Archive for the ‘Istorie ascunsa’ Category

BASARABIA – DOCUMENTE ISTORICE, LITERARE, POESEURI…

Posted by Gabriela Petcu On March - 27 - 2014

PREPELITA-Mihai-BASARABIA-cop-wb Ion PACHIA-TATOMIRESCU

 

Una dintre interesantele cărţi lansate vineri, 24 Ianuarie 2014, în sala „Orizont“ a Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Timişoara, este Basarabia – 200*, de Mihai Prepeliţă (născut în 19 octombrie 1947, în satul Bahrineşti**, „satul băgrinilor“, adică „al salcâmilor-de-aur“, «sat de pe graniţă, tăiat în jumătate de frontiera nedreaptă dintre români şi români» – după cum ne încredinţează autorul –, din fostul judeţ al României, Rădăuţi, astăzi, satul Bahrineşti purtând numele „cu semnificant ajustat limbii postbolşevicei stăpâniri“, Bagrinivka, din raionul Hliboca, regiunea Cernăuţi-Ukraina).

 

Înainte de a face „radiografia“ valoros-recentului „op“ semnat de Mihai Prepeliţă, bahrineanul/băgrineanul de astăzi, purtătorul unei impozante bărbi ca de patriah de Moscova („smulsă cu mosoare/bigudiuri cu tot de la purtătorul sacru din Piaţa Roşie“, după cum mi-a declarat, în faţa „nenumăraţilor martori“, vineri, 24 Ianuarie 2014, la Tibissiara > Timişoara, cu prilejul lansării cărţilor lui şi, totodată, al sărbătoririi infinitei noastre zile de re-Unire parţială a Daciei), „scriitor-galaxie“ şi important cercetător de arhive din spaţiile valahofon, rusofon, turcofon etc., ortodox suflet/spirit generos de ens tolstoian (după cum ni-l arată şi tabloul de mai jos, făcut de de Ivan Holomeniuk), adept al propunerii mele (încă de pe când ne-am cunoscut, în 4 august 1995, la Asociaţia Istoricilor Bănăţeni) de a ne numi Ţara, ca şi anticii noştri strămoşi, Dacia, şi militant în acest sens, spre a nu mai fi confundaţi (pe „radical“ de Roma/România, români, istroromâni, macedoromâni/aromâni, meglenoromâni etc.“, de către propaganda sorosistă şi a scursorilor imperiilor evmezice/contemporane) cu aşa-zişii „rromi“ (ţigani indo-europeni), „scriitor-galaxie“ (mai întâi, poet/haijin, apoi, lirosof, romancier, povestitor, nuvelist, dramaturg, eseist, jurnalist/publicist, istoric, traducător în/din mai multe limbi, între care, pe locul I, se află limba rusă, critic literar, pictor etc.), având în „cuiul cătării de la pistolul-mitralieră“ premiul Nobel, trebuie precizat pentru Distinsului Receptor de Carte că tomul prepeliţean de sub lentila noastră, Basarabia – 200, „magnetizează neuronii de aur“, după cum s-a şi dorit, înainte de toate, printr-o serie de documente istorice autentice, asupra unui segment temporal de două secole, 1812 – 2012, din existenţa unei provincii (a unei „ţări de râuri/munţi“) din Pelasgo-Dacia > Valaho-Dacia Nord-Dunăreano-Pontică, aflată/sfârtecată între roţile dinţate ale celor trei imperii evmezice – Imperiul Turc/Otoman, Imperiul Austriac/Habsburgic (din anul 1867, Imperiul Austro-Ungar) şi Imperiul Rus/Ţarist (din 25 octombrie/7 noiembrie 1917, Imperiul Sovietic/U.R.S.S., sau „Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste“) şi „caracatiţo-prelungirile“ lor în contemporaneitate, Basarabia, provincie ale cărei părţi reprezintă astăzi pe harta Europei „ciopârţitul“ stat evmezic-valah al Moldovei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt („rege“/„domnitor“-scut al Întregii Creştinătăţi Valahe/Europene dintre anii 1457 şi 1504 în faţa năvălirilor mongolo-tătaro-otomane), desigur, „mereu-ciuntitul-stat“ de la împărţirile administrativ-teritoriale ale Imperiului Ţarist/Sovietic, îndeosebi, cele dintre 1917, de sub dictatorii Stalin, Hruşciov ş. a., şi până în 1991, cu „statut“ de „Republică Socialistă Sovietică Moldovenească“: (1) Republica Moldova, (2) Ukraina-de-Sud-Prut-Dunăreano-Pontic-Nistreano-Nipruiană şi (3) Ukraina Nord-Vestico-Bucovineano-Maramureşeană. În legătură cu toponimul Basarabia ca „provincie“ (sau „ţară de râuri/munţi“) a Daciei, a Pelasgimii>Valahimii Nord-Pontic-Dunărene, mai trebuie precizat în ciuda „djuvarienilor mancurţi“ („aberant-cumanizatori“) şi a pseudoistoricilor „semănători de confuzii“ (din solda imperiilor evmezice/contemporane):

(1) desemnând deşertul/„arabia“ neamului pelasgo-> valaho-thrac al besilor (dintre Carpaţii Meridionali şi Munţii Hemus/Balcani), „deşert“/„arabie“ (chiar oximoronică, nord-pontic-dunăreană, „harap-albie“) de pe hărţile antice/evmezice, peste secolul al XIX-lea şi până dincoace de primul deceniu al secolului al XX-lea, toponimul pelasg > valah, Basarabia, este grafiat Bessarabia, după cum se vede şi pe harta întocmită în anul 1716, de enciclopedistul prinţ/domnitor Dimitrie Cantemir, pentru Descriptio Moldaviae…, (infra, harta. I); când se „retrage în mare măsură“ deşertul de la Dunărea de Jos, de prin dreptul Bechetului/Dăbulenilor, către nord-est, persistând şi astăzi în Dacia Nord-Pontică de pe Nistrul/Niprul Inferior, toponimul Bessarabia > Basarabia, fireşte, îşi „restrânge aria semantică“ şi, ca provincie a Valahimii, a desemnat/desemnează marea parte din „Moldova Inferior“/„Moldova/Ţara de Jos“;

 

(2) până în 6 ianuarie 1857, după cum se vede foarte bine din „harta sfârtecării statului medieval-valah al Moldovei (lui Ştefan cel Mare/Dimitrie Cantemir) de către Imperiul Otoman/Turcia şi Imperiul Ţarist/Rusia“, hartă prin care era stabilită frontiera bessarabiană/basarabeană (harta II, infra), de la gura Nistrului, „direct“ la cetatea-oraş-valah Bolgrad şi de-aici către Prutul de Mijloc/Superior, toponimul Bessarabia > Basarabia îşi extinsese sfera asupra Moldovei dintre Nistru, Marea Neagră, Prut (până către izvoarele acestuia);

 

(3) în Imperiul Ţarist/Rus, devenit, din 1917, Imperiul Sovietic/URSS., partea Daciei cu Valahimea dintre Nistru, Marea Neagră, Prut şi, la nord, izvoarele celor două râuri, devine gubernia Bessarabia > Basarabia (harta III, supra);

 

(4) după Primul Război Mondial (1914 – 1918), când are loc secunda re-Unire parţială a Valahimii nord-dunărene între hotarele anticului stat strămoşesc al Daciei, tot sub numele de România (ca în 1859), provincia Bessarabia > Basarabia revenise la Patria-Mumă (supra, harta IV), aşa cum se vede şi din harta republicii Ukraina, prezentată la Conferinţa de Pace de la Paris, din anul 1919 (o Ukraină aşa cum a intrat, în 1922, în componenţa Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste/U. R. S. S., statul/imperiul bolşevic/comunist întemeiat de Vladimir Ilici Lenin [n. 1870 – d. 1924], preşedinte al Consiliului Comisarilor Poporului/„premier al U. R. S. S.“ între anii 1917 şi 1924);

 

(5) Cu „ajustările strategic-administrativ-teritoriale“ (în mereu-actualul spirit al testamentului lăsat de modern-vestitul conducător al Rusiei, Petru I [7 mai 1682 – 8 februarie 1725], ce prevedea „înstăpânirea“/„controlul“ Imperiului Ţarist/Rus asupra Mării Baltice, Mării Negre şi Gurilor/Deltei Dunării), „ajustări“/„chirurgii“ făcute de Iosif Vissarionovici Stalin (n. 1878 – d. 1953; secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice între anii 1922 şi 1953), de Nikita Sergheevici Hruşciov (n. 1894 – d. 1971; secretar general al P. C. U. S. între anii 1953 şi 1964) ş. a., Republica Moldova, nou stat valah-contemporan, adică valaha Basarabia, la care face trimitere şi lucrarea Basarabia – 200, de Mihai Prepeliţă, s-a desprins din componenţa Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, din Imperiul Sovietic, la 27 august 1991, cu partea nordică din Bucovina României şi cu partea de sud a Basarabiei, părţi amputate, date şi rămase în stăpânirea Ukrainei (cf. supra, harta V).

 

Basarabia – 200, de Mihai Prepeliţă, are în „deschidere“, nu întâmplător, reproducerea „articolelor patru şi cinci“ din Tratatul de pace ruso-turc încheiat în Bucureşti, la 16/28 mai 1812 (extrase din Documente turceşti privind istoria României, vol. III, 1791 – 1812, Bucureşti, 1986, p. 361 sq.), articole care atrag atenţia asupra limitelor geografice ale străvechii provincii, ale „ţării de râuri/munţi“, din Pelasgo- > Valaho-Dacia Nord-Dunăreano-Pontică, Bassarabia (pe hărţile străvechi, cum s-a mai spus, toponimul este caligrafiat „mai înrădăcinat în semnificat“, Bessarabia, adică „deşertul“/„arabia“ neamului bessi-lor – trib pelasgo- > valaho-dac, „spaima hunilor“, îndeosebi, ce a „ţinut sub control“ migraţiile de la Dunărea de Jos, nume la care face trimitere şi onomasticul valah-contemporan, Băsescu; în antichitate, zona deşertică nord-dunăreano-pontică ţinea de la Dăbuleni/Bechet-România şi până dincolo de stepele de astăzi ale Odessei-Ukraina): «…se prevedea ca hotarul dintre cele două state să fie râul Prut, de la intrarea acestuia în [statul/„principatul“ medieval-valah] Ţara Moldovei şi până la locul unde se întâlneşte cu fluviul Dunărea, iar de acolo să urmeze partea stângă a fluviului Dunărea, până la Gura Chiliei şi până la [Neagra] Mare, iar gura amintită să fie folosită în comun de ambele părţi. […] Dat fiind că Înalta Împărăţie [Imperiul Turc/Otoman] a cedat statului Rusiei pământul situat în stânga Prutului cu cetăţile existente şi cu oraşele şi cu toţi locuitorii lor, tocmai de aceea, mijlocul râului Prut să fie hotar între cele două state. […] Împărăţia Rusiei să înapoieze şi să predea Înaltei Împărăţii Otomane pământul Moldovei (Bogdan) de pe partea dreaptă a râului Prut […], precum şi Ţara Românească (Eflak) şi Oltenia…» (p. 6 sq.).

 

Interesante sunt şi referirile acestui tratat ruso-turc din 29 mai 1812 la statutul insulelor Valahimii din nord-vestul Mării Negre: «Dat fiind că partea stângă a fluviului Dunărea, începând din faţa Izmailului şi până la Gura Chiliei, menţionată mai sus, este foarte aproape de ţărmul care va rămâne în stăpânirea Rusiei, de aceea, insulele mici de aici, nepopulate înainte de război, să nu fie ocupate şi luate în stăpânire de nici unul dintre state, iar de acum încolo, neconstruindu-se pe aceste insule niciun fel de fortificaţii şi întărituri, ele să fie lăsate deşarte, dar să se îngăduie raialelor celor două părţi să meargă acolo pentru a tăia lemne sau pentru pescuit.» (ibid.; în text, supra, trebuie urgent corectat: în loc de Ţara Românească, Valahia, toponim turcizat în Eflak, spre a nu se mai da prilej de „semănături de confuzii“ între România, statul modern de azi şi antic-evmezic-burgheza provincie, sau „ţară de râuri/munţi“, Ţara Românescă, în sinonimie cu Muntenia, confuzii cultivate/întreţinute de istorici falşi, „neşcoliţi“ – spre a nu spune „proşti“, „idioţi“/„idiotizaţi“ etc. –, ori „scoşi la normă“, puşi în solda/slujba „scursorilor din evmezicele/contemporanele imperii“).

 

În continuare, Mihai Prepeliţă publică (în română şi în franceză) Memoriul adresat lui Napoleon I, de către iluminist-înrăzărita intelectualitate valahă nord-dunăreană, datat «octobre/octombrie 1807», un alt important document istoric pentru Valahime («după Emil Vîrtosu», un studiu publicat în 1965, Napoleon Bonaparte şi dorinţele moldovenilor la 1807 – în Studii, tom 18, nr. 2/1965, p. 411/416 sqq.), memoriu în care-i din nou afirmată irepresibila dorinţă de re-Unire – sub numele de Dacia – a „Statelor“/„Principatelor“ Valahilor (după cum se ştie, spre a nu se trezi conştiinţa naţională a Valahimii, imperiile evmezico-burgheze ale anotimpului de-atunci, Turc/Otoman, Austriac/Habsburgic şi Rus/Ţarist nu au permis în 1859 nici numele de Dacia, nici pe cel de Principatele Unite ale Valahilor/Valahimii): «Este demonstrat că ambele provincii, cunoscute […] sub numele de Moldova şi Valahia au format […] parte din vechea Dacie […]»; «În cazul nostru special este de dorit, în primul rând, ca provinciile actuale Moldova şi Valahia să constituie un singur stat suveran, fie sub vechea denumire de Dacia, fie sub una mai modernă, cea de Valahia Mare (Grande Valaquie), aşa cum fusese înaintea separării celor două state…» (p. 8 sq.).

 

A nu se uita că studiul lui Em. Vîrtosu (Vârtosu), din anul 1965, arată un deosebit curaj în faţa cenzurii de pe acel segment temporal, chiar dacă-i considerat an al ieşirii ştiinţei/culturii noastre din conul de umbră al stalinismului/proletcultismului, deoarece „directiva Moscovei“ (din 1878, de la înfiinţarea statului Bulgariei în urma războiului ruso-valaho-turc) era a se face vorbire numai despre Ţaratul Bulgar, nicidecum (nu a permis nici istoricilor/traducătorilor) a se grăi, traduce, ori scrie ceva despre marele stat medieval al Valahimii, datorat Dinastiei Valahe a Asăneştilor, stat cunoscut în documentele secolelor XII – XIV (îndeosebi „cruciate“, în limba franceză) drept Valahia Mare/La Grande Blàquie (cuprinzând mari părţi din Dacia Sud-Dunăreană/Balcanică şi din Dacia Nord-Dunăreană, adică partea cea mai mare a anticei Dacii Burebistane/Regaliene), stat de care s-a temut şi pe care l-a ocolit însuşi Genghis Khan (1206 – 1227), ale cărui armate au făcut cale-ntoarsă imediat după biruinţa-i de la râul Kalka, din 31 mai 1223, când au zdrobit mai numeroasa armată de sub conducerea prinţilor Rusiei (de-atunci înrobită de mongoli pentru vreo trei veacuri).

 

Aşadar, în 1807, elita/intelectualitatea Valahimii (nu cum cea de azi) păstra în conştiinţa-i naţională sinonimia „perfectă“, Dacia – Valahia Mare (La Grande Blàquie, din vremea Dinastiei Asăneştilor), relevând (dintre roţile dinţate îmbinate la Dunăre/Carpaţi ale celor trei imperii evmezice menţionate mai sus – austriac, turc şi rus –, cu speranţă într-un veritabil spirit justiţiar-istoric-iluminist şi „reparator“) puternicului Imperiu Francez şi împăratului acestuia, Napoleon I (1769 – 1821), idealu-i aproape bimilenar de re-Unire.

 

Celelalte importante documente istorice („turceşti“, „ruseşti“ etc.) antologate în această carte de Mihai Prepeliţă – extrase din diferite „lucrări de referinţă“: turcescul Raport […] în legătură cu măsurile ce se impuneau pentru întărirea apărării hotarului de la Prut  (p. 10 sq.); V. Veliman, Relaţiile româno-otomane, dintre anii 1711 şi 1821, după Documente turceşti, editate în Bucureştii anului 1984; Istoria Românilor, vol. VI, apărut sub egida Academiei Române, în anul 2002, la Editura Ştiinţifică din Bucureşti (pp. 11 sq.); Basarabia – recensământul rusesc din a. 1817 (p. 13); Raportul amiralului Pavel Câceagov către ţarul Alexandru I ; Memoriu către regele Carol al II-lea al generalului de divizie I. Antonescu (p. 23 sq.); Situaţia militară şi civilă din Basarabia, copie de pe radiograma nr. 19771/16 august 1940 a Inspectoratului de Poliţie şi Siguranţă către Direcţiunea Generală a Poliţiei (p. 25 sq.); Atrocităţi sovietice în Basarabia şi Bucovina de Nord din 10 octombrie 1940 (p. 27 sqq.); General Ion Antonescu, comandant de căpetenie al Armatei [Române], Vă ordon: treceţi Prutul…! (textul integral, din 22 iunie 1941, necenzurat, aşa cum se păstrează în Arhivele Militare Române; în carte, la p. 35); extrase despre „problema Basarabiei“ din texte politice/istorice, semnate de Mihai Eminescu, Vladimir Ilici Lenin, mareşalul Ion Antonescu, Zamfir C. Arbure, Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, Viaceslav Samoşkin, Nicolae Ciachir, Nichita Stănescu, Leonida Lari, Grigore Vieru, Cezar Ivănescu, Gheorghe Ghimpu, Andrei Vartic, Gh. Buzatu ş. a. (p. 36 sqq.); Lege pentru instituirea Zilei Naţionale de Cinstire [la 1 Aprilie] a Memoriei Românilor, victime ale masacrelor de la Fântâna Albă (p. 46 sq., desigur, în afara „superstiţiosului polisemantism pâcâlitor al zilei de-ntâi april“) etc. – ne aduc în „prezentul“ Basarabiei ca (stalinistă) Republică Socialistă Sovietică Moldovenească, „eliberându-se“ din chingile Imperiului Sovietic-Rus (U. R. S. S.) în 27 august 1991 (cf. Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova, pp. 14 – 16).

 

Mai în valea textelor prepeliţiene din acest „op“, Distinsul Receptor („de Literatură-Document“) descoperă: valoroase pagini comemorative ale lui Mihai Prepeliţă, pentru Leonida Lari (p. 48 sq.), Ion Macovei (p. 55 sqq.), cât şi extrase din opera celor amintiţi, interviuri (Aneta Grosu în dialog cu Ion Macovei, pp. 59 – 61; Tatiana Cortun – Mihai Prepeliţă, pp. 62 – 67; Sandor Kalloş – M. Prepeliţă, pp. 78 – 98; august, 2010: Mihai Prepeliţă şi mătuşa Mărioara Cucoară din Parcova, la 106 ani, pp. 189 – 197), pagini de jurnal (puse sub un grăitor motto: „Să tot scriu şi să tot mor în fiecare zi…“: Jurnal „moscovit“… sau 33 de zile din viaţa mea fără de sens, pp. 99 – 121), eseuri (cel despre Lev Tolstoi „transferat în Armata Dunăreană“, de ocupaţie a Valahimii de la Dunărea de Jos, aflată în „năvodul“ imperial-otoman, din 12 martie până în 19 iulie 1854: Despre Bucureşti… mi-a rămas o impresie poetică, pp.122 – 135), scrisori deschise (O scrisoare adresată preşedintelui interimar al Republicii Moldova şi un răspuns strict…„cancelăresc“, pp. 144 –147) şi Dosarul Nobel – Mihai Prepeliţă „candidat la Premiul Nobel în domeniul literaturii“ (pp. 201 – 289), un veritabil dosar cu care ar putea obţine – aidoma nouă – chiar şi Premiul Nobel al Rândunicilor de sub Auroră (nu vă grăbiţi la solstiţial-iunienii urşi albi, că nu-i vorba de numele crucişătorului de pe care, la Sankt Petersburg/Leningrad, a fost trasă prima salvă de tun a declaşării Marii Revoluţii Bolşevice/Socialiste Sovietice din Octombrie 1917, ci de Aurora) Boreală, mai ales pentru faptul că şi acest dosar este înaintat „departamentului Nobel“ al Academiei Regale Suedeze din Stockholm de către Academia Dacoromână din Bucureşti (S[e]R[e]L[eul] d-lui dr. Geo Stroe).

(18 mărţişor, 2014, la Piramida Extraplată  de Tibissiara > Timişoara)

___________________

* Mihai Prepeliţă, Basarabia – 200, Bucureşti, Printech (colecţia: Românii uitaţi în Imperiul Răului ; ISBN 978–606–521–824–6), 2012 (pagini A-5: 290).

** Toponimul pelasgo- > valaho-dac, Bahrineşti/Băgrineşti < pelasgo-dac. bagrina/paegrina „salcâm-auriu/de Dacia“ (Laburnum anagyroides), cuvântul/numele de plantă e atestat documentar din orizontul anului 50 d. H. + suf. top. -estes > -eşti, desemnând „localitatea/satul celor din băgrini/salcâmi-aurii“ (cf. Ion Pachia Tatomirescu, Zalmoxianismul şi plantele medicinale, vol. II, Timişoara, Editura Aethicus, 1997, p. 195 sq.); cele cinci hărţi privind Basarabia se află în circuitul internetizat, de la Enciclopedia Liberă Wikipedia (http:// ro.wikipedia.org) citire…

Parisul – piatră de temelie la edificiul succesului!

Posted by Gabriela Petcu On March - 20 - 2014

Spre deosebire de Adrian Păunescu, domnul Dumitru Sinu (din Phoenix), ajunsese “devreme” la Paris. Iugoslavia – şedere scurtă la Panciova şi Kovacica, un an şi câteva luni la Banovici, la Zrenianin pentru o vreme mai scurtă,  apoi Italia – la Trieste, la Cinecitta pentru două luni şi în final la Torino, de unde a plecat în Franţa, la Paris. Această traiectorie a urmat-o viaţa din exil a lui Dumitru Sinu, de la trecerea graniţelor României şi până la popasul ceva mai lung, pe care l-a făcut în Franţa; traseul anterior ajungerii în ţara lui Voltaire îl creionase într-un mod absolut original pe parcursul întâlnirilor noastre anterioare. De data aceasta mi-a vorbit nenumărate ore despre Franţa, despre Paris şi despre oamenii pe care i-a întâlnit acolo. Nici n-am ştiut cum a trecut timpul! Ascultându-l pe Mitică, timpul parcă încremenise şi rămăsese, cuminte, într-un colţişor, atârnat de tălpile bătătorite ale amintirilor…

 

 Paris„Parisul  e o boală!”

 

„Parisul e o boală!” Cu aceste cuvinte a deschis nea Mitică discuţia pe care o aşteptasem cu nerăbdare de ceva vreme. Ştiam că de data aceasta întâlnirea noastră va fi una de excepţie, că destăinuirile lui vor fi incitante, pline de farmec şi inedit, şi că aveam să aflu reale răspunsuri la întrebările ce mi se învălmăşeau în minte, încă de la începutul cunoaşterii noastre. Despre Paris s-a scris enorm şi s-au spus multe! Au curs râuri de cerneală pe kilometri întregi de hârtie şi încă s-ar mai putea scrie, pentru că niciodată nu se va putea cuprinde totul! N-a existat om care a ajuns la Paris şi care să nu se fi îndrăgostit de oraşul luminilor, de la omul simplu care a pus piciorul acolo pentru prima dată, până la intelectualul de marcă, la oamenii politici şi de cultură.

 

Benjamin Franklin spunea, făcând referire la Franţa: “Fiecare om are două patrii: patria mamă şi Franţa!”, Franklin fiind un mare admirator al acestei ţări şi un înfocat iubitor al Parisului. Franţa a  fost  întotdeauna poarta deschisă a Occidentului spre lumea nouă; de aici s-au îmbarcat  spre America  nume ilustre ale culturii de pe întreg mapamondul şi în acest mod, continentul american a dobândit oamenii cei mai valoroşi ai Europei. Când vorbeau despre Franţa, americanii le spuneau confraţilor lui Voltaire: Noi am făcut pentru Voltaire mult mai mult decât voi: am făcut biblioteci cu numele lui, am tradus cărţile lui în engleză, am dat numele lui unor străzi… Replica francezilor  venea însă imediat, precum tăişul unei săbii ascuţite: Noi l-am dat lumii pe Voltaire!

 

„Cineva spunea că există un singur oraş în lume unde poţi să trăieşti şi mai ales unde să poţi învăţa ceva şi acela este Parisul. Parizienii te lasă să faci ce crezi, ce poţi, ştiu însă că le laşi şi lor ceva, iar acest ceva le este de ajutor. Am observat un fenomen interesant: scoate-i pe parizieni din Paris, du-i pe marginea unui lac, a unui râu sau la poalele unui munte, dă-le o casă superbă şi după trei zile s-au săturat de iarbă! Înapoi la Paris! Parisul este mai rău ca drogul! Arată-mi un om care a văzut Parisul şi nu ar vrea să se întoarcă acolo!” – a continuat relatarea bărbatul încă plin de viaţă, care începuse, încet, încet să mi se destăinuie. Şi avea mare dreptate! „Englezii au făcut Londra pentru ei, francezii au făcut Parisul pentru o lume întreagă!” Frumos, nu-i aşa?

 

„Mai bine spălăm vase la Paris, decât să mergem în Australia!”

 

„În gara din Torino nu mai erau mulţi emigranţi din grupul din care făcusem şi eu parte. Plecaseră aproape toţi în Chile, Argentina, Brazilia, Australia şi două grupuri la Paris. Trenul sosise, peste o oră trebuia să plecăm, şi eu aveam în buzunarul stâng biletul de tren Torino – Napoli, iar în buzunarul drept, biletul de vapor Napoli – Sidney, Australia”.  Da, Mitică Sinu hotărâse ca destinaţia următoare să fie Australia! Erau destui emigranţi români care luaseră această decizie şi el nu stătuse mult pe gânduri şi li se alăturase. În acea oră însă, pe peronul gării din Torino s-au zbătut multe gânduri în mintea lui, sufletul i se frământase îndelung şi lucrurile au luat cu totul şi cu totul altă întorsătură, iar direcţia în care viaţa lui urma să se îndrepte a suferit modificări majore. Paris scria pe fruntea lui Mitică! Deşi trecuseră decenii de când se petrecuseră aceste momente din viaţa lui, povestindu-mi despre ele, nea Mitică le retrăia cu aceeaşi intensitate: Bă, Mitică, ce căutăm noi la şerpăriile alea din Australia, mai ales că tu-i ai pe Buneşti, eşti un băiat muncitor şi descurcăreţ; mai bine spălăm vase la Paris decât să omorâm iepuri în Australia!, îi spusese profesorul Ionescu amicului meu, înainte cu mai puţin de o jumătate de oră de plecarea trenului. Auzindu-i despre ce vorbeau, Traian Constantin, un alt refugiat român ce făcea parte din grupul lor, li s-a alăturat, au rupt biletele pe care le aveau,  şi-au luat rămas bun de la ceilalţi confraţi care mergeau spre Australia şi s-au grăbit să ia trenul care-i ducea spre frontiera cu Franţa.

 

Toate drumurile duc la…Paris!

 

„Din fericire deţineam o schiţă trimisă de Vasile Ţâra şi Eugen Ştefănescu, acesta din urmă fiind un inginer silvic român care studiase la Paris şi pe care l-am reîntâlnit câţiva ani mai târziu, în Canada. Având reperele principale, ne-a fost mult mai uşor să trecem graniţa şi am ajuns la Briancon, în Franţa. Ne-am dat seama că am trecut frontiera, văzând  în mâna unei fete care păştea vacile, o carte în limba franceză – mi-a spus râzând nea Mitică. Descoperisem micul oraş francez Briancon, la imediata trecere a graniţei dinspre Italia, o cetate medievală asemănătoare cu oraşul Sighişoara, din ţara noastră. De fapt aveam să aflu mai târziu că un mareşal în armata franceză, dar şi inginer faimos al lui Ludovic al XIV-lea, a construit şi fortificat o mulţime de oraşe din Franţa; construise această cetate către sfârşitul secolului al XVII-lea. Tehnica lui a fost preluată şi răspândită apoi în întreaga Europă, ajungând chiar şi în Transilvania; dovada este cetatea Alba–Iulia.” Am înţeles, în continuare, că grupul de transfugi a fost preluat de jandarmeria franceză şi românii au fost trataţi omeneşte: au primit mâncare şi băutură, urmând procedura franceză privind regimul refugiaţilor. „În acele momente mi-am amintit de fosta mea profesoară de franceză, madame Munteanu… Când jandarmii ne-au aşezat la masă, profesorul Ionescu mă rugase să spun Tatăl nostru în limba franceză şi după ce-am terminat, jandarmii m-au întrebat râzând, de când n-am mai spus rugăciunea aceasta. De ce? Când ajunsesem la Notre pain quotidien, pronunţasem pin!  Ne-au luat apoi şireturile de la ghete şi centurile, ca nu cumva să ne sinucidem şi după ce-am urmat regulile prevăzute în legile francezilor şi-am petrecut o noapte la închisoare, ne-au dat drumul, înmânându-ne un permis de şedere în Franţa, valabil pentru trei luni”. Nea Mitică îşi amintea cu lux de amănunte totul: „Acuma? Acuma suntem liberi? – a întrebat profesorul Ionescu şi ne-am îndreptat bucuroşi spre gară să luăm trenul spre Paris!”

 

Vous connaissez monsieur Vasile Ţâra?

 

În tren au avut parte de o surpriză plăcută: conductorul trenului, un francez cu o figură calmă şi în ochii căruia se citeau bunele intenţii, după ce a constatat că sunt români a exclamat: Vous connaissez monsieur Vasile Ţâra? Nea Mitică  i-a dat răspunsul imediat, surprins plăcut de atitudinea binevoitoare a conductorului francez. Îl cunoscuse doar, pe Vasile, în lagărul sârbesc şi se împrieteniseră, avea de la el schiţa de trecere a frontierei. Conductorul le-a povestit apoi cum îl cunoscuse pe Vasile Ţâra şi cum acesta îl încântase, cu cât de multe ştia; vorbiseră mult despre comunişti şi despre România! Îl fascinase românul! Când trenul a ajuns la Paris, acelaşi conductor de tren a telefonat părintelui Zăpârţan de la Misiunea greco-catolică română, pe care îl cunoştea, anunţând sosirea românilor. Părintele acesta era omul care deschidea căile Occidentului pentru cei ce ajungeau din România la Paris – era un om minunat!  A fost norocul lui nea Mitică şi al prietenilor săi!

 

ParisulNoapteaFrânturi de viaţă la Paris, pe strada Ribera

 

Misiunea greco – catolică unde urma să ajungă nea Mitică împreună cu însoţitorii lui se afla la Paris, pe strada Ribera; era cunoscut de toată lumea faptul că în acel lăcaş binefacerea era la ea acasă, că domnul Zăpârţan era părintele tuturor românilor care ajungeau la Domnia Sa. Când îşi dădeau întâlnire la sediul misiunii, cei aflaţi la Paris, spuneau doar atât: Ne vedem la Ribera! Nume ilustre ale diasporei române din Franţa erau alături de părintele Zăpârţan, şi un exemplu elocvent este diplomatul şi istoricul de excepţie, Neagu Djuvara; toţi concurau la sprijinirea activităţii acestei cetăţi de suflet românesc. Părintele Zăpârţan împreună cu Neagu Djuvara au preluat grupul celor trei români din gara pariziană: „Ei ne-au plătit biletele, şi-apoi părintele ne-a dus la Misiunea greco-catolică; am făcut o baie şi am dormit în bibliotecă. De-abia aşteptam să întâlnesc familia Bunescu, pe Dan Isăcescu, pe logodnica lui Mimi Ştefănescu!” – au fost cuvintele lui nea Mitică, continuând epopeea pariziană.

 

Definiţia fericirii în exil sau prima dimineaţă la Paris

 

„În dimineaţa acelei zile a fost prima dată când m-am trezit foarte fericit de când eram în exil; am avut un sentiment pe care nu cred că l-aş fi putut avea dacă plecam în Australia”, şi-a amintit Dumitru Sinu, iar aducerile-aminte cu  gust de libertate îşi continuau nestingherite cursul.  „Distinsul domn Neagu Djuvara  a venit la noi, ne-a dat două sute de franci şi-apoi ne-a vorbit despre viaţa de acolo”. Diplomatul le-a furnizat o serie de amănunte despre viaţa pariziană, sugerându-le să ţină cont de ele pentru a se putea integra, adapta şi a-şi face un rost; erau sfaturi preţioase de care chiar aveau nevoie, pentru că îi aştepta o altfel de viaţă, cu reuşite şi eşecuri, cu bucurii şi necazuri, în acelaşi timp. Şi amintirile octogenarului s-au derulat treptat, pentru că ecranul sufletului său se deschisese… Ce amintiri, ce vremuri!…

 

Anton Ştefănescu şi „Sârma ghimpată”!

 

S-a întâlnit nea Mitică la Paris cu tot felul de oameni: pe unii îi cunoscuse încă din ţară, aşa cum era cazul doctorului Traian Stoicoiu, pe care-l ştia de la Cluj; pe alţii îi întâlnise în lagărele în care poposise înainte de a ajunge în Franţa şi unul dintre ei era Anton Ştefănescu. Cu el se cunoscuse în Iugoslavia (după cum am menţionat în capitolul anterior). Apoi au continuat să se vadă în Italia, după trecerea frontierei, pentru că întotdeauna se înţeleseseră foarte bine. La Paris se întâlneau din nou şi amândoi savurau din plin bucuria revederii – se pare că destinele celor doi se intersectaseră şi acolo! De cum s-au întâlnit „la Ribera” (Misiunea greco-catolică ), Anton l-a invitat la o cafea. Erau dornici să-şi povestească întâmplările petrecute în intervalul în care nu se văzuseră şi să-şi depene amintirile. Din cercul lor de prieteni făcea parte şi un alt Ştefănescu, Dumitru sau Mimi, pentru cei apropiaţi, care a trăit o experienţă dură în încercarea sa de a părăsi România. Mitică l-a întrebat de toţi, a aflat cum reuşise Anton să ajungă în Franţa şi, la rândul său, i-a istorisit cele întâmplate în viaţa sa de la ultima lor întâlnire încoace. În cele din urmă, Anton a părăsit Franţa şi s-a stabilit în Chile. A scris o carte cu  titlul „Sârma ghimpată”. După titlu, e lesne de înţeles ce subiect a abordat!  Şi acum regretă nea Mitică faptul că n-a onorat invitaţia lui Anton de a-l vizita în Chile, ar fi ajuns şi acolo!

 

Dumitru Ştefănescu – un vis spulberat după gratii!

 

Din România porniseră să treacă graniţa la sârbi trei prieteni: Anton Ştefănescu, Mimi (Dumitru) Ştefănescu (nu erau rude, doar o pură coincidenţă de nume) şi Petru.

 

Mimi Ştefănescu avea logodnica la Paris, o chema Jacqueline, deci ţinta lui era Parisul! Pe drum însă, Anton Ştefănescu s-a rănit la un picior. Îi curgea sânge şi le-a zis celor doi tovarăşi să-şi continue drumul fără el, riscau prea mult! „Eu am să mă bandajez la picior, îmi rup cămaşa şi o să-mi opresc cumva hemoragia”, le-a spus, şi a rămas acolo, să-şi oblojească rana. Ceilalţi doi şi-au continuat drumul. La un moment dat au crezut că au ajuns în Italia şi s-au oprit. Ghinionul lor a fost că se aflau tot în Iugoslavia; au fost prinşi de către sârbi şi-au fost închişi. Mimi Ştefănescu era în Iugoslavia, logodnica sa la Paris şi mama la Bucureşti. Să nu producă îngrijorare acasă, Mimi îi scria mamei sale din închisoarea iugoslavă şi trimitea scrisorile lui Jacqueline, la Paris, iar aceasta le expedia de acolo, mamei lui, la Bucureşti. Până la urmă sârbii l-au trimis pe Mimi în România; sosirea lui în ţară a produs un adevărat şoc pentru mama pe care până atunci o protejase, ascunzându-i necazurile prin care trecuse. Şi totul s-a întâmplat în acea perioadă în care mama lui aflase că nu e la Paris, ci este închis la Bucureşti. Anton Ştefănescu, cu toate că era rănit, avusese însă şi noroc, trecuse graniţa în Italia unde s-a întâlnit cu nea Mitică şi apoi a plecat la Paris.

 

O prietenie pe viaţă – Sonia şi Alexandru Bunescu

 

Reîntâlnirea cu Sonia şi Alexandru Bunescu a adus o nespusă bucurie în sufletele acestor oameni de mare caracter şi a lui nea Mitică, în aceeaşi măsură. Se cunoscuseră în lagăr, în Iugoslavia. „Ne-am bucurat când ne-am revăzut şi cât am stat eu la Paris ne-am vizitat constant. Mergeam destul de des la dânşii, la hotelul la care locuiau; dacă la două săptămâni nu ajungeam la ei, îngrijorarea-i aducea la mine. Îi cunoşteau pe toţi de la Misiunea greco-catolică, dar şi pe mulţi alţii: pe Neagu Djuvara, pe doi foşti miniştri ai Guvernului Antonescu şi cărora se spune că Antonescu le-ar fi dat mulţi bani când au emigrat. Cei doi miniştri erau George Creţianu – fost însărcinat cu afaceri al României la Paris şi Constantin Vişoianu – fost Ministru al Afacerilor Străine. Povestindu-mi despre familia Bunescu, Dumitru Sinu mi-a mărturisit că pentru toată lumea, prietenia lui cu aceşti oameni constituia un mister. Atunci când curioşii îl iscodeau, Mitică le răspundea pe-un ton glumeţ: „Un pahar de apă face minuni!” – căci datorită unui pahar de apă oferit dezinteresat, îi cunoscuse pe Sonia şi Alexandru Bunescu. Mai târziu, nea Mitică l-a întâlnit pe doctorul Ţăranu, pe care îl ştia de la Cluj, dar la Paris a cunoscut şi alte persoane şi personalităţi: pe fostul pilot al generalului Antonescu, Max Manolescu, pe doctorul Meţianu – pe unii datorită destinului, iar pe alţii graţie familiei Bunescu, cu care a rămas prieten toată viaţa. Când a părăsit Franţa şi s-a îndreptat spre continentul american,  Sonia şi Alexandru Bunescu, pe lângă faptul că i-au plătit biletul cu care s-a îmbarcat pe puntea vaporului „Queen Mary”, i-au înmânat lui nea Mitică şi o scrisoare de recomandare către Milică Marinescu, un proeminent om de afaceri român din acele vremuri, care era şi cel care administra finanţele cunoscutului industriaş român, Nicolae Malaxa.

 

 „Am fost un norocos, dar şi tupeul a contat!”

 

Era un norocos nea Mitică, acesta este adevărul! Avea şi tupeu, dar mai mult decât atât, ştia când, cum şi unde să se folosească de el: „Mulţi m-au întrebat: dar cum ai ajuns tu să-i cunoşti pe toţi ăştia? Avusesem norocul să fiu în anturajul multor oameni importanţi, aşa mi-a fost scris. Am avut însă şi tupeu! De exemplu, odată l-am sunat pe fostul ministru al României la Londra, Viorel Virgil Tilea şi i-am spus: Dumneavoastră aţi servit masa la Iosif Radu, la noi în sat!  În vremea aceea mă aflam într-un orăşel din Anglia, iar el era la Londra.  Şi Tilea mi-a spus fără să stea pe gânduri: Vino repede la Londra să ne cunoaştem!” Mai apoi, Tilea l-a recomandat deţinătorului uneia dintre cele mai mari şi mai prospere companii din Franţa, care, ulterior, i-a oferit de lucru. S-a învârtit în cercuri de intelectuali de marcă şi a ştiut cu dibăcie să le rămână aproape; a fost un autodidact, bine spus! Nu i-a fost teamă să muncească, dar cărţile l-au fascinat mereu; era avid de cunoaştere şi studia cu sârguinţă, iubea compania celor învăţaţi şi făcea faţă cu brio discuţiilor lor.

 

„Nu trebuie să-nvăţ nicio meserie!”

 

La Paris, Dumitru Sinu a muncit tot timpul; nu-i era ruşine să spele vasele într-un restaurant, ba dimpotrivă, era chiar mulţumit că nu stătea la mila celor mai înstăriţi sau a bisericilor la care alţii mergeau cu mâna-ntinsă. Când cei care-l cunoşteau îl îndemnau să-nveţe o meserie, Mitică le spunea glumind: „Cu meseria mea n-o să rămân vreodată fără lucru!” Şi în acest context mi-a povestit o altă întâmplare de care-şi amintise: cunoscuse o franţuzoaică cu care se împrietenise. Tatăl fetei s-a oferit să-l înveţe meseria de bucătar. „Numai sosuri erau vreo două-trei sute! Paul, tatăl prietenei mele fusese bucătar la una din camerele parlamentului francez”. Mai târziu însă, când a ajuns în Canada, a regretat încăpăţânarea, refuzul său, pentru că acolo erau la mare căutare cunoscătorii bucătăriei tradiţionale franceze şi cele mai luxoase restaurante din Quebec preferau bucătarii sosiţi de la Paris. Dar lui Mitică nu i-a plăcut rutina! Pe el îl stimulase dintotdeauna ineditul, situaţiile noi care-i puneau la încercare inteligenţa şi spiritul, şi care-i ofereau apoi, satisfacţii. Era descurcăreţ, îndrăzneţ! Şi asta l-a ajutat în viaţă cel mai mult şi i-a adus succes.

 

Festival românesc la sala Odeon din Paris

 

Comunitatea românească din Parisul anului 1950 a avut parte de un eveniment deosebit de emoţionant: într-un cadru festiv, sala Odeon a reunit de Ziua Mamei un mare număr de emigranţi români aflaţi la Paris: personalităţi de marcă ale diasporei române, ca Mircea Eliade, Neagu Djuvara şi alţi învăţaţi şi foşti oameni politici, români din toate sferele sociale, de toate categoriile şi toate confesiunile religioase: „Dar cine n-a fost? – şi-a reluat şirul amintirilor Dumitru Sinu -. Toţi! Catolici, ortodocşi, ţărănişti, liberali, foşti legionari – o adunare impresionantă de români aflaţi în afara graniţelor şi care, în acea zi memorabilă, au petrecut împreună momente de neuitat. Primul care a luat cuvântul a fost părintele Zăpârţan, un om de aur şi un mare român! Ce n-a făcut părintele pentru cei din exil? N-a putut vorbi mult, el a rostit la început o frază care cuprindea totul: Dumnezeu n-a reuşit să le facă pe toate şi atunci a făcut mamele! – şi n-a mai putut spune niciun cuvânt. Cei din sală plângeau! După ce s-a liniştit lumea, părintele şi-a continuat emoţionanta prelegere şi apoi a început să cânte: O inimă de mamă! Au fost clipe unice care mi-au intrat în suflet atunci şi au rămas cuminţi, acolo…“

Suflete de copii

 

Omul pe care-l aveam în faţă îşi amintea acum, cu ochii vii şi plini de emoţie, tot ce s-a întâmplat în sala Odeon în acea zi: după cuvântul de deschidere al părintelui Zăpârţan, a ţinut un discurs în limba franceză ilustrul Neagu Djuvara. Mircea Eliade, cel mai cunoscut şi iubit intelectual român din Parisul acelor vremuri şi-al celor ce-au urmat, într-o manieră elevată şi de neconfundat, a vorbit despre mamă, lăsându-i pe cei din sală fără grai. Apoi alţi şi alţi confraţi au vorbit, despre cea mai apropiată fiinţă de sufletul fiecăruia dintre noi, după propriile simţăminte iar sufletele lor – atunci şi acolo – s-au unit într-unul singur: acela al copilului român, căci toţi aveau o mamă!

 

Petrecere românească pe bulevardul Saint Michel

 

„După serbare, majoritatea ne-am oprit pe bulevardul Saint Michel la o cafenea, unde a s-a prelungit ceea ce începuserăm la Odeon”, continuă nea Mitică povestirea despre ziua aceea memorabilă. Au spus poezii despre mamă, au cântat, au plâns şi-au râs în acelaşi timp, pentru că n-au lipsit nici momentele de umor sau picanteriile copilăriei, de care mulţi şi-au amintit cu nostalgie. Dan Isăcescu a venit cu propunerea ca fiecare dintre cei prezenţi să se gândească la o poezie, la un cântec sau să rostească o frază despre mamă; cum inteligenţa fără de spirit este ca şi mâncarea fără sare, Isăcescu a încercat să destindă atmosfera şi a spart gheaţa, recitând în dulcele grai moldovenesc, pe care nu-l uitase, un amestec hazliu de versuri. Ştia să anime atmosfera şi să aducă zâmbetul, chiar şi pe feţele cele mai posace. Au continuat ore în şir să cânte şi să recite, să-şi depene amintirile copilăriei, cu acele întâmplări nevinovate sau boacăne, ce n-au rămas nepedepsite de către cele care le-au dat viaţă. Cântece vesele sau triste au uns inimile lor rupte-n două, căci într-o după amiază prelungită până târziu, în noapte, timpul s-a scurs în ritmurile celor mai frumoase melodii dedicate mamei, iar clipele au trecut  mângâiate de cele mai frumoase versuri. Când s-a cântat melodia Plânge-mă maică cu dor, n-a existat niciun român dintre cei care erau acolo, să nu plângă. Ascultându-l pe nea Mitică nu puteai să rămâi insensibil şi să nu dai timpul înapoi, retrăind momentele inocenţei, când mama, eterna mamă, te ţinea la piept, te mângâia şi te-nvăţa de bine, te pregătea ca într-o zi să poţi să te numeşti atât de simplu, OM! Dar pentru el imaginea mamei se stinsese… avea doar trei anişori când mama îi plecase, sus, la ceruri. „Când ascultam cântecele şi poeziile acelea care ne-au făcut ziua atât de frumoasă, mă gândeam cu regret că nu-mi amintesc nici măcar imaginea celei ce m-a adus pe lume… Eu nu puteam spune niciodată, ca inginerul Stoicescu, la cei nouăzeci şi şapte de ani ai săi : Mama nu m-a pedepsit niciodată, dar vocea ei… ah, vocea ei! Şi-acum cu drag mi-o amintesc!”

 

OCTAVIAN CURPASOctavian D. Curpaş

 

 

 

 

 

 

 

 

Prea târziu, la Paris   

Adrian Păunescu

Prea târziu am ajuns la Paris, prea bătrân,
n-am avut nici noroc, nici chemări, nici curaj,
unde sunt, mă trezesc doritor să rămân
şi, cu grele picioare, m-ating de pavaj.

Nu-i de mine nimic din infernul modern,
eu în peşteri, acum, aş avea locul meu,
pe o piatră de râu mi-ar fi dor să-mi aştern,
orice drum la Paris mi se pare prea greu.

E trei sferturi sub ierbi generaţia mea,
ce să caut aici, fără nimeni din toţi?
invalizi glorioşi, lângă voi aş cădea,
dar mă cheamă absurd nebunia pe roţi.

Prea târziu am ajuns, prea bătrân, la Paris,
amintirea s-a şters, în memorie-i gol,
era bine să-l gust, cât mi-a fost inetrzis,
de pe oricare loc, azi, abia mă mai scol.

Şi mi-e dor de Brâncuşi, cel mai mult de Brâncuşi,
dacă nu-ntârziam, într-un straniu pariu,
îi umblam la fereşti, îi dormeam pe la uşi,
pentru opera lui, măcar piatră să-i fiu.

Condamnat, pentru veci, să fiu numai român,
noapte bună, oraş al eternei lumini,
prea târziu am ajuns la Paris, prea bătrân,
hai acasă, eu plec, n-are rost să rămân,
e prea scump pentru mine să mor în străini.

1995

 

Cea mai mare ameninţare la adresa României

Posted by Gabriela Petcu On March - 18 - 2014

Maria-Diana-PopescuMaria Diana Popescu

 

Cît de alterate sînt instituţiile statului, dacă a trebuit să intervină S.R.I. pentru anihilarea unei reţele de trafic cu tone de carne stricată şi evaziune fiscală, sprijinită, potrivit declaraţiei procurorilor, de lucrători de la Protecţia Consumatorului şi din Poliţia de Frontieră! Denumirea corectă a „Protecţiei Consumatorului este, de fapt, „Protecţia Infractorilor”. Reiau o întrebare mai veche: în ce ţară din Europa, domnule Prim Ministru, cetăţenii sînt păcăliţi să consume resturile de la masa Occidentului şi să plătească de trei ori, cu arcanul, servicii de care nu toţi au nevoie? Vorbind aici despre taxa radio-tv, încasată abuziv prin factura de energie. Ce treabă are „Electrica-distribuţie” cu Televiziunea Naţională? Domnule Prim, ajunge cu batjocorirea românilor! Chiar de se plînge românul la A.N.P.C., tot nimic nu rezolvă. Fărădelegea are putere de lege. A.N.P.C. există, aşa, pentru diversiune, ca să se spună că, iată, e cineva acolo care veghează, pe salarii fabuloase, şi-i apără pe consumatori. Da, de unde? Îi protejează pe făptaşi. Cu o lună în urmă, Germania a livrat marcheturilor din Ţară, prin intermediul unor firme româneşti, tone de mezeluri expirate. Aţi văzut pe cineva cu cătuşe la mîini pentru subminarea sănătăţii şi a siguranţei naţionale! Nu. Iată, acum, cu ajutorul S.R.I, au fost găsite 115  tone de carne de porc expirată în judeţele Braşov şi Mehedinţi. Termenul de valabilitate expirase din vara lui 2013. Dragi români, fugiţi de carnea şi de mezelurile supermarcheturilor cum fuge diavolul de tămîie! Altfel, vă achiziţionaţi moartea pe banii dumneavoastră.

 

Instituţiile de ordine şi control iau cina cu mafia autohtonă şi externă

 

O strategie bine gîndită este pusă în practică de olimpienii piramidei de Putere. În linia întîi se află  firmele de distribuţie a cărnii de porc stricată, apoi, presa, cumpărată şi ea, lansează ştirea unei invazii a gripei porcine, iar companiile farmaceutice, cu vaccinul din care ies aburi calzi, aşteaptă la colţ intrarea pe piaţă. La fel s-a întîmplat şi cu gripa aviară. Fiecare şi-a primit comisionul gras pentru diversiune şi acţiune, fără să ia în calcul pagubele produse ţăranilor români prin uciderea premeditată a zeci de mii de păsări sănătoase. De 24 de ani sîntem sabotaţi cu gripe porcine, aviare, ţînţari, căpuşe, boala vacii nebune, vaccinuri periculoase, medicamente şi alimente burduşite cu substanţe cancerigene.

 

România este sabotată din interior şi din afară, pentru că instituţiile de ordine şi control iau cina cu mafia autohtonă şi externă. „Protecţia Consumatorului” a devenit o hală ticsită cu neamurile clasei politice! La fel şi droaia de instituţii de control, cu înalţii lor funcţionari, capabili doar să-şi negocieze şpaga cu firmele reclamate de românii păgubiţi. Altfel nu-mi explic cum, sub ochii lor, carnea pe care alte ţări trebuia s-o arunce la tomberon, este adusă şi vîndută ca „nouă” în România, pentru ca „sursa” să nu mai cheltuiască cu distrugerea ei. Başca, profitul. România a devenit raiul escrocilor şi samsarilor occidentali, care şi-au dat mîna cu autorităţile române. Fiţi pe pace! Nimeni de la Inspecţia sanitară sau de la Inspecţia economică nu v-a ajunge după gratii.

 

Hoţii de stat au avut ca model chiar unele oficialităţi ale instituţiilor U. E.

 

Cine a învăţat sluga hoaţă? Aţi ghicit! Guvernanţii. Aceştia încurajează hoţia prin atitudine tovărăşească faţă de hoţi, faţă de hoţii din ei înşişi, prin legi parafate în apărarea lor şi prin amnistierea  infractorilor. Au fost înfiinţate zeci de instituţii şi autorităţi naţionale de control, evaluare şi supraveghere, noi ministere de adăpostit tovarăşii de hoţie, dar la un Minister al Siguranţei Naţionale nu s-au gîndit, lipsa siguranţei naţionale fiind cea mai mare ameninţare la adresa României. Hoţii autohtoni au avut ca model chiar unele oficialităţi ale instituţiilor Uniunii Europene. Dacă ne gîndim doar la Cristine Lagarde, şeful F.M.I, acuzată de complicitate la fals şi deturnare de fonduri publice (ar fi furnizat 1 milion de dolari unui susţinător al fostului preşedinte Sarkozy, bani a căror provenienţă este necunoscută) şi la cel mai nou exemplu, vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii, Magdalena Alvarez, implicată în deturnarea de fonduri destinate unui program social. Potrivit presei, suma deturnată ar putea depăşi 140 de milioane de euro. Auziţi cu ce sume se joacă netrebnicii ăştia, în timp ce unor popoare ale Europei integrate, considerate a fi lumea a treia, li se serveşte austeritate, sclavie, dezbinare şi sărăcie!

 

Pînă şi morţii au devenit o afacere rentabilă pentru mafioţi

 

Hrana şi sănătatea populaţiei sînt o problemă de siguranţă naţională, deci şi de competenţa S.R.I. La fel cum ar trebui să fie manifestaţiile extremiştilor maghiari, ai membrilor şi simpatizanţilor „Partidului Jobbik”, privatizările frauduloase, Pungeşti şi R.M.G.C. Ei nu sînt plătiţi doar ca să urmărească adversarii preşedintelui sau ai primului ministru. Eu cred că instituţia are deja lista cu membrii Jobbik, prezenţi pe teritoriul României (nume, prenume, semne particulare, stare civilă, grupa sanguină). În mod sigur îşi face datoria, însă deciziile le iau alţii, nu întotdeauna în beneficiul statului şi al românilor. Presa scrie că S.R.I. avea unele informaţii de la începutul lui 2013 despre reţeaua care aducea carnea stricată în România. Asta înseamnă că, de peste un an de zile, deşi autorităţile plătite să vegheze la sănătatea populaţiei cunoşteau problema, am fost  supravegheaţi să mestecăm bine carnea alterată din import. Explicabil atunci de ce tot mai mulţi sînt interesaţi să-şi extindă afacerea pompelor funebre, avînd în vedere dosarul mitei în care sînt implicaţi cîţiva poliţişti, angajaţi ai SMURD, ai ambulanţei şi patroni de pompe funebre, care primeau cîte 700 de lei pentru fiecare deces semnalat. Pînă şi morţii au devenit o afacere rentabilă pentru mafioţi.

 

Maria Diana Popescu, Agero

www.agero-stuttgart.de

agero

Pericol de război la granițele României (III)

Posted by Gabriela Petcu On March - 6 - 2014

FOTO 1 - Nave rusesti debarca in portul Sevastopol din CrimeeaMulți observatori ai evenimentelor care sunt în derulare în Ucraina au făcut remarca – și s-au limitat doar la ea – că reacția militară a Rusiei a fost dictată de orgoliul ei de mare putere. Desigur, poate fi o explicație, dar nu este singura și, desigur, nu cea mai importantă. Cu rol de hub de rețea pentru gazele rusești, grânar pentru o serie de țări din Europa, fiind de asemenea și un foarte important port la Marea Neagră, Ucraina este ”prinsă la mijloc” între interesele politice, economice și militare ale Rusiei (și Chinei, mai puțin vizibilă) pe de-o parte, și ale UE (secondată de SUA), pe de altă parte.

*

Politologul american de origine poloneză Zbigniew Brzezinski, consilier al mai multor președinți americani – inclusiv al lui Barack Obama – spunea în 1998 că “…fără Ucraina, Rusia nu mai este un imperiu eurasiatic.” De aici, poate și explicația atitudinii foarte tranșante, prompte, rapide și spectaculoase a Rusiei. Același Brzezinski mai spunea recent că “…dacă Ucraina e zdrobită în timp ce Occidentul e spectator, libertatea şi securitatea României, Poloniei şi a ţărilor baltice vor fi ameninţate.” Cu toate că politologul american, ”uns” cu toate alifiile administrațiilor americane care s-au succedat la Washington, nu ne oferă și alte detalii ale intereselor americane în Ucraina (dincolo de mult și în exces clamatele ”asigurarea drepturilor fundamentale ale omului”), este lesne de înțeles că pe fond el are dreptate. Atât la București, cât și la Chișinău, criza ucraineană, implicațiile și mai ales posibilele evoluții ale acesteia sunt urmărite cu multă îngrijorare, chiar dacă acest fapt nu este sesizabil pentru omul rând preocupat de grija zilei de azi și mai puțin a celei de mâine. Pe parcursul celor trei episoade ne-am străduit să redăm opiniile unor oameni foarte bine familiarizați cu problematica spațiului în discuție, foști diplomați români, analiști de informații (itelligence), precum și a unor surse foarte bine informate din Republica Moldova. Iată, în continuare, alte câteva dintre aceste opinii.

FOTO 2 - Dr. Tiberiu Tanasa, cercetator asociat Universitatea Dimitrie Cantemir din BucurestiVariante pentru Ucraina: ”opțiune europeană”, ”stat tampon” sau întoarcerea la ”Maica Rusie”

Potrivit dr. Tiberiu Tănase – cercetator asociat la Universitatea Creştină ”Dimitrie Cantemir” din București, formator de securitate si intelligence & history intelligence – materializarea opțiunii eropene pentru care s-a murit la Kiev, este greu de realizat. ”Ceea ce ar putea e urma e greu de prognozat – spune Tiberiu Tănase – având în vedere că extinderea NATO a ajuns la graniţele Ucrainei. Rusia va face tot posibililul să menţină Ucraina ca stat tampon între teritoriul rus şi NATO şi să o replaseze în sfera sa de dominaţie, integral sau parţial, pentru păstrarea securităţii spaţiului său de interes. În acest moment, o încercare de reorientare a Ucrainei către spaţiul politic şi economic european, este încă un fapt foarte puţin probabil, având în vedere că SUA vor trebui să facă eforturi imense pentru integrarea  Ucrainei în  Uniunea Europenă.”  Profesor. dr. Tiberiu Tănase consideră situația din Ucraina atât de fluidă încât ea poate evolua în următoarele săptămâni spre separatism teritorial, fapt urmat aproape inevitabil de o criză economică cu efecte devastatoare. ”….situaţia actuală este fluidă şi instabilă – spune Tănase – și ea poate evolua spre o situaţie mult mai periculoasă, spre  seccesiune sau sparatism teritorial alimentat de o criză economică puternică ce se poate transforma într-una socială greu de controlat si stabilizat.”   

În Republica Moldova, dincolo de admirație, foarte multă îngrijorare

O sursă foarte bine informată dintr-o structură militară de la Chișinău, sursă care a dorit să-și păstreze anonimatul, ne-a declarat că ”Există temeri serioase cu privire la extinderea conflictului și influențele negative directe asupra Republicii Moldova: economice, politice, sociale. Însă, în aceeași măsură, crește și admirația față de mobilizarea unui popor, ucrainenii (…) împotriva dictaturii, a sovietelor, a înapoierii și a corupției, a politicienilor vânduți. Cu unele excese naționaliste tipic ucrainene, desigur, de pe urma cărora pătimesc încă mulți români. Impresia majoritară (și pragmatică), la Chișinău, despre evoluțiile recente din Ucraina este că eventuala consolidare a schimbării de macaz de la Kiev ar izola complet Transnistria și ar putea, astfel, să orienteze situația într-o direcție favorabilă Moldovei.” Aceeași sursă consideră că ar fi o lovitură dată și ”coloanei a V-a” din Republica Moldova. ”S-ar reteza, aproape, cordonul ombilical ce alimentează permanentul șantaj multiplu practicat de Moscova, ne-a declarat aceeași sursă. Am spus „aproape”, deoarece coloana a V locală (…), fără legături reale altele decât limba sovietică, nostalgiile staliniste și îndoctrinarea pravoslavnico-bolșevică, este foarte vioaie. Și suficient de influentă, într-o țară având o populație dezorientată și cu o cultură politică precară. Deci, esențialmente supusă manipulării.” Potrivit sursei noastre, situația din Ucraina se vede mult mai realist de la Chișinău, față de cum se vede de la București. ”… pe de o parte – ne-a declarat sursa respectivă – starea de conflict extern le-ar fi profitabilă pro-rușilor. Pe de altă parte, cozile de topor ar fi gata, oricând, să o alimenteze din interior pentru a dezvolta și mai mult confuzia și a se face parte în proces. În orice caz, de la Chișinău, situația, în general, se vede mult diferit de cum se ițește de prin știrile și analizele din România sau de cum ne-ar conveni nouă să fie…”    

 

În loc de concluzii

 

În acest ”război al intereselor”, mult timp nevăzut, dar care a devenit acum (aproape) realitate și destul de vizibil, aspirațiile ucrainenilor contează mai puțin. Ele sunt doar ”un paravan” al fățărniciei cu care se face adevărata, reala și cruda politică internațională bazată exclusiv pe interes și pragmatism economic. Morții ucraineni, indiferent de ce parte a baricadei se vor fi aflat ei, vor fi, unii dintre ei, ”eroii de serviciu”, cei care vor da legitimitate noii puteri care se va instala și care, chipurile, va împlini idealurile de libertate și prosperitate a cetățenilor ucraineni. Ceilalți morți, vor fi etichitați probabil ca ”teroriști” și vor deveni victimele noii puteri, oricare va fi aceasta. Un scenariu binecunoscut, nu vi se pare?  În spatele marionetelor politice ce se vor instala la putere cu binecuvântare externă, se vor afla însă ”adevărații sforari” – indiferent cum se vor numi ei – și care vor dispune și profita cu adevărat de resursele Ucrainei și poziția ei geo-strategică de excepție. Cei care pierd vor fi însă, oricum, ucrainenii.

 

Notă:

FOTO 1 – Nave rusesti debarca in portul Sevastopol din Crimeea

FOTO 2 – Dr. Tiberiu Tanasa, cercetator asociat Universitatea Dimitrie Cantemir din Bucuresti

 

Nicolae BalintNicolae BALINT

 

 

Pericol de război la granițele României (II)

Posted by Gabriela Petcu On March - 5 - 2014

FOTO 1 - Preluare din ziarul Adevarul15.000 de militari ruși au invadat Ucraina. Bună parte dintre statele aflate la graniță cu Rusia sau Ucraina au luat măsuri de ridicare a gradului de alertă având în vedere că evenimentele pot lua o turnură imprevizibilă care să le afecteze securitatea națională. Cea mai mare parte a analiștilor evenimentelor ce se derulează în prezent în Peninsula Crimeea din Ucraina – evenimente în care Rusia s-a implicat militar de o manieră neașteptată și în același timp spectaculoasă – se rezumă sau insistă în mod deosebit doar pe aspectele de ordin militar, precum și pe reacțiile internaționale față de cele ce se petrec în spațiul respectiv. Care sunt însă implicațiile economice ale acestei crize? Ce atitudine vor adopta în viitor principalii actori ai scenei internaționale care, dincolo de declarațiile oficiale, trebuie să țină seama de propriile interese? Cum vor arăta relațiile Est – Vest după după ce criza ucraineană va lua sfârșit? Sunt doar câteva dintre aspectele cele mai importante la care încearcă să răspundă – opinii în exclusivitate – foști diplomați români, reputați analiști militari și de informații (intelligence), precum și surse foarte bine informate din Republica Moldova. 

 

*

Uu nou ”Război Rece” ? Urmarea : consecințe economice greu de estimat

Opțiunea europeană a Ucrainei nu va putea fi probabil obstrucționată de Rusia. Însă trebuie remarcat că în societatea ucraineană există în mod cert o falie puternică, de vreme ce circa 40 % din cetățenii cu drept de vot se opun acestei opțiuni. Pe de altă parte, Ucraina are încă foarte multe probleme legate de propriile frontiere și pe cale de consecință, are probleme și cu recunoașterea drepturilor minimale prevăzute prin legi și acorduri internaționale pentru populațiile minoritare, cetățeni ucraineni. Nu e deloc de neglijat faptul că în Ucraina mișcarea naționalistă se află pe un trend ascendent ea fiind profund implicată în evenimentele ce au debutat la Kiev cu mai mult timp în urmă. Explicațiile naționalismului ucrainean, tot mai violent și radical, sunt relativ simple. Ele trebuie căutate în istoria frământata și tragică a Ucrainei, stat aflat lângă un vecin puternic precum Rusia, un vecin care a manifestat permanent tendințe expansioniste, dar și în situația actuală a Ucrainei, sărăcie generalizată, un grad de corupție FOTO 2 - Excelenta Sa, Vasile Buga, fost ministru consilier pe spatiul rusfoarte ridicat și lipsa separației puterilor în stat.  Excelența Sa Vasile Buga, fost ministru consilier al României pe spațiul rus, un foarte bun cunoscător al realităților acestei zone, consideră că ”…ultimele evoluţii din Ucraina sunt pe cale să ne aducă în pragul unui nou Război Rece cu urmările atât de cunoscute nouă. Pentru găsirea unei soluţii, cred că ar trebui pornit de la geneza acestui conflict: neîndeplinirea  de către forţele de opoziţie din Ucraina a angajamentelor asumate prin Acordul din 21 februarie a.c., garantat de reprezentanţii celor trei state membre ale UE: Germania, Franţa şi Polonia (…) în spatele forţelor de opoziţie moderate se află forţe radicale, care nu au nimic comun cu valorile europene…” În opinia domniei sale și consecințele economice vor fi pe măsură și nu vor întârzia să apară. ”…ameninţarea Occidentului cu sancţiuni de tot felul la adresa Rusiei – consideră fostul diplomat român la Moscova – vor avea ca efect tensionarea gravă a situaţiei în regiunea noastră, apariţia unui nou conflict îngheţat în aproierea frontierelor României, plasând ţara noastră într-o zonă de instabilitate, de natură să descurajeze venirea investitorilor străini.”

 

UE și NATO, surprinse. Germania,”joc” la două capete ?

După experințele cu așa-zisele ”revoluții portocalii”, nimeni nu poate fi atât de naiv să mai creadă că evenimentele din Ucraina au fost pur și simplu ”spontane”. Dincolo de realitățile socio-economice și politice din Ucraina – cu un cert rol stimulator al revoltei ucrainene – au existat ”actori” ale căror interese economice au intrat în coliziune în acest spațiu. Probabil că derularea atât de imprevizibilă a evenimentelor din Ucraina, dar mai ales reacția militară rapidă și promptă a Rusiei a fost cea care a surprins UE și NATO. Germania, unul dintre actorii principali ai UE, are însă propriile sale interese și nu pare dispusă nici chiar în numele acestei uniuni tot mai nefuncționale să-și FOTO 3 - Excelenta Sa Traian Plesca, fost ministru consilier pe spatiul germancompromită interesele sale pe termen lung. În opinia domnului Traian Pleșca, fost ministru consilier pe spațiul german, ”Germania nu este dispusă să bată din călcâie în faţa big brother-ului american, care nu numai că a umilit-o prin ascultarea telefoanelor mobile ale oficialilor germani ci, probabil, i-a cauzat şi pagube în sfera intereselor sale politice şi economice.(…) stoparea negocierilor pentru Acordul de liber schimb UE-SUA s-a datorat în mare parte vigilenţei Germaniei, întrucât respectivul acord risca să creeze avantaje concurenţiale firmelor americane. Este un semnal clar că Germania nu este dispusă să-și sacrifice propriile ei interese pentru interese strategice americane”. Traian Pleșca consideră că, dincolo de evoluțiile viitoare și de interesele UE, Germania își va urmări pragmatic propriul ei interes. ”Dintre ţările membre ale UE – a declarat fostul diplomat –, Germania este cea mai bine asigurată energetic de către Rusia, graţie gazoductului prin Baltica, expresie a diplomaţiei Gazprom-ului, la care, deocamdată, nu există alternativă. Aşadar, interesul ei naţional şi nu cel comunitar sau cel american îi vor dicta în continuare conduita faţă de Federaţia Rusă.”

                                                                                                     (Va urma)

Notă: FOTO 1 – Preluare din ziarul Adevarul

FOTO 2 – Excelenta Sa, Vasile Buga, fost ministru consilier pe spațiul rus

FOTO 3 – Excelenta Sa Traian Pleșca, fost ministru consilier pe spațiul german

 

Nicolae BalintNicolae BALINT

 

 

Liviu BabesErou este acela care și-a dăruit viața unui lucru mai important ca el însuși.

Joseph Campbell

 

Pe 2 martie, 1990, împreună cu mai mulți colegi de la ROMAN SA (locul de unde a pornit revolta muncitoreasca din 15 noiembrie 1987), am participat la prima comemorare a eroului-martir, Liviu Babeș, un erou necunoscut până atunci. Cu prilejul acelei ocazii a fost dezvelită pe Pârtia Bradul – locul unde pe 2 martie, 1989, Liviu Babeș devenea o torță vie în numele liberatii – o cruce de fier unde s-au depus câteva coroane de flori.

Au trecut 25 de ani de când Liviu Babeș a recurs la acest sacrificiu suprem în speranţa că alții să trăiască mai bine. Acest gest radical s-a vrut o palmă adresată regimului comunist care subjuga românii ajunși la disperare, dar care nu aveau curajul, ÎNCĂ, să ridice capul și să se opună fățiș dictaturii comuniste.
Liviu Babeș prin al sau gest extraordinar, dar fatal şi singular, a încercat să atragă atenția internaţională asupra situaţiei disperate din România, lăsând însă, în urma sa, o soție, Etelka, și o fetiță, Gabriela, de numai 12 ani. Un gest radical, un gest nebun, dar unul lucid, un gest împotriva mizeriei comuniste și nocive care măcinase și transformase națiunea românească într-un zombie ambulant.
Liviu Corneliu Babeş, un braşovean in vârsta de 47 de ani lucra ca maistru electrician la Trustul de Prefabricate din Brasov şi in paralel urmase cursurile Şcolii Populare de Artă din Braşov, devenind un pictor și un sculptor apreciat.
In anul 1989, pe 2 martie, Liviu Babeș s-a autoincendiat, s-a transformat într-o torță umană, în timp ce cobora pe Pârtia Bradul, din Brașov, având în mână un carton pe care scria ‘Stop Murder! (Opriți crimă) Brașov = Auschwitz”. După două ore de agonie petrecute la spital, Liviu Babeș avea să spună adio unei lumi în care el nu se mai regăsea, unei dictaturi monstruoase pe care el nu o mai suporta, dar cu speranța că gestul sau va avea un ecou internațional și ceva se va schimba în bine pentru românii de rând și familia sa.
A fost comparat cu Jon Palach, un student care și el și-a dat foc în Piața Vencelas din Praga pentru a protesta față de invadarea Cehoslovaciei de catre trupele scovietice. Liviu Babeș a încercat prin sacrificiu suprem să fisureze acest regim ermetic al despotismului absolut, însă ecoul nu a fost pe măsura gestului sau unic.
Un ziarist britanic scria în paginile unui săptămânal că: “Am auzit un geamăt și un om cuprins de flăcări a apărut din pădure. Nu părea că încearcă să-și stingă cercul de flăcări care îl cuprinsese. Nu spunea un cuvânt, dar aveam impresia că-i aud sfârâitul părului și al pielii. Durerea să era cumplită, dar, deși trecuse mai mult de un minut de când îl observasem, nu dădea niciun semn că ar încerca să se salveze. Atunci a apărut cineva cu o pătură și împreună am încercat să-l stingem”
Liviu Cornel Babeș a fost declarat “erou-martir” la 4 iunie 1997, iar în prezent o stradă (fostă stradă Rândunicii) din Municipiul Brașov îi poartă numele.
Se tot promite de câțiva ani de către autoritățile locale din Brașov că se va realiza un monument în memoria martirului, monument care se vrea amplasat chiar în fața Primăriei, lângă “Lupoaica”. Promisiuni, da, fapte, ba!
Din păcate, ca la noi, la nimeni, sau ca la noi, ca la români. In timp ce alte țări știu să-și aprecieze eroii naţionali şi să-i prezinte lumii întregi ca mărturii istorice, noi, deşi avem câțiva eroi adevărați care ar merita arătaţi lumii întregi şi ar trebui puşi pe un piedestal și veneraţi, alegem să îi lăsam să zacă într-un colţ prăfuit și uitat de timp, deoarece, of course, nu sunt bani pentru ei.
Și, tot din păcate, an de an, cei care încă își mai amintesc de Liviu Babeș sunt din ce în ce mai puțini.
Liviu Corneliu Babeș a încercat acum 25 de ani să schimbe istoria prin sacrificiul sau suprem, lăsând în urmă sa două inimi îndurerate, care încă se mai întreabă dacă gestul sau eroic a meritat, sau nu, acest sacrificiu. Noi, românii, și în special brașovenii, avem datoria să-l punem pe Liviu Babeș, la loc de cinste, în manualul de istorie. Dacă Liviu Babeș nu a reușit să schimbe istoria, noi trebuie să-l aducem pe Liviu Babeș în istorie.
Acum, la 25 de ani de când acest erou adevărat, Liviu Babeș, a plecat la cele veșnice să ne amintim cu pioșenie și adânc respect ca de unul care ne-a predat o lecție supremă de curaj, o lecție care ne pune la locul nostru, și anume acela de mai puțin curajoși. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească pe Liviu Babeș în Împărăția Sa Cerească! NU TE VOM UITA!

 

Viorel VINTILĂ

Freelance Journalist

California, USA

 

Istoria, cultura, dar şi problemele românilor din arcul carpatic, abordate la Izvorul Mureşului

 Nicolae Balint

 

Autor: Prof. Nicolae Balint (Târgu Mureş)

 

 

 

Cea de-a XIX-a ediţie a Sesiunii Naţionale de Comunicări Ştiinţifice cu tema Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizaţie” s-a desfăşurat în perioada 7-9 noiembrie 2013, în generosul cadru geografic oferit de staţiunea montană Izvorul Mureşului din judeţul Harghita. Cu această ocazie un număr de 112 istorici, cadre didactice universitare, teologi, cercetători ai fenomenului istoric, lingvistic, sociologic sau cultural, arhivişti şi jurnalişti şi-au prezentat comunicările în cadrul celor şase secţiuni organizate pentru desfăşurarea manifestării. Tot cu această ocazie au fost lansate 14 cărţi, inclusiv cea a fostului ministru de Interne, Doru Viorel Ursu, prezent şi el pentru o zi la lucrările sesiunii. Reuşita manifestării a fost asigurată de implicarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, în colaborare cu Centrul Ecleziastic „Mitropolit Nicolae Colan”, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Centrul European de Studii Covasna-Harghita şi Centrul Cultural Topliţa.

 

 

 

Lucrările în plen. Despre problematica zonei şi pericolul transilvanismului

 

 

 

Acestea au fost deschise de ÎPS Ioan Selejan, Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, find continuate apoi de scurtele alocuţiuni rostite de Jean-Adrian Andrei, prefectul județului Harghita, Mihail Tinca, primarul comunei Voşlobeni, dr. Valeriu Cavruc, director general al Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni şi dr. Ioan Lăcătuşu, director al Centrului European de Studii Covasna-Harghita. Tot în plen au mai fost prezentate şi comunicările ştiinţifice ale prof. univ. dr. Ştefan Păun, prorector al Universităţii Hyperion din Bucureşti, prof. univ. dr. Ioan Scurtu, prof. ing. Nicolae Noica, fost ministru al Lucrărilor Publice, prof. univ. dr. Ioan Agrigoroaiei din Iaşi, prof. univ. dr. Gelu Neamţu din Cluj-Napoca şi prof. univ. dr. Radu Baltasiu din Bucureşti. Despre importanţa manifestării, dr. Ioan Lăcătuşu a declarat: „Această sesiune, ajunsă acum la a XIX-a ediţie, a devenit începând din 1995 o manifestare recunoscută pe plan naţional pentru valoarea contribuţiilor din domenii ce acoperă o paletă largă de interes, începând cu istoria şi continuând cu sociologia, psihologia şi lingvistica, studii ce acoperă cu precădere acest areal geografic românesc, respectiv sud-estul Transilvaniei…” Prezent la debutul manifestării, în scurta sa alocuţiune Jean-Adrian Andrei, prefectul judeţului Harghita a ţinut să arate că zona are o problematică de o factură aparte care trebuie tratată cu multă atenţie. „În calitatea pe care o am – a arătat acesta -, îmi face o reală plăcere să fiu prezent alături de dumneavoastră, la o manifestare plină de conţinut şi semnificaţii. Bine aţi venit într-o zonă încărcată de istorie, de cultură şi civilizaţie românească – parafrazând chiar titlul sesiunii organizate -, dar şi o zonă, din păcate, încărcată de evenimente care de multe ori aduc atingere identităţii româneşti şi promovează acţiuni generatoare de tensiuni (…) o zonă în care prea adesea mâinilor întinse li s-a întors spatele…” Un apel la politicienii care-şi aduc aminte de românii din zona Ciuc şi Covasna doar în preajma alegerilor, a adresat prin intermediul participanţilor Mihail Tinca, primarul comunei Voşlobeni: „Noi, cei din comuna Voşlobeni – a declarat primarul Tinca – suntem acei români din sud-estul Europei care locuim compact în această mică insulă de maghiarime. Mă bucur că aţi venit în mijlocul nostru şi sper să aveţi o şedere cât mai plăcută cu rezultate cât mai fructuoase. Aş  face un apel la dumneavoastră, cei prezenţi azi, ca în întâlnirile pe care le aveţi cu politicienii noştri să le spuneţi să mai ţină cont şi de noi, cei care locuim în această zonă…” Vorbind despre pericolul pe care-l reprezintă transilvanismul, o concepţie tot mai mult promovată în ultimul timp de către medii de influenţă şi propagandă abil dirijate, prof.univ.dr. Gelu Neamţu din Cluj-Napoca a menţionat: „Transilvanismul nu este o găselniţă nouă, este un proiect mai vechi menit să spargă unitatea naţională şi să destructureze astfel România care, oricum se va regionaliza, iar apoi se va globaliza. În fine, putem spune că transilvanismul este o amplă acţiune de persuasiune desfăşurată asupra românilor ardeleni pentru a-i convinge că sunt superiori sudiştilor şi că trebuie să se rupă de aceştia…” Tot cu trimitere la transilvanism, prof.univ.dr. Radu Baltasiu din Bucureşti a făcut o inspirată remarcă: „Referitor la transilvanism, pot spune că este oarecum subsidiar pangermanismului fiind probabil dat în leasing Ungariei…” În alocuţiunea rostită de prof.univ.dr. Ioan Scurtu, fost director al Arhivelor Naţionale ale României, acesta a ţinut să sublinieze importanţa documentelor din arhive pentru scrierea istoriei şi păstrarea acestora în condiţiuni cât mai bune, în spaţii adecvate, ferite de intemperii. Acesta a subliniat în mod deosebit ce înseamnă păstrarea arhivelor compact, pe fonduri, în evidenţe clare, ferite de imixtiunea politicului care nu de puţine ori a încercat să înstrăineze o parte din fondurile naţionale sub pretextul că se retrocedează instituţiilor creatoare de fonduri.  

 

 Foto 1

 

Omagiu arhivistului, istoricului şi profesorului Corneliu Mihail Lungu la 70 de ani

 

 

 

Cea de-a doua zi a manifestării a fost dedicată vizitării mânăstirii de maici cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” de la Izvorul Mureşului. Cu această ocazie a fost omagiat prof.univ.dr. Corneliu Mihail Lungu, fost director al Arhivelor Naţionale ale României, un apărător consecvent al apărării integrităţii arhivelor, ilustru dascăl şi cercetător. În prezenţa ÎPS Ioan Selejan, Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, a fost lansat volumul „Permanenţele istoriei. Profesorul Corneliu Mihail Lungu la 70 de ani”, coordonatori Sorin Liviu Damean, Marusia Cârstea, Mihaela Damean, Lucian Dindirică, Editura Cetatea de Scaun din Târgovişte, 2013, precum şi volumul „Profesioniştii noştri 10. Corneliu Mihail Lungu, arhivist, istoric, profesor, la 70 de ani”, coordonatori Vilică Munteanu, Ioan Lăcătuşu, Editura Eurocarpatica, Sfântu Gheorghe, 2013. Vorbind despre personalitatea celui omagiat, dr. Ioan Lăcătuşu a ţinut să arate că, citez: „A fost o reală plăcere să lucrăm cu domnia sa. I-am apreciat atât autoritatea profesională, cât şi pe cea ştiinţifică şi nu în ultimul rând, i-am apreciat latura umană.” În acelaşi context, prof.dr. Liviu Boar, director al Direcţiei Judeţene Mureş a Arhivelor Naţionale a subliniat în mod deosebit faptul că, citez: „Prof.univ.dr. Corneliu Mihail Lungu a lăsat în urma sa o amintire cât se poate de plăcută. Cu toţii i-am apreciat în mod deosebit implicarea de care a dat dovadă în rezolvarea oportună a problemelor de serviciu cu care ne-am confruntat, verticalitatea şi obiectivitatea în munca cu oamenii. Îi doresc multă sănătate, ani lungi şi fericiţi!” Prezent la această sesiune cu comunicarea intitulată „Sfântul Împărat Constantin cel Mare – 1700 de ani de la eliberarea creştinismului”, prof.dr. Florin Bengean din Târgu-Mureş, a ţinut să arate faptul că, citez: „Manifestarea a fost o reuşită deplină la care şi-au adus contribuţia atât organizatorii, cât şi participanţii prin calitatea comunicărilor susţinute. A fost o activitate de excepţie, cu semnificaţii aparte şi ceea ce este foarte important, toate comunicările, ca de fiecare dată, vor fi cuprinse într-un volum, or acest lucru rămâne peste timp ca un reper de spiritualitate românească.” Din judeţul Mureş au mai participat cu comunicări dr. Virgil Pană, prof. Doina Pană, prof.dr. Valentin Marica şi subsemnatul. Lucrările sesiunii s-au încheiat cu adoptarea unei rezoluţii.

 

*

 

Centrul European de Studii Covasna-Harghita

 

 

 

REZOLUŢIE

 

 

 

Sesiunea Naţională de Comunicări ŞtiinţificeRomânii din sud-estul Transilvaniei. Istorie, cultură şi civilizaţie”, ediţia a XIX-a, s-a desfăşurat în perioada 7-9 noiembrie 2013, la Sfântu Gheorghe şi Izvoru Mureşului, cu binecuvântarea şi participarea ÎPS Ioan Selejan, Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei. La lucrările sesiunii au participat prefectul judeţului Harghita, Jean-Adrian Andrei, primarul comunei Voşlobeni, Dumitru Mihail Tinca, istoricii Ioan Scurtu, Ştefan Păun, Alexandru Porţeanu, Petre Ţurlea, Ioan Giurca şi sociologul Radu Baltasiu din Bucureşti, Ioan Agrigoroaiei din Iaşi, Gelu Neamţu din Cluj-Napoca, Sorin Damean din Craiova, foştii miniştri Doru Viorel Ursu şi Nicolae Noica, precum şi arhivistul, istoricul şi profesorul Corneliu Mihail Lungu care a fost omagiat la împlinirea vârstei de 70 de ani.

 

În plenul sesiunii şi pe secţiuni au prezentat comunicări peste 100 de cunoscuţi specialişti – cercetători, cadre didactice universitare, muzeografi, arhivişti, etnografi, sociologi teologi, profesori, preoţi şi alţi oameni de ştiinţă şi cultură, din peste 30 de localităţi din întreaga ţară. La actuala ediţie, pe lângă probleme referitoare la istoria şi cultura naţională, majoritatea temelor au abordat aspecte ale istoriei şi culturii româneşti din sud-estul Transilvaniei şi ale convieţuirii interetnice din zona Arcului Intracarpatic.

 

În urma dezbaterilor, s-a formulat un important set de propuneri, grupate în următoarea

 

 

 

REZOLUŢIE

 

 

 

·        Sesizarea Parlamentului, a Guvernului şi punctual a ministerelor cu privire la:

 

a)      disoluţia autorităţii Statului Roman în regiune prin subordonarea autorităţilor şi instituţiilor publice locale, inclusiv a administraţiei judeţene de stat, intereselor iredentiste maghiare;

 

b)      implicarea autorităţilor şi instituţiilor publice locale în crearea bazelor instaurării de facto a unei autonomii teritoriale pe criterii etnice a judeţelor Covasna, Harghita şi parţial Mureş, maghiarizate samavolnic în perioada ocupaţiei maghiare şi a experimentul stalinist al Regiunii Autonome Maghiare;

 

c)      implicarea autorităţilor şi instituţiilor publice locale, inclusiv a unităţilor de învăţământ, în promovarea proiectului separatismului teritorial pe criterii etnice şi a sentimentului de ură şi şovinism antiromânesc în rândul populaţiei în general, şi a tineretului în special;

 

d)      susţinerea financiară şi organizatorică de către autorităţi şi instituţii publice locale a unor tabere extremiste, la care participă inclusiv membrii unor organizaţii interzise în Ungaria;

 

e)      „modelul” de nesupunere civică oferit populaţiei ca act de mare virtute de către primari sau preşedinţi de consilii judeţene care: refuză să arboreze drapelul României pe sediile unor instituţii, refuză să poarte eşarfa tricoloră, arborează drapelul Ungariei pe instituţii publice sau aşa-zisul drapel secuiesc compus în 2008, se adresează la manifestări publice exclusiv în limba maghiară, organizează manifestări şi programe dedicate sau care privesc exclusiv minoritatea maghiară, majoritară numeric în zona, înlocuiesc inscripţiile publice în limba română cu altele în limba maghiară, refuză să îngrijească/amplaseze monumente româneşti amplasând exclusiv monumente referitoare la istoria maghiară sau chiar busturile unor fascişti ori criminali de război (Wass Albert, Nyro Jozsef), fac angajări în sectorul public exclusiv pe criterii etnice etc.

 

f)        nevoia de monitorizare şi implicare a administraţiei centrale pentru a asigura românilor din regiune drepturi fundamentale precum: dreptul la identitate, dreptul la munca, dreptul la învăţământ, dreptul la cultură etc.

 

g)      elaborarea unei legislaţii care să sancţioneze cu pierderea mandatului utilizarea de către aleşii locali a prerogativelor publice pentru promovarea şi desfăşurarea unor activităţi privind separatismul teritorial pe criterii etnice, contrare jurământului depus la investirea în funcţia publică de demnitar local în România.

 

 Foto 2

 

·        Sesizarea Senatului României pentru respingerea iniţiativei legislative a UDMR privind oficializarea limbii maghiare în justiţie. Legislaţia română, în acord cu Carta Europeană a limbilor minoritare şi regionale, prevede dreptul persoanelor de a se adresa în limba maternă în justiţie prin intermediul unui translator. Utilizarea în scris nu doar că nu se justifică, actele fiind întocmite de avocaţi şi nu de petenţi care neavând pregătire juridică nu se pot adresa în scris nici în română nici în altă limbă, dar presupune alte două mari inconveniente: suportarea unor costuri uriaşe de traducere ale tuturor actelor, precum şi angajarea de procurori şi judecători pe criterii etnice de la nivel de judecătorie până la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, trebuind a fi înfiinţate secţii paralele fiecărei secţii din cadrul instanţelor de judecată, câte una pentru fiecare minoritate.

 

 

 

·        Verificarea retrocedărilor în natură a terenurilor agricole, forestiere şi construcţii, respectiv sesizarea instanţelor de judecată pentru anularea Titlurilor de proprietate eliberate nelegal în baza Legii nr. 1/2000, 247/2005, OG 83/1999 şi următoarele în condiţiile în care statul român i-a despăgubit pe proprietarii unguri după primul război mondial (aşa-numitul proces al optanţilor de la Paris). În ciuda limbii de lemn cum că „Ungaria nu ia Transilvania şi pleacă cu ea”, în urma aplicării arbitrare a legislaţiei în domeniul retrocedărilor, se constată dobândirea masivă în condiţii ilegale de terenuri agricole şi forestiere, precum şi de construcţii unele amplasate strategic (spitale, şcoli, unităţi militare, parcuri naţionale) de către entităţi care reprezintă interesele altui stat în inima României. În condiţiile în care statul român a despăgubit pe grofi şi pe urmaşii acestora în 1925, iar după 1945, conform legislaţiei internaţionale, o serie dintre moştenitorii acestora au fost declaraţi criminali de război, neaplicarea legislaţiei în domeniu constituie cel mai grav atentat la adresa securităţii naţionale din ultimii 23 de ani. Ba mai mult în cazul multor imobile acordate nelegal în prezent din bugetul public se plătesc chirii pentru şcoli, spitale, instituţii celor care le-au dobândit pe nedrept. Astfel, prin cetăţenii săi sau prin bisericile maghiare Ungaria a ajuns să domine nelegal din punct de vedere al proprietăţii Transilvania. Daca legislaţia proprietăţii ar fi fost aplicată corect în judeţele Covasna şi Harghita nu s-ar fi putut cere autonomia teritorială a unor teritorii aflate în proprietatea Statului Român, proprietăţi plătite şi deţinute de Statul Român legal din 1922.

 

 

 

·        Regionalizarea, în măsura în care va avea lor, trebuie să cuprindă judeţele din actuala regiune de dezvoltare Centru: Alba, Sibiu, Mureş, Harghita, Covasna şi Braşov. Aceasta este, în opinia participanţilor, condiţia garantării modernizării administraţiei, a politicii interne locale, a gestionarii finanţelor locale în raport cu interesele reale ale cetăţenilor.Având în vedere comportamentul naţionalist şovin, antiromânesc din ultimii 23 de ani a persoanelor care ocupă funcţii de demnitate locală, creionarea unei regiuni în care formaţiunile extremiste maghiare, moderate sau radicale ar deţine controlul, ar conduce la accentuarea fenomenului de epurare pe criterii etnice a românilor din aceste zone şi la accentuarea fenomenului de separatism teritorial.

 

 

 

·        În domeniul cultural, participanţii la sesiune solicită autorităţilor competente următoarele:

 

a)      luarea unor măsuri urgente pentru culegerea şi promovarea culturii tradiţionale din Harghita şi Covasna, în condiţiile în care demografia română din zonă scade mult mai rapid decât în restul României, pe fondul activităţilor programatice antiromâneşti manifestate la vedere sau mai subtil în regiune care a determinat un exod permanent al românilor în alte localităţi din ţară.

 

b)      instituirea unui mecanism de supervizare a manualelor de istorie, a tuturor lucrărilor auxiliare care se adresează elevilor, în particular a celor din Harghita şi Covasna, în spiritul Constituţiei României şi al respectului drepturilor omului, de către o comisie mixtă formată din reputaţi specialişti din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Academiei Române. Cu acest prilej reiterăm solicitarea de a avea un reprezentant al profesorilor de naţionalitate română din Harghita-Covasna,  cu girul Forumului Civic al Românilor din Covasna Harghita şi Mureş,  în funcţia de  consilier al ministrului educaţiei în problematica specifică zonei.

 

 

 

·        Refacerea infrastructurii simbolice româneşti prin încurajarea construirii unor monumente şi simboluri, inclusiv prin înălţarea la Arad a unui monument dedicat celor 40 mii de români care au pierit la 1848.

 

 

 

·        Verificarea monumentelor şi grupurilor statuare amplasate în Transilvania după 1990, în condiţiile în care autorităţile locale au înălţat busturi ale unor persoane condamnate pentru crime de război, persoane care au făcut parte din guverne fasciste maghiare, ori cu simbolistică iredentistă precum „Gardianul Carpaţilor” recent ridicat în judeţul Harghita. Înlăturarea Stemelor Ungariei Mari amplasate în ultimii trei ani de pe frontiscipiul unităţilor de învăţământ din zonă.

 

 

 

·        Susţinem, de asemenea, instituirea unui program pentru promovarea unui jurnalism intercultural, familiarizat cu problematica românilor din Harghita şi Covasna. În acest sens, solicităm autorităţilor competente aprobarea proiectului nostru. Scopul programului este asigurarea formării unui număr critic de jurnalişti din presa centrală românească şi internaţională în problematica Arcului Carpatic. În acest fel, se va asigura informarea corectă şi operativă a opiniei publice româneşti, a clasei politice, a opiniei publice internaţionale privind problematica comunităţilor româneşti aflate în situaţia de a fi minoritare în cele doua judeţe.

 

(Sfântu Gheorghe, 11 Noiembrie 2013)

 

Biroul de presă al CESCH

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Guvernarea globală şi Roşia Montană

Posted by Stefan Strajer On November - 24 - 2013

Guvernarea globală şi Roşia Montană  

Vasile-ZARNESCU_CV

Autor: Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu

Aveţi uneori simţămîntul că în jurul vostru se petrec lucruri asupra cărora parcă nu aveţi nici un control? Aveţi, uneori, impresia că sunteţi neputincioşi în faţa unor evenimente ori tendinţe care apar peste noapte şi se extind fără ca cetăţenii să aibă vreun cuvînt de spus? Vă simţiţi, uneori, alienaţi de lucrurile care se petrec în jurul vostru? Aveţi impresia că istoria se derulează în faţa ochilor voştri fără a putea face ceva? Sunteţi frustraţi că diverse organizaţii neguvernamentale din afara României uneori par să aibă mai multă influenţă asupra legiuitorilor ori statului român decît noi, cetăţenii ei? Vă preocupă că liderii noştri par să asculte mai mult de vocea unor grupuri străine decît de noi?

Dacă răspunsul la aceste întrebări este afirmativ, vă asigurăm că nu sunteţi singurii care gîndesc aşa. La fel gîndesc tot mai mulţi cetăţeni din întreaga lume. La noi acasă părem a fi neputincioşi privind exploatarea resurselor noastre naţionale şi parcă nu avem nici un cuvînt de spus. Fie că e vorba de aurul nostru, adică Roşia Montană, de gazele noastre de şist, adică Vaslui, ori gazele naturale din Marea Neagră, toţi suntem afectaţi de o influenţă pare-se invizibilă, dar reală. Parcă Chevron şi Exxon au mai multă influenţă în ţara noastră decît noi şi parcă la fiecare tîrg pe care îl facem cu occidentalii pierdem. Ori gîndiţi-vă la ideea că planeta e suprapopulată, [1], o idee apărută undeva, cîndva, generată de cineva, care, însă, a fost îmbrăţişată de elita secularistă a lumii [2], de organizaţii internaţionale [3], de Uniunea Europeană şi se manifestă în genocidul global numit avort [4]. Ori gîndiţi-vă că, dacă dorim să eutanasiem cîini maidanezi, organizaţiile occidentale ne sar în cap şi intimidează conducerea României. Iar dacă ne opunem influenţelor nocive care vin din afara României, ni se spune că nu suntem în pas cu lumea ori chiar habotnici.

Guvernarea globală

Dacă doriţi un răspuns la întrebările ori preocupările acestea, citiţi mai departe. Tot mai mulţi cetăţeni şi cercetători sunt şi ei preocupaţi de subminarea suveranităţii naţionale de la un capăt la altul al Pămîntului, de erodarea statului de drept şi a democraţiei şi de diminuarea treptată a influenţei individului în societate în folosul grupurilor suprastatale. Ei numesc acest fenomen guvernarea globală, o tendinţă în faţa căreia chiar şi marile puteri par să fie neputincioase. Guvernarea globala ne preocupă şi pe noi, mişcarea pro-familie din România şi din întreaga lume, pentru că ea afectează valorile. Le modifică contrar voinţei cetăţenilor lumii şi le împinge într-o direcţie radical opusă. Celor care sunt îngrijoraţi ori doresc să cunoască mai mult despre guvernarea globală le recomandam cartea lui John Fonte, Sovereignty or Submission („Suveranitate ori supunere“), publicată în 2011. John Fonte e un autor american, iar argumentele cărţii lui, cu toate că sunt adresate mai mult americanilor, sunt valabile pentru orice individ îngrijorat de erodarea democraţiei şi a suveranităţii naţionale. Asta ne vizează şi pe noi, cetăţenii Uniunii Europene şi ai României. Subtitlul cărţii lui Fonte atrage atenţia asupra subiectului cît se poate de serios al cărţii: Will Americans Rule Themselves or Be Ruled by Others (Se vor guverna americanii pe ei înşişi ori vor fi ei guvernaţi de alţii“?) Această întrebare trebuie să ne-o punem şi noi, cetăţenii României, la fel ca şi cei care ne conduc: ne vom guverna noi, românii, pe noi înşine ori vom fi guvernaţi de alţii?

 

Un concept nou

Conceptul de guvernare globala e un concept relativ nou. Şi asta îngrijorează. Datează de la finele Războiului Rece, adică de cel mult 25 de ani, dar ramificaţiile acestei idei sunt bine înfipte peste tot, la nivel academic, politic, legislativ, juridic, ori la nivel de organizaţii internaţionale. El devine tot mai mult baza deciziilor guvernelor naţionale si al tratatelor bilaterale ori internaţionale. Un exemplu sunt Protocoalele de la Kyoto privind încălzirea globala, ori stabilirea, în trecutul recent, a Curţii Penale Internaţionale. Mai zilnic apar articole în presă, comentarii în mass media, dezbateri televizate, ori conferinţe peste tot în lume care promovează guvernarea globala în detrimentul guvernării suverane şi naţionale. Opoziţia fătă de acest trend care se extinde cu o viteză mare este aproape inexistentă. A te opune înseamnă a risca să fii numit înapoiat. Cartea lui Fonte, însă, exprimă vocea şi îngrijorarea majorităţii covîrşitoare a cetăţenilor lumii, în primul rînd a americanilor de rînd, care se împotrivesc guvernării globale. Cu îngrijorările exprimate de el se identifică, probabil, şi majoritatea covîrşitoare a cetăţenilor României şi a celor care citesc aceste rînduri.

Guvernarea globală este, de fapt, un sistem politic, ori un regim politic nou. Unul care, la fel ca cele de dinaintea lui, se crede mai bun ca cele care au existat în trecut, mai capabil să rezolve problemele societăţii contemporane, dar nu pornind de la reţete naţionale, ci de la reţete globale. La nivel concret, guvernarea globală caută să uzurpe autoritatea parlamentelor naţionale, alese – ori demise şi realese – de cetăţeni prin alegeri libere, democratice, şi să învestească această autoritate în organizaţii suprastatale, tribunale internaţionale, birocraţii transnaţionale, ori organizaţii neguvernamentale internaţionale. Acestea din urma nu dau socoteala nimănui. Cetăţenii sunt fără putere să le demită ori să le influenţeze direcţia. În sistemul de guvernare naţional, autoritatea politică decurge de la cetăţeni la Parlament, dar în sistemul de guvernare globală autoritatea decurge în sens invers, de sus în jos. Pot, oare, cetăţenii Europei să demită din funcţie membrii Comisiei Europene, aceste persoane atît de influente care ne fac viaţa mizerabilă, spunîndu-ne chiar şi ce putem pune în grădinile noastre, cît şi cînd? Ori cîte vite pot să pască laolaltă pe un hectar de pămînt? Răspunsul este negativ. Este guvernarea globală, deci, democrată? Categoric nu!

Ori gîndiţi-vă la politica externă adoptată de Uniunea Europeană de promovare a avortului în ţările sărace ale lumii. Recent Uniunea Europeana a alocat 38 de milioane de euro pentru acest scop. Pot cetăţenii U.E. să se opună? Pot ei să zică „Nu“? Pot ei să tragă la răspundere pe cei puţini care au adoptat această politică antiumană? Răspunsul este acelaşi: „Nu“! Un alt exemplu e promovarea prin corpul diplomatic al Uniunii Europene a „drepturilor minorităţilor sexuale“ în Lumea a Treia. Pot cetăţenii Uniunii Europene să spună că nu e bine şi că fondurile alocate pentru acest program sunt risipă de bani? Nu. Ar putea România să reintroducă pedeapsa cu moartea chiar dacă cetăţenii ei doresc? Categoric nu! [Dar există o posibilitate: ieşirea din Uniunea Europeană – n.red.]

Aceste poziţii asupra cărora nu avem control sunt decise de un grup foarte restrîns de persoane, elita lumii occidentale. Plătiţi din fondurile publice, se adună pentru conferinţe care durează săptămîni la rînd, iau decizii şi le transpun la nivel global prin comitetele organizaţiilor mondiale. Ne spun că scopurile lor sunt nobile: avortul protejează femeile, iar „drepturile minorităţilor sexuale“ reflectă aspiraţia societăţii globale spre egalitate. Care om cu mintea întreagă, deci, s-ar putea opune acestor idealuri „nobile“?

Dar aceste grupuri, bine înfipte la nivel transnaţional, sunt agresive. La sfîrşitul anilor ’90 elita transnaţională a născocit noţiunea de „incitarea la ură“ („hate speech“) cerînd ca statele suverane să îngrădească libertatea de exprimare la nivel naţional care „incită la ură“ împotriva diverselor grupuri minoritare. În 2001, un comitet O.N.U. a înaintat un Memoriu Statelor Unite cerînd abrogarea amendamentului la Constituţia S.U.A., care datează din anul 1780 şi care interzice autorităţilor să îngrădească libertatea cuvîntului. Motivul: garanţiile constituţionale împiedică adoptarea de legislaţie internă pentru interzicerea discursurilor care jignesc. România îşi are şi ea echivalentul mişcării transnaţionale de restrîngere a libertăţilor individuale: se numeşte Consiliul National pentru Combaterea Discriminării [5], care îi amendează pe cetăţenii ţării care fac afirmaţii care, în opinia celor de la C.N.C.D., ofensează diverse grupuri din România.

Cu multă agresivitate acţionează şi un alt comitet O.N.U., acela care monitorizează Convenţia de Eliminare a Tuturor Formelor de Discriminare Împotriva Femeilor. Scopul Convenţiei, enunţat elocvent ca fiind acela de a promova sănătatea femeii, este, de fapt, la nivel practic, acela de a promova avortul şi controlul populaţiei. În 1997, acest Comitet a atacat Slovenia pentru că doar 30 la sută dintre copiii Sloveniei erau înscrişi la grădiniţă. Oare ce o avea asta cu guvernarea globală? Locul copiilor e la creşă şi în grădiniţă, iar al femeii la birou, după ideologia guvernării globale.

 

Drepturile omului

Aici se încadrează şi mult trîmbiţatele drepturi ale omului. Care om cu mintea sănătoasa s-ar opune „drepturilor omului“? Problema, însă, este că „drepturile omului“ sunt născocite de un grup restrîns de personalităţi radicale, apoi sunt adoptate de diverse comitete ale O.N.U., iar, apoi, transmise pe verticală, de sus în jos, pentru a fi adoptate de statele suverane şi implementate de tribunale internaţionale ori regionale. Curtea Europeană a Drepturilor Omului se încadrează exact în acest perimetru. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu menţionează orientarea sexuală, dar C.E.D.O. e obsedată de promovarea agresivă a nediscriminării pe bază de orientare sexuală şi a drepturilor „minorităţilor sexuale“. Pur şi simplu a trecut peste voinţa statelor suverane şi a inserat în jurisprudenţa ei nediscriminarea orientării sexuale. Curtea Inter-Americană a Drepturilor Omului, echivalenta de dincolo de Ocean a C.E.D.O., face ravagii în Lumea Nouă. Condamnă toate statele din Emisfera Vestică pentru tot felul de încălcări de drepturi ale omului. Din fericire, însă, spre deosebire de C.E.D.O., deciziile ei nu sunt obligatorii pentru statele membre. Inflaţia „drepturilor omului“ creşte în timp ce penuria obligaţiilor creşte şi ea. Cu alte cuvinte, inflaţiei drepturilor omului îi corespunde o penurie a obligaţiilor.

În vara anului trecut un grup de ideologi bine cunoscuţi ai guvernării globale, printre ei Noam Chomsky şi Richard Falk, au lansat un Manifesto for a Global Democracy („Manifest pentru o democraţie globală“). A fost lansat la London School of Economics. Printre ideile sugerate de ei se află şi stabilirea unei Adunări Parlamentare a Naţiunilor Unite, care, în timp, să se transforme într-un Parlament Mondial. „Cerem, zic ei, fiecărei fiinţe umane să participe la constituirea unei democraţii globale“ („We ask every human being to participate in the constitution of a global democracy“). Textul Manifestului poate fi citit aici: [6].

 

Uniunea Europeană şi guvernarea globală

Uniunea Europeana este experimentul cel mai radical cunoscut pînă în prezent privind guvernarea globală. Se vorbeşte mult despre ceea ce se recunoaşte pe faţă: Uniunea Europeana suferă de un deficit democratic. Uniunea Europeană nu e o democraţie, ci o birocraţie suprastatală care reglementează cele mai mici detalii din viaţa cetăţenilor europeni. Aici noi, românii, avem deja o experienţă neplăcută. Din lacul comunist am căzut în puţul birocraţiei suprastatale unionale. Parlamentarii noştri îşi petrec majoritatea timpului implementînd în România directivele unionale adoptate împotriva voinţei noastre la nivel unional de o elită transnaţională. Elita transnaţională nu e loială faţă de statele membre ori faţă de cetăţenii Europei. Ei sunt loiali guvernării transnaţionale, globale. 

Dar România? Guvernarea globală se simte tangibil şi în România în contextul actual de revizuire a Constituţiei. Ideologia care se manifestă în spatele acestui demers e una a guvernării globale. E bine ca cetăţenii ţării să fie suspicioşi faţă de intenţia de regionalizare a ţării şi de abrogare a caracterului suveran al României. A.F.R. nu e indiferentă faţă de uzurparea suveranităţii noastre naţionale. A.F.R. a propus cîteva amendamente constituţionale care să împiedice exercitarea guvernării globale în România, printre ele supunerea la referendum a tratatelor de integrare europeană, ori nerecunoaşterea în România a deciziile C.E.D.O. care contravin Constituţiei României. 

AFR vă recomandă: Vă recomandăm recenzia alăturată a cărţii lui John Fonte, publicată în National Review pe 13 septembrie 2011 [7].

 

Parteneriatele civile în România

Vă informăm asupra situaţiei la zi a proiectului de legiferare în România a uniunilor civile între persoane de acelaşi sex, iniţiat de d-l Remus Cernea în iunie. Proiectul acesta e şi el, de fapt, un exemplu al guvernării globale. Noţiunea de parteneriate civile îşi are originea în afara României, în ţările Occidentale. E promovată de sus în jos, ea fiind deja acceptată de organizaţii transnaţionale. Propunerea a fost trimisă la comisiile Senatului. Vă recomandăm tuturor să intraţi pe site-ul www.parteneriat-civil.ro, care sumarizează pericolele acestei iniţiative legislative şi propune acţiune cetăţenească. ÎI RUGĂM PE TOŢI CITITORII SĂ-ŞI CONTACTEZE IMEDIAT PARLAMENTARII ŞI SĂ LE CEARĂ SĂ VOTEZE ÎMPOTRIVA ACESTEI LEGI.

 

Vreţi să fiţi informaţi?

Buletinul informativ A.F.R. apare în fiecare Marţi şi e dedicat mai mult ştirilor de ultimă oră, iar publicaţia A.F.R. online apare în fiecare Joi şi e dedicată mai mult comentariilor şi opiniilor. Cei care doriţi să primiţi săptămînal ştiri şi comentarii la zi privind valorile şi evenimentele legislative, politice şi sociale care vă afectează familiile atît la nivel naţional, cit şi la nivel unional şi internaţional, sunteţi invitaţi să vă abonaţi la buletinul informativ săptămînal A.F.R. Cum? Înregistrîndu-vă numele şi adresa electronică pe pagina home a site-ului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.

Faceţi-ne cunoscuţi!

Faceţi-ne cunoscuţi familiilor şi prietenilor dumneavoastră. Daţi mai departe mesajele noastre şi încurajaţi-i să se aboneze. Vă mulţumim.

Anunţuri

Cei care doriţi să faceţi anunţuri prin intermediul A.F.R. privind evenimente legate de familie şi valori morale şi spirituale vă rugăm să ni le transmiteţi la office@alianta-familiilor.ro.

Alianţa Familiilor din România

www.alianta-familiilor.ro

14 noiembrie 2013

Post Scriptum. Apelăm la posibilităţile organizaţiei Alianţa Familiilor din România de a se documenta şi a ne comunica pentru clarificare, următoarele informaţii: 1) pentru care merite profesionale şi intelectuale a fost numit Remus Cernea consilier al premierului Victor Ponta; 2) pentru care merite profesionale, intelectuale şi politice a fost propus şi ales deputat în Parlament pe listele P.S.D., ţinînd cont că nu a exercitat nici o meserie, că nu a avut niciodată serviciu, s-a dovedit a fi un traseist partinic [8] şi că, pînă la angajarea lui în Guvernul Ponta 2 şi, apoi, pînă la pricopsirea lui cu sinecura de la Parlament, de la Hidroelectrica şi Nuclearelectrica şi de cine mai ştie unde [9], a trăit ca o căpuşă pe spinarea părinţilor; 3) dacă pledoaria deputatului ex-P.S.D.-ist Remus Cernea în favoarea sodomiştilor şi a lesbienelor – indicaţi, eufemistic, aici, precum şi în textele legislative interne şi internaţionale prin expresia inadecvată şi obscură „minorităţi sexuale“ – este determinată de faptul că ar fi „băiat bun“, adică ar fi şi el pederast, mai ales că în sprijinul acestei supoziţii pledează şi ideea lui că în România „va fi democraţie atunci cînd preşedintele României va fi o ţigancă lesbiană şi atee“ [10]!

Cu alte cuvinte, nu ştiu cum se face, dar se pare că mondialismul este impus de poponarii de la Uniunea Europeană, de finanţiştii şi politicienii depravaţi din Occident, adică de nişte minoritari! Iar cînd minoritatea dictează majorităţii, atunci nu mai este democraţie, ci e dictatură! Or, se zice că lumea s-a săturat de dictaturi şi caută să instituie democraţia. Atunci, să instituim democraţia şi să punem minorităţile cu botul pe labe, aşa cum e firesc în democraţie!

NOTE

[1] http://www.dcnews.ro/2011/07/teoria-conspiratiei-internetul-a-fost-impanzit-de-mesajele-unor-lideri-mondiali-marcanti-care-sustin-exterminarea-populatiei/

[2] http://danielroxin.blogspot.ro/2012/04/dezvaluri-pe-antena-3-declaratiile.html

[3] http://www.9am.ro/comentarii/articol/193801/A-a-zisul-pericol-de-suprapopulare-este-o-mare-minciun-a-miliardarilor-lumii.html

[4] http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?item=6836

[5] http://www.cncd.org.ro/

[6] http://globaldemocracymanifesto.wordpress.com/english-2/

[7] http://www.nationalreview.com/corner/277019/john-fontes-sovereignty-or-submission-stanley-kurtz; cartea o puteţi comanda, de ex., aici: http://www.amazon.com/Sovereignty-Submission-Americans-Themselves-Others/dp/1594035296.

[8] Cf. http://www.9am.ro/top/Politica/200608/EXCLUSIV-Remus-Cernea-Controverse-politica-si-Alba-ca-Zapada.html; vezi şi: http://www.napocanews.ro/2013/11/remus-cernea-a-devenit-traseist-a-plecat-si-de-la-partidul-verde.html.

[9] Cf. D.R., „Ce afacere bună e să fii pro-gay în România…“, în NAPOCANEWS, 3 iulie 2013, pe http://www.napocanews.ro/2013/07/ce-afacere-buna-e-sa-fi-pro-gay-in-romania-cati-bani-a-luat-remus-cernea-de-la-hidroelectrica-si-nuclearelectrica.html

[10] Cf. http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Politica/139881/Remus-Cernea-Romania-va-fi-libera-cand-va-avea-presedinte-o-lesbiana-rroma-si-atee.html

 

 

Politică la nivel înalt sau ipocrizie politică?

Posted by Stefan Strajer On November - 22 - 2013

Cine învaţă oare din nenumăratele lecţii ale istoriei?

Politică la nivel înalt sau ipocrizie politică?

Nicolae Balint

 

 

 

Autor: Nicolae Balint (Târgu Mureş)

A devenit de notorietate faptul că anumite state susţin financiar partide din alte state pentru a câştiga alegerile. Dacă este sau nu corect, aceasta este o altă problemă. „Exportul””de democraţie nu se mai practică ca altadată, prin revoluţionari de profesie instruiţi şi prelucraţi peste hotare, aşa cum se întâmpla, spre exemplu, la începutul şi chiar jumătatea sec. al XX-lea, ci pe diverse alte căi ocolite şi aparent transparente. Spre exemplu, se susţin financiar – prin interpuşi (ONG-uri, spre exemplu) – campanile electorale ale unor persoane şi partide aflate în opoziţie pentru a câştiga alegerile. Sau… vrea un stat să-şi promoveze anumite interese în România? Ei bine, servicii specializate selectează discret anumite persoane, oameni de perspectivă, din diverse medii de interes – ce vor deveni apoi agenţi de influenţă – şi le acordă aşa zise burse de studii. Ce studiază ei acolo, e o chestiune mai mult sau mai puţin discutabilă. A se vedea cazul revoluţiilor portocalii – mai mult sau mai puţin reuşite – susţinute (şi) cu bani americani. Asta când, binenţeles, nu sunt susţinute pe faţă anumite interese, aşa cum a fost şi cazul provinciei Kosovo a cărei intenţie de separare a fost susţinută încă de la început – financiar, politic şi militar – de către SUA. De ce? E simplu… căutaţi să vedeţi ce companii străine exploatează în prezent resursele din Kosovo, ce acţionari au şi veţi înţelege de unde au venit şi banii pentru obţinerea „independenţei” fostei provincii sârbe.  

Nimic nou sub soare

Interese diverse fac ca aceste practici (pragmatice, dar imorale) sa fie curente, iar lipsa unor reglementări stricte în această privinţă, determină perpetuarea lor. Într-un articol publicat în nr. 47/2005 al revistei „Historia”, Mircea Mitran, fost diplomat în MAE, arăta cum a câştigat Mitterand alegerile din Franţa. Născut în 1923, în Osica de Jos, judeţul Olt, Mircea Mitran a absolvit Facultatea de filologie a Universităţii Bucureşti şi a lucrat timp de câţiva ani ca cercetător în cadrul Institutului de Lingvistică al Academiei Române, iar apoi ca asistent şi lector la Facultatea de filologie din Bucureşti. Din 1963, anul în care a intrat în diplomaţie şi până în 1997, a îndeplinit diferite funcţii în Ministerul Afacerilor Externe din România: secretar şi consilier al ambasadelor României din SUA, Franţa (1970-1984), ministru adjunct al afacerilor externe între 1989-1990, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Japonia între 1990-1994 şi ambasador cu însărcinări speciale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, între 1994-1997. În anul 1981 se afla la post, în Franţa, iar în acel moment se prefigura ascensiunea lui Mitterand ca posibil preşedinte al Franţei, în timp ce Giscard D’Estaigne se afla în cădere liberă.”

Foto Mitterand si Nicolae Ceausescu

Românii au fost zgârciţi la pungă

Potrivit diplomatului român, un om apropiat al lui Mitterand – probabil din stafful de campanie al acestuia – s-a prezentat la ambasada României de la Paris cu un mesaj. ”Suntem într-o mare dificultate financiară, ar fi spus trimisul lui Mitterand. Nu mai avem cu ce să plătim deplasarile lui Mitterand şi ale celorlalţi colaboratori în campania electorală. De aceea, camaradul Mitterand vă roagă să transmiteţi camaradului Ceauşescu rugămintea de a ne ajuta. Orice sumă ne-aţi putea oferi vă va fi înapoiată înzecit de îndată ce vom lua puterea. „Cererea mesagerului francez a fost transmisă pe canalele oficiale” „camaradului””de la Bucureşti, care cu puţin timp în urmă ştersese”o datorie de 60 de milioane de dolari a unui lider african. Era de aşteptat să satisfacă şi cererea lui Mitterand, mai ales că România avea interesul să menţină relaţiile foarte bune pe care le avea cu acest stat. Potrivit lui Mitran, răspunsul lui Ceauşescu a venit prin Direcţia de Informaţii Externe din M.A.I., la 26 aprilie 1981, arătându-se faptul că un curier va sosi foarte curând cu banii. La scurt timp, acesta a şi venit. Aflat la o recepţie, Mitran a fost abordat de mesagerul lui Mitterand, care i-ar fi spus: „250.000 de franci… Asta numiţi voi ajutor?””

…dar ungurii au fost mult mai inspiraţi

Dupǎ vizita la ambasada României de la Paris, mesagerul lui Mitterand s-a prezentat cu acelaşi mesaj şi la ambasada Republicii Populare Ungare. Ministrul consilier al acesteia, Goloslosz, care fusese anterior director de cabinet al preşedintelui Janos Kadar, s-a adresat telefonic preşedintelui maghiar care a dispus ca toţi banii care-i avea în acel moment ambasada la dispoziţie – 200 de milioane de franci – să-i fie daţi respectivului trimis al lui Mitterand. Acest lucru Mitran îl aflase chiar de la Goloslosz, o dovadă că în mediul diplomatic informaţiile circulă foarte repede. Gestul lui Kadar avea să fie cât se poate de inspirat, dar şi apreciat de partea franceză. Primul şef de stat străin invitat de Mitterand după ce ajuns preşedinte al Franţei, a fost Janos Kadar, iar prima vizită într-un stat străin, Mitterand a făcut-o în Ungaria. A fost şi ocazia cu care într-un interviu acordat unui ziar central din Budapesta, Mitterand a „deplâns durerea” poporului maghiar pentru teritoriile şi milioanele de cetăţeni pierduţi de Ungaria la sfârşitul războiului, în favoarea unor vecini, pe care, ce-i drept, nu i-a nominalizat, dar nu era greu de înţeles la cine făcea aluzie preşedintele francez. Chiar dacă reacţiile diplomatice la aceste afirmaţii au fost prompte – nu ca acum, când suntem jigniţi deschis lipsind deseori orice reacţie a MAE din România – afirmaţiile preşedintelui francez au demonstrat puţinilor iniţiaţi în culisele ascensiunii la putere a preşedintelui francez, că orice conştiinţă are un preţ. Chiar şi conştiinţa lui Mitterand…. dovedit ulterior – dar prea târziu pentru el – cǎ fost colaboraţionist al guvernului de la Vichy.

In Memoriam: Nicolae Florescu

Posted by Stefan Strajer On November - 22 - 2013

In  Memoriam: Nicolae Florescu 

Autor: Corneliu Florea (Winnipeg, Canada)

Am primit izbitoarea veste cu durere, aici în nordul preriei canadiene, şi mi-am revenit greu, am păstrat un moment de reculegere şi am aprins o lumânare.

Pentru mine NICOLAE FLORESCU, înainte de a fi un erudit literar, doct în istora literaturii române, critic şi prozator pe parcursul unei jumătăţi de secol, este românul care mi-a întins mâna peste ocean, m-a primit în România şi mi-a deschis cu bunăvoinţă JURNALUL LITERAR din Bucureşti. Îi mulţumesc, îl respect şi-i voi păstra memoria cu pietate.

Dl-Nicolae-Florescu-la-redactia-Jurnalului-LiterarFoto. Nicolae Florescu, la redactia Jurnalului Literar

Eu vorbesc de Nicolae Florescu şi de mine, amândoi am venit în această lume în plin război mondial, amândoi am învăţat pentru o diplomă universitară, dânsul a devenit un literat cunoscut şi apreciat, eu medic. Amândoi am muncit conştiincios pe paralele inegale. După terminarea Facultăţii de Filologie a Universităţii „Al. Ioan Cuza” din Iaşi, NICOLAE FLORESCU devine redactor, întâi la Radiodifuziunea Română, apoi la Revista „Manuscriptum” şi redactor-şef la „Revista de Istorie şi teorie literară” fiind şi cercetător ştiinţific. Acestea au fost pistele sale de erudiţie de pe care şi-a etalat apoi opera. Ajungând la opera lui o las pe mâna şi mintea profesioniştilor competenţi, eu amintesc doar ceea ce nu a mai făcut nimeni până la el şi după el, a cercetat şi a scris: Întoarcerea proscrişilor!! Reevaluări critice ale literaturii exilului!! Resemnarea Cavalerilor: reevaluări critice şi memorialistice ale literaturii exilului, împreună cu Doamna ILEANA CORBEA, care mi-a făcut o mare bucurie printr-o scrisoare de apreciere, pe care o păstrez cu preţuire. Despre proscrişi, începând lista cu Mircea Eliade, Emil Cioran, Vintilă Horea, Horia Stamatu, Paul Goma şi alte zeci de nume ce au dat valoare culturii româneşti, a celor ce prin mass media exilului au susţinut conştiinţa naţională, printre care, spre sfârşitul listei, mă număr şi eu cu o modestă contribuţie. Despre întoarcerea proscrişilor au încercat să scrie şi alţii, dar firav fără aceeaşi competenţă şi curaj pe l-a avut NICOLAE FLORESCU. Apoi, când de undeva de sus şi din afară a venit ordinul păstrării în continuare a listei proscrişilor, majoritatea lor s-au oprit intimidaţi, ba unii dintre ei, la ordin s-au apucat vârtos să-i minimalizeze, denigreze şi marginalizeze.

În acest timp, NICOLAE FLORESCU şi-a continuat cu elocvenţă profesională evaluarea literaturii exilului şi a atitudinii intelectuale a românilor din ţară şi pretutindeni în JURNALUL LITERAR pe care l-a reînfiinţat şi condus până în ultima sa zi, fără să ţină cont de grila antidemocratică numită politically incorrect! Şi pentru această îndrăzneală profesională şi de caracter, cei de sus şi din afară au început să-l marginalizeze şi să-i restrângă fondurile revistei până la limita imposibilităţii de a mai apare, pentru că era o revista de cultură şi atitudine intelectuală liberă! Libertatea a creat valorile, dictaturile politico-economice mizeria socială.

Aş dori să nu am dreptate în ceea ce gândesc acum, dar cred că NICOLAE FLORESCU a ajuns şi el pe o nouă lista a proscrişilor a celor din ţară şi din afară,  a simţit şi a suferit din ce în ce mai mult. Şi pentru el, dar mai ales pentru cultura românească care, din nou, nu e liberă ci constrânsă politic şi condusă de indivizi şi clanuri meschine. E părerea mea, de om liber din aceiaşi generaţie cu el.

Dumnezeu să aibă bună grijă de NICOLAE FLORESCU!

(Noiembrie 2013, Winnipeg, Canada)

 

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors