Archive for the ‘Mapamond’ Category

Secretul surprizei de la Golden Globe

Posted by Stefan Strajer On January - 24 - 2013

Secretul surprizei de la Golden Globe

 

Autor: Grid Modorcea (New York)

 

Gala Golden Globe Awards ne-a prezentat in finalul unui maraton de trei ore o imagine antologica: monstri sacri Steven Spielberg, Quentin Tarantino, Ang Lee, Cathryn Bigelow, Tom Hooper au ramas cu gura cascata cand au vazut ca Marele Premiu nu a fost acordat unuia dintre filmele lor cotate cu sanse, ci filmului Argo, al tanarului actor Ben Affleck (n. 1972, California), care, putin mai devreme, la alta categorie-cheie, obtinuse si mult ravnitul premiu pentru cel mai bun regizor. Intr-adevar, uluitor! Care sa fie misterul acestei surprize de proportii?

Dar daca ati urmarit cu atentie gala, ati observat ca langa Ben Affleck a stat toata seara, la aceeasi masa, George Clooney. Si in acest fel o parte din mister se explica. Pasionatii de film cred ca isi aduc aminte ca anul trecut Marele Premiu a fost obtinut de “The Descendants”, in care Clooney detine rolul principal, care i-a adus un Gloden Globe. Anul trecut, cei care au ramas cu gura casacata au fost Woody Allen, Martin Scorsese, Roman Polanski si Pedro Almodovar.

Iar acum trebuie sa stim ca Argo este produs de George Clooney! Indiscutabil, asa cum spuneam si atunci, George Clooney se dovedeste cel mai abil sforar, care a invatat lectia fratilor Weinstein, producatori care stiu ca nimeni altii sa-si apere vantul.

Semnalez aici o alta explicatie venita de la Brooks Barnes, corespondentul ziarului “New York Times” la Hollywood. El scrie, in numarul din 12 ianuarie, negru pe alb despre juriu, respectiv Foreign Press Association: “The group’s 84 voting members, givers of the Golden Globe Awards, insist, for instance, that they are impartial journalists. Yet they mostly write for obscure publications like Ogoniok, a Russian magazne and they allow studios to court them agressively” (Grupul celor 84 de membri cu drept de vot, care acorda Premiile Globul de Aur, insista, de exemplu, că ei sunt jurnaliști imparțiali. Cu toate acestea, ei scriu, in cea mai mare parte, in publicații obscure, cum ar fi Ogoniok, o revista rusească și ei permit studiourilor sa-i curteze agresiv). Barnes dezvaluie si alte dedesubturi, cum ar fi faptul ca mesele le sunt oferite de cei interesati sa ia premii: “Lunch courtesy of Harvey Weinstein”. Si deja Weinstein are 14 Globuri! Cu un cuvant, Globurile de Aur “are not taken seriously as artistic milestones, especially compared with the Oscars” (nu sunt luate in serios ca repere artistice, mai ales in comparatie cu Oscar). Dovada si audienta, care e in scadere, de la 55 de milioane in 1998 la 30 milioane, cat este acum. Insasi presedinta juriului, Aida Takla-O’Reilly, nascuta in Egipt, e persiflata fiindca publica la reviste obscure din Dubai. O fi si ea vreo Voda prin loboda, asa cum si la noi presa sau juriile festivalurilor sunt pline de asemenea amatoare.

In fine, o alta cheie de desfacut misterul poate veni si din partea lui Bill Clinton. Ce cauta el acolo? Toata sala cu vedete s-a ridicat in picioare cand fostul presedinte al SUA a aparut la microfon si a prefatat videoclipul filmului Lincoln, facand un scurt elogiu lui Lincoln, “datorita caruia suntem noi toti aici”, fiindca el nu a facut compromisuri, iar  Daniel Day-Lewis a realizat un rol mai convingator decat legenda. Mai apoi actorul avea sa ia premiul pentru cea mai buna interpretare.

Dar prezenta lui Clinton a mai insemnat ceva pentru cunoscatori si anume ca de numele lui este legata desecretizarea documentelor privind misiunea Argo, cum vom vedea. Prezenta lui Bill Clinton a iscat si o gluma, care a aparut a doua zi in toata presa americana. Dupa ce Clinton si-a terminat cuvantul, in timp ce iesea de pe scena, prezentatoarea Amy Pochler l-a privit din urma si a spus: “Oh my God. What an exciting special guest! That was Hillary Clinton’s husband”. Multi au comentat ca e o aluzie la episodul de la Casa Alba, din Salonul Oval, cu Monica Lewinski.

Se petrec si astfel de derapari la o prestigioasa gala, care, de altfel, a fost pigmentata non-stop cu momente de umor, fie ca veneau de la cele doua prezentatoare (a doua, Tina Fey, la un moment dat a aparut in travesti), fie de la monstri sacri ca Sylvester Sallone si Arnold Schwarzenegger, fie de la Sasha Cohen Baron sau alti comici americani.

Se spune ca Golden Globe pregatesc premiile Oscar. Desigur, altfel nu ar mai avea nici un farmec daca Golden Globe ar fi mers acum la Lincoln sau premiul de regie la un monstru sacru. Asa, nimeni nu se supara ca marele premiu a ajuns la un tanar ambitios, inzestrat sa fie un star hollywoodian.

O alta surpriza de proportii a fost premiul “Cecil B. DeMille”, care anul trecut a fost acordat lui Morgan Freeman, iar anul acesta actritei si regizoarei Jodie Foster, flancata pe parcursul intregului eveniment de Mel Gibson, care a jucat rolul principal in ultimul ei film, The Beaver (2011). Si se spune ca prin acest rol ea l-a scos de la dezalcoolizare pe Gibson, redandu-i viata filmului. Ba s-a si vorbit o vreme de o relatie intre cei doi, desi Jodie Foster, in pateticul ei discurs de premiere, a spus ca e singura (“I am single”) si asteapta un fluierat din sala.

In stilul ce caracterozeaza valorile americane, ea a uimit prin sinceritate, aratand ca factorul principal in viata si arta il constituie iubirea, sa inveti sa iubesti oamenii, pe cei cu care colaborezi. De pilda, ea are un agent cu care lucreaza de 38 de ani. Jodie arata splendid, ca imaginile din filmele ei, de cand a jucat in Taxi Driver pana la The Beaver. Are si doi baieti frumoasi, care ii seamana, fiind prezenti si ei la gala.

Indiscutabil, fidelitatea este un sentiment plenar, care lipseste adesea in relatiile dintre oameni. Actorii americani premiati, care au vorbit, au facut elogiul prieteniei, al iubirii, al fidelitatii. Cel mai mult ei apreciaza prietenia. Oamenii sunt prea singuri.

*

Dar poate ca secretul incununarii cu Best Picture sta chiar in valoarea filmului Argo, in valoarea lui politica, in mesajul lui plin de speranta. Juriul a dat un semnal adversarilor Americii. Pe de alta parte, subiectul este o ingenioasa suprapunere dintre un thriller politic si un film de arta. In Argo se poate vedea ce miracol este filmul, o artă care poate salva vieţi omeneşti!

Vă mai aduceţi aminte de cazul diplomaţilor americani luaţi ostatici în timpul marii revoluţii iraniene sub ayatollahul Khomeiny? La data de 4 noiembrie 1979, când revoluția iraniană atingea punctul său critic, militantii au atacat ambasada americană din Teheran, luând 52 de ostatici. În mijlocul acestui haos, sase americani reusesc să scape si să se ascundă în casa ambasadorului canadian, Ken Taylor. Ei sunt căutaţi, ameninţaţi cu moartea, de aceea atât guvernul american, cât si cel canadian roagă CIA să intervină. Agenţia apelează la specialistul de top în „exilări” Tony Mendez, cerându-i să vină cu un plan ca să-i scoată în sigurantă pe cei şase din tară. Şi el face un plan cu adevărat incredibil, rupt din filme.

Dosarul a fost desecretizat de Bill Clinton şi el a devenit baza acestui film senzaţional, Argo (2012), produs şi realizat de Ben Affleck, care deţine şi rolul principal, Mendez. Ben Affleck este câstigător al premiului Oscar pentru filmele The Town si Good Will Hunting, aceste din urma ivit dintr-o colaborare cu Matt Damon. Iata, o noua generatie de actori, ma gandesc si la Clooney, la Brad Pitt si Angelina Jolie, care devin producatori, scenaristi si regizori. 

Drama prezentata in Argo a inflamat spiritele. Însuşi preşedintele Carter cere să se găsească o soluţie. Sunt mai multe propuneri, dar proaste. O soluţie mai bună a găsit-o Tony Mendez, în timp ce vedea cu băiatul lui filmul Planeta maimuţelor. Şi se gândeşte să apeleze la un prieten de la Hollywood, autor de măşti SF.

Mendez s-a gândit la realizarea unui fals film, la înscenarea unui film SF. Însă avea nevoie de un producător credibil de la Hollywood, pe care il găseste, apoi de un scenarist, alegând din zeci de proiecte scenariul Argo, cuvânt care vine de la argonauţi, eroii antici care s-au aventurat dupa Lana de aur. A mai ales un regizor, actori, costume, a realizat cât a putut de repede această echipă, a avut loc şi o lectură cu actorii în faţa ziariştilor, totul a fost înregistrat, popularizat. Între el şi prietenii lui s-a creat un dialog special, în care expresia „spargo” (adică să-i spargem!), a devenit laitmotiv.

Astfel pregătit, Mendez porneşte în acţiunea „spargo”, ajunge în Iran cu scopul să facă prospecţii pentru filmul Argo.

Cei şase diplomaţi care trebuie scosi din Iran sunt „distribuiţi” în roluri de regizor, scenarist sau secretară de platou, iar Mendez de producător executiv. Au şi făcut o prospecţie în bazarul de la Teheran, cel mai mare din lume, unde au avut parte de multe emotii. Totul este palpitant, culminand cu cererea Washington-ului de a se opri actiunea. Dar Mendez risca si merge pana la capat, reusind sa-i scoata pe diplomati din Iran cu o cursă de Zürich. Toată această aventură se petrece pe fondul celei mai isterice atmosfere, a urii fără margini a iranienilor împotriva americanilor, care nu-l extrădau pe şahul Reza Pahlavi.

Însă incredibilul a fost real, aşa ceva s-a petrecut în realitate, în perioada 1979-1981. Ostaticii au petrecut 444 zile de coşmar, la limita dinte moarte şi evadare, într-o tensiune tipic islamică.

Dar Affleck s-a oprit numai la cazul celor sase diplomati. Iar filmul s-a dovedit a fi calul troian care i-a scos din cetate, care le-a salvat viata. In acest fel, Argo este o arta poetica. Poate de aceea la Bucuresti ruleaza cu doi spectatori in sala, cum l-am vazut eu la “Patria”, in timp ce aici a depasit pana acum de trei ori investitia. Sigur, e o drama americana. E un  film politic. Intotdeauna calul troian al filmului american s-a dovedit a fi filmul politic. In competitia din acest an sunt trei astfel de filme nominalizate si la Oscar, Lincoln, Zero Dark Thirty si Argo. La Golden Globe a castigat unul dintre ele. Asa cum se va intampla si la Oscar, unde sigur va castiga Lincoln. Acum e Argo, cu un subiect dramatic, tensionat, pe muchie de cutit, care ii priveste in primul rand pe americani, dar situatia e generala, se poate intampla oricui, oricarei tari europene, de pilda, cu ambasade in tari musulmane. Mai mult, Argo poate fi o metafora a existentei, a carei natura face din oameni, mai mult sau mai putin, niste argonauti.

 

Grid Modorcea

Corespondenta de la New York

 

 

 

 

 

 

Detalii despre parada inaugurală de la Washington D.C.

Posted by Stefan Strajer On January - 16 - 2013

Detalii despre Parada Inaugurală de la Washington D.C.

 

Autor: Simona Botezan (Washington, D.C.)

 

Comitetul de Inaugurare Prezidențial (PIC) a anunţat ieri, 14 ianuarie, noi detalii despre parada inaugurală, care va avea loc, ȋn 21 ianuarie 2013, la Washington D.C. PIC a anunţat, de asemenea, numele crainicilor care vor comenta parada inaugurală.

 

Parada va include opt care alegorice personalizate, comandate de PIC pentru paradă. Patru dintre acestea vor reprezenta familiile preşedintelui şi vice-preşedintelui, și statele lor de origine, iar celelalte patru vor onora progresele extraordinare pe care le-a facut SUA ca națiune.

 

Primul car alegoric reprezintă statul Hawaii, locul de naştere al președintelui Obama şi reprezintă un vulcan, modelat după faimosul vulcan Diamond Head.

 

Cel de-al doilea reprezintă statul Illinois, locul de naştere al Primei Doamne Michelle Obama. Este decorat cu steaguri americane și conţine o panoramă a Capitoliului.

 

A treia platformă reprezintă statul Pennsylvania, locul de naştere al vicepreședintelui Joe Biden şi include o replică a „Liberty Bell”, precum și emblema oficială a statului Pennsylvania.

 

Platforma statului Delaware este cea de a patra, care ȋşi va face apariţia ȋn timpul paradei din 21 ianuarie. Platforma este dedicată doamnei Dr. Jill Biden, soţia vice-preşedintelui Joe Biden şi include o replică a statului ei de origine „Capitol Bell Tower”.

Următorul car alegoric este deidicat lui Martin Luther King, Jr. Conţine o imagine a disidentului Dr. King şi o reprezentare a unui citat celebru al acestuia: “din muntele disperării se naşte o piatră a speranței”

 

Următoarea platformă este dedicată mișcărilor pentru drepturile civile din SUA. Imaginile reprezentate includ imigrația, femeile, LGBT (diversitatea identităților sexuale), drepturile civile și drepturile de muncă. Platforma include, de asemenea, un citat a lui Martin Luther King “Arcul universului moral este lung, dar se îndoaie pentru dreptate.”

Platforma „US Armed Forces” este penultima. Dedicată aviatorilor, platforma va aduce un tribut tinerilor curajoși din aviaţia militară a Statelor Unite. Carul alegoric este decorat cu un model P-51 Mustang.

 

Ultima platformă va conţine tema inaugurală “Our People, Our Future”şi este dedicată poporului american. Platoforma va fi reprezentată de câţiva cetățeni, participanţi la „National Day of Service”.

PIC a lansat un videoclip cu imagini din spatele scenei, respectiv cu oamenii care construiesc aceste care alegorice, muncitorii de la compania Hargrove, Inc.

 

http://www.youtube.com/watch?v=H_13FeyJbQg&feature=youtu.be

 

PIC a anunţat, de asemenea, numele crainicilor care vor comenta parada inaugurală. Charles Brotman, un crainic veteran, care a prezentat alte 14 parade de inaugurare prezidențiale, va conduce un grup comentatori şi diverse personalități locale. Vocea lui Brotman a fost audiată la paradele de inaugurareȋncepând din 1957. Anul acesta el va comenta din Lafayette Park, pentru observatorii paradei de la acea locație. Crainicii vor lucra, de asemenea, din alte șase locații suplimentare, situate de-a lungul traseului paradei, pe Pennsylvania Avenue.

Alaturi de Brotman vor fi: Bob Madigan din Silver Spring, Maryland, SUA; Renee Carol Eubanks de la Hollywood, Florida; Jim Bohannon din Montgomery Village, Maryland; Christine E. Brennan de la Washington, DC; Robert D. Goldwater din White Plains, New York și crainicii militari de la Joint Task Force – National Capital Region (JTF-NCR).

 

*Jurnalist acreditat de Senat Media Gallery; Joint Congressional Committee on Inaugural Ceremonies şi Presidential Inaugural Committee 2013

 

Simona Botezan

Washington D.C.

15 ianuarie 2013

 

Cel mai competitiv Oscar din ultimii zece ani

Posted by Stefan Strajer On January - 13 - 2013

Cel mai competitiv Oscar din ultimii zece ani

 

Autor: Grid Modorcea (New York)

 

Nominalizarile la premiile Oscar 2013 au scos in evidenta, mai mult ca niciodata, cat de serioase sunt aceste premii comparativ cu premiile de la Cannes, de pilda, care au devenit frivole de cand orientarea este total politizata si s-au dat premii la non-valori, la filme fara audienta, nici macar locala. Cannes s-a compromis definitiv, cum spunea Julien Schnabel, cand juriul i-a luat lui premiul si i l-a dat unui film modest realizat pe malurile Dambovitei. Apoi cand i s-a dat premiu pentru scenariu original unui film care este o ecranizare dupa doua carti cunoscute.

Numeroase alte asemenea gafe si concesii au facut in ultimii ani organizatorii si juriile de la Cannes, imens de pitice, scazandu-i cota credibilitatii.

Acest lucru nu s-a intamplat, din fericire, la premiile Oscar, care raman etalonul mondial al artei filmului. Exista si aici o lupta, desigur, dar intre producatori, insa Juriul nu poate fi influentat intrucat e format din aproape 6 mii de membri!

Nominalizarile din acest an sunt formidabile, acordate unor filme unul si unul, toate apte pentru marele Oscar. Nu se poate imagina productii mai originale decat War Witch, Beasts of the Southern Wild sau A Royal Affair, filme despre care am scris anterior, considerandu-le modele pentru ceea ce insemana nivelul limbajului actual al artei filmului.

Cu obraznicia nu poti sa ajungi in elita filmului mondial, dar numai si prostia de a incerca marea cu degetul se sanctioneaza, arata cat de mediocru si disperat poate fi reprezentantul Noului Val al filmului romanesc, devenit erou fiindca a fost aruncat de americani “dupa dealuri”, asa cum e Nastase mare scriitor in puscarie. Cum poti sa concurezi cu filme precum Amour al lui Michael Haneke, cand nu reusesti sa te ridici tehnic deasupra unei narativitati liniare? Apoi nici unul din aceste filme nominlizate la Oscar nu-si ponegreste tara care l-a produs, asa cum se intampla curent la noi. Dar sa lasam gunoaiele. Sa se ocupe de ele gunoierii. 

Daca in ceilalti ani faceam calcule, eram nedumerit, aveam anumite rezerve, acum, in acest an, nu-mi mai fac griji, fiindca selectia este optima, exceptionala, fiecare film poate sa ia Best Picture fara sa mai existe nici o invidie sau carcoteala. Fiecare film, indiferent ce premii ia, le ia pe merit. E o competitie cu “n” valori egale, toate filmele avand aceleasi sanse, fara sa putem suspecta juriul de vreun parti-pris.

Sa ne apropiem putin de lista nominalizarilor. Ce vedem? La categoria pentru cel mai bun film strain sunt nominalizate Amour (Austria), Kon-Tiki (Norvegia), No (Chile), A Royal Affair (Danemarca) şi War Witch (Canada). Trei dintre ele imi sunt cunoscute. Ba Amour se afla selectat si la categoria cel mai bun film. War Witch a obtinut anul trecut Marele Premiu la Tribeca Film Festival, cronica scrisa la timpul potrivit. Este un film antologic, asa cum este si chilianul No, pe care Woody Allen il considera cel mai bun film pe care l-a vazut in ultimii ani. Sunt filme de mare substanta, realizate in ani de zile, unele timp de peste zece ani, precum War Witch, unde avem de-a face cu un documentar sui-generis privind cercetarea crimelor, a masacrelor din Congo.

Pe langa Amour, la categoria cel mai bun film se mai afla minunea lui Benh Zeitlin Beasts of the Southern Wild, o parabola a supravietuirii, ca si alte filme de antologie, precum Django Unchained, un model de western spaghetti, al lui Quentin Tarantino, Zero Dark Thirty, in regia lui Kathryn Bigelow, Lincoln de Steven Spielberg, Les Miserables al faimosului Tom Hooper, incununat acum doi ani cu Best Picture pentru The King’s Speech, Life of Pi de Ang Lee, regizorul neegalatului Brokeback Mountain, Silver Linings Playbook de David O. Russell şi Argo de Ben Affleck, de asemenea, comentat anterior. De aici au aparut si nominalizatii la categoria cel mai bun regizor, cineastii supertitrati Steven Spielberg, Ang Lee, Michael Haneke, David O. Russell, dar si debutantul Benh Zeitlin.

Desigur, Lincoln al lui Spilberg are 12 nominalizari si are toate sansele Marelui Premiu intrucat este vorba despre un erou national, tot mai exploatat de cineasti, dovada si productia Abraham Lincoln: Vampire Hunter (2012), in regia lui Timur Bekmambetov, in care al 16-lea presedinte al Statelor Unite este vazut ca un supererou ce scapa America de vampiri.

Desigur, marele actor Daniel Day-Lewis este nominalizat pe drept la cel mai bun actor in rol principal, ca si Hugh Jackman, care face in Jean Valjean din muzicalul Les Misérables un rol antologic. Dar surpriza mai poate veni si din partea lui Denzel Washington (Flight), Bradley Cooper (Silver Linings Playbook) sau Joaquin Phoenix (The Master).

Interesanta este si pozitia lui Kathryn Bigelow, prima femeie care a luat mai an Best Picture pentru un film despre Irak, ca acum sa atace in Zero Dark Thirty cazul Bin Laden. O regizoare tenace, foarte indrazneata, care lucreaza pe baza unor scenarii solide, dovada ca si scenariul acestui film, scris de Mark Boal, este nominalizat. De asemenea, prefera caractere tari, cu actori pe potriva, astfel ca la Cea mai bună actriţă în rol principal toate sansele se indreapta spre Jessica Chastain, desi aici concurenta este nemiloasa, fiindca celelalte nominalizari sunt acordarte unor interprete de exceptie, precum Quvenzhane Wallis pentru Beasts of the Southern Wild, Jennifer Lawrence pentru Silver Linings Playbook, Naomi Watts pentru The Impossible şi Emmanuelle Riva pentru Amour.  Lipseste Keira Knightley din Anna Karenina, o nominalizare facuta anterior de toata presa americana.

Si, in continuare, nominalizarile la celelalte categorii sunt de acelasi calibru, filigranate, fapt care ne asigura ca premiile vor fi acordare numai valorilor autentice, foarte egale. Si sa ne gandim numai la greutatea numelor din categoria Cel mai bun actor in rol secundar: Alan Arkin în Argo, Robert DeNiro in Silver Linings Playbook, Philip Seymour Hoffman in The Master, Tommy Lee Jones in Lincoln si Christoph Waltz in Django Unchained.

La animatie imi pare rau ca nu a fost selectat si Hotel “Transylvania”, din motive cu totul subiective, lesne de inteles. Dar ma consolez cu Frankenweenie al lui Tim Burton. La fel cum regret ca Mihai Malaimare Jr. nu este nominalizat pentru imaginea la The Master, dar ma consolez cu faptul ca operatorii nominalizati sunt fabulosi, chiar modele de urmat, iar el e tanar, are vreme sa mearga pe urmele lor. Sa-i numim pe acesti mari operatori: Seamus McGarvey (Anna Karenina),
Robert Richardson (Django Unchained), Claudio Miranda (Viaţa lui Pi), Janusz Kaminski (Lincoln),
Roger Deakins (Skyfall).

Desigur, lista nu are cum sa multumeasca pe toata lumea, vor fi mereu si carcotasi, fiindca exista o doza de subiectivitate in orice selectie, desi aici obiectivitatea este coplesitoare (juriul are 5 783 membri), dovada filmele alese pentru Best Picture, care pe mine, cel putin, ma satisface integral.

Nominalizările pentru cele 24 de categorii au fost anunţate de către actorii Seth MacFarlane şi Emma Stone, cunoscuta din The Amazing Spider-Man si pe care orice newyorkez o vede in reclamele din statiile de metrou, intr-o productie de zile mari: Gangster Squad, film ce va fi lansat in curand. Aceiasi actori vor gazdui si ceremonia Premiilor Oscar 2013 ce va avea loc pe 24 februarie la Hollywood.

(Corespondenta de la New York)

 

 

 

ROMÂNIA POST-ALEGERI

Posted by solariu On December - 10 - 2012

Câteva consideraţii generale făcute în urma alegerilor parlamentare din 9 decembrie 2012

Votul de încredere dat de români USL-ului este mai mult un vot anti-PDL şi anti-Băsescu, democraţii şi preşedintele fiind percepuţi ca fiind singurii vinovaţi pentru criza economică din România. Acelaşi lucru s-a întamplat şi în 1996 când românii au votat Convenţia Democrată şi l-au votat pe Constantinescu preşedinte fiindcă erau sătui de PDSR şi de Iliescu. Pentru ca peste patru ani, în 2000, românii să se reîntoarca spre stânga politică, votând Polul Social Democrat.
Anul acesta, tandemul Crin-Ponta, aflat la conducerea USL, a profitat din plin de erodarea lui Băsescu şi a pedeliştilor care au fost nevoiţi să ia nişte măsuri drastice, dar necesare pe timp de criză. Scăderea salariilor şi a pensiilor, închiderea unor instituţii, concedierile a mii şi mii de bugetari, vreme în care mai-marii partidului îşi etalau limuzinele, vilele sau poşetele şi hainele scumpe au făcut ca PDL să devină, pe bună dreptate, extrem de nepopular în rândul românilor de rând. Aşa că USL a venit la putere pe cai mari, însă în cele şapte luni de guvernare a început să dezamăgească prin numirile şi răs-numirile de miniştri corupţi sau agramaţi, scandalul plagiatelor, deprecierea monedei naţionale, referendumul eşuat pentru demiterea preşedintelui, inexistenţa unui program de redresare a economiei naţionale, afectarea credibilităţii României peste hotare, etc. Toate acestea nu au făcut decât să pună sub semnul întrebării capacitatea USL-ului de a redresa România şi a mai tăiat din speranţele românilor, care au fost puşi în situaţia de a alege răul cel mai mic.
Nu sunt de acord cu alarmiştii care susţin în gura mare că gata acum cu occidentalizarea şi modernizarea României fiindcă Ponta şi Crin ne vor da pe mâna ruşilor. Asta e doar campanie electorală. Cum nu agreez nici falsitatea cu care Ponta şi Antonescu se bat cu pumnii în piept şi susţin că România nu are nevoie de sfaturi de la Merkel sau Barroso. Ei ştiu foarte bine că România are mai multă nevoie de Europa decât are Europa de România, dar mai ştiu şi că patriotismul acesta de faţadă e ceva care dă bine la public şi aduce voturi.
Însă daca USL va continua cum a făcut-o până acum, să nu aibă niciun program clar de guvernare, ci doar un singur ţel: “Jos Băsescu!” şi dacă premierul desemnat va sta mai mult pe la televiziuni, situaţia ţării nu se va îmbunătăţi, ba chiar din contră, va deveni şi mai grea, iar la alegerile din 2016 se va face din nou rocada politică, în caz că alianţa USL va mai dăinui până atunci şi nu se va destrăma din cauza luptei pentru ciolan. Cei care au primit acum un şut în dos de la popor vor reveni atunci la putere ca salvatori ai naţiunii.
De aceea este momentul ca acum Antonescu şi Ponta să lase vrăjelile mărunte şi să se pună pe treabă. Altfel vom avea aceeaşi Mărie, cu alta pălărie, fiindcă oferta electorala la noi e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire.
Aşa încât ai să te întrebi ca orice român: eu cu cine votez?

Loteria Vizelor SUA 2014

Posted by Stefan Strajer On October - 28 - 2012

Loteria Vizelor SUA 2014

Programul si conditiile de participare

 Programul Loteria Vizelor (Diversity Visa) pentru anul 2014 se va derula in perioada 2 octombrie – 3 noiembrie 2012 (informatii de la Ambasada SUA – Bucuresti). “Inregistrarile pentru programul DV-2014 trebuie transmise electronic in perioada care incepe marti, 2 octombrie 2012, si se incheie sambata, 3 noiembrie 2012. Inregistrarea incepe si se incheie la ora 12:00 PM ora de vara a Coastei de Est (GMT-4). Solicitantii pot accesa formularul electronic E-DV la adresa www.dvlottery.state.gov numai in perioada de inregistrare. Solicitantii sunt sfatuiti sa nu astepte pana in ultima saptamana a perioadei de inregistrare pentru a se inscrie. Cererea foarte mare poate duce la intarzieri la conectarea online. Nicio inregistrare nu va fi acceptata dupa orele 12:00 PM, ora de vara a Coastei de Est (GMT-4) a zilei de 3 noiembrie 2012. Participarea la program este gratuita. Guvernul SUA nu angajeaza consultanti sau servicii particulare din afara pentru a opera programul DV. Orice intermediari sau alte persoane care ofera asistenta pentru a pregati o cerere de participare o fac fara autorizarea sau consimtamantul Guvernului SUA”, se arata in comunicatul Ambasadei Statelor Unite.

Cerintele de calificare presupun ca solicitantul sa indeplineasca atat conditia de a fi nascut intr-o tara care participa la program, cat si criteriul educational, adica sa fie absolvent de liceu, cu diploma de bacalaureat sau in ultimii cinci ani sa fi lucrat cel putin doi ani intr-o meserie care se califica. Pentru determinarea calificarii pe baza experientei in munca se va folosi baza de date O*NET OnLine (www.onetonline.org) a Departamentului Muncii al SUA. Inainte de a trimite o inregistrare la programul DV-2014, solicitantii sunt rugati sa consulte instructiunile detaliate ale programului, care se gasesc pe pagina de internet a Ambasadei Statelor Unite http://romania.usembassy.gov/ precum si pe pagina de internet a Departamentului de Stat www.travel.state.gov Solicitarile care se califica vor fi selectionate in mod aleatoriu de un computer. Toti participantii la program pot sa verifice statutul solicitarii lor pe pagina de internet E-DV la www.dvlottery.state.gov la sectiunea Entrant Status Check, pe baza numarului de confirmare, incepand cu data de 1 mai 2013 si pana la data de 30 iunie 2014. Aceasta va fi singura modalitate prin care castigatorii din cadrul programului de loterie vor fi instiintati despre selectionarea lor in programul DV-2014. Departamentul de Stat nu va trimite prin posta scrisori catre cei selectionati in cadrul programului Diversity Visa. Cei care au fost selectionati nu vor mai primi instiintari despre selectionarea lor prin e-mail. Ambasada SUA nu face publica lista castigatorilor. “Daca veti primi un e-mail sau o scrisoare care va anunta ca sunteti selectionat in cadrul programului Diversity Visa si ca, pentru a vi se procesa cererea, trebuie sa trimiteti o suma de bani prin transfer electronic catre o anume persoana din cadrul Ambasadei, luati aminte ca acel mesaj nu este legitim. Departamentul de Stat nu va va solicita sa trimiteti bani prin posta sau prin alte modalitati de transfer electronic”, avertizeaza Ambasada SUA.

 

Expediția ”CURIOSITY ROVER” pe planeta Marte – Simona BOTEZAN

Posted by Gabriela Petcu On August - 29 - 2012

Un laborator ştiinţific cu propulsie nucleară şi greutatea de o tonă a aterizat la 6 august 2012 într-un crater din apropierea ecuatorului planetei Marte. Săptămâna trecută robotul a executat măsurători “de suprafaţă” şi a suferit modificări de software. Laboratorul Curiosity a călătorit 354 de milioane de kilometri, de pe Pământ pe Marte, iar apoi a executat cu succes aterizarea. Este cel mai complex şi îndrăzneţ proiect ştiinţific spaţial al NASA şi al omenirii. Misiunea Curiosity Rover va aduce informaţii noi privind posibilităţile unei viitoare misiuni cu echipaj uman şi şansele de terraformare sau colonizare a planetei Marte.

 

Curiosity Rover este un robot sofisticat, care va explora o zonă apropiată de locul său de aterizare, Gale Crater, o zonă în care trei tipuri de sol vin în contact într-un mod frapant şi neobişnuit. Misiunea principală a robotului Curiosity este de a ajunge la baza Muntelui Sharp, o movilă cu ȋnălţimea de trei mile, studierea celor trei straturi de roci expuse şi căutarea urmelor de viaţă microbiană, despre care se presupune că ar fi posibilă pe Marte. Curiosity va studia condiţiile atmosferice de pe planeta Marte timp de doi ani.


Vineri, 17 august 2012,
site-ul oficial al NASA a lansat o serie de imagini de la aterizarea Curiosity Rover pe Marte şi primele imagini transmise de camera video a laboratorului. Mii de americani au urmărit imaginile pe ecrane uriaşe montate ȋn Times Square şi ȋn centrul marilor oraşe din SUA, iar apoi, ȋn weekend, imaginile au fost difuzate de televiziunile naţionale de ştiri. Telespectatorii au văzut cum scutul termic al laboratrului ştinţific a lovit planeta Marte ridicând un nor uriaş de praf.


Vehiculul cu şase roţi va vizita mai întâi un site într-o direcţie diferită, din cauza celor trei formaţiuni de rocă descoperite. Oamenii de ştiinţă spun că studierea acestor formaţiuni stâncoase i-ar putea ajuta să înţeleagă mai bine istoria craterului şi a planetei Marte. Ei au numit site-ul adiacent Glenelg după numele unei formaţiuni stâncoase din nordul Canadei.

„Probabil vom face o evaluare ştiinţifică de cateva luni de zile acolo, un pic mai mult dacât stabilisem iniţial” a declarat omul de ştiinţă Ioan Grotzinger reporterilor, în timpul unei conferinţe de presă susţinută vineri, 17 august. “Spre sfârşitul anului calendaristic, aproximativ, Rover se va ȋndrepta spre obiectivul său principal de cercetare, Muntele Sharp.”

Până atunci Curiosity Rover va testa cu un laser foarte puternic rocile descoperite. Un telescop mic va analiza apoi materialul vaporizat de laser, pentru a determina conţinutul de minerale. Un sistem combinat, cunoscut sub numele de ChemCam, va fi utilizat pentru aceste analize, pentru prima dată pe planeta Marte. Dispozitivul a fost conceput pentru a efectua 14.000 de măsurători pe parcursul misiunii. Acest instrument a fost creat de o echipă de cercetători condusă de Roger Wiens de la Los Alamos National Laboratory.

“Este un laser care proiectează o putere de ordinul megawaţilor pe suprafata lui Marte”, a spus Wiens. “Se creează o plasmă, sau o minge mică de flăcări si scântei, care vaporizează roca.”


Telescop
ul poate observa efectele mingii de foc de la aproximativ 25 de metri. El va analiza şi va ȋmpărţi lumina ȋn lungimile de undă care o compun. Oamenii de ştiinţă vor folosi aceste informaţii pentru a determina compoziţia chimică a rocilor marţiene.


Deplasare
vehicolului la Glenelg, circa 1.600 de metri de la locul de aterizare, ar trebui să dureze o lună sau mai mult, în funcţie de cât de multe experimente vor decide oamenii de ştiinţă să facă de-a lungul drumului. Expediţia marţiană va colecta ȋn premieră informaţii despre compoziţia chimică a Planetei Roşii, ȋn cadrul celui mai ambiţios proiect de studiu extraterestu din ultimii 40 de ani.

 

Misiunea este monitorizată de inginerul Mike Malin şi echipa sa de la Malin Space Science System din San Diego; de o echipă de cercetători de la Universitatea Davis din California, coordonată de doamna Dawn Summer şi de echipa cercetătorului ştiinţific Andy Mishkin, de la NASA Jet Propulsion Laboratory din Pasadena, California.

 

NASA a cheltuit 2,5 miliarde de dolari pentru construcţia, testarea şi trimiterea pe Marte a dispozitivului Rover Curiosity, echipat cu 10 instrumente complexe de cercetare, iar Curiosity este cel mai performant laborator spaţial creat de omenire, destinat cercetării spaţiului cosmic.

 

Aflat la bordul Air Force One ȋn drum spre Iowa, preşedintele Obama a telefonat pentru a felicita echipa de la Pasadena pentru succesul de până acum al misiunii pe planeta Marte. „Curiosity a captat atenţia şi imaginaţia a milioane de oameni, nu doar din ţara noastră, ci din întreaga lume”, a spus Obama cercetătorilor. “Este într-adevăr uluitor ceea ce aţi fost capabili să realizaţi” a spus preşedintele, care a promis că va rezista presiunilor de a reduce cheltuielile în domeniul ştiinţei. “Am de gând să susţin personal necesitatea acestor investiţii critice”, a spus preşedintele. “Dacă, în fapt, veţi intra în contact cu marţieni, vă rog să-mi spuneţi imediat”, a mai spus Obama cercetătorilor de la Jet Propulsion Laboratory Pasadena. “Am o mulţime de alte lucruri de pe agenda mea, dar acesta va fi ȋn partea de sus a listei. Chiar dacă sunt doar microbi, va fi foarte interesant pentru mine. “


Mai multe detalii despre expediţia marţiană sun disponibile pe site-ul oficial al NASA: http://www.nasa.gov/marsşi http://mars.jpl.nasa.gov/msl

 

Simona BOTEZAN

Washington D.C. SUA

19 august 2012

coperta carte Sorin Olariu

Cartea-i mica dar funica, autor Sorin Olariu


~
Autor al câtorva plachete de catrene spirituale, Sorin Olariu, poet şi epigramist, recidivează, publicând un volum compact de peste 200 de piese, consolidându-şi statutul de creator în gen. Mi-a făcut bucuria de a-mi cere opinia despre aportul său epigramatic sub forma unui Cuvânt Înainte la volumul Urzici pentru mari şi mici (Editura Tibiscus, 2001). Diagnosticul pus atunci s-a dovedit exact, Sorin Olariu abordân fără niciun fel de complexe o problematică diversă ce se întiinde de la politică – efectuând halte obligatorii în social – la literatură, nelăsând la o parte nici tipurile individuale, într-un cuvânt, antenele sale sensibile, deosebit de fine, captând semnalele şi/sau ecourile mediilor celor mai felurite.
“Andrisanţii” epigramelor sale sunt de aceea, recrutaţi din toate zonele socialului, persoane mai mult sau mai puţin însemnate, dar pe lângă care nu poţi trece fără a le lăsa un mesaj satirico-umoristic. Nu sunt cruţaţi liderii politici români şi străini, oamenii politici în genere, liderii sindicali ş.a. Situaţia economică a ţării , pusă sub semnul unei interminabile, chiar dacă nu iluzorii reforme, beneficiază de asemenea, de atenţia epigramistului care se apleacă asupra stării societăţii româneşti cu alură de sociolog.
Ne face plăcere să ne confruntăm propriile noastre impresii despre fenomenul investigat cu punctele de vedere ale autorului, mai întotdeauna acceptabile. Judecăţile sale sunt uneori radicale, excesive, dar pot fi luate în considerare cel puţin ca ipoteze:
~
Ca nu cumva să strice mediul
Mutară parcul, ce te miri?
Că-n Capitală este sediul
Adevăraţilor vampiri.
(Dracula Park se mută)
~
Sau:
~
În ţara-n care ne-ntrerupt
Popofrul zace-ntr-un marasm,
Spui politician corupt
Şi-ai şi făcut un pleonasm.
(Greşeli gramaticale)
~
Pornind de la titlul unei cărţi de Adrian Păunescu, autorul trage o concluzie cce constituie un puternic semnal de alarmă pentru cei aflaţi la cârma ţării:
~
Frustrarea, frigul, sărăcia,
Îi fac pe unii, cum se ştie,
Ca o secundă-n România
Să li se pară-o veşnicie.
(Citind Istoria unei secunde)
~
Epigramistul ne trimite, cu just temei, la Caragiale, a cărui supremaţţie în arta diagnosticului social îi pare, ca şi mie de altfel, a fi indiscutabilă:
~
Pe lângă Iancu,-n galantare,
Acuma,-n clipa nouăşnoua,
Bătrânul Nostradamus pare
Prezicător de mâna-a doua.
(2000 – Anul Caragiale)
~
Ca şi această Recunoaştere:
~
Recunoaştem permanent
Toate meritele sale…
Aţi văzut! Şi-n parlament
Îl jucăm pe Caragiale!
~
Nu lipsesc catrenele cu tematică literară, în rândul cărora străluceşte strofa următoare:
~
Trăgându-şi numele din soare,
Poetul care azi e lipsă,
Prin moartea lui, fulgerătoare,
Lăsă confraşii în eclipsă.
(Lui Marin Sorescu)
~
Sorin Olariu nu ezită să atace subiecte a căror deasă tratare se pare că le-a făcut -prin banalizare – să nu mai constituie surse de inspiraţie, inovarea părând aproape sortită eşecului. Şi totuşi, iată ce imagine pproaspătă descoperă el pentru un motiv atât de vechi cum este cel al soacrei:
~
Aşa, ca de sfârşit de an,
Spunea un hâtru bun de gură.
Îmi bag şi soacra la borcan
Că-i cea mai bună acritură.
(Murături de sezon)
~
Adaptarea la noile realităţi impuse de perioaada istorică post-decembristă pe care o traversează ţara impune, pe lângă reflecţii grave, în ton dulce-amar, soluţii pentru toate situaţiile, inclusiv pentru viaţa personală a oamenilor:
~
Vrei să cucereşti o fată
Şi să-i sari la noapte gardul?
Păi atunci, de prima dată,
Nu-i da inima, ci cardul!
(Sfat unui amorez)
~
O completare, dacă îmi dă voie autorul, ce trebuie să facă aceia care nu mai au inimă, ci cord (de aici adverbul cordial?), indiferent dacă sunt sau nu posesori de card?
Se vor descurca, mi se va răspunde, chiar dacă pentru aceasta trebuie să se apeleze la verbul cel mai des conjugat în România ultimelor 5-6 decenii, fără nicio deosebire de regim politic. Lucru nu întotdeauna posibil însă, ca în cazul acestei gelozii biblice:
~
Sărmanu-Adam se confesează
Că Eva, dulcea lui nevastă,
Săptămânal îl controlează
Să nu-i lipsească altă coastă!
~
Noul Adam va găsi, desigur, soluţia pentru a scăpa de ochiul vigilent al Evei contemporane, cu toate că şi reciproca este la fel de valabilă. Ceea ce nu înseamnă că observaţia epigramistului nu este câtuşi de puţin pertinentă, subtilă sau acoperitoare.
Sorin Olariu este un epigramist mai aproape de tinereţe ca vârstă, biologică şi de creaţie, privind însă realitatea înconjurătoare cu o maturitate şi un simţ al poantei ce devin stil.El se pregăteşte, astfel, să intre în zodia clasicităţii, dacă nu cumva se şi află acolo.
~
(George Corbu – preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România)
~

IA DOCTORATU’, NEAMULEEE!!!…

Posted by solariu On June - 20 - 2012

SPERANŢE PENTRU BĂSESCU

Cârma ţărişoarei mele
Nu-i pierdută întru totul
Că în vremurile grele
Îl ajută Copy-lotul.

DOCTORATE, DOCTORATE…

Când furi de la un singur om
Posibil să ajungi în pom…
Când furi de la mai mulţi eşti mare:
Faci muncă grea, de cercetare!

FĂRĂ NUMĂR, FĂRĂ NUMĂR…

Azi prin țară n-avem medici,
Dar un lucru te surprinde:
Rişti pe drum să te împiedici
Sunt la doctori… cât cuprinde!

PLAGIATORILOR CU DIPLOME FALSE

Orice-am zice, orice-am spune,
Sunt convins că nu vă pasă
Fi’ndcă n-aţi făcut pe bune
Nici cei şapte ani de-acasă!

CITIND EVANGHELIA DUPĂ IOAN

Chiar acum m-am întrebat
Despre celelalte trei:
Oare nu le-au plagiat
Marcu, Luca şi Matei?

PARIS – PIAŢA LUDOVIC AL XV-LEA, A REVOLUŢIEI ŞI A CONCORDIEI

Posted by Stefan Strajer On May - 24 - 2012

PARIS – PIAŢA LUDOVIC AL XV-LEA, A REVOLUŢIEI ŞI A CONCORDIEI

 

Autor: Octavian Lupu

 

Nu este vorba de un nume lung dat celei mai mari pieţe din Paris, ci de o succesiune de denumiri pe care aceasta le-a avut de-a lungul perioadei zbuciumate şi contradictorii de dinainte, din timpul şi de după evenimentele sângeroase ale Revoluţiei Franceze. Având o suprafaţă de peste opt hectare, cu un aspect rectangular, uşor octogonal datorită colţurilor „tăiate”, această Piaţă a Concordiei te impresionează prin deschiderea sa de peste două sute de metri, precum şi prin poziţionarea sa între bulevardul Champs-Elysees şi Grădinile Tuileries. Iniţial destinată să marcheze memoria regelui Ludovic al XV-lea, în timpul căruia a fost construită, ea avea să rămână în istorie prin amintirea tristă a ghilotinării nepotului acestuia, Ludovic al XVI-lea, a reginei Maria Antoaneta şi a multor aristocraţi ce au avut neşansa de a se afla la curtea regală în acea nefastă zi de 21 ianuarie 1793.

 

Tocmai de aceea, atunci când am vizitat pentru prima dată această piaţă, am trăit un simţământ de tristeţe, gândindu-mă la ghilotina ce se înălţa în mijlocul ei pe locul unde este în prezent plasat renumitul Obelisc Egiptean. Indiferent cât de mult aş fi de acord cu necesitatea istorică a anumitor evenimente, totuşi cruzimea şi delirul execuţiei publice nu le pot înţelege nicidecum. Cel puţin din punctul de vedere al fiinţei umane înzestrate cu raţiune şi sentimente, este cu totul incredibilă această desfătare cu imaginea sângelui ce se revarsă din trupuri decapitate în uralele de încântare ale mulţimii. Dar aşa se scrie istoria, mai ales atunci când nu există suficientă înţelegere din partea conducătorilor faţă de nevoile supuşilor, iar desfrâul şi luxul neruşinat al celor bogaţi ajunge să sfideze masele de oameni expuse lipsurilor şi mizeriei de tot felul.

 

În adolescenţă, când citeam despre evenimentele Revoluţiei din 1789, eram fascinat, uimit şi îngrozit, deopotrivă, când observam detaliile acelei mişcări care a zdrobit Evul Mediu pentru totdeauna. Brutalitatea, spontaneitatea şi dorinţa de a pune capăt acelei orânduiri au fost duse până la extrem, chiar până la absurd, dacă ne gândim la perioada dictaturii republicane, un concept ciudat şi contradictoriu ca termeni. În mai multe rânduri, cei care ghilotinau erau după o relativ scurtă perioadă de timp la rândul lor ghilotinaţi ca duşmani ai poporului şi ai revoluţiei. Victime nevinovate erau amestecate cu persoane care poate îşi meritau această soartă şi aduse în faţa „tribunalelor populare”, unde verdictul nu putea fi decât cel de „vinovat”, fără a exista posibilitatea de apărare. Pe de altă parte, un Ev Mediu plin de abuzuri de tot felul din partea nobilimii şi a preoţimii împotriva maselor largi ale populaţiei nu se putea sfârşi decât într-o manieră similară, conform principiului universal al acţiunii şi reacţiunii.

 

Denumirea de Piaţă a Revoluţiei a fost acordată după abolirea regalităţii în Franţa, conferind acel trist renume reluat în multe gravuri de epocă, fiind însă schimbată în cea de Piaţă a Concordiei în timpul Directoratului, mai precis după încheierea „terorii republicane”. În felul acesta s-a dorit să se marcheze sfârşitul perioadei de tulburări populare dintre republicani şi regalişti, dintre vechea orânduire şi cea care tocmai se năştea. Şi din acest punct de vedere, plasarea pe „axa istorică” a Parisului a acestei pieţe este justificată, asemenea unei sinteze dintre vechi şi nou, dintre perioada medievală şi cea modernă a Franţei. Iar în final, pentru ca amintirea ghilotinei să dispară, a fost amplasat un obelisc antic adus tocmai din Luxor în cursul anului 1829.

 

Cu o ironie fină din partea istoriei, acest loc a fost ocupat pe rând de către statuia ecvestră a regelui Ludovic al XV-lea, de ghilotina republicană, pentru ca ulterior un obelisc vechi de peste 3300 de ani să ne aducă aminte despre gloria faraonului Ramses al II-lea, un monarh renumit dintr-o perioadă de maximă dominaţie politică a Egiptului. Având o înălţime de 23 de metri şi o greutate de peste 250 de tone, acest obelisc realizat din piatră de granit de culoare roşiatică oferă o imagine unică, desprinsă din Valea Regilor, ca un ecou al unor timpuri de legendă, care nu şi-au pierdut farmecul în ciuda trecerii veacurilor. Prezenţa sa insolită în mijlocul Pieţei Concorde a fost amplu dezbătută cu opinii pro sau contra, fiindcă nu există nici un specific „francez” în acest monument, generând senzaţia fracturării timpului şi spaţiului, al prezenţei spaţiului nord-african în chiar inima Europei.

 

Această contradicţie dintre aspectul modern al pieţei, imaginea medievală a Grădinilor Tuileries şi prezenţa acestui artefact antic, generează ingredientele formării unui punct de „singularitate”, în care se manifestă sincron spaţii din epoci diferite. De fapt, senzaţia de „poartă stelară” către un trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat m-a însoţit de-a lungul întregii perioade de vizitare a Parisului, dar niciodată mai pregnant decât atunci când am stat în mijlocul „axei temporale” din dreptul obeliscului. Astfel, era fascinantă imaginea siluetei înalte a acestuia proiectându-se în mijlocul Arcului de Triumf, ce se distingea când priveam spre apus de-a lungul bulevardului Champs-Elysees. De asemenea, era interesant când aceeaşi siluetă o discerneam în mijlocul ansamblului palatelor Tuileries şi Luvru, când priveam către răsărit. Iar dacă mă uitam către nord, profilul obeliscului se răsfrângea de-a lungul străzii „Regale” în mijlocul clădirii „templului” din Piaţa Madeleine, iar spre sud, trecând peste Podul Concorde, distingeam proiecţia sa în mijlocul Palatului Bourbon, sediul Adunării Naţionale a Franţei. De aceea, am fost convins că Obeliscul Egiptean unea armonios toate cele patru puncte cardinale, conferind o direcţie verticală, ascendentă, cursului istoric al Parisului şi deopotrivă al Franţei.

 

Spre miazănoapte şi spre miazăzi de obelisc, sunt plasate două fântâni arteziene, construite în timpul domniei regelui Ludovic-Filip în perioada restauraţiei dinastiei Bourbon în fruntea Franţei. Modelele pentru aceste fântâni a fost preluate din Italia, cea dinspre nord fiind decorată alegoric cu imagini ce evocă cele două mari fluvii ale Franţei: Ronul şi Rinul, iar cea dinspre sud, adică dispusă către Sena, redând imagini dinspre Marea Mediterană şi Oceanul Atlantic, ce oferă o generoasă deschidere maritimă Franţei. Această adăugare a celor două fântâni, aduce o frumoasă completare Pieţei Concorde cu elemente de arhitectonică neoclasică şi cu răcoarea jeturilor de apă ce înviorează atmosfera uscată, uşor „egipteană”, din preajma obeliscului.

 

Dar satisfacţia cea mai mare pentru un vizitator este conferită deopotrivă de admirarea acestor elemente de arhitectură din perioade istorice diferite şi de vizionarea clădirilor dispuse pe latura de nord, realizate în perioada de dezvoltare urbană modernă din timpul perioadei celui de-al Doilea Imperiu. Şi nu întâmplător, brusc te învăluie sentimentul de „rendez-vous” pe care şi l-au dat mai multe epoci istorice în chiar inima Parisului, ca un gest de împăcare peste veacuri dintre tendinţele ce s-au confruntat cu brutalitate şi s-au opus vremelnic într-un antagonism aparent ireductibil, dus până la extrem.

 

De aceea, am convingerea că sufletul poporului francez nu are trăsăturile violenţei ca notă dominantă, iar duritatea evenimentelor ce s-au întâmplat în perioada Revoluţiei din 1789 nu poate fi explicată decât prin prisma acelor tensiuni ce s-au acumulat teluric de-a lungul veacurilor, soluţionarea lor fiind mereu amânată până când situaţia a ajuns să scape de sub control urmând un curs exploziv, de neînlăturat. Mai mult chiar, am sentimentul prezenţei unei puternice tendinţe spre melancolie, atunci când mă gândesc la feţele nativilor francezi din Paris, o predispoziţie către visare, şi poate chiar spre utopie, a acestei naţiuni puternice şi nobile din multe puncte de vedere.

 

Astfel, să nu uităm că Parisul a fost leagănul multor curente artistice din ultimele secole, iar creativitatea artiştilor săi nu a dispărut în timpurile postmodernismului pe care îl traversăm. Şi tocmai de aceea, ideea de sinteză este cea care m-a urmărit mereu mergând pe bulevardele, străzile şi aleile din acest mare oraş. Este vorba deopotrivă despre o sinteză a unor populaţii care s-au duşmănit de-a lungul timpului, dar şi despre o sinteză a epocilor, care în final se realizează prin înglobarea contradicţiilor unor tendinţe divergente, ce vor să se manifeste simultan, într-o imposibilitate ce generează erupţii explozive de moment, dar care după aceea ajung să se unească armonios.

 

În final, nimic nu scapă ciclicităţii fenomenelor care se manifestă istoric în ere diferite, iar ceea ce este vechi revine peste o anumită perioadă de timp, iar ceea ce este nou relevă doar anumite aspecte ce nu au fost până atunci evidente ale aceleiaşi realităţi, ce ne surprinde prin transformările ei uneori line şi continue, iar alteori brutale şi distrugătoare. Pe marea axă a timpului suntem nişte minusculi călători, vizitatori pentru o vreme a spaţiilor mai mult sau mai puţin generoase ale unei imense pieţe numite Planeta Pământ. Faţă de orice alt loc pe care l-am vizitat, Parisul mi-a oferit ocazia unei meditaţii profunde în care s-au întretăiat fragmente de memorie din timpul regilor Franţei, ai Revoluţiei, dar şi ai modernismului care a încercat cumva să împace dorinţa de schimbare cu cea de conservare a valorilor perene, ce nu pot fi alterate de timp sau spaţiu.

 

În Piaţa Concorde am înţeles cât de mic este individul în faţa evenimentului istoric şi cât de slabă este perspectiva pe care o are pe durata vieţii sale asupra lucrurilor prin care trece. Din nefericire, orice sinteză istorică presupune evoluţia pe intervale de timp ce merg dincolo de ceea ce putem gusta sau experimenta în mod direct. Iar atunci, mărturia veacurilor trecute, mai precis contemplarea amintirii acelor epoci unită cu dorinţa construirii unui prezent armonios vor aduce acea împăcare finală a tuturor lucrurilor. Şi de aceea, privind întreaga istorie în timp ce stăteam lângă Obeliscul Egiptean, am avut percepţia unui sens care leagă totul laolaltă într-o ţesătură unică şi indesctructibilă pentru eternitate. A fost un sentiment pe care nu l-am mai trăit în nici un alt loc prin care mi-a fost dat să trec şi bănuiesc că o experienţă similară o va avea oricine va păşi cu atenţie de-a lungul şi de-a latul Pieţei Concorde, fostă Piaţă a Revoluţiei şi fostă Piaţă Ludovic al XV-lea. Alte denumiri, dar în final aceeaşi esenţă a armoniei ce trece dincolo de diferenţele aparent ireductibile ale prezentului. Oare când vom avea şi noi o sinteză similară în spaţiul românesc? Când va fi posibil ca Piaţa Concorde să îşi găsească un loc corespondent în Bucureşti, redevenit „Micul Paris” din „Mica Franţă” a Europei?

(Bucureşti, 14.05.2012)

 

 

 

TRENULE, MAŞINĂ MICĂ…

Posted by solariu On May - 15 - 2012

(Interviu luat lui Sorin Olariu pentru Revista Autocritic. Autorul interviului: Dan Cârlea).

1) Sorin, când ţi-ai luat carnetul de conducere şi cum au fost pentru tine primele întâlniri cu maşina? Apropo, ce maşină a fost la început?
Carnetul auto mi l-am luat la începutul lui 1990, în România. Eram prosesor la un liceu din Caransebeș, județul Caraș-Severin și tocmai achiziționasem un Golfuleț albastru, aspirator de fete. O bijuterie pe vremea aceea, nimic mai mult decât un junk car, azi. Tatăl meu vânduse un pământ să îmi cumpere acea maşină.

2) Cum priveşte epigramistul excepţional care eşti eterna (şi fascinanta) problemă a femeii la volan?

E loc pentru toți pe șosele, chiar și pentru femei. Oricum, ele sunt egalele noastre, nu? Bine, uneori sunt chiar mai egale decât noi…
Nu am nimic împotriva femeii la volan. Unele conduc mai bine decât bărbații, în sensul că oricum, ele beau mai puțin. Cunosc chiar femei truck driver care conduc camionul câte 3000 de mile pe săptămână. Mai degrabă am ceva împotriva celor care conduc sub influența drogurilor sau a alcoolului. De aceștia trebuie să ne ferim.
În SUA pedepsele sunt extrem de mari pentru asta și nu scapă nimeni. Aici nu merge cu pile. Dacă în România ceilalți conducători auto îți fac semn cu farurile în trafic că e un radar prin apropiere, în America ei vor suna imediat la 911 dacă te văd că urci băut la volan sau dacă te văd că conduci în zig-zag. Pentru protecția lor în primul rând, dar și pentru protecția ta. Altă mentalitate.

3) Faci sau ai făcut epigrame despre femeia la volan, le trimiţi la cratiţă, le tragi claxoane? (rămâne între noi) …

Mai comit uneori și câteo epigramă despre femeia la volan, ca de exemplu aceasta:

PAMELEI ANDERSON

Sânii tăi cu formă plină
M-au convins că nic măcar
Airbagul de la mașină
Nu-ți mai este necesar.

Dar nu le trimit la cratiță și nici nu le claxonez pentru că nu sunt deloc agresiv la volan. Din contră, am o răbdare ieșită din comun, chiar enervantă. Cel puțin așa spune nevastă-mea, care se miră cum de pot fi atât de calm în anumite situații. Dar în SUA cazurile acestea de nervi în trafic sunt foarte rare. În general șoferii conduc extrem de politicos și împart șoseaua cu ceilalți. Dacă cineva observă că ești la ananghie, adică te-ai băgat greșit și nu mai poți ieși de undeva imediat oprește și îți face loc să ieși sau să schimbi banda, chiar dacă știe că asta o să îl coste secunde bune de întârziere.

4) Povesteşte-ne câte ceva despre locurile frumoase pe unde te-ai plimbat prin România cu maşina.

În România mașina era un lux din cauză că benzina era scumpă, așa că preferam să călătoresc cu trenul sau cu autobuzul care erau mult mai ieftine. Totuși, am făcut multe drumuri de la Caransebeș la Băile Herculane, pe DN 6, la început cu Volkswagenul, apoi cu un Fiat Regata Turbo Diesel (primit ca dar de nuntă de la socrii mei) trecând prin salba de sate și locuri frumoase de pe Valea Timișului: Buchin, Sadova, Piatra Scrisă, Armeniș, Dealul Domașnei, Plugova, etc. Locuri minunate, cu oameni minunați. Din păcate, drumul acesta național este acum o ruină, un adevărat blestem al Banatului. Se lucrează la el de un deceniu și nici nu se cunoaște. Ca o paranteză, am mers odată cu mașina la Cascada Niagara, pe partea canadiană, într-un weekend. Cînd am trecut vineri seara pe Queen Elisabeth Way, am remarcat zeci, poate chiar sute de utilaje pe partea opusă. Era o forfotă de nedescris, plin de muncitori care se pregăteau să înceapă lucrul. Chiar mi-am spus în gând că o să fie mare bai la întoarcere. Când colo, duminică seara când ne-am întors în Michigan drumul era asfaltat pe o porțiune de vreo 50 de km de autostradă. Și asta numai în două zile.
De asemenea, în România am mai bătut cu mașina DN 76, de la Oradea la Brad, drum care era o splendoare, mai ales prin zona Munțillor Apuseni. De fiecare dată ne opream la Chișcău, la Peștera Urșilor. Am mai condus de multe ori prin zona Munților Almăjului și Locvei, Semenic, Muntele Mic, Țarcu, toate aceste locuri fiind niște perle ale Banatului.

5) Ai avut ceva incidente, accidente, cu maşina? (aici excludem eventualele probleme cu autostopistele :)

Accidente nu am avut. Ce-i drept, nici nu am condus prea mult și am făcut-o oricum cu atenție. Nu am urcat niciodată băut la volan și nici nu am avut muscle cars cu care să zbor pe șoselele patriei. N-am plătit nici măcar o amendă de circulație. În schimb am avut incidente, toate fiind din cauza mașinilor care una-două se stricau. Ba carburatorul, ba electromotorul, ba jiglerul de relanti, ba o pană de cauciuc…
Să știi că am avut totuși și o problemă cu o autostopistă mai specială. O chestie care ar părea amuzantă la prima vedere, dar până la urmă destul de tristă. Odată, într-o sâmbătă noaptea când veneam din Ungaria, pe la Pădurea Verde din Timișoara am oprit să iau o fată a unui prieten de-al meu, știind că e studentă și crezând că vrea să meargă acasă, la Caransebeș. Eu am recunoscut-o imediat, că strada era luminată ca în palmă, dar ea nu s-a prins cine e în mașină și când a deschis ușa mai-mai să îi pice fața. Atunci am relizat că ea de fapt făcea traseul. Nici nu ai idee cât s-a rugat de mine să nu o spun părinților. Cred că mă urăște și în zi de azi.

6) Buuun, ai ajuns şi în SUA. Care au fost primele impresii legate de trafic, de infrastructura rutieră, de ceea ce e legat de maşini, în general, pe teritoriul american?

Primele impresii? Traficul este mult mai lejer, cel puțin în Michigan, statul în care locuiesc. Drumurile sunt mult mai largi și se circulă pe mai multe benzi, fapt care fluidizează circulația mașinilor. Rețeaua de autostrăzi este foarte bine pusă la punct și extrem de eficientă. De exemplu, un drum de București-Caransebeș (450 km) îl făceam în 9-10 ore. Recent, am parcurs în SUA cam aceeași distanță, între Malibu (California) și Las Vegas (Nevada) în aproximativ 4 ore și jumătate pe I-15 si pe I-10 aproape impecabile.
Desigur, am văzut și în SUA drumuri proaste, mai ales pe străduțele din Detroit. Dar parcă nu sunt chiar așa ca la noi.
Parcul auto din SUA are probabil cea mai mare varietate de mașini din întreaga lume. Toate marile companii se luptă să își vândă marfa aici și oferă tot felul de facilități clienților. Există, pe lângă toate brandurile americane și o mulțime de mașini japoneze, germane sau coreene. Mai rar vezi mașini franțuzești sau italiene, exceptând bolizi ca Ferrari, Lamborghini sau Maserati. Până acum nu am văzut încă nicio Dacie.
O altă observație este că mașinile din SUA sunt mult mai mari decât suratele acestora europene, iar prețurile lor sunt mult mai mici. Benzina de asemenea este de două ori mai ieftină decât în România, la niște salarii cu mult mai mari, fapt care face ca un plin la Hummer să ți se pară floare la ureche.
Una peste alta, a conduce o mașină în SUA, pe lângă că nu te stresează mai este și destul de reconfortant uneori. Mai ales pe freeways și highways.

7) După cât timp ai început să conduci şi în SUA, cum s-au derulat lucrurile cu echivalarea permisului, primele ieşiri?

Prima chestie care mi s-a spus cînd am venit în Michigan a fost că îmi trebuie urgent o mașină fiindcă transportul în comun este aproape inexistent aici, fiind aproape desființat cu vreo opt decenii în urmă chiar de către Big Three (General Motors, Ford și Chrysler) pentru a-și vinde automobilele produse. Și cum nu puteam avea un job dacă n-aveam mașină, iar mașina nu o puteam cpnduce fără carnet, după o săptămână de America și de învățat dintr-un chestionar m-a luat sora mea și m-a dus la Secretary of State să dau examenul scris. Fără nicio programare în prealabil. Spre surprinderea mea, acel test nu a avut loc în vreo sală de clasă, cu supraveghetori, ci chiar acolo, ad hoc, în sala de așteptare plină de lume, la niște mese din apropierea ghișeelor. Oamenii veneau, își rezolvau problemele și plecau, iar eu și cu încă vreo doi răspundeam în scris întrebărilor. Nu ne băga nimeni în seamă, oficialitățile au mers pe încredere. Între timp a mai venit cineva să dea examenul. După ce am terminat, în cîteva minute am și primit rezultatul și actele doveditoare că l-am luat, pentru a mă putea prezenta la testul practic. A doua zi am luat și examenul practic. Ambele teste, deși a trebuit să le dau în altă limbă decât limba mea maternă, mi s-au părut cu mult mai ușoare decât cele din România pentru că nu au fost deloc făcute să încurce candidatul, ci au fost simple și logice.
Apoi, la cîteva zile după ce am luat carnetul, sora și cumnatul meu împreună cu o fostă elevă de-a mea din România, stabilită de asemenea în Michigan, au pus mână de la mână și mi-au cumpărat o mașină de 1000 de dolari, un Dodge Caravan vechi de vreo nouă ani, căruia i-am zis Săgeata Albastră. O mașină foarte bună, automatică, cum nu mai condusesem niciodată până atunci și de care mă speriasem la început văzând cât e de mare. Am crezut inițial că îmi trebuie un carnet de șofer de autobuz pentru așa o mașină când m-am trezit că îmi dă soră-mea cheile.
După prima zi însă m-am obișnuit de parcă toată viața condusesem așa ceva.

8 ) Am un văr care nu a condus în România, el plecând în SUA la începutul anilor ’90. Când a venit în ţară, după mulţi ani, a fost şocat de traficul de aici. I s-a părut groaznic de agresiv, aglomerat şi problematic. Tu mai conduci aici când vii în concedii? Ce diferenţe vezi între traficul din cele două ţări vecine şi prietene, America şi România?

Și mie mi se pare înfiorător traficul din România. Deși până acum am venit în fiecare an în țară și am stat de fiecare dată aproape o lună, nu am mai condus deloc la noi, poate și din comoditate. În SUA, în cinci ani de șofat nu am făcut nici măcar o depășire pe contrasens, fiindcă nu a fost nevoie. Cum spuneam, șoselele sunt foarte largi și au mai multe benzi, așa că poți face depășirile trecând de pe o linie pe alta în același sens. Rareori se întâmplă să circul pe drumuri cu o bandă dus și una întors, dar și atunci nu am de ce să depășesc mașina din față care circulă cu viteză regulamentară.
Diferențe între traficul din SUA și România? În SUA se circulă mult mai civilizat și mai politicos, iar șoferii au mai multă răbdare și înțelegere.

9) Ce maşină (maşini) deţii în prezent – nişte poze se poate?

În prezent dețin un SUV 2012 Dodge Journey şi un Camaro mai vechi, care este flebeţea mea.
În garaj mai am şi un 2010 Dodge Avenger pe care l-am cumpărat pentru nevastă-mea de aniversarea căsătoriei noastre. Personal, sunt adeptul mașinilor americane. Dintre nenumăratele mașini pe care le-am avut pănă acum, doar una singură a fost de import, un van Honda Odyssey, pe care l-am vîndut chiar acum câteva zile.
Poate o să par puțin infatuat enumerând la mașini. Nu e deloc așa. În America, și mai ales în Michigan unde se fabrică mașinile GM, Ford și Chrysler, a avea o mașină bună nu este un lux, ci o necesitate și este la îndemâna aproape a oricui. Am avut și am o sumedenie de mașini noi pentru că sora mea lucrează ca inginer la General Motors, iar cumnatul meu lucrează ca manager la Chrysler și prin ei am discount și loyalty la orice produs al acestor două companii, inclusiv la serviciile de asigurări.

10) Eşti un şofer cuminte sau năbădăios, mori să dai viteză şi să te bagi unde apuci?

În general sunt un șofer disciplinat, civilizat și politicos. Consider că șoseaua nu este a lu’ tata, ci a tuturor participanților la trafic. Chiar și a blondelor. Mai bag și talpă uneori, mai ales când conduc Camaro, dar îmi cunosc limitele și știu până unde pot să mă întind.

11) Ce sfaturi ai da unui începător?

„Stay alive / Don’t drink and drive…”
De fapt, sfatul acesta este pentru orice șofer. Unui începător i-aș mai spune în plus să nu facă pe eroul, pentru că de multe ori eroii sfârșesc prost. Iar eroismul se confundă uneori cu prostia.

12) Ce maşină ţi-ai lua dacă ai avea banii lui Nea Gigi? (să nu spui că nu ştii cine-i Nea Gigi din Pipera! Noi, oamenii de cultură, trebuie să ne cunoaştem.)

Dacă aș avea banii și oile lui mi-aș lua o bormașină. Cu care să-i scot aroganțele din cap.
Dar cum nu am banii lui, o să mă muțumesc cu un Corvette roșu, decapotabil, pe care plănuiesc să mi-l cumpăr. E una dintre mașinile sport accesibile publicului larg. Deci, aproape că mi-e accesibilă și mie…

Zi ce vrei tu, şi dacă bagi şi o epigramă pe teme auto e super.

STAI ALIVE / DON T DRINK AND DRIVE!

Mult prea gravele urmări,
Zău că mi te pun pe gînduri:
Dacă pleci pe trei cărări
Riști s-ajungi în patru. Scânduri.

Mulţumesc de interviu, Sorin.
Cu plăcere.

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors