Archive for the ‘Editorial’ Category

MIRCEA GEOANA – mesaj electoral

Posted by Ion Roata On December - 5 - 2009

MIRCEA GEOANA

.Poza reclama electorala

A fi sau a nu fi: iata-ntrebarea!
Cam asa incepe faimosul monolog din Actul III al piesei Hamlet. Mai mult ca oricând aceeasi intrebare isi gaseste ecoul in viata noastra in nenumatare ocazii, cu diferite subiecte incerte, cu actori a caror rol, deznodamântul poate fi cu totul altul decat cel scontat. A fii sau a nu fii: un om de caracter, este intrebarea si-n cazul candidatilor finalisti pentru functia suprema-n stat: Mircea Geoana si Traian Basescu. S-a scris si se va scrie inca multe dovedite si nedovedite, adevarte sau puse-n cumpana gândiri, credibile sau doar masurate-n greutatea neghinei semanate cu vigilenta, toate, fiind pretul asocierii cu acel candidat, cu ceea ce el poate a ma reprezenta in ceea cu sunt, reflectia caracterului si vointei proprii in viitorul destin al propriei mele natiuni. A fi sau nu a fi: iata-ntrebarea./ Mai nobil e sa-nduri in cuget, oare,/ Sageti si prastii ale-ursitei rele… continua versurile Shakespeare-ene, versuri ce ne sunt parca adresate noua românilor in situatii cruciale asa cum este ce-a de-acum, alegerea presedintelui României. Doar un singur argument as vrea sa folosec. Acest argument poate fi “Actul” jocului, nu din Hamlet, ci jocului real al generatiei tinere din tara noastra in anii ce vor veni. Legalizarea prostitutiei si a drogurilor usoare (dar sinucigase). Oare sa-mi fie constiinta atât de ingreunata de povara mizeriei si nepasarii fata de proprii nostri compatrioti, sa dau votul meu unui “om”, daca acesta poate fi numit om, stiind pe buna dreptate intentia si vointa exprimata de-a legaliza ceva a carei impotrivire in lumea civilizata este privita cu-atât de mare impotrivire? Nicidecum! Votul meu va fi dat acelui candidat care ma reprezinta cel mai aproape de ceea ce sunt, de ceea ce doresc neamului meu, de ceea ce-as face eu daca-as fi in masura sa decid in numele propriului meu neam. Singurul, din cei doi candidati la presedentie, cel ce merita votul meu si celui ce i-l voi da, este nimeni altul decât, Mircea Geoana. L-am cunoscut, i-am putut vedea optiunile politice de-a lungul celor patru ani in care am servit aceasi comisie de politica externa al Senatului României, i-am cunoscut caracterul si integritatea politica, este cel ce va putea reprezenta opiniile si vointa celor ce se identifica a fi conservatori cu principiile familiei, societatii si apararii drepturilor celor fara drepturi. Stoparea si obstructionarea unor initiative de genul celor fara caracter al intentiei legiferarii prostitutiei si drogurilor, o poate face doar unul ca Mircea Geoana, un om cu valori familiale de necontestat, unul ce sa pronuntat pro-familie si apararea valorilor acesteia in decursul anilor precedenti. A fi sau nu a fi: iata-ntrebarea. Unde-ti regasesti optiunea? Pro-legalizarea prostitutiei si drogurilor, atunci, voteaza Basescu…Doresti binele tinerilor si copiilor natiunii din care venim, doresti sentimental pro-famile sa fie promovat ca o virtute al natiunii noastre, atunci te rog, voteaza: Mircea Geoana. Iata raspunsul: A fi sau a nu fi: a fost intrebarea… Asa sa ne ajute Dumnezeu.
Doamne ajuta! Doamne da izbânda!
Sen. Viorel Duca Sr. (Ret.)

Mircea D.Geoana – Viitorul presedinte al României

Prin acest mesaj doresc sa ma adresez tuturor românilor; Dmnevoastra celor care locuiti pe pamântul mostenirii milenare al neamului românesc si deasemenea catre D-voastra care locuiti pe intinsele meridiane ale lumii.
Dragi Români, intucât, dealungul istoriei, natiunea româna in ciuda vitregiilor soartei, s-a remarcat si s-a identificat ca natiune crestina, si prin asta si-a garantat existenta fizica si spirituala, prin gratia lui Dumnezeu, noi suntem un popor si-o natiune crestina, de aceea ca si crestini români, va indemn, ca la aceste Alegeri Presedintiale, sa faceti o decizie in baza principiilor crestine, care trebuiesc respectate si onorate cu aceasta ocazie.
Peste doar câteva zile, vom fi confruntati cu marea decizie, pe care va trebui sa o facem ca natiune; de decizia fiecaruia dintre noi va depinde soarta natiunii române de mâine.
Asadar, alegerile presedintiale din 6 decembrie anul curent, vor fi un moment decisiv pentru natiune. |n acest contest, va invit sa alegeti dintre Candidati un lider, si pentru-ca suntem crestini, principiul crestin trebuie respectat si onorat cu aceasta ocazie;
Alege-ti, un lider, care sa promoveze familia si valorile crestine, un lider care iubeste identitatea neamului românesc, un lider, caruia ii pasa de nevoile poporul sau, un lider care sa ne poata reprezenta cu cinste in Europa in Alianta Nord Atlantica si in lume.
Dragi crestini români, din toata inima si cu toata responsabilitatea, pe care o am ca aparator al libertatii religiose, si ca promotor al valorilor crestine atât in România cât si in Statele Unite ale Americii, in decursul a celor trei decenii; public,va fac, recomandarea mea, invitatia si suportul meu si al colaboratorilor mei din tara si din strainatate, in favoarea Candidaturii lui Mircea Dan Geoana, ca viitor presedinte al României.
Poate va intrebati, de ce Mircea Geoana?… si nu altul!, in acest sens va prezint telegraphic doar trei argumente:
1. Mircea Geoana si nu altul, a fost Citez: “cheia sucesului integrarii României in Alianta Nord Atlanica” Declaratiile Dipolmatiei Americane din administratia Bush, Washington, la 29 Martie 2004.
2. Mircea Geoana si nu altul citez: “Cel mai tânar ambasador in Washington, dar un potential presedinte al României de mâine”. Cuvintele, Diplomatiei Americane din Washington, la 16 Ianuarie 1998.
3.Mircea Geoana si nu altul citez: ”Este promotorul familiei si a valorilor crestine”. Din nenumaratele scrisori, trimise de lideri crestini din tara si strainatate si confirmat de noi prietenii si colaboratorii sai dealungul anilor.
Dragi Români daca dorim un lider, unul cu viziune si unul care va aduce schimbare in România, votati-l pe Mircea Geoana ca presedinte al României.
Cu siguranta unii din D-voastra va veti intreba, Mircea Geoana, nu a facut greseli in decursul celor peste 16 ani de activitate politica ?…Da. Mircea Geoana a mai si gresit, dar, greselile pot fi neglijate in comparatie cu potentialul realizarilor pozitive atât in tara cât si in strainatate.
Asa dar tot Mircea Geoana, ramâne cel mai potential candidat pentru presedintia României.
Cu totii suntem constienti ca România, traverseaza o perioada destul de anevoioasa, o perioada când fiecare dintre noi ne asteptam la reconciliere si vindecare, la inflorire si bunastare, la pace si liniste, la sanatate si fericire, deodata crestinatatea româneasca a fost lovita fara mila in inima natiunii de propunerea Presedentiei române, privind dezincriminarea Consumului de droguri usoare si a sexului comercial.
Dragi crestini, consideram aceasta propunere a Presedintiei Române, o insulta la adresa Familiei, si a valorilor crestine, o ofensa adusa Crestinismului Românesc, si o amenintare la adresa echilibrului moral si social al României Contemporane. Multumim cu aceasta ocazie Patriarhiei Bisericii ortodoxe Române, Arhiepiscopiei Bisericii Catolice Române, Uniunii Bisericilor Baptiste din România, Uniunii Bisericilor Crestine dupa Evanghelie, Uniunii Bisericilor Adventiste din România, Aliantei Evanghelice Române din USA si Canada, Asociatiei Baptiste Române din USA si Canada, Aliantei Familiilor din România, si tuturor organizatiilor Crestine care si-au exprimat public, dezacordul fata de aceasta propunere a presedintiei României.
Dragi Crestini Români, din tara si de pe meridianele lumii, ca sa pastram familia Familie, si valorile crestine la loc de cinste, si sa avem un echilibru moral si social in România, Onorati cu prezenta D-voastra Alegerile Presedintiale, si votati-l pe Mircea Geoana ca Noul Presedinte al României.
Poate o parte din d-voastra, nutriti ideia ca acestea sunt perceptele alinierii de la Bruxell sau Strazburg; vreau sa stie intreaga Europa, ca noi românii suntem parteneri credinciosi si statornici, ai Comunitatii Europene, dar cât priveste IDENTITATEA NATIUNII ROMÂNE, Bruxelul si Srazburgul sunt fara cuvinte.
Ba dimpotriva, Parlamentul European, ar trebui sa transfigureze si sa implimenteze in sânul Comnunitatii Europene, respectul si Reverenta fata de Biserica si atributele eclesiastice ale Divinitatii.
Dragi români, daca dorim un lider cu viziune, unul, care sa aduca schimbare in România, un promotor al familie si al valorilor crestine, un purtator de cuvânt al identitatii neamului românesc, atunci votati-l pe Mircea Dan Geoana ca presedinte al României.
Doamne, ajuta natiunii române!
Peter Cocirteu,
Cleveland Ohio

Nota redactiei. Materialul din aceasta pagina este identic cu cel din editia tiparita, alocat spatiului electoral inchiriat celor doi candidati din turul doi. Din motive care tin de politica editoriala, “Curentul International” isi pastreaza independenta vis-a-vis de partide, candidati etc.

Mai e putin si se termină campania asta blestemată!

Posted by Stefan Strajer On December - 3 - 2009

Mai e putin si se termină campania asta blestemată!

liviu_antonesei

Autor: Liviu ANTONESEI
Vineri se termină naibii cea mai tensionată şi mai murdară campanie electorală de la începutul anilor `90 încoace. Am avut de toate, luptă anticomunistă la douăzeci de ani de la plecarea pe pustii a comunismului, filmuleţe demascatoare, nici nu mai contează dacă autentice sau trucate, presă transformată în propagandă pură, de o parte sau de cealaltă, contramanifestaţii ca la 1990-91 şi gesturi de o rară mîrlănie – între altele, preşedintele în exerciţiu n-a dat mîna cu doi foşti preşedinţi ai României, cu prilejul festivităţilor oficiale de Ziua Naţională! E şi ceva amuzant, cînd consulţi biografiile celor doi combatanţi – să constaţi că lustrabil e, mai degrabă, celălalt decît cel care crezi tu sau crede el şi susţinătorii săi! Dar în trei zile se termină! Problema este că, oricine ar cîştiga, iar mie cîştigătorul mi se pare deja vizibil, dar mă voi abţine să-l spun, că nu vreau să influenţez nici măcar involuntar opţiunile, deci, oricine va cîştiga, nu va avea mari motive de bucurie, iar sărbătorirea victoriei va trebui să se termine chiar înainte de a începe. Va fi treabă, nu glumă!

România nu-şi mai poate permite să stea cu un guvern provizoriu, sau interimar, care are şi termenul legal depăşit!, unul picat, altul pe ţeava ruginită şi unul alternativ! Criza politică prelungită – şi, pentru a evita discuţiile inutile, voi spune că aceasta nu are un singur vinovat, nici măcar o singură parte vinovată! – adăugată crizei economice, a fost una din acele originalităţi româneşti de care ne-am fi putut lipsi, cum nici rostogolirea crizei economice din motive electorale n-a fost o idee bîntuită de geniu. Citiţi toate analizele economice independente, citiţi declaraţiile care vin din mediul de afaceri, urmăriţi cotaţiile agenţiilor de rating pentru ţară, sistemul bancar etc şi veţi afla că situaţia nu e deloc roză. Pe la începutul campaniei electorale, mă gîndeam că vom fi loviţi în plin de efectele crizei economice cîndva după 1 ianuarie, acum mă întreb dacă acestea vor avea măcar răbdarea să treacă Crăciunul! În învăţămînt şi în alte domenii bugetare, curba de sacrificiu, cu cele 8 plus 8 zile de concediu fără plată, chiar dacă discret, a început deja. Sigur, angajaţii refuză să completeze cererile de concediu fără plată – e şi aburd să ceri cuiva să renunţe de bună voie la salariu plus sporurile aferente! –, dar angajatorii vor găsi un ac de cojoc, pentru simplul motiv că bani nu mai sînt. Asigurările premierului intrimar, că vor fi bani de pensii şi salarii şi în ianuarie, trebuie luate cum grano salis şi, oricum, D-Sa ia în calcul şi banii „economisiţi” din fondul de salarii bugetare pe noiembrie şi decembrie.

Deci, oricine va cîştiga nu va avea motive de mare bucurie, nici de sărbătorit, nici nu se va putea bucura de cele „100 de zile” de graţie ce se acordă, de obicei, unei noi guvernări sau reînvestirii alteia deja existente. Va trebui să asigure ţării un guvern puternic şi stabil, bazat pe o majoritate consistentă, sau măcar pe un sprijin parlamentar considerabil – şi e greu de crezut că acesta va putea fi condus de dl. Liviu Negoiţă! –, un guvern care să poată relua negocierile cu FNI, să ofere ţării o imagine de credibilite, grav afectată în ultimele luni, şi să purceadă instantaneu la un program anti-criză veritabil, pentru că măsurile paleative deja luate, cînd n-au fost degeaba, au făcut mai mult rău decît bine. În opinia mea, de pe 7 decembrie dis-de-dimineaţa, joacă aceasta inconştientă „de-a politica” trebuie să înceteze, cum trebuie să înceteze şi prefăcutul combaterii crizei. Ori vine un ceas al responsabilităţii, ori Dumnezeu cu mila! Însă Dumnezeu te ajută, dar nu-ţi şi bagă în sac!

Cum a votat un alegator nehotarât, dezinformat si manipulat

Posted by Stefan Strajer On December - 1 - 2009

Cum a votat un alegator nehotarât, dezinformat si manipulat

PICT0751

 Autor: Ioan Ispas

Penultima preferinta sau când nu poti poza ca tânara speranta cu fosile în spatele tau.
Ca orice alegator nehotarât i-am analizat pe candidatii la presedintie tragând cu ochiul si la numeroasele sondaje aparute pe piata. Grava eroare, pentru ca optiunile mele s-au tot redus pe masura ce sondajele se înmulteau, pâna au ramas numai doua (Basescu fiind exclus din start). Sondajele nu mint electoratul, doar îl manipuleaza. Prima manipulare este când se prezinta lista cu candidati si cetateanul trebuie sa se pronunte având în fata nume cunoscute si unele despre care nu stie nimic. Automat va alege dintre cele pe care le “cunoaste“, facând rationamentul ca pâna la alegeri mai are timp sa se informeze si sa se decida. Asa apar procentaje mari pentru cei care sunt mai vechi si mai prezenti în mass-media. Aceste sondaje sunt apoi folosite pentru a-i elimina pe ceilalti candidati de la dezbaterile televizate. |n continuare sondajele speculeaza eliminarea de la dezbateri a asa zisilor candidati “fara sanse”, pentru ca sa creasca ale celor “cunoscuti“. Când se prezinta la vot cetateanul trebuie sa aleaga nu dintre cei mai buni ci dintre cei mai putin rai, fiind astfel eliminati oameni de valoare care ar putea întradevar sa scoata România din actuala deriva. Se poate face oare ceva pentru ca în fata alegatorului toti candidatii sa se prezinte cu aceleasi sanse? Da, prin initierea unei legi care sa interzica, pe perioada campaniei electorale sa se faca publice rezultatele sondajelor. Unii ar zice ca este o masura antidemocratica. Oare? Ma ajuta pe mine alegatorul cu ceva informatie în plus despre candidati sondajele? Nu, ele arata doar ca o anumita parte din masa de alegatori voteaza cu un anumit candidat. Ce trebuie sa faca alegatorul, sa urmeze turma sau propria sa judecata. Aici este o alta perfidie a sondajelor, pentru ca în paralel cu o dezinformare a alegatorului, se sugereaza sa voteze cu candidatii mai bine plasati, mergând pe rationamentul fals ca daca sunt mai multi care voteaza cu cineva înseamna ca acestia poate sunt mai bine informati decât el si deci candidatul respectiv este mai bun. Evident aici ne referim la alegatorii nehotarâti si nu la clientela politica pe care n-o intereseaza valoarea candidatului ci numai avantajele pe care le va obtine el daca respectivul candidat iese învingator. Pe vremea lui Caragiale cetateanul era manipulat cu un sprit, rezultând cetateanul turmentat. Astazi în sondajele de manipulare se baga milioane de euro, desigur nu din buzunarele politicienilor, ci din banii publici deturnati “legal” de la o utilizare utila societatii, deci cetatenii sunt manipulati pe banii lor. În perioada de informare asupra candidatilor am constatat ca în special rubrica origini este foarte saraca, cu mai putine informatii decât dosarul care se întocmea de serviciul personal pentru a promova într-un post de conducere la o intreprindere oarecare. Din aceasta cauza s-a ajuns sa alegem ca Presedinte al României un var primar al unui ”rege“ tiganesc. În timpul ultimului razboi mondial când s-a stabilit cine este considerat evreu si cine nu, s-a mers pâna la originea celor patru bunici ai cetateanului respectiv. În unele prezentari ale candidatilor la presedentie nu scrie nici cum îi cheama pe parinti. Am uitat ca din caracterul unui om 50 % este educatie si 50 % ereditate?. De ce se feresc candidatii sa ofere detalii despre originea lor, ce au fost parintii, ce au fost bunicii, cum i-au chemat, etc. Le este rusine cu originea lor? Atunci sa nu mai candideze. Pentru un presedinte conteaza enorm sa fie un om de caracter, care sa poata aduna în jurul sau oameni de valoare care vor sa faca ceva pentru tara lor. Se poate face ceva în acest sens? Da, initierea unei legi care sa stabileasca ce informatii trebuie sa furnizeze publicului candidatii despre ei, evident cu detalierea originii pana la cei patru bunici, inclusiv ai sotiei. Dintre candidatii scosi din competitie de catre sondaje si lipsa de informatie era unul pe care l-am votat de multe ori: Corneliu Vadim Tudor. Un om de o cultura impresionanta, patriot, combativ si cu o memorie exceptionala, dar care are o singura problema: este diabetic. Din aceasta cauza este imprevizibil în reactii si nu i se poate spune decât ceea ce doreste el sa auda, ceea ce pentru un presedinte este grav; se va înconjura numai de yesmeni.
A mai ramas Crin Antonescu si Mircea Geoana, initial am optat pentru primul, era mai tânar, nu s-a îmbogatit din politica, avea o masina Logan si a reusit sa propuna un premier agreat de toate fortele politice din opozitie, recunostea ca în toate partidele exista si oameni de valoare si aparea ca un om capabil sa coaguleze fortele nu sa dezbine. Prima fisura în creditul acordat a fost când am vazut pe internet ca este sprijinit de Gheorghe Ciuhandu si Lucian Boia. L-am scuzat crezând ca nu poate împiedeca pe cineva sa spuna ca-l sustine, chiar daca nu-l agreaza. A doua fisura a aparut la dezbaterea de la Cluj Napoca, la final, când în loc sa puncteze contra Traian Basescu, a început sa-l atace pe Mircea Geoana, absent. O regula de bun simt nescrisa este sa nu ataci pe cineva care nu este prezent si deci nu se poate apara. Am zis ca este om si mai greseste ca tot omul. Ultima lovitura a primit când sotia mea mi-a atras atentia, la dezbaterea televizata în trei, cine se afla în spatele sau: Zoe Petre, Radu Vasile, Emil Constantinescu, Gheorghe Ciuhandu, lipsea Victor Ciorbea pentru ca fundalul sa fie total catastrofic. Nu pot sa cred ca aceste personaje au ajuns acolo doar pentru ca au dorit sa fie. Daca Crin Antonescu a fost sfatuit sa-i invite pentru ca vor atrage voturi, a fost un sfat prost, pentru ca procentul de 80 % din necesarul de produse alimentare importate de România astazi, se datoreaza si celor douazeci de complexe avicole si de crestere a porcilor distruse de guvernarea Conventiei democratice. Un vot sigur a pierdut, al meu, poate mai multe. Cu aceasta ocazie a fost clarificata si problema principala care ma retinea sa-l votez pe Mircea Geoana; mesajul trimis lui Emil Constantinescu dupa alegerea sa ca presedinte, în care nu ma deranja decât faptul ca se lepada de Iliescu (pe care nu-l agreez) într-un mod josnic. Daca acest mesaj exista exact sub aceasta forma de ce Emil Constantinescu nu l-a pus la dispozitia favoritului sau? Ar fi atârnat greu în campania electorala.
Ultima preferinta sau când trebuie sa alegi raul cel mai mic.
Nici unul din candidati nu si-au exprimat punctual de vedere privind: autostrada Bechtel, Rosia Montana, relatia cu China, ca sa ma limitez doar la câteva probleme care ma preocupa pe mine ca cetatean român. Cel mai în tema privind autostrada Bechtel este cel care a fost noua ani ministrul transporturilor si care stia foarte bine ca aceasta autostrada nu face parte din nici unul din coridoarele europene, ea fiind suspendata în vest, la Bors–Oradea, la doua sute cinzeci de kilometri de autostrada maghiara. Cea mai apropiata legatura cu autostrada maghiara este cea prin Nadlac–Arad, la cinzeci de kilometri. Autostrada Bechtel este un cadou facut pe banii românilor minoritatii maghiare din enclava Harghita–Covasna, pentru a avea un cordon ombilical cu patria mama. Pentru mine, Adrian Nastase care a semnat contractul s-a descalificat ca politician. Recapitulând, sa acorzi fara licitatie o lucrare de miliarde de euro, care nu este o prioritate pentru România, fara un studiu de fezabilitate, fara licitatie; aceasta ar trebui sa atraga atentia Departamentului anticoruptie, nu niste termopane. Se mai putea face ceva? Da, aducerea în parlament a unei legi care sa stopeze toate investitiile acordate fara licitatie. De ce n-a facut-o “marele luptator anticoruptie“ Traian Basescu?

Din minele de la Rosia Montana au scos aur dacii, romanii, românii ardelenii, austriecii, ungurii, românii, rusii, dar tot a mai ramas si pentru canadienii, care acum vor sa maruntesca muntii, sa-i trateze cu cianuri pentru a scoate tot aurul, argintul si alte metale pretioase, iar în final sa ne lase un peisaj lunar si un lac urias de cianuri pentru totdeauna. O afacere total dezavantajoasa pentru România din toate punctele de vedere, un caz tipic de coruptie dintr-o tara bananiera, în care este sfidat un întreg popor de catre câteva cozi de topor bine platite si politicieni corupti. Fosta deputata, actuala europarlamentara Daciana Sârbu s-a laudat ca va initia un proiect de lege privind interzicerea utilizarii cianurilor în minerit. De ce nu s-a finalizat?
Recent a fost în China Presedintele Obama. Asta vara o delegatie militara chineza, condusa de un înalt demnitar a vizitat România, dar presedintele Traian Basescu n-a primit-o, era plecat la Festivalul cascavelei de la Afumatii din deal, în schimb l-a primit pe Dalai Lama. China a fost un prieten constant al României, este membru permanent în Consiliul de Securitate cu drept de veto si singura pe care puteam sa ne bazam la ONU. Cine îsi închipuie ca într-un conflict diplomatic între noi si unguri SUA va fi de partea noastra se înseala amarnic, loby-ul maghiar de acolo este incomparabil mai puternic ca al nostru. Sa notam printre “realizarile“ presedintelui Traian Basescu si deteriorarea relatiilor cu China, ceea ce s-ar putea sa ne coste scump în viitor.
La finalul campaniei electorale, Traian Basescu referindu-se la cei doi candidati care-i suflau în ceafa a a venit cu doua “argumente“ finale care ar fi trebuit sa ne convinga pe noi, alegatorii nehotarâti, sa votam cu domnia sa: Mircea Geoana sa devina mai întâi stapân în propriul partid si apoi sa emita pretentii la presedintie, eventual în 2014, iar Crin Antonescu, ca profesor de istorie, a predat comunismul la copii, ceea ce el, Traian Basescu, n-a facut-o nici la proprii sai copii. Sa începem cu ultimul, comunismul nu se preda la orele de istorie, el se preda la cele de materialism dialectic si istoric, deci acest mesaj poate sa convinga eventual pe analfabeti; iar daca Mircea Geoana nu este “stapân“ în PSD asa cum sugereaza ca este el în PD-L, si ar dori sa fie si peste România, jignindu-si propriul electorat devenit implicit sluga, pentru mine era un argument în plus sa-l votez pe Mircea Geoana, prefer un democrat în locul unui stapân.
Mai multi comentatori si oameni politici au remarcat ca Mircea Geoana a facut progrese în activitatea sa si acest argument a contat ca în final sa optez pentru domnia sa.
Noembrie 2009

O mare ruşine, dar la noi nimeni nu e ruşinos!

Posted by Stefan Strajer On November - 23 - 2009

O mare ruşine, dar la noi nimeni nu e ruşinos!

Liviu Antonesei 

Autor: Liviu Antonesei

Poporul a votat în număr mult mai mare decît se aştepta toată lumea şi decît arăta trendul mereu în scădere din ultimii vreo zece ani. În ce condiţii a votat este cu totul altă poveste! Cozi interminabile, oameni care au plecat fără să fi reuşit să voteze, alţii care s-au reîntors de cîteva ori pînă au reuşit să prindă pîrtie spre urnele de vot. Şi în ţară, în toată ţara, fără deosebire tipul şi mărimea aşezării dar, cum văd la televizor, situaţia nu a fost cu nimic diferită nici în secţiile de peste mări şi ţări. Despre neregulile fără număr din secţiile de votare şi despre „turismul electoral”, care a atins, vorba Tătucăi, „noi culmi de progres şi civilizaţie”, nu cred că mai are rost să vorbesc, devreme ce e deja o straşnică tradiţie electorală românească. Sînt chiar foarte curios ce impresie şi-or fi făcut observatorii internaţionali şi presa de aiurea despre corectitudinea procesului electoral din această duminică. În mod normal, dacă n-ar fi deja demis de către Parlament laolaltă cu restul guvernului Boc, ministrul de Interne ar trebui să-şi facă bagajele. Interimatul nu scuză organizarea sub orice critică a alegerilor şi a referendumului asociat, cumva contra-naturii, acestora. Dar, probabil, mai mult decît presa, de un partizanat greţos, într-o parte sau alta, după interese, şi decît organizatorii alegerilor, s-au compromis institutele de sondare a opiniei publice. Ca şi cum n-ar fi fost suficiente manipulările din timpul campaniei electorale, cînd ierarhiile şi scorurile variau matematic în funcţie de partidul comanditar, astăzi au lansat o nouă premieră mondială. Nicăieri în lume nu este permisă „scăparea” de rezultate parţiale în ziua de vot – de altfel, şi la noi, legea interzice publicarea rezultatelor unor sondaje cu mai puţin de două zile înainte de data alegerilor. Asta nu contează – la noi, e totul mai aiurea decît în orice republică bananieră, astfel că toată după-amiaza, în zi de vot!, pe ecranele televizoarelor, pe ediţiile electronice ale ziarelor şi pe bloguri, defilau în neştire rezultatele de la diverse intervale orare! Ba îmi mai soseau şi prin sms-uri şi poşta electronică! Unii dintre bloggeri măcar aveau decenţa să folosească un limbaj cifrat, înlocuind cu fructe şi legume numele partidelor şi cu preţuri echivalentele scorurilor, dar imensa majoritate a media nu se sfiau să dea rezultatele în clar! Ca la noi la nimenea! În mod normal, după această ridicare a poalelor peste cap, institutele de sondare a opiniei publice ar trebui să-şi tragă obloanele – desigur, după o întîlnire binevenită cu Justiţia! Dar, la noi, sînt codri mari de brad, aşa că aşa ceva iese din discuţie! După două săptămîni de campanie, pe care o prevăd incandescentă, cu intoxicări şi „dezvăluiri” din partea ambelor părţi, la care presa va căsca botul mai ceva decît în ultima lună, va veni şi cel de-al doilea tur. Dacă aş mai crede în prognozele institutelor de dinaintea turului întîi, care îl dădeau pe dl. Traian Băsescu pierdant cu oricare din ceilalţi doi candidaţi creditaţi cu şanse, aş spune că lucrurile sînt clare, dl. Geoană va fi viitorul preşedinte al României. Cum nu mai am nici un pic de încredere în aceste companii ale marilor combinaţii, în aceşti Ostap Benderi instituţionali, socotesc că bătălia este, de fapt, deschisă oricărui rezultat! Vom trăi şi vom vedea!

Nu m-am înşelat! Pentru locul doi încă se luptă!

Posted by Stefan Strajer On November - 21 - 2009

Nu m-am înşelat! Pentru locul doi încă se luptă!
antonescu-geoana-cotid

Autor: Liviu Antonesei

Liviu Antonesei

Dezbaterea dintre cei trei candidaţi la preşedinţia României fiind, totuşi, un „caz de fortă majoră”, este limpede ca nu puteam aştepta pînă luni, după trecerea alegerilor, pentru a-mi formula pe scurt primele impresii. Sînt, desigur, „la cald”, însă formulate, după cum m-am obişnuit să comentez politica, fără pasiune, pentru că încerc să formulez diagnostice, pe cît sînt eu în stare, nu să orientez spiritul public, electoratul, asta nefiind treaba mea, ci a candidaţilor, partidelor şi sprijinitorilor acestora. Deci:
Confruntarea televizată dintre cei trei principali candidaţi la preşedinţia României, abia încheiată, îmi confirmă că nu m-am înşelat în evaluările mele din articolul trecut. Deşi nu a cîştigat decisiv confruntarea, dar nici nu s-a întrebuinţat excesiv, terminînd oarecum cap la cap cu dl. Antonescu, este clar că dl. Băsescu este sigur unul dintre finalişti. Deşi a fost probabil cel mai viu, mai reuşit stilistic, în întîlnirea televizată, punctînd de cîteva ori excelent în ambele direcţii, dl. Antonescu a şi sărit calul de vreo două ori. Este limpede, în acelaşi timp, că avea dreptate şi dl. Geoană cînd fugea de confruntări, precum şi staff-ul său cînd propunea întîlniri cu cît mai mulţi candidaţi o dată – nu are suflu de luptător, ci mai degrabă de elev cuminte al unei clase fruntaşe. Iar cînd a încercat o glumă, a ieşit povestea cu… soacra. O notă bună pentru florile din final. Dacă această întîlnire avea loc cu vreo săptămînă mai înainte, fiind urmată eventual de măcar încă una, este limpede că al doilea finalist ar fi fost în mod sigur dl. Antonescu. Aşa, cred, bătălia pentru cel de-al doilea loc e, de fapt, pe muchie de cuţit. Maşinăria PSD e mai eficace, prestaţia d-lui Antonescu a fost mai bună. Cum bună a fost şi cea de la Cluj, de la care dl. Geoană a dat bir cu fugiţii. Să vedem ce va ieşi din această înfruntare de forţe. Aştept cu interes să se facă duminică seara şi să vedem estimările sondajelor de la iesşirea de la urne. Apoi, desigur, şi rezultatele efective ale bătăliei electorale!

Ne-am ratat până şi mafioţii!

Posted by Stefan Strajer On November - 12 - 2009

Ne-am ratat până şi mafioţii!
Liviu Antonesei

Autor: Liviu Antonesei
O parte a colegilor mei din presa online, presa scrisă şi audio-vizuală dovedindu-se de o stranie pudicitate, s-au grăbit să acuze cuplul de comici vestiţi ai microfonului ascuns că strică imaginea presei. În opinia mea, se înşeală, şi încă de două ori – mai întîi, e imposibil să-i porecleşti pe cei doi jurnalişti, e foarte greu să-i consideri şi foşti jurnalişti, de altfel. În al doilea rînd, dacă privim cu atenţie şi nu ne îmbătăm cu apă rece, este aproape la fel de greu să mai strici ceva la imaginea presei, s-a ocupat singură de asta, mai ales în ultimul deceniu, cu o obstinaţie demnă de o cauză mai bună.
E suficient să te uiţi la subsolurile articolele şi ale blogurilor, să te citeşti forumuri, să priveşti sondajele de opinie şi dincolo de clasamentele partidelor şi ale politrucilor, ca să constaţi asta. Şi cînd mă refer la subsolurile cu pricina, nu mă opresc doar la celebrii „postaci” puşi, plătiţi de partide să le rezolve problemele electorale de atac – la adversari – şi de apărare – a propriilor candidaţi –, ci de poziţia generală a celor care comentează acolo. În comentariile cu pricina, presa şi jurnaliştii nu ies mai bine decît politrucii şi mă tem că nu este vorba de o eroare generală de percepţie. Şi ce naiba a mai rămas din „încrederea în presă”, relevată de sondajele de opinie, acum, comparativ cu scorurile nu mari, ci scandalos de mari, din anii nouăzeci?!
Faptul că, după un asemenea scandal, cu puţine excepţii, nu i-am văzut, totuşi, pe cei doi mameluci ostracizaţi de colegii lor din presa clasică, scrisă sau audio-vizuală, ci din contra am asistat, mai degrabă, la deturnarea atenţiei ori la operaţiuni de spălarea cadavrelor, nu va contribui cu nimic la ameliorarea imaginii cu pricina, ba dimpotrivă! Presa va încasa ceea ce merită şi după aceea va plînge ca proasta în tîrg că o „bate” publicul citiror/ascultător/privitor!
De altfel, nici politrucii nu au ieşit mai bine din acest scandal – cei mai mulţi dintre s-au făcut că plouă sau au băgat capul în nisip ca struţii, unii au deturnat chestiunea, privind către cei doi mameluci de presă ca înspre doi aliaţi de nădejde, devreme ce atacau în direcţia „bună”, deci a adversarilor lor, iar cei care au vrut, totuşi, să atace problema în adevărul său n-au fost în stare să găsească drumul în ceaţa deasă ce-i încojura, provocată de colegii de dezbateri şi întreţinută imbecil de „moderatori”, eşuînd în argumentare sau părăsind iritaţi platoul, ceea ce poate nici n-a fost soluţia cea mai rea!
Oricum, aş vrea să-i previn pe cei care au sărit în ajutorul unor şantajişti ordinari – momentan „tovarăşi de drum”, dar ei vor fi în această postură oricînd şi faţă de oricine „va marca banul”! –, pe principiul că te faci frate cu dracul pînă treci puntea, că asemenea „alianţe”, dincolo de abjecţia lor morală, au obiceiul să se răzbune cînd te aştepţi mai puţin, cînd îţi este lumea mai dragă.
În sfîrşit, compararea acestor două exemplare ale sub-umanităţii – iar limbajul din înregistrare este intens caracteristic pentru această categorie de fiinţe – cu Pamfil Şeicaru, cu mafioţii noştri trecuţi sau cu cei din seria „Naşul” sau din „Clanul Soprano” sînt intens jignitoare pentru toţi termenii luaţi în comparaţie. Pînă şi în ticăloşie poate exista o anumită grandoare, pînă şi mafiile adevărate au nişte repere etice şi nişte dimensiuni afective ce pot atinge tragismul. Cum văd, noi am reuşit să ne ratăm pînă şi destinul mafiotic cu asemenea „mafioţi” de doi bani duzina. Mafioţi de Dîmboviţa poate, adică pur şi simplu nişte găinari! Iar cei care-şi iau asemenea specime în slujbă sau în alianţă, politruci sau oameni de afaceri, precum şi cei care se simt mîndri de „colegialitatea” lor, nu sînt nici ei altceva!

Nota Redactiei. E vorba de scandalul Sorin Rosca Stanescu, Bogdan Chireac si Catalin Macovei, seful de la ANI

Haideţi, oameni buni, să ne-ajutăm singuri!

Posted by Stefan Strajer On November - 8 - 2009

Haideţi, oameni buni, să ne-ajutăm singuri!

Petrovai 4

Autor: George Petrovai

Criza-i în toi şi peste tot vezi şi auzi cum ea îşi face cu neruşinare mendrele, ori cum se pregăteşte să şi le facă nu peste mult timp: ici ciuntiri din lefuri şi disponibilizări de personal, dincolo creşteri alarmante de preţuri şi prevestiri tot mai sumbre, încât te prinde mirarea că, iată, românii – cu toată sărăcia de care se simt agresaţi fără milă – încă mai au resursele sufleteşti şi financiare să o ţină tot într-o petrecere. Ca şi cum nici nu s-ar sinchisi că le fuge terenul de sub picioare…
Din fericire mai sunt pe ici-pe colo şi oameni cu capul pe umeri, care se întreabă cu îngrijorare crescândă cam ce fel de fatalitate planează asupra României, încât în cele două decenii scurse de la Decembriadă, ea a cunoscut creşteri spectaculoase doar la corupţie, mojicie, fraudă, impostură şi prostituţie?!
Pesemne că vrăjitoarea Circe, cea care a prefăcut însoţitorii lui Ulise în porci, s-a hotărât să iasă din poemele homerice şi să caute pe meleagurile noastre navigatori demni de dragostea ei. Dar cum pe-aici nu-s nici de leac cam de când întreaga noastră flotă a dispărut ca măgaru-n ceaţă, iar cel din urmă navigator a devenit întâiul după ce-a eşuat spectaculos la Cotroceni, zeiţa şi vrăjitoarea Circe, profund indignată de această stare de lucruri, se răzbună lovind cu nuiaua ei fermecată trupurile doldora de osânză ale românilor împliniţi, fără să-i pese de marile primejdii la care-şi expune produsele magiei ei negre, acum când gripa porcină îşi cam face de cap…
Căci fără farmece, cum naiba să-ţi explici că românilor toate le ies pe dos, de-au ajuns de pomină cu contraperformanţele lor! Ei nu mai produc aproape nimic din ceea ce este util pentru nevoile curente ale omului civilizat din zilele noastre, în schimb se străduiesc să consume mult mai mult decât înşişi producătorii de bunuri şi utilităţi; românii îşi construiesc autostrăzile în antologicul ritm de 5 km/ an, dar ţin morţiş să-şi plimbe trufiile lor ridicole de ciocoi în maşini de lux, chiar dacă suspensiile acestora sunt roase de datorii şi hărtănite de hârtoape; în sfârşit, dar nu în ultimul rând, România este în mare suferinţă cu educaţia elementară şi cercetarea fundamentală, dar ţine cu dinţii să avem un Minister al Educaţiei şi Cercetării, unde plouă cu reforme şi lucrurile merg din rău în mai rău de la un an la altul, atâta timp cât o bună parte a elevilor merg la şcoală doar pentru a-şi încasa alocaţiile, atâta timp cât lefurile dascălilor şi ai puţinilor cercetători ce-i mai avem se dovedesc total neîndestulătoare şi atâta timp cât universităţile noastre se vădesc mult mai necesare pentru profesori decât pentru cohortele nesfârşite de cursanţi, ce nu mai au aproape nimic în comun cu studenţii de altădată.
Oricât ne-ar veni de greu, trebuie s-o spunem lucrurilor pe nume: Universităţile româneşti (avem peste 100, dar nici una nu intră în topul primelor 500 de universităţi din lume!), universităţile româneşti, deci, s-au transformat în adevărate SRL-uri profitabile în ceea ce priveşte încasarea contravalorii diplomelor eliberate pe bandă rulantă, căci în învăţământul nostru superior, profesorii se antrenează să-l taxeze la centimă pe examinat pentru ceea ce acesta nu ştie, nicidecum să-l recompenseze cu o notă corespunzătoare pentru ceea ce ştie, aşa cum se întâmplă în prestigioasele universităţi ale lumii!
Fireşte, avem şi absolvenţi bine pregătiţi, care conferă valoare şi eficienţă universităţilor unde s-au format şi care dacă şi-ar întrebuinţa potenţialul spiritual acumulat pentru folosul nemijlocit al României, ar contribui decisiv la urnirea economiei naţionale pe calea anevoioasă a progresului. Din păcate, cei mai mulţi dintre ei (dacă nu chiar toţi!) se gândesc încă de pe băncile facultăţilor cum să-şi părăsească ţara, aşa încât putem spune cu toată satisfacţia că da, universităţile româneşti funcţionează la turaţia maximă în dubla lor ipostază: din punct de vedere calitativ ele produc pentru ţările apusene, care astfel devin tot mai bogate, iar din punct de vedere cantitativ (producţie pe stoc!) pentru România, care astfel devine tot mai săracă.
*
Aceasta fiind starea de lucruri de la noi, este firesc să ne întrebăm cum putem contribui la ieşirea României din actuala criză, având în vedere jocurile ruinătoare la care se pretează politicienii noştri conjuncturali şi necalificaţi. (Constatarea de mai sus se susţine atât prin protocolul încheiat anul trecut între PD-L şi PSD, protocol eminamente conjunctural, cât şi prin ruperea lui în aceste zile, care în acest mod a acoperit principala componentă a crizei româneşti – criza moral-spirituală, cu acel strat de mâzgă balcanică ce poate fi numit politicianism proteic.)
Iată de ce zic că, în aceste zile depotrivă tragice şi comice pentru România (miniştrii PD-L speră să  devină eficienţi cu două ministere în cârcă, după ce cu unul n-au izbutit), noi românii trebuie să ne ajutăm singuri! Nu în acest chip procedează, de exemplu, olandezii şi japonezii, primii greu încercaţi de apele mării, ceilalţi de furia devastatoare a cutremurelor şi taifunelor? Nu tot aşa au procedat înşişi predecesorii noştri în perioada interbelică?…
Dar pentru ca efortul să fie cu adevărat constructiv la nivel naţional, este nevoie să ia parte la el toţi membrii comunităţilor (de la cea mai mică până la cea de rang judeţean), atât pentru preîntâmpinarea unor cataclisme (viituri, alunecări de teren etc.), cât şi pentru refacerea a ceea ce deja a fost distrus ori este pe cale să se distrugă.
Să luăm, la nivel de comune, exemplul şcolilor, dispensarelor şi al căminelor culturale, bunuri ale întregii comunităţi: şcoala are nevoie de reparaţii, dispensarul şi căminul cultural sunt într-un grad avansat de deteriorare, iar primarul se dă de ceasul morţii şi face demersuri peste demersuri la Consiliul Judeţean, doar-doar va primi niscaiva bani pentru reparaţii. Dar banii primiţi nu numai că sunt insuficienţi pentru nevoile în continuă creştere, ci vin şi cu mare întârziere (cel mai adesea ei sunt atraşi ca de un magnet de culoarea politică a primarului!), aşa că în majoritatea cazurilor de-abia este cârpăcită în mare grabă şcoala, timp în care dispensarul şi căminul cultural îşi continuă procesul de deteriorare până la deplina lor degradare, încât ţi-e pur şi simplu teamă să pui piciorul în atari locaţii prăpădite.
Iată unde ar trebui să intervină mâna obştei, călăuzită de primar, preot şi directorul şcolii. Dar există o asemenea colaborare, măcar în ceea ce priveşte reparatul toaletelor şi zugrăvitul şcolii?
Realitatea ne demonstrează că nu, deoarece fiecare dintre cei cu greutate în coordonarea eforturilor locale, se arată interesat doar de derularea unor proiecte mai mult sau mai puţin suspecte, însă aducătoare de comisioane după urnirea lor din loc. Căci pe urmă, nimeni nu se sinchiseşte nici cât negru sub unghie că ele se vor împotmoli înainte de-a ajunge la jumătate…
Ori, e clar, din programele comunale, în general din cele obşteşti, nu numai că nu pică nimic, ci, dimpotrivă, trebuie să dai! Iată de ce înclin să cred că asemenea programe vor prinde la noi viaţă doar atunci când măcar unul dintre iniţiatori va afla că există acea carte a lui N. Steindhart, al cărei titlu este deosebit de grăitor prin el însuşi: Dăruind vei dobândi…
Dincolo de orice comentariu pro sau contra, este bine de ştiut că în perioada interbelică, perioada de vârf a nivelului românesc de trai şi de reprezentare pe plan internaţional, foarte multe aşezăminte sociale şi culturale s-au ridicat prin donaţii şi contribuţii în muncă ale membrilor comunităţilor.
Bolşevicii au căutat să-şi materializeze planurile lor inumane de demolare a trecutului şi de reconstrucţie a viitorului fie prin muncă forţată, fie prin şantierele cu voluntari, pentru ca în momentul de faţă românii să se abandoneze în braţele prostraţiei, poziţie în care ei simt silă faţă de trecut şi manifestă neîncredere vizavi de viitor.

George PETROVAI

“Nobelul” este o competitie individuala!

Posted by Stefan Strajer On November - 8 - 2009

„Nobelul” este o competiţie individuală!

Liviu Antonesei

Autor: Liviu Antonesei

Poate o singură întrebare a fost mai adesea pusă în spaţiul public românesc decît celebra „de ce nu avem un Havel?” – şi anume „de ce nu avem un Nobel?”. Un Nobel în general, deşi ar mai fi cîte ceva de găsit pentru „Medicină”, la un desţărat, sau chiar „pentru Pace”, dar foarte bine ascuns de regimul pacifist al lui Ceausescu, dar mai ales „pentru Literatură”, că aceasta este obsesia culturilor literar-centrate, care sînt culturi cumva minore, cele majore fiind poli-centrice. Acum, avem. Sau, de fapt, nu avem! Pentru că e foarte greu să-ţi dai seama dacă e să te iei după presa românescă, nu de puţine ori chiar şi după cea internaţională. Premiul „Nobel pentru literatură” aparţine României, pentru că autoarea s-a născut, a crescut şi a publicat primele cărţi aici, başca experienţa traumatică exploatată este una românească! Unii merg chiar mai departe relevînd „meritele” lui Ceauşescu în adjudecarea premiului, devreme ce regimul acestuia i-a asigurat autoarei „toate condiţiile” care i-au provocat autoarei experienţa umilitoare şi traumatizantă ce va fi stat la temeiul cărţilor sale. Dar sar ceilalţi, care ne avertizează că autoarea a scris nemţeşte chiar şi cînd locuia în România, iar cele mai multe dintre cărţile sale, cele care, de fapt, i-au adus consacrarea internaţională, au fost scrise după expulzarea din România – că asta a fost, nu o simplă schimbare de domiciliu –, prin urmare, premiul aparţine Germaniei. Scriitorul originar tot din România şi stabilit la New York, Norman Manea, de asemenea propus pentru „Nobel”, dacă sînt eu bine informat, avertizează că premiul acesta, în loc să mai domolească orgoliile şi complexele scriitorului „la români”, vorba lui Paul Goma – care a avut o ieşire foarte orgolioasă la aflarea numelui premiantei! –, le va accentua. Şi a avut dreptate! Acum cîteva zile, o excelentă observatoare a vieţii politice din România, scriitoare pe deasupra, nu se dovedeşte o la fel de bună observatoare şi a vieţii culturale şi foloseşte pretextul pentru a se răfui cu adversarii, aliaţii, mediul general românesc, ceea ce nu făcea rău, doar că nu era în chestie! Ieri, Excelenţa Sa Dl. Andreas von Mettenheim, ambasadorul Germaniei la Bucureşti, a ales – cum altfel? – să răspundă cum nu se poate mai diplomatic, dar nu neapărat şi cel mai departe de adevăr, întrebării unui jurnalist: „Herta Müller s-a născut şi a crescut în România, iar din 1987 trăieşte în Germania. Cred că ambele popoare, atât germanii, cât şi românii, au în acest moment motive de bucurie. Principala temă a operei Hertei Müller, un manifest împotriva injustiţiei şi a dictaturii, dă artei sale o dimensiune globală. Dincolo de orice formă de controversă, un lucru este sigur: mai mult decât orice altceva, Herta Müller reprezintă limba germană în toată frumuseţea şi forţa ei, iar opera sa se înscrie în cea mai bună tradiţie a scriiturii germane”. O rezolvare diplomatică, cumva şi dialectică, devreme ce şi românii, care i-au prilejuit Hertei Muller experienţa pentru cărţile pe care avea să le scrie în Germania – şi în limba germană, desigur! –, dar şi germanii, au motive de bucurie. Sigur, cu o anumită prudenţă, atent să nu-şi lezeze interlocutorul şi gazdele, Excelenţa Sa nu uită totuşi să menţioneze că Herta Muller „reprezintă limba germană” şi că opera acesteia se înscrie „în cea mai bună tradiţie a scriiturii germane”. Dar, în acelaşi timp, E. S. nu omite, menţionează explicit ceea ce trebuie în primul rînd menţionat, calităţile scriitoriceşti personale ale scriitoarei, iată, „româno-germane”!, talentul său personal. Pentru că Premiul „Nobel”, cu atît mai mult cel pentru literatură, este o competiţie individuală, nu una pe echipe, pe ţări etc. Nu România a luat premiul, nici măcat Germania, ci Herta Muller! Sunt peste 100 de milioane de vorbitori de limba germană în lume, dintre care probabil sute de mii de scriitori, dar nu ei au luat Premiul „Nobel” pentru literatură pe anul 2009. Sunt sute de mii de germani plecaţi din România, din care cu certitudine sute de scriitori, dar nici ei n-au luat premiul pentru literatură anul acesta. Premiul „Nobel”, mai ales cel pentru literatură, este obţinut într-o competiţie individuală, cum spuneam, pentru că artele, creativitatea artistică sunt chestiuni individuale. Pentru calităţile artistice – dar nu numai, pentru că specificul acestui premiu este să privească esteticul în asociere cu alte valori şi criterii, de natură etică, politică şi chiar geografică! – ale operei sale, Herta Muller, ea singură, a fost laureata „Nobelului” pentru literatură din acest an. Şi asta indiferent de ce-ar spune unii sau alţii, chiar indiferent de ceea ce ar spune, din modestie ori dimpotrivă din orgoliu, autoarea însăşi! Felicitări, Herta Muller.

Au confiscat si bunul simt!

Posted by Stefan Strajer On November - 5 - 2009

Au confiscat si bunul simt!

liviu-antonesei

Autor: Liviu Antonesei

Sloganul electoral al d-lui Crin Antonescu evoca cu entuziasm „bunul simt”. Ca sa nu ramâna cumva repetent anul acesta, dl. Traian Basescu a tras cu ochiul la sloganul precedentului si s-a fixat pe aproape aceeasi formula. Cum „bunul simt”, în viziunea optimista a lui Descartes, este împartit democratic la toata lumea, n-as fi de acord cu afirmatia ca dl. Basescu ar fi plagiat sloganul celui dintâi si nici nu m-ar mira sa ne trezim cu o explozie de „bun simt”, daca nu în slogane, atunci în declaratii, la toti candidatii ramasi în cursa prezidentiala, de la d-nii Mircea Geoana si Sorin Oprescu la, Doamne iarta!, europarlamentarii Vadim Tudor si Gigi Becali, ca nu putem sti ce operatie pe mintea goala le-o fi facut cucoana Europa, perversa cum bine o stim! Bun, între timp, dl. Basescu si-a schimbat sloganul, ori de teama gurii adeversarului, ori pentru ca si-o fi dat seama de enormitate! Dar şi „Basescu pentru România” pe mine, unul, ma înspaimânta. La câte a facut deja pentru aceasta biata tara, parca i-as dori presedintelui un stagiu de binevenita odihna! Daca, pe fondul crizei economice în crestere galopanta, cuplata cu una politica sosita pe nemestecate, n-ar fi mai degraba de plâns, am putea chiar râde în hohote. Sau, în postura de psihanalisti amatori, am conchide ca fiecare evoca exact ceea ce-i lipseste! Precum, un fost premier evocând la rându-i numaratul unor produse aviare.
„Bunul simt”, deci? Da, dar cu o formula împrumutata ad hoc din titlul unei admirabile carti a lui Al. Paleologu, „bunul sima ca paradox”! Pentru ca despre ce bun simt ar putea fi vorba în cazul unor politruci care, în doar douazeci de ani, au transformat democratia într-o farsa, pluralismul politic într-o gluma proasta si statul de drept într-o fantoma, pe deasupra si aceea ratacita într-o ceata foarte deasa? Despre „bun simt” o fi vorba când faci cu forcepsul doua majoritati la rând si apoi faci tot ce e posibil ca sa le si spargi, pe principiul „eu te-am facut, eu te omor”? „Bun simt” o fi sa nu recunosti propunerea de premier a unei majoritati calificate si sa desemnezi unul de paie, despre care stii sigur ca nu va trece testul parlamentar, doar din obscure si ma tem ca prost facute calcule electorale? Probabil tot de „bun simt” o fi vorba sa trimiti un fel de capra vorbitoare, macar în materie de pregatire bancara, în post de vicepresedinte la „Banca Nationala” în locul unui expert care, iata, chiar din acest motiv!, se întoarce în postura de premier închipuit! Si, desigur, numai o dezlantuire incredibila de „bun simt” trebuie sa fi bântuit pe cineva sosit la Biroul Electoral Central în numele „schimbarii”, însa însotit de d-nii Marean Vanghelie si Ion Iliescu, de la cel urma, „catindatul” preluând si stafeta, daca nu cumva torta olimpica, daca tot a functionat într-o zi mohorâta de miercuri formula anilor ’90 „Iliescu apare/ Soarele rasare”! Iar sa parasesti Primaria Capitalei visând cu ochii larg deschisi la Palatul Cotroceni este, de asemenea, o incomensurabila proba de „bun simt”, însa una cu vechi traditii devreme ce a fost inaugurata de dl. Victor Ciorbea, care a zburat spre Palatul Victoria si continuata de dl. Traian Basescu, „alfa şi omega,/începutul si sfârsitul,/ cel dintâi si cel din urma”, dupa Scriptura fanilor dumisale, care s-a cazat acum cinci ani la Cotrocenii cu pricina. Si de ce aratare, chiar epifanie, de „bun simt” ai parte când se aduna zi de zi, prin platouri, trei-patru politruci, însotiti de vreo doi jurnalisti cu simtul raspunderii si-o moderatoare fie complexata, fie prea lipsita de complexe, ca sa rascoleasca rahatul pe care tot ei, în marele lor „bun simt”, l-au slobozit peste patrie! Asa, ca în precampanie, nu? Si, Doamne iarta, dar a venit deja campania! Noroc cu CNA-ul care mai pune oleaca de botnita, o zabala si nişte haturi dezlantuirii fulminante de „bun simt”!
Vreme de vreo douazeci de ani, eminentii noştri politruci, care au „venit dintre noi si pentru noi”, ne-au potopit cu o „liniste” însotita de bâte mineresti, ne-au reamintit ca „cheia e la tine!”, ne-au urat, chiar daca apoi n-au mai facut nimic în privinta asta, „sa traim bine”, ne-au servit tot felul de minuni si miracole pe post de margelute electorale colorate, de parca am fi rasarit din jungla unei insulite exotice. Apoi, totul s-a prabusit în neant si uitare, ei si-au vazut de treaba lor – adica de jocurile politice de doi bani snopul, de capatuiala usoara a lor si a clientelelor lor, fara sa-si uite beizadelele si beizadicile, care ajunse în case peste puterea de cumparare, care la studii peste mari si tari, care ditai europarlamentari si europarlamentarese. De buna seama, acesti politruci „au sosit dintre noi si pentru noi”, ca doar nu-s aparuti prin generatie spontanee, au avut parte de toata „linistea” posibila, ca suntem oameni politicosi si nu i-am deranjat o iota, si nimeni n-ar putea spune ca nu s-au straduit din rasputeri „sa traiasca bine”! Ceea ce le-a si reusit de minune! Sigur, pe ruinele tarii, pe suferinta noastra comuna, dar nu e loc de plâns, ca doar noi i-am legitimat si raslegitimat în nu mai stiu câte rânduri de „alegeri libere şi corecte”.
Acum, s-au hotarât sa ne confiste si „bunul simt”. Nu-i mare paguba – în fond au avut grija sa-l asasineze în prealabil! Ai dracu’ banditi, au avut pâna si prealabilul la îndemâna!

Este Romania tara coruptilor?

Posted by Stefan Strajer On August - 1 - 2009

petrovai-4

Este România doar ţara corupţilor şi învârtiţilor?

Autor: George Petrovai

După 20 de ani de sforării politice şi megaticăloşii economice, România se constituie în exemplul viu şi palpabil al unei tranziţii fără sfârşit de la un trecut sterilizant prin eficienţa mecanismelor sale de secătuire umană, la un viitor paralizant prin hipereficienţa mecanismelor postdecembriste în jocuri de-a baba oarba.
 Altfel spus, România de azi reprezintă un trist etalon al abjecţiei politice, un nefericit produs al asaltului dat de forţele reunite ale găunoşeniei şi necinstei, ridicate prin jocurile politice de culise la rangul de linii conducătoare în stat. Cum să nu te încerce în asemenea condiţii speciale o binemeritată mândrie patriotică, că doar nu-i de ici-de colo să ajungi la nişte monumentale contraperformanţe, care lasă cu gura căscată toată floarea cea vestită a întregului Apus?! Şi doar nici politicienii de pe aceste meleaguri situate mult mai aproape de firesc şi raţional nu sunt nişte copii de ţâţă…Dar se pot ei compara cu marii maeştri de Dâmboviţa?
 Din aceste considerente, românii – deopotrivă cei activi şi cei inactivi, mulţi ca frunza şi iarba – ar trebui să tragă următorea concluzie: Democraţia nu se însuşeşte prin simple exerciţii de imagine, aşa cum de regulă procedează făcătorii politicii româneşti, atâta timp cât ei se arată preocupaţi până la obsesie de formă, dar ignoră cu desăvârşire conţinutul fertil al democraţiei autentice, anume cel nutrit cu demofilie. Căci, era de părere Nicolae Iorga, poporul se sprijină pe umerii politicienilor, nicidecum invers!
*
 În cele ce urmează voi căuta să-mi ilustrez afirmaţiile de mai sus prin câteva exemple concrete.
 Astfel, mai zilele trecute stăteam de vorbă cu un preot ortodox din zonă, şi acesta – contrar vorbelor maliţioase ce circulă pe seama sa (afaceri dubioase cu maşini aduse din străinătate) -, se arăta foarte indignat de ceea ce se întâmplă cu o regularitate exasperantă în jurul nostru, drept urmare întreba la modul retoric: “Oare vom putea scăpa vreodată de tot balastul ăsta?”
 I-am răspuns: “Părinte, noi toţi contribuim mai mult sau mai puţin la consolidarea şi întreţinerea a ceea ce se cheamă realitatea românească, fie şi prin nepăsarea în care ne drapăm, aşa cum fiecare dintre noi îşi are partea sa de contribuţie la poluare. Mediul (social, profesional, familial) în care ne ducem existenţele nu este altceva decât o proiecţie a lumii noastre interioare, cu toate componentele pe care ea se articulează: credinţă, morală, cultură, voinţă, năzuinţe, satisfacţii etc. Ori dacă lumea lăuntrică a celor mai mulţi dintre semenii noştri seamănă ca două picături de apă cu cele mai puturoase mahalale, în pofida pospaiului de civilizaţie cu care respectivii caută să-şi poleiască fondul respingător, ce să ne mai mire atunci că oraşele noastre seamănă din ce în ce mai mult cu nişte uriaşe latrine? Mediul în care ne mişcăm poate să ne formeze (a se vedea românii integraţi în mediile occidentale), dar la fel de bine poate să ne şi deformeze…”
 Mi-a dat dreptate şi în continuare mi-a relatat o întâmplare simplă, dar care întăreşte de minune afirmaţiile mele de mai sus: Fiul său a fost amendat de poliţia elveţiană cu 90 franci elveţieni pentru exces de viteză. Obişnuit ca în România, acesta scoate 100 de franci şi îi spune poliţistului să reţină restul. Dar replica poliţistului vine prompt şi cu valoare de lecţie pentru toţi românii ce încă n-au înţeles că este cazul ca măcar în străinătate să renunţe la mentalitatea şi năravurile noastre de pomină: “Poate că în România aşa se procedează. La noi însă nu…”

coruptiefotoart-iul-2009
 I-am spus: “Mi-aţi dat un exemplu de mediu sănătos, care aidoma unui sistem imunitar puternic, neutralizează încă din faşă orice tentativă de fraudă, mită sau necinste. Eu vă voi da un alt exemplu, din care se va vedea cum mediul corupt acţionează cu succes pe direcţia pervertirii celui ce se lasă absorbit de avantajele lui păcătoase şi atât de primejdioase pentru sănătatea întregului mediu social. Căci – nu-i aşa? – marea corupţie se sprijină şi se alimentează din corupţia mică. Baza marii corupţii ar fi serios avariată, iar făptaşii mult mai lesne demascaţi dacă cetăţeanul de rând nu s-ar mai frământa atâta să facă rost de peşcheşuri consistente pentru medic, magistrat, funcţionar sau profesor, ci dimpotrivă, s-ar ruşina de un asemeanea gând nedemn, aşa cum, de altminteri, ar trebui să se ruşineze toţi acei profitori, care dincolo de lefurile încasate, caută să stoarcă tot ce se poate stoarce din serviciile prestate…
 Întâmplarea ce urmează să o relatez îl are în centrul ei pe un inginer englez, care de ceva timp îşi desfăşoară activitatea la un mare combinat din România, cumpărat ca atâtea altele de o mare companie străină. Admitem să-i spunem Steve personajului nostru. Ei bine, Steve era la curent cu corupţia din România, şi nu de puţine ori, în discuţiile cu colegii români, o înfiera cu indignare. Totuşi, ca şi cum ar fi uitat în totalitate de educaţia de-acasă şi de nobila lui indignare, atunci când este oprit de poliţiştii români pentru exces de viteză, el procedează aproape instinctiv ca cel mai neaoş dintre românii trecuţi prin ciur şi prin dârmon: Le înmânează oamenilor legii actele maşinii, dar nu înainte de-a strecura în paşaport câteva bancnote de 100 lei! 
Oare de ce-a făcut-o? Din zgârcenie, el presupunând că amenda va fi destul de usturătoare? Presupunerea nu se justifică nicicum, deoarece veniturile lui sunt de câteva ori mai mari decât ale unui inginer român. Iar noi ştim că nici inginerii români ce calcă pe bec nu ajung la sapă de lemn dacă trebuie să plătească vreo amendă…Atunci din teamă cumva? Dar Steve ştia că amenzile din România nu au nici pe departe efectele celor din Anglia sau Statele Unite. Prin urmare, noul mediu s-a dovedit determinant şi l-a îndemnat pe Steve să acţioneze în acest mod reprobabil. Întrebat fiind dacă şi în Marea Britanie ar fi procedat la fel, el a răspuns cu promptitudine că nici vorbă, întrucât la el în ţară tentativa de mită se pedepseşte cu închisoare!”
“Da”, mi-a răspuns interlocutorul meu căzut pe gânduri, “dar aşa ceva necesită o educaţie temeinică”. Nu numai educaţie, adug eu, ci şi o permanentă autoeducaţie. Dacă alţii pot, noi de ce n-am putea?! Totul este să vrem acest lucru, adică să renunţăm odată şi odată să ne furăm căciula singuri.
  
Sighetul Marmaţiei,                                                                                    
    30 iulie 2009

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors