Archive for the ‘Editorial’ Category

TARKOVSKI ŞI CĂLĂUZA SPRE SACRU

Posted by Gabriela Petcu On July - 27 - 2014

calauza tarkovskiAliona MUNTEANU

 

„Pentru mine cinematograful este o formă de rugăciune” (A. Tarkovski)

 

Tarkovski este un regizor Unic. În ciuda numeroaselor greutăţi cu care s-a confruntat de-a lungul vieţii, a reuşit să-şi păstreze demnitatea, să rămână vertical, să lupte pentru idealul său, fără a face compromisuri. Regizorul şi-a realizat filmele după propria viziune, aşa cum şi-a dorit, chiar dacă a avut de suferit din cauza acestui lucru. Este unic pentru că filmele sale au un mesaj profund, nu promovează kitsch-ul, nu sunt comerciale, ci dimpotrivă-îi determină pe spectatori să se oprească din tumultul haotic al vieţii pentru a se întreba sincer- cine sunt, care este rolul lor aici. El este unul dintre cei mai mari regizori pe plan mondial, lucru pe care l-a demonstrat prin realizarea filmelor sale de o mare încărcătură spirituală. Opera sa cuprinde o bogăţie spirituală rareori întâlnită în arta cinematografică, de aceea pot afirma că el este o călăuză spre Sacru. Referitor la acest lucru, Marina Tarkovskaia a mărturisit că fiecare film regizat de Andrei Tarkovski era primit ca o revelaţie.[1]

 

Andrei Tarkovski este considerat Cel Întâi Chemat al artei a şaptea şi nu întâmplător, deoarece el stabileşte prin filmul său o legătură deosebită între creaţie şi cel care o priveşte, încât acesta “experimentează o stare sublimă şi purificatoare. În această aura care uneşte producţiile si audienţa, cea mai pură parte din noi se descoperă şi avem o dorinţă intensă de a o face liberă. În aceste momente ne recunoaştem propriile adâncimi spirituale şi cele mai profunde stari ale propriilor emoţii”, spune regizorul.

 

Faptul că Andrei Tarkovski îl apropie pe om de esenţa Adevărului, de acel Adevăr Unic, Spiritual, care nu poate fi perceput la nivel mental arată că el are o vocaţie; şi această vocaţie este valorificată prin filmele sale. Călăuza ne învaţă că am putea să realizăm adevărul devenind una cu el şi nu analizându-l ca şi cum ar fi străin şi separat de noi înşine (Paracelsus). Dar lucrul acesta se realizează doar dacă suntem capabili de credinţă, speranţă şi iubire.

 

Regizorul era devotat principiilor sale, iată de ce recunoştea doar cinci regizori pe plan mondial: A.Kurosawa, M.Antonioni, L.Buñuel, F.Fillini, I.Bergman. Observăm că preferinţele lui Tarkovski nu includ niciun regizor american, deşi în vremea respectivă filmele americane mai erau încă decente. Acest lucru se explică prin faptul că pentru el cinematograful este o ocupaţie morală, şi nu profesională, ceea ce a apreciat şi la alţi regizori.

 

„Călăuza” fortifică puterea spirituală întru credinţă, determinându-i pe spectatori să descopere acea scânteie divină a fiinţei lor, să se bucure de miracolul existenţei lor, să vadă viaţa ca pe o taină, şi desigur, să preţuiască darul iubirii dintre oameni, care poate ţine piept oricărei teoretizări uscate ale unei lumi fără nicio speranţă. Tarkovski scoate în evidenţă prin „Călăuza” acel „element” specific şi etern care trăieşte în fiecare dintre noi. El afirmă că datoria lui este ca oamenii să simtă chemarea iubirii, chemarea unei iubiri superioare, atunci când vizionează filmele lui. Prin propriile sale mijloacele, îi apropie pe spectatori de Divinitate, ghidându-i spre recunoaşterea Sacrului, atât în profunzimile fiinţei lor, cât şi în tot ce-i înconjoară.

 

„Călăuza” ne îndeamnă la reculegere, meditaţie, rugăciune. Este un film care te marchează şi te trezeşte la adevăratul sens al vieţii, la valorificarea frumuseţii interioare, a misteriosului şi necunoscutului din noi.

 

Pentru ca filmul „Călăuza” să ajungă la inimile spectatorilor este nevoie de o deschidere a sufletului, de acea profunzime a oamenilor simpli. Odată ce este împlinită această condiţie, „Călăuza” îşi îndeamnă spectatorii spre autocunoaştere, spre valorificarea universului interior, spre credinţă în Divinitate, spre Sacru.

——————————————

[1] De vorbă cu Marina Tarkovskaia, sora regizorului Andrei Tarkovski, Elena Dulgheru, Ed. Arca Învierii, 2004, p. 57.

 

 

Interviu cu scriitorul român, Ştefan Străjeri

Posted by Gabriela Petcu On July - 23 - 2014

stefan strajeri„…omul cât trăieşte vrea mai mult, dar ar trebui să se poziţioneze într-o relaţie echilibrată pe axa dorinţe – potenţial”!

 

Ştefan Străjeri, un om fără egal, un băiat născut în inima Bucovinei, în satul Pojorâta, într-o familie frumoasă, cu oameni educaţi şi cu principii sănătoase pentru această viaţă. Plecat departe, în lume, pe un alt continent, Ştefan Străjeri, are în inima lui bună, adunate adevărate valori ale neamului românesc, ale românilor împrăştiaţi prin America: prieteni, amintiri din satul natal, o educaţie rară şi un dor nemărginit de meleagurile pe care a făcut primii paşi în această viaţă, de tărâmul pe care a învăţat să spună mamă şi tată sau primele lui cuvinte rostite în acest Univers.

După întâlnirea mea reală cu Ştefan Străjeri, am învăţat şi mi s-a confirmat, că prietenia, educaţia şi cei 7 ani de acasă, au un rol esenţial în această viaţă, nu putem trăi oricum, nu putem face orice în această lume, ci doar aşa cum suntem meniţi pe acest pământ, cu un mesaj şi cu o misiune foarte clară şi de luat în serios.

După ce am schimbat câteva cuvinte, cu scriitorul nostru bucovinean, am înţeles că plecarea sa în America, nu este întâmplătoare, el are de transmis lucrurile bune din sfânta noastră ţară, de promovat adevăratele tradiţii şi valori româneşti, fiind atât de credibil prin curăţenia sufletului şi prin dorinţa lui fără margini, de a arăta lumii ce oameni minunaţi are România, strângând în cartea “Românii americani de la Marile Lacuri”, adevărata istorie a românilor din ultimii 100 de ani, plecaţi şi stabiliţi în America.

Pe scurt, cam acesta este românul cu suflet de aur dăruit lumii pe acest pământ, numit Ştefan Străjeri!

 

Ana Magdin: Cine este şi ce face Ştefan Străjeri în America?

Ştefan Străjeri: Un român oarecare… plecat din România, acum 11 ani. În ceea ce priveşte „ce face”, ce aş putea spune mai mult decât că am o viaţă relativ normală – până la un punct; casă, muncă şi activităţi sociale. Din punct de vedere al implicării în comunitatea românească din America de Nord sunt editorul publicaţiei Curentul Internaţional, pe care l-am preluat în 2005, membru fondator al Societăţii Româno-Americane „Avram Iancu” şi a altor două organizaţii.

Ana Magdin: Cum a fost plecarea din România?

Ştefan Străjeri: Mai întâi să vă spun că nu mi-am dorit să emigrez din România în nicio ţară, până în vara anului 2002. În acea vară când am primit răspuns la Loteria Vizelor mi-am schimbat punctul de vedere. Apăreau la orizont două ponteţiale păreri de rău în funcţie de decizia pe care aş fi luat-o; dacă nu plecam mi-ar fi părut rău (probabil) toată viaţă şi nu aş mai fi putut pleca, iar dacă plecam şi aş fi regretat, cel puţin mă puteam întoarce. Aşa că am optat pentru a doua variantă. Plecarea din România a avut fireşte o încărcătură emoţională. Despărţire de părinţi, de rude, prieteni, oameni şi locuri dragi, pe de o parte şi pe de altă parte anxietatea dată de plecarea într-un tărâm necunoscut, o lume nouă. Spre deosebire de mulţi emigranţi români, nu aş putea spune că am plecat din motive economice sau politice. În corelaţie cu cele spuse şi prin faptul că nu am visat la o Americă care aşteaptă imigranţii cu braţele deschise nu am prea resimţit aşa-zisul şoc al adaptării; nu a fost o discrepanţă mare între vise şi realitate. Am luat de bun tot ce am găsit şi văzut, încercând pe cât posibil o adaptare la noul mediu existenţial.

Ana Magdin: Ce v-a determinat să vă stabiliţi împreună cu soţia, în Michigan?

Ştefan Străjeri: Aveam nevoie de o adresă în SUA unde să stăm temporar şi unde să primim Green Card-ul. Alegerea statului Michigan s-a datorat verişoarei mele, Ioana Florescu, care locuia în acest stat din 1999. Astfel, soarta a făcut să mă stabilesc la Marile Lacuri, unde am găsit o mare comunitate românească cu rădăcini încă de la începutul secolului XX.

stefan strajeri pojorataAna Magdin: Ca un bun român, vă întoarceţi mereu, cu drag, acasă. Ultima venire, a adus românilor o surpriză fără egal. Aţi lansat o carte unică şi de mare suflet, în localitatea natală, Pojorâta, din judeţul Suceava. Cum de v-a venit această idee minunată şi cât a durat să lucraţi la ea? Vă rog să povestiţi totul, începând cu primii paşi către „Marile Lacuri”!

Ştefan Străjeri: Mă întorc cu drag şi dor de casă de fiecare dată. Şi o voi face de atâtea ori cât voi mai putea. Încă mai visez că poate într-o zi, la pensie, mă voi întoarce definitiv. Dar cine mai ştie?! Eu cred că toţi românii, născuţi în ţară, trebuie să o iubească în mod firesc; pentru că acolo îşi au părinţii, rudele şi prietenii, acolo au copilărit şi s-au bucurat de frumuseţile mediului înconjurător, de muzica populară, tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti. Nu de puţine ori s-a spus că ţara natală întruchipează mama şi ţara adoptivă pe cea a iubitei. Iar în opinia mea, dragostea de ţară nu trebuie să fie alterată de guvernanţii politici vremelnici care de cele mai multe ori sunt percepuţi ca slabi administratori ai ţări şi chiar anti-români.

În ceea ce priveşte cartea „Românii americani de la Marile Lacuri” (cu subtitlul „Peste 100 de ani de prezenţă românească în statul american Michigan”) vă spun câteva cuvinte… Când am ajuns în America aveam câteva informaţii vagi despre prezenţa românească pe aceste meleaguri. Mă refer în principal la statul Michigan. Ştiam mai multe lucruri despre imigraţia politică de după al Doilea Război Mondial din ceea ce ascultasem la posturile de radio „Europa Liberă” şi „Vocea Americii”, de pe la o vârstă cam precoce – clasa a 6-a sau a 7-a. Dar nu ştiam că a existat un val imigraţionist la începutul secolului XX. Proiectul acestei lucrări monografice îl pot fixa în timp, acum zece ani, în anul 2004. De atunci am adunat documente privind activitatea religioasă, culturală, socială şi politică a românilor americani, cum ar fi: ziare vechi româneşti tipărite în SUA, respectiv în statul Michigan, registre cu procese-verbale ale unor organizaţii, fotografii ş.a. Accesul la aceste surse de informare cred ca s-a datorat şi faptului că din anul 2005 m-am ocupat de realizarea şi distribuirea Curentului Internaţional ceea ce a adus un plus de încredere dat de cei care mi-au donat arhive consistente. Trebuie să aduc un prinos de recunoştinţă unor oameni deosebiţi, implicaţi ani de zile în manifestările românilor americani. Astfel i-aş menţiona pe următorii: Eugene S. Raica (membru şi conducător al unor instituţii româno-americane timp de peste 30 de ani), George Alexe (editor de ziare, fondator al unei Corale, poet, scriitor) alături de soţia lui, Ruxandra Didi Alexe, Theodor Morgoş (mi-a dat o colecţie consistentă de publicaţii româneşti), George Pâslaru (fotograf profesionist, venit din al Doilea Război Mondial în SUA şi participant activ în comunitatea românească peste 50 de ani), Marge-Magdalena Predeţeanu (implicată, alături de soţul ei, dr. Constantin Predeţeanu, în multe manifestări şi fondatoare de organizaţii). Au mai fost, într-o proporţie carteamai mică şi alte donaţii. Iar pentru completarea surselor bibliografice am apelat la alte lucrări scrise de-a lungul timpului; unele le aveam în biblioteca personală, altele le-am comandat. Astfel, în toamna anului trecut, am luat decizia de a finaliza cele şase capitole ale cărţii, stimulat de o dorinţă de a revedea România după patru ani, de un dor cu o amprentă emoţională mai deosebită şi de a fi prezent în Pojorâta mea dragă, din Bucovina, la manifestarea organizată de primărie, în frunte cu prietenul meu, primarul Ioan Bogdan Codreanu; manifestare care poartă numele „Comori de suflet românesc”. Dar pentru a duce la bun sfârşit acest lucru – nemaipunând la socoteală munca din anii precedenţi – a trebuit să trec prin nopţi albe şi să mă retrag din viaţa socială timp de câteva luni bune. Iar pe lângă efortul depus mi-au fost de un real ajutor patru persoane: prof. univ. dr. Anca Sîrghie, de la Universitatea Alma Mater din Sibiu (corectură, consultanţă privind întocmirea unei lucrări ştiinţifice şi prefaţa cărţii), Gabriela Petcu, redactor-şef la Curentul Internaţional (grafică), Valentin Popescu (tehnoredactare) şi Rodica Elena Lupu, directoarea Editurii Anamarol din Bucureşti. Cartea a fost tipărită la limită, cu câteva zile înainte de 1 iunie când a avut loc lansarea în cadrul manifestării de la Pojorâta. Iar pe 12 iunie a urmat a doua lansare la Biblioteca Metropolitană din Bucureşti.

Ana Magdin: Ce aţi simţit când v-aţi reîntors acasă, având alături foarte mulţi oameni dragi, care au venit numai pentru a vă vedea?

Ştefan Străjeri: Emoţiile date de revederea cu cei dragi m-au copleşit, în toată perioada cât am stat în România. Fiecare întâlnire a avut „povestea” ei. Au fost bineînţeles părinţii, dar şi prieteni mai vechi sau mai noi, foşti colegi de liceu, facultate, muncă… Iar în perioada 30 mai – 2 iunie am avut bucuria şi onoarea să-i am alături pe cei legaţi într-un fel sau altul de Curentul Internaţional sau de realizarea monografiei, din diferite colţuri din ţară (Bucureşti, Iaşi, Sibiu, Bistriţa, Deva, Ieud – Maramureş, Suceava, Timişoara, Piatra Neamţ) şi din străinătate (SUA, Canada, Olanda).

Ana Moroşanu Magdin: Cum vă este viaţa în America?

Ştefan Străjeri: De obicei, această întrebare îmi este pusă frecvent, atât atunci când revin în România, cât şi când vorbesc la telefon cu cei apropiaţi. Ar fi două tipuri de răspunsuri. Unul scurt prin care spun doar că e bună, mulţumitoare. Şi unul detaliat. Prefer primul răspuns. Şi nu neapărat din moderaţie, ci şi din alte considerente.

Ana Magdin: Ştiu că organizaţi evenimente pentru românii din Michigan. Cu ce ocazii şi de câte ori pe an au loc astfel de momente?

Ştefan Străjeri: Nu organizez singur evenimente pentru românii din Michigan. E drept că am avut şi unele iniţiative personale, dar cele mai multe dintre aceste evenimente au fost organizate împreună cu membrii Societăţii „Avram Iancu”. În medie, începând din anul 2008, au fost organizate trei evenimente pe an; cel mai important fiind sărbătorirea Zilei României, de 1 Decembrie.

Ana Magdin: Ce vă mai doriţi să aduceţi nou românilor şi prietenilor din America?

Ştefan Străjeri: Idei şi proiecte ar fi mai multe. Deocamdată aş vrea să continuu la Curentul International, alături de colaboratorii mei, astfel ca această publicaţie să-şi păstreze linia pe care a avut-o şi până acum, aceea de promovare a valorilor româneşti. În perspectivă, sper să mai pot scoate la lumină şi alte lucruri despre imigraţia românească în America de Nord. Fiind bucovinean, îmi propun să adun cât mai multe date despre imigraţia bucovinenilor în Canada, de la începutul secolului trecut. Se ştie că această imigrare s-a deosebit de cea din SUA, mai ales prin faptul că bucovinenii s-au aşezat, în mare pondere, în zone rurale şi nu puternic industrializate ca cele din nord-estul SUA, primind pământ în provinciile Alberta şi Saskatchewan. Începutul nu le-a fost deloc uşor. Fără unelte şi alt inventar gospodăresc au trebuit să defrişeze aceste terenuri primite, au trăit iniţial în bordeie sărăcăcioase. Şi cu toate aceste vicisitudini, prin muncă dârză, au construit şi prima biserică românească pe continentul nord-american, în 1902, au fondat organizaţii şi chiar o localitate care poartă numele uneia omonime din Bucovina de Nord, respectiv Boian.

Ana Magdin: Nu v-am întrebat niciodată cum vă petreceţi timpul liber şi ce locuri vă bucură sufletul?

Ştefan Străjeri: Noţiunea de timp liber pentru mine are valenţe restrânse. Din anul 2005, când am preluat Curentul Internaţional, timpul liber nu a prea existat, mai ales până în 2009 cât acest ziar a fost tipărit săptămânal. Nu am avut nici măcar weekenduri libere. Şi în plus pe lângă toată activitatea legată de publicare, tipărire şi distribuire am avut şi un alt job de bază din care mi-am câştigat existenţa. Astfel că au fost zile în care am muncit şi 14-15 ore pe zi. Dar, bineînţeles, am încercat să mă bucur şi de unele pasiuni, cum ar fi cititul unor cărţi, în special de istorie, atât românească cât şi americană, sau să particip la unele întruniri ale prietenilor din Michigan şi la alte manifestări organizate de români în SUA şi Canada.

Ana Magdin: Domnule Ştefan Străjeri, sunteţi un om fericit, împlinit?

Ştefan Străjeri: Da! Pot să spun că sunt mai degrabă mulţumit de ceea ce am făcut şi am dobândit până în prezent; în primul rând, din punct de vedere spiritual. Fireşte că omul cât trăieşte vrea mai mult, dar ar trebui să se poziţioneze într-o relaţie echilibrată pe axa dorinţe – potenţial.

Ana Magdin: Un gând pentru românii de pretutindeni!

Ştefan Străjeri: Să nu-şi renege niciodată originea românească şi să fie mândri cu ceea ce ne-a dat spaţiul românesc. Tuturor românilor, le ofer spre meditaţie epitaful de la mormântul poetului Vasile Posteucă, din cimitirul „Sf. Maria” de la Vatra Românească din Grass Lake, Michigan: „Romania… Să treci din neam în neam acest cuvânt/ Din casă-n casă şi din nume-n nume/ Că noi pe tine te-am iubit pân-la mormânt/ şi alta n-am avut mai scump pe lume”.

Vă mulţumesc frumos pentru acest interviu şi vă doresc cele mai frumoase gânduri de bine!

 

Ana Moroşanu Magdin

simona-halep-1_pozaSimona Halep este o mare învingătoare.Va veni  ziua când va cuceri și un titlu de Grand Slam. Astazi, Simona Halep a dovedit că are stofă de mare campioană. Modestia, tenacitatea și dedicația extraordinară de gladiator vor face din Simona Halep o mare campionă. O tânară modestă, fără ifose și aere de vedetă a devenit un model demn de urmat pentru tânara generație. După Nadia Comaneci, Ilie Nastase și Gică Hagi, România are un nou idol – Simona Halep!

Simona Halep, un luceafar al sportului românesc strălucește cu intensitate și aduce bucurie tuturor românilor. Nu va trece mult timp și Simona va arbora drapelul românesc pe unul dintre cele patru vârfuri ale tenisului mondial. Nu a fost să fie Roland Garros, poate va fi Wimbledon sau US Open. Daca nu, la anul, poate Australian Open…Deocamdată Simona a ajuns pe podiumul tenisului mondial. O ascensiune fulminantă într-o perioadă foarte scurtă în care a câștigat 7 titluri WTA, fiind singura jucatoare de tenis care a reușit să câștige într-un singur an pe toate suprafețele de joc. Anul trecut, înainte de Roland Garros era numarul 57 de mondial….acum, a ajuns pe treapta a treia a clasamentului WTA!

Simona Halep nu a caștigat Roland Garrosul de anul acesta, dar a castigat respectul a milioane de iubitori de tenis și a intrat în inimile tuturor românilor. Acolo, în inimile românilor, Simona Halep este numarul 1!

Viorel VINTILĂ

Freelance Journalist

California, USA

ȘI VOR AVEA O NUNTĂ DE VIS…

Posted by Gabriela Petcu On July - 21 - 2014

gabriela gentiana grozaE vremea nunților. Șiruri de mașini împodobite cu aranjamente florale trec pe străzile orașului ca și pe ulițele satului, atrăgând privirile trecătorilor. Obiceiuri frumoase sunt ținute cu grijă, nu se omite nimic! Despre fidelitate, rămâne cum a stabilit.

 

Un bărbat, familist convins

Dovedind mobilitate,

Deși este în etate,

Devotat a fost și este

La vreo patru, cinci neveste!

 

Am aflat că mai există totuși, la tinerii de azi, pe  ici pe colo  dragoste frumoasă, pe vecie.

Iubire eternă întâlnim mai curând între  literele cărților, așa ca în poezia:

 

Virgula și apostroful

Grațioasă pe picioare

O pisică din vecini

Mă privește visătoare

Dintr-o tufă de ciulini.

 

E zăduf. Vacanța mare.DSC04025

Iau o carte și mă duc

În livadă, la răcoare,

Pe o pătură, sub nuc.

 

Filele se-ntorc domoale

Iar cuvintele perechi

Se aștern pe iarba moale,

Pe retină, pe urechi.

 

Dar ce litere viteze!…

De căldură s-au pitit

Între două paranteze,

Loc cu umbră și-au găsit.

 

Apostroful, mândru tare,

Cu frac negru, e un boss,

Elegant, nevoie mare,

Și cu mersul lui frumos.

 

Virgula, în rochie lungă,

Cu-un surâs misterios,

Lasă trena să-i ajungă

Vreo trei metri-n urmă, jos.

 

Se-ndrăgesc, își fac ocheade

Și trăiesc un vis regesc

Între două acolade

El și ea se drăgălesc.

 

Îmi îndes pe cap bereta

Și mă uit în alte părți,

Ca să nu le stric șueta,

Sunt discretă…ca în cărți.

 

O logodnă pun la cale,

Pregătesc, plini de mister,

Cu confetti și petale,

Zaiafet în cartier.

 

Soarele acum coboară

Și apune somnoros;

Seara blândă înconjoară

Ceasul lor cel norocos.

 

Văd cu greu pagina vie,

Mă retrag în casă, plec,

Că-n poveste, nu se știe

Amorezii cât petrec…

 

Cred că-și pregătesc veșmântul,

Că în patru Făurar

Împlini-vor legământul

Și-or fi sigur la altar!

 

Și-și doresc mai toate cele,

Casă nouă și urmași,

Ce-or fi două ghilimele,

Puii lor cei drăgălași.

 

Gabriela Gențiana Groza

Ilustrație Virgil Tomuleț

 

 

FAIOO-SIGLA-wbFundaţia Academia Internaţională Orient-Occident

 

THE INTERNATIONAL ACADEMY “ORIENT-OCCIDENT”

FESTIVALUL INTERNATIONAL

„NOPTILE DE POEZIE DE LA CURTEA DE ARGES” ROMANIA


ORGANIZATORI:
Dumitru M. Ion – preşedinte şi Carolina Ilica – vicepreşedinte al Fundaţiei şi Organizaţiei Culturale Academia Internaţionalã „Orient-Occident”; director artistic şi preşedinte al Juriului Festivalului Internaţional “Nopţile de Poezie de la Curtea de Argeş

——————————————–

 

În perioada 09-16 iulie 2014, în organizarea Fundaţiei Academia Internaţională Orient-Occident, a avut loc ediţia a 18-a a Festivalului Internaţional Nopţile de Poezie de la Curtea de Argeş, cu partciparea a peste 60 de academicieni, poeţi, muzicieni,  plasticieni, editori din 36 de ţări, inclusiv din România.


Consiliul Director al Academiei Internaţionale Orient-Occident a ales noul membru în persoana poetului, dramaturgului, eseistului, istoricului miturilor şi religiilot, profesorul universitar dr. KHAZAL ALMAJIDI (Irak).


Juriul Academiei Internaţionale Orient-Occident, format din: CAROLINA ILICA (poetă, preşedinte), OVIDIU GHIDIRMIC, critic şi istoric literar, profesor univ., dr.; membru) şi MIHAI GOLESCU (eseist, ziarist, profesor univ. dr.; membru) a acordat următoarele premii ale festivalului:

……………………………………….

MARELE PREMIU INTERNAŢIONAL (Pentru Poezie).

Nominalizaţi: JONATHAN LOCKE HART (Canada); RICARDO RUBIO (Argentina); ORSION BARTANA (Israel). Laureat: JONATHAN LOCKE HART (Canada).

 

PREMIUL NAŢIONAL (Pentru Literatură). Laureat: MIRCEA PETEAN (Romnia);

 

PREMIUL INTERNAŢIONAL ORIENT-OCCIDENT (Pentru Arte). Nominalizaţi: EDUARD HARENTS (Armenia); HUSSEIN HABASCH (Siria); GILLIAN BICKLEY (Ţara Galilor); MARIAN RAMENTOL (Spania). Laureată: GILLIAN BICKLEY (Ţara Galilor);

PREMIUL EURPEAN (Pentru Poezie). Nominalizaţi: DMYTRO CHYSTIAK (Ukraina); ERLING KITTELSEN (Norvegia); JETON KELMENDI (Belgia). Laureat: ERLING KITTELSEN (Norvegia);

 

PREMIUL VALAHIA (Pentru traduceri din limba română): Laureată: NICOLE CATRICE-LAURENT (Franţa);

 

Premiile şi calitatea de membru al Academiei Internaţionale Orient-Occident au fost acordaqte pentru întreaga operă a autorilor.

 

Parteneri principali: Institutul Cultural Roman si Consiliul Judetean Arges.

————————————–

Acad. Dumitru M. Ion                                                                   

preşedinte                                                                                      

Tel. 0721 483 180   

 

Carolina Ilica  

director artistic

Tel. 0736 944 331                

Email: faiorientoccident@yahoo.com

Sit: www.faiorientoccident.wordpress.com

Epigrama, ca o Prințesă

Posted by Gabriela Petcu On July - 13 - 2014

 

DSC03936

Eram zilele trecute la Tincuța de Bihor unde, de vreo zece zile urmăream să pozez un mânz abia fătat de maica Iapă și care mă punea la grea încercare. Grațioasele animale pășteau iarbă în Parcul dendrologic al Băilor, din imediata apropiere a livezii noastre.Așa o scenă idilică am putut admira, că mi-am propus să scriu o povestioară plecând de la un subiect real, rupt din natură!…Mânzul sugea pofticios lapte din sânul generos al mamei. Dar…pe când mă apropiam să imortalizez imaginea, puiul se lăsa alene pe iarbă și filmul se întrerupea.Adormea instantaneu și mă lăsa cu obiectivul aparatului întristat…Ce vă spun s-a repetat de vreo trei ori, până ce am obosit și m-am lăsat păgubașă…Când mânzul a crescut mai mare și a început el însuși să pască iarbă, mi-a ieșit în fața aparatului de fotografiat, candid, de parcă îmi zicea: ,,Uite, acum poți să mă pozezi!,, ceea ce am și făcut. E vina lui că mi-a zburat inspirația! Așa că…

 

gentiana grozaMi-am întrerupt concediul de odihnă, ca pensionar cumsecade ce sunt, și am venit de grabă la Cluj unde peste tot se făceau pregătiri pentru sosirea alaiului de epigramiști de pe întreaga suprafață a patriei. Am lăsat deoparte straturile de ceapă și de usturoi, tulpinile gingașe de fasolică verde, morcovii drăgălași și castraveții pe a căror lujer se arată de zor rodul plin de vitamine. Despre cartofi nu vă mai spun, tuberculii cam pirpirii din lipsă de ploi, îi vom lăsa câtva timp să se ascundă rușinoși în întunericul solului cercetat de coropișnițe. Dar fiindcă sunt ,,bio,, și nici un gândac de Colorado nu i-a vizitat vara aceasta, vor fi foaaarte gustoși și buni pentru sănătatea trupului la iarnă…Și cum vă spuneam, la Cluj-Napoca a sosit Prințesa Epigramă.

 

Chiar și micuții se pregăteau să o întâmpine. Am remarcat acest lucru din convorbirea cu copiii clujeni. Iată ce spunea unul dintre ei:

 

Copil la cinci ani

- Ce te faci când vei fi mare?

Îmi răspunde la-ntrebare

Cu un aer de artist:

- Vreau să fiu epigramist!

 

La casa de Cultură a studenților, în sala Europa, în fața unui public generos în aprecieri, a avut loc o dublă aniversare: înființarea acum 35 de ani a Asociației epigramiștilor clujeni ,,Satiricon,, și anul 25 al Festivalului național ,,Eterna epigramă,,, începând cu 1990. (Au mai fost și înainte de 1989 alte două Festivaluri ale epigramei clujene).

 

Caricaturiștii Virgil Tomuleț și Octavian Bour au expus pe simeze lucrări inspirate din viața societății sau caricaturi reprezentând epigramiști a căror catrene s-au recitat în sala Europa, în aplauzele publicului clujean. Epigramele au fost editate într-un volum colectiv lansat în zilele Festivalului.

 

Oaspeții învitați la dubla aniversare a epigramei au vizitat Muzeul de artă bizantină de la Mitropolia clujeană unde au primit binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei Andreicuț. Apoi s-au deplasat la Parcul NaționalEtnografic ,,Romulus Vuia,,-Muzeul Satului de lângă pădurea Hoia. Epigramiștii participanți la concursul cu tema ,,Mobil și imobil,, au primit premii și mențiuni. Au fost răsplătiți cu diplome de excelență creatori de epigramă și colaboratori ai Asociației epigramiștilor clujeni din țară și din Republica Moldova, reprezentată, ca și la alte Festivaluri de gen, de epigramiști talentați.

 

Pe când unii dintre semenii noștri erau la picnic și se înfruptau cu mici, epigramiștii savurau poantele, care de care mai nostimă.

 

Cu grătarul la pădure

Petrecut-au cu plăcere

Cu mici, bere, ca la noi,

Și-au lăsat orice durere

…Și un maldăr de gunoi!

 

Mare aniversare, mare, Domnule! Microbiștii nici n-au avut o clipă răgaz să se mai gândească la meciurile difuzate non-stop pe canalele TV!…Pe draga noastră tenismenă Simona Halep am lăsat-o pentru 2-3 zile în grija fanilor iar despre politică, ce să mai spun, doar vedeți și auziți și dumneavoastră câte-n Saturn și în Jupiter!Azi în partidul de dreapta, mâine, puțin mai la stânga sau chiar la stânga-stânga,că doar n-o să stea ei să citească flecuștețele noastre. Degeaba ne închipuim noi că ne mai bagă cineva în seamă….

 

Scimbarea partidelor de către politicieni

Când scaune goale își lasă

Partide schimbând din orgoliu,

Mai cade și dânsul în plasă,

…Și-așa se trezește-n fotoliu!

 

Deși…cu epigramiștii chiar nu-i de glumit!După vizitarea Muzeului Mitropoliei și-au încercat unii dintre dânșii condeiul scriind epigrame despre icoanele care plâng. (sunt mândră că nu era niciunul dintre ei din cenaclul Satiricon!).Ceea ce, domnilor, e o impietate, nu se face, să știți!Prințesă, prințesă Epigrama aceasta, dar cu cele Sfinte nu-i de glumit…Ar mai fi câte ceva de scris despre entuziasmul pe care l-am avut la dubla aniversare a Epigramei clujene. Am uitat câte ceva, deși…

 

Nicio doză de scleroză

Eu, cu ținerea de minte

Bine stau, de bună seamă,

Chiar mai bine ca –nainte,

Am uitat doar…cum mă cheamă!

 

Gabriela Gențiana Groza

 

 

Un obiect de artă bibliofilă

Posted by Gabriela Petcu On June - 17 - 2014

arta-bibiliofila-dabija-nicolae-wb_2Lucia Olaru Nenati

 

Cărţile realizate de Asociaţia Culturală ,,REGAL D’ART”, respectiv de doamna Lili Bobu, tind să devină, prin repetiţie, un model de orfevrerie bibliofilă redivivă, după ce, de secole, cartea s-a retras din statutul ei de obiect de artă în cel de container al expresiei artistice, chiar dacă, nu o dată, ilustraţii inspirate, coperţi atragătoare sau, mai rar, litere capitale împodobite cu miniaturi florale mai aduceau câteodată la suprafaţă ecouri ale meşteşugurilor vechilor copişti monahali ai marilor ceasloave.

Acum însă avem în faţă o specie evoluată a acestui mesteşug uitat şi pierdut în depărtările trecutului, o adevărată bijuterie bibliofilă care pune accentul nu numai pe conţinutul textului unei cărţi, ci şi pe frumuseţea obiectului ce poartă acest conţinut – cartea ca obiect de artă în sine. Dar intenţia artistei care concepe şi „brevetează” acest obiect nu este aceea de-a se sluji de textul literar doar ca un pretext al unei alte valori artistice, ci aceea de-a potenţa caratele textului, de-a pune în relief major şi maiestuos personalitatea autorului ales spre a fi astfel onorat. Prima „carte de catifea”, la propriu, a fost dedicată memoriei şi personalităţii celui ce s-a urcat deja în mit, poetul devenit emblemă a pătimitei Basarabii, Grigore Vieru, fiind prilejuită şi de revelarea unor poeme inedite şi piese muzicale dedicate poetului de către artistul Paul Ciprian Surugiu – Fuego. Cel ce beneficiază acum de o nouă asemenea „bijuterie” bibliofilă dedicată lui, bucurându-se deci de privilegiul de-a şi-o putea contempla ca pe un monument de artă, este tot un poet basarabean, Nicolae Dabija.

Dacă prima carte de acest fel, cea dedicata lui Grigore Vieru era îmbrăcată în catifea brun-castanie, de astă dată, catifeaua este albastru-bleumarin şi are pe copertă o lucrare de metaloplastie înnobilată cu argint, pe care este ştanţată fotografia poetului titular al cărţii, într-o atitudine foarte reprezentativă pentru identitatea lui, aceea de poeta-vates, precum şi inscripţiile trebuitoare: titlul – ,,Tăceri tălmăcite-n cuvinte”, realizatorul cărţii: ,,ASOCIAŢIA REGAL D’ART”, reprezentată printr-o siglă heraldică, cu diviziunea „Regal de Poezie”, precum şi datarea: Botoşani, 2014.

Totul se arată a fi asemeni unui basorelief sortit dăinuirii, atribut ce sporeşte odată cu cercetarea interiorului acestei cărţi unde se alătură versuri ale poetului omagiat, în grafică manuală, inscripţii pe pergament, lucrări de artă pe care regizoarea cărţii („căci aşa mi-e cel mai la îndemână să o numesc pe Lili Bobu!) le-a considerat, pe bună dreptate, consonante tezaurului poetic ilustrat; un soi de prefaţă scrisă de mână de către persoana cea mai îndrituită a face acest demers, cărturarul Mihai Cimpoi, plicuri de pergament fin care adăpostesc, fie manuscrisul şi partitura unui cântec pe versurile poetului, fie diferite alte comori-surpriză, cele mai multe pagini fiind alocate poemelor selectate de realizatoare din creaţia poetică a lui Nicolae Dabija, fireşte redate într-o caligrafie ce evocă scrisul copiştilor mănăstireşti, fiecare pagină purtând pe colţ miniatura tabloului semnat de apreciatul pictor Ion Sulea Gorj, a cărui alegere a urmat răsfoirii a zeci şi zeci de imagini plastice ce-au concurat pentru această competiţie.

 

Piesa următoare din acest „spectacol” bibliofil o constituie un amplu interviu intitulat „Poezia este un protest contra dezordinii lumii” în care poetul basarabean răspunde întrebărilor „regizoarei”, conturându-şi, pas cu pas, autoportretul devenirii complexei sale personalităţi. Capitoul următor, ,,Ecouri”, la fel de ispirat, presărat cu lucrări de artă plastică, revine contemporanilor săi – nu oarecare, ci personalităţi congenere şi co-rezonante – care consemnează frânturi ale reflexiei poetului în oglinda ochilor acestora. Formulări memorabile, gândite anume ca să-i capteze cât mai profund luminile esenţei, se înşiruie în acest capitol sub semnături precum: Preşedintele Republicii Moldova – Nicolae Timofti, Ioan Alexandru, Traian Apetrei, Thedor Codreanu, Daniel Corbu, Theodor Damian, Vlad Darie, Viorel Dinescu, Ştefan Dodiţă, Gellu Dorian, Gheorghe Duca, Gheorghe Ghidirim, Valeriu Matei, Dumitru Micu, Luia Olaru Nenati, Adrian Păunescu, Dan Puric, Adrian Dinu Rachieru, Eugen Simion, Paul Ciprian Surugiu, Alex Ştefănescu, Tudor Gheorghe, Ion Ungureanu, Grigore Vieru, care ne-am străduit cu toţii a fixa câte o frântură din argintul basoreliefului identitar astfel dăruit poetului prieten. Inventarul bibliografic al celor peste 70 de cărţi ale sale este urmat de bogatul album de fotografii din care privesc personaje ale istoriei contemporane a Basarabiei şi a culturii româneşti, în genere, dar, nu în ultimul rând, şi ale celei europene, imagini ale numeroaselor evenimente la care a participat poetul, ale festivităţilor, premierelor, festivalurilor şi atâtor altor manifestări cărora le-a fost actor, integrate toate în panoramicul unei existenţe marcante – poetică, literară, militantă, culturală, istorică – a unei vieţi ce nu curge în zadar. Vocea poetului recitându-şi cele mai preţuite poeme pe un fundal muzical emoţionant încheie – finis coronat opus – un monument monografic sui generis, cu totul original, care-l face pe Nicolae Dabija să fie unul dintre cei mai invidiaţi creatori contemporani.

 

Pentru că această construcţie impunătoare nu s-ar fi putut realiza fără sprijinul, adesea caritabil, al multor colaboratori talentaţi, şi ei se adaugă cu toţii unei adevărate echipe specializate care a contribuit nu doar la editarea unei cărţi deosebite izvorâtă din calda preţuire dedicată unui poet de har, ci chiar la instituirea unui nou model de creaţie artistică: tehnoredactare şi corectură: Mirela Brehuescu şi Lucia Ştefănescu, lucrări de artă plastică: Ion Sulea Gorj, Natalia Plămădeală şi Nicolay Gutsu, lucrare de metaloplastie: S.C.Romberfil S.R.L.- director Filip Mărgărit, master şi aranjamente muzicale: Cătălin Bălăniuc şi Eugen Ipate – Teatrul ,,Mihai Eminescu” Botoşani, fundal muzical: din creaţia maeştrilor Eugen Doga şi Dumitru Fărcaş, design grafic şi loyot: ,,Roland Partners”- Andrei şi Dragoş Axinte, ediţie realizată cu sprijinul şi prin amabilitatea Tipografiei „PIM”- director Maria Petrariu, „BPMMUSIC&RECORDING”- Sorin Manolescu, Primăriei Comunei Dumbrăveni, judeţul Suceava – primar Ioan Pavăl.

Activitate prodigioasă, încununată de împliniri, asociaţiei culturale care îşi confirmă titlul nobil de ,,regal de artă”!

 

Lucia Olaru Nenati

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ – THEODOR RĂPAN – DUBLĂ LANSARE DE CARTE

Posted by Gabriela Petcu On June - 16 - 2014

AFIS-LANSARE-RAPAN-4IUL2014-wb

Rexlibris Media Group

 

Vineri, 4 Iulie, 2014, ora 14.00, la Muzeul Naţional „George Enescu” – Palatul Cantacuzino, Calea Victoriei, nr. 141, Sect. 1, Bucureşti, poetul THEODOR RĂPAN lansează cărţile: ORB ÎN LUMINĂ – Poeme alese. Antologie de autor, Bucureşti, Editura „eLiteratura”, 2014 şi FĂRĂ DE MOARTE – De trei ori 60 + 1 Iconosonete, Bucureşti, Editura „Semne”, cu opere grafice de Damian Petrescu, 2014.

*

Întâia senzaţie pe care o încercăm la întâlnirea cu poemele lui Theodor Răpan este aceea a „oficierii”, în deplină conştiinţă, a chemării Omului din fiecare către ceea ce este mai apoi o realitate unică – vârstele Poesiei – când lecturile se imprimă cel mai adânc în minte şi în inimă.

 

Dăruit de Parce cu un „azi” peren, dar şi cu credinţa ieşirii din Apocalips, Poetul, cu cărţile la vedere, nu a ales alte căi spre a ocoli stâncile şi a trece printre Scylla şi Caribda, considerând, pe bună dreptate că nu-şi aparţine numai sieşi, ci, îndeosebi,  Cititorului.

 

Ce înseamnă pentru Theodor Răpan Cuvântul ca instrument de lucru, în raport cu esenţa Operei? Răspunsul ni-l dă poetul însuşi, prin cărţile sale care scot la iveală un spirit proteic, o personalitate creatoare complexă, cu deosebit de bogate resurse intelectuale şi cu un rafinat simţ estetic: HOHOTUL APELOR, Editura „Albatros”, în Caietul debutanţilor, 1975; PRIVIND ÎN OCHII PATRIEI, Editura „Cartea Românească”, redactor de carte – Mircea Ciobanu/ comentat de Nichita Stănescu pe coperta a patra, 1986; AŞA CUM SUNT, Editura „Eminescu”, redactor de carte – Nelu Oancea, 1989; HOTARUL DE FOC, Editura „Europa” – Craiova, cu prezentări de Nichita Stănescu şi Gheorghe Tomozei, 1991; LA UMBRA CUVÂNTULUI, Editura „Semne”, 1995; SCHIMBAREA LA FAŢĂ, Editura „Semne”, 2001; TAURUL LUI FALARIS – MĂRTURISITORUL – Jurnal de poet, Editura „Semne”, 2003; MUZEUL DE PĂSTRĂVI – SCRISORI DIN LAZARET, Editura „Semne”, cu desene de Damian Petrescu, 2004; POŞTALIONUL DE SEARĂ – FILE DIN JURNALUL UNUI HERUVIM, Editura „Semne”, cu desene de Damian Petrescu, 2005; DINCOLO DE TĂCERE – Jurnal de poet, Editura „Semne”, cu desene de Damian Petrescu, 2009; DANSUL INOROGULUI – ELOGIUL MELANHOLIEI, Editura „Semne”, cu ilustraţii de Aurora-Speranţa Cernitu, 2010; EVANGHELIA INIMII – ANOTIMPURI – Jurnal de poet, Editura „Semne”, cu ilustraţii de Damian Petrescu, 2010; EVANGHELIA CERULUI – ZODII DE POET, Editura „Semne”, cu opere grafice de Damian Petrescu, 2011; EVANGHELIA TĂCERII – SOLILOCVII, Editura „Semne”, cu opere grafice de Damian Petrescu, 2011; EVANGHELIA APOCALIPSEI – EPIFANII, Editura „Semne”, cu opere grafice de Damian Petrescu, 2012; TESTAMENT ÎN ALFABETUL TĂCERII, Editura „Tipo Moldova”, Colecţia OPERA OMNIA, Poezie contemporană, 2013; FIIND 365 + 1 Iconosonete, Editura „Semne”, cu ilustraţii din CESARE RIPA „DELLA NOVISSIMA ICONOLOGIA” (Padova, 1625), 2013; ORB ÎN LUMINĂ – Poeme alese. Antologie de autor, Editura „eLiteratura”, 2014; FĂRĂ DE MOARTE – De trei ori 60 + 1 Iconosonete, Editura „Semne”, cu opere grafice de Damian Petrescu, 2014.

Ultimele două tipărituri, care ne prilejuiesc întâlnirea de astăzi, sunt două cărţi ce nu pot fi înţelese făcându-se abstracţie de titlul care este cheie, cifru, şi, în consecinţă, cititorul sau exegetul, oricare va fi, în demersul interpretativ, ajunge, volens-nolens, la el.

 

ORB ÎN LUMINĂ. Poeme alese. Antologie de autor  ne duce către „o altă realitate”, lirică, a poetului care acceptă jertfa de dimensiuni sublime, orbirea nefiind pedeapsa divină, ci, dimpotrivă, forţa ce conduce către cunoaşterea transfigurată, marcă a poetului itinerant.

 

Cartea aduce sub ochiul cititorului (în cele peste o mie de pagini, de la debutul poetului, în 1970, până la sonetele din 2013), un autentic florilegiu liric evidenţiat pe coperta a patra de către editorul cărţii, el însuşi poet, Vasile Poenaru: „Harul poetic al lui Theodor Răpan este asemenea unui gheizer: mereu mai limpede, mereu mai puternic, mereu mai înalt proiectat spre cer, de căldura mistuitoare a jarului dinlăuntru. Trudind cu devotament şi crezământ mai bine de 44 de ani la Curtea Poesiei, iată dovada prezenţei sale: 17 cărţi de versuri, una mai frumoasă decât alta.”

 

FĂRĂ DE MOARTE. De trei ori 60 + 1 Iconosonete, este aspiraţia spre spiritualitate, este evoluţia firească spre un ţel mai înalt al celui care trăieşte în Cuvânt şi prin Cuvânt, pentru că numai  el, Cuvântul,  ne poate ajuta să depăşim limitele zidirii fizice.

 

Volumul amplifică viziunea Sonetului românesc şi o contrapunctează, îmbogăţind-o în spiritul liricului, măiestrit, o continuare a volumului publicat anterior, FIIND. 365 + 1 Iconosonete. Cu o relevantă constanţă revin, în tot cursul operei poetice a scriitorului, câteva metafore, ce capătă, astfel, o semnificaţie aparte şi configurează unitatea cărţilor: metafora Logosului, metaforele  Timpului, metaforele Iubirii, metaforele Vieţii şi ale Morţii.

 

Sonetele din urmă sunt rodul profundelor meditaţii filosofice asupra dramei Omului ca fiinţă duală, prinsă între iubire şi pasiune, între viaţă şi moarte, între soartă şi nemurire, constituite într-o carte a contrariilor, ca semn al Universalităţii.

 

Citindu-le, în fiecare sonet simţi că poetul n-a părăsit niciodată filosofia iubirii, dimpotrivă, tocmai de aici începe întrepătrunderea originală, vie şi subtilă, pe care o realizează între Viaţă şi Moarte. Şi mai simţi ceva esenţial, că arta Cuvântului este şi o ştiinţă a Cuvântului, în creaţie fiind, deopotrivă, antiasceză, explozie, expresie, dar şi asceză, interiorizare, impresie indicibilă. Însoţite de opere grafice  realizate de artistul plastic Damian Petrescu, imaginile sunt în deplină consonanţă cu sonetele, dovedind elocvent că erudiţia nu este doar necesară, ci poate fi şi agreabilă, când este funcţională. Temele grafice inspirate, realizate într-o tehnică deosebită, se completează reciproc, desăvârşind mesajul.

 

Prin cărţile sale, Theodor Răpan provoacă expresivitatea limbajului într-o deplină reciprocitate cu nobleţea menirii de creator. Scriind complexitatea inepuizabilă a vieţii trăite sau  imaginate ca altceva decât anecdotica inconsistentă a realităţii, cultivă o relaţie specifică, de implicare, între părţi şi totalitatea cărţilor, între vers şi orizontul de aşteptare al cititorului.

 

La confluenţa cu mitul labirintic, Poesia lui este configurarea simbolurilor anticipative şi reconstructive. Neliniştita căutare de sine transformă destinul în creaţie, propunând Istoriei Literare un autor şi opera lui.

————————————————-

BIOBIBLIOGRAFIE

 

THEODOR RĂPAN: născut la 4 iulie 1954, în comuna Balaci, judeţul Teleorman. Fiu de învăţător. Absolvent al Facultăţii de Drept – Secţia Juridică, Universitatea Bucureşti. Atestat ca ziarist profesionist. Poet şi publicist. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (2010).

 

CONTACT THEODOR RĂPAN:

E-mail: theorapan@yahoo.com

Mobil: 0745.401.400

 

ACTIVITATE LITERARĂ

 

Debut publicistic: 1970, în ziarul Teleormanul literar

Debut editorial: 1975, Editura „Albatros” (HOHOTUL APELOR – Caietul debutanţilor)

 

Cărţi apărute:

 

HOHOTUL APELOR (Editura „Albatros”, în Caietul debutanţilor, 1975) ● PRIVIND ÎN OCHII PATRIEI (Editura „Cartea Românească”, redactor de carte – Mircea Ciobanu/comentat de Nichita Stănescu pe coperta a IV-a, 1986) ● AŞA CUM SUNT (Editura „Eminescu”, redactor de carte – Nelu Oancea, 1989) ● HOTARUL DE FOC (Editura „Europa” – Craiova, cu prezentări de Nichita Stănescu şi Gheorghe Tomozei, 1991) ● LA UMBRA CUVÂNTULUI (Editura „Semne”, 1995) ● SCHIMBAREA LA FAŢĂ (Editura „Semne”, 2001) ● TAURUL LUI FALARIS – MĂRTURISITORUL – Jurnal de poet (Editura „Semne”, 2003) ● MUZEUL DE PĂSTRĂVI – SCRISORI DIN LAZARET (Editura „Semne”, cu desene de Damian Petrescu, 2004) ● POŞTALIONUL DE SEARĂ – FILE DIN JURNALUL UNUI HERUVIM (Editura „Semne”, cu desene de Damian Petrescu, 2005) ● DINCOLO DE TĂCERE – Jurnal de poet (Editura „Semne”, cu desene de Damian Petrescu, 2009) ● DANSUL INOROGULUI – ELOGIUL MELANHOLIEI (Editura „Semne”, cu ilustraţii de Aurora-Speranţa Cernitu, 2010) ● EVANGHELIA INIMII – ANOTIMPURI – Jurnal de poet (Editura „Semne”, cu ilustraţii de Damian Petrescu, 2010) ● EVANGHELIA CERULUI – ZODII DE POET (Editura „Semne”, cu opere grafice de Damian Petrescu, 2011) ● EVANGHELIA TĂCERII – SOLILOCVII (Editura „Semne”, cu opere grafice de Damian Petrescu, 2011) ● EVANGHELIA APOCALIPSEI – EPIFANII (Editura „Semne”, cu opere grafice de Damian Petrescu, 2012) ● TESTAMENT ÎN ALFABETUL TĂCERII (Editura „Tipo Moldova”, OPERA OMNIA – Poezie contemporană, 2013) ● FIIND – 365 + 1 ICONOSONETE (Editura „Semne”, cu ilustraţii de Cesare Ripa, 2013) ● ORB ÎN LUMINĂ – Poeme alese. Antologie de autor (Editura „eLiteratura”, 2014) ● FĂRĂ DE MOARTE – De trei ori 60 + 1 Iconosonete (Editura „Semne”, cu opere grafice de Damian Petrescu, 2014).

 

REFERINŢE CRITICE

 

● „Atenţie! Aici este uraniu!” (Nichita Stănescu) ● „Theodor Răpan, evoluând nespectaculos, dar sigur, se impune ca unul dintre poeţii rafinaţi şi discreţi ai tinerei generaţii…” (Cezar Ivănescu) ● „Theodor Răpan e un poet adevărat faţă de care cerneala tipografi- că n-are cum să-şi refuze licărul de tandreţe!” (Gheorghe Tomozei) ● „Oricum, de Theodor Răpan Poesia românească nu va scăpa!” (Artur Silvestri) ● „La Theodor Răpan este vorba de o însuşire organică a tradiţiei, de o retopire proprie, originală, făcută de un spirit cult, inteligent şi stăpân pe mijloacele artistice şi care tinde spre Echilibru, Desăvârşire, spre Sculptural…” (Alexandru Andriţoiu) ● „Conştiinţă estetică superioară, tradusă într-o autoexigenţă sporită, Theodor Răpan este el însuşi metafora stării de spirit a Poetului Universal.” (Vladimir Alexandrescu) ● Rar mi-a fost dat să cunosc un poet mai puţin preocupat de ceea ce azi se cheamă cu un termen negustoresc «box office». El scrie pentru că trebuie să scrie, el simte nevoia supravieţuirii în afara sa şi dincolo de sine.” (Tudor Opriş) ● „Poesia lui Theodor Răpan se înnoieşte semnificativ, căpătând greutatea galvanică a unui act iniţiatic fundamental. Poetul este invadat cu adevărat de marea putere misterioasă şi făuritoare de lumi a Cuvântului, o energie vie pe cât de avară, tot pe atât de decapantă, graţie căreia regăseşte speranţa împăcării cu sine şi calea spre luminişurile redempţiei.” (Ştefan Ion

Ghilimescu) ● „Theodor Răpan e un poet plămădit din cel mai roditor pământ românesc. Poezia sa – cea de azi, ca şi cea de ieri – reuşeşte să descindă pe cititorul însetat de frumos în universul versului.” (Ioan Barbu) ● „Azi, recunosc în Theodor Răpan un coleg aflat în cele mai periculoase clipe ale vieţii, urmând să-şi aşeze la picioarele Mântuitorului sufletul şi să se adâncească, dacă nu chiar să se piardă în Poesie.” (Aurelian Titu Dumitrescu) ● „Theodor Răpan a intrat în arena tumultuoasă a Poesiei printr-o magică fulgerare de baghetă.” (Gabriel Rusu) ● „Theodor Răpan iese victorios cu sine însuşi, scoţând în lumină acel freamăt viu şi acele esenţe pure, specifice artei autentice. Se observă, totodată, siguranţa rostirii frumoase, directe, a frazării inspirate, virtuţi cu efecte benefice, la nivel de comunicare şi înţelegere, pentru că totul izvorăşte dintr-o funciară sinceritate, din trăiri la marile temperaturiale gândirii poetice.” (Florin Burtan) ● „Theodor Răpan se dovedeşte poet născut, nu făcut, un talent veritabil care performează o autentică viziune a lumii şi un maestru al limbajului. Mai mult decât atât, autorul rămâne un actor exponenţial al puternicei tradiţii teleormănene şi acelui mirific spaţiu sudist, deopotrivă binecuvântat de Dunărea neînfricată, de Câmpia Eternă şi Pădurea Nebună.” (Aureliu Goci) ● „Poet harnic, publicând, de câţiva ani, cel puţin, volume cu pagini numeroase, în format 17x24cm, şi, nota bene, în condiţii grafice de excepţie, care de bună seamă nu stârnesc neapărat fericire între confraţii obligaţi să se mulţumească cu edituri care oferă condiţii precare, cu ediţii prizărite adesea, ale cărţilor lor, Theodor Răpan nu se bucură, la nivelul receptării generale, am impresia, de roadele acestei munci susţinute în aria Poeziei.” (Radu Voinescu) ● „Arta literară, Poezia lui Theodor Răpan urcă «pe schelele strigătului» cu acelaşi «primordial semn de-ngenunchere», răzvrătind cuvintele.” (Ioan Mazilu Crângaşu) ● „Avem de-a face cu o carte bine gândită, bine scrisă, bine lucrată! E o izbândă şi ca Literatură, dar şi ca Artă poetică şi grafică, o într-ajutorare, o îmbrăţişare între Cuvânt şi expresia grafi- că! Pentru Theodor Răpan este, deocamdată, vârful profesiei sale poetice!” (Radu Cârneci) ● „Acest volum pune într-un dialog – sonet/ilustraţii – marile întrebări şi teme ale Poeziei şi ale existenţei, fie că este vorba despre Clipa care este întotdeauna gata să aştepte Sfârşitul, sau o Clipă gata să aştepte Iubirea. Această carte este, până la urmă, şi o carte trăită, dar şi o carte visată.” (Dan Mircea Cipariu) ● „Concepţia, viziunea, structura şi compoziţia cărţilor lui Theodor Răpan au, indiferent de unghiul din care sunt receptate, forţa de a reîncarna şi exprima oricare dintre stările înalte ale Sonetului, într-un stil original, inconfundabil. Pe acest drum mi se pare că se cuvine să ne aplecăm spre descifrarea şi valorizarea «muzicii sferelor» în care Poesia cu formă fixă dobândeşte noutate şi prospeţime.” (…) „Deopotrivă labirintic şi somptuos, liric şi metaforic, voluptuos şi magic, Theodor Răpan este generator şi regenerator al unor stări pe care doar marii poeţi ar putea să le mai provoace.” (…) „Astfel, harul, sinceritatea, bogăţia şi puritatea sentimentelor din sonetele rostite întru slujirea Poesiei, în care se îmbină rafinamentul şi erudiţia, precum şi desăvârşirea artistică a formei poetice, îl singularizează pe Theodor Răpan, impunându-l ca pe o voce lirică aparte!” (Nicoleta Milea) ● „La Theodor Răpan Sonetul devine principalul instrument soteriologic al umanitătii! – el conţinând şi Iubire-Armonie, dar şi Puritatea Marianico-Hristică, Resurecţională, a Iubirii. Ceea ce-l face foarte român şi uman pe acest sonetist de excepţie este atitudinea sa profund creştin-ortodoxă, iconodulă. Deşi, nu neapărat dogmatic-convenţională – ci, chiar, posibil de regăsit în folclorul cu arome antic-dacice! – spre exemplu, atât de eminesciana reinterpretare a mitului solaro-selenar, adică, mai exact: apollinico-artemizian, al Dalbilor Pribegi!” (…) „Magia stihului/stilului lui Theodor Răpan constă, esenţial, chiar din Instaurarea Incantaţiei Vieţii întru Demnitatea Frumosului – Incantaţie prin care Orfeu și Hristos sunt ajutaţi să recupereze lumea noastră „modernă”, căzută, adică (dacă ne raportăm la episodul Grecia, din eminesciana poemă vaticinară, „Memento mori”!), în bezna și labilitatea „oceanului” (…deși, mulţi am fi ispitiţi a o numi, mai curând, „mlaștină sleită”!), prin autosacrificii armonice, întru Paradisul Muzicii Sferelor Celeste.” (…) „Cine vrea să guste şi, apoi, să vorbească, în cunoştinţă de cauză, despre Poezia românească adevărată, despre zbaterile cele mai profund umane, turnate în bronzul expresiei strălucit-clasice, va fi nevoit să se refere, implicit, în zilele noastre, şi la Theodor Răpan.” (Adrian Botez) ● „Sonetele lui Theodor Răpan, de un rafinament irefutabil, dau seama despre un poet aflat la apogeul maturităţii creatoare, stăpân pe o vastă gamă de cadenţe lirice, prestidigitator al unor subtile întorsături prozodice cu efecte dintre cele mai interesante.” (Dan Lupescu) ● „Toate sonetele din această magistrală carte demonstrează, dacă mai era nevoie, că autorul stăpâneşte nu doar Limba Română, ci şi Arta Poetică! Nicăieri nu suntem, în Poezie, mai aproape ca aici de fiorul liric întrupat în Cuvânt! Nu-i de mirare că sonetele lui sunt atât de proaspete şi de vii! (Ioan Vasiu) ● „O simplă privire asupra operei poetice a lui Theodor Răpan atrage atenţia asupra productivităţii absolut neobişnuite a acestui autor cu origini teleormănene.” (Gheorghe Stroe) ● „Theodor Răpan, prin demersul său, confirmă asimilarea unei specii-regină şi capacitatea de a o revaloriza într-un context nefavorabil unor asemenea întoarceri la sursele originare ale marii Poezii universale.” (Adrian Jicu) ● „Într-o perioadă în care literatura din colţuri diferite de lume se globalizează, se toacă şi se realcătuieşte într-un fel de «puzzle» metaforic, din ce în ce mai rar întâlneşti poeţi născuţi, nu făcuţi în paginile revistelor. Theodor Răpan ne demonstrează că a fi original este egal cu acea simplitate celebrată de cei aleşi.” (…) „Un Poet! Da, Theodor Răpan este Poetul şi, dincolo de vremurile grăbite în care trăim, critica literară va trebui să-i recunoască Opera literară distinctă!” (Melania Cuc) ● „De patru decenii şi jumătate Theodor Răpan, purificat de patima de a fi, cucerit de vers, învie în cărţile sale ansamblul de structuri intime ale imaginarului în care, rând pe rând, într-o dramatică încătuşare, forma mentis devine forma rerum, sau, mai simplu şi deloc de înţeles, Poesis!” (…) „Expresie a unui temperament robust, preocupat de ce se întâmplă în inima Poesiei, Theodor Răpan oferă reîntâlnirilor noastre cu fiecare carte, o înţelegere de a înfăptui ceea ce ne spune Ea, cu sensibilitate şi har, cu mâna întinsă spre destinul celui care, cu durere şi speranţă, acceptă această Lumină.” (Cătălin Bordeianu) ● „Harul poetic al lui Theodor Răpan este asemenea unui gheizer; mereu mai limpede, mereu mai puternic, mereu mai înalt, proiectat spre cer de căldura mistuitoare a jarului dinlăuntru.” (Vasile Poenaru) ● „Acest sonetar, care aruncă lumini şi umbre dinspre ilustraţii înspre versuri, este scris sub povara grăuntelui de nisip ce cade, fir cu fir, într-o ireversibilă clepsidră. Sonetele sunt un joc de-a v-aţi ascunselea cu Moartea. Cuvântul este stânca de scăpare şi turnul de adăpost în faţa inevitabilului resimţit ca o umbră la pândă. Cuvântul coagulat sub forma sonetului, considerat de poet ca fiind «Prinţul poeziei», este tărâmul tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte.” (Andrea Hedeş) ● „Theodor Răpan lucrează pentru neuitare.” (Lucian Gruia) ● „Theodor Răpan îmbracă hainele şi tulburările poetului medieval, preluându-i parţial vocabularul, minitemele, subiectele, mijloacele de expresie şi chiar atitudinea descensională. Prin toate aceste strategii poetice, sonetele cuprinse în volumul de faţă sunt un fel de reciclare, de «rescriere» a sonetului tipic, şi asta nu doar în structura lor formală, ci şi în viziunea, în modul de procesare a lumii pe care o desfăşoară.” (Virgil Diaconu) ● „Cartea aceasta de sonete e ca o seară fermecătoare petrecută la Operă, cucerit de voci, armonii şi costume, iar când ieşi în stradă, realitatea te izbeşte aproape ucigător.” (Cleopatra Lorinţiu) ● „Spre deosebire de mulţi versuitori cu care Limba Română e în pricopsire, Theodor Răpan, faţă de cititorul avizat, are atu-ul tăcerii Pădurii Nebune, ca Deliorman. Cuvintele sale ard, dar nu se mistuie.” (Petru Solonaru) ● „Versuri perfect «tăiate» în dimensiunile versului proprii sonetului, metafore strunite genial de autor, o experienţă de viaţă trecută superb în Cuvânt, respirând talent şi ucenicie îndelungă pe coala de scris, un lirism debordând din fiecare stanţă, de o muzicalitate ireproşabilă – semn al maturizării poetului – o viziune aparte, fundamental idilică şi parţial melancolică asupra vieţii, semne ale unei efuziuni native, proprii adevăraţilor trubaduri ai iubirii de tot şi de toate, nelinişti metafizice brodate pe evenimente pur umane, un lexic bogat şi distinct, fără pic de aroganţă şi fără urmă de stridenţă a rostirii sau a revendicării vreunei recompense de breaslă, toate acestea dovedindu-se un argument – dacă mai era nevoie după atâtea cărţi semnate de Theodor Răpan – că «Poezia, precum Dumnezeu, nu este decât credinţă», cum scria Juan Ramón Jiménez.” (Dan Rotaru) ● „Sonetele lui Theodor Răpan sunt în căutarea mirabilului, a maravigliei, însoţind, prin expresia artistică, iubirea, fapta cavalerească, fapta religioasă, viaţa, ele însele sol fertil pentru metafore şi alegorii, completând sau contrapunându-se alegoriilor grafice.” (Adrian Lesenciuc) ● „Dirijând timp de 30 de ani revista de Arte şi Litere Nouvelle Europe, patronată de Comisia de Cultură a Parlamentului Europei (cel mai mare tiraj de pe Continent), am parcurs operele a sute de poeţi de pe mapamond, scriind despre circa 300 dintre ei (despre cei mai buni, bineînţeles). Din interiorul acestei lungi experienţe afirm că Theodor Răpan merită cu prisosinţă să intre în Pantheonul marilor peniţe lirice.” (…) „Un nou sonetist bate la uşa performanţei estetice a acestui delicat „gen fix” al Poeziei. În urmă cu câţiva ani, am descoperit un mai tânăr poet, care pur şi simplu m-a fermecat. Personal, cu experienţa pe care o am şi cu sentimentul precoce pentru Sonet, afirm, fără teama de a exagera, că Theodor Răpan este, fără îndoială, cel mai important sonetist al poeziei de astăzi!” (George Astaloş).

 

● „Theodor Răpan, un om indrăgostit de poezia românească, un om drag poeziei româneşti. Plin de har, talentat, cult, truditor in domeniul scrisului, poetul bucură nu numai prin scrierile sale ci şi prin interacţiunea socială. E un privilegiu comunicarea cu domnia sa. Dubla lansare de carte aparţine unui eveniment important! Poetul împlineşte la această dată frumoasa vârstă de 60 de ani. 4 iulie 2014! La mulţi ani maestre! Să ne citim de bine! ” (George Roca – Rexlibris Media Group)

 

PUBLICUL IL VREA PE FUEGO ACTOR

Posted by Gabriela Petcu On June - 16 - 2014

Fuego actorCe-i drept, asta e specializarea lui, fiind absolvent de teatru, dar nimeni nu se aștepta ca piesa montată de el să aibă un succes atât de mare în rândul spectatorilor, jucându-se o stagiune întreagă cu casa de bilete închisă.

Mai mult, artistul a realizat și un turneu național cu spectacolul “TESTAMENT “, lecția sa de patriotism, în care interpretează, cu dramatism, întreaga operă a celui ce i-a fost maestru, poetul limbii române, Grigore Vieru. Ultima reprezentație din această stagiune se va juca pe 3 iulie, la Pitești, la Teatrul “ Al. Davila “, acolo unde a fost si premiera. Și pentru că publicul a răspuns pozitiv la mesajul său, pentru că există cerere și pentru că admiratorii vor sa-l vadă în continuare jucând, Fuego a hotărât să mai interpreteze piesa înca o stagiune. Astfel, începând cu luna octombrie, lunar, îl puteti admira pe Paul Surugiu împletind muzica cu dramatismul și poezia, la Pitești.

Pe lângă asta, el va porni la drum în toamnă, cu același spectacol, în cele mai importante orașe ale țării pentru a le reaminti românilor cât de importante sunt valorile naționale, limba în care ne-am format și alături de care trăim, dragostea de neam și iubirea față de artă și lume.

În exclusivitate pentru Libertatea, Fuego mărturisește că nu a crezut vreodată că piesa gândită de el împreună cu profesoara sa de teatru, asis.univ. Adriana Piteșteanu, va avea asemenea impact.

“Mi-am imaginat că lumea va veni la teatru. Că vom juca de câteva ori, îl vom omagia pe Grigore Vieru și vom încheia cu asta. Dar ecourile au fost mai mult decât ce speram noi inițial. Lumea simte poezia, trăiește fiecare vers. Există chiar persoane pe care le recunosc în sală la fiecare reprezentație, iar asta nu mă face decât să fiu onorat că am putut crea ceva diferit, față de muzica mea și că pot, prin interpretare, să amintesc cât de frumoasă e România, limba română și toate minunile din lucrurile simple“, afirmă emoționat Paul Surugiu.

Piesa “Testament “ a primit recent distincția de cel mai bun spectacol al anului 2014, din partea asociatiei și editurii “ANAMAROL “, condusă de poeta Rodica Elena Lupu,  iar Fuego a fost premiat de către revista “LITERATURĂ ȘI ARTĂ“ din Chișinău pentru iniţiativa formidabilă de a promova, într-o perioadă deficitară la acest capitol, arta adevărată, sufletul românesc dintre cele două maluri ale Prutului. Trofeul i-a fost înmânat chiar de către academicianul și poetul Nicolae Dabija, una dintre cele mai de seamă figuri ale culturii românești contemporane.

Rodica Elena LUPU

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/publicul-il-vrea-in-continuare-pe-fuego-ca-actor-afla-ce-hotarare-a-luat-artistul-496108.html#ixzz34jkp7CsF

Sărbătoare de suflet la Pojorâta

Posted by Gabriela Petcu On June - 3 - 2014

curentul iMi-era de ploaie … să nu vină…

 

Mi-era de soare … să nu fie prea mult…

 

Mi-era de Ștefan Străjeri și de-ale lui bucățele de suflet înșirate pe fiecare dintre cele peste șase sute de pagini minuțios adunate în a lui monografie  ”Românii americani de la Marile Lacuri”… să fie primit și prețuit așa cum se cuvine…

Mi-era ca toate trăirile învălmășite alandala în pieptul ”Curentului Internațional” la aniversarea celor cincisprezece anișori de viață … să-și găsească împlinirea pe care o merită…

Mi-era de impozanța numelui și renumelui fiecărui participant la eveniment, dar mai ales de inimile și de sufletele lor … să se simtă încântate și mulțumite…

Și copleșită de tot și de toate am ales și de astă dată să-L rog pe El să coordoneze tot.

 

L-am rugat ca la repetiția generală să coloreze în verde crud fiecare fir de iarbă al Pojorâtei, să învețe vântul să bată lin și atât cât trebuie, soarele să strălucească cât se cuvine și eventual, să adune și câțiva norișori pe care să-i îmbrace în alb și să-i pună să danseze frumos pe cer.

L-am mai rugat să ne regleze sufletele în așa fel  încât să știe să rezoneze la capacitate maximă unele cu altele iar evenimentul să capete vibrația potrivită pentru a dăinui în inimile noastre peste vreme.

Și poate că în final nu-I va fi greu să aibe îngăduința de a avea grijă și de mine, ca în tăvălugul de trăiri de tot felul să nu mă pierd cu firea, să-mi scap pe jos cuvintele din vocabularul inimii, să le calc în picioare și să nu le mai pot resuscita pentru a scrie despre frumoasa sărbătoare.

Apoi, cu încrederea că El va ști ca de fiecare dată să facă ce și cum e mai bine pentru noi, m-am îndreptat cu nădejde înspre Pojorâta atât de dragă lui Ștefan Străjeri.

Cred că m-am lăsat dusă de valul emoțiilor și am uitat să vă povestesc ce se întâmplă la Pojorâta, cine e Ștefan Străjeri și de ce mă frăsuiesc atât de tare.

Ștefan e un ilustru fiu al Pojorâtei în al cărui suflet Bucovina are un loc aparte. Născut în această comunitate la data de 24 mai 1972, din părinţii Maria şi Teodor (Toader), are o soră, Teodora, născută în 1977, medic specialist pneumolog la Spitalul „Centre Hospitalier Bretagne Atlantique”, din Vannes, Franţa și este căsătorit din 1996 cu Mihaela Luminiţa (Roman, judeţul Neamţ).

A absolvit Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi, Facultatea de Ştiinţe Economice, Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi în perioada 1991-1996, apoi a absolvit studii postuniversitare (master) la aceeaşi universitate, în specializarea „Audit şi Management Contabil”.

Pentru un român cum e Ștefan, acasă nu e un loc, e un sentiment.

 

Din dorul lui de Bucovina, de tradiții românești și de acasă s-a născut primul lui copil: un volum despre românii americani de la Marile Lacuri (carte tipărită la Editura Anamarol – Director Rodica Elena Lupu, tehnoredactată de Valentin Popescu, coperta și grafica aparținând Gabrielei Petcu).

SONY DSC

Ce prilej de a prezenta copilul lumii întregi putea fi mai bun decât aniversarea celor cinsprezece ani de la prima apariție a ziarului ”Curentul Internațional”, editat în Detroit, Michigan, pe care îl coordonează, îngrijește și ocrotește cu drag?

 

Și care loc ar fi putut să fie mai potrivit pentru frumoasa celebrare decât acasă, în satul lui natal, cu ocazia Zilei Comunei Pojorâtei care întâmplător coincide și cu Ziua Copilului?

 

Așadar ziua de 1 iunie 2014 a concentrat la Pojorâta un cumul de evenimente care mai de care mai deosebite, mai de seamă, mai importante, dar de mare însemnătate atât pentru comunitatea pojorâtenilor cât și pentru toți participanții la sărbătoare.

 

Ziua a debutat cu lansarea de carte ”Românii americani de la Marile Lacuri” a lui Ștefan Străjeri.

 

Printre invitații la lansare s-au numărat Profesor Universitar Doctor Anca Sârghie(Sibiu) de la Universitatea Alma Mater Sibiu, Corneliu Florea (Winnipeg, Canada), scriitor a peste zece cărți și numeroase articole publicate de peste treizeci de ani de când a emigrat în Canada, Profesor Viorica Cernăuțeanu (Pojorâta), Profesor Domnica Codreanu (Pojorâta), Stela Nacu (București), realizator emisiuni la TVR Internațional București, George Oscar Păduraru(București), operator TVR Internațional, doamna profesor Gabriela Volosciuc (Sibiu), Ana-Morosanu-Magdin (București), șef departament interviuri la Romania Press, editor la București News și Colaboratoare a Curentului Internațional, Petre Magdin(București), compozitor și realizator de emisiuni TV, Virgil Rațiu(Bistrița), director Editura Aleteia, Gheorghe Chindriș (Cluj/Ieud) – membru fondator al Societății ”Avram Iancu” din Detroit, Adriana Verhange(Deva) – membră fondator al Societății ”Avram Iancu” din Detroit, Oana Rotariu (Suceava), Colaborator la Curentul Internațional, Adrian Beznă și Cătălin Ungureanu (Iași), artiști muzică folk pe care Primarul Pojorâtei, ing. Ioan Bogdan Codreanu i-a găzduit la Primăria din Pojorâta, într-un ambient elegant, simplu și decent în care trona o încărcătură emoțională aparte.

 

Pentru a destinde puțin tensiunea generată de emoțiile din sala, cei doi artiști folk din Iași ne-au interpretat două cântece din repetoriul lor.

 

Domnul primar Codreanu l-a prezentat apoi pe Ștefan Străjeri despre care a spus că deși e plecat fizic la mare depărtare de locurile natale, cu sufletul și inima a rămas mereu alături de cei de acasă, că datorită lui Bucovina n-a murit și că sufletul ei trăiește și a elogiat munca titanică pe care acesta a depus-o pentru a scrie monografia pe care a venit să o lanseze în satul natal. Domnia sa i-a mulțumit lui Ștefan că în inima lui scrie Pojorâta pentru totdeauna.

 

Apoi, Ștefan Străjeri vădit emoționat a prezentat ”Românii americani de la Marile Lacuri” ca fiind o carte eveniment, dorită și necesară pentru toți românii, o scriere menită a-i lega pe români de români. Apoi, cu modestia-i caracteristică i-a lăsat pe ceilalți invitați să spună câte ceva despre cartea sa.

 

Doamna Profesor Universitar Doctor Anca Sârghie care s-a îngrijit de corectura și de prefața acestei impresionante monografii a evidențiat faptul că lecturând ”cartea economistului publicist Ștefan Străjeri rămâi uimit gândind la efortul de Sisif al celui care a agonisit atâtea date, cu conștiința că un asemenea studiu monografic va dăinui peste timp ca o carte de vizită onorantă pentru întreaga comunitate a românilor de pretutindeni.”

A vorbit despre structura logică a cărții, a prezentat fiecare capitol în parte și a spus că întrunește toate caracteristicile unei reale teze de doctorat. A mai adăugat că nu s-ar mira ca, în timp, pornind le la sfârșit spre început, Ștefan să adauge celorlalte realizări ale sale și titulatura de doctor.

Domnia sa a menționat că orice carte, odată făptuită își are traseul ei în lume, independent de voința autorului și că Pojorâta este kilometrul zero din viața acestei monografii care leagă depărtările.

A încheiat apoi cu un inspirat citat care aparține marelui nostru poet Tudor Arghezi: ”Carte frumoasă, cinste cui te-a scris.”

 

pojorataFelul în care Ștefan Străjeri a contribuit la aducerea și perpetuarea tradițiilor românești în Statele Unite ale Americii a fost elogiat de Gheorghe Chindriș, membru fondator și președinte până în 2010 a Societății ”Avram Iancu” din Detroit.

 

Despre Ștefan Strajeri și despre a lui carte au vorbit și doi dintre dascălii pe care el i-a avut pe timpul școlii gimnaziale,  Doamna profesor de istorie Viorica Cernăuțeanu și Doamna profesor de română Domnica Codreanu, care au reușit să sensibilizeze până la lacrimi  audiența.

Impresionate de multiplele talente de jurnalist, economist și chiar și de istoric ale lui Ștefan, domniile lor au spus că ceea ce le-a determinat să-l îndrăgească mai mult decât o făcuseră până atunci a fost faptul că atât în 2009 la celebrarea împlinirii celor zece ani de la prima apariție a ”Curentului Internațional” cât și acum el a ales să aducă personalități de renume în satul natal.

Mândre de faptul că distinsul autor, fostul lor elev, nu și-a uitat obârșia, ele au remarcat cum în timp el a devenit un om de mare valoare pentru comuna lor.

Au mai pomenit și că ”prin truda condeiului și sfințirea cuvântului el a continuat un vis al altui înaintaș al său, cum ar fi călugărul cărturar Iraclie Flocea și că de acum încolo numele lui Ștefan Străjeri se va adăuga în panoplia oamenilor de valoare ai Pojorâtei”.

 

Domnul Corneliu Florea, scriitor a peste zece cărți și a numeroase articole, a omagiat împlinirea celor cincisprezece ani de la prima apariție a ”Curentului Internațional”, a evidențiat valoarea antologică pe care acest ziar o are, faptul că e o publicație independentă, curajoasă, o voce într-adevăr liberă care unește românii de pretutindeni, îi inspiră și spune lucrurilor pe nume dar cu respect, pe cât posibil cu obiectivitate și fără a induce teamă și ură.

El a adăugat că din 2005 de când l-a preluat Ștefan Străjeri se străduiește să continue în stilul și pe linia pe care cel mai mare ziarist patriot român de după Mihai Eminescu, Pamfil Şeicaru,  a trasat-o:  „…eu steagul ţării îl văd, eu steagul ţării îl apăr”.

În opinia distinsului domn Florea, ”Curentul Internațional” a devenit astfel cea mai importantă, mai căutată şi mai apreciată publicație românească, care dezbate liber, argumentat şi profund toate problemele româneşti istorice, politice şi culturale din trecut şi prezent. Este o tribună liberă în care fiecare cititor, indiferent de opţiunile sale politice, culturale, istorice sau de ideologiile pe care le îmbrăţişează, a găsit articole diferite, clare, documentate care să-i stârnească interesul.

Deoarece e o onoare să fiu colaboratoare a ”Curentului Internațional”,  ca un elogiu adus celor cincisprezece ani de la prima sa ediție,  îndrăznesc să aduc și eu o notă personală și să afirm,  fără teama de a fi contrazisă, că acest ziar este cu mult mai mult decât un jurnal obișnuit. El reprezintă o victorie în realizarea idealului de libertate a românului și o mărturie că românismul n-a murit poate și din pricina faptului că există o publicație care îi unește pe românii de pretutindeni în cuget și simțire.

 

Și ca o dovadă a faptului că bucovinenii sunt renumiți pentru tradiții și spiritualitate, sărbătoarea s-a mutat firesc, așa cum se cuvenea, la Biserica ”Sfântul Ioan Botezătorul” din Parohia Pojorâta II, unde distinsa doamnă a muzicii populare românești, doamna Veta Biriș ne-a cântat și încântat cu pricesne de biserică.

 

De la biserică, evenimentul a continuat pe stadion, unde pe scena frumos amenajată am putut urmări un spectacol artistic inspirat ales și adecvat momentului, prilejuit și de a XI-a Ediție a Festivalului de obiceiuri și tradiții ”Comori de suflet românesc.”

 

În deschidere, un sobor de preoți a oficiat nunta de aur a două perechi de pojorâteni ce au avut privilegiul de a împărți împreună câte o jumătate de veac de căsnicie.

Apoi a urmat deschiderea oficială a programului artistic de către Primarul Pojorâtei Ioan Bogdan Codreanu.

 

SONY DSCAu urmat frumoșii micuți interpreți ”Mugurașii Pojorâtei” îmbrăcați în port popular specific zonei, care  au cântat spre deliciul spectatorilor.

 

Au fost invitați apoi pe scenă toți consilierii comunei, cărora domnul primar a ținut să le mulțumească pentru frumoasa colaborare și susținere de care se bucură din partea lor.

 

În cadru festiv au fost investiți cu titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Pojorâta Doamna Profesor Viorica Cernăuțeanu, Domnul Ștefan Străjeri, fiu al Pojrâtei venit de peste mări și țări pentru a-și lansa prima sa carte în comuna natală, Domnul inginer silvic Valerian Solovăstru și Domnul deputat Corneliu Mugurel Cozmanciuc, care au ținut fiecare în parte câte un mic discurs.

 

La sărbătoarea Pojorâtei au participat primari și primărițe din comunele și orașele învecinate: Vama, Frumosu, Sadova, Vatra Moldoviței, Moldovița, Pojorâta, Fundu Moldovei, Breaza, Moldova Sulița și Izvoarele Sucevei care și-au adus aportul contribuind fiecare cu aducerea la eveniment a artiștilor și formațiilor cele mai reprezentative ale comunelor lor, fapt pentru care primarul Pojorâtei și-a exprimat recunoștința. La Ziua Comunei Pojorâta au fost prezenți atât Prefectul de Suceava Florin Sinescu cât și Președintele Consiliului Județean Suceava Cătălin Nechifor.

 

În continuare, Pamfil Roată si ”Ansamblul Plaiurile Pojorâtei” pe care Ștefan Străjeri i-a adus la Detroit în 2012 au susținut un frumos moment artistic  premergător momentului în care Doamna Veta Biriș ne-a încântat din nou cu a ei voce cu timbru unic și cu ale sale cântece populare cu iz profund patriotic.

 

Au urmat  Ansamblul folcloric ”Cetina” din Vama, Călin Brătianu, Felicia Oblesniuc și Ansamblul folcloric ”Huțulca” din Moldovița.

 

Un alt moment important a fost cel al premierii sportivilor comunei: Flocea Alexandru și domnul profesor de educație fizică Agoston Zoltan.

 

Au mai performat  Ansamblul folcloric ”Brăduțul” din Frumosu, Ansamblul folcloric ”Izvorașul” din Izvoarele Sucevei, Ansamblul folcloric ”Brezeanca” din Breaza, Nicoleta Hafiuc și Ansamblul folcloric ”Străjerii Bucovinei” din Pojorâta, Mircea Coca și Ansamblul  ”Flori de Bucovina”, din Sadova și din nou Ansamblul folcloric ”Piatra Străjii” din Pojorâta, Laura Cazac și Diana Ivașcu împreună cu Ansamblul folcloric ”Plaiurile Pojorâtei”.

 

Ajuns la timp pentru a participa la eveniment, tânărul interpret timișorean Florin Boita, a încântat publicul cu a sa voce caldă și cântec ce pornea parcă direct din suflet.

 

În încheierea programului artistic au urcat pe scenă Adrian Beznă și Cătălin Ungureanu care au delectat audiența cu muzică folk de calitate.

 

De remarcat este că evenimentul s-a bucurat de organizare ireproșabilă datorată dăruirii și sufletului investite de întreaga echipă de organizatori, printre care amintim Grupul de acțiune locală ”Bucovina de Munte”, Consiliul Local și Primăria Pojorâtei (mulțumiri speciale aducem doamnei Nicoleta Ursachi de la Primăria Pojorâta).

 

Printre lucrurile care m-au impresionat cu adevărat au fost tenacitatea, iubirea și devotamentul lui Ioan Bogdan Codreanu, Primarul Pojorâtei, care a conceput, a coordonat și s-a implicat activ, minut cu minut în fiecare moment al evenimentului.

 

Și nu în ultimul rând, vreau să amintesc despre
profesionalismul fără cusur al minunaților reprezentanți  TVR Internațional, operator TV George Oscar Păduraru și Doamna Realizator emisiuni Stela Nacu, despre care pot spune cu mâna pe inimă că e mai mult decât un profesionist și un om de televiziune, e o ființă nobilă, delicată, deosebită, o artistă adevărată care știe să transmită și să așeze într-un tot armonios bucăți din sufletele evenimentelor, motiv pentru care țin să-i mulțumesc într-un mod aparte.

 

Sărbătoarea de la Pojorâta a dovedit încă o dată că pentru un român adevărat acasă nu e un loc, e un sentiment pe care Dumnezeu i-l agață în piept atunci când ajunge acasă.

Scena1

E mireasma ce-i umple nările și-i freamătă  ființa, e iureșul care-i face ca tot trupul să-i chiuie de fericire atunci când dă binețe fiecărui om pe care-l întâlnește pe orișicare dintre ulițele satului bine bătătorite în inima lui.

 

E acolo unde parcă nici vântul nu îl  bate ci doar îl mângâie, nici soarele nu îl arde, ci numai îi sărută fierbinte pielea.

Acasă stă în dumnezeirea fiecărui fir de iarbă, în liniștea foșnitoare de la poalele pădurii, în susurul pâraielor ce izvorăsc ape din ochi.

 

Știe că a ajuns acasă atunci când iarba pare mai verde și-i colorează privirile, râurile îi curg direct prin ființă, aerul îl umple de liniște și marea în loc să fie neagră e mai albastră ca oricând.

 

Acasă e mireasma suavă a mamei pe care-o poate resimți prin toate ungherele frumos zidite ale templului amintirilor din inima lui.

 

Nicăieri în lume nu găsești gust ca cel al zamei de găină  din curtea casei de acasă, ori al găluștelor în foi de viță fierte în chiup de lut în gura sobii, ca cel al plăcintelor poale-n brâu, sau al învârtitelor din belșug umplute cu nucă și stafide, ale căror mirosuri îmbietoare sunt menite să-i amprenteze definitiv amintirile cu miros de acasă.

 

Acasă e fiorul care îl trezește din nou la viață atunci când buzele îi ating mâna muncită a mamei, e bătaia pe spate plină de mândrie a tatălui, e privirea drăgăstoasă a fratelui sau a surorii mai mici.

 

E acolo unde fiecare sărbătoare e mai presus de toate o înlânțuire de tradiții care-l fac să simtă că merită și are cu-adevărat un loc sub soare.

 

Acasă e liniștea înmărmurită din jurul mănăstirilor frumos pictate, care rivalizează cu atât de minunat încondeiatele ouă de paște, e în înălțarea cântecelor psalmilor bisericești, e în spiritualitatea  frunzei care doar acolo știe să foșnească într-un anume fel.

 

Acasă, dorul e mai dor, doina mai doină, balada mai baladă, poezia mai poezie și duioșia și jalea pot atinge cote maxime în corzile abia acordate ale sufletului.

 

Pentru un român, acasă nu e un loc, e sentimentul pe care Dumnezeu i-l aprinde și i-l stinge în piept, atunci când ochii sufletului său sunt aburiți de emoția de a fi din nou…acasă.

 

Mi-era de ploaie…să nu vină…

 

Și chiar dacă în acea zi de vară Bucovina toată era stropită de picuri reci,  la Pojorâta, ploaia n-a venit… iar soarele și-a mutat strălucirea de pe cer, în sufletele noastre…

 

Oana Rotariu  - Colaborator de suflet și cu suflet la  ”Curentul Internațional”

 

 

 

 

 

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors