Archive for the ‘Romani in lume’ Category

Integritatea României în pericol

Posted by Stefan Strajer On November - 12 - 2013

Integritatea României în pericol

Scrisoare deschisǎ a Comitetului Româno-American pentru Basarabia(1)

Adresatǎ preşedintelui României Traian Bǎsescu, primului ministru Victor Ponta, liderilor politici români şi tuturor forurilor de rǎspundere naţionalǎ!

 

Comitetul Româno-American pentru Basarabia a fost înfiinţat la Washington, D.C., dupǎ revoluţie cu scopul de a facilita reintegrarea României prin aducerea Basarabiei la matca ei naturalǎ. Acum însǎ, Comitetul se vede obligat sǎ ia atitudine pentru a evita dezintegrarea ţǎrii… De peste douǎ decenii România trece printr-o acutǎ crizǎ politicǎ, economicǎ şi moralǎ care a dezorientat populaţia şi a determinat milioane de tineri sǎ plece peste hotare. În ultimii ani însǎ, Secuii din mijlocul ţǎrii instigaţi de forţe strǎine şi încurajaţi de indiferenţa autoritǎţilor româneşti fluturǎ drapelul autonomiei urmǎrind de fapt ruperea de România.

În principiu, Budapesta e conştientǎ cǎ Occidentul nu acceptǎ o nouǎ dezmembrare violentǎ în mijlocul Europei şi de aceea în prezent doar îi încurajeazǎ, îi instigǎ şi îi ajutǎ pe Secui sǎ se separe administrativ de România. Moscova la rândul ei, înfuriatǎ de aderarea României la NATO şi mai recent de amplasarea scutului American anti-rachetǎ pe teritoriul ţǎrii, este hotǎrâtǎ sǎ sugrume în continuare Basarabia şi sǎ susţinǎ revanşismul maghiar. În acest context, printr-o politicǎ a paşilor mǎrunţi, Ungaria foloseşte metode viclene la care conducǎtorii României nu au rǎspuns aşa cum cer imperios interesele ţǎrii. Şi în timp ce Ungurii se prevaleazǎ de legile Europene pentru a-şi urmǎri scopul iredentist, autoritǎţile româneşti citeazǎ aceleaşi legi pentru a-şi justifica inactivitatea.

Între politicile maghiare menţionǎm: Acapararea puterii locale în centrul Transilvaniei de elemente maghiare extremiste; Marginalizarea limbii române în viaţa publicǎ din inima Transilvaniei; Eforturi continue vizând maghiarizarea etnicilor Români şi îndepǎrtarea din zonǎ a multora dintre ei; Acordarea de cǎtre Budapesta a cetǎţeniei Ungare Românilor Transilvǎneni, cetǎţenie cu care confraţii noştri obţin avantaje în Ungaria şi acces imediat la spaţiul Schengen… Şi dacǎ milioane de etnici Români vor accepta cetǎţenia Ungarǎ, Budapesta ar putea cere în mod „legitim” internaţionalizarea Transilvaniei. Menţionǎm deasemenea: Pregǎtirea subtilǎ a opiniei publice interne şi externe pentru a accepta de facto destrǎmarea ţǎrii şi Strecurarea maghiarilor în toate guvernele post revoluţionare de la Bucureşti pentru a şantaja partidele politice de la conducerea ţǎrii şi a-şi impune propriile lor obiective.

9b16b-hartaromaniei

Trebuie subliniat cǎ în timp ce minoritatea Ungaro-Secuiascǎ reprezintǎ aproximativ 6 la sutǎ din populaţia României, în Slovacia, Ungurii formeazǎ 10 la sutǎ din populaţie, dar ei nu îndrǎznesc sǎ confrunte cu autoritǎţile. Nici în Serbia minoritatea ungarǎ nu îndrǎzneşte sǎ-şi arate colţii. Conducǎtorii acestor ţǎri au ştiut sǎ ducǎ o politicǎ de necompromis şi nu s-au lǎsat îngenunchiaţi.

Deocamdatǎ, doar România a devenit un câmp experimental pentru interesele Ungariei. Nu vǎ pun pe gânduri ultimele declaraţii/ameninţǎri ale senatorului Laso Tokes?  Acesta a spus clar: ”Nu ne gândim numai la autonomie pe bazǎ etnicǎ ci la… autodeterminarea întregii Transilvanii… Ne vom folosi de toate mijloacele de nesupunere civicǎ pentru a obţine autonomia.” (Luare aminte!)  Adaugǎm totuşi pe un ton umanitar cǎ una este sǎ respecţi drepturile culturale ale unei minoritǎţi şi alta este sǎ o laşi sǎ-ţi ameninţe fiinţa naţionalǎ!

Cum se explicǎ indiferenţa ţipǎtoare la cer a autoritǎţilor româneşti? Chiar doreşte noua clasǎ politicǎ destrǎmarea ţǎrii? Nu uitaţi cǎ puterea nu este un scop în sine, ci doar un mijloc de urmǎrire a obiectivelor naţionale. Deşteaptǎ-te Române pânǎ nu e prea târziu! Altfel, vom fi blestemaţi de generaţiile viitoare de Români care îşi vor pierde şi ţara, şi limba, şi istoria, şi indentiatea…

NB: La aceastǎ luare de atitudine au aderat mai multe organizaţii româneşti şi numeroşi Români din Statele Unite şi Canada. Îi rugǎm pe cei care nu au fost contactaţi sǎ-şi dea consimţǎmântul ori sa adopte atitutini similare.

Prof.Dr. Nicholas Dima

 

Nicolae_Dima1211

 

 

 

 

 

 

 

Foto. Prof. Dr. Nicholas Dima

*

(1)The Romanian – American Committee for Bessarabia

5150 Leesburg Pike, Alexandria, VA 22302-1030.

E-mail : Bessarabia44@gmail.com

Rev. Fr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa, (┼), Prof. Dr. Claude G. Matasa, (┼)

Prof. Dr. Nicholas Dima, President

Lia Roberts, Executive Vice President

Valentin V. Tepordei, Communications Vice President

Nicholas Buda, Vice President for Youth Issues

Alexandru Tomescu, Vice President for Canada

Dr. Silviu Ziscovici, Public Relations Vice President

 

Gafele lui Victor Ponta ȋn SUA

Posted by Stefan Strajer On October - 24 - 2013

Gafele lui Victor Ponta ȋn SUA

Gluma „Pontacare”  o ofensǎ la adresa Administraţiei Obama

Protestele românilor din Washington, Illinois şi Pennsylvania cu ocazia vizitei PM Ponta la Casa Albǎ

Autor: Simona Botezan (Washington, D.C.)

Vizita premierului la Washington, D.C., programatǎ pentru 21-23 octombrie 2013, a fost prefaţatǎ de un lobby hilar, organizat ȋn data de 15 octombrie 2013 de Dr. Basham de la un institut cvasi-necunoscut din capitala SUA, Institutul Balcanic pentru Democraţie. Diletantismul Dr. Basham şi raportul lui SF de 40 de pagini despre România şi efecte benefice ale cianurilor asupra Transilvaniei, precum şi  inepţiile prezentate de Dr. Basham celor 5-6 persoane, prezente la micul dejun organizat de dumnealui la Clubul National de Presa, i-a determinat pe români sǎ reacţioneze.

(Detalii aici: http://totb.ro/who-are-you-mr-basham-and-whats-your-price/)

Mai mulţi lideri ai unor organizaţii româneşti din zona Washington, D.C. au contactat Ambasada României, ȋn perioada 15-21 octombrie 2013, pentru a afla când este programatǎ ȋntâlnirea primului ministru cu comunitatea româneascǎ? Numai cǎ pe agenda lui Victor Ponta nu figura aşa ceva! Ȋn schimb figura o ȋntâlnire privatǎ cu baschetbalistul Ghiţǎ Mureşan, cu care prim ministrul şi-a fǎcut o mulţime de fotografii luni seara, iar staff-ul lui conştiincios le-a postat pe pagina Facebook

proteste-rosia-montana-washington-

(Fotografii aici: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.643898112316746.1073741935.150967671609795&type=1)

Având ȋn vedere antecedentele domnului PM Ponta, românii din diaspora l-au primit cu reticenţǎ şi proteste ȋn faţa Casei Albe, ȋn dimineaţa zilei de 22 octombrie 2013, când era programatǎ ȋntâlnirea sa cu vice-preşedintele Joe Biden. Un grup de protestatari din Pittsburgh (PA), originari din jud. Alba, alǎturi de câţiva reprezentanţi ai organizaţiei „Washington DC against cyanide mining” l-au aşteptat pe Victor Ponta ȋn faţa Casei Albe cu pancarte şi „urǎri de bine” referitoare la proiectele guvernului de exploatare iraţionalǎ a zǎcǎmintelor ţǎrii. Protestele din dimineaţa zilei de 22 octombrie 2013 au fost prefaţate de o scrisoare, trimisǎ vice-preşedintelui american de un grup de români din SUA, solidari cu Roşia Montanǎ:

 

„Dear Vice President Biden,

As we begin writing, we feel overwhelmed by this endeavor. But we proceed with confidence, because you often spoke throughout your unparalleled service in the US Senate and the Vice Presidency about the ‘need to rekindle the fire of idealism in our society’.

We are citizens, young and old – living, working or studying in the United States of America , all sharing one identity: that of being Romanian, children of a country we love and call our own, next to these great States. We follow and care about everything that happens in Romania , this most tumultuous of places on the European continent.

As your administration is preparing to receive the Prime Minister of Romania Mr Victor Viorel Ponta on Tuesday, we ask you kindly to consider our struggle in defense of environment, property and tradition in the case of Romania’s Roșia Montană.

This township carries most of Europe ‘s gold and silver, as well as important quantities of rare metals. This mineral wealth is under siege from a project set to endanger two thousand year old historic sites, damage the environment and imperil the livelihoods of generations to come, through the massive use of dangerous cyanide technology. Landmark institutions, such as the Romanian Academy, the Geological Institute or the Academy of Economic Studies have expressed clear points of view, underpinning a scientific argument against mining in the proposed form at Roșia Montană.

Driven by reasons beyond our comprehension, the Romanian Government decided to go forward with the project. Government initiated legislation grants the project a go-ahead and empowers the lease owner with extraordinary powers for property expropriation. This blatantly ignores the voice of the people, civil society, academia, home owners from the project area who have taken to the streets in the tens of thousands every week since Sep 1.

You will hear this is in the interest of job creation. You will hear it is in the interest of investments, also American. You will hear that the people on the streets are nothing more than left-leaning activists, ecologists and general good-for-nothings.

Mr Vice-President, what you see on the streets is Romania’s best, young, most dynamic and educated people, many working in international companies, academia and small businesses. They work think and act for Roșia Montană , out of no other interest than their concern for the future of country and environment.

They are a people welcoming investment and proud of Romania ’s place in the world, a member of the EU and NATO. They are people who love America for what it has given to the world, the dream that rights and freedoms belong to man and are to be upheld by society. It is in the name of these values that they speak out for Roșia Montană .

Mr Vice President, we are encouraged by your words: ‘For too long in this society, we have celebrated unrestrained individualism over common community’. We write you in the spirit of community, as Romanian Americans careful for preservation of our individual and common rights in the present, and with responsibility to generations in the future.

As you lead a worthy fight in America and the world on the protection of the environment, conservation and climate change, we ask you, Mr Vice-President, to support our cause.

Romanians for Roșia Montană , United States of America”

*

Românii din Chicago au organizat şi ei un protest similar, ȋn dimineaţa zilei de 22 octombrie 2013, la Consulatul României din Chicago. Ei au ȋnmânat o scrisoare adresatǎ primului ministru Victor Ponta, prin intermediul ofiţerului consular:

Chicago, 22 octombrie 2013

Domnule Premier Victor Ponta,

Vizita dumneavoastră în Statele Unite este menită să atragă investiții americane în România, prezentând oamenilor de afaceri și oficialilor americani o imagine a unei Românii “open for business”. Această campanie de promovare are la bază o politică a profitului cu orice preț. Mineritul cu cianuri, exploatarea gazelor de șist, agricultura industrializată nu constituie o dezvoltare durabilă și nu reprezintă interesele României, ci interesele de profit dezinhibat, nestânjenit ale corporațiilor transnaționale.

Mișcările sociale din România oferă o altă viziune a dezvoltării, ca reacție la ceea ce se întamplă în țară de cel putin un deceniu: catastrofă ecologică, desproprietăriri, violență, abuz de putere, corupție, jaf și crimă organizată la nivelul clasei politice. Acum, în țară, oamenii de rând refuză să sacrifice totul pe altarul unei false „dezvoltări”, și luptă pentru a-și apăra pădurile, munții, apa si demnitatea, împotriva otrăvii exploatărilor dezlănțuite. În acest moment de miză maximă pentru viitorul României, dumneavostră trimiteți jandarmii impotriva sătenilor pentru a reprima și delegitimiza protestele lor. Mai mult, veniți în Statele Unite pentru a-i asigura pe prietenii dumeanovastră de la Chevron și Exxon cǎ totul este sub control și că guvernul pe care îl conduceți „e decis sǎ continue toate explorările de gaze neconvenționale”. Aceasta a fost declarația dumneavoastră la conferința de presă de la Washington. În numele cui promiteți dumneaavoastra că aceste proiecte vor continua? De când ați devenit premier la Chevron, domnule Ponta?

Denunțăm categoric campania de promovare pe care o duceți acum în Statele Unite. Denunțăm represaliile împotriva mișcarilor sociale „Uniți Salvăm” din țară, și vă acuzăm de trădare atât a intereselor țării cât și a cetățeanului român.

Organizația „Solidaritate cu România – Chicago”

„Romanian Solidarity Chicago”

*

Scrisoarea – invitaţie adresatǎ de Romanian Art Folk Museum din Philadelphia & Liga Româno-Americanǎ premierului Victor Ponta, care are ȋn agendǎ o ȋntâlnire cu reprezentanţii Muzeului Holocaustului, dar ignorǎ Muzeul de Artǎ Popularǎ Româneascǎ din SUA:

 

Stimate Domnule Prim Ministru Victor Ponta,

 

Vǎ invitǎm sǎ vizitaţi Muzeul de Artǎ Popularǎ Româneascǎ din Philadelphia, considerat de presa americanǎ  – timp de 30 de ani – Ambasada Culturalǎ a României in SUA. Instituţia este situatǎ la micǎ distanţǎ de Washington DC şi promoveazǎ asiduu cultura, frumuseţea şi tradiţiile României. Din agenda dumneavoastrǎ reiese cǎ vǎ intereseazǎ Muzeul Holocaustului. Considerǎm cǎ pentru Romania este la fel de important (sau chiar mult mai important) sǎ vǎ manifestaţi intresul faţǎ de Muzeul Românesc din SUA.

Subiectul acestei ȋntâlniri, pe care sperǎm cǎ o veţi onora şi o veţi include ȋn agenda dumneavoastrǎ, este cultura şi promovarea prin culturǎ, elemente foarte importante atât pentru românii din ţarǎ cât şi pentru cei din afarǎ. Avem SOLTUŢII şi PROGRAME MAJORE ECONOMICE-SOCIAL-EDUCATIVE şi PENTRU DEZVOLTAREA ROMANIEI, programe pe care dorim sǎ le discutǎm şi sǎ vi le prezentǎm  dumneavoastrǎ personal şi membriilor guvernului, care vǎ ȋnsoţesc ȋn aceastǎ vizitǎ ȋn SUA.

Fondatorii muzeului (ȋnfiinţat ȋn urmǎ cu 30 de ani ca Centru de promovare a României), familia Rodica şi Mihai Perciali, vǎ solicitǎ aceastǎ audienţǎ şi vizitǎ, atât ȋn calitate de reprezentanţi ai muzeului, cât şi ȋn calitate de reprezentanţi ai Ligii Româno-Americane (ȋnfiinţatǎ ȋn 1996 ca punte de legǎturi economice şi civice cu România). 

            Ȋn cadrul vizitei dorim sǎ vǎ aducem la cunoştiinţǎ Domnule PM Ponta şi Domnule Ministru Corlǎţean, precum şi celorlalţi reprezentanţi ai delegaţiei româneşti, urmǎtoarele:

            1. realizǎrile deosebite ale Muzeului de Artǎ Popularǎ Româneascǎ ȋn cei 30 de ani de existenţǎ; promovarea pe care o facem prin culturǎ şi serviciile aduse de noi imaginii  României ȋn SUA.

2. deţinem cea mai mare, valoroasǎ, autenticǎ şi reprezentativǎ colecţie etnograficǎ din afara ţǎrii, ȋn clǎdirea Muzeului Românesc din Philadelphia; un centru de documentare la Princeton, NJ şi  o lucrare reprezentativǎ (12 panouri) privind emigraţia româneascǎ ȋn SUA.

            3. proiectul nostru de ȋnfiinţare a unui sat European (European village as a destination point) ȋn zona Princeton, NJ; 

4. dovezi de recunoaştere de cǎtre societatea şi presa  americanǎ a celor 30 de ani de promovare a culturii româneşti şi a peste 250 de expoziţii realizate de noi de-a lungul timpului, pe ȋntreg teritoriul SUA.

            Ȋn acest sens, vǎ rugǎm Domnule Prim Ministru şi domnilor reprezentanţi a guvernului:

            1. sǎ rǎspundeţi solicitǎrilor noastre, exprimate ȋn zeci de scrisori; sǎ ne onoraţi cu prezenţa; sǎ luaţi ȋn considerare propunerile şi soluţiile noatre pentru binele ţǎrii şi al diasporei;

            2. sǎ discutaţi cu reprezentanii muzeului nevoia de minim 2 promotori/prezentatori specializaţi, pe care sa-i trimiteţi din ţarǎ pentru a ne sprijini ȋn activitate;

            3.  sǎ slicitaţi implicarea Ministerului Culturii; Economiei; Min.IMM, Devzoltǎrii şi Min. Ȋnvǎţǎmântului, ȋn proiectele noastre de promovare a României ȋn afara graniţelor;

            Avem nevoie urgenta de sprijinul dvs. pt a se continua PROMOVAREA ROMANEI, dupa 30 de ani in care am facut eforturi supraomenesti, voluntare si/sau sustinute din fonduri proprii. Din cauza varstei inaintate cerem acest ajutor acum….in al 11-lea ceas. Va rugam sa dati curs invitatiei noastre si sa colaborati cu noi pentru a gasi promotori culturali, persoane capabile sa preia si/sau sa popularizeze programele noastre.

Intenţionǎm sǎ predǎm ştafeta unori asemenea promotori calificaţi ȋn urmǎtoarele 3-6 luni, deoarece vârsta ȋnaintatǎ nu ne permite sǎ mai continuǎm mult timp activitatea prin forţe proprii.

Vǎ rugǎm sǎ acordaţi atenţie şi sǎ daţi curs cererii noastre. Vǎ mulţumim!

 Mai multe detalii aici: Liga Americana: http://romanianculture.us/ 

Contact: Dna Rodica Perciali la tel.01-609-216-6991”

            *

Aceste scrisori şi invitaţii au rǎmas fǎrǎ rǎspuns pânǎ acum.

Delegaţia României la Washington, D.C. nu da semne de interes faţǎ de problemele, propunerile, soluţiile pentru România, pe care românii din SUA doresc sa le discute cu membrii guvernului. Domnul PM Ponta a gǎsit timp sǎ joace baschet cu Ghiţǎ Mureşan, dar nu are timp pentru comunitatea româneascǎ din SUA.

Ȋn prima zi a vizitei sale la Washington, premierul Victor Ponta a facut o gafǎ monumentalǎ. La una dintre ȋntâlnirile pe teme economice, Victor Ponta a declarat cǎ intenţioneazǎ sǎ aplice ȋn România  programul „Ponta Care” şi cǎ sperǎ cǎ acest program va avea mai mult succes decât „Obama Care”, citez: Sistemul de sǎnǎtate este un ţel. Sper ca ‘Ponta-care’ (ȋn englezǎ „ȋngrijire, preocupare”-n.red.), pe care intenţionez sǎ-l adopt pânǎ la sfârşitul anului, sǎ fie mai puţin controversat decât este ȋn SUA” (Victor Ponta).

O asemenea afirmaţie ȋntr-o vizitǎ oficialǎ, pe fondul tensiunilor recente privind reforma de sǎnǎtate din SUA, soldatǎ cu un „shwtdown” al guvernului american, reprezintǎ o ofensǎ şi va avea ca rezultat, cel mai probabil, ȋnchiderea uşilor Casei Albe pentru premierul român.

Este a doua vizitǎ consecutivǎ a domnului Victor Ponta ȋn SUA, ȋn care refuzǎ dialogul cu românii-americani. PM Ponta dovedeşte cǎ se teme de dialog şi nu-i pasǎ de comunitatea româneascǎ din SUA, din moment ce refuzǎ sǎ se ȋntâlneascǎ faţǎ ȋn faţǎ cu reprezentanţii diasporei şi/sau sǎ rǎspundǎ ȋntrebǎrilor presei. Staff-ul PM Pota, care administreazǎ pagina sa Facebook mi-a şters comentariile şi ȋntrebǎrile, referitoare la vizita premierului ȋn SUA şi mi-a blocat posibilitatea de a scrie mesaje pe acea paginǎ publicǎ de politician, deci iatǎ un alt exemplu de cenzurǎ practicat de şeful guvernului.

La precedenta sa vizitǎ la Washington, DC, ȋn 2012, fostul lider al opoziţiei, actualmente prim ministru, a refuzat sǎ-şi facǎ publicǎ agenda; a avut ȋntrevederi private cu douǎ doamne de origine românǎ, una angajatǎ la World Resources, iar cealaltǎ la Banca Mondialǎ. Dupǎ patru zile la Washington, D.C. cu scopuri ȋnvǎlutite ȋn ceaţǎ, Victor Ponta a plecat ȋn secret la Chicago, unde a participat la un parastas organizat de biserica penticostalǎ Elim. Masa comunitarǎ era ȋn memoria unui tânǎr decedat prematur, pe care Victor Ponta nu l-a cunoscut.

*

Detalii despre protestul de la Consulatul din Chicago in 22 oct. 2013, cu ocazia vizitei PM Ponta la Casa Alba, sunt disponibile aici: http://rousa.blogspot.com/2013/10/protest-spontan-in-interiorul.html
*

Detalii şi fotografii de la protestele din 22 octombrie 2013 de la Washington, D.C., aici:

http://www.mediafax.ro/politic/ponta-primit-de-vicepresedintele-sua-joe-biden-un-grup-de-romani-a-protestat-la-casa-alba-fata-de-proiectul-rosia-montana-si-exploatarea-gazelor-de-sist-11548664

O petiţie a românilor din SUA, adresatǎ Casei Albe, deschisǎ ȋn 5 septembrie 2013, aici: https://petitions.whitehouse.gov/petition/stop-poisoning-and-destruction-our-environment-we-all-share-planet-stop-giant-cyanide-mining-project/YWNMRMfZ

 

 

Epigrame de actualitate – autor Sorin Olariu

Posted by solariu On October - 21 - 2013

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

GHICITOARE DE ACTUALITATE

Cocostârc într-un picior
– Vasăzică barză –
Ia ghiciţi, la ce popor
Roşia e… varză?

PARADĂ GAY CU… SCÂNTEI!

Vin cu bucurie
Şi se strâng de zor,
Poate c-o să fie
Vai de fundul lor!

BRAVO BĂSESCU!

Să-l aplaudăm acuma toţi
C-a reuşit, precum văzui,
Să bage spaima-n marii hoţi…
(Ce nu erau din gaşca lui!)

UNUI PRIM-MINISTRU

Că are, n-are doctorate…
Să ştiţi ca prea puţin îmi pasă;
Problema este, din păcate,
Că n-are şapte ani de-acasă!

PIŢIPOANCA LA TV

Funduleţul ei bombat
Toată ziua-i afişat
Să ne-arate, ce e drept,
Ce-are dânsa mai deştept!

ziua-limbii-romane-38

Lucian Blaga vedea limba ca pe “întâiul mare poem al unui popor”. Pentru noi, românii din diasporă, păstrarea specificului și a tradițiilor , alături de perpetuarea limbii române prin tânăra generație, asigură succesul mozaicului nostru etnic. Ziua de 31 August a fost legiferată de Parlamentul României ca Ziua Limbii Române, aceeași ca în Republica Moldova. Pentru a o sărbători pentru prima dată acum, la maturitatea sa, Societatea Culturală “Viitorul Român”, înființată în Sudul Californiei în 1926, a organizat, în după-amiaza zilei de duminică, 25 august 2013, la Los Amigos Country Club în Downey, California, o masă rotundă, urmată de un variat program de muzică și poezie.

Doamna Ionela Kloes, președinte al Societății “Viitorul Român”, a rostit un succinct cuvânt de bun-venit, amintind de misiunea de decenii a societății, aceea de a descoperi și promova valorile culturale românești. A atras apoi atenția celor prezenți asupra frumoaselor și variatelor exponate de artă românescă expuse în sală, de la ouăle încondeiate măiestrit, create de Angela Costiuc, la litografiile Alexandrei Nichita, celebrele costume ale papușilor Barbie de colecție, marca Nina Smart și fotografiile lui Julian Andrei. Părintele Chris Terhes a binecuvântat adunarea din partea Bisericii Greco-Catolice. iar Ionela Kloes l-a invitat apoi la pupitru pe domnul Eugen Chivu, Consul General al României la Los Angeles. În cuvântul său, domnul Chivu a felicitat “Viitorul Român” pentru manifestările culturale de anvergură, care au ca obiect păstrarea patriei de limbă și istorie a românilor în California. Domnul Consul General a mai remarcat faptul că societatea noastră e singura organizație din diaspora de pe Coasta de Vest care a sărbătorit Ziua Limbii Române.

Doamna Georgeta Boștean, inimoasa organizatoare a sărbătoririi, a oferit celor prezenți o descriere cronologică a momentelor care au dus la alegerea zilei de 31 August pentru a celebra limba română. Ea a mulțumit scriitorului Corneliu Leu, pe care l-a numit “sufletul acestei mișcări”, cea prin care noua sărbătoare a fost recunoscută de românii de acasă și din lume. Doamna Boștean a mai anunțat că, printre alte multiple evenimente celebratorii, va fi lansat, în România, un nou festival de film românesc, Festivalul Ecranizărilor de Literatură Română, care își va avea premiera chiar în ziua de 31 August. Doamna Boștean a reamintit și faptul că, în acea zi de 25 august 2013, comunitatea românilor din Sudul Californiei organiza, sub egida Societății “Viitorul Român”, prima sărbătorire a zilei limbii noastre de către diaspora americană. În continuarea evenimentului, Georgeta Boștean a invitat membrii mesei rotunde în prezidiu. Moderatoarea discuției, doamna asistent universitar dr. Georgiana Boștean, i-a prezentat publicului pe doamna lector universitar dr. Georgiana Gălățeanu Fârnoagă, care predă limba și literatura română la UCLA, pe domnișoara Sabina Răscol, scriitoare și traducătoare, pe subsemnata, doctor în filologie Anca Adumitroaie, Director Cultural și Secretar de Presă al Societății “Viitorul Român”, precum și pe domnul Julian Andrei, regizor, producător, scriitor și fotograf. Ni s-a mai alăturat via Skype și doamna Ștefania Magidson, președinte al fundației “Blue Heron”, care anul acesta și-a facut și debutul scriitoricesc prin volumul “În căutarea Magicianului Alb-psihologie spirituală în manifestarea destinului”.

Cred și susțin că abilitatea unui popor de a se autodefini este conferită, într-o masură covârșitoare, de demnitatea de a-și fi conservat o limbă unitară de-a lungul secolelor de istorie, limbă care se constituie ea însăși într-un liant cultural și etnic, acest aspect fiind, de altfel, subiectul pe care l-am abordat duminică. Limba română, unica limbă romanică din Europa de Est, spune povestea unui popor de supraviețuitori, popor care, după cum scria italianul Antonio Bonfini, cronicarul lui Matei Corvin, “pare să se fi războit mai mult pentru păstrarea limbii sale decât pentru propria viață.” Pornind de la nucleul de cuvinte dacice, până la latinizare și variatele influențe străine, Negruzzi asemuia limba română unei pânze țesute cu fire diferite.

Sabina Răscol a vorbit celor prezenți despre importanța vitală a conservării unei limbi române nealterate de influențe englezești, încurajându-i pe membrii diasporei să transmită și tinerilor iubirea moștenirii lor culturale.

Doamna doctor Georgiana Gălățeanu a adus apoi un omagiu emoționant, din perspectiva sa de lector de limba română la UCLA, celor care cinstesc apartenența la o cultură și o limbă atât de frumoase, prin perpetuarea lor zilnică și prin încurajarea tinerilor de a le duce mai departe. A lăudat în continuare, cu mult entuziasm, misiunea “Viitorului Român” de promotor al arealului limbii și valorilor culturale românești în California.

Doamna Ștefania Magidson s-a alăturat discuției via Skype, din perspectiva atât de autoare a cărții “În căutarea Magicianului Alb”, cât și din cea de președinte al Fundației “Blue Heron”, de ajutorare a copiilor orfani din România. În sprijinul ideii de toleranță, pe larg ilustrată în volum, am dat apoi citire unui fragment relevant, cu profunde implicații culturale și etice, din cartea Ștefaniei.

Cineastul Julian Andrei, unul din directorii Festivalului Filmului Sud-Est European de la Los Angeles, a optat pentru glasul celei de a șaptea arte, lăsând filmul să omagieze, prin inegalabilul impact vizual al unor capodopere precum “Actorul și sălbaticii”, vastul areal de nuanțe al limbii române.

Seara a continuat cu un program de recitări, la care au participat Georgeta Boștean, Nina Smart, actorul Sebastian Gagyi, Théa Adumitroaie (12 ani) și Anca Adumitroaie. Repertoriul variat a cuprins creații de Marin Sorescu, Ion Minulescu, Alexei Mateevici, Ion Creangă, precum și epigrame ale nemuritorului Păstorel. Anaisa Chirica (11 ani), membră a ansamblului de balet profesionist “Long Beach Ballet”, a dansat încântător, după o coregrafie proprie, pe muzica “Rapsodiei Române nr.1” a lui Enescu, iar grupul muzical “Bliss” ne-a readus în suflete, în versiunea inedită pentru flaut și tabla, acordurile hipnotice ale naiului lui Gheorghe Zamfir. A urmat, după formula “finis coronat opus”, un recital flamboiant de poezie românească marca Nichita Stănescu, Nicolae Labiș, Mihai Eminescu, oferit, în inconfundabilul stil de o prospețime năvalnică, de actorul Tudor Petruț.

Într-un final, doamna Ionela Kloes a mulțumit celor prezenți pentru o seară de sărbătoare a cuvântului românesc, a cărui păstrare și perpetuare nealterată

asigură supraviețuirea moștenirii noastre etnice în țările de adopție. Societatea Culturală “Viitorul Român” și alte asociații românesti din diasporă generează, prin activitățile lor cu caracter cultural, un interes sporit pentru limba și civilizația română, de la aspectele lingvistice și literare, la cele privind istoria, arta și mai ales societatea și economia românească.

Nichita Stănescu, nemuritorul poet al “Necuvintelor”, spunea cândva că “a vorbi despre limba română e ca o duminică. Frumusețea lucrurilor concrete nu poate fi exprimată decât în limba română (…) Limba română este patria mea.” Asemenea Poetului, și noi avem “două patrii coincidente”: una e cea în care trăim, cealaltă e cea din suflet, după cum limba în care visăm și iubim rămâne limba română, sărbătorită, iată, pentru prima oară în California în onoarea zilei sale oficiale, 31 August, la “Viitorul Român”.

Anca Adumitroaie

Laurence Lemoine: Una vida de periodista

Posted by Gabriela Petcu On October - 17 - 2013

Laurence8Nació en París, Francia en 1969. Ya a la edad de 12 sueña con convertirse en un periodista. A los 16 años, participó en Nueva York “All bicentenario” de la Estatua de la Libertad con Nancy Reagan. Representó a la juventud francesa, después de ganar un concurso organizado por la Embajada de EE.UU, en París. Unos años más tarde, su sueño de convertirse en una periodista, se hizo realidad. Su nombre es Laurence Lemoine. Estudió Ciencias Políticas en París VIII, habla cuatro idiomas y tiene un profundo interés en los asuntos globales. Laurence ha viajado a muchos países donde vivió, trabajando para la prensa impresa, tanto en radio como en televisión. De Oriente Medio a África, donde se entrevistó con Yasser Arafat, pasando por el Caribe, donde trabajó para una emisora de radio, Laurence Lemoine ha cubierto todas las áreas del periodismo y de la comunicación.

 

Pregunta: Usted nació en París. ¿Puede usted decirme más acerca de su familia?

 

Respuesta: Yo soy la más joven (con un hermano gemelo), de una familia cristiana de seis hijos. He recibido una educación muy estricta, pero mis padres nos dieron lo mejor para ser feliz en la vida: el amor, la confianza en sí mismo, la capacidad de adaptación y la independencia.

 

P: ¿Qué le llevó a ese interés por el periodismo? ¿Qué despertó su interés ? ¿Hubo alguien en su vida en ese momento que le inspiró para convertirse en una periodista?

 

Laurence5R: Cuando yo era una pre-adolescente en los años 80, las noticias sólo hablaban de Oriente Medio (Líbano en el 82 con la invasión de Israel; el conflicto Israel/Palestino con bombas, rehenes, secuestros; Irán en el 81, etc.) Fué entonces, cuando empecé a leer los periódicos y escuchar la radio. Yo estaba fascinada por todos estos temas y quería entender algo (cosa en realidad imposible). Yo quería ser periodista para conocer y descubrir el mundo y tocar yo misma la realidad, sin intermediarios entre el evento y yo. Yo quería vivir en directo lo que estaba sucediendo en el mundo. Era claro y natural que debía ser periodista. Entonces empecé a prepararme. Por ejemplo, cuando yo tenía 15 o 16 años, grababa los boletines de información general de France-Info en mi habitación, escribía todo esto en un papel y luego lo repetía con el mismo tono profesional. Unos años más tarde, despertaba bastante gente con mis noticias y entrevistas!

 

P: ¿Se considera afortunada?

 

R: Debo decir que en general fuí muy afortunada en mi vida, no sólo porque nací en un país hermoso y tranquilo (Francia) y una buena familia, sino porque también yo estaba en el lugar correcto en el momento adecuado, pero a menudo digo que “la suerte” es, como los tomates, se cultiva !. Yo quería ser periodista, porque para mí era una manera de vivir varias vidas a la vez! Informar sobre otros países o personas, es para mí una manera de aprender un montón! También es una especie de poder, porque lo que decimos y la forma en la cual lo hacemos, es importante y puede influir en la gente. Es por eso que también es una gran responsabilidad y una profesión seria.

 

P: En 1986 ganó un concurso para el Bicentenario de la Estatua de la Libertad en Nueva York. ¿Cómo fué?

 

R: Uno de los mejores momentos de mi vida fue en 1986 cuando representé a la juventud francesa en Nueva York para la reapertura de la Estatua de la Libertad con Nancy Reagan. Yo estaba allí porque gané un concurso, gracias a mi padre. Me ayudó mucho redactando un hermoso poema sobre la libertad y aún, hoy en día, le estoy muy agradecida. Fué increíble para mí ! Conocí a muchas personalidades en ese país y yo era una VIP ! Sólo tenía 16 años en ese momento!. La lectura del poema frente a las cámaras de televisión y fotógrafos fué fácil , afortunadamente yo no soy tímida !

 

P: ¿Cómo este evento influyó en su decisión de convertirse en una periodista?

 

Laurence9R: Un año más tarde, pasé una semana en la estación de radio RTL , con todos los periodistas y reporteros. Ví todo sobre las noticias y el periodismo durante esa semana, y más que nunca, estaba claro para mí que sería periodista, pero aún era demasiado joven para empezar !

 

P: Háblame de las habilidades y aptitudes naturales necesarias para ser un periodista

 

R: En cuanto a las habilidades, yo diría la curiosidad, en el más amplio sentido de la palabra. En mi caso, mis amigos y mi familia siempre me decían que tenía el “cáncer de la curiosidad” ! El periodista debe estar abierto y dispuesto a comprender y explicar todo. No podemos ser tímidos, debemos atrevernos a hacer preguntas que pueden avergonzar a la gente, especialmente a los políticos! Yo era conocida en ese momento por hacer entrevistas XXXXXXX! A menudo, era como una batalla de palabras entre mis entrevistados y yo.

 

P: Cuando usted estaba en el Líbano, tenía la intención de regresar a París para un Master en Periodismo?

 

R: Líbano fue mi primera experiencia como periodista. Yo era muy joven (20 años), y un poco novata. Fue durante la guerra con Siria (la “Guerra de Liberación”). El padre del actual dictador, Haffez Al Assad quería matar a los cristianos Libaneses. Para mí, el “espectáculo” fue increíble, pero he aprendido mucho sobre la gente y su capacidad para ser bueno o malo y para adaptarse a situaciones extremas. Era mejor que ir a la universidad , porque era la vida real y concreta. Tuve suerte porque conocí al General Michel Aoun, Primer Ministro en ese momento. Esa entrevista me dió una cierta notoriedad ya que lo que dijo fué un poco embarazoso para Francia y François Mitterrand (el Presidente Francés en ese momento) tuvo que reaccionar oficialmente. Periodistas de todo el mundo hablaron de esa entrevista ! Unos meses más tarde, aconsejado por mi colega y amigo cristiano Malard (Francia 3/CNN), me fui a Túnez, la sede de la OLP para entrevistar a Yasser Arafat.

 

P: ¿Cómo fue la entrevista, de dos horas, con Yasser Arafat en Túnez. ¿En qué año fue?

 

Laurence4R: “Yo estaba fascinada por ese hombre y quería entrevistarle. Pasé dos horas con él en plena noche. … Por razones de seguridad, la OLP no decía “Nos vemos en tal sitio a tal hora.” Tuve que quedarme en mi hotel y varios de sus colegas vinieron a por mí, y con los ojos vendados me llevaron a una casa. Una vez allí, por supuesto, me quitaron la venda de los ojos. Debo decir que fué muy exótico para mí ! Fue un momento muy interesante en 1990, cuando Yasser Arafat comenzó a dejar de ser un terrorista para ser un hombre de estado, teniendo contactos directos pero secretos con los Israelies. Le hice muchas preguntas, y al final, él bromeó y me preguntó si quería casarme con el! En la prensa francesa, esa entrevista tuvo mucho éxito, pero yo disfruté de mi estancia en Túnez, la reunión con Arafat, y las muchas horas que pasé con sus consejeros para hablar sobre ese conflicto tan importante.

 

P: En una de nuestras conversaciones, usted ha mencionado que trabajaba para “Radio Mont Blanc”, cerca de Ginebra durante seis años. Además, durante ese tiempo, usted trabajó para una televisión (Canal C) haciendo entrevistas políticas.

 

R: Me encontré con un periodista francés bien conocido (Jean-Pierre Elkabbach) para preguntarle cómo planear mi carrera como periodista. Él me dijo que primero, tenía que salir de París, trabajar en provincia para aprender y ser un poco más madura (tenía 21 años de edad). Explicó que eso era la mejor escuela para una joven periodista, y es verdad ! Así que me fuí a la Alta Saboya (cerca de Chamonix y Ginebra) y comencé en la Radio Mont Blanc. También tuve un programa mensual en la televisión “Canal C”, con entrevistas a políticos y personajes famosos, pero sólo para hablar de su vida privada. Después de eso me decidí a salir de Francia de nuevo. Me encanta Francia pero vivir en diferentes países me ha dado la posibilidad de ver las cosas desde diferentes ángulos y enriquecerme culturalmente.

 

P: Usted ha trabajado en Haití, en una estación de radio que necesitaba un periodista francés. ¿Ha trabajado sobre el l terreno o en el estudio?

 

R:. “Radio Vision 2000″ de Port-au-Prince estaba buscando a una periodista francesa para encargarse de la información y de la formación de sus periodistas Cuando llegué allí, me dí aún mas cuenta, si cabe, la suerte de haber nacido en un país libre donde uno tiene todo lo que quiere. Trabajé sobre el terreno y en el estudio durante un año. No fue fácil, pero aprendí mucho cada día. Haití es un país fascinante y siempre está en mi corazón. También estoy agradecida a Haití porque es donde conocí a mi marido ! Llegó a Puerto Príncipe para una semana de vacaciones a casa de un amigo diplomático. Ahora es el padre de mi hija de 11 años, Anouck, y de mi hijo Álvaro de 8. Es abogado de negocios y hemos vivido en Londres, París, Valencia (donde nació), Banjul (Gambia África del Oeste) y en Lisboa, Portugal. En Gambia, un país pequeño, muy bonito y bueno para un primer contacto con África), dí a luz a mi hijo en un hospital público. Fue mi elección, porque la atención médica fué realizada por un excelente equipo de médicos cubanos . Fue gracioso porque el nacimiento de mi hija, se llevó a cabo en el mejor hospital privado y moderno de Valencia, con la mejor tecnologia, pero preferí el de Banju,l con los médicos cubanos en ese hospital público muy pobre, pero al menos, con nombre elegante: El Royal Victoria Hospital ! En medio de la cesárea, se fue la electricidad !. Después del nacimiento de mi segundo hijo empecé a editar y publicar guías turísticas. La primera fue sobre Gambia, después , publiqué algunas en España, y la última sobre Saint-Gervais Mont Blanc, Francia.

 

P: ¿Por qué Saint-Gervais?

 

Laurence10R: Saint Gervais Mont Blanc es un sitio mag-ní-fi-co para las vacaciones, para el esquí o el senderismo. Conocía esa ciudad porque había estado varias veces cuando era periodista en Radio Mont Blanc. Hacer una guía de turismo también fue para mí una buena excusa para volver!

 

P: ¿Dónde vive usted ahora y qué van a hacer ahora?

 

R: Actualmente, vivo en España, en Valencia, una hermosa ciudad en el Mediterráneo. Trabajo con la empresa Americana Relìv (www.reliv.com). Produce y vende suplementos alimentarios naturales excelentes. Un día ví a mi mamá tomar esos batidos y me interesaron esos productos. Siempre me han interesado los temas de nutrición y salud. En Europa, muchas personas toman suplementos porque realmente mejoran la salud. También hacemos frente a una crisis de salud muy seria en Europa. Nuestra comida de hoy, no tiene suficientes vitaminas y fitonutrientes. Al privar a nuestro cuerpo de nutrientes esenciales sustituyéndolos por alimentos procesados y productos químicos, somos vulnerables a la fatiga, alergias y todo tipo de enfermedades y disfunciones. Ahora sabemos que los suplementos dietéticos pueden colmar esta brecha nutricional. Estos productos proporcionan niveles óptimos de nutrientes, y Reliv es una empresa a un alto nivel. El verano pasado, asistí a la Conferencia Internacional en St. Louis (Estados Unidos. Missouri.) y me encontré al fundador, Robert Montgomery. Gracias a estos productos, ayudé a muchos de mis amigos y miembros de mi familia a resolver sus problemas de salud. Por supuesto, también tomo estos productos, aunque siempre he gozado de una muy buena salud. Pero gracias a ellos, me siento mucho mejor. Tengo más energía, mayor concentración y duermo mejor. Tengo la suerte de trabajar en esta empresa ya que puedo ayudar a la gente y también cuidar de mis hijos.

 

P: ¿Has pensado en mudarse a los Estados Unidos?

 

R: Me encantaría vivir en los EE.UU. porque fuí allí varias veces, pero nunca fué suficiente ! y tengo una relación especial con ese país … Creo que conozco un país y su cultura, si me quedo por lo menos un año. Espero que un día tenga la oportunidad!

 

P: ¿Qué sabe usted acerca de Rumania? En sus viajes, ¿se ha encontrado con muchos rumanos?

 

R: Mi esposo trabaja ahora en Rumania en un proyecto de aerogeneradores, en las montañas. Le gusta mucho ese país. Mi única conexión con Rumanía fue la joven que me ayudaba en casa cuando vivía en Portugal y se convirtió en una amiga. Me gustaría poder ir a Rumania este año con mi esposo porque dice que vale la pena!

 

P: ¿Cuáles son tus hobbies?

 

R: Me encanta viajar ! También me encanta estar con mis amigos y familiares. En cuanto a los deportes, me gusta el squash, tenis, esquí y el alpinismo. Una vez subí hasta la cumbre delMont Blanc con esquís: fueron ocho horas para llegar a la cima y 6 horas para bajar, todo ello en un paisaje totalmente salvaje . ¡Fue fantástico!

 

P: ¿Cuáles son sus planes en un futuro próximo?

 

R: Me ocupo del desarrollo de Reliv, aquí en España, y acabo de empezar un libro sobre nutrición y salud que se publicará en Francia.

 

 

EOCTAVIAN CURPASntrevista realizada por Octavian D. Curpaş

Phoenix, Arizona, USA

 

Laurence Lemoine: née pour être journaliste!

Posted by Gabriela Petcu On October - 17 - 2013

Laurence8Elle est née à Paris, en France en 1969. A l’ âge de 12 ans elle rêve de devenir journaliste. À 16 ans, elle participe à New   York au bicentenaire de la Statue de la Liberté avec Nancy Reagan. Elle y représente la jeunesse française après avoir gagné un concours organisé par l’ambassade américaine à Paris. Quelques années plus tard son rêve de devenir journaliste s’est réalisé. Son nom est Laurence Lemoine. Elle a étudié sciences politiques à Paris VIII, parle quatre langues, et a un intérêt profond pour les grands problèmes mondiaux. Laurence a voyagé dans de nombreux pays où elle a vécu, travaillant aussi bien dans la presse écrite qu’à la radio ou à la télévision. Du Moyen-Orient à l’Afrique où elle a interviewé Yasser Arafat, aux Caraïbes où elle a travaillé pour une station de radio, Laurence Lemoine a couvert tous les domaines du journalisme et de la communication.

 

 

Question: Vous êtes née à Paris. Pouvez-vous m’en dire un peu plus sur votre famille?

 

Réponse: Je suis la plus jeune (avec un frère jumeau) d’une famille chrétienne de 6 enfants. J’ai reçu une éducation très stricte, mais mes parents nous ont donné le meilleur pour être heureux dans la vie: l’amour, la confiance en soi, la capacité de s’adapter, et l’indépendance.

 

Q: Qu’est ce qui vous a amenée à vous intéresser au journalisme? Qu’est ce qui a déclenché votre intérêt dans ce métier? Y a-t-il quelqu’un dans votre vie à l’époque qui vous a inspiré pour devenir journaliste?

 

Laurence6R: Quand j’étais pré-ado dans les années 80, aux infos, on ne parlait que du Moyen-Orient (Liban, en 82 avec l’invasion des Israéliens, le conflit israélo-palestinien avec des prises d’otages, les détournements d’ avion, l’Iran en 81, etc). C’est à ce moment là que j’ai commencé à lire les journaux et écouter la radio. J’étais fascinée par toutes ces questions et voulais comprendre quelque chose ( ce qui est en fait impossible!). Je voulais être journaliste pour connaître et découvrir le monde et toucher moi même la réalité, sans intermédiaire entre l’ événement et moi. Je voulais faire l’expérience de vivre ce qui se passe dans le monde. Il était clair et naturel que je devais être journaliste. Puis j’ai commencé à me préparer. Par exemple, quand j’avais 15 ou 16 ans, j’enregistrais des bulletins entiers d’information de France-Info, dans ma chambre, j’écrivais tout cela sur un papier pour ensuite le dire avec un ton professionnel. Quelques années plus tard, sur les ondes, je réveillais du monde avec mes infos et mes interviews!

 

Q: Vous considérez-vous chanceuse?

 

R: Je dois dire qu’en général, j’ai été très chanceuse dans ma vie, non seulement parce que je suis née dans un pays magnifique et paisible (France) et dans une bonne famille, mais aussi parce que parfois, j’ai été au bon endroit au bon moment : d’ ailleurs, je dis souvent que la «chance» c’est, comme les tomates ça se cultive!. Je voulais être journaliste, car, pour moi, c’était une façon de vivre plusieurs vies en même temps! Faire des reportages sur d’autres pays ou personnes, était aussi une façon d’apprendre beaucoup! C’est également, une sorte de pouvoir, car ce que nous disons et rapportons et la manière dont nous le faisons, est important et peut influencer les gens. C’est pour cela que c’est aussi une grande responsabilité et une profession très sérieuse.

 

Q: En 1986, vous avez gagné un concours pour le bicentenaire de la Statue de la Liberté à New York. Pourquoi avez-vous gagné le concours? Comment cela s’est-il passé?

 

R: Un des grands moments de ma vie a été en 1986 quand j’ai représenté la jeunesse française à New York pour la réouverture de la Statue de la Liberté avec Nancy Reagan. J’étais là parce que j’ai gagné un concours, grâce à mon père. Il m’a aidée à rédiger un très beau poème sur la liberté et je lui en suis toujours très reconnaissante. C’était tellement incroyable pour moi! J’ai rencontré de nombreuses personnalités aux Etats-Unis, et j’ai été un VIP pendant 15 jours. Je n’avais que 16 ans à cette époque. La Lecture du poème devant les caméras de télévision et les photographes s’est fait sans problème, heureusement que je ne suis pas timide!

 

Q: Comment cet événement a-t-il influencé votre décision de devenir journaliste?

 

Laurence9R: Un an plus tard, j’ai passé une semaine à la station de radio française, RTL, avec tous les journalistes et les reporters. J’ai tout vu à propos des infos et du journalisme au cours de cette semaine, et plus que jamais, il était évident pour moi que je serais journaliste, mais j’étais encore trop jeune pour commencer!

 

Q: Parlez-moi des compétences et des aptitudes naturelles qui sont nécessaires pour être journaliste…

 

R: En ce qui concerne les compétences, je dirais la curiosité, dans le sens large du mot. Dans mon cas, mes amis et ma famille disaient toujours que j’avais le «cancer de la curiosité”! Un journaliste doit être ouvert et désireux de comprendre et d’expliquer tout. On ne peut pas être timide et il faut oser poser des questions qui peuvent embarrasser les gens, surtout les politiciens! J’étais connue à une certaine époque pour faire des interviews musclées! Souvent c’était comme un combat de mots entre mes interviewés et moi.

 

Q: Quand vous étiez au Liban, aviez-vous l’intention de retourner à Paris pour un Master en journalisme?

 

R: Le Liban a été ma première véritable expérience en tant que journaliste. J’étais très jeune alors (20 ans), et un peu novice. C’était pendant la guerre avec la Syrie (« la guerre de Libération »),le père du dictateur actuel, Haffez Al Assad, voulait en finir avec les chrétiens Libanais. Pour moi, le «spectacle» était incroyable, mais j’ai appris beaucoup de choses sur les êtres humains et leur capacité à être bon ou mauvais et à s’adapter à des situations extrêmes. C’était mieux que d’aller à l’université pour moi parce que c’était la vie réelle et concrète. J’ai eu de la chance parce que j’ai rencontré le général Michel Aoun, qui était premier ministre à ce moment. J’ai eu un entretien qui m’a donné une certaine notoriété parce que, ce qu’il a dit était un peu embarrassant pour la France, et François Mitterrand (le Président français à l’époque) a dû réagir. Les journalistes du monde entier ont parlé de cette interview! Quelques mois plus tard, conseillée par mon confrère et ami Christian Malard (France 3/CNN), je suis partie à Tunis, au siège de l’ OLP interviewer Yasser Arafat.

 

Q: Comment se sont passées ces deux heures d’entrevue avec Yasser Arafat à Tunis. En quelle année était-ce?

 

Laurence4R: J’étais fascinée par cet homme et je voulais faire une interview. J’ai passé deux heures avec lui en pleine nuit.. Pour des raisons de sécurité, l’OLP ne m’a pas dit, “Rendez-vous à telle adresse à telle heure”. J’ai dû rester dans mon hôtel et, plusieurs de ses collaborateurs sont venus me chercher, m’ont bandé les yeux et m’ont emmenée dans une maison. Une fois sur place bien sûr, j’ai pu enlever le bandeau!. Je dois dire que c était assez exotique pour moi! Ce fut un moment très intéressant, en 1990, quand Yasser Arafat a commencé à ne plus être un terroriste pour être un homme d’Etat, ayant des contacts directs mais secrets avec les Israéliens. Je lui ai posé beaucoup de questions, et à la fin, il a plaisanté et m’a demandé si je voulais l’épouser ! Dans les médias français, cet interview n’a pas été un grand succès, mais j’ai apprécié mon séjour à Tunis, la rencontre avec Arafat,et les nombreuses heures que j’ai passées avec ses conseillers à parler de ce conflit majeur.

 

Q: Dans une de nos conversations, vous avez mentionné que vous avez travaillé pour ” Radio Mont-Blanc “, près de Genève pendant six ans. Aussi, pendant ce temps, vous travailliez pour une télévision, (Canal C) faisant des interviews politiques.

 

R: J’ai rencontré un journaliste français très connu, (Jean-Pierre Elkabbach) pour lui demander comment planifier ma carrière en tant que journaliste. Il m’a dit d’aller d’abord en dehors de Paris, en province, pour apprendre et devenir un peu plus mature (je n’avais que 21 ans). Il m’a expliqué que c’était la meilleure école pour une jeune journaliste et c’est vrai ! Je suis donc allée en Haute-Savoie (près de Chamonix et Genève) et ai commencé à Radio Mont Blanc. J’avais aussi une émission mensuelle sur la chaîne de télévision «Canal C» avec des interviews de politiciens ou de gens célèbres, mais seulement sur leur vie privée. Après cela, j’ai décidé de quitter la France à nouveau. J’aime la France (pays fantastique), mais vivre dans différents pays me donne la possibilité de voir les choses sous des angles différents et de m’enrichir culturellement.

 

Q: Vous avez travaillé en Haïti à une station radio qui avait besoin d’un journaliste français. Avez-vous travaillé sur le terrain ou en studio?

 

Laurence3R: “Radio Vision” 2000 de Port-au-Prince était à la recherche d’un journaliste français pour s’ occuper de l’ information et de la formation de leurs journalistes. Quand je suis arrivé là-bas, j’ai réalisé à quel point nous étions chanceux d’être né dans un pays libre où l’ on a tout ce que l’ on veut. Je suis resté travailler sur le terrain et en studio pendant un an. Ce n’était pas facile, mais j’ai beaucoup appris chaque jour. Haiti est un pays fascinant et est toujours dans mon coeur. Je suis également reconnaissante à Haïti car c’est là que j’ai rencontré mon mari ! Il est venu à Port au Prince pendant une semaine pour des vacances chez un ami diplomate. Il est maintenant le père de ma fille de 11 ans, Anouck, et mon fils, Alvaro, 8 ans. Il est un avocat d’affaires et nous avons vécu à Londres, Paris, Valencia (Espagne) dont il est originaire, Banjul (Gambie en Afrique de l’Ouest) et à Lisbonne, au Portugal. En Gambie (un petit pays très agréable, bien pour un premier contact avec l’Afrique), j’ai donné naissance à mon fils dans un hôpital public! C’était mon choix parce que mon suivi médical était effectué par une équipe fantastique de médecins Cubains présents pour la coopération. C’était drôle parce que la naissance de mon premier enfant a eu lieu dans le meilleur hôpital privé et moderne de Valencia, avec beaucoup d’ appareils et de technologies, mais, j’ai préféré celui de Banjul avec les médecins Cubains, dans un hôpital publique très pauvre mais dont le nom au moins est élégant: The Royal Hospital Victoria! D’ailleurs, en pleine césarienne, l’ électricité est parti!. Après la naissance de mon deuxième enfant, j’ai commencé à éditer et publier des guides touristiques. Le premier était sur la Gambie, ensuite, j’en ai publié quelques-uns en Espagne, et le dernier sur Saint-Gervais Mont Blanc, en France.

 

Q: Pourquoi Saint-Gervais?

 

R: Saint Gervais Mont Blanc est un site ma-gni-fique pour les vacances, pour le ski ou la randonnée. Je connaissais cette ville parce que je suis allé plusieurs fois quand j’étais journaliste à Radio Mont-Blanc. Faire un guide touristique était aussi pour moi un bon prétexte pour y retourner!

 

Q: Où habitez-vous maintenant et que faites vous actuellement?

 

R: Actuellement, je vis en Espagne, à Valencia, très belle ville située sur la Méditerranée. Je travaille avec l’ entreprise américaine Reliv (www.reliv.com). Elle produit et vend des compléments alimentaires excellents et naturels. C’ est en voyant un jour ma maman les prendre que je me suis intéressée à ces produits. J’ai toujours été intéressée par la nutrition et la santé. En Europe, beaucoup de gens prennent des suppléments, car ils améliorent réellement leur santé. Nous sommes aussi confrontés à une très grave crise sanitaire en ici. Notre nourriture aujourd’ hui, ne possède pas assez de vitamines et de phytonutriments. En privant notre corps des nutriments essentiels et en les remplaçant par des aliments transformés et chimiques nous devenons vulnérables à la fatigue, aux allergies et à toutes sorte de maladies et dysfonctionements. Nous savons maintenant que les compléments alimentaires peuvent combler ce fossé nutritionnel. Ces produits offrent des niveaux optimaux de nutriments, et Reliv est une entreprise de haut niveau. L’été dernier, j’ai assisté à la Conférence internationale à Saint Louis (Missouri. USA), où j’ai rencontré le fondateur, Robert Montgomery. Grace à ces produits, j’ai aidé beaucoup de mes amis et membres de ma famille à régler leurs problèmes de santé. Bien sûr, je prends aussi ces compléments, même si j’ai toujours été en bonne santé. Mais grâce à eux, je me sens encore mieux. J’ai plus d’énergie, une plus grande capacité de concentration et un meilleur sommeil. J’ai de la chance de travailler pour cette entreprise parce que je peux à la fois aider les gens et m’occuper de mes enfants.

 

Q: Avez-vous déjà envisagé de déménager aux États-Unis?

 

Laurence10R: J’adorerai vivre aux Etats-Unis parce que j’ y suis allé plusieurs fois mais ce n’est jamais assez! Et parce que j’ai une relation spéciale avec l’Amérique…Je considère que je connais un pays et sa culture si je reste au moins un an. Espérons qu’un jour j’aurai cette chance!

 

Q: Que savez-vous de la Roumanie? Dans vos voyages, avez-vous rencontré des Roumains?

 

R: Mon mari travaille en Roumanie maintenant sur un projet d’éoliennes dans les montagnes. Il aime la Roumanie. Mon seul lien avec la Roumanie a été la jeune femme qui m’ aidait a la maison quand je vivais au Portugal et qui est devenu un peu une amie. Je voudrais pouvoir aller en Roumanie avec mon mari cette année car il n’arrête pas de me dire que cela vaut la peine!

 

Q: Quels sont vos hobbies?

 

R: J’adore voyager avant tout ! j’aime aussi être avec mes amis et ma famille. Coté sport, j’aime le squash, le tennis, le ski et l’alpinisme. Une fois, j’ai fais l’ascension du Mont Blanc à skis: Il m’a fallu huit heures pour atteindre le sommet et six heures pour redescendre le tout dans un cadre totalement sauvage. C’était fantastique!

 

Q: Quels sont vos projets dans un avenir proche?

 

R: Je m’occupe du développement de Reliv ici en Espagne, et je viens de commencé un livre sur la nutrition et la santé qui sera publié en France.

 

 

OCTAVIAN CURPASOctavian D. Curpaş

Phoenix, Arizona, USA

 

Peisaj al realităţii americane împletite în versuri româneşti

Posted by Gabriela Petcu On October - 15 - 2013

Stanjenei1Octavian CURPAȘ

 

„Stihiri cu stânjenei” de Theodor Damian, Iaşi, Editura Tipografia Moldova, 2007, 88p. 

 

Ca de fiecare dată în poeziile sale, Theodor Damian ne uimeşte cu ineditul exprimărilor pline de substanţă şi de încărcătură spirituală, care ne aduc înaintea ochilor principiile cugetării creştine faţă în faţă cu neantul lumii cotidiene. Astfel, el ne oferă o oază, un spaţiu în care să ne simţim liberi de orice fel de constrângeri în ce priveşte existenţa, liberi în a ne exprima gândurile înaintea unui univers tăcut şi mut: „Cartea mea e ţara stânjeneilor/ E mult spaţiu în ţara stânjeneilor/ Pentru toate rasele, minorităţi, majorităţi, nu contează/ Sunt toţi stânjenei.”

 

Theodor Damian – profesor şi scriitor

 

Theodor Damian şi-a luat licenţa în teologie la Institutul Teologic Bucureşti, în 1975 (Teologie). După un masterat în Teologie la Princeton Theological Seminary, Princeton, New Jersey, în 1990 (Teologie – Spiritualitate), acesta obţine doctoratul în Teologie la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Teologie, 1999 (Teologie sistematică – Etică), dar şi la Fordham University, New York, 1993 (Teologie sistematică – Istoria Bisericii). Theodor Damian este profesor la Metropolitan College of New York (Audrey Cohen College, School for Human Services) unde predă filosofie, etică şi sociologie, din 1992. De asemenea, din 1996, scriitorul este şi directorul revistei trimestriale de spiritualitate şi cultură românească Lumină Lină. Gracious Light, dar şi director al centrului de învăţământ la distanţa New York al Universităţii „Spiru Haret”, Bucureşti, din 2005, precum şi profesor la Universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti, la catedra de Filosofie şi Literatură, Facultatea de Jurnalism, începând cu anul 2008.

 

Printre cărţile semnate Theodor Damian se numără Introducere în istoria creştinismului. Primul mileniu (2008), Filosofie şi literatură: O hermeneutică a provocării metafizice (2008), Pasiunea textului (2003), Semnul Isar (2006), Nemitarnice (2005), etc.

 

theodordamian”Stânjenelul arzând”

 

Metafora stânjeneilor din titlul acestei cărţi ascunde – de fapt relevă identitatea fiecărui om prins în hora acestei lumi, în mijlocul nisipurilor mişcătoare ale prezentului ce trece şi ne marchează cu fiecare clipă. Suspendat între două tărâmuri – cel al patriei lăsate în urmă şi cel al noii lumi în care trăieşte în momentul de faţă – Theodor Damian surprinde tensiunea dintre cele două lumi, paradoxul existenţial dintre două moduri de a trăi care se contrazic, se întretaie, dar se şi întrepătrund, formând o nouă identitate, a celui ce deşi trăieşte în străinătate, continuă cu spiritul, să fie ataşat valorilor ancestrale ale neamului românesc.

 

În acest joc al atitudinilor ce se contrazic, alteori se contrapun, apare imaginea „Stânjenelului arzând”, o explozie iminentă a acestei tensiuni existenţiale între cel care ai fost şi cel care eşti şi cel care vei fi. „Toate încep cu Big-Bang-ul/ Cu întunericul acela rotund/ Mângâiat de ochiul lacom şi crud// Toate încep cu stânjenelul/ În flăcări arzând/ Fără mistuire/ Cu o mireasă gata de nuntă oricând/ Dar fără de mire//.”

 

Ne putem gândi la această mireasă fără de mire ca la un destin ce îşi caută încă sensul, fără să îl găsească, asemenea unei dorinţe ce îşi caută împlinirea, dar nu reuşeşte decât să îşi descopere şi mai profund setea de a fi, de a ajunge sau de a deveni.

 

„Aşa ne trecem viaţa/ Ca-ntr-o poză suprapusă”

 

Se prea poate ca impresiile sosirii în Ţara Făgăduinţei să fi fost alterate de mercantilismul unor meleaguri ce noi le credeam sfinte, privindu-le de departe. Se prea poate ca în această ţară de adopţie să descoperi că totul nu este altceva decât o „sforărie”, un loc unde „Uneori nu mai vezi obiectele din cauza sforilor”. De aceea, Theodor Damian afirmă: „Aşa ne trecem viaţa/ Ca-ntr-o poză suprapusă/ Sau ca-n hala veche/ Din Omaha, Nebraska/ Cu pantofii-n vitrină şi cu/ Vitrina-n pantofi// American Express, Visa şi Discover/ Sunt singurele carduri/ Acceptate pe moment// Tot ce este în hală/ Se ţine suspendat de sfori/ Totul e sforărie/ Unele sunt mai scurte/ Altele mai lungi/ Mai subţiri şi mai groase/ Depinde de ce spânzură ele/ Uneori nu mai vezi obiectele din cauza sforilor.”

 

TheoDam„Miere şi lapte”

 

Peisajul complex al realităţii americane se împleteşte însă, cu impresiile pământului natal, cu chemarea tărâmului în care te-ai născut, care încă mai trăieşte în tine, care nu-ţi dă pace, îţi dă fiori, te împresoară şi nu te lasă, chiar şi la mii de kilometri distanţă, aşa cum reiese din poezia „O, cum te cheamă ispita”: „Şade monstrul/ Peste munţii Carpaţi/ Din rana lui/ Curge miere şi lapte/ Se-nghesuie lumea/ Stă la coadă, fiecare cu cartelă.”  Aceste impresii ce se ridică din adâncul memoriei sunt deopotrivă fascinante, dar şi monstruoase. Imaginea plină de rezonanţă a Munţilor Carpaţi se întretaie cu tipologia monstrului care oferă miere şi lapte pe cartelă. Se poate să fie un ecou al timpului când monstrul comunismului promitea lapte şi miere, dar pe o cartelă ce devenea tot mai greu de procurat şi tot mai dificil de convertit în alimente.

 

„Când spintecarea mi-e locuinţa”

 

Dar pentru a nu rămâne cu o imagine prea tristă asupra existenţei cu care ne luptăm, autorul ne arată „Singurul mod în care existăm”: „Şi totuşi oamenii merg spre iubire/ Orbeşte/ Noroc că iubirea nu doare/ Poate să şi doară/ Atunci când ploaia întregului cer/ Cade pe puntea unui singur/ Vapor/ Acela ce îmi spintecă visul/ Când spintecarea mi-e locuinţa/ Ea singura felie de real/ Cufundat într-o mare de vis.” Prin urmare, „Starea de spintecare” ce descrie prima parte a acestor „Stihiri cu stânjenei” nu reprezintă altceva decât disecarea trăirilor celui care deşi este departe de pământul în care s-a născut, totuşi continuă să trăiască, să existe, să fiinţeze în lumea valorilor pământului românesc, să fie în continuare tributar „matricii stilistice” a spiritualităţii româneşti, fiind un exemplu de trăire autentică a unui român al cărui suflet rămâne cald şi viu la atingerea valorilor străbune ce i-au marcat devenirea.

 

Theodor Damian – om al gliei româneşti

 

Şi astfel, chiar şi pe tărâm american, unde totul se topeşte într-o cultură de masă, unde fierbe atât de pătimaş dorinţa după înavuţire, după trăirea momentului şi după ceea ce este, uitându-se ce a fost sau ce va fi, Theodor Damian reuşeşte să rămână cu ancora prinsă de pământul iubit, de ţara natală, de locul unde s-a născut şi de spaţiul de care el aparţine cu totul, ca om al gliei româneşti. Versurile sale merită a fi cititie, iar „Stihiri cu stânjenei” merită a fi înţelese de fiecare om în ale cărui vine mai curge încă sânge românesc.

 

OCTAVIAN CURPASOctavian D. Curpaş 

Phoenix, Arizona 

Cărţile, frumoasele flori din orice anotimp

Posted by Gabriela Petcu On October - 11 - 2013

 

gabriela gentiana grozaGabriela Gențiana Groza

 

strecurate uşor

irizările toamnei

printre crizanteme

 

O zi de  început de Brumărel a adus la Centrul de Cultură Urbană din Parcul Central al Clujului,  la Bookfest, copii şi adulţi , dornici să cunoască gândurile scriitorilor şi poeţilor aşezate frumos pe filele mirosind ademenitor a cerneală proaspătă. Forfota doritorilor de carte interesantă a înviorat Editurile care şi-au expus în incinta Cazinoului cărţile nerăbdătoare să fie mângâiate de cititorii împătimiţi ai Urbei noastre. Printre ele, Editura Ecou Transilvan, a lansat cărţile  a două autoare plecate din România şi stabilite în alte ţări. În volumele prezentate, realizate în condiţii grafice deosebite, aflăm poveşti şi poezii pentru copii. La prezentarea cărţilor au sosit elevi ai Şcolii  ”Eugen Pora” însoţiţi de doamna profesoară Iulia Chende.

 

Elena Cesar von Sachse, născută în 1947 în Arad, trăieşte acum în Nurnberg. A scris cărţi dar a compus şi romanţe, cântece de petrecere, cântece de dragoste, muzică de inspiraţie folclorică, muzică pentru copii şi chiar muzică instrumentală şi a obţinut premii pentru unele dintre acestea.

 

La Bookfest şi-a lansat cartea ”Dragonul roşu” care cuprinde poveşti pentru ”cei mici şi cei mari” cum ne anunţă autoarea. Ilustraţiile  vin să întregească în mod firesc frumuseţea volumului.

 

Cea de a doua carte a Elenei Cesar von Sachse, la fel de frumoasă, este intitulată ”Fantezie de iarnă” şi este dedicată ”celor care mai cred în Moş Crăciun’’ cum ne invită autoarea.

 

Trăitoare azi în Grecia, Steluţa Dima Cibireac, şi-a lansat  la aceiaşi Editură ”cu Ecou’’, cartea ”Păduricea fermecată’’. Autoarea s-a născut în 1956 la Gura Humorului, judeţul Suceava.

 

A scris această carte ”pentru  nepoata ei Anastasia şi pentru copiii ei Emmy şi Albert’’, dar şi ”pentru toţi copilaşii, cu multă dragoste’’, cum ne anunţă, de îndată ce deschidem volumul care cuprinde ilustraţii realizate prin propria-i strădanie.

 

Din dor de ţară revin acasă compatrioatele noastre stabilite pe alte meleaguri. Ne contopim cu ele, ne bucurăm de succesele lor şi ştim că, orişiunde ar trăi, inima Patriei bate şi pentru ele.

 

Le-am dedicat autoarelor dar şi altor scriitori stabiliţi în alte ţări, câteva versuri:

 

gentiana, elena,stelutaScriitorilor români din Diaspora

 

Orişiunde ai să pleci,

La germani sau pe la greci,

Inima te-ndeamnă iară

Să revii la tine-n ţară.

 

Să-i săruţi Pământul Sfânt

Şi să faci un legământ:

Depărtarea să nu poată

Să-mi uit Patria vreodată!”

 

Ne alintă Brumărel cu zile mai reci sau mai calde, cu senin sau cu nori aducători de picături necesare de ploaie, dar florile lui, cărţile apărute odată cu deschiderea porţilor Şcolii, ne înfrumuseţează clipele jucăuşe, fixându-ne în minte un peisaj, un erou de poveste şi de ce nu, chipul autorului, dornic să-i bucure pe cei  ”mici sau cei mari” dintre noi.

 

dragonul rosufantezie de iarnasteluta

 

 

 

 

 

 

 

 

DSC03446

DUMITRU PRUNARIU la 61 de ani!

Posted by Gabriela Petcu On October - 5 - 2013

Dumitru Prunariu– Cand spui Dumitru Prunariu, spui primul român în spațiul extraterestru. Dumitru Prunariu este un bun național, de care noi, românii, suntem foarte mândri. O valoare cu care ne fălim și ne “etalam” lumii întregi –

 

Au trecut mai bine de 30 de ani de la zborul în spațiul cosmic al unicului cosmonaut român care, la acel moment dat, era al 103-lea cosmonaut care se lansa în lumea intergalactica. În seara de 14 mai 1981, Dumitru Prunariu își începea „excursia” către stele, „excursie” care avea să dureze 7 zile, 20 de ore, 42 de minute, perioadă în care a zburat în jurul pământului cu o viteză de 28.500 km pe oră, la o altitudine medie de 350 km, la bordul navetei spațiale Soyuz- 40 și al stației orbitale Saliut-6.

 

Astfel, Dumitru Dorin Prunariu – acesta este numele lui complet – intră în istorie, România devenind în anul 1981, cea de-a XI- a țară care a trimis un om în Cosmos. Pentru Dumitru Prunariu, acele momente unice au fost încununarea și rezultatul unor ani lungi de muncă asiduă și de eforturi extraordinare depuse, care de foarte multe ori depășeau limitile condiției umane.

 

Dumitru Prunariu spunea, la revenire pe Terra, că: „În cosmos, universul tău apropiat nu mai este reprezentat de casă, stradă, vecini, ci de însăşi planeta natală”

 

Dumitru Prunariu se poate mândri cu faptul că din aproximativ șase miliarde de pământeni, el este unul dintre cei 520 de pământeni, care a reușit să stea de „vorbă” cu… stelele.

 

Acum, general maior în rezervă, Prunariu este președintele Asociației Exploratorilor Spațiului Cosmic – singură asociație profesională a cosmonauților, cu 350 membri din 37 de ţări, și, între 2010-2012, deține și funcția de președinte al Comitetului ONU pentru Explorarea Paşnică a Spațiului Extraatmosferic.

 

Recent am avut deosebita plăcere și onoare să stau de vorba cu concitadinul meu (mă laud și eu că am ceva în comun cu Dumitru Prunariu – orașul Brașov) şi în urma acestui dialog am aflat lucruri foarte interesante, pe care eu, unul, nu le știam, și pe care vi le împărtășesc în rândurile de mai jos:

 

– Stimate domunule Dumitru Prunariu, ați fost al 103-lea pământean care a ajuns în spațiu, iar România a noua țara care își promova capacitatea științifică în spațiu prin intermediul unui cosmonaut propriu. Spuneți-mi, va rog, cum a ajuns Dumitru Prunariu să fie selecționat să zboare alături de Leonid Popov la bordul naveiA Soyuz-40?

 

DP_semnatura la sosirea pe Pamant– Am fost selecţionat în calitatea de candidat cosmonaut în 1977, când îmi efectuam stagiul militar la Şcoala de Ofiţeri de Rezervă Aviaţie din Bacău. Iniţial, am aplicat voluntar pentru a face parte din grupul de candidaţi doar pentru câteva avantaje minore: plăcerea de a fi transportat de un avion militar, un set de analize medicale complete, şi, nu în ultimul rând, bucuria de a-mi revedea soţia care era încă studentă la Bucureşti.

 

Apoi am înţeles că lucrurile îmbracă o dezvoltare mai profundă, mai serioasă, iar raportarea mea a devenit una corespunzătoare. Am început să aflu tot mai multe despre acest domeniu de activitate, care este diferit de aviaţie, şi am devenit pasionat de el.

 

Astfel, am ajuns să fiu selecţionat în primul grup de candidaţi cosmonauţi români şi am reuşit să rămân între cei doi care au efectuat pregătirea completă pentru a zbura în spaţiul cosmic, în Centrul de Pregătire a Cosmonauţilor „Iuri Gagarin”, de lângă Moscova. În momentul în care am ajuns în „orăşelul cosmonauţilor” şi am început pregătirea pentru zborul cosmic, vedeam nivelul colegilor noştri rusi care aveau deja în spate cel putin trei ani de pregătire susţinută şi mă gândeam că va fi foarte greu să-i ajung din urmă.

 

Am beneficiat însă de un program foarte riguros şi gândit sistematic, în cadrul căruia am abordat fiecare fază de pregătire într-un mod ştiinţific, bine determinat şi chiar particularizat pe fiecare individ.

 

Astfel, am ajuns la nişte performanţe deosebite atât în cunoaşterea tehnologiei spaţiale, a navei cosmice şi a echipamentelor, cat și al aparatelor care o dotează, a corelării informaţiilor la nivelul ei.

 

Vă rog să mă credeţi că într-o navă cosmică sunt foarte multe echipamente care furnizează simultan o mulţime de informaţii pe care trebuie să le corelezi şi să tragi concluzii oportune, obiective. După trei ani de pregătire, recomandat de rezultatele obţinute, am fost selecţionat ca principal candidat pentru a reprezenta România pentru prima dată în spaţiul extraatmosferic.

 

– Aţi petrecut aproape 8 zile in spaţiu. Cum arată o zi spaţiala? Care era programul zilnic la peste 350 de km distantă de Terra?

 

– O zi la bordul staţiei cosmice orbitale este ca o zi obişnuită de activitate într-un laborator ştiinţific pe pământ.

 

Noi lucram după un program de 24 de ore, după care funcţiona ciclul nostru biologic. Pe la 11 seara după ceas acopeream hublourile, stingeam lumina, se făcea întuneric în navă şi dormeam 8 ore, indiferent de lumina, sau întunericul de afară. Ne trezeam de obicei pe la 7, uneori chiar 8 dimineața, descopeream hublourile, aprindeam lămpile din interior şi pentru noi începea ziua de lucru.

 

Sunt posturi de lucru, sunt echipamente, sunt aparate ştiinţifice în funcţiune, urmăreşti înregistrările şi interpretezi datele. După o scurtă pauză de prânz, continui activitatea, uneori până seara târziu, în funcţie de cât de complex este experimentul. Inainte de culcare ai ceva timp la dispoziţie. Comunicatiile cu cei de la sol constituiau o problema atunci pentru ca trebuiau facute numai in niste ferestre de timp foarte bine delimitate. Acum există conexiune video, există posibilitatea de a comunica cu solul permanent, există posibilitatea de a comunica cu prietenii pe internet – în cadrul zborului nostru nu beneficiam de aşa ceva. Eu, atunci când aveam timp liber, mă plasam în faţa unuia dintre hublouri şi priveam pământul. Este foarte interesant să vezi ceea ce se petrece la nivelul solului, la nivelul unui continent întreg dintr-o singură privire, live, într-un timp real. Cred că m-aş reîntoarce în spaţiul cosmic măcar pentru a mai admira încă odată pământul de acolo, de sus.

 

Cât despre mese, acestea erau prestabilite, normale, singura diferită, fiind senzaţia de saţietate. Acolo mâncarea ajungea în stomac, dar plutea în interiorul lui, fără “să cadă” pe pereţi; la primele două mese, simţeam că mâncarea îmi rămânea în gât, înghiteam şi o simţeam tot acolo.

 

– Cum se acomodează corpul uman la lipsa de gravitaţie in spaţiu? In cât timp se face adaptarea la noua stare de imponderabilitate?

 

DP_antrenament– La început este superb, dar încetul cu încetul încep să apară modificări în organism, iar primele senzaţii de disconfort se simt cam după una-două ore de zbor. Lipsa gravitației duce la perturbarea funcţiilor normale ale organismului. În primul rând, se modifică circulaţia sangvină în spaţiul cosmic. Nu mai există presiunea hidrostatică, atracţia sângelui spre partea de jos a corpului, iar prin natura funcţionării lui el să fie uniform distribuit în organism aşa cum se întâmpla în condiţii normale, pentru orice om. Acolo, în cosmos, dispărând presiunea hidrostatică, organismul are o reacţie de pompare a sângelui în partea superioară a corpului, practic, de la mijloc în sus simţeai o suprapresiune, chiar dureri de cap, mucoasele erau inflamate, iar în partea de jos ajungeai să îti fie frig la picioare pentru că alimentarea cu sânge era deficitară. În momentul în care ajungi în această situaţie, organismul are o reacţie inversă la noi stimuli, caută să se adapteze la noile condiţii. Numai că, adaptarea nu se face imediat, se face în câteva zile, astfel încât abia în a treia, a patra zi de zbor cosmic am început să ne resimţim normal şi să avem senzaţia că totul este bine ca echilibru interior în corpul nostru. Dacă la început sângele îti venea în cap, aveai automat senzaţia că stai cu capul în jos. Deci orice poziţie aveai în interiorul navei cosmice, organismul nostru, creierul nostru ne transmitea informaţia că noi stăm cu capul în jos şi că toate celelalte obiecte sunt altfel distribuite în jurul nostru. Din ziua a treia de zbor cosmic aveam impresia că stăm orizontal, ca şi când am sta într-un pat, iar abia prin a patra, a cincea zi, am avut senzaţia că stăm în sfârşit vertical, în picioare, deci, sângele avea din nou o distribuţiei uniformă în organism, în condiţii de imponderabilitate. In imponderabilitate nu mai simţi greutatea capului având impresia că nu-l mai ai. Apar perturbaţii vestibulare, nu trebuie să te mişti foarte rapid că organismul, nemaiavând reacţia gravitaţiei, nu ştie exact spre ce te orientezi, care ar putea fi josul şi susul, care sus nu mai există, de fapt, în spaţiul cosmic. Apar o serie de senzaţii false, tocmai provocate de această lipsă a gravitaţiei. Apar modificări în structura osoasă, organismul nu își mai poartă propria greutate, coloana vertebrală se alungeşte puţin, ai dureri în coloana vertebrală. Există şi alte percepții mai speciale datorate radiaţiilor cosmice care, “lovind” retina și nervul optic, te fac să vezi cu ochii deschişi stele de diferite culori apărând și dispărând din fața ochilor. Toate aceste stări, cauzate de imponderabilitate, nu pot fi simulate la sol. Când revii pe Pământ toate aceste efecte se petrec în sens invers.

 

– Ceva întâmplări hazlii pe parcursul celor aproape 8 zile de imponderabilitate?

 

Într-una din după-amieze, într-o pauză fiind, şi destul de obosit, efectiv am închis ochii şi am adormit preţ de 10-15 minute. În condiţii de imponderabilitate, în poziţia de relaxare maximă a muşchilor, iei poziţia fătului. Colegii mi-au povestit ulterior că s-au jucat cu mine, împingându-mă uşor de la unul la altul (rade).

 

– Cum v-aţi readaptat la condiţile normale de pe Terra? Am înţeles, că după aterizare, tranziţia către greutatea normala este destul de durerosă?

 

– După adaptarea la imponderabilitate, readaptarea la condiţiile normale terestre constituie un efort şi mai mare pentru organism. Se consideră că organismul este complet readaptat terestru după tot atâta timp cât a durat zborul cosmic. Aşadar noi, abia după vreo 8 zile am fost complet readaptaţi la condiţiile Terrei. Prima reacţie după coborâre este de prăbuşire, muşchii nu te mai ascultă, aparatul vestibular este puternic perturbat şi cum întorceam puţin capul, aveam impresia că se răstoarnă Pământul cu noi. Incet, încet îți revii și organismul își amintește definitiv de condițiile de gravitație în care s-a nascut și a cescut până la zborul cosmic.

 

– Când credeţi ca un alt român va reuşi performanţa d-voastră?

 

Dumitru Prunariu si dr.Michael Simpson, International Space University's President– România poate da sute de cosmonauţi, important este să aibă cine să îi trimită în spaţiul cosmic. Marea problemă nu este că nu există candidaţi cosmonauţi, ci că există o mare criză de lansatoare în spaţiul cosmic. Naveta spaţială americană nu mai zboară. Toate navetele americane vor fi donate muzeelor, iar pentru un anumit număr de ani americanii vor zbura cu nave ruseşti Soyuz. În perioada în care am zburat eu, în 1981, nimeni nu s-ar fi gândit că din competiţia aceea acerbă din perioada Războiului Rece se va ajunge la o colaborare atât de dezvoltată încât americanii să îsi trimită oamenii în cosmos cu nave ruseşti. O altă ţară care are capacitatea de a trimite oameni în cosmos, şi a făcut-o începând cu 2003, este China, care are sisteme proprii. Pe 20 septembrie 2011 a lansat primul modul al unei staţii cosmice şi a anunţat că în 2020 va aduce primele mostre de sol lunar în regim automat şi pregăteşte un program spaţial de anvergură. Principala problemă care trebuie depășită când se convine asupra unui program spațial internațional este una politică şi apoi economică. Deci, România, pentru a selecţiona şi a trimite un nou cosmonaut în spaţiu are nevoie de o legătură foarte strânsă cu cine trimite în spaţiul cosmic şi de o colaborare economică şi ştiinţifică pentru a putea încadra acel cosmonaut într-un program. În momentul de faţă, nu vreau să fac alte comentarii legate de relaţiile noastre internaţionale, dar singura noastră şansă de a participa la o selecţie de cosmonauţi este în cadrul Agenţiei Spaţiale Europene unde, ca membri cu drepturi depline, avem dreptul de a participa. Aici, o ultimă fază de selecţie s-a încheiat în 2009. Din 8400 de candidaţi au fost aleşi şase, care urmează un curs de pregătire complet, specializări, apoi urmează să stea la coadă după alte detaşamente de cosmonauţi selectaţi anterior şi cosmonauţii care sunt deja cu experienţă, trimişi să efectueze experimente complexe. Aşadar, cei care au fost selectaţi în 2009 vor zbura în spaţiul cosmic după 12-15 ani. Dacă România va participă la o nouă fază de selecţie, aceasta ar putea fi peste trei, patru sau cinci ani. Nu s-a stabilit termenul deoarece rândul Europei de a avea un cosmonaut la bordul unui Soyuz nu vine prea des. Dacă, să zicem peste 4 ani va fi selecţionat un cosmonaut român, peste vreo 20 de ani ar avea şansa să zboare în spaţiu.

 

– După aproape 8 zile petrecute in spaţiu, viziunea d-voastră vis-a-vis de Planeta Terra a suferit ceva schimbări?

 

– Dimensiunea fizică a pământului o percepi uşor, o vezi, o măsori, este evidentă, dar în acelaşi timp conştientizezi că pământul este unic pentru omenire, conştientizezi faptul că acest pământ reprezintă unica sursă de viaţă pentru noi şi că omenirea ar trebui să se raporteze puţin altfel la pământ.

 

Poate că mulţi politicieni ar trebui să zboare în spaţiul cosmic pentru a lua decizii oportune, raţionale vizavi de problemele globului terestru. Probabil că multe neplăceri pe care le avem acum datorită perturbării unor procese terestre la nivel global, nu ar fi existat dacă oamenii ar fi înţeles ce reprezintă acest pământ pentru omenire şi ce se întâmplă cu el dacă îl afectăm în diferite zone.

 

Toate acestea reprezintă nişte precepte şi nişte raportări morale la pământ diferite faţă de cele concret fizice, observabile. Toti cosmonautii au inteles ce reprezinta acest pamant pentru noi si s-au intors mult mai responsabili si mai devotati unor activitati care sa constientizeze lumea asupra importantei protejarii globului terestru.

 

– Când credeţi ca omenirea va cuceri Planeta Marte? Când va fi posibilă o amarsizare?

 

– O oportunitate de amarsizare din punct de vedere al conjuncturii planetelor este in 2031. Nu ştiu dacă întreprinzătorii cosmici (guvernele in acest caz) vor fi pregătite să trimită oameni. Problema nu este tehnologia folosită, ci condiţiile cosmice cărora un echipaj uman ar trebui sa le faca faţa un timp atât de ăndelungat departe de câmpurile de protecţie terestre. Este vorba mai ales de nivelul de radiaţii interplanetar care este diferit de cel din preajma Terrei. Nu se riscă să trimiți oameni sănatoşi şi să-i aduci înapoi cu afecţiuni, irecuperabili poate. Se fac încă studii.

 

– Ştiu că aveţi doi baieţi. Vă moştenesc “microbul” cosmic?

 

DP, happy cu nepotii– Corect. Am doi fii. Cel mic (34 de ani) lucrează în domeniul relaţiilor publice și comunicării în cadrul unei companii private, cel mare (36 de ani) a moştenit microbul zborului şi după ce a fost sportiv, campion naţional la acrobaţie aeriană, comandant de aeroclub, apoi inspector de zbor în cadrul Autoritaţii Aeronautice Civile Romane, acum este pilot comercial, comandant în cadrul companiei TAROM.

 

– Planuri de viitor?

 

– Planuri de viitor? Sunt încă tânăr. Anul acesta împlinesc doar 61 de ani (râde).Voi continua activitatea cosmică, mai ales pe cea internaţională.

 

Vă mulţumesc foarte mult pentru acest interviu și vă doresc multă putere de muncă în continuare. Prin oameni ca d-voastră, România are numai de caştigat.

 

 

 

Viorel VINTILĂ

Freelance Journalist

California, USA

 

LIMBA ROMÂNA PRETUTINDENI

Posted by Gabriela Petcu On October - 3 - 2013

IMG_7446Data de 28 septembrie 2013 rămȃne ȋnscrisă cu irizări de toamnă aurie pentru cele cȃteva zeci de romȃni, care au dat curs invitaţiei organizatorilor acţiunii culturale  ȋnchinate limbii noastre romȃne.

 

Aproape o lună ȋntreagă s-au făcut ȋncercări pentru această faptă culturală. Distanţele mari, timpul presant, anotimpul roadelor bogate, zilele aniversare (caci “toamna se numără bobocii” nu-i aşa?), toate parcă au pus monopol şi-au ȋncercat să ȋmpiedice realizarea acestei acţiuni de suflet romȃnesc. Cu toate acestea, inimoşii organizatori ȋmpreună cu iubitorii de literatură  şi-au dat ȋntȃlnire sub cupola spaţioasă a Bisericii Sfȃnta Treime din Troy, Mi.

 

Oaspeţi de seamă s-au anunţat cu vorba dulce romȃnească şi prezentări de cărţi.

 

Doamna  Anca Sȋrghie, profesor doctor conferenţiar  la  Universitatea Alma Mater din Sibiu,  deschide evenimentul cu o prelegere dedicată Alteţei Sale Regale Limba Romȃnă, cea “dulce ca un fagure de miere”. Sunt subliniaţi ȋn prelegere făuritorii şi şlefuitorii de limbă romȃnă de la “domn pȃnă la opincă”.  Doamna Sȋrghie numeşte scriitorii neamului care au dat strălucire limbii romȃne prin opere nemuritoare: Alecsandri cu pastelurile sale, Negruzzi cu nuvela istorică, Russo cu poemul ȋn proză, Eminescu ȋn elegia erotică şi filozofică, Creangă prin basmul cult şi romanul copilăriei la sat, Slavici ȋn nuvela psihologică, urmȃnd apoi Rebreanu, Camil Petrescu, H.P. Bengescu să modernizeze proza romȃnă. Să nu uităm perioadele dificile prin care trece limba romȃnă, fie turcită ȋn secole de ocupaţie otomană, apoi latinizarea sau perioada limbajului de lemn al comunismului. Devine permitivă ȋn epoca globalizării, anglicismele avȃnd o largă aderenţă. Limba romȃnă se vorbeşte peste tot ȋn lume, prin ea ne menţinem identitatea naţională oriunde ne-am afla. “Ea nu poate fi mutată, cum nu se poate ȋnstrăina fȃntȃna de izvoare” scrie Al. Florin Ţene. S-a vorbit apoi despre cele două cărţi Dăltuiri de Radu  Stanca, ediţie ȋngrijită de Anca Sȋrghie şi Marin Diaconu şi Ȋntoarcerea fiului risipitor de Emil Cioran.

 

Ȋndemnȃnd la lectură, Doina Popa a recitat poemele Frunzele-Elegie de toamna  si De ce dai voie vȃntului de  Radu Stanca.

 

Programul prelegerilor este continuat de doamna profesoară Mihaela Ignat, care ne introduce ȋn paginile de jurnal ale volumului  Din viaţa unui om oarecare,  aparţinȃnd inginerului Herman Victorov, volum apărut la editura Maple Red Publishing House, Toronto, 2012, o carte ȋn care ni se relatează aspecte din viaţa autorului. Mihaela Ignat ne-a vorbit nu numai despre carte, dar şi despre omul Herman Victorov, despre realizările sale pe plan profesional de-alungul carierei şi recent pe plan publicistic. Se punctează cu admiraţie şi talent trăirile autorului: munca pe şantierele Romȃniei, relaţiile cu oamenii, emigrarea, realizărle profesionale, călătoriile prin lume şi acţiunile sale de ȋnaltă ţinută morală şi profesională.

 

Profesoara Doina Popa continuă  prezentarea cărţii domnului Victorov, jurnal care cucereşte prin autenticitate, sinceritate şi modestie, presărat uneori cu gheizere de mȃndrie, aceea de a fi romȃn, de a fi harnic şi hotărȃt. Cartea este un imn ȋnchinat frumuseţii oamenilor, al muncii ȋmplinite, al iubirii de oameni indiferent de rasă şi origini. Se evidenţiază ţinuta artistică şi stilistică de ȋnaltă calitate a cărţii, fapt care-l ȋncadrează cu succes pe Herman Victorov ȋn rȃndul scriitorilor consacraţi.

 

 

IMG_7466Domnul Victorov, cunoscut de toţi romȃnii de pe continental Nord-American din Romȃnia şi nu numai, rosteşte ȋn faţa audienţei, cuvinte frumoase, reliefȃnd posibilităţile poporului romȃn, regretul pentru problemele actuale cu care se confruntă Romȃnia, aducȃnd acuze celor care se fac vinovaţi. Nu-i iartă pe cei care ne denigrează ţara, profitȃnd de bunăvoinţa şi ospitalitatea romȃnilor. Sunt menţionate elemente şovine care acţionează din străinătate ȋmpotriva integrităţii Romȃniei. In continuare, domnul Victorov ne-a vorbit frumos despre limba noastră romȃnească şi ca o aleasă preţuire, ne-a recitat poezia lui George Topȃrceanu  Rapsodii de toamnă cu atȃta talent şi vocaţie artistică, ȋncȃt a dovedit cu brio că ȋnainte de a practica ingineria pe şantierele din ţară, a fost o perioadă student la I.A.T.C.

 

Doina Popa a făcut apoi o scurtă  introducere la volumul său Caleidoscop sentimental,  publicat ȋn iulie 2013 la Editura Eikon din Cluj Napoca, o carte care ne transmite informaţii despre lumea reală a romȃnilor din ţară şi din diaspora nord-americană.

 

Mihalea Ignat  a continuat prezentarea  celor două cărţi ale Doinei Popa:

 

Zbor alb ȋn picături de rouă– volum de poeme apărut la Editura Eikon 2012 şi Caleidoscop sentimental, evidenţiind personalitatea şi creaţiile autoarei. Cu vocea ei caldă ȋn vibraţii domoale a lecturat cu talent şi emoţie artistică versuri din volumul poetei.

 

Mulţumind gazdelor de la Biserica Sfȃnta Treime din Troy, preotului Ioan Barbolovici şi domnului Călin Cutean, invitaţii au continuat schimbul de impresii ȋn arome de gogoşi cu brȃnză, pregătite la biserică şi vin romȃnesc de Cotnari şi Murfatlar, oferit cu generozitatea-i caracteristică de domnul Victorov, dar şi din cel de casă preparat din struguri de California de bucovineanul nostru inimos, domnul Stefan Străjeri, directorul ziarului Curentul internaṭional– cotidianul romȃnilor de pretutindeni. Domnul Pompiliu Ignat ne imortalizează, zȃmbitori,  ȋn poze de grup şi individuale pe toată durata evenimentului.

 

Cȃte zȃmbete, atȃtea vorbe frumoase şi simţiri alease. Ȋmi vin ȋn minte vorbele ȋnţelepte ale lui Radu Stanca: “Sa-ţi iubeşti cărţile. Să le iubeşti cu pasiunea cu care te iubeşti pe tine ȋnsuţi. Au ȋn ele ceva din cuminţenia lui Dumnezeu.”

 

Privesc prezentabilul afiş al acṭiunii noastre. Acolo sus de tot, şi-au dat mȃna spre colaborare, societăṭile culturale romȃnesti: Avram Iancu din Michigan şi Graiul Romȃnesc din Ontario. Mai jos, ȋmpletindu-şi operele, autorii actuali cu cei clasici, ȋntr-o corolă vie peste cele trei ţări: America, Romania, Canada, dovedind maniera ȋn care comunităṭile romȃneşti pun ȋn valoare cultura şi tradiţiile noastre şi demonstrȃnd lumii ȋntregi aşa cum suntem cu adevărat.

 

Foto.Doina PopaDOINA POPA- Dexter, MI.

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors