Archive for the ‘Analize-Controverse’ Category

Dictatul de la Viena redictat de Ungaria, via U.D.M.R.

Posted by Stefan Strajer On September - 21 - 2011

DICTATUL DE LA VIENA REDICTAT DE UNGARIA, VIA U.D.M.R.

 

Autor: Colonel (r) Vasile I. ZĂRNESCU

SCRISOARE DESCHISĂ

Domnului Traian Băsescu, preşedintele României,

Domnului g-ral (r.) Gabriel Oprea, ministrul Apărării Naţionale,

Domnului Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei

În ziua de 30 august a.c., s-au împlinit 71 de ani de la aşa-zisul „Arbitraj de la Viena“, care este cunoscut în istoriografia română sub denumirea care-i dezvăluie adevărata sa esenţă: odiosul Diktat de la Viena. Din păcate, acest oribil fapt istoric a trecut nesemnalat de nici un mijloc de comunicare în masă. Toate mass media au fost axate, în preajma zilei de 30 august, pe difuzarea şi comentarea unor ştiri derizorii sau „mondene“, de can-can: cutărica a fost declarată moartă, nunta lui cutare a fost mai scumpă decât a nepotului reginei Angliei, premierul Emil Boc cel mic şi major a băgat un gol în poarta apărată de un minor etc. Numai „ştiri“ una şi una!

Preliminariile Dictatului de la Viena

Hitler, încurcat de rezistenţa Angliei, căuta să-şi asigure liniştea în S-E Europei şi, în acest scop, a propus României, Bulgariei şi Ungariei să înceapă tratative pentru soluţionarea paşnică a diferendelor dintre ele.

Poziţia României. În 26 şi 27 iulie 1940 – la nici două săptămîni după răpirea Basarabiei de către sovietici –, premierul Ion Gigurtu şi ministrul de Externe Mihail Manoilescu (din noul guvern, instalat la 4 iulie, tocmai din cauza cedării Basarabiei!) i-au făcut o vizită lui Adolf Hitler şi lui Benito Mussolini, pentru a le expune poziţia ţării în litigiile cu cei doi vecini agresivi, despre care, în scrisoarea sa către Führer, din 26 iulie 1940, Carol al II-lea afirma că, „în număr şi ca putere, ne sunt inferiori“ (cf. Mihail Manoilescu, DICTATUL DE LA VIENA. Memorii iulie-august 1940. Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1991, pag. 79). Teza pe care avea să o susţină România pentru rezolvarea rezonabilă şi definitivă a litigiilor era „bazată pe principiul etnic şi tinzînd la omogenizarea etnică a României după formula: nici un român în Ungaria, nici un ungur la noi“ (idem, pag. 126-127). Mijlocul de realizare era schimbul de populaţie şi, în subsidiar, dacă era nevoie, rectificarea graniţei de Vest, prin cedarea unui teritoriu necesar ungurilor rurali strămutaţi în Ungaria, dar doar după scăderea din acest total a teritoriului necesar românilor rurali aduşi din Ungaria. Poziţia României era susţinută cu documente statistice, politice şi cu 12 hărţi: şase germane, patru ungureşti, una italiană şi una românească. Toate aceste hărţi atestau preponderenţa masivă a românilor atît pe teritoriile revendicate de Ungaria şi de Bulgaria, cît şi în regiunile din hinterlandul României. Dar toate aceste hărţi zăcuseră 20 de ani în arhiva Ministerului de Externe şi, de aceea, M. Manoilescu avea motive să îşi manifeste furia pentru că ele nu fuseseră folosite absolut deloc în propaganda noastră de minişţrii respectivi de Externe şi de diplomaţii români care primeau salarii mai mari decît cei ai Angliei şi S.U.A. (idem, pag. 114-115 şi urm.). Hitler şi Mussolini au fost vizibil impresionaţi de hărţi şi de argumentele oficialilor români.

M. Manoilescu precizează: „Atunci cînd noi am vorbit de necesitatea unei apăsări a germanilor asupra ungurilor în timpul viitoarelor tratative, Hitler a declarat, în legătură cu aceasta, dar fără ca nimeni să fi făcut cea mai mică aluzie la un arbitraj, că el nu vrea să se amestece în litigiu pe calea nici unei intervenţii, nici pe aceea a unui arbitraj, fiindcă a mai făcut o dată un arbitraj (între unguri şi slovaci) şi a reuşit să nemulţumească amîndouă părţile.

Concluziile întrevederii de la Berchtesgaden sunt, dar, precise:

1. Noi urma să tratăm cu ungurii şi bulgarii liberi, nesiliţi şi fără nici o intervenţie germană, nici în favoarea, nici în defavoarea noastră.

2. Aceste tratative nu erau legate de nici un termen de încheiere.

3. Baza tratativelor era schimbul de populaţie, cu scopul de a se ajunge la o soluţie în care nici un ungur să nu rămînă sub români şi nici un român sub unguri“ (idem, pag. 118).

Führer-ul declara, în mod direct sau prin intermediul lacheilor săi, precum Wilhelm Fabricius, ministrul Germaniei la Bucureşti, că propunerea României „este dreptatea însăşi“ – die Gerechtigkeist selbst – (idem, pag. 163), că mai mult nu poate pretinde nimeni de la România, că „Bárdossy degeaba sare şi ţipă ca un isteric pe la Legaţia germană…, ungurii ar trebui să înţeleagă că propunerea noastră nu este o născocire românească, ci însăşi teza Führer-ului şi a Germaniei pentru noua aşezare a Europei“ (cf. Valer Pop, Bătălia pentru Ardeal, în Arhiva M.A.E., fond Conferinţa Păcii, 1946, vol. 101, f. 293, apud A. Simion, op. cit., pag. 280-281). Dar, în perfidia sa, Hitler avea să-şi schimbe atitudinea cu 180 de grade după nici o lună de zile.

Poziţia Ungariei. Sprijinită ocult de U.R.S.S., de Joachim von Ribbentrop, de Italia, Anglia ş.a., Ungaria ameninţa cu războiul spre a cuceri întreaga Transilvanie. Încă din timpul vizitei lui Ciano la Budapesta, în 19-20 decembrie 1938, „Horthy a vorbit deschis despre «posibilitatea unui atac împotriva României», afirmînd, totodată, ca are asentimentul Ducelui pentru această acţiune“ (Andreas Hillgruber, HITLER, REGELE CAROL şi MAREŞALUL ANTONESCU. Editura Humanitas, Bucureşti, 2007, pag. 92). Grigore Gafencu relevă că, „la urma urmei, noi puteam risca un război împotriva ungurilor şi bulgarilor, pe care i-am fi bătut dacă am fi fost lăsaţi în pace de U.R.S.S. Astfel se limpezeşte foarte bine politica noastră. România era ameninţată să fie împărţită de Ungaria, Bulgaria, U.R.S.S. şi chiar de Iugoslavia. În aceste primejdii singura primejdie mortală o reprezintă o acţiune împotriva noastră din partea U.R.S.S.“ (cf. M. Manoilescu, op. cit., pag. 98). Ungaria voia – cum susţinea de 20 de ani şi cum avea să pretindă din 1945 pînă azi! – abrogarea Tratatului de la Trianon şi, ca atare, nici nu voia să audă de schimbul de populaţie. Încurajată de cele două state totalitare, Ungaria voia, ca soluţie minimală, măcar jumătate din Transilvania!

András Hory, conducătorul delegaţiei Ungariei la tratativele de la Turnu Severin, premergătoare Diktatului, a reluat ideile din Aide-Mémoire-ul Ungariei din 16 august 1940 şi, în 19 august, a acuzat guvernul român că „persistă să menţină faţă de Ungaria o discriminare“ şi că doreşte „să păstreze sub dominaţia sa vaste teritorii transilvănene, de exemplu, regiunea secuilor, a cărei populaţie este exclusiv ungurească“ (cf. M. Manoilescu, op. cit., pag. 159; vezi şi A. Simion, op. cit., pag. 275 – subl. ns., V.I.Z.). Dacă este „exclusiv ungurească“,  unde mai sunt secuii?!

Revenind, în Aide-Mémoire-ul din 22 august 1940, prezentat, în 24 august, delegaţiei României la Turnu Severin, Ungaria preciza în mod expres şi categoric, fiind sigură de proptelele sale germane şi sovietice: „Pentru a evita orice confuzie şi orice echivoc pentru viitor, guvernul ungar declară solemn că nu vrea şi nu poate niciodată şi sub nici o condiţie să facă să emigreze pe secui de pe pămîntul lor (M. Manoilescu, op. cit., pag. 160 – subl. ns., V.I.Z. ). Prin aşa-zisa „discriminare“ Ungaria relua tema că România trebuie să îi dea Ungariei toată Transilvania, de vreme ce, cu şase săptămîni mai înainte, îi cedasem Uniunii Sovietice toată Basarabia! Adică Ungaria se considera nici mai mult nici mai puţin decît egală cu U.R.S.S.! Adevărul este că escaladarea şantajării Germaniei de către Ungaria cu declararea războiului dacă România nu îi dă Transilvania s-a făcut după răpirea Basarabiei de către U.R.S.S. – căci se crease un precedent, bazat pe pactul Ribbentrop-Molotov! Deci, impertinenţa hungaristă avea o bază reală: U.R.S.S. sprijinea Ungaria în pretenţiile sale ca să irite – „sub drapel străin“ – Germania, fapt de care se temea şi Germania, căci agresiunea iminentă a U.R.S.S. în România ar fi lipsit-o de petrolul nostru. Cît despre problema secuilor, M. Manoilescu relevă că, „prin schimbul de populaţie, ar fi şi pentru noi unele foloase, căci nu este puţin lucru să scăpăm de secuimea înfiptă ca un cui în inima ţării“ (idem, pag. 170 – subl. ns., V.I.Z.). Acum, aceiaşi „secui“, care nu mai există de peste două secole, ne creează aceleaşi prejudicii.

Dictatul de la Viena: revanşard şi revizionist

Dar este necesar să reamintim – cel puţin o dată pe an – că acest „arbitraj“ a fost un act politic eminamente criminal. Conform dreptului internaţional – în vigoare atunci, ca şi acum –, pentru ca un arbitraj să fie valid juridic, moral şi politic, trebuie să fie îndeplinite câteva condiţii minimale: 1) statele între care există anumite litigii au dreptul să îşi aleagă ele însele arbitrii; 2) statele-arbitri trebuie să fi atestat moralitatea politică şi rectitudinea juridică în virtutea cărora a apărut, sui generis, certitudinea că sunt imparţiale şi vor formula o decizie corectă; 3) statele cu litigii trebuie să facă o cerere de arbitraj; 4) se redactează un act de compromis între litiganţi, care se prezintă arbitrilor; 5) fiecare stat care cerere arbitrajul are dreptul să îşi susţină, public, documentat, punctul de vedere în faţa arbitrilor; 6) textul arbitrajului se prezintă, simultan şi împreună, litiganţilor (cf. idem, pag. 289).

Aşa cum se ştie, nici unul dintre aceste aspecte nu a fost îndeplinit. România nu a formulat, în mod oficial, nici o cerere de arbitraj, ci a fost împotriva unei asemenea modalităţi de soluţionare a litigiilor – aspect relevat expres de către Carol al II-lea în scrisoarea către Führer, din 26 iulie 1940 (idem, pag. 82; vezi şi pag. 128, 184-186 etc.) În timpul vizitelor lui Ion Gigurtu şi Mihail Manoilescu la Hitler şi la Mussolini, aceştia din urmă au refuzat ideea unui arbitraj. Mai mult, subliniază M. Manoilescu, „fereala italienilor, ca şi a germanilor, de a se amesteca direct în tratative era atît de mare, încît nu admiteau nici aparenţa unei intervenţii şi se păzeau de ideea unui arbitraj ca de cea mai neplăcută eventualitate pentru ei. Merită subliniat acest fapt pentru a marca schimbarea intervenită mai tîrziu în această atitudine“ (idem, pag. 122).

Nici Ungaria nu a făcut cerere de arbitraj, mai ales că ea era ferm pornită să declare război României, pentru a-şi realiza pretenţiile teritoriale, „dar în faţa acesteia [a Ungariei] se afla hotărîtul veto german“ (Juhász Gyula, A Teleki-kormány külpolitikája, 1939-1941, pag. 183, apud A. Simion, DICTATUL DE LA VIENA. Ed. a II-a, revăzută şi adăugită. Editura Albatros, Bucureşti, 1996, pag. 287, 311 etc.). Ungaria ameninţa continuu cu declanşarea acestui război, mai ales că era încurajată, în revendicarea pretenţiilor sale, de U.R.S.S. şi, ulterior, fireşte, de Germania (M. Manoilescu, op. cit., pag. 55, 85, 88, 96-97, 100 etc.).

Adolf Hitler s-a autoimpus ca „arbitru“, asociindu-şi-l pe Benito Mussolini, care, de altfel, manifesta o deplină slugărnicie faţă de el (idem, pag. 126). Deşi cunoştea faptul că Ungaria nu are nici un drept asupra Transilvaniei, Führer-ul s-a folosit de Transilvania ca de un veritabil măr al discordiei pentru a menţine şi chiar a spori animozitatea dintre cele două ţări, în baza străvechiului adagiu politic, Divide et impera (cf. A. Simion, op. cit., pag. 313-314, 327-328 etc.)! De altfel, referindu-se la convorbirea dintre Hitler şi regele Carol al II-lea, la Berghof, din 24 noiembrie 1938, Ribbentrop consemnase această conduită trasată de Hitler: „Ideea fundamentală a politicii noastre în momentul de faţă trebuie să fie de a ţine în şah atît Ungaria, cît şi România, pentru a le folosi, în funcţie de evoluţia situaţiei, în interesul german“ (Andreas Hillgruber, op. cit., pag. 85).

Documentele „arbitrajului“ – textul şi harta – au fost redactate de Hitler şi acesta a impus României acceptarea „arbitrajului“ înainte de a-i face cunoscut lui Carol al II-lea conţinutul respectivelor documente! În caz de neacceptare, Hitler a ameninţat România cu „nimicirea“ (M. Manoilescu, op. cit., pag. 71, 198), dispariţia ei ca stat şi naţiune: prin invadarea ţării – împreună cu Ungaria – pentru ocuparea Transilvaniei; urmând ca din Sud să intervină militar Bulgaria, pe care o încurajase să revendice Cadrilaterul, iar din Est să invadeze U.R.S.S., care, deja, între 26 iunie-4 iulie 1940, deci cu doar două luni mai  înainte, ne răpise Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa. Deci, România ar fi avut de luptat pe trei fronturi. Or, la 7 iulie 1940, şeful Statului Major, generalul Florian Ţenescu, îi declarase categoric lui M. Manoilescu că „este inimaginabilă o luptă a noastră pe trei fronturi şi că politica noastră externă trebuie să facă orice pentru a evita o asemenea luptă“ (idem, pag. 35, vezi. şi pag. 142, 169 etc.). Ba, se întrevedea chiar riscul luptei pe patru fronturi, întrucît Iugoslavia menţinea şi ea trupe la graniţa noastră, iar în alte ocazii obstrucţiona acţiunile diplomaţilor români (idem, pag. 70, 98).

Mihail Manoilescu, când a văzut harta impusă prin Diktat, a leşinat! În mod just, Mihail Manoilescu, silit să semneze „Arbitrajul“, l-a caracterizat ca fiind „o scenă dintr-un film de groază din lumea bandiţilor la drumul mare“ (idem, pag. 289).

Pactul Ribbentrop-Molotov, încheiat la 23 august 1939 – cu un an şi o săptămînă înainte de Diktatul de la Viena –, era, în esenţă, reeditarea Tratatului de la Brest-Litovsk – pe care-l putem supranumi pactul Hoffmann-Troţki –, încheiat, la 3 martie 1918, tot între Germania şi U.R.S.S. «„Pacea“ de la Brest nu este îndreptată numai împotriva intereselor naţionale ale Rusiei; ea este îndreptată şi împotriva Germaniei. În sensul şi în spiritului ei, „pacea“ de la Brest este o prefigurare a pactului Ribbentrop-Molotov. Calculul lui Lenin din 1918 şi calculul lui Stalin din 1939 sunt aceleaşi: lasă Germania să năvălească asupra Apusului, las-o să se epuizeze. Căci cu această ocazie se vor epuiza şi aliaţii occidentali, pînă la ultima suflare. Cu orice preţ vom ajuta Germania să se epuizeze, apoi…» (Viktor Suvorov, SPĂRGĂTORUL DE GHEAŢĂ – Cine a declanşat al doilea război mondial?, Ed. Polirom, Iaşi, 1995, pag. 16). Din păcate pentru Hitler, iniţial el nu a înţeles că, prin Pactul Ribbentrop-Molotov, Stalin l-a păcălit: i-a dat mînă liberă, i-a dat şi resurse vaste ca să distrugă democraţiile occidentale din Vestul Europei, să-şi atragă eticheta de declanşator al celui de-Al Doilea Război Mondial, de criminal de război, de cotropitor al Europei etc., pentru ca Stalin să apară în chip de „eliberator al popoarelor de sub jugul fascist“! Stalin îşi planificase începerea războiului contra Germaniei la 6 iulie 1941.

Totuşi, nici Hitler nu era prost şi şi-a dat seama de păcăleală. De aceea, cu două săptămîni înainte, la 22 iunie 1941, avea să înceapă agresiunea contra U.R.S.S. Dar, pînă atunci voia pacea în Balcani, ca să-şi menţină controlul asupra economiei României şi, în special, a petrolului ei. De aceea, a impus Diktatul de la Viena, pe care-l putem numi, cu îndreptăţire, şi Diktatul de la Hiena.

Diktatul de la Viena – consecinţă a conciliatorismului franco-englez

Reamintim, Franţa conciliatoristă, după ce dormitase în spatele „inexpugnabilei“ Linii Maginot – care îi secătuise inutil bugetul apărării, avînd ca efect major moliciunea Armatei Franceze, din cauza slabei instruiri şi a insuficientei dotări cu tehnică militară modernă –, capitulase, deja, după cîteva săptămâni de lupte, precedate de „războiul ciudat“. Anglia, la fel de conciliatoristă (cf. Martin Gilbert, Richard Gott, CONCILIATORII. Editura Politică, Bucureşti, 1966), sufocată de blocada maritimă realizată de Flota germană (în special de submarine), era în pragul invadării de către Germania şi mai exista doar graţie luptei eroice a Aviaţiei britanice (sprijinită tehnic de S.U.A.), care avea să învingă, totuşi, în Bătălia Angliei!

Paradoxal, chiar Anglia, „aliata“ României care-i dăduse „garanţii“, îşi exprima mirarea – prin cuvintele unui diplomat englez – că „Ungaria nu atacă România“ (M. Manoilescu, op. cit., pag. 90). Dar nu era surprinzătoare atitudinea Perfidului Albion, ci în deplin consens cu conciliatorismul său, căci, în 1935, „242 deputaţi englezi semnaseră o moţiune prin care cereau revizuirea tratatelor de pace în favoarea Ungariei şi împotriva noastră“ (idem, pag. 90, 113).

De fapt, tocmai acest celebru succes al Aviaţiei britanice a determinat schimbarea strategiei hitleriste: pierzînd bătălia aeriană şi nemaiputînd debarca trupele pe pămînt englez, blitz krieg-ul a fost pierdut şi el, devenind, în perspectivă, „un război de uzură şi de lungă durată“ (V. Suvorov, op. cit., pag. 42). În acest caz, pentru a continua războiul contra Imperiului Britanic şi al aliaţilor lui prezenţi şi viitori, Hitler avea nevoie de noi resurse şi rezerve materiale şi umane – de petrol, îndeosebi, dar şi de sclavi în lagărele de concentrare! Din acest motiv, în decembrie 1940, a decis să dea prioritate Planului Barbarossa: pregătirea pentru atacarea, tot printr-un blitz krieg, a U.R.S.S. cu proxima ocazie favorabilă. Dar această ocazie nu venise, Germania nu era pregătită să atace U.R.S.S., ci, dimpotrivă, era interesată să prelungească multă vreme „prietenia“ parafată prin Pactul Ribbentrop-Molotov, pentru a folosi resursele materiale ale U.R.S.S., mai ales petrolul din Caucaz şi din România, împotriva Angliei! Tocmai din acest motiv Führer-ul voia să impună Diktatul, prin care obţinea mai multe avantaje strategice: 1) menţinea pcea în această zonă, pe care putea să o exploateze „paşnic“; 2) nu ar mai fi avut nevoie să aducă aici armatele de care avea nevoie în Vest; 3) evita „un război cu Rusia în mod prematur, adică înainte de a fi relativ degajat pe frontul de Vest şi înainte de a-şi fi făcut pregătirile necesare în Est“ (cf. M. Manoilescu, op. cit., pag. 282-283); şi 4), cel mai important, evita războiul simultan pe două fronturi – un principiu elementar de strategie militară, care nu trebuia încălcat. De fapt, imediat după începerea războiului contra Poloniei, la 1 septembrie 1939, Hitler a început şi războiul contra Franţei, deci, încălcase principiul strategic enunţat mai sus – ceea ce însemna, pentru cei avizaţi, sinuciderea lui Hitler şi a Germaniei (V. Suvorov, op. cit., pag. 42, 45), cum şi avea să se întîmple în 1945!

Totodată, întrucît Ungaria făcuse parte din Imperiul Austro-ungar şi, deci, era în zona de influenţă germană, apoi, fapt important, Ungaria fusese aliata Germaniei în Primul Război Mondial, conducerea Germaniei naziste avea convingerea că Ungaria fusese nedreptăţită prin Tratatul de la Trianon. Din aceste cauze susţinea Ungaria în pretenţiile sale revizioniste. De altfel, însăşi Germania se considera nedreptăţită de Tratatul de la Versailles şi voia revizuirea acestuia – revizuire care a constituit sămînţa celui de-Al Doilea Război Mondial. De aceea, fiind în consens cu fosta sa aliată, Germania se baza pe Ungaria ca pe o actuală aliată sigură, spre deosebire de România, care-i fusese inamică în Primul Război Mondial, care o bătuse măr la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz – înfrîngeri care nu puteau fi uitate! – şi care, pînă de curînd, se bazase pe garanţiile de securitate date de fostele şi actualele inamice ale Germaniei, Anglia şi Franţa (chiar dacă aceste garanţii nu fuseseră aplicate în cazul recentei agresiuni a U.R.S.S., în cazul răpirii Basarabiei – vezi şi Ion Şuţa, Geo Stroe, DREPTATE ROMÂNIEI. Editura Dacoromână, Bucureşti, 2007, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, passim)! În mod evident, Germania ştia că România îi căuta apropierea numai fiindcă nu avea încotro, fiindcă rămăsese singură şi izolată, „între duşmani“!

Salvarea ţării şi prăbuşirea regimului carlist

În acest context european, dominat de armatele celui de-Al Treilea Reich şi de ameninţările U.R.S.S., simultane şi conjugate cu ale Germaniei, concretizate în producerea frecventă de către Rusia sovietică a incidentelor la graniţe – rezultate, adesea, cu uciderea unor militari şi civili numai dintre români (cf. A. Simion, op. cit., pag. 344-345, 347-348 etc.) –, România a fost nevoită să accepte Diktatul de la Viena. Acesta, în ciuda sacrificiilor care se prefigurau din cauza lui, avea anumite părţi pozitive: 1) înlătura spectrul războiului pe trei (sau chiar patru) fronturi, dintre care cel mai grav cu colosul de la Răsărit; în consecinţă, 2) înlătura prăbuşirea şi dispariţia inevitabilă a României ca stat, cum păţise, în 1939, Polonia; 3) evita distrugerea naţiunii, a cărei parte viguroasă şi validă de luptă ar fi fost nimicită în război, iar, după înfrîngerea implacabilă, partea rămasă ar fi fost împrăştiată în lagărele concentraţionare ale Germaniei şi ale U.R.S.S., aşa cum începuse să se întîmple cu populaţia Basarabiei şi a Poloniei; şi 4), în perspectivă, oferea răgazul pregătirii Armatei pentru războiul de apărare, mai ales în privinţa înzestrării ei cu armament modern, fiindcă regimul carlist, în pofida propagandei gălăgioase, nu făcuse decît afaceri veroase sub pretextul că dotează Armata (escrocheria Skoda este antologică în istoria corupţiei dictaturii carliste). Pentru că, totuşi, cu toate condiţiile banditeşti în care a fost impus şi cu toate ciuntirile teritoriale şi urmările tragice provocate, îndeosebi pentru ardeleni, acceptarea Diktatului ne-a lăsat „stăpîni pe teritoriul naţional şi pe armata noastră, care singure ne-au făcut interesanţi şi preţuiţi în toate împrejurările“ (M. Manoilescu, op. cit., pag. 281).

Liderii României aveau siguranţa că românii i-ar fi învins în război pe oricare dintre vecinii noştri, luptînd cu ei fie separat, fie pe două fronturi – cu condiţia să nu fie ajutaţi de nemţi sau de ruşi! Luptele consemnate în zbuciumata noastră Istorie naţională şi, mai ales, revirimentul Armatei României în Primul Război Mondial – considerat „un miracol militar“ atît de adversarii germani şi austrieci, cît şi de aliaţii francezi, englezi şi americani – confirmau vitejia bravilor noştri oşteni. Dacă aceste afirmaţii par argumente pro domo, putem releva, pentru un plus de obiectivitate, inclusiv opinia unui inamic expert: «Cînd a fost întrebat „care dintre trupele neaparţinînd Germaniei“ – finlandezii, croaţii, ungurii – „erau cei mai buni soldaţi“ din cadrul Axei, fostul general al Wehrmachtului şi, ulterior, şef de Stat Major N.A.T.O., Hans Speidel, a răspuns: „Nici unii. Românii. Daţi-le nişte ofiţeri de treabă şi sunt cei mai buni soldaţi pe care îi puteţi avea“» Răspunzînd (cf. Cyrus L. Sulzberger, A LONG ROW OF CANDLES, Toronto, Macmillan, 1960, pag. 74, apud Larry Watts, FEREŞTE-MĂ, DOAMNE, DE PRIETENI! Editura RAO, Bucureşti, 2011, pag. 419). La întrebarea similară a unui ofiţer britanic, referitoare la cine a fost cel mai bun aliat militar al nemţilor, generalul Heinrich Kreipe, care condusese o divizie de pe frontul din Kuban, a răspuns: „A, românii, desigur! Au fost neînfricaţi în atac şi dacă trebuiau să apere o poziţie, erau ca nişte cîini de pază! Rezistau uneori pînă la ultima suflare“ (Patrick Leigh Fermor şi Artemis Cooper, WORD OF MERCURY, Londra, John Murray, 2004, apud Larry Watts, eodem loco). Cît despre unguri, care jucase la două capete tot timpul, N. S. Hruşciov avea să-i pună, în textele oficiale, mereu într-o lumină pozitivă – contrapunîndu-i românilor. Dar, în discuţiile private, îşi exprima o opinie total diferită vizavi de armata maghiară, informîndu-l pe un tovarăş că aceasta era „«eroică» numai în privinţa cruzimii faţă de civili şi pasivă pînă la «autodistrugere»“ (Larry Watts, op. cit., pag. 420).

Dar, revenind la anul 1940, se ştia că, pînă la declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial, industria militară progresase uluitor faţă de 1914 şi că Germania şi U.R.S.S. nu făcuseră decît „să se înarmeze pînă-n dinţi“. Dovada era blitz krieg-ul hitlerist în Europa Occidentală. Chiar „marea“ Franţă capitulase în cîteva săptămîni, dîndu-i Germaniei mai mult de jumătate din teritoriu, peste un milion de prizonieri cu armamentul aferent şi alte resurse, căci, aşa cum au remarcat unii români, „salutul franţuzesc“ se face prin ridicarea mîinilor în sus: „kaput!“ De aceea, România nu avea nici o şansă în faţa Moloh-ului fascisto-comunist, care abia aştepta să se repeadă asupra ei.

Ca atare, a trebuit să accepte Diktatul de la Viena. E-adevărat, România nu a recunoscut juridic şi politic Diktatul, nu l-a publicat în Monitorul Oficial, ci doar l-a acceptat de facto. „Consiliul de Coroană, examinînd toate posibilităţile, a ajuns la singura încheiere mai favorabilă, adică la acceptarea arbitrajului Axei, România găsindu-se, în acest moment, absolut între duşmani. Întregul sistem pe care se baza politica externă a democraţiei s-a prăbuşit în întreaga Europă“ (A. Simion, op. cit., pag. 374).

Consecinţa imediată a fost aducerea, la conducerea României, de către regele Carol al II-lea, a generalului Ion Antonescu, pe care tot Carol al II-lea îl ţinuse în arest la Mânăstirea Bistriţa, fiindcă nu putuse să îl asasineze, cum intenţionase cu puţin timp înainte! A urmat căderea execrabilului regim carlist, căci generalul Ion Antonescu l-a silit pe rege să abdice şi să plece din ţară, fiindcă nu i se mai putea asigura securitatea lui şi camarilei regale.

Esenţa revizionistă a Diktatului de la Viena

Este necesar să subliniem un aspect esenţial al elaborării Dictatului de la Viena: caracterul lui revizionist şi revanşard. În pretenţiile lor adresate lui Hitler, contestînd Tratatul de la Trianon, horthyştii au pretins că au nevoie de reocuparea Transilvaniei pentru a-i proteja pe „secuii“ din „Ţinutul Secuiesc“! Hitler a trasat graniţa zonei cedată Ungariei incluzând şi judeţele respective, dar nu neapărat pentru a le da satisfacţie revizioniştilor, ci dintr-un motiv geopolitic strategic: pentru a ajunge la crestele Carpaţilor. Astfel, îşi atingea două obiective majore: îşi aducea diviziile blindate în vecinătatea petrolului românesc, de care avea nevoie pentru maşina de război germană şi, totodată, pentru a fi cît mai aproape de graniţele extinse ale U.R.S.S., cu care tocmai încheiase, la 23 august 1939, tratatul de „prietenie“ numit Pactul Ribbentrop-Molotov – la fel de criminal ca şi Diktatul lui Hitler-Mussolini!

Dar, în mediile diplomatice şi ale Serviciilor Secrete, era de mult timp notoriu că Hitler intenţiona atacarea U.R.S.S. la momentul oportun, în baza sloganului medieval însuşit de nazism Drang nach Osten, prin care Germania voia să-şi extindă „spaţiul vital“, Lebensraum, prin cucerirea ţărilor slave din Estul Europei – după cum, simultan, şi Stalin urmărea, invers, „Marşul spre Vest“, pentru extinderea Revoluţiei Sovietice Socialiste Mondiale. De aceea, Stalin masase, în vara lui 1940, la graniţele estice ale României zeci de divizii în poziţii ofensive – numai în Nordul Bucovinei se aflau 30 de divizii, amplasate în dispozitiv de luptă (cf. A. Simion, op.cit., pag. 345)!

De altfel, cum avea să dezvăluie, în 1987, Viktor Suvorov, în cartea sa SPĂRGĂTORUL DE GHEAŢĂ, Stalin îşi planificase declanşarea războiul contra Germaniei la 6 iulie 1941 (op. cit., pag. 287) şi îşi adusese, de-a lungul frontierei de Vest a U.R.S.S., de la Marea Baltică la Marea Neagră, zeci de armate, însumînd circa 191 de divizii şi alte mii de unităţi independente. În iulie 1940, generalul de armată K. A. Mereţkov examina frontiera României (idem, pag. 260). Cele mai puternice armate din componenţa Primului şi celui de-Al Doilea eşalon strategic nu s-au desfăşurat împotriva Germaniei, ci împotriva cîmpurilor petrolifere ale României: Armatele a 9-a şi a 16-a (idem, pag. 143-145, 150, 154-157, 223, 237, 246-248, 260, 269). «Însă noua „campanie eliberatoare“ a Armatei 9 în România putea să schimbe întreaga situaţie strategică din Europa şi din lume. România este principala sursă de petrol pentru Germania. O lovitură asupra României înseamnă moartea Germaniei, înseamnă oprirea tuturor tancurilor şi avioanelor, a tuturor maşinilor, vaselor, a industriei şi transportului. Petrolul este sîngele războiului, iar inima Germaniei, oricît ar părea de curios, se afla în România. O lovitură asupra României înseamnă o lovitură direct în inima Germaniei» (idem, pag. 143-144). „La 13 iunie 1941, efectivul Corpului special 9, pînă la ultimul soldat, a primit ghiduri de conversaţie ruso-române“ (idem, pag. 215). Dat fiind relieful complex al României, U.R.S.S. pregătise contra ei puternice corpuri de armată de desant aerian (idem, pag. 110-111, 122-124, 130, 133-136, 138). De altfel, „la 26 iunie 1941, Corpul 4 Aviaţie a început bombardarea cîmpurilor petrolifere de la Ploieşti“ (idem, pag. 286).

Faptul că Hitler avea să i-o ia înainte cu doar două săptămîni a constituit o tragică surpriză pentru Stalin. La 1 septembrie 1939, începuse Al Doilea Război Mondial prin atacarea Poloniei, după care, prin blitzkrieg, „Hitler a hăcuit jumătate din Europa“ – după cum se exprimă Viktor Suvorov. Diktatul de la Viena s-a înscris, astfel, în politica expansionistă a Germaniei hitleriste, de subjugare inclusiv a ţărilor din Sud-Estul Europei, România fiind – prin mărimea şi poziţia geostrategică în această zonă – cea mai importantă. Acum, Germania democrată sprijină Austria şi Ungaria, refăcându-şi zona sa apropiată de influenţă, iar în presa germană circulă, deja, sintagma „cel de-Al Patrulea Reich“.

Reluarea temelor revizioniste ale Dictatului de la Viena

 

Acelaşi joc malefic avea să-l facă şi U.R.S.S., atît în etapa premergătoare războiului antisovietic, cît şi în toată epoca postbelică (cf. Larry Watts, op. cit., passim). Acum, în plină epocă „post-comunistă“, unele cercuri oculte occidentale agită problema Transilvaniei – care, chipurile, ar trebui cedată Ungariei, fiindcă aceasta ar fi fost nedreptăţită prin Tratatul de la Trianon: adică aceleaşi idei subterane folosite de Hitler în „argumentarea“ Diktatului de la Viena. În acest fel se exprimase preşedintele Franţei, adulterinul şi escrocul socialist François Mitterrand, imediat după 1990. Iar în 1993, colonelul (rtr.) Trevor Dupuy, unul dintre cunoscuţii analişti militari ai Armatei S.U.A., cu vechi state de serviciu, a publicat cartea FUTURE WARS. The world’s most dangerous flashpoints, care conţine capitolul numit „Război pentru Transilvania“, în care nu mai poate de grija – cui credeţi?! – a… „secuilor“.

Iată cum îi dezinformează convingător, în acest capitol „Război pentru Transilvania“, col. (rtr.) – pentru că exigenţele academice mă împiedică să scriu „porcul“ – Trevor Dupuy pe zombii americani: „De asemenea, deşi 96,6 la sută din populaţia Ungariei este reprezentată de etnici unguri, iar restul în cea mai mare parte de germani şi slovaci, circa 1,9 milioane de etnici unguri, cunoscuţi sub numele de secui – care alcătuiesc aproximativ 20 la sută din totalul populaţiei ungare – trăiesc în România. Aceste cifre folosite pentru exemplificare nu sunt numai date statistice, ci reflectă existenţa unor probleme grave şi periculoase. Revoluţia care a dus la răsturnarea dictaturii Nicolae Ceauşescu în România a izbucnit atunci cînd forţele de securitate au ucis un preot maghiar din Timişoara (sau Temesvar), centru al comunităţii maghiare din România“ (vedeţi şi studiul meu, Transilvania – pretextul destrămării României“, în serial pe AlterMedia, al cărui ultim episod este aici: http://ro.altermedia.info/politica/transilvania-pretextul-destramarii-romaniei-3_8767.html). Dar Trevor Dupuy-The Pig nu explică ignoranţilor americani de ce ungurii din România s-ar numi „secui“, mai ales că ungurii îşi zic „maghiari“. „Unguri“ îşi zic numai în Occident, ca să pară mai evoluaţi: „Hungary“ sună mai chick, pe cînd „Magyar“ sună primitiv. Alte măgării frapante ale acestui Trevor Dupuy-The Pig, dezinformator nesimţit – altfel analist militar cu vreo sută de cărţi publicate –, sunt conţinute în fraza „…forţele de securitate au ucis un preot maghiar din Timişoara (sau Temesvar), centru al comunităţii maghiare din România“. Numai că 1) Timişoara – nu „Temesvar“! – nu este „centru al comunităţii maghiare din România“ şi 2) „preotul maghiar din Timişoara ucis“ nu este altul decît spionul Laszlo Tökes – adulterin şi pastor apreciat de enoriaşii săi – , care, din păcate, trăieşte bine-mersi şi, mai grav, este europarlamentar al României, dar, de peste trei decenii, atentează la securitatea României!

Ca şi pe vremea lui Hitler, „Războiul pentru Transilvania“ se duce, în scenariul născocit de T. Dupuy, între Ungaria şi România – cu deosebirea că, deşi Hitler anticipa că România bătea oricînd Ungaria dacă nu ar sprijini-o Germania, acum Trevor Dupuy descrie cum că România ar fi fost bătută de Ungaria! E o dorinţă pe care colonelul Trevor Dupuy-The Pig ar vrea să o vadă împlinită?! Cu ajutorul cui: al N.A.T.O.?! Ungaria a fost primită în N.A.T.O. înaintea României, deşi poziţia Ungariei nu avea nici o valorare strategică: era o insulă izolată între ţări care nu făceau parte din N.A.T.O. Atunci, de ce a fost primită cu prioritate? Evident, doar ca să joace, în continuare, rolul scandalagiului din cîrciumă, care începe scandalul, după care ceilalţi, care pîndesc, încep jaful. Şi îl joacă în continuare, la fel ca înainte de 1940: pretinde teritorii de la Slovacia, de la Ucraina, de la Slovenia etc. Apoi, să ne amintim că, recent, la summit-ul de la Lisabona, Vladimir Putin a ameninţat România cu posibila destrămare, pe motiv că Ungaria cere Transilvania, iar Bulgaria Dobrogea! Să-i trimitem şi lui Vladimir Putin hărţile pe care M. Manoilescu i le-a prezentat lui Hitler? Oricum, între timp atlasul cu hărţile respective nu a fost reeditat de Ministerul de Externe, nici măcar de către Academia Română. După ’44, hărţile contraveneau politicii lui Stalin, după ’64 contraveneau politicii lui Brejnev (poreclit „măcelarul Basarabiei“), după ’90 contravin politicii Uniunii Europene, poreclită de V. Bukovsky „Noua U.R.S.S.“ (sic).

Diktatul de la Viena redictat de Ungaria, via U.D.M.R.

După trădarea de la 23 august 1944, toate organizaţiile fasciste maghiare au devenit, subit, comuniste şi s-au unit în Blocul Democrat Maghiar, MADOSZ. Gudurîndu-se pe lîngă Stalin, au reuşit să înfiinţeze Regiunea Autonomă Maghiară, în „inima României“, cum relevase M. Manoilescu – iar, în optica liderilor revizionişti maghiari ai acelei noi entităţi administrative, „autonomia era doar o primă treaptă spre reintegrarea în Ungaria“ (Larry Watts, op. cit., pag. 202), cum fusese în vremea Dictatului de la Viena şi cum cred descendenţii liderilor de atunci, care conduc acum U.D.M.R. După depăşirea regimului „democrat-popular“, grevat de stalinism, internaţionalismul proletar menţinut de neocominterniştii N.K.D.V.-işti din U.R.S.S. infiltraţi în România – Ana Pauker, Silviu Brucan, Valter Roman, Dionisie Patapievici, Leon Tismăneanu ş.a. (cf. idem, pag. 48, 104, 106, 148, 198, 203, 238, 348 etc.) –, a menţinut admiterea „minorităţilor naţionale“, deşi în democraţiile occidentale (Franţa, Germania, Grecia etc.) ele nu sunt recunoscute. Ca atare, urmaşii horthyştilor din MADOSZ şi-au continuat activitatea pernicioasă în Consiliul Oamenilor Muncii de Naţionalitate Maghiară (C.O.M.N.M.). După 1990, comuniştii din C.O.M.N.M. au năpîrlit, din nou, în Uniunea Democratică a Maghiarilor din România (U.D.M.R.). Adică aceiaşi fascişti, cu alt paravan. U.D.M.R. a iterat – fapt devenit, deja, notoriu – temele revizioniste conţinute în Diktatul de la Viena: pretenţiile hungariste privind „drepturile Ungariei asupra Transilvaniei“, asuprirea de către România a celor 1,9 milioane de moghiori (în care-i cuprinde şi pe evreii şi ţiganii maghiarofoni şi maghiarizaţi), problema aşa-zisului Ţinut Secuiesc, protejarea culturii şi limbii secuieşti – care nu mai există de multă vreme! – şi alte asemenea idei şovine, fasciste şi neorevizioniste. Prin politica „paşilor mărunţi“, U.D.M.R. cere, imperativ, secesiunea „Ţinutului Secuiesc“, ca şi în 1940, tot pentru „a-i proteja pe secui“. Dar, la Recensământul din 2002, s-au declarat „secui“ doar vreo cinci sute de indivizi. În 1848, la Adunarea de la Lutiţa s-a recunoscut că toţi secuii fuseseră maghiarizaţi, iar Divizia Secuiască a făcut cele mai abominabile crime contra românilor.

După Diktatul de la Viena, aceeaşi „Divizie Secuiască“ a comis crime la fel de abominabile. Secui nu mai există de circa două secole, dar U.D.M.R. vrea, ca în vremea Diktatului de la Viena, secesiunea „Ţinutului Secuiesc“, pentru protejarea „secuilor“, care vorbesc moghioreşte de peste două veacuri! Agresiunile comise contra României de fasciştii din U.D.M.R. sunt arhicunoscute. Pînă în 2002, a circulat pe internet „Cartea neagră a U.D.M.R.“ Din păcate, organizaţia care a postat-o nu a continuat scrierea cărţii negre şi nici nu s-a îngrijit măcar de menţinerea site-ului respectiv. Dintre agresiunile mai cunoscute, de după 2000, amintesc: montarea statuii celor 13 generali criminali în parcul „reconcilierii“ de la Arad, deşi, într-o Scrisoare deschisă adresată premierului de atunci, Adrian Năstase, îi propusesem să o expedieze în Austria (sau, mai bine, să o dea la topit), fiindcă acolo îi era locul; continuarea purificării etnice, în dauna românilor din judeţele Mureş, Harghita şi Covasna; introducerea limbii maghiare în administraţia celor trei judeţe, precum şi în Justiţie; scrierea bilingvă a denumirii localităţilor, deşi nu are nici o justificare; retrocedarea ilegală a circa „unui milion de hectare în proprietate maghiară – ceea ce echivalează cu o a doua ocupare de ţară în Ardeal“, după cum a declarat fascistul Hunor Kelemen (vezi în Adevărul, nr. 3819, 3 oct. 2002; cf. şi http://ro.altermedia.info/politica/horthysmul-udmr_7870.html); escaladarea problemei aşa-zisului ţinut secuiesc, în condiţiile inacţiunii criminale a instituţiilor statului român. Iată că, recent, prin impertinenţa lor nepedepsită, moghiorii care-i apără pe secuii inexistenţi vor să introducă şi o monedă proprie, după ce, recent, şi-au deschis „reprezentanţă“ la Bruxelles şi Strasbourg! Şi alte asemenea nenumărate atentate la adresa securităţii naţionale!

Aşa cum a denunţat, scandalizat, academicianul Dinu C. Giurescu, regiunea de dezvoltare propusă, recent, de U.D.M.R. coincide exact cu zona trasată de Hitler prin Diktatul de la Viena! De 20 de ani, U.D.M.R. este prezentă în Parlamentul României, deşi nu este partid politic. U.D.M.R. deţine recordul ca durată a menţinerii la Putere, deşi nu este partid politic, ci organizaţie culturală, contravenind, astfel, legii electorale, legii partidelor politice etc.! Deşi minoritatea maghiară deţine doar şase procente din populaţia României, U.D.M.R. deţine circa o treime din posturile guvernului Boc 5, cu efectele antiromâneşti cunoscute! Şi, cum am văzut, aplică ideile Diktatului de la Viena. Deşi, după acceptarea Diktatului, întreaga Românie îşi exprimase revolta pentru impunerea lui. Şi, îndeosebi, ardelenii! Au fost cazuri când unii militari ardeleni încadraţi în Armatele României din celelalte provincii istorice au vrut să-şi părăsească unităţile, cu armament cu tot, şi să plece în Ardeal pentru a-şi apăra glia strămoşească şi abia s-a reuşit temperarea lor (cf. A. Simion, op. cit., pag. 377-385). Acum, aplicarea de către U.D.M.R., cu concursul guvernului Boc 5 – maghiarizat şi antiromânesc –, a ideilor „Diktatului de la Hiena“ nu mai revoltă decât puţini români. Dar şi mai puţini ardeleni! Unii dintre descendenţii ardelenilor care au trăit tragedia aplicării Diktatului, de teapa lui Sabin Gherman, au uitat ce au pătimit părinţii lor şi cred că, dacă Transilvania ar fi alipită Ungariei – conform „teoriei Huntington“ –, atunci „ar duce-o mai bine“!

În Memoriile sale, Mihail Manoilescu atrage, just, atenţia asupra unui fapt ignorat, între timp, şi care, de aceea, trebuie relevat din nou. De fiecare dată cînd s-a pus problema sacrificiilor teritoriale – în speţă cedarea Basarabiei şi a Cadrilaterului –, argumentul decisiv a fost că trebuie să le sacrificăm pe acestea pentru apărarea Transilvaniei, pentru menţinerea ei în hotarele fireşti ale ţării, fiindcă acolo îi era locul: Transilvania era leagănul poporului român şi toţi domnitorii ţării se străduiseră să o aducă alături de celelalte provincii istorice, ca să se întregească România.

Basarabenii, bucovinenii şi dobrogenii din teritoriile cedate fuseseră sacrificaţi pentru ardeleni – provizoriu, s-a zis, pînă vom reveni la timpuri mai bune. Dar, cînd au venit, nu am ştiut să folosim ocaziile respective – puciul de la Moscova, destrămarea U.R.S.S. –, iar acum vor veni vremuri tot mai rele! Acum, unii dintre ei ardeleni – preferaţii Istoriei naţionale recente –, pentru cîţiva arginţi – arginţii trădării! – cochetează cu maghiarii, care i-au asuprit o mie de ani. Cum de i-au suportat  atîta amar de vreme şi de ce acum cred că ar fi mai „occidentali“ dacă se drapează în „teoria“ Huntington, care este o teorie falsă, un „cîntec de sirenă“?! Cum de mai rabdă ardelenii atitudinea revanşardă şi revizionistă a U.D.M.R.?! Criminala politică a „maghiarismului“ – rasistă şi teroristă – este mai puternică decît ardelenismul?!

Mai este un aspect extrem de important şi care, la fel, este puţin etalat: aşa-zişii „maghiari“ – nu numai din România, ci şi din Slovenia, Voivodina, Ucraina, Slovacia şi Ungaria (îndeosebi din Ungaria, căci aici teroarea maghiarizării a fost mai puternică!) – sunt rezultatul, în proporţie de peste 80 la sută, maghiarizării naţionalităţilor constituente ale Imperiului Austro-ungar! Aşadar, în cvasitotalitatea lor, „maghiarii“ din România sunt români maghiarizaţi în decursul timpului, adică sunt români care şi-au renegat neamul, religia, limba, cultura, istoria – pe scurt, sunt trădători de neam! Şi, în istoria tuturor popoarelor, pedeapsa trădătorilor a fost una singură: moartea! Acum, fiind în U.E., pedeapsa cu moartea a fost abolită. Dar nu pot, nu ştiu, nu au curajul ardelenii autentici, românii autohtoni, să îi pună cu botul  pe labe pe aceşti trădători?! Să începem cu internalizarea acestei realităţi: să nu mai vorbim de „maghiarii“ din România, ci de „maghiarizaţii“ din România!

Diktatul de la Viena a învins Arcul de Triumf din Bucureşti

Dar mai există, printre cele multe şi nemenţionate, şi o agresiune comisă discret asupra Arcului de Triumf. În mod logic, ea s-a petrecut în vremea cînd primar general al Capitalei era actualul preşedinte al României, Traian Băsescu. Atunci s-a decis renovarea Arcului de Triumf şi, în acest scop, s-a ridicat o schelă. În mod cert, ridicarea schelei a fost doar o diversiune, pentru că nu s-a mai făcut nici o renovare. Singura modificare a fost acoperirea cu ciment a primei inscripţii din stînga de jos, BUDAPESTA. După cum poate vedea oricine, atît în realitate, cît şi în fotografia postată aici, pe bolta Arcului de Triumf sunt înscrise localităţile sau zonele principale unde Armata României a dus lupte grele pentru apărarea pământului străbun: BUDAPESTA, COŞNA, MUNCELU, VRANCEA, RĂZOARE, MĂRĂŞEŞTI, MĂRĂŞTI, OITUZ, NEAJLOV, DRAGOSLAVE, JIU-OLT, CERNA. Prima localitate, BUDAPESTA, a fost acoperită! Evident, aici este mîna unui U.D.M.R.-ist, care a dat dispoziţie să fie acoperită cu ciment denumirea acestei localităţi. Fiindcă, în 1918, Armata Română învinsese armata comuniştilor lui Béla Kun şi pusese opinca pe clădirea Parlamentului Ungariei! Acoperirea cu ciment a BUDAPESTEI de pe Arcul de Triumf înseamnă profanarea acestui monument, umilirea Armatei României, falsificarea Istoriei Naţionale şi, totodată, faptă penală.

Ca atare, preşedintele României, Traian Băsescu, ministrul Apărării Naţionale, generalul (r.) Gabriel Oprea, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, trebuie să facă cercetările de rigoare pentru a-i condamna pe vinovaţi şi, fireşte, trebuie să refacă imediat inscripţia în forma iniţială!

În încheierea Memoriilor sale, Mihail Manoilescu scria: „Ca într-o melodramă de gust învechit, dar plină de deznodăminte drepte, toţi cei vinovaţi de mutilarea Transilvaniei şi-au primit o cumplită pedeapsă. Hitler s-a prăbuşit sub ruinele Reichului său; Mussolini a fost împuşcat (spînzurat – n.n., V.I.Z.), ca un fugar  la o margine de drum; Ribbentrop a sfîrşit în spînzurătoare; Ciano la stîlp, sub gloanţele poruncite de bunicul copiilor lui; Teleky s-a sinucis cînd nemţii l-au descoperit că îi trăda, Csaky a murit în condiţii stranii la două luni după funestul Arbitraj, iar Bárdossy, ministrul ungar la Bucureşti, devenit în urmă prim-ministru, a fost executat în 1946.

Transilvania noastră e vrăjită“ (op. cit., pag. 292).

A uitat să-l enumere şi pe ministrul de externe al Bulgariei, Ivan V. Popov, care se purtase ca un nemernic în timpul tratativelor româno-bulgare privind cedarea Cadrilaterului: „Notez în treacăt că, mai tîrziu, după plecarea sa de la Ministerul de Externe, Popov a avut lipsa de decenţă să se lase trimis ca ministru al Bulgariei la Bucureşti, iar Mihai Antonescu a avut lipsa de mîndrie românească să-i dea agrementul! Mai adaug amănuntul semnificativ că Popov a sfîrşit aruncîndu-se de pe o fereastră a Spitalului Pantelimon, unde era internat, după 23 august 1944, cînd îl aştepta extrădarea în Bulgaria“ (idem, pag. 177). Ţinînd cont că acest fascist bulgar s-a sinucis în „Vechiul Regat“, putem parafraza: „România noastră e vrăjită!“

Să sperăm că această valenţă benefică a României le va aduce cît mai repede obştescul sfîrşit tuturor celor care au distrus România după retrovoluţia din decembrie 1989, indiferent că sunt alogeni sau autohtoni!

Români, nu uitaţi Diktatul de la Viena, nu-i iertaţi pe urmaşii promotorilor lui şi ai celor care l-au aplicat şi înlăturaţi impunerea sechelelor acestuia!

Români! Să nu mai vorbim de „maghiarii“ din România, ci de „maghiarizaţii“ din România!

30 august 2011, Sfinţii Alexandru, Ioan şi Pavel cel Nou, Patriarhii Constantinopolului

Colonel (r.) Vasile I. ZĂRNESCU

POST SCRIPTUM. Scrisoarea deschisă a fost depusă la Administraţia prezidenţială cu nr. 14222/5 sept. 2011, la Ministerul Apărării Naţionale cu nr. 26738/6 sept. 2011 şi la Primăria Capitalei cu nr. 1026536/6 sept. 2011.

Extemporale despre un ex-rex

Posted by Stefan Strajer On September - 21 - 2011

Extemporale despre un ex-rex  

 

Autor: Corneliu Florea (Winnipeg,Canada)

 

 

POLEMOS

„Polemizez, deci sunt liber” (C.F.)

MOTTO

Minciuna stă cu regele la masă/ Dar asta-i cam de mult povestea/ De când sunt regi, de când minciuna este/ Duc laolaltă cea mai bună casă” – Alexandru Vlahuţă

Ca la comandă, după declaraţiile lui Traian Băsescu despre fostul rege (ex-rex) Mihai din 22 iunie 2011, mass media românească s-a umplut de articole şi interviuri despre ultimul rege, ultimul la propriu şi figurat, al României. Fiecare a scris ce a ştiut sau i s-a spus să scrie, cum a vrut sau nu a vrut, cum a fost sau nu a fost, dar s-a scris vârtos în toate felurile. Am citit din curiozitate din mai multe articole. E drept, eu consider monarhiile forme social-istorice depăşite de mult şi e adevărat ca am o desconsideraţie totală faţă de ultimii doi regi ce au domnit peste români, datorită evenimentelor trăite dar mai ales lecturilor generale despre monarhia românească. (La fel am dispreţuit şi detestat şi comunismul secolului XX). De data asta citind articolele m-au amuzat copios actualii lustragii regali; cât chin pe ei, săracii, să-l lustruiască pe cel ce a trădat România cum spunea Trăian Băsescu, care este o clonă al ex-rex-ului şi nu va face nimic pentru România şi Români cum nu a făcut nici Mihai de Hohenzollern-Sigmaringen.  

Cristian Câmpeanu, editorialist la România Liberă  scrie Domnule preşedinte, până la monarhie! Liberă „România asta” dacă spune unui cetăţean cât să se întindă în exprimare. Bineînţeles că Traian Băsescu ar fi ultimul care ar avea voie să vorbească de trădarea intereselor românilor, el fiind de fapt trădătorul care strigă prindeţi trădătorul! Editorialistul scrie că la de-legitimarea monarhiei stă de fapt securitatea! Atenţie, deci, toţi care critică monarhia sau pe ex-rex sunt securişti sau oamenii securităţii. În cazul acesta editorialistul e doar un orb dus de mână!

Tot în România Liberă, tot pe această temă a apărut un editorial Slugă sau erou? referindu-se la Traian Băsescu care l-a făcut sluga ruşilor pe ex-rex!! Mă întreb de ce acum şi nu mai de mult, că doar a fost atât de mult timp de când ex-rex-ul a fost marioneta ruşilor pentru o decoraţie şi-un avion, marioneta comuniştilor instalaţi de ruşi în România după actul de la 23 August, când ex-rex-ul l-a arestat  pe  Ion  Antonescu,  la el în palat, şi l-a dat pe mâna comunistului Bodnăraş, care l-au predat ruşilor!! De ce tovarăşe Traian Băsescu tocmai acum ţi-a ieşit porumbelul adevărului din gură?!? Cum te ştim mojic răzbunător, nu cred că din motiv justiţiar, doamne fereşte, ci fiind din fire duşmănos ai vrut să te răzbuni pe ex-rex pentru că nu a pus o vorbă bună la verişoara sa, regina Angliei, să te primească în vizită, cum ai dorit de curând. Poate mă înşel io, poate mai mult decât atât, ex-rex-ul i-a scris verişoarei să nu te primească, dintr-o mie de motive. Cine să ştie toate dedesubturile, cine să le spună câte sunt? 

În Observatorul Cultural numărul 323 din iunie 2011 s-a scris mult, pro şi contra, despre trădarea si slugărnicia ex-rex-ului. Trec peste editorialul lui Ovidiu Şimonca Nu putem dormi!, în care sună goarna deşteptării pentru monarhişti  dând o lecţie de morală lui Traian Băsescu. O adevărată pierdere de timp fiindcă şeful statului nu are nimic în comun cu morala, şi îi trage de urechi pe cei ce vin cu argumente istorice veritabile împotriva ex-rex-ului. De subliniat că printre argumente, după întoarcerea armelor  declarată de monarh în 23 august, armata româna a fost practic predată pe mâna ruşilor, care a dezarmat o parte din ea pe frontul din Moldova, luând-o prizonieră  şi trimiţând-o în lagăre de muncă forţată în Rusia, iar cealaltă parte  a trimis-o în linia întâia a frontului de vest, până în Tatra şi porţile Vienei. Să mărim paranteza, adăugând că soldaţii şi ofiţerii români luaţi prizonieri după 23 august de către aliaţii sovietici  au stat în prizonierat  cinci ani de zile, fără ca ex-rex-ul, care în 1944, 1945, 1946 dădea şi participa la  banchete cu aliaţii sovietici, să ceară eliberarea şi repatrierea lor! Ţineţi minte! Mai mult, niciodată, ex-rex-ul nu a ridicat problema cobeligeranţei României în al Doilea Război Mondial. E doar una din laşităţile şi trădările ex-rex-ului, pe care monarhiştii o ascund în spatele grevei regale. Nişte amărâţi, elite ratate! 

În extemporalele din Observatorul Cultural, Sorin Ilieşiu îi trage o săpuneală lui Traian Băsescu, înşirându-i toate păcatele pe aţă. Mi-a plăcut cea cu neantizarea flotei şi concluzia sa Demisia specificând că toţi intelectuali adevăraţi gândesc ca mine! Just, aşa o fi la intelectualii adevăraţi dar asta cu demisia lui Traian Băsescu e veche, veche. Acum, aici îl socotim şi judecăm istoric pe ex-rex, că ne-a dat liber şeful statului! Nu? Geo Şerban scrie, pe o jumătate de pagină, Sfidarea stă cu preşedintele la masă  că este uluitor comportamentul şefului statului. Descoperire tardivă, dar mă rog mai bine odată şi odată, decât niciodată.  O altă descoperire tardivă este că are o ranchiună personală la adresa unora dintre exponentii Casei Regale.  Aşa-s ranchiunoşii, ranchiunoşi pe un nonagenar decorat de Stalin şi Putin pentru aportul adus înfrângerii fascismului german!! Uluitor comportament regal! Pe urmă autorul bate câmpii cu graţie, până ce ajunge la Elena Udrea, o altă necuviincioasă faţă de casa regală. Despre ex-rex tăcere de aur. De ce a scris Geo Şerban această jumătate de pagină?  De aflare în treabă românească! De la Bedros Horasangian mă aşteptam la ceva consistent în articolul său Istoria iresponsabilităţii prezidenţiale, dar este doar un extemporal de umplutură, în care dă din colţ în colţ, de la marele GDS bucureştean la Katyn-ul polonz, de la procesul lui Ion Antonescu la condamnarea holocaustului, de la cât de zdravăn băutor era Churchill la deţinuţii din Gulag. Orice dar nimic clar despre acuzele lui Băsescu şi  neviinovăţia ex-rex-ului în timpul domniei sale. De data aceasta Bedros Horasangian a decepţionat pe toţi cu învârtirea sa în jurul cozii. Hai, dragă Bedros, lasă Casa Regală şi treci în casa istoriei cele adevărate…

Ovidiu Pecican în O dezbatere care abia începe este singurul care merită citit cu atenţie, pentru că, într-adevăr  e la subiect, cu argumente şi curaj, fără menajamente faţa de unii sau alţii. Ovidiu Pecican scrie că Regele ar trebui să-şi asume măcar o parte din deciziile României în timpul războiului… şi… Un singur ţap ispăşitor (se referă la Ion Antonescu) oricât de important ar fi, nu epuizează lista responsabilităţilor… şi pune cărţile istoriei pe masă, din care subliniază faptele, după care îl judecă corect pe ex-rex. Am rămas agăţat de remarca lui: Mihai I care a patronat – formal – această guvernare între 1940 şi 23 august 1944 a întors foaia după această dată… Adevărat, semnificativ, poate şi pentru adevăraţii intelectuali a lui Sorin Ilieşiu, nu şi pentru Ovidiu Şimonca, care în mai multe ocazii a demonstrat că nu este suficient de pregătit în anumite probleme iar în altele are  probleme cu înţelegerea. Îmi pare rău de el, dar sper să-i treacă. Acum îi dau un mic test de verificare: de ce ex-rex-ul nu a făcut o grevă regala şi pe timpul lui Ion Antonescu ca pe vremea lui Petru Groza, dacă într-adevăr ar fi fost ceva de capul lui? Hai, draga Ovidiu, deşteptarea! Dacă ex-rex-ul chiar ar fost ceea ce îl plăsmuiesc idolatrii săi, a existat un moment istoric în timpul războiului, când trebuia să facă o grevă regală: atunci, când  Ion Antonescu a continuat războiul dincolo de Nistru!! Clar Ovidiule? Restul devine vacs albina fiindcă alţii au avut puterea să facă jocuri macabre în lume…

Am citit şi altele, dar nu mi-am spus părere, deşi, dacă Ovidiu şi Traian are voie să-şi spună părerea, de ce nu ar avea voie şi Dumitru lui Florea lui Stan Pădeanu sa şi-o spună? M-am luat cu altele, m-au dus altele până când, din nefericire, am dat peste articolul Regele Mihai I al României: curaj şi rezistenţă în faţa comunizării semnat de Lucia Hossu Longin în Observatorul cultural. Nu cred că Lucia Hossu Longin are nevoie de prezentarea mea; a muncit mult pentru ea de-a lungul carierei sale în mass media, ridicând în slavi epoca de aur şi pe fruntaşii ei făuritori. Apoi, după 1989 a încercat marea năpârlire cu Memorialul Durerii pentru care a fost apreciată. Şi dintr-odată a scris un interviu – odă despre Pacepa ce a produs greaţă multora, iar acum, fiindcă a trecut de la comunism la monarhism îi ia apărarea ex-rex-ului. Adună tot felul de  bucăţele de istorie şi citate de discursuri şi paradă, de la începutul monarhiei româneşti până astăzi, pe care le ţese anapoda pentru naivi să-l scoată curajos si rezistent pe ex-rex. Şiraguri aiuritoare, ameţitoare, laudative când false când deplasate de la topica în discuţie cu singurul scop, repet, de a-l face pe ex-rex curajos şi rezistent, ceea  baby-king, cum îi spunea Regina Maria, nu a fost niciodată. Dragă doamnă, eşti la senectute, nu te fă de râs, lasă-te… Cu toţii intram odată şi odată într-o ocupaţie sau profesie, şi facem ce facem, dar la urmă ieşim din ea. Încearcă, dragă doamnă, o ieşire cu demnitate! Nu ca ex-rex-ul tău pe care îl poleieşti ascunzându-i defectele personalităţii şi greşelile istorice  sub preşul Observatorului Cultural …

Corneliu Florea (Winnipeg – Canada, după 23 august  2011)

PS –  din câte am citit  despre  atacul  lui Băsescu la rege, profesorul Ion Coja documentat şi raţional, a scris cel mai corect despre acele timpuri, evenimente, oameni …

Recenzie – “ORTODOXIA ŞI ROMÂNII-AMERICANI” de Alexandru Nemoianu

Posted by Stefan Strajer On September - 8 - 2011

Recenzie – “ORTODOXIA ŞI ROMÂNII-AMERICANI” de Alexandru Nemoianu

Autor recenzie: Alexandru Tomescu (Toronto, Canada)

 

Alexandru Nemoianu, “ORTODOXIA ŞI ROMÂNII-AMERICANI” – o carte document

Publicarea acestor rânduri este parte a credinţei mele nestrămutate că doar „Adevărul vă va face liberi” (Alexandru Nemoianu)

 

Am citit această carte într-un moment în care poate mai exista în conştiinţa mea o mică îndoială asupra viitorului ortodoxiei pe pământul Nord-American din punct de vedere jurisdicţional; varianta eminamente locală sau cea etnică.

Când am ajuns în Canada, în urmă cu peste 16 ani, venind dintr-o ţara a exilului european, unde Biserica Ortodoxă Română era aproape inexistentă – un singur spaţiu în centrul capitalei împărţit la mai multe culte, fiecare pe câte o latură a sălii – am fost impresionat că în Toronto exista o biserică ridicată la mijlocul secolului trecut cu truda şi dăruinţa comunităţii româneşti din partea locului.

Aşa cum am primit prin viu grai de la fondatorii bisericii – unii din ei astăzi nu mai sunt între noi – descrierea evenimentelor legate de înfiinţarea sfântului locaş, a reieşit clar că totul s-a înfăptuit conform dorinţei grupului de iniţiativă, inclusiv cu subordonarea canonică faţă de Episcopia de la „Vatra”, moştenitoarea de drept a primului aşezământ eparhial fondat în 1929, având în frunte pe vrednicul de pomenire Episcopul Policarp Moruşca.

Nu tangenţial, ci în mod direct, mi s-a povestit toată lupta dusă de Biserica Ortodoxă Română de pe acest continent pentru a nu depinde de Patriarhia din ţară, care după al II-lea război mondial devenise o unealtă în mâna noii puteri comuniste, instalate cu forţa tancurilor sovietice.

A apărut ca „strategie”, o structură paralelă, a doua Episcopie misionară, care a căutat prin diferite forme să „concureze” cu Episcopia de la „Vatra”. Vom trece – fără să descriem evenimentele – peste aproape o jumătate de veac, în care Episcopia de la „Vatra” cu toate greutăţile a reuşit să înflorească ca o grădină a lui Dumnezeu.

După Decembrie ’89, de mai multe ori, s-a pus problema „împăcării” ,a „iertării reciproce”, a celor două eparhii şi a găsirii unei căi comune de dezvoltare.

Aşa s-a format o „Comisie de Dialog” (Joint Dialog Commission), prescurtat JDC, care urma să gasească o modalitate de unire în dogme şi co-liturghisire, esenţa unităţii ortodoxe. (n.n. cuvintele în italic sunt citate din carte).

Paginile cărţii dezvăluie unele acţiuni neautorizate ale unor membri ai JDC, cum ar fi semnarea unui protocol la începutul lui 2008, în condiţii misterioase, prin care se propunea formarea unei „Mitropolii Ortodoxe Române” formată din Episcopia de la „Vatra” şi cea „Misionară”, ceea ce înseamna că „Vatra” abdica de la identitatea sa, de la rostul ei ortodox şi istoric.

În articolul DESPRE BISERICĂ (n.n. în litere mari sunt titlurile articolelor) se combate un slujitor al altarului din episcopia de la „Vatra”, care susţine că „Biserica este o instituţie divino-umană TEOCRATICĂ”. Autorul după ce arată că „teocratic” conform DELR înseamnă, „forma de guvernământ în care autoritatea este exercitată prin preoţi”, face o incursiune în învăţătura ortodoxă, demonstrând că autotarismul ierarhic este străin Dreptei Credinţe. Biserica suntem toţi: ierarhi, preoţi şi mireni laolaltă. Totalitatea creştinilor unşi cu Sfântul şi Marele Mir alcătuiesc şi ei o preoţie, care se numeşte preoţie universală sau preoţie împărătească (I Petru, 2,9)

Printre marile „păcate” în care pică chiar presa din ţară, cum ar fi ziarul „Lumina” anul 2009 cu teme creştine, se numără MINCIUNA ŞI DEZINFORMAREA. Aceasta se manifestă prin terminologie ex. „diasporă” în loc de comunitatea româno-americană, „misionară” pentru Episcopia infiinţată 1929 la Vatra, sau prin afirmaţii, vorbind chiar de o Mitropolie Română Ortodoxă din America.

Autorul în articolul O PROVOCARE, sesizează că popimea se propune a fi trecută în rândul bugetarilor, beneficiind de mărire de salarii – deci din buzunarul săracului român – chiar în perioadă de criză economică. Se arată că şi Patriarhia a ajuns o instituţie cleptocrată. Pentru aşezămintele de cult „sărăcia” nu este opţională este o vocaţie şi o poruncă. În zilele noastre legea „secularizării” averilor mânăstireşti aplicată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza este socotită de unii clerici printre care şi Prea Fericitul Daniel, „Patriarhul bogaţilor”, ca fiind nedreaptă.

O MĂRTURISIRE făcută de autor că „plecarea mea din România şi aşezarea în lumea nouă au însemnat căutarea libertăţii personale şi a credinţei ortodoxe… A renunţa la ele, a reveni sub controlul Patriarhiei Române (o structură, care face parte din cultura cleptocratică a României de azi) ar fi o înfrângere personală la limita apostaziei” se însuşeşte fără nici o reţinere, de foarte mulţi emigranţi stabiliţi în Lumea Nouă, inclusiv de subsemnatul.

Partea a doua a cărţii, intitulată „COMISIA DE DIALOG”, prezintă unele aspecte legate de legalitatea ei, de modul cum negociează sau de comunicatele ei. Legalitatea Comisiei de Dialog (JDC) este inexistentă, pentru că sunt încălcate prevederile acordului semnat între cele două jurisdicţii, Episcopia de la „Vatra” şi  Biserica Ortodoxă a Americii (OCA). Prin urmare, până ce prevederile acordului dintre „Vatra” şi Biserica Ortodoxă Americană nu vor fi preschimbate sau anulate, nici un soi de legislaţie privind subordonare către Patriarhia Română nu poate fi aprobată.

În MOTIVE DE ÎNGRIJORARE se dezvăluie lipsa de pregătire teologică şi de cultură generală a unui preot ajuns recent în Lumea Nouă care atacă ordinea canonică a diogezei, folosind afirmaţii nereale. Mai trist este ca acest lucru nu se face întâmplător, totul are un „scop”, care se vede cu ochiul liber şi de la distanţă.

Istoria Comisiei de dialog, aşa cum relatează articolul DESPRE NEGOCIERI, a începtut imediat după anii ’90, când se credea că jertfa tinerilor eroi, va înlătura cu adevărat comunismul. Atunci a apărut această comisie, care să găsească o cale comună de convieţuire între Episcopia de la „Vatra” şi Arhiepiscopia Ortodoxă Română Misionară, care a apărut, aşa cum se ştie, la mijlocul secolului trecut, născută ca o structură echidistantă, ca o urzeală. Comisia a funcţionat cu unele întreruperi, luând uneori direcţii care erau date de relaţiile dintre membrii ei şi nu de interesele părţii pe care o reprezenta. Timpul lung de dezbateri, precum şi ţinuta lor, ar fi cerut o primenire a membrilor comisiei, care poate ar fi propus o soluţie viabilă, de bun simţ, şi anume, unirea celor două jurisdicţii ortodoxe de origine română din Lumea Nouă, în cadrul Bisericii Ortodoxe din America, o structură autocefală a lumii noi.

DIALOGUL INUTIL, analizând scrisoarea apărută în urma unui dialog cu o comisie a Episcopiei de la „Vatra”, ridică serioase dubii în legătură cu buna-credinţă a Patriarhiei şi competenţa membrilor comisiei. Chiar în acel timp apăruse un nou „exarhat”(?!) în Lumea Nouă, sub oblăduirea Patriahiei.

Activitatea şi mai ales deciziile luate de Comisia de Dialog (JDC), legale sau ilegale, sunt de importanţă cardinală, pentru că poate determina, sau doar să influenţeze viitorul Ortodoxiei în Lumea Nouă. În articolul QUI TACET CONSENTIT (CEL CARE TACE ESTE DE ACORD) se menţioneză că nu numai cei care sunt în poziţie decizională sunt răspunzători de drumul ales în clipe grele ale vieţii, ci şi cei care tac şi nu îşi declară deschis poziţia, cu riscul că vor fi supuşi persecuţiilor.

Acum când încercăm să închidem cartea, rezervându-i un loc ales în bibliotecă, se cuvine să amintim cuvintele autorului din partea finală a Introducerii: „În aceste texte, am căutat să dezvălui lipsa de valoare a ‚argumentelor’ unora dintre membrii JDC şi să promovez ideea necesităţii unui trup ortodox autocefal al Lumii Noi. În acelaşi timp aş dori să fie limpede că ataşamentul meu pentru ortodoxie şi pentru tot ce înseamnă valori româneşti perene este total şi necondiţionat”

Cartea se recomandă singură tuturor, mai ales creştinilor ortodocşi  prin documentarea, sinceritatea, curajul, lipsa oricărui interes personal, de grup sau politic, obiectivitatea, îngrijorarea, dar şi speranţa, care se regăsesc împletite armonios în fiecare rând al ei.

Alexandru Tomescu

In atentia tuturor cetatenilor Romaniei

Posted by Stefan Strajer On September - 8 - 2011

In atentia tuturor cetatenilor Romaniei

Autor: SCMD

– joi, 8 septembrie 2011, la orele 08.00, la Tribunalul Bucuresti, incepe batalia pentru reinstaurarea democratiei in Romania regimului de tiranie –

Maine (comunicat primit pe 7 septembrie seara in SUA, n.r.), 08.09.2011, la Tribunalul Municipiului Bucuresti (TMB) la orele 08.00, se judeca actiunea intentata de Viorel Ringhilescu, presedintele Partidului Democrat Roman, pentru dizolvarea inexistentului, la ora actuala, partid numit PDL.

PDL si-a schimbat statutul la 14.05.2011 si era imperativ obligat sa depuna, sub sanctiunea cu dizolvarea, noul statut si modificarile facute, pana la 13 iunie a.c. Cel mai prost student la drept, in anul al II-lea de studii, cand parcurge Teoria generala a dreptului, stie ca in prezenta unei sanctiuni nu poate fi vorba de ”termen de recomandare” ci de  ”termen de decadere”.

Iata ca ceea ce urmarea Puterea in privinta SCMD (sa ne prinda la judecatorie cu vreo modificare in actele depuse, facuta sub presiunea latratului vreunui Neacsu intern) s-a dovedit a fi capcana in care a cazut PDL-ul datorita suficientei, incompetentei si prostiei liderilor si juristilor proprii. Legal, PDL-ul nu mai exista! Maine vom fi prezenti in calitate de coloana vertebrala a societatii civile si caine constitutional de paza al democratiei, alaturi de dl. Ringhilescu.

De ce il sprijinim pe dl. Ringhilescu, cel care a obtinut neinscrierea, tot pe procedura, a Partidului Popular Maghiar din Transilvania al d-lor Tokes, Papp si Basescu? Din acelasi motiv pentru care vom fi alaturi de dl. Ringhilescu la ICCJ, in octombrie, si in procesul de dizolvare a UNPR-ului. Pentru ca misiunea noastra ca militari este, potrivit Constitutiei, Art.118, al.1, apararea democratiei constitutionale. Constitutia trebuie respectata de toata lumea, in primul rand de Executiv, care da legi anticonstitutionale cu sprijinul institutiei staliniste numita Curtea Constitutionala. Pentru ca, daca aceste doua evenimente (dizolvarea celor doua partide) se produc, toate legile emanate din creiere imbibate de alcool, impotriva tuturor categoriilor socio-profesionale, in primul rand impotriva militarilor in rezerva si in retragere,  vor fi lovite de nulitate.

SCMD si-a anuntat cu o luna in urma membrii sai, care sunt si membri ai PDL sau UNPR, sa se astepte la acest lucru. Tot SCMD a prezentat si Opozitiei si televiziunilor documentele. Spre cinstea lor, au actionat in sprijinul democratiei, ca jurnalisti autentici, cei de la ANTENA 3.

Va mai informam ca, in urma dezvaluirilor de la ANTENA 3, gastile intrunite ale mafiei inexistentelor partide au tinut furtunoase sedinte de lucru vizand dizolvarea rapida sau luarea sub control a SCMD, spre care, in mod real, se indreapta, in ciuda conducerilor de paie, simpatiile ONG-urilor militare, in discutii intervenind, alaturi de ideea boicotarii actiunilor de strada ale SCMD, prin recurgere la Legea mobilizarii si anuntarea mobilizarii la domiciliu a rezervistilor, ca sa nu poata participa la manifestatii, si provocarea, arestarea sau agresarea fizica a liderilor. Cei vizati sunt, in primul rand, ”asistatii” in rezerva Mircea Dogaru, fost colonel, presedinte, Constantin Nastase, fost general, Valeriu Pricina, fost colonel, ambii vicepresedinti. Extrem de grava este amenintarea cu moartea la adresa d-lui Ringhilescu, lansata de cel mai agramat, incompetent si impulsiv lider al PDL, care si-a descoperit recent vocatia de lider de opinie si mare specialist in manipulare imagologica.

Ca asa stau lucrurile si ”de ce le e frica, nu scapa”, o dovedeste procesul de astazi, 7 septembrie, de la Curtea de Apel Bucuresti, in Dosarul nr. 10397/2/2010. In acest proces, a fost chemata in instanta Curtea Constitutionala pentru aberanta introducere in premiera mondiala, a inexistentului principiu al retroactivitatii legii, in speta Legea 119/2010. Judecata a fost amanata pe 19 oct. 2011, datorita depunerii de acte de catre ambele parti. Mentionam ca acest proces nu a fost o initiativa a SCMD, SCMD raspunzand solicitarii urmatoarelor ONG-uri si personalitati militare:

  • Asociatia Ofiterilor de Geniu in Rezerva si Retragere ”Constantin Harjeu”;
  • Asociatia Cadrelor Militare de Cai Ferate si Transporturi;
  • Asociatia Cadrelor de Chimie Militara in Rezerva si Retragere ”Constantin T. Nenitescu”;
  • Asociatia Medicilor si Farmacistilor Ofiteri de Rezerva din Romania ”Dr. Carol Davila”;
  • ANCMRR Filiala Sector 5 Bucuresti
  • General Stelian Teodor Palade
  • General Constantin Stanasila
  • General Dan Crihan

Daca in acest proces, SCMD si aliatii sus mentionati vor avea castig de cauza, s-a terminat cu Legile 119 si 263/2010 si 165/2011.

Ii rugam, prin urmare, pe toti aparatorii democratiei autentice, pe toti cei ce se considera reali reprezentanti ai societatii civile sa fie alaturi de noi, maine, 8 septembrie, la orele 08.00, la TMB, pentru sustinerea morala a domnului Ringhilescu si marcarea declansarii bataliei pentru reinstaurarea democratiei in Romania.

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

SECHELELE DIKTATULUI DE LA VIENA

Posted by Stefan Strajer On September - 4 - 2011

SECHELELE DIKTATULUI DE LA VIENA

 

Autor: Academia Dacoromână – Comunicat

În conferinţa sa de azi, Fundaţia Academia DacoRomână aminteşte că, la 30 august, s-au împlinit 71 de ani de la Diktatul de la Viena. Aşa-zisul „Arbitraj de la Viena“ este cunoscut în istoriografia română sub denumirea care-i dezvăluie adevărata sa esenţă: un odios diktat. Din păcate, acest oribil fapt istoric a trecut, astăzi, nesemnalat de nici un mijloc de comunicare în masă. Toate mass media au fost axate, zilele acestea, pe difuzarea şi comentarea unor ştiri derizorii sau „mondene“.

Dar este necesar să reamintim – cel puţin o dată pe an – că acest „arbitraj“ a fost un act politic eminamente criminal. Conform dreptului internaţional – în vigoare atunci, ca şi acum –, pentru ca un arbitraj să fie valid juridic, moral şi politic, trebuie să fie îndeplinite câteva condiţii minimale: 1) statele între care există anumite litigii au dreptul să îşi aleagă ele însele arbitrii; 2) statele-arbitri trebuie să fi atestat moralitatea politică şi rectitudinea juridică în virtutea cărora a apărut, sui generis, certitudinea că sunt imparţiale şi vor formula o decizie corectă; 3) statele cu litigii trebuie să facă o cerere de arbitraj; 4) se realizează un act de compromis; 5) fiecare stat care cerere arbitrajul are dreptul să îşi susţină, public, documentat, punctul de vedere în faţa arbitrilor.

Aşa cum se ştie, nici unul dintre aceste aspecte nu a fost îndeplinit: România nu a formulat nici o cerere. Nici Ungaria nu a făcut-o, mai ales că ea intenţiona să declare război României, pentru a-şi realiza pretenţiile teritoriale. Singur Adolf Hitler s-a impus ca „arbitru“, asociindu-şi-l pe Benito Mussolini, care, de altfel, manifesta o deplină slugărnicie faţă de Hitler. Deşi cunoştea faptul că Ungaria nu are nici un drept asupra Transilvaniei, Führerul s-a folosit de Transilvania ca de un veritabil măr al discordiei pentru a menţine şi chiar a spori animozitatea dintre cele două ţări, în baza străvechiului adagiu politic, Divide et impera! Documentele „arbitrajulului“ – textul şi harta – au fost redactate de Hitler şi acesta a impus României acceptarea „arbitrajulului“ înainte de a-i face cunoscut lui Carol al II-lea conţinutul respectivelor documente! În caz de neacceptare, Hitler a ameninţat România cu dispariţia ei ca stat şi naţiune: prin invadarea ţării – împreună cu Ungaria – pentru ocuparea Transilvaniei, din Sud va interveni militar Bulgaria, pe care o încurajase să revendice Cadrilaterul, iar din Est va invada U.R.S.S., care, deja, între 26 iunie-4 iulie 1940, ne răpise Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa. Mihail Manoilescu, ministrul de Externe al României trimis să semneze „Arbitrajul“, când a văzut harta impusă prin Diktat, efectiv a leşinat!

Reamintim, Franţa capitulase deja, iar Anglia era în pragul invadării de către Germania şi mai exista doar graţie luptei eroice a Aviaţiei britanice. În acest context european dominat de armatele celui de-Al Treilea Reich, România a fost nevoită să accepte Dictatul de la Viena. Dar nu l-a recunoscut juridic şi politic, nu l-a publicat în Monitorul Oficial, ci doar l-a acceptat de facto. Consecinţa imediată a fost aducerea, la conducerea României, de către regele Carol al II-lea, a generalului Ion Antonescu, pe care tot Carol al II-lea îl ţinuse în arest la Mânăstirea Bistriţa, fiindcă nu putuse să îl asasineze, cum intenţionase! A urmat căderea regimului carlist, iar generalul Ion Antonescu l-a silit pe rege să abdice şi să plece din ţară, fiindcă nu i se mai putea asigura securitatea lui şi camarilei regale.

Dar este necesar să subliniem un aspect esenţial al elaborării Dictatului de la Viena. În pretenţiile lor adresate lui Hitler, horthyştii au pretins că au nevoie de reocuparea Transilvaniei pentru a-i proteja pe „secuii“ din „Ţinutul Secuiesc“! Hitler a trasat graniţa zonei cedată Ungariei incluzând şi judeţele respective, dar nu neapărat pentru a le da satisfacţie revizioniştilor, ci dintr-un motiv geopolitic strategic: pentru a ajunge la Carpaţi. Astfel, îşi atingea două obiective majore: îşi aducea diviziile blindate în vecinătatea petrolului românesc, de care avea nevoie pentru maşina de război germană şi, totodată, pentru a fi cît mai aproape de graniţele extinse ale U.R.S.S., cu care tocmai încheiase, la 23 august 1939, tratatul de „prietenie“ numit Pactul Ribbentrop-Molotov – la fel de criminal ca şi Diktatul lui Hitler-Mussolini! Dar, în mediile diplomatice şi ale Serviciilor Secrete, era de mult timp notoriu că Hitler intenţiona atacarea U.R.S.S. la momentul oportun, în baza sloganului medieval însuşit de nazism Drang nach Osten, prin care Germania voia să-şi extindă „spaţiul vital“, Lebensraum, prin cucerirea ţărilor slave din Estul Europei – după cum, simultan, şi Stalin urmărea, invers, „Marşul spre Vest“, pentru extinderea Revoluţiei Socialiste Mondiale. De aceea, Stalin masase, în vara lui 1940, la graniţele estice ale României circa 50 de divizii în poziţii ofensive! La 1 septembrie 1939, începuse Al Doilea Răzbi Mondial prin atacarea Poloniei, după care Hitler a cucerit, prin blitzkrieg, toată Europa Centrală şi de Vest. Diktatul de la Viena s-a înscris, astfel, în politica expansionistă a Germaniei hitleriste, de subjugare a ţărilor din Est. Acum, Germania democrată sprijină Austria şi Ungaria, refăcându-şi zona sa de influenţă apropiată, iar în presa germană circulă, deja, sintagma „cel de-Al Patrulea Reich“.

După 1990, U.D.M.R. a iterat – fapt devenit, deja, notoriu – sechelele conţinute în Diktatul de la Viena: pretenţiile hungariste privind drepturile Ungariei asupra Transilvaniei, problema aşa-zisului Ţinut Secuiesc, protejarea culturii şi limbii secuieşti – care nu mai există! – şi alte asemenea idei şovine, fasciste şi neorevizioniste. Prin politica „paşilor mărunţi“, U.D.M.R. cere, imperativ, secesiunea „Ţinutului Secuiesc“, ca şi în 1940, tot pentru „a-i proteja pe secui“. Dar, la Recensământul din 2002, s-au declarat „secui“ doar vreo 300 de indivizi. În 1848, la Adunarea de la Lutiţa s-a recunoscut că toţi secuii fuseseră maghiarizaţi, iar Divizia Secuiască a făcut cele mai abominabile crime contra românilor. După Diktatul de la Viena, aceeaşi Divizie Secuiască a comis crime la fel de abominabile. Secui nu mai există de circa două secole, dar U.D.M.R. vrea, ca în vremea Diktatului de la Viena, secesiunea „Ţinutului Secuiesc“, pentru protejarea „secuilor“ care vorbesc moghioreşte de peste două veacuri! Aşa cum a denunţat, scandalizat, academicianul Dinu C. Giurescu, regiunea de dezvoltare propusă, recent, de U.D.M.R. coincide exact cu zona trasată de Hitler prin Diktatul de la Viena! De 20 de ani, U.D.M.R. este prezentă în Parlamentul României, deşi nu este partid politic. U.D.M.R. deţine recordul ca durată a menţinerii la Putere, deşi nu este partid politic! Deşi minoritatea maghiară deţine doar şase procente din populaţia României, U.D.M.R. deţine circa o treime din posturile guvernului Boc 5, cu efectele antiromâneşti cunoscute! Şi, cum am văzut, aplică ideile Diktatului de la Viena. Deşi, după acceptarea Diktatului, întreaga Românie îşi exprimase revolta pentru impunerea lui. Şi, îndeosebi, ardelenii! Au fost cazuri când unii militari ardeleni încadraţi în Armatele României din celelalte provincii istorice au vrut să plece în Ardeal, cu armament cu tot, pentru a-şi apăra glia strămoşească şi abia s-a reuşit temperarea lor. Acum, aplicarea de către U.D.M.R., cu concursul guvernului maghiarizat Boc 5, a ideilor Diktatului de la Viena nu mai revoltă decât puţini români. Dar şi mai puţini ardeleni!

Români, amintiţi-vă de Diktatul de la Viena şi încercaţi să înlăturaţi aplicarea sechelelor acestuia!

 Senatul FUNDAŢIEI  ACADEMIA DACOROMÂNĂ „TEMPUS DACOROMÂNIA COMTERRA“

 Geo   STROE,                                                  Vasile I. ZĂRNESCU,

preşedinte fondator                                              secretar executiv

    

 Comunicat de presa nr. 224 din 30 august 2011, Bucuresti

____________________________________________________________________________________________

 

FUNDATIA ACADEMIA DACOROMÂNĂ „TEMPUS DACOROMÂNIA COMTERA” (F.A.D.R.T.D.C.) este rezultatul unificării prin absorbţie a FUNDAŢIEI TEMPUS, fondată de preşedintele fondator Geo Stroe (constituită la 23.11.1991 în Traian; dosar 751/PJ/1991 la Judecătoria sect.1), cu ACADEMIA DACOROMÂNĂ – A.D.R. (continuatoare şi legatară unică a Institutului Naţional pentru Românitate şi Românistică – INPROROM, fondat la 1.12.1991 şi a Cercului de studii DECENEU din anii `70, dosar nr. 34/PJ înregistrat la 24.01.1992 la Judecătoria Sect.1, prin sentinţa civilă nr. 49 din 31.01. 1992, reorganizată, ulterior, reorganizată în Academia Dacoromână la 9.05.1995; apoi, cu alte modificări în dosarul nr. 51/P.J./2003), pentru înfăptuirea Programului PROTEMDACOM-10 050 (2 050). Ca fundaţie, este  independentă de stat sau de partide politice, non-profit, are personalitate juridică de drept privat, de cercetare în domeniile  ştiinţei, culturii, artei şi  tehnicii, independentă în acţiunile ei. Ea se constituie ca o societate a oamenilor liberi, care au conştiinţă de dacoromâni şi deviza:  “A fi pentru a şti, a şti pentru a avea, a avea pentru a putea, a putea pentru a face, a face pentru a fi oameni fericiţi!” A.D.R. este autonomă în cadrul F.A.D.R.T.D.C. cu deviza: “Întru eternizarea valorilor temporale dacoromâneşti pe Terra noastră comună, într-o lume comterristă, a fiecăruia şi a tuturora!” Scopul A.D.R. este cunoaşterea, cercetarea, crearea, stimularea, promovarea, apărarea şi eternizarea valorilor dacoromâneşti de pretutindeni, pe Terra noastră comună. Obiectivul strategic al A.D.R. este pregătirea spirituală a renaşterii pentru reîntregirea naţiunii dacoromâne de pretutindeni în contextul valorilor umane universale. Are cont CEC Bank S.A., Ag. Dr. Taberei, Buc., sect.6, Cod IBAN Cod IBAN R035CECEB60443RON0354455,  Cod fiscal nr. 4929150. Asociaţia culturală Ialomiţa -„ASCULTIALOMIŢA”-  este filiala independentă a F.A.D.R.T.D.C., cont  BCR S.A. Ialomiţa – Slobozia, cod fiscal nr.15162556, IBAN RO14RNCB3100000057540001

www.tempusdacoromania.ro; www. academiadacoromana.ro, www.partidulromanieieuropene.ro, geostroe@gmail.com

Pe cine deranjează Dan Tănasă?

Posted by Stefan Strajer On August - 19 - 2011

Pe cine deranjează Dan Tănasă?

Autorul materialului: Nicolae Balint

Autor al unor incitante (și deranjante) articole de presă apărute în media națională și internațională, dar și o voce distinctă care denunță abuzurile care se comit sub ochii uşor adormiţi ai autorităţilor române din judeţele Harghita şi Covasna, bloggerul Dan Tănasă, originar din Sfântu Gheorghe, trăieşte în aceste zile o situaţie care, la modul cel mai blând, poate fi denumită ca fiind una de „intimidare”. Ce ar mai putea urma oare după aceasta? Bătaia şi spitalizarea, alungarea din oraşul Sfântu Gheorghe sau lichidarea fizică? Poate că ar fi cazul ca autorităţile îndrituite să ia aminte, dar înainte de toate să ia atitudinea care se impune la modul legal. Ca om în primul rând, dar şi ca jurnalist, care încă mai cred în prevederile Constituţiei României, puterea cuvântului și libertatea de expresie, asigurate nouă prin legea fundamentală, sunt alături de un asemenea om şi îl susţin moral în demersurile pe care le face.

 

Nicolae BALINT      

 

COMUNICAT DE PRESĂ
Doresc să aduc în atenția opiniei publice faptul că mă declar stupefiat de abuzul grosolan săvârșit de domnul Antal Arpad Andras, primar al municipiului Sfântu Gheorghe și președinte al UDMR Sfântu Gheorghe, prin faptul că s-a deplasat la domiciliul părinților mei pentru a-i trage la răspundere pentru activitatea civică a subsemantului de avertizare publică asupra încălcării legii, în județele Covasna și Harghita, de către autoritățile publice locale controlate de UDMR. Este inadmisibil amestecul familiei și amenințarea membrilor familiei mele pentru o activitate civică. Fapta primarului Antal Arpad Andras înclină între un abuz securistic și comportamentul autorităților maghiare din perioada feudală în care familiile românilor ardeleni care luptau pentru drepturile românilor oprimați erau supuse la intimidări. Subliniez cât se poate de clar faptul că dacă asemenea situații se vor mai repeta sau se va ivi orice situație de presiune, șantaj sau intimidare la adresa membrilor familiei mele sau asupra subsemnatului, din partea oricui, mă voi adresa instituțiilor naționale și internaționale. Atrag atenția public liderilor din Covasna și Harghita ai Uniunii Democrate Maghiare din Romania asupra faptului că îi fac răspunzători pentru instigarea extremei drepte maghiare împotriva mea dacă mai continuă să mă mai calomnieze și să îmi mai pronunțe numele meu pe bloguri, în conferințe de presă sau sedințe de consilii locale sau județene. Pun în vedere celor deranjați de activitatea mea de avertizor public faptul că controlul civic asupra autorităților și instituțiilor publice este o valoare a democrației și a statului de drept, iar acțiunile mele vizează încălcări ale legilor și nu persoane. Este evident faptul că dacă autoritățile publice din Covasna și Harghita vor respecta legea, iar demnitarii și funcționarii publici vor respecta jurământul depus la instalarea în funcție, activitatea mea de avertizare publică nu va mai avea obiect. 

 

Dan Tanasă 

18 august 2011 

Madrid 
http://tanasadan.blogspot.com/

Scrisoare deschisa mancatorilor de rahat din presa neostalinista

Posted by Stefan Strajer On August - 14 - 2011

 – Dreptul la replica –

 Scrisoare deschisa mancatorilor de rahat din presa neostalinista

           

Autor: Col. (r) dr. Mircea DOGARU 

            Ziarul prezidential al FSB (fostul KGB) recidiveaza, atacandu-ma pentru a doua oara in acest an. Am citat, evident, “Evenimentul – editia de Bucuresti” care ma ataca, in numarul de vineri, 12 august 2011. Aluzia la FSB se datoreaza faptului ca, la pagina 2, ipochimenii ma fac spion militar, ceea ce evident este de blamat, toti cei care apara interesele tarii fiind niste criminali, in timp ce adevaratii eroi, in conceptia celor care ne jefuiesc sistematic de 21 de ani, ar fi jigodiile tradatoare de tipul Pacepa (a carui tradare ne-a costat 7 miliarde USD) si Raceanu (vanzator de patente si secrete economice). Desi ma acuza ca ma declar “patriot”, ceea ce n-am afirmat niciodata, pentru ca daca as fi fost as fi actionat in decembrie ‘89, cand am fost eliberati… de Romania, iar soarta noastra ar fi fost alta, eu le acord lor beneficiul calificativului de patrioti in sensul actual, asociindu-i FSB-ului. Intr-adevar insa, mi-am “slujit neconditionat tara” asa cum sunt acuzat iar Tara m-a rasplatit prin augusta voce baseasca si guvernamentala cu indemnul “sa parasesc pe cale naturala sistemul … in 6 ani”.

            Articolul are un “sapou” (barbarism editorial, din limba franceza, insemnand “cap”): “EXCLUSIV. EI N-AU AFLAT CA ESTE CRIZA”. Presupun ca acest “ei” se refera la alde Udrea, Oprea, Videanu, Cocos, Patriciu, Basescu, etc. inclusiv Boc (pentru ca si asta si-a tras 500 milioane de la BANCOREX) acestia fiind indivizii care n-au nici o treaba cu criza, ei facand in mod nesimtit bani nesimtiti, in continuare, pe spinarea noastra, prin arene inutile, pseudo-piscine, stadioane in sate cu 3 babe si 2 caini, borduri puse cate 3 una peste alta si inexistente autostrazi platite cu de 10 ori cat face kilometrul. Pe mine ma afecteaza criza ca pe 90% dintre romani, nemaistiind cum sa fac fata taxelor, impozitelor, cheltuielilor de intretinere, etc.

            Si mai are articolul in cauza 2 titluri menite sa-l indobitoceasca de tot pe boul baltii. Primul este “Pensionarii de lux se razboiesc cu statul”.

            Nu, stimati cititori! Nu pensionarii sunt “de lux” ci hotii guvernamentali, odraslele si slugile lor care primesc pe functii – sinecura, salarii nesimtite (din impozitele noastre) cum ar fi acea pupaza de 25 de ani care-i “formeaza” intr-un institut (ciuperca inutila) al M.A.E., pe diplomatii cu o intreaga cariera in spate.

            Sub titlul mentionat, se inoculeaza ideea ca jefuitorii natiei ar fi cei care isi apara drepturile legitime conform legislatiei europene, nu cei care s-au imbogatit furand statul, interpunandu-se ca beneficiari in contractele statului, distrugand contra comision industria concurentiala romaneasca, vanzand sau dand pe nimic (exceptie comisionul) 83% din pamantul agricol al tarii, toate bogatiile subsolului, punand pe butuci transporturile si infrastructura si vorbind despre un sistem bancar care numai romanesc nu e, pentru ca toate bancile romanesti au fost fie distruse deliberat fie vandute pe nimic. Dam un singur exemplu: pe ce baza au fost vandute unor cumparatori din Budapesta cele 1022,6262 ha, cumparate in lei aur de catre statul roman la 15 iulie 1930 pentru armata? Jefuitori sunt cei care au refuzat sa ia 30 de miliarde euro de la U.E. (bani nerambursabili) pentru ca n-aveau cum sa deturneze suma si au imprumutat aceeasi bani, in conditii oneroase, de la F.M.I. si Banca Mondiala. Bani pe care noi romanii nu i-am vazut, noi doar ii platim, impreuna cu urmasii urmasilor nostrii. Jefuitori sunt cei care nu stocheaza in Banca Nationala aur ci miliarde de euro, cumparate de asemenea in conditii oneroase.

            Pentru a sluji politica prezidentiala “dezbina si stapaneste” se sugereaza ca pensionarii militari care  “si-au unit fortele cand au fost arsi la punga si au reclamat discriminarile la care au fost supusi si incalcarea dreptului la proprietate” ar fi “securisti, tortionari sau propagandisti de prima mana”. In realitate lucrurile stau in felul urmator:

1.      In numele “solidaritatii” victimelor cu hotii portocalii, guvernul opresor a taiat prin ordonanta apoi prin lege, in ciuda recomandarilor FMI si a legislatiei europene, ilegal si inutil, salariile cu 25% (real cu 49%). Guvernul este penal pentru ca a stabilit prin lege ca masura va inceta si salariile vor reveni la normal la 01 ianuarie 2011. Guvernul a incalcat legea proclamand ca salariile nu vor creste pana in 2014 si punandu-si din nou gunoaiele de presa sa-i atace pe pensionari pentru ca acefalii natiei sa inghita basmul propagandistic despre “nesimtirea” acestora. De vina nu ar fi hotia si proasta gestiune a guvernantilor, ci pensionarii, in primul rand cei militari, pentru ca astia sunt mai periculosi. Guvernul a incercat sa taie si pensile cu 15% dar la protestele intregii Europe civilizate s-a multumit sa opereze in trecut, adica sa desfiinteze retroactiv, deci ilegal, pensile ocupationale ale militarilor, pilotilor civili, functinarilor publici, diplomatilor, parlamentarilor, functionarilor publici din parlament si justitie, cu exceptia (pe moment a) judecatorilor. Guvernantii s-au izbit insa de rezistenta SCMD care a impus revenirea in cuantum a pensiilor ocupationale militare.

Dupa ce ne-au facut nesimtiti 2 ani, pentru ca aveam “”pensii nesimtite de 20 de milioane “”(cand in realitate aveam o medie de 14), de frica noastra au schimbat placa, mintind cu nerusinare ca fac “dreptate” in interiorul sistemului si “recalculand” din burta unora pensiile actiune care ii costa déjà 80 de milioane euro in plus pe an.

Afirm ca militarii activi la armata, interne si servicii, acopereau singuri pensiile rezervistilor care astazi, transformati fiind in civili (“asistati” sau “beneficiari”), sunt aruncati, abia acum, in spinarea civililor, adica pe Casa Nationala de Pensii. Si mai afirm ca, la ora actuala, toate pensiile foste militare, fie ele marite propagandistic, fie micsorate, sunt platite ilegal, prin operarea unui transfer de fonduri fara acte justificative, ceea ce inseamna caz penal.

In ceea ce ma priveste afirm ca am inca pensia de 3257 lei nu 1407 lei cum afirma “informatii” ziaristi de la Evenimentul zilei. Alaturarea mea la primul titlu unor celebritati ca domnii Ristea Priboi, Toma Zaharia si Aron Bordea ar sugera ca fac parte din randul pensionarilor “bogati si celebrii”.

2.      Acesta este de fapt al doilea titlu al articolului: “Pensionarii bogati si celebrii care au dat statul in judecata”.

“Celebru” oi fi prin cele peste 40 de volume semnate ca autor sau coautor, 82 de studii de specialitate, prin cele peste 2000 articole de presa publicate, prin ciclurile de emisiuni “Detectivi prin colb de cronici” si “Inorogul” sau “Istorie adevarata”, “Istoria care doare”, “Istorie si … istorii”, de radio si televiziune, ori poate prin campanile mele de presa impotriva ministrului adjunct al apararii din 1992 sau impotriva sefului statului din 1997! “Bogat” nu am fost insa si nu sunt, drept care urez  tuturor mancatorilor de rahat de la respectiva publicatie sa-si duca zilele, ei si neamurile lor, din sume egale cu cele pe care le am eu in conturi (adica 0) si sa se plimbe cu masini ca a mea (de asemenea inexistenta). Tot la acest punct atrag atentia mancatorilor de rahat ca nu am lucrat 3 ani la Centrul de Studii si Cercetari (de Istorie si Teorie Militara) ci 21, din care 9 ani ca stagiar, tinut in aceasta pozitie, pentru ca eram mai “galagios” in tinerete de mari personalitati actuale ale puterii. Si mai adaug ca “apoi” n-am fost o zi la Consiliul Politic Superior care nu mai exista din 1989, ci redactor sef la Editura Militara.

Personal nu am dat statul in judecata pentru pensie ci Senatul Romaniei pentru desfiintarea abuziva a contractului de munca, la 10 decembrie 2009. SCMD, in schimb, organism pe care l-am infiintat, a dat guvernul portocaliu, rosu – alb-verde si, mai nou statul lui Basescu, Udrea, Oprea, Igas, etc. in judecata pentru “drepturile incalcate” in circa 25000 de procese. Pentru ca domnilor bolsevici stahanovisti de la Evenimentul zilei suntem tara europeana si legislatia europeana prevaleaza. Or, potrivit Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, Protocolul 1 (art.1,4,6), Cartei Drepturilor Fundamentale a UE (art.17) si Protocolului 1 Aditional la aceasta Carta (art . 1,6,14) gradul militar si pensia in plata de care magarii astia vor sa ne deposedeze sunt “drept dobandit” si “drept patrimonial” (adica proprietate).  Mai mult, orice diminuare a pensiilor aflate in plata se numeste DISCRIMINARE si se pedepseste ca atare. In plus, gradul militar nu poate fi luat decat prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, sub acuzele de inalta tradare sau genocid, nu prin ordonantele imbecile ale lui Boc si legile promulgate prin frauda (vezi 263/2010 si 58/2011) de cuplul banditesc Basescu-Anastase.

Acuz actuala putere, astazi cand se pregateste sa cedeze pe nimic ultimele active ale statului din domeniul petrolului si gazelor naturale, de furt incalificabil, nu numai in alegeri ci, efectiv, la scara intregii avutii nationale, de subminarea economiei nationale si genocid, ca o consecinta a legilor de tip dictatorial emanate de la Cotroceni in ultimii doi ani. (Ne-au murit datorita tensiunii in care suntem tinuti, doispreszece membri de sindicat, cu varste cuprinse intre 49-60 ani, numai in ultima luna).

Acuz actuala Putere de inchinare a Romaniei si gajare in totalitate a viitorului romanilor catre marii asasini economici mondiali.

Acuz actuala Putere de slabire pana la dezintegrare a capacitatii de aparare a tarii, prin zisele “”reforme”” in sistemul militar, vizand armata activa si de rezerva, internele si serviciile. (Ii sprijinim in egala masura, alaturi de pensionari, pe militarii care se intorc, multi dintre ei raniti, din Afganistan si Irak si sunt aruncati, la 45 de ani, pe piata muncii, fara nici un drept. Ii sprijinim neconditionat si pe tinerii politisti, jandarmi, pompieri, politisti de frontiera, de care Igas isi bate joc zilele acestea).

Acuz actuala putere de jignire repetata a militarilor si de tentativa de a opune nu numai pe civili militarilor ci toate categoriile socioprofesionale una impotriva celeilalte.

Acuz actuala putere de inalta tradare nu numai pentru dezintegrarea Romaniei prin proiectata regionalizare, de sprijinirea tradatorului Tokes Laszlo si a provocarilor iredentiste sistematice (dovada aprobarea noii steme a IPJ Covasna) la care se dedau nostalgicii Evului Mediu timpuriu ci in primul rand pentru distrugerea capacitatilor productive ale economiei romanesti, cheltuirea voit iresponsabila a banului public, lichidarea sperantei de viata a varstnicilor si a sperantei de realizare a tinerilor, pentru indobitocirea unui popor devenit astazi populatie, prin ticaloasele legi si “”institute”” capusa ale invatamantului, culturii, sanatatii, ca si printr-o ticaloasa campanie mediatica de tip stalinist, impotriva celor care indraznesc sa se opuna, totul concentrat in expresiile cuplului Basescu-Boc: “”statul nu are nici o obligatie fata de cetateni””, “”plecati sa munciti in strainatate””, “”parasiti pe cale naturala sistemul””, etc.

Acuz actuala putere de dictatura pentru incalcarea cinica a tuturor prevederilor Constitutiei si a legislatiei europene.

Acuz actuala putere de distrugerea sistematica a fortei active prin desfiintarea locurilor de munca, taierea salariilor care obliga elitele profesionale sa plece in afara tarii, prin limitarea sau interzicerea dreptului la munca.

In ceea ce ne priveste pe noi, militarii, acuz actuala putere de minciuni odioase menite sa ne dezbine si sa pacaleasca uscaturile noastre in urmatoarele cazuri:

1.      Dreptul la pensie nu presupune dreptul la cuantum. Fals! Cuantumul castigat este proprietate intangibila. Prin urmare principiul neretroactivitatii legii interzice orice “”recalculare””, “”revizuire”” sau “”regularizare”” sau orice dejectie a gandirii prezidentiale care presupune ajustarea unor pensii aflate in plata.

2.      Respingerea de catre Curtea de Apel a unui act administrativ (HG) nu ar fi erga omnes. Fals, demonstrat la 07.01.2011 de ICCJ.

3.      Procesele SCMD pe “”recalculare”” ar fi caduce. Fals! Noi demonstram in justitie ca zisa recalculare trebuia sa inceteze la 28 sept 2010 si nu a incetat. Ca deciziile de pensie luate ilegal, in perioada de suspendare executorie sunt nule de drept, prin urmare, OUG 1/2011, devenita prin frauda Legea 58/2011, este inutila, fiindca revizuieste ce nu exista.

4.      Cazul plafonului de 30 de milioane, sub care pensiile militare nu ar scadea, si care plafon exista doar in gargara domnilor Basescu, Boc, Seitan si Oprea.

5.      Cazul plafonului de 740 lei pentru calcularea CASS, care se extrage ilegal (Legea 19/2000 si OUG 147/2002 prevedeau cresterea pensiilor cu suma necesara extragerii CASS) din intreaga suma.

6.      Cresterea pensiilor militare afisata pe toate gardurile, in conditiile in care se pregateste o plafonare generala la 1500 lei, in cel mai bun caz la 2487 lei.

7.      Cazul scaderii salariilor cu 25% (real 49%) pentru numai 6 luni si care se prelungeste sine die.

8.      Sloganul “”Nu sunt bani””. Decat pentru afacerile si profiturile unor Udrea, Videanu, Cocos sau Oprea. Adica pentru partidul care se pregateste sa fure sau sa cumpere alegerile.

9.      Cazul cu mogulii de presa care ar minti poporul, etc.

10.  Cazul cu cei 4.200.000 de activi care ar duce in spate 5.700.000 de pensionari (reacordati-ne dreptul la munca si o sa ne ducem singuri in spate, ba o sa-i ducem si pe tinerii nostri).

In ceea ce ne priveste, pentru ca ne-am saturat de noii stalinisti si de slugile lor ticaloase, anuntam ca, in conformitate cu Art. 118, al. 1 din Constitutie, constatand disparitia democratiei in Romania, ii vom sprijini in viitoarele alegeri pe toti cei care se opun Puterii opresoare de esenta si de educatie stalinista. Iar daca opozitia va fi infranta, anuntam de pe acum ca vom lansa, in baza drepturilor noastre constitutionale si a obligatiilor noastre de militari, catre natiune chemarea, sub egida noastra, la constituirea unui “”Consiliu National de Salvare a Romaniei”” si la crearea unui “”Institut pentru Studierea Crimelor Regimului Basescu-Boc””.

Personal, stiind ca articolul din gazeta de partid inspirat numita de un politician “”Evenimentul silei””, face parte dintr-o noua campanie prezidentiala de denigrare a opozantilor si dezbinare a opiniei publice, in scopul usurarii noii gaselnite de plafonare a pensiilor si salariilor, pentru a arunca fabricata criza, in continuare, pe spinarea prostilor (stupid people), protejand profiturile tot mai nesimtite ale ciocoilor Boc, Basescu, Videanu, Cocos, Udrea, Oprea, etc., nu pot sa ma impiedic insa sa nu raspund pseudoziaristilor de serviciu ai Puterii, apeland la o celebra replica a unui si mai celebru politician europarlamentar pe nume Gigi Becali – “”Hai siktir!…””. Iar pentru umplerea punctelor de suspensie, le recomand (scuzati-mi expresia prezidentiala) … “”gaozarilor”” in cauza sa caute pe Google   culegerea de documente audio-video “”injuraturi cu paramentari””. In rest, domnilor jurnalisti, fiti siguri ca ne vom socoti, atunci cand se vor alege apele! Adica, dupa alegeri!

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

Presedinte fondator al SCMD

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

Presedinte fondator al SCMD

 PS 1: Intre noi, fie vorba, ar trebui sa-i multumesc respectivului Virgil BU(r)LA ca m-a “”implementat”” ca nuca in perete, printre “”pensionarii bogati si celebri””, dandu-mi ocazia sa mai dau o palma cu piciorul noului geniu carpatic si sa-l rog sa continue ca sa pot construi o campanie sindicala pe “”dreptul la replica””.

PS 2: Declansarea noii campanii media prezidentiale impotriva militarilor a provocat aplauzele membrilor Secretariatului SCMD, incantati sa vada mutrele trogloditilor nostri din asociatiile militare care fac sluj in fata basescului, cand vor intelege ca sutele de milioane promise de unii pe listele prostiei, afisate pe bloguri, se vor concretiza in scaderi dramatice.

ACELASI

 

Noua mea Ordine Mondială şi noua lor Ordine Mondială

Posted by Stefan Strajer On August - 14 - 2011

Noua mea Ordine Mondială şi noua lor Ordine Mondială

Autor: Magdalena ALBU

 

„Chiar când Dumnezeu ne întinde mâna, satana ne împinge s-o scăpăm.” Părintele Arsenie Boca

Schimbarea actuală de paradigmă este mai mult decât evidentă pentru orice locuitor al acestei planete înguste. Se încearcă a se impune altceva decât ceea ce a fost până acum cu orice preţ. Numai că noua lor ordine mondială nu bate absolut deloc cu noua mea ordine mondială. Nu se potrivesc nici în clin şi nici în mânecă. Faptul că Omul nu mai încape deloc ca entitate fixă şi primordială în acest aşa-zis concept globalizant, care adună în el o gândire extrem de precară, fundamentată pe un primitivism feroce, mă pune din ce în ce mai mult pe gânduri. Sclavagismul conturat acum cu mare forţă pe toate laturile şi faţetele societare ale zilei de azi nu poate decât să te determine pe tine, observator atent al propriei tale lumi în care exişti, a crede că abjecţia conjuncturală „NOM” – a câta, oare, în lungul şir al istoriei acestei lumi?!… – reprezintă un nou tip de imperialism dur construit pe temelia prăbuşirii evidente a unei întregi economii mondiale a prezentului acesta destul de ambiguu şi de ceţos. Un prezent care e dat însă omenirii de către Cel de Sus spre a-l parcurge pentru a fi trăit, aşa cum trebuie, iară nu pentru a-i fi blestemate cu sârg secundele una după alta, ajungând a-ţi huli fireasca matrice maternă cu patimă şi imprecaţii cât te ţin bojogii.

Moneda actuală de schimb, banul, începe să zvâcnească, iată, cu putere sub presiunea intereselor unor grupuri, care conduc azi umanitatea, grupuri înecate până peste urechi în opulenţă şi în neaducerea aminte deloc a ceea ce înseamnă complexul verb „a fi”. Crize peste crize, de identitate, economice ori de alte naturi, mai mult sau mai puţin reale, la fel ca şi vestitele revoluţii mai mult sau mai puţin regizate ale umanităţii de catifea, de iasomie şi de ce or mai fi fost ele – de fapt, cantităţi enorme de sânge amestecat sinistru de cinematografic cu retorici discursive contrafăcute cu uşurinţă şi inuman -, au fost şi vor mai fi. Prăpastii, aparent fără ieşire, s-au tot succedat unele după altele, pierzîndu-se toate în fumul înecăcios al unei uitări perverse (tristă neamintire a unui trecut ce a fiinţat aievea!…), niciuna dintre ele neavând însă omenirea în centrul său, ci doar interese mărunte de ordin finaciar-politic, nici măcar moral sau cultural, ale conducătorilor ei vremelnici şi, de cele mai multe ori, complet iresponsabili.

Actualmente, ceea ce trăim acum nu e nici pe departe o rezultantă nefericită a unei diacronii fireşti a destinului liniar al acestei lumi. Criza prin care trece întreaga umanitate acum nu este una care să anunţe un previzibil final apocaliptic. Dimpotrivă. Regiile existente în spatele ei însă (a nu se citi aici „conspiraţii”, ci planuri nedate în vileag încă, un soi de secret al lui Polichinelle care stă în mintea şi pe buzele tuturor) nu anunţă, după cum se poate constata pe pielea noastră a tuturor, nimic bun. Configuraţia încropită a unei aşa-zise „noi lumi” refăcute phoenixian din cenuşa proprie se pare că este una lipsită de două noţiuni precise în sfera ideologiei ei precare: Omul şi Dumnezeul din lăuntrul şi din afara sa. Se concretizează din ce în ce mai pregnant un soi de metaom robotizat şi împins către obedienţă ocultă şi un nou dumnezeu „iluminat” (de fapt, o înşiruire de cranii cu ochii scoşi, evident, găsite prin cimitire şi aşezate simetric, cu o lumânare în spatele lor, în sanctuarele satanice ale celor ce propovăduiesc propagandistic un ecumenism forţat şi impropriu, de fapt, nişte simpli închinători zeloşi „marelui arhitect” al omenirii trasat din echer şi compas pe un birou de proiectare oarecare de către reprezentanţii plesnind de aroganţă şi de venin ai noii ordini mondiale), născut din anularea de facto, prin tot soiul de experimente ştiinţifice îndelung mediatizate, a Celui real, unicul zămislitor al Universului enigmatic şi fascinant din interiorul căruia facem şi noi parte.

  

Cipul – o formă de de control total al întregii lumi de către actualii vătafi ai NOM-ului, cu hoiturile zăcând în lux patologic, zis şi „elitist”. Prostituţia, pedofilia, sodomia şi desfiinţarea familiei – formulele cele mai sigure de alungare a Iubirii, de atrofiere a centrului acesteia din creierul omenesc. Lupta omului nu cu sine însuşi, ci împotriva sa, un deziderat care nu urmăreşte altceva decât să omoare Sinele curat al bietei fiinţe umane şi reducerea acesteia la un simplu organism viu cu o neostructură armată doar cu instinctualitate feroce şi-atât. Industria pornografică a fost dezvoltată cu minuţiozitate în timp tocmai pentru a-i demonstra Omului că nu e nimic altceva pe pământul acesta clisos, pe alocuri, decât o mână de mădulare fără suflet, posesoare a unor organe genitale de diferite mărimi împerechiabile în fel şi chip (atât i se insuflă fiinţei umane azi prin varii manipulări grosolane), dar şi un recipient uriaş de trivialitate şi de incultură, o entitate insalubră din toate punctele de vedere şi acerebrală, care, în afară de sex, droguri şi analfabetism, nu mai trebuie să fie educată spre a vedea absolut nimic (amintim aici toate tipurile de „vedete” şi de emisiuni de acest gen promovate ostentativ de către mass-media), noua tipologie humanoidă din ziua de azi fiind, iată, un fel de construct monstruos fundamentat din plin numai pe tupeu, subdezvoltare personală şi coit pervers cât cuprinde.

Călcatul peste cadavre se doreşte a fi o modă impusă acum cu străşnicie de către aparatul de propagandă a actualului sistem conducător dictatorial al lumii. Prigoana consumerismului exacerbat, aroganţa fără de limite afişată peste tot şi carierele de tip sinecuri nasc din ce în ce mai abitir noile cete de copii nu ai Soarelui, ci ai NOM-ului, doritori aprigi de opulenţă şi de desfrâu la cote maxime – nişte victime inconştiente ale vanităţii prosteşti, care curge azi în valuri. Nimic sfânt, nimic la locul lui. Doar haos. Haos întreţinut cu bună ştiinţă pentru instaurarea cu paşi repezi ai noii ordini mecanice antiumane planetare cu orice preţ de către o mulţime finită de forţe ale răului descărnate însă până la ultima lor fibră de semantica plină a verbului „a fi”. „Jos cu fiinţa numită OM!” Nu este nevoie de aşa ceva. Interesant în aceste momente e doar jocul de distrugere a omenirii celei umane şi naşterea cât mai grabnică a umanităţii mecanice formate numai din entităţi mecanico-cipate, adumnezeite şi animalice, singurii, de fapt, noi locuitori plini de „vrednicie” ai acestei cu totul şi cu totul alte lumi marcate de simboluri oculte afişate în mod vizibil orişiunde în ziua de azi. Praf de stele satanic aruncat cu putere în ochii tuturor de către şleahta de vrăjitori reali şi hidoşi ai ilustrei noastre contemporaneităţi macabre!…

Personal, îmi doresc – deşi mă întreb mereu dacă are vreo urmă de importanţă ceea ce vreau eu ca fiinţă umană cu raţiune şi afect a acestei planete mici, dacă interesează pe cineva dintre cei care ne numesc simplu „negri pe plantaţie sau sclavi”?!… – un tip de nouă ordine mondială deloc utopică, însă lipsită completamente de izuri francmasonice felurite. Căci „Ne-ar cuprinde Dumnezeu cu totul şi ne-ar îmbrăca în lumină, însă nu găseşte în noi loc curat de care să ne cuprindă (…).”, ne glăsuieşte din veşnicie Părintele Arsenie Boca. Vreau o nouă lume dominată de pace şi de spirit divin, de bună înţelegere între oameni şi de substanţa rară a înţelepciunii. Un soi de Realia terestră, unde Omul să se simtă cu adevărat la el acasă şi nicidecum într-un veşnic prizonierat al dihaniilor înspăimântătoare care conduc malefic planeta. Noua mea ordine mondială presupune scoaterea Omului de sub obrocul minciunii şi al manipulărilor sale de zi cu zi. Departe de mizerie, fiinţa umană s-ar întoarce sigur către ea însăşi şi ar sălăşlui de la un capăt la altul al spaţiului acesta teluric cu rugăciunea în inimă şi cu Dumnezeu, în sfârşit, alături o dată pentru totdeauna. Îmi doresc prea mult ?!… Eu cred că nu, fiindcă ceea ce gândesc constant în adâncul sufletului meu se cheamă nici mai mult şi nici mai altfel decât normalitate. Sau, precum ar spune atât de pătrunzător Părintele Arsenie Boca: „Lipiţi-vă inima de lucrul lui Dumnezeu (…). Nu mai chemaţi pe dracul, pe bată-l crucea, căci, dacă tot pe el îl chemaţi, el vă va ajuta şi el vă va aduce risipă şi moarte.”

Magdalena ALBU

11 august 2011

Capcana votului prin corespondenta

Posted by Stefan Strajer On August - 11 - 2011

Capcana votului prin corespondenta

Autor: Grigore L. Culian (New York)
Dupa ce la parlamentarele din 2008 si prezidentialele din 2009 Biroul Electoral Central (BEC) – controlat de banda mafiota rosie vopsita in portocaliu si aflata la putere – a luat controlul sectiilor de votare din strainatate din mâinile comunitatilor românesti si l-a pus la discretia personalului ambasadelor si consulatelor României, netezind astfel, prin frauda, drumul lui Traian Basescu spre al doilea mandat la Cotroceni, Puterea pune la cale o noua diversiune pentru parlamentarele din 2012 si prezidentialele din 2014: votul prin corespondenta. Schimbarea presedintilor sectiilor de votare din strainatate, (alesi pâna in 2008 din rândul membrilor comunitâtilor, care aveau legitimitate) nu a fost intâmplatoare. Prima dovada in sprijinul acestei afirmatii e faptul ca, pentru prima oara dupa 1990, atât in 2008 cât si in 2009 s-au inregistrat fraude masive la vot, mai ales la Paris, dar si in Spania sau Italia, lucru nemaiintâlnit pe vremea când sectiile de votare erau conduse de reprezentantii locali ai celor care votau. Daca aceasta masura abuziva a avut totusi o acoperire legala (desi imorala!), fiind vorba de o decizie a Biroului Electoral Central, iata ca puterea portocalie incearca inca de pe acum – cu ajutorul ambasadelor si consulatelor României – sa ne bage pe gât votul prin corespondenta, desi nu exista nicio lege in acest sens votata in Parlament! Scopul este pregatirea unor fraude de proportii la alegerile din 2012 si 2014, pentru mentinerea puterii in mâinile mafiei PDL-iste.
Unii se vor intreba – pe buna dreptate – ce probe am. Ei bine, prima dovada este declaratia facuta de actualul ministru de Externe, Theodor Baconschi, la “plenara” PDL, unde “diplomatul din jacuzzi” s-a angajat sa aduca partidului de guvernamânt peste un milion de voturi din strainatate! Sa fim seriosi! Am fost presedinte de comisie ani de zile si românii din strainatate nu au adus niciodata mai mult de 70.000 – 80.000 de voturi din intreaga lume! Sa-i fi apucat tocmai acum pofta de vot si sa vedem un milion sau doua la urne in 2012 si 2014? Daca iau ca exemplu sectia de votare din zona New York, unde se presupune ca ar trai circa 100.000 de români, la scrutinurile electorale din ultimii 20 de ani nu s-au prezentat mai mult de 1.000 – 1.500 de alegatori, recordul de peste 3.000 fiind stabilit la alegerile prezidentiale din 1996, 2000 si 2004. In aceste conditii, de unde poate scoate ministrul Baconschi un milion de voturi pentru PDL? Evident, din votul prin corespondenta, vot imposibil de controlat si/sau reclamat, fiindca atât inregistrarea cât  si numaratoarea o fac tot “EI”, care stiu foarte bine cum se poate fura in România “LOR”, mai ales ca au experienta hotiei, mostenita de la vechea nomenclatura comunista.
O alta ingrijorare a mea o reprezinta tentativa de invrajbire, dupa principiul “divide si stapâneste”, a românilor de acasa impotriva celor care au ales sa traiasca in strainatate. Prima diversiune apartine presedintelui Traian Basescu, care, imediat dupa “câstigarea” alegerilor prezidentiale din 2009, le-a multumit românilor din strainatate ca l-au facut din nou presedinte! Cu alte cuvinte, cele 70.000 sau 80.000 de voturi ar fi facut diferenta. Fals! Aceste voturi puteau veni din oricare judet din România, unde mai bine de 5 (cinci) milioane de romani l-au votat pe Traian Basescu, iar acum ne acuza ca noi le-am ales presedintele! Partial, au dreptate, iar operatiunea de dezbinare a reusit!
Va voi prezenta acum un scenariu perfect posibil pentru alegerile din 2012 si 2014. Sa presupunem ca in Romania se vor prezenta la vot circa 10 milioane de alegatori (cifra reprezinta participarea la prezidentialele din 2009) si 10 la suta (procentul actual in sondaje al PDL) vor vota cu candidatii partidului la parlamentare (si cu candidatul la prezidentiale). Asta ar insemna ca PDL va obtine un milion de voturi, iar Opozitia restul, ceea ce ar insemna pierderea puterii (cu eventuale consecinte penale pentru unii membri ai “partidului-stat”). Sa presupunem, de asemenea, ca ministrul Baconschi va aduce din strainatate, cu ajutorul votului prin corespondenta, milionul de voturi promis, plus alte doua milioane furate. Asta ar insemna un 30 la suta pentru PDL, plus 10 la suta din tara, adica aproape de 40 la suta. Vor urma negocierile cu UDMR, UNPR si alte partide – fantoma, plus dezertorii santajabili penal din Opozitie, care vor aduce mafia portocalie la un neverosimil 50+1 la suta, cu care va forma un nou guvern si va ramâne la putere! Aceasta e miza votului prin corespondenta al românilor din strainatate, o strategie cinica si o diversiune menita sa adânceasca prapastia dintre noi si cei aflati in suferinta in tara!
Ce autoritate morala avem noi, cei care traim in America sau aiurea, sa decidem  cine va conduce România in viitor? Platim noi taxe, ni se taie noua pensiile si salariile, sunt batrânii si copiii nostri lasati fara bani de hrana si medicamente, fara scoli si spitale? Suntem noi jefuiti de mafiile comuniste, travestite in democrati, care s-au rotit la putere in ultimii 22 de ani in România? Ce-ar fi sa ne alegem reprezentanti in Parlament care sa ne apere interesele si sa NU mai permitem unui activist de partid ca Mircea Lubanovici (PDL, Colegiul 3-Diaspora) sa doarma pe banii românilor si sa ridice mâna la comanda?! Nu e mai bine sa-i lasam pe cei din tara sa-si aleaga singuri parlamentarii, evitând astfel conflictul artificial inventat de actuala Putere pentru a ne controla prin dezbinare?!    
New York, 1 august 2011
(Grigore Culian, editorul saptamanalului New York Magazin)

Academia DacoRomână – SĂ APĂRĂM ROŞIA MONTANĂ

Posted by Stefan Strajer On August - 8 - 2011

Academia DacoRomână  – SĂ APĂRĂM ROŞIA MONTANĂ

 

„A fi pentru a şti, a şti pentru a avea, a avea pentru a putea, a putea pentru a face, a face pentru a fi oameni fericiţi!“

„Întru eternizarea valorilor temporale dacoromâneşti pe Terra noastră comună, într-o lume comterristă, a fiecăruia şi a tuturora!“

Bucureşti, nr. 223 din 28 iulie 2011

COMUNICAT DE PRESĂ

 

SĂ APĂRĂM ROŞIA MONTANĂ

 

Academia Dacoromână reaminteşte că, în ultimele zile ale lui Decembrie 1989, printre primele legi abrogate de noul regim instaurat în acele zile a fost şi Legea patrimoniului naţional. De atunci, nu s-a găsit timpul necesar pentru conceperea şi promulgarea unei noi legi în acest domeniu, decât abia în urmă cu câţiva ani! În consecinţă, Patrimoniul Naţional a fost jefuit ca în codru şi, printre altele, atât de codrii săi, cît şi de alte bogăţii materiale şi culturale. În acest sens, exemple elocvente, dintre multele care pot fi date, sunt distrugerea sitului arheologic de către locuitorii din comuna Albeşti, judeţul Constanţa – care era cel mai vechi sit dacic din această zonă – şi jefuirea zonei Orăştie – nu numai de obiectele din aurul dacilor, ci şi alte piese arheologice. Acesta din urmă a fost jefuit nu doar de băştinaşi, ci şi de străinii care veneau ca turişti sau organizaţi în „căutători de aur“.

Jefuirea Patrimoniului Naţional s-a extins şi la alte valori ale Ţării: industrii eficiente până în 1989 – care au fost devalorizate moral, spunându-se că sunt doar „mormane de fiare vechi“, spre a fi înstrăinate pe cîţiva dolari –, sisteme de irigaţii, fonduri financiare – prin devalizarea băncilor, cel mai adesea, chiar de unii din conducerea respectivelor bănci –, materii prime – ca sarea, apele minerale, buştenii, fierul vechi etc. Chiar unele reţele electrice sau de căi ferate au fost parţial distruse pentru a se fura şinele şi cablurile electrice.

Exploatarea aurului de la Roşia Montană – realizată de o companie privată străină, condusă de un individ urmărit pentru trafic de droguri – concentrează toate formele de acţiune ale războiului axiologic dus contra României în etapa postdecembristă: minimalizarea valorii terenului deţinut de localnici, păcălirea acestora cu câteva mii de dolari/euro – în urma unei campanii mediatice de dezinformare –, distrugerea unui sit arheologic, înlăturarea dovezilor locale ale străvechii Istorii naţionale, secătuirea subsolului de aurul existent, distrugerea bisericilor. Exploatarea sălbatică de la Roşia Montană va avea drept consecinţe inclusiv distrugerea turismului prin dezastrul ecologic produs în zonă, iar acesta va avea şi implicaţii transfrontaliere, precum în precedentele create, din cauza exploatării pe baza tehnologiilor cu cianură.

Faptul că cei interesaţi în această afacere ruinătoare pentru Statul român dau „asigurări că nu există nici un risc“ nu are nici o valoare. Iar faptul că, inclusiv în aceste zile, pretind că „vor aloca 70 mil. euro pentru conservarea civilizaţiei româneşti din zonă“ nu este decât o nadă cu care să păcălească opinia publică.

Din toate aceste motive Academia DacoRomână se alătură Academiei Române, Partidului României Europene, celorlalte partide, organizaţii şi mijlocare de informare în masă care se opun deschiderii exploatării preconizate la Roşia Montană şi cere Statului român să publice toate documentele în cauză, pentru a se putea face o analiză ştiinţifică a proiectului respectiv; secretul care-l acoperă nu face decât să submineze siguranţa naţională. Totuşi, această solidarizare a opiniei publice intelectuale nu este suficientă, deoarece, în 14 iulie a.c., sinistrul ministru al Culturii, Hunor Kelemen, a aprobat descărcarea de sarcina arheologică pentru Masivul Carnic, situat în zona Roşia Montană, iar această decizie este echivalentă cu aprobarea întregului proiect de exploatare minieră de către compania canadiană Gabriel Resources. Elocvent pentru a releva caracterul criminal al acestei decizii este faptul că Ministerul Culturii a ascuns ordinea de zi a şedinţei Comisiei Naţionale de Arheologie – în urma căreia s-a aprobat descărcarea de sarcină – nepublicând-o pe site-ul ministerului. În înţelegere cu acesta, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, va da aviz de mediu pentru ca exploatarea minieră să poată începe.

Senatul FUNDAŢIEI  ACADEMIA DACOROMÂNĂ „TEMPUS DACOROMÂNIA COMTERRA“

                 Geo   STROE,                                                  Vasile I. ZĂRNESCU,

                 preşedinte fondator                                              secretar executiv

____________________________________________________________________________________________

 

FUNDATIA ACADEMIA DACOROMÂNĂ „TEMPUS DACOROMÂNIA COMTERA” (F.A.D.R.T.D.C.) este rezultatul unificării prin absorbţie a FUNDAŢIEI TEMPUS, fondată de preşedintele fondator Geo Stroe (constituită la 23.11.1991 în Traian; dosar 751/PJ/1991 la Judecătoria sect.1), cu ACADEMIA DACOROMÂNĂ – A.D.R. (continuatoare şi legatară unică a Institutului Naţional pentru Românitate şi Românistică – INPROROM, fondat la 1.12.1991 şi a Cercului de studii DECENEU din anii `70, dosar nr. 34/PJ înregistrat la 24.01.1992 la Judecătoria Sect.1, prin sentinţa civilă nr. 49 din 31.01. 1992, ulterior reorganizată în Academia Dacoromână la 9.05.1995; apoi, cu alte modificări în dosarul nr. 51/P.J./2003), pentru înfăptuirea Programului PROTEMDACOM-10 050 (2 050). Ca fundaţie, este  independentă de stat sau de partide politice, non-profit, are personalitate juridică de drept privat, de cercetare în domeniile  ştiinţei, culturii, artei şi  tehnicii, independentă în acţiunile ei. Ea se constituie ca o societate a oamenilor liberi, care au conştiinţă de dacoromâni şi deviza:  „A fi pentru a şti, a şti pentru a avea, a avea pentru a putea, a putea pentru a face, a face pentru a fi oameni fericiţi!” A.D.R. este autonomă în cadrul F.A.D.R.T.D.C. cu deviza: “Întru eternizarea valorilor temporale dacoromâneşti pe Terra noastră comună, într-o lume comterristă, a fiecăruia şi a tuturora!“ Scopul A.D.R. este cunoaşterea, cercetarea, crearea, stimularea, promovarea, apărarea şi eternizarea valorilor dacoromâneşti de pretutindeni, pe Terra noastră comună. Obiectivul strategic al A.D.R. este pregătirea spirituală a renaşterii pentru reîntregirea naţiunii dacoromâne de pretutindeni în contextul valorilor umane universale. Are cont CEC Bank S.A., Ag. Dr. Taberei, Buc., sect.6, Cod IBAN Cod IBAN R035CECEB60443RON0354455,  Cod fiscal nr. 4929150. Asociaţia culturală Ialomiţa -„ASCULTIALOMIŢA”-  este filiala independentă a F.A.D.R.T.D.C., cont  BCR S.A. Ialomiţa – Slobozia, cod fiscal nr.15162556, IBAN RO14RNCB3100000057540001

www.tempusdacoromania.ro; www. academiadacoromana.ro, www.partidulromanieieuropene.ro, geostroe@gmail.com

Academia DacoRomână 

Sediul legal central: Bucureşti, Dr. Taberei nr.26/119, dosar 4375/303/2008 la jud. sect.6; cont CEC Bank, Ag. Dr. Taberei, Buc., sect.6, Cod  IBAN R035CECEB60443RON0354455,  cod fiscal nr. 4929150.  Academia DacoRomână –A.D.R.- este instituţie autonomă în cadrul Fundaţiei Academia DacoRomână „TDC“ din 9.05.2008.  Of. postal 66, g.1, CP. 58-14, certificat de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial nr.35/PJ/2002.www.tempusdacoromania.ro,www.academiadacoromana,www.partidulromanieieuropene.ro, geostroe@gmail.com

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors