Archive for the ‘Romani in lume’ Category

Unitatea naţională – substanţă în salvarea societăţii basarabene

 

Autor: Galina Martea

                                                                                                                          

Luând în considerație procesele economice, sociale și politice ce au loc în R.Moldova și care, la rândul lor, se desfășoară cu multă dificultate în defavoarea societății și a poporului, s-ar putea spune că rezultatul acestora nu este altceva decât expresia unui comportament inadecvat al persoanelor ce guvernează ţara. În aşa mod, prin promovarea unei politici de guvernare cu orientare negativă se produce deteriorarea și degradarea tuturor proceselor de dezvoltare socială, iar prin comportamentul persoanelor ce conduc țara se distinge tabloul real al incapacităților de administrare și tabloul real ce contribuie negativ la dezvoltarea umană a societăţii. Astfel, succesele în prosperarea societății basarabene sunt spulberate pentru ziua de azi și pentru o perioadă nelimitată de timp, fiind prezent doar calvarul ce a împânzit întreaga ţară. Amprentele unei asemenea guvernări își spune cuvântul ferm în spălarea de creiere a factorului uman şi, respectiv, în nivelul de trai, cultură şi   dezvoltare a poporului. Sărăcia înspăimântătoare instaurată în țară (clasament european – locul 44, ultima în clasament; clasament mondial – printre ultimele locuri) s-a format de-a lungul anilor şi a creat acel mediu social care dărâmă orice speranță de a fi integrați în lumea civilizată occidentală, care au o dezvoltare umană adecvată. Nemijlocit, este pierdută orice perspectivă de a fi integraţi în Uniunea Europeană (UE) în următorii ani şi, nu în ultimul rând, posibil, de a nu mai cuprinde evenimentul istoric de reîntregire a neamului românesc. Probabil, Republica Moldova este acel spațiu astral în care guvernanții își pot manifesta cu succes capacitățile inumane în comportament şi incapacitatea de a administra o țară pe criterii autentice umane, astfel demonstrând iresponsabilitatea pentru funcția pe care o ocupă în stat. Pe de altă parte, capacitatea acestora se realizează cu mult succes în promovarea intereselor personale, cu accent sigur de a trăi doar în baza unui materialism extrem de exagerat al existenţei.

Pentru a stopa calvarul ce se produce în societate și nelegiuirile din partea guvernanților, cred, ar fi necesar de a crea de urgentă un Comitet de Salvare Națională, care, poate, ar contribui pozitiv la îmbunătățirea situației actuale și, cel mai important, la deșteptarea poporului în a conștientiza corect realitatea înconjurătoare. Ar fi corect ca în acest proces de salvare națională și de constituire a Comitetului de Salvare Națională în prima linie să stea Forumul Democrat al Românilor din Moldova (FDRM), care a fost fondat după proclamarea de independență a țării, structură care reprezintă în mod prioritar interesele autentice ale națiunii române și ale românilor de pretutindeni, interese de reunificare a două state românești, interese de dezvoltare economică și socială a țării, interese pentru o cultură și evoluție civilizată a societății, promovarea țării în spațiul occidental și de integrare reală în UE. Deci, FDRM, fiind inițiatorul principal în acțiunile de renaștere națională şi de reîntregire a neamului românesc, trebuie să fie îndrumătorul în acțiunile de salvare națională a țării în clipele de grea cumpănă. Totodată, în acest proces al salvării trebuie să participe toţi oamenii de bună credinţă care pledează întru binele poporului şi, nu în ultimul rând, intelectualitatea care este nucleul dezvoltării umane. Dar, cel mai important factor, totalitatea acestor acțiuni trebuie să aparțină și să se axeze integral pe unitatea națională, pe identitatea și conștiința națiunii, pe principiul de recunoaştere a propriilor origini – neamul românesc. Prin urmare, în mod prioritar, respectivul Comitet de Salvare Națională ar urma să fie completat din personalități cu cea mai transparentă atitudine față de sine, față   de societate şi complexitatea lucrurilor în baza cărora se menţine existenţa unei comunităţi/societăţi. Este evident, că societatea basarabeană dispune de asemenea personalități care sunt dotate cu calităţi deosebite umane şi intelect aparte în educație/instruire. Nemijlocit, prezum, în componența Comitetului de Salvare Națională trebuie să fie incluși și reprezentanți ai organismelor occidentale, precum ONU, UE, Federaţia Internaţională a Drepturilor Omului, Drepturi Globale (Global Rights), Observator al drepturilor omului (Human Rights Watch), Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, Forumul Democrat al Românilor de Pretutindeni, Biserica Ortodoxă Română, alte. Pentru a soluționa situația extrem de critică din cadrul țării, care este mereu în recesiune şi involuţie în toate domeniile de activitate socială, este necesar de a crea și adopta de urgență (de asemenea, cu ajutorul organismelor internaţionale) un act normativ prin care să se facă regulă şi să fie stopate toate nelegiuirile ce se produc în administrarea țării, şi, în mod special, pentru încălcarea dreptului uman la o existenţă decentă. Respectiv, persoanele cu putere în stat care au o influență distrugătoare în guvernare urmează a fi trase la răspundere penală de întregul popor (dar, şi cu ajutorul organismelor occidentale) pentru încălcarea jurămintelor depuse în ocuparea funcției în stat și pentru promovarea intenționată a fărădelegilor în societate. În caz contrar, imaginea cu care se prezintă şi se va prezenta în continuare R.Moldova în plan naţional şi mondial nu va fi altceva decât confirmarea repetată a expresiei că „anarhia statală este produsul ruinării sociale”(Galina Martea, lucrarea „Despre Idealul Naţional…”). Posibil, prin instaurarea Comitetului de Salvare Națională s-ar putea contribui pozitiv la îmbunătățirea situației actuale și la deșteptarea poporului în a conștientiza corect realitatea care îi determină. Important este ca accentul forte să fie pus pe unitatea şi identitatea națională, pe conștiința natională a întregii societăți care trebuie neapărat să conştientizeze corect problema identitară întemeiată pe originea neamului românesc. Dacă aceste subiecte nu vor fi soluţionate în timpul apropiat, atunci situația socială din ţară se va destabiliza și mai profund, atrăgând în sine tot mai mulți factori negativi.

Actualmente, fiind la o etapă crucială a destinului, R.Moldova (parte integrantă din cultura și istoria daco-romană, strămoșii poporului român) este obligată şi trebuie, în sfârşit, să recunoască cu demnitate componentul realității istorice şi anume: confirmarea identităţii autentice poporului. În cazul dat, este foarte important ca un popor să cunoască şi să-și recunoască originea de neam, de naționalitate, de identitate. Identitatea națională, care reprezintă atitudinea fiecărui om față de propria societate şi origine, este acel pilon care determină în esență respectul unui popor față de valorile naționale. Deci, identitatea și unitatea națională sunt expresii care reprezintă integral sentimentul național al unui popor faţă de realitate şi adevărul istoric. Atât identitatea națională cât și unitatea națională sunt noțiuni ale proceselor identitare ce includ în sine aspecte fundamentale precum: limba unică de comunicare, cultura/tradițiile şi valorile autentice naționale specifice neamului, teritoriul naţional, credința, ideologia. În cazul dat, prin absența acestor valori identitare se impune necesitatea de a fi iniţiate în mod de urgență întruniri colective cu masele pentru a promova corect politica de orientare și conștientizare a evenimentelor ce se derulează în societate, deoarece cauzele ce determină   dezorientarea maselor în viața socială sunt, indiscutabil, corelate cu aspectele susmenţionate. Evident, este necesar de a trezi în oameni marea credință în valorile spirituale ale divinităţii, astfel înlăturând ura şi răutatea care este destul de prezentă în viaţa acestora. Prin credința adevărată, cu aspirații pozitive, s-ar putea distruge/înlătura răul ce domină societatea basarabeană. Condițiile sociale și politice existente sunt cauza ce afectează în mod direct comportamentul uman prin spălarea de creiere și degradarea completă a societății. În asemenea condiţii, cu cât țara este mai săracă cu atât mai ușor populația poate fi ușor manipulată sub influența unor mișcări politice care nu produc unitatea națională și bunăstarea socială, ci produc și mai profund dezbinarea și ruinarea completă a societății și a națiunii. Imaginea reală a R.Moldova la ziua de azi reprezintă, într-un fel sau altul, nivelul primitiv de cultură și civilizație al unei comunități. Se acționează doar sub deviza: „Cine mai mult fură și cine este mai hrăpăreț pentru propria piele, acela este mai puternic, mai văzut și mai respectat în societate! Iar cine este mai obraznic, acela ajunge în capul puterii!”. În rezultat, toate aceste elemente se răsfrâng negativ pe nivelul de dezvoltare şi educație al omului, care, în timp, devine un element neocrotit în spațiu ce poate fi uşor purtat şi traumat de curenții vântului. Astfel, omul simplu din societate, fiind fără identitate și personalitate autentică, fără putere și avere, devine victima schimbărilor și robul zeilor ce conduc comunitatea.

Basarabia poza art

Cu imaginea actuală, țara a demonstrat în repetate rânduri cât de ineficientă este în acțiuni și în promovarea valorilor naționale. Totodată, ea a demonstrat că este incapabilă de a produce impresia pozitivă în calitate de stat independent, modern și democrat. Dezvoltarea socială corelată cu nelegiuirile sociale denotă faptul că în cadrul țării există structuri bine organizate care produc ruinarea adevărată a sistemelor și subsistemelor din societate. În condițiile actuale, în care se regăseşte R.Moldova, nu cred că aceasta are șanse reale de a fi acceptată în UE în deceniile următoare. Este nevoie de timp, iar timpul trebuie să soluționeze o multitudine de probleme care să reflecte imaginea clară a dezvoltării umane și sociale. În mod prioritar, schimbările trebuie să se axeze pe fenomenul de transparență absolută în administrare, iar persoanele ce urmează a fi promovare în funcții de conducere în stat să fie selectate în baza unor rigori de etichetă şi echitate, fondate pe studii adecvate și competența corespunzătoare, astfel, înlăturând fenomenul „cumătrismului” existent din țară. Iar domeniul prioritar al țării, care ar urma să producă cu adevărat schimbări pozitive, să fie considerat Sistemul de Instruire și Educație care este principalul promotor al identității naționale, al culturii și al bunăstării sociale. Pentru a regla și a face regulă în orice domeniu de activitate din cadrul ţării este necesară transparența și corectitudinea absolută sau măcar parțială în orice acțiune întreprinsă şi realizată, cu toate că acest lucru nu va fi deloc ușor de realizat în condițiile când mediul social este atât de grav afectat. Cu asemenea urmări   în dezvoltarea umană şi socială nu are loc procesul de integrare în spaţiul european. Acceptarea R.Moldova în UE, ca stat independent, ar avea șanse reale doar după 30-40 ani (posibil), dacă se vor regla pe principii de transparență procesele economice și sociale din cadrul țării, astfel eliminând în prim plan corupția din stat care este cel mai distrugător factor al dezvoltării umane. De aceea, vrem sau nu vrem, dorim sau nu dorim, recunoaştem sau nu recunoaştem, însă unica soluție reală de a ieşi din impasul respectiv şi de a deveni membru al UE într-un timp apropiat este unirea cu România. Acesta este cursul real al evenimentelor istorice în procesul evoluției și realitatea pe care trebuie să o accepte orice om de conducere din stat și orice cetățean al țării. Conștientizarea corectă a acestei uniri/reuniri este vitală și inevitabilă pentru viitorul întregului popor român, pentru viitorul întregii societăţi basarabene. Dar, cred, în mod normal, acest component al reunirii neamului românesc nu trebuie să depindă de factorii ce ţin doar de dorinţa de integrare în UE, însă trebuie să fie un proces istoric natural care să integreze şi să unească o naţiune cu aceleaşi origini. Deci, pentru a crea o reformare pozitivă şi o imagine cât de cât transparentă țării în plan mondial este necesar de a promova corect valorile naționale identitare şi spirituale, care sunt nucleul dezvoltării unui popor în evoluţie. Iar prin unitatea naţională, care este coeziune şi forţa de atracţie între fenomene, să se producă acea schimbare favorabilă care să salveze şi să elibereze cu adevărat societatea basarabeană din calvarul existent.

(Galina Martea, dr., academician de onoare al învăţământului universitar din R.Moldova, membru al UZPR)

G. Martea, foto 45,jpg

Foto. Galina Martea

Basarabia – destin sub crucea infernului

Posted by Stefan Strajer On March - 10 - 2016

Basarabia – destin sub crucea infernului

 

Autor: Galina Martea

 

Renăscută pentru un alt destin – 27 august 1991. Proclamându-şi independenţa, R.Moldova devine un stat independent , autonom, plin de speranţe pentru un viitor luminos de a-şi reconstrui şi redobândi valorile identitare naţionale. Poporul, cu deplină încredere în independenţa proclamată, este convins că în sfârşit va triumfa dreptatea mult dorită şi se vor întemeia acele principii care vor contribui la formarea unui stat modern, liber, bazat pe valori autentice şi drepturi naţionale. Sentimente de siguranţă într-o nouă schimbare şi de realizare a unor dorinţe mult aşteptate de zeci de decenii.

Cu încredere pentru un viitor şi într-o reuşită de salvare a neamului, poporul devine tot mai unit, într-o măsură oarecare, gândeşte şi acţionează tot mai solidar doar pentru a redobândi integral procesul de eliberare naţională, de restabilire a unităţii de limbă, cultură şi tradiţii specifice neamului românesc. În condiţii de dificultate, după un sistem totalitar de decenii, poporul regăseşte forţa necesară şi încetul cu încetul purcede de a forma acea temelie a societăţii care constituie, s-ar crede, integritate. O mare parte a societăţii tinde spre o reîntregire a neamului românesc cu ţara mamă, iar o altă parte încearcă să stopeze aceste năzuinţe. Aspiraţiile poporului sunt diverse în dependenţă de originea omului.

Contrar acestora, situaţia economică şi socială a populaţiei devine tot mai instabilă şi nefastă, fiind grav afectată de trecerea bruscă de la o economie centralizată socialistă la un sistem de economie de piaţă liberă. Mediul social, o mare parte din populaţie cu aspiraţii pro-europene, continuă să se confrunte cu dificultăţi de diverse aspecte, având la bază încă trecutul cu o mentalitate sovietică. Acest component formează enorme piedici în derularea mai multor acţiuni şi aspecte, care nu permite, în primul rând, reîntregirea neamului românesc şi, totodată, nu oferă posibilităţi reale de a forma o societate nouă cu dorinţe şi viziuni moderne în dezvoltare. Procesele economice şi sociale se dezvoltă într-un ritm haotic, neavând la bază lecţia necesară pentru un sistem cu economie de piaţă adevărată, iar schimbările de rigoare nu produc impresia pozitivă în evoluţia ţării. În acest proces al schimbărilor intervin diverşi factori care afectează la direct locurile de muncă, cu reduceri substanţiale ai angajaţilor; instituţiile de stat, cu întreţinere bugetară, devin tot mai impotente în faţa schimbărilor, în aşa mod, o mare parte plasându-se în caterogia falimentului economic; veniturile pe cap de locuitor ale cetăţenilor coboară de la o zi la alta într-un mod extrem de galopant, neavând în subordine nici un fel de rezerve materiale şi financiare; fenomenul inflaţiei devine un proces normal al existenţei, constând în deprecierea permanentă a banilor aflați în circulație, ca urmare a reducerii volumului producţiei şi circulației mărfurilor care duce la scăderea puterii de cumpărare a banilor; ramurile producătoare ale economiei naţionale îşi pierd din capacitate şi intensitate, treptat devenind complet incapabile de a suprvieţui, iar cele neproducătoare pur şi simplu devin victime ale proceselor economice în schimbare. Toate aceste modificări se răsfrâng negativ asupra cetăţeanului din societate, iar societatea este victima proceselor evolutive în transformare. Astfel, i-a naştere un nou proces social şi anume: procesul de migraţiune a populaţiei în afara ţării. Respectiv, procesul migraţiunii, cu laturi atât pozitive cât şi negative, se răsfrânge destul de negativ în relaţiile conjugale, iar familia încetează de a mai exista sub forma tradiţională. Aici, femeia-mamă este acea persoană care abandonează familia şi ţara, astfel muncind şi dobândind peste hotare mijloacele financiare băneşti necesare pentru a salva supravieţuirea familiei rămasă acasă, în ţară. Astfel, procesele afective dintre părinţi şi copii devin destul de dramatice, iar societatea îşi pierde din conţinutul valoric al normelor de existenţă decentă şi civilizată. În consecinţă, omul societăţii devine tot mai disperat faţă de noile schimbări sociale. Lupta pentru supravieţuire personală devine tot mai prioritară, iar aspiraţiile pentru promovarea valorilor naţionale, cu caracter complex, devin tot mai neînsemnate pentru omul societăţii. În modul acesta, haosul, confuzia, dezordinea socială şi incapacitatea clasei de guvernare de a administra o societate, în condiţiile economiei de piaţă liberă, monopolizează întreg sistemul de dezvoltare a ţării.

Basarabia

Prin urmare, pe parcursul a mai mult de două decenii clasa de guvernare, nefiind capabilă de a proteja omul şi societatea în existenţă şi de a menţine un nivel corespunzător de dezvoltare umană, nu numai că a spulberat din cetăţeni orice speranţă pentru un viitor şi un trai luminos, dar a trădat în modul cel mai obraznic idealurile naţionale şi a subjugat poporul la cel mai josnic nivel de evoluare. În consecinţă, clasa dominantă a reuşit să distrugă o ţară, care nu mai reprezintă nici un interes pentru nimeni în plan mondial, în mod special, pentru lumea civilizată modernă, iar poporul este acea victimă care suferă şi suportă consecinţele greşelilor comise de conducătorii acestui stat. Poporul basarabean pentru puterea din stat nu este nimic altceva, decât un obiect exploatat şi lipsit de orice mijloace de existență. Astfel, omul societăţii, neavând mijloace băneşti necesare pentru existenţa cotidiană, este obligat, în mod condiţionat şi necondiţionat, să-şi părăsească ţara prin toate mijloacele posibile şi imposibile. Omul, în special cel apt de muncă şi tineretul studios, mai devreme sau mai târziu, reuşeşte prin diverse metode să părăsească ţara, atfel devenind complice al procesului de migraţiune, iar acei ce nu au asemenea posibilităţi continuă să-şi trăiască existenţa în condiţii de sărăcie exagerată. R.Moldova, actualmente, este un stat cu o situaţie demografică tragică/catastrofală. Majoritatea populaţiei tinde să plece din ţară, deoarece situaţia economică şi socială a degradat la limită, fiind un faliment total în orice sector, iar societatea este administrată prin cele mai corupte şi inumane metode ale existenţei social-umane. Satele, în principiu, au rămas pustii, iar ţara se menţine doar pe orasul Chişinău, capitala ţării, şi centrele raionale, cu o populaţie moderată. Mijloacele financiare pentru întreţinerea şi deservirea necesităţilor sociale s-au epuizat (în mare parte fiind monopolizate de clasa politică şi de guvernare), iar bugetul statului nu mai este capabil să-şi onoreze aceste obligaţiuni din incapacitate de competenţă şi putere financiară. În acelaşi timp, ajutoarele şi împrumuturile financiare sunt blocate de creditorii străini şi structurile internaţionale, deoarece reformele din cadrul ţării nu funcţionează pe principii democratice şi umane. Deci, realitatea adevărului din cadrul ţării este mai dură decât însuşi existenţa. Şansa poporului de a supravieţui ca naţiune integră rămâne şi este o dilemă, iar existenţa unui stat real este pusă pe cântarul întrebărilor fără de răspunsuri. Dar, cu toate acestea, poporul continuă să mai creadă în iluzii şi promisiuni false din partea clasei de guvernare, care sunt doar nişte aparenţe neconfirmate cu realitatea. În aşa mod, se produce masacrarea poporului în totalitate care nu se poate apăra de curenţii negativi/defavorabili ai clasei dominante, astfel cetăţeanului fiindu-i blocat accesul către sursa principală de cunoaştere a adevărului cu realitatea care îi determină. Prin sărăcia şi anarhia instaurată în ţară, poporul basarabean este supus unui proces de exterminare, ca naţiune, şi imposibilitate de a se dezvolta normal, ca factor al evoluţiei şi civilizaţiei umane.  Nivelul actual de dezvoltare prin care se regăsește viata socială, materială și spirituală a omului şi a societăţii nu este altceva decât un proces al supravieţuirii prin intermediul acţiunilor ilegale realizate de clasa dominantă, care, nemijlocit, constrânge cetăţeanul să gândească şi să acţioneze după placul acestora. Un asemenea proces ar putea fi considerat ca un factor al intimidărilor şi încălcare gravă a dreptului uman în dezvoltare si convieţuire socială. Deci, filozofia de existenţă a omului în societatea basarabeană reflectă o realitate destul de crudă care este contradictorie lumii civilizate. Administrarea societăţii basarabene se bazează pe un model al primitivismului, cu caracter necivilizat şi inuman, astfel plasându-se pe treapta cea mai de jos a dezvoltării sociale. În acest caz ne întrebăm: unde a greşit şi care este vina poporului de îşi duce în spate un asemenea destin, care, în mod fatal, este subjugat la sărăcie, mizerie, nedreptate, inechitate? Oare o asemenea soartă ar putea fi corelată cu firea omului care nu ştie să-şi onoreze drepturile de cetăţean într-o societate? Sau, vinovăţia în toate acestea este că omul de pe această bucată de pământ se află la intersecţia dintre bine şi rău, dintre lumină şi nelumină, dintre păcat şi antipăcat?

Aşadar, Basarabia, cu o clasă dominantă estrem de neomănoasă şi necinstită care nu-şi îndeplinește îndatoririle morale și sociale faţă de popor şi societate, este ţara unde infernul a dominat omul, pământul, cuprinsul şi tot ceea ce se numeşte existenţă umană şi socială. Cetăţeanul acestei ţări este fiinţa care ar putea doar visa la o viaţă frumoasă şi decentă, însă existenţa reală nu-i oferă această posibilitate, deoarece clasa dominantă pe parcursul a douăzeci şi cinci ani a trădat şi violat toate interesele şi necesităţile poporului; a distrus procesul obţinerii de eliberare naţională, iniţiat şi multdorit din anii 1991; a provocat şi subjugat poporul la cele mai umilitoare procese de existenţă ce nu sunt compatibile cu valorile reale umane (valori individuale, sociale, naţionale).

G.Martea.foto 45

(Galina MARTEA, dr., savant, scriitoare, poetă)

Noi şi Oscarul

Posted by Stefan Strajer On March - 10 - 2016

Noi şi Oscarul

 

Autor: Dorin Nădrău (Michigan, SUA)

 

Recent, a avut loc cea de-a 88-a gală pentru decernarea premiilor Oscar. Premiul atat de ravnit, este, fără îndoială, suprema recompensă în lumea filmului şi e îndeobşte cunoscut că mulţi valoroşi actori, oricât de multe premii ar obţine, nu se simt împliniţi decât când ajung acasă cu un trofeu Oscar. Împrejurarea, de o impresionantă audienţă, m-a stimulat să derulez câteva secvenţe demne de consemnat privind prezenţa noastră, a românilor, la remarcabila competiţie şi a eforturilor pentru includerea de către Academia de la Hollywood a unor pelicule româneşti în faimoasa întrecere. Astfel s-a născut prezenta evocare cronologică.

Pimul, într-o listă conexă a oamenilor de film vrednici de aducere aminte, este Jean Negulesco.Născut la Craiova la 29 februarie 1900, Ioan Negulescu a fost un regizor şi scenarist care s-a impus în cinematografie în Statele Unite ale Americii. A urmat la Craiova natală şcoala primară şi liceul, după care a plecat la Viena, întorcându-se la Bucureşti în anul 1919. Cochetând cu pictura, a ajuns la Paris, fiind prieten cu artişti de inestimabilă valoare: Constantin Brâncuşi, Modigliani şi Tristan Tzara. În anul 1927 a plecat la New York cu ocazia organizării unei expoziţii în care îşi prezenta picturile proprii şi a rămas în America, stabilindu-se în California, la Los Angeles şi profesând pentru început ca portretist.

Jean Negulescu

Foto. Jean Negulesco

În 1934, a intrat în industria filmului, devenind asistent de regie, iar apoi regizor principal. Desemnat să regizeze filmul „Şoimul maltez” avându-l pe Humprey Bogart în rolul principal, a înlocuit după două luni cu faimosul John Houston. Trebuie remarcat însă că în 1948 a fost nominalizat la categoria „cel mai bun regizor” cu filmul „Johnny Belinda”. Nu a câştigat Oscarul, dar a avut bucuria şi mândria de a o vedea pe interpreta rolului principal din pelicula sa, Jane Wyman, jubilând ca „cea mai bună actriţă”.

Jean Negulesco a regizat în 1953 comedia romantică de un răsunător succes „Cum să te căsătoreşti cu un milionar”, film în care le are ca protagoniste pe Marilyn Monroe, Lauren Bacall şi Betty Grabel, fiind prima peliculă filmată în noua modalitate „CinemaScope”, adică pe ecran lat. Din 1960, Jean Negulesco a trăit în Spania, la Marbella, unde a murit în 1993, în urma unui atac de cord. Mai trebuie spus că românul american nominalizat la Oscar are o stea la Hollywood Walk of Fame, pe Bulevardul Hollywood la Nr. 6212.

Actorul Edward G. Robinson a fost una dintre figurile legendare ale Hollywood-ului în anii ’40. Născut în Bucureşti la 12 decembrie 1893 cu numele de Emanuel Goldenberg, a emigrat cu părinţii săi în Statele Unite la vârsta de doar 10 ani. A devenit celebru prin rolurile de gangster care i-au adus un mare succes, figura sa de „băiat dur” devenind emblematică pentru mafiotul american al acelor ani.

Filmele care l-au făcut celebru au fost „Kid Galahad” şi „Key Largo”, dar de mare succes au fost şi „Cele 10 porunci” şi „The Cincinatti Kid”. În multe pelicule partenerul său a fost Humphrey Bogart. Este demn de menţionat că Robinson a fost distribuit de primul regizor al filmului „Naşul”, Peter Bogdanovich, în rolul principal, Vito Corleone. Francis Ford Copolla, cel care l-a înlocuit pe Bogdanovich, l-a preferat însă pe Marlon Brando. Din păcate, cu toată faima şi strălucirea câştigate cu filmele sale, Edward G. Robinson nu a fost nominalizat niciodată pentru un premiu Oscar. Cea care a îndreptat, mai târziu, această reală inechitate a fost Academia de Film Americană care în anul 1973 i-a acordat Oscarul pentru întreaga activitate, dar, ca o ironie a sorţii, Robinson a murit cu două săptămâni înainte de ceremonia de înmânare a prestigioasei statuete. Trebuie însă reţinut că actorul Edward G. Robinson a rămas singurul artist de origine română încununat cu un Oscar.

Începând cu anul 1967, România a avut aproape la fiecare ediţie propria sa propunere de nominalizare pentru Oscarul ce se acordă pentru cel mai bun film străin: „Răscoala” (1967), regizat de Mircea Mureşan, „Columna” (1969), în regia Mircea Drăgan, „Mihai Viteazul” (1972), „Osânda” (1977), „Ciuleandra” (1986), „Noi, cei din linia întâi” (1987), acestea patru, din urmă, regizate de Sergiu Nicolaescu, care după 1989 a mai avut o peliculă propusă de Centrul Naţional al Cinematografiei, „Orient Express”, film lipsit de şansa de a intra în selecţia finală. În 2008, Cristian Mungiu, cu filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” a fost cel mai aproape de performanţă, nenominalizarea sa printre cei cinci candidaţi la Oscar stârnind uimire şi proteste chiar din partea criticilor americani de film. La începutul anului 2016, propunerea României la Oscar pentru film străin a fost filmul „Aferim” al lui Radu Jude, film care a câştigat Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin.

levente-molnar

Foto. Levente Molnar

În fine, la Oscar 2016, din distribuţia lungmetrajului maghiar „Son of Saul”, regizat de Laslo Nemeş, care a obţinut premiul Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină, face parte şi actorul român Levente Molnar de la Teatrul Maghiar din Cluj Napoca. Pelicula a triumfat la această categorie la care au concurat filmele „Embrance of the Serpant”, „Mustang”, Theeb” şi „A War”.

Dorin Nadrau.Poza noua

Foto autor: Dorin Nadrau

 

Nicolae Iorga – ambasador al românismului în America

Posted by Stefan Strajer On February - 12 - 2016

Nicolae Iorga – ambasador al românismului în America

Autor: Dorin Nădrău (Michigan, SUA)

 

Mă încăpăţânez şi perseverez în evocarea unor secvenţe notabile din fascinanta noastră istorie, astăzi când în România, Istoria românilor a devenit o disciplină secundară, iar patriotismul continuă să sune fals şi să pară, pentru reprezentanţii media, mai mult retorică electorală, respectiv rating.

În perioada care a urmat încheierii primului război mondial, Nicolae Iorga, personalitate marcantă a neamului românesc, a fost un adevărat purtător de cuvânt, un remarcabil ambasador al tânărului stat român întregit, pentru românii stabiliţi în Statele Unite ale Americii. Profesor specializat în istorie universală, recunoscut ca valoare internaţională, s-a implicat profund în problemele diasporei americane de cea mai diferită natură, avansând abordări originale şi sugerând, deseori, maniere proprii de rezolvare care antrenau şi angajau participarea activă a românilor emigranţi la soluţionarea lor.

Prezenţa savantului pe pământul american este captivantă, atât prin amplul itinerar, cât şi prin contactele şi conferinţele sale, relevând ţelul său constant şi apărat: promovarea energică a unei realiste propagande pentru o mai bună cunoşatere şi o obiectivă apreciere a României în străinătate, accentuând cu precădere asupra rolului important al emigraţiei în acţiunea conştientă de informare a opiniei publice americane despre aspiraţiile sociale, culturale şi naţionale ale României.

La 27 ianuarie 1927, istoricul a ajuns la New York, invitat fiind de clubul „Nicolae Iorga” al românilor americani din Indiana Harbor cu ocazia sărbătoririi a 20 de ani de la înfiinţare. A fost primit cu multă căldură şi deosebit entuziasm de românii din marele oraş american şi împrejurimi, precum şi de reprezentanţii unor însemnate instituţii: „Uniunea & Liga S.R.A.”, ziarul „America”, aşezămintele „Fiii României” şi „Prietenii României”, din New York, clubul „Nicolae Iorga”, „Uniunea Societăţilor Române Greco-Catolice din America”, „Uniunea Evreilor Români din America”, comitetul de recepţie, avându-l în frunte pe ministrul României la Washington.

Sejurul în marea metropolă americană s-a soldat cu un interviu publicat de celebrul cotidian „New York Times”, ziar care a oferit un dejun în onoarea apreciatului oaspete român la care directorul renumitei publicaţii şi-a exprimat intenţia antamării unei mai strânse colaborari cu presa românească. Trebuie menţionată şi împrejurarea că preşedintele „Uniunii Evreilor Români din America”, Leo Wolfson, într-o convorbire cu redactorul-şef al ziarului „America”, a elogiat contribuţia benefică pe care prezenţa în Statele Unite a renumitului savant român o aducea în vederea apropierii celor două grupuri etnice şi a apreciat ca excepţional aportul personal al cărturarului la cunoaşterea justă şi reală a României în Statele Unite.

Traseul istoricului român a inclus în continuare capitala Statelor Unite, Washington, unde a fost primit la Casa Albă de preşedintele Hoover, a vizitat Universitatea, muzeul, casa şi mormântul lui George Washington, după care a plecat la Chicago. A vizitat colonia românească de la Indiana Harbor,  comunitate pe care o considera „un mic Ardeal” şi s-a întâlnit cu români din oraşele Cleveland, Aurora, Canton, Akron, Gary, Youngstown, Warren, Pittsburg, Detroit, Witland, Campbell, Newcastle, Niles, Farrell, Sharon, aparţinând statelor Ohio, Michigan, Indiana, Illinois şi Pennsylvania. I-a vizitat apoi pe românii din Canada şi, traversând America, a ajuns în California, la San Francisco şi Los Angeles. În continuare, a străbătut statele din sud, revenind pe Coasta de Est, oprindu-se în oraşele supraîncărcate de istorie Baltimore şi Philadelphia, despre aceasta din urmă afirmând că deţine „căsuţa unde pe ascuns s-a cusut primul steag al libertţii americane”.

2.16.2.Nicolae Iorga la Detroit

Foto. Nicolae Iorga la Detroit in 1926 cu primarul orasului, John W. Smith si reprezentanti ai Societatii “Unirea Romanilor”

În timpul impresionantei sale călătorii, Nicolae Iorga a susţinut un ciclu de 15 conferinţe la Universitatea Columbia din New York, la Universitatea din Los Angeles, la Universitatea Statului Michigan din Ann Arbor, la Universitatea din Chicago, la Harvard, la Princeton şi Yale, conferinţe în limba engleză, publicate ulterior în România, titlurile lor, diverse, relevând opiniile sale originale în probleme majore de maxim interes pentru acea vreme: „Bisericile de Răsărit şi de Apus”, „Protestanţii în România”, „Sinteza Danubiană”, „Orientări actuale în Balcani”, „Democraţia rurală în sud-estul Europei”, „Influenţa franceză în Răsărit”, „Orientul, Bizanţul şi democraţia ţărănească” etc.

Contribuţia ilustrului istoric la cunoaşterea vieţii sociale, culturale şi economice a românilor emigraţi peste Ocean a fost inclusă în lucrările sale, demne de reală apreciere: „America şi românii din America. Note de drum şi conferinţe”, volum ce înglobează, pe lângă impresiile sale de călătorie, şi textele unui număr de şapte conferinţe relative la Statele Unite ţinute la Teatrul Naţional din Bucureşti, cu temele Pamântul, Naţiile, Istoria, Literatura şi arta, Românii, Anglia şi America: viaţa materială, Cultura; „Scrisori către românii din America”, constituind o adevărată frescă cotidiană a vieţii româneşti, cu valoroase aprecieri asupra stării de lucruri social-economice şi culturale, trădând preocuparea permanentă a autorului pentru menţinerea şi dezvoltarea unui dialog avantajos cu ţara natală, şi „Pe drumuri depărtate”.

Merită  consemnat şi că un eveniment important a fost anunţat de către organul de presă al centralei etnice româno-americane, care contribuise în anul 1921 cu o apreciabilă subscripţie publică la crearea aşezământului de cultură şi învăţământ românesc din comuna natală a celebrului cărturar, anume, acordarea de  către Nicolae Iorga a unui număr de 15 burse pentru tineri americani de origine română la Universitatea Populară de la Vălenii de Munte şi la Universitatea din Bucureşti.

În fine, amplul voiaj american al lui Nicolae Iorga, sub toate aspectele şi cu considerarea detaliată a tuturor consecinţelor, merită evocat şi ca o altă dovadă incontestabilă a uluitoarei sale individualităţi care l-a făcut să se bucure printre contemporani de o strălucită preţuire internaţională. Trebuie recunoscut că pentru români, prin scrisul său şi-au câştigat istoria, atât literatura, arta, presa, biserica, cât şi comerţul, industria, viaţa rurală.

În ansamblul admirabilelor aprecieri de care s-a bucurat în ţară şi în străinătate, un loc aparte aparte îl ocupă cele ale românilor americani care l-au îndrăgit şi admirat, considerându-l, după cum menţionează publicaţia politică şi cultural-naţională a „Asociaţiei culturale a americanilor de origine română”, „The New Pioneer” (vol.3, nr.3, iulie 1945) din Cleveland, Ohio, „una din figurile intelectuale proeminente nu numai ale României, dar şi ale lumii întregi”.

Dorin Nadrau.Poza noua

Foto. Dorin Nadrau

Criza economică a Basarabiei între putere şi mentalitate

Posted by Stefan Strajer On January - 28 - 2016

Criza economică a Basarabiei între putere şi mentalitate

Autor: Galina Martea

 

Cu cât mai mult se înrăutăţeşte situaţia socială şi economică a unei ţări, cu atât mai mult dorinţa clasei de guvernare este în a domina integral puterea statală, respectiv, dominând integral şi bogăţia naţională în propriile interese. Un astfel de fenomen, specific fiinţei umane, reprodus prin conceptul unui „materialism nesăţios/absurd” si al unui „materialism al puterii”, conduce mereu la situaţii de criză, care afectează în mod direct sistemul economic şi social al ţării, şi procesul de existenţă decentă a poporului. Astfel, criza declansată începe a crea probleme serioase în dezvoltarea umană şi socială, iar procesul de degragare a societăţii devine un factor normal al existenţei. În acelaşi timp, clasa dominantă devine tot mai nemiloasă şi indiferentă faţă de necesităţile poporului şi procesele ce se produc în societate, iar explicaţiile de rigoare ale acestora nu sunt altceva decât nişte aberaţii cu argumente constante centrate pe calamităţi naturale, criza mondială, instabilitatea politică, etc. Toate argumentele sunt puse doar pe cântarul necinstei şi neomeniei, şi, totodată, pe nerespectul faţă de popor şi ţară, în aşa mod fiind neglijate atribuţiile reale în procesele de administrare a unei societăţi. Cu regret, nu sunt luate în consideraţie argumentele reale ce cauzează cu adevărat această criză economică şi socială de proporţii catastrofale. Motivul este că nimeni nu este responsabil de nimic şi nimeni nu poartă nicio vină pentru degradarea totală a societăţii, iar guvernatorii sunt numai pentru a ocupa funcţia publică în stat şi pentru a-şi asigura doar necesităţile personale.

Bineînţeles, constientizăm cu toţii că în procesele de dezvoltare a unei ţări pot contribui diverşi factori interni şi externi, inclusiv calamităţi naturale ce pot afecta economia ţării, astfel contribuind negativ la instabilitatea socială, la nivelul de trai al populaţiei, etc. Acesta este un lucru firesc ce se poate întâmpla în cadrul oricărei ţări. Dar, pe lângă toate acestea, este un lucru firesc că şi clasa de guvernare trebuie să fie responsabilă de acţiunile sale şi de modul cum relatează tabloul real al dezvoltării sociale şi al piedicilor ce intervin atât de grav în distrugerea totală a economiei naţionale şi a bunăstării sociale. Aici ar urma să fie puse în discuţie, în mod public, acţiunile concrete ce sunt întreprinse şi realizate de clasa dominantă în soliţionarea tuturor problemelor din societate; care sunt succesele şi insuccesele proceselor economice şi sociale; şi, nu în ultimul rând, care sunt veniturile personale ale guvernanţilor, care de la o zi la alta devin tot mai consistente , iar aceştea devin tot mai bogaţi în timp ce poporul devine tot mai sărac în pas cu întreaga ţară. În mod special, să fie o claritate şi transparenţă totală la capitolul „venituri şi cheltuieli” pentru clasa de guvernare. În caz contrar, absenţa discuţiilor publice şi absenţa explicaţiilor de rigoare cu privire la capitalul existent al clasei dominante, realitatea denotă faptul că criza economică şi socială se intersectează în mod direct cu acţiunile ilegale realizate de guvernatorii ţării. Deci, criza socială şi economică se aprofundează tot mai mult în cadrul ţării, aceasta nefiind simţită/trăită doar de clasa dominantă. Oamenii puterii continuă să-şi menţină existenţa printr-un belşug exagerat, având la bază şi în proprietate bogăţia statului, iar poporul continuă să existe tot mai deprimat, având la bază o administrare incapabilă şi necivilizată. În această situaţie, cu certitudine, se conturează nivelul de mentalitate a clasei de guvernare, care, prin acţiunile realizate şi modul de comportare, îşi autodetermină de sine stătător care le este identitatea personală şi publică într-o societate. Astfel, putem defini că, fiind adepţi ai materialismului, puterea statală din Basarabia/R.Moldova negligează la extrem conceptul idealismului corelat cu existenţa unui popor. Pentru oamenii puterii nu există idealuri nobile, valori naţionale, interese de bunăstare a poporului.   Deci, constiinţa clasei dominante este destul de departe faţă de totalitatea proceselor autentice ce au loc în lumea modernă.

Acţiunile clasei dominante din Basarabia sunt complet contradictorii lumii civilizate şi, astfel, compromit imaginea ţării şi a poporului atât în interior, cât şi în exterior. Omul societăţii/poporul este elementul cel mai neînsemnat şi neprotejat, iar necesităţile şi nevoile acestuia pentru clasa de guvernare există ca factor derivat al existenţei sociale. Întreaga societate se confruntă cu supraviețuirea, cu nedreptatea socială, cu criza economică doar din motivul că poporul este guvernat de indivizi mediocri/incapabili/nesimtiţi, care nu ştiu şi nu au sesizat încă ce înseamnă inteligenţă, civilizaţie, evoluţie, dezvoltare umană şi socială. Mediocritatea, fără morală, s-a infiltrat în măduva puterii din stat, astfel, coordonând în mod arbitrar/dezechilibrat toate procesele sociale, economice şi politice, totodată, instaurând anarhia în stat la toate treptele de existenţă. Iar poporul, fiind într-o agonie totală, încearcă să mai creadă şi să mai emane speranţă într-o realitate plină de sărăcie şi umilinţă. Puterea, plină de funcţionari cinici, conduce o ţară, la figurat, doar pentru a fi stăpână în propriile necesităţi şi interese ce sunt axate doar pe un materialism absurd al existenţei. Clasa dominantă, atribut al puterii, utilizează statul ca un instrument în propriile interese, astfel dezvoltând/instaurând fărădelegea, corupţia, criminalitatea, nedreptatea socială. Pentru ei nu există nici într-un mod nevoile şi problemele poporului.

Criza economică, politică şi socială din Basarabia, cu caracter extrem de dezastruos, instaurată la toate treptele de existenţă, este derivatul mentalităţii a persoanelor ce conduc ţara. Oamenii puterii, prin comportamentul inuman al conducerii, au distrus propriul stat, propriul popor, care este doar un produs al existenţei şi nu un produs al bunăstării. Poporul continuă să existe doar pentru a menţine şi suporta greul crizei economice, politice şi sociale. Pe când clasa politică şi de guvernare se îmbogăţeste la nesfârşit de pe spatele acestei crize economice, care a atins apogeul. În structurile de guvernare ale statului tinde tot mai mult mediocritatea care doreşte să-şi rezolve numai interesele personale. Tot ei, în timp, însuşesc foarte bine fenomenul de a obţine averi şi venituri băneşti de proporţii exagerate prin metode ilegale, iar prin poziţia pe care o ocupă în structurile de conducere reuşesc să se infiltreze mai uşor în sfera de influienţă a ţării. Guvernând ţara prin metode necivilizate, aceştea se adaptează uşor la „teoria scurgerii”, sau mai bine zis la sustragerea tuturor bunurilor din buzunarul public al statului, ulterior devenind averea personală. Puterea destul de evidentă în Basarabia este un factor al mentalităţii care se răsfrânge destul de negativ în reglarea tuturor proceselor economice, politice şi sociale din cadrul ţării. Criza economică şi socială este rezultatul conducerii prin forme primitive, având la bază fărădelegea şi corupţia, care este o abatere totală de la moralitate. Astfel, întreaga societate este supusă unui proces de intimidare, care, la rândul lui, filtrează într-un mod foarte sigur poporul şi anume: în a produce efectul pozitiv în spălare de creiere. Astfel, poporul devine subjugat până la măduvă în mizerie şi nedreptate, în aşa mod neconştientizând corect procesele reale ce au loc în societate.

basarabia

Criza economică, la cel mai înalt nivel, este prezentă în R.Moldova în toate domeniile de existenţă socială şi de subzistenţă umană. Aceasta are loc în condiţiile când ţara timp de 25 ani a fost mereu finanţată de creditori externi şi asigurată cu mijloace băneşti enorme din partea organismelor internaţionale (FMI, Banca Mondială şi UE, Banca Europeană de Investiţii, Banca Europeană pentru reconstrucţie şi dezvoltare, etc.). Împrumuturi băneşti, cu dobândă şi fără dobândă, granturi, ajutoare materiale destul de impunătoare până la ziua de mai ieri. Mijloace băneşti destul de reprezentative pentru o ţară atât de mică, credem, ar fi soluţionat într-un mod oarecare problemele societăţii pentru a nu se ajunge la falimentul economic total şi la un nivel înspăimântător de sărăcie socială/umană (ultimul loc în clasamentul european şi printre ultimele locuri în clasamentul mondial). Este de necrezut faptul că cifra de 6,495 miliarde dolari S.U.A., datoria externă a R.Moldova în 2014 (datele Bancii Naţionale a Moldovei), nu a servit nici într-un fel la prosperarea sau menţinerea cât de cât decentă a societăţii, având în subordine o populaţie doar de 3.555.159 persoane (exclusiv teritoriul transnistrean și municipiul Tighina), conform estimărilor Biroului Naţional de Statistică. Potrivit estimărilor FMI, la începutul anului 2015 pentru prima dată în istorie, datoria externă totală a R.Moldova a atins cota egală cu valoarea PIB-ului. Conform rapoartelor prezentate de BNM, datoria externă a ţării între anii 2001-2005 a avut o stabilitate cât de cât relativă, însă începând cu anul 2006   datoria externă a ţării a fost mereu într-o creştere galopantă. Acest lucru denotă faptul că în cadrul ţării au intrat mijloace băneşti impunătoare, dar, necătând la toate acestea, societatea a devenit tot mai săracă şi ruinată complet economic. Aici poate servi exemplul cu dispariţia unui miliard de dolari din trei instituţii bancare a Moldovei, care au constituit 15% din Produsul Intern Brut (PIB) al ţării (relatează Agenţia de Ştiri AFP). Luând în consideraţie datoria externă a ţării şi nivelul de trai al poporului, atunci putem confirma că puterea statală nu este absolut deloc capabilă să administreze o societate. Cu atât mai mult, clasa dominantă a acestui stat este o eroare gravă a administrării care nu ştie să promoveze nici înt-un fel valorile identitare naţionale, procesele economice şi sociale, relaţiile umane dintre individ şi putere. Respectiv, banii împumutaţi de la creditori externi (inclusiv, ajutoare materiale/financiare acordate ţării în toţi aceşti ani, după 1991) dacă ar fi fost utilizaţi în modul cel mai transparent şi echitabil în folosul poporului şi al întregii societăţi, atunci, cu certitudine, nu s-ar fi ajuns la o asemenea situaţie catastrofală. Cu atât mai mult, decalajul între nivelul de trai al guvernanţilor şi al poporului este o realitate certă ce demonstrează în mod evident care este forma de echitate socială în acest stat şi cum sunt distribuite bunurile materiale şi financiare fiecărui cetăţean. Astfel, mediul social în care fierbe şi există societatea şi omul societăţii poate fi comparat cu o catastrofă umanitară, nimic altceva de spus.

Deci, criza economică şi socială prezentă în societatea basarabeană va exista atât timp, până când nu va fi remodelată mentalitatea clasei politice şi a celor persoane ce guvernează ţara. Nici un miracol nu va putea salva situaţia critică a acestui stat şi popor până când la putere vor exista oameni şi funcţionari publici cu o mentalitate coruptă, necinstită şi incompetentă. Astfel, este necesar, în regim de urgenţă, remodelarea   mentalităţii, ca necesitate absolută a existenţei, care, credem, poate va realiza schimbarea pozitivă în viaţa politică, socială şi economică a ţării. Prin urmare, eliminarea şi reducerea totală a cadrelor necalificate şi necinstite din puterea statului este o condiţie de neamânat, aceasta fiind completată, în regim de urgenţă, cu cadre competente şi oneste, având ca suport o mentalitate deschisă/civilizată.

G. Martea, foto 45,jpg

(Galina MARTEA, dr., savant, scriitoare)

Către IPS Nathaniel Popp al Episcopiei Ortodoxe Române din America

Posted by Stefan Strajer On January - 27 - 2016

Către IPS Nathaniel Popp al Episcopiei Ortodoxe Române din America

(Scrisoare deschisă)

Ȋn situația actuală creată de d-voastră din motive de neȋnțeles pentru noi și viitorul episcopiei de la Vatră venim cu anunțul nostru deschis și sincer de-a ne asculta doleanțele noastre de enoriași fideli și susținători ai Vetrei.

Ȋn primul rȃnd noi cei care vă scriem suntem 95% din membrii episcopiei. Am fost născuți, botezați și crescuți ȋn Romȃnia, ȋn tradițiile noastre ortodocse romȃnești și dorim a le continua și trăi și aici pe continentul nord american cel puțin ca și acolo, dacă nu și mai bine, ȋnsă suntem ȋmpiedecați de d-voastră cei care nu ne puteți ȋnțelege pentru că n-ați trăit ȋn ortodoxia romȃnescă niciodată.

De aceea este creată această situație neplăcută, care nu se mai poate continua. Prin suspendarea Preasfințitului Irineu Duvlea s-a pus capac la toate abuzurile ce le-ați făcut ȋn decursul anilor, pe care le-am tolerat.

Noi vă aducem aminte următoarele și-am dori să nu le uitați:

  1. Noi vrem pace nu război și Preasfințitul Irineu ȋnapoi.
  2. Banii noștri din membriile personale susțin Vatra așa cum banii patriarhiei au cumpărat-o și aceștia se pot și opri. Dacă nu ne ascultați și faceți ce vă cerem noi nu mai plătim membria pe anul 2016 și nu mai susținem bisericile cu nici-un fond.
  3. Organizarea Bisericii Ortodoxe este Teocratică nu dictatorială ca la catolici, adică după legile lui Dumnezeu și a Bisericii Sale se constituie o democrație aproape de perfecțiune, ȋnsă d-voastră ați transformat-o ȋntr-o dictatură groaznică, ne mai ȋntȃlnită nici ȋn viața laică. Vă rugăm reveniți la forma ortodoxă de conducere și administrare și ne ascultați (noi suntem majoritatea) pȃnă nu este prea tȃrziu.
  4. Ȋncetați cu susținerea homosexualilor din episcopie prin expulzarea lor.
  5. Ȋncetați cu pedepsirea abuzivă a clerului (fără motive), numai a vă impune punctul d-voastră de vedere, ȋn destrimentul Biserici și al episcopiei.
  6. Ȋncetați folosirea poziției de episcop și folosirea episcopiei spre beneficii proprii.
  7. Ȋncetați sutragerea fondurilor episcopiei ȋn conturile proprii.
  8. Ȋncetați de-a mai fi membru ȋn organizații oculte ca masoneria și altele.
  9. Respectați hotărȃrile congreselor de la Vatră din anii precedenți referitoare la UNIREA cu cealaltă episcopie romȃnească din America. (RE: Congresul din 2010, 2015 ș.a.)
  10. Da-ți-ne răspuns la scrisoarea noastră ȋn viitorul număr din solia din acest an (Ian, Feb. a. c.) 2016.
  11. Dacă una dintre acestea nu le puteţi împlini da-ţi-vă demisia, nu meritaţi să ne conduceţi!!!

 

PS   Scrisoarea a fost trimisă la toate ziarele și presa romănească din USA și Romȃnia

Pr. Remus Bleahu (în numele preoţilor semnatari ai acestei scrisori)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Foto. Congresul Episcopiei de la sediul “Vatra Romaneasca” (Jackson, Michigan) din 2008

Documentarul „Armânii”, lansat cu succes și la televiziune!

Posted by Stefan Strajer On January - 27 - 2016

Documentarul „Armânii”, lansat cu succes și la televiziune!

Autor: Ana Magdin (Bucureşti)

 

ARMÂNII de la faimoșii Manakia la Nu sunt faimos dar sunt aromân! – „di la faimoșl’i Manakia pân di Nu hiu faimos….”

 

Iată că, după marele succes cu primul film în limba aromână, „Nu sunt faimos dar sunt aromân”, vine rândul documentarului „Armânii”, o nouă creație cinematografică, trecută tot prin mâna, inima, spiritul și întreaga istorie armânească din sufletul marelui regizor, Toma Enache. Atât filmul „Nu sunt faimos dar sunt aromân” cât și documentarul „Armânii”, au fost difuzate de Neptun TV, în perioada sărbătorilor de iarnă de câte 4 ori, în săptămâna 29 decembrie 2015 – 6 ianuarie 2016. Nici nu este greu de ghicit că ambele au fost în topul audiențelor la acest post de televiziune care este unul dintre cele mai vizionate dar și la TVR2, succesul a fost uriaș, difuzarea a avut peste 400.000 de telespectatori, la cele două difuzări! Prin tot ceea ce face Toma Enache, prin tot ceea ce intuiește să facă, pe tot ce-și lasă amprenta strămoșească, Toma, ne învață că trebuie să iubim, să respectăm și să ajutăm chemarea sângelui, păstrarea graiului din moși-strămoși care strigă să nu fie abandonat și unirea sufletelor pentru cauze bune, nobile!

2

„Documentarul mi-a adus niște satisfacții incredibile. Prezența chiar la festivalul care poartă numele celor doi Armâni pionieri ai cinematografiei balcanice „Festivalul Internațional Manakia Brothers”, apoi la „Balkan fillm & food Festival” iar acum, urmează să plecăm în America și în vară, la „Venice film Week”. Cred că acest documentar recuperează trecutul Armânilor și le dă speranțe pentru viitor”, ne spune cu multa bucurie, regizorul Toma Enache!

1

Așadar, „ARMÂNII”… se pregătesc de „Venice Film Week”! Documentarul este în selecția oficială de la Veneția! Toma Enache ne spune că în luna martie a acestui an, va pleca într-un turneu în America, pentru prezentarea documentarului “ARMÂNII”.

Tot anul acesta, regizorul dorește să demareze un nou film dacă va găsi finanțarea necesară! Scenariul e gata, o poveste fabuloasă, inspirată din povești uluitoare de viață.

Pentru toți cei care doresc să facă donații pentru următorul film al regizorului Toma Enache, să acceseze site-ul http://lasteaua.ro/, sectiunea Donații.

Felicitări și mult noroc, Toma Enache! Urmează-ți calea!

Ana Moroșanu Magdin

EPIGRAME

Posted by solariu On January - 25 - 2016

Sorin Olariu - poza Curentul

GASTRONOMIE GEOPOLITICĂ

Românul nostru, plin de zel,
Întoarce faţa spre Apus:
Mai bine Varză de Bruxelles
Decât Salată a la Russe!!!

:)

INTEROGATORIU

M-au dus aseară la Chestură
Că scriu articole cu tentă
Și-atât de mult mă descusură
C-abia mă coase-o asistentă.

:)

PARADOX ROMÂNESC

Când românii sunt pe-afară
Se topesc din dor de țară,
Iar în țară se usucă:
Se topesc din dor de ducă.

:)

DIVORȚ AMIABIL

Să divorţăm civilizat,
Că doar niciunul nu-i mai breaz:
Tu nu mă suferi când sunt beat,
Eu nu te sufăr când sunt treaz!

:)

NEUROLOGUL

Pacienți cu fel de fel
De probleme neuro
Vin cu sutele la el…
De dolari sau euro.

:)

„Seara unui regal” la biblioteca Astra din Sibiu

Posted by Stefan Strajer On December - 22 - 2015

„Seara unui regal” la biblioteca Astra din Sibiu

Autor: Alexandra Drăguț

Patru cărţi deosebite au fost lansate rând pe rând, marţi seara, respectiv în 27 octombrie 2015, la Biblioteca ASTRA din Sibiu, în prezenţa unor distinşi autori din ţară şi din străinătate şi a cititorilor sibieni, care timp de trei ore au savurat cu încântare întregul program. Evenimentul găzduit de Biblioteca ASTRA a fost organizat de Universitatea „Lucian Blaga” în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România și cu Consiliul Judeţean Sibiu, reprezentat la serată prin persoana consilierului Radu Nechit.

Titlurile celor patru cărţi sunt: Lucian Blaga şi ultima lui muză, de Anca Sîrghie, Ze­vedei Barbu, Metafizică şi umanism, ediţie îngrijită de Marin Diaconu, sosit la acest eveniment din Bucureşti, Zevedei Barbu, psiholog, sociolog şi filosof, român şi englez de Daniela Maci din Oradea şi Michael Finkenthal, venit de la Universitatea din Maryland Columbia, S.U.A., şi Radu Stanca, profil spiritual, de Marin Diaconu şi Anca Sîrghie. În cadrul lansării, actorii Lerida Buchholzer, Gabriela Neagu, Dana Lăzărescu   şi Mihai Coman de la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu   au susţinut un recital din lirica poeţilor Lucian Blaga şi Radu Stan­ca şi au citit din eseurile lui Zevedei Barbu.

Un prim moment   al seratei a fost susţinut de   Maria Muguraş Petrescu, publicista lansând volumul Lucian Blaga şi ultima lui muză, o carte-document   în care autoarea, Anca Sîrghie, prezintă în primele două părţi interviul pe care l-a realizat cu o cvasinecunoscută “doamnă a literaturii ro­mâne”, Elena Daniello, iar într-o a treia parte intră în dialog imaginar chiar cu Lucian Blaga. „Sunt fericită-va afirma Anca Sîrghie- că exact în dreptul meu s-a deschis sufletul unei asemenea femei delicate, care tăinuise iubirea aceasta mulţi ani, vrând să nu deranjeze pe nimeni. Am avut față de prietena mea Elena Daniello o datorie morală, pe care acum și astfel mi-o împlinesc. A­ceastă carte este rodul unei experienţe scriitoricești inedite- a precizat autoarea-. Este probabil a 30-a carte la care am lucrat, dar niciodată nu s-a întâmplat ca mai întâi ea să aibă forma unui film documentar, (desigur că mă refer la cel intitulat Amintiri despre Lucian Blaga, cuprinzând dialogul meu cu Elena Daniello înregistrat în 1998 la Cluj-Napoca), şi numai apoi să devină text pe hârtie.”

Cu atât mai neobișnuit – va observa Maria Muguraş Petrescu – este faptul că abia ieșită de sub tipar, cartea a ajuns la românii din California, unde în aprilie 2015 ea a fost lansată de istoricul Gh. Naghi la Casa Română, ca în Denver, capitala statului Colorado, ea să fie prezentată de profesorul Sebastian Doreanu la Cenaclul “Mircea Eliade”. În lunile ce au urmat cartea a fost comentată direct şi radiofonic în comunitățile românilor din Michigan și la cei din statul Ohio, unde la Cenaclul “Cafeneaua de cultură” din Cleveland, autoarea a răspuns invitației scriitorilor comunității locale de trei ori, la mici intervale. În aceste întâlniri cu românii americani, Anca Sîrghie le-a vorbit despre Mihai Eminescu, Lucian Blaga și despre Radu Stanca, oferindu-le “adevărate lecții de literatură română”, așa cum va mărturisi cu emoție doctorița Doina Antonescu, sosită împreună cu mama dânsei, Maria Cristea, tocmai din statul Pennsylvania, ca să asculte la Cleveland conferința universitarei de la Sibiu. Interesul stârnit   în Statele Americii de noua cartea a Ancăi Sîrghie a explicat și invitațiile primite din partea unor români din Canada, ţară unde dânsa a conferențiat și a lansat cartea Lucian Blaga şi ultima lui muză la Societatea “Graiul românesc” din Windsor și la Câmpul Românesc de la Hamilton, în cadrul celei de a 45-a ediții a Săptămânii Internaționale a Culturii Române.

 

IMG_0775

Foto. Actorii Mihai Coman, Lerida Buchholzer (în picioare), Dana Lăzărescu şi organizatoarea evenimentului, Anca Sîrghie

Maria Muguraş Petrescu a continuat prezentarea, propunându-şi să răspundă la întrebarea: „În ce constă importanța acestei cărți?” Elena Daniello, ultima muză care l-a inspirat pe Lucian Blaga, s-a apropiat de poet în cel mai aspru deceniu al vieţii şi activităţii lui creatoare. De asemenea, şi soţul doctoriței, Leon Daniello, era un prieten bun al poetului, un sfătuitor în anii când Blaga   traducea poemul Faust al lui Goethe. Elena și Lucian au devenit prieteni de taină după ce Blaga fusese dat afară din Academia Română și din Universitatea de la Cluj, nemaiputând să publice nimic din ceea ce scria în țara ocupată de comuniști. Ca mulți dintre intelectualii români ai “obsedantului deceniu” (1950-1960), în fiecare noapte ei se temeau că vor fi ares­taţi. O umilință mai mare nu poate exista pentru un creator autentic decât cea trăită de bibliotecarul indezirabil Lucian Blaga, obligat să-și dea propriile volume la moara de hârtie. De aceea, el se simţea “mort ca poet”, iar “Elen”, cum era ea numită de cei apropiați, este ființa inteligentă, cultivată și sensibilă care i-a retrezit optimismul necesar creaţiei. Datorită ei, poetul Lucian Blaga a avut șansa unei renașteri sufletești și creatoare pe care poetul o definește astfel:” Aceasta este nu bătrânețea, ci adolescența triumfătoare, păstrată prin voia destinului în mine, timp de decenii pentru clipa singurei întâlniri cu iubirea.“ Dacă Mihai Eminescu definea dragostea ca pe un “farmec sfânt”, Lucian Blaga se referea la Elen în poezia Portret, glorificând, așa cum formula poetul   “sfânta ta planetă“, pentru descrierea căreia “culori eu n-am în graiul lumii,/ și nici uleiuri pe paletă”. Poetul a reînceput să scrie versuri de dragoste ca în prima tinereţe, cuprinse în ciclul Vară de noiembrie, și a încheiat opera filosofică prin care a constituit un sistem de gândire propriu. Locul Elenei este, după cum confirmă versurile blagiene, între marile femei adorate din literatura universală, precum Francesca da Rimini din capodopera lui Dante Alighieri și Margareta poemului scris de Goethe. Lucian și Elena   au trăit o iubire adevărată, dar dramatică, ce îmbogăţeşte istoria literaturii române contemporane, fapt evidențiat strălucit prin dialogul consemnat de Anca Sîrghie în noua ei carte. Tocmai de aceea, noua apariție editorială este în primul rând un valoros document de istorie literară. Maria Muguraș Petrescu a realizat o cuprinzătoare şi aplicată recenzie de carte, care urmează să fie prezentată în reviste de cultură din țară și din străinătate. Versurile recitalului susţinut de actorii sibieni au augmentat imaginea „doamnei”, care merită un loc special între femeile literaturii române.

IMG_0788

Foto. Decanul Dumitru Batâr vorbind despre Zevedei Barbu. Dde la stânga: Lerida Buchholzer, Dana Lăzărescu, Anca Sîrghie

Al doilea moment al seratei a adus în atenţia publicului prezent o lucrare solidă de 720 de pagini, intitulată Radu Stanca, profil spiritual, prelungind cercetarea realizată în 2012 sub titlul Dăltuiri de aceiași doi îngrijitori de ediție, Marin Diaconu şi Anca Sîrghie. Este o carte-document ce va rămâne în istoria literaturii, completând strălucit exegeza stanciană. Lucrarea cuprinde, după cum a consemnat Marin Diaconu, o sec­venţă de reală valoare, Repere biobibliografice și spirituale. 1920-2014, un capitol Ra­du Stanca, despre el însuşi, urmat de Valorizări critice cu opiniile celor mai importanți critici literari care au cercetat pe autorul transilvănean. Noua exegeză   mai cuprinde un capitol de Evocări, alte texte inedite ale scriitorului şi cele 50 de pagini cu ilus­traţii edificatoare. “Este o carte-document de mare valoare pentru istoria literară, pentru că în ea se reconsti­tuie biografia scriitorului cu multe amănunte pe care nu le-am avut până acum în vedere. Pe lângă bibliografii minuțioase, devenite un instrument excelent de lucru pentru viitorii monografi și eseiști- a spus Anca Sîrghie- eu ţin foarte mult la capitolul Evocărilor, dinspre finalul cărții. Am surprins în el persoane care l-au cunoscut pe scriitor şi le-am creat dorinţa de a face mărturisiri despre Radu Stanca. Între ei sunt actori nonagenari, prieteni sibieni, colegi de-ai scriitorului regizor, cât și oa­meni din alte părţi ale lumii. Chiar în Canada am descoperit pe poeta Veronica Lerner, care ne-a oferit câteva amin­tiri despre familia Stanca. Pentru că în urma unei documentări de înaltă valoare, oferim prin lucrarea de față repere indispensabile editorilor care sperăm că vor realiza cât de curând mult aşteptatele Opere complete de Radu Stanca, fără falsă modestie apreciez că avem în față o carte care va rămâne în istoria literaturii”.Despre valoarea cărții Radu Stanca. Profil spiritual a vorbit şi istoric literar Mircea Braga, care a avut mai multe tangențe cu personalitatea și cu opera dramaturgică a scriitorului.

P1090733

Foto. Publicista Maria Muguraş Petrescu lansează cartea “Lucian Blaga şi ultima lui muză”. De la stânga.: Mihai Coman, Lerida Buchholzer, Dana Lăzărescu, Anca Sîrghie, Radu Nechit, Michael Finkenthal, Marin Diaconu

La fel de interesante sunt cele două cărți dedicate psihologului și filosofului Zevedei Barbu, universitarul clujean care prigonit fiind politic, după cum a relatat Marin Diaconu, creionându-i biografia, va părăsi țara și va continua să scrie, activând în Anglia și apoi în Brazilia, unde a și murit în anul 2000 . Tocmai pentru că destinul l-a rupt de țară, opera lui Zevedei Barbu a fost uitată decenii de-a rândul, astfel că inițiativa lui Michael Finkenthal, sosit anume în cadrul proiectului său recuperator la fastul eveniment cultural sibian consemnat aici, are drept țintă scoaterea la lumină a unei asemenea personalități reprezentative a culturii naționale și a diasporei române din Brazilia. Ţin să-l felicit pe profesorul univ. Michael Finkenthal de la Universitatea din Maryland Columbia, S.U. A. pentru proiectul său şi pe colegii dumnealui din ţară care îl susţin cu pasiune profesională.

Despre cele două cărți ce evidențiază personalitatea lui Zevedei Barbu a vorbit și decanul Dumitru Batâr, care în dimineața aceleiași zile a invitat pe profesorii Michael Finkenthal și Marin Diaconu la un dialog cu studenții specialității Sociologie de la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu. Afișul acelui moment academic a avut și o formulare edificatoare, anume Întoarcerea Profesorului Zevedei Barbu la Universitatea din Sibiu, formulare explicată prin faptul că în anii celui de-al Doilea Război Mondial tânărul de o sclipitoare inteligenţă Zevedei Barbu fusese asistentul lui Lucian Blaga la Sibiu.

P1090735

Foto. Criticul literar Mircea Braga depănând amintiri despre Radu Stanca. Din stânga: Mihai Coman, Gabriela Neagu, Lerida Buchholzer, Dana Lăzărescu, Anca Sîrghie

Proiectul lansării de două ori duble de la Sibiu a continuat la Cluj-Napoca, la Deva și Bistrița, la Timișoara și București. Pretutindeni publicul țintă în proiectul profesorului Michael Finkenthal şi în lansarea noilor cărţi despre Lucian Blaga şi Radu Stanca au fost în primul rând studenții și masteranzii, tinerii cititori, adică cei ce pot folosi șansa de a-și forma un model de muncă închinată științei sau artelor, urmând totodată să ducă mai departe cercetarea generațiilor mature de   ieri și de astăzi.

Emigranţi români consemnaţi de istoria Americii până la sfârşitul primului Război Mondial

Autor: Dorin Nădrău (Grand Rapids, Michigan)

 

Atât literatura izvorâtă din interesul celor preocupaţi de diaspora, precum şi relatările scrise şi orale ale americanilor de origine română (în majoritatea lor, urmaşi ai foştilor imigranţi plecaţi din provinciile Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş şi Bucovina) sunt cvasiunanime în a considera că începuturile emigrării românilor în S.U.A. datează din perioada imediat următoare anului 1850. Oficial, statisticile nord-americane menţionează pentru prima oară, la rubrica privind naţionalitatea, abia în 1881, prezenţa a 11 imigranţi români. Cu toate acestea, informaţiile ulterioare furnizate de statisticile oficiale, precum şi documentele private din România şi America ale românilor americani atestă că emigrarea în S.U.A. a românilor a început cu mult înainte.

Astfel, către jumătatea secolului al XVIII-lea, a fost consemnată cu certitudine prezenţa unui vrednic român în Lumea Nouă: în luna martie a anului 1775 ilustrul om de ştiinţă, diplomat şi luptător pentru independenţa americană Benjamin Franklin, semnala într-o corespondenţă relaţia sa cu Samuel Damian, preot ortodox român din Transilvania, precum şi prezenţa acestuia în America. Profund interesat de un domeniu nou al fizicii, electrostatica, în care se iniţiase în Europa, prin contactul cu savantul american, el îşi adânceşte cunoştinţele în acest domeniu. Samuel Damian şi-a câştigat existenţa cu demonstraţii şi experienţe efectuate cu aparate electrostatice proprii în mari oraşe ale Americii coloniale, ca Philadelphia, Charleston ş.a. Susţinută şi animată de pasiunea comună pentru ştiinţă, relaţia celor doi se constituie într-un episod incontestabil al relaţiilor timpurii româno-americane, având o evidentă semnificaţie simbolică.

Lucrările de specialitate apeciază că prima etapă a imigrărilor româneşti în S.U.A., constând din câteva zeci de persoane, s-a înscris într-un proces european general, anume refugierea unei părţi a revoluţionarilor din Europa în America după înăbuşirea Revoluţiei de la 1848, în contextul indubitabil al declanşării prigoanei antirevoluţionare în toate colţurile vechiului continent aprinse de flacăra revoluţiei.

Din punct de vedere al evaluării corecte a prezenţei româneşti pe pământ american, se poate afirma cu convingere că secolul al XIX-le este secolul Pomutz. Născut în anul 1818 în oraşul Gyula din imediata apropiere a graniţei Ungariei cu România, George Pomutz provenea dintr-o familie română ortodoxă, aflată ea însăşi în pribegie. A urmat cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii din Pesta şi a practicat pentru puţin timp magistratura. În 1848, din motive încă neelucidate, se înrolează în armata naţională ungară, având gradul de căpitan, decizie care îi va scimba, cu consecinţe imprevizibile, tot restul vieţii.

După înfrângerea revoluţiei maghiare, împreună cu alţi douăzeci de camarazi pleacă la Paris, de aici la Londra, iar apoi, în februarie 1850, în Statele Unite unde cere azil politic. George Pomutz primeşte în 1855 cetăţenia americană „cu toate drepturile şi privilegiile” şi în 1861 se înrolează ca sublocotenent în Regimentul de Voluntari 15 Infanterie, Iowa (stat admis în  Uniune în 1846). Guvernatorul statului Iowa îl considera în anul 1865 „printre cei mai capabili şi mai merituoşi ofiţeri”. Participă la Războiul Civil cu rezultate remarcabile datorate unor memorabile fapte de arme, iar în anul 1862 este grav rănit în luptele de la Shiloh, fiind avansat în anul 1863 la gradul de maior, apoi la gradul de colonel, iar în 1865, iar prin ordinul din 22 Iunie 1867, la general de brigadă, grad acordat începând cu 1867 pentru merite deosebite. Preluând comanda Regimentului 15 Infanterie, Iowa, participă la cinci campanii decisive împreună cu celebrul general William Tecumseh Sherman, alături de care defilează la 24 Mai 1865, la încheierea ostilităţilor, pe Bulevardul Pennsylvania din Washington în faţa preşedintelui Andrew Johnson şi a membrilor cabinetului american. Merită menţionat că bătălia pentru Atlanta, la care George Pomutz a luat de asemenea parte, este considerată în unanimitate de istorici „o confruntare a uriaşilor”. A fost numit consul în 1866, apoi consul general al Statelor Unite la St. Petersburg n anul 1874, rămânând în funcţie până în anul 1878 când este înlocuit de succesorul său, William H. Edwards. A murit în 1882 în împrejurări rămase neclare, în oraşul nopţilor albe.

Mai trebuie precizat că George Pomutz n-a fost doar militarul probând cu prisosinţă bravură, inegrutate şi abilitate de comandant, ci a fost şi un mare diplomat şi om de cultură, autor al cel puţin două lucrări remarcabile, dintre care una merită menţionată, şi anume, istoria, apreciată ca cea mai exactă până astăzi, a Regimentului 15 Infanterie, Iowa. Contemporanii l-au preţuit ca pe un „om de cultură universal” care părăsind Europa după înfrângerea unei revoluţii, cea din 1848, a contribuit decisiv la la victoria altei revoluţii, cea împotriva sclaviei, peste Ocean.

În Iowa, George Pomutz s-a aflat în tovarăşia mai multor camarazi de arme din timpul revoluţiei transilvane, dintre care cel mai apropiat îi era un anume Dragoş. Un alt român participant la Războiul Civil american a fost moldoveanulă Eugen Alcaz, despre care se crede că a căzut în lupta de la Bull Run din 18-21 Iulie1861. Într-o alta variantă, Eugen Alcaz, rudă cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a urmat cursurile Şcolii Superioare de Aplicaţii Militare din Metz, Franţa, s-a înrolat apoi în armata preşedintelui Abraham Lincoln şi a fodt numai grav rănit la Bull Run, după care, revenit în Moldova, a fost colonel în armata română şi a murit în anul 1892. Căpitanul Nicolae Dunca, ucis în Războiul Civil în 1862 şi Constantin Teodorescu, mort în explozia unui vas de război în portul Havana, în 1892, sunt alţi doi militari români în armata americană.

George-Pomutz

Foto. Generalul George Pomutz

În fine, se cuvine subliniate atitudinea întregii comunităţi românilor din America acelor ani faţă de opţiunile politice majore ale naţiunii americane, precum şi angajarea morală şi materială în efortul de război general al Americii din anii 1917-1918. Astfel, situaţia internaţională deosebit de dificilă de la încheierea celui de-al doilea an de război, orientarea tot mai vădită a opiniei publice şi a politicii guvernului american către Puterile Aliate europene, a generat afirmarea poziţiei românilor din S.U.A. în primul schimb de mesaje dintre Uniunea Societăţilor Româneşti din America (U.S.R.A.) şi Casa Albă. Răspunsul primit de la Washington relevă aprecierea pozitivă a şefului puterii executive americane faţă de atitudinea loială şi de angajare politică a grupului românilor americani.

Declaraţia de război a Statelor Unite împotriva Germaniei de la 7 Aprilie 1917 a găsit mişcarea de organizare a voluntarilor români gata pregătită, astfel că la apelul preşedintelui Wilson de la 20 Aprilie 1917 de înrolare voluntară în armatele S.U.A. au răspuns peste 6000 de români cu vârste cuprinse între 21 şi 24 de ani. Trebuie să mai menţionăm faptul că, după intrarea S.U.A. în războiul mpotriva Germaniei şi Austro-Ungariei nici un român transilvănean din America nu a făcut uz de cetăţenia austro-ungară pentru a refuza serviciul în armata americană, U.S.R.A. desfăşurând în acest sens o susţinută activitate mobilizatoare pe lângă recruţii români din diferite unităţi militare.

Efortul material şi uman al românilor din America a constituit în anii războiului şi în cei următori obiectul unor aprecieri elogioase atât în Congresul american, cât şi în coloanele presei americane. Semnificativă pentru sacrificiile emigraţiei româneşti este o declaraţie făcută la acea vreme de John Cooper, membru al Congresului Statelor Unite, care cu ocazia adunării naţionale a românilor din Youngstown, Ohio din 9 Martie 1918 omagia astfel comportamentul exemplar al românilor transilvăneni înrolaţi în armata americană: „Românii din America, în proporţie cu numărul lor, au dat armatei Statelor Unite mai mulţi soldaţi decât orice alt popor din America. Mă simt dator a elogia îndeosebi pe românii din Youngstown care au întrecut toate celelalte colonii (…)”.

Dorin-Nadrau

Foto. Dorin Nadrau

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors