Archive for the ‘Analize-Controverse’ Category

MIRCEA GEOANA – mesaj electoral

Posted by Ion Roata On December - 5 - 2009

MIRCEA GEOANA

.Poza reclama electorala

A fi sau a nu fi: iata-ntrebarea!
Cam asa incepe faimosul monolog din Actul III al piesei Hamlet. Mai mult ca oricând aceeasi intrebare isi gaseste ecoul in viata noastra in nenumatare ocazii, cu diferite subiecte incerte, cu actori a caror rol, deznodamântul poate fi cu totul altul decat cel scontat. A fii sau a nu fii: un om de caracter, este intrebarea si-n cazul candidatilor finalisti pentru functia suprema-n stat: Mircea Geoana si Traian Basescu. S-a scris si se va scrie inca multe dovedite si nedovedite, adevarte sau puse-n cumpana gândiri, credibile sau doar masurate-n greutatea neghinei semanate cu vigilenta, toate, fiind pretul asocierii cu acel candidat, cu ceea ce el poate a ma reprezenta in ceea cu sunt, reflectia caracterului si vointei proprii in viitorul destin al propriei mele natiuni. A fi sau nu a fi: iata-ntrebarea./ Mai nobil e sa-nduri in cuget, oare,/ Sageti si prastii ale-ursitei rele… continua versurile Shakespeare-ene, versuri ce ne sunt parca adresate noua românilor in situatii cruciale asa cum este ce-a de-acum, alegerea presedintelui României. Doar un singur argument as vrea sa folosec. Acest argument poate fi “Actul” jocului, nu din Hamlet, ci jocului real al generatiei tinere din tara noastra in anii ce vor veni. Legalizarea prostitutiei si a drogurilor usoare (dar sinucigase). Oare sa-mi fie constiinta atât de ingreunata de povara mizeriei si nepasarii fata de proprii nostri compatrioti, sa dau votul meu unui “om”, daca acesta poate fi numit om, stiind pe buna dreptate intentia si vointa exprimata de-a legaliza ceva a carei impotrivire in lumea civilizata este privita cu-atât de mare impotrivire? Nicidecum! Votul meu va fi dat acelui candidat care ma reprezinta cel mai aproape de ceea ce sunt, de ceea ce doresc neamului meu, de ceea ce-as face eu daca-as fi in masura sa decid in numele propriului meu neam. Singurul, din cei doi candidati la presedentie, cel ce merita votul meu si celui ce i-l voi da, este nimeni altul decât, Mircea Geoana. L-am cunoscut, i-am putut vedea optiunile politice de-a lungul celor patru ani in care am servit aceasi comisie de politica externa al Senatului României, i-am cunoscut caracterul si integritatea politica, este cel ce va putea reprezenta opiniile si vointa celor ce se identifica a fi conservatori cu principiile familiei, societatii si apararii drepturilor celor fara drepturi. Stoparea si obstructionarea unor initiative de genul celor fara caracter al intentiei legiferarii prostitutiei si drogurilor, o poate face doar unul ca Mircea Geoana, un om cu valori familiale de necontestat, unul ce sa pronuntat pro-familie si apararea valorilor acesteia in decursul anilor precedenti. A fi sau nu a fi: iata-ntrebarea. Unde-ti regasesti optiunea? Pro-legalizarea prostitutiei si drogurilor, atunci, voteaza Basescu…Doresti binele tinerilor si copiilor natiunii din care venim, doresti sentimental pro-famile sa fie promovat ca o virtute al natiunii noastre, atunci te rog, voteaza: Mircea Geoana. Iata raspunsul: A fi sau a nu fi: a fost intrebarea… Asa sa ne ajute Dumnezeu.
Doamne ajuta! Doamne da izbânda!
Sen. Viorel Duca Sr. (Ret.)

Mircea D.Geoana – Viitorul presedinte al României

Prin acest mesaj doresc sa ma adresez tuturor românilor; Dmnevoastra celor care locuiti pe pamântul mostenirii milenare al neamului românesc si deasemenea catre D-voastra care locuiti pe intinsele meridiane ale lumii.
Dragi Români, intucât, dealungul istoriei, natiunea româna in ciuda vitregiilor soartei, s-a remarcat si s-a identificat ca natiune crestina, si prin asta si-a garantat existenta fizica si spirituala, prin gratia lui Dumnezeu, noi suntem un popor si-o natiune crestina, de aceea ca si crestini români, va indemn, ca la aceste Alegeri Presedintiale, sa faceti o decizie in baza principiilor crestine, care trebuiesc respectate si onorate cu aceasta ocazie.
Peste doar câteva zile, vom fi confruntati cu marea decizie, pe care va trebui sa o facem ca natiune; de decizia fiecaruia dintre noi va depinde soarta natiunii române de mâine.
Asadar, alegerile presedintiale din 6 decembrie anul curent, vor fi un moment decisiv pentru natiune. |n acest contest, va invit sa alegeti dintre Candidati un lider, si pentru-ca suntem crestini, principiul crestin trebuie respectat si onorat cu aceasta ocazie;
Alege-ti, un lider, care sa promoveze familia si valorile crestine, un lider care iubeste identitatea neamului românesc, un lider, caruia ii pasa de nevoile poporul sau, un lider care sa ne poata reprezenta cu cinste in Europa in Alianta Nord Atlantica si in lume.
Dragi crestini români, din toata inima si cu toata responsabilitatea, pe care o am ca aparator al libertatii religiose, si ca promotor al valorilor crestine atât in România cât si in Statele Unite ale Americii, in decursul a celor trei decenii; public,va fac, recomandarea mea, invitatia si suportul meu si al colaboratorilor mei din tara si din strainatate, in favoarea Candidaturii lui Mircea Dan Geoana, ca viitor presedinte al României.
Poate va intrebati, de ce Mircea Geoana?… si nu altul!, in acest sens va prezint telegraphic doar trei argumente:
1. Mircea Geoana si nu altul, a fost Citez: “cheia sucesului integrarii României in Alianta Nord Atlanica” Declaratiile Dipolmatiei Americane din administratia Bush, Washington, la 29 Martie 2004.
2. Mircea Geoana si nu altul citez: “Cel mai tânar ambasador in Washington, dar un potential presedinte al României de mâine”. Cuvintele, Diplomatiei Americane din Washington, la 16 Ianuarie 1998.
3.Mircea Geoana si nu altul citez: ”Este promotorul familiei si a valorilor crestine”. Din nenumaratele scrisori, trimise de lideri crestini din tara si strainatate si confirmat de noi prietenii si colaboratorii sai dealungul anilor.
Dragi Români daca dorim un lider, unul cu viziune si unul care va aduce schimbare in România, votati-l pe Mircea Geoana ca presedinte al României.
Cu siguranta unii din D-voastra va veti intreba, Mircea Geoana, nu a facut greseli in decursul celor peste 16 ani de activitate politica ?…Da. Mircea Geoana a mai si gresit, dar, greselile pot fi neglijate in comparatie cu potentialul realizarilor pozitive atât in tara cât si in strainatate.
Asa dar tot Mircea Geoana, ramâne cel mai potential candidat pentru presedintia României.
Cu totii suntem constienti ca România, traverseaza o perioada destul de anevoioasa, o perioada când fiecare dintre noi ne asteptam la reconciliere si vindecare, la inflorire si bunastare, la pace si liniste, la sanatate si fericire, deodata crestinatatea româneasca a fost lovita fara mila in inima natiunii de propunerea Presedentiei române, privind dezincriminarea Consumului de droguri usoare si a sexului comercial.
Dragi crestini, consideram aceasta propunere a Presedintiei Române, o insulta la adresa Familiei, si a valorilor crestine, o ofensa adusa Crestinismului Românesc, si o amenintare la adresa echilibrului moral si social al României Contemporane. Multumim cu aceasta ocazie Patriarhiei Bisericii ortodoxe Române, Arhiepiscopiei Bisericii Catolice Române, Uniunii Bisericilor Baptiste din România, Uniunii Bisericilor Crestine dupa Evanghelie, Uniunii Bisericilor Adventiste din România, Aliantei Evanghelice Române din USA si Canada, Asociatiei Baptiste Române din USA si Canada, Aliantei Familiilor din România, si tuturor organizatiilor Crestine care si-au exprimat public, dezacordul fata de aceasta propunere a presedintiei României.
Dragi Crestini Români, din tara si de pe meridianele lumii, ca sa pastram familia Familie, si valorile crestine la loc de cinste, si sa avem un echilibru moral si social in România, Onorati cu prezenta D-voastra Alegerile Presedintiale, si votati-l pe Mircea Geoana ca Noul Presedinte al României.
Poate o parte din d-voastra, nutriti ideia ca acestea sunt perceptele alinierii de la Bruxell sau Strazburg; vreau sa stie intreaga Europa, ca noi românii suntem parteneri credinciosi si statornici, ai Comunitatii Europene, dar cât priveste IDENTITATEA NATIUNII ROMÂNE, Bruxelul si Srazburgul sunt fara cuvinte.
Ba dimpotriva, Parlamentul European, ar trebui sa transfigureze si sa implimenteze in sânul Comnunitatii Europene, respectul si Reverenta fata de Biserica si atributele eclesiastice ale Divinitatii.
Dragi români, daca dorim un lider cu viziune, unul, care sa aduca schimbare in România, un promotor al familie si al valorilor crestine, un purtator de cuvânt al identitatii neamului românesc, atunci votati-l pe Mircea Dan Geoana ca presedinte al României.
Doamne, ajuta natiunii române!
Peter Cocirteu,
Cleveland Ohio

Nota redactiei. Materialul din aceasta pagina este identic cu cel din editia tiparita, alocat spatiului electoral inchiriat celor doi candidati din turul doi. Din motive care tin de politica editoriala, “Curentul International” isi pastreaza independenta vis-a-vis de partide, candidati etc.

Mai e putin si se termină campania asta blestemată!

Posted by Stefan Strajer On December - 3 - 2009

Mai e putin si se termină campania asta blestemată!

liviu_antonesei

Autor: Liviu ANTONESEI
Vineri se termină naibii cea mai tensionată şi mai murdară campanie electorală de la începutul anilor `90 încoace. Am avut de toate, luptă anticomunistă la douăzeci de ani de la plecarea pe pustii a comunismului, filmuleţe demascatoare, nici nu mai contează dacă autentice sau trucate, presă transformată în propagandă pură, de o parte sau de cealaltă, contramanifestaţii ca la 1990-91 şi gesturi de o rară mîrlănie – între altele, preşedintele în exerciţiu n-a dat mîna cu doi foşti preşedinţi ai României, cu prilejul festivităţilor oficiale de Ziua Naţională! E şi ceva amuzant, cînd consulţi biografiile celor doi combatanţi – să constaţi că lustrabil e, mai degrabă, celălalt decît cel care crezi tu sau crede el şi susţinătorii săi! Dar în trei zile se termină! Problema este că, oricine ar cîştiga, iar mie cîştigătorul mi se pare deja vizibil, dar mă voi abţine să-l spun, că nu vreau să influenţez nici măcar involuntar opţiunile, deci, oricine va cîştiga, nu va avea mari motive de bucurie, iar sărbătorirea victoriei va trebui să se termine chiar înainte de a începe. Va fi treabă, nu glumă!

România nu-şi mai poate permite să stea cu un guvern provizoriu, sau interimar, care are şi termenul legal depăşit!, unul picat, altul pe ţeava ruginită şi unul alternativ! Criza politică prelungită – şi, pentru a evita discuţiile inutile, voi spune că aceasta nu are un singur vinovat, nici măcar o singură parte vinovată! – adăugată crizei economice, a fost una din acele originalităţi româneşti de care ne-am fi putut lipsi, cum nici rostogolirea crizei economice din motive electorale n-a fost o idee bîntuită de geniu. Citiţi toate analizele economice independente, citiţi declaraţiile care vin din mediul de afaceri, urmăriţi cotaţiile agenţiilor de rating pentru ţară, sistemul bancar etc şi veţi afla că situaţia nu e deloc roză. Pe la începutul campaniei electorale, mă gîndeam că vom fi loviţi în plin de efectele crizei economice cîndva după 1 ianuarie, acum mă întreb dacă acestea vor avea măcar răbdarea să treacă Crăciunul! În învăţămînt şi în alte domenii bugetare, curba de sacrificiu, cu cele 8 plus 8 zile de concediu fără plată, chiar dacă discret, a început deja. Sigur, angajaţii refuză să completeze cererile de concediu fără plată – e şi aburd să ceri cuiva să renunţe de bună voie la salariu plus sporurile aferente! –, dar angajatorii vor găsi un ac de cojoc, pentru simplul motiv că bani nu mai sînt. Asigurările premierului intrimar, că vor fi bani de pensii şi salarii şi în ianuarie, trebuie luate cum grano salis şi, oricum, D-Sa ia în calcul şi banii „economisiţi” din fondul de salarii bugetare pe noiembrie şi decembrie.

Deci, oricine va cîştiga nu va avea motive de mare bucurie, nici de sărbătorit, nici nu se va putea bucura de cele „100 de zile” de graţie ce se acordă, de obicei, unei noi guvernări sau reînvestirii alteia deja existente. Va trebui să asigure ţării un guvern puternic şi stabil, bazat pe o majoritate consistentă, sau măcar pe un sprijin parlamentar considerabil – şi e greu de crezut că acesta va putea fi condus de dl. Liviu Negoiţă! –, un guvern care să poată relua negocierile cu FNI, să ofere ţării o imagine de credibilite, grav afectată în ultimele luni, şi să purceadă instantaneu la un program anti-criză veritabil, pentru că măsurile paleative deja luate, cînd n-au fost degeaba, au făcut mai mult rău decît bine. În opinia mea, de pe 7 decembrie dis-de-dimineaţa, joacă aceasta inconştientă „de-a politica” trebuie să înceteze, cum trebuie să înceteze şi prefăcutul combaterii crizei. Ori vine un ceas al responsabilităţii, ori Dumnezeu cu mila! Însă Dumnezeu te ajută, dar nu-ţi şi bagă în sac!

Noi cu cine votam?

Posted by Stefan Strajer On December - 2 - 2009

Noi cu cine votăm?

ion_coja

Autor: Ion Coja

Noi cu cine votăm, domnule profesor ION COJA? Că nu prea avem cu cine?! E dramatic, e ca un blestem, ca la fiecare tur al doilea al alegerilor prezidențiale să ne trezim că nici unul dintre candidați nu ne merită votul, că trebuie să alegem din două rele răul cel mai mic! Ce ne puteți spune? Totdeauna este loc pentru mai rău! Și de data asta este mai rău ca oricând, dar nu atât pentru calitatea candidaților, cât mai ales pentru calitatea campaniei electorale! De zece zile se discută numai și numai despre palma aceea, despre filmulețul de câteva secunde, a fost sau nu trucat? Alte probleme România nu mai are?!… Firește, era de pomenit și acel incident, dar nu ca să faci din el placa turnantă a întregii campanii electorale! Nu mi se pare normal și serios ca de acel dos de palmă să depindă viitorul României! Pe cine faceți vinovat de această manipulare? Cred că este o manipulare involuntară, iar vinovat este Traian Băsescu. Mi se pare deasupra tuturor evidențelor că acel incident s-a petrecut și a fost filmat „pe bune”! Dar Traian Băsescu și-a dovedit cu această ocazie mediocritatea, prostia chiar. Căci mai înainte de a minți spunând că filmul este trucat, el trebuia să-și dea seama că povestea aceea, adică adevărul, poate fi întors în favoarea sa. Ar fi avut numai de câștigat dacă spunea cinstit „da, domnule Răzvan Dumitrescu, scena este reală, din păcate. Nu m-am putut abține și i-am dat acelui băiat o mică corecție, nu un pumn, ci un dos de palmă, nu ca să-l doară, ci ca să priceapă că nu este în regulă purtarea sa! Puștiul a fost obraznic și sâcâitor toată seara și nu m-am putut abține când l-am văzut că o jignește pe acea biată femeie, o mamă disperată, a unui copil cu handicap! Care voia să-mi înmâneze un memoriu, să-mi spună suferința ei și nu putea de acel copil obraznic! Trebuia să am o reacție, nu a fost poate cea mai potrivită, dar eu nu suport să văd obrăznicia și golănia, mai ales față de o femeie. Chiar și din partea unui puști! Nu cred că i-a stricat copilului acea corecție!” …Ce ar fi urmat? O discuție despre educație, despre valoarea educativă a pedepsei corporale, unii pro, alții contra, ne aduceam aminte vechiul adagiu latin „qui bene amat bene castigat”, adică „cine iubește bine pedepsește (bate) bine”, lumea ar fi aflat că azi în Occident sunt voci autorizate care cer tot mai insistent revenirea la pedepsele fizice, care susțin că renunțarea la ele nu a dat rezultatele scontate, că tineretul este azi tot mai neascultător și mai deșucheat în purtări din pricina acestei exagerate îngăduințe etc., etc. Cel puțin trei sferturi dintre români i-ar fi dat dreptate lui Băsescu! Iar declarațiile copilului ar fi confirmat poziția lui Băsescu, căci, ați observat, copilul ține la Băsescu, este un copil care a fost marcat pozitiv de corecția primită la Ploiești. Mi-e teamă pentru băiat să nu fie marcat negativ de bâlciul în care a fost târît de mizerabilii care, în frunte cu fostul meu student Paul Agarici, l-au acuzat pe copil că minte! Copilul este singurul care nu minte în toată povestea asta! Pare un copil de toată isprava! De ce Băsescu a ratat această ocazie de a întoarce în favoarea sa o situație la prima vedere atât de nefavorabilă? Băsescu nu este prost! Ba iată că a fost prost de data asta! Dar nu de la prostie i se trage, ci de la năravul minciunii! Minte de atâta vreme și până acum i-a mers atât de bine mințind! Așa că a apelat încă o dată la minciună, fără să-și dea seama că de data asta adevărul îi era mai de folos, era de partea lui! Domnule coleg, minciuna este semn de inteligență la copii. La oameni maturi minciuna este o dovadă de prostie, de lipsă de imaginație! Cine e șmecher cu adevărat, adică știe să iasă în câștig per total, nu minte niciodată! Suprema șmecherie în viață este să spui adevărul!… Așa că să nu-mi mai spuneți mie că Băsescu este „un șmecher de Constanța, uns cu toate alifiile”, cum îi aud pe unii zicând cu admirație! Altminteri, indiferent ce a făcut Băsescu, prea mult nu trebuie să-l criticăm pe Băsescu. El nu are nicio vină că a ajuns președinte și că nu i se potrivește deloc! Alții sunt vinovați că a ajuns în România președinte un ins ca Traian Băsescu… Eu cred că este onorabilă pentru oricine ins aspirația de a ajunge în fruntea Țării. Nu poate fi pentru cineva dezonorant că a ajuns președinte, ci pentru Țară este dezonorant să ajungă președinte unul sau altul. Problema noastră reală este cum a fost cu putință ca unul ca Băsescu să ajungă președintele României?… Și care este răspunsul? Răspunsul nu este ușor de dat. Deocamdată important este să ne punem această întrebare. Dar întrebarea asta ne-o putem pune și cu privire la alții dintre cei care au mai fost președinți în România noastră. Căci nu mi-e rușine nici cu Emil Constantinescu!… Firește, din alte pricini! Iliescu? Deviem discuția prea mult. Deocamdată, sub presiunea timpului, nu avem de discutat decât „punctual”, cum zic toți nerozii. Punct ochit, punct lovit! Pe cine nu votăm? E clar acum pe cine nu votăm. Dar de votat, votăm pe cineva? Avem pe cine? Geoană nu are prea mulți simpatizanți, care să-l susțină pătimaș, până-n pânzele albe! Nu este un om care să suscite pasiuni și aderență entuziastă! Nu pare a fi deloc omul providențial, cel atâta de așteptat. Pare a fi omul ideilor altora! Etc., etc. Numai că toate astea nu sunt neapărat un defect! Băsescu s-a declarat președinte jucător, alții i-au zis „luptător”, iar Băsescu al nostru n-a fost nimic… Geoană ce fel de președinte va fi?… Cred că șansa de succes a lui Geoană va fi aceea de a întruchipa întocmai sensul legii și al Constituției, potrivit cărora președintele este, mai înainte de orice, un funcționar public. Președintele funcționar, deci. Care se simte bine la birou, iar nu la miting, pe scenă sau dansând din buric! Este mult, este puțin? Cred că este suficient! Ne putem declara mulțumiți și cu atât, după ce un mâncător de nori ca Băsescu a capotat atât de lamentabil… Nu este puțin dacă Geoană va reuși să fie ceea ce promite a fi capabil să fie: un funcționar al Statului – cu mânecuțe, eventual, nu i-ar sta deloc rău!, un funcționar care își face treaba corect, fără să ne uimească, să ne surprindă, nici în bine, nici în rău! Surpriza va fi să constatăm că nici nu avem nevoie de mai mult! Ce părere aveți de criticii săi? De obiecțiile care i se aduc? Am auzit niște tineri vorbindu-l de rău, cum că este comunist, omul lui Iliescu, al lui Vanghele… Că este de stânga!… Mai comunist decât Băsescu nu este! Iar Băsescu este de dreapta cum sunt eu udemerist! Asta ați mai spus-o, despre Sorin Oprescu, că este independent cum sunteți dumneavoastră udemerist! Atunci reluăm: Băsescu este de dreapta cam tot atâta cât a fost Oprescu de independent! Vadim zice că Băsescu ar fi și puțin evreu, după tată. Asta are vreo importanță? Nu. N-are nicio importanță. Poate să fie și patagonez! Importanță are însă faptul că ascunde sau nu acest detaliu. Abia așa, dacă ascunde ce este, devine important ce și de ce ascunde! Dar se pare că asta este regula la noi, să nu știm ce au fost părinții președinților noștri. Mergeți pe site-ul fiecăruia și veți constata că nici unul, în biografia oficială, nu spune cine i-au fost părinții. E deja jenant! Penibil! Electoratul are dreptul să știe tot ce se poate ști despre un candidat la funcții politice înalte! Despre părinții lui Geoană ce știți? Sunt români sau, tot așa, minoritari? Absolut nimic nu știu. O cunosc însă pe soacra domnului Geoană, un fel de doamna Chiajna, profesoară universitară, din familia Barba, o familie de aromâni luptători pentru cauza armânească, mari patrioți! L-am cunoscut bine pe Vasile Barba, fratele cel mare, un om cu totul deosebit. Păcat că a murit, ar fi fost un bun sfetnic pentru Geoană. Dar mai sunt și ceilalți frați Barba, inclusiv cel venit din SUA, unde a fost mare sculă în structurile cele mai înalte ale puterii. Cred că „unchiul din America” a avut un anumit rol în ascensiunea politică a lui Mircea Geoană. Nu m-aș mira să aflu că drumul făcut de Geoană la Moscova va fi fost ideea unchiului Sam. Atacându-l pe Geoană pe acest subiect, al drumului făcut la Moscova, Băsescu a făcut o mare eroare, adică s-a dovedit încă o dată că poate fi la fel de bine considerat un prostănac! Nu știe să piardă și nici să concureze cinstit! Personal, cu care dintre cei doi ați comunicat mai bine? Cu nici unul. Nu am stat de vorbă cu nici unul. Lui Băsescu i-am trimis câteva mesaje, dar n-a răspuns la nici unul. Aveți un mesaj pentru dl Geoană? Da. Să nu facă multe concesii lui Crin Antonescu. Să se mai gândească în legătură cu cota unică de impozitare. Nu este o idee la care să renunțe așa ușor, de dragul Crinului… Iar înainte de a-l nominaliza pe Iohannis, să-i ceară acestuia să răspundă în public la acuzațiile pe care i le-a adus „justițiarul” Marius Marinescu, sibian de nădejde, de-a lungul anilor. Acuzații extrem de grave. Iar pentru dl Băsescu? Dl Băsescu să încerce să se comporte ca un constănțean veritabil, adică să se gândească cum să facă să nu-și piardă odată cu tronul și demnitatea. Că-i mai scumpă decât toate!… Nu are de unde s-o ia înapoi! Ca să reiau un criteriu propus de dumneavoastră în discuția anterioară, dacă ar fi să mergeți până la Baia Mare în tren, în același compartiment, cu cine ați prefera să fiți, cu Băsescu sau cu Geoană? Până la Baia Mare? Da’ de ce nu până la Vladivostok?! Fie! Până la Vladivostok! Cu cine ați prefera să mergeți în același compartiment, vreo două săptămâni? Cu Elena Udrea! E damă bine!… Evident, fără Caragiale nu se poate!… Vă mulțumesc. A consemnat Nikita Vancea

Cum a votat un alegator nehotarât, dezinformat si manipulat

Posted by Stefan Strajer On December - 1 - 2009

Cum a votat un alegator nehotarât, dezinformat si manipulat

PICT0751

 Autor: Ioan Ispas

Penultima preferinta sau când nu poti poza ca tânara speranta cu fosile în spatele tau.
Ca orice alegator nehotarât i-am analizat pe candidatii la presedintie tragând cu ochiul si la numeroasele sondaje aparute pe piata. Grava eroare, pentru ca optiunile mele s-au tot redus pe masura ce sondajele se înmulteau, pâna au ramas numai doua (Basescu fiind exclus din start). Sondajele nu mint electoratul, doar îl manipuleaza. Prima manipulare este când se prezinta lista cu candidati si cetateanul trebuie sa se pronunte având în fata nume cunoscute si unele despre care nu stie nimic. Automat va alege dintre cele pe care le “cunoaste“, facând rationamentul ca pâna la alegeri mai are timp sa se informeze si sa se decida. Asa apar procentaje mari pentru cei care sunt mai vechi si mai prezenti în mass-media. Aceste sondaje sunt apoi folosite pentru a-i elimina pe ceilalti candidati de la dezbaterile televizate. |n continuare sondajele speculeaza eliminarea de la dezbateri a asa zisilor candidati “fara sanse”, pentru ca sa creasca ale celor “cunoscuti“. Când se prezinta la vot cetateanul trebuie sa aleaga nu dintre cei mai buni ci dintre cei mai putin rai, fiind astfel eliminati oameni de valoare care ar putea întradevar sa scoata România din actuala deriva. Se poate face oare ceva pentru ca în fata alegatorului toti candidatii sa se prezinte cu aceleasi sanse? Da, prin initierea unei legi care sa interzica, pe perioada campaniei electorale sa se faca publice rezultatele sondajelor. Unii ar zice ca este o masura antidemocratica. Oare? Ma ajuta pe mine alegatorul cu ceva informatie în plus despre candidati sondajele? Nu, ele arata doar ca o anumita parte din masa de alegatori voteaza cu un anumit candidat. Ce trebuie sa faca alegatorul, sa urmeze turma sau propria sa judecata. Aici este o alta perfidie a sondajelor, pentru ca în paralel cu o dezinformare a alegatorului, se sugereaza sa voteze cu candidatii mai bine plasati, mergând pe rationamentul fals ca daca sunt mai multi care voteaza cu cineva înseamna ca acestia poate sunt mai bine informati decât el si deci candidatul respectiv este mai bun. Evident aici ne referim la alegatorii nehotarâti si nu la clientela politica pe care n-o intereseaza valoarea candidatului ci numai avantajele pe care le va obtine el daca respectivul candidat iese învingator. Pe vremea lui Caragiale cetateanul era manipulat cu un sprit, rezultând cetateanul turmentat. Astazi în sondajele de manipulare se baga milioane de euro, desigur nu din buzunarele politicienilor, ci din banii publici deturnati “legal” de la o utilizare utila societatii, deci cetatenii sunt manipulati pe banii lor. În perioada de informare asupra candidatilor am constatat ca în special rubrica origini este foarte saraca, cu mai putine informatii decât dosarul care se întocmea de serviciul personal pentru a promova într-un post de conducere la o intreprindere oarecare. Din aceasta cauza s-a ajuns sa alegem ca Presedinte al României un var primar al unui ”rege“ tiganesc. În timpul ultimului razboi mondial când s-a stabilit cine este considerat evreu si cine nu, s-a mers pâna la originea celor patru bunici ai cetateanului respectiv. În unele prezentari ale candidatilor la presedentie nu scrie nici cum îi cheama pe parinti. Am uitat ca din caracterul unui om 50 % este educatie si 50 % ereditate?. De ce se feresc candidatii sa ofere detalii despre originea lor, ce au fost parintii, ce au fost bunicii, cum i-au chemat, etc. Le este rusine cu originea lor? Atunci sa nu mai candideze. Pentru un presedinte conteaza enorm sa fie un om de caracter, care sa poata aduna în jurul sau oameni de valoare care vor sa faca ceva pentru tara lor. Se poate face ceva în acest sens? Da, initierea unei legi care sa stabileasca ce informatii trebuie sa furnizeze publicului candidatii despre ei, evident cu detalierea originii pana la cei patru bunici, inclusiv ai sotiei. Dintre candidatii scosi din competitie de catre sondaje si lipsa de informatie era unul pe care l-am votat de multe ori: Corneliu Vadim Tudor. Un om de o cultura impresionanta, patriot, combativ si cu o memorie exceptionala, dar care are o singura problema: este diabetic. Din aceasta cauza este imprevizibil în reactii si nu i se poate spune decât ceea ce doreste el sa auda, ceea ce pentru un presedinte este grav; se va înconjura numai de yesmeni.
A mai ramas Crin Antonescu si Mircea Geoana, initial am optat pentru primul, era mai tânar, nu s-a îmbogatit din politica, avea o masina Logan si a reusit sa propuna un premier agreat de toate fortele politice din opozitie, recunostea ca în toate partidele exista si oameni de valoare si aparea ca un om capabil sa coaguleze fortele nu sa dezbine. Prima fisura în creditul acordat a fost când am vazut pe internet ca este sprijinit de Gheorghe Ciuhandu si Lucian Boia. L-am scuzat crezând ca nu poate împiedeca pe cineva sa spuna ca-l sustine, chiar daca nu-l agreaza. A doua fisura a aparut la dezbaterea de la Cluj Napoca, la final, când în loc sa puncteze contra Traian Basescu, a început sa-l atace pe Mircea Geoana, absent. O regula de bun simt nescrisa este sa nu ataci pe cineva care nu este prezent si deci nu se poate apara. Am zis ca este om si mai greseste ca tot omul. Ultima lovitura a primit când sotia mea mi-a atras atentia, la dezbaterea televizata în trei, cine se afla în spatele sau: Zoe Petre, Radu Vasile, Emil Constantinescu, Gheorghe Ciuhandu, lipsea Victor Ciorbea pentru ca fundalul sa fie total catastrofic. Nu pot sa cred ca aceste personaje au ajuns acolo doar pentru ca au dorit sa fie. Daca Crin Antonescu a fost sfatuit sa-i invite pentru ca vor atrage voturi, a fost un sfat prost, pentru ca procentul de 80 % din necesarul de produse alimentare importate de România astazi, se datoreaza si celor douazeci de complexe avicole si de crestere a porcilor distruse de guvernarea Conventiei democratice. Un vot sigur a pierdut, al meu, poate mai multe. Cu aceasta ocazie a fost clarificata si problema principala care ma retinea sa-l votez pe Mircea Geoana; mesajul trimis lui Emil Constantinescu dupa alegerea sa ca presedinte, în care nu ma deranja decât faptul ca se lepada de Iliescu (pe care nu-l agreez) într-un mod josnic. Daca acest mesaj exista exact sub aceasta forma de ce Emil Constantinescu nu l-a pus la dispozitia favoritului sau? Ar fi atârnat greu în campania electorala.
Ultima preferinta sau când trebuie sa alegi raul cel mai mic.
Nici unul din candidati nu si-au exprimat punctual de vedere privind: autostrada Bechtel, Rosia Montana, relatia cu China, ca sa ma limitez doar la câteva probleme care ma preocupa pe mine ca cetatean român. Cel mai în tema privind autostrada Bechtel este cel care a fost noua ani ministrul transporturilor si care stia foarte bine ca aceasta autostrada nu face parte din nici unul din coridoarele europene, ea fiind suspendata în vest, la Bors–Oradea, la doua sute cinzeci de kilometri de autostrada maghiara. Cea mai apropiata legatura cu autostrada maghiara este cea prin Nadlac–Arad, la cinzeci de kilometri. Autostrada Bechtel este un cadou facut pe banii românilor minoritatii maghiare din enclava Harghita–Covasna, pentru a avea un cordon ombilical cu patria mama. Pentru mine, Adrian Nastase care a semnat contractul s-a descalificat ca politician. Recapitulând, sa acorzi fara licitatie o lucrare de miliarde de euro, care nu este o prioritate pentru România, fara un studiu de fezabilitate, fara licitatie; aceasta ar trebui sa atraga atentia Departamentului anticoruptie, nu niste termopane. Se mai putea face ceva? Da, aducerea în parlament a unei legi care sa stopeze toate investitiile acordate fara licitatie. De ce n-a facut-o “marele luptator anticoruptie“ Traian Basescu?

Din minele de la Rosia Montana au scos aur dacii, romanii, românii ardelenii, austriecii, ungurii, românii, rusii, dar tot a mai ramas si pentru canadienii, care acum vor sa maruntesca muntii, sa-i trateze cu cianuri pentru a scoate tot aurul, argintul si alte metale pretioase, iar în final sa ne lase un peisaj lunar si un lac urias de cianuri pentru totdeauna. O afacere total dezavantajoasa pentru România din toate punctele de vedere, un caz tipic de coruptie dintr-o tara bananiera, în care este sfidat un întreg popor de catre câteva cozi de topor bine platite si politicieni corupti. Fosta deputata, actuala europarlamentara Daciana Sârbu s-a laudat ca va initia un proiect de lege privind interzicerea utilizarii cianurilor în minerit. De ce nu s-a finalizat?
Recent a fost în China Presedintele Obama. Asta vara o delegatie militara chineza, condusa de un înalt demnitar a vizitat România, dar presedintele Traian Basescu n-a primit-o, era plecat la Festivalul cascavelei de la Afumatii din deal, în schimb l-a primit pe Dalai Lama. China a fost un prieten constant al României, este membru permanent în Consiliul de Securitate cu drept de veto si singura pe care puteam sa ne bazam la ONU. Cine îsi închipuie ca într-un conflict diplomatic între noi si unguri SUA va fi de partea noastra se înseala amarnic, loby-ul maghiar de acolo este incomparabil mai puternic ca al nostru. Sa notam printre “realizarile“ presedintelui Traian Basescu si deteriorarea relatiilor cu China, ceea ce s-ar putea sa ne coste scump în viitor.
La finalul campaniei electorale, Traian Basescu referindu-se la cei doi candidati care-i suflau în ceafa a a venit cu doua “argumente“ finale care ar fi trebuit sa ne convinga pe noi, alegatorii nehotarâti, sa votam cu domnia sa: Mircea Geoana sa devina mai întâi stapân în propriul partid si apoi sa emita pretentii la presedintie, eventual în 2014, iar Crin Antonescu, ca profesor de istorie, a predat comunismul la copii, ceea ce el, Traian Basescu, n-a facut-o nici la proprii sai copii. Sa începem cu ultimul, comunismul nu se preda la orele de istorie, el se preda la cele de materialism dialectic si istoric, deci acest mesaj poate sa convinga eventual pe analfabeti; iar daca Mircea Geoana nu este “stapân“ în PSD asa cum sugereaza ca este el în PD-L, si ar dori sa fie si peste România, jignindu-si propriul electorat devenit implicit sluga, pentru mine era un argument în plus sa-l votez pe Mircea Geoana, prefer un democrat în locul unui stapân.
Mai multi comentatori si oameni politici au remarcat ca Mircea Geoana a facut progrese în activitatea sa si acest argument a contat ca în final sa optez pentru domnia sa.
Noembrie 2009

Nastase Scatiu (II)

Posted by Stefan Strajer On December - 1 - 2009

Nastase Scatiu (II)

Autor: Aurel Sergiu Marinescu

Aurel Sergiu Marinescu.site

Perfidul Adrian

Adrian Năstase, de 14 ani, este înalt demnitar neocomunist al PSD-ului actual; în acelaşi timp, a făcut tot ce i-a fost cu putinţă spre a renaţionaliza proprietăţile imobiliare furate de PMR/PCR. Perfidia lui Năstase întrece orice limite; întotdeauna a atacat, la fiecare întâlnire publică, Legea privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv după 6 martie 1945. Politica partidului său, pe care îl şi conduce, întotdeauna a fost ostilă reconstituirii dreptului de proprietate şi dintotdeauna a dorit limitarea serioasă a volumului restituirilor şi despăgubirilor acordate foştilor chiriaşI în propriile case. Concomitent, el, care se opune restituirilor (fapt pentru care poporul român cheltuieşte milioane de euro, condamnat să achite acele amenzi hotărâte de Tribunalul de la Haga), tocmai el se împroprietăreşte cu o vilă fostă naţionalizată ilegal, furând dreptul celorlalţi 4 moştenitori, egali în drepturi ca şi mama sa. Intrând în proprietatea casei, Adrian Năstase, şmechereşte, declară pios: “Am făcut o reparaţie morală unchiului nostru, M.Ciolan”! De ce nu a făcut aceeaşi reparaţie morală şi celor peste 100.000 de adevăraţi proprietari?
EPILOG la acest act gangsteresc: în primăvara lui 1999, sora lui Adrian, Dana Maria Barb a “cumpărat”, conform actelor, vila din Av. Petre Creţu nr. 60, proprietatea mamei sale, pentru suma de 650 milioane lei. (De unde oare o fi având atâţia bani? Sau a fost o vânzare fictivă?) Ca proprietară de drept, a evacuat pe cei trei chiriaşi, a renovat vila, pe care o locuieşte singură. Nu poate fi nici un dubiu, actul acesta de vânzare între mamă-fiică este un fals, orchestrat de cei doi vicleni, tatăl şi fiul, M. şi A. Năstase. Unii sunt tentaţi să creadă că Dana Maria Barb, divorţată, cu un copil, funcţionară, nu a avut cei 650 milioane lei, plata (!?!) casei. Ea însăşi declară că este “un om cu venituri medii”. În plus, învăţată de parvenitul ei frate, Adrian, mai declară şi o altă uriaşă minciună: “că a avut de suferit de pe urma comunismului, din cauza DOSARULUI…”!. Care dosar? De agentă a securităţii infiltrată într-o firmă de comerţ exterior, cu tatăl Marin şi fratele Adrian, ambii “colaboratori” ai Securităţii, ba încă fratele ei şi nomenclaturist?
Unele ziare au acuzat-o că a acumulat o avere impresionantă în ultimii ani. Dana Maria Barb, sora lui Adrian Năstase, a recunoscut numai 3 locuinţe, nu 5, câte se spune: o casă moştenire la Bucureşti, cu 650 milioane, dacă a plătit-o (?); un apartament în Centrul Civic, pe care a spus că l-ar fi vândut (?!?) şi un apartament într-o casă de vacanţă, la Predeal. Ea a mai recunoscut că, în anul 2004, era acţionară “doar la 3 firme”, nu la 7 cum se insinuează; după ce numeşte societăţile de la care are acţiuni – ALMONTE, VOLTERA, ARMS) afirmă că şi-a vândut acţiunile ce le avea de la alte două societăţi (AVANTI şi ODDA). Ştiind-o pe Dana Maria Barb o femeie mediocră din punct de vedere intelectual, chiar prostuţă, fără calităţi de om de afaceri (amoroase, da), desluşim răspunsul la averea impresionantă pe care o declară; este unul din paravanele afacerilor fratelui său Adrian, care “lucrează” la fel ca şi tatăl său, Marin, aşa cum şi-a trecut averea pe numele rudelor, la Tărtăşeşti. Şi de ce să nu credem că Dana Barb nu şi-a declarat întreaga avere? Iată de ce: controlul averilor nu se poate face!

Cât mai sus, cu orice preţ!

După a doua căsătorie, Adrian Năstase a fost “instruit” nu numai de tatăl său. A început să-l “dăscălească” şi socrul lui, Angelo Romeo Constantin Miculescu, un alt rechin oportunist care, ca şi Marin Năstase, s-a îmbolnăvit din ce în ce mai mult de putere şi avere, măcinat de cele mai respingătoare ambiţii de parvenire. Avându-l ca model pe Nicolae Ceauşescu, Adrian Năstase începe să creadă despre el însuşi ceea ce tatăl său îi repetase de mii de ori încă de când avea 14 ani şi ceea ce ştia şi el de la Securitate: că i se pregăteşte o înaltă carieră, plus că era convins că lumea se învârteşte în jurul lui, el fiind soarele Universului, predestinat să fie conducătorul unor fiinţe mai proaste ca el, cărora el le va tolera tot, toate jafurile şi furturile, deoarece ei vor fura şi pentru el, iar prostimea manipulată îl va accepta. De atunci, a început să fie arogant şi îngâmfat. |n dorinţa lui de grandoare şi agoniseală, îşi dă seama că pentru a ajunge cât mai sus pe scara socială nu este suficient să fii ginere de nomenclaturist şi informator-colaborator al Securităţii. De aceea, la sfârşitul anilor 80, echipa colonelului Ristea Priboi îl pregătea în grabă, pentru a-l implanta ca agent acoperit în străinătate probabil ONU. De fapt, Marin Năstase, cu ani în urmă, avansase ideea că fiul său va ajunge la ONU sau conducător în România Socialistă.
Generalul Neagu Cosma, şeful contraspionajului reserist, la un moment dat, a declarat că între 85-89, printr-un sistem de burse, tinerii bine pregătiţi şi “bătăioşi” au mers la studii la Institutul de Economie Mondială din USA. Se ştie de către contraspionajul român că acest institut, aflat la New York, funcţiona prin acoperire CIA. Prin şcoala asta, toţi au fost recrutaţi de CIA şi mulţi au ajuns apoi în fruntea ţării. Este citat numele lui Adrian Năstase, fost student al acestui institut, împreună cu Mugur Isărescu, Theodor Stolojan, Adrian Severin, Ioan Mircea Paşcu… şi lista conţine circa 30 de nume. Tot generalul Neagu Cosma a mai adăugat: “…era un dosar întreg la Securitate, în care se spunea tot ce se petrecea acolo, la acest institut. Noi nu stăteam numai să ne uităm: pe unii dintre bursierii ăştia îi mai trimiteam şi noi”. Cine ştie acum dacă nu şi Adrian Năstase a fost trimis de Securitate cu bursă americană la susnumitul institut? Şi în acest caz, el a dat o dublă lovitură: a servit cu informaţii despre acest institut Securitatea RSR şi a lăsat CIA şi pe americani să creadă că poate conta pe el după 1990. În această situaţie conjuncturală l-a găsit lovitura de stat din decembrie 1989, dată de garnitura a doua nomenclaturistă (din care făcea şi el parte), cu sprijinul serviciilor speciale sovietice.
Schimbarea politică i-a convenit de minune acestui obsedat de setea de îmbogăţire, parvenire şi faimă. Cu toate că şi în regimul comunist al lui Ceauşescu ar fi dobândit o poziţie înaltă datorită susţinerii şi protecţiei Securităţii, nu ar fi putut însă acumula averi ca Harpagon, aşa cum i s-a creat posibilităţi nevisate după 1989. Mai întâi profitase ca ginere al lui Angelo Miculescu, un alt oportunist, care ajunsese în cele mai înalte funcţii de stat pe timpul lui Ceauşescu: ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, ambasador în China şi ocupant al înaltei funcţii de membru în CPEx, dar care era ataşat de comunism tot atât cât ar fi fost ataşat un român de statul african Burkina Faso. Acest rechin veros a fost “marginalizat” de clanul Ceauşescu, fiindcă, în calitatea sa de ambasador în China, “uitase” pentru ce fusese trimis acolo şi se ocupa numai de afaceri personale, ceea ce atrăsese atenţia organelor speciale chineze, care au sesizat Securitatea. După revoluţia de palat din decembrie 1989, ginerele Adrian Năstase s-a folosit şi de “persecuţiile” suferite de socrul său, Angelo Miculescu, din partea lui Ceauşescu, pentru a putea acoperi parvenitismul lui feroce.
Imediat după decembrie 1989, Adrian Năstase a scos pe piaţă “persecuţii” (imaginare) suferite de el şi familia lui. Sora lui Adrian, Dana Maria Barb, a “suferit” din cauza “dosarului”, adică a “originii burgheze” (!?!), deşi ea a fost racolată de DIE, plantată într-o firmă de comerţ exterior (la terminarea facultăţii) şi trimisă în misiune în Siria, Norvegia şi Olanda (în flancul NATO). Marin Năstase a colaborat eficient cu DIE, ca şi fiul lui, Adrian, care “activa” în cadrul Secţiei de Străini în trecere pe teritoriul României, etc. De aceea, pare hazliu, azi, când instituţia CNSAS, care aparţine de PSD, comunică, simplu, că Adrian Năstase este “curat” şi că nu a lucrat cu DIE (decât cu colonelul Ristea Priboi…), spre ruşinea profesorului Onişoru. După decembrie 1989, Adrian Năstase a avut câteva avantaje faţă de alţii de teapa lui:

1. A fost profesor la “Ştefan Gheorghiu”, unde era în relaţii foarte bune cu Virgil Măgureanu, şi el profesor acolo (colegi, deci), Măgureanu fiind unul din cei mai importanţi agenţi KGB, complotişti ai loviturii de palat din decembrie ‘89. De asemenea, Adrian Năstase a fost coleg şi cu alţi complotişti, agenţi ai Moscovei, aflaţi şi ei la aceeaşi Academie a PCR;
2. Căsătorit (în anul 1984) cu Daniela Miculescu, fiica altui nomenclaturist, Angelo Miculescu. Acest socru a lui Adrian Năstase era prieten bun cu Ion Ilici Iliescu (şeful complotiştilor KGB-işti), căruia i-a făcut o caldă prezentare a ginerelui său, după 1989, aşa cum a făcut şi la obţinerea aprobării cumpărării “limuzinei” Trabant. O vorbă bună, spusă la timp, a fost regulă între nomenclaturişti. Sigur, “papa” Angelo a mai intervenit şi pe lângă alţi prieteni nomenclaturişti – foşti ai lui Ceauşescu (până în 1989) şi deveniţi “democraţi” (după 1989) – în favoarea ginerelui său;
3. Cum Securitatea nu a fost desfiinţată după decembrie 1989 (şi-a schimbat doar denumirea, reţinând toată puterea discreţionară, activând însă după aceleaşi metode, aproape cu aceleaşi cadre, dar cu ceva mai multă discreţie), nu putea să nu susţină un om de-al lor, cum de altfel a făcut-o în cazul Adrian Năstase, ca şi în multe alte cazuri. Susţinându-l pe Năstase cât mai sus în funcţii, Securitatea nouă, SRI, îşi asigura o existenţă durabilă, susţinere financiară câtă solicita, deci o continuitate “fericită”.
De fapt, această simbioză s-a văzut de nenumărate ori prin atitudinea lui Adrian Năstase de apărare a securiştilor “patrioţi” împotriva deconspirării securităţii, împotriva CNSAS-ului, până când a găsit soluţia: o lichea la conducerea instituţiei, în apărarea lui Ristea Priboi şi alţii. Şi atunci, imediat după lovitura de stat din decembrie 1989, relaţiile socrului Angelo Miculescu, “pilele” puse de acesta “persecutatului lui Ceauşescu”, combinate cu “vorbele de bine” ale unora cu “ochii albaştri” au început să funcţioneze, în ajutorul lui Adrian Năstase, la câteva zile după încetarea “revoluţiei”. Silviu Brucan l-a cooptat în Comisia de politică externă (condusă de el) pe “ginerica” Adrian Năstase – băiat bun. Întrebarea este: cine i l-a recomandat pe Adrian Năstase acestui trădător, zis comunist-ilegalist, care lucrează pentru KGB şi CIA? Şi recomandarea a venit fie de la socrul său; ori de la Securitate; ori de la Ion Ilici Iliescu; ori de la una din cele două, KGB – CIA sau de la toate aceste surse. Misterul rămâne!
Şi, nu mult după aceea, după primele alegeri falsificate, Adrian Năstase şi-a dat demisia din Colegiul Director al FSN şi a devenit Ministru de Externe, până la alegerile din anul 1996, când a câştigat alegerile “Opoziţia”, în frunte cu o altă pramatie: Emil Constantinescu. În acelaşi timp, Adrian Năstase a fost şi deputat în Adunarea Naţională.
După 1990, Francmasoneria şi-a făcut prezenţa în România, ca de fapt în toate celelalte ţări “eliberate de comunism” din Estul Europei. Această prezenţă timpurie s-a datorat intenţiei conducătorilor masoneriei franceze de a reconstrui masoneria în aceste ţări, în care comunismul a lichidat-o prin interzicerea pe teritoriul RPR a oricărei activităţi a acestei organizaţii oculte internaţionale şi prin pedepsirea gravă a foştilor ei conducători. După anul 1992, contrar regulilor foarte selective de admitere a membrilor, în România au fost acceptaţi şi declaraţi masoni un mare număr de indivizi, fără nici un criteriu de admitere, persoane nu totdeauna la nivelul care ar face cinste acestei organizaţii. Adrian Năstase a devenit şi el, cu această ocazie, mason, alături de Luminiţa, fata “împăratului” ţiganilor, Iulian, de la Sibiu. Astăzi, această masonerie din România este un caz tipic: cu Marele Mason (şeful) – un obscur fost jurnalist la “SCÂNTEIA” – a ajuns aliată cu partidul de guvernământ, adică cu Adrian Năstase şi, prin lege, este Masonerie de stat – subvenţionată de la buget.
Din 1990, Adrian Năstase a devenit şi Cavaler de Malta (al Ordinului Suveran Militar al Cavalerilor de Malta). Cu această din urmă organizaţie este o altă istorie, acest ordin fiind unul prin care Vaticanul (ca şi “Opus Dei”) îşi exercită influenţa spirituală în lume. Şi, ca să dea o justificare oarecare – pe care de fapt nu i-a cerut-o nimeni – şi ca să abată atenţia că el nu încearcă prin toate mijloacele de a-şi satisface pofta patologică pentru avere şi putere, Ady a declarat una din marile sale minciuni (ţiganii având spirit inventiv) că el “ar urma tradiţia familiei” (tatăl său, după absolvirea Şcolii Militare de Ofiţeri, ca şef de promoţie, a fost primit în Ordin. Apoi a mai declarat, tot gratuit, că în România dintre cele două războaie mondiale MAJORITATEA cadrelor militare de elită făceau parte din acest Ordin. Or, noi ştim bine că nici Armata Regală şi nici ofiţerii Armatei Regale NU FĂCEAU POLITICĂ! Lor, prin lege, le era interzisă apartenenţa la vreun partid sau organizaţie şi nu puteau participa la alte activităţi ce nu prezentau caracter militar-patriotic. Nu cunoaştem punctul de vedere al Patriarhului Teoctist despre modul cum priveşte Biserica Ortodoxă Română masoneria, fie ea de stat, şi Ordinul de Malta.
Înlocuirea lui Sergiu Celac din funcţia de ministru al Afacerilor Externe cu Adrian Năstase a părut observatorilor scenei politice româneşti inexplicabilă, deoarece Sergiu Celac şi-a terminat studiile la Moscova şi fusese recrutat în 1978 de serviciile sovietice. El a perfectat vizita la Bucureşti a lui Eduard Şevarnadze, la numai două săptămâni de la “revoluţia din decembrie”; a păstrat şi chiar a mai adus alţi securişti la Externe; avea farmec personal, un înalt profesionalism, datorită unei îndelungate experienţe. Cu toate aceste “calităţi revoluţionare”, Serghei Celac a fost înlocuit cu Adrian Năstase, care, la 40 de ani, devine conducătorul Afacerilor Externe ale României. El a fost unul din vechii “preferaţi” ai lui Ion Iliescu, acesta având nu numai recomandarea socrului, Angelo Miculescu, dar şi faptul că îl remarcase din vremurile trecute, când Năstase fusese preşedintele Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din Facultatea de Drept din Bucureşti, iar Ion Iliescu prim-secretarul Comitetului Central al UTC. De asemeni, nu ar fi exclus ca şi Dan Marţian, care în 1990 era preşedintele Camerei Deputaţilor din Parlament – care l-a urmat pe Ion Iliescu, în 1971, la conducerea UTC, să fi fost unul din susţinătorii fostului tovarăş Adrian Năstase la fotoliul ministrului de Externe. Înaintea numirii în această funcţie, Adrian Năstase a fost, chiar în primele zile după “revoluţia” din decembrie 1989, consilierul personal al lui Ion Iliescu, iar la formarea Consiliului FSN, el a fost purtătorul de cuvânt al acestuia. La alegerile din 20 mai, a fost ales în Parlamentul României pe lista FSN.
Încă din primele ieşiri pe arena internaţională, Adrian Năstase nu a justificat impresionantele titluri pe care le-a etalat în comunicatul oficial al numirii sale, dat la 28 iunie 1990, când s-a format noul cabinet: şef de promoţie în 1973 al Facultăţii de Drept din Bucureşti; membru asociat al Institutului pentru Drepturile Omului de la Strassbourg; doctor în Drept Internaţional; vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Drept Internaţional şi membru al Societăţii Franceze de Drept Internaţional. La 6 iulie 1990, noul ministru de Externe a acordat agenţiei engleze de ştiri “Reuter” un interviu, în care s-a lansat în tot felul de afirmaţii ridicole şi fanteziste. Ideile de bază i-au fost:

1. Europa are de pierdut şi riscă foarte mult (!?!) dacă nu acceptă România în rândurile ei;
2. În loc să-l critice pe Ion Iliescu, cel care a avut năstruşnica idee – funestă renumelui României – de a chema minerii, precum şi fărădelegile săvârşite de aceştia (ceea ce a fost aspru criticat în Consiliul Europei şi România a pierdut statutul de observator), Năstase a criticat… Europa;
3. Încearcă să provoace din partea poporului român o reacţie ostilă Europei şi de sprijin al regimului; el tună şi fulgeră contra Europei pentru că refuză să ajute România (după barbaria minerească!) şi trece la ameninţări, ca de exemplu fraza: “Dacă Europa va continua să se poarte aşa cu România, aceasta se va alătura altor zone ale lumii…” (Alt continent? China? Lumea a treia? El nu o mai spune);
4. Face afirmaţii fantasmagorice despre anumite cercuri pe care nu le identifică, care ar vrea să limiteze Europa la graniţa de vest a României.

Dar, la 13 iulie 1990, adică după câteva zile de la neproductivul şi hazliul interviu, Adrian Năstase schimbă pervers tonul, şi declară trimisului special al ziarului american “THE NEW YORK TIMES”, Steven Greenhouse, că “România este gata să se integreze în Comunitatea Europeană, chiar şi săptămâna viitoare, dacă aceasta ar fi posibil”. Ceea ce înseamnă nu numai o întoarcere de 180 de grade de la vechea poziţie, dar şi o enormă minciună, căci România era departe de performanţele economice cerute de Uniunea Europeană. Ca să îndulcească puţin impresia lăsată de afirmaţia lui Ion Iliescu, repetată şi idioată, că “să nu ne înveţe pe noi Occidentul ce înseamnă democraţia”, Adrian Năstase, ca să dreagă busuiocul, declară, feciorelnic: “Ceea ce dorim nu este un certificat de bună purtare, fiindcă nimeni nu este perfect, ci doar un sprijin normal din partea ţărilor care au deja o mare experienţă în democraţie, să ne ajute să ne îmbunătăţim structurile democratice”.
În privinţa relaţiilor cu Pactul de la Varşovia, în timp ce ceilalţi miniştri de Externe ai fostelor ţări sateliţi ai Moscovei au rupt legăturile cu Pactul, Năstase, exprimând poziţia lui Ion Ilici Iliescu, declară, cu şiretenie: “Nu este necesar să sari dintr-o maşină care nu mai are suficienţi carburanţi să înainteze. Pactul de la Varşovia nu mai înseamnă prea mult în aceste zile”. Foarte echivoc.
Adrian Năstase îşi arogă şi dreptul de a emite declaraţii privind situaţia internă. Uzurpând drepturile ministerului de Interne şi explicând violenţele din 13 iunie, el nu acuză nici minerii, nici “legionarii” (ca protectorul său, Ion Ilici Iliescu), ci susţine că “vinovaţii de violenţe au fost bişniţarii nemulţumiţi că nu mai pot să vândă în Piaţa Universităţii, şi atunci, au organizat perfect câteva mii de oameni decişi să distrugă guvernul ales…”. Cu alte cuvinte, el creează o nouă dezinformare, cu scopul de a mări confuzia şi a ascunde adevărul asupra celor ce s-au petrecut atunci.
Ca ministru de Externe, Adrian Năstase continuă, fără ruşine, seria minciunilor, calitate atavică ţigănească, moştenită pe linia tatălui său şi perfecţionată prin şcolile de partid. Astfel, ca nou ministru de Externe, el declară lui George Stanca, pentru ziarul “Expres Magazin” (nr. 19, din 1991), că în funcţia pe care o are face politica ţării, deasupra partidelor, ceea ce nu corespunde realităţii, el fiind atunci şi deputat FSN. Năstase a făcut – ca proaspăt ministru de Externe – o vizită la Moscova, Kiev şi Chişinău, deci în URSS, unde, printre alte necunoscute, s-a aflat doar că a pregătit vizita lui Iliescu la Moscova. Una din marile lovituri date României a fost semnarea Tratatului cu Rusia de Iliescu-Năstase, care a dus la pierderea definitivă a Basarabiei, Bucovinei de Nord şi Ţinutului Herţa, plus Insula Şerpilor. Şi nu numai atât: Iliescu şi Năstase s-au grăbit în a fi primii care au semnat, în noile condiţii, tratatul cu Uniunea Sovietică, aceea care, de fapt, agoniza. În lichelismul său de neegalat, Năstase explică astfel: “După dispariţia dimensiunii militare a Pactului de la Varşovia, a apărut ca o nevoie firescă pentru toate ţările din Europa de est să aibe relaţii cu Uniunea Sovietică, un tratat bazat pe valorile europene”. Şi tot el afirmă aiurea că noi trebuia să fim primii, deoarece, negociind la Moscova, nu aveam pe teritoriul ţării (cum aveau ceilalţi) trupe sovietice. Despre Basarabia, Năstase-patriotul, prin vocea stăpânului său, Ion Ilici Iliescu, zice: “Noi trebuie să ţinem seama de evoluţiile din ultimii 50 de ani din Republica Moldova. De aici pornind, de la aceste evoluţii, respectând această declaraţie, noi, practic ne găsim în situaţia că dincolo de Prut s-a creat un alt stat românesc. Noi putem sau nu să acceptăm acest stat, dar el există. De aici existenţa celor două state româneşti care, sigur, vor merge în paralel în istorie…”.
Rezultatele politicii neghioabe de atunci a cuplului de ciocli ai României I. Iliescu – A. Năstase se vede bine azi: Basarabia şi Bucovina, în loc de a reveni la ţara-mamă (de unde au fost smulse de Stalin, conform Pactului Ribentropp-Molotov) adică de a urma exemplul Ţărilor Baltice, astăzi sunt rusificate şi neocomunizate în cea mai neagră sărăcie, cu şanse de a se reintegra în imperiul rus al lui Putin. Asta se întâmplă acum cu aceste pământuri româneşti furate (în Deltă, Canalul Briscoe; dispute asupra Insulei Şerpilor; interzicerea limbii române; închiderea şcolilor româneşti ş.a).
Odată însă cu noile funcţii, creşte apetitul de îmbogăţire a lui Ady şi apare prima “găinărie”. Adrian şi Dana Năstase erau proprietarii imobilului din str. Aviator Jean Texier nr. 4, sector 1. În noua poziţie de înalt demnitar, având posibilitatea de a ocupa o locuinţă de protocol (ceea ce a şi obţinut), Ady trebuia să mai aibă o locuinţă “corespunzătoare”. Şi atunci a încheiat un act fals de donaţie a imobilului său către socru şi în acest fel a devenit “homeless”.
Iată cum reiese falsul din CONTRACTUL DE DONAŢIE încheiat între Năstase Adrian şi Năstase Daniela, soţi, domiciliaţi în Bucureşti, str. Aviator Jean Texier nr.4, sector 1, având un descendent în calitate de donatori şi Miculescu Angelo-Romeo- Constantin, domiciliat în Bucureşti, str. Pictor Negulici nr.18, etaj 1, apt.2, sector 1 (deci avea locuinţă) în calitate de denator, a intervenit prezentul contract de donaţie, în următoarele condiţiuni: Noi, Năstase Adrian şi Năstase Daniela, declarăm că donăm socrului şi, respectiv, tată, Miculescu Angelo-Romeo-Constantin, apartamentul duplex situat în Bucureşti, str. Av. Jean Texier nr.4, sector 1, care se compune din subsol, parter şi etaj, cuprinzând vestibul, două holuri, cinci camere, baie, bucătărie, debara, WC, oficiu, scară interioară, logie şi pivniţă, şi din terenul existent în suprafaţă de 284 mp se transmite în folosinţă 100 mp. Subsemnatul Miculescu Angelo-Romeo-Constantin declar că primesc cu mulţumiri donaţia ce se face de către Năstase Adrian şi Năstase Daniela şi mă declar de acord cu conţinutul actului. Cunosc situaţia juridică şi de fapt a apartamentului ca fiind cea arătată de donatori. Prezenta donaţie s-a perfectat în baza autorizaţiei de înstrăinare nr.1156/1991, eliberată de Primăria Sectorului 1, în care sunt cuprinse menţiunile “Apartamentul se află în perimetrul construibil al municipiului Bucureşti, într-o zonă de locuinţe neafectată de prevederile planului de sistematizare al municipiului Bucureşti”. Redactat şi dactilografiat în şapte exemplare, la Notariatul de Stat, Sector 1, Bucureşti, astăzi… data autentificării… Semnează – donatori (2), donator (1) şi notarul public cu ştampila oficială.

Ca urmare a acestui aranjament, A. Năstase, cu soţia şi fiul, s-a mutat în locuinţa de protocol din str. Mareşal Prezan nr. 4, pe care o ocupă, din 1992, în calitate de continuu înalt demnitar. El a adus îmbunătăţiri acestei vile (cu banii de la buget, casa fiind proprietate a statului), apoi a cumpărat-o, când s-au vândut aceste proprietăţi de stat, cu (nimeni nu ştie!) un preţ necorespunzător valorii ei. Apartamentul din str. Av. Jean Texier nr. 4, locuit înainte de 1989 de soţii Năstase, l-au cumpărat, ulterior, desigur, pe un preţ mult sub valoarea lui reală. După fals, casa era sediul “Cabinetului de avocatură” Adrian Năstase şi al Fundaţiei “România Mileniului Trei”, condusă din umbră de Adrian, dar oficial de consoarta sa.

De atunci, din 1990, de când ţara cunoaşte o nouă bandă politică venită la cârmă, de când lichelele cameleonice s-au tras una pe alta, rapid, printre ele fiind şI bisexualul Adrian Năstase, s-au cimentat relaţii noi, prostind un întreg popor traumatizat de comunism, năucit de dezinformările loviturii de stat, minţit prin “baia de sânge”, de “teroriştii care trăgeau din orice poziţie” şi cei 60.000 de morţi (ai lui Brucan). Şi au venit din urmă securiştii, care îi aveau la mână pe uzurpatorii lui Ceauşescu (dar şi pe noii demnitari) cumpărându-şi astfel iertarea şi neoexistenţa în noua epocă, o epocă a furtului, a jafului naţional, a şantajului şi a nemerniciei. Adrian Năstase a trecut rapid de la un stăpân la altul, de la “nomenclaturistică” la “nesaţiul posesiunii” şi la capitalistizare. Socrul, Angelo Miculescu, după lovitura de stat din decembrie 1989, a lucrat în cadrul firmei “POOLGEC”, proprietatea lui George Păunescu (conducătorul firmei securiste “CRESCENT”). Despre acest domn, tot ţigan, vom scrie cu altă ocazie, în relaţie cu Năstase. George Păunescu a exercitat mari presiuni asupra ministrului Agriculturii şi Alimentaţiei, Ioan Oancea, ca acesta să accepte importul de către “POOLGEC” – imediat – a unui milion tone grâu de panificaţie. Presiunile au fost făcute de “salariatul” firmei, Angelo Miculescu, toate telefoanele s-au dat “pe scurt” din cabinetul lui Adrian Năstase, ginerele lui Angelo Miculescu. Presiunile au continuat, grâul ţăranilor români a putrezit prin podurile caselor sau a fost mâncat de şoareci prin hambare, în loc să fie cumpărat pentru stocul de rezervă al statului. Evident, preţul pâinii pentru populaţie în urma importului făcut de “POOLGEC” s-a majorat corespunzător cu comisionul obţinut de firma “POOLGEC”, tranzacţie din care şi socrul şi ginerele au avut partea lor.

Ca ministru de Externe, Adrian Năstase a fost criticat de presa din ţară şi străină, fiind acuzat de atitudine ruso-filă. Astfel, cotidianul din Ungaria “Maghyar Nemzet” a publicat, după semnarea Tratatului cu Rusia de către Adrian Năstase, un articol intitulat “Noul conducător” (semnat de Molnar Gusztav). Articolul conţine o critică vehementă împotriva lui Năstase, considerat de autor ca “al doilea om al celui mai puternic partid român”. Printre altele, Adrian Năstase este acuzat de “atitudine făţişă antiNATO şi rusofilă”, de care este acuzat şi comandantul adjunct al contraspionajului militar român. Jurnalistul maghiar îl mai acuză pe Năstase că încearcă să imprime partidului o linie naţionalistă (gen Ceauşescu), bazându-se pe fostele structuri ale Securităţii.

CÂTEVA PRECIZĂRI:

1. Este greşeala mea, când am trecut numele de familie DUMITRU ţăranului sărac spre mijlocaş, din Tărtăşeşti, tatăl biologic al lui Marin Năstase. Adevăratul său nume de familie a fost GRIGORE, încât cei doi copii rezultaţi din căsătoria lui oficială cu ţiganca din Tărtăşeşti au purtat numele de familie GRIGORE (un băiat, Constantin-Costel şi o fată). Năstase Marin (Titi) a păstrat numele de familie al mamei sale, cât şi trăsăturile rasei mamei;
2. Nu am fost destul de detailat în legătură cu felul cum a acaparat familia Marin şi Elena Năstase averea compusă din vila din Aviator Petre Creţu nr. 60, cât şi bunurile mobile de mare valoare ale mătuşii sale, sora tatălui Elenei Năstase, Elena Ciolan. După ce Elena Ciolan a pierdut locuinţa (prin naţionalizare) şi soţul ei, inginer M. Ciolan, a fost dat afară din seviciu şi apoi a decedat, ea a beneficiat de o pensie “simbolică” de urmaşă. A trăit foarte greu şi a reuşit la început să vândă câteva piese de mobilier. Atunci a intervenit cu dârzenie nepoata ei, Elena Năstase, simţind prada. Ea i-a interzis mătuşii, din ce în ce mai amnezică, să vândă ceva din fosta ei casă şi, ca să fie sigură, a izolat-o de prieteni, de tot restul familiei, după directivele soţului, Marin Năstase. În 1984, Elena Ciolan ajunsese în stare avansată de demenţă (senilitate); în 1989, i s-a luat semnătura pe un testament (vezi Partea III din acest serial). Înainte însă de moartea bătrânei (mai 1990) şi după, familia acaparatoare, Elena şi Marin, plus Adrian Năstase, au “preluat” mobila de certă valoare, adusă din Franţa (covoare persane, tablouri şi o bogată colecţie de argintărie).

 

CUMPĂRĂRI ŞI VÂNZĂRI CU PREŢURI DECLARATE MICI,
DECI TAXE MAI MICI PLĂTITE CĂTRE STAT

Una din marile lovituri date în sprijinul ascensiunii sale ulterioare şi a apetitului său nestăvilit de îmbogăţire a fost căsătoria lui Ady cu fiica lui Angelo-Romeo Miculescu, el însuşi afacerist şi avid de avere; în plus, nomenclaturist cu relaţii strânse în lumea lui. Aşa cum am relatat anterior, Adrian Năstase, ajuns în funcţii importante de stat şi de partid (FSN-PDSR-FDS), a avut în Angelo Miculescu un partener de nădejde în afaceri dubioase, un paravan în aranjamentele personale, atâta timp cât acesta a fost în viaţă, iar după dispariţia sa pământeană el a livrat o explicaţie plauzibilă de invocat pantry cheltuielile sale de nejustificat. Ca exemplu, taxele fiilor săi, de 20.000 dolari anual (fiecare) la liceul american, justificaţi ca fiind plătiţi de văduva soacră, deci 40.000 anual, pe mai mulţi ani, ca şi când Miculeştii nu ar fi trăit în comunismul pe lei până în 1990.
În 1996, Daniela Miculescu, devenită doamna Năstase, s-a dus (în luna august) la Biroul Notarial al Eugeniei Cuţaru, ca soţie a preşedintelui executiv al PDSR, Adrian Năstase. Obiectul vizitei îl constituia vânzarea de către familia Adrian şi Dana Năstase a unui teren în suprafaţă de 3.593,50 m.p., situat în intravilanul comunei Cornu, judeţul Prahova. Preţul vânzării – 2.000.000 lei. Soţii cumpăraseră terenul conform a trei contracte (nr.6035/10,07,1995; 9683/19,10,1995 şi nr.6360/23,10,1991), autentificate pe măsura constituirii suprafeţei finale de teren, de Notariatul de Stat Câmpina, în perioada 1991-1995. Cumpărătoarea terenului a fost Irina Miculescu, cumnata Danielei Năstase, adică soţia fratelui acesteia; o afacere în familie, cu un preţ fixat ca între rude, iar statul a primit doar suma cuvenită valorii declarate de părţile contractante.
În luna noiembrie a aceluiaşi an, Daniela Năstase revine la acelaşi birou notarial, pentru a cumpăra, de la familia Bichtel Sorin, trei suprafeţe de teren, şi anume: 6.230 m.p., încă 10.000 m.p. şi alţi 10.000 m.p., terenuri situate în intravilanul comunei Baloteşti, sat Petreşti, judeţul Ilfov, în suprafaţă totală de 26.230 m.p., acoperind parcelele A510/12, A510/13, A510/14, A510/15, A510/16. Terenul vândut nu a aparţinut familiei Bichtel, în urma reconstituirii dreptului de proprietate conform legii 18, ci fusese cumpărat de către aceştia în anii 1995 şi 1996, suprafaţa totală de 26.230 m.p. fiind achiziţionată cu suma de 18.000.000 lei, la preţurile din 1996, plătită INTEGRAL în momentul tranzacţiei – deci, cu aproape 687 lei m.p.
Prezenta relatare arată că familia Adrian Năstase a derulat operaţiunile de vânzare-cumpărare terenuri doar printr-un singur birou notarial particular. Preţurile pentru aceste tranzacţii sunt fireşte ireale şi nu pot păcăli decât pe proşti şi fiscul. Cu alte cuvinte, Adrian Năstase – ditamai preşedintele executiv al PDSR – a declarat fals, şi înşelând, evident cu scopul de a nu plăti sumele cuvenite statului. Mai interesană este şi alegerea notarului, patron al acelui birou, o bună prietenă a ex-şefului pazei de la Camera Deputaţilor, Dănuţ Spătaru, care în timpul mineriadei din 1991 (rezultată, după cum se ştie, cu căderea guvernului) şi-a retras oamenii de pază, asigurând accesul liber al minerilor. Întrebat de afacerea imobiliară, Adrian Năstase a declarat că la Cornu terenul a fost vândut cumnaţilor, pentru ca aceştia, împreună cu socrii lui, să-şi construiască “în timp” o casă. În ceea ce priveşte terenul din Baloteşti, el a declarat că acesta “există” (nu s-a mutat din loc – n.a.), fiind cumpărat “legal”. În legătură cu cazurile Cuţaru şi Stuparu, el a afirmat că sunt “simple coincidenţe” şi că nu-i cunoaşte, adăugând că soţia sa s-a adresat unui birou notarial privat mai puţin ocupat decât unul public.

CÂTE CEVA DESPRE DOAMNA NĂSTASE
(DANIELA MICULESCU – NĂSTASE)

Dacă Elena Dragomirescu-Năstase şi-a acceptat cu resemnare viaţa alături de soţul ei, Marin G. Năstase (G, de la Grigore, numele de familie al tatălui, aşa de fapt cum se semna), aceasta s-a datorat pe de o parte dragostei de mamă şi, pe de altă parte, a crezut ce i-a tot spus, că ar fi impotent – deci, un om bolnav; în rest, nu a ştiut niciodată despre cealaltă viaţă, ascunsă, a soţului ei. Cu totul alta este situaţia cu Daniela Năstase, soţia lui Adrian Năstase, bisexual, ca şi tatăl lui. Daniela aparţine desigur unei alte generaţii, cu alte concepţii despre viaţa sexuală. Este greu de presupus că lungile perioade de abstinenţă nu i-au dat ceva de bănuit, sau şi ea a crezut basmele reinventate cu impotenţa, ori cu munca extenuantă, care-l făcea să vină acasă târziu, în noapte. Sigur, după 1990, ea a aflat secretul, când toată presa i-a supranumit în cor soţul BOMBONEL şi a tot scris despre viaţa lui sexuală; ba chiar la un bal dat de revista “ACADEMIA CAŢAVENCU” i s-a decernat drept premiu un falus de argint. În cazul tinerei doamne Năstase, constatăm altă situaţie: ea acceptă starea de fapt pentru că i s-a oferit ceea ce nici nu a visat vreodată, fie ea fiică de nomenclaturist: o poziţie socială de excepţie, călătorii în lumea largă, sume uriaşe în valută la dispoziţie, posibilitatea satisfacerii tuturor capriciilor. Daniela Năstase nu întreţine nici o activitate productivă, dar primeşte prin telefon sute de milioane de lei, în contul “MILENIUMULUI TREI”, din vânzarea unor produse, frigidere, carne, etc. “MILENIUM TREI” este o fundaţie paravan a soţului, care îşi plasează sediul exact în casa pe care o au, în str. Jean Texier, nr.4. Daniela Năstase adună astfel milioane de dolari pe an. Ea nu fierbe mămăligă şI nu munceşte la ferma de la Cornu, aşa cum a trudit soacra ei; ea împarte mărţişoare de aur unor ziariştii agreaţi, împarte generoasă cadouri, face donaţii şi, mai nou, a devenit element surpriză de campanie electorală pentru Adişor al ei.

O NOUĂ ELENA CEAUŞESCU?

Preocupându-se de a-i crea o imagine specială soţiei, cu ocazia sărbătoririi publice, la 22 iunie, a zilei de naştere a “bronzatului” Ady, el a transformat-o pe Dana Năstase şi în persoană publică. Această strategie a învăţat-o din alegerile americane, dăscălit de consilieri americani, plătiţi din bugetul ţării româneşti cu sute şi sute de mii de dolari. Campania mediatică a Danielei “Scatiu” este coordonată de specialiştii care se ocupă de campania lui electorală şi de stafful ei personal. Ea are întâlniri cu soţii de conducători politici (Laura Bush, soţia premierului ceh, etc.) A fost vizibilă ridicarea pe o treaptă înaltă a Danielei, care urmează să joace rolul de invidiat al Elenei Ceauşescu, Nicolae Ceauşescu însuşi fiind modelul soţului ei. În turneul preşedintelui de guvern în SUA, Canada şi Anglia, Dana Năstase a fost însoţită, pe cheltuială oficială, de un stat major personal de campanie, care i-a organizat susţinerea declaraţiilor de presă zilnic – un comunicat de presă cu antetul Guvernului României a confirmat întâlnirea dintre Dana Năstase şi soţia premierului ceh; periodic se anunţă că soţia premierului va apărea în talk-showuri sau va patrona baluri de caritate, numele Danei concurându-l pe acela al lui Adrian Năstase. Dana are o activitate social-politică intensă, deşi nu s-a înscris în PSD, controlată şi dirijată cu multă grijă. Zilele trecute a mers prin ţară, în campanie electorală, alături de soţul şi fiul ei cel mai mic, Mihnea, întocmai lui Bush, Laurei şi fetelor lor.

ALTE AFACERI FOARTE DUBIOASE
ALE CLANULUI NĂSTASE – MICULESCU

În România, conform obiceiului statornicit, orice scandal ţine trei zile, după care se aştern tăcerea şi uitarea. Aşa s-a întâmplat şi cu AFACEREA “FILANTROPIA”: spitalul a fost privatizat, ministrul Sănătăţii din acel timp, Daniela Bartoş, şi-a încasat comisionul în urma “privatizării”, comision gras, care îi va asigura anii de ambasadoriat în Portugalia, cât şi deceniile grele ale bătrâneţii. Ziarele au scris, pe rupte, vreo două zile, s-a încropit însă o anchetă superficială, dar numele “FILANTROPIA” se va mai regăsi doar în scopurile fundaţiei prin care s-a desfăşurat tranzacţia, deoarece banii viraţi de societatea americană de investiţii au ajuns în conturile FUNDAŢIEI “MILENIUM”, patronată de Dana Năstase, nimeni alta decât soţia premierului României, care se declară incoruptibil, şi spune, cu orice ocazie, că va stârpi din rădăcini corupţia.
Sora lui Năstase, Dana Maria Barb, este implicată în afaceri inimaginabile, de milioane de dolari, ca paravan al fratelui ei. În jurul său se pun la cale marile privatizări frauduloase, ea fiind directoare la firma lui Mark Mayer, un obscur avocat din New York al firmei de consultanţă “MARK MAYER, RUBIN & HERTZFELD”.
Simona Miculescu, cea care a fost mult timp ataşat de presă la Ambasada Română din Washington, s-a stabilit acum într-o funcţie importantă în MAE. Meritul ei esenţial constă în amănuntul că soţia lui Adrian Năstase este sora soţului său, deci sunt cumnaţi. La rândul lui, soţul ei, Ovidiu Miculescu, a trecut şi el prin Washington, în calitate, normal, de “soţ al soţiei sale”, fiind formal angajat al Studioului “Al. Sahia”, ca să se prezinte acolo drept “corespondent”, în realitate el corespondând, dar în beneficiul altei instituţii…
Rodica Miculescu, directoarea economică a TAROM, calitate în care taie şi spânzură în aviaţia civilă, este cumnăţica lui Adrian Năstase, sora soţiei lui. Ea a executat un insistent şantaj asupra firmei “EDF”, condusă de Katz, pentru a-i prelungi contractul de închiriere a spaţiilor “Duty Free” din Aeroportul Otopeni. S-a cerut o mită de 300.000 dolari pentru un spaţiu de 15 m.p. Katz nu s-a lăsat, a atacat hotărârea şI s-a revenit asupra ei, declarându-se că se va organiza o licitaţie, de ochii lumii. Între timp, sediul societăţii “EDF” a devenit nefuncţionabil, în urma debranşării abuzive a curentului electric al spaţiilor administrative, a liniilor telefonice şi comunicaţiilor computerizate. Reprezentanţii firmei care deţine 51% din acţiuni (Aeroportul Otopeni – 5%; TAROM – 22%) au fost puşi în imposibilitatea unei apărări corecte, iar tribunalul a fost forţat să emită o sentinţă ilegală. Cel care face traficul de influenţă şi presiuni pentru a elimina societatea “EDF Astro SRL” spre a lăsa calea liberă corupţiei, Miron Mitrea (zis şi “MANIVELĂ”) făcând parte din mafia PSD, este ministrul Transporturilor, un “intim” al lui Adrian Năstase, care l-a transformat dintr-un şofer amărât în vicepreşedinte PSD, ministru şi individ foarte bogat. Abuzurile săvârşite în valuri de Miron Mitrea, ministrul Transporturilor, îl detaşează în postura de cel mai corupt ministru din Cabinetul Năstase. |n privinţa “licitaţiei” de la Otopeni, el a fost “pilotat” în această acţiune de cumnata primului ministru, Rodica Miculescu.

“Operaţiunea” IAS Prejmer

În 1991, IAS Prejmer, judeţul Braşov, s-a transformat în “SC Agroindustrială” SA. Atunci, deţinea 13 ferme: şase de taurine, cu un efectiv de 12.000 capete; patru ferme vegetale – 7.460 ha; un complex de 1.2000 capete porcine; secţie de industrializarea cărnii şi a laptelui; o crescătorie devenită celebră de păstrăvi şi animale rare de blană. Nicolae Păstârnac, ginerele lui Angelo-Romeo Miculescu şi cumnatul lui Adrian Năstase, dirijat de socrul său, bătrânul mare şacal al agriculturii româneşti, a preluat crescătoria de păstrăvi şi animale cu blană (nutrii, vulpi, dihori) el ajungând astfel patronul firmei “B Lapis” (care, în anul 1997, ajunsese în pragul falimentului). N. Păstârnac, alt ginere gangster sadea, a reuşit, cu tenacitate şi direct interesat, să o distrugă total.

DIN NOU PROVERBUL – AŞCHIA NU SARE DEPARTE DE TRUNCHIUL POMULUI

De mici copii, Dana Maria şi Adrian Năstase au moştenit evident defectele rasei bunicii – ţiganca, de la Tărtăşeşti, adică: mincinoşi, hoţi, violenţi şi vicleni. Când Dana avea 10 ani, l-a bătut şi i-a zgâriat faţa până la sânge unui văr mai mic decât ea cu 4 ani. De mică, a fost rea şi agresivă.
Când Adrian era în liceu, Marin G. Năstase, tatăl lui, a întâlnit întâmplător pe stradă, după mulţi ani, un fost ofiţer, absolvent al aceloraşi şcoli militare, şi foşti colegi la Politehnică, după epurările comuniste de după război din armată, pe ing. Eugen Popiştean. În timpul discuţiilor lor, Marin i-a spus fostului coleg că este căsătorit, că are doi copii în liceu, fată şi băiat. La întrebarea colegului – cum merge băiatul cu şcoala?, Mărin Năstase i-a răspuns: “Îi bate pe toţi elevii!”. Colegul mirat i-a răspuns: “Aşa educaţie îi dai tu?”, la care răspunsul măsliniului a fost: “Eu l-am învăţat, numai aşa, bătându-i pe toţi, va ajunge sus!” Ceea ce l-a lăsat pe ing. Popişteanu cu o impresie nu tocmai frumoasă despre acest gen bătăios de educaţie.
Răutatea a demonstrat-o de mic şi o demonstrează şi acum Adrian. Când era în primele clase de liceu şi venea la vărul lui mai mic cu 6 ani, care avea trei jucării de cauciuc, gonflabile – un iepuraş, un ursuleţ şi un pitic, cumpărate de la un turist cehoslovac, vărul Ady, după o vizită, două, a venit înarmat cu o lamă de ras şi le-a tăiat pe toată lungimea lor..
Despre hoţie, am scris în Episodul I, cum a furat timbrele din colecţia unchiului său, manifestând veracitatea proverbului românesc – cine fură azi un ou mâine va fura un bou, aşa că şi el a ajuns la furt de milioane între timp. Deasemeni, de pe atunci, i s-a dezvoltat dorinţa de a tot colecţiona.

La plecarea definitivă din ţară a uneia din mătuşile sale, în 1976, aceasta a lăsat la una din surori, o altă mătuşă de-a lui Adrian, să i se păstreze o icoană de familie, veche de 200 de ani, pe care neputând să o treacă graniţa, din cauza restricţiilor vamale, în speranţa că o va putea scoate din ţară altcândva, nepotul Ady, nu cunosc exact împrejurările, dar, colecţionar fiind, a trecut-o imediat în proprietatea sa.

MINCIUNA STĂ LA MASĂ CU ŞEFUL GUVERNULUI ROMÂNIEI

Aceste “calităţi” de rasă le păstrează şi azi, minciuna în special. Năstase minte de “îngheaţă apele” pentru că se crede prea inteligent, prea superior; minte un întreg popor în mod dispreţuitor, considerând naţia română o turmă uşor de manipulat. Sunt atâtea dovezi de minciuni în declaraţiile preşedintelui de guvern de azi, încât te minunezi de inventivitatea sa ţigănească. Adrian Năstase induce în eroare poporul român în diferite feluri. Cea mai des folosită este tactica prin promisiuni, el promite atât de dese ori o mulţime de lucruri, încât un ascultător neavizat ar putea crede că în România se duce o viaţă prosperă, când realitatea arată că 60% din populaţie se zbate sub pragul sărăciei. A. Năstase minte şi prin răstălmăcire, atunci când prezintă, şi a făcut-o de sute de ori, realitatea altfel decât este. Se conturează astfel una dintre cele mai semnificative trăsături ţigăneşti, moştenite pe linie paternă. Orice critică primită din partea parlamentarilor europeni o prezintă în ţară ca un succes or semnal încurajator. El minte la televizor, în faţa ţării, cât de multe şi măreţe succese a obţinut, cât de bună este starea economiei naţionale, şi tot ce spune este exact pe dos. O altă tehnică folosită de Năstase Scatiu ar fi minciuna prin omitere, adică aspectele care nu-i convin nu le declară, “uită”, iar presa obedientă i le trece cu vederea. Legat de acest stil de a minţi, Adrian Scatiu are şi meteahna diversiunii, răspunzând la un subiect printr-un alt subiect, nu cel în discuţie. Dacă vor urmări cu atenţie, cetăţenii vor observa arta de a folosi minciuna în toate afirmaţiile şi discursurile sale, ca pe ceva foarte normal.

URECHEA SURDĂ A LUI SCATIU-NĂSTASE

El a declarat cândva, de exemplu: “Noi stăm cu urechile lipite de pământ şi ascultăm ce zice poporul!”. Dacă ar fi adevărat, ar auzi suferinţele milioanelor de pensionari, care trăiesc o viaţă mizerabilă, ar auzi bolnavii, care nu au medicamente, ar auzi plânsul mamelor care îşi hrănesc ca vai de ele copiii şi care, în jurul Bucureştilor, merg la şcoală cu râie, cu păduchi, nespălaţi din lipsa săpunului. Poate că el pune urechea la Cornu – noul Scorniceşti, unde îşi are ferma, unde se “învecinează” cu doi agenţi ai securităţii externe, Mişu Negriţoiu şi Tinca. Nu de mult, 400.000 euro, cât şi alte sume, s-au alocat comunei Cornu în cadrul “sindromului Scorniceşti”, unde uneori Năstase Scatiu îşi petrece sfârşitul de săptămână. Năstase a cumpărat pământ la Cornu, în 1990, un sat amărât. De ce nu şi-a construit ferma la Tărtăşeşti? Simplu, pentru că acolo, lumea ştie originea ţigănească a bunicii din partea tatălui şi alte chestiuni jenante de familie, pe care ziariştii repede le-ar fi aflat.

CORNU A DEPĂŞIT SCORNICEŞTIUL

Azi, Cornu este un orăşel elveţian şi locuitorii aşa-zisei încă comune sunt fericiţi. Doar în 2002, s-au investit în prima jumătate a anului 1,5 milioane dolari. În 1989, un m.p. la Cornu valora un cent. În 2002, valora 14 dolari. Desigur că după ce Adrian Năstase cu familia s-a pozat în curtea casei cu iepuraşi şi căprioare, şi apoi a pus urechea la pământ a auzit cât de mulţumiţi şi fericiţi sunt consătenii lui. Cornu este prima şi singura comună din România aliniată la standardele europene: centrală telefonică digitală, acoperire pentru toate reţelele de telefonie mobilă, circa 100 de firme mici şi mijlocii. Comuna are reţea electrică, toate drumurile asfaltate, gaze la poartă, cablu tv, şcoli care îi fac şi pe străini să se ruşineze. Cornu a devenit Cornul Abundenţei! De la Câmpina la Cornu, şoseaua a fost asfaltată, în centrul comunei se ridică o şcoală cu laborator de informatică, dotată cu 25 de computere de ultimă generaţie şi deţine program de învăţământ prin computer. Din 1800 de familii, 1400 sunt cuplaţi la telefonie digitală. Locuitorii nu au fost colectivizaţi sub comunişti, fiind comună de deal, texele de proprietate sunt extrem de mici.
Deci la Cornu, nu la Năruja, în Vrancea, sau la Curcani, lângă Olteniţa, punea urechea A. Năstase la pământ. şi astfel, nu aude plânsetele pensionarilor, foşti în colhoz, sărăciţi de comunism, primitori azi de pensii ca pentru milogii-cerşetori.

MINCIUNELE, MINCIUNELE!

Locuitorilor din Cornu, Năstase Scatiu le-a plasat gogoriţa, ca să le arate că e de-al lor, că fiind copil a vândut pepeni în Obor. Pe când era vice-preşedintele Camerei Deputaţilor, în 1998, în Opoziţie, a plasat o altă minciună – hohovelă, pe ţigăneşte, unei ziariste, căreia i-a declarat că el ar fi învăţat să facă afaceri de mic copil, de când pleca la Bucureşti cu bunicul, “TATăL MAMEI MELE”, să vindem legume şi fructe”. Bunicul său, zice, avea o grădină imensă. Chiaburi, ce mai! “Plecam de la Tărtăşeşti, unde era casa bunicului, o localitate nu departe de Capitală, cu căruţa, de la 2 noaptea, ca să ajungem dimineaţa la Obor. De fapt, căruţei i se spunea camion. Arăta exact ca o căruţă, dar avea roţi de cauciuc. Cu bunicul am învăţat cum se face comerţ. şi mi-a folosit! Acasă, la noi, în Bucureşti, evident aveam doi cireşi enormi în curte. Tata mi-a spus că, dacă culeg cireşele şi le vând, pot face ce vreau cu banii. şi făceau cireşii sute de kg de cireşe pe an. Aşa am ajuns la 12-13 ani să vând la Obor. TATA M-A ÎNVăţAT Că TREBUIE Să şTIU Să Mă DESCURC ÎN VIAţă.” Ultima frază de fapt este singurul adevăr-adevărat, restul fiind minciună, fantezie şi doar puţină realitate. Minciună prin răstălmăcire. Bunicul său din partea mamei locuia în Bucureşti, era român, iar bunica de aici nu era ţigancă. Pe bunicul, cât şi pe unchii şi mătuşile din partea mamei sale, Ady nu i-a prea cunoscut şi nici nu i-a prea vizitat, deşi toţi locuiau în Bucureşti. Explicaţia ar fi că atunci, când Mărin-tatăl a declarat unor membri ai familiei soţiei sale că “viitorul este al comunismului şi că se face comunist, se înscrie în PCR şi îi va înscrie şi pe copii lui” reacţia a fost “este o ruşine, ne faci familia de râs”. Din această cauză, cât şi datorită faptului că avea cumnatul, soţul unei surori a soţiei sale, căruia îi fusese şi naş la cununia religioasă de la biserica Caşin, în 1974, fost deţinut politic. Năstase G. Mărin, zis Titi, tatăl lui Adrian, a interzis soţiei sale să-şi mai viziteze familia “reacţionară”.
Într-adevăr, bunicul Grigore din Tărtăşeşti avea o grădină imensă, cumpărată de locotenentul, fiul său şi al ţigăncii, care s-a cuibărit în timpul războiului la Braşov, departe de liniile frontului, aşa cum am mai spus, că a strâns mulţi bani din falsa “romanizare” a unor magazine de încălţăminte evreieşti şi cu banii a adunat pământ, pe care, la începutul venirii comuniştilor, l-a divizat pe numele unor rude, ca să nu apară drept chiabur. Bunicul din partea mamei însă avea o căsuţă modestă în Bucureşti, era salariat la Griviţa Roşie, fără o grădină imensă şi fără a fi legumicultor.
Este dificil de crezut că în anii de început ai comunismului, bunicul de la Tărtăşeşti vindea zarzavaturi la Bucureşti, împreună cu neptul, copil, şi în căruţă cu roţi de cauciuc, pe vremea aceea folosită numai în Banat şi Transilvania.
Minciună prin răstălmăcire, Adrian Năstase declară fantezia cu cireşii ca veridică, or, până apropape de 4 ani a locuit în Colentina, într-o casă cu curte, unde chiar dacă ar fi crescut cireşii, el era prea mic să îi culeagă. Apoi a locuit într-un apartament pe str. 7 Scaune, când puradelul, cu simţul muzical al ţigăniei, îşi mişca tot corpul în ritmul cântecului brazilian, atunci la modă, CHEMARE. Apartamentul în care locuia Năstase, a avut curtea pavată, fără fir de iarbă, şi din care se ajungea la mai multe apartamente. De acolo, s-au mutat în blocul fost al Fundaţiei ELIAS, despre care am mai scris, care nu avea nici o curte, dădea la trotuar, iar după alţi ani s-a mutat în blocul nou construit, când el deja terminase facultatea, divorţase, bloc pe str. Naum Romniceanu. Unde or fi fost cireşii care dădeau sute de kg de fructe? Sau aşa a vrut să explice sursa averii sale? Căci sute de kg de cireşe anual însemna o sumă deloc de neglijat de bani, înmulţită cu un număr mediu sau mai mare de ani ar fi însemnat economiile cu care şi-a cumpărat de pildă pământul de la Cornu? Căci, dacă socrul Angelo ar fi cumpărat pământ împreună cu ginerele Ady la Cornu, ar fi cumpărat şi pentru Irina Miculescu, nora lui, şi n-ar fi trebuit ca ulterior Dana şi Ady să-i vândă cumnatei 3593 m.p. Aşa că Adrian – puradelul minune, cu soţia sa, a achitat la Cornu costul terenurilor, nu Angelo Miculescu.

ATENŢIE! CÂTĂ VICLENIE ŢIGĂNEASCĂ

Elena Năstase, fostă Dragomirescu, mama genialului Ady, copilul ei superdotat, are 77 de ani şi locuieşte singură într-un apartament confortabil dintr-un bloc nou, situat pe str. Naum Romniceanu, nr.2, bl.5, ej. 3, apt.13, într-un cartier frumos, bine aprovizionat, piaţa aproape şi doar la câţiva paşi de parcurile de la “şosea”. Desigur, ca orice fiinţă, şi mama celui mai puternic om din ţară nu va fi scutită de vama finală, fiindcă totul se petrece în lume aşa cum poetul a spus: “cu-o moarte, toţi suntem datori”! Năstase, sub masca grijii filiale, prin sora sa, Dana Barb, face presiuni şi caută să-şi convingă mama, care se simte bine aşa cum locuieşte, să-şi vândă apartamentul, aducându-i diferite argumente, şi să-şi cumpere o casă mai confortabilă, modernă, mai mare şi mai spaţioasă, ceea ce de fapt nu o interesează încă pe mama lor. Substratul este ca, vânzându-şi casa, să zicem cu 150.000 de dolari, copiii ei să-i cumpere o vilă de sute de mii, sau chiar milioane de dolari. şi astfel, când sfârşitul vieţii sale se va produce inevitabil, Adrian să “moştenească” încă o casă, legal, frumos, cinstit, de fapt o investiţie camuflată de-a sa.

CREDINCIOSUL ORTODOX ADRIAN NĂSTASE

Cine merge azi în Cimitirul militar Ghencea nu poate să nu observe pe partea dreaptă a aleii ce duce spre piaţeta din fund monumentul funerar, din marmoră neagră, al lui Marin Năstase – o placă mare, pe care nu este săpată nici o cruce şi pe care scrie doar MARIN G(rigore, numele tatălui) NăSTASE, datele naşterii şi morţii, fără gradul de general (rezervă) pe care l-a dus cu el. Lipseşte crucea, cât de mică, nu mai spun că s-ar fi cuvenit ca în loc de placa (bloc) de marmură să fi fost o cruce mare de marmură neagră. Monumentul a fost făcut după dorinţa lui, a fiului, a lui Adrian. Lipsa crucii exprimă clar ateismul marelui politician din România, care acum însă face cruci mari pe la toate sărbătorile religioase, unde poate capitaliza politic. La toate sărbătorile naţionale, când se fac rugăciuni sau te-deumuri, Adrian Năstase îşi inşeală poporul, jucând teatrul creştinului ortodox cucernic, făcându-şi cruci, în timp ce a crescut ateu şi este ateu convins, dovadă fiind mormântul tatălui său, unde nu a călcat niciodată şi unde vine cu flori, rar, doar mama premierului, însoţită de doi bodyguarzi. Exemplul cel mai elocvent l-a oferit la Putna, la comemorarea a 500 de ani de la moartea lui Stefan cel Mare, unde Iliescu şi Năstase s-au închinat, dând un spectacol dezgustător, sub pază severă pentru ei chiar şi în mănăstire, cu puncte de control corporal la intrare în incintă, cu credincioşi opriţi să intre cu brutalitate fie şi în curte, trataţi ca terorişti sau borfaşi. Acesta a fost adevăratul exemplu de “creştin” dat de cel ce se vrea conducătorul unui popor creştin ortodox, un ateu îmbrăcat azi în straie de credincios.

***

Aurel Sergiu MARINESCU (scriitor, fost deţinut politic)

Dezinformarea „Un caz socant”: Aurel Sergiu Marinescu si Securitatea

Posted by Stefan Strajer On November - 24 - 2009

REPLICA LA DEZINFORMAREA: „UN CAZ SOCANT” AUREL SERGIU MARINESCU SI SECURITATEA

ASM Foto 1

Nota redactiei. Va supunem atentiei doua texte primite la redactie, trimise de catre doamna Manon Marinescu, sotia regretatului nostru colaborator Aurel Sergiu Marinescu; texte trimise in urma aparitiei in unele publicatii, in aceasta vara, a unor informatii precum ca Aurel Sergiu Marinescu ar fi fost „agatat” de catre Securitate drept colaborator. Dupa cum credem ca veti constata e vorba de alt caz de dezinformare.
*
Respectuos, va rog sa primiti „replica” la dezinformarea, facuta de securitate si domnul Andrei Badin, sotului meu Aurel Sergiu Marinescu cum ca ar fi fost in serviciile Securitatii.
Doresc sa va redau câteva aspecte ale dezinformarii, ce depasesc cu mult povestile Baronului Von Munchhausen.
Securitatea dezinformeaza: Aurel Sergiu Marinescu a fost trimis in Occident, sa-l lucreze negativ pe Adrian Nastase la alegerile prezidentiale din anul 2004.
Raspuns:
Aurel Sergiu Marinescu a plecat in Franta la interventiile facute de unchiul sau, care dorea sa-l scoata din temnita si domiciliu fortat, reusind sa-l scoata abia in anul 1974.
Oare sa fi stiut Securitatea cu 30 de ani inainte ca Adrian Nastase va fi pus sa candideze in anul 2004? Si i-ar fi trebuit lui Aurel Sergiu Marinescu 30 de ani sa scrie serialul „Nastase Scatiu”?
Securitatea dezinformeaza:
Aurel Sergiu Marinescu a fost turnator si in temnita si de acolo Securitatea l-a racolat sa lucreze pentru ei!? Nu au mentionat daca a fost informator si in timpul cât a fost condamnat la moarte – „pedeapsa capitala”.
Raspuns:
Daca Aurel Sergiu Marinescu a fost turnator timp de 13 ½ in timpul sederii in temnita, de ce el nu a beneficiat de actul de gratiere din anul 1964, când toti colegii sai de puscarie au fost eliberati, iar el „turnatorul” a fost tinut in continuu in chinga securitatii, in puscarie la Aiud, inca 5 ani in plus, eliberându-l in anul 1969 cu domiciliul fortat? De ce nu i s-a dat nicio explicatie la mentinerea lui in continuare in temnita, când decizia Occidentului  era sa elibereze pe toti detinutii politici?? Si de ce nu mi s-a dat nici mie un raspuns la sutele de cereri facute in acesti 5 ani la dubla ilegalitate, pe care le-am adresat Consiliului de Ministri, Marii Adunari Nationale, Presedentiei, Tribunalului Militar etc? Cum a fost posibil ca toti detinutii politici care au fost „turnati” de Aurel Sergiu Marinescu, au fost eliberati, iar el „tunatorul” a fost retinut inca 5 ani?
Securitatea dezinformeaza:
Aurel Sergiu Marinescu a fost informator de „rang cu plata”.
Raspuns:
Apare in România pe blogul lui Andrei Badin o „hârtie” cu 500 lei sub o semnatura a celor care au intocmit-o. NU ESTE SEMNATURA LUI AUREL SERGIU MARINESCU! ESTE FALS!.
Dar daca Aurel Sergiu Marinescu a fost informator de RANG, cum a fost platit cu acest bacsis? El fiind „turnator” in temnita, timp de 13 ½ ani pâna in anul 1969, continuând aceasta poveste, si când a fost eliberat, sub domiciliu fortat inca 5 ani pâna in anul 1974 când a parasit tara, deci 18 ½ ani, cum de l-au platit numai cu 500 lei? |n acesti ani de asa zisa „eliberare”, când avea un securist permanent in spatele lui, raportându-i zilnic, când nu pleca de acasa decât la serviciu si inapoi acasa, când „nu primea vizite”, nu intra nimeni in casa, când locuiam intr-un bloc MFA unde locuiau numai cadre superioare ale securitatii care tineau toti ochii pe el, cum de era informator? Pe cine „turna”? „Era sub severa paza”, si-l plateste cu 500 lei? Nici un cersetor n-ar fi primit acest bacsis!!
Aberatii de acestea umplu toata dezinformarea – praf aruncat in ochii poporului român ca sa ascunda mai departe nelegiuirile ce le fac ei.
De ce nu spun nimic de pamfletul „Baroane” a lui Mircea Cartarescu, publicat in anul 2005 la editura HUMANITAS si unde Gabriel Liiceanu i-a declarat pe Adrian Nastase si Ion Iliescu, indivizi care au facut cel mai mult rau României! Si de ce nu aduc in atentia poporului român cele spuse de Vadim Tudor care declara ca are inregistrari elocvente despre relatiile „intime” dintre inaltul demnitar (Adrian Nastase) si seful lui de cabinet?
Acestia sunt in viata si se tem de „replica” lor, dar au gasit pe Aurel Sergiu Marinescu, plecat in lumea dreptilor si nu are cine sa le raspunda. De ce nu au facut aceasta dezinformare in anul 2004 când circula serialul „Nastase Scatiu” (publicat in „New York Magazin” si „Curentul International” la vremea respectiva, n.r.)? Ori de ce nu au facut-o inainte ca Aurel-Sergiu sa nu mai fie, adica pâna in august 2008? Aceasta spune totul, nu au avut curajul sa se opuna celui care a scos la suprafata cele ascunse poporului român. Aurel-Sergiu Marinescu nu mai este printre vii, dar a lasat istoriei – adevarata istorie a acestei negre si lungi perioade prin care a trecut neamul românesc, „Prizonier in propria tara”, „Nastase Scatiu” si celelalte texte.
Va multumesc din suflet ca sunteti alaturi de mine, in pastrarea MEMORIEI SOTULUI MEU AUREL SERGIU MARINESCU.
Bunul Dumnezeu sa va binecuvânteze!
Sotia lui Aurel Sergiu Marinescu, Manon Marinescu

*
Continuare la „Replica”

Motto: raspuns de dincolo de mormânt.
Scriitorul Aurel Sergiu Marinescu raspunde prin cartea sa „Prizonier in propria tara”, vol.3, devenita testament pentru generatii.
a) „Relativa mea liniste mi s-a tulburat din nou, hienele Securitatii imi dau târcoale” – pag.305
b) „Organele si-au adus aminte de mine” – pag.310

Titlu:
Jos mâinile voastre infectate, de noroi si sânge, de pe sotul meu Aurel Sergiu Marinescu. Martirul inchisorilor exploatat politic cu falsuri si dezinformari.

Aurel Sergiu Marinescu, cunoscut luptator anticomunist din tinerete, a fost arestat si condamnat politic de la vârsta de 22 de ani; intre 1951-1953, 2 ani, apoi rearestat si condamnat la moarte, dupa aceea pedeapsa a fost comutata in munca silnica pe viata, in anul 1958, in baza art.209: subminarea economiei nationale si sabotaj contrarevolutionar. Nu a beneficiat de actul de gratiere in anul 1964 care obliga eliberarea tuturor detinutilor politici si Aurel Sergiu Marinescu a fost retinut 5 ani in plus. A fost eliberat in 1969, dupa 11 ½ ani. Total temnita 13 ½ ani.
Din 1969 a avut domiciliu fortat „camuflat” pâna in anul 1974, adica 5 ani de supraveghere. Total torturat fizic si psihic 18 ½ ani.
|n timpul acestui domiciliu fortat „camuflat” nu a putut pleca nicaieri, decât la serviciu. Nu primea vizite. Securitatea urmarea ca la fiecare 5 ani sa-l rearesteze in baza aceluiasi sistem odios fara probe, asa cum au fost si cele anterioare.
|n anul 1974, când se implineau 5 ani de la eliberarea sa din temnita Aiud, Aurel Sergiu Marinescu a fost chemat ca de obicei la Securitate;
– unul din cei 3 anchetatori i-au spus ca au destule probe ca sa-l aresteze si sa-l trimita la tribunal chiar fara declaratiile sale de recunoastere.
– un alt anchetator l-a acuzat ca nu are grija de familie si cum va creste copilul lui fara tata?
– un alt anchetator a adaugat „iti dam o posibilitate unica”, este ultima sansa, iti propun sa devii colaboratorul Securitatii, sa traiesti mai departe in libertate, folositor societatii, sau inchisoarea.
Era luna iulie 1974, Aurel Sergiu Marinescu a acceptat PROPUNEREA, NU COLABORAREA.
Era o propunere teoretica. La acea data Aurel Sergiu Marinescu detinea aprobarea si pasaportul de a parasi România in urma interventiilor unchiului sau din Franta. Pe 26 octombrie 1974 a plecat definitiv din tara.
A semnat o bucata de hârtie de aruncat la gunoi si astfel a pacalit Securitatea.
|n anul 1974, Aurel Sergiu Marinescu, ajuns in Franta, a cerut azil politic. Verificat de D.S.T („Directia Securitatii Teritoriale” a Frantei); pentru ca NU a fost membru de partid si NU a lucrat cu Securitatea i s-a aprobat azil politic. |n anul 1975 a depus cerere de emigrare din Franta in America. Verificat de CIA (Central Intelligence Agency) si pentru ca NU a fost membru de partid si NU a lucrat cu Securitatea i s-a acordat emigrarea in America.
|n anul 1981, dupa 5 ani, la depunerea formelor pentru obtinerea cetateniei americane, a fost din nou verificat de CIA si pentru ca NU a fost membru de partid si NU a lucrat cu Securitatea i s-a acordat cetatenia americana.
Ca si alti oameni alesi, Aurel Sergiu Marinescu si-a putut arata valoarea in afara granitelor, ceea ce in tara lui de bastina nu i s-a permis. El a aratat adevarul ascuns poporului român, cum a ajuns la putere Securitatea si cum s-a mentinut prin dezinformari, minciuni, insalatorii, arestari si denigrari (unele au continuat si continua dupa 1990).
Pentru a intelege mai bine metodele Securitatii folosite in anihilarea opozantilor in scopul de a mentine ideologia comunista, trebuie citita cartea lui Aurel Sergiu Marinescu: „Prizonier in propria tara”.
|n ceea ce priveste chitanta de 500 de lei aparuta in publicatiile românesti, pot sa spun ca este falsa si nu are semnatura lui Aurel Sergiu Marinescu. Suma de 500 lei era modica pentru un turnator sau colaborator al Securitatii, iar pe de alta parte chitanta poarta data doar cu câteva zile inainte de plecarea lui definitiva din tara. Ce ar fi facut Aurel Sergiu Marinescu cu 500 de lei când el avea pasaportul pentru Franta in buzunar? Sa-i fi platit Securitatea taxiul de acasa pâna la Gara de Nord in preziua plecarii?
|n serialul „Nastase Scatiu”, Aurel Sergiu Marinescu face cunoscut poporului român activitatea si setea lui Adrian Nastase de acumulare de averi si putere.
Replicile lui Adrian Nastase cu „Matusa Tamara” si „Serviciile Secrete”, au aparut dupa ce eroii povestilor n-au mai existat, amândoua au scopul de a arunca praf in ochii pooporului român pentru a-i distrage atentia de la dosarele sale. Asa cum a fost si in cazul celor doua buncare construite cu milioane de dolari si când s-a constatat ca a confundat averea tarii cu buzunarul sau, Adrian Nastase s-a declarat o victima a lucrarilor de proasta calitate. Deci pe lânga cele demonstrate de Aurel Sergiu Marinescu in serialul „Nastase Scatiu”, de hot, tigan parvenit, homosexual, i se mai poate adauga si trasatura de specialist in povesti cu personaje moarte.
Manon Marinescu (sotia sa)

ASM Foto 4

ASM Foto 2

Reţeta realegerii rapide a preşedintelui Traian Băsescu

Posted by Stefan Strajer On November - 22 - 2009

Reţeta realegerii rapide a preşedintelui Traian Băsescu

Vasile ZARNESCU_CV

Autor: Vasile Zarnescu
În unele recente materiale de presă, relevasem, lapidar, că reţeta rapidă a realegerii preşedintelui Traian Băsescu este să încerce să îi bage prompt la puşcărie pe cîţiva dintre marii politicieni corupţi, care roiesc în preajma lui – ca dovadă că este tot mai hotărît să lupte cu succes contra corupţiei. Din motive independente de voinţa mea, am reuşit să-i adresez abia zilele trecute scrisoarea închisă, relevată în continuare. Pentru că, pînă azi, 21 noiembrie, nu am primit nici un semnal din partea domniei sale, pentru a-i parveni, totuşi, în „ultimul ceas“, o voi trimite presei, aşa cum l-am anunţat – spre a-i mai fi, cît de cît, de ajutor. A trebuit, oricum, să scot anumite nume şi informaţii conţinute în textul depus la registratura Administraţiei prezidenţiale, cu indicaţia de mai jos.
***

Administraţia Prezidenţială                                                                                                      STRICT SECRET

Registratura generală

Nr. 22795/17.11.2009

DOMNULUI TRAIAN BĂSESCU,

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

– Urgent, personal şi confidenţial –

 

Priveşte: 1. Propunerea unei reţete a realegerii certe a dvs.

2. Revenire asupra raportului nr. 41.385/22.09.2005, referitor la unele disfuncţii majore din S.R.I., care afectează Securitatea Naţională

Raportează: colonel (r.) Vasile I. ZĂRNESCU

 

 
STIMATE DOMNULE PREŞEDINTE,

Permiteţi-mi să vă prezint această sinteză politică, din perspectiva unui alegător mai versat atît în problemele de politologie şi, în special, de propagandă electorală, cît şi în domeniul informaţiilor secrete, sinteză făcută din perspectiva alegătorului aflat în partea de jos a electoratului.

Dincolo de unele manevre de culise privind manevrarea buletinelor de vot, pe care unii nu le vor ignorate, iar alţii încearcă să le exagereze, totuşi, succesul obţinut de dvs. la alegerile din 2004 s-a datorat, în cea mai mare parte, etalării sloganului electoral esenţializat în sintagma „Jos corupţia!“ Între timp, opinia publică, diversele partide, personalităţi, organizaţii politice interne şi internaţionale au fost dezamăgite, aproape total în aşteptările lor, de ineficienţa luptei anticorupţie din România. Au fost cîteva încercări de a-i băga la pîrnaie pe unii mari corupţi, dar Magistratura a avut grijă să-i scoată basma curată; desigur, nu dezinteresată.

Cauzele eşecului luptei anticorupţie sunt multiple, dar, în principal, rezidă în instituirea solidă, extinsă şi profundă, între timp, a „sistemului ticăloşit“ – concept pe care l-aţi lansat, fiind introdus în limbajul presei şi, poate, chiar al politologiei viitoare, deoarece, pe lângă alte sintagme reuşite cu care se poate lăuda preşedintele Traian Băsescu (de ex., „partidul toxic“) sau, eventual, i se pot reproşa (cum este, de ex., şi expresia „băieţii deştepţi“), aceasta este cea mai cunoscută şi mai întemeiată. „Sistemul ticăloşit“ se bazează, în esenţă, pe ceea ce defineşte un alt viitor concept politologic, „nucleul dur al corupţiei“, introdus de ministrul Justiţiei, la acea vreme, Rodica Stănoiu, ulterior senator P.S.D., apoi independent, apoi P.C., apoi cine ştie mai ce – întrucît C.N.S.A.S., noua poliţie politică, o înghesuie să o bage la „mititica“, aşa cum a procedat cu Mona Muscă.
Corupţia: încetinitorul Tranziţiei

Nucleul dur al corupţiei îi include, fireşte, nu doar pe marii corupţi din domeniul afacerilor de stat în combinaţie cu acelea private, ci şi mari personaje politice, care acţionează în simbioză cu afaceriştii care stau în umbră şi care fac afaceri ilegale, dar cu acoperire legală, aşa cum sunt, de exemplu, indivizii indicaţi prin sintagmele „rechinii imobiliari“ sau „băieţii deştepţi din energie“. Chiar viitorul scurt-premier Emil Boc – scurt ca durată a mandatului, ca figură politică etc. –, pe vremea cînd era deputat în Opoziţie, acuza, în Parlament, pe unii de la Putere că au dat ordine ministeriale valabile doar cîteva zile, exclusiv cu scopul ca să profite de ele anumiţi oameni ai Puterii! Domnule preşedinte, ca să-l faceţi să-i revină, cît de cît, creditul moral – care se va răsfrînge, pozitiv politic, şi asupra dvs. –, cereţi-i să-i denunţe pe cei care au comis aceste acte de corupţie!

Aşa cum am mai arătat în alte articole (de ex., în Justiţiarul, 9 sept. 2004, p. 4-5), conform unei definiţii laconice, „corupţia este abuzul de funcţie publică în scopul obţinerii unor câştiguri personale ilicite“. Este şi cazul miniştrilor acuzaţi de corupţie în aceşti 20 de ani, indiferent care partide câştigaseră alegerile, în cadrul alternanţei „democratice“ la Putere. Astfel, fie că a fost în cauză „Ţigareta I-a“ – din timpul primului mandat al preşedintelui Ion Iliescu –, sau „Ţigareta a II-a“ – din timpul preşedintelui Emil Constantinescu –, fie că a fost cazul terenurilor Armatei cedate de către miniştrii Apărării unor particulari – terenuri pe care se afla sistemul rezervei strategice de apă a Capitalei, sistem care a fost distrus! –, fie că fusese problema traficului cu petrolul aflat sub embargo, fie că e cazul ex-judecătoarei Maria Huza, fie că este vorba de întreprinderi de stat subevaluate în mod oneros spre a fi cumpărate la preţuri de nimic de străini contra unei mite substanţiale date înalţilor funcţionari de stat etc., etc. – în toate cazurile este situaţia celor care abuzează de funcţia lor publică pentru câştiguri personale necuvenite: adică a marilor corupţi. Ca urmare a proliferării corupţiei, economia României a fost distrusă de guvernările postdecembriste, fiind vândută la bucată de marii funcţionari de stat, direct sau prin interpuşi, corporaţiilor transnaţionale, care au cumpărat „adevărate chilipiruri“, după cum se exprima, cu satisfacţie, publicaţia Jane’s Foreign Report. Şi asta o scria în august 2000, adică la finalul primei guvernări a C.D.R., care „grăbise privatizarea“ spre a îndeplini, cu deplină slugărnicie, directivele organismelor străine, interesate în ruinarea României – grabă din cauza căreia marile întreprinderi ale ţării deveniseră, pentru „investitorii strategici“ străini, într-adevăr, „adevărate chilipiruri“ (cf. Cotidianul, nr. 2428, 9 august 2000, p. 4).

 

Şeful statului sub povara vremurilor

Cine este, cât de cât, familiarizat cu politica, ştie că, în fond, este pur idealism romantic să-ţi imaginezi că preşedintele unei ţări – indiferent cât de mare şi de competentă i-ar fi echipa prezidenţială – ar putea schimba rapid, într-un mandat, sistemul ticăloşit în mijlocul căruia evoluează şi, mai ales, al cărui produs este, ţinînd cont şi de contextul politico-economic intern şi internaţional. Dar dacă nici membrii echipei şi nici preşedintele nu sunt suficient de competenţi, de patrioţi, cu voinţă politică şi rectitudine morală, atunci e vai de ţara respectivă. De aceea, acum, este vai de noi!

Fostul preşedinte Ion Iliescu a condus ţara, aparent, în oarecare „linişte“, dar a fost supus multor presiuni interne şi externe. De exemplu, încă în ianuarie 1990, l-a vizitat şeful Departamentului de Stat al S.U.A., James Baker, care, timp de o jumătate de oră cît a durat vizita, i-a ţipat preşedintelui României o singură directivă: „Jos Securitatea!“ Dacă mai aveţi contacte private cu d-l Ion Iliescu, rugaţi-l să vă confirme acest fapt. Şi Ion Iliescu a dat-o jos, a îngrădit-o, a redus-o la minim şi aţi văzut ce-a ieşit: a ieşit, din ce în ce mai viguroasă, corupţia, „baronii“ P.S.D.-işti (ex-F.S.N.-işti) fiind cei mai numeroşi şi mai viguroşi! Socialistul Ion Iliescu a vrut să construiască socialismul cu faţă umană, dar nu a făcut decît să rupă zăgazurile care opreau avalanşa capitalismului de acumulare primitivă – adică forma primitivă a corupţiei. Chiar traseistul politic Adrian Severin, în cartea sa Lacrimile dimineţii, a recunoscut, tardiv, că Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale a fost o traducere din engleză a unei legi făcute de străini; din cîte-mi amintesc eu, fusese adusă chiar de el. Or, respectiva lege fusese concepută special pentru a înlesni distrugerea întreprinderilor Românei! Preşedintele Ion Iliescu fusese prevenit de S.R.I. asupra consecinţelor pernicioase ale acestei legi – importate deliberat pentru falimentarea întreprinderilor româneşti –, dar nu a luat nici o măsură. Doar Alexandru Bârlădeanu s-a opus cu încrîncenare, însă fără succes. După care a început declinul economico-politic, accelerat de corupţie. Jaful în Patrimoniul Cultural fusese, deja, dat prin abrogarea prioritară a Legii Patrimoniului, în ultimele zile ale lui decembrie 1989, deşi nu era o lege „ceauşistă“, întrucît reproducea îndeaproape legea franceză în funcţie şi acum! Oricum, însă, P.S.D. – sub formele metamorfozate demagogic F.S.N., F.D.S.N., P.D.S.R., P.S.D. –, deşi s-a declarat a fi doctrinar social-democrat, deci de stînga, a guvernat, invers, cu măsuri literalmente de dreapta.

Liberal-ţărănistul Emil Constantinescu a vituperat şi el, contra corupţiei – a afirmat, pe cînd era în vizită în Finlanda, că Justiţia ar fi coruptă în proporţie de 80 la sută! –, dar a sfârşit lamentabil, prin a declara „că a fost învins de fosta Securitate“! A fost, evident, o scuză comodă, chiar dacă nu lipsită de oarece adevăr, deşi, înainte de încheierea mandatului său, le-a mai dat cîte o stea de general multor generali din S.R.I. (şi o diplomă de merit directorului S.R.I. Costin Georgescu!) – generali dintre care, pe unii, preşedintele Traian Băsescu avea să îi treacă în rezervă, ca, de ex., pe Sorin Brăteanu-Cancelaru’, Ovidiu Soare-Arestatu’-şi-Eliberatu’! Dar, Emil Constantinescu avusese, totuşi, la îndemână cei „15 mii de specialişti“ cu care se lăudase C.D.R., venită avidă la Putere. De ce nu i-a folosit?! În timpul guvernării C.D.R. s-a accelerat distrugerea economică a României, în special prin amploarea şi rapiditatea aplicării criminalei politici restitutio in integrum. În  nici o ţară ex-socialistă nu s-au făcut restituiri în cantitatea şi pe intervalul de timp practicat în România, ci doar restituiri simbolice (cîteva castele în Cehia, Ungaria şi Germania). Actuala formă a corupţiei reprezentată de jaful „rechinilor imobiliari“ îşi are sorgintea în această criminală politică restituţionistă. Bugetul statului a fost devalizat inclusiv prin această formă! La fel, conglomeratul numit C.D.R. – deşi declarativ doctrinar de dreapta – a guvernat, tot invers, cu măsuri esenţialmente de stînga – ceea ce a accelerat involuţia spirituală a societăţii, prin debusolarea politico-morală introdusă.

Stimate domnule preşedinte Traian Băsescu,

Dvs. aţi avut o rută politică similară, oarecum, cu aceea a P.S.D.-ului: aţi ajuns preşedinte ţării ca socialist – v-aţi străduit şi aţi reuşit să introduceţi Partidul Democrat, al cărui preşedinte eraţi, în Internaţionala Socialistă, în ciuda opoziţiei gălăgioase a P.S.D.-ului, care se considera singurul îndreptăţit să facă parte din Internaţionala Socialistă –, dar v-aţi răzgîndit şi, acum, din nu ştiu care motive – probabil determinate mai mult de conjunctură decît din convingere –, viraţi tot mai mult spre dreapta. Este adevărat că P.D.S.-ul, ca moştenitor direct al ipocriziei şi demagogiei funciare a P.C.R., îşi maschează abil virajul abscons spre dreapta şi îşi etalează, tot demagogic, dar cu succes, ideologia de stînga, cu care prosteşte, şi acum, după 20 de ani, multă lume, mai ales în provincie. Dvs. v-aţi dovedit mai sincer în opţiuni arătînd că înclinaţi spre dreapta, dar nu aţi reuşit să vă valorificaţi această sinceritate a virajului, iar inamicii dvs. politici speculează această sinceritate prezentînd-o ca pe o faţetă falsă – ei procedînd, astfel, după formula hoţului care strigă „Hoţii!“, fiindcă dvs. v-aţi dovedit inacţiunea şi nu aţi replicat dezvăluindu-le adevărata faţă ipocrită, ca moştenire a P.C.R.-ului!

Revenind la partide, sintetic vorbind, ele prezintă o orientare politică de faţadă, căci toate partidele politice – indiferent de doctrina afişată –, odată ajunse la guvernare, au aplicat o singură doctrină: jefuirea Patrimoniului Naţional. Iar preşedinţii de ţară care au fost propulsaţi de aceste partide, chiar dacă avuseseră intenţii bune – şi nu avem motive să ne îndoim de contrariu –, nu au putut stopa jefuirea averii naţionale, determinată de grupurile de presiune, dirijate din umbră de marii „rechini“.

Esplanada corupţilor

E riscant, apoi, şi să aplecăm urechea la cîntecul de sirenă al politicienilor Crin Antonescu, Mircea Geoană, Sorin Oprescu şi al analiştilor politici obedienţi lor – de tipul lui Valentin Stan, Radu Tudor, Marius Pieleanu ş.a. –, care ne invită la „linişte ca să poată ei guverna“. Pentru că este vorba, în realitate, de liniştea de care au nevoie hoţii, ca să fure în siguranţă. În primii 16-17 ani de guvernare ar fi fost, chipurile, relativ linişte – fiindcă se mimează amnezia, aceşti politicaştri „uitînd“ de marile greve din anii 1990-1996. Dar tocmai în această etapă – sub masca oferită de scandalul grevelor – a fost consolidat „sistemul ticăloşit“, perpetuat prin „nucleul dur al corupţiei“. Ceva gălăgie a mai făcut presa – a „patra Putere“ în stat, „cîinele de pază“ al democraţiei –, dar a fost din ce în ce mai mult ignorată, în cazul cînd unii ziarişti nu au fost băgaţi la închisoare. Dar, pentru mai multă linişte, adică spre a pune botniţă presei, s-au reintrodus în noul Cod Penal insulta şi calomnia prin presă!

P.S.D.-ul a guvernat cel mai mult, sub diversele denumiri cunoscute, şi – cel puţin din aceste motive: al duratei cît a guvernat şi al orientării politico-economice impuse – el este vinovat în cea mai mare măsură de dezvoltarea continuă a „nucleul dur al corupţiei“ şi de determinarea tendinţei de involuţie continuă a României. Este evident că nu este mai puţin vinovată de dezastrul ţării nici guvernarea C.D.R. – reînviată, între 2004-2008, sub forma Alianţei „D.A.“ fără P.N.Ţ.C.D. şi P.A.C. –, şi nici recombinarea, după alegerile din noiembrie 2008, a coaliţiei necoalizate (P.S.D.+P.C.) + P.D.-L., spartă, şi ea, după puţină vreme, prin demiterea vicepremierului Dan Nica. După cum nu este mai puţin vinovată de decăderea României nici surprinzătoarea şi abominabila recentă alianţă ad-hoc P.S.D.-P.N.L.-U.D.M.R. + minorităţile antinaţionale, reconfigurată contra P.D.-L.-ului – rămas minoritar în Parlament şi cu miniştri interimari în Guvernul Boc demis –, alianţă care vrea să-l impună – la propunerea unuia ca Crin Antonescu-Vorbete – ca premier pe coruptul Klauss Werner Iohannis pe motiv că el ar fi „neamţ onest şi competent“, iar ea este „majoritate parlamentară“ şi că ar reprezenta, chipurile, vocea Poporului.

Este o mare dezinformare! Această majoritate parlamentară nu este reprezentata Puterii Poporului, întrucît este ilegitimă, fiindcă a fost votată doar de o treime din electorat şi, mai mult, în marea lor majoritate, respectivii parlamentari şi-au dobândit mandatele prin cumpărarea electoratului şi prin manipularea voturilor ca urmare a noilor posibilităţi de manevră prin redistribuire, introduse prin legea votului uninominal – ea însăşi o escrocherie politico-juridică.
Metodologia anticorupţiei

Ca o problemă de principiu şi de strategie, trebuie ştiut că figurile reprezentative implicate în fapte de corupţie trebuie denunţate şi pedepsite înainte ca publicul să ajungă să creadă că o campanie anticorupţie se rezumă la vorbe sau că este pornită doar împotriva oponenţilor politici. De aceea, este important ca primul „rechin“ prins să provină din partidul aflat la Putere. După cum se ştie, metoda a înregistrat succese deosebite în Hong Kong şi Italia. Or, în România postdecembristă, toţi guvernanţii – indiferent de culoarea politică – au procedat tocmai invers: au prins doar „plevuşca“, iar „baronii“ şi „rechinii“ au fost lăsaţi „să pescuiască în ape tulburi“, în folosul guvernanţilor, indiferent de partidele perindate la Putere, fiindcă „rechinii“ cotizau la toate partidele. Cazul ministrului liberal al Justiţiei Valeriu Stoica-Bancrută-Frauduloasă este simptomatic pentru corupţia „democraţiei originale“ autohtone: el a dezincriminat în mod provizoriu bancruta frauduloasă, cu scopul deliberat de a scoate din puşcărie marii escroci – evident, cu un avantaj personal, de imagine, căci a apărut ca fiind un individ milos, care apără drepturile omului. Dar aproape toată clasa politică – cu unele mici excepţii, ca Vadim Tudor, venerabilul mason Dan Amedeo Lăzărescu şi alţi cîţiva – l-a tratat, fireşte, ca pe unul „de-al lor“: a rămas, în continuare, în Guvern, în Parlament, a fost promovat – pentru o vreme – şef al Partidului Naţional Liberal (P.N.L.), l-a menţinut în Baroul bucureştean etc., deşi trebuia eliminat imediat din viaţa politică şi introdus, la fel de prompt, în viaţa de penitenciar. Acum, deşi a confecţionat o carte, Noua Dreaptă, este un fel de adjunct al P.D.-L. – care, formal, este partid de stînga! – şi, ca avocat, învîrte afaceri pe picior mare, constituind alte fapte grave de corupţie (cf. de ex., Răzvan Savaliuc, „Iluzionistul“, în Ziua, 11 februarie 2008). În presă se găseşte o întreagă arhivă despre corupţia care zace în el, dar Parchetele nu se sesizează din oficiu, fiindcă mulţi procurori-şefi i-au fost colegi de facultate şi nu pot „să dea“ într-un coleg, tot aşa cum colegii din Consiliul Superior al Magistraturii ai ex-judecătoarei Mariei Huza – în primul rînd preşedintele de atunci al C.S.M.-ului, Dan Lupaşcu, cel care vă reproşa că nu ştiţi să conduceţi o şedinţă a C.S.M.-ului – au iertat-o: „Maria Huza, achitată pe motiv că a minţit în august, nu în iunie“ (vezi Dorin Petrişor, în Cotidianul, 16 mai 2008)! (În paranteză fie spus, apropo de moralitatea unor magistraţi, preşedintele C.S.M. Dan Lupaşcu o iertase şi pe judecătoarea care dansase goală la reuniunile M.I.S.A!) Iar, pe de altă parte, semnalele date de presă nu mai reprezintă – pentru Parchet, pentru „Parlamentul 322“ sau pentru alte instituţii ale statului – o dimensiune a opiniei publice, care trebuie luată în considerare.

Aşadar, contradicţia gravă în care se zbate România este dată de dihotomia „poporul contra clicocraţiei cleptocrate“: adică, într-o parte, poporul jefuit şi, în partea opusă, jefuitorii săi, corupţii, aflaţi în toate partidele care au fost la guvernare prin rotaţie sau prin combinaţii politice – aşa cum este actuala oribilă „majoritate parlamentară“! Asemenea contradicţii sunt rupte, sparte, de mari personalităţi politice în momente decisive ale istoriei.

Contradicţia numită Marea Revoluţie Franceză a fost depăşită prin Teroarea iacobină, condusă de Robespierre. Contradicţia numită Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie a fost depăşită prin Teroarea roşie, condusă de marii terorişti Lenin şi Troţki. Fireşte, cu pierderi materiale şi, mai ales, umane ireparabile şi impardonabile. Contradicţia numită Revoluţia din decembrie 1989 din România – supranumită şi „Cea mai mare minciună televizată a secolului 20“, prelungită în Tranziţia de 20 de ani, care mai poate fi numită şi „Războiul de 20 de ani contra României“ – ar putea fi spartă de preşedintele Traian Băsescu, dacă mai are putere prezidenţială şi dacă vrea să rămînă în istorie, prin Teroarea dictaturii legii. Nu este sîngeroasă, cum au fost celelalte, şi este în deplină consonanţă cu statul de drept. Numai că, acum, România nu este un stat de drept, ci este un stat de drept-curmeziş, cu o democraţie falsă, de faţadă, de care se prevalează pretinsa „majoritate parlamentară“ – aceeaşi „democraţie“ care, întrunind majoritatea de „322 parlamentari“, voia demiterea preşedintelui Traian Băsescu!

Domnule preşedinte Traian Băsescu, aplicaţi dictatura Legii. Vorba contracandidatului dvs., Corneliu Vadim Tudor: „Decît o democraţie bolnavă, mai bine o dictatură sănătoasă!“ Nu vă temeţi de falsele bocitoare ca Crin Antonescu, Mircea Geoană, Viorel Hrebenciuc, Valentin Stan, Radu Tudor ş.a., cum că aţi fi adîncit criza, că aţi fi destabilizat ţara etc. Ei, toţi, reprezentanţii clicocraţiei, au distrus şi destabilizat ţara. Dvs. nu aţi destabilizat nimic, ci doar i-aţi speriat pe corupţi! I-aţi zdruncinat puţin, dar nu aţi reuşit să-i „priponiţi“. În Italia, din 1945 pînă acum, s-au schimbat rapid guvernele, fiecare rezistînd, în medie, cam doi-trei ani. Dar s-a reuşit menţinerea funcţionării statului, iar mulţi mafioţi – inclusiv miniştri sau prim-miniştri – au fost băgaţi la puşcărie, dacă nu reuşiseră să fugă din ţară, iar Italia nu reuşise să-i aducă înapoi. Aveţi nevoie de un Garibaldi, cu „cei o mie“ ai lui?! Oricum, în cei cinci ani de mandat, trebuia să-i fi găsit pînă acum, fiindcă mulţi dintre noi am fi fost dispuşi să vă ajutăm – cu condiţia să-i fi îndepărtat de lîngă dvs. pe unii ca Cătălin Avramescu-Canibalu’, ca Cătălin Croitoru-Farsoru’, Vladimir Tismăneanu-Năpîrlitu’, H.-R. Patapievici-Impostoru’, Valeriu Ţurcan et ejusdem farinae.

Informaţia: antidotul corupţiei

Corupţia este o problemă de sisteme de informaţii (secrete şi/sau publice), stimulente şi reguli. Pentru a o putea combate, trebuie gândit prin aceste sisteme, care să fie ele însele adaptate, îmbunătăţite. Eforturile anticorupţie trebuie să ţintească spre diminuarea monopolului, fie el public sau privat. De asemenea, ele trebuie să limiteze libertatea de decizie şi să asigure reguli clare şi sancţiuni pentru comportamentul birocratic. Şi, dincolo de toate acestea, eforturile anticorupţie trebuie să oblige la mai multă răspundere din partea funcţionarilor.

Este notorie, de multă vreme, afirmaţia că „informaţia înseamnă Putere“. Aşa cum am mai relevat în alte articole, „informaţia este marele duşman al corupţiei“ (de ex., în Economistul, 30 martie 2005, pag. 3). Preşedintele ţării, ca şef al C.S.A.T. şi al comunităţii Serviciilor Secrete, are informaţii multiple secrete şi publice şi, deci, are un surplus de putere.

Vă prezint o sumară selecţie de informaţii publice, care, dacă ar fi combinate cu informaţii secrete, ar putea fi un antidot eficient contra corupţiei, mai ceva decît vaccinul contra SIDA sau decît cel contra gripei aviare sau porcine. Iată o mostră din Ziua: «Fostul ministru al Agriculturii, Gheorghe Flutur, este acuzat de subminarea economiei naţionale, asociere în vederea săvîrşirii de infracţiuni, abuz în serviciu în formă calificată şi neglijenţă în serviciu, după ce foştii membri ai Consiliului de Administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva (RNP) au formulat pe numele peledistului o plîngere penală. Nu este prima plîngere de acest gen, Gheorghe Flutur fiind reclamat în repetate rînduri la Parchet. Pînă în momentul de faţă, însă, nu a fost tras la răspundere graţie intervenţiilor politice. De altfel, este cunoscut faptul că actualul său şef pe linie de partid, Theodor Stolojan, a făcut trafic de influenţă pe lîngă şeful statului, Traian Băsescu, pentru a „îngropa“ dosarele în care Flutur era cercetat.»

Sunt adevărate aceste afirmaţii sau sunt acuze neîntemeiate şi tendenţioase ale unei părţi a presei, ostile P.D.-L-ului şi instituţiei prezidenţiale, cum este ziarul Ziua?! Oricum, respectivii nu au acţionat ziarul Ziua în judecată şi, conform principiului juridic „Cine tace consimte“, impresia care persistă în opinia publică este aceea că acuzele sunt adevărate, dar muşamalizate!

Articolul dezvăluie multe ilegalităţi – cu lemne, împăduriri, sturioni etc. –, aşa că voi mai cita finalul: «Bani de pe urma aviarei. Un alt ordin păgubitor pentru stat semnat de fostul ministru este Ordinul 392/2005. Prin acest act s-a modificat ordinul 391/2003 privind predarea spre exploatare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică a statului, cu plata anticipată. Măsura abuzivă a avantajat firmele private în încheierea de contracte păgubitoare pentru Romsilva, întrucît a dat posibilitatea acestora să ridice marfa şi să o achite ulterior fără ca unitatea să aibă garanţia plăţii. Nu în ultimul rînd, Flutur este acuzat de crearea artificială a crizei „gripa aviară“. Criză care a dus la cheltuirea unor importante sume de bani de la bugetul de stat, precum şi la sacrificarea a milioane de păsări. În realitate, criza aviară a reprezentat pentru camarila lui Flutur o bună ocazie de a obţine profituri consistente punînd mîna pe contracte fără licitaţie» (vezi Mihnea Talău, „Flutur acuzat de subminarea economiei“, în Ziua, 3 mai 2007).

Aşa cum s-a relevat în presă, „dezinfectantele“ contra „aviarei“ nu erau decît apă cu detergenţi! Norica Nicolai a făcut, pe acest aspect, o interpelare în Parlament, dar a fost ironizată şi ignorată! Iar cel care a candidat şi a cîştigat funcţia de deputat în colegiul 4 Ialomiţa, Gheorghe Tinel, era, atunci, şeful Corpului de Control al ministrului Gh. Flutur. Ce controla ăsta?! Din informaţiile pe care le deţin – e-adevărat, neverificate (căci nu mai am cum), dar din surse sigure şi demne de încredere, aceea care deţinea firma care furniza „antidotul“ pe bază de apă cu  Dero Super contra aviarei era soţia unui mare mahăr subordonat lui Gheorghe Fluture! Presupun că şi dvs., domnule Traian Băsescu, aveţi informaţii secrete suplimentare şi ştiţi despre cine este vorba! Dacă ştiţi, folosiţi-vă de acele informaţii şi băgaţi-i la gherlă!

Chiar dacă aceştia doi sunt piese importante în P.D.-L., trebuie să ştiţi că ei măresc balastul „navei“ dvs. politice, cu riscul de a o băga sub linia de plutire şi chiar de a o trimite la fund. Mai ales că nu sunt singurii! Cel puţin aşa se vede din mijlocul votanţilor de rînd, care constituie şi masa critică a electoratului.

Presa constituie o vastă arhivă publică cu informaţii despre corupţie. De exemplu, Răzvan Savaliuc a publicat articolul „Esplanada hoţilor“ (în Ziua, 6 mai 2008), foarte util pentru a face o listă minimală cu puşcăriabili din tot spectrul politic şi de afaceri.

Şi, în acest sens, încă un citat elocvent: «Stolojan a luat energie ieftină de la contribuabili şi a dat-o magnaţilor ruşi * Profitul ALRO Slatina a crescut cu 370 la sută după intervenţia fostului consilier al lui Băsescu. Memorandumul ALRO pe care Traian Băsescu a încercat să-i dea mai multe indicaţii fostului ministru al Economiei Codruţ Sereş este doar faţa văzută a unui iceberg. De destinele societăţii ALRO Slatina sunt legate personaje extrem de influente în România. Printre acestea îl regăsim şi pe prietenul şi fostul consilier pe probleme economice al şefului statului, Theodor Stolojan. Unul dintre „băieţii deştepţi“ care iau energie ieftină pentru a o revinde scump, aşa cum i-a denumit preşedintele în urmă cu mai mult timp. Numai că Stolojan este „cel mai deştept băiat“. Fostul consilier de la Cotroceni a intervenit de mai multe ori în favoarea ALRO, proprietatea concernului rus MARCO Group» (Marian Ghiţeanu, „Cel mai deştept băiat“, în Ziua, 26 ianuarie 2007; similar, vedeţi în Ziua, 29 ianuarie 2007, precum şi Răzvan Savaliuc, „Şo pe energie!“, în Ziua, 7 februarie 2007). Dar, cu privire la Stolojan există o întreagă bibliografie, în presa de toate culorile.

Desigur, Theodor Stolojan este, totodată, şi „dragă Stolo“ şi, ca om drag unora, ar putea fi cu greu băgat în „sanatoriul“ Jilava. Totuşi, naşul Stolojan Mondialu’, chiar dacă nu ar fi asociat cu finul Bercea Mondialu’, cu afacerea Megapower, cu confiscarea valutei etc., nu mai are valoare politică nici măcar de faţadă. E un individ expirat, aşa că poate fi sacrificat fără nici o remuşcare. Nu e vorba de cinism, de imoralitate etc. – deşi politica trebuie să fie morală şi nu „curvă“, cum se exprimă, trivial, unii ca Victor Ciutacu! –, ci de calcule conform opticii politicii reci a lui Machiavelli. Nu ar fi nici prima dată, aşa că, prin repetiţie şi cu lacrimile de rigoare, s-ar confirma retrimiterea lui în cavoul politic din care tot dvs. l-aţi scos, eşecul său definitiv: să-i consilieze pe cei din formaţia The Brele, din stabilimentul de mare securitate Rahova. Asta, in extremis.

 

Chiureta corupţiei: puşcăria

Dintre ceilalţi, din P.D.-L. şi din Serviciile Secrete, vedeţi cine joacă la două capete şi nu ezitaţi: la gherlă cu ei sau, dacă nu mai e timp, deconspiraţi-i, compromiteţi-i, daţi-i afară! Dacă nu vor mai încăpea în puşcările noastre, am auzit că Belgia are închisori de închiriat. În curînd se va face loc şi la Guantanamo!

Domnule preşedinte Traian Băsescu, siliţi-i pe corupţii din Magistratură, care vă persiflau în diverse ocazii, inclusiv la recenta şedinţă de pomină a C.S.M. – în care aţi relevat, just, că greva din Ju$tiţi€ este ilegală! –, să-i bage la puşcărie, prompt, pe corupţii reprezentativi, amintiţi mai sus. Puneţi-i la lucru accelerat pe cei din Serviciile Secrete, care trebuie să apere interesele naţionale, nu interesele unor grupuri de presiune. Pentru simetrie, mai puneţi pe lista puşcăriabililor şi pe alţii din celelalte organizaţii şi partide care au fost şi/sau sunt la Putere: Marko Bella, Atilla Verestoy, cei implicaţi în dosarul PETROM – pe care aţi promis că îl veţi desecretiza, dar aţi uitat! –, în dosarele SIDEX, ROMTELECOM etc., mai adăugaţi cîţiva masoni, acolo, pentru echidistantă: de ex., venerabilul mason Dan Amedeo Lăzărescu a fost asasinat politic pe motiv că a colaborat cu Securitatea – deşi era un mare patriot –, dar alţi mari masoni liberali – acuzaţi, la fel, în presă de colaboraţionism – sunt protejaţi de C.N.S.A.S., care refuză să se ocupe de dosarul lor şi, deci, face poliţie politică protejîndu-i; pentru culoare culturală nu-l omiteţi nici pe H.-R. Patapievici, pentru că, printre alte abuzuri, i-a dat 100.000 de dolari lui Vladimir Tismăneanu, deşi nu avea nici un motiv şi nici o bază legală! Despre un alt corupt, Klaus Werner Iohannis, există, la fel, o întreagă colecţie de presă şi chiar dosare penale muşamalizate de D.N.A. Fireşte, aşa cum a demonstrat cazul Adrian Năstase, nu este uşor de soluţionat un dosar de corupţie, din cauza corupţiei endemice din Magistratură. De aceea, cred că, exprimîndu-mă în termeni şahişti, este posibil de întreprins o operaţie „gambit“. Şi, ca să nu pară, totuşi, acum, în campanie, ca o vendetă politică, să se înceapă cu unii din Magistratură şi din P.D.-L.

Ca alt exemplu de mutare „gambit“, domnule preşedinte Traian Băsescu, daţi-le peste nas celor care debitează, incontinent, argumentul „majorităţii parlamentare“ şi compromiteţi-i deplin, obligîndu-i pe cei din D.N.A. şi alte Parchete să pună în lucru dosarele penale ale lui Klaus Iohannis; chiar dacă intervine masoneria: aici e România, nu Germania! Prin aceasta rupeţi capetele hidrei „majorităţii parlamentare“, formată de cvartetul Crin Antonescu-Mircea Geoană-Marko Bella-Varujan Pambuccian.

Sau, dacă nu pot fi băgaţi rapid la puşcărie, să fie arestaţi, acum, cu mandat de 29 de zile, sau măcar să fie incriminaţi cu ceva solid, cu propaganda de rigoare, ca să faceţi dovada că, în zilele rămase pînă la votarea inclusiv din turul al doilea, puteţi lupta mai eficient contra corupţiei.

Pentru o minimă rezervă strategică, asiguraţi-vă şi că nu va fi ales nici unul dintre cei care „vă suflă în ceafă“ în sondajele mincinoase, ca Crin Antonescu, Mircea Geoană, Sorin Oprescu. Despre histrionul Crin Antonescu a apărut, recent, informaţia că are dosarul de informator al Securităţii nr. 2456sca/DSS 01429, avînd la activ şi nişte dosare penale pentru corupere de minore şi că ar avea un copil nelegitim cu una dintre minorele cu care a avut relaţii sexuale. Chiar dacă problema cu minorele s-a prescris sub specie penală, nu s-a prescris sub specie morală. Dezvoltaţi informaţia şi-l veţi scoate lejer din cursă, aşa cum au fost scoase – prin mijlocirea C.N.S.A.S. – Mona Muscă, Rodica Stănoiu şi alte personalităţi politice. Despre ceilalţi, la fel, există tot felul de informaţii publice şi secrete. Primiţi, zilnic, buletinele de presă făcute de specialiştii din S.R.I., S.I.E., S.I.A., M.A.I., M.A.E. Citiţi cît mai multe informaţii şi valorificaţi-le, iute, acum, în ultimul ceas.

 

Strategii politice oculte

Fostul preşedinte Ion Iliescu – „abilul“, cum se zice că l-ar fi „indicat“ Nostradamus în profeţiile sale! – şi ai lui au pierdut deliberat alegerile din 1996. Aceasta a fost percepţia mea, în decembrie 2006-martie 2007, şi am avut satisfacţia să o văd confirmată în opinia unor cetăţeni străini. Scopul pierderii deliberate a alegerilor a fost să îi lase la guvernare pe cei din C.D.R., ca să se compromită radical, iar, apoi, să revină ca un salvator al naţiei, el cu clica lui. Spre a reveni „curaţi“, fiindcă ştiau că murdăriile pe care avea să le facă monstruoasa coaliţie C.D.R. (P.N.Ţ.C.D., P.N.L., P.D., P.A.C., U.F.D., U.D.M.R.) aveau să fie mai mari ca ale lor şi, astfel, aveau să fie „curăţaţi“ de păcate, deoarece mizau, întemeiat, pe memoria politică scurtă şi pe lipsa de cultură politică ale electoratului. Trebuie să recunoaştem că strategia le-a reuşit şi au putut să revină atunci, în mandatul 2001-2004, prin alianţa morganatică făcută de P.S.D. cu U.D.M.R. – „inamicul de mai ieri“, cum clama, atunci, presa internă şi internaţională, îndeosebi B.B.C.!

Actualii lideri ai P.S.D.-ului sunt crescuţi şi educaţi, şi acum, de d-l Ion Iliescu, care, între timp, şi-a creat un statut de „mare înţelept politic“, după cum îl gratulează – cu scandalul de presă de rigoare! – histrionul Crin Antonescu – şi, într-adevăr, vorba unui mucalit, chiar şi după ce va muri, Ion Iliescu tot va mai obţine 10 la sută din voturile electoratului! Acum, văzînd că strategia ocultă din vara lui 1996 – de pierdere deliberată a alegerilor – s-a verificat în practică, liderii P.S.D.-ului, care gravitează în jurul lui Mircea Geoană (poreclit „prostănacul“ de acelaşi înţelept politic Ion Iliescu), vor să refolosească „strategia 1996“ inclusiv acum, prin actuala monstruoasă alianţă (P.S.D.+P.C.) + P.N.L. + minorităţile antinaţionale + horthysta nelipsită U.D.M.R.! Există, totuşi, aici un minim avantaj: fiind o alianţă a unor monştri politici, Crin Antonescu-Hiena şi Mircea Geoană-Naivu’ se atacă reciproc (întărîtaţi, probabil, în surdină de partidul toxic P.C.), iar ceilalţi monştri, ca Kelemen Hunor, Marko Bella şi Atilla Verestoy, stau la pîndă să le mai pice şi lor ceva din viitoarea lor monstruoasă guvernare!

Domnule preşedinte Traian Băsescu,

Dvs. nu mai aveţi nici şansa şi nici timpul să reveniţi după o întrerupere de mandat prezidenţial! Dacă-l întrerupeţi, vă rupeţi! Acum e necesar să recîştigaţi alegerile! Oricum, dvs. aveţi avantajul moral că, în actualul mandat, aţi zgîndărit cuibul de vipere din nucleul dur al corupţiei (cf. Răzvan Savaliuc, Silviu Alupei, „Cuibul de vipere“, în Ziua, 29 iunie 2006, pag. 1, 4-5). Adică, în limbajul demagogic al triadei Antonescu-Geoană-Oprescu, aţi fi făcut numai „scandaluri“, iar ei ar fi fost nişte inocenţi victimizaţi neîntemeiat.

Valorificaţi-vă, în continuare, acest avantaj dat de încercarea de destructurare a nucleului corupţiei şi mai încercaţi să striviţi capul unora dintre aceste năpîrci. Dacă reuşiţi măcar să faceţi să fie arestaţi şi, poate, chiar condamnaţi prin procedura de urgenţă cîţiva dintre marii corupţi din diverse partide şi organizaţii (economice, de presă, o.n.g.-uri), din Magistratură etc., vă vor vota şi analiştii Valentin Stan, Victor Ciutacu, Bogdan Teodorescu, Mugur Ciuvică ş.a., fiindcă le veţi închide gura! Şi, fireşte, îi veţi convinge, astfel, pe încă foarte mulţi alţii, care, acum, stau în expectativă.

Aceasta-i reţeta realegerii rapide a dvs., garantată: băgaţi, acum, la pîrnaie cîţiva barosani (sau cît puteţi de mulţi!), din toate partidele, începînd cu Magistratura şi cu P.D.-L. – în această ordine! Nu e musai să începeţi chiar cu Gh. Flutur, dar puteţi începe cu Theodor Stolojan şi cu Gh. Tinel, mai ales că, referitor la acesta din urmă, în contextul actualei isterii cu gripa porcină, poate fi reevaluat eşecul acţiunilor contra gripei aviare – ca model de reevaluare a resurselor şi demersurilor incorecte, aducătoare de mari pagube materiale şi de imagine. Pornind de aici, puteţi să îi imputaţi şi alte abuzuri şi ilegalităţi, despre care trebuie să aveţi informaţii.

Un alt caz relativ uşor de pus pe tapet este al lui Radu Berceanu. El poate fi acuzat de spionaj –conform unor informaţii reapărute, detaliat, în presă (vedeţi articolul Simonei Fica, „Berceanu, acuzat oficial de spionaj militar“, precum şi altele, similare, cum, de altfel, a mai fost acuzat, în presă, în urmă cu cîţiva ani, mi se pare că în revista România Mare.

E-adevărat că timpul s-a comprimat şi nu ar mai fi posibil să fie încarceraţi rapid şi mult timp. Dar trebuie întreprinse asemenea măsuri incipiente şi, apoi, popularizate larg în presa pe care o mai puteţi controla. Dacă nu, veţi pierde alegerile şi vă vor băga ei la gherlă! Căci acum problema se pune în termenii „care pe care!“

În încheiere, vreau să vă reamintesc punctul 2, privind raportul „nr. 41.385/22.09.2005, referitor la unele disfuncţii majore din S.R.I., care afectează Securitatea Naţională“. În acest răstimp, nu am primit nici un semn că ar fi ajuns la dvs. – ceea ce ar fi o gravă dezinformare a şefului statului! Poate v-ar fi util ca, măcar acum, să vedeţi despre ce este vorba acolo. Chiar dacă au trecut patru ani, anumite disfuncţii se menţin dacă rămîn ignorate de decidenţii politici.

Pentru alte aspecte de strategie, vă stau la dispoziţie.

Mă puteţi contacta la: (…).

În cazul în care nu primesc nici un semnal de la dvs. pînă în 21 noiembrie, înseamnă că scrisoarea nu a ajuns la dvs. – precum, probabil, s-a întîmplat şi cu raportul sus-menţionat – şi, atunci, voi publica scrisoarea în presă, cu modificările necesare. Dar, în această situaţie, mă tem că va avea un efect mai degrabă defavorabil dvs., pentru că vă va restrînge marja de manevră, mai ales că strategia vine din afară şi nu de la dvs.

Cu urări de succes,

Colonel (r.) Vasile I. ZĂRNESCU

Bucureşti, 16 noiembrie 2009

P.S. 1. Această scrisoare, într-o variantă puţin diferită, trebuia să vă fie transmisă ieri, în timpul vizitei dvs., la Sibiu, printr-un intermediar, de către directorul unei reviste locale. Între timp, se pare că l-a contaminat şi pe el isteria gripei porceşti şi nu v-a mai trimis-o. Sper, însă, că nu a avut curajul nici să folosească anumite informaţii de acolo în materialele pe care vi le-a trimis în numele său.

P.S. 2. Cartea lui Victor Găetan şi a ex-procurorului Ciprian Nastasiu, PRĂDAREA ROMÂNIEI, lansată ieri, 16 nov. a.c., a adus acuze similare unor apropiaţi ai dvs., din P.D.-L., unii fiind dintre cei pe care i-am indicat şi eu aici. Să zicem că tot răul ar fi spre bine: astfel, aveţi, oarecum, dezlegarea personală morală – sub presiunea opiniei publice, a dezvăluirilor presei etc. – să vă debarasaţi mai obiectiv de aceştia.

P.S. 3. Este de reţinut că remarca mea corectă, cum că aţi „aţi zgîndărit cuibul de vipere“, a fost repetată, în termeni echivalenţi, şi de Arielle Thédrel, care scrie că aţi „zdruncinat, cel puţin, sentimentul de impunitate care domină clasa politică“ (cf. Les Roumains aux urnes pour sortir de la crise, în Le Figaro, 20 noiembrie 2009). Nu vă opriţi la a le „zdruncina sentimentul“, ci dărîmaţi-i, efectiv, ca să aibă certitudinea că „de ce le e frică, nu mai scapă“!

21 noiembrie 2009

ASASINAREA UNUI PATRIOT ROMÂN

Posted by Stefan Strajer On November - 13 - 2009

ASASINAREA UNUI PATRIOT ROMÂN

CORNELIU FLOREA

Autor: Corneliu Florea

SECURISTICE  LECTURI
Lectura intâi
“Inainte de a fi comunist, sunt român” –  Lucretiu  Patrascanu

|n anul 2001, aparea la Editura Humanitas, in colectia  Procesul  Comunismului, volumul  de  400  de pagini  al publicistei  LAVINIA  BETEA,  intitulat MOARTEA  UNUI  LIDER  COMUNIST.  Nu e vorba de o moarte naturala a comunistului de profesie, cum a fost numit, dupa standardele comuniste din acea vreme, Lucretiu  Patrascanu, ci de un  asasinat politic, cum l-a calificat Ion Gheorghe Maurer la Plenara PCR din Aprilie 1968. Citind acest volum, ce m-a impresionat prin deschiderea spre adevar, prin calitate informationala superioara fata de multe carti aparute ce au ca tema  istoria comunismului dictatorial si a securitatii sale, pot adauga, bazat pe dovezile adunate de autoare ca, de fapt, este asasinarea unui patriot român. Pentru ca, in ultimii douazeci de ani, cuvântul patriot, ca la comanda, poate chiar este o comanda, a incetat sa mai fie folosit trebuie sa-l definim, pentru cei ce se feresc sa-l foloseasca si mai ales pentru generatia spontanee migratoare postdecembrista, care nu are notiune de patrie, patriot. Dupa DEX, patriot este o persoana care isi iubeste patria, lupta pentru apararea si prosperitatea ei. Pentru mine, pentru multi, aceasta definitie si comportamentul in acest mod sunt absolute politically correct, fara sa prea iau in seama ca, globalistilor ametiti si debusolatilor cetateni ai lumii, li se pare un termen depasit, iar, cât priveste generatia postdecembrista, majoritatea, nu mai crede ca România este o patrie. Pacat. Pentru Lucretiu Patrascanu, nascut in 1900, educat universitar in România si in strainatate la Leipzig, doctor in stiinte economice si licentiat in drept, patria era o profunda realitate careia i-a daruit respect, a iubit-o si a luptat pentru drepturile ei. E drept, credea, ca multi intelectuali europeni dintre cele doua razboie, ca numai comunismul poate oferi patriei sale cel mai bun viitor, patronat de echitate sociala. Multi credeau, putini mai cred …
In  1921, când in România se infinteaza un partid comunist, Lucretiu Patrascanu se inscrie cu entuziasm in partid alaturi de initiatorii lui, câtiva români  printre multii evrei in frunte cu Marcel Pauker, care l-a apreciat si a contat pe el.In 1922, calatoreste la Moscova ca delegat din partea comunistilor români la al 4-lea Congres al Cominternului si ramâne profund impresionat vazându-l si ascultându-l pe Lenin. (In afara textului: daca Marx spunea despre religie ca este opium pentru popor, atunci cu toata certitudinea putem spune ca propagandistica este opiaceul cel mai puternic si devastator al popoarelor!). Desi partidul e mititel, slabut si cu bube in cap, in 1924 apare legea Mârzescu care-l interzice, ocazie cu care si Lucretiu Patrascanu este arestat. Prima arestare dintr-un sir de patru arestari si domiciliu fortat pâna in 1944. Trecând prin toate si-a primit blazonul de revolutionar de profesie, crezând orbeste in ideologia marxista, ajutându-si tovarasii de partid din inchisori si lagare, fiind avocatul comunistilor in procesul de la Craiova. A fost dat afara din barou, iar la Cernauti a primit o bataie pâna la lesin de la un grup de studenti fascisti.Isi reia activitatea comunista cu mai mult avânt si inflacarare si este desemnat membru in CC al PCdR in 1931. Tot in acest an, devine primul deputat comunist in Parlamentul României, primit cu multa ostilitate.In 1933 este la Moscova, in Piata Rosie, la manifestarile deIntâi Mai iar un an mai târziu participa la Congresul PCUS, unde il vede pe Stalin, insusi! E o mare implinire personala!In 1936, apara intr-un proces pe tânara comunista Herta Schwamen, cu atâta devotament si afectiune incât dupa proces vor sa se casatoresca. A fost un mic hop, o lege antiumana imprumutata din Germania, care interzicea casatoriile arienilor cu evreii, dar marele preot-scriitor Gala Galaction a trecut, româneste, hopul legii botezând-o pe Herta in Elena, nume predestinat sa intre mereu in istoriile românesti, si cei doi s-au casatorit si vorba poetului “au fost foarte fericiti, absolut din intâmplare”.Impreuna au fost afectati când au aflat ca Marcel Pauker, un alt revolutionar de profesie, tehnocrat si poliglot, a fost retinut si anchetat de NKVD, dupa care l-au executat ca spion român, dar in cercul lor de prieteni si comunisti era plin, plinut de evrei destepti si culti in frunte cu Herbert Zilber zis Belu, un tip considerat de Siguranta periculos de inteligent si fermecator de guraliv. Ceva mai intima, printre intimi, era si Lena Constante din mama evreica si tata aromân, o artista decoratoare inteligenta. Apropo de evrei, aflam din scriitura, exceptional de franca a Laviniei Betea, ca la acea vreme PCdR era compus din 90%  evrei, 5% alte nationalitati si 5% români, ca era bântuit de suspiciuni, de tot felul de ambitii si aprige lupte de clasa, la care Lucretiu Patrascanu nu a participat, motiv pentru care a fost exclus din CC al PCdR, in baza unor denunturi fabricate din invidie si rautate. Cu toate acestea, Siguranta l-a arestat din nou si l-a trimis in lagar sa-i tina de urât lui Gh.Gh. Dej si lui Gh.Stoica (Moscu Kohn, initial) dupa care a avut domiciliu fortat la Poiana Tapului, unde isi scrie cartile social politice impletite cu inteligenta si reflectii filosofice.
 Dupa ce Blitz Krieg-ul lui Hitler a dat in bara la Moscova, Stalingrad, Kursk si Crimeea, România urma sa fie atacata si cotropita de armata rosie.In aceasta situatie politicienii români ai diferitelor partide au incercat sa scoata cât mai repede România din razboi, sa se debaraseze de Ion Antonescu formând un bloc in care, din motive lesne de inteles, au introdus si comunisti, pe Lucretiu Patrascanu si Emil Bodnaras (ruteanul Bodnarenco). Dupa arestarea lui Ion Antonescu la 23 August 1944, a doua zi se formeaza un nou guvern in care Lucretiu Patrascanu este numit ministrul justitiei, pozitie pe care o va detine pâna in februarie 1948, considerat, pe buna dreptate, vârful de lance al partidului comunist, punându-i justitia la picioare!!Intre timp, PCR-ul (5% român) era deja bine protapit de tancurile Moscovei si nu mai avea nevoie de un viâf de lance cu origine nesanatoasa, asa ca il indeparteaza. Asta cu originea e pretextul, fiindca se stia de la inceput. Atunci, altceva?Intâi, antipatiile; tovarasa Ana Pauker (Hannah  Rabinsohn, initial) il ura pe Lucretiu si nu-i placea nici de Elena lui, care era mai tânara, frumoasa cu sic burghez si arhitect-scenografa. Apoi invidile; Lucretiu Patrascanu fiind cel mai educat, cult si inteligent din toata conducerea partidului, scriitor. Urma lungul sir de bârfeli si suspiciuni bazate pe relatiile sale sociale diversificate, din care pâna la urma a fost etichetat agent al Sigurantei si al serviciilor straine. Motivul principal, pentru care ungurii si evreii din Ardeal s-au unit ca sa-l prelucreze si indeparteze pe linie de partid, sa-l lichideze, au fost cuvântarile sale de la Cluj si Sibiu din iunie 1946!In fruntea acestor complotisti care nu s-au lasat pâna ce nu l-au executat pe nationalistul sovin a fost  Luka Laszlo,  zis si Vasile Luca,  Burach  Tescovici zis Teohari  Georgescu si hidra comunista, tovarasa Hannah Rabinsohn – Pauker,  numarul unu in Biroul Politic al CC al PCR.

Foto. Lucretiu Patrascanu

Foto. Lucretiu Patrascanu

     
 Ce a spus Lucretiu Patrascanu la Cluj si Sibiu in iunie 1946? In deschiderea discursului a multumit “eliberatorilor”, apoi a facut propaganda comunista si la urma a spus adevaruri. “Tovarasi, prieteni, doamnelor si domnilor, timp de opt zile am vizitat Ardealul de Nord” si inainte de a pleca a tinut sa spuna observatiile si concluziile acestei calatorii in care a fost trimis de guvern.Intâi, a constatat “o rezerva dusa pâna la aversiune fata de aparatul administrativ si Statul Român, intr-o parte a populatiei maghiare si in special in Secuime” si apoi relateaza ca “in regiunea secuiasca nu a gasit steagul tricolor românesc si nu este de acord cu cei ce arboreaza numai steagul sovietic”. Apoi a clarificat ca va urma “o definitiva incadrare a Ardealului de Nord in granitele Statului Român”, dupa care specifica “Limba oficiala in Statul Român este Limba Româna. Populatia maghiara isi poate folosi limba materna in administratie si justitie, dar actele institutiilor de stat se vor face numai in limba oficiala a statului”. A fost categoric când a spus ca va infiinta un tribunal al poporului la Cluj când s-a referit “la crimele savârsite asupra populatiei române sub regimul horthist” si s-a pronuntat pentru refuzul dreptului de sedere in Ardealul de Nord a “elementelor sovine, venite dupa 1940 in sprijinul lui Horthy”. A adaugat si cerinta expresa “sa nu se mai faca plati oficiale in pengo ci numai in moneda statului national român”. Discursul ministrului Lucretiu Patrascanu a fost ovationat cu frenezie de românii ardeleni, care inca mai aveau ranile deschise ale umilintelor si opresiunilor deznationalizarii suferite sub ocupatia horthista. Presa româneasca l-a elogiat si pentru indemnul “|ntariti specificul national, luptând din rasputeri pentru ca si cultura noastra nationala sa fie cât mai rodnica si cât mai ampla”. Bineinteles, toate acestea nu au fost pe placul  minoritarilor din Ardealul de Nord, mai ales când, in timpul discursului, Lucretiu Patrascanu a accentuat “inainte de a fi comunist, sunt român”. Acelasi succes l-a avut a doua zi la Sibiu, dar când a ajuns la Bucuresti, denunturile impotriva lui ajunsesera de acum la Budapesta si de acolo la Moscova. Este criticat vehement in CC al PCR, tonul si orchestrarea apartinând lui Laszlo Luka, care de acum incolo il va urmari si haitui continuu, dar in acelasi timp reuseste sa infaptuiasca Regiunea Autonoma Maghiara in Secuime!! Repet, sa retineti: Regiunea Autonoma Maghiara in Secuime, fiindca din aceasta anomalie, reiese clar nesfârsita incrâncenare de maghiarizare, pas cu pas, a Ardealului Românesc.
Lucretiu Patrascanu, este tot mai incoltit si haituit de unii  tovarasi de drum comunist, dar, fiind perseverent in activitate si mândru ca personalitate rezista. Este cooptat in delegatia româna la Conferinta de Pace de la Paris, unde cu franchete, argument si curaj ridica doua probleme: acordarea statutului de cobeligeranta României pentru campania Armatei Române din vest, nu numai impotriva Germaniei, dar si impotriva Ungariei!! Razboiul impotriva Ungariei, este cea de-a doua problema: o realitate istorica, pe care ungurii au incercat in toate felurile, la toate nivelele sa fie treacuta  sub tacere, stiut fiind ca va atârna greu impotriva incercarile lor de a emite pretentii in Ardeal!! Ridicând aceste probleme, pe dovezi incontestabile, Lucretiu Patrascanu a fost corect si patriot, dar intors in tara, pentru ca a prezentat jerfa armatei române in  Razboiul cu Ungaria, ce a inchis complet portile pretentiilor unguresti in Ardeal, Laszlo Luka sprijinit de Hannah Rabinsohn – Pauker si  Burach Tescovici s-au dezlantuit total impotriva lui, atingând apogeul la Congresul PCR din Februarie 1948, unde este tocat in mod comunist de Burach Tescovici si expulzat din CC al PCR-ului.
Lucretiu Patrascanu este dat afara si din guvern de acelasi Birou Politic al PCR-ului care il forteaza sa-si scrie o demisie, de forma! Trec câteva luni de tensiune in domiciliu fortat, timp in care se formeaza o comisie de cercetare a cazului Patrascanu, din Iosif Ranghetz, Burach Tescovici si Alexandru Draghici, care incepe sa lucreaze la dosarul dusmanului de partid – fost revolutionar de profesie al acestui partid timp de 29 de ani – dupa care se ia hotarârea si procurorul Curtii Supreme, tovarasul Rudolf Rossman semneaza mandatul de arestare si incarcerarea lui Lucretiu Patrascanu la Jilava. Ancheta este inceputa de Siguranta Statului  lent, iar Lucretiu Patrascanu refuza cu argumente toate acuzatiile aduse de partid, caruia ii ramâne in continuare fidel.  Dar garda se schimba; in locul Sigurantei vine noua securitate: DGSP, adica Directia Generala a Securitatii Poporului. Trebuie subliniat ca este vorba de securitatea poporului român si din motive “ultra secrete”, probabil dialectice de securitate conducerea DGSP este formata numai din alogeni: Pantelimon Bodnarenko, general ajutat de trei adjuncti fosti agenti sovietici Alexandru Nicolski (initial Boris Grumberg), Vladimir Mazuru, Misu Dulgheru (initial  Dulbergher) toti trei evrei. Urmatorii in rang: Pantelei Pantiusa, Serghei Niconov, Vania  Didenko,  Piotr Gonciaruc, Misa Protopopov, Valerian Bucicov, Misa Petruc, Iasca Alexeev, Teodor Rudenko. Att, restul va rog sa-i aflati DVS din volumul publicistei si scriitoarei  Lavinia Betea, pe care, pentru acest volum o asez alaturi de cele mai  bune si curajoase publicist-scritoare ce au dezvaluit realitati sociale si adevaruri istorice: Doris Lessing, Oriana Fallaci, Anna Politkovskya.    
 Sase ani a durat detentia cu anchete trasate de Biroul Politic al PCR-ului si dirijate si controlate de Mihailovici si Tiganov, consilieri sovietci, trimisi expres de la NKVD Moscova pâna când au reusit sa insceneze cum au vrut un mare si odios proces impotriva grupului Patrascanu, o banda contrarevolutionara.In 6 aprilie 1954 incepe procesul primului grup Patrascanu format din  unsprezece persoane, cu aparator din oficiu (Lucretiu Patrascanu l-a refuzat) si fara martori ai apararii.In schimb martorii acuzarii au fost optzeci si trei, marea majoritate fiind detinuti si dresati prin tortura ce sa declare. Din rechizitorii notam ca acuzatii: “criminali”, “asasini ordinari”, “lachei bine platiti ai spionajului englez”, “cu mâinile patate de sângele nobil al celor mai buni fii ai poporului muncitor”, asta se refera la bombardamentul american din 4 Aprilie 1944, care se mentioneaza in rechizitoriu c-a fost cerut de “oficina de spionaj si o hoarda legionara” (oficina de spionaj erau cea din boxa acuzatilor, iar hoarda legionara era prin inchisori inca de pe vremea lui Antonescu, fiindca Lucretiu Patrascanu indata ce a ajuns ministru de justitie, i-a eliberat pe toti, afara de legionari, pe care i-a uitat… oare de ce?). La proces martorii acuzarii au repetat papagaliceste ceea ce fusesera invatati sa spuna, prin bataie si promisiuni false. Dupa sapte zile s-a pronuntat sentinta: Lucretiu Patrascanu si Remus Koffler, un comunist adevarat de acelasi calibru ca si primul, sunt condamnati la moarte. Amândoi, scârbiti de aceasta inscenare cumplita refuza sa faca cerere de gratiere. Li se fac cereri din oficiu, care sunt refuzate… din oficiu si, in 17 aprilie 1948, sunt executati (dupa datele noastre Lucretiu Patrascanu a fost executat abia in 1954, n.r.) dupa protocolul in vigoare al condamnarilor la moarte, sau cel putin asa spun hârtiile din arhiva, mentionate de Lavinia Betea.In arhive nu se gasesc variantele neoficiale, care circula oral. Nici cea a confabulatorului Pacepa.   
Volumul Laviniei Betea are inca multe pagini uimitoare, cutremuratoare aratând de ce a fost capabil partidul si securitatea poporului, care nu sunt prezentate in maculatura lui Tismaneanu, pe care Basescu Traian a numit-o procesul comunismului si a recitat-o in parlament, precum detinutii politici ce erau torturati de securitate sa invete pe dinafara declaratii dictate pe care trebuiau  sa le recite frumos la procesele criminalilor, dar eu am sa ma opresc numai la reabilitarea lui Lucretiu Patrascanu din 1968. Nu stiu precis si nu prea vreau sa fac speculatii, ce l-a determinat pe Nicolae Ceausescu sa-l reabiliteze pe Lucretiu Patrascanu, dar in acel moment situatia politica interna si internationala l-a impins sa ia si o asemenea hotarâre. Cu Gh.Gh Dej nu mai avea nimic de impartit, luase toata pozitia mortului, dar erau câtiva care-l deranjau in jur, trebuia sa le dea un exemplu de ce poate si el, este una din cutumele dictatorilor comunisti. Alexandru Draghici si iubita lui nevasta Martha, o evreica unguroica, iredentista din  banda lui Laszlo Luka erau doua petricele in pantofii lui Ceausescu care-l deranjau la mersul inainte, asa ca porneste cercetarea cazului Patrascanu, care trebuia sa fie reabilitat, ca unul dintre predecesorii lui impotriva zgomotoasei propagandei iredentiste unguresti. Cercetarile au pornit discret si dupa prima nota despre cazul Patrascanu, generalul Raduica a primit ordin sa formeze un colectiv strict secret care sa studieze amanuntit cazul si procesul Patrascanu, au executat ordinul intocmai si au prezentat raportul.  Dupa acest raport au primit un nou ordin, sa ancheteze pe toti care au fost implicati in arestarea, anchetarea, procesul si condamnarea la moarte a celui care a spus in 1946, in Ardeal ca “inainte de a fi comunist, sunt român”. Cercetarile si anchetele au durat doi ani, dupa care in baza dosarului, la plenara din aprilie 1968, Lucretiu Patrascanu a fost reabilitat iar Alexandru Draghici care a pus umarul, impreuna cu iubita lui sotie Martha, la asasinarea reabilitatului a fost doar indepartat, pensionat si a ramas doar cu iepurii, gainile si iubita lui sotie Martha. Era sa uit ceva foarte interesant, mentionat si in volumul Lavinei Betea; Martha Draghici a pretins atunci, când Nicolae Ceausescu pregatea trecerea de la regiuni la judete, deci desfiintarea Regiunii Autonome Maghiare din Secuime, ca viitoarele judete din Secuime sa fie autonome. Nu s-a putut sub nationalistul Ceausescu, s-a realizat, pas cu pas sub  comunistii Iliescu, Constantinescu si Basescu. Acum in judetele autonome maghiare, Harghita si Covasna, nu mai este arborat tricolorul românesc … Poltronism  românesc …
(Octombrie 2009, Winnipeg – Canada)

Interviu cu domnul prof.univ.Ion Coja

Foto.Ion Coja

Autor: Marius Marinescu

„Punctul meu de plecare este încrederea în români, în energiile nationale”

Discurs împotriva vorbelor nesabuite ale unor Andrei Plesu, Teodor Baconski etc.

Domnule profesor, v-am trimis pe internet articolul Persistenta, publicat de dl Teodor Baconski în revista „22”. L-ati citit, probabil. Ce parere aveti?
Textul circula si pe Internet, cu titlul dat de internauti Un portret corect al românilor, sau asa ceva. Da, este un text bine scris, bine articulat, dl Baconski stie sa fie si convingator, si fermecator. Tocmai de aceea devine periculos pentru societate atunci când sustine idei false, caci face multe victime, sunt multi cei ce si le însusesc.
Care sunt aceste idei false?
Este vorba de o atitudine, în primul rând. Dl Baconski ne pune în fata oglinda ca sa vedem cât suntem de urîti, de hidosi, românii de noi! Or, oglinda sa nu prea este neteda, drept care deformeaza imaginea noastra. Îmi vine greu sa cred ca dl Baconski nu-si da seama ca ne judeca strâmb. Iar daca într-adevar nu-si da seama, m-as bucura. Ar însemna ca este recuperabil. Ceea ce nu este cazul lui Andrei Plesu, si el autor al unor texte impecabil scrise, sub raport stilistic, literar, dar chitite si ele în aceeasi directie: denigrarea componentei românesti a lumii în care traim. Putem vorbi despre amândoi acesti fini intelectuali din elita intelighentiei românesti?
E mai mult decât speram! Mai ales ca sunt tare multi cei care în mass media româneasca se pronunta foarte des si foarte critic la adresa istoriei, a comportamentului, a weltanscauungului românesc, daca pot spune asa. Mereu apar „dovezile” ca suntem ba un popor fara istorie, ba un popor fara viitor! Pot fi luate în serios aceste critici?
Le iei în serios numai daca rezista la un examen critic! În textul dlui Baconski, m-am poticnit aproape la fiecare fraza în afirmatii lipsite de acoperire, aruncate fara nicio justificare, ca si când ar fi lucruri mult prea bine dovedite. Înca de la început aflam ca noi, românii, „persistam în propriul stat, slab statalizat”, fraza care suna aproape ca un repros ca înca n-am disparut de pe fata pamântului! Iar despre statul român ca ar fi „slab statalizat”, ce vrea sa ne spuna dl Baconski? Încerc sa-i dau dreptate, dar nu gasesc ca argumente decât vorbele usuratece spuse la adresa statului în general, dupa 1990, paravan pentru spolierea statului român de ceea ce noi stiam ca este „averea poporului”. Asa zisii liberali – raspânditi prin toate partidele, s-au întrecut în a deplânge neputinta statului de a gestiona si de a gospodari, de a „manageria”, argument pentru a i se lua tot ce avea statul în posesie sau administrare: imobile, fabrici, ogoare, obiecte de patrimoniu etc. Tot jaful postdecembrist s-a facut sub aceasta acoperire… Dar poate ca dl Baconski are în vedere istoria când spune ca suntem un stat „slab statalizat”. Din aceasta perspectiva este la îndemâna oricui care cunoaste putina istorie sa-l traga de mâneca pe autor: noi, românii, avem o statalitate proprie dintre cele mai vechi din Europa. O statalitate neîntrerupta, care dureaza din secolul al 14-lea. La câte popoare din Europa si din vecinatatea noastra o mai întâlnim?
La unguri?
De la Mohaci, 1526 parca, statul maghiar a disparut, si a mai aparut dupa 1919, la Trianon. Dar sa nu insistam prea mult si sa ajungem la subiect, adica la afirmatiile care m-au suparat cel mai tare. Anume comentariul facut de autor în legatura cu „faimoasa teroare a istoriei”. Citez: „Generatia lui Eliade, care a consacrat aceasta nefericita expresie, poarta vina de a fi propus, astfel, cea mai perfida schema de autosabotare. Nu exista vreo scuza mai lasa pentru neîmplinirile unui popor decât aceasta stupida „teroare a istoriei”. Ea rasfata toate viciile, ambaleaza indulgent toate esecurile, cauta, iresponsabil, sa justifice retroactiv toate nemerniciile.” Repet, este bine scris întreg articolul, asa cum se vede si din citatul propus. Bine scris, dar nu la obiect. Conceptul amintit a fost propus de Mircea Eliade pe la 1960, 60 si ceva, într-un comentariu la Miorita, si în niciun caz nu a fost „consacrat de generatia lui Mircea Eliade”. Adica de legionari! Daca l-a consacrat cineva, asta a facut-o Miron Costin!…
Asadar pe legionari îi acuza de a fi inventat „cea mai perfida schema de autosabotare, cea mai lasa scuza”!
As face o paranteza: cine se autosaboteaza numai perfid nu este!… Aici s-a cam lasat dl Baconski furat de propria sa retorica si a uitat de logica! …Cât priveste consacrarea sintagmei amintite, aceasta s-a produs târziu, dupa anii ’70. Dar pentru ca dl Baconski a introdus în argumentatia sa Miscarea legionara, as vrea sa ne oprim putin la aceasta si sa raportam la Miscarea legionara chiar întreaga pledoarie a dlui T.B. Domnul Baconski o acuza de lasitate si perfidie, acuzatie rasfrânta asupra tuturor românilor în fapt. Nu m-ar deranja aceasta identificare, legionar=român. Ma onoreaza si pe mine, ca român. Numai ca referinta la legionari, daca-i corect facuta, este de natura sa-l contrazica total pe dl Baconski, ba chiar este capabila, daca dl Baconski este „cinstit sufleteste”, sa-l vindece de tot scepticismul sau cu privire la valoarea si consistenta românescului din lume.
V-as ruga sa fiti mai explicit.
Pai, domnule Marinescu, într-o discutie cât de cât serioasa pe acest subiect, subiectul fiind „ce fel de oameni sunt românii? Cu ce merite si cu ce esecuri îi înregistreaza istoria?”, referinta la legionari este obligatorie. Obligatorie si mântuitoare, daca e facuta corect. Miscarea legionara este una din marile ispravi ale Neamului românesc. Sunt voci autorizate care considera ca Miscarea legionara este cea mai grozava înfaptuire a poporului român! În orice caz, ea poate fi numita „a poporului român”, caci a fost creatia unor tineri români, la care a aderat practic întreg tineretul României, aproape ca nu a existat familie de români care sa nu fi avut pe cineva în Miscare. Da, a fost neîntrerupt calomniata în modul cel mai sistematic, cu tenacitate si mare desfasurare de forte, dar un individ ca Teodor Baconski a avut toate posibilitatile de a afla adevarul despre legionari. Numindu-i pe legionari „generatia lui Micea Eliade”, foarte multi autori recurg la aceasta stratagema ca sa poata vorbi mai liber si ca sa omagieze aceasta generatie fantastica, de mari oameni, dintre care cei mai multi au fost de dreapta sau chiar legionari declarati ori macar cu simpatii legionare. Iata însa ca despre „generatia lui Mircea Eliade” dl Baconski se pronunta cu o asprime nemaiîntâlnita în publicistica româneasca: perfidie, lasitate, prostie. Deci, românilor care, ca si dl Baconski, sunt cuprinsi de sentimentul ca apartin unui popor care nu a facut mare brânza în istoria sa, le recomand sa se informeze corect asupra legionarilor. Le recomand sa înceapa prin a citi cartea Pentru legionari a lui Corneliu Zelea Codreanu. Este tamaduitoare pentru morbul disperarii si al lamentarii în grup.
Iar eu le recomand cartea Legionarii nostri, a domnului Ion Coja.
N-am nimic împotriva, nu-i rea, dar mai sunt câteva mult mai bune.
Ati spus ca voci autorizate afirma ca Miscarea Legionara este cea mai grozava isprava a românilor. Numiti o asemenea „voce”.
As cita o voce autorizata si neasteptata, vocea lui Joseph Goebbels, ministrul nazist. Stiu ca unii vor crede ca le fac un deserviciu legionarilor daca voi sustine ca Goebbels i-a pretuit. Acestora le amintesc de Hitler, care nu i-a iubit deloc pe legionari, de la Hitler a obtinut Carol, în 1938, acordul decisiv pentru asasinarea Capitanului… Goebbels, la Paris, de fata cu ziaristii straini acreditati în capitala Frantei ocupate, a declarat ca „Garda de fier este lucrul cel mai important care s-a petrecut în secolul nostru”. Am mai publicat o data aceasta declaratie si sursa ei. Nu insist asupra acestei chestiuni. Problema mea nu este Goebbels, ci dl Baconski, si Plesu si altii ca ei, care nu cunosc adevarul despre legionari, sau nu vor sa-l recunoasca, ignorând astfel capitolul, dupa unii cel mai glorios, din istoria noastra. Ceea ce nu-i împiedica pe acesti domni atât de exigenti sa ne faca inventarul facutelor si, mai ales, al nefacutelor din istoria noastra. Raportarea la Miscarea legionara este însa obligatorie pentru cei care cauta cu lumînarea defectele si pacatelor românilor. Vor fi contrazisi de prestatia legionarilor, atât de eroica.
Andrei Plesu cu ce greseste?
O clipa numai, as vrea sa propun un principiu: în secolul trecut, al 20-lea, românii au avut câteva momente importante, prin care au participat la istoria planetei. Pe lânga legionari…
Dar legionarii ce au cu istoria planetei?! Chiar dumneavoastra ati spus, de mai multe ori, ca legionarismul este un fenomen românesc, care s-a declansat si desfasurat fara niciun amestec din afara, nici macar unul german, nazist.
Fenomenul legionar începe sa fie tot mai cunoscut pe planeta noastra, în ciuda embargoului mediatic total. Acest interes este azi în crestere. Am întâlnit tineri rusi sau polonezi ori spanioli, irlandezi, care stiau foarte multe despre legionari, despre Capitan, si se straduiau sa-si însuseasca corect viziunea legionara asupra lumii politice. Si postulez: intelectualul român, publicist si ideolog, care nu a fost capabil sa-si faca o parere exacta, corecta, despre legionari, care are lacune grave de informatie în ceea ce priveste lumea legionara, nu are voie sa exprime un punct de vedere defetist cu privire la români. Este acesta un principiu, l-as numi al cumsecadeniei: poti sa lauzi pe cineva chiar si daca nu-l cunosti prea bine! Dar când te apuci sa critici pe cineva, trebuie sa te asiguri ca stii totul despre acel ins, mai ales daca este vorba de un grup uman, de un popor!
Or, este evident ca dlui Baconski îi lipseste una dintre cele doua sau trei informatii capitale pentru cine se apuca sa ne judece pe noi, românii, ce ne poate capul! Daca nu s-a învrednicit sa afle ce este de aflat despre acesti bravi români, despre „românii cei mai români”, adica despre legionari, individul decade din dreptul de a ne judeca cu asprime, de a ne condamna ca pe niste repetenti ai istoriei. Când nu esti informat asupra subiectului pus chiar de tine în discutie este foarte grav. Mai bine taceai!
Care ar fi celelalte doua „informatii capitale” despre români?
Una priveste contenciosul româno-evreiesc, acuzatia de holocaust, de genocid, de pogrom, cu care suntem gratulati de unii evrei. Repet, unii evrei, nu toti. Pentru mine, românul care nu s-a interesat în mod special despre ne-vinovatia românilor în aceasta materie si nu a cercetat acest subiect, ci si-a însusit fara sa clipeasca „dilematic” teza lui Wiesel si a altor haimanale de evrei si români, teza care sustine ca suntem un popor de criminali, acel român, oricât ar fi el de scolit, de academic, decade din dreptul de a rosti judecati de valoare asupra poporului român! Asemenea judecati nu se pot formula fara a lua în seama faptul ca românii, pusi la încercare de istorie sau de Dumnezeu, supusi testului de omenie alaturi de celelalte popoare din Europa, au dovedit un comportament mai mult decât onorabil, oferindu-le evreilor napastuiti un sprijin pe care alte popoare nu au fost în stare sa-l arate si sa-l ofere evreilor. Or, acest adevar multora nu le convine azi, asa ca au scornit basna cu holocaustul, cum ca a fost holocaust în România, ba chiar „holocaustul a început în România”. Eu nu le cer intelectualilor români sa protesteze fata de aceasta minciuna netrebnica, dar îi pretind românului care se crede îndreptatit sa-si judece parintii cu asprime, chipurile cu luciditate, îi cer acelui românas sa se pronunte mai întâi asupra acestui subiect: a fost sau nu holocaust în România? Sau purtat sau nu românii într-un mod care ar fi fost normal sa le atraga recunostinta evreilor? Repet, eu nu pretind de la dl Baconski sa intervina în problema holocaustului. Îi înteleg pe toti cei care se abtin si tac: au familie, au o cariera în fata, au cine stie ce pacate pentru care se simt vulnerabili sau santajabili etc. Dar daca, nesilit de nimeni, te încumeti sa abordezi subiectul gingas al unei evaluari totale, generale, a prestatiei istorice de care s-au învrednicit românii de pretutindeni si dintotdeauna, emitând astfel judecati critice aspre si categorice, deloc dubitative, pe un ton sententios, ca si când tu ai fi pedagogul neamului, eu nu te iau în serios decât daca ai trecut „proba Holocaustului” si nu te-ai ferit sa spui adevarul. Daca te-ai aratat gata sa suferi pentru adevar!
Despre ce suferinta poate fi vorba?
Sa zicem suferinta de a nu fi publicat, de a nu ti se oferi un microfon sau câtiva centimetri patrati de „sticla”. De alte suferinte nu mai vorbesc…
A treia informatie?
Cred ca sunt mai multe, dar daca e sa ne rezumam la trei, as adauga corecta receptare a epocii comuniste, 1944-1989. A invoca acesti ani pentru a deduce numai defecte si abandonuri românesti, dezertari si tradari etc., mi se pare neserios. Penibil. Nu e cazul dlui Baconski, vorbesc acum în general, cu gândul la alti „ochi neînduratori” care scruteaza fenomenul românesc tinând batista la nas cât mai ostentativ. Cine nu sufla o vorba despre partizanii din munti, despre ardoarea unor minoritari de a sustine partidul comunist si prezenta Armatei Rosii în România, cine nu întelege marea opera savârsita în acei ani de Biserica Ortodoxa Româna, cine nu recunoaste performantele economice atinse în anii „dictaturii de dezvoltare”, cine nu este capabil sa separe epoca în care românii erau minoritari printre comunisti de epoca în care partidul comunist „se românizeaza la vârf” si cine nu vede deosebirea ca de la cer la pamânt între cele doua epoci, acela sa se abtina sa faca judecati publice asupra chestiunii.
Ajungem iar la Ceausescu?
Numai atâta spun: cei care l-au condamnat la moarte pe Ceausescu, care propriu zis l-au asasinat, nu au facut-o în numele nostru si cu asentimentul nostru, ca sa ne razbune pe noi, ca sa pedepseasca greselile si pacatele lui Ceausescu, ci ca sa-l pedepseasca pentru tot ce a facut în folosul neamului si al Tarii. Dovada: felul cum acei indivizi au guvernat dupa aceea, felul cum au distrus Tara. Cine nu pricepe ca am fost intoxicati cu informatii si aprecieri incorecte asupra a ceea ce se întâmpla în România „lui Ceausescu”, acela nu stie pe ce lume traieste. Daca lucrurile ar fi evoluat dupa 1990 asa cum am sperat noi, atunci da, se adeverea ca Ceausescu ne-a fost dusmanul cel mai mare. Dezastrul însa pe care îl înregistram azi, dovedeste ca nemernicilor le-a fost frica de Ceausescu, cu Ceausescu în viata nu le-ar fi fost usor sa instaureze politica de subminare a tot ce este românesc si în primul rând a intereselor noastre nationale cele mai firesti. L-au ucis pe Ceausescu pentru ca le-ar fi fost dusmanul cel mai informat asupra intentiilor lor criminale. Trebuie sa aplicam regula les amis de mes amis sont mes amis, cu varianta dusmanii dusmanilor mei îmi sunt prieteni!
Adica?
Adica cei care ne guverneaza de douazeci de ani sunt în mod evident niste dusmani ai neamului românesc, ai românilor, ai nostri. În decembrie 1989, ei s-au dovedit dusmanii de moarte ai lui Ceausescu. Deci, daca ne sunt dusmani si noua, si lui Ceausescu, noi nu mai putem vedea în Ceausescu un dusman! Logic?
Cum apreciati afirmatia dlui Baconski, cum ca „cantitatea de teroare istorica este matematic egala pentru toate grupurile umane constituite sau nu în stat”?
Este tipic comunista în esenta ei, caci proclama un soi de egalitate între popoare!… Asadar nu a existat nici teroarea tarista, nici cea sovietica pentru popoarele din Rusia, dintre care multe au disparut în ultimii 200 de ani. Pun acest termen cu gândul la Basarabia. Au suferit egal românii din Rusia si rusii din Rusia?… Au suferit spaniolii la fel de mult ca popoarele amerindiene, la fel germanii si evreii, evreii si palestinienii… Ce sa mai zic de englezi?! Nimeni nu crede „ca numai ai lui au suferit”, dar pun o întrebare dlui Baconski si altora ca dînsul…
„…oligofreni sau ignoranti”, am citat din articolul dlui Baconski.
Pun întrebarea: oare chiar pretutindeni, la toate „grupurile umane” poti înregistra un masacru similar celui de care au avut parte legionarii? Carol omoara peste 300 de legionari, decapitând Miscarea de cei mai importanti lideri, vine apoi a doua decapitare, efectuata de Ion Antonescu, victimele fiind de data aceasta si mai numeroase, apoi vine razbunarea cominternista pentru refuzul legionarilor de a colabora la bolsevizarea Romîniei, cu alte sute de morti, cu zeci de mii de încarcerari. Unde în Europa secolului 20 s-a mai petrecut asemenea macel?! În China comunista, însusi regele, tradator de tara caci oferise pe tava japonezilor Manciuria, va fi condamnat la numai 10 ani de temnita! Un adevarat mizilic, fata de dezmatul din tribunalele bolsevice ale anilor ’50, unde practic nici o condamnare nu a fost sub 10 ani, chiar si a unor minori detot nevinovati… Cunoaste multe tari dl Baconski unde într-o singura noapte au fost arestati 10.000 de studenti, de tineri nationalisti? Am dreptul sa ma întreb si de ce numai în România caderea comunismului a facut mii de victime? Ma întreb si tare as fi curios sa aflu raspunsul dlui Baconski.
Iar dl Plesu, Andrei Plesu, ce ar fi de spus despre dînsul?
Domnul Plesu al dumitale – eu nu-i pot spune domn!, are o întreaga opera pe acest subiect: precaritatea a cam tot ce este românesc. Scrisa aceasta opera cu si mai mult talent, cu virtuti literare si stilistice deosebite. Dar nici lui Andrei Plesu, pentru aceleasi motive, nu-i pot recunoaste dreptul de a aborda acest subiect, caci acesta este un subiect pe care atunci când îl tratezi, volens nolens te erijezi în postura de justitiar, de judecator moral al poporului tau. Aceasta postura, de instanta morala nationala, nu i se potriveste oricui. O accepti la persoane care au facut lucruri deosebite pentru neamul lor, care au suferit, care si-au pus pielea la bataie pentru „grupul uman” din care fac parte. Avea acest drept bunaoara Petre Tutea, care facuse ani grei de temnita pentru ca vorbea slobod despre drepturile poporului sau, împotriva celor care încalcau aceste drepturi. Si deseori nea Petrache rostea vorbe aspre despre neamul românesc, dar imediat lua aminte ca nu se cade sa faca asa ceva si retracta cu umilinta, caindu-se.
În cazul lui Plesu însa sunt si mai multe motivele care îi impun sa stea decent în banca sa si sa încerce sa treaca cât mai neobservat. Instinctul de aparare ar trebui sa-i impuna acest comportament. Dar se pare ca insolenta si vedetismul îl fac sa uite de orice precautie. Nu sunt eu singurul care, când pronunta sau aude numele lui Andrei Plesu, nu poate sa nu se gândeasca la acel ministru al culturii care a abrogat în ianuarie 1990 legea patrimoniului cultural, ceea ce a declansat hemoragia de valori artistice inestimabile care au disparut din institutiile publice si au luat calea strainatatii, cele mai multe. Asadar un Andrei Plesu mai mult decât infractor, caci s-a facut astfel complice la toate furturile din patrimoniul national. Un hot oarecare fura si el un tablou, doua, câteva carti rare. Andrei Plesu poate fi considerat ca a fost si este în continuare complice la toate actele de jaf din muzee, din colectii etc., deja consumate sau viitoare. Nota bene, acea lege a patrimoniului abrogata de Plesu nu era o lege comunista, ci traducea întocmai legea franceza a patrimoniului. Acuzat pentru aceasta masura absolut nemernica, nici pâna azi acest individ subtire, cu maniere elegante si plin de umor, nu a catadicsit sa dea o explicatie pentru gestul sau de tradare a unui interes national foarte important, elementar… Mai are curajul Andrei Plesu sa bata obrazul cuiva?! Uite, domne, ca are. Are curajul sa ne tina lectii de morala sau de eleganta comportamentala. Nu mai zic si de celelalte pacate, de dinainte de 1990 sau tot de dupa 1990, nu-i fac eu inventarul complet, mi-e destul sa stiu ca dezastrul facut în materie de patrimoniu artistic national i se datoreaza aproape exclusiv numitului Andrei Plesu.
Circula pe Internet un text al dlui Plesu, despe un brancardier…
L-am citit, este grozav. Pezevenchiul stie sa scrie, i-a dat Dumnezeu multe daruri, dar nu a fost în stare sa-si dobândeasca el singur acel dar ales pe care nu-l ai din nastere, ci ti-l edifici singur, luptând si confruntându-te cu tine însuti ceas de ceas: caracterul. Obrazul… Nema!
Principiul pe care l-ati formulat se aplica si la oamenii mai de rând? Ma gândesc ca deseori aud, fel si fel de oameni, unii mai de soi, altii mai de duzina, zicând cu un total dispret „Asa-i la noi, la români” sau „treaba româneasca!”…
În general noi, românii, suntem mai auto-critici. Vezi multimea de bancuri cu trei personaje, un rus, un american si un român, sa zicem, în care românul iese mai de ocara, mai…
Dar numai aparent, la o interpretare mai atenta este pe invers. Oricum, românul stie sa faca haz de el însusi!
Pai asta este o mare calitate! Numai oamenii foarte destepti sunt capabili de auto-ironie! Deseori, la Andrei Plesu este mai degraba auto-ironie, recunosc.
În concluzie?
Postulez asadar: exista cele trei momente de istorie româneasca recenta, momente de excelenta româneasca, dar pe care niste netrebnici vor sa le înregistreze ca momente de rusine nationala: Legionarii, Salvarea evreilor si Rezistenta la bolsevizarea Tarii. Noi, ca români, avem de ce sa fim mândri si pentru ca dintre români s-a nascut Miscarea legionara, si pentru felul cum ne-am purtat cu evreii, ba chiar si pentru felul cum am trecut prin perioada de dictatura comunista. Intelectualul sau individul care a acceptat minciunile din raporul Wiesel si din raportul Tismaneanu, se descalifica în fata instantelor morale. El nu mai are dreptul sa judece poporul român, sa-l acuze de una sau de alta, atâta vreme cât s-a aratat incapabil sa apere adevarul despre poporul român, adevar ultragiat grav în cele doua documente! Partidul Anti-Românesc instalat la guvernare în 22 decembrie 1989, prin serviciile sale de propaganda prezinta deformat pâna la calomnie cele trei reusite românesti. O buna parte dintre intelectualii nostri considerati de elita au pus botul si, pentru diverse avantaje si stipendii, colaboreaza la aceasta diversiune, nu comit niciun gest de revolta sau protest ori dezicere fata de minciuna institutionalzata, fata de politica anti-românesca a guvernantilor, a cercurilor internationale interesate de compromiterea sau ocultarea momentelor de excelenta româneasca (cele amintite mai sus sau altele). Nici pe Plesu, nici pe Baconski, nici pe multi altii nu-i aud dezavuând comisia Wiesel sau raportul Tismaneanu, ori intervenind în apararea lui Mircea Eliade cu precizarea: „Da, Mircea Eliade a fost si a ramas legionar! Dar asta nu îl dezonoreaza de fel, ci dimpotriva! Caci faptul de a fi fost legionar ridica si creste valoarea operei si personalitatii lui Mircea Eliade!”
Nu ma intereseaza ce obtin acesti fini intelectuali prin acest comportament jalnic, rusinos pentru un crestin, pentru un barbat, pentru un om cu carte etc. Fiecare ins are dreptul sa se compromita si sa se prostitueze dupa voia inimii sale! Dar un astfel de ratacit, de plaisirist, de fripturist, oportunist etc., trebuie sa stie, sa aiba minimum de bun simt si sa priceapa ca daca nu este capabil sa faca nici cel mai mic sacrificiu în apararea „grupului uman” din care face parte – în cazul de fata poporul român, îsi pierde dreptul de a da lectii de conduita sau de a critica prestatia grupului respectiv, cu aerul ca el se afla deasupra pacatelor si greselilor identificate la nivelul acelui grup – în cazul de fata Neamul românesc!
Sunt multi intelectuali români care se tin departe de cele trei subiecte „fierbinti” si atât de primejdioase. Îsi vad însa cu onestitate de subiectele în care exceleaza si se fac astfel utili, si au bunul simt de a nu se apuca sa-i certe si sa-i judece pe români ca grup uman. Le strâng mâna cu prietenie. Sunt oameni care îsi cunosc limitele, îsi vad lungul nasului…
În plus, domnule Marinescu, noi, România, suntem de aproape 20 de ani o tara ocupata. Cei care ne-au ocupat au fost atât de dibaci, au fost asa de mari scamatori, încât publicul românesc nici nu si-a dat seama. Constatam doar efectele: saracia care s-a instalat, nesiguranta tot mai mare, minciuna tot mai acaparatoare la toate nivelurile societatii, inechitatile stridente. Sunt tot mai multi cei care înteleg sau stiu ca Tara se afla în aceasta situatie extrema, extrem de periculoasa, cu o economie pusa la pamânt si cu o datorie externa de 120 miliarde de euro! Un Baconski sau Plesu stiu mai bine decât mine ca suntem într-o situatie disperata. Or, în aceasta situatie nu ai voie sa vii mereu cu acelasi mesaj defetist, descurajant pentru toti românii, semanând sau strecurând în sufletele românilor neîncredere în ei însisi, lehamitea de tot si de tine însuti mai ales. Nu este acum momentul sa arati cât esti tu de destept! Dispare individul ca reper, cauza este generala, caci corabia se scufunda daca nu punem mâna cu totii sa tragem la vâsle sau sa scoatem apa din cala corabiei… Este atât de nepotrivit acest balet al cuvintelor când lumea are nevoie, de la desteptii natiei, de cuvinte clare care sa le dezvaluie prapastia în care am fost adusi! Si mai ales sa ne arate directia salvatoare, s-o identifice si s-o indice! Prestatia acestor flacai rascopti în ifose si fite, a acestor Savonarola de doi bani perechea, devine aproape comica, de n-ar fi atât de tragic contextul general, national.
Dumneavoastra va considerati îndreptatit sa faceti examenul critic si lucid al poporului român?
Oricine are dreptul sa faca acest examen, dar problema este ca, în situatia în care ne aflam, un asemenea examen trebuie sa faca parte dintr-o viziune asupra viitorului, a drumului de urmat ca sa ne salvam. Eu am facut acest examen, îl fac si-l ras-fac de ani de zile, si m-am ales din acest exercitiu cu o mare încredere în potentialul românesc, în energiile neamului nostru. Se înseala cei care cred ca vom capota. Românii au capacitatea de a transforma loviturile soartei în sanse de redresare si reînnoire. Eu de aici pornesc, de la credinta în acest potential românesc. Acest potential, în care includ si zestrea noastra genetica, poate fi pus la lucru numai de noi însine!
Altfel nu as mai candida!
A consemnat Marius Marinescu

Ne-am ratat până şi mafioţii!

Posted by Stefan Strajer On November - 12 - 2009

Ne-am ratat până şi mafioţii!
Liviu Antonesei

Autor: Liviu Antonesei
O parte a colegilor mei din presa online, presa scrisă şi audio-vizuală dovedindu-se de o stranie pudicitate, s-au grăbit să acuze cuplul de comici vestiţi ai microfonului ascuns că strică imaginea presei. În opinia mea, se înşeală, şi încă de două ori – mai întîi, e imposibil să-i porecleşti pe cei doi jurnalişti, e foarte greu să-i consideri şi foşti jurnalişti, de altfel. În al doilea rînd, dacă privim cu atenţie şi nu ne îmbătăm cu apă rece, este aproape la fel de greu să mai strici ceva la imaginea presei, s-a ocupat singură de asta, mai ales în ultimul deceniu, cu o obstinaţie demnă de o cauză mai bună.
E suficient să te uiţi la subsolurile articolele şi ale blogurilor, să te citeşti forumuri, să priveşti sondajele de opinie şi dincolo de clasamentele partidelor şi ale politrucilor, ca să constaţi asta. Şi cînd mă refer la subsolurile cu pricina, nu mă opresc doar la celebrii „postaci” puşi, plătiţi de partide să le rezolve problemele electorale de atac – la adversari – şi de apărare – a propriilor candidaţi –, ci de poziţia generală a celor care comentează acolo. În comentariile cu pricina, presa şi jurnaliştii nu ies mai bine decît politrucii şi mă tem că nu este vorba de o eroare generală de percepţie. Şi ce naiba a mai rămas din „încrederea în presă”, relevată de sondajele de opinie, acum, comparativ cu scorurile nu mari, ci scandalos de mari, din anii nouăzeci?!
Faptul că, după un asemenea scandal, cu puţine excepţii, nu i-am văzut, totuşi, pe cei doi mameluci ostracizaţi de colegii lor din presa clasică, scrisă sau audio-vizuală, ci din contra am asistat, mai degrabă, la deturnarea atenţiei ori la operaţiuni de spălarea cadavrelor, nu va contribui cu nimic la ameliorarea imaginii cu pricina, ba dimpotrivă! Presa va încasa ceea ce merită şi după aceea va plînge ca proasta în tîrg că o „bate” publicul citiror/ascultător/privitor!
De altfel, nici politrucii nu au ieşit mai bine din acest scandal – cei mai mulţi dintre s-au făcut că plouă sau au băgat capul în nisip ca struţii, unii au deturnat chestiunea, privind către cei doi mameluci de presă ca înspre doi aliaţi de nădejde, devreme ce atacau în direcţia „bună”, deci a adversarilor lor, iar cei care au vrut, totuşi, să atace problema în adevărul său n-au fost în stare să găsească drumul în ceaţa deasă ce-i încojura, provocată de colegii de dezbateri şi întreţinută imbecil de „moderatori”, eşuînd în argumentare sau părăsind iritaţi platoul, ceea ce poate nici n-a fost soluţia cea mai rea!
Oricum, aş vrea să-i previn pe cei care au sărit în ajutorul unor şantajişti ordinari – momentan „tovarăşi de drum”, dar ei vor fi în această postură oricînd şi faţă de oricine „va marca banul”! –, pe principiul că te faci frate cu dracul pînă treci puntea, că asemenea „alianţe”, dincolo de abjecţia lor morală, au obiceiul să se răzbune cînd te aştepţi mai puţin, cînd îţi este lumea mai dragă.
În sfîrşit, compararea acestor două exemplare ale sub-umanităţii – iar limbajul din înregistrare este intens caracteristic pentru această categorie de fiinţe – cu Pamfil Şeicaru, cu mafioţii noştri trecuţi sau cu cei din seria „Naşul” sau din „Clanul Soprano” sînt intens jignitoare pentru toţi termenii luaţi în comparaţie. Pînă şi în ticăloşie poate exista o anumită grandoare, pînă şi mafiile adevărate au nişte repere etice şi nişte dimensiuni afective ce pot atinge tragismul. Cum văd, noi am reuşit să ne ratăm pînă şi destinul mafiotic cu asemenea „mafioţi” de doi bani duzina. Mafioţi de Dîmboviţa poate, adică pur şi simplu nişte găinari! Iar cei care-şi iau asemenea specime în slujbă sau în alianţă, politruci sau oameni de afaceri, precum şi cei care se simt mîndri de „colegialitatea” lor, nu sînt nici ei altceva!

Nota Redactiei. E vorba de scandalul Sorin Rosca Stanescu, Bogdan Chireac si Catalin Macovei, seful de la ANI

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors