Archive for the ‘Editorial’ Category

Este Romania tara coruptilor?

Posted by Stefan Strajer On August - 1 - 2009

petrovai-4

Este România doar ţara corupţilor şi învârtiţilor?

Autor: George Petrovai

După 20 de ani de sforării politice şi megaticăloşii economice, România se constituie în exemplul viu şi palpabil al unei tranziţii fără sfârşit de la un trecut sterilizant prin eficienţa mecanismelor sale de secătuire umană, la un viitor paralizant prin hipereficienţa mecanismelor postdecembriste în jocuri de-a baba oarba.
 Altfel spus, România de azi reprezintă un trist etalon al abjecţiei politice, un nefericit produs al asaltului dat de forţele reunite ale găunoşeniei şi necinstei, ridicate prin jocurile politice de culise la rangul de linii conducătoare în stat. Cum să nu te încerce în asemenea condiţii speciale o binemeritată mândrie patriotică, că doar nu-i de ici-de colo să ajungi la nişte monumentale contraperformanţe, care lasă cu gura căscată toată floarea cea vestită a întregului Apus?! Şi doar nici politicienii de pe aceste meleaguri situate mult mai aproape de firesc şi raţional nu sunt nişte copii de ţâţă…Dar se pot ei compara cu marii maeştri de Dâmboviţa?
 Din aceste considerente, românii – deopotrivă cei activi şi cei inactivi, mulţi ca frunza şi iarba – ar trebui să tragă următorea concluzie: Democraţia nu se însuşeşte prin simple exerciţii de imagine, aşa cum de regulă procedează făcătorii politicii româneşti, atâta timp cât ei se arată preocupaţi până la obsesie de formă, dar ignoră cu desăvârşire conţinutul fertil al democraţiei autentice, anume cel nutrit cu demofilie. Căci, era de părere Nicolae Iorga, poporul se sprijină pe umerii politicienilor, nicidecum invers!
*
 În cele ce urmează voi căuta să-mi ilustrez afirmaţiile de mai sus prin câteva exemple concrete.
 Astfel, mai zilele trecute stăteam de vorbă cu un preot ortodox din zonă, şi acesta – contrar vorbelor maliţioase ce circulă pe seama sa (afaceri dubioase cu maşini aduse din străinătate) -, se arăta foarte indignat de ceea ce se întâmplă cu o regularitate exasperantă în jurul nostru, drept urmare întreba la modul retoric: “Oare vom putea scăpa vreodată de tot balastul ăsta?”
 I-am răspuns: “Părinte, noi toţi contribuim mai mult sau mai puţin la consolidarea şi întreţinerea a ceea ce se cheamă realitatea românească, fie şi prin nepăsarea în care ne drapăm, aşa cum fiecare dintre noi îşi are partea sa de contribuţie la poluare. Mediul (social, profesional, familial) în care ne ducem existenţele nu este altceva decât o proiecţie a lumii noastre interioare, cu toate componentele pe care ea se articulează: credinţă, morală, cultură, voinţă, năzuinţe, satisfacţii etc. Ori dacă lumea lăuntrică a celor mai mulţi dintre semenii noştri seamănă ca două picături de apă cu cele mai puturoase mahalale, în pofida pospaiului de civilizaţie cu care respectivii caută să-şi poleiască fondul respingător, ce să ne mai mire atunci că oraşele noastre seamănă din ce în ce mai mult cu nişte uriaşe latrine? Mediul în care ne mişcăm poate să ne formeze (a se vedea românii integraţi în mediile occidentale), dar la fel de bine poate să ne şi deformeze…”
 Mi-a dat dreptate şi în continuare mi-a relatat o întâmplare simplă, dar care întăreşte de minune afirmaţiile mele de mai sus: Fiul său a fost amendat de poliţia elveţiană cu 90 franci elveţieni pentru exces de viteză. Obişnuit ca în România, acesta scoate 100 de franci şi îi spune poliţistului să reţină restul. Dar replica poliţistului vine prompt şi cu valoare de lecţie pentru toţi românii ce încă n-au înţeles că este cazul ca măcar în străinătate să renunţe la mentalitatea şi năravurile noastre de pomină: “Poate că în România aşa se procedează. La noi însă nu…”

coruptiefotoart-iul-2009
 I-am spus: “Mi-aţi dat un exemplu de mediu sănătos, care aidoma unui sistem imunitar puternic, neutralizează încă din faşă orice tentativă de fraudă, mită sau necinste. Eu vă voi da un alt exemplu, din care se va vedea cum mediul corupt acţionează cu succes pe direcţia pervertirii celui ce se lasă absorbit de avantajele lui păcătoase şi atât de primejdioase pentru sănătatea întregului mediu social. Căci – nu-i aşa? – marea corupţie se sprijină şi se alimentează din corupţia mică. Baza marii corupţii ar fi serios avariată, iar făptaşii mult mai lesne demascaţi dacă cetăţeanul de rând nu s-ar mai frământa atâta să facă rost de peşcheşuri consistente pentru medic, magistrat, funcţionar sau profesor, ci dimpotrivă, s-ar ruşina de un asemeanea gând nedemn, aşa cum, de altminteri, ar trebui să se ruşineze toţi acei profitori, care dincolo de lefurile încasate, caută să stoarcă tot ce se poate stoarce din serviciile prestate…
 Întâmplarea ce urmează să o relatez îl are în centrul ei pe un inginer englez, care de ceva timp îşi desfăşoară activitatea la un mare combinat din România, cumpărat ca atâtea altele de o mare companie străină. Admitem să-i spunem Steve personajului nostru. Ei bine, Steve era la curent cu corupţia din România, şi nu de puţine ori, în discuţiile cu colegii români, o înfiera cu indignare. Totuşi, ca şi cum ar fi uitat în totalitate de educaţia de-acasă şi de nobila lui indignare, atunci când este oprit de poliţiştii români pentru exces de viteză, el procedează aproape instinctiv ca cel mai neaoş dintre românii trecuţi prin ciur şi prin dârmon: Le înmânează oamenilor legii actele maşinii, dar nu înainte de-a strecura în paşaport câteva bancnote de 100 lei! 
Oare de ce-a făcut-o? Din zgârcenie, el presupunând că amenda va fi destul de usturătoare? Presupunerea nu se justifică nicicum, deoarece veniturile lui sunt de câteva ori mai mari decât ale unui inginer român. Iar noi ştim că nici inginerii români ce calcă pe bec nu ajung la sapă de lemn dacă trebuie să plătească vreo amendă…Atunci din teamă cumva? Dar Steve ştia că amenzile din România nu au nici pe departe efectele celor din Anglia sau Statele Unite. Prin urmare, noul mediu s-a dovedit determinant şi l-a îndemnat pe Steve să acţioneze în acest mod reprobabil. Întrebat fiind dacă şi în Marea Britanie ar fi procedat la fel, el a răspuns cu promptitudine că nici vorbă, întrucât la el în ţară tentativa de mită se pedepseşte cu închisoare!”
“Da”, mi-a răspuns interlocutorul meu căzut pe gânduri, “dar aşa ceva necesită o educaţie temeinică”. Nu numai educaţie, adug eu, ci şi o permanentă autoeducaţie. Dacă alţii pot, noi de ce n-am putea?! Totul este să vrem acest lucru, adică să renunţăm odată şi odată să ne furăm căciula singuri.
  
Sighetul Marmaţiei,                                                                                    
    30 iulie 2009

Cazul Ridzi si forta presei

Posted by Stefan Strajer On July - 21 - 2009

liviu-antonesei-poza-noua

Cazul Ridzi şi forţa presei

Autor: Liviu Antonesei

Presa are şi nu are motive să strige „Am învins! Hoţomana a fugit!”. Nu cu elicopterul! E adevărat, în mai puţin de două ore de la întîlnirea fostei ministrese cu premierul, am asistat la demisia acesteia, acceptarea ei de către premier şi preşedinte şi instalarea D-nei Plăcintă la conducerea ministerului! Pînă la urmă, însă, dacă presa are astăzi ocazia să înregistreze prima sa victorie importantă de vreun cincinal încoace, dacă nu chiar de vreo două, faptul se datorează aproape exclusiv modului exemplar în care dl. Tolontan şi-a desfăşurat ancheta în cazul D-nei Ridzi. Victorie e a bunului simţ deocamdată, mai rămîne să aşteptăm, totuşi, şi verdictul Justiţiei. Dar chiar asta avea de făcut şi asta poate face presa, să oblige politicianul asupra căruia planează suspiciunea de prăduire a banului public, dovedindu-se şi foarte obraznic pe deasupra, să facă pasul înapoi, tocmai pentru ca Justiţia să-şi poată face nestingherită datoria.
Am urmărit cu maximă atenţie desfăşurarea anchetei D-lui Tolontan de la debutul acesteia – în ziar, pe blog, în emisiunile de televiziunea la care jurnalistul a fost invitat şi m-au uimit precizia chirurgicală a procedurii, rămînerea constantă în zona probelor sigure – iar documentarea a fost de top! –, comportamentul egal cu sine al investigatorului, atît de puţin pasional după standardele presei dîmboviţene. Asta a şi condus la succesul anchetei, asta a adus în jurul jurnalistului opinia publică, o parte a colegilor de breaslă şi respect pînă şi din partea unora pe care cazul îi leza. Poate nu cu bucurie dar, de pildă, într-o confruntare televizată, Dl. Sever Voinescu, parlamentar coleg de partid cu impricinata, recunoştea meritele anchetei şi importanţa unei dimensiuni descoperite de aceasta – plata propagandei electorale, sulemenită în ştiri de televiziune, din bani publici. În această privinţă, D-nii Voinescu şi Tolontan au dreptate împreună – a fost nimerită o zonă delicată a relaţiilor dintre presă şi politicieni şi aceasta merită investigată în adîncime. Da, aşa este – asemenea proceduri lezează drepturi fundamentale ale omului – pe cel la informare corectă şi pe cel la liberă opinie, drepturi fără de care toate celelalte rămîn un fel de mărgeluţe colorate înşirate pe o bucată de sfoară. În ce mă priveşte, sper că se vor găsi jurnalişti dispuşi să deşire aceasta plasă de complicităţi vinovate, indiferent de apartenenţa la un trust de presă sau altul.
Fără dubiu, Dl. Cătălin Tolontan a desfăşurat o anchetă impecabilă, care poate fi predată ca un un exemplu în orice şcoală serioasă de jurnalism. Însă corupţia în România nu se reduce la cazul Ridzi! Cu o floare nu se face primăvara, nici cu un Tolontan nu lichidăm corupţia. Dar D-Sa a arătat că „se poate”, că presa poate contribui la clarificarea mecanismelor subtile ale deturnării banilor publici şi, pe cale de consecinţă, la o oarecare însănătoşire a climatului public. Ar mai trebui ca presa de investigaţie să lase naibii la o parte viaţa amoroasă a vipurilor noastre de doi bani snopul şi să se ocupe de lucruri serioase! Între altele, Dl. Cătălin Tolontan ne-a făcut proba că presa poate avea audienţă fără a fi tabloidă! Şi că un jurnalist sportiv, dacă chiar e jurnalist, poate înregistra o victorie strălucită unde nici măcar prin gînd nu-ţi trecea! Să fie primit! Şi, desigur, felicitări unui jurnalist care şi-a făcut treaba ca la carte. „Jurnalul Naţional” a început de vineri o anchetă similară la Ministerul Turismului. Să vedem cît de adînc sapă şi pînă unde ajunge!

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors