Archive for the ‘Politic’ Category

EU-Ro.crem

Posted by Stefan Strajer On November - 12 - 2019
 EU-Ro.crem
 
Cremă de ciocolată cu lapte și aromă de alune produsă în Serbia, aflată printre cele mai populare produse alimentare din vechea Iugoslavie, „Eurocrem” a constituit unul dintre cele mai râvnite dulciuri ce se aduceau din țara vecină pe vremea comunismului. Recenta apăruta carte purtând titlul sugestiv „EU-Ro.crem”, ne readuce în atenție, invitându-ne la justă evaluare și profundă meditație, fenomenul „frontierist” manifestat în România între anii 1949-1989, cu precădere în anul 1989 (din totalul de peste 100 000, numai în 1989 au încercat să treacă ilegal granița 50 000 de români), probă concludentă a deteriorării treptate a condițiilor sociale în acea vreme.
Motto-ul pe care autoarea Ileana Wisket l-a ales este un indicator grăitor pentru sensul în care merge acest volum de proză scurtă: „Când pierzi istorie, fie și temporar, știi că de-aici încolo poți pierde totul”. Citatul cu care debutează cartea întregește pe deplin dezvăluirea subiectului supus cercetării și evocării: „În perioada comunistă, Europa de Est producea refugiați. Nimeni nu i-a numărat nici până astăzi. Și nimeni nu își mai aduce aminte de ei. Nici măcar de cei care au fost împușcați sau uciși de câini de luptă în timpul evadării sau de cei înecați în Dunăre. Este o pată în autopercepția Europei de Est. Și probabil motivul principal pentru disprețul și inima înghețată de care dau dovadă (Herta Muller, Die Welt)”.
Structurată pe 12 secțiuni și 10 anexe, lucrarea este rezultatul unui travaliu asiduu, însemnând o laborioasă căutare, sute de pagini citite, numeroase materiale și documente examinate, mărturii, rapoarte, declarații și situații statistice ale CNSAS. Este relevantă precizarea concisă a autoarei plasată chiar în subdiviziunea „Cuvânt înainte”: „Mi-am dorit să creez un out of time, alternând materialele folosite cu povestirile bazate pe fapte reale unele, altele mai puțin, axându-mă pe drama fiecărui personaj în încercarea de a ieși din ghetoul comunist” (p. 10).
Eu-ro.crem coperta
Este de notorietate și, în același timp, regretabil că la 30 de ani de la căderea comunismului nu se cunoaște exact numărul celor care au încercat să treacă ilegal frontierele și nici numărul celor care au fost arestați și condamnați, bătuți, umiliți sau împușcați. Pentru autoritățile comuniste, „frontierist” era sinonim cu „infractor”, întrucât Codul Penal în vigoare în acea perioadă incrimina atât trecerea frauduloasă a frontierei, cât și tentativa, calificate ca „infracțiuni contra autorității”’ pedeapsa aferentă fiind închisoare de la 6 luni la 3 ani. Despre „frontieriști”, pe timpul comunismului, se vorbea cu admirație, dar doar în șoaptă. Mii și mii de români au încercat să treacă pe cont propriu granițele României, în căutarea libertății. Pentru cei care reușeau, statutul de „frontierist” constituia o monedă de schimb pentru azil politic într-o țară democratică, dar mulți transfugi și-au găsit sfârșitul pe „fâșie”, împușcați de grăniceri și îngropați în cimitirele locale.
Ileana Wisket aduce în fața cititorului prin cartea sa „EU-Ro.crem” întâmplări extrem de triste referitoare la români împușcați de grăniceri români în încercarea lor de a trece Dunărea în fosta Iugoslavie, îngropați în gropi comune, atât pe malul sârbesc, cât și pe cel românesc (un exemplu fiind cimitirul din localitatea Vârciorova). Județul Mehedinți, unde s-au petrecut dramele relatate din mărturiile culese de scriitoare, era unul care alături de Timiș și Caraș Severin, beneficia de posibilitatea păstrării unei forme de colaborare cu țara vecină de peste Dunăre, printr-un așa-numit acord pentru trafic de frontieră semnat prin anii ’70. Zona în care se aplica era limitată la circa 20 de km de la frontieră, pe ambele maluri. Locuitorii treceau granița cu permis de mic trafic (Pas), asemănător cu un pașaport, emis de Serviciul de Pașapoarte din reședința județului, valabil 5 ani, putându-se efectua 12 călătorii pe an și adăugându-se sărbătorile legale aprobate prin convenții pentru ambele țări. Aceasta înlesnea, desigur, cunoașterea în detaliu a condițiilor concrete privind posibilitatea trecerii clandestine a graniței. Toate evenimentele petrecute prezentate în colajul ce formează corpusul principal al cărții induc o puternică impresie cititorului, în special prin cât de amănunțit se pregăteau românii să depășească bariera lagărului ceaușist spre un „dincolo” sinonim cu libertatea, precum și prin barbarismul întâmpinat atunci când erau prinși, înjosiți, maltratați și returnați autorităților române cei care treceau ilegal granița către Iugoslavia.
Cartograma Trecerii Frauduloase a Frontierei
Redarea câtorva scurte fragmente din carte merită de bună seamă a fi făcută, citatele exprimând cutremurătoare fapte, obiective aprecieri și tulburătoare neliniști. „În anii ’80 era o adevărată nebunie. Începuse marea furie de plecare. Dacă nu erai inițiat, erai terminat, ca și mort” (p. 13, declarația unui martor din Orşova care evocă amintiri despre oameni împușcați și descărcarea morților pe o masă care avea atașată o chiuvetă în cimitirul local unde erau îngropați); „Agentul să lucreze cu șiretenia pisicii, care cu mișcări viclene, cu pași ascunși, cu scânteierile ce-i pornesc din ochi, urmărește șoarecele până-l zăpăcește și-l trage în cursă. Pisica nu face nicio mișcare fără folos până nu e sigură că va pune gheara pe victima ce-o urmărește pas cu pas, pândind-o cu răbdare ceasuri întregi” (p. 37, „indicația” dată la un curs de perfecționare); „Blugi, țigări, Coca Cola, Eurocrem, cafea” (p. 38, ce se găsea pe piață de la sârbi); „Știa că trebuia să privești vama de la Porțile de Fier de departe, pentru că de aproape era suspect să te oprești. Simțeai că aici latinitatea era luată de ape; dincolo, mirosea a ciocolată, vanilie, whiskey, a Felini, nuga, Soljenițîn și multă cafea. Ajungeai, dacă aveai Pas, la sârbi, într-un oraș nu mare, ci un fel de târg cochet, Kladovo. Oamenii de la noi tânjeau să se-apropie de ai lor, de o lume fără zgomot și fără teamă de beci. Ai noștri se prelingeau ca niște umbre diluate de cele mai multe ori, ai lor îți ofereau consistență și vitalitate” (p. 62-63); „Fâșia mustea de sângele frontieriștilor” (p. 79); Nu este omisă nici reamintirea condițiilor de trai la un nivel minim de subzistență cu care se confrunta o familie în Orșova: criza de benzină, se lua curentul după ora 18, se foloseau lanterne care însă nu puteau face față, se stătea mai mult în bucătărie, la aragaz, nici boiler nu se putea instala pentru că acesta consuma peste norma de curent. „Butelia rămânea piesa ce mai importantă. Adevărata monedă de schimb (…) Când ningea sau era frig, oamenii așezau cărucioarele de butelii, pietroaie mai mari sau mai mici și câte un tataie sau câte o mamaie, ninşi de vreme și din cauza bolilor socialiste. Stăteau ca niște umbre, de toate felurile, înconjurau blocurile, așteptând propoziția Vine mașina. Se mobilizau atunci cu toții. Cei din casă săreau din pat și se duceau să-și înlocuiască bunicii sau alte rude. Aceștia își transferau reumatismul încheieturilor firave, dar și entuziasmul perspectivei înălțătoare de a putea găti” (p. 95-96); „Țara era un fel de lagăr uriaș, dar de la Severin se vedeau coșurile caselor de peste Dunăre fumegând, mașinile care circulau pe șoseaua paralelă cu a noastră și se simțea miros aromat de cafea” (p. 104).
Secțiunea „Nuntă pe Dunăre” include povestirea tragică despre o originală tentativă de trecere ilegală a Dunării prin recurgerea la organizarea unei nunți cu vaporul „Mehedinți”, încercare eșuată trist pentru că „mirele” era ofițer sub acoperire al Securității, tot planul care părea foarte bine gândit fiind dejucat de angajații organului represiv.
Se cuvine remarcat că în prezentarea comentariilor întâlnite în carte, autoarea face de câteva ori referiri la celebrul roman politic „1984” al valorosului romancier și eseist englez George Orwell.
În carte se mai consemnează și evenimentul de mare atracție pentru români pe care l-a reprezentat concertul pe principalul stadion din Timișoara susținut în anul 1984 de solista Lepa Brena, cântăreață din Iugoslavia, în mare vogă în anii ’80, extrem de populară și îndrăgită în sud-vestul României, considerată un simbol al libertății, precum și impresiile acesteia la revenirea în România în anul 2012.
Colajul de întâmplări povestite ce conferă volumului o incontestabilă valoare documentară, nu dezamăgește prin fragmentarism ori diversitate nearticulată, deoarece lasă impresia coagulării în jurul unei idei persistente a scriitoarei („fenomenul frontierist”) despre care ne avertizează chiar din start: „Dedic această carte tuturor celor care, cu buzele vinete de frig, de nesomn, de dor, de foamete sau neliniște, pentru simplul motiv că s-au născut pe un anumit mal al Dunării, lipsiți de drepturi fundamentale, nemaisuportând persecuțiile și crimele politice ale regimului totalitar comunist, au avut forța și curajul să lase în urmă traiul mioritic și să plece, aruncându-se în vâltoarea și curenții necunoscutului”.
În fine, câteva cuvinte despre autoare vor completa, cu certitudine, scurta mea expunere a cărții „EU-Ro.crem”: Ileana Wisket este profesoară de limba engleză la Colegiul Național „Traian” din Drobeta Turnu Severin. Cu modestia specifică unui intelectual competent, se numără printre scriitorii discreți ai unei lumi literare altminteri agitate: dintre cărțile pe care le-a publicat trebuie amintite „Pytheas dincolo de Ocean” (ediție bilingvă română/franceză) și „Dincolo de zidul Berlinului” (ediție bilingvă română/franceză).
Dorin - poza de profil Curentul
Dorin Nădrău (S. U. A.)

Diversitatea independenței și basarabenismul artificial

Posted by Stefan Strajer On November - 6 - 2019

Diversitatea independenței și basarabenismul artificial
Autor: dr. Galina Martea

Evenimentele istorice ce s-au produs după anii 1990 au fost nespus de bune și de o importanță deosebită pentru poporul român din Basarabia, însă rezultatele acestor schimbări de-a lungul anilor s-au dovedit a fi pline de neplăceri și necazuri, în unele cazuri fiind chiar fatale. În rezultat, avem ce avem, o poveste reală, șocantă, dureroasă despre existența societății moldave în anii de independență, adică în intervalul de timp după destrămarea imperiului sovietic. Cu perioade extraordinar de tulburătoare, cu efecte nespus de negative în dezvoltarea întregii societăți, iar în centrul tuturor dezastrelor fiind mereu demnitarii ținutului basarabean sau, mai bine zis, așa-numiții „guvernatori și politicieni moldoveni” care de-a lungul timpului au cauzat doar suferinți propriului popor, au redus la nimic și au ruinat în mod teribil existența socială decentă a maselor din punct de vedere spiritual, moral, financiar; în consecință rămânând faptele reale prin care s-a dovedit că respectivii nu au fost capabili să guverneze țara în mod civilizat și democratic, și în același timp tot aceștea au demonstrat că nu au cunoscut și nici macar nu au încercat să cunoască câtuși de puțin ce este cultura autentică și fenomenul unei conduite decente în guvernare în conformitate cu principiile morale ale umanității. În timp, totul s-a derulat ca într-un film de groază, cu personaje mai mult negative decât pozitive, iar reformele sociale, politice și economice au fost realizate doar prin prisma unui deficit enorm de conștiință decentă și de verticalitate umană. Din primii ani de independență clasa politică și de guvernare a comis erori grave în administrarea societății moldave, lăsând teren liber doar pentru o stare de lucruri cu abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie. În așa mod, concetățenii țării, încetul cu încetul și aproape cu toții, s-au acomodat și s-au împăcat ușor cu dezordinea, necinstea, obrăznicia, în rezultat instaurându-se procesul integral de ruinare a societății și, cel mai grav, procesul de degradare civică. Prin procesul de degradare civică poporul si-a pierdut din drepturile juridice cetățenești, echitatea socială fiind o bătaie de joc pentru mase, totul fiind reglat cu multă șmecherie și viclenie de omul puterii ce este lipsit de inteligență și demnitate umană. Corespunzător, în pas cu demnitarii statului au onorat fărădelegile și o bună parte dintre concetățenii societății, o bună parte dintre intelectualii societății, care, în cele din urmă, cu toții au instaurat un nivel foarte jos de dezvoltare socială și umană. Printr-o asemenea modalitate de guvernare a țării s-a instaurat corupția, ca fenomen principal al depravării morale și sociale, fenomen care s-a infiltrat în toată suflarea omenească din ținutul basarabean. În cele din urmă, instaurându-se și un regim autoritar impus cu forța întregului popor, acest lucru fiind produsul dintre anii 2013 – iunie 2019. Perioade și întâmplări tragice, lipsite de însușiri bune, marcând vizibil imaginea societății moldave în anii de independență atât în plan național, cât și internațional. Evenimentele respective s-au produs sub efectul nivelului de cultură al omului basarabean, în mod evident, existența fiindu-i dictată dintr-o anumită cauză și anume: legătura reciprocă și caracteristică calităților de caracter ce au la bază lașitatea, falsitatea, minciuna, viclenia, ipocrizia, trădarea, lăcomia.
Din primii ani de independență a societății moldave au existat și s-au confirmat lucruri mai mult triste și negative. Pe parcursul a 28 ani de independență poporul român din Basarabia a avut parte de perioade tulburătoare și pline de neajunsuri (inechități sociale și identitare, financiare, materiale, spirituale, etc.), iar conducătorii/ guvernatorii/ politicienii acestei țări au fost de toate culorile și, din nefericire, nimeni dintre ei nu au fost interesați de nevoile propriei societăți și nimeni dintre ei nu au dorit să facă nimic bun pentru țară, pentru popor. De la bun început provocările sociale, provocările naționale au fost de mare intensitate, iar valorile democratice au fost mereu subestimate și minimalizate la zero de către guvernanți și politicieni, până la ziua de azi statul de drept nefiind încă la el acasă, la ziua de azi fiind prezentă doar nedreptatea și inechitatea socială, degradarea socială, divizare enormă între păturile sociale; în centrul preocupărilor fiind numai interesele personale ale politicienilor și guvernanților – interese ostile față de propria societate și față de concetățeni. De la bun început preocupările clasei politice au fost de a crea dezbinare și dușmănie între păturile sociale, chiar de la bun început poporul fiind divizat în mai multe orientări – o bună parte adepți pentru reunirea cu România (orientare care trebuia înfăptuită odată cu destrămarea imperiului sovietic), o altă parte adepți pentru independența țării, iar alții promotori în continuare pentru regimul comunist și orientarea către răsărit. În baza acestor principii statul moldovean, în cele din urmă, după 28 ani de independență, s-a ales cu o poziție economică, socială și politică dezastruoasă, iar existența cetățenilor a fost împânzită în totalitate de o sărăcie și degradare socială halucinantă, cuprinsă în întregime în plasele corupției și a celor grupări criminale care au dezvoltat și instaurat în stat o putere dominantă prin intermediul căruia s-a pus stăpânire pe sistemul financiar al țării (faimoasa acțiune despre furtul miliardului și nu numai), cât și o influență dominantă exercitată asupra întregii societăți. Astfel, în ultimii 5-6 ani țara a fost capturată de așa-numiții oligarhi, unde puterea politică, economică și socială era deținută în mâini de câteva persoane care manipulau și guvernau societatea prin cele mai murdare, populiste și periculoase mijloace de influențare psihică a maselor, scopul principal fiind de a influența cât mai negativ opinia publică prin mass-media sau prin diverse metode persuasive, obiectivul principal al acestora fiind de a convinge societatea că lucrurile pot exista numai în așa mod și că tot ce se face se face în mod normal pentru binele omului. Oamenii puterii din modelul oligarhiei (care după 28 ani de statalitate moldavă, recunoscută oficial în 2 martie 1992 din momentul obținerii statutului de membru al Organizației Națiunilor Unite, iar declarația de independență a Republicii Moldova fiind adoptată la 27 august 1991) au transformat țara într-o colonie a criminalității și fărădelegilor (orașul Chișinău, capitala Moldovei, fiind pe locul 161 la secțiunea „Crime Index 2018” al celor mai periculoase orașe din lume”, studiu realizat de site-ul numbeo.com. https://agora.md/stiri/49886/clasamentul-oraselor-cu-cea-mai-mare-rata-a-criminalitatii–pe-ce-loc-se-afla-chisinaul), a corupției (clasament mondial, pe locul 117 din 180 țări, anul 2018, studiu realizat de Transparency International Berlin. https://noi.md/md/societate/ce-loc-ocupa-moldova-in-clasamentul-indicelui-perceptiei-coruptiei-2018. Iar în clasamentul european Moldova se plasează pe locul 3, considerată ca cea mai coruptă țară din Europa, anul 2018, raport realizat de Organizaţia nonguvernamentală anticorupţie Transparency International. https://cotidianul.md/2019/01/29/harta-moldova-a-treia-cea-mai-corupta-tara-din-europa-mai-prost-stau-doar-rusia-si-ucraina/), a crimei organizate (clasament mondial, locul 94 din 137 ţări, la capitolul influenţa crimei organizate asupra businessului – mafie, racket, estorcare, studiu realizat de World Economic Forum. http://www.jc.md/world-economic-forum-in-moldova-se-atesta-o-crestere-a-influentei-crimei-organizate-asupra-businessului/), a nedreptăților sociale, a dezordinei și intransparenței sociale, a unei lumi frauduloase unde totul se bazează pe rea-credință și înșelăciune, unde totul se baza pe un regim dictatorial care până la urmă a nenorocit complet poporul basarabean, astfel făcându-l să nu mai aibă încredere în instituțiile statului, nemaivorbind de starea umilitoare și sărăcăcioasă al acestuia în condiții fără protecție socială (lucru cunoscut în plan mondial și european ca cea mai săracă țară). În aceste limite totul s-a derulat până la schimbarea noii puteri din 7 iunie 2019, odată cu instaurarea noului Parlament și noului Guvern, coaliție dintre partidele ACUM și PSRM, noul Guvern fiind administrat de premierul Maia Sandu, așa fiind s-a realizat o cotitură radicală în administrarea țării, pledându-se pentru libertate și echitate, democrație și orientare către valorile proeuropene. Această schimbare pozitivă s-a resimțit prin multitudinea de acțiuni deja realizate până acuma, iar la desfășurarea evenimentului de festivitate în ziua de 27 august 2019, Ziua Independenței, noul lider al Guvernului de la Chișinău și cu echipa sa au omagiat sărbătoarea în cauză alături de mase, fără garduri de fier de protecție, împărtășind împreună aceleași doleanțe care s-au proclamat după destrămarea imperiului sovietic și, respectiv, odată cu proclamarea independenței pentru R.Moldova. Cert este că tendințele noului Guvern împreună cu noua majoritate parlamentară sunt de a realiza schimbări esențiale spre bine și pentru a instaura bunăstare în societatea moldavă. Evident este că transformările radicale nu se vor produce și nu se vor modifica în totalitate în cateva luni sau chiar ani, deoarece este o mare dificultate să reconstruiești un stat falimentar în toate domeniile de activitate publică, corupt, lipsit de justiție independentă, lipsit de drept și integritate, etc., într-o perioadă scurtă de timp; cu atât mai mult când în condițiile actuale de guvernare se încearcă de a strangula noua schimbare prin diverse metode de foștii guvernanți și fosta clasa politică democrată care este destul de falsă și este devotată intereselor ce sunt diametral opuse cu necesitățile poporului, cu necesitățile poporului român basarabean. Oricum, noua guvernare încearcă să schimbe cursul istoriei, restabilind raporturi onorabile de prietenie și de înțelegere reciprocă cu partenerii externi din lumea occidentală, cât și din partea răsăriteană; dar totodată și de a reconcilia și îndeplini aspirațiile concetățenilor care sunt cu adevărat adepți pentru integrare europeană; necătând la faptul că alianța dintre formațiunile ACUM și PCRM este considerată foarte delicată și temporară (acest lucru fiind confirmat și declarat de mai mulți experți din domeniu de specialitate, atât de nivel național, cât și mondial).
După proclamarea independenței, așa cum s-a menționat mai sus, au existat guverne, guvernatori, clase politice de tot felul și de toate culorile, cu toții fiind destul de pragmatici în concepții și interese, cu toții fiind nespus de interesați numai în soluționarea problemelor personale. Dacă în primii ani de independență, președintele țării fiind Mircea Snegur (fiind și un Guvern cu o echipă respectabilă în acea perioadă), se părea că lucrurile merg spre bine cu accente vizibile bazate pe onorarea valorilor democratice și naționale, pe respectare și aliniere la valorile pro-occidentale (30 ianuarie 1992-membru al OSCE; 2 martie 1992-membru al ONU; 5 mai 1992-membru al BERD; 12 august 1992-membru al FMI; 28 iulie 1992-Moldova aderă la structurile Băncii Mondiale; 5 februarie 1993-Moldova obținere statutul de invitat special al Consiliului Europei; 1992-se semnează Acordul de încetare a focului în zona de conflict de pe Nistru și a Tratatului privind condițiile de reglementare pașnică a situației din Transnistria; etc.), atunci cu venirea agrarienilor la putere, după anii 1994, situația politică și socială începe a reveni din nou la tradițiile care au existat până la căderea comunismului. Dacă în primii ani de independență poporul român basarabean s-a bucurat din plin de prezența limbii române și a grafiei latine pe teritoriul țării, atunci după anii 1994-95 aceste valori supreme sunt tot mai mult marginalizate și neglijate. În majoritatea cazurilor, forţele politice recurg la fenomenul de a ignora tot mai mult orientarea pro-europeană și pro-română, în aşa mod ignorând în mod direct valorile identitare naţionale, valorile naționale românești. Respectivele acțiuni din partea clasei politice, cât și a guvernanților sunt prezente în pas cu starea de lucruri care se încadrează extrem de anevoios în viaţa întregii societăți. Încetul cu încetul degradarea umană, socială, economică a țării se desfășoară pe fundalul crizei politice, realizată de cărte clasa dominantă și clasa politică care se dovedește a fi tot mai coruptă şi incompetentă în a administra ţara pe principii democratice şi civilizate. Prin multitudinea de probleme sociale, economice, politice, etc., statul moldovean independent se confruntă și cu conflicte militare care sunt urmate de pierderi de vieți omenești, acestea având loc în Transnistria, teritoriu din partea estică a râului Nistru unde ulterior se autoproclamă în Republica Nistreană. Ca urmare, Parlamentul de la Chișinău în data de 28 iulie 1994 ratifică o nouă constituție, în același timp acordând autonomie Transnistriei și Găgăuziei, părți componente a statului moldav. După nenumărate încălcări de către clasa politică și de guvernare de a submina democrația și de a ignora valorile supreme obținute în primii ani de independență, atunci la începutul anului 1995, în lunile martie-aprilie, au loc un șir de proteste în scopul de a determina guvernul și parlamentul de a satisface revendicările populației în problemele economice, politice, etc., în mod aparte revendicările fiind centrate pe cultura și educația națională, și pe menținerea statutului de limbă română ca limbă de stat în cadrul țării. Protestele studențești susținute și de pătura intelectuală a societății, inclusiv și de alte categorii de cetățeni, au continuat și în lunile din toamnă, însă rezultatele s-au dovedit a fi fără succese. Clasa politică și-a urmat cursul așa cum și l-a dorit odată cu acapararea puterii, respectând formula „totul pentru sine în detrimentul altora”. Sub această deviză s-au conformat și următoarele guverne, guvernatori, politicieni, care până la urmă au reușit cu toții să distrugă o țară până în temelie, să distrugă o țară care și-a obținut independența prin lacrimi și prin mari speranțe de a-și forma un viitor cu o existență decentă și verticalitate onorabilă. Dar, cu mare regret, nu a fost să fie așa, poporul din ținutul basarabean la ziua de azi își mai ține calea prin mari nevoi, prin mari erori și prin mari eforturi de a supraviețui prin sărăcie, degradare, slugărnicie și prin așa numitul „moldovenism primitiv”, unde raporturile dintre oamenii sunt fondate pe atitudine de lingușire și fățărnicie din care fiecare așteaptă doar avantaje materiale, servilism, ploconeală. Probabil, un asemenea comportament uman este unic în astă lume, deoarece dezvoltarea umană și culturală este încă în subdezvoltare. Deci, prin comportamentul umil și smerit al omului, al poporului în fața clasei dominante s-a instaurat și mai mult întunericul, obscuritatea, aspecte care au provocat și mai multă incultură, ignoranță, neștiință, înapoiere. În cele din urmă, comportamentul multicolor și contrafăcut al moldovenismului independent (viclean, invidios, hapsân, răzbunător, trădător, mincinos, laș) a creat acea formă de existență umană care, credem, este unică în continentul european și poate unică în lume; din motivul că lipsește în totalitate unitatea și demnitatea națională; pentru că lipsește elementul fundamental al solidarității, fenomen care îi determină pe concetățeni să-și acorde ajutorul și respectul reciproc; pentru că lipsește cultura corespunzătoare a societății, în mod aparte, a omului-putere. Prin urmare, ca să spunem la direct și fără ocolișuri, un alt aspect este că în societatea moldavă majoritatea cetățenilor se vor a fi conducători de țară, funcționari în Guvern și Parlament, departamente și structuri ministeriale, fără a se ține cont de capacități și nivelul instruirii. Pe când acei ce sunt deja ajunși în ierarhia statului sau în vârful piramidei nu mai țin cont de nimic, își pierd complet controlul asupra moralei și din fudulie, prostie, aroganță, incultură deodată se regăsesc cuprinși de stări de euforie și extaz exagerat unde brusc pierd și contactul cu realitatea și lumea înconjurătoare, în rezultat aceștea forțând și violând puterea statală după placul lor, după propriile ambiții. Aceste lucruri se întâmplă cu mediocritatea, cu oamenii inculți și cu acei indivizi care nu oferă nicio atenție valorilor spirituale/intelectuale/morale, pentru ei existând numai preocupări de ordin personal și anume: de a obține succese și avantaje individuale, și de a satisface neapărat doar chestiunile proprii ce țin de conceptul materialismului. Acemenea realități au loc într-un mediu social nesănătos, cu o stare anormală a coexistenței dintre oameni, la temelia moralității fiind purtarea obraznică și sfidătoare a omului, a politicienilor și a liderilor statali din societatea moldavă.
Foștii președinți de țară, ca și actualul președinte, nu au fost ideologi consecvenți care să apere și să reprezinte ideologia păturii sociale majoritară, precum este poporul român basarabean care constituie 82,06 la sută din populația țării, necătând la faptul că 75,7 la sută dintre ei se consideră moldoveni, iar 7,0 la sută se declară români. Corespunzător, clasa politică și fostele guvernări s-au dovedit a fi incapabile de a înțelege care este cauza insucceselor în dezvoltarea țării, clasa politică moldavă fiind într-o lupta continuă doar pentru putere și, din păcate, nefiind absolut deloc pentru unitate și bunăstare socială, pentru unitate și verticalitate identitară. Totul s-a redus la o conștiință politică nocivă care a adus numai prejudicii societății moldave, sub această formă prezentându-se la ziua de azi în calitate de stat plin de nereușite, un stat falimentar și nefuncțional. La baza tuturor insucceselor a stat dintotdeauna incultura și egoismul clasei politice, neștiința și ipocrizia, lipsa de respect față de propriul popor, componente care au distrus fără milă tot ceea ce este uman într-o societate. Astfel, identitatea și personalitatea societății basarabene sau, mai bine zis, identitatea societății române basarabene a fost umilită și trădată în cel mai real mod de către clasa dominantă care și-a fundamentat puterea statală prin manipulări înșelătoare. Așa fiind, existența societății moldave, prin manifestările ei, reprezintă stagnare, degradare, involuție. Anii de independență, prin acțiunile realizate, 1991-prezent, s-au dovedit a fi arhiplini de complexe, depinzând în mare măsură de tansformările și ambițiile politice ale guvernanților. Consecințele vorbesc de la sine, iar conținutul societății basarabene rămâne încă destul de confuz și tulburat din motivul că discordia puterii (a clasei politice și de guvernare) a fost prea adânc montată. Însă, din fericire, după impresionanta schimbare a puterii statale din iunie a anului curent lucrurile și-au modificat traiectoria sub raportul unei guvernări mai reprezentative, aceasta fiind denumită alianța sau coaliția de guvernare ACUM și PSRM. Cu referice la respectiva alianță, care a fost încheiată în scopul unei acțiuni comune pentru reînvierea și salvarea societății moldave, analistul Fundației americane Jamestown Foundation, Vladimir Socor, (interviu realizat la Radio Europa Liberă Moldova) concretizează următoarele: „Actuala coaliție de guvernare este, după părerea mea, cea mai reprezentativă coaliție de guvernare din toată istoria Republicii Moldova, deoarece ea include toate curentele de opinie principale, care se manifestă la nivelul opiniei publice din Republica Moldova și la nivelul partidelor. Toate curentele principale de opinie și de partid politic sunt reprezentate în această coaliție. E coaliția cea mai reprezentativă” (https://moldova.europalibera.org/a/vladimir-socor-nu-se-poate-vorbi-despre-o-reorientare-a-r-moldova-c%C4%83tre-rusia-dar-este-loc-de-cre%C8%99tere-%C3%AEn-planul-exporturilor/30175139.html ).
Pentru sintetizare, constatăm că anii de independență au fost o perioadă de timp prin care populiștii, adică guvernanții și politicienii s-au ascuns în spatele minciunii, trădării, infracțiunilor, astfel înșelând poporul din toate punctele de vedere și în așa mod erodând complet măduva societății moldave. Dacă noul Guvern, în frunte cu Maia Sandu, s-a dovedit a fi cu mult mai uman și cu mult mai superior față de guvernarea precedentă sau, cum s-a mai precizat, și față de guvernările precedente, atunci speranțele maselor ar putea fi realizabile în reconstruirea unui stat de drept și pe principii democratice, cu orientări proeuropene. Actuala guvernare încearcă din răsputeri și depune tot efortul pentru a readuce în societate bunăstare, echitate, transparență decizională, libertate în existența și acțiunile omului. Cert este că toate aceste lucruri nu vor fi realizate în deplină măsură în cel mai apropiat timp, deoarece la temelia statului se află încă prea multă lume care a fost și mai este devotată sistemului anterior și care încă mai pledează pentru o existență socială nedemocratică și coruptibilă. Așa fiind, societatea moldavă sau, cum se mai spune, societatea basarabeană se regăsește încă într-o stare de mizerie, sărăcie, dezordine, corupție; iar verticalitatea umană din acest mediu social este încă influentată destul de mult de curenții negativi interni și externi, factori care orbesc și dărâmă nemilos sentimentul de responsabilitate morală față de propria gândire și conduită.

Galina Martea, foto 45,jpg

Foto. Dr. Galina MARTEA

Cei vechi, cei noi și cei de astăzi

Posted by Stefan Strajer On November - 6 - 2019

Cei vechi, cei noi și cei de astăzi

Autor: Cornel Cotuţiu (Bistriţa)

 

În aceste zile se împlinesc 200 de ani de la nașterea scriitorului Nicolae Filimon. Ceea ce îmi provoacă o mâncărime de… neuroni. Este una dintre personalitățile literaturii noastre care (uneori chiar involuntar) stârnește mecanismul similitudinii, al comparației cu prezentul.

Firește, întâi de toate este provocator titlul romanului său: „Ciocoii vechi și noi”, doar că uneori îi uităm continuarea: „sau ce naște din pisică șoareci mănâncă”. În ce mă privește, considerându-l pe Nicolae Filimon contemporanul nostru, nu greșesc considerând că ar avea o continuare de ieri, de azi, de alaltărieri, așadar: „Ciocoii vechi și noi și cei de astăzi”.

În „Dedicație” și în „Prolog” romancierul realizează o tușă adâncă a portretului   acestui tip social, iar narațiunea e construită de așa fel încât să-i confirme „diagnosticul” dat ciocoiului.

Iar astăzi, un cititor atent, o minte scrutătoare găsește (chiar involuntar) sinonime pentru acest statut comportamental public. Ciocoi, adică parvenit, venal, lacom, imoral, mitocan agresiv și viclean, îmbuibat și îngâmfat. A parveni e considerat un viciu, o pasiune parșivă.

x

Analistul Vasile Morar, pornind de la aceste „valențe” al românului contemporan, conchide și… prognozează:

„Deocamdată, ciocoismul este, din păcate, un viciu activ, iar adevăratele virtuți ale vieții democratice – politețea, spiritul de dreptate, cinstea, simplitatea, loialitatea, prudența, toleranța, bândețea curajoasă și curajul blând, grija și iubirea – apar ca valori morale și forțe sufletești lipsite de vlagă”. Uneori chiar caraghioase, penibile.

Spiritul astuțios Nicolae Filiomn și-l păstrează chiar și în notele sale de călătorie (V. „Excursiuni în Germania meridională” – 186o). La viața lui, nu a fost căsătorit, ci doar… iubăreț, încât, călătorind prin Europa, observă mereu comportamentul, psihologia femeii, în funcție de etnie, de rasă. Nu este prea entuzismat de ce constată, încât, până la urmă găsește… o rezolvare: Femeile sunt „mai plăcute de la distanță și mai prețuite în absență.” Mde!… El a zis-o…

Mai rețin încă o observație a scriitorului nostru, de data aceasta pe seama unui tic comportamental pe care-l consideră (zicea atunci) „un gest românesc ce se păstrează până astăzi între locuitorii țărani”: „Românul, când se află coprins de gânduri întristătoare, obicinuiește a-și îndesa căciula pe cap.” (S-o recunoaștem: ochi de prozator realist).

Ei bine, tot așa, s-o recunoaștem: Cât de des am vedea gestul acesta, în anul 2019? Căci cei de la țară nu mai sunt țărani, ci niște hibrizi, iar căciulile devin, treptat, obiect de muzeu. Sunt mai vizibile, totuși, plesniturile peste frunte.

(P.S. M-am interesat dacă în liceu se mai studiază – o! ce perimat verb… – „Ciocoii…” lui Nicolae Filimon. Ei bine, întemeietorul romanului românesc este de găsit – în programele școlare – la categoria opționale. Iar un profesor mi-a zis: ”Oricum, pentru elevii noștri lectura, în general e o corvoadă. Deci, cum să-l aduci pe acest scriitor la clasă, al cărui roman e, pe deasupra, și dificil la lectură? Ș-apoi, nu sunt suficienți ciocoii din preajmă…”)

Un Cabinet orbanian nu va fi performant șohan!

Posted by Stefan Strajer On November - 3 - 2019

Un Cabinet orbanian nu va fi performant șohan!

Autor: George Petrovai

 

Motto:

Cu moțiunea adoptată

și dăncileștii debarcați,

problemele s-au înmulțit

pentru românii resemnați…

 

Încep cu explicarea termenului „orbanian” și cu foarte posibila derută pe care el o poate crea chiar în rândul europenilor situați mai departe (geografic și spiritual-politic) de România și Ungaria, acuma când ambele țări pot avea o cârmuire orbaniană: românii cu proaspăt desemnatul premier Ludovic Orban, ungurii cu deșca premierească Viktor Orban (cu sau fără accent pe „a”). Tocmai pentru faptul că orbanismul s-a afirmat în politica europeană și planetară prin controversata conduită a premierului maghiar, este de presupus că mulți observatori și oameni de rând din lumea largă se vor întreba, pe de o parte, cam care este gradul de rudenie dintre Orbanii celor două țări vecine și foarte puțin prietene, pe de altă parte, în ce măsură numele lor identic le va influența politicile și raporturile româno-ungare, respectiv cum trebuie înțeleasă această formală expansiune orbaniană.

Însă toți ăștia pot să stea liniștiți: nu numai că Ludovicul nostru este pe moment un premier doar cu numele, căci una este solidaritatea opoziționiștilor conjuncturali (de-a valma peneliști, pemepiști, useriști, pontauri, aldiști, udemeriști, ba chiar câțiva pesediști rebeli) întru răsturnarea dăncileștilor și cu totul altceva votarea noului Cabinet în comisii și apoi în plenul Parlamentului, dar, din ceea ce se știe în momentul de față, strămoșii comuni ai Orbanilor sunt Adam și Eva, iar concepțiile lor sunt diametral opuse – Orbanul budapestan se răfuiește din când în când cu Uniunea Europeană și se gudură statornic pe lângă Federația Rusă, pe când Orbanul bucureștean, atât de fidel politicii iohanniene, dorește cu ardoare ca viitorul României să fie și mai strâns legat de axa Bruxelles-Washington.

34-13

Presupunând prin absurd că Guvernul Ludovic Orban va primi undă verde din partea unui parlament dominat de stângiști (PSD, Pro România, ALDE, la o adică UDMR), este firesc să te întrebi cam cât ar putea el să reziste cu sabia lui Damocles deasupra căpățânii sale minoritare și cum va putea să scoată România din marasm prin recurgerea la unele măsuri profund impopulare (reducerea numărului de bugetari, impozite consistente pe lefuri și pensii neobrăzate etc.), când se știe prea bine, încă din actuala fază a tatonărilor și aranjamentelor de culise, că el este pus la zid de foștii participanți (niciodată aliați sinceri!) la moțiunea de mătrășire a dăncileștilor.

Bunăoară, Ponta și ai lui îl consideră pe L. Orban total necalificat pentru funcția de premier, chiar de premier al tranziției de la ceva neguros la ceva cețos, așa că sunt deciși să-i dea un vot negativ, iar Tăriceanu și aldiștii săi vor proceda în chip asemănător dacă viitorul Executiv va încorpora și miniștri pemepiști. Cum Orbanul dâmbovițean se poate baza doar pe ortacii lui Băsescu și Tomac la cârmuirea efectivă (useriștii refuză să-și taie craca de sub picioare pe ultima turnantă politică, ei pledând pentru alegeri anticipate, pontaurii și tăriceniștii se declară adversarii de neîmpăcat ai măsurilor liberalo-orbaniste, udemeriștii rămân în expectativă până vor socoti că a sosit momentul să-și impună condițiile șantajisto-autonomiste), se subînțelege de ce vreo doi sau trei pemepiști apar pe lista cu subordonații ipoteticului nostru premier.

Toate ca toate, însă trebuie să te întrebi de ce Ludovicelul n-a făcut cunoscut programul său de guvernare? Nu cumva pentru faptul că nu există un asemenea program și că mult trâmbițata cârmuire liberală se va face după ureche (cu alde Florin Cîțu, Raluca Turcan et comp.), fie până la alegerile anticipate, în cazul în care Orban clachează de două ori la rând în fața parlamentarilor, fie până la alegerile generale de anul viitor?

Dar dacă prima variantă favorizează instabilitatea politică, cea de-a doua, prin compromisurile făcute de guvernanți pentru a se menține la o foarte vulnerabilă putere, va prelungi agonia României. Niciuna dintre cele două alternative (în proporții diferite, ambele nocive în clipa de față pentru țară și popor) nu-l avantajează cu nimic pe bietul alegător, ci cel mult întăresc cârdășia secretă dintre aleși și – eventual – creează iluzia de democrație dâmbovițeană consolidată. Da, pentru că de trei decenii asistăm la interminabila tragicomedie politică „Pleacă ai lor, vin ai noștri”, timp în care țara și grosul românilor au tot dat înapoi ca racul…

În aceste condiții acuzatoare pentru toți politrucii postdecembriști, liberalii orbanieni nu sunt dispuși să aștepte până la alegerile din 2020 (pe care, fie vorba între noi, nu-i sigur că le-ar fi câștigat de pe baricade eminamente opoziționiste), ci țin morțiș să se înfrupte din bucatele de soi ale nației (buget, ceremonii oficiale, deplasări în străinătate, nepotisme și fripturisme etc.), manevră prezentată naivilor ca o jertfă (sic!) în folosul celor mulți și aduși de guvernările anterioare, inclusiv de cele liberale, la sapă de lemn.

(Sighetu Marmației, 20 oct. 2019)

Natalia Gavriliţa, ministrul Finanţelor din Republica Moldova

Natalia Gavriliţa, ministrul Finanţelor din Republica Moldova

Natalia Gavriliţa s-a născut la 21 septembrie 1977 în Chişinău, Republica Moldova. Studiază la Universitatea de Stat din Moldova, Chişinău (licenţă în drept, cu specializare în drept internaţional, 2000). Este titulara unei burse academice de doi ani (Edmund S. Muskie Graduate Fellowship Program, 2003) prin care îşi continuă studiile la Harvard University, John F. Kennedy School of Government din Cambridge, Massachusetts (masterat în politici publice, 2005).

Lucrează în calitate de asistent politic (Biroul de Afaceri Politice şi Economice al Ambasadei Statelor Unite al Americii în Republica Moldova, 2000-2003), consultant (Biroul Vicepreşedintelui pentru Europa şi Asia Centrală de la Banca Mondială, Washington, DC, Statele Unite, 2005; Direcţia Generală de Afaceri Economice şi Financire, comisia Europeană, Bruxelles, Belgia, 2005-2006), şef de departament (Departamentul pentru Politici şi Dezvoltare Macroeconomică, Ministerul Economiei şi Comerţului al Republicii Moldova, 2007-2008; Departamentul de politică şi coordonare a ajutoarelor, Guvernul Republicii Moldova, 2008-2009), consultant superior (Programul de Finanţare şi Management al Sectorului Public, Oxford Policy Management, Oxford, Marea Britanie, 2009-2011), manager de portofoliu (Metode de evaluare, Programul de Statistici, Dovezi şi Responsabilitate, Oxford Policy Management, Oxford, Marea Britanie, 2011-2013), şef de stat major (Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova, 2013-2014), secretar de stat (Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova, 2014-2015) şi director general (Fondul Global pentru Inovare, Londra, Marea Britanie, 2015-2019).

Natalia Gavriliţa devine ministru al Finanţelor al Republicii Moldova (8 iunie 2019 – până în prezent).

În perioada 18-19 septembrie 2019 doamna ministru Natalia Gavriliţa face parte dintr-o delegaţie a Guvernului Republicii Moldova, condusă de doamna prim-ministru Maia Sandu, care a efectuat o vizită în Statele Unite. La 18 septembrie 2019, în contextul vizitei în Statele Unite a delegaţiei, a avut loc la Washington, la sediul Congresului SUA (Rayburn House Office Building) o întâlnire cu diaspora. La sfârşitul acelei întâlniri, doamna ministru al Finanţelor al Republicii Moldova, Natalia Gavriliţa, a avut amabilitatea să îmi acorde un interviu în exclusivitate.

 

1. Doamna ministru Natalia Gavriliţa, sunteţi ministrul Finanţelor al Republicii Moldova. Spuneţi-ne, care sunt obiectivele vizitei dumneavoastră în Statele Unite?

Am venit împreună cu doamna prim-ministru [Maia Sandu] pentru ca să avem o serie de întrevederi cu oficialii americani. Şi, pe de-o parte, să informăm despre provocările şi oportunităţile cu care se confruntă guvernul Republicii Moldova şi, pe de altă parte, să cerem susţinerea şi asistenţa Statelor Unite pentru reformele sau programul de reforme iniţiat de această administraţie.

2. Şi pe linie financiară?

Pe linie financiară avem, am avut întrevederi şi cu Treasury, cu Ministerul Finanţelor Statelor Unite. Acolo am solicitat, pe de-o parte, considerarea asistenţei în relaţiile, în investigarea furtului miliardului [de dolari din Republica Moldova] şi pedepsirea celor care se fac vinovaţi de această fraudă bancară şi, pe de altă parte, asistenţa tehnică pentru dezvoltarea sectorului financiar şi sectorul pieţii de valori mobiliare de stat al Republicii Moldova.

3. Foarte interesant. Care sunt provocările cu care se confruntă acum Republica Moldova pe linia domeniului dumneavoastră de activitate?

În primul rând, am avut o provocare de termen scurt, de stabilizare bugetară şi relansare a relaţiilor cu FMI şi Uniunea Europeană, pentru ca să beneficiem în continuare de suport direct bugetar. Pe de altă parte, avem nevoie de surse de finanţare a deficitului bugetar. Dar pe viitor avem câteva provocări majore. Deci, este formularea unui buget pentru anul 2020, care ar orienta resursele spre priorităţile de dezvoltare ale guvernului şi creşterea unor programe, ceea ce presupune să găsim din nou surse adiţionale de finanţare. Şi avem şi priorităţi în ceea ce priveşte capacitatea de absorbţie a Moldovei pentru fondurile care sunt disponibile, transparentizarea modului în care se cheltuie banul public, responsabilizarea celor care, deci, cheltuie banul public. Şi cam astea sunt priorităţile.

4. Ultima întrebare, doamna ministru. Cum vedeţi, în opinia dumneavoastră, rolul României în îndeplinirea dezideratelor pe care Republica Moldova şi le-a propus?

România este un partener foarte important pentru Republica Moldova. Avem relaţii foarte bune. În special, avem priorităţi pe domeniul cooperării energetice, pentru a asigura independenţa energetică, sau a creşte gradul de independenţă energetică a Republicii Moldova. Pe dimensiunea Ministerului Finanţelor suntem în discuţii pentru accesarea unor împrumuturi pentru finanţarea deficitului bugetar. Şi, de fapt, avem o serie de programe de cooperare pe toate domeniile. Ministrul de Externe [Nicu Popescu] a vorbit chiar astăzi despre discuţia noastră în privinţa eliminării tarifelor pentru roaming. Avem proiecte comune în educaţie, în cultură, în cercetare, în sănătate. Deci, de fapt, pe orice dimensiune a lucrului acestui guvern, atât colaborarea cu România, cât şi asistenţa României şi împărtăşirea experienţei de integrare europeană este crucială pentru noi.

5. Este foarte îmbucurător ceea ce îmi spuneţi. Vă mulţumesc mult, doamna ministru.

Da, mersi mult.

 

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în INTELLECTUAL CONSERVATIVE şi MEDIUM.

 

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

 

*****

 

 

Nicolae Popescu, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova

Nicolae Popescu, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova

Nicolae „Nicu” Popescu s-a născut la 25 aprilie 1981 în Chişinău, Republica Moldova. Studiază la Universitatea de Stat de Relaţii Internaţionale din Moscova, Federaţia Rusă (licenţă în ştiinţe politice şi relaţii internaţionale, 2002) şi Universitatea Centrală Europeană din Budapesta, Ungaria (masterat în relaţii internaţionale şi studii europene, 2003; doctorat în ştiinţe politice magna cum laude, 2009).

Lucrează în calitate de cercetător (Centrul pentru Studii Politice Europene din Bruxelles, Belgia, 2005-2007), şef de programe şi cercetări (Biroul Consiliului Euorpean de Relaţii Externe/ECFR din Londra, 2007-2009, 2011-2012), consilier pe politică externă şi integrare europeană (Cabinetul Prim-ministrului Republicii Moldova, 2010, 2011-2012), analist principal (Institutul Uniunii Europene pentru Studii de Securitate, 2013-2016), lector universitar (Institutul de Studii Politice din Paris, Franţa, 2016-2019), director de program („Europa Extinsă”, Consiliul European pentru Relaţii Externe, 2018-2019).

Nicu Popescu devine ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova (8 iunie 2019 – până în prezent).

În perioada 18-19 septembrie 2019 domnul ministru Popescu face parte dintr-o delegaţie a Guvernului Republicii Moldova, condusă de doamna prim-ministru Maia Sandu, care a efectuat o vizită în Statele Unite. La 18 septembrie 2019, în contextul vizitei în Statele Unite a delegaţiei, a avut loc la Washington, la sediul Congresului SUA (Rayburn House Office Building) o întâlnire cu diaspora. La sfârşitul acelei întâlniri, domnul ministru al Afacerilor Externe şi Integrării al Republicii Moldova, Nicu Popescu, a avut amabilitatea să îmi acorde un interviu în exclusivitate.

 

1. Domnule ministru Nicu Popescu, sunteţi ministrul Afacerilor Externe şi al Integrării Europene din Republicii Moldova. Care sunt obiectivele vizitei dumneavoastră în Statele Unite?

Avem un parteneriat strategic cu Statele Unite. Avem o relaţie excelentă, avem sprijin enorm din partea Statelor Unite, atât în plan politic, cât şi economic, financiar, educaţional şi vrem să dezvoltăm această relaţie. Anterior, Moldova şi Statele Unite au trecut prin nişte etape, relaţii mai dificile. Anul trecut USAID-ul, Agenţia americană pentru asistenţă, a suspendat sau a îngheţat mai multe proiecte de asistenţă pentru Moldova. Uniunea Europeană anul trecut a suspendat asistenţa oferită Moldovei. Acum suntem în poziţia de a redeschide uşile la Washington, la Bruxelles şi această vizită se înscrie în aceste eforturi diplomatice de a reconecta Republica Moldova la spaţiul vestic.

2. Foarte încurajator. Vă mulţumesc. Care sunt provocările cu care se confruntă acum Republica Moldova pe linia domeniului dumneavoastră de activitate?

Deci, domeniul meu de activitate nu este izolat de alte domenii. Principala sfidare cu care se ciocneşte Republica Moldova este corupţia, un grad enorm de corupţie, care creează riscuri economice, demografice, geopolitice. Pentru că ştim bine că nişte instituţii corupte sunt, inclusiv, deschise unor influenţe geopolitice nefaste. Şi în acest sens, corupţia este principalul flagel de care se ciocneşte Republica Moldova. Şi pe plan diplomatic, evident, suntem într-o regiune în care există mai multe clivaje geo-politice pe care trebuie să le gestionăm.

3. Ultima întrebare, domnule ministru. Cum vedeţi, în opinia dumneavoastră, rolul României în îndeplinirea dezideratelor pe care Republica Moldova şi le-a propus?

Avem o relaţie excelentă cu România, este cel mai mare partener comercial. 27 la sută din exporturile Republicii Moldova se îndreaptă spre România. România ne sprijină atât în plan bilateral. Avem mai multe proiecte de interconectare a infrastructurii. Scopul nostru, scopul guvernării de la Chişinău este să trecem, să nu ne limităm doar la comunitatea de limbă, cultură şi istorie cu România, dar să dezvoltăm o comunitate de infrastructură. România construieşte un nou gazoduct în Republica Moldova. Ne dorim construcţia mai multor poduri. Vrem să conectăm Republica Moldova la Autostrada Unirii, care se construieşte. Deci, avem o sumedenie de proiecte care vizează beneficii concrete pentru cetăţenii de pe ambele maluri ale râului Prut şi vizează, într-o ultimă instanţă, reconectarea Republicii Moldova la spaţiul european prin România şi cu România.

4. Vă mulţumesc, domnule ministru.

Vă mulţumesc.

 

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în INTELLECTUAL CONSERVATIVE şi MEDIUM.

 

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

 

*****

 

 

Maia Sandu, prim-ministru al Republicii Moldova

Maia Sandu, prim-ministru al Republicii Moldova

Maia Sandu s-a născut la 24 mai 1972 în Risipeni (Făleşti), Republica Moldova. Studiază la Academia de Studii Economice (licenţă în economie, 1994) şi Academia de Administraţie Publică (masterat în relaţii internaţionale, 1998) din Chişinău, Republica Moldova şi Harvard University, John F. Kennedy School of Government din Cambridge, Massachusetts (masterat în administraţie publică, 2010).

Lucrează în calitate de consilier (Ministerul Economiei, 1994-1998), economist (Biroul Băncii Mondiale în Republica Moldova, 1998-2005) şi consultant (Proiect TACIS PCA, 2006-2007; Biroul Băncii Mondiale în Republica Moldova, 2008; Guvernul Republicii Moldova, 2008-2009) în Chişinău, Republica Moldova, apoi în calitate de consilier (World Bank, 2010-2012) în Washington, DC, Statele Unite ale Americii.

Ca politician, Maia Sandu devine ministru al Educaţiei (Guvernul Republicii Moldova, 2012-2015), preşedintă de partid (Partidul de Acţiune şi Solidaritate/PAS, liberal-populist, 2016 – până în prezent), deputat (Parlamentul Republicii Moldova, 2019 – până în prezent) şi prim-ministru al Republicii Moldova (2019 – până în prezent).

În perioada 18-19 septembrie 2019 o delegaţie a Guvernului Republicii Moldova, condusă de doamna prim-ministru Maia Sandu, a efectuat o vizită în Statele Unite. La 18 septembrie 2019, în contextul vizitei în Statele Unite a delegaţiei, a avut loc la Washington, la sediul Congresului SUA (Rayburn House Office Building) o întâlnire cu diaspora. La sfârşitul acelei întâlniri, doamna prim-ministru Maia Sandu a avut amabilitatea să îmi acorde în exclusivitate un interviu.

 

1. Doamna prim-ministru Maia Sandu, care sunt obiectivele vizitei dumneavoastră în Statele Unite?

Sunt aici pentru a comunica autorităţilor americane despre viziunea şi priorităţile guvernului pe care îl conduc. Sunt aici pentru a mulţumi pentru sprijinul pe care l-am obţinut de la independenţă [de Uniunea Sovietică, la 27 august 1991] încoace. Da, şi pentru sprijinul care a fost acordat guvernului pe care îl conduc din primele zile [din 8 iunie 2019]. Şi sunt aici pentru a obţine sprijin pe domenii importante pentru noi, cum ar fi reforma justiţiei, combaterea corupţiei, pe probleme de securitate, pe probleme care ţin de crearea oportunităţilor de dezvoltare economică. Şi astăzi am avut un şir de întâlniri foarte bune, inclusiv cu vicepreşedintele [Mike] Pence, chiar a fost o vizită bună, cum am spus deja.

2. Cu Prima Doamnă, aţi menţionat.

Am vorbit despre întâlnirea cu doamna Ivanka Trump, întâlnire la care am discutat…

3. Cu Prima Fiică.

Exact, întâlnire la care am discutat eventuale proiecte de susţinere a femeilor în politică şi în business. Şi mâine vom fi aici pentru un alt şir de întrevederi.

4. Deci, a doua zi. Vă mulţumesc. Care sunt provocările cu care se confruntă acum Republica Moldova?

Republica Moldova, în primul rând, trebuie să îşi convingă propriii cetăţeni să rămână acasă, să recuperăm încrederea oamenilor în statul Republica Moldova şi pentru asta trebuie să facem multe lucruri. În primul rând, să reformăm justiţia, oamenii să ştie că justiţia le va face dreptate. Să construim instituţii de luptă împotriva corupţiei, astfel încât toţi cei care au fost implicaţi în acte de corupţie mare, în special, să fie sancţionaţi. Să încercăm să recuperăm o parte, cel puţin, din banii care au fost furaţi de la stat. Să creăm aceste oportunităţi economice, să îmbunătăţim mediul de afaceri, pentru că doar prin dezvoltare economică putem să asigurăm locuri de muncă, salarii mai mari şi, respectiv, să creştem standardele de viaţă ale cetăţenilor. Să avem soluţii pentru riscurile externe şi problemele de securitate cu care ne confruntăm. Am discutat, inclusiv aici, la Washington, despre conflictul transnistrean şi despre provocările pe care le avem din cauza acestui conflict îngheţat. Şi, evident, cel mai important pentru noi este să avansăm pe calea integrării europene.

5. Aţi menţionat şi despre reforma pe justiţie. Câteva cuvinte, ca provocare internă.

Aceasta este cea mai mare provocare la moment. Justiţia, de-a lungul timpului, a fost folosită de către grupuri de interese, de către anumiţi politicieni. S-a pierdut total încrederea cetăţeanului în justiţie şi asta înseamnă, în primul rând, neîncredere în stat şi, doi, înseamnă că investitorii, atât cei locali, cât şi cei străini, nu vor vrea să investească în Republica Moldova pentru că nu au siguranţa că banii lor le aparţin sau [că] vor fi apăraţi de această justiţie. Există rezistenţă în sistem. Schimbările se produc cu greu. La nivel politic nu este uşor să promovăm aceste reforme. Dar suntem determinaţi şi vom insista. Este cea mai importantă prioritate a guvernului pe care îl conduc.

6. Ultima întrebare, doamna prim-ministru. Cum vedeţi, în opinia dumneavoastră, rolul României în îndeplinirea dezideratelor pe care Republica Moldova şi le-a propus?

Avem o relaţie foarte bună cu guvernul României. Din primele zile ale acestui guvern am primit tot sprijinul. Am reuşit să întreprindem câteva vizite la Bucureşti şi să iniţiem discuţii pe mai multe paliere. Am vorbit despre urgentarea implementării anumitor proiecte iniţiate în trecut. Şi aici mă refer, în primul rând, la Gazoductul Iaşi-Chişinău. Am iniţiat discuţii pe proiecte noi, de exemplu Podul de la Ungheni. Vorbim despre sprijin în domeniul justiţiei, în domeniul educaţiei. Şi ne dorim ca lucrurile să se întâmple foarte repede. Şi pe proiecte de durată, dar şi pe proiecte care pot să demonstreze rezultate pe termen scurt.

7. Puteţi să elaboraţi puţin, pentru cititorii revistei, latura aceea tehnică, cu gazoductul, cu ţevile mai subţiri şi cele mai largi?

Se lucrează de mult la acest proiect, la gazoductul Iaşi-Chişinău (Iaşi-Ungheni şi acum Iaşi-Chişinău). Înţeleg că au existat în trecut anumite impedimente create de guvernările de la Chişinău. Şi putem doar să suspectăm de ce s-a întâmplat acest lucru pentru că e cunoscut faptul că monopolul a fost folosit pentru a genera venituri ilegale pentru anumiţi politicieni. Noi credem că acest gazoduct ne va permite să scăpăm de monopolul Rusiei asupra furnizării gazelor naturale în Republica Moldova. Şi, pe partea moldovenească, proiectul va fi finalizat, construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an calendaristic. Pe teritoriul României înţelegem că proiectul sau construcţia va fi finalizată la mijlocul anului viitor. E important ca să se realizeze lărgirea ţevilor astfel încât, prin acest gazoduct, să putem să obţinem capacitatea maximă de un miliard şi cinci sute de milioane de metri cubi de gaze naturale, ceea ce ar reprezenta jumătate din consumul Republicii Moldova, un volum foarte important pentru noi.

8. Vă mulţumesc mult, doamna prim-ministru.

Cu plăcere.

 

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în INTELLECTUAL CONSERVATIVE şi MEDIUM.

 

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

 

*****

 

 

Democraţia locală şi societatea civilă (un interviu cu Nicolae Raţiu)

Posted by Tiberiu Dianu On September - 10 - 2019
Nicolae Raţiu

Nicolae Raţiu

Nicolae Rațiu s-a născut pe 7 mai 1948 în Davos, Elveția. Este cel mai tânăr dintre cei doi fii ai fostului politician român Ion Rațiu. Studiază la Colegiul Marlborough din Marlborough, Wiltshire, Anglia, la mai puțin de 80 km de Londra (1965) și la Colegiul maritim de la State University din New York (licenţă în transport maritim și economie, 1971).

Domnul Rațiu este director al companiei Regent House Properties Ltd. (din 1971 până în prezent), care face investiții și dezvoltare imobiliară în Marea Britanie și România, precum și președinte al Școlii de Afaceri Pilkington Rațiu (din 2012 până în prezent) din București, România.

Este, de asemenea, președinte al Fundației de caritate a familiei Rațiu, președinte al Centrului pentru democrație Rațiu și consilier principal al grupului de companii Bellerive din Marea Britanie, Franța și România, cu un portofoliu important în dezvoltarea și investițiile imobiliare.

Ca om de afaceri și filantrop, domnul Rațiu este, de asemenea, administrator al mai multor alte organizații de caritate din România și Marea Britanie, printre care Centrul Cultural Român din Londra, Pro Patrimonio (The National Trust of Romania), ADEPT și The Relief Fund pentru România.

Domnul Rațiu locuiește în prezent la Londra, în Marea Britanie.

L-am cunoscut pe Nicolae Rațiu la 17 noiembrie 2018, la Ambasada României la Washington, DC, în cadrul unei gala-simpozion despre probleme de politică, securitate, management și cultură, eveniment sponsorizat de ALIANȚA (Alianța – The Alliance Fundația Prietenilor Alianței Româno-Americane).

Cu acea ocazie, domnul Rațiu a fost amabil să îmi acorde un scurt interviu.

1. Domnule Rațiu, România urmează să încheie Anul Centenarului din 2018 de la Marea Unire din 1918. Cum caracterizaţi anul 2018 pentru România și români?

Ei bine, este anul marii sărbători, aceasta este sărbătoarea unității care a avut loc acum o sută de ani. Presupun că există o unitate între români, astăzi, dar există, ca și în mai multe părți ale lumii, o polarizare a oamenilor. Există cei care susțin guvernul actual și sunt cei care se îndreaptă împotriva actualului guvern. Adică, este un… nu există ceva mai apropiat… ceva de centru în acest moment, din păcate. Și vedem acelaşi lucu şi în SUA, vedem acelaşi lucru şi în Marea Britanie, şi în Franța sau în Italia, acest fenomen s-a extins peste tot… Asta nu va fi în România, dar este o perioadă dificilă și nu sunt deloc sigur cât timp va dura. Dar, între timp, desigur, putem sărbători o sută de ani de la crearea României Mari.

2. Vă mulțumesc mult. Cum caracterizaţi, pe scurt, relațiile anglo-americane cu România în timpul administrațiilor actuale, Iohannis, May, Trump, știți, cu valul naționalismului, Brexit-ul, imigrația și alte fenomene?

Cred că… Se pare că relațiile dintre SUA și România sunt, la nivel prezidențial, la un nivel înalt, sunt foarte bune. De asemenea, din punct de vedere al securității, de cooperare în cadrul NATO, relațiile dintre România și SUA probabil că nu ar putea fi mai bune. Există o înțelegere actuală, există un respect reciproc legat de rolurile dificile ale acestor națiuni și cred că, în special, SUA respectă România și legătura cu România. Faptul că ea, România, este în NATO, este în beneficiul NATO, în beneficiul SUA. Și, pe de altă parte, cred că românii sunt acolo, statistic. Aproximativ optzeci la sută dintre români, atunci când li se pune întrebarea „Care este cel mai bun aliat al vostru?”, răspunsul este „SUA”. De aceea cred că relațiile sunt bune. Relațiile dintre Marea Britanie și România sunt destul de silenţioase, deoarece Marea Britanie s-a distanţat atât de mult cu acest argument al Brexit-ului. Nu mai este suficient timp ca să se gândească şi la altceva. Patrioții de acolo nu scriu altceva decât pe acest subiect. Ei nuu știu ce este bine și favorabil pentru România. Nu văd că Brexit-ul este bun pentru Marea Britanie sau bun pentru România. Și nu va fi bine nici pentru românii care locuiesc în Marea Britanie pentru că există persoane acolo într-o situație destul de precară pentru viitorul lor. Ele nu știu cu adevărat care le sunt drepturile, încă nu e clar, și cât timp pot rămâne acolo. Și, ca studenți, cum își pot finaliza studiile. Dacă există atât de multe situaţii neclare, acest lucru s-a făcut doar dintr-o prostie.

3. Cu ce provocări se va confrunta România în viitorul apropiat, în opinia dumneavoastră?

Guvernul român a fost criticat recent cu duritate şi se iau voturi împotriva lui în Parlamentul European cu o mare majoritate, sancționându-se acțiunile pe care acesta le-a întreprins în domeniile justiției și a statului de drept, care au demontat atât de mult separarea puterilor și independenței sistemului judiciar. Și acest lucru se referă la o scădere mare de încredere în România, probabil în restul UE, în Statele Unite şi la alți parteneri comerciali, întrucât pentru a face afaceri în România trebuie să se aibă protecția unei legi independente. Acum, impresia și acea realitate, care sunt create de către partidele de la guvernare, elimină tocmai această siguranţă. Prin urmare, nu este surprinzător că a existat o scădere în ultimele opt sau nouă luni. Este o scădere a investițiilor în domeniul extern, există o anumită stare de neliniște în România că poate veni nu o criză, ci o criză foarte mare. Iar celelalte măsuri recente luate de guvernul român pentru a crește drastic salariul minim, eu nu le văd decât ca o distrugere totală a avantajului, a avantajului comercial pe care România l-a avut în tranzacțiile sale cu alte națiuni. De fapt, în industrie, acțiunile întreprinse de guvernul român vor decima o mulțime de fabrici industriale, iar oamenii vor fi concediaţi, fabricile se vor închide, iar oamenii vor fi scoși de la locurile lor de muncă. Deci, teoretic, ei au un salariu minim mai mare, dar nu mai au serviciu.

4. În concluzie, domnule Rațiu, puteți împărtăși câteva dintre proiectele de viitor ale Fundației Rațiu?

Ei bine, avem două proiecte specifice, de fapt programe, aici, în SUA, Unul este cu Centrul Woodrow Wilson, care se numeşte „Programul Ion Raţiu de decernare de burse de cercetare în domeniul democraţiei”, iar al doilea este Catedra „Ion Raţiu” de studii românești de la Universitatea Georgetown, care continuă. Este posibil să mai adăugăm nişte cercetători bursieri la ele, nu știm, vom vedea. Acestea sunt în SUA. În România dezvoltăm „Centrul Rațiu pentru democrație”, cu sediul în oraşul Turda. În Turda, în judeţul Cluj, ne intensificăm colaborarea cu alți parteneri, cum ar fi London School of Economics și UCL [University College London]. Mai există şi diverse centre de cercetare și unele organizații care pregătesc conferințe pentru studii, discuţii şi dezbateri de subiecte precum importanța statului de drept, importanța jurnaliștilor de investigare independenți, măsuri și programe de includere a tinerilor în societatea civilă. Deci, cum ar fi responsabilitatea civică și democrația locală („la firul ierbii”), avem intenția de a crește volumul acestora, deoarece considerăm că există un vid, în special la generația tânără, de a discuta capacitatea de înțelegere de a fi productiv, concret şi pozitiv pe viitor.

5. Vă mulțumesc.

Cu plăcere.

 

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în INTELLECTUAL CONSERVATIVE şi MEDIUM.

 

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

 

*****

 

 

Dr. Dennis Deletant

Dr. Dennis Deletant

Dennis John Deletant s-a născut pe 3 mai 1946 în Norfolk, Marea Britanie. Deține un doctorat în Istoria europeană de la Universitatea din Londra și a fost distins cu doctorate onorifice la diverse universități din România (Sibiu, 1996; Cluj, 2001; Târgu Mureș, 2010; Iași, 2013).

Este profesor doctor docent de studii românești la University College din Londra, unde a predat la Facultatea de studii slavice și est-europene (1969-2011). Dr. Deletant a fost decorat cu Ordinul Imperiului Britanic pentru servicii aduse relațiilor britanico-române (OBE, 1995) și a primit „Ordinul pentru merit” cu rang de comandor pentru serviciile aduse democrației române din partea Președintelui României, Dr. Emil Constantinescu (2000).

A fost bursier Rosenzweig la Centrul pentru Studii Avansate ale Holocaustului de la Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite (Washington, DC) și a fost numit un cercetător ştiinţific principal pentru Proiectul de istorie internațională privind Războiul Rece, finanțat de Centrul Woodrow Wilson din Washington, DC (2000-2001). A fost profesor de studii românești la Universitatea din Amsterdam (2003-2009). Dr. Deletant este actualmente profesor de studii româneşti (cu o bursă de la Fundaţia „Ion Rațiu”) la Universitatea Georgetown din Washington, DC (din 2011 până în prezent).

Dennis Deletant a publicat câteva zeci de cărți de istorie și cursuri de limba română.

L-am întâlnit pe Dr. Deletant în mai multe rânduri, din 2001, la Biblioteca Congresului din SUA, Universitatea Georgetown, Centrul Woodrow Wilson şi Ambasada României la Washington, DC, unde a avut diverse discursuri și prezentări pe teme de studii românești.

Am avut ocazia să îl întâlnesc din nou pe 17 noiembrie 2018, la Ambasada României la Washington, DC, în cadrul unei gala-simpozion despre probleme de politică, securitate, management și cultură, eveniment sponsorizat de ALIANȚA (Alianța – The Alliance Fundația Prietenilor Alianței Româno-Americane).

Cu acea ocazie, dr. Dennis Deletant a avut amabilitatea să îmi acorde un scurt interviu.

1. Domnule doctor Deletant, România urmează să încheie în 2018 Anul Centenarului de la Marea Unire din 1918. Cum caracterizaţi anul 2018 pentru România și români?

Este, bineînţeles, un an de sărbătoare deoarece în anul 1918 se votează împreună de la o singură rădăcină politică, românii din zonele în care au fost dispersați, unii sub stăpânire străină: românii din Basarabia de sub dominația rusă, românii din Transilvania de sub dominaţia austro-ungară, românii din Banatul de sub dominaţia austro-ungară, precum şi românii din Dobrogea de sub dominaţia bulgară. Așadar, românii vin acasă, dacă doriți, din diaspora, vin acasă, în sfârșit, după atâtea secole, uniți cu patria-mamă, cu Regatul României.

2. Vă mulțumesc mult. Cum caracterizaţi, pe scurt, relațiile anglo-americane cu România în timpul actualelor administrații Iohannis, May și Trump?

Cred că ambele ţări, Statele Unite şi guvernul britanic, la fel ca majoritatea guvernelor din Uniunea Europeană, sunt foarte îngrijorate de ultimele evoluții din România, unde există încercări de a crea o imersiune de către elitele politice de acolo, pentru subminarea, realmente, a statului de drept și legalizarea corupției. Și, desigur, acest lucru aduce România în conflict cu angajamentele sale atunci când a semnat Tratatul de aderare în 2007, Tratatul de aderare la Uniunea Europeană. Și, cu siguranță, în cancelariile Europei au apărut o serie de semnale de avertisment cu privire la performanțele recente ale României în ceea ce privește, în special, problema corupției, precum ş la faptul că, din păcate, există mulți politicieni români care nu par să respecte statul de drept.

3. Vă mulțumesc, domnule profesor. Cu ce provocări se va confrunta România în viitorul apropiat, având în vedere Brexit-ul din Marea Britanie, valul de naționalism din Europa și Statele Unite, imigrația şi alte fenomene?

Cred că o problemă majoră pentru România va fi una economică din cauza dispersiei rapide, a plecării rapide a multor tineri români. Și știm, potrivit celor mai recente cifre, că aproximativ patru milioane de români şi-au părăsit ţara de când România a intrat în Uniunea Europeană. Aceasta, desigur, are implicații economice uriașe, deoarece înseamnă că proporția tuturor cetățenilor din România față de cei mai tineri crește, iar tinerii sunt obligați să suporte mai multe impozite pentru a sprijini persoanele mai în vârstă. Dar dacă există o diminuare a numărului de tineri, atunci povara bugetului românesc pentru susţinerea serviciilor sociale, în special, devine și mai grea. Și cred că orice guvern din România va aborda această problemă într-o manieră foarte serioasă într-un termen foarte scurt.

4. Vă mulțumesc foarte mult, domnule profesor. În concluzie, aveţi şi proiecte personale de publicaţii privind România pe care doriţi să ni le împărtășiţi? Ați menționat ceva despre un proiect din luna ianuarie.

Tocmai am completat un volum de șase sute de pagini despre România sub comunism, care se numește România sub comunism: Paradox și degenerare. Și, deci, sunt…

5. Cred că la editura Routledge.

La Routledge, da, publicat de Routledge, iar data publicării sale oficiale este ianuarie 2019. Deci, în acest moment mă culc pe lauri, trebuie să mă odihnesc înainte de a pregăti următorul meu proiect.

6. Vă mulțumesc foarte mult, domnule profesor.

Cu plăcere.

 

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în INTELLECTUAL CONSERVATIVE şi MEDIUM.

 

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

 

*****

 

 

Dr. Ileana Marin

Dr. Ileana Marin

Ileana Marin (născută în 1969) este originară din Constanţa, România. Este absolventă a Universităţii din Bucureşti, Facultatea de Litere (licenţă, 1991; doctorat, 2000) şi a University of Washington din Seattle (doctorat în literatură comparată, 2011). Lucrează la Universitatea Ovidiu din Constanţa ca asistent universitar (1997-2003) şi conferenţiar (2003-2011), apoi ca profesoară de limba engleză la Seattle Pacific University (2014-2015) şi lector la University of Washington din Seattle (din 2012 până în prezent). Este bursieră Fulbright (2004). Din anul 2005 îşi continuă studiile în Statele Unite, iar în anul 2010 se stabileşte în oraşul Seattle, Washington.

Ileana Marin este specializată în literatură comparată, studii textuale, multiculturalism şi societăţi post-comuniste. Este autoare a cinci cărţi de literatură, artă şi estetică. Este co-fondatoare şi preşedintă a asociaţiei non-profit Societatea Culturală Americano-Română (American-Romanian Cultural Society/ARCS) (2013).

În prezent, Ileana Marin locuieşte şi lucrează ca lector la University of Washington în oraşul Seattle din statul Washington.

Am avut ocazia să o întâlnesc pe doamna Ileana Marin la 16 noiembrie 2018 la Ambasada României de la Washington, DC, în cadrul unei gale-simpozion pe probleme de politică, securitate, management și cultură, eveniment sponsorizat de organizaţia ALIANȚA (Alianța – Prietenii Alianței Româno-Americane). Cu acea ocazie, doamna Ileana Marin a avut amabilitatea să îmi acorde un scurt interviu.

1. Doamna doctor Ileana Marin, sunteţi specialistă în literatură comparată şi studii textuale la Universitatea Washington din Seattle. Ce loc ocupă limba română în acest context?

De când am început să predau la University of Washington, şi am început cu cursurile de literatură comparată, am integrat, am încercat să integrez în fiecare un text, o referinţă, un film, o referinţă către un artist român pentru că, de fapt, cultura română a produs genii ca Brâncuşi, ca Tristan Tzara, ca Victor Brauner, ca Fundoianu, Cioran, Eliade, care trebuie cunoscuţi într-un context internaţional mult mai larg, cu atât mai mult cu cât există interesul în spaţiul academic american. Însă, să ai acces la aceste valoroase opere prin traducere, cum, de altfel, toţi aceşti autori se bucură de traduceri, chiar foarte bune, este diferit de accesul nemediat la textul original. Dorinţa mea e să pot furniza un acces, chiar şi uşor limitat, la textul în limba română şi, mai ales, la limba română, în general.

2. Vă mulţumesc. În anul 2012 aţi iniţiat fundarea studiilor româneşti la universitate. De asemenea, vă număraţi printre iniţiatorii organizaţiei non-profit American-Romanian Cultural Society (ARCS). Ce programe aţi desfăşurat în trecut şi ce agendă de programe aveţi pe viitor? Pe scurt.

Da, în 2012 am organizat un eveniment pentru a strânge fonduri în scopul deschiderii acestui, de fapt, cont, e un cont sub University of Washington, care se cheamă Romanian Studies Fund, în care oamenii, fie din comunitatea românească, fie americani care sunt îndrăgostiţi de Europa de Est şi chiar de România, pot contribui prin a dona fonduri direct către universitatea din Seattle. Cu acest fond anul acesta subvenţionăm cursul de „One Hundred Years of Cultural Transformations: Romanian Literature, Art and Film” la University of Washington. Fără acest fond acest curs nu va fi avut loc. Deja avem doisprezece studenţi înscrişi, mai e loc până la cei douăzeci şi cinci câţi i-am preconizat. Ori astfel, vocea culturală românească se va auzi şi în spaţiul academic de la University of Washington, care, trebuie spus, e una din universităţile americane proeminente, locul 13 în SUA.

3. Foarte frumos. O ultimă întrebare. Care sunt, în opinia dumneavoastră, pe scurt, cele mai bune practici în predarea limbii române în şcoli?

Depinde de audienţa şi de spaţiul cultural în care se află şcoala. Experienţa noastră, a Otiliei Baraboi şi a mea ca instructori de limbi străine în alte spaţii culturale, este că fiecare spaţiu cultural are un orizont de aşteptare care trebuie împlinit, atât prin metodă, cât şi prin conţinutul textelor, modalităţilor în care se predă. De aceea, noi suntem extrem de atente la reacţiile elevilor noştri, studenţilor noştri şi încercăm să creăm o metodă comprehensivă, aşa cum am spus şi astăzi în prezentarea mea, metoda integrativă în care, aţi văzut, gramatica nu are loc. Gramatica se predă interactiv, se predă prin proiecte, se predă prin activităţi, nu prin drill-uri plictisitoare sau prin exerciţii de memorare. Atâta timp cât limba nu se predă pintr-un context viu, o punere în context, limba nu poate fi învăţată într-un mod alert de către studenţi sau elevi.

4. Vă mulțumesc mult pentru acest interviu.

Cu plăcere.

 

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în INTELLECTUAL CONSERVATIVE şi MEDIUM.

 

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

 

*****

 

 

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors