Archive for the ‘Romani in lume’ Category

Popas si Sorin Olariu3

Ce se mai poate spune oare despre un artist român al cărui prestigiu a trecut demult de hotarele ţării noastre, unde a câştigat nenumărate distincţii şi premii internaţionale şi a fost recunoscut şi apreciat de cele mai mari personalităţi ale lumii?
Este o întrebare bineînţeles retorică pentru că deşi cunoaştem destule lucruri despre viaţa şi activitatea artistului, totuşi, numai o întâlnire cu Ştefan Popa Popa’s în intimitatea atelierului pe care îl deţine în Timişoara ne poate edifica pe deplin asupra personalităţii sale.
Mi-a fost dat să am o astfel de întrevedere cu maestrul într-o zi de început de toamnă, pe o vreme crăiasă, invitat fiind de domnia sa pentru a-mi face un portret, cu toate că simţea încă oboseala unei veri fierbinţi. Venea după trei mari călătorii care au însemnat tot atâtea succese: o expoziţie la Vatican, ca invitat de onoare al Papei Benedict al XVI-lea, o expoziţie la Monaco, la invitaţia prinţului Albert al II-lea şi o prezenţă la Târgul Internaţional de Carte de la Göteborg.
De altfel, talentul, munca titanică şi seriozitatea artistului l-au îndreptăţit pe Ştefan Popa Popa’s să fie ales Ambasador al Turismului Românesc alături de Grigore Leşe, Elisabeta Lipa, Ilie Năstase, Ivan Patzaichin, Gabriela Szabo, Iolanda Balaş Soter şi Gheorghe Zamfir. Aceştia sunt cei care vor promova România peste hotare în cadrul programului „România promovată prin valori”.

Ban Ki Moon

Cum spuneam în cele de mai sus, Ştefan Popa Popas este cunoscut şi apreciat de cele mai mari personalităţi ale lumii, de la oameni de litere, oameni de radio şi de televiziune, sportivi, muzicieni şi actori de top până la conducători de state şi de organisme internaţionale. Interesant este că de mai bine de 18 ani românul nostru este caricaturistul oficial al Summiturilor NATO.
Aproape toţi liderii lumii au câte un portret cu semnătura lui. George Bush, Barack Obama, Vladimir Putin, Angela Merkel, Nelson Mandela, José Manuel Baroso, Jacques Chirac, François Mitterrand şi Hugo Chavez se regăsesc în albumul lansat după Summitul NATO de la Bucureşti. De multe ori, în cadrul diferitelor Summituri, aceşti puternici ai lumii stau la rând pentru a putea beneficia de câteun portret semnat Popa’s.

galerie politicieni

popas galerie artisti

Mai mult, artistul şi-a găsit locul şi în Guiness Book, făcându-l pe André Baur să scrie despre el în timpul unui salon internaţional care a avut loc în 1995 în Franţa că “este o forță a naturii…, este singurul om care a fost cu patru secunde mai rapid decât calculatorul”.

Diploma Stefan Popa Popa's

La noi în ţară însă, el a fost şi este considerat un personaj incomod, mulţi politicieni fiind deranjaţi de multe ori de declaraţiile sale. Ca orice român de bun simţ, caricaturistul nu este de acord cu promovarea non-valorilor şi cu obstrucţionarea repetată a adevăratelor talente autohtone, cu punerea lor în umbră. „ Cei care ne reprezintă acum în lume la nivel de vârf, cu puţine excepţii, nu sunt adevăratele noastre elite”, spune maestrul, care conchide că “liderii noştri politici se pricep doar la fotbal, mici, bere şi manele şi nu au capacitatea de a face diferenţa între valori, de aceea datoria de a descoperi şi de a promova adevăratele elite ale ţării îi revine societăţii româneşti.”

Câteva repere biografice:

Ştefan Popa Popa’s s-a născut pe 11 iunie 1955 în România, la Caransebeş.
La 5 ani desena pe feţe de masă, pe cearşafuri şi pe perdele spre “bucuria” părinţilor.
La 7 ani îi apare primul desen într-un ziar local, iar la 14 ani îi apare prima caricatură în singura revistă românească de umor a vremii şi începe să participe la saloanele internaţionale de umor.
La 19 ani este descoperit de Henri Coursaget, primul președinte UNESCO, moment în care îşi începe activitatea de caricaturist profesionist.
A absolvit Institutul Politehnic din Timişoara în 1980 apoi Academia de Arte Vizuale din Poitiers, Franța. În 1990 a câştigat o bursă UNESCO, publicând primul său album de grafică satirică. A cunoscut şi a lucrat de-a lungul vremii cu mari artişti ca: Salvador Dali, Jerry Robinson (creatorul lui Superman şi Batman), Vasquez De Sola, Plantu, Emerson, La Palma, Tim, Morchoisne.
Portretul pe care i l-a realizat lui Dali în 1995 este inclus în catalogul Muzeului Salvador Dali.
În prezent este cetățean de onoare în 26 de orașe din țară, unde a obținut peste 100 de premii. Pe plan internațional a fost medaliat de 58 de ori. Este membru al Fundației pentru Știință și Arte a Academiei Cita din Roma și membru al Asociației Artiștilor Plastici (UNESCO).

Stefan Popa Popa's poza

A creat Academia Popa’s, școala românească de caricatură, unde a promovat foarte mulţi tineri talentaţi, printre care şi pe un alt caransebeşean, mult mai tânărul caricaturist Ciprian Stanciu S’pic, actualmente arhitect in SUA.
A publicat caricaturi în cele mai importante ziare și reviste din lume, iar realizările sale de excepție în domeniul graficii l-au impus ca fiind unul dintre cei mai importanţi artişti plastici contemporani.

– Sorin Olariu, noiembrie 2013

POETUL AUSTRALIAN DANIEL IONIŢĂ LANSEAZĂ O NOUĂ CARTE

Posted by Gabriela Petcu On November - 15 - 2013

IONITA Daniel AIS HBTS COP1George ROCA

 
După succesul avut în urma publicării volumului „Testament – Antologie de Poezie Română”  (Traduceri, ediţie bilingvă română/engleză, 256 pagini, Editura Minerva, Bucureşti, 2012), poetul australian Daniel Ioniţă lansează un volum propriu purtând titlul Agăţat între stele/ Hanging Between the Stars”. Cartea a apărut la începutul lunii noiembrie 2013 la aceeaşi prestigioasă editură. Traducerea in limba engleză este făcută de autor.

 

Lucrarea prefaţată de scriitorul şi jurnalistul Lucian Vasilescu (postfaţa fiind semnată  de criticul literar Alex Ştefănescu) va fi lansată în cadru festiv, vineri 22 noiembrie, orele 17:00 la prestigiosul Târg de Carte Gaudeamus din Bucureşti (Pavilionul de Expoziţii) Standul Minerva.

 

La cele trei lansări organizate în perioada 19-22 noiembrie la Bucureşti şi Cluj-Napoca, vor participa, pe lângă Lucian Vasilescu şi Alex Ştefănescu, actriţele Ada Condeescu  şi Manuela Hărăbor, care vor recita din volum, muzicienii Adrian Ivanitchi, Cătălin Condurache şi Sandy Deac – care vor interpreta melodii pe versurile volumului. Lansările sunt organizate şi prezentate de Ana Munteanu, redactor şef al Editurii Minerva.

 

***
Alte lansări vor avea loc la Bucureşti şi Cluj-Napoca după cum urmează:
Marţi 19 noiembrie, orele 16:00 – Librăria Mihail Sadoveanu, Bd. Magheru 6-8,  Bucureşti

 

Miercuri 20 noiembrie, orele 18:00 – Librăria Bookstory, Str. Eroilor Nr.6, Cluj-Napoca

——————————————–

 

Daniel IONIŢĂ, poet, scriitor şi translator (română-engleză), născut la Bucureşti în 1960. A părăsit România în 1980 stabilindu-se în Noua Zeelandă şi mai apoi în Australia. Licenţiat în psihologie (clinică şi de organizaţie) la Griffith University (Brisbane, Australia) şi Lean Six Sigma (Auckland Technical Institute). În ultimii ani a revenit la prima dragoste, poezia. Îşi împarte timpul între aceasta şi consultanţa în domeniul Organisational Improvement, domeniu în care şi predă (part time), în cadrul Graduate School of Business, la University of Technology din Sydney (UTS).

 

În noiembrie 2012, editura Minerva i-a publicat „Testament – Antologie de Poezie Romana Moderna” (ediţie bilingvă (engleză/română) cuprinzând 56 de poeţi si 80 de poezii din ultimii 150 de ani ai poeziei româneşti. Autorul vede acest volum ca pe tributul propriu pentru cultura romîneasca care l-a format, un dar al poeziei româneşti pentru cultura universală.

(George Roca, Rexlibris Media Group)

 

CE E DINCOLO DE GRANIŢA VIEŢII?

Posted by Gabriela Petcu On November - 15 - 2013

BUICA-Elena3s-k-wbElena BUICĂ

 

Dacă o nepoată, fata fratelui meu, nu m-ar fi stârnit, relatându-mi o teribilă împrejurare prin care a trecut, recent, un dus-întors peste graniţa vieţii, întâmplare menită să-mi trimită limpezimea minţii într-un vârtej al uluirii, poate că n-aş fi aşternut aceste rânduri pentru care multă vreme am tot stat în cumpănă.

 

Mă temeam să nu stârnesc ironia sau stupefacţia unor prea realiste capete, deoarece nu s-au putut închega răspunsuri în perimetrul verosimilului. Întrebările pe această temă au rămas fără un răspuns cert şi toate interpretările explicative au fost puse la îndoială. Nu cutezam să încerc a scrie şi pentru alt motiv, nu te apropii uşor de acest subiect, nici în viaţa de toate zilele şi nici în gânduri. Moartea e implacabilă, face parte din destinul nostru, nimeni nu scapă de întâlnirea cu ea şi de aceea, oamenii n-o pot privi direct în faţă şi cele mai tulburătoare gânduri sunt cele referitoare la felul cum va fi în momentul când o vom întâlni şi ce vom afla dincolo de graniţele vieţii. Şi totuşi, nu putem să renunţăm la a ne pune întrebări. Nu ne dau pace încercările de a ne apropia de lumea nevăzută ochilor noştri. Oricât s-a izbit omenirea de zidul invizibil care desparte cele două lumi, de la omul simplu şi până la marii gânditori ai lumii, de când există lume pe pământ, au fost mereu încercări de a desluşi cum este cealaltă lume formată din altfel de material (termenul este inadecvat, dar nu există un alt cuvant pentru ceea ce nu există pe pământ) şi în alte condiţii decât cele cunoscute de noi în viaţa pământească.

 

Cu toate că tainele trecerii celui mai înalt prag al vieţii n-au fost dezlegate, totuşi, această graniţă despărţioare nu este chiar atât de etanşă încât să nu se întrezărească nimic. Cei care au avut prilejul să o treacă şi apoi să revină după o moarte clinică au spus câte ceva care trebuie crezut, deoarece sunt multe imagini asemănătoare. Toţi vorbesc cu deplină convingere despre imagini bine fixate în memorie, chiar mai bine decât cele trăite în viaţa de toate zilele, toţi au simţit că plutesc, că şi-au văzut propriul corp şi pe cei din preajmă, că au auzit sunete şi au văzut lumini. Totuşi nu toţi au văzut aceleaşi imagini. Unii au văzut un tunel la capătul căruia era lumină, alţii şi-au văzut rudele plecate mai demult, alţii au retrăit momente din viaţa lor, unii L-au văzut pe Creatorul suprem, conform credinţei lor, dovadă că religia joacă un rol important în viaţa noastră. Indiferent ce au văzut, toţi au mărturisit că au trăit o pace interioară în care s-au simţit fericiţi, nimeni nu s-a reîntors înspăimântat.

 

Se pare că există un spaţiu între viaţa noastră trecătoare şi eternitate. Despre acest spaţiu avem nenumărate mărturii ale celor care l-au vizitat. Nepoata mea, despre acest spaţiu mi-a povestit. Ascultând-o, am simţit că o astfel de relatare nu se poate face pe orice fel de ton. Intervine în glas ceva din taina prin care a trecut şi ţi se strecoară în adâncul inimii. Moartea clinică i-a oferit nepoatei mele trecerea peste această graniţă şi povestind-o, parcă m-a luat de mână şi am asistat la acest episod de viaţă-moarte prin care a trecut. Parcă eram de faţă când doctorii încercau surescitarea şi am trăit alături de ea trecerea într-o altă dimensiune. Am văzut cu ochii minţii cum s-a desprins uşor de corp, a devenit un fel de abur, dar păstrându-şi toate simţurile, apoi a început să plutească în sala de terapie intensivă şi s-a ridicat în tavan. Cu o voce învăluită, parcă, în taina tainelor, al unui nepătruns adânc, mi-a spus cum şi-a privit corpul pe masa de operaţie, a văzut şi a auzit doctorii care lucrau precipitat şi că a trăit o stare de bine, de o altă esenţă. După un timp, a ieşit din sala de operaţie, a văzut holul spitalului şi apoi s-a înălţat într-un spaţiu unde a întâlnit-o pe bunica ei, pe o mătuşă şi pe un unchi, toţi morţi. Bunica a întâmpinat-o şi i-a spus: „Nu acum”. A ascultat-o şi s-a întors în sala de operaţie, a intrat în propriul trup şi şi-a revenit. După ce a stat mai multe zile intubată pe pat, într-un salon, a venit şi ziua când a ieşit pe hol. Mare i-a fost mirarea când a văzut că holul era exact aşa cum îl văzuse de sus, deşi în realitate nu fusese conştientă când fusese adusă acolo. Nu-i pot uita curând copleşitoarele cuvinte ale relatării.

 

După ce de-a lungul existenţei umane asemenea relatări au fost puse sub semnul îndoielii, în zilele noastre experţii nu le mai neagă. Oamenii au nevoie de dovezi concrete şi sunt mulţi cercetători în căutarea lor. S-au adunat multe mărturii şi cercetătorii cred în sinceritatea subiecţilor. Ei preferă să caute motivaţia şi nu contraargumentul, încercă să afle răspunsuri printr-o nouă abordare a morţii. Astăzi, cercetarea modernă se face în multe universităţi din lume folosind tehnologii noi, unind abordările religioase cu cele ştiinţifice.

 

Relatările celor trecuţi prin asemenea experiment sunt trăiri reale, chiar dacă sunt greu de crezut, sunt mai reale decât cele ale vieţii pământene. Eu am trăit un astfel de episod la vârsta de 10 ani. Pe atunci moartea infantilă făcea ravagii. Mi-amintesc acel episod mai bine decât orice alt episod din toată viaţa mea. Stăteam pe marginea patului între  mama şi soţia fratelui meu. În timp ce ele povesteau, am simţit că mă cuprinde un somn cu totul deosebit, m-am culcat pe spate, apoi m-am desprins de propriul meu corp şi am început să plutesc. Îmi priveam corpul, ascultam ce poveşti se derulau în continuare, trăiam o stare cu totul deosebită şi mă miram de faptul că nu au văzut că eu sunt moartă. Am părăsit camera, m-am înalţat şi mi s-a deschis o imagine de largă perspectivă, un univers cu măsuri şi forme nedefinite, alcătuit din multă lumină, culoare, dragoste, frumuseţe, pe care am păstrat-o nealterată în minte de-a lungul anilor. De aceea eu i-am crezut pe cei despre care mai târziu am aflat că au avut astfel de experienţe şi au relatat impresii asemănătoare.

 

Am ajuns într-un loc frumos şi m-am întâlnit cu Dumnezeu. Era un bătrân cu barba albă, îmbrăcat într-o cămaşă albă, lungă, aşa cum mi-L închipuiam în rugăciunile mele. Când L-am văzut, m-am dus ispăşită şi L-am rugat să mă lase să mă întorc acasă, fiindcă îmi pare rău că am murit. Pentru că de felul meu am fost excesiv de sensibilă, când primeam pedepse de la mama pentru năzbâtiile făcute, nu le puteam suporta şi câteodată îmi doream moartea, fără să-i cunosc consecinţele la acea vârstă. Acum am avut o iluminare. Gândurile intrau în mine direct. Dar nu erau ca pe pământ, vagi, imateriale sau abastracte. A fost posibil să-mi însuşesc concepte dincolo de puterea de înţelegere a unui copil. Am înregistrat dintr-odată dimensiunea morţii şi regretam nesocotinţa mea de a-mi dori moartea, începând să înţeleg altfel severitatea mamei, manifestată uneori. Dumnezeu s-a înduioşat, m-a mângâiat pe creştet şi mi-a dat aprobarea. M-am întors în cameră, am privit de sus şi am ascultat totul în continuare plutind în tavan, apoi am intrat în propriul corp fără să mă întrerup din mirarea că nimeni nu a observat moartea mea căci pe mine mă marcase profund. Nu pot să vorbesc nici acum despre acest episod din viaţa mea fără să simt o tulburare lăuntrică dată de trăiri care nu se pot relata. Au fost trăiri alcătuite dintr-un altfel de energie decât cea cunoscută de noi pe pământ care mi s-a întipărit bine în minte. Până la acea vârstă nu auzisem de levitaţie, nici de astfel de desprinderi ale sufletului de corpul pământean, ca să cred că ce mi s-a întâmplat mie a fost numai un vis al imaginaţiei despre asemenea întâmplări.

 

De atunci am rămas cu convingerea că religia joacă un rol important în viaţa oamenilor şi că moartea este o continuare a vieţii pe alte planuri. Admit pe deplin părerile cercetătorilor care susţin că suntem mai mult decât corpurile şi creierele noastre, şi conştiinţa noastră există şi dincolo de existenţa trupului. Ca atare, moartea nu este sfârşitul conştiinţei, ci mai degrabă o existenţă într-un alt univers, cu alte dimensini decât cele cunoscute de noi în viaţa pământească. Fiinţa umană are o structură multidimensională şi are mai multe universuri sau niveluri spirituale. „Toate experimentele noastre creează impresia că omul are foarte multe structuri stratificate” – afirmă savantul rus Konstantin Korotkov.

 

Creierul uman este foarte complex, există atât de multe lucruri care se petrec în creier încât nu am ajuns să le cunoaştem pe toate. De aceea s-au infiinţat mai multe specialităţi  medicale şi ale ştiinţeii menite a-l trata şi studia, printre care neurologia, psihologia, psihiatria, ştiinţe care au existat sub o formă sau alta din vremuri antice.  Cu toate cercetările făcute, totuşi, omul rămâne un mare mister al Creatorului precum şi trecerea lui în cealaltă dimensiune a Univesului.

 

De câte ori îmi dau târcoale aceste întrebări, îmi pare că în urechi aud clopotele bisericii care trimit în văzduh gândul că există ceva răscolitor de profund în existenţa omenească şi trebuie privit cu întreaga noastră fiinţă.

 

Elena Buică

Pickering, Toronto, Canada

31 octombrie 2013

 

 

 

 

JURNAL DE VACANŢĂ 2013 (1)

Posted by Gabriela Petcu On November - 12 - 2013

RG 4NOV2013 AGeorge ROCA

 

PREGĂTIRI DE PLECARE.

 

Azi e 1 august… Tempus Fugit! Ce repede trece timpul. Parcă ieri a fost începutul acestui an. Sunt cam obosit… tracasat, stresat şi cu dor de ducă! Cred că aş avea nevoie de o vacanţă. Dar unde? În ultimii 30 de ani vacanţele principale mi le petrec în România. De ce? Pentru că acolo sunt „ai mei”, strămoşi, moşi, părinţii… care îşi dorm somnul de veci… apoi prieteni, oameni de aceeaşi limbă, legături vechi, rădăcini… Am mulţi prieteni acolo, chiar dacă pe unii nu i-am văzut fizic niciodată! Prieteni agonisiţi de pe la revistele literare cu care am colaborat şi colaborez… prieteni care aş vrea să îi întâlnesc sau care şi-au exprimat dorinţa să mă întâlnească. Sunt mulţi cei cu care am colaborat pe parcursul anilor. Peste 1000! Desigur că printre ei sunt şi unii stabiliţi în străinătate. Toţi aceştia scriu, sau sunt artişti plastici, muzicieni, oameni de artă. Unora le-am luat interviuri. La peste 50. Le-am publicat în două volume de peste 300 de pagini fiecare… „De vorbă cu stelele”. Intervievaţii mei sunt cu toţii stele. Fiecare om, dacă ştii să-l descoşi, poate să îţi etaleze multe minunăţii care le-a făcut în viaţă, multe fapte şi lucruri bune. De aceea îi consider stele! Stelele mele şi ale cititorilor mei.

 

Îmi place poezia. Să o citesc, să o înţeleg şi să o concep. Mi-a venit o idee! Ce-ar şi să scot o carte bilingvă… O carte de poezii. Am mai multe poezii de-ale mele traduse în engleză. Să mă prezint cu ea în faţa cititorilor români. Să o lansez în mai multe locuri, pretext de a mă întâlni cu prietenii mei literari. Poeziile le am deci! Urmează doar să le editez, să le aranjez într-un document word, să le fac o copertă şi să le trimit la o editură. OK! Aşa am să fac. Nu pot să apar în România fără să lansez o nouă carte. Chiar eu care îi împing de la spate pe alţii să scrie şi să publice ceea ce scriu! Lumea aşteaptă! Da! O carte de poezii îmi surâde, îmi face cu ochiul. Mai ales că nu am publicat un volum de versuri din 2009. Am găsit şi un titlu… „Căutând insula fericirii”.

 

Mă pun pe treabă în zilele ce urmează. Adun poeziile. Le mai ajustez, le mai repar pe ici pe colo. Mai mă consult cu băiatul meu în privinţa corectitudinii traducerii. Nu prea îmi plac traducerile neprofesionale. Nu mă mândresc cu ele. Nu te onorează, deseori! Chiar dacă posezi bine limba engleză după o şedere de 31 de ani pe tărâmuri australe. Una e să vorbeşti bine, să ai un vocabular bogat şi alta e să creezi o producţie literară. O poezie… În fine, mă arunc în braţele destinului cu tupeu şi îi dau drumul spre apariţie unui volum de poeme bilingve! Dacă voi fi criticat de specialişti… întind obrazul de pe acum şi îmi cer şi scuzele de rigoare. De fapt cel mai asiduu critic al traducerilor e tot băiatul meu… Noroc că el mă cunoaşte, mă înţelege şi mă ajuta în unele formulări mai sofisticate. Şi uite aşa în câteva zile am pregătite 25 de poezii româneşti, traduse şi în limba engleză. 108 pagini format A4. Titlul „Căutând insula fericirii/ Looking for the Isle of Happiness”. Mă mai uit de câteva ori peste carte şi o trimit în format PDF, via e-mail, distinsei mele prietene şi editoare, Rodica Elena Lupu, patroana editurii ANAMAROL. Încropesc şi o copertă la repezeală. Gata! Cu cartea sunt OK! Am cu ce mă prezenta prietenilor iubitori de literatură din România.

 

În paralel mai lucrăm la o carte! „Simbioze lirice” volumul 3! Iniţiat de doamna Lupu şi de mine. Poezie curată! Fiecare volum conţine versurile a 20 de poeţi. 16 pagini de căciulă… cu prefeţe şi postfeţe se ajunge la 340 de pagini de volum. Când ajung la Bucureşti lansăm toate trei volumele. Îi invităm toţi cei 60 de autori! Păcat că unii sunt răspândiţi prin lumea largă… de la Los Angeles la Sydney, via România! Sunt convins că apariţia o să fie un succes! Ne-am propus cu editoarea să nu ne oprim până nu scoatem zece volume. 200 de poeţi! Vise, vise… Cărţi produse non-profit! Lucrăm voluntari… şi eu şi doamna editoare… Eu mă ocup de grafică şi de coperta! Să aibă ţinuta şi să placă ochiului…

 

*

Colac peste pupăză… când sunt cel mai ocupat, cuprins de verva plecării, primesc un e-mail de la un prieten cu următorul mesaj având titlul „Inteligenţa pe partea stângă”: „Dacă îl citeşti şi-l înţelegi, eşti inteligent şi ai emisfera stângă dezvoltată. Dacă nu îl descifrezi, nu-l trimite mai departe!!!” Hm! Acest mesaj pare o provocare! N-am înţeles bine care emisferă şi de unde! Eu locuiesc în Australia, în Emisfera Sudică!!! Pe unde o fi doamne cea „stângă”? Vă redau textul in totalitate:

 

„0D474, 1N7R-0 21 D3 V4R4, 574734M P3 PL4J4 0853RV4ND D0U4 F373 70P41ND 1N N151P, 151 D4D34U 53R105 1N73R35UL C0N57RU1ND UN C4573L D3 N151P CU 7URNUR1, P454J3 53CR373 51 P0DUR1. C4ND 3R4U P3 PUNC7UL D3-4 73RM1N4, 4 V3N17 UN V4L, D157RU64ND 707UL, R3DUC4ND C4573LUL L4 0 6R4M4D4 D3 N151P 51 5PUM4… M-4M 64ND17 C4 DUP4 4747 3F0R7, F373L3 V0R 1NC3P3 54 PL4N64, D4R 1N L0C D3 4574, 4L3R64U P3 PL4J4 R424ND 51 JUC4NDU-53, 51 4U 1NC3PU7 54 C0N57RU145C4 UN 4L7 C4573L;  M1-4M D47 534M4 C4 4M 1NV4747 0 M4R3 L3C713: D3D1C4M MUL7 71MP D1N V1474 N0457R4 C0N57RU1ND C3V4, D4R C4ND M41 74R21U UN V4L V1N3 51 D157RU63 707, C3 R4M4N3  3 D04R PR1373N14, 6R1J4 51  M41N1L3  4C3L0R4 C3 5UN7 C4P481L1 54 N3 F4C4 54 5UR4D3M.”

 

Mă uit la cifre şi litere la început ca mâţa-n calendar şi apoi încep să-l silabisesc… Văd că merge! Il inţeleg! Înteţesc ritmul citirii! E uşor… Păcat că s-a terminat… „NE FACE SA SURÂDEM! Castele de nisip, fete ţopăind… valuri distrugătoare, invăţăminte, pietenie…” Ce-mi dă prin cap! Iau prima poezie din cartea mea „Insula Fericirii”, cea care dă şi titlul volumului şi încerc să o cifrez! Merge! Iată cum a ieşit „1N5UL4 F3R1C1R11” cifrată:

 

„1NC3RC4M CU 70Ţ11 54 5UPR4V13ŢU1M/ 1N 53C0LUL 4C3574 4L 7URBUL3NŢ31/ CR34NDU-N3 1N 1M491N4Ţ13’ M1C1 1N5UL3/ UND3 3V4D4M  47UNC1/ C4ND NU M41 PU73M F4C3 F4Ţ4/ UR494N3L0R 51 CU7R3MUR3L0R/ C4R3 N3 1NC0NJ04R4.// 4C0L0,/ P3 1N5UL4 N0457R4/ JUC4M 507R0N/ CH14R D4C4 NU N3 M41 Ţ1N B4L4M4L3L3,/ 94N9UR1M C4 B3B3LU511,/ N3 45324M P3 7R0NUL R393LU1/ F4R4 54 N3 F13 FR1C4 D3 P3D3P53,/ 54RU74M 51 N3 1UB1M/ CU 70473 V3D373L3 1N74N91B1L3/ 4L3 LUM11 M0D3RN3.// 4C0L0,/ P3 1N5UL4 F3R1C1R11 N0457R3/ 3573 V35N1C PR1M4V4R4.// 4C0L0/ 5UN73M M3R3U 71N3R1/ 51 54N47051/ 51 V353L1/ 51… BUN1 !// C4730D474,/ C4ND P3 1N5UL4 F3R1C1R11/ N3 51M71M 51N9UR1,/ 1NV174M PR1373N1 DR491/ 54 N3 1N507345C4/ 51 54 1MP4R745345C4/ BUCUR11L3 N0457R3.// 51 457F3L,/ 53 PR0DUC3 0 51MB1024 M1R4CUL0454/ C4R3 V1ND3C4 5UFL37UL/ D3 70473 R3L3L3 P4M4N7ULU1/ F4C4NDU-73 54 94ND3571 CUR47/ 47UNC1 C4ND 73 R31N70RC1 L4 R34L17473//.

 

Îmi place! Întotdeauna mi-au plăcut şaradele. Îmi vine o altă idee năstruşnică. Am să pun ultima strofă pe coperta a patra a cărţii mele. Să se chinuie citiorii să o descifreze… Ce rău sunt!

 

*

Urmează biletul de avion! Caut pe net… cam scumpe biletele dus-întors spre România. Majoritatea se învârt în jurul sumei de 2.500 de dolari australieni. Şi când te gândeşti că un dolar de-al nostru este egal cu un dolar yankeu… Uşor le este românilor americani să viziteze România… În general aceştia plătesc pe un bilet un sfert de preţ din cât plăteşte românaşul australian! Desigur că unii vor comenta că… cine naiba i-a pus să se exileze la capătul Pământului.

– Destinul bade, destinul… Şi nu îmi pare rău!

– Păi atunci de ce te plângi nene cangurule?

– Am zis şi eu aşa… să mă aflu în treabă. Că deh, români suntem… şi cu toţii ne plângem! Aşa ne stă bine, nouă românilor… să ne plângem veşnic de milă. Ipohondri bade… ipohondri! Şi colac peste pupăză mai trebuie să mai scot încă vreo 300 de dolari pentru asigurarea medicală de călătorie…

 

Ei, nu trebuie să mă luaţi în serios. Acesta a fost doar un scenariu. Am găsit un bilet de avion puţin mai ieftin. Cu finlandezii! FINNAIR! Sydney-Singapore-Helsinki-Budapesta şi retur! Cu o escală de o zi la Singapore. De ce Budapesta şi nu Bucureşti? Pentru că prima dată voi ajunge la Oradea unde încă mai păstrez părintească casă… care nu se vinde… încă! Vorba amicului Fuego şi a lui Ionuţ Dolănescu. De la Budapesta la Oradea sunt doar 220 de kilometri, iar de la Bucureşti la Oradea distanţa rutieră trece de 570 de kilometri. Plus avantajul că poţi fi aşteptat la aeroportul internaţional budapestan „Liszt Ferenc” de un microbuz sau autocar care contra a 80 de roni te duce până în poartă casei orădene în patru ore! Toate rezervările pot fi făcute prin internet. Deci mi-am rezolvat şi cu biletul… Plecarea e pe data de 7 septembrie! Ura!

 

*

Dau sfoară în ţară şi pe net că în curând voi pleca… Îi rog pe cei care îmi trimit materiale scrise spre redactare şi publicare la revistele cu care colaborez să se oprească deoarece în curând voi pleca pentru o perioadă mai lungă în vacanţă! Unii nu înţeleg că am nevoie de un „relache” şi mă inundă cu scrieri şi materiale de parcă ar fi sfârşitul lumii! Pe data de 8 august a.c. trimit spre publicare la reviste materialul cu numărul 950. Îmi anunţ din nou corespondenţii că la trimiterea 1000 mă opresc! Aşa aş vrea să fie… Of, Doamne câte am pe cap! Dar ce mai! Eu mi le-am căutat! Dar, sincer să fiu… îmi place! Câte satisfacţii, câţi prieteni internauţi, câte materiale analizate, citite şi răscitite. Câte mulţumiri, câtă fericire… Primesc un e-mail care mă pun pe gânduri.

 

Îmi scrie amicul Roni Căciularu, scriitor de de limba română din Israel, că i-ar face plăcere să îl vizitez şi să fiu oaspetele lui. Adică să merg în Israel! Hm! Îmi surâde oferta. Ţara Sfântă! Locuri noi de vizitat. Întâlnire cu prieteni dragi într-ale ale scrisului. Unu-doi, fără să mai stau pe gânduri, intru pe net şi îmi cumpăr un bilet cu compania Wizzair pe ruta Bucureşti-Tel Aviv-Budapesta. Mă şi văd în Israel! Erez Israel – Ţara Sfântă – Locuri sfinte, istorie, orient, tradiţii, prieteni originari din România, scriitori, literatură de calitate, lume-lume!

 

Tot în aceeaşi perioadă îmi scrie domnul Al Florin Ţine, preşedintele Ligii Scriitorilor Români şi doamna Mariana Cristescu, jurnalistă, scriitoare, redactor, şeful secţiei Cultură şi Artă a cotidianului „Cuvântul liber” din Târgu-Mureş, redactor al revistei „Vatra veche”, etc. etc… Ambii mă invită să îmi lansez cartea în cadrul unor evenimente organizate de societăţile pe care dânşii le conduc. La Cluj-Napoca şi la Târgu Mureş! Accept fără să clipesc şi fără să pun întrebări! Mă şi văd cu sălile pline la masa prezidiului vorbind audienţei şi recitând poezele ale poetului George Roca!!! Vrabia Mihai Viteazu! Sincer, la fiecare lansare pe care am avut-o până în prezent am avut emoţii cu carul! Ei, dar trebuie să bravez puţin! Să par stăpân pe situaţie! Accept deci ambele propuneri! O rog pe Rodica să îmi tipărească volumul de poezie până la începutul lunii septembrie şi să-mi trimită cărţile la Oradea… pentru a putea face lansările încă din primele săptămâni. Zis şi făcut! Promite şi ştiu că se va ţine de cuvânt! Săru’mâna doamnă!

 

Timpul trece repede… luna august se strecoară printre degete… 15 august, 20 august… 30 august. Pe 28 august ajung la materialul redactat cu numărul 999 – „Stroia A Gheorghe – Comunicat Eposs Meridiane – august 2013”. Alătur trimiterii un nou mesaj: „Distinşi prieteni vă rog respectuos să nu îmi mai trimiteţi materiale spre publicare. La trimiterea 1000 mă opresc!!! Luăm o vacanţă… Cu preţuire, George Roca”. Dar cui îi pasă… Scrisul merge înainte! Mi-e jenă să-l înăbuş! Găsesc o „găselniţă” pentru a publica materialele trimise „extra” peste suma fixată de mine… Numerotez 999A, 999B… până la 999Z. Lumea cititoare se amuză… iar eu ies cu faţa curată… chiar dacă fac haz de necaz! Ultimul articol, cel cu numărul 1000, este al meu. Adică 1000+24…  etalând şi literele alfabetului. Titlul materialului: „Roca George – Deceniul şapte – Bulevardul Magheru. Bucureşti”. Amintiri dragi… Dulcea pasăre a tinereţii! Doar locuisem câţiva ani buni pe Bulevardul Magheru Nr. 16-18. Blocul Garofiţa. Scara A, etajul 4, apartamentul 30! De pe balcon vedeam Blocul Patria, intrarea la barul de noapte Melody, Blocul Eva, Hotelul Lido şi aproape tot Bulevardul Magheru… Cum să nu scriu despre el!?

 

*

Este data de 6 septembrie 2013, spre seară. Îmi zic „gata”! Gata să fie! Am închis mustăria! Răsuflu uşurat… şi bine dispus. Trimit un mesaj electronic cu titlul „Mission Accomplished! Încă 1000 de articole editate şi publicate! Am plecat în vacanţă…” la peste 200 de persoane, redactori de reviste, scriitori, oameni de litere, prieteni:


Distinşi prieteni

 

Iată că am ajuns la trimiterea cu numărul 1000 (+24). Este cazul să îmi iau o vacanţă lungă. Aş vrea să scriu şi eu câte ceva… Vă doresc multă sănătate şi putere de muncă şi nu uitaţi să colaboraţi cu revistele pe care vi le-am recomandat.


Bilanţul meu? 4000 de articole redactate (dacă le adun şi pe cele neorganizate poate se fac 5000) şi multe fotografii cărora le-am făcut grafică:

– La revista Agero din Germania unde am fost redactor – 1000 de articole

– La revista Romanian VIP din Statele Unite unde am fost redactor şef – 1000 de articole

– Independent din 2010… am redactat 1000 de articole.

– În urmă cu doi ani am înfiinţat „Rexlibris Media Group”, pentru a-i uni pe toţi cei care s-au dedicat scrisului şi care mi-au trimis materiale spre redactare, răspândire şi publicare. Numărul lor? Peste 1000.

– La Revista EXPRESIA – 1000 (+24) de articole…


Celor de la reviste le-am trimis la fiecare articol pe care l-am editat şi adresa de e-mail a autorului pentru a se putea crea legături mai puternice şi colaborări fără intermediul meu… M-au întrebat unii dacă nu mi-e frică să nu îmi pierd muşterii. Nu, nu mi-a fost frică… de aceea am continuat trimiterile cu adresa lor de e-mail la vedere.

 

Motivaţia muncii mele? Sunt plecat de 32 de ani din ţară şi deseori am dus (aici… la capătul Pământului) dorul de literatură românească. Ştiţi cu ce m-am ales din munca mea? Am citit în amănunţime toate materialele pe care le-am redactat. Păi nu a meritat efortul!? Şi mi-am făcut o mulţime de prieteni virtuali! Aprox. 1000 de corespondenţi, scriitori, poeţi, jurnalişti. Promit să public în curând lista cu numele acestora. (Majoritatea nu i-am întâlnit fizic niciodată!). Am lucrat cu peste 80 de publicaţii, online şi pe hârtie… de pe 4 continente. Multe au apreciat munca mea şi acest lucru m-a bucurat… Multe m-au pus redactor din oficiu… sau colaborator, cu toate că nu am cerut-o… dar sincer să fiu, m-am bucurat!


Dacă doriţi să mai ştiţi despre mine mă puteţi contacta prin e-mail sau pe facebook
la adresa: https://www.facebook.com/profile.php?id=100000125688233

Atenţionez revistele că am o bază destul de mare de fotografii pe care le ofer tuturor celor care au nevoie pentru a le ataşa la articolele publicate de dânşii. Desigur că în timp o voi completa şi cu cei care mi-au trimis poze şi lipsesc din albumele foto de pe Facebook. Le puteţi accesa la adresa:

https://www.facebook.com/profile.php?id=100000125688233&sk=photos

Faceţi click pe toate albume. (mă refer la Poeţi, Scriitori, Eminescu, etc) Sper să îi găsiţi, sau să vă regăsiţi. Consider că am o colecţie inedită de portrete Eminescu! Multe dintre imaginile pe care le-am prelucrat grafic se găsesc şi în albumele
de pe cealaltă pagină a mea de FACEBOOK:

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.468657053189981.115600.429587013763652&type=3

Deci faceţi click pe albume pentru a vedea conţinutul acestora. Puteţi deci să folosiţi orice fotografie în caz de nevoie pentru articolele din revistele dvs.


Vă doresc sănătate, bucurii şi

să ne citim de bine,

Cu preţuire

George ROCA

6 septembrie 2013

17:14 (5:14 PM) – Eastern Standard Time (EST)


PS. Îmi cer scuze de la cei pe care i-am dezamăgit… câteodată! Nu am făcut-o din ignoranţă, ci din lipsă de timp! Tempusfugitoza, bat-o vină! Voi încerca să reiau interviurile pentru volumul 3 şi să publicăm şi volumul „Taina scrisului” (50 de autori).


Ps2. Acest e-mail l-am trimis la peste 200 de persoane, corespondenţi, scriitori, poeţi, redactori de reviste, critici literari, prieteni, etc…”

———————————————-

SFÂRŞITUL PRIMEI PĂRŢI

(VA URMA)

Integritatea României în pericol

Posted by Stefan Strajer On November - 12 - 2013

Integritatea României în pericol

Scrisoare deschisǎ a Comitetului Româno-American pentru Basarabia(1)

Adresatǎ preşedintelui României Traian Bǎsescu, primului ministru Victor Ponta, liderilor politici români şi tuturor forurilor de rǎspundere naţionalǎ!

 

Comitetul Româno-American pentru Basarabia a fost înfiinţat la Washington, D.C., dupǎ revoluţie cu scopul de a facilita reintegrarea României prin aducerea Basarabiei la matca ei naturalǎ. Acum însǎ, Comitetul se vede obligat sǎ ia atitudine pentru a evita dezintegrarea ţǎrii… De peste douǎ decenii România trece printr-o acutǎ crizǎ politicǎ, economicǎ şi moralǎ care a dezorientat populaţia şi a determinat milioane de tineri sǎ plece peste hotare. În ultimii ani însǎ, Secuii din mijlocul ţǎrii instigaţi de forţe strǎine şi încurajaţi de indiferenţa autoritǎţilor româneşti fluturǎ drapelul autonomiei urmǎrind de fapt ruperea de România.

În principiu, Budapesta e conştientǎ cǎ Occidentul nu acceptǎ o nouǎ dezmembrare violentǎ în mijlocul Europei şi de aceea în prezent doar îi încurajeazǎ, îi instigǎ şi îi ajutǎ pe Secui sǎ se separe administrativ de România. Moscova la rândul ei, înfuriatǎ de aderarea României la NATO şi mai recent de amplasarea scutului American anti-rachetǎ pe teritoriul ţǎrii, este hotǎrâtǎ sǎ sugrume în continuare Basarabia şi sǎ susţinǎ revanşismul maghiar. În acest context, printr-o politicǎ a paşilor mǎrunţi, Ungaria foloseşte metode viclene la care conducǎtorii României nu au rǎspuns aşa cum cer imperios interesele ţǎrii. Şi în timp ce Ungurii se prevaleazǎ de legile Europene pentru a-şi urmǎri scopul iredentist, autoritǎţile româneşti citeazǎ aceleaşi legi pentru a-şi justifica inactivitatea.

Între politicile maghiare menţionǎm: Acapararea puterii locale în centrul Transilvaniei de elemente maghiare extremiste; Marginalizarea limbii române în viaţa publicǎ din inima Transilvaniei; Eforturi continue vizând maghiarizarea etnicilor Români şi îndepǎrtarea din zonǎ a multora dintre ei; Acordarea de cǎtre Budapesta a cetǎţeniei Ungare Românilor Transilvǎneni, cetǎţenie cu care confraţii noştri obţin avantaje în Ungaria şi acces imediat la spaţiul Schengen… Şi dacǎ milioane de etnici Români vor accepta cetǎţenia Ungarǎ, Budapesta ar putea cere în mod „legitim” internaţionalizarea Transilvaniei. Menţionǎm deasemenea: Pregǎtirea subtilǎ a opiniei publice interne şi externe pentru a accepta de facto destrǎmarea ţǎrii şi Strecurarea maghiarilor în toate guvernele post revoluţionare de la Bucureşti pentru a şantaja partidele politice de la conducerea ţǎrii şi a-şi impune propriile lor obiective.

9b16b-hartaromaniei

Trebuie subliniat cǎ în timp ce minoritatea Ungaro-Secuiascǎ reprezintǎ aproximativ 6 la sutǎ din populaţia României, în Slovacia, Ungurii formeazǎ 10 la sutǎ din populaţie, dar ei nu îndrǎznesc sǎ confrunte cu autoritǎţile. Nici în Serbia minoritatea ungarǎ nu îndrǎzneşte sǎ-şi arate colţii. Conducǎtorii acestor ţǎri au ştiut sǎ ducǎ o politicǎ de necompromis şi nu s-au lǎsat îngenunchiaţi.

Deocamdatǎ, doar România a devenit un câmp experimental pentru interesele Ungariei. Nu vǎ pun pe gânduri ultimele declaraţii/ameninţǎri ale senatorului Laso Tokes?  Acesta a spus clar: ”Nu ne gândim numai la autonomie pe bazǎ etnicǎ ci la… autodeterminarea întregii Transilvanii… Ne vom folosi de toate mijloacele de nesupunere civicǎ pentru a obţine autonomia.” (Luare aminte!)  Adaugǎm totuşi pe un ton umanitar cǎ una este sǎ respecţi drepturile culturale ale unei minoritǎţi şi alta este sǎ o laşi sǎ-ţi ameninţe fiinţa naţionalǎ!

Cum se explicǎ indiferenţa ţipǎtoare la cer a autoritǎţilor româneşti? Chiar doreşte noua clasǎ politicǎ destrǎmarea ţǎrii? Nu uitaţi cǎ puterea nu este un scop în sine, ci doar un mijloc de urmǎrire a obiectivelor naţionale. Deşteaptǎ-te Române pânǎ nu e prea târziu! Altfel, vom fi blestemaţi de generaţiile viitoare de Români care îşi vor pierde şi ţara, şi limba, şi istoria, şi indentiatea…

NB: La aceastǎ luare de atitudine au aderat mai multe organizaţii româneşti şi numeroşi Români din Statele Unite şi Canada. Îi rugǎm pe cei care nu au fost contactaţi sǎ-şi dea consimţǎmântul ori sa adopte atitutini similare.

Prof.Dr. Nicholas Dima

 

Nicolae_Dima1211

 

 

 

 

 

 

 

Foto. Prof. Dr. Nicholas Dima

*

(1)The Romanian – American Committee for Bessarabia

5150 Leesburg Pike, Alexandria, VA 22302-1030.

E-mail : Bessarabia44@gmail.com

Rev. Fr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa, (┼), Prof. Dr. Claude G. Matasa, (┼)

Prof. Dr. Nicholas Dima, President

Lia Roberts, Executive Vice President

Valentin V. Tepordei, Communications Vice President

Nicholas Buda, Vice President for Youth Issues

Alexandru Tomescu, Vice President for Canada

Dr. Silviu Ziscovici, Public Relations Vice President

 

Gafele lui Victor Ponta ȋn SUA

Posted by Stefan Strajer On October - 24 - 2013

Gafele lui Victor Ponta ȋn SUA

Gluma „Pontacare”  o ofensǎ la adresa Administraţiei Obama

Protestele românilor din Washington, Illinois şi Pennsylvania cu ocazia vizitei PM Ponta la Casa Albǎ

Autor: Simona Botezan (Washington, D.C.)

Vizita premierului la Washington, D.C., programatǎ pentru 21-23 octombrie 2013, a fost prefaţatǎ de un lobby hilar, organizat ȋn data de 15 octombrie 2013 de Dr. Basham de la un institut cvasi-necunoscut din capitala SUA, Institutul Balcanic pentru Democraţie. Diletantismul Dr. Basham şi raportul lui SF de 40 de pagini despre România şi efecte benefice ale cianurilor asupra Transilvaniei, precum şi  inepţiile prezentate de Dr. Basham celor 5-6 persoane, prezente la micul dejun organizat de dumnealui la Clubul National de Presa, i-a determinat pe români sǎ reacţioneze.

(Detalii aici: http://totb.ro/who-are-you-mr-basham-and-whats-your-price/)

Mai mulţi lideri ai unor organizaţii româneşti din zona Washington, D.C. au contactat Ambasada României, ȋn perioada 15-21 octombrie 2013, pentru a afla când este programatǎ ȋntâlnirea primului ministru cu comunitatea româneascǎ? Numai cǎ pe agenda lui Victor Ponta nu figura aşa ceva! Ȋn schimb figura o ȋntâlnire privatǎ cu baschetbalistul Ghiţǎ Mureşan, cu care prim ministrul şi-a fǎcut o mulţime de fotografii luni seara, iar staff-ul lui conştiincios le-a postat pe pagina Facebook

proteste-rosia-montana-washington-

(Fotografii aici: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.643898112316746.1073741935.150967671609795&type=1)

Având ȋn vedere antecedentele domnului PM Ponta, românii din diaspora l-au primit cu reticenţǎ şi proteste ȋn faţa Casei Albe, ȋn dimineaţa zilei de 22 octombrie 2013, când era programatǎ ȋntâlnirea sa cu vice-preşedintele Joe Biden. Un grup de protestatari din Pittsburgh (PA), originari din jud. Alba, alǎturi de câţiva reprezentanţi ai organizaţiei „Washington DC against cyanide mining” l-au aşteptat pe Victor Ponta ȋn faţa Casei Albe cu pancarte şi „urǎri de bine” referitoare la proiectele guvernului de exploatare iraţionalǎ a zǎcǎmintelor ţǎrii. Protestele din dimineaţa zilei de 22 octombrie 2013 au fost prefaţate de o scrisoare, trimisǎ vice-preşedintelui american de un grup de români din SUA, solidari cu Roşia Montanǎ:

 

„Dear Vice President Biden,

As we begin writing, we feel overwhelmed by this endeavor. But we proceed with confidence, because you often spoke throughout your unparalleled service in the US Senate and the Vice Presidency about the ‘need to rekindle the fire of idealism in our society’.

We are citizens, young and old – living, working or studying in the United States of America , all sharing one identity: that of being Romanian, children of a country we love and call our own, next to these great States. We follow and care about everything that happens in Romania , this most tumultuous of places on the European continent.

As your administration is preparing to receive the Prime Minister of Romania Mr Victor Viorel Ponta on Tuesday, we ask you kindly to consider our struggle in defense of environment, property and tradition in the case of Romania’s Roșia Montană.

This township carries most of Europe ‘s gold and silver, as well as important quantities of rare metals. This mineral wealth is under siege from a project set to endanger two thousand year old historic sites, damage the environment and imperil the livelihoods of generations to come, through the massive use of dangerous cyanide technology. Landmark institutions, such as the Romanian Academy, the Geological Institute or the Academy of Economic Studies have expressed clear points of view, underpinning a scientific argument against mining in the proposed form at Roșia Montană.

Driven by reasons beyond our comprehension, the Romanian Government decided to go forward with the project. Government initiated legislation grants the project a go-ahead and empowers the lease owner with extraordinary powers for property expropriation. This blatantly ignores the voice of the people, civil society, academia, home owners from the project area who have taken to the streets in the tens of thousands every week since Sep 1.

You will hear this is in the interest of job creation. You will hear it is in the interest of investments, also American. You will hear that the people on the streets are nothing more than left-leaning activists, ecologists and general good-for-nothings.

Mr Vice-President, what you see on the streets is Romania’s best, young, most dynamic and educated people, many working in international companies, academia and small businesses. They work think and act for Roșia Montană , out of no other interest than their concern for the future of country and environment.

They are a people welcoming investment and proud of Romania ’s place in the world, a member of the EU and NATO. They are people who love America for what it has given to the world, the dream that rights and freedoms belong to man and are to be upheld by society. It is in the name of these values that they speak out for Roșia Montană .

Mr Vice President, we are encouraged by your words: ‘For too long in this society, we have celebrated unrestrained individualism over common community’. We write you in the spirit of community, as Romanian Americans careful for preservation of our individual and common rights in the present, and with responsibility to generations in the future.

As you lead a worthy fight in America and the world on the protection of the environment, conservation and climate change, we ask you, Mr Vice-President, to support our cause.

Romanians for Roșia Montană , United States of America”

*

Românii din Chicago au organizat şi ei un protest similar, ȋn dimineaţa zilei de 22 octombrie 2013, la Consulatul României din Chicago. Ei au ȋnmânat o scrisoare adresatǎ primului ministru Victor Ponta, prin intermediul ofiţerului consular:

Chicago, 22 octombrie 2013

Domnule Premier Victor Ponta,

Vizita dumneavoastră în Statele Unite este menită să atragă investiții americane în România, prezentând oamenilor de afaceri și oficialilor americani o imagine a unei Românii “open for business”. Această campanie de promovare are la bază o politică a profitului cu orice preț. Mineritul cu cianuri, exploatarea gazelor de șist, agricultura industrializată nu constituie o dezvoltare durabilă și nu reprezintă interesele României, ci interesele de profit dezinhibat, nestânjenit ale corporațiilor transnaționale.

Mișcările sociale din România oferă o altă viziune a dezvoltării, ca reacție la ceea ce se întamplă în țară de cel putin un deceniu: catastrofă ecologică, desproprietăriri, violență, abuz de putere, corupție, jaf și crimă organizată la nivelul clasei politice. Acum, în țară, oamenii de rând refuză să sacrifice totul pe altarul unei false „dezvoltări”, și luptă pentru a-și apăra pădurile, munții, apa si demnitatea, împotriva otrăvii exploatărilor dezlănțuite. În acest moment de miză maximă pentru viitorul României, dumneavostră trimiteți jandarmii impotriva sătenilor pentru a reprima și delegitimiza protestele lor. Mai mult, veniți în Statele Unite pentru a-i asigura pe prietenii dumeanovastră de la Chevron și Exxon cǎ totul este sub control și că guvernul pe care îl conduceți „e decis sǎ continue toate explorările de gaze neconvenționale”. Aceasta a fost declarația dumneavoastră la conferința de presă de la Washington. În numele cui promiteți dumneaavoastra că aceste proiecte vor continua? De când ați devenit premier la Chevron, domnule Ponta?

Denunțăm categoric campania de promovare pe care o duceți acum în Statele Unite. Denunțăm represaliile împotriva mișcarilor sociale „Uniți Salvăm” din țară, și vă acuzăm de trădare atât a intereselor țării cât și a cetățeanului român.

Organizația „Solidaritate cu România – Chicago”

„Romanian Solidarity Chicago”

*

Scrisoarea – invitaţie adresatǎ de Romanian Art Folk Museum din Philadelphia & Liga Româno-Americanǎ premierului Victor Ponta, care are ȋn agendǎ o ȋntâlnire cu reprezentanţii Muzeului Holocaustului, dar ignorǎ Muzeul de Artǎ Popularǎ Româneascǎ din SUA:

 

Stimate Domnule Prim Ministru Victor Ponta,

 

Vǎ invitǎm sǎ vizitaţi Muzeul de Artǎ Popularǎ Româneascǎ din Philadelphia, considerat de presa americanǎ  – timp de 30 de ani – Ambasada Culturalǎ a României in SUA. Instituţia este situatǎ la micǎ distanţǎ de Washington DC şi promoveazǎ asiduu cultura, frumuseţea şi tradiţiile României. Din agenda dumneavoastrǎ reiese cǎ vǎ intereseazǎ Muzeul Holocaustului. Considerǎm cǎ pentru Romania este la fel de important (sau chiar mult mai important) sǎ vǎ manifestaţi intresul faţǎ de Muzeul Românesc din SUA.

Subiectul acestei ȋntâlniri, pe care sperǎm cǎ o veţi onora şi o veţi include ȋn agenda dumneavoastrǎ, este cultura şi promovarea prin culturǎ, elemente foarte importante atât pentru românii din ţarǎ cât şi pentru cei din afarǎ. Avem SOLTUŢII şi PROGRAME MAJORE ECONOMICE-SOCIAL-EDUCATIVE şi PENTRU DEZVOLTAREA ROMANIEI, programe pe care dorim sǎ le discutǎm şi sǎ vi le prezentǎm  dumneavoastrǎ personal şi membriilor guvernului, care vǎ ȋnsoţesc ȋn aceastǎ vizitǎ ȋn SUA.

Fondatorii muzeului (ȋnfiinţat ȋn urmǎ cu 30 de ani ca Centru de promovare a României), familia Rodica şi Mihai Perciali, vǎ solicitǎ aceastǎ audienţǎ şi vizitǎ, atât ȋn calitate de reprezentanţi ai muzeului, cât şi ȋn calitate de reprezentanţi ai Ligii Româno-Americane (ȋnfiinţatǎ ȋn 1996 ca punte de legǎturi economice şi civice cu România). 

            Ȋn cadrul vizitei dorim sǎ vǎ aducem la cunoştiinţǎ Domnule PM Ponta şi Domnule Ministru Corlǎţean, precum şi celorlalţi reprezentanţi ai delegaţiei româneşti, urmǎtoarele:

            1. realizǎrile deosebite ale Muzeului de Artǎ Popularǎ Româneascǎ ȋn cei 30 de ani de existenţǎ; promovarea pe care o facem prin culturǎ şi serviciile aduse de noi imaginii  României ȋn SUA.

2. deţinem cea mai mare, valoroasǎ, autenticǎ şi reprezentativǎ colecţie etnograficǎ din afara ţǎrii, ȋn clǎdirea Muzeului Românesc din Philadelphia; un centru de documentare la Princeton, NJ şi  o lucrare reprezentativǎ (12 panouri) privind emigraţia româneascǎ ȋn SUA.

            3. proiectul nostru de ȋnfiinţare a unui sat European (European village as a destination point) ȋn zona Princeton, NJ; 

4. dovezi de recunoaştere de cǎtre societatea şi presa  americanǎ a celor 30 de ani de promovare a culturii româneşti şi a peste 250 de expoziţii realizate de noi de-a lungul timpului, pe ȋntreg teritoriul SUA.

            Ȋn acest sens, vǎ rugǎm Domnule Prim Ministru şi domnilor reprezentanţi a guvernului:

            1. sǎ rǎspundeţi solicitǎrilor noastre, exprimate ȋn zeci de scrisori; sǎ ne onoraţi cu prezenţa; sǎ luaţi ȋn considerare propunerile şi soluţiile noatre pentru binele ţǎrii şi al diasporei;

            2. sǎ discutaţi cu reprezentanii muzeului nevoia de minim 2 promotori/prezentatori specializaţi, pe care sa-i trimiteţi din ţarǎ pentru a ne sprijini ȋn activitate;

            3.  sǎ slicitaţi implicarea Ministerului Culturii; Economiei; Min.IMM, Devzoltǎrii şi Min. Ȋnvǎţǎmântului, ȋn proiectele noastre de promovare a României ȋn afara graniţelor;

            Avem nevoie urgenta de sprijinul dvs. pt a se continua PROMOVAREA ROMANEI, dupa 30 de ani in care am facut eforturi supraomenesti, voluntare si/sau sustinute din fonduri proprii. Din cauza varstei inaintate cerem acest ajutor acum….in al 11-lea ceas. Va rugam sa dati curs invitatiei noastre si sa colaborati cu noi pentru a gasi promotori culturali, persoane capabile sa preia si/sau sa popularizeze programele noastre.

Intenţionǎm sǎ predǎm ştafeta unori asemenea promotori calificaţi ȋn urmǎtoarele 3-6 luni, deoarece vârsta ȋnaintatǎ nu ne permite sǎ mai continuǎm mult timp activitatea prin forţe proprii.

Vǎ rugǎm sǎ acordaţi atenţie şi sǎ daţi curs cererii noastre. Vǎ mulţumim!

 Mai multe detalii aici: Liga Americana: http://romanianculture.us/ 

Contact: Dna Rodica Perciali la tel.01-609-216-6991”

            *

Aceste scrisori şi invitaţii au rǎmas fǎrǎ rǎspuns pânǎ acum.

Delegaţia României la Washington, D.C. nu da semne de interes faţǎ de problemele, propunerile, soluţiile pentru România, pe care românii din SUA doresc sa le discute cu membrii guvernului. Domnul PM Ponta a gǎsit timp sǎ joace baschet cu Ghiţǎ Mureşan, dar nu are timp pentru comunitatea româneascǎ din SUA.

Ȋn prima zi a vizitei sale la Washington, premierul Victor Ponta a facut o gafǎ monumentalǎ. La una dintre ȋntâlnirile pe teme economice, Victor Ponta a declarat cǎ intenţioneazǎ sǎ aplice ȋn România  programul „Ponta Care” şi cǎ sperǎ cǎ acest program va avea mai mult succes decât „Obama Care”, citez: Sistemul de sǎnǎtate este un ţel. Sper ca ‘Ponta-care’ (ȋn englezǎ „ȋngrijire, preocupare”-n.red.), pe care intenţionez sǎ-l adopt pânǎ la sfârşitul anului, sǎ fie mai puţin controversat decât este ȋn SUA” (Victor Ponta).

O asemenea afirmaţie ȋntr-o vizitǎ oficialǎ, pe fondul tensiunilor recente privind reforma de sǎnǎtate din SUA, soldatǎ cu un „shwtdown” al guvernului american, reprezintǎ o ofensǎ şi va avea ca rezultat, cel mai probabil, ȋnchiderea uşilor Casei Albe pentru premierul român.

Este a doua vizitǎ consecutivǎ a domnului Victor Ponta ȋn SUA, ȋn care refuzǎ dialogul cu românii-americani. PM Ponta dovedeşte cǎ se teme de dialog şi nu-i pasǎ de comunitatea româneascǎ din SUA, din moment ce refuzǎ sǎ se ȋntâlneascǎ faţǎ ȋn faţǎ cu reprezentanţii diasporei şi/sau sǎ rǎspundǎ ȋntrebǎrilor presei. Staff-ul PM Pota, care administreazǎ pagina sa Facebook mi-a şters comentariile şi ȋntrebǎrile, referitoare la vizita premierului ȋn SUA şi mi-a blocat posibilitatea de a scrie mesaje pe acea paginǎ publicǎ de politician, deci iatǎ un alt exemplu de cenzurǎ practicat de şeful guvernului.

La precedenta sa vizitǎ la Washington, DC, ȋn 2012, fostul lider al opoziţiei, actualmente prim ministru, a refuzat sǎ-şi facǎ publicǎ agenda; a avut ȋntrevederi private cu douǎ doamne de origine românǎ, una angajatǎ la World Resources, iar cealaltǎ la Banca Mondialǎ. Dupǎ patru zile la Washington, D.C. cu scopuri ȋnvǎlutite ȋn ceaţǎ, Victor Ponta a plecat ȋn secret la Chicago, unde a participat la un parastas organizat de biserica penticostalǎ Elim. Masa comunitarǎ era ȋn memoria unui tânǎr decedat prematur, pe care Victor Ponta nu l-a cunoscut.

*

Detalii despre protestul de la Consulatul din Chicago in 22 oct. 2013, cu ocazia vizitei PM Ponta la Casa Alba, sunt disponibile aici: http://rousa.blogspot.com/2013/10/protest-spontan-in-interiorul.html
*

Detalii şi fotografii de la protestele din 22 octombrie 2013 de la Washington, D.C., aici:

http://www.mediafax.ro/politic/ponta-primit-de-vicepresedintele-sua-joe-biden-un-grup-de-romani-a-protestat-la-casa-alba-fata-de-proiectul-rosia-montana-si-exploatarea-gazelor-de-sist-11548664

O petiţie a românilor din SUA, adresatǎ Casei Albe, deschisǎ ȋn 5 septembrie 2013, aici: https://petitions.whitehouse.gov/petition/stop-poisoning-and-destruction-our-environment-we-all-share-planet-stop-giant-cyanide-mining-project/YWNMRMfZ

 

 

Epigrame de actualitate – autor Sorin Olariu

Posted by solariu On October - 21 - 2013

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

GHICITOARE DE ACTUALITATE

Cocostârc într-un picior
– Vasăzică barză –
Ia ghiciţi, la ce popor
Roşia e… varză?

PARADĂ GAY CU… SCÂNTEI!

Vin cu bucurie
Şi se strâng de zor,
Poate c-o să fie
Vai de fundul lor!

BRAVO BĂSESCU!

Să-l aplaudăm acuma toţi
C-a reuşit, precum văzui,
Să bage spaima-n marii hoţi…
(Ce nu erau din gaşca lui!)

UNUI PRIM-MINISTRU

Că are, n-are doctorate…
Să ştiţi ca prea puţin îmi pasă;
Problema este, din păcate,
Că n-are şapte ani de-acasă!

PIŢIPOANCA LA TV

Funduleţul ei bombat
Toată ziua-i afişat
Să ne-arate, ce e drept,
Ce-are dânsa mai deştept!

ziua-limbii-romane-38

Lucian Blaga vedea limba ca pe “întâiul mare poem al unui popor”. Pentru noi, românii din diasporă, păstrarea specificului și a tradițiilor , alături de perpetuarea limbii române prin tânăra generație, asigură succesul mozaicului nostru etnic. Ziua de 31 August a fost legiferată de Parlamentul României ca Ziua Limbii Române, aceeași ca în Republica Moldova. Pentru a o sărbători pentru prima dată acum, la maturitatea sa, Societatea Culturală “Viitorul Român”, înființată în Sudul Californiei în 1926, a organizat, în după-amiaza zilei de duminică, 25 august 2013, la Los Amigos Country Club în Downey, California, o masă rotundă, urmată de un variat program de muzică și poezie.

Doamna Ionela Kloes, președinte al Societății “Viitorul Român”, a rostit un succinct cuvânt de bun-venit, amintind de misiunea de decenii a societății, aceea de a descoperi și promova valorile culturale românești. A atras apoi atenția celor prezenți asupra frumoaselor și variatelor exponate de artă românescă expuse în sală, de la ouăle încondeiate măiestrit, create de Angela Costiuc, la litografiile Alexandrei Nichita, celebrele costume ale papușilor Barbie de colecție, marca Nina Smart și fotografiile lui Julian Andrei. Părintele Chris Terhes a binecuvântat adunarea din partea Bisericii Greco-Catolice. iar Ionela Kloes l-a invitat apoi la pupitru pe domnul Eugen Chivu, Consul General al României la Los Angeles. În cuvântul său, domnul Chivu a felicitat “Viitorul Român” pentru manifestările culturale de anvergură, care au ca obiect păstrarea patriei de limbă și istorie a românilor în California. Domnul Consul General a mai remarcat faptul că societatea noastră e singura organizație din diaspora de pe Coasta de Vest care a sărbătorit Ziua Limbii Române.

Doamna Georgeta Boștean, inimoasa organizatoare a sărbătoririi, a oferit celor prezenți o descriere cronologică a momentelor care au dus la alegerea zilei de 31 August pentru a celebra limba română. Ea a mulțumit scriitorului Corneliu Leu, pe care l-a numit “sufletul acestei mișcări”, cea prin care noua sărbătoare a fost recunoscută de românii de acasă și din lume. Doamna Boștean a mai anunțat că, printre alte multiple evenimente celebratorii, va fi lansat, în România, un nou festival de film românesc, Festivalul Ecranizărilor de Literatură Română, care își va avea premiera chiar în ziua de 31 August. Doamna Boștean a reamintit și faptul că, în acea zi de 25 august 2013, comunitatea românilor din Sudul Californiei organiza, sub egida Societății “Viitorul Român”, prima sărbătorire a zilei limbii noastre de către diaspora americană. În continuarea evenimentului, Georgeta Boștean a invitat membrii mesei rotunde în prezidiu. Moderatoarea discuției, doamna asistent universitar dr. Georgiana Boștean, i-a prezentat publicului pe doamna lector universitar dr. Georgiana Gălățeanu Fârnoagă, care predă limba și literatura română la UCLA, pe domnișoara Sabina Răscol, scriitoare și traducătoare, pe subsemnata, doctor în filologie Anca Adumitroaie, Director Cultural și Secretar de Presă al Societății “Viitorul Român”, precum și pe domnul Julian Andrei, regizor, producător, scriitor și fotograf. Ni s-a mai alăturat via Skype și doamna Ștefania Magidson, președinte al fundației “Blue Heron”, care anul acesta și-a facut și debutul scriitoricesc prin volumul “În căutarea Magicianului Alb-psihologie spirituală în manifestarea destinului”.

Cred și susțin că abilitatea unui popor de a se autodefini este conferită, într-o masură covârșitoare, de demnitatea de a-și fi conservat o limbă unitară de-a lungul secolelor de istorie, limbă care se constituie ea însăși într-un liant cultural și etnic, acest aspect fiind, de altfel, subiectul pe care l-am abordat duminică. Limba română, unica limbă romanică din Europa de Est, spune povestea unui popor de supraviețuitori, popor care, după cum scria italianul Antonio Bonfini, cronicarul lui Matei Corvin, “pare să se fi războit mai mult pentru păstrarea limbii sale decât pentru propria viață.” Pornind de la nucleul de cuvinte dacice, până la latinizare și variatele influențe străine, Negruzzi asemuia limba română unei pânze țesute cu fire diferite.

Sabina Răscol a vorbit celor prezenți despre importanța vitală a conservării unei limbi române nealterate de influențe englezești, încurajându-i pe membrii diasporei să transmită și tinerilor iubirea moștenirii lor culturale.

Doamna doctor Georgiana Gălățeanu a adus apoi un omagiu emoționant, din perspectiva sa de lector de limba română la UCLA, celor care cinstesc apartenența la o cultură și o limbă atât de frumoase, prin perpetuarea lor zilnică și prin încurajarea tinerilor de a le duce mai departe. A lăudat în continuare, cu mult entuziasm, misiunea “Viitorului Român” de promotor al arealului limbii și valorilor culturale românești în California.

Doamna Ștefania Magidson s-a alăturat discuției via Skype, din perspectiva atât de autoare a cărții “În căutarea Magicianului Alb”, cât și din cea de președinte al Fundației “Blue Heron”, de ajutorare a copiilor orfani din România. În sprijinul ideii de toleranță, pe larg ilustrată în volum, am dat apoi citire unui fragment relevant, cu profunde implicații culturale și etice, din cartea Ștefaniei.

Cineastul Julian Andrei, unul din directorii Festivalului Filmului Sud-Est European de la Los Angeles, a optat pentru glasul celei de a șaptea arte, lăsând filmul să omagieze, prin inegalabilul impact vizual al unor capodopere precum “Actorul și sălbaticii”, vastul areal de nuanțe al limbii române.

Seara a continuat cu un program de recitări, la care au participat Georgeta Boștean, Nina Smart, actorul Sebastian Gagyi, Théa Adumitroaie (12 ani) și Anca Adumitroaie. Repertoriul variat a cuprins creații de Marin Sorescu, Ion Minulescu, Alexei Mateevici, Ion Creangă, precum și epigrame ale nemuritorului Păstorel. Anaisa Chirica (11 ani), membră a ansamblului de balet profesionist “Long Beach Ballet”, a dansat încântător, după o coregrafie proprie, pe muzica “Rapsodiei Române nr.1” a lui Enescu, iar grupul muzical “Bliss” ne-a readus în suflete, în versiunea inedită pentru flaut și tabla, acordurile hipnotice ale naiului lui Gheorghe Zamfir. A urmat, după formula “finis coronat opus”, un recital flamboiant de poezie românească marca Nichita Stănescu, Nicolae Labiș, Mihai Eminescu, oferit, în inconfundabilul stil de o prospețime năvalnică, de actorul Tudor Petruț.

Într-un final, doamna Ionela Kloes a mulțumit celor prezenți pentru o seară de sărbătoare a cuvântului românesc, a cărui păstrare și perpetuare nealterată

asigură supraviețuirea moștenirii noastre etnice în țările de adopție. Societatea Culturală “Viitorul Român” și alte asociații românesti din diasporă generează, prin activitățile lor cu caracter cultural, un interes sporit pentru limba și civilizația română, de la aspectele lingvistice și literare, la cele privind istoria, arta și mai ales societatea și economia românească.

Nichita Stănescu, nemuritorul poet al “Necuvintelor”, spunea cândva că “a vorbi despre limba română e ca o duminică. Frumusețea lucrurilor concrete nu poate fi exprimată decât în limba română (…) Limba română este patria mea.” Asemenea Poetului, și noi avem “două patrii coincidente”: una e cea în care trăim, cealaltă e cea din suflet, după cum limba în care visăm și iubim rămâne limba română, sărbătorită, iată, pentru prima oară în California în onoarea zilei sale oficiale, 31 August, la “Viitorul Român”.

Anca Adumitroaie

Laurence Lemoine: Una vida de periodista

Posted by Gabriela Petcu On October - 17 - 2013

Laurence8Nació en París, Francia en 1969. Ya a la edad de 12 sueña con convertirse en un periodista. A los 16 años, participó en Nueva York “All bicentenario” de la Estatua de la Libertad con Nancy Reagan. Representó a la juventud francesa, después de ganar un concurso organizado por la Embajada de EE.UU, en París. Unos años más tarde, su sueño de convertirse en una periodista, se hizo realidad. Su nombre es Laurence Lemoine. Estudió Ciencias Políticas en París VIII, habla cuatro idiomas y tiene un profundo interés en los asuntos globales. Laurence ha viajado a muchos países donde vivió, trabajando para la prensa impresa, tanto en radio como en televisión. De Oriente Medio a África, donde se entrevistó con Yasser Arafat, pasando por el Caribe, donde trabajó para una emisora de radio, Laurence Lemoine ha cubierto todas las áreas del periodismo y de la comunicación.

 

Pregunta: Usted nació en París. ¿Puede usted decirme más acerca de su familia?

 

Respuesta: Yo soy la más joven (con un hermano gemelo), de una familia cristiana de seis hijos. He recibido una educación muy estricta, pero mis padres nos dieron lo mejor para ser feliz en la vida: el amor, la confianza en sí mismo, la capacidad de adaptación y la independencia.

 

P: ¿Qué le llevó a ese interés por el periodismo? ¿Qué despertó su interés ? ¿Hubo alguien en su vida en ese momento que le inspiró para convertirse en una periodista?

 

Laurence5R: Cuando yo era una pre-adolescente en los años 80, las noticias sólo hablaban de Oriente Medio (Líbano en el 82 con la invasión de Israel; el conflicto Israel/Palestino con bombas, rehenes, secuestros; Irán en el 81, etc.) Fué entonces, cuando empecé a leer los periódicos y escuchar la radio. Yo estaba fascinada por todos estos temas y quería entender algo (cosa en realidad imposible). Yo quería ser periodista para conocer y descubrir el mundo y tocar yo misma la realidad, sin intermediarios entre el evento y yo. Yo quería vivir en directo lo que estaba sucediendo en el mundo. Era claro y natural que debía ser periodista. Entonces empecé a prepararme. Por ejemplo, cuando yo tenía 15 o 16 años, grababa los boletines de información general de France-Info en mi habitación, escribía todo esto en un papel y luego lo repetía con el mismo tono profesional. Unos años más tarde, despertaba bastante gente con mis noticias y entrevistas!

 

P: ¿Se considera afortunada?

 

R: Debo decir que en general fuí muy afortunada en mi vida, no sólo porque nací en un país hermoso y tranquilo (Francia) y una buena familia, sino porque también yo estaba en el lugar correcto en el momento adecuado, pero a menudo digo que “la suerte” es, como los tomates, se cultiva !. Yo quería ser periodista, porque para mí era una manera de vivir varias vidas a la vez! Informar sobre otros países o personas, es para mí una manera de aprender un montón! También es una especie de poder, porque lo que decimos y la forma en la cual lo hacemos, es importante y puede influir en la gente. Es por eso que también es una gran responsabilidad y una profesión seria.

 

P: En 1986 ganó un concurso para el Bicentenario de la Estatua de la Libertad en Nueva York. ¿Cómo fué?

 

R: Uno de los mejores momentos de mi vida fue en 1986 cuando representé a la juventud francesa en Nueva York para la reapertura de la Estatua de la Libertad con Nancy Reagan. Yo estaba allí porque gané un concurso, gracias a mi padre. Me ayudó mucho redactando un hermoso poema sobre la libertad y aún, hoy en día, le estoy muy agradecida. Fué increíble para mí ! Conocí a muchas personalidades en ese país y yo era una VIP ! Sólo tenía 16 años en ese momento!. La lectura del poema frente a las cámaras de televisión y fotógrafos fué fácil , afortunadamente yo no soy tímida !

 

P: ¿Cómo este evento influyó en su decisión de convertirse en una periodista?

 

Laurence9R: Un año más tarde, pasé una semana en la estación de radio RTL , con todos los periodistas y reporteros. Ví todo sobre las noticias y el periodismo durante esa semana, y más que nunca, estaba claro para mí que sería periodista, pero aún era demasiado joven para empezar !

 

P: Háblame de las habilidades y aptitudes naturales necesarias para ser un periodista

 

R: En cuanto a las habilidades, yo diría la curiosidad, en el más amplio sentido de la palabra. En mi caso, mis amigos y mi familia siempre me decían que tenía el “cáncer de la curiosidad” ! El periodista debe estar abierto y dispuesto a comprender y explicar todo. No podemos ser tímidos, debemos atrevernos a hacer preguntas que pueden avergonzar a la gente, especialmente a los políticos! Yo era conocida en ese momento por hacer entrevistas XXXXXXX! A menudo, era como una batalla de palabras entre mis entrevistados y yo.

 

P: Cuando usted estaba en el Líbano, tenía la intención de regresar a París para un Master en Periodismo?

 

R: Líbano fue mi primera experiencia como periodista. Yo era muy joven (20 años), y un poco novata. Fue durante la guerra con Siria (la “Guerra de Liberación”). El padre del actual dictador, Haffez Al Assad quería matar a los cristianos Libaneses. Para mí, el “espectáculo” fue increíble, pero he aprendido mucho sobre la gente y su capacidad para ser bueno o malo y para adaptarse a situaciones extremas. Era mejor que ir a la universidad , porque era la vida real y concreta. Tuve suerte porque conocí al General Michel Aoun, Primer Ministro en ese momento. Esa entrevista me dió una cierta notoriedad ya que lo que dijo fué un poco embarazoso para Francia y François Mitterrand (el Presidente Francés en ese momento) tuvo que reaccionar oficialmente. Periodistas de todo el mundo hablaron de esa entrevista ! Unos meses más tarde, aconsejado por mi colega y amigo cristiano Malard (Francia 3/CNN), me fui a Túnez, la sede de la OLP para entrevistar a Yasser Arafat.

 

P: ¿Cómo fue la entrevista, de dos horas, con Yasser Arafat en Túnez. ¿En qué año fue?

 

Laurence4R: “Yo estaba fascinada por ese hombre y quería entrevistarle. Pasé dos horas con él en plena noche. … Por razones de seguridad, la OLP no decía “Nos vemos en tal sitio a tal hora.” Tuve que quedarme en mi hotel y varios de sus colegas vinieron a por mí, y con los ojos vendados me llevaron a una casa. Una vez allí, por supuesto, me quitaron la venda de los ojos. Debo decir que fué muy exótico para mí ! Fue un momento muy interesante en 1990, cuando Yasser Arafat comenzó a dejar de ser un terrorista para ser un hombre de estado, teniendo contactos directos pero secretos con los Israelies. Le hice muchas preguntas, y al final, él bromeó y me preguntó si quería casarme con el! En la prensa francesa, esa entrevista tuvo mucho éxito, pero yo disfruté de mi estancia en Túnez, la reunión con Arafat, y las muchas horas que pasé con sus consejeros para hablar sobre ese conflicto tan importante.

 

P: En una de nuestras conversaciones, usted ha mencionado que trabajaba para “Radio Mont Blanc”, cerca de Ginebra durante seis años. Además, durante ese tiempo, usted trabajó para una televisión (Canal C) haciendo entrevistas políticas.

 

R: Me encontré con un periodista francés bien conocido (Jean-Pierre Elkabbach) para preguntarle cómo planear mi carrera como periodista. Él me dijo que primero, tenía que salir de París, trabajar en provincia para aprender y ser un poco más madura (tenía 21 años de edad). Explicó que eso era la mejor escuela para una joven periodista, y es verdad ! Así que me fuí a la Alta Saboya (cerca de Chamonix y Ginebra) y comencé en la Radio Mont Blanc. También tuve un programa mensual en la televisión “Canal C”, con entrevistas a políticos y personajes famosos, pero sólo para hablar de su vida privada. Después de eso me decidí a salir de Francia de nuevo. Me encanta Francia pero vivir en diferentes países me ha dado la posibilidad de ver las cosas desde diferentes ángulos y enriquecerme culturalmente.

 

P: Usted ha trabajado en Haití, en una estación de radio que necesitaba un periodista francés. ¿Ha trabajado sobre el l terreno o en el estudio?

 

R:. “Radio Vision 2000″ de Port-au-Prince estaba buscando a una periodista francesa para encargarse de la información y de la formación de sus periodistas Cuando llegué allí, me dí aún mas cuenta, si cabe, la suerte de haber nacido en un país libre donde uno tiene todo lo que quiere. Trabajé sobre el terreno y en el estudio durante un año. No fue fácil, pero aprendí mucho cada día. Haití es un país fascinante y siempre está en mi corazón. También estoy agradecida a Haití porque es donde conocí a mi marido ! Llegó a Puerto Príncipe para una semana de vacaciones a casa de un amigo diplomático. Ahora es el padre de mi hija de 11 años, Anouck, y de mi hijo Álvaro de 8. Es abogado de negocios y hemos vivido en Londres, París, Valencia (donde nació), Banjul (Gambia África del Oeste) y en Lisboa, Portugal. En Gambia, un país pequeño, muy bonito y bueno para un primer contacto con África), dí a luz a mi hijo en un hospital público. Fue mi elección, porque la atención médica fué realizada por un excelente equipo de médicos cubanos . Fue gracioso porque el nacimiento de mi hija, se llevó a cabo en el mejor hospital privado y moderno de Valencia, con la mejor tecnologia, pero preferí el de Banju,l con los médicos cubanos en ese hospital público muy pobre, pero al menos, con nombre elegante: El Royal Victoria Hospital ! En medio de la cesárea, se fue la electricidad !. Después del nacimiento de mi segundo hijo empecé a editar y publicar guías turísticas. La primera fue sobre Gambia, después , publiqué algunas en España, y la última sobre Saint-Gervais Mont Blanc, Francia.

 

P: ¿Por qué Saint-Gervais?

 

Laurence10R: Saint Gervais Mont Blanc es un sitio mag-ní-fi-co para las vacaciones, para el esquí o el senderismo. Conocía esa ciudad porque había estado varias veces cuando era periodista en Radio Mont Blanc. Hacer una guía de turismo también fue para mí una buena excusa para volver!

 

P: ¿Dónde vive usted ahora y qué van a hacer ahora?

 

R: Actualmente, vivo en España, en Valencia, una hermosa ciudad en el Mediterráneo. Trabajo con la empresa Americana Relìv (www.reliv.com). Produce y vende suplementos alimentarios naturales excelentes. Un día ví a mi mamá tomar esos batidos y me interesaron esos productos. Siempre me han interesado los temas de nutrición y salud. En Europa, muchas personas toman suplementos porque realmente mejoran la salud. También hacemos frente a una crisis de salud muy seria en Europa. Nuestra comida de hoy, no tiene suficientes vitaminas y fitonutrientes. Al privar a nuestro cuerpo de nutrientes esenciales sustituyéndolos por alimentos procesados y productos químicos, somos vulnerables a la fatiga, alergias y todo tipo de enfermedades y disfunciones. Ahora sabemos que los suplementos dietéticos pueden colmar esta brecha nutricional. Estos productos proporcionan niveles óptimos de nutrientes, y Reliv es una empresa a un alto nivel. El verano pasado, asistí a la Conferencia Internacional en St. Louis (Estados Unidos. Missouri.) y me encontré al fundador, Robert Montgomery. Gracias a estos productos, ayudé a muchos de mis amigos y miembros de mi familia a resolver sus problemas de salud. Por supuesto, también tomo estos productos, aunque siempre he gozado de una muy buena salud. Pero gracias a ellos, me siento mucho mejor. Tengo más energía, mayor concentración y duermo mejor. Tengo la suerte de trabajar en esta empresa ya que puedo ayudar a la gente y también cuidar de mis hijos.

 

P: ¿Has pensado en mudarse a los Estados Unidos?

 

R: Me encantaría vivir en los EE.UU. porque fuí allí varias veces, pero nunca fué suficiente ! y tengo una relación especial con ese país … Creo que conozco un país y su cultura, si me quedo por lo menos un año. Espero que un día tenga la oportunidad!

 

P: ¿Qué sabe usted acerca de Rumania? En sus viajes, ¿se ha encontrado con muchos rumanos?

 

R: Mi esposo trabaja ahora en Rumania en un proyecto de aerogeneradores, en las montañas. Le gusta mucho ese país. Mi única conexión con Rumanía fue la joven que me ayudaba en casa cuando vivía en Portugal y se convirtió en una amiga. Me gustaría poder ir a Rumania este año con mi esposo porque dice que vale la pena!

 

P: ¿Cuáles son tus hobbies?

 

R: Me encanta viajar ! También me encanta estar con mis amigos y familiares. En cuanto a los deportes, me gusta el squash, tenis, esquí y el alpinismo. Una vez subí hasta la cumbre delMont Blanc con esquís: fueron ocho horas para llegar a la cima y 6 horas para bajar, todo ello en un paisaje totalmente salvaje . ¡Fue fantástico!

 

P: ¿Cuáles son sus planes en un futuro próximo?

 

R: Me ocupo del desarrollo de Reliv, aquí en España, y acabo de empezar un libro sobre nutrición y salud que se publicará en Francia.

 

 

EOCTAVIAN CURPASntrevista realizada por Octavian D. Curpaş

Phoenix, Arizona, USA

 

Laurence Lemoine: née pour être journaliste!

Posted by Gabriela Petcu On October - 17 - 2013

Laurence8Elle est née à Paris, en France en 1969. A l’ âge de 12 ans elle rêve de devenir journaliste. À 16 ans, elle participe à New   York au bicentenaire de la Statue de la Liberté avec Nancy Reagan. Elle y représente la jeunesse française après avoir gagné un concours organisé par l’ambassade américaine à Paris. Quelques années plus tard son rêve de devenir journaliste s’est réalisé. Son nom est Laurence Lemoine. Elle a étudié sciences politiques à Paris VIII, parle quatre langues, et a un intérêt profond pour les grands problèmes mondiaux. Laurence a voyagé dans de nombreux pays où elle a vécu, travaillant aussi bien dans la presse écrite qu’à la radio ou à la télévision. Du Moyen-Orient à l’Afrique où elle a interviewé Yasser Arafat, aux Caraïbes où elle a travaillé pour une station de radio, Laurence Lemoine a couvert tous les domaines du journalisme et de la communication.

 

 

Question: Vous êtes née à Paris. Pouvez-vous m’en dire un peu plus sur votre famille?

 

Réponse: Je suis la plus jeune (avec un frère jumeau) d’une famille chrétienne de 6 enfants. J’ai reçu une éducation très stricte, mais mes parents nous ont donné le meilleur pour être heureux dans la vie: l’amour, la confiance en soi, la capacité de s’adapter, et l’indépendance.

 

Q: Qu’est ce qui vous a amenée à vous intéresser au journalisme? Qu’est ce qui a déclenché votre intérêt dans ce métier? Y a-t-il quelqu’un dans votre vie à l’époque qui vous a inspiré pour devenir journaliste?

 

Laurence6R: Quand j’étais pré-ado dans les années 80, aux infos, on ne parlait que du Moyen-Orient (Liban, en 82 avec l’invasion des Israéliens, le conflit israélo-palestinien avec des prises d’otages, les détournements d’ avion, l’Iran en 81, etc). C’est à ce moment là que j’ai commencé à lire les journaux et écouter la radio. J’étais fascinée par toutes ces questions et voulais comprendre quelque chose ( ce qui est en fait impossible!). Je voulais être journaliste pour connaître et découvrir le monde et toucher moi même la réalité, sans intermédiaire entre l’ événement et moi. Je voulais faire l’expérience de vivre ce qui se passe dans le monde. Il était clair et naturel que je devais être journaliste. Puis j’ai commencé à me préparer. Par exemple, quand j’avais 15 ou 16 ans, j’enregistrais des bulletins entiers d’information de France-Info, dans ma chambre, j’écrivais tout cela sur un papier pour ensuite le dire avec un ton professionnel. Quelques années plus tard, sur les ondes, je réveillais du monde avec mes infos et mes interviews!

 

Q: Vous considérez-vous chanceuse?

 

R: Je dois dire qu’en général, j’ai été très chanceuse dans ma vie, non seulement parce que je suis née dans un pays magnifique et paisible (France) et dans une bonne famille, mais aussi parce que parfois, j’ai été au bon endroit au bon moment : d’ ailleurs, je dis souvent que la «chance» c’est, comme les tomates ça se cultive!. Je voulais être journaliste, car, pour moi, c’était une façon de vivre plusieurs vies en même temps! Faire des reportages sur d’autres pays ou personnes, était aussi une façon d’apprendre beaucoup! C’est également, une sorte de pouvoir, car ce que nous disons et rapportons et la manière dont nous le faisons, est important et peut influencer les gens. C’est pour cela que c’est aussi une grande responsabilité et une profession très sérieuse.

 

Q: En 1986, vous avez gagné un concours pour le bicentenaire de la Statue de la Liberté à New York. Pourquoi avez-vous gagné le concours? Comment cela s’est-il passé?

 

R: Un des grands moments de ma vie a été en 1986 quand j’ai représenté la jeunesse française à New York pour la réouverture de la Statue de la Liberté avec Nancy Reagan. J’étais là parce que j’ai gagné un concours, grâce à mon père. Il m’a aidée à rédiger un très beau poème sur la liberté et je lui en suis toujours très reconnaissante. C’était tellement incroyable pour moi! J’ai rencontré de nombreuses personnalités aux Etats-Unis, et j’ai été un VIP pendant 15 jours. Je n’avais que 16 ans à cette époque. La Lecture du poème devant les caméras de télévision et les photographes s’est fait sans problème, heureusement que je ne suis pas timide!

 

Q: Comment cet événement a-t-il influencé votre décision de devenir journaliste?

 

Laurence9R: Un an plus tard, j’ai passé une semaine à la station de radio française, RTL, avec tous les journalistes et les reporters. J’ai tout vu à propos des infos et du journalisme au cours de cette semaine, et plus que jamais, il était évident pour moi que je serais journaliste, mais j’étais encore trop jeune pour commencer!

 

Q: Parlez-moi des compétences et des aptitudes naturelles qui sont nécessaires pour être journaliste…

 

R: En ce qui concerne les compétences, je dirais la curiosité, dans le sens large du mot. Dans mon cas, mes amis et ma famille disaient toujours que j’avais le «cancer de la curiosité”! Un journaliste doit être ouvert et désireux de comprendre et d’expliquer tout. On ne peut pas être timide et il faut oser poser des questions qui peuvent embarrasser les gens, surtout les politiciens! J’étais connue à une certaine époque pour faire des interviews musclées! Souvent c’était comme un combat de mots entre mes interviewés et moi.

 

Q: Quand vous étiez au Liban, aviez-vous l’intention de retourner à Paris pour un Master en journalisme?

 

R: Le Liban a été ma première véritable expérience en tant que journaliste. J’étais très jeune alors (20 ans), et un peu novice. C’était pendant la guerre avec la Syrie (« la guerre de Libération »),le père du dictateur actuel, Haffez Al Assad, voulait en finir avec les chrétiens Libanais. Pour moi, le «spectacle» était incroyable, mais j’ai appris beaucoup de choses sur les êtres humains et leur capacité à être bon ou mauvais et à s’adapter à des situations extrêmes. C’était mieux que d’aller à l’université pour moi parce que c’était la vie réelle et concrète. J’ai eu de la chance parce que j’ai rencontré le général Michel Aoun, qui était premier ministre à ce moment. J’ai eu un entretien qui m’a donné une certaine notoriété parce que, ce qu’il a dit était un peu embarrassant pour la France, et François Mitterrand (le Président français à l’époque) a dû réagir. Les journalistes du monde entier ont parlé de cette interview! Quelques mois plus tard, conseillée par mon confrère et ami Christian Malard (France 3/CNN), je suis partie à Tunis, au siège de l’ OLP interviewer Yasser Arafat.

 

Q: Comment se sont passées ces deux heures d’entrevue avec Yasser Arafat à Tunis. En quelle année était-ce?

 

Laurence4R: J’étais fascinée par cet homme et je voulais faire une interview. J’ai passé deux heures avec lui en pleine nuit.. Pour des raisons de sécurité, l’OLP ne m’a pas dit, “Rendez-vous à telle adresse à telle heure”. J’ai dû rester dans mon hôtel et, plusieurs de ses collaborateurs sont venus me chercher, m’ont bandé les yeux et m’ont emmenée dans une maison. Une fois sur place bien sûr, j’ai pu enlever le bandeau!. Je dois dire que c était assez exotique pour moi! Ce fut un moment très intéressant, en 1990, quand Yasser Arafat a commencé à ne plus être un terroriste pour être un homme d’Etat, ayant des contacts directs mais secrets avec les Israéliens. Je lui ai posé beaucoup de questions, et à la fin, il a plaisanté et m’a demandé si je voulais l’épouser ! Dans les médias français, cet interview n’a pas été un grand succès, mais j’ai apprécié mon séjour à Tunis, la rencontre avec Arafat,et les nombreuses heures que j’ai passées avec ses conseillers à parler de ce conflit majeur.

 

Q: Dans une de nos conversations, vous avez mentionné que vous avez travaillé pour ” Radio Mont-Blanc “, près de Genève pendant six ans. Aussi, pendant ce temps, vous travailliez pour une télévision, (Canal C) faisant des interviews politiques.

 

R: J’ai rencontré un journaliste français très connu, (Jean-Pierre Elkabbach) pour lui demander comment planifier ma carrière en tant que journaliste. Il m’a dit d’aller d’abord en dehors de Paris, en province, pour apprendre et devenir un peu plus mature (je n’avais que 21 ans). Il m’a expliqué que c’était la meilleure école pour une jeune journaliste et c’est vrai ! Je suis donc allée en Haute-Savoie (près de Chamonix et Genève) et ai commencé à Radio Mont Blanc. J’avais aussi une émission mensuelle sur la chaîne de télévision «Canal C» avec des interviews de politiciens ou de gens célèbres, mais seulement sur leur vie privée. Après cela, j’ai décidé de quitter la France à nouveau. J’aime la France (pays fantastique), mais vivre dans différents pays me donne la possibilité de voir les choses sous des angles différents et de m’enrichir culturellement.

 

Q: Vous avez travaillé en Haïti à une station radio qui avait besoin d’un journaliste français. Avez-vous travaillé sur le terrain ou en studio?

 

Laurence3R: “Radio Vision” 2000 de Port-au-Prince était à la recherche d’un journaliste français pour s’ occuper de l’ information et de la formation de leurs journalistes. Quand je suis arrivé là-bas, j’ai réalisé à quel point nous étions chanceux d’être né dans un pays libre où l’ on a tout ce que l’ on veut. Je suis resté travailler sur le terrain et en studio pendant un an. Ce n’était pas facile, mais j’ai beaucoup appris chaque jour. Haiti est un pays fascinant et est toujours dans mon coeur. Je suis également reconnaissante à Haïti car c’est là que j’ai rencontré mon mari ! Il est venu à Port au Prince pendant une semaine pour des vacances chez un ami diplomate. Il est maintenant le père de ma fille de 11 ans, Anouck, et mon fils, Alvaro, 8 ans. Il est un avocat d’affaires et nous avons vécu à Londres, Paris, Valencia (Espagne) dont il est originaire, Banjul (Gambie en Afrique de l’Ouest) et à Lisbonne, au Portugal. En Gambie (un petit pays très agréable, bien pour un premier contact avec l’Afrique), j’ai donné naissance à mon fils dans un hôpital public! C’était mon choix parce que mon suivi médical était effectué par une équipe fantastique de médecins Cubains présents pour la coopération. C’était drôle parce que la naissance de mon premier enfant a eu lieu dans le meilleur hôpital privé et moderne de Valencia, avec beaucoup d’ appareils et de technologies, mais, j’ai préféré celui de Banjul avec les médecins Cubains, dans un hôpital publique très pauvre mais dont le nom au moins est élégant: The Royal Hospital Victoria! D’ailleurs, en pleine césarienne, l’ électricité est parti!. Après la naissance de mon deuxième enfant, j’ai commencé à éditer et publier des guides touristiques. Le premier était sur la Gambie, ensuite, j’en ai publié quelques-uns en Espagne, et le dernier sur Saint-Gervais Mont Blanc, en France.

 

Q: Pourquoi Saint-Gervais?

 

R: Saint Gervais Mont Blanc est un site ma-gni-fique pour les vacances, pour le ski ou la randonnée. Je connaissais cette ville parce que je suis allé plusieurs fois quand j’étais journaliste à Radio Mont-Blanc. Faire un guide touristique était aussi pour moi un bon prétexte pour y retourner!

 

Q: Où habitez-vous maintenant et que faites vous actuellement?

 

R: Actuellement, je vis en Espagne, à Valencia, très belle ville située sur la Méditerranée. Je travaille avec l’ entreprise américaine Reliv (www.reliv.com). Elle produit et vend des compléments alimentaires excellents et naturels. C’ est en voyant un jour ma maman les prendre que je me suis intéressée à ces produits. J’ai toujours été intéressée par la nutrition et la santé. En Europe, beaucoup de gens prennent des suppléments, car ils améliorent réellement leur santé. Nous sommes aussi confrontés à une très grave crise sanitaire en ici. Notre nourriture aujourd’ hui, ne possède pas assez de vitamines et de phytonutriments. En privant notre corps des nutriments essentiels et en les remplaçant par des aliments transformés et chimiques nous devenons vulnérables à la fatigue, aux allergies et à toutes sorte de maladies et dysfonctionements. Nous savons maintenant que les compléments alimentaires peuvent combler ce fossé nutritionnel. Ces produits offrent des niveaux optimaux de nutriments, et Reliv est une entreprise de haut niveau. L’été dernier, j’ai assisté à la Conférence internationale à Saint Louis (Missouri. USA), où j’ai rencontré le fondateur, Robert Montgomery. Grace à ces produits, j’ai aidé beaucoup de mes amis et membres de ma famille à régler leurs problèmes de santé. Bien sûr, je prends aussi ces compléments, même si j’ai toujours été en bonne santé. Mais grâce à eux, je me sens encore mieux. J’ai plus d’énergie, une plus grande capacité de concentration et un meilleur sommeil. J’ai de la chance de travailler pour cette entreprise parce que je peux à la fois aider les gens et m’occuper de mes enfants.

 

Q: Avez-vous déjà envisagé de déménager aux États-Unis?

 

Laurence10R: J’adorerai vivre aux Etats-Unis parce que j’ y suis allé plusieurs fois mais ce n’est jamais assez! Et parce que j’ai une relation spéciale avec l’Amérique…Je considère que je connais un pays et sa culture si je reste au moins un an. Espérons qu’un jour j’aurai cette chance!

 

Q: Que savez-vous de la Roumanie? Dans vos voyages, avez-vous rencontré des Roumains?

 

R: Mon mari travaille en Roumanie maintenant sur un projet d’éoliennes dans les montagnes. Il aime la Roumanie. Mon seul lien avec la Roumanie a été la jeune femme qui m’ aidait a la maison quand je vivais au Portugal et qui est devenu un peu une amie. Je voudrais pouvoir aller en Roumanie avec mon mari cette année car il n’arrête pas de me dire que cela vaut la peine!

 

Q: Quels sont vos hobbies?

 

R: J’adore voyager avant tout ! j’aime aussi être avec mes amis et ma famille. Coté sport, j’aime le squash, le tennis, le ski et l’alpinisme. Une fois, j’ai fais l’ascension du Mont Blanc à skis: Il m’a fallu huit heures pour atteindre le sommet et six heures pour redescendre le tout dans un cadre totalement sauvage. C’était fantastique!

 

Q: Quels sont vos projets dans un avenir proche?

 

R: Je m’occupe du développement de Reliv ici en Espagne, et je viens de commencé un livre sur la nutrition et la santé qui sera publié en France.

 

 

OCTAVIAN CURPASOctavian D. Curpaş

Phoenix, Arizona, USA

 

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors