Archive for the ‘Romani in lume’ Category

tête-à-tête, NIG și pictorița și poeta Carmen Doreal(Canada)

Posted by Nuta Istrate Gangan On September - 15 - 2017

~cu cât propria-mi fiinţă ucide superficialitate privirilor voastre/ reproşul încă mai foloseşte capodopere universale /vindecându-mă~(Carmen Doreal)

14729236_10210546940058581_8313371189440327410_n

Carmen Doreal pictează trăiri. Explozii. Pictează bucuria de a trăi, fericirea de a fi viu.
Ai impresia că a adunat toate culorile lumii într-o singură paletă şi apoi ni le-a dăruit tuturor acelora care alegem să trăim bej. Sau gri. Sau numai roz.
Culorile ei dansează când flamenco când jazz când hora, se omogenizează într-un calm aparent, într-o simbioză perfectă de contraste, albastrul galbenul şi verdele ţâşnesc pur şi simplu iar roşul, dacă mi-ar fi permis să-l numesc, i-aş spune Roşu Doreal.

dream-emotions-carmen-doreal20206049_10213337913471172_2095941103_n20179753_10213337914511198_2005502083_n20158337_10213337873150164_1383359720_n (1)20196564_10213337904630951_415528841_o20179656_10213337873670177_1326309329_n
Carmen Doreal este numele artistic al poetei şi artistei plastice de origine română Carmen Ţuculescu Poenaru, stabilită din 2001 în Montreal, Canada. Carmen Doreal s-a născut la Petroşani România a absolvit cursurile Școlii de Muzică şi Arte Plastice din Tg-Jiu şi Liceul Sanitar din Tg-Mures. Este membră în Academia Internaţională de Arte, Quebec şi Cercul Artiştilor Plastici şi Sculptori din Quebec, Asociaţia Scriitorilor de Limbã Română din Quebec, şi Fundaţia Culturală Constantin Brâncuşi din România. Carmen Doreal este autoarea a peste 100 de tablouri pictate în ulei şi acrilic, multe dintre ele făcând parte din colecţii particulare în întreaga lume. A participat la nenumărate expozitii în Europa si în Canada. A avut patru expoziţii personale; Două, organizate de Galeria de Arta Inter-Pallas din Montreal şi două la Biblioteca Municipală Deux-Montagnes.

21744608_10213916392252780_1785596999_n

,,Eu cred că sunt o pictoriţă expresionistă & impulsionată, prefer două stiluri, cu precădere, frontiera figurativă şi abstractul . Ador picturile lui Mark Chagal, Van Gogh , Picasso şi Salvador Dali pentru că iubesc poezia subiectelor acestor mari, ce lasă loc imaginaţiei. De aceea îmi place să abordez mai frecvent compoziţii de frontieră figurativă şi fantasticul peisajelor abstracte. Eu cred că lucrările mele sunt amprentate de simboluri provenite din literatură şi cultura românească, de pasiunea pentru viaţă şi frumuseţea ei , personalizată de textura bogată şi curajul culorilor vii, aplicate sculptural. Subiectele pe care le abordez sunt, cu precădere, iubirea, natura, amintirile româneşti, cu influenţe din simbolistica sculpturilor brâncuşiene, pentru că vin din oraşul marelui Brâncuşi. Şi  “ce atribut este mai potrivit lumii, decât frumosul, tot atât de nemărginit ca şi ea?”(Carmen Doreal)

20158127_10213337888150539_258266208_n20158557_10213337900190840_167512243_n20136675_10213337897750779_2127232309_n20182626_10213337894630701_2055435915_n

Carmen Doreal a publicat trei volume de versuri, Vernisajul iubirii, in 1999, Poeme în culori/Poemes en couleurs, în 2010, și ,,Întâlnite fără argumente”, 2013.

21754184_10213916397292906_2108662783_n

Transcendenţă

dragoste fără griji
versuri albe pentru poeţi trişti
publicaţi în manuale şcolare
nu am uitat numele voastre
Eminescu, Arghezi, Sorescu
Nichita Stănescu

orice atelier de creaţie este pustiu
recit prea rar
rime romantice provocatoare
nu mai ştiu unde creşte
visul meu românesc de sub pernă
îmi amintesc doar
că voiam să impresionez
Dali, Elytis, Claude Debussy,
agăţau oglinzi suprarealiste înalte
deasupra patului meu la Paris

tulburată de umbre lumina mă împarte
poem însufleţit în valuri de culoare
pasăre cu inima de foc
reiterez din propria-mi cenuşă
aripi de neuitare
dragostea ucide
dar inima nu moare
pe malul fluviului Saint-Laurent
divaghez în vers alb cu Pierre Morency
dansez fericită pe frunze de arţar cu picioarele goale
reinventez iubirea sub Poartă de Sărut
Coloană Nesfârşită în nopţi incendiare
la Masa Tăcerii albastre
mă aşteaptă la cenaclu umbre stelare
cu dragoste fără griji
Eminescu, Arghezi, Sorescu,
Nichita Stănescu şi Pierre Morency

***
Tu nu îmi poți atinge cuvintele

trebuie doar să înveți
cum să îmi citești sufletul

imaginează-ți întâlnirea ta proprie
bărbatul ideal cu femeia ideală
trăind amorul bumerang
în a vieții spirală
surprinși pe o canava iluzorie

de fiecare dată
când dorința ta converge
in jurul visului meu
eu reîncep poemul

despre această noapte
pe care tu o mângâi
doar cu vârful degetelor

uitând de mine însămi
în brațele tale

în timp ce luna
înoată cu noi
în ape virtuale

***

Siddhartha

vânzătoarea de iluzii
dedublată de un iubit secret
îmi invadează sângele
cu telepatii halucinante

o altă toamnă
mă regăsește înveșmântată
în rochița de funze
colorată rebel
de un pictor expresionist

dansez pe o fantezie de Bach
simulând vântul îndrăgostit
de imaginea mea din oglindă
complicitate și foșnet
harpha serii mă desfrunzește
deasupra unui lac necunoscut
mă dezbracă de așteptări
cu opusuri transparente
insinuate profund
în arșița cărții

în numele iubirii semnez
aerul pictat cu fluturi adictivi
când aprind noaptea
sub ceruri străine

fluxul pur sânge contează
nu desfrunzirea de sine
to be or not to be
pată vie cu-vân-tul

decantează mirajul luminii
cu mine

***

Trei zile cu Irma în Davie/Florida

Posted by Nuta Istrate Gangan On September - 14 - 2017

20900562_10211865142238805_8508639028496904213_o (1)

Sâmbătă/

Uraganul Irma, unul dintre cele mai  mari uragane înregistrate în Atlantic, a reuşit de câteva zile să destabilizeze întreaga peninsulă a Floridei, de la Miami la Tallahassee, din Key West la Jacksonville. După distrugerile masive din  Caraibe, deşi ,,e drept, nu au infrastructurile noastre” – vorba unui reporter, oamenii au avut şi au genul ăla de flash în care, într-o secundă, tot ce înseamnă totul pentru tine s-ar putea să nu mai fie.Când scriu aceste rânduri, Irma a coborât la Cat 3 şi se află în nordul Cubei după ce a intrat acolo cu Cat 5.

21558752_10212067601740166_3373301553174668957_n

-Saffir-Simpson Scale-

Floridienii ştiu cum să se pregătească pentru un eventual uragan, fiecare ştie că trebuie să îşi tragă obloanele de metal la ferestre sau să le acopere cu placaj, evitând astfel posibilitatea vântului puternic de a pătrunde în casă. Că are nevoie de apă, mâncare neperisabilă, baterii, lanterne, lumânări, vin, bere, alcool :) Exista expresia ,,Hurricane Party” nu?
Că nu trebuie să îşi lase lucruri afară, scaune, mese, umbrele etc., pentru că acestea se pot transforma în adevărate proiectile purtate de vânturile puternice. Autorităţile, şi asta este foarte impresionant, sunt ,,pe problemă” 100%, 24/24.Meteorologii sunt pe canalele de ştiri aproape nonstop, au reporteri dispersaţi peste tot, se transmite aproape continuu ,,de la faţa locului”. Unii sunt mai realişti, alţii mai alarmişti, majoritatea însă îşi păstrează simţul umorului chiar în condiţii deloc amuzante.Cu stilul extrem de explicit, tipic american atunci când autorităţile vor să se facă înţelese, ţi se spune iar şi iar că este indicat să te evacuezi dacă locuieşti foarte aproape de ocean sau în case mobile ; dacă crezi că nu eşti în siguranţă în propria locuinţă eşti sfătuit să mergi la unul dintre ,,adăposturile”(shelters) puse la dispoziţie. De obicei, şcoli.

Matematica este simplă, se raportează numărul de evacuaţi conform numărului de oameni care trăiesc în zonele evacuate. Numărul este istoric dar cu siguranţă nu este cel real pentru că mulţi aleg să nu plece. În Key West, deşi se ştia că uraganul va avea impact direct, 25% din populaţie a ales să rămână.

Toată Florida va fi afectată mai mult, mai puţin sau devastator acolo unde ,,ochiul” va lovi direct.Prima victimă făcută de uraganul Irma  a fost înregistrată în Davie, oraşul în care locuiesc, ieri când Irma era undeva la nord-est de Cuba. Când nicio o fâşie de vânt măcar nu atinsese ţărmul floridian. Un bărbat a căzut de pe casă în vreme ce fusese angajat să pună  shutters la ferestrele cuiva. De altfel, este obişnuit să existe morţi legate de  uragan fără ca uraganul să fie 100% implicat. S-a întâmplat că au ieşit afară să facă poze şi o ţiglă rătăcită i-a lovit mortal. Sau un copac. Sau au pășit în apa în care era un cablu electric și s-au electrocutat. Oamenii sunt avizi după inedit şi, uneori, ineditul te loveşte când nu te aştepţi. Deși autoritățile repetă continuu și înainte și după: ,,Rămâneți în casă”.

Apa se vinde repede, conservele, pâinea. Benzina. Deși am văzut și rafturi goale, după câteva ore le-am văzut din nou pline. Sunt convinsă că nimeni nu a rămas fără apă și fără mâncare. Mi-am făcut plinul în mai puțin de 15 minute și am fost la supermarket cu o zi înainte ca Irma să ajungă în zonă. Desigur am observat tonul dramatic al stiriștilor.

Scriu cât de cât relaxată, sud-estul Floridei este în afara conului preconizat, în afara loviturii directe, dar acum trei zile, când prognoza era sumbră pentru Miami şi Fort Lauderdale, nu am fost chiar atât de relaxată.Când au anunţat că uraganul va ,,şterge” Coasta de Est, ne-am făcut plan de evacuare undeva pe Coasta de Vest, am rezervat împreună cu nişte prieteni o vilă în Cape Coral, un orăşel la sud de Fort Meyers.

21587228_10212067354773992_2796491610114756823_o

-linia uraganului pe Coasta de Est-

Rezervarea a durat doar o noapte pentru că a doua zi ,,linia uraganului” s-a mutat puţin mai la vest, adică mai aproape de zona pe care am considerat-o ,,de siguranţă”. Proprietarul vilei şi ,,Booking.com” au fost cei care ne-au scris că nu e ok să venim înspre ei pentru că uraganul s-ar putea să ajungă acolo. Dacă tot ne-am pus în minte să plecăm, mai ales că linia uraganului  trecea la ora respectivă chiar prin zona noastră, am rezervat două camere la un hotel care părea să aibă o structură puternică în Saint Petersburg, în vestul-central al Floridei, aproape de Tampa.După câteva ore, când linia cu pricina a continuat să se mute și mai mult înspre vest, ne-au sunat şi ne-au anunţat că au ordin de evacuare peste weekend.

21544071_10212067351093900_4313662374425630841_o21586923_10212067558219078_5515596695526743663_o

-Irma proiectată să treacă prin mijlocul Floridei și, mai târziu, pe Coasta de Vest-

Nu ni s-au oprit taxe de renunţare la rezervare nici în Cape Coral nici în St Pete. De altfel, Guvernatorul Floridei  a avertizat hotelurile să nu reţină taxe  aşa cum se întâmplă în vremuri paşnice şi normale. Telefonul a venit la momentul potrivit pentru că nu ştiam cum să renunţăm la rezervare fără să plătim taxa de 300 de dolari. Așa că am rămas acasă unde am știut că suntem în siguranță dacă uraganul nu trece direct peste noi.

Un  lucru necinstit care se întâmplă în jurul catastrofelor este ridicarea preţurile la produsele de primă nevoie, fără nicio autorizaţie. În State acest lucru poartă un nume, este ilegal şi se pedepseşte legal :gouging. 

Cum spuneam, scriu mai relaxată, dar numai mâine furtunile tropicale şi ploile  provocate de Irma vor ajunge în zona mea. Cheile Floridei, Key Largo, Islamorada, Marathon şi Key West vor fi lovite din plin; acolo evacuarea a fost implementată devreme. Foarte mulţi s-au aliniat cererilor, au plecat înspre continent, dar mulţi au rămas convinşi fiind că autorităţile, ca întotdeauna, exagerează.Nimeni nu te obligă să pleci din zonele evacuate, dar după ce vântul ajunge la 45 mile pe ora,nimeni nu îţi mai poate da o mână de ajutor în caz de nevoie. Eşti pe cont propriu.

Este impresionat de observat însă, cum autorităţile au planurile aranjate pentru a interveni în secunda în care vremea este mai puțin periculos pentru oamenii lor : pompieri, poliţie, lucrătorii de la Florida Power Line; ”The first Responders”

p/s : Avem curent. Încă. Am făcut clătite şi am băut prosseco pentru că nu există uragan fără ,,dieta de după uragan,,

Duminică

Încă avem curent electric. În concordanţă cu statusurile de pe facebook, mulţi floridieni nu mai au. Deşi unii se aventurează afară, indicat este să șezi blând şi să aştepţi să treacă urgia. Urgie care în zona mea s-a manifestat prin vânturi puternice şi ploi în rafale. Dar nu este un uragan ploios. În Miami, Brickell, în zonele limitrofe plajelor, oceanul a ieşit în stradă.Cu nisip cu tot. Ba apa face şi valuri, de vină fiind Irma dar şi mareea. Oamenii care nu s-au evacuat stau ,,liniştiţi” în clădirile înalte. Unii reporteri au folosit expresia ,,trapped” – prinşi/sechestraţi.

Un floridian ştie că atâta vreme cât este  la adăpost şi are apă de băut, este ok. Apa se va retrage aşa cum a venit. Oamenii știu că bunurile materiale se pot înlocui, vieţile nu.Deşi teribilişti sunt peste tot. Unii şi-au scos câinii  la plimbare deși am fost  avertizați că vânturile sunt prea puternice pentru a ne aventura afară.

Este interesant de urmărit felul în care fiecare reporter prezintă aceeaşi situaţie dar cu  stil diferit. Am văzut reporteri serioşi ca nişte ciocli dar şi reporteri cu un simţ inteligent al umorului, genul ,,din fiecare situaţie proastă învăţăm ceva”sau ,,zâmbește, mâine va fi mai rău”. Cei de la Weather Chanel mi s-au părut cei mai dramatici şi da, stimate posturi, noi telespectatorii chiar nu vrem să vă vedem reporterii chinuindu-se să stea în picioare în bătaia vântului şi a ploii.

21616301_10212067733743466_1918977028253960508_n

-Weather Chanel-

Nu ne interesează să vedem, doamne fereşte, accidente în direct. Mulţumim că ne ţineţi informaţi dar este indicat să o faceţi şi siguranţă, fără exces de teribilisme.

la 12 ni s-a luat curentul şi am intrat în the black hole ; nu televizor, nu internet, nu mai știi unde e conul, unde se îndreaptă monstrul, când ajunge la punctul X sau Y.Irma se pregătea să aterizeze în magnifica  Marco Island de lângă frumosul oraş Naples.Cu două seri înainte ca uraganul să ajungă în zona noastră, la televizor, la ştiri, au arătat un panoramic din Miami și Miami Beach. În Bayside pe un bloc, un panou electric spunea ,,Stay safe, Miami”. Prezentatoare, cu ochii umezi, a oftat ,,Ce oraş frumos avem; nici nu vreau să mă gândesc cum va arăta în câteva zile”. Va fi ok, Laurie Jennings. Miami a trecut prin  multe și de fiecare dată apare și mai mândru, și mai măreț.După ce ai văzut însă, ce a făcut Irma în insule, greu poţi privi altfel monstruozitatea asta de categoria 5, mare, largă, puternică şi înspăimântătoare.(Nu, nu s-a folosit expresia ,,Uragan Nuclear”)

p/s:Am adormit foarte greu; am încercat să deschid ferestrele să fac puțin curent dar vântul totuși sufla prea tare. În Florida şi pe vreme de uragan, fără aer condiţionat, suferi.

Luni.

Dimineața pe la 5 curentul a revenit. Nu m-am așteptat. După uraganul Wilma, în 2005, am stat fără curent electric trei săptămâni. Am văzut că apele s-au mai retras, în multe locuri cu desăvârşire(vezi Brickell, Miami) deşi în Fort Lauderdale şi Hollywood nisipul a rămas în straturi groase pe şoseaua paralelă cu oceanul. În comunităţile de mobile homes, casele tip vagon au fost, unele, răsturnate, dar la un uragan mult mai mic decat Irma acestea sunt primele care sunt afectate. Două macarale în downtown Miami au căzut peste blocurile la care lucrau. În Cheile Floridei, beciurile unde localnicii îşi ţineau frigiderele cu peşte, au fost inundate; sau cel puţin aşa îşi explică un reporter de la Weather Chanel în vreme ce survola zona, apariția frigiderele pe marginea drumului. Irma a atins pământul de două ori pe teritoriul Floridei: în Key West (Cudjoe Key) și Marco Island.
In Keys distrugerile sunt mari. Acolo clădirile sunt   mai vechi și nu au fost construite dupa codurile impuse de după Uraganul Andrew din 1992, când Sudul Floridei, Homstead, a fost distrus.
Poate și faptul că Cheile se prind între ele prin poduri și fâșii foarte înguste de pământ; în rest, Atlantic cât vezi cu ochii.
În Marco Island impactul a fost mai puțin distrugător, deși s-au înregistrat avarii și inundații: acolo sunt case noi, hoteluri înalte, structuri puternice. Uraganul a atacat cu aceeași forță.

Dar eu văd monstrul  acesta mai mult la televizor pentru că în  Davie, Irma a fost mai blândă. Cei care au plecat din presupusa cale estică a uraganului îşi fac probleme de întoarcere pe şosele aglomerate şi poate blocate. Cei care s-au adăpostit în shelters s-au întors acasă fericiţi că au găsit acest acasă cu foarte puţine probleme în raport cu ceea ce ar fi putut să fie. Mulți se vor întoarce și vor regreta că au plecat. Dar uneori fuga este sănătoasă. În alte locuri însă, mulți nu-și vor mai găsi casele.

Uraganul a trecut. Două dintre cele mai frumoase locuri din South-Florida, unde am fost de câyeva ori în vacanță și de unde am amintiri grozave, vor păstra multă vremea memoria trecerii acestui uragan. Mulţi copaci dezrădăcinați, stâlpi, crengi, fire electrice căzute;  unele acoperișuri sunt avariate.Structurile fragile au fost spulberate. Casele din Cheile Floridei, în marea lor majoritate, sunt avariate.

Un angajat de la Florida Power Line spunea că ,,natura are felul ei de a face curăţenie o dată la câţiva ani trimiţând un uragan. Din păcate însă, crengile au căzut pe firele electrice și vom avea mult de lucru”. Nu a sunat prea ortodox dar, în felul lui, a avut dreptate. Legea junglei; doar cei puternici rămân în viaţă ; deşi un lămâi mic şi necăjit cu patru lămâi destul de greoaie din grădina mea a supravieţuit dar un copac uriaş dintr-un parc alăturat, nu.

Nişte idioţi au spart câteva magazine, dimineaţa pe lumină, profitând de faptul că  în clădirile respective nu era  curent electric. Au fost filmaţi şi arestaţi la ţeava pistolului.(n-am altă traducere pentru ,,gun-point”:)Toţi negri din păcate, unii foarte tineri. Fete. Asta când guvernatorul și Poliția au fost categorici : faci asta, vei fi arestat!

Deja unele magazine alimentare s-au deschis, de mâine mergem la serviciu, sunt benzinării care au benzină pentru că două rezervoare imense  au fost staționate în portul Miami cu o zi înaintea sosirii uraganului. Pe falezele pline cu nisip oamenii au ieșit la plimbare. În Cheile Floridei, acolo unde Irma a facut atingere cu pământul, podurile au fost inspectate deja și sunt practicabile deși rezidenții nu se pot întoarce acasă până când drumurile acelea foarte înguste dintre ape nu vor fi curățate, până când nu se face o analiză clară a situației. Acolo  sunt distrugerile cele mai semnificative. Și acolo există posibilitatea ca vieți omenești să fie pierdute. Este prea devreme să știm.

Crucea Roșie, Armata Salvării, Garda Națională, doctori, asistente, camioane pline cu apă și mâncare, avioane cu echipament medical și utilități, sunt deja acolo pentru prim ajutor si stabilizare. Muncitori veniți din toată țara și din Canada au început deja procesul de revenire la normal. Lucrurile se mișcă repede.

21640757_10212067536178527_2043299049455200623_o (1)
-Camioane aliniate pentru intervenție-

Marea problemă nu constă în clădiri avariate, inundaţie, copaci smulşi; nici măcar în semafoarele care nu funcţionează. Cea mai mare problemă rămâne lipsa curentului electric. Autorităţile spun că în unele cazuri vor trece săptămâni până când totul va fi pus din nou în funcțiune deși, în unele zone, restaurarea a început. După uragan, vremea se încălzeşte. Atât cât să îţi facă viaţa mizerabilă din cauza lipsei de aer condiţionat.

Este numai ziua 1 după ce  Irma a părăsit SoFlo. Cu siguranță statisticile se vor schimba.Se vor înregistra morți.Este inevitabil.

Expresia cea mai des auzită printre prietenii și colegii mei  însă, este: ,,Slavă Domnului, putea fi mult mai rău!”

 

Scrisoare foarte deschisă adresată jurnaliştilor români acreditaţi la vizita preşedintelui României la Casa Albă

Autor: Grigore Culian (New York)

 

Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor jurnalişti,

Nu voi folosi termenul “colegi”, mai ales după ce am asistat stupefiat la comportamentul dumneavoastră pe parcursul vizitei preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, la Washington. Am fost singurul jurnalist româno-american prezent la acest eveniment şi mi-au trebuit câteva zile să-mi revin după cele auzite de la oameni care ar trebui să fie modele de comportament civilizat şi de etică profesională. În meseria de jurnalist, limbajul de mahala, pregătirea superficială, aroganţa şi lipsa totală de respect faţă de cei din jurul dumneavoastră – inclusiv subsemnatul – mă determină să vă adresez aceste rânduri, în speranţa că veţi înţelege ceva din ceea ce vreau să vă transmit. Am 65 de ani şi trăiesc de 28 de ani la New York, unde sunt refugiat politic din februarie 1989. Practic meseria de jurnalist din aprilie 1997, când am fondat, împreună cu fiica mea, cel mai vechi ziar românesc în activitate la New York, “New York Magazin”, pe care îl conduc şi îl editez de 20 de ani. Am făcut această introducere pentru a vă arăta că nu sunt un nou-venit în presa scrisă şi că m-am pregătit serios înainte de a porni într-o aventură despre care nu ştiam când – şi dacă – se va încheia. Nu am avut resurse financiare, nu am beneficiat de banii unor “sponsori”. În toţi aceşti 20 de ani, mi-am asumat întotdeauna greşelile şi am încercat să le dau cititorilor mei tot ce am avut mai bun, fără să le cer nimic în schimb. Mi-am dorit să informez corect şi să protejez libertatea de exprimare a colaboratorilor mei în această ţară liberă, America, unde presa reprezintă cu adevărat o putere de care societatea a beneficiat întotdeauna.

1

Dar să trec la subiect. Miercuri, 6 iunie 2017, am fost prezent la întâlnirea preşedintelui Klaus Iohannis cu “Comunitatea Română din Washington, DC.”, acţiune care a avut loc la Ambasada României. Întrebare: a fost o întâlnire a preşedintelui cu românii din America sau cu dumneavoastră, cei veniţi din ţară?! M-am trezit îmbrâncit şi apostrofat de reporterii sau cameramanii televiziunilor din România, deşi aveam acelaşi statut cu domniile lor, fără să mai vorbesc de diferenţa de vârstă şi de faptul că am condus 6 (şase) ore pentru a ajunge la acea întâlnire. Întrebare: de ce aţi transformat un eveniment dedicat Comunităţii Româneşti într-o şedinţă foto a preşedintelui României, fără să ţineţi seama de faptul că oamenii veniseră acolo pentru a discuta problemele românilor din America şi a căuta soluţii împreună cu preşedintele?

Vineri, 9 iunie 2017, m-am prezentat la Ambasada României, pentru a merge împreună la întâlnirea de la Casa Albă dintre preşedinţii Donald Trump şi Klaus Iohannis. Urma să stabilim de comun acord protocolul întrebărilor şi să desemnăm persoanele care urmau să se adreseze celor doi şefi de stat. Lăsând la o parte ce mi-au auzit urechile în drumul spre Casa Albă (mai ales din partea unor doamne sau domnişoare, cărora nu vreau să le dau numele din respect pentru sexul frumos), m-am oferit să vă ajut, având în vedere că trăiesc de atâţia ani în America şi am fost prezent la toate întâlnirile de la Casa Albă ale preşedinţilor români cu omologii lor americani de după Revoluţie. M-aţi privit cu superioritate şi aroganţă, lăsându-mă să înţeleg că dumneavoastră sunteţi stăpânii adevărului şi că politica americană nu poate fi comentată decât de “specialiştii” trimişi de la Bucureşti. Nu am probe pentru a lansa acuzaţii de manipulare orchestrate în laboratoarele de intoxicare ale Puterii din România, oricare ar fi ea, deşi am serioase îndoieli în ceea ce priveşte buna credinţă a unora dintre dumneavoastră. De fapt, nu acesta este scopul scrisorii mele.

În final, doresc să vă transmit următorul mesaj: treziţi-vă şi învăţaţi că respectul faţă de meseria de jurnalist vă obligă să adoptaţi o conduită care să se ridice la nivelul lumii civilizate! Vă urmăresc în fiecare zi pe posturile de televiziune din România şi nu mi-a venit să cred că oameni care se erijează în monumente de etică şi le spun românilor ce e bine şi ce e rău pot coborî atât de jos! Nu vă mai lăsaţi călcaţi în piciare de forţa banilor şi apăraţi ce se mai poate apăra într-o presă ajunsă în pragul dezastrului moral în România! Vă garantez că notorietatea şi gloria temporară se vor întoarce ca un bumerang împotriva celor care încearcă să transforme această meserie nobilă într-o afacere rentabilă! Cât despre limbajul incalificabil pe care îl folosiţi în relaţiile dintre dumneavoastră, nu e treaba mea. Totuşi, vă întreb: Nu vă e ruşine?

Grigore L. Culian, editor/fondator “New York Magazin”

Un fleac, ne-au ciuruit!

Posted by Stefan Strajer On June - 9 - 2017

Un fleac, ne-au ciuruit!

Vizita lui Klaus Johannis în America. Corespondenţă din Washington

Autor: Grigore L. Culian (New York)

 

Întâlnirea președintelui Klaus Iohannis cu Comunitatea Română din Washington a fost o ședință foto pentru televiziunile din România!

Ceea ce ar fi trebuit să fie o întâlnire-dialog a președintelui Klaus Iohannis cu membri ai Comunității Române din zona Washington, DC., urmată, eventual, de întrebări și/sau răspunsuri, s-a transformat într-o ședință foto prost regizată de Ambasada României la Washington și la fel de prost executată de armata de „jurnaliști” teleghidați trimiși de televiziunile din țară.

Ambasadorul României la Washington, George Cristian Maior, a deschis show-ul cu un discurs de introducere a președintelui Iohannis, a urmat „magistrala cuvântare” a șefului statului, îndelungi aplauze, apoi îmbrânceli, dări din coate și coada la fotografii individualizate cu familia prezidențială. Preț de aproximativ o oră și jumătate am asistat la o acțiune în care presupusul dialog al românilor din America (unii veniți de la sute de kilometri din alte state – printre care și subsemnatul) cu Primul Bărbat al Țării a fost practic inexistent, în ciuda eforturilor președintelui de a lega câteva vorbe cu cei cu care se fotografia în fața camerelor de luat vederi.

În aceste condiții, mi-a fost imposibil să pun o întrebare și/sau să primesc un răspuns, așa că m-am așezat la coadă pentru a-i spune câteva cuvinte oaspetelui. Când mi-a venit rândul, am salutat-o mai întâi pe Prima Doamnă, apoi i-am strâns mâna președintelui și i-am spus: „Domnule președinte, bine ați venit în America, sunt un jurnalist româno-american, am condus 10 ore pentru a fi prezent la această întâlnire și sunt decepționat. Sigur ca mă simt onorat sa fac o fotografie cu Președintele României, dar eu nu am venit aici pentru a face fotografii, am venit pentru a-mi face meseria și a va aduce la cunoștință câteva probleme ale comunităților de români din America, urmând să public toate aceste lucruri.” Președintele m-a privit lung și mi-a spus: „Vă pun în legătură cu consilierul meu și puteți discuta cu el aceste probleme”. Așa s-a încheiat „dialogul”.

A urmat o discuție cu consilierul prezidențial Andrei Muraru, care m-a trimis scurt la plimbare, spunându-mi că „așa a fost formatul” întâlnirii.

Ar mai fi de adăugat faptul că „spectacolul” de miercuri, 7 iunie 2017, desfășurat la Ambasada României din Washington, a avut loc în prezența actualului ambasador al Statelor Unite în România, Hans Klemm, dar și a doi foști ambasadori, James Rosapepe și Mark Gitenstein, toți democrați! Surprinzatoare a fost absența de la întâlnire a Sandrei Pralong, consilierul prezidențial pentru relația cu Diaspora (și vârful de lance al Fundației Soros în România, unde „capul răutăților” este cel mai mare dușman al președintelui Donald Trump: George Soros!) lăsată acasă, probabil, din motive „strategice” (am scris despre asta în editorialul din 6 iunie din Cotidianul).

iohannis-washington-de-la-gculian.v6a9rqso1n

Înconjurat și puternic susținut de trei foști sau actuali ambasadori americani în România numiți de președinții democrați Bill Clinton și Barack Obama, președintele Klaus Iohannis se va întâlni mâine, 9 iunie, în Biroul Oval de la Casa Albă, cu republicanul Donald Trump. Foarte interesant de urmărit cu ce se va alege România în urma acestei vizite. Până una-alta, întâlnirea de ieri a președintelui Klaus Iohannis cu românii din zona Washington a fost un fleac pentru reprezentanța diplomatică românească din capitala americană, condusă de fostul șef al SRI, George Cristian Maior. Ne-au ciuruit!

P.S. Mulțumesc Ambasadei României de la Washington pentru invitație și acreditare. Apreciez pozitiv lipsa tradiționalului chiolhan de final cu mici si sarmale, care ar fi amplificat înghesuiala și ar fi dat apă la moară televiziunilor din România.

Washington, DC, 8 iunie 2017

Grigore L. Culian (director al publicatiei “New York Magazin”, http://www.nymagazin.com/en_US/)

Grigore Culian

 

Foto autor: Grigore L. Culian

La Casa Albă nu se merge cu căciula în mână!

Posted by Stefan Strajer On June - 9 - 2017

La Casa Albă nu se merge cu căciula în mână!

 

Autor: Grigore L. Culian (New York)

 

„Voi divorţa de Europa şi de toate ţările care trag America în piept şi îi mănâcă banii. Matale în ce barcă te vei urca?”. Aşa am tradus eu invitaţia surprinzătoare de a vizita Washingtonul adresată de preşedintele american Donald Trump omologului său român Klaus Iohannis, al treilea şef de stat sau de guvern primit oficial de liderul de la Casa Albă – după cancelarul german Angela Merkel şi premierul britanic Theresa May! Unii au spus că e vorba de un succes fulminant al diplomaţiei româneşti, alţii că Donald Trump jr., fiul cel mare al preşedintelui SUA, care a vizitat recent România, a fost impresionat de cele văzute şi l-ar fi sunat pe tăticu să-i spună că trebuie să acorde mai multă atenţie acestui colţ de lume, alţii că Donald Trump vrea să afle cu cine pleacă la drum şi îşi testează potenţialii aliaţi europeni. Optez pentru ultima variantă.

Nu sunt analist politic sau militar şi nu mă voi lansa în teorii geostrategice sofisticate greu de înţeles, dar trebuie să spun că, indiferent de culisele acestei vizite cel puţin ciudate, României i se oferă şansa de a alege între o politică externă directă, onestă, şi cartea duplicităţii, două opţiuni care vor fi în mâinile lui Klaus Iohannis vinerea viitoare (9 Iunie, n.n.). Nu sunt nici în măsură să dau sfaturi şi mă voi limita la a spune cum aş aborda eu întâlnirea din Biroul Oval de pe 9 iunie, când Klaus Iohannis va avea în faţă „uraganul” Donald Trump.

Aş lăsa baltă povestea cu lupta anticorupţie şi statul de drept. Donald Trump ştie că Iohannis e un „convicted felon” („infractor condamnat”) în povestea cu casele şi că o parte din procurorii, judecătorii şi oamenii din Servicii lăsaţi moştenire de Traian Băsescu încă îşi fac de cap.

Aş ţine-o la uşă pe Sandra Pralong, consilier prezidenţial şi vârf de lance al Fundaţiei Soros în România, prezenţa ei în Biroul Oval putând fi taxată drept o ofensă, în condiţiile în care fosta jurnalistă este o apropiată a celui mai înverşunat duşman al liderului de la Casa Albă: George Soros!\

Aş pune accent pe latura economică a relaţiilor româno-americane şi pe lupta împotriva terorismului, două subiecte pe care Donald Trump le stăpâneşte foarte bine şi reprezintă priorităţi ale primului său mandat.

Nu aş uita să amintesc – fie şi în treacăt – de problema ridicării vizelor pentru români, NU ca o monedă de schimb, ci ca un semn de prietenie.

În final, i-aş spune lui Donald Trump doar trei cuvinte: „suntem cu voi”. Apoi l-aş întreba ce înseamnă „covfefe”, cuvântul ciudat care a derutat întreaga presă americană! După care aş tăcea, căci Iohannis ştie să tacă.

Lăsând gluma la o parte, prezenţa lui Klaus Iohannis la Casa Albă este o şansă uriaşă pentru România de a-şi defini clar poziţia în faţa unui lider mondial impredictibil, dar pentru care cuvântul dat înseamnă tot. Va alege România calea europeană a Angelei Merkel sau va risca mergând pe mâna unui preşedinte care ignoră toate regulile pentru a impune interesele americane (şi) în Europa? În fond, asta este fişa postului oricărui şef de stat, iar Donald Trump nu dă doi bani pe cei care vin la Casa Albă cu căciula în mână şi bătând din călcâie!

New York, 5 iunie 2017

***

P.S. Vineri, 2 iunie 2017, am trimis Administraţiei Prezidenţiale o cerere de acreditare. Iată răspunsul primit: „Bună seara! În vederea acreditării pentru întâlnirea de la Casa Albă dintre Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, şi Preşedintele Statelor Unite ale Americii, domnul Donald Trump, vă rog să ne furnizaţi următoarele date: nume, prenume, data naşterii, număr SSN (dacă există), cetăţenie, ţara de reşedinţă, oraş, stat, număr de telefon, când ajungeţi în D.C. (dată şi oră), când plecaţi (dată şi oră), unde sunteţi cazat în D.C. Precizăm că protocolul Casei Albe impune anumite restricţii cu privire la numărul de jurnalişti care au acces la această întâlnire, astfel încât vă vom putea confirma acreditarea numai în urma răspunsului oficial al institu]iei americane. Vă mulţumim!

Administraţia Prezidenţială,  Departamentul Comunicare Publică”.

Pănă astăzi, 5 iunie 2017, nu am primit niciun răspuns, dar datele le-am dat! Prin comparaţie, acreditarea pentru USOpen 2017 am primit-o cu 3 luni înainte de începerea turneului şi nu mi s-au cerut decât o adresă, un act de identitate şi un număr de telefon, deşi marele turneu de tenis de la New York reprezintă o potenţială ameninţare teroristă de gradul 0 (zero)!

 

Grigore Culian

Foto. Grigore L. Culian, director al publicaţiei româno-americane: New York Magazin” (http://www.nymagazin.com/en_US/)

Academia Româno-Americană (ARA) – promotoare de valori românești!

Congresul ARA – la a 41-a reuniune internațională a oamenilor de știință

Autor: Galina Martea

În scopul de a promova valorile culturale și spirituale umane, o instituție academică reprezintă, în primul rând, istoria și dezvoltarea complexă a propriei activități și, nemijlocit, procesele evolutive ce aparțin propriei națiuni. Pe când, persoanele ce administrează această instituție, la rândul lor, sunt oameni distinși ce tind să promoveze cele mai frumoase și alese valori spirituale; sunt personalități marcante ce promovează în mod onorabil cultura universală și cea națională, nivelul de dezvoltare a celor mai importante domenii de activitate intelectuală – stiință, instruire, artă și, nu în ultimul rând, totalitatea valorilor spirituale și materiale acumulate de propriul popor în decursul vremurilor. Astfel, o asemenea instituție academică, cu însușiri spirituale/intelectuale/științifice, este Academia Româno-Americană de Științe și Arte (American Romanian Academy of Arts and Science, ARA) din S.U.A., aceasta fiind condusă de Doamna Ruxandra Vidu (Președinte ARA, dr., prof. univ., om de ştiinţă în domeniul nanomaterialelor şi nanotehnologiilor, cu numeroase invenţii brevetate în SUA; decorată cu importante premii şi distincţii mondiale; profesor la renumita Universitate din California Davis – instituţie de învăţământ superior ce este în topul celor mai bune 50 universităţi din lume). Reprezentând și întrunind intelectualitatea poporului român de pretutindeni și nu numai, ARA se identifică prin „personalitatea sa” ca cel mai important centru academic al oamenilor de știință din diaspora română. Având în palmares personalități de o valoare aparte a neamului românesc, ARA mereu a întrunit și continuă să unească în rândurile sale pe cei mai onorabili oameni de știință și de cultură din întreaga lume. Cu multă onoare, printre membrii Academiei Româno-Americane au fost prezenți: profesorul și filozoful Mircea Eliade, scriitorul și dramaturgul Eugen Ionescu, profesorul George Emil Palade – cu Premiul Nobel în fiziologie şi medicină în anul 1999, etc. Printre membrii de onoare, de asemenea, sunt prezenți savanți cu renume: academicianul Eugen Simion – România, academicianul Augustin Buzura, ambasadorul John R. Davis – S.U.A., și, respectiv, multe alte personalități marcante din domeniul științei. Nemijlocit, cu mult prestigiu, ARA colaborează activ și întreține legături de comunicare științifică cu Academia Română, Academia de Științe Medicale din România, Academia de Științe a Moldovei, Institutul Cultural Român etc. Este mereu implicată în proiecte bilaterale ce pun bazele în dezvoltarea culturii academice.

ARA_imagine-2017x

Academia Româno-Americană de Știinte și Arte promovează valorile intelectuale cu multă prețuire și gratitudine, în mod special, valorile ce sunt concepute de oamenii de știință ai neamului românesc. Promovând la nivel internațional realizările oamenilor de știință din diaspora română și nu numai, ARA își aduce contribuția reală în stimularea domeniului de cercetare științifică din diverse domenii de activitate. Pentru a motiva și mai mult omul de știință și cultură, în fiecare an are loc Congresul ARA – reuniune stiințifică de nivel internațional prin care delegații/invitații dezbat probleme majore de ordin organizatoric, științific, economic, instructiv, cultural etc., respectiv, cercetătorii științifici prezentând cu mare interes și satisfacție contribuțiile și realizările științifice efectuate în timp. Așadar, în anul 2017 Congresul ARA, cu ediția 41, va fi organizat în cadrul Universității din Craiova, România, în perioada 19-22 iulie, președinte organizatoric al congresului fiind dna Ruxandra Botez (dr., prof., univ., savant). Comitetul Local de Organizare și Comitetul Internațional Consultativ al Congresului ARA vor asigura desfășurarea/derularea calitativă a evenimentului științific preconizat cu toate cele necesare. Cu atât mai mult, realizarea și organizarea unei asemenea acțiuni de valoare în țara de origine, în România, este o onoare enormă atât pentru Academia Româno-Americană, cât și pentru întreaga națiune română. Ediția 41 a Congresului ARA își va desfășura lucrările cu genericul „Știința și arta în epoca modernă”, astfel, oferind diverse oportunități pentru tinerii savanți din țară și străinătate, și, nemijlocit, oferind spațiul necesar pentru publicarea lucrărilor/materialelor științifice prezente la secțiunile: științe exacte, științe ale naturii, științe sociale, știinte aplicate, artă și design, limbă și literatură, estetică, teologie și studii religioase, filosofie, istoria științei, științe interdisciplinare, design, arte marțiale, etc. În așa mod, cercetătorii științifici, membri ARA, vor avea ocazia să prezinte lucrările științifice elaborate conform domeniilor indicate, ulterior, acestea fiind publicate într-un volum destinat materialelor congresului, denumit „Proceedings of the 41th ARA Congress”. Prin urmare, obiectivul de bază al evenimentului preconizat, Congresul ARA, reprezintă aspectul de valorificare sau mai bine zis punerea în valoare a muncii intelectuale/științifice/culturale în slujba omului. Astfel de acțiuni și ediții ale Congreselor ARA au fost organizate și în anii precedenți, adică în fiecare an și de-a lungul celor 42 de ani de existență de la înființarea academiei. Respectiv, în așa mod s-au derulat: în anul 2015   Congresul ARA, ediția 39, a avut loc la Institutul Național de Fizică Nucleară din Frascati, Roma; în anul 2016 Congresul ARA, ediția 40, a avut loc la Montreal, Canada, etc. Aici este cazul de menționat: contribuția majoră în organizarea acestor evenimente de talie/de valoare internațională revine Consiliului de Administrație ARA și, nu în ultimul rând, Președintelui ARA, și, în acelați timp, membrilor ARA care sunt destul de activi și receptivi în a sprijini acțiunile/activitățile înaintate de ARA. Deci, complexitatea acestor acțiuni și valori spirituale nu sunt altceva decât corelarea fenomenelor sub raportul necesităților sociale umane și idealurilor generate de acestea. La rândul lor, toate sunt lucruri nobile ce însuflețesc și motivează existența umană prin cele mai frumoase forme ale dezvoltării.

Ruxandra Vidu_Foto-Presedinte ARA

Foto. Presedinte ARA: Ruxandra Vidu

Prin urmare, pentru contribuția enormă în administrarea Academiei Româno-Americane de Stiinte și Arte să ne exprimăm mesajul de mulțumire și respect față de Ruxandra Vidu (dr., prof. univ., om de știință de valoare mondială), Președinte ARA. Iar pentru organizarea Congresului ARA, ediția 41, urmează a fi transmise mulțumirile de rigoare Consiliului de Administrație ARA și, cu aceleași considerațiuni, Dnei Ruxandra Vidu (Președinte ARA). De asemenea, felicitări și mulțumiri de respect tuturor membrilor ARA, oameni de bună credință care prin aportul lor academic îmbogățesc cultura națională și cea universală. Totodată, în mod prioritar, cu salut de recunoștință și cu cele mai frumoase urări de bine Academiei Româno-Americane pentru faptul că există în calitate de instituție academică în viața românilor de pretutindeni și nu numai; pentru faptul că promovează în mod distinct valorile spirituale/intelectuale/științifice/culturale românești în spațiul universal al existenței umane; pentru faptul că unește în sine tot ceea ce este suprem în viața unui om de știință.

(Galina Martea, membru ARA)

G.Martea,foto 45,ag,jpeg

Foto. Galina Martea

Interviu cu Sorin Olariu

Posted by Stefan Strajer On May - 15 - 2017

Interviu cu Sorin Olariu

Autor interviu: Alexandru Ologu

A.O: Pentru început dacă ne-aţi putea povesti ceva frumos despre copilăria dumneavoastră. Ce cărţi v-au plăcut? Ce filme v-au marcat? Ce alte intâmplări v-au marcat copilăria?

Sorin Olariu: M-am născut în anul 1965 în comuna Buchin, o localitate de pe Valea Timișului, aflată la câțiva kilometri de Caransebeș, într-o familie de gugulani, bănățeni făloși de la munte. Copilăria mi-am petrecut-o colindând pădurile, apele și zăvoaiele și hârjonindu-mă cu alți copii de vârsta mea.

Tatăl meu, Pavel Olariu, a fost preot în parohiile Naidăș, Rugi și Buchin, iar mama, Marița Olariu, născută Martinescu, a fost contabilă. Am învățat să citesc titluri din ziare pe la vârsta de cinci ani și interesant este că prima carte citită a fost Istoria Românilor, manualul de clasa a IV-a de pe atunci. Carte pe care am citit-o nu singur, ci cu ajutorul bunicii care m-a crescut, iar acest lucru s-a întâmplat înainte de a merge la școală. Îi știam pe toți domnitorii și eram familiarizat cu faptele lor de vitejie, lucru care a uimit-o peste măsură pe toa’rșa Murița, mătușa mea și totodată prima mea învățătoare din sat. Apoi am trecut la Povești Nemuritoare, 1001 de Nopți și mai târziu la cărțile lui Jules Verne. Mi-au plăcut de asemenea Cireșarii, Tom Sawyer, Robin Hood, Cei Trei Mușchetari și alte cărți de acest gen. Aveam de asemenea o adevărată colecție de cărți de aventuri și de cărți Științifico-Fantastice. În liceu și în facultate am fost un împătimit al poeziei românești și al literaturii de anticipație românești și anglo-saxone. Până la absolvirea celor 12 clase citisem printre altele cam toate cărțile existente în biblioteca tatălui meu din Casa Parohială.

Cât despre filme, mi-au plăcut filmele istorice românești: Dacii, Columna, Mihai Viteazu, Mircea, Vlad Țepeș, dar și filmele de aventuri americane, italiene sau franțuzești.

Nu pot spune că au fost întâmplări majore care să-mi fi marcat copilăria sau adolescența în afară de faptul că din cauza zbenguielii mai îmi luxam câteo mănă sau câteun picior. Sau că mă mai deochia câteo babă, dar bunica mea era meșteră în descântece și mă punea imediat pe picioare.

A.O.: Ştiu că acum locuiţi în Statele Unite. Vă amintiţi şi, dacă da, ne puteţi spune cîteva momente din copilărie, din adolescenţă, în care aţi simţit acut dorinţa de a emigra?

S.O.: Cu toate că erau multe restricții pe vremea copilăriei mele, nu pot spune că am avut o viață mai grea decât a altor copii de o vârstă cu mine. Părinții și bunicii au făcut tot posibilul să nu ne lipsească nimic mie și sorei mele mai mici.

Țin minte că pe când aveam vreo 14 ani, tatăl meu – care era preot în Buchin – a fost vizitat de un alt preot ortodox român, fost coleg de facultate, stabilit în America. Acesta ne-a arătat un album cu poze de-ale sale din SUA: cu copiii săi îmbrăcați în stil occidental, cu casa și cele două mașini, cu electronicele din casă, cu locurile exotice în care își petrecea vacanțele, etc. Chiar dacă acum mi se par niște lucruri absolut firești, pe atunci am fost profund impresionat, așa că i-am spus tatălui meu că vreau să mă fac popă și să emigrez în SUA. Poate de aceea el a făcut ulterior tot posibilul să devin inginer.

A.O.: Din câte ştiu pe atunci se învăţa în şcoală şi limba rusă; d-voastră ce aţi studiat? Ne puteţi spune căte ceva despre prietenia cu poporul rus?

S.O.: Din fericire nu am făcut rusa, ci am studiat limba engleză cu d-na prof. Argheliu, un cadru didactic de excepție care a predat la actualul liceu Traian Doda din Caransebeș. Acest lucru m-a ajutat mult în periplurile mele peste hotare.

Nu am avut o prea mare tangență cu poporul rus, așa că nu mă pot pronunța în legătură cu el. În schimb le-am avut ca și colege de liceu pe mai multe fete din satele de refugiați ucraineni din jurul Caransebeșului: Zorile, Copăcele și Sălbăgel care erau la fel de prietenoase și de viață ca fetele românce. Noi, copiii români, le ziceam rusoaice pentru că nu prea știam să facem diferența între ruși și ucraineni, dar ele ne corectau mereu spunându-ne cu mândrie că sunt ucrainence.

A.O.: Tinerii de azi sărbătoresc Valentines Day, 9 mai Ziua Europei, Hallowenul. Dumneavoastră la care sărbători participaţi? Cum erau acestea? Ce amintiri vă trezesc manifestări precum Daciada sau Cântarea României?

S.O.: Cele mai frumoase sărbători erau rugile sau nedeile din satul meu natal și din satele învecinate: Obreja, Cârpa, Prisian, Zăgujeni, Prisaca, Bolvașnița și Vârciorova. Atunci era hramul bisericilor din acele sate iar lumea petrecea trei zile și trei nopți alături de neamuri și prieteni. Aveau loc baluri cu muzică populară și seara discoteci pentru tineret.

De fapt, acestea erau cam singurele distracții ale noastre de pe atunci în afară de nunți, revelioane, zile de naștere, onomastice, 1 Mai și 23 August.

Cu toate că era destul de greu să obții aprobarea pentru a organiza o serată dansantă la Căminul Cultural din sat, întotdeauna când se apropia Paștele cei de la primărie deveneau brusc interesați și ne curtau pe toți tinerii din sat să ținem discotecă pentru a ne face să nu mergem la Înviere. Totuși, nimeni nu ne putea opri să mergem la biserică de Paște sau de Crăciun. Când eram copil mergeam în fiecare an în Pițărăi, în Colindă și cu Steaua. De asemenea, până la vârsta de 14 ani mergeam în fiecare an la Mătcălău, care se ținea a treia zi de Paște și era un obicei premarital de înfrățire sub ramurile unui pom înflorit.

Despre Daciadă îmi amintesc mai puține lucruri, dar știu că eram luați de la școală și din timpul liber și cărați la grămadă cu autobuzele pentru a fi duși pe stadioane, fie că vroiam sau nu vroiam. În ceea ce privește Cântarea României pot spune că am amintiri plăcute fiindcă eram membru al trupei de Călușari din Buchin și am avut ocazia să călătoresc prin toată țara pentru a da spectacole împreună cu colegii mei.

sorin_olariu

Foto. Sorin Olariu 

A.O.: O mare problemă cu care ne confruntăm noi azi este corupţia. Generalizată, continuă și luând diverse aspecte. Despre ce acte de micro corupţie vă amintiţi? Au dat părinţii dumneavoastră mici atenţii la doctori, profesori sau alţi funcţionari?

S.O: Nu cred ca părinții mei să fi dat mici atenții funcționarilor de pe atunci, pentru că nu era cazul, nu aveau cine știe ce mari chestii de rezolvat. La doctori nici atât, fiindcă am avut multe rude care erau medici și care veneau în miez de noapte dacă eram bolnavi, iar la profesori chiar nu aveau de ce să dea ceva fiindcă atât eu cât și sora mea am învățat foarte bine. Oricum, părinții mei erau de o cinste și de o corectitudine exagerate și nu s-ar fi pretat la așa ceva.

A.O.: Vi s-a întâmplat vreodată să spuneţi prietenilor sau colegilor lucruri despre care părinţii considerau că ar trebui să rămână în familie? Au ajuns acestea şi la “urechile” altora?

S.O.: Da. Țin minte că prin școala generală, fiind ascultat la o lecție de istorie m-am apucat să spun că de fapt legionarii au fost adevărați patrioți români și că Horia Sima a fost profesor chiar în acea școală și că a fost de mai multe ori la noi acasă, fapt care a făcut-o pe d-na profesoară Clitan să se ia cu mâinile de cap și să mă trimită înapoi în bancă. A doua zi a trebuit să vin cu tatăl meu la școală, iar cei doi m-au luat deoparte și mi-au spus să îmi țin gura și să nu mai discut chestii din astea. Norocul că profesoara era din aceeași comună cu tatăl meu și se cunoșteau din copilărie că altfel s-ar fi putut să avem probleme. În naivitatea mea, eu spusesem tot ce știam de la bunica mea Talida Olariu și de la fratele ei învățătorul Busuioc Busu care fuseseră mari legionari. Chiar dacă ei mi-au zis să nu mai spun nimănui. Țin minte că tata a certat-o atunci pe bunica și m-a certat și pe mine.

A.O.: Sub ce aspect credeţi că au fost copiii, tinerii din comunism mai bine pregătiţi pentru viaţă?

S.O.: Consider că pe vremea aceea se făcea mai multă școală și era mai mult respect pentru cadrele didactice și pentru instituțiile de învățământ. Tinerii nu erau supuși atâtor tentații și aveau modele de urmat în viață, nu ca acum când mulți și-ar dori să ajungă maneliști sau fotbaliști și nu medici sau ingineri.

Cu toate acestea, nu pot spune că școala de atunci ne-a pregătit cu mult mai bine pentru viață, deoarece era prea multă vorbărie și mai puțină practică. Să nu mai zic de spiritul de turmă și de curmarea din fașă a oricărei inițiative pe care ar fi avut-o tineretul.

A.O.: Care credeţi ca sunt cele mai rele influenţe pe care le-a avut comunismul asupra gândirii tinerilor de atunci, influenţe ce au avut efect asupra adulţilor de azi?

S.O.: Comunismul a încercat și în bună măsură a și reușit spălarea creierelor unor întregi generații. S-a dorit tasarea vârfurilor, distrugerea elitelor si aducerea tuturor cetățenilor la același nivel de masă amorfă, ușor de stăpânit. Numai citind unele comentarii de pe diferitele forumuri online românești se poate vedea că acest lucru a reușit în parte. Sunt mulți români nostalgici ai comunismului și ai vremurilor când erau conduși de un tătuc care le dădea fiecăruia serviciu binișor plătit și garsonieră în blocurile muncitorești. Nu trebuiau să se agite, nu trebuiau să se zbată, salariul venea fie că te speteai muncind, fie că trăgeai mâța de coadă.

A.O.: Vă amintiţi din experienţa d-voastră sau a celor apropiaţi, modul în care colectivizarea forţată, deportările sau persecuţiile politice v-au marcat copilăria?

S.O.: Cum spuneam, provin dintr-o familie de chiaburi cărora comuniștii le-au confiscat averea. Casa mea părintească fiind cea mai mare din sat și aflată chiar în centru, lângă biserică, era cât pe ce să fie transformată în sediul Cooperativei Agricole de Producție din localitate. Numai o minune a făcut ca presedintele C.A.P.-ului de atunci să abandoneze ideea și să construiască un ssediu nou în capătul satului.

De asemenea provin și dintr-o familie de legionari, bunica mea și fratele ei, învățătorul Busu, fiind șefi de cuib în zonă. De altfel, acesta a și fost încercuit și dezarmat de soldații lui Antonescu, chiar in ziua de Paște când lumea ieșea din Biserica din Buchin și cum a opus rezistență era cât pe ce să fie împușcat de aceștia. Norocul lui a fost că bunica s-a aruncat în fața soldaților, iar aceștia au ezitat câteva secunde, timp suficient pentru ca el să poată fugi în pădure. După câteva luni s-a predat și ca să obțină iertarea s-a înrolat în armata română pentru a lupta în războiul anti-sovietic. Apoi s-a întors frontul și a luptat în războiul antihitlerist unde a fost grav rănit, rămânând de atunci cu un singur plămân. Tot bunica mea, o adevărată Vitoria Lipan, a fost cea care l-a găsit și l-a recuperat de sub un morman de morți, într-un sat din județul Arad. După care a cumpărat o căruță cu cai și l-a adus acasă, la un spital din Caransebeș.

Dar toate acestea nu l-au ajutat prea mult, comuniștii veniți la putere și-au amintit că a fost legionar și l-au arestat, iar unchiul meu, pe atunci tată a trei minori, a făcut mai mulți ani de pușcărie politică în diferite închisori din țară.

Au suferit persecuții politice și au făcut închisoare și alți unchi de-ai mei, preotul Corneliu Temeș din Bolvașnița, fost locotenent în războiul anti-sovietic și profesorul Petru Hamat din Buchin, coleg de catedră cu Horia Sima la Liceul Tarian Doda din Caransebeș. Un alt unchi de-al meu prin alianță, Filon Verca din Petroșnița, de asemenea profesor la Traian Doda unde exista o puternică mișcare legionară, a reușit să fugă în Germania și apoi Franța de unde a fost parașutat de câteva ori în România comunistă pentru a ține legătura cu partizanii din munți. Din păcate nu a găsit deloc sprijin la populație, ba mai mult, a fost trădat și a fost nevoit să treacă Dunărea în Bulgaria, de unde a trecut apoi prin Grecia și Italia pentru a se reîntoarce în Franța. Ulterior a lucrat în Franța pentru Legiunea Străină. A   scris și o carte despre asta: „Parașutați în România vândută”.

Și tatăl meu a suferit din cauza comuniștilor care l-au dat afară de la Politehnica din Timișoara fiindcă era fiu de chiaburi și de gardiști. Până la urmă a absolvit Teologia la Sibiu, unde nu l-a mai întrebat nimeni dacă avea origine politică sănătoasă.

Personal, pot spune că în timpul armatei făcute la Sighișoara, pe baza faptului că proveneam dintr-o familie de legionari și eram fiu de preot s-a încercat intimidarea și racolarea mea de către CI-istul unității care mă amenința că o să am viața lui Berilă dacă nu îmi torn colegii. După a doua întâlnire de la el din birou s-a prins că își pierde vremea de pomană cu mine și m-a lăsat în pace. Ce-i drept, nici nu am văzut decât o singură permisie timp de nouă luni cât am făcut armata la T.R.

A.O.: Care erau diferenţele dintre concepţia familei despre comunism şi cea expusă în şcoli şi alte cadre oficiale? În ce fel v-aţi format propria opinie?

S.O.: Țin minte că în clasa a doua am venit fălos acasă cu basca, cu tresele și cu cravata și m-am lăudat bunicii mele cu jurământul de pionier învățat pe de rost. Mă așteptam ca ea să fie încântată de asta, așa că am fost puțin dezamăgit văzând că ea nu se bucură. Apoi mi-a explicat ea cam cum stăteau treburile cu partidul comunist și cu tovarășii de la putere. Încet, încet mi-am format propria părere despre comunism, parte din spusele ei, parte din cărțile și ziarele vechi aflate prin casă și citite, iar atunci când am primit de la școală carnetul de utecist l-am luat și l-am aruncat într-o fântână părăsită, sub privirile mute de admirație a doi prieteni de vârsta mea din sat cărora le-am spus să nu sufle nicio vorbă că o să îi mănânc de vii. Desigur, a fost mai mult teribilismul unui puștan de 14 ani, nu neapărat un gest anticomunist.

S.O.: Aţi avut de pătimit din pricina convingerilor d-voastră politice sau religioase? Vă amintiţi un astfel de episod?

S.O.: Cum spuneam mai sus, au exista două episoade minore: acela din școala generală, când la ora de istorie am lăudat mișcarea legionară, lucru care însă nu mi-a atras nici măcar scăderea notei la purtare și acela din armată când mi se insufla ideea că voi avea viață grea pentru că sunt pui de legionar. Nu mi s-a întâmplat însă aproape nimic, deci nu pot spune că am pătimit pentru asta.

Ar mai fi însă o chestie: debutul meu literar relativ târziu pentru că am refuzat permanent să scriu ode și să ridic osanale partidului comunist. Nu am scris nici măcar un vers în care să îl preamăresc pe conducătorul iubit de atunci sau să laud partidul comunist. Dar nici nu am fost publicat până după Revoluție.

A.O. Vă amintiţi o întâlnire cu o persoană marcantă a comunismului sau cu o altfel de personalitate importantă a vremurilor?

S.O. Eram prea mic pentru a fi băgat în seamă de personalitățile vremurilor de atunci. Țin minte însă că odată am jucat cu trupa de călușari de la noi din sat în fața lui Adrian Păunescu, la Deva, în cadrul Cântării României, iar altădată am mers cu toată școala la aeroportul din Caransebeș să îl întâmpinăm pe Nicolae Ceaușescu care făcea o vizită de lucru în județul Caraș-Severin, însă de-abia dacă l-am zărit în goana mașinii.

Deci nu pot spune că am întâlnit personal membri de vază ai comunismului, dar nici nu le-am dus dorul.

A.O.: Va multumesc pentru ca ati acceptat sa raspundeti acestor intrebari si, chiar daca probabil vi se va parea extrem de stereotip, va rog sa transmiteti cateva cuvinte copiilor, tinerilor de azi.

S.O.: Să nu uite de unde au plecat și să nu uite niciodată că sunt români.

Un gost neaşceptat

Posted by Stefan Strajer On May - 3 - 2017

Un gost neaşceptat

(poezie în grai bănățean)

Autor: Sorin Olariu (Michigan, USA)

 

Într-o jioi dă gimineaţa, ca tot omu, vrei-nu vrei,
Am ieşât să dau mâncare la găini şî la purşei.
La găini vreo câcea boabe, la purşei niscai lături
Că făşeau potop dă zarvă, nu măi do tăşeau dân guri.

Când colo, să vez năcazu, un cipezăr cu ocheţ
Să băgă ca valvârceju drept la mine în voreţ:
Sunt agent Jan Glod Vădanei de la firma Julitor
Şi-am adus pentru vânzare cel mai bun aspirator.

– Nu mulţam, că am nevastă, dar ca om dă omenie
Ce pofcesc la mine-n casă la o ştampă dă răchie.
Ş-am intrat în soba mare, io, cu gostu după mine
Şî uiaga într-o mână să-l şinstăsc cum îi măi bine.

Dar să vez la maţă-fripce, fir-ar naibii dă prostan:
Trosc! C-un băligar dă vacă pă covoru meu persan.
P-orm-aşa, ca-ntr-o clipită, când văzu cum am rămas,
Răgică aspiratoru şî mi-l fluştură supt nas:

Domnul meu, să stai pe pace!… Trage aerul adânc,
Că de nu o să dispară, îţi promit c-am să-l mănânc!

– Păi atunşea: Poftă Bună! Că dă când am dat dă criză
M-or tăiat dă tot curentu şî la becuri, şî la priză!

*

sorin poza

Foto autor: Sorin Olariu

Scriitoarea Anca Sîrghie la Biserica „Sf. Teodora de la Sihla” din Michigan

Autor: Maria Muguraş (Ohio, USA)

 

Se știe că românii plecați de acasă și stabiliți prin țări străine nădăjduiesc să muncească, să reușească, să aibă un trai mai bun și să se grupeze în jurul preotului parohiei bisericii de care aparțin. Cei mai mulți dintre ei se gândesc cum să aducă sau să construiască pe meleaguri străine ,,un colț de rai” din cele pe care le-au lăsat în urmă și la care visează mereu, purtându-le în suflet. Muncesc pe rupte, mult și din greu. Adaptarea într-o altă țară nu este deloc ușoară. Dar trebuie remarcat faptul că nimeni nu renunță și că toți au aceeași idee: să demonstreze că ceea ce înfăptuiseră în România, pot face și în străinătate, poate chiar mai bine. În plus, cu drag și mândrie. Aceștia sunt și românii din parohia Bisericii „Sf. Teodora de la Sihla” din Royal Oak City, statul Michigan, SUA.

Nu sunt foarte mulți la număr, dar atâția câți sunt au reușit cu vreo șase ani în urmă, prin puterile lor, să cumpere un așezământ pe care să-l transforme, fără niciun fel de ajutor financiar din țară, într-o adevărată biserică ortodoxă românească. Intri în locașul sfânt și te simți cuprins de emoție: ești „acasă”. Acasă în Statele Unite ale Americii, acasă în România, lucru consfințit de prezența celor două steaguri, american și românesc, ce flanchează altarul de-a dreapta și de-a stânga. Aici domnesc pacea și curățenia spirituală. Pe un ton grav de litanie se aud rugăciuni rostite în limba română. E liniște în biserică, e liniște și în sufletele noastre: ,,… Încă ne rugăm pentru poporul român și american cel binecredincios de pretutindenea”, se aud la sfânta evanghelie cuvintele rostite de părintele Ștefan Vlad. Ne rugăm și noi, cei de față, împreună cu sfinția sa, sperând la bunăstarea și liniștea românilor, oriunde s-ar afla, rugându-L pe Bunul Dumnezeu să vindece rănile acestei țări atât de greu încercate și să ierte păcatele fiecărei generații ,,de sacrificiu”.

Prin munca și strădania lor, românii parohiei au cumpărat un autocar pe care părintele Ștefan Vlad tocmai urma să-l sfințească în acea zi de duminică. Mai aveau de plătit vreo 2.000 de dolari, pentru a-l achita complet. Dar nu-și făceau griji de acest lucru. Parohia urmează să-l folosească pentru excursii, ce vor fi organizate pentru cei mici și oameni mai în vârstă.

În câteva rânduri au trimis acasă ajutoare pentru copiii din orfelinate. Când au ajuns cu imensele colete la poștă, salariații americani au considerat că este de datoria lor să ajute cu o reducere substanțială la costurile serviciilor poștale către România.

Ca în multe alte locuri din diaspora, românii de aici s-au gândit că ar fi bine să-și cumpere un pământ al lor. De aceea, au achiziționat un teren de câteva hectare unde organizează picnicuri și își doresc să construiască o bisericuță maramureșeană, terenuri de joacă pentru copii și un centru cultural. Proiectul este frumos, dar necesită foarte mulți bani și muncă pe măsură. Nici această perspectivă nu-i sperie. Vorbeam cu Dl Nelu Țic, de la Felix, consilier al bisericii. Visa cu ochii deschiși și își dorea din tot sufletul să ajungă să muncească efectiv la ridicarea acestor edificii pe noua proprietate românească, așa cum făcuse, când muncise pentru biserica actuală și pentru sala socială. Îl ascultam și mă gândeam că așa cum reușise atunci, la fel va izbândi în viitor cu proiectul lor măreț. Credea în el, așa cum cred toți românii acestei parohii, care s-au strâns în jurul preotului Ștefan Vlad, punându-și speranțele în rugăciunile lui adresate către Dumnezeu.

Dar până atunci, sunteți poftiți (conform invitației de mai jos) la o adevărată petrecere românească, de primăvară.

1

***

2

Foto. De la stânga: Ștefan Străjeri, conf. univ. dr. Anca Sîrghie, pr. Ștefan Vlad, pr. Alexandru Partioc, jurnaliști culturali David Paul Vnuck și Muguraș Maria Vnuck, membri UZPR

Activitatea acestei biserici are și o componentă culturală. Una dintre cele mai active personalități ale culturii românești contemporane, ,,ambasador” a tot ceea ce înseamnă românism peste hotare, conf. univ. dr. Anca Sîrghie a fost prezentă la Biserica ,,Sf. Teodora de la Sihla’’ din Royal Oak City, Michigan, în ziua de duminică, 2 aprilie a.c. pentru a ține o conferință despre ,,Mihai Eminescu, poet al dragostei, al naturii și al iubirii de Dumnezeu”.

3b

Muguraș Maria Vnuck, ziarist cultural și traducător de literatură, sosind din statul Ohio anume pentru a participa la acest eveniment, a rostit câteva cuvinte despre activitatea scriitoarei Anca Sîrghie: ,,Absolventă a Facultăţii de Filologie din Cluj, la specialitatea Limba şi Literatura Română, în mai 1981 şi-a susţinut teza de doctorat cu tema Radu Stanca- Studiu monografic, prima abordare de acest fel consacrată scriitorului. Preocupat să stabilească importanţa unei asemenea cercetări, Constantin Noica aprecia: ,,Într-un ceas când absurdul, morbiditatea şi manierismul solicită tineretul nostru din toate părţile, o asemenea lucrare face dreptate nu numai unui mare destin românesc, ci şi fiinţei umane, prea des primejduită de propriii ei cronicari, literatorii.“

Chemată în timpul ministeriatului lui Mihai Şora în București, în perioada 1990-1992 a funcţionat în Ministerul Învăţământului, concomitent fiind profesoară de limba şi literatură română la Colegiul Naţional „Sf. Sava”. Conferenţiar titular la Facultatea de Litere şi Arte a Universităţii „Lucian  Blaga” din Sibiu din februarie 1997 până în octombrie 2007, de când a fost invitată să activeze la Universitatea „Alma Mater”, unde predă şi astăzi, ea a scris pentru studenți 17 cursuri universitare, apărute la Editura Alma Mater, Sibiu, dintre care enumerăm doar Pagini din istoria bibliotecilorBiblioteci celebre ale lumiiCarte veche româneascăIstoria scrisului, a cărţii şi a tiparului, Literatura pentru copii în contextul beletristicii româneşti și Din istoria presei româneşti. Până în prezent a călăuzit liceenii și studenții din 50 de promoții, o adevărată performanță care onorează învățământul românesc.

Profesor asociat la Universitatea de Teatru din Tg. Mureş, în perioada 1996–2004, ea a susţinut cursurile de Estetica artei spectacolului de teatru, domeniu în care era cunoscută atât ca un cronicar de teatru cât şi ca autor al monografiei Radu Stanca şi obsesia Thaliei. Ipostazele omului de teatru, devenind în 1995 membru UNITER.

Ca scriitoare, tratează probleme de istorie şi critică literară, dar şi de cultură în peste 400 articole apărute în publicaţii atât din ţară, cât şi din străinătate. Face parte din colectivul redacţional al mai multor reviste culturale, printre care „Destine Literare” şi „Mioriţa USA”din America. Este redactor şef al publicaţiei academice „Lumina Slovei Scrise” de la Sibiu ajunse la volumul 18.

Ministerul Culturii o atestă în anul 2003 expert în Carte veche românească. În 2005 a fost primită ca membru în Uniunea Scriitorilor din România, apoi în Uniunea Ziariştilor Profesionişti, în ASTRA de la Sibiu şi în Asociaţia de literatură comparată din România.

Activitatea desfăşurată în domeniul istoriei literare, al biblioteconomiei, al pedagogiei, teatrului şi culturii, totalizează 28 volume de carte. Dintre acestea, ca unic autor al unor monografii selectăm: Radu Stanca – Ipostazele omului de teatru, Memorandistul Nicolae Cristea şi epoca sa – Culegere de studii, Întâlnire pe calea undelor, Interviuri radiofonice despre scriitori români. 2002-2008, Lucian Blaga şi ultima lui muză care a luat Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2015, Radu Stanca. Evocări şi interpretări în evantai, 2016 ș.a. Ca îngrijitor de ediţie a realizat cartea Nicolae Cristea. File de memorialistică. Jurnal, iar în colaborare cu profesorul Marin Diaconu volumele Aurel Cioran –Fratele fiului risipitor, Dăltuiri cuprinzând creaţii inedite editorial ale lui Radu Stanca şi Radu Stanca – Profil Spiritual din 2016.

A semnat numeroase prefeţe ale unor apariţii contemporane, a publicat interviuri pe teme literare ca Imposibila prelungire – fragmente de convorbiri cu Marin Preda, despre Emil Cioran, Constantin Noica, Lucian Blaga, Radu Stanca, Aurel Rău etc. şi a vorbit despre marii scriitori români în emisiuni radiofonice și de Televiziune. A realizat filme documentare: Constelaţia Sibiu (tradus în cinci limbi străine) şi Amintiri despre Lucian Blaga” partea 1 și 2. A conferenţiat la Universitatea ,,Humboldt” din Berlin în 1999, la „Michel de Montagne, Bordeaux III” din Frața în perioada 1994-2006, iar în 2007 la „Harvard” şi este un neobosit ambasador al culturii române în Americaîn ultimii 16 ani.

I s-a acordat Premiul „Radu Stanca” de către Revista ,,Euphorion” cu prilejul Simpozionului ,,Cercul Literar de la Sibiu şi cultura europeană” în 2006 şi Premiul „BIBLIOS” la Festivalul Internaţional „Lucian Blaga” de la Lancrăm-Sebeş, Alba Iulia, ediţia a XXIII-a în 2009.

A fost intronizată cu titlul de Cavaler pentru merite culturale în Franţa în 2000. În 2007 guvernul României îi acordă ,,Ordinul Naţional Serviciul Credincios, în grad de Cavaler”.

*

După o asemenea prezentare fastă, publicul prezent a ascultat cu interes conferința Mihai Eminescu, poet al dragostei, al naturii și al iubirii de Dumnezeu, mai ales că mulți dintre participanți își aminteau de alte evenimente precedente când Anca Sîrghie le vorbise despre George Coșbuc, Lucian Blaga, Radu Stanca sau Ioan Alexandru. Vom spicui câteva fragmente din expunerea ascutată: ,,Iubirea a fost un filon de inspirație dintre cele mai fecunde, de la Sapho în antichitatea elină, la Petrarca divinizându-și iubita la fel de intangibilă ca și a trubadurilor în Evul mediu francez, până la Shakespeare, cu celebrele-i sonete inspirate de misterioasa doamnă brună. Goethe era convins că ,,etern femininul ne-nalță-n tării” idealizând iubirea, pe care au cântat-o Schiller și Lenau, Pușkin și Lermontov, ca toți romanticii, de altfel.

Între poeții români, Mihai Eminescu a realizat prima revoluție a viziunii asupra modului cum este exprimată iubirea în versuri și asupra metaforei. El va ajunge, spre exemplu, la complexa formulă de „farmec dureros”, o nuanțare nemaiîntâlnită până la el în poezia românească, definirea iubirii fiind exprimată printr-un atât de concis oximoron: ,,Ea privi atunci în jos,/ Trece mâna pe la tâmple,/ Iară inima-i se umple/ De un farmec dureros.” (Povestea teiului).

Cum portretizează poetul Eminescu femeia iubită? Iată o întrebare-cheie, la care vom răspunde, amintind că romanticul român, care luase în stăpânire tot ce creaseră esențial înaintașii lui, își găsește termenii comparației în peisajul naturii plaiului mioritic, und eîntâlnim simbolul sensibilității fragede a iubitei: ,,Atât de fragedă, te-asameni/ Cu floarea albă de cireș”. Poetul simte nevoia să o înalțe pe femeia visurilor sale, sacralizând-o: ,,Și ca un înger dintre oameni/ În calea vieții mele ieși.” Delicata ei ivire lasă bărbatului impresia unei apariții onirice: „Abia atingi covorul moale,/ Mătasa sună sub picior,/ Și de la creștet până-n poale/ Plutești ca visul de ușor.”

Așadar, Eminescu dispune de un întreg arsenal poetic al portretizării, căci el trimite la splendoarea sculpturală a frumuseții feminine întruchipate de antici, portretul adoratei completându-se cu noi elemente: ,,Din încrețirea lungii rochii/ Răsai ca marmura în loc/ S-atârnă sufletu-mi de ochii /Cei plini de lacrimi și noroc.” Apariția ei aduce în viața bărbatului ,,noroc”, un concept suculent ca semnificație, însemnând ca și în Luceafărul fericirea hărăzită pământenilor, căci în existența lor trecătoare ,,Norocul vă petrece”. Chemarea la dragoste conturează un ideal de puritate, identificat cu însăși vârsta de aur a vieții omului, copilăria: ,,Hai şi noi la craiul, dragă,/ Și să fim din nou copii,/ Ca norocul şi iubirea/ Să ne pară jucării.” (Povestea codrului)

Nu putea lipsi din spectrul domeniilor invocate nici basmul folclorului românesc, în care mireasa este simbolul frumuseții feminine: ,,O, vis ferice de iubire,/ Mireasă blândă din povești,/ Nu mai zâmbi! A ta zâmbire/ Mi-arată cât de dulce ești,” Idealul eminescian de frumusețe feminină este Ileana Cosânzeana hărăzită a fi mireasa lui Făt Frumos, erou pe care Eminescu îl invocă în balada Făt Frumos din tei. Metaforic, fata adorată este ,,Mireasa sufletului meu!”, ea învăluindu-l cu farmecul seducător: ,,Cu-a gurii tale calde șoapte,/ Cu-mbrățișări de brațe reci.” Antiteza între cele două epitete ,,calde/reci” produce un efect emoțional puternic. Portretizarea culminează cu invocarea sacralizantă a Fecioarei: ,,Și-o să-mi răsai ca o icoană/ A pururi verginei Marii.” Femeia iubită este o ,,floare albastră” cu păr de aur, adusă probabil din romantismul german, dar adaptată la natura românească unde floarea de nu-mă-uita are această culoare.

Spre mirificul decor, cel cu ,,codri de verdeață” unde ,,izvoare plâng în vale”, își cheamă poetul aleasa sufletului și atunci când titlul poeziei este el însuși un îndemn ,,Lasă-ți lumea ta uitată’’, în care portretul feminin se completează cu o altă podoabă, menită să-i sublinieze frumusețea, anume părul, prezent în Cântarea cântărilor, sublimul poem al dragostei lăsat de antichitate, de la care aș avansa până la frumoasa Tamara din poemul Demonul, unde părul se revarsă în plin dans într-o imagine conturată magistral de Lermontov. La Eminescu descrierea podoabei capilare se face în termeni familiari, pe un ton de șăgălnicie, menit, ca și în Floare albastră, de altfel, să-i evidențieze în treacăt rolul de a fascina. ,,Părul tău ţi se desprinde/ Şi frumos ţi se mai şede,/ Nu zi ba de te-oi cuprinde,/ Nime-n lume nu ne vede.” Ferestre ale sufletului, ochii vor completa portretul feminin eminescian, cu un efect angelizant: ,,Ochii tăi sunt plini de milă,/ Chip de înger drăgălaş.” Epitetul ,,drăgălaș“ estompează aura sacralizantă a imaginii în favoarea tumultului de viață pe care ea, fata îndrăgită, îl poartă. Privirea adoratoare a bărbatului se identifică cu oglindirea chipului ei în lamura apei: ,,Ce priveşti zâmbind în unde?/ Eşti frumoasă, se-nţelege.’’ (Lasă-ți lumea ta uitată).

El, bărbatul versurilor erotice eminesciene, este portretizat mai întâi spiritual în Floare albastră, nu fizic. Așa îl percepea, ca spirit gânditor, preocupat de tainele cosmosului și ale istoriei: ,,Iar te-ai cufundat în stele/ Şi în nori şi-n ceruri nalte?/ De nu m-ai uita încalte,/ Sufletul vieţii mele.”. În poezia Făt Frumos din tei apare și conturul fizic al eroului masculin, care se conformează prototipului: ,,De murmur duios de ape/ Ea trezită-atunci tresare,/ Vede-un tânăr, ce alături/ Pe-un cal negru stă călare.// Cu ochi mari la ea se uită,/ Plini de vis, duioşi plutind,/ Flori de tei în păru-i negru/ Şi la şold un corn de-argint.// Şi-ncepu încet să sune,/ Fermecat şi dureros -/ Inima-i creştea de dorul/ Al străinului frumos.” Un interesant prototip erotic masculin este acel „Zburător cu negre plete”, așteptat cu ardoare de prințesa îndrăgostită, rostind ritualic chemarea: „vin la noapte de mă fură”.

Peisajul eminescian al iubirii are componente inedite, particularizante, căci nici în viziunea lui D. Anghel, G.Bacovia, L.Blaga sau T.Arghezi ele nu se regăsesc cu o asemenea picturalitate. O constantă a versurilor erotice eminesciene este codrul, protector al îndrăgostiților. ,,Mititica” blondă din Floare albastră rostește chemarea: „Hai în codrul cu verdeaţă,/ Und-izvoare plâng în vale,/ Stânca stă să se prăvale/ În prăpastia măreaţă.” Există o grandoare a acestui decor, marcată prin epitetul superlativizant „măreaţă”. Deschis hiperbolizărilor de tip romantic, Eminescu atribuie codrului însemnele unei suveranități împărătești în Povestea codrului, în care nu lipsește nimic din grandoarea și strălucirea ritualică a vieții la curtea Măriei Sale: ,,Împărat slăvit e codrul,/ Neamuri mii îi cresc sub poale,/Toate înflorind din mila/ Codrului, Măriei Sale.” Printr-un joc al perspectivelor, chiar și astrele celeste devin piese ale blazonului împărătesc: ,,Luna, Soare şi Luceferi/ El le poartă ‘n a lui herb,/ Împregiuru-i are dame/ Și curteni din neamul cerb.// Crainici, iepurii cei repezi,/ Purtători ei sunt de veşti,/ Filomele-i ţin orchestrul/ Și izvoare spun poveşti.” Alături de elementele macrocosmosului se conturează pictural și universul micilor viețuitoare, impresionante nu prin dimensiunea lor, ci compensativ prin covârșitoarea mulțime: ,,Peste flori, ce cresc în umbră,/ Lângă ape, pe poteci,/ Vezi bejanii de albine,/ Armii grele de furnici.”

Dintre arborii peisajului poetic eminescian, cel mai încărcat de sacralitate este ,,teiul sfânt”, care ocrotește pe îndrăgostiți cu mireasma lui învăluitoare: ,,Adormind de armonia/ codrului bătut de gânduri/ Flori de tei deasupra noastră/ or să cadă rânduri, rânduri.” (Dorința). Departe, cât mai departe de ,,orașul furnicar” și de răutatea lumii clevetitoare, îndrăgostiții din Povestea codrului caută locuri tainice și pure: ,,Amândoi vom merge-n lume/ Rătăciţi şi singurei,/ Ne-om culca lângă izvorul/ Ce răsare sub un tei.” Iată, alăturate cele mai iubite elemente ale naturii eminesciene, izvorul și teiul, puse în directă relație cu dragostea.

Eminescu este cel mai mare poet cosmogonic al literaturii noastre prin Scrisoarea I, în care imaginează geneza și apocatastaza Cosmosului, prin partea a 3-a a poemului Luceafărul, unde este descrisă călătoria lui Hyperion spre Demiurg, sau prin poezii ca La steaua, Povestea magului călător prin stele etc. Desigur că și în poezia erotică sunt prezente Luna, Soarele, stelele cerului.

Manifestarea iubirii rămâne o taină, dezvăluită numai naturii, nu unor martori curioși. Apogeul erotic visat de poet este unul sufletesc, regăsit și în finalul poeziei Sara pe deal: ,,Ne-om răzima capetele unul de altul/ Și surâzând vom adormi sub înaltul/ Vechiul salcâm. Astfel de noapte bogată/ Cine pe ea n-ar da viața lui toată”.

Există în erotica eminesciană o măsură temporală, evoluând de la clipă la oră (,,O oră să fi fost amici/ să ne iubim cu dor/ S-ascult de glasul gurii mici/ O oră și să mor”), ajungând la noapte (,,Astfel de noapte bogată…’’). Sub semnul pedanteriei stă un autentic ars amandi în dialogul Cătălin-Cătălina din Luceafărul: ,,Şi ochii tăi nemişcători/ Sub ochii mei rămâie…/ De te înalţ de subsuori/ Te-nalţă din călcâie;// Când faţa mea se pleacă-n jos,/ În sus rămâi cu faţa,/ Să ne privim nesăţios/ Şi dulce toată viaţa;// Şi ca să-ţi fie pe deplin/ Iubirea cunoscută,/ Când sărutându-te mă-nclin,/ Tu iarăşi mă sărută”. Și nu întâmplător, idila în decor vesperal din finalul poemului rezonează perfect cu decenta exprimare a sentimentului, specifică poeziei din secolul al XIX-lea românesc, în care latura sexuală a iubirii era eludată. Mărturisirea lui Cătălin înalță sentimentul iubirii pe culmile absolutului omenesc: ,,- O, lasă-mi capul meu pe sân,/ Iubito, să se culce/ Sub raza ochiului senin/ Şi negrăit de dulce;// Cu farmecul luminii reci/ Gândirile străbate-mi,/ Revarsă linişte de veci/ Pe noaptea mea de patimi.// Şi deasupra mea rămâi /Durerea mea de-o curmă,/ Căci eşti iubirea mea dentâi/ Şi visul meu din urmă.” Nu am găsit nicăieri în lirica română un asemenea punct înalt al exprimării idealului erotic, dragostea fiind sentimentul care poate alunga durerea, identificată cu existența omenească, văzută metaforic drept ,,noapte a patimilor”. O acoladă deschisă între prima iubire și visul din urmă cuprinde în ea împlinirea sufletului uman în speță. Iată absolutul pe care Dante Alighieri îl formula în versul final al Divinei Comedii, „L’amor che move il sole e l’altre stele” spre a face din iubire o forță ce guvernează întregul Univers și pe care Eminescu îl raportează, mai restrâns, la existența omului.

Interesant este că nu numai în idile, ci și în elegiile sale erotice, care sunt cele mai numeroase și mai variate artistic, având drept cadru ,,aceeași ulicioară”, peisajul toamnei în via unde se scutură frunzele nucului, strada urbană cu plopi fără soț, peisajului oceanului înghețat, Eminescu păstrează perspectiva absolutului. Iubirea poate izbăvi ființa umană de moarte și de uitare. În atât de populara elegie Pe lângă plopii fără soț meditația poetului sfârșește cu un reproș făcut femeii care nu i-a împărtășit sentimentul: „Tu trebuia să te cuprinzi/ De acel farmec sfânt,/ Și noaptea candelă s-aprinzi/ Iubirii pe pământ.”

Definiția dragostei ca ,,farmec sfânt” nu conduce spre ideea religioasă, exprimată în versurile din poezia Rugăciune, ci este susținută de puterea ancestrală a trăirii, venind spre el de la moși și strămoși. Se configurează astfel o altă dimensiune a absolutului: ,,Căci te iubeam cu ochi păgâni/ Și plini de suferinți,/ Ce mi-i lăsară din bătrâni/ Părinții din părinți.” Numai o iubire de o asemenea forță poate eterniza chipul muzei sale, trecând triumfală peste umbrele secolelor viitoare: ,,Dându-mi din ochiul tău senin/ O rază dinadins,/ În calea timpilor ce vin/ O stea s-ar fi aprins;// Ai fi trăit în veci de veci/ Și rânduri de vieți,/ Cu ale tale brațe reci/ Înmărmureai măreț.” Poezia depășește forța transfiguratoare a sculpturii, dacă amintim de motivul tratat de Shakespeare în Sonete: ,,Nici bronzul, nici granitul, oceanele măreţe/ Nu vor putea să-nfrunte al Morţii ochi deschis… Da, n-o să poată nimeni, ci doar cântarea mea:/ Ea, peste Timp, nălţa-va iubirea ca o stea!” (Sonetul 65).

Reluând ideea pe care Tudor Vianu o afirmase prin cuvintele ,,Fără Eminescu am fi altfel și mai săraci”, filosoful Constantin Noica o nuanțează într-un mod necesar: ,,Și dacă nu ne vom hrăni cu Eminescu – nu cu un Eminescu idealizat, nu cu un Eminescu trimes în genialitatea lui, – cu Eminescu acesta al haosului germinativ, dacă nu ne vom hrăni cu Eminescu acesta, atunci vom rămâne, în cultură, mai departe înfometați.“

Participanții la conferință au fost invitați să citească din versurile lor preferate cu care au venit la acest eveniment și microrecitalul realizat astfel a dat prilejul prelungirii bucuriei pe care au simțit-o românii de a-și umple sufletele cu frumoasa poezie eminesciană.

Preotul Ștefan Vlad a mulțumit oaspetelui sibian pentru conferința prezentată, mărturisind că atunci când o aude pe Anca Sîrghie are impresia că ascultă un înger. În asentimentul întregii asistențe, părintele paroh a invitat-o să revină în Michigan spre a vorbi românilor diasporei despre scriitorii noștri, de care departe de țară le este mereu dor.

(Au consemnat pentru dvs., Muguraș Maria Vnuck și David Paul Vnuck, jurnaliști culturali, Membri UZPR)

Epigrame

Posted by solariu On May - 1 - 2017

Epigrame

Autor: Sorin Olariu (Michigan, USA)

CARICATURISTULUI ȘTEFAN POPA-POPAS

Desenând, din joacă,
Fără apropou,
Mi-a făcut o moacă
De-am rămas tablou!

VIS DE GINERICĂ

Și-ar dori pesemne
Munca în etape:
El s-aducă lemne
Soacra lui să crape!

CHEF DE CHEF

Un bețiv, cu-o găleată,
Pe un altul îl învie:
– Mai trezește-te odată,
Să mai tragem o beție!

ERORI DE EXPRIMARE

În țara-n care ne-ntrerupt
Poporul zace-ntr-un marasm,
Spui politician corupt
Și-ai obținut un pleonasm!

ODĂ POLITICIENILOR ROMÂNI

Aleșii noștri, bunăoară,
Sunt tipi mișto, de nota zece:
De câte ori mi-e dor de țară
Îmi amintesc de ei și-mi trece!

DEFRIȘĂRI ÎN HARCOV

Azi, secuiul, complexat,
Vrea să facă pe stăpânul:
– Codrul ăsta l-am tăiat
Că e frate cu românul!

NEDUMERIRE

Nu-nțeleg cum de se poate
Că la noi în Românica
Dumnezeu ne-a dat de toate
Însă noi n-avem nimica!

Sorin-Olariu-poza-dublura

 

Foto. Sorin Olariu

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors