Archive for the ‘Romani in lume’ Category

Sarbatoare a dacilor liberi

Posted by Stefan Strajer On December - 17 - 2009

Sărbătoare a Dacilor liberi

Doi colaboratori ai “Curentului International” si-au lansat ultimele carti. Nicolae Dabija: “Hotii de sperante” si Ovidiu Creanga: “Cu si fara securisti”
 Capitalist_de_mama_focului_1989_Canada1.Ovidiu Creanga

Foto.Ovidiu Creanga
La 5 decembrie 2009  în sala de şedinţe din incinta sediului Uniunii Scriitorilor, la Chişinău a avut loc un remarcabil eveniment: prezentarea cărţilor noi, apărute la editura „Vicovia” din Bacău „Hoţii de speranţe”, de marele poet şi publicist Nicolae Dabija şi „Cu şi fără securişti” de scriitorul Ovidiu Creangă din Canada.
La acest mare eveniment au luat parte renumiţi scriitori şi poeţi şi alţi oameni cunoscuţi de ştiinţă şi cultură, invitaţi de către organizatori.
Cărţile au fost prezentate de către Preşedintele Uniunii Scriitorilor din RM (România Mică) academicianul Mihai Cimpoi, care la început i-a felicitat pe cei prezenţi cu Marea Unire, sărbătoare Naţională a României. Domnia sa a menţionat cu mândrie, că autorităţile de la Bucureşti au evidenţiat rolul şi meritele oamenilor de cultură din RM şi îndeosebi a redactorului ziarului „Literatura şi Arta”, N.Dabija, în Mişcarea pentru Renaşterea Naţională din RM şi în Revoluţia din România Mare declarând, că Revoluţia din decembrie 1989 din România a început la Chişinău… 

Nicolae Dabija.Foto 1

Foto. Academicianul Nicolae Dabija     
În cuvintele sale de felicitare cu ocazia prezentării cărţilor noi Anton Moraru, istoric şi cercetător a tinut să accentuieze valoarea acestor lucrări din punct de vedere istoric servesc ca document  ce vor servi viitoarelor generaţii in cercetarea şi găsirea adevărului istoric. – Cartea lui N.Dabija „Hoţii de speranţe” este o carte pentru lupta de eliberare naţională…- a accentuat Domnia sa.
Poetul Anatol Codru a vorbit cu multă căldură despre activitatea profesională a lui N.Dabija menţionând, că astăzi nu e sărbătoarea lui Dabija, ci sărbătoarea întregii societăţi. Acele 12 cărţi politico-artistice şi istorico – filozofice, publicate de dânsul sunt un aport pentru a studia, sunt pentru viitorime…Şi dacă M.Eminescu este cel mai mare poet al sec.XIX,apoi N.Dabija: poetul şi publicistul, politicianul, istoricul şi filozoful este cel mai mare poet al sec.XX şi…Pe seama acestor cărţi se vor scrie alte cărţi de catre generaţiile viitoare, aşa cum scriem noi astăzi despre Revolutia din 1848, despre Marea Unire etc.
Andrei Strâmbeanu, în cuvântul său de felicitare a vorbit cu multă dragoste despre creaţia literară şi de surpriza nespus de frumoasă a  poetului N.Dabija prin această  prezentare a cărţilor de azi.
– Este un erou al zilelor noastre – spune A.Strâmbeanu – care a rezistat la toate încercările şi presiunile timpului, care prin activitatea sa  culturalizează poporul român.
Frumoase cuvinte a auzit auditoriul de la D-na Ana Bantoş care a menţionat, că N.Dabija este un deschizător de drumuri în poezia noastră…
Renumitul poet şi politician Ion Hadârcă in luarea sa de cuvânt de asemenea atribuit lucrărilor puse în discuţie valori inestimabile menţionând, că Nicolae Dabija a scris durerile şi patimile poporului nostru. Poet, publicist, politician, istoric şi filozof Nicolae Dabija este un Soljeniţin al României noastre.
De la numele celor prezenţi academicianul Mihai Cimpoi şi N.Dabija au adus frumoase cuvinte de mulţumire editurii „Vicovia” din Bacău în persoana Directorului ei D-l Viorel Cucu pentru munca depusă la editarea acestor cărţi minunate.
În omajiul său, adus la adresa autorilor Directorul editurii „Vicovia” şi-a manifestat plăcerea pe care o primeşte de la colaborarea cu aşa mari personalităţi ale poporului român ca N.Dabija şi O.Creangă. Domnia sa accentuat că poeţii şi scriitorii nu au vârstă, că niciodată nu e târziu să începi a scrie, a scrie Adevărul aşa cum scriitorul O.Creangă a debutat la vârsta de 80 de ani şi astăzi, la respectabila vârstă de 88 de ani are „scoase de sub tiasc” (vorba scriitorului) 8 cărţi.
Cuvinte nemaipomenit de bune la adresa cărţii scriitorului şi epigramistului O.Creangă a spus poetul secolului trecut şi celui de azi N.Dabija: „O.Creangă este feciorul poporului basarabean, care prin lucrarea sa autobiografică descrie istoria poporului roman atât din stânga cât şi din dreapta Prutului, descrie viaţa social-politică şi culturală în perioada interbelică din Basarabia şi a regimului comunist sovietic din România.”
Scriitorul descrie în cele mai veridice culori aspectul geografic, istoric, cultural şi politic din ţările vizitate de dânsul. A avut acces în eşalonul cel mai superior de conducere a Ţarii, stând bine pe lângă “Geniul Carpaţilor şi Savanta cu nume mondial.” (soţii Ceauşescu)  şi care datorită funcţiilor înalte pe care le-a ţinut a cutreerat aproape toate ţările lumii.  Domnia sa, din pensia pe care o primeşte  sponsorizează 2 gimnazii: din Stolniceni şi Mana. 3 licee: din Vărzăreşti (Al.cel Bun), Tighina (Al.cel Bun) şi din Tiraspol (Lucian Blaga) – trei locuri premiante din fiecare şcoală câte 200 euro, prin acest gest de binefacere stimulează la elevi dragostea şi dorinţa faţă de carte.
Multe cuvinte calde la adresa omagiaţilor au adus Iulian Filip, Raisa Ciobanu şi alţii…
În încheiere Preşedintele Uniunii Scriitorilor M.Cimpoi i-a felicitat pe toţi participanţii la acest forum cu Sărbătorile apropiate, iar N.Dabija a mulţumit tuturor pentru prezenţă invitându-i în sala de jos, unde a evoluat ansamblul folcloric „Haiducii.”.
Iacob Cazacu-Istrati (RM – Romania Mica)
Pentru conformitate: Ovidiu Creanga

„LIMBA NOASTRĂ-I O COMOARĂ!“

Posted by Stefan Strajer On December - 13 - 2009

„LIMBA NOASTRĂ-I O COMOARĂ!“

Photographer
Autor: Alexandra-Iulia ZĂRNESCU

O naţiune este definită, în principal, prin pământul pe care îl stăpâneşte şi prin limbă, vectorul esenţial prin care se constituie Cultura sa. Pământul natal, pe care s-a născut un popor, pe care îl locuieşte şi pe care îl cultivă ca să se hrănească şi să prospere, face parte din categoria bunurilor imobile, fixe, pe care nu le poate schimba şi pe care nu le poate lua cu el în căruţă, dacă migrează. Popoarele migratoare s-au pierdut în Istorie în timpul respectivelor migraţii, graiurile lor dispărând odată cu ele.
Noi, românii, nu am venit din alte zări: am fost aici dintotdeauna. Din vremi imemoriale. De aceea, avem şi o limbă străveche, arhimilenară şi, ca atare, bine constituită şi frumoasă. Limba, însă, este un bun mobil, spiritual, „la purtător“: fiecare membru al unui popor o ia cu sine dacă alege să-şi părăsească Patria şi să se stabilească – temporar sau definitiv – în altă ţară. Dar, oriunde se manifestă, limba română face parte din Patrimoniul Naţional al Românilor şi, în consecinţă, ea trebuie cultivată şi apărată de ingerinţe străine, întrucît „Limba noastră-i o comoară!“, cum frumos şi profund spune poetul Alexei Mateevici. Este firesc, aşadar, să considerăm că toţi românii au obligaţia morală şi spirituală să se preocupe de protejarea limbii române, pentru a o feri de pervertirea ei, deoarece, cum vedem, se diversifică formele de agresiune contra limbii române.
În ceea ce mă priveşte, m-am asociat şi eu celor care militează pentru acest lucru şi am redactat câteva materiale de presă prin care am semnalat folosirea – pe cât de răspândită, pe atât de greşită – a noţiunilor „xenofobie“, „procent“, „poliţie criminală“ etc. Articolele referitoare la primele două noţiuni au fost publicate şi în Curentul Internaţional, al cărui deceniu de apariţie se aniversează acum.
Din păcate, poluarea limbii române se realizează chiar prin dicţionare – cum am relevat în acele materiale –, dar, în ultima vreme, şi prin traduceri, în spirit cosmopolit-mimetic şi în genul Coanei Chiriţa, care din „furculiţă“ făcea „furculision“. E cazul, de exemplu, al preluării prin traduceri „fonetice“ şi mimetic-grafice – ridicole şi greşite – şi nu semantice a recentelor achiziţii de vocabular: din englezescul location au făcut, de-a dreptul, „locaţie“, în loc de „poziţie, aşezare“ şi, în contextul respectiv, „loc“ – deşi „locaţie“ înseamnă altceva în limba română; cuvîntul classified îl preiau, ad litteram, „clasificat“, în loc să-l traducă, în mod corect, prin „secret“, deoarece în limba română „clasificat“ are doar sensul nevinovat de „clasificat“; anglo-americanul responsible a devenit, tot ca „furculision“, „responsabil“, dar e folosit în propoziţii în care i se atribuie exclusiv sensul de „vinovat“: „Al Qaeda este considerată responsabilă de atentatele contra Turnurilor Gemene“… etc. La fel, e la modă să zici „determinare“ în loc de „hotărâre“, „voinţă“. Au ajuns nu numai politicienii, ci şi sportivii să se exprime astfel: „Avem determinare să câştigăm la scor!“ Unde ţin ei „determinarea“ asta? În buzunare, în jambiere, în mingea pe care o aleargă?! Nu este mai simplu, mai frumos şi mai exact să se spună „Suntem hotărâţi să câştigăm!“?; sau: „Suntem motivaţi să învingem!“?; sau: „Am decis să luptăm pentru victorie!“? Similar, este de bon-ton să zici: „Ei au expertiză în această problemă“ în loc de „Ei au experienţă“, „competenţă“ etc.
De asemenea, deşi este un pleonasm, este la mare modă folosirea neologismului „reiterat“, preluat din limba franceză – evident, de către semidocţi, care vor şi ei să vorbească „pă radicale“! În aceeaşi situaţie se află şi la fel de impropriu este folosit cuvântul „impact“ (de la impactus), care înseamnă „izbit, lovit, tamponat“. Singurii care-l utilizează cu sensul corect sunt – surprinzător – foştii mili-ţieni de la Serviciul Circulaţie al Poliţiei: „La impactul cu autobuzul, autoturismul s-a zdrobit…“; sau: „La locul de impact s-au găsit urme…“ etc. În rest, toţi ceilalţi îl folosesc cu sensul greşit, de „efect, consecinţă“, şi spun cu preţiozitate: „…impactul asupra…“
Deoarece „Limba noastră-i limbă sfîntă, Limba vechilor Cazanii“ şi întrucît voi pleda mereu pentru păstrarea purităţii limbii române, voi continua să redactez materiale în care să dezvolt analiza referitoare la termenii şi expresiile enumerate, precum şi la altele, ca să relev erorile comise de unii publicişti sau analişti – precum cunoscutul ziarist Ion Cristoiu, la care a devenit un parazit verbal formularea „Ce-s cu astea…“ (sic), formulare pentru care, deşi este evident greşită, nu s-a găsit nimeni să-l corecteze! Astfel, sper să pot întări colaborarea mea cu această revistă, citită atât de românii din ţară, cât şi din afara ei – în special de românii din S.U.A. şi Canada, unde apare de un deceniu. Încă o observaţie de stil şi de logică impusă de recenta exprimare improprie a premierului Emil Boc: „Am decis să-l remaniez pe ministrul Nica…“ (sic). Vai, domnule Boc! Se remaiază ciorapul; se remaniază guvernul; dar un ministru nu poate fi „remaniat“: el poate fi doar demis.

Vă rog să-mi îngăduiţi să profit de această ocazie festivă ca să-mi exprim, încă o dată, deplina gratitudine faţă de domnul Ştefan Străjeri, directorul şi animatorul neobosit al Curentului Internaţional, care mi-a făcut onoarea să mă asocieze prestigioşilor colaboratori ai revistei.

Cuvântare prezentată la aniversarea a 10 ani de apariţie a revistei CURENTUL  INTERNAŢIONAL
2 octombrie 2009, Pojorâta
Bucovina, România

1 Decembrie 1918 – sarbatorit la Detroit

Posted by Stefan Strajer On December - 10 - 2009

Foto.Scena manifestarii.SiteHORA UNIRII – La sarbatoarea zilei de 1 Decembrie, la Detroit

Autor: Doina Popa

Sâmbata, 28 noiembrie 2009, pe pamânt american.
O zi superba de inceput de iarna, rece dar cu un soare stralucitor, menit parca sa incalzeasca inimile românilor hotarâti sa se indrepte catre Warren, oraselul situat la nord de Detroit, Michigan si care adaposteste biserica pastorita de charistmaticul preot Ioan Mihut, „Pogorârea Sfântului Duh”. Dumnezeu a hotarât, ca prin destinul harazit preotului si comunitatii de români de pe aceste meleaguri, sa se ridice una din cele mai mari biserici ortodoxe românesti din America si care constituie nu numai locas de rugaciune, dar detine si o sala imensa in care românii, organizeaza diverse actiuni crestinesti: nunti, botezuri, spectacole, manifestari românesti de unire in cuget si simtiri cu tinuturile stramosesti.
Foto. Prezentatorii Mirela Costa si Gheorghe Chindris..siteJPG
Societatea culturala româno-americana „Avram Iancu” condusa de Gheorghe Chindris, a organizat cu ocazia zilei de 1 Decembrie, sarbatorirea a 91 de ani de la marea Unire din 1918, Ziua Nationala a României, sarbatoare de o importanta incontestabila pentru spiritul si simtirea românilor de pretutindeni.
Am avut marea bucurie sa cunosc cu aceasta ocazie români de o rara frumusete fizica si morala, inzestrati cu un larg si mândru spirit românesc, neobositi in drumul pe care si l-au ales, de a trai, munci si de a duce peste generatii frumusetea limbii, traditiilor, obiceiurilor noastre stramosesti.
In sala frumos aranjata, au rasunat imnurile celor doua tari (mama si de adoptie), colinde stramosesti, cântece si jocuri populare românesti, pe scena au urcat invitati, preoti, solisti, instrumentisti si vocali (Florentina si Petre Giurgi, Pusa Poienaru, Mariana Iatagan, Dorel Fort, si altii), exprimându-si fiecare ideile, gândurile, creatiile, cântecele, dedicate marii Uniri, intr-o organizare de suflet coplesitoare, urmarindu-se programul alcatuit de catre cei doi prezentatori neobositi, frumos imbracati in costume populare, Gheorghe Chindris si Mirela Costa.
Prima parte a fost dedicata acestui moment maret printr-un program de cantece sau discursuri, la care au luat parte preotii ortodocsi: pr. Ioan Mihut – cel care pastoreste Biserica Pogorârea Sfântului Duh, protopop Laurentiu Lazar, de la Episcopia Vatra, pr.Stefan Vlad, pr.Sabin Pop, pr.Horatiu Balanean, maicutele Justiniana si Serafima de la Manastirea Salva, din Bistrita Nasaud, pastorul penticostal Ioan Buia, pastorul baptist Dragoiescu. A fost prezenta fanfara bisericii penticostale Bethesda si corul bisericii baptiste. Au recitat poezii: doamna Violeta-Viorica Balasa si Constantin Grigorean. Un moment emotionant a fost realizat de familia Fritea: Ioana, Andra si Denisa – mama si cele doua fiice, prin cântecul interpretat cu emotie, „Nu-i pamânt ca si Ardealul”.
Foto. Biserica Pogorarea Sfantului Duh unde a avut loc sarbatorirea Zilei Nationale
Domnul Stefan Strajeri a tinut o frumoasa prelegere cu ocazia implinirii a 10 ani de activitate a ziarului „Curentul International”, publicatie care aduna in paginile sale semnaturile unor scriitori români de seama, aflati in tara sau in afara tarii, cautat si citit cu nerabdare si viu interes de catre românii de pretutindeni.
In mijlocul salii imense, urmând indemnul cântecului „Hai sa dam mâna cu mâna…” copii, tineri, vârstnici s-au prins cu emotie si drag in Hora Unirii, hora care se cânta si se joaca peste timp si spatiu, simbolizând dragostea, prietenia, respectul si puterea credintei in adevar si dreptate.
003
Societatea „Avram Iancu” in organizarea acestei manifestari i-a avut ca parteneri media pe: TVR International si Curentul International. Echipa TVR International a fost reprezentata prin: doamna Aura Iosif si domnul Remus Mircea Tigoniu. Dupa sarbatoarea reusita de anul trecut, a fost o noua reusita si sa speram ca de acum va deveni traditie, ca aceasta zi sfânta a neamului românesc sa fie pretuita asa cum se cuvine, atât aici, la Detroit, cât si oriunde traiesc români; sa fie un exemplu demn de urmat!
013
Am pornit in noapte, strabatând drumuri peste drumuri, orasele dupa orasele, gândul meu revenea si iar revenea cu admiratie la frumoasa actiune pornita din suflet de niste oameni minunati, care nu uita de unde au plecat, nu uita limba, istoria, cultura, obiceiurile, traditiile stramosesti… In lumina farurilor se conturau chipurile lor infrumusetate de bunatate, de dragostea de neam si tara strabuna.

Doina Popa – 29 noiembrie 2009

Dezinformarea „Un caz socant”: Aurel Sergiu Marinescu si Securitatea

Posted by Stefan Strajer On November - 24 - 2009

REPLICA LA DEZINFORMAREA: „UN CAZ SOCANT” AUREL SERGIU MARINESCU SI SECURITATEA

ASM Foto 1

Nota redactiei. Va supunem atentiei doua texte primite la redactie, trimise de catre doamna Manon Marinescu, sotia regretatului nostru colaborator Aurel Sergiu Marinescu; texte trimise in urma aparitiei in unele publicatii, in aceasta vara, a unor informatii precum ca Aurel Sergiu Marinescu ar fi fost „agatat” de catre Securitate drept colaborator. Dupa cum credem ca veti constata e vorba de alt caz de dezinformare.
*
Respectuos, va rog sa primiti „replica” la dezinformarea, facuta de securitate si domnul Andrei Badin, sotului meu Aurel Sergiu Marinescu cum ca ar fi fost in serviciile Securitatii.
Doresc sa va redau câteva aspecte ale dezinformarii, ce depasesc cu mult povestile Baronului Von Munchhausen.
Securitatea dezinformeaza: Aurel Sergiu Marinescu a fost trimis in Occident, sa-l lucreze negativ pe Adrian Nastase la alegerile prezidentiale din anul 2004.
Raspuns:
Aurel Sergiu Marinescu a plecat in Franta la interventiile facute de unchiul sau, care dorea sa-l scoata din temnita si domiciliu fortat, reusind sa-l scoata abia in anul 1974.
Oare sa fi stiut Securitatea cu 30 de ani inainte ca Adrian Nastase va fi pus sa candideze in anul 2004? Si i-ar fi trebuit lui Aurel Sergiu Marinescu 30 de ani sa scrie serialul „Nastase Scatiu”?
Securitatea dezinformeaza:
Aurel Sergiu Marinescu a fost turnator si in temnita si de acolo Securitatea l-a racolat sa lucreze pentru ei!? Nu au mentionat daca a fost informator si in timpul cât a fost condamnat la moarte – „pedeapsa capitala”.
Raspuns:
Daca Aurel Sergiu Marinescu a fost turnator timp de 13 ½ in timpul sederii in temnita, de ce el nu a beneficiat de actul de gratiere din anul 1964, când toti colegii sai de puscarie au fost eliberati, iar el „turnatorul” a fost tinut in continuu in chinga securitatii, in puscarie la Aiud, inca 5 ani in plus, eliberându-l in anul 1969 cu domiciliul fortat? De ce nu i s-a dat nicio explicatie la mentinerea lui in continuare in temnita, când decizia Occidentului  era sa elibereze pe toti detinutii politici?? Si de ce nu mi s-a dat nici mie un raspuns la sutele de cereri facute in acesti 5 ani la dubla ilegalitate, pe care le-am adresat Consiliului de Ministri, Marii Adunari Nationale, Presedentiei, Tribunalului Militar etc? Cum a fost posibil ca toti detinutii politici care au fost „turnati” de Aurel Sergiu Marinescu, au fost eliberati, iar el „tunatorul” a fost retinut inca 5 ani?
Securitatea dezinformeaza:
Aurel Sergiu Marinescu a fost informator de „rang cu plata”.
Raspuns:
Apare in România pe blogul lui Andrei Badin o „hârtie” cu 500 lei sub o semnatura a celor care au intocmit-o. NU ESTE SEMNATURA LUI AUREL SERGIU MARINESCU! ESTE FALS!.
Dar daca Aurel Sergiu Marinescu a fost informator de RANG, cum a fost platit cu acest bacsis? El fiind „turnator” in temnita, timp de 13 ½ ani pâna in anul 1969, continuând aceasta poveste, si când a fost eliberat, sub domiciliu fortat inca 5 ani pâna in anul 1974 când a parasit tara, deci 18 ½ ani, cum de l-au platit numai cu 500 lei? |n acesti ani de asa zisa „eliberare”, când avea un securist permanent in spatele lui, raportându-i zilnic, când nu pleca de acasa decât la serviciu si inapoi acasa, când „nu primea vizite”, nu intra nimeni in casa, când locuiam intr-un bloc MFA unde locuiau numai cadre superioare ale securitatii care tineau toti ochii pe el, cum de era informator? Pe cine „turna”? „Era sub severa paza”, si-l plateste cu 500 lei? Nici un cersetor n-ar fi primit acest bacsis!!
Aberatii de acestea umplu toata dezinformarea – praf aruncat in ochii poporului român ca sa ascunda mai departe nelegiuirile ce le fac ei.
De ce nu spun nimic de pamfletul „Baroane” a lui Mircea Cartarescu, publicat in anul 2005 la editura HUMANITAS si unde Gabriel Liiceanu i-a declarat pe Adrian Nastase si Ion Iliescu, indivizi care au facut cel mai mult rau României! Si de ce nu aduc in atentia poporului român cele spuse de Vadim Tudor care declara ca are inregistrari elocvente despre relatiile „intime” dintre inaltul demnitar (Adrian Nastase) si seful lui de cabinet?
Acestia sunt in viata si se tem de „replica” lor, dar au gasit pe Aurel Sergiu Marinescu, plecat in lumea dreptilor si nu are cine sa le raspunda. De ce nu au facut aceasta dezinformare in anul 2004 când circula serialul „Nastase Scatiu” (publicat in „New York Magazin” si „Curentul International” la vremea respectiva, n.r.)? Ori de ce nu au facut-o inainte ca Aurel-Sergiu sa nu mai fie, adica pâna in august 2008? Aceasta spune totul, nu au avut curajul sa se opuna celui care a scos la suprafata cele ascunse poporului român. Aurel-Sergiu Marinescu nu mai este printre vii, dar a lasat istoriei – adevarata istorie a acestei negre si lungi perioade prin care a trecut neamul românesc, „Prizonier in propria tara”, „Nastase Scatiu” si celelalte texte.
Va multumesc din suflet ca sunteti alaturi de mine, in pastrarea MEMORIEI SOTULUI MEU AUREL SERGIU MARINESCU.
Bunul Dumnezeu sa va binecuvânteze!
Sotia lui Aurel Sergiu Marinescu, Manon Marinescu

*
Continuare la „Replica”

Motto: raspuns de dincolo de mormânt.
Scriitorul Aurel Sergiu Marinescu raspunde prin cartea sa „Prizonier in propria tara”, vol.3, devenita testament pentru generatii.
a) „Relativa mea liniste mi s-a tulburat din nou, hienele Securitatii imi dau târcoale” – pag.305
b) „Organele si-au adus aminte de mine” – pag.310

Titlu:
Jos mâinile voastre infectate, de noroi si sânge, de pe sotul meu Aurel Sergiu Marinescu. Martirul inchisorilor exploatat politic cu falsuri si dezinformari.

Aurel Sergiu Marinescu, cunoscut luptator anticomunist din tinerete, a fost arestat si condamnat politic de la vârsta de 22 de ani; intre 1951-1953, 2 ani, apoi rearestat si condamnat la moarte, dupa aceea pedeapsa a fost comutata in munca silnica pe viata, in anul 1958, in baza art.209: subminarea economiei nationale si sabotaj contrarevolutionar. Nu a beneficiat de actul de gratiere in anul 1964 care obliga eliberarea tuturor detinutilor politici si Aurel Sergiu Marinescu a fost retinut 5 ani in plus. A fost eliberat in 1969, dupa 11 ½ ani. Total temnita 13 ½ ani.
Din 1969 a avut domiciliu fortat „camuflat” pâna in anul 1974, adica 5 ani de supraveghere. Total torturat fizic si psihic 18 ½ ani.
|n timpul acestui domiciliu fortat „camuflat” nu a putut pleca nicaieri, decât la serviciu. Nu primea vizite. Securitatea urmarea ca la fiecare 5 ani sa-l rearesteze in baza aceluiasi sistem odios fara probe, asa cum au fost si cele anterioare.
|n anul 1974, când se implineau 5 ani de la eliberarea sa din temnita Aiud, Aurel Sergiu Marinescu a fost chemat ca de obicei la Securitate;
– unul din cei 3 anchetatori i-au spus ca au destule probe ca sa-l aresteze si sa-l trimita la tribunal chiar fara declaratiile sale de recunoastere.
– un alt anchetator l-a acuzat ca nu are grija de familie si cum va creste copilul lui fara tata?
– un alt anchetator a adaugat „iti dam o posibilitate unica”, este ultima sansa, iti propun sa devii colaboratorul Securitatii, sa traiesti mai departe in libertate, folositor societatii, sau inchisoarea.
Era luna iulie 1974, Aurel Sergiu Marinescu a acceptat PROPUNEREA, NU COLABORAREA.
Era o propunere teoretica. La acea data Aurel Sergiu Marinescu detinea aprobarea si pasaportul de a parasi România in urma interventiilor unchiului sau din Franta. Pe 26 octombrie 1974 a plecat definitiv din tara.
A semnat o bucata de hârtie de aruncat la gunoi si astfel a pacalit Securitatea.
|n anul 1974, Aurel Sergiu Marinescu, ajuns in Franta, a cerut azil politic. Verificat de D.S.T („Directia Securitatii Teritoriale” a Frantei); pentru ca NU a fost membru de partid si NU a lucrat cu Securitatea i s-a aprobat azil politic. |n anul 1975 a depus cerere de emigrare din Franta in America. Verificat de CIA (Central Intelligence Agency) si pentru ca NU a fost membru de partid si NU a lucrat cu Securitatea i s-a acordat emigrarea in America.
|n anul 1981, dupa 5 ani, la depunerea formelor pentru obtinerea cetateniei americane, a fost din nou verificat de CIA si pentru ca NU a fost membru de partid si NU a lucrat cu Securitatea i s-a acordat cetatenia americana.
Ca si alti oameni alesi, Aurel Sergiu Marinescu si-a putut arata valoarea in afara granitelor, ceea ce in tara lui de bastina nu i s-a permis. El a aratat adevarul ascuns poporului român, cum a ajuns la putere Securitatea si cum s-a mentinut prin dezinformari, minciuni, insalatorii, arestari si denigrari (unele au continuat si continua dupa 1990).
Pentru a intelege mai bine metodele Securitatii folosite in anihilarea opozantilor in scopul de a mentine ideologia comunista, trebuie citita cartea lui Aurel Sergiu Marinescu: „Prizonier in propria tara”.
|n ceea ce priveste chitanta de 500 de lei aparuta in publicatiile românesti, pot sa spun ca este falsa si nu are semnatura lui Aurel Sergiu Marinescu. Suma de 500 lei era modica pentru un turnator sau colaborator al Securitatii, iar pe de alta parte chitanta poarta data doar cu câteva zile inainte de plecarea lui definitiva din tara. Ce ar fi facut Aurel Sergiu Marinescu cu 500 de lei când el avea pasaportul pentru Franta in buzunar? Sa-i fi platit Securitatea taxiul de acasa pâna la Gara de Nord in preziua plecarii?
|n serialul „Nastase Scatiu”, Aurel Sergiu Marinescu face cunoscut poporului român activitatea si setea lui Adrian Nastase de acumulare de averi si putere.
Replicile lui Adrian Nastase cu „Matusa Tamara” si „Serviciile Secrete”, au aparut dupa ce eroii povestilor n-au mai existat, amândoua au scopul de a arunca praf in ochii pooporului român pentru a-i distrage atentia de la dosarele sale. Asa cum a fost si in cazul celor doua buncare construite cu milioane de dolari si când s-a constatat ca a confundat averea tarii cu buzunarul sau, Adrian Nastase s-a declarat o victima a lucrarilor de proasta calitate. Deci pe lânga cele demonstrate de Aurel Sergiu Marinescu in serialul „Nastase Scatiu”, de hot, tigan parvenit, homosexual, i se mai poate adauga si trasatura de specialist in povesti cu personaje moarte.
Manon Marinescu (sotia sa)

ASM Foto 4

ASM Foto 2

Ghidul alegatorului (intrebari frecvente).

DETROIT Biserica Română Penticostală Bethesda
2075 E. Long Lake Rd., Troy, Michigan 48085
WASHINGTON Ambasada României la Washington DC
1607 23rd Street NW Washington DC 20008
CHICAGO 1 Consulatul General al României
737 N. Michigan Avenue, Suite 1170, Chicago, IL 60611
CHICAGO 2 Arhiepiscopia Ortodoxă Română pentru SUA şi Canada – Catedrala Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena
5410 N. Newland Avenue, Chicago, IL 60656
CHICAGO 3 Biserica Penticostală Română Philadelphia
1713 West Sunnyside Avenue, Chicago, IL 60641
CHICAGO 4 Biserica Naşterea Domnului
5825 North Mozart, Chicago, IL 60659
PHOENIX ASU Downtown Phoenix Campus Mercado
502 E. Monroe St., Suite C 145, Phoenix, AZ 85004
LAS VEGAS Consulatul General Onorific
711Rancho Circle Las Vegas, NV 98107
ORANGE COUNTY Biserica Baptistă “Bethel”
310 Lemon Street Anaheim, CA 92804
SACRAMENTO Sacramento, CA
9045 Fair Oaks Blvd, Ste C Carmichael, CA 95608
SAN FRANCISCO San Francisco, CA Sediul “Casei Române”
26050 Kay Ave., Hayward, CA 94545
PORTLAND 555 SE 99th Ave. – Ste. 101, Portland, OR 97216
SEATTLE Seattle
WA 8315 NE 155th St., Kenmore, WA 98028
LOS ANGELES Consulatul General al României
11766 Wilshire Blvd. Suite 560, Los Angeles, CA 90025
BRIDGEPORT Casa Parohială a Bisericii Ortodoxe Române “Sf. Dumitru”
500 Sport Hill Road Easton, CT 06612
BOSTON Hotel “Le Meridian Cambridge”
20 Sidney Street, Cambridge, MA 02139
PHILADEPHIA Biserica Ortodoxă Română “Sfânta Treime”
723 North Bodine Street, Philadelphia, PA 19123-2913
NEW YORK Consulatul General al României
200 East 38th Street, New York, NY, 10016
LAROSE Hotel Apple Inn
12436 Highway One, Larose, Louisiana 70373
CLEVELAND Biserica “Sfânta Elena”
1367 W 65 St., Cleveland, Ohio 44102
MINNEAPOLIS Minneapolis / St. Paul Biserica Ortodoxă Sfânta Maria
854 Woodbridge Street, St. Paul / Minneapolis, Minnesota 55117
NILES Romanian Heritage Center
7777 N.Caldwell Avenue, Suite 102, Niles, IL 60714
NORFOLK Consulatul General Onorific al României
464 South Independence Boulevard, Suite C-112, Virginia Beach, Virginia 23452
HOUSTON Biserica Ortodoxă Română “Sfânta Maria Magdalena”
318 Canino Road, Houston, Texas 77076
DALLAS Consulatul General Onorific al României
1401 Elm Street, Suite 3366, Dallas, Texas 75202
HOLLYWOOD Consulatul General Onorific al României
2026 Scott Street Hollywood, Florida 33020
CHARLOTTE Biserica Baptistă Română
9520 Faires Farm Rd., Charlotte, NC 28213
ATLANTA Sala Socială a Bisericii Ordodoxe Române “Sfinţii Constantin şi Elena”
664 Dickens Road, Lilburn, Georgia 30047
WASHINGTON Ambasada României la Washington DC
1607 23rd Street NW Washington DC 20008

Lista preluata din comunicatul de presa al Ministerului Afacerilor Externe cu privire la Alegerile Prezidentiale din Romania 2009.

Ghidul alegatorului.

“Nobelul” este o competitie individuala!

Posted by Stefan Strajer On November - 8 - 2009

„Nobelul” este o competiţie individuală!

Liviu Antonesei

Autor: Liviu Antonesei

Poate o singură întrebare a fost mai adesea pusă în spaţiul public românesc decît celebra „de ce nu avem un Havel?” – şi anume „de ce nu avem un Nobel?”. Un Nobel în general, deşi ar mai fi cîte ceva de găsit pentru „Medicină”, la un desţărat, sau chiar „pentru Pace”, dar foarte bine ascuns de regimul pacifist al lui Ceausescu, dar mai ales „pentru Literatură”, că aceasta este obsesia culturilor literar-centrate, care sînt culturi cumva minore, cele majore fiind poli-centrice. Acum, avem. Sau, de fapt, nu avem! Pentru că e foarte greu să-ţi dai seama dacă e să te iei după presa românescă, nu de puţine ori chiar şi după cea internaţională. Premiul „Nobel pentru literatură” aparţine României, pentru că autoarea s-a născut, a crescut şi a publicat primele cărţi aici, başca experienţa traumatică exploatată este una românească! Unii merg chiar mai departe relevînd „meritele” lui Ceauşescu în adjudecarea premiului, devreme ce regimul acestuia i-a asigurat autoarei „toate condiţiile” care i-au provocat autoarei experienţa umilitoare şi traumatizantă ce va fi stat la temeiul cărţilor sale. Dar sar ceilalţi, care ne avertizează că autoarea a scris nemţeşte chiar şi cînd locuia în România, iar cele mai multe dintre cărţile sale, cele care, de fapt, i-au adus consacrarea internaţională, au fost scrise după expulzarea din România – că asta a fost, nu o simplă schimbare de domiciliu –, prin urmare, premiul aparţine Germaniei. Scriitorul originar tot din România şi stabilit la New York, Norman Manea, de asemenea propus pentru „Nobel”, dacă sînt eu bine informat, avertizează că premiul acesta, în loc să mai domolească orgoliile şi complexele scriitorului „la români”, vorba lui Paul Goma – care a avut o ieşire foarte orgolioasă la aflarea numelui premiantei! –, le va accentua. Şi a avut dreptate! Acum cîteva zile, o excelentă observatoare a vieţii politice din România, scriitoare pe deasupra, nu se dovedeşte o la fel de bună observatoare şi a vieţii culturale şi foloseşte pretextul pentru a se răfui cu adversarii, aliaţii, mediul general românesc, ceea ce nu făcea rău, doar că nu era în chestie! Ieri, Excelenţa Sa Dl. Andreas von Mettenheim, ambasadorul Germaniei la Bucureşti, a ales – cum altfel? – să răspundă cum nu se poate mai diplomatic, dar nu neapărat şi cel mai departe de adevăr, întrebării unui jurnalist: „Herta Müller s-a născut şi a crescut în România, iar din 1987 trăieşte în Germania. Cred că ambele popoare, atât germanii, cât şi românii, au în acest moment motive de bucurie. Principala temă a operei Hertei Müller, un manifest împotriva injustiţiei şi a dictaturii, dă artei sale o dimensiune globală. Dincolo de orice formă de controversă, un lucru este sigur: mai mult decât orice altceva, Herta Müller reprezintă limba germană în toată frumuseţea şi forţa ei, iar opera sa se înscrie în cea mai bună tradiţie a scriiturii germane”. O rezolvare diplomatică, cumva şi dialectică, devreme ce şi românii, care i-au prilejuit Hertei Muller experienţa pentru cărţile pe care avea să le scrie în Germania – şi în limba germană, desigur! –, dar şi germanii, au motive de bucurie. Sigur, cu o anumită prudenţă, atent să nu-şi lezeze interlocutorul şi gazdele, Excelenţa Sa nu uită totuşi să menţioneze că Herta Muller „reprezintă limba germană” şi că opera acesteia se înscrie „în cea mai bună tradiţie a scriiturii germane”. Dar, în acelaşi timp, E. S. nu omite, menţionează explicit ceea ce trebuie în primul rînd menţionat, calităţile scriitoriceşti personale ale scriitoarei, iată, „româno-germane”!, talentul său personal. Pentru că Premiul „Nobel”, cu atît mai mult cel pentru literatură, este o competiţie individuală, nu una pe echipe, pe ţări etc. Nu România a luat premiul, nici măcat Germania, ci Herta Muller! Sunt peste 100 de milioane de vorbitori de limba germană în lume, dintre care probabil sute de mii de scriitori, dar nu ei au luat Premiul „Nobel” pentru literatură pe anul 2009. Sunt sute de mii de germani plecaţi din România, din care cu certitudine sute de scriitori, dar nici ei n-au luat premiul pentru literatură anul acesta. Premiul „Nobel”, mai ales cel pentru literatură, este obţinut într-o competiţie individuală, cum spuneam, pentru că artele, creativitatea artistică sunt chestiuni individuale. Pentru calităţile artistice – dar nu numai, pentru că specificul acestui premiu este să privească esteticul în asociere cu alte valori şi criterii, de natură etică, politică şi chiar geografică! – ale operei sale, Herta Muller, ea singură, a fost laureata „Nobelului” pentru literatură din acest an. Şi asta indiferent de ce-ar spune unii sau alţii, chiar indiferent de ceea ce ar spune, din modestie ori dimpotrivă din orgoliu, autoarea însăşi! Felicitări, Herta Muller.

TAROM in Guinness Book

Posted by Stefan Strajer On August - 26 - 2009

corneliu-florea2

TAROM in Guinness Book
Zbor 7016 Q Cluj Napoca – VIENA 9.20, 7 iulie 2009

Autor: Corneliu Florea

Din 1990 revin anual in România mea, sau si a mea. La inceput cu masini inchiriate din Germania, in ultimii ani cu avionul la Timisoara sau Cluj Napoca. Daca in 1990, revenind dupa zece ani in tara, am plâns de cum am gasit-o, acum sunt doar uimit si incerc sa inteleg. Locul blocurilor este luat de cartiere intregi de vile, Trabantul si Lada au fost inlocuite de BMW si Volvo, caminele culturale de biserici si domuri neoprotestante, uzinele si fabricile românesti inlocuite de cele straine, padurile inlocuite de alunecari de teren, partidul unic de partide identice, Ceausescu de Basescu si Dumitru Dumnezeu de Patapievici. Scuza-ma Dumitre.
Anul acesta am fost bucuros sa vad data in folosinta noua aerogara clujeana. E o mare si incântatoare diferenta, e la parametri internationali fiindca si traficul este international. Când am revenit pe aeroport, ca sa ma intorc in Canada, si plecarile se faceau tot din noul aeroport spatios, luminos, curat si civilizat deservit.
La scara avionului, un avion prea mic pentru un trafic atât de mare, ca de obicei se iau bagajele de mâna si se pun in cargou fiindca spatiul pentru bagajele de mâna de deasupra scaunelor este prea mic pentru multe din ele. Este o practica ce se foloseste si pe alte aeroporturi internationale când avioanele sunt mai mici, iar aici la Cluj Napoca devenise ceva obisnuit din anii trecuti. La urcare, lasi bagajul de mâna la scara avionului, ti se da un tichet iar la sosire, la Vienna, il gasesti la scara când cobori. Simplu si sigur!
Numai ca in 7 Iulie 2009 nu a fost asa. La scara avionului cinci calatori au ramas socati: bagajele lor de mâna nu au fost la scara avionului, au ramas pe pista aeroportului din Cluj Napoca!! Nu a mai fost loc in cargoul avionului explica senin, ca fapt divers un tovaras, angajatul TAROM-ului, care intotdeauna se agita, cu tot felul de treburi, la sosirea si plecarea acestui avion. Am fost incurcati, contrariati noi cei devalizati de tantalaii aia, de ardeleni, de la Cluj si am ramas incremeniti, dar tovarasul de la TAROM ne-a repezit sa ne urcam in autobus ‘’ca nu asteapta dupa voi’’. O doamna intre doua vârste care merge in America la copii a inceput sa plânga fiindca ea avea si pasaportul si biletul de avion in bagajul de mâna, preluat la scara avionului la Cluj. De mila ei ne-a apucat si pe noi mila de noi insine, având in bagajele de mâna cele mai personale si trebuincioase obiecte de calatorie. Eu aveam in acel bagaj de mâna, portofelul cu bani, actele canadiene printre care permisul de conducere si un MC cu un credit de 25.000 dolari canadieni, cheile de la casa. Material adunat pentru articole si o carte de perspectiva, plus doua aparate de fotografiat foarte scumpe, filme, digital cards, memory sticks. Statusem peste doua luni in România si acum faceam un mic inventar si vazându-ma numai in camasa si pantaloni, m-am agatat de tovarasul de la TAROM. I-am spus ce simteam in acel moment, in care eram ca aruncat din avion fara parasuta, desi imi dadeam seama ca nu el era de vina, ci tantalaii aia ardeleni ce deservesc pasagerii la Cluj. E drept, eram mânios pe dragii mei de ardeleni, care probabil mi-ar fi spus ’’apoi lasa, draga domnule, ca no hi foc’’, dar tovarasul de la TAROM imi era foarte antipatic din trecut, când am mai avut de doua ori probleme cu bagajele mari, de data aceea ramase in urma mea la Viena din cauza lui, tot cu scuza ‘’nu a mai fost loc in cargou’’. (Cu ce se tot umple cargoul avionului de nu e loc pentru bagajele calatorilor?).
Pâna la plecarea avionului meu spre Toronto nu mai aveam timp de nimic si nici bani de un telefon (mobilul românesc il lasasem in tara, cel canadian era in preerie) trebuia deja sa ma prezint la ’’gate’’ pentru imbarcare transoceanica. A fost un zbor de noua ore in care la claustrofobia tubului in care eram inchisi ermetic si legati de scaun, acum trebuia sa adaug si acest incident socant din care se declanseaza o serie intreaga de inconviniente. Au trebuit câteva ore sa ma linistesc digerând si acest impact, autorelaxându-ma ‘’pomenindu-i de bine’’ pe dragii mei de ardeleni de pe aeroportul din Cluj, care acum se pregatesc, uitându-se de trei ore la ceas, de mars acasa, unde-i asteapta Veta sau Rozi cu palinca si varza a la Cluj cu multa smântâna iar io n-am nici chei sa intru in casa când ajung! Oare cum sa le multumesc? Stiu io: ca ardeleanu la necaz! Ei multumiti cu Veta sau cu Rozi, io inghit cu noduri lazane with tomatos (Solanum lycopersicum!!) ca au devenit si austrecii cu masinile lor zburatoare niste amarâti in plina globalizare si dau mâncare si bautura proasta pasagerilor.
La aeroportul din Toronto au inceput ‘’placerile si bucuriile‘’. Din avion, prin coridoare fara de sfârsit, scari si escalatoare ajungi intr-o sala cât Domul Vaticanului unde vreo douazeci de ofiteri de frontiera au tot timpul sa te intrebe ce vor ei si sa verifice pe computerul ’’stie tot’’ din fata lor. Bun, trec in alt dom, unde-s vreo douazeci de benzi pentru bagajele cele mari. Am doua grele, pline de carti, imi trebuie un carucior, costa doi dolari. Eu nu am nici macar un cent. Ce dracu sa fac, sa ma apuc sa cersesc, sa fur? Nu, ma duc la supervisor, in Canada peste tot e un supervisor si-i spun my problem: trebuie sa-mi iau bagajele si sa le duc in alta parte, la alta banda rulanta destinata zborurilor interne, la Winnipeg si nu am bani. Ma asculta, ma priveste, ma masoara, un supervisor canadian intotdeauna trebuie sa-si dea importanta masurându-te, si-mi rezolva problema. Ii multumesc, imi zâmbeste si nu se abtine spunându-mi ca e bine ca am avut bani sa merg in Europa. Funny! Zâmbesc si io si iar imi pomenesc in minte ardelenii mei dragi. Am depus bagajele cele mari si acum ma indrept spre telefon.
Pe ultima pagina a pasaportului am o lista cu telefoanele importante in caz de probleme in timpul calatoriilor. Prima e a ambasadei canadiene, apoi a avocatului, a familiei si-a unor colegi de nadejde. Chem ’’call colect’’ avocatul iar la intrebarea cine cheama zic Dumitru, asa ma stie si numai un Dumitru are client, restul sunt Demetrios si Dimitri. Imi raspunde prieteneste, asa-s avocatii prietenosi nevoie mare pe bani multi, ii spun toata povestea, ma intrerupe tot mirindu-se cu “Amazing, I can’t belive!’’ apoi imi explica step by step ce trebuie sa fac. La sosire, seara in Winnipeg, la Informatii, va fi un plic pentru mine cu un client card in contul sau cu care pot sa-mi platesc toate cheltuielile pâna ce imi primesc bagajul de mâna cu actele si cheile sa pot intra in casa. Mi-a explicat sa-mi iau un hotel de cinci stele, trei mese pe zi fiindca nu pot sa-mi folosesc bucataria, schimburi vestimentare necesare, sa umblu numai cu taximetre pentru ca nu ai carnet de sofer din cauza TAROM-ului, telefoane si faxuri câte sunt necesare. Trebuie sa merg neaparat la serviciul ’’lost and found’’ si sa dau toate datele despre bagajul de mâna ramas la Cluj. Urgent sa-mi anulez ‘’credit cards’’ si sa-l chem când am nevoie. Când totul se va sfârsi, notele de plata si onorarul sau are sa-l trimit la TAROM, ei stiu reglementarile internationale: doar sunt europeni acum!! Destept avocat, doar bunicii lui au plecat din Botosani.
Avionul a intârziat o ora, era deja noapte la Winnipeg, la Cluj Napoca se crapa de ziua si-i pomensec pe clujnapocenii mei cei dragi. La Informatii, dupa ce m-am prezentat pasaportul mi s-a dat, plicul de la avocat in care am gasit acel card special cu care ei, avocatii isi ajuta clientii la nevoie. Costa dar e salvator in asemenea situatii. Serviiciul ‘’lost and found’’ mai nou se numeste de bagaje intârziate, sa-si arate eficienta, functionarul era jovial, ce sa faca si el nu poate sa plânga pentru fiecare pasager sosit fara bagaj, bagaje. Incurajeaza pe toti, dar in cazul meu a fost cu adevarat surprins: Niciodata pâna acum, imi spune si tot repeta in timpul conversatiei, nu am avut un asemenea caz si sunt aici de aproape zece ani. Asta-i unic, poate fi trecut in Guinness Book! Funny!!
Dupa aproape douazeci de ore de aeroporturi si avioane, ajunsasem si eu o umbra de pus in Guinness Book alaturi de dragii mei ardeleni, care dorm zâmbind satisfacuti alaturi de Veta sau Rozi. Imi iau bagajele cele mari, la Winnipeg carucioarele de bagaje sunt inca ‘’free’’ asa erau pe vremuri in toate aeroporturile internationale. Iau un taxi si cad in patul unui hotel de cinci stele pe care le vad când verzi când rosii, ii mai pomenesc inca odata pe dragii mei ardeleni si adorm nelinistit, visând bagaje zburând peste ocean si il caut cu privirea printre ele pe al meu. Nevazându-l devin agitat in somn. Ma trezesc brusc, când mi-am vazut si bagajul meu zburând, cazând in ocean si rechinii repezindu-se la el!! Un cosmar care mi-a declansat o insomnie pe tot restul noptii…
A doua zi, ziua telefoanelor. Vorbesc cu Florin care-i si el in Ardealul lui natal, el vorbeste la Cluj cu domnul Octavian Fodor – ardelean de doua ori; odata pentru Octavian si odata pentru Fodor – care ii prezinta scuzele si ii da toate asigurarile. Dupa 48 de ore de neliniste, grija si cosmare dat de iubitii mei ardeleni imi primesc bagajul de mâna. Desi nu era incuiat nu s-a miscat nimic din el, nu a cazut in ocean la rechini. Un prieten, care stie multe despre mine, mi-a spus in jargonul lui de universitar esti un atom marcat au vrut sa-ti controleze amanuntit bagajul! Hei, las-o-n balta, moarta. Doar am fost cinci in aceiasi situatie! El insista ca sunt naiv: ceilalti patru au fost de acoperire!! Lasa fitelele, mi-a fost destul, hai sa bem o palinca de pe Somes, superioara tuturor bauturilor concentrate din lume. Fiind bucurestean imi zice: De gustibus non disputandum, in timp ce deschidem sticla cu palinca…
Sanatate si noroc! Intâi bem pentru noi, ardelenii, in frunte cu Domnul Octavian Fodor de la aeroportul international Cluj Napoca!
(Iulie 2009, Winnipeg – Canada)

E bine sa nu uitam

Posted by Stefan Strajer On August - 26 - 2009

E bine sa nu uitam

Autor: Cornel Cotutiu

Despre miscarea de rezistenta româneasca anticomunista si antisovietica se vorbeste, se scrie adesea în raspar sau în treacat. Din ignoranta? Intentionat? Ce e vadit e faptul ca analistii, istoricii sunt, deocamdata, mai preocupati de a se vaicari pe seama elementelor alogene, a vâscului de pe crengi, uitând ca întâi de toate, se vede copacul.
Un aspect care se neglijeaza – din motive obscure? din porunci oculte? – este ce s-a întâmplat pe întregul areal românesc în primii ani postbelici. Altfel spus: nu se au în vedere actiunile de la est de Prut. Mai concret: adica din Basarabia fortata de Stalin sa se numeasca Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca.

mapromaniamare1_s
Accesul împotmolit la arhivele moscovite face ca sa cunoastem doar fragmentar despre lupta basarabenilor împotriva invadatorilor bolsevici. Din documentele sustrase din „zestrea” KGB – publicate pe ici, pe colo în Occident – reiese, de pilda, ca în anii l948-1950 existau în Basarabia în jur de 30 (!) de organizatii antisovietice clandestine, inclusiv un partid – Partidul Libertatii.
Acest partid, cu centru la Chisinau (anihilat în 1950), intentiona „sa redea libertatea poporului si sa readuca Regele pe Tron”. Dar si: „Partidul doreste ca din rândurile lui sa iasa oameni hotarâti, caliti în lupta, care mâine sa formeze guvernul statului român.” (Atentie tov.general Voronin: în 1950 la Chisinau se punea problema statului român, nu a vreunui stat moldovenesc).
Desigur, cotarlele KGB n-au stat sa-i contemple pe cei care s-au constituit în astfel de organisme clandestine de lupta împotriva sistemului sovietic. Au fost treptat descoperiti si arestati peste 250 de persoane; caci turnatori, tradatori, informatori au existat dintotdeauna (de când e lumea pâna în vecii vecilor). Iar „rasplata” a fost precum se poate banui: deportari, condamnari la ani grei de închisoare, disparitii inexplicabile.
Dar aceste fapte trebuie inserate în istoria românilor de pretutindeni; ele nu tin de o arbitrara granita, ci de memoria si fiinta nationala.

La Campul Romanesc – Hamilton (Canada)

Posted by Stefan Strajer On August - 8 - 2009

corneliu-florea

La Câmpul Românesc

Autor: Corneliu Florea

MOTTO
Dorinta de a darui izvoraste din iubire si pretuire.

De când am aflat de CÂMPUL ROMÂNESC de la Hamilton – Ontario (Canada) am dorit sa merg sa-l vad, sa fiu si eu acolo intr-una din acele saptamâni de intrunire a românilor de pretutindeni, la daruirea lor pentru identitatea si cultura româneasca, pentru propasirea idealurilor românesti. La inceput, ani de zile, nu mi-am putut permite material o asemenea dorinta, multumindu-ma sa citesc cu deosebit interes CUVÂNTUL ROMÂNESC – cea mai buna publicatie româneasca anticomunista din deceniile opt si noua ale secolului XX.  Pentru ca, atât Câmpul Românesc cât si Cuvântul Românesc au fost rodul daruirii patriotice a legionarilor scapati de prigoana din România si pe care propaganda comunista si antiromâneasca le-a etichetat defaimator drept focare revansarde legionare – netinând cont de drepturile inscrise in United Nations Universal Declaration of Human Rights aprobata in 1948 – iar cei ce se apropiau de ele erau clasificati de comunisti drept legionari, dusmani ai clasei muncitoare si ai cuceririlor  revolutionare. Efectul acestei propagande comuniste nu a fost cel scontat, a fost invers, de bumerang, fiindca in decursul anilor la Câmpul Românesc si Cuvântul Românesc au venit si colaborat patrioti români din toate categoriile social-politice, de toate vârstele si profesiile, prezentând cu aplomb si discernamânt  realitatea nefasta  a dictaturii comuniste, demonstrând continuu ca nu este vorba  de nici o cucerire revolutionara ci de o dictatura comunista impusa prin forta tancurilor de la Rasarit. La publicatia Cuvântul Românesc am fost acceptat sa colaborez, absolut voluntar si autonom intre 1981 si 1987, dar nici macar in acei ani nu am participat la saptamânile culturale de la Câmpul Românesc.
Acum a venit momentul implinirii acestui pelerinaj la locurile unde flacara culturii românesti si-a luptei anticomuniste a fost aprinsa si purtata de sute si mii de români din Nord America incepând din 1951, când au cumparat Câmpul  Românesc si, prin forte proprii, au inceput sa-l amenajeze iar din 1977 au initiat si editat, tot prin forte proprii, Cuvântul Românesc publicatie fara echivalent prin clarviziune si curajul patriotic nici pâna in zilele de azi. Ce m-a pornit in acest  pelerinaj acum, in Iulie 2009, nu este invitatia in sine, au mai fost si in trecut, ci poetul si scriitorul  Alexandru Tomescu, fata de care am o deosebita consideratie din simpatie personala si multe motive obiective.
Din Winnipeg-ul preeriei canadiene pâna la Câmpul Românesc – Hamilton  sunt peste 2300 de km pe care m-am hotarât sa-i parcurg la volan  (draivuindu-i cum am zice in romglenza, atât de la moda in România de azi) alegând traseul  printre si peste Marile Lacuri Nord Americane. Astfel din provincia canadiana Manitoba am trecut in partea de nord a statului american Minnesota pâna la Marele Lac Superior, la Duluth. Aici, peste un golf al marelui lac, am trecut in statul Wisconsin iar drumul la inceput m-a purtat de-a lungul malului Lacului Superior, apoi pe lânga Lacul Michigan pâna la strâmtoarea dintre Lacul Michigan si Lacul Huron pe care am trecut-o pe cel mai mare si majestuos pod suspendat nord american. Peninsula Michigan de jos am strabatut-o pe o exceptionala autostrada spre sud pâna la Port Huron, unde se afla o alta strâmtoare a Marilor Lacuri, cea dintre Lacul Huron si Lacul Erie. Aici, americanii si candienii au ridicat un impresionant pod metalic sa le uneasca tarile. Trecându-l am intrat in  provincia canadiana Ontario, de unde mi-a mai ramas doar o aruncatura de bat pâna la Câmpul Românesc! Nu puteam sa nu fac aceasta paranteza de traseu, de o vasta si unica frumusete continentala, cu lacuri cât niste mari, o adevarata nemarginire naturala datatoare de uimire si bucurie calatorilor, prin care trecând ne dam seama si cât de de mici si efemeri suntem, dar, curios, in acealasi timp putem realiza ca suntem inzestrati cu puterea de absorbtie si percepere spirituala, intelectuala a nemarginirii…
Câmpul Românesc se afla undeva in mijlocul peninsulei provinciei Ontario, in plina natura, departe de autostrazile dintre marile orase. E un spatiu de 25 de hectare, la intrarea caruia pe o tabla cu tricolor româneasc scrie Romanian Park si de unde incepe un drum strajuit de copaci. Apoi pe stânga se deschide un parc unde se afla o troita româneasca inconjurata de busturile unor mari personalitati culturale românesti ce au trait si creat româneste in exil. Urmeaza o arie de picnic sub copaci batrâni si Centru Cultural “Nae Ionescu”, spatios si frumos pavoazat interior, având o biblioteca ticsita, o camera cu spicific româneasc si alte, multe dependinte necesare. De la Centrul Cultural se coboara la un mic râu lenes peste care o punte urca la Capela Ortodoxa cu Clopotnita. Pe o latura a câmpului exista multe case de vacanta pe fundatie sau pe roti, fiecare cu o gradina oglindind personalitatea stapânului ei. Este inca mult spatiu ce asteapta sa fie folosit, amenajat. Totul mi s-a parut cunoscut, implinit româneste la care as mai fi adaugat un catarg cu un tricolor românesc, fiindca in Nord America fiecare e liber sa-si ridice steagul natiunii sale pe proprietatile ce ii apartin. A se vedea si la alti nord americani.
Dintre gazde, de la inceput, am dat mâna cu Domnul George Balasu si Doamna Lena promotori ai acestei asezari, apoi m-am imbratisat de bucuria intâlnirii cu Alexandru Tomescu, cel care a intâmpinat si tratat cu ospitalitate româneasca pe toti oaspetii veniti din Canada si Statele Unite. Preotul Dumitru Ichim, o binecunoscuta personalitate româneasca din Canada, cu mult har crestineasc a oficiat in aceasta saptamâna utrenia si vecernia iar ospatarea noastra o datoram Doamnelor Câmpului Românesc, carora le suntem mult recunoscatori.
In cele trei zile cât mi-am permis sa stau, fiind supusul timpului meu, am participat la conferintele si discutiile ce se tineau dupa cina si deobicei durau  pâna dupa miezul noptii. Pentru mine au fost trei zile deosebit de valoroase, cunoscând români de la care am aflat si invatat multe.

nicapetreecrotonda2
Prima seara la care am participat a fost cu adevarat o manifestare de cultura româneasca prin conferinta Domnului Sandu Sindile care a facut o reusita paralela intre viata si opera lui Nicolae Grigorescu cu a unui pictor canadian, Homer Watson, ilustrata cu reproduceri din operele celor doi. A fost si o seara de  poezie româneasca in care doua cenacluri, cel din Kitchener numit “Muntele Maslinilor” si cel din Toronto “Nicapetre” s-au intrecut, captivând auditoriul cu versurile lor. Pentru mine, netrecând pragul cenaclurilor si desprins de poezie de multi ani, a fost o mare revelatie, descoperind diferenta dintre a  citi poezia si de a o asculta recitata de poetul ei. Pe hârtie poate aparea palida, recitata este insufletita, vie, patrunde si te emotioneaza. Domnul Dumitru P. Popescu, editorul publicatiei OBSERVATOR din Toronto, a prezentat o interesanta expozitie de vechi publicatii si carti românesti, aducându-ne aminte de truda inaintasilor nostri ce au contribuit, cu sufletul si mintea la cultura româneasca. In seara urmatoare audienta a ascultat cu piosenie prezentarea patetica a profesorului basarabean Iacob Cazacu-Istrate despre Basarabia. Momentul reunirii Basarabiei cu România, atât de prielnic indata ce fosta URSS a anulat pactul Molotov – Ribbentrop, a fost impiedecat, stavilit ordinar de catre cea mai nefasta troica antiromâneasca dupa 1989: Ion Marcel Ilici Iliescu, Petre Roman, Adrian Nastase. Cuplul Emil Constantinescu si Adrian Severin au tinut linia trasata de troica, mergând mai departe prin tratatul lor cu Ucraina. Cât despre marioneta de bâlci, Traian Basescu, cu cât ii trec zilele cu atât românii isi dau seama de nulitatea caracterului sau si de perspectiva sigura ca nu va fi nici mai mult nici mai putin decât Ion Marcel Ilici Iliescu si Emil Constantinescu – Tapul. Istoria il va pune in aceeasi vitrina a rusinii cu ei.
De la Timisoara, Gerhard Binder publicistul si redactorul la radio, intr-o foarte aleasa limba literara româneasca a prezentat in stil nemtesc, sistematizat “România anilor 2008 – 2009”. Un tablou trist, cât peretele centrului cultural in care ne aflam. L-am ascultat mâhniti, fiindca avea dreptate. A staruit asupra confuziei, intentionat intretinute in strainatate, dintre rromi si români, intre comportamentul rromilor din mijlocul nostru, in spatiul nostru mioritic, dacic din care nu vedea solutia de iesire fiindca suntem ingraditi de sârma ghimpata a  polliticaly correctness-ului. Starea de fapte, ideea si consecintele irita pe toti românii, fiind un nod gordian pus in fata noastra pe care nu putem sa-l desfacem. M-am trezit ca iau cuvântul si, plecând de la faptul ca nodul gordian nu se desface ci se taie, am propus nici mai mult nici mai putin decât sa ne intoarcem la vechea denumire de daci ai Daciei lui Burebista si Decebal si sa-i lasam pe rromi-Rromei sa se numeasca cum vor daca asta cred ei ca le schimba apucaturile. Am crezut ca voi fi repezit ca protocronist legându-ma de “Badita Traian care a venit sa ne incruciseze cu legiunile lui, sa formam un nou popor, neolatin, mai destept si frumos decât dacii, dar nu chiar cât sunt ei rromanii din Rroma”. Când colo, ce sa vezi, celor de fata le-a surâs ideea si cu surâsul vom ramâne, fiindca de la idee la un puternic curent de opinie ce sa duca la fapta este o cale atât de lunga la români, ca mii de ani vor trebui de-or mai avea!
In cea de-a treia zi, la masa de prânz s-a produs un mic, foarte mic incident de opinii. Domnul Profesor Dr.Claude G. Matasa, o binecunoscuta si apreciata personalitate din exilul românesc (azi numit diaspora de unii, termen  neacceptat de altii) si, mai recent, consul onorific al românilor din Florida, s-a ridicat de la masa, si cu gravitatea-i cunoscuta, a spus ca va da citire scrisorii  adresata de Ion  Mihai Pacepa Asociatiei Culturale Române din Hamilton. Am ramas perplex, si nu numai eu, altii nedumeriti si uimiti, iar unii indiferenti. De unde pâna unde, si, mai ales, de ce in AD 2009 generalul de securitate Pacepa isi trimite solul prieteniei cu daruri verbale, lingusitoare la Câmpul Românesc unde se aflau si fosti detinuti politici de pe vremea când Pacepa era unealta de nadejde a dictaturii comuniste? De ce nu le-a trimis scrisori de apreciere si sprijin acestor detinuti politici atunci când erau in inchisorile comuniste, nu acum? Nu e greu de intuit, de descifrat, intentia si impactul compromiterii acestei redute anticomuniste de catre un tradator al României, numai ca e nevoie de o mica dezbatere argumentata. Intâi, pentru cei ce isi ridica sprânceana când altii sustin ca Pacepa este un tradator al României, un fals anticomunist ii poftesc pe cei ce ridica sprâncenele sa-si aminteasca daca dupa fuga lui Pacepa institutiile si intreprinderile la care erau angajati au ramas fara securistii si informatorii care ne supravegheau si terorizau psihic cu urmarirea, amenintarile si dosarele lor? NU, nici vorba, acel segment intern al securitatii a ramas nestirbit, Pacepa a distrus sistemul de informatie, spionaj si contraspionaj exterior al României, segment pe care il au toate tarile lumii, indiferent de regimul politic, segment foarte important pentru siguranta fiecarui stat. Acest segment, foarte greu de format si mentinut, Pacepa l-a pus pe tava strainilor, lasând România descoperita pentru un moment, moment de care au profitat din plin serviciile de informatii, spionaj si contraspionaj straine in tara noastra. (Acelasti lucru l-a facut si Iliescu cu Roman in Decembrie 1989 ca la trei luni sa fim socati de evenimentele de la Târgu Mures!). Al doilea, nu scoateti din ecuatie faptul ca generalul de securitate  Pacepa a fost sluga umila si profitoare a familiei Ceausescu timp de 15 ani. Dupa anumite date si argumente sustinute de fosta securitate Pacepa era deja urmarit  pentru neloialitate profesionala si parvenire materiala de pe urma  academicienei (a se citi cartea Colonelului de securitate Ion Mânzat). Pacepa nu-si poate sterge trecutul de sluga a tiraniei comuniste si de tradator de tara, prin deconspirarea serviciilor de informatii ale României, cu scrisori de genul celei citite de consulul onorific al românilor din Florida. Ascultati un pasaj  din scrisoarea lui: “Dragi prieteni, Permiteti-mi sa ma asociez, prin intermediul fostului meu coleg de facultate, Dr.Claude Matasa, celor ce va adreseaza calde felicitari cu prilejul celei de a 51-a aniversari, si sa-mi alatur umila recunostinta pentru contributia Asociatiei dumneavoastra la eliberarea tarii. Când se va scrie istoria adevarata a României, ea va consemna ca rachetele ce au distrus tirania Ceausescu au fost lansate de asociatiile emigratiei române din Occident si de postul de Radio Europa Libera”. Ni s-a facut greata de acest cabotin in total declin intelectual, caracter nu a avut niciodata, care ne-a stricat masa de prânz “cu rachetele lui” iar eu m-am revoltat pe mesagerul lui si m-am hotarât sa scriu un pamflet separat cu dovezi si argumente despre perfidia tradatorului Pacepa.
Seara a continuat cu o interesanta prezentare de diapozitive din Cambodia si Vietnam comentate doct de Prof. Dr. Claude G. Matasa. A urmat un alt profesor, un cercetator istoric, Paul Leu venit de la Seattle, care a prezentat martirul unui preot ortodox . A impresionat când din sala a luat cuvântul un fost detinut politic care a impartasit inchisoarea si lagarul cu preotul martir. Amintirea l-a emotionat, ne-a emotionat. Dupa aceasta serie de profesori a urmat un inginer, Domnul Petre Albulescu, care cu farmec deosebit a delectat audienta tinând o prelegere despre oamenii de stiinta români recunoscuti pe plan mondial, lasând in concluzie ideea ca luând in considerare toti parametrii, natiunea româna desi mica in comparatie cu multe altele, a dat mai multi si mari oameni de stiinta si cultura in secolul XX decât alte natiuni mai numeroase, cu invatamânt universitar mai  vechi si dezvoltat decât al nostru.
Mi-a parut rau ca a trebuit sa plec fara sa ascult conferinta Profesorului Dr. Nicolae Dima din Arizona despre “România si Omenirea in secolul XXI” fiind convins, ca va lansa idei interesante, critice ce vor fi aprins dezbatute si, dupa cât il cunosc, Nicolae Dima este un maestru in a stârni dezbateri interesante. In aceiasi masura regret ca nu il pot asculta nici pe ziaristul Grigore Culian, care editeaza cu profesionalitate NEW YORK MAGAZIN, un saptamânal românesc apreciat. Il simpatizez si mai mult acum dupa recentele dezvaluiri si acuzatii  intemeiate aduse conducerii Institutului Cultural Român din NY. Exemplul sau de argument, verticalitate si curaj ar trebui sa fie luat de multi din mass media româna, fiindca asta ramâne. Restul nu e nici apa de ploaie…
Am plecat pe drumul de intoarcere in preerie burdusit de impresii, idei, oameni cu faptele si comportamentul lor si pe parcursul a sutelor si sutelor de kilometri, printre Marile Lacuri Nord Americane, le-am tot macinat. Ma bucur ca am fost si eu acolo; una este a auzi indirect si a-ti imagina, altceva a vedea si a lua parte direct. Multumesc tuturor de primire si ospitalitate, ii apreciez pentru sufletul si munca depusa, fiindca au facut mult si inca mai sunt de facut, mentionând in acest caz pe energeticul Domn Dumitru Rachitan. Toti merita respect si recunostinta invitatiilor, a participantilor. Cât priveste gazda mea, Mihai Mincu, ce se recomanda cioplitor in piatra fiind insa un adevarat sculptor, sunt convins ca in timp va imbogati zestrea Câmpului Românesc lasata de Nicapetre. Parintele Dumitru Ichim renoveaza Capela cu Clopotnita iar scriitorul Alexandru Tomescu ce are in grija vasta biblioteca va scrie o istorie adevarata despre  Câmpul Românesc si Oamenii Lui.
Imi pare rau pâna la mâhnire ca, dintr-o suta de mii de români ce locuiesc in apropierea Câmpului Românesc – Toronto, Hamilton, Kitchener, Windsor – au venit atât de putini. O suta de mii de români nu au putut umplea o sala de 300 de locuri! E nelinistitor. Un conational incerca o explicatie metaforica: “Românii noului val de emigranti si-au lasat radacinile românesti in primul aeroport, ei au plecat numai dupa bani”. Chiar toti, toti? Nu pot sa cred, nu se poate! E drept, generatia noastra a venit pentru libertate, dar nu exista libertate fara bani, asa cum banii  nu pot tine loc de radacini, de neam. Oare sa fie românii cel mai usor de globalizat?! De ce nu asteapta, sa ia exemplul americanilor, a rusilor, chinezilor sau chiar pe al evreilor!
Am ramas suprins ca Ambasada Româna din Ottawa condusa de o poeta, Elena Stefoi, nu a vrut sa ne onoreze cel putin cu niste versuri in recitare personala, cred ca meritam si noi, românii de rând. Deasemenea, tânarul consilier cultural al ambasadei, Eugen Predatu, putea sa treaca macar cu niste pliante turistice din România. Absenta Consulatului Român din Toronto este de inteles; sunt doar trei si very busy-busy! Totusi, incercati dragi tovarasi si prieteni, priviti cum incearca si Pacepa sa se alature acum la vremea senilitatii sale, aflând ca  la Câmpul Românesc nu se poarta camasa verde, nici cea rosie, ci a fost si a ramas doar o rampa de lansare a  rachetelor impotriva comunismului si antiromânismului…
Un simtamânt de regret am deasemenea ca elevii si studentii români au fost asa de putin vizibili, dar dintre ei, unul, Justinian Ichim un autentic Che Guevara românesc, ne-a vorbit liber, in ton revolutionar, despre noul capitalism american ce are drept slogan “get  rich  or  die  trying”. Cam numai atât sa fi ramas din mândra si democrata societate nord americana? Sa mai privim! Apoi, tânarul Justinian Ichim a vorbit despre globalizare in care omenirea va fi uniformizata, sugerând  sa rezistam depersonalizarii prin cultura noastra nationala! Frumos. Ar fi bine, folositor ca acestea sa fie percepute si intelese si de asa-zisi atasati culturali  de prin ambasadele romane, de boierii mintii ai Bucurestiului, de mass media din România. (Nu asteptam percepere si intelegere de la ICR-urile lui  HRP,  el/ele având alte misiuni, dupa cum s-a vazut recent si la NY).
LA  REVEDERE CÂMP ROMÂNESC.
Corneliu Florea, Iulie 2009, Wawa la Lacul Superior

Nu ne mai dati lectii de unitate!

Posted by Stefan Strajer On August - 8 - 2009

eva-iovapoza

Românii din Ungaria

Autor: Eva Iova

Nu ne mai dati lectii de unitate!

De atâtea ori am auzit si de la Budapesta, si de la Bucuresti îndemnul „trebuie sa fiti uniti!”, încât eu una m-am scârbit deja si am încercat sa înteleg mesajul ascuns al acestuia. Si am ajuns la urmatoarea concluzie: aceasta idee fixa a politicienilor români si unguri nu este altceva decât o scuza pentru propria lor neputinta de a întelege problemele adevarate si a acorda ajutorul necesar comunitatii careia i se adreseaza. Exact asta se întâmpla si cu noi, românii din Ungaria. Primim sfatul de a fi uniti tocmai de la cei care sunt mult mai dezbinati decât noi. Pentru ca ei cred ca acest slogan suna bine si e numai bun pentru a transmite mincinoasa sugestie ca „o sa va ajutam când veti fi uniti”. Si totusi, cine cu cine sa se uneasca? De ce la Budapesta si la Bucuresti nu se unesc socialistii cu liberalii, sau democratii cu conservatorii? Sau bogatii cu saracii, sau credinciosii cu ateii? Sau homosexualii cu familistii? Sau de ce nu se uneste Partidul România Mare cu Uniunea Democrata Maghiara din România? Nu-i asa ca ar fi mult mai bine pentru toata lumea…
Democratia – caci se zice ca în asta traim – nu înseamna unitate! Democratia înseamna libertatea gândirii si a opiniei, drepturile sanselor egale, toleranta, si multe altele. Cum zicea Manfred Hausmann: „Democratie înseamna: a respecta regulile de joc chiar si atunci când nu este atent nici un arbitru.” Democratia nu înseamna nicidecum unitate. Nu înseamna ca trebuie sa gândim toti la fel, nu înseamna ca trebuie sa înghitim rabdator când cineva îsi bate joc de noi, de limba si cultura noastra, de neamul nostru.
Cu foarte putine exceptii, majoritatea politicienilor români si maghiari când vin la noi recurg la acest discurs pedagogicesc, de a ne da o lectie de unitate. Avem o veste poate surprinzatoare pentru ei: noi, românii din Ungaria suntem uniti!!! Un medic român de la spitalul din Jula întotdeauna este mai atent cu un bolnav român de la Micherechi sau Chitighaz sau Otlaca-Pusta. La noi, sentimentul de înrudire este foarte puternic. Noi tinem legaturile de rudenie pâna la gradul al 3-lea, 4-lea sau uneori si mai mult. La Chitighaz, de exemplu, se respecta reciproc si sunt uniti ortodocsii români cu baptistii români, pentru ca uneori sunt membri ai aceleiasi familii. La fel cum sunt uniti la Micherechi cultivatorii de castraveti cu cei de rosii. Dar sunt uniti si ortodocsii români bastinasi din Budapesta cu cei mai nou stabiliti în capitala ungara, care se roaga duminica de duminica împreuna în capela lasata pentru ei acum o suta de ani de catre marele Emanuil Gojdu.
Nu suntem însa si nici nu vom fi niciodata uniti cu cei care si-au tradat neamul si l-au vândut pe bani marunti. Precum nici cu acei fatarnici care se prefac în români numai pentru ca sa beneficieze de banii destinati comunitatii, pentru scopuri comunitare. Dar nu putem sa ne unim nici cu aceia care pun în fata interesele personale celor comunitare, ca de pilda atunci când este în joc viitorul unei scoli, al unei gradinite sau al unei redactii de ziar. Nu ne putem uni nici cu cei care vor sa creeze institutii noi în dauna unor institutii de jumatate de secol, functionale, cu renume, numai de dragul de a distruge. Si nu ne putem uni nici cu cei care cultiva cultul personalitatii, aducându-ne aminte de acele vremuri pe care cu totii vrem sa le uitam.
Deci, domnilor de la Budapesta si Bucuresti, va rugam din suflet, nu ne mai dati lectii de unitate!

(Redactor sef – Foaia Romaneasca – Ungaria)

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors