Archive for the ‘Destinatia Romania’ Category

ZiuaRomaniei008Duminică, 29 noiembrie 2009, în Phoenix, Arizona, a avut loc în premieră un spectacol intitulat “Ziua României la Phoenix”. La acestă sărbătoare au participat peste 200 de conaţionali. Evenimentul a fost organizat de  revista Phoenix Mission (www.phoenixmission.org) reprezentată de Octavian Curpaş şi de Alianţa Românească condusă de Corneliu Nicolăescu şi a avut loc într-o sală de recepţie a hotelului “La Quinta” situat la intersecţia străzii Greenway Rd cu Expresul I-17.  

 În jurul orei 13:45 (1:45 pm) pe un fundal sonor cu celebra Baladă a lui Ciprian Porumbescu, invitaţii au sosit rând pe rând, ocupându-şi locurile în sală.

În deschidere, dl Corneliu Nicolăescu, fost ofiţer în armata română, a ţinut o alocuţiune în care a prezentat contextul istoric al Marii Uniri de la 1918, urmat de un moment solemn în care toţi cei prezenţi au intonat imnul României “Deşteaptă-te române”. Apoi, Grupul muzical “Roua” a cântat “Clopotul reântregirii”. Programul a continuat cu un fragment din romanul “Baltagul” de Mihail Sadoveanu, interpretat cu măiestrie de Mihaela Reed.    ZiuaRomaniei007

La acest spectacol dedicat zilei naţionale a României, au participat mai mulţi lideri ai bisericilor româneşti din metrolopa Phoenix printre care: părintele Vasile Părău preot paroh la biserica “Sfânta Paraschiva”, dl Doru Levi Ilioi pastor al bisericii “Emanuel”, Ionel Borcea – pastorul bisericii “Philadelphia”, Dorel Micula şi George Botea – pastori asistenţi la biserica “Elim”.  Salutară a fost prezenţa pastorului John Todor din Quartzsite (Arizona) care a călătorit peste 2 ore cu maşina să ajungă la acest eveniment împreuna cu soţia şi fetiţa lor între cele doua slujbe (de dimineaţă şi seară) de la biserică.

John Todor este singurul român din orăşelul Quartzsite din Arizona, este căsătorit cu Mythyl Grace, originară din Filipine, amândoi fiind părinţii  unei fetiţe de doi ani, care s-a obişnuit deja să audă vorbindu-se în casă în limba română, filipineză şi engleză. Acesta, este pastorul bisericii americane “First Baptist Church” din localitate.               ZiuaRomaniei021

Liderii bisericilor româneşti din Arizona, au luat cuvântul rând pe rând, intercalându-se cu alte momente din program. Domnul Dorel Micula, s-a remarcat prin cuvântarea despe identitatea noastră ca cetăţeni americani de naţionalitate română. Face o bună remarcă afirmând că uneori ne consideram  americani (pt că majoritatea suntem aici de mulţi ani, alţii de decenii), alteori ne consideram pur şi simplu, români. Cel mai bine se observă cine suntem, la competiţiile sportive internaţionale. Când la o competiţie sportivă este un american, toţi dorim ca el să câştige. Însă, dacă se întâmplă ca în final să ramână un american şi un român, atunci, noi susţinem românul (în o asemenea situaţie se vede mai bine ce suntem). 

Atmosfera a fost întreţinută şi de cântăreţul de muzică populară Vasile Ţântaş (din Surprise, AZ) care a interpretat mai multe piese muzicale printre care “Arizona, Arizona”, “Oameni buni din neamul meu”, “Nici n-am trecut graniţa”, “Am şi prieteni şi duşmani”, “Eu şi vărul Ion” etc.ZiuaRomanieiAZ1

Melodiile au fost intercalate cu câteva recitaluri printre care “Reaprindeţi candela” de Grigore Vieru interpretată de Mihaela Reed, Simona Lucescu a recitat poemul “Din strainatate” de Mihai Eminescu iar poezia “1 Decembrie” de Gabriela Petcu a fost recitată de Ligia Simon.  Au existat şi momentele vesele cu piese remarcabile precum “Proces verbal” şi “Sărutmâna Coana Mare” de Tudor Muşatescu redate cu talent de Corneliu Nicoălescu.

Pe parcursul spectacolului, grupul “Roua” susţinut de o mare parte din audienţă, a revigorat atmosfera în mod deosbit prin melodiile “Treceţi Batalioane Române, Carpaţii”, “Basarabie Frumoasă” şi “Trăiască duhul lui Iancu”.

Programul evenimentului a fost prezentat cu profesionalism, talent şi dăruire de către jurnalistul Octavian Curpaş,  deschizând astfel drumul spre inimile celor prezenţi la sărbătoarea dedicată României, un motiv în plus de regăsire şi trăire a  bucuriei de a fi români.

În urma acestui eveniment, mulţi dintre participanţi încă sub impresia plăcută lăsată de sărbătoare, au avut cuvinte de apreciere şi mulţumire. Iată o astfel de scrisoare venită din partea lui Gheorghe Manea din Scottsdale, Arizona:

 “Invitaţia de a participa la o întalnire cu românii din Arizona ne-a bucurat prin faptul că am avut prilejul să trăim un moment de adânc patriotism faţă de ţara în care ne-am născut şi am trăit o perioadă a vieţii noastre.

Sărbătorirea Zilei Naţionale ne-a făcut să ne reamintim diferitele etape istorice prin care a trecut poporul nostru pentru păstrarea identităţii naţionale.

Un domn (Corneliu Nicolăescu) care cu emoţie ne-a făcut să rememoram eforturile eroice ale naţiei noastre pentru a fi unită şi puternică în pofida vicisitudinilor vremii de atunci, a trezit în fiinţa noastră acel sentiment patriotic că oriunde vom fi pe acest pămînt, ceva din fiinţa noastră a rămas şi va trăi în vechea vatră strămoşească.

Adunarea a fost condusă cu multă căldură şi spontaneitate de artizanul atâtor întruniri, Octavian Curpaş, care a ştiut să îmbine momentul solemn cu poezie genuină recitată de câţiva invitaţi cu vocaţie de artişti.  

Cântecele susţinute de solistul ardelean (Vasile Ţântaş) şi a formaţiei “Roua” a înveselit audienţa şi imnul patriei noastre a răsunat grandios în hotelul “La Quinta” din Phoenix iar fiorul “Deşteaptă-te române” ne-a făcut să credem pentru moment că suntem acasă. Gazdele au fost foarte ospitaliere punând la dispoziţie mici gustări şi cafea pentru toţi. Schimbul de dialoguri cu cei pe care i-am cunoscut ne-a bucurat mult şi pentru un moment noi toţi, parcă eram o Românie mică în acest frumos stat Arizona.

Aşteptăm ca astfel de evenimente să se mai întample şi noi de aici, să trimitem un gând bun celor care au rămas să înfunte dificilele probleme prin care trece în momentul de faţă, România.”

O altă participantă la această sărbătoare, Ramona Pavlovici, impresionată de întâlnire, scrie revistei:

“Atât eu cât şi familia mea, am fost total mişcaţi şi emoţionaţi că putem sărbători Ziua Naţională a Romaniei chiar şi în Vestul Sălbatic. Am avut un sentiment plăcut, îmbinat cu speranţa că toţi românii, fără deosebire de vârstă, religie, etc…se vor uni sub un singur Dumnezeu şi un singur steag naţional.

 

Desfăşurarea programului a reprezentat un început promiţător pentru felul în care românii din Arizona şi-au exprimat dragostea pentru patria mamă şi pentru cei de-acasă. Desigur că multe aspecte se pot perfecţiona în viitor şi nu mă îndoiesc de un şi mai mare succes în 2010.

 

Sper din tot sufletul că această tradiţie iniţiată de dumneavoastră în acest an, să continuie şi să dăinuie atâta timp cât curge sânge de român pe aceste meleaguri. Cred că un mare aport la sucesul acestui eveniment în viitor îl va avea atragerea a cât mai multor copii care să promoveze valorile şi cultura noastră românească. În aceeaşi ordine de idei aş adauga o altă sugestie, şi anume organizarea unui alt eveniment în Ianuarie, prin care să comemorăm creaţia şi contribuţia Eminesciană în literatura română.”

 

Cu siguranţă, şi în anul 2010,  revista Phoenix Mission (www.phoenixmission.org) reprezentată de Octavian Curpaş şi Alianţa Românească condusă de Corneliu Nicolăescu, vor organiza alte spectacole, alte minunate întâlniri prilejuite de diverse ocazii. Şi toate aceste evenimente, vor fi minunate, aşa cum a fost cel prezentat iar de fiecare dată, elemente noi vor întregi reuşitele.

gabrielle Gabriela Petcu

Profil de personalitate creatoare – GEORGE ROCA

Posted by Stefan Strajer On December - 17 - 2009

PROFIL DE PERSONALITATE CREATOARE – GEORGE ROCA

Carmen Catunescu

Autor: Carmen CĂTUNESCU

Ce este George Roca? Un român plecat in Australia, dar care n-a uitat ce este şi de unde a pornit…

Cum este George Roca? Un individ vulcanic, imprevizibil, jovial, simpatic, superprietenos. Are dezinvoltură unui actor american, îndrazneala unui ziarist englez, alura unui suedez, olandez ori norvegian, privirea albastră ţintind la mari depărtări, de parcă ar aparţine popoarelor nordice, încăpaţânarea unui dac, profilul unui roman. E volubil, degajat, plin de personalitate. Şi are  foarte, foarte, foarte mulţi prieteni. Fiind gata oricând să capteze alţii, şi alţii, şi alţii. Fără să fie dezamăgit de cei care îl dezamăgesc, plictisit faţă de cei care îl plictisesc, arogant faţă de cei care insistă. Găsindu-le motivaţii, atunci când ele nu există, înţelegându-i, când aceştia fac gesturi de neînţeles, acceptând puţin, chiar dacă merită totul. Este şi rămâne un bun creştin, împăcat cu Dumnezeu, cu sine şi cu semenii.

Foto.George Roca

Cine este George Roca? Jurnalistul neobosit, entuziast, gata oricând s-o ia de la capăt, să trimită noi şi noi articole, să comenteze, să dialogheze, să socializeze. Filolog de formaţie, el manifestă pasiunea pentru jurnalism, corespondând în atâtea şi atâtea reviste, ziare, publicaţii on-line, fiind redactor-şef ori simplu, prelucrând materiale, luând interviuri, remarcându-se, evidenţiindu-se, strălucind fără a epata, a exagera, afişa orgolii deşarte. Numai dacă vom enumera o parte din periodicele la care a colaborat (nenumărate!) ori a participat efectiv la realizarea lor făcând parte din colegiul de redacţie: „Arcada” (Bucureşti); „Unu” (Oradea); „Provincia Corvina” (Hunedoara); „Familia Română” (Oradea-Baia Mare); „Agero” (Stuttgart); „Românul Australian” (Melbourne); „Jurnal Olimpic”, „Spirit românesc” şi „Viaţa Parohială” (Sydney); „Romanian VIP” (Dallas), „Mioriţa” (Sacramento) etc., ne vom întreba când a avut, are, va avea timp să le cuprindă pe toate… Este genul de jurnalist care asediază revistele cu materialele sale şi ale prietenilor săi literaţi pe care îi reprezintă, dar nu la modul agresiv (paradox!!!), ci pasionat-înţelegător. Afirm aceasta în ideea că s-ar văita unii sau alţii de tumultul, ori cascada. ori avalanşa de materiale realizate de simpaticul om de litere şi promotor cultural. Că ar agasa cu acest extraordinar (pe cât de simplu) fapt pe vreunul din confraţii săi… Poate are o sinceritate brutală şi e nemulţumit uneori în frustrările ce le acumulează în confruntările cu colegii, dar nu e genul de agresiv, care doreşte să se impună cu orice preţ… El spune lucrurilor pe nume şi se retrage elegant, lucru pe care l-am apreciat în mod deosebit la o persoană… Spre deosebire de alţi confraţi care se infiltrează, care insinuează, făcând parada modestiei, declarând că nu vor nimic, nu cer o iotă, obţinând în final totul şi vrând şi mai mult. El este decent şi transparent. Nu are nevoie de nici o concesie. De nici o intervenţie specială.

Cine este George Roca? Artistul profund (cu studiile aferente), cu calităţi actoriceşti, dar şi de regizor, şi de scenarist, proteic, plin de posibilităţi, poznaş, gata oricând să interpreteze un rol, să-şi valorifice pasiunile, înclinaţia spre ludic… De altfel, a jucat pe scenă câţiva ani buni, având chiar şi un rol de compoziţie într-un film. El e artistul pasionat şi de alte arte, cum ar fi cea fotografică, design-ul – grafica digitală, calităţi pe care le valorifică în revistele sale sau unde colaborează. Imaginaţie, fantezie debordantă, simţ al culorii, al luminii – iată câteva trăsături definitorii. El se dovedeşte neobosit şi în acest domeniu.

Cine este George Roca? Poetul grav, gânditor, sentimental, pierdut în reverie. Poezia sa e o evadare, un refugiu. Lipsită de fior liric, ea impresioneaza prin detaliul semnificativ, prin amănuntul nud, învălmaşeală de fapte, câştigând prospeţimea trăirilor, veridicitatea senzaţiilor, verosimilitatea stărilor interioare. Fiecare vers împărtăşeste o mare seninatate, luminozitate, mulţumire sufletească, aceea de a exista, de a respira, de a simţi palpitul vieţii. Temperamental, coleric, poetul suferă de sentimentalism şi când afirm acest lucru nu mă gândesc la înţelesul peiorativ, ci la o impetuozitate a sentimentelor, la un entuziasm captivant, la o aglomerare de stări, percepţii şi simţăminte.

Acesta este cel care poartă numele de George Roca.

Sarbatoare a dacilor liberi

Posted by Stefan Strajer On December - 17 - 2009

Sărbătoare a Dacilor liberi

Doi colaboratori ai “Curentului International” si-au lansat ultimele carti. Nicolae Dabija: “Hotii de sperante” si Ovidiu Creanga: “Cu si fara securisti”
 Capitalist_de_mama_focului_1989_Canada1.Ovidiu Creanga

Foto.Ovidiu Creanga
La 5 decembrie 2009  în sala de şedinţe din incinta sediului Uniunii Scriitorilor, la Chişinău a avut loc un remarcabil eveniment: prezentarea cărţilor noi, apărute la editura „Vicovia” din Bacău „Hoţii de speranţe”, de marele poet şi publicist Nicolae Dabija şi „Cu şi fără securişti” de scriitorul Ovidiu Creangă din Canada.
La acest mare eveniment au luat parte renumiţi scriitori şi poeţi şi alţi oameni cunoscuţi de ştiinţă şi cultură, invitaţi de către organizatori.
Cărţile au fost prezentate de către Preşedintele Uniunii Scriitorilor din RM (România Mică) academicianul Mihai Cimpoi, care la început i-a felicitat pe cei prezenţi cu Marea Unire, sărbătoare Naţională a României. Domnia sa a menţionat cu mândrie, că autorităţile de la Bucureşti au evidenţiat rolul şi meritele oamenilor de cultură din RM şi îndeosebi a redactorului ziarului „Literatura şi Arta”, N.Dabija, în Mişcarea pentru Renaşterea Naţională din RM şi în Revoluţia din România Mare declarând, că Revoluţia din decembrie 1989 din România a început la Chişinău… 

Nicolae Dabija.Foto 1

Foto. Academicianul Nicolae Dabija     
În cuvintele sale de felicitare cu ocazia prezentării cărţilor noi Anton Moraru, istoric şi cercetător a tinut să accentuieze valoarea acestor lucrări din punct de vedere istoric servesc ca document  ce vor servi viitoarelor generaţii in cercetarea şi găsirea adevărului istoric. – Cartea lui N.Dabija „Hoţii de speranţe” este o carte pentru lupta de eliberare naţională…- a accentuat Domnia sa.
Poetul Anatol Codru a vorbit cu multă căldură despre activitatea profesională a lui N.Dabija menţionând, că astăzi nu e sărbătoarea lui Dabija, ci sărbătoarea întregii societăţi. Acele 12 cărţi politico-artistice şi istorico – filozofice, publicate de dânsul sunt un aport pentru a studia, sunt pentru viitorime…Şi dacă M.Eminescu este cel mai mare poet al sec.XIX,apoi N.Dabija: poetul şi publicistul, politicianul, istoricul şi filozoful este cel mai mare poet al sec.XX şi…Pe seama acestor cărţi se vor scrie alte cărţi de catre generaţiile viitoare, aşa cum scriem noi astăzi despre Revolutia din 1848, despre Marea Unire etc.
Andrei Strâmbeanu, în cuvântul său de felicitare a vorbit cu multă dragoste despre creaţia literară şi de surpriza nespus de frumoasă a  poetului N.Dabija prin această  prezentare a cărţilor de azi.
– Este un erou al zilelor noastre – spune A.Strâmbeanu – care a rezistat la toate încercările şi presiunile timpului, care prin activitatea sa  culturalizează poporul român.
Frumoase cuvinte a auzit auditoriul de la D-na Ana Bantoş care a menţionat, că N.Dabija este un deschizător de drumuri în poezia noastră…
Renumitul poet şi politician Ion Hadârcă in luarea sa de cuvânt de asemenea atribuit lucrărilor puse în discuţie valori inestimabile menţionând, că Nicolae Dabija a scris durerile şi patimile poporului nostru. Poet, publicist, politician, istoric şi filozof Nicolae Dabija este un Soljeniţin al României noastre.
De la numele celor prezenţi academicianul Mihai Cimpoi şi N.Dabija au adus frumoase cuvinte de mulţumire editurii „Vicovia” din Bacău în persoana Directorului ei D-l Viorel Cucu pentru munca depusă la editarea acestor cărţi minunate.
În omajiul său, adus la adresa autorilor Directorul editurii „Vicovia” şi-a manifestat plăcerea pe care o primeşte de la colaborarea cu aşa mari personalităţi ale poporului român ca N.Dabija şi O.Creangă. Domnia sa accentuat că poeţii şi scriitorii nu au vârstă, că niciodată nu e târziu să începi a scrie, a scrie Adevărul aşa cum scriitorul O.Creangă a debutat la vârsta de 80 de ani şi astăzi, la respectabila vârstă de 88 de ani are „scoase de sub tiasc” (vorba scriitorului) 8 cărţi.
Cuvinte nemaipomenit de bune la adresa cărţii scriitorului şi epigramistului O.Creangă a spus poetul secolului trecut şi celui de azi N.Dabija: „O.Creangă este feciorul poporului basarabean, care prin lucrarea sa autobiografică descrie istoria poporului roman atât din stânga cât şi din dreapta Prutului, descrie viaţa social-politică şi culturală în perioada interbelică din Basarabia şi a regimului comunist sovietic din România.”
Scriitorul descrie în cele mai veridice culori aspectul geografic, istoric, cultural şi politic din ţările vizitate de dânsul. A avut acces în eşalonul cel mai superior de conducere a Ţarii, stând bine pe lângă “Geniul Carpaţilor şi Savanta cu nume mondial.” (soţii Ceauşescu)  şi care datorită funcţiilor înalte pe care le-a ţinut a cutreerat aproape toate ţările lumii.  Domnia sa, din pensia pe care o primeşte  sponsorizează 2 gimnazii: din Stolniceni şi Mana. 3 licee: din Vărzăreşti (Al.cel Bun), Tighina (Al.cel Bun) şi din Tiraspol (Lucian Blaga) – trei locuri premiante din fiecare şcoală câte 200 euro, prin acest gest de binefacere stimulează la elevi dragostea şi dorinţa faţă de carte.
Multe cuvinte calde la adresa omagiaţilor au adus Iulian Filip, Raisa Ciobanu şi alţii…
În încheiere Preşedintele Uniunii Scriitorilor M.Cimpoi i-a felicitat pe toţi participanţii la acest forum cu Sărbătorile apropiate, iar N.Dabija a mulţumit tuturor pentru prezenţă invitându-i în sala de jos, unde a evoluat ansamblul folcloric „Haiducii.”.
Iacob Cazacu-Istrati (RM – Romania Mica)
Pentru conformitate: Ovidiu Creanga

„LIMBA NOASTRĂ-I O COMOARĂ!“

Posted by Stefan Strajer On December - 13 - 2009

„LIMBA NOASTRĂ-I O COMOARĂ!“

Photographer
Autor: Alexandra-Iulia ZĂRNESCU

O naţiune este definită, în principal, prin pământul pe care îl stăpâneşte şi prin limbă, vectorul esenţial prin care se constituie Cultura sa. Pământul natal, pe care s-a născut un popor, pe care îl locuieşte şi pe care îl cultivă ca să se hrănească şi să prospere, face parte din categoria bunurilor imobile, fixe, pe care nu le poate schimba şi pe care nu le poate lua cu el în căruţă, dacă migrează. Popoarele migratoare s-au pierdut în Istorie în timpul respectivelor migraţii, graiurile lor dispărând odată cu ele.
Noi, românii, nu am venit din alte zări: am fost aici dintotdeauna. Din vremi imemoriale. De aceea, avem şi o limbă străveche, arhimilenară şi, ca atare, bine constituită şi frumoasă. Limba, însă, este un bun mobil, spiritual, „la purtător“: fiecare membru al unui popor o ia cu sine dacă alege să-şi părăsească Patria şi să se stabilească – temporar sau definitiv – în altă ţară. Dar, oriunde se manifestă, limba română face parte din Patrimoniul Naţional al Românilor şi, în consecinţă, ea trebuie cultivată şi apărată de ingerinţe străine, întrucît „Limba noastră-i o comoară!“, cum frumos şi profund spune poetul Alexei Mateevici. Este firesc, aşadar, să considerăm că toţi românii au obligaţia morală şi spirituală să se preocupe de protejarea limbii române, pentru a o feri de pervertirea ei, deoarece, cum vedem, se diversifică formele de agresiune contra limbii române.
În ceea ce mă priveşte, m-am asociat şi eu celor care militează pentru acest lucru şi am redactat câteva materiale de presă prin care am semnalat folosirea – pe cât de răspândită, pe atât de greşită – a noţiunilor „xenofobie“, „procent“, „poliţie criminală“ etc. Articolele referitoare la primele două noţiuni au fost publicate şi în Curentul Internaţional, al cărui deceniu de apariţie se aniversează acum.
Din păcate, poluarea limbii române se realizează chiar prin dicţionare – cum am relevat în acele materiale –, dar, în ultima vreme, şi prin traduceri, în spirit cosmopolit-mimetic şi în genul Coanei Chiriţa, care din „furculiţă“ făcea „furculision“. E cazul, de exemplu, al preluării prin traduceri „fonetice“ şi mimetic-grafice – ridicole şi greşite – şi nu semantice a recentelor achiziţii de vocabular: din englezescul location au făcut, de-a dreptul, „locaţie“, în loc de „poziţie, aşezare“ şi, în contextul respectiv, „loc“ – deşi „locaţie“ înseamnă altceva în limba română; cuvîntul classified îl preiau, ad litteram, „clasificat“, în loc să-l traducă, în mod corect, prin „secret“, deoarece în limba română „clasificat“ are doar sensul nevinovat de „clasificat“; anglo-americanul responsible a devenit, tot ca „furculision“, „responsabil“, dar e folosit în propoziţii în care i se atribuie exclusiv sensul de „vinovat“: „Al Qaeda este considerată responsabilă de atentatele contra Turnurilor Gemene“… etc. La fel, e la modă să zici „determinare“ în loc de „hotărâre“, „voinţă“. Au ajuns nu numai politicienii, ci şi sportivii să se exprime astfel: „Avem determinare să câştigăm la scor!“ Unde ţin ei „determinarea“ asta? În buzunare, în jambiere, în mingea pe care o aleargă?! Nu este mai simplu, mai frumos şi mai exact să se spună „Suntem hotărâţi să câştigăm!“?; sau: „Suntem motivaţi să învingem!“?; sau: „Am decis să luptăm pentru victorie!“? Similar, este de bon-ton să zici: „Ei au expertiză în această problemă“ în loc de „Ei au experienţă“, „competenţă“ etc.
De asemenea, deşi este un pleonasm, este la mare modă folosirea neologismului „reiterat“, preluat din limba franceză – evident, de către semidocţi, care vor şi ei să vorbească „pă radicale“! În aceeaşi situaţie se află şi la fel de impropriu este folosit cuvântul „impact“ (de la impactus), care înseamnă „izbit, lovit, tamponat“. Singurii care-l utilizează cu sensul corect sunt – surprinzător – foştii mili-ţieni de la Serviciul Circulaţie al Poliţiei: „La impactul cu autobuzul, autoturismul s-a zdrobit…“; sau: „La locul de impact s-au găsit urme…“ etc. În rest, toţi ceilalţi îl folosesc cu sensul greşit, de „efect, consecinţă“, şi spun cu preţiozitate: „…impactul asupra…“
Deoarece „Limba noastră-i limbă sfîntă, Limba vechilor Cazanii“ şi întrucît voi pleda mereu pentru păstrarea purităţii limbii române, voi continua să redactez materiale în care să dezvolt analiza referitoare la termenii şi expresiile enumerate, precum şi la altele, ca să relev erorile comise de unii publicişti sau analişti – precum cunoscutul ziarist Ion Cristoiu, la care a devenit un parazit verbal formularea „Ce-s cu astea…“ (sic), formulare pentru care, deşi este evident greşită, nu s-a găsit nimeni să-l corecteze! Astfel, sper să pot întări colaborarea mea cu această revistă, citită atât de românii din ţară, cât şi din afara ei – în special de românii din S.U.A. şi Canada, unde apare de un deceniu. Încă o observaţie de stil şi de logică impusă de recenta exprimare improprie a premierului Emil Boc: „Am decis să-l remaniez pe ministrul Nica…“ (sic). Vai, domnule Boc! Se remaiază ciorapul; se remaniază guvernul; dar un ministru nu poate fi „remaniat“: el poate fi doar demis.

Vă rog să-mi îngăduiţi să profit de această ocazie festivă ca să-mi exprim, încă o dată, deplina gratitudine faţă de domnul Ştefan Străjeri, directorul şi animatorul neobosit al Curentului Internaţional, care mi-a făcut onoarea să mă asocieze prestigioşilor colaboratori ai revistei.

Cuvântare prezentată la aniversarea a 10 ani de apariţie a revistei CURENTUL  INTERNAŢIONAL
2 octombrie 2009, Pojorâta
Bucovina, România

1 Decembrie 1918 – sarbatorit la Detroit

Posted by Stefan Strajer On December - 10 - 2009

Foto.Scena manifestarii.SiteHORA UNIRII – La sarbatoarea zilei de 1 Decembrie, la Detroit

Autor: Doina Popa

Sâmbata, 28 noiembrie 2009, pe pamânt american.
O zi superba de inceput de iarna, rece dar cu un soare stralucitor, menit parca sa incalzeasca inimile românilor hotarâti sa se indrepte catre Warren, oraselul situat la nord de Detroit, Michigan si care adaposteste biserica pastorita de charistmaticul preot Ioan Mihut, „Pogorârea Sfântului Duh”. Dumnezeu a hotarât, ca prin destinul harazit preotului si comunitatii de români de pe aceste meleaguri, sa se ridice una din cele mai mari biserici ortodoxe românesti din America si care constituie nu numai locas de rugaciune, dar detine si o sala imensa in care românii, organizeaza diverse actiuni crestinesti: nunti, botezuri, spectacole, manifestari românesti de unire in cuget si simtiri cu tinuturile stramosesti.
Foto. Prezentatorii Mirela Costa si Gheorghe Chindris..siteJPG
Societatea culturala româno-americana „Avram Iancu” condusa de Gheorghe Chindris, a organizat cu ocazia zilei de 1 Decembrie, sarbatorirea a 91 de ani de la marea Unire din 1918, Ziua Nationala a României, sarbatoare de o importanta incontestabila pentru spiritul si simtirea românilor de pretutindeni.
Am avut marea bucurie sa cunosc cu aceasta ocazie români de o rara frumusete fizica si morala, inzestrati cu un larg si mândru spirit românesc, neobositi in drumul pe care si l-au ales, de a trai, munci si de a duce peste generatii frumusetea limbii, traditiilor, obiceiurilor noastre stramosesti.
In sala frumos aranjata, au rasunat imnurile celor doua tari (mama si de adoptie), colinde stramosesti, cântece si jocuri populare românesti, pe scena au urcat invitati, preoti, solisti, instrumentisti si vocali (Florentina si Petre Giurgi, Pusa Poienaru, Mariana Iatagan, Dorel Fort, si altii), exprimându-si fiecare ideile, gândurile, creatiile, cântecele, dedicate marii Uniri, intr-o organizare de suflet coplesitoare, urmarindu-se programul alcatuit de catre cei doi prezentatori neobositi, frumos imbracati in costume populare, Gheorghe Chindris si Mirela Costa.
Prima parte a fost dedicata acestui moment maret printr-un program de cantece sau discursuri, la care au luat parte preotii ortodocsi: pr. Ioan Mihut – cel care pastoreste Biserica Pogorârea Sfântului Duh, protopop Laurentiu Lazar, de la Episcopia Vatra, pr.Stefan Vlad, pr.Sabin Pop, pr.Horatiu Balanean, maicutele Justiniana si Serafima de la Manastirea Salva, din Bistrita Nasaud, pastorul penticostal Ioan Buia, pastorul baptist Dragoiescu. A fost prezenta fanfara bisericii penticostale Bethesda si corul bisericii baptiste. Au recitat poezii: doamna Violeta-Viorica Balasa si Constantin Grigorean. Un moment emotionant a fost realizat de familia Fritea: Ioana, Andra si Denisa – mama si cele doua fiice, prin cântecul interpretat cu emotie, „Nu-i pamânt ca si Ardealul”.
Foto. Biserica Pogorarea Sfantului Duh unde a avut loc sarbatorirea Zilei Nationale
Domnul Stefan Strajeri a tinut o frumoasa prelegere cu ocazia implinirii a 10 ani de activitate a ziarului „Curentul International”, publicatie care aduna in paginile sale semnaturile unor scriitori români de seama, aflati in tara sau in afara tarii, cautat si citit cu nerabdare si viu interes de catre românii de pretutindeni.
In mijlocul salii imense, urmând indemnul cântecului „Hai sa dam mâna cu mâna…” copii, tineri, vârstnici s-au prins cu emotie si drag in Hora Unirii, hora care se cânta si se joaca peste timp si spatiu, simbolizând dragostea, prietenia, respectul si puterea credintei in adevar si dreptate.
003
Societatea „Avram Iancu” in organizarea acestei manifestari i-a avut ca parteneri media pe: TVR International si Curentul International. Echipa TVR International a fost reprezentata prin: doamna Aura Iosif si domnul Remus Mircea Tigoniu. Dupa sarbatoarea reusita de anul trecut, a fost o noua reusita si sa speram ca de acum va deveni traditie, ca aceasta zi sfânta a neamului românesc sa fie pretuita asa cum se cuvine, atât aici, la Detroit, cât si oriunde traiesc români; sa fie un exemplu demn de urmat!
013
Am pornit in noapte, strabatând drumuri peste drumuri, orasele dupa orasele, gândul meu revenea si iar revenea cu admiratie la frumoasa actiune pornita din suflet de niste oameni minunati, care nu uita de unde au plecat, nu uita limba, istoria, cultura, obiceiurile, traditiile stramosesti… In lumina farurilor se conturau chipurile lor infrumusetate de bunatate, de dragostea de neam si tara strabuna.

Doina Popa – 29 noiembrie 2009

Dezinformarea „Un caz socant”: Aurel Sergiu Marinescu si Securitatea

Posted by Stefan Strajer On November - 24 - 2009

REPLICA LA DEZINFORMAREA: „UN CAZ SOCANT” AUREL SERGIU MARINESCU SI SECURITATEA

ASM Foto 1

Nota redactiei. Va supunem atentiei doua texte primite la redactie, trimise de catre doamna Manon Marinescu, sotia regretatului nostru colaborator Aurel Sergiu Marinescu; texte trimise in urma aparitiei in unele publicatii, in aceasta vara, a unor informatii precum ca Aurel Sergiu Marinescu ar fi fost „agatat” de catre Securitate drept colaborator. Dupa cum credem ca veti constata e vorba de alt caz de dezinformare.
*
Respectuos, va rog sa primiti „replica” la dezinformarea, facuta de securitate si domnul Andrei Badin, sotului meu Aurel Sergiu Marinescu cum ca ar fi fost in serviciile Securitatii.
Doresc sa va redau câteva aspecte ale dezinformarii, ce depasesc cu mult povestile Baronului Von Munchhausen.
Securitatea dezinformeaza: Aurel Sergiu Marinescu a fost trimis in Occident, sa-l lucreze negativ pe Adrian Nastase la alegerile prezidentiale din anul 2004.
Raspuns:
Aurel Sergiu Marinescu a plecat in Franta la interventiile facute de unchiul sau, care dorea sa-l scoata din temnita si domiciliu fortat, reusind sa-l scoata abia in anul 1974.
Oare sa fi stiut Securitatea cu 30 de ani inainte ca Adrian Nastase va fi pus sa candideze in anul 2004? Si i-ar fi trebuit lui Aurel Sergiu Marinescu 30 de ani sa scrie serialul „Nastase Scatiu”?
Securitatea dezinformeaza:
Aurel Sergiu Marinescu a fost turnator si in temnita si de acolo Securitatea l-a racolat sa lucreze pentru ei!? Nu au mentionat daca a fost informator si in timpul cât a fost condamnat la moarte – „pedeapsa capitala”.
Raspuns:
Daca Aurel Sergiu Marinescu a fost turnator timp de 13 ½ in timpul sederii in temnita, de ce el nu a beneficiat de actul de gratiere din anul 1964, când toti colegii sai de puscarie au fost eliberati, iar el „turnatorul” a fost tinut in continuu in chinga securitatii, in puscarie la Aiud, inca 5 ani in plus, eliberându-l in anul 1969 cu domiciliul fortat? De ce nu i s-a dat nicio explicatie la mentinerea lui in continuare in temnita, când decizia Occidentului  era sa elibereze pe toti detinutii politici?? Si de ce nu mi s-a dat nici mie un raspuns la sutele de cereri facute in acesti 5 ani la dubla ilegalitate, pe care le-am adresat Consiliului de Ministri, Marii Adunari Nationale, Presedentiei, Tribunalului Militar etc? Cum a fost posibil ca toti detinutii politici care au fost „turnati” de Aurel Sergiu Marinescu, au fost eliberati, iar el „tunatorul” a fost retinut inca 5 ani?
Securitatea dezinformeaza:
Aurel Sergiu Marinescu a fost informator de „rang cu plata”.
Raspuns:
Apare in România pe blogul lui Andrei Badin o „hârtie” cu 500 lei sub o semnatura a celor care au intocmit-o. NU ESTE SEMNATURA LUI AUREL SERGIU MARINESCU! ESTE FALS!.
Dar daca Aurel Sergiu Marinescu a fost informator de RANG, cum a fost platit cu acest bacsis? El fiind „turnator” in temnita, timp de 13 ½ ani pâna in anul 1969, continuând aceasta poveste, si când a fost eliberat, sub domiciliu fortat inca 5 ani pâna in anul 1974 când a parasit tara, deci 18 ½ ani, cum de l-au platit numai cu 500 lei? |n acesti ani de asa zisa „eliberare”, când avea un securist permanent in spatele lui, raportându-i zilnic, când nu pleca de acasa decât la serviciu si inapoi acasa, când „nu primea vizite”, nu intra nimeni in casa, când locuiam intr-un bloc MFA unde locuiau numai cadre superioare ale securitatii care tineau toti ochii pe el, cum de era informator? Pe cine „turna”? „Era sub severa paza”, si-l plateste cu 500 lei? Nici un cersetor n-ar fi primit acest bacsis!!
Aberatii de acestea umplu toata dezinformarea – praf aruncat in ochii poporului român ca sa ascunda mai departe nelegiuirile ce le fac ei.
De ce nu spun nimic de pamfletul „Baroane” a lui Mircea Cartarescu, publicat in anul 2005 la editura HUMANITAS si unde Gabriel Liiceanu i-a declarat pe Adrian Nastase si Ion Iliescu, indivizi care au facut cel mai mult rau României! Si de ce nu aduc in atentia poporului român cele spuse de Vadim Tudor care declara ca are inregistrari elocvente despre relatiile „intime” dintre inaltul demnitar (Adrian Nastase) si seful lui de cabinet?
Acestia sunt in viata si se tem de „replica” lor, dar au gasit pe Aurel Sergiu Marinescu, plecat in lumea dreptilor si nu are cine sa le raspunda. De ce nu au facut aceasta dezinformare in anul 2004 când circula serialul „Nastase Scatiu” (publicat in „New York Magazin” si „Curentul International” la vremea respectiva, n.r.)? Ori de ce nu au facut-o inainte ca Aurel-Sergiu sa nu mai fie, adica pâna in august 2008? Aceasta spune totul, nu au avut curajul sa se opuna celui care a scos la suprafata cele ascunse poporului român. Aurel-Sergiu Marinescu nu mai este printre vii, dar a lasat istoriei – adevarata istorie a acestei negre si lungi perioade prin care a trecut neamul românesc, „Prizonier in propria tara”, „Nastase Scatiu” si celelalte texte.
Va multumesc din suflet ca sunteti alaturi de mine, in pastrarea MEMORIEI SOTULUI MEU AUREL SERGIU MARINESCU.
Bunul Dumnezeu sa va binecuvânteze!
Sotia lui Aurel Sergiu Marinescu, Manon Marinescu

*
Continuare la „Replica”

Motto: raspuns de dincolo de mormânt.
Scriitorul Aurel Sergiu Marinescu raspunde prin cartea sa „Prizonier in propria tara”, vol.3, devenita testament pentru generatii.
a) „Relativa mea liniste mi s-a tulburat din nou, hienele Securitatii imi dau târcoale” – pag.305
b) „Organele si-au adus aminte de mine” – pag.310

Titlu:
Jos mâinile voastre infectate, de noroi si sânge, de pe sotul meu Aurel Sergiu Marinescu. Martirul inchisorilor exploatat politic cu falsuri si dezinformari.

Aurel Sergiu Marinescu, cunoscut luptator anticomunist din tinerete, a fost arestat si condamnat politic de la vârsta de 22 de ani; intre 1951-1953, 2 ani, apoi rearestat si condamnat la moarte, dupa aceea pedeapsa a fost comutata in munca silnica pe viata, in anul 1958, in baza art.209: subminarea economiei nationale si sabotaj contrarevolutionar. Nu a beneficiat de actul de gratiere in anul 1964 care obliga eliberarea tuturor detinutilor politici si Aurel Sergiu Marinescu a fost retinut 5 ani in plus. A fost eliberat in 1969, dupa 11 ½ ani. Total temnita 13 ½ ani.
Din 1969 a avut domiciliu fortat „camuflat” pâna in anul 1974, adica 5 ani de supraveghere. Total torturat fizic si psihic 18 ½ ani.
|n timpul acestui domiciliu fortat „camuflat” nu a putut pleca nicaieri, decât la serviciu. Nu primea vizite. Securitatea urmarea ca la fiecare 5 ani sa-l rearesteze in baza aceluiasi sistem odios fara probe, asa cum au fost si cele anterioare.
|n anul 1974, când se implineau 5 ani de la eliberarea sa din temnita Aiud, Aurel Sergiu Marinescu a fost chemat ca de obicei la Securitate;
– unul din cei 3 anchetatori i-au spus ca au destule probe ca sa-l aresteze si sa-l trimita la tribunal chiar fara declaratiile sale de recunoastere.
– un alt anchetator l-a acuzat ca nu are grija de familie si cum va creste copilul lui fara tata?
– un alt anchetator a adaugat „iti dam o posibilitate unica”, este ultima sansa, iti propun sa devii colaboratorul Securitatii, sa traiesti mai departe in libertate, folositor societatii, sau inchisoarea.
Era luna iulie 1974, Aurel Sergiu Marinescu a acceptat PROPUNEREA, NU COLABORAREA.
Era o propunere teoretica. La acea data Aurel Sergiu Marinescu detinea aprobarea si pasaportul de a parasi România in urma interventiilor unchiului sau din Franta. Pe 26 octombrie 1974 a plecat definitiv din tara.
A semnat o bucata de hârtie de aruncat la gunoi si astfel a pacalit Securitatea.
|n anul 1974, Aurel Sergiu Marinescu, ajuns in Franta, a cerut azil politic. Verificat de D.S.T („Directia Securitatii Teritoriale” a Frantei); pentru ca NU a fost membru de partid si NU a lucrat cu Securitatea i s-a aprobat azil politic. |n anul 1975 a depus cerere de emigrare din Franta in America. Verificat de CIA (Central Intelligence Agency) si pentru ca NU a fost membru de partid si NU a lucrat cu Securitatea i s-a acordat emigrarea in America.
|n anul 1981, dupa 5 ani, la depunerea formelor pentru obtinerea cetateniei americane, a fost din nou verificat de CIA si pentru ca NU a fost membru de partid si NU a lucrat cu Securitatea i s-a acordat cetatenia americana.
Ca si alti oameni alesi, Aurel Sergiu Marinescu si-a putut arata valoarea in afara granitelor, ceea ce in tara lui de bastina nu i s-a permis. El a aratat adevarul ascuns poporului român, cum a ajuns la putere Securitatea si cum s-a mentinut prin dezinformari, minciuni, insalatorii, arestari si denigrari (unele au continuat si continua dupa 1990).
Pentru a intelege mai bine metodele Securitatii folosite in anihilarea opozantilor in scopul de a mentine ideologia comunista, trebuie citita cartea lui Aurel Sergiu Marinescu: „Prizonier in propria tara”.
|n ceea ce priveste chitanta de 500 de lei aparuta in publicatiile românesti, pot sa spun ca este falsa si nu are semnatura lui Aurel Sergiu Marinescu. Suma de 500 lei era modica pentru un turnator sau colaborator al Securitatii, iar pe de alta parte chitanta poarta data doar cu câteva zile inainte de plecarea lui definitiva din tara. Ce ar fi facut Aurel Sergiu Marinescu cu 500 de lei când el avea pasaportul pentru Franta in buzunar? Sa-i fi platit Securitatea taxiul de acasa pâna la Gara de Nord in preziua plecarii?
|n serialul „Nastase Scatiu”, Aurel Sergiu Marinescu face cunoscut poporului român activitatea si setea lui Adrian Nastase de acumulare de averi si putere.
Replicile lui Adrian Nastase cu „Matusa Tamara” si „Serviciile Secrete”, au aparut dupa ce eroii povestilor n-au mai existat, amândoua au scopul de a arunca praf in ochii pooporului român pentru a-i distrage atentia de la dosarele sale. Asa cum a fost si in cazul celor doua buncare construite cu milioane de dolari si când s-a constatat ca a confundat averea tarii cu buzunarul sau, Adrian Nastase s-a declarat o victima a lucrarilor de proasta calitate. Deci pe lânga cele demonstrate de Aurel Sergiu Marinescu in serialul „Nastase Scatiu”, de hot, tigan parvenit, homosexual, i se mai poate adauga si trasatura de specialist in povesti cu personaje moarte.
Manon Marinescu (sotia sa)

ASM Foto 4

ASM Foto 2

Ghidul alegatorului (intrebari frecvente).

DETROIT Biserica Română Penticostală Bethesda
2075 E. Long Lake Rd., Troy, Michigan 48085
WASHINGTON Ambasada României la Washington DC
1607 23rd Street NW Washington DC 20008
CHICAGO 1 Consulatul General al României
737 N. Michigan Avenue, Suite 1170, Chicago, IL 60611
CHICAGO 2 Arhiepiscopia Ortodoxă Română pentru SUA şi Canada – Catedrala Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena
5410 N. Newland Avenue, Chicago, IL 60656
CHICAGO 3 Biserica Penticostală Română Philadelphia
1713 West Sunnyside Avenue, Chicago, IL 60641
CHICAGO 4 Biserica Naşterea Domnului
5825 North Mozart, Chicago, IL 60659
PHOENIX ASU Downtown Phoenix Campus Mercado
502 E. Monroe St., Suite C 145, Phoenix, AZ 85004
LAS VEGAS Consulatul General Onorific
711Rancho Circle Las Vegas, NV 98107
ORANGE COUNTY Biserica Baptistă “Bethel”
310 Lemon Street Anaheim, CA 92804
SACRAMENTO Sacramento, CA
9045 Fair Oaks Blvd, Ste C Carmichael, CA 95608
SAN FRANCISCO San Francisco, CA Sediul “Casei Române”
26050 Kay Ave., Hayward, CA 94545
PORTLAND 555 SE 99th Ave. – Ste. 101, Portland, OR 97216
SEATTLE Seattle
WA 8315 NE 155th St., Kenmore, WA 98028
LOS ANGELES Consulatul General al României
11766 Wilshire Blvd. Suite 560, Los Angeles, CA 90025
BRIDGEPORT Casa Parohială a Bisericii Ortodoxe Române “Sf. Dumitru”
500 Sport Hill Road Easton, CT 06612
BOSTON Hotel “Le Meridian Cambridge”
20 Sidney Street, Cambridge, MA 02139
PHILADEPHIA Biserica Ortodoxă Română “Sfânta Treime”
723 North Bodine Street, Philadelphia, PA 19123-2913
NEW YORK Consulatul General al României
200 East 38th Street, New York, NY, 10016
LAROSE Hotel Apple Inn
12436 Highway One, Larose, Louisiana 70373
CLEVELAND Biserica “Sfânta Elena”
1367 W 65 St., Cleveland, Ohio 44102
MINNEAPOLIS Minneapolis / St. Paul Biserica Ortodoxă Sfânta Maria
854 Woodbridge Street, St. Paul / Minneapolis, Minnesota 55117
NILES Romanian Heritage Center
7777 N.Caldwell Avenue, Suite 102, Niles, IL 60714
NORFOLK Consulatul General Onorific al României
464 South Independence Boulevard, Suite C-112, Virginia Beach, Virginia 23452
HOUSTON Biserica Ortodoxă Română “Sfânta Maria Magdalena”
318 Canino Road, Houston, Texas 77076
DALLAS Consulatul General Onorific al României
1401 Elm Street, Suite 3366, Dallas, Texas 75202
HOLLYWOOD Consulatul General Onorific al României
2026 Scott Street Hollywood, Florida 33020
CHARLOTTE Biserica Baptistă Română
9520 Faires Farm Rd., Charlotte, NC 28213
ATLANTA Sala Socială a Bisericii Ordodoxe Române “Sfinţii Constantin şi Elena”
664 Dickens Road, Lilburn, Georgia 30047
WASHINGTON Ambasada României la Washington DC
1607 23rd Street NW Washington DC 20008

Lista preluata din comunicatul de presa al Ministerului Afacerilor Externe cu privire la Alegerile Prezidentiale din Romania 2009.

Ghidul alegatorului.

“Nobelul” este o competitie individuala!

Posted by Stefan Strajer On November - 8 - 2009

„Nobelul” este o competiţie individuală!

Liviu Antonesei

Autor: Liviu Antonesei

Poate o singură întrebare a fost mai adesea pusă în spaţiul public românesc decît celebra „de ce nu avem un Havel?” – şi anume „de ce nu avem un Nobel?”. Un Nobel în general, deşi ar mai fi cîte ceva de găsit pentru „Medicină”, la un desţărat, sau chiar „pentru Pace”, dar foarte bine ascuns de regimul pacifist al lui Ceausescu, dar mai ales „pentru Literatură”, că aceasta este obsesia culturilor literar-centrate, care sînt culturi cumva minore, cele majore fiind poli-centrice. Acum, avem. Sau, de fapt, nu avem! Pentru că e foarte greu să-ţi dai seama dacă e să te iei după presa românescă, nu de puţine ori chiar şi după cea internaţională. Premiul „Nobel pentru literatură” aparţine României, pentru că autoarea s-a născut, a crescut şi a publicat primele cărţi aici, başca experienţa traumatică exploatată este una românească! Unii merg chiar mai departe relevînd „meritele” lui Ceauşescu în adjudecarea premiului, devreme ce regimul acestuia i-a asigurat autoarei „toate condiţiile” care i-au provocat autoarei experienţa umilitoare şi traumatizantă ce va fi stat la temeiul cărţilor sale. Dar sar ceilalţi, care ne avertizează că autoarea a scris nemţeşte chiar şi cînd locuia în România, iar cele mai multe dintre cărţile sale, cele care, de fapt, i-au adus consacrarea internaţională, au fost scrise după expulzarea din România – că asta a fost, nu o simplă schimbare de domiciliu –, prin urmare, premiul aparţine Germaniei. Scriitorul originar tot din România şi stabilit la New York, Norman Manea, de asemenea propus pentru „Nobel”, dacă sînt eu bine informat, avertizează că premiul acesta, în loc să mai domolească orgoliile şi complexele scriitorului „la români”, vorba lui Paul Goma – care a avut o ieşire foarte orgolioasă la aflarea numelui premiantei! –, le va accentua. Şi a avut dreptate! Acum cîteva zile, o excelentă observatoare a vieţii politice din România, scriitoare pe deasupra, nu se dovedeşte o la fel de bună observatoare şi a vieţii culturale şi foloseşte pretextul pentru a se răfui cu adversarii, aliaţii, mediul general românesc, ceea ce nu făcea rău, doar că nu era în chestie! Ieri, Excelenţa Sa Dl. Andreas von Mettenheim, ambasadorul Germaniei la Bucureşti, a ales – cum altfel? – să răspundă cum nu se poate mai diplomatic, dar nu neapărat şi cel mai departe de adevăr, întrebării unui jurnalist: „Herta Müller s-a născut şi a crescut în România, iar din 1987 trăieşte în Germania. Cred că ambele popoare, atât germanii, cât şi românii, au în acest moment motive de bucurie. Principala temă a operei Hertei Müller, un manifest împotriva injustiţiei şi a dictaturii, dă artei sale o dimensiune globală. Dincolo de orice formă de controversă, un lucru este sigur: mai mult decât orice altceva, Herta Müller reprezintă limba germană în toată frumuseţea şi forţa ei, iar opera sa se înscrie în cea mai bună tradiţie a scriiturii germane”. O rezolvare diplomatică, cumva şi dialectică, devreme ce şi românii, care i-au prilejuit Hertei Muller experienţa pentru cărţile pe care avea să le scrie în Germania – şi în limba germană, desigur! –, dar şi germanii, au motive de bucurie. Sigur, cu o anumită prudenţă, atent să nu-şi lezeze interlocutorul şi gazdele, Excelenţa Sa nu uită totuşi să menţioneze că Herta Muller „reprezintă limba germană” şi că opera acesteia se înscrie „în cea mai bună tradiţie a scriiturii germane”. Dar, în acelaşi timp, E. S. nu omite, menţionează explicit ceea ce trebuie în primul rînd menţionat, calităţile scriitoriceşti personale ale scriitoarei, iată, „româno-germane”!, talentul său personal. Pentru că Premiul „Nobel”, cu atît mai mult cel pentru literatură, este o competiţie individuală, nu una pe echipe, pe ţări etc. Nu România a luat premiul, nici măcat Germania, ci Herta Muller! Sunt peste 100 de milioane de vorbitori de limba germană în lume, dintre care probabil sute de mii de scriitori, dar nu ei au luat Premiul „Nobel” pentru literatură pe anul 2009. Sunt sute de mii de germani plecaţi din România, din care cu certitudine sute de scriitori, dar nici ei n-au luat premiul pentru literatură anul acesta. Premiul „Nobel”, mai ales cel pentru literatură, este obţinut într-o competiţie individuală, cum spuneam, pentru că artele, creativitatea artistică sunt chestiuni individuale. Pentru calităţile artistice – dar nu numai, pentru că specificul acestui premiu este să privească esteticul în asociere cu alte valori şi criterii, de natură etică, politică şi chiar geografică! – ale operei sale, Herta Muller, ea singură, a fost laureata „Nobelului” pentru literatură din acest an. Şi asta indiferent de ce-ar spune unii sau alţii, chiar indiferent de ceea ce ar spune, din modestie ori dimpotrivă din orgoliu, autoarea însăşi! Felicitări, Herta Muller.

TAROM in Guinness Book

Posted by Stefan Strajer On August - 26 - 2009

corneliu-florea2

TAROM in Guinness Book
Zbor 7016 Q Cluj Napoca – VIENA 9.20, 7 iulie 2009

Autor: Corneliu Florea

Din 1990 revin anual in România mea, sau si a mea. La inceput cu masini inchiriate din Germania, in ultimii ani cu avionul la Timisoara sau Cluj Napoca. Daca in 1990, revenind dupa zece ani in tara, am plâns de cum am gasit-o, acum sunt doar uimit si incerc sa inteleg. Locul blocurilor este luat de cartiere intregi de vile, Trabantul si Lada au fost inlocuite de BMW si Volvo, caminele culturale de biserici si domuri neoprotestante, uzinele si fabricile românesti inlocuite de cele straine, padurile inlocuite de alunecari de teren, partidul unic de partide identice, Ceausescu de Basescu si Dumitru Dumnezeu de Patapievici. Scuza-ma Dumitre.
Anul acesta am fost bucuros sa vad data in folosinta noua aerogara clujeana. E o mare si incântatoare diferenta, e la parametri internationali fiindca si traficul este international. Când am revenit pe aeroport, ca sa ma intorc in Canada, si plecarile se faceau tot din noul aeroport spatios, luminos, curat si civilizat deservit.
La scara avionului, un avion prea mic pentru un trafic atât de mare, ca de obicei se iau bagajele de mâna si se pun in cargou fiindca spatiul pentru bagajele de mâna de deasupra scaunelor este prea mic pentru multe din ele. Este o practica ce se foloseste si pe alte aeroporturi internationale când avioanele sunt mai mici, iar aici la Cluj Napoca devenise ceva obisnuit din anii trecuti. La urcare, lasi bagajul de mâna la scara avionului, ti se da un tichet iar la sosire, la Vienna, il gasesti la scara când cobori. Simplu si sigur!
Numai ca in 7 Iulie 2009 nu a fost asa. La scara avionului cinci calatori au ramas socati: bagajele lor de mâna nu au fost la scara avionului, au ramas pe pista aeroportului din Cluj Napoca!! Nu a mai fost loc in cargoul avionului explica senin, ca fapt divers un tovaras, angajatul TAROM-ului, care intotdeauna se agita, cu tot felul de treburi, la sosirea si plecarea acestui avion. Am fost incurcati, contrariati noi cei devalizati de tantalaii aia, de ardeleni, de la Cluj si am ramas incremeniti, dar tovarasul de la TAROM ne-a repezit sa ne urcam in autobus ‘’ca nu asteapta dupa voi’’. O doamna intre doua vârste care merge in America la copii a inceput sa plânga fiindca ea avea si pasaportul si biletul de avion in bagajul de mâna, preluat la scara avionului la Cluj. De mila ei ne-a apucat si pe noi mila de noi insine, având in bagajele de mâna cele mai personale si trebuincioase obiecte de calatorie. Eu aveam in acel bagaj de mâna, portofelul cu bani, actele canadiene printre care permisul de conducere si un MC cu un credit de 25.000 dolari canadieni, cheile de la casa. Material adunat pentru articole si o carte de perspectiva, plus doua aparate de fotografiat foarte scumpe, filme, digital cards, memory sticks. Statusem peste doua luni in România si acum faceam un mic inventar si vazându-ma numai in camasa si pantaloni, m-am agatat de tovarasul de la TAROM. I-am spus ce simteam in acel moment, in care eram ca aruncat din avion fara parasuta, desi imi dadeam seama ca nu el era de vina, ci tantalaii aia ardeleni ce deservesc pasagerii la Cluj. E drept, eram mânios pe dragii mei de ardeleni, care probabil mi-ar fi spus ’’apoi lasa, draga domnule, ca no hi foc’’, dar tovarasul de la TAROM imi era foarte antipatic din trecut, când am mai avut de doua ori probleme cu bagajele mari, de data aceea ramase in urma mea la Viena din cauza lui, tot cu scuza ‘’nu a mai fost loc in cargou’’. (Cu ce se tot umple cargoul avionului de nu e loc pentru bagajele calatorilor?).
Pâna la plecarea avionului meu spre Toronto nu mai aveam timp de nimic si nici bani de un telefon (mobilul românesc il lasasem in tara, cel canadian era in preerie) trebuia deja sa ma prezint la ’’gate’’ pentru imbarcare transoceanica. A fost un zbor de noua ore in care la claustrofobia tubului in care eram inchisi ermetic si legati de scaun, acum trebuia sa adaug si acest incident socant din care se declanseaza o serie intreaga de inconviniente. Au trebuit câteva ore sa ma linistesc digerând si acest impact, autorelaxându-ma ‘’pomenindu-i de bine’’ pe dragii mei de ardeleni de pe aeroportul din Cluj, care acum se pregatesc, uitându-se de trei ore la ceas, de mars acasa, unde-i asteapta Veta sau Rozi cu palinca si varza a la Cluj cu multa smântâna iar io n-am nici chei sa intru in casa când ajung! Oare cum sa le multumesc? Stiu io: ca ardeleanu la necaz! Ei multumiti cu Veta sau cu Rozi, io inghit cu noduri lazane with tomatos (Solanum lycopersicum!!) ca au devenit si austrecii cu masinile lor zburatoare niste amarâti in plina globalizare si dau mâncare si bautura proasta pasagerilor.
La aeroportul din Toronto au inceput ‘’placerile si bucuriile‘’. Din avion, prin coridoare fara de sfârsit, scari si escalatoare ajungi intr-o sala cât Domul Vaticanului unde vreo douazeci de ofiteri de frontiera au tot timpul sa te intrebe ce vor ei si sa verifice pe computerul ’’stie tot’’ din fata lor. Bun, trec in alt dom, unde-s vreo douazeci de benzi pentru bagajele cele mari. Am doua grele, pline de carti, imi trebuie un carucior, costa doi dolari. Eu nu am nici macar un cent. Ce dracu sa fac, sa ma apuc sa cersesc, sa fur? Nu, ma duc la supervisor, in Canada peste tot e un supervisor si-i spun my problem: trebuie sa-mi iau bagajele si sa le duc in alta parte, la alta banda rulanta destinata zborurilor interne, la Winnipeg si nu am bani. Ma asculta, ma priveste, ma masoara, un supervisor canadian intotdeauna trebuie sa-si dea importanta masurându-te, si-mi rezolva problema. Ii multumesc, imi zâmbeste si nu se abtine spunându-mi ca e bine ca am avut bani sa merg in Europa. Funny! Zâmbesc si io si iar imi pomenesc in minte ardelenii mei dragi. Am depus bagajele cele mari si acum ma indrept spre telefon.
Pe ultima pagina a pasaportului am o lista cu telefoanele importante in caz de probleme in timpul calatoriilor. Prima e a ambasadei canadiene, apoi a avocatului, a familiei si-a unor colegi de nadejde. Chem ’’call colect’’ avocatul iar la intrebarea cine cheama zic Dumitru, asa ma stie si numai un Dumitru are client, restul sunt Demetrios si Dimitri. Imi raspunde prieteneste, asa-s avocatii prietenosi nevoie mare pe bani multi, ii spun toata povestea, ma intrerupe tot mirindu-se cu “Amazing, I can’t belive!’’ apoi imi explica step by step ce trebuie sa fac. La sosire, seara in Winnipeg, la Informatii, va fi un plic pentru mine cu un client card in contul sau cu care pot sa-mi platesc toate cheltuielile pâna ce imi primesc bagajul de mâna cu actele si cheile sa pot intra in casa. Mi-a explicat sa-mi iau un hotel de cinci stele, trei mese pe zi fiindca nu pot sa-mi folosesc bucataria, schimburi vestimentare necesare, sa umblu numai cu taximetre pentru ca nu ai carnet de sofer din cauza TAROM-ului, telefoane si faxuri câte sunt necesare. Trebuie sa merg neaparat la serviciul ’’lost and found’’ si sa dau toate datele despre bagajul de mâna ramas la Cluj. Urgent sa-mi anulez ‘’credit cards’’ si sa-l chem când am nevoie. Când totul se va sfârsi, notele de plata si onorarul sau are sa-l trimit la TAROM, ei stiu reglementarile internationale: doar sunt europeni acum!! Destept avocat, doar bunicii lui au plecat din Botosani.
Avionul a intârziat o ora, era deja noapte la Winnipeg, la Cluj Napoca se crapa de ziua si-i pomensec pe clujnapocenii mei cei dragi. La Informatii, dupa ce m-am prezentat pasaportul mi s-a dat, plicul de la avocat in care am gasit acel card special cu care ei, avocatii isi ajuta clientii la nevoie. Costa dar e salvator in asemenea situatii. Serviiciul ‘’lost and found’’ mai nou se numeste de bagaje intârziate, sa-si arate eficienta, functionarul era jovial, ce sa faca si el nu poate sa plânga pentru fiecare pasager sosit fara bagaj, bagaje. Incurajeaza pe toti, dar in cazul meu a fost cu adevarat surprins: Niciodata pâna acum, imi spune si tot repeta in timpul conversatiei, nu am avut un asemenea caz si sunt aici de aproape zece ani. Asta-i unic, poate fi trecut in Guinness Book! Funny!!
Dupa aproape douazeci de ore de aeroporturi si avioane, ajunsasem si eu o umbra de pus in Guinness Book alaturi de dragii mei ardeleni, care dorm zâmbind satisfacuti alaturi de Veta sau Rozi. Imi iau bagajele cele mari, la Winnipeg carucioarele de bagaje sunt inca ‘’free’’ asa erau pe vremuri in toate aeroporturile internationale. Iau un taxi si cad in patul unui hotel de cinci stele pe care le vad când verzi când rosii, ii mai pomenesc inca odata pe dragii mei ardeleni si adorm nelinistit, visând bagaje zburând peste ocean si il caut cu privirea printre ele pe al meu. Nevazându-l devin agitat in somn. Ma trezesc brusc, când mi-am vazut si bagajul meu zburând, cazând in ocean si rechinii repezindu-se la el!! Un cosmar care mi-a declansat o insomnie pe tot restul noptii…
A doua zi, ziua telefoanelor. Vorbesc cu Florin care-i si el in Ardealul lui natal, el vorbeste la Cluj cu domnul Octavian Fodor – ardelean de doua ori; odata pentru Octavian si odata pentru Fodor – care ii prezinta scuzele si ii da toate asigurarile. Dupa 48 de ore de neliniste, grija si cosmare dat de iubitii mei ardeleni imi primesc bagajul de mâna. Desi nu era incuiat nu s-a miscat nimic din el, nu a cazut in ocean la rechini. Un prieten, care stie multe despre mine, mi-a spus in jargonul lui de universitar esti un atom marcat au vrut sa-ti controleze amanuntit bagajul! Hei, las-o-n balta, moarta. Doar am fost cinci in aceiasi situatie! El insista ca sunt naiv: ceilalti patru au fost de acoperire!! Lasa fitelele, mi-a fost destul, hai sa bem o palinca de pe Somes, superioara tuturor bauturilor concentrate din lume. Fiind bucurestean imi zice: De gustibus non disputandum, in timp ce deschidem sticla cu palinca…
Sanatate si noroc! Intâi bem pentru noi, ardelenii, in frunte cu Domnul Octavian Fodor de la aeroportul international Cluj Napoca!
(Iulie 2009, Winnipeg – Canada)

E bine sa nu uitam

Posted by Stefan Strajer On August - 26 - 2009

E bine sa nu uitam

Autor: Cornel Cotutiu

Despre miscarea de rezistenta româneasca anticomunista si antisovietica se vorbeste, se scrie adesea în raspar sau în treacat. Din ignoranta? Intentionat? Ce e vadit e faptul ca analistii, istoricii sunt, deocamdata, mai preocupati de a se vaicari pe seama elementelor alogene, a vâscului de pe crengi, uitând ca întâi de toate, se vede copacul.
Un aspect care se neglijeaza – din motive obscure? din porunci oculte? – este ce s-a întâmplat pe întregul areal românesc în primii ani postbelici. Altfel spus: nu se au în vedere actiunile de la est de Prut. Mai concret: adica din Basarabia fortata de Stalin sa se numeasca Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca.

mapromaniamare1_s
Accesul împotmolit la arhivele moscovite face ca sa cunoastem doar fragmentar despre lupta basarabenilor împotriva invadatorilor bolsevici. Din documentele sustrase din „zestrea” KGB – publicate pe ici, pe colo în Occident – reiese, de pilda, ca în anii l948-1950 existau în Basarabia în jur de 30 (!) de organizatii antisovietice clandestine, inclusiv un partid – Partidul Libertatii.
Acest partid, cu centru la Chisinau (anihilat în 1950), intentiona „sa redea libertatea poporului si sa readuca Regele pe Tron”. Dar si: „Partidul doreste ca din rândurile lui sa iasa oameni hotarâti, caliti în lupta, care mâine sa formeze guvernul statului român.” (Atentie tov.general Voronin: în 1950 la Chisinau se punea problema statului român, nu a vreunui stat moldovenesc).
Desigur, cotarlele KGB n-au stat sa-i contemple pe cei care s-au constituit în astfel de organisme clandestine de lupta împotriva sistemului sovietic. Au fost treptat descoperiti si arestati peste 250 de persoane; caci turnatori, tradatori, informatori au existat dintotdeauna (de când e lumea pâna în vecii vecilor). Iar „rasplata” a fost precum se poate banui: deportari, condamnari la ani grei de închisoare, disparitii inexplicabile.
Dar aceste fapte trebuie inserate în istoria românilor de pretutindeni; ele nu tin de o arbitrara granita, ci de memoria si fiinta nationala.

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors