Archive for the ‘Analize-Controverse’ Category

„Canadienii” şi cianurizarea României

Posted by Stefan Strajer On October - 1 - 2013

„Canadienii” şi cianurizarea României sau proiectul Roşia Montană, un nou holocaust, economic şi chimic, aplicat românilor, după cel kominternist

Foto. Vasile Soimaru

Autor: prof.univ. Vasile Şoimaru (Chişinǎu, Basarabia)

 

 

De Roşia Montană m-am îndrăgostit de la prima vedere. Se întâmpla în septembrie 2008, în drum spre Chişinău, când reveneam din Gyula, capitala românilor din Ungaria, unde lansasem albumul „Românii din jurul României în imagini“.

Intrând în primul oraş din România, Chişineu-Criş, mi-a făcut din ochi indicatorul rutier cu două posibile direcţii: la stânga – Oradea, Satu Mare, Baia Mare; la dreapta – Aradul şi Timişoara. Dar am ales cea de-a treia direcţie, nescrisă pe indicatorul dat, spre Carpaţii Apuseni, cu localităţile Brad, Abrud, Roşia Montană, Câmpeni… M-au îndemnat să pornesc în direcţia dată inspiratele, actuale şi azi pentru România, versuri ale lui Octavian Goga: „Munţii noştri aur poartă, Noi cerşim din poartă-n poartă“.

Foto.1

…În fugă am vizitat Muzeul aurului din Brad şi m-am grăbit să văd Apusenii înainte de apusul soarelui, prin obiectivul fotografic. Viitoarea mea dragoste, pe atunci încă tânără de numai 1.877 de anişori, Roşia Montană, pe care am găsit-o cu mai bine de jumătate din case jerpelite, aproape ruinate, fără un drum asfaltat, cu puţini oameni şi aceia mâhniţi de-a binelea din cauza sărăciei cumplite ce-i apăsa. Nu m-a mirat cum arăta Roşia: aproximativ aşa arăta Basarabia mea şi Ţara întreagă. Mai ales că Roşia avea toate şansele să se redreseze în scurt timp, cel puţin aşa promiteau, în scris, pe toţi pereţii caselor semiruinate ale Roşiei Montane, noii ei investitori, veniţi din „putreda“ (de bogăţie) Canadă. Am fotografiat mai toate casele din localitate care, din punctul meu de vedere, mai prezentau interes pentru istoria locală şi cea naţională, precum şi împrejurimile ei cu munţi frumoşi şi splendide văi şi am plecat prin fantastica Vale a Arieşului spre Estul meu sălbatic şi sărac.

…De cinci ani „ţin la control“ evoluţia Roşiei Montane: presiuni financiare şi politice, scandaluri de presă, proteste ale ecologiştilor şi economiştilor etc. În ultimele luni, acestea se înmulţiseră şi căpătaseră o intensitate maximă, provocată de apropiatele decizii guvernamentale privitor la aprobarea proiectul dat. Conform prognozelor specialiştilor, se apropia ORA „Z“ a Roşiei Montane, ora când ea trebuia ori să înceapă să renască (aşa ziceau „canadienii“ şi oamenii lor din Guvern şi din localitate), ori să dispară de pe faţa Pământului (părerea specialiştilor patrioţi), fiind cianurizată întreaga zonă auriferă, dacă nu cumva, metaforic vorbind, chiar întreaga Românie.

Foto.2.Locuinta veche Rosia Montana

 

 

 

 

Locuinţă veche din Roşia Montană Foto: Vasile Şoimaru

Toate informaţiile şi analizele îmi creaseră impresia că mai probabilă este dispariţia Roşiei Montane decât renaşterea ei şi că, dacă românii pierd şi această redută, ultima dintr-un şir întreg de după 1989, acest popor nu mai are discernământ, devenind o masă inertă, amorfă, de indivizi mancurţi, fără identitate, şi că doar salvând Roşia Montană mai putem salva viitorul acestui neam, asigurându-i supravieţuirea pe teritoriul său naţional, în vatra sa bimilenară.

Aceste meditaţii m-au făcut să mă gândesc serios la o nouă călătorie de studiu fotografic la Roşia Montană, să mai fac vreo 5.000 de imagini ale acelor locuri (o sută din ele pot fi văzute pe: www.romaniidinjurulromaniei.ro), să-mi mai văd o dată dragostea mea cea Roşie, poate ultima dată în viaţa mea, dar poate şi a ei.

Momentul deciziei a survenit în dimineaţa zilei de 5 septembrie, în clipa când, navigând pe net în căutarea interviului meu din ZIARUL de GARDĂ, m-am „poticnit“ de un cântec pe care-l ascultam pentru prima dată: „Munţii noştri aur poartă, Noi trudim prin lumea toată“, la fel de frumos ca şi artista care-l interpreta, Lena Miclăuş, ca şi Munţii Apuseni, în genere. N-am mai rezistat şi, în aceeaşi zi, am pornit la drum!

Mi-am vizitat mai întâi prietenii Viorel Cucu din Bacău, Alexandru Lupescu din Predeluţ-Bran şi Ioan Străjan din Alba Iulia. Împreună cu ultimul am păşit pragul casei de pe malul drept al Mureşului, din Sântimbru, al lui Aurel Sântimbrean, un Român şi Om de aur, cel mai versat specialist în aurul Roşiei Montane, care a lucrat, vreme de 20 de ani, ca inginer geolog, şef al exploatării de aur din Roşia Montană, azi pensionar, de la care am primit cele mai competente consultaţii la tema care mă interesa.

Acestuia i s-a propus de către „canadieni“ o colaborare fructuoasă, asigurându-i-se condiţii de viaţă la nivel canadian! Dar a refuzat Omul, zicându-le că nu-şi vinde neamul şi nu-şi va otrăvi ţara cu cianură pentru nimic în lume, nici pentru tot aurul ce va fi extras cu ajutorul său prin cianurare. Putea fi de acord să colaboreze cu ei chiar cu un salariu românesc doar cu metode tradiţionale, după care mai putea creşte în Apuseni un firicel de iarbă verde. M-am înarmat cu ştiinţa acestui inginer şi am urcat sus, în Apuseni, hoinărind pe versanţii lor câteva zile însorite de toamnă, găsindu-le peisajele cuceritoare, cutremurător de frumoase.

…M-am bucurat să regăsesc Roşia împodobită cu câteva case reparate şi cu un drum nou-nouţ, de vreo 7 kilometri, asfaltat de la DN 74A până în centrul localităţii. Doar atât în cinci ani de când n-am mai dat pe aici. Unele case, adevărate perle arhitectonice, dar jerpelite de timpul trecut şi vremurile sinistre, fiind încă atunci cumpărate de „canadieni“ ca să le readucă în starea iniţială, au dispărut; altele, observate cinci ani în urmă, în chiar centrul istoric, cu pereţii înveliţi cu o pânză pictată aşa cum vor arăta aceste case după renovare, tot aşa învelite le-am găsit şi după cinci ani.

Foto.3.Panorama Rosia Montana

 

 

 

 

Foto. Panoramă din Roşia Montană

Printre casele reparate speram s-o găsesc şi pe cea numită cândva „Casa Faliciu“, în care s-a născut copila Iulia Faliciu şi, din care, în iunie 1865, a cerut-o de nevastă unul dintre cei mai geniali români din toate timpurile, basarabeanul Bogdan Petriceicu Hasdeu, ambii devenind la 1869 părinţi ai genialei Iulia Hasdeu. Prima lor întâlnire, însă, avusese loc în vara lui 1863, în casa protopopului (se păstrează şi azi) de Roşia Montană, Simion Balint, când B.P. Hasdeu venise în Apuseni într-o călătorie de studii, împreună cu un grup de cercetători, şi fuseseră primiţi călduros de către stăpân. Anume la acea întâlnire, Bogdan, tânărul de numai 25 de ani, a pus ochii pe şi mai tânăra, preafrumoasa Iulia Faliciu, nepoata soţiei lui Balint, cu care s-a şi căsătorit peste doi ani. Din păcate, n-am mai recunoscut „Casa Faliciu“, găsind acolo, după un secol şi jumătate de la acea întâlnire, o grămadă de moloz. A dispărut şi placa montată cândva pe ea cu inscripţia: „În această casă s-a născut şi a copilărit Iulia Faliciu (1840-1902), devotată soţie a lui Bogdan Petriceicu Hasdeu şi mama genialei poete Iulia Hasdeu (1869-1885)“.

Oare din acele 300 de tone de aur pe care visează „canadienii“ să le extragă nu se putea de găsit 300 de grame de aur şi de salvat „Casa Faliciu“, care pentru noi, românii, prezenta o adevărată valoare istorică şi arhitectonică? Dar poate aceşti „canadieni“ nu s-au încumetat să salveze această casă de aceea că B.P. Hasdeu a tipărit la 1866 lucrarea sa „TALMUDUL ca profesiune de credinţă a poporului israelit“ (retipărită abia în acest an la Editura VICOVIA din Bacău, într-un volum ce conţine şi studiul lui August Rohling (1889), „Evreul după TALMUD“), lucrare care şi astăzi mai supără pe unii adepţi ai acestui curent religios.

…De ce am luat cuvântul „canadian“ în ghilimele? Pentru că am avut şi noi, basarabenii, un „canadian“ pe care-l chema Boris Birştein, un fost director de fabrică (un autohton nu s-a găsit să ocupe această funcţie!?) în Lituania ocupată de sovietici, apoi a emigrat în Israel, apoi în Elveţia, ajungând, în sfârşit, miliardar în Canada. A fost unul din cei mai iniţiaţi „specialişti“ în demolarea imperiului sovietic, în preluarea şi gestionarea operaţiei „Banii PCUS“, alături de Berezovski, Hodorkovski, Aven, Fridman, Potanin, Abramovici şi câţi alţii. Venind de peste Atlantic cu geanta-diplomat plină după proclamarea independenţei Republicii Moldova, acesta a „cianurizat“, a corupt, practic, toate guvernările basarabene, jefuind moldovenii cu atâta pricepere ca nimeni altul dintre ruşi.

Foto.4.Biserica in stil maramureseana inundata

 

 

 

 

Biserică în stil maramureşean la Roşia Montană, inundată. Foto: Vasile Şoimaru

…Dar am luat-o razna, abătându-mă  poetic de la subiectul zilei. Mineritul de la Roşia Montană încă din 1995 a fost concesionat de către firma canadiană Gabriel Resources Ltd, principalul fondator, cu 80% din acţiuni (statul român având doar 18%), al Societăţii mixte Rosia Montana Gold Corporation SA (RMGC), care intenţiona să deschidă cea mai mare şi „modernă“ exploatare auriferă la suprafaţă prin cianurare din Europa pentru simbolica sumă de trei milioane de euro.

Proiectul era prevăzut să se desfăşoare pe parcursul a 17 ani, pe o suprafaţă de 12 km², cuprinzând patru cariere deschise şi o uzină de prelucrare cu cianuri a aurului şi argintului, iar în Valea Corna, un iaz de decantare a substanţelor chimice cu o suprafaţă de 367 de hectare. Rezultatul estimat, cel afişat, desigur: 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint. Dacă aceste tone de aur şi argint ar fi extrase de români, asta ar însemna cam 15 grame de aur şi 80 de grame de argint pentru fiecare cetăţean al României! Dar pentru că încă planează pericolul marelui jaf „canadian“ al secolului, românilor le-ar putea reveni doar 2 grame de aur şi 11 grame de argint per capita! Care-i „românul-nebunu“ să renunţe la această „modestă“ avere? Poate doar politicienii care, posibil, deja şi-au ridicat „gramele“ de aur ce le-au revenit după semnarea promisiunilor din documentele proiectului dat.

Numai că aurul şi argintul de la Roşia Montană sunt doar un paravan pentru cea mai „curat murdară“ afacere auriferă a secolului XXI, pentru că valoarea metalelor rare, deloc rare aici, la Roşia, este de patru ori mai mare faţă de cea a aurului şi argintului, şi dacă statul român din extragerea aurului şi a argintului ar putea avea o redevenţă umilitoare de numai 6%, din metalele rare şi mult mai profitabile ce se găsesc din belşug în această zonă statul român nu va avea nicio iotă! Acestea parcă nici n-ar exista în solul Roşiei Montane. Despre ele niciun cuvânt, tăcerea fiind de aur şi argint, nu şi de arseniu, vanadiu, titan, galiu, crom, cobalt, nichel, molibden etc. Un întreg Afganistan concentrat într-o micuţă Roşie Montană! Şi nu trebuie să verşi un gram de sânge românesc („şi aşa o să-i terminăm pe români, cu cianură!“) pentru a pune mâna pe această grandioasă bogăţie. Şi n-aş vrea să cred că acel secretizat contract de concesiune prevede că orice metal în plus recuperat intră în beneficiul RMGC. Asta, DA!, patrioţi şi slugi ale poporului român… Unde eşti, tu, Ţepeş, Doamne?!

Foto.5.Reziduri intro mina istorica

 

 

 

 

Foto. Reziduuri într-o mină istorică, la Roşia Montană

Oamenii de ştiinţă de la Academia Română şi, spre marea mea bucurie, şi cei de la ASE Bucureşti, unii dintre ei fiind bunii mei prieteni, au desfiinţat acest „Proiect de cianurizare“, considerându-l neavenit pentru că nu există niciun argument de orice tip în favoarea lui: economic, social, istoric, ecologic, juridic, de patrimoniu, cel cu privire la drepturile omului etc. Bunăoară, este îngrozitoare imaginea acestor locuri după terminarea exploatărilor de minerit, aşa cum o descriu specialiştii, şi nu cea desenată la calculator de către „canadieni“: vor dispărea cei patru munţi de poveste: Orlea, Cetatea, Cârnic şi Jig-Văidoaia, în locul lor va apărea o uriaşă groapă, cu o adâncime de 300-400 de metri, iar alături, în Valea Cornii, un lac de decantare cu nămol şi ape cu cianură, rezultate din procesele tehnologice, de 367 de hectare, cu un dig de 185 de metri înalţime, în amonte de oraşul Abrud. În acest lac de cianură vor nimeri sate istorice, biserici din secolele XVIII şi XIX.

Foto.6.Lacul de decantare de la Geamana

 

 

 

 

Lacul de decantare de la Geamăna, în Valea Şesii. Foto: Vasile Şoimaru

Ca să înţeleg mai bine cum vor arăta aceste locuri după cianurarea lor, am mers şi la mina Roşia Poieni, unde deja există un lac de decantare la Geamăna, în Valea Şesii, un lac asemănător celui din proiectul „canadienilor“; o imagine din filmele de groază, pe care le văd şi azi în vis: un sat întreg cu tot cu cimitir, şi o biserică istorică, la care doar acoperişul se mai vede, scufundate în „apele“ tulburi, surii, verzi, roşietice ale lacului de decantare. Îţi plânge sufletul cu lacrimi roşii numai închipuindu-ţi peisajul imaginat al Roşiei Montane după ce „canadienii“ vor şterge putina cu zeci şi sute de eşaloane de aur, argint, arseniu, vanadiu, titan, galiu, crom, cobalt, nichel, molibden, din aceste locuri pustiite de ei în 17 ani de batjocură.

Şi promisiunea de creare a 25.000 de locuri de muncă s-a dovedit a fi o minciună sfruntată! Cifra aceasta, anunţată iniţial, pe parcursul a 15 ani s-a micşorat permanent, fiind azi de numai 500 de locuri de muncă. Sunt atât de puţine pentru rezolvarea acestei grave probleme a zonei date încât nici nu merită să vorbim despre ele, mai ales că pentru crearea unui locuşor de muncă la Roşia Montană, „canadienii noştri“ trebuie să bage în solul Apusenilor 480 de tone de cianură. Asta-i prea de tot!!! O crimă inimaginabilă în orice altă parte a lumii. Iar pentru extragerea unui kilogram de aur şi a unui kilogram de argint va trebui să bagi în solul Apusenilor câte 800 şi,  respectiv, 150 de kilograme de cianură, care, în cel mai bun caz, ar putea degrada în mai bine de un secol şi jumătate.

Decât să le permiţi „canadienilor“ să cianurizeze azi România, mai bine să fie păstrat aurul şi alte metale rare pentru generaţiile viitoare, în depozitele acestei adevărate bănci naturale de aur a României. Ei, cu siguranţă, vor şti şi vor dori să extragă aurul fără să-şi omoare cu cianură conaţionalii. Iar pentru cei care azi mor de foame neavând un loc de muncă la Roşia Montană, noi, cei 30 de milioane de români din întreaga lume – şi fiţi siguri că vor veni şi alte etnii în ajutorul moţilor care au salvat cândva Europa – îi vom susţine, ca să reziste până se vor trezi bieţii politicieni români şi neromâni şi vor declanşa exploatarea mineritului de la Roşia Montană în favoarea cetăţenilor români – români, maghiari, tătari, germani, ţigani, evrei şi slavi…

Aşa să ne ajute Dumnezeu! Pentru că noi, românii, ÎL iubim.

Vasile ŞOIMARU, dr. în economie, cetăţean şi alegător român necianurizat

Chişinău, septembrie 2013

 

P.S. Am scris aceste rânduri ca şi basarabenii să cunoască mai bine acest subiect arzător, pentru că, indiferent de rezultatele – pozitive sau negative – ale protestelor faţă de cianurizarea României, „canadienii“ vor căuta variante de rezervă ca să nu piardă miliardele de la Roşia Montană şi nu exclud că pe viitor Ţara va avea nevoie şi de cei din „Şcoala basarabeană“ pentru a o salva de cianurizare…

 

Florin Cârlan – securistul lui Ceauşescu

Posted by Stefan Strajer On October - 1 - 2013

Galeria Spurcaţilor

Florin Cârlan – securistul lui Ceauşescu

Nicolae Dabija.Foto 1 

Autor: acad. Nicolae Dabija (Chişinǎu, Basarabia)

 

1. „Lichele din toate ţările, uniţi-vă!”

 

De multe ori am impresia că Basarabia e ţara cu cele mai multe lichele pe m2 de pe glob. Şi parcă tot nu le-ar avea destule: mai împrumută şi de pe aiurea.

Victor Eftimiu zicea: „M-am săturat de lichele. Daţi-mi o canalie.”

Iată că pe lângă lichelele noastre naţionale, în peisajul basarabean vine, în sfârşit, şi o canalie.

Numele ei este Florin Cârlan.

Aceasta apare, de regulă, de nicăieri, ca Michiduţă cel din basme dintr-un pârţ, de câţiva ani aterizează la Chişinău, de preferinţă în luna august, ca să semene zâzanie între basarabenii şi aşa destul de dispersaţi.

Într-o vreme venea la redacţia săptămânalului Literatura şi Arta, unde stătea zile întregi, apoi, într-un alt an, împreună cu Grigore Vieru, i-am botezat fata la Biserica Sf. Teodora de la Sihla…

Se prefăcea că-l interesează „unirea” Basarabiei cu România. Dar pe parcurs m-am convins că acest lucru este ultimul ce-l preocupa.

Pentru prima dată m-am speriat de el când am văzut, acum doi ani, cu câtă patimă poate urî acest „cârlănaş”: pe marele patriot basarabean Tudor Spătaru, născut la Cubolta, raionul Sângerei, profesor la Universitatea Columbia (SUA), unul dintre cei mai mari chimişti ai lumii, căruia-i zicea mereu „frate”, l-a ameninţat ţigăneşte cu moartea: „Am să-ţi tai gâtul”, iar pe mine m-a avertizat: „Dacă voi, basarabenii, veţi mai ţine legătura cu Spătaru, am să vă distrug”. „Pe toţi?” „Pe toţi.”

Se vede cât acolo că acest nene nu e sănătos mintal. Pentru că un om care poate urî astfel este capabil de crimă.

Timp de un an şi jumătate mă atacă fără să obosească, avându-i ca aliaţi pe amicii Ilie Bratu şi Mihai Conţiu.

N-am reacţionat până acum la bădărăniile lui, sperând că, de!, poate-i vine mintea la cap. Dar zadarnic!

 

2. Florin Cârlan – securistul lui Ceauşescu

L-am văzut pe acest Cârlan pentru prima dată acum 24 de ani.

Scriam în articolul „Oglinzi bolnave” (LA din 29 octombrie 2009): „În iunie 1989 ne aflam în România la manifestările dedicate centenarului de la moartea lui M. Eminescu, când poetul Ion Mureşan a venit la hotelul „Arcaşul” din Suceava, ca să ne atenţioneze, pe mine şi pe Grigore Vieru, cu câteva şoapte strecurate la ureche, să fim atenţi ce spunem, ce toasturi rostim, ce comentăm etc., pentru că l-a rugat un prieten de-al său, care era şef al securităţii judeţene, să ne preîntâmpine că are ordin să urmărească fiecare pas al nostru, să imprime, să noteze fiece cuvânt pe care-l vom rosti, tot ce vom face, ca să trimită acest raport sus de tot…

Erau prezenţi la manifestare delegaţi din 56 de ţări, dar numai noi (care în Basarabia ne „sacrificam” parcă pentru „ideal şi Ţară”) eram cei monitorizaţi.

Abia mai târziu, când i-am povestit întâmplarea lui Ion Borşevici, a cărui soţie era funcţionară sus-pusă a KGB-ului, acesta mi-a zis:

− Nu ştiaţi că până la 1989 existau contracte de colaborare între securităţile României şi URSS: cu obligativitatea ca securitatea românească să raporteze despre tot ce afirmau subversiv despre URSS cetăţenii sovietici (în general, basarabeni) ajunşi în România (aşa se explică scrisoarea şefului securităţii româneşti, I. Stănescu, către I. Andropov, şef al KGB-ului sovietic, de la începutul anilor ’70, o pâră criminală care a făcut ca A. Usatiuc, Gh. Ghimpu, A. Şoltoianu, V. Graur să fie condamnaţi la ani grei de Siberie), iar securitatea sovietică – să-i monitorizeze pe românii care călătoreau în URSS?!”

Ne aflam la Lacul ascuns în codru, la vreo 5 km de Ipoteşti, cu mai mulţi scriitori străini, când de noi s-a apropiat Florin Cârlan, deghizat în ţăran român. El venise tocmai din Caracal, de unde era, ca să se intereseze „ce mai face Basarabia?!”. Dar mă întreb: de unde ştiuse locul unde ne aflam, cine anume va fi prezent acolo, că va fi şi cineva din Basarabia, ora când vom fi în pădure, cum a ajuns acolo, de ce securitatea ceauşistă i-a permis să se strecoare fără probleme în delegaţia de cetăţeni străini?

Când am ajuns la Chişinău, frazele ce ni s-au imputat („Unirea trebuie să pornească din Basarabia…”) au fost tocmai acelea pe care i le rostisem la ureche acestui „ţăran” din Caracal.

Ulterior, în 1989, a fugit în SUA. Dacă a făcut-o înainte de căderea lui Ceauşescu, n-a putut-o face decât cu asentimentul lui Ceauşescu. Am putea admite că acest individ, care nu cunoaşte pe de rost nicio poezie din Eminescu (m-am convins de aceasta ulterior), tocmai atunci rătăcea prin codrii seculari de la Ipoteşti, dând întâmplător peste noi, dar, pentru ca să-l credem cât de cât, ar fi de dorit să facă rost şi de un certificat de la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii că n-a colaborat cu securitatea.

 

3. Contra tuturor românilor

 

În luna iulie 2011 am fost invitat la Câmpul Românesc, localitate din Canada, unde a avut loc şi un Congres de constituire a Forului Românilor de Pretutindeni, în cadrul căruia am fost votat ca președinte. L-am propus preşedinte executiv pe Florin Cârlan. Dar el s-a vrut preşedinte. Un român american care-l cunoaşte bine mi-a spus: „El ar fi bun şi de preşedinte al SUA, dacă ar avea mai mult de câteva clase absolvite în ţigănie la Caracal”. Şi a pornit un război contra Forului abia constituit. Pentru acţiunile sale distructive, biroul FRP, la 23 noiembrie 2012, l-a exclus din FRP. Toate atacurile le face în numele „Fundaţiei Grigore Vieru”, care are un singur membru.

La 12 februarie 2013 am primit o scrisoare din partea conducerii FRP, adresată doamnei Raisa Vieru şi Centrului Cultural-Ştiinţific „Grigore Vieru” al cărui preşedinte sunt, (nu i-am dat curs, sperând că paranoia lui Cârlan e în valuri şi se va mai diminua), prin care suntem rugaţi să retragem numele lui Vieru din denumirea fundaţiei, or, acest individ fără scrupule compromite lamentabil numele marelui poet.

 

WORLDWIDE ROMANIAN FORUM

28_forum_romanii_pretutindeni

 

 

 

 

 

 

Mult stimată Doamnă Raisa Vieru!

Va aducem la cunoștință că fostul membru al Consiliului de Administrație și fost Președinte executiv al Worldwide Romanian Forum (FRP), Cârlan Florin, domiciliat în New York, SUA, prin acțiunile sale bazate pe minciuni și cu denigrări la adresa oamenilor cu merite deosebite în Mișcarea de Eliberare Națională discreditează numele marelui nostru patriot și poet Grigore Vieru. Noi cunoaștem că Grigore Vieru și Nicolae Dabija au fost prieteni foarte apropiați și frați în lupta pentru Renașterea Națională. Fiind oameni buni la inimă și la suflet, atât Grigore Vieru, cât și Nicolae Dabija l-au primit la pieptul lor pe acest Florin Cârlan, care este un mare bârfitor și un fățarnic, „artist” care poate trezi atâta milă și umilință…(iar pe altă parte atâta ură și răutate?!…). Bunul suflet al lui Grigore Vieru n-a putut depista fața adevărată a lui Cârlan…

Odată Grigore Vieru s-a exprimat, între prieteni, că dacă se trece dânsul, rămâne Nicolae Dabija… Și, într-adevăr, astăzi numele lui Dabija se asociază cu numele lui Vieru.

Ne întrebăm cum de se întâmplă că Florin Cârlan, o persoană fără studii, dar cu ambiții mari, egoiste, seamănă ură între liderii Mișcării de Renaștere Națională și Unioniste? Și-a găsit și adepți de teapa sa, care continuă să calomnieze, să discrediteze, să înjure Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova și pe liderii ei, care este cea mai importantă Mișcare românească. Numără peste 150 de organizații nonguvernamentale, uniuni de creație, asociații culturale cu aproape 250.000 de membri. Iar FDRM este membru al Worldwide Romanian Forum (FRP), al cărui membru a fost și el, chiar deținând un timp scurt funcția de președinte executiv. Pentru că a fost demascat drept un demagog fățarnic și care continuă să promoveze o politică distructivă, de dezbinare între membrii Consiliului de Administrație al WRF (FRP), bazată pe egoism și minciună, la şedința CA din 14 iulie 2012 a fost eliberat din funcția de vicepreședinte al WRF (FRP), iar la ședința din 23 noiembrie 2012 i s-a retras și numele de membru de rând al WRF (FRP).

Noi, membrii Consiliului de Administrație al WRF (FRP), vă rugăm din suflet să retrageți din utilizare numele distinsului, marelui Om al Culturii române Grigore Vieru, al cărui nume îl poartă Fundația culturală din New York pe care o conduce Florin Cârlan, ca fiind în contradicție cu activitatea și acțiunile desfăşurate de președintele acestei Fundații.

 

Nomenclatura comunistă după Tismăneanu

Posted by Stefan Strajer On October - 1 - 2013

Lectură şi printre rânduri

Nomenclatura comunistă după Tismăneanu

FLOREA-Corneliu-frx-wb

Autor: Corneliu Florea (Winnipeg, Canada)

 

Vladimir Tismǎneanu – VT – căruia numai anumite persoane autorizate au voie sa-i spună şi Volodea (neautorizaţii au fost consideraţi antisemiţi de către Patapievici într-un articol ce a făcut multă vâlva în 2012, dând şi naştere la comentarii şi butadei în România populaţia se împarte în semiţi şi antisemiţi) a editat în 2012 la Editura Humanitas volumul Lumea secretǎ a nomenclaturii – cu subtitlul Amintiri, dezvăluiri, portrete. Felicitările mele de cititor.

În toamnă, la Târgul de carte „Gaudeamus” volumul a fost prezentat cu tobe şi surle de Mircea Cărtǎrescu, care a afirmat cǎ Volodea îi este fratele mai mare. Nu am ştiut cǎ au origine comună, iar Roman Patapievici a spus cu glas tare în auzul asistenţei, citez mot a mot: Tismăneanu este cel mai excepţional produs al spaţiului cultural românesc, şi insist, este al spaţiului cultural românesc. Am rămas uimit, confuz, jenat de mine însumi,pentru că nu ştiam nici atâta lucru că VT este cel mai excepţional produs al spaţiului cultural romanesc. Apoi m-am liniştit, de ce să mă simt eu jenat, daca cei de la „spaţiul cultural românesc” acceptă fără murmur ce susţine fostul preşedinte al ICR-ului. Până în acel moment eu ştiam cǎ VT nu era nimic altceva decât fiul unor nomenclaturişti comunişti, implantaţi de Moscova la Bucureşti, să ne îndoctrineze forţat. El, VT, a continuat cu devotament misiunea părinţilor săi până într-o zi când s-a strămutat în Statele Unite, unde îi uimeşte pe americani cu politologia anti-comunista. Chamaeleo vulgaris pe latineşte.

Am citit, fără nici o atracţie amintirile îmbălsămate corespunzător vremurilor actuale, bine alese şi auto-cenzurate, deci banale, ca bananele răscoapte, dezvăluirile deja dezvăluite cu adevăr de mult, de alţii mai înaintea lui, dar care nu pot fi editate la Humanitas şi portretele schiţate neclar, incomplete, incorecte. La urmă m-am oprit la ultima dintre fotografiile de familie a lui Volodea anexate la sfârşitul volumului fiindcă spune foarte multe. VT împreuna cu fiul stau între ex-rex-ul şi consoarta lui, trei strâng în mână un pahar, al patrulea îl strânge cu amândouă mâinile, deh, puterea obişnuinţei: să nu-i scape nimic din mână. Precizarea de sub fotografie: Autorul cu fiul său, Adam Volo,  între Majestăţile Lor, regina Ana şi regele Mihai. Ce mizerie de oportunişti, ce parveniţi!! În fond toatǎ cartea e plinǎ numai de asemenea  personaje, cu câteva excepţii, cei ce au fost limitaţi numai la aceastǎ ideologie şi au crezut numai în ea. Atât le-a fost orizontul. De exemplu fostul tipograf Tismineţki, tata lui Volodea, ajuns mare propagandist comunist şi profesor universitar de marxism-leninism la Universitatea din Bucureşti, vehementul antimonarhist, dacă ar vedea această  fotografie imediat  ar face un infarct fatal.

Da, Leonid Tismineţki, tata lui Vladimir Tismǎneanu (evreii îşi schimbǎ numele după cum bate vântul intereselor) a fost unul dintre acei oameni care a crezut cu adevărat în comunism, cum cred arabii în Coran. A luptat pentru comunism în războiul civilo-internaţional din Spania, după care, a fost trimis de la Moscova să bage comunismul pe gât românilor, cu pâlnia şi ţeava, până în 1958, când a fost înlăturat din toate funcţiile şi poziţiile de mare propagandist nomenclaturist, i s-a luat maşina de la scară, a fost anchetat şi dat afară din partid. Anchetat de generalul de securitate Janos Vincze în cadrul unui grup de fracţionişti. Un oportunist, Eugen Florescu a scris un articol despre Leonid Tismineţki intitulat „Ciungul” în care afirmă că: până şi Gheorghiu-Dej l-a dat afară din partid de tâmpit ce era. O opinie târzie şi fără rost, dar o opinie ce se adaugă multor altora şi pentru care VT îi criticǎ şi denigrează pe Dej, Ceauşescu şi baronii lui (mai mult sau mai puţini români, vorba lui Caţavencu) iar pe Eugen Florescu l-a catalogat în volumul acesta de nomenclaturişti: obtuz, vehement, insolent, intolerant şi incult. Câţi ca el acolo sus, şi dovedindu-ne încă odată că,  răzbunarea este arma nomenclaturistului comunist. În concluzie, garantez că dacă tata lui Volodea nu ar fi fost înlăturat din înaltele sale poziţii de nomenclaturist, el nu ar fi fost un rătăcitor prin Venezuela şi Statele Unite ci ar fi ajuns ministru în guvernele tovarăşului Ion Ilici Marcel Iliescu, poate chiar prim-ministru, dacă şi Petre Roman, alt fiu de nomenclaturist, a ajuns pe această poziţie.

lumea-secreta-a-nomenclaturii-vladimir-tismaneanu

Mama lui Volodea, născută Hermina Marcusohn a fost tot o comunistă convinsă alături de Leonid  Tisminineţki la bine şi la rău. În Basarabia s-au cunoscut, în Spania au luptat împreună, la Moscova au fost primiţi ca eroi ai comunismului, iar la Bucureşti tovarăşa doctor Hermina Tismineţki, devine Tismăneanu, este propulsată de la început ca Directoarea Direcţiei Cadre din Ministerul Sănătăţii. Pot să  comentez  pentru generaţiile viitoare că la vremea aceia cadrele şi partidul tăia şi spânzura în toate instituţiile şi întreprinderile din Republica Populară  Romînă, generaţia mea a trăit acele vremuri de oprimare. Dar şi în acest  caz, la fel ca în multe altele, VT contraface, mai bine zis măsluieşte adevărul, şi scrie că mama lui nu avea acces la dosare din cauza securităţii! Hei VT, noi nu suntem studenţi americani, noi am fost studenţi români în acele vremuri!! Cine a înfiinţat şi conducea securitatea ȋn 1948, când a sosit de la Moscova cu trenul, nu pe tancuri, familia Tismineţki? Aud? Securitatea a fost şi a rămas o instituţie militară de execuţie diabolică subordonată ordinelor partidului conducător, tovarăşe fiu de nomenclaturist comunist. Şi apropo de venirea părinţilor nu pe tancuri ci cu trenul special de basarabeni şi evrei comunişti, aduşi la cererea tovarăşei Ana Pauker, să întărească munca de conducere a partidului, nu este important mijlocul de locomoţie ci sarcinile cu care au venit şi le-au îndeplinit împotriva poporului român, îndoctrinându-l forţat prin teroare şi supunere.

VT are şi două surori mai mari ca el, născute la Moscova unde au şi trăit până în 1948 când au venit cu trenul, nu pe tancuri, la Bucureşti unde au primit locuinţǎ de nomenclaturişti şi atunci au văzut, pentru prima datǎ în viaţa lor, o cadǎ de baie, scrie autorul!! Îmi permit să-l întreb: unde erau proprietarii acelor locuinţe?!? În închisorile nomenclaturii!

VT atacǎ cu mult curaj relaţia între comunism şi evreitate, ceea ce ar fi fost foarte interesant să aflăm opiniile şi argumentele celui mai excepţional produs al spaţiului cultural românesc, dar renunţă după un rând, schimbă subiectul şi trece la o statisticǎ din 1930. După care în România erau 750.000 de evrei din care 500 erau în partidul comunist român, de o mie de membri, şi alţii vreo 50.000 simpatizau comunismul, pentru a concluziona este o inepţie să se spună că evreii au adus comunismul (în România ). Chiar aşa o inepţie, de când Mihail Roller  în a sa istorie despre poporul român numai că nu a scris că dacii de pe Columna lui Traian purtat deja, în pieptarul lor de oaie, carnetul roşu de partid. Pentru ca acum cititorii acestui volum, să subînţeleagă de la VT cǎ evreii  nomenclaturişti, care timp de două decenii, pe faţă şi în forţă, au îndoctrinat, supus şi condus  poporul român, nu au adus comunismul în România!! Am fi nişte inepţi, adică proşti, tâmpiţi, idioţi să afirmăm aşa ceva, de ce nu şi antisemiţi. Ca să nu fim antisemiţi absurzi ar fi mult mai bine să susţinem că cei ce au adus şi instalat cu forţa comunismul nu sunt altceva decât nişte descendenţi ai acelor daci, care au scăpat din holocaustul lui Traian. Pentru că a menţiona şi câţi evrei simpatizau comunismul, precizǎm că după 1944 aceştia s-au declarat ilegalişti, unii pe alţii, dovada pentru aceasta fiind de două simple declaraţii de ilegalitate pe care şi le-au dat unii altora şi imediat au  devenit comunişti cu vechi state de plată şi noi funcţii în conducere ale României eliberate...

Citind minienciclopedia nomenclaturii, bine cosmetizată ca să corespundă vremurilor, în care VT se auto-portretizează, de câte ori vrea, în mare politolog democrat, mai ceva ca americanii, dăm peste  mulţi evrei care nu au adus comunismul în România, ci au fost forţaţi de acei urmaşi ai dacilor de pe columnă să clădească cea mai superioară tiranie a tuturor timpurilor, de la homo primigenius la homo sovieticus, apoi, pe rând au şters putina în ţările promise.

NU vreau să mă îndepărtez de această idee principală a scriiturii lui VT, de inepţia românilor, adică prostie, tâmpenie, idioţenie a noastră,  prin care credem, susţinem că evreii au adus comunismul în România, şi am să exemplific cu argumente luate din lumea „secretă” a nomenclaturii: Ana Pauker, născută  Hannah  Rabinsohn, vioara întâia a comunismului din 1944 până în 1953, Alexandru Nicolski, născut Boris  Grunberg, torţionarul şi arhitectul închisorilor comuniste, fraţii Oigenstein: Lev care devine Leonte Răutu, Mihail care devine Oişteanu şi David care devine Dan Răutu, fixaţi la noua propagandă şi culturǎ comunistă la care trebuie adăugaţi Valter Roman născut Erno Neulander, vechea noastră cunoştinţă Tismineţki şi marele Saul Brukner devenit Silviu Brucan. Sau că adevărata ştafetǎ a culturii româneşti a fost înlocuită de Ariel Leibovich, Mark Breslau, Renee Annie Cassian,  Veronika Schwefelberg, Solomon Moscovici, Ştrul Leiba, Anatol E Baconsky, Moise Cohn, Alexander Avram, Moise Davidson, Iţig Wittner, Alexander Zissu Saltman. Dacă ar trebui să-i înşir şi pe cei din comerţ – interior, exterior – ar mai trebui o pagină, dar nu mai e nevoie, nici pentru semiţii cinstiţi, trebuie că mai sunt şi din ăştia, nici pentru „antisemiţii inepţi”. Tuturor le recomand lectura acestui volum.

Ar fi multe de comentat despre acest volum cu nomenclatura din România anilor 1944-1965, ar trebui o masă rotundă, liberă pentru toate opiniile argumentate, absolut deschisă, democratică şi civilizată, nu cu aranjamente anterioare şi fără epitete şi ameninţări, pentru că trebuie dezvăluit tot adevărul şi căutate căile unei noi concordii. Totul trebuie luat de la început şi judecat corect. Românii plătesc tribut greu pentru cele întâmplate evreilor între 1934 şi 1944, în timp ce evreii nu au cerut nici scuzele formale celor pe care i-au aruncat în stradă sau în închisorile comuniste. Este necinstit, este o cale greşită ce nu va duce la concordie. În plus, în ultimul timp, se bate prea multă monedă falsă cu antisemitismul românilor pentru observaţiile şi criticile lor argumentate, fiindcă greşesc şi semiţii nu numai antisemiţii. Pentru opiniile pertinente  românii sunt etichetaţi antisemiţi fără să li se poată contesta criticilor aduse şi încălcând Articolul 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, deasupra căruia nu se pot face alte legi…

Cât priveşte pe VT, căruia îmi place să-i spun Volodea, precum Cărtarescu şi Patapievici, fiind un nume frumos, sonor ce îmi  reaminteşte de eliberatorii care ne-au adus nomenclaturişti comunişti pe tancuri, trenuri şi avioane, îi doresc sănătate şi scrieri corecte.

(Septembrie 2013, Winnipeg – Canada)

    

S. C. RMGC nu mai exista de drept din decembrie 2009

Posted by Stefan Strajer On September - 14 - 2013

S. C. RMGC nu mai exista de drept din decembrie 2009

Afacerea Roşia Montană este construită pe o ilegalitate

Vasile ZARNESCU_CV

Autor: col. (r) Vasile Zǎrnescu

 

Într-un interviu acordat în 25 iulie 2011 site-ului cotidianul.ro, avocatul Gheorghe Piperea, specializat în probleme de insolvenţă judiciară, a explicat cum afacerea „Roşia Montană“ este construită pe o ilegalitate.

***

De aproximativ o lună de zile, în contextul exploziei preţului aurului, a devenit tot mai evident faptul că iniţiatorii proiectului minier de la Roşia Montană, precum şi autorităţile române se grăbesc să demareze exploatarea preţiosului zăcământ din Apuseni.

Cei de la Roşia Montană Gold Corporation au dat năvală din nou pe televiziuni şi în presa scrisă cu o sumedenie de materiale publicitare extrem de bine plătite, iar puterea actuală – susţinătoare ferventă a exploatării aurului din Apuseni, rezolvă şi ultimele probleme care mai stăteau în calea canadienilor de la Gabriel Resources. În acest sens poate fi explicată şi brusca răsucire a udemeriştilor, care până mai ieri erau adversari înverşunaţi ai acestui proiect.

Însă, o chestiune esenţială privind proiectul exploatării aurului de la Roşia Montană nu s-a luat în calcul şi nimeni nu discută despre ea. Această imensă inginerie financiară în care România este spoliată nemilos se construieşte pe o ilegalitate mai mult decât evidentă. Anume că, Roşia Montană Gold Corporation este o structură a cărei dizolvare/lichidare judiciară ar fi trebuit făcută  încă din anul 2009!  Conform unei decizii a Justiţiei române. Pentru a afla mai multe amănunte despre această veroasă afacere, cotidianul.ro a stat de vorbă cu avocatul Gheorghe Piperea, specializat în probleme de insolvenţă judiciară.

Cotidianul.ro: Domnule avocat Piperea, în 2009, Tribunalul Alba Iulia a dat o hotărâre în urma căreia societatea RMGC trebuia lichidată sau dizolvată. Care sunt temeiurile juridice ale acestei decizii date de instanţa de la Alba?

Av. Gheorghe Piperea: Trebuie să precizez că, într-adevăr, această societate comercială, RMCG, trebuia desființată încă din data de 31 decembrie 2009. Legea societăţilor comerciale spune că orice persoană interesată poate să ceară constatarea de drept a lichidării unei societăţi în cazul în care se constată că pierderile pe care le are societatea respectivă depăşesc jumătate din activul net contabil.

Ei bine, istoria societăţii RMCG este aşa: În 2008, cei de la RMCG au convocat o adunare generală a acţionarilor, la care statul român (acţionar la vremea aceea cu 19 la sută, prin Minivest Deva) nu a participat. De altfel, domnii de la Mininvest Deva nu au participat niciodată la nici o şedinţă a acţionarilor de la RMCG. La acea adunare generală a asociaţilor, cei care manageriază RMCG au spus că pierderile companiei sunt atât de mari, aproape 650 milioane ron, încât se impune de urgenţă investirea unor sume mari de bani în firmă. Statul român, în baza celor 19 procente din companie pe care deţinea atunci, era obligat să facă o infuzie de capital de aproximativ 115 milioane ron, bani pe care evident că Minivest Deva nu i-a avut. Şi aşa dăduseră pe nimic celor de la Gabriel Resources concesiunea de la Roşia Montană, chestiune care s-a întâmplat în anul 1999 (în vremea în care ministrul Industriilor era P.D.L.-istul Radu Berceanu – n. red.).

Revenind la chestiunea dizolvării juridice a RMGC, trebuie spus că societatea cu pricina, constatând că a ajuns la asemenea pierdere financiară care depăşeşte activul net contabil, a convocat acea adunare generală a acţionarilor, în care ar fi trebuit ori să constate că societatea trebuie închisă, lichidată, ori că trebuie continuată, dar numai în două condiţii mari şi late: reducând capitalul social până la nivelul activului net contabil sau reconstituind capitalul social. Atenţie, este vorba despre reconstituirea capitalului social şi nu despre majorarea capitalului social! Este o diferenţă esenţială între cele două operaţiuni. Reconstituirea capitalului social presupune, conform legii în vigoare, aducerea capitalului social la un nivel echivalent cu jumătate din valoarea activului net contabil.

– Bun, şi acţionariatul RMGC ce a făcut, ce cale a ales în privinţa acestor pierderi financiare uriaşe?

– Evident că cei de la Roşia Montană Gold Corporation nu au făcut nici reducere de capital social şi nici reconstituire de capital social. De reducere nici nu s-a pus problema, iar reconstituirea de capital social presupunea că trebuiesc aduşi nişte bani de acasă, ca să explic cât mai simplu. Domnii de la RMGC au apelat, însă, la o şmecherie şi au majorat capitalul social, atenţie, fără a aduce vreun ban. Au luat nişte creanţe pe care ei, ca acţionari majoritari le au şi le-au convertit în acţiuni.  Adică ce au făcut ei?! Au hotărât să apară în documentele contabile cum că acţionarul majoritar al RMGC, respectiv Gabriel Resources să apară cu diverse sume de bani pe care le-ar fi împrumutat de-a lungul timpului companiei. Evident că lucrurile au decurs relativ simplu, s-au fabricat nişte documente care au fost introduse ulterior în contabilitatea firmei de la Roşia Montană, şi ia uite cum le-a apărut canadienilor o mare şi frumoasă creanţă pe care au convertit-o în acţiuni. Nici măcar un leu cash nu a fost adus ca participaţie la această majorare de capital social.

De altfel, puteţi vedea în încheierea de şedinţă de la Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Alba, din 29 decembrie 2009, în care a fost respinsă decizia de majorare a capitalului social, sunt trecute toate aceste întâmplări. Respingerea dată de instanţa de la Alba a devenit irevocabilă. Iar instanţa a spus cât se poate de clar şi de simplu: „Această majorare de capital este nelegală, întrucât se încalcă articolul 201, alineatul II, din lege. Nu e o creanţă certă, nu aţi dovedit nici un moment că aţi dat realmente acele sume de bani societăţii RMGC, aşadar nu se poate lua în discuţie majorarea capitalului social şi transformarea unei creanţe care, în fapt, nu apare nicăieri în acţiuni“.  Tot în acea decizie irevocabilă – sublinie, irevocabilă – instanţa de la Alba a mai spus un lucru: „Acţionarul principal de la RMGC nu a respectat dreptul acţionarului minoritar (statul român, prin societatea Mininvest Deva) de a spune da sau nu la această majorare de capital social. Şi nu numai că nu au fost respectate drepturile societăţii Mininvest Deva, dar nici măcar nu a fost convocată, conform legii, adunarea generală a acţionarilor“.

– Care au fost urmările concrete ale deciziei date de Tribunalul Alba?

– Fireşte că cei de la RMGC au făcut o nouă cerere de menţiuni pentru majorarea capitalului social, iar, între timp, onor Guvernul României, în 2010, a schimbat legislaţia privind Registrul Comerţului, eliminând din lege prevederea conform căreia un judecător delegat trebuie să se pronunţe pe legalitatea unei cereri de majorare de capital social, această competenţă revenind doar directorului Registrului Comerţului din județul respectiv. Mai pe româneşte spus, Guvernul a scos Justiţia din joc în privinţa pronunţării pe legalitatea unor cereri făcute de societăţile comerciale. Dar, staţi aşa, că asta nu e tot! Culmea este că această nouă cerere făcută de RMGC de majorare a capitalului social a fost din nou respinsă, chiar şi aşa, în condiţiile în care guvernul netezise drumul către aprobarea majorării de capital social. Numai că de data asta, băieţii de la RMGC au apăsat butoanele potrivite şi, la recursul cerut de ei, conform noii legislaţii, au primit, în sfârşit, aprobarea pentru această majorare ilegală de capital social. Repet, majorare ilegală, ca să fie foarte clar pentru toată lumea!

– Statul român, respectiv Mininvest Deva, ce a făcut, cum şi-a apărat procentele?

– Minivest Deva nu a făcut nimic, probabil că asta era înţelegerea. De altfel, cu ocazia acestei majorării ilegale  de capital social, Mininvest Deva a mai rămas cu doar 0,6 la sută din acţiunile la RMGC.

– Înțeleg că există, în continuare, posibilitatea legală ca cineva, oricine, orice persoană interesată sau ONG interesat să poată cere în instanță constatarea lichidării/dizolvării de drept a societății comerciale Roşia Montană Gold Corporation.

– Da, corect! ONG-urile, persoane fizice sau chiar parlamentarii în nume propriu pot cere oricând instanţei constatarea încetării de drept a existenţei societăţii comerciale RMGC. A lichidării juridice a acesteia. Totul e să şi vrea cineva să facă acest lucru. Nu vedeţi că toată lumea implicată mai mult sau mai puţin în lupta împotriva derulării acestui proiect minier absolut scandalos, se fereşte să ia o poziţie mai dură sau să ia taurul de coarne şi să lupte până la capăt?! Pentru că, în justiţie, vă garantez că lucrurile s-ar desfăşura extrem de simplu – pentru că ilegalitatea comisă de AGA a RMGC este evidentă, şi succesul unei astfel acţiuni civile ar fi garantat. Nici un judecător cu mintea întreagă din România, desigur, pe fondul stârnit de importanţa unui asemenea proces, nu ar îndrăzni să încalce legea şi să dea altă decizie decât aceea de lichidare/dizolvare juridică a societăţii comerciale RMGC. Şi astfel s-ar pune definitiv punct uneia din cele mai scandaloase înşelăciuni din istoria României, comisă de o firmă, cu acordul sau chiar cu ajutorul autorităţilor române, în dauna interesul naţional.

– Din punct de vedere juridic există posibilitatea ca acei reprezentanţi ai statului care şi-au dat acordul sau chiar au ajutat la înfăptuirea acestui şir de ilegalități să suporte consecinţele penale ale faptelor lor?

– Teoretic da, dar nu aş vrea să mă pronunţ eu pe această chestiune. Vă spun doar atât, totul e să existe voinţă pentru aşa ceva. Şi ar mai trebui adăugat în acest sens încă ceva. Că pot răspunde penal şi aceia care au dat, odată cu concesiunea, şi hărțile importantului zăcământ minier de Roșia Montană. Pentru că trebuie spus foarte clar încă un lucru pe care mulţi evită să îl spună cu voce tare: la Roşia Montană, nu doar zăcământul de aur este important, ci, mai ales, cantitatea uriaşă de uraniu care se află acolo. Probabil că bătălia asta se dă nu atât pentru aur, deşi şi acesta nu e deloc de neglijat, mai ales acum, când preţul acestui metal preţios a urcat la cote uriaşe, ci, mai ales, pentru nepreţuitul uraniu din Apuseni.

La chestiunile explicate de avocatul Gheorghe Piperea, în legătură cu afacerea complicată de la Roșia Montană, mai trebuie adăugat un lucru deloc lipsit de importanță. În acţiunea de la Tribunalul Alba Iulia, RMGC a fost reprezentată în instanţă, dar şi ulterior de casa de avocatură Ţucă şi Asociaţii. Avocaţii de acolo, cei care îl reprezintă pe Traian Băsescu în toate acţiunile din justiţie. Ultimul proces în care această casă de avocatură l-a reprezentat pe Băsescu este procesul (pierdut de şeful statului) în care preşedintele României i-a cerut daune morale deputatului PSD Mugurel Surupăceanu, care îl acuzase de implicare în comerţul cu etnobotanice.

Parafrazând formula de salut a lui Mircea Badea, putem afirma – referitor la afacerea scandaloasă de la Roşia Montană , că trăim în România, unde nimic nu e întâmplător.

25 iulie 2011

Cristina Horvat

Sursa: http://www.cotidianul.ro/gheorghe-piperea-societatea-comerciala-rmgc-nu-mai-exista-de-drept-din-decembrie-2009-152817/

Rosia Montana.Stema

 

ADDENDA

 

Republicăm acest material vechi de doi ani pentru a atrage atenţia guvernanţilor şi parlamentarilor că  se află pe un butoi cu pulbere. Pentru că toţi guvernanţii au tergiversat problema lichidării acestei afaceri veroase numai pentru că au fost mituiţi de aceşti „investitori strategici“ escroci. Culmea este că şi unele posturi de televiziune, ca, de exemplu, Antena 3, deşi prezintă protestele din Bucureşti şi din alte oraşe, difuzează, de multă vreme, clipuri publicitare în favoarea escrocheriei de la Roşia Montană – ca dovadă că se înfruptă din banii de propagandă ai lor. O dovadă irefutabilă este clipul cu scîrba numită Sanda Lungu, de mai mult timp prezentă pe ecranul Antena 3. Întrebată de reportera clujeană Oana Moisil cum mai e cu croşetatul, nemernica i-a răspuns că ea „face călcîiul, iar voi faceţi laba“; Oana Moisil insistă: „La companie ce lucraţi?“ La care putoarea răspunde nonşalant: „Fut buha. Aceea fac“!

Acestui gen de „oropsiţi“ le ia, acum apărarea premierul demagocrat“ – cum îl porecleşte generalul (r.) Aurel Rogojan – Victor Ponta. Şi de data asta Victor Ponta se dovedeşte a fi ipocrit, fariseu şi, evident, antiromân. Pe vremea când era contra proiectului Roşia Montană „fiindcă era contra lui Traian Băsescu“, a apărut acest interviu al avocatului Gheorghe Piperea. Ca jurist şi ca unul care contesta proiectul, era imposibil ca Victor Ponta să nu-l fi citit. De aceea, acum minte cu neruşinare. Şi acum se apără, chipurile, cu promisiunea făcută nevesti-si! Şi Traian Băsescu se apăra pentru greşeala că îl pusese pe ziaristul de-mâna-a-doua Elvis Săftoiu şef la S.I.E. pentru că nevestica lui îl rugase să-l facă şef acolo. Acum se dă de gol că nu este nici o diferenţă între guvernanţi din punct de vedere politic. Vedeţi de ce 90 la sută dintre parlamentarii şi dintre guvernanţii din toată această epocă sinistră, postdecembristă, trebuie puşi la zidul de la Târgovişte? Trebuie pregătită o nouă lovitură de stat – adică o revoluţie reuşită – în favoarea românilor, nu a „investitorilor strategici“ ca escrocii de la R.M.G.C., Bechtel, Chevron etc.!

De aceea, şi „oropsiţii“ de mineri – colegii de propagandă ai Sandei Lungu – care s-au ascuns în mină trebuie lăsaţi acolo! Să crape acolo, fiindcă tot se laudă că mor de foame, dacă nu sunt plătiţi de escrocii de la R.M.G.C.; sau să se apuce şi ei de croşetat.

Premierul Victor Ponta, dacă nu vrea să fie linşat de popor – fiindcă nu mai are de unde „să fugă“ cu elicopterul ca Nicolae Ceauşescu, elicopter în care l-au urcat cu forţa conspiratorii conduşi de trădătorul ex-general Athanasie Stănculescu –, ca fost procuror şi ca actual premier, trebuie să dea curs sugestiilor avocatului Gheorghe Piperea: să-i bage, prompt, la gherlă pe toţi escrocii – direcţi sau colaterali – din afacerea pernicioasă Roşia Montană, începând cu „investitorii strategici“, cu slugile lor de la Mininvest Deva şi cu miniştrii care au facilitat tergiversarea lichidării acestei celei mai periculoase acţiuni contra României! După care să declare comuna Roşia Montană zonă calamitată şi să acorde o indemnizaţie de subzistenţă familiilor năpăstuite din localitate, cu excepţia celor care sunt angajaţii firmei falite şi ilegale R.M.G.C.!

Sau, cumva, dacă l-a avut de consilier pe pro-poponarul Remus Cernea, a fost „convins“ de ideea idioată execrată de ăsta că „Va fi democraţie în România atunci când la preşedinţia ţării va ajunge o lesbiană rromă”? (Vedeţi aici: http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Politica/139881/Remus-Cernea-Romania-va-fi-libera-cand-va-avea-presedinte-o-lesbiana-rroma-si-atee.html). Cred că nu mai are nimeni dubii că premierul Victor Ponta, cu asemenea „consilieri“,  a apucat pe o cale greşită. Protestatarii contra escrocilor de la R.M.G.C. trebuie să-şi sporească energia şi numărul.

E posibil să-i alungăm pe aceşti guvernanţi şi parlamentari incompetenţi, venali şi corupţi.

13 septembrie 2013

Colonel (r.) Vasile Zărnescu

 

 

 

Dinamitarea Roşiei Montane grăbită de şantajul asasinilor economici şi asasinilor politici

funar_gheorghe1

Autor: Dr. Gheorghe Funar (Cluj-Napoca)

 

Pe lângă jefuirea uriaşului zăcământ de aur, argint, wolfram, uraniu, arseniu, vanadiu, titan, galiu, crom, nichel, cobalt, germaniu şi molibdem de la Roşia Montană, asasinii economici şi asasinii politici au pus la cale distrugerea pentru totdeauna a geografiei, vieţii umane, faunei şi florei pe zeci de kilometri pătraţi în jurul acestei localităţi multimilenare. Pentru atingerea acestor obiective este sfidată Constituţia României şi Legea minelor, Legea nr. 85/2003, care, la art. 11, alin.1, prevede că „efectuarea de activităţi miniere pe terenurile pe care sunt amplasate monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit, rezervaţii naturale… sunt strict interzise“.

Comuna Roşia Montană este protejată, prin Legea nr. 5/2000, anexa nr. 3, ca patrimoniu naţional de valoare excepţională, iar satul Roşia Montană este înscris în lista monumentelor istorice, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 646 bis din 16 iulie 2004.

Pentru exploatarea şi jefuirea bogăţiilor Poporului Român aflate la Roşia Montană, pe lângă folosirea a 200.000.000 kg cianură, proiectul R.M.G.C. prevede utilizarea a 150.000.000 kg dinamită pentru dislocarea a circa 200.000.000 tone de rocă eruptivă dură. Pe durata exploatării de 16 ani se vor efectua 3.000-3.200 explozii, folosindu-se 50-60 tone de dinamită la fiecare explozie. Aceste explozii sunt prevăzute a se repeta din două în două zile şi vor produce cutremure locale cu magnitudinea de 1,5-4 pe scara Richter, care nu vor avea epicentrul în adâncime, ci la suprafaţă. Ca urmare a celor peste 3.000 de explozii necontrolate şi a cutremurelor provocate nu va mai sta piatră pe piatră pe raza actualei comune Roşia Montană, vor fi distruse toate clădirile existente, vor fi pulverizate toate galeriile din vremea dacilor şi romanilor, se va prăbuşi barajul proiectat a avea o înălţime de 185 m, vor pleca la vale uriaşele halde de steril şi conţinutul iazului de decantare care vor „mătura“ toate localităţile din aval şi vor contamina cu cianură râurile din apropiere, Dunărea, Delta Dunării şi Marea Neagră. Zona actualei comune Roşia Montană va fi transformată într-un pustiu nelocuibil în următorii 200-300 de ani. La Roşia Montană va fi iadul pe pământ! Iniţiatorii şi susţinătorii proiectului R.M.G.C. repetă că aceasta este o dezvoltare durabilă a zonei. Este incredibil, dar adevărat, că unii membri ai Sindicatului „Viitorul Mineritului“ de la R.M.G.C. protestează şi susţin că intră în greva foamei împreună cu membrii lor de familie, dacă Parlamentul României nu aprobă rapid legea care să permită R.M.G.C. să le dinamiteze locuinţele şi anexele gospodăreşti, bisericile şi mormintele strămoşilor lor. „Ochiul dracului“ le-a luat minţile la mulţi oameni bogaţi, dar şi la cei  săraci.

Până acum, nimeni nu a îndrăznit să-i tragă la răspundere pe toţi cei care, între anii 1997-2013, au pus la cale, au susţinut şi fac lobby pentru firma internaţională R.M.G.C., cu acţionariat în continuă mişcare. Este evident că toţi cei implicaţi în afacerea Roşia Montană nu au acţionat în zadar, ci pe sume variabile, reprezentând preţul trădării de Neam şi Ţară.

Susţinătorii proiectului R.M.G.C. au ocolit până acum, cu multă abilitate, adevărul referitor la distrugerea cu 150 milioane kg dinamită a trei munţi, a numeroaselor monumente istorice şi a comunei Roşia Montană, precum şi cel care vizează producerea a peste 3.000 de cutremure artificiale în Munţii Apuseni. Nu este exclus ca semnatarii din partea ministerelor care şi-au dat acordul şi miniştrii care au votat în şedinţa de Guvern pentru recentul proiect de lege privind Roşia Montană să declare că nu au ştiut nimic despre proiectul de dinamitare a localităţii şi a celor trei munţi, nici de cele peste 3.000 de cutremure programate de către R.M.G.C.

Partidul România Mare solicită europarlamentarilor din România să aducă la cunoştinţa Parlamentului European planul criminal, unic în Europa, vizând dinamitarea Roşiei Montane, folosirea a 200.000.000 kg cianură şi producerea a peste 3.000 de cutremure devastatoare. De asemenea, P.R.M. insistă pentru retragerea de către Guvernul Ponta, de la Parlament, a proiectului de lege referitor la afacerea criminală de la Roşia Montană.

Văzând că proiectul de lege „fabricat“ de R.M.G.C., însuşit în unanimitate de membrii Guvernului Ponta II (unde a fost adus de către ministrul Dan Şova, care l-a primit, probabil, de la mama sa [vitregă – n. red.], Ana Diculescu Şova, care printr-o firmă de avocatură, acordă asistenţă juridică Companiei Roşia Montană Gold Corporation în toate litigiile cu privire la proiectele de exploatare auriferă pe teritoriul României) şi înaintat Parlamentului României pentru aprobare, a generat mari şi numeroase  manifestaţii publice de protest în Bucureşti şi multe dintre marile municipii ale ţării, asasinii economici şi asasinii politici străini şi autohtoni, precum şi cozile lor de topor, au trecut la şantaj. Ei au obrăznicia să ameninţe Poporul Român că se vor adresa instanţelor internaţionale şi vor solicita daune de două sau patru miliarde de dolari U.S.A. pentru cele 600 milioane dolari U.S.A. cheltuite până acum. Această ameninţare va fi materializată dacă nu li se permite celor de la R.M.G.C. să dinamiteze cea mai veche exploatare de aur din lume, să declanşeze peste 3.000 de cutremure devastatoare, să folosească 200.000.000 kg cianură, să producă cel mai mare dezastru ecologic din Europa şi să scoată din România tot concentratul minier de la Roşia Montană, evaluat cu mult peste 100 miliarde euro. În realitate, R.M.G.C. şi-a asumat riscul şi a cheltuit în avans o sumă de cel mult 600 milioane dolari U.S.A. pentru achiziţii de case şi terenuri, descărcarea de sarcină arheologică, acte de corupţie şi numeroase sponsorizări, fără a fi obţinut acordul de mediu şi fără a avea aprobările legale necesare pentru începerea exploatării şi jefuirii uriaşului zăcământ de la Roşia Montană.

În fapt, R.M.G.C. are şansa să pretindă daune de la semnatarul contractului cu Minvest Deva. Abia în aceaste zile, românii manipulaţi de 15 ani printr-o publicitate agresivă a R.M.G.C. au ocazia să afle că există doar o singură semnătură românească şi aceia fără valoare juridică pe contractul „beton“ cu care şantajează acum Parlamentul României pentru a vota o lege care să acopere toate fărădelegile şi actele de corupţie din perioada 1997-2013. Conform contractului de societate încheiat între membri fondatori, din anul 1997, în cazul în care nu începe exploatarea la Roşia Montană succesorii Euro Gold Resources S.A. pot pretinde de la Minvest Deva numai cota parte din contribuţia la capitalul social, care a fost de 357.500 dolari U.S.A. Între timp, nici cei de la R.M.G.C., nici avocaţii lor din mass media, nici Guvernul Ponta şi probabil că şi mulţi dintre senatorii şi deputaţii din Parlamentul României nu au aflat că a intrat în procedura de insolvenţă Minvest Deva.

Cetăţenii români aşteaptă ca R.M.G.C. şi Guvernul Ponta să dea publicităţii lista foarte lungă cu persoanele fizice şi persoanele juridice care au fost „sensibilizate“ financiar şi cu ce sume spre a susţine proiectul lor pentru Roşia Montană.

Ca urmare a reacţiei ferme a românilor ieşiţi în stradă, în număr din ce în ce mai mare, sunt şanse mari să se aducă la cunoştinţa opiniei publice adevărul privind escrocheria şi genocidul pregătit la Roşia Montană împotriva Poporului Român, iar marii ţepari vor conştientiza că au luat o ţeapă în România în încercarea de a distruge localitatea Roşia Montană şi de a jefui un zăcământ uriaş lăsat Poporului Român de Bunul Dumnezeu în Grădina Maicii Domnului.

Cluj-Napoca,

12 septembrie 2013

Dr. Gheorghe Funar

N. red. Articolul a fost trimis, prin e-mail, de d-l Gheorghe Funar premierului, tuturor parlamentarilor şi mai multor organe de presă.

 

 

 

 

 

 

Roşia Montană şi subminarea economiei naţionale româneşti

Posted by Stefan Strajer On September - 13 - 2013

Adrian BotezRoşia Montană şi subminarea economiei naţionale  româneşti

 

Autor: prof.dr. Adrian Botez

 

…Când vine vorba de Roşia Montană (şi, zilele astea, oare, când nu vine vorba de…?) – toţi jurnaliştii TV şi toţi politicienii români o fac pe proştii. Ocolesc, cu grijă şi cu premeditare infracţională – esenţa problemei „Roşia Montană”. Până şi paiaţa sfertodoctă, de la Antena 3 („de la miezul nopţii”), Mircea Badea, este pusă în mişcare de acest resort al trădării naţionale, prin subminare premeditată a economiei naţionale româneşti: „Mă interesează spre deloc problema Roşiei Montane. Este treaba celor de acolo, de la Roşia Montană. Să facă ăia referendum!”.

 

Şi care este, în definitiv, „esenţa problemei Roşia Montană”?! Pentru că, orişiunde dai cu telecomanda, vezi numai şmecheri care-ţi împuiază capul cu „necesitatea locurilor de muncă, pentru minerii muritori de foame de la Roşia Montană, cărora le decedează de sete copiii…!” (de parcă, până să vină bandiţii mondiali/afaceriştii de la GCRM, toate familiile de mineri aveau, pe masă, numai cozonaci şi fazani fripţi!) – şi auzi numai bocetele, dublate de priviri scânteind de şmecherie, pe sub mânecă, ale liderului sindical „roşio-montaniard”, Cristian Albu – bocete pe jumătate apocaliptice şi pe jumătate sfruntate („Mulţi sunt supăraţi că le-au plecat copiii prin alte locuri, chiar prin alte ţări, în căutarea unui loc de muncă. Noi sperăm că va reporni mineritul în Apuseni şi vor fi create mii de locuri de muncă, aşa cresc şansele ca familiile să rămână unite (…). Guvernul trebuie să ţină cont de voinţa oamenilor şi trebuie să ia măsuri cât mai repede ca să repornească mineritul în Apuseni” – cf. economica.net). “Copiii” pleacă de peste tot, din toate localităţile României (n-are monopol, în acest sens, Roşia Montană!), pentru că nu există politici sociale, de la nicio formaţiune/gaşcă politică românească (?), ajunsă la putere. Dar… ce e cu ultimatumul ăsta, legat de „şanse familiale” şi de „voinţa oamenilor”? Ce şanse, anume? – şi, oare, „voinţa oamenilor” dintr-un sat/comună de munte al/a României, din debutul veacului al XXI-lea, trebuie să producă defecaţie, peste interesul naţional şi peste zestrea nepoţilor/stră-nepoţilor români, din viitor (dacă România şi românii vor mai avea viitor!)?! Nu credem că are dreptul cineva, fie şi câteva sute ori câteva mii de oameni din România, să „toace”, după bunul plac (…”voinţă”), avuţia naţională a României – de parcă acea avuţie ar fi… şlapii de sub paturile minereşti… de parcă n-ar exista reverberaţii, în viitorul îndepărat, ale atitudinii unui popor istoric, în legătură cu modul cum acesta a administrat, la un moment dat, avuţia decisă de Dumnezeu, unui Neam Întreg, pentru toată istoria sa de expresie tetrestră.

 

Dacă, la Roşia Montană, minerii vor scoate aur, argint, uraniu, wolfram etc., prin investiţii pur româneşti – nu cumva, oare, îşi vor rezolva, şi ei, problema lor socială? –  …dar, în primul rând, oare, aceşti minţiţi/amăgiţi mineri nu vor mai fi apărând/compărând, ca asasini/complici la asasinatul de Viitor Românesc, în faţa Istoriei Românilor!

 

Să vedem, deci. Chiar există, în România, un stat în stat, numit „ROŞIA MONTANĂ”? Nu. Se pare că nu. Există, însă, o localitate românească, în România, cu acest nume – şi având, în subsolul ei, bune de exploatat, metale şi nemetale extrem de căutate, pe plan mondial. Plan în care criza „globalistă” (criză artificială, dar dovedind că resursele naturale s-au împuţinat alarmant, pe Terra, iar bogăţia şi puterea ar trebui s-o deţină, în plan terestru, tocmai statele care mai au resurse naturale… dacă nu ar interveni, în „borşul mondialist”, vechea meteahnă a omenirii: atitudinea colonialistă, de jaf sistematic şi crimă/genocid!) – da, criza “globalistă” lucrează cumplit. Pe restul Terrei, criza asta, bătu-o-ar vina, lucrează mai ceva chiar decât în România.

 

…Ce metale, ziceam mai sus, că am avea noi, românii, de exploatat? Deh, „nişte metale, acolo…” (ne zic străinii, cu balele curgându-le pe la colţurile gurii, ca maidanezilor turbaţi… numai buni de eutanasiat!). Adică, de fapt, metale, colo, unul şi unul: aur, argint, wolfram, uraniu, titaniu, vanadiu, cesiu, indiu etc. – atât de intens căutate, că şi-a băgat coada până şi dl Mark Rich (“Mark Rich – magnat evreu cu cetăţenie americană, apropiat de Mosad. El s-a aflat în spatele firmei canadiene Gold Corporation, companie cu 80% acţionariat pestriţ, pe care îl controlează însă Rich (…) Ca urmare, zăcământul de la Roşia Montană urmează a fi epuizat de către Gold Corporation Roşia Montană LTD în numai 15 ani, Statului Român revenindu-i numai 2% din acestă exploatare”cf. Rapoarte ale “ale foştilor ofiţeri SRI”, strânse sub titlul O ţară subjugată economic şi politic de concernele evreieşti).

 

Precum afirmă şi rapoartele „foştilor ofiţeri SRI”, Mark Rich & Comp. nu vor rezolva nici…”mama şomajului”: exploatarea cu cianuri este una extrem de rapidă (şi, deci, apocaliptic-distructivă de mediu natural…!), exploatarea cu cianuri este una sub formă de jaf fulgerător: minereurile subpământene vor fi epuizate în cel mult 15 ani (statul român, condus, de 23 de ani, de trădători de ţară, alegându-se cu “praful de pe tobă”!)… Şi, după aia? Păi, ca şi înainte: „şomaj pe pâine”(?)… –  doar că… România nu va mai avea ocazia şi motivul să-şi mai crească şi dezvolte demagògii: România va fi fost, între timp (prin imbecila, dar vinovata  trădare, de autentice iude, a politicienilor şi jurnaliştilor TV – dar şi prin „tembelismul de stat” […în fund!!!], al …telespectatorilor!),  jefuită rapid, ca la un “hold-up”, de toate resursele ei naturale, de către nişte străini obraznici, prin intermediul unor politicieni şi jurnalişti trădători de ţară şi de Neam (politicieni şi jurnalişti care-şi vor zornăi, prin buzunare, o vreme, ceva mărunţiş, din “comisioanele” – …de fapt, „arginţii lui Iuda”, ai dlui Mark Rich…!).

 

Rezumăm: „esenţa problemei Roşia Montană” constă, de fapt, în ceea ce actorul Florin Zamfirescu a fost împiedicat să mărturisească, la Antena 3, în după-amiaza zilei de 8 septembrie 2013: Roşia Montană este a românilor şi a istoriei viitoare a românilor!!! –  …iar nu, strict,  a sătenilor/mineri, de la Roşia Montană!

Rosia-MontanaRoşia Montană este o problemă naţională şi de istorie viitoare – iar nu una strict momentană şi strict locală!!!, aşa cum au făcut mii de ani, să facă românii şi acum, la Roşia Montană! Adică, dacii îşi exploatau singuri aurul, până să „intervină”, cu anasâna, romanii! Valahii de dinainte de 1989 ştiau să-şi exploateze, singuri, cu utilaje „high tech”,  toate minereurile – „elemente critice” – titaniu, zirconiu, uraniu etc. – …prin 14 „elemente critice”, la Vadu-Dobrogea şi Munţii Apuseni, eram noi, „Românii-dinainte-de-1989 (noi, „amărâţii” ăştia de români, la care „Munţii noştri – uraniu poartă,/ Noi cerşim din poartă-n poartă” …”u.e.”-isto-globalistă „poartă”!), „cap de piaţă” mondială, iar prin 9 dintre ele – „lideri absoluţi de piaţă mondială!!!

Ce s-a întâmplat, cu românii, în ultimii 23 de ani? S-au tâmpit, oare, subit – şi nu mai ştiu meseria mineritului de metale rare/nemetale rare -„critice”?!

Nu credem asta.

 

…Atunci, probabil, trebuie să căutăm vina în zona concătorilor/administratorilor de ţară şi a liderilor de opinie (…şi de manipulare a conştiinţelor şi a minţilor româneşti!). Daţi din umeri, cu stinghereală, bezmeticilor şi subminatorilor de economie naţională, politicieni şi jurnalişti tv (…când îi întrebi pe jurnaliştii TV de la Antena 3: „De ce daţi spoturi publicitare, prin care promovaţi exploatarea GCRM… dacă tot ziceţi că nu sunteţi pentru proiectul de exploatare cu cianuri, de la Roşia Montană?” – ei îţi răspund: „Pentru că postul nostru este obligat să promoveze GCRM, prin contract publicitar!” – …adică, ei sunt obligaţi să-şi vândă ţara şi conştiinţa, pe bani…! – …dar dacă, să zicem ar veni Hitler, în persoană, şi le-ar da bani ca să promoveze …”peisajul de la Auschwitz: „Arbeit macht frei””: ?! – Bănuim, nu ştim de ce, că ar refuza, cu mare spaimă!!! – …dar de ce, oare, nu le este lor frică de Ţara şi de Neamul lor românesc, de ce nu urlă de groază, gândindu-se la ce blesteme vor primi de la urmaşii urmaşilor lor, în veacul vecilor, amin?!).

 

Dacă nu sunteţi/n-aţi fi voi de vină (dar…multe şi deloc mărunte fapte şi declaraţii vă incriminează, pe toţi deopotrivă!!!), atunci…de ce nu spuneţi/n-aţi declara, cu fruntea sus, pe toate posturile tv, clar şi răspicat, măi, nenorociţilor: „jos labele, hoţilor şi străinilor de Românie,  de pe zestrea dumnezeiască a poporului român! – …oare de ce vă complaceţi, voi, politicieni români şi jurnalişti tv români,  în poziţia actuală, care este una infracţională – de subminatori ai economiei naţionale româneşti???!!!

 

…Pentru că voi, jigodii lacome şi laşe, de fapt, nu mai existaţi, demult – din punct de vedere al Duhului. Pentru că sunteţi nişte zombies spurcaţi. Ca urmare, dacă românii s-or trezi, cândva, din „somnul cel de moarte”, s-ar cuveni să vă măture şi să vă lepede la gunoiul istoriei (sau…la pârnaie!). Pentru eternitate, nemernicilor!!!

 

prof. dr. Adrian Botez

 

 

 

 

Roşia Montana – Scrisoare deschisǎ Primului Ministru Victor Ponta

Posted by Stefan Strajer On September - 13 - 2013

Foto.Ioan IspasRoşia Montana – Scrisoare deschisǎ Primului Ministru Victor Ponta

 

Autor: Ioan Ispas (Delaware, SUA)

 

După cum bine știți, în 27 august 2013 Guvernul României a aprobat Proiectul de lege privind unele măsuri prealabile exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roșia Montana, care conține în anexă Acordul privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roșia Montana.

Din motive obscure nu a-ți observat nici d-vs și nici membrii guvernului că art.8 din Acord încalcă dreptul de proprietate consfințit de Constituția României. Iată cum a fost formulat acest art.8: Părțile convin ca societății RMGC să i se pună la dispoziție dreptul de folosință asupra tuturor imobilelor situate în perimetrul licenței de exploatare, necesare pentru atingerea scopului prevăzut în Licența de exploatare, conform dispozițiilor Legii privind unele măsuri prealabile exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roșia Montana și stimularea și facilitarea dezvoltării activităților minere. Aceasta înseamnă că atunci când buldozerele RMGC intră în curtea cetățeanului, care s-a baricadat în casă, intervin forțele speciale ale jandarmeriei care-i ridică pe sus pe membrii familiei respective, îi bagă în dube, îi duc la sediu unde sunt amendați. În acest timp buldozerele dărâmă casele, iar cetățenii respectivi pot merge unde văd cu ochii. Adică statul se subordonează unei societăți comerciale.

Chiar dacă RMGC ar fi fost 100% a statului român (ceea ce nu este cazul) nu ar fi fost admisibil să se calce în picioare dreptul de proprietate al unui cetățean român.

A prezenta creșterea formală a ponderii statului de la 19%  la 25% ca o mare victorie a guvernului este jenantă în condițiile în care la înființarea RMGC în 25.08.1997 statul român deținea 33% din acțiuni. Rapacitatea acționarului majoritar a făcut ca imediat după cedarea de către compania națională a Licenței de exploatare nr.47 către RMGC, aceasta să pretindă ca banii cheltuiți cu diverse studii să fie convertiți în acțiuni. Așa s-a ajuns la ponderea de 19% a statului român în RMGC. În urma majorărilor de capital din 2004 și mai ales din 2009, la care statul român nu a contribuit, fiind împrumutat fără dobândă, dar prin virarea directă a împrumutului de către acționarul majoritar în contul RMGC, s-a ajuns ca de fapt în prezent statul român să dețină sub 1% din capitalul social al RMGC. Minvest nu are nicio dovadă (ordin de plată, chitanță) că a depus bani în contul RMGC ca să-și păstreze ponderea de 19%. Nu mă credeți? Cereți Minvest-ului să prezinte public documentele de plată.

Este jenant ca un guvern să încheie un acord cu un SRL (Ltd.) chiar dacă este înregistrat în Canada și cotat la bursă. Pe acest document, având în vedere că în calitate de anexă va face parte integral dintr-o lege, își va pune semnătura Prim Ministru, Președinții Parlamentului și Președintele României, pe de-o parte, iar pe cealaltă un Președinte Director General al unui SRL, cetățean străin, care poate promite orice, răspunderea sa fiind în limita capitalului social al companiei respective. Culmea este că deși acordul este semnat în numele companiei Gabriel Resources Ltd, cotată la Bursa din Toronto sub simbolul GBU, acționarul majoritar la RMGC este de fapt, din 2011, Gabriel Resources (Jersey) Ltd., înregistrată în Channel Islands, cu sediul pe 15 Esplanade, St.Helier, Jersey, JE1 1RBB. Care este bonitatea acestei firme fără active, fără activitate, fără bilanț financiar?! Care este scopul acestei manevre? Răspunsul este simplu: toate promisiunile și angajamentele GBU sunt plasate unei firme de buzunar. Ea este deținută 100% de Gabriel Resources Ltd., dar în cazul unui conflict între acționarii RMGC, legal statul român se va război cu acest Gabriel Resources (Jersey) Ltd., de la care, în caz de victorie, poate să obțină cel mult 100 $ (banii depuși la înființare). În aceste condiții GBU poate să promită orice. Nu este pusă România într-o situație ridicolă prin semnarea acestui acord?

Creșterea redevenței minere de la 4% la 6% este prezentată de asemenea ca un semn de bunăvoință al investitorului. Grație formulării definiției producției miniere din Legea minelor nr.85/2003, investitorul a avut grijă ca produsul finit al proiectului să nu fie sub formǎ de aur și  argint, produse cotate la bursă, ci un aliaj de aur și argint. Aceasta permite pe de-o parte ca RMGC să vândă aliajul la un preț subevaluat unei firme controlate de GBU astfel încât profitul să fie zero (la fel impozitul pe profit) iar valoarea redevenței miniere insignifiantă, iar pe de altă parte sub denumirea de argint să fie ascunse celelalte metale prețioase (wolfram, etc) pentru care nu se va plăti nicio redevență și nici nu vor apărea ca venituri. Un adevărat jaf național!

Dacă beneficiile economice ale proiectului sunt iluzorii, mutilarea munților și iazul uriaș de steril și cianuri sunt consecințe certe. Minerit se poate face și fără cianuri și fără măcinarea munților și fără alungarea localnicilor, în paralel cu celelalte îndeletniciri, așa cum au dovedit de câțiva ani finlandezii la Pompalo.

V-am auzit recent declarând la un post de televiziune că personal nu sunteți de acord cu proiectul și că în parlament, ca deputat, veți vota împotriva lui. Deci noi, plătitorii de impozite și alegători, înțelegem că în calitate de deputat ați rămas fidel promisiunilor din campania electorală, dar ca prim ministru sunteți o marionetă care execută comenzile altora. În urma acestei declarații, dacă sunteți om de onoare, aveți două opțiuni: a) demisionați din funcția de premier și vă întoarceți ca deputat în parlament, sau b) vă recunoașteți greșala și retrageți proiectul de lege respectiv din parlament, pentru că erare human est, persaeverare diabolicum.

(5 septembrie 2013)

 

P.S.În privința gazelor de șist, după ce a-ți acordat peste duzină de licențe de explorare , în timp ce d-vs ne liniștiți că este vorba doar să aflăm ce zăcăminte avem și că nici nu se pune problema exploatării , d-nul ministru Vosganian împreună cu d-nul ministru Niță au elaborat un proiect de modificare a Legii minelor nr.85 / 2003 astfel încât deținătorii licențelor de explorare să aibă dreptul de a obține automat licențe de exploatare .Proiectul mai prevede ca deținătorii licențelor de exploatare să aibă dreptul de a-și extinde suprafața din licență în funcție de necesități.

Veți pune și un asemenea proiect pe ordinea de zi a guvernului ?

 

Caracteristici si orientări noi ale politicii Chinei

Posted by Stefan Strajer On September - 6 - 2013

Caracteristici si orientări noi ale politicii Chinei

Autor: Prof. univ. dr. Gavrilă Sonea

În China – în 1978 – au fost puse bazele politicii de reformă şi de deschidere către exterior. Drept efecte nemijlocite ale înfăptuirii lor, începând din deceniul următor, 1981-1990, această ţară a beneficiat de mai multe investiţii străine directe decât orice altă ţară în curs de dezvoltare. Mai mult, între anii 1993 şi 1995, fluxul de investiţii străine spre China a fost al doilea în lume, fiind depăşit numai de investiţiile străine realizate în Statele Unite. Redăm în cele ce urmează unele din caracteristicile şi orientările noi ale politicii statului chinez, de după 1978, în domeniul investiţiilor străine în economie, ale căror motivaţie ştiinţifică şi principii izvorâte din interesele permanente ale întregii naţiuni, sunt vitale a fi incluse, în forme adecvate, în actuala legislaţie în domeniu a statului român, pentru limitarea continuării jefuirii lui de către investitorii străini şi pentru a crea condiţiile optime menite să asigure relansarea dezvoltării reale a economiei noastre naţionale într-un timp predeterminat.

 

1) Contrar nevoii acute de capital financiar şi fluxului continuu de investiţii străine spre China, în anii de după 1978 statul chinez nu permite un acces liber al investiţiilor pe piaţa sa. Fiecare propunere de investiţii este examinată de autorităţile publice chineze, care decid dacă investiţia este în interesul Chinei şi, în cazul în care au rezerve cu privire la acest lucru, negociază cu investitorul potenţial pentru a încerca să îmbunătăţească câştigurile partenerilor chinezi, sau, în cazuri extreme, interzic chiar investiţia respectivă. Înainte ca propunerile să ajungă la autorităţile publice centrale, în mod obişnuit, companiile străine au participat deja la negocieri prelungite (de multe ori pe durata a câţiva ani) cu companiile chineze şi cu autorităţile provinciale.

Faptul că un volum de investiţii atât de semnificativ a intrat în China, în ciuda procesului foarte laborios de penetrare a pieţei acestei ţări, se datorează motivaţiilor puternice pe care le au companiile străine pentru a-şi desfăşura activitatea în China. Dintre ele, extinderea pieţelor companiilor străine pare a fi motivaţia majoră. Un studiu din anul 1996, care viza 500 de companii canadiene cu investiţii în China, a indicat faptul că 85 la sută dintre acestea au investit pentru a avea acces pe piaţa chineză. Companiile străine sunt atrase de multă vreme de potenţialul pieţei chineze, datorită numărului foarte mare de locuitori si deci de potenţiali consumatori. În plus, pe lângă faptul că populaţia Chinei a depăşit, deja, 1,3 miliarde de locuitori, puterea de cumpărare a acesteia a crescut datorită creşterii economice mai rapide.

În anii ’80, spre exemplu, creşterea medie anuală a producţiei Chinei de 14,4 la sută a fost cea mai ridicată în rândul celor mai puternice 50 de economii ale lumii. Această creştere s-a reflectat în sporirea cheltuielilor de consum. Concomitent, în toţi anii de după 1978, China a cheltuit sume enorme de bani în proiecte de infrastructură, de centrale electrice, de autostrăzi şi magistrale de cale ferată, de reţele de metrou într-o serie de oraşe. Drept urmare, aşa cum arata prognozele, China se va număra în curând printre cele mai mari economii din lume, după criteriul parităţii puterii de cumpărare.

2) Guvernul chinez duce o politică de limitare a importurilor, ceea ce determină companiile străine să apeleze la investiţii, mai curând decât la exporturi, dacă vor să pătrundă pe aceasta piaţa. Mai mult, atunci când companiile străine îşi depun ofertele pentru adjudecarea unor licitaţii pentru proiecte din domeniul infrastructurii, câştigătorul licitaţiei poate fi desemnat pe baza faptului că asigura un transfer de tehnologie pentru a produce o bună parte din echipament în China. În consecinţă, China duce atât o politică de substituire a importurilor, cât şi o politică comercială de dezvoltare a exportului. China a dus o politică de acoperire a nevoilor pieţei din producţie proprie, în primul rând din motive politice şi culturale. Mai mult, se argumenta că economia chineză are un potenţial atât de mare încât poate să producă pe plan local aproape orice produs.

Deşi dimensiunea pieţei reprezintă principalul motiv pentru a investi în China, companiile au fost atrase şi de resursele acestei ţări. De exemplu, au existat investiţii substanţiale în exploatarea şi prelucrarea petrolului şi cărbunelui, iar aproape 20 la sută din investiţiile americane în China s-au făcut în industria petrolieră. În plus, companiile au privit China ca pe o sursă de forţă de muncă ieftină, în special în condiţiile în care, în alte ţări din Asia, precum Singapore, Hong Kong şi Taiwan, şomajul a scăzut şi, drept urmare, aceste ţări nu au mai putut fi considerate drept furnizoare de forţă de muncă ieftină.

3) În anul 1979 statul Chinez a promovat Legea privind asocierea dintre capitalul chinez şi cel străin, a înfiinţat zone libere, unde companiile străine primeau facilităţi pentru a investi dacă demonstrau că întreaga producţie va fi exportată.

De asemenea, companiile străine puteau să se asocieze cu cele chineze pentru a vinde pe piaţa chineză; oricum, propunerile pentru astfel de asocieri erau analizate mai serios şi erau aprobate numai dacă serveau unor interese naţionale de prim ordin, pentru care China trebuia să caute ajutor în exterior. Treptat, a crescut dependenţa Chinei faţă de economia mondială. China a mărit numărul zonelor libere, permiţând funcţionarea întreprinderilor cu capital integral străin. Totuşi, acestea sunt încă rare, deoarece: (a) companiile străine îşi dau seama că vor fi tratate de către autorităţile publice chineze cu mai multă severitate, iar (b), ele sunt obligate să se confrunte cu birocraţia, mai mult decât partenerii lor chinezi. De subliniat faptul că, în mod obişnuit, în China, „investiţiile“ iau forma asocierilor (joint-venture), în care partenerul străin deţine 49 la sută, iar cel chinez 51 la sută, la fel ca în România înainte de 1990.

Paşii care trebuie urmaţi pentru a obţine aprobarea creării unei asocieri in China sunt prezentaţi, pe scurt, în continuare.

i) Potenţialii            parteneri ai companiei străine redactează o scrisoare de intenţie care cuprinde un proiect al viitorului contract.

ii) Partenerul            chinez înaintează superiorului sau administrativ o propunere care include şi un studiu de fezabilitate preliminar, propunere care este, apoi, remisă autorităţilor locale sau naţionale, în funcţie de dimensiunile investiţiei.

iii) De îndată ce propunerea este aprobata de către autorităţi, investitorii propuşi trebuie să realizeze studiul de fezabilitate, care trebuie să cuprindă: tipul şi volumul producţiei, piaţa vizată, prognoze privind vânzările, necesarul de echipament, infrastructura şi forţa de muncă, precum şi necesarul de devize străine, prognoza.

iv) Partenerii            concep şi redactează contractul, informând în acelaşi timp autorităţile cu privire la ceea ce conţine acordul.

v) Acordurile sunt prezentate autorităţilor centrale sau celor locale spre aprobare.

vi) În termen de o lună de la aprobare (care stipulează un termen limită pentru realizarea investiţiei), asocierea trebuie înregistrată pentru a obţine o licenţă de afaceri. Dacă termenele limită nu sunt respectate, investitorul este posibil să plătească dobâzi, sau să compenseze pierderile rezultate.

4) Chinezii sunt încântaţi de avansul tehnologic al străinilor, dar le este teamă de contaminarea culturii lor. Deşi multe criterii sunt luate în considerare atunci când companiile şi autorităţile chineze aprobă sau resping propunerile de investiţii, în realitate s-a pus accentul pe obţinerea a două mari avantaje din investiţia respectivă. Acestea sunt: transferul de tehnologie într-un sector industrial de maximă importanţă şi generarea de exporturi.

Generarea de exporturi aduce Chinei valuta necesară pentru a plăti importurile mereu crescânde necesare dezvoltării. Transferul de tehnologie îmbunătăţeşte posibilităţile viitoare de export şi sporeşte şansele ca firmele chineze să devină în viitor competitive pe plan global, fără a mai depinde de parteneriatul cu companiile străine. Avantajele menţionate, urmărite de China, nu coincid, însă, întotdeauna cu obiectivele investitorilor străini, respectiv cu obţinerea de beneficii anume din investiţii sau cu creşterea cotei de piaţă a acestora, situaţie care face ca iniţierea şi continuarea cu succes a unei investiţii străine în China să devină o adevărată provocare. La diferenţa dintre obiectivele părţilor se adaugă, între altele, ţintele şi limitele rezultate din prevederile Legii cu privire la întreprinderile cu capital străin, adoptată de Statul Chinez în 2000.

Beijing-South-Railway-Station1_0b4f3a337d

Potrivit precizărilor cuprinse în articolele 3,4 şi 5 ale acelui act normativ la nivelul ţării, întreprinderile cu capital străin vor fi înfiinţate de aşa manieră încât ele să ajute la dezvoltarea economiei naţionale a Chinei. Statul Chinez poate să încurajeze înfiinţarea de întreprinderi cu capital străin care sunt orientate spre export sau care sunt avansate din punct de vedere tehnologic. Consiliul de Stat va stabili reglementările specifice privind categoriile de activităţi în care întreprinderile cu capital străin nu au voie să se angajeze sau în privinţa cărora se stabilesc anumite restricţii. Întreprinderile cu capital străin vor respecta legile şi reglementările chineze şi nu au voie să se angajeze in activităţi dăunătoare intereselor publice ale Chinei. Statul nu va naţionaliza şi nici nu va rechiziţiona vreo întreprindere cu capital străin. Totuşi, în împrejurări speciale, atunci când interesele publice o cer, întreprinderile cu capital străin pot fi rechiziţionate, pe baza unor proceduri legale şi cu plata unor compensaţii adecvate.

Noile orientări ale Chinei în domeniul investiţiilor străine în economie

Urmarea punerii bazelor politicii de reformă şi de deschidere către exterior, în anul 1978, şi a transformărilor care au avut loc în viaţa economică a ţării, în cei 30 de ani care au urmat de la declanşarea lor, China a devenit, cu aportul investiţiilor străine, una dintre cele mai mari economii ale lumii şi unul dintre primii exportatori mondiali. Pentru ca progresele economice şi competiţionale realizate, până în prezent, să continue şi mai accentuat pe întreg cuprinsul ţării, Guvernul chinez a publicat, în aprilie 2010, un document intitulat „Opinii ale Consiliului de Stat pentru îmbunătăţirea pe mai departe a activităţii în domeniul utilizării investiţiilor străine“ (denumite, în continuare, „Opinii“). În linii mari, documentul conţine o tendinţă de tratare la nivel naţional a investiţiilor străine şi favorizează acele investiţii care aduc o valoare adăugată foarte înaltă, precum şi operaţiile mai eficiente, îndeosebi în regiunile din vestul şi din centrul Chinei. De subliniat că documentul intitulat „Opinii“ al Consiliului de Stat constituie baza cadru a următoarei ediţii revizuite a „Catalogului investiţiilor străine în industrie (numit pe scurt „Catalogul investiţiilor“), care va furniza mai multe precizări orientative cu privire la diverse tipuri de investiţii.

Documentul „Opinii“ – aflat într-o aprinsă dezbatere – cuprinde patru capitole consacrate problemelor expuse în continuare.

1) Optimizarea structurii de utilizare a investiţiilor străine. Referitor la aceasta problemă, documentul „Opinii“ prevede, pornind de la cerinţele dezvoltării economice a Chinei, că viitorul „Catalog al investiţiilor străine“ va fi revizuit astfel încât el să reflecte încurajarea acelor investiţii străine care sunt orientate spre înalta tehnologie, spre industriile prelucrătoare cu produse finale de mare valoare, spre servicii moderne, spre energiile reînnoibile şi spre industriile de conservare a energiei şi de protecţie a mediului înconjurător. În acelaşi timp vor fi impuse restricţii asupra industriilor cu produse reziduale foarte poluante şi a industriilor care se bazează prea mult pe resursele naturale. În plus, industriile prelucrătoare cu produse finale de joasă valoare şi cele care impun o supra-capacitate vor fi cât mai mult limitate.

Este de remarcat că documentul „Opinii“ facilitează aplicarea la întreprinderile finanţate prin investiţii străine a prevederilor documentului intitulat „Planurile de ajustare şi de revigorare a industriei“, promulgat de Consiliul de Stat în 2009, care stipulează o serie de politici preferenţiale pentru întreprinderile din domeniile industriei de automobile, tehnologiei informatice, logisticii, industriei petrochimice, industriei producătoare de echipamente, precum şi alte industrii. În plus, proiectele privind optimizarea utilizării terenurilor agricole, încurajate, deja, de „Catalogul investiţiilor“, vor putea obţine dreptul de utilizare a terenurilor pe baze preferenţiale şi la preţuri reduse stabilite la nu mai puţin de 70 la sută din preţul statutar.

Documentul „Opinii“ iterează, totodată, politica de încurajare a investitorilor străini de a-şi crea sedii centrale regionale, centre de cercetare şi dezvoltare, unităţi zonale de achiziţii şi aprovizionare, centre de management şi contabilitate şi orice alte centre funcţionale pe teritoriul Chinei. Ca un stimulent pentru crearea de centre de cercetare şi dezvoltare, echipamentele tehnologice au putut fi importate de către investitorii străini, până la 31 decembrie 2010, în regim de Duty free.

2) Încurajarea investiţiilor străine în provinciile din centrul şi din vestul Chinei

Recunoscând decalajul de dezvoltare dintre zonele de coasta ale Chinei şi cele din Vestul ţării, documentul „Opinii“ încurajează învestitorii străini să vină cu finanţare pentru industriile bazate pe folosirea intensivă a mâinii de lucru din regiunile de Vest şi din interiorul Chinei. Documentul iterează politica de continuare a taxelor reduse pentru investitorii care operează în aceste zone. În plus, investitorii străini din zonele de coastă care doresc să-şi disloce unităţile productive spre regiunile de Vest şi din interior se vor bucura de importante facilităţi administrative, de taxare, de schimb valutar, precum şi în domeniul securităţii sociale, pe baza unor cereri scrise şi a aprobărilor obţinute.

3) Diversificarea cailor de utilizare a investiţiilor străine. Potrivit documentului „Opinii“ investitorii străini sunt îndemnaţi să participe, prin fuziuni, prin achiziţii şi prin cumpărarea de acţiuni, la actualul proces de restructurare şi reorganizare a unor întreprinderi autohtone chineze. În mod concret, investitorii străini sunt chemaţi să ocupe poziţii strategice în întreprinderile chineze listate în Seria A de piaţă. În acelaşi timp, însă, documentul recomandă autorităţilor chineze să ia măsuri sporite pentru crearea unui mecanism de asigurare a securităţii naţionale în operaţiile de fuzionări şi de achiziţii în care sunt implicaţi investitorii străini.

În ceea ce priveşte companiile autohtone care caută listări în afara graniţelor ţării, documentul subliniază necesitatea respectării politicii de susţinere doar a acelor companii care au o nevoie reală de asemenea listări şi care se conformează politicilor naţionale de dezvoltare. Documentul „Opinii“ deschide uşa pentru acele întreprinderi finanţate prin investiţii străine care încearcă să strângă capital de pe piaţa chineză, îndemnându-le să scoată acţiuni la licitaţii publice şi să publice rapoarte de activitate pe termen mediu, inclusiv rapoarte privind datoriile pe care le au. Se recunoaşte, de asemenea, necesitatea de a ameliora mecanismele de scoatere din ţară unei părţi a profitului de către întreprinderile finanţate prin investiţii străine şi de către fondurile private care operează la bursa din China.

4) Intensificarea reformei sistemului de administrare a investiţiilor străine. Potrivit reglementarilor anterioare, proiectele finanţate prin investiţii străine care intră în categoria de „investiţii încurajate“ sau în cea de „investiţii permise“ necesitau aprobarea guvernului central, dacă investiţia depăşea suma totală de 100 milioane dolari. Acum, documentul „Opinii“ ridica această sumă la 300 milioane dolari. Efectul practic al acestei măsuri este acela de a oferi guvernelor locale dreptul de a aproba proiectele în care investiţiile străine se situează sub pragul de 300 milioane dolari, ceea ce facilitează şi grăbeşte procesul de aprobare.

Un lucru la fel de important este acela că, recunoscându-se efortul financiar pe care îl fac în prezent companiile multinaţionale, s-a aprobat ca acele companii străine care sunt, momentan, confruntate cu probleme financiare şi nu se pot încadra în termenele convenite pentru vărsămintele de capital să poată extinde aceste termene.

Interpretări ale noilor orientări politice ale Chinei

Departamentele guvernamentale chineze, mijloacele de informare în masă şi reprezentanţii pieţei de capital afirmă că documentul „Opinii“ – aflat într-o aprigă dezbatere – conţine „o nouă politică în materie de investiţii străine“ şi susţin că el va avea un efect pozitiv asupra atragerii de investiţii străine. De pildă, un membru al Comisiei pentru Dezvoltare Naţională şi Reformă, atunci când vorbea de motivele publicării acestui document, a afirmat că statul chinez trebuie să-şi schimbe mai rapid modelul de dezvoltare economica şi însăşi structura economiei, ca urmare a importantelor schimbări provocate de criza financiară mondială. „Aceasta ne impune – afirma el – să adâncim şi mai mult reforma, să accentuăm politica de deschidere şi să îmbunătăţim atât calitatea, cât şi nivelul de utilizare a investiţiilor străine“. Aceasta ar însemna că noua politica urmăreşte continuarea deschiderii către exterior şi că obiectul ajustării este de a perfecţiona mecanismul economiei de piaţă şi de a crea pentru fiecare întreprindere un mediu de piaţă echitabil standardizat. Şi toate acestea, în scopul de a atrage investiţii străine.

De asemenea, dealerii şi analiştii chinezi au exprimat puncte de vedere foarte optimiste cu privire la prevederile documentului „Opinii“. Ei au subliniat că acea clauză referitoare la „încurajarea investitorilor străini să participe la reorganizarea şi restructurarea întreprinderilor de stat prin cumpărarea de acţiuni şi prin achiziţii“ va genera un nou val de fuzionări şi achiziţii de către capitalul străin şi va crea o largă gama de oportunităţi pentru investiţii. Totodată, companiile străine autorizate vor primi sprijin la ofertele publice, vor beneficia de emiterea de obligaţiuni corporatiste şi de facturări pe termen mediu, ceea ce va ajuta nu numai la rezolvarea problemelor financiare cu care se confrunta capitalul străin, ci va impulsiona şi piaţa de capital în China.

În contrast cu aceste păreri, unele companii străine consideră că documentul „Opinii“ pune capăt politicii de până acum care oferă investiţiilor străine „un tratament supra-naţional“. Chiar înainte de publicarea documentului, firmele străine, care sunt foarte sensibile la schimbările de politică, sesizaseră, deja, că vor avea loc unele schimbări mai puţin favorabile. Astfel, Camera de Comerţ Chino-Americană a întreprins un studiu, în luna martie 2010, care conchidea că 38 la sută dintre firmele americane care au investit în China simţeau că sunt din ce in ce mai puţin dorite în această ţară. Joerg Wuttke, preşedintele Camerei de Comerţ a U.E. în China, scria în ziarul FINANCIAL TIMES că Statul chinez îi îngenunchează pe investitorii străini. În fapt, însă, guvernul chinez menţionase, încă din 1995, că „China va folosi investiţiile străine în mod activ, raţional şi efectiv, dar va extinde treptat tratamentul naţional în cazul tuturor întreprinderilor“. Deci documentul „Opinii“ se conformează unei programări făcute cu 15 ani în urmă şi nu denotă o discriminare premeditată la adresa investiţiilor străine.

O întrebare şi un răspuns în loc de încheiere. În stadiul actual de distrugere a producţiei materiale şi de degradare a celorlalte domenii de activitate economico-sociale ale ţării, săvârşite cu „ajutorul“ substanţial al investitorilor străini, în anii de reformă şi de deschidere către exterior de după 1989, este necesar ca statul român să adopte şi să aplice, în esenţa sa, o politică asemănătoare celei promovate de statul chinez în domeniul utilizării investiţiilor străine în economie, după anul 1978? Răspunsul este categoric: DA! Motivele de bază: Ţara noastră are un spaţiu limitat pentru agricultură şi industrie, resurse naturale limitate, capital limitat, potenţial de cercetare şi inovare limitat. În condiţiile date, luarea de decizii fără o viziune anticipată, bazată pe programe şi planuri de dezvoltare, temeinic fundamentate, şi acceptarea, exclusivă, a jocului pieţei libere, ca în prezent, reprezintă riscuri grave pe care statul român nu trebuie să şi le permită în haosul generalizat al economiei planetare şi în condiţiile accentuării, continue, a decalajelor de interese urmărite de marile puteri faţă de cele ale tuturor celorlalte ţări ale lumii.

21 decembrie 2010,

Bucureşti

 

 

Pluta lu’ Gigi

Posted by Stefan Strajer On August - 30 - 2013

Pluta lu’ Gigi

Ion-Maldarescu-0

Autor: Ion Mǎldǎrescu

 

Când te laşi în voia curentului şi scapi de sub control direcţia, pluta te poate duce unde nici nu gândeşti. Aşa s-a întâmplat cu un Gigi, dus cu pluta pe coclauri expirate. Cu certitudine, a avea o altă părere decât autorul unui articol, nu-l îndreptăţeşte pe Gigi – şi pe cei ca el – să parlamenteze asemenea pacienţilor spitalului nr. 9 din Bucureşti, ori precum consumatorul în exces al lichidelor „necarbogazoase” de la birtul mahalalei. În urmă cu câteva zile, pluta lu’ Gigi şi-a marcat trecerea, lăsând urme agresive pe malurile apei pe care l-a purtat curentul „restauraţiei”. Revoltat până la exasperare, plutaşul s-a comportat ca un autentic client al cârciumii din Ferentari, de pe vremea lui Zavaidoc. Vorbe de-a valma, bâlbâieli jalnice, agramate, incoerente, urât sunătoare, şi fără nici o logică sau justificare… Mai lipsea să scoată şişul, doar pentru că altcineva a îndrăznit să aibă o părere diferită de a lui, despre Mihai-viteză şi actele sale trădătoare. Cândva, înţelepciunea norodului şi slova hâtrului din Bojdeuca Ţicăului arătau şi calea de îndreptare a păcătosului. Solicitându-vă puţină imaginaţie şi adaptare la vremurile pe care le trăim, închipuiţi-vă că-l zăriţi pe Gigi, cu ciubotele murdare de noroi regalist, aşezat – asemenea Smărăndiţei Popii – călare pe Calul Bălan, iar pe Părintele de sub deal administrându-i câteva lecţii cu instrumentul confecţionat de Moş Fotea. Nu de alta, dar, uneori mintea omului coboară în părţile mai de jos, iar ca să revină la locul lor de baştină, acele părţi trebuiesc tăbăcite.

Caii sunt animale nobile, nu mârţoage alzheimeriste

După ce îngurgitează o doză de drog regal dizolvat în „ambrozie” de prună, cocktail în care s-a adăugat – pentru energizare – şi puţină amfetamină, cei ca Gigi, stăpâniţii de fantasme morganatice, împroaşcă venin şi aruncă vorbe dezlânate împotriva oricui îl crede diferit de croiala lui strâmbă. Şi ca el mai pot fi găsiţi câţiva, o mână de expiraţi anacronici, care se încăpăţânează să alerge după cai verzi pe pereţi. Pe pereţi n-au decât să urce, precum păianjenii – dacă pot – dar despre caii verzi, nu poate fi vorba. Caii sunt animale nobile, nu mârţoage alzheimeriste, care, după aleasa expresia lui Gigi însuşi, „fac valuri în toaletă”. Mă rog, e voia şi plăcerea lor. Te poţi pune cu cei duşi cu pluta? Rişti să ajungi ca ei.

 

Yvonne, Lotti, Dodo, Irina & Co

 

Cu ceva vreme în urmă, actualul şef al statului – faţă de care nu se poate spune că am un dram de respect – din motive nu doar de el ştiute, a lăsat să-i „scape” câteva acuzaţii grave la adresa (Ex)majestatăţii sale. A reuşit să spună adevărul despre cetăţeanul Mihai. Şi adevărul supără. Cum era firesc, valurile provocate au avut efect, iar cei ca Gigi, educaţi – se pare – în spiritul comportării fişei postului de valet-slugă, fie au eşuat pe vreun mal părăsit, „pierzându-şi uzul raţiunii” – fie valurile i-au azvârlit pe niscai coclauri, stimulându-i să bată câmpii. Nu doresc dispariţia fizică a nimănui, nici măcar a nenorociţilor care au dus Ţara spre faliment. Le-aş dori tuturor să devină chiriaşi în uniformă, ai statului român… cu executare de lungă durată. Fantoma regală care se încăpăţânează să se vrea în atenţia prostimii, ar face bine să se auto-exileze la una dintre moşiile cadorisite de postdecembrismul păgubos, ori chiar la Versoix, să-şi îngrijească găinile şi să-şi depene acolo amintirile… Nu doar cele despre clipele petrecute împreună cu Yvonne – împărţită „cavalereşte” cu comandorul Ştiubei, aghiotantul lui Carol al II-lea şi care l-a părăsit pentru 2.000.000 de lei -, cu frumoasa blondă italiancă, Marinella Lotti, cu roşcata agentă N.K.V.D., grecoaica Dolly Chrissolegos, alintată de Mihăiţă, „Dodo” (îi plăceau, în egală măsură, leii, rublele sau mărcile), cu Irina Malaxa…, iubiri imposibile. Ce vremuri! Dar să-l înţelegem, oameni suntem! Pe atunci, era „Tânăr şi neliniştit”. Altceva a fost însă cu bairamurile petrecute alături de generalul Susaikov şi mareşalul sovietiv Tolbuhin, acceptarea asasinării Mareşalului român, Ion Antonescu, implicit cu re-recunoaşterea serviciilor aduse U.R.S.S., în 2004, când a fost re-decorat de Ţarul Putin, la Moscova… Să-şi analizeze conştiinţa – dificil de crezut că ar avea aşa ceva în dotare – în zilele ce i-au rămas de trăit. Are unde să se retragă. Măcar astfel ar compensa faptele deloc onorante, cu un crepuscul cât de cât acceptabil. Mi-aş dori ca următorul domiciliu stabil să nu ne polueze privirea, aşa cum s-a întâmplat cu tatăl său şi cu mogâldeaţa aşezată în acest an, pe soclu, într-o piaţă de pe malul Dâmboviţei.

 

Halal atitudine regală!

 

Este o certitudine faptul că Republica  România nu are nici rege, nici casă regală şi nici nu are nevoie de alte reziduuri medievale. În ce-l priveşte pe cetăţeanul Mihai (care, se autointitulează şi Întâiul, al României!), nu există „Majestatea Sa”, cum eronat şi slugarnic i se adresează guvernanţii postdecembrişti şi expiraţii, după ce, în urmă cu peste 23 de ani, primii l-au alergat prin ogradă ca pe un infractor. L-au urcat în avion cu ştampila „Retur”. Pe vremea când avea dreptul să poarte titlul de rege, Mihai a trădat România, făcând Coroana Regală să se rostogolească la nivelul colbului străzii neasfaltate şi al noroiului din cocină. A trădat România de multe ori. A debutat cu acel blestemat 23 august 1944, apoi, pe parcursul vremii a repetat trădările, După 45 de ani de la prima trădare a mai făcut o haltă, în iunie 1989, când a semnat ca primarul, alături de o haită de troglodiţi, Trădătoarea Declaraţie de la Budapesta – extrem de gravă, prin conţinutul ei profund antinaţional! -, unde se menţionează că Ardealul aparţine Ungariei. Halal atitudine regală!

 

„Mareşalul Antonescu reprezenta România! Voi nu reprezentaţi pe nimeni!”

 

Când a avut prilejul, cetăţenul Mihai nu a ştiut să se poarte ca un rege, nu a avut nimic de-a face cu demnitatea. S-a bucurat şi a beneficiat de succesele Mareşalului Antonescu, dar când a venit momentul socotelilor, a lăsat responsabilităţile doar pe umerii acestuia, s-a pupat cu ruşii, cărora, la 23 august 1944, le-a deschis larg drumul să ocupe România, crezând, infantil, că-i va fi bine. Datorită prostiei şi trădării sale, 170.000 de militari români au fost luaţi prizonieri de ruşi, între 23 august şi 12 septembrie 1944, când a fost semnat armistiţiul la Moscova. Atunci, la întrebarea lui Lucreţiu Pătrăşcanu: „Cum se face că lui Antonescu i-aţi acceptat condiţii mult mai avantajoase decât cele pe care ni le-aţi acordat astăzi?” Ironic, dar ferm, de pe poziţia învingătorului, Molotov a răspuns cu dispreţ: „Mareşalul Antonescu reprezenta România! Voi nu reprezentaţi pe nimeni!” Pe cine mai reprezintă astăzi Mihai? Câţi dintre militarii-prizonieri şi-au mai văzut familiile? Poate îi vor scrie – de dincolo – cei 50.000 de prizonieri români şi germani, împuşcaţi de trupele N.K.V.D., în toamna lui ’44 şi aruncaţi în mlaştinile de la Bălţi, dincolo de Prut. Oare de ce nu s-o duce până acolo, măcar acum să aprindă o lumânare… Mareşalul a stat demn până în ultima clipă a vieţii sale, inclusiv în faţa plutonului de asasini. Mihai putea să-l graţieze, dar dorinţa de răzbunare a lui şi a maică-si – care ura tot ce este românesc! – de a scăpa de sub papucul Mareşalului – au fost mai puternice. Mihai nu poate sta demn nici măcar în faţa oglinzii.

 

Mihai este aşchia care nu a sărit departe de trunchi

 

 

Până la urmă, am putea afirma că România a avut un singur rege – Ferdinand. N-o fi avut el un IQ formidabil, dar nu i se poate reproşa nimic. A fost credincios României. În clipe de cumpănă şi-a făcut datoria, rupând relaţiile cu strămoşii lui pentru a sluji interesele Ţării al cărui Rege era! Hohenzollernii nu l-au iertat.

– Carol I a venit în România doar cu o valijoară, dar când a murit avea averi considerabile. De unde? Din muncă cinstită? Tare seamănă cu postdecembriştii, care, în două decenii au adunat averi colosale. Oare Tăbliţele de plumb de la Sinaia or fi originale sau copii după altele, confecţionate de strămoşi dintr-un metal ceva mai nobil?! Poate vom afla vreodată. Cu cţt mai repede, cu atât mai bine.

– Carol al II-lea a fost un dezertor şi un aventurier. E adevărat, a făcut şi unele fapte normale, dar a promovat crima, corupţia şi abuzul. Spera să se reîntoarcă la tron, dar Mihăiţă i-a făcut figura, abdicând.

– Mihai este aşchia care nu a sărit departe de trunchi, de tatăl său – oficial – (care l-a făcut tâmpit în 1947). Citiţi memoriile lui Carol al II-lea.

 

Chemaţi-l pe Ţepeş să facă dreptate!

 

Ca un blestem aruncat – nu se ştie de cine – asupra Neamului Românesc, istoria şi realitatea mă obligă să constat: Mihai face casă bună, se „asortează” perfect cu echipa celor trei succesori ai lui Ceauşescu, nu de alta, dar să fie garnitura completă. Toţi patru însă, laolaltă – din punctul de vedere al patriotismului -, nu se ridică nici până la nivelul sandalei „cismarului”. Nu Demnitate Naţională, nu Patriotism! Sunt noţiuni blamate, discreditate şi cu dorinţă nedisimulată de a cere Academiei Române să le scoată din D.Ex.. Precedentul a fost deja creat.

 

Longevivul de astăzi, în faţa căruia, în alte împrejurări, ar fi trebuit să ne plecăm cu respectul datorat vârstei, stârneşte sentimente umane complexe cuprinse între dispreţul pentru egoism şi trădare, şi mila faţă de inerentele semne ale unei senectuţi lipsite de veneraţia cuvenită longevităţii. Dar, de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere! Şi încă ceva: a nu se confunda Monarhia cu unii regi rataţi, trădători şi laşi!

 

Români, nu vă mai lăsaţi influenţaţi de contrafacerile Rollerilor contemporani! Consultaţi istoria adevărată, arhivele, întrebaţi-ii pe cei mai în vârstă. Puneţi rezultatele cercetărilor faţă în faţă cu „restauraţia”, judecaţi cu înţelepciune, apoi chemaţi-l pe Ţepeş să facă dreptate! E timpul, în sfârşit, e nevoie stringentă de Ţepeş Vodă!…

 

Viorel Roman recidivează

Posted by Stefan Strajer On August - 30 - 2013

Viorel Roman recidivează

Vasile ZARNESCU_CV

Autor: Col. (r) Vasile Zǎrnescu

În dimineaţa de 6 mai 2013, d-l Ion Coja a publicat, sub titlul „Un mileniu de istorie creştină“ – titlu eminamente fals – articolul „Antioccidentalism“, al lui Viorel Roman, preluat de pe blogul acestuia, www.viorel-roman.ro. Neplăcut este faptul că d-l Coja îi mai publicase şi alte articole: adică, în consens cu titlul, şi dânsul recidivează!

Regretatul senator Eugen Florescu (fost secretar general şi, apoi, purtător de cuvînt al P.R.M.) mi-a relevat că, reproşându-i lui Viorel Roman că este „un agent de influenţă“, acesta a recunoscut că este – „la el în redacţie, de faţă cu mai mulţi martori“. Eu i-am replicat directorului Eugen Florescu – în calitate de vechi, dar sporadic, colaborator al revistelor sale (vezi, de exemplu, articolul de aici: http://ro.altermedia.info/general/prezumtia-de-vinovatie-a-magistratilor_8802.html) – că este unul de duzină, pe care nu-l mai ascultă sau citeşte decât un ignorant în problemă: i-am amintit că, din ianuarie 1990 până pe la sfârşitul lui 1993, articolele lui Viorel Roman îi erau publicate în cvasitotalitatea ziarelor româneşti din ţară şi în câteva din afară (din Elveţia, Suedia, Anglia, S.U.A., Germania etc.); pentru o minimă bibliografie cu articolele şi revistele care-l publicau, vezi aici: http://ro.altermedia.info/politica/transilvania-pretextul-destramarii-romaniei-1_8754.html. În toate aceste materiale debita, sub diverse forme, aceeaşi inepţie patentă: că românii au pierdut şi mai pierd fiindcă nu au dezvoltat „Unirea cu Roma“ şi că ar fi rămas la ortodoxia „pravoslavnică“.

Apoi, toate redacţiile s-au dumirit cine-i individul şi ce se ascunde în spatele propagandei lui şi nu l-au mai publicat. Dimpotrivă, au început să-l înjure copios, dar întemeiat, cum făcuseră Ion Marin Almăjan (din Timişoara), Ion Cristoiu (din Bucureşti), Mircea Alexe (din Geneva), Radu Bărbulescu (din Londra) şi marele patriot şi creştin Mihai Ungheanu – acesta, culmea, chiar în revista România Mare, nr. 117, din 2 octombrie 1992, paginile 8-9, precum şi mulţi alţii, care fuseseră păcăliţi de logoreea insolitului personaj, care se insinua în toate redacţiile, cu aura sa (falsă) de om şcolit, care „are Occidentul la bază“, tot aşa cum se spune despre golanii bucureşteni că „are Oborul la bază“ (vezi aici: http://ro.altermedia.info/politica/transilvania-in-plasa-ocultei-internationale-1_8791.html#more-8791, în pagina 2). A mai avut acces, până azi, doar în revistele lui Corneliu Vadim Tudor. Acesta mi-a publicat, în revista „Politica“, studiul „Transilvania în plasa ocultei internaţionale“, în serial – fără să-l fi citit, iniţial, în întregime – şi, când s-a ajuns la pasajul în care-l făceam de două parale pe Viorel Roman, mi-a sistat publicarea cu următoarea precizare: „N. R. Întrerupem aici serialul colaboratorului nostru. Nu de alta, dar dacă şi organul de presă al P.R.M. îi atacă pe marii patrioţi şi creştini Viorel Roman şi Petru Dugulescu, atunci îi vom zăpăci pe români de cap“. Vedeţi, pe larg, cum îl dezavuase C.V.T. în revista „România Mare“, cu două săptămîni înainte de a mă „trage de urechi“, tot el, în „Politica“, aici: http://ro.altermedia.info/politica/transilvania-in-plasa-ocultei-internationale-1_8791.html#more-8791, în pagina 1; apoi, despre tertipurile lui Viorel Roman, care îşi republică aceleaşi texte schimbând titlul şi, puţin, frazele de la început şi de la sfâîrşit, ca să lase impresia că sunt altele – adică, în termenii actuali, în vogă, se autoplagiază, profitând de lipsa de timp şi de buna-credinţă a lui C. V. Tudor, aici: http://ro.altermedia.info/politica/transilvania-in-plasa-ocultei-internationale-2_8810.html; şi, similar, aici: http://ro.altermedia.info/politica/transilvania-in-plasa-ocultei-internationale-4_8864.html.

Acum, fiindcă nu-l mai publică nimeni, şi-a făcut blog, iar d-l Coja face aceeaşi greşeală pe care o comiseseră redacţiile în anii 1990-1993: îi republică dejecţiile antiortodoxe şi antiromâneşti din acest articolaş în care însăilează nu numai aspecte falsificate, dar de-a-dreptul criminale la adresa Istoriei României: astfel, el spune că misiunea generalului Nikolaus Adolf von Bukow, un killer adevărat, a fost „de a face pace şi[,] cu acest prilej[,] se desfiinţeazǎ mǎnǎstirile contemplative, fǎrǎ şcoli, spitale etc., fǎrǎ o activitate utilǎ în Sfântul Imperiu Roman“! Vedeţi cum, în opinia „ştiinţifică“ a netrebnicului „consilier academic“ Viorel Roman, distrugerea cu tunul a bisericilor, mănăstirilor, şcolilor româneşti şi uciderea românilor s-a transformat în doar „desfiinţarea mănăstirilor contemplative… etc.“?! Vedeţi ce autoritate „ştiinţifică“ are Viorel Roman, „consilier academic al Universităţii din Bremen, Germania“?! Şi cum îl plăteşte această universitate pentru consilieratul său, când individul stă mai tot timpul în România „pravoslavnică“ şi antioccidentală? Iar România este „pravoslavnică“ şi antioccidentală fiindcă, printre altele, se opune acceptării „căsătoriilor“ între poponari. Dar nu mai e mult până le va accepta, căci, deja, au băgat în Parlament, la ultimele alegeri, un poponar, care, în vara anului trecut, fusese făcut, ex abrupto, „consilier“ al premierului Victor Ponta! Iar zilele trecute, urmând practica altor state europene occidentale, Franţa a legalizat „căsătoriile gay“! Fiindcă sună mai americăneşte „gay“ decât franţuzescul preluat de cosmopoliţii agramaţi români „homosexual“.

Acestea sunt „valorile“ Occidentului, pentru care militează „consilierul academic“ Viorel Roman: legalizarea prostituţiei – deşi reprezintă forma de degradare cea mai oribilă a femeii –; admiterea ca „normală“ a practicii pederaştilor – deşi sodomia a fost pedepsită încă în Vechiul Testament –, căci, dacă este practicată în masă în Biserica catolică şi, în genere, în Occident, înseamnă că este o „valoare“ pe care România „pravoslavnică“ trebuie să o accepte, deoarece, acum, face parte din Sfântul Imperiu Roman (de naţiune germană, precizează Viorel Roman, uneori, când îl ia gura pe dinainte) sau, cum scrie în această însăilare, „(azi UE/NATO)“.

Elocvent pentru egolatria de care este cuprins Viorel Roman este faptul că, prin 1993, şi-a strâns articolele tipărite până atunci în patru volume xerografiate şi le-a trimis unor persoane importante din România, pentru a face impresie sau, poate, pentru a-şi justifica activitatea şi simbria. Trebuie să recunosc, obiectiv, că, în acea vreme, i-am acordat şi o notă bună la purtare, fiindcă în aceste volume a inclus şi articolele autorilor care-l înjurau – cum am spus, „pentru că merită“, vorba reclamei.

Oare acest Viorel Roman delirează de 23 de ani în România, sau nu mai judecăm normal noi, românii, şi nu suntem în stare să-i înţelegem „înţelepciunea“ de care s-a molipsit la Vatican?! Eu sunt convins că nu delirează, ci face propagandă albă şi gri, dar nu am reuşit să aflu în slujba cui este şi dacă nu acţionează sub „steag fals“! Oricum, este regretabil şi impardonabil că dejecţiile sale sunt diseminate aici – „zăpăcindu-i pe români de cap“, cum scrisese, neîntemeiat, C. V. Tudor acum 16 ani, când eu, dimpotrivă, căutam să-i lămuresc pe români, înlăturând dezinformarea şi manipularea practicate grosier de către „consilierul academic pe viaţă“ – cum precizează în biografia de pe blogul său – Viorel Roman.

 

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors