Archive for the ‘Editorial’ Category

Ordonanțele arată cum faci alb din negru-ndată…

Posted by Stefan Strajer On February - 2 - 2017

Ordonanțele arată cum faci alb din negru-ndată…

Autor: George Petrovai (Sighetu Marmatiei)

 

Grindenii nu s-au lăsat până când n-au aprobat în regim de urgență proiectul de lege privind grațierile și ordonanța privind modificarea Codului Penal, așa încât răufăcătorii cu acte-n regulă de teapa lui Dragnea să nu mai aibă bătăi de cap cu Justiția călcată-n picioare (pe 14 februarie, penalul președinte al Camerei Deputaților trebuie să răspundă la alte întrebări incomode ale magistraților), iar fârtații acestora să fie de îndată puși în libertate, pentru ca împreună să-și poată face și mai abitir mendrele printr-o lustrație anapoda și sfidătoare.

Și totul (aprobarea și publicarea în Monitorul Oficial) s-a făcut în grabă, fără includere pe ordinea de zi și târziu în noaptea de 31 ianuarie spre 1 februarie, adică în cel mai desăvârșit mod tâlhăresc, mod prin care România este întoarsă cu 27 de ani în urmă, constatând cu oroare că se află la cheremul dictaturii impusă de majoritatea parlamentară pesedisto-aldistă, mai exact la mâna unui atotputernic grup infracțional, ce se prevalează taman de legile democrației (neconcludenta câștigare a alegerilor cu cel mult 17% din totalul voturilor valabil exprimate) pentru curățirea unora dintre ei de păcatele șutitului și dezincriminarea tuturor aleșilor de abuz în serviciu.

Vasăzică, nimic altceva decât undă verde întru săvârșirea de noi strâmbătăți, fie că acestea se cheamă furtișaguri, fie că se concretizează în pierderi din pricina incompetenței. Dar tot șpilul este ca alesul să nu depășească pragul de 200.000 lei, situație în care nu numai că nimeni din această țară n-are dreptul să-i ceară socoteală pentru prejudiciul provocat și, în chip firesc, să primească un șut în fund atunci când o scaldă cu demisia, dar, până la expirarea mandatului, el slobod este să persevereze în nelegiuirea premeditată sau fătată de prostie! Că, de, într-o democrație originală precum cea iliesciano-dâmbovițeană, legislația nu-i interzice nimănui să fie un necalificat și, în același timp, un descurcăreț politruc, ci ea este menită să vegheze cu strășnicie la generalizarea unei pungășii moderate. Adică până la suma de 200.000 lei…

1

           Foto. In jur de 150.000  in Bucuresti in urma ordonantelor mafiote ale PSD-ului

Graba și fereala cu care au procedat grindenii, dovedește cu prisosință că toată această mizerie politico-morală constituie de departe marea lor prioritate, o sarcină trasată de șefii lor penali mai înainte de înscăunare, și că prea puțin se sinchisesc de prestigiul și suveranitatea țării, respectiv de prosperitatea și mulțumirea celor mulți.

Însă totul este ca, începând chiar de azi (1 februarie), protestele să sporească deopotrivă cantitativ și calitativ (organizate și ferme, dar neagresive). Da, căci numai așa sunt șanse reale ca guvernanții să-și retragă ordonanța, eventual să-și dea demisia pentru acest atac banditesc la democrație, iar România să-și poată reveni la normalitatea socio-politică și moral-juridică

(Sighetu Marmaţiei, 1 feb. 2016)

Cu penali la guvernare, țara moare pe picioare!

Posted by Stefan Strajer On January - 31 - 2017

Cu penali la guvernare, țara moare pe picioare!

Autor: George Petrovai (Sighetu Marmatiei)

După guvernele Ponta (firește, cele mai vrednice de aducere aminte pentru „cinstea” pesedistă de care au dat dovadă), iată că a venit rândul guvernului Grindragnea. Nu numai că acesta-i supraponderal (că, de, doar așa promisiunile din campania electorală au toate șansele să fie neîmplinite „la virgulă”), dar mai are și o droaie de bube în cap: Florin Iordache, ministrul Justiției, se impune atenției cu ditamai plagiatul cât roata carului, Olguța Vasilescu, ministreasa Muncii, cu drăguțele ei de dosare penale în derulare, Mădălin Voicu este uns secretar de stat la Cultură, în pofida faptului că-i cercetat pentru furtișaguri mai ceva ca-n codru, iar Toma-Florin Petcu, ministrul Energiei, a devenit peste noapte faimos prin crasa incultură etalată la alcătuirea autobiografiei.

Indiscutabil că timpul va lucra și în defavorabila favoare a celorlalți membri ai acestui cabinet de sacrificiu, care, în nicio lună de la înscăunare, a înregistrat performanța de-a scoate zeci de mii de români în stradă prin păcătoșenia ordonanțelor ce țin morțiș să înălbească trecutul penalilor neîntemnițați și să-i facă scăpați pe mulți dintre politrucii tâlhari aflați după gratii.

De unde întregul circ la televiziunile aservite cu marea aglomerație din pușcării și falsa compasiune față de toți deținuții. Că doar nu era să spună pe șleau ceea ce a fost tăinuit în campania electorală, anume că scopul lor imediat este ca în practică să pună gabja pe justiție, iar în teorie să susțină sus și tare că aceasta este independentă și că, vezi Doamne, nimeni pe meleagurile noastre nu-i mai presus de lege…

Păi, preapenibililor cu ifose de cârmuitori, nu vi se pare că am ajuns de râsul curcilor cu pușcăriile și pușcăriașii, de parcă ar fi singura problemă nerezolvată a României postdecembriste? Evident, deținuții sunt semenii noștri. Dar niște semeni care, accidental sau premeditat, s-au abătut de la normele de conviețuire socială, acte pentru care ei trebuie privați de libertate și remodelați din punct de vedere moral-spiritual, astfel încât să nu mai fie un real și permanent pericol pentru ceilalți cetățeni și pentru ordinea socială constituită.

protest-amnistie-gratiere-19

Dar chiar dacă în majoritatea cazurilor vina aparține în exclusivitate celor ajunși la răcoare, acest fapt nu este nici liniștitor și nici nu exclude excepțiile generate de erorile judiciare sau de nefasta influență exercitată de către mediu. Dimpotrivă, rata în necontenită creștere a infracționalității trebuie să ducă la atenție sporită din partea societății și a instituțiilor ei întru prevenirea abaterilor, precum și la tratarea diferențiată, funcție de caz, a fărădelegilor comise.

Vasăzică, umanismul și grija cârmuitorilor față de cetățeni rezultă cu necesitate și din lista lor de priorități, problemele celor mulți și aflați în afara locurilor de recluziune trebuind să se situeze întotdeauna pe primul plan! Da, căci deși ei produc și plătesc impozite, totuși, foarte multe dintre spitalele noastre sunt suprapopulate și la mare depărtare de normele europene, iar copiii unora dintre aceștia nu pot să urmeze școala, fie din pricina greutăților materiale cu care se confruntă familia, fie din pricina distanțelor.

Când vor fi rezolvate la nivel european toate acele chestiuni presante (bunăoară, electrificarea tuturor localităților), care cu adevărat formează substanța traiului decent?!…

N.B.: Amnistiile și grațierile nu numai că sunt apanajul regilor (doar ei sunt dăruiți cu eleganța rezolvării excepțiilor și împăcării contrariilor), dar mai au și darul de-a se opune Codului Penal. Într-adevăr, căci dacă potrivit Codului Penal trebuie pedepsite toate abaterile de la conduita civică impusă prin legi, amnistiile și grațierile sunt concepute ca un act de clemență față de nelegiuiți, iar prin aceasta vin în flagrantă contradicție atât cu eforturile oamenilor legii, cât și cu instrumentele de instaurare a ordinii sociale.

(Sighetu Marmației, 30 ian. 2017)

 

petrovai-george

Foto. George Petrovai

Prinși cu mâța-n sac

Posted by Stefan Strajer On January - 26 - 2017

Prinși cu mâța-n sac

Autor: Silvia Jinga (Delray Beach, Florida, USA)

 

După o victorie zdrobitoare în alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, Partidul Social Democrat s-a apucat de treabă. Dacă se gândește cineva că s-a frământat cum să refacă infrastructura jalnică a României sau cum să asigure manuale școlare în toamna care vine sau ce măsuri să ia pentru promovarea capitalului autohton se înșeală. Însemnează că nu cunoaște „fiziologia” partidului, ca să folosim termenul lui Costache Negruzzi de acum mai bine o sută cincizeci de ani. În buna tradiție a stângii democrate, guvernul, având ca premier pe Sorin Grindeanu, dar ca șerif pe Liviu Dragnea, a copt ceva în taină, ceva care ne amintește de sintagma cunoscută dinafară-i vopsit gardul, înăutru-i leopardul.   Înainte de toate, să observăm că puterea în aripa stângii este concentrată în mâinile unei singure persoane, Liviu Dragnea, șef de partid, președinte al Camerei Deputaților și păpușarul guvernului proaspăt format. Că guvernul acesta este la dispoziția șefului suprem nu încape îndoială. Și primul simptom al bolii s-a manifestat în scornirea unei ordonanțe de urgență pentru grațierea tuturor celor cu o pedeapsă mai mică de cinci ani. Legea nu precizează că s-ar referi doar la pușcăriași, nu și la penalii politici pentru că îi vizează pe toți la grămadă, în mod deliberat și a fost produsă, înainte de toate, pentru a-i scăpa de penitenciar pe politicienii care au comis abuz în serviciu, îndeosebi șmangleală de la bugetul țării.

 

Liviu Dragnea

Foto. Ghici ciuperca cine are cel mai mare interes cu Legea Gratierii!

Acest proiect de grațiere ar exonera în jur de două mii două sute de politicieni, funcționari publici, judecători etc. și ne dăm seama că ar face din ei soldați loiali ai PSD-ului, ai lui Dragnea personal. Dl. Florin Iordache, numit de Dragnea ministrul justiției este cunoscut pentru legi de acoperire a fărădelegilor, așa că n-a fost pus la prea mare tortură de conștiință când i s-a cerut să formuleze un asemenea proiect. În primul rând este ilegal să modifici Codul Penal în vigoare și ei se ating de articolul 297, pe care îl siluiesc să sune după bunul lor plac. Ordonanța de urgență modifică pedeapsa de la 2 la 7 ani pentru un prejudiciu de 200.000 de lei în pedeapsa de la 6 luni până la 3 ani și plata amenzii. Pentru indivizii cu un prejudiciu sub 200.000 de lei nu se mai consideră abuz în serviciu, ceea ce se traduce prin anularea pedepsei. Ca să dea o fațadă umanistă grațierii legiuitorii pesediști au justificat urgența modificării codului penal prin necesitatea descongestionării închisorilor din România, pentru care CEDO (Comisia Europeană pentru Drepturile Omului) ar amenda țara cu 80 milioane de euro. Președintele Klaus Johannis a dezmințit zvonul agitat de pesediști pentru a aduce o motivare în plus manevrei lor cu bătaie cât se poate de personală și ne referim la persoana lui Dragnea, în primul rând. Cel mai interesat de a ieși basma curată este ambițiosul șef al pesediștilor, care nu se poate opri din urzeli până nu se vede instalat la Cotroceni. El are la activ o condamnare la un an fără executare și un dosar în curs la DNA. Nu visează decât să devină perfect legal, scăpând de orice tinichea legată de coadă. Că vor fi eliberați ceva amărâți din abjectele noastre penitenciare este foarte bine, dar că vor fi înălbiți politicienii care au furat demențial din buzunarul cetățeanului român, asta întrece orice măsură. Cu temei observa Liviu Avram, un ziarist de la Adevărul că pe semne a pătruns în guvern cineva cu un uriaș potențial infracțional, care se grăbește să rezolve în pripă problema.

PSD-ul are o tradiție consolidată întru fraudă și abuzuri încă de pe vremea premierului Adrian Năstase, care inventase acea penibilă istorioară cu mătușa Tamara, ca justificare a averii acumulate prin jaf. Tradiția a fost continuată fără jenă în timpul fostului prim-ministru Victor Ponta, iar acum ne confruntăm cu atacul nerușinat la codul penal pentru salvarea corupților, pentru subminarea statului de drept. Cu o opoziție ca și inexistentă, i-a rămas președintelui Johannis sarcina de a sancționa încercarea machiavelică a stângii de a perpetua corupția prin legalizarea ei. Să ne gândim la ce lecție de ticăloșie dă acest guvern întregului nat în România. Dacă furtul de până la 200.000 de lei ($45.000) este legalizat și vinovații în loc să suporte rigorile legii, fiind exonerați de pedeapsă, se insertează din nou în partide și în parlament, ce-i rămâne omului de rând să facă decât să iasă în stradă și să-și strige în gura mare revolta?! Ceea ce s-a și întâmplat la București, unde aproximativ șapte mii de protestatari și în orașele mari din toată țara au demonstrat împotriva ordonanței de protejare a hoției ascunsă sub masca grijii față de deținuți. Perversitatea clasei politice românești a întrecut orice măsură.

Mânioși că președintele Johannis i-a tras de urechi, politrucii pesediști agită cu o balcanică ranchiună ideea suspendării acestuia, ceea ce a stârnit nedumeriri și critici în Germania, inclusiv în cadrul social-democraților conduși acum de Martin Schultz. Nemții s-au pronunțat ferm că guvernarea social-democrată în România este problema nu soluția. Dar ca să se asigure de o protecție de mai de sus Liviu Dragnea, președintele PSD și Sorin Grindeanu, prim-ministrul au dat o fugă până la Washington între 17 și 22 ianuarie a.c. să caște gura la inaugurarea lui Donald Trump. Facebook-ul domnului Dragnea face dovada participării la o recepție în format restrâns, unde l-a asigurat pe Donald Trump de ridicarea la un nivel superior a colaborării cu SUA. Participarea la asemenea recepții costă bani grei, cam $250.000 per persoană. Dar are balta pește. Camera Deputaților, probabil, va achita cheltuielile celor doi din bugetul ei, adică din banii „prostitului” popor. Ce ignoră Liviu Dragnea este că Donald Trump vrea să strângă baierele pungii, fiind pus pe o politică mai degrabă de austeritate față de toți prietenii și aliații. Așa că va trebui să se întrebe dacă are țara noastră parale pentru ridicarea la nivel superior a colaborării cu America, pentru că de data asta nu va putea sta cu mâna întinsă. Domnul Dragnea nutrește gânduri mari de mai demult, încercând să intre sub pielea americanilor. Știind că Sevil Saidehh, turcoaică din Dobrogea, are o rudă (unchi al mamei), care a consiliat în calitate de istoric mai multe administrații americane în problemele Orientului Mijlociu, a propus-o la funcția de prim-ministru al guvernului, propunere respinsă de președintele Johannis, care astfel și i-a sculat în cap pe stâlpii democrației originale. Să sperăm că Johannis va avea vigoarea necesară să se opună mișeilor de la Dunăre.

Grăbindu-se să emită o ordonanță de urgență esențialmente în favoarea hoților, de care România este plină, Partidul Social Democrat, guvernul și domnul Liviu Dragnea și-au dat cu firma în cap, amintindu-ne încă o dată că ce nașe din pisică șoareci mănâncă.

(Delray Beach, 24 ianuarie 2017)

17.Silvia-Jinga.-Foto

Foto. Silvia Jinga

Vom fi din nou ce-am fost odată?

Posted by Stefan Strajer On January - 24 - 2017

Vom fi din nou ce-am fost odată?

Autor: George Petrovai

          

Nu e sigur că înfăptuirea „la virgulă” a generoaselor promisiuni pesediste din campania electorală va orienta țara pe calea progresului real. Nici nu-i cu putință acest lucru, atâta timp cât sporul producției interne (dacă există cu adevărat, de ce el nu este perceput în coșul zilnic al cetățeanului de rând?) arată strașnic de bine numai în statisticile oficiale, iar investițiile sunt mai mult decât penibile.

Așa că actualului guvern Grindragnea, îi rămâne la îndemână calea bătătorită, sigur-nesigură și extrem de perfid-oneroasă a împrumuturilor externe. Cu atât mai al dracului acuma când, prin străduința tuturor cârmuirilor postdecembriste, pe umerii slăbiți ai României deja apasă povara celor aproape 100 de miliarde dolari și când este bine știut că a împrumuta bani doar pentru a putea cumpăra grosul alimentelor și a face față celorlate nevoi (furtișaguri subtile sau fățișe, lefuri și pensii), se cheamă a submina viitorul nației și al țării prin apocaliptica forță rezultată din înfrățirea imposturii cu necinstea politizată și trădarea programată.

Și nu proteicul PSD a fost la butoanele puterii cel mai mult timp în acest catastrofal postdecembrism, deci nu el este tatăl baroniadei și al poligenocidului (financiar-economic, moral-spiritual, cultural-identitar) la care a condamnat actuala generație și Dumnezeu știe câte din generațiile următoare?…

Cu toate că țara era acceptabil industrializată și fără niciun sfanț datorie externă, totuși, cuplul Ceaușescu a fost învinuit de subminarea economiei naționale (sic!), apoi – în chiar ziua de Crăciun a fatidicului an 1989 – la iuțeală împușcat. Prin comparație (întregul complex economic național desființat și România prefăcută în colonie, datoria externă de circa 100 miliarde și alte mii de miliarde sfeterisite, milioane de români aduși la sapă de lemn și peste patru milioane dintre ei plecați în străinătate, educația în derivă, sănătatea biologică mai mult decât îngrijorătoare și cea moral-spirituală într-o stare alarmantă), ce-ar merita acești politruci/torționari postdecembriști, în primul rând ciocoii porecliți baroni, cu toții ieșiți din mantaua moscovito-bolșevică a lui Ion Ilici Iliescu?

Teamă mi-i că toate aceste firimituri aruncate boborului, bani fără acoperirea valorică dată de productivitatea muncii și un comerț exterior dinamic, vor genera o atare inflație, încât nu peste mult timp ne-om trezi din nou milionari. Dar milionari calici, căci vom intra în magazine cu geanta burdușită de bancnote și vom ieși din ele cu punga de alimente tot mai goală…

N.B. Atenție mărită din partea cetățenilor cu glagore la manevrele pesedisto-aldiste în ceea ce privește intenția spălării penalilor de păcate printr-o strâmbă lege a amnistiilor și grațierilor. Vasăzică un sfidător calcul politic de felul următor: Boborului i-am azvârlit un oscior de ros, iar noi ne vom face făcutele, cu biografiile înălbite și forțele într-ale ticăloșiei zdravăn întărite! Ne amintim că asta este marota pesediștilor și aliaților lor, pe care cu siguranță ar fi concretizat-o în urmă cu trei ani, dacă maculatul Victor Ponta ajungea președintele României…

(21 Ianuarie 2017)

petrovai-george

Foto. George Petrovai

Unde ne sunt intelectualii

Posted by Stefan Strajer On January - 15 - 2017

Unde ne sunt intelectualii

Autor: Silvia Jinga (Waterford, Michigan, SUA)

 

Ne învârtim într-un cerc vicios. Vrem să scăpăm de penali în fruntea țării și ajungem mereu la ceea ce detestăm. Facem un pas înainte și regresăm imediat de parcă ne-am fi speriat de atâta progres. Victoria PSD-ului cu 45% în alegerile parlamentare ne reamintește de perioada iliesciană a trandafirului, când suavul simbol trebuia să distragă atenția de la criminalele ciomăgeli ale minerilor. Desigur, s-a depășit faza teroristă a începutului „democrației originale” a lui Ion Iliescu. Acum, dimpotrivă suntem asigurați că Liviu Dragnea, președintele PSD-ului luptă pentru liniște, pentru încetarea disputelor violente de opinii și pentru impunerea unui liedership autoritar. Constatând că nimic esențial pentru binele țării nu s-a înfăptuit de mai bine de un sfert de secol de capitalism, în absența unei democrații autentice, populația României are nostalgia unui regim dictatorial, fapt intuit corect de Liviu Dragnea. Mai multă disciplină și mai multă responsabilitate din partea miniștrilor sunt așteptate de multă vreme. Problema guvernului recent format este însă alta. Cei aleși sunt într-un fel sau altul îndatorați lui Liviu Dragnea, astfel că ne întoarcem la sistemul mafiot atotstăpântor în România ultimilor douăzeci și șase de ani.

Programul lansat de pesediști își propune să aducă bunăstarea în România, dar, dacă analizăm componența guvernului, primul lucru de care ne îndoim este onestitatea unora dintre membrii lui. Cel mai discutabil este Florin Iordache, fost subinginer devenit avocat la una din facultățile improvizate după 1990, nașul libanezului Henri Saouma condamnat de curând la opt ani cu executare pentru evaziune fiscală. Finul Rico a beneficiat de învârtelile „băieților deștepți” de la Caracal, care au falimentat combinatul de creșterea porcilor. Florin Iordache nu a fost total străin de afacere, bucurându-se în schimb de finanțări ale campaniilor sale electorale de către libanezul pus pe șmecherii. Liviu Dragnea a fost unul dintre cei trei martori la cununia din 2011 la Constanța a Sevilei Shhaideh, ceilalți doi fiind Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, un triumvirat de penali. Iată că acum Dragnea a propus-o pe Sevil nici mai mult nici mai puțin decât prim-ministru, funcție care i-a fost respinsă de către președintele Johannis. Doar două istorii și ne sunt suficiente să tragem concluzia că PSD-ul, dar nu numai el, readuce în forță capitalismul de cumetrie, spiritul de clan, statul mafiot.

Rezultatul luptei electorale indică dominația în societatea românească a spiritului gregar. Încă în 1920 psiho-sociologul C-tin Rădulescu-Motru, făcând distincția între gregarism și solidaritate arăta: „Gregarismul este o armonie a sufletelor, dobândită pasiv, aproape mecanic, – solidaritatea este o armonie cucerită prin lupta omului cu sine însuși, prin recunoașterea altora, după ce fiecare s-a cunoscut pe sine”. (C. Rădulescu-Motru, Psihologia poporului român, Albatros, 1999, p. 9). Nicăieri nu se observă mai bine gregarismul la români decât în viața politică. Autorul subliniază ce mare piedică este gregarismul în emanciparea românilor la standardele modernității. De parcă ar trăi astăzi, C. Rădulescu-Motru sesizează limitele ethosului nostru: „voim să trăim o viață poltică cu regim parlamentar și voim să avem o cultură a noastră originală, păstrându-ne cu toate acestea deprinderile vechi de suflete gregare. În loc de a ne prezenta în lupta cea nouă ca individualități puternice, diferențiate după aptitudini, ne prezentăm slabi și cu aptitudini la fel. Suntem toți meșteri de gură și răi de faptă” (idem, ibidem, p. 12). Nimic nu reflectă mai pregnant aceste observații făcute acum aproape o sută de ani decât unanimitatea votanților pesediști solidari în cauze blamabile. Spiritul gregar s-a consolidat în cursul comunismului, o societate care a favorizat uniformizarea. Să notăm că nația noastră se desparte atât de greu de gregarism și pentru că, după cum a subliniat Rădulescu-Motru, este o notă instrinsecă psihologiei poporului nostru. Ne interesează mai puțin individualitățile puternice și mai mult supunerea la tradiția grupului. Spiritul gregar supraviețuiește atât la nivelul masei electorale de astăzi cât și în viața politică, unde observăm o secetă de personalități, o mediocritate alarmantă.

Capitalismul de clan din România își are originea în specificul răsturnării sociale care s-a petrecut în 1989-1990. Nu a avut loc o mișcare socială cu o ideologie și un program ce ar fi vizat interesele tuturor categoriilor sociale, ci s-a petrecut o lovitură de eșalon, care a vizat interesele de bandă ale eșalonului doi, ceea ce a avut drept consecință o totală prăbușire a maselor. Acestea, notează sociologii Nicolae Grosu și Ionel Danciuc (România sub invazia mârlăniei, 2014, p. 23): „au ajuns să fie nevoiți să-și vândă pe o găleată de plastic sau doar pe un țoi de țuică demnitatea dreptului lor democratic de a contribui prin vot la destinul țării”, situație absolut deplorabilă. Condamnarea lui Liviu Dragnea la un an de închisoare fără executare este legată tocmai de relația cu acest tip de electorat ușor de manipulat, care continuă să rămână o multiplicare a „cetățeanului turmentat” total dezorientat.

În acest punct ar trebui să intervină decisiv intelectualii care au misiunea de a scoate din gregarism masele nediferențiate, deconectate de complexitatea vieții politice cu jocurile ei de culise și de interese. Dar o mare parte a intelectualilor români sunt fie partizanii unui partid, fie pasivi. Prin urmare, nu prea avem parte de analize obiective ale răului național. Iată-l pe reputatul sociolog Vasile Dâncu, care în interviul acordat în 4 ianuarie a.c. postului de televiziune Realitatea TV a prezentat în culori atât de trandafirii actualul guvern pesedist că ne-a surprins prin totala lipsă de spirit critic și de adevăr. Este un guvern „ca o promisiune”, un guvern al bunăstării naționale, ne asigură sociologul, a creat un program pornind de la oameni și pentru oameni, va promova o viziune națională, va susține capitalul românesc, va curma polemicile inutile, în schimb va susține bătăliile între tării de caracter, nu între șmecheri și golani, cum s-a exprimat dl. Dâncu. La întrebarea de ce partidul pesedist n-a făcut-o până acum, ci dimpotrivă a ruinat țara, dl. sociolog n-a răspuns. Șocant a fost că Vasile Dâncu n-a pomenit o vorbuliță despre caracterul compozit al guvernului, despre promovarea penalilor, despre numirea la Ministerul Justiției a lui Florin Iordache, care aparține tocmai segmentului șmecheresc, despre numirea la Ministerul de Interne a unei foste secretare de școală de la Videle, trecută ca și Iordache prin rapidele facultăți de drept create ad-hoc, despre atingerea cu DNA a Olguței Vasilescu, despre scoaterea de la naftalină a lui Teodor Meleșcanu pentru a face politica noastră externă, când știm cât de ridicol s-a comportat față de electoratul din străinătate în alegerile prezidențiale. Întrebarea la care era obligat să răspundă dl. Dâncu privea contradicția între ambițiile programului și cei numiți la guvernare, indivizi fără culoare, aleși nu pe criteriul competenței, ci al obedienței față de șeful partidului, el însuși un penal. Unde este statul de drept cu care ne tot împăunăm de ani de zile în ciuda realității care ne dă de gol? Mulți comentatori au observat că numirea lui Florin Iordache la Justiție, cel care s-a bătut până acum mai mult pentru fărădelege decât pentru lege, ar ținti spre exonerarea dl.-ui Dragnea de dosarul în curs de judecare precum și de condamnarea pe care o are, prin trecerea prin parlament a unei legi a amnistiei conform căreia pedepsele cu o vechime mai mică de cinci ani se vor prescrie. Înțelegem deci cum va fi cârmuită țara. Legile vor fi siluite ca să îi spele de păcate pe cei ambițioși de putere, dar cu fapte reprobabile la activ. Totul este acum aranjat astfel ca ascensiunea lui Liviu Dragnea la cele mai înalte funcții în stat să nu mai fie oprită.

Suntem în continuare priviți ca o țară înapoiată, nesigură social și economic, cu o populație care deși declarativ a fost cea mai pro-europeană, rămâne în continuare „volatilă în țeluri, incultă, neinformată, incapabilă să se adapteze valorilor occidentale și păstrează o mentalitate arhaică, mistică, aproape tribală”, nota dr. Călin Georgescu în cartea sa Cumpăna României (Ed. Logos, 2014, p. 20). S-a dovedit că nici elitele intelectuale, nici societatea civilă nu pot răspunde provocărilor actuale. Ceea ce a caracterizat majoritatea politicienilor din 1989 încoace a fost o gândire dominată de unicul țel al îmbogățirii personale prin furt și al jefuirii țării și al vânzării ei „pe doi țechini străinilor, așa cum și-au vândut și propriile suflete” (idem, ibidem, p. 27). În starea de necesitate care s-a creat „este nevoie de un curent ideologic românesc și de conducători de glie, care nu se aleg, ci se impun prin virtute” (idem, ibidem), conchide dr. Călin Georgescu, idee la care subscriem întrutotul. Nu ne rămâne decât să sperăm că un asemenea curent se va naște din zăcămintele de resurse intelectuale și sufletești ale nației.

17.Silvia-Jinga.-Foto

Foto. Silvia Jinga

De votăm sau nu votăm, rău-n și mai rău schimbăm!

Posted by Stefan Strajer On December - 8 - 2016

De votăm sau nu votăm, rău-n și mai rău schimbăm!

 

Autor: George Petrovai

 

Să fie o fatalitate că nici după aproape trei decenii de democrație originală, românii încă n-au dibuit calea binelui și prosperității generale? Ori suntem predestinați să rătăcim vreme de 40 de ani prin pustiul istoriei noastre contemporane, astfel făcând dovada că parabola biblică cu rătăcirea evreilor prin pustie nu-i o ficțiune (vasăzică istoria se repetă în forme la care nimeni nu se așteaptă) și că cei 40 de ani reprezintă taman generația ce trebuie să dispară ca societatea înnoită și nițel înțelepțită să o ia pe drumul bun?!

Având în vedere fabulosul nostru trecut traco-getic și miracolul supraviețuirii noastre pe aceste meleaguri, în pofida străduinței neprietenilor de mai aproape și de mai departe (imperii trei scrum s-au făcut,/ luptându-se să nu mai fim,/ dar noi aici am fost și-om fi/ ca rostul să ni-l împlinim), fatalitatea este exclusă și predestinarea capătă un pronunțat caracter discutabil.

Mai degrabă trebuie să luăm aminte la repetatul avertisment al gânditorului P.P.Negulescu (Destinul omenirii, vol II, Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”, 1939): „Mai necesară și mai urgentă decât o reformă a instituțiilor ar fi o reformă a omenilor”!

Sigur, cu pretenții de reformă, între timp s-a derulat experimentul bolșevic al uniformizării și sterilizării intelectuale (formarea omului nou din familia lui homo sovieticus, căruia i se administra libertatea cu pipeta) și experimentul postdecembrist (avântul neamului prost din familia homo iliescienus, pentru care aparenta libertate, servită cu polonicul, se cheamă „fac ce vor mușchii mei”).

Ambele experimente au îmbolnăvit și deformat într-un asemenea hal secular-distinctiva fibră moral-spirituală a acestui popor, încât venerabilul Neagu Djuvara deplânge public faptul că nu izbutește cu niciun chip să descopere pe românul interbelic în nesubstanțialul său urmaș de-acuma. Păi cum să-l recunoască, când acesta, adaptându-se vremurilor pentru a putea supraviețui, s-a transformat într-un vrednic de milă descurcăreț, căruia nu-i arde de fleacuri precum cinstea, mila sau respectul semenilor și nu-i pasă că habar n-are cum se numește țara lui, căci țelul său suprem în viață se conduce după atrocele primitivism din spusa „Ce-i în mână, nu-i minciună”?!…

alegeri-parlamentare

În toate sondajele de opinie, Partidul Social Democrat se situează la peste 40%. Asta demonstrează că în linii mari cărțile sunt făcute pentru nou-vechiul șparlament, că românii continuă să-și taie craca de sub picioare prin cutremurătoarea nepăsare cu care votează ticăloșii dovediți (prin aceasta nu-s victime, ci complici) și că, după toate probabilitățile, vom asista la o premieră mondială – numirea în fruntea viitorului guvern a lui Liviu Dragnea, un penal cu acte în regulă, care, în cadrul unei ceremonii de-un desăvârșit penibil, va depune jurământul de credință (sic!) în fața unui președinte pe care nu dă doi bani.

N.B.: Japonia, China, Coreea de Sud și Singapore fac din plin dovada că totul este cu putință (belșug material, uriașe rezerve financiare, realizări senzaționale, proiecte amețitoare) atunci când, de la vârful și până la baza piramidei sociale, se dorește mai mult, mai repede și mai bine. De pildă, în toată perioada shogunatului (din 1192 și până în 1867), Japonia a trăit într-o trufașă izolare, plătind costurile sociale ale acestei politici contraproductive. Dar anul 1867 a venit cu Restaurația Meiji: Japonia schimbă macazul politic la 180 de grade, începe procesul de modernizare în absolut toate sferele de activitate (economie, învățământ, cultură, transporturi, comerț, cercetare) și astfel se constituie într-o veritabilă locomotivă a lumii moderne. Pe când schimbarea de macaz politic în România secolului 21?…

(Sighetu Marmației, 7 dec. 2016)

petrovai-george

Foto: George Petrovai

Apel umanitar

Posted by Gabriela Petcu On October - 10 - 2016

Valentina

Pe Valentina o cunosc de vreo trei ani…de pe faimosul facebook. Atentă la diferite postări ale Curentului Internațional, își semnala discret prezența. Așa am intrat în vorbă. Un copil minunat, o tânără adorabilă. Anul acesta, în primăvară, când frumoasa domnișoară a participat la evenimetul Atipic Beauty, m-am convins că dintr-un scaun cu rotile, poți deveni orice îți dorești. Valentina a strălucit pe scenă alături de alte 11 fete.
O voi lăsa pe ea să-și scrie povestea pe scurt. Merită atenția noastră. Vă mulțumesc.

<< Pentru că am avut neplăcerea de a fi comparată aiurea cu alte situații fără a ști exact despre ce este vorba în cazul meu, am să îl explic clar aici.
Am avut un accident de muncă care nu s-a luat în considerare. Pur si simplu mi-au căzut niste cutii în cap pentru că nu erau prinse rafturile de perete si mi-am fracturat coloana în zona cervicala (C6). În urma acestui traumatism medicii au descoperit o malformație arterio-venoasa spinală (grup sau ghem de vase de sânge aberante care afectează vascularizarea medulară) la nivelul măduvei care a “bubuit” în momentul accidentului.
Cazul meu este foarte rar în lume nu doar la noi în tara! Iar rata de re-sangerare este de 10% în fiecare an chiar dacă s-a rupt deja o dată. O rata de 10% desi pentru noi pare mica in medicina este considerată destul de mare.
Cat despre RMN-ul pe care l-am făcut anul acesta, arată clar că MAV este încă activa si practic mi-au zis că este ca si o “bombă cu ceas”, poate re-sangera oricând și nu voi mai fi la fel de “norocoasă” ca prima dată. Sunt 4 tipuri de MAV spinală si fiecare caz e unic și tot la fel tratat. La noi în țară mi s-a scris clar pe diagnostic ” imposibil de intervenit chirurgical”! Așa că am căutat fără să fac prea mare tam-tam o metodă în altă țară și am găsit în America și Japonia.
Am ales să merg în Japonia pentru că există cineva care să mă ajute cu o parte din procedură și am reușit deja sa trimit CD-ul cu ultimul RMN pentru a fi consultat de acei doctori. Japonezii stau bine la capitolul tehnologie si medicină și am încredere că totul va fi bine.
Acum, mai rămâne să strâng banii pentru a reuși să fac intervenția chirurgicală si să îmi prelungesc viața. Am încercat să rezolv mai mult sigură această problemă dar nu am reușit. Acum, voi îndrăzni să vă cer ajutorul. Cu siguranță, sunt foarte mulți oameni cu suflet bun. Mă bazez pe dumneavoastră. Vă mulțumesc!
Lefterică Valentina-Verginia
Nr. cont: RO41RNCB0478151785750003
Banca: BCR sucursala Pontica

Contacte:

https://www.facebook.com/valentina.virginia?fref=ts

Telefon: 0735 658 068

Pusă în fața realității, îmi mențin pozitivitatea și încerc să nu dramatizez situația…
Am atașat câteva ”selfi-uri” cu ultimul RMN, pentru cunoscători.>>

14590432_10205424458290770_3601397707073143524_n

14610871_10205424458490775_3795221156656244371_n14666167_10205424458170767_3325759108069056531_n

Îndemnul către Unire – Sfatul Ţării 2! Basarabia trebuie salvată!

Posted by Stefan Strajer On September - 9 - 2016

Îndemnul către Unire – Sfatul Ţării 2! Basarabia trebuie salvată!

Autor: dr. Galina Martea

 

Ar fi o eroare gravă în istoria naţiunii române în cazul dacă unirea Basarabiei cu România nu se va produce până în anul 2018. Acest lucru trebuie realizat nu numai pentru o necesitate istorică, dar pentru o necesitate vitală în existenţa unui popor cu aceleaşi origini de limbă vorbită, tradiţii, cultură. Dacă, în timp, în viaţa românilor din Basarabia s-au produs multe erori, s-au produs nenumărate nenorociri, s-au produs divizări/rupturi de teritoriu, oricum la ziua de azi acest ţinut cu nume R.Moldova continuă să existe, de asemenea, în condiţii pline de incertitudini şi fără nicio perspectivă pentru un viitor. În prezent, în calitate de stat independent, R.Moldova îşi sărbătoreşte a 25-a aniversare de la declararea independenţei, însă şi această anuversare este plină de regrete, fiind scăldată de durerea poporului înfometat şi istovit la nesfârşit de necazurile vieţii cotidiene. În rezultat, realitatea efectivă din societatea basarabeană ne demonstrează tot mai mult faptul că R.Moldova, în calitate de stat independent, nu a fost capabilă de lucruri demne şi favorabile în a administra ţara pe parcursul a 25 ani. Conform experţilor din domeniu, se consideră că statul moldovenesc actualmente se regăseşte în faţa unui faliment total în toate domeniile de activitate economică, socială şi politică, iar prin acţiunile realizate de-a lungul anilor statul a demonstrat că este absolut incapabil de a guverna ţara pe principii moderne, transparente şi democratice, şi, respectiv, incapabilă de a întreprinde vreo decizie corespunzătoare macar atunci când ţara este în cel mai mare pericol al existenţei. În consecinţă, s-a produs falimentul integral al ţării, ruinarea şi înstrăinarea completă a poporului, astfel rămânând prezentă în societate, în mod activ, doar sărăcia, mizeria şi degradarea socială. Ţara aflându-se la o etapă catastrofală de sărăcie şi degradare socială, nemijlocit, s-a produs distrugerea până în talpă a societăţii şi, nu în ultimul rând, s-a dărâmat în mod tragic identitatea naţională a poporului român din Basarabia. Astfel, fiind la un nivel extrem de redus în dezvoltarea umană şi socială, societatea basarabeană, în calitate de stat independent, nu mai are nicio şansă de a-şi revitaliza de sine stătător existenţa într-un viitor apropiat, sau ba chiar şi într-un viitor îndepărtat. Deci, în acest caz, societatea basarabeană are nevoie de suportul nemijlocit al României, ţara care îi este mamă, frate, soră conform originilor. Respectiv, în acest caz, devine prezentă şi necesitatea istorică de reîntregire a neamului românesc. Prin urmare, în mod real şi benefic pentru poporul român din Basarabia unirea este necesară doar cu România. O altă direcţie pentru societatea basarabeană nu poate fi, indiferent de faptul că mulţi dintre guvernatorii ţării nu doresc acest lucru. Iar eroarea grava care s-a produs în 27 august 1991 (aşa cum au demonstrat-o specialiştii din domeniu, spunând: odată cu destrămarea URSS, R.Moldova nu a trebuit să-şi declare independenţa, însă a fost necesar să declare unirea cu România, astfel realizând procesul real de reîntregire a neamului românesc cu partia-mamă) trebuie reparată acuma de urgenţă, cu atât mai mult că societatea basarabeană actualmente se regăseşte la răscruce de drumuri, poporul fiind foarte dezorientat şi nelămurit în ceea ce vrea şi în ceea ce trebuie să facă.harta-romaniei-romania-cu-basarabia1

 

De aceea, pentru a înlătura erorile trecutului, atunci prezentul trebuie să fie cât mai activ în rectificarea şi instaurarea adevărului istoric şi anume: prin reîntregirea neamului românesc care în prezent este divizat în două state independente. Pentru ca această Unire să se producă cu adevărat şi de neîntârziat este necesar ca ambele state româneşti, R.Moldova şi România, unul de pe malul drept şi altul de pe malul stâng al Prutului, să se aşeze la masa tratativelor/dialogurilor în modul cel mai serios şi civilizat pentru a găsi soluţia cea mai potrivită în a revendica această problemă nespus de stringentă a naţiunii române. Pentru ca aspiraţia/iniţiativa corespunzătoare să fie realizată cel târziu până în anul 2018 (aşa cum este preconizată de Sfatul Ţării 2 – proiect constituit în 27 martie 2016 la Chişinău, preşedintele Comitetului de Iniţiativă pentru înfiinţarea „Sfatului Ţării 2” fiind academicianul Nicolae Dabija), atunci atât R.Moldova, cât şi România trebuie să privească acest lucru ca pe unul prioritar al naţiunii şi, totodată, considerându-l o valoare inegalabilă în existenţa acestora. Respectiv, ar urma ca şi în România să fie constituit un proiect asemănător Sfatului Ţării 2, acesta fiind denumit “Sfatul Ţării 2 – Salvarea Basarabiei”. În modul acesta, România se va prezenta ca un adevărat exemplu în dorinţa de reîntregire a neamului românesc şi, totodată, în modul acesta va stimula/motiva omul basarabean pentru a înţelege mai bine procesele/evenimentele istorice ce se produc în societate şi în afara ei. Astfel, procesul de reunificare a două state româneşti îşi va lua startul cu adevarat, iar societatea basarabeană, încetul cu încetul, posibil cu încredere, va reîncepe procesul de conştientizare corectă a evenimentelor ce trebuiesc a fi realizate în mod negreşit şi în direcţia necesară/corectă. Cu atât mai mult, ţinând cont de faptul că la etapa actuală Basarabia se regăseşte într-o situaţie destul de incertă în a lua deciziile corespunzătoare care depind în mare masură de clasa de guvernare, atunci România ar urma să fie acea care să orienteze acţiunea în cauză către acele terenuri şi soluţii care să fie cât mai benefice pentru ambele state româneşti şi, nemijlocit, pentru întreg poporul român. Cu atât mai mult, la ziua de azi având potenţialul necesar şi fiind o putere economică şi culturală dezvoltată în spaţiul european, ba chiar şi în cel mondial, România prin asemenea metode ar influenţa şi mai uşor/şi mai mult poporul basarabean care este extrem de dezorientat în viaţa personală şi socială. Pentru a reîncepe procesul real al negocierilor între două state româneşti, în cazul dat, cred, nici nu mai sunt necesare componentele de a lua în calcul care vor fi consecinţele acestei reuniri. Cu certitudine, că România va fi acea care va suporta toate consecinţele, preluând în subordinea sa un stat falimentar în toate domeniile de activitate socială şi economică, respectiv, cu imense datorii externe de miliarde de dolari, precum şi alte probleme enorme de ordin social, moral, politic.

unirea-basarabiei-cu-romania-2

Totodată, este cazul de menţionat că România de-a lungul anilor, după anii 1990-prezent, încearcă prin toate metodele posibile să ajute nespus de mult R.Moldova (cu toate că procesul de reunificare a două state româneşti încă nu şi-a luat startul respectiv), astfel, investind mijloace financiare enorme în instruirea tineretului studios, oferind burse de studii de mii de locuri în instituţiile de învăţământ din România; alocarea de milioane euro şi dolari pentru diverse ramuri ale economiei naţionale şi diverse probleme interne ale societăţii basarabene; ajutoare umanitare, cu titlu gratuit, de milioane lei româneşti/milioane euro pentru mii şi sute de mii tone de produse alimentare (făină, zahăr, mălai, paste făinoase, conserve de carne/de pate/de legume, dar și păcură pentru încălzire); şi multe altele; şi, nu în ultimul rând, oferirea de posibilităţi reale pentru redobândirea cetăţeniei române, acţiune de o valoare inestimabilă. Necătând la faptul că şi România are destule probleme interne de ordin economic şi social, însă ea, oricum, continuă să ajute la nesfârşit R.Moldova. Acestea sunt acţiuni demne de apreciere din partea statului român, iar societatea basarabeană ar urma să-i fie recunoscătoare. Dar, pe lângă toate acestea este necesar ca reîntregirea neamului românesc să se producă într-un final şi cât mai urgent din principii de identitate şi unitate naţională; pentru a pune în valoare identitatea, conştiinţa şi demnitatea unui popor/unei naţiuni. Iar cel mai important este ca totalitatea acestor acțiuni să aparțină și să se axeze integral pe principiul de recunoaştere a propriilor origini – neamul românesc. Acest lucru este cel mai prioritar şi cel mai important în existenţa unui popor, iar toate restul se soluţionează de la sine, în timp. Însă, pentru a realiza cursul acestor evenimente istorice, atunci realitatea respectivă trebuie să fie acceptată de orice om de conducere din ambele state româneşti şi de orice cetățean al societăţii basarabene şi al societăţii române, indiferent de consecinţele care vor urma. Astfel, va fi salvată Basarabia şi poporul basarabean care continuă să existe într-o sărăcie şi degradare socială halucinantă, plină de erori/necazuri/incertitudini. Astfel, va fi salvată şi protejată identitatea naţiunii române.

g-marteafoto-45artjpg

Foto: Galina Martea

Proverbiala răbdare românească

Posted by Stefan Strajer On August - 26 - 2016

Proverbiala răbdare românească

Autor: George Petrovai

 

Fără riscul de-a greși, se poate spune că răbdarea este una dintre trăsăturile cele mai caracteristice ale spiritului românesc. Dacă nu cumva cea mai caracteristică și mai longevivă… Atâta de specifică, încât din ea își trage seva formidabila statornicie a înaintașilor noștri, care – așa cum bine spune cronicarul – „au stat în calea tuturor răutăților”, din ea s-a plămădit în zicale molcoma filosofie româneasca a fatalității și resemnării („Ce ți-e scris în frunte ți-e pus”, „Capul plecat nu-l taie sabia” etc.), cu ajutorul ei, în perioada medievală, creștinismul de pe aceste meleaguri a fost fertilizat pe direcția contemplativismului, ea se constituie în multisecularul ax al istoriei noastre defensive („Eu îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul…”), iar vremurile moderne tot ei i-au rezervat un important rol întru afirmarea specificului național. Un specific din care nu putea să lipsească profundul respect față de legea nescrisă a plății și răsplății, totodată față de cioareci, ii și țoluri, doină, baladă și rapsodie, Eminescu, Enescu și Brâncuși, pentru că numai în acest chip el este integral românesc…

De unde proverbiala răbdare a românilor, printre altele ilustrată și de faimosul vers coșbucian: „Răbdăm poveri, răbdăm nevoi” (la acea vreme țăranii vroiau cu ardoare pământ, fapt evidențiat de miezoasa scenă din romanul Ion, în care Ion al Glanetașului se apleacă și sărută pământul ca pe o ibovnică; astăzi, pământul tot mai înstrăinat al țării vrea țărani).

Dar să-l ferească Dumnezeu pe oricine de furia îndelung răbdătorului român, pornit fie să se răfuiască (mai puțin) cu moșierii autohtoni și (mai mult) cu câinoșii arendași evrei, așa ca în răscoala din 1907, fie să-i ia de piept pe patroni (sângeroasele încleștări din perioada interbelică).

N.B.Revolte au avut loc și în perioada bolșevică. Dar, pe de o parte, despre ele nu se sufla nici măcar un cuvințel în presa vremii, pe de altă parte, forțele de represiune (securiști, milițieni, informatori) se specializaseră în dezamorsarea lor încă din fașă, prin rapida arestare a liderilor.

Căci, ne spune Gustave Le Bon în Psihologia maselor, sufletul colectiv al unei mulțimi îi face pe indivizi „să simtă, să gândească și să acționeze într-un fel cu totul diferit de acela în care simțea, gândea și acționa fiecare dintre ei izolat”. Indiscutabil că sintagma „gîndirea mulțimii” trebuie înțeleasă de cititor doar ca o figură de stil, atâta timp cât în capitolul următor, autorul scrie negru pe alb că „mulțimea este condusă aproape în exclusivitate de către inconștient” și că din acest motiv ea nu-i altceva decât „sclava impulsurilor primite”.

Așa că, deși mulțimile din România postdecembristă se lasă într-o bună măsură manevrate de păpușarii planetari și de sculele lor poreclite „serviciile secrete” (românii au ieșit cu mic cu mare la Decembriadă în stradă, pe urmă au mai ieșit pentru a-l apăra pe dubiosul Raed Arafat și după tragedia de la Clubul Colectiv, dar n-au mișcat un deget nici în scandalul Hexi Pharma și nici la aflarea altor sfidătoare megapotlogării, bunăoară așa ca votarea în regim de urgență a pensiilor speciale), totuși, sforarii interni și externi nu pot conta la nesfârșit pe răbdarea românilor transformați în cobai prin derularea criminalului experiment Codex Alimentarius și, într-o covârșitoarea proporție, tratați ca niște sclavi, nu numai pe plantațiile din Europa neunită, ci și în țara lor cu statut de colonie.

De altminteri, nu ne încurajează Gustave Le Bon încă din Introducere că trăim în „era mulțimilor” și că „forța oarbă a numărului devine singura filosofie a istoriei”?…

UNIŢI-SALVĂM-ROMÂNIA

Dă, Doamne, ca grosul românilor amarnic batjocoriți să-și însușească degrabă acest adevăr și apoi să acționeze în consecință!

(14 iulie 2016)

Mistica globalistă a politicianismului actual

Posted by Stefan Strajer On August - 26 - 2016

Mistica globalistă a politicianismului actual

 

Autor: George Petrovai

 

În poem-nuvela Marele inchizitor din celebrul roman Frații Karamazov (Evgheni Evtușenko împarte oamenii în patru părți: cei care au citit romanul, cei care nu l-au citit încă, cei care nu-l vor citi niciodată, cei care au urmărit filmul), F.M.Dostoievski scrie despre „miracol, taină și autoritate”, cele trei instrumente de anihilare a libertății și personalității umane, mijloacele pe cât de perfide pe-atâta de eficace prin care miliarde de oameni sunt convinși de cârmuitori că nu vor dobândi adevărata libertate decât renunțând de bunăvoie la ea. Ca pe urmă ei toți să se simtă fericiți (sic!) că au scăpat de povara liberei alegeri…

Prin progresele înregistrate de știință și tehnică (magia tehnicii a deposedat omenirea de putința minunării, baza religiozității ei primitive!), omul, suntem înștiințați de P.P.Negulescu în Destinul omenirii, este atâta de nehotărât și mulțumit când poate transfera altora sarcina unor decizii riscante, încât „teama de răspundere pare a fi, de altfel, o caracteristică, din ce în ce mai pronunțată, a «omului modern»”.

Niciodată în decursul zbuciumatei sale istorii, omul nu s-a mulțumit doar cu o bucată de pâine și un loc sub soare. Cu sufletul mai înfometat ca trupul, el totdeauna și-a dorit acea idee, care concomitent să-l călăuzească și să-l echilibreze în plan moral-spiritual.

Iată de ce a devenit o regulă (cică însuși motorul progresului), ca oamenii să fie mereu nemulțumiți de ceea ce au și mereu să râvnească la ceea ce nu au. Doar adevărații înțelepți procedează taman invers – posedă forța psihică de-a renunța la toate zorzoanele materiale (bani, influență, glorie, plăceri) și, cultivând neîncetat cumpătarea și simplitatea, ajung să cunoască fericirea generată de bogăția lăuntrică…

Ideea călăuzitoare în prima parte a Antichității a fost una eminamente mitologică, pentru ca spre finalul perioadei să devină „Civis romanus sum” (Sunt cetățean roman), în Evul Mediu ea s-a chemat ardoarea creștină (popoarele medievale europene erau, antropologic vorbind, mai neomogene decât cele moderne, dar aveau o cultură mult mai unitară), renascentismul a urmat calea ireverențioasă a scepticismului și mașinismului (Nae Ionescu: „Până la Renaștere omul își cerea zilnic scuze de la Dumnezeu că există, după Renaștere Dumnezeu Și-a cerut zilnic scuze de la om că există…”), după revoluția iacobină și formarea națiunilor prioritatea revine drepturilor omului, la începutul secolului 20 și în perioada interbelică se conturează mistica religioasă a națiunii dominante (germanismul și bolșesimul rusesc în Europa, americanismul peste ocean, niponismul în Orientul Îndepărtat), o mistică în care „naționalismul depășește marginile naționalului”, transformându-se în mesianism, și statul – după părerea lui Ludwig Bauer – ajunge „să monopolizeze până și crima”, în perioada războiului rece s-a urmărit cu înverșunare capitularea necondiționată a inamicilor politico-ideologici, îndeosebi prin furibunda cursă a înarmărilor, iar după căderea formală a comunismului european s-a continuat catastrofala cale a integrării națiunilor într-o Europă profund totalitară și foarte puțin unitară (deocamdată doar libera circulație a turiștilor și a forței de muncă, dar cu spațiul Schengen un scop pentru români, și nesigura monedă euro).

commie-melting-pot

Avem și dovada în acest sens – Marea Britanie nu mai vrea să facă parte dintr-o Europă compozită, în care se petrec lucruri de genul următor:

1) Statele membre contribuie nu doar cu sume consistente pentru întreținerea unui enorm aparat birocratic (Comisia UE are circa 54.000 de funcționari plătiți regește), ci și cu propria lor suveranitate (au loc succesive cedări de suveranitate).

2) Făcătura numită Uniunea Europeană (UE) este atât de democratică (sic!), încât Parlamentul European, format din 754 de membri (reprezentanții celor 27 de națiuni), nu poate elabora legi fără aprobarea Comisiei UE! De reținut că uriașa armată de comisari, în frunte cu președintele lor, nu sunt aleși! Iar directivele lor constituie prelungirea și, desigur, diversificarea directivelor primite de la adevăratul conducător al Europei – Cartelul petrolului și medicamentelor. Asta da democrație!

3) Uniunea Europeană face recomandări în absolut toate sferele de activitate ale țărilor membre, adică se amestecă în treburile lor interne. Deși acestea nu au calitatea legilor (ceva în genul ordonanțelor guvernamentale) și în mod normal n-ar trebui să fie obligatorii, totuși, se lasă cu sancțiuni acolo unde nu sunt aplicate întocmai și fără crâcnire.

4) UE este atâta de (ne)unitară, încât rulează cu vreo trei viteze: una pentru țările vestice (mai ales Germania și Franța), alta pentru țările centrale și o cu totul alta pentru cele estice. Firește, puterea de decizie și avantajele aferente sunt în directă și inseparabilă legătură cu viteza de rulare…

5) Naționalismul și patriotismul sunt rău văzute în pestrița Uniune. Așa că, după izgonirea acestor concepte din presă și actele oficiale, golul rămas a fost de îndată alimentat, dar imposibil de umplut, cu diversiuni de felul multiculturalismului, șovinismului și antisemitismului.

6) Parafrazându-l pe adorabilul George Orwell, cu maximă certitudine se poate spune despre acest mastodont politico-economic: Toate statele din UE sunt egale între ele; atâta doar că unele sunt mai egale ca altele…Iată proba: Câțiva corifei loviți cu leuca au aruncat o piatră în fântână (au deschis porțile pentru pătrunderea musulmanilor) și sute de milioane de europeni nu pot s-o scoată (vor avea de suferit cu toții prin cotele obligatorii de migranți).

(Sighetu Marmației, 20 iulie 2016)

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors