Archive for the ‘Mapamond’ Category

Guvernarea globală şi Roşia Montană

Posted by Stefan Strajer On November - 24 - 2013

Guvernarea globală şi Roşia Montană  

Vasile-ZARNESCU_CV

Autor: Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu

Aveţi uneori simţămîntul că în jurul vostru se petrec lucruri asupra cărora parcă nu aveţi nici un control? Aveţi, uneori, impresia că sunteţi neputincioşi în faţa unor evenimente ori tendinţe care apar peste noapte şi se extind fără ca cetăţenii să aibă vreun cuvînt de spus? Vă simţiţi, uneori, alienaţi de lucrurile care se petrec în jurul vostru? Aveţi impresia că istoria se derulează în faţa ochilor voştri fără a putea face ceva? Sunteţi frustraţi că diverse organizaţii neguvernamentale din afara României uneori par să aibă mai multă influenţă asupra legiuitorilor ori statului român decît noi, cetăţenii ei? Vă preocupă că liderii noştri par să asculte mai mult de vocea unor grupuri străine decît de noi?

Dacă răspunsul la aceste întrebări este afirmativ, vă asigurăm că nu sunteţi singurii care gîndesc aşa. La fel gîndesc tot mai mulţi cetăţeni din întreaga lume. La noi acasă părem a fi neputincioşi privind exploatarea resurselor noastre naţionale şi parcă nu avem nici un cuvînt de spus. Fie că e vorba de aurul nostru, adică Roşia Montană, de gazele noastre de şist, adică Vaslui, ori gazele naturale din Marea Neagră, toţi suntem afectaţi de o influenţă pare-se invizibilă, dar reală. Parcă Chevron şi Exxon au mai multă influenţă în ţara noastră decît noi şi parcă la fiecare tîrg pe care îl facem cu occidentalii pierdem. Ori gîndiţi-vă la ideea că planeta e suprapopulată, [1], o idee apărută undeva, cîndva, generată de cineva, care, însă, a fost îmbrăţişată de elita secularistă a lumii [2], de organizaţii internaţionale [3], de Uniunea Europeană şi se manifestă în genocidul global numit avort [4]. Ori gîndiţi-vă că, dacă dorim să eutanasiem cîini maidanezi, organizaţiile occidentale ne sar în cap şi intimidează conducerea României. Iar dacă ne opunem influenţelor nocive care vin din afara României, ni se spune că nu suntem în pas cu lumea ori chiar habotnici.

Guvernarea globală

Dacă doriţi un răspuns la întrebările ori preocupările acestea, citiţi mai departe. Tot mai mulţi cetăţeni şi cercetători sunt şi ei preocupaţi de subminarea suveranităţii naţionale de la un capăt la altul al Pămîntului, de erodarea statului de drept şi a democraţiei şi de diminuarea treptată a influenţei individului în societate în folosul grupurilor suprastatale. Ei numesc acest fenomen guvernarea globală, o tendinţă în faţa căreia chiar şi marile puteri par să fie neputincioase. Guvernarea globala ne preocupă şi pe noi, mişcarea pro-familie din România şi din întreaga lume, pentru că ea afectează valorile. Le modifică contrar voinţei cetăţenilor lumii şi le împinge într-o direcţie radical opusă. Celor care sunt îngrijoraţi ori doresc să cunoască mai mult despre guvernarea globală le recomandam cartea lui John Fonte, Sovereignty or Submission („Suveranitate ori supunere“), publicată în 2011. John Fonte e un autor american, iar argumentele cărţii lui, cu toate că sunt adresate mai mult americanilor, sunt valabile pentru orice individ îngrijorat de erodarea democraţiei şi a suveranităţii naţionale. Asta ne vizează şi pe noi, cetăţenii Uniunii Europene şi ai României. Subtitlul cărţii lui Fonte atrage atenţia asupra subiectului cît se poate de serios al cărţii: Will Americans Rule Themselves or Be Ruled by Others (Se vor guverna americanii pe ei înşişi ori vor fi ei guvernaţi de alţii“?) Această întrebare trebuie să ne-o punem şi noi, cetăţenii României, la fel ca şi cei care ne conduc: ne vom guverna noi, românii, pe noi înşine ori vom fi guvernaţi de alţii?

 

Un concept nou

Conceptul de guvernare globala e un concept relativ nou. Şi asta îngrijorează. Datează de la finele Războiului Rece, adică de cel mult 25 de ani, dar ramificaţiile acestei idei sunt bine înfipte peste tot, la nivel academic, politic, legislativ, juridic, ori la nivel de organizaţii internaţionale. El devine tot mai mult baza deciziilor guvernelor naţionale si al tratatelor bilaterale ori internaţionale. Un exemplu sunt Protocoalele de la Kyoto privind încălzirea globala, ori stabilirea, în trecutul recent, a Curţii Penale Internaţionale. Mai zilnic apar articole în presă, comentarii în mass media, dezbateri televizate, ori conferinţe peste tot în lume care promovează guvernarea globala în detrimentul guvernării suverane şi naţionale. Opoziţia fătă de acest trend care se extinde cu o viteză mare este aproape inexistentă. A te opune înseamnă a risca să fii numit înapoiat. Cartea lui Fonte, însă, exprimă vocea şi îngrijorarea majorităţii covîrşitoare a cetăţenilor lumii, în primul rînd a americanilor de rînd, care se împotrivesc guvernării globale. Cu îngrijorările exprimate de el se identifică, probabil, şi majoritatea covîrşitoare a cetăţenilor României şi a celor care citesc aceste rînduri.

Guvernarea globală este, de fapt, un sistem politic, ori un regim politic nou. Unul care, la fel ca cele de dinaintea lui, se crede mai bun ca cele care au existat în trecut, mai capabil să rezolve problemele societăţii contemporane, dar nu pornind de la reţete naţionale, ci de la reţete globale. La nivel concret, guvernarea globală caută să uzurpe autoritatea parlamentelor naţionale, alese – ori demise şi realese – de cetăţeni prin alegeri libere, democratice, şi să învestească această autoritate în organizaţii suprastatale, tribunale internaţionale, birocraţii transnaţionale, ori organizaţii neguvernamentale internaţionale. Acestea din urma nu dau socoteala nimănui. Cetăţenii sunt fără putere să le demită ori să le influenţeze direcţia. În sistemul de guvernare naţional, autoritatea politică decurge de la cetăţeni la Parlament, dar în sistemul de guvernare globală autoritatea decurge în sens invers, de sus în jos. Pot, oare, cetăţenii Europei să demită din funcţie membrii Comisiei Europene, aceste persoane atît de influente care ne fac viaţa mizerabilă, spunîndu-ne chiar şi ce putem pune în grădinile noastre, cît şi cînd? Ori cîte vite pot să pască laolaltă pe un hectar de pămînt? Răspunsul este negativ. Este guvernarea globală, deci, democrată? Categoric nu!

Ori gîndiţi-vă la politica externă adoptată de Uniunea Europeană de promovare a avortului în ţările sărace ale lumii. Recent Uniunea Europeana a alocat 38 de milioane de euro pentru acest scop. Pot cetăţenii U.E. să se opună? Pot ei să zică „Nu“? Pot ei să tragă la răspundere pe cei puţini care au adoptat această politică antiumană? Răspunsul este acelaşi: „Nu“! Un alt exemplu e promovarea prin corpul diplomatic al Uniunii Europene a „drepturilor minorităţilor sexuale“ în Lumea a Treia. Pot cetăţenii Uniunii Europene să spună că nu e bine şi că fondurile alocate pentru acest program sunt risipă de bani? Nu. Ar putea România să reintroducă pedeapsa cu moartea chiar dacă cetăţenii ei doresc? Categoric nu! [Dar există o posibilitate: ieşirea din Uniunea Europeană – n.red.]

Aceste poziţii asupra cărora nu avem control sunt decise de un grup foarte restrîns de persoane, elita lumii occidentale. Plătiţi din fondurile publice, se adună pentru conferinţe care durează săptămîni la rînd, iau decizii şi le transpun la nivel global prin comitetele organizaţiilor mondiale. Ne spun că scopurile lor sunt nobile: avortul protejează femeile, iar „drepturile minorităţilor sexuale“ reflectă aspiraţia societăţii globale spre egalitate. Care om cu mintea întreagă, deci, s-ar putea opune acestor idealuri „nobile“?

Dar aceste grupuri, bine înfipte la nivel transnaţional, sunt agresive. La sfîrşitul anilor ’90 elita transnaţională a născocit noţiunea de „incitarea la ură“ („hate speech“) cerînd ca statele suverane să îngrădească libertatea de exprimare la nivel naţional care „incită la ură“ împotriva diverselor grupuri minoritare. În 2001, un comitet O.N.U. a înaintat un Memoriu Statelor Unite cerînd abrogarea amendamentului la Constituţia S.U.A., care datează din anul 1780 şi care interzice autorităţilor să îngrădească libertatea cuvîntului. Motivul: garanţiile constituţionale împiedică adoptarea de legislaţie internă pentru interzicerea discursurilor care jignesc. România îşi are şi ea echivalentul mişcării transnaţionale de restrîngere a libertăţilor individuale: se numeşte Consiliul National pentru Combaterea Discriminării [5], care îi amendează pe cetăţenii ţării care fac afirmaţii care, în opinia celor de la C.N.C.D., ofensează diverse grupuri din România.

Cu multă agresivitate acţionează şi un alt comitet O.N.U., acela care monitorizează Convenţia de Eliminare a Tuturor Formelor de Discriminare Împotriva Femeilor. Scopul Convenţiei, enunţat elocvent ca fiind acela de a promova sănătatea femeii, este, de fapt, la nivel practic, acela de a promova avortul şi controlul populaţiei. În 1997, acest Comitet a atacat Slovenia pentru că doar 30 la sută dintre copiii Sloveniei erau înscrişi la grădiniţă. Oare ce o avea asta cu guvernarea globală? Locul copiilor e la creşă şi în grădiniţă, iar al femeii la birou, după ideologia guvernării globale.

 

Drepturile omului

Aici se încadrează şi mult trîmbiţatele drepturi ale omului. Care om cu mintea sănătoasa s-ar opune „drepturilor omului“? Problema, însă, este că „drepturile omului“ sunt născocite de un grup restrîns de personalităţi radicale, apoi sunt adoptate de diverse comitete ale O.N.U., iar, apoi, transmise pe verticală, de sus în jos, pentru a fi adoptate de statele suverane şi implementate de tribunale internaţionale ori regionale. Curtea Europeană a Drepturilor Omului se încadrează exact în acest perimetru. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu menţionează orientarea sexuală, dar C.E.D.O. e obsedată de promovarea agresivă a nediscriminării pe bază de orientare sexuală şi a drepturilor „minorităţilor sexuale“. Pur şi simplu a trecut peste voinţa statelor suverane şi a inserat în jurisprudenţa ei nediscriminarea orientării sexuale. Curtea Inter-Americană a Drepturilor Omului, echivalenta de dincolo de Ocean a C.E.D.O., face ravagii în Lumea Nouă. Condamnă toate statele din Emisfera Vestică pentru tot felul de încălcări de drepturi ale omului. Din fericire, însă, spre deosebire de C.E.D.O., deciziile ei nu sunt obligatorii pentru statele membre. Inflaţia „drepturilor omului“ creşte în timp ce penuria obligaţiilor creşte şi ea. Cu alte cuvinte, inflaţiei drepturilor omului îi corespunde o penurie a obligaţiilor.

În vara anului trecut un grup de ideologi bine cunoscuţi ai guvernării globale, printre ei Noam Chomsky şi Richard Falk, au lansat un Manifesto for a Global Democracy („Manifest pentru o democraţie globală“). A fost lansat la London School of Economics. Printre ideile sugerate de ei se află şi stabilirea unei Adunări Parlamentare a Naţiunilor Unite, care, în timp, să se transforme într-un Parlament Mondial. „Cerem, zic ei, fiecărei fiinţe umane să participe la constituirea unei democraţii globale“ („We ask every human being to participate in the constitution of a global democracy“). Textul Manifestului poate fi citit aici: [6].

 

Uniunea Europeană şi guvernarea globală

Uniunea Europeana este experimentul cel mai radical cunoscut pînă în prezent privind guvernarea globală. Se vorbeşte mult despre ceea ce se recunoaşte pe faţă: Uniunea Europeana suferă de un deficit democratic. Uniunea Europeană nu e o democraţie, ci o birocraţie suprastatală care reglementează cele mai mici detalii din viaţa cetăţenilor europeni. Aici noi, românii, avem deja o experienţă neplăcută. Din lacul comunist am căzut în puţul birocraţiei suprastatale unionale. Parlamentarii noştri îşi petrec majoritatea timpului implementînd în România directivele unionale adoptate împotriva voinţei noastre la nivel unional de o elită transnaţională. Elita transnaţională nu e loială faţă de statele membre ori faţă de cetăţenii Europei. Ei sunt loiali guvernării transnaţionale, globale. 

Dar România? Guvernarea globală se simte tangibil şi în România în contextul actual de revizuire a Constituţiei. Ideologia care se manifestă în spatele acestui demers e una a guvernării globale. E bine ca cetăţenii ţării să fie suspicioşi faţă de intenţia de regionalizare a ţării şi de abrogare a caracterului suveran al României. A.F.R. nu e indiferentă faţă de uzurparea suveranităţii noastre naţionale. A.F.R. a propus cîteva amendamente constituţionale care să împiedice exercitarea guvernării globale în România, printre ele supunerea la referendum a tratatelor de integrare europeană, ori nerecunoaşterea în România a deciziile C.E.D.O. care contravin Constituţiei României. 

AFR vă recomandă: Vă recomandăm recenzia alăturată a cărţii lui John Fonte, publicată în National Review pe 13 septembrie 2011 [7].

 

Parteneriatele civile în România

Vă informăm asupra situaţiei la zi a proiectului de legiferare în România a uniunilor civile între persoane de acelaşi sex, iniţiat de d-l Remus Cernea în iunie. Proiectul acesta e şi el, de fapt, un exemplu al guvernării globale. Noţiunea de parteneriate civile îşi are originea în afara României, în ţările Occidentale. E promovată de sus în jos, ea fiind deja acceptată de organizaţii transnaţionale. Propunerea a fost trimisă la comisiile Senatului. Vă recomandăm tuturor să intraţi pe site-ul www.parteneriat-civil.ro, care sumarizează pericolele acestei iniţiative legislative şi propune acţiune cetăţenească. ÎI RUGĂM PE TOŢI CITITORII SĂ-ŞI CONTACTEZE IMEDIAT PARLAMENTARII ŞI SĂ LE CEARĂ SĂ VOTEZE ÎMPOTRIVA ACESTEI LEGI.

 

Vreţi să fiţi informaţi?

Buletinul informativ A.F.R. apare în fiecare Marţi şi e dedicat mai mult ştirilor de ultimă oră, iar publicaţia A.F.R. online apare în fiecare Joi şi e dedicată mai mult comentariilor şi opiniilor. Cei care doriţi să primiţi săptămînal ştiri şi comentarii la zi privind valorile şi evenimentele legislative, politice şi sociale care vă afectează familiile atît la nivel naţional, cit şi la nivel unional şi internaţional, sunteţi invitaţi să vă abonaţi la buletinul informativ săptămînal A.F.R. Cum? Înregistrîndu-vă numele şi adresa electronică pe pagina home a site-ului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.

Faceţi-ne cunoscuţi!

Faceţi-ne cunoscuţi familiilor şi prietenilor dumneavoastră. Daţi mai departe mesajele noastre şi încurajaţi-i să se aboneze. Vă mulţumim.

Anunţuri

Cei care doriţi să faceţi anunţuri prin intermediul A.F.R. privind evenimente legate de familie şi valori morale şi spirituale vă rugăm să ni le transmiteţi la office@alianta-familiilor.ro.

Alianţa Familiilor din România

www.alianta-familiilor.ro

14 noiembrie 2013

Post Scriptum. Apelăm la posibilităţile organizaţiei Alianţa Familiilor din România de a se documenta şi a ne comunica pentru clarificare, următoarele informaţii: 1) pentru care merite profesionale şi intelectuale a fost numit Remus Cernea consilier al premierului Victor Ponta; 2) pentru care merite profesionale, intelectuale şi politice a fost propus şi ales deputat în Parlament pe listele P.S.D., ţinînd cont că nu a exercitat nici o meserie, că nu a avut niciodată serviciu, s-a dovedit a fi un traseist partinic [8] şi că, pînă la angajarea lui în Guvernul Ponta 2 şi, apoi, pînă la pricopsirea lui cu sinecura de la Parlament, de la Hidroelectrica şi Nuclearelectrica şi de cine mai ştie unde [9], a trăit ca o căpuşă pe spinarea părinţilor; 3) dacă pledoaria deputatului ex-P.S.D.-ist Remus Cernea în favoarea sodomiştilor şi a lesbienelor – indicaţi, eufemistic, aici, precum şi în textele legislative interne şi internaţionale prin expresia inadecvată şi obscură „minorităţi sexuale“ – este determinată de faptul că ar fi „băiat bun“, adică ar fi şi el pederast, mai ales că în sprijinul acestei supoziţii pledează şi ideea lui că în România „va fi democraţie atunci cînd preşedintele României va fi o ţigancă lesbiană şi atee“ [10]!

Cu alte cuvinte, nu ştiu cum se face, dar se pare că mondialismul este impus de poponarii de la Uniunea Europeană, de finanţiştii şi politicienii depravaţi din Occident, adică de nişte minoritari! Iar cînd minoritatea dictează majorităţii, atunci nu mai este democraţie, ci e dictatură! Or, se zice că lumea s-a săturat de dictaturi şi caută să instituie democraţia. Atunci, să instituim democraţia şi să punem minorităţile cu botul pe labe, aşa cum e firesc în democraţie!

NOTE

[1] http://www.dcnews.ro/2011/07/teoria-conspiratiei-internetul-a-fost-impanzit-de-mesajele-unor-lideri-mondiali-marcanti-care-sustin-exterminarea-populatiei/

[2] http://danielroxin.blogspot.ro/2012/04/dezvaluri-pe-antena-3-declaratiile.html

[3] http://www.9am.ro/comentarii/articol/193801/A-a-zisul-pericol-de-suprapopulare-este-o-mare-minciun-a-miliardarilor-lumii.html

[4] http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?item=6836

[5] http://www.cncd.org.ro/

[6] http://globaldemocracymanifesto.wordpress.com/english-2/

[7] http://www.nationalreview.com/corner/277019/john-fontes-sovereignty-or-submission-stanley-kurtz; cartea o puteţi comanda, de ex., aici: http://www.amazon.com/Sovereignty-Submission-Americans-Themselves-Others/dp/1594035296.

[8] Cf. http://www.9am.ro/top/Politica/200608/EXCLUSIV-Remus-Cernea-Controverse-politica-si-Alba-ca-Zapada.html; vezi şi: http://www.napocanews.ro/2013/11/remus-cernea-a-devenit-traseist-a-plecat-si-de-la-partidul-verde.html.

[9] Cf. D.R., „Ce afacere bună e să fii pro-gay în România…“, în NAPOCANEWS, 3 iulie 2013, pe http://www.napocanews.ro/2013/07/ce-afacere-buna-e-sa-fi-pro-gay-in-romania-cati-bani-a-luat-remus-cernea-de-la-hidroelectrica-si-nuclearelectrica.html

[10] Cf. http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Politica/139881/Remus-Cernea-Romania-va-fi-libera-cand-va-avea-presedinte-o-lesbiana-rroma-si-atee.html

 

 

Politică la nivel înalt sau ipocrizie politică?

Posted by Stefan Strajer On November - 22 - 2013

Cine învaţă oare din nenumăratele lecţii ale istoriei?

Politică la nivel înalt sau ipocrizie politică?

Nicolae Balint

 

 

 

Autor: Nicolae Balint (Târgu Mureş)

A devenit de notorietate faptul că anumite state susţin financiar partide din alte state pentru a câştiga alegerile. Dacă este sau nu corect, aceasta este o altă problemă. „Exportul””de democraţie nu se mai practică ca altadată, prin revoluţionari de profesie instruiţi şi prelucraţi peste hotare, aşa cum se întâmpla, spre exemplu, la începutul şi chiar jumătatea sec. al XX-lea, ci pe diverse alte căi ocolite şi aparent transparente. Spre exemplu, se susţin financiar – prin interpuşi (ONG-uri, spre exemplu) – campanile electorale ale unor persoane şi partide aflate în opoziţie pentru a câştiga alegerile. Sau… vrea un stat să-şi promoveze anumite interese în România? Ei bine, servicii specializate selectează discret anumite persoane, oameni de perspectivă, din diverse medii de interes – ce vor deveni apoi agenţi de influenţă – şi le acordă aşa zise burse de studii. Ce studiază ei acolo, e o chestiune mai mult sau mai puţin discutabilă. A se vedea cazul revoluţiilor portocalii – mai mult sau mai puţin reuşite – susţinute (şi) cu bani americani. Asta când, binenţeles, nu sunt susţinute pe faţă anumite interese, aşa cum a fost şi cazul provinciei Kosovo a cărei intenţie de separare a fost susţinută încă de la început – financiar, politic şi militar – de către SUA. De ce? E simplu… căutaţi să vedeţi ce companii străine exploatează în prezent resursele din Kosovo, ce acţionari au şi veţi înţelege de unde au venit şi banii pentru obţinerea „independenţei” fostei provincii sârbe.  

Nimic nou sub soare

Interese diverse fac ca aceste practici (pragmatice, dar imorale) sa fie curente, iar lipsa unor reglementări stricte în această privinţă, determină perpetuarea lor. Într-un articol publicat în nr. 47/2005 al revistei „Historia”, Mircea Mitran, fost diplomat în MAE, arăta cum a câştigat Mitterand alegerile din Franţa. Născut în 1923, în Osica de Jos, judeţul Olt, Mircea Mitran a absolvit Facultatea de filologie a Universităţii Bucureşti şi a lucrat timp de câţiva ani ca cercetător în cadrul Institutului de Lingvistică al Academiei Române, iar apoi ca asistent şi lector la Facultatea de filologie din Bucureşti. Din 1963, anul în care a intrat în diplomaţie şi până în 1997, a îndeplinit diferite funcţii în Ministerul Afacerilor Externe din România: secretar şi consilier al ambasadelor României din SUA, Franţa (1970-1984), ministru adjunct al afacerilor externe între 1989-1990, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Japonia între 1990-1994 şi ambasador cu însărcinări speciale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, între 1994-1997. În anul 1981 se afla la post, în Franţa, iar în acel moment se prefigura ascensiunea lui Mitterand ca posibil preşedinte al Franţei, în timp ce Giscard D’Estaigne se afla în cădere liberă.”

Foto Mitterand si Nicolae Ceausescu

Românii au fost zgârciţi la pungă

Potrivit diplomatului român, un om apropiat al lui Mitterand – probabil din stafful de campanie al acestuia – s-a prezentat la ambasada României de la Paris cu un mesaj. ”Suntem într-o mare dificultate financiară, ar fi spus trimisul lui Mitterand. Nu mai avem cu ce să plătim deplasarile lui Mitterand şi ale celorlalţi colaboratori în campania electorală. De aceea, camaradul Mitterand vă roagă să transmiteţi camaradului Ceauşescu rugămintea de a ne ajuta. Orice sumă ne-aţi putea oferi vă va fi înapoiată înzecit de îndată ce vom lua puterea. „Cererea mesagerului francez a fost transmisă pe canalele oficiale” „camaradului””de la Bucureşti, care cu puţin timp în urmă ştersese”o datorie de 60 de milioane de dolari a unui lider african. Era de aşteptat să satisfacă şi cererea lui Mitterand, mai ales că România avea interesul să menţină relaţiile foarte bune pe care le avea cu acest stat. Potrivit lui Mitran, răspunsul lui Ceauşescu a venit prin Direcţia de Informaţii Externe din M.A.I., la 26 aprilie 1981, arătându-se faptul că un curier va sosi foarte curând cu banii. La scurt timp, acesta a şi venit. Aflat la o recepţie, Mitran a fost abordat de mesagerul lui Mitterand, care i-ar fi spus: „250.000 de franci… Asta numiţi voi ajutor?””

…dar ungurii au fost mult mai inspiraţi

Dupǎ vizita la ambasada României de la Paris, mesagerul lui Mitterand s-a prezentat cu acelaşi mesaj şi la ambasada Republicii Populare Ungare. Ministrul consilier al acesteia, Goloslosz, care fusese anterior director de cabinet al preşedintelui Janos Kadar, s-a adresat telefonic preşedintelui maghiar care a dispus ca toţi banii care-i avea în acel moment ambasada la dispoziţie – 200 de milioane de franci – să-i fie daţi respectivului trimis al lui Mitterand. Acest lucru Mitran îl aflase chiar de la Goloslosz, o dovadă că în mediul diplomatic informaţiile circulă foarte repede. Gestul lui Kadar avea să fie cât se poate de inspirat, dar şi apreciat de partea franceză. Primul şef de stat străin invitat de Mitterand după ce ajuns preşedinte al Franţei, a fost Janos Kadar, iar prima vizită într-un stat străin, Mitterand a făcut-o în Ungaria. A fost şi ocazia cu care într-un interviu acordat unui ziar central din Budapesta, Mitterand a „deplâns durerea” poporului maghiar pentru teritoriile şi milioanele de cetăţeni pierduţi de Ungaria la sfârşitul războiului, în favoarea unor vecini, pe care, ce-i drept, nu i-a nominalizat, dar nu era greu de înţeles la cine făcea aluzie preşedintele francez. Chiar dacă reacţiile diplomatice la aceste afirmaţii au fost prompte – nu ca acum, când suntem jigniţi deschis lipsind deseori orice reacţie a MAE din România – afirmaţiile preşedintelui francez au demonstrat puţinilor iniţiaţi în culisele ascensiunii la putere a preşedintelui francez, că orice conştiinţă are un preţ. Chiar şi conştiinţa lui Mitterand…. dovedit ulterior – dar prea târziu pentru el – cǎ fost colaboraţionist al guvernului de la Vichy.

Popas si Sorin Olariu3

Ce se mai poate spune oare despre un artist român al cărui prestigiu a trecut demult de hotarele ţării noastre, unde a câştigat nenumărate distincţii şi premii internaţionale şi a fost recunoscut şi apreciat de cele mai mari personalităţi ale lumii?
Este o întrebare bineînţeles retorică pentru că deşi cunoaştem destule lucruri despre viaţa şi activitatea artistului, totuşi, numai o întâlnire cu Ştefan Popa Popa’s în intimitatea atelierului pe care îl deţine în Timişoara ne poate edifica pe deplin asupra personalităţii sale.
Mi-a fost dat să am o astfel de întrevedere cu maestrul într-o zi de început de toamnă, pe o vreme crăiasă, invitat fiind de domnia sa pentru a-mi face un portret, cu toate că simţea încă oboseala unei veri fierbinţi. Venea după trei mari călătorii care au însemnat tot atâtea succese: o expoziţie la Vatican, ca invitat de onoare al Papei Benedict al XVI-lea, o expoziţie la Monaco, la invitaţia prinţului Albert al II-lea şi o prezenţă la Târgul Internaţional de Carte de la Göteborg.
De altfel, talentul, munca titanică şi seriozitatea artistului l-au îndreptăţit pe Ştefan Popa Popa’s să fie ales Ambasador al Turismului Românesc alături de Grigore Leşe, Elisabeta Lipa, Ilie Năstase, Ivan Patzaichin, Gabriela Szabo, Iolanda Balaş Soter şi Gheorghe Zamfir. Aceştia sunt cei care vor promova România peste hotare în cadrul programului „România promovată prin valori”.

Ban Ki Moon

Cum spuneam în cele de mai sus, Ştefan Popa Popas este cunoscut şi apreciat de cele mai mari personalităţi ale lumii, de la oameni de litere, oameni de radio şi de televiziune, sportivi, muzicieni şi actori de top până la conducători de state şi de organisme internaţionale. Interesant este că de mai bine de 18 ani românul nostru este caricaturistul oficial al Summiturilor NATO.
Aproape toţi liderii lumii au câte un portret cu semnătura lui. George Bush, Barack Obama, Vladimir Putin, Angela Merkel, Nelson Mandela, José Manuel Baroso, Jacques Chirac, François Mitterrand şi Hugo Chavez se regăsesc în albumul lansat după Summitul NATO de la Bucureşti. De multe ori, în cadrul diferitelor Summituri, aceşti puternici ai lumii stau la rând pentru a putea beneficia de câteun portret semnat Popa’s.

galerie politicieni

popas galerie artisti

Mai mult, artistul şi-a găsit locul şi în Guiness Book, făcându-l pe André Baur să scrie despre el în timpul unui salon internaţional care a avut loc în 1995 în Franţa că “este o forță a naturii…, este singurul om care a fost cu patru secunde mai rapid decât calculatorul”.

Diploma Stefan Popa Popa's

La noi în ţară însă, el a fost şi este considerat un personaj incomod, mulţi politicieni fiind deranjaţi de multe ori de declaraţiile sale. Ca orice român de bun simţ, caricaturistul nu este de acord cu promovarea non-valorilor şi cu obstrucţionarea repetată a adevăratelor talente autohtone, cu punerea lor în umbră. „ Cei care ne reprezintă acum în lume la nivel de vârf, cu puţine excepţii, nu sunt adevăratele noastre elite”, spune maestrul, care conchide că “liderii noştri politici se pricep doar la fotbal, mici, bere şi manele şi nu au capacitatea de a face diferenţa între valori, de aceea datoria de a descoperi şi de a promova adevăratele elite ale ţării îi revine societăţii româneşti.”

Câteva repere biografice:

Ştefan Popa Popa’s s-a născut pe 11 iunie 1955 în România, la Caransebeş.
La 5 ani desena pe feţe de masă, pe cearşafuri şi pe perdele spre “bucuria” părinţilor.
La 7 ani îi apare primul desen într-un ziar local, iar la 14 ani îi apare prima caricatură în singura revistă românească de umor a vremii şi începe să participe la saloanele internaţionale de umor.
La 19 ani este descoperit de Henri Coursaget, primul președinte UNESCO, moment în care îşi începe activitatea de caricaturist profesionist.
A absolvit Institutul Politehnic din Timişoara în 1980 apoi Academia de Arte Vizuale din Poitiers, Franța. În 1990 a câştigat o bursă UNESCO, publicând primul său album de grafică satirică. A cunoscut şi a lucrat de-a lungul vremii cu mari artişti ca: Salvador Dali, Jerry Robinson (creatorul lui Superman şi Batman), Vasquez De Sola, Plantu, Emerson, La Palma, Tim, Morchoisne.
Portretul pe care i l-a realizat lui Dali în 1995 este inclus în catalogul Muzeului Salvador Dali.
În prezent este cetățean de onoare în 26 de orașe din țară, unde a obținut peste 100 de premii. Pe plan internațional a fost medaliat de 58 de ori. Este membru al Fundației pentru Știință și Arte a Academiei Cita din Roma și membru al Asociației Artiștilor Plastici (UNESCO).

Stefan Popa Popa's poza

A creat Academia Popa’s, școala românească de caricatură, unde a promovat foarte mulţi tineri talentaţi, printre care şi pe un alt caransebeşean, mult mai tânărul caricaturist Ciprian Stanciu S’pic, actualmente arhitect in SUA.
A publicat caricaturi în cele mai importante ziare și reviste din lume, iar realizările sale de excepție în domeniul graficii l-au impus ca fiind unul dintre cei mai importanţi artişti plastici contemporani.

– Sorin Olariu, noiembrie 2013

Creştinismul în Marea Britanie – pe cale de dispariţie

Posted by Stefan Strajer On November - 12 - 2013

Creştinismul în Marea Britanie – pe cale de dispariţie

Foto.1.Alice Cobeanu

Autor: Alice Cobeanu (Sheffield, Anglia)

 

Biserica Anglicanǎ, o bisericǎ cu multǎ tradiţie şi istorie, parcǎ se pierde de pe scena bisericilor apostolice. „De fapt, creştinismul în Marea Britanie a scǎzut pânǎ aproape de dispariţie” povesteşte preotul Edwin Hunt. Catedrale cu sute de ani în spate, înnegrite de timp şi istorie, au rǎmas fǎrǎ congregaţie, altele mai rezistǎ doar pentru o mânǎ de enoriaşi bǎtrâni, şi o mare parte din ele sunt închise, pǎrǎsite, vândute, transformate în restaurante, hoteluri, depozite şi apartamente. Pe fondul acestor întâmplǎri o nouǎ bisericǎ încearcǎ sǎ îşi facǎ loc în Marea Britanie – Biserica Ortodoxǎ Englezǎ.

 

Sunteţi fost preot anglican cu o vastǎ şi solidǎ culturǎ teologicǎ, cum aţi ales sǎ deveniţi preot?

 

Am  fost crescut aproape de Biserica Anglicanǎ, în Chesterfield, familia mea mergea la bisericǎ în mod regulat, am avut parte de un preot paroh deosebit. La vârstele copilǎriei şi adolescenţei, duminica dimineaţa, eram prezent la Liturghia de la 8, mǎ împǎrtǎşeam, apoi mǎ întorceam acasǎ, mâncam şi reveneam la slujba de la ora 10. La bisericǎ m-au atras cântǎrile corale, mirosul de tǎmâie, copiii care ajutau preoţii în altar, veşmintele şi ritualul foarte bogat. Duminica dupǎ amiazǎ participam la cateheze, preotul ne preda învǎţǎturile creştine. Era singurul loc în care puteam obţine 13 puncte din 10. La fiecare 100 de puncte primeam recompensǎ o carte frumos cartonatǎ. Seara rǎmâneam la cântǎrile de la Vecernie.

 

V-aţi convertit la ortodoxie. Când şi de ce?

 

Am fost hirotonit preot în Biserica Anglicanǎ în anul 1982. Pentru o vreme am reuşit sǎ ignor cele ce se întâmplau în aceastǎ bisericǎ. Dar în 1992 Sinodul Bisericii Anglicane a votat hirotonirea femeilor preot. Acest fapt mi s-a pǎrut o atât de mare erezie şi nu am înţeles cum o bisericǎ micǎ naţionalǎ poate avea aşa o îndrǎznealǎ sǎ schimbe unilateral Taina Hirotoniei. Atunci am început sǎ îmi privesc biserica cu alţi ochi şi nu cu unii buni.

Mulţi preoţi nu au stat indiferenţi la schimbǎrile din Biserica Anglicanǎ şi au ales sǎ devinǎ preoţi catolici. Liturghia anglicanǎ este destul de asemǎnǎtoare cu cea catolicǎ. Cu toate acestea un grup restrâns dintre noi, inclusiv eu am început sǎ ne uitǎm spre Biserica Ortodoxǎ şi ne-a plǎcut.

Foto.3. Preotul Edwin Hunt

Foto. Preotul Edwin Hunt

Mai povestiţi-ne câte ceva despre Biserica Anglicanǎ.

 

Noi fǎceam parte din aripa Bisericii Anglicane numitǎ Anglo Catolica. Aveam slujbe în fiecare dimineaţǎ, aveam Utrenie, Liturghie şi Vecernie seara. Când eram copil şi tânǎr viaţa în bisericǎ se baza pe o cunoaştere adevǎratǎ şi corectǎ a credinţei apostolice.

La extrema cealaltǎ a Bisericii Anglicane se aflǎ aripa evanghelicǎ conservatoare, care se baza pe sola scriptura, mai aproape de sectele non-conformiste care abundau în acea perioadǎ.

La mijloc erau liberalii, aceia care au adoptat o abordare cerebralǎ a religiei; aceia ce au negat miracolele şi au demitologizat Întruparea şi Învierea. Într-o lume din ce în ce mai secularizatǎ, acest grup a dobândit prevalenţǎ şi a contribuit la prǎbuşirea Bisericii Anglicane odatǎ ce ei au adus lumescul în bisericǎ în loc sǎ aducǎ biserica cǎtre lume.

 

Cât de mult a durat sǎ luaţi o decizie?

 

Mi-a luat mult timp pânǎ când am ales sǎ plec din Biserica Anglicanǎ pentru cǎ tocmai fusesm repartizat la o parohie cu o congregaţie frumoasǎ şi nu am putut sǎ îi las. Însǎ am format un grup care împǎrtǎşea aceleaşi opinii, l-am numit „Explorând ortodoxia”. Am început sǎ studiem şi sǎ citim despre biserica ortodoxǎ. Am început chiar sǎ facem o variantǎ de Vecernie ortodoxǎ. Un grup similar din Nottingham ni s-a alǎturat şi nu la mult timp dupǎ aceea Mitropolitul Anthony of Sourozh (Bloom) a trimis unul din preoţii sǎi din catedrala din Londra sǎ facǎ o slujbǎ de Liturghie în biserica mea (Biserica Anglicanǎ la acea vreme). Acesta a fost momentul decisiv. Grupul din Nottingham a fost primit în Biserica Ortodoxǎ imediat. Eu însǎ am aşteptat şi m-am torturat cu gândurile în ceea ce priveşte convertirea la ortodoxie. Pur şi simplu nu vroiam sǎ îmi pǎrǎsesc congregaţia.

În cele din urmǎ m-am convertit în Biserica Ortodoxǎ Rusǎ împreunǎ cu soţia mea, am fost hirtonit diacon şi nu târziu preot ortodox. Mi-am organizat o parohie în Chesterfield şi Sheffield.

Atât parohia de la Nottingham cât şi parohia mea suntem în jurisdicţia canonicǎ directǎ a Patriarhului Ecumenic al Constantinopolului şi parte a Exarhatului Patriarhal de Tradiţie Ortodoxǎ Rusǎ în Europa de Vest.

Foto.2.Capela Eyre

Unde faceţi slujbele, cum şi când?

 

Nu ne putem permite propria noastra bisericǎ. Închiriem în fiecare duminicǎ o bisericǎ veche din secolul 13, care nu a mai fost folositǎ ca bisericǎ, a fost transformatǎ în spaţiu pentru evenimente, conferinţe, petreceri. În fiecare duminicǎ, transport cu maşina personalǎ tot necesarul slujirii Sfintei Liturghii, începând cu douǎ bannere care înlocuiesc catapeteasma, standuri pentru icoane, icoane pe care le punem pe pereţi, alte obiecte de altar. Dupǎ slujbǎ le împachetez pânǎ la urmǎtoarea duminicǎ. Fac slujbe în fiecare duminicǎ şi uneori la sǎrbǎtori mari.

 

Cine sunt membrii parohiei dvs.?

 

Ruşi, greci, români şi englezi fac parte din parohia mea. Slujesc în limba englezǎ. Localnici vin la slujbe şi cer sǎ fie botezaţi sau primiţi în Biserica Ortodoxǎ Englezǎ. Englezi ortodocsi tineri şi vârstnici vin la noi la slujbǎ de la distanţe considerabile. Aceştia au respins versiunea decǎzutǎ de creştinism ce circula în jurul lor, alegând ceva mult mai riguros. Nu de puţine ori, englezii ortodocşi îi pun la respect pe ruşii ortodocşi care sunt foarte fericiţi cǎ au o bisericǎ ortodoxǎ pe tradiţie rusǎ printre ei, doar cǎ nu participǎ la slujbe.

 

Termenul de englez ortodox – cum este primit?

 

În acest moment existǎ aproape 80 de parohii orodoxe canonice şi comunitǎţi în Marea Britanie. Ele aparţin de 10 jurisdicţii diferite. La acestea se mai adaugǎ copţii care includ şi biserica ortodoxǎ britanicǎ în rândul lor. În afarǎ de una singurǎ toate aceste jurisdicţii au venit în UK pentru a sǎvârşi slujbele pentru emigranţii din ţǎrile din care aparţin. Prezenţa lor însǎ a influenţat puţin scena religioasǎ în Marea Britanie pentru cǎ serviciile lor erau în limba lor maternǎ nu erau în englezǎ. Biserica Ortodoxa Englezǎ ar putea sǎ se ridice puternic în Regatul Unit dacǎ nu ar mai exista aceastǎ divizare şi rivalitate între structurile bisericilor naţionale.

De aceea foarte puţini oameni în aceastǎ ţarǎ ştiu ce este aceea biserica ortodoxǎ sau nu cunosc termenul „English Orthodox” şi oricum nu le pasǎ.

*

Edwin Hunt este nǎscut în Anglia, are 75 de ani. A fost organist şi profesor de limbi clasice. A studiat Teologia la Universitatea din Durham. Nu are salariu ca preot ortodox, susţine cheltuielile parohiale din pensie şi din contribuţiile enoriaşilor.

Integritatea României în pericol

Posted by Stefan Strajer On November - 12 - 2013

Integritatea României în pericol

Scrisoare deschisǎ a Comitetului Româno-American pentru Basarabia(1)

Adresatǎ preşedintelui României Traian Bǎsescu, primului ministru Victor Ponta, liderilor politici români şi tuturor forurilor de rǎspundere naţionalǎ!

 

Comitetul Româno-American pentru Basarabia a fost înfiinţat la Washington, D.C., dupǎ revoluţie cu scopul de a facilita reintegrarea României prin aducerea Basarabiei la matca ei naturalǎ. Acum însǎ, Comitetul se vede obligat sǎ ia atitudine pentru a evita dezintegrarea ţǎrii… De peste douǎ decenii România trece printr-o acutǎ crizǎ politicǎ, economicǎ şi moralǎ care a dezorientat populaţia şi a determinat milioane de tineri sǎ plece peste hotare. În ultimii ani însǎ, Secuii din mijlocul ţǎrii instigaţi de forţe strǎine şi încurajaţi de indiferenţa autoritǎţilor româneşti fluturǎ drapelul autonomiei urmǎrind de fapt ruperea de România.

În principiu, Budapesta e conştientǎ cǎ Occidentul nu acceptǎ o nouǎ dezmembrare violentǎ în mijlocul Europei şi de aceea în prezent doar îi încurajeazǎ, îi instigǎ şi îi ajutǎ pe Secui sǎ se separe administrativ de România. Moscova la rândul ei, înfuriatǎ de aderarea României la NATO şi mai recent de amplasarea scutului American anti-rachetǎ pe teritoriul ţǎrii, este hotǎrâtǎ sǎ sugrume în continuare Basarabia şi sǎ susţinǎ revanşismul maghiar. În acest context, printr-o politicǎ a paşilor mǎrunţi, Ungaria foloseşte metode viclene la care conducǎtorii României nu au rǎspuns aşa cum cer imperios interesele ţǎrii. Şi în timp ce Ungurii se prevaleazǎ de legile Europene pentru a-şi urmǎri scopul iredentist, autoritǎţile româneşti citeazǎ aceleaşi legi pentru a-şi justifica inactivitatea.

Între politicile maghiare menţionǎm: Acapararea puterii locale în centrul Transilvaniei de elemente maghiare extremiste; Marginalizarea limbii române în viaţa publicǎ din inima Transilvaniei; Eforturi continue vizând maghiarizarea etnicilor Români şi îndepǎrtarea din zonǎ a multora dintre ei; Acordarea de cǎtre Budapesta a cetǎţeniei Ungare Românilor Transilvǎneni, cetǎţenie cu care confraţii noştri obţin avantaje în Ungaria şi acces imediat la spaţiul Schengen… Şi dacǎ milioane de etnici Români vor accepta cetǎţenia Ungarǎ, Budapesta ar putea cere în mod „legitim” internaţionalizarea Transilvaniei. Menţionǎm deasemenea: Pregǎtirea subtilǎ a opiniei publice interne şi externe pentru a accepta de facto destrǎmarea ţǎrii şi Strecurarea maghiarilor în toate guvernele post revoluţionare de la Bucureşti pentru a şantaja partidele politice de la conducerea ţǎrii şi a-şi impune propriile lor obiective.

9b16b-hartaromaniei

Trebuie subliniat cǎ în timp ce minoritatea Ungaro-Secuiascǎ reprezintǎ aproximativ 6 la sutǎ din populaţia României, în Slovacia, Ungurii formeazǎ 10 la sutǎ din populaţie, dar ei nu îndrǎznesc sǎ confrunte cu autoritǎţile. Nici în Serbia minoritatea ungarǎ nu îndrǎzneşte sǎ-şi arate colţii. Conducǎtorii acestor ţǎri au ştiut sǎ ducǎ o politicǎ de necompromis şi nu s-au lǎsat îngenunchiaţi.

Deocamdatǎ, doar România a devenit un câmp experimental pentru interesele Ungariei. Nu vǎ pun pe gânduri ultimele declaraţii/ameninţǎri ale senatorului Laso Tokes?  Acesta a spus clar: ”Nu ne gândim numai la autonomie pe bazǎ etnicǎ ci la… autodeterminarea întregii Transilvanii… Ne vom folosi de toate mijloacele de nesupunere civicǎ pentru a obţine autonomia.” (Luare aminte!)  Adaugǎm totuşi pe un ton umanitar cǎ una este sǎ respecţi drepturile culturale ale unei minoritǎţi şi alta este sǎ o laşi sǎ-ţi ameninţe fiinţa naţionalǎ!

Cum se explicǎ indiferenţa ţipǎtoare la cer a autoritǎţilor româneşti? Chiar doreşte noua clasǎ politicǎ destrǎmarea ţǎrii? Nu uitaţi cǎ puterea nu este un scop în sine, ci doar un mijloc de urmǎrire a obiectivelor naţionale. Deşteaptǎ-te Române pânǎ nu e prea târziu! Altfel, vom fi blestemaţi de generaţiile viitoare de Români care îşi vor pierde şi ţara, şi limba, şi istoria, şi indentiatea…

NB: La aceastǎ luare de atitudine au aderat mai multe organizaţii româneşti şi numeroşi Români din Statele Unite şi Canada. Îi rugǎm pe cei care nu au fost contactaţi sǎ-şi dea consimţǎmântul ori sa adopte atitutini similare.

Prof.Dr. Nicholas Dima

 

Nicolae_Dima1211

 

 

 

 

 

 

 

Foto. Prof. Dr. Nicholas Dima

*

(1)The Romanian – American Committee for Bessarabia

5150 Leesburg Pike, Alexandria, VA 22302-1030.

E-mail : Bessarabia44@gmail.com

Rev. Fr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa, (┼), Prof. Dr. Claude G. Matasa, (┼)

Prof. Dr. Nicholas Dima, President

Lia Roberts, Executive Vice President

Valentin V. Tepordei, Communications Vice President

Nicholas Buda, Vice President for Youth Issues

Alexandru Tomescu, Vice President for Canada

Dr. Silviu Ziscovici, Public Relations Vice President

 

Interviu cu Larry Watts

Posted by Stefan Strajer On October - 29 - 2013

Interviu cu Larry Watts

„Dacă cineva comite acte de trădare o dată,  îi va fi ușor să o facă din nou”

Nicolae Balint

Autor: Prof. Nicolae Balint

 

Autor a două cărți de mare succes – „Ferește-mă, Doamne de prieteni” (2011) și „Cei dintâi vor fi cei din urmă. România la sfârșitul războiului rece” (2013) –  americanul Larry Watts, analist politic și specialist intelligence, a avut amabilitatea de a-mi acorda un interviu în exclusivitate. Accesul domniei sale la documente de mare importanță aparținând unor state din fostul Pact de la Varșovia, dar și ale Departamentului de Stat al SUA, precum și ale unor servicii secrete americane – documente desecretizate după 1989 – i-au permis autorului să prezinte atitudinea singulară a României în cadrul blocului sovietic într-o altă abordare, nemaiîntâlnită până acum la vreun istoric român. Un act de curaj, dar în același timp de corectitudine politică și istorică.

Nicolae Balint: – Demersul dumneavoastră – mă refer la cele două cărți pe care le-ați publicat în și despre România din perspectiva acțiunilor diplomatice ale acestui stat, deseori în afara liniei impuse de Moscova, precum și unele acțiuni de pe frontul secret – este cu atât mai valoros și credibil cu cât vine din partea unui istoric străin care se bucură de o foarte bună reputație și de o expertiză recunoscută în domeniul intelligence. De ce acest acest demers din partea dumneavoastră, domnule Watts? De ce despre România?

Larry Watts: În primul rând aș dori să vă reamintesc faptul că, deși scriu despre istoria Romaniei, nu sunt istoric. Un masterat pe care l-am absolvit – în Studii Ruse și est-Europene – a fost interdisciplinar și a inclus istoria, dar atât cel de-al doilea masterat, cât și doctoratul au fost axate pe relații internaționale și politică comparată. Baza mea ca analist și specialist politic conferă noutate abordării mele în privința istoriei României. Orice analist/specialist regional respectat trebuie să știe istoria țării sau a țărilor pe care le studiază pentru a identifica tipare recurente și factori care pot avea influență asupra comportamentului contemporan. În timpul Războiului Rece, după 1968, comportamentul diferitelor regimuri est europene din Blocul Sovietic a fost remarcabil de omogen. Unii ar putea spune chiar monoton. Cu marea excepție a României. Și această excepție mi-a atras interesul prima dată când am început să studiez zona, în 1978. Am abordat România în primul rând din perspectiva comportamentului său pe plan internațional, atât în Alianța Pactului de la Varșovia, cât și pe scena mondială. Am urmărit îndeaproape acțiunile internaționale ale României în deceniul următor. Aceste cărți sunt în mare parte rezultatul acelei munci de început. Pot părea ca fiind cărți de istorie pentru cititorii mei, dar ele reflectă preocuparea mea profesională cu desfășurările contemporane acelei vremi.

N.B.: În opinia mea, conținutul demersului istoric întreprins de dumneavoastră este absolut remarcabil pentru că se bazează pe documente excepționale prin proveniența lor. Constat în același timp faptul că viziunea dumneavoastră despre România și politica de apărare și siguranță națională promovată de acest stat în perioada comunistă este oarecum singulară în peisajul istoriografiei românești având în vedere că cea mai mare parte a demersurilor de acest gen din partea istoricilor români este unul care stigmatizează și culpabilizează aproape în totalitate această politică a statului român, precum și acțiunile externe ale serviciilor speciale întreprinse în acest scop. Care credeți că poate fi explicația unei asemenea atitudini din partea acestor istorici?

Larry Watts LHFoto: Larry Watts

L.W.: – Dat fiind că standardul de viață scăzuse atât de brusc, că represiunea regimului crescuse mult, și că reputația internațională a României era atât de deteriorată la sfârșitul anilor ’80, mulți simțeau nevoia să găsească un vinovat și niște cauze simple pentru un fenomen complex. Acesta este un fenomen comun în întreaga lume. După ce trec printr-un dezastru național, multe societăți încearcă să simplifice cauza, să învinovățească un singur om, și apoi să meargă mai departe. Este calea cea mai ușoară, de obicei politică, dar din punct de vedere istoric, rareori cea corectă. Problema a fost exacerbată de continuarea eforturilor Pactului de la Varșovia de a marginaliza politicile internaționale și de securitate ale României, care uimea Moscova chiar și după 1989, și în unele cazuri, chiar și după căderea URSS din 1991. Dacă în acea perioadă un istoric condamna orice acțiune inițiată de România, avea imediat un întreg alai de susținători din aceste tabere. Și invers, dacă istoricul scotea în evidență complexitatea situației și în special aspectele constructive ale politicii românești pe plan internațional, erau imediat etichetați drept „neo-comuniști”, „național-staliniști” și erau considerați drept cei ce încearcă să-l reabiliteze pe Ceaușescu, ai comunismului și ai regimului dictatorial-represiv din România. Pur și simplu a fost mai ușor pentru unii istorici să se lase purtați de val, fără să ia în considerare ciuntirea adevărului istoric și a reputației României.

N.B.: – Și ca să dau doar un singur exemplu, dumneavoastră demantelați mitul „eroului Pacepa”, în timp ce alții l-au susținut și îl susțin în continuare. Colonelul (r.) Filip Teodorescu, fost șef al contrainformațiilor în 1989, la o întrebare pe care i-am pus-o, declara în aprilie 2012, într-o emisiune TV, la Târgu-Mureș că, citez: „Adevărul este că (Pacepa – n.a.) a fost recrutat de CIA din 1956, de când el era la post în Germania Federală. Nu aveam relaţii diplomatice, ci doar o agenţie economică, iar Pacepa era şeful agenţiei. Acolo a fost recrutat. A fost ajutat să promoveze. Îi dădeau informaţii, iar la Bucureşti s-a spus: uite ce băiat deştept este acesta….” Istoricul Cristian Troncotă susține exact opusul, cum că de fapt Pacepa ar fi fost recrutat chiar de către cel ce avea să devină viitorul șef al KGB, Alexander Mihailovici Saharovski.

L.W. – În ceea ce privește afirmația că „A fost ajutat să promoveze” de către CIA, Pacepa recunoaște în ultimul volum la care este coautor că de fapt NKVD/KGB l-a recrutat și i-a sponsorizat ascensiunea în structurile române de securitate ale statului. De asemenea, Pacepa s-a lăudat cu faptul că primea instrucțiunile direct de la Saharovsky, atât în volumul „Orizonturi roșii” din 1987, cât și în volumul recent din 2013. Dacă e să ne luăm după ancheta internă începută în Securitate imediat după dezertarea lui Pacepa, măcar despre acest lucru dl. Pacepa spune adevărul. Comportamentul lui în cadrul serviciului a favorizat obiectivele sovietice, în dauna intereselor românești.

N.B.: – Ce părere aveți? Erou sau trădător? De fapt cum ați defini trădarea? Ești erou dacă treci la americani și trădător dacă treci la ruși? Când ai depus un jurământ, trădarea – în opinia mea – rămâne trădare, indiferent de partea cui ai trece și cât de nobil ar fi scopul sau mai degrabă scuza.

L.W.: – Din punct de vedere legal,  Pacepa a trădat atunci când și-a abandonat postul, a dezertat și a oferit informații secrete unei puteri străine. Bineințeles, puterea care a primit informațiile – în acest caz Statele Unite – iubește trădarea care aduce asemenea „chilipiruri”, chiar dacă niciodată nu va avea încredere completă în trădătorul care le aduce, pentru că dacă cineva comite acte de trădare o dată, îi va fi ușor să o facă din nou. Românii trebuie să hotărască dacă dl. Pacepa trebuie să fie considerat un „erou” sau nu. Nu mă interesează să îl numesc într-un fel sau altul, în afară de a sublinia că a lucrat pentru KGB și s-a comportat în acord cu scopurile și interesele sovietice.

N.B.: – Până spre anul 1980, „defectările” din cadrul aparatului de informații român – exceptând cazul Pacepa și implicațiile ulterioare ale acestuia – au fost relativ scăzute ca număr și importanță a funcției deținute, dar după acest an au crescut ca număr. Care considerați dumneavoastră că a fost cauza (sau cauzele) acestor „defectări”?

L.W.: – Aceasta este o întrebare interesantă și care necesită mai multă atenție. Aș prefera să nu speculez pe marginea acestui subiect acum. Totuși, pot spune că ar fi interesant de examinat în ce măsură ceilalți dezertori aveau sau nu legături cu Pacepa, și chiar cu trio-ul de agenți sovietici dubli („cârtițe”) din Securitate ce îi includea pe Nicolae Doicaru și Mihai Caraman.

Larry Watts 2

N.B.: – În unele acțiuni externe subsumate atitudinii de apropiere și deschidere spre Occident, Ceaușescu a riscat foarte mult compromiterea relațiilor cu URSS, dar și cu celelalte țări satelit din blocul sovietic – dacă nu chiar mai mult -, în condițiile în care aceste relații, așa cum reiese și din ambele dumneavoastră cărți, erau oricum destul de încordate. Ceaușescu avea cunoștință de „tandemul” sovieto-maghiar pe frontul secret. A fost un „risc calculat” bazat pe o analiză temeinică sau pur și simplu s-a dat curs unor impulsuri de moment ale lui Ceaușescu? Dacă fost un „risc calculat”, atunci pe ce anume s-a bazat Ceaușescu?

L.W.: – În primul rând, această deschidere a început în 1962, sub Gheorghe Gheorghiu-Dej. Este adevărat că Nicolae Ceaușescu făcea parte din cercul intim al lui Dej, dar la fel era situația și cu Emil Bodnăraș și Ion Gheorghe Maurer. A fost o mișcare hotărâtă de conducerea partidului comunist și aprobată de către Comitetul Central deci, da, a fost o mișcare extrem de bine calculată. Impulsurile de moment ale lui Ceaușescu nu au avut nimic de-a face cu asta. Motivul a constat în realizarea faptului că, după criza din Berlin din 1961 și criza rachetelor din 1962, Kremlinul era perfect capabil să provoace război, chiar război nuclear cu Satele Unite dacă i se permitea în continuare să acționeze unilateral. A înțeles de asemenea faptul că în calitate de aliat al Uniunii Sovietice în cadrul Pactului de la Varșovia, România se putea trezi târâtă într-un asemenea război fără a fi măcar informată despre asta înainte și fără a se ține cont de interesele sale. Aceste aspecte au dus la politica de îngrădire foarte similară cu politica de izolare dusă de Statele Unite, ambele încercând să stăvilească Uniunea Sovietică și să prevină folosirea agresivă a imensei sale puteri militare. Mai întâi Gheorghiu-Dej și apoi Ceaușescu s-au bazat pe faptul că o asemenea politică era extrem de populară, atât în cadrul partidului, cât și în România, dar și pe plan mondial.

N.B.: – În cea de-a doua dumneavoastră carte pe care am avut onoarea să o prezint la Târgu Mureș în acest an, în prezența dumneavoastră, afirmați la un moment dat că la momentul 1989, importanți responsabili ai C.I.A. pe spațiul Est, inclusiv responsabilul ce superviza acțiunile din spațiul românesc, erau de origine maghiară. Ce relevanță a avut originea lor etnică în ceea ce privește desfășurarea evenimentelor din acest spațiu?

L.W.: – Problema are două aspecte majore. În primul rând, surse din cadrul CIA au descoperit mai târziu că șeful operațiunilor din Divizia Sovieticǎ și Est-Europeană, născut și crescut în Ungaria, era de fapt „cârtiță” sovietică. Există încă unele controverse asupra acestui fapt, dar ilustrează problema mai adâncă a „loialității divizate”. În al doilea rând, există o patologie comună în analiza informațiilor din cauza tendinței oamenilor de a privi propriile acțiuni și motivații cu mai multă înțelegere decât pe ale altora, și să extindă această înțelegere/simpatie asupra grupurilor cu care au o legătură (etnică, de rasă, de religie, etc.). În sens invers, avem tendința să privim cu mai puțină simpatie grupurile care sunt ostile celor cu care noi ne identificăm. Astfel era puțin probabil ca șeful regional de operațiuni al CIA, etnic maghiar, să privească România în mod corect, și era foarte probabil ca el să arate părtinire Ungariei, chiar dacă n-ar fi fost „cârtiță” sovietică.

N.B.: – Și apropo de evenimentele din 1989 din acest spațiu, dumneavoastră considerați că în România a avut loc o revoluție sau o lovitură de stat? Cât de aproape a fost România atunci de dezintegrarea teritorială? Așteptăm, desigur, un nou volum din partea dumneavoastră chiar pe această temă delicată și prea puțin lămurită, mai ales cei care am trăit acele evenimente cu arma în mână.

L.W.: – Păi, nu am scris încă acel volum. Totuși merită menționat că nu există revoluție fără lovitură de stat. Chiar dacă există unele exemple de lovituri de stat fără revoluții, totuși nu a existat vreo revoluție care să nu aducă o parte din elita societății de partea sa și să îi facă să le dea lovitura de grație conducătorilor din perioada precedentă revoluției. Cine putea ști mai bine unde să aplice loviturile cele mai distructive? E nevoie de o carte întreagă pentru măcar a încerca să se răspundă la întrebarea cât de aproape a fost România de dezintegrare teritorială. Acestea fiind zise, până în 1988 una din ipotezele de lucru ale serviciului de informații american era că România nu va rămâne un stat unitar în cadrul granițelor ei de la acel moment. Dacă luăm în considerare publicațiile din 1993, cel puțin câteva state europene din Vest împărtășeau această idee.

Larry Watts 3

N.B.: – Și o ultimă întrebare, deși încă aș mai avea foarte multe… Ați participat efectiv în calitate de consultant, imediat după anul 2000, la realizarea reformei serviciilor speciale românești. Din perspectiva specialistului, dar și a dezideratului asigurării securității naționale, considerați că s-a realizat această reformă în acord cu noile provocări ale momentului și cărora România trebuie să le facă față ca parte a unui sistem integrat?

L.W.: – Serviciile speciale românești au făcut eforturi enorme pentru a face față provocărilor pe care le menționati și astfel a câștigat respectul Statelor Unite. De exemplu, Președintele George Bush Jr. a afirmat în mod explicit că România a fost admisă în NATO în mare parte datorită performanțelor obținute de serviciile militare și cele de informații (un rol important l-a avut și sprijinul unanim oferit de Parlamentul României). Aceste servicii au continuat să se dovedească a fi parteneri de valoare ale serviciilor omonime din Statele Unite. Acestea fiind zise, integrarea și promptitudinea răspunsului într-un mediu în continuă schimbare necesită atenție și modernizare constantă așa că, dacă nu mergi înainte… rămâi în urmă. Sunt convins că atâta timp cât există resurse, România va face față cu brio acestei cerințe.

A consemnat NICOLAE  BALINT

 

CASETA 1

„Consultant al Corporației RAND la momentul revoluției, LARRY WATTS a călătorit deseori în Europa de Est și în URSS înainte de 1989. Ulterior a asistat oficiali din România la înființarea Colegiului Național de Apărare și a colaborat cu mai mulți miniștri români ai Apărării și șefi de stat-major la reforma armatei, cooperarea cu Parteneriatul pentru Pace și integrarea României în NATO. În 1990 și 1991 a fost șeful Biroului IREX din București, iar până în 1997 a fost senior consultant al Project on Ethnic Relation (PER) și director al Biroului PER din România. Între 2001-2004 a fost consultant pentru reforma sectorului de securitate pe lângă consilierul prezidențial pentru securitate națională din România. Activitatea sa de consilier a fost recunoscută de Serviciul de Informații Externe, de Președinția României și de Ministerul Apărării. În 2013 dr. Watts a fost ales membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință a României.” (Fragment din nota de prezentare a autorului conținută în volumul ”Cei dintâi vor fi cei din urmă. România la sfârșitul războiului rece”, 2013)

 

CASETA 2

„Istoricul Larry L. Watts a deschis un capitol cu totul nou în istoriografia românească. Cele doua volume ale Dr. Watts, schimbă radical perspectivele solid statornicite privind raporturile dintre Blocul răsăritean şi Republica Socialistă România. Autorul demonstrează convingător nevoia de a le reconsidera şi a le regândi în ansamblul lor. Analiza, care îndeamnă la citit, dezvăluie capcanele multiple ale istoriei contemporane. În aceste vremi de repetate apasări asupra lumii cărţilor şi societăţii româneşti, Editura RAO ne oferă o operă de substanţă, o lucrare-reper a istoriografiei noastre.”(Prof. Acad. Dinu Giurescu, Universitatea Bucureşti, Senator în Parlamentul României )

 

CASETA 3

„Următorii pe lista celor mai numeroși în cadrul comunității de analiști din serviciile de informații specializați pe problemele Europei de Est și ale Balcanilor după americanii de origine poloneză erau americanii de origine maghiară (…) Este demn de notat faptul că șeful de operațiuni al Diviziei pentru Europa de Est / URSS a CIA din perioada Revoluției din România era un imigrant ungur, la fel ca analistul CIA însărcinat cu problemele României. Merită observată experiența primului șef al Serviciului de Informații Externe al României când a încercat să stabilească o legătură cu serviciile de informații din SUA (…) i-au fost înmânate 21 de cărți de vizită ale interlocutorilor dintre care 11 erau analiști cu nume maghiare…)”

(Larry Watts despre prezența maghiară în cadrul serviciilor de informații americane la momentul 1989 și imediat după acest moment, în volumul ”Cei dintâi vor fi cei din urmă. România la sfârșitul războiului rece”, paginile 82, 91)

 

CASETA 4

„Una dintre primele măsuri adoptate la debutul Revoluției române din decembrie 1989 de cǎtre președintele ungar ad-interim Mátyás Szűrős a fost abrogarea unilaterală a Tratatului de Prietenie și Cooperare semnat în 1948 de către România și Ungaria, cel care consfințea în mod oficial frontiera dintre cele două state…” (Larry Watts despre măsurile luate în mod unilateral de către Ungaria la momentul de debut al Revoluției din decembrie 1989 din România, în volumul „Cei dintâi vor fi cei din urmă. România la sfârșitul războiului rece”,  pagina 621).

 

ESCROCII ŞI MUŞAMALIZATORII FRAUDEI ROŞIA MONTANĂ

Posted by Stefan Strajer On October - 6 - 2013

ESCROCII ŞI MUŞAMALIZATORII FRAUDEI ROŞIA MONTANĂ

Vasile-ZARNESCU_CV

Autor: Colonel (r.) Vasile I. ZĂRNESCU (Bucureşti)

 

„Există un dosar Roşia Montană. El trebuie redeschis de D.N.A.!“

Dezvăluirile procurorului militar colonel (r.) Gheorghe Oancea

despre afacerea cu aur a secolului

 

Ambasadorul Gâf Deac l-a adus pe Frank Timiş

Roşia Montană, afacere de aventurier, nu proiect

Un ofiţer M.Ap.N. a cartografiat zăcămintele, a vândut şi a ajuns director la RMGC

Vânzarea aurului a început cu Protocolul de colaborare pentru exploatarea haldelor de steril

C. P. Tăriceanu şi R. Berceanu au avizat proiectul de societate mixtă cu Gabriel Resources

Au plecat 80 de tone de minereu pentru expertiză

Aurul de la Roşia Montană a fost dat cu 250.000 de dolari

Au mărit perimetrul minei de câteva ori

Suspiciune de fraudă bursieră

Afacerea Roşia Montană şi intrarea în NATO

Experţii în situri istorice au tras doar un chiolhan la Câmpeni

La Curtea de Arbitraj de la Viena recâştigăm totul

Cum a reuşit Timiş prin Tender să deschidă toate uşile instituţiilor statului?

 

„Asasinii economici“ ai Roşiei Montane

 

Bănuiesc că atunci când vă uitaţi la televizor vă apucă râsul văzându-i dezlănţuiţi pe „specialiştii“ în problema Roşia Montană…

Şi râsul şi revolta în acelaşi timp… Dar este opinia oamenilor, ei îşi spun părerea având informaţii la un anumit nivel, de o anumită natură. Oamenii sunt dezinformaţi de multe ori, înţelegeţi? E firesc ca ei să-şi spună punctul de vedere atât timp cât nimeni, dar nimeni (!?) competent din societate, nu vine să spună: „Uite, lucrurile stau aşa“. În primul rând mi se pare o aberaţie această comisie parlamentară. Este o translatare a răspunderii, când e clar că Roşia Montană este o afacere, nu proiect – mulţi spun că e proiect, de unde? –, este o afacere veroasă! E construită pe laşitatea noastră, a românilor, pe un „pumn de arginţi“ dat unor persoane din vremea aceea, care, din punctul meu de vedere, vindeau tot. Ar fi vândut şi bulevardele şi trotuarele. Dezinteres total cuplat pe nesiguranţa zilei de mâine şi căutau să adune şi ei ceva… Şi vindeau tot! Vindeau având credinţa că ceea ce vând nu le aparţine, domnule. Fals!

Eu, ca procuror militar în secţia Parchetelor Militare, în anul 2002, în toamnă, am fost sesizat de Serviciul Român de Informaţii cu privire la săvârşirea unor fapte penale care vizau siguranţa naţională. În vizorul SRI era un maior din Direcţia Topografică a M.Ap.N., care, în perioada ’95-’96 – sau mai târziu, nu mai reţin chiar exact perioada exactă –, desemnat să desfăşoare misiuni topografice, făcuse în zona Roşia Montană o mulţime de cercetări de specialitate, în ideea că în acea zonă erau amplasate şi nişte unităţi militare. Din elicopter, sau de la sol, s-au făcut fotograme, măsurători de tot felul în materia amplasării şi structurii întregii zone, chestiuni care au fost înregistrate pe nişte dischete, după care acest ofiţer îşi dă demisia din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi devine unul dintre directorii Gabriel Resources. Sesizarea a venit la mine împreună cu alte documente care indicau faptul că acest ofiţer a săvârşit nişte fapte penale. Fireşte că am început cercetările în acea cauză şi nu m-am limitat doar la transmiterea de date secrete cu caracter militar către persoane neautorizate care aduceau atingere siguranţei naţionale. Am pătruns mai în profunzimea acestei afaceri, care se numeşte astăzi Roşia Montană. Ce am constatat, domnule? Că prin 1996, când la ambasada României din Sydney a fost numit ambasador un anume domn Gâf Deac, care, anterior, îndeplinise funcţia de ministru secretar de stat la Ministerul Industriilor şi avea în responsabilitate activitatea minieră. Acest domn ambasador a intrat în legătură cu un cetăţean australian de origine română, un anume Frank Timiş (fost Vasile Timiş –n.r.), care, deşi nu avea nici o specializare în domeniul minier, şi-a arătat – vai de mine – aplecarea pentru a investi în mineritul din România. Acest Frank Timiş, după datele existente la dosar la acea vreme, era suspectat de tot felul de infracţiuni legate de traficul de droguri. Fireşte că a atras atenţia autorităţilor noastre la vremea aceea, după ce şi-a început activitatea în România, dar, vedeţi dumneavoastră, instituţiile se pare că nu erau încă aşezate, în serviciile secrete se schimbau generaţii, au fost aduşi tineri care poate aveau veleităţi, dar nu aveau experienţa şi organizarea care presupuneau o activitate foarte serioasă.

Cert este că Frank Timiş vine în România, i se deschid toate uşile la Ministerul Industriilor, la Regia Cuprului şi Aurului Deva, la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi, implicit, la Mina Roşia Montană. Prin ’97, după aceste tatonări, se realizează, domnule, un protocol de cooperare. Chiar aşa se şi numea, Protocol de Cooperare între firma Gabriel Resources, patronată de acest Frank Timiş – un off-shore care-şi avea sediul în Insula Jersey din Channel Islands –, şi Regia Cuprului şi Aurului Deva. La momentul acela, activitatea minieră la Roşia Montană trecea prin mari dificultăţi. Toată activitatea era subvenţionată de stat. Tot aici îl cunoaşte pe Ovidiu Tender (se spune că Tender şi Timiş sunt de fapt rude prin alianţă – n.a.). Tender preluase în 1995 Institutul de Cercetări Mineralogice, institut care – vă daţi seama! –, după atâţia ani de activitate, deţinea extraordinar de multe date privind mineritul din România; analize, prospecţiuni, cercetări… Cert este că, după ce se realizează acest protocol, se observă, foarte interesant, că găsim funcţionari ai statului, foşti sau chiar activi, din Regia Cuprului şi Aurului Deva sau A.N.R.M., în consiliile de administraţie ale Gabriel Resources şi Tender Group S.A. Foarte ciudat. Ori aşa, ori aşa!

Conflict de interese clar!

Nu era doar conflict de interese, era şi o remunerare pentru datele pe care le-au pus la dispoziţie. Pe listele Gabriel Resources apare şi acest director, maiorul din M.Ap.N., care-şi dăduse demisia şi transmisese, conform Serviciilor, date secrete care afectau siguranţa statului.

Cum apar în poveste Berceanu şi Tăriceanu?

Aflându-se de interesul privind activitatea minieră de la Roşia Montană, au mai existat şi alte firme care au făcut oferte de cooperare-colaborare cu autorităţile statului român. Cel puţin două dintre ele au făcut memorii şi, ulterior, plângeri la Ministerul Industriilor pentru că, efectiv, nu au fost luate în seamă, ceea ce trezeşte suspiciuni majore. Când vrei să faci un lucru corect – într-adevăr, treci prin dificultăţi economice, tu ca ţară, nu poţi să-ţi permiţi investiţii majore –, le acorzi şi ălora o şansă… Mi-aduc aminte că în dosar se vorbea foarte clar de plângeri făcute de reprezentanţii unor firme serioase din Europa. Toate au fost tratate cu dispreţ total, în mod ciudat şi suspect. Domnule, la un moment dat prin 1997 – c-aici este problema extraordinară – se redactează un Proiect de Contract de asociere între Gabriel Resources şi Regia Cuprului şi Aurului Deva (ulterior Minvest) vizând asocierea în vederea realizării unui obiectiv – şi atenţie la o chestiune care este esenţială! –, propunerea partenerului străin, a lui Gabriel Resources, avea ca element de esenţă reexploatarea haldelor de steril, domnule!

Deci, aceasta era chestiunea în discuţie: reexploatarea sterilului, nicidecum exploatarea perimetrului virgin, neexploatat… prin tehnologie avansată… Potrivit protocolului iniţial şi a prevederilor contractuale, conivenţa a fost ca partea română să deţină din acţiunile noii societăţi care urma, atenţie (!), care urma a fi înfiinţată, 40 la sută, dar nu mai puţin de 20 la sută, iar partea străină, 80 la sută, dar nu mai puţin de 60 la sută. Acest aşa-zis contract – ţin minte că avea scris sus, în stânga, pe prima pagină, titulatura „Proiect“ – a fost semnat de 6-7 persoane cu responsabilităţi majore din cadrul Întreprinderii Roşia Montană, Regiei Deva, A.N.R.M… Mai mult, la dosar se află două adrese semnate de doi miniştri în funcţie în acea perioadă, Călin Popescu Tăriceanu şi Radu Berceanu, care, deşi văd că e vorba de o firmă fără experienţă în domeniul minier, cu sediul într-un paradis fiscal, fără să obiecteze în vreun fel, îşi dau acordul pentru constituirea acestei societăţi mixte. La momentul respectiv, prin protocolul de colaborare şi, ulterior, prin proiectul de contract, societatea care urma a fi nou înfiinţată dobândeşte dreptul de explorare, deşi – mare, mare atenţie acum la o chestiune foarte subtilă! – iniţial se stipula reexploatarea haldelor de steril. Dom’le, punct!

Pentru ca mai apoi să treacă pe şest şi la exploatare…

Asta-i cu totul altceva. Ei au previzionat de la început că vor primi şi dreptul de exploatare. Dar să revenim, acest proiect de contract este foarte important. El are forma juridică a unui contract de asociere, doar că el are o precizare sus în stânga – „Proiect de contract“. Orice litigiu, scrie în contract – nu poveşti cu New York sau Londra –, se soluţionează de către Curtea de Arbitraj de la Viena. Punct!

Mai mult, odată cu dreptul de explorare, această companie care nu era încă înfiinţată face nişte sondaje, mai exact recoltează opt containere de minereu, circa 80 de tone, care sunt expediate în Australia. Minereul în discuţie devine obiect de cercetare a uneia dintre cele mai prestigioase firme din lume, specializată în determinarea conţinutului de metale preţioase dintr-un minereu prezentat spre analiză. Mi-aduc foarte bine aminte că în perioada aceea am solicitat directorului adjunct al S.R.I.  ca, prin mijloacele specifice pe care dumnealor le au la dispoziţie, să-mi identifice locurile din zona Roşia Montană de unde s-au prelevat acele 80 de tone de minereu puse în containere. Sunt documente vamale care atestă acest transport. Şi vin doi ofiţeri S.R.I. la mine şi le spun că există suspiciuni, că era clar pentru mine ca anchetator că, atâta timp cât ei preconizaseră reexploatarea haldelor de steril, n-aveau ce să trimită sterilul în Australia să constate nu-ştiu-ce conţinut care deja era ştiut. Le spun, de asemenea, să verifice de unde s-au prelevat cele 80 de tone de minereu. După vreo 8-10 zile au revenit cei doi ofiţeri şi mi-au spus: „Domnu’ procuror, domnu’colonel, nu am reuşit să identificăm locurile şi de unde au fost expediate cele 80 de tone către Australia!“, ceea ce mi s-a părut extraordinar de suspect. Deja, din acel moment am intrat în nişte îndoieli majore vizând obiectivitatea cercetărilor şi a datelor care în ultima vreme nici nu mai veneau. Mai mult, pe parcursul acestor cercetări prealabile, mi-apare la dosar un document din partea M.Ap.N. care, vezi tu, Doamne!, stabilea că datele care făceau obiectul infracţiunii pentru care era cercetat maiorul au fost desecretizate, deci nu mai sunt secrete de stat. Un alt aspect deosebit de ciudat.

 

Aurul de la Roşia, dat pe preţul unei case!

Şi-acum ţineţi-vă bine! E un lucru despre care nu vorbeşte nimeni. În acel proiect de contract este trecut preţul plătit de Gabriel Resources pentru cele 80 la sută din acţiunile Minei Roşia Montană. Şi mi-aduc aminte că este vorba de suma de un miliard şi vreo două sute şi ceva de milioane de lei vechi, sumă echivalentă la acea vreme cu circa 250.000 de dolari.

O vilă mai răsărită pe vremea aceea…

Cam aşa ceva… Unul dintre directorii din 2003 de la Agenţia Naţională de Resurse Minerale îmi spunea: „Păi, domnule procuror, cu aceşti bani nu s-au plătit nici eprubetele din laboratoarele minelor“. Deci, asta reprezenta preţul minei, 80 la sută din asociere, două sute şi ceva de mii de dolari.

80 la sută dintr-un activ subevaluat. Care ar fi realitatea în privinţa zăcămintelor din subsolul Roşiei?

80 la sută din Mina Roşia Montană, din Întreprinderea Minieră Roşia Montană, ăsta este obiectul contractului. În felul acesta revenim la o chestiune foarte interesantă, la care iar nu răspunde nimeni: de pe vremea împărătesei Maria Tereza şi până la acest moment, Mina Roşia Montană a avut un perimetru strict determinat de 12 km². O să vedeţi că, până la finalizarea contractului, perimetrul acestei mine s-a extins în 2-3 rânduri. Şi o să vă explic cum s-a procedat. Mai întâi, de la 12 km² se face extinderea la 24 km², urmând ca, apoi, suprafaţa să crească la 42,3 km². Păi atunci ne întoarcem la ceea ce am spus prin Protocolul de Colaborare, şi anume „reexploatarea haldelor de steril“. Păi vorbim de reexploatare sau de minerit la propriu, pe filon, prin extinderea perimetrului minei? Ce mai vorbim de tehnologii ultraperformante şi de nu ştiu ce? Este aberant! Spuneţi-mi şi mie, dacă sunteţi de bună-credinţă, domnilor investitori americano-canadieni – ’că, de fapt, ăştia sunt jucătorii la bursă –, sau facem minerit clasic cu cianurare? Şi, de asemenea, dacă sunteţi de bună-credinţă, de unde s-au recoltat probele de minereu încărcat în cele opt containere care-au plecat în Australia şi cu ce drept? Partea română a examinat această operaţiune? Contractul nu era în vigoare.

Deci, de unde s-au recoltat cele 80 de tone de minereu? Clar, s-au făcut foraje extra-perimetru. În ce temei se extinde perimetrul? Aceşti oameni de afaceri, Tender, ceilalţi care se asociaseră mai mult sau mai puţin cu acest Frank Timiş, au ştiut foarte bine ce fac. Au pornit de la reexploatarea haldelor de steril, vizualizând clar că se vor exploata zone virgine.

De ce vă spun treaba asta? Pentru a forma dosarul de listare a societăţii Roşia Montană la bursa de metale preţioase la Vancouver au avut nevoie de rezultatele analizei firmei australiene care a făcut examinarea probelor de minereu şi care – vă spun sigur – au generat un conţinut aurifer şi argintifer surprinzător de mare, ceea ce atestă clar că probele au fost recoltate din perimetru virgin, nicidecum din haldele de steril sau din mina în mare parte exploatată. La momentul acela se achiziţionau terenuri, case, şcoli în acel perimetru. Se cumpărau când noi nu aveam bătut în cuie contractul de asociere.

 

Frauda bursieră – delict federal

 

Deci ei au listat la bursă o fantomă…

Dosarul de listare al societăţii la bursă trebuia să cuprindă: contractul de asociere între Gabriel Resources şi autorităţile statului român, analizele din Australia, datele topometrice, topografice de la ofiţerul nostru cercetat, datele de cercetări, prospecţiuni anterior geologic dobândite de la Institutul de Cercetări Mineralogice şi Geologice a lui Tender şi alte ceva documente. Eu vă spun un lucru: certitudinea mea este vis à vis de modul în care eu am intuit că s-au produs lucrurile, şi vă mai dau un argument esenţial: în 2002, Întreprinderea Minieră Roşia Montană era subvenţionată de stat. Păi atunci cum vorbim noi de contract ferm de asociere în fapt şi-n drept? Putem noi vorbi că o societate mixtă este subvenţionată de stat? Acestea sunt lucruri care pot fi verificate. Se alocau sume de la bugetul Ministerului Industriilor care subvenţionau activitatea. Vi se pare esenţial sau nu? Păi lăsând la o parte modul de achiziţionare a celor 80 la sută de acţiuni, care nu se puteau face nici la acea vreme prin încredinţare directă, vine unu’ „ia, bă, 1 miliard 200 şi ceva de milioane de lei vechi, cumpără 80 la sută din acţiunile minei“. Vi se pare logic? Stai, dom’ne!, am şi oferte de la firme europene, am memorii, am plângeri, care sunt în minister acolo. Nu se poate. De ce îi dai numai ăluia, dom’ne!, şi nouă nu ne dai? Bagă-ne şi pe noi în competiţie.

Certitudinea mea, pe datele efectuate în acel dosar, este următoarea: Frank Timiş, prin Gabriel Resources, a săvârşit o infracţiune de fraudă bursieră, care este o infracţiune foarte gravă, infracţiune federală în spaţiul nord-american. Ce-a făcut el, din punctul meu de vedere? Atâta timp cât proiectul de contract a fost prezentat unui cabinet notarial din Alba Iulia, nu ştiu care anume – nu am reuşit să ajung la acel stadiu al cercetărilor, urma să fac aceste cercetări –, a fost tradus fără precizarea „proiect“ şi legalizat, şi alături de celelalte documente despre care am vorbit, a fost întocmit un dosar pentru listarea acţiunilor societăţii şi au început să curgă banii. În perioada aceea, din ce îmi aduc aminte, în România, în conturile acestui Gabriel Resources intraseră vreo 75 de milioane de dolari. Acestea erau datele din dosar.

La Bursa de la Vancouver ne aflam în prezenţa unei societăţi Roşia Montană Gold Corporation, cu un dosar de listare în bună regulă, acţiuni care creşteau exorbitant vis à vis de datele respective, care trădau un conţinut uriaş de aur şi argint în Mina Roşia Montană. A ascuns toată lumea de unde s-au recoltat probele. Ei vehiculau ideea reexploatării haldelor de steril prin metode tehnologice ultramoderne.

 

Şi cum se verifică toate aceste lucruri?

Numai printr-o comisie rogatorie, printr-o sesizare şi printr-o cooperare cu autorităţile nord-americane putem afla exact care este rezultatul, văzând dosarul de listare la bursă. Însă comisiile rogatorii au şanse mici de reuşită pentru că autorităţile americane îşi vor proteja investitorii. Sunt două planuri foarte inteligent făcute de Timiş, Tender şi compania…

 

Păi Timiş parcă era un pion…

Domnu’, lăsaţi pionul cu două miliarde de euro şi cu avere. Staţi cuminte că nu-i chiar pion. La rândul lui a fost folosit şi, apoi, a „miruit“ pe toată lumea, dom’le. Au venit o groază de bani de la investitorii americano-canadieni.

Deci în timp ce contractul era bine-mersi în vigoare, la bursă, în România contractul era în stadiu de proiect. De ce? Avem argumente esenţiale: Mina Roşia Montană este în continuare subvenţionată de stat. Contractul era încheiat şi bătut în cuie în 2001, iar în 2002 mina era subvenţionată în continuare. De ce? Deoarece contractul nu era contract în România, era proiect.

Doi. Cum se putea face extinderea perimetrului? Doar dacă mina aparţinea statului. Păi ce fac, îţi dau ţie societate mixtă în care tu, străin, ai 80 la sută, extraperimetru pe teritoriul virgin al minei, când tu spui că reexploatezi haldele de steril? Daţi-mi o explicaţie, să răspundă cineva la aceste întrebări. În timpul anchetei m-am dus la Agenţia Naţională a Resurselor Minerale şi am discutat cu doamna preşedintă Maria Stratulat şi erau şi directorii ei în cabinet. Mi-a prezentat harta minei Roşia Montana. Îi zic: „Doamnă, daţi-mi, vă rog, o explicaţie, de ce la această mină, care până la momentul aşa-zisului proiect de contract de cooperare avea 12 kilometri pătraţi perimetru de explorare, exploatarea a ajuns la 42,3?“. Toată lumea a dat din colţ în colţ şi n-a putut da nimeni vreun răspuns. Cum se putea face treaba asta? Prin hotărâre de guvern în condiţiile în care mina aparţinea statului. Şi-aia doar prin nişte elemente extraordinare, pentru că presupunea exproprieri de terenuri, case, şcoli…

Ce s-a întâmplat cu ăştia de la Gabriel Resources, care, chipurile, erau în curs de asociere, că ne aflam încă în proiect, da? Ei cumpărau case, domnule! Începuseră să vină banii de la bursă şi cumpărau case şi terenuri. Dacă cineva face o analiză de genul acesta, profundă, vede că există diferenţe între dosarul aflat în funcţiune în România – operabil în România, ’că era în stadiul de proiect – şi dosarul aflat la Bursa din Vancouver, care era dosar bătut în cuie. Una era la Vancouver, alta la Bucureşti. Păi nu puteam să extind, domnule, perimetrul! Nu puteam să subvenţionez activitatea minei dacă eram în asociere. Eu, stat, îi fac cadouri ăluia? Las la o parte faptul că i-am permis să cumpere 80 la sută din acţiuni pe două sute şi ceva de mii de dolari, gonindu-i pe ceilalţi care veniseră să solicite asocierea.

Văzând lucrurile acestea, fireşte că am încercat să desfăşor în continuare acte de cercetare, uitând de episodul cu ofiţerii S.R.I….

 

Nu dai aurul, nu intri în NATO

 

Era evident faptul că se încearcă muşamalizarea…

Găsisem o fraudă uriaşă. Apăruseră, însă, Legea 78 privind actele de corupţie, Ordonanţa 43/2002 privind înfiinţarea P.N.A. (actualul D.N.A.). Având date şi indicii privind acte de corupţie, de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, fals şi înşelăciune, dosarul trebuia declinat la organismul competent. M-am dus la Joiţa Tănase, procurorul general din acea perioadă, şi spun cum stau lucrurile, că trebuie să predau dosarul în urma desecretizării actelor în cazul ofiţerului de la Topografie, iar pentru restul aspectelor să se continue cercetarea penală. Domnul Tănase Joiţa îmi spune: „Domnule colonel, faceţi-mi o notă să-l informez pe primul ministru pentru că mi se par foarte delicate problemele pe care le-aţi identificat dumneavoastră“. Zic: „Domnule procuror general, vă fac o notă şi vă predau dosarul“. „Nu, nu, fă-mi o notă şi ţine dosarul până când îţi spun eu“, mi-a replicat domnul Tănase. Am redactat o notă de 4-5 pagini şi i-am remis-o.

N-am mai ştiut nimic despre problemă vreo lună-două, cert este că mă duc într-o zi la A.N.R.M. să discut tot ceva legat de dosar cu doamna preşedintă Stratulat, prilej cu care mi-am dat seama că hârtia mea ajunsese pe biroul domnului prim-ministru. Doamna preşedintă îmi spune următorul lucru… Vă reproduc textual, am încă memorie bună: „Domnule procuror, am primit de la domnul prim-ministru o notă vis à vis de modul de iniţiere şi derulare a contractului cu Gabriel Resources, care prim-ministru (Adrian Năstase – n.r.), printr-o rezoluţie pe nota respectivă spune că oprirea contractului cu Gabriel Resources va constitui un impediment major pentru intrarea României în NATO“. Mi-a mai spus că s-a întâlnit la Londra cu prim-ministrul canadian Chretien, care i-ar fi spus acest lucru domnului Adrian Năstase. Când am auzit aşa ceva am rămas perplex!

Domnule, eu înţeleg că nu se mai foloseşte termenul de colonie pentru ţările lumii a treia. Se folosesc alţi termeni; aliat, partener, dar tot colonie suntem. Aşa se pun problemele. Pentru a intra în Uniunea Europeană trebuie să facem asocieri cu petrolul, cu gazele, cu autostrăzile şi-aşa mai departe. Să vedem acuma la Schengen ce mai trebuie să dăm. Problema pe care mi-o pun eu ca cetăţean care am o situaţie decentă – am o pensie rezonabilă şi o casă în care nu mi-e frig – este că am în jurul meu bieţi oameni care n-au un loc de muncă, oameni care mor de foame. Îmi pasă şi de oamenii de-aici de la blocuri pe care-i văd cum trăiesc şi nu-mi prieşte. Degeaba am o bucată de pâine în plus dacă-l văd pe cel de lângă mine lipsit de orice perspectivă. Am ajuns să-mi întreţin rudele, să le dau bani pentru medic, să-i ajut, că nu mai fac faţă cu copiii pe care-i trimit la şcoală. Păi înseamnă că şi eu şi alţii, într-un an-doi, dacă merge tot aşa, nu ne mai primim naibii pensiile. Şi-atunci hai să ne dăm tot din casă, să ne vindem pe nimic!

Dar să revin… Prin octombrie 2003 s-a schimbat din funcţie procurorul general. A doua zi, vă rog să mă credeţi, am făcut o adresă de declinare către P.N.A. a dosarului existând probe pentru fapte grave de corupţie. S-a aşezat praful de trei degete pe el. Nu se bagă nimeni!

Cornel-Dan Niculae Razboiul Nevazut al Evreilor Sionisti

 

Aveţi câteva concluzii? Cum se „închide“ acest caz?

Concluzia mea este următoarea: atât timp cât în această afacere sunt implicaţi jucători la bursă americani şi canadieni, şi soluţionarea clară a acestei cauze presupune date concrete ale dosarului de listare a societăţii Roşia Montană Gold Corporation la Bursa din Vancouver, fapt care va pune în pericol interesele acestor jucători, nu se va ajunge niciodată la clarificarea lucrurilor. Singura soluţionare a cauzei presupune o cooperare între autorităţile române, canadiene, dar şi americane, pentru că, atunci când s-au obţinut primele date despre mină, Frank Timiş a obţinut şi nişte credite, trei milioane de dolari de la o sucursală a Băncii Rothschild. Aşa rezultă din dosarul de la secţia parchetelor militare, care, în parte, a fost declinat în favoarea P.N.A. Are proiectul de contract, are preţul, are tot ce vreţi şi indiciile pentru a se face o cercetare generală. Dar, repet, sunt puse în pericol interesele investitorilor.

Conform spuselor dumneavoastră, se vede tot mai clar „tunul“ de pe bursă, o fraudă la care investitorii participă involuntar şi Comoara Europei, aurul în sine, la o cantitate şi o concentraţie mult mai mari decât cele servite opiniei publice…

Închiderea acestei afaceri pe fraudă nu se poate face fără cooperarea autorităţilor federale nord-americane, dar pe ei nu-i interesează Frank Timiş, îi interesează banii lor. A doua variantă ar fi ca autorităţile noastre să identifice modul concret prin care s-a achiziţionat 80 la sută din patrimoniul societăţii RMGC, cum s-a făcut evaluarea, cum şi de unde s-au scos eşantioanele, cum s-a extins perimetrul, cum s-a subvenţionat de către stat activitatea din Roşia Montană.

 

Cacealmaua lor şi potul nostru?

 

„Acoperire“ la nivel înalt…

Prin atitudinea celor de la A.N.R.M. şi a ofiţerilor de la SRI care n-au dat date despre locul din care s-au recoltat probele de minereu, se constată că s-a făcut o presiune deosebită. S-a urmărit nesoluţionarea dosarului. Or fi dat cei de la P.N.A. neînceperea urmăririi penale, dar sunt curios cum au motivat acest lucru. Cum eludează faptul că perimetrul s-a extins, într-un moment în care societatea era a statului român. Şi vă mai spun un lucru: domnule, dacă din 1997, de când au început să bage bani, ar fi avut un contract ferm, de-atâţia ani – că doar suntem în 2013 –, ei, RMGC, s-ar fi dus frumos să dea statul român în judecată la Curtea de Arbitraj de la Viena, câştigau, având argumente… Nu că n-ai autorizaţie de mediu, ba mai stai că sunt situri istorice… Păi când ai făcut contractul n-aveai prevederi în contract?

Şi vă mai spun ceva. În 2003, Academia Română a desemnat un colectiv de specialişti pentru a se deplasa în perimetrul Roşia Montană şi a întocmi un raport vizând efectul acestei activităţi faţă de siturile istorice. Mi-au spus cei de la S.R.I. că echipa s-a oprit la un han de la Câmpeni, au tras un chiolhan pe cinste şi n-au mai ajuns la mină. E trist!

Şi revenind, până acum de zece ani, din 2003, de ce societatea n-a făcut acţiune în justiţie împotriva statului român, să ceară despăgubiri, beneficii nerealizate… Îmi iau bănetul şi plec! De ce? Resursele de-acolo sunt formidabile!

Şi-apoi e vorba de demantelarea fraudei. Dacă ajungem la Curtea de Arbitraj de la Viena, eu mă duc şi susţin interesele statului român. Să-mi răspundă la întrebări.

 

Aşadar, în cazul unui proces, câştigăm…

Păi cum să nu, domnule? Eu dovedesc frauda.

 

Dar cei care vorbesc de penalităţi de miliarde?

Nu cunosc aceste lucruri sau, dacă le cunosc, blufează. Este o ameninţare. Da’ de ce nu te-ai dus până acum să iei miliardele? Oricine renunţa la orice şi mergea să-şi ia muntele de bani şi să plece. De ce oare nu au plecat cu banii? Or fi cu mult mai mulţi bani în acel perimetru? Mai vin şi ai noştri şi vorbesc aiurea despre licenţe. Licenţele sunt acte administrative acordate de către o autoritate a administraţiei de stat. Atâta timp cât se dovedeşte că aceste acte au fost obţinute prin fraudă, ele sunt nule de drept!

Pe de altă parte, România poate cere prin comisie rogatorie să se constate frauda bursieră, se demarează o anchetă, se ajunge la dosarul care a stat la baza listării acţiunilor societăţii, se scoate contractul, se verifică data certă şi se vede dacă el corespunde cu contractul din România. Şi se va vedea că el a fost tradus în engleză, legalizat, fără titulatura „Proiect“, ca şi când era un contract autentic. Şi-o să vedeţi că data contractului la dosarul de listare a acţiunilor la bursă nu corespunde cu data contractului din România. Când acolo au trimis falsul, aici, dosarul era tot la stadiul de proiect. În felul acesta se explică subvenţionarea, extinderea perimetrului şi multe altele.

 

În acest caz, conform spuselor dumneavoastră, putem vorbi lejer de înaltă trădare, subminarea economiei naţionale, dacă mai avem economie… Iar comisia parlamentară pentru Roşia Montană trebuie să se dizolve de urgenţă, Parlamentul să respingă proiectul de lege care i-a fost înaintat şi să înceapă „curăţenia de toamnă“ prin mai toate instituţiile…

 

Să se dizolve această comisie şi să sesizeze Parchetul! Să se redeschidă dosarul şi să clarifice multele întrebări din acest interviu. Şi să se afle cum a reuşit Timiş prin Tender să deschidă toate uşile instituţiilor statului şi să primească aproape gratis aurul Apusenilor în detrimentul unor firme cu experienţă în domeniul mineritului. Am urmărit din 2003 încoace şi opinia ambasadorilor americani în legătură cu Roşia Montană: „proiect benefic care trebuie demarat“. Şi-atunci vor coopera oare autorităţile americane cu o colonie… pardon!, o ţară din lumea a treia, „aliatul“ şi „partenerul“ lor?

 

Suntem în război, domnule colonel?

În primul rând vreau să vă spun un lucru. Problematica Roşia Montană este extrem de complexă şi vizează un lucru esenţial: interese străine de România. Dacă nu se-nţelege acest lucru, înseamnă că nu s-a’nţeles nimic. România, din punctul meu de vedere – şi în atâţia ani de profesie în care am soluţionat multe cauze economice mi-am dat seama –, este, de douăzeci de ani, într-un război economic în care pierde bătălie după bătălie, iar Roşia Montană nu face excepţie de la această regulă.

În 30 de ani de activitate, procurorul militar Gheorghe Oancea nu şi-a trecut în „palmares“ vreo achitare. Profesionist pur-sânge, discret, ferit de ochii presei, a instrumentat dosare grele ale României postdecembriste. A ales să iasă, dezamăgit de evoluţia lucrurilor, din magistratură, însă, aşa cum spune el, „când am dorit, pe uşa din faţă, pe unde am şi intrat”. A instrumentat şi dosarul Roşia Montană (da, există acest dosar, care ar putea lămuri rapid multe lucruri pe scena bătăliei pentru aurul românesc, dar şi pe scena politică şi a Serviciilor) şi, bărbat de onoare, nu se fereşte să vorbească despre el.

1 octombrie 2013

Marcel Bărbătei

 

 

Escrocii şi muşamalizatorii fraudei Roşia Montană

 

În interviul său curajos, referindu-se la asasinii economici“ ai Roşiei Montane, d-l procuror militar colonel (r.) Gheorghe Oancea afirmă, „că Roşia Montană este (…) o afacere veroasă“, „construită pe laşitatea noastră, a românilor“ [1]. Faptul că, în mod evident, nu este vorba de „laşitatea noastră, a românilor“, ci că este o extrapolare ilicită, precum şi o exagerare şi o regretabilă eroare de exprimare comisă în fuga conversaţiei, o atestă contradicţia cu susţinerea sa iniţială: „Oamenii sunt dezinformaţi de multe ori“. Oamenii – adică opinia publică, în genere – sunt dezinformaţi prin chiar acţiunile guvernanţilor trădători, care au vîndut şi vînd tot: pămîntul, resursele solului şi subsolului, averea mobilă şi imobilă pe care poporul român a construit-o, cu mari sacrificii, din 1945 pînă acum. Aceşti guvernanţi trădători, de la retrovoluţia din decembrie 1989 pînă acum, nu au avut decît o singură preocupare: să se îmbogăţească ei şi neamurile lor, împreună cu acoliţii cu care formează, împreună, ceea ce am denumit cleptocraţia postdecembristă [2].

Elocvent, în acest sens, este muşamalizarea, pe de o parte, de către D.N.A. a dosarului „Roşia Montană“, în 4 octombrie 2010. Iată cum descriu ziariştii Adina Anghelescu-Stancu şi Răzvan Savaliuc, de la Lumea Justiţiei – pe care eu o scriu Ju$tiţi€i – muşamalizarea dosarului instrumentat, iniţial, de d-l procuror militar colonel (r.) Gheorghe Oancea: «Este vorba de „Dosarul Roşia Montană“. De nouă ani, acest dosar, deschis în 2001, a fost minge de ping-pong între parchete, plecând de la Parchetul General spre D.N.A., via Parchetul Curţii Militare de Apel Alba Iulia, Parchetul Tribunalului Bucureşti, Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, Parchetul Curţii Militare de Apel, iarăşi Parchetul Înaltei Curţi, P.N.A. (actual D.N.A.), apoi Direcţia de Investigare a Fraudelor-I.G.P., Direcţia Cercetări Penale, Parchetul Judecătoriei Deva, D.I.I.C.O.T., Secţia de urmărire penală şi Criminalistică din Parchetul General, D.N.A., iarăşi Parchetul Înaltei Curţi şi, într-un final apoteotic, la D.N.A. Un traseu complet, o cauză tergiversată din interese pe care toată lumea le poate bănui» [3]. Ei, nu „toată lumea“, căci foarte puţini ştiu cîte ceva despre escrocheria numită Roşia Montană, dar e bine să afle cît mai multă lume, inclusiv cei care protestează contra acestei escrocherii şi, cum zisese, la Antena 3, actorul Florin Zamfirescu, „să pună mîna pe bîtă!“ Simptomatic este că, de cînd a rostit aceste cuvinte bine simţite, postul tv Antena 3 nu l-a mai chemat la vreo emisiune.

Pe de altă parte, este muşamalizarea de către M.Ap.N. a trădării maiorului care a vîndut secretele despre perimetrul aurifer de la Roşia Montană (precum şi a celorlalţi, care au vîndut asemenea informaţii strategice strict secrete) şi a ajuns director la R.M.G.C.! Individul trebuie împuşcat chiar acum, chiar dacă s-a abrogat pedeapsa cu moartea. În fond, conspiratorii loviturii de stat din decembrie 1989 tocmai de aceea au abrogat pedeapsa cu moartea, ca să se pună ei la adăpost pentru jefuirea Patrimoniului Naţional, pe care aveau de gînd să o facă! De aceea, aşa cum am mai spus, toţi conspiratorii retrovoluţiei şi profitorii acesteia trebuie exterminaţi în iminenta revoluţie autentică a românilor. Întrucît gradul meu de colonel (r.) îmi permite să comand un regiment, solicit viitorilor conducători ai proximei revoluţii a românilor să mă numească la comanda regimentului de execuţie, fiindcă doar un pluton de execuţie, ca la Târgovişte, în 25 decembrie 1989, ar fi insuficient: sunt prea mulţi cei care trebuie împuşcaţi şi e necesar cel puţin un regiment! Referitor la cazul Roşia Montană, directorul S.R.I., ambasadorul George Maior a afirmat că S.R.I. a transmis decidenţilor circa 500 de informaţii [4]. Trebuie somat să facă o statistică repartizată pe intervale de timp, pe instituţiile cărora li s-a transmis, pe tipul de reacţii ale respectivelor instituţii şi să comunice măsurile luate de acestea. Scuza pe care George Maior a mai formulat-o, cum că „S.R.I. doar informează“ nu mai ţine! Aşa cum am mai precizat, conform legilor sale de funcţionare, S.R.I. are menirea să prevină ameninţările la adresa siguranţei naţionale, deci să le depisteze in nuce, să le anticipeze şi să le contracareze, să evite producerea lor [5]!

În plus faţă de precizările d-lui avocat Gheorghe Piperea, care arătase, în 25 iulie 2011, că „RMGC nu mai există de drept din decembrie 2009“ [6], dezvăluirile d-lui procuror militar colonel (r.) Gheorghe Oancea aduc în prim plan nume noi, despre care cetăţenii ţării – care, în totalitatea lor, constituie suveranitatea României – nu au ştiut de ei sau, în mod cert, nu au ştiut că sunt implicaţi în escrocheria de la Roşia Montană. Această escrocherie este apărată, acum, de panglicari ca ministrul-jurist Dan Şova – a cărui mamă vitregă este avocata firmei-escroace R.M.G.C. [7] –, ca prim-ministrul-jurist Victor Ponta – care, în mod absolut neîntemeiat, ameninţă România cu plata unor despăgubiri de patru miliarde de dolari [8] către R.M.G.C., deşi R.M.G.C. încă nu formulase această ameninţare şi deşi R.M.G.C. a mai pierdut un proces cu statul român [9] în această cauză –, sau ca preşedintele Traian Băsescu, care, în fond, apără R.M.G.C. „în doi peri“ pentru că vrea să fie „neutru“ – cum s-a exprimat recent –, deşi, pînă acum, făcuse lobby în favoarea acestor fraudatori (citeşte: hoţi), supranumiţi, şi ei, „băieţii deştepţi ai aurului românesc [10].

În ordinea apariţiei numelor lor în articol, să trecem în revistă cîteva informaţii despre escrocii şi muşamalizatorii implicaţi în afacerea frauduloasă numită Roşia Montană Gold Corporation (R.M.G.C.) [11].

 

Ioan Gâf-Deac. Un „ambasador“ aranjat dintr-un ministru de mîna a treia. Există, de multă vreme, articole de presă care demască acţiunile frauduloase ale acestuia, dar a fost protejat de cei care l-au băgat în clică. Duetul de escroci Gâf-Deac şi Frank Timiş a fost denunţat de revista Academia Caţavencu, preluată de Hotnews: Academia Caţavencu, „Frank Timis a înhăţat aurul din Apuseni printr-o căruţă de falsuri, iar Tăriceanu a închis ochii“ [12]. Ioan Gâf-Deac are un curriculum vitae plin de titluri şi lucrări pe site-ul Universităţii Spiru Haret [13].

 

Frank Timiş. Un articol cvasi-biografic despre acest escroc arestat în Australia pentru trafic de droguri este articolul lui Cosmin Badescu, „Esecul Rosia Montana“ [14].

Despre legătura lui Ioan Gâf-Deac cu Frank Timiş, arestat, de două ori, în Australia pentru trafic de droguri, vedeţi articolul lui Laurenţiu Fulga, „Mafia românească a drogurilor din Australia“ [15].

Despre Ioan Gâf-Deac, Frank Timiş şi Ovidiu Tender, precum şi alte informaţii pe tema escrocheriei de la Roşia Montană, citiţi pe link-ul de aici [16]. Faptul că escrocul Frank Timiş a ajuns, „în doi timpi şi trei mişcări“ „cel mai bogat om din România“, este semnalat în mai multe materiale de presă [17].
Ovidiu Tender [18]. Despre acest „om de afaceri“ – de fapt, un veritabil escroc – au apărut multe articole în presă, accesibile pe Internet. După ce a ieşit din puşcărie, a intentat procese de daune ţării [19], a plecat din România cu banii jefuiţi şi a fost lăudat de Antena 3, într-un reportaj făcut de Carmen Avram, despre cum a ajuns mare om de afaceri şi filantrop, despre cum „a cumpărat el un stat în Africa“ etc. [20]. Vedeţi, în contrapoziţie şi articolul lui Mihai Goţiu, „REVOLTĂTOR. Imaginea mizeriilor companiei lui Ovidiu Tender, Prospecţiuni S.A. Şi o scrisoare deschisă despre abuzurile gaziştilor“ [21]. Interesantă este şi opinia că Ovidiu Tender este evreu (sionist, adică ashkenaz, adică jidan [22].

Marc Rich, adevăratul boss din spatele magnaţilor români Frank Timiş şi Ovidiu Tender, partenerul lui Timiş, au fost parteneri şi cu Dick Cheney, ex-vicepreşedintele american, proprietar şi la Halliburton, care se asociase la un moment dat cu cei de mai sus, încercând să preia Petrom.

Petre Roman a fost primul politician implicat în afacerea Roşia Montană. L-a  urmat fostul său prieten, Radu Berceanu, cel care a avizat şi împins proiectul pe masa Guvernului, Alexandru Sassu, alt suporter politic al afacerii aurului. Toţi aceştia sunt oameni politici sau care au de-a face cu politica şi/sau servicii secrete. Servicii din Romania, Rusia, Israel s.a.m.d.“ [23]. „Cu începere din anul 2006, zăcământul exploatat multimilenar de la Roşia Montană urmează a fi epuizat de către Gold Corporation Ltd. în 15 ani, statului român revenindu-i din această exploatare doi la sută. Preşedintele companiei străine, tot un evreu, transfug din România acum 20 de ani, pe nume V. Frank Timiş, e acuzat pe Internet că a fost condamnat de două ori în Australia, în 1990 şi 1994, pentru trafic de droguri. Frank Timiş Foundation, împreună cu firma Tender S.A., au sponsorizat în anul 2002 întâlnirea de la Snagov a serviciilor secrete din ţările NATO şi candidate. Evenimentul a prilejuit noi afaceri frauduloase. Willhem Matser, evreu olandez, consilier special pentru Europa Centrală şi de Est al secretarului general al NATO, aranjează cu Ovidiu Tender (de asemenea implicat în afacerea Roşia Montană) spălarea a 200 milioane de dolari din Bogota, Columbia, rezultaţi din traficul de droguri, cu care Tender să cumpere societatea Petrom S.A. Matser este în prezent arestat în Olanda“ [24].

Victor Ponta. Premierul României este îngrijorat că escrocii de la R.M.G.C. vor cere daune României, deşi ştie că, printre acţionarii de la R.M.G.C. se află şi miliardarul izraelian Beny Steinmetz. Citiţi aici: „ULUITOR! CUI VOIA PONTA SĂ DEA ROŞIA MONTANĂ! Descinderi ale poliţiei din Elveţia şi Franţa la birourile artizanului afacerii Roşia Montană. Evreul Steinmetz, în spatele proiectului din Apuseni“ [25].

Ca să vedeţi cît de strînsă este legătura dintre membrii cleptocraţiei: Victor Ponta a devenit „asistentul“ lui „Ovidiu Tender – respectiv apărătorul acestuia în 2006 în dosarul în care fostul sponsor al P.S.D. era acuzat pentru mai multe infracţiuni economice. Tribunalul Bucureşti i-a interzis, însă, lui Ponta să îl reprezinte pe Tender, pe motiv că legea interzice ca parlamentarii să acorde asistenţă în cazurile de spălare de bani şi corupţie“ [26]. Referitor la Beny Steinmetz, unul dintre acţionarii principali şi la Gabriel Resources (compania care controlează afacerea frauduloasă Roşia Montană) citiţi şi articolul lui Mihai Goţiu, «Ponta, ai habar cu cine negociezi pentru Roşia Montană? Citeşte The Guardian şi mai întreabă pe la FBI cum e cu „marii investitori“» [27]. Oricum, Victor Ponta pare să aibă habar despre ce-i vorba, cînd face unele insinuări în acuzele aduse preşedintelui ţării: «Premierul Victor Ponta îl acuză pe preşedintele Traian Băsescu de faptul că, deşi ocupă prima poziţie a ţării, face lobby în favoarea unei companii private în proiectul Roşia Montană şi afirmă că un proiect de asemenea anvergură nu trebuie realizat prin lobby politic: „Eu înţeleg că există interese private, ca peste tot în lume, care se împletesc cu cele politice. Nu se pot face, însă, proiecte de aceste gen pentru că le doreşte foarte tare un om politic, indiferent cum se cheamă. Mă refer, evident, la preşedintele Băsescu“, a afirmat Victor Ponta» [28].

Deşi, ca premier, Victor Ponta trebuie să fie bine informat în cazul escrocheriei de la Roşia Montană, el vrea să lase impresia că poziţia sa în acest caz este să fie în contradicţie cu poziţia preşedintelui Traian Băsescu, dar, inabil, se foloseşte de opinia soţiei ca pretext pentru această atitudine şerpuitoare (sau şerpească?!): „„Europarlamentara Daciana Sârbu, soţia premierului Victor Ponta, cunoscută pentru campaniile sale anti-proiectul Roşia Montană duse în Parlamentul European, a declarat public că se va lega cu lanţuri, asemenea activiştilor ecologişti de ieri, şi că va lupta pentru salvarea Roşiei Montane“ [29]. Dar Crin Antonescu l-a prins „cu mîţa-n sac“ şi l-a acuzat, „prieteneşte“, de parşivenie (nu de „parşivitate“, cum scriu nişte ziariste agramate): „Antonescu, atac VIOLENT: PONTA vrea tare proiectul Roşia Montană, este PARŞIVEL“ (…) „Premierul este absolut convins că acesta este un proiect bun, fezabil. Nu înţeleg de ce nu a dat acordul de mediu în baza acestei dorinţe. Premierul vrea tare acest proiect, dar nu doreşte să-şi asume răspunderea şi îl trimite la Parlament, acolo unde vrea un vot secret“, a spus Antonescu, la Adevărul Live“ [30].

Despre ceilalţi indivizi indicaţi în articol ca participînd la muşamalizarea acestei fraude bursiere – procurorul general al României Tănase Joiţa [31], premierul Adrian Năstase [32] ş.a. – se pot găsi multe informaţii tot pe Internet. Oricum, inclusiv din interviul dat de d-l procuror militar colonel (r.) Gheorghe Oancea reiese că fraudarea României prin escrocheria R.M.G.C. se numără printre cele mai mari şi mai periculoase afaceri antiromâneşti, la care colaborează forţe oculte internaţionale, îndeosebi din partea „partenerilor“ României, precum S.U.A., U.E., Israel, Canada etc. – fireşte, în înţelegere cu trădătorii care guvernează ţara de 24 de ani, şantajul cu intrarea în N.A.T.O. fiind, în acest sens, peremptoriu privind „adeziunea“ poporului român în procentaj, chipurile, de 85 la sută; cam aceeaşi proporţie era citată de demagogii politruci şi în privinţa „entuziasmului“ pentru intrarea în U.E.! De aceea, trebuie să îi lichidăm pe aceşti trădători şi să ne schimbăm „partenerii“, ieşirea din U.E. fiind imperioasă, întrucît limitează cel mai mult suveranitatea naţională şi oferă un pretext pentru slugărnicia guvernanţilor [33].

În mod evident, escrocheriei de la Roşia Montană i se potriveşte definiţia dată de un sociolog economiei de piaţă: „Economia de piaţă este relaţia biunivocă dintre un escroc şi un fraier“! Numai că guvernanţii români, enumeraţi aici, dar şi ceilalţi implicaţi în această mare fraudă, nu sunt doar fraieri, ci, trebuie să subliniem, şi trădători. Iar trădătorilor li s-a aplicat, peste tot şi dintotdeauna, aceeaşi pedeapsă: moartea. Deocamdată, pînă la modificarea Constituţiei, trebuie să li se dea închisoarea pe viaţă, fără posibilitatea de fi eliberaţi, şi confiscarea totală a averii.

 

NOTE

[1] Marcel Barbătei, «Procuror militar col. (r) Gheorghe Oancea, despre afacerea cu aur a secolului: / „Există un dosar Roşia Montană. El trebuie redeschis de DNA!“», Cotidianul, 1 octombrie 2013, pe http://www.cotidianul.ro/exista-un-dosar-rosia-montana-el-trebuie-redeschis-de-dna-223595/.

[2] Vasile I. Zărnescu, „Aţi votat cleptocraţia? Aţi rămas cu sărăcia“, AlterMedia, 17 decembrie 2008, pe http://ro.altermedia.info/politica/ati-votat-cleptocratia-ati-ramas-cu-saracia_10766.html.

[3] Adina Anghelescu-Stancu, Răzvan Savaliuc, «EXCLUSIV – Cum a ingropat DNA, in 4 octombrie 2010, „Dosarul Rosia Montana“ printr-o incredibila solutie cu iz publicitar!», Lumea Justiţiei, 14 noiembrie 2010, pe http://www.luju.ro/dezvaluiri/musamalizari/exclusiv-cum-a-ingropat-dna-in-4-octombrie-2010-dosarul-rosia-montana-printr-o-incredibila-solutie-cu-iz-publicitar.

[4] Alina Boghiceanu, „Georgian Pop (PSD): Din cele peste 500 de informări ale SRI privind RMGC nici una nu a fost trimisă către Parchet“, Adevărul, 30 septembrie 2013, pe http://adevarul.ro/news/politica/georgian-pop-psd-sri-nu-informat-cazuri-coruptie-trafic-influenta-santaj-cazul-rmgc-1_524977afc7b855ff56e1b38a/index.html.
[5] Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu, „Satanizarea Securităţii: atentat la Siguranţa Naţională (6)“, AlterMedia, 25 ianuarie 2010, pe http://ro.altermedia.info/general/satanizarea-securitatii-atentat-la-siguranta-nationala-6_18427.html#more-18427)

[6] Cristina Horvat, «Afacerea Roşia Montană, construită pe o ilegalitate /

Gheorghe Piperea: „Societatea comercială RMGC nu mai există de drept din decembrie 2009“», Cotidianul, 25 iulie 2011, pe http://www.cotidianul.ro/gheorghe-piperea-societatea-comerciala-rmgc-nu-mai-exista-de-drept-din-decembrie-2009-152817/.

[7] Iulia Nueleanu, „Afacere de familie: Legea privind Roşia Montană – negociată de Şova cu mama sa, avocata RMGC“, Curentul, 10 septembrie 2013, pe http://www.curentul.ro/2013/index.php/2013091190877/Actualitate/Afacere-de-familie-Legea-privind-Rosia-Montana-negociata-de-Sova-cu-mama-sa-avocata-RMGC.html. Vezi şi: Sergiu Bidilă, „Mama vitregă a lui Şova este avocatul canadienilor care vor să exploateze aurul la Roşia Montană“, A.M.PRESS, 10 septembrie 2013, pe http://ampress.ro/stiri/mama-vitrega-a-lui-sova-este-avocatul-canadienilor-care-vor-sa-exploateze-aurul-la-rosia-montana/; sau http://www.ziartricolorul.ro/familia-sova-fiul-si-mama-vitrega-poate-fi-acuzata-de-inalta-tradare-de-tara-rechinii-evrei-din-jurul-lui-george-soros-vor-sa-inhate-zacamintele-de-aur-argint-si-uraniu-de-la-rosia-montana-incalci/.

[8] Florin Pupăză, „Avertizare Gabriel Resources: România va plăti 4 miliarde de dolari despăgubiri“, Dcnews.ro, 11 septembrie 2013, pe http://www.dcnews.ro/2013/09/avertizare-gabriel-resources-romania-va-plati-4-miliarde-de-dolari-despagubiri/.

[9] Mihai Goţiu, „ATENŢIE: RMGC a mai dat statul român în judecată. Şi A PIERDUT! Şi cum şi-a tras Gabriel un ditamai obuzul în picior cu despăgubirile de 4 miliarde şi cu speriatul investitorilor străini“, Vox Publica, 12 septembrie 2013, pe http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/atentie-rmgc-a-mai-dat-statul-roman-in-judecata-si-a-pierdut-si-cum-si-a-tras-gabriel-un-ditamai-obuzul-in-picior-cu-despagubirile-de-4-miliarde-si-cu-speriatul-investitorilor-straini-98042.html.

[10] Mihai Goţiu, «Acuzații cutremurătoare despre „băieţii deştepţi“ ai aurului românesc. Băsescu face lobby pentru o firmă acuzată de implicare în crime, corupţie şi distrugeri pe întreg mapamondul. Dosarul Barrick Gold», Vox Publica, 14 septembrie 2011, pe http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/acuzatii-cutremuratoare-despre-baietii-destepti-ai-aurului-romanesc-basescu-face-lobby-pentru-o-firma-acuzata-de-implicare-in-crime-coruptie-si-distrugeri-pe-intreg-mapamondul-dosarul-barrick-gold-68102.html; *** «Președintele României o ţine langa cu proiectul Roşia Montană /

Băsescu: „Proiectul Roşia Montana ecologizează zona, cianurile vor fi mai puţine decât într-o cafea“», Cotidianul, 27 septembrie 2011, pe http://www.cotidianul.ro/basescu-proiectul-rosia-montana-ecologizeaza-zona-cianurile-vor-fi-mai-putine-decat-intr-o-cafea-158120/.

[11] Roşia Montană Gold Corporation, pe http://ro.wikipedia.org/wiki/Ro%C8%99ia_Montan%C4%83_Gold_Corporation.

[12] Cf. Hotnews, 19 aprilie 2005, pe http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1231554-frank-timis-inhatat-aurul-din-apuseni-printr-caruta-falsuri-iar-tariceanu-inchis-ochii.htm.

[13] Pentru CV-ul lui Ioan Gâf-Deac pe site-ul Universităţii „Spiru Haret“, cf. http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=6&ved=0CDkQFjAF&url=http%3A%2F%2Fwww.spiruharet.ro%2Ffacultati%2Fmanagement-bucuresti%2Fcadre%2Fd7c6bea79018937d91664d2f4dbfd777.pdf&ei=bitMUo6-GYaYtQbz8IHgBw&usg=AFQjCNFWpJbrS_Pz3OaCoMo1wWYoFogGbQ&sig2=AtrRbBP_TPwuiiFiyYimEQ&bvm=bv.53371865,d.bGE.

[14] Cf. http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Actualitate/48280/Esecul-Rosia-Montana.html.

[15] Cf. Hotnews, 29 august 2005, aici: http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1212549-mafia-romaneasca-drogurilor-din-australia.htm.

[16] Cf. http://lumealuiarm.wordpress.com/2011/07/25/rosia-montana-informatii-din-presa-romana-straina-si-de-pe-bloguri-cei-care-iubiti-romania-spuneti-nu-acestui-proiect/.

[17] De exemplu, aici: http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-10492855-top-300-capital-frank-timis-este-cel-mai-bogat-roman-avere-1-65-miliarde-euro-dinu-patriciu-avere-estimata-1-1-miliarde-euro.htm. Vezi şi http://www.economica.net/frank-timis–cel-mai-bogat-roman–mai-sarac-cu-un-miliard-de-dolari_51833.html; Daniel Ionaşcu, «Frank Timiş, de la părintele „Roşiei Montane“, a ajuns „împărat“ în Africa de Vest», în Adevărul, 17 septembrie 2013, pe http://adevarul.ro/economie/afaceri/frank-timis-parintele-rosiei-montane-ajuns-imparat-africa-vest-1_523733aac7b855ff568dd8cc/index.html.

[18] Cf. http://ro.wikipedia.org/wiki/Ovidiu_Tender.

[19] Vezi, de ex., Dan Odagiu, „Ovidiu Tender a concesionat jumătate din Gambia“, Cotidianul, 28 mai 2011, pe http://www.cotidianul.ro/ovidiu-tender-a-concesionat-jumatate-din-gambia-147383/; vezi şi http://www.ziuaveche.ro/business-2/economic/tender-cucereste-africa-el-a-concesionat-deja-gambia-36008.html.

[20] Cf. *** „Tender cere la CEDO despăgubiri de 1 milion de euro pentru fiecare zi de detenţie“, Gândul, 10 iunie 2006, pe http://www.gandul.info/stiri/tender-cere-cedo-despagubiri-1-milion-euro-zi-detentie-260260. E de văzut dacă a cîştigat la CEDO!

[21] În Vox Publica, 14 august 2013, pe http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/revoltator-imaginea-mizeriilor-companiei-lui-ovidiu-tender-prospectiuni-s-a-si-o-scrisoare-deschisa-despre-abuzurile-si-ilegalitatile-cautatorilor-de-gaze-96751.html.

[22] Cf. http://www.costel.ro/demascarea-masoneriei-romanesti-numele-masonilor-care-controleaza-intraga-tara.

[23] Cf. http://nicoletasavin.wordpress.com/2010/05/30/ofensiva-rusa-ii-marc-rich/).

[24] Cf. „Personajele cheie ale afacerilor israeliene în România“, 10 septembrie 2007, pe http://bisericasecreta.wordpress.com/2007/09/10/personajele-cheie-ale-afacerilor-israeliene-in-romania/. Textul este preluat din: Cornel Dan Nicolae, Războiul Nevăzut al Evreilor Sionişti cu Românii. Editura Carpathia Rex, Bucureşti, 2011, pag. 226-300; fragmentul citat este în nota de subsol de la pag. 260.

[25] Cf. *** „Descinderi ale politiei din Elvetia si Franta la birourile artizanului afacerii Rosia Montana“, Corectnews, 2 septembrie 2013, pe http://www.corectnews.com/social/politia-din-elvetia-si-franta-efectuat-descinderi-la-birourile-miliardarului-steinmetz. Vezi şi: *** „Arhitectul Rosia Montana sub ancheta internationala“, Corectnews, 5 septembrie 2013, pe http://www.corectnews.com/politics/arhitectul-rosia-montana-sub-ancheta-internationala; Sorin Roşca Stănescu, „Pământ de mormânt“, Corectnews, 5 septembrie 2013, pe http://www.corectnews.com/politics/pamant-de-mormant; *** „Continua urmarirea artizanului Rosia Montana“, Corectnews, 15 septembrie 2013, pe http://www.corectnews.com/social/continua-urmarirea-artizanului-rosia-montana; http://www.buciumul.ro/2013/09/05/uluitor-cui-vroia-ponta-sa-dea-rosia-montana-descinderi-ale-politiei-din-elvetia-si-franta-la-birourile-artizanului-afacerii-rosia-montana-evreul-steinmetz/.

[26] George Roncea, „Ponta, procurorul închipuit, pseudo-apostolul moralităţii de partid“, Curentul, 8 martie 2011, pe http://www.curentul.ro/2011/index.php/2011030855610/Actualitate/Ponta-procurorul-inchipuit-pseudo-apostolul-moralitatii-de-partid.html; ; vezi şi: S. Antim, „Ponta: Eram contra Roşia Montană fără să ştiu nimic despre proiect pentru că Băsescu era pro“, A.M.PRESS, 12 septembrie 2013, pe http://ampress.ro/stiri/ponta-eram-contra-rosia-montana-fara-sa-stiu-nimic-despre-proiect-pentru-ca-basescu-era-pro/.

[27] În Vox Publica, 31 iulie 2013, pe http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/ponta-ai-habar-cu-cine-negociezi-pentru-rosia-montana-citeste-the-guardian-si-mai-intreaba-pe-la-fbi-cum-sta-treaba-cu-marii-investitori-96336.html.

[28] Alina Neagu, „Victor Ponta despre privatizarea Roşia Montană: «Nu se pot face proiecte de acest gen pentru că le doreşte foarte tare un om politic. Mă refer, evident, la preşedintele Băsescu»“, Hotnews.ro, 13 mai 2012, pe http://economie.hotnews.ro/stiri-politic-12241448-victor-ponta-despre-privatizarea-rosia-montana-nu-pot-face-proiecte-acest-gen-pentru-doreste-foarte-tare-politic-refer-evident-presedintele-basescu.htm.

[29] Cf. buciumul.ro, 29 august 2014, pe http://www.buciumul.ro/2013/08/29/pana-cand-aurul-ne-va-desparti-sotia-lui-victor-ponta-atitudine-diametral-opusa-fata-de-sotul-sau-cu-privire-la-rosia-montana/.

[30] Cf. http://www.realitatea.net/antonescu-atac-violent-ponta-vrea-tare-proiectul-rosia-montana-dar-nu-asuma-raspunderea_1268636.html; cf. şi Andreea Udrea, Laura Ciobanu, «Antonescu îl acuză pe Ponta de parşivitate în cazul Roşia Montană: Premierul vrea tare acest proiect, dar nu dorește să îşi asume răspunderea“, Evenimentul zilei, 12 septembrie 2013, pe http://www.evz.ro/detalii/stiri/antonescu-atac-dur-la-ponta-premierul-vrea-tare-acest-proiect-dar-nu-doreste-sa-isi-asume-raspunderea-1056990.html.

[31] Vasile I. Zărnescu, „Armaghedonul magistraţilor (1)“, AlterMedia, 19 septembrie 2009, pe http://ro.altermedia.info/general/armaghedonul-magistratilor-1_15780.html#more-15780.

[32] Vasile I. Zărnescu, „OMV – inamicul numărul 1 al României“, AlterMedia, 10 februarie 2011, pe http://ro.altermedia.info/general/omv-inamicul-numarul-1-al-romaniei_22226.html.

[33] Pierre de Romania, „Slugărnicia pierde România (9)“, AlterMedia, 16 iunie 2010, pe http://ro.altermedia.info/politica/slugarnicia-pierde-romania-9_19942.html.

 

Colonel (r.) Vasile I. ZĂRNESCU

 

Caracteristici si orientări noi ale politicii Chinei

Posted by Stefan Strajer On September - 6 - 2013

Caracteristici si orientări noi ale politicii Chinei

Autor: Prof. univ. dr. Gavrilă Sonea

În China – în 1978 – au fost puse bazele politicii de reformă şi de deschidere către exterior. Drept efecte nemijlocite ale înfăptuirii lor, începând din deceniul următor, 1981-1990, această ţară a beneficiat de mai multe investiţii străine directe decât orice altă ţară în curs de dezvoltare. Mai mult, între anii 1993 şi 1995, fluxul de investiţii străine spre China a fost al doilea în lume, fiind depăşit numai de investiţiile străine realizate în Statele Unite. Redăm în cele ce urmează unele din caracteristicile şi orientările noi ale politicii statului chinez, de după 1978, în domeniul investiţiilor străine în economie, ale căror motivaţie ştiinţifică şi principii izvorâte din interesele permanente ale întregii naţiuni, sunt vitale a fi incluse, în forme adecvate, în actuala legislaţie în domeniu a statului român, pentru limitarea continuării jefuirii lui de către investitorii străini şi pentru a crea condiţiile optime menite să asigure relansarea dezvoltării reale a economiei noastre naţionale într-un timp predeterminat.

 

1) Contrar nevoii acute de capital financiar şi fluxului continuu de investiţii străine spre China, în anii de după 1978 statul chinez nu permite un acces liber al investiţiilor pe piaţa sa. Fiecare propunere de investiţii este examinată de autorităţile publice chineze, care decid dacă investiţia este în interesul Chinei şi, în cazul în care au rezerve cu privire la acest lucru, negociază cu investitorul potenţial pentru a încerca să îmbunătăţească câştigurile partenerilor chinezi, sau, în cazuri extreme, interzic chiar investiţia respectivă. Înainte ca propunerile să ajungă la autorităţile publice centrale, în mod obişnuit, companiile străine au participat deja la negocieri prelungite (de multe ori pe durata a câţiva ani) cu companiile chineze şi cu autorităţile provinciale.

Faptul că un volum de investiţii atât de semnificativ a intrat în China, în ciuda procesului foarte laborios de penetrare a pieţei acestei ţări, se datorează motivaţiilor puternice pe care le au companiile străine pentru a-şi desfăşura activitatea în China. Dintre ele, extinderea pieţelor companiilor străine pare a fi motivaţia majoră. Un studiu din anul 1996, care viza 500 de companii canadiene cu investiţii în China, a indicat faptul că 85 la sută dintre acestea au investit pentru a avea acces pe piaţa chineză. Companiile străine sunt atrase de multă vreme de potenţialul pieţei chineze, datorită numărului foarte mare de locuitori si deci de potenţiali consumatori. În plus, pe lângă faptul că populaţia Chinei a depăşit, deja, 1,3 miliarde de locuitori, puterea de cumpărare a acesteia a crescut datorită creşterii economice mai rapide.

În anii ’80, spre exemplu, creşterea medie anuală a producţiei Chinei de 14,4 la sută a fost cea mai ridicată în rândul celor mai puternice 50 de economii ale lumii. Această creştere s-a reflectat în sporirea cheltuielilor de consum. Concomitent, în toţi anii de după 1978, China a cheltuit sume enorme de bani în proiecte de infrastructură, de centrale electrice, de autostrăzi şi magistrale de cale ferată, de reţele de metrou într-o serie de oraşe. Drept urmare, aşa cum arata prognozele, China se va număra în curând printre cele mai mari economii din lume, după criteriul parităţii puterii de cumpărare.

2) Guvernul chinez duce o politică de limitare a importurilor, ceea ce determină companiile străine să apeleze la investiţii, mai curând decât la exporturi, dacă vor să pătrundă pe aceasta piaţa. Mai mult, atunci când companiile străine îşi depun ofertele pentru adjudecarea unor licitaţii pentru proiecte din domeniul infrastructurii, câştigătorul licitaţiei poate fi desemnat pe baza faptului că asigura un transfer de tehnologie pentru a produce o bună parte din echipament în China. În consecinţă, China duce atât o politică de substituire a importurilor, cât şi o politică comercială de dezvoltare a exportului. China a dus o politică de acoperire a nevoilor pieţei din producţie proprie, în primul rând din motive politice şi culturale. Mai mult, se argumenta că economia chineză are un potenţial atât de mare încât poate să producă pe plan local aproape orice produs.

Deşi dimensiunea pieţei reprezintă principalul motiv pentru a investi în China, companiile au fost atrase şi de resursele acestei ţări. De exemplu, au existat investiţii substanţiale în exploatarea şi prelucrarea petrolului şi cărbunelui, iar aproape 20 la sută din investiţiile americane în China s-au făcut în industria petrolieră. În plus, companiile au privit China ca pe o sursă de forţă de muncă ieftină, în special în condiţiile în care, în alte ţări din Asia, precum Singapore, Hong Kong şi Taiwan, şomajul a scăzut şi, drept urmare, aceste ţări nu au mai putut fi considerate drept furnizoare de forţă de muncă ieftină.

3) În anul 1979 statul Chinez a promovat Legea privind asocierea dintre capitalul chinez şi cel străin, a înfiinţat zone libere, unde companiile străine primeau facilităţi pentru a investi dacă demonstrau că întreaga producţie va fi exportată.

De asemenea, companiile străine puteau să se asocieze cu cele chineze pentru a vinde pe piaţa chineză; oricum, propunerile pentru astfel de asocieri erau analizate mai serios şi erau aprobate numai dacă serveau unor interese naţionale de prim ordin, pentru care China trebuia să caute ajutor în exterior. Treptat, a crescut dependenţa Chinei faţă de economia mondială. China a mărit numărul zonelor libere, permiţând funcţionarea întreprinderilor cu capital integral străin. Totuşi, acestea sunt încă rare, deoarece: (a) companiile străine îşi dau seama că vor fi tratate de către autorităţile publice chineze cu mai multă severitate, iar (b), ele sunt obligate să se confrunte cu birocraţia, mai mult decât partenerii lor chinezi. De subliniat faptul că, în mod obişnuit, în China, „investiţiile“ iau forma asocierilor (joint-venture), în care partenerul străin deţine 49 la sută, iar cel chinez 51 la sută, la fel ca în România înainte de 1990.

Paşii care trebuie urmaţi pentru a obţine aprobarea creării unei asocieri in China sunt prezentaţi, pe scurt, în continuare.

i) Potenţialii            parteneri ai companiei străine redactează o scrisoare de intenţie care cuprinde un proiect al viitorului contract.

ii) Partenerul            chinez înaintează superiorului sau administrativ o propunere care include şi un studiu de fezabilitate preliminar, propunere care este, apoi, remisă autorităţilor locale sau naţionale, în funcţie de dimensiunile investiţiei.

iii) De îndată ce propunerea este aprobata de către autorităţi, investitorii propuşi trebuie să realizeze studiul de fezabilitate, care trebuie să cuprindă: tipul şi volumul producţiei, piaţa vizată, prognoze privind vânzările, necesarul de echipament, infrastructura şi forţa de muncă, precum şi necesarul de devize străine, prognoza.

iv) Partenerii            concep şi redactează contractul, informând în acelaşi timp autorităţile cu privire la ceea ce conţine acordul.

v) Acordurile sunt prezentate autorităţilor centrale sau celor locale spre aprobare.

vi) În termen de o lună de la aprobare (care stipulează un termen limită pentru realizarea investiţiei), asocierea trebuie înregistrată pentru a obţine o licenţă de afaceri. Dacă termenele limită nu sunt respectate, investitorul este posibil să plătească dobâzi, sau să compenseze pierderile rezultate.

4) Chinezii sunt încântaţi de avansul tehnologic al străinilor, dar le este teamă de contaminarea culturii lor. Deşi multe criterii sunt luate în considerare atunci când companiile şi autorităţile chineze aprobă sau resping propunerile de investiţii, în realitate s-a pus accentul pe obţinerea a două mari avantaje din investiţia respectivă. Acestea sunt: transferul de tehnologie într-un sector industrial de maximă importanţă şi generarea de exporturi.

Generarea de exporturi aduce Chinei valuta necesară pentru a plăti importurile mereu crescânde necesare dezvoltării. Transferul de tehnologie îmbunătăţeşte posibilităţile viitoare de export şi sporeşte şansele ca firmele chineze să devină în viitor competitive pe plan global, fără a mai depinde de parteneriatul cu companiile străine. Avantajele menţionate, urmărite de China, nu coincid, însă, întotdeauna cu obiectivele investitorilor străini, respectiv cu obţinerea de beneficii anume din investiţii sau cu creşterea cotei de piaţă a acestora, situaţie care face ca iniţierea şi continuarea cu succes a unei investiţii străine în China să devină o adevărată provocare. La diferenţa dintre obiectivele părţilor se adaugă, între altele, ţintele şi limitele rezultate din prevederile Legii cu privire la întreprinderile cu capital străin, adoptată de Statul Chinez în 2000.

Beijing-South-Railway-Station1_0b4f3a337d

Potrivit precizărilor cuprinse în articolele 3,4 şi 5 ale acelui act normativ la nivelul ţării, întreprinderile cu capital străin vor fi înfiinţate de aşa manieră încât ele să ajute la dezvoltarea economiei naţionale a Chinei. Statul Chinez poate să încurajeze înfiinţarea de întreprinderi cu capital străin care sunt orientate spre export sau care sunt avansate din punct de vedere tehnologic. Consiliul de Stat va stabili reglementările specifice privind categoriile de activităţi în care întreprinderile cu capital străin nu au voie să se angajeze sau în privinţa cărora se stabilesc anumite restricţii. Întreprinderile cu capital străin vor respecta legile şi reglementările chineze şi nu au voie să se angajeze in activităţi dăunătoare intereselor publice ale Chinei. Statul nu va naţionaliza şi nici nu va rechiziţiona vreo întreprindere cu capital străin. Totuşi, în împrejurări speciale, atunci când interesele publice o cer, întreprinderile cu capital străin pot fi rechiziţionate, pe baza unor proceduri legale şi cu plata unor compensaţii adecvate.

Noile orientări ale Chinei în domeniul investiţiilor străine în economie

Urmarea punerii bazelor politicii de reformă şi de deschidere către exterior, în anul 1978, şi a transformărilor care au avut loc în viaţa economică a ţării, în cei 30 de ani care au urmat de la declanşarea lor, China a devenit, cu aportul investiţiilor străine, una dintre cele mai mari economii ale lumii şi unul dintre primii exportatori mondiali. Pentru ca progresele economice şi competiţionale realizate, până în prezent, să continue şi mai accentuat pe întreg cuprinsul ţării, Guvernul chinez a publicat, în aprilie 2010, un document intitulat „Opinii ale Consiliului de Stat pentru îmbunătăţirea pe mai departe a activităţii în domeniul utilizării investiţiilor străine“ (denumite, în continuare, „Opinii“). În linii mari, documentul conţine o tendinţă de tratare la nivel naţional a investiţiilor străine şi favorizează acele investiţii care aduc o valoare adăugată foarte înaltă, precum şi operaţiile mai eficiente, îndeosebi în regiunile din vestul şi din centrul Chinei. De subliniat că documentul intitulat „Opinii“ al Consiliului de Stat constituie baza cadru a următoarei ediţii revizuite a „Catalogului investiţiilor străine în industrie (numit pe scurt „Catalogul investiţiilor“), care va furniza mai multe precizări orientative cu privire la diverse tipuri de investiţii.

Documentul „Opinii“ – aflat într-o aprinsă dezbatere – cuprinde patru capitole consacrate problemelor expuse în continuare.

1) Optimizarea structurii de utilizare a investiţiilor străine. Referitor la aceasta problemă, documentul „Opinii“ prevede, pornind de la cerinţele dezvoltării economice a Chinei, că viitorul „Catalog al investiţiilor străine“ va fi revizuit astfel încât el să reflecte încurajarea acelor investiţii străine care sunt orientate spre înalta tehnologie, spre industriile prelucrătoare cu produse finale de mare valoare, spre servicii moderne, spre energiile reînnoibile şi spre industriile de conservare a energiei şi de protecţie a mediului înconjurător. În acelaşi timp vor fi impuse restricţii asupra industriilor cu produse reziduale foarte poluante şi a industriilor care se bazează prea mult pe resursele naturale. În plus, industriile prelucrătoare cu produse finale de joasă valoare şi cele care impun o supra-capacitate vor fi cât mai mult limitate.

Este de remarcat că documentul „Opinii“ facilitează aplicarea la întreprinderile finanţate prin investiţii străine a prevederilor documentului intitulat „Planurile de ajustare şi de revigorare a industriei“, promulgat de Consiliul de Stat în 2009, care stipulează o serie de politici preferenţiale pentru întreprinderile din domeniile industriei de automobile, tehnologiei informatice, logisticii, industriei petrochimice, industriei producătoare de echipamente, precum şi alte industrii. În plus, proiectele privind optimizarea utilizării terenurilor agricole, încurajate, deja, de „Catalogul investiţiilor“, vor putea obţine dreptul de utilizare a terenurilor pe baze preferenţiale şi la preţuri reduse stabilite la nu mai puţin de 70 la sută din preţul statutar.

Documentul „Opinii“ iterează, totodată, politica de încurajare a investitorilor străini de a-şi crea sedii centrale regionale, centre de cercetare şi dezvoltare, unităţi zonale de achiziţii şi aprovizionare, centre de management şi contabilitate şi orice alte centre funcţionale pe teritoriul Chinei. Ca un stimulent pentru crearea de centre de cercetare şi dezvoltare, echipamentele tehnologice au putut fi importate de către investitorii străini, până la 31 decembrie 2010, în regim de Duty free.

2) Încurajarea investiţiilor străine în provinciile din centrul şi din vestul Chinei

Recunoscând decalajul de dezvoltare dintre zonele de coasta ale Chinei şi cele din Vestul ţării, documentul „Opinii“ încurajează învestitorii străini să vină cu finanţare pentru industriile bazate pe folosirea intensivă a mâinii de lucru din regiunile de Vest şi din interiorul Chinei. Documentul iterează politica de continuare a taxelor reduse pentru investitorii care operează în aceste zone. În plus, investitorii străini din zonele de coastă care doresc să-şi disloce unităţile productive spre regiunile de Vest şi din interior se vor bucura de importante facilităţi administrative, de taxare, de schimb valutar, precum şi în domeniul securităţii sociale, pe baza unor cereri scrise şi a aprobărilor obţinute.

3) Diversificarea cailor de utilizare a investiţiilor străine. Potrivit documentului „Opinii“ investitorii străini sunt îndemnaţi să participe, prin fuziuni, prin achiziţii şi prin cumpărarea de acţiuni, la actualul proces de restructurare şi reorganizare a unor întreprinderi autohtone chineze. În mod concret, investitorii străini sunt chemaţi să ocupe poziţii strategice în întreprinderile chineze listate în Seria A de piaţă. În acelaşi timp, însă, documentul recomandă autorităţilor chineze să ia măsuri sporite pentru crearea unui mecanism de asigurare a securităţii naţionale în operaţiile de fuzionări şi de achiziţii în care sunt implicaţi investitorii străini.

În ceea ce priveşte companiile autohtone care caută listări în afara graniţelor ţării, documentul subliniază necesitatea respectării politicii de susţinere doar a acelor companii care au o nevoie reală de asemenea listări şi care se conformează politicilor naţionale de dezvoltare. Documentul „Opinii“ deschide uşa pentru acele întreprinderi finanţate prin investiţii străine care încearcă să strângă capital de pe piaţa chineză, îndemnându-le să scoată acţiuni la licitaţii publice şi să publice rapoarte de activitate pe termen mediu, inclusiv rapoarte privind datoriile pe care le au. Se recunoaşte, de asemenea, necesitatea de a ameliora mecanismele de scoatere din ţară unei părţi a profitului de către întreprinderile finanţate prin investiţii străine şi de către fondurile private care operează la bursa din China.

4) Intensificarea reformei sistemului de administrare a investiţiilor străine. Potrivit reglementarilor anterioare, proiectele finanţate prin investiţii străine care intră în categoria de „investiţii încurajate“ sau în cea de „investiţii permise“ necesitau aprobarea guvernului central, dacă investiţia depăşea suma totală de 100 milioane dolari. Acum, documentul „Opinii“ ridica această sumă la 300 milioane dolari. Efectul practic al acestei măsuri este acela de a oferi guvernelor locale dreptul de a aproba proiectele în care investiţiile străine se situează sub pragul de 300 milioane dolari, ceea ce facilitează şi grăbeşte procesul de aprobare.

Un lucru la fel de important este acela că, recunoscându-se efortul financiar pe care îl fac în prezent companiile multinaţionale, s-a aprobat ca acele companii străine care sunt, momentan, confruntate cu probleme financiare şi nu se pot încadra în termenele convenite pentru vărsămintele de capital să poată extinde aceste termene.

Interpretări ale noilor orientări politice ale Chinei

Departamentele guvernamentale chineze, mijloacele de informare în masă şi reprezentanţii pieţei de capital afirmă că documentul „Opinii“ – aflat într-o aprigă dezbatere – conţine „o nouă politică în materie de investiţii străine“ şi susţin că el va avea un efect pozitiv asupra atragerii de investiţii străine. De pildă, un membru al Comisiei pentru Dezvoltare Naţională şi Reformă, atunci când vorbea de motivele publicării acestui document, a afirmat că statul chinez trebuie să-şi schimbe mai rapid modelul de dezvoltare economica şi însăşi structura economiei, ca urmare a importantelor schimbări provocate de criza financiară mondială. „Aceasta ne impune – afirma el – să adâncim şi mai mult reforma, să accentuăm politica de deschidere şi să îmbunătăţim atât calitatea, cât şi nivelul de utilizare a investiţiilor străine“. Aceasta ar însemna că noua politica urmăreşte continuarea deschiderii către exterior şi că obiectul ajustării este de a perfecţiona mecanismul economiei de piaţă şi de a crea pentru fiecare întreprindere un mediu de piaţă echitabil standardizat. Şi toate acestea, în scopul de a atrage investiţii străine.

De asemenea, dealerii şi analiştii chinezi au exprimat puncte de vedere foarte optimiste cu privire la prevederile documentului „Opinii“. Ei au subliniat că acea clauză referitoare la „încurajarea investitorilor străini să participe la reorganizarea şi restructurarea întreprinderilor de stat prin cumpărarea de acţiuni şi prin achiziţii“ va genera un nou val de fuzionări şi achiziţii de către capitalul străin şi va crea o largă gama de oportunităţi pentru investiţii. Totodată, companiile străine autorizate vor primi sprijin la ofertele publice, vor beneficia de emiterea de obligaţiuni corporatiste şi de facturări pe termen mediu, ceea ce va ajuta nu numai la rezolvarea problemelor financiare cu care se confrunta capitalul străin, ci va impulsiona şi piaţa de capital în China.

În contrast cu aceste păreri, unele companii străine consideră că documentul „Opinii“ pune capăt politicii de până acum care oferă investiţiilor străine „un tratament supra-naţional“. Chiar înainte de publicarea documentului, firmele străine, care sunt foarte sensibile la schimbările de politică, sesizaseră, deja, că vor avea loc unele schimbări mai puţin favorabile. Astfel, Camera de Comerţ Chino-Americană a întreprins un studiu, în luna martie 2010, care conchidea că 38 la sută dintre firmele americane care au investit în China simţeau că sunt din ce in ce mai puţin dorite în această ţară. Joerg Wuttke, preşedintele Camerei de Comerţ a U.E. în China, scria în ziarul FINANCIAL TIMES că Statul chinez îi îngenunchează pe investitorii străini. În fapt, însă, guvernul chinez menţionase, încă din 1995, că „China va folosi investiţiile străine în mod activ, raţional şi efectiv, dar va extinde treptat tratamentul naţional în cazul tuturor întreprinderilor“. Deci documentul „Opinii“ se conformează unei programări făcute cu 15 ani în urmă şi nu denotă o discriminare premeditată la adresa investiţiilor străine.

O întrebare şi un răspuns în loc de încheiere. În stadiul actual de distrugere a producţiei materiale şi de degradare a celorlalte domenii de activitate economico-sociale ale ţării, săvârşite cu „ajutorul“ substanţial al investitorilor străini, în anii de reformă şi de deschidere către exterior de după 1989, este necesar ca statul român să adopte şi să aplice, în esenţa sa, o politică asemănătoare celei promovate de statul chinez în domeniul utilizării investiţiilor străine în economie, după anul 1978? Răspunsul este categoric: DA! Motivele de bază: Ţara noastră are un spaţiu limitat pentru agricultură şi industrie, resurse naturale limitate, capital limitat, potenţial de cercetare şi inovare limitat. În condiţiile date, luarea de decizii fără o viziune anticipată, bazată pe programe şi planuri de dezvoltare, temeinic fundamentate, şi acceptarea, exclusivă, a jocului pieţei libere, ca în prezent, reprezintă riscuri grave pe care statul român nu trebuie să şi le permită în haosul generalizat al economiei planetare şi în condiţiile accentuării, continue, a decalajelor de interese urmărite de marile puteri faţă de cele ale tuturor celorlalte ţări ale lumii.

21 decembrie 2010,

Bucureşti

 

 

Planul secret al Ungariei pentru anexarea Ardealului

Posted by Stefan Strajer On April - 9 - 2013

Planul secret al Ungariei pentru anexarea Ardealului

08_gheorghe_funar006

Autor: Gheorghe Funar

Persoanele aflate în conducerea României au fost informate de către Serviciile Secrete ale ţării despre pregătirile care se fac pentru Diktatul de la Bruxelles, din anul 2014, vizînd dezmembrarea teritorială a ţării noastre. Cu toate că ştiu ce se pregăteşte împotriva Poporului Român şi a României, cei informaţi nu acţionează, dar nici măcar nu reacţionează. Mai mult, preşedintele României, primul-ministru, preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, directorii Serviciului Român de Informaţii (S.R.I.) şi Serviciului de Informaţii Externe (S.I.E.) refuză să facă cunoscut Poporului Român şi Parlamentului planul secret al Ungariei pentru anexarea Ardealului. Principalele direcţii de acţiune ale Ungariei şi revizionismului unguresc împotriva României şi Poporului Român sînt următoarele.

1. Dobîndirea dreptului de proprietate asupra a peste 60 la sută din bunurile (clădiri, terenuri agricole şi păduri) din Ardeal de către Ungaria, prin persoane juridice şi persoane fizice maghiare, pe următoarele căi:

a) Retrocedările în natură (cele mai multe, bazate pe acte false) către bisericile maghiare (romano-catolică, reformată, unitariană şi luterană) care aparţin Ungariei.

b) Împroprietăririle ilegale ale Statusului romano-catolic şi Ordinelor călugăreşti catolice maghiare cu imobile pe care niciodată nu le-au avut în proprietate, ci doar în administrare.

c) Exproprierea românilor de către titularii unguri ai licenţelor de exploatare a bogăţiilor naturale din România, în baza modificărilor şi completărilor la Legea minelor, Legea nr.85/2003, votată în Senatul României (la 27 octombrie 2009) şi care aşteaptă doar votul final în Camera Deputaţilor, pînă în luna iunie a.c.

d) Cumpărarea terenurilor agricole din România de către persoane juridice din Ungaria, la care se vor adăuga persoanele fizice ungare. Se ştie că în Ungaria, la fel ca şi în alte ţări din Uniunea Europeană, ca şi în Israel, este interzisă vînzarea pămîntului la străini.

2. Acordarea rapidă şi gratuită  de către Ungaria a dublei cetăţenii pentru românii get-beget. În timp ce ţara-Mamă, România, acordă cetăţenia română pentru un număr foarte mic dintre fraţii noştrii români din Republica Moldova şi Ucraina, după un calvar de cîţiva ani şi percepînd taxe uriaşe – Ungaria vitregă şi perfidă a organizat un sistem diabolic şi antieuropean de acordare a dublei cetăţenii pentru români. Zilnic, în 920 de localităţi din Ungaria, ţară vecină şi neprietenă, numeroşi de români get-beget primesc cartea de identitate şi paşaportul din partea Ungariei, în mod gratuit, în maximum 30 de zile. La începutul aplicării Legii dublei cetăţenii de către Ungaria pentru minoritarii unguri din România aceştia trebuiau  să plătească taxe şi să dea un examen, scris şi oral, care să ateste cunoaşterea limbii ungare, a Constituţiei, istoriei şi geografiei acestei ţări. Din vara anului 2012, legea respectivă a fost modificată şi românii care cer şi obţin cetăţenia Ungariei nu trebuie să cunoască limba ungară, nici Constituţia, nici Imnul, nici Istoria de 1.100 de ani şi nici geografia acestei ţări. S-a ajuns ca peste 2,5 milioane de cetăţeni români să dobîndească, deja, cetăţenia Ungariei şi astfel să intre în Spaţiul Schengen. În cel mult 12 luni, alte 2-3 milioane de români get-beget vor intra în Spaţiul Schengen, cu ştiinţa şi acordul tacit al Consiliului Europei, Parlamentului European, Comisiei Europene, obţinînd formal cetăţenia Ungariei. Pînă să decidă, în mod discriminatoriu, intrarea României în Spaţiul Schengen, probabil în  2014 sau 2015, komisarii de la Uniunea Europeană vor constata că peste 5 milioane de români au obţinut accesul şi dreptul la muncă în toate ţările din U.E.  Românii sînt singurii cetăţeni dintr-o ţară membră a Uniunii Europene care intră în Spaţiul Schengen prin obţinerea dublei cetăţenii din altă ţară europeană, în timp ce ţara lor, România, nu este admisă în această zonă. Este pentru prima dată în Istoria Poporului Român, urmaş al Poporului Primordial în Grădina Maicii Domnului, cînd Ungaria a devenit generoasă pentru români. Doar în aparenţă! În fond, Ungaria intenţionează să păcălească organismele europene şi cele de la O.N.U., urmînd să susţină, fără legătură cu realitatea faptică, numărul de 4,5-5 milioane de „unguri“ din Ardeal, pe care să-i confirme cu paşapoartele şi cărţile de identitate ungureşti. Această acţiune diabolică a Ungariei, unică în Europa, nu este demascată la Bruxelles de către preşedintele şi premierul României, deşi ei o cunosc şi îi ştiu consecinţele. După ce Ungaria ajunge să acorde dubla cetăţenie la peste 4 milioane de români get-beget va acţiona, în anul 2014, pentru autonomia Ardealului pe criterii etnice, solicitînd aplicarea principiului autodeterminării popoarelor.

3. Falsificarea Istoriei Poporului Român. Specialiştii în domeniul Istoriei din Europa şi S.U.A. au aflat şi susţin că leagănul civilizaţiei pe Planeta Pămînt a existat în spaţiul carpato-danubiano-pontic, în Grădina Maicii Domnului, în Dacia Mare, cu cel puţin 10.000 de ani înainte de naşterea Fiului Domnului, Iisus Hristos. Limba şi Scrierea Primordială au aparţinut geto-dacilor în Dacia Edenică, în Ţara Havila (Valahia) despre care scrie în Biblie, în Facerea, Întîia Carte a lui Moise. Se ştie că ungurii sînt urmaşii unui popor barbar, venit în Cîmpia Panonică din îndepărtata Asie, în anii 890-900. Despre unguri, în anul 889, Reginonis, în cronica sa, scrie următoarele: „Neam feroce şi mai crud decît orice fiară…ei nu trăiesc ca oamenii, ci ca fiarele: se hrănesc cu cărnuri crude, beau sînge şi inima oamenilor prinşi în războaie o mănîncă drept leac; ei nu ştiu ce este mila şi nici un sentiment de pietate nu mişcă inima lor“. Despre venirea ungurilor şi aşezarea lor în Cîmpia Panonică vorbesc izvoarele istorice, mai ales „Cronica notarului anonim al regelui Bela“ şi „Cronica lui Simon de Keza“, precum şi cartea „Continuitatea românilor în Dacia – Dovezi noi“, a lui G. Popa-Lisseanu, care ar trebui să fie retipărită în tiraj de masă, pentru a-i reduce la tăcere pe cei care susţin, în mod fals, că Poporul Român s-a format în sudul Dunării, în Secolele al XII-lea şi al XIII-lea, de unde s-ar fi infiltrat în Ardealul ocupat de unguri. Adevărul istoric este că la sosirea lor în Ardeal, ungurii au găsit în Grădina Domnului, sau Cetatea Domnului, mai multe voievodate ale urmaşilor geto-dacilor, care au avut o unitate de limbă şi o continuitate neîntreruptă în Vatra Strămoşească, de mai bine de 11.000 de ani.

Ungaria are ca politică de stat falsificarea propriei Istorii şi, mai ales, a Istoriei Ardealului şi a Daciei Mari. Numeroaselor cărţi şi articole apărute în Ungaria socialistă, prin care se falsifică Istoria Poporului Român şi a României, Regimul Ceauşescu le-a dat o replică, în anul 1986, printr-o culegere de studii şi articole apărute în cartea „Jocul periculos al falsificării istoriei“. Dintre autorii români care au prezentat ADEVĂRUL ISTORIC cu privire la România, Ardeal şi Ungaria amintim pe: prof. univ. dr. Mircea Muşat, acad. Ştefan Pascu, prof. univ. dr. Ştefan Ştefănescu, dr. Augustin Deac, prof. univ. dr. Francisc Păcurariu, prof. univ. dr. Dinu C. Giurescu, prof. univ. dr. Florin Constantiniu, prof. univ. dr. Viorica Moisuc, prof. univ. dr. Ion Coja, prof. univ. dr. Mihai Ungheanu, dr. Alexandru Savu, prof. univ. dr. Gh. I. Ioniţă, dr. Cristian Popişteanu. De remarcat că, deşi  România şi Ungaria făceau parte din lagărul socialist, duşmanii de 1.100 de ani ai Poporului Român au continuat să falsifice, de la Budapesta, ADEVĂRUL ISTORIC despre Poporul Primordial şi continuitatea sa de mai mult de 11.000 de ani în Grădina Maicii Domnului, în Vatra Strămoşească. Acum, cînd Ungaria şi România fac parte din N.A.T.O. şi Uniunea Europeană, se continuă de la Budapesta aceeaşi politică revizionistă împotriva ţării noastre, vizînd, în principal, Ardealul. Spre deosebire de Regimul românului Ceauşescu, Regimurile alogenilor Iliescu, Constantinescu şi Băsescu nu au dat nici o replică fermă acţiunilor antiromâneşti şi revizioniste ale Ungariei; mai mult, le-au facilitat şi tolerat, punînd în mare pericol integritatea teritorială a României.

Tot pe tema ADEVĂRULUI ISTORIC trebuie ştiut că falsa legendă cu „Dracula-vampirul“ a fost creată tot de unguri cu scopul viclean de a încerca să o ascundă pe „Femeia-vampir“, contesa Erzsebet, unguroaică (1560-1614) vinovată de asasinarea, rînd pe rînd, a 600 de femei tinere, pentru ca ea să se îmbăieze în sînge, spre a încerca să rămînă veşnic tînără şi frumoasă (?!). După numeroase plîngeri ale părinţilor fetelor dispărute, la ordinul regelui Mathias al II-lea, s-a declanşat o anchetă, care a stabilit modalităţile prin care contesa-vampir Erzsebet le-a ucis pe cele 600 de tinere. Contesa-vampir a fost condamnată la moarte şi zidită de vie într-o cameră a castelului din Csejthe, pe care ungurii refuză să-l facă punct de atracţie turistică. Încă nu-i prea tîrziu, iar românii pot să-i ajute. Aflîndu-se adevărul despre unguroaica respectivă, este posibil ca, în curînd, să fie turnat despre aceasta un film, care are mari şanse să cîştige Premiul Oscar. Pentru a nu se cunoaşte adevărul despre contesa-vampir, propaganda ungară a creat şi a întreţinut falsa legendă a lui „Dracula-vampirul“. Adevărul este că domnitorul  Vlad Ţepes a fost drept, viteaz, un conducător care a luptat împotriva turcilor şi pentru neatîrnarea Ţării Româneşti.

4. Pregătirea paramilitară a tinerilor unguri din Ardeal şi existenţa depozitelor cu armament şi muniţii, despre care S.R.I. şi S.I.E. i-au informat pe preşedinţii României, primii-miniştri, preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, precum şi pe parlamentarii din Comisiile de Control al Serviciilor Secrete. De la sfîrşitul anului 1989 şi pînă azi, au fost aduse din străinătate şi au fost depozitate, în multe locuri din Ardeal, mari cantităţi de armament (pistoale şi pistoale mitralieră) cu şi muniţia aferentă, care  ar urma să fie folosite pentru atacarea unităţilor militare, a sediilor Poliţiei şi Jandarmeriei, precum şi pentru săvîrşirea de atrocităţi împotriva românilor, similare cu cele de după Diktatul de la Viena. Scenariile cu insurgenţii din alte state sînt arhicunoscute şi aşteaptă să fie aplicate şi în Ardeal. În faţa acestui mare pericol, Regimurile Iliescu, Constantinescu şi Băsescu au refuzat să acţioneze pentru aplicarea Legii şi pentru confiscarea depozitelor ungureşti de armament şi muniţie din Ardeal şi pentru arestarea persoanelor vinovate de tentativa de genocid.

Romania Mare.Text Funar

5. Intensificarea lobby-ului unguresc, împotriva României şi pentru anexarea Ardealului, în capitalele importante  ale lumii: Washington, Berlin, Londra, Paris, Moscova, Roma, Viena, Bruxelles, şi, mai ales, la Vatican.

 

În mod surprinzător pentru foarte mulţi români, la nici 24 de ore de la difuzarea în mass media a primei părţi din Planul secret al Ungariei pentru anexarea Ardealului, a reacţionat ministrul de externe din ţara vecină şi neprietenă de 1.100 de ani, d-l Janos Martonyi. Într-o conferinţă de presă extraordinară, şeful diplomaţiei de la Budapesta a încercat să-i liniştească pe români, minţindu-i că Ungaria recunoaşte consecinţele Tratatului de la Trianon, din 4 iunie 1920, şi că nu are pretenţii teritoriale în ţările vecine unde trăiesc comunităţi de maghiari. Ministrul de externe al Ungariei a recunoscut că politica de acordare a dublei cetăţenii a dus la creşterea semnificativă a numărului de cetăţeni unguri şi, astfel, Guvernul de la Budapesta este nevoit să deschidă încă două consulate în Ardeal, la Târgu Mureş şi Oradea, fără acordul Guvernului României. Până la sfârşitul anului 2013, Ungaria intenţionează să deschidă câte un consulat în fiecare judeţ din Ardeal, în clădirile retrocedate ilegal. Nmărul foarte mare de consulate ale Ungariei în Ardeal va fi încă un argument pentru obţinerea Diktatului de la Bruxelles, din anul 2014. În timp ce Ungaria acordă zilnic cetăţenia ungară la mii de români get-beget, politicienii şi manipulatorii de opinie de la Bucureşti îşi dau cu presupusul privind nominalizarea ilegală a unor procurori. În timp ce Ungaria neprietenă acţionează, la Bucureşti se parlamentează. Conducătorilor Ungariei le este frică de reacţia Poporului Român, mai ales a românilor din Ardeal, la aflarea direcţiilor de acţiune ale Budapestei şi revizionismului unguresc împotriva României. De ce le este frică nu vor scăpa!

Poporul Român va putea să aibă încredere în declaraţiile autorităţilor din Ungaria numai dacă sunt îndeplinite cumulativ, cel puţin următoarele condiţii:

1) Parlamentul de la Budapesta adoptă o hotărâre privind recunoaşterea Tratatului de la Trianon şi renunţarea la orice pretenţii teritoriale şi amestec în treburile interne ale României, Slovaciei, Serbiei şi Ucrainei.

2) Ungaria recunoaşte Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia şi solicită public minoritarilor unguri din România să participe la sărbătorirea Zilei Naţionale a Poporului Român, care îi găzduieşte de 1.100 de ani, fără se le perceapă chirie.

3) Parlamentul Ungariei recunoaşte atrocităţile săvârşite de unguri în anii 1848-1849 şi după Diktatul de la Viena împotriva românilor şi se angajează la plata despăgubirilor pentru urmaşii românilor şi evreilor care au fost asasinaţi în mod bestial în timpul genocidului din intervalul septembrie 1940-octombrie 1944 în partea din Ardeal ocupată de unguri.

4) Preşedintele şi primul ministru al Ungariei declară public că această ţară renunţă la orice pretenţii teritoriale asupra Ardealului, încetează să susţină acţiunile revizionismului unguresc şi ale lobby-ului maghiar împotriva României şi pentru autonomia teritorială a Grădinii Domnului, moştenită de Poporul Român de la geto-daci, de la Poporul Primordial.

5) Ungaria obligă bisericile maghiare din România, Statusul romano-catolic şi Ordinele călugăreşti catolice maghiare să doneze Statului Român toate clădirile, terenurile agricole şi pădurile pe care le-au obţinut ilegal în Ardeal, după anul 1990, pe calea retrocedărilor şi împroprietăririlor bazate pe documente false.

6) Ungaria se obligă şi restituie integral averea Fundaţiei Gojdu a Bisericii Ortodoxe Române.

7) Parlamentul Ungariei abrogă Legea dublei cetăţenii şi încetează acordarea cetăţeniei ungare pentru românii get-beget, cu scopul de a falsifica realitatea demografică din Ardeal, care este românesc în proporţie de peste 85 la sută.

8) Guvernul Ungariei cere Guvernului României să-i doneze toate monumentele criminalilor unguri existente în ţara noastră.

9) Ungaria se angajează şi aplică principiul reciprocităţii acordând etnicilor români aceleaşi drepturi pe care le au minoritarii unguri în România.

10) Ungaria recunoaşte implicarea directă în lovitura de stat din decembrie 1989 din România şi în acţiunile antiromâneşti din martie 1990 de la Târgu Mureş.

11) Ungaria încetează să întreţină vrajba dintre minoritarii unguri din România şi populaţia majoritară românească.

12) Ungaria reafirmă că niciodată nu au avut personalitate juridică şi imobile în proprietate atât Statusul romano-catolic, cât şi Ordinele călugăreşti catolice maghiare din România interbelică, cea socialistă şi cea post-decembristă.

În cele cinci direcţii de acţiune ale Ungariei şi revizionismului unguresc împotriva României şi Poporului Român a fost folosită ca vârf de lance U.D.M.R., organizaţie antiromânească şi antieuropeană, apărută încă din 21 decembrie 1989 la Cluj-Napoca şi Târgu Mureş. Cu încălcarea Legii partidelor politice şi fără a fi înregistrată la Tribunalul Municipiului Bucureşti, U.D.M.R. a fost asimilată ilegal cu un partid politic şi susţinută de către P.D.S.R. (acum P.S.D.), P.N.L., P.D. (acum P.D.L.) şi P.N.Ţ.-C.D. Deşi este înregistrată ca o organizaţie neguvernamentală, U.D.M.R. a participat la guvernarea României, cu excepţia Guvernului Văcăroiu, în intervalul 1992-1996. De pe centura politicii dâmboviţene, premierii Victor Ciorbea, Radu Vasile, Mugurel Constantin Isărescu, Adrian Năstase, Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu, Emil Boc şi Mihai-Răzvan Ungureanu au luat U.D.M.R. la guvernarea României cu toate că membrii ei nu au votat la referendum Constituţia ţării noastre, nu recunosc Statul Naţional Unitar Român, dispreţuiesc Limba Română şi sfidează drapelul României. Cei care au ajuns în funcţiile de Preşedinte al României, prim-ministru, lideri ai partidelor politice care s-au aliat cu U.D.M.R. au refuzat să ţină seama de profilul conducătorilor minoritarilor unguri din ţara noastră, care a fost prezentat la 1 noiembrie 1928, în Camera Deputaţilor de secretarul acesteia Emil A. Dandea (fost secretar al Primăriei din Cluj din 19 ianuarie 1919 şi fost primar la Târgu Mureş) în discursul intitulat „Nemulţumirile Ardealului şi chestiunea minoritară“. Citez câteva fragmente din acest discurs al lui Emil A. Dandea: „În trecutul de dominaţie, ne-a devenit o a doua natură dispreţuirea valahului. Cultură, civilizaţie, pentru noi nu poate fi decât la Budapesta. Bucureştenii sunt personificarea bizantismului şi balcalismului celui mai întunecat, unde mergem numai ca să corupem şi să facem afaceri în stil balcanic. Legile ţării le privim din punct de vedere al eludării lor sau ca să tragem eventualul profit pe care ni-l asigură.Nu există între ungur şi ungur deosebire, toţi vă urâm, toţi tidem cu toate mijloacele, la păstrarea supremaţiei noastre, ca ceasul reînvierii Ungariei să ne afle înmulţiţi şi întăriţi …Trăim cu amintirea dominaţiei din trecut, pentru dominaţia care are să ne revină. Noi folosim toate mijloacele, nu avem ce pierde, şi numai câştiga putem…Ce serveşte consolidarea României nouă ne strică.Ce este sfânt pentru voi, nouă ne este obiect de batjocură“.

Ungaria şi U.D.M.R. au folosit şi recurg la toate mijoacele, mai ales cele ilegale, pentru a crea condiţiile care să facă posibilă stabilirea unui nou diktat, Diktatul de la Bruxelles din anul 2014, vizând autonomia teritoriala a Ardealului. Pentru a-i putea convinge pe liderii Uniunii Europene de necesitatea Diktatului din anul 2014, Ungaria şi U.D.M.R. acordă o importanţă deosebită creşterii rapide şi prin orice mijloace a numărului de clădiri şi a suprafeţelor de terenuri agricole şi păduri din Ardeal deţinute de Statul Ungar şi de persoanele juridice şi fizice maghiare. Acest prim obiectiv din planul secret al Ungariei pentru anexarea Ardealului a fost înscris în Statutul U.D.M.R. şi reluat la congresele sale anuale. De pildă, la congresul U.D.M.R. din 15-16 mai 1999 care a avut loc la Miercurea Ciuc, s-a stabilit ca obiectiv prioritar în programul de activitate: restituirea integrală a bunurilor bisericeşti şi comunitare ilegal confiscate, naţionalizate, expropriate sau despăgubirea echitabilă a persoanelor în cauză. Pentru a reuşi în acţiunile sale, U.D.M.R. a avut relaţii foarte bune cu P.N.Ţ.-C.D., P.N.L., P.D.S.R. şi P.D., partide care au facilitat intrarea acestei organizaţii antiromâneşti în Guvernul României, de unde să poată lovi în Statul Român şi în Poporul Român. U.D.M.R. a încheiat protocoale secrete cu P.D.S.R. (la 23 decembrie 2000), cu Alianţa „D.A.“ (în vara anului 2004), cu P.D. (în toamna anului 2008) şi cu U.S.L. (în august 2012). Partidele şi alianţele respective s-au angajat să acţioneze în Guvernul şi Parlamentul României pentru a fi realizaţi paşii mărunţi din politica U.D.M.R. şi a Ungariei, mai ales restituirea în natură a imobilelor revendicate de cultele maghiare. Ungaria a urmărit şi sprijinit cu tenacitate realizarea acestui obiectiv mai ales prin participarea U.D.M.R. la guvernare şi prin reprezentanţii săi din administraţia publică locală. În ultimii 16 ani, reprezentanţii U.D.M.R. au ocupat funcţiile de vice-prim-ministru (Marko Bela, care a coordonat Învăţămîntul şi Cultura din România), miniştri (ai Culturii, Sănătăţii, Comunicaţiilor, Turismului, Apelor, Pădurilor şi Mediului), secretari de stat (la aproape toate ministerele şi de delegat pe lângă primul-ministru pentru minorităţile naţionale. De asemenea, U.D.M.R. a condus o vreme şi Administraţia Domeniilor Statului Român. În ultimii 23 de ani, U.D.M.R. a obţinut posturi multe de prefecţi şi subprefecţi în majoritatea judeţelor din Ardeal. În urma alegerilor locale, mulţi reprezentanţi ai U.D.M.R. au fost aleşi direct sau cu  sprijinul P.D.S.R. (P.S.D.), P.N.L., P.D. (P.D.L.) şi P.N.Ţ.-C.D. în funcţiile de primari şi viceprimari, precum şi preşedinţi şi vicepreşedinţi de Consilii judeţene. În Consiliile locale şi în Consiliile judeţene, U.D.M.R. a negociat obţinerea funcţiilor de preşedinte numai la anumite comisii, respectiv Agricultură, Învăţământ şi Cultură. De asemenea, U.D.M.R. a obţinut funcţiile de conducere la Oficiile de Cadastru şi Organizarea Teritoriului (O.C.O.T.) şi la Arhivele Statului, în toate judeţele din Ardeal. Toate funcţiile ocupate de reprezentanţii U.D.M.R. au fost şi sunt folosite pentru a asigura obţinerea de către Ungaria şi de către persoanele juridice şi persoanele fizice ungare a cât mai multe clădiri, terenuri agricole şi păduri, de regulă în mod ilegal, pe bază de acte false. Printr-o astfel de politică diabolică, desfăşurată în ultimii 23 de ani, s-a ajuns ca Ungaria (prin bisericile catolice maghiare) împreună cu persoane juridice şi persoane fizice ungare să obţină în proprietate 70 la sută-80 la sută din imobilele judeţelor Covasna şi Harghita. Guvernele post-decembriste, mai ales cele conduse de premierii Adrian Năstase şi Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, în cârdăşie cu U.D.M.R., au susţinut, prin multe acte normative, retrocedările în natură către bisericile catolice maghiare, Statusul romano-catolic, Ordinele călugăreşti catolice şi urmaşii grofilor unguri. Prin retrocedări bazate pe acte false, Ungaria a dobândit imobile (clădiri, păduri şi terenuri agricole) în Ardeal în valoare de circa 100 miliarde euro. În baza Legii Ponta prin care va fi angajată răspunderea Guvernului României, în următorele trei săptămâni, Ungaria şi  U.D.M.R. speră să dubleze această sumă , tot prin retrocedări ilegale. Specialiştii în domeniu, consideră că 80 la sută-90 la sută  dintre retrocedările în natură către bisericile maghiare, Statusul romano-catolic, Ordinele călugăreşti maghiare, alte persoane juridice ungare şi urmaşii grofilor unguri au la bază documente false, acte de corupţie, abuzuri în serviciu, trafic de influenţă şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Cunoscând că la baza majorităţii retrocedărilor în natură din Ardeal către Ungaria şi către maghiari stau fapte de natură penală şi fiindu-le frică de începerea cercetărilor penale, liderii U.D.M.R. s-au grăbit să susţină nominalizările făcute de premierul Ponta, în ziua de 3 aprilie a.c., la conducerea Parchetului general şi a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (D.N.A.).

Legile retrocedărilor către cultele religioase maghiare s-au dovedit a fi, prin modul de aplicare şi prin consecinţele lor, un atentat la siguranţa naţională şi la integritatea teritorială a României.

Ardealul se confruntă cu o situaţie extrem de periculoasă şi românii sunt disperaţi pentru că aproape toate clădirile din centrul municipiilor şi oraşelor sunt revendicate şi cu multe dintre ele a fost împroprietărit Statusul romano-catolic, respectiv Biserica romano-catolică, o urmaşă a Statusului care nu a avut personalitate juridică, nu a deţinut proprietăţi şi nu a fost recunoscut niciodată de Vatican, Ungaria şi România. Operaţiunea de împroprietărire ilegală a Statusului romano-catolic şi a Ordinelor călugăreşti maghiare cu cele peste 2.000 de clădiri revendicate pe bază de acte false a început în guvernarea Năstase şi a fost continuată de premierii Tăriceanu, Boc, Ungureanu şi Ponta. După retrocedările ilegale ale clădirilor din zonele centrale ale municipiilor şi oraşelor din Ardeal, au ajuns românii să se simtă străini în ţara lor, în România moştenită de la geto-daci şi apărată prin jertfele a milioane de eroi.

            În mai mult de 1.000 de localităţi din Ardeal au fost revendicate de către Ungaria (prin biserica romano-catolică, reformată, luterană şi unitariană, Statusul romano-catolic, Ordinele călugăreşti catolice maghiare) şi numeroase persoane juridice ungare şi persoane fizice maghiare, inclusiv urmaşi ai foştilor grofi, peste 10.000 de clădiri şi mai mult de două milioane hectare de terenuri agricole şi păduri.

            Guvernul României are date exacte privind cererile de revendicare şi restituirile în natură către Ungaria şi către unguri, dar încalcă principiul transparenţei şi ascunde Poporului Român ADEVĂRUL şi marele pericol al întabulării pentru Statul ungar şi pentru unguri, pe bază de acte false şi mită, a peste 50 la sută din imobilele Ardealului!

            Directiva Guvernului şi Parlamentului Ungariei pentru U.D.M.R. şi bisericile maghiare din Ardeal este foarte clară: cât mai multe terenuri agricole, păduri şi clădiri să fie întabulate pe persoane juridice şi fizice maghiare, prin orice mijloace.

            În înţelegere sau nu cu autorităţile de la Budapesta, Regimurile alogenilor Constantinescu-Isărescu, Iliescu-Năstase, Băsescu-Tăriceanu au promovat şi susţinut mai multe acte normative (O.U.G. nr. 94/2000, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 247/2005), care să faciliteze atingerea obiectivelor Ungariei în ceea ce priveşte împroprietărirea asupra Ardealului.

            Este pentru prima dată în Europa şi în ultimii aproape 150 de ani (de când s-au introdus cărţile funciare) când un stat, Ungaria, duce o politică de cucerire în România, în judeţele din Ardeal, nu pe calea războiului şi nici a unui Diktat al Marilor Puteri, ci prin întabularea dreptului de proprietate obţinut pe calea împroprietăririlor ilegale şi a retrocedărilor de imobile bazate pe acte false! Ungaria a declanşat şi desfăşoară un război diabolic, un război atipic împotriva României, având ca obiectiv împroprietăriri masive în Ardeal! În acest război parşiv, Ungaria acţionează împotriva României bazându-se pe U.D.M.R. şi pe bisericile maghiare care desfăşoară un „furt pios“.

            Practic, se desfăşoară o ofensivă istorică a Ungariei, un atac concentrat asupra României, care vizează disoluţia Statului Naţional Unitar Român prin întabularea Ardealului de către unguri, atât pe cale laică, în beneficiul unor privaţi ori fundaţii, cât şi pe cale religioasă, în favoarea bisericilor maghiare (romano-catolică, reformată, unitariană şi luterană).

            În nici o altă provincie care a aparţinut Imperiului Austro-Ungar, în perioada 1867-1918, nu a fost declanşat un asemenea asediu, în fapt un război diabolic, pe tema retrocedărilor în natură. Cu imobilele care aparţin de drept Statului Român este împroprietărit ilegal Statusul romano-catolic, respectiv biserica romano-catolică, adică Ungaria.

            Peste 80 la sută dintre cererile de retrocedare şi din dosarele în care s-au dat soluţii de restituire în natură a imobilelor către Ungaria şi către unguri au la bază acte false, în special cărţi funciare falsificate în timpul ocupaţiei străine de după Diktatul de la Viena, din 30 august 1940. În localităţile unde primarul sau viceprimarul este de la U.D.M.R., Comisiile de retrocedare din cadrul primăriilor sunt formate în majoritate sau în totalitate din minoritari unguri. Aceste comisii au sprijinit şi ajută ca Ungaria să dobândească cât mai multe şi extinse proprietăţi în Ardeal, în mod ilegal, în temeiul unor acte false, mită şi trafic de influenţă. Autorităţile Statului Român sunt parte la aceste monstruoase complicităţi. Prefecţii şi subprefecţii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de Consilii judeţene din partea U.D.M.R. au acceptat tacit sau au chiar favorizat retrocedările ilegale către Ungaria şi către unguri din avuţia Poporului Român. S-a încercat de către unguri să fie mituit şi prefectul român al judeţului Mureş, dar nu au reuşit. S.R.I., Parchetul şi D.N.A. cunosc numeroase cazuri de retrocedări ilegale către bisericile ungureşti bazate pe documente false şi mituirea multor persoane implicate, dar nu acţionează pentru oprirea ilegalităţilor, cercetarea penală şi pedepsirea persoanelor vinovate de abuz în serviciu şi acte de corupţie. Parchetul şi D.N.A., cu toate că au suficiente probe privind retrocedările ilegale şi actele de corupţie, nu îndrăznesc să-i aresteze preventiv pe făptaşi şi „pe surse“ să comunice către mass media informaţiile necesare pentru aflarea ADEVĂRULUI de către Poporul Român.

            Presa de la Budapesta scrie foarte mult despre împroprietăririle şi retrocedările reuşite de unguri în Ardeal. În anul 2007, presa din Ungaria scria că 1/3 din Ardeal este revendicat de nepoţii grofilor unguri, în numeroase procese de retrocedare.

            Mass media centrale din România, dar mai ales cele locale din judeţele din Ardeal au semnalat numeroase cazuri de împroprietăriri nelegale ale Statusului romano-catolic şi de retrocedări ilegale de imobile către bisericile maghiare, pe bază de acte false.

            Parchetul şi Direcţia Naţională Anticorupţie nu se autosesizează, se fac că nu văd, nu aud, nu citesc presa şi nici nu vor să afle nimic despre miile de ilegalităţi din Ardeal pe tema retrocedărilor în natură.

            De mai bine de 12 ani (de fapt, de 23 de ani – n. red.) se desfăşoară acest război atipic al Ungariei împotriva României cu scopul dezmembrării ţării noastre şi al anexării Ardealului, iar la Bucureşti s-a refuzat sistematic să se analizeze această realitate în cadrul Consiliului Suprem de Apărare al Ţării, în şedinţele de Guvern şi în Parlamentul României. Preşedinţii şi primii-miniştri alogeni ai României, precum şi preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor au fost informaţi şi ştiu de la S.R.I. şi S.I.E. despre războiul atipic şi diabolic al Ungariei vizând masivele împroprietăriri ilegale din Ardeal, dar până acum nu au acţionat şi au ascuns Poporului Român ADEVĂRUL! De ce au făcut-o şi o fac? Nimeni nu-i întreabă, nici în Parlament, nici la Parchet, nici măcar la emisiunile posturilor centrale şi locale de televiziune şi radio. Cei 588 de parlamentari, mai ales cei care reprezintă colegiile electorale din Ardeal, cunosc numeroase cazuri de retrocedări ilegale de imobile către Ungaria şi către unguri, dar nu acţionează, făcând pe surdo-muţii, cei mai mulţi dintre ei.

            Foarte mulţi români din ţară şi de pretutindeni abia acum află şi rămân şocaţi în legătură cu Statusul romano-catolic şi împroprietăririle ilegale, precum şi despre retrocedările nelegale către bisericile ungureşti, Ordinele călugăreşti maghiare şi urmaşii grofilor unguri. Nu le vine să creadă că pe căi ilegale Ungaria dobândeşte zilnic proprietăţi uriaşe ilegale în Ardeal şi autorităţile Statului Roman nici nu acţionează, nici măcar nu reacţionează. Românii nu înţeleg, deocamdată, complicitatea dintre autorităţile de la Bucureşti, Budapesta şi Bruxelles în privinţa Ardealului, Grădina sau Cetatea Domnului, moştenit de români de la geto-daci, de la Poporul Primordial pe planeta Pământ.

La situaţia de acum din Ardeal s-a ajuns astfel:

– Marea majoritate a cărţilor funciare referitoare la imobilele revendicate de bisericile maghiare şi cele care sunt pretinse pentru împroprietărire ilegală de Statusul romano-catolic au fost falsificate. Unele au fost falsificate până la Marea Unire de la Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918, dar cele mai multe după Diktatul de la Viena, din 30 august 1940. Ungurii au „umblat“ la cărţile funciare ale imobilelor, le-au falsificat înscrierile, iar la fondurile tereziene au introdus o acoladă în cărţile funciare şi au adăugat că ele sunt proprietatea Statusului romano-catolic. Asemenea falsuri au fost publicate în cărţile prof.univ.dr.Onisifor Ghibu, în perioada interbelică. Un membru al Parlamentului Ungariei a declarat în plen: „Partea covârşitoare a bunurilor au ajuns în stăpânirea Bisericii catolice prin falsificare de documente“. Un jurist maghiar de renume, dr. I. Karacsony a inventariat 269 de documente falsificate la care se adaugă 302 nedatate şi cu diferite vicii de formă referitoare la donaţiuni, privilegii, transcrieri şi confirmări.

În partea din Ardeal ocupată de Ungaria, în intervalul septembrie 1940-octombrie 1944, autorităţile ungare au falsificat majoritatea cărţilor funciare. Întâi au înscris în cărţile funciare, în limba română, că în anul 1938 imobilele (clădiri, terenuri agricole, păduri) au fost donate de proprietari către bisericile ungureşti, iar apoi au fost copiate şi înscrise în limba ungară falsurile respective. Copii după aceste cărţi funciare falsificate sunt depuse la dosarele de revendicare de către bisericile maghiare, Statusul romano-catolic, Ordinele călugăreşti catolice ungare şi urmaşii grofilor maghiari. Cu toate că Guvernul României cunoaşte că majoritatea cărţilor funciare pentru imobilele din Ardeal sunt falsificate nu a impus, printr-un cadru legal, Comisiilor de retrocedare şi instanţelor judecătoreşti, să pretindă revendicatorilor reconstituirea cărţilor funciare şi actele originale care au stat la baza înscrisurilor în aceste cărţi.

-După Legea agrară din anul 1921, au fost expropriate mari suprafeţe de teren şi au fost despăgubiţi foştii proprietari, în lei-aur, cu aproximativ 100 tone aur. Terenurile expropriate au fost atribuite în proprietate ţăranilor, şcolilor, primăriilor şi bisericilor. În Ardeal nu a fost obligatorie şi nici nu au fost evidenţiate exproprierile în cărţile funciare. Astfel, imobilele au rămas înscrise pe foştii proprietari dinaintea exproprierilor. Proprietăţile dobândite după Legea agrară nu au fost înscrise pe noii proprietari.

– În toamna anului 1940, Guvernul de la Budapesta a anulat prin ordonanţă consecinţele Reformei agrare din anul 1921 şi a dispus înscrierea în Ardealul ocupat a proprietăţilor pe numele foştilor deţinători unguri.

– În lunile septembrie şi octombrie 1944, nobilii sau grofii maghiari din Ardeal au fugit în Ungaria împreună cu trupele horthyste şi au dus, din foarte multe localităţi, inclusiv arhiva carţilor funciare.

– La 9 februarie 1945, prin Legea nr. 91/1945 pentru înfiinţarea Casei de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice (C.A.S.B.I.), au fost confiscate averile grofilor unguri şi ale altor persoane care în timpul războiului au acţionat împotriva Statului Român. Aceste confiscări de imobile nu au fost înscrise în cărţile funciare. După câteva săptămâni de la adoptarea Legii nr. 91/1945, prin voinţa şi puterea Moscovei, la 6 martie 1945 a fost instaurat Guvernul Petru Groza şi Regimul comunist în România. Legile de retrocedare post-decembriste se referă la imobilele confiscate abuziv de Regimul comunist. Însă, cei care revendică ilegal imobile care nu au fost confiscate de Regimul comunist, ci în baza Legii nr. 91/1945, prezintă la dosarul de retrocedare  copii după cărţile funciare care nu au fost completate cu efectele Legii de confiscare a averilor. În etapa 1945-1989, Statul Român nu a acţionat pentru înscrierea în cărţile funciare a proprietăţilor sale, existând proprietatea întregului popor. Comuniştii nu credeau că roata istoriei se întoarce de la socialism la capitalism şi că va veni vremea când Ungaria să acţioneze pentru întabularea proprietăţilor din Ardeal pe bază de acte false sau neactualizate. De această neglijenţă a Statului Român profită din plin Ungaria, bisericile maghiare, diferite persoane juridice, şi multe persoane fizice ungare, ajutate de avocaţi maghiari şi de utilizarea unor uriaşe sume de bani pentru acte de corupţie.

-Bisericile maghiare, pe bază de cărţi funciare false sau falsificate, împreună cu Statusul romano-catolic, care niciodată nu a avut personalitate juridică din partea Ungariei, României şi Vaticanului, nici imobile în proprietate, precum şi Ordinele călugăreşti catolice maghiare, care nu au avut imobile în proprietate, ci numai în administrare, revendică ilegal mii de clădiri şi milioane de hectare de terenuri agricole şi păduri în Ardeal. Cea mai mare parte din imobilele revendicate le-au fost atribuite, până acum, ilegal. Cunoscuta avocată, doamna Paula Iacob, a declarat în ziua de 5 aprilie a.c., la o emisiune televizată, că „peste 50 la sută dintre retrocedările din România s-au făcut ilegal“. În Ardeal procentajul retrocedărilor ilegale este de 70-90 la sută, iar al împroprietăririlor ilegale este de 100 la sută pentru Statusul romano-catolic şi Ordinele călugăreşti maghiare.

-Au apărut multe asociaţii care doresc să fie recunoscute, unele fiind deja recunoscute, prin hotărâri judecătoreşti discutabile, drept continuatoare ale unor fundaţii şi asociaţii maghiare de pe vremea Imperiului Austro-ungar. Noile asociaţii şi fundaţii au recurs la un truc subtil, respectiv şi-au luat acelaşi nume şi revendică imobilele care s-au aflat în trecut în administrarea şi nu în proprietatea vechilor asociaţii şi fundaţii maghiare.

-În mod ilegal şi fără respectarea Legii nr. 21/1924, Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia a fost recunoscută drept  continuatoare a Statusului romano-catolic, o organizaţie de clerici şi civili catolici maghiari, care, în secolul al XIX-lea, a avut numai în administrare unele imobile construite din Fondurile de Stat. Consiliul Arhidiocezei Romano-Catolice Alba Iulia a devenit (prin Sentinţa civilă nr. 1.515 din 1 august 2001 pronunţată de către Judecătoria Miercurea-Ciuc) continuator al Statusului romano-catolic care nu a existat ca persoană juridică şi ca proprietar. S-a ajuns la o absurditate juridică şi logică, respectiv a apărut un continuator al celui care nu a existat nici ca persoană juridică şi nici ca proprietar. Niciodată, în existenţa sa, Statusul romano-catolic nu a avut imobile în proprietate! În Ardeal, aproape toate clădirile din centrul municipiilor şi oraşelor sunt revendicate de Statusul romano-catolic, respectiv mai mult de 2.000 de construcţii. Din proprietatea Statului Roman au trecut ilegal şi sunt aşteptate să treacă în proprietatea Statusului romano-catolic, respectiv a bisericii romano-catolice, adică a Ungariei, numeroase şcoli, licee şi colegii naţionale, clădiri de facultăţi şi universităţi, spitale şi policlinici, muzee, biblioteci, grădiniţe, sedii de bănci, librării şi foarte multe locuinţe, toate cu o valoare de peste 5 miliarde euro.

Istoricul Vasile Lechinţan, de la Arhivele Naţionale din Cluj-Napoca, a ajuns la concluzia că „prin aceste aşa-zise retrocedări… românii sunt scoşi din centrele oraşelor, întocmai ca pe vremea iobăgiei“.

– Falşii moştenitori ai imobilelor revendicate, inclusiv bastarzii şi urmaşii foştilor baroni, conţi şi duci unguri din Ardeal, care şi-au vândut proprietăţile ori le-au pierdut la jocurile de noroc, înainte de instaurarea Guvernului Petru Groza, au depus la dosarele de retrocedare acte false sau documente contrafăcute. Parchetul refuză să facă cercetări penale şi să-i trimită în instanţă pe escroci. De ce? Nimeni nu-i întreabă, dar nici nu-i trage la răspundere pe procurorii şi judecătorii complici! În vara anului 2012, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică, sute de procurori au intrat fără mandat în curţile şi casele a mii de români, care s-au prezentat la vot pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, efectuând cercetări penale. Împotriva bisericilor maghiare, a Statusului romano-catolic, a Ordinelor călugăreşti catolice ungare şi a urmaşilor grofilor unguri care pe bază de acte false au dobândit sau pretind peste 50 la sută din imobilele din Ardeal, procurorii nu acţionează nici măcar de luni până vineri, deşi sunt foarte bine plătiţi de Poporul Român. De ce nu aplică legea şi de ce nu apără Interesul Naţional? De ce nu sunt buni români şi patrioţi? Poate noile personaje din conducerea Parchetului general şi a D.N.A., numite de cuplul alogen Băsescu-Ponta, vor îndrăzni să-i convoace şi să-i instruiască pe şefii Parchetelor din toată România pe tema retrocedărilor nelegale şi a împroprietăririlor ilegale din Ardeal, care pun în mare pericol integritatea teritorială şi viitorul ţării noastre.

-Ungaria, prin Fundaţia „Teleki Laszlo“ din Budapesta, susţine financiar multe fundaţii maghiare din România, printre care se numără Partium-Bihor, Heltai-Gaspar Cluj-Napoca, Transilvania Trust Cluj-Napoca, Bolyai Cluj-Napoca, Analog Târgu Mureş, Castellum–Târgu Mureş. Puţini români şi membri ai Parlamentului şi Guvernului României ştiu că domeniul Teleki a fost unul dintre cele mai mari din Ardeal. Proprietatea a aparţinut contelui Adam Teleki, membru al Guvernului Ungariei,  în timpul amiralului fără flotă Miklos Horthy. Acest conte a fost considerat, în anul 1945, trădător de ţară şi averea i-a fost confiscată în baza Legii nr. 91/1945, înainte de venirea comuniştilor la putere. Prin încălcarea prevederilor legale, la urmaşii contelui Adam Teleki au fost retrocedate, într-o primă etapă, Castelul de la Gorneşti, 100 ha de pădure şi 100 ha teren arabil (în judeţul Mureş) şi domeniul Stoiceni (din judeţul Maramureş) cu tot cu apele minerale din zonă.  Anual se analizează în Ungaria, la Băile Szecseny, rezultatele obţinute de fundaţiile maghiare din România în ceea ce priveşte dobândirea de imobile în Ardeal pe bază de documente false şi prin mituirea unor judecători, membri ai comisiilor de retrocedare, conducători ai unor direcţii judeţene şi ocoale silvice etc. pentru jefuirea şi înstrăinarea multor imobile din ţara noastră, în valoare de peste 100 miliarde euro.

În domeniul retrocedărilor, dintre fostele familii nobiliare maghiare se acordă de către Ungaria şi lobby-ul unguresc o importanţă deosebită la: Apafy, Bannfy, Bornemizsa, Wesseleny, Haller, Bethlen, Teleki, Apor-Bolmberg. Urmaşii acestor familii au revendicat castele în numeroase localităţi dintre care exemplificăm: Aghireş (judeţul Cluj), Cetatea de Baltă (judeţul Alba), Coplean (judeţul Cluj), Criş şi Gorneşti (judeţul Mureş), Hodod (judeţul Satu Mare), Iernut (judeţul Mureş), Jibou (judeţul Sălaj), Mănăstirea (judeţul Cluj), Sânmiclăuş (judeţul Alba), Medieşu Aurit (judeţul Satu-Mare), Racoşu de Jos (judeţul Braşov), Bonţida (judeţul Cluj), Brâncoveneşti (judeţul Mureş), Satulung şi Coltău (judeţul Maramureş) şi Gârbău (judeţul Cluj). Sunt peste 100 de castele, conace şi reşedinţe nobiliare revendicate de urmaşii foştilor grofi şi criminali unguri.

Sub masca religioasă maghiară este ascunsă politica diabolică şi antiromânească a Ungariei, susţinută de trădătorii de Neam şi Ţară. În Postul Paştelui, Guvernul Ponta II vrea să păcătuiască prin angajarea răspunderii, fără dezbateri şi vot în Parlament, pe ultima lege de retrocedare către Ungaria şi către unguri a majorităţii proprietăţilor româneşti din Ardeal.

Având în vedere războiul atipic declanşat de Ungaria cu scopul obţinerii pe căi ilegale a numeroase retrocedări în natură şi împroprietăriri masive în Ardeal este necesar ca partidele politice româneşti, Uniunea Naţională „Vatra Românesacă“, Asociaţia Naţională Cultural-Patriotică „Avram Iancu“, „Astra“, Forumul Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Greco-Catolică (corect trebuie scris „ex-greco-catolică, fiindcă nu mai există Biserica Greco-Catolică), precum şi O.N.G.-urile care apără drepturile omului să ceară Guvernului şi Parlamentului României următoarele:

1. Să fie abrogate sau măcar suspendate, pentru cel puţin cinci ani, toate actele normative privind retrocedările în natură.

            2. Să renunţe la angajarea răspunderii Guvernului pe ultima Lege a retrocedărilor care este menită să accelereze retrocedările ilegale în natură şi împroprietăririle nelegale către Ungaria, fundaţiile şi asociaţiile ungureşti, precum şi urmaşii grofilor unguri.

            3. Să dispună Parchetului şi D.N.A. să cerceteze toate dosarele care au avut şi au ca obiect cereri de revendicare în natură, în special cele ale persoanelor juridice şi fizice maghiare. Această discriminare pozitivă este aşteptată şi dorită de către Ungaria şi U.D.M.R., dar mai ales de români.

Cluj-Napoca, 4-6 aprilie 2013

Dr. Gheorghe Funar

            Nota red. Dimensiunea criminală a aplicării politicii restitutio in integrum, în special în favoarea Ungariei, via Statusul roman-catolic şi U.D.M.R., aplicată de P.D.S.R., accentuată în vremea mandatului convenţiei Democrate, reluată, apoi, de toate guvernele – inclusiv, acum, de guvernul Ponta – a fost semnalată, încă în urmă cu 12-15 ani, de către colonelul (r.) Vasile I. Zărnescu, printre altele, în aceste studii, republicate, aproape toate, pe Altermedia.

V. D. Thóth (Vasile I. Zărnescu), „Generale Manivelă, nu mai tremura în faţa ungurilor“, în România Mare, nr. 180, 17 dec. 1993, pag. 6 (referitor la restituirea ilegală, de către M.Ap.N., prin 1994, pe vremea cînd era condus de ministrul Nicolae Spiroiu, a Conacului şi a pădurii aferente lui, din Comuna Zăbala, către moştenitoarea unui grof, care nu mai avea dreptul de moştenire, întrucît groful fusese condamnat penal în România);

Apostol Uceanu (Vasile I. Zărnescu), „Calamitatea României: restitutio in integrum“ (1), în România Mare, nr. 458, 23 aprilie 1999, pag. 6; continuare în nr. 459-483;

Colonel (rez.) Vasile I. Zărnescu, „Partidul Unităţii Naţiunii Române se opune revizuirii Constituţiei“, în Curentul, nr. 234(1815), 11 oct. 2003, p. 3, pe http://arhiva.curentul.ro:81/2003/curentul.php?numar=20031011&cat=1&subcat=100&subart=44759;

Colonel (rez.) Vasile I. Zărnescu, „Partidul Unităţii Naţiunii Române respinge revizuirea Constituţiei“, în Economistul, nr. 1469(2495), 16 oct. 2003, p. 3;

http://ro.altermedia.info/politica/transilvania-pretextul-destramarii-romaniei-1_8754.html;

http://ro.altermedia.info/politica/aparitia-si-disparitia-cultului-greco-catolic-4_9199.html#more-9199

http://ro.altermedia.info/general/ilegalitatea-cultului-ex-greco-catolic-1_8709.html;

http://ro.altermedia.info/general/ilegalitatea-cultului-ex-greco-catolic-2_8710.html

http://ro.altermedia.info/politica/ilegalitatea-cultului-ex-greco-catolic-5_8731.html#more-8731;

http://ro.altermedia.info/general/ilegalitatea-cultului-ex-greco-catolic-1_8709.html#more-8709;

http://ro.altermedia.info/general/ilegalitatea-cultului-ex-greco-catolic-2_8710.html;

http://ro.altermedia.info/minoritati/kelemen-hunor-un-fascist-in-guvernul-romaniei_19064.html;

http://ro.altermedia.info/minoritati/esenta-hungarismului-este-antiromanismul-3_8973.html.

Toate aceste studii sunt forma adaptată pentru opinia publică a materialelor elaborate de către autor ca sarcină de serviciu şi transmise, pe linie ierarhică directorului S.R.I. şi, evident, decidenţilor politici ai statului român. Faptul că aceste informaţii au fost transmise atît pe linia Serviciilor Secrete, cît şi pe calea presei autorităţilor, dar acestea nu au luat nici o măsură – aşa cum am precizat în materialele publicate şi cum subliniază, în serialul de faţă, inclusiv d-l Gherghe Funar –, relevă, fără putinţă de tăgadă, dimensiunea trădătoare a conducătorilor României, din guvern şi din Parlament. Această situaţie nu mai poate fi tolerată. Românii trebuie să acţioneze pe orice cale pentru a-şi păstra fiinţa naţională şi pământul strămoşesc, pentru care s-au jertfit miile de generaţii anterioare.

7 aprilie 2013

Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu

Sursa: http://www.ziartricolorul.ro/planul-secret-al-ungariei-pentru-anexarea-ardealului-1/

Specialiştii globalişti şi deviaţii sexual, urgent, la tratament

Posted by Stefan Strajer On February - 13 - 2013

Specialiştii globalişti şi deviaţii sexual, urgent, la tratament

Diana Maria Popescu_opt 

Autor: Maria Diana Popescu

Germania vrea să demonstreze că e un Atlas cu Europa în spinare, dar are şi ea uscături şi plagiatori celebri. Ministrul Educaţiei, Annette Schavan, o apropiată a cancelarului Angela Merkel, a demisionat săptămîna trecută, în urma acuzaţiilor de plagiat, rămînînd fără titlul de „Doktor”. Alte două scandaluri similare au izbucnit în 2011, ambele conducînd la demisia ministrului Apărării Karl-Theodor zu Guttenberg şi a deputatei europene Silvana Koch-Mehrin, care a renunţat la funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European şi la cea de preşedinte al grupului F.D.P. din P.E.  

Nu e de ajuns ca o ţară să se considere superputere într-un un regim aşa-zis democratic, unde se fură căciula unul de la altul. Depinde ce faci cu democraţia. Pînă unde unde merg cu ea aceşti Caesari moderni, dornici de macabru?! Pare de neînţeles de ce atîtea minţi luminate nu reuşesc un tratament eficient pentru vindecarea comportamentelor sexuale deviante şi măsuri drastice de stopare a infestării populaţiei creştine cu microbii Lesbian, Gay, Bisexual şi Transgender (L.G.B.T.). Descrierile Bibliei despre Sodoma şi Gomora sînt perimate, comparativ cu ceea ce se petrece în zilele noastre. Cu ce se ocupă ei sub plapumă e profesia lor! Dar să legalizezi căsătoria între aceleaşi sexe şi adopţia de copii de către un asemenea cuplu, este o sinucidere a viitorului acestor copii! Un grav atentat la morala creştină şi socială! 

Adunarea Naţională a Franţei a legalizat căsătoria între homosexuali, fapt ce înseamnă începutul (re)construirii Turnului din Babilon. Reconstituitori ai Sodomei şi Gomorei s-au strecurat şi la noi, chiar în rîndul celor responsabili cu educaţia şi morala tinerei generaţii. Un profesor de istorie de la Colegiul Naţional „Iulia Haşdeu” din Lugoj – director adjunct al liceului -, a scris şi dedicat elevilor o carte cu limbaj pornografic despre propriile sale rătăciri sexuale. La fel şi profesoara de la Liceul George Coşbuc din Bucureşti, care a promovat homosexualitatea în şcoală, ca exemplu pentru copii. Un profesor de sport, fost lider politic, s-a filmat în timp ce făcea sex cu o tînără, la un liceu din Satu Mare, urmînd exemplul profesorului de sport de la Liceul „Jean Monnet”, din capitală, condamnat la închisoare pentru că a violat o elevă din clasa sa. 

Aceşti bolnavi ar trebui eliminaţi definitiv din sistemul naţional de învăţămînt, judectaţi şi pedespiţi. În ce regim din istoria „şcoalelor româneşti” s-a mai auzit de sex, bătăi, striptis (sic!) şi depravare? În sistemul de învăţămînt românesc elevii, dar şi dascălii, au bătut record, după record, nu la învăţătură, ci la fapte cu răspundere penală. Dacă azi s-a legalizat căsătoria între doi indivizi de acelaşi sex în Franţa, S.U.A. şi alte ţări, cu legislaţii potrivnice firii dumnezeieşti, poate că într-un viitor nu prea îndepărtat, violul, crima, hoţia şi tîlhăria vor ieşi de sub incidenţa legilor. Pînă mai ieri, la condiţiile de angajare se adăuga: permisul de conducere categoria B constituie un avantaj! Mîine poimîine vom auzi că homosexualitatea constituie obligativitate eliminatorie! 

În tratatele medicale, homosexualitatea este considerată o boală psihică, realmente, aşa fiind. Guvernatorul oraşului Sankt Petersburg a aprobat o lege cu amenzi uriaşe pentru cei care fac propagandă sexuală deviantă printre minori. Conform Reuters, legea prevede amenzi de 1.300 de euro pentru persoanele fizice care transmit mesaje propagandistice în favoarea minorităţilor sexuale şi pînă la 13.000 de euro pentru organizaţiile care desfăşoară acţiuni de acest tip, motivând că prin efectul acestora, sănătatea, dezvoltarea morală şi spirituală a minorilor sînt periclitate. Deputatul Vitaly Milonov, membru al Partidului „Rusia Unită” al lui Vladimir Putin şi unul din iniţiatorii proiectului legislativ, a afirmat că această lege a dat semnalul corect că Rusia nu va tolera dezmăţurile occidentale. 

Rămîn la ideea că adevărul iese la iveală precum iarba prin crăpăturile asfaltului, iar protestele sînt bune de leac împotriva măsurilor aberante. Săptămîna trecută, sediul Fondului Monetar Internaţional din Bucureşti a fost pichetat de simpatizanţi şi membri ai Partidului „Totul Pentru Ţară”. Protestul a vizat politicile antinaţionale şi antisociale, implementate incisiv de un organism privat internaţional, dar şi guvernările postdecembriste, responsabile de fărîmiţarea economiei româneşti şi de genocidul fără arme, produs asupra poporului român. 

În Marea Britanie, mii de familii au dat în judecată compania farmaceutică GlaxoSmithKline, socotind-o vinovată pentru moartea rudelor, din cauza efectelor secundare apărute în urma administrării medicamentului Avadia, pentru diabet. Procese similare au existat şi în Statele Unite, unde producătorul medicamentului a plătit miliarde de dolari familiilor afectate, fără a se ajunge în instanţă. Pastilele s-au vîndut o perioadă şi la noi, licenţa medicamentului fiind retrasă în Europa, în 2010. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (C.N.A.S) anunţa la sfîrşitul anului trecut că începînd cu 1 ianuarie 2013 românii vor intra în posesia cardurilor de sănătate, însă distribuirea a fost amînată pentru al şaselea an consecutiv. Medicii de familie refuză să le înmîneze românilor, pe motiv că se comite o ilegalitate. Fără discuţie, este ilegalitate! 

Dacă ar fi doar aceste probleme! Un sondaj recent arată că România are, în 2013, cel mai mic salariu minim din Uniunea Europeană, fiind surclasată de Bulgaria, care ocupase pînă acum ultimul loc în U.E.. Şi, atenţie!, un nou pericol pîndeşte din lăzile frigorifice ale supermarcheturilor. Peste 90% din puii de pe piaţă sînt injectaţi cu apă, consumarea fiind extrem de periculoasă pentru sănătate. Compoziţia injectată nu este doar apă distilată. Bulgaria a interzis vînzarea cărnii de pui injectată cu apă, începînd din această lună. 

Mai este un pic şi răsar urzicile. Hrană sănătoasă, dacă nu cumva vine directivă că buruienele sînt de fapt carne de cal. Fie că e vorba despre siguranţa hranei, salarii sau nivel de trai, nu mai ştie cum s-o mai dea românul, atîta timp cît dulăii nu vor pleca de la măcelărie, de lîngă ciolane. În concluzie, umilele salarii şi pensii din Romania se plătesc în lei, în schimb toate facturile şi serviciile vin calculate în euro, deoarece mugurelul benere manipuleaza paritatea leului cu euro pentru interese străine, nu în favoarea românilor. Uite unde am ajuns, ca popor, după 23 de ani de capitalism deviant! Specialiştii globalismului administrează periodic cîte un vaccin otrăvitor educaţiei, credinţei noastre creştine şi fiinţei naţionale. Se mai ocupă cineva de securitatea României? Dacă da, înseamnă că în curînd nu vom mai avea nici cetăţeni prea mulţi. 

Iată valorile capitalismului! Fatalitate după fatalitate, servilism politic cu caracter neromânesc şi antiromânesc. România rămîne o jucărie în mîinile organismelor mondiale, U.E., un for incapabil să apere continentul de fulgerele de la orizont, iar statele (ne)unite ale Europei o magazie de maşini şi unelte, un aparat de radio gîjîind între lungimile de undă Washington, Bruxelles, Berlin, Tel Aviv, Atena, Londra, Deveselu, Paris, Kogălniceanu, pînă se va găsi un curajos să mute scala, să închidă butonul sau să lase tunerul fără curent. Un curajos care să întoarcă omenirea cu faţa spre Dumnezeu.

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors