Archive for the ‘Analize-Controverse’ Category

Monarhia romåna. Inceput frumos, final rusinos (4)

Posted by Stefan Strajer On March - 15 - 2010

Monarhia romåna.Inceput frumos, final rusinos. (4)
Partea I. Regele Mihai I påna la 23 august 1944

Autor: Aurel Sergiu Marinescu
Nu numai Antonescu il considera „un copil necopt” si nu avea incredere in capacitatile lui intelectuale, fiind si semi-alfabet, dar din cartile aparute la multi ani de la sfårsitul razboiului, care analizeaza razboiul contra URSS se poate usor deduce ca Hitler i-ar fi cerut lui Antonescu sa nu pomeneasca nimic despre proiectata operatiune „Barbarossa”, nici regelui Mihai, nici ministrului romån la Moscova, Grigore Gafencu. Stia deci Hitler ce stia, ca doar avea cele mai perfectionate servicii de informatii.
Tot J.Vergotti ne mai spune o multime de lucruri interesante. Astfel el stia in 1941 ca un ofiter romån il informase pe ambasadorul american Frank Gunther, aflat adeseori in vacanta la Predeal si musafir al Casei Regale, ca armata germana pregatea invazia impotriva Rusiei. Mai mult, J.Vergotti scrie negru pe alb: „unul dintre generalii germani care lucra la pregatirea acestui plan de invazie a URSS, denumit codificat Barbarossa, generalul Liszt, locuia la Predeal. Intr-o zi, cånd m-am dus sa-l iau la masa la generalul I.Antonescu, l-am gasit cu harta operationala pe birou, pe care erau marcate cele 3 directii de atac, principale: Leningrad, Moscova si Caucaz. Si cum eram in legaturi bune cu ambsadorul Gunther si generalul Antonescu, i-am informat de ceea ce vazusem”.
Si cum sa nu credem ca locotenentul Vergotti care era in legaturi si mai bune cu regina mama si schia cu fiul sau nu le-ar fi spus si lor noutatea?
J.Vergotti afirma clar: „gen.Antonescu dorea sa ma ocup de Regele Mihai, sa nu fiu protocolar – ca un aghiotant si totodata sa-l izolez oarecum de prietenii lui vechi de pe vremea regelui Carol, legati de Malaxa si Aschnitt”.
Azi, dupa ani, fostul rege dezinformeaza grosolan, vrånd sa para o victima a maresalului Antonescu si degajåndu-se de ceea ce el considera ca i-ar strica imaginea de democrat occidental.
El stie foarte bine ca la inceputul Cruciadei contra bolsevismului – 21 iunie 1941, entuziasmul poporului era general si intreg poporul a aprobat lupta de eliberare a fratilor basarabeni si bucovineni, subjugati de sovietici din vara 1940. Toti romånii au aprobat lupta contra Rusiei (sub forma ei comunista), cea care de 200 de ani a reprezentat un pericol pentru romåni si tara romåneasca. Si sigur, nici Mihai nu se putea sustrage acestui entuziasm si patriotism romånesc. De aceea de cåteva ori a vizitat ostasii romåni pe front in Basarabia si chiar dincolo, in Crimeea, si niciodata atunci n-a schitat vreo opozitie la prezenta armatei romåne in stepa calmuca, Sevastopol, Cuban sau Caucaz.
Azi a uitat toate aceste vizite, cum a uitat si vizita la Hitler si decoratia „Crucea de fier”; peste toate l-a palit o amnezie si nu mai reaminteste decåt pentru uzul intern la moda decåt ca a fost de acord cu eliberarea Basarabiei si Bucovinei de Nord, dar n-a fost de acord cu trecerea armatei romåne peste Nistru. Adica a impacat – crede el – si capra si varza. Dar cum poate gåndi un militar cu minime cunostinte militare ca o armata angajata in lupta pe circa 200 km – linia frontului – sa se retraga. Ce ar fi facut inamicul? Cum ar fi reactionat aliatul, Germania atunci cea mai puternica forta militara in fata acestei dezertari a liatului romån? Si apoi lupta era distrugerea acestei puteri imperialiste, Rusia, pericol cancerigen pentru teritoriile europene!
J.Vergotti ne spune multe lucruri interesante, unele insa trecute prin gåndirea lui de privilegiat si rasfatat al Casei regale. Astfel ne spune ca „Regina mama (in plin razboi, n.n.) vorbea cu fiul ei, de obicei englezeste – desi vorbea foarte bine romåna, franceza si desiguri greaca, ceea ce ii irita pe musafirii legionari sau germani care erau invitati la masa, fiindca de fapt, cei doi foloseau un limbaj conventional avånd pentru fiecare personaj principal cåte o porecla si astfel se evita a se sti de cine se vorbeste”.
Elegant, nu? Regal, nu? Sa vorbesti in prezenta musafirilor intr-o limba pe care ei nu o inteleg, ceea ce in prezenta comunistilor nu si-au permis.
Regina mama pe maresal l-a poreclit „Bij” iar pe Mihai Antonescu „BijDead” si folosea limbajul conventional si in convorbirile telefonice pe care le avea in fiecare seara cu sora ei, principesa Irena care traia in Italia, fiind maritata cu ducele de A’osta.
In 1942, intreg globul era angajat intr-un imens conflict mondial. Romånia fusese aliata cu Franta si Anglia dar ambele nu si-au putut respecta obligatiile, ele insele fiind in incapacitate de a se apara in fata Germaniei, care se dovedise prima putere in Europa. In Romånia, Antonescu intre doua rele pentru Romånia (Rusia si Germania) a ales-o pe cea mai acceptabila, a luat hotarårea de a lupta alaturi de Germania contra Rusiei care subjugase 3 milioane de romåni in Basarabia si Bucovina de Nord. Apoi Rusia se aliase cu America si Anglia intr-o alianta bizara; cele mai avansate democratii din lume aliate cu cea mai criminala dictatura din istorie, si totul parea cam aiurea si impotriva firii.
Activitatea regelui se reducea la aceea de observator. Relatiile lui personale erau reduse la cercul demnitarilor de la palat; este ceea ce se stia frumos despre el, si desigur cåte o vånatoare. Cu una din aceste ocazii, baronul A.Mocsony a propus regelui ca sa-l angajeze ca secretar pe Ionel Stårcea; se stia ca batrånul baron Anton Mocsony voia sa-l adopte pe tånarul diplomat pe care intentiona sa-l plaseze la palat.
Ionel Stårcea facea parte din grupul de diplomati care lucrasera la Geneva, la Societatea Natiunilor cu Nicolae Titulescu (desigur tot cu o „pila”), grup care ii mai cuprindea pe G.Niculescu-Buzesti, Titus Pogoneanu si George Anastasiu – toti conspiratorii cei mai importanti care au jucat un rol major in evenimentele anilor 1943-1944.
O istorie interesanta legata de Antoniu – baron de Mocsony, fiul sau adoptiv, Ionel Mocsony-Stårcea, castelul de la Savårsin si Regele Mihai I o scrie Miron Butariu, in cartea „O viata de om”, aparuta in SUA, Los Angeles, 1991, pag.62-63. Pe scurt, autorul cartii, avocat si jurisconsult al Domeniilor A.Mocsony a luat parte la romånizarea SIABUL, societate industriala considerata cu capital evreiesc, de catre Domeniile Mocsony. Dupa moartea batrånului baron Antoniu Mocsony, fiul sau adoptiv Ionel Mocsony-Stårcea a luat conducerea domeniilor si intreprinderilor. In toamna 1943, Ionel, baron de Mocsony-Stårcea impreuna cu avocatul Domeniilor, Miron Butariu s-au deplasat la Budapesta cu un subdirector de la Banca Nationala pe post de consilier comercial. Scopul calatoriei era cumpararea castelului Hunyadi de la Savårsin. S-au dus tratative si s-au incheiat actele de transmitere a proprietatii incåt dupa Craciunul 1943 s-au facut toate formele legale de trecere a proprietatii castelului asupra baronului. La scurt timp dupa aceea, la indrumarea baronului, avocatul Miron Butariu a redactat contractul de vånzare-cumparare prin care proprietatea castelului Savårsin, abia cumparat trecea asupra regelui Mihai. Se pare ca Ionel Mocsony-Stårcea nu si-a gasit linistea påna cånd nu a våndut recent-cumparatul castel Regelui Mihai, pe långa care tatal sau adoptiv, Baronul A.Mocsony, intervenise sa-l angajeze. Nu s-a stiut niciodata pretul cumpararii acestui castel de catre rege si de fapt nu este prea folositor a se cunoaste, deoarece se fac acte fictive de vånzare, iar in realitate este o donatie sau se trece pretul vånzarii inzecit mai mic decåt pretul real. In orice caz, fostul proprietar 2-3 luni al castelului Savårsin, a obtinut functia la palat, unde a fost activ in conspiratia impotriva lui Antonescu, si s-a ocupat cu administratia Casei civile a regelui, un fel de „taiat frunze la cåini”, cåt si de „maistru de vånatoare”.
Dar baronul Ionel Mocsony-Stårcea a fost si eroul unui mare scandal la palat. In mesajul de Anul Nou facut de el pentru rege a strecurat cåteva propozitii in care subtil ataca politica Germaniei, aliata atunci cu Romånia. Cum era firesc, ambasada germana a sesizat si comunicat Maresalului nemultumirile si neplacerea legata de acest mesaj radiodifuzat si publicat in toate ziarele romånesti. Maresalul Antonescu a fost furios si a dat ordin ca Mocsony-Stårcea sa fie trimis pe front. Baronul s-a baricadat in palatul regal pe care nu l-a parasit, aparat cu strasnicie de regina-mama si fiul ei. In plus baronul a mai cerut ajutor de la Mitropolitul Balan al Sibiului si presedintelui Curtii de Casatie. Conflictul s-a aplanat cu greu si baronul nu a cunoscut frontul, in special din cauza opozitiei la ordinul Maresalului a cuplului regal mama-fiu.
Un scandal mai mare a izbucnit la palat in prima jumatate a anului 1942. Jacques Vergotti ofiter de ordonanta al regelui si apoi prefect al palatului, fusese numit in primul serviciu de generalul Antonescu care il cunostea si ii cunostea familia. Grec la origine, locotenent in armata romåna, cultivat si vorbitor a mai multe limbi straine, cu rude bogate in toata Europa, facea la råndul sau parte din protipendada romåneasca. Era necasatorit si un tip sportiv, cu multe relatii in „aristocratia” romåna.
Nu dupa mult timp dupa ce a ajuns la palat, conform atmosferei de acolo a devenit „favoritul” reginei-mama, ceea ce n-a deranjat pe nimeni. Numai ca susnumitul fiind ofiter activ a uitat acest amanunt si bazåndu-se pe protectia fustei regale, n-a mai tinut cont de disciplina militara; a uitat sa-si salute ofiterii superiori, fie ei generali, a uitat regulile militare de politete, a devenit arogant si increzut. Cum era normal, unele reclamatii facute de ofiterii superiori au ajuns la Antonescu, care pe baza unui decret lege existent, obliga pe toti ofiterii din armata romåna sa faca un stagiu de 3 luni pe front; el a dat dispozitii ca lt.J.Vergotti, conform ordinului 168 din 6 mai 1942 al MAN-Cabinet sa fie mutat in compania de politie a diviziei a 4-a infanterie (era ofiter de jandarmi, n.n.). „Plecarea se va face in 24 de ore”. Cu alte cuvinte, trimis pe front la 7 mai 1942, intors cu putin inainte de 23 august 1944, ceea ce a produs o mare jale si durere reginei mame, care astfel a avut un motiv puternic in plus sa-l urasca si sa-l dusmaneasca pe Antonescu; ura care a stat la baza actului de la 23 august 1944.
De fapt explicatiile dusmaniei permanente ce regina mama Elena a purtat-o impotriva lui Antonescu sunt:
1. Bugetul pe anul 1942 a permis discutiile si nemultumirile reginei caci lista civila era redusa la un minim strict atåt pentru regina mama cåt si pentru rege. Ea, regina, nu avea in vedere razboiul  plus cheltuielile bugetare facute cu ceilalti membri ai familiei, principesele Ileana si Elisabeta, printul Nicolae si considera ca regele este cel mai dezavantajat.
2. Dupa invazia germana a Greciei, ea ca grecoaica patrioata a avut un motiv in plus sa-l urasca – pe långa Germania – si pe aliatul ei Antonescu. In calitate de presedinta a Crucii Rosii n-a ezitat sa trimita ajutoare la Atena.
3. Antonescu il proteja tot timpul pe rege, consideråndu-l prea tånar si deseori nejudecat, or aceasta protectie a lui Antonescu, regina mama a interpretat-o ca o lipsa de respect fata de monarh, ca dispret si ignorare a fiului sau. De exemplu, Mihai a vrut sa mearga pe front pe linia intåi sa imbarbateze trupele, Antonescu s-a opus datorita pericolelor la care se putea expune. El vizitase trupe in Crimeea si Transnistria. Regina mama a interpretat opozitia lui Antonescu ca un act ostil impotriva prezentei si popularitatii regelui.
4. Cu spitale bombardate si numarul ranitilor de pe front in crestere la care s-au adaugat ranitii de pe urma bombardamentelor, din lipsa de localuri, maresalul a fost nevoit sa i-a unele masuri urgente dictate de necesitatile momentului. La Bucuresti, pe cheiul Dåmbovitei, in Cotroceni, se gaseau un grup de cladiri cunoscute ca „grajdurile regale”, unde era herghelia de cai precum si locuintele unor salariati ai palatului. Dat fiind gravitatea situatiei, Antonescu a dispus golirea cladirilor si transformarea lor in spitalul pentru mari mutilati Z.I.303. Aceasta miscare a trezit furia reginei mame impotriva maresalului, acuzat ca nu s-a consultat cu factorul constitutional.
Dar cea mai nostima comportare a regelui Mihai – inainte de 1944 – o gasim povestita, cu lux de amanunte, publicata in revista franceza „Cavalcade – Le magazine français de classe internationale”, nr.93 din 15 ianuarie 1948, articol reprodus in „Facla” din 15 octombrie 1980, „Carpati”, nr.23, „Actiunea Romåneasca” New York, februarie-aprilie 1981 si reprodus de subsemnatul in „Curentul International” din 18 august 2005, pag.5B. De data aceasta reproducem numai un fragment din acest lung articol intitulat „Tragicul si sentimentalul destin al regelui Mihai al Romåniei”.

Foto.General sovietic aprinde tigara regelui Mihai
„Un rege a plecat spre exil si dragoste. Un rege de 26 de ani si-a parasit tronul pentru dragoste. Aceeasi curiozitate pasionata inconjoara pe Mihai al Romåniei si pe Ana, logodnica sa, ca altadata pe Eduard al Angliei si pe Wallis Simson.
Nici dragostea, ca si tragedia politica, nu s-a jucat intr-un act. Destinul acestui rege don Juan, a fost marcat intodeauna de femei. El a crescut in mijlocul povestilor despre femei. El a fost alintat de nenumarate femei. El a tinut puterea sa regala ajutat de femei. El este detronat de o femei, si a trebuit ca Stalin insusi sa impinga pe Ana Pauker pe aceasta tabla de sah romåneasca pentru a face pe Mihai sah mat…
O copilarie austera si o tinerete nefericita. A avut o copilarie austera intre doua femei fara bucurii. Bunica, mama lui Carol, deasemeni inspaimåntase pe copilul rege. Dupa o primavara inflorita, o vara luxurianta si o toamna arzatoare inca, Maria suferea o iarna riguroasa. Ea ura pacatul pe care il cunostea bine. Fetitele nu erau admise in jocurile lui Mihai. Acest trio de printese era intarit prin Miss Saint-John, profesoara de engleza si pian…
Un avion depuse pe Carol la Bucuresti intr-o dimineata de iunie 1930. A doua zi era proclamat rege si Elena pleca in exil. In curånd tatal sau (al lui Mihai, n.n.) l-a instalat intr-un palat la sosea. Mihai nu uitase pe mama sa, Elena de la Florenta il cere. Carol il trimise pentru cåteva luni, dar fosta regina a avut cuvinte prea tari la adresa Elenei Lupescu. Amanta a aflat. Ea ceru regelui inapoierea lui Mihai. El a revenit dar a pastrat frumoasei roscate o ura niciodata stinsa. Aceasta copilarie nenorocita a imprimat copilului si adolescentului de mai tårziu un caracter inchis. Se pasiona pentru mecanica si cånta la pian deasemeni Bach, Brahms, Mozart si Debussy.
Si totusi impetuosul monarh se nelinistea de a vedea pe fiul sau inchis in sine si inclinat in ostilitatea lui fata de Magda (Elena) Lupescu, spre misoginism. Oare a fost si el la originea primelor lui succese?
In curånd Mihai incepu sa-si cåstige reputatia sa de „tombeau de coeurs”. I se punea in sarcina succesul de a fi fost in acelasi timp amantul a doua incåntatoare surori, dansatoare la opera.
Mihai avea doua verisoare dintre care era rugat sa aleaga viitoarea sa sotie. El nu stia sa decida care ii placea mai mult afara de cazul ca nu-i placea niciuna. Deodata a inceput razboiul si in 1940 Carol a trebuit sa fuga. Elena reveni, matusa de Aosta deasemeni. Mihai a redevenit rege, mereu celibatar. Dar era conducatorul Antonescu care domnea peste romåni…
Mihai se multumi sa domneasca peste inimile celor mai frumoase romånce. Mai mult ca totdeauna, masinile, pustile de vånatoare, caii de rasa au constituit fondul vietii sale, ca si cuceririle galante care trebuiau sa-l preocupe toata ziua.
A urmat cunostinta fetei lui Malaxa (de care am scris mai inainte, n.n.), apoi alta.
 Regii prefera roscatele. Si pe urma, intr-o seara el intålni pe Dolly Chrissolegos. Era in vara anului 1942, la o serbare de noapte in gradina palatului regal (in plin razboi, n.n.). Printr-o ironie a soartei Dolly era roscata ca Magda (Elena) Lupescu. Roscata, alba, cu ochi mari verzi de zeita greaca. Avea 20 de ani. Era in toata stralucirea ei.
– Cine este? intreba Mihai.
– Este nevasta unui traficant. S-a maritat la 16 ani. El era functionar la telefoane si (cu voce joasa) comunist. El cåstiga multi bani cu germanii. El o bate. Ea are de amant pe un colonel de cavalerie. Ea… Numele ei? Dolly Chrissolegos.
Putin dupa asta, ea se numea „Dodo” pentru rege, „Lulu” pentru popor, in amintirea Magdei Lupescu. Mihai o instala in Parcul Filipescu. El vine acolo in fiecare zi. O pasiune de 5 ani incepe. Iata ceva ce nu avea nimic contrariant nici pentru ocupant, nici pentru Antonescu. Elena se alarma dar fiul ei nu voia sa auda nimic.
In plus nimeni nu banuia ca frumoasa roscata ar fi avut alte scopuri decåt placerea si dragostea. Ori, intr-o noapte de februarie 1943 cineva bate la geamul lui Dolly. Cu gulerul ridicat, cu caciula pe ochi, un barbat astepta. Ea il recunoaste imediat.
– Tu? intra tovarase.
– Am fost parasutat in seara aceasta. Trebuie sa ma ascunzi.
– Bine tovarase Bodnaras.
– Regele este nebun dupa tine? Bine, fati datoria.
Intr-o zi, Mihai insusi primi pe un alt om al Moscovei, Patrascanu.
– A sosit momentul, spune el regelui. Dupa Stalingrad soarta s-a schimbat. Maniu, Bratianu, merg cu noi. Vorbiti mamei M.Voastre. Elena asculta si aproba.
Iata pe regina mama de acord cu favorita. Amåndoua intaråta ambitia tånarului barbat. La 23 august „Dodo” spune regalului sau amant: „-Porneste Mihaita”. Regele il primeste pe Antonescu, face sa fie arestat. Germanii sunt inca acolo. Energia lui Mihai ii ia din scurt, ii domina. Poporul romån freamata de entuziasm pentru rege. Cånd soseste armata rosie, tara era deja intoarsa. Romånia se alatura aliatilor. „Dodo” a cåstigat.
-Nu s-a facut totul micuto, ii spune vechea sa amica, Ana Pauker. Ana Pauker institutoare altadata, a cunoscut inchisorile romånesti. – Iubeste mult pe regele tau. Fa-te iubita de el… ii spune Ana Pauker”. (Va urma)
Aurel Sergiu Marinescu

Nota. Cu nr.33 (384), 30 august 2007, a inceput publicarea unui vast material istoric privind Casa Regala romåna, in special viata si activitatile ex-regelui Mihai I. Materialul va fi publicat in patru parti: Partea I. Regele Mihai påna la 23 august 1944; partea a II-a. Perioada 23 august – abdicarea din 30 decembrie 1947; partea a III-a va cuprinde activitatea si neactivitatea ex-regelui Mihai in exil, in perioada 30 decembrie 1947 påna dupa 1990 (revenirea in tara), si partea a IV-a, atitudinea noua fata de neocomunisti si cea de-a doua abdicare. Materialul – care va fi publicat in serial, timp de mai multe saptamåni, este sustinut de documente, lucrari publicate, articole din presa straina si romåna si se bazeaza strict pe ADEVAR; adevar care trebuie stiut asa cum a fost, placut sau dureros. Nu este inutil sa precizez ca responsabilitatea pentru cele scrise imi revine in totalitate. Aurel Sergiu Marinescu
Nota redactiei. Republicam aceste episoade in versiune online.

Apel – Forumul Civic al Romanilor din Covasna, Harghita si Mures

Posted by Stefan Strajer On March - 15 - 2010

A P E L

FRAŢI ROMÂNI din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş!

 

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, vă cheamă să lăsaţi pentru o zi grijile voastre acasă şi să veniţi la Topliţa, sâmbătă, 20 martie 2010!

Veniţi să ne alăturăm glasurile spre a le spune diriguitorilor ţării că în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, trăim peste 400.000 de români! Suntem urmaşii celor care secole de-a rândul au înfruntat “Marea Unire, cele mai crâncene mijloace cu scopul de a ne desfiinţa şi maghiariza”, cum a afirmat cel ce a fost întâiul patriarh al României, Miron Cristea, fiu al Topliţei Române.

Asemenea mijloace, sub o altă formă, sunt folosite şi astăzi împotriva identităţii şi dăinuirii noastre. Iar acestea se petrec după mai bine de nouă decenii de la Marea Unire de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, când Transilvana noastră străbună s-a unit cu România!

Aşa cum a hotărât Adunarea reprezentanţilor românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, din 28 octombrie 2006 de la Izvorul Mureşului, şi de această dată, dorim să ne exprimăm îngrijorarea pentru continuarea acţiunilor anticonstituţionale ale unor lideri politici şi civici maghiari, ce urmăresc enclavizarea acestei zone, prin înfăptuirea autonomiei teritoriale pe criterii etnice a aşa-zisului „ţinut secuiesc”, şi să solicităm autorităţilor statului: Parlamentului României, Preşedinţiei, Guvernului, precum şi întregii societăţi româneşti, Patriarhiei, Academiei, mass-media, societăţii civile – să ia atitudine şi să-şi exprime, public şi neechivoc, o poziţie tranşantă referitor la acţiunile iredentiste, revizioniste şi separatiste, care atentează făţiş la unitatea şi suveranitatea statului şi naţiunii române.

Prin glasul autorizat al reprezentanţilor românilor din cele trei judeţe, dorim să tragem un nou semnal izvorât din îngrijorarea românilor aici trăitori şi direct afectaţi, faţă de recenta adoptare tacită, în Senatul României, a legii promovate de UDMR cu privire la regionalizarea României, lege prin care se doreşte refacerea formulei staliniste, de tristă amintire, a Regiunii Autonome Maghiare, şi a regiunii de nord-est a Transilvaniei ruptă din trupul ţării, prin Dictatul de la Viena, de repunerea pe tapet a adoptării în Camera Deputaţilor a proiectului de Lege privind statutul minorităţilor naţionale, prin care se urmăreşte legiferarea bazei autonomiei teritoriale pe criterii etnice şi sforţarea proclamării limbii maghiare ca limbă oficială în aşa – zisul „ţinut secuiesc” şi apoi în toată Transilvania, şi nu în ultimul rând, de continuarea acţiunilor de discriminare şi deznaţionalizare a românilor din Arcul Intracarpatic.

Vom cere ca în perspectiva reorganizării regiunilor de dezvoltare social-economică a ţării, în concordanţă cu cerinţele Uniunii Europene, în configurarea acestora să nu prevaleze criteriul etnic, care s-a dovedit generator de disfuncţionalităţi, discriminări şi subdezvoltare şi nicidecum dezvoltarea armonioasă şi echilibrată a României.

Vom cere răspicat să fie respectat statutului limbii române ca limbă oficială în activitatea instituţiilor administraţiei publice locale.

Vom reînnoi propunerile noastre de stabilire prin lege a unor garanţii în procesul de descentralizare, care să evite abuzurile şi discriminările românilor numeric minoritari de către autorităţile locale, precum şi cele privind asigurarea cadrului legal de reprezentare a populaţiei româneşti din zonă, în structurile decizionale legislative şi administrative locale şi centrale.

Îi vom chema din nou pe concetăţenii de etnie maghiară la conlucrare, considerând că singura soluţie de convieţuire este buna înţelegere, bazată pe respectul reciproc, în spiritul valorilor creştine şi europene, şi nu separatismul şi enclavizarea. România a dovedit că este şi rămâne patria comună a tuturor fiilor ei, pe care îi ocroteşte deopotrivă, indiferent de etnia, naţionalitatea ori confesiunea lor, modelul interetnic românesc fiind apreciat pe plan internaţional.

Le vom reaminti tuturor românilor că toate aceste probleme cu care ne confruntăm aici, nu sunt doar ale românilor din aceste judeţe, ci ele vizează fiinţa naţională şi reprezintă o problemă vitală a întregii ţări, a cărei rezolvare presupune exprimarea solidarităţii tuturor românilor, din ţară şi din străinătate.

De aceea vă chemăm, fraţi români din Covasna, Harghita şi Mureş, să veniţi sâmbătă, 20 martie 2010 la Topliţa Română, să vă exercitaţi drepturile constituţionale şi să ne unim glasurile pentru apărarea drepturilor noastre, dar şi pentru apărarea unităţii şi integrităţii României, pentru ca pruncii noştri să aibă un viitor, aici, în vatra strămoşească.

Sf. Gheorghe — Miercurea-Ciuc — Tg. Mureş, 6 martie 2010

Kelemen Hunor: un fascist în Guvernul României

Posted by Stefan Strajer On March - 13 - 2010

Kelemen Hunor: un fascist în Guvernul României

 

Autor: Vasile Zarnescu

În urmă cu aproape opt ani, Kelemen Hunor, etalîndu-şi agresiunile antiromâneşti, afirmase: „Am spus cu mai multe ocazii – şi nu vom obosi să o repetăm – că, în legătură cu proprietatea publică, se poate vorbi de o a doua ocupare de ţară în Ardeal“ (cf. *** «Deputatul UDMR Kelemen Hunor invocă „a doua ocupare de ţară“ în Ardeal», în Adevărul, nr. 3819, 3 oct. 2002, pe http://www.adevarul.ro/articole/2002/deputatul-udmr-kelemen-hunor-invoca-a-doua-ocupare-de-tara-in-ardeal.html).

            Plecând de la declaraţia sa integrală, accesibilă pe link-ul indicat, am elaborat şi difuzat presei, în calitatea mea de atunci, de director al Departamentului de presă al P.U.N.R., declaraţia publică de mai jos:

***

                        În atenţia tuturor instituţiilor abilitate ale Statului Român

P.U.N.R. AVERTIZEAZĂ!

Deputatul U.D.M.R. de Harghita, Kelemen Hunor, a dat, recent, un interviu postului Radio Kossuth, în care, exprimându-şi marea satisfacţie, a declarat, printre altele, că „în legătură cu proprietatea publică, se poate vorbi de o a doua ocupare de ţară în Ardeal, dat fiind că o suprafaţă de aproape un milion de hectare a fost retrocedată în proprietate maghiară. Aceasta este o avere uriaşă, o avere de mai multe miliarde de dolari (…)“. 

Pe lângă impertinenţa nedezminţită cu care se exprimă liderii U.D.M.R. – care, în presa maghiară din România spun, mereu, că „ei trăiesc sub ocupaţia autorităţilor române“ –, expresia „a doua ocupare de ţară în Ardeal“, care trimite direct la Diktatul de la Viena, reflectă spiritul fascist, revanşard şi revizionist, de care este animat şi acest Kelemen Hunor, membru în Parlamentul României!!! Dar, pentru că este membru al coaliţiei P.S.D.-U.D.M.R., cu siguranţă, el nu va intra sub incidenţa O.U.G. nr. 31/2002, pentru că ea este aplicată doar contra românilor patrioţi.

Partidul Unităţii Naţiunii Române relevă că această „a doua ocupare a Ardealului“ de către unguri este consecinţa conciliatorismului guvernelor postdecembriste, care au impus politica criminală numită restitutio in integrum, cedând, constant, şantajului U.D.M.R. Bilanţul dezvăluit de către deputatul Kelemen Hunor este, totodată, expresia politicii de co-suveranitate, practicată, în această perioadă, deşi actualul premier, Adrian Năstase denunţase, vehement, în 1999, guvernul coaliţiei C.D.R.-P.D. pentru că „nu înţelegea politica de co-suveranitate spre care o împinge Budapesta“.

P.U.N.R. solicită Comisiilor de specialitate ale Parlamentului să verifice modul cum s-au făcut toate retrocedările, din proprietatea publică şi privată, deoarece a devenit de notorietate falsificarea actelor de proprietate – de la casele naţionalizate, la domeniul funciar.

De asemenea, solicită Curţii Constituţionale să verifice consistenţa juridică a prevederilor legilor privind retrocedările, deoarece prin aşa-numitul Status romano-catolic ardelean, pe care l-au invocat bisericile maghiare, Împăratul Imperiului Austro-ungar a pus doar în posesie şi nicidecum în proprietate, respectivele biserici. Ca atare, ca unul dintre statele succesoare ale respectivului Imperiu, România a fost cea care a devenit proprietara de jure şi de facto a acelor domenii şi nu bisericile „istorice“ maghiare. Pe cale de consecinţă juridică, instituţiile comunităţii maghiare nu au nici un drept asupra respectivelor domenii.

P.U.N.R. solicită preşedintelui României, d-l Ion Iliescu, şi d-lui prim-ministru Adrian Năstase, să îşi exprime public poziţia faţă de această afirmaţie antinaţională şi cu vădit spirit revizionist!

4 octombrie 2002,              Biroul de presă al P.U.N.R.

***

 

Aşa cum am spus, declaraţia P.U.N.R. fusese difuzată tuturor mass media, dar a apărut integral doar în revista România Mare (nr. 639, 11 oct. 2002, pag. 7). E-adevărat că a fost comentată de către senatorul Adrian Păunescu, în declaraţia sa politică din Parlament, din 7 octombrie 2002, publicată în Flacăra lui Adrian Păunescu [nr. 40(56), din 10 oct. 2002, pag. 17]. De asemenea, a fost semnalată în ziarul Independent (nr. 469, 5-6 oct. 2002, pag 6). La interpelarea făcută lui Kelemen Hunor de către Independent, care i-a pus în faţă acuza de fascism adusă de P.U.N.R., acest Hunor a pretins că „a fost o declaraţie politică“ şi s-a apărat cu imunitatea de parlamentar. Dar, mincinos cum este orice U.D.M.R.-ist, a „uitat“ să precizeze că respectiva declaraţie o făcuse la Radio Kossuth, la Budapesta, nu în Parlamentul României!

Cum se ştie, instituţiile statului, conduse politic de trădători, nu au luat nici o măsură şi, în consecinţă, din 1996 încoace, la adăpostul ticăloşiei asigurate de C.D.R. – care s-a sprijinit, pentru a accede şi a se menţine la guvernare, pe această cîrjă politică, numită U.D.M.R. –, maghiarii din România au escaladat continuu pretenţiile lor neorevizioniste.

            Ticăloşia politică – incriminată de preşedintele României, Traian Băsescu, prin sintagma sa, devenită notorie, „sistemul ticăloşit“ – s-a menţinut şi în mandatele următoare, prin P.S.D şi, apoi, prin Alianţa „D.A.“, iar acum este revigorată de la fel de trădătorul P.D.-L. Astfel că, prin intermediul acestuia, fascistul Kelemen Hunor a ajuns în fruntea unui minister strategic: al Culturii şi Cultelor. Între timp, criminala politică a retrocedărilor a devenit, prin „rechinii imobiliari“, a doua emblemă – alături de privatizare – a jefuirii Patrimoniului Naţional, iar de aceste retrocedări abuzive au profitat şi bisericile maghiare, zise, pretenţios, „istorice“.

            Acum, fasciştii maghiari se pregătesc să declare, la nefasta zi de 15 martie, limba moghioră ca fiind limba „oficială“ a aşa zisului ţinut secuiesc – deşi secui nu mai există şi, oricum, ei fuseseră români maghiarizaţi. Aplicînd permanenta politică a „paşilor mărunţi“, moghiorii se cred acum destul de forţoşi ca să accelereze acţiunile lor de realizare a secesionismului pe baze etnice, după ce au reuşit, deja, să creeze secesionismul economic şi administrativ!

            Este vremea, pînă nu va fi prea tîrziu, ca instituţiile de stat să revină la autoritatea lor firească şi să impună respectarea Constituţiei: să reprime energic şi definitiv orice manifestare secesionistă a fasciştilor revitalizaţi prin U.D.M.R., iar această organizaţie – pretins culturală, dar care acţionează, de la înfiinţare, ca partid politic! – să fie, totuşi, interzisă! Pentru că România este singura ţară în care funcţionează partide pe criterii etnice, cum este U.D.M.R. – care, de fapt, este urmaşa MADOSZ-ului, care, la rîndul lui, fusese constituit din toate organizaţiile fasciste ungureşti ce funcţionaseră în România pînă în 1945, după care au năpîrlit şi s-au convertit, toate, subit, la „comunism“.

            Dovada cea mai recentă a impertinenţei agresive a U.D.M.R. – în pregătirea intenţiei lor de a declara maghiara limbă „oficială“ – o constituie abuzul lui Marko Bela, care a trimis un act oficial în limba maghiară şi nu în limba română! Această agresiune contra Constituţiei României trebuie sancţionată penal, chiar dacă acest individ cu moacă de „Lenin în mizerie“ a fost reînscăunat vicepremier – tot ca urmare a sistemului ticăloşit, de care abuzează actuala Putere.

            Bocciii premierului Boc-Ardeleanu’ se vor complăcea în această porcărie pînă cînd vor fi alungaţi de populaţia răzvrătită?!

Cine conduce AOSR: o agramata sau un papa-lapte?!

Posted by Stefan Strajer On March - 12 - 2010

Cine conduce A.O.S.R.: o agramată sau un papă-lapte?!

Motto: „În vremuri ale minciunii universale, a spune adevărul este un act revoluţionar!“ George Orwell

Autor: Vasile Zarnescu

Am explicat în episodul anterior, „De cine-i este frică preşedintelui A.O.Ş.R.?!“, că sigla aceasta înseamnă Academia Oamenilor de Ştiinţă din România. Cei care au elaborat Statutul acestei organizaţii nonguvernamentale, dar învestită cu titlul de „instituţie de utilitate publică“, pretind că ea se originează în Academia de Ştiinţă a României, existentă în etapa interbelică. Ar fi bine dac-ar fi aşa, dar, cum puteţi deduce încă de pe acum – ţinînd cont de cele citite în episodul sus-amintit –, această pretenţie este doar pentru a-şi confecţiona un titlu de nobleţe.

A.O.Ş.R. fără origini, dar cu prezent pecuniar consistent

Or, ca să ajungi „om de ştiinţă“ trebuie să ai, în primul rînd, evident, ştiinţă şi nu cultură. Ceea ce m-a determinat să fac o cercetare ştiinţifică preliminară şi să aflu componenţa Marelui Prezidiu al A.O.Ş.R., pe care o găseaţi pînă acum cîteva zile, dacă accesaţi adresa http://www.aos.ro/frame_principal.html, la meniu-ul „Structură“, din stînga ecranului. Pentru cei care nu au conexiune la INTERNET, menţionez că el se compune doar din următorii 4 (patru!) membri:

PREZIDIU:

PRESEDINTE AOSR: General (r) Prof. Univ. Dr. Vasile Cândea
VICEPRESEDINTE: Prof. Univ. Dr. Nicolae Dănilă
VICEPRESEDINTE: Prof. Univ. Dr. Mihai Golu
SECRETAR STIINTIFIC: Prof. Univ. Dr. Doru-Sabin Delion“. Ad literram.

Foto.Vasile Candea perorand…

Să ne amintim că, în orice instituţie – chiar şi la o asociaţie de locatari! – un comitet, consiliu, comisie etc. se compune, obligatoriu, din cel puţin trei persoane, iar în cazuri mai largi, dintr-un număr mai mare de membri, dar, oricum, un număr impar de membri, pentru bunul şi binecuvîntatul motiv că, la vot, trebuie să se departajeze majoritatea de minoritate, spre a fi luată o decizie legal valabilă! La A.O.Ş.R. nu este nevoie ca să fie membri musai într-un număr impar în Marele Prezidiu, deoarece, fiind „oameni de ştiinţă“, ştiu să-şi împartă voturile în mod impar, chiar dacă membrii Prezidiului sunt doar în număr par!!! Credeţi că-i o scamatorie?! Nu, asta-i structura „legală“ de funcţionare, chiar dacă-i incorectă!

Foto.Vasile Candea se impune auditoriului

            Într-adevăr, numărul de 4 (patru!) membri ai prezidiului este stipulat atît în Statutul A.O.Ş.R., cît şi în Legea nr. 31/2007 privind reorganizarea şi funcţionarea A.O.Ş.R. – care, de altfel, reproduce, aproape exact, respectivul Statut. Conform unor informaţii preliminarii, Statutul a fost redactat de trei – nici măcar patru – fraieri din A.O.Ş.R. (despre ale căror nume ne vom interesa ulterior, fără îndoială) şi atît Statutul, cît şi Legea nr. 31/2007 au fost adoptate de Parlament în această formă. Or, greşeala menţinută în ambele acte – Statutul şi Legea de funcţionare – anume, de a se stabili componenţa prezidiului doar din 4 (patru!) membri – atestă, categoric, faptul că parlamentarii nici nu au citit aceste documente şi le-au votati, şi ei, „ca primarul“, cum s-a relevat că procedează în foarte multe cazuri. Dar, avînd, acum, putere de lege, nu mai pot fi modificate decît tot prin corectarea legii, adică, mai operativ, prin emiterea unei ordonanţe a guvernului, învestită, ulterior, cu putere de lege! Căci aşa se face ştiinţa: din greşeală în greşeală, spre cunoaşterea adevărului! În ştiinţa pedagogică aceasta se numeşte „metoda eşecurilor şi încercărilor repetate“. Adică stilul guvernului Boc – căci, evident, toate legile referitoare la A.O.Ş.R. au fost date în timpul guvernelor Boc.

Laborioasele mele investigaţii ştiinţifice mi-au relevat că cei doi vicepreşedinţi şi-au dat demisia, încă de la sfîrşitul verii anului 2009, din motive personale, iar secretarul ştiinţific Doru-Sabin Delion vine la program doar o oră-două/zi şi numai o zi – rar cel mult două zile – pe săptămînă, dar primeşte leafa întreagă, pentru 8h/zi x 30 de zile, de minimum salariul de secretar de stat, conform § 11 alin. (23) al Legii 296/2007!, la care se adaugă sporuri de conducere, de hărnicie, de merit, plus diurne etc. Vorba lu’ Pristanda: „Renumeraţie mică, după buget, coane Vasilică!“ (Aici e vorba, acum, de conu’ Vasile Cândea, din piesa reală de la A.O.Ş.R., nu de conu’ Fănică din piesa lui Caragiale).

Să tot faci ştiinţă pe banii ăştia puţini, căci oamenii de ştiinţă sunt oameni generoşi, dau de la ei pentru alţii de morali ce sunt! Mîine-poimîine, vor face ştiinţă degeaba; nu în sensul că degeaba fac ştiinţă, ci vreau să zic „pe gratis“. Chiar, de ce mai dă statul fonduri pentru A.O.Ş.R., dacă cei din onor conducerea se mulţumesc cu aşa puţin, iar acum suntem într-o criză pecuniară, financiară, economică, spirituală şi morală aşa de mare?!

 

Cine conduce, totuşi, A.O.Ş.R.?!

            Aşadar, secretarul ştiinţific al A.O.Ş.R., Doru Delion, este mai mult absent decît prezent, preşedintele A.O.Ş.R., g-ralul (r.) prof. univ. dr. Vasile Cândea, la fel, vine, şi el, rar şi, chiar dacă vine mai des decît primul, „lucrează“ puţin, fiindcă bate spre 80 de ani şi oboseşte repede, iar cei doi vicepreşedinţi îşi dăduseră demisia, cum am mai precizat, încă din vara trecută. Cine, atunci, mai conduce A.O.Ş.R.?!

            Ceea ce m-a şocat, iniţial, cînd am intrat pe link-ul A.O.Ş.R., indicat mai sus, a fost scrierea titulaturii componenţilor Prezidiului şi ai Consiliului Ştiinţific: cu iniţială majusculă la fiecare cuvînt, deşi cuvintele sunt în interiorul enunţului! Aşa că am aprofundat problemea să văd de ce nu se respectă gramatica la o Academie care se pretinde prestigioasă – a doua după Academia Română! În ceea ce mă priveşte, între anii 1985-1996, am activat în A.O.Ş.R. în cadrul Cercului de ştiinţă a conducerii, condus de regretatul general (r.) prof. univ. dr. Emil Mihuleac. Dar, pînă în 1996, sigla A.O.Ş.R. semnifica Asociaţia Oamenilor de Ştiinţă din România şi nu Academia…, aşa cum avea să se schimbe titulatura prin Legea 31/2007. De aceea, eram şi mai curios să văd pe mîinile cui a ajuns A.O.Ş.R.

Astfel am aflat de la unii foşti colegi ai Asociaţiei O.Ş.R.– acum membri ai Academiei O.Ş.R. – că, în realitate, A.O.Ş.R. este condusă de directoarea economică Maria Saşalovici, că numai ea dictează, iar ceilalţi care se întîmplă să mai treacă, uneori, pe acolo, ascultă şi execută fără să crîcnească. Această individă a impus să se scrie cu iniţială majusculă la indicarea titulaturii membrilor A.O.Ş.R.! Evident, nu mi-a venit să cred, pînă am obţinut dovada că ea îşi impunea punctul de vedere după bunul ei plac, fiindcă ştiinţă de carte nu părea să aibă (cf. pag. 3 în facsimulul 2).

Agramata Saşalovici, mîna dreaptă a lui Vasile Cândea

Într-adevăr, în urma apariţiei unui conflict de muncă produs deliberat, abuziv şi ilegal de această directoare contra unei salariate a A.O.Ş.R., dir. ec. Maria Saşalovici i-a confecţionat respectivei salariate un referat calomnios în care, pentru nişte vini născocite de ea şi de şefa Personalului – ec. Maria Boezatu, cunoscută de cititori din episodul anterior –, îi cerea preşedintelui A.O.Ş.R. să o sancţioneze cu tăierea a 10 (zece) zile din salariu – adică 30 la sută –, deşi legea prevede cel mult 10 la sută, şi asta în cazul în care respectivul salariat comite abateri repetate. Or, aici nu era cazul. Totuşi, g-ralul (r.) Vasile Cândea – care nu se oboseşte să coboare din turnul său de fileş ca să discute cu muritorii – i-a aprobat referatul, semnînd „ca primaru’“, cum am subliniat anterior, trimiterea salariatei respective în faţa Comisiei de disciplină (cf. Referatul AOSR nr. 1211/02.10.2009, pag. 1 şi 3, în facsimilele 1 şi 2).

Foto.Referat nr.1211

Văzînd aceste documente incredibil de abuzive, de ilegale şi de agramate sub aspectul conţinutului şi al redactării, am formulat către preşedintele A.O.Ş.R., g-ral (r.) Vasile Cândea o cerere de informaţii, sub nr. 1339/28.10.2009, în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Cu acest prilej, am analizat textul dir. ec. Maria Saşalovici, conform celor de mai jos.

«1. Printre inepţiile debitate cu seninătatea celui fudul – care, vorba proverbului, „Nu e prost destul, dacă nu e şi fudul!“ –, directoarea ec. M. Saşalovici scrie, în pag. 3, începând cu rândul 1 de sus: „Lăsând la o parte greşelile de gramatică şi mai ales de adresare unui ordonator principal de credite a unei instituţii de nivel naţional ( Preşedinte şi Prof. Univ. Dr. cu literă mică )“… Am redat, ad litteram, fraza subordonatei dvs. ca să îi putem analiza textul în detaliu (…).

1.2. În consecinţă, după 24 de ore de la depunerea prezentei, vă rog să dispuneţi corectarea respectivă pe site-ul A.O.Ş.R.: să apară, peste tot, scris corect: „prof. univ. dr.“! Actualmente, doar la numele d-nei Angela Botez este scris corect. E inadmisibil ca la A.O.Ş.R. să se încalce regulile elementare de scriere, doar pentru că agramata directoare Maria Saşalovici debordează de slugărnicie sau, zis academic, de obedienţă şi vă mai şi impune punctul ei de vedere, ca să vă facă de panaramă.

1.3. Faptul că dir. ec. M. Saşalovici vrea să scrie cu literă mare nu dovedeşte închipuita ei corectitudine gramaticală, stilistică, logică, protocolară etc., ci, dimpotrivă, dovedeşte pupăncurism – cuvânt pe care exigenţele limbajului academic mă împiedică să îl folosesc, aşa că îl voi înlocui cu cuvântul lichelism, sau, dacă şi acesta pare dur pentru insensibilităţile ei, aş zice „obsecviozitate“, dar sunt sigur că nu cunoaşte cuvântul şi cred că i se şi împleticeşte limba când îl pronunţă. Cum, însă, ar avea nevoie de dicţionar ca să înţeleagă despre ce este vorba, rămân la cuvântul pupăncurism, fiindcă este singurul care i se potriveşte la modul cum se comportă şi cum scrie. Chiar fraza ei citată mai sus este plină de greşeli. De ex., în sintagma „ordonator principal de credite a unei instituţii de nivel naţional“ – ca să vedeţi cât de mult v-a înaintat în grad! –, în loc de a trebuia al. Iar faptul că vă ridică osanale cu această înşiruire sforăitoare de vorbe dovedeşte acelaşi lichelism scabros. Ca să nu mai spun că tot textul ei este de un agramatism înfiorător şi de o falsitate deplină. Pentru că mintea ei de „economistă“ la atât se reduce: la „ec.“

Gîndirea ilogică a doctorandei Saşalovici

2. Să mai continuăm analiza cu alt exemplu. Contabila dvs., cu „35 de ani vechime în instituţii publice, din care în funcţii de conducere mai mult de 20 de ani“, chiar de la început, „o dă prin praf“ şi scrie:

Domnule PREŞEDINTE,

      al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România,

Mă adresez Dumneavoastră considerând că trecerea cu vederea a incidentului care a avut loc în biroul în care îmi desfăşor activitatea, conferită de funcţia pe care sunt angajată ar periclita existenţa unui climat civilizat , dar şi încălcarea legislaţia şi regulamentul de ordine interioară.“

2.1. Booon! Să rescriem, acum, textul corectat sub aspect ortografic şi gramatical, adică, punând virgulele unde trebuie, scoţând alte virgule şi spaţiile libere în plus şi făcând acordurile morfologice. Semnele de punctuaţie introduse între paranteze drepte şi literele scrise cu aldine sunt formele corectate de noi. Astfel, noua formă – în linii mari corectată – este aceasta:

Domnule preşedinte

  al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România,

Mă adresez dumneavoastră considerând că trecerea cu vederea a incidentului care a avut loc în biroul în care îmi desfăşor activitatea, conferită de funcţia pe care sunt angajată[,] ar periclita existenţa unui climat civilizat, dar şi încălcarea legislaţiei şi a regulamentului de ordine interioară.

Să ignorăm stilul pretins solemn, dar care nu este decât arogant, şi să numărăm greşelile de până acum: 1) cuvântul preşedinte se scrie cu literă mică inclusiv când este vorba de preşedintele republicii; doar în cazurile deosebite, cum este corespondenţa diplomatică, se scrie cu doar iniţiala majusculă şi în nici un caz tot cuvântul cu verzale; 2) am scos virgula de după preşedinte; 3) am adăugat virgula după cuvântul angajată[,]; 4-6) am făcut acordurile gramaticale în sintagma „legislaţiei şi a regulamentului“. Adică, parafrazând adagiul „Două vorbe, trei prostii“, putem zice: „trei rânduri, şapte prostii!“

2.2. Pentru că la cele şase, mai adăugăm şi greşeala de logică, mult mai gravă, pentru că este ascunsă sub vorbăria ei pretenţioasă şi, la prima vedere, unul care nu este versat în analiza conţinutului textului îşi poate zice „Vai, cât e de deşteaptă!“, deşi e invers: duhneşte de incapabilă ce este! Iată dovada chiar aici: propoziţia incidentă finală, introdusă prin conjuncţiile adversativ-copulative „dar şi“, ţine de verbul din propoziţia regentă „ar periclita existenţa…“. Deci, citită direct, fără părţile de vorbire intercalate, esenţa frazei îmbârligate a ec. Maria Saşalovici sună aşa: „trecerea cu vederea a incidentului (…) ar periclita existenţa unui climat civilizat … şi încălcarea legislaţiei şi a regulamentului“! Vedeţi lipsa de logică?! Nu vedeţi?! Mai pe scurt, ca să fie mai evident, sună aşa: „ar periclita existenţa … şi încălcarea legislaţiei…“. Şi mai pe scurt, ca să fie şi mai clar: „ar periclita… încălcarea legislaţiei“! Vedeţi aberaţia? Tot nu vedeţi? Nu mă miră că nu vedeţi, altfel nu aţi fi aprobat, în urma acestui referat redactat imbecil şi, în esenţă, fals şi rău-voitor, trimiterea bibliotecarei (…) în faţa Comisiei de disciplină! Adică, sensul corect, logic, este exact invers: ditamai directoarea economică Maria Saşalovici – sau Şacalovici, cum o „alintaţi“ dvs. maliţios – spune, implicit, că vrea să fie favorizată încălcarea legislaţiei! Pentru că asta înseamnă „periclitarea încălcării legislaţiei“! Iată ce idioţenie afirmă „directoarea economică“ Saşalovici chiar din prima frază!!! Bine, în loc de „idioţenie“ pot zice că manifestă „incapacitate de comprehensiune“! Dar risc să o fac să creadă că o laud prin sintagma de adineauri: nu, înseamnă că manifestă prostie monumentală! Dar nu este evidentă pentru toţi, fiindcă este îngălată în verbozitate şi, apoi, nu toţi citesc cu atenţie» (cf. facsimilul 1).

Doctoranda Saşalovici vrea să elimine cacofoniile

Apoi, în continuare precizam: «4. Vă mai relevăm şi alte greşeli gramaticale aberante, de care, evident, nici nu este conştientă. În pag. 2, la finalul alineatului trei de sus, scrie: „la aceiaşi dată“. Cuvântul „dată“ este de genul feminin, şi trebuia să scrie „aceeaşi“. Tot în pag. 2, în alineatul 4 de jos: „…nu s-a solicitat ca şi condiţie de promovare…“ etc. Ea crede că în expresia „ca şi condiţie“ s-a exprimat elegant şi că a evitat cacofonia dacă a introdus, în mod ilicit, conjuncţia „şi“. Avea alte soluţii de evitare a cacofoniei, dar mai bine lăsa cacofonia în pace şi ar fi avut, barem, o formulare corectă, chiar dacă mirositoare. Dar aşa, prin introducerea conjuncţiei „şi“, exprimarea este greşită logic. Hazul cel mare este, însă, în pag. 1, rândul trei de jos, unde scrie cu aceeaşi nonşalanţă şi cu aceeaşi prostie patentă: „… nu o pot califica ca şi comportament, deşi am 35 de ani vechime…» (vezi facsimil 1). Şi, apoi:

«4.1. Domnule general C.A. (r.) Vasile Cândea, spuneţi-i „economistei“ Şacalovici că degeaba are vechimea asta. Nu-i foloseşte la nimic, decât la insanităţi şi la răutăţi, ca acest referat. Oricum, aici nu a mai putut introduce, peste tot, conjuncţia salvatoare (în închipuirea ei!) „şi“ pentru a evita toate cacofoniile, subliniate de noi cu aldine, mai sus! De aceea, s-a făcut, încă o dată, de kkt!»

Inacţiunea g-ralului (r.) Vasile Cândea

Preşedintele A.O.Ş.R., cît este el de general şi de ţanţoş în uniforma sa – de care se foloseşte atît pentru a impresiona auditoriul, cît şi ca de un passe-partou –, nu a luat nici o măsură contra directoarei sale agramate şi incompetente. Să fie din cauză că nici el nu ştie prea multă gramatică?! Fără îndoială, mai ales că, în episodul anterior, am expus similitudinea dintre stilul său literar şi cel al poliţistului Pristanda! Dar, desigur, g-ralului (r.) Vasile Cândea îi este întrutotul comod să ignore problemele pe care i le pune, natural, conducerea A.O.Ş.R., sub toate aspectele sale, şi să o lase pe dir. ec. Maria Saşalovici să-i facă activitatea. Mai ales că are şi totală încredere în ea, fiindcă este, şi ea, doctorand.

După cum nici nu mi-a răspuns la cererea mea de informaţii nr. 1339/28.10.2009, deşi este obligat de Legea nr. 544/2001 să o facă. Evident, nu mi-a răspuns fiindcă, aşa cum am demonstrat în articolul anterior, are ceva de ascuns. De exemplu, în respectiva cerere de informaţii, îi mai ceream, printre altele, următoarele:

«12.1. Solicităm, la fel, să ne comunicaţi documentele care atestă licitaţia prin care a angajat respectiva firmă de construcţii, datele privind costurile montării lambriurilor iniţiale şi, apoi, ale celor actuale, de lemn.

13. La renovarea clădirii, a fost desfiinţată scara principală, largă şi funcţională şi a fost păstrată doar scara de serviciu, îngustă, incomodă şi impracticabilă în caz de incendiu sau de accidentare a vreunei persoane. A cerut directoarea Saşalovici avizul Pompierilor pentru desfiinţarea scării principale? Şi, în genere, are vreun certificat de urbanism pentru lucrările pe care le face?»

Dar g-ralul (r.) Vasile Cândea a tăcut ca „mortu-n păpuşoi!“

Conflict de interese acoperit de g-ralul (r.) Vasile Cândea

Preşedintele A.O.Ş.R., g-ral (r.) prof. univ. dr. Vasile Cândea – altfel foarte prompt cînd este vorba să iscălească documentele pe care nu le citeşte – acoperă, evident, cu osîrdie şi cu prestigiul uniformei sale de general cu patru stele (pe fiecare umăr!), abuzurile dir. ec. Maria Saşalovici: printre altele, faptul că individa îşi dă doctoratul la universitatea al cărei rector este patronul firmei de construcţii din Târgovişte căreia madam Saşalovici îi asigură front de lucru permanent la A.O.Ş.R., care rector şi patron este, fireşte, membru titular al A.O.Ş.R., de unde mai ridică şi indemnizaţia respectivă, de 2.000 lei/lunar! Acest fapt se numeşte conflict de interese şi are caracter penal.

De aceea, invităm Parchetul de pe lîngă Judecătoria Sectorului 5 să se sesizese din oficiu şi să controleze modul cum este gestionat bugetul A.O.Ş.R. de către acest „ordonator principal de credite a unei instituţii de nivel naţional“, g-ralul (r.) Vasile Cândea, mînă-n mînă cu directoarea sa, Maria Salaşovici! După care va trebui ca şi doctoratul pe care şi-l cumpără, astfel, ec. Maria Salaşovici să fie anulat.

Sigur, am putea să credem, la prima vedere, că, de vreme ce este dus de nas de dir. ec. Maria Saşalovici şi, deci, fiind un papă-lapte, nu ar avea nici o vină atît pentru inacţiunea sa în ceea ce priveşte conducerea efectivă a A.O.Ş.R., cît şi pentru consecinţele respectivei inacţiuni. Am greşi, însă, fundamental dacă am admite asemenea ipoteză, deoarece, aşa cum am precizat în articolul anterior, i-am acorda circumstanţe atenuante. Ceea ce ar fi o greşeală inadmisibilă, deoarece, prin calităţile sale oficiale – de care face uz tot timpul – este pe deplin competent şi obligat să-şi îndeplinească atribuţiile şi, de aceea, este pe deplin vinovat şi trebuie condamnat în consecinţă. De fapt, în indolenţa sa, g-ralului (r.) Vasile Cândea îi convine să nu facă nimic pentru leafa sa de ministru şi să-i dea mînă liberă agramatei Maria Saşalovici să i se substituie şi să-şi aroge îndatoririle lui.

În perversitatea sa – mascată sub bonomie şi bunăvoinţă faţă de salariaţi –, preşedintele A.O.Ş.R. îi cultivă şi amorul propriu acestei individe – care îşi va da doctoratul în pupăncurism, fiindcă la economie se pricepe, probabil, ca şi la gramatică. Iar, în trufia sa – copiată după aceea a „Preşedintelui A.O.Ş.R.“ –, Maria Saşalovici se crede stăpîna A.O.Ş.R. De altfel, a început să le controleze pe toate salariatele A.O.Ş.R. – deşi ea are în subordine doar şase contabile, un administrator şi două femei de serviciu – sub pretextul că „ea le dă banii şi, deci, ea le controlează!“ Adică ar fi „banii ei?!“ I-a lăsat vreo mătuşă o mare moştenire? NU, sunt banii de la bugetul sărăcit al statului!

Oare, mîine, 11 martie, Adunarea generală a A.O.Ş.R. îl va realege preşedinte pe g-ralul (r.) Vasile Cândea?! 

Vom continua analiza fenomenului A.O.Ş.R. în episodul următor, intitulat „„A.O.Ş.R.: instituţie de utilitate publică sau gaură neagră?!“ Evident, „gaură neagră“ nu nu în Univers, ci în bugetul ţării. Urmăriţi acest serial, „fiindcă nici nu ştiţi ce pierdeţi“!

10 martie 2010

Obrăznicii ude mereu

Posted by Stefan Strajer On March - 10 - 2010

Obrăznicii ude mereu

Autor: Cornel Cotutiu

        S-au întâmplat în ultimele săptămâni (de fapt, câte din 1990 încoace?) o seamă de evenimente politice, congrese de partid, crampe la nivel guvernamental și parlamenatar, toate spre disperarea populației sau afrodisierea ei (prin cârnați, bericici și un pachet de orez gratuit). După ce gură-cască a înghițit  ce i-a picat în plisc, acum cască ochii (nu pliscul) și , încă buimăcit, se întreabă ce i se întâmplă.

        Lumea constată că totul fierbe, dar în același fel ca până acum ( de 20 de ani): felurite feluri, toate la fel.

         Tăbăcit  de astfel de scenarii, unul mai penibil ca altul,  m-am trezit impresionat de două aspecte ieșite din comun, ieșite chiar din comunul bun simț: manelele (omologate de președintele țării) și îndrăzneala ude mereu-lui.

         Locatarul de la Cotroceni, după ce o dă, în public, cu expresia ”țigancă împuțită”, mai deunăzi consideră că această specie de cântec, maneaua, este majoritar preferată de poporul român (invocând chiar nume de cabotini care infestează folclorul românesc). Cu un comportament, o mentalitate, o simțire, o vorbire adesea de maidan (cum o are președintele țării) e firesc, e logic să declari că  populația pe care o păcălești de atâta vreme e manelistă, telenovistă.

        O declarație atât de iresponsabilă, ofensatoare la patrimoniul folcloric românesc a trezit până și mass-media occidentală, provocând mirare și râs. Dar la această aruncare cu mucii în fasole vine, degrabă, un majordom al curții de la Cotroceni – patibularul R.H.Patapievici, jenantul personaj care a fost desemnat de Cotroceni să conducă Institutul

 Cultural Român. A zis el, cu vocea lui de alogen: Da, limbajul de manele este mai corect decât acela de la unele posturi de televiziune românești. S-o recunoaștem: Ce zel pupincurist!

        Ei bine, de unde vine titlul textului acesta? Desigur, de la UDMR.

        Liderii acestei formațiuni ilegale au un comportament uluitor și exemplar pentru ceea ce înseamnă a fi obraznic, parșiv, oportunism și capabil de șantaj circumstanțial.

        Indiferent cum se va finaliza  povestea cu președintele Senatului României, rămâne ideea (prin declarația lui Marko Bela) că UDMR  ar fi râvnit la funcția de al doilea om din stat, în postura de președinte al Senatului. Ce obrăznicie!

        Ce înseamnă obraznic? Dicționarul spune: lipsit de respect, lipsit de rușine, neascultător, neastâmpărat, nerușinat. Acestea sunt, de fapt, atributele acestei organizații, de la înființare până în prezent (altfel, ar fi dispărut de mult!). Tot timpul s-a situat la lipitură,  la pânda unei fripturi. ”Ude mereu” știe că trăim, de 2o de ani, sub o umbrelă a democrației cârpite. Și profită. Așa cum o face dl. Băsescu, hrănindu-și enoriașii cu un cârnat și o bericică.

        Apropo de ”Ude mereu”: prietenii mei unguri sunt sigur că mi-au înțeles  corect demersul acesta. Noi, oamenii normali, români, unguri, sași, tigani suntem la fel de năpăstuiți, de săraci, de păcăliți. Îmbuibații nu au naționalitate.

                                                               Cornel COTUȚIU

Lectie de istorie pentru cei ce invata din istorie

Posted by Stefan Strajer On March - 1 - 2010

Lectie de istorie pentru cei ce invata din istorie

 Autor: Emil Gheorghiu

     Ma intreb adeseori, cum va arata aceasta «Noua Ordine Mondiala» pe care fostul Presedinte George Bush a anuntat-o la 11 Seprembrie 1990, si la 15 Septembrie 1991 a inceput sa o aplice in razboiul «Desert Storm» contra Irakului. “This is something I do not like, because will pave the way for the New World Order” said James H. Webb, former supreme commander under Reagan Administration. 

     Atacul terorist de la 11 Septembrie 2001 – aceiasi data la care a fost anuntata Noua Ordine Mondiala –  si razboiul contra terorismului inceput de Presedintele George W. Bush, este inceputul celui de al treilea razboi mondial care trebuie sa duca in final la instauratrea unui nou guvern mondial. In anul 1773, intr-o strada evreiasca din Frankfurt s-au planuit in mare secret trei razboaie mondiale care urmau sa batatoreasca drumul catre instaurarea unui guvern mondial pana la sfarsitul anului 2000… Primele obiective au fost atinse la termen. Planul continua asa cum s-a stabilit…

    Bilioane – nu milioane – de oameni trebuie sa moara de foame, hrana si apa otravita, noi vaccinuri, droguri, epidemii si noi razboaie, pentru ca populatia disperata sa ceara instaurarea Noii Ordini Mondiale cu o noua religie «Lucifer», disparitia granitelor nationale, o economie globala si un guvern mondial cu un singur rege la Ierusalim.

     Fara indoiala, toate aceste schimbari sunt puternic ancorate in schimbarile care vor avea loc in Univers si trecerea de la era Pestilor la era Varsatorului. Poate fi insa acest obiectiv o realitate sau o utopie ca si communismul, nazismul, fascismul, etc? Realitatea este ca la trecerile acestea de la o era cosmica la alta, lumea a fost intotdeauna supusa unor mari transformari conceptual-religioase, precum si politico-structurale.

     Intram acum in «Era de Aur» a sistemuluil nostru planetar privit in relatia sa cu Marele Soare Central, in jurul caruia ne rotim odata la 25890 de ani (2155 durata unui an platonic x 12 ere cosmice). Potivit acestei legi care domina miscarea tuturor planetelor din Univers, intram acum, in concordanta cu evolutia cosmica, intr-o epoca in care ordinea existenta in momentul de fata se va destrama si trebuie edificata una noua, stimulativa, in care numai cei puternici vor rezista. Puternici si fizic si spiritual. Cine sunt acesti oameni puternici si fizic si spiritual? Multi considera ca evreii sunt cei mai sanatosi oameni si fizic si spiritual, datorita hranei lor kosher si religiei care se identifica cu originea lor ca evrei.

     In Lexiconul Langer de istorie universala se spune ca «ar trebui luata mereu in considerare diferenta dintre evrei si ebraici, pentru ca evreii moderni nu au nimic comun cu ebraicii ». Este intr-adevar o chestiune istorica faptul ca 95% din actualii evrei nu sunt de origine ebraica, adica semitica, ci de sorginte huno-turca. Ei nu au venit de pe Iordan, ci de pe Volga, nu din tinutul Canaanului, ci din tinutul Caucazului si nu sunt legati genetic de Abrahaam, Isaac si Iacob, ci de huni, unguri si turci.

     Acest lucru este posibil, pentru ca poporul evreiesc se imparte in doua categorii, sefarzii si ashkenazimii. Sefarzii sunt evreii de origine ebraica care au trait in Spania pana la alungarea lor la sfarsitul secolului al XV-lea.

     In editia din 1960 a lucrarii « Encyclopedia Judaica » sunt mentionati 500.000 de evrei de origine etnica si 11 milione de evrei khazari. Astazi numarul lor depaseste 20 de milioane, iar cu numarul celor de rasa mixta depaseste 100 de milioane.

     Khazarii sunt un popor de origine turceasca, a carei viata si istorie sunt legate de formarea istoriei evreiesti in Rusia. In a doua jumatate a secolului al VI-lea, khazarii s-au stabilit  in sudul Rusiei. La sfarsitul secolului al VIII-lea, Chagan, regele khazarilor si poporul lui s-au convertit la religia iudaica, au dus o viata de nomnzi de stepa si au trait din jafuri si campanii de razbunare pana cand s-a constituit monarhia Varegilor in anul 855 A.D. Dupa o lupta crancena, rusii i-au invins pe khazari si au cucerit tot regatul lor la est de Azov. Multi membri ai familiei khazare au migrat in Ucraina, Polonia, Basarabia si Bucovina, iar  multi  s-au dus in Ungaria si Turcia; majoritatea populatiei a ramas insa in Rusia, (Jewish Encyclopedia, vol IV, pag. 1-5).

     Secuii, care sunt khazari la origine, au venit in Europa cu 100 de ani inaintea ungurilor si s-au stabilit in locul unde este astazi Cehoslovacia (Cehia si Slovacia, noile state de dupa 1990, n.r.). De abia dupa ca au venit ungurii in Europa, Secuii au inaintat in Transilvania si s-au stabilit in chiar inima Romaniei,  – tinutul Secuiesc fiind considerat cea mai frumoasa regiune a Romaniei dupa nordul Bucovinei ocupat astazi de Ucrainieni. Este neadmis insa faptul ca, in timp ce traiesc in Romania, ei se considera in primul rand unguri si nu romani care sunt probabil cel mai ospitalier popor din Europa.

     Cu ajutorul evreilor khazari, ungurii au creiat imperiul Austro-Ungar, iar turcii au distrus imperiul Bizantin si au creiat imperiul Otoman, si oriunde au gasit conditii favorabile au creiat un imperiu de care ei au profitat in primul rand si tara gazda in al doile rand. Venirea lor in America este o problema cu totul deosebita, pe care o voi dezvolta numai pentru marii iubitori de istorie, sau care vor sa invete de la istorie in capitolul in engleza «Quo Vadis America».

     Cei mai cunoscuti evrei khazari sunt astazi membrii clanului Rothschild, cei mai bogati oameni din lume, care au finantat toate razboaiele si revolutiile – si ale invingatorilor si ale invinsilor – si care administreaza si marea avere a Vaticanului. Ei au planuit, finantat si executat revolutia bolsevica, pentru a-si recuceri teritoriile din care au fost izgoniti de rusi. (Des Griffin, Descendentii, pag. 100.) 

     In imperiul khazar a inceput pentru prima data in istoria omenirii comertul cu sclavi, si a continuat, dupa descoperirea Americii, cu comertul cu sclavi din Africa. Este deci posibil ca, cu ajutorul unui presedinte american de culoare, toata omenirea sa fie inrobita in Noua Ordine Mondiala, asa cum a prezis si marele politolog Henry Kissinger. Pentru cei care vor sa adanceasca mai mult aceasta problema, le recomand sa citeasca „The Wonderful World of Tomorow” by Herbert W. Armstrong. Pentru a obtine aceasta carte puteti contacta Philadelphia Church of God  on line www.pcog.org or telefon 1-800-772-8577.

Emil Gheorghiu/George E. McOllan

Ann Arbor, Michigan

USA

De cine-i este frică preşedintelui A.O.Ş.R.?

Posted by Stefan Strajer On February - 25 - 2010

De cine-i este frică preşedintelui A.O.Ş.R.?

 

 Autor: Vasile Zarnescu

Motto: „…Nu vă temeţi! Căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală

şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut“!

Matei, 10, 26

 Se zice că, după aducerea cartofului din S.U.A. în Europa, un agronom – om de ştiinţă francez – a încercat să popularizeze ideea avantajelor cultivării lui şi le-a ţinut multor ţărani prelegeri în acest sens. Dar, curios, s-a lovit de refuzul lor, suspicios şi circumspect, întrucît aceştia nu credeau în calităţile nutritive ale noii plante agricole. Atunci, omul de ştiinţă – altfel onest! – a recurs la un şiretlic: în jurul tarlalei cu cartofi a pus, ziua în amiaza mare, numeroşi paznici, cărora le-a dat consemnul ca noaptea să stea cît mai puţin de pază şi, oricum, să-i lase pe cei care veneau noaptea să fure cartofi. Şi se pare că aşa ar fi cucerit cartoful Vestul Europei.

Mitul „fructului oprit“ în tehnologia diseminării valorilor A.O.Ş.R. 

La această poveste m-am gîndit cînd am citit Marea Circulară nr. 1 din 18 ianuarie 2010, emisă de „PREŞEDINTELE A.O.Ş.R., Prof. univ. dr. Vasile Cândea“, în care dă directiva lapidară, de parcă-ţi dă cu piatra-n cap: „Începînd cu data de 19.01.2010, accesul persoanelor străine în A.O.Ş.R. este permis numai în baza unei aprobări date de către conducătorul instituţiei, eliberate de către Secretariatul de la nivelul Prezidiului, prin domna (sic) Pasvantu Irina, dacă persoană (sic) în cauză doreşte să se adreseze unui membru al Prezidiului, şi prin Secretariatul general al instituţiei, prin doamna Stoian Violeta, dacă persoana în cauză doreşte să se adreseze unui salariat al instituţiei“. Pentru început, reţineţi că, în cele cinci rînduri academice, au comis, deja, două greşeli gramaticale!

Asociind prin similitudine situaţiile, am conchis că A.O.Ş.R. este depozitara unor inestimabile valori intelectuale şi praxiologice. Şi, deoarece – în afara cîtorva iluminaţi, iniţiaţi, favorizaţi şi salariaţi – nimeni altcineva nu trece pragul A.O.Ş.R., atunci, ca să-i atragă pe turiştii veniţi în Capitală sau pe consumatorii de alte genuri de cultură sau subcultură, preşedintele A.O.Ş.R. a dat această interdicţie imperativă. Adică, insinuînd ideea „fructului oprit“ – ca în stratagema cu ofensiva cartofului –, prof. univ. dr. Vasile Cândea a apelat la această interdicţie „de faţadă“, mi-am mai zis în sinea mea, iniţial, oarecum îngăduitor. Numai că este ineficientă, deoarece, atîta vreme cît interdicţia nu devine publică – acţiune ce-ar fi similară cu plasarea ostentativă, la vedere, a paznicilor la cartofi! –, eventualii străini (de A.O.Ş.R.) nu vor cere, în prealabil, aprobarea importantissimei sale persoane, ci, fără să ştie că-i aşteaptă o dezamăgire, se vor buluci direct la uşa A.O.Ş.R., în faţa căreia se vor opri ca viţelul la poarta nouă: dincolo nu vor trece, căci nu au ţidula şi vor pleca proferînd „vorbe grele“ la adresa conducerii A.O.Ş.R., din cauză că le-a obturat scientotropismul insaţiabil.

Pentru că, trebuie să admiteţi în mod axiomatic, filoscientiştii – adică „iubitorii de ştiinţă“, cei care vor ştiinţă şi o vor „mînca pe pîine“, cum perora ex-premierul Ciorbea, care, pătruns de numele său, se exprima în termenii politologiei ţărăniste gurmande –, filoscientiştii, ziceam, cînd citesc sau aud expresia sibilinică „Preşedintele A.O.Ş.R., gen. prof. univ. etc.“, sunt străfulgeraţi de o iluminare, de un einsicht şi, imediat, i-l imaginează pe generalu’ Cândea stînd marţial pe malul Dâmboviţei, ca Hristos pe malul Iordanului, declamînd eclatant emfatic chemarea „Veniţi să luaţi lumină!“ – „lumina“ ştiinţifică de la candela lui Cândea, evident, ca, altădată, de la „Lampa lui Ilici“! – şi, continuînd convingător cu versetul atît de des citat încît a devenit cvasi-laic, „Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi!“ (Ioan, 8, 32). Ca atare, filoscientiştii, spre a-şi satisface arzătoarea apetenţă gnoseologică, vor da buzna să-i atingă stelele care-i luminează epoleţii şi să-i pipăie eghileţii uniformei, tot aşa cum enoriaşii se îngrămădesc să-i atingă patrafirul şi să-i pupe poala popii cînd trece printre ei să-i aghezmuiască.

Şi, atunci, care-i „raţiunea“ acestei insolite interdicţii categorice, dacă admitem – prin reductio ad absurdum – că ar avea vreuna?! Dar, probabil, nu aţi priceput substratul acestor raţionamente, fiindcă nu ştiţi cine se ascunde sub sigla A.O.Ş.R.: „Academia Oamenilor de Ştiinţă din România“ (facsimil 1)! Aşadar, A.O.Ş.R. deţine mari valori intelectuale, spirituale şi morale şi a recurs la interdicţia intrării „persoanelor străine“ în instituţie, pentru ca, pînă la urmă, să-şi răspîndească, în vreun fel oarecare, acele valori, ca în povestea invadării West-ului Europei de către imigrantul cartof american. Altfel, nu ar avea sens impunerea interdicţiei de acces decît cu aprobarea Marelui ŞEF al Marelui Prezidiu al A.O.Ş.R.! Pentru că trebuie să ştiţi – dacă nu aţi apucat, între timp, să intraţi pe site-ul A.O.Ş.R. (http://www.aos.ro/) –, că „prof. univ. dr. Vasile Cândea“ este şi general în retragere cu opt stele (cîte patru pe fiecare umăr!), aşa că nu se poate intra la Suverana Sa Persoană, precum acceleratul în gara Periş, ci numai dacă îţi dă aprobarea Marele ŞEF! Dacă intri fără ţidulă, te opreşte ameninţîndu-te cu „bastonul de mareşal (care există în raniţa fiecărui soldat!“ – Napoleon dixit): Hände hoh! Ausweis-ul! Altfel, uuuş!, de la A.O.Ş.! (Vezi, alăturat, model de ausweis.) Asta-i singura explicaţie cît de cît „raţională“, deşi cam ininteligibilă.

„Este interzis să se interzică!“

În timpul marilor demonstraţii studenţeşti din luna mai 1968, iniţiate şi manevrate de C.I.A. ca să compromită Franţa şi care au determinat, în final, retragerea generalului Charles de Gaulle de la conducerea statului, au apărut pe ziduri cunoscutele mai tîrziu graffiti, dintre care a rămas faimos sloganul „Este interzis să se interzică!“ Paradoxul conţinut în această lozincă militantă este atît de puternic încît se interzice pe sine, este autodevorator, ceea ce ne aminteşte de paradoxul lui Epimenide, numit şi „paradoxul mincinosului“. Dar, vedeţi, şi în A.O.Ş.R. se născocesc paradoxuri, căci crearea de invenţii intră în „fişa postului“ acestei instituţii.

Revenind la „oile noastre“, circulara este niţel ilegală măcar pentru faptul că nu este înregistrată la registratura A.O.Ş.R., ca să devină întrutotul act oficial, ci are scrisă, cu pixul, doar menţiunea „01/18.01.2010“; de unde „01“: din agenda telefonică a preşedintelui A.O.Ş.R.? Mister Mare… Dar, interdicţia accesului publicului este, de jure, pe deplin ilegală, iar, de facto, frizează absurdul, fiindcă procurarea respectivei aprobări devine imposibilă: nu poţi accede la cele două secretare – la „domna (sic) Pasvantu, de la nivelul Prezidiului A.O.Ş.R.“, sau măcar la cea comună, pentru „salariaţii instituţiei“ – deoarece nu ai obţinută, în prealabil, aprobarea „Conducătorului“! Adică, eşti lovit în moalele capului cu această contradicţie birocratică, dură ca o bîtă: nu poţi intra în A.O.Ş.R. ca să ajungi la secretare fiindcă nu ai aprobarea anterioară a Marelui ŞEF, iar ca să obţii înaltissima sa aprobare, trebuie să treci, iniţial, totuşi, pe la secretare, ceea ce nu se poate fiindcă nu ai, în prealabil, aprobarea ŞEFULUI! Şi uite-aşa ne învîrtim într-un cerc vicios, care cerc se numeşte, în termeni academici, paradox – situaţie redată inclusiv prin reproşul neacademic şi cam populăros, dar, totuşi, esoteric „Te învîrţi ca un koy într-o căldare!“ Vedeţi profundele valenţe „creatoare“ care zac neştiute la A.O.Ş.R. şi care trebuie răspîndite k kartofu-n Europa de Vest?! Căci nu este la îndemîna oricui să meşterească un asemenea paradox! Nu, cineva trebuie să fie mAre Om de Ştiinţă ca să fie în stare să dea o directivă inextricabilă, în care îşi dă cu „stîngu-n dreptul“! Fără îndoială că, prin acest paradox, generalu’ Cândea va intra, dacă nu în Antologia Mondială a Paradoxurilor – ca Epimenide –, atunci măcar în Cartea Recordurilor, Guiness Book, ca găina lu’ Cristoiu, care a fătat pui vii!

În al doilea rînd, interdicţia accesului liber şi neîngrădit este ilegală, deoarece, conform art. 1 alin.3 (2) al Legii nr. 31/2007 privind reorganizarea şi funcţionarea A.O.Ş.R. (modificată ulterior prin Legea nr. 296/2007 şi Legea nr. 241/2009) şi, implicit, art. 1 alin. (3) al Statutului ei, A.O.Ş.R. „este instituţie de interes public (…)“. Adică este plătită din bugetul statului, adică din banii noştri, ai tuturor – aşa cum prevăd, textual şi clar, § 4 al Legii 296/2007  şi § 2 al Legii 241/2009 – şi nimeni – nici măcar Marele Şef al Marelui Prezidiu al A.O.Ş.R., „General (r) Prof.  Univ. Dr. Vasile Cândea“! – nu poate interzice sau restricţiona accesul public în instituţie!

Dar, iată!, interdicţia inextricabilă – a opta minune a Lumii! – s-a produs în mod implacabil, subminînd însuşi scopul A.O.Ş.R., care este stipulat în art. 3 alin. (1) din Statutul ei: „Atribuţiile principale ale AOSR sunt: conceperea, promovarea, dezvoltarea, sprijinirea şi protejarea ştiinţei sub toate formele, acţiunile şi metodele directe, indirecte sau adiacente (…)“. Or, expresia „sub toate formele, acţiunile… etc.“ obligă, dimpotrivă, la permiterea accesului public neîngrădit în A.O.Ş.R., inclusiv la bibliotecă: de exemplu, vreţi să citiţi „opera de mare valoare ştiinţifică“ a preşedintelui A.O.Ş.R. şi vreţi să mergeţi la biblioteca A.O.Ş.R. – fiindcă, aşa cum stipulează art. 9 alin. (5) al Statutului ei, are şi bibliotecă. Dar – „Hooo! Stai că trag! Hands up! Mîinile sus!“, că nu se poate: ca să afli ştiinţa pe care a produs-o pînă acum generalul (retr.) Vasile Cândea, trebuie să îţi dea inevitabila sa aprobare de acces, fără de care nu te poţi apropia de el. Culmea ştiinţei şi răspîndirii ei imperioase prin aceste „metode directe, indirecte“, ilogice şi hiper-giroscopice; acest ultim concept este caracterizarea sintetică şi academică a faptului că vizitatorii-titirez se „învîrt, la nesfîrşit,… într-o căldare“, fără să obţină, totuşi, permisiunea de intrare!

Există comori ascunse şi la A.O.Ş.R.?!

Lema 1. Faţă de această încălcare gravă inclusiv a propriei legi de funcţionare, propunem, în preliminarii, teoria plauzibilă – care este derivata a doua din Marea Teorie-Standard a Conspiraţiei – cum că, prin respectiva interdicţie, generalu’ Vasile Cândea nu vrea să dezvolte ştiinţa, să-i răspîndească prestigiul etc., ci, dimpotrivă, vrea să ermetizeze instituţia fiindcă se teme de ceva, de cineva, vrea să ascundă ceva! Ceva comori materiale, medalii, incunabule, diamantul care taie gheaţa, fosile umane din precambrian sau degetul mijlociu al lui Einstein? NU, nu e cazul, fiindcă astea se păstrează, acum, la bancă. Sau, cumva, „luminiţa de la capătul tunelului“, poate chiar flacăra violetă invizibilă, dar făcătoare de preşedinte de ţară şi, concomitent, demolatoare de preşedinte de partid?! Sau, poate, păzeşte date despre Istoria impenetrabilă a Dacilor, panaceul contra SIDA, vaccinul sigur-şi-de-necontestat contra gripei porceşti, leacul de alungare definitivă a prostiei omeneşti etc.?! Sau are ceva idei măreţe şi creţe privind ieşirea din criza economico-financiară, pentru care idei vrea să ceară, la schimb, guvernului Boc IV drepturi de autor?! Nici astea, fiindcă, dacă le-ar avea – cum îl obligă art. 5 alin. (1) al Statutului A.O.Ş.R., care spune că „A.O.Ş.R. reuneşte personalităţi ştiinţifice reprezentative, cu o înaltă ţinută spirituală şi morală, care s-au distins prin rezultatele muncii depuse, inclusiv în ceea ce priveşte dezvoltarea şi promovarea…“ etc., deci, implicit, dezvoltarea economiei, căci de aici statul strînge, cu greu, banii din care-şi suge partea A.O.Ş.R., ca caracatiţa, în contul său bancar –, dacă, zic, ar avea respectivele idei, atunci, evident, şi le-ar vinde repede cu mare profit, chiar aşa impozitate cum le vrea guvernul, ţinînd cont că guvernările postdecembriste ne-au băgat pîn-la gît în kkt – cum se spune pe unele posturi TV, ceea ce în termeni latineşti şi academici se zice cloaca maxima (doar e vorba de A.O.Ş.R.!)!

Deontologia cercetării ştiinţifice a problemei ne obligă să analizăm şi circulara anterioară, nr. 22/05.01.2010, care, în penultimul alineat, impune sentenţios şi cu iz penal:Nu se dă nici o referire, sub nici o formă, nimănui din afara instituţiei despre activitatea academiei decît cu acordul şefului ierarhic superior şi, după caz, [al] conducerii academiei“ (sic). Măi să fie! O asemenea interdicţie categorică nu există decît la S.R.I., S.I.E., F.S.B., MI6, la C.I.A., F.B.I. şi, mai ales, la N.S.A. (National Security AgencyNSA/CSS), despre care James Bamford spune că era supranumită „Agenţia care nu există“. Dar aici nu e vorba despre o instituţie care strînge, păzeşte, gestionează şi valorifică mari comori informative şi informaţionale, secrete mari, mici şi mititele – conform dictonului „Informaţia înseamnă Putere!“ –, ci de una cu pretenţii deja legiferate de „utilitate publică“, deci fără secrete: A.O.Ş.R. – care, e-adevărat, nici ea nu există în conştiinţa publică. Această interdicţie ameninţătoare a preşedintelui A.O.Ş.R. încalcă inclusiv alte trei legi: Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi, în mod special, art. 3 lit. (i) al Legii nr. 7/2004 privind codul de conduită a funcţionarilor publici şi art. 3 lit. (h) al Legii nr. 477/2004 privind codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice, articole care impun, expressis verbis, „deschiderea şi transparenţa, principiu conform căruia activităţile desfăşurate de funcţionarii publici în exercitarea funcţiei lor sunt publice şi pot fi supuse monitorizării cetăţenilor“ (s.n. – V.I.Z.). În plus, Legea nr. 544/2001 şi Legea nr. 7/2004 prevăd, în art. 9 alin. (3), că „angajaţii contractuali/funcţionarii publici pot participa la activităţi sau dezbateri publice, avînd obligaţia de a face cunoscut faptul că opinia exprimată nu reprezintă punctul de vedere oficial al autorităţii ori instituţiei publice în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea“.

Lema 2. Clar şi cuprinzător: angajaţii/funcţionarii publici pot vorbi cu oricine despre orice se întîmplă în instituţia lor cu condiţia respectării articolului 7 al celor două legi sus-menţionate, precum şi a legilor conexe. Corolar 1. Asta înseamnă, totodată, că au obligaţia morală şi legală să denunţe automat şi cu celeritate autorităţilor competente abuzurile şi ilegalităţile comise de unii angajaţi ai instituţiei, oriunde ar fi ei situaţi pe scara ierarhică: de la măturătoare la Marii Şefi! Consecinţă. Dacă angajaţii/funcţionarii oneşti, demni şi corecţi nu denunţă prompt abuzurile şi ilegalităţile de care ştiu (şi la A.O.Ş.R. trebuie să ştii totul, inclusiv unde se pune sau nu se pune virgula!), atunci devin şi ei pasibili de pedeapsă, inclusiv penală, pentru complicitate prin tăinuire! Circulara 22 este plină şi de alte idioţenii, asupra cărora vom reveni în episodul următor.

 

Zbaterea între conştient şi inconştient

Întîiul Semnatar al circularei 22/05.01.2010 este tot „Gen.prof.univ.dr. Vasile Cândea“ (sic – vezi facsimilele 2 şi 3, cu paginile 1 şi 3). Or, ca mAre Om de Ştiinţă şi ca preşedinte al A.O.Ş.R. care este, cunoaşte cu siguranţă, „ŞTIE“, con-ştie, deci este conştient de aceste prevederi legale clare şi imperative; aşadar, prin emiterea interdicţiilor sale ilegale, generalu’ cu opt stele pe umeri Vasile Cândea le încalcă deliberat! Şi asta o face pentru că are un motiv foarte întemeiat, de vreme ce îşi permite cu trufie, cu profund dispreţ, comiterea acestor ilegalităţi: vrea să nu afle alţii despre ceea ce se cloceşte în A.O.Ş.R.! De ce se teme, de cine-i e frică preşedintelui A.O.Ş.R. atît de tare încît interzice atît accesul publicului dornic să înfulece ştiinţă, cît şi salariaţilor instituţiei să se laude (aşa a apărut Magna cum Laudae!) sau să vorbească măcar în şoaptă altora, din afară, „despre activitatea academiei“? Spunem „în şoaptă“, pentru că nu este exclus ca unii angajaţi să fi adaptat calificativul Magna cum Laudae la realitatea A.O.Ş.R. şi să-l fi transformat, cine ştie, în Magna cum Fraudae!

Corolar 2. Problema are un iz obscur şi cam pestilenţial, dar ne străduim s-o descîlcim cu acribie ştiinţifică şi stoicism, deopotrivă. Oricum, însă, absolut normal şi dezirabil este, dimpotrivă, să comunici şi altora marile realizări ştiinţifice, doar te mîndreşti cu activitatea instituţiei în care lucrezi, mai ales a unei academii, nu?! E cineva de la Academia de Studii Economice, de la Academia de Sport, Academia Medicală, Academia Mămicilor etc. care nu se mîndreşte cu activitatea de acolo? Conform unei minimale politici de marketing, toţi se întrec în a populariza succesele, meritele, valoarea şi prestigiul instituţiei lor.

Lema 3. Dar, A.O.Ş.R. este pe invers. După cum se pare, aici se muşamalizează totul! În ce constă skeleton in the closet – „scheletul din debara“, cum zic americanii – pe care preşedintele A.O.Ş.R. vrea să-l tăinuiască atît de mult încît dă interdicţii ilegale? S-au comis, cumva, acolo păcate grave, fraude, hărţuiri psihice, sexuale, intelectuale, există ceva boli lumeşti?! E posibil, căci astea sunt condamnabile sau măcar ruşinoase şi trebuie acoperite, dacă nu cu pămînt, ca pisica, atunci cu hîrtii-circulare. Asta-i singura explicaţie plauzibilă a interdicţiilor aberate. Ipoteză. Ar trebui, totuşi, să concedem că, în această epocă de proliferare vertiginoasă a terorismului de toate tipurile pe care le ştim şi încă altele pe deasupra, pe care nu le ştim, această interdicţie imposibil de realizat ar avea, cît de cît, o noimă. Ca atare, punîndu-şi în aplicare fondurile materiale şi intelighenţia de care dispune, A.O.Ş.R. ar putea confecţiona, la acordarea acceptului, un ausweis-card cu care să-i vadă faţa vizitatorului pe monitor, ca nu cumva unii să arate ca în permisul alăturat şi care ar putea să mănînce cărţile sau chiar să se sperie de faţa unor funcţionare netelegenice. (Notă. Aici va intra şi ausweis-ul struţului.)

Oricum, în urma unor sancţiuni administrative confecţionate de conducerea A.O.Ş.R. contra unei salariate, aceasta şi-a adus, în 24 febr. 2010, avocatul angajat să o apere în faţa Comisiei de disciplină, dar acesta nu a fost primit, iar jurista A.O.Ş.R. şi şefa de personal l-au întrebat „cu a cui aprobare a intrat sediul A.O.Ş.R.“! Quod erat demonstrandum!

 

Identitatea stilului antiliterar

la generalu’ Cândea şi la poliţistu’ Pristanda

Se zice că, impresionat de personalitatea vijelioasă şi grandioasă a generalului Bonaparte, Hegel a exclamat în faţa studenţilor, pe cînd Napoleon intra în Berlin: „Iată Spiritul Absolut călare!“ Tot ca semn de profundă admiraţie, marele compozitor german Ludwig van Beethoven îi dedicase lui Bonaparte Simfonia a 3-a, „Eroica“. Dar după ce Napoleon s-a autoproclamat Împărat şi, luîndu-şi, ostentativ, coroana din mîna papei, şi-a pus-o singur pe cap, Beethoven, dezamăgit, şi-a modificat dedicaţia scrisă pe prima pagină şi a rostit supărat: „Să fii Bonaparte şi să te faci Împărat! Ce degradare!“

Acestea mi-au trecut prin minte, ca un glonţ, cînd am mai aflat de ultima circulară, nr. 130/21.01.2010, referitoare la unele probleme „organizatorice“, în care, printre altele – ţineţi-vă firea, să nu muriţi de rîs! –, scrie: „Orele suplimentare efectuate se compensează cu ore libere corespunzătoare şi nu pot fi renumerate“ (s.n. – V.I.Z.). Fireşte, şi Marea Circulară nr. 130 este semnată tot de „Gen. (r) prof. univ. dr. Vasile CÂNDEA“ (facsimil 4). Aşa că, deja, am descoperit primul păcat camuflat cu străşnicie: Marele Preşedinte al Prezidiului A.O.Ş.R, în trufia sa incomensurabilă, semnează ca primarul din Răscrăcănaţii din Deal, unde, fireşte, opera lui Caragiale nu a ajuns şi, de aceea, despre faimosul poliţist-detectiv Pristanda, care număra aceleaşi steaguri de două-trei ori, încă nu se ştie. Căci ştiinţa e grea, iar ştiinţa conducerii este şi mai grea! De aceea avem atîţia neaveniţi, diletanţi şi imbecili la conducere, care fac din ignoranţă o virtute. Oricum, Si parva licet componere magnis – cum ne previne Vergilius, putem să-l parafrazăm, oarecum ruşinaţi, pe Beethoven: «Să fii „Preşedintele A.O.Ş.R., Gen. (r) Prof. Univ. Dr. Vasile CÂNDEA“ şi să te etalezi ca poliţistul Pristanda! Ruşiniiicăăăă!» Parafraza este cam prolixă, dar asta-i titulatura folosită pe circulare şi pe site şi nu o putem modifica, fiindcă ar însemna să-i diminuăm funcţiile sau chiar să riscăm să schimbăm sau să scurtăm Scurta Istorie a A.O.Ş.R.!

 

Cele şapte păcate capitale

Pînă una-alta, am descoperit unul dintre păcatele ascunse cu energie negativă din A.O.Ş.R.: trufia. Şi, se ştie, trufia este primul şi cel mai grav dintre cele şapte păcate capitale (Marcu, 7, 21-22). Apoi, trebuie să observaţi că preşedintele A.O.Ş.R. semnează hîrtiile-circulare doar în duet cu ec. Maria Botezatu, „şefa Serviciului R.U.S.“ – ultima din nomenclatura A.O.Ş.R.! Corolar 3. Asta înseamnă că ceilalţi „membri ai Prezidiului“, din subordinea Înălţimii Sale, se fofilează – pardon!, se derobează – şi-l lasă pe preşedinte, în omnipotenţa sa intelectuală infailibilă, să poarte singur – ca Atlas Pămîntul! – pe umerii săi înstelaţi şi viguroşi de general (în retragere) greaua răspundere a conducerii instituţiei. Ba, mai rău, am putea presupune şi că preşedintele A.O.Ş.R. este lacom de putere – iar lăcomia este, şi ea, unul dintre cele şapte păcate capitale (Matei, 6, 31-33)! – şi nu vrea să o împartă (puterea, nu lăcomia) cu ceilalţi iluminaţi membri ai Prezidiului prin delegarea prerogativelor conducerii.

Grea şi ingrată treabă! Ceea ce explică şi de ce încă nu a avut timp să afle despre isprăvile jandarmului Pristanda, îndeosebi de renumărare a steagurilor, ca să îşi mărească şi el „renumeraţia mică, după buget…“! Aaa! Asta-i explicaţia: faptul că număra de mai multe ori – adică re-număra – drapelele l-a făcut să se plîngă lu’ conu’ Fănică de „renumeraţia mică“. Dăştept mare Pristanda ăsta: inferenţa logică imediată pe care o face de la „renumărare“ la „renumeraţie“ aproape că îl transformă, subit şi avant la lettre, în mAre Om de Ştiinţă sau, măcar, într-un mic logician! Or, hîrtiile-circulare cu care se încearcă ascunderea realităţii sunt semnate la vîrf de Marele Preşedinte al Prezidiului A.O.Ş.R., iar la baza ierarhiei doar de „ec. Maria Botezatu“, care, fiind doar „ec.“ şi nu „om de ştiinţă“, înseamnă că este un fel de contabilă; iar ca contabilă se ocupă cu numărarea şi renumărarea. De aici, renumeraţia pe care o stipulează în circulara respectivă, cu siguranţa „prostului senin“. Pentru că semnatarii ei au „învăţat“ gramatica doar în clasa a VII-a, iar piesa O scrisoare pierdută nu au citit-o, fiindcă ştiinţa literaturii ţine de Academia Română şi nu de A.O.Ş.R.!

Lema 4. Dar, poate, din nepăsare, moliciune (eufemistic pentru neputinţă, nevolnicie), indolenţă – adică, popular zis, din lene, lenea fiind un altul dintre cele şapte păcate capitale (Matei, 25, 26, 30)! –, nu se mai ocupă de conducerea A.O.Ş.R. şi îi lasă pe ceilalţi să-i bage hîrtiile sub nas, pe care le semnează, cum se vede, „ca primaru’“, fără să ştie ce conţin, fără să-şi dea seama ce consecinţe au deciziile sale şi, de aceea, „îşi dă cu firma-n cap“! Dar, dacă îi este lene sau este excedat de funcţia de conducere, de mare răspundere, de ce, atunci, nu s-a retras în liniştea pensiei pe care o bine-merita de la ţară?! Aici se iţeşte faţa hîdă a celui de-al doilea, ca gravitate, păcat capital: iubirea de arginţi (Marcu, 7, 22; I Timotei, 6, 10). Adică vrea şi pensia de general (încasată pînă în dec. 2009) şi leafa barosană de preşedinte al A.O.Ş.R., funcţie care este „retribuită la nivel de membru al Guvernului“ – după cum stipulează § 11 alin.  (23) al Legii 296/2007. Sau, poate, este invidios, pizmaş pe alţii, care sunt capabili să îl înlocuiască şi ţine morţiş la scaunul său? Însă pizma este al patrulea dintre cele şapte păcate capitale (Marcu, 7, 21; Iacov, 3, 16). Şi ar mai fi o presupunere: poate e mînios pe unii anume şi nu vrea să-i lase doar pe ei să intre în A.O.Ş.R., interdicţia fiind abscons şi pervers selectivă şi, deci, îndreptată exclusiv contra acestora (sau numai unuia!). Dar mînia este un altul dintre cele şapte păcate capitale (Matei, 5, 22): la mînie, omul face prostii mari, ia chiar decizii absolut aberante şi dăunătoare pentru sine şi pentru alţii, iar Marele Preşedinte al Prezidiului A.O.Ş.R. este şi el om şi, orişicîtuşi de puţin, contează enorm de mult atît din punct de vedere, cît şi al conţinutului, mai întîi prin însuşi faptul şi, apoi, din cauza lui!

Şulfării manageriale şi politice

            Ipoteza esenţială. Ipoteza de lucru esenţială se impune inebranlabil: dacă eşti „PREŞEDINTELE A.O.Ş.R., Gen. (r) prof. etc.“ şi emiţi şi semnezi cu maximă trufie şi cu deplină ignorare şi încălcare a legilor aceste dispoziţii ilegale şi aberante, atunci este posibil să fii, în realitate, imbecil, incompetent, nevolnic sau lacom de putere sau pizmaş, sau lacom de arginţi sau mînios sau leneş sau marionetă, sau trufaş sau chiar să te crezi mai presus de lege –  ori, cazul cel mai grav, deşi nu cu prea mult, cîte puţin din toate la un loc, simultan sau prin combinări de 11 elemente luate cîte două sau cîte trei, cîte patru etc.?! Oricare ar fi combinaţia posibilă de elemente, cîteva dintre consecinţele malefice ale ei au fost relevate mai sus, iar alele vor fi dezvăluite în viitor.

Dar, întrucît este prof. univ., dr., general (r.) cu patru stele şi preşedintele A.O.Ş.R. – şi, deci, este ales şi susţinut de peste 200 (două sute!) de alţi prof.-univ.-doctori în cele mai diverse ştiinţe –, nu putem afirma că ar fi ageamiu, neştiutor, incapabil, imoral etc. (căci i-am acorda inclusiv circumstanţe atenuante!), ci, dimpotrivă, adică, din premisele teoretice, trebuie considerat că ar fi omnipotent, omniscient şi incoruptibil, de o moralitate ireproşabilă!

Corolar 5. Concluzia finală ineluctabilă: pentru circularele ilegale promulgate este, din punct de vedere juridic, pe deplin vinovat şi reprehensibil! Cît despre competenţă managerială autentică şi rectitudine morală, nu mai poate fi vorba. De aceea, ilegalităţile comise îl descalifică deplin şi iremediabil pe preşedintele A.O.Ş.R.! Adunarea generală a A.O.Ş.R., care se va ţine pe 11 martie a.c., trebuie să-l demită.

Probabil, ar mai putea cîştiga un mandat, căci ar mai fi posibile cîteva şmecherii de ariegardă: să-i dea afară pe nătărăul şi pe toantele care i-au confecţionat şi băgat sub nas respectivele circulare şi alte asemenea decizii-făcături, precum şi, fireşte, să ia alte cîteva măsuri de „repliere tactică în adîncimea teritoriului“ – cum voroveşte strategia militară. Se pare că, totuşi, cu ultimele sale resurse energetice de „semănător“ al ştiinţei, şi-a dat seama de clinciul în care l-au băgat „consilierii“ săi netrebnici şi vrea să apeleze la un fel de captatio benevolentiae, văzută ca viitoare proptea sau, mai degrabă, ca harponul cu care să-l agaţe pe d-l Traian Băsescu: vrea să-l declare „membru de onoare“ al A.O.Ş.R., ca să se asigure că-i va mai da fonduri de la „bugetul consolidat al statului“ – buget care este „pe ducă“ şi, de aceea, îi „pregăteşte de ducă“ pe pensionari, ca să supravieţuiască sinecuriştii!

Dar, este posibilă şi o altă explicaţie: preşedintele A.O.Ş.R. şi membrii „prezidiului A.O.Ş.R.“ au interpretat în mod acut personal sloganul „De ce le e frică nu scapă!“ Este posibil ca preşedintele ţării să-şi făcut sloganul din respectiva zicală, care se bazează pe versetul biblic „…Nu vă temeţi! Căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut“ (Matei, 10, 26). Şi, cum am demonstrat aici, circularele generalului Cândea atestă că lui îi este frică de ceva, ascunde realitatea şi vrea să scape nepedepsit, sub scutul prezidenţial. Culmea obrăzniciei acestui demers de marketing politic rezidă în faptul că unul dintre „membrii prezidiului A.O.Ş.R.“ – ajuns vicepreşedinte în mod ilegal – este „masonul de aur“ Ion Basgan, care, acum trei ani, afirmase arogant că „preşedintele Băsescu a dovedit lipsă de caracter“. „Uite cine vorbeşte!“

Să vedem dacă preşedintele ţării îşi va încălca promisiunile politicii sale de înlăturare a privilegiilor, a risipei şi a salariilor nesimţite, dacă se va lăsa agăţat de ancora aruncată fariseic de „prezidiul A.O.Ş.R.“ şi se va lăsa cumpărat, „în viu“, cu o sinecură de o mie lei/lunar, o medalie de aur (suflat) şi o diplomă de carton, diplomă cu care îşi va „repera“ caracterul, acoperindu-şi lipsa clamată public de Ion Basgan – deşi ăstuia i se potriveşte, întrutotul, proverbul „Vede paiul din ochiul altuia, dar nu bîrna din ochiul său!“

Minima moralia ne obligă să continuăm cercetarea ştiinţifică asupra fenomenului A.O.Ş.R. Urmăriţi episoadele următoare, „fiindcă nici nu ştiţi ce pierdeţi“!

24 februarie 2010, Întîia şi a doua aflare a Capului Mergătorului Înainte şi a Botezătorului Ioan.

Nu suntem un popor de manelisti domnule Presedinte Traian Basescu

Posted by Stefan Strajer On February - 25 - 2010

Scrisoare deschisa
Domnului Traian BASESCU,
PRESEDINTELE ROMANIEI,

Nu suntem un popor de manelisti domnule Presedinte Traian Basescu

Stimate domnule Presedinte,

Daca afirmatia Dvs. cum ca „la 99% dintre romani le plac manelele” se bazeaza pe studii sociologice sau pe notele informative ale serviciilor secrete atunci inclin sa va dau dreptate in fata evidentei. Daca insa aceasta afirmatie reprezinta opinia institutiei pe care o reprezentati atunci consider aceasta afirmatie ca fiind una total iresponsabila si ridicola.

Constat cu stupefactie, urmare declaratiilor si actiunilor Dvs. din ultimul timp, faptul ca depuneti eforturi sustinute pentru a ne convinge pe noi toti romanii, dar si opinia publica internationala, de faptul ca suntem un popor de tigani si de manelisti. Ca presedinte al Romaniei v-ati afisat la tot felul de petreceri tiganesti, v-ati imbracat sotia in haine de piranda, ati beneficiat in campania electorala de sustinerea energica a mai multor manelisti si chiar v-ati inrudit cu un cunoscut interlop, mare cap al mafiei tiganesti. Ma intreb daca toate acestea se datoreaza voturilor pe care le-ati primit in campania electorala si pentru care simtiti nevoia sa rasplatiti anumite persoane sau dumneavoastra chiar vreti sa ne manelizati pe toti.

Nu suntem un popor de manelisti domnule Basescu! Mai exista inca romani, mai multi decat credeti, carora nu le plac manelele. Nu ascultam manele, nu cumparam manele si nu ne plac manelistii, domnule presedinte. Nu ne plac manelistii agramati, nu ne plac tiganii care arunca sute de mii de euro la nunti si botezuri si apoi urla ca sunt discriminati, nu ne plac tiganii care fura, nu ne plac tiganii care cersesc, nu ne plac telenovelele si revelioanele cu tigani.

Pe fondul zecilor de articole din mass-media internationala in care suntem catalogati ca fiind un popor de tigani, de cersetori si hoti, Dvs. alegeti sa fiti foarte vocal in ceea ce priveste afinitatea noastra, a poporului roman, cu maneaua tiganeasca. Unde erati domnule presedinte atunci cand noi romanii eram comparati cu niste ciori in Elvetia, in februarie anul trecut?

Poate ca mass-media a preluat in mod eronat afirmatiile dumneavoastra cum ca „la 99% dintre romani le plac manelele”. Poate ca Dvs. va refereati la faptul ca la 99% dintre membrii PD-L le plac manelele. Poate ca manelele sunt apreciate in cercul Dvs. de prieteni si cunostinte domnule presedinte. Slava Domnului mai sunt romani care mai asculta inca Grigore Lese sau Gheorghe Zamfir, care mai viziteaza un muzeu, mai citesc o poezie sau merg la opera!

Dan Tanasa
23 februarie 2010
Madrid, Spania

Altermedia, 23 februarie 2010

”Lipsa de libertate nu deranja pe nimeni”

Posted by Stefan Strajer On February - 24 - 2010

”Lipsa de libertate nu deranja pe nimeni”

 Autor: Cornel Cotutiu

         Mi-a fost dat să aud așa ceva din partea unui intelectual; dar nu oricare, ci persoană care asudă de mulți ani în mass-media românească.

        Această enormitate, rostită lucid și fără nici o picătură de euforie bachică, mi-a provocat o atitudine pe care nu mi-o credeam: m-am ridicat din sala unde ne aflam, prieteni, cunoștințe, și am ieșit, nu înainte de a-i cere insului să repete propoziția (din titlu) și de a o motiva. Prima dată crezusem că glumește. Nu, nu glumea.

         Îl cunosc de zeci de ani. Era, în anii antedecembriști, genul acela de protestatar persuasiv, prin luciditate, locvacitate și ironie; e drept că opina nu în public, ci între amici. Reacționam toți cu acel ha-ha! admirativ care ar fi vrut să însemne: Domnule, ai zis ca și cum aș fi zis-o eu.

         Mai apoi, a făcut câteva gesturi frumoase, pentru mine. Dar acum recunoștința  nu poate fi un imbold pentru iertare și uitare.

         Și, iată,  după 20 de ani postdecembriști, de viață  contorsionată în acest spațiu românesc, aud de la el, bun prieten, afirmația de mai sus. Sunt în ea patru cuvinte importante: ”lipsă”, ”libertate”, ” nu deranja” și ”nimeni”. Desigur că, fără vocabula ”libertate” celelalte ar fi fost niște cuvinte banale. Dar, adunate în enunțul din titlu, ele devin consternante.

         Repet, crezusem că glumește; nu glumea. Și oricîte argumente a încercat să aducă pentru această afirmație iresponsabilă, mi-am dat seama că ele nu justifică atât o stare de fapt – trăită de noi, în România,  o jumătate de secol, după cortina de fier – ci, mai degrabă, starea lui mintală (cum ar fi zis Moromete în poiana lui Iocan). Acum, căutând retroactiv, gesturi și fapte, mi-am dat seama că, până în anii 90, el, de fapt, chiar a dus-o bine și a putut să joace piesa ”De-a rebelul” cu voie de la poliție (vorba lui Caragiale). Problema e că o asemenea judecată asupra trecutului antedecembrist nu e singulară. Și nu e vorba aici de ”un caz” (nici măcar de nostalgie), ci de o lejeritate a opiniei, o dezinvoltură nerușinată în a face judecăți de valoare de către o categorie de inși din societatea românească, nederanjați atunci de lipsa de libertate a cuvântului și care acum, lucid ori maladiv, își dau arama pe față.

         Nu mă îndoiesc că, dacă ar fi să-mi dea o replică la spunerile mele de mai sus, ar face-o din postura omului care știe tot, care emite enunțuri definitive, care conchide fără drept de replică. Recunoașteți: e încă un argument medical pentru un diagnostic indubitabil.

         Mai e ceva, un ”ceva” adânc și trist, ce poate fi întâlnit pe toate meridianele și care nu ține de condiția socio-politică a individului, nici de cea etnică, ci de caracterul lui și puterea lui morală. Petre Pandrea afirma în fascinanta lui carte ”Pomul vieții” că prieteni nu avem decât în copilărie și la vârsta senectuții. Însă nu  puțini dintre noi ajungem să-i dăm mai degrabă dreptate lui Cicero:

        ”Nihil difficilius esse quam amicitiam usque ad extremum vitae permanere.” (Nimic nu este mai greu decât ca prietenia să dureze până la sfârșitul vieții).

        Or, într-o țară bolnavă socio-moral, cum este a noastră, spunerea marelui latin capătă dramatic de multe confirmări.

                                                                            Cornel COTUȚIU

Replica la “Ceausescu a fost un idiot dezaxat”

Posted by Stefan Strajer On February - 19 - 2010

Replica la “Ceausescu a fost un idiot dezaxat”

Autor: Gheorghe Tanasescu

Ti-am mai vazut chipul în ziarul România Libera, domnule Cristian Ghinea, dar nu te-am citit pâna la editia on-line din 10 feb. 2010 în care, sub titlul, politicos si elegant, “Ceausescu a fost un idiot dezaxat” torni pe gâtul imprudentului cititor acel ghiveci de idei, opinii, libertati, principii si acuze, toate într’un ambalaj de mahala, din care nu am înteles decât ca esti un personaj (mult spus), ori insuficient pregatit pentru ziaristica, ori esti educat într’o cultura din afara spatiului mioritic. Ca un Don Quijote de canal îi provoci la un proces pe membrii familiei Ceausescu pentru a se stabili, prin tribunal, ce primeaza, libertatea de exprimare sau dreptul unui dictator de a nu fi ofensat. Si dadeai ca exemplu pe ginerele lui Ceausescu care, la Realitatea TV “îndruga prostii despre ce îi spunea Ceausescu lui Kissinger la o întalnire si, ce vizionar se dovedise prostavanul în ce priveste viitorul politicii internationale”. Si, tot asa, ura, prostia, trivialitatea si lipsa totala a bunului simt abunda în articolul susnumit, astfel ca ma opresc în a mai cita din articol si ma ofer sa-i servesc dlui Cristian Ghinea si celor, nu putini, ca el, motivatia pentru care ar trebui, neântîrziat, sa retracteze si sa ceara scuze celor ce au fost tinta imundelor sale atacuri. Stenograma Plenarei CC al PCR din 22-25 apr. 1968 consemneaza propunerea lui N. Ceausescu de destituire din CC a lui Alexandru Draghici si numirea, în locul lui, a lui Ion Iliescu. Ce ironie a soartei, Ceausescu a promovat, ca membru plin în CC al PCR, pe propriul sau calau, Ion Iliescu, care, douazeci de ani mai tarziu, avea sa-l casapeasca. Da, ati citit bine, spre satisfactia crudului jurnalist, Ceausestii au fost casapiti, dupa cum a declarat Cerasela Birjac, garda de corp a lui Gelu Voican Voiculescu, martor la înmormântarea dictatorilor: “Cei doi au fost torturati înainte de a muri. Vroiau sa afle numele de conturi”. “Picioarele lui erau negre si pareau rupte. Elena, foarte frumoasa, în ciuda ranii de pe partea stânga a capului. Piciorul drept scos din articulatie, fiind întors nefiresc. Nu a reusit sa-i puna decât un pantof”. Ai parinti, ai copii, crudule ziarist? Cerasela Birjac a mai spus ca a vazut executia Ceausestilor la televizor în casa lui Ion Iliescu unde avea sarcina sa o apere pe Nina Iliescu. Probabil, sotul ei era plecat spre emanare. I-as fi recunoscator ziaristului daca s’ar interesa si m’ar lamuri, de cine sa o apere si, mai ales, de ce sotia unui director de editura avea nevoie de protectie militara? Cumva, pentru ca fosta domnisoara Bercovici a studiat cinci ani la Moscova? Eu nu stiu, doar întreb. Este foarte adevarat ca Ceausescu a facut multe greseli, unele chiar catastrofale, pe care, ziaristul nostru, fiind prea tânar, nu le-a apucat, greseli pe care, daca le-ar fi cunoscut, i-ar fi servit drept argumente solide la libertatea de a afirma ca Ceausescu a fost un idiot dezaxat. Eu, mult mai în vârsta, îmi amintesc de faimoasa Declaratie a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român din aprilie 1964, în care, conducerea de partid si de stat îsi afirma independenta fata de Moscova, potrivit principiilor, devenite strategie politica: “neamestecul în treburile interne”, “suveranitatea nationala”, “colaborare pe baza avantajului reciproc”. Ei, bine, în prelucrarea Declaratiei din aprilie ’64, la Timisoara, Nicolae Ceausescu, dezaxat cum era, a împietrit asistenta, a smuls strigate de bucurie si ovatii, când a spus: “Sunt în sala o serie de tovarasi care au terminat studiile in URSS. Multi dintre voi ati venit acasa cu sotii aduse din Uniunea Sovietica. Atentionez pe toata lumea ca vom pune capat agenturii KGB în România si de astazi orice abatere de acest fel va fi sanctionata de Tribunalul Militar. De aceea, rog tovarasii amintiti – se stiu ei care, si-i stim si noi-, ca în termen de doua luni sotiile lor aduse din URSS sa ceara cetatenia româna pentru ca sa se supuna legilor noastre. De altfel, tin sa va comunic faptul ca am cerut si tovarasului Hrusciov, în mod oficial, sa-si retraga agentii infiltrati în aparatul central al partidului si în guvern pentru ca altfel, îi arestam si pedepsim conform legilor noastre”. (extras din articolul “studii la Moscova, la pachet cu neveste agente KGB” semnat de Virgil Lazar, EZ on line din 30 oct. 2004)
In sept. 1965 Nicolae Ceausescu a dat un nou test de idiotenie si dezaxare când, împreuna cu Ion Gheorghe Maurer, a solicitat si sustinut la Moscova, restituirea celor 93 de tone de aur date spre pastrare în timpul Primului Razboi Mondial, eveniment despre care, stenogramele oficiale (arhiva CC al PCR, fond Cancelarie, dosar 124/1965) consemneaza un schimb taios de replici între Maurer, Ceausescu, Brejnev si Kosighin. Dupa sustinerea lui Brejnev care a considerat problema tezaurului drept o întelegere între doua guverne (regal si tarist) rasturnate de la putere si a conditionat restituirea de necesitate a unor decontari privind imensele pagube provocate de cel de-al doilea razboi mondial, Nicolae Ceausescu a transat problema dupa cum l-a taiat capul sau de prostanac, sustinând: “In hotarârea Consiliului Comisarilor Poporului din 1918 se spune asa: <Consiliul Comisarilor Poporului hotaraste: Fondul de aur al României care se pastreaza la Moscova este declarat intangibil pentru oligarhia româna. Partea Sovietica îsi asuma raspunderea pentru pastrarea acestui fond si îl va preda în mâinile poporului român>. Deci aici nu este vorba numai de o întelegere între doua guverne care au fost rasturnate de revolutie. Aici este vorba si de un angajament public al Puterii Sovietice. . . . Trebuie sa va spunem deschis ca nu putem împartasi considerentele expuse de tovarasul Brejnev. Vreau sa va spun un lucru, tovarasi. In anul 1939, guvernul polonez al lui Beck a depus tezaurul spre pastrare în România. Atunci am avut un guvern regal. Tezaurul depus a fost pastrat, desi nemtii au cautat sa-l ia, el a fost ascuns, iar în 1948, puterea populara a restituit în întregime întregul fond al tezaurului primit spre pastrare”. (“Ziua” On line/ 24 martie 2007).
Revista “Clipa” din California, în nr. 536/ 7 feb. 2002 prezinta un articol intitulat “Duel mortal Gorbaciov contra Ceausescu” semnat de istoricul profesor Mihai Baleanu, continând unele dezvaluiri senzationale facute de colonelul Antoniade, fost ofiter român de securitate. Acesta, în calitate de aghiotant al Raisei Gorbaciov, în timpul unei vizite la Bucuresti, din vara anului 1989, a fost martorul unor momente semnificative ale cuplului moscovit, dar si a unor replici taioase dintre Gorbaciov si Ceausescu. Dupa întâlnirea de la Malta dintre Gorbaciov si Bush, a fost convocata, la Bucuresti, o conferina la nivel înalt a sefilor statelor componente ale aliantei Tratatului de la Varsovia, ocazie cu care Gorbaciov intentiona sa informeze pe ceilalti sefi de stat comunisti ca URSS va retrage rapid trupele sale din RD Germana, fara însa a divulga ca aceasta fusese stabilita la Malta. Ceausescu, afând câte ceva din cele discutate în mare secret la Malta, a declarat în cercul de apropiati, ca se va împotrivi lui Gorbaciov, propunând ca Tratatul de la Varsovia sa ramâna în vigoare pâna când se va desfiinta si NATO. Gorbaciov, fiind informat prin canalele KGB de opinia lui Ceausescu, cu care nu putea fi de acord, a fixat o întâlnire între patru ochi, în vederea Conferintei de informare la nivel înalt, întâlnire care a esuat tot ca urmarea faptului ca Ceausescu îsi aroga meritele initierii perestroikai, determinându-l pe Gorbaciov sa paraseasca demonstrativ România. Revenind, însotit de Raisa, în ziua premergatoare Conferintei, a cerut o întrevedere privata între sotii Gorbaciov si sotii Ceausescu chiar în seara zilei sosirii la Bucuresti. Din nou, iritat de încapatânarea lui Ceausescu care nu subscria la modul de destindere internationala si instaurarea “comunismului cu fata umana”, Gorbaciov i-a strigat gazdei sale: “Pâna în 24 de ore sa demisionezi. Altfel vei fi nevoit sa o faci fortat. Nu vezi în ce situatie catastrofala ai adus România? Ce se petrece aici e un exemplu negativ pentru socialism!”. Cinci luni mai târziu, la 4 dec.’89, Gorbaciov l-a convocat pe Ceausescu la Kremlin, iar dupa ce a ascultat peroratia si planurile acestuia i-a prezis: “Frumoase planuri, dar nu cred ca vei mai avea timp sa le pui în practica! Este prea târziu!”. Intr’adevar, peste numai trei saptamâni, Nicolae si Elena Ceausescu erau judecati, ciuruiti, mutilati si batjocoriti, în aplauzele poporului.
Ca un postludiu la acest maret spectacol, domnul Ion Iliescu, în anul 2000, la Madrid, anunta, cu emfaza, ca, în urma studiilor de profunzime asupra socialismului, domnul Gorbaciov a ajuns la concluzia ca sistemul totalitar comunist nu poate fi reformat. Sic!
Iar în martie 2007, acelas domn Iliescu punea concluzii pe viata sa: “Am crezut de tânar în ideile stângii, de egalitate a sanselor, am vazut la ce forme aberante a dus întruchiparea comunismului la noi si aiurea, am încercat sa dau acel echilibru democratic de care România avea nevoie pe drumul catre un nou destin istoric. Importanta pâna la urma, dincolo de adversitati, de politica de zi cu zi, e umanitatea din noi. Doar iertând poti spera la iertare (…). Mi-as dori, repet, sa ne bucuram de ceea ce am realizat împreuna.”
Pai daca e asa, bucura-te si dumneata, domnule Cristian Ghinea, de ce facusi, ca sa ma bucur si eu de ce facui. Si mâine om vedea ce’om mai face.

Baltimore – USA – 11 feb. 2010

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors