Archive for the ‘Analize-Controverse’ Category

Acţiuni ale spionajului maghiar în spaţiul românesc (III)

Posted by Stefan Strajer On January - 4 - 2010

Acţiuni ale spionajului maghiar în spaţiul românesc (III)

Autor: Nicolae Balint
În octombrie 1956, sistemul comunist impus la Yalta de către URSS, dar cu acordul şi bunăvoinţa Angliei şi SUA, a trăit prima sa criză majoră fiind confruntat cu revoluţia maghiară anticomunistă izbucnită la Budapesta. Evenimentele din Ungaria au reverberat şi în Transilvania, provincie românească în care trăia o puternică minoritate maghiară, dar şi în rândurile tineretului studios de etnie română din unele centre universitare. Trebuie însă recunoscut faptul că printre multele sloganuri anticomuniste scandate de participanţii maghiari la protestele anticomuniste din Transilvania, s-au scandat şi sloganuri antistatale, având un vădit caracter revizionist. Securitatea română s-a văzut astfel pusă în faţa unei duble provocări: să apere atât sistemul comunist, cât şi integritatea statală a României. Şi asta în timp ce – crudă ironie a istoriei – multe personalităţi române marcante se aflau în închisorile comuniste sub acuzaţia de naţionalism. În acest context atât de complex, Procuratura Militară Târgu-Mureş, împreună cu Securitatea locală, instrumenta ancheta unui grup anticomunist ce ar fi urmat să acţioneze şi în zona Mureşului. Printre membrii grupului, apare menţionat frecvent, ca având un rol important în cadrul acestuia, episcopul Marton Aron, personalitate aflată încă din perioada interbelică în atenţia serviciilor de contraspionaj române.     
Variante pentru Ardeal sau recurenţa unei idei obsesive
În 1956, se propuneau trei variante pentru Ardeal: Ardealul independent, Ardealul dat în întregime Ungariei sau Ardealul să fie despărţit în două părţi egale între România şi Ungaria. Potrivit referatului întocmit de Procuratura Militară Târgu-Mureş şi înaintat Procuraturii Militare Principale Bucureşti – referat însoţit de concluziile de învinuire puse pe data de 22.01.1958 – acestea erau cele trei variante concepute de un grup de învinuiţi din care făceau parte Fodor Pavel, Haidu Geza, Szentmartoni Valentin, Szocs Ignatiu şi Csiha Coloman. În cadrul anchetei desfăşurate pe parcursul mai multor luni se ajunsese la concluzia că grupul era cu mult mai numeros şi se aflase într-o permanentă legătură cu episcopul romano-catolic Marton Aron, proaspăt eliberat din închisoare. Acesta fusese condamnat pe viaţă în 1951, dar i se întrerupsese încarcerarea la intervenţia Prezidiului Marii Adunări Naţionale. La momentul respectiv, 1958, episcopul Marton Aron se afla în domiciliu obligatoriu la Alba-Iulia.


Arestarea grupului Fodor şi ancheta Procuraturii Militare mureşene
Grupul Fodor a fost arestat abia în 1957, la un an după evenimentele din 1956, iar punerea sa în relaţie cu episcopul Marton Aron a fost relativ simplă întrucât episcopul – în domiciliu obligatoriu la Alba-Iulia – se afla permanent în filaj operativ. Referitor la inginerul Fodor Pavel, în referatul anchetatorului militar, se arăta: “În luna august 1955 a făcut o vizită episcopului Marton Aron cu care ocazie a dus discuţii duşmănoase la adresa regimului de democraţie populară…Marton Aron îi aduce la cunoştinţă că arestarea lui s-a datorat faptului că în mai multe ocazii s-a manifestat public că teritoriul Ardealului, după 1944, nu a fost dat sub guvernarea Ungariei”. Iniţial, se specifica în raport, s-au propus trei variante pentru rezolvarea problemei Ardealului, în final însă (1956, n.a.) s-a căzut de acord doar asupra uneia dintre ele: “…învinuitul Fodor Pavel rămânând la concluzia că rezolvarea problemei cedării teritoriului Ardealului să se facă la împărţirea în două părţi egale, între România şi Ungaria, propunere cu care este de acord în întregime şi episcopul Marton Aron…” La un moment dat, grupul Fodor a fost pus în relaţie – cel puţin aşa rezulta din anchetă – cu evenimentele revoluţionare din octombrie 1956 din Ungaria. “În luna octombrie 1956, învinuitul Fodor Pavel a crezut că a sosit momentul de a acţiona…Şi a întocmit mai multe schiţe cu împărţirea teritoriului Ardealului. Pe baza acestor schiţe a întocmit o hartă a teritoriului Ardealului pe care a trecut toate localităţile, bogaţiile – sol, subsol – cu linii de demarcaţie a frontierei plănuite de el între România şi Ungaria…”


Fodor Pavel sau Marton Aron?
În continuare, în cuprinsul aceluiaşi referat se mai arătau contactele pe care Fodor Pavel le-a avut cu diverse persoane de etnie maghiară pe care ar fi încercat să le recruteze. În ceea ce-l priveşte pe Csiha Coloman (decedat recent, n.a.), se menţiona: “În interogatoriile ce i s-au luat cu ocazia anchetei penale arată ca l-a cunoscut pe învinuitul Fodor Pavel, prin părinţii săi încă de mult timp…Învinuitul Fodor Pavel i-a povestit despre vizitele făcute episcopului Marton Aron şi relaţiile pe care le are cu acesta…” Dincolo de schiţe (hărţi), planuri mai mult sau mai puţin elaborate şi recrutarea de membri, grupul Fodor s-a dovedit însă incapabil să acţioneze eficient dintr-un motiv cât se poate de simplu: condiţiile anului 1956 erau cu totul altele faţă de cele – să spunem – ale anului 1945 sau 1946, când administraţia maghiară era în funcţie în teritoriul eliberat de către armatele sovietice şi române, dar Stalin “şovăia” în ceea ce priveşte reinstalarea administraţiei româneşti în teritoriul proaspăt eliberat. Deşi am studiat mai multe documente, şi presupunând că ancheta Procuraturii Militare Târgu-Mureş a fost făcută cu un minim de profesionalism şi imparţialitate, rămâne pentru mine, peste timp, întrebarea: cine a fost totuşi adevăratul inspirator al respectivului grup, inginerul Fodor Pavel sau episcopul Marton Aron?
                                          (urmare în numărul viitor)
NICOLAE   BALINT

UN VETERINAR TRATEAZA CULTURA ROMÅNILOR

Posted by Stefan Strajer On December - 30 - 2009

UN VETERINAR TRATEAZA  CULTURA ROMÅNILOR

Autor: Corneliu Florea

De multa  vreme se simtea nevoia unui veterinar sa trateze  cultura româneasca. Îi multumim ardeleanului Emil a lui Boc, ca a gasit veterinarul potrivit pentru îngrijirea culturii românesti, care  sufera de la Andrei Pleşu încoace. Multumim UDMR-ului, care de douazeci de ani se sacrifica la fiecare alegere pentru români, daruindu-le pe cei mai buni fii ai sai sa ne conduca, şi acum, în acest specific caz, sa ne trateze cultura şi pe cei care o fac, daca o mai fac. (Vorbesc de fac-ul românesc, nu de cel englezesc).
Desigur, veterinarul KELEMEN HUNOR merita sa fie chiar preşedintele României, a candidat pentru aceasta functie la recentele alegeri, dar din motive de imaturitate politica a românilor, a ajuns preşedinte un marinar care şi-a vândut barca cu tot cu vâsle, numai cârma a luat-o de folosinta la preşedintie. Altfel veterinarul Kelemen Hunor ar fi venit cu trusa lui de veterinar si cu totul altfel ar fi aratat România în câteva luni. Ne multumim, şi cu atât, ca a ajuns MINISTRUL CULTURII si AL PATRIMONIULUI  NATIONAL fiind convinşi ca nici nu se va compara cu foştii miniştri ai culturii.
În paranteza, reamintesc miniştrii recenti ai culturii. Andrei Pleşu facea pe fata mare dizidenta, nimic nu-i placea, nimic nu facea, pâna într-o zi când şi-a dat demisia ca nu i l-au adus pe reje în tara… Petre Salcudeanu se pricepea la cultura, şi la bautura, dar nu a stat mult ca i-au aranjat sa fie prins cu mâta-n sac (mîta ştia sa bata si la maşina de scris). Ludovic Spiess ne placea cum cânta, îl aplaudam, jos palaria şi s-a dus. Mona Musca, ce musca la arat informatii era, nu se ştia de ce îl peria, pupa şi premia pe Patibularul Patapievici, fiindca ajunsese carturar la CNSAS, avea dosarul ei în mâna! Şi a venit Adrian Iorgulescu dupa care nu a ramas nici o nota pe portativul culturii româneşti, numai o mare tâmpenie: cerebralizarea taranilor. A urmat permanentul catapultat, Theodor Paleologu, care a aterizat mai mult în bratele cântaretei  Sarah Nassiff decât în treburile ministeriale, şi-a divortat. Pe rând s-au dus, ministru dupa ministru, pe apa celor ce nu au lasat nimic în urma lor. Douazeci de ani degeaba! Si se mai mira Mircea Cartarescu de ce nu ia şi el Nobel, cât de cât, acolo! Pai cu aşa miniştri, maestre? Dar, zori noi primenitori se arata la poarta ministerului culturii românesti: vine veterinarul cu trusa, va deschide abcesul şi va baga  mâna pâna la cot!
Îmi permiteti, sa va prezint  pe noul ministru al culturii din România, Kelemen Hunor. S-a nascut în Secuime, pardon, în Tinutul Secuiesc, dar el zice ca e ungur, ceea ce e treaba lui, a lor, a secuilor-unguri şi a ungurilor-secui, nu are importanta în multiculturalismul european. S-a educat în limba materna de la gradinita pâna la Bolyai-Babeş, unde în 1993 a terminat veterinara, o facultate ce se ocupa de toate animalele bolnave, nu numai de cele a lui Breban. Cum la acea data, Petre Salcudeanu pusese o mâna pe cultura si lânga cultura Kely a nost’  a zis ca mai asteapta, facând si filosofia între timp, ca nu te poti prezenta în fata vacilor oricum. A început sa si publice, când o poezie, când o nuvela în limba materna, ca aşa-i corect înca de pe vremea când o fost Horthy la Cluj. A luat un premiu, nişte medalii. Felicitari. Timpul trece cu privirea politica înainte, cu parlamentul de la Bucureşti, cu lupta pentru autonomia Tinutului Secuiesc şi curatirea lui de români. Acum, aici este o mica hiba, pe care de fapt o au toti locuitorii Transilvaniei, indiferent daca îs români, unguri, secui sau alte minoritati conlocuitoare, ei toti împreuna sunt mai grei de cap, le trebuie mai multa vreme sa priceapa lucrurile, aşa şi cu Kely a nost’. El a ramas cu mintea în urma, pentru ca autonomia Tinutului Secuiesc este realizata din 2005!! Acesta este adevarul, mergeti şi vedeti, mergeti şi vedeti cum este în Tara Bascilor, in Qubec, care au fost exemplele lor de acum 10-15 ani. Comparati!!
No, poate io sa şi greşesc, ca tot omu, indiferent de nationalitate, poate Kely a nost’ sa nu fie ca ceilalti transivaneni mai înceti cu mintea, stnâd el de opt ani în parlamentul cu mitici s-o fi iutit la minte: stie bine ca autonomia este la ea acasa în Tinutul Secuiesc, dar mai sunt si alte autonomii de facut! Pentru ca autonomie lânga autonomie se face Tinutul Secuiesc Mare! No şi de aici începe greul pentru  domnu’ doctor de marai cum zîce taranu’ român din Marele Tinut Secuiesc, ce se întinde de pe Carpati pâna la Tisa. Întâi ca îi musai de o înca o universitate ungureasca, ca  Bolyai-Babeş are numai 17 facultati ungureşti. Boc aproba! Apoi, nu au nici edituri şi publicatii ungureşti câte le trebuie fiindca ei scriu şi citesc de zece ori mai mult decât valahii, care de fapt numai se uita în plaiul cu boi a lui Dinescu. Boc aproba! Ei nu au Institute Culturale Secuieşti în strainatate. Patibularul Patapievici vorbeşte cu Basescu şi se face! Şi ansamblurile foclorice trebuie, musai, sa mearga la New York şi în Mexic. No problem, doar sunt bani în bugetul ministerului. Apoi în patrimoniu sunt atâtea şi atâtea  conace şi castele ungureşti ce trebuiesc renovate, restaurate. Nu-s bani! No problem, împrumutam, zice Basescu. Guvernul aproba daca secuii dau palinca şi voturi! Dau! Iar, când restaurarile vor fi gata, proprietarii le vor redobândi, ca aşa-i democratic. Vedeti câte stau pe capul noului ministru, trebuie sa-l laudati. Iar, daca va reuşi sa introduca şi o a doua limba oficiala în România, suntem siguri ca  Basescu Traian îi va lipi Steaua României în piept. Merita!!
Io îi doresc sanatate şi putere de munca cum a avut şi Zsolt Nagy, când o fost ministru!
(Anul 2009, la sfârsit, WINNIPEG –  CANADA)

Acţiuni ale spionajului maghiar în spaţiul românesc (II)

Posted by Stefan Strajer On December - 17 - 2009

Acţiuni ale spionajului maghiar în spaţiul românesc (II)

Nicolae Balint.Foto

Autor: Nicolae Balint
După semnarea Tratatului de la Trianon din 4 iunie 1920, Ungaria avea 92.963 de km2 şi o populaţie de circa 7.980.143 de locuitori (majoritatea unguri, adică 89,6%). Din Transilvania s-au refugiat în Ungaria imediat după Primul Război Mondial, peste 200.000 de maghiari, în marea lor majoritate reprezentaţi ai fostei clase conducătoare, iar mare parte dintre aceştia au devenit şi cei mai înverşunaţi şi virulenţi exponenţi ai revizionismului maghiar. O serie de istorici maghiari mai puţini şovini, precum E. Malnasi, Karacsony, Toganyi sau F. Eckhardt au acceptat însă faptul că Ungaria Sfântului Ştefan nu depăşea graniţele actuale ale Ungariei. Imensele pierderi teritoriale pe care Ungaria le-a suferit după Trianon – justificate dealtfel şi în acord cu realităţile istorice şi demografice – au creat însă o psihoză colectivă de frustrare, iar acest fapt a determinat un curs naţionalist-şovin şi revizionist al politicii statului maghiar, acesta acţionând pe toate căile posibile pentru a schimba această stare de fapt şi folosind toate resursele pe care le avea la dispoziţie, respectiv de la cele diplomatice, până la influenţarea opiniei publice internaţionale şi binenţeles, un spionaj cât se poate de activ şi agresiv în spaţiul românesc. În acţiunile de spionaj şi influenţare a opiniei publice maghiare au fost folosiţi până şi prelaţi ai bisericilor maghiare. În acest sens, un caz interesant îl reprezintă şi cel al episcopului Marton Aron.
    
*

“Audiatur et altera pars!” (“Ascultă şi cealaltă parte!”)
În prezent, atunci când vine vorba despre persoana episcopului aproape toţi autorii se referă doar la momentul 18 mai 1944 când, aflat în Biserica “Sfântul Mihail” din Cluj – spre cinstea sa, nota bene! – episcopul a avut tăria morală, demnitatea şi curajul să condamne politica hortystă faţă de evrei. “Magyar Katolikus Lexikon” editat la Budapesta în 2003, ca dealtfel toate scrierile maghiare, atunci când se referă la viaţa şi activitatea episcopului, spun laconic: “… a pledat pentru drepturile maghiarilor din Transilvania…”. Ce înseamnă de fapt atât de evazivul “a pledat”? Personal, consider că despre Marton Aron nu s-a scris încă totul. Poate de aceea, trebuie luate în considerare şi documentele şi studiile româneşti. Multe dintre acestea indică faptul că încă din perioada interbelică Marton Aron, a acţionat constant împotriva unităţii statului naţional unitar român fiind unul dintre “vârfurile de lance” ale acţiunii revizioniste. Există documente în arhivele româneşti (ale Serviciilor Speciale de dinainte de 1948, dar şi de după acest moment), documente chiar şi în arhivele mureşene care fac referire la persoana sa, există studii publicate în reviste precum “Dosarele istoriei” sau mai recent “Historia”, există câteva note informative despre activitatea episcopului în “Cartea Albă a Securităţii”. Un studiu temeinic care să valorifice într-o concepţie unitară informaţiile obţinute din mai multe surse istorice este mai mult decât necesar. Dincolo de mituri există totuşi realitatea, iar se bazează pe documente. 

Foto 1 - Palatul Trianon

Foto. Palatul Trianon
Agentul cu indicativul “P.I.S”….
Contraspionajul român nu a putut stabili data exactă la care Marton Aron a fost recrutat de serviciile de informaţii maghiare, deşi episcopul s-a aflat în atenţia organelor speciale româneşti încă de pe la jumătatea deceniului al treilea. În octombrie 1941, Marton Aron a intrat în legătură cu rezidentul de spionaj al legaţiei maghiare din Timişoara. A fost momentul în care organele române nu au mai avut nici un dubiu despre activitatea sa, mai ales că anterior reuşiseră să procure Codul spionajului hortyst, fapt care a rămas necunoscut maghiarilor pe toată durata războiului, dar care le-a permis românilor să deconspire şi să anihileze o serie de organizaţii şi reţele de spionaj maghiare de pe teritoriul României. Cea mai importantă organizaţie maghiară de spionaj din Transilvania – cu ramificaţii şi la Târgu-Mureş – a fost cea condusă de episcopul Marton Aron. Informaţiile culese de el personal sau sau de cei din organizaţia sa erau cifrate cu ajutorul cărţii “Piszkos Fred Visszater” (“Întoarcerea mizerabilului Fred”) şi trimise apoi la destinaţie. Indicativul cu care Marton Aron era apelat de Centrala Serviciului de Spionaj Maghiar de la Budapesta era unul permanent, fiind format din grupul de litere “P.I.S.” şi reprezenta iniţialele tipografiei la care a fost tiparită cartea indicată anterior. Indicativul cu care Marton Aron trebuia să răspundă era de fiecare dată altul. Prin intermediul Adelei Visnovitz – agentă a spionajului englez – s-a reuşit a se realiza legătura lui Marton Aron cu englezii, episcopul făcând un joc foarte complicat şi încă greu de înţeles şi azi.
….şi agenta Bindasz Elena din Târgu-Mureş   

Foto 2 - Mihail Moruzov, parintele serviciilor speciale romanesti

Foto.Mihail Moruzov parintele serviciilor speciale romanesti
Prin intermediul Elenei Bindasz, născută la 15 decembrie 1899 la Târgu-Mureş, maghiară de religie ortodoxă (?), Marton Aron a reuşit să afle foarte multe informaţii legate de moralul armatei române, ce vorbesc militarii între ei, ce nemulţumiri au, etc. Prin intermediul aceleiaşi Bindasz Elena, care a ajuns şi ea să o cunoască ulterior pe Adela Visnovisz (agenta engleză), Marton Aron a făcut cunoştinţă cu Matei Ioan, cetăţean iugoslav de etnie română, fost aviator în armata iugoslavă şi care se refugiase în România datorită prigoanei germane. Matei l-a pus în legătură pe Marton Aron cu maiorul sârb Bosco Stanoilovici, fost ataşat militar iugoslav în URSS, un filo-englez cu relaţii atât în spionajul englez, cât şi în cel sovietic. Reţeaua lui Marton Aron va creşte foarte mult într-un timp relativ scurt, aceasta fiind capabilă chiar şi de sabotaje. Elena Bindasz, care la un moment dat a fost arestată de autorităţile române va indica în anchetă sabotajele executate, modul de operare, de unde se procura explozibilul necesar, însă îl va deconspira cu această ocazie şi pe episcop, ca dealtfel întreaga reţea condusă de el. Reacţia autorităţilor române a fost nuanţată de la caz la caz. Dacă în unele situaţii reţelele maghiare care operau pe teritoriul României au fost anihilate rapid pronunţându-se ani grei de închisoare şi chiar condamnări la moarte, cel puţin în cazul lui Marton Aron nu s-a întâmplat acest lucru. Dacă din diverse raţiuni episcopul Marton Aron s-a bucurat în perioada interbelică, dar şi în timpul războiului de un tratament cu menajamente, nu acelaşi lucru se va întâmpla după 1948. Comuniştii, care puseseră mâna şi pe arhivele serviciilor speciale române de dinainte de 1940, nu l-au mai tratat cu aceeaşi înţelegere pe episcop, ba dimpotrivă îl vor aresta şi condamna pe viaţă. Eliberat de autorităţile comuniste – însă după repetate şi insistente intervenţii la nivel înalt – episcopul, aflat în domiciliu obligatoriu la Alba-Iulia a continuat, după cum veţi vedea în continuare, să se afle în atenţia serviciilor speciale române.
                                       (VA URMA)
NICOLAE    BALINT
Caseta 1
“…din momentul semnării Tratatului de la Trianon, Ungaria a considerat drept una din acţiunile sale cele mai importante revizuirea acestui tratat. Folosind toate mijloacele de propagandă ale epocii, ca şi instrucţia publică şi formele educaţiei colective, Ungaria a decretat nedreptatea Trianonului şi necesitatea revizuirii tratatului de pace…”
(Fragment din “Istoria Ungariei”, vol. 1918-1945, Budapesta, Editura Academiei Ungare de Ştiinţe, 1986, p. 423)
Caseta 2
Pe data de 13 noiembrie 1920, Parlamentul de la Budapesta a ratificat Tratatul de la Trianon, dar la finalul şedinţei deputaţii au depus următorul jurământ: “Cred în Dumnezeu. Cred în Patrie. Cred în reînvierea Ungariei milenare.” Deşi vremurile s-au mai schimbat, obsesiile – fie ele mai vechi sau mai noi – rămân peste timp. Sunt suficiente dovezi în acest sens. Unde vor duce ele la final? Cum acţionează statul român pentru combaterea lor, atât în interior, cât şi în exterior? Pot românii asista neputincioşi la proliferarea revizionismului, indiferent sub ce mască europenistă s-ar ascunde el? Cine nu învaţă din istorie, riscă să o repete.

Douazeci de ani de la caderea comunismului

Posted by Stefan Strajer On December - 17 - 2009

Douazeci de ani de la caderea comunismului

Amintiri personale despre revolutie si securitate

PICT0751

Autor: Ioan Ispas

1. Zilele premergatoare revolutiei.
Atmosfera din Timisoara toamnei anului 1989 era tensionata. Congresul al XIV-lea al PCR-ului, de la care oamenii se asteptau la doua masuri: a) îmbunatatirea aprovizionarii cu produse alimentare si a conditiilor de trai, ca urmare a achitarii datoriei externe, si b) înlocuirea lui Nicolae Ceausescu, al carui cult al personalitatii devenise insuportabil, cu oricine, chiar si cu Nicu Ceausescu, a trecut fara sa se întâmple nimic. Nici unul din cei peste trei mii de delegati la congres n-a avut curajul si demnitatea sa propuna ceva care sa îmbunatateasca lucrurile, n-au fost decât niste aplaudaci jenanti. Ei erau multumiti, aveau magazinele nomenclaturii bine aprovizionate si alte privilegii.

Foto. Imagine Revolutie

Foto.Imagine din timpul revolutiei
Prin noiembrie au început sa circule zvonuri prin oras ca ar fi fost proteste ba la Iasi, ba la UMT (Uzinele Mecanice Timisoara, a doua unitate ca marime dupa Comtim). Am aflat ca pe zidul de pe str. Garii a Combinatului Petrochimic Solventul într-o dimineata a aparut o inscriptie “Jos Ceausescu“, dar cei de la Serviciul administrativ, au dat cu var peste ea, asa ca dupa masa când am plecat acasa abia se mai zarea ce a fost scris.
În intreprinderea în care lucram de asemenea plutea în aer o senzatie de asteptare. La o sedinta comuna de partid si sindicat pe sectie se anuntase si participarea directorului general, asa, ca sa ne creasca moralul. În acea perioada eram sef de sectie coordonator, faceam parte automat din prezidiul adunarii, asa ca în timp ce asteptam sosirea directorului ma uit peste materialul pregatit de un coleg, Borbely Anton, vad trei citate din Ceausescu, le tai cu pixul, spunându-i sa nu le citeasca pentru ca ne facem de râs în fata oamenilor. Ajunge si directorul Bobitan la sedinta si pâna se fac formalitatile initiale cere sa se uite peste materialul ce urma sa fie citit, exemplarul cu taieturi, vede si nu zice nimic. Se termina prima parte, cea la care participau toti sindicalistii, ramânând numai membrii de partid, când directorul Bobitan observa ca pleaca si presedintele sindicatului pe sectie, întrebându-ma de ce nu ramâne. Raspund ca Baciu, presedintele de sindicat al sectiei nu este membru de partid. Directorul se revolta ca nu am gasit din atâtia membri de partid unul care sa fie presedinte de sindicat. Fac pe inocentul, dând vina pe oamenii care l-au ales democratic. De fapt ca sef de sectie aveam nevoie de oameni buni profesionisti si de caracter, carora sa nu le placa sedintele si nici sa umble cu vorbe mai sus. Asa i-am convins foarte greu pe doi din cei mai buni maistri, Patru Simion si Baciu Ion, unul sa fie secretar de partid si unul presedinte de sindicat. De aceea cumulam sedintele de partid cu cele de sindicat si de multe ori nici nu le tineam decât pe hârtie. Directorul Bobitan întreaba de ce Baciu, despre care stia ca este un maistru foarte bun, nu este membru de partid. La explicatia mea ca a facut doi ani de teologie si ca probabil din cauza asta nu este membru, vine cu solutia ca va vorbi la partid ca sa-l faca. Actiunea nu s-a finalizat pentru ca a venit revolutia, iar Baciu a ajuns sa fie ales lider sindical pe combinat.

2. Perioada revolutiei, prima parte.
Parasesc Timisoara, vineri 15 decembrie 1989, pentru a pleca la Nadab, un sat la o suta de kilometri departare, la taierea porcului îngrasat prin grija socrilor mei. Sâmbata, de dimineata devreme pâna seara târziu am fost ocupat cu pregatirea preparatelor din porc. Duminica, 17 decembrie,  dimineata ma duc la biserica, iar dupa amiaza pe la cinci plecam la Timisoara, cu masina încarcata cu pungi din preparatele facute din porc, ne oprim circa o ora la Arad, la familia sorei sotiei mele ca sa le lasam “proaspata“, adica produse din porc, apoi continuam drumul. Dupa circa un kilometru de la iesirea din Arad apare în lumina farurilor un transportor blindat, îl depasesc, dar de fapt constat ca era o întreaga coloana de transportoare blindate. Sunt putin mirat pentru ca din copilarie nu mai vazusem tehnica militara pe sosele. Când ajungem la intersectia cu drumul care duce la Baile Calacea, pe insula din mijlocul soselei era postata o tancheta, iar un ofiter de securitate ne opreste, apoi ne întreaba unde mergem. Raspund ca la Timisoara, nu mai zice nimic si ne face semn sa plecam mai departe. Pe masura ce ne apropiem de oras vedem pe cer o multime de trasoare, trase în plan vertical. Trag concluzia ca armata a dat o lovitura militara si a preluat puterea. La intrarea în Timisoara era un punct de control, de data aceasta însa era pustiu, dar pe partea cealalta erau cinci – sase militieni cu automate în spate. Pe drumul spre Timisoara nu întâlnisem nici o masina. Orasul parea pustiu, nimeni pe strazi, nici o masina pe sosea. Ajungem în Piata Marasti, alimentara din stânga avea geamurile sparte, iar în sensul giratoriu am facut slalom printre sticle sparte si lazi de apa minerala. Drumul spre hotelul Continental este însa blocat de un sir de soldati cu baionetele montate la automatele îndreptate spre noi. E clar, pe acolo nu pot trece, asa ca o cotesc la dreapta pe str. Rodnei (azi Eugen de Savoia), revin în giratoriul din Piata Punctelor cardinale, o iau pe bulevardul Tache Ionescu. |ncerc sa intru pe str. Paciurea, de lânga Facultatea de medicina, dar era blocata de un tanc. Întorc masina pentru a merge spre Piata Badea Cârtan, pe dreapta, sediul militiei judetene si al securitatii era în bezna, dar pe acoperis se observau personae cu arme în mâna. Trec podul peste Bega, de lânga piata, cotesc la dreapta si o iau pe malulul stâng pâna la podul Decebal. Aici erau trei tancuri, o multime de oameni si un detasament de scutieri.

timisoara_1989

Foto.Timisoara 1989

Opresc, ma dau jos din masina, de mine se apropie un ofiter pe care-l întreb ce se întâmpla, el ma întreaba cum de nu stiu, îi spun ca am fost plecat. Ofiterul, care parea foarte obosit, îmi spune ca de trei zile n-a dormit si dupa ce afla ca vreau sa merg acasa, în zona Complexului studentesc, pe strada Daliei, îmi spune ca ma lasa sa trec, dar ma sfatuieste sa nu ma duc acolo. Întorc masina cu intentia de a înopta la o matusa care avea o vila pe str. Popa Sapca, vizavi de închisoare, ajung acolo pe traseul pe care am venit, dar nu era nimeni acasa. În timp ce sunam la poarta se aud clar împuscaturi si suieratul gloantelor, asa ca nu mai insist la sonerie, ma urc în masina si parasesc zona centrala spre locuinta unchiului Chirila din Calea Aradului. Aici am mai mult noroc, sun si matusa Marioara îmi deschide usa apartamentului dupa ce ma identifica. Nu era o ora prea potrivita pentru vizite, era deja trecut de ora unsprezece seara, le explicam ca nu am putut ajunge acasa, asa ca matusa dupa ce ne serveste cu ceva de mâncare pregateste paturile pentru cei doi copii ai nostri, iar sotia si cu mine aflam pentru prima data despre evenimentele de la Timisoara, inclusiv ce aflase unchiul Chirila de la postul de radio Europa Libera. Pâna pe la ora doua s-au auzit împuscaturi, apoi a început o ploaie cu fulgere si tunete, ca-n plina vara, dupa care am adormit câteva ore. La sase dimineata am plecat spre casa, pe un traseu ocolitor, nu înainte de a multumi rudelor noastre si a le lasa niste preparate de porc, conform traditiei. Îmi las familia si încarcatura masinii acasa, iar IO încerc sa ajung la Combinat luând-o pe Bulevardul Eroilor de la Tisa, însa intrarea în Bulevardul Mihai Viteazul este blocata de soldati, sunt nevoit sa fac un ocol mai mare. Dar înainte de a-mi continua drumul sa explic de ce am folosit IO în loc de eu. Aceasta forma am întâlnit-o în cartea domnului Corneliu Florea VREMURI anti-ROMÂNESTI, editura Aletheia, Bistrita, 2001, mi-a placut atât de mult încât m-am hotarât s-o folosesc si IO. Când eram elev nu puteam sa-mi explic ce înseamna acel “Io Mircea Voievod… “ din hrisoavele domnitorilor, abia acum, dupa multi ani, citind cartea domnului Corneliu Florea, mi-am dat seama ca voievozii de atunci se exprimau ca si taranii de azi care spun IO în loc de eu. Scris cu litere mari din respect pentru propria persoana, fiecare suntem un unicat, deci meritam acest respect.
Atmosfera din combinat era tensionata. Productia continuase si-n ultimele trei zile, fiind o unitate cu foc continuu. Oamenii discutau în grupulete despre ultimele evenimente întâmplate. Este anuntata o sedinta pentru ora zece, la care trebuiau sa participe pe lânga sefii de sectii si servicii, secretarii de partid si presedintii de sindicat de la sectii. Între timp în sectia pe care o conduceam are loc un accident de munca. Un mecanic se opareste la un picior în timp ce demonta o pompa, probabil din cauza tensiunii nervoase nu s-a golit bine pompa. Accidentatul, însotit de un coleg, este trimis cu salvarea combinatului la Spitalul Judetean, pentru tratament. Însotitorul la întoarcere îmi spune ca Spitalul Judetean este înconjurat de armata care nu permite sa intre sau sa iasa nimeni. Securistul combinatului, capitanul Pasca ma viziteaza la birou cu scopul de a afla care este atmosfera în sectie si daca lipsesc oameni de la lucru si cine anume. Capitanul Pasca inginer chimist la baza, era un tip calm, cu bun simt, care nu m-a deranjat cu diverse probleme specifice cum o facea predecesorul sau, capitanul Andrei. Acesta avea obsesia sabotajului, venea la mine sa-mi spuna, ca el presupune, ca Ziegler ar fi în spatele unor opriri accidentale ale sectiei. IO îl cunosteam pe maistrul chimist Ziegler, unul din cei mai buni maistri din sectie, înca de pe vremea când eram stagiar la Râmnicu Vâlcea, tipul stârnea multa invidie printre colegi, fiind bun specialist si ironic, iar unii, informatorii lui Andrei, încercau sa se razbune, turnând diverse aberatii. Pierdeam mult timp pâna îl lamuream pe capitanul Andrei ca informatia respectiva nu are nici o legatura cu cauza tehnica a opririlor.

3. Despre tentativele Securitatii de a ma racola
Securitatea a încercat sa ma racoleze si pe mine în perioada primilor ani de inginerie, când lucram la Combinatul Chimic din Râmnicu Vâlcea. Faceam naveta cu autobuzul si fiind tânar si barbat, nu ma asezam pe scaun, chiar daca la urcare as fi gasit loc, pentru ca în mod sigur ar fi fost o femeie sau cineva mai în vârsta caruia ma simteam obligat sa-l cedez, asa ca ma asezam în spate si citeam o carte. Servieta, în care îmi pastram cartile, pachetul cu mâncare si sigiliul de la BDS (Biroul de documente secrete), o puneam pe suportul din spatele autobuzului. Coboram la penultima oprire, în zona Nord. Cu mine calatorea si fostul colonel de securitate Apostol, care era secretarul directorului general, si care cobora înaintea mea. Într-o zi când cobor constat ca mi-a disparut servieta. Nu era o pierdere mare, doar ca nu mai puteam consulta documentatia tehnica aflata la BDS. A doua zi dimineata pe la zece ma suna locotenentul de securitate Florea, care ma invita la biroul sau. Acolo lt.Florea ma întreaba daca am vreo problema, la care raspund ca nu. El insista, întrebându-ma daca sigiliul îl mai am. IO raspund, facând pe naivul, ca probabil l-am ratacit pe undeva, dar sper sa-l gasesc. El începe cu amenintari ca situatia e grava, ca trebuia sa-i anunt imediat, în final ca sunt norocos ca l-au gasit ei. În plus ei ma vor ajuta ca incidentul sa ramâna fara urmari, dar va trebui sa-i ajut si IO. Scârbit de aceasta înscenare, pentru ca eram sigur ca servieta a luat-o Apostol, pe care daca l-as fi surprins ar fi putut motiva ca a vrut sa faca o gluma, întreb, facând pe naivul, ce trebuie sa fac. Pai, zice lt.Florea, trebuie sa ne raportati ce face ing. Galin (seful meu, un om foarte de treaba si bun) si sa semnati un angajament. Raspund ca nu semnez nici un angajament, dar în calitatea mea de patriot român, în cazul în care observ ceva în sectie care ar pune în pericol instalatia o sa le spun. Pâna la urma lt. Florea ma lasa sa plec, multumindu-se si cu acea vaga promisiune. Nu l-am mai contactat însa sub nici o forma si nici el nu a încercat sa o faca. La circa un an de la aceasta tentativa de racolare, s-a plecat în Germania de Vest la o specializare de o luna de zile în vederea pornirii instalatiei oxo 2, de care ma ocupasem în perioada investitiei. Am fost propus sa plec, dar am fost ”taiat” de pe lista fara nici o explicatie. Sigur ca mi-ar fi placut sa plec, eram de patru ani inginer si nu iesisem din tara, pe lânga posibilitatea de a vedea o instalatie similara functionând era si aspectul turistic plus avantajele materiale. Era ”razbunarea securitatii’’. În anul urmator am primit ordin de încorporare, erau ultimele doua serii ale scolilor de ofiteri de rezerva de sase luni care urmau sa se desfiinteze, în care trebuiau cuprinsi toti absolventii cu studii superioare care scapasera pâna atunci de la încorporare din diverse motive. Lt. Florea ma cheama si-mi propune sa plec la scoala de ofiteri de rezerva de securitate de la Craiova, aducând argumentele ca este mai scurta, patru luni si ca este mai aproape de Râmnicu Vâlcea. Oferta era tentanta, eram casatorit, aveam doi copii mici. Era însa clar, daca faceam scoala respectiva intram automat în sistemul lor. Era o tentativa de racolare mai eleganta. Multumesc lt.Florea pentru oferta, apoi îi spun politicos ca mie îmi place arma chimica, asa ca o sa plec la scoala de la Bucuresti care dura sase luni. Bunicii mei, din ambele parti au fost tarani înstariti, “chiaburi“ cum îi numisera comunistii, unul din ei, Vasile Goldis, fost primar taranist, arestat din aceasta cauza în 1947, si cred ca s-ar fi rasucit în mormânt daca unul din nepotii lor ar fi devenit securist. Când a început constructia Combinatului Petrochimic Timisoara m-am transferat acolo pentru a urmari montajul si a pune în functiune instalatia oxo 3. Din nou sunt propus sa plec împreuna cu alti noua maistri si ingineri o luna de zile la specializare în Germania si din nou nu am primit aprobare de la securitate. În afara de aceste doua “neplaceri“, securitatea nu a putut influenta evolutia mea profesionala bazata pe munca si eficienta, trecând prin toate treptele ierarhice pâna la nivel de director general. În martie 1986 fiind sef de sectie schimb sunt chemat de directorul tehnic Mangiuca Avram care îmi arata o decizie prin care sunt numit director tehnic, el devenind director general. Fostul director general Pantea era bolnav de cancer pulmonar (probabil din cauza stresului) in ultimul stadiu, la numai 49 de ani, internat în spital am stat pe aceasta pozitie pâna a doua zi când directorul general Mangiuca era asa de bolnav încât abia putea urca scarile un etaj. Avea la 54 de ani ciroza, facuta din cauza stresului (nu era bautor). A plecat din combinat si nu a mai revenit, dar cu ajutorul unui regim alimentar bazat pe miere si brânza si-a refacut ficatul traind si astazi. Dupa circa o luna sunt chemat la primul secretar al judetului care-mi propune sa preiau functia de director general. Initial refuz, încep amenitarile voalate ca este sarcina de partid, dar la promisiunile de ajutor ale directorului comercial Petre Marin, care fusese si el invitat, în final accept. Ajungând însa pe aceasta pozitie am deranjat sefii mei prin comportamentul atipic. La o sedinta pe probleme de investitii convocata de primul ministru Dascalescu, dupa ce constructorii au dat termene fanteziste de finalizare a lucrarilor, am dat termenul de punere în functiune trei luni de la receptia investitiei. Dascalescu a insistat sa spun o data exacta, am refuzat, asa ca a intervenit ministrul Dinu care a adunat cele trei luni ale mele la data furnizata de constructori. Cu o alta ocazie ministrul adj.Paraschiv mi-a cerut sa-l destitui pe directorul mecano-energetic Farcasescu (caruia nu aveam ce sa-i reprosez) si sa numesc în locul lui pe Popovici, dar n-am facut-o. Prin august ministrul adj. Paraschiv îsi anunta vizita la Timisoara, îl astept la aeroport, ne oprim apoi la Comitetul judetean de partid. El intra singur la primsecretar, IO ramân pe hol unde ne astepta directorul Bunea de la Azur. Dupa circa o jumatate de ora Paraschiv iese si ne continuam drumul spre combinat, inclusiv Bunea. Aici Paraschiv convoaca o sedinta cu comitetul de partid plus directorii adjuncti, sefii de sectii si servicii, la care IO nu sunt invitat, anuntând destituirea mea si numirea lui Bunea ca director general. Nu mi-a placut pozitia asa ca am simtit o usurare revenind de unde am plecat, scârbit doar de modul în care s-a facut schimbarea. Bunea a rezistat un an, apoi a fost destituit si numit director peste cimitire. Asa se faceau promovarile si destituirile în sistemul comunist. Am prezentat cazul meu personal, pentru ca am auzit de multe ori justificari din partea celor care au semnat angajamente la securitate ca au facut-o pentru ca altfel nu ar fi putut sa se afirme în profesie. În sistemul comunist la promovari se întocmea un dosar de catre cei de la serviciul personal, poate ca se lua si un aviz de la Securitate, dar ma indoiesc ca acestia ar fi putut zice nu-l promovati pentru ca a refuzat sa fie informator. În schimb când era vorba de o plecare în vest, Securitatea avea ultimul cuvânt în sensul ca era suficienta rezolutia ”nu prezinta încredere“ si nimeni nu mai avea curajul sa aprobe deplasarea. Rezulta ca numai oportunismul este motivul semnarii angajamentelor de informatori, cel putin în perioada anilor de dupa 1970.

4.Perioada revolutiei, partea a doua.
Revenind la întrebarile cpt. Pasca îi raspund ca oamenii sunt nemultumiti ca s-a tras în multime, ca sunt morti si raniti, ca nu pot sa intre în spitale sa afle care este situatia rudelor, ca nu pot sa-si ridice mortii sa-i îngroape crestineste, ca sunt disparuti sau arestati despre care nu se stie nimic, ca de ce nu se publica lista mortilor, ranitilor si arestatilor. Referitor la absenti îi raspund ca productia nu a fost oprita, deci oamenii au fost la lucru si nimeni nu a raportat ca nu i-a venit schimbul. Sectia fiind cu foc continuu le permiteam oamenilor sa faca unul în locul altuia fara o aprobare speciala din partea mea, singura conditie era sa nu ramâna postul fara om. Stiam, de exemplu, ca unul din operatorii de la tabloul de comanda, Boros Emerich, n-a venit la serviciu fiind arestat, dar îmi displacea sa furnizez informatii despre anumite persoane. Pasca pleaca fara sa faca nici un comentariu si de atunci nu l-am mai vazut. La sedinta de la ora zece ne tine o cuvântare secretarul cu probleme economice de la municipiu (cred ca Murarescu), foarte surescitat, care ne spune ca bande de huligani au spart geamurile si au dat foc la magazinele din centru, distrugând bunuri ale întregului popor, ca fortele de ordine au fost nevoite sa intervina, ca s-a instituit starea de necesitate si nu avem voie sa circulam pe strada în grupuri mai mari de trei persoane, pentru ca în caz contrar este pericolul sa fim împuscati si sa anuntam oamenii despre aceasta situatie. Murarescu a avut o sarcina usoara, pentru ca, dat fiind specificul muncii în patru ture în combinat, la adunare n-au putut fi convocati, fara sa perturbe productia, decât sefii, la vecina noastra Elba situatia la sedinta respectiva a scapat de sub control, muncitorii fiind mult mai vehementi decât sefii. Dupa ora trei când am încercat sa plec acasa, iesirea dinspre Bega de la Elba era blocata de militari, asa ca a trebuit sa o iau pe str.Garii. De la gara, mergând paralel cu linia de tramvai, pe podul peste Bega era o tancheta a trupelor de securitate cu un ofiter iesit pe jumatate din turela. La scurt timp dupa ce am trecut cu masina, am auzit o rafala de mitraliera în spatele meu. Ulterior am auzit ca pe strada care am trecut au fost împuscati oameni în seara respectiva. |n aceeasi seara de 18 decembrie 1989, un tânar operator, Sorin Leia, din sectia oxo, a fost împuscat mortal în cap pe treptele Catedralei mitropolitane, în jurul orei 18, în timp ce aflându-se într-un grup de tineri agita steagul tricolor al României. Trebuia sa fie schimbul doi, dar nu s-a mai dus la lucru. N-a fost un glont întâmplator, a fost ochit cu premeditare de pe una din cladirile din jur, singurul din grup, probabil pentru ca agita tricolorul. Marti, 19 decembrie muncitorii de la Elba au oprit lucrul, au iesit în curtea fabricii si au cerut sa vina primul secretar al municipiului Radu Balan pentru explicatii si pentru a le asculta doleantele. Armata se afla înca pe strazi si cum se lasa seara începeau împuscaturile. Miercuri am plecat mai repede de la combinat cu intentia de a-mi duce familia la tara, iar IO sa ma întorc în aceeasi zi la Timisoara. În timp ce ma pregateam de plecare, ma uit pe geam si vad o coloana de muncitori care se deplasa pe bulevardul Eroilor de la Tisa spre centru. Erau muncitorii de pe platforma industriala din Calea Buziasului si de la UMT. Strazile se umplu de oameni. Acestia nu mai erau huliganii despre care vorbise Murarescu. Renunt sa mai plec, de fapt mi-am dat seama ca nu voi mai putea parasi orasul. Armata a început sa se retraga de pe strazi în ordine si fara incidente, soldatii fraternizând cu muncitorii. Nu am aflat nici pâna astazi cine a dat ordin de retragere a armatei, trupelor de securitate si militiei de pe strazile Timisoarei în dupa amiaza zilei de 20 decembrie, pentru ca retragerea s-a facut simultan, evident la un ordin. La ora 19 Ceausescu a tinut o cuvântare la televiziune vorbind despre bandele de huligani din Timisoara, în conditiile în care orasul era în mâinile muncitorilor de cinci ore, deci populatia unui întreg oras era total desconsiderata. Dupa trei zile în care cum se lasa întunericul începeau împuscaturile care tineau toata noaptea, a urmat o seara si o noapte într-o liniste mormântala, nu s-a mai auzit nici o împuscatura. Timisoara era un oras liber în mâinile timisorenilor. Ceausescu s-a întors din Iran în 20 decembrie la ora 15. La sedinta de la ora 18 la întrebarea sa care este situatia la Timisoara, comandantii militari i-au raspuns ca este liniste. Nimeni din anturajul lui Ceausescu n-a îndraznit sa-i spuna ca Timisoara este în mâna oamenilor muncii si ca acolo nu mai actioneaza câteva bande de huligani cum fusese informat initial. În 21 decembrie toate fabricile din oras au oprit lucrul, oamenii plecând spre Piata Operei. Muncitorii din combinat au propus oprirea completa a productiei ca sa poata merge si ei în centru, am convenit sa lasam în functie doar sectia oxo pentru a consuma propilena din cele doua sfere de câte 1000 metri cubi, care erau aproape pline si sa ramâna doar cei implicati direct în productia oxo. Orasul era izolat de exterior, inclusive telefonic, ne asteptam la represalii de genul unui bombardament în zona sferelor, iar cantitatea mare de propilena, în anumite conditii, putea duce la o explozie echivalenta cu jumatate din bomba atomica aruncata la Hiroshima. Sferele de propilena se aflau la circa 300 de metri de zona cu locuinte. Initial Combinatul Petrochimic fusese prevazut sa fie construit la Utvin, unde s-au si turnat o parte din fundatii, dar cei de la Intreprinderea de produse chimice Solventul au tras sforile pentru a fi mutat pe teritoriul ei, asa s-a ajuns ca cele doua veritabile bombe sa fie practic în oras. Cea care a decis schimbarea amplasamentului a fost Elena Ceausescu, gâdilata în orgoliul ei de “savanta“ prin plasarea în capul listei de co-autori la numeroase brevete de inventii ale cercetatorilor din Centrul de cercetari al Solventului. Legatura cu HI Pancevo se facea prin radiotelefon, prin relee proprii, securitatea n-a îndraznit s-o întrerupa, asa ca am cerut noi sa opreasca pomparea de propilena si etilena. Noaptea din 21 spre 22 decembrie a fost de asemenea deosebit de linistita, fara împuscaturi. Aproape trei zile Timisoara a fost complet izolata de restul tarii, într-o liniste totala, la propriu si la figurat. |ncepând cu seara lui 22 decembrie au început din nou împuscaturile si isteria teroristilor. Urmatoarele trei nopti au fost de groaza, de câteva ori a trebuit sa ne culcam la podea din cauza intensitatii cu care se tragea. Totul s-a interupt la fel de brusc cum a început, odata cu anuntarea executarii sotilor Ceausesu în seara de 25 decembrie, sugerându-se ca teroristii au abandonat lupta odata cu executarea sefului lor. Atunci am rasuflat usurati si nu ne-am întrebat de ce mai întâi ne este prezentat filmul executiei si nu capturarea lor cum era logic. Astazi stim ca ei au fost prizonieri în unitatea militara din Târgoviste înca din dupa amiaza zilei de 22 decembrie.

5. Întrebari cu raspunsuri amare.
De ce s-a tinut secreta capturarea sotilor Ceausescu timp de trei zile, ca apoi sa fie judecati în cinzeci si cinci de minute si executati imediat? Poate ca daca în acest timp n-ar fi fost ucisi peste 1600 de oameni, aproape de zece ori mai multi decât înainte de arestarea lor, nu ar fi aparut aceasta întrebare. Nu era normal ca imediat dupa capturarea lor sa se transmita la televiziune imagini cu ei în captivitate, desigur cu masurile de rigoare privind locul detentiei? Stia Ceausescu ce se întâmpla în tara cât timp a fost arestat? Evident ca nu, fiind complet izolat. Daca acesti “teroristi“ erau considerati fideli lui Ceausescu, de ce nu s-a cerut acestuia sa le ordone sa se supuna noilor comandanti numiti chiar de el, de exemplu generalului Stanculescu? Care a fost misiunea acestor “teroristi”? Logic trebuiau sa-si salveze seful si sa-i anihileze pe liderii care conduceau revolta. N-au încercat sa faca nici una din cele doua, dovada ca nici macar nu au tras în directia balconului Operei din Timisoara sau cladirii Comitetului Central, unde se aflau liderii revoltei. Dupa douazeci de ani înca se mai vad urmele gloantelor din jurul geamului de la podul cladirii din fata Operei destinate ”teroristului” care începuse “sa traga“ de acolo, dar nici un glont n-a lovit fata cladirii Operei. Paradoxal dar logic, întreaga comportare a acestor “teroristi fideli lui Ceausescu“ ne duce la concluzia ca aveau doua scopuri: a) sa faca legitima în fata poporului noua conducere, “care si-a riscat viata“ în timp ce fortele fidele lui Ceausescu trageau “din orice pozitie” si b) uciderea sotilor Ceausescu ca singura solutie pentru oprirea carnagiului. Se pune de asemenea întrebarea de ce a fost chemata populatia civila, neînarmata sa apere televiziunea si alte cladiri publice contra “teroristilor”. Normal si logic era sa se faca apel populatiei sa paraseasca strazile când se lasa întunericul pentru a usura actiunile armatei împotriva “teroristilor”. Spre onoarea sa generalul Guse a propus-o, dar Iliescu s-a opus.

Fotot. Revolutie 1989

În realitate tocmai asta se urmarea ca armata sa nu poata actiona, iar ”teroristii” sa se poata deplasa si camumfla mai usor printr-o multime dezordonata de oameni, iar efectul actiunii lor era mai amplu si mai senzational. În plus daca ar fi ramas numai armata sa se lupte cu “teroristii”, liderii militari ar fi putut avea pretentii privind preluarea puterii, cel putin în prima etapa. De altfel liderii militari au început sa colaboreze cu revolutionarii reprezentati, cu de la sine putere, de Ion Iliescu înca în dupa amiaza de 22 decembrie. Militia, Securitatea si trupele de securitate s-au subordonat armatei înca din 17 decembrie, odata cu lansarea consemnului ”Radu cel Frumos”, care însemna stare de razboi.

Foto.Ion Iliescu cu Nicolae Ceausescu la joacaFotot. Ion Marcel Ilici Iliescu unul din autorii loviturii de stat din 1989

Foto. Iliescu la joaca cu Ceausescu…apoi Iliescu ucigasul lui si artizanul loviturii de stat.

De ce nu s-a folosit în lupta cu “teroristii“ USLA (Unitatea Speciala de Lupta Antiterorista) care prin comandantul ei col. Ardeleanu s-a pus la dispozitia lui Ion Iliescu înca din 22 decembrie? Erau 1600 de luptatori antrenati exact pentru a lupta împotriva “teroristilor”, incomparabil mai eficient decât armata. Nu numai ca n-au fost utilizati dar s-a încercat sa se sugereze ca tocmai ei ar fi “fidelii teroristi ai lui Ceausescu”, atragându-i în seara de 23 decembrie într-o capcana în fata Ministerului Apararii, unde cele trei transportoare blindate usoare chemate pentru ajutor au fost distruse de tancurile din jurul ministerului, iar echipajele, inclusiv seful de stat major colonelul Trosca, omorâte si lasase în strada trei zile, ca o dovada ca teroristii exista. Aici “regizorul” macelului este cunoscut: proaspatul ministru al apararii Nicolae Militaru. Cazul uslasilor omorâti merita analizat. Sa presupunem ca generalul Militaru a dorit în mod sincer sa curete zona din fata ministerului de “teroristi“ si masacrarea uslasilor chemati în ajutor a fost un accident, o eroare umana. Daca este asa de ce uslasii raniti au fost lasati sase ore fara sa le fie acordat primul ajutor? De ce timp de trei zile trupurile celor opt uslasi ucisi au fost lasate în strada, sub paza militara, cu inscriptia “teroristi“, pentru a fi batjocorite de populatia din zona si prezentati ca “teroristii fideli lui Ceausescu“ la televiziune? Este evident ca n-a fost eroare sau accident, ci o crima cu premeditare cu scopul de a manipula populatia în directia dorita. Asadar cei din Ministerul Apararii, aflati în jurul generalului Militaru, printre care si generalul Stanculescu, au stiut în mod cert, în 23 decembrie, ca “teroristii“ nu sunt asa zisele trupe speciale fidele lui Ceausescu. Au omis oare cei doi generali sa-i spuna lui Ion Iliescu acest lucru? Nu s-a apelat nici la trupele de securitate, al caror comandant gen. Chitac de aemenea s-a pus la dispozitia lui Ion Iliescu în aceeasi seara de 22 decembrie. Tot pentru a sugera ca si aceste trupe ar fi fidele lui Ceausescu s-a înscenat masacrul de la Aeroportul Otopeni, când elevii scolii de ofiteri de securitate chemati în ajutor au fost întâmpinati cu foc si macelariti. Pentru ca nu stim cine au fost “teroristii“, nefind capturat, mort sau viu nici unul, stim în schimb cine a beneficiat de actiunile lor. |n criminalistica exista o regula când are loc o crima cu autor necunoscut, cercul suspectilor începe de la cei care ar putea sa profite de pe urma ei. Persoana care a profitat din plin de pe urma actiunii “teroristilor“ este cea care a ajuns în cea mai înalta pozitie din stat, adica Ion Iliescu.
În 21 decembrie, fiind în Piata Operei din Timisoara, am auzit cu urechile mele pronuntându-se numele Iliescu ca posibil înlocuitor al lui Ceausescu. M-am întrebat de multe ori, dar n-am reusit sa aflu, cine a fost persoana care a lansat prima acest nume, cu treizecisisase de ore înainte ca el sa apara la televizor. Daca am afla una din enigmele revolutiei ar fi clarificata. În 22 decembrie, în perioada în care Ion Caramitru îi spunea lui Mircea Dinescu: “Mircea, fa-te ca lucrezi!”, a aparut si generalul Militaru în uniforma, si care primul, îl anunta pe Iliescu sa vina la televiziune. Locuitorilor Timisoarei le era cunoscut numele înca în urma cu o zi, acum era facut cunoscut în toata tara. De ce primul civil care a intrat în Ministerul Apararii în seara de 22 decembrie a fost Ion Iliescu, adus de generalul Nicolae Militaru? Cum a reusit apoi Ion Iliescu sa-i convinga pe ceilalti generali prezenti acolo sa accepte reactivarea si numirea ca ministru al apararii pe generalul Militaru? Românii au un proverb: “Spune-mi cu cine te însotesti, ca sa-ti spun cine esti“.
Mai sunt câteva coincidente interesante. Din 1984, când a fost “trecut“ de la Ape la conducerea Editurii tehnice, beneficiind de toate avantajele nomenclaturii comuniste, locuind în continuare în vila din cartierul select al Primaverii, nu a mai iesit în evidenta pâna în dupa amiaza de 22 decembrie, când Ceausescu fusese abandonat în plin câmp. N-a semnat nici scrisoarea celor sase, n-a fost nici la mitingul din 21 decembrie, n-a riscat nimic, parca ar fi fost sfatuit sa ramâna în rezerva. Încercarile de declansare a revolutiei au avut loc în Iasi (esuata) si Timisoara, orase în care era cunoscut. A fost cinci ani student la Moscova, timp suficient pentru îndoctrinare, pentru a deveni un adevarat homo sovieticus si pentru a fi evaluat ca potential. În noembrie1988, Silviu Brucan s-a întâlnit cu Gorbaciov cu scopul de a obtine ajutorul acestuia pentru debarcarea lui Ceausescu. Gorbaciov a spus ca aceasta este o problema suta la suta româneasca si ca el nu se implica, ca vârful PCR-ului trebuie retezat, dar partidul trebuie sa ramâna principala forta politica în România. Brucan a obtinut totusi promisiunea ca el va fi protejat de o eventuala razbunare din partea lui Ceausescu. Aceasta s-a realizat prin vizite periodice ale corespondentului de la Bucuresti al publicatiei Pravda, ceea ce a permis si schimburile de informatii. Constantin Plesakov, care aminteste despre aceasta întâlnire în cartea sa “There is no freedom without bread! 1989 and the Civil War that brought down communism“, editura Farrar, Straus and Giroux, NY, 2009, spune însa ca Gorbaciov în 1989, era mai mult un, “King Lear“ decât un “King Richard“ (pag. 213). KGB-ul se distantase de el pentru ca permisese destramarea lagarului comunist. Chiar daca Gorbaciov a dat asigurari ca nu se va implica, nu însemna ca va face acelasi lucru si KGB-ul. Ce motive ar fi avut KGB-ul sa se implice în rasturnarea lui Ceausescu? Un singur motiv: sa propulseze la putere un lider prosovietic, prin care sa-si protejeze interesele în zona, cel putin pâna Rusia îsi revine din degringolada în care se afla. În acest sens Ion Iliescu reprezenta prototipul ideal; avea o origine “sanatoasa“, si-a facut studiile universitare la Moscova, a dovedit calitati de lider înca de atunci, avea o aura de oponent a lui Ceausescu. Se putea realiza aceasta fara varsare de sânge? O ocazie s-a pierdut la congresul partidului si ultima dupa întâlnirea de la Kremlin dintre Ceausescu si Gorbaciov din 5 decembrie 1989. O parte a discutiei dintre cei doi lideri este redata de Constantin Plesakov în cartea sus amintita. Ceausescu începe prin a întreaba daca stie ce a spus Lenin în 1903, la care Gorbaciov raspunde nu, cu un aer plictisit. “Nu conteaza cât de putini suntem, noi trebuie sa tinem steagul sus“ da Ceausescu raspunsul. În continuare Ceausescu se arata îngrijorat de soarta “tovarasului Honecker“ (liderul comunist din R.D.G – Republica Democrata Germana, n.r.), aflat sub ancheta penala, întrebându-l pe Gorbaciov care va fi soarta acestuia. Gorbaciov îi raspunde ca habar n-are, schimba subiectul începând sa faca aprecieri pozitive despre gradul de instruire, educatie si cultura al poporului român, insistând pe faptul ca trebuie insa facute urgent schimbari. Întâlnirea se termina fara nici un fel de promisiuni de schimbari din partea lui Ceausescu. Aceasta întâlnire esuata s-ar putea sa fi decis KGB-ul sa actioneze în varianta Timisoara. Tökes Laszlo era un personaj bine cunoscut în Ungaria. Când în toamna lui 1989 s-a început procedura de evacuare silita din casa parohiala, ministrul de externe maghiar l-a chemat pe ambasadorul României la Budapesta si l-a anuntat ca Ungaria a contactat ONU în legatura cu Tökes Laszlo si ca parlamentul maghiar l-a nominalizat pe acesta pentru premiul Nobel pentru pace, în consecinta cerea sa nu-l evacueze. Totusi, desi era logic ca va face valuri, hotarârea de evacuare a fost emisa în 7 decembrie, iar Tökes Laszlo si-a chemat enoriasii sa se adune în 15 decembrie (Plesakov, pag. 216). Deci manevra cu Tökes a fost premeditata si la ea au contribuit agentii KGB infiltrati în securitate. Data exacta când vor începe tulburarile fiind cunoscuta cu o saptamâna înainte a permis ca agentii provocatori sa fie la timp si-n locul stabilit.
Era absolut necesara uciderea Ceausesti-lor? Se pare ca prin uciderea lor s-au atins si urmatoarele trei obiective: a) Razbunarea lui Iliescu pentru marginalizarea sa, b) Executarea unui tradator. Din punctul de vedere al KGB-ului Ceausescu era un tradator pentru ca n-a executat ordinul comandantului suprem la invazia Cehoslovaciei în 1968, c) Prima dovada de loialitate din partea lui Iliescu. Dar si generalii implicati în represiune îi doreau moartea, pentru a nu fi ei acuzati. Liderii militari n-au avut curajul sa se opuma scoaterii armatei în strada, sa-l traga de mâneca pe Ceausescu atragându-i atentia ca armata nu poate trage în proprii ei cetateni, chiar “huligani“ fiind.
S-ar putea spune ca toate acestea sunt simple supozitii si insinuari, ca realizarile noii conduceri instalate in 1989 conteaza. Dar nerealizarile? Sa amintim câteva “scapari“ cu caracter antinational doar din domeniul politicii externe, principala atributie a presedintelui, pe care le formulam sub forma unor întrebari.
De ce s-a acceptat recunoasterea independentei Basarabiei sub denumirea de Republica Moldova? Nu stia presedintele ca dupa revenirea Basarabiei la patria mama în 1918, Uniunea Sovietica a înfiintat o republica moldovenasca la est de Nistru, ca un cap de pod pentru pretentiile emise în 1940? Nu stia presedintele ca în Pactul Ribenntrop-Molotov se face referire la Basarabia, care a disparut de pe harta în urma acestei recunoasteri, si nu la Moldova? Nu stia presedintele ca exista o provincie româneasca cu numele Moldova? Ca noul stat independent s-ar putea sa pretinda integrarea provinciei cu acelasi nume, ceea ce s-a si întâmplat sub presedintele Voronin?
De ce s-a refuzat, în 1991, propunerea liderilor basarabeni de reintegrare a Basarabiei în patria mama? (vezi Curentul International, 10 septembrie 2009). La aceasta întrebare Ion Iliescu a raspuns, într-un interviu, ca nu erau conditii, ca Armata a XIV-a se afla la Tiraspol. Nu acesta este motivul. Constantin Plesakov în cartea sa susamintita (pag. 220) reda discutia dintre ambasadorul SUA la Moscova Jack Matlock si ministrul adjunct de externe rus Ivan Aboimov, în 24 decembrie 1989, în urma difuzarii informatiei, transmise de Radio Bucuresti în 23 decembrie, ca pâna la acea data sunt 70.000 – 80.000 de morti si 300.000 de raniti în România (înca o manipulare). Îngrozit de aceste cifre, ambasadorul american îl întreaba pe ministrul rus, daca nu ar exista o posibilitate ca Rusia sa ajute cu trupe militare FSN-ul împotriva fortelor loiale lui Ceausescu. Raspunsul a fost ca Rusia a renuntat la doctrina Brejnev de interventie armata în tarile din sfera sa de influenta si ca nu va interveni. Astazi avem însa doctrina Putin, în urma trecerii recente prin Duma a initiativei legislative a presedintelui Mevdeev, care autorizeaza armata rusa sa intervina oriunde în lume unde un cetatean rus este amenintat, mult mai agresiva ca doctrina Brejnev.
De ce presedintele a acceptat sa participe si sa ia cuvântul la prezenterea finala a Raportului Comisiei Wiesel din 11 noembrie 2004? Dupa greseala numirii ca presedinte al acestei comisii a unui antiromân declarat si acceptarii ca din aceasta comisie sa faca parte numai evrei si câteva cozi de topor cu nume românesti, rezultatul fiind ca, în loc de o analiza impartiala, a ceea ce s-a întâmplat cu evreii români în timpul ultimului razboi mondial, a iesit un act de acuzare jignitor la adresa românilor, putea evita prezenta sa la final, care a echivalat cu acceptarea raportului. Membrii comisiei nu au îndraznit prezentarea raportului în parlament, asa ca au recurs la acest subterfugiu. În literatura de specialitate se citeaza acest raport, specificând ca a fost acceptat de presedintele Ion Iliescu !!.
Numele de cod al declararii starii de razboi în 17 decembrie 1989 a fost “Radu cel Frumos“, un domnitor unealta a turcilor, fratele marelui domnitor Vlad Tepes, mort eroic pentru tara sa. Presedintele Ion Iliescu a avut oportunitatea istorica sa refaca România Mare, sa aduca prosperitate românilor si sa fie un conducator de talia Regelui Ferdinand sau domnitorului Vlad Tepes. A ratat ambele oportunitati, asa ca va intra în istoria românilor ca un presedinte din categoria lui Radu cel Frumos.
(Decembrie 2009, Newark, Delaware, SUA)

Record de politică şi politicieni la hectar!

Posted by Stefan Strajer On December - 12 - 2009

Liviu AntoneseiRecord de politică şi politicieni la hectar!

Autor: Liviu Antonesei
Într-o ţară în care abia au început să se simtă efectele adevărate ale unei crize economice pe care, din motive electorale, am tot amînat-o, în care banii devin rari determinînd reducerea pensiilor şi a salariilor bugetare, cele din privat scăzînd singure de frică, într-o ţară în care bursa a fost bulversată de alegerile recente şi de scandalul cu fraudarea acestora, iar leului i se face respiraţie gură la gură de către Banca Naţională pentru a nu se jigări de tot, ei, bine, într-o asemenea ţară, cu ceva tot stăm foarte bine – cu politica şi cu agenţii săi, politicienii! Nu doar că există atît de mulţi că rivalizează în massă pentru funcţii, dar unele dintre acestea chiar sînt ocupate de mai mulţi politruci în acelaşi timp! Iată, avem un premier demis şi interimar totodată, dl. Boc, unul invalidat deja de Parlament, dl. Croitoru, altul plecat înapoi la Sibiu din pricina rezultatelor alegerilor de duminică, dl. Johannis, mai este şi dl. Negoiţă, iar acum îl aşteptăm de bună seamă pe cel de-al cincilea, ce va fi numit în funcţie de cum se va putea alcătui o majoritate. Iar majoritatea este strict dependentă de ce va decide Curtea Constituţională în legătură cu contestaţia privind fraudarea alegerilor depusă de PSD! Pentru că, în momentul de faţă, avem şi doi preşedinţi – e drept, unul a cîştigat sondajele şi a ţopăit de bucurie pe 6 decembrie la ora 21 fix, celălalt ar fi cîştigat alegerile şi-a ţopăit de bucurie mai spre dimineaţă! Ce va decide CCR nu am cum să ştiu. Dacă va decide invalidarea alegerilor şi rejucarea celui de-al doilea tur de scrutin, e limpede că vom ajunge tîrziu la desemnarea unui premier, la alcătuirea unui guvern cu oarece susţinere parlamentară şi demararea în cele din urmă a unui veritabil program anticriză, a reluării programului cu FMI şi a celorlalte măsuri vitale pentru a face faţă crizei tot mai ameninţătoare. Probabil, după sărbători – desigur, dacă vom scăpa vii şi nevătămaţi de acestea! Dacă CCR va decide că alegerile au fost corecte şi va valida alegerea preşedintelui, s-ar putea ca lucrurile să dureze la fel de mult, dacă nu şi mai mult. PDL-ul prezidenţial a guvernat şi cu PNL şi cu PSD şi logodnele cu pricina n-au rezistat mai mult de un an. Se va încumeta vreunul dintre cele două partide să mai încerce o dată, mai ales după incendiarele schimburi de replici pre- şi post-electorale? PSD susţine că nu, iar PNL dă semnale contradictorii şi pune condiţii, de pildă alocarea postului de premier, pe care PDL nu le poate înghite, cel puţin nu cu mare uşurinţă! Ştiu că PDL încearcă şi o soluţie de avarie cu UDMR, parlamentarii minorităţilor şi cei ajunşi „independenţi”, dar în varianta aceasta tot nu ies între 8 şi 10 mandate necesare formării unei majorităţi. Pe deasupra, nu putem şti dacă UDMR ar marşa cu adevărat pe o formulă ce nu pare să aibă prea mulţi sorţi de izbîndă. În cele din urmă, nu exclud să se ajungă la soluţia cea mai radicală – alegerile anticipate! Care s-ar declanşa în plină iarnă şi pe fondul unei crize economice ajunsă la apogeu. Cine naiba ar cîştiga alegerile, cu un scor consistent, în asemenea condiţii? Încurcată situaţie şi complet lipsită de orizont! Atîta politica şi atîţi politicieni la hectar şi nici o soluţie clară!

Moguliada 2009

Posted by Stefan Strajer On December - 10 - 2009

3_Oct_09Pe 6 decembrie, 2009 diaspora a votat contra moguliadei din România!

Autor: Octavian Curpas

La cel de al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din 6 decembrie 2009, românii au ales continuitatea, majoritatea sufragiilor mergând către Traian Băsescu. La victoria candidatului PD-L au contribuit în mod cert, şi voturile românilor din diaspora. Aceştia s-au prezentat la urne în număr record, decişi să nu mai permită ca România să se întoarcă din nou, cu faţa spre trecut. Cu această ocazie, diaspora a demonstrat că este o forţă, ignorată din păcate, cu bună ştiinţă, de televiziunile mogulilor din România, şi nu numai.

Diversiunea de la Antena 3. În seara zilei de 6 decembrie, câţiva aşa-zişi gazetari – printre care Valentin Stan, Victor Ciutacu, Radu Tudor, – aflaţi în platoul Antenei 3, în calitate de invitaţi la emisiunea „Sinteza zilei” realizată de Mihai Gâdea, îl declarau pe Mircea Geoană câştigător în cursa electorală, încercând să insinueze că Traian Băsescu nu va accepta înfrângerea şi va folosi frauda, pentru a obţine victoria.

Întrebarea este despre ce fel de înfrângere se vorbea la „Sinteza zilei”, dat fiind că în acel moment nu se terminase numărătoarea oficială a voturilor şi nici nu sosiseră opţiunile românilor din diaspora. Iată că diaspora, despre care probabil, se credea că nu există, s-a mobilizat în mod exemplar şi a ieşit la vot, motivată şi de declaraţii neadevărate, de genul celor lansate de echipa de pseudo-jurnalişti despre care discutam mai devreme. Este clar că Antena 3 încerca să producă o diversiune, indicându-l câştigător pe Mircea Geoană, pentru ca apoi, având în vedere rezultatul final, evident în favoarea lui Traian Băsescu, să denunţe faptul că omul care a condus ţara în ultimii cinci ani ar fi recurs la mijloace necinstite pentru a se proclama învingător. Mai mult, aceeaşi domni trâmbiţau cu această ocazie, că membrii de frunte ai PD-L au dat bir cu fugiţii şi că Băsescu şi cei din jurul lui au feţe de înmormântare. Realitatea vine să contrazică însă, spusele lor, pentru că numărătoarea oficială a voturilor a confirmat că Traian Băsescu este în continuare, preşedintele României.

“Niciodată nu a fost o diferenţă atât de mică.” De altfel, dacă într-adevăr, Traian Băsescu ar fi fraudat alegerile, reacţia normală a liderilor PSD şi PNL, Mircea Geoană şi Crin Antonescu, ar fi fost să demaşte această ilegalitate duminică seara, la momentul apariţiei lor televizate de la ora 21:00, imediat după închiderea urnelor de vot. Nici unul dintre ei nu aminteşte însă atunci, de faptul că Traian Băsescu şi PD-L ar fi eludat legea, ci doar celebrează o presupusă “victorie cinstită”, bazată pe rezultatul exit poll-urilor. Dacă astfel de informaţii ar fi fost adevărate, era datoria morală a celor doi şefi de partide să le facă publice fără întârziere, însă nimeni nu pomeneşte nimic despre aşa ceva. Odată încheiată numărătoarea oficială a voturilor, se află că adevăratul câştigător în cursa prezidenţială este Traian Băsescu, iar PSD-ul şi PNL-ul se grăbesc să acuze PD-L, „dezvăluind” subit, fraude majore şi trafic electoral, care s-ar fi comis după finalizarea procesului de votare.

Pe de altă parte, pentru că tot s-a pus atât de mult preţ pe exit poll-uri, ne putem întreba pe bună dreptate, de ce televiziunile care deservesc interesele anumitor personaje, printre care şi Antena 3, au ignorat sondajele realizate de CSOP, care s-au dovedit a fi într-adevăr, exacte? Dacă este să îi cităm pe social democraţi, “sondajele arătau că Mircea Geoană iese preşedinte”, însă la ce sondaje se refereau aceştia? Din ce motiv nu au fost prezentate şi sondajele realizate de CSOP, care este de asemenea, o instituţie independentă ?

Ar mai trebui spus că PSD-ul invocă scorul strâns dintre cei doi candidaţi la preşedinţia României. Mircea Geoana însuşi afirma că “niciodată nu a fost o diferenţă atât de mică”. Totuşi, astfel de cazuri există în istorie. În noiembrie 1960, 49,7% dintre americani au votat cu John F. Kennedy, în timp ce 49,5% se exprimau în favoarea lui Richard Nixon.
Victoria nu a fost contestată de nimeni.

Reprezentanţii PD-L, în minoritate. Suspiciunea PSD şi PNL privind comiterea de nereguli este îndoielnică, dacă ne gândim că la secţiile de votare reprezentanţii PD-L s-au aflat în inferioritate numerică, în condiţiile în care fiecare partid din coaliţia anti-Băsescu şi-a trimis câte un observator. În concluzie, la urne au fost desemnaţi un reprezentant PD-L şi şase reprezentanţi ai coaliţiei anti-Băsescu, ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că şanse mai mari de fraudare au existat din partea PSD şi PNL şi nu aşa cum s-a afirmat, din partea PD-L.

Rămâne de văzut dacă intenţia coaliţiei PSD-PNL de a contesta rezultatul alegerilor, susţinând că au fost constatate fraude majore, se va concretiza într-o plângere la Curtea Constituţională a României. Însă dacă acest lucru se va întâmpla, iar instanţa va decide ca nefondate acuzaţiile aduse PD-L, ce vor face Mircea Geoană şi Crin Antonescu? Vor respecta hotărârea CCR şi îl vor felicita pe Traian Băsescu pentru rezultatul obţinut, aşa cum se procedează în toate ţările civilizate ale lumii?

De Crin Antonescu, un politician de mâna a doua, ajuns din nefericire, lider al liberalilor din România, cu toate că nu este capabil să lege două cuvinte în niciuna din limbile de circulaţie internaţională, specializat în ultima vreme, pe discursuri gălăgioase şi lipsite de esenţă, nu ne mirăm că s-ar putea să nu ştie cum se procedează în lumea civilizată, dar cum va acţiona Mircea Geoană, diplomat de carieră? Vor renunţa oare, cei doi la manevrele de până acum şi vor pleda pentru o Românie unită sau vor continua să susţină că Traian Băsescu este preşedintele doar al 50% din populaţia ţării? Să nu uităm că în victoria prematură proclamată pentru Mircea Geoană, atât liderii cât şi susţinătorii acestuia afirmau că şeful PSD este preşedintele tuturor românilor, deşi potrivit sondajelor lor, acesta avea o majoritate asemănătoare cu cea pe care o deţine acum, Traian Băsescu.

De ce diaspora a votat altceva? Părăsit de Klaus Iohannis, inconsecvent şi incapabil să conducă un partid, preşedintele PNL, Crin Antonescu continuă să depună plângeri. Poate că n-ar strica totuşi, să sesizeze şi încălcările de lege pe care le-au făcut televiziunile mogulilor. Cum ar fi aceea că invitaţii lui Mihai Gâdea s-au grăbit să ne dea de ştire, înainte de obţinerea rezultatelor finale, că victoria îi aparţine lui Mircea Geoană. Să fie de vină diletantismul sau bucuria specifică unei anumite categorii de oameni? Şi mai ales, de ce aceştia nu s-au întrebat care este motivul că diaspora a votat altceva decât Mircea Geoană?

Răspunsul este că în ţările în care suntem stabliţi, corupţia nu este la ea acasă şi că din decembrie ’89 încoace, Traian Băsescu a fost singurul preşedinte care nu a stat cu mâinile încrucişate, ci a luptat împotriva corupţiei şi a condamnat comunismul. Am fost dezgustaţi să auzim că doar cu două zile înainte de alegeri, Mircea Geoană se întâlneşte la miezul nopţii, cu unul dintre moguli, chiar acasă la acesta. În ceea ce îl priveşte pe Crin Antonescu, ar trebui să înţeleagă că acuzaţiile ieftine, lipsite de acoperire, dar şi discursurile şi sloganurile fabricate de către partenerii săi nu mai au niciun fel de ecou în rândul românilor din SUA. De fapt, votul majoritar împotriva sa transmite clar acest mesaj.
Un fost lider PSD spunea că electoratul din Europa Centrală, Occidentală și Americi are un avantaj incorect prin faptul că votează și după închiderea urnelor în România la ora 21. Am vrea sa-i amintim ca in Statele Unite se votează pe patru mari fuse orare, iar la închiderea urnelor pe coasta de est – când se află rezultatele exit-poll-urilor – se mai votează încă timp de trei ore pe coasta de vest, de milioane de americani, nu de câteva mii, ca în alegerile din România, acest aspect nefiind peceput ca un “avantaj” deoarece aici nu se face campanie electrorala in ziua alegerilor.

Campanie electorală pe 6 decembrie. În contextul celor relatate, ar fi interesant de aflat ce rol mai are CNA şi ce măsuri va lua această insituţie împotriva încălcării legii electorale de către televiziunile mogulilor, care au făcut campanie electorală chiar pe 6 decembrie, în ziua alegerilor. Pe de altă parte, dacă televiziunile private îşi permit să dezinformeze, îşi riscă propria credibilitate. Culmea ridicolului este însă că TVR dezinformează telespectatorii pe banii lor. Şi ca să spunem lucrurilor pe nume, nu credem că mai este nimic de comentat referitor la modul deplorabil în care s-a prezentat televiziunea naţională în această cursă electorală. În ceea ce ne priveşte pe noi, cei din diaspora, un lucru este cert. Şi anume că ne-am săturat de circul ieftin de la televiziunile acelor oameni importanţi, cu puteri discreţionare şi vrem să prevenim revenirea la putere a lui Ion Iliescu sau a unora ca el.

Octavian D. Curpaș
Phoenix, Arizona
justitia@justice.com

TRAIAN BASESCU – mesaj electoral

Posted by Ion Roata On December - 5 - 2009

COMUNICAT DE PRESĂ
MESAJUL PREŞEDINTELUI TRAIAN BĂSESCU
ADRESAT ROMÂILOR DE PRETUTINDENI
Dragi români!
Prin votul dat la Referendumul din 22 noiembrie 2009 aţi dat o şansă continuării
reformei clasei politice. Nu a fost uşor să câştigăm împreună această etapă. Dar, după
cum vă spuneam, nu mă voi da în lături de la niciun efort pentru a desăvârşi reforma
clasei politice şi modernizarea statului român. Am simţit susţinerea şi prietenia voastră,
v-am avut aproape şi aşa îmi doresc să rămâneţi şi în următoarea perioadă.
Referendumul a fost validat cu o prezenţă la vot de 50,16%! Votul dumneavoastră a
făcut diferenţa, căci aproape 100.000 de români din afara ţării s-au prezentat la vot, acel
1% care a făcut posibilă validarea referendumului. Aţi fost aliaţii democraţiei şi s-a
demonstrat, încă odată, că fiecare vot contează.
Prezenţa record la vot în toate secţiile din străinătate şi votul covârşitor pe care mi l-aţi
dat m-au făcut să mă simt încă odată Preşedintele tuturor românilor! Va mărturisesc că
a fost cel mai plăcut moment al acestei campanii, care mi-a adus o imensă satisfacţie –
să văd că aţi participat în număr atât de mare la scrutinul electoral din România, că
trăiţi şi simţiţi pentru România, pentru ţară şi pentru viitorul naţiunii române! Aţi
demonstrat lumii întregi că românii sunt o forţă atunci când îşi fac auzită vocea, că
România este o democraţie consolidată. Prin efortul vostru, de a vă prezenta la vot, aţi
demonstrat celor de acasă că vă pasă de ei şi că purtaţi în suflet culorile Tricolorului.
Dragostea de ţară este un sentiment care nu se stinge dincolo de graniţele României!
Acum, vă cer să îmi fiţi aceeaşi aliaţi de nădejde pentru ca, împreună, să putem continua
reformele, să întărim legătura dintre comunitatea în care trăiţi şi ţara mamă! Vom avea
multe de făcut împreună, multe proiecte de continuat atât pentru românii de
pretutindeni, cât şi pentru cei de acasă.
Simt că votul dumneavoastră este încărcat de speranţe, aşteptări, de toate acele
aspiraţii pe care le cunosc şi care mă determină să acţionez cu şi mai mare
responsabilitate pentru a vi le îndeplini. Voi fi acelaşi Traian Băsescu care luptă pentru
voi, oriunde v-aţi afla!
Va aştept, din nou, pe 6 decembrie 2009, la cel de-al doilea scrutin al alegerilor
prezidenţiale, pentru a da un viitor românilor de pretutindeni.
Pentru tot ce a fost şi ce va urma, vă mulţumesc!

Traian Basescu,

Presedintele Romaniei

Traian Basescu.site

Vreau o Românie a bunului-simţ!
Vreau o Românie în care pensiile să fie de bun-simţ!
Fiecare român trebuie să aibă o pensie decentă după o viaţă de muncă. Fiecare român trebuie să primească pensia după cât a contribuit. Să punem capăt pensiilor speciale pentru parlamentari şi magistraţi.

Vreau o Românie în care salariile să fie de bun-simţ!
Fiecare român să fie plătit pentru cât munceşte.  Trebuie să păstrăm un echilibru între salariile celor care muncesc în sectorul privat şi cei care muncesc în sectorul de stat. Am pus capăt sporurilor nejustificate şi salariilor indecente ale şefilor din aparatul guvernamental.

Vreau o Românie cu un parlament de bun-simţ!
Parlamentul trebuie să facă legi bune pentru cetăţeni. Parlamentul trebuie să rămână cu o singură cameră. Două camere înseamnă mai multă birocraţie, cheltuieli mai mari, întârzierea adoptării legilor. Parlamentul trebuie să aibă maximum 300 de parlamentari şi nu 471 câţi sunt acum. Sunt ţări mai mari decât România care au o singură cameră a Parlamentului şi mai puţini parlamentari decât avem noi acum.

Vreau o Românie cu o justiţie de bun-simţ!
Justiţia trebuie să împartă dreptatea pentru toţi românii. Nimeni nu este mai presus de lege. Nici preşedintele, nici parlamentarii, nici miniştrii, nici chiar magistraţii, cei care împart dreptatea. Fiecare român să răspundă în faţa legii pentru faptele sale. Justiţia trebuie să judece mai repede dosarele şi să dea sentinţe drepte.

Vreau o Românie cu un sistem de educaţie de bun-simţ!
Doar un sistem de educaţie performant poate pregăti tinerii pentru viaţă. Fiecare tânăr din România trebuie să aibă o şansă pe piaţa muncii. Avem nevoie de profesori bine plătiţi, de şcoli mai curate, de laboratoare bine dotate şi de implicarea comunităţii locale în deciziile şcolilor.

Vreau o Românie cu funcţionari de bun-simţ!
Românii trebuie să fie trataţi decent atunci când merg la medic, la circumscripţia financiară, la poliţie. Românii au nevoie de servicii de calitate pentru care plătesc taxe şi impozite. Ne trebuie o administraţie publică suplă şi eficientă cu funcţionari bine pregătiţi şi politicoşi care să servească în mod egal şi corect toţi cetăţenii.

Nota redactiei. Materialul din aceasta pagina este identic cu cel din editia tiparita, alocat spatiului electoral inchiriat celor doi candidati din turul doi. Din motive care tin de politica editoriala, “Curentul International” isi pastreaza independenta vis-a-vis de partide, candidati etc.

MIRCEA GEOANA – mesaj electoral

Posted by Ion Roata On December - 5 - 2009

MIRCEA GEOANA

.Poza reclama electorala

A fi sau a nu fi: iata-ntrebarea!
Cam asa incepe faimosul monolog din Actul III al piesei Hamlet. Mai mult ca oricând aceeasi intrebare isi gaseste ecoul in viata noastra in nenumatare ocazii, cu diferite subiecte incerte, cu actori a caror rol, deznodamântul poate fi cu totul altul decat cel scontat. A fii sau a nu fii: un om de caracter, este intrebarea si-n cazul candidatilor finalisti pentru functia suprema-n stat: Mircea Geoana si Traian Basescu. S-a scris si se va scrie inca multe dovedite si nedovedite, adevarte sau puse-n cumpana gândiri, credibile sau doar masurate-n greutatea neghinei semanate cu vigilenta, toate, fiind pretul asocierii cu acel candidat, cu ceea ce el poate a ma reprezenta in ceea cu sunt, reflectia caracterului si vointei proprii in viitorul destin al propriei mele natiuni. A fi sau nu a fi: iata-ntrebarea./ Mai nobil e sa-nduri in cuget, oare,/ Sageti si prastii ale-ursitei rele… continua versurile Shakespeare-ene, versuri ce ne sunt parca adresate noua românilor in situatii cruciale asa cum este ce-a de-acum, alegerea presedintelui României. Doar un singur argument as vrea sa folosec. Acest argument poate fi “Actul” jocului, nu din Hamlet, ci jocului real al generatiei tinere din tara noastra in anii ce vor veni. Legalizarea prostitutiei si a drogurilor usoare (dar sinucigase). Oare sa-mi fie constiinta atât de ingreunata de povara mizeriei si nepasarii fata de proprii nostri compatrioti, sa dau votul meu unui “om”, daca acesta poate fi numit om, stiind pe buna dreptate intentia si vointa exprimata de-a legaliza ceva a carei impotrivire in lumea civilizata este privita cu-atât de mare impotrivire? Nicidecum! Votul meu va fi dat acelui candidat care ma reprezinta cel mai aproape de ceea ce sunt, de ceea ce doresc neamului meu, de ceea ce-as face eu daca-as fi in masura sa decid in numele propriului meu neam. Singurul, din cei doi candidati la presedentie, cel ce merita votul meu si celui ce i-l voi da, este nimeni altul decât, Mircea Geoana. L-am cunoscut, i-am putut vedea optiunile politice de-a lungul celor patru ani in care am servit aceasi comisie de politica externa al Senatului României, i-am cunoscut caracterul si integritatea politica, este cel ce va putea reprezenta opiniile si vointa celor ce se identifica a fi conservatori cu principiile familiei, societatii si apararii drepturilor celor fara drepturi. Stoparea si obstructionarea unor initiative de genul celor fara caracter al intentiei legiferarii prostitutiei si drogurilor, o poate face doar unul ca Mircea Geoana, un om cu valori familiale de necontestat, unul ce sa pronuntat pro-familie si apararea valorilor acesteia in decursul anilor precedenti. A fi sau nu a fi: iata-ntrebarea. Unde-ti regasesti optiunea? Pro-legalizarea prostitutiei si drogurilor, atunci, voteaza Basescu…Doresti binele tinerilor si copiilor natiunii din care venim, doresti sentimental pro-famile sa fie promovat ca o virtute al natiunii noastre, atunci te rog, voteaza: Mircea Geoana. Iata raspunsul: A fi sau a nu fi: a fost intrebarea… Asa sa ne ajute Dumnezeu.
Doamne ajuta! Doamne da izbânda!
Sen. Viorel Duca Sr. (Ret.)

Mircea D.Geoana – Viitorul presedinte al României

Prin acest mesaj doresc sa ma adresez tuturor românilor; Dmnevoastra celor care locuiti pe pamântul mostenirii milenare al neamului românesc si deasemenea catre D-voastra care locuiti pe intinsele meridiane ale lumii.
Dragi Români, intucât, dealungul istoriei, natiunea româna in ciuda vitregiilor soartei, s-a remarcat si s-a identificat ca natiune crestina, si prin asta si-a garantat existenta fizica si spirituala, prin gratia lui Dumnezeu, noi suntem un popor si-o natiune crestina, de aceea ca si crestini români, va indemn, ca la aceste Alegeri Presedintiale, sa faceti o decizie in baza principiilor crestine, care trebuiesc respectate si onorate cu aceasta ocazie.
Peste doar câteva zile, vom fi confruntati cu marea decizie, pe care va trebui sa o facem ca natiune; de decizia fiecaruia dintre noi va depinde soarta natiunii române de mâine.
Asadar, alegerile presedintiale din 6 decembrie anul curent, vor fi un moment decisiv pentru natiune. |n acest contest, va invit sa alegeti dintre Candidati un lider, si pentru-ca suntem crestini, principiul crestin trebuie respectat si onorat cu aceasta ocazie;
Alege-ti, un lider, care sa promoveze familia si valorile crestine, un lider care iubeste identitatea neamului românesc, un lider, caruia ii pasa de nevoile poporul sau, un lider care sa ne poata reprezenta cu cinste in Europa in Alianta Nord Atlantica si in lume.
Dragi crestini români, din toata inima si cu toata responsabilitatea, pe care o am ca aparator al libertatii religiose, si ca promotor al valorilor crestine atât in România cât si in Statele Unite ale Americii, in decursul a celor trei decenii; public,va fac, recomandarea mea, invitatia si suportul meu si al colaboratorilor mei din tara si din strainatate, in favoarea Candidaturii lui Mircea Dan Geoana, ca viitor presedinte al României.
Poate va intrebati, de ce Mircea Geoana?… si nu altul!, in acest sens va prezint telegraphic doar trei argumente:
1. Mircea Geoana si nu altul, a fost Citez: “cheia sucesului integrarii României in Alianta Nord Atlanica” Declaratiile Dipolmatiei Americane din administratia Bush, Washington, la 29 Martie 2004.
2. Mircea Geoana si nu altul citez: “Cel mai tânar ambasador in Washington, dar un potential presedinte al României de mâine”. Cuvintele, Diplomatiei Americane din Washington, la 16 Ianuarie 1998.
3.Mircea Geoana si nu altul citez: ”Este promotorul familiei si a valorilor crestine”. Din nenumaratele scrisori, trimise de lideri crestini din tara si strainatate si confirmat de noi prietenii si colaboratorii sai dealungul anilor.
Dragi Români daca dorim un lider, unul cu viziune si unul care va aduce schimbare in România, votati-l pe Mircea Geoana ca presedinte al României.
Cu siguranta unii din D-voastra va veti intreba, Mircea Geoana, nu a facut greseli in decursul celor peste 16 ani de activitate politica ?…Da. Mircea Geoana a mai si gresit, dar, greselile pot fi neglijate in comparatie cu potentialul realizarilor pozitive atât in tara cât si in strainatate.
Asa dar tot Mircea Geoana, ramâne cel mai potential candidat pentru presedintia României.
Cu totii suntem constienti ca România, traverseaza o perioada destul de anevoioasa, o perioada când fiecare dintre noi ne asteptam la reconciliere si vindecare, la inflorire si bunastare, la pace si liniste, la sanatate si fericire, deodata crestinatatea româneasca a fost lovita fara mila in inima natiunii de propunerea Presedentiei române, privind dezincriminarea Consumului de droguri usoare si a sexului comercial.
Dragi crestini, consideram aceasta propunere a Presedintiei Române, o insulta la adresa Familiei, si a valorilor crestine, o ofensa adusa Crestinismului Românesc, si o amenintare la adresa echilibrului moral si social al României Contemporane. Multumim cu aceasta ocazie Patriarhiei Bisericii ortodoxe Române, Arhiepiscopiei Bisericii Catolice Române, Uniunii Bisericilor Baptiste din România, Uniunii Bisericilor Crestine dupa Evanghelie, Uniunii Bisericilor Adventiste din România, Aliantei Evanghelice Române din USA si Canada, Asociatiei Baptiste Române din USA si Canada, Aliantei Familiilor din România, si tuturor organizatiilor Crestine care si-au exprimat public, dezacordul fata de aceasta propunere a presedintiei României.
Dragi Crestini Români, din tara si de pe meridianele lumii, ca sa pastram familia Familie, si valorile crestine la loc de cinste, si sa avem un echilibru moral si social in România, Onorati cu prezenta D-voastra Alegerile Presedintiale, si votati-l pe Mircea Geoana ca Noul Presedinte al României.
Poate o parte din d-voastra, nutriti ideia ca acestea sunt perceptele alinierii de la Bruxell sau Strazburg; vreau sa stie intreaga Europa, ca noi românii suntem parteneri credinciosi si statornici, ai Comunitatii Europene, dar cât priveste IDENTITATEA NATIUNII ROMÂNE, Bruxelul si Srazburgul sunt fara cuvinte.
Ba dimpotriva, Parlamentul European, ar trebui sa transfigureze si sa implimenteze in sânul Comnunitatii Europene, respectul si Reverenta fata de Biserica si atributele eclesiastice ale Divinitatii.
Dragi români, daca dorim un lider cu viziune, unul, care sa aduca schimbare in România, un promotor al familie si al valorilor crestine, un purtator de cuvânt al identitatii neamului românesc, atunci votati-l pe Mircea Dan Geoana ca presedinte al României.
Doamne, ajuta natiunii române!
Peter Cocirteu,
Cleveland Ohio

Nota redactiei. Materialul din aceasta pagina este identic cu cel din editia tiparita, alocat spatiului electoral inchiriat celor doi candidati din turul doi. Din motive care tin de politica editoriala, “Curentul International” isi pastreaza independenta vis-a-vis de partide, candidati etc.

Mai e putin si se termină campania asta blestemată!

Posted by Stefan Strajer On December - 3 - 2009

Mai e putin si se termină campania asta blestemată!

liviu_antonesei

Autor: Liviu ANTONESEI
Vineri se termină naibii cea mai tensionată şi mai murdară campanie electorală de la începutul anilor `90 încoace. Am avut de toate, luptă anticomunistă la douăzeci de ani de la plecarea pe pustii a comunismului, filmuleţe demascatoare, nici nu mai contează dacă autentice sau trucate, presă transformată în propagandă pură, de o parte sau de cealaltă, contramanifestaţii ca la 1990-91 şi gesturi de o rară mîrlănie – între altele, preşedintele în exerciţiu n-a dat mîna cu doi foşti preşedinţi ai României, cu prilejul festivităţilor oficiale de Ziua Naţională! E şi ceva amuzant, cînd consulţi biografiile celor doi combatanţi – să constaţi că lustrabil e, mai degrabă, celălalt decît cel care crezi tu sau crede el şi susţinătorii săi! Dar în trei zile se termină! Problema este că, oricine ar cîştiga, iar mie cîştigătorul mi se pare deja vizibil, dar mă voi abţine să-l spun, că nu vreau să influenţez nici măcar involuntar opţiunile, deci, oricine va cîştiga, nu va avea mari motive de bucurie, iar sărbătorirea victoriei va trebui să se termine chiar înainte de a începe. Va fi treabă, nu glumă!

România nu-şi mai poate permite să stea cu un guvern provizoriu, sau interimar, care are şi termenul legal depăşit!, unul picat, altul pe ţeava ruginită şi unul alternativ! Criza politică prelungită – şi, pentru a evita discuţiile inutile, voi spune că aceasta nu are un singur vinovat, nici măcar o singură parte vinovată! – adăugată crizei economice, a fost una din acele originalităţi româneşti de care ne-am fi putut lipsi, cum nici rostogolirea crizei economice din motive electorale n-a fost o idee bîntuită de geniu. Citiţi toate analizele economice independente, citiţi declaraţiile care vin din mediul de afaceri, urmăriţi cotaţiile agenţiilor de rating pentru ţară, sistemul bancar etc şi veţi afla că situaţia nu e deloc roză. Pe la începutul campaniei electorale, mă gîndeam că vom fi loviţi în plin de efectele crizei economice cîndva după 1 ianuarie, acum mă întreb dacă acestea vor avea măcar răbdarea să treacă Crăciunul! În învăţămînt şi în alte domenii bugetare, curba de sacrificiu, cu cele 8 plus 8 zile de concediu fără plată, chiar dacă discret, a început deja. Sigur, angajaţii refuză să completeze cererile de concediu fără plată – e şi aburd să ceri cuiva să renunţe de bună voie la salariu plus sporurile aferente! –, dar angajatorii vor găsi un ac de cojoc, pentru simplul motiv că bani nu mai sînt. Asigurările premierului intrimar, că vor fi bani de pensii şi salarii şi în ianuarie, trebuie luate cum grano salis şi, oricum, D-Sa ia în calcul şi banii „economisiţi” din fondul de salarii bugetare pe noiembrie şi decembrie.

Deci, oricine va cîştiga nu va avea motive de mare bucurie, nici de sărbătorit, nici nu se va putea bucura de cele „100 de zile” de graţie ce se acordă, de obicei, unei noi guvernări sau reînvestirii alteia deja existente. Va trebui să asigure ţării un guvern puternic şi stabil, bazat pe o majoritate consistentă, sau măcar pe un sprijin parlamentar considerabil – şi e greu de crezut că acesta va putea fi condus de dl. Liviu Negoiţă! –, un guvern care să poată relua negocierile cu FNI, să ofere ţării o imagine de credibilite, grav afectată în ultimele luni, şi să purceadă instantaneu la un program anti-criză veritabil, pentru că măsurile paleative deja luate, cînd n-au fost degeaba, au făcut mai mult rău decît bine. În opinia mea, de pe 7 decembrie dis-de-dimineaţa, joacă aceasta inconştientă „de-a politica” trebuie să înceteze, cum trebuie să înceteze şi prefăcutul combaterii crizei. Ori vine un ceas al responsabilităţii, ori Dumnezeu cu mila! Însă Dumnezeu te ajută, dar nu-ţi şi bagă în sac!

Noi cu cine votam?

Posted by Stefan Strajer On December - 2 - 2009

Noi cu cine votăm?

ion_coja

Autor: Ion Coja

Noi cu cine votăm, domnule profesor ION COJA? Că nu prea avem cu cine?! E dramatic, e ca un blestem, ca la fiecare tur al doilea al alegerilor prezidențiale să ne trezim că nici unul dintre candidați nu ne merită votul, că trebuie să alegem din două rele răul cel mai mic! Ce ne puteți spune? Totdeauna este loc pentru mai rău! Și de data asta este mai rău ca oricând, dar nu atât pentru calitatea candidaților, cât mai ales pentru calitatea campaniei electorale! De zece zile se discută numai și numai despre palma aceea, despre filmulețul de câteva secunde, a fost sau nu trucat? Alte probleme România nu mai are?!… Firește, era de pomenit și acel incident, dar nu ca să faci din el placa turnantă a întregii campanii electorale! Nu mi se pare normal și serios ca de acel dos de palmă să depindă viitorul României! Pe cine faceți vinovat de această manipulare? Cred că este o manipulare involuntară, iar vinovat este Traian Băsescu. Mi se pare deasupra tuturor evidențelor că acel incident s-a petrecut și a fost filmat „pe bune”! Dar Traian Băsescu și-a dovedit cu această ocazie mediocritatea, prostia chiar. Căci mai înainte de a minți spunând că filmul este trucat, el trebuia să-și dea seama că povestea aceea, adică adevărul, poate fi întors în favoarea sa. Ar fi avut numai de câștigat dacă spunea cinstit „da, domnule Răzvan Dumitrescu, scena este reală, din păcate. Nu m-am putut abține și i-am dat acelui băiat o mică corecție, nu un pumn, ci un dos de palmă, nu ca să-l doară, ci ca să priceapă că nu este în regulă purtarea sa! Puștiul a fost obraznic și sâcâitor toată seara și nu m-am putut abține când l-am văzut că o jignește pe acea biată femeie, o mamă disperată, a unui copil cu handicap! Care voia să-mi înmâneze un memoriu, să-mi spună suferința ei și nu putea de acel copil obraznic! Trebuia să am o reacție, nu a fost poate cea mai potrivită, dar eu nu suport să văd obrăznicia și golănia, mai ales față de o femeie. Chiar și din partea unui puști! Nu cred că i-a stricat copilului acea corecție!” …Ce ar fi urmat? O discuție despre educație, despre valoarea educativă a pedepsei corporale, unii pro, alții contra, ne aduceam aminte vechiul adagiu latin „qui bene amat bene castigat”, adică „cine iubește bine pedepsește (bate) bine”, lumea ar fi aflat că azi în Occident sunt voci autorizate care cer tot mai insistent revenirea la pedepsele fizice, care susțin că renunțarea la ele nu a dat rezultatele scontate, că tineretul este azi tot mai neascultător și mai deșucheat în purtări din pricina acestei exagerate îngăduințe etc., etc. Cel puțin trei sferturi dintre români i-ar fi dat dreptate lui Băsescu! Iar declarațiile copilului ar fi confirmat poziția lui Băsescu, căci, ați observat, copilul ține la Băsescu, este un copil care a fost marcat pozitiv de corecția primită la Ploiești. Mi-e teamă pentru băiat să nu fie marcat negativ de bâlciul în care a fost târît de mizerabilii care, în frunte cu fostul meu student Paul Agarici, l-au acuzat pe copil că minte! Copilul este singurul care nu minte în toată povestea asta! Pare un copil de toată isprava! De ce Băsescu a ratat această ocazie de a întoarce în favoarea sa o situație la prima vedere atât de nefavorabilă? Băsescu nu este prost! Ba iată că a fost prost de data asta! Dar nu de la prostie i se trage, ci de la năravul minciunii! Minte de atâta vreme și până acum i-a mers atât de bine mințind! Așa că a apelat încă o dată la minciună, fără să-și dea seama că de data asta adevărul îi era mai de folos, era de partea lui! Domnule coleg, minciuna este semn de inteligență la copii. La oameni maturi minciuna este o dovadă de prostie, de lipsă de imaginație! Cine e șmecher cu adevărat, adică știe să iasă în câștig per total, nu minte niciodată! Suprema șmecherie în viață este să spui adevărul!… Așa că să nu-mi mai spuneți mie că Băsescu este „un șmecher de Constanța, uns cu toate alifiile”, cum îi aud pe unii zicând cu admirație! Altminteri, indiferent ce a făcut Băsescu, prea mult nu trebuie să-l criticăm pe Băsescu. El nu are nicio vină că a ajuns președinte și că nu i se potrivește deloc! Alții sunt vinovați că a ajuns în România președinte un ins ca Traian Băsescu… Eu cred că este onorabilă pentru oricine ins aspirația de a ajunge în fruntea Țării. Nu poate fi pentru cineva dezonorant că a ajuns președinte, ci pentru Țară este dezonorant să ajungă președinte unul sau altul. Problema noastră reală este cum a fost cu putință ca unul ca Băsescu să ajungă președintele României?… Și care este răspunsul? Răspunsul nu este ușor de dat. Deocamdată important este să ne punem această întrebare. Dar întrebarea asta ne-o putem pune și cu privire la alții dintre cei care au mai fost președinți în România noastră. Căci nu mi-e rușine nici cu Emil Constantinescu!… Firește, din alte pricini! Iliescu? Deviem discuția prea mult. Deocamdată, sub presiunea timpului, nu avem de discutat decât „punctual”, cum zic toți nerozii. Punct ochit, punct lovit! Pe cine nu votăm? E clar acum pe cine nu votăm. Dar de votat, votăm pe cineva? Avem pe cine? Geoană nu are prea mulți simpatizanți, care să-l susțină pătimaș, până-n pânzele albe! Nu este un om care să suscite pasiuni și aderență entuziastă! Nu pare a fi deloc omul providențial, cel atâta de așteptat. Pare a fi omul ideilor altora! Etc., etc. Numai că toate astea nu sunt neapărat un defect! Băsescu s-a declarat președinte jucător, alții i-au zis „luptător”, iar Băsescu al nostru n-a fost nimic… Geoană ce fel de președinte va fi?… Cred că șansa de succes a lui Geoană va fi aceea de a întruchipa întocmai sensul legii și al Constituției, potrivit cărora președintele este, mai înainte de orice, un funcționar public. Președintele funcționar, deci. Care se simte bine la birou, iar nu la miting, pe scenă sau dansând din buric! Este mult, este puțin? Cred că este suficient! Ne putem declara mulțumiți și cu atât, după ce un mâncător de nori ca Băsescu a capotat atât de lamentabil… Nu este puțin dacă Geoană va reuși să fie ceea ce promite a fi capabil să fie: un funcționar al Statului – cu mânecuțe, eventual, nu i-ar sta deloc rău!, un funcționar care își face treaba corect, fără să ne uimească, să ne surprindă, nici în bine, nici în rău! Surpriza va fi să constatăm că nici nu avem nevoie de mai mult! Ce părere aveți de criticii săi? De obiecțiile care i se aduc? Am auzit niște tineri vorbindu-l de rău, cum că este comunist, omul lui Iliescu, al lui Vanghele… Că este de stânga!… Mai comunist decât Băsescu nu este! Iar Băsescu este de dreapta cum sunt eu udemerist! Asta ați mai spus-o, despre Sorin Oprescu, că este independent cum sunteți dumneavoastră udemerist! Atunci reluăm: Băsescu este de dreapta cam tot atâta cât a fost Oprescu de independent! Vadim zice că Băsescu ar fi și puțin evreu, după tată. Asta are vreo importanță? Nu. N-are nicio importanță. Poate să fie și patagonez! Importanță are însă faptul că ascunde sau nu acest detaliu. Abia așa, dacă ascunde ce este, devine important ce și de ce ascunde! Dar se pare că asta este regula la noi, să nu știm ce au fost părinții președinților noștri. Mergeți pe site-ul fiecăruia și veți constata că nici unul, în biografia oficială, nu spune cine i-au fost părinții. E deja jenant! Penibil! Electoratul are dreptul să știe tot ce se poate ști despre un candidat la funcții politice înalte! Despre părinții lui Geoană ce știți? Sunt români sau, tot așa, minoritari? Absolut nimic nu știu. O cunosc însă pe soacra domnului Geoană, un fel de doamna Chiajna, profesoară universitară, din familia Barba, o familie de aromâni luptători pentru cauza armânească, mari patrioți! L-am cunoscut bine pe Vasile Barba, fratele cel mare, un om cu totul deosebit. Păcat că a murit, ar fi fost un bun sfetnic pentru Geoană. Dar mai sunt și ceilalți frați Barba, inclusiv cel venit din SUA, unde a fost mare sculă în structurile cele mai înalte ale puterii. Cred că „unchiul din America” a avut un anumit rol în ascensiunea politică a lui Mircea Geoană. Nu m-aș mira să aflu că drumul făcut de Geoană la Moscova va fi fost ideea unchiului Sam. Atacându-l pe Geoană pe acest subiect, al drumului făcut la Moscova, Băsescu a făcut o mare eroare, adică s-a dovedit încă o dată că poate fi la fel de bine considerat un prostănac! Nu știe să piardă și nici să concureze cinstit! Personal, cu care dintre cei doi ați comunicat mai bine? Cu nici unul. Nu am stat de vorbă cu nici unul. Lui Băsescu i-am trimis câteva mesaje, dar n-a răspuns la nici unul. Aveți un mesaj pentru dl Geoană? Da. Să nu facă multe concesii lui Crin Antonescu. Să se mai gândească în legătură cu cota unică de impozitare. Nu este o idee la care să renunțe așa ușor, de dragul Crinului… Iar înainte de a-l nominaliza pe Iohannis, să-i ceară acestuia să răspundă în public la acuzațiile pe care i le-a adus „justițiarul” Marius Marinescu, sibian de nădejde, de-a lungul anilor. Acuzații extrem de grave. Iar pentru dl Băsescu? Dl Băsescu să încerce să se comporte ca un constănțean veritabil, adică să se gândească cum să facă să nu-și piardă odată cu tronul și demnitatea. Că-i mai scumpă decât toate!… Nu are de unde s-o ia înapoi! Ca să reiau un criteriu propus de dumneavoastră în discuția anterioară, dacă ar fi să mergeți până la Baia Mare în tren, în același compartiment, cu cine ați prefera să fiți, cu Băsescu sau cu Geoană? Până la Baia Mare? Da’ de ce nu până la Vladivostok?! Fie! Până la Vladivostok! Cu cine ați prefera să mergeți în același compartiment, vreo două săptămâni? Cu Elena Udrea! E damă bine!… Evident, fără Caragiale nu se poate!… Vă mulțumesc. A consemnat Nikita Vancea

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors