Archive for the ‘Analize-Controverse’ Category

Prinși cu mâța-n sac

Posted by Stefan Strajer On January - 26 - 2017

Prinși cu mâța-n sac

Autor: Silvia Jinga (Delray Beach, Florida, USA)

 

După o victorie zdrobitoare în alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, Partidul Social Democrat s-a apucat de treabă. Dacă se gândește cineva că s-a frământat cum să refacă infrastructura jalnică a României sau cum să asigure manuale școlare în toamna care vine sau ce măsuri să ia pentru promovarea capitalului autohton se înșeală. Însemnează că nu cunoaște „fiziologia” partidului, ca să folosim termenul lui Costache Negruzzi de acum mai bine o sută cincizeci de ani. În buna tradiție a stângii democrate, guvernul, având ca premier pe Sorin Grindeanu, dar ca șerif pe Liviu Dragnea, a copt ceva în taină, ceva care ne amintește de sintagma cunoscută dinafară-i vopsit gardul, înăutru-i leopardul.   Înainte de toate, să observăm că puterea în aripa stângii este concentrată în mâinile unei singure persoane, Liviu Dragnea, șef de partid, președinte al Camerei Deputaților și păpușarul guvernului proaspăt format. Că guvernul acesta este la dispoziția șefului suprem nu încape îndoială. Și primul simptom al bolii s-a manifestat în scornirea unei ordonanțe de urgență pentru grațierea tuturor celor cu o pedeapsă mai mică de cinci ani. Legea nu precizează că s-ar referi doar la pușcăriași, nu și la penalii politici pentru că îi vizează pe toți la grămadă, în mod deliberat și a fost produsă, înainte de toate, pentru a-i scăpa de penitenciar pe politicienii care au comis abuz în serviciu, îndeosebi șmangleală de la bugetul țării.

 

Liviu Dragnea

Foto. Ghici ciuperca cine are cel mai mare interes cu Legea Gratierii!

Acest proiect de grațiere ar exonera în jur de două mii două sute de politicieni, funcționari publici, judecători etc. și ne dăm seama că ar face din ei soldați loiali ai PSD-ului, ai lui Dragnea personal. Dl. Florin Iordache, numit de Dragnea ministrul justiției este cunoscut pentru legi de acoperire a fărădelegilor, așa că n-a fost pus la prea mare tortură de conștiință când i s-a cerut să formuleze un asemenea proiect. În primul rând este ilegal să modifici Codul Penal în vigoare și ei se ating de articolul 297, pe care îl siluiesc să sune după bunul lor plac. Ordonanța de urgență modifică pedeapsa de la 2 la 7 ani pentru un prejudiciu de 200.000 de lei în pedeapsa de la 6 luni până la 3 ani și plata amenzii. Pentru indivizii cu un prejudiciu sub 200.000 de lei nu se mai consideră abuz în serviciu, ceea ce se traduce prin anularea pedepsei. Ca să dea o fațadă umanistă grațierii legiuitorii pesediști au justificat urgența modificării codului penal prin necesitatea descongestionării închisorilor din România, pentru care CEDO (Comisia Europeană pentru Drepturile Omului) ar amenda țara cu 80 milioane de euro. Președintele Klaus Johannis a dezmințit zvonul agitat de pesediști pentru a aduce o motivare în plus manevrei lor cu bătaie cât se poate de personală și ne referim la persoana lui Dragnea, în primul rând. Cel mai interesat de a ieși basma curată este ambițiosul șef al pesediștilor, care nu se poate opri din urzeli până nu se vede instalat la Cotroceni. El are la activ o condamnare la un an fără executare și un dosar în curs la DNA. Nu visează decât să devină perfect legal, scăpând de orice tinichea legată de coadă. Că vor fi eliberați ceva amărâți din abjectele noastre penitenciare este foarte bine, dar că vor fi înălbiți politicienii care au furat demențial din buzunarul cetățeanului român, asta întrece orice măsură. Cu temei observa Liviu Avram, un ziarist de la Adevărul că pe semne a pătruns în guvern cineva cu un uriaș potențial infracțional, care se grăbește să rezolve în pripă problema.

PSD-ul are o tradiție consolidată întru fraudă și abuzuri încă de pe vremea premierului Adrian Năstase, care inventase acea penibilă istorioară cu mătușa Tamara, ca justificare a averii acumulate prin jaf. Tradiția a fost continuată fără jenă în timpul fostului prim-ministru Victor Ponta, iar acum ne confruntăm cu atacul nerușinat la codul penal pentru salvarea corupților, pentru subminarea statului de drept. Cu o opoziție ca și inexistentă, i-a rămas președintelui Johannis sarcina de a sancționa încercarea machiavelică a stângii de a perpetua corupția prin legalizarea ei. Să ne gândim la ce lecție de ticăloșie dă acest guvern întregului nat în România. Dacă furtul de până la 200.000 de lei ($45.000) este legalizat și vinovații în loc să suporte rigorile legii, fiind exonerați de pedeapsă, se insertează din nou în partide și în parlament, ce-i rămâne omului de rând să facă decât să iasă în stradă și să-și strige în gura mare revolta?! Ceea ce s-a și întâmplat la București, unde aproximativ șapte mii de protestatari și în orașele mari din toată țara au demonstrat împotriva ordonanței de protejare a hoției ascunsă sub masca grijii față de deținuți. Perversitatea clasei politice românești a întrecut orice măsură.

Mânioși că președintele Johannis i-a tras de urechi, politrucii pesediști agită cu o balcanică ranchiună ideea suspendării acestuia, ceea ce a stârnit nedumeriri și critici în Germania, inclusiv în cadrul social-democraților conduși acum de Martin Schultz. Nemții s-au pronunțat ferm că guvernarea social-democrată în România este problema nu soluția. Dar ca să se asigure de o protecție de mai de sus Liviu Dragnea, președintele PSD și Sorin Grindeanu, prim-ministrul au dat o fugă până la Washington între 17 și 22 ianuarie a.c. să caște gura la inaugurarea lui Donald Trump. Facebook-ul domnului Dragnea face dovada participării la o recepție în format restrâns, unde l-a asigurat pe Donald Trump de ridicarea la un nivel superior a colaborării cu SUA. Participarea la asemenea recepții costă bani grei, cam $250.000 per persoană. Dar are balta pește. Camera Deputaților, probabil, va achita cheltuielile celor doi din bugetul ei, adică din banii „prostitului” popor. Ce ignoră Liviu Dragnea este că Donald Trump vrea să strângă baierele pungii, fiind pus pe o politică mai degrabă de austeritate față de toți prietenii și aliații. Așa că va trebui să se întrebe dacă are țara noastră parale pentru ridicarea la nivel superior a colaborării cu America, pentru că de data asta nu va putea sta cu mâna întinsă. Domnul Dragnea nutrește gânduri mari de mai demult, încercând să intre sub pielea americanilor. Știind că Sevil Saidehh, turcoaică din Dobrogea, are o rudă (unchi al mamei), care a consiliat în calitate de istoric mai multe administrații americane în problemele Orientului Mijlociu, a propus-o la funcția de prim-ministru al guvernului, propunere respinsă de președintele Johannis, care astfel și i-a sculat în cap pe stâlpii democrației originale. Să sperăm că Johannis va avea vigoarea necesară să se opună mișeilor de la Dunăre.

Grăbindu-se să emită o ordonanță de urgență esențialmente în favoarea hoților, de care România este plină, Partidul Social Democrat, guvernul și domnul Liviu Dragnea și-au dat cu firma în cap, amintindu-ne încă o dată că ce nașe din pisică șoareci mănâncă.

(Delray Beach, 24 ianuarie 2017)

17.Silvia-Jinga.-Foto

Foto. Silvia Jinga

Dincolo de limite. Basarabia la capătul disperării

Posted by Stefan Strajer On January - 26 - 2017

Dincolo de limite. Basarabia la capătul disperării

Autor: Galina Martea (Basarabia)

Fără a da careva nume concrete, Basarabia după douăzeci și cinci de ani de independență este în pragul unor schimbări radicale, în pragul unor schimbări care ar putea stopa și care ar putea distruge până în talpă aspirațiile de reîntregire a neamului românesc. Este o situație cât se poate de critică care ar putea provoca mari neînțelegeri între păturile sociale, acestea fiind deja dispersate în diverse orientări politice și nu numai. Totodată, conform realității existente, este o stare a lucrurilor favorabilă pentru o bună parte a clasei dominante, însă nefavorabilă pentru poporul român din Basarabia. Discordia creată s-a realizat în urma alegerilor prezidențiale din 13 noiembrie 2016, iar debutul schimbărilor a început să devină real din momentul inaugurării noului președinte de țară. Astfel, situația existentă a luat o întorsătură radicală prin care evenimentele social-politice decurg sub o notă deosebit de tristă, iar poporul, în mod special poporul român din Basarabia, este nedumerit de tot ceea ce se întamplă. În același timp, aproape întreaga clasă politică, indiferent de orientare, s-a abatut de la convingerile prestabilite, astfel creând impesia de indiferență totală față de tot ceea ce se întâmplă, față de interesele și valorile naționale, față de necesitățile poporului băștinaș. Cu atât mai mult, partidele de dreapta, centru-dreapta, extrem de divizate și mărunțite fără rost, nu mai formează o unitate indisolubilă care ar promova în modul cel mai hotărât problema de reîntregire a neamului românesc și, în același timp, de menținere a unei poziții ferme către valorile occidentale. În modul acesta situația creată în cadrul țării deschide drumul larg și deplin partidelor de stânga, centru stânga, care dețin o majoritate prin mandatele din Parlamentul Moldovei și care, totodată, promovează o politica mai mult sau total orientată către răsărit. În acest sens, cu o mică abatere, dacă să ne referim la activitatea, ideologia și convingerile partidelor politice, atunci s-ar presupune, în mod normal, că fiecare orientare politică are dreptul de a promova tot ceea ce îi este specific caracterului propriu. Dar, totodată, este regretabil faptul că partidele politice atât de dreapta, cât și de stânga nu-și onorează în mod obiectiv promisiunile prestabilite în tot ceea ce ține de fenomenul politicii abordate, curent ce are tangență în problemele unui stat. Cu atât mai mult, dacă să ne referim la interesele naționale/valorile culturale naționale/valorile identitare naționale, atunci, indiferent de orientarea politică, partidele politice ar trebui, în mod normal, să se coaguleze și să pledeze pentru un scop comun și acea mișcare care ar stimula și motiva în sens pozitiv situația socială și, nu în ultimul rând, înlăturarea dezastrului economic/social/politic care se află la un nivel înspăimântător în cadrul țării. Cu atât mai mult, un președinte de țară venit în capul puterii ar urma să fie preocupat, în mod prioritar, de bunăstarea poporului și înlăturarea consecinșelor nefaste ce au dominat țara și anume: sărăcia, corupția, inflația, lipsa locurilor de muncă, degradul social-uman, etc; ar urma să fie interesat și obligat să mențină, să promoveze și să păstreze în mod distinct valorile naționale; și, nu în ultimul rând, să continue și să promoveze/înainteze acele acțiuni care au fost concepute odată cu proclamarea independenței din 1991. În acest sens, este extrem de necesar de a prelungi cursul evenimentelor și al acțiunilor care să răspundă necesităților reale ale poporului și anume: menținerea valorilor identitare naționale ce sunt caracteristice propriei țări. În cazul dat, poporul român din Basarabia, cât și întreaga țară sub numele de R.Moldova, fiind parte componentă a tot ceea ce este latinesc sau mai bine zis a tot ceea ce este de origine latină, are tot dreptul să pretindă către valorile identitare românești, în consecință, reunificându-și destinele precum în cazul nemților/a Germaniei, exemplu cât se poate de onorabil. Însă tendința de a te reuni cu alte culturi și tradiții cum ar fi cea slavonă, de exemplu, ceea ce dorește să realizeze noul președinte al R.Moldova, aș spune că nu este absolut deloc o aspirație rezonabilă. Cu certitudine, nimeni nu are nimic contra culturii slavone, dincontra este foarte bine văzută în sistemul de valori multinațional și, nemijlocit, foarte bine apreciată și cu multă noblețe la nivel mondial. Dar totuși, noi suntem latini și locul nostru este în altă parte, acolo unde există cultura latină, limba română, acolo unde este suflarea și sângele dacilor. Vrem sau nu vrem noi acest lucru, însă toate acestea sunt ale noastre din moși-strămoși. O altă parte a problemei este că se pot menține relații de prietenie, de colaborare economică, etc., cu țările dinspre răsărit, acest lucru nimeni nu-l poate interzice. Însă, mai grav este cazul atunci când lucrurile se confundă și vin interpretate sub o anumită intenție sau un anumit scop personal. În acest caz, situația devine cu adevărat tragică, iar rezultatul final ar putea fi destul de dramatic pentru poporul român din Basarabia. Sub aspectul acestei intenții care, posibil, ar putea fi realizată cu adevărat în practică, ar impune procese și schimbări istorile ce vor recăpăta o formă absurdă/necontrolată a evenimentelor care vor fi în contradicție cu păturile sociale și președintele țării.

Basarabia

Astfel, de la o zi la alta schimbările istorice ale proceselor sociale și politice din R.Moldova devin tot mai pronunțate, oscilând cu accente tot mai negative în existența poporului, în mod special al celui băștinaș, deci al poporului român din Basarabia. Poporul adus la limita disperării înfruntă enorm de greu modificările ce au loc în cadrul țării după alegerile prezidențiale din 13 noiembrie 2016, acestea apasând și mai nemilos în existența socială/cotidiană. Strigător la cer ar fi prea ușor de spus, însă există și o altă latură care nu mai poate fi tolerată, aceasta provocând revoltă și indignare totală în rândul maselor prin faptul că noul președinte de țară nu-și mai aduce aminte de promisiunile făcute în campania electorală din toamna anului 2016. Dar și mai trist, noul președinte de țară a început să implementeze reguli de joc în administrare destul de provocatoare pentru propria țară și propriul popor. Necătând la altele, una din ele este intenția/declarația de a anula Acordul de Asociere a R.Moldova cu Uniunea Europeană, privind libera circulație a cetățenilor în țările dezvoltate ale Europei (http://www.agerpres.ro/externe/2017/01/18/declaratiile-lui-igor-dodon-despre-anularea-acordului-de-asociere-la-ue-denuntate-de-politicieni-din-r-moldova-11-56-19). Implementarea în practică a acestei declarații ar fi extrem de gravă pentru cetățenii din Moldova, deoarece aceasta este unica posibilitate în salvarea vieții de sărăcie/mizerie și nedreptate socială în propria țară, astfel emigrând spre țările Occidentului. Este cazul de menționat că exodul masiv al populației spre alte țări a crescut și mai mult în ultimul timp. Potrivit unui studiu realizat de Organizația Națiunilor Unite, R.Moldova este lider la nivel mondial în topul țărilor care pierd zilnic cei mai mulți cetățeni, respectiv, în fiecare zi țara rămâne fără 106 cetățeni, migrația fiind fenomenul principal al existenței (http://www.timpul.md/articol/oamenii-pleaca-din-r–moldova-ca-sa-nu-mai-revina-98152.html). Dacă această intenție privind anularea Acordului sustenționat va deveni o realitate, cât și alte lucruri care tind de a fi realizate de președintele actual al țării, atunci ne întrebăm: care va fi soarta reală de mai departe a cetățenilor din Moldova?

be73104dd9e1ce01caf023c482738cb4-l-465x390

Foto. Imagine a unei date istorice dureroase in istoria Romaniei

Necătând la întrebări și răspunsuri, la certitudini și incertitudini, întrebarea de ultimă oră și întrebarea de bază este: cine va salva poporul român din Basarabia, cine va salva Basarabia de curenții provocatori ce distrug nemilos identitatea și valorile naționale, astfel lovind puternic în libertatea și dreptul omului la o viață decentă pe propriul pământ strămoșesc?

maresalulionantonescu14-distrugerisovietice-www-tribuna-basarabiei-ro

Luând în considerație faptul că partidele politice de dreapta, centru-dreapta la ora actuală sunt minimalizate în decizii, atunci s-ar presupune că unicul organ hotărâtor în salvarea situației create ar fi Sfatul Țării – 2, care pledează cu adevărat pentru reîntregirea neamului românesc și pentru salvarea poporului român din Basarabia – popor care se află la răscruce de drumuri și într-o situație extrem de precară care depinde de voința cuiva și de împrejurări neprevăzute. Cu siguranță, este și va fi foarte greu de realizat acest lucru în condițiile când puterea statală/puterea prezidențială pledează pentru o altă orientare. Asemenea condiții social-politice impun reguli de decizie care contravin necesităților reale ale poporului.

G.Martea,foto 45,Art,jpg

Foto. Galina Martea

Donald Trump – Măreaţă din nou (great again)

Posted by Stefan Strajer On January - 25 - 2017

Donald Trump – Măreaţă din nou (great again)

Autor: Corneliu Florea (Winnipeg, Canada)

(articol scris in noiembrie 2016)

Familia mea, la fel ca milioane de familii româneşti, s-a sacrificat şi suferit în timpul celui de al Doilea Război Mondial, dar a fost cumplit şi inuman după ce am fost eliberaţi de Armata Roşie, după ce comunismul Moscovei ne-a încarcerat, terorizat, maltratat şi distrus ca naţiune în lagărul ei comunist. Printr-o şansă, mai mare decât cea mai mare minune, în 1980 am reuşit să ajungem, Ica (soţia mea) şi cu mine, în lagărul liber de la Traiskirchen din Austria şi de acolo în America de Nord, în Canada.

Sunt un om liber, niciodată nu m-am înregimentat în vreun partid sau vreo asociaţie politică, dar în America de Nord am fost curios, un timp, cum este şi cum se face politica democrată. O mare decepţie ce m-a dus la concluzia că democraţia a murit acolo unde s-a născut; în Agora Atenei. De-a lungul vremurilor, multe minţi luminate au încercat sincer, cu adevărat să readucă democraţia numai în interesul poporului, nu au reuşit din cauza parveniţilor. Astăzi, democraţia nu e mai mult decât o paiaţă în mâna politicienilor ce vor să conducă omenirea pretutindeni. Sincer nu mă mai interesează democraţia nord-americană. Şi din cei 36 de ani trăiţi în America de Nord, reţin cu admiraţie doar pe Ronald Reagan, ultimul mare preşedinte american şi pe Pierre Trudeau, prim ministru canadian care, împreună cu cabinetul său, a încercat totul pentru canadieni şi Canada. Şi în vara 2016 am fost în Romania, un bazar, un talcioc de vechituri şi lucruri rele în care rumânii, manipulaţi de precupeţi străini, forfotesc dezorientaţi, înjurând şi scuipând printre dinţi pe un sas, adunătura de falşi tehnocraţi şi bandele parlamentare. Nimic nou de 26 de ani cu excepţia alegerilor din Statele Unite, de la care unii rumâni aşteaptă mântuirea neamului mai mult decât de la „catedrala” lui Daniel Ciubotea sau moaştele vreunei sfinte! Nu mă interesa. Fiind însă provocat, am răspuns ce gândeam: „Oricine numai Hillary Clinton, nu!” Desigur, nu m-au lăsat până ce nu le-am spus de ce: „Pentru că mi-e silă şi lehamite de exponenţii globalizării!”

Americanii l-au ales pe Donald J. Trump, printr-un vot de blam dat situaţiei şi sistemului în care au ajuns. Hotărârea şi treaba majorităţi americane, dar mulţi neamericani, de toate categoriile, printre care şi unii rumâni parcă au fost electrocutaţi şi au început să sufle în vânt, un drept universal. Înainte de a sufla şi io în vânt, am cumpărat volumul „Great America – How to fix Our Crippled America” de Donald J. Trump, apărut la Editura Threshold – NY în 2015. Am citit-o şi m-am dumirit. A dumiri este un oltenism, pe care l-am auzit şi învăţat de la bunicul meu însemnând a-şi da bine seama cu ce are de a face, de a înţelege despre ce este vorba cu adevărat. Cele două sute de pagini sunt scrise în standardele   propagandelor electorale, pe înţelesul tuturor americanilor, în limbaj bazic cu fraze din propoziţii simple şi scurte toate terminându-se cu inducţia aceluiaşi slogan: „America e infirmă (crippled)”! Eu, Donald J. Trump, sunt singurul dintre toţi americanii care o pot face din nou (again) mare, măreaţă (great) prima şi cea mai mare putere din lume – „You gotta believe” – aşa îşi începe scriitura cu un slang american după care urmează 17 capitole de propagandă electorală în care aflăm cât de mare este el, Donald Trump, de mă întreb de ce nu şi-a intitulat cartea „The Great Trump” (again) precum regii şi împăraţii din trecut fiindcă are şi orgoliu din belşug.

 

TRUMP Donald - GREAT AGAIN cover

Foto. Coperta cartii “Great Again”

Din primul capitol – „Winning again” – aflăm despre „our very stupid leaders in Washington, DC”. Daca Trump, americanul afirmă acest calificativ despre liderii lor din Washington, io nu-l cred, fiindcă şi americanii ştiu că liderii lor nu-s proşti, proşti ci doar îşi văd de interesele lor fără să-i intereseze, câtuşi de puţin, epitetele. Toţi sunt la fel pentru că se fac bani grei din politica în zilele noastre, în toată lumea. Aştept să-l vad la Casa Albă, cum va începe să o supraetajeze, în fiecare an prezedinţial cu câteva etaje, fiindcă ştim ce interese majore are în construcţia clădirilor-turn ce sunt afaceri bănoase. Subliniază că în afacerile sale creează job-uri chiar şi pentru imigranţii legali. După astea încheie cu crezul său că va face, din nou, America Mare… bigger, better and stronger! Mai mare numai dacă se mai ciupeşte câte ceva de la Mexic sau Canada. Mai bună adicătelea e bună şi acum, dar trebuie să fie şi mai puternică, nu paşnică, pentru că tot dintr-un război în altul o duce conform doctrinei Kissinger încă actuală la Washington.

Capitolul 2 – „Our unbiased political media” adică, cei din mass-media politică sunt „nepărtinitori”. Cunoaşte toată lumea mass-media de pretutindeni şi noi, majoritatea rumânilor, avem repulsie faţă de „nepărtinitori” şi mercenarii manipulatori de pe la noi. Dar în acest capitol, Donald Trump spune un lucru esenţial: „Eu cred că în această ţară, marea ei problemă este corectitudinea politică” (pag.8). Şi eu cred că a sosit vremea să se termine cu această botniţă impusă împotriva gândirii şi exprimării libere, ce contravine drepturilor fundamentale ale omenirii. Pentru americani, liberi de la început corectitudinea politică le vine ca un pumn direct în gură la care reacţionează. Mulţi analişti politici independenţi, şi nu numai ei, susţin că impunerea, tot mai drastică, a corectitudinii politice asupra sistemul politic a fost unul din motivele nealegeri candidatei Hillary Clinton. Cred pentru că şi eu sunt indignat, la fel ca foarte mulţi intelectuali români, de faptul că sasul de la Cotroceni a promulgat anticonstituţionala lege 17/2015, prin care putem fi târâţi în procese şi închisori pentru gândire şi exprimare liberă. NU cred că Klaus Johannis să-şi dea seama că fiecare pasăre călătoare, temporară la Cotroceni, pe ce promulgă piere.

Capitolul 3 – „Immigration: Good walls make good neighbors”. Este capitolul în care se referă la imigrările ilegale, clandestine, prin intrarea în Statele Unite fără viza autorităţilor americane. Autorităţile estimează unsprezece milioane de imigranţi ilegali în Statele Unite veniţi din toată lumea, prin toate mijloacele posibile. Donald Trump va acceptă numai imigranţii legali, fiind fiu de imigranţi: german după tată, scoţian după mamă şi american după locul naşteri, New York. În timpul mandatului său promite că în Statele Unite se va imigra numai legal şi pentru început va ridica un zid între Statele Unite şi Mexic. „Am să construiesc un mare zid, şi nimeni nu construieşte ziduri mai bine decât mine, credeţi-mă …” (pag. 20), iar la pagina 25 adaugă că în acel mare zid va pune uşi frumoase prin care oamenii să intre legal. Americanii l-au votat şi pentru acest great wall, fiindcă rata şomajului american a crescut mult şi ei cred că una din cauze este şi acest val de imigranţi ilegali şi au ceva dreptate. Donald Trump e mândru de planul lui şi-şi compară viitoarea capodoperă cu The Great China Wall şi Israel Wall, comparaţii mult discutabile, îndeosebi cel al zidului israelian, care pur şi simplu i-au getoizat forţat pe palestinienii acelui pământ. Acest fapt este cunoscut de toată lumea dar îl evită a-l discuta pentru că este etichetat politic incorect.

Capitolul 4   – „Foreign Policy: fighting for peace” – Frumos, dar scandinavii să nu sară imediat în sus pregătindu-i Nobel-ul pentru pace, ca lui Obama de cum a ajuns la Casa Albă. Atenţie, Donald Trump a scris: „America este cea mai puternică ţară în lume… şi eu abordez politica externă pe o fundaţie puternică: o conduc cu forţă. Asta înseamnă că trebuie să menţinem cea mai puternică forţă militară în lume” (pag.32). De reţinut, deşi nu e o noutate. Noutate este că noul preşedinte ales, mare om de afaceri, vrea ca ţările pe care le apără, cu armata americană, să plătească! Citează: Germania, Japonia, Coreea de Sud, Kuwait, Arabia Saudită, despre care spune ca face între o jumătate de miliard până la un miliard de dolari pe zi din petrol. Nimic despre scuturile anti rachete instalate în coastele Rusiei, dar nu va trece mult până când vom plăti, dacă nu cumva deja plătim, pentru prezenţa lor în România. Americani au vrut să ne apere, în locul unei armate naţionale defensive, americani avem, ce ne vor conduce şi taxa cum vor. Să nu uităm că zonele de influenţă între marile puteri sunt încă bătute în cuie, vezi şi recentele alegeri din Moldova de Est. Aşa că americanii vin dacă pot şi pleacă, cu scut cu tot, când vor ruşii. Şi rumânii rămân în fundul gol în faţa ruşilor. Uite că nu am învăţat nimic din istoria care se repetă! Cât despre pacea lui   Donald Trump, el are deja în colimator pe ISIS musulman şi Iranul, duşmanul declarat al Israelului.

Capitolul 5 – „Education: a failing grade” un alt american slang în sensul că educaţia americană are un calificativ scăzut fiind pe locul 26 în lume, ceea ce pentru Donald Trump este inacceptabil şi el va schimba totul şi în sistemul învăţământului. A şi găsit ţapii ispăşitori: Departamentul Educaţiei ce trebuie eliminat şi sindicatul învăţătorilor. Îi doresc succes, gândindu-mă cu tristeţe cum a decăzut şi învăţământul nostru românesc din 1989 sub cei 24 de miniştrii, foarte politic corecţi, reducând la minimum toate materiile esenţiale unei educaţii de identitate naţională.

Capitolul 6 – „The energy debate: a lot of hot air” – e o dezbatere veche, aspră între marii consumatori de energie şi ecologi având ca temă global warming fiindcă „toată lumea vorbeşte de vreme, dar nimeni nu face nimic pentru ea” (pag.61). Statele Unite sunt cele mai mari consumatoare de energie şi Donald Trump va folosi, fără restricţie, atât energia din resursele naturale producătoare de o mare cantitate de bioxid de carbon dar va fi preocupat şi de introducerea pe scară largă a captării de energie curate a vântului şi razelor solare. Şi-n România noastră, în care în 25 de ani nu s-a mai făcut nici o hidrocentrală, nu s-au instalat nici măcar nişte câmpuri de panouri solare sau mori eoliene în locul minelor de cărbuni închise. Dezolant, dar mass-media noastă, foarte corect politică, îl face cu ou şi oţet pe un american practic şi de mare acţiune.

Capitolul 7 – „Health Care is making us all sick” – grija sănatăţii ne face pe noi toţi bolnavi, scrie noul preşedinte la pagina 68 şi adaugă: „politicienii numai vorbesc despre a face”. Ai noştri sunt mai grozavi; vorbesc şi promit a face, dar fac numai pentru ei orice, prin toate mijloacele ilegale. E drept că sistemul sănătăţii american este complicat, greoi, parazitat şi foarte costisitor în comparaţie cu cel canadian total asigurat pentru toţi cetăţenii canadieni, introdus de Pierre Trudeau. Donald Trump se angajează să schimbe, să îmbunătăţească şi să asigure un sistem medical pentru toţi americanii. Good luck, Mister President, we keep a finger cross for You!

Capitolul 8 – „It is still The Economy, stupid”. De ce un asemenea titlul? Pentru că Donald Trump scrie că în Statele Unite trăiesc 46,5 milioane de oameni în sărăcie (pag.81) iar la pagina următoare adaugă: „Acum, această ţară este la ananghie financiară. Datoria noastră naţională este de 19 trilioane”. Ohauuu, într-adevăr e vorba de o economie prost condusă – ca în România – şi Donald Trump spune că aceasta se datorează politicienilor de la Washington. E la fel ca noi, cu deosebirea că politicienii noştri sunt şi mai corecţi politic, corectaţi de Bruxelles! Noul preşedinte ales are ocazia să repete, şi iar să repete, că nu este politician ci un om de succes în afaceri, deci se pricepe la economie şi e convins că va redresa economia americană from stupid economy to smart economy venind cu un plan bine întemeiat, agresiv şi viabil. Ce încurajator, la noi nu apar asemenea luptători pentru binele românilor, politicienii noştri doar palavragesc şi se bălăcăresc…

Capitolul 9 – „Nice Guys can finish first” – Cine este băiatul sau tipul plăcut? Donald Trump aşa se recomandă: „Eu sunt un tip plăcut. Eu cu adevărat sunt. Dar am un obicei neplăcut, pe care politicienii de carieră nu-l au: Eu spun adevărul. Nu mă sperii să spun exact ce cred…” (pag.89). Este şi el în campanie electorală şi se prezintă după firea lui: direct, tare, orgolios, are o mare avere muncită, nu cere bani de la niminea pentru cea mai scumpă campanie electorală din lume. Nu vrea sa ajungă un preşedinte dator unuia sau altuia, unor lobbişti! Are o părere foarte proastă despre lobbiştii de la Washington: „Ei câştigă mulţi bani vânzând influenţe” (pag.94). Aceeaşi părere proastă o are şi despre Obama, poate şi mai proastă fiindcă a fost preşedintele ce nu a făcut nimic pentru americani în opt ani de zile. Dar el, Donald Trump, va urni, va împinge Washingtonul în direcţia cea bună pentru că crede puternic în muncă, în valorile tradiţionale, în constituţie, în steagul american. (El s-a născut în 14 iunie, ziua steagului american) Adaugă că e un tip frugal în multe (nu le enumeră, sic!) şi un republican conservator (pag.98). Multe vrea să facă… Succes! Presa americană de cealaltă parte, cea politically correct, a afişat cu litere de-o şchioapă, repetat că Donald Trump va spune orişice numai să fie ales. Dar ceilalţi nu fac la fel? Toţi sunt la fel în campanii electorale, dar politicienii români, de azi, îi întrec pe toţi în promisiuni mincinoase şi slugărnicie faţă de stăpânii lor.

Capitolul 10 – „Lucky to be an american”. Acest noroc se datorează drepturilor pe care le au   americanii: liberi, egali, să se afirme prin muncă şi talent, să-şi practice religia şi să-şi exprime ideile şi opiniile despre orice şi oricine (pag.101). Este un scurt capitol prin care Donald Trump se etalează ca american în felul lui, în drepturile sale. În Florida, la Palm Beach are o proprietate numită „Mar-a-Lago” (cu 128 de camere) şi în faţa căreia, pe un catarg de peste 25 de metri, a ridicat un steag american de vreo 25 de metri pătraţi (pag.102). Bravo lui, e american născut în Day Flag – 14 iunie. Şi a urmat grotescul. De la primăria oraşului a primit o adresă să dea steagul jos că e prea mare, nu se încadrează în dimensiunile reglementate în acea zonă! (nu folosesc epitete, nu comentez, le las cititorului…). Nu ştiu cum a comentat Donald Trump, dar le-a spus categoric că nu dă steagul jos. Cei de la primărie, i-au dat o amendă de 250 de dolari pentru fiecare zi cât va mai sta steagul american înălţat pe catarg. Automat, Donald Trump a dat primăria în judecată pentru că i-au fost încălcate drepturile constituţionale şi a cerut o despăgubire de 25 de milioane de dolari. Modestă pretenţie şi a câştigat!   Dar până la verdict, amenda s-a ridicat la 120.000 de dolari, pe care trebuia să o plătească primăriei. Nu a plătit-o primăriei, a donat suma veteranilor din războiul din Iraq şi a conchis: „Acest steag simbolizează patriotism”. M-a impresionat, pe mine şi pe mulţi alţii. Am redat telegrafic acest episod cu gândul să sensibilizez pe conaţionalii mei români să fie patrioţi, să-şi înalţe tricolorul…

Capitolul 11 – „The Right to bear arm” – „dreptul de-a purta armă”, este stipulat în cel de al doilea amendament al Constituţiei Americane: „Dreptul oamenilor de a deţine şi purta arme, nu va fi încălcat” (pag.109). E un drept de apărare, defensiv împotriva celor ce foloseau armele ofensiv, agresiv. Aşa a rămas în constituţie, bătut în cuie shall not be infringed, cu toate cazurile de crime abominabile şi proteste vehemente de schimbare sau chiar abolirea acestui amendament. Donald Trump spune că deţine arme, e dreptul lui, şi se simte mai sigur, el şi familia lui. Dar, pentru că, criminalitatea a crescut atât de mult este de acord cu controlul armelor, permisele de port arme şi pedepse foarte mari criminalilor. Această poziţie au avut-o şi preşedinţi anteriori deoarece Constituţia Americană este tabu pentru toţi americani. Nu e precum în România postdecembristă, unde, care cum ajunge în parlament sau guvern se repede la constituţia ţării să o schimbe cum vrea…

Capitolul 12 – „Our infrastructure is crumbling” (crumble = a se fărâmiţa, fărâma, dărâma). Chiar aşa să fie în Statele Unite? Mie nu mi s-a părut şi în 35 de ani am şofat-o toată: din Alaska în California, de la Atlantic la Pacific. Dar, mă rog, e campanie electorală şi Donald Trump scrie: „Întreaga noastră infrastructură naţională se fărâmiţează” (pag.120). Apocaliptică situaţie datorită politicienilor care nu au făcut nimic şi între timp au şi căzut 600 de poduri (tot pe pagina 120). Mai aflu că după Forumul Economic Mondial, infrastructura americană este numai pe locul 12 din lume. Viitorul preşedinte e foarte surprins că olandezii şi spaniolii i-au întrecut, iar chinezii construiesc un oraş nou în aproximativ 12 minute! Mare minune, dar asta nu e nimic, să vadă el minune după alegerile românilor din noiembrie după care, în 10 minute îi întrecem şi noi în infrastructură!

Capitolul 13 – „Values”. Frumos, patetic capitol despre valori, punând familia pe primul loc şi exemplificând cu familia părinţilor săi şi a sa personală, recunoscând deschis: „Am fost mult mai bun tată decât soţ” (pag.129). Recunoaşte că a făcut şi multe lucruri greşite, dar fiind religios, considerând credinţa religioasă valoroasă, a învăţat să muncească, respecte şi aplice puterea gândirii pozitive. Şi cu acestea a câştigat un alt mare număr de suporteri, de voturi. Pe toate acestea le suplimentează cu: „În fapt adâncile noastre rădăcini în credinţa religioasă a făcut această ţară mare” (pag.131). Alte aplauze, alte voturi. Şi aşa, din fapt în fapt, ajunge la valoarea tradiţiilor religioase şi american-naţionale ce trebuiesc păstrate şi respectate. El, Donald Trump, le va respecta ţi apăra.

Capitolul 14 – „A new game in town”. Este o folosită expresie americană când ceva nou urmează să se întâmple în oraş. În acest capitol aflăm ce jocuri va face Donald Trump în Statele Unite când va fi la Casa Albă, unde în loc de politicieni va aduce oameni cu discernământ, isteţi, buni afacerişti, pentru că: „Noi suntem unici printre naţiunile lumii, trebuie să conducem, nu să fim conduşi” (pag.136). Clar şi continuă cu America este conducătorul lumii libere şi o va apăra… nu ca Obama, despre care scrie că e awful president folosit în sens figurativ de groaznic, mizerabil. Cât despre el repetă că reface America Mare prin lege şi ordine, dar şi restul lumii se va schimba pentru că: „Preşedintele Statelor Unite este cea mai puternică persoană în lume” (pag.142). Superbie şi ultraj la adresa modestei democraţii, a liniştitei şi binefăcătoarei păci, înviorând marile stafii istorice ale celor două războaie mondiale, incitând şi excitând pe alţi mari lideri şi preşedinţi megalomani. De reţinut din acest capitol şi afirmaţia: „Nouă nu trebuie să ne vină preşedintele Israelului şi să explice Congresului ce am obişnuit să susţinem, să apărăm” (pag.138). Au învăţat deja şi ştim şi noi.

Capitolul 15 – „Teaching The Media dollars and sense”. E un titlu în contracţie, cum se obişnuieşte şi-n presa americană, lipseşte cuvântul despre – about. Nu are importanţă, important este că americanii, şi alţi curioşi din jurul lumii, află ce avere a declarat Donald Trump când şi-a depus candidatura la preşedinţia Statelor Unite, declaraţie obligatorie. „Eu am completat 92 de pagini de dezvăluiri financiare. Averea mea depăşeşte 10 miliarde dolari” (pag.148).

Capitolul 16 – „A Tax Code that works”. Şi porneşte de la „Codul curent – federal – e nebun” (pag.151) pentru că are 74.608 pagini, şi pe care el are să-l simplifice, îmbunătăţindu-l; aşa scrie şi semnează. Nu mă pricep, nu mă implic, redau ce citesc pentru cei interesaţi de Donald Trump. Viitorul preşedinte are planuri mari de reformă a sistemului de taxare-impozitare, cum au toţi candidaţii la preşedinţia americană sau aiurea. Pe urmă o lasă cum a fost sau şi mai rău. Donald Trump fiind finanţist are un plan bine compilat de la predecesori dar expus în manieră proprie, trompistă (un cocktail din trompetă şi Trump). Nu mă pricep nu mă implic, doar îmi aduc aminte de contabila care ne făcea anual income tax-ul. Într-un moment de relaxare, în care criticam taxele canadiene, federale şi provinciale, a spus „aşa cum unii sparg băncile să ia bani, alţii sparg orice cod fiscal să nu dea bani”. Mi-a venit în minte acum.

Ultimul capitol – „Making America Great Again”. Este laitmotivul fiecărui capitol, refrenul tuturor cuvântărilor electorale pe care le-a ţinut din Iunie 2015. Îi dorim succes la afirmaţia: „Noi putem lua infirma (crippled) ţară şi să o facem mare din nou” (pag.161). Apoi vorbeşte despre toate succesele sale în activitatea sa social-economică pe care promite să o continue la Casa Albă din convingerea personală că „numele meu a devenit unul dintre cele mai mare branduri în lume” (pag.162). În acest caz ar fi multe de comentat, dar lăsăm viitoarele fapte să vorbească, cunoscând că una e campania electorală pentru Casa Albă şi cu totul altceva este preşedinţia în Casa Albă, un sistem complicat, criptic şi cabalistic, programat să transforme şi granitul în plastilină, dacă e cazul. Oricum, acestui brav american septuagenar, îi dorim sănătate şi să auzim de bine.

***

Am cumpărat „GREAT AGAIN”, comandată de Donald Trump vreunui hackwriter, nu pentru că nu ar fi putut să o scrie el, doar e concepută după ideile sale, dar nu a avut timp, era prizonierul to the live campaign. Am citit-o şi „… am pus-o la păstrare… dar ştii, la loc sigur… La un caz iar… pac la „Răsboi”! Din „O scrisoare pierdută” şi eu scriu polemică ce vine de la grecescul „polemos” ce înseamnă război! Să văd când apare… primul caz…

Pentru România spoliată şi târguită, depopularizată şi deznaţionalizată de 25 de ani, cu parlamentari mai afurisiţi decât hoţii de drumul mare, cu un guvern de trepăduşi şi o instituţie prezidenţială umilă şi aservită tuturor străinilor, de la Washington nu ne putem aştepta decât la ambasadori la fel ca precedenţii, ordine de supunere, plăţi pentru scut şi conform axiomei „americanii vin când au interese şi pleacă când nu-i mai interesează” cu siguranţă ne vor abandona „Rusiei fără frontiere” pentru că sferele de influenţă din 1945 sunt încă bătute în cuie… iar brava armată americană s-a retras şi din Vietnam, darămite din faţa Rusiei…

(Winnipeg – Canada, Noiembrie 2016)

FLOREA

Foto. Corneliu Florea

„Schimbarea la față” a serviciilor speciale românești (I)

Posted by Stefan Strajer On January - 25 - 2017

„Schimbarea la față” a serviciilor speciale românești (I)

6 martie 1945 – 6 martie 1952. De la Siguranța statului, la Securitatea poporului.

Aspecte privind transformarea și preocupările instituției mureșene reflectate în documentele aflate în custodia DJMAN (I)

Autor: Prof. Nicolae BALINT (publicist)

 

În loc de introducere

 

După actul de la 23 august 1944[1], intrată pe orbita URSS, România – aflată acum sub ochiul vigilent al Moscovei – a fost treptat comunizată, proces desfășurat în mai multe etape și care a presupus, printre altele, acapararea și transformarea radicală a tuturor instituțiilor din România, în acord cu principiile și obiectivele trasate de marele vecin de la Răsărit.

În atingerea acestor obiective, dincolo de legiferarea prezenței militare sovietice în România și sprijinul nemijlocit acordat de consilierii sovietici repartizați pe lângă șefii români ai diverselor instituții din aproape toate domeniile de activitate[2], o atenție deosebită a fost acordată de către Partidul Comunist din România (P.C.dR.)[3] – viitorul partid-stat – instituțiilor care făceau parte din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, respectiv Armată și Ministerul Afacerilor Interne, cu accent deosebit pe structurile de informații/contrainformații din cadrul celor două ministere, precum și Serviciului Secret de Informații, o structură oarecum independentă care, la fel ca celelalte două instituții amintite anterior, după 23 august 1944 a cunoscut mai multe reorganizări și transformări.

 

Foto.1

Foto 1: Martie 1945. Investirea guvernului condus de dr. Petru Groza (primul din stânga imaginii) – o „coabitare” prietenească cu familia regală a României (în imagine Regina mamă Elena și Regele Mihai I în uniformă militară)

             În custodia Direcției Județene Mureș a Arhivelor Naționale (DJMAN) se află un important fond de arhivă – respectiv fondul intitulat „Direcția Regională M.A.I. a Regiunii Autonome Maghiare” – fapt care mi-a permis să fac unele cercetări, să le studiez și să trag anumite concluzii cu referire la evoluția, tranformarea și preocupările în perioada amintită în titlul comunicării a Siguranței mureșene, parte integrantă a Direcției Generale a Poliției (D.G.P.), devenită ulterior Direcția Generală a Securității Poporului sau, pe scurt, Securitatea.

 

„Schimbarea la față” a D.G.P., parte integrantă a M.A.I.

 

Primele epurări ale aparatului de stat – inclusiv a structurilor de informații și contrainformații române – au început în septembrie 1944[4], urmate apoi de altele și mai brutale după 6 martie 1945[5].

Nevoia de consolidare instituţională a noului guvern procomunist condus de dr. Petru Groza și impus de Moscova, presupunea întărirea capacității informative[6], penetrarea mediilor de interes, precum și cunoașterea stării de spirit a societății românești, dar și a organizării unor eventuale acțiuni anticomuniste din partea opoziției politice, pentru anihilarea lor la timp și cu eficiență maximă.

Toate acestea urmau să se facă în scopul pregătirii şi câştigării alegerilor din noiembrie 1946 pentru preluarea totală a puterii politice, inclusiv înlăturarea monarhiei, privită ca un ultim obstacol în calea comunizării depline a României.

Odată cu guvernul condus de dr. Petru Groza, la conducerea Poliției române a fost desemnat generalul Constantin Popescu[7], persoană cu vădite simpatii de stânga, care a trecut la o amplă reformă structurală a aparatului polițienesc.

El a fost cel care a organizat Direcția Generală a Siguranței Statului (D.G.S.S.) – componentă de bază a Direcției Generale a Poliției (D.G.P.) – în subordinea căreia se aflau 12 Inspectorate Regionale de Siguranță, acestea cuprinzând 40 de servicii, 85 de birouri și 365 de agenturi informative[8].

Epurările succesive[9] la care a fost supus aparatul polițienesc și structurile de informații și contrainformații din cadrul acestuia, dar și obiectivele urmărite de P.C.dR., au determinat conducerea acestui minister – Ministerul Afacerilor Interne din care făcea parte și D.G.P. – să procedeze la încadrări directe din rândul persoanelor civile, de cele mai multe ori cu o pregătire precară, dar bine orientate politic, în sensul că cei mai mulți dintre ei erau fie simpatizanți comuniști, fie membri ai P.CdR.

Foto.2

Foto 2: Teohari Georgescu (Burach Tescovici; 1908-1976), fost ministru de Interne în perioada 1945-1952

De altfel, ministrul de Interne, în subordinea căruia se afla și D.G.P., Teohari Georgescu, declara în acest sens că, citez: „A trebuit să schimb aproape întreg aparatul. Din 40 de inspectori, 30 erau legionari… (…) În țară s-au făcut lucruri frumoase. S-au schimbat toți chestorii, s-au schimbat comisarii și s-a trecut la arestări…”[10] Un timp relativ scurt, din nevoia de a face față sarcinilor multiple cu care se confrunta Poliția la momentul respectiv, și până la pregătirea propriilor cadre, au mai fost încă menținute în funcții unele dintre vechile cadre de poliție și siguranță, ulterior acestea fiind disponibilizate sau chiar arestate, judecate și condamnate, pentru motive mai mult sau mai puțin inventate.

Cu toate greutățile de început, comuniștii au acordat însă o atenție deosebită ca în posturile cheie, de decizie, din Siguranță și Poliție – inclusiv la Mureș – să fie numiți oameni temeinic verificați și cu garanții solide. Un astfel de caz este cel al lui Ștrul Mauriciu[11]. Încadrat inițial, în 1945, ca inspector în Siguranța mureșeană, devenit în scurt timp comisar șef și ulterior colonel de Securitate, acesta s-a remarcat prin eficiența administrării brutalității și terorii în anchete, fiind mutat în sectoare „calde” și rezolvând conform practicilor vremii probleme spinoase, de la anchete dificile în care se practica tortura, până la lichidarea unor grupuri anticomuniste din diverse zone ale țării. Multe dintre personajele cu care acesta a lucrat, subordonați de ai săi, de o brutalitate și un grobianism ieșit din comun, mi-au fost prezentate de foști deținuți politici pe care i-am cunoscut, azi membri ai Asociației Foștilor Deținuți Politici – filiala Mureș, descoperindu-i ulterior, după nume, și în documentele arhivate în Fondul menționat la începutul comunicării[12].

Foto.3

Foto 3: Târgu-Mureș, str. Horea, nr. 3. Imobilul în care, pe data de 19 noiembrie 1946, a fost arestat Petru Capotă

În noiembrie 1946, aflat la Târgu-Mureș – un caz care l-a adus în atenția superiorilor săi din M.A.I. – a fost cel al lui Petru Capotă[13]. Acesta din urmă a fost arestat la Târgu-Mureș ca urmare a unor informații primite de Siguranța mureșeană, ca desfășurând activități suspecte pe linia obținerii de informații și având la el mai multe documente cu caracter secret. La reținerea sa de către agenții Siguranței mureșene, atunci când i s-a cerut să se identifice, Capotă a prezentat – surpriză! – o legitimație prin care arăta că este lucrător al Serviciului Secret de Informații, instituție aflată atunci în subordinea Președenției Consiliului de Miniștri. Câtuși de puțin intimidat de acest fapt, Ștrul Mauriciu l-a arestat pe Capotă și după o anchetă sumară l-a predat sub escortă, pe data de 24.12.1946, Direcțiunii Generale a Poliției de Siguranță din București[14].

(Urmare în numărul viitor)

 

 

[1] A avut loc o lovitură de stat condusă de Regele Mihai I în urma căreia a fost arestat guvernul condus de mareșalul Ion Antonescu, fapt urmat de ieșirea României din alianța cu puterile Axei și trecerea ei de partea Aliaților.

[2] Prin Tratatul de Armistițiu româno-sovietic încheiat la Moscova (art.3) pe data de 12 septembrie 1944, se prevedea, printre altele, citez: „Guvernul și Înaltul Comandament al României vor asigura Sovieticilor (…) facilități pentru a se mișca liber pe teritoriul României în orice direcție…”, iar prin Tratatul de pace de la Paris, din 1947, se menționa, citez: „Prin acceptarea prezentului tratat de pace, toate forțele militare aliate vor fi retrase în termen de 90 de zile din România, cu excepția Uniunii Sovietice care își va păstra pe teritoriul României orice forțe armate considerate necesare…”.

[3] Înființat în 1921, a activat legal până în 1924 când a fost interzis prin Legea Mârzescu, ca urmare a susținerii unor teze antistatale. Susținut de Moscova, a activat în ilegalitate până la 23 august 1944 când a devenit un partid legal, preluând ulterior puterea politică și aflându-se la conducerea statului român până la lovitura de stat din decembrie 1989.

[4] Prin Decretul-Lege nr. 461/19 septembrie 1944 s-a prevăzut purificarea aparatului de stat prin care erau verificați și revizuiți toți funcționarii publici numiți după 10 februarie 1938. Un nou Decret-Lege, cel cu nr. 446 din 30 martie 1945, a dus la alte epurări în rândul administrației publice, inclusiv în rândul polițiștilor și lucrătorilor din domeniul informațiilor și contrainformațiilor.

[5] Cu sprijin sovietic, pe data de 6 martie 1945, s-a instalat guvernul procomunist condus de dr. Petru Groza, un guvern care a acționat deschis, direct și brutal pentru comunizarea României.

[6] În acest sens, a se vedea și rolul pe care l-a jucat așa-numitul Minister al Informațiilor (anterior al Propagandei) pe linia procurării de informații, până la consolidarea instituțiilor specializate pe această linie (vezi și Balint, N., „Un <<sabotor>> al noului regim… profesorul Grigore Ciortea”, în ediția electronică a Ziarului de Mureș, 14 noiembrie 2014).

[7] Generalul Constantin Popescu (1893 – 1985), s-a aflat la conducerea Poliției române între martie 1945 – februarie 1948, când a fost numit șeful Marelui Stat Major al Armatei Române (până în martie 1950).

[8] Spânu, Alin, „Istoria serviciilor de informații/contrainformații românești în perioada 1919-1945”, Editura Demiurg, Iași, 2010, p. 574.

[9] Pleșa, L., „Cadrele securității în timpul lui Teohari Georgescu”, în Caietele CNSAS, an IV, nr. 1-2 (7-8), 2011, pp. 9-56

[10] Ibidem, p. 11.

[11] În aprilie 1948, la scurt timp după înființarea Securității, Vladimir Mazuru, în acel moment director al Direcției Cadre din M.A.I., îi făcea o caracterizare elogioasă care îi ținea loc și de recomandare pentru păstrarea lui Ștrul Mauriciu în instituția nou creată. „A fost încadrat în MAI în 1945. În prezent este șeful Serviciului de Siguranță din Târgu-Mureș. Devotat partidului, hotărât, bun organizator, cinstiti, bine pregătit profesional, disciplinat, atașat instituției….”, îl caracteriza Mazuru. A se vedea în acest sens „Cartea Albă a Securității, 1945-1948”, vol. I, colectiv de autori, București, p. 447.

[12] Acești torționari sunt prezentați și în articolul intitulat „Așa s-a călit bastonul”, publicat în ediția electronică și print a săptămânalului „Ziarul de Mureș” din data de 26 iunie 2006.

[13] Fond Direcția MAI a Regiunii Autonome Maghiare, dosar 32/1946, ff. 204-209.

[14] Cazul l-am relatat pe larg în articolul „Agent al serviciilor speciale arestat la Târgu-Mureș”, publicat în ediția electronică a revistei „Clipa” din SUA, nr. 954, din 18 septembrie 2010, an XX.

Nicolae-Balint.Poza-noua

Foto. Nicolae Balint

Vom fi din nou ce-am fost odată?

Posted by Stefan Strajer On January - 24 - 2017

Vom fi din nou ce-am fost odată?

Autor: George Petrovai

          

Nu e sigur că înfăptuirea „la virgulă” a generoaselor promisiuni pesediste din campania electorală va orienta țara pe calea progresului real. Nici nu-i cu putință acest lucru, atâta timp cât sporul producției interne (dacă există cu adevărat, de ce el nu este perceput în coșul zilnic al cetățeanului de rând?) arată strașnic de bine numai în statisticile oficiale, iar investițiile sunt mai mult decât penibile.

Așa că actualului guvern Grindragnea, îi rămâne la îndemână calea bătătorită, sigur-nesigură și extrem de perfid-oneroasă a împrumuturilor externe. Cu atât mai al dracului acuma când, prin străduința tuturor cârmuirilor postdecembriste, pe umerii slăbiți ai României deja apasă povara celor aproape 100 de miliarde dolari și când este bine știut că a împrumuta bani doar pentru a putea cumpăra grosul alimentelor și a face față celorlate nevoi (furtișaguri subtile sau fățișe, lefuri și pensii), se cheamă a submina viitorul nației și al țării prin apocaliptica forță rezultată din înfrățirea imposturii cu necinstea politizată și trădarea programată.

Și nu proteicul PSD a fost la butoanele puterii cel mai mult timp în acest catastrofal postdecembrism, deci nu el este tatăl baroniadei și al poligenocidului (financiar-economic, moral-spiritual, cultural-identitar) la care a condamnat actuala generație și Dumnezeu știe câte din generațiile următoare?…

Cu toate că țara era acceptabil industrializată și fără niciun sfanț datorie externă, totuși, cuplul Ceaușescu a fost învinuit de subminarea economiei naționale (sic!), apoi – în chiar ziua de Crăciun a fatidicului an 1989 – la iuțeală împușcat. Prin comparație (întregul complex economic național desființat și România prefăcută în colonie, datoria externă de circa 100 miliarde și alte mii de miliarde sfeterisite, milioane de români aduși la sapă de lemn și peste patru milioane dintre ei plecați în străinătate, educația în derivă, sănătatea biologică mai mult decât îngrijorătoare și cea moral-spirituală într-o stare alarmantă), ce-ar merita acești politruci/torționari postdecembriști, în primul rând ciocoii porecliți baroni, cu toții ieșiți din mantaua moscovito-bolșevică a lui Ion Ilici Iliescu?

Teamă mi-i că toate aceste firimituri aruncate boborului, bani fără acoperirea valorică dată de productivitatea muncii și un comerț exterior dinamic, vor genera o atare inflație, încât nu peste mult timp ne-om trezi din nou milionari. Dar milionari calici, căci vom intra în magazine cu geanta burdușită de bancnote și vom ieși din ele cu punga de alimente tot mai goală…

N.B. Atenție mărită din partea cetățenilor cu glagore la manevrele pesedisto-aldiste în ceea ce privește intenția spălării penalilor de păcate printr-o strâmbă lege a amnistiilor și grațierilor. Vasăzică un sfidător calcul politic de felul următor: Boborului i-am azvârlit un oscior de ros, iar noi ne vom face făcutele, cu biografiile înălbite și forțele într-ale ticăloșiei zdravăn întărite! Ne amintim că asta este marota pesediștilor și aliaților lor, pe care cu siguranță ar fi concretizat-o în urmă cu trei ani, dacă maculatul Victor Ponta ajungea președintele României…

(21 Ianuarie 2017)

petrovai-george

Foto. George Petrovai

Pelerinaj la Biserica „Mihai Eminescu”

Posted by Stefan Strajer On January - 15 - 2017

Pelerinaj la Biserica „Mihai Eminescu”

Autor: Corneliu Florea (Winnipeg, Canada)

 

Da, în România, există o biserică căreia i se spune Biserica „Mihai Eminescu”, este o biserică unică, prin originalitatea și simbolistica picturii interioare, dintre toate   bisericile ortodoxe românești, unică printre bisericile creștine ale lumii prin aureolelor negre ale îngerilor și sfinților pictați în această biserică.

Biserica „Mihai Eminescu” se află la Ipotești, lângă casa părintească a lui Mihai Eminescu, unde poetul nostru național a copilărit. Biserică la care toți românii cu simțire și împlinire națională fac pelerinaje repetate, fiindcă simt o stare spirituală deosebită dată de lumina cerească, lumina Creatorului, ce se împletește cu lumina marelui nostru poet, unde spiritualitatea divină se unește cu spiritualitatea genială a lui Mihai Eminescu pe care fiecare dintre cei veniți o simte și trăiește puternic.

Am fost la Memorialul Ipotești – Centrul național de studii „Mihai Eminescu” împreună cu Latina – îi spun așa pentru că este profesoară de Limbă Latină – care pe drum, fiindu-mi companioană, mi-a vorbit tot timpul cu multă însuflețire, despre Mihai Eminescu, știa totul despre viața, opera și premeditata lui moarte, știa și mi-a recitat în latină, strofe după strofe, din Luceafărul. La Ipotești, am trăit o stare deosebită, o mare bucurie, simțindu-ne mai aproape de Mihai Eminescu ca niciodată până acum, iar Latina într-o stare de euforie m-a uimit și emoționat spunându-mi: „Acum, aici nu simt umbra lui Mihai Eminescu, ci îi simt Lumina Lui”. Adevărat.

1.Eminescu--Biserica--noua-2

Înainte de-a se naște Mihai Eminescu, tatăl său căminarul Gheorghe Eminovici, adică un înalt perceptor în administrația moldovenească, a cumpărat pe 4.000 de galbeni, monede valoroase de aur, o moșie la Ipotești, pe care a ridicat o casă nouă, mare și înaltă, pe vechea fundație a unui fost conac boieresc. În jurul casei s-au înșirat toate acareturile unei gospodării prospere. Au săpat o fântâna și Raluca Iurașcu, mama lui Mihai Eminescu, din dota ei primită la căsătorie a cumpărat cu 250 de galbeni o biserică din lemn pe care au așezat-o pe culmea largii curți boierești. Gheorghe Eminovici a adus un preot pe care-l plătea pentru serviciile lui duhovnicești. Nu a fost un locaș de rugăciune numai al Familiei Eminovici ci și a sătenilor din Ipotești, ceea ce era o comportare adânc creștinească: Dacă în fața lui Dumnezeu suntem deopotrivă, așa trebuie să fim și noi între noi pe pământ.

Aici, la Ipotești, Familia Eminovici a trăit treizeci de ani, copiii s-au școlit și s-au răsfirat, Raluca s-a ostenit până a murit, Gheorghe Eminovici îmbătrânind a făcut greșeli și a trebuit să vândă moșia, pe care a cumpărat-o unul, Papadopol. Casa a rămas goală, doar în spatele bisericii de lemn au mai rămas patru morminte: al Ralucăi și al lui Gheorghe Eminovici, și ale doi dintre copiii lor, Nicolae și Iorgu. Liniștea s-a așezat și a transformat Casa Eminovicilor în paragină. Și paragina în ruina casei, în timp ce bălăriile și tufișurile au acoperit mormintele părinților și fraților lui Mihai Eminescu. În deceniul trei, al secolului XX, proprietarii moșiei, ce își făcuseră o altă casă mare, moldovenească în aceeași curte, au hotărât să demoleze casa Eminovicilor până în temelii. Și așa au făcut, ceea ce a ridicat un val de indignare și proteste în România Întregită, declanșat de studențimea botoșăneană. În această situație proprietara moșiei, Maria D. Papadopol, printr-un act scris a donat locul Casei Eminovici administrației botoșănene cu condiția expresă ca pe același loc să fie ridicată o casă identică, ce să devină muzeu Mihai Eminescu. Au ridicat o casa asemănătoare, la repezeală și ieftină, ce a devenit primul muzeu. Pentru că nu a respectat documentele originale, la cererea eminescologilor casa a fost demolată în 1979 – an al epocii de aur – și reconstruită în cele mai amănunțite detalii ale autenticității, devenind Casa memorială Mihai Eminescu, aievea decorată și mobilată cu piese originale specifice secolului XIX-lea moldovenesc. Vizitând-o fiecare are o reacție și stare personală. E simplă, spațioasă și are o lumină aparte, lumină eminesciană cum o simte, percepe Latina, care privește îndelungat totul, întreabă și întreabă, atinge și fotografiază pentru că ”am să-mi fac un album special”.

În același deceniu, mai exact în 1928, inegalabilul nostru om de istorie și cultură românească al secolului XX, Nicolae Iorga, împreună cu scriitorul Cezar Petrescu au hotărât să ridice o nouă biserică, din piatră și cărămidă, prin subscripție publică, în locul vechii biserici de lemn ce dădea semne marcate de bătrânețe. Până la urmă, au considerat-o ca pe o prețioasă relicvă istorică, au renovat-o temeinic iar lângă ea au construit biserica nouă din piatră și cărămidă, în stil ștefanian, stil moldovenesc bisericesc, o continuare, prelucrată, a ctitoriilor lui Ștefan cel Mare. Pe lângă subscripțiile în bani, oamenii satelor din jur au cărat piatra bisericii cu carele lor cu boi. Biserica a fost sfințită în 15 Iunie 1939, cu prilejul comemorării a 50 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu. Biserica a primit hramul Sfinții Voivozi, dar este cunoscută și prețuită drept Biserica „Mihai Eminescu”.

Nicolae Iorga a angajat și pictorul noii biserici, pe Petru Remus Troteanu, căruia i-a cerut ca aureolele sfinților să fie pictate în negru în semn de doliu etern după Mihai Eminescu. Au fost discuții contradictorii, furtunoase ce s-au izbit de intransigența marelui cărturar și până la urma toți au acceptat ideea aceasta de doliu original, îndrăzneață până la cer a marelui nostru patriot cărturar. Astfel, pentru prima dată, în biserica creștină din întreaga lume au apărut aure în doliu. Nicolae Iorga a îndrăznit și a mers atât de departe, cu simțirea și pietatea sa față de Mihai Eminescu, încât și-a depășit toți contemporanii. Păcat ca prea puțini români merg, cu faptele, pe urmele lui. Azi, după Decembrie 1989, cultura românească se află în epoca de aur a epigonilor, pe mâna a peste douăzeci de miniștri efemeri ai culturii, ce au lăsat în urma lor doar praful de pe tobă, cu excepția unui veterinar ungur, care a făcut totul pentru cultura lor, măcelărind după bunul lui plac, investițiile în cultura românească.

8_f0fa84_4a01031a8b

Și a urmat marea nenorocire a României, cea mai cruntă năvălire barbară din istoria țării noastre, năvălirea sovietică din 1944, căreia nu i-a scăpat nici Ipoteștiul, nici Biserica Mihai Eminescu. O bandă de militari sovietici, îndrumați de binevoitori, au intrat în biserică, au vandalizat-o, după care au început să tragă cu armele în sfinți, în candela deasupra ușii împărătești a altarului și portretul regelui Carol al Doilea, care, după părerea multora, cărora mă aliniez, nu-și avea locul sub același acoperiș sfânt cu Mihai Eminescu. Apoi ușa bisericii a fost închisă pentru mult timp pentru a nu se afla despre încă o vandalizare de-a „eliberatorilor”.

Târziu, am aflat despre Biserica „Mihai Eminescu” din surse periferice, pentru că sursele centrale, cu o puternică mass-medie, sunt la dispoziția lui Patapievici care „l-a băgat în debara pe Mihai Eminescu” susținând că numai așa putem intra în UE. Andrei Pleșu care l-a pus în dileme pe Mihai Eminescu, iar Liiceanu și a alți epigoni de teapa primilor doi îl desconsideră până la denigrare pe poetul nostru național. Aflând acestea și citind altele, am dorit să merg la Ipotești, să văd Biserica Mihai Eminescu în care sfinții au aureole negre în semn de doliu etern poetului nostru național. În paranteză, subliniez că toți românii, care nu au de ce să le fie rușine că sunt români, ar trebui să facă un pelerinaj la această biserică, să vadă și să mediteze, să aprindă o luminare. Nu poți să te simți român cu adevărat dacă nu ai făcut un pelerinaj, măcar odată în viață, la Biserica Mihai Eminescu.

Biserica e zveltă, în stil ștefanian, din piatră cu brâuri de cărămidă roșie și are sub cornișă o friză, cum spun arhitecții, acelei bande circulare pe care se încrustează diferite simboluri sau heraldice. Aici, friză este decorată cu stemele județului Botoșani, a Moldovei și a României Întregite. Ușa bisericii era deschisă și am avut șansa ca paracliserul bisericii, pălimarul cum se spune în partea locului, să fie în biserică și plin de bunăvoință și cunoștințe să ne spună multe despre biserică și pictura ei. Aparent, pictura este una obișnuită, bisericească ortodoxă cu excepția aureolelor negre ale sfinților, ce contrastează puternic cu tot ce am văzut până acum. Izbește, șochează, dar îndată ce afli explicația rămâi impresionat și accepți, considerând ideea lui Nicolae Iorga foarte inspirată depășind în intensitate emotivă toate necrologurile la un loc. Trebuie văzute de toată românimea. Iar urmele gloanțelor rusești în picturile din mănăstire, e bine că au fost lăsate să se vadă și să se știe, că pe aici au trecut năvălitori comuniști în secolul XX, care ne-au jefuit, asuprit și ne-au distrus firea noastă românească.

Ne-am spus gândurile în fața altarului lui Dumnezeu și am aprins luminări.

(Septembrie 2016, Casa cu Flori – Bistrița. Publicat în Jurnal Liber – Iarna 2016 – nr. 60, Winnipeg, Canada… pentru răspândire și cunoaștere)

FLOREA

Foto. Corneliu Florea

Unde ne sunt intelectualii

Posted by Stefan Strajer On January - 15 - 2017

Unde ne sunt intelectualii

Autor: Silvia Jinga (Waterford, Michigan, SUA)

 

Ne învârtim într-un cerc vicios. Vrem să scăpăm de penali în fruntea țării și ajungem mereu la ceea ce detestăm. Facem un pas înainte și regresăm imediat de parcă ne-am fi speriat de atâta progres. Victoria PSD-ului cu 45% în alegerile parlamentare ne reamintește de perioada iliesciană a trandafirului, când suavul simbol trebuia să distragă atenția de la criminalele ciomăgeli ale minerilor. Desigur, s-a depășit faza teroristă a începutului „democrației originale” a lui Ion Iliescu. Acum, dimpotrivă suntem asigurați că Liviu Dragnea, președintele PSD-ului luptă pentru liniște, pentru încetarea disputelor violente de opinii și pentru impunerea unui liedership autoritar. Constatând că nimic esențial pentru binele țării nu s-a înfăptuit de mai bine de un sfert de secol de capitalism, în absența unei democrații autentice, populația României are nostalgia unui regim dictatorial, fapt intuit corect de Liviu Dragnea. Mai multă disciplină și mai multă responsabilitate din partea miniștrilor sunt așteptate de multă vreme. Problema guvernului recent format este însă alta. Cei aleși sunt într-un fel sau altul îndatorați lui Liviu Dragnea, astfel că ne întoarcem la sistemul mafiot atotstăpântor în România ultimilor douăzeci și șase de ani.

Programul lansat de pesediști își propune să aducă bunăstarea în România, dar, dacă analizăm componența guvernului, primul lucru de care ne îndoim este onestitatea unora dintre membrii lui. Cel mai discutabil este Florin Iordache, fost subinginer devenit avocat la una din facultățile improvizate după 1990, nașul libanezului Henri Saouma condamnat de curând la opt ani cu executare pentru evaziune fiscală. Finul Rico a beneficiat de învârtelile „băieților deștepți” de la Caracal, care au falimentat combinatul de creșterea porcilor. Florin Iordache nu a fost total străin de afacere, bucurându-se în schimb de finanțări ale campaniilor sale electorale de către libanezul pus pe șmecherii. Liviu Dragnea a fost unul dintre cei trei martori la cununia din 2011 la Constanța a Sevilei Shhaideh, ceilalți doi fiind Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, un triumvirat de penali. Iată că acum Dragnea a propus-o pe Sevil nici mai mult nici mai puțin decât prim-ministru, funcție care i-a fost respinsă de către președintele Johannis. Doar două istorii și ne sunt suficiente să tragem concluzia că PSD-ul, dar nu numai el, readuce în forță capitalismul de cumetrie, spiritul de clan, statul mafiot.

Rezultatul luptei electorale indică dominația în societatea românească a spiritului gregar. Încă în 1920 psiho-sociologul C-tin Rădulescu-Motru, făcând distincția între gregarism și solidaritate arăta: „Gregarismul este o armonie a sufletelor, dobândită pasiv, aproape mecanic, – solidaritatea este o armonie cucerită prin lupta omului cu sine însuși, prin recunoașterea altora, după ce fiecare s-a cunoscut pe sine”. (C. Rădulescu-Motru, Psihologia poporului român, Albatros, 1999, p. 9). Nicăieri nu se observă mai bine gregarismul la români decât în viața politică. Autorul subliniază ce mare piedică este gregarismul în emanciparea românilor la standardele modernității. De parcă ar trăi astăzi, C. Rădulescu-Motru sesizează limitele ethosului nostru: „voim să trăim o viață poltică cu regim parlamentar și voim să avem o cultură a noastră originală, păstrându-ne cu toate acestea deprinderile vechi de suflete gregare. În loc de a ne prezenta în lupta cea nouă ca individualități puternice, diferențiate după aptitudini, ne prezentăm slabi și cu aptitudini la fel. Suntem toți meșteri de gură și răi de faptă” (idem, ibidem, p. 12). Nimic nu reflectă mai pregnant aceste observații făcute acum aproape o sută de ani decât unanimitatea votanților pesediști solidari în cauze blamabile. Spiritul gregar s-a consolidat în cursul comunismului, o societate care a favorizat uniformizarea. Să notăm că nația noastră se desparte atât de greu de gregarism și pentru că, după cum a subliniat Rădulescu-Motru, este o notă instrinsecă psihologiei poporului nostru. Ne interesează mai puțin individualitățile puternice și mai mult supunerea la tradiția grupului. Spiritul gregar supraviețuiește atât la nivelul masei electorale de astăzi cât și în viața politică, unde observăm o secetă de personalități, o mediocritate alarmantă.

Capitalismul de clan din România își are originea în specificul răsturnării sociale care s-a petrecut în 1989-1990. Nu a avut loc o mișcare socială cu o ideologie și un program ce ar fi vizat interesele tuturor categoriilor sociale, ci s-a petrecut o lovitură de eșalon, care a vizat interesele de bandă ale eșalonului doi, ceea ce a avut drept consecință o totală prăbușire a maselor. Acestea, notează sociologii Nicolae Grosu și Ionel Danciuc (România sub invazia mârlăniei, 2014, p. 23): „au ajuns să fie nevoiți să-și vândă pe o găleată de plastic sau doar pe un țoi de țuică demnitatea dreptului lor democratic de a contribui prin vot la destinul țării”, situație absolut deplorabilă. Condamnarea lui Liviu Dragnea la un an de închisoare fără executare este legată tocmai de relația cu acest tip de electorat ușor de manipulat, care continuă să rămână o multiplicare a „cetățeanului turmentat” total dezorientat.

În acest punct ar trebui să intervină decisiv intelectualii care au misiunea de a scoate din gregarism masele nediferențiate, deconectate de complexitatea vieții politice cu jocurile ei de culise și de interese. Dar o mare parte a intelectualilor români sunt fie partizanii unui partid, fie pasivi. Prin urmare, nu prea avem parte de analize obiective ale răului național. Iată-l pe reputatul sociolog Vasile Dâncu, care în interviul acordat în 4 ianuarie a.c. postului de televiziune Realitatea TV a prezentat în culori atât de trandafirii actualul guvern pesedist că ne-a surprins prin totala lipsă de spirit critic și de adevăr. Este un guvern „ca o promisiune”, un guvern al bunăstării naționale, ne asigură sociologul, a creat un program pornind de la oameni și pentru oameni, va promova o viziune națională, va susține capitalul românesc, va curma polemicile inutile, în schimb va susține bătăliile între tării de caracter, nu între șmecheri și golani, cum s-a exprimat dl. Dâncu. La întrebarea de ce partidul pesedist n-a făcut-o până acum, ci dimpotrivă a ruinat țara, dl. sociolog n-a răspuns. Șocant a fost că Vasile Dâncu n-a pomenit o vorbuliță despre caracterul compozit al guvernului, despre promovarea penalilor, despre numirea la Ministerul Justiției a lui Florin Iordache, care aparține tocmai segmentului șmecheresc, despre numirea la Ministerul de Interne a unei foste secretare de școală de la Videle, trecută ca și Iordache prin rapidele facultăți de drept create ad-hoc, despre atingerea cu DNA a Olguței Vasilescu, despre scoaterea de la naftalină a lui Teodor Meleșcanu pentru a face politica noastră externă, când știm cât de ridicol s-a comportat față de electoratul din străinătate în alegerile prezidențiale. Întrebarea la care era obligat să răspundă dl. Dâncu privea contradicția între ambițiile programului și cei numiți la guvernare, indivizi fără culoare, aleși nu pe criteriul competenței, ci al obedienței față de șeful partidului, el însuși un penal. Unde este statul de drept cu care ne tot împăunăm de ani de zile în ciuda realității care ne dă de gol? Mulți comentatori au observat că numirea lui Florin Iordache la Justiție, cel care s-a bătut până acum mai mult pentru fărădelege decât pentru lege, ar ținti spre exonerarea dl.-ui Dragnea de dosarul în curs de judecare precum și de condamnarea pe care o are, prin trecerea prin parlament a unei legi a amnistiei conform căreia pedepsele cu o vechime mai mică de cinci ani se vor prescrie. Înțelegem deci cum va fi cârmuită țara. Legile vor fi siluite ca să îi spele de păcate pe cei ambițioși de putere, dar cu fapte reprobabile la activ. Totul este acum aranjat astfel ca ascensiunea lui Liviu Dragnea la cele mai înalte funcții în stat să nu mai fie oprită.

Suntem în continuare priviți ca o țară înapoiată, nesigură social și economic, cu o populație care deși declarativ a fost cea mai pro-europeană, rămâne în continuare „volatilă în țeluri, incultă, neinformată, incapabilă să se adapteze valorilor occidentale și păstrează o mentalitate arhaică, mistică, aproape tribală”, nota dr. Călin Georgescu în cartea sa Cumpăna României (Ed. Logos, 2014, p. 20). S-a dovedit că nici elitele intelectuale, nici societatea civilă nu pot răspunde provocărilor actuale. Ceea ce a caracterizat majoritatea politicienilor din 1989 încoace a fost o gândire dominată de unicul țel al îmbogățirii personale prin furt și al jefuirii țării și al vânzării ei „pe doi țechini străinilor, așa cum și-au vândut și propriile suflete” (idem, ibidem, p. 27). În starea de necesitate care s-a creat „este nevoie de un curent ideologic românesc și de conducători de glie, care nu se aleg, ci se impun prin virtute” (idem, ibidem), conchide dr. Călin Georgescu, idee la care subscriem întrutotul. Nu ne rămâne decât să sperăm că un asemenea curent se va naște din zăcămintele de resurse intelectuale și sufletești ale nației.

17.Silvia-Jinga.-Foto

Foto. Silvia Jinga

Fața ascunsă a amiralului Horthy

Posted by Stefan Strajer On January - 15 - 2017

Fața ascunsă a amiralului Horthy

(perioada până-n 1921)

Autor: Ioan Ispas (Wilmington, Delaware, SUA)

 

N-am crezut că mă voi ocupa vreodată de Horthy. Documentându-mă însă pentru un drept la replică privind atribuirea lui Horthy a unor merite imaginare în răsturnarea regimului bolșevic instaurat de Bela Kun în Ungaria, constatând că o parte din activitatea sa este ascunsă publicului, am considerat că merită să vedem cine a fost cu adevărat acest personaj. Pe internet activitatea lui Horthy este prezentată în special începând cu anul 1920 când a ajuns regent al Ungariei.

O lucrare apărută însă în anul 1922, Eminent Europeans. Studies in Continental Reality de Eugene S. Bagger, editura G.P. Putnam’s Sons, New York și Londra, prezintă tocmai activitatea lui Horthy până în anul 1920.

Nicholas Horthy de Nagybanya s-a născut în anul 1867 în localitatea Kenderes din ținutul Szolnok. A absolvit Academia Navală Cezaro-crăiască de la Pola și Viena. A avansat repede în carieră ajungând în poziția de aghiotant naval al Împăratului Franz Joseph. În timpul primului război mondial căpitanul Horthy a comandat crucișătorul Novara. În luptele de la Otranto a fost rănit.

Este interesant cum a ajuns să fie promovat amiral. La 1 decembrie 1918 marinarii, majoritatea de naționalitate iugoslavă, de pe distrugătoarele și crucișătoarele ușoare aflate în portul Cattaro s-au revoltat, au dezarmat ofițerii și au arborat steagurile roșii pe catarge. Cei din garnizoana portului au cerut ajutor prin radio. În Strâmtoarea Otranto se găsea o flotă de submarine germane. O formație de submarine a fost trimisă repede să negocieze cu marinarii revoltați. Submarinele au intrat în port. Au fost trase câteva focuri și marinarii revoltați s-au predat necondiționat. Când totul se terminase a apărut și Horthy cu crucișătorul său imperial. El preia de la germani marinarii arestați, înființează o curte marțială care-i judecă și patru din ei sunt executați. Loby-ul maghiar de la Viena îl prezintă pe Horthy ca Eroul de la Cattaro, așa că împăratul îl promovează ca viceamiral și-l numește comandant șef al flotei austro-ungare. Dar războiul este pierdut de imperiul austro-ungar și nu după mult timp amiralul Horthy este obligat să predea flota iugoslavilor, conform deciziei Aliaților.

005_nagykep

Foto. Horthy

Rămas fără flotă, dar în uniforma de amiral, Horthy se retrage la proprietatea sa din ținutul Szolnok, neimplicându-se (mai degrabă n-a fost solicitat) în eforturile elitei maghiare de refacere a statului în urma colapsului imperiului austro-ungar din ocombrie 1918. Pentru varianta că n-a fost solicitat pledează răzbunarea lui față de contele Karolyi (președinte al Republici Ungaria în perioada noiembrie 1918 – 21 martie 1919) căruia i-a confiscat averea când a ajuns regent și l-a obligat să trăiască în exil.

În perioada regimului bolșevic (21 martie 1919 – 3 august 1919) din Republica Sovietică Ungară, Horthy s-a adăpostit la Szeged unde se afla o garnizoană franceză. Aici, profitând și de faptul că orașul era în afara zonei controlate de bolșevici (el fusese propus să fie cedat iugoslavilor) cei câteva sute de foști ofițeri din armata austro-ungară formează un guvern contrarevoluționar. Guvernul nu avea nicio putere reală, nu avea nici un program, nici un plan de luptă împotriva guvernului comunist de la Budapesta. Avea însă o mică armată formată din voluntari, toți foști ofițeri proveniți din gărzile albe din Rusia. Comandantul acestei armate era amiralul Horthy.

După răsturnarea regimului bolșevic de către armata română, Horthy se stabilește în stațiunea Siofok de pe malul lacului Balaton. Înainte de a părăsi Szegedul Horty le dă șefilor de detașamente mandate în alb să „pronunțe și să execute sentințele celor vinovați” (pag. 273). Începe teroarea albă. Sub pretextul căutării și pedepsirii comuniștilor detașamentele lui Horthy au început să percheziționeze și să jefuiască satele din zonă. Evreii bogați au fost cei care au suferit mai mult fiind nu numai jefuiți ci și uciși. Unul dintre cei mai cruzi șefi de detașament a fost contele Salm, ale cărui fapte au fost aduse la cunoștința reprezentanței Aliaților de la Budapesta, care au ordonat arestarea și anchetarea acestuia. Horthy mimează căutarea lui Salm și după câteva zile raportează Aliaților că acesta a dispărut. În realitate Salm se afla la cartierul general a lui Horthy cu care cina și bea noapte de noapte.

În ziua următoare plecării trupelor române din Budapesta, adică în 19 noiembrie 1919, amiralul Horthy intră în oraș în fruntea trupei sale întitulată Armata Națională (albă) cu aerele unui cuceritor. Oficialitățile maghiare prezintă plecarea românilor ca pe o mare victorie a ungurilor, deși retragerea s-a făcut ca urmare a cererii Aliaților. Iată și o declarație lui Horthy cu o zi înainte de a intra în oraș: „I come as the lieutenant of my lawful ruler and sovereign, King Charles” (pag.278). (Eu vin ca locotenent al conducătorului meu legal și suveran, regele Carol). Declarația avea dublu scop: să-i liniștească pe regaliști și mai ales să-și asigure cazarea la Castelul Budapesta. Pentru că unde putea să-l aștepte un fost aghiotant imperial și regal pe regele său (că imperiul nu mai exista și nici poziția de împărat) decât acolo unde acesta trăgea când ajungea în regatul său, adică la Castelul Budapesta. Ca șef al armatei el nu avea ce căuta la Castel.

Că și-a ales bine reședința se va confirma cu prilejul vizitei a Înaltului Comisar Aliat Sir George Clerk, sosit la Budapesta cu misiunea de a face pace între diversele fracțiuni politice maghiare. El a fost cucerit de Horthy cu bunele sale maniere, mesele copioase stropite cu vinuri de bună calitate și atmosfera plăcută de la Castel. Sir George obține asigurarea că două locuri în guvern vor fi pentru social-democrați și promisiunea lui Horthy că alegerile pentru Adunarea Națională vor fi libere și imparțiale. Câțiva liberali au cerut garanții. Sir George a declarat că nu vede necesitatea unor garanții deoarece „Horthy is a gentleman” (pag. 279).

După plecarea lui Sir George Clerk alegerile „libere și imparțiale” s-au făcut sub presiunea detașamentelor înarmate cu mitraliere, iar 40.000 de opozanți inclusiv un număr mare de candidați au fost băgați în închisori. Doi directori ai unor publicații de opoziție au fost uciși.

Adunarea Națională a fost convocată și l-a ales ca regent pe amiralul Horthy la 1 martie 1920. Asta după ce ofițerii detașamentului Ostenburg cu pistoalele în mână au invadat parterul și galeriile cu puțin timp înainte de votare. Așa că alegerea lui Horthy s-a făcut în unanimitate.

Horthy i-a liniștit cu ipocrizie pe regaliști declarând cu emfază: „Voi ceda puterea supremă regelui legal de îndată ce circumstanțele externe permit” (pag. 279). Prilejul a fost Paștele din 1921 când regele Carol a intrat în Ungaria. Cu patru zile înainte Horthy declara într-un interviu acordat publicației Petit Parisien: „Ungaria este un regat. În absența regelui eu sunt regent. Împăratul Carol este singurul nostru rege legal” (pag. 280). Când regele Carol a ajuns la Castelul regal Horthy i-a cerut să părăsească țara. La fel s-a întâmplat și peste șase luni când regele Carol a încercat din nou să revină pe tron. Horthy a pozat ca salvatorul Ungariei în fața Hapsburgilor, desi el și-a salvat doar propria sa poziție de regent.

În primăvara anului 1920 o delegație a laburiștilor din Anglia condusă de colonelul J.K. Wedgwood a sosit în Ungaria cu misiunea de a investiga plângerile referitoare la perioada terorii albe. Raportul lor, bine documentat prezenta numeroase orori ale detașamentelor albe ale lui Horthy. Doi ofițeri, căpitanul Pronay și locotonentul Hejjas au fost găsiți vinovați de atrocități greu de descris. Colonelul Wedgwood îl întreabă pe Înaltul Comisar Britanic ce știe despre acești doi ofițeri. Acesta îi răspunde că a fost informat de guvernul maghiar că ofițerii respectivi au fost demobilizați. Colonelul Wedgwood verifică la Ministerul de Război și-i găsește pe listele de salarii. Cerând explicații regentului Horthy acesta declară: „Ei sunt cei mai buni ofițeri pe care-i am” (pag.281).

Acesta era Horthy, un exponent al aristocrației maghiare „squirearchy, retrograde, narrow and cruel” (funciară, retrogradă, limitată și crudă) (pag. 265). Caracterizare pusă de Eugene S. Bagger în gura unui un nobil austriac.

Merită să vedem cum își încheie Eugene S. Bagger capitolul despre Horthy: „The German submarines quelled the Cattaro mutiny and Horthy was named Admiral. The Roumanians destroyed Bela Kun, and Horthy entered Budapest in triumph. The Litle Entente eliminated Charles, and Horthy was hailed as the bane of the Hapsburgs. He wears his cap like Lord (Friedrich von Gentz said that Asia began at the gates of Vienna. He was right a hundred years ago. He is much more right today. In 1914 Budapest was twenty hours from London. In 1921 Budapest was twenty minutes from Bokhara. The Maghyar people today is groaning under the yoke of Uzbeg chieftains who created themselves a ruler in their own image. That ruler is Nicholas Horthy, Turanian Khan who speaks with German accent, Count Salim`friend and protector, Calvinist who renounced his faith, Admiral who abandoned his ships, Regent who betrayed his King” („Submarinele germane înăbușă revolta din Cattaro și Horthy este numit amiral. Românii îl dau jos pe Bela Kun și Horthy intră triumfal în Budapesta. Mica Antantă îl detronează pe Carol și Horthy a fost aclamat că i-a salvat de hasburgi. El poartă gulerul de blană ca Lord Beatty, este manierat la masă și sir George Clerk l-a numit gentlemen. Ce vreți mai mult în Ungaria? Friedrich von Gentz a spus că Asia începe la porțile Vienei. Aceasta era spusă acum 100 de ani. Astăzi are mult mai multă dreptate. În 1914 Budapesta era la 20 de ore de Londra. În 1921 Budapesta era la 20 de minute de Buhara. Poporul maghiar astăzi geme sub jugul căpeteniilor uzbece care și-au creat un conducător după propria lor imagine. Conducătorul este Mikloș Horthy, turanian han care vorbește maghiara cu accent german, prietenul și protectorul contelui Salem, calvinistul care renunță la credința sa, amiralul care și-a abandonat flota, regentul care și-a trădat regele”) (pag. 283).

Această caracterizare a fost confirmată în 1940 de crimele, masacrele și atrocitățile făcute de maghiari la Ip, Trăsnea și alte locuri, împotriva românilor de maghiarii conduși de regentul Horthy. Din păcate spiritul lui Horthy s-a perpetuat până în decembrie 1989 și martie 1990 când maghiarii instigați de conducătorii lor au săvârșit din nou atrocități împotriva românilor. Serviciile noastre secrete trebuie să fie vigilente și să destrame orice organizație paramilitară maghiară. Boicotul lansat de diplomația maghiară cu prilejul Zilei Naționale a României din 2016, trebuie să primească un răspuns identic în 15 martie. Așa este cinstit și cavalerește să răspunzi cu aceeași armă. Dacă diplomația noastră nu o va face înseamnă că suntem conduși de indivizi fără șira spinării. UDMR-ul a dovedit lipsă de patriotism (în fond România este și patria lor care-i hrănește, mai ales pe cei care sug de la buget), așa că sper ca nici la manifestările din țară, oficialitățile să nu-i onoreze cu prezența.

Foto.Ioan-Ispas

Foto. Ioan Ispas

„Nenorocirea” online şi vocală a românului

Posted by Stefan Strajer On January - 14 - 2017

„Nenorocirea” online şi vocală a românului

Autor: Dorin Nădrău (Michigan, SUA)

 

Mă irită, mă enervează şi mă oboseşte din ce în ce mai mult constatarea că, invariabil, internetul e tot mai aglomerat, în aceste zile, cu postări ce exprimă vizibile văicăreli ce sugerează neîndoielnic sentimente de revoltă şi scandal, de genul: „Ca la noi, la nimenea”, „Avem o ţară de rahat”, „La noi sunt cei mai corupţi politicieni”, „Suntem cei mai nenorociţi. Te doare mintea” etc. Nu contest că aserţiunile invocate n-ar fi, în mare măsură, adevărate, dar repetarea lor agasantă conduce, cu siguranţă, la plictis şi indignare.

În ce priveşte românul vocal din tramvaie, autobuze şi trenuri de metrou aglomerate, el îşi justifică lamentarea, cred eu, prin aceea că ori vine de la serviciu, ori nu mai are serviciu, ori e la pensie, în toate cele trei ipoteze fiind supărat pe viaţă.

Consider că este foarte incitant şi, totodată, interesant să încerci să înţelegi mecanismul care declanşează acest fenomen accentuat al văitatului românului. Fără îndoială, nu este nevoie să faci studii sociologice pentru a constata că românul parcurge una dintre cele mai grave forme de criză, criza de încredere în stat, în instituţii şi chiar în el îsuşi. Relativ la psihologia actuală a românului, recent, s-a concluzionat că încrederea scăzută şi stilul cognitiv caracterizat de exagerarea pozitivului şi negativului duc la reale dificultăţi de cooperare, frizând chiar resemnarea.

Ingenioase cercetări efectuate de curând relevă o situaţie destul de ciudată, anume că, aproape fiecare individ din România se consideră o persoană aparte „blestemată” să trăiască printre nevrednici şi infami. Desigur, tendinţa de a te considera ceva mai bun decât majoritatea celorlalţi este de natură pur umană şi nicidecum o invenţie românească, dar, se pare că, în ultimul timp, românul o cam exagerează. O altă statistică denotă că tipul „veşnic nemulţumit” („a fost rău”, „este rău”, „va fi rău”) reprezintă cel mai mare procentaj din Europa, împrejurare îngrijorătoare, dar uşor explicabilă: pe de o parte, datorită deziluziilor înregistrate în ultimii peste 25 de ani, iar pe de altă parte, prin aportul media, care parcă triumfă când poate semnala şi comenta, „informat şi argumentat”, că suntem „cei mai leneşi” (afirmaţie total eronată, având în vedere că, luând în considerare orele de lucru, românii se situează pe unul din primele locuri din Europa) sau că românii sunt „cei mai corupţi din lume” (ceea ce nu este adevărat).

blog_pessimism2

Revenind la indivizii copleşiţi de refrenul „nenorocirea românului e cea mai cea”, eu consider că ei sunt permanent indignaţi pentru că astfel cred ei că trebuie să fie, mereu indignaţi, ăsta e felul lor propriu de a se simţi vii, determinare proprie ce vine din originalul lor mecanism interior. După părerea mea, refrenul lor obsesiv menţionat îl aruncă automat ca să le mai treacă timpul, să li se mai ducă nervii şi, nu în ultimul rând, să pară mai isteţi în ochii lor și în ochii altora. Toţi aceşti adevăraţi nihilişti sunt convinşi că poziţia lor dă bine, e la modă, conferindu-le aerul superior al unui geniu conştient de şubrezenia condiţiei istorico-umane în care trăieşte. O altă explicaţie pentru acest soi de indivizi ar fi că le place să se dea importanţi. De asemenea, cred că pentru ei este reconfortant a te complace la gândul că „în România funcţionează astăzi cel mai nenorocit sistem”. Clamând întruna refrenul „nenorocirea noastră” şi socotindu-l în mintea lor ca pe un veritabil refugiu, respectivii indivizi probează, fără putere de tăgadă, o formă supărătoare de îngâmfare şi un adevărat cabotinism, asemănător acelor care aberează continuu online despre vizite extraterestre, energii astrale sau daci atotştiutori.

În altă ordine de idei, nu pot spune că în România nu e rău, dar important este să conştientizăm cât e de rău în România acestor ani. Cercetând şi analizând cifrele şi clasamentele pe Wikipedia, am ajuns la concuzia că peste 80% din oamenii acestei planete trăiesc în acest moment mai rău decât teribiliştii postaci de pe Facebook la care mă refer, din toate punctele de vedere: asistenţă medicală, drepturile omului, libertăţi, democraţie, nivel de trai. Susţinerea că „afară e mai bine”, trebuie reconsiderată prin reactualizarea acestui „afară” prin stabilirea mediei indicatorilor sociali între Norvegia (ţara cu cel mai înalt standard de viaţă de pe planetă) şi Republica Moldova (statul cu cel mai scăzut nivel de trai din Europa), medie care se situează mult sub România, românii fiind mult peste medie.

În fine, nu pot fi de acord cu cei care recurg la postura de a se alinta cu gânduri potrivit cărora politicienii români sunt cei mai corupţi, ticăloşia românilor este cea mai gravă, prostia românească e cea mai mare, alintare ineficientă şi alarmantă. Cred că principalul lor motiv de a amplifica peste măsură elefantul cu care se luptă şi care se dovedeşte a fi doar un amărât de şoricel este acela de a-şi da ochii peste cap, copleşiţi de realităţile şi viaţa pe care ei le înţeleg într-un mod superior. În ce mă priveşte, mă alătur celor care opinează că se impune o analiză lucidă şi cinstită a circumstanţelor actuale prin prisma drumului parcurs, adică să ne uităm de unde am pornit şi unde am ajuns. Vom consata un un lucru surprinzător, anume că, am venit de departe şi am ajuns relativ departe, într-un timp scurt, dar numai în salturi, salturi pe care le-am făcut în perioadele când am întrerupt văicăreala, eliminând lehamitea existenţială şi frustrarea spirituală.

Dorin Nadrau

Foto: Dorin Nadrau

La „American Corner” din Tîrgu Mureș, o incitantă manifestare. Migrația ca temă de dezbatere

Autor: Nicolae Balint (Târgu Mureş)

 

Biblioteca „American Corner” din Tîrgu Mureș – secție a Bibliotecii Județene Mureș – a găzduit sâmbătă, 26 noiembrie a.c., începând cu ora 12,00, masa rotundă cu tema „Balcanii, din nou sub asediu? De la problema Kosovo la ruta migranților”, manifestare organizată de Universitatea „Petru Maior” (UPM) din Tîrgu Mureș în colaborare cu Biblioteca Județeană Mureș.

Moderată de dr. Mihaela Boloș, cadru didactic al UPM, dezbaterea i-a avut ca invitați pe Călin Neacșu, jurnalist al Agenției France Press (AFP), fost director al AFP Balcani (Belgrad) și dr. Miruna Troncotă, lector universitar la SNSPA București, specializată pe problemele Balcanilor și care derulează în prezent un proiect de cercetare pe zona Kosovo.

01

În ciuda faptului că ziua și ora prevăzute pentru această interesantă și incitantă manifestare nu au fost – în opinia mea – foarte inspirate, publicul prezent a participat activ la dezbaterile generate de tema aleasă, însă timpul repartizat de organizatori nu le-a permis participanților la dezbateri să-și clarifice toate întrebările pe care ar fi dorit să le pună.

 

***

Este cert faptul că Europa îmbătrânește. Încet, dar sigur. Cu excepția Franței care înregistrează un ușor, dar firav spor demografic, în celelalte țări ale UE natalitatea este scăzută fiind depășită de rata mortalității. În aceste condiții, când forța de muncă activă autohtonă scade constant, oare cât timp vor mai putea fi susținute vechile politici economico-sociale promovate în cadrul UE? Pot fi migranții o soluție pentru a asigura viitorul Europei? Impunerea unor cote obligatorii de migranți din afara Europei pentru statele membre ale UE este cu adevărat o dovadă de solidaritate europeană? Se vor putea integra migranții din afara Europei în cultura europeană și în cadrul legislativ care guvernează în prezent UE? Cât de doritori sunt aceștia să se integreze cu adevărat în țările spre care migrează cu preponderență, respectiv Germania, Franța, Suedia, Danemarca, Spania și Italia? Există oare un „preț” pe care am putea în viitor să-l plătim noi, europenii, acestor politici care încurajează migrația și care sunt promovate de la cel mai înalt nivel al UE? Până unde merge disponibilitatea și solidaritatea noastră în a accepta aceste politici? Sunt doar câteva dintre temerile – justificate dealtfel – pe care europenii le trăiesc în prezent, dar care se adaugă altora mai vechi sau mai noi, la fel de justificate. Politicile promovate de UE (și în mod deosebit de Germania) privind migrația celor din afara Europei înspre țări din UE sunt departe de a fi găsit soluțiile corespunzătoare. Ele trezesc suspiciuni, nemulțumiri și chiar revolte….  

 

Doi invitați cu o foarte bună expertiză asupra problemei în dezbatere

 

În debutul manifestării, dr. Mihaela Boloș a ținut să-i prezinte pe cei doi invitați, menționând: „Avem plăcerea și onoarea de a-i avea alături de noi pe doi invitați de marcă, am putea spune, cu un CV impresionant. Vorbim de domnul Călin Neacșu care este jurnalist al Agenției France Presse din 1990, un jurnalist corespondent de război cu o excelentă expertiză pe zona Balcanilor (…) și de la care vom putea afla foarte multe lucruri interesante (…) Este o persoană care cunoaște bine zona, care trăiește acolo și ne poate oferi o perspectivă jurnalistică, dar și una umană (….) Pe de altă parte, o avem pe Miruna Troncotă care este lector universitar dr. la SNSPA București, specializată pe zona Balcanilor, cu un proiect de cercetare chiar pe zona Kosovo. Vă urez bine ați venit și mi-aș dori ca această dezbatere să fie una deschisă, intimă, în care să se pună întrebări și să se ofere răspunsuri la problemele Balcanilor. (…) Vrem să vedem și să discutăm dacă Balcanii sunt din nou sub asediu…”

02

 

„Jocul” pe care-l face Erdogan

 

Referindu-se la recenta încercare de lovitură de stat din Turcia și reacția dură a premierului Erdogan față de opozanți, dar și la posibilele evoluții politice din această țară, evoluții politice care au mari implicați pentru securitatea și cooperarea în Europa, inclusiv asupra atitudinii adoptate de Erdogan în cazul migranților, jurnalistul AFP, Călin Neacșu a menționat: „La Bruxelles și în capitatelele occidentale atitudinea adoptată de Erdogan față de opozanții săi, a produs nemulțumire și a dus la amenințări la adresa Ankarei, inclusiv – ultima dintre ele – suspendarea procesului de negociere privind aderarea Turciei la UE, care oricum trenează de ani și ani de zile, ceea ce la l-a determinat pe Erdogan să amenințe că <<deschide din nou robinetul la conducta cu migranţi>> către Europa, care este o ameninţare cât se poate de reală. Am văzut în 2014 şi în 2015 cât de spectaculoase au fost imaginile – eu eram atunci pe teren, în Balcani – cu rutele urmate de migranţi, aceștia fiind anii în care peste un milion de migranți au intrat în Europa, desigur, nu doar pe ruta balcanică, dar aceștia erau cei mai <<spectaculoși>> – cu ghilimelele de rigoare – pentru că mergeau pe jos, unii cu biciclete cumpărate la graniţă….”

Nuanțând problema în discuție, Călin Neacșu a relevat aspectele care arată că atitudinea lui Erdogan față de migranți este condiționată de banii primiți de la UE, o rezolvare promovată asiduu de d-na cancelar Merkel. „Realitatea este gravă, uman vorbind, a spus Neacșu, dar şi din punct de vedere al securităţii în Europa pentru că am văzut ce grozăvii s-au întâmplat, cele mai multe dintre acestea fiind puse pe seama unora dintre aceşti migranți, și-mi aleg cuvintele – <<au fost puse pe seama acestor migranţi>> – pentru că în acest moment nu este încă limpede şi clar dovedit că cei care le-au comis au fost dintre migranții care au intrat cu valurile acestea în Europa sau alți islamiști radicalizați deja și care sunt prezenți de mai mult timp în unele țări europene. În 2016, am văzut că în urma acordului dintre UE și Turcia, prin care așa, diplomatic, UE se oferă să acode asistență Turciei în a găzdui migranții la ei, cu alte cuvinte în traducere liberă <<vă dăm bani ca să-i ţineţi la voi şi ca să nu-i mai lăsaţi să treacă în Europa>> – şi dacă nu mă înşel sunt vreo patru miliarde de euro pe an (….) Vreau să insist pe faptul că amenințarea lui Erdogan este una cât se poate de reală pentru că s-a văzut faptul că atâta timp cât a stat cu brațele încrucișate, pe ruta balcanică au venit peste 500.000 de migranți, dar în momentul în care și-a dat interesul de a nu-i mai lăsa să treacă s-a <<închis robinetul>>…”

03

*

În primul semestru al anului 2015 pe teritoriul României se aflau 107.716 cetățeni străini, dintre care 59.716 din state terțe (cei mai mulți din Republica Moldova, Turcia și China) și 48.000 din state membre ale UE, Spațiului Economic European și Confederația Elvețiană. În primul semestru al anului 2015 au fost înregistrate 744 de cereri de azil (în creștere cu 12% față de anul 2014), iar cele mai multe cereri au fost făcute de persoane provenite din zone de conflict, respectiv Siria, Afganistan și Irak. În cursul aceluiași an, 2015, un număr de 900 de persoane au fost expulzate de pe teritoriul statului român.

*

 

Între temeri și solidarizare față de migranți

 

Nevoia de solidaritate umană față de situația deosebit de dificilă în care se află cei plecați din zone de conflict cum ar fi Siria, Afganistan sau Irak, a fost evidențiată de dr. Miruna Troncotă.

„Pentru mulți locuitori din Balcani, a subliniat Miruna Troncotă, aceste valuri de migranți au creat o solidarizare absolut extraordinară pentru că au readus în memoria colectivă statutul de refugiat pe care unii dintre ei sau apropiați de-ai lor, l-au avut nu cu mult timp în urmă. Să nu uităm că cel mai recent val de refugiați a fost în urma războiului din fosta Yugoslavie și familii întregi au rămas în alte state și se reîntregesc și acum, după mai mulți ani (…) Drept urmare ei s-au implicat foarte mult în a-i ajuta pe migranți. Eu am niște prieteni în organizațiile neguvernamentale din Belgrad care spun <<eu nu am trecut prin război, nu am pe nimeni care să fi suferit din această cauză >>, dar îi înțeleg foarte bine pe cei care trec prin această dramă și vreau să-i ajut….”  

04

Foto: Imagine din tabăra pentru migranți amenajată în septembrie 2015, în satul Lunga, comuna Comloșul Mare din județul Timiș

*

Pe data de 16 septembrie 2015, Guvernul român – în acord cu Administrația Prezidențială – a aprobat STRATEGIA NAŢIONALĂ PRIVIND IMIGRAŢIA pentru perioada 2015-2018 și Planul de acțiune pe anul 2015. Contrar art. 3 din Constituția României, STRATEGIA NAŢIONALĂ PRIVIND IMIGRAŢIA face referire la relocarea de populație pe teritoriul României. Documentul a fost transmis și aprobat și de către CSAT. Tot în luna septembrie, în satul Lunga, comuna Comloșul Mare din judeţul Timiş, a fost amenajată prima tabără pentru migranți, iar la scurt timp a mai fost amenajată o alta la Moraviţa.

 

CONSTITUȚIA ROMÂNIEI, art. 3

(1) Teritoriul României este inalienabil.

(2) Frontierele ţării sunt consfinţite prin lege organică, cu respectarea principiilor şi a celorlalte norme general admise ale dreptului internaţional.

(4) Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine.

*

Politicile privind migrația promovate de d-na Merkel, criticate de germani…

 

În ultimul timp însă, pe fondul atentatelor comise în Franța și Belgia, a numeroaselor violențe și violuri comise în unele orașe germane de către arabi musulmani prezenți în acea țară, unii dintre ei veniți cu valurile de migranți, politica de încurajare a migrației promovată în mod deosebit de cancelarul german Angela Merkel a fost și este tot mai des criticată și contestată, atât de către unele state ale UE (Ungaria se distinge în acest sens), cât și de – mai nou – de proprii săi cetățeni.

Unul dintre aceștia – generalul de brigadă Reinhard Gunzel, fost comandant al forțelor speciale de interventie (KSK) ale Bundeswehr-ului, demis în 2003 și trecut în rezervă în urma unui scandal politic cu nuanțe antisemite – spunea recent într-o luare de poziție că aceste politici „periclitează ordinea socială” menționând totodată faptul că noilor veniți le lipsește „voința de integrare si germanizare”, iar miliardele de euro plătiți din bani publici într-un delir al „bunătății sociale”, se cheltuiesc inutil.

Totodată, prin discursul său, reputatul general german lăsa să se înțeleagă faptul că pe acest fond al nemulțumirilor din ce în ce mai evidente, dreapta germană a crescut cu 20 de procente, iar scindarea socială între tabăra pro-merkel și germanii care resping politica prin ordonanțe a cancelarului Merkel, conduc la ideea că societatea se află în pragul unui război civil.

05

Foto: Generalul de brigadă (în retragere) Reinhard Gunzel, fost comandant al forțelor speciale de interventie (KSK) ale Bundeswehr-ului

 

….și cum văd românii din Germania politica cancelarului Merkel

 

Lucian Hetco este român prin naștere, dar și cetățean german. Trăiește în Germania de foarte mulți ani și s-a integrat pe deplin în cerințele unui alt mod de viață, a unei alte culturi și a unei alte filosofii de a fi care, oricum, nu-i erau necunoscute. Director al publicației AGERO din Stuttgart, domnia sa promovează permanent cunoașterea României din toate punctele de vedere, atât în rândurile diasporei române, cât și a germanilor contribuind astfel la apropierea reciprocă a celor două națiuni europene. Consideră că e modesta sa datorie de a contribui la promovarea unor valori europene comune și în care crede cu multă convingere.

Având în vedere buna cunoaștere a realităților germane, l-am rugat să-mi răspundă pe scurt la câteva întrebări referitoare la migranți, știut fiind faptul că Germania este una dintre țările preferate de aceștia datorită politicilor socio-economice pe care le promovează.

06

Foto: Lucian Hetco, director-editor al revistei AGERO din Stuttgart

L-am întrebat în primul rând, cum vede un român care s-a integrat de peste două decenii, rezolvarea problemei imigranților… se pot ei oare integra având în vedere că provin dintr-o altă cultură, total diferită, care nu are niciun punct de convergență cu cea europeană în general, și cu cea germană în particular? Au ei dorința reală și capacitatea de a se integra și accepta valorile unei culturi străine? Domnia sa mi-a răspuns nuanțat că, citez: „Integrare,  înseamnă germanizare,  dar nu din punct de vedere al asimilării, în viziunea germană. Se pot deci integra, dar vor avea dificultăți masive din partea societății, fiind tolerați, dar nu doriți. Au dorința de a se integra cu cât sunt mai tineri. Pentru vârste mature însă, musulmanii în special, nu.” L-am mai întrebat și cum sunt priviți imigranții din afara Europei de către autohtonii germani și dacă crede că există riscul unor tulburări sociale în Germania generate de valurile mari de imigranți din ultimul timp? La fel de tranșant, dl. Hetco mi-a răspuns, citez: „Depinde de rasă și religie. Musulmanii sunt greu de digerat. Au propriile lor reguli. Există riscul unor tulburări sociale. Nemulțumirea autohtonilor, dar și a imigranților deja integrați, în special europeni, vizavi de musulmani, este privită ca invazie în sistemele sociale germane.” 

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors