat opinii liberale cu privire la liberalizarea avortului, neaplicarea pedeapsei cu moartea în cazul unor condamnaţi, precum și la susţinerea drepturilor homosexualilor. O altă critică din partea conservatorilor a fost legată de faptul că Kennedy a fost un susținător constant al utilizării dreptului internațional ca instrument suplimentar de interpretare a Constituţiei SUA.

În cele din urmă, Kennedy, în vârstă de 81 de ani, a decis să se pensioneze în timpul administraţiei Trump, probabil și ca urmare a asigurărilor din partea președintelui că unii dintre noii candidați vor fi din rândul unor foşti judecători-asistenţi ai săi. Și, într-adevăr, acesta a fost cazul judecătorului Neil Gorsuch, deja confirmat, precum și al unui alt candidat, Brett Kavanaugh, judecător la Curtea de Apel din Districtul Columbia, care, de asemenea, a fost şi el judecător-asistent al lui Kennedy la Curtea Supremă.

Senatul Congresului SUA, care este sub control republican, va confirma propunerea unui nou judecător din partea preşedintelui, fără a fi nevoie de susţinerea democraţilor, înaintea alegerilor parţiale de la 6 noiembrie 2018. De altfel, senatorul Mitch McConnell din Kentucky, liderul majorităţii republicane, a confirmat chiar în ziua în care judecătorul Kennedy și-a anunțat retragerea, că Senatul va vota “în această toamnă” pentru a-i confirma acestuia succesorul.

Acest eveniment este extrem de important pentru națiunea americană. La scurt timp după ce a avut o întâlnire cu judecătorul Kennedy, preşedintele Trump a declarat reporterilor că selectarea unui judecător de la Curtea Supremă a Statelor Unite este “exceptând, evident, actele de război și de pace”, cel mai important lucru pe care o naţiune l-ar putea avea. https://www.nytimes.com/2018/06/27/us/politics/anthony-kennedy-retire-supreme-court.html

Dar acest eveniment este foarte important şi pentru mine, cel
puțin din două motive personale.

În primul rând, ca tânăr absolvent al Facultăţii de Drept a Universității din
București, am practicat ca judecător. Asemenea tatălui meu, judecător cu peste
40 de ani vechime, credeam cu tărie în litera legii, nu numai în spiritul ei.
Tatăl meu obișnuia să îmi spună: “Fiule, să ştii că cei mai prost pregătiţi
judecători sunt cei care se cred independenți”.

Ce voia el să spună era că independența judecătorului scade
exponențial cu creșterea cunoștințelor acestuia despre lege și jurisprudență. Pentru
că, urmând litera legii (chiar cu spiritul legii în minte), judecătorul rămâne
în final cu o marjă limitată de acţiune. Aşadar, de la începutul carierei mele puteam
fi considerat un judecător “originalist” (caracterizare dată judecătorilor
americani conservatori, care au în vedere sensul originar al textului
Constituţiei, şi nu interpretarea sa în spiritual trecător al vremurilor).

În al doilea rând, cu puţin timp înainte de absolvirea
cursurilor de masterat în drept din toamna anului 1997, de la American
University College of Law din Washington, DC, cândva prin mai-iunie 1997, am
avut ocazia să vizitez Curtea Supremă  a
Statelor Unite, împreună cu câţiva din profesori şi colegi de-ai mei de clasă, și
să mă întâlnesc personal cu judecătorul Anthony Kennedy. A fost o experiență de
neuitat. Timp de peste o oră am vorbit cu el și i-am adresat întrebări, iar el
ne-a spus multe lucruri interesante despre instanţa supremă, pigmentându-şi
relatările cu multe anecdote. Era un om foarte calm și jovial.

La un moment dat, am riscat o întrebare politică și l-am
întrebat cum vede el lumea, în general, și Statele Unite, în special, după
căderea comunismului. Răspunsul său a fost (citez din memorie): “Să ştiţi că Statele
Unite au rămas singurul pilon de sprijin al lumii de azi pentru un motiv foarte
simplu”. “Care?”, l-am întrebat noi incitaţi. El a continuat: “Ei bine, este
singura ţară care are atât putere, cât şi sistem” (cred că se referea la
sistemul capitalist). Și apoi, pe jumătate amuzat, a concluzionat: “China dobândeşte
o putere tot mai mare, dar îi lipseşte sistemul. Iar Rusia, pe de altă parte,
deşi e pe cale să adopte sistemul, nu mai are putere”. Scurt și la obiect!

Pe vremea aceea îmi plăcea mult de judecătorul Kennedy pentru
că era un conservator de bază. După zece ani însă, de prin 2006, de când colega
lui, judecătoarea moderată Sandra Day O’Connor, se pensionase, iar John Roberts,
cu un an înainte, fusese numit preşedintele instanţei supreme, Kennedy a început
să voteze oscilant în multe decizii importante luate la limită (adică de 5
voturi contra 4 din totalul de 9 voturi). Acest lucru m-a făcut oarecum să mă
îndepărtez sufleteşte faţă de el. Adevărul este că, deși numit de un președinte
republican, Kennedy cu greu putea fi considerat un judecător ideolog, el având
tendinţa de a rezolva cazurile în mod individual, nu conform unei ideologii
anume. Poate că după 2006 el s-a simțit mai confortabil cu propria sa filozofie
juridică şi, în consecinţă, a preferat să alunece spre centru și să producă
“votul instabil” al Curții. Ca să nu mai vorbim de statutul de vedetă
cu care, de-a lungul timpului, societatea americană îi gratulează pe judecătorii
care se poziţionează mai “centrist” în completul de judecată al instanţei
supreme.

Însă, indiferent de sentimentele personale pe care cineva
le-ar avea faţă de judecătorul Anthony Kennedy, rămâne un fapt de necontestat
că pensionarea sa va declanşa o nouă eră de schimbare pentru sistemul american
de justiţie şi jurisprudenţă.

NOTĂ – Dreptul de
reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română
în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia. O
variantă a articolului a fost publicată anterior în revista AMERICAN THINKER.
https://www.americanthinker.com/blog/2018/07/justice_anthony_kennedy_and_me.html

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică
și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în
Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu

 thumbnail

După un an în funcție, președintele Donald Trump continuă să înscrie puncte în ceea ce privește “promisiunile făcute, promisiunile păstrate”. Și acest lucru devine deja evident chiar și pentru detractorii săi.

Să recapitulăm: retragerea din Parteneriatul Trans-Pacific; deschiderea explorărilor de gaz şi petrol din Alaska şi Arctica; numirea unui judecător conservator la Curtea Supremă și stabilirea unui record în primul an prezidenţial în materie de numiri de judecători la curţile de apel; distrugerea califatului creat de ISIS; adoptarea unei legi de tăieri masive de impozite şi de creare de locuri de muncă; abrogarea mandatului individual prevăzut de Obamacare (conform cu care cei neasiguraţi medical trebuiau să plătească o penalitate lunară neconstituţională); începerea construcţiei Zidului la frontiera cu Mexicul și reducerea imigrației ilegale (prin aplicarea politicii de “toleranţă zero”); intenția anunțată de a retrage Statele Unite din Acordul climatic de la Paris; relansarea economiei naţionale şi reducerea substanţială a şomajului, inclusiv în rândul minorităţilor şi al femeilor; reducerea la jumătate a numărului de regulamente emise de autorităţile administrative; iniţierea reformei NATO în privinţa îmbunătăţirii contribuţiei financiare a aliaţilor; revitalizarea programelor NASA şi crearea unei Forţe Spaţiale în cadrul sistemului de apărare; întâlnirea directă de la Singapore de la 12 iunie 2018 dintre preşedinte şi liderul nord-coreean Kim Jong-un privind denuclearizarea Coreii de Nord şi repatrierea rămăşiţelor umane ale soldaţilor americani ucişi în timpul Războiului din Coreea, evenimente precedate de eliberarea a trei prizonieri americani din Coreea de Nord fără compensaţii financiare; denunţarea acordului nuclear cu Iranul, iniţiat de administraţia precedentă a preşedintelui Obama; mutarea Ambasadei americane din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

Bineînţeles că dacă ar fi să ne luăm după elucubraţiile prăpăstioase ale presei centrale americane (dominată de stânga), în curând cerul se va prăbuşi şi va veni Armaghedonul.

Facts-ahead-sign

Retrospectiv, îmi amintesc că, la mai puţin de o săptămână de la alegerile prezidenţiale de la 8 noiembrie 2016, respectiv la 14 noiembrie 2016, a avut loc o conferinţă de presă organizată de fostul preşedinte Obama. Alegerile fuseseră deja pierdute fără drept de apel de Hillary Clinton, care câştigase iniţial doar 232 de electori (în final, doar 227, pentru că 5 dintre ei nu au mai votat pentru ea). Donald Trump, pe de altă parte, care avea nevoie doar de 270 de electori pentru a câştiga, a obţinut (contra tuturor prezicerilor presei de stânga) iniţial 306 electori (în final, doar 304, pentru că 2 din ei nu au mai votat pentru el). La acea conferinţă de presă, deci, fostul preşedinte Obama a avut o serie de remarci maliţioase despre viitorul preşedinte Trump. Ceea ce era de înţeles, având în vedere faptul că protejata lui, Hillary, nu avea cum să îi mai continue politica. Printre altele, fostul preşedinte Obama a remarcat, cu un ton de reproş, că Trump ar fi fost mai mult un pragmatic decât un ideolog. http://www.realclearpolitics.com/video/2016/11/14/obama_trump_not_ideological_but_pragmatic.html

Sentimentul meu a fost că, făcând această afirmație, fostul președinte a dorit să ţintească într-o anumită direcţie, dar efectul afirmaţiei lui a avut un efect de bumerang. Cred că intenția lui inițială a fost aceea de a sugera republicanilor din Congres că reprezentatul lor, proaspăt ales, nu ar fi fost atât de fiabil ideologic și, prin urmare, Partidul Republican ar fi urmat să aibă unele probleme în viitor.

Acestea fiind spuse, cred că această declarație ne-a arătat că Barack Obama, fără intenţie, desigur, a admis indirect următoarele lucruri:

(1) Că Obama însuși este un ideolog. Deși întreaga națiune ştia de la bun început acest lucru, prin recunoașterea lui indirectă, Obama a admis, de asemenea indirect, şi că:

(2) El, Obama, a fost un preşedinte părtinitor, care a divizat naţiunea americană. Ideologii nu pot reprezenta o națiune atât de diversă ca Statele Unite (și, de fapt, nimeni nu o poate face în mod obiectiv). Admițând acest lucru, Obama ne-a spus că el şi-a lăsat ideologia să vorbească împotriva unei jumătăți de națiune. Acest lucru a fost dovedit dincolo de orice îndoială prin adoptarea programului de asistenţă medicală naţională Obamacare (votat doar de democrați) și prin multiplele lui iniţiative prezidenţiale (decrete prezidenţiale/ordonanţe executive sau exercitarea discreţionară a dreptului de veto), care au sfidat, la un moment dat, chiar pe parlamentarii democraţi. Să ne amintim, bunăoară, de votul democraţilor din 28 septembrie 2016 împotriva dreptului de veto al lui Obama contra unui proiect de lege care angaja răspunderea juridică a Arabiei Saudite faţă de victimele americane ale evenimentelor din 11 septembrie 2001.

(3) De asemenea, Obama a recunoscut indirect că oponentul său, Donald Trump, fiind “pragmatic”, ar putea avea, prin urmare, o marjă mai largă de a acoperi interesele celeilalte jumătăţi a naţiunii americane. Venind din partea unui tradiţional inamic politic al lui Trump, precum Obama, această afirmaţie s-a transformat, aşadar, într-un compliment extraordinar de eficient, deși neintenționat.

În prezent, fiind eliberat de povara prezidențială, Obama poate petrece mai mult timp liber adâncindu-se în lectură (atunci când nu joacă golf). Ar putea începe, de pildă, cu “Arta negocierii”.

La urma urmei, acest lucru poate însemna sfârşitul lungului drum al nopţii naţiunii noastre către zi.

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors