Archive for the ‘Dezbateri’ Category

Record de politică şi politicieni la hectar!

Posted by Stefan Strajer On December - 12 - 2009

Liviu AntoneseiRecord de politică şi politicieni la hectar!

Autor: Liviu Antonesei
Într-o ţară în care abia au început să se simtă efectele adevărate ale unei crize economice pe care, din motive electorale, am tot amînat-o, în care banii devin rari determinînd reducerea pensiilor şi a salariilor bugetare, cele din privat scăzînd singure de frică, într-o ţară în care bursa a fost bulversată de alegerile recente şi de scandalul cu fraudarea acestora, iar leului i se face respiraţie gură la gură de către Banca Naţională pentru a nu se jigări de tot, ei, bine, într-o asemenea ţară, cu ceva tot stăm foarte bine – cu politica şi cu agenţii săi, politicienii! Nu doar că există atît de mulţi că rivalizează în massă pentru funcţii, dar unele dintre acestea chiar sînt ocupate de mai mulţi politruci în acelaşi timp! Iată, avem un premier demis şi interimar totodată, dl. Boc, unul invalidat deja de Parlament, dl. Croitoru, altul plecat înapoi la Sibiu din pricina rezultatelor alegerilor de duminică, dl. Johannis, mai este şi dl. Negoiţă, iar acum îl aşteptăm de bună seamă pe cel de-al cincilea, ce va fi numit în funcţie de cum se va putea alcătui o majoritate. Iar majoritatea este strict dependentă de ce va decide Curtea Constituţională în legătură cu contestaţia privind fraudarea alegerilor depusă de PSD! Pentru că, în momentul de faţă, avem şi doi preşedinţi – e drept, unul a cîştigat sondajele şi a ţopăit de bucurie pe 6 decembrie la ora 21 fix, celălalt ar fi cîştigat alegerile şi-a ţopăit de bucurie mai spre dimineaţă! Ce va decide CCR nu am cum să ştiu. Dacă va decide invalidarea alegerilor şi rejucarea celui de-al doilea tur de scrutin, e limpede că vom ajunge tîrziu la desemnarea unui premier, la alcătuirea unui guvern cu oarece susţinere parlamentară şi demararea în cele din urmă a unui veritabil program anticriză, a reluării programului cu FMI şi a celorlalte măsuri vitale pentru a face faţă crizei tot mai ameninţătoare. Probabil, după sărbători – desigur, dacă vom scăpa vii şi nevătămaţi de acestea! Dacă CCR va decide că alegerile au fost corecte şi va valida alegerea preşedintelui, s-ar putea ca lucrurile să dureze la fel de mult, dacă nu şi mai mult. PDL-ul prezidenţial a guvernat şi cu PNL şi cu PSD şi logodnele cu pricina n-au rezistat mai mult de un an. Se va încumeta vreunul dintre cele două partide să mai încerce o dată, mai ales după incendiarele schimburi de replici pre- şi post-electorale? PSD susţine că nu, iar PNL dă semnale contradictorii şi pune condiţii, de pildă alocarea postului de premier, pe care PDL nu le poate înghite, cel puţin nu cu mare uşurinţă! Ştiu că PDL încearcă şi o soluţie de avarie cu UDMR, parlamentarii minorităţilor şi cei ajunşi „independenţi”, dar în varianta aceasta tot nu ies între 8 şi 10 mandate necesare formării unei majorităţi. Pe deasupra, nu putem şti dacă UDMR ar marşa cu adevărat pe o formulă ce nu pare să aibă prea mulţi sorţi de izbîndă. În cele din urmă, nu exclud să se ajungă la soluţia cea mai radicală – alegerile anticipate! Care s-ar declanşa în plină iarnă şi pe fondul unei crize economice ajunsă la apogeu. Cine naiba ar cîştiga alegerile, cu un scor consistent, în asemenea condiţii? Încurcată situaţie şi complet lipsită de orizont! Atîta politica şi atîţi politicieni la hectar şi nici o soluţie clară!

Moguliada 2009

Posted by Stefan Strajer On December - 10 - 2009

3_Oct_09Pe 6 decembrie, 2009 diaspora a votat contra moguliadei din România!

Autor: Octavian Curpas

La cel de al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din 6 decembrie 2009, românii au ales continuitatea, majoritatea sufragiilor mergând către Traian Băsescu. La victoria candidatului PD-L au contribuit în mod cert, şi voturile românilor din diaspora. Aceştia s-au prezentat la urne în număr record, decişi să nu mai permită ca România să se întoarcă din nou, cu faţa spre trecut. Cu această ocazie, diaspora a demonstrat că este o forţă, ignorată din păcate, cu bună ştiinţă, de televiziunile mogulilor din România, şi nu numai.

Diversiunea de la Antena 3. În seara zilei de 6 decembrie, câţiva aşa-zişi gazetari – printre care Valentin Stan, Victor Ciutacu, Radu Tudor, – aflaţi în platoul Antenei 3, în calitate de invitaţi la emisiunea „Sinteza zilei” realizată de Mihai Gâdea, îl declarau pe Mircea Geoană câştigător în cursa electorală, încercând să insinueze că Traian Băsescu nu va accepta înfrângerea şi va folosi frauda, pentru a obţine victoria.

Întrebarea este despre ce fel de înfrângere se vorbea la „Sinteza zilei”, dat fiind că în acel moment nu se terminase numărătoarea oficială a voturilor şi nici nu sosiseră opţiunile românilor din diaspora. Iată că diaspora, despre care probabil, se credea că nu există, s-a mobilizat în mod exemplar şi a ieşit la vot, motivată şi de declaraţii neadevărate, de genul celor lansate de echipa de pseudo-jurnalişti despre care discutam mai devreme. Este clar că Antena 3 încerca să producă o diversiune, indicându-l câştigător pe Mircea Geoană, pentru ca apoi, având în vedere rezultatul final, evident în favoarea lui Traian Băsescu, să denunţe faptul că omul care a condus ţara în ultimii cinci ani ar fi recurs la mijloace necinstite pentru a se proclama învingător. Mai mult, aceeaşi domni trâmbiţau cu această ocazie, că membrii de frunte ai PD-L au dat bir cu fugiţii şi că Băsescu şi cei din jurul lui au feţe de înmormântare. Realitatea vine să contrazică însă, spusele lor, pentru că numărătoarea oficială a voturilor a confirmat că Traian Băsescu este în continuare, preşedintele României.

“Niciodată nu a fost o diferenţă atât de mică.” De altfel, dacă într-adevăr, Traian Băsescu ar fi fraudat alegerile, reacţia normală a liderilor PSD şi PNL, Mircea Geoană şi Crin Antonescu, ar fi fost să demaşte această ilegalitate duminică seara, la momentul apariţiei lor televizate de la ora 21:00, imediat după închiderea urnelor de vot. Nici unul dintre ei nu aminteşte însă atunci, de faptul că Traian Băsescu şi PD-L ar fi eludat legea, ci doar celebrează o presupusă “victorie cinstită”, bazată pe rezultatul exit poll-urilor. Dacă astfel de informaţii ar fi fost adevărate, era datoria morală a celor doi şefi de partide să le facă publice fără întârziere, însă nimeni nu pomeneşte nimic despre aşa ceva. Odată încheiată numărătoarea oficială a voturilor, se află că adevăratul câştigător în cursa prezidenţială este Traian Băsescu, iar PSD-ul şi PNL-ul se grăbesc să acuze PD-L, „dezvăluind” subit, fraude majore şi trafic electoral, care s-ar fi comis după finalizarea procesului de votare.

Pe de altă parte, pentru că tot s-a pus atât de mult preţ pe exit poll-uri, ne putem întreba pe bună dreptate, de ce televiziunile care deservesc interesele anumitor personaje, printre care şi Antena 3, au ignorat sondajele realizate de CSOP, care s-au dovedit a fi într-adevăr, exacte? Dacă este să îi cităm pe social democraţi, “sondajele arătau că Mircea Geoană iese preşedinte”, însă la ce sondaje se refereau aceştia? Din ce motiv nu au fost prezentate şi sondajele realizate de CSOP, care este de asemenea, o instituţie independentă ?

Ar mai trebui spus că PSD-ul invocă scorul strâns dintre cei doi candidaţi la preşedinţia României. Mircea Geoana însuşi afirma că “niciodată nu a fost o diferenţă atât de mică”. Totuşi, astfel de cazuri există în istorie. În noiembrie 1960, 49,7% dintre americani au votat cu John F. Kennedy, în timp ce 49,5% se exprimau în favoarea lui Richard Nixon.
Victoria nu a fost contestată de nimeni.

Reprezentanţii PD-L, în minoritate. Suspiciunea PSD şi PNL privind comiterea de nereguli este îndoielnică, dacă ne gândim că la secţiile de votare reprezentanţii PD-L s-au aflat în inferioritate numerică, în condiţiile în care fiecare partid din coaliţia anti-Băsescu şi-a trimis câte un observator. În concluzie, la urne au fost desemnaţi un reprezentant PD-L şi şase reprezentanţi ai coaliţiei anti-Băsescu, ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că şanse mai mari de fraudare au existat din partea PSD şi PNL şi nu aşa cum s-a afirmat, din partea PD-L.

Rămâne de văzut dacă intenţia coaliţiei PSD-PNL de a contesta rezultatul alegerilor, susţinând că au fost constatate fraude majore, se va concretiza într-o plângere la Curtea Constituţională a României. Însă dacă acest lucru se va întâmpla, iar instanţa va decide ca nefondate acuzaţiile aduse PD-L, ce vor face Mircea Geoană şi Crin Antonescu? Vor respecta hotărârea CCR şi îl vor felicita pe Traian Băsescu pentru rezultatul obţinut, aşa cum se procedează în toate ţările civilizate ale lumii?

De Crin Antonescu, un politician de mâna a doua, ajuns din nefericire, lider al liberalilor din România, cu toate că nu este capabil să lege două cuvinte în niciuna din limbile de circulaţie internaţională, specializat în ultima vreme, pe discursuri gălăgioase şi lipsite de esenţă, nu ne mirăm că s-ar putea să nu ştie cum se procedează în lumea civilizată, dar cum va acţiona Mircea Geoană, diplomat de carieră? Vor renunţa oare, cei doi la manevrele de până acum şi vor pleda pentru o Românie unită sau vor continua să susţină că Traian Băsescu este preşedintele doar al 50% din populaţia ţării? Să nu uităm că în victoria prematură proclamată pentru Mircea Geoană, atât liderii cât şi susţinătorii acestuia afirmau că şeful PSD este preşedintele tuturor românilor, deşi potrivit sondajelor lor, acesta avea o majoritate asemănătoare cu cea pe care o deţine acum, Traian Băsescu.

De ce diaspora a votat altceva? Părăsit de Klaus Iohannis, inconsecvent şi incapabil să conducă un partid, preşedintele PNL, Crin Antonescu continuă să depună plângeri. Poate că n-ar strica totuşi, să sesizeze şi încălcările de lege pe care le-au făcut televiziunile mogulilor. Cum ar fi aceea că invitaţii lui Mihai Gâdea s-au grăbit să ne dea de ştire, înainte de obţinerea rezultatelor finale, că victoria îi aparţine lui Mircea Geoană. Să fie de vină diletantismul sau bucuria specifică unei anumite categorii de oameni? Şi mai ales, de ce aceştia nu s-au întrebat care este motivul că diaspora a votat altceva decât Mircea Geoană?

Răspunsul este că în ţările în care suntem stabliţi, corupţia nu este la ea acasă şi că din decembrie ’89 încoace, Traian Băsescu a fost singurul preşedinte care nu a stat cu mâinile încrucişate, ci a luptat împotriva corupţiei şi a condamnat comunismul. Am fost dezgustaţi să auzim că doar cu două zile înainte de alegeri, Mircea Geoană se întâlneşte la miezul nopţii, cu unul dintre moguli, chiar acasă la acesta. În ceea ce îl priveşte pe Crin Antonescu, ar trebui să înţeleagă că acuzaţiile ieftine, lipsite de acoperire, dar şi discursurile şi sloganurile fabricate de către partenerii săi nu mai au niciun fel de ecou în rândul românilor din SUA. De fapt, votul majoritar împotriva sa transmite clar acest mesaj.
Un fost lider PSD spunea că electoratul din Europa Centrală, Occidentală și Americi are un avantaj incorect prin faptul că votează și după închiderea urnelor în România la ora 21. Am vrea sa-i amintim ca in Statele Unite se votează pe patru mari fuse orare, iar la închiderea urnelor pe coasta de est – când se află rezultatele exit-poll-urilor – se mai votează încă timp de trei ore pe coasta de vest, de milioane de americani, nu de câteva mii, ca în alegerile din România, acest aspect nefiind peceput ca un “avantaj” deoarece aici nu se face campanie electrorala in ziua alegerilor.

Campanie electorală pe 6 decembrie. În contextul celor relatate, ar fi interesant de aflat ce rol mai are CNA şi ce măsuri va lua această insituţie împotriva încălcării legii electorale de către televiziunile mogulilor, care au făcut campanie electorală chiar pe 6 decembrie, în ziua alegerilor. Pe de altă parte, dacă televiziunile private îşi permit să dezinformeze, îşi riscă propria credibilitate. Culmea ridicolului este însă că TVR dezinformează telespectatorii pe banii lor. Şi ca să spunem lucrurilor pe nume, nu credem că mai este nimic de comentat referitor la modul deplorabil în care s-a prezentat televiziunea naţională în această cursă electorală. În ceea ce ne priveşte pe noi, cei din diaspora, un lucru este cert. Şi anume că ne-am săturat de circul ieftin de la televiziunile acelor oameni importanţi, cu puteri discreţionare şi vrem să prevenim revenirea la putere a lui Ion Iliescu sau a unora ca el.

Octavian D. Curpaș
Phoenix, Arizona
justitia@justice.com

TRAIAN BASESCU – mesaj electoral

Posted by Ion Roata On December - 5 - 2009

COMUNICAT DE PRESĂ
MESAJUL PREŞEDINTELUI TRAIAN BĂSESCU
ADRESAT ROMÂILOR DE PRETUTINDENI
Dragi români!
Prin votul dat la Referendumul din 22 noiembrie 2009 aţi dat o şansă continuării
reformei clasei politice. Nu a fost uşor să câştigăm împreună această etapă. Dar, după
cum vă spuneam, nu mă voi da în lături de la niciun efort pentru a desăvârşi reforma
clasei politice şi modernizarea statului român. Am simţit susţinerea şi prietenia voastră,
v-am avut aproape şi aşa îmi doresc să rămâneţi şi în următoarea perioadă.
Referendumul a fost validat cu o prezenţă la vot de 50,16%! Votul dumneavoastră a
făcut diferenţa, căci aproape 100.000 de români din afara ţării s-au prezentat la vot, acel
1% care a făcut posibilă validarea referendumului. Aţi fost aliaţii democraţiei şi s-a
demonstrat, încă odată, că fiecare vot contează.
Prezenţa record la vot în toate secţiile din străinătate şi votul covârşitor pe care mi l-aţi
dat m-au făcut să mă simt încă odată Preşedintele tuturor românilor! Va mărturisesc că
a fost cel mai plăcut moment al acestei campanii, care mi-a adus o imensă satisfacţie –
să văd că aţi participat în număr atât de mare la scrutinul electoral din România, că
trăiţi şi simţiţi pentru România, pentru ţară şi pentru viitorul naţiunii române! Aţi
demonstrat lumii întregi că românii sunt o forţă atunci când îşi fac auzită vocea, că
România este o democraţie consolidată. Prin efortul vostru, de a vă prezenta la vot, aţi
demonstrat celor de acasă că vă pasă de ei şi că purtaţi în suflet culorile Tricolorului.
Dragostea de ţară este un sentiment care nu se stinge dincolo de graniţele României!
Acum, vă cer să îmi fiţi aceeaşi aliaţi de nădejde pentru ca, împreună, să putem continua
reformele, să întărim legătura dintre comunitatea în care trăiţi şi ţara mamă! Vom avea
multe de făcut împreună, multe proiecte de continuat atât pentru românii de
pretutindeni, cât şi pentru cei de acasă.
Simt că votul dumneavoastră este încărcat de speranţe, aşteptări, de toate acele
aspiraţii pe care le cunosc şi care mă determină să acţionez cu şi mai mare
responsabilitate pentru a vi le îndeplini. Voi fi acelaşi Traian Băsescu care luptă pentru
voi, oriunde v-aţi afla!
Va aştept, din nou, pe 6 decembrie 2009, la cel de-al doilea scrutin al alegerilor
prezidenţiale, pentru a da un viitor românilor de pretutindeni.
Pentru tot ce a fost şi ce va urma, vă mulţumesc!

Traian Basescu,

Presedintele Romaniei

Traian Basescu.site

Vreau o Românie a bunului-simţ!
Vreau o Românie în care pensiile să fie de bun-simţ!
Fiecare român trebuie să aibă o pensie decentă după o viaţă de muncă. Fiecare român trebuie să primească pensia după cât a contribuit. Să punem capăt pensiilor speciale pentru parlamentari şi magistraţi.

Vreau o Românie în care salariile să fie de bun-simţ!
Fiecare român să fie plătit pentru cât munceşte.  Trebuie să păstrăm un echilibru între salariile celor care muncesc în sectorul privat şi cei care muncesc în sectorul de stat. Am pus capăt sporurilor nejustificate şi salariilor indecente ale şefilor din aparatul guvernamental.

Vreau o Românie cu un parlament de bun-simţ!
Parlamentul trebuie să facă legi bune pentru cetăţeni. Parlamentul trebuie să rămână cu o singură cameră. Două camere înseamnă mai multă birocraţie, cheltuieli mai mari, întârzierea adoptării legilor. Parlamentul trebuie să aibă maximum 300 de parlamentari şi nu 471 câţi sunt acum. Sunt ţări mai mari decât România care au o singură cameră a Parlamentului şi mai puţini parlamentari decât avem noi acum.

Vreau o Românie cu o justiţie de bun-simţ!
Justiţia trebuie să împartă dreptatea pentru toţi românii. Nimeni nu este mai presus de lege. Nici preşedintele, nici parlamentarii, nici miniştrii, nici chiar magistraţii, cei care împart dreptatea. Fiecare român să răspundă în faţa legii pentru faptele sale. Justiţia trebuie să judece mai repede dosarele şi să dea sentinţe drepte.

Vreau o Românie cu un sistem de educaţie de bun-simţ!
Doar un sistem de educaţie performant poate pregăti tinerii pentru viaţă. Fiecare tânăr din România trebuie să aibă o şansă pe piaţa muncii. Avem nevoie de profesori bine plătiţi, de şcoli mai curate, de laboratoare bine dotate şi de implicarea comunităţii locale în deciziile şcolilor.

Vreau o Românie cu funcţionari de bun-simţ!
Românii trebuie să fie trataţi decent atunci când merg la medic, la circumscripţia financiară, la poliţie. Românii au nevoie de servicii de calitate pentru care plătesc taxe şi impozite. Ne trebuie o administraţie publică suplă şi eficientă cu funcţionari bine pregătiţi şi politicoşi care să servească în mod egal şi corect toţi cetăţenii.

Nota redactiei. Materialul din aceasta pagina este identic cu cel din editia tiparita, alocat spatiului electoral inchiriat celor doi candidati din turul doi. Din motive care tin de politica editoriala, “Curentul International” isi pastreaza independenta vis-a-vis de partide, candidati etc.

MIRCEA GEOANA – mesaj electoral

Posted by Ion Roata On December - 5 - 2009

MIRCEA GEOANA

.Poza reclama electorala

A fi sau a nu fi: iata-ntrebarea!
Cam asa incepe faimosul monolog din Actul III al piesei Hamlet. Mai mult ca oricând aceeasi intrebare isi gaseste ecoul in viata noastra in nenumatare ocazii, cu diferite subiecte incerte, cu actori a caror rol, deznodamântul poate fi cu totul altul decat cel scontat. A fii sau a nu fii: un om de caracter, este intrebarea si-n cazul candidatilor finalisti pentru functia suprema-n stat: Mircea Geoana si Traian Basescu. S-a scris si se va scrie inca multe dovedite si nedovedite, adevarte sau puse-n cumpana gândiri, credibile sau doar masurate-n greutatea neghinei semanate cu vigilenta, toate, fiind pretul asocierii cu acel candidat, cu ceea ce el poate a ma reprezenta in ceea cu sunt, reflectia caracterului si vointei proprii in viitorul destin al propriei mele natiuni. A fi sau nu a fi: iata-ntrebarea./ Mai nobil e sa-nduri in cuget, oare,/ Sageti si prastii ale-ursitei rele… continua versurile Shakespeare-ene, versuri ce ne sunt parca adresate noua românilor in situatii cruciale asa cum este ce-a de-acum, alegerea presedintelui României. Doar un singur argument as vrea sa folosec. Acest argument poate fi “Actul” jocului, nu din Hamlet, ci jocului real al generatiei tinere din tara noastra in anii ce vor veni. Legalizarea prostitutiei si a drogurilor usoare (dar sinucigase). Oare sa-mi fie constiinta atât de ingreunata de povara mizeriei si nepasarii fata de proprii nostri compatrioti, sa dau votul meu unui “om”, daca acesta poate fi numit om, stiind pe buna dreptate intentia si vointa exprimata de-a legaliza ceva a carei impotrivire in lumea civilizata este privita cu-atât de mare impotrivire? Nicidecum! Votul meu va fi dat acelui candidat care ma reprezinta cel mai aproape de ceea ce sunt, de ceea ce doresc neamului meu, de ceea ce-as face eu daca-as fi in masura sa decid in numele propriului meu neam. Singurul, din cei doi candidati la presedentie, cel ce merita votul meu si celui ce i-l voi da, este nimeni altul decât, Mircea Geoana. L-am cunoscut, i-am putut vedea optiunile politice de-a lungul celor patru ani in care am servit aceasi comisie de politica externa al Senatului României, i-am cunoscut caracterul si integritatea politica, este cel ce va putea reprezenta opiniile si vointa celor ce se identifica a fi conservatori cu principiile familiei, societatii si apararii drepturilor celor fara drepturi. Stoparea si obstructionarea unor initiative de genul celor fara caracter al intentiei legiferarii prostitutiei si drogurilor, o poate face doar unul ca Mircea Geoana, un om cu valori familiale de necontestat, unul ce sa pronuntat pro-familie si apararea valorilor acesteia in decursul anilor precedenti. A fi sau nu a fi: iata-ntrebarea. Unde-ti regasesti optiunea? Pro-legalizarea prostitutiei si drogurilor, atunci, voteaza Basescu…Doresti binele tinerilor si copiilor natiunii din care venim, doresti sentimental pro-famile sa fie promovat ca o virtute al natiunii noastre, atunci te rog, voteaza: Mircea Geoana. Iata raspunsul: A fi sau a nu fi: a fost intrebarea… Asa sa ne ajute Dumnezeu.
Doamne ajuta! Doamne da izbânda!
Sen. Viorel Duca Sr. (Ret.)

Mircea D.Geoana – Viitorul presedinte al României

Prin acest mesaj doresc sa ma adresez tuturor românilor; Dmnevoastra celor care locuiti pe pamântul mostenirii milenare al neamului românesc si deasemenea catre D-voastra care locuiti pe intinsele meridiane ale lumii.
Dragi Români, intucât, dealungul istoriei, natiunea româna in ciuda vitregiilor soartei, s-a remarcat si s-a identificat ca natiune crestina, si prin asta si-a garantat existenta fizica si spirituala, prin gratia lui Dumnezeu, noi suntem un popor si-o natiune crestina, de aceea ca si crestini români, va indemn, ca la aceste Alegeri Presedintiale, sa faceti o decizie in baza principiilor crestine, care trebuiesc respectate si onorate cu aceasta ocazie.
Peste doar câteva zile, vom fi confruntati cu marea decizie, pe care va trebui sa o facem ca natiune; de decizia fiecaruia dintre noi va depinde soarta natiunii române de mâine.
Asadar, alegerile presedintiale din 6 decembrie anul curent, vor fi un moment decisiv pentru natiune. |n acest contest, va invit sa alegeti dintre Candidati un lider, si pentru-ca suntem crestini, principiul crestin trebuie respectat si onorat cu aceasta ocazie;
Alege-ti, un lider, care sa promoveze familia si valorile crestine, un lider care iubeste identitatea neamului românesc, un lider, caruia ii pasa de nevoile poporul sau, un lider care sa ne poata reprezenta cu cinste in Europa in Alianta Nord Atlantica si in lume.
Dragi crestini români, din toata inima si cu toata responsabilitatea, pe care o am ca aparator al libertatii religiose, si ca promotor al valorilor crestine atât in România cât si in Statele Unite ale Americii, in decursul a celor trei decenii; public,va fac, recomandarea mea, invitatia si suportul meu si al colaboratorilor mei din tara si din strainatate, in favoarea Candidaturii lui Mircea Dan Geoana, ca viitor presedinte al României.
Poate va intrebati, de ce Mircea Geoana?… si nu altul!, in acest sens va prezint telegraphic doar trei argumente:
1. Mircea Geoana si nu altul, a fost Citez: “cheia sucesului integrarii României in Alianta Nord Atlanica” Declaratiile Dipolmatiei Americane din administratia Bush, Washington, la 29 Martie 2004.
2. Mircea Geoana si nu altul citez: “Cel mai tânar ambasador in Washington, dar un potential presedinte al României de mâine”. Cuvintele, Diplomatiei Americane din Washington, la 16 Ianuarie 1998.
3.Mircea Geoana si nu altul citez: ”Este promotorul familiei si a valorilor crestine”. Din nenumaratele scrisori, trimise de lideri crestini din tara si strainatate si confirmat de noi prietenii si colaboratorii sai dealungul anilor.
Dragi Români daca dorim un lider, unul cu viziune si unul care va aduce schimbare in România, votati-l pe Mircea Geoana ca presedinte al României.
Cu siguranta unii din D-voastra va veti intreba, Mircea Geoana, nu a facut greseli in decursul celor peste 16 ani de activitate politica ?…Da. Mircea Geoana a mai si gresit, dar, greselile pot fi neglijate in comparatie cu potentialul realizarilor pozitive atât in tara cât si in strainatate.
Asa dar tot Mircea Geoana, ramâne cel mai potential candidat pentru presedintia României.
Cu totii suntem constienti ca România, traverseaza o perioada destul de anevoioasa, o perioada când fiecare dintre noi ne asteptam la reconciliere si vindecare, la inflorire si bunastare, la pace si liniste, la sanatate si fericire, deodata crestinatatea româneasca a fost lovita fara mila in inima natiunii de propunerea Presedentiei române, privind dezincriminarea Consumului de droguri usoare si a sexului comercial.
Dragi crestini, consideram aceasta propunere a Presedintiei Române, o insulta la adresa Familiei, si a valorilor crestine, o ofensa adusa Crestinismului Românesc, si o amenintare la adresa echilibrului moral si social al României Contemporane. Multumim cu aceasta ocazie Patriarhiei Bisericii ortodoxe Române, Arhiepiscopiei Bisericii Catolice Române, Uniunii Bisericilor Baptiste din România, Uniunii Bisericilor Crestine dupa Evanghelie, Uniunii Bisericilor Adventiste din România, Aliantei Evanghelice Române din USA si Canada, Asociatiei Baptiste Române din USA si Canada, Aliantei Familiilor din România, si tuturor organizatiilor Crestine care si-au exprimat public, dezacordul fata de aceasta propunere a presedintiei României.
Dragi Crestini Români, din tara si de pe meridianele lumii, ca sa pastram familia Familie, si valorile crestine la loc de cinste, si sa avem un echilibru moral si social in România, Onorati cu prezenta D-voastra Alegerile Presedintiale, si votati-l pe Mircea Geoana ca Noul Presedinte al României.
Poate o parte din d-voastra, nutriti ideia ca acestea sunt perceptele alinierii de la Bruxell sau Strazburg; vreau sa stie intreaga Europa, ca noi românii suntem parteneri credinciosi si statornici, ai Comunitatii Europene, dar cât priveste IDENTITATEA NATIUNII ROMÂNE, Bruxelul si Srazburgul sunt fara cuvinte.
Ba dimpotriva, Parlamentul European, ar trebui sa transfigureze si sa implimenteze in sânul Comnunitatii Europene, respectul si Reverenta fata de Biserica si atributele eclesiastice ale Divinitatii.
Dragi români, daca dorim un lider cu viziune, unul, care sa aduca schimbare in România, un promotor al familie si al valorilor crestine, un purtator de cuvânt al identitatii neamului românesc, atunci votati-l pe Mircea Dan Geoana ca presedinte al României.
Doamne, ajuta natiunii române!
Peter Cocirteu,
Cleveland Ohio

Nota redactiei. Materialul din aceasta pagina este identic cu cel din editia tiparita, alocat spatiului electoral inchiriat celor doi candidati din turul doi. Din motive care tin de politica editoriala, “Curentul International” isi pastreaza independenta vis-a-vis de partide, candidati etc.

Mai e putin si se termină campania asta blestemată!

Posted by Stefan Strajer On December - 3 - 2009

Mai e putin si se termină campania asta blestemată!

liviu_antonesei

Autor: Liviu ANTONESEI
Vineri se termină naibii cea mai tensionată şi mai murdară campanie electorală de la începutul anilor `90 încoace. Am avut de toate, luptă anticomunistă la douăzeci de ani de la plecarea pe pustii a comunismului, filmuleţe demascatoare, nici nu mai contează dacă autentice sau trucate, presă transformată în propagandă pură, de o parte sau de cealaltă, contramanifestaţii ca la 1990-91 şi gesturi de o rară mîrlănie – între altele, preşedintele în exerciţiu n-a dat mîna cu doi foşti preşedinţi ai României, cu prilejul festivităţilor oficiale de Ziua Naţională! E şi ceva amuzant, cînd consulţi biografiile celor doi combatanţi – să constaţi că lustrabil e, mai degrabă, celălalt decît cel care crezi tu sau crede el şi susţinătorii săi! Dar în trei zile se termină! Problema este că, oricine ar cîştiga, iar mie cîştigătorul mi se pare deja vizibil, dar mă voi abţine să-l spun, că nu vreau să influenţez nici măcar involuntar opţiunile, deci, oricine va cîştiga, nu va avea mari motive de bucurie, iar sărbătorirea victoriei va trebui să se termine chiar înainte de a începe. Va fi treabă, nu glumă!

România nu-şi mai poate permite să stea cu un guvern provizoriu, sau interimar, care are şi termenul legal depăşit!, unul picat, altul pe ţeava ruginită şi unul alternativ! Criza politică prelungită – şi, pentru a evita discuţiile inutile, voi spune că aceasta nu are un singur vinovat, nici măcar o singură parte vinovată! – adăugată crizei economice, a fost una din acele originalităţi româneşti de care ne-am fi putut lipsi, cum nici rostogolirea crizei economice din motive electorale n-a fost o idee bîntuită de geniu. Citiţi toate analizele economice independente, citiţi declaraţiile care vin din mediul de afaceri, urmăriţi cotaţiile agenţiilor de rating pentru ţară, sistemul bancar etc şi veţi afla că situaţia nu e deloc roză. Pe la începutul campaniei electorale, mă gîndeam că vom fi loviţi în plin de efectele crizei economice cîndva după 1 ianuarie, acum mă întreb dacă acestea vor avea măcar răbdarea să treacă Crăciunul! În învăţămînt şi în alte domenii bugetare, curba de sacrificiu, cu cele 8 plus 8 zile de concediu fără plată, chiar dacă discret, a început deja. Sigur, angajaţii refuză să completeze cererile de concediu fără plată – e şi aburd să ceri cuiva să renunţe de bună voie la salariu plus sporurile aferente! –, dar angajatorii vor găsi un ac de cojoc, pentru simplul motiv că bani nu mai sînt. Asigurările premierului intrimar, că vor fi bani de pensii şi salarii şi în ianuarie, trebuie luate cum grano salis şi, oricum, D-Sa ia în calcul şi banii „economisiţi” din fondul de salarii bugetare pe noiembrie şi decembrie.

Deci, oricine va cîştiga nu va avea motive de mare bucurie, nici de sărbătorit, nici nu se va putea bucura de cele „100 de zile” de graţie ce se acordă, de obicei, unei noi guvernări sau reînvestirii alteia deja existente. Va trebui să asigure ţării un guvern puternic şi stabil, bazat pe o majoritate consistentă, sau măcar pe un sprijin parlamentar considerabil – şi e greu de crezut că acesta va putea fi condus de dl. Liviu Negoiţă! –, un guvern care să poată relua negocierile cu FNI, să ofere ţării o imagine de credibilite, grav afectată în ultimele luni, şi să purceadă instantaneu la un program anti-criză veritabil, pentru că măsurile paleative deja luate, cînd n-au fost degeaba, au făcut mai mult rău decît bine. În opinia mea, de pe 7 decembrie dis-de-dimineaţa, joacă aceasta inconştientă „de-a politica” trebuie să înceteze, cum trebuie să înceteze şi prefăcutul combaterii crizei. Ori vine un ceas al responsabilităţii, ori Dumnezeu cu mila! Însă Dumnezeu te ajută, dar nu-ţi şi bagă în sac!

Noi cu cine votam?

Posted by Stefan Strajer On December - 2 - 2009

Noi cu cine votăm?

ion_coja

Autor: Ion Coja

Noi cu cine votăm, domnule profesor ION COJA? Că nu prea avem cu cine?! E dramatic, e ca un blestem, ca la fiecare tur al doilea al alegerilor prezidențiale să ne trezim că nici unul dintre candidați nu ne merită votul, că trebuie să alegem din două rele răul cel mai mic! Ce ne puteți spune? Totdeauna este loc pentru mai rău! Și de data asta este mai rău ca oricând, dar nu atât pentru calitatea candidaților, cât mai ales pentru calitatea campaniei electorale! De zece zile se discută numai și numai despre palma aceea, despre filmulețul de câteva secunde, a fost sau nu trucat? Alte probleme România nu mai are?!… Firește, era de pomenit și acel incident, dar nu ca să faci din el placa turnantă a întregii campanii electorale! Nu mi se pare normal și serios ca de acel dos de palmă să depindă viitorul României! Pe cine faceți vinovat de această manipulare? Cred că este o manipulare involuntară, iar vinovat este Traian Băsescu. Mi se pare deasupra tuturor evidențelor că acel incident s-a petrecut și a fost filmat „pe bune”! Dar Traian Băsescu și-a dovedit cu această ocazie mediocritatea, prostia chiar. Căci mai înainte de a minți spunând că filmul este trucat, el trebuia să-și dea seama că povestea aceea, adică adevărul, poate fi întors în favoarea sa. Ar fi avut numai de câștigat dacă spunea cinstit „da, domnule Răzvan Dumitrescu, scena este reală, din păcate. Nu m-am putut abține și i-am dat acelui băiat o mică corecție, nu un pumn, ci un dos de palmă, nu ca să-l doară, ci ca să priceapă că nu este în regulă purtarea sa! Puștiul a fost obraznic și sâcâitor toată seara și nu m-am putut abține când l-am văzut că o jignește pe acea biată femeie, o mamă disperată, a unui copil cu handicap! Care voia să-mi înmâneze un memoriu, să-mi spună suferința ei și nu putea de acel copil obraznic! Trebuia să am o reacție, nu a fost poate cea mai potrivită, dar eu nu suport să văd obrăznicia și golănia, mai ales față de o femeie. Chiar și din partea unui puști! Nu cred că i-a stricat copilului acea corecție!” …Ce ar fi urmat? O discuție despre educație, despre valoarea educativă a pedepsei corporale, unii pro, alții contra, ne aduceam aminte vechiul adagiu latin „qui bene amat bene castigat”, adică „cine iubește bine pedepsește (bate) bine”, lumea ar fi aflat că azi în Occident sunt voci autorizate care cer tot mai insistent revenirea la pedepsele fizice, care susțin că renunțarea la ele nu a dat rezultatele scontate, că tineretul este azi tot mai neascultător și mai deșucheat în purtări din pricina acestei exagerate îngăduințe etc., etc. Cel puțin trei sferturi dintre români i-ar fi dat dreptate lui Băsescu! Iar declarațiile copilului ar fi confirmat poziția lui Băsescu, căci, ați observat, copilul ține la Băsescu, este un copil care a fost marcat pozitiv de corecția primită la Ploiești. Mi-e teamă pentru băiat să nu fie marcat negativ de bâlciul în care a fost târît de mizerabilii care, în frunte cu fostul meu student Paul Agarici, l-au acuzat pe copil că minte! Copilul este singurul care nu minte în toată povestea asta! Pare un copil de toată isprava! De ce Băsescu a ratat această ocazie de a întoarce în favoarea sa o situație la prima vedere atât de nefavorabilă? Băsescu nu este prost! Ba iată că a fost prost de data asta! Dar nu de la prostie i se trage, ci de la năravul minciunii! Minte de atâta vreme și până acum i-a mers atât de bine mințind! Așa că a apelat încă o dată la minciună, fără să-și dea seama că de data asta adevărul îi era mai de folos, era de partea lui! Domnule coleg, minciuna este semn de inteligență la copii. La oameni maturi minciuna este o dovadă de prostie, de lipsă de imaginație! Cine e șmecher cu adevărat, adică știe să iasă în câștig per total, nu minte niciodată! Suprema șmecherie în viață este să spui adevărul!… Așa că să nu-mi mai spuneți mie că Băsescu este „un șmecher de Constanța, uns cu toate alifiile”, cum îi aud pe unii zicând cu admirație! Altminteri, indiferent ce a făcut Băsescu, prea mult nu trebuie să-l criticăm pe Băsescu. El nu are nicio vină că a ajuns președinte și că nu i se potrivește deloc! Alții sunt vinovați că a ajuns în România președinte un ins ca Traian Băsescu… Eu cred că este onorabilă pentru oricine ins aspirația de a ajunge în fruntea Țării. Nu poate fi pentru cineva dezonorant că a ajuns președinte, ci pentru Țară este dezonorant să ajungă președinte unul sau altul. Problema noastră reală este cum a fost cu putință ca unul ca Băsescu să ajungă președintele României?… Și care este răspunsul? Răspunsul nu este ușor de dat. Deocamdată important este să ne punem această întrebare. Dar întrebarea asta ne-o putem pune și cu privire la alții dintre cei care au mai fost președinți în România noastră. Căci nu mi-e rușine nici cu Emil Constantinescu!… Firește, din alte pricini! Iliescu? Deviem discuția prea mult. Deocamdată, sub presiunea timpului, nu avem de discutat decât „punctual”, cum zic toți nerozii. Punct ochit, punct lovit! Pe cine nu votăm? E clar acum pe cine nu votăm. Dar de votat, votăm pe cineva? Avem pe cine? Geoană nu are prea mulți simpatizanți, care să-l susțină pătimaș, până-n pânzele albe! Nu este un om care să suscite pasiuni și aderență entuziastă! Nu pare a fi deloc omul providențial, cel atâta de așteptat. Pare a fi omul ideilor altora! Etc., etc. Numai că toate astea nu sunt neapărat un defect! Băsescu s-a declarat președinte jucător, alții i-au zis „luptător”, iar Băsescu al nostru n-a fost nimic… Geoană ce fel de președinte va fi?… Cred că șansa de succes a lui Geoană va fi aceea de a întruchipa întocmai sensul legii și al Constituției, potrivit cărora președintele este, mai înainte de orice, un funcționar public. Președintele funcționar, deci. Care se simte bine la birou, iar nu la miting, pe scenă sau dansând din buric! Este mult, este puțin? Cred că este suficient! Ne putem declara mulțumiți și cu atât, după ce un mâncător de nori ca Băsescu a capotat atât de lamentabil… Nu este puțin dacă Geoană va reuși să fie ceea ce promite a fi capabil să fie: un funcționar al Statului – cu mânecuțe, eventual, nu i-ar sta deloc rău!, un funcționar care își face treaba corect, fără să ne uimească, să ne surprindă, nici în bine, nici în rău! Surpriza va fi să constatăm că nici nu avem nevoie de mai mult! Ce părere aveți de criticii săi? De obiecțiile care i se aduc? Am auzit niște tineri vorbindu-l de rău, cum că este comunist, omul lui Iliescu, al lui Vanghele… Că este de stânga!… Mai comunist decât Băsescu nu este! Iar Băsescu este de dreapta cum sunt eu udemerist! Asta ați mai spus-o, despre Sorin Oprescu, că este independent cum sunteți dumneavoastră udemerist! Atunci reluăm: Băsescu este de dreapta cam tot atâta cât a fost Oprescu de independent! Vadim zice că Băsescu ar fi și puțin evreu, după tată. Asta are vreo importanță? Nu. N-are nicio importanță. Poate să fie și patagonez! Importanță are însă faptul că ascunde sau nu acest detaliu. Abia așa, dacă ascunde ce este, devine important ce și de ce ascunde! Dar se pare că asta este regula la noi, să nu știm ce au fost părinții președinților noștri. Mergeți pe site-ul fiecăruia și veți constata că nici unul, în biografia oficială, nu spune cine i-au fost părinții. E deja jenant! Penibil! Electoratul are dreptul să știe tot ce se poate ști despre un candidat la funcții politice înalte! Despre părinții lui Geoană ce știți? Sunt români sau, tot așa, minoritari? Absolut nimic nu știu. O cunosc însă pe soacra domnului Geoană, un fel de doamna Chiajna, profesoară universitară, din familia Barba, o familie de aromâni luptători pentru cauza armânească, mari patrioți! L-am cunoscut bine pe Vasile Barba, fratele cel mare, un om cu totul deosebit. Păcat că a murit, ar fi fost un bun sfetnic pentru Geoană. Dar mai sunt și ceilalți frați Barba, inclusiv cel venit din SUA, unde a fost mare sculă în structurile cele mai înalte ale puterii. Cred că „unchiul din America” a avut un anumit rol în ascensiunea politică a lui Mircea Geoană. Nu m-aș mira să aflu că drumul făcut de Geoană la Moscova va fi fost ideea unchiului Sam. Atacându-l pe Geoană pe acest subiect, al drumului făcut la Moscova, Băsescu a făcut o mare eroare, adică s-a dovedit încă o dată că poate fi la fel de bine considerat un prostănac! Nu știe să piardă și nici să concureze cinstit! Personal, cu care dintre cei doi ați comunicat mai bine? Cu nici unul. Nu am stat de vorbă cu nici unul. Lui Băsescu i-am trimis câteva mesaje, dar n-a răspuns la nici unul. Aveți un mesaj pentru dl Geoană? Da. Să nu facă multe concesii lui Crin Antonescu. Să se mai gândească în legătură cu cota unică de impozitare. Nu este o idee la care să renunțe așa ușor, de dragul Crinului… Iar înainte de a-l nominaliza pe Iohannis, să-i ceară acestuia să răspundă în public la acuzațiile pe care i le-a adus „justițiarul” Marius Marinescu, sibian de nădejde, de-a lungul anilor. Acuzații extrem de grave. Iar pentru dl Băsescu? Dl Băsescu să încerce să se comporte ca un constănțean veritabil, adică să se gândească cum să facă să nu-și piardă odată cu tronul și demnitatea. Că-i mai scumpă decât toate!… Nu are de unde s-o ia înapoi! Ca să reiau un criteriu propus de dumneavoastră în discuția anterioară, dacă ar fi să mergeți până la Baia Mare în tren, în același compartiment, cu cine ați prefera să fiți, cu Băsescu sau cu Geoană? Până la Baia Mare? Da’ de ce nu până la Vladivostok?! Fie! Până la Vladivostok! Cu cine ați prefera să mergeți în același compartiment, vreo două săptămâni? Cu Elena Udrea! E damă bine!… Evident, fără Caragiale nu se poate!… Vă mulțumesc. A consemnat Nikita Vancea

Cum a votat un alegator nehotarât, dezinformat si manipulat

Posted by Stefan Strajer On December - 1 - 2009

Cum a votat un alegator nehotarât, dezinformat si manipulat

PICT0751

 Autor: Ioan Ispas

Penultima preferinta sau când nu poti poza ca tânara speranta cu fosile în spatele tau.
Ca orice alegator nehotarât i-am analizat pe candidatii la presedintie tragând cu ochiul si la numeroasele sondaje aparute pe piata. Grava eroare, pentru ca optiunile mele s-au tot redus pe masura ce sondajele se înmulteau, pâna au ramas numai doua (Basescu fiind exclus din start). Sondajele nu mint electoratul, doar îl manipuleaza. Prima manipulare este când se prezinta lista cu candidati si cetateanul trebuie sa se pronunte având în fata nume cunoscute si unele despre care nu stie nimic. Automat va alege dintre cele pe care le “cunoaste“, facând rationamentul ca pâna la alegeri mai are timp sa se informeze si sa se decida. Asa apar procentaje mari pentru cei care sunt mai vechi si mai prezenti în mass-media. Aceste sondaje sunt apoi folosite pentru a-i elimina pe ceilalti candidati de la dezbaterile televizate. |n continuare sondajele speculeaza eliminarea de la dezbateri a asa zisilor candidati “fara sanse”, pentru ca sa creasca ale celor “cunoscuti“. Când se prezinta la vot cetateanul trebuie sa aleaga nu dintre cei mai buni ci dintre cei mai putin rai, fiind astfel eliminati oameni de valoare care ar putea întradevar sa scoata România din actuala deriva. Se poate face oare ceva pentru ca în fata alegatorului toti candidatii sa se prezinte cu aceleasi sanse? Da, prin initierea unei legi care sa interzica, pe perioada campaniei electorale sa se faca publice rezultatele sondajelor. Unii ar zice ca este o masura antidemocratica. Oare? Ma ajuta pe mine alegatorul cu ceva informatie în plus despre candidati sondajele? Nu, ele arata doar ca o anumita parte din masa de alegatori voteaza cu un anumit candidat. Ce trebuie sa faca alegatorul, sa urmeze turma sau propria sa judecata. Aici este o alta perfidie a sondajelor, pentru ca în paralel cu o dezinformare a alegatorului, se sugereaza sa voteze cu candidatii mai bine plasati, mergând pe rationamentul fals ca daca sunt mai multi care voteaza cu cineva înseamna ca acestia poate sunt mai bine informati decât el si deci candidatul respectiv este mai bun. Evident aici ne referim la alegatorii nehotarâti si nu la clientela politica pe care n-o intereseaza valoarea candidatului ci numai avantajele pe care le va obtine el daca respectivul candidat iese învingator. Pe vremea lui Caragiale cetateanul era manipulat cu un sprit, rezultând cetateanul turmentat. Astazi în sondajele de manipulare se baga milioane de euro, desigur nu din buzunarele politicienilor, ci din banii publici deturnati “legal” de la o utilizare utila societatii, deci cetatenii sunt manipulati pe banii lor. În perioada de informare asupra candidatilor am constatat ca în special rubrica origini este foarte saraca, cu mai putine informatii decât dosarul care se întocmea de serviciul personal pentru a promova într-un post de conducere la o intreprindere oarecare. Din aceasta cauza s-a ajuns sa alegem ca Presedinte al României un var primar al unui ”rege“ tiganesc. În timpul ultimului razboi mondial când s-a stabilit cine este considerat evreu si cine nu, s-a mers pâna la originea celor patru bunici ai cetateanului respectiv. În unele prezentari ale candidatilor la presedentie nu scrie nici cum îi cheama pe parinti. Am uitat ca din caracterul unui om 50 % este educatie si 50 % ereditate?. De ce se feresc candidatii sa ofere detalii despre originea lor, ce au fost parintii, ce au fost bunicii, cum i-au chemat, etc. Le este rusine cu originea lor? Atunci sa nu mai candideze. Pentru un presedinte conteaza enorm sa fie un om de caracter, care sa poata aduna în jurul sau oameni de valoare care vor sa faca ceva pentru tara lor. Se poate face ceva în acest sens? Da, initierea unei legi care sa stabileasca ce informatii trebuie sa furnizeze publicului candidatii despre ei, evident cu detalierea originii pana la cei patru bunici, inclusiv ai sotiei. Dintre candidatii scosi din competitie de catre sondaje si lipsa de informatie era unul pe care l-am votat de multe ori: Corneliu Vadim Tudor. Un om de o cultura impresionanta, patriot, combativ si cu o memorie exceptionala, dar care are o singura problema: este diabetic. Din aceasta cauza este imprevizibil în reactii si nu i se poate spune decât ceea ce doreste el sa auda, ceea ce pentru un presedinte este grav; se va înconjura numai de yesmeni.
A mai ramas Crin Antonescu si Mircea Geoana, initial am optat pentru primul, era mai tânar, nu s-a îmbogatit din politica, avea o masina Logan si a reusit sa propuna un premier agreat de toate fortele politice din opozitie, recunostea ca în toate partidele exista si oameni de valoare si aparea ca un om capabil sa coaguleze fortele nu sa dezbine. Prima fisura în creditul acordat a fost când am vazut pe internet ca este sprijinit de Gheorghe Ciuhandu si Lucian Boia. L-am scuzat crezând ca nu poate împiedeca pe cineva sa spuna ca-l sustine, chiar daca nu-l agreaza. A doua fisura a aparut la dezbaterea de la Cluj Napoca, la final, când în loc sa puncteze contra Traian Basescu, a început sa-l atace pe Mircea Geoana, absent. O regula de bun simt nescrisa este sa nu ataci pe cineva care nu este prezent si deci nu se poate apara. Am zis ca este om si mai greseste ca tot omul. Ultima lovitura a primit când sotia mea mi-a atras atentia, la dezbaterea televizata în trei, cine se afla în spatele sau: Zoe Petre, Radu Vasile, Emil Constantinescu, Gheorghe Ciuhandu, lipsea Victor Ciorbea pentru ca fundalul sa fie total catastrofic. Nu pot sa cred ca aceste personaje au ajuns acolo doar pentru ca au dorit sa fie. Daca Crin Antonescu a fost sfatuit sa-i invite pentru ca vor atrage voturi, a fost un sfat prost, pentru ca procentul de 80 % din necesarul de produse alimentare importate de România astazi, se datoreaza si celor douazeci de complexe avicole si de crestere a porcilor distruse de guvernarea Conventiei democratice. Un vot sigur a pierdut, al meu, poate mai multe. Cu aceasta ocazie a fost clarificata si problema principala care ma retinea sa-l votez pe Mircea Geoana; mesajul trimis lui Emil Constantinescu dupa alegerea sa ca presedinte, în care nu ma deranja decât faptul ca se lepada de Iliescu (pe care nu-l agreez) într-un mod josnic. Daca acest mesaj exista exact sub aceasta forma de ce Emil Constantinescu nu l-a pus la dispozitia favoritului sau? Ar fi atârnat greu în campania electorala.
Ultima preferinta sau când trebuie sa alegi raul cel mai mic.
Nici unul din candidati nu si-au exprimat punctual de vedere privind: autostrada Bechtel, Rosia Montana, relatia cu China, ca sa ma limitez doar la câteva probleme care ma preocupa pe mine ca cetatean român. Cel mai în tema privind autostrada Bechtel este cel care a fost noua ani ministrul transporturilor si care stia foarte bine ca aceasta autostrada nu face parte din nici unul din coridoarele europene, ea fiind suspendata în vest, la Bors–Oradea, la doua sute cinzeci de kilometri de autostrada maghiara. Cea mai apropiata legatura cu autostrada maghiara este cea prin Nadlac–Arad, la cinzeci de kilometri. Autostrada Bechtel este un cadou facut pe banii românilor minoritatii maghiare din enclava Harghita–Covasna, pentru a avea un cordon ombilical cu patria mama. Pentru mine, Adrian Nastase care a semnat contractul s-a descalificat ca politician. Recapitulând, sa acorzi fara licitatie o lucrare de miliarde de euro, care nu este o prioritate pentru România, fara un studiu de fezabilitate, fara licitatie; aceasta ar trebui sa atraga atentia Departamentului anticoruptie, nu niste termopane. Se mai putea face ceva? Da, aducerea în parlament a unei legi care sa stopeze toate investitiile acordate fara licitatie. De ce n-a facut-o “marele luptator anticoruptie“ Traian Basescu?

Din minele de la Rosia Montana au scos aur dacii, romanii, românii ardelenii, austriecii, ungurii, românii, rusii, dar tot a mai ramas si pentru canadienii, care acum vor sa maruntesca muntii, sa-i trateze cu cianuri pentru a scoate tot aurul, argintul si alte metale pretioase, iar în final sa ne lase un peisaj lunar si un lac urias de cianuri pentru totdeauna. O afacere total dezavantajoasa pentru România din toate punctele de vedere, un caz tipic de coruptie dintr-o tara bananiera, în care este sfidat un întreg popor de catre câteva cozi de topor bine platite si politicieni corupti. Fosta deputata, actuala europarlamentara Daciana Sârbu s-a laudat ca va initia un proiect de lege privind interzicerea utilizarii cianurilor în minerit. De ce nu s-a finalizat?
Recent a fost în China Presedintele Obama. Asta vara o delegatie militara chineza, condusa de un înalt demnitar a vizitat România, dar presedintele Traian Basescu n-a primit-o, era plecat la Festivalul cascavelei de la Afumatii din deal, în schimb l-a primit pe Dalai Lama. China a fost un prieten constant al României, este membru permanent în Consiliul de Securitate cu drept de veto si singura pe care puteam sa ne bazam la ONU. Cine îsi închipuie ca într-un conflict diplomatic între noi si unguri SUA va fi de partea noastra se înseala amarnic, loby-ul maghiar de acolo este incomparabil mai puternic ca al nostru. Sa notam printre “realizarile“ presedintelui Traian Basescu si deteriorarea relatiilor cu China, ceea ce s-ar putea sa ne coste scump în viitor.
La finalul campaniei electorale, Traian Basescu referindu-se la cei doi candidati care-i suflau în ceafa a a venit cu doua “argumente“ finale care ar fi trebuit sa ne convinga pe noi, alegatorii nehotarâti, sa votam cu domnia sa: Mircea Geoana sa devina mai întâi stapân în propriul partid si apoi sa emita pretentii la presedintie, eventual în 2014, iar Crin Antonescu, ca profesor de istorie, a predat comunismul la copii, ceea ce el, Traian Basescu, n-a facut-o nici la proprii sai copii. Sa începem cu ultimul, comunismul nu se preda la orele de istorie, el se preda la cele de materialism dialectic si istoric, deci acest mesaj poate sa convinga eventual pe analfabeti; iar daca Mircea Geoana nu este “stapân“ în PSD asa cum sugereaza ca este el în PD-L, si ar dori sa fie si peste România, jignindu-si propriul electorat devenit implicit sluga, pentru mine era un argument în plus sa-l votez pe Mircea Geoana, prefer un democrat în locul unui stapân.
Mai multi comentatori si oameni politici au remarcat ca Mircea Geoana a facut progrese în activitatea sa si acest argument a contat ca în final sa optez pentru domnia sa.
Noembrie 2009

Nastase Scatiu (II)

Posted by Stefan Strajer On December - 1 - 2009

Nastase Scatiu (II)

Autor: Aurel Sergiu Marinescu

Aurel Sergiu Marinescu.site

Perfidul Adrian

Adrian Năstase, de 14 ani, este înalt demnitar neocomunist al PSD-ului actual; în acelaşi timp, a făcut tot ce i-a fost cu putinţă spre a renaţionaliza proprietăţile imobiliare furate de PMR/PCR. Perfidia lui Năstase întrece orice limite; întotdeauna a atacat, la fiecare întâlnire publică, Legea privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv după 6 martie 1945. Politica partidului său, pe care îl şi conduce, întotdeauna a fost ostilă reconstituirii dreptului de proprietate şi dintotdeauna a dorit limitarea serioasă a volumului restituirilor şi despăgubirilor acordate foştilor chiriaşI în propriile case. Concomitent, el, care se opune restituirilor (fapt pentru care poporul român cheltuieşte milioane de euro, condamnat să achite acele amenzi hotărâte de Tribunalul de la Haga), tocmai el se împroprietăreşte cu o vilă fostă naţionalizată ilegal, furând dreptul celorlalţi 4 moştenitori, egali în drepturi ca şi mama sa. Intrând în proprietatea casei, Adrian Năstase, şmechereşte, declară pios: “Am făcut o reparaţie morală unchiului nostru, M.Ciolan”! De ce nu a făcut aceeaşi reparaţie morală şi celor peste 100.000 de adevăraţi proprietari?
EPILOG la acest act gangsteresc: în primăvara lui 1999, sora lui Adrian, Dana Maria Barb a “cumpărat”, conform actelor, vila din Av. Petre Creţu nr. 60, proprietatea mamei sale, pentru suma de 650 milioane lei. (De unde oare o fi având atâţia bani? Sau a fost o vânzare fictivă?) Ca proprietară de drept, a evacuat pe cei trei chiriaşi, a renovat vila, pe care o locuieşte singură. Nu poate fi nici un dubiu, actul acesta de vânzare între mamă-fiică este un fals, orchestrat de cei doi vicleni, tatăl şi fiul, M. şi A. Năstase. Unii sunt tentaţi să creadă că Dana Maria Barb, divorţată, cu un copil, funcţionară, nu a avut cei 650 milioane lei, plata (!?!) casei. Ea însăşi declară că este “un om cu venituri medii”. În plus, învăţată de parvenitul ei frate, Adrian, mai declară şi o altă uriaşă minciună: “că a avut de suferit de pe urma comunismului, din cauza DOSARULUI…”!. Care dosar? De agentă a securităţii infiltrată într-o firmă de comerţ exterior, cu tatăl Marin şi fratele Adrian, ambii “colaboratori” ai Securităţii, ba încă fratele ei şi nomenclaturist?
Unele ziare au acuzat-o că a acumulat o avere impresionantă în ultimii ani. Dana Maria Barb, sora lui Adrian Năstase, a recunoscut numai 3 locuinţe, nu 5, câte se spune: o casă moştenire la Bucureşti, cu 650 milioane, dacă a plătit-o (?); un apartament în Centrul Civic, pe care a spus că l-ar fi vândut (?!?) şi un apartament într-o casă de vacanţă, la Predeal. Ea a mai recunoscut că, în anul 2004, era acţionară “doar la 3 firme”, nu la 7 cum se insinuează; după ce numeşte societăţile de la care are acţiuni – ALMONTE, VOLTERA, ARMS) afirmă că şi-a vândut acţiunile ce le avea de la alte două societăţi (AVANTI şi ODDA). Ştiind-o pe Dana Maria Barb o femeie mediocră din punct de vedere intelectual, chiar prostuţă, fără calităţi de om de afaceri (amoroase, da), desluşim răspunsul la averea impresionantă pe care o declară; este unul din paravanele afacerilor fratelui său Adrian, care “lucrează” la fel ca şi tatăl său, Marin, aşa cum şi-a trecut averea pe numele rudelor, la Tărtăşeşti. Şi de ce să nu credem că Dana Barb nu şi-a declarat întreaga avere? Iată de ce: controlul averilor nu se poate face!

Cât mai sus, cu orice preţ!

După a doua căsătorie, Adrian Năstase a fost “instruit” nu numai de tatăl său. A început să-l “dăscălească” şi socrul lui, Angelo Romeo Constantin Miculescu, un alt rechin oportunist care, ca şi Marin Năstase, s-a îmbolnăvit din ce în ce mai mult de putere şi avere, măcinat de cele mai respingătoare ambiţii de parvenire. Avându-l ca model pe Nicolae Ceauşescu, Adrian Năstase începe să creadă despre el însuşi ceea ce tatăl său îi repetase de mii de ori încă de când avea 14 ani şi ceea ce ştia şi el de la Securitate: că i se pregăteşte o înaltă carieră, plus că era convins că lumea se învârteşte în jurul lui, el fiind soarele Universului, predestinat să fie conducătorul unor fiinţe mai proaste ca el, cărora el le va tolera tot, toate jafurile şi furturile, deoarece ei vor fura şi pentru el, iar prostimea manipulată îl va accepta. De atunci, a început să fie arogant şi îngâmfat. |n dorinţa lui de grandoare şi agoniseală, îşi dă seama că pentru a ajunge cât mai sus pe scara socială nu este suficient să fii ginere de nomenclaturist şi informator-colaborator al Securităţii. De aceea, la sfârşitul anilor 80, echipa colonelului Ristea Priboi îl pregătea în grabă, pentru a-l implanta ca agent acoperit în străinătate probabil ONU. De fapt, Marin Năstase, cu ani în urmă, avansase ideea că fiul său va ajunge la ONU sau conducător în România Socialistă.
Generalul Neagu Cosma, şeful contraspionajului reserist, la un moment dat, a declarat că între 85-89, printr-un sistem de burse, tinerii bine pregătiţi şi “bătăioşi” au mers la studii la Institutul de Economie Mondială din USA. Se ştie de către contraspionajul român că acest institut, aflat la New York, funcţiona prin acoperire CIA. Prin şcoala asta, toţi au fost recrutaţi de CIA şi mulţi au ajuns apoi în fruntea ţării. Este citat numele lui Adrian Năstase, fost student al acestui institut, împreună cu Mugur Isărescu, Theodor Stolojan, Adrian Severin, Ioan Mircea Paşcu… şi lista conţine circa 30 de nume. Tot generalul Neagu Cosma a mai adăugat: “…era un dosar întreg la Securitate, în care se spunea tot ce se petrecea acolo, la acest institut. Noi nu stăteam numai să ne uităm: pe unii dintre bursierii ăştia îi mai trimiteam şi noi”. Cine ştie acum dacă nu şi Adrian Năstase a fost trimis de Securitate cu bursă americană la susnumitul institut? Şi în acest caz, el a dat o dublă lovitură: a servit cu informaţii despre acest institut Securitatea RSR şi a lăsat CIA şi pe americani să creadă că poate conta pe el după 1990. În această situaţie conjuncturală l-a găsit lovitura de stat din decembrie 1989, dată de garnitura a doua nomenclaturistă (din care făcea şi el parte), cu sprijinul serviciilor speciale sovietice.
Schimbarea politică i-a convenit de minune acestui obsedat de setea de îmbogăţire, parvenire şi faimă. Cu toate că şi în regimul comunist al lui Ceauşescu ar fi dobândit o poziţie înaltă datorită susţinerii şi protecţiei Securităţii, nu ar fi putut însă acumula averi ca Harpagon, aşa cum i s-a creat posibilităţi nevisate după 1989. Mai întâi profitase ca ginere al lui Angelo Miculescu, un alt oportunist, care ajunsese în cele mai înalte funcţii de stat pe timpul lui Ceauşescu: ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, ambasador în China şi ocupant al înaltei funcţii de membru în CPEx, dar care era ataşat de comunism tot atât cât ar fi fost ataşat un român de statul african Burkina Faso. Acest rechin veros a fost “marginalizat” de clanul Ceauşescu, fiindcă, în calitatea sa de ambasador în China, “uitase” pentru ce fusese trimis acolo şi se ocupa numai de afaceri personale, ceea ce atrăsese atenţia organelor speciale chineze, care au sesizat Securitatea. După revoluţia de palat din decembrie 1989, ginerele Adrian Năstase s-a folosit şi de “persecuţiile” suferite de socrul său, Angelo Miculescu, din partea lui Ceauşescu, pentru a putea acoperi parvenitismul lui feroce.
Imediat după decembrie 1989, Adrian Năstase a scos pe piaţă “persecuţii” (imaginare) suferite de el şi familia lui. Sora lui Adrian, Dana Maria Barb, a “suferit” din cauza “dosarului”, adică a “originii burgheze” (!?!), deşi ea a fost racolată de DIE, plantată într-o firmă de comerţ exterior (la terminarea facultăţii) şi trimisă în misiune în Siria, Norvegia şi Olanda (în flancul NATO). Marin Năstase a colaborat eficient cu DIE, ca şi fiul lui, Adrian, care “activa” în cadrul Secţiei de Străini în trecere pe teritoriul României, etc. De aceea, pare hazliu, azi, când instituţia CNSAS, care aparţine de PSD, comunică, simplu, că Adrian Năstase este “curat” şi că nu a lucrat cu DIE (decât cu colonelul Ristea Priboi…), spre ruşinea profesorului Onişoru. După decembrie 1989, Adrian Năstase a avut câteva avantaje faţă de alţii de teapa lui:

1. A fost profesor la “Ştefan Gheorghiu”, unde era în relaţii foarte bune cu Virgil Măgureanu, şi el profesor acolo (colegi, deci), Măgureanu fiind unul din cei mai importanţi agenţi KGB, complotişti ai loviturii de palat din decembrie ‘89. De asemenea, Adrian Năstase a fost coleg şi cu alţi complotişti, agenţi ai Moscovei, aflaţi şi ei la aceeaşi Academie a PCR;
2. Căsătorit (în anul 1984) cu Daniela Miculescu, fiica altui nomenclaturist, Angelo Miculescu. Acest socru a lui Adrian Năstase era prieten bun cu Ion Ilici Iliescu (şeful complotiştilor KGB-işti), căruia i-a făcut o caldă prezentare a ginerelui său, după 1989, aşa cum a făcut şi la obţinerea aprobării cumpărării “limuzinei” Trabant. O vorbă bună, spusă la timp, a fost regulă între nomenclaturişti. Sigur, “papa” Angelo a mai intervenit şi pe lângă alţi prieteni nomenclaturişti – foşti ai lui Ceauşescu (până în 1989) şi deveniţi “democraţi” (după 1989) – în favoarea ginerelui său;
3. Cum Securitatea nu a fost desfiinţată după decembrie 1989 (şi-a schimbat doar denumirea, reţinând toată puterea discreţionară, activând însă după aceleaşi metode, aproape cu aceleaşi cadre, dar cu ceva mai multă discreţie), nu putea să nu susţină un om de-al lor, cum de altfel a făcut-o în cazul Adrian Năstase, ca şi în multe alte cazuri. Susţinându-l pe Năstase cât mai sus în funcţii, Securitatea nouă, SRI, îşi asigura o existenţă durabilă, susţinere financiară câtă solicita, deci o continuitate “fericită”.
De fapt, această simbioză s-a văzut de nenumărate ori prin atitudinea lui Adrian Năstase de apărare a securiştilor “patrioţi” împotriva deconspirării securităţii, împotriva CNSAS-ului, până când a găsit soluţia: o lichea la conducerea instituţiei, în apărarea lui Ristea Priboi şi alţii. Şi atunci, imediat după lovitura de stat din decembrie 1989, relaţiile socrului Angelo Miculescu, “pilele” puse de acesta “persecutatului lui Ceauşescu”, combinate cu “vorbele de bine” ale unora cu “ochii albaştri” au început să funcţioneze, în ajutorul lui Adrian Năstase, la câteva zile după încetarea “revoluţiei”. Silviu Brucan l-a cooptat în Comisia de politică externă (condusă de el) pe “ginerica” Adrian Năstase – băiat bun. Întrebarea este: cine i l-a recomandat pe Adrian Năstase acestui trădător, zis comunist-ilegalist, care lucrează pentru KGB şi CIA? Şi recomandarea a venit fie de la socrul său; ori de la Securitate; ori de la Ion Ilici Iliescu; ori de la una din cele două, KGB – CIA sau de la toate aceste surse. Misterul rămâne!
Şi, nu mult după aceea, după primele alegeri falsificate, Adrian Năstase şi-a dat demisia din Colegiul Director al FSN şi a devenit Ministru de Externe, până la alegerile din anul 1996, când a câştigat alegerile “Opoziţia”, în frunte cu o altă pramatie: Emil Constantinescu. În acelaşi timp, Adrian Năstase a fost şi deputat în Adunarea Naţională.
După 1990, Francmasoneria şi-a făcut prezenţa în România, ca de fapt în toate celelalte ţări “eliberate de comunism” din Estul Europei. Această prezenţă timpurie s-a datorat intenţiei conducătorilor masoneriei franceze de a reconstrui masoneria în aceste ţări, în care comunismul a lichidat-o prin interzicerea pe teritoriul RPR a oricărei activităţi a acestei organizaţii oculte internaţionale şi prin pedepsirea gravă a foştilor ei conducători. După anul 1992, contrar regulilor foarte selective de admitere a membrilor, în România au fost acceptaţi şi declaraţi masoni un mare număr de indivizi, fără nici un criteriu de admitere, persoane nu totdeauna la nivelul care ar face cinste acestei organizaţii. Adrian Năstase a devenit şi el, cu această ocazie, mason, alături de Luminiţa, fata “împăratului” ţiganilor, Iulian, de la Sibiu. Astăzi, această masonerie din România este un caz tipic: cu Marele Mason (şeful) – un obscur fost jurnalist la “SCÂNTEIA” – a ajuns aliată cu partidul de guvernământ, adică cu Adrian Năstase şi, prin lege, este Masonerie de stat – subvenţionată de la buget.
Din 1990, Adrian Năstase a devenit şi Cavaler de Malta (al Ordinului Suveran Militar al Cavalerilor de Malta). Cu această din urmă organizaţie este o altă istorie, acest ordin fiind unul prin care Vaticanul (ca şi “Opus Dei”) îşi exercită influenţa spirituală în lume. Şi, ca să dea o justificare oarecare – pe care de fapt nu i-a cerut-o nimeni – şi ca să abată atenţia că el nu încearcă prin toate mijloacele de a-şi satisface pofta patologică pentru avere şi putere, Ady a declarat una din marile sale minciuni (ţiganii având spirit inventiv) că el “ar urma tradiţia familiei” (tatăl său, după absolvirea Şcolii Militare de Ofiţeri, ca şef de promoţie, a fost primit în Ordin. Apoi a mai declarat, tot gratuit, că în România dintre cele două războaie mondiale MAJORITATEA cadrelor militare de elită făceau parte din acest Ordin. Or, noi ştim bine că nici Armata Regală şi nici ofiţerii Armatei Regale NU FĂCEAU POLITICĂ! Lor, prin lege, le era interzisă apartenenţa la vreun partid sau organizaţie şi nu puteau participa la alte activităţi ce nu prezentau caracter militar-patriotic. Nu cunoaştem punctul de vedere al Patriarhului Teoctist despre modul cum priveşte Biserica Ortodoxă Română masoneria, fie ea de stat, şi Ordinul de Malta.
Înlocuirea lui Sergiu Celac din funcţia de ministru al Afacerilor Externe cu Adrian Năstase a părut observatorilor scenei politice româneşti inexplicabilă, deoarece Sergiu Celac şi-a terminat studiile la Moscova şi fusese recrutat în 1978 de serviciile sovietice. El a perfectat vizita la Bucureşti a lui Eduard Şevarnadze, la numai două săptămâni de la “revoluţia din decembrie”; a păstrat şi chiar a mai adus alţi securişti la Externe; avea farmec personal, un înalt profesionalism, datorită unei îndelungate experienţe. Cu toate aceste “calităţi revoluţionare”, Serghei Celac a fost înlocuit cu Adrian Năstase, care, la 40 de ani, devine conducătorul Afacerilor Externe ale României. El a fost unul din vechii “preferaţi” ai lui Ion Iliescu, acesta având nu numai recomandarea socrului, Angelo Miculescu, dar şi faptul că îl remarcase din vremurile trecute, când Năstase fusese preşedintele Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din Facultatea de Drept din Bucureşti, iar Ion Iliescu prim-secretarul Comitetului Central al UTC. De asemeni, nu ar fi exclus ca şi Dan Marţian, care în 1990 era preşedintele Camerei Deputaţilor din Parlament – care l-a urmat pe Ion Iliescu, în 1971, la conducerea UTC, să fi fost unul din susţinătorii fostului tovarăş Adrian Năstase la fotoliul ministrului de Externe. Înaintea numirii în această funcţie, Adrian Năstase a fost, chiar în primele zile după “revoluţia” din decembrie 1989, consilierul personal al lui Ion Iliescu, iar la formarea Consiliului FSN, el a fost purtătorul de cuvânt al acestuia. La alegerile din 20 mai, a fost ales în Parlamentul României pe lista FSN.
Încă din primele ieşiri pe arena internaţională, Adrian Năstase nu a justificat impresionantele titluri pe care le-a etalat în comunicatul oficial al numirii sale, dat la 28 iunie 1990, când s-a format noul cabinet: şef de promoţie în 1973 al Facultăţii de Drept din Bucureşti; membru asociat al Institutului pentru Drepturile Omului de la Strassbourg; doctor în Drept Internaţional; vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Drept Internaţional şi membru al Societăţii Franceze de Drept Internaţional. La 6 iulie 1990, noul ministru de Externe a acordat agenţiei engleze de ştiri “Reuter” un interviu, în care s-a lansat în tot felul de afirmaţii ridicole şi fanteziste. Ideile de bază i-au fost:

1. Europa are de pierdut şi riscă foarte mult (!?!) dacă nu acceptă România în rândurile ei;
2. În loc să-l critice pe Ion Iliescu, cel care a avut năstruşnica idee – funestă renumelui României – de a chema minerii, precum şi fărădelegile săvârşite de aceştia (ceea ce a fost aspru criticat în Consiliul Europei şi România a pierdut statutul de observator), Năstase a criticat… Europa;
3. Încearcă să provoace din partea poporului român o reacţie ostilă Europei şi de sprijin al regimului; el tună şi fulgeră contra Europei pentru că refuză să ajute România (după barbaria minerească!) şi trece la ameninţări, ca de exemplu fraza: “Dacă Europa va continua să se poarte aşa cu România, aceasta se va alătura altor zone ale lumii…” (Alt continent? China? Lumea a treia? El nu o mai spune);
4. Face afirmaţii fantasmagorice despre anumite cercuri pe care nu le identifică, care ar vrea să limiteze Europa la graniţa de vest a României.

Dar, la 13 iulie 1990, adică după câteva zile de la neproductivul şi hazliul interviu, Adrian Năstase schimbă pervers tonul, şi declară trimisului special al ziarului american “THE NEW YORK TIMES”, Steven Greenhouse, că “România este gata să se integreze în Comunitatea Europeană, chiar şi săptămâna viitoare, dacă aceasta ar fi posibil”. Ceea ce înseamnă nu numai o întoarcere de 180 de grade de la vechea poziţie, dar şi o enormă minciună, căci România era departe de performanţele economice cerute de Uniunea Europeană. Ca să îndulcească puţin impresia lăsată de afirmaţia lui Ion Iliescu, repetată şi idioată, că “să nu ne înveţe pe noi Occidentul ce înseamnă democraţia”, Adrian Năstase, ca să dreagă busuiocul, declară, feciorelnic: “Ceea ce dorim nu este un certificat de bună purtare, fiindcă nimeni nu este perfect, ci doar un sprijin normal din partea ţărilor care au deja o mare experienţă în democraţie, să ne ajute să ne îmbunătăţim structurile democratice”.
În privinţa relaţiilor cu Pactul de la Varşovia, în timp ce ceilalţi miniştri de Externe ai fostelor ţări sateliţi ai Moscovei au rupt legăturile cu Pactul, Năstase, exprimând poziţia lui Ion Ilici Iliescu, declară, cu şiretenie: “Nu este necesar să sari dintr-o maşină care nu mai are suficienţi carburanţi să înainteze. Pactul de la Varşovia nu mai înseamnă prea mult în aceste zile”. Foarte echivoc.
Adrian Năstase îşi arogă şi dreptul de a emite declaraţii privind situaţia internă. Uzurpând drepturile ministerului de Interne şi explicând violenţele din 13 iunie, el nu acuză nici minerii, nici “legionarii” (ca protectorul său, Ion Ilici Iliescu), ci susţine că “vinovaţii de violenţe au fost bişniţarii nemulţumiţi că nu mai pot să vândă în Piaţa Universităţii, şi atunci, au organizat perfect câteva mii de oameni decişi să distrugă guvernul ales…”. Cu alte cuvinte, el creează o nouă dezinformare, cu scopul de a mări confuzia şi a ascunde adevărul asupra celor ce s-au petrecut atunci.
Ca ministru de Externe, Adrian Năstase continuă, fără ruşine, seria minciunilor, calitate atavică ţigănească, moştenită pe linia tatălui său şi perfecţionată prin şcolile de partid. Astfel, ca nou ministru de Externe, el declară lui George Stanca, pentru ziarul “Expres Magazin” (nr. 19, din 1991), că în funcţia pe care o are face politica ţării, deasupra partidelor, ceea ce nu corespunde realităţii, el fiind atunci şi deputat FSN. Năstase a făcut – ca proaspăt ministru de Externe – o vizită la Moscova, Kiev şi Chişinău, deci în URSS, unde, printre alte necunoscute, s-a aflat doar că a pregătit vizita lui Iliescu la Moscova. Una din marile lovituri date României a fost semnarea Tratatului cu Rusia de Iliescu-Năstase, care a dus la pierderea definitivă a Basarabiei, Bucovinei de Nord şi Ţinutului Herţa, plus Insula Şerpilor. Şi nu numai atât: Iliescu şi Năstase s-au grăbit în a fi primii care au semnat, în noile condiţii, tratatul cu Uniunea Sovietică, aceea care, de fapt, agoniza. În lichelismul său de neegalat, Năstase explică astfel: “După dispariţia dimensiunii militare a Pactului de la Varşovia, a apărut ca o nevoie firescă pentru toate ţările din Europa de est să aibe relaţii cu Uniunea Sovietică, un tratat bazat pe valorile europene”. Şi tot el afirmă aiurea că noi trebuia să fim primii, deoarece, negociind la Moscova, nu aveam pe teritoriul ţării (cum aveau ceilalţi) trupe sovietice. Despre Basarabia, Năstase-patriotul, prin vocea stăpânului său, Ion Ilici Iliescu, zice: “Noi trebuie să ţinem seama de evoluţiile din ultimii 50 de ani din Republica Moldova. De aici pornind, de la aceste evoluţii, respectând această declaraţie, noi, practic ne găsim în situaţia că dincolo de Prut s-a creat un alt stat românesc. Noi putem sau nu să acceptăm acest stat, dar el există. De aici existenţa celor două state româneşti care, sigur, vor merge în paralel în istorie…”.
Rezultatele politicii neghioabe de atunci a cuplului de ciocli ai României I. Iliescu – A. Năstase se vede bine azi: Basarabia şi Bucovina, în loc de a reveni la ţara-mamă (de unde au fost smulse de Stalin, conform Pactului Ribentropp-Molotov) adică de a urma exemplul Ţărilor Baltice, astăzi sunt rusificate şi neocomunizate în cea mai neagră sărăcie, cu şanse de a se reintegra în imperiul rus al lui Putin. Asta se întâmplă acum cu aceste pământuri româneşti furate (în Deltă, Canalul Briscoe; dispute asupra Insulei Şerpilor; interzicerea limbii române; închiderea şcolilor româneşti ş.a).
Odată însă cu noile funcţii, creşte apetitul de îmbogăţire a lui Ady şi apare prima “găinărie”. Adrian şi Dana Năstase erau proprietarii imobilului din str. Aviator Jean Texier nr. 4, sector 1. În noua poziţie de înalt demnitar, având posibilitatea de a ocupa o locuinţă de protocol (ceea ce a şi obţinut), Ady trebuia să mai aibă o locuinţă “corespunzătoare”. Şi atunci a încheiat un act fals de donaţie a imobilului său către socru şi în acest fel a devenit “homeless”.
Iată cum reiese falsul din CONTRACTUL DE DONAŢIE încheiat între Năstase Adrian şi Năstase Daniela, soţi, domiciliaţi în Bucureşti, str. Aviator Jean Texier nr.4, sector 1, având un descendent în calitate de donatori şi Miculescu Angelo-Romeo- Constantin, domiciliat în Bucureşti, str. Pictor Negulici nr.18, etaj 1, apt.2, sector 1 (deci avea locuinţă) în calitate de denator, a intervenit prezentul contract de donaţie, în următoarele condiţiuni: Noi, Năstase Adrian şi Năstase Daniela, declarăm că donăm socrului şi, respectiv, tată, Miculescu Angelo-Romeo-Constantin, apartamentul duplex situat în Bucureşti, str. Av. Jean Texier nr.4, sector 1, care se compune din subsol, parter şi etaj, cuprinzând vestibul, două holuri, cinci camere, baie, bucătărie, debara, WC, oficiu, scară interioară, logie şi pivniţă, şi din terenul existent în suprafaţă de 284 mp se transmite în folosinţă 100 mp. Subsemnatul Miculescu Angelo-Romeo-Constantin declar că primesc cu mulţumiri donaţia ce se face de către Năstase Adrian şi Năstase Daniela şi mă declar de acord cu conţinutul actului. Cunosc situaţia juridică şi de fapt a apartamentului ca fiind cea arătată de donatori. Prezenta donaţie s-a perfectat în baza autorizaţiei de înstrăinare nr.1156/1991, eliberată de Primăria Sectorului 1, în care sunt cuprinse menţiunile “Apartamentul se află în perimetrul construibil al municipiului Bucureşti, într-o zonă de locuinţe neafectată de prevederile planului de sistematizare al municipiului Bucureşti”. Redactat şi dactilografiat în şapte exemplare, la Notariatul de Stat, Sector 1, Bucureşti, astăzi… data autentificării… Semnează – donatori (2), donator (1) şi notarul public cu ştampila oficială.

Ca urmare a acestui aranjament, A. Năstase, cu soţia şi fiul, s-a mutat în locuinţa de protocol din str. Mareşal Prezan nr. 4, pe care o ocupă, din 1992, în calitate de continuu înalt demnitar. El a adus îmbunătăţiri acestei vile (cu banii de la buget, casa fiind proprietate a statului), apoi a cumpărat-o, când s-au vândut aceste proprietăţi de stat, cu (nimeni nu ştie!) un preţ necorespunzător valorii ei. Apartamentul din str. Av. Jean Texier nr. 4, locuit înainte de 1989 de soţii Năstase, l-au cumpărat, ulterior, desigur, pe un preţ mult sub valoarea lui reală. După fals, casa era sediul “Cabinetului de avocatură” Adrian Năstase şi al Fundaţiei “România Mileniului Trei”, condusă din umbră de Adrian, dar oficial de consoarta sa.

De atunci, din 1990, de când ţara cunoaşte o nouă bandă politică venită la cârmă, de când lichelele cameleonice s-au tras una pe alta, rapid, printre ele fiind şI bisexualul Adrian Năstase, s-au cimentat relaţii noi, prostind un întreg popor traumatizat de comunism, năucit de dezinformările loviturii de stat, minţit prin “baia de sânge”, de “teroriştii care trăgeau din orice poziţie” şi cei 60.000 de morţi (ai lui Brucan). Şi au venit din urmă securiştii, care îi aveau la mână pe uzurpatorii lui Ceauşescu (dar şi pe noii demnitari) cumpărându-şi astfel iertarea şi neoexistenţa în noua epocă, o epocă a furtului, a jafului naţional, a şantajului şi a nemerniciei. Adrian Năstase a trecut rapid de la un stăpân la altul, de la “nomenclaturistică” la “nesaţiul posesiunii” şi la capitalistizare. Socrul, Angelo Miculescu, după lovitura de stat din decembrie 1989, a lucrat în cadrul firmei “POOLGEC”, proprietatea lui George Păunescu (conducătorul firmei securiste “CRESCENT”). Despre acest domn, tot ţigan, vom scrie cu altă ocazie, în relaţie cu Năstase. George Păunescu a exercitat mari presiuni asupra ministrului Agriculturii şi Alimentaţiei, Ioan Oancea, ca acesta să accepte importul de către “POOLGEC” – imediat – a unui milion tone grâu de panificaţie. Presiunile au fost făcute de “salariatul” firmei, Angelo Miculescu, toate telefoanele s-au dat “pe scurt” din cabinetul lui Adrian Năstase, ginerele lui Angelo Miculescu. Presiunile au continuat, grâul ţăranilor români a putrezit prin podurile caselor sau a fost mâncat de şoareci prin hambare, în loc să fie cumpărat pentru stocul de rezervă al statului. Evident, preţul pâinii pentru populaţie în urma importului făcut de “POOLGEC” s-a majorat corespunzător cu comisionul obţinut de firma “POOLGEC”, tranzacţie din care şi socrul şi ginerele au avut partea lor.

Ca ministru de Externe, Adrian Năstase a fost criticat de presa din ţară şi străină, fiind acuzat de atitudine ruso-filă. Astfel, cotidianul din Ungaria “Maghyar Nemzet” a publicat, după semnarea Tratatului cu Rusia de către Adrian Năstase, un articol intitulat “Noul conducător” (semnat de Molnar Gusztav). Articolul conţine o critică vehementă împotriva lui Năstase, considerat de autor ca “al doilea om al celui mai puternic partid român”. Printre altele, Adrian Năstase este acuzat de “atitudine făţişă antiNATO şi rusofilă”, de care este acuzat şi comandantul adjunct al contraspionajului militar român. Jurnalistul maghiar îl mai acuză pe Năstase că încearcă să imprime partidului o linie naţionalistă (gen Ceauşescu), bazându-se pe fostele structuri ale Securităţii.

CÂTEVA PRECIZĂRI:

1. Este greşeala mea, când am trecut numele de familie DUMITRU ţăranului sărac spre mijlocaş, din Tărtăşeşti, tatăl biologic al lui Marin Năstase. Adevăratul său nume de familie a fost GRIGORE, încât cei doi copii rezultaţi din căsătoria lui oficială cu ţiganca din Tărtăşeşti au purtat numele de familie GRIGORE (un băiat, Constantin-Costel şi o fată). Năstase Marin (Titi) a păstrat numele de familie al mamei sale, cât şi trăsăturile rasei mamei;
2. Nu am fost destul de detailat în legătură cu felul cum a acaparat familia Marin şi Elena Năstase averea compusă din vila din Aviator Petre Creţu nr. 60, cât şi bunurile mobile de mare valoare ale mătuşii sale, sora tatălui Elenei Năstase, Elena Ciolan. După ce Elena Ciolan a pierdut locuinţa (prin naţionalizare) şi soţul ei, inginer M. Ciolan, a fost dat afară din seviciu şi apoi a decedat, ea a beneficiat de o pensie “simbolică” de urmaşă. A trăit foarte greu şi a reuşit la început să vândă câteva piese de mobilier. Atunci a intervenit cu dârzenie nepoata ei, Elena Năstase, simţind prada. Ea i-a interzis mătuşii, din ce în ce mai amnezică, să vândă ceva din fosta ei casă şi, ca să fie sigură, a izolat-o de prieteni, de tot restul familiei, după directivele soţului, Marin Năstase. În 1984, Elena Ciolan ajunsese în stare avansată de demenţă (senilitate); în 1989, i s-a luat semnătura pe un testament (vezi Partea III din acest serial). Înainte însă de moartea bătrânei (mai 1990) şi după, familia acaparatoare, Elena şi Marin, plus Adrian Năstase, au “preluat” mobila de certă valoare, adusă din Franţa (covoare persane, tablouri şi o bogată colecţie de argintărie).

 

CUMPĂRĂRI ŞI VÂNZĂRI CU PREŢURI DECLARATE MICI,
DECI TAXE MAI MICI PLĂTITE CĂTRE STAT

Una din marile lovituri date în sprijinul ascensiunii sale ulterioare şi a apetitului său nestăvilit de îmbogăţire a fost căsătoria lui Ady cu fiica lui Angelo-Romeo Miculescu, el însuşi afacerist şi avid de avere; în plus, nomenclaturist cu relaţii strânse în lumea lui. Aşa cum am relatat anterior, Adrian Năstase, ajuns în funcţii importante de stat şi de partid (FSN-PDSR-FDS), a avut în Angelo Miculescu un partener de nădejde în afaceri dubioase, un paravan în aranjamentele personale, atâta timp cât acesta a fost în viaţă, iar după dispariţia sa pământeană el a livrat o explicaţie plauzibilă de invocat pantry cheltuielile sale de nejustificat. Ca exemplu, taxele fiilor săi, de 20.000 dolari anual (fiecare) la liceul american, justificaţi ca fiind plătiţi de văduva soacră, deci 40.000 anual, pe mai mulţi ani, ca şi când Miculeştii nu ar fi trăit în comunismul pe lei până în 1990.
În 1996, Daniela Miculescu, devenită doamna Năstase, s-a dus (în luna august) la Biroul Notarial al Eugeniei Cuţaru, ca soţie a preşedintelui executiv al PDSR, Adrian Năstase. Obiectul vizitei îl constituia vânzarea de către familia Adrian şi Dana Năstase a unui teren în suprafaţă de 3.593,50 m.p., situat în intravilanul comunei Cornu, judeţul Prahova. Preţul vânzării – 2.000.000 lei. Soţii cumpăraseră terenul conform a trei contracte (nr.6035/10,07,1995; 9683/19,10,1995 şi nr.6360/23,10,1991), autentificate pe măsura constituirii suprafeţei finale de teren, de Notariatul de Stat Câmpina, în perioada 1991-1995. Cumpărătoarea terenului a fost Irina Miculescu, cumnata Danielei Năstase, adică soţia fratelui acesteia; o afacere în familie, cu un preţ fixat ca între rude, iar statul a primit doar suma cuvenită valorii declarate de părţile contractante.
În luna noiembrie a aceluiaşi an, Daniela Năstase revine la acelaşi birou notarial, pentru a cumpăra, de la familia Bichtel Sorin, trei suprafeţe de teren, şi anume: 6.230 m.p., încă 10.000 m.p. şi alţi 10.000 m.p., terenuri situate în intravilanul comunei Baloteşti, sat Petreşti, judeţul Ilfov, în suprafaţă totală de 26.230 m.p., acoperind parcelele A510/12, A510/13, A510/14, A510/15, A510/16. Terenul vândut nu a aparţinut familiei Bichtel, în urma reconstituirii dreptului de proprietate conform legii 18, ci fusese cumpărat de către aceştia în anii 1995 şi 1996, suprafaţa totală de 26.230 m.p. fiind achiziţionată cu suma de 18.000.000 lei, la preţurile din 1996, plătită INTEGRAL în momentul tranzacţiei – deci, cu aproape 687 lei m.p.
Prezenta relatare arată că familia Adrian Năstase a derulat operaţiunile de vânzare-cumpărare terenuri doar printr-un singur birou notarial particular. Preţurile pentru aceste tranzacţii sunt fireşte ireale şi nu pot păcăli decât pe proşti şi fiscul. Cu alte cuvinte, Adrian Năstase – ditamai preşedintele executiv al PDSR – a declarat fals, şi înşelând, evident cu scopul de a nu plăti sumele cuvenite statului. Mai interesană este şi alegerea notarului, patron al acelui birou, o bună prietenă a ex-şefului pazei de la Camera Deputaţilor, Dănuţ Spătaru, care în timpul mineriadei din 1991 (rezultată, după cum se ştie, cu căderea guvernului) şi-a retras oamenii de pază, asigurând accesul liber al minerilor. Întrebat de afacerea imobiliară, Adrian Năstase a declarat că la Cornu terenul a fost vândut cumnaţilor, pentru ca aceştia, împreună cu socrii lui, să-şi construiască “în timp” o casă. În ceea ce priveşte terenul din Baloteşti, el a declarat că acesta “există” (nu s-a mutat din loc – n.a.), fiind cumpărat “legal”. În legătură cu cazurile Cuţaru şi Stuparu, el a afirmat că sunt “simple coincidenţe” şi că nu-i cunoaşte, adăugând că soţia sa s-a adresat unui birou notarial privat mai puţin ocupat decât unul public.

CÂTE CEVA DESPRE DOAMNA NĂSTASE
(DANIELA MICULESCU – NĂSTASE)

Dacă Elena Dragomirescu-Năstase şi-a acceptat cu resemnare viaţa alături de soţul ei, Marin G. Năstase (G, de la Grigore, numele de familie al tatălui, aşa de fapt cum se semna), aceasta s-a datorat pe de o parte dragostei de mamă şi, pe de altă parte, a crezut ce i-a tot spus, că ar fi impotent – deci, un om bolnav; în rest, nu a ştiut niciodată despre cealaltă viaţă, ascunsă, a soţului ei. Cu totul alta este situaţia cu Daniela Năstase, soţia lui Adrian Năstase, bisexual, ca şi tatăl lui. Daniela aparţine desigur unei alte generaţii, cu alte concepţii despre viaţa sexuală. Este greu de presupus că lungile perioade de abstinenţă nu i-au dat ceva de bănuit, sau şi ea a crezut basmele reinventate cu impotenţa, ori cu munca extenuantă, care-l făcea să vină acasă târziu, în noapte. Sigur, după 1990, ea a aflat secretul, când toată presa i-a supranumit în cor soţul BOMBONEL şi a tot scris despre viaţa lui sexuală; ba chiar la un bal dat de revista “ACADEMIA CAŢAVENCU” i s-a decernat drept premiu un falus de argint. În cazul tinerei doamne Năstase, constatăm altă situaţie: ea acceptă starea de fapt pentru că i s-a oferit ceea ce nici nu a visat vreodată, fie ea fiică de nomenclaturist: o poziţie socială de excepţie, călătorii în lumea largă, sume uriaşe în valută la dispoziţie, posibilitatea satisfacerii tuturor capriciilor. Daniela Năstase nu întreţine nici o activitate productivă, dar primeşte prin telefon sute de milioane de lei, în contul “MILENIUMULUI TREI”, din vânzarea unor produse, frigidere, carne, etc. “MILENIUM TREI” este o fundaţie paravan a soţului, care îşi plasează sediul exact în casa pe care o au, în str. Jean Texier, nr.4. Daniela Năstase adună astfel milioane de dolari pe an. Ea nu fierbe mămăligă şI nu munceşte la ferma de la Cornu, aşa cum a trudit soacra ei; ea împarte mărţişoare de aur unor ziariştii agreaţi, împarte generoasă cadouri, face donaţii şi, mai nou, a devenit element surpriză de campanie electorală pentru Adişor al ei.

O NOUĂ ELENA CEAUŞESCU?

Preocupându-se de a-i crea o imagine specială soţiei, cu ocazia sărbătoririi publice, la 22 iunie, a zilei de naştere a “bronzatului” Ady, el a transformat-o pe Dana Năstase şi în persoană publică. Această strategie a învăţat-o din alegerile americane, dăscălit de consilieri americani, plătiţi din bugetul ţării româneşti cu sute şi sute de mii de dolari. Campania mediatică a Danielei “Scatiu” este coordonată de specialiştii care se ocupă de campania lui electorală şi de stafful ei personal. Ea are întâlniri cu soţii de conducători politici (Laura Bush, soţia premierului ceh, etc.) A fost vizibilă ridicarea pe o treaptă înaltă a Danielei, care urmează să joace rolul de invidiat al Elenei Ceauşescu, Nicolae Ceauşescu însuşi fiind modelul soţului ei. În turneul preşedintelui de guvern în SUA, Canada şi Anglia, Dana Năstase a fost însoţită, pe cheltuială oficială, de un stat major personal de campanie, care i-a organizat susţinerea declaraţiilor de presă zilnic – un comunicat de presă cu antetul Guvernului României a confirmat întâlnirea dintre Dana Năstase şi soţia premierului ceh; periodic se anunţă că soţia premierului va apărea în talk-showuri sau va patrona baluri de caritate, numele Danei concurându-l pe acela al lui Adrian Năstase. Dana are o activitate social-politică intensă, deşi nu s-a înscris în PSD, controlată şi dirijată cu multă grijă. Zilele trecute a mers prin ţară, în campanie electorală, alături de soţul şi fiul ei cel mai mic, Mihnea, întocmai lui Bush, Laurei şi fetelor lor.

ALTE AFACERI FOARTE DUBIOASE
ALE CLANULUI NĂSTASE – MICULESCU

În România, conform obiceiului statornicit, orice scandal ţine trei zile, după care se aştern tăcerea şi uitarea. Aşa s-a întâmplat şi cu AFACEREA “FILANTROPIA”: spitalul a fost privatizat, ministrul Sănătăţii din acel timp, Daniela Bartoş, şi-a încasat comisionul în urma “privatizării”, comision gras, care îi va asigura anii de ambasadoriat în Portugalia, cât şi deceniile grele ale bătrâneţii. Ziarele au scris, pe rupte, vreo două zile, s-a încropit însă o anchetă superficială, dar numele “FILANTROPIA” se va mai regăsi doar în scopurile fundaţiei prin care s-a desfăşurat tranzacţia, deoarece banii viraţi de societatea americană de investiţii au ajuns în conturile FUNDAŢIEI “MILENIUM”, patronată de Dana Năstase, nimeni alta decât soţia premierului României, care se declară incoruptibil, şi spune, cu orice ocazie, că va stârpi din rădăcini corupţia.
Sora lui Năstase, Dana Maria Barb, este implicată în afaceri inimaginabile, de milioane de dolari, ca paravan al fratelui ei. În jurul său se pun la cale marile privatizări frauduloase, ea fiind directoare la firma lui Mark Mayer, un obscur avocat din New York al firmei de consultanţă “MARK MAYER, RUBIN & HERTZFELD”.
Simona Miculescu, cea care a fost mult timp ataşat de presă la Ambasada Română din Washington, s-a stabilit acum într-o funcţie importantă în MAE. Meritul ei esenţial constă în amănuntul că soţia lui Adrian Năstase este sora soţului său, deci sunt cumnaţi. La rândul lui, soţul ei, Ovidiu Miculescu, a trecut şi el prin Washington, în calitate, normal, de “soţ al soţiei sale”, fiind formal angajat al Studioului “Al. Sahia”, ca să se prezinte acolo drept “corespondent”, în realitate el corespondând, dar în beneficiul altei instituţii…
Rodica Miculescu, directoarea economică a TAROM, calitate în care taie şi spânzură în aviaţia civilă, este cumnăţica lui Adrian Năstase, sora soţiei lui. Ea a executat un insistent şantaj asupra firmei “EDF”, condusă de Katz, pentru a-i prelungi contractul de închiriere a spaţiilor “Duty Free” din Aeroportul Otopeni. S-a cerut o mită de 300.000 dolari pentru un spaţiu de 15 m.p. Katz nu s-a lăsat, a atacat hotărârea şI s-a revenit asupra ei, declarându-se că se va organiza o licitaţie, de ochii lumii. Între timp, sediul societăţii “EDF” a devenit nefuncţionabil, în urma debranşării abuzive a curentului electric al spaţiilor administrative, a liniilor telefonice şi comunicaţiilor computerizate. Reprezentanţii firmei care deţine 51% din acţiuni (Aeroportul Otopeni – 5%; TAROM – 22%) au fost puşi în imposibilitatea unei apărări corecte, iar tribunalul a fost forţat să emită o sentinţă ilegală. Cel care face traficul de influenţă şi presiuni pentru a elimina societatea “EDF Astro SRL” spre a lăsa calea liberă corupţiei, Miron Mitrea (zis şi “MANIVELĂ”) făcând parte din mafia PSD, este ministrul Transporturilor, un “intim” al lui Adrian Năstase, care l-a transformat dintr-un şofer amărât în vicepreşedinte PSD, ministru şi individ foarte bogat. Abuzurile săvârşite în valuri de Miron Mitrea, ministrul Transporturilor, îl detaşează în postura de cel mai corupt ministru din Cabinetul Năstase. |n privinţa “licitaţiei” de la Otopeni, el a fost “pilotat” în această acţiune de cumnata primului ministru, Rodica Miculescu.

“Operaţiunea” IAS Prejmer

În 1991, IAS Prejmer, judeţul Braşov, s-a transformat în “SC Agroindustrială” SA. Atunci, deţinea 13 ferme: şase de taurine, cu un efectiv de 12.000 capete; patru ferme vegetale – 7.460 ha; un complex de 1.2000 capete porcine; secţie de industrializarea cărnii şi a laptelui; o crescătorie devenită celebră de păstrăvi şi animale rare de blană. Nicolae Păstârnac, ginerele lui Angelo-Romeo Miculescu şi cumnatul lui Adrian Năstase, dirijat de socrul său, bătrânul mare şacal al agriculturii româneşti, a preluat crescătoria de păstrăvi şi animale cu blană (nutrii, vulpi, dihori) el ajungând astfel patronul firmei “B Lapis” (care, în anul 1997, ajunsese în pragul falimentului). N. Păstârnac, alt ginere gangster sadea, a reuşit, cu tenacitate şi direct interesat, să o distrugă total.

DIN NOU PROVERBUL – AŞCHIA NU SARE DEPARTE DE TRUNCHIUL POMULUI

De mici copii, Dana Maria şi Adrian Năstase au moştenit evident defectele rasei bunicii – ţiganca, de la Tărtăşeşti, adică: mincinoşi, hoţi, violenţi şi vicleni. Când Dana avea 10 ani, l-a bătut şi i-a zgâriat faţa până la sânge unui văr mai mic decât ea cu 4 ani. De mică, a fost rea şi agresivă.
Când Adrian era în liceu, Marin G. Năstase, tatăl lui, a întâlnit întâmplător pe stradă, după mulţi ani, un fost ofiţer, absolvent al aceloraşi şcoli militare, şi foşti colegi la Politehnică, după epurările comuniste de după război din armată, pe ing. Eugen Popiştean. În timpul discuţiilor lor, Marin i-a spus fostului coleg că este căsătorit, că are doi copii în liceu, fată şi băiat. La întrebarea colegului – cum merge băiatul cu şcoala?, Mărin Năstase i-a răspuns: “Îi bate pe toţi elevii!”. Colegul mirat i-a răspuns: “Aşa educaţie îi dai tu?”, la care răspunsul măsliniului a fost: “Eu l-am învăţat, numai aşa, bătându-i pe toţi, va ajunge sus!” Ceea ce l-a lăsat pe ing. Popişteanu cu o impresie nu tocmai frumoasă despre acest gen bătăios de educaţie.
Răutatea a demonstrat-o de mic şi o demonstrează şi acum Adrian. Când era în primele clase de liceu şi venea la vărul lui mai mic cu 6 ani, care avea trei jucării de cauciuc, gonflabile – un iepuraş, un ursuleţ şi un pitic, cumpărate de la un turist cehoslovac, vărul Ady, după o vizită, două, a venit înarmat cu o lamă de ras şi le-a tăiat pe toată lungimea lor..
Despre hoţie, am scris în Episodul I, cum a furat timbrele din colecţia unchiului său, manifestând veracitatea proverbului românesc – cine fură azi un ou mâine va fura un bou, aşa că şi el a ajuns la furt de milioane între timp. Deasemeni, de pe atunci, i s-a dezvoltat dorinţa de a tot colecţiona.

La plecarea definitivă din ţară a uneia din mătuşile sale, în 1976, aceasta a lăsat la una din surori, o altă mătuşă de-a lui Adrian, să i se păstreze o icoană de familie, veche de 200 de ani, pe care neputând să o treacă graniţa, din cauza restricţiilor vamale, în speranţa că o va putea scoate din ţară altcândva, nepotul Ady, nu cunosc exact împrejurările, dar, colecţionar fiind, a trecut-o imediat în proprietatea sa.

MINCIUNA STĂ LA MASĂ CU ŞEFUL GUVERNULUI ROMÂNIEI

Aceste “calităţi” de rasă le păstrează şi azi, minciuna în special. Năstase minte de “îngheaţă apele” pentru că se crede prea inteligent, prea superior; minte un întreg popor în mod dispreţuitor, considerând naţia română o turmă uşor de manipulat. Sunt atâtea dovezi de minciuni în declaraţiile preşedintelui de guvern de azi, încât te minunezi de inventivitatea sa ţigănească. Adrian Năstase induce în eroare poporul român în diferite feluri. Cea mai des folosită este tactica prin promisiuni, el promite atât de dese ori o mulţime de lucruri, încât un ascultător neavizat ar putea crede că în România se duce o viaţă prosperă, când realitatea arată că 60% din populaţie se zbate sub pragul sărăciei. A. Năstase minte şi prin răstălmăcire, atunci când prezintă, şi a făcut-o de sute de ori, realitatea altfel decât este. Se conturează astfel una dintre cele mai semnificative trăsături ţigăneşti, moştenite pe linie paternă. Orice critică primită din partea parlamentarilor europeni o prezintă în ţară ca un succes or semnal încurajator. El minte la televizor, în faţa ţării, cât de multe şi măreţe succese a obţinut, cât de bună este starea economiei naţionale, şi tot ce spune este exact pe dos. O altă tehnică folosită de Năstase Scatiu ar fi minciuna prin omitere, adică aspectele care nu-i convin nu le declară, “uită”, iar presa obedientă i le trece cu vederea. Legat de acest stil de a minţi, Adrian Scatiu are şi meteahna diversiunii, răspunzând la un subiect printr-un alt subiect, nu cel în discuţie. Dacă vor urmări cu atenţie, cetăţenii vor observa arta de a folosi minciuna în toate afirmaţiile şi discursurile sale, ca pe ceva foarte normal.

URECHEA SURDĂ A LUI SCATIU-NĂSTASE

El a declarat cândva, de exemplu: “Noi stăm cu urechile lipite de pământ şi ascultăm ce zice poporul!”. Dacă ar fi adevărat, ar auzi suferinţele milioanelor de pensionari, care trăiesc o viaţă mizerabilă, ar auzi bolnavii, care nu au medicamente, ar auzi plânsul mamelor care îşi hrănesc ca vai de ele copiii şi care, în jurul Bucureştilor, merg la şcoală cu râie, cu păduchi, nespălaţi din lipsa săpunului. Poate că el pune urechea la Cornu – noul Scorniceşti, unde îşi are ferma, unde se “învecinează” cu doi agenţi ai securităţii externe, Mişu Negriţoiu şi Tinca. Nu de mult, 400.000 euro, cât şi alte sume, s-au alocat comunei Cornu în cadrul “sindromului Scorniceşti”, unde uneori Năstase Scatiu îşi petrece sfârşitul de săptămână. Năstase a cumpărat pământ la Cornu, în 1990, un sat amărât. De ce nu şi-a construit ferma la Tărtăşeşti? Simplu, pentru că acolo, lumea ştie originea ţigănească a bunicii din partea tatălui şi alte chestiuni jenante de familie, pe care ziariştii repede le-ar fi aflat.

CORNU A DEPĂŞIT SCORNICEŞTIUL

Azi, Cornu este un orăşel elveţian şi locuitorii aşa-zisei încă comune sunt fericiţi. Doar în 2002, s-au investit în prima jumătate a anului 1,5 milioane dolari. În 1989, un m.p. la Cornu valora un cent. În 2002, valora 14 dolari. Desigur că după ce Adrian Năstase cu familia s-a pozat în curtea casei cu iepuraşi şi căprioare, şi apoi a pus urechea la pământ a auzit cât de mulţumiţi şi fericiţi sunt consătenii lui. Cornu este prima şi singura comună din România aliniată la standardele europene: centrală telefonică digitală, acoperire pentru toate reţelele de telefonie mobilă, circa 100 de firme mici şi mijlocii. Comuna are reţea electrică, toate drumurile asfaltate, gaze la poartă, cablu tv, şcoli care îi fac şi pe străini să se ruşineze. Cornu a devenit Cornul Abundenţei! De la Câmpina la Cornu, şoseaua a fost asfaltată, în centrul comunei se ridică o şcoală cu laborator de informatică, dotată cu 25 de computere de ultimă generaţie şi deţine program de învăţământ prin computer. Din 1800 de familii, 1400 sunt cuplaţi la telefonie digitală. Locuitorii nu au fost colectivizaţi sub comunişti, fiind comună de deal, texele de proprietate sunt extrem de mici.
Deci la Cornu, nu la Năruja, în Vrancea, sau la Curcani, lângă Olteniţa, punea urechea A. Năstase la pământ. şi astfel, nu aude plânsetele pensionarilor, foşti în colhoz, sărăciţi de comunism, primitori azi de pensii ca pentru milogii-cerşetori.

MINCIUNELE, MINCIUNELE!

Locuitorilor din Cornu, Năstase Scatiu le-a plasat gogoriţa, ca să le arate că e de-al lor, că fiind copil a vândut pepeni în Obor. Pe când era vice-preşedintele Camerei Deputaţilor, în 1998, în Opoziţie, a plasat o altă minciună – hohovelă, pe ţigăneşte, unei ziariste, căreia i-a declarat că el ar fi învăţat să facă afaceri de mic copil, de când pleca la Bucureşti cu bunicul, “TATăL MAMEI MELE”, să vindem legume şi fructe”. Bunicul său, zice, avea o grădină imensă. Chiaburi, ce mai! “Plecam de la Tărtăşeşti, unde era casa bunicului, o localitate nu departe de Capitală, cu căruţa, de la 2 noaptea, ca să ajungem dimineaţa la Obor. De fapt, căruţei i se spunea camion. Arăta exact ca o căruţă, dar avea roţi de cauciuc. Cu bunicul am învăţat cum se face comerţ. şi mi-a folosit! Acasă, la noi, în Bucureşti, evident aveam doi cireşi enormi în curte. Tata mi-a spus că, dacă culeg cireşele şi le vând, pot face ce vreau cu banii. şi făceau cireşii sute de kg de cireşe pe an. Aşa am ajuns la 12-13 ani să vând la Obor. TATA M-A ÎNVăţAT Că TREBUIE Să şTIU Să Mă DESCURC ÎN VIAţă.” Ultima frază de fapt este singurul adevăr-adevărat, restul fiind minciună, fantezie şi doar puţină realitate. Minciună prin răstălmăcire. Bunicul său din partea mamei locuia în Bucureşti, era român, iar bunica de aici nu era ţigancă. Pe bunicul, cât şi pe unchii şi mătuşile din partea mamei sale, Ady nu i-a prea cunoscut şi nici nu i-a prea vizitat, deşi toţi locuiau în Bucureşti. Explicaţia ar fi că atunci, când Mărin-tatăl a declarat unor membri ai familiei soţiei sale că “viitorul este al comunismului şi că se face comunist, se înscrie în PCR şi îi va înscrie şi pe copii lui” reacţia a fost “este o ruşine, ne faci familia de râs”. Din această cauză, cât şi datorită faptului că avea cumnatul, soţul unei surori a soţiei sale, căruia îi fusese şi naş la cununia religioasă de la biserica Caşin, în 1974, fost deţinut politic. Năstase G. Mărin, zis Titi, tatăl lui Adrian, a interzis soţiei sale să-şi mai viziteze familia “reacţionară”.
Într-adevăr, bunicul Grigore din Tărtăşeşti avea o grădină imensă, cumpărată de locotenentul, fiul său şi al ţigăncii, care s-a cuibărit în timpul războiului la Braşov, departe de liniile frontului, aşa cum am mai spus, că a strâns mulţi bani din falsa “romanizare” a unor magazine de încălţăminte evreieşti şi cu banii a adunat pământ, pe care, la începutul venirii comuniştilor, l-a divizat pe numele unor rude, ca să nu apară drept chiabur. Bunicul din partea mamei însă avea o căsuţă modestă în Bucureşti, era salariat la Griviţa Roşie, fără o grădină imensă şi fără a fi legumicultor.
Este dificil de crezut că în anii de început ai comunismului, bunicul de la Tărtăşeşti vindea zarzavaturi la Bucureşti, împreună cu neptul, copil, şi în căruţă cu roţi de cauciuc, pe vremea aceea folosită numai în Banat şi Transilvania.
Minciună prin răstălmăcire, Adrian Năstase declară fantezia cu cireşii ca veridică, or, până apropape de 4 ani a locuit în Colentina, într-o casă cu curte, unde chiar dacă ar fi crescut cireşii, el era prea mic să îi culeagă. Apoi a locuit într-un apartament pe str. 7 Scaune, când puradelul, cu simţul muzical al ţigăniei, îşi mişca tot corpul în ritmul cântecului brazilian, atunci la modă, CHEMARE. Apartamentul în care locuia Năstase, a avut curtea pavată, fără fir de iarbă, şi din care se ajungea la mai multe apartamente. De acolo, s-au mutat în blocul fost al Fundaţiei ELIAS, despre care am mai scris, care nu avea nici o curte, dădea la trotuar, iar după alţi ani s-a mutat în blocul nou construit, când el deja terminase facultatea, divorţase, bloc pe str. Naum Romniceanu. Unde or fi fost cireşii care dădeau sute de kg de fructe? Sau aşa a vrut să explice sursa averii sale? Căci sute de kg de cireşe anual însemna o sumă deloc de neglijat de bani, înmulţită cu un număr mediu sau mai mare de ani ar fi însemnat economiile cu care şi-a cumpărat de pildă pământul de la Cornu? Căci, dacă socrul Angelo ar fi cumpărat pământ împreună cu ginerele Ady la Cornu, ar fi cumpărat şi pentru Irina Miculescu, nora lui, şi n-ar fi trebuit ca ulterior Dana şi Ady să-i vândă cumnatei 3593 m.p. Aşa că Adrian – puradelul minune, cu soţia sa, a achitat la Cornu costul terenurilor, nu Angelo Miculescu.

ATENŢIE! CÂTĂ VICLENIE ŢIGĂNEASCĂ

Elena Năstase, fostă Dragomirescu, mama genialului Ady, copilul ei superdotat, are 77 de ani şi locuieşte singură într-un apartament confortabil dintr-un bloc nou, situat pe str. Naum Romniceanu, nr.2, bl.5, ej. 3, apt.13, într-un cartier frumos, bine aprovizionat, piaţa aproape şi doar la câţiva paşi de parcurile de la “şosea”. Desigur, ca orice fiinţă, şi mama celui mai puternic om din ţară nu va fi scutită de vama finală, fiindcă totul se petrece în lume aşa cum poetul a spus: “cu-o moarte, toţi suntem datori”! Năstase, sub masca grijii filiale, prin sora sa, Dana Barb, face presiuni şi caută să-şi convingă mama, care se simte bine aşa cum locuieşte, să-şi vândă apartamentul, aducându-i diferite argumente, şi să-şi cumpere o casă mai confortabilă, modernă, mai mare şi mai spaţioasă, ceea ce de fapt nu o interesează încă pe mama lor. Substratul este ca, vânzându-şi casa, să zicem cu 150.000 de dolari, copiii ei să-i cumpere o vilă de sute de mii, sau chiar milioane de dolari. şi astfel, când sfârşitul vieţii sale se va produce inevitabil, Adrian să “moştenească” încă o casă, legal, frumos, cinstit, de fapt o investiţie camuflată de-a sa.

CREDINCIOSUL ORTODOX ADRIAN NĂSTASE

Cine merge azi în Cimitirul militar Ghencea nu poate să nu observe pe partea dreaptă a aleii ce duce spre piaţeta din fund monumentul funerar, din marmoră neagră, al lui Marin Năstase – o placă mare, pe care nu este săpată nici o cruce şi pe care scrie doar MARIN G(rigore, numele tatălui) NăSTASE, datele naşterii şi morţii, fără gradul de general (rezervă) pe care l-a dus cu el. Lipseşte crucea, cât de mică, nu mai spun că s-ar fi cuvenit ca în loc de placa (bloc) de marmură să fi fost o cruce mare de marmură neagră. Monumentul a fost făcut după dorinţa lui, a fiului, a lui Adrian. Lipsa crucii exprimă clar ateismul marelui politician din România, care acum însă face cruci mari pe la toate sărbătorile religioase, unde poate capitaliza politic. La toate sărbătorile naţionale, când se fac rugăciuni sau te-deumuri, Adrian Năstase îşi inşeală poporul, jucând teatrul creştinului ortodox cucernic, făcându-şi cruci, în timp ce a crescut ateu şi este ateu convins, dovadă fiind mormântul tatălui său, unde nu a călcat niciodată şi unde vine cu flori, rar, doar mama premierului, însoţită de doi bodyguarzi. Exemplul cel mai elocvent l-a oferit la Putna, la comemorarea a 500 de ani de la moartea lui Stefan cel Mare, unde Iliescu şi Năstase s-au închinat, dând un spectacol dezgustător, sub pază severă pentru ei chiar şi în mănăstire, cu puncte de control corporal la intrare în incintă, cu credincioşi opriţi să intre cu brutalitate fie şi în curte, trataţi ca terorişti sau borfaşi. Acesta a fost adevăratul exemplu de “creştin” dat de cel ce se vrea conducătorul unui popor creştin ortodox, un ateu îmbrăcat azi în straie de credincios.

***

Aurel Sergiu MARINESCU (scriitor, fost deţinut politic)

Nastase Scatiu (I)

Posted by Stefan Strajer On November - 24 - 2009

O istorie adevărată: Năstase Scatiu

Aurel Sergiu Marinescu.site

Autor: Aurel Sergiu Marinescu

Nota Redactie. La solicitarea doamnei Manon Marinescu, sotia regretatului nostru colaborator Aurel Sergiu Marinescu, republicam acest text; publicat in editiile tiparite ale ziarelor romanesti din SUA: New York Magazin si Curentul International, in anul 2004. Pentru a intelege rugamintea doamnei Manon Marinescu, de a fi republicat acest text, va rugam sa cititi articolul “Dezinformarea: <un caz socant>…”

Din literatura română clasică, liceenii învaţă despre Duiliu Zamfirescu şi ciclul său de romane: “VIAŢA LA ŢARĂ”, “TĂNASE SCATIU”, “ÎN RĂZBOI”, “ANA”. În “TĂNASE SCATIU”, este prezentat ciocoiul tipic, setos de avere cu orice preţ şi prin orice mijloace, viclean, rău, semianalfabet (nu cunoştea nici o limbă străină, ci doar româna vulgară. Deoarece învăţase pe apucate, el avea faţă de boierii adevăraţi, intelectuali de rasă, un complex de inferioritate, bine mascat, dublat de o dorinţă pătimaşă de a deveni şi el boier. Tănase Scatiu, prototipul ciocoiului vechi, era o copie de revoluţionar tip 1848, mai precis, un revoltat care îşi dorea parvenire. Tănase Scatiu, însă, nu avea convingeri ferme, ci numai interese. El nu-şi preţuia prietenii. Din nefericire pentru poporul român şi pentru România, această categorie ciocoiască a existat dintotdeauna, şi mai cu seamă azi, când a apărut un alt tip: CIOCOIUL NOU-NOUŢ. El nu mai are complexul inferiorităţii. Trecut prin multe universităţi şi tot felul de alte studii superioare, deţinător de doctorate, el îşi închipuie că întruchipează nu numai intelectualul sadea, ci, mult mai mult, oxigenul unei naţii. Ciocoiul nou nu recunoaşte că ar fi un profitor al momentului, este fudul şi convins că acolo unde se află el este datorită calităţilor şi meritelor sale excepţionale, nicidecum datorită altor factori. El vorbeşte limbi străine, ascunde şiret panglicăriile demagogice şi învârtelile obscure, se crede superior şi invincibil.
Făcând o comparaţie cu vechea noastră ciocoime, putem observa însă şi unele asemănări: de pildă, Tănase Scatiu adora să fie primit cu lăutari, pâine şi sare, dorea morţiş să fie însoţit pretutindeni de un alai care, lăudându-l continuu, îi menţinea buna dispoziţie şi încrederea în sine. La fel şi ciocoiul nou! Atât Tănase Scatiu cât şi urmaşii lui nu cunosc sentimentul milei creştine, nici compasiunea pentru cei aflaţi în sărăcie şi suferinţă. Din contra, sadici, prin îngânfare, ei cred în providenţialitatea lor. Ciocoiul nou cunoaşte stări de comportament diferite, pare paşnic, jovial, dar numai ce-i sare ţâfna, folosind un vocabular suburban, vulgar, ţigănesc uneori, afişând aroganţă şI mândrie nelimitată, un parvenit orgolios, un veleitar. Ciocoiul vechi se visa, din arendaş, proprietarul moşiei. Ciocoiul nou, în general, se lansează în politică, este oportunist, fără convingeri ferme, trece din partid în partid, la fiece schimbare de putere, credincios numai partidului acaparatorilor. Prezentăm acum ciocoiul nou numărul 1 al României, NĂSTASE “SCATIU”, care, comparat cu ciocoiul de tip vechi, Tănase Scatiu, pare un Goliat pe lângă un pitic ciocoiesc.

 

Tărtăşeşti, începutul secolului XX

La o distanţă egală între Bucureşti şi Târgovişte există un sat din negura vremurilor numit Tărtăşeşti. A fost şi este o aşezare de tip Bărăgan, cu toate aspectele pozitive şi negative ale satului românesc de câmpie. La marginea lui trăia o ţigancă, mai focoasă decât alte ţigănci din sat. Şi tot în acele vremuri, în acelaşi Tărtăşeşti, trăia un ţăran necăjit, având doar câteva pogoane de pământ, pe numele de familie Dumitru. Acest ţăran a prins drag de ţigancă şi – prin legătura lor nelegitimă – oacheşa, pe numele de familie Năstase, a născut un băiat, căruia i-a pus numele Marin. Cum în vremurile acelea la declararea naşterii unui copil trebuia prezentat actul de căsătorie, în lipsa acestuia, ofiţerul Stării Civile a trecut în certificatul de naştere “copil din flori”, în locul numelui tatălui. Deci Marin Năstase era copil din flori, crescut de o mamă săracă, probabil ajutată cumva şi de tatăl biologic. Ţiganca Năstase nu avea pământ, se întreţinea muncind cu ziua pe la alţii, mai înstăriţi.
Tot în acele vremuri exista un obicei care a continuat până la instaurarea comuniştilor la putere: acela al copiilor de trupă. Pentru a ajuta familiile sărace cu mulţi copii, orfanii, văduvele cu copii sau copiii din flori, unităţile militare primeau fiecare câţiva asemenea copii. Din hainele militare reformate li se confecţionau şi lor mici uniforme, iar la cazan se găsea mereu o lingură în plus şi pentru ei. Erau un fel de soldaţi în miniatură, care respectau regulamentele militare, disciplina, regimul cazon. Dacă mergeau la şcoală, tot regimentul le asigura cele necesare (cărţi, caiete, rechizite). Unii erau trimişi la şcoli de muzică şi rămâneau în Armată, la fanfara regimentelor; alţii, la vârsta de 21 de ani, se angajau şi deveneau cu timpul subofiţeri, iar cei mai dotaţi erau trimişi la liceu şi, mai departe, la studii militare superioare. Aşa s-a întâmplat şI cu puradelul Marin Năstase, care, fiind copil din flori, fără tată legal, a fost acceptat copil de trupă la un regiment. Deoarece puradelul s-a dovedit foarte bun la învăţătură, deştept, inteligent şi disciplinat, comandantul a hotărât să-l trimită la Liceul Militar “Mănăstirea Dealu”, pe cheltuiala regimentului.
Marin Năstase nu i-a dezamăgit pe cei care au investit în el, terminând în fiecare an de studiu primul şi, ca şef de promoţie, ciclul. Comandantul regimentului a hotărât să-l mai trimită şi la Şcoala de Ofiţeri de Artilerie, pe care Marin Năstase a absolvit-o, tot ca şef de promoţie, după ce an de an a fost primul, dovedind a fi foarte inteligent, cu memorie bună şi extrem de disciplinat. Este promoţia anului 1943 şi, ca proaspăt sublocotenent, a fost invitat, împreună cu toţi ceilalţi şefi de promoţie ai celorlalte arme din promoţia 1943, la un dejun oferit de Regele Mihai, care a dăruit fiecăruia, cu această ocazie, câte o sabie şi tresele cuvenite.
După regulamentele atunci în vigoare, primii trei (şeful de promoţie şi următorii doi) de la fiecare şcoală militară aveau dreptul să-şi aleagă garnizoana. Sublocotenentul Marin Năstase a dat prima mare lovitură a vieţii sale; în loc să meargă pe front, ca ofiţer de artilerie, el a ales artileria antiaeriană şi garnizoana Braşov, unde domneau pacea, liniştea şi nici un pericol. La Braşov, sublocotenentul Marin Năstase a devenit afacerist, având timp mult liber, şi această nouă preocupare a fost a doua mare lovitură a vieţii sale: a “românizat” două magazine evreieşti. Aici suntem obligaţi să dăm câteva explicaţii: în regimul Mareşalului Ion Antonescu, una din legile cu caracter antisemit a fost interzicerea evreilor de a avea magazine. Şi cum românii, ca şi evreii, au simţul dezvoltat al “şmecheriei” s-a găsit şi soluţia: un român (de încredere) devenea legal proprietarul magazinului, cu numele său trecut pe firmă, ca proprietar de drept, dar, în fapt, magazinul aparţinea tot vechiului proprietar, nimic nu se schimba, noul proprietar-paravan nu se amesteca în comerţ, dar primea lunar o cotă de 25-40% din veniturile realizate. De la cele două magazine de încălţăminte, Marin Năstase încasa, ca proprietar-fantomă, sume frumoase, lunar, afacerea fiind înfloritoare, şi devenind, cu încetul, foarte bogat. Trebuie spus că, între timp, ţăranul Dumitru din Tărtăşeşti s-a căsătorit oficial cu ţiganca Năstase – mama sublocotenentului Marin Năstase. Din căsătoria celor doi, au mai rezultat doi copii: un băiat, Constantin (Costel) şi o fată, ambii cu numele de familie al tatălui – Dumitru. Sublocotenentul Marin Năstase a cumpărat câteva zeci de hectare de pământ agricol în Tărtăşeşti, zeci de stupi de albine şi oi, două autoturisme, toate asigurându-i o viaţă trăită din plin, ceea ce un ofiţer tânăr nu-şi prea putea permite doar din soldă. El a dovedit un apetit de îmbogăţire greu de egalat.

Năstase Scatiu are o cădere

A venit 23 August 1944, cu toate nenorocirile aduse de armata roşie. Slt. Marin Năstase, zis Titi, într-o zi, în Bucureşti, şi-a parcat maşina pe o stradă oarecare şi, când s-a întors, maşina ia-o de unde nu-i! După câteva zile, a văzut-o, cu un sovietic la volan. A ţipat, a strigat “hoţu”, a fugit după maşină şi chiar s-a aruncat pe botul ei. A fost arestat de poliţişti români şi anchetat, sub stare de arest, în subsolul blocului Dragomir Niculescu (Romarta) de pe Calea Victoriei, bloc devenit al MAI. Nu a fost reţinut mai mult decât durata anchetei, l-au eliberat, dar maşina sa a trecut, pentru totdeauna, la sovietici. A doua maşină şi-a ascuns-o, de frică, în ograda părintească, sub o şiră de coceni de porumb, dar în urma unui denunţ i-a fost şi ea confiscată. Pământul l-a împărţit formal între membrii familiei, ca şi stupii, oile sau animalele de povară, aşa, ca să nu mai poată fi acuzat de moşier ori chiabur. Şi, cum o nenorocire nu vine niciodată singură, în 1946 a fost epurat din rândurile Armatei (încă regale), devenind şomer prin voinţa generalului Walter Neuländer, zis mai apoi Roman.

Conform legilor de atunci, ofiţerii deblocaţi se mai bucurau de unele avantaje. Li se echivalau în majoritate examenele din şcolile militare, urmând a susţine un număr mic de examene de diferenţă, plus înţelegerea profesorilor universitari faţă de aceşti studenţi tomnatici. Şi astfel, foştii ofiţeri de infanterie, jandarmi ş. a. deveneau licenţiaţI în drept, iar foştii ofiţeri de artilerie, geniu, aviaţie, marină se transformau în ingineri. Astfel a devenit în 1947-48 şi fostul slt. Marin Năstase (Titi) inginer.

Inginer Năstase Scatiu , necazuri, bucurii, succese

Inginer ca inginer, dar sărac, Marin Năstase primise o grea lovitură din partea regimului comunist chiar în trăsătura lui esenţială: aviditatea faţă de puterea banului. A început o viaţă precară, cu un salariu modest, în urma averii pierdute, căsătorit şi repede divorţat, avea de ce să se considere un visceral anticomunist şi antisovietic. Când discuta cu cei mai apropiaţi, sub impresia pierderilor suferite, devenea nervos, vânăt la faţă de ură şi profera cele mai grave acuzaţii împotriva comuniştilor locali şi sovietici.
În 1949, a cunoscut-o, întâmplător, pe aceea care îi va fi soţie până la moarte, domnişoara Elena Dragomirescu, din Bucureşti, fiica lui Gheorghe Dragomirescu, salariat la “Griviţa Roşie”, şi a Amaliei, născută Gush, de origine germană, din Bucovina. Elena Dragomirescu era forte frumoasă. S-au întâlnit-văzut-plăcut-iubit, căsătorindu-se în acelaşi an. Elena Năstase, fină, delicată, orăşeancă, nu cunoscuse muncile agricole, a fost repede transformată în mână de lucru, ea, sclavă, şi el, Titi, tiranul. Încă de la începutul căsătoriei s-a purtat abuziv; vara o ducea la Tărtăşeşti, la muncile casnice şi ale câmpului, să facă mămăligă într-un ceaun uriaş pentru lucrătorii zilieri ai pământurilor împărţite formal între rude, sub supravegherea de cerber a soacrei tuciurii, din cale-afară de rea. În 1950, la un an de la căsătorie, s-a născut primul copil, Adrian, alintat Ady de către părinţi. Apoi, după alţi doi ani. |n 1952 s-a născut sora lui, Dana.
Desigur, se ştie cât de greu se trăia în acei ani. O mamă cu doi copii mici nu putea obţine un serviciu, iar soţul, deşi inginer, primea un salariu care nu îi asigura o viaţă prosperă. Noroc cu ceva zarzavaturi şi alte alimente venite de la Tărtăşeşti. Iniţial, au locuit pe Colentina, în casa cumpărată de Năstase când activa ca ofiţer la Braşov, pe numele surorii sale, după legalizarea relaţiei tatălui său cu ţiganca Năstase, dar sora lui Marin a decedat, tânără şi nemăritată, după care proprietarul real a intrat în posesia imobilului. Comportarea lui ca soţ a fost mizerabilă. Dimineaţa, toată viaţa sa, lăsa o infimă sumă de bani pentru hrana din acea zi, încât copiii au crescut cu cartofi prăjiţi şi ciorbă de fasole. Frumoasa lui consoartă a purtat o haină de iarnă timp de 20 de ani, îmbrăcămintea ei fiind de-a dreptul sărăcăcioasă. Niciodată nu au intrat împreună la vreun restaurant sau spectacol. Chiar mai târziu, când a devenit cadru universitar la nou înfiinţatul Institut de Petrol şi Gaze Bucureşti, financiar sau material, nu s-a schimbat nimic în viaţa de familie, decât că Marin Năstase, care era fumător, a trecut de la ţigara “Carpaţi” la “Kent” şi a continuat să ia prânzul la cantina institutului, la “Coş“ sau la vreun restaurant întâmplător. Aproape a uitat că are o soţie, pe care o neglija total. Dacă aceasta încerca să-l mângâie cumva sau măcar să-l atingă, el o lovea. Foarte violentă această corcitură ţigănească, mereu irascibilă faţă de soţie. A lovit-o şi a bătut-o, de zeci de ori, pentru motive născute din firea lui agresivă. Când se enerva, mai din nimic, se îngălbenea şi tremura de furie. Rar, la câte 6 luni, ba chiar un an, îşi mai aducea aminte că trebuie să fie şi bărbatul soţiei sale. Atât! Ciudat! Niciodată Elena Năstase nu şi-a explicat de ce Titi al ei este aşa de rece cu ea şi de ce timpul liber şi-l petrece cu “prietenul” său bun, prezentat familiei ca un fost ofiţer, camarad şi amic de-al său. Întâmplător, odată, un cumnat, căutându-l la “prieten” acasă, l-a surprins pe Titi în pat cu amicul său bun, însă nimeni nu-şi putea închipui în naivitatea şi în necunoaşterea de atunci sau în lipsa de educaţie sexuală crasă că ar putea exista relaţii amoroase între bărbaţi. Deci Marin Năstase – Titi, zis Ţapu, de către unii cunoscuţi sau cunoscători, era… BISEXUAL.
Şi-a mai făcut un pas: a vândut casa din Colentina, s-a mutat cu chirie într-o locuinţă pe strada 7 Scaune şi şi-a cumpărat o maşină. Şi încă un pas: după puţini ani, s-a mutat iar într-un apartament confortabil, dintr-un bloc cu 4 etaje care, naţionalizat acum, aparţinu-se Fundaţiei “Elias”, bloc situat pe o stradă perpendiculară pe Calea Moşilor, foarte aproape de aceasta, cât şi de Piaţa Moşilor.
Fiul lui, Adrian, a urmat cursurile Liceului “Sfântul Sava” (devenit Nr.1) din Bucureşti şi a fost un elev mediocru în primele clase. Vacanţele de vară şi le petrecea la Tărtăşeşti, unde Marin Năstase îşi ducea întreaga familie, an de an. Acolo îl chema casa părintească, renovată şi mărită, acolo îi erau părinţii, unchii, mătuşile, verişorii. Doamna Elena Năstase muncea din greu, Ady zburda împreună cu alţi copii din sat, adică prietenii copilăriei sale: Toma Zaharia (devenit general în regimul Iliescu-Năstase); Gabriel Bivolaru (gangsterul deputat PDSR, care, împreună cu escroaca Mona de Frejes, originară din Bacău şi devenită cetăţean englez, au furat statului 2300 miliarde lei); Marin Bucur (noul proprietar de formă al faimosului restaurant CAPŞA, fost naţionalizat). Ady se juca voios cu prietenii lui, vară de vară, printre tot felul de nebunii copilăreşti, păşteau vitele împreună, furau fructe din livezile oamenilor şi toate celelalte. Când a ajuns mare om politic, Ady nu şi-a uitat prietenii: pe Toma Zaharia, poliţaiul corupt, care şi-a construit o vilă de miliarde la Tărtăşeşti l-a făcut general, mai marele poliţiştilor pe capitală; pe Marin Bucur, rudă cu familiile Năstase şi Zaharia, l-a folosit drept paravan la cumpărarea restaurantului CAPŞA. Această metodă de camuflare a proprietarului adevărat a utilizat-o şi Marin Năstase, folosindu-şi rudele când a divizat suprafaţa de teren agricol, stupii de albine şi oile cumpărate din biata lui soldă de sublocotenent, ca să nu fie trecut la “chiaburi”.
Metoda aceasta de camuflare a adevăratului proprietar va fi perfecţionată de Ady în cariera sa financiară şi politică. În cazul lui Grigore Bivolaru, când a fost descoperit ca “inginer financiar” păgubind statul cu 2300 miliarde lei şi a fost invitat la Procuratură, deşi era deputat PDSR, în opoziţie, Ady, prietenul din copilărie ajuns preşedinte de partid şi senator, a organizat la repezeală un marş la Procuratură, cu circa 40 de deputaţi şi senatori PDSR, unde a protestat, considerând actul ca persecuţie politică. După ani de tergiversări şi dispariţii de probe din dosare, în domnia bunului plac a lui Ady, Gabriel Bivolaru s-a ales cu o condamnare de 5 ani închisoare, în vreme ce un hoţ de găini primeşte 2 ani.

Ce naşte din pisică şoareci mănâncă sau aşchia nu sare departe de trunchi

Anii au trecut în goana lor nebună, Ady a crescut şi a ajuns elev în cursul superior al aceluiaşi liceu, Nr.1, fost Colegiul Naţional “Sfântul Sava”. Viaţa familiei Năstase a mers în acelaşi fel până prin 1963-64, când Marin Năstase, anticomunistul convins şi antisovieticul şi mai convins, a hotărât să se înscrie în rândurile PCR, spunând celor apropiaţi chiar aşa: “Îmi dau seama că viitorul este al comunismului, mă înscriu în PCR şi la fel îmi voi înscrie şi copiii în partid”. Marin Năstase s-a ţinut de cuvânt, s-a înscris şi a devenit membru PCR. Din acel moment, viaţa lui şi a copiilor săi a luat o nouă direcţie, aceea a imposturii, deoarece el nu a urmărit decât avantajele materiale imediate, nici vorbă de vreo motivare ideologică!

Alesul Românilor pentru Preşedintele lor

Pe măsură ce creştea, Adrian (Ady) afişa evident caracteristicile rasei bunicii lui de la Tărtăşeşti: viclean şi hoţ ; în schimb, sora lui, Dana, semăna cu mama ei: blândă, naivă, chiar prostuţă. La 12 ani, Ady şi-a descoperit, subit, bucuria de a se juca la vărul său mai mic cu 6 ani, şi de aceea îl vizita aproape zilnic, după şcoală. Dar nu ca să se distreze altfel decât cu timbrele poştale din cele trei clasoare ale unchiului său. Şi astfel, zi de zi, cum apărea, după ce mătuşa sa îl trata cu sandvişuri, el cerea clasoarele cu timbre, “ca să se joace”. După câteva săptămâni, matuşa a observat că nu mai exista nici un timbru în cele trei clasoare. Aşa a început, cu furtişagul, să colectioneze mărci poştale. Şi, de atunci, i s-a dezvoltat dorinţa de a colecta, mai ales prin acaparare şi furt. Odată cu noua poziţie privilegiată a lui Marin Năstase (Titi), nu numai de membru de partid, cât şi de colaborator al securităţii, sunt indicii că şi Ady a fost, încă de pe atunci, din ultimele clase de liceu, “adoptat” de Securitate. Deodată a devenit elev fruntaş, iar atunci când la liceu venea vreo delegaţie de străini din ţările capitaliste, întotdeauna cuvântul de “bun-venit”, în limbile engleză sau franceză, era rostit de elevul Năstase M. Adrian.

Când era în ultima clasă de liceu, în revista “Magazin istoric” au apărut, sub semnătura lui, unele comunicări sau precizări privind evenimente ori conducători din istoria medievală a României, în special din zonele Banatului şi Transilvaniei. Unele comunicări erau inedite, rodul “cercetărilor” elevului Năstase M. Adrian, uneori precise puneri la punct. Probabil că atunci mulţi s-au mirat sau l-au lăudat pe autorul unor asemenea studii serioase, cu toată vârsta sa adolescentină. Nimeni însă nu a ştiut că de fapt contribuţia lui Adrian – elevul minune – nu era decât semnătura, căci autorul adevărat era “iubitul” lui, fostul profesor de istorie Ion D. Suciu, de la Universitatea din Bucureşti, epurat din cadrele universitare în 1946, condamnat politic de trei ori şi binecunoscut ca homosexual, dar şi ca un specialist în istoria medievală a Banatului şi Transilvaniei.

Aşchia nu sare departe de trunchi

Legătura lor a fost de lungă durată, ba chiar au purtat şi verighete. Deşi Ionică Suciu era mult mai în vârstă, legătura a fost pasională, şi astfel a apărut şi această moştenire de la tatăl său – bisexualitatea. Într-o seară, Adrian a plecat, beat de amor şi de alcool, de la Suciu. Aproape de casă a cazut pe trotuar, poziţie în care l-a găsit taică-său. Acesta, în loc să reclame cazul la miliţie sau să-l confrunte pe Suciu, i-a dat doar un telefon, rugându-l să-i lase băiatul în pace. Ştia el ce ştia!
Adrian a intrat apoi la Facultatea de Drept şi, ca student, şi-a continuat viaţa sexuală dublă. Deseori, invita la el acasă studenţi negri, cu care se închidea în cameră, spunându-i mamei sale să nu-i deranjeze, că studiază. Şi biata mamă, în naivitatea femeilor generaţiilor trecute, nu avea decât cuvinte de laudă pentru fiul ei aşa de studios.

Încă de pe la 14-15 ani, Marin-tatăl l-a format pe Adrian prin “spălarea creierului”, în mod constructiv, spunându-i de o mie de ori că este superinteligent şi că va ajunge mare, dar că trebuie să se căsătorească cu o fată din înalta nomenclatură comunistă. Probabil că aşa sunau indicaţiile de sus. La rândul său, Marin a mai dat o lovitură importantă a vieţii sale – a încercat, mai întâi la Timişoara, să-şi ia un doctorat, dar nu a reuşit. Atunci a pus în mişcare toată mierea stupilor din Tărtăşeşti, pe care a vândut-o, alături de alte produse agricole şi – cu banii adunaţi, plus “o vorbă bună” de la “Secu” – şi-a luat titlul de doctor în “izotopi radioactivi”, la Bucureşti. Aşa că a devenit Doctor Inginer Marin Năstase, fără să ştie ceva despre izotopii radioactivi. Nu că i-ar fi fost foarte necesar acest titlu în cariera sa de cercetător ştiintific sau în cariera universitară – el habar n-avea de fizică atomică. A procurat doar o carte din străinătate, pe care a tradus-o. Titlul i-a trebuit să justifice că nu-i un oarecare ingineraş, ci un om de ştiinţă, adică un doctor-inginer sadea. Şi în această calitate a făcut, ulterior, parte din mai multe delegaţii de oameni de ştiinţă români, care au mers în străinătate, ca invitaţi la diferite ocazii. Iar Marin Titi Năstase participa ca “ochiul şi urechea” vigilentei Securităţi, fără teama ca un ditamai doctor-inginer să fie bănuit de turnător. A fost în delegaţii în Cehoslovacia, China, Franţa, Suedia (6 luni), şi alte ţări; ca rezultat al acestor plecări, situaţia familiei nu s-a schimbat cu nimic; banii primiţi pentru deplasări în străinătate, în valută, i-a cheltuit pentru sufletul său, pentru tabieturile sale: maşina, ţigările “Kent”, mesele la restaurant. Soţia, biata lui consoartă, a purtat acelaşi palton (făcut dintr-o manta militărească transformată şi vopsită) peste 20 de ani. Şi tot cartofii şi fasolea au fost hrana ei şI a copiilor. În toţi aceşti ani de urcuş vertiginos al semi-ţiganului Marin Năstase, el şi-a mai pregătit o lovitură de “imagine”, care i-a adus bani, glorie, grade militare succesive de rezervist (până la cel de general) şi a fost înmormântat, cu onoruri militare, la Cimitirul Ghencea-militar. Cum comuniştii au căutat cu insistentă să-şi aibă eroii lor antifascişti, Marin Năstase şi-a ticluit o poveste mincinoasă, pe care nimeni n-a verificat-o; dealtfel era şi greu de verificat, după aproape 40 de ani de la sfârşitul războiului. Basmul bulibaşei suna cam aşa: a fost odată, ca niciodată, în Braşov, şi se făcea că un tânăr ofiţer de antiaeriană, care şoma, din lipsă de activitate militară, rătăcea de unul singur, a doua zi imediat după 23 August 1944, pe una din străzile oraşului; deodată a apărut o coloană germană de camioane cu soldaţi şi armament, care se retrăgea de undeva, în confuzie şi mare grăbire. Comandantul coloanei, un ofiţer superior, văzând un chipeş ofiţer român, fost camarad de luptă (teoretic), a oprit coloana şi, politicos, l-a întrebat pe ofiţerul român, care s-a întâmplat să fie chiar Marin Năstase, care e direcţia spre vest, spre Cluj. Proastă inspiraţie a ofiţerului german, care, în loc să aleagă un locuitor al Braşovului, oraş care avea pe atunci o bună populatie săsească, l-a preferat pe ofiţerul român ce nutrea în ascuns sentimente de ură faţă de fascişti şi de mare admiraţie faţă de armata şi poporul rus “libertate ne-a adus”. Ca urmare, ofiţerul român i-a indicat o direcţie contrarie, care mergea spre Moldova, şi care ducea, de altfel, spre o fundătură, drum bine ştiut de bulibaşa artileristă. Deci coloana germană a plecat în direcţia indicată de ofiţerul Năstase şi s-a înfundat undeva, unde a fost pe de-a-ntregul capturată de Armata Roşie, biruitoare.
Prin anii 80, după această poveste, s-a turnat un film, inspirat din lupta contra fascismului. Năstase a fost consilierul regizorului şi a încasat nu numai onorariul pentru munca sa, dar şi o primă suplimentară şi decoraţii. Nimeni nu s-a întrebat în anii turnării acestui film fantezist dacă sublocotenentul Năstase chiar a săvârşit asemenea faptă şi, dacă a făcut-o, atunci de ce în anul 1946 totuşi a fost epurat din armată – fiind în asemenea grad devotat de timpuriu partidului şi comunismului – sau, dacă a făptuit acest lucru, de ce l-a ţinut secret circa 40 de ani? Sfânta impostură! În acei ani s-a considerat el oare curat ca lacrima faţă de partid şi devotat instituţiei cu care colabora? Într-adevăr, a avut grija ca, după izgonirea Regelui, în 1947, să arunce în Dâmboviţa sabia pe care a primit-o în 1942 din mâna Regelui, şi cu asta a considerat că nu a mai ascuns nimic tovarăşilor, nici măcar averea de la Tărtăşeşti.
După terminarea Facultăţii de Drept şi obţinerea licenţei, Adrian Năstase (Ady) a lucrat undeva, la Preşedinţia Consiliului de Miniştri, repartizat… ştiţi de cine. Dar a mai deţinut o funcţie: a fost cooptat ca membru al Asociaţiei de Strângere a Relaţiilor cu Străinătatea, respectiv al Asociaţiei de Prietenie Româno-Americană, Româno-Engleză, Româno-Franceză, etc., etc. Astfel, el avea avantajul privilegiat al pătrunderii fără frică (în misiune) în ambasadele acelor ţări, cu ocazia sărbătorilor lor naţionale sau la alte manifestări social-culturale. Acolo se bucura de dublu avantaj, datorită pătrunderii şi cunoştinţelor sale în limbile engleză şi franceză, învăţate cu meditatori, avea posibilitatea să vâneze victime, atât pentru securitate cât şi pentru el. Atunci el a lucrat pentru DIE, serviciul străinilor în trecere prin teritoriul român, adică pe un american, de exemplu, îl cunoştea la Ambasada SUA, unde Ady era invitat cu ocazia sărbătoririi Independenţei SUA, 4 Iulie. Adrian, amabil şi serviabil, americanul, fericit că a întâlnit un localnic cu care se putea înţelege. Adrian îl invita la Operă, la Athenée Palace, şi în alte locuri frumoase, pentru ca, în acest fel, sub masca amiciţiei, să afle scopul precis al vizitei americanului la Bucureşti; putea constata orice din întrebările puse, ce-l interesa. Afla dacă intenţiona să întâlnească o anumită persoană, cetăţean român şi, în acelaşI timp, găsea şi partenere ori parteneri pentru relaţiile sale bisexuale. La un moment dat, s-a pricopsit cu o suedeză, pe care chiar a găzduit-o acasă, în familie; cum putea oare mama lui, în această situaţie, să-l bănuiască pe Adişor al ei că făcea ceva împotriva firii, mai ales că ea nu statea decât acasă şi cunoştea doar drumul spre piaţă. Nu avea prietene, nimeni nu o vizita. Relaţiile cu familia ei erau rupte, la cererea soţului, ca fiind neconforme cu noua lui linie de impostor-colaboraţionist.
Tot pe la ambasade, la cea a Franţei de data aceasta, a cunoscut un francez distins, partener homosexual, care l-a invitat la Paris (individul fiind o personalitate), aşa că Adişor, pe post de fetiţă, a primit imediat paşaportul şi a plecat pe malurile Senei, unde a avut o “lună de miere” de toată frumuseţea; franţuzul amorezat l-a plimbat prin toată Franţa şi l-a făcut pe deplin fericit. Întors în ţară, el a intrat într-o altă aventură, de data asta ca băiat. La Ambasada USA a întâlnit o tânără naivă, americancă, ai cărei părinţi, evrei, părăsiseră România în 1951, stabilindu-se la New York, unde tatăl profesa medicina. Tânăra, studentă, pregătea o lucrare despre România, iar Ady s-a oferit imediat să o ajute, fapt pentru care a găzduit-o mai multe luni şi cu care a întreţinut nu numai relaţii sexuale normale, dar a şi întocmit planuri serioase de căsătorie. Pe vremea aceea, Adrian Năstase nu nutrea încă dorinţe de a fi conducător al României, i-ar fi plăcut să trăiască în America, sub capitalişti. Tânăra newyorkeză era atât de prostuţă încât a citit notele informative despre ea, făcute de iubitul ei, care, din neglijenţă, le-a uitat în cameră. Când l-a întrebat despre ele, el a liniştit-o că aşa trebuie procedat prin lege când găzduieşti cetăţeni străini şi a convins-o să nu se alarmeze. Între timp, fata s-a îndrăgostit cu adevărat de el, dar tatăl ei a aflat motivul prelungitei sale şederi în ţară şi cine este cel care voia să-i fie ginere, şi şi-a chemat fata urgent la New York, i-a spus totul şi a trimis-o în Franţa, la studii, aşa că ţesătura lui Ady s-a destrămat. Ea a apucat să-i comunice ceea ce ştia tatăl ei. Reacţia imediată a lui Adrian faţă de un prieten a fost: “De unde ştie el? A fost la c… meu?”.
Probabil că au mai apărut şi alte asemenea “iubiri”. Iar despre cei descusuţi informativ se va afla doar dacă vreodată vor fi date publicităţii dosarele şi dacă vor mai exista aceste dosare ale lui Năstase (de activitate asiduă în cadrul DIE şi ale procesului Suciu).
Când, cu câţiva ani în urmă, a izbucnit scandalul Priboi, presa întreagă a înregistrat acţiunile furioase de apărare a lui Priboi de către primul ministru al României, Adrian Năstase. Ce legătură poate fi (că de rudenie nu este) între un pretins intelectual de rasă, doctor în drept, profesor universitar şi un ofiţer torţionar, dovedit semidoct şi semianalfabet original, recrutat din drojdia societăţii şi instruit în şcolile poliţiei politice, unde a învăţat ura de clasă, ura de oameni, deci o brută? Priboi i-a botezat lui Năstase primul copil. Priboi a fost ridicat de Năstase în ritmul urcuşului său politic: purtător de cuvânt, deputat PSD, consilier personal. Şi nimeni nu s-a întrebat de ce Năstase urăşte ideea deconspirării securităţii şi s-a opus cu vehemenţă ca dosarul lui Priboi să fie făcut public. Explicaţia este simplă: Priboi a fost legătura lui Năstase cu Securitatea, a fost îndrumătorul lui. Dacă Priboi este descoperit şi, eventual, adus în faţa justiţiei, atunci el va vorbi şi de Adrian Năstase şi de colaborarea lor. Or, în acest caz, urmează prăbuşirea de pe înaltul soclu pe care şi l-a construit.

Presa din ţară a anunţat că la examenul de bacalaureat părinţii au fost de acord să se facă publice rezultatele obţinute de elevi, cu o singură excepţie: părinţii elevului Andrei A. Năstase (Adrian şi Dana) de la Liceul “Jean Monet”. Iniţial s-ar putea aprecia modestia şi dorinţa de a păstra un secret familial. Dar n-a fost să fie aşa! La finalul examenului de bacalaureat s-a anunţat, de data asta, că odrasla premierului a obţinut cea mai mare notă şi pe liceu, şi pe Bucureşti. Şi atunci unde ar fi modestia? Faptul a reamintit celor ce cunosc amănuntele o altă asemenea situaţie, petrecută cu câteva decade înainte, dar cu alţi actori pe scenă. Dana, sora lui Adrian, a dat examen de admitere la Facultatea de Filologie (secţia engleză) şi a căzut la examen, fapt pentru care plângea acasă în hohote, cu toate consolările mamei sale. Tatăl, Marin Năstase, nu era acasă. Când a venit, el şi-a găsit fiica în lacrimi. A aflat cauza, şi-a îmbrăcat pardesiul imediat şi a ieşit în răcoarea serii de toamnă. După o oră s-a întors şi vesel i-a spus fetei: ai reuşit! A doua zi, pe listele celor reuşiţi la admiterea la limba engleză a apărut şi numele Năstase M. Dana. Este de bănuit că tăticul a făcut un târg acolo unde s-a dus, fiindcă la absolvirea facultăţii Dana nu a fost angajată ca profesoară, ci ca salariată a unei firme de comerţ exterior. Or, se ştie de cine aparţineau Comerţul Exterior, Externele, Turismul, ş.a. Dana a fost trimisă imediat în Siria, apoi în Norvegia şi Olanda (în coasta NATO). După 1989, a avut servicii numai în contact cu străinii, la Sofitel, Soros şi la mulţi alţii, la fel de importanţi. Aşa că istoria s-a repetat, între două examene: tatăl a avut timpul să aranjeze ca fiul său să cunoască subiectele (sau altă metodă) pentru evitarea oricărei surprize.

Alte câteva eşecuri

Au urmat o serie de evenimente care, analizate acum, după scurgerea timpului, apar nu tocmai plăcute familiei Năstase “Scatiu”. Cu tot doctoratul în izotopi radioactivi, cu toată practica de asistent la Institutul de Petrol şi Gaze, pentru a fi păstrat în Bucureşti (la mutarea din capitală a acestui institut) sau din alte raţiuni, dr. ing. Năstase a fost trimis pe postul de director al învăţământului profesional din Ministerul Învătământului, un post de birocrat, care ar fi putut fi obţinut de oricare alt inginer, nu de un doctor inginer “specialist” în izotopi radioactivi, deci nu un post de mare prestigiu ca profesor universitar.
Prin 1973-1974, prof. dr. ing. a avut din nou o “problemă” cu fiul său, care şi-a continuat vechea relaţie cu I. D. Suciu. De data asta, acest viciat mergea cu Adişor la porţile fabricilor şi, cu tehnica specifică tuturor corupătorilor, ademenea tineri muncitori, atraşi şi de titlul său de fost profesor. La aceste racolări a participat şi acela care, peste ani, avea să pretindă să conducă România şi pe care, din laşitate, chiar şi fostul rege l-a declarat cea mai importantă persoană a anului 2003. Tinerii racolaţi, aduşi în casa lui Suciu, se întreceau în beţii şi orgii, printre partide de sex şi perversiuni sexuale. Cum a aflat Miliţia, rămâne (încă) o mare enigmă. S-o fi lăudat vreunul dintre tinerei? Vecinii au raportat activităţi suspecte sectoristului? Sau Suciu era deja cunoscut secţiei de Moravuri? Cert este că miliţienii au a căzut în mijlocul unui asemenea dezmăţ, după ce înainte, de pe o scară a unei maşini de pompieri, se fotografiase pe fereastră totul. A urmat ancheta, în care vinovaţii principali erau I. D. Suciu şi Adrian Năstase, ca racolatori şi corupători. Până în seara procesului, aşa s-a ştiut, dar a doua zi a urmat bomba: acuzat – Ion D. Suciu, martor al acuzării – Adrian Năstase!
I.D. Suciu, pentru inversiuni sexuale şi corupere a unor bravi fii ai clasei muncitoare, a fost condamnat la 8 ani. După executarea pedepsei, au urmat alţi 6 ani deportare în Bărăgan, Suciu fiind considerat un pericol social. Îngerul păzitor, fie el Priboi sau altul, l-a făcut pe Adrian Năstase curat ca lacrima, într-un proces cu uşile închise, deci fără public, cu numai ceva “lucrători” de miliţie şi securitate, proces ţinut prin 1973. Dar şi “favoritul zeilor” Năstase a avut cumva de suferit. În mod discret, el a fost scos de la Preşedinţia Consiliului de Miniştri şi expediat ca cercetător la Institutul de Drept Penal. Toată această întâmplare a constituit un semnal de alarmă pentru Marin Năstase tatăl. Şi, în liniştea nopţii, a plănuit să-l căsătorească pe Adrian, să-i dea o identitate socială nouă, nimeni nemaiputându-l acuza de “invers”, sperând în acelaşi timp să-i găsească o viitoare soţie tot aşa de naivă şi necunoscătoare cum îşi alesese el. Problema era însă mai complicată, deoarece, conform dorinţei tată-fiu, viitoarea doamnă Adrian Năstase mai trebuia să fie şi fiică de nomenclaturist, care să pună umărul şi la prestigiul familiei şi la ridicarea politică a progeniturii ţigăneşti, Adrian Năstase.
Norocul i-a zâmbit din nou lui Marin Năstase. La Direcţia învăţământului profesional, pe care o conducea, se afla, ca şefă de cadre, soţia fostului ministru de Externe, comunistul ilegalist Grigore Preoteasa, mort în accidentul de avion din 1957 de la Moscova. Tovarăşa Preoteasa avea o fiică, studentă la filologie, în anul 3 sau 4, la Universitatea Bucureşti. Marin Năstase, directorul, a făcut pe peţitoarea, a convins-o pe tovarăşa să-şi mărite fata, el fiind “motorul” care a reuşit să-şi însoare/mărite băiatul, desigur, păstrând secretul despre fiul său, păstrându-l până la moarte şi faţă de soţia sa care, dacă l-ar fi cunoscut, şi-ar fi explicat mai bine propria ei viaţă conjugală.

Sforile au fost trase, tinerii se zice că s-au plăcut, se zice că s-au şi iubit chiar, oricum, căsătoria lui Adrian cu domnişoara/tovarăşa Preoteasa-fiică s-a aranjat. De toate sforăriile tatălui său, Adrian s-a ţinut departe, dar s-a conformat, ca fiu ascultător. Şi, cum ambele familii erau “comuniste”, s-a aranjat numai căsătoria civilă, nu şi cea religioasă. Pe vremea aceea, Adrian nu ştia să-şi facă nici semnul Crucii, nu frecventa bisericile la slujbele religioase, aşa cum o va face peste 30 de ani.
Căsătoria civilă a avut loc la Primăria din Piaţa Amzei, în prezenţa unei echipe de ţărani secui (tov. Preoteasa-mama era unguroaică, din secuime), îmbrăcaţi în hainele lor de la ţară tradiţionale şi a altor câtorva persoane, selecţionate cu grijă de Marin (Titi) Năstase, din partea familiei lui: doar fratele său cu soţia, iar din partea Elenei Dragomirescu-Năstase (mama ginerelui), doar o soră cu soţul. După încheierea ceremoniei şi oferirea unei cupe de şampanie cu biscuiţi, a urmat un prânz, la “Coş”, dar socrul, Marin, s-a îngrijit să elimine dintre invitaţii prezenţi la Starea Civilă pe fratele său cu soţia (fost comerciant, naţionalizat în anul 1948) şi pe sora bună a mamei-soacre a lui Adrian, cu soţul, fost deţinut politic, deşi ar mai fi avut trei fraţi şi părinţii în Bucureşti, nechemaţi, pentru a nu da explicatii tov. Preoteasa despre aceşti “duşmani de clasă” pe care îi invitase (doar ca decor) la ceremonia căsătoriei, unde nu atrăseseră atenţia nimănui.
A doua zi după căsătoria civilă, Adrian Năstase s-a mutat să locuiască în casa tov. Preoteasa, din Parcul Primăverii, îndeplinindu-se dorinţa combinată (a tatălui său şi a lui) de a deveni soţ de fiică de nomenclaturist. Totul dovedea că planurile lui Marin-tatăl s-au realizat şi că mergeau pe drumul dorit de el. Dar n-a fost să fie aşa! După câteva zile de om căsătorit cu o tânără frumoasă, atractvă şi foarte simpatică, într-o seară, pe la orele 11, cineva a sunat la uşa familiei Năstase. La întrebarea doamnei Năstase “cine este?” a răspuns fiul Ady. A urmat un dialog scurt:

“Ce s-a întâmplat, Adişor, mamă?”

Răspunsul: “Mamă, dacă nu mă primeşti în casă, lasă-mă să dorm în hol, nu vreau să mă mai întorc la ea!”.
Şi mama a mai întrebat apoi: “De ce, mamă, este o fată bună, frumoasă?” Răspunsul a fost: “Eu vreau să studiez, să citesc, şi ea mă solicită prea mult!”
A doua zi, tov. ministru Preoteasa a vizitat, cu mare scandal, familia Năstase, spunându-le, fără alte explicaţii inutile, că, în noaptea anterioară, Adrian şi-a părăsit tânăra soţie, sărind pe fereastră, bineînţeles fără ştirea cuiva din casă.

Au continuat discuţiile “între patru ochi”, între Marin (Titi) tatăl şi tov. Preoteasa – mama tinerei doamne Năstase. Nu vom şti niciodată dacă tăticul lui Adişor i-a dezvăluit mamei “victimei” devierea sexuală a fiului. Nu s-a putut gândi că Adişor al ei îşi va schimba “gusturile amoroase” atât de repede. A urmat apoi divorţul. Ceva mai târziu, fiica tov. Preoteasa s-a recăsătorit. Adrian şi-a continuat viaţa lui de burlac, cu aventurile, bucuriile, necazurile şi, mai ales, cu mari succese profesionale, fiind sprijinit, desigur, de “îngerul cu epoleţi”, păzitorul grijuliu, şi ajutat, bineînţeles, pentru randamentul lui.

Ascensiunea spre puterea supremă

Ca elev şi student, Adrian Năstase a fost întotdeauna scutit de muncile agricole “voluntare” ori “patriotice”, în timp ce colegii lui erau obligaţi să presteze acele servicii, neplătite, pentru “edificarea societăţii comuniste”. |n acele perioade ale anului, el se ocupa cu studiul intens al limbilor franceză, rusă şi engleză. Îngerul lui păzitor, Priboi, veghea asupra lui, îl proteja şi avea, de atunci, de timpuriu, planuri mari cu Năstase. După licenţa în drept şi episodul I. D. Suciu (descris în partea a doua a acestei serii de articole), a lucrat ca cercetător la Institutul de Studii de Drept Penal, vreme de 17 ani. În declaraţiile sale încep confuziile: afirmă (ca să-şi justifice cariera viitoare de diplomat) că de fapt a lucrat la Departamentul de Drept Internaţional, care, pe atunci (institutul) aparţinea de Academie, fără să numească anume care dintre ele: Academia Română? Academia Comercială? În realitate, el evită să declare ziariştilor că această Academie se numea Ştefan Gheorghiu şi aparţinea nemijlocit de PCR. Acolo a obţinut un doctorat în Drept Internaţional.

Necazurile şi bucuriile familiei Năstase

Din punct de vedere financiar, Marin şi Adrian Năstase au prosperat. În primul rând, şi-au cumpărat locuinţă la aceeaşi adresă: tatăl – un apartament; fiul – o garsonieră în Str. Naum Romniceanu, nr. 2, bloc 5, et.3, apt. 13 (şi la etajul I), Bucureşti. Este o stradă perpendiculară pe Dorobanţi, pe partea dreaptă, în sensul spre Arcul de Triumf, circa 400 m. de Dorobanţi. Dintr-o cerere făcută de Adrian Năstase, la 23 iunie 1988, către tov. ministru Ana Mureşan, reiese că susnumitul locuia în str. Jean Texier nr. 4 şi că încă de pe de atunci era nomenclaturist: “Subsemnatul dr. Adrian Năstase, cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetări Juridice, vice-preşedinte al Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale (ADIRI), domiciliat în Bucureşti, Str. Jean Texier nr. 4, sector 1, telefon 79.39.26., vă rog să binevoiţi a-mi aproba cumpărarea cu prioritate şi cu plata integrală a unui autoturism TRABANT 601 (limuzină). Acest autoturism mi-ar fi deosebit de util pentru numeroasele deplasări pe care le presupun activităţile ce le desfăşor în cadrul ADIRI, (ca preşedinte al Secţiei de Drept Internaţional) în cadrul Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice (Ştefan Gheorghiu, nu?) a Universităţii din Bucureşti, ca lector al CC al PCR, ca membru al Consiliului Juridic al MAE, ca secretar de redacţie al publicaţiei ‘Revue roumaine des sciences sociales, serie de sciences juridiques’ etc.” (ce o însemna oare acest etc?). În urma acestei intervenţii, putem trage câteva concluzii: A. În acele vremuri, “visul” lui A. Năstase – Scatiu’ nu era un Mercedes, BMW sau Rolls, echipate cu girofar, nici măcar o Dacie, ci un amărât de Trabant; C. Cererea demontează una din marile minciuni ale lui Adrain Năstase care, atunci când şi-a prezentat guvernul în faţa parlamentului, a debitat-o aşa cum manipulează poporul român, bătându-şi joc de inteligenţa românilor. Acest Năstase a declarat atunci că “nu a făcut parte din nomenclatură”. Or, cu activităţi la Academia partidului (“Ştefan Gheorghiu”) şi lector al CC al PCR mai poate exista îndoială că nu a fost în nomenclatorul CC al PCR? C. În sfârşit, pe cererea sa pentru Trabant, în colţul din dreapta găsim următoarele rânduri: “Tovarăşă ministru Ana Mureşan, vă rog respectuos să binevoiţi a aproba această cerere, Ambasador A. Miculescu” (Angelo Miculescu-nota autorului). Demn de reţinut este că, în acel moment, Adrian Năstase, vânătorul de mireasă nomenclaturistă, care îşi încercase norocul şi ca să devină ginerele lui Nicolae Ceauşescu (curtând-o pe Zoe), găsise în fine partida râvnită, fiica nomenclaturistului Angelo Romeo Constantin Miculescu. Şi iată-l căsătorit cu Daniela (Dana) Miculescu, locuind la o nouă adresă. Sistemul “intervenţiilor şi pilelor” socrului începuse să funcţioneze pentru el. După prima încercare nereuşită de a fi şi soţ, ambiţiosul Adrian Năstase-Scatiu’ nu şi-a pierdut speranţa de parvenire pe cale matrimonială; învârtindu-se la ceaiurile şi petrecerile date de fiii şi fiicele aristocraţiei nomenclaturiste – cum de altfel proceda de mulţi ani – acolo a întâlnit-o pe fiica ministrului Agriculturii şi Industriei Alimentare, fost ambasador în China, membru CPEx, Angelo Miculescu. Şi căsătoria s-a aranjat în mod foarte precipitat.

Supărarea pândea

Dana Maria Năstase, sora lui Adrian, în cele din urmă, s-a îndrăgostit. Mare dragoste mare, planuri de nuntă spectaculoase în care scop viitorul ginere, cu garanţia viitorului socru, viitorului cumnat şi viitoarei soţii – toţi colaboratori apreciaţi ai Securităţii – a obţinut paşaport să meargă în R.F. Germania, pentru cumpărături de nuntă. Nu cunoaştem încă cine a avut această idee nefericită, deoarece atât de îndrăgostitul ginere, odată ajuns în Germania, a uitat de nuntă, de mireasă şi a rămas acolo, cerând azil politic. Evenimentul s-a petrecut în anii lumină ai lui Ceauşescu. Durerea şi ruşinea celei care trebuia să fie mireasă, devenită oaie neagră a familiei, au afectat cu putere de cutremur pe toţi cei din jur, la care s-a adăugat, desigur, suspiciunea, dezaprobarea şi probabil neîncrederea periculoasă a Securităţii. Îngerul Priboi a reparat cumva prejudiciile apărute. După un timp, Dana Maria Năstase, sora lui Ady, s-a consolat în mai multe braţe, ca să se oprească în ale unuia pe nume Barb, cu care s-a căsătorit şi au avut o fiică. După care, la câţiva ani, au divorţat şi, după cum ştim, a rămas singură, cu toate încercările reunite ale ei şi ale fratelui ei de a găsi un soţ, bineînţeles un “miliardar de carton”. Asta nu înseamnă că duce o viaţă de abstinenţă. Din contra!
Pentru a ilustra încă şi mai bine profilul moral al lui Marin Năstase (tatăl), redăm un episod din activitatea lui împotriva chiar a membrilor familiei sale prin alianţă (căsătorie). Soţia lui Marin Năstase are patru fraţi în Bucureşti (în acele timpuri tulburi) din care unul, cel mai mare, fost arhitect – deci, cumnatul lui Marin Năstase. Acest arhitect, în anii studenţiei sale, prin ’50, a fost arestat de Securitate pentru că în sala de cursuri s-a găsit scrisă o lozincă anticomunistă. Cu el au mai fost arestaţi câteva zeci de studenţi. După câteva luni întregi de anchete sălbatice, bătăi şi toată gama de schingiuiri, la Uranus, a fost pus în libertate, anchetatorii găsindu-l nevinovat. Probabil că ei “descoperiseră” făptaşul printre studenţii arestaţi. Ajuns arhitect, s-a dovedit a fi un profesionist de certă valoare; a condus un atelier de 12 arhitecţi şi proiectanţi; a proiectat laminorul de la Galaţi, din Tulcea şi alte obiective industriale importante şi, deşi era atât de priceput şi apreciat, nu putea fi numit oficial şef de atelier, deoarece nu era membru PCR, salariul fiind mai mic, funcţia echivalând cu aceea de şef de atelier. Trebuia să se înscrie în PCR şi, pe motiv de salariu, şi a întocmit o cere în acest sens, de admitere în rândurile partidului. Pentru referinţe, cum se cerea, a indicat câţiva cunoscuţi, printre care şi pe cumnatul său, Marin (Titi) Năstase. Această acţiune s-a petrecut prin anii ’80, adică la circa 25 de ani de la arestarea sa ca total nevinovat. Cererea de primire în PCR i-a fost respinsă şi, după cum a aflat ulterior, cumnatul lui, Marin-Titi Năstase, a dat cele mai dezastruoase referinţe despre el; niciodată însă nu a aflat ce a putut inventa acel balaoacheş atât de grav, numai ca să demonstreze partidului loialitatea sa şi credinţa peceristă, demascându-şi chiar şi familia.

O afacere murdară

Dar cea mai perfidă faptă făcută sub îndrumarea lui Marin Năstase şi finalizată de fiul său, Adrian, care mai demonstrează şi cât credeau aceşti oportunişti în permanenţa regimului comunist, a fost acapararea prin viclenie a vilei naţionalizate din strada Aviator Petre Creţu nr. 60, nu departe de Biserica “Caşin”.
Această vilă, aflată într-unul din cele mai selecte cartiere, a aparţinut de fapt şi de drept familiei Mihai şi Elena Ciolan, posesorii actului de vânzare-cumpărare al terenului de 576 m.p. Nr. 32570/14 noiembrie 1930. Mihai Ciolan a fost un strălucit inginer, cu studii la Charlottenburg, în Germania, iar soţia sa, casnică. Mulţi ani, până la instaurarea comunismului, a ocupat funcţia de director al tracţiunii CFR. Ei au construit pe acest teren o vilă (subsol+parter+etaj) de circa 450 m.p. locuibili. În mod abuziv, în 1950, imobilul a fost naţionalizat, prin Decretul nr. 92/1950. Foştilor proprietari li s-a permis să locuiască în două camere din fosta lor casă. N-ar fi inutil să mai afirmăm că era singura lor proprietate imobilă, considerată “construită pentru a fi exploatată”, iar inginerul specialist M. Ciolan dat afară din serviciu de la CFR a cunoscut apoi tot felul de privaţiuni, persecuţii, trăind din vânzarea bunurilor diferite, ca mobilă ş.a. Statul-proprietar a închiriat restul de spaţiu locuibil.
Familia Ciolan nu a avut copii. După câţiva ani, Mihai Ciolan a murit. El nu a avut alte rude decât pe fratele său, Antonin Ciolan, dirijor, compozitor şi profesor la Cluj, care nici el nu a avut copii. Şi Antonin Ciolan şi soţia sa, au decedat la puţină vreme de la moartea fratelui şi cumnatului lor. Elena Ciolan a avut însă un frate în Bucureşti, părinte a 5 copii, 3 fete şi 2 băieţi. Cea mai mare dintre fete s-a întâmplat să fie Elena Dragomirescu, cea care, din 1949, devenise soţia lui Marin Năstase-Titi (zis şi Ţapu în familie). Datorită lipsurilor şi mizeriei, sănătatea Elenei Ciolan s-a deteriorat în decursul anilor şi senilitatea i-a avansat. Aflată în incapacitate mintală totală, nepoata Elena Năstase, dirijată de soţul ei, o izolează pe mătuşă de vecini, prieteni de-o viaţă, de restul familiei şi, în 1989, o pune pe mătuşa senilă, deci inconştientă, să semneze un tesatament prin care o lasă pe nepoata sa, Elena Năstase, moştenitoare universală a proprietarei. Astfel, sub îndemnul soţului – vicleanul şi atavicul bolnav de avere Marin Năstase – soţia lui devine proprietara unei vile naţionalizate de regimul comunist, în regimul comunist.
La 5 mai 1990, Elena Ciolan a decedat, în vârstă de 92 de ani. Nepoata Elena Năstase şi soţul au ţinut în secret decesul ei, ocupându-se de procedurile funerare, ieftin şi rapid, prin incinerare la Crematoriul “Cenuşa”. Nici un alt nepot dintre ceilalţi 4 ai Elenei Ciolan nu a ştiut nimic, nici măcar despre dispariţia ei pământească. Desigur, este o faptă imorală, condamnabilă şi nedemnă aceea de a profita în defavoarea celorlalţi fraţi ai Elenei Năstase, fostă Dragomirescu, care şi ei ar fi avut, din punct de vedere juridic, acelaşi drept de moştenire. Dar acesta este stilul de a face avere şI “a lua cu japca” al tatălui Marin şi fiului Adrian Năstase-Scatiu’. Testamentul semnat de bătrâna în incapacitate mintală are data autentificării Nr. 12008/12/10/1989. Noua proprietară, Elena Năstase, obţine un certificat de moştenitor, cu Nr.1240 din 7 august 1990. După 4 ani, conform strategiei celor doi mari rechini, tată şi fiu, Marin şi Adrian Năstase, proprietara de drept (de fapt, proprietar Adişor) dă statul în judecată, revendicând vila (dosar civil cu Nr. 3706/1994). Judecătoria Sectorului I, într-un mod nemaiîntâlnit de rapid (doar solicitanta era mama fostului ministru de Externe şi Preşedinte al Camerei Deputaţilor) pune în posesiune, prin sentinţa civilă Nr. 3842 din 14 aprilie 1994 pe Elena Năstase, cu drept de recurs în 15 zile şi, bineînţeles, ICRAL nu a făcut recurs. Şi astfel, clanul năstăşeştilor lacomi a acaparat vila.
Este de remarcat faptul că, după hotărârea judecătorească având la bază testamentul autentificat 12008/12/10/89, în 1997 întreg dosarul nr.3706/1994 nu era de găsit la arhiva judecătoriei – testamentul a dispărut. Se pune întrebarea firească: nu cumva şi semnătura de pe testament a fost în fals? Şi ştiind că şi de la o altă judecătorie a dispărut de mult dosarul procesului I.D. Suciu/A. Năstase, putem concluziona cine a fost autorul sustragerilor în scopul de a dispărea orice urmă! (vezi partea a II-a)

Dezinformarea „Un caz socant”: Aurel Sergiu Marinescu si Securitatea

Posted by Stefan Strajer On November - 24 - 2009

REPLICA LA DEZINFORMAREA: „UN CAZ SOCANT” AUREL SERGIU MARINESCU SI SECURITATEA

ASM Foto 1

Nota redactiei. Va supunem atentiei doua texte primite la redactie, trimise de catre doamna Manon Marinescu, sotia regretatului nostru colaborator Aurel Sergiu Marinescu; texte trimise in urma aparitiei in unele publicatii, in aceasta vara, a unor informatii precum ca Aurel Sergiu Marinescu ar fi fost „agatat” de catre Securitate drept colaborator. Dupa cum credem ca veti constata e vorba de alt caz de dezinformare.
*
Respectuos, va rog sa primiti „replica” la dezinformarea, facuta de securitate si domnul Andrei Badin, sotului meu Aurel Sergiu Marinescu cum ca ar fi fost in serviciile Securitatii.
Doresc sa va redau câteva aspecte ale dezinformarii, ce depasesc cu mult povestile Baronului Von Munchhausen.
Securitatea dezinformeaza: Aurel Sergiu Marinescu a fost trimis in Occident, sa-l lucreze negativ pe Adrian Nastase la alegerile prezidentiale din anul 2004.
Raspuns:
Aurel Sergiu Marinescu a plecat in Franta la interventiile facute de unchiul sau, care dorea sa-l scoata din temnita si domiciliu fortat, reusind sa-l scoata abia in anul 1974.
Oare sa fi stiut Securitatea cu 30 de ani inainte ca Adrian Nastase va fi pus sa candideze in anul 2004? Si i-ar fi trebuit lui Aurel Sergiu Marinescu 30 de ani sa scrie serialul „Nastase Scatiu”?
Securitatea dezinformeaza:
Aurel Sergiu Marinescu a fost turnator si in temnita si de acolo Securitatea l-a racolat sa lucreze pentru ei!? Nu au mentionat daca a fost informator si in timpul cât a fost condamnat la moarte – „pedeapsa capitala”.
Raspuns:
Daca Aurel Sergiu Marinescu a fost turnator timp de 13 ½ in timpul sederii in temnita, de ce el nu a beneficiat de actul de gratiere din anul 1964, când toti colegii sai de puscarie au fost eliberati, iar el „turnatorul” a fost tinut in continuu in chinga securitatii, in puscarie la Aiud, inca 5 ani in plus, eliberându-l in anul 1969 cu domiciliul fortat? De ce nu i s-a dat nicio explicatie la mentinerea lui in continuare in temnita, când decizia Occidentului  era sa elibereze pe toti detinutii politici?? Si de ce nu mi s-a dat nici mie un raspuns la sutele de cereri facute in acesti 5 ani la dubla ilegalitate, pe care le-am adresat Consiliului de Ministri, Marii Adunari Nationale, Presedentiei, Tribunalului Militar etc? Cum a fost posibil ca toti detinutii politici care au fost „turnati” de Aurel Sergiu Marinescu, au fost eliberati, iar el „tunatorul” a fost retinut inca 5 ani?
Securitatea dezinformeaza:
Aurel Sergiu Marinescu a fost informator de „rang cu plata”.
Raspuns:
Apare in România pe blogul lui Andrei Badin o „hârtie” cu 500 lei sub o semnatura a celor care au intocmit-o. NU ESTE SEMNATURA LUI AUREL SERGIU MARINESCU! ESTE FALS!.
Dar daca Aurel Sergiu Marinescu a fost informator de RANG, cum a fost platit cu acest bacsis? El fiind „turnator” in temnita, timp de 13 ½ ani pâna in anul 1969, continuând aceasta poveste, si când a fost eliberat, sub domiciliu fortat inca 5 ani pâna in anul 1974 când a parasit tara, deci 18 ½ ani, cum de l-au platit numai cu 500 lei? |n acesti ani de asa zisa „eliberare”, când avea un securist permanent in spatele lui, raportându-i zilnic, când nu pleca de acasa decât la serviciu si inapoi acasa, când „nu primea vizite”, nu intra nimeni in casa, când locuiam intr-un bloc MFA unde locuiau numai cadre superioare ale securitatii care tineau toti ochii pe el, cum de era informator? Pe cine „turna”? „Era sub severa paza”, si-l plateste cu 500 lei? Nici un cersetor n-ar fi primit acest bacsis!!
Aberatii de acestea umplu toata dezinformarea – praf aruncat in ochii poporului român ca sa ascunda mai departe nelegiuirile ce le fac ei.
De ce nu spun nimic de pamfletul „Baroane” a lui Mircea Cartarescu, publicat in anul 2005 la editura HUMANITAS si unde Gabriel Liiceanu i-a declarat pe Adrian Nastase si Ion Iliescu, indivizi care au facut cel mai mult rau României! Si de ce nu aduc in atentia poporului român cele spuse de Vadim Tudor care declara ca are inregistrari elocvente despre relatiile „intime” dintre inaltul demnitar (Adrian Nastase) si seful lui de cabinet?
Acestia sunt in viata si se tem de „replica” lor, dar au gasit pe Aurel Sergiu Marinescu, plecat in lumea dreptilor si nu are cine sa le raspunda. De ce nu au facut aceasta dezinformare in anul 2004 când circula serialul „Nastase Scatiu” (publicat in „New York Magazin” si „Curentul International” la vremea respectiva, n.r.)? Ori de ce nu au facut-o inainte ca Aurel-Sergiu sa nu mai fie, adica pâna in august 2008? Aceasta spune totul, nu au avut curajul sa se opuna celui care a scos la suprafata cele ascunse poporului român. Aurel-Sergiu Marinescu nu mai este printre vii, dar a lasat istoriei – adevarata istorie a acestei negre si lungi perioade prin care a trecut neamul românesc, „Prizonier in propria tara”, „Nastase Scatiu” si celelalte texte.
Va multumesc din suflet ca sunteti alaturi de mine, in pastrarea MEMORIEI SOTULUI MEU AUREL SERGIU MARINESCU.
Bunul Dumnezeu sa va binecuvânteze!
Sotia lui Aurel Sergiu Marinescu, Manon Marinescu

*
Continuare la „Replica”

Motto: raspuns de dincolo de mormânt.
Scriitorul Aurel Sergiu Marinescu raspunde prin cartea sa „Prizonier in propria tara”, vol.3, devenita testament pentru generatii.
a) „Relativa mea liniste mi s-a tulburat din nou, hienele Securitatii imi dau târcoale” – pag.305
b) „Organele si-au adus aminte de mine” – pag.310

Titlu:
Jos mâinile voastre infectate, de noroi si sânge, de pe sotul meu Aurel Sergiu Marinescu. Martirul inchisorilor exploatat politic cu falsuri si dezinformari.

Aurel Sergiu Marinescu, cunoscut luptator anticomunist din tinerete, a fost arestat si condamnat politic de la vârsta de 22 de ani; intre 1951-1953, 2 ani, apoi rearestat si condamnat la moarte, dupa aceea pedeapsa a fost comutata in munca silnica pe viata, in anul 1958, in baza art.209: subminarea economiei nationale si sabotaj contrarevolutionar. Nu a beneficiat de actul de gratiere in anul 1964 care obliga eliberarea tuturor detinutilor politici si Aurel Sergiu Marinescu a fost retinut 5 ani in plus. A fost eliberat in 1969, dupa 11 ½ ani. Total temnita 13 ½ ani.
Din 1969 a avut domiciliu fortat „camuflat” pâna in anul 1974, adica 5 ani de supraveghere. Total torturat fizic si psihic 18 ½ ani.
|n timpul acestui domiciliu fortat „camuflat” nu a putut pleca nicaieri, decât la serviciu. Nu primea vizite. Securitatea urmarea ca la fiecare 5 ani sa-l rearesteze in baza aceluiasi sistem odios fara probe, asa cum au fost si cele anterioare.
|n anul 1974, când se implineau 5 ani de la eliberarea sa din temnita Aiud, Aurel Sergiu Marinescu a fost chemat ca de obicei la Securitate;
– unul din cei 3 anchetatori i-au spus ca au destule probe ca sa-l aresteze si sa-l trimita la tribunal chiar fara declaratiile sale de recunoastere.
– un alt anchetator l-a acuzat ca nu are grija de familie si cum va creste copilul lui fara tata?
– un alt anchetator a adaugat „iti dam o posibilitate unica”, este ultima sansa, iti propun sa devii colaboratorul Securitatii, sa traiesti mai departe in libertate, folositor societatii, sau inchisoarea.
Era luna iulie 1974, Aurel Sergiu Marinescu a acceptat PROPUNEREA, NU COLABORAREA.
Era o propunere teoretica. La acea data Aurel Sergiu Marinescu detinea aprobarea si pasaportul de a parasi România in urma interventiilor unchiului sau din Franta. Pe 26 octombrie 1974 a plecat definitiv din tara.
A semnat o bucata de hârtie de aruncat la gunoi si astfel a pacalit Securitatea.
|n anul 1974, Aurel Sergiu Marinescu, ajuns in Franta, a cerut azil politic. Verificat de D.S.T („Directia Securitatii Teritoriale” a Frantei); pentru ca NU a fost membru de partid si NU a lucrat cu Securitatea i s-a aprobat azil politic. |n anul 1975 a depus cerere de emigrare din Franta in America. Verificat de CIA (Central Intelligence Agency) si pentru ca NU a fost membru de partid si NU a lucrat cu Securitatea i s-a acordat emigrarea in America.
|n anul 1981, dupa 5 ani, la depunerea formelor pentru obtinerea cetateniei americane, a fost din nou verificat de CIA si pentru ca NU a fost membru de partid si NU a lucrat cu Securitatea i s-a acordat cetatenia americana.
Ca si alti oameni alesi, Aurel Sergiu Marinescu si-a putut arata valoarea in afara granitelor, ceea ce in tara lui de bastina nu i s-a permis. El a aratat adevarul ascuns poporului român, cum a ajuns la putere Securitatea si cum s-a mentinut prin dezinformari, minciuni, insalatorii, arestari si denigrari (unele au continuat si continua dupa 1990).
Pentru a intelege mai bine metodele Securitatii folosite in anihilarea opozantilor in scopul de a mentine ideologia comunista, trebuie citita cartea lui Aurel Sergiu Marinescu: „Prizonier in propria tara”.
|n ceea ce priveste chitanta de 500 de lei aparuta in publicatiile românesti, pot sa spun ca este falsa si nu are semnatura lui Aurel Sergiu Marinescu. Suma de 500 lei era modica pentru un turnator sau colaborator al Securitatii, iar pe de alta parte chitanta poarta data doar cu câteva zile inainte de plecarea lui definitiva din tara. Ce ar fi facut Aurel Sergiu Marinescu cu 500 de lei când el avea pasaportul pentru Franta in buzunar? Sa-i fi platit Securitatea taxiul de acasa pâna la Gara de Nord in preziua plecarii?
|n serialul „Nastase Scatiu”, Aurel Sergiu Marinescu face cunoscut poporului român activitatea si setea lui Adrian Nastase de acumulare de averi si putere.
Replicile lui Adrian Nastase cu „Matusa Tamara” si „Serviciile Secrete”, au aparut dupa ce eroii povestilor n-au mai existat, amândoua au scopul de a arunca praf in ochii pooporului român pentru a-i distrage atentia de la dosarele sale. Asa cum a fost si in cazul celor doua buncare construite cu milioane de dolari si când s-a constatat ca a confundat averea tarii cu buzunarul sau, Adrian Nastase s-a declarat o victima a lucrarilor de proasta calitate. Deci pe lânga cele demonstrate de Aurel Sergiu Marinescu in serialul „Nastase Scatiu”, de hot, tigan parvenit, homosexual, i se mai poate adauga si trasatura de specialist in povesti cu personaje moarte.
Manon Marinescu (sotia sa)

ASM Foto 4

ASM Foto 2

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors