Archive for the ‘Analize-Controverse’ Category

Pe cine deranjează Dan Tănasă?

Posted by Stefan Strajer On August - 19 - 2011

Pe cine deranjează Dan Tănasă?

Autorul materialului: Nicolae Balint

Autor al unor incitante (și deranjante) articole de presă apărute în media națională și internațională, dar și o voce distinctă care denunță abuzurile care se comit sub ochii uşor adormiţi ai autorităţilor române din judeţele Harghita şi Covasna, bloggerul Dan Tănasă, originar din Sfântu Gheorghe, trăieşte în aceste zile o situaţie care, la modul cel mai blând, poate fi denumită ca fiind una de „intimidare”. Ce ar mai putea urma oare după aceasta? Bătaia şi spitalizarea, alungarea din oraşul Sfântu Gheorghe sau lichidarea fizică? Poate că ar fi cazul ca autorităţile îndrituite să ia aminte, dar înainte de toate să ia atitudinea care se impune la modul legal. Ca om în primul rând, dar şi ca jurnalist, care încă mai cred în prevederile Constituţiei României, puterea cuvântului și libertatea de expresie, asigurate nouă prin legea fundamentală, sunt alături de un asemenea om şi îl susţin moral în demersurile pe care le face.

 

Nicolae BALINT      

 

COMUNICAT DE PRESĂ
Doresc să aduc în atenția opiniei publice faptul că mă declar stupefiat de abuzul grosolan săvârșit de domnul Antal Arpad Andras, primar al municipiului Sfântu Gheorghe și președinte al UDMR Sfântu Gheorghe, prin faptul că s-a deplasat la domiciliul părinților mei pentru a-i trage la răspundere pentru activitatea civică a subsemantului de avertizare publică asupra încălcării legii, în județele Covasna și Harghita, de către autoritățile publice locale controlate de UDMR. Este inadmisibil amestecul familiei și amenințarea membrilor familiei mele pentru o activitate civică. Fapta primarului Antal Arpad Andras înclină între un abuz securistic și comportamentul autorităților maghiare din perioada feudală în care familiile românilor ardeleni care luptau pentru drepturile românilor oprimați erau supuse la intimidări. Subliniez cât se poate de clar faptul că dacă asemenea situații se vor mai repeta sau se va ivi orice situație de presiune, șantaj sau intimidare la adresa membrilor familiei mele sau asupra subsemnatului, din partea oricui, mă voi adresa instituțiilor naționale și internaționale. Atrag atenția public liderilor din Covasna și Harghita ai Uniunii Democrate Maghiare din Romania asupra faptului că îi fac răspunzători pentru instigarea extremei drepte maghiare împotriva mea dacă mai continuă să mă mai calomnieze și să îmi mai pronunțe numele meu pe bloguri, în conferințe de presă sau sedințe de consilii locale sau județene. Pun în vedere celor deranjați de activitatea mea de avertizor public faptul că controlul civic asupra autorităților și instituțiilor publice este o valoare a democrației și a statului de drept, iar acțiunile mele vizează încălcări ale legilor și nu persoane. Este evident faptul că dacă autoritățile publice din Covasna și Harghita vor respecta legea, iar demnitarii și funcționarii publici vor respecta jurământul depus la instalarea în funcție, activitatea mea de avertizare publică nu va mai avea obiect. 

 

Dan Tanasă 

18 august 2011 

Madrid 
http://tanasadan.blogspot.com/

Scrisoare deschisa mancatorilor de rahat din presa neostalinista

Posted by Stefan Strajer On August - 14 - 2011

 – Dreptul la replica –

 Scrisoare deschisa mancatorilor de rahat din presa neostalinista

           

Autor: Col. (r) dr. Mircea DOGARU 

            Ziarul prezidential al FSB (fostul KGB) recidiveaza, atacandu-ma pentru a doua oara in acest an. Am citat, evident, “Evenimentul – editia de Bucuresti” care ma ataca, in numarul de vineri, 12 august 2011. Aluzia la FSB se datoreaza faptului ca, la pagina 2, ipochimenii ma fac spion militar, ceea ce evident este de blamat, toti cei care apara interesele tarii fiind niste criminali, in timp ce adevaratii eroi, in conceptia celor care ne jefuiesc sistematic de 21 de ani, ar fi jigodiile tradatoare de tipul Pacepa (a carui tradare ne-a costat 7 miliarde USD) si Raceanu (vanzator de patente si secrete economice). Desi ma acuza ca ma declar “patriot”, ceea ce n-am afirmat niciodata, pentru ca daca as fi fost as fi actionat in decembrie ‘89, cand am fost eliberati… de Romania, iar soarta noastra ar fi fost alta, eu le acord lor beneficiul calificativului de patrioti in sensul actual, asociindu-i FSB-ului. Intr-adevar insa, mi-am “slujit neconditionat tara” asa cum sunt acuzat iar Tara m-a rasplatit prin augusta voce baseasca si guvernamentala cu indemnul “sa parasesc pe cale naturala sistemul … in 6 ani”.

            Articolul are un “sapou” (barbarism editorial, din limba franceza, insemnand “cap”): “EXCLUSIV. EI N-AU AFLAT CA ESTE CRIZA”. Presupun ca acest “ei” se refera la alde Udrea, Oprea, Videanu, Cocos, Patriciu, Basescu, etc. inclusiv Boc (pentru ca si asta si-a tras 500 milioane de la BANCOREX) acestia fiind indivizii care n-au nici o treaba cu criza, ei facand in mod nesimtit bani nesimtiti, in continuare, pe spinarea noastra, prin arene inutile, pseudo-piscine, stadioane in sate cu 3 babe si 2 caini, borduri puse cate 3 una peste alta si inexistente autostrazi platite cu de 10 ori cat face kilometrul. Pe mine ma afecteaza criza ca pe 90% dintre romani, nemaistiind cum sa fac fata taxelor, impozitelor, cheltuielilor de intretinere, etc.

            Si mai are articolul in cauza 2 titluri menite sa-l indobitoceasca de tot pe boul baltii. Primul este “Pensionarii de lux se razboiesc cu statul”.

            Nu, stimati cititori! Nu pensionarii sunt “de lux” ci hotii guvernamentali, odraslele si slugile lor care primesc pe functii – sinecura, salarii nesimtite (din impozitele noastre) cum ar fi acea pupaza de 25 de ani care-i “formeaza” intr-un institut (ciuperca inutila) al M.A.E., pe diplomatii cu o intreaga cariera in spate.

            Sub titlul mentionat, se inoculeaza ideea ca jefuitorii natiei ar fi cei care isi apara drepturile legitime conform legislatiei europene, nu cei care s-au imbogatit furand statul, interpunandu-se ca beneficiari in contractele statului, distrugand contra comision industria concurentiala romaneasca, vanzand sau dand pe nimic (exceptie comisionul) 83% din pamantul agricol al tarii, toate bogatiile subsolului, punand pe butuci transporturile si infrastructura si vorbind despre un sistem bancar care numai romanesc nu e, pentru ca toate bancile romanesti au fost fie distruse deliberat fie vandute pe nimic. Dam un singur exemplu: pe ce baza au fost vandute unor cumparatori din Budapesta cele 1022,6262 ha, cumparate in lei aur de catre statul roman la 15 iulie 1930 pentru armata? Jefuitori sunt cei care au refuzat sa ia 30 de miliarde euro de la U.E. (bani nerambursabili) pentru ca n-aveau cum sa deturneze suma si au imprumutat aceeasi bani, in conditii oneroase, de la F.M.I. si Banca Mondiala. Bani pe care noi romanii nu i-am vazut, noi doar ii platim, impreuna cu urmasii urmasilor nostrii. Jefuitori sunt cei care nu stocheaza in Banca Nationala aur ci miliarde de euro, cumparate de asemenea in conditii oneroase.

            Pentru a sluji politica prezidentiala “dezbina si stapaneste” se sugereaza ca pensionarii militari care  “si-au unit fortele cand au fost arsi la punga si au reclamat discriminarile la care au fost supusi si incalcarea dreptului la proprietate” ar fi “securisti, tortionari sau propagandisti de prima mana”. In realitate lucrurile stau in felul urmator:

1.      In numele “solidaritatii” victimelor cu hotii portocalii, guvernul opresor a taiat prin ordonanta apoi prin lege, in ciuda recomandarilor FMI si a legislatiei europene, ilegal si inutil, salariile cu 25% (real cu 49%). Guvernul este penal pentru ca a stabilit prin lege ca masura va inceta si salariile vor reveni la normal la 01 ianuarie 2011. Guvernul a incalcat legea proclamand ca salariile nu vor creste pana in 2014 si punandu-si din nou gunoaiele de presa sa-i atace pe pensionari pentru ca acefalii natiei sa inghita basmul propagandistic despre “nesimtirea” acestora. De vina nu ar fi hotia si proasta gestiune a guvernantilor, ci pensionarii, in primul rand cei militari, pentru ca astia sunt mai periculosi. Guvernul a incercat sa taie si pensile cu 15% dar la protestele intregii Europe civilizate s-a multumit sa opereze in trecut, adica sa desfiinteze retroactiv, deci ilegal, pensile ocupationale ale militarilor, pilotilor civili, functinarilor publici, diplomatilor, parlamentarilor, functionarilor publici din parlament si justitie, cu exceptia (pe moment a) judecatorilor. Guvernantii s-au izbit insa de rezistenta SCMD care a impus revenirea in cuantum a pensiilor ocupationale militare.

Dupa ce ne-au facut nesimtiti 2 ani, pentru ca aveam “”pensii nesimtite de 20 de milioane “”(cand in realitate aveam o medie de 14), de frica noastra au schimbat placa, mintind cu nerusinare ca fac “dreptate” in interiorul sistemului si “recalculand” din burta unora pensiile actiune care ii costa déjà 80 de milioane euro in plus pe an.

Afirm ca militarii activi la armata, interne si servicii, acopereau singuri pensiile rezervistilor care astazi, transformati fiind in civili (“asistati” sau “beneficiari”), sunt aruncati, abia acum, in spinarea civililor, adica pe Casa Nationala de Pensii. Si mai afirm ca, la ora actuala, toate pensiile foste militare, fie ele marite propagandistic, fie micsorate, sunt platite ilegal, prin operarea unui transfer de fonduri fara acte justificative, ceea ce inseamna caz penal.

In ceea ce ma priveste afirm ca am inca pensia de 3257 lei nu 1407 lei cum afirma “informatii” ziaristi de la Evenimentul zilei. Alaturarea mea la primul titlu unor celebritati ca domnii Ristea Priboi, Toma Zaharia si Aron Bordea ar sugera ca fac parte din randul pensionarilor “bogati si celebrii”.

2.      Acesta este de fapt al doilea titlu al articolului: “Pensionarii bogati si celebrii care au dat statul in judecata”.

“Celebru” oi fi prin cele peste 40 de volume semnate ca autor sau coautor, 82 de studii de specialitate, prin cele peste 2000 articole de presa publicate, prin ciclurile de emisiuni “Detectivi prin colb de cronici” si “Inorogul” sau “Istorie adevarata”, “Istoria care doare”, “Istorie si … istorii”, de radio si televiziune, ori poate prin campanile mele de presa impotriva ministrului adjunct al apararii din 1992 sau impotriva sefului statului din 1997! “Bogat” nu am fost insa si nu sunt, drept care urez  tuturor mancatorilor de rahat de la respectiva publicatie sa-si duca zilele, ei si neamurile lor, din sume egale cu cele pe care le am eu in conturi (adica 0) si sa se plimbe cu masini ca a mea (de asemenea inexistenta). Tot la acest punct atrag atentia mancatorilor de rahat ca nu am lucrat 3 ani la Centrul de Studii si Cercetari (de Istorie si Teorie Militara) ci 21, din care 9 ani ca stagiar, tinut in aceasta pozitie, pentru ca eram mai “galagios” in tinerete de mari personalitati actuale ale puterii. Si mai adaug ca “apoi” n-am fost o zi la Consiliul Politic Superior care nu mai exista din 1989, ci redactor sef la Editura Militara.

Personal nu am dat statul in judecata pentru pensie ci Senatul Romaniei pentru desfiintarea abuziva a contractului de munca, la 10 decembrie 2009. SCMD, in schimb, organism pe care l-am infiintat, a dat guvernul portocaliu, rosu – alb-verde si, mai nou statul lui Basescu, Udrea, Oprea, Igas, etc. in judecata pentru “drepturile incalcate” in circa 25000 de procese. Pentru ca domnilor bolsevici stahanovisti de la Evenimentul zilei suntem tara europeana si legislatia europeana prevaleaza. Or, potrivit Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, Protocolul 1 (art.1,4,6), Cartei Drepturilor Fundamentale a UE (art.17) si Protocolului 1 Aditional la aceasta Carta (art . 1,6,14) gradul militar si pensia in plata de care magarii astia vor sa ne deposedeze sunt “drept dobandit” si “drept patrimonial” (adica proprietate).  Mai mult, orice diminuare a pensiilor aflate in plata se numeste DISCRIMINARE si se pedepseste ca atare. In plus, gradul militar nu poate fi luat decat prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, sub acuzele de inalta tradare sau genocid, nu prin ordonantele imbecile ale lui Boc si legile promulgate prin frauda (vezi 263/2010 si 58/2011) de cuplul banditesc Basescu-Anastase.

Acuz actuala putere, astazi cand se pregateste sa cedeze pe nimic ultimele active ale statului din domeniul petrolului si gazelor naturale, de furt incalificabil, nu numai in alegeri ci, efectiv, la scara intregii avutii nationale, de subminarea economiei nationale si genocid, ca o consecinta a legilor de tip dictatorial emanate de la Cotroceni in ultimii doi ani. (Ne-au murit datorita tensiunii in care suntem tinuti, doispreszece membri de sindicat, cu varste cuprinse intre 49-60 ani, numai in ultima luna).

Acuz actuala Putere de inchinare a Romaniei si gajare in totalitate a viitorului romanilor catre marii asasini economici mondiali.

Acuz actuala Putere de slabire pana la dezintegrare a capacitatii de aparare a tarii, prin zisele “”reforme”” in sistemul militar, vizand armata activa si de rezerva, internele si serviciile. (Ii sprijinim in egala masura, alaturi de pensionari, pe militarii care se intorc, multi dintre ei raniti, din Afganistan si Irak si sunt aruncati, la 45 de ani, pe piata muncii, fara nici un drept. Ii sprijinim neconditionat si pe tinerii politisti, jandarmi, pompieri, politisti de frontiera, de care Igas isi bate joc zilele acestea).

Acuz actuala putere de jignire repetata a militarilor si de tentativa de a opune nu numai pe civili militarilor ci toate categoriile socioprofesionale una impotriva celeilalte.

Acuz actuala putere de inalta tradare nu numai pentru dezintegrarea Romaniei prin proiectata regionalizare, de sprijinirea tradatorului Tokes Laszlo si a provocarilor iredentiste sistematice (dovada aprobarea noii steme a IPJ Covasna) la care se dedau nostalgicii Evului Mediu timpuriu ci in primul rand pentru distrugerea capacitatilor productive ale economiei romanesti, cheltuirea voit iresponsabila a banului public, lichidarea sperantei de viata a varstnicilor si a sperantei de realizare a tinerilor, pentru indobitocirea unui popor devenit astazi populatie, prin ticaloasele legi si “”institute”” capusa ale invatamantului, culturii, sanatatii, ca si printr-o ticaloasa campanie mediatica de tip stalinist, impotriva celor care indraznesc sa se opuna, totul concentrat in expresiile cuplului Basescu-Boc: “”statul nu are nici o obligatie fata de cetateni””, “”plecati sa munciti in strainatate””, “”parasiti pe cale naturala sistemul””, etc.

Acuz actuala putere de dictatura pentru incalcarea cinica a tuturor prevederilor Constitutiei si a legislatiei europene.

Acuz actuala putere de distrugerea sistematica a fortei active prin desfiintarea locurilor de munca, taierea salariilor care obliga elitele profesionale sa plece in afara tarii, prin limitarea sau interzicerea dreptului la munca.

In ceea ce ne priveste pe noi, militarii, acuz actuala putere de minciuni odioase menite sa ne dezbine si sa pacaleasca uscaturile noastre in urmatoarele cazuri:

1.      Dreptul la pensie nu presupune dreptul la cuantum. Fals! Cuantumul castigat este proprietate intangibila. Prin urmare principiul neretroactivitatii legii interzice orice “”recalculare””, “”revizuire”” sau “”regularizare”” sau orice dejectie a gandirii prezidentiale care presupune ajustarea unor pensii aflate in plata.

2.      Respingerea de catre Curtea de Apel a unui act administrativ (HG) nu ar fi erga omnes. Fals, demonstrat la 07.01.2011 de ICCJ.

3.      Procesele SCMD pe “”recalculare”” ar fi caduce. Fals! Noi demonstram in justitie ca zisa recalculare trebuia sa inceteze la 28 sept 2010 si nu a incetat. Ca deciziile de pensie luate ilegal, in perioada de suspendare executorie sunt nule de drept, prin urmare, OUG 1/2011, devenita prin frauda Legea 58/2011, este inutila, fiindca revizuieste ce nu exista.

4.      Cazul plafonului de 30 de milioane, sub care pensiile militare nu ar scadea, si care plafon exista doar in gargara domnilor Basescu, Boc, Seitan si Oprea.

5.      Cazul plafonului de 740 lei pentru calcularea CASS, care se extrage ilegal (Legea 19/2000 si OUG 147/2002 prevedeau cresterea pensiilor cu suma necesara extragerii CASS) din intreaga suma.

6.      Cresterea pensiilor militare afisata pe toate gardurile, in conditiile in care se pregateste o plafonare generala la 1500 lei, in cel mai bun caz la 2487 lei.

7.      Cazul scaderii salariilor cu 25% (real 49%) pentru numai 6 luni si care se prelungeste sine die.

8.      Sloganul “”Nu sunt bani””. Decat pentru afacerile si profiturile unor Udrea, Videanu, Cocos sau Oprea. Adica pentru partidul care se pregateste sa fure sau sa cumpere alegerile.

9.      Cazul cu mogulii de presa care ar minti poporul, etc.

10.  Cazul cu cei 4.200.000 de activi care ar duce in spate 5.700.000 de pensionari (reacordati-ne dreptul la munca si o sa ne ducem singuri in spate, ba o sa-i ducem si pe tinerii nostri).

In ceea ce ne priveste, pentru ca ne-am saturat de noii stalinisti si de slugile lor ticaloase, anuntam ca, in conformitate cu Art. 118, al. 1 din Constitutie, constatand disparitia democratiei in Romania, ii vom sprijini in viitoarele alegeri pe toti cei care se opun Puterii opresoare de esenta si de educatie stalinista. Iar daca opozitia va fi infranta, anuntam de pe acum ca vom lansa, in baza drepturilor noastre constitutionale si a obligatiilor noastre de militari, catre natiune chemarea, sub egida noastra, la constituirea unui “”Consiliu National de Salvare a Romaniei”” si la crearea unui “”Institut pentru Studierea Crimelor Regimului Basescu-Boc””.

Personal, stiind ca articolul din gazeta de partid inspirat numita de un politician “”Evenimentul silei””, face parte dintr-o noua campanie prezidentiala de denigrare a opozantilor si dezbinare a opiniei publice, in scopul usurarii noii gaselnite de plafonare a pensiilor si salariilor, pentru a arunca fabricata criza, in continuare, pe spinarea prostilor (stupid people), protejand profiturile tot mai nesimtite ale ciocoilor Boc, Basescu, Videanu, Cocos, Udrea, Oprea, etc., nu pot sa ma impiedic insa sa nu raspund pseudoziaristilor de serviciu ai Puterii, apeland la o celebra replica a unui si mai celebru politician europarlamentar pe nume Gigi Becali – “”Hai siktir!…””. Iar pentru umplerea punctelor de suspensie, le recomand (scuzati-mi expresia prezidentiala) … “”gaozarilor”” in cauza sa caute pe Google   culegerea de documente audio-video “”injuraturi cu paramentari””. In rest, domnilor jurnalisti, fiti siguri ca ne vom socoti, atunci cand se vor alege apele! Adica, dupa alegeri!

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

Presedinte fondator al SCMD

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

Presedinte fondator al SCMD

 PS 1: Intre noi, fie vorba, ar trebui sa-i multumesc respectivului Virgil BU(r)LA ca m-a “”implementat”” ca nuca in perete, printre “”pensionarii bogati si celebri””, dandu-mi ocazia sa mai dau o palma cu piciorul noului geniu carpatic si sa-l rog sa continue ca sa pot construi o campanie sindicala pe “”dreptul la replica””.

PS 2: Declansarea noii campanii media prezidentiale impotriva militarilor a provocat aplauzele membrilor Secretariatului SCMD, incantati sa vada mutrele trogloditilor nostri din asociatiile militare care fac sluj in fata basescului, cand vor intelege ca sutele de milioane promise de unii pe listele prostiei, afisate pe bloguri, se vor concretiza in scaderi dramatice.

ACELASI

 

Noua mea Ordine Mondială şi noua lor Ordine Mondială

Posted by Stefan Strajer On August - 14 - 2011

Noua mea Ordine Mondială şi noua lor Ordine Mondială

Autor: Magdalena ALBU

 

„Chiar când Dumnezeu ne întinde mâna, satana ne împinge s-o scăpăm.” Părintele Arsenie Boca

Schimbarea actuală de paradigmă este mai mult decât evidentă pentru orice locuitor al acestei planete înguste. Se încearcă a se impune altceva decât ceea ce a fost până acum cu orice preţ. Numai că noua lor ordine mondială nu bate absolut deloc cu noua mea ordine mondială. Nu se potrivesc nici în clin şi nici în mânecă. Faptul că Omul nu mai încape deloc ca entitate fixă şi primordială în acest aşa-zis concept globalizant, care adună în el o gândire extrem de precară, fundamentată pe un primitivism feroce, mă pune din ce în ce mai mult pe gânduri. Sclavagismul conturat acum cu mare forţă pe toate laturile şi faţetele societare ale zilei de azi nu poate decât să te determine pe tine, observator atent al propriei tale lumi în care exişti, a crede că abjecţia conjuncturală „NOM” – a câta, oare, în lungul şir al istoriei acestei lumi?!… – reprezintă un nou tip de imperialism dur construit pe temelia prăbuşirii evidente a unei întregi economii mondiale a prezentului acesta destul de ambiguu şi de ceţos. Un prezent care e dat însă omenirii de către Cel de Sus spre a-l parcurge pentru a fi trăit, aşa cum trebuie, iară nu pentru a-i fi blestemate cu sârg secundele una după alta, ajungând a-ţi huli fireasca matrice maternă cu patimă şi imprecaţii cât te ţin bojogii.

Moneda actuală de schimb, banul, începe să zvâcnească, iată, cu putere sub presiunea intereselor unor grupuri, care conduc azi umanitatea, grupuri înecate până peste urechi în opulenţă şi în neaducerea aminte deloc a ceea ce înseamnă complexul verb „a fi”. Crize peste crize, de identitate, economice ori de alte naturi, mai mult sau mai puţin reale, la fel ca şi vestitele revoluţii mai mult sau mai puţin regizate ale umanităţii de catifea, de iasomie şi de ce or mai fi fost ele – de fapt, cantităţi enorme de sânge amestecat sinistru de cinematografic cu retorici discursive contrafăcute cu uşurinţă şi inuman -, au fost şi vor mai fi. Prăpastii, aparent fără ieşire, s-au tot succedat unele după altele, pierzîndu-se toate în fumul înecăcios al unei uitări perverse (tristă neamintire a unui trecut ce a fiinţat aievea!…), niciuna dintre ele neavând însă omenirea în centrul său, ci doar interese mărunte de ordin finaciar-politic, nici măcar moral sau cultural, ale conducătorilor ei vremelnici şi, de cele mai multe ori, complet iresponsabili.

Actualmente, ceea ce trăim acum nu e nici pe departe o rezultantă nefericită a unei diacronii fireşti a destinului liniar al acestei lumi. Criza prin care trece întreaga umanitate acum nu este una care să anunţe un previzibil final apocaliptic. Dimpotrivă. Regiile existente în spatele ei însă (a nu se citi aici „conspiraţii”, ci planuri nedate în vileag încă, un soi de secret al lui Polichinelle care stă în mintea şi pe buzele tuturor) nu anunţă, după cum se poate constata pe pielea noastră a tuturor, nimic bun. Configuraţia încropită a unei aşa-zise „noi lumi” refăcute phoenixian din cenuşa proprie se pare că este una lipsită de două noţiuni precise în sfera ideologiei ei precare: Omul şi Dumnezeul din lăuntrul şi din afara sa. Se concretizează din ce în ce mai pregnant un soi de metaom robotizat şi împins către obedienţă ocultă şi un nou dumnezeu „iluminat” (de fapt, o înşiruire de cranii cu ochii scoşi, evident, găsite prin cimitire şi aşezate simetric, cu o lumânare în spatele lor, în sanctuarele satanice ale celor ce propovăduiesc propagandistic un ecumenism forţat şi impropriu, de fapt, nişte simpli închinători zeloşi „marelui arhitect” al omenirii trasat din echer şi compas pe un birou de proiectare oarecare de către reprezentanţii plesnind de aroganţă şi de venin ai noii ordini mondiale), născut din anularea de facto, prin tot soiul de experimente ştiinţifice îndelung mediatizate, a Celui real, unicul zămislitor al Universului enigmatic şi fascinant din interiorul căruia facem şi noi parte.

  

Cipul – o formă de de control total al întregii lumi de către actualii vătafi ai NOM-ului, cu hoiturile zăcând în lux patologic, zis şi „elitist”. Prostituţia, pedofilia, sodomia şi desfiinţarea familiei – formulele cele mai sigure de alungare a Iubirii, de atrofiere a centrului acesteia din creierul omenesc. Lupta omului nu cu sine însuşi, ci împotriva sa, un deziderat care nu urmăreşte altceva decât să omoare Sinele curat al bietei fiinţe umane şi reducerea acesteia la un simplu organism viu cu o neostructură armată doar cu instinctualitate feroce şi-atât. Industria pornografică a fost dezvoltată cu minuţiozitate în timp tocmai pentru a-i demonstra Omului că nu e nimic altceva pe pământul acesta clisos, pe alocuri, decât o mână de mădulare fără suflet, posesoare a unor organe genitale de diferite mărimi împerechiabile în fel şi chip (atât i se insuflă fiinţei umane azi prin varii manipulări grosolane), dar şi un recipient uriaş de trivialitate şi de incultură, o entitate insalubră din toate punctele de vedere şi acerebrală, care, în afară de sex, droguri şi analfabetism, nu mai trebuie să fie educată spre a vedea absolut nimic (amintim aici toate tipurile de „vedete” şi de emisiuni de acest gen promovate ostentativ de către mass-media), noua tipologie humanoidă din ziua de azi fiind, iată, un fel de construct monstruos fundamentat din plin numai pe tupeu, subdezvoltare personală şi coit pervers cât cuprinde.

Călcatul peste cadavre se doreşte a fi o modă impusă acum cu străşnicie de către aparatul de propagandă a actualului sistem conducător dictatorial al lumii. Prigoana consumerismului exacerbat, aroganţa fără de limite afişată peste tot şi carierele de tip sinecuri nasc din ce în ce mai abitir noile cete de copii nu ai Soarelui, ci ai NOM-ului, doritori aprigi de opulenţă şi de desfrâu la cote maxime – nişte victime inconştiente ale vanităţii prosteşti, care curge azi în valuri. Nimic sfânt, nimic la locul lui. Doar haos. Haos întreţinut cu bună ştiinţă pentru instaurarea cu paşi repezi ai noii ordini mecanice antiumane planetare cu orice preţ de către o mulţime finită de forţe ale răului descărnate însă până la ultima lor fibră de semantica plină a verbului „a fi”. „Jos cu fiinţa numită OM!” Nu este nevoie de aşa ceva. Interesant în aceste momente e doar jocul de distrugere a omenirii celei umane şi naşterea cât mai grabnică a umanităţii mecanice formate numai din entităţi mecanico-cipate, adumnezeite şi animalice, singurii, de fapt, noi locuitori plini de „vrednicie” ai acestei cu totul şi cu totul alte lumi marcate de simboluri oculte afişate în mod vizibil orişiunde în ziua de azi. Praf de stele satanic aruncat cu putere în ochii tuturor de către şleahta de vrăjitori reali şi hidoşi ai ilustrei noastre contemporaneităţi macabre!…

Personal, îmi doresc – deşi mă întreb mereu dacă are vreo urmă de importanţă ceea ce vreau eu ca fiinţă umană cu raţiune şi afect a acestei planete mici, dacă interesează pe cineva dintre cei care ne numesc simplu „negri pe plantaţie sau sclavi”?!… – un tip de nouă ordine mondială deloc utopică, însă lipsită completamente de izuri francmasonice felurite. Căci „Ne-ar cuprinde Dumnezeu cu totul şi ne-ar îmbrăca în lumină, însă nu găseşte în noi loc curat de care să ne cuprindă (…).”, ne glăsuieşte din veşnicie Părintele Arsenie Boca. Vreau o nouă lume dominată de pace şi de spirit divin, de bună înţelegere între oameni şi de substanţa rară a înţelepciunii. Un soi de Realia terestră, unde Omul să se simtă cu adevărat la el acasă şi nicidecum într-un veşnic prizonierat al dihaniilor înspăimântătoare care conduc malefic planeta. Noua mea ordine mondială presupune scoaterea Omului de sub obrocul minciunii şi al manipulărilor sale de zi cu zi. Departe de mizerie, fiinţa umană s-ar întoarce sigur către ea însăşi şi ar sălăşlui de la un capăt la altul al spaţiului acesta teluric cu rugăciunea în inimă şi cu Dumnezeu, în sfârşit, alături o dată pentru totdeauna. Îmi doresc prea mult ?!… Eu cred că nu, fiindcă ceea ce gândesc constant în adâncul sufletului meu se cheamă nici mai mult şi nici mai altfel decât normalitate. Sau, precum ar spune atât de pătrunzător Părintele Arsenie Boca: „Lipiţi-vă inima de lucrul lui Dumnezeu (…). Nu mai chemaţi pe dracul, pe bată-l crucea, căci, dacă tot pe el îl chemaţi, el vă va ajuta şi el vă va aduce risipă şi moarte.”

Magdalena ALBU

11 august 2011

Capcana votului prin corespondenta

Posted by Stefan Strajer On August - 11 - 2011

Capcana votului prin corespondenta

Autor: Grigore L. Culian (New York)
Dupa ce la parlamentarele din 2008 si prezidentialele din 2009 Biroul Electoral Central (BEC) – controlat de banda mafiota rosie vopsita in portocaliu si aflata la putere – a luat controlul sectiilor de votare din strainatate din mâinile comunitatilor românesti si l-a pus la discretia personalului ambasadelor si consulatelor României, netezind astfel, prin frauda, drumul lui Traian Basescu spre al doilea mandat la Cotroceni, Puterea pune la cale o noua diversiune pentru parlamentarele din 2012 si prezidentialele din 2014: votul prin corespondenta. Schimbarea presedintilor sectiilor de votare din strainatate, (alesi pâna in 2008 din rândul membrilor comunitâtilor, care aveau legitimitate) nu a fost intâmplatoare. Prima dovada in sprijinul acestei afirmatii e faptul ca, pentru prima oara dupa 1990, atât in 2008 cât si in 2009 s-au inregistrat fraude masive la vot, mai ales la Paris, dar si in Spania sau Italia, lucru nemaiintâlnit pe vremea când sectiile de votare erau conduse de reprezentantii locali ai celor care votau. Daca aceasta masura abuziva a avut totusi o acoperire legala (desi imorala!), fiind vorba de o decizie a Biroului Electoral Central, iata ca puterea portocalie incearca inca de pe acum – cu ajutorul ambasadelor si consulatelor României – sa ne bage pe gât votul prin corespondenta, desi nu exista nicio lege in acest sens votata in Parlament! Scopul este pregatirea unor fraude de proportii la alegerile din 2012 si 2014, pentru mentinerea puterii in mâinile mafiei PDL-iste.
Unii se vor intreba – pe buna dreptate – ce probe am. Ei bine, prima dovada este declaratia facuta de actualul ministru de Externe, Theodor Baconschi, la “plenara” PDL, unde “diplomatul din jacuzzi” s-a angajat sa aduca partidului de guvernamânt peste un milion de voturi din strainatate! Sa fim seriosi! Am fost presedinte de comisie ani de zile si românii din strainatate nu au adus niciodata mai mult de 70.000 – 80.000 de voturi din intreaga lume! Sa-i fi apucat tocmai acum pofta de vot si sa vedem un milion sau doua la urne in 2012 si 2014? Daca iau ca exemplu sectia de votare din zona New York, unde se presupune ca ar trai circa 100.000 de români, la scrutinurile electorale din ultimii 20 de ani nu s-au prezentat mai mult de 1.000 – 1.500 de alegatori, recordul de peste 3.000 fiind stabilit la alegerile prezidentiale din 1996, 2000 si 2004. In aceste conditii, de unde poate scoate ministrul Baconschi un milion de voturi pentru PDL? Evident, din votul prin corespondenta, vot imposibil de controlat si/sau reclamat, fiindca atât inregistrarea cât  si numaratoarea o fac tot “EI”, care stiu foarte bine cum se poate fura in România “LOR”, mai ales ca au experienta hotiei, mostenita de la vechea nomenclatura comunista.
O alta ingrijorare a mea o reprezinta tentativa de invrajbire, dupa principiul “divide si stapâneste”, a românilor de acasa impotriva celor care au ales sa traiasca in strainatate. Prima diversiune apartine presedintelui Traian Basescu, care, imediat dupa “câstigarea” alegerilor prezidentiale din 2009, le-a multumit românilor din strainatate ca l-au facut din nou presedinte! Cu alte cuvinte, cele 70.000 sau 80.000 de voturi ar fi facut diferenta. Fals! Aceste voturi puteau veni din oricare judet din România, unde mai bine de 5 (cinci) milioane de romani l-au votat pe Traian Basescu, iar acum ne acuza ca noi le-am ales presedintele! Partial, au dreptate, iar operatiunea de dezbinare a reusit!
Va voi prezenta acum un scenariu perfect posibil pentru alegerile din 2012 si 2014. Sa presupunem ca in Romania se vor prezenta la vot circa 10 milioane de alegatori (cifra reprezinta participarea la prezidentialele din 2009) si 10 la suta (procentul actual in sondaje al PDL) vor vota cu candidatii partidului la parlamentare (si cu candidatul la prezidentiale). Asta ar insemna ca PDL va obtine un milion de voturi, iar Opozitia restul, ceea ce ar insemna pierderea puterii (cu eventuale consecinte penale pentru unii membri ai “partidului-stat”). Sa presupunem, de asemenea, ca ministrul Baconschi va aduce din strainatate, cu ajutorul votului prin corespondenta, milionul de voturi promis, plus alte doua milioane furate. Asta ar insemna un 30 la suta pentru PDL, plus 10 la suta din tara, adica aproape de 40 la suta. Vor urma negocierile cu UDMR, UNPR si alte partide – fantoma, plus dezertorii santajabili penal din Opozitie, care vor aduce mafia portocalie la un neverosimil 50+1 la suta, cu care va forma un nou guvern si va ramâne la putere! Aceasta e miza votului prin corespondenta al românilor din strainatate, o strategie cinica si o diversiune menita sa adânceasca prapastia dintre noi si cei aflati in suferinta in tara!
Ce autoritate morala avem noi, cei care traim in America sau aiurea, sa decidem  cine va conduce România in viitor? Platim noi taxe, ni se taie noua pensiile si salariile, sunt batrânii si copiii nostri lasati fara bani de hrana si medicamente, fara scoli si spitale? Suntem noi jefuiti de mafiile comuniste, travestite in democrati, care s-au rotit la putere in ultimii 22 de ani in România? Ce-ar fi sa ne alegem reprezentanti in Parlament care sa ne apere interesele si sa NU mai permitem unui activist de partid ca Mircea Lubanovici (PDL, Colegiul 3-Diaspora) sa doarma pe banii românilor si sa ridice mâna la comanda?! Nu e mai bine sa-i lasam pe cei din tara sa-si aleaga singuri parlamentarii, evitând astfel conflictul artificial inventat de actuala Putere pentru a ne controla prin dezbinare?!    
New York, 1 august 2011
(Grigore Culian, editorul saptamanalului New York Magazin)

Academia DacoRomână – SĂ APĂRĂM ROŞIA MONTANĂ

Posted by Stefan Strajer On August - 8 - 2011

Academia DacoRomână  – SĂ APĂRĂM ROŞIA MONTANĂ

 

„A fi pentru a şti, a şti pentru a avea, a avea pentru a putea, a putea pentru a face, a face pentru a fi oameni fericiţi!“

„Întru eternizarea valorilor temporale dacoromâneşti pe Terra noastră comună, într-o lume comterristă, a fiecăruia şi a tuturora!“

Bucureşti, nr. 223 din 28 iulie 2011

COMUNICAT DE PRESĂ

 

SĂ APĂRĂM ROŞIA MONTANĂ

 

Academia Dacoromână reaminteşte că, în ultimele zile ale lui Decembrie 1989, printre primele legi abrogate de noul regim instaurat în acele zile a fost şi Legea patrimoniului naţional. De atunci, nu s-a găsit timpul necesar pentru conceperea şi promulgarea unei noi legi în acest domeniu, decât abia în urmă cu câţiva ani! În consecinţă, Patrimoniul Naţional a fost jefuit ca în codru şi, printre altele, atât de codrii săi, cît şi de alte bogăţii materiale şi culturale. În acest sens, exemple elocvente, dintre multele care pot fi date, sunt distrugerea sitului arheologic de către locuitorii din comuna Albeşti, judeţul Constanţa – care era cel mai vechi sit dacic din această zonă – şi jefuirea zonei Orăştie – nu numai de obiectele din aurul dacilor, ci şi alte piese arheologice. Acesta din urmă a fost jefuit nu doar de băştinaşi, ci şi de străinii care veneau ca turişti sau organizaţi în „căutători de aur“.

Jefuirea Patrimoniului Naţional s-a extins şi la alte valori ale Ţării: industrii eficiente până în 1989 – care au fost devalorizate moral, spunându-se că sunt doar „mormane de fiare vechi“, spre a fi înstrăinate pe cîţiva dolari –, sisteme de irigaţii, fonduri financiare – prin devalizarea băncilor, cel mai adesea, chiar de unii din conducerea respectivelor bănci –, materii prime – ca sarea, apele minerale, buştenii, fierul vechi etc. Chiar unele reţele electrice sau de căi ferate au fost parţial distruse pentru a se fura şinele şi cablurile electrice.

Exploatarea aurului de la Roşia Montană – realizată de o companie privată străină, condusă de un individ urmărit pentru trafic de droguri – concentrează toate formele de acţiune ale războiului axiologic dus contra României în etapa postdecembristă: minimalizarea valorii terenului deţinut de localnici, păcălirea acestora cu câteva mii de dolari/euro – în urma unei campanii mediatice de dezinformare –, distrugerea unui sit arheologic, înlăturarea dovezilor locale ale străvechii Istorii naţionale, secătuirea subsolului de aurul existent, distrugerea bisericilor. Exploatarea sălbatică de la Roşia Montană va avea drept consecinţe inclusiv distrugerea turismului prin dezastrul ecologic produs în zonă, iar acesta va avea şi implicaţii transfrontaliere, precum în precedentele create, din cauza exploatării pe baza tehnologiilor cu cianură.

Faptul că cei interesaţi în această afacere ruinătoare pentru Statul român dau „asigurări că nu există nici un risc“ nu are nici o valoare. Iar faptul că, inclusiv în aceste zile, pretind că „vor aloca 70 mil. euro pentru conservarea civilizaţiei româneşti din zonă“ nu este decât o nadă cu care să păcălească opinia publică.

Din toate aceste motive Academia DacoRomână se alătură Academiei Române, Partidului României Europene, celorlalte partide, organizaţii şi mijlocare de informare în masă care se opun deschiderii exploatării preconizate la Roşia Montană şi cere Statului român să publice toate documentele în cauză, pentru a se putea face o analiză ştiinţifică a proiectului respectiv; secretul care-l acoperă nu face decât să submineze siguranţa naţională. Totuşi, această solidarizare a opiniei publice intelectuale nu este suficientă, deoarece, în 14 iulie a.c., sinistrul ministru al Culturii, Hunor Kelemen, a aprobat descărcarea de sarcina arheologică pentru Masivul Carnic, situat în zona Roşia Montană, iar această decizie este echivalentă cu aprobarea întregului proiect de exploatare minieră de către compania canadiană Gabriel Resources. Elocvent pentru a releva caracterul criminal al acestei decizii este faptul că Ministerul Culturii a ascuns ordinea de zi a şedinţei Comisiei Naţionale de Arheologie – în urma căreia s-a aprobat descărcarea de sarcină – nepublicând-o pe site-ul ministerului. În înţelegere cu acesta, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, va da aviz de mediu pentru ca exploatarea minieră să poată începe.

Senatul FUNDAŢIEI  ACADEMIA DACOROMÂNĂ „TEMPUS DACOROMÂNIA COMTERRA“

                 Geo   STROE,                                                  Vasile I. ZĂRNESCU,

                 preşedinte fondator                                              secretar executiv

____________________________________________________________________________________________

 

FUNDATIA ACADEMIA DACOROMÂNĂ „TEMPUS DACOROMÂNIA COMTERA” (F.A.D.R.T.D.C.) este rezultatul unificării prin absorbţie a FUNDAŢIEI TEMPUS, fondată de preşedintele fondator Geo Stroe (constituită la 23.11.1991 în Traian; dosar 751/PJ/1991 la Judecătoria sect.1), cu ACADEMIA DACOROMÂNĂ – A.D.R. (continuatoare şi legatară unică a Institutului Naţional pentru Românitate şi Românistică – INPROROM, fondat la 1.12.1991 şi a Cercului de studii DECENEU din anii `70, dosar nr. 34/PJ înregistrat la 24.01.1992 la Judecătoria Sect.1, prin sentinţa civilă nr. 49 din 31.01. 1992, ulterior reorganizată în Academia Dacoromână la 9.05.1995; apoi, cu alte modificări în dosarul nr. 51/P.J./2003), pentru înfăptuirea Programului PROTEMDACOM-10 050 (2 050). Ca fundaţie, este  independentă de stat sau de partide politice, non-profit, are personalitate juridică de drept privat, de cercetare în domeniile  ştiinţei, culturii, artei şi  tehnicii, independentă în acţiunile ei. Ea se constituie ca o societate a oamenilor liberi, care au conştiinţă de dacoromâni şi deviza:  „A fi pentru a şti, a şti pentru a avea, a avea pentru a putea, a putea pentru a face, a face pentru a fi oameni fericiţi!” A.D.R. este autonomă în cadrul F.A.D.R.T.D.C. cu deviza: “Întru eternizarea valorilor temporale dacoromâneşti pe Terra noastră comună, într-o lume comterristă, a fiecăruia şi a tuturora!“ Scopul A.D.R. este cunoaşterea, cercetarea, crearea, stimularea, promovarea, apărarea şi eternizarea valorilor dacoromâneşti de pretutindeni, pe Terra noastră comună. Obiectivul strategic al A.D.R. este pregătirea spirituală a renaşterii pentru reîntregirea naţiunii dacoromâne de pretutindeni în contextul valorilor umane universale. Are cont CEC Bank S.A., Ag. Dr. Taberei, Buc., sect.6, Cod IBAN Cod IBAN R035CECEB60443RON0354455,  Cod fiscal nr. 4929150. Asociaţia culturală Ialomiţa -„ASCULTIALOMIŢA”-  este filiala independentă a F.A.D.R.T.D.C., cont  BCR S.A. Ialomiţa – Slobozia, cod fiscal nr.15162556, IBAN RO14RNCB3100000057540001

www.tempusdacoromania.ro; www. academiadacoromana.ro, www.partidulromanieieuropene.ro, geostroe@gmail.com

Academia DacoRomână 

Sediul legal central: Bucureşti, Dr. Taberei nr.26/119, dosar 4375/303/2008 la jud. sect.6; cont CEC Bank, Ag. Dr. Taberei, Buc., sect.6, Cod  IBAN R035CECEB60443RON0354455,  cod fiscal nr. 4929150.  Academia DacoRomână –A.D.R.- este instituţie autonomă în cadrul Fundaţiei Academia DacoRomână „TDC“ din 9.05.2008.  Of. postal 66, g.1, CP. 58-14, certificat de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial nr.35/PJ/2002.www.tempusdacoromania.ro,www.academiadacoromana,www.partidulromanieieuropene.ro, geostroe@gmail.com

Miscarea feminista in America si consecintele ei

Posted by Stefan Strajer On August - 3 - 2011

Miscarea feminista in America si consecintele ei

 

Autor: Silvia Jinga (Michigan, USA)

Miscarea feminista in America si consecintele ei

(Suzanne Venker & Phyllis Schlafly: The Flipside of Feminism)

            Traditionalismul si modernismul sunt dimensiuni socio-poltice, etice, culturale care se confrunta de cand lumea si nu doar in cultura americana, ci pretutindeni in lume, inscriindu-se in angrenajul contrastelor dialectice care guverneaza realitatea. In lupta pentru Marea Unire O. Goga distingea intre „batranii ruginiti” si „tinerii oteliti”, sincronismul lovinescian se opunea in literatura romana spiritului traditionalist manifestat in semanatorism, poporanism, gandirism, de pilda etc. Nu intotdeauna insa agentii modernitatii aduc solutii la vechi probleme, iar conceptele si practicile validate de traditie nu trebuie grabit repudiate doar pentru ca par a fi prafuite, cand in fapt nu sunt deloc.

Cartea celor doua autoare (Reversul feminismului) publicata de World NetDaily in 2011, in Washington D.C. ne atrage atentia asupra repercusiunilor negative ale rupturii cu traditia morala privind importanta casniciei, rolul femeii in familie si societate, necesitatea prezentei materne in primii ani ai copilariei (vezi invatarura din batrani, la romani, despre cei sapte ani de acasa), relatia dintre sexe etc. Desi, la prima vedere, aceste aspecte par demult cunoscute si rezolvate, sa observam ca ele sunt reinterpretate in America la inceputul anilor 60 cand explodeaza miscarea feminista, total deosebita de miscarea acelor „sufragettes” din 1920, care milita pentru votul universal. Miscarea feminista si revolutia sexuala din deceniul al saptelea pun in chestiune situatia femeii, valoarea casatoriei, a familiei, a maternitatii si incearca sa dinamiteze ceea ce parea natural, normal si sedimentat de secole. Totul se petrece pe fondul rebeliunilor impotriva razboiului din Vietnam din campusurile studentesti si a miscarii drepturilor civile, in acele decenii framantate din istoria Americii.

            Spre a intelege mai bine radacinile miscarii feministe apelam la analiza pe care istoricul Pat Buchanan o dedica Scolii sociologice si filozofice de la Frankfurt (1923-1933, Germania), care, in esenta ei, era marxism cultural, propunandu-si distrugerea din interior a culturii Occidentale. Printre reprezentantii ei se numarau Georg Lukacs, Max Horkheimer, Theodor Adorno, Erich Fromm, Herbert Marcuse etc.  Atacul lor tintea nu burghezia capitalista ca la Marx, ci clasa mijlocie, morala patriarhala, familia dominata de tatal autoritar, ierarhia, infranarea sexuala, loialitatea, patriotismul, nationalismul, etnocentrismul, orice fel de conservatorism. In conditiile in care Hitler ajunge la putere acesti ganditori evrei marxisti isi impacheteaza lucrurile si se muta la Columbia University, la New York in 1933. Intre ei era si studentul pe atunci, Herbert Marcuse, care va polariza atentia in jurul anilor 1950 in State. Autoritatea paterna in familie ei o considera, in mod foarte extravagant, o sursa de idei fasciste, mergand pana acolo ca propun americanilor o psihoterapie colectiva „by treating them as inmates of an insane asylum” – tratandu-i ca pe niste internati la un azil de nebuni – Patrick J. Buchanan, The Death of the West, p. 83). Herbert Marcuse opina in Eros si Civilizatie pentru imbratisarea principiului placerii si a unei „perversitati polimorfe”.  (ibidem, p. 85). Telul filozofilor stramutati la Columbia University era dezintegrarea sistemului capitalist, lucrandu-l din interior prin anihilarea familiei traditionale.  Exagerand, mergeau atat de departe incat clamau, precum Wilhelm Reich, ca „The authoritarian family is the authoritarian state in miniature … Familial imperialism is …. reproduced in national imperialism.”(Familia autoriatara este statul in miniatura … Imperialismul familial este reprodus in imperialismul national” – ibidem, p. 87) O serie dintre ideile acestor ganditori marxisti precum estomparea diferentelor dintre sexe, abolirea autoritatii paterne, izgonirea tatalui din familie, intoarcerea la matriarhat, eliberarea femeilor de „opresiunea” familiala, ostilitatea fata de institutia casatoriei si fata de maternitate etc. au fost adoptate de agenda miscarii feministe din anii 60 in America. Georg Lukacs si Wilhelm Reich au crezut in eficienta revolutiei sexuale ca factor destabilizator al familiei si valorilor de conduita traditionale. Lor le datoram introducerea timpurie a educatiei sexuale in scoli, care nu face decat sa le fure copiilor inocenta la o varsta frageda, sa ii confuzioneze, sa-i maturizeze inainte de vreme si sa-i arunce in teritorii care apartin adultilor. Numai gandindu-ne la aceasta realitate stranie din scolile americane si ni se face brusc dor de copiii creionati de Ionel Teodoreanu din romanul La Medeleni.

            Fara indoiala, ne arata Pat Buchanan, ca Scoala de la Frankfurt, transplantata pe sol american a avut o influenta imensa, fara putinta de negare, asupra istoriei moravurilor, gandirii intelectuale si culturii americane.

            Cartea lui Suzanne Venker si Phyllis Schlafly este o polemica argumentata si documentata cu ideile cele mai raspandite ale feminismului, foarte inrudite cu cele mai sus expuse.

Betty Friedan, una dintre feministele cele mai perseverente, vrea sa le convinga pe femei in cartea ei The Feminine Mystique (1963, reeditata in 2001) ca familia este un mediu tiranic, unde aspiratiile femeii sunt ucise. Mediul familial este comparat cu un lagar concentrationar. De aceea, conchide B. Friedan, singura cale de a elimina asuprirea femeii este schimbarea totala a barbatilor si a societatii. Maria Shriver, la randul ei, a emis in noiembrie 2009 un document intitulat The Shriver Report: A Woman’s Nation Changes Everything   in care denunta modelul asa zis invechit al familiei americane consacrat de secole. Raportul intentioneaza sa probeze ideea ca nu mai traim intr-o „lume a barbatului” („man’s world”, ci intr-o „lume a femeii”, „woman’s world”). Miscarea feminista isi propune de la inceput sa transforme radical (subl. ns.) America. Si noi stim ca orice incercare de a rupe violent cu traditia conduce la mari suferinte. A reforma si a construi in continuare s-a dovedit a fi mult mai util umanitatii. Ideile Revolutiei Franceze au condus pana la urma la ghilotina pe chiar cei care le-au produs.

Feministele transfera conceptul luptei de clasa din teoria marxista in sfera relatiei dintre sexe, insistand pana la saturatie asupra sclaviei domestice a femeii. Ambianta familiala este comparata cu un „comfortable concentration camp”. In acelasi timp, navigand contra naturii, teoreticienele miscarii anuleaza diferentele specifice dintre sexe, considerand femeia capabila sa evolueze pe orice traiectorie profesionala, inclusiv pe acelea considerate, din motive bine intemeiate, exclusiv masculine .  Dupa ce prezinta femeile ca victime ale unei societati depasite asemenea carti le incurajeaza sa se concentreze in primul rand asupra egoului lor, a descoperirii identitatii de sine, asupra carierei si educatiei, asupra gratificatiei personale, propunandu-le sexul eliberat de orice constrangere, sexul la intamplare, singurul mod de a te face sa te simti fericit si descatusat. In acest fel a fost incurajata promiscuitatea si frivolitatea sexuala, relativismul comportamental care sunt expresii ale declinului moral. Valori traditionale ca datorie, onoare, pudoare, sacrificiu, castitate pana la casatorie au fost combatute vehement de miscarea feminista.

 Mesajul feminist este categoric unul egoist, egotist si individualist. Termenii cheie in propaganda feminista sunt:  eliberarea din „robia”conjugala  si obtinerea puterii de catre femeie (freedom and empowerment). Tot felul de carti si reviste dezvaluie „secretele” care pot face o femeie puternica. Indemnul adresat femeilor este:  to love yourself first ( iubeste-te pe tine in primul rand). Maternitatea in contextul acestei ideologii este o chestiune de optiune si  trece pe plan secundar dupa „the highest possible career aspirations” ( cele mai inalte aspiratii de cariera –The Flipside .. p. 54). Lupta obstinata a feministelor nu s-a oprit doar la teorie, ci  a trecut la revendicari practice, pledand pentru amendarea Constitutiei in sensul interzicerii oricarei diferente de tratament bazat pe deosebirea intre sexe. The Equal Rights Amendment a fost votat in Congres si trimis spre toate statele americane in 22 martie 1972. Ideea de egalitate intre sexe pe care se intemeiaza ERA a pus femeile in situatii altadata de neimaginat, cum ar fi de pilda convocarea in armata, participarea la luptele pe front in care s-ar fi angajat USA.  Reactia feminsta a starnit evident contrareactii, intre care se numara o ampla demonstratie in 27 aprilie 1976 in Springfield, Illinois impotriva ERA si pentru protectia familiei. Mai multa decat atat, documentul votat in 2010, intitulat Advancing the Economic Security of Unmarried Women isi propune sa ajute cu subventii de la guvern pe mamele care cresc singure copiii (cei mai multi nascuti in afara casatoriei).  Documentul considera familia nucleara (citeste traditionala) ca fiind depasita de realitati noi, „too many of today’s nontraditional families” (foarte multe familii netraditionale de astazi – ibidem, p. 139) Un asemenea act nu aduce nici un beneficiu ideii de familie si casatorie, dimpotriva descurajeaza si pe cei ramasi inca pe baricadele conservatorismului moral.

            Marea eroare in care cade ideologia feminista este negarea diferentei dintre sexe, femeia si barbatul devenind intersanjabili ca si rolurile lor. Astfel ca vedem, dupa cum observa Pat Buchanan: „female boxing, women in combat, women rabbis and bishops …. and shows that depict women as tough and agressive and men as sensitive and vulnerable” („femei boxand, femei in lupta, femei rabini si episcopi  si spectacole care prezinta pe femei atat de dure si agresive, si pe barbati atat de sensibili si vulnerabili” – Pat Buchanan, The Death of the West, p. 87). De fapt nu putine sunt filmele americane in care barbatii sunt niste personaje emasculate de care ti se face de-a dreptul mila.  Diferenta dintre sexe este o realitate naturala si a o nega este mai mult decat  o absurditate.  Adevarul este ca ideile feministe au reusit doar sa confuzioneze pe femei si sa le puna in conflict cu propria lor natura si cu sexul opus. Suzanne Venker  si Phillis Schlafli considera feminismul „the worst thing that ever happend to this nation” (lucrul cel mai rau care i s-a intamplat acestei natiuni- ibidem, p. 56).  Femeile din generatiile anterioare nu au fost obsedate de identitatea lor, nu au fost incurajate sa se culce la intamplare, sa divorteze, sa-si puna copiii in day care ore prelungite, sa ceara ajutor financiar de la guvern. Autoarele observa efectele nocive ale relativismului moral al miscarii feministe in viata sociala si de familie, manifestate in coborarea standardelor morale.

            Atacul la adresa figurii paterne din familia traditionala si ideea de opresiune a femeii in acest tip de familie a condus la cresterea considerabila a numarului de femei singure care au copii (46% aici in USA) si la o gresita interpretare a rolului parintilor in viata copiilor in general. In generatiile anterioare parintii reprezentau autoritatea in casa, azi parintii incearca sa se coboare la nivelul copiilor sa le fie prieteni. Prin asta americanii inteleg ca sunt „cool”. Eroarea este capitala pentru ca in acest mod parintii renunta la responsabilitatea lor de a stabili pentru copii standardele morale de urmat, limitele necesare, de a formula deciziile importante din viata odraslelor lor atata timp cat ei sunt incapabili de a decide. Dupa cincizeci de ani de „liberalizare”, observa autoarele, s-a ajuns la 9 milioane de cazuri noi in fiecare an de adolescenti infectati, la copii care au copii, eleve din clasa a sasea care folosesc deja pilula anticonceptionala, adolescenti cu cancer cervical, HIV si AIDS.  Sondajele de opinie arata: „If young girls are telling us anything, it’s that they want boundaries and standards>” ( daca tinerele fete ne spun ceva asta este ca doresc limitari si standarde – ibidem, p.68).

            Exagerarea in care a cazut miscarea feminista consta in obsesia ei de a schimba radical pozitia femeii in societate si a o impinge in prim planul societatii pentru a compensa „opresiunea” ei in familia traditionala. Concomitent feministele au contribuit la diminuarea rolului barbatului, portretizat frecvent in filme ca inferior si vulnerabil in relatia cu femeia atotstiutoare. Este un stereotip ideologic cum ne-am obisnuit sa vedem o multime in societatile foste comuniste. In familiile indestulate ale generatiei „baby boomers” educatia copiilor pune accentul pe individualitate, cantandu-li-se mereu ca ei sunt „special”. Femeile de azi au fost crescute sa creada ca ele sunt centrul universului. „They’ve grown up with relatively little hardship and few moral demands”(p. 74), observa autoarele cartii despre generatia tanara. Nu intamplator „gratificatia imediata” este busola multora dintre actiunile lor ghidate de sloganuri ca „to feel good” si „to have fun”. Onoarea, rabdarea, modestia, smerenia asa cum o gasim in religia ortodoxa si magistral ilustrata in literatura lui Dostoievski, sacrificiul pentru aproapele acestea sunt virtuti considerate perimate pentru multi dintre adultii si tinerii americani de azi.

            Cum feminismul a incercat sa creeze artificial un razboi intre sexe, impingandu-le pe femei in rolul de concurente si competitoare ale barbatilor, atitudinea fata de familie si casatorie s-a modificat in sens negativ,  cauzand instabilitate sociala.  Aceasta conceptie de amazoane belicoase a femeilor a diminuat dorinta barbatilor de a se casatori.  Si apoi, am vazut o mare majoritate a femeilor tind sa traiasca independente, punand cariera, nu familia pe primul plan. Or casatoria este o relatie care presupune „investing ourselves in the needs and desires of another person” (investindu-ne pe noi insine in nevoile si dorintele celuilalt, subl. ns. p.74). Cunoasterea si implinirea de sine nu se pot obtine in singuratate, ci in relatia cu celalat si nu este alt cadru mai propice decat casatoria insasi, vazuta ca o calatorie de lunga durata, o relatie stabila in care partenerii se descopera, oglindindu-se unul in sufletul celuilat.

  In efortul de eliberare din acel „comfortable concentration camp” , cum a numit Betty Friedan familia nucleara, feministele vor sa elimine barbatii ca neimportanti si nerelevanti, promovand un egalitarism stupid intre sexe.  Supravietuirea barbatilor intr-un mediu feminist a devenit dificila si periculosa deoarece a fost inventat „sexual harassment”, ca o arma de opresiune a barbatilor.  Nu ca am fi de parerea ca abuzurile barbatilor sa fie trecute cu vederea, dar se exacerbeaza in directia acestui „sexual harassment”, creindu-se un mediu terorizant.  Feministele n-au inteles ca barbatii si femeile au fiecare rolul lor specific la fel de important si la fel de puternic. Uzurpand rolul barbatilor in decursul celor cincizeci de ani de miscare feminista, s-a ajuns la tulburarea unei ordini naturale milenare, proces care se desfasoara azi sub ochii nostri. In publicatiile americane gasim afirmatii alarmante prin absurdul lor privind excluderea barbatilor din circuitul social. Natalie Angier in The New York Times (17 mai, 1994) noteaza ca „one of the most persistent and frustrating problem in evolutionary biology is the male.  Specifically […] why doesn’t he just go away?” (una din cele mai persistente si frustrante probleme in evolutia biologica este masculul.  Mai precis  …  de ce nu dispare odata?, The Flipside Feminism, p. 142). Maureen Dowd in cartea ei intitulata sugestiv Are Men Necessary? (2005) il considera pe barbat „more ornamental” (mai mult decorativ). Lisa Belkin, Pamela Paul, Marie Shriver etc. tin sa sublinieze tot mai mult fenomenul de retragere a barbatilor dintr-o lume care devine „a woman’s world” (o lume a femeii). Termenii in care se exprima feministele sunt legati de dominatie, putere, concurenta, confruntare, afirmare de sine.  Fara prea multa bataie de cap se vede de la o posta ca viziunea lor e alaturea cu drumul, indepartata de esenta fireasca a relatiei cuplului barbat-femeie si ca ultima relatie sociala care a trebuit sa fie corupta de obsesia puterii a fost aceasta relatie fundamentala pentru binele unei natiuni.

 Majoritatea barbatilor nu doresc sa intre in competitie cu femeile, ci doresc sa aiba grija de ele, sa le asigure protectia, ceea ce ii face sa se simta importanti, ridicandu-le respectul de sine si increderea.  Furia feministelor abatuta asupra familiei traditionale in care tatal, mama si copiii au fiecare rolul lor la fel de pretios si necesar, a incurajat in schimb familia non-traditionala reprezentata de mama singura sau, de ce nu, casatoriile dintre homosexuali si cele dintre lesbiene aprobate recent si de New York state. Si pentru ca veni vorba de casatoriile dintre homosexuali eu imi ridic palaria in fata rostirii adevarului de catre Papa John Paul II: „Homosexual acts are against the nature’s law.  The church can not silence the truth, because this .. would not help discern what is good from evil.” (Actele homosexuale sunt impotriva legii naturii. Biserica nu poate tacea asupra adevarului, pentru ca aceasta n-ar ajuta la discernerea binelui de ceea ce este de la diavol, apud P. Buchanan, The Death of the West, p. 90). Aceste relatii atipice nu sunt familii sunt niste simple moduri de convietuire, care incearca sa submineze si sa se substituie familiei adevarate. Cred ca niciodata in istoria umanitatii nu s-a manifestat un asemenea atac concertat din mai multe directii impotriva familiei. Pe buna dreptate autoarele considera criza institutiei casniciei o forta distructiva a societatii contemporane, citand-o pe Caitlin Flanagan care in articolul Why Marriage Matters (Time, July 13, 2009) conclude: „There is no other single force causing as much measurable hardship and human misery in this country as the collapse of marriage” (Nu este nici o alta forta care sa cauzeze atat de multa suferinta si mizerie umana in aceasta tara ca prabusirea casatoriei” (The Flipside of Feminism, p. 85) Consecintele n-au intarziat sa apara.  Statisticile vorbesc despre starea de confuzie a copiilor crescuti in „a single mom” family, ei fiind inclinati 177% spre abuzul de droguri si alcool si 146% spre incalcarea legii. Absenta autoritatii paterne cauzeaza in cele mai multe cazuri viata promiscua a copiilor, parasirea scolii, fuga de acasa, sinucidere, crima juvenala.

            De secole casatoria a fost considerata piatra unghiulara a societatii, liantul care tine o cultura si o natiune unita, mediul cel mai propice de educare a unor copii zdraveni la minte, la suflet si la trup, de pregatire a schimbului viitorului, de crestere a unor cetateni onesti.  Astazi predominanta este o cultura a divortului nu a casatoriei, tinerii tintind satisfactia ego-ului propriu mai mult decat sacrificarea lui pentru binele comun al cuplului, al comunitatii etc. . Ei nu sunt educati sa inteleaga ca sacrificiul in viata este inevitabil si ca puterea de a sacrifica ceva din ce-ti apartine este chiar secretul bucuriei. „Dar din dar se face rai”, aceasta zicere din batrani se aplica nu doar la aspectul material al vietii, ci si la cel moral si spiritual. Impartasirea cu trupul lui Christos este simbolul sacrificiului suprem care ne indeamna la slefuirea continua a egoismului natural si la evolutia de-a lungul vietii de la omul natural la cel spiritual.

 Oprah, unul dintre modelele mediei americane invadata de idei feministe nu crede in familia traditionala pentru ca, zice ea, „Marriage means to me offering – sacrificing yourself to the relantionship.  I’m not capable of doing that”. (Flipside of Feminism, p. 83 – Casatoria insemneaza pentru mine a oferi, a te sacrifica  pentru o relatie. Nu sunt capabila sa fac asta). Ipocrizia lui Oprah consta in faptul ca si-a castigat faima si averea din abordarea problemelor mamelor, tatilor si copiilor, intr-un cuvant si-a pescuit tematica din universul familiei pe care il tine la o asa astrala distanta de ea ca persoana. „None of these problems touch Oprah in the golden sphere in which she lives” (Nici una din aceste probleme n-o ating pe Oprah in sfera aurita in care traieste – ibidem, p. 83), comenteaza autoarele sarcastic.  O imensa distanta se asterne intre ea si Grusenka, personajul dostoievskian din Crima si pedeapsa care isi urmeaza iubitul pe drumul surghiunului. Pentru ca Dostoievski credea si noi continuam sa credem impreuna cu el ca „ideile de innoire a omului”, si feministele au dorit in felul lor innoirea relatiei dintre sexe,  „trebuie sa se manifeste pretutindeni  … sub chipul adevarului divin, sub chipul adevarului lui Hristos, care se va infaptui candva pe pamant si care se conserva pe de-a-ntregul in ortodoxie”. (F. M. Dostoievski, Jurnal de scriitor, vol. II, Polirom, 1998, p. 21).  Revolutia sexuala si miscarea feminista au condus la un haotic colaps al vietii publice si private in America.  Tony Morrison, scriitoare americana laureata a Premiului Nobel, deplangea in cuvantul ei la editia 2011 a PEN World Voices Festival „the loss of public life because of degradation of private life”.  Ea s-a referit la distorsiunea adevarului realitatii cauzata de civilizatia vizuala si la crearea datorita mediei a unor realitati iluzorii, virtuale in care valorile umanismului sunt subordonate si maculate de principiul profitabilitatii, marketabilitatii, senzationalului si consumatorismului, conducand la o aneantizare a fiintei umane autentice. 

            O societate nu poate supravietui cand jumatatea ei feminina se considera oprimata si lupta pentru preluarea puterii, iar celeilalte jumatati, celei masculine i se spune mereu ca nu are motiv sa existe. O singura solutie se contureaza:  intoarcerea la valorile testate de timp ale familiei traditionale. Generatia de parinti baby boomer au tratat mult prea superficial problemele educatiei, uitand sa-i invete pe copii disciplina, autocontrolul, bunul simt si responsabilitatea.   In loc sa se intrebe mereu care le este locul si rolul in aceasta lume, amagindu-se cu un narcisism steril, femeile trebuie sa asculte de instinctele pe care natura le-a sadit in ele, caci natura nu poate fi inselata. In fiecare duminica liturghia ne spune cat de importanta este vocatia materna a femeii. Nu poate fi nimic mai emotionant decat sa auzim ca Isus Christos a inviat pentru rugaciunile maicii sale. Dar azi sunt prea multe familii disfunctionale, prea mult sarcasm si prea multa persiflare a virtutilor verificate de timp: datorie, onoare, pudoare, decenta, sacrificiu si responsabilitate.

            Suzanne Venker si Phyllis Schhlafly adreseaza intregii societati americane un avertisment grav:  „But we are (subl. aut.) suggesting we look back at where we went wrong – because here’s a sobering fact:  society may change, but children don’t.  They come into this world today with the same needs and expectations as they did one hundred years ago, and parents continue to be the most significant influence in their lives. For this reason alone we must find the answer”. (Dar noi sugeram sa privim in urma unde am gresit pentru ca un fapt care sa ne trezeasca se impune:  societatea s-ar putea schimba, dar copiii nu.  Ei vin in aceasta lume astazi cu aceleasi nevoi si asteptari cu care au venit cu o suta de ani in urma, si parintii continua sa fie cea mai semnificativa influenta in vietile lor.  Numai pentru acest singur motiv si noi trebuie sa gasim raspunsul.  The Flipside of Feminism, p. 101). Este o carte nelinistitoare al carei mesaj se face auzit in ciuda zarvei coditiene a culturii pop si care ne spune cu tarie ca nu putem trai la intamplare.

În Canada, la Câmpul Românesc

Posted by Stefan Strajer On August - 3 - 2011

În Canada, la Câmpul Românesc

 

Autor: acad.Nicolae Dabija (Chisinau)

 

În Canada, la Câmpul Românesc  (Jurnal)

La Câmpul Românesc, o localitate din provincia Ontario, Canada, Săptămâna Culturală din acest an s-a desfăşurat între 11 şi 16 iulie.

Câmpul Românesc este o mică Românie.

Aici mai bine de 45 de ani românii de pe întreg continentul american continuă să se întâlnească în fiecare vară.

Cei mai mulţi dintre ei au fost nevoiţi să emigreze după cel de-al Doilea Război Mondial.

Dar rândurile lor sunt completate de cei care au ajuns în Lumea Nouă după 1990, mulţi dintre ei fiind tineri.

Contra timpului

Ajung cu avionul de la Bucureşti la Amsterdam în dimineaţa zilei de 13 iulie. Decolăm din Amsterdam la 13 iulie, ora 11.00, şi aterizăm la Toronto, Canada, la 13 iulie, la ora 10.00.

Am mers contra timpului, ţinând cont de diferenţa de timp amendată de fusurile orare.

Avionul Boeing, care e o uriaşă casă zburătoare, e plin cu negri africani (la aeroportul din Toronto aveam să mă conving că sunt cu toţii cetăţeni canadieni). Unul dintre ei seamănă leit cu un consătean de-al meu, Aurel Cotorobai, cu deosebirea că şi-ar fi dat chipul cu vacs. Mă gândesc că soţia lui ar zice acelaşi lucru, crezându-l că vine acasă după ce a descărcat un vagon de cărbuni la gară.

Ne salutăm în avion ca doi cunoscuţi şi ne zâmbim ca nişte oameni care nu s-au văzut de mai mult timp.

Sunt întâmpinat la aeroport de o impresionantă delegaţie româno-basarabeană: Lia, Victor şi Sanda Popovici, Iacob Cazacu-Istrati, Tamara şi Oleg Bagrin, Boris şi Ilie Leu Vasilev, ziaristul Alexandru Tomescu, Adriana Todiraşcu, cu drapelele României şi Republicii Moldova, cu pâine şi sare. “Probabil, nici şefii de stat nu sunt întâmpinaţi astfel”, le spun prietenilor mei.

La Ovidiu Creangă

La “bojdeuca” lui cu trei etaje din centrul oraşului Toronto ne aşteaptă Ovidiu Creangă. “Bunelul” Creangă e cel care acordă anual zeci de burse pentru cei mai buni elevi ai unor licee din Republica Moldova şi Transnistria (tot R. Moldova): “Lucian Blaga” din Tiraspol, “Alexandru cel Bun” din Tighina, Vărzăreşti (strada principală din această localitate poartă numele lui Ovidiu Creangă), Nisporeni ş.a. Bătrânul mi se mărturiseşte: “Am nouăzeci de ani, şi l-am rugat pe Cel de Sus să mă ajute să ating suta, pentru că mai am multe lucruri de împlinit. În primul rând, să aduc România Mică (Basarabia mea) la România Mare”.

Discut cu “bunelul Creangă”, cum îi zice toată Canada vărzăreşteanului nostru, despre Basarabia de ieri şi de azi.

“Mi-e dor de Chişinău, oraşul tinereţii mele. Şi de Bălţi, unde mi-am făcut liceul. La Vărzăreşti trăiam la un canton, de multe ori, nopţile, câinii se certau cu lupii la gardul din sârmă ghimpată care-l înconjura”. Tatăl său, Vasile Creangă, era inginer la Direcţia Şosele şi Drumuri. Avea 42 de ani, când a fost omorât în bătaie la Chişinău, în ziua de 28 iunie 1940, de către bande bolşevice. Mama lui, Eleonora Pompilă, l-a crescut de una singură. “Eu am avut o viaţă plină, îmi mai spune Ovidiu Creangă. Am avut parte de toate: şi de zboruri înalte (am făcut inovaţii unice în România, mai şi eram persoana de încredere a Elenei Ceauşescu, pe care am ajutat-o să devină academician), dar şi prăbuşiri (pe timpul comuniştilor era să fiu împuşcat; li se năzărise că aş fi fost legionar). Nu e bine în viaţă să ai doar succese, ele te fleşcăiesc”, afirmă el, ca o concluzie. Ovidiu Creangă e optimist: epigramele sale fac voie bună şi altora.

Una autocritică?!

“M-am scremut, m-am opintit,

90 i-am împlinit.

Şi în pas de defilare

Merg spre sută, frăţioare!

Consângeanul nostru se află în emigraţie de patru decenii. Casa lui e aici. Dar rădăcinile i-au rămas pe undeva pe la Vărzăreşti, pe la Chişinău, pe la Bucureşti.

Dracu-a zis: “Eu am mâncare.

Hai veniţi! Am masă mare!

Hai veniţi! La voi e groaznic!

Şi ne-am dus la Dracu-n praznic!”

Recită şi râde: “Spiritul vioi mă ţine în formă. Trebuie să acceptăm şi bătrâneţea, asta fiind unica modalitate de a trăi cât mai mult. 90 de ani e o cifră, nu e jucărie… Eu am ieşit din perioada de garanţie. Dar nu sunt bătrân, sunt doar născut mai devreme”.

Canadieni prin adopţie

Când ajung la Câmpul Românesc, Igor Pădure mă întreabă:

– Când aţi venit?

– Ieri, zic. Iar ca să fiu amabil, îi pun aceeaşi întrebare:

– Dar Dumneavoastră?

– Acum 8 ani.

Igor Pădure e chişinăuian, absolvent al Liceului “Gh. Asachi”. E profesor de matematici la un liceu din London (o localitate de lângă Hamilton).

Un alt român, Bunescu, îmi povesteşte:

– Eu sunt în ţara asta de 17 ani. În fiecare zi îmi spun: plec mâine! Şi tot aşa, de 17 ani. E greu să vii aici, e greu să pleci.

“Marşul Basarabiei”

Imnul manifestărilor de la Câmpul Românesc începând cu inaugurarea lor, de acum aproape cinci decenii şi până azi, este “Marşul Basarabiei”.

Toţi cei prezenţi, oameni de diverse vârste, în sala încăpătoare a Centrului Cultural se ridică în picioare ca să intoneze:

Az-noapte la Prut

Războiu-a-nceput,

Românii trec dincolo iară,

Să ia înapoi

Prin arme şi scut

Moşia pierdută astă-vară…”

Unii dintre cei prezenţi – bătrânul George Bălaşu ş.a. – îl cântă cu lacrimi în ochi.

Pentru prima dată în cadrul manifestărilor de aici are loc “Ziua Basarabiei”.

Omagiu exilului românesc

În cuvântul meu de salut, după ce am mulţumit organizatorilor pentru invitaţie, am menţionat printre altele:

“…În 1976, când a ajuns la Chişinău, Nichita Stănescu a spus: “Am făcut cel mai lung drum din viaţa mea ca să ajung de Acasă Acasă”.

La fel şi eu: am făcut cel mai lung drum din viaţa mea ca să ajung din câmpia românească a Basarabiei în Câmpul Românesc al Canadei.

Am venit aici şi ca să prezint un omagiu exilului românesc.

Câteodată mă surprind la gândul – când îmi vin în minte nume de români celebri, ca Mircea Eliade, George Emil Palade, Constantin Brâncuşi, George Enescu, Eugen Ionesco, Emil Cioran, Grigore Vieru, Mihai Cimpoi ş.a. – că în a doua jumătate a secolului XX, când comunismul a tăbărât peste Ţară, adevărata Românie s-a aflat în afara graniţelor ei.

Cel puţin, conştiinţa acesteia s-a aflat sau în diaspora sau în puşcării…”.

La masa rotundă “Basarabia ieri, azi şi mâine” participă prof. Paul Leu (Kenmore, Washington), Florin Cârlan, preşedintele Fundaţiei “Grigore Vieru” (New York), Iacob Cazacu-Istrati (Toronto), Lia Popovici, preşedintele Asociaţiei Canada-Moldova (Toronto), părintele Dumitru Ichim (Kitchener), George Filip (Montreal) ş.a.

Sunt lansate cărţile “Tema pentru acasă”, aparţinând subsemnatului şi “Stalin mi-a furat copilăria” de Boris Leu Vasilev.

Când îşi prezintă volumul de memorii, Boris Leu Vasilev afirmă: “Am scris-o mai mult cu lacrimi decât cu cerneală”.

Bătrânul deţinut al lagărelor staliniste a impresionat profund asistenţa prin mărturiile lui despre ce-a însemnat Gulagul pentru basarabeni.

Mulţi dintre cei prezenţi, trecuţi şi ei prin închisorile comuniste româneşti, ascultând experienţa tristă a basarabeanului nostru, se conving, a câta oară?!, că imaginaţia călăilor nu are limite.

Notiţe fugare

Citez câteva impresii despre conferinţă:

George Filip (poet, Montreal): “O astfel de conferinţă n-am auzit în viaţa mea. Am 72 de ani, profesorul Dabija mă cunoaşte, în cartea mea “Ţara din lacrimă” n-am pus hotare între pământurile româneşti”. Poeţii sunt apostoli, primiţi-i ca pe nişte apostoli”.

Florin Cârlan (New York): “În toată Europa nu există o suferinţă mai mare ca a Dumneavoastră. Ion Iovcev e un bulgar care luptă pentru românism la Tiraspol. Eleonora Cercavschi din Grigoriopol a fost decorată acum doi ani la Washington pentru românism. În 1995 lui Nicolae Dabija i s-a propus să fie ministru al Culturii la Bucureşti. “Nu, a zis poetul, eu trebuie să fiu pe baricade la Chişinău”. Urmează să ne visăm Ţara aşa cum o ştie şi Dumnezeu, trebuie să fim şi realişti, altfel, ne mănâncă iluziile”.

Alexandru Goţea (New York): “Azi sufletul românesc a renăscut la el Acasă. Basarabia are o misiune: să trezească Ţara”.

Elena Uils (Washington): “Un bosniac mi-a spus: România e zero fără Republica Moldova. Cele mai frumoase femei din lume sunt moldovencele”.

Dumitru Răchitan (Hamilton): “Am redescoperit azi Basarabia prin marii ei intelectuali”.

Grigore Culian (New York): “Ziua de azi mi-aminteşte de o alta. Eram în Piaţa Astoria din New York. Acolo ne-am adunat toţi românii, înainte de Crăciun. Când a prins să cânte Ştefan Hruşcă colinde, brusc a început să ningă. Ca şi cum colindele provocaseră cerurile. La fel, întâlnirile multaşteptate provoacă sentimente inedite”.

Preot Dumitru Ichim (Kitchener): “Am impresia că adevăraţii români se află în afara României, suferinţa naşte tărie şi luciditate”.

Ionel Gheorghina (Hamilton): “Câmpul Românesc a avut un scop: dărâmarea comunismului. Acum s-ar cere un alt program. Acesta ar putea fi solidarizarea românilor din toată lumea”.

Sandu Napa (Montreal): “Să facem un cadou de ziua de naştere a lui Nicolae Dabija şi să unim toate asociaţiile româneşti din Canada”.

Ovidiu Creangă (Toronto): “Basarabia e mai românească decât restul României”

Ş.a.

Între cei prezenţi la manifestările de la Câmpul Românesc sunt mai mult reprezentanţi ai mass-media româneşti din Canada şi SUA: Grigore Culian e directorul publicaţiei “New York Magazin”, Ştefan Străjeri e director la “Curentul Internaţional” (SUA), Puiu Dumitru Popescu e directorul publicaţiei “Observatorul”, care apare la Toronto, Alexandru Tomescu – al publicaţiei “Alternativa”, şi ea din Toronto, preotul Teodor Damian editează revista “Lumină lină” la New York, Felicia Stepan – publicaţia “Ziarul Plus”, care apare la Kitchener, tot la Kitchener părintele Dumitru Ichim tipăreşte revista “Rădăcini”, Ionuţ Dupleac e directorul revistei “Zig-zag român-canadian”, care se vinde la Quebec, George Sava e editorul hebdomadarului “Pagini româneşti” din Montreal.

Publicaţiile menţionate mai sus întreţin flacăra limbii române, informează românii de pe continentul american (numai în Toronto locuiesc peste 70 000) cu noutăţile din Ţară, încearcă să-i solidarizeze şi să-i facă să nu-şi uite rădăcinile.

Oameni-mărturii

Majoritatea oamenilor în vârstă care s-au adunat la manifestările de aici au avut de suferit din cauza regimului comunist.

Alexandru Goţea îmi vorbeşte de faptul că familia sa a adunat 30 de ani de închisoare comunistă: tatăl lui, unchi, mătuşi, verişori ş.a., care au făcut penitenţă în România.

Doru Cioată, pictor “suprarealist abstract şi impresionist-expresionist”, cum îşi zice dânsul, unul dintre marii artişti ai exilului, îmi spune: “Noi am plâns aici când a murit Vieru”.

Apoi îmi povesteşte despre părinţii săi care “au divorţat oficial de patru ori şi s-au recăsătorit de cinci ori”. Tatăl meu, după numele său Nicolae Savin, a făcut închisoare numai pentru faptul că după război a dansat cu nişte prieteni “Hora Unirii” la Iaşi. “Voi vreţi unirea Basarabiei cu Ţara”, li s-a imputat. Şi pentru un dans au înfundat, toţi “dansatorii”, puşcăria. Piaţa Unirii din Iaşi devenise pe atunci A Arcului, iar numele lui A.I. Cuza de pe statuie a fost marchelat. Se temeau şi de el. Ca şi de cuvântul “Unire”.

Liviu Cananău îmi vorbeşte despre tatăl său, Nicolae Cananău.

Născut în 1919, în România Mare, la Badicul Moldovenesc în Basarabia de Sud (raionul Cahul de azi), în paşaportul şi adeverinţa de naştere ale lui Nicolae Cananău era scris: “Născut în URSS”.

Care URSS? În 1919 Badicului Moldovenesc se afla în România Mare.

“Cu această minciună în paşaport tatăl meu a trăit toată viaţa, el ne vorbea de Basarabia ca de raiul pe pământ”.

Capuchihaie la Moscova

Fac cunoştinţă cu mai mulţi basarabeni deosebiţi la Câmpul Românesc.

Unul dintre ei se numeşte Alexandru Mursa din Chişinău.

Părinţii săi fuseseră angajaţi la Ministerul de Comerţ Exterior al U.RSS. Pe tatăl său, Condrea Mursa, profesor la Politehnica noastră, l-am cunoscut. Când soţii Mursa au fost trimişi să lucreze în Madagascar, Alexandru a fost luat de la bunica lui chişinăuiancă şi adus la Moscova, unde a studiat la o şcoală şi a locuit într-un internat al Ministerului de Comerţ Exterior, din clasa a VI-a şi până într-a X-a inclusiv. Era o şcoală specială pentru copiii care aveau părinţi ce lucrau peste hotare. De ce?! Pentru ca maturii să nu rămână “în străinătate”. Erau un fel de ostatici, ca la turci fiii de domni în evul mediu. Cu Alexandru mai studiau fii şi fiice de ambasadori, de angajaţi ai diferitelor ministere care lucrau peste hotare.

Erau sute de copii, un fel de “capuchihaie” la Moscova.

Când se întâmplase că rămăsese cineva dintre părinţii acestora în vreo ţară, copiii dispăreau din internat şi nu mai auzea nimeni de ei.

Dor de casă

Canada e o ţară a tuturor posibilităţilor şi naţionalităţilor.

Italienii au venit în Canada cu satele, cu străzile, cu clanurile lor: ca să nu le fie dor.

Şi unii basarabeni fac la fel.

Tamara Bagrin se află aici cu toată familia. Dar o macină dorul de Acasă. “Acasa mea e Acolo”.

Oleg Bagrin e medic la Toronto. Copiii lui vorbesc deopotrivă româna şi engleza.

Îmi povesteşte:

– Noi, basarabenii, fiind de două sute de ani puşi în situaţia de a ne apăra limba, avem mai multă rezistenţă în faţa canadenizării. Îl întreb pe un român sosit din România: “De ce nu vorbeşti cu copiii româneşte?” “Nu le trebuie româna, îmi răspunde. Vreau să uit cât mai curând de tot ce e România”. Basarabenii sunt mai tenaci. Aici statul, cu grădiniţa, cu şcoala,  cu diverse acţiuni pentru elevi, îţi fură copilul. Dacă nu-i acorzi atenţie, ţi-l fac foarte repede străin…”.

90% dintre români se canadenizează. Doar vreo 10% rămân şi români, sub aspect lingvistic. Mai sunt şi dintre acei care, atunci când îşi aud copiii vorbind româneşte, îi plesnesc cu palma peste gură: “Să nu vă aud!”, crezând că le vor binele. Despre astea îmi povesteşte Dumitru Răchitan, preşedintele Asociaţiei Românilor de la Hamilton.

Confuzii patriotice

Mi se povesteşte despre Constantin Vişoianu, preşedinte al Comitetului Naţional Român din New York, cel care, ori de câte ori sosea la Câmpul Românesc, le vorbea mereu celor prezenţi despre “…românii de la Nisa pân-la Tisa”, în loc “…de la Nistru pân’la Tisa”.

Fostul ministru în guvernul României de până la 1944 mutase astfel ţara cu tot cu românii care o înconjoară ceva mai în interiorul continentului.

Capelă Ortodoxă

La Câmpul Românesc există o capelă din lemn, cu clopotniţă şi un loc pentru meditaţie, “cu un câmp energetic deosebit”, cu opt scaune cioplite din piatră de marele sculptor Nică Petre. Acelaşi sculptor e şi autorul unui basorelief al lui Eminescu de pe teritoriul acestei aşezări româneşti. Alături – un bust al lui Nae Ionescu, şi o troiţă din lemn ridicată în memoria poetului Aron Cotruş, care-l are ca autor pe Valeriu Cercel. Acesta a venit şi-n acest an la Câmpul Românesc cu dalta în geantă, parcă întrebând organizatorii: “Ce mai e de cioplit pe aici, pe la Dumneavoastră?!”

Pe teritoriul campusului se află şi o Rotondă a scriitorilor români din exil: Mircea Eliade, Horia Stamatu, George Donev, Horia Vintilă, Vasile Posteucă…

La Câmpul Românesc există şi o Capelă Ortodoxă.  Aceasta îşi are uşile deschise zi şi noapte.

În zorii zilei de 15 iulie, când ajungem la ea cu Alexandru Goţea, un pui de iepure iese, fără grabă, din chiar altarul acesteia, dispărând în pădurile din preajmă.

…Se vede, acesta se rugase un pic mai înaintea noastră.

Apoi, părintele Dumitru Ichim oficiază o utrenie, acompaniate de trilurile a sute de păsări din pădurile care intră în biserică.

“Domnului să ne rugăm pentru poporul românesc din România, Basarabia, Bucovina şi Ţinutul Herţa. Să piară taberele vrăjmaşilor neamului românesc”, zice preotul, ultima frază fiind una de psalm scris sau nescris încă.

Ce frumoasă e ziua care începe cu o utrenie, îmi zic după aceea.

La cascada Niagara

Prietenii de la Câmpul Românesc îmi fac un cadou de ziua mea de naştere: mă duc să-mi arate cascada Niagara.

Plătim câte 20 de dolari pentru a urca pe un vas care să ne poarte pe râu până la peretele de apă al cascadei. Ca noi sunt mii de persoane sosite din toată lumea, care aşteaptă să ajungă la această minune a naturii.

Spun prietenilor care ne însoţesc (Florin Cârlan, Alexandru Goţea, Iacob Cazacu): e suficient ca o ţară să aibă o cascadă ca asta, ca venitul naţional să-i fie asigurat.

Cascada Niagara nu poate fi povestită, ea trebuie văzută.

Noaptea, lumini curcubeice o împodobesc, umplând-o de frumuseţe şi mister. Aici poemul se aşterne singur pe file…

Părul tău pe umeri, seara,

Îţi cădea ca Niagara.

Păr de oarze şi de grâie,

Cobora pân-la călcâie.

 

Urmăream, prin frunza crudă

cum ieşea din pleata udă

umărul tău de zăpadă:

precum luna din cascadă.

 

Ochii tăi când, sub pleoape,

căpătau licăr de ape,

sărea luna ca o iadă

din cascadă în cascadă…

 

Lumina e un grai uitat…

Biserica ortodoxă românească “Sf. Ioan Botezătorul” din Kitchener îl are ca preot pe dumitru Ichim. Părintele e şi poet, faţă de care literatura română din Ţară are o datorie: să şi-l recupereze ca pe unul dintre poeţii creştini cei mai profunzi.

Lumina nu-i lumină,

ci doar un grai uitat…”

Biserica se află pe una dintre cele mai înalte coline de pe care se vede ca în palmă tot oraşul.

De 46 de ani, în Sala Socială, ridicată lângă biserică se desfăşoară Festivalul Folcloric Bănăţean, cu colective invitate din România.

Biserica mai are o sală încăpătoare “pentru Cenaclul Literar”, două stadioane, unul pentru fotbal şi un altul pentru handbal, şi o şcoală.

Ctitoria e pictată cu sfinţi români: Ştefan cel Mare, Constantin Brâncoveanu, Dumitru din Basarabi, Antim Ivireanul, Teodora de la Sihla, Daniil Sihastrul ş.a.

În Canada, în fiecare oraş ceva mai mare există şi câte o biserică ortodoxă românească.

Ca românii să se poată ruga Celui de Sus şi-n limba lor de acasă.

Forul Românilor  de Pretutindeni

În Canada activează vreo cinci asociaţii ale românilor, vreo trei de-ale basarabenilor (conduse de Lia Popovici, Ala Mândâcanu, Maria Tonu), câteva – de-ale bucovinenilor.

Şi aşa în toate ţările unde sunt români.

În cadrul săptămânii Culturale de la Câmpul Românesc s-a discutat mult despre necesitatea creării unui For Mondial al Românilor, care ar aduna şi ar coordona activităţile celorlalte asociaţii. “Putem face mai multe pentru românii din Ţară, pentru Basarabia, Bucovina, Transnistria şi celelalte ţări, unindu-ne”, susţin vorbitorii. “Câmpul Românesc e un loc simbolic pentru toţi românii, el urmează să solidarizeze consângenii noştri din toată lumea”. “Fiind asociaţiile unite, vom fi mulţi, iar fiind mulţi vom fi puternici şi se va ţine cont de poziţiile noastre în diverse probleme”.

“În Canada, iniţial, apoi şi în alte ţări, Forul să unească asociaţiile românilor, basarabenilor, bucovinenilor pentru acţiuni comune, cele legate de Zile ale Limbii Române, 1 Decembrie, 27 Martie, Mărţişor, Eminescu…”.

“Să promovăm împreună Limba Română, cultura românească, Istoria României”.

“Mişcarea românească este la ora actuală mai puternică în afara graniţelor României”.

Se propune a se crea Forul Românilor de Pretutindeni – România Universal Forum, cu sediul în Canada, la Câmpul Românesc.

Florin Cârlan din New York crede că acesta trebuie să aibă drept model de activitate Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova.

Despre alegeri

Un român, Corneliu Chişu, a fost ales recent deputat în Parlamentul Canadei.

La Toronto, la alegerile pentru Parlamentul Republicii Moldova, au participat 315 votanţi, din ei 10% au votat pentru partidul comuniştilor.

În srutinul din 2005, Lia şi Victor Popovici, cum în Canada nu exista un centru de votare pentru R. Moldova, s-au deplasat tocmai la Washington, parcurgând cu maşina aproape 6 000 de kilometri, ca să poată vota pentru Parlamentul Republicii Moldova.

Şi când te gândeşti că unora dintre concetăţenii noştri li-e lene să parcurgă 2-3 metri ca să-şi exprime opţiunea.

Radu Dolgan, bravo!

La banchetul festiv de închidere a Săptămânii Româneşti, evoluează formaţia “Magic”, interpreta Lia Lungu din New York şi Radu Dolgan, liderul formaţiei chişinăuiene “Noroc”.

Radu Dolgan consacră concertul “despre o chitară şi un artist” memoriei tatălui său, Mihai Dolgan.

Basarabeanca Tamara Bagrin, prezentă în sală, cunoaşte pe de rost toate cuvintele cântecelor. Dar, am impresia, şi ceilalţi, peste 200 de români sosiţi la Câmpul Românesc de pe tot continentul american.

O mică Românie

Timp de aproape o săptămână de zile am avut impresia că am auzit inima României Reîntregite bătând la Câmpul Românesc din Canada.

Am plecat de la Câmpul Românesc cu convingerea că România înseamnă toţi românii. Inclusiv cei din afara ei.

Un basarabean care locuieşte în Siberia îmi spunea că, acolo unde sunt 2-3 români, e deja o mică Românie.

Am găsit “o mică Românie” şi la Câmpul Românesc.

Nimeni dintre cei care vin de pe tot continentul american ca să se întâlnească an de an în această localitate n-a părăsit Ţara de bunăvoie.

Dar fiecare îşi poartă dorul cu el.

Ca pe o povară. Sau ca pe o binecuvântare.

La serata de rămas-bun, toţi cei prezenţi s-au rugat împreună cu părintele Dumitru:

– Doamne, ajută Neamul Românesc de pretutindeni, oriunde s-ar afla, ar visa şi ar spera acesta. Fii cu el, acum şi-n vecii vecilor!

 

Nicolae DABIJA

Mai are România o voce in Europa?

Posted by Stefan Strajer On July - 19 - 2011

MAI ARE ROMÂNIA O VOCE ÎN EUROPA?

(CAZUL HAGI CURDA)

 

Autor: George RONCEA

 

 

Protest faţă de încălcarea de către Ucraina a drepturilor fundamentale ale omului, a libertăţii de mişcare, a libertăţii cuvântului şi a presei, în cazul jurnaliştilor romani Valentin Ţigău şi Simona Lazăr. Mai are România vreo voce în Europa?

Domnule Preşedinte al României, Traian Băsescu,

Ne adresăm Dvs ca şef al diplomaţiei României şi preşedinte al tuturor romanilor, garant şi apărător al drepturilor lor.

Sâmbăta, 16 iulie a.c., în cursul dimineţii, doi ziarişti profesionişti romani se îndreptau spre localitatea Hagi Curda, pentru a participa la sfinţirea primei biserici romaneşti din actuala Ucraina, de la ocuparea Basarabiei de către URSS, cu crimele, deportările şi distrugerile odioase care au urmat, şi până astăzi. La graniţa cu statul vecin, punctul de frontieră Reni, Valentin Ţigău, realizator la Radio România Actualităţi şi soţia sa, Simona Lazăr, redactor la Jurnalul Naţional, au fost încunoştiinţaţi că sunt declaraţi indezirabili, „persona non grata”, mai precis „jurnalist non grata”, ca urmare a unei serii de articole din 2009, intitulate generic „Reporter în Basarabia de Sud”. Materialele incriminate pot fi găsite la adresa http://www.romanii-de-langa-noi.blogspot.com. Una dintre probleme este că, deşi această interdicţie datează încă din 2009, până acum nu a fost adusă la cunoştinţa autorităţilor romaneşti, în ciuda zecilor de întâlniri bilaterale futile avute la toate nivelele diplomaţiei.

Asociaţia Civic Media, membră a Organizaţiei de Media a Sud Estului Europei (SEEMO), bazată la Viena, care este afilitata la Institutul Internaţional de Presă (IPI) cu sediul la New York, protestează faţă de acest abuz grosolan al autorităţilor ucrainene, care constituie o încălcare gravă a drepturilor omului, aşa cum sunt ele stipulate în Declaraţia Universală a ONU, ratificata şi de Kiev, a libertăţii de mişcare, a libertăţii cuvântului şi a libertăţii presei, consfinţite şi de către Consiliul Europei, unde Ucraina este membră, cât şi un afront la adresa relaţiilor bilaterale de bună vecinătate şi a eforturilor pe care le face România pentru apropierea acestei ţări de structurile europene la care suntem parte.

În lipsa unui răspuns adecvat din partea ministrului Teodor Baconschi şi a ministerului Afacerilor Externe – care, până la această oră, a treia zi după incident, nu au binevoit nici să solicite scuze din partea Ucrainei şi nici măcar să-i contacteze pe cei doi ziarişti profesionişti – vă solicităm Dvs să reparaţi demnitatea naţională ştirbita şi să apăraţi drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor romani şi, în acelaşi timp, ale presei libere din România.

Gestul de tip totalitarist-comunist al vecinei noastre răsăritene, la fel ca şi tratamentul la care este supusă numeroasă minoritate românească de pe teritoriul actualei Ucraine sau modul în care Kievul ignora acordurile internaţionale în privinţa Deltei Dunării, dovedesc că această ţară este încă profund ancorată în mentalitatea sistemului bolşevic şi ale produsului acestuia, homo sovieticus, de ale cărui practici şi metode, de tip KGB-ist, nu se poate dezice.

Vă aducem aminte că, în urmă cu şase ani, în aprilie 2005, Societatea pentru Cultura şi Literatura Română din Bucovina vă transmitea printr-un Memoriu un set similar de probleme. „O mare problemă – se afirmă în Memoriu – este reprezentată de interdicţiile de intrare în Ucraina impuse de autorităţile ucrainene fără nici o explicaţie. Lista celor care au primit interdicţie de intrare în Ucraina este lungă: Marian Voicu, realizator la TVR, Victor Roncea, şeful secţiei de ştiri Externe de la ZIUA, scriitorul George Muntean, fost vicepreşedinte SCLRB, Ion Beldeanu, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor din Suceava, Eugen Patras, fost vicepreşedinte al Societăţii pentru Cultura Românească “Mihai Eminescu” din Cernăuţi, s.a”.

Faptul că, după şase ani, nimic nu s-a schimbat din atitudinea Ucrainei faţă de România, de etnicii, cetăţenii şi presa ei, în ciuda faptului că suntem membri cu drepturi depline ai NATO şi UE, arata că avem o problemă perenă, nerezolvată, ceea ce demonstrează şi că diplomaţia romana, cel puţin pe această relaţie, este la pământ.

În acelaşi Memoriu se atrăgea atenţia şi asupra unei alte probleme, şi anume „cea a faptului că localităţile romaneşti din Ucraina nu au revenit la denumirile lor istorice, păstrându-se denumirile impuse în perioada sovietică”. Am fost profund dezamăgiţi să constatăm că, din Comunicatul oficial al MAE privind situaţia celorlalţi romani, în număr de 130, reţinuţi temporar la graniţa cu Ucraina în aceleaşi împrejurări, lipseşte cu desăvârşire menţionarea numelui romanesc al localităţii în care se sfinţea biserica Mitropoliei Basarabiei, şi anume Hagi Curda, fie şi numai în paranteză, după numele falsificator impus de sovietici, respectiv Camîşovca. Această practică mai este uzitata doar de Ambasada Ungariei din Republica Moldova, care eliberează vize Schengen folosind pentru Chişinău denumirea rusească, de Kisinyov. Este o ruşine pentru noi, ca romani, în secolul 21, să ne resovietizam numele numai ca să fim pe placul unui stat agresor şi perpetuu agresiv faţă de conaţionalii noştri vitregiţi de soartă, în timp ce în propria noastră ţară nu mai ştim cum şi unde se la suflam reprezentanţilor extermisti ai ungurilor, ca să se simtă mai bine.

Nu mai puţin întristător este să constatăm faptul că diverse cluburi şi organizaţii care se pretind „active” pentru drepturile ziariştilor au zăcut pasive în acest caz, în lipsa vreunei mize financiare sau de interese politice şi de grup. Dezarmant este şi faptul că o instituţie publică, cum este Radioul Naţional, condus, ce-i drept, de UDMR, nu a emis nici un protest în apărarea propriului ziarist, angajat al RRA, ale cărui drepturi au fost încălcate în timp ce reprezenta România. Astfel de ciudăţenii sunt, din nefericire, dovada că anormalul a ajuns o normalitate, începând de la sfaturile şi informaţiile “avizaţilor” şi până la nivelul de jos, al “activilor”.

Încheiem cu aceleaşi cuvinte pe care le-am mai folosit în trecut într-un caz similar, când predecesorul Dvs, preşedintele Ion Iliescu, a preferat politica “jocului de glezne” şi a diplomaţiei ridicate cam pe la acelaşi nivel, a „genunchiului broaştei”, care însă, în condiţiile celei de azi, pare totuşi o perspectivă a unei “înălţimi ameţitoare”:

„În dorinţa ca acest caz să nu devină un precedent pentru sisteme politice nedemocratice din jurul României, care ar dori să „pedepsească” abuziv libertatea presei, afectând astfel şi alte instituţii media romaneşti, vă solicităm luarea unei poziţii oficiale”.

Cum MAE şi RRA nu au avut timp să le facă publică poziţia ziariştilor „vinovaţi”, o reproducem aici aşa cum a fost ea publicată, cu o solidaritate singulară, de ziarul „Curentul”:

„Ca jurnalişti profesionişti, n-aş miza, în totalitate, pe senzaţionalul episodului Hagi-Curda. Tot ce s-a întâmplat acolo era previzibil; scenariul se putea scrie, aproape la fel, în multe ţări est-europene cu deficit de democraţie. Acolo, unde un cunoscut ziarist ucrainean de opoziţie, Gheorghi Gongadze, a fost asasinat, în anul 2000, de serviciile speciale cu ordin de la conducere, de ce ne-am aştepta că alt ziarist să însemne mai mult decât încă un individ periculos? În definitiv, aici se află răspunsul la întrebarea: «De ce ne-au refuzat ucrainenii intrarea în statul lor vecin şi prieten?». Am publicat, în urmă cu doi ani, o serie de reportaje documentate în Basarabia de Sud. Şcoala, limba română, biserica, conştiinţa de neam – toate aceste valori aflate în pericolul de a se destrăma şi asupra cărora ne aplecăm de mai multă vreme prin natura meseriei noastre. N-am trucat şi n-am exagerat nimic. În general, s-a scris puţin despre Basarabia de Sud, şi acele reportaje au marcat, poate, deschiderea unei noi ofensive pentru adevăr. Dar, cum ştiţi, în anumite situaţii, adevărul doare mai mult ca o rană de glonţ. Revedeţi aceste articole, pentru a înţelege mai bine, la adresa http://www.romanii-de-langa-noi.blogspot.com. Istoria noastră nu e nouă. Sute şi mii de alţi jurnalişti au suferit pentru că au spus adevărul. Unii au plătit cu viaţa, ca Gheorghi Gongadze. În ciuda acestor tragice întâmplări, jurnaliştii n-au încetat să caute adevărul pentru a-l spune oamenilor, având speranţa că ar putea schimba lumea în care trăim. E ceea ce am făcut şi noi. Credem că nu am greşit“, ne-au declarat colegii noştri Valentin Ţigău şi Simona Lazăr.

Domnule Preşedinte, arătaţi-le şi arătaţi-ne că nu am greşit!

Victor RONCEA

Preşedinte-fondator Asociaţia Civic Media

18 Iulie 2011

 

http://www.ziaristionline.ro/2011/07/18/civic-media-catre-traian-basescu-protest-fata-de-incalcarea-de-catre-ucraina-a-drepturilor-fundamentale-ale-omului-si-a-libertatii-presei-in-cazul-hagi-curda/

Citiţi şi:

Crez de jurnalist non grata. Trei vorbe pentru domnul presedinte Traian Basescu despre Ucraina, demnitatea nationala, libertatea de miscare si a cuvantului

Crez de jurnalist non grata: Merita sa devii indezirabil dupa ce saruti mainile romanilor din Ucraina – Simona Lazar, Reporter in Basarabia de Sud »

70 de ani de la declanşarea războiului de eliberare a Basarabiei şi Bucovinei

(Conferință)

Autor: Paul Leu (Kenmore, Washington, USA)

1.Pregătirile lui I. V.Stalin pentru realizarea Republicii Sovietice Mondiale

După colectivizarea forţată, exterminarea culacilor, înfometarea ucrainienilor, deportarea populaţiei neruse, militarizarea industriei, epurarea aparatului represiv etc., I. V. Stalin a demarat, în secret, mobilizarea forţelor armate la graniţa de vest, pentru a ocupa Europa, începând cu: Polonia, Filanda, Estonia, Lituania, Basarabia, Bucovina de Nord, Ţinutul Herţei etc.

Pentru a-şi subordona necondiţionat structurile de putere în vederea realizării Republicii Sovietice Mondiale, cu capitala la Moscova, dictatorul din Kremlin, în timpul Marii Terori, a ordonat asasinarea a 700.000 de persoane, între care s–au numărat şi circa 38.000 activişti ai PCUS şi ofiţeri, consinderându-i pe toţi conspiratori antisovietici şi spioni germani[i].

Lichidarea cadrelor PCUS, NKVD şi ale Armatei Roşii urmărea să-i “elimine pe cei care dau semn de slăbiciune, de omenie şi să-i promoveze pe cei care aplică nemilos ordinele; această punere la încercare destul de specială permitea construirea unui partid format din criminali înrăiţi, gata de orice pentru a-l satisface pe Conducător[ii], aşa cum erau cei din Comintern.

O altă etapă a plaului secret stalinist de a cuceri lumea s-au conturat evident odată cu încheierea oficială a tratatului Ribentrop-Molotov. La cererea părţii sovietice, a fost semnat şi un Protocol secret, ce împărţea sferele de influenţă între cele doua puteri imperialiste. URSS prelua Europa Centrală şi de Sud-Est, de la Marea Baltică la Marea Neagră, plus Finlanda, Estonia şi Letonia. Germania revendica Lituania şi oraşul Vilnius. Polonia şi-au imparţit-o urmând linia râurilor Narev, Vistula şi San.

La punctul 3 al protocolului, Germania îşi manifestă “dezinteresul politic total pentru aceste regiuni“, iar sovieticii solicitau Basarabia.

Agresiunea nazisto-comunistă a demarat aproape simultan. Pe frontul de vest, la 1 septembrie 1939, invazia hitleristă a pornit de la Gdansk spre Varşovia şi, la 17 septembrie 1939, pe frontul de est, Armata Roşie a invadat cealaltă parte a teritoriului suveran al Poloniei interbelice, înaintând până în apropierea capitalei statului cotropit.

Numai operaţiunile de dezmembrare a statului aflat între cei doi agresori imperialişti a costat viaţa a şase milioane de polonezi, între care se numără elita armatei exterminată la Katin de sovietici, a intelectualităţii şi circa trei milioane de polonezi, evrei, ţigani, handicapaţi, homosexuali etc. etc.

Invadarea Europei Apusene, a Basarabiei şi Bucovinei, a Ţinutului Herţei a fost pregăită de Stalin cu minuţie, după cum rezultă din amplasarea primului eşalon de atac în districtele militare de la graniţa de Vest a Uniunii Sovietice, alcătuit din: 190 divizii, cu un efectiv de 3.289.851 soldaţi, dotate cu: 59.787 piese de artilerie, 15.687 tancuri şi tunuri de asalt, 10.743 avioane etc.

 În acest scop, la 21 iunie 1940, şeful Direcţiei Politice a Regiunilor Militare Odessa şi Kiev, a ordonat ca Basarabia “să fie smulsă din mâinile tâlhareşti ale României boiereşti“.

În vederea demarării conflictului armat proiectat de Stalin, comandamentul militar amintit, mai preciza şi următoarele obiective tactico-strategice pe care invadatorii urmau să le aplice:

 “- rapida descompunere a armatei române, a demoraliza spatele (armatei) şi, astfel, a ajuta comandamentul Armatei Roşii sa obţină, în cel mai scurt timp şi cu cele mai mici pierderi, victoria deplină[iii].

În iunie 1940, în urma ultimatumurilor date României, sovieticii au ocupat nu numai Basarabia şi Bucovina de Nord, ci şi ţinutul Herţei, iar după ce puterile Axei aflate în conflict cu Aliaţii se se vor fi epuizat prin distrugere reciprocă, Stalin intenţiona să continuie expansiunea armată spre a le ocupa şi transforma în republici unionale.

De remarcat este faptul că, în aceste momente evreii[iv] cominternişti din Basarabia, pe care prozatorul eseist Norman Manea, într-un recent interviu dat la Deutsche Welle, îi numea proşti, conform ordinelor primate, au contribuit eficient la demoralizarea armatei române pentru ca sovieticii să obţină “cu cele mai mici pierderi, victoria deplină” ordonată de Stalin.

Un participant la evenimente surprinde acest moment istoric, astfel:

“La năvălirea barbarilor bolşevici, în iunie 1940, fiecare a fugit cum a putut şi cum a reuşit, numai să scape de furia celor cu care convieţuirserăm pâna atunci paşnic.

S-au repezit ca nişte fiare, în special asupra armatei române ce se retrăgea în debandadă. Le aruncau soldaţilor în cap cu oale de apă ferbinte, sau cu oale de noapte pline de conţinut.  Le tăiau epoleţii şi la unii chiar nasturii de la pantaloni ca sa râda mai copios de ei. Pe ofiţeri, de obicei, îi omorau.

Ruşii, vreau să zic ostaşii ruşi, nu interveneu, ci se uitau şi râdeau cu poftă. Atacau convoaiele de refugiaţi şi le furau tot ce puteau începând cu bijuteriile. Le răsturnau căruţele şi-şi băteau joc de ei.

Aceştia erau, ca să nu supăr pe nimeni voi folosi termenul de neromâni/alogeni care sub români o duseseră bine, mâncaseră o pâine bună şi nu li se făcuse nici o discriminare, doar din 1921 pâna in 1940 am trăit in Basarabia şi ştiam foarte bine cum au dus-o”[v].

În calitate de contemporan cu aceste evenimente, cunosc şi cazuri, când, unele convoaie cu refugiaţi basarabeni, fiind atacate de cominternişti, au ripostat. Jandarmii ce le însoţeau au deschis focul, în aer, cu armamentul din dotare şi au intimidat pe atacatorii jefuitori, putând astfel trece teferi în dreapta Prutului.

Cele povestite cu menajamente de refugiatul nonagenarul basarabean Ovidiu Creangă s-au întâmplat întocmai. Refugiatii, soldaţi şi civili, femei si copii, aflaţi în trenurile ce-i duceau în România erau foarte furioşi pe evreii cominternişti, iar pe cei câţiva, ce se aflau printre dânşii, i-au aruncat din mersul trenului. Când s-a întâmplat ca unul dintre ei să nege că este evreu, i-au dat pantalonii jos, pentru a vedea dacă e “tăiat împrejur”.

2.Preîntâmpiarea agresiunii sovietice 

Având în vedere evenimentele internaţionale contorsionate ale momentului istorc pus în discuţie, generalul Ion Antonescu, pentru a preîntâmpina agresiunea programată de imperialismul roşu în vederea înfăptuirii Republicii Sovietice Mondiale cu capital la Moscova, a luat numerose măsuri de apărare a ceea ce mai rămăsese din România Mare.

Încă din octombrie – noiembrie 1940, s-au dislocat numeroase unităţi militare, punându-le de strajă de la Cernăuţi[vi] până la Galaţi, pe partea dreaptă a Prutului, de-a lungul noii graniţe cu Uniunea Sovietică.

Pentru început, vizavi de satul Ţiganca, în Cârja, a fost adus, un regiment de infanterie din Oltenia, ce-şi avea popota ofiţerilor în casa noastră. Pe acelaş aliniament, în diverse puncte strategice, printre reginentele româneşiti au fost intercalate divizii germane, iar din mai 1941, în clădirea Liceului “Mihail Kogălniceanu” din Vaslui, a fost instalat unul din muliplele centre de comandă ale forţelor armate nemţeşti. Populaţia de pe graniţa a fost evacuată cu trei săptămâni înainte de izbucnirea ostilităţilor.

Deşi, sovieticii aveau masate la frontiera de vest 190 divizii şi echipament militar superior cantitativ celui german, la 22 iunie 1941, orele 4:45 dimineața, forțele Axei au atăcat, simultan URSS-ul.        Marșul ucigător antisovietic, cu numele de cod Operaţiunea Barbarossa (Unternehmen Barbarossa), a început pe un aliniament considerabil, de la Marea Neagră până la Marea Baltică. Numai în câteva săptămâni, germanii, impreună cu aliații, au incercuit şi distrus cea mai mare parte a unităților cantonate de Stalin pe granița de vest a US și o uriașă cantitate de armament pregătit pentru a invada Europa Apuseană.

În acest moment istoric, comandantul Armatei Române, generalul Ion Antonescu, a dat următorul Ordin de zi:

OSTAŞI,

 Vă ordon: treceţi Prutul! Zdrobiţi vrăjmaşii din răsarit şi miazănoapte. Desrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre. […]

Să luptaţi pentru desrobirea fraţilor noştri, a Basarabiei şi Bucovinei, pentru cinstirea bisericilor, a vieţii şi a căminurilor batjocorite de păgani cotropitori.

Să luptaţi pentru a ne răzbuna umilirea şi nedreptatea. V-o cere Neamul, Regele şi Generalul Vostru.

OSTAŞI, Izbanda va fi a noastră. La luptă.

Cu Dumnezeu înainte!”.

Pe o ploaie torenţială, trupele române, alături de cele germane, au declanşat  ofensiva de eliberare a Basarabiei, Bucovinei şi Tinutului Herței, iar duminică, după un preludiu emoţionant de dangăte de clopote, Radio România a difuzat o liturghie de la Catedrala din Chişinău.

Bucuria noastră a fost mare. Ascultătorii au crezut că Chişinăul a fost eliberat, însă, în următoarele zile, audiind buletinele de ştiri, am constatat că frontul român abia dacă făcuseră câteva capete de pod peste Prut, iar Chișinăul a fost eliberat abia la 16 iulie, ca urmare a acțiunilor întreprinse de Corpul 3 român și Corpul 54 german.

Atunci ne-am dat seama că emisiunea transmisă de Radio România a fost o reluare înregistrată a unei slujbe oficiată în Catedrala Metropolitană din Chişinău înainte ca Basarabia să fi fost ocupată de sovietici[vii].

Capetele de pod realizate peste Prut[viii], de primele eşaloane ale înaintării româneşti, erau ţinute sub foc continu de numeroasele unităţi sovietice, plasate de-a lungul dealurilor de pe aliniamentul Cania, Stroeşti, Ţiganca, Gheltosu, Goteşit, Satul Nou, având sub observaţie întreaga vale a Prutului.

Pe când românii încercau să lărgească capetele de pod, realizat la Fălciu şi Bogdămeşti, sovieticilor, adăpostiţi în tranşeele de pe dealurile ce mergeau paralel cu râul de graniţă, îi stopau cu un foc ucigător, deschis cu armamentul de infanterie şi artilerie. Din acestă cauză înaintarea trupelor române, din sectorul Ţiganca, a fost ţintuită pe loc aproape o lună, în timp ce pe flancurile de nord şi de sud, ofensiva trupelor germano-române se apropiase de Nistru.

Foto.Infanterişti români pe frontul de la Ţiganca-Fălciu

 

Prin sintagma Bătălia de la Ţiganca “se înţelege ansamblul luptelor grele date de Corpul 5 Armata Română în intervalul de la 22 iunie pana la 16 iulie, cu partea culminantă între 4 şi 12 iulie, pentru forţarea liniei Prutului în sectorul Fălciu-Bogdăneşti şi cucerirea zonei fortificate de pe malul opus al râului, cu centrul tactic în satul Ţiganca. (…)

Sectorul era bine apărat de ruşi; probabil că în planul strategiei sovietice aici era proiectatul ax de pătrundere în Moldova. Configuraţia geografică a regiunii de atac era nefavorabilă pentru români.(…)

Tot sectorul rus era împânzit de linii de rezistentă, alcatuind un sistem de întărituri de tipul aşa-numitelor «cazemate improvizate» sau «adăposturi întărite».

Avantajul aşezării strategice a sovieticilor era amplificat de caracterul mlăştinos al luncii Prutului, care îngreuna foarte mult deplasarea în teren a trupelor române”[ix].

Unul dintre participanţi îşi amintea de acest moment:

“În dimineaţa zilei de 22 iunie 1941, echipele de voluntari din Regimentul “Mihai Viteazul” au atacat prin surprindere podul din faţa Fălciului, au traversat apa Prutului – unii înot, alţii în bărci – şi au început atacul poziţiilor sovietice fortificate din luncă şi de pe înălţimile vecine, în mijlocul vijeliei de tunuri şi de branduri.

Un alt batalion de asalt a atacat podul de cale ferată de la Bogdăneşti, cucerindu-l.

Sprijiniţi acum pe cele două capete de pod de la Fălciu şi Bogdăneşti, ostaşii au început lupta cea mai grea.

Înglodaţi în apa şi noroiul mlaştinilor din luncă, strecurându-se prin focul armelor, mitralierelor şi artileriei duşmane de pe poziţiile dominante de la conacul Valienatos şi de pe dealurile Cania şi Epureni, luptătorii căutau să ajungă în apropierea cazematelor, spre a le aduce la tăcere prin dibace aruncări de grenade.

Luptele în această zonă inundată au ţinut mai multe zile, în care timp soldaţi şi infanterişti ai formaţiunilor de atac erau nevoiţi să stea în bălţile cu fundul mâlos, pline de stuful care le împiedica vederea şi mişcările inamicului şi de lipitorile care le sugeau sângele, expuşi focului inamic…”[x].

In acest momnt, cruzimea sovietica a depăşit orice imaginaţie. “La 27 iunie, compania locotenentului Ştefan Luncaşu executase o incursiune la est de Prut, în zona localităţii Hănăşeni (circa 10 km sud de Leova). Compania a intrat într-o ambuscadă şi toţi ostaşii, chiar cei răniţi au fost ucişi până la unul.

Comandantului companiei i s-a retezat capul, care a fost înfipt în baioneta unei arme aşezată vertical, cu patul îngropat în pământ. Capul nefericitului ofiţer a fost îndreptat cu faţa spre noi, inamicul vrând prin aceasta să ne înfricoşeze…”[xi]

 Atacul preventiv, declanşat prin surprindere, a derutat pe adversari, iar  dictatorului din Kremlin nu i-a venit să creadă că intenţiile de a cuceri Europa după ce forţele aflate în conflict se vor epuiza, prin distrugere reciprocă, i-au fost descoperite.

Stalin i-a înşelat întotdeauna pe toţi duşmanii săi şi le-a aplicat, prin surprindere, lovituri mortale. Şi iată, că pentru prima oară în viaţă, chiar când e vorba de cauza lui fundamentală, cineva i-a ghicit planul şi a lovit primul şi totul s-a prăbuşit[xii].

Trecerea Prutului şi împingerea ruşilor către Nistru au costat scump. A fost cea mai mare jertfă a Armatei Române. “Se trăgea nebuneşte. Soldaţii cădeau ca seceraţi. Apa Prutului era roşie de atâta sânge. La mici distanţe, pe Prut se formaseră poduri din trupurile ostaşilor români împuşcaţi de sovietici. Pentru că era în mijlocul verii, aerul din împrejurimi era îmbâcsit cu putoare de cadavre…”[xiii].

S-a estimat că, în această confruntare armată, românii au dat un tribut de 24.396 de morţi, răniţi şi dispăruţi[xiv]. La Ţiganca au fost decimate peste cinsprezece regimente de infanterie, vânători, artilerie, batalioane de genişti, jandarmi etc., din care amintim: Regimentul 6 “Mihai Vitezul”, Regimentul 2/9 vânători gardă, din Divizia L gardă,  Regimentul 12 Dorobanţi, “Dimitrie Cantemir” din Bârlad, unde şi-a găsit moartea şi comandantul lui, colonelul Gheorghe Niculescu, Regimentul de Artilerie Grea din Bârlad, Regimentul “Siretul” din Galaţi, Regimentul 8 Călăraşi, Regimentul 5 Pionieri, Flotila 1 Vânătoare, Compania 40 Anticar etc. 

Numai în Cimitirul militar de campanie, situat pe platoul de lîngă satul Ţiganca, la trei kilometri în stânga Prutului, au fost înhumaţi, în nouă gropi comune, peste o mie de soldaţi, subofiţeri şi ofiţeri ai Armatei Române, fără a mai ţine seama de existenţa a peste 25 de cimitire de campanie, [precum cele de la Cania, cu 938 de morţi, Dealul Epureni – Ţiganca, cu 1.020 de morţi], sau de.cei sfârtecaţi de proiectilele artileriei sovietice şi înghiţiţi de apele bălţilor deoparte şi de alta a Prutului, pe când încercau să debarce în alte puncte, şi de cei decedaţi în diverse spitale de campanie din spatele frontului: Murgeni, Bârlad etc.

Abia după 16 iulie 1941, ostaşii români au reuşit să-i disloce pe combatanţii sovietici şi să înceapă lupta de urmărire a ocupanţilor Basarabiei. În urma acestor confruntări armate sângeroase, Regimental 6 Mihai Vitezul a fost decimat şi demoralizat, deoarece pierduse un număr important din combatanţi, iar preotul regimentului fusese rănit.

Colonelul confesor Vasile Leu, cel de al nouălea urmaş al lui Mihai Leu blagocinul, popă de tabără a lui Ştefan cel Mare, văzând situaţia critică în care se aflau ostaşii de pe frontul de la Ţiganca, a cerut, “din proprie iniţiativă”[xv], permisiunea, deşi nu intra în atribuţiile sale regulamentare, să lupte alături de ceea ce mai rămăsese din Regimental 6 Mihai Vitezul, după cum singur declara torţionarilor în interogatoriul din 21 ianuarie 1954:

 “După ce am trecut Prutul, pe urma frontului de la Ţiganca, am trecut la regimentul 6 Mihai Viteazul, de pe linia I, întrucât fusese rănit preotul regimentului[xvi], fapte pentru care colonelul confesor Vasile Leu, a fost distins de Patriarhul Bisericii Ortodoxă Autocefală Română, cu crucea Ordinului Miron Cristea pentru participarea neşovăelnică la Războiul Sfânt[xvii], Statul şi Armata Română i-a răsplătit jertfa de sânge de pe câmpul de luptă cu: Ordinul Mihai Viteazul, Coroana României, Steaua României, Serviciul Credincios cu spade şi Medalia războiului din răsărit, iar Comandamentul Armatei Germane de pe Frontul de Est l-a recompensat, pentru aceleaşi acte de eroism, cu Crucea de Fier.  

Prin toate acţiunile întreprinse pe frontul antisovietic, preotul militar, Vasile Leu, ca majoritatea contemporanilor săi, printre care se numărau şi cei din familia lui Marin Preda[xviii], avea convingerea că România se angajase într-un război drept, de eliberare a ţinuturilor româneşti cotropite de Uniunea Sovietică, iar  ordinul dat de generalul Ion  Antonescu era pe deplin justificat, deoarece Stalin încălcase, prin ocuparea ţinuturilor româneşti, “normele imperative ale dreptului internaţional, de la acea dată, cu privire la integritatea teritorială a statelor, respectiv art. 10 din Pactul Societăţii Naţiunilor”[xix], după cum se stipulează în deliberarea recentă, emisă de judecătorii Curţii de Apel din Bucureşti, în urma verdictului prin care mareşalul Ion Antonescu este reabilitat parţial.

Îndată după străpungerea frontului sovietic, evacuaţii, între care se afla şi autorul acestui studiu, reîntorcându-se în satele de pe linia întâi, au descoperit şi alte victime ale războiului de eliberare a Basarabiei şi Bucovinei neînhumate încă.

Din adâncurile sutelor de hectate de apă, de pe ambele maluri ale Prutului, cârjănii au adunat numeroase cadavre de ostaşi ce pluteau umflate prin stufărişul întinderii albastre.

La sfârşitul lui iulie şi începutul lui august 1941, pe când pescuiam, alături de prada căutată, adesea am aflat, în matiţa năvodului şi fragmente de trupuri umane sfârtecate de tirul de artilerie, care, între timp, deveniseră o hrană predilectă a peştilor răpitori.

Nu voi uita niciodată un picior încălţat cu un bocanc soldăţesc fabricat de Mociorniţa, pe care l-am “pescuit” din adâncuri sau de ştiuca în pântecul căreia mama, Elena Leu, a găsit un deget uman cu inel cu tot.

Foto. Cimitirul eroilor români de la Ţiganca.

După 1944, reprezentanţii ocupanţilor sovietici, pentru a spăla creerele şi pentru a produce confuzii în mintea generaţiilor, au deturnat semnificaţia acestor jertfe şi de mai bine de 60 de ani, în şcoală şi în presă, acest act eroic a fost categorisit ca fiind “război de jaf şi cotropire a URSS”, iar Cimitirul Militar de la Ţiganca a fost şters de pe faţa pământului. Crucile de beton le-au pus la baza unor clădiri ale sovhozului, iar deasupra cimitirului, după ce l-au arat, au improvizat anexe zootehnice şi târla unei stâni si în apropierea fostului Cimitir Militar ruşii au ridicat un monument al ostaşului sovietic, unde erau duşi, în pelerinaj, pionierii şi comsomoliştii. Adevărul rămânând doar în memoria localnicilor şi a puţinilor participanţi la evenimentele istorice care au mai supraveţuit.

Abia după 65 de ani, la 1 iunie 2006, când basarabenii, au sărbătorit Înălţarea Domnului, ce coincidea cu Ziua Eroilor în România Mare, în prezenţa regelui Mihai I şi cu binecuvântarea mitropolitului Basarabiei, IPS Petru, a fost reabilitat locul de înhumare a eroilor neamului.

Astfel, vechiului cimitir militar, desfiinţat de rău voitori şi nepăsători, a devenit, în circumstanţele actuale, sanctuar de reculegere în memoria celor peste 624.000 de ostaşi ai Armatei Române, căzuţi în Războiul Antisovietic pentru ţară şi neam.

Sperăm să fie de bun augur această formă discretă de afirmare şi recunoaştere a Adevărului istoric, contestat, anatemizat sau neglijat de politica imperialismului megieş, de poliţia politică autohtonă, de şcoala şi presa din Romania ultimilor 70 de ani.

În timp ce Adunarea Parlamentara a Organizatiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), condamnă atât nazismul, cât şi stalinismul pentru că a initiat şi extins  sistemul crimelor în masă, al genocidului al epurărilor etnice şi au declanşat cel de al II-lea Război Mondial, ce s-a soldat cu peste 70 de milioane de morţi şi răniţi, [aproximativ 3% din populația mondială], continuatorii politicii sovieto-ţaristă nu renunţă la înfruntările practicate în timpul Războiului Rece.

Preşedintele rus, Dimitrie Medvedev, critică cu vehemenţă nu numai pe vecinii care au fost victimele ocupaţiei militare şi opresive ale Uniunii Sovietice, ci şi rezoluţia adoptată, în iulie, de OSCE, care a condamnat atât nazismul, cât şi stalinismul.

În recentul său discurs prilejuit de împlinirea a 70 de ani de la izbucnirea celei de a doua conflagraţii mondiale, Medvedev se ridică împotriva acestei rezoluţii deoarece face Germania nazistă şi Uniunea Sovietică “responsabile, în egală măsură, pentru al Doilea Război Mondial” şi consideră această afirmaţie ca fiind “o minciună sfruntată”, când, de fapt, e o realitate istorică incontestabilă.

Visul de mondializare a defunctei puteri sovieto-ţaristă, de extendere a ”sferelor de influenţă”, încă nu s-a stins, deși, în acest scop, numai în cel de al doilea Război Mondial, au fost sacrificate de Stalin 27 de milioane de vieţi din întreaga Uniune Sovietică, iar o mare parte din Europa a fost transformată în ruine. Între cei  27 de milioane se numără și numeroșii prizoneri care au fost împușcați, la întoarcerea în URSS, pentru că s-au lăsat prinși de inamic. 

Putin se vrea ţar de facto, iar Dumitru Medvedev neagă adevăruri istorice incontestabile. Din aceste cauze, Rusia contemporană, deşi nu mai are forţa imperiului colonial de odinioară, promovează o politică suspicioasă, coercidivă, arogantă, manifestată prin ameninţări directe şi construiri de noi baze militare, iniţiate de generali bătrâni cu mentaliţăti anacronice.

[Paul Leu, 70 de ani de la începerea războiului de eliberare a Basarabiei şi Bucovinei, Conferinţă susţinută la 13 iulie 2011, în faţa românilor de pretutindeni adunaţi cu prilejul Săptămânii  Internaționale de Cultură a Câmpului Românesc, din Hamilton, Ontario, Canada].

 

NOTE


[i] La finalul unui proces secret, început în mai 1937, Tuhacevski şi alţi opt înalţi comandanţi militari au fost condamnaţi şi executaţi.

Prin epurarile făcute în armata au fost îndepărtaţi 3 din 5 mareşali, 13 din 15 generali de armată, 8 din 9 amirali, 50 din 57 de generali de corp de armată, 154 din 186 generali de divizie, 16 din 16 comisari de armată şi 25 din 28 de comisari de corp de armată. Vezi: Andreea Romanovschi, Stalin, marea curăţenie, în Evenimentul Zilei, nr. 4809, din 7 august 2007.

[ii] Stéphane Courtois, Dicţionarul comunismului, Traducere de Mihai Ungurean, Aliza Ardeleanu, Gabriela Ciubuc, Polirom, 2008,  p. 48.

[iii] Florin Constantiniu – O istorie sinceră a poporului român, Ed. Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2002,  p.340-353

[iv] Marea Revoluţie Rusă a fost făcută de evrei. Din totalul de 151 de conducători [comisari] ai Revoluţiei bolşevice 129 erau evrei.

[v] Ovidiu Creangă, Cum am scăpat de Siberia, în Curentul internaţional, Detroit,  Michigan, USA, anul XI, nr. 40(491), postat: 21 februarie 2010, Ediţie electronică.

[vi] Vezi: Benjamin Frucht, Un evreu în slujba lui Hitler, Editura Mondan 

[vii]. Paul Leu, Un preot soldat, voluntar pe frontul antisovietic, în Revista Alternativa, /The Alternative / L’alternative, anul 7, nr. 65, Rubria Cronica Vremii, aprilie 2009 – Ediţie electronică,  Toronto, Canada şi Luminătorul, Revistă a Societaţii Culturale şi Bisericeşti “Mitropolitul Varlaam” şi a Mitropoliei Basarabiei, Ediţie tipărită şi electronică, Rubrica Studii, nr. 1, [112], ianuarie-februarie 2011, Chişinău, p.51-64.

[viii]Vezi: Paul Leu, Viitorul arhiepiscop al emigraţiei române, voluntar pe frontul de eliberare a Basarabiei şi Bucovinei, în Albina românească, Serie nouă, anul CLXXVIII, iunie-iulie 2006, p. 4.

[ix] Constantin Kiriţescu – România in al II-lea război mondial.

[x] Constantin I. KIRIŢESCU, Bătălia de la Ţiganca, în  Timpul, 2 iunie 2006, NR.421.

[xi]. Situl:, GID-Romania (Grupul Independent pentru Democraţie),

[xii] Viktor Suvorov, “Epurarea“, Editura Polirom, Iaşi, 2000, p. 302-303.

[xiii] Ibidem.

[xiv] Vezi: Doinel Tronaru, Cei 1020 de eroi de la Ţiganca şi-au găsit liniştea, Documentar aldine, în România liberă, din 25 iunie 2006.

[xv] Corneliu Leu, Cartea episcopilor cruciate, Editura Realitatea, 2001, p.  42.

[xvi] Ibidem, p. 42.

[xvii] Acad. Nicodim Munteanu, Patriarh al BOR, (între anii 1939-1948), a publicat mai multe scrieri liturgice, pastorale şi sfaturi pentru credincioşi, între care se numără Cuvântul Bisericii pentru Războiul Sfânt.

[xviii] Vezi romanul lui Marin Preda, Delirul.

[xix] Adrian Horincar, Delirul reabilitărilor lui Antonescu, în Gardianul, din 12 martie 2007.

NERUŞINAREA RUSĂ

Posted by Stefan Strajer On July - 8 - 2011

NERUŞINAREA RUSĂ

Autor: Iulian URBAN

Când îşi va cere scuze Rusia pentru sutele de mii de romani deportaţi şi ucişi în Gulagurile sovietice?

(Iulian Urban către MAE rus)

 

Preşedintele român Traian Băsescu a trezit un val de nemulţumire la Moscova, la Ministerul rus de Externe, prin declaraţia potrivit căreia în 1941 şi el i-ar fi trimit pe soldaţii români să lupte împotriva Uniunii Sovietice, pentru recuperarea Basarabiei române. Diplomaţii ruşi l-au criticat pe „neruşinatul” Traian Băsescu pentru că l-ar fi sprijinit pe Hitler, exprimându-şi speranţa că Europa va găsi o modalitate de a-l pune la punct…

Dar ruşii ce au făcut pe urmă din România? Au luat fabricile şi uzinele pe tren şi le-au dus în URSS. Tezaurul României, unde este? Dar petrolul şi grânele, furate anual, până în 1955? Primim critici de la o naţie care-şi păstrează încă armata pe teritoriul nostru (teritoriu istoric, dar totuşi al nostru). Ce uită neruşinaţii de ruşi? Că aliatul principal al lui Hitler a fost… Stalin. Cam 99% dintre europeni sunt la curent dar noutatea se pare că nu a ajuns sub acoperişul MAE rus, care i-a ferit de ploaie în 1939 pe Molotov şi Ribbentrop. Poate că la ruşi se poartă modă retro, cu accesorii picante că şepcile, cizmele şi bastoanele de bolşevici. Confuzia cu aliaţii lui Hitler este grobian întreţinută de politicieni de modă veche, pentru care istoria este permanent interpretată în aşa fel încât să să aibă şi gura lor de bălmăjit ceva azi. Eu sunt curios dacă Regele Mihai se simte fericit sau ruşinat de ajutorul frăţesc de peşte, cum să-i zic?… Prut.

Sunt curios dacă l-ar întreba cineva pe Putin dacă ar contrasemna din nou pactul Ribbentrop-Molotov, ce ar răspunde oare? Să nu uităm: criminalul de Stalin este în continuare un erou în Rusia. Cu asemenea standarde “neruşinat” este de-a dreptul un compliment să fi insultat de Rusia. Atunci când te înjură ruşii, înseamnă că ceea ce faci este cât se poate de corect. Mai rău e când te laudă ruşii.

Să vorbim puţin şi despre milioanele de victime ale lui Stalin… Dar despre asta ruşii nu vor accepta să discute nici peste 1000 de ani… Cât despre sentimentele antirusesti pe care le avem noi că naţie, ei, ruşii, ar face bine să se întrebe de ce naiba au numai „prieteni” în jurul lor. Până când guvernul rus nu îşi va cere scuze faţă de poporul roman pentru sutele de mii de romani deportaţi, ucişi, jefuiţi sub pretextul luptei împotriva fascismului, ruşii să tacă. Neruşinaţi sunt ruşii, care ne-au impus comunismul. Este vorba de sute de mii, iar după unii istorici chiar de peste un milion de victime! În Siberia şi Kazahstan au fost deportaţi şi au murit sute de mii de romani. Cine răspunde de exterminarea lor, de Holocaustul roşu?

Ruşii nu se aşteptau la „o asemenea bravada neruşinată” că cea a preşedintelui Băsescu, pentru că s-au obişnuit să aibă la Cotroceni, fosta reşedinţa regală, slugi umile şi încovoiate din sale. În opinia funcţionarilor MAE rus, o asemenea bravada neruşinată, care justifică agresiunea fascistă şi jigneşte memoria a milioanelor de victime ale fascismului este inadmisibilă. Dar cu victimele bolşevismului, cum e, TOVARĂŞI? Ruşii ar trebui să-i judece pe criminalii de la Katyn nu să se fandosească cu ruskaia demokratya!

Iulian URBAN

Senator de Ilfov

30 iunie 2011

 

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors