Archive for the ‘Editorial’ Category

O urare din tolba limbajului de lemn

Posted by Stefan Strajer On January - 1 - 2011

O urare din tolba limbajului de lemn

 

Autor: Cornel COTUȚIU

Mă văd nevoit să dau niște informații semianalfabeților care, ajunși în posturi de decizie – de sus până la opincă –, emit urări către prostime, de sărăbători, mai ales în prag de An Nou.

Prin urmare: adjectivul poate fi folosit la diferite grade de comparație; de la cel (gramatical) pozitiv la alte trepte, până la superlativul absolut, construit, românește, prin „foarte”, „prea”, „extrem de” etc.

De zeci de ani, a intrat în limbajul de lemn, până la talpa țării, o urare nevinovată și suspectă: „Vă dorim un an mai bun”. Auzi urarea în mass-media sau pe stradă.

Așadar, un an mai bun.

Asta presupune că anul pe care, calendaristic, îl termini a fost bun și dorești ca următoarea „ciosvârtă” de timp să fie „mai”: un an  „mai bun”. Deci: astfel, validezi, consfințești, recunoști că anul tocmai încheiat a fost bun și vrei ceva mai bun.

Doamne!

Anul românesc 2010 a fost „bun”, încât îl dorești pe următorul „mai”?

De o jumătate de secol încoace românii nu au trăit un an precum 2010.

Nu inventariez aici grosolăniile prezidențiale, faptele legislative înfiorătoare, nerușinarea guvernamentală, dar, din această perspectivă, cred că e totalmente iresponsabilă, inconștientă urarea: „Un an mai bun!”

Ei bine, ce urare consider că s-ar potrivi în prag de an 2011: Un an mai puțin penibil pentru Cotroceni un an, mai puțin urât, un an mai puțin dramatic, mai puțin opresant, un an mai puțin rușinos, mai puțin ipocrit și incompetent administrativ, legislativ.

Un amic glumeț îmi ura astfel, la telefon: „Sărbători mai fericite decât cel din anul viitor!”

Ce sarcasm îndreptățit!

Care croați, măi, ministrule?!

Posted by Stefan Strajer On December - 15 - 2010

Care croați, măi, ministrule?!

Autor: Ion Coja (Bucuresti) 

Ciudat și vădit incompetent ministru mai avem și noi, la Educație și Învățămînt!… Din câți miniștri am avut după 1990, cu acest individ nu m-am putut simți coleg nici măcar cinci secunde… L-am urmărit pe la emisiunile TV unde a tot apărut vorbindu-ne cu o încredere năucă în binefacerile unei legi care va rezolva, zice persoana, toate, dar chiar toate problemele din învățămîntul românesc… Acest mod triumfalist de a prezenta un proiect de lege nu este nici optimism juvenil și nici lipsă de experiență. Ci are un nume mai simplu: prostie!

Deunăzi însă, acest individ s-a dovedit a fi capabil să mintă și să poarte cu vorba o țară întreagă pentru a ascunde substratul murdar, chiar ticălos al legii, de care s-a dovedit astfel că este perfect conștient. Îl credeam mai degrabă zălud, dar m-am înșelat. Individul, așa zălud cum este, știe însă că ce face este o mârșăvie! Știe! Nu e prost! Alta este definiția sa!

Deunăzi, adică la ultima sa apariție la emisiunea Nașul, când moderatorul Radu Moraru l-a întrebat pe ins cam așa: nu cumva prevederile noii legi cu privire la învățămîntul pentru minoritarii etnici din România va face ca mulți dintre acești tineri să termine studiile fără să cunoască limba română, limba țării în care au de trăit o viață?

O întrebare bună, mi-am zis! Esențială! Căci, conform noii legi, toate materiile urmează să fie studiate de acești copii în limba lor maternă. Numai limba română, ca materie de studiu, se va studia în limba română, în limba de stat, națională! Cu numai trei-patru ore de limba română pe săptămână este evident că școala încetează astfel a mai oferi tinerilor minoritari șansa unei bune pregătiri pentru viața în societatea românească. Căci, să nu cunoști limba țării în care trăiești, este un handicap insurmontabil, pentru orice tînăr! Pentru orice cetățean!

Precizare: în nicio țară din lume nu funcționează o regulă cât de cât asemănătoare celei pe care o instituie noua lege: fiecare copil minoritar se instruiește, până la licența universitară, numai în limba maternă!!…

Orice om cu ceva minte în capul său, oricât de puțin i-ar conveni că s-a născut în România, va avea grijă pentru copilul său să deprindă corect și pe deplin limba română, fiind limba oficială a Țării. Asta cu o condiție: dacă acel părinte ia în calcul varianta unui viitor în România pentru progenitura sa. Dacă însă exclude cu totul această opțiune, atunci nu va fi deranjat de legea pe care o promovează actualul ministru…

Ne îndoim însă că există astfel de părinți în România în număr atât de mare încât să determine prevederi legislative destinate lor! Știu bine că majoritatea minoritarilor din România iau în calcul, cu maximă seriozitate, ca fiind cea mai realistă, mai accesibilă, varianta unui destin legat de statul român! De poporul și statul român, așa plin de păcate cum e! Nu este deloc sigur că alte popoare ar fi cu mult mai bune, mai breze!

De aceea am așteptat cu cel mai mare interes răspunsul ministerial la întrebarea atât de corectă, de lămuritoare a dlui Radu Moraru. Din păcate dl Moraru se pricepe să pună întrebări, dar nu se pricepe să primească cum trebuie și răspunsul!… I se întâmplă foarte des, de mai multe ori în fiecare emisiune!… Probabil că vine de acasă cu întrebările și nu are altă grijă decât să apuce să pună cât mai multe întrebări, fără să mai fie atent și la răspunsuri. Căci cum și ce să înțeleg din faptul că a acceptat răspunsul inept și doar pe jumătate rostit al intervievatului, grăbit fiind dl Nașu să treacă la următoarea întrebare, adică neatent sau nepăsător la faptul că, de fapt, nu i s-a răspuns la cea mai importantă întrebare a emisiunii… Cumva are dl Moraru pe cineva care îi face temele, adică îi face lista de întrebări, iar dînsul nu distinge între întrebările importante și cele mai puțin interesante?!… Întrebarea la care ministrul nimănui a ocolit să răspundă, merita să fie dezbătută ea singură toată emisiunea!

Așadar, ce a răspuns numitul Funeriu când i s-a reproșat că dacă minoritarii vor avea parte de un învățămînt total în limba lor maternă, cum preconizează noua lege, acei copii riscă să termine liceul și facultatea fără să cunoască limba oficială a Țării? 

Răspunsul împricinatulul a sunat cam așa: Dimpotrivă, am stat de vorbă cu reprezentanți ai acestor minorități, de pildă cu croații… sunt toți mulțumiți…

Poate că nu am citat întocmai, dar referirea la croații din România este sigură!… Dacă îl iei în serios pe pezevenghi, ar însemna că elevii croați din România, câteva zeci, poate nici măcar o sută de copii croați în toată țara, sunt foarte bucuroși că, conform noii legi, urmează să aibă la toate clasele și la toate materiile manuale în limba croată și profesori care să le predea în această limbă!… Sunt foarte mulțumiți și croații din România, ne asigură insul.

Păi la croații din România se referea întrebarea cea atât de inteligentă a deșteptului de Radu Moraru? La italienii și grecii ori bulgarii din România apare pericolul să nu învețe românește?!… Ei sunt problema noastră?… Pentru croați s-a făcut o lege atât de anti-românească, măi, ministrule?! De unde atâta nerușinare să te prefaci că nu știi despre ce maghiari este vorba?!

ION  COJA

    Post scriptum. La aceeași emisiune, ministrul pezevenghi s-a lăudat că mai multe universități s-au oferit să-l facă profesor. Întrebarea pe care Radu Moraru nu a pus-o: care sunt acele universități și la ce catedră, pe ce specialitate ar fi devenit profesor universitar acest personaj despre care îmi vine să cred că nu a ținut în mâna sa vreodată un catalog… Mă înșel?

1 Decembrie 2010 și cele trei ofense penibile

Posted by Stefan Strajer On December - 8 - 2010

1 Decembrie 2010 și cele trei ofense penibile

 

Autor: Cornel COTUȚIU

În istoria contemporană europeană nu s-a mai întâmplat ca un șef de țară să-și părăsească țara de Ziua Națională a țării, chiar dacă o împinge iresponsabil în prăpastie. Traian Băsescu își părăsește electoratul de mahala, care îl menține pentru a doua oară la Cotroceni, și de 1 Decembrie se duce să moțăie în sala unui banal Summit din Kazahtan.

Mai mult: Sfidând a mia oară Constituția României, ordonă la telefon, cu câteva minute înainte de ceremonialul obișnuit Zilei Naționale, ca onorul militar să îl primească nu președintele Senatului, precum glăsuiește Constituția, ci Nimicul de la Palatul Guvernului. Emil Boc, dacă nu ar fi cel mai penibil premier din istoria României, ar fi putut să refuze această ofensă adusă Constituției României, dar, trompetist cum e, desigur că s-a conformat; plus că a înghițit și huiduielile care îi erau pregătite nu lui ci lui Băsescu. Apropo de asta: Nu cunosc ca de Ziua Noastră Națională să se fi huiduit, ca acum – nu numai la București, ci în toată țara.

Prin urmare, lașitatea unui (zis) președinte de țară a fost dublată de un comportament ridicol al șefului guvernului.

Urmărind evenimentele și ecoul lor pricinuite de 1 Decembrie, mi-am zis în sinea mea: Băsescule, trage dictatura pe față! În acești ani de mahala românească, opresată de PDL, în cârdășie cu UDMR, aș vrea să nu dispar până la a trăi, efectiv, o nouă dictatură. Despre câteva dictaturi știu din cărțile de istorie, dar am trăit pe propria-mi piele și pe propriii meu neuroni, „dictatura proletaritaului” și cea din vremea ceaușistă. Mai vreau să apuc încă una! Hai, Băsescule, mai fă un pas și aruncă debila Constituție a României la canal!

Istoria omenirii poate confirma, rezumativ, că a fi dictator înseamnă a-ți face de cap, spre profitul celor care te adulează. Fă-o! Ai destui căței care să latre în consecință. Iar noi îți vom ridica omagii. Elena Udrea a intrat deja in Biblie, fiind considerată aducătoare de lumină, pe tine te vom socoti un adevărat Mesia, izbăvitor de mizeriile în care trăim!. Am doar o îngrijorare: acel cameleon, zis  ministru al armatei, are un elicopter disponibil încât la momentul necesar, să te ridice de pe acoperișul palatului Cotroceni?…

A treia penibilitate a fost produsă de acea caricatură de față bisericească numită Laszlo Tokes. A declara, în auzul planetei, că Ziua Națională a unui popor e zi de doliu pentru alt popor e uluitor, prin nesimțire! Dacă acest individ e popă, atunci eu sunt locomotivă. În mod firesc, logic, ar trebui să i se ridice cetățenia română și, eventual, exilat în Groenlanda (clima de acolo i-ar mai putea tempera neobrăznicia). Dar cine s-o facă? Băsescu? Boc? Blonda Elena? Roberta? Marko Bela? Uaaaau!

„De mortuis nil nisi bene”

Posted by Stefan Strajer On November - 17 - 2010

„De mortuis nil nisi bene”

(Despre morți, numai bine)

 

Autor: Cornel COTUȚIU

Mi-a venit în minte spunerea aceasta –  versiune latinească și românească -, în zilele acestea de omagii post-mortem și superlative generoase pricinuite de moartea lui Adrian Păunescu.

Ce favoare făcută celor curând dispăruți, ce delicatețe din partea antichității latine, atitudine împărtășită apoi de-a lungul mileniilor de nenumărate popoare – mi-am zis din nou, adică a nu știu câta oară.

Am avut însă inspirația să consult câteva dicționare și să mă edific, în consecință. Da, dictonul a fost răspândit în versiune latină, dar, de fapt,  el este de origine greacă (de altfel, latinii au preluat din cultura elinilor valori culturale – până la pastișă, uneori; de la zei, numindu-i altfel, până la patrimoniul paremiologic).  Zicerea din titlul meu aparține înțeleptului Chilon al Spartei (unul din cei șapte înțelepți ). Acesta considera că moartea absolvă pe oameni de toate păcatele și că, prin urmare, despre decedați e mai potrivit să vorbim în cuvinte binevoitoare.

De acord cu propunerea bătrânului Chilon, dar în formularea următoare: „să vorbim, deocamdată, în cuvinte binevoitoare.”

Așadar, mi-am spus că e potrivit să scriu, deocamdată, despre bardul de la Bârca în cuvinte (chiar) encomiastice, referindu-mă la ipostaza sa de jurnalier. Ei bine, consider că el se situează pe traseul ziaristic ridicat de Eminescu pe înălțimi profesionale de neegalat și căruia îi urmează condeieri excepționali ai presei scrise precum Arghezi, N.D.Cocea, Brunea-Fox, Camil Petrescu, G.Călinescu, Nechifor Crainic, Geo Bogza, Fănuș Neagu ș.a. Dar, pentru vremea postbelică românească cel mai mare a fost Adrian Păunescu. Nici un scriitor, ca gazetar, nu a avut „starea de spirit, de febrilitate devoratoare”, „de nebunie” (sunt cuvintele lui despre sine însuși), persuasiunea vulcanică, precum le-a trăit și le-a revărsat în dialogurile cu confrații, publicate mai întâi în „Luceafărul”, „Tribuna”, „Contemporanul” și strânse apoi în uriașul volum „Sub semnul întrebării”.

Ce m-a impresionat, privitor la această carte, sunt cei doi factori catalizatori ai demersului său: Omul este în acest univers un răspuns deja constituit, însă care își așteaptă întrebările necesare. Și: „ Dar fericirea mea n-ar fi întreagă dacă alături de ei (interlocutorii – n.n.), nu m-aș fi mărturisit eu însumi aici, întrebând.” Și a întrebat, uneori cu o virulență de îți făcea impresia că îl poartă pe conviv din corzi în corzi, provocându-l la răspunsuri neașteptate, pentru însuși intervievatul, tot timpul însă sub ochiul cenzurii-securistice.

Cât despre revista „Flacăra” și cenaclul respectiv, condiția politico-civică a lui Adrian Păunescu, despre măsura în care multe dintre poeziile sale sunt ori nu poezii, ci mai degrabă fulminante texte versificate, pe curând.

O revelație despre foștime

Posted by Stefan Strajer On November - 14 - 2010

O revelație despre foștime

 

Autor: Cornel COTUȚIU

Cuvântul „foștime” nu e (încă) menționat în dicționar. Oricum, până când lexicografii români îl vor lua în seamă, noi, de 20 de ani încoace avem a face cu foștimea, în nenumăratele ei ipostaze și posturi (acest ultim cuvânt e valabil, ca înțeles fie că accentul cade pe „o”, fie pe „u”). Vorba unei prietene: „Asta e realitatea, nu trebuie să mă trezesc pentru a o pricepe.”

Revin. Cine e foștimea? O adunătură/rețea de tipi isteți, lucrători în organisme de partid (unic) antedecembrist, în ministere, în organe de represiune, în diferite slujbe politico-administrative cu putere de decizie, de sus în jos, până la nivel de cătun. Iar acum au firme, au, în continuare, relații clientelare, unii au ajuns milionari, unii sunt deghizați în lucrători de pază și securitate. Vorba prietenei, nu trebuie să te trezești ca să constați că în România colcăie foștimea, de la Cotroceni, parlament și guvern până jos, la talpa țării, oameni cu aceeași mentalitate politruco-securistă, la fel de grosieră și mirositoare, în ciuda șpreiurilor demagogice cu care amețesc lumea cea de toate zilele.

Recent, în tren fiind (vehicol particular, după 45 de ani de carieră didactică, nu am decât o bicicletă), trecând de gara Dej, am dat cu ochii de una dintre clădirile (încă nedemolate) ale fostei fabrici de ciment. Pe fațada ei, pe o fâșie lată, între parter și etaj, se vedea distinct lozinca „Trăiască Partidul Comunist Român!” Litere de o jumătate de metru, groase, roșii. Am tresărit, apoi m-am amuzat cu tristețe.

Firește că în 1990 lozinca a fost văruită, acoperită. Și totuși… Și totuși, în ciuda spoielii, după 20 de ani literele au rezistat, au redevenit vizibile; ploaia, vântul, soarele le-au scos treptat la vedere. Mesajul ipocrit, cumplit, a răzbit.

În clipa aceea am avut, printr-un repede efort de conexiuni mentale, revelația: Așa a rămas și azi în reflexele, mentalitatea, comportamentul foștimii care foșgăie în primării, consilii județene, locale, în parlament, guvern, președinție, în (deghizata) Securitate; și își dau arama pe față cu un tupeu și o nerușinare robustă, sfidătoare, cu un  populism de veritabilă mahala balcanică.

Vae victis!

Posted by Stefan Strajer On November - 13 - 2010

Vae victis! (Vai de cei învinşi!)

 

Autor: George Petrovai

            Trăim într-o lume caracterizată de nelinişte, dizarmonie lăuntrică, impermanenţă, asimetrie, absurd, violenţă şi intoleranţă, o lume tot mai grăbită şi mai pragmatică, a cărei civilizaţie rulează pe cele două legi definitorii, aflate în inseparabilă legătură: legea celor trei “c”-uri (consum-comoditate-confort) şi legea celor patru “p”-uri (prostituţie-proxenitism-pedofilie-pederastie).

            Fireşte, o asemenea lume eminamente materială şi carnală are foarte puţin de-a face cu cele spirituale, fapt pentru care chestiunile moral-culturale – văzute după loc şi caz ca fiind ba inutile, ba sâcâitoare – sunt tratate de bogaţi cu o îngăduinţă mai mult sau mai puţin dispreţuitoare, iar de săraci cu un elan provocator. Ceea ce înseamnă că atât săracii cât şi bogaţii sunt din ce în ce mai bisericoşi, dar tot mai puţin credincioşi, căci însuşi spiritul vremii îi îndeamnă să fie nesinceri şi ipocriţi, într-un cuvânt ticăloşi.

            Iar românii nu pot fi decât încântaţi de poziţia fruntaşă pe care o deţin la acest capitol, având în vedere faptul că era ticăloşilor de care Marin Preda face vorbire în romanul Cel mai iubit dintre pământeni, n-a fost doar caracteristica obsedantului deceniu al VI-lea, ci că an de an ea s-a învârtoşat şi ramificat cu perfidia unei boli incurabile, încât – cu puţine excepţii – românii de azi ori nu sunt băgaţi în seamă de străini (caz fericit), ori sunt asimilaţi de aceştia cu ţiganii. Că doar tot ei şi-au făcut-o atunci când le-au permis ţiganilor să se autointituleze romi, ceea ce în urechile străinilor cârcotaşi sună a român în ediţie prescurtată…

            Li s-a părut românilor în Decembrie ’89 că prin lichidarea Ceauşeştilor răul a fost tăiat din rădăcină şi că ţara a scăpat pentru totdeauna de blestemul bolşevismului. Aşa că după împuşcarea celor doi – partea cea mai vizibilă a unui rău de-o ameţitoare profunzime -, ei s-au pus pe înfulecate la democraţie şi libertate până li s-a aplecat (înfulecau cu polonicul, direct din cazan!), după care s-au aşezat temeinic pe distrugerea şi şutirea a tot ce le cădea sub mâini (fabrici, CAP-uri, lefuri nemuncite), fără să ia aminte că-n felul ăsta îşi fură căciula singuri.

            Iar “oamenii de bine” numai ce-şi râdeau în barbă de mulţumire pentru iuţeala şi destoinicia de care au dat dovadă atât la umplerea vidului de putere după debarcarea lui Ceauşescu, cât şi la turmentarea boborului cu promisiunile unei democraţii originale.

            Şi chiar că-i originală democraţia românească postdecembristă! Ţara, adusă – e adevărat – cu moralul la pământ în preajma acelui nefericit Decembrie ’89, dar şi cu datoriile externe plătite în totalitate, ba chiar cu creanţe de ordinul miliardelor de $ (Apropo, cum şi de către cine au fost păpate aceste creanţe?), a ajuns ca azi, după o guvernare democratică (sic!) de peste 20 de ani, să adune o datorie de circa 100 miliarde euro (Se înşeală amarnic cine crede că moralul grosului românilor de azi este măcar cu o câtime peste cele antedecembrist!); România, considerată cândva o ţară frumoasă şi bogată, nu mai este nici frumoasă (au rămas doar armonioasele forme de relief, aşa cum ni le-a dăruit Creatorul, dar fără podoaba pădurilor şi a livezilor de odinioară şi, desigur, fără însemnatele bogăţii din măruntaiele lor), şi nu mai este nici bogată. Ba dacă ne luăm după anumiţi indicatori economici netrucaţi (PIB, venitul pe locuitor etc.), atunci ea îşi merită locul la coada ţărilor din Uniunea Europeană, în pofida angajamentelor sforăitoare ale tuturor politrucilor din campaniile electorale şi în pofida strădaniilor comico-patriotice ale îmbogăţiţilor peste noapte, care prin risipa etalată în ţară şi peste hotare (plimbări cu iachturi şi avioane, camere de hotel plătite cu peste 2000 euro pe noapte etc.), vor să întărească prestigiul ţării în stilul lor ticălos şi – atunci când îndeplinesc anumite demnităţi integral nemeritate – vor să arate că ştiu să-şi păstreze rangul, că adică România este obligată să scoată parale până şi din piatră seacă (a se citi din buzunarul cetăţeanului onest) numai ca ei să fie plătiţi legal (că de ilegalităţi ce să mai vorbim!) la nivelul omologilor lor din ţările bogate ale lumii.

            De ceva timp România este în cădere liberă, lucru care rezultă cu claritate din scăderea continuă a nivelului de trai al majorităţii cetăţenilor săi, în timp ce îmbogăţiţii nu-şi mai încap în piele de bine şi sfidează o lume întreagă cu luxul lor îngreţoşător. De unde cu necesitate decug două concluzii evidente pentru orice om cu bun-simţ şi cu niţică minte lucidă:

            1)România încă nu are o clasă de mijloc viguroasă, dătătoare de siguranţă şi stabilitate pentru viitor, şi asta deoarece nu atât legislaţia sa stufoasă, cât mai ales modul dezastruos de aplicare a ei a favorizat înspăimântătoarea proliferare a corupţiei şi birocraţiei, două plăgi balcanico-mioritice (parte componentă a identităţii noastre naţionale) de care nu ştie nimeni când şi cum vom putea scăpa. De asemenea, inadmisibila permisivitate şi toleranţă în aplicarea legilor vizavi de escroci, hoţi şi tâlhari, îndeosebi vizavi de tâlharii cu ştaif şi de uneltele lor, a dus la proliferarea fără precedent a clasei rechinilor autohtoni, care – iată – nu doar că dorm liniştiţi şi se lăfăie în bogăţia lor odioasă, dar chiar vizează să deţină sau măcar să controleze funcţiile cele mai înalte din stat, scop pentru care uzează din plin şi cu insistenţă de canalele mass-media pe care le deţin, în vederea pervertirii discernământului politic al cetăţenilor de rând în sensul dorit de ei.

            În felul acesta, România şi-a constituit un sistem social după modelul ţărilor latino-americane, ţări în care orice este posibil, de la idolatrie şi până la linşaj public.

            2)La aproape doi ani de la declanşarea actualei crize, România o resimte atât de cuprinzător şi dureros, încât continuă să-şi adâncească declinul. Asta în condiţiile în care toate celelalte ţări din Uniunea Europeană emit semnale încurajatoare de redresare economică şi de depăşire a impactului provocat de criză.

            Guvernanţii români nu numai că s-au dovedit incapabili să elaboreze un plan suplu şi coerent de ieşire din criză, dar nici măcar nu se ascund că utilizează din plin cele mai parşive mijloace economice, de care de regulă guvernanţii responsabili şi oneşti se feresc ca de foc, căci astfel de mijloace n-au nici pe departe forţa relansării economice, ci cel mult pe cea a supravieţuirii, altfel spus a amânării scadenţei inevitabile (facturile şi datoriile externe oricum trebuie achitate!), prin mutarea greutăţii de pe un umăr pe celălalt:

            a)Suprapovara aruncată pe umerii ţării prin datoriile contractate;

            b)Spectrul unei sărăcii lucii care-i ameninţă pe cei mai mulţi dintre români prin ansamblul măsurilor descalificante dirijate de guvernanţi: scăderea veniturilor, creşterea preţurilor şi tarifelor, creşterea şi diversificarea impozitelor.

            Iată de ce spun: Vai de cei învinşi! Căci România de azi este ţara învinşilor…

            (Sighetul Marmaţiei)

A FOST ODATA ADRIAN PĂUNESCU…

Posted by Stefan Strajer On November - 6 - 2010

A FOST ODATA ADRIAN PĂUNESCU…

 

Autor: Mihaela Dordea

             V-aş spune o poveste despre un poet…Dar am sa va spun ce simt eu, acum, când iată, trebuie sa vorbesc la trecut despre încă un mare creator, despre maestrul Adrian Păunescu. Un maestru al cuvântului, al poeziei, al iubirii pentru ţara asta chinuită, pentru om….

            Simt o mare tristeţe, o mare greutate, un mare gol. Şi mă întreb cât va mai dura această nesuportare a vremii şi vremurilor în care trăim, pentru că înţeleg cu revoltă că toate sufletele acestea sensibile, chiar nu mai pot suporta durerea care creşte şi creşte în ţara asta ca ciupercile după ploaie.

            Au plecat, în ultimii ani, cei mai buni dintre noi! Moţu Pittiş, Ştefan Iordache, Gheorghe Dinică, Nicu Constantin, Ion Cojar, Tatiana Stepa şi alţii care, ca şi ei, nu au mai avut puterea să reziste….

            Îmi amintesc de uimirea şi admiraţia şi înflăcărarea care mă cuprindea citind poeziile lui Adrian Păunescu, poezii care puneau probleme grave, problemele de atunci, din anii 60-70-80 în care cuvântul trebuia să fie ascuns, să fie înlocuit…Dar el, Poetul, nu se temea şi nu tăcea! Îmi amintesc câte a făcut el pentru cultura română…Şi îmi amintesc de cenaclul Flacăra. De sufletul unic care creştea aici, de minunile care au răsărit si au rămas flori vii ca Ştefan Hruşcă, Vasile Şeicaru, Victor Socaciu, şi nu pot să nu îmi amintesc că au trecut pe aici mulţi dintre cei care astăzi l-au primit pe Poet acolo , sus, unde s-au adunat aproape toţi: Anda Călugăreanu, Moţu Pittiş, soţii Teodorovici, Vieru, Tatiana Stepa… Şi Doamne câţi sunt acolo ca să îi facă trecerea uşoară!

            Cenaclul Flacăra…După modelul acestui minunat, unic bastion al culturii, al rezistenţei în România, am înfiinţat şi eu unul şi aşa am făcut două emisiuni TV, altele la radio, într-o vreme în care tot ce era valoros era prohibit. Şi ca sa reuşesc, tot după modelul lui Adrian Păunescu, am avut inaugurarea pe 26 ianuarie…

            Apoi îmi amintesc de o altă mare tristeţe, imediat după acel simulacru de revoluţie din 89, când marele poet era huiduit şi scuipat…Şi i-am scris atunci, şi i-am alcătuit cu vorbe de suflet şi o poezie. A preluat cuvintele mele şi le-a aşezat lângă sufletul lui, versurile mele le-a citit la televiziune, unde avea o emisiune de noapte.

            Era bolnav Poetul. Bolnav de poporul român! Îl durea durerea poporului din care şi el făcea parte. Dar el avea cuvântul! Cuvintele veneau singure la el, nu el trebuia să le caute, mii şi mii de versuri s-au născut aşa. A scris mult, şi mă bucur că Dumnezeu i-a îngăduit să trăiască ceva mai mult decât Eminescu, ca să poată crea. Ca să poată fi lângă noi.

            A scris şi a vorbit pentru noi, atât cât a fost conştient, ultima oară pe patul de spital, acum câteva zile.

            Mi-e inima grea pentru cultura română, şi mi-e groază de ceea ce urmează, pentru că se pierd valorile în morminte!Şi altele nu mai avem!

            Nu ştiu dacă noi putem face ceva pentru el, doar să ne amintim cu gând bun, că a fost odată Adrian Păunescu. A fost? ESTE!

Sluga credincioasă: Horia Roman Patapievici

Posted by Stefan Strajer On October - 26 - 2010

Sluga credincioasă 

Autor: Corneliu Florea (Winnipeg, Canada)

 

Polemos

Patapievici a primit Ordinul Naţional Serviciul Credincios de la Traian Băsescu (Cotidianul din 16 octombrie 2010)  

Nu surprinde pe nimeni această veche, antică şi de demult practică, prin care stăpânii îşi răsplătesc, în fel şi chip, cele mai credincioase slugi. Se pot scrie din nou articole, eseuri sau chiar diplome de doctorat la Oxford pe această temă, pe lângă cele scrise până acum. Dar nu aceasta este ideea, nici faptul că multe elite culturale locale îl invidiază, considerându-se la fel de credincioase stăpânilor, dar, iar le-a luat-o Roman Patapievici înainte. Pentru ca data viitoare să umfle ei ordinul acesta se vor strădui şi mai mult să-şi arate slugărnicia. Până una alta, tac şi înghit, pentru că Roman Patapievici rade tot. Îmi vine în minte ordinul din 2008, primit din partea ambasadorului francez‚ „Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Ofiţer” după care, proaspătul decorat a declarat‚ „am venit soldat şi am ieşit  ofiţer” Pe mine, ticălosul de mine, m-a pufnit râsul aducându-mi aminte de o veche vorbă românească, în care tot aşa, nu ştiu ce vine şi pleacă ceva mai mare, dar, imediat mi s-a făcut o cumplită milă de Mircea Cărtărescu, el tot soldat a rămas, săracul, şi cât luptă, şi ce victorii, şi nici o decoraţie, măcar aia, de la Stockholm.  

Potrivit decretului nr. 942 din 2010 din Monitorul Oficial, decoraţia i-a fost acordată, întâi de toate, în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia avută în domeniul istoriei ideilor. Da, Roman Patapievici are idei, este un om cu idei, trăiască… Una din marile sale idei a fost radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării. Mare idee, rămâne în analele plaiului mioritic şi al mioritenilor, locuitori acestui plai, care nu este, cum cred unii, la poalele Muntelui Sinai, fiindcă atunci nu i-ar fi venit lui Roman Patapievici ideea asta de contribuţie. Pentru că vorbim de ideile Roman Patapievici să-i amintim volumul Despre idei şi blocaje apărut în 2007 la Editura Humanitas şi dat cu autograf lui Traian Băsescu, care a lăsat toate treburile ţării şi afacerile personale la o parte ca să studieze amănunţit contribuţia autorului în domeniul istoriei ideilor. Dar cel care a studiat cu adevărat acest volum este un specialist în istoria ideilor, Florian Roatiş, care, cu argumente solide de specialist  erudit, îl demolează până la nivel de moloz! Molozul, după DEX, este ceea ce mai rămâne dintr-un patapievici luat la bani mărunţi de către un doct adevărat. Citiţi pe rând, întâi ce a compilat din ideile altora Roman Patapievici şi pe urmă analiza severă dar dreaptă a lui Florian Roatiş. După care, citiţi de dragul ridiculului grotesc şi ceea ce a scris lustragiul Alex Ştefanescu, fără să clipească, de gândit nu se pune problema, despre Roman Patapievici că: are o operă filosofică de mare anvergură!! Probabil, dintr-o oarecare miopie nu a văzut ţânţari cu anvergura aripilor şi mai mare, dar mai ales pentru că e şi el o slugă mai mică.

Al doilea motiv al acordării ordinului este: pentru talentul şi originalitatea dovedite în cercetarea marilor teme ale culturii contemporane (cum ar fi poneiul roz cu zvastica pe crupă sau Mircea Geoană primind sex oral – nota mea), contribuind pe această cale, la animarea vieţii intelectuale romaneşti şi la promovarea libertăţii de gândire şi exprimare în acord cu principiile democraţiei. Extraordinar, nici Elena Ceauşescu care era ingineriţă, şi doctoriţă si academiciană nu a făcut atâtea într-o viaţă, cât a făcut Roman Patapievici într-o după masă şi seară pe lângă o baricadă. Şi Traian Băsescu, ce pişicher dom’le, la atât talent şi originalitate îi da numai un grad de cavaler, aşa cum era Don Quichotte de la Manche! E drept că seamănă între ei ca gemenii univitelini, că sunt la fel de arătoşi şi mintoşi, ba mai mult, amândoi au gândit şi s-au exprimat numai şi numai democratic. Totuşi, două lucruri îi şi deosebesc. Primul, Don Quichotte l-a avut scutier pe Sancho Pancio, pe când Roman Patapievici îl are pe Traian Băsescu. E cazul să fim nu numai raţionali, dar să avem curajul de-a spune lucrurilor pe nume: Roman Patapievici nu a fost ales la Institutul Cultural Roman, el a fost impus acolo, Traian Băsescu doar a executat, ca orice scutier, toate poruncile. A doua deosebire este că, Don Quihotte nu avea cum să animeze viaţa intelectualităţi romaneşti, nu ştia că intelectualitatea română avea nevoie de animatori, nici nu avea bani de animaţie, nici măcar papion sau TVR. La animarea intelectualităţi romaneşti tot meritul este a lui Roman Patapievici. Întâi, a însufleţit intelectualitatea română spunându-le că suntem un popor cu substanţă tarată… cu suflet de o puturoşenie abisalăcu trup inconştient infectat de spirocheta romanească! În paranteză, iată că are contribuţii şi în spirochetologie  descriind tabloul clinic dat de o spirochetă descoperită de el numai la români! Roman Patapievici a însufleţit  intelectualitatea română (e drept că nu pe toată, toată, dar mai are timp şi mijloace financiare) cu ruşinea de-a fi român!! Şi, a şi argumentat de ce trebuie să ne fie ruşine că suntem români Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau să o folosim numai pentru înjurături. Şi a făcut şi primul pas; la New York, la  Institutul Cultural Român nu se mai vorbeşte româneşte. Apoi, animaţii intelectuali români au mai aflat: cu o educaţie pur românească nu poţi face NIMIC, au căzut în depresie şi au plecat în străinătate unde s-au realizat superior de la nimic prin „nimicul” şcolilor româneşti. Nu are vreo importanţă pentru reeducatorul animator, cu papion si facies răvăşit de elucubraţii, el tropăie mai departe susţinând ca avem o cultură second hand  (fără să ne spună cine a purtat-o prima dată, apoi ne-a vândut-o sau dat-o de milă) şi-l bagă pe Mihai Eminescu  în debara să nu ne vadă europenii cu el, că nu ne mai primesc în Uniune Europeană

Pentru toate acestea, eu cred că adevăraţii stăpâni a lui Roman Patapievici trebuia sa-i spună lui Traian Basescu să-i dea o paporniţă plină de ordine şi decoraţii şi să-l ridice direct in rang de generalissim, cum a fost Iosif Visarionovici Stalin. Merită, pentru ce a făcut şi ce ravagii va mai face in viaţa intelectuală românească ca animator şi reeducator. Am uitat esenţialul, să se facă abstracţie că e mare criză în România şi de sută de miliarde de euro datorie externă, şi să i se tripleze salariul şi fondurile ICR-ului,  bani necesari  pentru animatori-reeducatori ca el.            

Acordarea unui ordin naţional lui Roman Patapievici este ridicolă, caraghioasă şi de prost gust pentru că el susţine că românii nu pot alcătui un popor, în consecinţă nu suntem o naţiune, deci nu avem ordine naţionale. Îmi mai amintesc că, în 2007, într-un articol mult comentat din Adevărul, a scris Mihai Eminescu nu este poet naţional! Dacă a ajuns până aici cu talentul şi originalitatea ideilor urmează să-i spună scutierului să scoată din vocabularul românilor  cuvintele naţional, naţiune. (Zâmbiţi, zâmbiţi dar veţi vedea). 

Finalul decretului cu promovarea libertăţii de gândire şi exprimare în acord cu principiile democraţiei este eterna gogoriţă pentru cei ce nu cred că ideologiile politice au principii numai pe hârtie. În trecut, eu şi alţii, ne-am exprimat opiniile bazate pe fapte şi argumente că Roman Patapievici a încălcat principiile democraţiei, articole din Constituţia şi Codul Penal al României cerând aplicarea legii în cazul lui. Ni s-a râs în nas şi ne-au întors spatele cu o excepţie, care, zâmbindu-mi superior, mi-a spus maxima lui Baruch Spinoza în legătură cu asemenea cazuri: „Fiecare atâta dreptate are, câtă putere are”. E o axiomă, pe care trebuie să o înţelegi si invers n-ai putere, n-ai dreptate, aşa că du-te şi te plimbă!! De atunci mă tot  plimb, dar am şi constatat ceva; dacă în urmă cu zece ani eram printre puţinii care mi-am dat seama cine şi ce este Roman Patapievici, astăzi majoritatea românilor îl repudiază!! 

(Octombrie 2010)

 

                                               

Cine l-a făcut pe Băsescu președinte?

Posted by Stefan Strajer On September - 26 - 2010

Cine l-a făcut pe Băsescu președinte?

 

Autor: Ion Coja

 Acum, când anii de preșidenție ai lui Băsescu se dovedesc a fi nu numai ani pierduți, ci și anii cei mai păguboși din istoria noastră, întrebarea care bântuie dureros prin mintea noastră este cum de a ajuns un asemenea individ să conducă o țară! Să ne conducă pe noi, românii, care nu suntem chiar ultimii proști de pe planeta asta!… Pentru acest accident deopotrivă rușinos și catastrofal, aud felurite explicații, începând cu defecțiunile sistemului așa zis democratic și terminând ezoteric prin invocarea ghinionului nostru românesc, atât de activ în ultima sută de ani!

           Stupoarea cea mai mare o stârnește faptul că înainte de a fi ales președinte de țară, individul avea cel mai greu dosar penal la tribunal, pentru mari și bine cunoscute prejudicii aduse economiei naționale, în principal pentru dispariția flotei, la care s-ar adăuga dezastrul din CFR, început tot sub oblăduirea sa. Și multe altele! Ce i-a împiedicat pe magistrați să-și facă datoria față de noi, păgubiții, și față de infractor? În principal a contat protecția acordată de așa zișii săi adversari, deoarece dosarul flota ar fi tras în adâncurile temniței și pe câțiva parlamentari și lideri sau sponsori ai PSD, în frunte cu cel chiar poreclit Șpagă! Nici nu știu exact cum îl cheamă, Miki sau Niki, dar Șpagă în orice caz! Așa îl știe toată lumea bună din jungla numită clasa politică din România. Într-o lume de șpăgari să-ți iasă porecla de Șpagă, asta spune multe… Deci, dacă Băsescu a ajuns președinte, iar nu după gratii, o contribuție importantă a fost adusă de complicitatea sa cu inși de aceeași teapă din tot arcul guvernamental! Cu PSD în frunte!

           Trec peste alte explicații, inclusiv peste cea mai inteligentă, formulată de tînărul Victor Ponta: au furat mai mult decât noi! Formulă absolut memorabilă, care mi-a atras prima oară atenția asupra persoanei. Promite, mi-am zis…

          Pe acest subiect știam multe despre inventivitatea fostului marinar, vestit în toată flota românească pentru abilitatea de a corupe vameșii din portul Constanța, Anvers etc. A știut să fure și la alegerile pentru primărie, a făcut-o și în 2004, dar mai ales în 2009. Adică a știut să corupă!…

          În legătură cu PSD aș mai avea de subliniat ceva, un aspect pe care presa noastră, inclusiv cea anti-Băsescu, s-a făcut că nu-l vede: mi s-a părut tare suspectă în 2009 ieșirea PSD de la guvernare cu două luni înainte de alegerile din noiembrie 2009. Au cedat astfel ministerul de interne, l-au făcut plocon adversarilor, iar apoi au jucat comedia protestelor publice față de furturile de la urnă săvârșite cu implicarea ministerului de interne… Mircea Geoană s-a lăsat prostit – nici nu era prea greu de prostit, prostit de colegii săi de partid, și a rupt coabitarea cu PDL într-un guvern care asigura PSD-ului ministerul de Interne, minister care deține cheia urnelor! Cum să mai câștigi în aceste condiții?! Cine a decis ieșirea PSD din primul guvern Boc? A fost ori prost făcut grămadă, ori vîndut Băsescului! Adică cumpărat!…

        Devenea astfel evidentă dorința unor lideri PSD ca Mircea Geoană să piardă alegerile cu orice preț, chiar și cu prețul a încă 5 ani de destrăbălare și dezbrăcinare la Cotroceni și în toată țara! Dezastrul economic se zărea cu ochiul liber, dar nici asta nu conta pentru strategii PSD! Conta doar îndepărtarea lui Geoană din fruntea PSD, nicidecum că urmau astfel alți cinci ani de preșidenție deșucheată! Căci întreb: dacă PSD a avut dovezi că Băsescu și gașca au furat la alegerile din 2009, cum au mai avut obraz să-l trateze pe șeful lor ca pe un învins?!… În fața lui Dumnezeu și a alegătorilor români, Mircea Geoană a câștigat alegerile din 2009, dar le-a pierdut prin neglijența sau trădarea colegilor din PSD, unii dintre ei extrem de activi în favoarea Băsescului. Dețin probe!…

       Nemernicul de Adrian Severin, coleg de cabinet cu Băsescu în guvernul de trădare națională care s-a vândut Ucrainei, a sărit primul la gâtul lui Geoană, candidatul învins de Băsescu prin uz de fals, stabilind el, trădătorul de Țară Adrian Severin, că Mircea Geoană, îuvins în competiția electorală, nu mai poate să rămână președinte al PSD!

      PSD a știut cel mai bine că Băsescu se pregătește să fure din nou la alegeri, a știut și costul: peste un miliard de euro pregătiți de Băsescu pentru coruperea celor ce primeau prin lege pâinea și cuțitul alegerilor. Bani dirijați la secțiile de votare, la Biroul Electoral Central, la Curtea Constituțională etc. PSD ar fi putut concepe o strategie care să împiedice acest furt, sau măcar să-l limiteze, astfel încât, în final, cu tot cu voturile furate Băsescu să nu atingă pragul de 50%… Dar PSD nu a făcut nimic din ce trebuia! Astfel că noi, cei supărați până la Dumnezeu că ne-am pricopsit din nou cu Băsescu, nu pe Băsescu trebuie să-l înjurăm. Ce vină are Băsescu că este cum este, că mai mult nu-l duce mintea, că nu l-a învățat nimeni cum se ține cuțitul și furculița, măcar când ai oaspeți la masă! Că-i pute gura sau picioarele! Etc., etc. Nu-i el de vină! Vinovați (1) suntem noi care l-am votat, chiar dacă voturile curate nu depășeau 50%, vinovați (2) sunt cei care, prin obstrucționarea legii, i-au permis infractorului să candideze, vinovați (3) sunt cei care nu l-au împiedicat să fure voturi și, în final, să câștige prin fraudă alegerile! Adică cine? PSD în primul rând! Căci – să nu uităm: pe vremea când justiția asculta de comanda PSD, dosarul Flota a naufragiat prin subsolurile prăfuite ale dosarelor puse la conservat…

       Nu mai vorbesc de (4) vinovăția istorică a liberalilor, cea din 2004, când știau bine pe cine susțin la preșidenție, dar mirajul guvernării era precumpănitor față de distrugerea Țării. Ducă-se toată România, cu români cu tot, dacă e să piară cu noi la guvernare!, și-au zis urmașii Brătienilor. Din fericire însă, Tăriceanu s-a ținut tare și nu i-a făcut jocul Băsescului. Abia cu Boc prim ministru s-a dezlănțuit fiara din Băsescu, monstrul marin!      

       ….Firește, spun lucruri cunoscute. Le repet ca să nu ne amăgim cu iluzia că PSD & PNL ar fi alternativa salvatoare la actuala guvernare. Nu! Dacă am ajuns unde suntem, „meritul” este deopotrivă al tuturor guvernanților care s-au succedat ori s-au înlocuit unii pe alții, prin rotație democratică, la furăciuni și abuzuri. Firește, nici asta nu este o noutate pentru românii cu cap pe umeri!…

       Însă mă bag și eu în vorbă în măsura în care bag de seamă că s-a vorbit prea puțin sau chiar deloc de vinovăția numitului Crin Antonescu pentru situația penibilă și disperată în care ne aflăm: Băsescu președinte al României!… Pentru a doua oară!…

       Căci corect este să ne întrebăm și de ce nu a câștigat Mircea Geoană alegerile! De ce? Din mai multe motive, iar principalul motiv, cred eu, poartă numele de Crin… Ins mediocru, fără nicio performanță profesională sau de alt soi, ajuns prin nerozia colegilor de partid președinte la PNL, lui Crin Antonescu nu i s-a părut nimic nefiresc dacă va candida din partea liberalilor români! Candidat, vezi Doamne!, al Brătienilor, la funcția de președinte al României!… A luat în calcul, foarte serios, ideea că i s-ar potrivi să fie președintele României! Nici mai mult, nici mai puțin!…

       E drept, de când a ajuns președinte unul ca Băsescu, nu cred că mai există individ în România care să nu poată spune „dar de ce n-aș fi și eu președintele României, căci aș fi unul mai bun decât actualul?!” Așa s-o fi socotit și nesocotitul de Crin! Și iată-l pe Crin Antonescu candidat! Degeaba au parafat liberalii o înțelegere cu PSD, iar Crin Antonescu cu Mircea Geoană, să facă front comun împotriva Băsescului! Înaintea primului tur, împotriva tuturor sondajelor și a evidențelor,  lui Crin i s-a năzărit că ar putea ajunge el în turul doi, în locul lui Mircea Geoană, și în final președinte, în locul lui Băsescu. Drept care fantoșa liberală nu a avut altă grijă în campania electorală, inclusiv în confruntarea finală a celor trei principali candidați, decât aceea de a-l ataca mișelește pe …Mircea Geoană! Și s-a priceput unde să lovească! Și s-a priceput să fie și convingător pentru naivi! Nota bene: Atunci, în primul tur, ținta atacurilor lui Crin nu a fost Băsescu, ci Mircea Geoană, colegul de alianță! Atunci, în primul tur, a pierdut Mircea Geoană avansul confortabil pe care îl putea avea față de Băsescu în turul doi! L-a pierdut pe mâna – mai bine spus pe gura cea slobodă și imatură a Crinului. Altminteri, cu sprijinul real al liberalilor, Mircea Geoană putea câștiga chiar din primul tur! Mai exact spus, atacat ca lumea și de Crin Antonescu, Băsescu putea să piardă din primul tur!

        Dinaintea turului doi, anunțul ipochimenului Crin Antonescu că-și îndeamnă susținătorii să-l voteze de-acum pe Mircea Geoană, adică pe cel pe care până deunăzi îl făcuse albie de porci, a avut efect invers, căci a sunat ca un afront pentru cei care îl votaseră pe liberalul lui pește. Cei mai mulți, anti-Băsescu convinși, scârbiți de piruetele lui Crin, au renunțat să se mai prezinte la vot. Dacă ar fi avut de ales, în primul tur, între Băsescu și Geoană, ei l-ar fi votat pe Geoană fără nicio ezitare. Amestecul Crinului în ecuația electorală le-a tulburat însă percepția corectă a realității. Sătui de politicianismul ieftin al preferatului lor, din lehamite, acei alegători anti-Băsescu au ieșit din joc. Exact ce-și dorea Băsescu!… Așa zisul electorat al lui Crin Antonescu, prin reținerea de la vot în turul al doilea, a înclinat balanța spre Băsescu, făcându-l pe acesta să se apropie de 50% și să-i fie mai ușor să fure cât îi mai trebuia. Este marele serviciu pe care i l-a făcut Crin Antonescu lui Băsescu!…

        Să fie clar: vina este și a lui Crin Antonescu dacă îl avem din nou președinte pe Traian Băsescu! E timpul să ne dăm seama! Dacă putem numi o persoană cea mai vinovată de prezența lui Băsescu la Cotroceni pentru al doilea mandat, acea persoană este Crin Antonescu!

 

                                                                                                Ion  Coja      

Buriaș, august 2010

Post scriptum: Sondajele îl dau pe Crin Antonescu cu cele mai mari procente de reușită dacă alegeri prezidențiale s-ar ține mâine!… Adică sărim din lac în puț, oameni buni?!…

Sau, ca să fiu mai pe înțelesul optimiștilor care susțin că mai rău nu se poate, le zic: se poate, fraților! Recordul lui Băsescu de ineficiență, iresponsabilitate și imoralitate nu este absolut. Poate fi depășit! Crin Antonescu dă semne bune.

În orice caz și pentru orice eventualitate, inclusiv aceea a suspendării lui Băsescu, societatea românească trebuie să tragă concluziile logice și să organizeze procesul electoral de așa manieră încât să nu ne mai trezim în ziua alegerilor că nu avem pe cine vota, și să ne crucim după aceea de președintele cu care ne-a pedepsit Dumnezeu! Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în urnă!…

Scrisoare foarte deschisa catre d-l Emil Boc

Posted by Stefan Strajer On September - 22 - 2010

Scrisoare foarte deschisa catre d-l Emil Boc

Autor: Grigore Culian

Domnule Emil Boc,
Va scriu in calitate de dublu cetatean – roman si american – si nu mai folosesc  sintagma “stimate domnule prim-ministru” deoarece aceasta functie apartine, de fapt, domnului Traian Basescu, actualul presedinte al Romaniei si seful Dvs. de partid (PDL). Nu voi intra in amanunte pentru a argumenta aceasta afirmatie, fiindca o tara intreaga stie deja foarte bine cine conduce – din umbra! – Guvernul Romaniei. De aceea, nu va voi face responsabil pentru dezastrul economic, politic, social sau cultural din tara noastra de origine, Romania, desi participati la el in calitate de executant. Profit insa de prezenta Dvs. la New York si de intalnirea de astazi, 22 septembrie 2010, la care am fost invitat de Consulatul General al Romaniei la New York, pentru a va aduce la cunostinta o serie de fapte care afecteaza interesele comunitatilor romanesti din Statele Unite. Totodata, vin cu rugamintea de a transmite acest mesaj si sefului Dvs., d-l Traian Basescu, caruia doresc sa-i reamintesc, pe aceasta cale, faptul ca romanii din America s-au opus suspendarii Domniei Sale in 2007, au dat votul lor partidului pe care il conduce (PDL) la alegerile  parlamentare din 2008 si l-au reales in functia de presedinte in 2009. Deci, i s-a dat tot!
Pe 24 iulie 2009, cu 4 luni inaintea alegerilor prezidentiale din noiembrie 2009,  ati infiintat la Chicago o filiala a PDL, unde presedinte a fost “ales” tanarul Honorius Prigoana, fiul deputatului PDL Silviu Prigoana. Scenariul alegerii lui Honorius Prigoana in aceasta functie a semanat perfect cu lansarea starletei prezidentiale Elena Basescu “EBA” in  politica si totul a devenit doar o afacere de “Famiglie”. La filiala PDL Chicago a existat, insa, o mare problema: fondatorii au incalcat legile acestei tari (SUA), care prevad inregistrarea oficiala a oricarei entitati politice la Departamentul de Stat al Statelor Unite! Cativa oameni cu capul pe umeri au sesizat neregula/infractiunea si, in octombrie 2009, majoritatea liderilor filialei PDL din Chicago au demisionat, organizatia fiind dizolvata! D-le Emil Boc, in calitate de presedinte al PDL, nu ati stiut de aceasta ilegalitate comisa intr-o tara (SUA) in care legile sunt respectate, iar infractorii sunt adusi in fata justitiei? Mai mult, dupa “operatiunea Chicago”, partidul pe care il conduceti pe hartie si-a permis luxul sa valideze candidatura infractorului american Honorius Prigoana pentru un loc  de deputat ramas vacant intr-un colegiu din Bucuresti! O alta afacere de “Famiglie”!
 |ntamplator sau nu, tot de orasul Chicago se leaga si “alegerea” membrului PDL Mircea Lubanovici in functia de deputat in Colegiul 3 Diaspora la alegerile parlamentare din 2008. A fost o alta diversiune a partidului pastorit de Dvs., d-le Emil Boc, in urma careia comunitatile romanesti din SUA au trimis o marioneta de partid sa le reprezinte interesele in Parlamentul Romaniei! Au trecut aproape 3 (trei) ani de atunci si deputatul “nostru” face figuratie in Parlament, votul d-lui Mircea Lubanovici fiind folosit numai pentru validarea legilor initiate de partidul Dvs., nicidecum pentru apararea intereselor comunitatilor romanesti din America. Exemplu: d-l Mircea Lubanovici a votat “pentru” taierea pensiilor si salariilor bugetarilor, desi noi i-am cerut sa-si faca publica optiunea inainte de vot, avand aceasta obligatie morala fata de cei care l-au ales. D-l Lubanovici a refuzat sa raspunda acestei solicitari, votand cum i-a dictat partidul Dvs. si fara sa tina seama de faptul ca acest vot loveste in rudele noastre din tara, punand presiune pe noi, cei care traim in strainatate in conditii de criza.  |nsasi alegerea d-lui Mircea Lubanovici in aceasta functie s-a facut prin manipulare (legala, nu si morala!), cele 1.300 de voturi obtinute provenind din zonele Chicago si Portland, unde inca actiona “Famiglia” PDL! I-am cerut d-lui Mircea Lubanovici sa ridice in Parlamentul Romaniei problema grava cu care se confrunta consulatele Romaniei din SUA, unde personalul si fondurile au fost reduse pana la limita insuportabilului, iar serviciile sunt mizerabile, in ciuda eforturilor -as spune eroice!- facute de personalul diplomatic. Am obtinut promisiuni fara acoperire si situatia nu s-a imbunatatit cu nimic. Dimpotriva: la Consulatul General al Romaniei la New York, de exemplu, bugetul anual pentru cheltuieli a fost redus la numai 30.000 de dolari, desi aceasta institutie produce anual peste 200.000 de dolari proveniti din servicii si taxe consulare (conform surselor mele). Paradoxal, in cladirea unde va aflati acum, d-le Emil Boc, Institutul Cultural Roman (condus de d-l Horia-Roman Patapievici si aflat sub inaltul patronaj al presedintelui Romaniei) beneficiaza de un buget anual mult mai generos, desi nu produce nimic si s-a izolat complet de actiunile culturale organizate de Comunitatea Romana. |n plus, unele activitati ale ICR-NY sunt de-a dreptul scandaloase si starnesc indignarea membrilor comunitatii, prin promovarea unor pseudo-artisti care nu au nimic in comun cu cultura noastra, iar cele doua sali aflate la dispozitia ICR-NY stau goale – luni de zile! – din cauza arogantei conducerii si personalului acestei institutii, care invoca drept motiv promovarea culturii romane numai printre elitele americane!  Domnule Emil Boc, sunt un produs al Comunitatii Romane din New York si cred ca am cunostinta de problemele romanilor care traiesc in America. Anul trecut, la sfarsitul lunii septembrie, am avut chiar privilegiul de a face parte din delegatia oficiala a comunitatilor romanesti din Statele Unite, care a vizitat Palatul Cotroceni, la invitatia Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni. O parte dintre problemele enuntate mai sus le-am adus la cunostinta d-lui Traian Basescu, presedintele Romaniei, tot printr-o “scrisoare foarte deschisa”, pe care i-am inmanat-o personal. Am discutat aceste lucruri si cu deputatul “nostru”, d-l Mircea Lubanovici, care a promis “sprijin”. Din pacate, nu s-a intamplat nimic dupa aproape un an si nu cred ca se va schimba ceva in viitor. Va veni insa vremea alegerilor si veti primi nota de plata pentru indiferenta fata de cei care v-au dat votul!
Grigore L. CULIAN, editor si fondator New York Magazin (www.nymagazin.com)
New York, 21 septembrie 2010

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors