Archive for the ‘Editorial’ Category

Comunitatea Insulelor Mariane de Nord lovită de super-taifunul Yutu

Posted by Nuta Istrate Gangan On November - 2 - 2018

thumbnail

Alegerile parţiale americane din 2018 pe val naţionalist

Posted by Nuta Istrate Gangan On October - 29 - 2018

thumbnail

 

un articol de Tiberiu Dianu

Din luna decembrie 2017 presa centrală americană a încercat să inducă publicului larg ideea că un val “albastru” democrat de tip tsunami ar urma să lovească America în timpul alegerilor parţiale din 6 noiembrie 2018. Sondajele inițiale arătau un avantaj de două cifre în voturile acordate democraților.

Între timp, cu doar câteva săptămâni inaintea zilei fatidice de 6 noiembrie, raliurile naţionale ale președintelui Trump înregistrau participări masive de sute de mii de persoane, economia era în plină expansiune, iar “valul” democrat mult-aşteptat aproape că dispăruse. Deşi democraţii acceptaseră tacit o posibilă înfrângere în Senat, acum ei se îngrozesc de perspectiva de a pierde și Camera Reprezentanților, de majoritatea căreia îi separă doar 24 de locuri de deputaţi.

Liderii democraţi, ca Tom Perez, președintele Comitetului Național Democrat sau Bernie Sanders, senator de Vermont şi fost candidat prezidenţial în 2016, au încercat să salveze onoarea partidului, calmându-şi suporterii care aveau aşteptări exagerate. https://www.foxnews.com/politics/sanders-and-perez-express-uncertainty-over-blue-wave-ahead-of-midterms

Presa centrală a încercat şi ea să lanseze nişte ştiri false de ultim moment, de genul celei cu Cesar Sayoc, presupus susţinător al preşedintelui şi suspectat de expedierea unor pachete cu bombe fâsâite unor celebrităţi de stânga. În cele din urmă, acest tip de diversiuni vor avea asupra electoratului exact același efect inofensiv ca și respectivele pseudo-bombe. https://www.washingtonpost.com/politics/2018/10/27/ann-coulter-didnt-ditch-conspiracy-theories-after-bombers-arrest-most-false-flaggers-didnt/?utm_term=.d25ed350ec4f

Ce se va întâmpla însă cu adevărat la alegerile parţiale nu va fi valul democraţilor, incorect denumit “albastru” (culoarea lor fiind, de fapt, roşie), ci un val tricolor, roșu-alb-albastru, naţionalist, alimentat de poziția patriotică a președintelui Trump referitoare la steagul american și imnul național. În mod repetat, preşedintele a declarat la raliurile sale următoarele: “Stâm în genunchi când ne rugăm lui Dumnezeu, dar stăm în picioare în faţa drapelului american când se intonează imnul naţional”. Acest îndemn puternic continuă să inspire membri ai tinerei generaţii din Statele Unite.

Unul dintre aceştia este liceanul Jackson Dean Nicholson, care, înaintea unui meci de fotbal american, și-a exprimat sentimentele interpretând într-o manieră foarte personală imnul naţional american.

Vezi AICIhttp://www.fox8live.com/2018/10/22/teen-wows-md-football-crowd-with-country-version-national-anthem/

Când a fost întrebat ulterior de reporteri ce anume l-a inspirat, tânărul cu voce răguşită a spus simplu: “Sunt american și sunt mândru de asta!”

wave-of-stars-blue-red-white-powerpoint-backgrounds

Americanii sunt liniştiţi pentru că ştiu că ţara lor e pe mâini bune. Iar alegerile parţiale din 2018 vor contrazice precedentele istorice, după care partidul de la putere ar ieşi învins. Şi asta, vorba lui Trump, se va produce “în stil mare” (“bigly”).

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate anterior de revistele AMERICAN THINKERhttps://www.americanthinker.com/blog/2018/10/democrats_dismay_mounting_at_upcoming_red_white_and_blue_midterm_wave.html , INTELLECTUAL CONSERVATIVE http://www.intellectualconservative.com/tiberiu-dianu-the-red-white-and-blue-wave-of-the-2018-midterm-elections/ , CONSERVATIVE READhttp://conservativeread.com/the-red-white-and-blue-wave-of-the-midterm-election/ şi MEDIUMhttps://medium.com/@tdianu/the-red-white-and-blue-wave-b770109772bb .

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu

Alaska în căutarea conservatorismului veritabil

Posted by Nuta Istrate Gangan On October - 21 - 2018

thumbnail

un articol de Tiberiu Dianu/

Vineri, 19 octombrie 2018, cu mai puțin de trei săptămâni până la alegerile parţiale din 6 noiembrie 2018, guvernatorul statului Alaska, Bill Walker, a anunțat că îşi suspendă campania de realegere în funcţia de guvernator după ce adjunctul său, locotenent-guvernatorul Byron Mallot, a demisionat în urma unei “abordări inadecvate faţă de o femeie”. https://www.yahoo.com/news/alaska-governor-suspends-election-bid-225625487.html?.tsrc=daily_mail&uh_test=1_14

Walker, un fost republican metamorfozat în independent, împreună cu democratul locotenent-guvernator Byron Mallot (care este şi un lider al amerindienilor din Alaska), au fost aleşi în funcţii în anul 2014, cu sprijinul Partidului Democrat. La urma urmei, această formulă câștigătoare a fost practicată în mod repetat şi de altă senatoare republicană anti-Trump din Alaska, Lisa Murkowski.

Walker şi-a arătat apoi susţinerea în alegeri pentru candidatul democrat, Mark Begich, iar despre candidatul republican, Mike Dunleavy, a spus că nu e o alegere bună pentru Alaska. Dacă stăm să ne gândim bine, şi socialistul Bernie Sanders se consideră şi el tot “independent” şi votează tot cu democraţii.

Pe lângă asta, îmi poate explica şi mie cineva ce înseamnă, mai în amănunt, acea “abordare inadecvată faţă de o femeie”? Și unde au dispărut omniprezenţii activiști de la #MeToo când ai nevoie de ei? Unde e furia dezlănţuită, unde sunt defăimările din presă împotriva democratului (şi minoritarului amerindian) Mallot? Sunt şocat, de-a dreptul şocat! https://www.youtube.com/watch?v=SjbPi00k_ME

Ca s-o spunem pe-a dreaptă, “independentul” guvernator Walker era deja pe locul trei, la mare distanţă de ceilalţi doi candidaţi, iar democrații se temeau că el va diviza cu Begich voturile electoratului de stânga şi centrist. Probabil că, printr-un efect de bumerang, mulți dintre suporterii republicani ai guvernatorului vor vota acum cu mai multă convingere pentru Dunleavy, asigurându-i acestuia din urmă o victorie necesară pentru un stat care, deşi e nordic, are în bună parte un electorat mai degrabă sudic-conservator în concepţii, după cum mulţi au observat deja.

5988210_web1_Governor-composite-2018-1024x560

Pictured from left to right: Mike Donleavy (R), Bill Walker (I), Mark Begich (D) (Credits: Juneau Empire composite image)

Aşadar, alaskanilor li se oferă o șansă neașteptată de a vota cu un conservator autentic, Mike Dunleavy.

În caz contrar, Begich se va asigura că hondurienii din caravana care se îndreaptă ilegal spre graniţa americană vor atinge şi extremitatea nordică a Alaskăi.

Poate că alaskanii îi şi duc deja dorul fostei lor guvernatoare, Sarah Palin!

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate anterior de revistele MEDIUM https://medium.com/@tdianu/alaskas-quest-for-genuine-conservatism-9d0e465911e9 şi INTELLECTUAL CONSERVATIVE.http://www.intellectualconservative.com/tiberiu-dianu-the-quest-for-genuine-conservatism-the-case-of-alaska/

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu

*****

=====

Referendumul privind căsătoria tradiţională în România, o ocazie irosită

Posted by Nuta Istrate Gangan On October - 20 - 2018

thumbnail

un articol de Tiberiu Dianu

Pentru mulți conservatori americani un referendum constituțional pentru redefinirea căsătoriei ca uniunea dintre un bărbat și o femeie ar fi fost un vis devenit realitate. România, o țară cu peste 95% de creștini, a organizat un astfel de referendum, însă mulţi români au preferat să doarmă în loc să viseze. Drept urmare, o inițiativă locală menită să protejeze căsătoria și familia tradițională la nivel constituţional s-a transformat într-un eșec de proporții. Cum a fost posibil aşa ceva?

Referendumul privind căsătoria şi familia tradiţională s-a desfăşurat pe parcursul a două zile, sâmbătă, 6 octombrie și duminică, 7 octombrie 2018. Procedurile de revizuire a Constituţiei au fost demarate din toamna anului 2015 de către asociația conservatoare Coaliția pentru Familie. Iniţiativa a mai fost sprijinită de Biserica Ortodoxă Română (predominantă în țară) și de majoritatea partidelor politice din Parlament: coaliția de stânga de la putere (formată din social-democraţii de la PSD şi liberal-democraţii de la ALDE) și majoritatea opoziţiei de dreapta (naţional-liberalii moderaţi de la PNL și populiștii de la PMP). Populiștii eclectici de la USR, al doilea mare partid de opoziție după PNL, s-au opus referendumului și au chemat populația la boicot.

Factorii principali care au condus la această inițiativă au fost decizia Curții Supreme a Statelor Unite din anul 2015, care a permis căsătoria între cuplurile de homosexuali, precum şi o hotărâre a Curţii Europene de Justiţie din anul 2018 în favoarea recunoaşterii de către autorităţile române a unui cuplu româno-american de homosexuali căsătoriţi în Belgia. Referendumuri similare privind căsătoriile tradiţionale şi alternative au fost organizate şi în alte ţări din Europa, Caraibe și Australia.

Țările est-europene par a fi mai înclinate să susțină referendumurile privind căsătoria tradiţională. Astfel, în martie 2012 Slovenia a avut o prezenţă la vot de 30,1% și 54,55% voturi contra “cuplurilor de același sex”. În decembrie 2013 Croaţia a avut o prezenţă la vot de 37,9% și 65,87% voturi pentru “familia tradițională”. În februarie 2015 Slovacia a avut o prezenţă la vot de 21,4% și 96,50% voturi contra căsătoriei între persoane de același sex.

În luna mai 2015 Irlanda a avut o prezenţă la vot de 61% şi 62% voturi pentru căsătorii fără deosebire de sex.

În Caraibe, Bermuda a votat în iunie 2016, cu o prezenţă la vot de 46,89% şi 49% voturi contra cuplurilor de același sex.

În Georgia, fosta republică sovietică, președintele a respins în august 2016 o petiție pentru un referendum pentru căsătoriile între persoane de același sex pentru lipsa strângerii numărului de 200.000 de semnături, stabilit ca minim necesar.

Australia s-a pronunţat şi ea, în septembrie-noiembrie 2017, cu vot prin corespondenţă privind dreptul la căsătorie, având o participare de 79,5% și 61,6% voturi pentru căsătoriile între persoane de același sex.

În România, amendamentul a vizat modificarea textului constituțional, prin definirea căsătoriei în mod explicit între un bărbat și o femeie, şi nu doar între “soți”, așa cum stipula varianta iniţială din anul 1991. https://en.wikipedia.org/wiki/Romanian_constitutional_referendum,_2018

Pentru a asigura o prezenţă cât mai ridicată la vot, guvernul a extins tradiţionala perioadă de votare de o zi (duminica) şi la ziua de sâmbătă. De asemenea, prin lege specială, a redus şi procentajul de prezenţă la vot, de la 50% la 30%. Sondajele de opinie indicau o victorie sigură, de peste 90%, a susţinătorilor familiei tradiționale.

referendum-pentru-familie

Dar, în cele din urmă, prezenţa la vot a fost cu puţin peste 21%, cu 91,5% voturi pentru amendament, adică pentru căsătoria tradiţională, 6,5% voturi contra şi cca 2% voturi anulate.

Diaspora a fost mai activă, făcând cozi la secţiile de votare din Marea Britanie, Irlanda și Germania, pe când în România multe secții de votare au rămas goale în cele două zile de referendum. https://www.digi24.ro/referendum-familie-2018/cati-romani-din-diaspora-au-votat-la-referendum-1009970

Reacţiile de după vot au fost mixte. Coaliția pentru Familie a acuzat guvernul de organizare defectuoasă a referendumului. Oponenții referendumului au acuzat biserica de amestec politic deoarece mulţi preoți îşi îndemnaseră enoriașii să meargă şi să voteze pentru amendamentul constituţional. Alții au considerat că amendamentul ar fi fost contra familiilor cu un singur părinte ori numai cu bunici sau contra cuplurilor de homosexuali. În fine, s-a mai susţinut, din partea ambelor tabere, că referendumul ar fi fost inutil, de vreme ce în Codul civil român căsătoria era deja definită ca uniunea liber consimţită între un bărbat și o femeie.

Multe din aceste puncte de vedere sunt incorecte. Scopul referendumului era de a clarifica şi a consacra la nivel constituțional termenul de “căsătorie” pentru români. Legile speciale, precum Codul civil, pot fi oricând modificate. În ultimă instanţă, rolul interpretării Constituției aparţine celor nouă judecători ai Curții Constituționale. Aceşti judecători sunt numiți de politicieni pe o perioadă limitată, de nouă ani, şi nu pe viaţă. Aşadar, definirea familiei și a căsătoriei într-o societate eminamente conservatoare ca cea românească rămâne în continuare la latitudinea a numai nouă persoane, şi acelea numite politic.

În realitate, cauzele care explică această eșec sunt legate de perioada aleasă pentru referendum, lipsită de orice semnificație electorală. Astfel, următoarele alegeri pentru români vor avea loc într-un viitor destul de îndepărtat: alegerile europarlamentare sunt programate pentru luna mai 2019, cele prezidenţiale pentru luna noiembrie 2019, cele locale pentru luna iunie 2020, iar cele parlamentare pentru lunile noiembrie-decembrie 2020. În aceste condiţii, nu e de mirare că apatia şi comoditatea românilor au predominat.

De asemenea, referendumul a avut loc cu doar câteva zile înainte ca Liviu Dragnea, liderul social-democrat, să aibă un termen de judecată în instanţă pentru a contesta o sentință de trei ani și şase luni de închisoare pentru fals într-un “dosar al angajărilor” în locuri de muncă fictive. În 2016 Dragnea mai fusese condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare într-un dosar penal privind trucarea rezultatelor unui referendum din 2012 de demitere a preşedintelui Traian Băsescu. O a doua sentinţă de condamnare ar fi însemnat pentru el executarea ambelor sentințe în închisoare. Cu alte cuvinte, Dragnea s-a slujit de referendum pentru îmbunătăţirea propriului său capital politic.

Aşa stând lucrurile, mulți colegi de partid de-ai lui Dragnea au optat să se delimiteze de acţiunile organizate de el, aceştia fiind urmaţi şi de o mare parte a populației. Prezenţa la vot, vitală pentru acest referendum, a fost astfel subminată şi total compromisă, determinându-se anularea referendumului.

Pentru o țară care era planificată să își asume președinția Consiliului Uniunii Europene între lunile ianuarie și iunie 2019, România a început pe picior greşit. Sau, cum spun românii, “a pășit cu stângul”. Ceea ce adevereşte din nou faptul că la români stânga e problema.

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate anterior de revistele AMERICAN THINKERhttps://www.americanthinker.com/articles/2018/10/romanias_misbegotten_referendum_on_marriage_and_family.html şi MEDIUM.https://medium.com/@tdianu/romanias-marriage-referendum-of-2018-a-missed-opportunity-8808458ebf0d

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu

*****

Reflecţii despre bun simţ

Posted by Nuta Istrate Gangan On October - 14 - 2018

thumbnail

 

un articol de Tiberiu Dianu/

Cu câtva timp în urmă, unul dintre cititorii mei m-a întrebat de ce primul nostru (în prezent, fost) președinte afro-american nu a putut fi precum Condoleezza Rice sau Herman Cain. Și aș mai adăuga eu: Clarence Thomas, Alan Keyes, Ben Carson, Allen West și alții. Evident, răspunsul nu poate fi găsit în rasă, deoarece acesta este elementul constant. Elementul variabil este codul valorilor etice, care transcende culoarea pielii. Într-adevăr, de ce alte persoane care aparțin aceleiași rase nu se aseamănă? În timp ce “ţesutul” (aspectul fizic) poate părea la fel, “designul” lor (moralitatea) poate fi radical diferit.

În primul meu an la Facultatea de Drept, când mă gândeam la mine ca unul din generaţia milenarilor de azi, care se crede darul lui Dumnezeu pe Pământ, când procesul meu de gândire nu era aşa de coagulat, iar filozofia mea despre viață era încă în proces de dezvoltare, am descoperit într-un manual juridic noțiunea de “bun simț”. Cartea nu era în limba engleză, iar în multe limbi europene termenul se traduce prin “sens comun”, ceea ce implică o combinație între naturaleţe și înțelepciune. Engleza ne oferă şi ea mai multe sensuri, care implică educație și raționament.

Mi-am dat seama repede de ce termenul de “bun simț” a fost introdus în manualul de facultate din anul întâi. Pentru că trebuia să învăț cât mai devreme de ce principiile juridice trebuie să fie durabile și să reziste testului timpului. Deoarece rațiunea naturală pe care acestea o întruchipează – o conștiință de bază și capacitatea de a judeca – este împărtășită în mod natural de către oameni, fără să se întrebe de ce. Tocmai de aceea legile bune supraviețuiesc mai mult decât legile rele. Pentru că cele dintâi au bun simț, pe când cele din urmă nu au (tot atât de mult).

Aristotel a interpretat bunul simț (kaine aisthesis) drept capacitatea sufletului (el propusese termenul de psyche) de a permite simțurilor individuale să perceapă trăsăturile fizice (prin cooperarea cu percepțiile senzoriale de bază și gândirea rațională umană).

La romani, interpretarea termenului (sensus communis) descrie sensibilitatea umană naturală pentru ceilalți oameni și pentru comunitate. Acest lucru a fost dezvoltat din conceptul grecesc stoic al virtuții etice, influențat de Aristotel. Romanii s-au concentrat asupra rolului dual al percepției individuale și al înțelegerii comune a comunității.

Descartes a încercat să înlocuiască raționamentul comun (de bun simţ) cu raționamentul matematic și a plasat această facultate în creier (nu în suflet sau în  inimă, ca Aristotel). Hobbes și Spinoza au aplicat abordarea carteziană la filozofia politică, dar au subliniat importanța sensului roman al bunului simț, într-o interpretare umanistă a acestuia. Aceasta însemna o reorientare asupra simţului comunității, pe care romanii l-au înțeles ca parte a bunului simț.

Etica (de la cuvântul grec ethos, “obicei, obişnuinţă”), ca un bun simț “umanist”, a fost mai târziu definită ca filozofie morală care implică sistematizarea conceptelor de comportament corect și incorect.

Astfel, cu cât o valoare încorporează mai mult bun simţ, cu atât rezistă mai mult în timp. Acest lucru este valabil atât pentru principiile și valorile morale (etice), cât și pentru cele juridice. De prea multe ori am văzut o avalanșă de “noi valori și principii” pe care unii oameni încearcă atât de greu să le producă, să le împacheteze și să le vândă ca “morale” și “legale”. Ceea ce mă deranjează este că, în ciuda noutății lor, le e dată o aură de “vechi” reguli “sacrosancte”, deși nimeni nu le-a observat existenţa cu câteva decenii în urmă. De ce? Pentru că nu existau! Pentru că ele au fost inventate din nimic de către activiști cu agende speciale. Și pentru că erau prea “noi” pe piață, trebuiau să fie “etichetate”, “vândute” și “comercializate” ca fiind lucruri “vechi şi bune”.

Prea multă teorie? Să luăm atunci câteva exemple tipice, în care, așa cum se întâmplă întotdeauna, cineva este forțat să înghită o premisă defectuoasă și apoi “îndrumat să urmeze” acea premisă spre scopul final dorit de persoane cu puţin sau fără dram de bun simţ (liberalii tipici). Voi lăsa vechile valori fără ghilimele şi voi pune noile “valori” în ghilimele.

Să începem: pentru familie avem căsătoria “de același sex”. În primul rând, “același sex” nu este o problemă de drepturile omului, este o condiție biologică. Dar pentru că oamenii care nu beneficiază de avantaje băneşti suplimentare o doresc pe agenda lor, o “comercializează”.

Un alt exemplu: pentru justiție avem justiția “socială”. Să ne înţelegem, justiția nu e “socială”, e egală. Punct. Dar, stai aşa, că unii oameni cu probleme juridice și subiecte speciale pe agendă trebuie să fie acomodaţi, așa că ei “comercializează” și acest lucru.

Alt exemplu: pentru imigrație avem imigranții ilegali latino-americani care, nu-i aşa?, sunt și ei “americani”. Deci, după ce încâlcaţi legea, veniţi şi cereţi drepturi. Ne pare rău că nu vă putem ajuta, dar legea nu ne permite. O veche maximă juridică romană spune aşa: “Nemo auditur propriam turpitudinem allegans”, adică: nimeni nu poate invoca încălcarea legii pentru a dobândi un drept. Aceasta este o chestiune juridică, nu o problemă “umanitară”. Cazul în speţă: femeia gravidă care imigrează ilegal în Statele Unite, apoi naşte şi solicită cetăţenia americană pentru noul-născut. Dar oamenii cu agenda pricep asta pe de-a-ndoaselea.

s-l300

Și în sfârşit: pentru probleme de muncă și impozite (progresive) avem partea “echitabilă”. Cine știe exact cât de mult sau de puţin este “echitabil”? Știe președintele? Ce face, trage un număr din pălăria magică? Aha, am priceput, oamenii cu agenda știu ei mai bine. Aşa că o să “comercializeze” şi chestia asta.

Mă voi opri aici. Fiecare dintre problemele prezentate mai sus merită, separat, mult mai multe pagini de eseuri și articole, iar eu sunt gata de livrare. Şi atunci mă întreb: unde mai este “înțelegerea comună a comunităţii”, unde mai este “raționamentul” şi unde mai sunt “conceptele sistematizate de comportament corect şi incorect”?

În 1776, în ajunul Revoluției americane, Thomas Paine își publica faimosul pamflet “Common Sense” (Bunul simţ). https://en.wikipedia.org/wiki/Common_Sense_(pamphlet) Acolo susţinea el pe un ton convingător şi pasionat în acelaşi timp că independența – idealul pentru o națiune în formare, cum era America acelor ani – era legată de un mănunchi de credințe morale și religioase. Acel mănunchi de convingeri era important pentru a schița o identitate americană specifică.

Cred cu tărie că a sosit timpul să începem să conversăm din nou, mult mai des și mult mai tare, despre bunul simț. Cred că a sosit timpul să începem să ne gândim din nou la Independență. O a doua Independență, cea a spiritului, cea care ne eliberează sufletele de corectitudinea politică și de toți acești “noi termeni fabricaţi”. Am fost invadați, în timp ce eram adormiți, de toți acești “tâlhari de corpuri”, care ne înlocuiesc vechile valori de bun simț ale credințelor morale și religioase cu copii fizice identice, dar cu conținut modificat. Având același “ţesut”, dar cu “design” diferit.

Cred realmente că în prezent ar trebui să vorbim mai mult despre bun simț. Mulți dintre noi par să-l fi pierdut, împreună cu vechiul nostru cod de principii și valori. Și avem tendința să îl înlocuim cu un cod “nou”, dar să păstrăm termenii de bun simț, ca momeală. Asta se numește în limbaj juridic “interpretare” (mă aud judecătorii liberali de la Curtea Supremă?).

Într-o zi înapoiam nişte materiale de la biblioteca mea de cartier. La recepţie, un bătrân bibliotecar de bun simţ, care întâmplător era de culoare, mi-a înmânat o pagină cu două scurte paragrafe scrise pe ea. Primul paragraf spunea: “În anul 1944 tinerii de 18 ani luau cu asalt plaja din Normandia, înfruntând moartea”. “Generaţia bunicilor”, mă gândeam eu cu emoţie. Iar al doilea paragraf: “În anul 2016 tinerii de 18 ani au nevoie de locuri în siguranţă, ca să nu li se rănească sentimentele”. “Iată şi generaţia nepoţilor milenari”, oftam eu. I-am mulțumit bătrânului bibliotecar pentru bunul simț privind înţeleptele cuvinte aşternute pe hărtie. Apoi m-am gândit la celebra cugetare: “omul e anarhist la 17 ani, socialist la 20, liberal la 30 şi conservator la 40”. Şi gândul mi-a fugit la bătrânii liberali gen Bernie Sanders sau Madonna, care devin cu atât mai jalnici cu cât îmbătrânesc mai mult. Tot mai bătrâni şi tot mai liberali.  http://www.intellectualconservative.com/tiberiu-dianu-forever-young-and-liberal-the-left-and-its-incurable-romanticism/

Pot spune cu mâna pe inimă că aceşti liberali şi-au pierdut total înţelegerea privind bunul simţ. Liberalii au pierdut sensul bunului simț. Când erau ceva mai tineri era doar trist să-i vezi. În ziua de azi însă devin de-a dreptul periculoşi.

Revenind la întrebarea iniţială a cititorului meu, i-aş răspunde cu o faimoasă replică a lui Sidney Poitier din comedia-dramă clasică din 1967, “Ghici cine vine la cină”. Vezi AICI https://www.youtube.com/watch?v=9m4epTLwRaEv (segmentul de la 1:50 la 2:25). “Tu, tată, te gândeşti la tine ca la un om de culoare, dar eu mă gândesc la mine ca la un om”. Cain, Carson, Keyes, Thomas, Rice și West știu bine asta. Nu însă şi Obama.

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate anterior de revistele AMERICAN THINKER  https://www.americanthinker.com/articles/2016/06/about_common_sense_a_short_discourse.html şi INTELLECTUAL CONSERVATIVE http://www.intellectualconservative.com/tiberiu-dianu-about-common-sense-ethics-and-race/.

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu

Mişcarea conservatoare şi restabilirea valorilor dreptei americane

Posted by Nuta Istrate Gangan On October - 13 - 2018

thumbnail

un articol de Tiberiu Dianu/

1. Restabilirea valorilor

Inaugurarea administrației Trump la 20 ianuarie 2017 a marcat apariția și funcționarea unor principii și credințe (nu sloganuri politice) complet diferite de cele aplicate de administrațiile anterioare (atât cele republicane, cât și cele democrate), precum: “Să facem America mare din nou”, “America în primul rând”, precum și “Asanarea mlaştinii”.

Recent, deputatul republican Paul Ryan, care nu este un admirator al preşedintelui Trump, a decis să nu îşi mai prelungească mandatul începând cu luna noiembrie 2018 și să renunțe la ciocănelul de președinte al Camerei Reprezentanților din Congresul SUA. https://www.nytimes.com/2018/04/11/us/politics/paul-ryan-speaker.html

Pe termen scurt, rămâne de văzut cât de mult va afecta acest lucru controlul deţinut de republicani în Congresul SUA. Conform algoritmului politic tradițional, democrații sunt pregătiți să preia puterea. Şi totuşi, nimic din timpul erei Trump nu pare să semene cu ceea ce s-a întâmplat în trecut.

Pe termen lung, aceasta ar trebui să fie o perioadă de reflecție și un punct de răscruce pentru clarificarea doctrinară a Partidului Republican, ca deţinător veritabil al valorilor conservatoare americane.

De fapt, momentul pentru restabilirea valorilor mișcării conservatoare americane în ansamblul ei a sosit deja.

2. Situațiile-premisă

A venit timpul ca toate fracțiunile conservatoare (naționaliști, tradiționaliști, populiști și moderați) să se susţină reciproc și să pună în practică un nou set de postulate, bazat pe următoarele situații-premisă:

(1) Dreapta crede într-o autoritate supremă, Dumnezeu, care este diferită de sinele uman.

(2) Stânga consideră că autoritatea supremă este sinele uman.

(3) Dreapta crede în adevărul universal, care este absolut şi mai presus decât adevărul personal, care este relativ.

(4) Stânga crede că adevărul personal este mai puternic pentru că este concret, în timp ce adevărul universal este inaplicabil deoarece este prea abstract.

(5) Dreapta crede într-un set predeterminat de valori morale superioare, care sunt constante și perpetui și, prin urmare, eterne de-a lungul timpului.

(6) Stânga crede într-un set variabil de valori individuale sau de grup, care sunt variabile și temporare de-a lungul timpului.

3. Un nou set de postulate

Ultima jumătate a secolului douăzeci a reflectat o atitudine constantă de justificare din partea dreptei, prin raportarea valorilor ei la cele ale stângii. Această atitudine trebuie să înceteze.

În consecință, dreapta ar trebui să renunțe la poziția de a-și justifica atitudinile și valorile prin raportarea constantă la setul de valori ale Stângii. Dreapta ar trebui să adopte următorul set nou de postulate:

(1) Stânga nu crede cu adevărat în Dumnezeu.

(2) Dacă stânga nu crede în Dumnezeu, validitatea conceptelor ei concrete de “bine” și “rău” va fi variabilă în esență, limitată la indivizi și grupuri de oameni, și temporară.

(3) Stânga promovează propriile ei concepte de “bine” și “rău”, dar, deoarece ele nu emană de la Dumnezeu, trebuie ignorate și/sau combătute.

(4) Dreapta promovează conceptele de “bine” și “rău”, care emană de la Dumnezeu.

(5) Dacă dreapta promovează conceptele lui Dumnezeu despre “bine” și “rău”, ele vor fi absolute în esență, aplicabile tuturor și perene în timp.

(6) Prin urmare, conceptele de “bine” și “rău” ale dreptei sunt mai puternice și se opun conceptelor de “bine” și “rău” ale stângii.

4. Noile porunci

În consecință, dreapta trebuie să transforme noul set de postulate în noi porunci și să le aplice în consecință.

Noile porunci trebuie să acționeze ca elemente de reîmprospătare a poruncilor biblice. Poruncile biblice au fost ignorate și nu au fost aplicate complet pentru lungi perioade de timp. Prin urmare, ele riscă să se transforme în afirmaţii pur teoretice și, în consecinţă, să fie ignorate.

Este de datoria dreptei, mai ales în anii următori, să revigoreze și să aplice în mod consecvent noile porunci ce decurg din noul set de postulate.

Miscarea

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate anterior de revistele CARIBBEAN NEWS NOW!https://www.caribbeannewsnow.com/2017/01/04/commentary-a-new-set-of-postulates-for-the-american-conservative-movement/,INTELLECTUAL CONSERVATIVE http://www.intellectualconservative.com/tiberiu-dianu-a-new-set-of-postulates-for-the-conservative-movement/MARIANAS VARIETY http://www.mvariety.com/cnmi/cnmi-news/editorials/103723-right-direction-resetting-the-values-for-the-american-conservative-movementşi MEDIUM https://medium.com/@tdianu/a-new-set-of-postulates-for-conservatives-d5479bb36b5a.

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu

Generaţia mea şi generaţia “eu” în antiteză/Tiberiu Dianu

Posted by Nuta Istrate Gangan On July - 3 - 2018

thumbnail

În anii de liceu îl descoperisem pe James Joyce și devenisem
un admirator al literaturii sale. De fapt, eram atât de interesat de el încât
mă hotărâsem să particip la o olimpiadă de limba engleză. Cu acea ocazie am
câştigat un premiu pentru un eseu care analiza lucrările lui autobiografice. Păstrez
şi acum diploma de participare, care se află în dosarul meu de documente
şcolare.

În timpul acelor ani mi-am aprofundat cunoștințele privind proza
lui Joyce, în special cu privire la lucrări precum “Oameni
din Dublin”, “Portret al artistului la tinereţe”, “Ulise” şi “Veghea lui Finnegan”. Deși este considerat
un autor apolitic, Joyce a fost, de fapt, simpatizant al mișcărilor politice
radicale ale timpului său, în special anarhism, sindicalism (sindicalism
revoluționar) și socialism, care, în acei ani, au influențat scriitorii de
avangardă în drumul lor către modernismul literar.

În timpul anilor prezenţi, după ce Donald Trump a câștigat
președinția americană în 2016, respectând toate regulile jocului democratic, Statele
Unite au început să se confrunte cu o renaștere a mişcării de stânga, atât cea moderată,
cât și cea radical-anarhistă, stânga fiind considerată ca marele perdant al
sus-menţionatelor alegeri. https://en.wikipedia.org/wiki/Protests_against_Donald_Trump
ME2
Curând după anunţarea rezultatelor a izbucnit o insurgență a
rebelilor anti-Trump în mai multe orașe americane, printre care Baltimore,
Oakland, Philadelphia și Portland. Rebelii erau pasiv-agresivi, manifestându-şi
frustrările de la plânsete la răcnete de mânie, de la atitudini de rezistenţă
la comiterea de infracţiuni. Se pare că înfrângerea i-a făcut să uite rapid de
regulile jocului democratic de putere. Acum, deși continuă să se afle în
minoritate, perdanţii doresc să schimbe din mers regulile jocului.

Am văzut scene desprinse parcă din universul lui Joyce. După
“Veghea din ziua alegerilor” s-a declanşat
“Odiseea” distrugerilor în masă a “Oamenilor din Portland”, metamorfozaţi
şi regăsiţi în “Portrete ale anarhiştilor
la tinereţe”. Am început şi eu să mă întreb ca Seinfeld: “Oare cine sunt
acești oameni?” Și cred că știu cine sunt.

Voi încerca să le pictez “portretele” în 15 tuşe de pensulă,
fără o ordine prestabilită. Ei sunt cei din generația “eu”, adică cei care:

(1) sunt consideraţi mereu “speciali”;

(2) sunt consideraţi “câștigători” şi atunci când pierd;

(3) primesc premii şi când se clasează după locul 5;

(4) preferă să joace fără să păstreze scorul;

(5) îi consideră pe părinţi ca fiind “prieteni” şi li se
adresează pe numele mic;

(6) îşi văd rareori taţii;

(7) sunt pacifici la război şi războinici în timp de pace;

(8) îşi textează reciproc unul altuia şi când stau la
aceeași masă;

(9) stau cu nasurile în tablete şi când umblă, şi când nu
umblă, iar când îi întrebi ceva, cuvintele le intră pe o ureche şi le ies pe
cealaltă;

(10) îşi folosesc sistemul de reproducere pentru sex, dar nu
îl acceptă pentru reproducere;

(11) vor să schimbe noţiunea de “familie” ignorându-i
funcţia sa de bază, aceea de reproducere naturală;

(12) consideră marxismul ca o filozofie “interesantă”, dar “incorect
aplicată”;

(13) consideră că proprietatea privată poate fi distrusă fără
consecinţe, dar pretind pentru fiecare dintre ei o cotă “egală” de beneficii;

(14) recurg la “corectitudinea politică” atunci când nu mai
au argumente de invocat;

(15) iubesc democrația atunci când câștigă și invocă secesiunea
atunci când pierd.

În cele din urmă, există o speranţă şi pentru ei în
următorii patru sau opt ani de administraţie Trump, dar îndeosebi pentru:

(1) Alec Baldwin, care va ţine cu dinţii de rolul lui de
imitator de duzină al lui Donald Trump;

(2) Bruce Springsteen, supranumit şi “Şeful”, care va continua
să-şi bolborosească cântecele de protest din tinereţe;

(3) Beyoncé, care, ca idol al tinerelor de culoare, le va demonstra
acestora calitatea de a fi “bootylicious”
în societate, adică, mai pe româneşte, “fundulicioase”.

(4) Cohortele de “scorpii” feministe americane (“bitch”, cum le place să se
autodenumească), mai bâtrâne sau mai tinere, alde Madonna, Cher, Lady Gaga,
Katy Perry, Miley Cyrus, Amy Schumer, alături de reprezentantele lor canadiene
(alde Samantha Bee) şi britanice (precum Adele), costumate cu pantaloni gen
Hillary Clinton sau cu căciuliţe sexuale roz (aşa-numitele “pussyhats”), care vor continua să ne peroreze despre “monologurile
vaginului” și “puterea fetelor”;

(5) Spike Lee, care își va da seama că valorile familiale
tradiţionale din seriale de tipul “Tatăl știe mai bine” (“Father Knows Best”) nu sunt încă
“expirate”, aşa cum declarase el în urmă cu o vreme.

Dimpotrivă, el, tatăl, se va reîntoarce la căminul
abandonat. Și, împreună cu mama care şi-a crescut singură copiii, va încerca să
își reînchege familia destructurată. Și apoi să își culeagă de pe stradă fiii
şi fiicele care protestează şi să îi bage din nou la școală sau la locurile lor
de muncă, unde ar trebui să se afle. Fii și fiice care acum sunt într-o stare
de continuă revoltă. Și care distrug oraşe ca Baltimore, Oakland, Philadelphia
sau Portland.

Aceasta este generația “eu” pe steroizi.

NOTĂ – Dreptul de
reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română
în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică
și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în
Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu

 thumbnail

După un an în funcție, președintele Donald Trump continuă să înscrie puncte în ceea ce privește “promisiunile făcute, promisiunile păstrate”. Și acest lucru devine deja evident chiar și pentru detractorii săi.

Să recapitulăm: retragerea din Parteneriatul Trans-Pacific; deschiderea explorărilor de gaz şi petrol din Alaska şi Arctica; numirea unui judecător conservator la Curtea Supremă și stabilirea unui record în primul an prezidenţial în materie de numiri de judecători la curţile de apel; distrugerea califatului creat de ISIS; adoptarea unei legi de tăieri masive de impozite şi de creare de locuri de muncă; abrogarea mandatului individual prevăzut de Obamacare (conform cu care cei neasiguraţi medical trebuiau să plătească o penalitate lunară neconstituţională); începerea construcţiei Zidului la frontiera cu Mexicul și reducerea imigrației ilegale (prin aplicarea politicii de “toleranţă zero”); intenția anunțată de a retrage Statele Unite din Acordul climatic de la Paris; relansarea economiei naţionale şi reducerea substanţială a şomajului, inclusiv în rândul minorităţilor şi al femeilor; reducerea la jumătate a numărului de regulamente emise de autorităţile administrative; iniţierea reformei NATO în privinţa îmbunătăţirii contribuţiei financiare a aliaţilor; revitalizarea programelor NASA şi crearea unei Forţe Spaţiale în cadrul sistemului de apărare; întâlnirea directă de la Singapore de la 12 iunie 2018 dintre preşedinte şi liderul nord-coreean Kim Jong-un privind denuclearizarea Coreii de Nord şi repatrierea rămăşiţelor umane ale soldaţilor americani ucişi în timpul Războiului din Coreea, evenimente precedate de eliberarea a trei prizonieri americani din Coreea de Nord fără compensaţii financiare; denunţarea acordului nuclear cu Iranul, iniţiat de administraţia precedentă a preşedintelui Obama; mutarea Ambasadei americane din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

Bineînţeles că dacă ar fi să ne luăm după elucubraţiile prăpăstioase ale presei centrale americane (dominată de stânga), în curând cerul se va prăbuşi şi va veni Armaghedonul.

Facts-ahead-sign

Retrospectiv, îmi amintesc că, la mai puţin de o săptămână de la alegerile prezidenţiale de la 8 noiembrie 2016, respectiv la 14 noiembrie 2016, a avut loc o conferinţă de presă organizată de fostul preşedinte Obama. Alegerile fuseseră deja pierdute fără drept de apel de Hillary Clinton, care câştigase iniţial doar 232 de electori (în final, doar 227, pentru că 5 dintre ei nu au mai votat pentru ea). Donald Trump, pe de altă parte, care avea nevoie doar de 270 de electori pentru a câştiga, a obţinut (contra tuturor prezicerilor presei de stânga) iniţial 306 electori (în final, doar 304, pentru că 2 din ei nu au mai votat pentru el). La acea conferinţă de presă, deci, fostul preşedinte Obama a avut o serie de remarci maliţioase despre viitorul preşedinte Trump. Ceea ce era de înţeles, având în vedere faptul că protejata lui, Hillary, nu avea cum să îi mai continue politica. Printre altele, fostul preşedinte Obama a remarcat, cu un ton de reproş, că Trump ar fi fost mai mult un pragmatic decât un ideolog. http://www.realclearpolitics.com/video/2016/11/14/obama_trump_not_ideological_but_pragmatic.html

Sentimentul meu a fost că, făcând această afirmație, fostul președinte a dorit să ţintească într-o anumită direcţie, dar efectul afirmaţiei lui a avut un efect de bumerang. Cred că intenția lui inițială a fost aceea de a sugera republicanilor din Congres că reprezentatul lor, proaspăt ales, nu ar fi fost atât de fiabil ideologic și, prin urmare, Partidul Republican ar fi urmat să aibă unele probleme în viitor.

Acestea fiind spuse, cred că această declarație ne-a arătat că Barack Obama, fără intenţie, desigur, a admis indirect următoarele lucruri:

(1) Că Obama însuși este un ideolog. Deși întreaga națiune ştia de la bun început acest lucru, prin recunoașterea lui indirectă, Obama a admis, de asemenea indirect, şi că:

(2) El, Obama, a fost un preşedinte părtinitor, care a divizat naţiunea americană. Ideologii nu pot reprezenta o națiune atât de diversă ca Statele Unite (și, de fapt, nimeni nu o poate face în mod obiectiv). Admițând acest lucru, Obama ne-a spus că el şi-a lăsat ideologia să vorbească împotriva unei jumătăți de națiune. Acest lucru a fost dovedit dincolo de orice îndoială prin adoptarea programului de asistenţă medicală naţională Obamacare (votat doar de democrați) și prin multiplele lui iniţiative prezidenţiale (decrete prezidenţiale/ordonanţe executive sau exercitarea discreţionară a dreptului de veto), care au sfidat, la un moment dat, chiar pe parlamentarii democraţi. Să ne amintim, bunăoară, de votul democraţilor din 28 septembrie 2016 împotriva dreptului de veto al lui Obama contra unui proiect de lege care angaja răspunderea juridică a Arabiei Saudite faţă de victimele americane ale evenimentelor din 11 septembrie 2001.

(3) De asemenea, Obama a recunoscut indirect că oponentul său, Donald Trump, fiind “pragmatic”, ar putea avea, prin urmare, o marjă mai largă de a acoperi interesele celeilalte jumătăţi a naţiunii americane. Venind din partea unui tradiţional inamic politic al lui Trump, precum Obama, această afirmaţie s-a transformat, aşadar, într-un compliment extraordinar de eficient, deși neintenționat.

În prezent, fiind eliberat de povara prezidențială, Obama poate petrece mai mult timp liber adâncindu-se în lectură (atunci când nu joacă golf). Ar putea începe, de pildă, cu “Arta negocierii”.

La urma urmei, acest lucru poate însemna sfârşitul lungului drum al nopţii naţiunii noastre către zi.

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu

thumbnail

 

“Scandalos” este un serial documentar al canalului de ştiri FOX (FNC) despre evenimentele care au condus la procedura de suspendare a președintelui democrat Bill Clinton în 1998, adică exact acum douăzeci de ani. http://www.foxnews.com/entertainment/2018/01/21/historical-documentary-series-scandalous-begins-with-episode-detailing-bill-clintons-career.html
Documentarul conține șapte episoade de o oră, difuzate în zilele de duminică, în perioada 21 ianuarie – 4 martie 2018, și relatează controversele începând cu o afacerea de terenuri din anii ’80, denumită Whitewater, din statul Arkansas (al cărui guvernator a fost Clinton) şi până în ultima zi în funcţie a președintelui. Evident, este inclusă şi infama afacere din Biroul Oval privind relațiile sexuale ale președintelui cu Monica Lewinsky, o studentă practicantă de la Casa Albă.
Ştirea despre aceste relaţii sexuale a apărut pentru prima dată pe website-ul conservator Raportul Drudge la 17 ianuarie 1998, iar apoi a fost preluată pe 21 ianuarie de cotidianul naţional Washington Post. Lewinsky a declarat că a avut de nouă ori întâlniri cu caracter sexual cu Bill Clinton, din noiembrie 1995 şi până în martie 1997. Iniţial, preşedintele a negat aceste acuzaţii. https://en.wikipedia.org/wiki/Clinton%E2%80%93Lewinsky_scandal
Ca rezultat, pe 19 decembrie 1998, comisia juridică a Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA a demarat procedura de suspendare a preşedintelui pentru infracţiunile de mărturie mincinoasă şi obstrucţionarea justiției.
În cele din urmă, la 12 februarie 1999, Senatul american l-a achitat pe Clinton, permiţându-i acestuia să își ducă la bun sfârşit cel de-al doilea mandat prezidențial, care expira la 20 ianuarie 2001.
Singurul președinte împotriva căruia mai fusese iniţiată cu success procedura suspendării de către Camera Reprezentanților a fost democratul Andrew Johnson, pe data de 24 februarie 1868, dar Senatul l-a achitat şi pe el ulterior, la 26 mai 1868.
Unii se pot întreba, în special liberalii democraţi, de ce canalul de ştiri Fox nu dă pace familiei Clinton chiar şi după trecerea a 20 de ani de la acele evenimente. https://www.thewrap.com/fox-news-clintons-scandalous-impeachment/
Aceeaşi întrebare mi-am pus-o şi eu în timp ce priveam documentarul (şi mă gândeam la romanul După douăzeci de ani al lui Alexandre Dumas). “După toţi aceşti ani”… (vorba celor de la formaţia Journey). https://www.youtube.com/watch?v=Ea7xQbLL9mw.
Problema este însă că scandalul Clinton-Lewinsky ar trebui să ne fie în mod constant tuturor un avertisment, un semnal de alarmă. Pentru că acel scandal a marcat exact momentul erupţiei vulcanice sau al lansării pe orbită a unei demonice politiciene, pe numele ei Hillary (şi Rodham, pentru cei care îşi mai amintesc) Clinton, până atunci doar soția suspendabilului președinte.
Moment după care ea şi-a început vertiginos cariera politică prin jocul victimizării în fața întregii națiuni americane.
După care, fructificându-l din plin în anul 2000, a candidat şi a câştigat un loc de senator în Congresul SUA. După care în 2006 iar a candidat pentru Senat şi iar şi-a câștigat locul.
După care, în ciuda numeroaselor ei schelete din dulapul personal, a candidat şi pentru preşedinţia SUA. De două ori.
Dar mai întâi să enumăr selectiv câteva din aceste schelete: “planul Hillary” de asigurări medicale, super-birocratic şi respins de Congres şi de opinia publică americană;  “sinuciderea oficială” a consilierului prezidenţial Vincent Foster; Travelgate; Filegate; donațiile chinezești; butonul de “resetare” a relaţiilor cu Rusia; schemele de îmbogăţire rapidă din Haiti sub paravanul fundaţiei caritabile Clinton; Primăvara arabă, care a declanşat erupţia de terorism şi valul de emigranţi musulmani; episodul Benghazi, soldat cu moartea ambasadorului american din Libia; serverul privat folosit ilegal pe când conducea Departamentul de Stat; afacerea ilegală prin care Rusiei i s-a facilitat accesul la producţia de uraniu din SUA; crearea “conspiraţiei” dintre preşedintele Trump şi Rusia; precum și toate favoritismele pe bani cu afacerişti sau diplomaţi străini. https://www.americanthinker.com/blog/2016/10/the_night_of_the_comet_what_happens_on_november_8.html
TIBERIU DIANU, Scandalous CURENTUL INTERNAŢIONAL
Candidând la preşedinţie pentru prima dată, în 2008, a pierdut nominalizarea propriului partid democrat în favoarea lui Barack Obama. Mi-e imposibil să spun dacă acest lucru în sine, având în vedere pe ei doi candidaţi, a  fost bun sau rău.
După care, în 2016 a candidat din nou pentru funcţia de preşedinte şi, prin înşelăciune şi lupte de culise, a câştigat nominalizarea partidului democrat în dauna lui Bernie Sanders.
După care, în ciuda existenţei acelorași schelete din același dulap personal, la care s-a adăugat şi starea ei de sănătate precară, a avut tupeul (sau “îndrăzneala speranţei”, în limbajul lui Obama) să candideze pentru preşedinţie şi împotriva candidatului republican Donald Trump. Şi a fost cât pe ce să şi câştige.
Mulţumescu-ţi Ţie, Doamne, pentru pronia-Ţi cerească, precum şi vouă, Părinţilor fondatori, pentru providenţa pământeană a existenţei Colegiului Electoral!
Americii i-a trecut dramatic glonţul pe la ureche în acea noapte de neuitat, dintre 8 şi 9 noiembrie, a anului de graţie 2016! Americanii ar trebui să considere că au avut noroc cu carul pentru faptul că nu ar fi urmat să fie traşi pe sfoară și escrocaţi sistematic de un asemenea specimen de cea mai josnică speţă (chiar dacă jumătate din ei încă nu își dă seama de asta).
De aceea, doamnelor și domnilor, scandalul Clinton-Lewinsky, chiar şi la douăzeci de ani de la declanşarea lui, continuă să rămână pentru noi toţi extrem de relevant.
NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia. Articolul a fost publicat anterior de revista MEDIUM.https://medium.com/@tdianu/scandalous-or-why-the-clinton-lewinsky-scandal-is-still-relevant-today-8e05d95d45f3
TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC, şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu
*****

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors