Archive for the ‘Analize-Controverse’ Category

Interzicerea cuvantului homosexual

Posted by Stefan Strajer On May - 28 - 2010

Interzicerea cuvantului homosexual

 Autor: Vasile Zarnescu 

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Cetăţeanului a devenit un document de referinţă în activitatea unor organizaţii internaţionale şi a tot mai multor state. Dar, în textul acestui document nu se vorbeşte, nicăieri, despre drepturile puşcăriaşilor, ale poponarilor, ale altor categorii de indivizi care se abat de la lege, de la normalitate, adică de la morala ortodoxă, străveche şi multimilenară, care a constituit baza formării societăţii moderne şi, în genere, a civilizaţiei actuale, îndeosebi din arealul euro-american.

Decalogul, care sintetizează morala creştină, ortodoxă, este, în diverse formulări, comun tuturor religiilor; ca atare, putem conchide cu deplin temei că Decalogul semnifică morala general umană. Aşadar, Decalogul constituie minima moralia intrinsecă oricărei societăţi umane.

Invadarea României cu propagandişti antiromâni

Trebuie, de la început, să ne amintim că Socialismul, în pofida educaţiei ateiste promovate prin Programul P.C.R., a adoptat şi a impus, tacit, în justiţia socialistă şi în relaţiile interumane din România, tot morala creştină, ortodoxă! Consecinţa a fost că tineretul României, inclusiv cel conceput în ultimii ani ai Socialismului, a crescut frumos la spirit, la suflet şi la trup, ca efect al moralei creştine şi al modului de viaţă socialist. Mergeţi în oricare oraş şi sat al ţării şi remarcaţi cât de frumoşi sunt băieţii şi fetele noastre. Acest fapt este cauzat de o viaţă sănătoasă, în conjuncţie cu educaţia şi morala tradiţională românească strămoşească. Dar aceasta nu va mai dura mult, ca urmare a presiunii comandamentelor „culturii“ occidentale: a atitudinii consumatoriste faţă de viaţă, a inducerii hedonismului, a proliferării consumului de droguri, ţigări şi alcool, răspândirii sexismului, prostituţiei şi, în genere, a imoralităţii. Dacă nu vom rezista invaziei „culturale“ occidentale, viitoarele generaţii de români vor arăta la fel ca majoritatea occidentalilor: dezabuzaţi, plictisiţi, abrutizaţi, idiotizaţi etc., pentru că sufletul lor negru se va reflecta şi pe fizionomia lor, aşa cum se vede acum pe feţele celor din Apus.

După Retrovoluţia din decembrie 1989, România a fost invadată de „evanghelişti“ şi de tot felul de o.n.g.-uri care militau pentru adoptarea civilizaţiei occidentale, în cadrul căreia un loc de frunte îl aveau drepturile „minoritarilor“ (sectanţi, sexuali, etnici etc.) – deşi sloganul de bază de care se serveau astfel de organizaţii invoca „democraţia“ occidentală. Or, dacă e vorba de „democraţie“, atunci trebuie să impunem „puterea poporului“, adică a „majorităţii“. Dar, surprinzător, unii occidentali, începând cu „evangheliştii“ şi o.n.g.-urile apărute ca ciupercile după ploaie şi terminând cu conducerea organizaţiilor oficiale, ca Uniunea Europeană, Consiliul Europei etc., ne impun nu construirea democraţiei – adică edificarea puterii poporului, a majorităţii –, ci, dimpotrivă, ne silesc să acceptăm puterea, dictatura minorităţii, a minoritarilor, în genere, de care abia scăpasem: în locul unor minoritari cum fuseseră jidanii bolşevici aduşi de tancurile sovietice, din etapa 1945-1965, şi cum erau inclusiv activiştii şi nomenclaturiştii demagogi ai P.C.R., în etapa 1965-1989, aceşti occidentali, deci, ne impun alţi minoritari, precum ex-comuniştii năpârliţi în „democraţi“ aglutinaţi în organizaţii ca G.D.S., Pro Europa etc. – de teapa lui Vladimir Tismăneanu, Mircea Dinescu, Andrei Oişteanu, Smaranda Enache ş.a. –, horthyştii fascişti adunaţi în U.D.M.R. – precum Kelemen Hunor, Micloş Patrubany, Marko Bela, Attila Verestoy, Gheorghe Frunda, Jozsef Csapo şi, de fapt, toată conducerea U.D.M.R. –, sionişti „democratizaţi“ ca impostorii Elie Wiesel, Radu Ioanid, Lia Benjamin, Aurel Vainer ş.a., şi, adăpostiţi printre ei, poponarii strânşi uniţi în asociaţia lor, numită Accept!

Să ne reamintim, apoi, cât tapaj au făcut organizaţiile internaţionale, îndeosebi Uniunea Europeană, pentru a sili România să elimine din Codul Penal articolul 200, care incrimina perversiunea pederaştilor. Dar, simultan cu presiunea de a înlesni răspândirea şi protejarea poponarilor, Uniunea Europeană şi organizaţiile occidentale care au ca obiectiv protejarea minorităţilor au adus în România şi „teoria“ planning -ului familial, prin care, de fapt, se urmăreşte răspândirea practicării avortului. Ambele direcţii de presiune occidentală au, în mod abscons, scopul diminuării demografice a Neamului Românesc. Elocventă, în acest sens, este o cifră care, prin dimensiunea sa, nu mai impresionează pe nimeni, fiindcă, vorba lui Adolf Eichmann, „nu este decât o statistică“: din 1990 până acum, România a pierdut 14 milioane de copii, care nu s-au mai născut deoarece au fost avortaţi – şi, în mod cert, aceştia au fost copii de români şi nu de alte etnii conlocuitoare, despre care cineva a prevenit că există riscul să devină „înlocuitoare“! Dar, dacă este obligatoriu să se vorbească în toate mass media, inclusiv în manualele şcolare, de falsul cu „şase milioane de evrei dispăruţi în holocau$t“, este interzis să se vorbească de cele 14 milioane de avorturi din România! Acestea nu mai sunt crime, nu mai constituie genocid, ci este planning familial. Vedeţi ce frumos sună?! Cuvântul avort are în el ceva dezagreabil, chiar malefic, dar planning are o conotaţie occidentală directă, chiar aură ştiinţifică. Ca model de propagandă persuasivă, vezi, de exemplu, articolul postat pe http://www.ele.ro/articol_3039.html, http://www.planning-familial.org/ouverture.php, deşi unii au onestitatea să recunoască ceea ce ascund guvernanţii: că, din cauza sărăciei în care i-a adus guvernarea post-decembristă, familiile sunt silite să-şi diminueze numărul de copii, fiindcă nu au cum să-i întreţină, să îi educe, cum se relevă şi pe http://www.presaonline.com/stire/planing-familial-de-saracie,121313.html! Aşa este amăgit, păcălit, prostit poporul român: prin subtilităţi ambalate în cuvinte englezeşti, manevrate de organizaţii şi vectori antiromâneşti, interni şi/sau externi. Dar nu mai este nevoie de atâta subtilitate pentru a-i convinge pe jandarmi să ne bată pe noi ca să îi apere pe poponari!

Aşa se şi explică conspiraţia internaţională care a dus la diatribele elogioase şi premiile cu care a fost îmbălsămată făcătura „432“ a fratelui Alinei Mungiu-Pipidi, care nu este decât o propagandă insidioasă de acceptare şi diseminare a practicii avortului. Chiar Hillary Clinton făcea propagandă pro-avort după vizita făcută în România, ca să vadă nu-ştiu-ce şi pe cine (http://www.gandul.info/lumea/hillary-clinton-pro-avort-in-urma-vizitei-in-romania.html?3929;2550984), deşi mai bine ar avea grijă de familia ei, cu un soţ curvar – pardon, adulterin – şi o fiică adeptă a unor plăceri cam deocheate!

Sfântul Ioan Gură de Aur zice: Dacă fugi de durerea naşterii, de durerea veşnică vei da! Dar ce mai contează ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur, când unii ne îndeamnă să ne uităm în gura lui HiIlary Clinton, a Alinei Mungiu-Pipidi şi a lui Cristian Mungiu (mai are şi numele de Cristian!), şi chiar a lui Bill Clinton, care are ca principiu de viaţă zicala „Mai bine curvar decât poponar“?! Cu pederaşti cât mai mulţi şi cu cupluri care practică avortul ca mod de viaţă, fireşte că scade geometric rata natalităţii, creşte, în aceeaşi proporţie, ponderea bătrânilor şi se răstoarnă piramida vârstelor. Dacă la aceasta adăugăm politica de sărăcire deliberată a poporului dusă de ticăloşii care ne conduc de 20 ani încoace, care a determinat atât emigrarea în masă a românilor, cât şi recurgerea la avorturi din lipsă de resurse pentru a-şi creşte copiii, conjugată cu iresponsabila politică a imigrărilor, poporul român este pe cale de dispariţie – deşi demografia constituie una dintre dimensiunile securităţii naţionale. Dar guvernanţii noştri îi protejează pe curlangii, nu pe români, inclusiv dându-i bani lui H.-R. Patapievici să subvenţioneze propaganda pro-sodomistă.

Clarificări semantice şi ideologice

Cuvântul „homosexual“ înseamnă „pederast“, după cum explică Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (DEX), dar, se arată, provine din franţuzescul homosexuel, care ar desemna această perversiune sexuală. Simptomatic este că şi „pederast“ provine tot dintr-un franţuzism, pédéraste şi, ca atare, nu mai era nevoie de confecţionarea cuvântului „homosexual“. Dar nu este singurul cuvânt tâmpit format greşit şi inutil de francezi (un altul, de exemplu, este „reiterare“, care înseamnă „re-repetare“, deci este un pleonasm cu „ştaif“ de neologism luat din „Vest“!), pe care noi, din mimetism, cosmopolitism sau tot din tâmpenie, l-am împrumutat fără să avem nevoie de el, deoarece existau atât cuvântul elegant „pederast“, cât şi celelalte de argou: curist, curlangiu, bulan, bulangiu etc., precum şi expresiile argotice aferente (cf. George Volceanov, Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, Bucureşti, 2007), care indică acest viciu reprehensibil în cel mai înalt grad.

Prin cuvântul compus „homo-sexual“, poponarii au vrut să-şi confecţioneze o imagine „elitistă“ (cam cum este G.D.S.-ul la noi), suportabilă de către ei înşişi şi chiar de către ceilalţi, întrucât este definită prin acest „neologism“ de sorginte latinistă şi care trimite la maniera scientistă – deci, de toată stima! – de formare a noilor concepte: apelarea la un cuvânt latin sau elin. Dar este un cuvânt folosit greşit din punct de vedere semantic, deoarece, etimologic, „homo-sexual“ înseamnă „ceva referitor la sexul omului“. Corect, pentru a desemna conţinutul de acum, abuziv folosit şi incorect semantic din cuvântul „homosexual“, trebuie zis „idemsexual“, care semnifică „acelaşi sex“ şi este tot un neologism de sorginte latină, deci cu glazură ştiinţifică, aşa cum vor să fie etichetaţi curlangiii – dar în nici un caz nu trebuie folosit cuvântul „homosexual“. Ca atare, propun tuturor organizaţiilor, ziariştilor, cititorilor să elimine din vocabularul lor cuvântul „homosexual“ şi să-l folosească pe cel corect, deja existent, „pederast“, sau mai clar, mai popular şi mai elegant, „poponar“.

Într-o vreme, un lingvist jidan, românizat prin nume şi preocupări, Alexandru Graur, ne propunea să nu mai spunem „dos“, „fund“ etc., pentru a indica posteriorul respectiv al persoanei, ci să spunem, în vorbirea curentă, pur şi simplu, şi direct, „cur“ – cum a zis, frecvent, scatofagul Mircea Dinescu, în diverse emisiuni TV, nemernicul H. R. Patapievici în „opera“ sa Politice şi, îngrijorător, inclusiv show-man-ul Mircea Badea, la Antena 3! Nu ştiu cum s-a întâmplat ca un jidan – fiindcă, în mod cert, el nu era evreu! – să ajungă (cea mai) mare autoritate lingvistică în România şi să ne dea lecţii de exprimare. Probabil, tot ca urmare a afluxului jidano-bolşevic postbelic, prin care posturile de conducere din România, în cvasitotalitatea lor, au fost ocupate de această etnie! Se ştie, de exemplu, că între anii 1947-1960, toate posturile de conducere din Securitate erau ocupate de jidanii Anei Pauker. În Ministerul Comerţului Exterior această situaţie a existat până în 1989, iar în Ministerul de Externe şi în Academia Română ponderea lor majoritară se menţine chiar şi acum! Oricum, e un fapt că Alexandru Graur ne îndemna să folosim vocabula „cur“, în pofida faptului că el cunoştea o calitate esenţială a poporului român: că are o deosebită pudoare şi nu foloseşte acest cuvânt decât extrem de rar, doar în situaţii strict particulare, pentru a reliefa tenta jignitoare, insultătoare a contextului. Dar, pentru a se exprima delicat, chiar elegant, se foloseşte cuvântul „popou“, pe care DEX-ul îl prezintă ca fiind provenit din germanicul popo. Acest cuvânt, „popou“, se utilizează îndeosebi în limbajul familiar, iar când e vorba de curişorul bebeluşilor, al copiilor mici, i se spune şi „poponeţ“ – folosit, prin extensie, şi în expresia „Ce poponeţ frumos!“, referitoare la fundul apetisant, „sexy“, cum se zice acum, al unei femei. Ba, recent, cuvântul „poponeţ“ a fost, într-un fel, „înnobilat“, deoarece, pe Internet şi în presa de duzină, face furori un individ cu porecla „Poponeţ“! Căutaţi pe Google cuvântul „poponet“ şi veţi căpăta imediat o bibliografie bogată, chiar dacă inutilă.

Esenţa problemei

Prin propunerea pe care o fac, de înlocuire a cuvântului greşit „homosexual“ cu cel adecvat şi corect, „poponar“, le fac acestor handicapaţi o mare favoare, pe care nu o merită – pentru că, normal, trebuie să li se spună „pederaşti“ sau, cu termenul biblic, „sodomişti“. Dacă acredităm propunerea lui A. Graur, atunci trebuie să le zicem, mai bine şi mai potrivit, „curişti“ sau „curlangii“. Aceşti nenorociţi au ajuns cu obrăznicia până acolo, încât, dacă îi zici unui poponar occidental „curist“ şi traduci cuvântul în echivalentul neaoş din limba poporului respectiv, din care face el parte, te dă în judecată penală pentru insultă. Atât de aberantă, de satanistă a fost construită legislaţia occidentală!

Totuşi, problema este, în esenţă, aceasta: un bărbat care nu poate trăi dragostea afectivă şi fizică pentru o femeie, care nu poate face dragoste cu o femeie – cel mai profund sentiment şi cel mai creator act uman, prin consecinţele sale procreatoare –, este, în mod evident, un estropiat, un „om bătut de Dumnezeu“! Iată versetul care comentează concluziv situaţia în care a ajuns Adam, după ce, din coasta lui, i-a fost făcută Eva: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi cei doi vor fi un trup“ (Facerea, 2, 24; Matei, 19, 5)! Dar când se „lipesc“ doi indivizi de acelaşi sex, atunci nu „vor fi amândoi un trup“, ci o hazna! De aceea fuseseră distruse prin foc Gomora şi Sodoma: pentru deratizare. Dar se pare că igienizarea nu a fost completă; în consecinţă, „în zilele de pe urmă“, poponarii vor sfârşi în focul Gheenei.

Aşa că, până una-alta, să îndrăznim să cerem excluderea homosexualilor! Atât ca termen, cât şi ca perversiune sexuală. Pentru că, acum, Uniunea Europeană, în conducerea căreia domină pederaştii, vrea să ne impună şi acceptarea „căsătoriei“ între poponari, deja legalizată în unele ţări vest-europene. Faptul că mai există şi aşa-numitele lesbiene nu schimbă esenţa problemei, pentru că tot estropiate sunt şi ele! Desigur, poponarii – aici luaţi ca denumire generală pentru toţi şi toate cele care practică această perversiune – sunt de compătimit, dar nu sunt de acceptat în lumea normală. Dar, până se va reveni la normele spartane, în baza cărora ar trebui aruncaţi într-o prăpastie adâncă spre a fi devoraţi de păsările şi animalele carnivore, mai bine să stea liniştiţi şi ascunşi în „grotele“ lor. Nu să demonstreze pe stradă cu deosebită impertinenţă – auziţi, Parada Gay! –, iar ticăloşii care conduc România de 20 ani să le asigure protecţia cu mari efective de jandarmi, de parcă ar fi tezaurul Băncii Naţionale, în loc să-i lase pe trecători să-i paradească, aşa cum s-a întâmplat la Moscova într-o situaţie similară!

Dimensiunea satanistă a civilizaţiei occidentale

Impunerea de către Uniunea Europeană a legalizării acestor încălcări ale moralei, incriminate încă de Biblie, ca şi cum ar fi „norme“ care să fie urmate de alţii, relevă dimensiunea satanistă a civilizaţiei occidentale. Simptomatic, în acest sens, este că, recent, guvernatorul Californiei, actorul Arnold Schwarzenegger, care este anti-poponar, a trebuit să accepte legalizarea căsătoriei între pederaşti. De altfel, „trend“-ul era previzibil, de vreme ce un poponar american, Terrence McNally, îl prezenta pe Iisus Hristos ca pederast (horribile dictu) într-o blasfemie pe care a conceput-o şi a difuzat-o fără nici o restricţie în S.U.A. şi în Australia (cf. http://www.9am.ro/rv/c/81864/a). Probabil că de la el s-a inspirat estropiata Alina Mungiu-Pipidi când şi-a mâzgălit piesa sa, în care-şi defulează insatisfacţiile sale sexuale, „Evangheliştii“ – „obscenetă mungistă premiată de UNITER“ în 1992 (http://www.credinta-ortodoxa.ro/spip.php?article69), publicată de Modern International Drama din New York în 1996 şi apărată de ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu-Decerebratu’ tocmai cu pseudo-argumentul „că din moment ce piesa a fost premiată de UNITER, este una de valoare“ (sic). Iată cum vin de se leagă lucrurile!

Regretabil, ba chiar tragic pentru destinul Neamului Românesc, este faptul că Biserica Ortodoxă Română – ultima noastră speranţă instituţională şi morală – nu mai are nici o reacţie faţă de aceste directive ale Uniunii Europene. Şi aceasta se întâmplă din cauza alegerii lui Daniel Ciubotea ca Patriarh al României, despre care, în alt articol, am arătat că are un „cui“ catolic în ciubotă: adică este „înţepat“ de Vatican – l-a „agăţat“, într-un fel, Biserica catolică, care, de un mileniu şi jumătate, este condusă de o clică de bandiţi, escroci, perverşi, pederaşti, simoniaci, care nu au nimic comun cu credinţa în Dumnezeu, ci exclusiv cu acapararea de averi.

Satanistă este şi activitatea firmelor occidentale care produc filme porno, de pe urma cărora câştigă profituri uriaşe. Priviţi măcar câteva filmele porno difuzate, după ora unu sau două noaptea, de diverse posturi TV: imaginile produse sunt absolut scabroase şi încalcă Declaraţia Drepturilor Omului privind respectarea demnităţii umane. Cum, din puzderia de o.n.g.-uri interne şi externe, nu s-a găsit nici una care să protesteze contra difuzării acestor mizerii antiumane?! La Consiliul Naţional al Audiovizualului (C.N.A.) nu mai apelăm, căci el e prea ocupat cu depistarea – oricum ineficientă – a greşelilor de gramatică şi de stil ca să mai observe puzderia de astfel de insanităţi inadmisibile!

Dar mai trebuie subliniat un aspect care atestă, în mod irefutabil, impotenţa poponarilor: de ce nu-şi apără ei „dreptul“ occidental de a face şi ei filme porno, care să fie difuzate de respectivele posturi TV?! De ce această discriminare?! Şi cum de Consiliul „Naţional“ pentru Combaterea Discriminării nu le ia apărarea poponarilor, fiindcă nu sunt băgaţi în seamă, pentru a le fi popularizată „cultura“ lor microbiană (coprocultura)?!

Aşteptăm ca, de data aceasta, toţi apărătorii Ortodoxiei şi, în primul rând, preoţii – cu sau fără Patriarhul Daniel – să se organizeze mai bine şi mai eficient ca să împiedice aplicarea acestei incredibile încălcări a moralei ortodoxe, pe care vrea să ne-o impună Uniunea Europeană: „căsătoria“ pederaştilor! De asta ne-au invitat în Europa? Ca să intrăm cu popoul înainte?!

Răspândirea impunerii legislaţiei care-i favorizează pe poponari este un semn peremptoriu al inversării valorilor şi, ipso facto, un semn prevestitor al venirii Apocalipsei: „Mai întâi pe aceasta trebuie s-o ştiţi: că-n zilele cele de apoi vor veni cu batjocură batjocoritori care vor trăi după poftele lor…!“ (II Petru 3, 3). „Dar au fost în popor şi profeţi mincinoşi, după cum şi-ntre voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura erezii pierzătoare şi, tăgăduindu-L chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce loruşi grabnică pieire. Şi mulţi le vor urma destrăbălările, iar calea adevărului va fi blasfemiată din pricina lor“ (II Petru 2,1-2).

Dar faptul că guvernanţii postdecembrişti ne-au băgat, aproape cu forţa, prin dezinformare, prin minciună perpetuă, în Uniunea Europeană, nu este ceva bătut în cuie. Trebuie să urmăm exemplul Irlandei, care, zilele trecute, a pus în dificultate Tratatul de la Lisabona, ultima găselniţă în salvarea constituirii Uniunii Europene. Dacă s-ar mai găsi două-trei ţări care să procedeze ca Irlanda – de exemplu, Danemarca, Polonia şi Cehia, care, anterior, au mai formulat obiecţii majore faţă de U.E. –, este posibil ca Uniunea Europeană, în forma dictatorială şi antihristică existentă acum, să se destrame.

Evident, ne aşteaptă ani grei. Poate ar trebui să ne gândim serios să punem şi noi de o I.R.A.! Oricum, o listă cu cei care-şi „vor aduce lor înşile grabnică pieire“ se poate întocmi cu uşurinţă chiar din presă, care reprezintă „câinele de pază al democraţiei – dacă nu va ajunge şi ea, cumva, doar un câine de companie“, cum remarcase, recent, dr. Mihai Miron, preşedintele Uniunii Ziariştilor Profesionişti.

28 iunie 2008

            ADDENDA. Dar, iată că sîmbătă, 24 mai 2010, s-a revărsat iarăşi un puseu de prostie din partea vorbeţilor de pe aproape toate posturile de televiziune: s-a comentat pozitiv noua paradă a pederaştilor, intitulată pompos „Marşul diversităţii“, deşi nu a fost decît o panaramă ca şi în celelalte dăţi – dar cu cheltuieli bugetare mai mari decît anterior, deoarece a fost păzită de mai mulţi poliţişti decît pederaşti demonstranţi! În timp ce, seara, la buletinul de ştiri de la ora 20, de la TVR1, un tîmpit de prezentator – cu o mutră sobră, ca să pară mai convingător – vorbise elogios de abjecta exhibiţie a pederaştilor, dar se exprimase peiorativ despre demonstraţia organizaţiei naţionaliste Noua Dreaptă, numind-o „aşa-zisul (sic) Marş al Normalităţii“. De ce „aşa-zisul“, măi, tîmpiţelule, cînd a fost un marş autentic al Normalităţii, al valorilor moralei ortodoxe?! Să înţeleg că ţi-ar place ca fiul tău să fie sodomizat de un poponar de la Accept, iar fiică-ta să devină o lesbiană, ca să se înscrie în „diversitate“?!

            23 mai 2010, Duminica Rusaliilor

                                                                                        Vasile I. ZĂRNESCU

A venit vremea scadentei

Posted by Stefan Strajer On May - 22 - 2010

A venit vremea scadentei

Editorial de Grigore L. Culian

Fostul securist si mic nomenclaturist Traian Basescu devine pe zi ce trece tot mai agresiv. Atat in vorbe, cat si in fapte. Daca in timpul asaltului pentru un nou mandat  la Palatul Cotroceni i-a aburit pe romani ca le va creste salariiile si pensiile cu 50 la suta, micul servitor ceausist isi asmute acum potaia de serviciu (premierul-fantoma Emil Boc, cel care pastoreste guvernul din ghereta de la poarta Cotrocenilor) impotriva supusilor, ordonandu-i sa faca exact invers, adica sa taie 25 la suta din salariile bugetarilor si 15 la suta din pensii si ajutorul de somaj. Deh, e criza si populatia (ca de o Natiune Romana nu mai poate fi vorba!) trebuie sa faca sacrificii pentru binele Patriei si viitorul ei!

Daca aveti memoria scurta, am sa va reamintesc faptul ca Primul Marinar al  tarii promisese poporului suveran, in timpul suspendarii, ca il va consulta, din trei in trei luni, in Piata Universitatii. Fraierii au ramas cu promisiunea, dom’ Traian si-a pus sacii in caruta si…“pupat Piata Endependentei” lui Caragiale. Numai ca, surpriza: dupa anuntul cu taierea salariilor, pensiilor si ajutorului de somaj (plus alte “ajustari” care lovesc in painea copiilor si a familiilor nevoiase), pensionarii si-au amintit brusc de promisiunea cu “consultarile” din Piata Universitatii si de proverbul “daca nu vine Mohamed la munte, vine muntele la Mahomed”. Cum presedintele ales s-a facut nevazut de atunci, i-au facut ei o vizita la Palatul Cotroceni. Una “utila” si “fructuoasa”, dar care s-a lasat cu huiduieli, incaierari cu jandarmii, injuraturi, arderi de portrete prezidentiale, cativa “agresori” spitalizati si alte incidente neprevazute de SPP-istii de la Inalta Poarta.

In spatele perdelelor, alesul privea ingandurat si se gandea ce minciuna sa mai inventeze pentru a linisti spiritele. A urmat o noapte alba (poate si o sticla de whisky din cel mai bun si unu-doua pachete de tigari!), convocarea de urgenta a “Consiliului de Coroana”, a serviciilor secrete, a femeii de serviciu si a gradinarului, pentru identificarea autorilor rebeliunii…pensionare. Spre dimineata, au aparut, buimaci: premierul Boc, chemat de la poarta, unde facuse planton toata noaptea; Elena Udrea, ravasita si foarte ingrijorata de moralul sefului, si “buldogul” Vasile Blaga, jupanul de la Interne, care nu dormise toata noaptea si bause zeci de cafele lucrand la “planul de masuri”. Pe la 10, a iesit dintr-un tufis si “Nasul” Radu Moraru, responsabil cu intoxicarea mediatica de la pranz, cand urma sa aiba loc conferinta de presa cu ziaristii, unde micul discipol al lui Ceausescu urma sa raspunda la intrebari (unele dinainte stiute, altele de decor).

Conferinta de presa s-a desfasurat conform scenariului: presedintele a vorbit singur, si-a aparat primul-ministru si clientela politica din jurul lui – care au tocat banii romanilor in campanie pentru a-l reaseza pe dom’ Traian in jiltul de la Cotroceni – si a dezvaluit culisele deranjului din ziua precedenta: pensionarii au fost manipulati de o parte a presei (care “dezinformeaza”) si de politicieni “diletanti” (care incita la violenta)!             

Voi incerca, in cele ce urmeaza, sa-l readuc cu picioarele pe pamant pe presedintele –                      jucator, reamintindu-i ceea ce stie foarte bine, dar refuza cu incapatanare sa-si asume. In ultimii 20 de ani, desi a vazut Revolutia la televizor, cum singur o recunoaste, romanii i-au dat totul lui Traian Basescu: ministru al Transporturilor de mai multe ori, doua mandate de primar al Capitalei, doua de presedinte al Romaniei, un prim-ministru obedient, Emil Boc, pe care si l-a dorit si cu ajutorul caruia are controlul total asupra institutiilor statului (Armata, Politie, Servicii Secrete, Parchet, DNA etc.) si o majoritate in Parlament. Deci, toate parghiile Puterii si sansa de a face din Romania un stat modern, care sa asigure populatiei un trai decent si un viitor mai bun generatiilor viitoare.

Ce le-a dat Traian Basescu, in schimb, romanilor? 20 de ani de politicianism ieftin, coruptie generalizata, clientelism, jaf calificat din averea statului, scandal, mizerie, suferinta si lipsa sperantei. Dovada: peste 3 (trei) milioane de romani si-au parasit tara in ultimii 20 de ani, cautand un trai mai bun pe alte meleaguri; zeci de mii de tineri au luat drumul exilului si traiesc azi in toate colturile lumii; Romania si-a vandut pe nimic bogatiile naturale si sistemul financiar-bancar, fiind datoare pentru mai multe generatii marii finante mondiale. Daca nu ma insel, Ceausestii au fost executati in Ziua de Craciun 1989 pentru subminarea economiei nationale, adica pentru aceleasi fapte de care se fac vinovati conducatorii Romaniei din ultimii 20 de ani, inclusiv Traian Basescu. Cred ca a venit vremea scadentei si protestul pensionarilor jefuiti a fost numai primul semnal…

New York, 19 mai 2010

NR. Alte articole de Grigore L. Culian puteti citi accesand linkul www.nymagazin.com

Procesul Goma: deruta magistraţilor?

Posted by Stefan Strajer On May - 15 - 2010

Procesul Goma: deruta magistraţilor?

Autor: Valerian Stan

Se împlinesc astăzi fix patru ani de când Paul Goma s-a adresat justiţiei cerînd să se pună capăt campaniei de denigrare şi discreditare împotriva sa. Cum se ştie, de-a lungul a mai multor ani, mai mulţi „critici” ai săi l-au acuzat în repetate rânduri de antisemintism şi negaţionism. În cererea de chemare în judecată, împreună cu istoricul Mircea Stănescu şi avocata Eugenia Crângariu, am arătat în detaliu de ce acuzaţiile aduse scriitorului în exil erau neîntemeiate şi injuste. Prin aceeaşi cerere dar şi prin depoziţiile în faţa instanţei am mai arătat şi în ce au constat prejudiciile aduse prestigiului, onoarei şi dreptului la propria imagine ale reclamantului. La instanţa de fond, Judecătoria Sectorului 1 din Bucureşti, procesul a durat mai bine de doi ani şi jumătate, până în decembrie 2008. Numărul mare al pârâţilor, ca şi faptul că unii aveau domiciliul în străinătate, a făcut ca procedural judecata să fie destul de complicată. Dar chiar şi aşa, doi ani şi jumătate pentru judecarea „pe fond” a dosarului au fost prea mulţi, şi prea departe de cerinţa judecării cauzelor „într-un termen rezonabil”.

Ce a urmat a fost însă şi mai şi. Mai întâi că decizia instanţei şi motivarea ei, la care am să mă refer imediat pe larg, au fost sub orice aşteptări. Nu în sensul că Paul Goma, atunci când a hotărât să se adreseze justiţiei, şi noi, cei care i-am fost alături apoi, ne-am fi aşteptat prea încrezători la ceea ce într-o ţară cât de cât normală am fi avut tot dreptul să ne aşteptăm. Ci în sensul că  pronunţînd o sentinţă vădit nedreaptă, judecătoarea – Ioana Anton, pre numele ei – nu a făcut nici cel mai mic efort ca să salveze măcar aparenţele. Apoi că a trebuit să treacă nu mai puţin de un an şi patru luni ca să fie acceptat apelul la hotărârea instanţei de fond. Îndeplinirea procedurilor presupunea şi în această fază un număr de cheltuieli, mai ales cu traducerea hotărârii judecătoreşti şi cu citarea pârâţilor din străinătate, pe care Paul Goma şi susţinătorii nu le mai puteau acoperi. Iar lucrul acesta a făcut ca de la înregistrarea cererii de chemare în judecată şi până la primul termen al primei căi de atat (3 mai 2010) să treacă mai bine de patru ani. Ceea ce ne spune că până la finalul procesului, deci până când se vor judeca apelul şi recursul, ideea de „termen rezonabil” va fi devenit ceva de-a dreptul contrar ei.

Revenind la hotărârea Judecătoriei Sectorului 1, aşa cum am arătat deja pe larg în motivarea apelului trimis Tribunalului Bucureşti, soluţia a fost una profund netemeinică şi nelegală, cu deosebire în raport cu principala concluzie a instanţei, aceea că, prin articolele şi celelalte materiale ale lor, prin care l-au acuzat în mod repetat de antisemitism şi negaţionism, pârâţii s-ar fi situat în limitele libertăţii de exprimare iar reputaţiei scriitorului calomniat nu i-ar fi fost adusă nicio atingere.

Citeşti şi pur şi simplu nu ai cum să înţelegi că un judecător a putut să scrie aşa ceva. În cererea de chemare în judecată, a fost arătat cum nu se putea mai explicit că, prin ceea ce au făcut de-a lungul a mai multor ani, cei chemaţi în judecată au adus atingeri grave şi ilegitime reputaţiei şi onoarei scriitorului calomniat, dreptului său la propria imagine – prin încălcarea îndatoririlor şi responsabilităţilor care le reveneau în exercitarea libertăţii de exprimare, astfel cum aceste îndatoriri şi responsabilităţi erau şi sunt stabilite prin art 30 alin (6) din Constituţia României, respectiv prin art 10 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Potrivit textului precizat al Convenţiei europene, exercitarea libertăţii de exprimare poate fi supusă prin lege unor restrângeri „pentru protecţia (…) reputaţiei sau a drepturilor altora”. Ce a răspuns la toate acestea judecătoarea Anton? Nici mai mult nici mai puţin că dacă instanţa ar fi dat curs principalei solicitări pe care Paul Goma i-a adresat-o, aceea ca denigratorii săi să înceteze acţiunile lor calomniatoare, ar fi însemnat să dispună o restrângere a libertăţii de exprimare a împricinaţilor care, atenţie, nu ar avea ca bază legală un „text de lege intern”. Ceea ce e perfect fals, iar lucrul ăsta îl ştie până şi un student – mai sârguincios, e adevărat – din anul întâi de la drept. Pe de o parte pentru că în dreptul intern această restrângere este statuată demult şi bine prin chiar textul legii fundamentale, Constituţia României, care, la art 30 („Libertatea de exprimare”) stabileşte neechivoc, într-o formulare foarte clară pentru oricine şi în deplină conformitate cu prevederile Convenţiei europene, că „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine”. Pe de altă parte, Convenţia europeană (tratat internaţional ratificat de România) face ea însăşi  parte din dreptul intern, potrivit art 11 alin 2 din aceeaşi Constituţie a României: „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.

 

Pe timpul judecării procesului la instanţa de fond, celebra Casă de avocaţi Muşat & Asociaţii, care îi apăra pe nu mai puţin celebrii pârâţi Nicolae Manolescu, Andrei Oişteanu, Ion Vianu şi Carmen Muşat (consoarta celebrului maestru omonim), prin întâmpinarea depusă la cererea de chemare în judecată, a insistat că în speţă ar fi incidente principiile statuate de Curtea europeană a drepturilor omului în motivarea mai multor cauze (menţionate ca atare de domnii avocaţi), principii potrivit cu care în cazul „persoanelor publice” limitele criticii acceptabile sunt mai largi decât pentru persoanele obişnuite. Muşat şi asociaţii săi au invocat trei cauze: „Lingens” şi „Dichand şi alţii” contra Austriei, respectiv „Marc Thoma” contra Luxemburgului. Cum au făcut-o? Denaturat şi falsificator. S-au pretat la aşa ceva nişte avocaţi atât de celebri şi clienţii lor încă şi mai celebri?  Bineînţeles că s-au pretat! Pentru că am mai scris despre asta („Procesul Goma: deruta pârâţilor”, în august 2007), aici voi fi cât se poate mai scurt. În toate cele trei cauze limitele libertăţii de exprimare fuseseră analizate exclusiv în legătură cu activitatea şi comportamentul unor politicieni şi demnitari publici. Iar CEDO a stabilit de fiecare dată, deplin justificat, că în cazul politicienilor şi al persoanelor care ocupă funcţii publice sau de demnitate publică limitele libertăţii de exprimare sunt mai largi decât în cazul celorlalte persoane. „Spre deosebire de indivizii obişnuiţi”, a arătat constant Curtea, „politicienii trebuie să accepte în mod inevitabil şi conştient verificarea strictă a fiecărui cuvânt şi faptă, atât din partea jurnaliştilor cât şi a marelui public şi, în consecinţă, trebuie să dovedească un grad mai mare de toleranţă”. Denaturarea şi falsificarea la care a recurs Muşat & Co a constat în aceea că, pe de o parte, au fost trecute sub totală tăcere „circumstanţele” respectivelor cauze (din care s-ar fi putut afla că în fiecare dintre ele fusese vorba despre critici aduse exclusiv unor „politicieni şi funcţionari publici”) iar pe de altă că s-a extrapolat la Paul Goma, samavolnic şi dolosiv, calitatea pe care Curtea a avut-o în mod precis determinat în vedere atunci când a statuat cum a statuat. Deci, acolo unde motivarea Curţii vorbea exclusiv de „politicieni şi funcţionari publici”, Muşat şi ai săi au scris, fraudulos şi cu de la ei putere, „persoane publice”. Iar asta pentru ca, aşa cum odinioară procedaseră şi generalul Pleşiţă şi camarazii săi torţionari, lui Paul Goma să i se închidă gura şi să fie încadrat acolo unde l-ar fi vrut dintotdeauna şi pentru totdeauna încadrat cei pe care el nu i-a iertat niciodată cu judecata sa dreaptă şi cu cuvântul său tăios.

Să continuăm, dară. Am văzut cum, vrînd să justifice atacurile trecute şi viitoare ale clienţilor lor la adresa lui Paul Goma, avocaţii unora dintre pârâţi n-au avut nici cea mai mică problemă să invoce denaturat şi fraudulos nu mai puţin de trei hotărâri ale Curţii de la Strasbourg. Sigur că ştiam şi ştim şi noi că vremurile pe care le trăim nu sunt nici ele prea faste pentru dreptatea care aşteaptă demult să-i fie făcută lui Paul Goma în ţara sa. La fel, ştiam şi ştim demult cât de atent privesc uneori magistraţii la mai marii zilei şi că unii dintre ei sunt atât de independenţi încât singura decizie pe care o pot lua ei înşişi e dacă poartă sau nu pălărie. Şi totuşi, că judecătoarea din acest dosar nu va pune lucrurile la punct măcar în această privinţă îmi era imposibil să mă gândesc. Cum ar putea, îmi spuneam eu, să se facă judecătoarea că nu vede aceste lucruri când înţelege şi ea bine că acest dosar – c-o fi albă, c-o fi neagră – va ajunge mai devreme sau mai târziu şi la judecata istoriei? Biet naiv ce sunt, am îmbătrânit degeaba… Bref: doamna judecătoare nu numai că nu a pus la punct falsurile grosoloane care i-au fost propuse, dar şi le-a mai şi însuşit cu seninătate şi, mai mult şi mai grav, şi-a adus ea însăşi „aportul” la măsluirea motivării unei sentinţe ruşinoase.

Concret, ca să „motiveze” de ce îi refuză scriitorului protecţia care îi era şi îi este garantată prin Constituţia României şi prin Convenţia europeană, magistratul a ales să invoce el însuşi, răstălmăcite, alte trei hotărâri ale Curţii europene. Este vorba de cauzele „Unabhängige Initiative Informationsvielfalt” şi „Oberschlick”, ambele împotriva Austriei, şi „Dalban” împotriva României. Şi în aceste trei cazuri, ca şi în celelalte trei invocate de pârâţi, a fost şi este vorba despre condamnarea de către instanţele naţionale a unor ziarişti (publicaţii) care aduseseră critici nu unui scriitor, ca Paul Goma, ori altor asemenea persoane, ci unor politicieni şi demnitari publici. În cele două cauze  împotriva Austriei, amintite mai sus, fusese vorba despre politicieni din Partidul Libertăţii din Austria şi liderul lor de extremă dreaptă (fost parlamentar şi guvernator al unuia dintre landurile Austriei) Jörg Haider, iar în cauza împotriva României de politicianul şi demnitarul (fost senator PDSR) Radu Timofte. În aceste cauze Austria şi România au fost condamnate pentru violarea Convenţiei europene (art 10 – „Libertatea de exprimare”). Şi cu aceste trei ocazii Curtea a reiterat insistent principiul după care în cazul „politicienilor”, şi în general al „funcţionarilor publici”, limitele libertăţii de exprimare sunt mai largi decât în cel al celorlalţi indivizi întrucât aceştia este firesc să accepte verificarea strictă a activităţii şi atitudinilor lor şi, prin urmare, trebuie să de dovadă de un grad mai mare de toleranţă. Motivînd astfel, CEDO a făcut de fiecare dată trimitere explicită la propria hotărâre – tocmai din 1986, dar mereu actuală şi de referinţă inclusiv pentru Curte – din cauza „Lingens” împotriva Austriei. Hotărâre pe care, cum am arătat şi săptămâna trecută, au invocat-o şi avocaţii calomniatorilor lui Paul Goma – însă au făcut-o falsificat şi manipulator, trecînd sub tăcere faptul că libertatea de exprimare a ziaristului Peter Lingens fusese apărată în raport nu cu un scriitor ori cu o altă asemenea persoană ci – bineînţeles! – cu un politician şi demnitar al statului austriac, Bruno Kreisky, cancelar federal şi preşedinte al Partidului Socialist Austriac.

Aşadar, recapitulînd: pentru a justifica cu orice preţ prejudiciile aduse prestigiului, onoarei şi imaginii publice a scriitorului Paul Goma, pârâţii, avocaţii lor – dar, încă şi mai grav, instanţa de judecată însăşi – au invocat în mod denaturat şi cu totul nepertinent nu mai puţin de şase decizii ale Curţii europene.

Şi ca şi cum toate acestea n-ar fi fost de ajuns, instanţa de fond a mai „motivat” şi că Paul Goma nu a făcut dovada că i-ar fi fost adusă vreo atingere prestigiului, onoarei şi dreptului la propria imagine. Iar asta în condiţiile în care în cererea de chemare în judecată cât şi pe întreg parcursul procesului am arătat în mod detaliat şi argumentat, inclusiv cu numeroase exemple din istoria mai îndepărtată şi mai recentă, că pentru orice persoană, indiferent de statutul său – dar mai ales pentru una cu statulul intelectual al scriitorului în exil – acuzaţia de antisemitism şi negaţionism constituie o pată foarte greu de şters asupra prestigiului, operei şi vieţii acesteia. Aşa cum am arătat în motivarea apelului la sentinţa Judecătoriei (dar şi în cererea de chemare în judecată), „Caracterizarea ca antisemit şi negaţionist expune pe oricine desconsiderării, dispreţului şi oprobriului public, afectîndu-i în mod grav prestigiul, onoarea şi imaginea publică. Iar lucrul acesta se întâmplă cu atât mai mult în societăţi – precum cea românească – în care antisemitismul (rasismul, xenofobia etc) şi negaţionismul (contestarea sau negarea Holocaustului) nu constituie doar o abatere de la nişte norme nescrise, facultative, de ordin etic şamd, ci şi o încălcare a legii sancţionată cu închisoare până la 5 ani – în conformitate cu art 5 şi 6 din OUG nr 31//2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob”. Deşi lucrurile acestea – care altfel sunt pentru oricine clare ca lumina zilei – i-au fost arătate pe larg pe timpul procesului, în „motivarea” soluţiei sale instanţa de fond a evitat să facă cea mai neînsemnată referire la ele. Încât, aşa cum de asemenea am arătat în apel, „oricine citeşte sentinţa acestei instanţe nu are cum să nu se întrebe: Cum poate să fie logic să se afirme că o persoană care a fost acuzată prin numeroasele articole şi alte materiale denigratoare ale pârâţilor că a comis asemenea infracţiuni nu a suferit niciun prejudiciu, nu i-au fost afectate în vreun fel prestigiul, onoarea şi dreptul la imagine?”

În sfârşit, pe timpul procesului la instanţa de fond au fost probate prejudiciile de natură foarte diversă pe care Paul Goma le-a avut de suferit din cauza faptelor ilicite ale pârâţilor. A fost dat inclusiv exemplul celor întâmplate în 2007, când, în considerarea operei sale scriitoriceşti şi a luptei de peste patru decenii împotriva totalitarismului comunist, Consiliul local Timişoara i-a conferit lui Paul Goma titlul de cetăţean de onoare al acestui municipiu. Din cauza acuzaţiilor denigratoare care îi fuseseră aduse anterior în mod sistematic de către pârâţi şi a afectării imaginii şi prestigiului său în unele medii ale percepţiei publice, ambasadorul Israelului la Bucureşti a intervenit pe lângă Primăria Timişoara ca lui Paul Goma să-i fie retras titlul tocmai acordat. Intervenţia diplomatului israelian nu a avut rezultatul reclamat – ba dimpotrivă – atât pentru că scriitorul şi militantul anticomunist se bucură, deplin justificat, de aprecierea timişorenilor şi a majorităţii compatrioţilor săi cât şi pentru că demersul diplomatic în cauză încălcase un număr de norme elementare ale relaţiilor diplomatice, statuate în principal prin Convenţia de la Viena din 1961 (articolul 41, între altele). Deşi deznodământul a fost acesta, ca să mai pun şi această ultimă întrebare, oare nu avea judecătoarea chiar şi numai în exemplul pe care l-am dat – şi la care de asemenea s-a ferit să facă orice referire în „motivarea” soluţiei sale – o probă concludentă a răului cauzat lui Paul Goma de calomniatorii lui?

N.R. Text publicat in seriale si-n New York Magazin – publicatie editata de catre Grigore Culian la New York.

Acţiuni ale spionajului maghiar în spaţiul românesc (VII)

Posted by Stefan Strajer On May - 13 - 2010

Acţiuni ale spionajului maghiar în spaţiul românesc (VII)

Autor: Nicolae Balint

 

După Al Doilea Război Mondial, intrată şi ea în sfera de dominaţie comunistă, Ungaria s-a văzut confruntată cu o nouă realitate ce impunea o nouă politică şi în domeniul informaţiilor. Sub directa îndrumare a NKVD, nou createle organe de informaţii maghiare şi-au moderat pentru un timp acţiunile de spionaj împotriva României. Însă nu s-a renunţat definitiv la acestea. Acţiunile ce au fost desfăşurate ulterior acestui moment, au fost însă mult mai atent concepute, desfăşurate şi disimulate, mai ales că, tot ceea ce se întâmpla în această sferă a informaţiilor era foarte atent monitorizat de consilierii sovietici prezenţi în Ungaria până în deceniul şapte al secolului XX. De altfel, în foarte multe situaţii, NKVD a cunoscut aceste acţiuni, însă nu a intervenit pentru că era direct interesat de menţinerea unei situaţii de „conflict îngheţat” între România şi Ungaria. Binenţeles, că în propriul beneficiu, fapt mai mult decât evident în timpul regimului Mihail Gorbaciov.        

 

Foto. Visatorii maghiari de azi ai reocuparii Transilvaniei

Patru variante pentru Transilvania

Tratatul ce urma să se încheie în cadrul Conferinţei de la Paris (1946), avea în vedere principiile cuprinse în documentele încheiate cu România în septembrie 1944, respectiv cu Ungaria în ianuarie 1945. Invocând diverse pretexte, partea maghiară a încercat să deplaseze cât mai spre est graniţa comună cu România. Győngyősi Janos, ministrul maghiar de Externe, avea dealtfel pregătite patru variante pentru Conferinţa de la Paris. O primă variantă avea în vedere crearea unei Transilvanii independente. O alta, propunea legarea la Ungaria, printr-un coridor, a zonei secuieşti din interiorul arcului carpatic. O a treia variantă, a fost cea de anexare la Ungaria a unui teritoriu din vestul României – circa 22.055 km2 – ce cuprindea mai multe judeţe din această parte a statului român (pentru recuperarea a circa 500.000 de etnici maghiari, urmau practic să intre sub dominaţie maghiară peste 900.000 de etnici români). În fine, cea de-a patra variantă propunea organizarea unui refendum privind viitorul Transilvaniei. Niciuna din aceste variante, nu a fost luată în consideraţie pentru simplul motiv că nu ţinea seama de realităţile etnice şi istorice din Transilvania. În plus, Ungaria nu era în situaţia de a pune condiţii, având în vedere atât atitudinea ei din timpul războiului, cât şi politica promovată faţă de evrei.

Spionaj, diversiune şi propagandă antiromânească

Deşi se aflau într-o situaţie cât se poate de ingrată după război – lipsuri materiale, nesiguranţa locului de muncă pentru propriile cadre, viitor politic incert – organele de informaţii şi siguranţă româneşti au reuşit să depisteze şi să probeze mai multe acţiuni ale spionajului maghiar care erau îndreptate împotriva României. Numai în perioada 1945 – 1948, au fost depistate 17 organizaţii subversive care acţionau pe teritoriul statului român şi care, sub o formă sau alta, erau legate de Budapesta. Printre cele mai active s-au dovedit a fi „Mişcarea de Rezistenţă”, „Hungarista”, „Asociaţia anticomunistă de tineret”, „Brigada Fulger”, etc. Atitudinea suspect de tolerantă a nou createlor organe de informaţii comuniste maghiare, s-a observat şi în cazul generalului Dalnoki Veress, fost comandant horthyst al Corpului de Armată maghiar dislocat la Cluj după Diktatul de la Viena din august 1940. Acesta a creat un centru subversiv  la Budapesta ce întreţinea legături permanente cu elemente revizioniste din Transilvania, susţinând material operaţiunile acestora. Acţiunile lui Dalnoki Veress vizau atât obţinerea de informaţii despre situaţia minoritarilor maghiari, cât şi răspândirea clandestină de material de propagandă cu caracter revizionist, având drept scop slăbirea încrederii în capacitatea de organizare şi administrare a autorităţilor româneşti reinstalate în teritoriul cedat. Totodată, la sugestia discretă a Budapestei, o serie de elemente ultranaţionaliste din Transilvania au primit indicaţia de a intra în MADOSZ, militând astfel legal, dar sub faldurile unei noi ideologii care le permitea însă, disimulat, să promoveze vechile teze iredentiste. În acelaşi timp, contele Teleki Adam a pus bazele „Partidului Popular Maghiar”.      

                                                   (va urma)

NICOLAE  BALINT

 

CASETA

Tabel cu persoane din judeţul Mureş, semnalate după 1.04.1947 ca făcând parte din

                    agentura Serviciului Maghiar de Informaţii din România

Nr.crt.                Numele şi prenumele                  Localitatea
1. Beldy          (?) Târnăveni
2. Csiki Francisk Tg. Mureş
3. Csiki Pista Tg. Mureş
4. Haller Ştefan (soţia şi fiica sa) Târnăveni
5. Hubert Ernő Târnăveni
6. Kovacs        (?) Tg. Mureş
7. Kovacs Albert Tg. Mureş
8. Pataki         (?) Tg. Mureş
9. Petery         (?) Târnăveni
10. Szikozai Sandor Tg. Mureş
11. Sas    Ioan Tg. Mureş
12. Wolfgang  Mihaly Tg. Mureş
13. Wolforth Mihail Tg. Mureş

 

N.R. Puteti citi alte texte ale domnului Nicolae Balint la: www.nicolaebalint.wordpress.com

A.O.Ş.R.: o „gaură neagră“ în buget!

Posted by Stefan Strajer On May - 13 - 2010

 A.O.Ş.R.: o „gaură neagră“ în buget!

Autor: Vasile Zarnescu 

Motto: „Cei mari nu sunt mari decît pentru că noi suntem în genunchi.

Să ne ridicăm!“

Maxim Pale

 

Zilele trecute, aproape toate mass media au făcut mare tapaj de faptul că „la M.A.I., S.R.I. şi S.I.E. se angajează bucătari şi cameriste pentru casele de protocol şi căminele de garnizoană cu un milion de euro“. În articolul din 28 aprilie 2010, ziarul PUTEREA detaliază citînd din proiectul Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului pe care se bazează angajarea personalului respectiv, explicîndu-se că este vorba de „excepţia unui procent de 15% din totalul posturilor care urmează să devină vacante“. Această exprimare idioată – „un procent de 15 procente“, deşi într-un procent nu pot încăpea mai multe procente! – se repetată în toate articolele şi este preluată, probabil, din chiar proiectul O.U.G., ceea ce nu ne miră, dat fiind că este un guvern de incompetenţi.

Dar, dincolo de exprimarea agramată, respectivele publicaţii, printre care şi România liberă, relevă că, astfel, se ajunge la „peste 1,1 milion de euro“ şi se insinuează că această sumă ar însemna, evident, foarte mult!

 

 

Ce bani primesc academicienii care l-au curtat pe Băsescu

 

Iată, însă, ce dezvăluia, în 14 martie 2010, ziarul Adevărul: „Potrivit propunerilor de finanţări înaintate Ministerului de Finanţe, în 2010, AOSR ar urma să primească de la bugetul de stat peste 8,2 milioane de lei (peste 2 milioane de euro), din care 1,3 milioane de lei (317.000 de euro) numai pentru salariile membrilor“. Or, să remarcăm că, pentru trei instituţii esenţiale ale statului – M.A.I., S.R.I. şi S.I.E., care au, împreună, zeci de mii de salariaţi – se preconizează să se aloce 1,1 milioane euro pentru o jumătate de an. Dar pretinsa instituţie „de utilitate publică“ numită Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (A.O.Ş.R.) – care are doar vreo treizeci de salariaţi şi vreo 230 de membri-„academicieni“, care iau indemnizaţii grase degeaba – primeşte peste două milioane de euro anual. Publicaţiile respective, care, acum, dezavuează, clamînd în cor, suma alocată pentru bucătarii şi cameristele sezoniere de la instituţiile care prezervă securitatea naţională, în acele zile nu se arătaseră interesate de risipa făcută cu subvenţionarea A.O.Ş.R.!

Trebuie, totuşi, să încercăm să determinăm care sunt cheltuielile salariale cu cei din conducerea A.O.Ş.R.: putem deduce, conform Legii nr. 31/2007 privind reorganizarea şi funcţionarea A.O.Ş.R. (modificată ulterior prin Legea nr. 296/2007 şi Legea nr. 241/2009), că au aceste lefuri prezumtive – dar doar pentru că stau la taclale.

Salariile şi indemnizaţiile din A.O.Ş.R. – o pleaşcă nemeritată

Preşedintele A.O.S.R., „g-ral (r.) prof. univ. dr. Vasile Cândea“, are un salariu „de membru al guvernului“ – deci, de ministru, de minimum 6.500 lei, la care se adaugă sporul de 25 la sută pentru vechime în muncă din salariul de ministru, adică încă 1.625 lei, apoi, sporul de conducere de 20 la sută din indemnizaţie, adică încă 400 lei: un total minim de 8.125 lei. La aceasta se adaugă indemnizaţia de membru titular de 2.000 lei. În final: 10.125 lei sau, ca să sune mai impresionant, dar tot banii ăia sunt, 101.250.000 lei vechi! Plus alte sporuri, diurne etc. Adică un salariu realmente nesimţit, fiindcă vine 2-3 ore pe zi, cîteva zile pe săptamînă, ca să stea, efectiv, la palavre cu alţi octogenari, în biroul său somptuos, unde-l aduce maşina cu şofer, pe banii, evident, ai A.O.Ş.R. – adică, de fapt, ai noştri! (În paranteză fie zis, pînă în decembrie 2009, mai primea şi pensia de general în retragere, de circa 5.000 lei. Deci, în total, băga la teşcherea 15.125 lei, adică peste 151de milioane de lei!).

Calculul este la fel şi pentru ceilalţi membri din conducere – Prezidiu, Consiliu de Onoare (A.O.Ş.R. are şi aşa ceva!!!), Consiliu director (vreo 20 de indivizi) –, care pornesc de la nivelul de secretar de stat, adică minimum 4.500 lei, cu sporurile aferente. Şi toţi fac acelaşi lucru: discută palavre şi-şi împart, între ei, diplome, organizează, cu mari cheltuieli, diferite „simpozioane“, fără nici o consecinţă ştiinţifică, dar prin care să lase impresia că fac ceva. Un alt exemplu elocvent, în acest sens, este secretarul ştiinţific al A.O.Ş.R., „Prof. Univ. Dr. Doru-Sabin Delion“, care vine o zi pe săptămînă la birou, în rest este plecat în diverse locuri din ţară şi, mai ales, din străinătate, dar exclusiv pe banii A.O.Ş.R., căci, conform legi sus-amintite, membrii A.O.Ş.R. au dreptul la diurnă pentru deplasări. Ce face acest Doru Delion în ţară şi în afara ţării pentru A.O.Ş.R.?! Un mare nimic, pentru care ia o traistă de bani degeaba: circa 8.025 lei, adică peste 80 de milioane de lei vechi, la care se adaugă sumele încasate de la alte instituţii de stat la care „lucrează“!

O primă concluzie: trebuie interzis cumulul de funcţii bugetare!

Ion Basgan – mason filantrop sau calic?!

La fel este situaţia salarială pentru vicepreşedintele Ion Basgan, pe care Academia Caţavencu îl numeşte „Ioan Bâzgan“, fiindcă voise, probabil, să-l poreclească Mâzgan. Într-adevăr, acesta a fost numit de către Vasile Cândea, în decembrie 2009, vicepreşedinte interimar, din 15 decembrie 2009 pînă în 11 martie 2010 – cînd avea să aibă loc Adunarea generală a A.O.Ş.R., care trebuia să-l autentifice pe funcţie. Dar A.O.Ş.R. nu a publicat, pe site-ul său, procesul verbal al respectivei adunări generale, care l-a declarat şi pe preşedintele Traian Băsescu membru de onoare al A.O.Ş.R.! Iată ce se scria despre Ion Basgan în articolul „Ion Basgan – senator necunoscut in Teleorman, dar prezent printre miliardari“: „Pentru teleormăneni, pentru liberali, Ion Basgan nu reprezintă prea mult. Pentru naţiune, însă, DA! Parlamentar de Teleorman, senatorul Ion Basgan, cu numai 25-26 milioane euro, este, totuşi, şi el prins în topul celor 500 de miliardari, chiar dacă pe la pagina 302. Lansat în afaceri în ’91, Ion Basgan a fost propulsat în 2004 şi în politica teleormăneană, dar cam degeaba. Senatorul a riscat răspunsul la cîteva întrebări, spre deliciul celor care l-au votat, dar nu l-au cunoscut. Astfel, aflăm c …citeste toata stirea“ (cf. Gazeta de Teleorman din 17 octombrie 2008, Alexandria). Din păcate, site-ul respectiv a fost suspendat, aşa că apelăm la conducerea revistei să posteze, aici, la comentarii, ştirea integrală, ca să putem avea imaginea completă a „deliciului“ teleormănenilor, care s-au adăpat la înţelepciunea liberală şi masonică bâzgană, după modelul rezultat din acest panseu profund, prin care Basgan echivalează – nici mai mult, nici mai puţin! – refuzul preşedintelui Traian Băsescu de a fi primit în A.O.Ş.R. cu refuzarea, de către unii, a Premiului Nobel: «„Faptul că preşedintele a refuzat poate fi considerat ca un gest făcut de alţii în cazul premiului Nobel. Şi premiul Nobel a fost refuzat“, susţine Ion Basgan, unul dintre vicepreşedinţii AOSR.». Acest panseu esoteric este prezentat, în Adevărul din 14 martie 2010, după subtitlul sarcastic, supra-subliniat de redacţia ziarului: «Ion Basgan: Băsescu a refuzat „Nobelul“ AOSR». Acesta este nivelul gîndirii „ştiinţifice“ a lui Ion Basgan-Mâzgan, a cărui operă de „om de ştiinţă“ este etalată în biografia sa, întinsă pe ½ de pagină, pe site-ul A.O.Ş.R.!

Ei, bine, ca multimilionar în euro trecut, din greşeală, în topul miliardarilor şi, mai ales, ca liberal mason „filantrop“ şi debordînd de „moralitate“, te-ai fi aşteptat ca Ion Basgan să renunţe la traista cu bani plătiţi de A.O.Ş.R. şi să o doneze, eventual, tot A.O.Ş.R., pe altarul ştiinţei. Dar, ca unul care cere încă 100 de miliarde de dolari de la S.U.A., precum şi alte peste 600 de milioane de euro de la PETROM, pentru drepturile de autor de pe urma invenţiei ilustrului său tată, nu poate să renunţe la cele peste şapte mii de lei de la statul român, via A.O.Ş.R. Dar nu pentru că ar fi calic: nu, ci pentru că, dacă nu-şi va primi verzişorii americani sau euroii austrieci de la PETROM-OMV – şi nu şi-i va primi, căci, se ştie, pe ce pun ăştia mîna nu mai restituie –, barem să rămână cu simbria de la A.O.Ş.R. primită pe de-a moaca şi plătită din banii noştri!

A.O.Ş.R. – instituţie de „nivel naţional“

Această titulatură pompoasă şi nereală serveşte la mărirea artificială şi ilegală a nivelului de salarizare din A.O.Ş.R.

Astfel, A.O.Ş.R. are şi o ditamai „directoare economică“, Maria Saşalovici, care are, în sediul central (din Splaiul Independenţei nr. 54), în subordine doar vreo 10 salariate – dintre care 6 (şase) sunt contabile – pentru care primeşte un salariu de instituţie „de nivel naţional“, cum  îi place ei să se împăuneze, ca să îşi justifice salariul necuvenit. Spre comparaţie, trebuie ştiut că Tribunalul Bucureşti are circa o sută de salariaţi, dar numai trei contabili! Este de reţinut şi faptul – foarte important – că această Maria Saşalovici a fost director administrativ la Spitalul Fundeni, cînd g-ralul (r.) Vasile Cândea conducea Clinica de cardiologie. Şi, conform unor informaţii incomplete, Maria Saşalovici a fost concediată pentru nereguli în activitatea ei. Apelăm la celelalte organe de presă preocupate de grija pentru banii publici – Academia Caţavencu, Adevărul, Gândul, România liberă ş.a. –, precum şi la instituţiile abilitate ale statului – Curtea de Conturi, Parchetul, D.N.A. etc. – să-i cerceteze activitatea de la Spitalul Fundeni şi, apoi, pensionarea ei urgentă pe caz de boală – dar, în realitate, ca să nu-i apară în carnetul de muncă faptul că fusese concediată disciplinar! –, apoi cum de s-a însănătoşit subit şi s-a angajat director administrativ la Primăria Sectorului 2, ca, în sfîrşit, protectorul ei de la Spitalul Fundeni, g-ral (r.) Vasile Cândea, să o „pescuiască“ şi să o aducă la A.O.Ş.R., unde „face legea“ – aşa cum am mai relevat în articolul „Cine conduce A.O.Ş.R.: o agramată sau un papă-lapte?!“ Acum, Maria Saşalovici pierde vremea la Paris – unii spun că pentru a-şi face concediul acolo. Dar, chiar cu leafa ei barosană, nu cred că îşi poate permite să stea o lună de zile la Paris. Care o fi, oare, şmecheria acestei plimbări în Capitala Luminilor?! Vrea să-şi „lumineze“ mintea-i îmbîcsită? Preşedintele A.O.Ş.R. Vasile Cândea a fost de mai multe ori, inclusiv anul trecut, la Paris, în misiunea ştiinţifică de împărţire a unor diplome. Oare i-a netezit drumul „pupilei“ sale, chiar dacă „pupila“ e cam băbătie?! Vom cerceta situaţia, căci, după cum v-aţi convins pînă acum, şi aceasta este dubioasă – ca tot ce ţine de A.O.Ş.R.!

După cum v-amintiţi din episodul întîi, „De cine-i este frică preşedintelui A.O.Ş.R.?!“, mîna a doua care-l acompania pe g-ralul (r.) Vasile Cândea la lansarea circularelor imbecile şi ilegale, analizate acolo, este ec. Maria Botezatu. Ea este şefa Serviciului Personal şi are doar patru subordonate. Dar şi ea este plătită ca şefă de serviciu „de nivel naţional“! La A.O.Ş.R. există şi un director de editură, Liviu-Mihai Sima, care are în subordine doar doi oameni, dar are salariul de director al „unei instituţii de nivel naţional“! El a fost încadrat prin concurs ca redactor, dar a fost promovat „pe linie internă“ ca director, pentru a i se recompensa gras obedienţa faţă de conducere.

La toate acestea adăugaţi indemnizaţiile celor circa 230 de membri ai A.O.Ş.R., dotările de lux, regia sediilor şi încă multe altele, toate constituind o risipă insuportabilă, imorală şi inadmisibilă, ca orice „gaură neagră“ în buget,  mai ales în această etapă de crah iminent al statului.

Cine controlează activitatea A.O.Ş.R.?! NIMENI!

A.O.Ş.R. – „instituţia-căpuşă“, cum o denumise, întemeiat, forumistul MAAT, înainte ca Academia Caţavencu să difuzeze clipurile publicitare cu „academiile căpuşă“ pe unele posturi TV! – cere bani de la buget ca să le dea nişte lefuri şi indemnizaţii babane unor indivizi care debordează de ştiinţă şi de „moralitate“. De fapt, bugetul cerut de A.O.Ş.R. de la Ministerul Finanţelor, relevat mai sus de Adevărul, este minimal, căci, din greşeală, doctoranda în economie Maria Saşalovici, în prostia ei patentă, a cerut la Ministerul Finanţelor bugetul pe 2010 dînd copy-paste pe bugetul din anul 2009 – dar întocmit şi cerut în 2008 –, fără să se gîndească la modificările bugetare implicate de Legea nr. 241/2009, care mărea cuantumul indemnizaţiilor şi extindea numărul membrilor A.O.Ş.R. cărora li se acordau acele indemnizaţii. De aceea, bugetul pe 2010 trebuia rectificat şi mărit cu mult. Dar a venit criza economico-financiară, iar sinecuriştii A.O.Ş.R. au fluierat a pagubă…

Şi aşa a apărut în mintea gerontocraţilor de la conducerea A.O.Ş.R. ideea creaţă să-l momească pe Traian Băsescu cu titlul „prestigios“ de membru de onoare al A.O.Ş.R., „alături de Louis de Broglie, Werner-Karl Heisenberg“ ş.a. – care fuseseră membri de onoare ai Academiei de Ştiinţe din România, existentă în etapa interbelică şi pe care clica din A.O.Ş.R. pretinde în mod fals că o reprezintă, ca să îşi confecţioneze o origine ilustră. Din această cauză, Academia Caţavencu îi numeşte, în articolul „Vivat Academia, vivat impostores“ – franc şi academic, adică pe latineşte –, „impostori“, ca să înţeleagă tot românul intelectual şi imparţial!

După puseul de critici  aduse de presă conducerii A.O.Ş.R., în urma scandalului A.O.Ş.R.-Băsescu din 11-12 martie 2010, totuşi, presa, cu două-trei excepţii, nu a mai zis nimic, Guvernul – altfel foarte vocal contra salariilor nesimţite – „a pus batista pe ţambal“, iar Parlamentul a tăcut ca mortu-n păpuşoi, căci mulţi parlamentari sunt membri ai A.O.Ş.R. De aceea, pe membrii A.O.Ş.R. îi doare-n pixul cu care semnează la primirea salariilor şi indemnizaţiilor „curat“ nesimţite, fiindcă ştiu că au proptele la „împărăţie“. Dar pînă cînd?!

 

 

Pupăncurismul din A.O.Ş.R. – sursă de risipă

 

Risipa banului public în A.O.Ş.R. face casă bună cu pupăncurismul, aşa cum am demonstrat în episoadele anterioare ale acestui serial, îndeosebi în articolul „Imaginea A.O.Ş.R. sluţită în mass media“.

În primul episod arătasem, încă din 25 februarie 2010, că preşedintele A.O.Ş.R., g-ralul (r.) Vasile Cândea, îl va face membru de onoare pe preşedintele Traian Băsescu ca să îl capaciteze să mai dea A.O.Ş.R. alţi bani de la buget – mizînd pe faptul că A.O.Ş.R. are, printre membrii săi „grei“ sub aspectul traficului de influenţă, mulţi apropiaţi de-ai şefului statului sau parlamentari, unii membri ai P.D.-L. În pregătirea acestui eveniment, ca urmare a pupăncurismului de care dau dovadă membrii A.O.Ş.R. şi g-ralul (r.) Vasile Cândea personal, au confecţionat nişte plăci de marmură pe care au inscripţionat – ghiciţi ce?!, nu, nu ghiciţi! – Decretul din 1940 al generalului Ion Antonescu prin care s-a aprobat revenirea la titulatura „Academia de Ştiinţă din România“ şi, evident, Decretul preşedintelui Traian Băsescu, prin care promulga Legea nr. 31/2007, sus-amintită. Alăturat, vedeţi pozele plăcilor de marmură, montate pe holul etajului întîi din sediul central.

Dacă ar fi venit la A.O.Ş.R. în 11 martie a.c., ca să-şi ia diploma de „academician de mâna a doua“ – cum o depreciază, întemeiat, caţavencii –, trebuia să taie panglica inaugurării sediului A.O.Ş.R., inclusiv a „dezvelirii“ celor două plăci-pupăncuriste. E-adevărat că, astfel, cele două plăci îi dau holului mai degrabă un aer de cavou decît de sediu academic – trimiţînd cu ideea la un cimitir, dar, oricum, se potriveşte cu fizionomia octogenarilor din A.OŞ.R., chiar dacă aerul de opulenţă dat de calculatoarele, mobilierul, covoarele scumpe şi design-ul modern te-ar duce cu gîndul la vigoarea creatoare! Opulenţa denotă doar risipa banului public – în rest, hormonis pausa, vorba „academicienilor“ de la Caţavencu!

Traian Băsescu trebuie să abroge Legea 31/2007

În cadrul politicii sale dedicate luptei contra corupţiei, preşedintele Traian Băsescu a considerat că trebuie să subsumeze şi eradicarea „salariilor şi pensiilor nesimţite“ şi, ca atare, l-a determinat pe premierul Emil Boc să întreprindă măsurile arhicunoscute: legislaţia privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul, salarizarea unitară, legea pensiilor etc.  

Dar, fatalitate: preşedintele Traian Băsescu a anunţat micşorarea iminentă a salariilor cu 25 la sută şi a pensiilor cu 15 la sută, cu scopul reducerii necesare a  cheltuielilor bugetare, fiindcă reducerea pensiilor militarilor rezervişti nu fusese suficientă! Ca atare, am putea crede că sinecuriştii de la A.O.Ş.R. „au cacarisit-o“ – ca să folosim exprimarea academică a marelui culturist, „eseist, diplomat şi om politic“ Th. Paleologu, ex-ministru al Culturii şi fiu al masonului Al. Paleologu, ex-ambasador, ex-scriitor şi ex-informator al Securităţii. Totuşi, la indemnizaţiile şi salariile lor nesimţite, această reducere nu îi afectează, căci şi-aşa sunt luate pe de-a moaca, iar diminuarea cu un sfert este neglijabilă, fiindcă nu sunt singurele lor venituri: au şi pensii barosane, colaborări bănoase la alte instituţii de stat sau private etc.

Numai că preşedintele Traian Băsescu – care fusese, realmente, o „pleaşcă“ (tot Theodor Paleologu dixit) inclusiv pentru clica de la conducerea A.O.Ş.R. –, a acceptat presiunea făcută asupra lui ca să promulge Legea nr. 31/2007 prin care a acordat A.O.Ş.R. calitatea de instituţie de utilitate publică.

Concluzia finală. Acum, pentru a nu fi demagog, trebuie să-şi corecteze greşeala şi să-şi aplice politica de austeritate şi aici: să ia măsurile discrete necesare ca să anuleze Legea nr. 31/2007, fiindcă A.O.Ş.R. este doar de mare risipă publică, este o instituţie-căpuşă.

9 mai 2010, Duminica Orbului

Colonel (r.) Vasile Zărnescu

Pretul omului

Posted by Stefan Strajer On May - 13 - 2010

Pretul omului

 Autor: George Petrovai

România – ţara unde toate preţurile sunt în creştere, numai preţul omului în scădere

Nu există zi de la bunul Dumnezeu în care românii să nu-şi dea în petec, ba prin instituţiile ce se sufocă sub greutatea birocraţiei tot mai înfloritoare, ba prin canalele de televiziune ce-şi deversează aproape nonstop dejecţiile garnisite cu publicitate şi premii, ba prin gropile şi gunoaiele de pe străzi, pe unde – în maşini de lux cu suspensiile mâncate de datorii – ciocoii vechi şi noi ai României îşi plimbă suficienţele îmbăloşate cu ticăloşii, pe măsura vremurilor izvoditoare.

            Tot ce se poate ca pentru unii aceste aspecte, la fel ca multe altele mai puţin vizibile, să facă parte dacă nu din pitorescul României, măcar din originalitatea ei. Atâta doar că-i genul de originalitate balcanică mai degrabă aducătoare de ponoase decât de foloase, dacă e să ne luăm după fraza lui Raymond Poincaré: “Ce vreţi, suntem aici la porţile Orientului, unde totul se înfăţişează mai puţin grav…”, frază aşezată de Mateiu I. Caragiale în deschiderea primului capitol (Întâmpinarea crailor) a senzaţionalului său roman Craii de Curtea-Veche, respectiv dacă în Istoria românilor a lui Petre P. Panaitescu (carte aprobată de Ministerul Culturii Naţionale şi a Cultelor în iunie 1942) luăm aminte la îngrijorarea autorului în legătură cu decăderea morală după instaurarea epocii fanariote: “Totuşi, poate cea mai rea decădere a epocii fanariote a fost cea morală. Într-o vreme de umilinţă, când toate erau de vânzare şi corupţia era singura armă cu care puteai obţine onoruri şi bani, au dispărut vechile caractere dintr-o bucată ale strămoşilor noştri. Această decădere morală a lăsat urme adânci în ţările noastre chiar după epoca fanariotă, şi azi încă oameni cu curaj şi cu intenţii bune mai au de luptat la înlăturarea ei (subl. mea, G.P.).”

            Iar acest “azi” de care pomeneşte P.P. Panaitescu, s-a prelungit până în zilele noastre, căci perioada bolşevică – un alt pietroi oriental legat de gâtul românilor – n-a făcut altceva în tentativa sa de creere a omului nou (sclavul laş şi delator de tipul homo sovieticus), decât să adâncească până la desăvârşire decăderea moral-spirituală a românilor, începută în epoca fanariotă.

            Nu-i greu de observat că, în pofida lustrului de prosperitate afişat cu ostentaţie de către îmbogăţiţii postdecembrişti, grosul românilor o duce cât se poate de rău, fapt care aşează România la coada ţărilor din Uniunea Europeană. Dar nu, să nu ne facem iluzii că această stare de lucruri se datorează în exclusivitate crizei mondiale şi că după depăşirea ei, noi românii o vom duce mult mai bine. Din următoarele motive:

            1)Rolul ce revine politicului este întru totul exagerat, în condiţiile în care majoritatea oamenilor noştri politici, odată ajunşi la guvernare se dovedesc a fi ba incapabili până la întregirea dezastrului economiei naţionale, ba corupţi până în măduva oaselor. Dovezi în acest sens? Pe de o parte absenţa totală a unui plan anticriză şi apoi a unui plan coerent de dezvoltare naţională (se pare că noi aşteptăm ca celelalte ţări, după ieşirea lor din criză să ne tragă după ele), pe de altă parte valul de anchete şi arestări operate deocamdată în rândul unor primari cu vechi state de serviciu (precum primarul Craiovei şi cel al Băii-Mari), pesemne în deplin acord cu faimoasa zisă prezidenţială: Legile sunt făcute de hoţi pentru hoţi!…

            Căci în mult mai mare măsură ca pe alte meleaguri, starea de spirit românească reflectă raportul etică-politică aşa cum este el înfăţişat de către Aristotel în Etica nicomahică: Dacă etica stabileşte norma morală a individului, normă valabilă pentru toţi indivizii, deci aplicabilă la nivel de cetate, politica, asigurându-i forţa coercitivă, face din această normă o lege de stat! Ori cum etica danubiano-pontică are atâtea şi atâtea carenţe care-o fac faimoasă peste mări şi ţări, conform raportului ilustrat în paragraful anterior, politica dâmboviţeană nu poate avea decât chipul pe care i-l vedem.

            2)După cum lăsam să se înţeleagă mai sus, criza românească înseamnă o împletire de componente (financiară, economică, politică, socială, de identitate, moral-spirituală), între care – prin vechime şi perfidiile ascunse – se detaşează componenta (criza) moral-spirituală.

            Prin urmare, marea reformă a românilor, în legătură cu care s-a bătut şi continuă să se bată atâta monedă, trebuie să pornească din interior (de la mentalităţi, concepţii şi deprinderi) înspre exterior. De-abia atunci valoarea şi demnitatea umană vor fi repuse în drepturi, iar oamenii nu vor mai apreciaţi, în absenţa criteriilor morale, după cele extraprofesionale (diplome achiziţionate în condiţii suspecte, bani, relaţii), ci după indubitabile criterii profesionale, umane şi moral-spirituale. Căci, după cum just aprecia Henri Bergson, dacă până şi în cele mai avansate democraţii nu există criterii viabile pentru selecţia valorilor, cu toate că pe-aici se ştie prea bine că avuţia naţională înseamnă în principal materia cenuşie şi stocul de informaţii, dimpotrivă, în România s-a ajuns să fie căutat de către patroni omul ieftin, pentru care aceştia plătesc biruri mai mici la stat.

            Iată de ce se impune, ca printr-o legislaţie adecvată, să fie schimbate actualele raporturi de neîncredere dintre individ şi stat în fructuoase raporturi bazate pe încredere şi colaborare, astfel încât absolventul de facultate, cu diploma luată în cele mai onorabile condiţii, să nu-şi mai tăgăduiască la angajare studiile superioare.

            Tot aşa, de-abia când în agricultura românească vor fi statornicite altfel de relaţii între producătorii care-i mai avem şi stat, în calitatea acestuia de principal beneficiar şi procesator al produselor agricole (statul, adică, să pună la dispoziţia producătorilor seminţe de calitate şi inventar agricol, iar aceştia să se poată achita de datoriile contractate prin produsele realizate în conformitate cu cerinţele regionale, naţionale şi europene – iată, din nou, necesitatea planului judicios întocmit! -, produse care să fie achiziţionate de stat la preţuri stimulative pentru producătorii autohtoni), de-abia atunci România îşi va asigura necesarul de alimente pentru consumul intern (în momentul de faţă importăm circa 75 % din ele), precum şi importante disponibilităţi pentru export, şi tot atunci preţurile alimentelor nu vor avea o statornică tendinţă de creştere, iar românii pesemne că nu se vor mai călca în picioare, aruncându-se ca disperaţii asupra acelor produse, cărora – din motive de ei ştiute – proprietarii supermagazinelor decid la un moment dat să la scadă preţurile.

            George Petrovai (Sighetul Marmaţiei)

Un paradox tipic romanesc

Posted by Stefan Strajer On May - 6 - 2010

Un paradox tipic romanesc

Autor: Grigore L. Culian (New York Magazin)

Daca punem in balanta vocabularul colorat – uneori golanesc! – al presedintelui Traian Basescu si limbajul de lemn, servilismul si incompetenta premierului Emil Boc, comparandu-i pe cei doi cu actualul ministru de Externe al Romaniei, Teodor Baconschi, e foarte greu sa nu ne intrebam: cum e posibil ca ultimul sa fie subalternul primilor doi? Elegant, educat, dotat cu simtul umorului si un excelent comunicator, dl ministru de Externe pare un personaj venit din alta lume in politica romaneasca, acea lume unde se poate purta un dialog civilizat (chiar si cu presa!), fara bascalia de doi lei (transmisa in direct la tv sau radio) cu care ne-au obisnuit politicienii damboviteni in ultimii 20 de ani.

Asta a fost impresia pe care mi-a lasat-o dl Teodor Baconschi dupa intalnirea de luni, 3 mai (Ziua Mondiala a Libertatii Presei!) desfasurata la Consulatul General al Romaniei din New York, unde au fost prezenti jurnalisti, oameni de afaceri, membri ai Comunitatii Romanesti din New York, dar si inalti oficiali ai statului roman – precum dna Simona Mirela Miculescu (ambasadorul Romaniei la organizatia Natiunilor Unite), dl Adrian Vierita (ambasadorul Romaniei la Washington, D.C.) si dl Pietro Lucian Pavoni (consulul general al Romaniei la New York).

Dar sa revin la intrebarea initiala: cum a ajuns dl Baconschi subalternul lui Traian Basescu si Emil Boc, in loc sa fie invers? Raspunsul il putem gasi destul de usor dupa o scurta analiza a “varfurilor” clasei conducatoare, dar si a societatii romanesti. Intr-o tara (Romania) in care penibilul smecheras de cartier Gigi Becali si fiica cea mica a presedintelui, agramata Elena (“EBA”) Basescu, sunt europarlamentari; unde legea e un instrument de santaj impotriva adversarilor politici (aflat in mana Puterii, oricare ar fi ea); unde comunismul a fost condamnat – pe hartie si fara urmari in Justitie! – chiar de catre profitorii regimului (ex: Traian Basescu, Vladimir Tismaneanu), asta in timp ce adevaratii disidenti (ex: Paul Goma, Vasile Paraschiv) sunt umiliti, iar calaii lor traiesc linistiti din pensii grase; unde zeci de mii de romani au fost deposedati (in mod abuziv si neconstitutional, printr-un decret dat de Ceausescu) de cetatenia romana, iar acum li se cere sa “redobandeasca” un drept pe care il au inca de la nastere (fiind obligati sa si plateasca, validandu-se astfel o lege stramba lasata in vigoare de cei care au “condamnat” comunismul!); unde noii comisari ai Culturii Romane, in frunte cu antiromanul Horia -Roman Patapievici, promoveaza obscenitatea folosind argumentul “modernismului” si lovesc fara mila in tot ceea ce reprezinta cultura si spiritul acestui popor; unde terorismul cultural a devenit o arma de control menita sa distraga atentia populatiei de la dezastrul economic, politic, social si cultural prin care trece Romania; unde copiii vad la televizor (la ore de maxima audienta!) femei despuiate si violenta; unde mitocania presedintelui atrage aplauzele prostimii infometate; unde o parte dintre intelectuali au facut pact cu minciuna, impostura si ipocrizia, in schimbul confortului asigurat de colaborare, nu e de mirare ca dl ministru Teodor Baconschi e subalternul lui Traian Basescu si Emil Boc.

O buna parte din cele scrise mai sus si situatia de la Institutul Cultural Roman din  New York (unde arogantii angajati ai Institutului deruleaza unele “proiecte” – in afara celor bune – paralele cu realitatile din Comunitatea Romaneasca) le-am prezentat luni dlui ministru de Externe, fiind sustinut in afirmatii de Lia Lungu si de scriitoarea Mirela Roznoveanu, iar prof. univ. dr. Silvia Burdea a punctat foarte clar anomaliile din sistemul romanesc de invatamant. Din pacate, am primit un raspuns foarte politicos, dar evaziv, care facea trimitere la “libertatea de exprimare” in cadrul actiunilor ICR si la “pragul psihologic” peste care unii dintre noi (cei mai varstnici) trec ceva mai greu dupa caderea comunismului. Sunt curios sa aflu cum ar trece dl ministru “pragul psihologic” daca pe cladirea din 38 Street, institutie oficiala a statului roman, ar fi pictata o svastica, iar ofiterii SPP ar fi imbracati in uniforme ale Gestapo-ului (in numele “libertatii de exprimare”)! Interventia brutala in discutie a Oanei Radu, “locotenentul de serviciu” al directoarei ICR-NY, Corina Suteu, l-a impiedicat pe dl Baconschi sa raspunda punctual la intrebari, iar iesirea de mahala a ICR-istei a umbrit un dialog purtat civilizat pana in acel moment.

Cred ca dl Teodor Baconschi este “omul potrivit la locul potrivit”, desi mi-e greu sa accept ideea ca “superiorii” Domniei Sale se numesc Traian Basescu si Emil Boc! Este un paradox tipic romanesc, dar vom vedea daca ordinea se va schimba in 2013…

New York, 4 mai 2010

Grigore L.Culian

Despre clonare – scrisoare deschisa deputatului Mircea Lubanovici

Posted by Stefan Strajer On May - 4 - 2010

Scrisoare deschisă adresată:

Dl. Mircea  Lubanovici

Deputatul diasporei americane în Parlamentul României

București, România

Transmis prin email la adresa: mircea@lubanovici.com

Referitor la Introducerea unui proiect de lege pentru interzicerea cercetărilor știinţifice în legătură cu clonarea fiinţelor vii.  Convorbirea telefonică cu ziariștii din America de Nord, Chicago, 24.04.2010

Stimate domnule deputat Mircea Lubanovici,

Repet rugămintea mea transmisă telefonic  de a renunţa la un proiect de lege care ar duce la interzicerea clonării în România, proiect anunţat de dvs. în cursul întâlnirii ziariștilor din America de Nord, sambata, 24 aprilie 2010.

Motivele invocate de dvs. în favoarea acestei legi au fost următoarele (după câte îmi aduc eu aminte):

1.       Cercetările știinţifice în legătură cu clonarea ar trece peste voinţa Domnului Dumnezeu care a creat lumea așa cum o percepem noi  în prezent.

2.       Cercetările în legătură cu clonarea ar duce la denaturarea caracterului poporului român.

Permiteţi-mi, vă rog, să aduc următoarele argumente în favoarea rugăminţii mele:

Referitor la 1, argumente religioase:

Lumea fiind creată de Dumnezeu, tot Dumnezeu este acela care a dat unei grupe de oameni, cercetători știinţifici de vârf, capacitatea de a încerca studiul îmbunătăţirii creaţiilor Domnului – animale de tot felul – folosind clonarea.

Dacă dvs. v-au fost prezentate argumente impotriva clonării – presupun eu, de către credincioși prea zeloși  – trebuie să reţinem că argumentele lor sunt împotriva voinţei Domnului! Este clar că Domnul Dumnezeu a dat – sau va da – această posibilitate unor personalităţi știinţifice și nici cei zeloși și nici Parlamentul României nu au vreo atribuţie în limitarea voinţei Domnului!

Referitor la 1, argumente știinţifice:

Ştiinţa a ajuns așa de departe încât poate deja crea forme primitive de viaţa pornind de la substanţe inerte – carbon, hidrogen, oxigen –  aflate în natură.  Pe de altă parte oamenii de știinţă au creeat -deja în urmă cu un deceniu – fiinţe vii, copii ale unor fiinţe vii existente. Aceasta este clonarea.

Între timp au fost făcute câteva zeci de experimente de acest gen cu rezultate tipice oricărui început de cercetare știinţifică. Care vor fi rezultatele finale și cum se vor putea folosi acestea în favoarea omenirii… asta este prematur să apreciem acum. Orice drum duce undeva și oamenii de știinţă au dovedit de fiecare dată că pot pune rezultatele muncii lor în slujba omenirii. Reprezentanţilor legali ai omenirii – deputaţii adunaţi în parlamente – au datoria de a sprijini legal dezvoltarea știinţei, nu s-o înfrâneze.

Referitor la 2:

Denaturarea caracterului poporului român? În nici-un caz!

Cercetările se vor face pe animale și încă nu s-a observat nicio transmitere a calităţilor animalelor asupra oamenilor. De altfel caracterul este o propietate specific umană care nu se regăsește la animale. Cercetarea știinţifică duce la creerea de noi posibilităţi de tratament, la noi produse, la noi locuri de muncă. Dacă va fi plină de success, va aduce o contribuţie la alinierea României lângă ţările avansate din lume.

Pentru informarea dvs.:

a)      Putină istorie, context religios.

Istoria este plină de intepretări ale voinţei  Domnului într-un mod personal, conform unor interese individuale și temporare ale slujitorilor acestuia: să ne aducem aminte că acum 500 de ani anumiţi dreptcredincioși au vrut să plaseze Pământul în mijlocul universului în timp ce Domnul Dumnezeu, în înţelepciunea Sa nemărginită, l-a plasat numai pe o orbită în jurul soarelui, care si el este plasat pe un brat lateral al unei spirale uriașe (galaxii), care și ea face parte dintr-o grupă locală de galaxii (amas) plasată undeva lateral pe un sistem de grupe de galaxii (strings). Pentru acest adevăr al Domnului, care constituie astăzi baza cunoștinţelor noastre despre lumea înconjurătoare, un om de știinţă s-a lăsat ars pe rug. Acum, în anul 2010, când noi cunoaștem voinţa adevărată a Domnului Dumnezeu, nu este cazul să cedăm la presiunile aceluiași gen de credincioși neinformaţi care nu înţeleg voinţa Domnului Dumnezeu în legătură cu progresul permanent al omenirii!

b)      Stadiul actual al dezvoltării știinţifice.

Să luăm un caz foarte practic care poate avea loc chiar în seara aceasta, după ce dvs. citiţi acest email: vă duceţi la restaurantul Parlamentului și comandaţi o friptură și o salată, ca orice om. Veţi  fi servit și o să vă bucuraţi de gustul delicios al fripturii, de strălucirea legumelor proaspete și de frăgezimea pâinii… Minunat, nu?

Dar!… Friptura atât de gustoasă este tăiată dintr-un animal care a fost modificat genetic pentru a produce o carne gustoasă! Dacă v-aţi fi dorit o friptură grasă… vi s-ar fi oferit o bucată de carne dintr-un animal modificat genetic în alt gen! Dvs. aţi fi primit exact ceea ce vă doriţi… și asta vă va face mulţumit… Nu-i așa?

Mai mult, pâinea care vi se pare atât de gustoasă este făcută din grâu modificat genetic și conţine în afară de apa, sarea și drojdia pe care le folosea bunica  încă vreo 40 de ingrediente care asigură ca pâinea rămâne proaspătă, că este așa de fragedă că vi se topește în gură, etc… Toate acestea au fost  create de mâna omului… Stiaţi asta?

Mai departe… roșiile din salata dvs. sunt modificate genetic și se păstrează două săptămâni proaspete și fragede în afara frigiderului… la fel si ardeii, castraveţii si ce mai aveţi pe masa dvs… Iaurtul care vă garnisește salata nu este facut din laptele “pus la prins” – tot cum făcea bunica – ci prin adăogarea de bacterii modificate genetic care vă produc gustul dvs. favorit, de ex. 35% dulce și 65% acru… Dacă eu aș prefera invers, 65% dulce și 35% acru atunci bucătarul ar comanda iaurtul respectiv… și acesta va fi fabricat cu ajutorul altor bacterii și livrat așa cum îmi poftește mie inima…

Putem merge mai departe: grâul, porumbul, orezul, toate sunt modificate genetic și acestea permit producţii la hectar de 5000 – 7000 Kg (Ţăranul roman, care nu are acces la aceste ultime cuceriri ale știinţei, nu poate recolta decât 2500 Kg). Așa s-a reușit să se potolească foamea a miliarde de oameni din Orientul Indepărtat… Acum suntem aproape 7 miliarde pe acest pământ – dublu decât acum 50 de ani, când ne-am născut noi – și aproape toţi sunt sătui. Acum 50 de ani, foarte mulţi erau flămânzi… Ştiaţi asta?

Modificarea genetică a animalelor și plantelor este o tehnologie intrată în viaţa de toate zilele mulţumită eforturilor oamenilor de știinţă.

Dacă dvs. sunteţi un om religios, puteţi să gândiţi ca toate aceste modificări au fost duse la bun sfârșit din voinţa Domnului Dumnezeu: de ce nu? În orice caz ele reprezintă modificări importante ale animalelor originale – cele create de Domnul Dumnezeu și care l-au însoţit pe Noe pe arca sa și au fost salvate de la înec. Se pare că aceasta este voinţa Domnului – ca oamenii să îmbunătăţească ceea ce Domnul Dumnezeu a creeat iniţial – nu-i așa?  Şi atunci… de ce vreţi dvs. – un om cu credinţă în Dumnezeu – să vă puneţi în calea Domnului, în calea progresului știinţei și tehnicii?!

Alte exemple pot să  vă pun la dispoziţie în cadrul unei întâlniri la București.

c)       Cercetarea românească

Cercetarea în România a suferit  în urma întreruperii contactelor cu cea occidentală în anii dinaintea revoluţiei și din lipsa personalului de conducere calificat în 19 ani de după revoluţia din 1989. Abia anul trecut a putut fi cooptat în fruntea cercetării românești o personalitate cu pregătire corespunzătoare – actualul secretar de stat pentru cercetare prof. dr. Marius Enachescu a lucrat la Universitatea Berkley / California – dar handicapul pe care cercetarea româneasca îl are de recuperat este imens.

Bunăstarea și viitorul naţiunii române depinde de folosirea în ţară a capacităţii creatoare autohtone: Parlamentul nu trebuie să pună piedici în calea acesteia! Rezultatul ar fi numai că acei cercetători români care vor dori să se dedice studiului clonării – urmând chemarea lor știinţifică – vor pleca în străinătate  lăsând  cercetarea românească într-o situaţie și mai precară decât cea actuală. Cazuri din acestea cunoșteţi și dvs. cu miile! Rugămintea mea este să nu întreprindeţi ceva care va dăuna viitorului României!

Stimate domnule deputat Lubanovici,

Informaţii detailate despre această temă puteţi obţine la Academia Română: o colaborare cu această instituţie prodigioasă a știinţei românești vă recomand călduros. Fiindcă tema tratată aici este de mare interes, transmit acest email atât dl. Raimond Luca, senatorul din partea diasporei americane în Senatul României, cât și colegilor ziariști care au asistat la discuţie.

Cu deosebită stimă,

Prof. dr. doctor honoris causa, Radu Mihalcea

5316 Howard Ave, Western Springs, IL 60558, USA

Tel. (708) 246 2280, Cell (708) 205 4095

27 aprilie 2010

OARE VOM AJUNGE SĂ AFLĂM ADEVĂRUL?

Posted by Stefan Strajer On April - 8 - 2010

OARE VOM AJUNGE SĂ AFLĂM ADEVĂRUL?

Autor: Raisa PĂDUREAN

Aproape un an s-a scurs din ziua de 7 aprilie, dar în suflet au rămas aceleaşi amintiri dureroase.

Ziua de 7 aprilie 2009 –  de dimineaţă părea a fi o zi liniştită aici la Tiraspol. Nimeni nu vorbea, nici la radio, nici la televiziune, că la Chişinău opoziţia organizează un miting de protest în legătură cu fraudarea alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009.

După data de 5 aprilie sufletu-mi era bolnav, nu-mi gaseam liniştea, fiindcă nu vroiam să cred că au câştigat iaraşi fariseii roşii. Cei, care au dus poporul la pierzanie atâta amar de vreme! Era imposibil că şi în aceste alegerei să câştige ei. A doua zi după alegeri, am avut „vizitatori” de la securitatea din Tiraspol, care au intrat în incinta şcolii unde activez, au ameninţat administraţia, apoi m-au urmărit până am terminat ziua de muncă pentru ca mai apoi să mă ameninţe  că: „Este gata cu viaţa ta!”.

De ce? Motivul era acela, că în ziua de 5 aprilie, am organizat transportul de la Tiraspol spre Varniţa, pentru ca doritorii să poată merge la vot în partea dreaptă a Nistrului la aproximativ 20 km distanţă tur-retur. Apoi, aceeaşi persoana, m-a urmărit  şi la primărie, într-o zi de şedinţă a consiliului municipal. Eram curioasă să aflu motivul pentru ce am fost urmărită pas cu pas. Mi s-a anunţat câte microbuse am organizat, câţi oameni ieseau din fiecare microbus, avea notat pe foaie şi nunărul de înmatriculare al fiecarui mijloc de transport. Oare cineva crede că un domn, care a intrat şi a ameninţat în public conducerea liceului şi care vorbea limba română perfect, ar fi putut acţiona singur, fără să fie condus de  cei de la Tiraspol sau de la Chişinau? Eu nu cred si nu voi crede niciodată. Dar să revenim în ziua de 7 aprilie. Ceea ce s-a întîmplat la protestele din Chişinau, m-a durut şi mă doare şi nu ştiu, dacă acea durere va dispare vreodată.

Evenimentele din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău

Ajunsă în Piaţa Marii Adunări Naţionale am observat feţele nemulţumite ale miilor de oamenei adunaţi acolo. Pe faţa fiecărei persoane prezente puteai citi tristeţea şi indignarea celor care au votat schimbarea şi până la urmă au ajuns  acolo de unde au pornit. Strigătele de LIBERTATE veneau din adâncul  sufletului. Printre protestatari am observat şi oameni în vârstă, care strigau alături de tinerii ce au venit la proteste. Priveam în ochii lor şi citeam durerea sufletului, care pentru mulţi a rămas neştearsă. O  doamnă purta  la piept o inscripţie şi poza fiului său. Ea mi-a atras atenţia prin modul în care striga în gura mare: „Jos comuniştii! Călăii lui Voronin mi-au omorât feciorul”. Oare nu este clar ce a adus-o aici în faţa Preşedinţiei? Inscripţia era scrisă necărturar, dar strigătele ce veneau din adâncul sufletului spuneau tot.

Eram fericită că am reuşit să ajung în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi că aveam posibilitatea să-mi exprim nemulţumirea alături de ceilalţi cetăţeni. Am protestat şi eu, dar eram curioasă să văd ce se petrece în faţa Preşidenţiei şi în faţa Parlamentului Republicii Moldova. Acolo era şi mai multă lume fiindcă era imposibil să stai acasă după evenimentele din 5 aprilie. Ajunsă în faţa celor 2 sedii, am început să compar mulţimea din Piaţa Marii Adunări Naţionale cu miile de cetăţeni aflaţi aici. Am avut curajul să mă apropii de cordonul de poliţişti mascaţi pentru a înţelege… unde-i adeavărul? Feţele criminale aflate în faţa mulţimii nu m-au lăsat indiferentă. Printre ele am recunoscut şi tineri din lumea  rău–famată de la Tiraspol. Un tip mi-a atras atenţia prin modul în care comunica – era beat şi vorbea în limba rusă. Când l-am intrebat ce caută aici, el mi-a raspuns: „…a cito, horoso zaplatili, horso napoili, pocemu ne criciati…?” (m-au plătit bine, mi-au dat de băut, de ce să nu strig…?)

Agitatorii tensionează atmosfera

În momentul când poliţia a reuşit să despartă protestatarii în doua jumătăţi, am rămas la un moment dat faţă în faţă cu cei mascaţi care arătau groaznic. Fiori reci de ghiaţă mi-au patruns prin tot corpul, dar nu m-am pierdut cu firea. Am reuşit să ajung şi în faţa parlamentului RM. Ţipetele şi strigătele nu m-au lăsat indiferentă. Am observat cu ochiul liber persoane care  agitau mulţimea. Deaceea până în prezent îmi pun întrebarea la care nu pot găsi răspunsul: Cine era persoana care se afla alături de dl. Ţurcanu atunci cand dădea indicaţii să abordeze drapelul României pe clădirea Parlamentului? Anume acel domn, mi-a atras atenţia în ziua de 7 aprilie, fiindcă ceea ce făcea era ieşit din comun. Persoana îmbrăcată în trening gri, care în timpul protestelor agita mulţimea, a fost mâna dreaptă a lui Ţurcanu. Cuvintele lui: „..haideţi brea că amaru-i a vostru.. eu deja mi-am trăit traiul, dar voi trebuie să trăiţi…”, îmi sună până în prezent în urechi.

Oare dl. Ţurcanu nu  ştie cine a fost alături de el şi cine a organizat dezastrul din 7 aprilie? Cât putem ţine gura legată? Oare vom accepta trecerea dintr-un partid în altul ca să ne spălăm de păcate şi cu aceleaşi „sucese” mergem înainte pentru a comite alte crime? Cine va răspunde pentru vieţile  tinerilor care au părăsit această lume? Cine va trebuie să răspundă pentru copii  rămaşi fără tată şi cine va trebui sa privească în ochii  părinţilor rămaşi fără alinare?

Protestele continuă

Protestele au continuat şi în data de 8 aprilie, apoi în ziua de 12 aprilie, Duminica  Floriilor şi ziua înmormântrării lui Valeriu Boboc. De fapt, în ziua de 12 aprilie în Piaţa Marii Adunări Naţionale au participat la proteste şi oameni mai în vârsta fiindcă studenţii erau ţinuţi cu forţa în cămine. Mulţi priveau în ochii tinerilor, dar eu pentru că sunt  mamă, mă străduiam să privesc în ochii doamnelor care erau prezente în piaţă, mai ales după acea declaratie de ameninţare a Zinaidei Greceanâi. Oare ce puteam citi în privirea lor? Cred ca dacă le-ar fi fost indiferentă soarta  copiilor şi nepoţilor lor, nu ar fi venit să protesteze împotriva crimelor şi a dictaturii comuniste.

Valeriu Boboc-Prima victimă a crimelor comuniste

După mitingul paşnic din Piaţa Marii Adunări Naţionale, am plecat la Bubuieci pentru a-l petrece în ultimul drum pe Valeriu Boboc. O tragedie pentru famile, dar mai ales pentru micuţul Dragoş, fiul lui Valeriu care privea la taticul său şi, probabil nu-l recunoştea. Este încă mic şi cine mai ştie, poate într-o bună zi, când va creşte mai mare va privi aceste poze şi-şi va aminti de bunul său tătic care l-a părăsit fiind victima crimelor comuniste. Sunt sigură că va blestema tot neamul comunismului pentru  că l-a despărtit de cel pe care l-a iubit.

Securitatea lui Voronin acţionează în vama Cahul

Ziua de 7 aprilie şi-a lăsat amprenta până în prezent. Toţi ştiu prin câtă mizerie au  trecut şi mai trec copii din şcolile cu predare în limba română din Transnistria. De data aceasta au avut de suferit şi ei alături de profesorii lor. Nu este secret că Preşedintele României, organizează în fiecare an odihna acestor copii în cadrul programului ARC. Şi în anul 2009, în luna iunie, un grup de peste 100 copii şi profesori au fost invitaţi în România pentru aşi petrece vacanţa. Vama Cahul a rămas în memoria fiecarui copil dar şi adult, ca o infecţie periculoasă. Dorinţa de a nu mai trece nici o dată prin această vamă, cred că nu-i părăseşte pe cei, ce au avut de suferit în urma controlului vamal la întoarcerea din ţară.

În ziua de 22 iunie, când grupul de copii şi profesori au  trecut vama Cahul, au fost prezentate actele necesare: invitaţia, listele elevilor, declaratiile părinţilor etc, fiindcă fără aceste acte nimeni nu-ţi permite să treci hotarul ţării. Acea săptămână a fost una de vis, mai ales că mai marii de la Chişinău au uitat de multă vreme că şi copii din Transnistria au dreptul la odihna de vară precum mulţi alţi copii din republică. Însă la întoarcere, pe data de 28 spre 29 iunie, vameşii de la vama Cahul au şters în câteva clipe acele momente de vis din sufletele lor: 3 autocare cu elevi şi profesori au fost reţinute în vamă mai bine de 5 ore. Au fost reţinuţi pentru că se întorceau de la odihnă la invitaţia Preşedintelui României şi al Departamentului Pentru Relaţiile cu Românii de Pretutundeni, dar şi pentru aceea că fiecare copil avea câte un rucsac cu cărţi în limba română, cărţi pe care le-au primit cadou din partea dlui preşedinte Băsescu.

Eu ma aflam în autocarul cu nr.3, în spatele grupului. De câteva ori am încercat să ies ca să pot merge spre primul autocar unde copii erau verificaţi pînă la piele cu nişte detectoare  speciale. Aveam impresia că vameşii, în prezenţa criminalilor lui Voronin, căutau  bombe. Din bagajele copiilor zbura lenjeria murdară şi nimeni nu înţelegea de ce. Ei, aşa-numiţii vameşi, îmbrăcaţi în uniforma respectivă, împreună cu călăii lui Voronin, căutau Cd-urile cu evenimentele din 7 aprilie. Am reuşit însă să îmbrâncesc  grănicerul care mă privea cu ochi de om prost, şi care avea misiunea de a nu permite nimănui să iasă din autocar şi am mers în faţă unde ceea ce am văzut m-a şocat. Din bagajele copiilor erau scoase şi aruncate în nişte lăzi murdare cărţile, dicţionarele care  le-au primit în dar de la Preşedintele României. M-am prezentat şi am cerut explicaţii de la ofiţerul de serviciu, insă mi s-a răspuns brutal şi nu am primit ceea ce am cerut. Alături de vameşi erau şi persoanele care vorbeau numai în limba rusă, învinuindu-ne că aducem în ţară literatură în limba română şi de aceea ei sunt obligaţi să facă confiscări. Unul din ei a încercat să-mi explice că el la şcoală a învăţat limba „maldavnească”. După atâta ceartă, am fost chemată la interogare. Etajul II al vamei, într-o încăpere sumbră, aveam senzaţia că mă aflu în celula neagră de la muzeul din  Sighetul Marmaţiei. Vorbele proaste şi mirosul de băutură mă doborau. Moartă de oboseală,fiindcă eram in picioare de la ora 5 dimineaţa, mă străduiam să-mi păstrez calmul, deşi mă aflam la un interogatoriu presărat cu insulte şi ameninţări.

Mi s-a impus cu forţa să dau explicaţii în scris: „Unde am fost? Cu cine m-am întâlnit? Despre ce am discutat? Cu ce m-am ocupat în timpul liber? Ce am discutat cu Preşedintele României tete-a-tete?”, erau doar unele din întrebări. Văzând că nu mă dau bătută, m-au întrebat la direct: „De ce nu-l iubeşti pe Voronin?”. Atunci mi s-au limpezit minţile şi am înţeles că totul ce se petrecea cu grupul nostru era la indicaţia lui Voronin. Şi o altă doamnă profesoară de la un liceu din Transnistria, unde directorul era tot comunist a avut aceeaşi misiune: de a mă urmări pas cu pas, fiindcă nu degeaba, ajunşi  la vamă, ei ştiau deja absolut totul… Am început să strig la ei si i-am întrebat: „Dar ce a făcut Voronin pentru noi? Pentru ce să-l iubim? Ce merite are el în faţa acestor copii? Uitaţi-vă ce a făcul el în ziua de 7 aprilie!”. După aceste vorbe discuţia a luat amploare. Am înţeles anume că „aceleCd-uri” erau căutate şi confiscate de ei. Cd-urile cu filmuleţe copiate de pe net şi nu numai, „ADEVARUL DIN 7 APRILIE”. Până la urmă am fost învinuită că fac propogandă împotriva „şefului statului”, adica a lui Voronin, că pentru aceasta este articol şi va trebui să răspund în faţa legii. Am mai primit şi alte ameninţări, dar nu m-au speriat. M-am ridicat şi le-am amintit că copiii sunt reţinuţi mai bine de 5 ore în vamă şi dacă acum, îndată autocarele cu copii nu vor pleca din vamă, ei vor plăti scump pentru aceasta. Am pornit spre ieşire, iar colonelul care participase la interogare alerga după mine să semnez „explicaţia”, fiindcă atâta timp cât m-au interogat a avut misiunea să-mi impună să dau în scris explicaţii şi să semnez cele spuse de mine. Am cerut paşaportul şi îndată cum l-am primit am întrebat dacă mi-au pus interdicţii. Am mers spre autocar fiindcă mă aştepta vameşul pentru a-mi verifica bagajul. Mirată am fost când acesta m-a întrebat încet: Aveţi Cd-uri? DA! am răspuns eu, am la mine multe Cd-uri, dânsul s-a prefăcut că verifică bagajul, apoi mi-a ordonat să inchid valiza şi să urc în autocar.

După atâta chin, copiii mai mici au adormit, iar tinerii de vârstă mai mare au început să discute cele întâmplate, fiindcă nu le venea să creadă că au trecut prin vama de la Cahul şi nu prin cea de la Tighina.

Aproape un an s-a scurs din acea zi neagră pentru ţărişoara noastră. Evenimentele din 7 aprilie 2009 au constituit o cotitura decisivă a istoriei privind viitorul românilor de peste Prut. Alegerile din iulie 2009 au consfinţit înfrângerea comuniştilor şi victoria forţelor democratice de la Chiţinău care se pronunţă pentru apropierea Republicii Moldova de România şi integrarea cât mai rapidă în structurile europene.

Dar  alte întrebări mă frământă: Cine sunt persoanele vinovate de moartea tinerilor: Valeriu Boboc, I. Ţîbuleac, E. Ţap şi cine va trata sufletele rănite ale celor maltrataţi? Cine sunt cei care au dat aceste ordine iresponsabile de reprimare atât de dură a tinerilor?

Daca s-a dovedit că Romania nu este  implicata în proteste, care a fost scopul denigrării ţării-mamă? Vom ajunge oare să aflăm adevărul? Când va fi asta?

Raisa PĂDUREAN

Tiraspol

26 martie 2010

Scrisoare deschisa ministrului invatamantului

Posted by Stefan Strajer On April - 8 - 2010

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE DOMNUL MINISTRU AL M.E.C.T.S., DANIEL FUNERIU

Autor: Adrian BOTEZ

LEGEA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI DIN ROMÂNIA – O LEGE PENTRU „FUNERI”, SAU PENTRU HINGHERI?

Zilele astea stă să se nască o lege pentru  protecţia pitbull-ilor… Dar, ne întrebăm: pe când şi o lege pentru protecţia dascălilor?! Pentru că, precum se vede, în aceste luni şi zile – dascălii sunt ţinta unor minciuni, atitudini arogante, demagogii batjocoritoare şi de doi bani grămada, înjosiri, defăimări, lapidări în public – TOATE „LEGALE”! – fără egal în istoria învăţământului! O „hingherire” fără seamăn, din partea unui ministru perfect impostor, în probleme de Educaţie – dar, se vede treaba, teribil de specializat în…”funii” şi „sfori”!

Deşi ştim bine că nemulţumirile cadrelor didactice din România sunt cauzate, în aceste momente, mai curând de ordonanţele de urgenţă şi de „înfoierile” iresponsabile ale unui guvern iresponsabil, incompetent în cel mai înalt grad şi arogant până la prostie – noi ne vom ocupa, prioritar, în articolul de faţă, de Proiectul în lucru al LEGII ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR. Semnat de însuşi cel al cărui nume are sonorităţi de „funie”  (…de spânzurat, sau de…”agăţat” învăţământul în cui, după toate semnele) şi, pe ici-pe colo, „funia” trimiţând la „şbilţul” nobilei şi preavechii profesii (cât şi prostituţia!), numită „hingherie”!

După cum declară înşişi liderii sindicali ai diverselor grupări de dascăli (de ce naiba nu s-a ajuns, ŞI NICI NU SE VREA A SE AJUNGE, la O SINGURĂ GRUPARE SINDICALĂ A DASCĂLILOR, atâta vreme cât „durerile” sunt aceleaşi, peste tot, cel puţin la preuniversitarii din România?! – rămâne o „enigmă nesplicată”, vorba lui Eminescu…): “  «Nu a fost niciun rezultat. Am cerut clar reprezentanţilor Guvernului să avem o întâlnire tranşantă, (…) nu să adopte aceeaşi poziţie pe care au avut-o până acum: nu se poate, nu se pot acorda sporurile pentru că nu sunt legale, toate încadrările se fac conform Legii 330 (Legea salarizării n.r.). Deci nu mai acceptăm acest tip de dialog», a declarat preşedintele executiv al Federaţiei «Spiru Haret», Marius Nistor” – cf. . ziare.com – 25 martie 2010. Sau: “În timp ce Executivul i-a chemat pe sindicalişti la discuţii, “pe şest”, a publicat în Monitorul Oficial o ordonanţă de urgenţă care mai învârte o dată cuţitul în rana profesorilor lăsaţi fără salarii de merit, fără premiul de 2% şi alte sporuri. De această dată, este vorba despre tăierea cu precizie chirurgicală a sporului de doctorat, în cuantum de 15% “ – dă de veste Monitorul de Vaslui – 1 februarie 2010.

…Aceste ciondăneli, aparent trenante şi sterile (în care întrevedem, dacă doamna Mandas Vergu a devenit, dintr-o ziaristă mediocră, taman “muma lui Funeriu cel Mare”!!! – că şi dintre liderii sindicali actuali se vor plodi şi croì “cătălincroitori” de seamă…!) – ne miros, nouă, “deşcă bătrână”, a institui şantaje reciproce dure, între delegaţiile sindicale şi, respectiv, cea guvernamentală (…din aceste “tribulaţii” s-au născut, de-a lungul vremii, ca din spuma mării, prim-miniştri şi miniştri secretari de stat, proveniţi din mişcarea sindicală: azi nu se mai foloseşte termenul de “sindicate galbene”…!).

De aceea, noi vom pătrunde la acea rădăcină a răului viitor din România – LEGEA-CA-PROIECT (şi, în România, unde tembelismul a atins cote ameţitoare, cam orice proiect devine lege sadea, numai bună de semnat de către un domn Preşedinte de Republică şi, apoi, de publicat în Monitorul Oficial!)  – nu doar în ce priveşte Educaţia, ci, fireşte, în primul rând, în ce priveşte modelarea, în România, a unui cadru spiritual de fiinţare –  sau, dimpotrivă, a unui cadru anti-spiritual, de des-fiinţare – drept consecinţă a adoptării, ÎN ORB, a unei legi hinghereşti şi strâmbe. Evident, nimeni nu ne poate oferi spaţiu editorial, pentru a dezbate toată legea şi pe-ndelete – dar, măcar, să semnalăm câteva mari şi letale capcane, “ambalate” într-însa…

Cine citeşte Proiectul de Lege de la un cap la altul, nu se poate să nu bage de seamă că LIPSEŞTE, COMPLET, DIMENSIUNEA “EDUCAŢIE”! Fireşte, nu ne referim la palavrele înşirate, ci la esenţă. Textul Proiectului Legii este scris, parcă, pentru o fabrică de ROBOŢI, iar nu pentru un altar unde are loc metanoia fiinţei umane. Noi am mai zis/scris că incompetenţa dlui Funeriu, în ce priveşte acest minister, ESTE PERFECTĂ! – dar cine suntem noi, ca să şi fie luate în seamă observaţiile  noastre, oricât de argumentate şi judicioase ar fi ele?!

Art. 2 al Proiectului: “În România, învăţământul constituie prioritate naţională”. Domnule Funeriu, venind dvs. din Japonia, aţi pierdut uzul limbii române, deci nu mai pricepeţi semantica vorbelor! Pentru ca un “ceva” să constituie “prioritate”  – înseamnă “să aibă însușirea de a fi primul în timp; dreptul de a ocupa primul loc ca importanță, ca valoare, ca demnitate; precădere, primordialitate, întâietate.” Deci, “a fi prioritate naţională”, înseamnă că naţiunea întreagă se pleacă, respectuos, în faţa Regelui-Învăţământ, Prinţului-Învăţământ – şi nimic nu e mai sus în rang decât Măria-Sa-Învăţământul!!! Or, dvs. n-aţi fost în stare să respectaţi nici măcar LEGEA  – Legea de mărire, cu 50 %, a salariilor dascălilor – aprobată de către Parlament şi declarată constituţională, de către însăşi Curtea Constituţională: “Magistraţii Curţii au dezbătut sesizarea Guvernului în legătură cu creşterea salarială cu 50% pentru profesori, aprobată de Parlament, şi au respins-o declarând proiectul de lege de majorare a salariilor ca fiind constituţional „ (cf. Mediafax.ro)  – semnată de Preşedintele României şi publicată în Monitor. Scuzele mele, domnule Ministru – dar minţiţi de îngheaţă apele! – …şi pentru cine minţiţi, de fapt?! Pentru că toţi românii ştiu adevărul – iar dvs. NU MĂRIŢI SALARIILE DASCĂLILOR, CI LE MICŞORAŢI (“pe vrute, pe greşite”…) , CU PÂNĂ LA 73%!!!

Art. 3 (1): “Învăţământul românesc urmăreşte realizarea idealului educaţional, întemeiat pe valorile democraţiei, ale diversităţii culturale, pe aspiraţiile individuale, sociale şi contribuie la păstrarea identităţii naţionale, în contextual valorilor europene”.

Dacă “valorile democraţiei” înseamnă doar demagogia şi minciuna sfruntată , e bine să ne ferim de aceste “valori”! Asta, în cazul în care ceea ce faceţi dvs., în aceste zile, cu sufletele dascălilor (dintre care unii v-au învăţat carte şi pe dvs., dle Ministru!), s-ar integra/ se integrează în “valorile  democraţiei”. Să sperăm că nu aveţi această pretenţie. Şcoala nu trăieşte având, în centru –  Elevul…! Ucenic fără Maestru nu s-a pomenit niciodată! – cum nici reciproca! Deci, luaţi aminte la DASCĂLI, dacă vreţi să aveţi elevi!

Dar, iată ce se observă, cale de o poştă: vă pasă, în primul rând, de “diversitatea culturală”, în loc de “identitatea culturală” a românilor (pe când, la minorităţi, mamă-mamă ce grijă aveţi de această “identitate culturală” – de parcă ar avea ungurii, să zicem, vreun geniu care ar trebui ocrotit…, iar noi, un Emineascu-Identitate Românească, ce ar trebui scuipat…)!!! – şi vă pasă, ABIA ÎN ULTIMUL RÂND, de “identitatea naţională”!!! Noi, subsemnatul, nu admitem o lege prin care Şcoala Românească să nu-l înveţe, ÎN PRIMUL RÂND, pe copilul-elev (VIITOR  CETĂŢEAN AL ACESTEI ŢĂRI!), cine este el, care este specificul neamului în care s-a născut, care sunt calităţile de neam care trebuie să i se transmită, ce DATORII are copilul-elev faţă de Neamul care l-a născut – pentru ca, abia apoi, să se compare cu celelalte neamuri europene, şi să mai “şlefuiască” ce-i de “şlefuit” (DACĂ va mai fi fiind ceva de “şlefuit”, în raport cu Europa de Vest – având în vedere că Occidentul înseamnă, în primul rând, antispiritualizare-reificare – moarte a sufletului şi luptă împotriva Duhului!). NOI NU ACCEPTĂM CA AI NOŞTRI COPII SĂ DEVINĂ SCLAVII ŞI MERCENARII ALTOR NEAMURI (…neamuri cărora conducătorii lor le cultivă, cu insistenţă şi chiar cu fanatism şi şovinism, nu doar specificul naţional autentic, ci chiar le şuieră CARE AR TREBUI SĂ DEVINĂ SPECIFICUL  NAŢIUNII LOR! – şi, aici, nu ne referim, în primul rând, nici la unguri, nici la israeliţi, ci la francezi, englezi etc. –  iar pe primul loc din lume, este  “educaţia” pe linia  violenţei “zeloto-varavice” sau a “lănciei lui Longinus” – practicată în SUA – “educaţie” foarte asemănătoare cu cea nazistă, din Germania anilor ’30!).

Mugurii consecinţelor adoptării, fără discernământ, a anti-valorilor occidentale, îi culegem, din păcate, prin mârlănia, mârşăvia şi imoralitatea crescânde, în România… – evidente, logic şi cu prisosinţă,  “prioritar” la…”capul peştelui împuţit”!

Mai e ceva: niciodată aspiraţiile individuale nu  trebuie să primeze în faţa celor ale Neamului! Niciodată un om nu-şi va realiza, plenar, potenţialul de Duh, decât în interiorul Neamului care l-a născut! De aceea şi sutele de mii, milioanele  de rataţi disperaţi, din diaspora. Şi miile de sinucideri, din diaspora. Dar de ele vă feriţi să vorbiţi! CREAŢI ŞANSE DE EXISTENŢĂ SPIRITUALĂ AICI, ÎN ROMÂNIA!!!

Art. 3 (2): “Idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă şi armonioasă a personalităţii individului în vederea integrării eficiente (s.n.) în societatea bazată pe cunoaştere (s.n.)”.

De fapt, la ce ne îndemnaţi, pe noi, dascălii, domnule Ministru Funeriu (plus toată liota de consilieri… – domniile voastre fiind, de fapt, nişte “pudeli” ascultători ai unor directive străine de orice linie de Duh şi naţională)?! Vreţi să ne faceţi, precum PCR-ul anilor ’80, complici ai unei crime monstruoase, ai unui genocid spiritual?! Noi, subsemnatul, cu riscul nu doar de a fi exclus din învăţământ, ci chiar al martirajului – nu vom accepta acest rol de călău spiritual al Neamului care ne-a născut! N-am făcut-o înainte de ’89, n-am acceptat, până la această vârstă de acum, foarte apropiată de senectute – ca urmare, de ce am accepta să ne pătăm mâinile şi cugetul, cu sângele crimei, de acum încolo, când bătrâneţea ar trebui să ne dea o tot mai mare desprindere de farsele Marelui Iluzionist Cosmic – şi, deci, o aură autentică de demnitate şi de dispoziţie senină faţă de moarte?! Noi ascultăm de îndemnul hristic: “Nu vă temeţi!” Se pare că vremea martirajului a sosit – din nou.

Cum adică?! Conştient fiind noi, subsemnatul,  că societatea pe care aţi acceptat-o şi chiar creat-o, prin cedări moral-spirituale de o josnicie de neînchipuit, este o societate a Răului-cu-Mii-de-Feţe – să-i îndemnăm, noi, pe cei încredinţaţi nouă, dascălilor, de Dumnezeu şi de părinţi – să-i îndemnăm pe ucenicii noştri, Duh din Duhul nostru, să intre în abatoarele anti-spirituale preparate de voi… – conştienţi fiind noi că  voi vreţi să obţineţi o societate de mafioţi şi de roboţi… – iar noi, subsemnatul, să vă sprijinim?! NU! Deşi ştim că lingăi veţi avea/îi aveţi deja, printre chiar pseudo-colegii-dascăli, noi refuzăm, categoric, să-i “integrăm eficient” pe copiii din grija noastră, în societatea asta plină de veninurile şi strâmbătăţile, adunate din propriile suflete şovăielnice şi pertractante, precum şi de prin străini…! Noi vom face tot posibilul, chiar suportând supremul oprobriu “public”, să-i învăţăm pe copii SĂ LUPTE CONTRA SOCIETĂŢII PE CARE LE-AŢI LIVRAT-O! Noi ştim că autentica democraţie nu este nici măcar cea atheniană: nu cizmarul şi croitorul şi pietrarul ori bogătaşul umflat de pretenţii, din Athena, au avut dreptate, ci SOCRATE! Noi nu acceptăm “dictatura mulţimilor”, prostite şi manipulate de dvs.! Şi-i vom învăţa spiritul de discernere a Duhului-Grâu – de jalnica pleavă, pe ucenicii încredinţaţi nouă spe LUMINARE, iar nu spre meşteşugul de “lume nouă, de a fura cloşca de pe ouă, fără să cârâie”!

Re-introduceţi, vă rugăm, domnule Ministru, ora de Dirigenţie! Prin ea, re-daţi  o şansă majoră EDUCAŢIEI MORAL-SPIRITUALE (…de care nu vă-ndeamnă Duhul, vedem noi bine, ca să scrieţi în Lege!) – Educaţia ca armistiţiu al Duhului cu Lumea!

„Societate bazată pe cunoaştere”…Cunoaştere DE CE ANUME?! Că dacă sintagma utilizată de dvs. înseamnă doar Internet-informatizare – noi nu suntem de acord! Cunoaşterea, fără dublarea ei de discernământ şi crezul întru Duh, este creatoare de luciferism: doar Căderea s-a făcut tocmai prin Mărul Cunoaşterii fără Ascultarea Vocii Lui Dumnezeu.

Noi vedem clar că, din Proiectul dvs. de Lege – Religia Lui Hristos este “materie” (de aceea aţi şi inventat “profesorii de Religie”, în locul sacerdoţilor cu Har!), o “materie” greu tolerată… – iar Duhul lipseşte cu totul! În rest, “toleranţa” paralizantă de re-acţiune vitalistă! –  toleranţă, exclusiv, din partea noastră, a românilor ortodocşi, singura toleranţă în care chiar credeţi: ea  se referă la atitudinea noastră faţă de toţi cei care au pretenţii sfruntate asupra ţării noastre… – se referă la atitudinea noastră faţă de toate religiile care nu-l au ca Dumnezeu pe cel care, pe drept cuvânt, este numit de Scriptură: Hristos-Lumina Lumii şi Hristos-Iubirea. Puteţi să faceţi şi spume “unionist-europene” la gură, noi vă zicem/revelăm Adevărul Unic: creştinismul rămâne tot CEL MAI ÎNALT STADIU SPIRITUAL, SPRE CARE TINDE PLANETA TERRA!!!

„Ante-preşcolara” de care vorbiţi dvs. (Art. 18/2) sunt, de fapt, “cei 7 ani de-acasă”! Haideţi să creăm o societate în care Femeia să fie respectată, iar nu exploatată, ANULATĂ FUNCŢIONAL, din pricina sărăciei! FEMEIA să-şi împlinească menirea divină, de Maică a Domnului – de Primă Educatoare Terestră a Copilului!

E bine că, la Art. 9 (2) aţi stabilit, clar: “Învăţarea limbii române, ca limbă oficială de stat, este obligatorie”. Dar:

  • a-vorbiţi, la Art. 8 (1) d – despre “nepolitizarea sistemului de învăţământ” – când, în mai toate şcolile, colcăie numai directori pedelişti, care, majoritatea, sunt de o incompetenţă crasă! Unii n-au nicio legătură cu învăţământul şi educaţia (sunt de o imoralitate pe care, vorba aia, “o ştie tot satul, dar n-o ştie bărbatul”…), alţii , cât au fost, vreo câţiva ani, dascăli, n-au fost în stare să susţină MĂCAR O SINGURĂ LECŢIE LA CLASĂ!!!;
  • b-vorbiţi, la Art. 7 (5) şi în Art. 9 (4) etc., de “şcolile confesionale”: “elevii/preşcolarii din învăţământul de stat şi confesional”, “în învăţământul de stat, cel particular ca şi în cel confesional, actele şi documentele şcolare, nominalizate prin ordin al ministrului educaţiei, se întocmesc în limba română” (  foarte bine! – ÎN ROMÂNEŞTE SĂ SE ÎNTOCMEASCĂ, ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL DIN ROMÂNIA!!! – păcat că adăugaţi  o prostie: “celelalte înscrisuri şcolare pot fi redactate şi în limba de predare”…); dar câte şcoli confesionale ortodoxe au fost ctitorite în România? Nu ştiţi?! Să vă dezvăluim noi adevărul: UNA SINGURĂ! – şcoala de la Constanţa, “Sfinţii Martiri Brâncoveni”, ridicată de dl Marcel Bouroş – DAR, ŞI ACEEA, NU AUTONOMĂ, CI ÎN CADRUL PROIECTLUI UNUI COMPLEX COMERCIAL! Că, de bună-seamă, altfel nici n-aţi fi acceptat-o/acreditat-o, iar strădania acelui om de bine şi drept-credincios, în zadar s-ar fi consumat…Oare de ce?! Simplu: pentru că Biserica Naţională, cea Ortodoxă, care a ţinut fiinţa de Neam Românesc, este, mai ales în zilele noastre, foarte prost văzută de organismele internaţionale şi europene, care nu-s formate din ortodocşi, ci din catolici şi, mai cu seamă, din protestanţi şi atei declaraţi!!! Iar ADEVĂRATA Biserică a lui Hristos (nu cea slujită de ierarhi obstinat-răufăcători, ori doar nevrednici şi laşi…), Biserică  a Dreptei Căi spre Mântuire, respinge acea mişcare cu finalitate ateizatoare, de Duh prigonitoare: ECUMENISMUL-CU-FORŢA-ŞANTAJUL-ŞI-CU-ŞIRETLICUL (…o formă a sincretismului masonico-satanist al lui New Age!);
  • c- măcar o vorbă să fi pomenit, dle Ministru, în acest Proiect de Lege a Educaţiei, despre DISCRIMINAREA ROMÂNILOR, DIN HARGHITA-COVASNA, dar şi din MUREŞ…! Despre necesitatea reducerii, dacă nu chiar anulării, a discriminării pozitive (le “închinaţi” minorităţilor naţionale, de fapt stafiilor udemeriste, cam 5 pagini din Proiect… – e mult prea mult!), a ungurilor şi secuilor, din România…Dvs. vorbiţi, la Art. 8 (1) f – despre “nediscriminare” – făcându-vă a uita că, în propria noastră ţară, trădările succesivelor guverne (pentru votul udemerist! – pentru “obţinerea majorităţii arcului guvernamental, prin UDMR”…!), din ’90 încoace, i-au adus pe români în halul de a fi discriminaţi în propria lor ţară! – că românii strânşi, în 20 martie 2010, la Topliţa, au redactat un Memorandum dureros, precum cele din veacul al XVIII-lea, din interiorul Imperiului Habsburgic (dar Memorandumul cu pricina era adresat, de data asta, nu Vienei imperiale, ci …BUCUREŞTIULUI!!!): “«Noi, românii din Covasna, Harghita şi Mureş, pe lângă problemele cu care se confruntă toţi fraţii noştri de pe cuprinsul patriei, la peste 90 de ani de la Marea Unire, încă ducem cu greu povara luptei pentru păstrarea identităţii şi a fiinţei noastre naţionale>>, se arată în memorandum, menţionându-se că în aceste trei judeţe trăiesc peste 400.000 de români.

Semnatarii documentului susţin că în judeţele Covasna, Harghita şi parţial Mureş «se produce un fenomen antieuropean de enclavizare nemaiîntâlnit în Europa»„ – cf. Mediafax.ro.

Autorităţile locale au atâta putere, că începe să “pută”, de departe, a politizare dictatorial-pedelistă!  – cf. Art. 11(2), Art. 33 (6), Art. 105 (4) etc.: “Şcolarizarea în învăţământul terţiar non-universitar poate fi finanţată din bugetele locale”  – dar de ce să nu fie co-interesaţi agenţii economici, care să-şi asigure, prin acordarea burselor către elevi, viitoarea forţă de muncă de înaltă calificare?! Pentru că aşa s-a procedat sub Ceauşescu?! Păi, nu le-a mers rău, cu acest sistem, nici elevilor, care nu erau nemotivaţi în muncă şi exasperaţi, încă de pe băncile şcolii, de spectrul şomajului, dar nici unităţile/agenţii economici nu intrau în pierdere, căci îşi “pliau” forţa de muncă după nevoi…şi se “pliau”, infinit mai raţional, şi planurile de învăţământ şi cerinţele de clase/număr de elevi de la un anume profil, după necesitatea REALĂ din economie!

Alegerea directorului de şcoală (Art. 92: “prin concurs” – vorbă să fie!), câtă vreme nu se decide, definitiv, depolitizarea şcolii româneşti, “pute” a aranjament de gaşcă. Dar cum să decideţi dvs. altfel, dacă însuşi ministrul Daniel Funeriu n-a fost ales pentru competenţa sa educaţională (DIMPOTRIVĂ! – pentru incompetenţa sa desăvârşită, întru ale Educaţiei…la fel ca şi întru ale Sportului, fie vorba între noi!), ci pentru apartenenţa sa la PDL?!

Şi din cine sunt compuse “consiliile de administraţie”, care, conform Art. 90(1), “asigură conducerea şcolii”?! Ascultaţi, cu urechea conştiinţei (dacă aveţi, “asupra” dvs., aşa ceva…), ce rezultat a dat incompetenţa dvs. desăvârşită, întru ale Educaţiei, dle Ministru Daniel Funeriu: “Membrii consiliului de administraţie sunt, în proporţie de 60%, reprezentanţi ai unităţii de învăţământ şi în proporţie de 40%, reprezentanţi ai părinţilor, elevilor, ai autorităţilor publice locale, ai agenţilor economici etc.”

În primul rând că directorul pedelist (care numai sărac nu e!) îşi poate “atrage” foarte uşor (legea şi sărăcia noastră personală ne împiedică să nominalizăm acţiunile concrete de… “atragere” – cât şi persoanele… “atrase”!) “hălci” importante din “oficialităţile” locale, ba chiar dintre părinţi – iar lingăii de serviciu, dintre cei/cele 60% cadre se vor adăuga, fireşte, “claie peste grămadă”!… – şi va ieşi aproape o unanimitate a deciziei consiliului de administraţie, chiar dacă decizia va fi una de…decapitare a unui cadru didactic!   Unde este, însă, grija pentru…PROFESIONALISMUL MUNCII DIN ŞCOALĂ?! Practic, componenţa consiliului fiind din “agenţi economici afiliaţi” (traduceţi dvs. cum e mai exact!) şi din “lingăi afiliaţi”, deciziile vor avea mai curând caracter de afaceri şi de vendetta, decât de  îndemn la muncă de un înalt profesionalism, atât educativ-formativ, cât şi informativ. Iar începe “caterinca” tembelă, cu “şcoala care trebuie să producă, şcoala ca factor economic”! Bine, am înţeles, nu ne daţi nimic! – dar, măcar, nu ne luaţi ceea ce, deja, avem, de sute de ani: statutul de ŞCOALĂ-CA-FACTOR SPIRITUAL, IAR NU ECONOMIC!!!

DE CE NU INTRODUCEŢI, DOMNULE MINISTRU, ÎN CONSILIILE DE ADMINISTRAŢIE, PE SINGURII RESPONSABILI REALI, CU MUNCA DE DASCĂLI?! Mă refer, evident, la RESPONSABILII COMISIILOR METODICE PE ŞCOALĂ, SINGURII ÎN MĂSURĂ SĂ DEA INFORMAŢII  REALE ŞI CONCRETE DESPRE MUNCA DIN ŞCOALĂ?! Pesemne că dvs., domnule Minstru Daniel Funeriu, fiind venit dinafara sistemului de învăţământ, NICI NU ŞTIAŢI DE EXISTENŢA ACESTOR TRUDITORI CONŞTIINCIOŞI ŞI RESPONSABILI, pe spinarea cărora se întemeiază, de fapt şi de drept, munca şcolară!

În ce priveşte sursele de finanţare ale unităţilor de învăţământ – ele sunt: “bugetul de stat (n.n.: care este un dezastru: hai, nu legal, 6 % – că vă înecaţi de tot! – dar nici măcar 3 %?!), bugetele locale şi veniturile constituite la nivelul unităţii de învăţământ din activităţi proprii (n.n.: da, liceenii  de la liceele de muzică să cânte, cu pălăria pusă la picioare, la răscruci de străzi! – iar cei de la liceele de arte plastice…ce să facă?! – să alcătuiască “piramide umane”, ca la circ, în pieţele centrale ale urbei?!) , din contribuţii ale unor membri ai comunităţii şi ale agenţilor economici, sub formă de subvenţii, donaţii, sponsorizări, precum şi din accesarea unor programe cu finanţare externă sau de la nivel naţional”…Păi, stimabile domn, noi ştim că, în Occident, este tradiţia donaţiilor, dar acolo, tocmai pentru că e TRADIŢIE, este şi oleacă de morală a donaţiei: adică, dacă ţi-a donat, el, burtosul de negustor, 1.000 de RONI, la noi, în România, marţafoiul ăsta îşi aduce  “la şcolarizare” tot familionul, şi are pretenţia ca familionul lui să aibă numai de ZECE! – chit că lor le pasă de carte, cât ne pasă nouă de cine ştie care constelaţie…!!! Deocamdată, cât încă economia românească “de tip capitalist” n-a ieşit din faza ei ţopească şi ţopârlănească, subzistenţa şcolii prin donaţii, sponsorizări etc. este/devine un fenomen extrem de vătămător pentru morala şcolară, pentru sentimentul echităţii şi “al şanselor egale” ale tuturor elevilor (cf. Art. 5/1 etc.), despre care minţiţi atâta, în Proiectul de Lege…Cum se va simţi un elev de excepţie, care chiar merită nota 10, când un fiu de ţoapă “donatoare”, un “domn Goe” –  va lua TOT “zece”, în timp ce-l bombardează pe profesorul (care-i scrie, trudnic, cu mustrări de conştiinţă,  “zecele donaţional”)…cu avioane de hârtie?! Ce “spirit curat de emulaţie” mai poate cultiva dascălul, în acea clasă?!

Art. 32(1): “Pregătirea în cadrul educaţiei profesionale se realizează pe baza standardelor de pregătire profesională aprobate de Ministerul Educaţiei, în urma consultării partenerilor sociali”. Cum adică, “consultare cu partenerii sociali”?! Dar de ce nu CU SPECIALIŞTII DIN DOMENIU?! Un Cizmar începe, din nou, să dicteze, dacă are …”rude la Ierusalim”!!! Nu, nu acceptăm să fim judecaţi de “parteneri sociali pedelişti”, ci de profesorii noştri, sau de alţi profesori, înzestraţi spiritual similar cu formatorii noştri de Duh, având cunoştinţe  şi conştiinţe profesionale pe măsura acelora care au făcut din noi-cei-de-atunci, ceea ce suntem noi, azi!

Nu înţelegem, în ruptul capului, cum un om care, chiar dacă este impostor ca ministru, a trecut, totuşi, prin şcoală – poate să pretindă (ca şi doamna prof. univ. dr. Ecaterina  Andronescu…) că ciclul liceal poate fi desăvârşit în 3 ani! Măi, oameni buni, chiar uitaţi avertismentul dat, PE CRITERII PUR MORAL-EDUCAŢIONALE, încă din veacul al XVIII-lea, de către autenticul pedagog Jean-Jacques Rousseau: “Modul cum folosim copilăria nu e mare lucru, răul care se strecoară se poate îndrepta, iar binele care se face acum poate să vină şi mai târziu. Dar nu e la fel cu cea dintâi vârstă în care omul începe cu adevărat să trăiască (n.n.: Adolescenţa). Vârsta aceasta nu durează niciodată îndeajuns pentru folosinţa pe care trebuie să i-o dăm, iar importanţa ei pretinde o atenţie neîntreruptă; iată de ce stărui asupra artei de a o prelungi(…) împiedicaţi-l pe adolescent să devină bărbat, împiedicaţi-l chiar în momentul în care nu-i mai rămâne nimic altceva de făcut, decât să devină asta (n.n.: bărbat/cetăţean/om al Cetăţii!) !” – cf. J.J. Rousseau, Emil sau despre Educaţie, EDP, Buc., 1960, p. 171.

De ce vreţi, cu orice preţ, să “livraţi” societăţii contemporane, şi aşa aflată într-o mizerie moral-spirituală de nedescris, nişte neisprăviţi, nişte avortoni, CA PERICOLE SOCIALE LETALE???!!! MĂCAR ACEST LUCRU, VĂ RUGĂM SĂ-L PRICEPEŢI ŞI SĂ-L OPRIŢI!!! NU e vorba de “lăcomia după catedre” a bietului dascăl, şi cu atât mai puţin de “îmbogăţirea” amărâtului de dascăl, ci de PROCENTUL CRESCUT DE CRIMINALI FRUSTRAŢI, DIN MEDIUL SOCIAL – MEDIU, ŞI AŞA, PESTE MĂSURĂ DE VICIAT!!!

Haideţi, pentru ca să nu vă simţiţi prea cocoşat de impostura dvs. revoltătoare – să sfârşim “ocheada” prin Proiectul de Lege cu o prevedere bună, CU CONDIŢIA SĂ O ŞI RESPECTAŢI:

Art. 14(2): “Privatizarea instituţiilor şi unităţilor de învăţământ preuniversitar este interzisă” – excelent! – pentru că sunt vreo 15 ani de când noi, pe pielea noastră, am îndurat hachiţele unui director ca “şef de plantaţie”, care umbla cu limba scoasă, zilnic, să privatizeze câtumai liceul, prin care să-şi facă afacerile personale, cu sclavii-elevi şi cu sclavii-profesori…

Vă rugăm, domnule Ministru DANIEL FUNERIU, să mai meditaţi asupra celor prevăzute în Proiectul ăsta atât de stângaci, atât de grăbit şi nu cu multă minte alcătuit – şi comparaţi ceea ce este scris acolo, cu cele  ce se cer ÎN ROMÂNIA REALĂ, iar nu doar cu formulările de lemn / poruncile piezişe, ale Uniunii Europene! Căci nu Uniunea Europeană vă va spurca, întru blestem, mormântul, dacă veţi nenoroci tineretul, adică Viitorul  Ţării şi Neamului Românesc – CI TOT NOI, DASCĂLII, STRĂJILE DUHULUI ROMÂNESC, CARE VOM VEGHEA ŞI DE DINCOLO DE LUMEA ASTA!

Nu ne “hingheriţi” Neamul, ca să nu fiţi “hingherit”, pe lumea asta, ca şi pe cealaltă, întru veşnicie, de păcatul contra Neamului! Cel mai comod, dar şi util, pentru memoria fiinţei şi cetăţeanului  Daniel Funeriu, ar fi să vă daţi demisia, domnule Ministru! – dar nu oricum: ci, înainte de a vă preda Demisia, să le cereţi colegilor dvs. guvernanţi, cu insistenţă de autentic “hingher”, ca, în locul dvs., la M.E.C.T.S., să pună un om care şi-a sacrificat TOATĂ viaţa pe Altarul Şcolii! Vedeţi, profitaţi de faptul că, încă vreo câţiva ani de acum încolo, vor mai supravieţui reprezentanţi ai acestei specii, atât de repede înaintând pe calea dispariţiei…: „apostolii şcolii”…Dar nu cumva să acceptaţi, în locul dvs., din nou şi mereu –  surogatul, impostura!

prof. dr. Adrian Botez

martie 2010

Pentru conformitate: George Roca

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors