Archive for the ‘Analize-Controverse’ Category

4 iulie 1776… O lecţie vitală pentru Libertate şi Democraţie

Posted by Stefan Strajer On July - 12 - 2014

4 iulie 1776… O lecţie vitală pentru Libertate şi Democraţie

Autor: Adrian-Vladimir COSTEA

„Acest popor reprezintă speranţa omenirii. El ar putea deveni modelul. Ar trebui să arate lumii prin fapte că oamenii pot fi liberi şi totuşi să trăiască în pace şi că pot scăpa de lanţurile în care tirani şi ticăloşi de toate felurile au ţinut să-i încătuşeze, sub pretextul binelui public. Americanii ar trebui să reprezinte un exemplu de libertate politică, religioasă, comercială şi industrială. Adăpostul pe care îl oferă celor oprimaţi, de orice neam ar fi ei, calea largă de eliberare pe care o deschid, va sili guvernele să fie drepte şi luminate; iar restul lumii va destrăma, la ceasul potrivit, iluziile goale din care este închipuită politica. Dar, ca să izbutească, trebuie să şi le asigure ea însăşi, (iar) ea nu trebuie să devină, aşa cum au prezis atât de mulţi dintre predicatorii voştri, o gloată de puteri învrăjbite, luptându-se pentru teritoriu şi negoţ, statornicind înrobirea popoarelor de către altele de acelaşi sânge.” (Turgot, om de stat francez, 1778)

US-original-Declaration-1776

Declaraţia de Independenţă, 4 iulie 1776

Considerăm ca adevăruri de la sine înţelese faptul că toţi oamenii sunt egali din naştere, că sunt înzestraţi de către Creator cu anumite drepturi inalienabile, că printre acestea se număra dreptul la Viaţă, la Libertate şi la a năzui spre Fericire. Că, pentru a-şi asigura aceste drepturi, oamenii instituie Guverne care îşi derivă puterile lor drepte din consimţământul celor guvernaţi. Că ori de câte ori o Formă de Guvernare devine primejdioasă pentru aceste ţeluri, este Dreptul Poporului să o schimbe sau să o abolească şi să instituie o nouă Guvernare, întemeind-o pe acele principii şi organizând-o în acele forme de exercitare a prerogativelor sale care i se vor părea cele mai potrivite ca să garanteze Siguranţă şi Fericirea acestui popor.

Branding-ul SUA este fundamentat pe respectul drepturilor omului şi al cetăţeanului, pe egalitatea în faţa legii, libertatea, abolirea discriminării rasiale, de gen, sau de orice alt tip, nu are o adresă exactă, nu poate fi localizat, nu este ceva palpabil; însă este un Brand internalizat la nivelul societăţii, este identificabil prin faptul că este Legitimat prin conştientizare atât de către cetăţenii SUA, cât şi de către ceilalţi actori de pe scena internaţională. Branding-ul SUA nu există dacă luăm drept criterii localizarea observabilă din punct de vedere empiric, însă, devine un Brand cu valoare Universală, care impune trand-ul într-un sistem concurenţial, dacă se ţine cont de valorificarea principiilor şi normelor constituţionale generate de Istoria SUA şi consensul actorilor implicaţi.
În plus, se observă o evoluţie empirică a interpretării şi internalizării conceptului de „Libertate”, ca valoare esenţială a constituţionalismului american, aflat într-o strânsă relaţie de „dependenţă” cu identificarea „Branding-ului de Ţară” în momentul în care SUA a dispus de resursele necesare pentru a impune TRAND-ul, Direcţia la nivel mondial. Democraţia şi respectul pentru individ nu s-au manifestat a priori, existând discrepanţe majore în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea acestora în spaţiul American. Un rol major l-a constituit contextul în care raportul dintre cei liberi şi cei aserviţi s-a manifestat, precum şi schimbarea de paradigmă pe care reprezentanţii celor aserviţi au răspândit-o prin apelul la valorile sacrosante garantate de către Constituţia Statelor Unite ale Americii.
În acest sens, Declaraţia de Independenţă nu se rezumă a fi un simplu act prin care cele treisprezece colonii engleze au refuzat a se mai supune Marii Britanii şi regelui ei, George al III-lea, ci reflectă ideile fundamentale în privinţa modului în care americanii au considerat că trebuie să trăiască asemenea unui popor liber. Dacă în 1763, o dată cu încheierea marelui război franco-englez ce viza preluarea controlului asupra imperiului nord-american, nimeni din partea locului nu s-ar fi declarat a fi “american”, ci dimpotrivă, supuşi credincioşi ai Majestăţii Sale, începând cu 1776, prin intermediul Declaraţiei de Independenţă, şi-au dobândit propria identitate.

„Lunga listă de reproşuri pe care Jefferson a rânduit-o pentru a-şi argumenta acuzaţia că regele violase propriile sale obligaţii faţă de popor, cu greu ar putea fi convingătoare în ochii unui cititor contemporan şi, ca orice bun propagandist, el a denaturat întrucâtva faptele istorice pentru a le face să slujească ţelurilor sale. Dar, dacă citim cu atenţie aceste acuzaţii, vom vedea că ele conţin noţiuni fundamentale pe care se întemeiază democraţia Americană: guvernarea este un pact social şi poate fi răsturnată dacă nu reuşeşte să-şi îndeplinească misiunea; guvernarea există pentru a ocroti drepturile şi proprietatea cetăţenilor; orice persoană acuzată de un delict grav are dreptul la a fi judecată de un juriu; autorităţile de stat nu au voie să pătrundă în locuinţele cetăţenilor fără un mandat şi nu se pot institui impozite fără acordul poporului. (…)
Când, spre sfârşitul Evului Mediu, în Europa începeau să se contureze statele naţionale, opinia curentă era că rolul guvernelor este de a asigura ordinea şi de a apăra stabilitatea socială. Declaraţia de Independentă, însă, fără a nega nevoia de ordine, proclama, ca primă îndatorire a guvernării, pe cea de a apăra drepturile individului. Pentru prima dată, nu societatea, ci individul reprezenta valoarea supremă, iar reuşita guvernării se măsura nu după cât de bine funcţionează societatea, ci după cât de liber era individul în raport cu stăpânirea. (…) Dezvoltarea democraţiei americane a constat, din multe puncte de vedere, într-o elucidare a premiselor expuse în Declaraţia de Independenţă: că anumite adevăruri se înţeleg de la sine, că oamenii sunt egali prin naştere, că au drepturi inalienabile, că guvernarea îşi are sursa puterii în consimţământul celor guvernaţi şi că scopul pentru care ea există este ocrotirea acestor drepturi. Aceste simţăminte nu au pierdut nimic din forţa lor de a însufleţi oamenii, bărbaţi şi femei, până în ziua de azi. Ele constituie emblema succesului democraţiei americane, ca şi a insucceselor ei” (Melvin I. Urofsky, „Texte fundamentale ale Democraţiei Americane”, profesor de istorie la Virginia Commonwealth University)

VREAU LUMINĂ, LĂSAŢI SĂ INTRE SOARELE…

Posted by Gabriela Petcu On April - 10 - 2014

MURARESCU-Marioara2-wbMarin VOICAN-GHIOROIU

 

„Mărie şi Mărioară,

Ochişori de căprioară…”

 

Peste muscele Argeşului sufla vântul toamnei cu armonii nostalgice… aducând aminte oamenilor că peste puţin timp multe păsări îşi vor lua zborul spre ţările calde. Gospodarii satelor se pregăteau de strânsul recoltei care nu prea era aşa de bogată  ca-n anii din urmă, fiindcă seceta făcuse prăpăd în toată ţara, iar prin satele aşezate pe dealurilor domoale, apa secase şi setea lovea fără cruţare bietele vite. Nutreţul necesar pentru hrana lor pe timp de iernă, fiind foarte puţin, îi făcea pe oameni ca să meargă la pădure şi să  tăie crengile de pe poalele copacilor (de gârniţă, stejar, gorun, ceran), pe care le aduceau acasă şi le stivuiau în jurul unor prăjini, ori construiau frunzare sub forma acoperişului de casă, ce deveneau locul de joacă al copiilor angrenaţi în lupte nesfârşite cu tătarii, turcii sau prinderea hoţilor.

 

În sfânta biserică se făceau slujbe de rugă fierbinte către Dumnezeu pentru a se mili de „robii pământului” şi să adune pe bolta cerului norii dătători de ploaie. Scoarţa pământului se uscase precum coaja de copac, iar crăpăturile adânci, de-ţi rupeai picioarele în ele, aduceau spaimă în inima ţăranului obidit, că nu mai ştia ce să se facă de atâta necaz ce se abătuse pe capul lui; iar gânduri negre îi întunecau mintea: „Dacă nu dă o ploicică peste ţărâna asta uscată, adio cu semănatul grâului de toamnă”.

 

Părintele Murărescu sfârşise slujba destul de târziu. Simţea că oboseala îl cuprinsese dintr-o dată, că abia s-a închinat, a sărutat icoana Mântuitorului şi a intrat în altar ca să se schimbe. În clipa când împăturea patrafirul, draperia s-a desfăcut puţintel, şi un cap de femeie îi zâmbea confidenţial, spunându-i: „Bucură-te, sfinţia ta, bunul Dumnezeu ţi-a adus un boboc de floare, o fetiţă!” Luat prin surprindere, părintele Murărescu nici măcar n-a reuşit să-i mulţumească, fiindcă femeia dispăruse ca  îngerul Gavril care-i adusese buna veste Fecioarei Maria că va naşte pe Fiul Domnului. Preotul a privit calendarul ortodox, a luat creionul chimic, l-a umezit… şi a încercuit data de 1 Octombrie 1947, apoi s-a întors spre icoana Maicii Domnului şi a grăit: „Sfântă născătoare de Dumnezu, mare e puterea Ta!”. Bucuria a fost imensă în familia preotului Murărescu. Fetiţa, aşteptată ca un scump odor, venise pe lume după optsprezece ani de căsnicie. Maica preoteasă, recunoscută de săteni ca fiind o femeie foarte frumoasă, a plâns de bucurie şi tot întreba pe coana moşe dacă părintele Murărescu ştie că au un înger de fetiţă: piersăcie la faţă precum zambilele din faţa pridvorului.

 

­Soarele începuse ca să-şi stingă focul din privire, lăsând blânda seară să mai reverse  un pic de răcoare peste pământul încins din timpul zilei. În momentul câd părintele Murărescu ieşa din curtrea bisericii a văzut un băiţel care cânta în urma câtorva mioare (pe care le aducea de la păscut): „Mărie şi Mărioară,/ Ochii tăi de căprioară”. A doua zi când a mers la primărie s-o declare la starea civilă, i-au sunat în minte versurile pe care le ascultase de la  ciobănaşul care-şi mâna oiţele spre casă: „Mărie, Mărioară, ochişori de căprioară”.  A surâs fericit:Da, acesta e numele ce-l va purta, MARIA, la fel cu al Fecioarei Maria.”

***

 

Fetiţa cu obrăjorii de culoarea piersicii, fiica preotului Murărescu a crescut într-n climat de dragoste şi pioşenie creştinească. Fiind bucuria părinţilor, Marioara îşi aduce aminte că: „Bunicul meu cânta la caval şi mergea cu oile, era cioban. Pleca dimineaţa, venea seara, îl vedeam rar, mă lăsa dormind, mă găsea dormind. Dar găseam lângă patul meu, când mă trezeam, o crenguţă cu alune, sau fructe de pădure, şi ştiam că a trecut pe-acolo bunicul. Ziua mă jucam cu verişoarele mele, dar eram un copil mai retras”.

 

Bunicul a fost cel care i-a insufalt iubirea pentru cântecul popular, trezindu-i în suflet pasiunea pentru frumos. Ar trebui ca să ridicăm voalul timpului trecător şi să o vedem cum s-a dezvoltat şi a crescut în plină natură această copilă aşteptată şi adorată de părinţi; ce simţeau mânuţele ei când mângâiau florile miresmate din grădina casei (la care veneau albinele în alai domnesc să culeagă polenul);  la ce visa ea când stătea întinsă sub coroana vreunui cireş înflorit, gutui, salcâm… (când îşi punea sub cap o pală de fân uscat pe care-l lua din stogul din spatele ogrăzii; ori să-i urmărinm privirea inocentă, fiindcă nu se mai sătura să tot admire jocul sprinţar al  rândunelelor care-şi învăţau puii să zboare, iar de multe ori uita să mai citească din cartea de rugăciuni pe care i-o da mama preoteasă.

 

Când s-a făcut mai mare a-nceput să colide prin împrejurimi, fiind luată la început de bunicul şi dusă până sus al stână, sau însoţită de copiii vecinilor (pritenii ei de mai târziu din clasele primare), că se minuna de câtă splendoare poate fi în jurul orăşelului Câmpulung Muscel. Atunci când întâlnea oameni simpli, îmbrăcaţi în costume populare, îi asculta cu mare atenţie, şi memora foarte repede vorbele înţelepte ale acestor truditori ai ogoarelor, crescători de animale şi neântrecuţi în arta albinăritului, că tare o mai încâtau proverbele, zicătorile, strigatul ciobanilor peste văiule ce trimeteau ecouri prelungi până în vârf de munte, agugulitul feremcător al ciobăniţelor, etc. şi uite aşa, uşurel-uşure… a luat cunoştinţă de tradiţiile şi obiceiurile locului.

 

Toamna, în serile când o ducea vreo verişoară mai mare ca să vadă cum se face claca la depănuşatul porumbilor (la aceste adevărate şezători culturale de neuitat), asculta cu mare curiozitate poveştile bătrânilor, doinele şi baladele ce le cântau rapsozi vestiţi, acompaniaţi la caval sau fluier.

 

Maroara învăţa cu uşurinţă cântecele străbune, şi nu se lăsa prea mult rugată, fiindcă îi plăcea să cânte (mai ales că bunul Dumnezeu o înzestrase cu ureche muzicală şi o voce cristalină… asemănătoare cu sunetul clopoţeiilor de argint de la Mânăstirea Curtea de Argeş, care se aud atunci când aripile vântului  îi mişcă în liniştea serii, cânta şi ea alături de alte fete mai mari sau de seama ei, căci prisese un aşa drag de şezători… că tot ar fi vrut să se ţină, dacă s-ar fi putut, în fiecare seară, dar cum şcoala nu-i premitea, fiindcă trebuia să-şi facă temele, aceste întlniri erau pentru ea adevărate sărbători aşteptate cu nerăbdare.

 

Pentru a pătrunde în adevăratele taine ale sufletului viitoarei realizatoare (timp de treizeci de ani) a celebrei emisiuni de televiziune „Tezaur folcloric” şi a pune într-o lumină adevărată personalitatea  îndrăgitei muscelence,  Marioara Murărescu, a fost necesar să vedem cum această floare rară (sămânţă de soi) a răsărit în plai mirific şi a crescut mândră, a înflorit în raiul de dor şi alean al muzicii populare, având de la îceputuri…  climatul şi condiţiile prielnice ce i-au favorizat dezvoltarea spirituală. Minte strălucită, fizic de ividiat, nobleţe şi modestie rar întânită, toate aceste atribute de necontestat pe care i le-a pus divinitatea în trup şi suflet, a făcut-o să fie apreciată din primii ani de şcoală, liceu şi la Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” unde a avut şansa imensă de a fi discipolul profesoarei Emilia Comişel, etnomuzicolog de talie internaţională şi a profesorului Gheorghe Oprea, de la catedra de Folclor.   Iată ce declara într-un interviu despre cei doi dascăli: „În anul IV de Conservator am întâlnit doi profesori extraordinari, Emilia Comişel şi Gheorghe Oprea, care nu priveau folclorul ca pe un obiect de studiu, ci era viaţa lor. Şi de la ei am învăţat să privesc folclorul ca pe ceva viu, care ne reprezintă, şi prin care putem să cunoaştem neamul acesta”.

           

Pasărea Muscelului, care voia să-şi ia zborul pe marile scene lirice ale lumii, a avut o întâmpinare greu de suportat. Fiind operată de amigdalită, (corzile vocale nu au mai răspuns vibraţiilor sufleteşti, harpa a încetat să sune pentru ea), dar nu şi-a frânt aripile de durere că nu va mai cânta, având alături de ea pe cei doi profesori, oameni de înaltă omenie, şi crezând în puterea uriaşă a Creatorului, şi-a luat inima în dinţi, a învăţat şi a revenit la prima ei pasiune, folclorul. Pentru Marioara Murărescu „Folclorul” i-a devenit lumină revelatoare, şi a înţeles că, atunci când Dumnezeu a lăsat oamenilor CUVÂNTUL, prin puterea lui va cuceri şi ea dragostea şi inimile românilor.

 

Când afost angajată la Radio şi apoi la în Televiziune, ca orice învăţăcel a luat-o cu binişorul şi, alături de adevăraţi maeştri ai imaginii şi cuvântului, Titus Munteanu, Tudor Vornicu ş.a. a acultat şi înmagazinat experienţă suficeintă de viaţă, reuşind să ajungă la nivelul elitelor din acea vreme şi recunoştea cu modestie prin anul 1978 că publicul a fost adevăratul părinte care a susţinut-o şi ajutat-o în tot ce făcea: „Cred că dragostea publicului, acest minunat prieten pe care-l iubesc ca pe fiul meu drag, îi datorez totul. În primii mei ani eram un nimeni. Ţin minte că eram abia venită din radio, unde am lucrat la început, şi aveam o mare admiraţie pentru cântecul Mariei Lătăreţu. Şi am vrut să fac ceva, nu ştiam atunci prea bine ce, un reportaj, o emisiune, să fie ceva despre ea. Am mers în Gorj, în satul unde s-a născut, i-am căutat casa, dar am găsit în loc un lan de porumb. Am căutat oamenii în mijlocul cărora a trăit şi pe cântecele ei am filmat oameni din zona Gorjului. Am mers cu o prietenă de-a mea, cântăreaţă, şi de la tren până în sat am ajuns cu un camion, am mâncat prune de pe marginea drumului, pentru că nu aveam unde să mâncăm. Erau anii ’78 şi nu m-a întâmpinat nimeni acolo. Acum, dacă ajung undeva, sunt înconjurată de oameni şi de râuri de dragoste. Mai târziu, tot la fel cum au făcut cu mine cei care mi-au arătat calea spre afirmare (profesori, colegi, colaboratori, artişti de marcă, oameni de la ţară, dar înţelepţi şi buni cunoscători ai firii omeneşti) am procedat în cosecinţă, promovând mulţi cântăreţi cu care ne mândrim astăzi: Nicolae Furdui Iancu, Liviu Vasilică, Mariana Anghel, Ionuţ Fulea, Cornel Borza… sunt sute. Nu ştiu de unde vine simţul acesta, dar există. Când ascult un interpret, după câteva fraze ştiu dacă are ceva de spus sau nu. La fel, dacă ascult un cântec al vreunui solist cunoscut, îi spun „ăsta îţi va fi şlagăr”. Ce-mi place mie simt că va plăcea şi publicului, pentru că până la urmă sunt un pui de ţăran din Muscel.”

 

Deschizând „Colecţia de folclor” găsim munca, truda, inspiraţia, iubirea şi dăruirea  Marioarei Murărescu în promovarea şi conservarea bijuteriilor muzicale româneşti, pe care le-a pus la loc de cinste, în ”lada de zestre” a generaţiilor ce au să vină după noi.

 

Mă voi opri nu numai la realizatoarea de programe de televiziune, căci dirijorul, orchestratorul atâtor spectacole memorabile (în persoana doamnei Marioara Murărescu), nefiind început de an, sărbătoare creştuinească sau naţională… ca mâna minunatei şi iubitei muscelence să nu fie simţită ca un permanent îndemn şi ajutor dat celor care au bătut la porţile afirmării, ci am să vă prezint o scriitoare înzestrată care are mult respect faţă de truditorii scenei.

 

Priceperea, dăruirea cu trup şi suflet pentru arta de-a face publicul să fie fericit… (când ştim ce necazuri şi nevoi  au apăsat pe umerii noştri), a făcut din Marioara Murărescu să fie soldatul din primul rând, apoi a generalul care găsea calea unor momente de respiro dăruite semenilor (spectacole care au contribuit din plin ca publicul şi, în mod cu totul special, tineretul să aibă un model de educaţie instructivă şi plăcută în acelaşi timp; nefăcând rabat de la calitatea melodiei populare, a textului, costumului, respectând autenticitatea folclorului, adevărat tezaur de suflet al unui neam „născut poet”. Altă dată, la o discuţie cu nişte prieteni, prin anul 2010, după ce a fost decorată la 14 aprilie 2009 cu Ordinul Steaua României, în grad de Cavaler, când în cadrul ceremoniei de la palatul Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu a declarat: „Este pentru mine o decorare uşoară pentru că nu trebuie să explic. O ştiu toţi românii, ştiu toţi cât vă datorăm pentru răbdarea, tenacitatea cu care aţi căutat în tezaurul folclorului românesc. Ştim toţi câtă bucurie ne-aţi adus prin promovarea tradiţiilor populare şi mai ales prin promovarea unor artişti populari, capabili să pună în valoare piesele din tezaurul folcloric românesc. Permiteţi-mi să vă mulţumesc în numele românilor şi al meu personal” , le spunea că a păstrat ca pe o icoană vie, în firida sufletului,  chipul mamei sale.  (Mama era foarte frumoasă, una dintre cele mai frumoase preotese din Muscel, şi ori de câte ori întâlnesc fete cu faţa de măr pârguit, o văd pe măicuţa mea şi-mi spun în gând: „Aceste codane au să reuşească în viaţă”. Frumuseţea româncelor, harul de-a cânta melodiile noastre populere, le-a făcut să fie apreciate şi iubite tot timpul de către puplic).

 

Iar acum vă invit s-o cunoaşteţi pe Marioara Murărescu în postura de scriitor, comentator muzical, fiindcă pledoaria domniei sale o găsim pe albumele muzicale dedicate iubiţilor noştri interpreţi de muzică populară: Maria Lătăreţu, Ioana Radu, Drăgan Muntean, Maria Răchiţeanu Voicescu, Florica Ungur, Valeria Peter Predescu, Elena Roizen  şi mulţi alţii, au un farmec deosebit, o adevărată confesiune de suflet a slujitorului la Palatul Tezaurului Folclorioc, în care putem să vedem ochiul producătorului, regizorului, al unui creatorului de artă adevărată, dragostea unei mare iubitoare de oameni…

 

„Haide omule/ Călătorule/ Tu, grăbitule,/ Poate te opreşti/ Să te odihneşti?/ Un cântec s-auzi,/ În suflet s-ascunzi/ Dorul de lumină,/ Dor de vreem bună…” Şi continuă: „Bătrânii noştru credeau în puterea cântecului. Spuneau că prin cântec, poţi îmblânzi şi fiarele. De unde vine puterea cântecului? Dar puterea celui care cântă? Vă invit să uitaţi de doruri şi dureri, să vă opriţi o clipă şi să ascultaţi… poate găsiţi răspunsul. Vă vor ajuta, din vremi şi peste vremi, oamenii care au avut această putere, oamenii  pentru care cântecul a fost viaţa lor, a fost şi crezul lor şi modul lor de a spune unei lumi întregi: te iubesc! Oamenii speciali care au vrut doar să cânte… nu au vrut să vorbescă despre ei şi despre cântec… au vrut doar să cânte… Aşa au câştigat o lume, un loc aparte în sufletul oamenilor. Cântând, iubind, aşa au zburat spre stele şi au rămas cu ale lor cântece printre ele… şi adaug eu românul este „născut poet”.  

 

Era 30 ianuarie 2014 când, în curtea spitalului, un brancardier, care-ndepărta zăpada de pe aleea de la intrare, fredona melodia „Mărie şi Mărioară,/ Ochişori de căprioară…” au fost ultimile cuvinte pe care le-a mai auzit fata preotului Murărescu şi, cu un ultim efort a reuşit să mai spună unei asistente medicale: „Vreu lumină! Lăsaţi să intre Soarele…” şi umbra veşniciei s-a lăsat peste chipul muscelencei noastre dragi, MARIOARA MURĂRESCU, care ne-a fost atâţia ani oaspete iubit în casele noastre.

—————————————

(După 60 de zile de neuitare…!)

 

Scriitor-compozitor,

Marin VOICAN-GHIOROIU

Bucureşti

30 martie 2014

BASARABIA – DOCUMENTE ISTORICE, LITERARE, POESEURI…

Posted by Gabriela Petcu On March - 27 - 2014

PREPELITA-Mihai-BASARABIA-cop-wb Ion PACHIA-TATOMIRESCU

 

Una dintre interesantele cărţi lansate vineri, 24 Ianuarie 2014, în sala „Orizont“ a Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Timişoara, este Basarabia – 200*, de Mihai Prepeliţă (născut în 19 octombrie 1947, în satul Bahrineşti**, „satul băgrinilor“, adică „al salcâmilor-de-aur“, «sat de pe graniţă, tăiat în jumătate de frontiera nedreaptă dintre români şi români» – după cum ne încredinţează autorul –, din fostul judeţ al României, Rădăuţi, astăzi, satul Bahrineşti purtând numele „cu semnificant ajustat limbii postbolşevicei stăpâniri“, Bagrinivka, din raionul Hliboca, regiunea Cernăuţi-Ukraina).

 

Înainte de a face „radiografia“ valoros-recentului „op“ semnat de Mihai Prepeliţă, bahrineanul/băgrineanul de astăzi, purtătorul unei impozante bărbi ca de patriah de Moscova („smulsă cu mosoare/bigudiuri cu tot de la purtătorul sacru din Piaţa Roşie“, după cum mi-a declarat, în faţa „nenumăraţilor martori“, vineri, 24 Ianuarie 2014, la Tibissiara > Timişoara, cu prilejul lansării cărţilor lui şi, totodată, al sărbătoririi infinitei noastre zile de re-Unire parţială a Daciei), „scriitor-galaxie“ şi important cercetător de arhive din spaţiile valahofon, rusofon, turcofon etc., ortodox suflet/spirit generos de ens tolstoian (după cum ni-l arată şi tabloul de mai jos, făcut de de Ivan Holomeniuk), adept al propunerii mele (încă de pe când ne-am cunoscut, în 4 august 1995, la Asociaţia Istoricilor Bănăţeni) de a ne numi Ţara, ca şi anticii noştri strămoşi, Dacia, şi militant în acest sens, spre a nu mai fi confundaţi (pe „radical“ de Roma/România, români, istroromâni, macedoromâni/aromâni, meglenoromâni etc.“, de către propaganda sorosistă şi a scursorilor imperiilor evmezice/contemporane) cu aşa-zişii „rromi“ (ţigani indo-europeni), „scriitor-galaxie“ (mai întâi, poet/haijin, apoi, lirosof, romancier, povestitor, nuvelist, dramaturg, eseist, jurnalist/publicist, istoric, traducător în/din mai multe limbi, între care, pe locul I, se află limba rusă, critic literar, pictor etc.), având în „cuiul cătării de la pistolul-mitralieră“ premiul Nobel, trebuie precizat pentru Distinsului Receptor de Carte că tomul prepeliţean de sub lentila noastră, Basarabia – 200, „magnetizează neuronii de aur“, după cum s-a şi dorit, înainte de toate, printr-o serie de documente istorice autentice, asupra unui segment temporal de două secole, 1812 – 2012, din existenţa unei provincii (a unei „ţări de râuri/munţi“) din Pelasgo-Dacia > Valaho-Dacia Nord-Dunăreano-Pontică, aflată/sfârtecată între roţile dinţate ale celor trei imperii evmezice – Imperiul Turc/Otoman, Imperiul Austriac/Habsburgic (din anul 1867, Imperiul Austro-Ungar) şi Imperiul Rus/Ţarist (din 25 octombrie/7 noiembrie 1917, Imperiul Sovietic/U.R.S.S., sau „Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste“) şi „caracatiţo-prelungirile“ lor în contemporaneitate, Basarabia, provincie ale cărei părţi reprezintă astăzi pe harta Europei „ciopârţitul“ stat evmezic-valah al Moldovei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt („rege“/„domnitor“-scut al Întregii Creştinătăţi Valahe/Europene dintre anii 1457 şi 1504 în faţa năvălirilor mongolo-tătaro-otomane), desigur, „mereu-ciuntitul-stat“ de la împărţirile administrativ-teritoriale ale Imperiului Ţarist/Sovietic, îndeosebi, cele dintre 1917, de sub dictatorii Stalin, Hruşciov ş. a., şi până în 1991, cu „statut“ de „Republică Socialistă Sovietică Moldovenească“: (1) Republica Moldova, (2) Ukraina-de-Sud-Prut-Dunăreano-Pontic-Nistreano-Nipruiană şi (3) Ukraina Nord-Vestico-Bucovineano-Maramureşeană. În legătură cu toponimul Basarabia ca „provincie“ (sau „ţară de râuri/munţi“) a Daciei, a Pelasgimii>Valahimii Nord-Pontic-Dunărene, mai trebuie precizat în ciuda „djuvarienilor mancurţi“ („aberant-cumanizatori“) şi a pseudoistoricilor „semănători de confuzii“ (din solda imperiilor evmezice/contemporane):

(1) desemnând deşertul/„arabia“ neamului pelasgo-> valaho-thrac al besilor (dintre Carpaţii Meridionali şi Munţii Hemus/Balcani), „deşert“/„arabie“ (chiar oximoronică, nord-pontic-dunăreană, „harap-albie“) de pe hărţile antice/evmezice, peste secolul al XIX-lea şi până dincoace de primul deceniu al secolului al XX-lea, toponimul pelasg > valah, Basarabia, este grafiat Bessarabia, după cum se vede şi pe harta întocmită în anul 1716, de enciclopedistul prinţ/domnitor Dimitrie Cantemir, pentru Descriptio Moldaviae…, (infra, harta. I); când se „retrage în mare măsură“ deşertul de la Dunărea de Jos, de prin dreptul Bechetului/Dăbulenilor, către nord-est, persistând şi astăzi în Dacia Nord-Pontică de pe Nistrul/Niprul Inferior, toponimul Bessarabia > Basarabia, fireşte, îşi „restrânge aria semantică“ şi, ca provincie a Valahimii, a desemnat/desemnează marea parte din „Moldova Inferior“/„Moldova/Ţara de Jos“;

 

(2) până în 6 ianuarie 1857, după cum se vede foarte bine din „harta sfârtecării statului medieval-valah al Moldovei (lui Ştefan cel Mare/Dimitrie Cantemir) de către Imperiul Otoman/Turcia şi Imperiul Ţarist/Rusia“, hartă prin care era stabilită frontiera bessarabiană/basarabeană (harta II, infra), de la gura Nistrului, „direct“ la cetatea-oraş-valah Bolgrad şi de-aici către Prutul de Mijloc/Superior, toponimul Bessarabia > Basarabia îşi extinsese sfera asupra Moldovei dintre Nistru, Marea Neagră, Prut (până către izvoarele acestuia);

 

(3) în Imperiul Ţarist/Rus, devenit, din 1917, Imperiul Sovietic/URSS., partea Daciei cu Valahimea dintre Nistru, Marea Neagră, Prut şi, la nord, izvoarele celor două râuri, devine gubernia Bessarabia > Basarabia (harta III, supra);

 

(4) după Primul Război Mondial (1914 – 1918), când are loc secunda re-Unire parţială a Valahimii nord-dunărene între hotarele anticului stat strămoşesc al Daciei, tot sub numele de România (ca în 1859), provincia Bessarabia > Basarabia revenise la Patria-Mumă (supra, harta IV), aşa cum se vede şi din harta republicii Ukraina, prezentată la Conferinţa de Pace de la Paris, din anul 1919 (o Ukraină aşa cum a intrat, în 1922, în componenţa Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste/U. R. S. S., statul/imperiul bolşevic/comunist întemeiat de Vladimir Ilici Lenin [n. 1870 – d. 1924], preşedinte al Consiliului Comisarilor Poporului/„premier al U. R. S. S.“ între anii 1917 şi 1924);

 

(5) Cu „ajustările strategic-administrativ-teritoriale“ (în mereu-actualul spirit al testamentului lăsat de modern-vestitul conducător al Rusiei, Petru I [7 mai 1682 – 8 februarie 1725], ce prevedea „înstăpânirea“/„controlul“ Imperiului Ţarist/Rus asupra Mării Baltice, Mării Negre şi Gurilor/Deltei Dunării), „ajustări“/„chirurgii“ făcute de Iosif Vissarionovici Stalin (n. 1878 – d. 1953; secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice între anii 1922 şi 1953), de Nikita Sergheevici Hruşciov (n. 1894 – d. 1971; secretar general al P. C. U. S. între anii 1953 şi 1964) ş. a., Republica Moldova, nou stat valah-contemporan, adică valaha Basarabia, la care face trimitere şi lucrarea Basarabia – 200, de Mihai Prepeliţă, s-a desprins din componenţa Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, din Imperiul Sovietic, la 27 august 1991, cu partea nordică din Bucovina României şi cu partea de sud a Basarabiei, părţi amputate, date şi rămase în stăpânirea Ukrainei (cf. supra, harta V).

 

Basarabia – 200, de Mihai Prepeliţă, are în „deschidere“, nu întâmplător, reproducerea „articolelor patru şi cinci“ din Tratatul de pace ruso-turc încheiat în Bucureşti, la 16/28 mai 1812 (extrase din Documente turceşti privind istoria României, vol. III, 1791 – 1812, Bucureşti, 1986, p. 361 sq.), articole care atrag atenţia asupra limitelor geografice ale străvechii provincii, ale „ţării de râuri/munţi“, din Pelasgo- > Valaho-Dacia Nord-Dunăreano-Pontică, Bassarabia (pe hărţile străvechi, cum s-a mai spus, toponimul este caligrafiat „mai înrădăcinat în semnificat“, Bessarabia, adică „deşertul“/„arabia“ neamului bessi-lor – trib pelasgo- > valaho-dac, „spaima hunilor“, îndeosebi, ce a „ţinut sub control“ migraţiile de la Dunărea de Jos, nume la care face trimitere şi onomasticul valah-contemporan, Băsescu; în antichitate, zona deşertică nord-dunăreano-pontică ţinea de la Dăbuleni/Bechet-România şi până dincolo de stepele de astăzi ale Odessei-Ukraina): «…se prevedea ca hotarul dintre cele două state să fie râul Prut, de la intrarea acestuia în [statul/„principatul“ medieval-valah] Ţara Moldovei şi până la locul unde se întâlneşte cu fluviul Dunărea, iar de acolo să urmeze partea stângă a fluviului Dunărea, până la Gura Chiliei şi până la [Neagra] Mare, iar gura amintită să fie folosită în comun de ambele părţi. [...] Dat fiind că Înalta Împărăţie [Imperiul Turc/Otoman] a cedat statului Rusiei pământul situat în stânga Prutului cu cetăţile existente şi cu oraşele şi cu toţi locuitorii lor, tocmai de aceea, mijlocul râului Prut să fie hotar între cele două state. [...] Împărăţia Rusiei să înapoieze şi să predea Înaltei Împărăţii Otomane pământul Moldovei (Bogdan) de pe partea dreaptă a râului Prut [...], precum şi Ţara Românească (Eflak) şi Oltenia…» (p. 6 sq.).

 

Interesante sunt şi referirile acestui tratat ruso-turc din 29 mai 1812 la statutul insulelor Valahimii din nord-vestul Mării Negre: «Dat fiind că partea stângă a fluviului Dunărea, începând din faţa Izmailului şi până la Gura Chiliei, menţionată mai sus, este foarte aproape de ţărmul care va rămâne în stăpânirea Rusiei, de aceea, insulele mici de aici, nepopulate înainte de război, să nu fie ocupate şi luate în stăpânire de nici unul dintre state, iar de acum încolo, neconstruindu-se pe aceste insule niciun fel de fortificaţii şi întărituri, ele să fie lăsate deşarte, dar să se îngăduie raialelor celor două părţi să meargă acolo pentru a tăia lemne sau pentru pescuit.» (ibid.; în text, supra, trebuie urgent corectat: în loc de Ţara Românească, Valahia, toponim turcizat în Eflak, spre a nu se mai da prilej de „semănături de confuzii“ între România, statul modern de azi şi antic-evmezic-burgheza provincie, sau „ţară de râuri/munţi“, Ţara Românescă, în sinonimie cu Muntenia, confuzii cultivate/întreţinute de istorici falşi, „neşcoliţi“ – spre a nu spune „proşti“, „idioţi“/„idiotizaţi“ etc. –, ori „scoşi la normă“, puşi în solda/slujba „scursorilor din evmezicele/contemporanele imperii“).

 

În continuare, Mihai Prepeliţă publică (în română şi în franceză) Memoriul adresat lui Napoleon I, de către iluminist-înrăzărita intelectualitate valahă nord-dunăreană, datat «octobre/octombrie 1807», un alt important document istoric pentru Valahime («după Emil Vîrtosu», un studiu publicat în 1965, Napoleon Bonaparte şi dorinţele moldovenilor la 1807 – în Studii, tom 18, nr. 2/1965, p. 411/416 sqq.), memoriu în care-i din nou afirmată irepresibila dorinţă de re-Unire – sub numele de Dacia – a „Statelor“/„Principatelor“ Valahilor (după cum se ştie, spre a nu se trezi conştiinţa naţională a Valahimii, imperiile evmezico-burgheze ale anotimpului de-atunci, Turc/Otoman, Austriac/Habsburgic şi Rus/Ţarist nu au permis în 1859 nici numele de Dacia, nici pe cel de Principatele Unite ale Valahilor/Valahimii): «Este demonstrat că ambele provincii, cunoscute [...] sub numele de Moldova şi Valahia au format [...] parte din vechea Dacie [...]»; «În cazul nostru special este de dorit, în primul rând, ca provinciile actuale Moldova şi Valahia să constituie un singur stat suveran, fie sub vechea denumire de Dacia, fie sub una mai modernă, cea de Valahia Mare (Grande Valaquie), aşa cum fusese înaintea separării celor două state…» (p. 8 sq.).

 

A nu se uita că studiul lui Em. Vîrtosu (Vârtosu), din anul 1965, arată un deosebit curaj în faţa cenzurii de pe acel segment temporal, chiar dacă-i considerat an al ieşirii ştiinţei/culturii noastre din conul de umbră al stalinismului/proletcultismului, deoarece „directiva Moscovei“ (din 1878, de la înfiinţarea statului Bulgariei în urma războiului ruso-valaho-turc) era a se face vorbire numai despre Ţaratul Bulgar, nicidecum (nu a permis nici istoricilor/traducătorilor) a se grăi, traduce, ori scrie ceva despre marele stat medieval al Valahimii, datorat Dinastiei Valahe a Asăneştilor, stat cunoscut în documentele secolelor XII – XIV (îndeosebi „cruciate“, în limba franceză) drept Valahia Mare/La Grande Blàquie (cuprinzând mari părţi din Dacia Sud-Dunăreană/Balcanică şi din Dacia Nord-Dunăreană, adică partea cea mai mare a anticei Dacii Burebistane/Regaliene), stat de care s-a temut şi pe care l-a ocolit însuşi Genghis Khan (1206 – 1227), ale cărui armate au făcut cale-ntoarsă imediat după biruinţa-i de la râul Kalka, din 31 mai 1223, când au zdrobit mai numeroasa armată de sub conducerea prinţilor Rusiei (de-atunci înrobită de mongoli pentru vreo trei veacuri).

 

Aşadar, în 1807, elita/intelectualitatea Valahimii (nu cum cea de azi) păstra în conştiinţa-i naţională sinonimia „perfectă“, Dacia – Valahia Mare (La Grande Blàquie, din vremea Dinastiei Asăneştilor), relevând (dintre roţile dinţate îmbinate la Dunăre/Carpaţi ale celor trei imperii evmezice menţionate mai sus – austriac, turc şi rus –, cu speranţă într-un veritabil spirit justiţiar-istoric-iluminist şi „reparator“) puternicului Imperiu Francez şi împăratului acestuia, Napoleon I (1769 – 1821), idealu-i aproape bimilenar de re-Unire.

 

Celelalte importante documente istorice („turceşti“, „ruseşti“ etc.) antologate în această carte de Mihai Prepeliţă – extrase din diferite „lucrări de referinţă“: turcescul Raport [...] în legătură cu măsurile ce se impuneau pentru întărirea apărării hotarului de la Prut  (p. 10 sq.); V. Veliman, Relaţiile româno-otomane, dintre anii 1711 şi 1821, după Documente turceşti, editate în Bucureştii anului 1984; Istoria Românilor, vol. VI, apărut sub egida Academiei Române, în anul 2002, la Editura Ştiinţifică din Bucureşti (pp. 11 sq.); Basarabia – recensământul rusesc din a. 1817 (p. 13); Raportul amiralului Pavel Câceagov către ţarul Alexandru I ; Memoriu către regele Carol al II-lea al generalului de divizie I. Antonescu (p. 23 sq.); Situaţia militară şi civilă din Basarabia, copie de pe radiograma nr. 19771/16 august 1940 a Inspectoratului de Poliţie şi Siguranţă către Direcţiunea Generală a Poliţiei (p. 25 sq.); Atrocităţi sovietice în Basarabia şi Bucovina de Nord din 10 octombrie 1940 (p. 27 sqq.); General Ion Antonescu, comandant de căpetenie al Armatei [Române], Vă ordon: treceţi Prutul…! (textul integral, din 22 iunie 1941, necenzurat, aşa cum se păstrează în Arhivele Militare Române; în carte, la p. 35); extrase despre „problema Basarabiei“ din texte politice/istorice, semnate de Mihai Eminescu, Vladimir Ilici Lenin, mareşalul Ion Antonescu, Zamfir C. Arbure, Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, Viaceslav Samoşkin, Nicolae Ciachir, Nichita Stănescu, Leonida Lari, Grigore Vieru, Cezar Ivănescu, Gheorghe Ghimpu, Andrei Vartic, Gh. Buzatu ş. a. (p. 36 sqq.); Lege pentru instituirea Zilei Naţionale de Cinstire [la 1 Aprilie] a Memoriei Românilor, victime ale masacrelor de la Fântâna Albă (p. 46 sq., desigur, în afara „superstiţiosului polisemantism pâcâlitor al zilei de-ntâi april“) etc. – ne aduc în „prezentul“ Basarabiei ca (stalinistă) Republică Socialistă Sovietică Moldovenească, „eliberându-se“ din chingile Imperiului Sovietic-Rus (U. R. S. S.) în 27 august 1991 (cf. Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova, pp. 14 – 16).

 

Mai în valea textelor prepeliţiene din acest „op“, Distinsul Receptor („de Literatură-Document“) descoperă: valoroase pagini comemorative ale lui Mihai Prepeliţă, pentru Leonida Lari (p. 48 sq.), Ion Macovei (p. 55 sqq.), cât şi extrase din opera celor amintiţi, interviuri (Aneta Grosu în dialog cu Ion Macovei, pp. 59 – 61; Tatiana Cortun – Mihai Prepeliţă, pp. 62 – 67; Sandor Kalloş – M. Prepeliţă, pp. 78 – 98; august, 2010: Mihai Prepeliţă şi mătuşa Mărioara Cucoară din Parcova, la 106 ani, pp. 189 – 197), pagini de jurnal (puse sub un grăitor motto: „Să tot scriu şi să tot mor în fiecare zi…“: Jurnal „moscovit“… sau 33 de zile din viaţa mea fără de sens, pp. 99 – 121), eseuri (cel despre Lev Tolstoi „transferat în Armata Dunăreană“, de ocupaţie a Valahimii de la Dunărea de Jos, aflată în „năvodul“ imperial-otoman, din 12 martie până în 19 iulie 1854: Despre Bucureşti… mi-a rămas o impresie poetică, pp.122 – 135), scrisori deschise (O scrisoare adresată preşedintelui interimar al Republicii Moldova şi un răspuns strict…„cancelăresc“, pp. 144 –147) şi Dosarul Nobel – Mihai Prepeliţă „candidat la Premiul Nobel în domeniul literaturii“ (pp. 201 – 289), un veritabil dosar cu care ar putea obţine – aidoma nouă – chiar şi Premiul Nobel al Rândunicilor de sub Auroră (nu vă grăbiţi la solstiţial-iunienii urşi albi, că nu-i vorba de numele crucişătorului de pe care, la Sankt Petersburg/Leningrad, a fost trasă prima salvă de tun a declaşării Marii Revoluţii Bolşevice/Socialiste Sovietice din Octombrie 1917, ci de Aurora) Boreală, mai ales pentru faptul că şi acest dosar este înaintat „departamentului Nobel“ al Academiei Regale Suedeze din Stockholm de către Academia Dacoromână din Bucureşti (S[e]R[e]L[eul] d-lui dr. Geo Stroe).

(18 mărţişor, 2014, la Piramida Extraplată  de Tibissiara > Timişoara)

___________________

* Mihai Prepeliţă, Basarabia – 200, Bucureşti, Printech (colecţia: Românii uitaţi în Imperiul Răului ; ISBN 978–606–521–824–6), 2012 (pagini A-5: 290).

** Toponimul pelasgo- > valaho-dac, Bahrineşti/Băgrineşti < pelasgo-dac. bagrina/paegrina „salcâm-auriu/de Dacia“ (Laburnum anagyroides), cuvântul/numele de plantă e atestat documentar din orizontul anului 50 d. H. + suf. top. -estes > -eşti, desemnând „localitatea/satul celor din băgrini/salcâmi-aurii“ (cf. Ion Pachia Tatomirescu, Zalmoxianismul şi plantele medicinale, vol. II, Timişoara, Editura Aethicus, 1997, p. 195 sq.); cele cinci hărţi privind Basarabia se află în circuitul internetizat, de la Enciclopedia Liberă Wikipedia (http:// ro.wikipedia.org) citire…

Cea mai mare ameninţare la adresa României

Posted by Gabriela Petcu On March - 18 - 2014

Maria-Diana-PopescuMaria Diana Popescu

 

Cît de alterate sînt instituţiile statului, dacă a trebuit să intervină S.R.I. pentru anihilarea unei reţele de trafic cu tone de carne stricată şi evaziune fiscală, sprijinită, potrivit declaraţiei procurorilor, de lucrători de la Protecţia Consumatorului şi din Poliţia de Frontieră! Denumirea corectă a „Protecţiei Consumatorului este, de fapt, „Protecţia Infractorilor”. Reiau o întrebare mai veche: în ce ţară din Europa, domnule Prim Ministru, cetăţenii sînt păcăliţi să consume resturile de la masa Occidentului şi să plătească de trei ori, cu arcanul, servicii de care nu toţi au nevoie? Vorbind aici despre taxa radio-tv, încasată abuziv prin factura de energie. Ce treabă are „Electrica-distribuţie” cu Televiziunea Naţională? Domnule Prim, ajunge cu batjocorirea românilor! Chiar de se plînge românul la A.N.P.C., tot nimic nu rezolvă. Fărădelegea are putere de lege. A.N.P.C. există, aşa, pentru diversiune, ca să se spună că, iată, e cineva acolo care veghează, pe salarii fabuloase, şi-i apără pe consumatori. Da, de unde? Îi protejează pe făptaşi. Cu o lună în urmă, Germania a livrat marcheturilor din Ţară, prin intermediul unor firme româneşti, tone de mezeluri expirate. Aţi văzut pe cineva cu cătuşe la mîini pentru subminarea sănătăţii şi a siguranţei naţionale! Nu. Iată, acum, cu ajutorul S.R.I, au fost găsite 115  tone de carne de porc expirată în judeţele Braşov şi Mehedinţi. Termenul de valabilitate expirase din vara lui 2013. Dragi români, fugiţi de carnea şi de mezelurile supermarcheturilor cum fuge diavolul de tămîie! Altfel, vă achiziţionaţi moartea pe banii dumneavoastră.

 

Instituţiile de ordine şi control iau cina cu mafia autohtonă şi externă

 

O strategie bine gîndită este pusă în practică de olimpienii piramidei de Putere. În linia întîi se află  firmele de distribuţie a cărnii de porc stricată, apoi, presa, cumpărată şi ea, lansează ştirea unei invazii a gripei porcine, iar companiile farmaceutice, cu vaccinul din care ies aburi calzi, aşteaptă la colţ intrarea pe piaţă. La fel s-a întîmplat şi cu gripa aviară. Fiecare şi-a primit comisionul gras pentru diversiune şi acţiune, fără să ia în calcul pagubele produse ţăranilor români prin uciderea premeditată a zeci de mii de păsări sănătoase. De 24 de ani sîntem sabotaţi cu gripe porcine, aviare, ţînţari, căpuşe, boala vacii nebune, vaccinuri periculoase, medicamente şi alimente burduşite cu substanţe cancerigene.

 

România este sabotată din interior şi din afară, pentru că instituţiile de ordine şi control iau cina cu mafia autohtonă şi externă. „Protecţia Consumatorului” a devenit o hală ticsită cu neamurile clasei politice! La fel şi droaia de instituţii de control, cu înalţii lor funcţionari, capabili doar să-şi negocieze şpaga cu firmele reclamate de românii păgubiţi. Altfel nu-mi explic cum, sub ochii lor, carnea pe care alte ţări trebuia s-o arunce la tomberon, este adusă şi vîndută ca „nouă” în România, pentru ca „sursa” să nu mai cheltuiască cu distrugerea ei. Başca, profitul. România a devenit raiul escrocilor şi samsarilor occidentali, care şi-au dat mîna cu autorităţile române. Fiţi pe pace! Nimeni de la Inspecţia sanitară sau de la Inspecţia economică nu v-a ajunge după gratii.

 

Hoţii de stat au avut ca model chiar unele oficialităţi ale instituţiilor U. E.

 

Cine a învăţat sluga hoaţă? Aţi ghicit! Guvernanţii. Aceştia încurajează hoţia prin atitudine tovărăşească faţă de hoţi, faţă de hoţii din ei înşişi, prin legi parafate în apărarea lor şi prin amnistierea  infractorilor. Au fost înfiinţate zeci de instituţii şi autorităţi naţionale de control, evaluare şi supraveghere, noi ministere de adăpostit tovarăşii de hoţie, dar la un Minister al Siguranţei Naţionale nu s-au gîndit, lipsa siguranţei naţionale fiind cea mai mare ameninţare la adresa României. Hoţii autohtoni au avut ca model chiar unele oficialităţi ale instituţiilor Uniunii Europene. Dacă ne gîndim doar la Cristine Lagarde, şeful F.M.I, acuzată de complicitate la fals şi deturnare de fonduri publice (ar fi furnizat 1 milion de dolari unui susţinător al fostului preşedinte Sarkozy, bani a căror provenienţă este necunoscută) şi la cel mai nou exemplu, vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii, Magdalena Alvarez, implicată în deturnarea de fonduri destinate unui program social. Potrivit presei, suma deturnată ar putea depăşi 140 de milioane de euro. Auziţi cu ce sume se joacă netrebnicii ăştia, în timp ce unor popoare ale Europei integrate, considerate a fi lumea a treia, li se serveşte austeritate, sclavie, dezbinare şi sărăcie!

 

Pînă şi morţii au devenit o afacere rentabilă pentru mafioţi

 

Hrana şi sănătatea populaţiei sînt o problemă de siguranţă naţională, deci şi de competenţa S.R.I. La fel cum ar trebui să fie manifestaţiile extremiştilor maghiari, ai membrilor şi simpatizanţilor „Partidului Jobbik”, privatizările frauduloase, Pungeşti şi R.M.G.C. Ei nu sînt plătiţi doar ca să urmărească adversarii preşedintelui sau ai primului ministru. Eu cred că instituţia are deja lista cu membrii Jobbik, prezenţi pe teritoriul României (nume, prenume, semne particulare, stare civilă, grupa sanguină). În mod sigur îşi face datoria, însă deciziile le iau alţii, nu întotdeauna în beneficiul statului şi al românilor. Presa scrie că S.R.I. avea unele informaţii de la începutul lui 2013 despre reţeaua care aducea carnea stricată în România. Asta înseamnă că, de peste un an de zile, deşi autorităţile plătite să vegheze la sănătatea populaţiei cunoşteau problema, am fost  supravegheaţi să mestecăm bine carnea alterată din import. Explicabil atunci de ce tot mai mulţi sînt interesaţi să-şi extindă afacerea pompelor funebre, avînd în vedere dosarul mitei în care sînt implicaţi cîţiva poliţişti, angajaţi ai SMURD, ai ambulanţei şi patroni de pompe funebre, care primeau cîte 700 de lei pentru fiecare deces semnalat. Pînă şi morţii au devenit o afacere rentabilă pentru mafioţi.

 

Maria Diana Popescu, Agero

www.agero-stuttgart.de

agero

Catârul – fabulă politică

Posted by solariu On March - 11 - 2014

catarul

☺☺☺☺☺☺☺

Pe vremuri, la o fermă bogată şi frumoasă,
Trăia printre-animale şi un catâr de “rasă”.
Şi se muncea acolo într-un continuu flux,
Doar el, catârul nostru era şomer de lux.

De-aceea chiar stăpânul, nemaiavând răbdare,
Îl trase deoparte şi ţi-l luă cam tare:
-Aşa nu se mai poate, m-a apucat oftica,
Tu doar mănânci fâneţea şi nu produci nimica.

Ia uite la Mărţuică, bătrânul nostru bou
Cum trage toata ziua, în plug, ca un erou.
Sau uite la Joiana cea care zi şi noapte
Ne dă la toată lumea găleţi întregi cu lapte.

Găinile de-asemeni se screm şi una două
Ne pricopsesc deodată cu zeci şi zeci de ouă.
Chiar şi cocoşul nostru acela pintenat
Ne cântă dimineaţa să ne sculăm din pat.

Ori harnicul de Murgu, prea blândul nostru cal
Ce trage la căruţă, la vale şi la deal.
De-aceea-ţi spun cu riscul de a părea cam snob
Că-i musai azi în fermă să-ţi iei şi tu un job.

Ai două variante, de mult au fost gândite,
În două posturi cheie, puţin cam diferite.
Să tragi şareta nouă ce-o vezi lângă hambar,
Sau peste animale, să fii parlamentar.

-Stăpâne, rog mă iartă, ţi-o spun doar amical:
Sunt doar catâr, n-am trupul puternic ca un cal.
Iar varianta-a doua… să fiu parlamentar,
Doar vezi destul de bine că nu sunt chiar… măgar.

- Sorin Olariu -

Pericol de război la granițele României (III)

Posted by Gabriela Petcu On March - 6 - 2014

FOTO 1 - Nave rusesti debarca in portul Sevastopol din CrimeeaMulți observatori ai evenimentelor care sunt în derulare în Ucraina au făcut remarca – și s-au limitat doar la ea – că reacția militară a Rusiei a fost dictată de orgoliul ei de mare putere. Desigur, poate fi o explicație, dar nu este singura și, desigur, nu cea mai importantă. Cu rol de hub de rețea pentru gazele rusești, grânar pentru o serie de țări din Europa, fiind de asemenea și un foarte important port la Marea Neagră, Ucraina este ”prinsă la mijloc” între interesele politice, economice și militare ale Rusiei (și Chinei, mai puțin vizibilă) pe de-o parte, și ale UE (secondată de SUA), pe de altă parte.

*

Politologul american de origine poloneză Zbigniew Brzezinski, consilier al mai multor președinți americani – inclusiv al lui Barack Obama – spunea în 1998 că “…fără Ucraina, Rusia nu mai este un imperiu eurasiatic.” De aici, poate și explicația atitudinii foarte tranșante, prompte, rapide și spectaculoase a Rusiei. Același Brzezinski mai spunea recent că “…dacă Ucraina e zdrobită în timp ce Occidentul e spectator, libertatea şi securitatea României, Poloniei şi a ţărilor baltice vor fi ameninţate.” Cu toate că politologul american, ”uns” cu toate alifiile administrațiilor americane care s-au succedat la Washington, nu ne oferă și alte detalii ale intereselor americane în Ucraina (dincolo de mult și în exces clamatele ”asigurarea drepturilor fundamentale ale omului”), este lesne de înțeles că pe fond el are dreptate. Atât la București, cât și la Chișinău, criza ucraineană, implicațiile și mai ales posibilele evoluții ale acesteia sunt urmărite cu multă îngrijorare, chiar dacă acest fapt nu este sesizabil pentru omul rând preocupat de grija zilei de azi și mai puțin a celei de mâine. Pe parcursul celor trei episoade ne-am străduit să redăm opiniile unor oameni foarte bine familiarizați cu problematica spațiului în discuție, foști diplomați români, analiști de informații (itelligence), precum și a unor surse foarte bine informate din Republica Moldova. Iată, în continuare, alte câteva dintre aceste opinii.

FOTO 2 - Dr. Tiberiu Tanasa, cercetator asociat Universitatea Dimitrie Cantemir din BucurestiVariante pentru Ucraina: ”opțiune europeană”, ”stat tampon” sau întoarcerea la ”Maica Rusie”

Potrivit dr. Tiberiu Tănase – cercetator asociat la Universitatea Creştină ”Dimitrie Cantemir” din București, formator de securitate si intelligence & history intelligence – materializarea opțiunii eropene pentru care s-a murit la Kiev, este greu de realizat. ”Ceea ce ar putea e urma e greu de prognozat – spune Tiberiu Tănase – având în vedere că extinderea NATO a ajuns la graniţele Ucrainei. Rusia va face tot posibililul să menţină Ucraina ca stat tampon între teritoriul rus şi NATO şi să o replaseze în sfera sa de dominaţie, integral sau parţial, pentru păstrarea securităţii spaţiului său de interes. În acest moment, o încercare de reorientare a Ucrainei către spaţiul politic şi economic european, este încă un fapt foarte puţin probabil, având în vedere că SUA vor trebui să facă eforturi imense pentru integrarea  Ucrainei în  Uniunea Europenă.”  Profesor. dr. Tiberiu Tănase consideră situația din Ucraina atât de fluidă încât ea poate evolua în următoarele săptămâni spre separatism teritorial, fapt urmat aproape inevitabil de o criză economică cu efecte devastatoare. ”….situaţia actuală este fluidă şi instabilă – spune Tănase – și ea poate evolua spre o situaţie mult mai periculoasă, spre  seccesiune sau sparatism teritorial alimentat de o criză economică puternică ce se poate transforma într-una socială greu de controlat si stabilizat.”   

În Republica Moldova, dincolo de admirație, foarte multă îngrijorare

O sursă foarte bine informată dintr-o structură militară de la Chișinău, sursă care a dorit să-și păstreze anonimatul, ne-a declarat că ”Există temeri serioase cu privire la extinderea conflictului și influențele negative directe asupra Republicii Moldova: economice, politice, sociale. Însă, în aceeași măsură, crește și admirația față de mobilizarea unui popor, ucrainenii (…) împotriva dictaturii, a sovietelor, a înapoierii și a corupției, a politicienilor vânduți. Cu unele excese naționaliste tipic ucrainene, desigur, de pe urma cărora pătimesc încă mulți români. Impresia majoritară (și pragmatică), la Chișinău, despre evoluțiile recente din Ucraina este că eventuala consolidare a schimbării de macaz de la Kiev ar izola complet Transnistria și ar putea, astfel, să orienteze situația într-o direcție favorabilă Moldovei.” Aceeași sursă consideră că ar fi o lovitură dată și ”coloanei a V-a” din Republica Moldova. ”S-ar reteza, aproape, cordonul ombilical ce alimentează permanentul șantaj multiplu practicat de Moscova, ne-a declarat aceeași sursă. Am spus „aproape”, deoarece coloana a V locală (…), fără legături reale altele decât limba sovietică, nostalgiile staliniste și îndoctrinarea pravoslavnico-bolșevică, este foarte vioaie. Și suficient de influentă, într-o țară având o populație dezorientată și cu o cultură politică precară. Deci, esențialmente supusă manipulării.” Potrivit sursei noastre, situația din Ucraina se vede mult mai realist de la Chișinău, față de cum se vede de la București. ”… pe de o parte – ne-a declarat sursa respectivă – starea de conflict extern le-ar fi profitabilă pro-rușilor. Pe de altă parte, cozile de topor ar fi gata, oricând, să o alimenteze din interior pentru a dezvolta și mai mult confuzia și a se face parte în proces. În orice caz, de la Chișinău, situația, în general, se vede mult diferit de cum se ițește de prin știrile și analizele din România sau de cum ne-ar conveni nouă să fie…”    

 

În loc de concluzii

 

În acest ”război al intereselor”, mult timp nevăzut, dar care a devenit acum (aproape) realitate și destul de vizibil, aspirațiile ucrainenilor contează mai puțin. Ele sunt doar ”un paravan” al fățărniciei cu care se face adevărata, reala și cruda politică internațională bazată exclusiv pe interes și pragmatism economic. Morții ucraineni, indiferent de ce parte a baricadei se vor fi aflat ei, vor fi, unii dintre ei, ”eroii de serviciu”, cei care vor da legitimitate noii puteri care se va instala și care, chipurile, va împlini idealurile de libertate și prosperitate a cetățenilor ucraineni. Ceilalți morți, vor fi etichitați probabil ca ”teroriști” și vor deveni victimele noii puteri, oricare va fi aceasta. Un scenariu binecunoscut, nu vi se pare?  În spatele marionetelor politice ce se vor instala la putere cu binecuvântare externă, se vor afla însă ”adevărații sforari” - indiferent cum se vor numi ei – și care vor dispune și profita cu adevărat de resursele Ucrainei și poziția ei geo-strategică de excepție. Cei care pierd vor fi însă, oricum, ucrainenii.

 

Notă:

FOTO 1 – Nave rusesti debarca in portul Sevastopol din Crimeea

FOTO 2 – Dr. Tiberiu Tanasa, cercetator asociat Universitatea Dimitrie Cantemir din Bucuresti

 

Nicolae BalintNicolae BALINT

 

 

Pericol de război la granițele României (II)

Posted by Gabriela Petcu On March - 5 - 2014

FOTO 1 - Preluare din ziarul Adevarul15.000 de militari ruși au invadat Ucraina. Bună parte dintre statele aflate la graniță cu Rusia sau Ucraina au luat măsuri de ridicare a gradului de alertă având în vedere că evenimentele pot lua o turnură imprevizibilă care să le afecteze securitatea națională. Cea mai mare parte a analiștilor evenimentelor ce se derulează în prezent în Peninsula Crimeea din Ucraina – evenimente în care Rusia s-a implicat militar de o manieră neașteptată și în același timp spectaculoasă – se rezumă sau insistă în mod deosebit doar pe aspectele de ordin militar, precum și pe reacțiile internaționale față de cele ce se petrec în spațiul respectiv. Care sunt însă implicațiile economice ale acestei crize? Ce atitudine vor adopta în viitor principalii actori ai scenei internaționale care, dincolo de declarațiile oficiale, trebuie să țină seama de propriile interese? Cum vor arăta relațiile Est – Vest după după ce criza ucraineană va lua sfârșit? Sunt doar câteva dintre aspectele cele mai importante la care încearcă să răspundă – opinii în exclusivitate – foști diplomați români, reputați analiști militari și de informații (intelligence), precum și surse foarte bine informate din Republica Moldova. 

 

*

Uu nou ”Război Rece” ? Urmarea : consecințe economice greu de estimat

Opțiunea europeană a Ucrainei nu va putea fi probabil obstrucționată de Rusia. Însă trebuie remarcat că în societatea ucraineană există în mod cert o falie puternică, de vreme ce circa 40 % din cetățenii cu drept de vot se opun acestei opțiuni. Pe de altă parte, Ucraina are încă foarte multe probleme legate de propriile frontiere și pe cale de consecință, are probleme și cu recunoașterea drepturilor minimale prevăzute prin legi și acorduri internaționale pentru populațiile minoritare, cetățeni ucraineni. Nu e deloc de neglijat faptul că în Ucraina mișcarea naționalistă se află pe un trend ascendent ea fiind profund implicată în evenimentele ce au debutat la Kiev cu mai mult timp în urmă. Explicațiile naționalismului ucrainean, tot mai violent și radical, sunt relativ simple. Ele trebuie căutate în istoria frământata și tragică a Ucrainei, stat aflat lângă un vecin puternic precum Rusia, un vecin care a manifestat permanent tendințe expansioniste, dar și în situația actuală a Ucrainei, sărăcie generalizată, un grad de corupție FOTO 2 - Excelenta Sa, Vasile Buga, fost ministru consilier pe spatiul rusfoarte ridicat și lipsa separației puterilor în stat.  Excelența Sa Vasile Buga, fost ministru consilier al României pe spațiul rus, un foarte bun cunoscător al realităților acestei zone, consideră că ”…ultimele evoluţii din Ucraina sunt pe cale să ne aducă în pragul unui nou Război Rece cu urmările atât de cunoscute nouă. Pentru găsirea unei soluţii, cred că ar trebui pornit de la geneza acestui conflict: neîndeplinirea  de către forţele de opoziţie din Ucraina a angajamentelor asumate prin Acordul din 21 februarie a.c., garantat de reprezentanţii celor trei state membre ale UE: Germania, Franţa şi Polonia (…) în spatele forţelor de opoziţie moderate se află forţe radicale, care nu au nimic comun cu valorile europene…” În opinia domniei sale și consecințele economice vor fi pe măsură și nu vor întârzia să apară. ”…ameninţarea Occidentului cu sancţiuni de tot felul la adresa Rusiei – consideră fostul diplomat român la Moscova – vor avea ca efect tensionarea gravă a situaţiei în regiunea noastră, apariţia unui nou conflict îngheţat în aproierea frontierelor României, plasând ţara noastră într-o zonă de instabilitate, de natură să descurajeze venirea investitorilor străini.”

 

UE și NATO, surprinse. Germania,”joc” la două capete ?

După experințele cu așa-zisele ”revoluții portocalii”, nimeni nu poate fi atât de naiv să mai creadă că evenimentele din Ucraina au fost pur și simplu ”spontane”. Dincolo de realitățile socio-economice și politice din Ucraina – cu un cert rol stimulator al revoltei ucrainene - au existat ”actori” ale căror interese economice au intrat în coliziune în acest spațiu. Probabil că derularea atât de imprevizibilă a evenimentelor din Ucraina, dar mai ales reacția militară rapidă și promptă a Rusiei a fost cea care a surprins UE și NATO. Germania, unul dintre actorii principali ai UE, are însă propriile sale interese și nu pare dispusă nici chiar în numele acestei uniuni tot mai nefuncționale să-și FOTO 3 - Excelenta Sa Traian Plesca, fost ministru consilier pe spatiul germancompromită interesele sale pe termen lung. În opinia domnului Traian Pleșca, fost ministru consilier pe spațiul german, ”Germania nu este dispusă să bată din călcâie în faţa big brother-ului american, care nu numai că a umilit-o prin ascultarea telefoanelor mobile ale oficialilor germani ci, probabil, i-a cauzat şi pagube în sfera intereselor sale politice şi economice.(…) stoparea negocierilor pentru Acordul de liber schimb UE-SUA s-a datorat în mare parte vigilenţei Germaniei, întrucât respectivul acord risca să creeze avantaje concurenţiale firmelor americane. Este un semnal clar că Germania nu este dispusă să-și sacrifice propriile ei interese pentru interese strategice americane”. Traian Pleșca consideră că, dincolo de evoluțiile viitoare și de interesele UE, Germania își va urmări pragmatic propriul ei interes. ”Dintre ţările membre ale UE – a declarat fostul diplomat -, Germania este cea mai bine asigurată energetic de către Rusia, graţie gazoductului prin Baltica, expresie a diplomaţiei Gazprom-ului, la care, deocamdată, nu există alternativă. Aşadar, interesul ei naţional şi nu cel comunitar sau cel american îi vor dicta în continuare conduita faţă de Federaţia Rusă.”

                                                                                                     (Va urma)

Notă: FOTO 1 – Preluare din ziarul Adevarul

FOTO 2 – Excelenta Sa, Vasile Buga, fost ministru consilier pe spațiul rus

FOTO 3 – Excelenta Sa Traian Pleșca, fost ministru consilier pe spațiul german

 

Nicolae BalintNicolae BALINT

 

 

Pericol de război la granițele României (I)

Posted by Gabriela Petcu On March - 3 - 2014

FOTO 1 - Interventie militara rus-â +«n provincia Crimeea, din Ucraina

Pe fundalul ultimelor evoluții politice din Ucraina și îndepărtarea de la putere a președintelui ucrainean Ianukovici (refugiat în Rusia), Duma de Stat a Federației Ruse i-a dat mână liberă președintelui Vladimir Putin ”să protejeze viața și bunurile rușilor din Regiunea Autonomă Crimeea”, provincie din Ucraina locuită preponderent de populație rusofonă. Un pretext (aproape) legal din punct de vedere al dreptului internațional și care înseamnă că rușii pot interveni militar în respectiva regiune. Trupe speciale rusești au fost deja dislocate în zonă, iar altele urmează să se deplaseze într-un timp foarte scurt. La rândul său statul ucrainean a decretat mobilizarea unităților armatei, dar și a rezerviștilor cerând totodată reuniunea de urgență a ONU pentru a lua poziție față de intervenția Rusiei. Canada și-a retras ambasadorul de la Moscova, iar Rusia ia în calcul retragerea ambasadorului său din SUA. Convorbirea telefonică de acum o zi dintre președintele american Barack Obama și Vladimir Putin, pe tema crizei din Ucraina, nu s-a soldat cu niciun rezultat. Summit-ul G8 de la Soci este în pericol de a fi boicotat. Lucrurile se precipită cu fiecare oră care trece. Cu puțin timp în urmă NATO a somat Rusia să-și retragă trupele din Crimeea.

*

Pe fond, problema se pune cât se poate de tranșant: va fi sau nu război în Ucraina? Se va dezintegra statul ucrainean? Ce implicații poate avea acest conflict pentru țările din zonă - inclusiv România și Republica Moldova -, dar și pentru întreaga Europă? Este criza ucraineană preludiul unui Al Treilea Război Mondial sau vom intra într-un nou Război Rece? Pentru cât timp? Acestea sunt gravele frământări care preocupă în aceste zile toate marile cancelarii ale lumii. Asistăm de fapt la o nouă reconfigurare a centrelor de putere în Europa și în lume. Este evident și faptul că Rusia nu mai este dispusă să cedeze. În tot acest timp China tace enigmatic, dar își continuă ofensiva economică în Europa și în întreaga lume. Pe tema posibilelor evoluții politico-militare din zonă, dar și din spațiul adiacent, precum și a posibilelor riscuri de securitate, vă prezentăm în exclusivitate opiniile unor personalități, foști diplomați de carieră, precum și a unor reputați analiști militari și de informații (intelligence).

 

FOTO 2 - Excelenta Sa Romulus ioan Budura, fost ambasador al Romaniei inChinaLitigii și conflicte ”înghețate” de decenii sunt readuse acum în actualitate

Chestiunile nerezolvate sau rezolvate parțial și defectuos sunt acum în prim plan. Crimeea – fostul Hanat al Hoardei de Aur locuit cândva în mod predominant și tradițional de tătari - are o istorie aparte. Tătarii din fosta provincie rusească Crimeea au fost în Al Doilea Război Mondial aliații germanilor. După război sovieticii i-au deportat pe tătari în cele patru zări ale URSS, dar mai mult în Asia, aducând în locul lor ruși și drept urmare au schimbat compoziția etnică a regiunii. Aceasta a fost făcută ”cadou” după 1991, tânărului stat Ucraina care și el are o istorie zbuciumată. Același stat ucrainean a moștenit și alte ”cadouri otrăvite” (teritorii) de la fostul imperiu sovietic, dar și de la Polonia, Germania, Ungaria și, binențeles, România, în acest ultim caz fiind vorba de NE Bucovinei și Ținutul Herța (circa 500.000 de locuitori români). În acest sens, iată ce ne-a declarat Excelența Sa, Romulus Ioan Budura, fost ambasador al României în China, reputat sinolog: ”În spatele Euromaidanului ucrainean există probleme istorice grave ce nu pot fi neglijate (nu mă gândesc doar la administrarea defectuoasă a economiei și a întregii țări), după cum nu a încetat niciodată să existe și intenții de a le rezolva. Astfel, Ucraina de astăzi încorporează teritorii poloneze, românești, slovace, ungurești, pe care URSS le-a obținut în urma celui de Al Doilea Război Mondial, cu asentimentul SUA și al Marii Britanii, ca și teritorii rusești, ca urmare a malversațiunilor ucraineanului N.S.Hrusciov, pe când era atotputernic la Kremlin. Nu întâmplător SUA și Marea Britanie s-au grăbit să-și reafirme garantarea integrității teritoriale a Ucrainei, iar Franța, Germania și Polonia, care nu au avut vreun cuvânt în aranjamentele teritoriale, cărora ultimele două le-au fost de altfel și victime,  s-au grăbit să negocieze un acord la Kiev, în perspectiva unei soluții pașnice. Rușii pot oricând să-și revendice Crimeea și Odessa. Extinderea Uniunii Europene spre Est, urmărea și urmărește rezolvarea revendicărilor teritoriale – lesne de înțeles de altfel – pe cale pașnică, atât de Polonia, cât și de Germania. Este greu să ne închipuim că Germania, principala putere a Europei Occidentale, va accepta multă vreme ciuntirea teritoriului ei strămoșesc. Acest obiectiv este destul de greu de atins, atât datorită poziției SUA și Marii Britanii, cât și calității noii conduceri de la Kiev, ca și opoziției Rusiei. Se vor preconiza, probabil, multe soluții tranzitorii “”de guvernare” până la abordarea explicită a problemelor teritoriale.” În același sens s-a exprimat și dl. general S.R.I. (rz) Aurel I. FOTO 3 - General S.R.I. (rz.) Aurel I. Rogojan, analist pe probleme de informatiiRogojan, reputat analist de informații și prolific autor de carte. ”Mai  devreme sau mai târziu – spunea domnia sa – chestiunea ucraineană necesita un pachet de soluții, fiindcă într-o asemeanea construcție geopolitică eterogenă, pe care Lenin, Stalin și Hrusciov au remodelat-o, fiecare cu alt scop, sunt numeroase problemele litigioase înghețate, prin  tratate impuse împotriva unor realități istorice, etnice și culturale. Ucraina tradițională   este puternic naționalistă, în sensul cel mai periculos posibil, iar construcția geopolitică  a venit în întampinarea orgoliilor naționaliste. Niciun român adevărat nu se poate resemna în fața faptului că Ucrainei i-au fost date părți din patria sa strabună. O modificare a status quo-lui construcției geopolitice nu ne poate fi indiferentă. Dimpotrivă! Unitatea de teritoriu a congenerilor, crearea condițiilor de afirmare și consolidare a propriei identități etno-culturale românești trebuie să ne preocupe în cel mai înalt grad. Spre deosebire de Polonia, prezentă în miezul evenimentelor, chiar în primul rând, din asemenea motive, diplomația românească este posibil să nu fi avut temeritatea unei implicări pe măsura mizelor. În arealul est european avem în ultimul sfert de secol experiența inedită a reculului istoriei. Când nu ești corect poziționat pentru a atenua forța de recul a istoriei, poți fi lovit în plin.”

 

Se configurează o nouă structură a puterii în lume. China și Rusia în prim plan

Indiferent cum se va termina criza ucraineană, lumea nu va mai arăta la fel după ce aceasta va lua sfârșit. Criza ucraineană este doar vârful aisbergului. Ea prefigurează fața hidoasă a ceea ce nu se spune de fapt, și anume faptul că lupta pentru resurse și controlul unor puncte strategice din întreaga lume a ajuns într-o fază critică, explozivă. Care va fi prețul, dar mai ales cine îl va plăti? ”O nouă structură a puterii în lume este pe cale să se statornicească – ne-a declarat ambasadorul Romulus Ioan Budura - o structură în care vechile mari puteri, inclusiv SUA, nu-și vor mai putea impune voința așa cum o făceau cândva. Retragerea NATO din Afganistan și mai apoi din Irak este semnificativă în acest sens. China, secondată de Rusia și alte puteri emergente, nu se va grăbi, așa cum îi dictează filosofia milenară, să anticipeze statornicirea noii ordini mondiale. În acest context mi se pare demn de a fi luat în considerare interesul Chinei de a dezvolta relații cu cele 16 state din Estul și Centru Europei și de a le sprijini în dezvoltarea lor. Asocierea cu Uniunea Europeană nu a adus beneficii economice acestor țări, pe măsura degradării economiilor lor determinate de concurența brutală și imperativă a companiilor occidentale. Și mai sunt și alte motivații ascunse ale evenimentelor ce se petrec în Ucraina, care amintesc de cele petrecute în Europa și Asia în anii 1989–1992 sau în Nordul Africii acum 5–6 ani.” În opinia generalui Rogojan, Rusia a fost permanent provocată, iar reacția acesteia era previzibilă în condițiile în care atât UE, cât și NATO s-au extins tot mai mult spre Est și implicit, în imediata vecinătate a Rusiei și Chinei. ”Rusia a fost sistematic provocată, izolată și vulnerabilizată, a declarat generalul Rogojan. N.A.T.O a ajuns departe pe flancul sudic al Rusiei, apropiindu-se și de China. Frontierele imense ale Rusiei se află sub presiuni fără precedent. În ultimii cinci ani, Rusia a făcut mari eforturi de pregătire pentru o apărare militară de proporții comparabile cu cel de Al Doilea Război Mondial….” În opinia fostului ambasador al României în China, Romulus Ioan Budura, contextul internațional s-ar putea dovedi totuși favorabil României. ”Revendicarea de către România a Bucovinei de Nord, Ținutului Herței și județelor adiacente Dunării – spunea domnia sa – se cuvine să se afle pe agenda noastră, ca și asocierea Republicii Moldova cu Uniunea Europeana în perspectiva unirii cu Patria Mamă. Acțiunile în acest sens se cer a fi coordonate cu ale celorlalte puteri interesate, într-un ritm și într-o formă care să confere procesului un anume firesc, un anume calm. Starea frontierelor de la sfârșitul Primului Război Mondial, care s-a întemeiat pe principiul legitim al autodeterminării națiunilor (așa cum s-a întamplat cu decolonizarea în urma celui de Al Doilea Război Mondial), era cuminte, legitimă și se cere a fi luată ca atare în considerare.”

 

Notă:

foto 1 –  Interventie militara rusă în provincia Crimeea, din Ucraina

foto 2 – Excelenta Sa Romulus Ioan Budura, fost ambasador al României în China

foto 3 – General S.R.I. (rz.) Aurel I. Rogojan, analist pe probleme de informații

                                                                                                  (Va urma)

 

Nicolae BalintNicolae BALINT

 

 

 

Maria-Diana-PopescuDiana Maria POPESCU

 

Am primit prin poşta electronică de la distinsa doamnă prof.univ. dr. Angela Mamier un articol publicat în “Midi Libre”, cotidian regional din Montpellier, France, pe 6 ianuarie la rubrica “actualités régionales”,  pentru care îi mulţumesc şi îi rămîn îndatorată. Prima parte în ghilimele reprezintă traducerea textului din tăietura de ziar alăturată, iar partea a doua, punctul meu de vedere asupra gravelor ironii pe care îşi pune iscălitura ziaristul francez, de la care aştept cu drag o explicaţie, dacă are curaj şi răspunsuri convingătoare. De peste două decenii, francezii s-au întrecut prea mult cu gluma pe seama românilor. Ajunge!

 

„Ortodocşii sărbătoresc Crăciunul într-un mare spirit de deschidere. Un uşor aer rusesc pluteşte în Saint-Julien-des-Points. Această comună, aflată în apropierea Grand Combe, este reşedinţa schitului «Sfânta Credinţă» (o mică mânăstire). Ieri, călugărul ortodox Ioan i-a primit pe credincioşi pentru sărbătorirea Crăciunului. Această diferenţă de zile se explică prin decalajul de 15 zile dintre calendarul gregorian şi calendarul iulian, cel care normează credinţa ortodoxă. Slujba a semănat cu turnul Babel, devreme ce credincioşii se rugau în limbi diferite: slavonă (un limbaj liturgic de origine slavă), română, engleză, franceză… Slujba a atras şi non-ortodocşi, încântaţi de schit datorită măreţiei cântărilor sau datorită ornamentelor. Trebuie spus că ortodocşii favorizează un spirit de deschidere care seduce mai mult decât atracţia locului.”

Pentru derută, la sfîrşit, ziaristul aruncă, un pic de poleială, adică, ornamente şi seducţie. Domnule ziarist, nu la cele două elemente se reduce Ortodoxia! Vestul are probleme uriaşe cu minorităţile şi pe cît se prezintă el de democrat, pe atît e ros de ură şi de ipocrizie. E firesc să fie la fel şi pentru francezi: dacă te urci într-un autobuz în Tours, de exemplu, jumătate din călători sînt străini de neamul, de limba şi de credinţa francezilor. Prin urmare, putem înţelege de ce unii francezi, cetăţeni simpli sau ziarişti pot fi deranjaţi de auzul cuvintelor neînţelese. Deschiderea umanistă înţeleasă în sens eronat duce la tulburare în societăţile vestice şi continuînd, pare că va avea tot felul de consecinţe anti-umane pentru ambele părţi. Estul nu are această problemă, ba mai mult decît atît, ruşii, românii, ucrainenii, grecii, bulgarii şi restul ortodocşilor se închină aceluiaşi Dumnezeu. Entropia introdusă de caracterul multinaţional destabilizează societatea vestică, pe cînd în Biserica Ortodoxă toţi sînt una. Sfîntul Apostol Pavel a arătat acest lucru încă de la naşterea ortodoxiei: „Căci nu este deosebire între iudeu şi elin, pentru că Acelaşi este Domnul tuturor, Care îmbogăţeşte pe toţi cei ce-L cheamă pe El” (Romani X, 12). Faptul că un rus, un român, un englez şi un francez se roagă fiecare în limba lui, în acelaşi timp, şi aceluiaşi Dumnezeu, reprezintă normalitatea, nu un motiv de uimire şi cu atît mai puţin un motiv de ironie. Acest lucru devine evident dacă luăm în considerare unirea în care se află credincioşii ortodocşi: „Căci precum trupul unul este, şi are mădulare multe, iar toate mădularele trupului, multe fiind, sunt un trup, aşa şi Hristos. Pentru că într-un Duh ne-am botezat noi toţi, ca să fim un singur trup, fie iudei, fie elini, fie robi, fie liberi, şi toţi la un Duh ne-am adăpat. Căci şi trupul nu este un mădular, ci multe” (I Corinteni XII, 12-14). Motivul pentru care putem spune acestea este mărturisirea aceleiaşi credinţe, „căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus. Căci, cîţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus” (Galateni III, 26-28).

Faximil-ziarSă compari o biserică plină cu oameni de mai multe naţionalităţi, care sărbătoresc Crăciunul, cu Turnul Babel, este cel puţin o eroare logică vecină cu insulta. Aplicînd acelaşi raţionament, şi Uniunea Europeană este tot un turn Babel, mult mai mozaicat, şi haotic. Locuitorii şesului din ţara lui Senaar, prin construirea turnului, încercau în mîndria lor să reuşească fără Dumnezeu, să fie faimoşi, să înlocuiască frumuseţea creaţiei lui Dumnezeu cu grămada lor de cărămizi şi smoală. În esenţă, este ceea ce face şi omul modern, la un nivel mult mai avansat, disimulat sub masca binelui, a progresului, a deschiderii minţii. Astfel, amestecarea limbilor din societatea de atunci şi de acum este consecinţa izgonirii lui Dumnezeu din viaţa omului, este expresia demersului ateu şi ignorant de a atinge fericirea, binele şi nemurirea. O astfel de gîndire este sortită eşecului şi este total iraţională. Duhul Sfînt a restabilit unitatea limbilor în Biserică, cînd la Cincizecime S-a pogorît peste apostoli, dîndu-le darul de a vorbi în limbile pămîntului. Aşadar, Babelul este prototipul dezbinării, pe cînd Biserica Ortodoxă este chipul unirii. Există un singur limbaj duhovnicesc, activ în mintea oricărui om, indiferent de limba prin care îl exprimă.

Deschiderea societăţii şi deschiderea Bisericii sînt două lucruri diferite, aşa cum se găsesc ele acum, nu trebuie confundate şi nici interpretate antitetic. Indiferent de etnie sau de naţiune, societatea primeşte cetăţeni, muncitori şi cumpărători, Biserica primeşte credincioşi, postitori şi milostivi; societatea cere paşaport, Biserica cere mărturisire de credinţă (botez). Hristos spune: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Matei XI, 28). Ziaristul francez mai notează că non-ortodocşii sînt atraşi de Biserica ortodoxă, însă nu înţeleg motivul atracţiei. Dacă oamenii ar fi vrut „cîntări măreţe” ar fi mers la operă; dacă oamenii ar fi vrut „ornamente” ar fi mers în palatele Loarei. Biserica Ortodoxă îi atrage din alt motiv şi anume că, mînaţi de conştiinţă, văd viaţa firească, iubirea adevărată, jertfa curată, iar sufletul lor rîvneşte după ele. Îi invităm pe neatenţii observatori francezi să vină şi la slujbele Bisericii Ortodoxe Române şi, ascultînd cîntările măreţe şi admirînd icoanele împodobite, să nu-şi oprească puterea înţelegătoare a minţii la acest nivel exterior, ci să pătrundă raţiunile lucrurilor care vin de la Dumnezeu. Mă văd nevoită, pentru prima dată, să dau dreptate afirmaţiilor senatorului Haralambie Vochiţoiu. Nu ştiu în ce partid este înregimentat şi ce politici practică, dar în mod sigur este iubitor al moralei creştine: „Asistam la atacuri fără precedent la adresa Bisericii Ortodoxe Române. Nu contează numele persoanelor şi nici partidul sau alianţa din care aceştia fac parte, pentru că, daca le pronunţăm numele, îi facem oameni. Iar ei nu sunt. Ei sunt doar Satana ajuns în Parlamentul României”.

 

Diana Maria POPESCU

header

GLUME NOI DIN DIASPORA PE-NŢELESUL TUTURORA

Posted by solariu On December - 31 - 2013

Sorin Olariu

MULŢUMESC DIN INIMĂ PARTIDULUI

Şoim al Patriei ţi-am fost
Şi te pup cu mult alean,
Că mi-ai dat arìpi şi-un rost
… Ca să zbor peste Ocean!

PARADOX ROMÂNESC

Când românii sunt pe-afară
Se topesc din dor de ţară,
Iar ’năuntru se usucă:
Se topesc din dor de ducă!

TINERETUL, VIITORUL ŢĂRII

Se-aşteaptă de la tineret
Să schimbe ţara-n mod concret,
Iar tineretul, ca urmări,
O schimbă, dar pe alte ţări.

INTEROGATORIU

M-au dus aseară la Chestură
C-am scris umor cu ceva tentă
Şi-atât de mult mă descusură
C-abia mă coase-o asistentă.

DIVORŢ AMIABIL

Să divorţăm civilizat
Că doar niciunul nu-i mai breaz:
Tu nu mă suferi când sunt beat,
Eu nu te sufăr când sunt treaz!

EPI-FABULĂ MIORITICĂ

Ţara noastră, de-o cutreieri,
Nu-i nici mare, nu-i nici mică,
Dar conţine-atâţia greieri
Că de-a dreptul te furnică!

GASTRONOMIE GEOPOLITICĂ

Românul nostru, plin de zel,
Se-ntoarce astăzi spre Apus:
Mai bine Varză de Bruxelles
Decât Salată a la Russe!

SFAT PĂRINTESC

De-ai să-nveţi, copile, carte,
Ai s-ajungi şi tu departe
Şi-o să ai atunci de toate…
În Canada sau în State!

NE PLEACĂ DOCTORII

Ne pleacă doctorii din ţară
Iar statul are ca pretenţii
Să ia, urgent, cu ei, afară,
Şi bolile şi pacienţii!…

IARBA VERDE DE ACASĂ

Iarba verde de acasă
Oare ţi-o mai da fiori
Când alergi cu limba scoasă
După nişte… verzişori?

Autor Sorin Olariu

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors