Archive for the ‘Destinatia Romania’ Category

Silence Lines angajeaza soferi de camion – truck drivers

Posted by solariu On January - 9 - 2014

SL Curentul International

Silence Lines LLC angajeaza Soferi CDL si Owner Operators pentru curse Over-The-Road. Compania noastra lucreaza cu flat, step si specialized trailers.

– Bonus $1000 la semnare!!!
– Asigurare medicala dupa 3 luni!!!
– Plata in procent de pana la 25%
– Echipament nou!
– Timp liber atunci cand aveti nevoie!
– Soferii pot castiga $40-$70k/an!!! Owner Operators pana in $200k/an!!!

Cerinte:

– Carnet Class-A CDL
– Varsta minima 22 de ani
– Cel putin 1 an experienta OTR

Ne puteti contacta la:

Tel: 586-826-9545 Email: rcean@silencelines.com
CV-urile pot fi trimise direct la email-ul de contact de mai sus
Puteti aplica online la: www.silencelines.com

UN PUTERNIC AVANPOST AL UZPR LA TÂRGU MUREŞ

Posted by Gabriela Petcu On January - 8 - 2014

UZPR-SIGLA-wb

     George ROCA prezintă:

La Târgu-Mureş, în zilele de 27-28 decembrie 2013, a avut loc una dintre cele mai consistente „îmbogăţiri” ale Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, prilejuită de cea de-a patra ediţie a Colocviilor Cuvântul liber – „Punţi de Lumină”. Preşedintele UZPR, ge, a înmânat legitimaţii următorilor jurnalişti târgmureşeni: Nicolae Băciuţ, părintele protopop Gheorghe Şincan, Răzvan Ducan, pr. Costel Neacşu, Vasile Victor Luca, Maria Alexandra Florea, Ioana Flavia Florea, Carmen Mihăescu, Nicolae Dan Cetină. Aceştia s-au adăugat „veteranilor” Mariana Cristescu (amfitrioana şi iniţiatoarea „Punţilor”), Lazăr Lădariu (redactorul-şef al cotidianului „Cuvântul Liber”), precum şi mai noului venit Nicolae Balint.

 

Tot în echipa (deja filială) Târgu-Mureş au intrat, cu această ocazie (la iniţiativa Marianei Cristescu), generalul Mircea Chelaru, fiul acestuia, jurnalistul sportiv Iulian Cătălin Chelaru, precum şi Maria Gheorghiu. Care nu este doar o reputată cantautoare, ci şi realizator de emisiuni la Radio România şi realizator Tv. Astfel, filiala Târgu-Mureş a UZPR devine cea mai puternică din Transilvania (şi a doua din România, după Bucureşti), atât prin număr, cât şi prin calitatea profesional-identitară a membrilor. În plus, Mariana Cristescu, în continuarea ideii de „Punţi de lumină” şi în spiritul consolidării românismului în Transilvania, a „recrutat”, în echipa sa, ziarişti din afara judeţului Mureş (Maria Gheorghiu, Mircea Chelaru, Iulian Cătălin Chelaru), aceştia făcând parte din filiala UZPR din Târgu-Mureş. Mariana Cristescu şi-a propus să extindă reţeaua filialei şi în afara ţării.

 

Cea de-a patra ediţie a Colocviilor Cuvântul liber – „Punţi de Lumină” a avut următorul program cultural:

  • ÎN PRIMA ZI (27      decembrie): prezentarea succintă a istoricului colocviilor (Mariana      Cristescu), scurt istoric al ASTREI şi semnalarea, de către Lazăr Lădariu,      a aniversării a 25 de ani de existenţă a cotidianului „Cuvântul liber”,      precum şi a apariţiei cărţii sale „Memorii – File de jurnal – Alocuţiuni      parlamentare – Confesiuni” (Editura NICO), un miniconcert folk al duetului      Enea şi Smaranda German din Reghin, vernisajul expoziţiei de icoane a      pictorului Marcel Naste, prezentarea volumului „Când ţânţarul devine      armăsar” al părintelui protopop Gheorghe Nicolae Şincan, prezentarea, de      către Mariana Cristescu şi colonelul Ion Petrescu, a cărţii „România      moluscă” a generalului Mircea Chelaru (Mariana Cristescu este, de altfel, şi      autoarea volumului „Generalul Mircea Chelaru” din seria „Destine      contemporane”), prezentarea cărţii „Oamenii monumentelor” şi a      trailer-ului filmului cu acelaşi nume, de către av. Nicolae Dan Cetină      (traducătorul cărţii), prelegerea „Eminescu, critic teatral” (Zeno Fodor),      precum şi lansarea cărţii „ACEŞTI NETRBNICI CARE NE CONDUC – Interviu cu      Mihai Eminescu”, piesă de teatru scrisă de Miron Manega şi apărută la      Editura NICO din Târgu- Mureş. Nicolae Băciuţ şi Miron Manega au      improvizat o punere în scenă, sub formă de teatru-lectură, a unui fragment      din această carte.

 

  • ÎN ZIUA A DOUA (28      decembrie): demonstraţie sportivă a fraţilor Andrei şi Tudor Coco, de la      Clubul  „Tornado” Târgu-Mureş (campioni taekwondo), lansarea revistei      „KINECO” a Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii      Ecologice din Bucureşti, tipărită la Târgu-Mureş, la editura Nico      (prezentată de Miron Manega, redactorul-şef), dizertaţiile despre      kinetoterapie ale prof. univ. dr. Voica Foişoreanu Guga şi prof. dr.      Kinetoterapie Denisa Popovici, lansarea volumului de „Interviuri sportive”      de Iulian Cătălin Chelaru, a volumelor de versuri „Intarsie pe suflet”      (Petre Curticăpean) şi „Trăind pur şi simplu” (Mircea Chelaru Adrian),      prelegerea „Acţiuni de influenţă, propagandă şi spionaj maghiar îndreptate      împotriva României, din perspectiva a trei specialişti din domeniul      intelligence: Larry Watts, Gl. (r.- S.R.I.) Aurel I. Rogojan şi Gl. (r. –      M.Ap.N.) Stan Petrescu” (Nicolae Balint), raportul sentimental al lui      Nicolae Băciuţ despre activitatea Editurii NICO şi a cărţilor apărute      aici, precum şi despre activitatea revistei „Vatra Veche” pe care o      coordonează, un alt discurs, al prof.univ.dr. Cornel Sigmirean, despre cărţile      apărute şi lansate la ediţia a patra a „Punţilor de Lumină”, comunicarea      colonelului Ion Petrescu intitulată „Comunitatea euro-atlantică, după      Vilnius”, prelegerea „Introducere în EMINESCIENTICĂ”, a generalului Mircea      Chelaru, şi concertul Mariei Gheorghiu, cu fragmente din proiectul ei scenic      „Sub Zodia Mariei” (concept, scenariu şi texte, Miron Manega).

 

A existat şi un moment special, în care preşedintele UZPR, Doru Dinu Glăvan, a ţinut un discurs despre Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România (direcţii şi perspective) şi a înmânat legitimaţiile noilor membri UZPR.

Cea de-a patra ediţie a Colocviilor „Punţi de Lumină” a confirmat, şi prin densitatea programului, forţa celei mai tinere şi mai dinamice filiale a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România.

 

Efectul „Punţilor de Lumină” asupra culturii şi presei

 

Cotidianul CUVÂNTUL LIBER, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR), Despărţământul Judeţean Mureş al Astrei, Revista „Vatra Veche” au organizat, în zilele de 27 şi 28 decembrie 2013, ediţia a IV-a a colocviilor Punți de Lumină – „Cuvântul liber”. O viziune inedită asupra unei lumi care este una a complementarităţilor necesare, multinaţionale, nicidecum a unor foste cetăţi imperiale, apărate de săbii medievale…

 

În sala „Tonitza”, a hotelului Continental, din Târgu-Mureş, invitaţii la colocviul menţionat au avut parte de ore succesive de reflecţie la condiţia umană, de ieri şi de azi, dar mai ales la cea naţională, din prezent şi de mâine.

 

Doamna de Fier a reuniunii, energica publicistă Mariana Cristescu, a reuşit transformarea unui eveniment aparent previzibil, într-unul în care s-a ales bobul de neghină, iluzia de certitudine, convingerea fermă de palida afirmare a unor convingeri puerile, fără viitor.

 

Partenerul de proiect al distinsei domniţe, tocmai nominalizate, a fost şi rămâne uluitorul personaj Lazăr Lădariu, care conduce redacţia cotidianului mureşean „Cuvântul liber”, cel legitimat de aniversarea anunţată, a unui sfert de veac, de existenţă liberă, în România postdecembristă.

 

Un ziar cu un tiraj comparabil cu cel al ediţiei tipărite a ziarului „Adevărul”. Dar care, în Târgu-Mureş, aşa cum am constatat personal, după un periplu pe la mai multe chioşcuri, din eleganta urbe, după ora 11.00 nu mai poate fi găsit şi cumpărat, timp în care alte publicaţii pot fi, şi a doua zi, la aceleaşi standuri de difuzare a presei editate în limbile română şi maghiară.

 

———————————–

George Roca

Rexlibris Media Group

Sydney, Australia

3 ianuarie 2014

2014…UNDE MĂ AFLU EU!?

Posted by Gabriela Petcu On January - 8 - 2014

JANIK-L-GabrielaLigia-Gabriela JANIK

 

La intrarea în anul acesta care este nou pentru mine, e nou şi  pentru tine, mă adâncesc în tăcerea nopţii pentru a medita la anul care abia trecuse, la evenimentele ce au avut loc pe scara mondială dar mai ales meditând la evenimentele din viaţa mea personală.

 

Ştii că nu te poţi ruga pentru trezirea spirituală până nu-i ierţi celuilalt totul pe deplin? – Atunci vei vedea ce fiinţă mică şi neînsemnată sunt eu în infinitul acesta al lumii. Între naştere şi moartea mea îmi este îngăduit să fiu pentru un scurt timp pe acest pământ, şi dupa aceea mă îmbrătişează veşnicia.

 

Dar…  unde mă aflu eu?

 

Mă aflu pe un pământ blestemat iar deasupra mea este cerul infinit din care ar putea să izbucnească oricând o  mare furtună pe care să naufragieze corabia vieţii mele.

 

Şi – unde mă aflu?

 

Mă aflu într-o lume în care stăpânesc şi mişună demonii, într-o lume în care există mereu războaie şi vărsări de sânge. Într-o lume în care domneşte desnădejdea, brutalitatea şi frica. Unde în multe părţi ale pământului oamenii mor de foame şi în care bombele atomice şi cu hidrogen urmează să asigure pacea lumii.

 

Unde ma aflu eu?

 

Mă aflu într-o lume pe care Dumnezeu a iubit-o atât de mult încât Şi-a dat pe singurul Său Fiu să fie dat în mâna  morţii ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă Viaţa Veşnică. (Ioan 3:16)

 

Şi trăiesc pe un pământ pe care El va veni, El care a făgăduit: ” Iată, Eu fac toate lucrurile noi”, (Ap. 21:5) atunci când Slava lui Dumnezeu v-a acoperi acest pământ.

 

Dar astăzi, da, astăzi, unde mă aflu?

 

Eu mă aflu în Hristos, iar sub mine se află bratele sale veşnice, pentru că El este VEŞNICIA.

 

Dacă te găseşti în Hristos, atunci veşnicia se află în sufletul tău. Asigură-te că te afli  şi tu  în aceleaşi braţe sfinte care cuprinde întreaga veşnicie pentru tine. Pentru mine, pentru tine, s-a coborat din cerul sfânt ca să pună în noi găndul veşniciei Sale.

 

Aşa că meditând la aceste gânduri mă plec cu pioşenie în faţa măreţiei lui Hristos pentru că într-o lume de zbucium şi nevoi, războaie şi dureri, El a coborât întregul Cer pentru mine. De aceea să-I multumesc mă simt datoare şi chiar veşnicia întreagă tot nu mi-ar fi deajuns să-mi arăt recunoştinţa pentru ceea ce a facut Isus pentru mine.”

 

La intrarea în anul acesta, va doresc tuturor pace, bună înţelegere, împliniri şi sănătate.

 

La mulţi ani şi Dumnezeu să vă binecuvinteze în noul an!

——————————–

Ligia-Gabriela JANIK

Aldingen, Germania

1 ianuarie 2014

 

FUEGO FACE SENZAŢIE ÎN ISRAEL LA „ROMANIADA”

Posted by Gabriela Petcu On January - 5 - 2014

ROMANIADA-EILAT-2014-wbRodica Elena LUPU

Este vremea în care artiştii, după o perioadă agitată în luna decembrie, se relaxează acum, încercând să găsească resursele necesare pentru a continua şi pentru a avea inspiraţie. Nu este si cazul lui FUEGO, care găseşte surse pentru a evolua în muncă, în publicul său şi în dragostea pe care acesta i-o oferă de fiecare dată când urcă pe scenă. Astfel, după un turneu epuizant prin toată ţara, în luna decembrie, ce s-a jucat cu casa închisă, după sărbători de iarna petrecute tot pe scenă, artistul a plecat, la începutul unui an ce se preconizează a fi destul de plin pentru el, în Israel, la cea de a IX-a ediţie a festivalului românilor de pretutindeni „ROMANIADA”, ce se desfăşoară în fiecare an în statiunea Eilat, în apropiere de Egipt.

 

Paul Surugiu, împreună cu un grup de artişti valoroşi, prieteni: Mirabela Dauer, Teo Trandafir, Aurelian Temişan, Cristina Stamate, Raoul, Cornelia Catanga şi Aurel Pădureanu, le reamintesc românilor din Israel, prin muzica lor, prin legătura puternică ce o au cu România, ce înseamnă să fii român, romantic, nostalgic, împlinit. Recitalul susţinut de Fuego, în cea de a doua seară a evenimentului, s-a dovedit a fi un succes neaşteptat, toţi cei prezenţi la festival ridicându-se în picioare, aplaudând şi cântând împreună cu el cele mai frumoase refrene ale sale, precum şi piesele lansate în anul ce tocmai s-a incheiat. Un moment inedit l-a reprezentat interpretarea în ebraică a unui cunoscut cântec autohton, lucru apreciat de toţi cei prezenţi, la eveniment participand peste 1000 de persoane.

 

Iată ce precizează FUEGO referitor la „ROMANIADA”:

„Prezenţa mea în Israel, pentru al doilea an consecutiv, în cadrul „Romaniadei” e o onoare. Să ştiu că prin muzica mea, prin cântecele şi vocea mea aduc noţiunea de „acasă” mai aproape de cei pentru care acasă reprezintă de multa vreme o istorie, e o senzaţie inexplicabilă. Pentru noi artiştii e important să ştim că publicul ne apaludă, ne apreciază, ne iubeşte. Dar aici se stabileşte o legătură diferită.

 

Peste tot intâlnesc public deschis, dornic de a primi mesajul meu şi de a asculta, cu inima plină, acordurile pieselor mele, dar în Israel, la românii a căror poveşti de viaţă te cutremură, se potriveşte ca toată starea să fie dublată de respectul pe care ţi-l poartă şi de intensitatea cu care simt cel mai banal cuvânt rostit în limba în care s-au născut, în al cărei leagăn au crescut şi care, într-un fel sau altul, e parte din ei.

 

Mă bucur că în acest an, am fost alături de o echipă minunată, de oameni dragi mie, de adevărate valori ale României noastre mari,  Mirabela Dauer, un monument al muzicii româneşti, o voce şi un timbru inconfundabile, Teo Trandafir, expresia profesionalismului şi a decenţei, a calităţii şi a umorului în televiziune, cea care mi-a fost alături la începutul carierei, acordându-mi încredere şi sprijin, precum şi de colegii mei, Cristina Stamate, Aurelian Temişan, Raoul, Cornelia Catanga, pe care îi respect şi îi apreciez pentru seriozitatea de care dau dovadă în parcursul lor.

 

Şi pentru mine, prezenţa in Israel vine cu amintiri. Ultima vacanţă în care am fost alături de tatăl meu s-a petrecut aici, având şi acum în minte, imaginea chipului său, împlinit pentru ca mă vedea pe mine împlinit, satisfăcut că visul său, cel de a ajunge la Mormântul Sfânt, a ajuns la realitate.

 

Cu nostalgie mă gândesc la el, dar am bucuria că am reuşit, să-i aduc zâmbetul, chiar aici, în leagânul spiritualităţii. Tocmai de asta spun, pentru toţi cei ce aveţi părinţi, sănătoşi, alături de voi, preţuiţi-i, oferiţi-le momente unice, fericiri mărunte, căci atunci când nu vor mai fi, imaginea acestor fericiri vă va insoţi în permanenţă.”

——————————-

Rodica Elena Lupu

Asociaţia Culturală REGAL D’ART

Bucureşti

5 ianuarie 2014

JURNAL DE VACANŢĂ 2013 (5)

Posted by Gabriela Petcu On January - 5 - 2014

RG 4NOV2013 AGeorge ROCA

 

TOT PE DRUM, PE DRUM, PE DRUM, SPRE ŢARA LUI MOŞ CRĂCIUN

Zborul AY 082 al companiei Finnair pleacă în curând de la Terminal One al aeroportului Changi din Singapore. Data: 8 septembrie 2013. Timpul decolării: 23:35. Direcţia: Helsinki!

 

Iată-mă din nou în avion… de data aceasta un aparat Airbus A340-300. Finladenzii  decolează la timp. Fără nicio întârziere. Cred că pilotul are ceas elveţian! Afacerea companiei merge bine. Avionul e plin ochi! Toate scaunele ocupate. Eu mă aşez pe cel care îmi este destinat. D42. Tot pe culoar. Măcar am ieşire directă. Mă mai pot mişca, dezmorţi, din când în când. Mă aşteaptă un drum lung, de 12 ore. E bine să te mişti la fiecare 3-4 ore, să faci câteva exerciţii pentru a pune sângele în mişcare. Altfel poţi să faci DVT, o „tromboză a venelor adânci” (Deep Vein Thrombosis). Sângele se coagulează atunci când nu circula. Fenomenul apare de obicei în venele interioare ale muşchilor din partea de jos a picioarelor. Mai târziu aceste cheaguri se desprind şi pot crea embolii şi blocaje. De obicei cele care ajung la plămâni sunt mortale. Embolism pulmonar! Avertisment şi celor care stau cu orele nemişcaţi în faţa unui ecran de computer! Statisticile medicale spun că un individ dintr-o mie face DVT în fiecare an! Nu toţi mor, desigur! Unii ajung pe masa de operaţie… Atenţie! Nu e o joacă, sau o glumă!

 

Câte ceva despre avionul care mă duce spre Finlanda. Fabricat de compania Airbus, fiecare aparat de zbor este dotat cu tehnologie de vârf. Producătorul, Airbus Industrie, este un consorţiu european, cu sediul la Blagnac, o suburbie a oraşului francez Toulouse. Compania produce mai mult de jumătate din aeronavele comerciale tip jet (cu reacţie) din lume. Are 16 uzine şi hangare de asamblare în 4 ţări europene. 63.000 de angajaţi. Desigur că este mereu într-o acerbă competiţie cu faimoasele companii americane Boeing şi Lockhead Martin. Să nu uităm totuşi, ca cireaşă de pe tort în materie de construcţii de avioane supersonice pentru călători a fost faimosul aparat Concorde (1969-2003), produs de Aérospatiale-BAC Concorde. Un avion… tot european. De fapt cel mai minunat supersonic construit până în zilele noastre. Păcat că a sucombat!

 

Instalat comod într-un fotoliu din clasa economică, îmi trec prin minte cu repeziciune multe din informaţiile pe care citisem pe net despre această minunată fortăreaţa zburătoare în care mă aflam. Avionul A340 se construieşte în 4 variante: A340-200 (Capacitate: 261 de locuri. Independenţă de zbor: 12.400 km); A340-300 (capacitate: 300/440 de locuri. Independenţă de zbor: 13.700 km); A340-500 (capacitate: 282/375 de locuri. Independenţă de zbor: 16.700 km); A340-600 (capacitate: 359/475 locuri. Independenţă de zbor: 14.600 km). Compania aviatică Finnair a fost înfiinţată în 1923. Zboară spre mai mult de 65 de destinaţii din 30 de ţări! Are în dotare 67 de aparate de zbor de mare capacitate. Cu unul din acestea călătoream şi eu pe ruta Singapore-Helsinki. A340-300. Zbor intercontinental, fără escală. Durata: 12 ore. Fusuri orare survolate: 6. Distanţă între cele două puncte de zbor: 9.750 km.

 

Deci, după cum spuneam, avionul era plin ochi! O cohortă de finlandezi de vârsta a treia mă învăluie, mă înconjoară, aşezându-se pe scaunele învecinate. Simpatici, haioşi, îmbrăcaţi fistichiu. Bronzaţi, de fapt arşi de soare! Veseli şi guralivi. Chiar dacă unii erau cu bastoanele la îndemână sau se mişcau în poziţie mai aplecată. Îmi reamintesc de „miracolul” de la Băile Felix, de lângă Oradea, unde invazia bolnavilor din ţările nordice era (o mai fi oare!?) la modă în anii comunismului. Veneau la recuperare,  cu autocarul – în bastoane, cârje, cărucioare – batalioane de oameni bolnavi, care după câteva săptămâni de tratament se reîntorceau acasă pe picioarele lor!!! Vorbesc serios! Mărturie stă „Muzeul instrumentelor de umblat abandonate” de acolo. Posibil ca acum se îndreaptă spre destinaţii mai exotice, cu climă mai caldă, precum Asia de Sud-Est… Tailanda, Indonezia, Malaezia. Via Singapore. Acum se reveneau acasa, pe pămantul „frigurilor veşnice”. Veseli şi bine-dispuşi. Înseamnă că le-a priit al tropice. Foarte guralivi. În finlandeză, desigur! Copii mari! Parcă tot avionul era al lor… Unii încercau sa se aşeze câte doi pe acelaşi loc. Apoi argumente! Halima totală, ce mai! Până la urmă, ajutaţi de ghid şi de personalul de bord, s-au aşezat „cuminţi” la locurile care le erau destinate şi specificate pe talonul de zbor.

 

„Good evening passengers. This is your captain speaking. First I’d like to welcome everyone on Finnair Flight AY 082”. E vocea căpitanului. Ne anunţă că în curând vom decola şi că venit timpul să ne legăm centurile. Se face linişte. Avionul îşi turează motoarele. Peste câteva minute suntem în aer. Un miros de mâncare începe să gâdile papilele olfactive. Posibil ca bucătarii încălzesc bucatele undeva în burta avionului. Miroase apetisant. După o jumătate de oră, sus pe afişajul electronic, se dă semnalul că putem să ne desfacem centurile. Pe culoare apar cărucioare încărcate cu băuturi. Toţi pasagerii stau la locurile lor, în aşteptare. Stewardesele foarte amabile, numai un zâmbet, întreabă în engleză: „Soft drinks, coffee, tea, vines, beer, spirits…” Adică băuturi răcoritoare, cafea, ceai, vin, bere, spirtoase…  Fiecare ce doreşte. Totul gratuit, în afară de alcoolul tare. Aşa este regula pe cursele lor intercontinentale. Lumea comandă în moderaţie, în afară de finlandezi care încep iar chicotelile şi comedia. O dau pe tărie, comandând, aproape fiecare, seturi de sticluţe în miniatură cu vodcă, whisky, gin, rom…

 

Nu peste mult timp apar alte cărucioare, încărcate cu tăviţe cu mâncare acoperite cu folie de aluminiu. Cina. Mâncare caldă, gustoasă, la alegere: „Chicken pasta, or beef curry?” – adică „pui cu paste făinoase” sau „văcuţa cu sos de coriandru”. Am ales puiul. Mă săturasem la Singapore de atâtea mâncăruri asiatice. Lângă mine un un domn cu aspect matusalemic, tot finlandez, cu o barbă de juma’ de metru şi o beretă roşie pe cap, întreabă stewardesa ce meniu se serveşte la business class. „Aperitiv: file de somon afumat, asezonat cu icre roşii, apoi, muşchi de ren la grătar cu sufleu de cartofi şi sos vânătoresc, lăptuci cu vinegretă şi muguri de bambus… iar ca  desert…” îi răspunde automat tânără domniţă, o tailandeză tinerica, frumoasă foc, cu nişte ochii rotunzi şi mari. Veteranul e pus pe şotii! N-o mai lasă să termine, şi exclamă în gura mare în engleză… să audă toată lumea: „Muşchi de ren? Aoleo! Şi cine o să mai tragă sania lui Moş Crăciun?” Complici, cei din grupul finlandezilor râd cu hohote. Apoi repeta onomatopeic, la unison, de parcă ar fi dresaţi: „Ha, ha, ha! Ho, ho, ho!” imitându-l pe Moş Crăciun! Acum sunt super-bine-dispuşi! De fapt aproape toţi au în faţa câte o sticluţă cu tărie… goală. Sau două. Tuturor nordicilor le place să tragă la măsea! Poate pentru că e frig pe la ei, sau poate pentru că băutura e foarte scumpă.

 

După un timp se lăsă din nou liniştea. Se aud doar murmure… şi zgomotul tacâmurilor. După ce au terminat cină şi se adună resturile de pe măsuţele rabatabile, toţi finlandezii se scoală de parcă ar fi traşi cu cheia şi se aliniază la rând la toaletă. Cuminţi. Cu capul plecat, fără să scoată o vorbă. Aşteaptă, cinci, zece, cin’şpe minute la coadă, după care intră în cabină, stau câteva minute şi se reîntorc la locurile lor veseli şi satisfăcuţi de parcă ar fi cucerit Everestul. Se cuibăresc în fotoliile lor, închid ochii şi se mută în lumea viselor. Ceilalţi călători meşteresc pe la micile televizoare, încastrate în fotoliile din faţa lor. Dar, rând pe rând, abandonează privitul la ecran şi fac şi dânşii ce au făcut deştepţii de finlandezi! Adică trag pe dreapta. Şugubăţul meu vecin, Sami, că aşa a zis că îl cheamă, trotilat de licoarea lui Bachus, doarme dus… Motoarele avionului torc plăcut precum pisicile din jurul sobei. Singura, proteza moşului, scoate nişte sunete de parcă ar trece camionul pe o şosea pe care s-a aruncat antiderapant. Mă fac că îmi schimb poziţia şi îi trag „din greşeală” un ghiont uşor cu cotul. Imediat se întoarce într-o parte şi… tace! E dresat! Ştie el care e antidotul pentru poluare sonoră nazo-buco-faringiană. Acum doarme lin, scoţând din când în când câte un oftat laponic. Mi-e somn şi mie! Oare or fi băgat băgat finnairezii ceva de dormit în mâncare? Aşa fac deci şi eu, închid ochii şi mă scufund în mirajul lui Morfeu… La Singapore e ora 2:00 dimineaţa, iar la Sydney cu două ore mai puţin! Îmi găsesc o poziţie mai comodă şi mi se rupe filmul instantaneu. Somn uşor, vise plăcute…

 

Visez că sunt în capitala Laponiei, la Rovaniemi, aproape de Cercul Polar de Nord. Rovaniemi, oraşul lui Moş Crăciun. E frrriiiggg! Foarte frig. Mă aflu într-o sanie mică, trasă de şase câini husky siberieni conduşi de un malamut alascan. Vreau să ajung la Polul Nord. Mor de curiozitate să văd ce e pe acolo! Moşu’ mă mângâie pe spinare şi îmi urează drum bun. Săniuţa zboară spre nord. La un moment dat sunt asaltat de un stol de ţânţari enormi cam de mărimea unei vrăbii. Noroc că vitejii mei căţeluşi aleargă ca vântul. Ţânţarii bine hrăniţi, abia pot să zboare de grăsuţi ce sunt. Ne abandonează după o bucată bună de timp îndreptându-se către o turmă de reni care pastc smocuri de iarbă ivite din zăpadă. Ne oprim să ne tragem sufletul, la Aanaar, o aşezare situată într-o poiană dintr-o pădurice de pini. Văd o căsuţă suspendată pe nişte stâlpi asemănători cu picioarele de pui. Un fel de izbusca din poveştile ruseşti. Bat la poartă. Din casa îşi face apariţia un omuleţ cu corp mic şi capul mare. Seamănă cu un Moş Crăciun în miniatură. O barbă albă îi acoperă obrazul. O fi un gnom! O făptură pe care o crezusem că e doar imaginară. Dar acum văd că e adevărat! Viu, viuleţ! Deci există… nu numai în poveşti! Îl salut, mă salută. E îmbrăcat în nişte pantalonaşi lungi, mulaţi pe picior. În partea de sus poartă un cojocel de culoarea roşie. Pe cap are o tichie ciudată, tot roşie, de bebeluş parcă. Ciubotele au clopoţei şi sunt întoarse la vârf ca nişte sănii în miniatură. Pare tare nostim. Îmi vorbeşte într-o limbă pe care o înţeleg, dar nu pot să o definesc. O fi limba Saame? Limba Saamelaienilor. Seamănă mult cu limba ungurească pe care o cunosc. Cred că de aceea putem conversa! Ne mângâiem reciproc pe spate ca să ne încălzim. Şi astfel devenim prieteni. Intră în casă şi se reîntoarce cu un coşuleţ de nuiele în mânuţa. Înăuntru acestuia, douăsprezece perechi de ciorapi cu dungi, roşu şi alb, pe care mi-i face cadou! Păcat că sunt mici, ca pentru păpuşi. Nu pot să-l refuz. Îi dau şi eu un portmoneu din piele de cangur. Se bucura nespus, dându-mi de înţeles că nu a avut niciodată o geantă atât de frumoasă. Îmi iau rămas bun de la piticuţ. De la fereastra casei îmi fac cu mâna alţi gnomi. Copii, adulţi, fetiţe şi băieţi. Ce drăguţi sunt. O iau din loc şi nu peste mult timp ajung la Tromsø în Norvegia. Apoi dintr-o săritură la Alta, trecem Capul Nord şi zburăm ca vântul şi ca gândul spre Arhipelagul Spitsbergen, de unde o cotim spre pol cu cea mai mare viteză. Ajungem la punctul dorit, Polul Nord geografic, când în faţa saniei mele apare o gaură enormă în apa mării, un hău care ne înghite şi pe noi, adică pe mine, căţeluşii husky, malamutul şef şi sania. Dispărem într-un alt tărâm. Tărâmul din interiorul gol al Pământului. Agharta! Cerul e luminat doar de aurora boreală. O farfurie zburătoare îmi trece pe lângă ureche! Or fi aghartoizii buni sau răi cu pământenii!? Mă simt în nesiguranţă. De frică mă… trezesc. Uf ce vise, ce coşmar… Agarta! Tărâmul subteran… Lângă mine vecinul de scaun lucrează intens la distribuirea antiderapantului! Mi-e frig. Aerul condiţionat al avionului funcţionează la maximum. Iau din compartimentul de bagaje o pătură şi mă acopăr. Acum mi-e mai bine…

 

Stau pe gânduri şi îmi vine să râd! Ce imaginaţie ciudată! Ba nu… Îmi aduc aminte că în urmă cu câtva ani, eu şi cu băiatul meu, de 12 ani atunci, ne făcuserăm planul să ajungem la Polul Nord. Toate astea, după ce îi povestisem subiectul cărţii „The Hollow Earth” a doctorului Raymond W. Bernard. Literatura abundă de asemenea subiecte în care se descrie că Pământul e gol pe dinăuntru. Creduli sunt mulţi. De la preşedinţi americani la scriitori de valoare. De la declaraţiile norvegianului Olaf Jansen, la Prinţul Harry de Walles… cel dornic să viziteze gaura de la Polul Sud. De la Mircea Eliade, cu al său „Zalmoxis, zeul care a dispărut” până la contraamiralul american Richard E. Byrd care declarat în 1947 că, explorând ambii poli ai Pământului pe calea aerului, ar fi descoperit intrările în interiorul gol al Pământului… pe care l-a şi vizitat. Şi eu mă gândisem în naivitatea mea că trebuie să fie ceva „acolo”. Şi chiar dacă nu credeam 100%, ne-am fi ales cu o excursie frumoasă. Un salt de la antipod la antipod. Despre această enigmă se mai vorbeşte şi până în zilele noastre. Am văzut destul de recent, pe youtube un video cu titlul „Colecţia de hărţi Lazeia”, întocmit în anul 2001 de Horatio Valens şi Paul Veneti, unde pe parcursul a două ore sunt prezentate o serie de hărţi vechi ale regiunilor arctice din jurul Polului Nord, în care este descris în special un canion lung de 100 de mile, situat chiar în centrul Polului Nord, prin care râurile de acolo se varsă în interiorul Pământului printr-o deschizătură imensă.

 

Cucerirea nordului, de către mine şi băiatul meu, a fost făcută doar pe jumătate. Am  plecat de la Sydney, spre Europa plini de entuziasm. La Frankfurt am schimbat avionul şi am zburat la Helsinki! Era prin anul 2002. Am ajuns acolo pe 14 iulie, de ziua mea de naştere. După câteva zile am vrut să ne începem excursia. Până la Rovaniemi cu trenul, apoi de acolo cu autobuzul peste cercul Polar de Nord, până în Novegia la Tromsø, şi apoi la Alta, oraş de unde am fi zburat până la Svalbard, capitala arhipelagului Spitsbergen, iar de acolo pe un vapor comercial am fi plecat spre Polul Nord. Suna frumos şi atrăgător! Mai ales pentru doi australieni naivi… care nu prea ştiau cu ce mănâncă nordul. Dar, după informaţiile primite la faţa locului, adică la Helsinki, excursia de la Rovaniemi la Polul nord ar fi costat o avere. Iar condiţiile de transport şi cazare destul de precare. O cameră dublă la un hotel mediu costa câteva sute de dolari. Ba mai trebuie să plăteşti extra pentru a primi cearceafuri şi prosoape. Aşa mi-a comunicat un agent de turism finlandez. Tot el ne-a sfătuit să ne înarmăm cu câteva spray-uri contra ţânţarilor dar vrem să rămânem vii! Ne-a mai povestit o droaie istorioare reale, cică, despre gnomi, elfi şi trolii cei răi! Încerca totuşi, să ne convingă că nu aveam ce căuta la pol… că această misiune rămâne în sarcina exploratorilor profesionişti. Că nu există nicio Agharta! Că totul e doar o legendă… Oare această încercare de a ne convinge o fi făcut parte din teoria conspiraţiei! L-am ascultat totuşi şi am abandonat proiectul, spre necazul celui mic şi al meu, desigur. Ni s-a sugerat să ne continuăm excursia în partea sudică – mai blândă ca clima – a Penisulei Scandinave. I-am urmat sfatul şi nu ne-a părut rău mai apoi! Am văzut patru ţări minunate, Finlanda, Suedia, Norvegia şi Danemarca şi o mulţime de oraşe. Ne-am îmbătat de frumuseţea fiordurilor norvegiene şi de peisajele minunate întâlnite în cale. Uitasem să vă spun că ne cumpăraserăm din Australia un „Eurail Pass” care ne oferea posibilitatea ca timp de două săptămâni să călătorim fără nicio altă plată pe toate trenurile europene. Deci şi cele scandinave. În felul acesta ne mişcam uşor. Săream în primul tren şi o luam fără probleme de la Helsinki la Turku, de la Stockholm la Upsala, de la Oslo la Bergen, sau de la Gothenburg la Copenhaga, via Malmö. O excursie minunată! De neuitat! Aşa că nu este de condamnat – rog cititorii să mă scuze – că încă după atâţia ani mai visez la acele locuri şi desigur la o expediţie la Polul Nord. Cine ştie, poate o voi realiza odată…

 

Mă scol de pe fotoliu, ies pe culoar şi mă îndrept spre partea din spate a avionului. A venit vremea să-mi fac gimnastica antiembolică. Mă fixez în spaţiul liber dintre cele două toalete şi încep: „Unu-doi, Unu-doi… pe vârfuri, pe călcâie, genuflexiune, apoi iar  unu-doi… ş.a.m.d.” Trecem la exerciţii cu braţele… apoi iar „unu-doi… faceţi toţi la fel ca noi!”. Nu după mult timp am şi tovarăşi de fitness… mai tineri, mai în vârstă… Fiecare demonstrează ce ştie. Bine că nu avem muzică. Vă daţi seama ce s-ar fi întâmplat dacă am fi făcut Aerobics sau Zumba!!! Clătinam avionul şi cine ştie pe unde şi cum ajungeam la sol. Unii „gimnaşti” îşi rotesc capetele, alţii fac exerciţii de extensie, exerciţii izometrice… Mens sana… in corpore aero-sano! Se umple şi culoarul din spate. Dezmorţiţii încep să fie mai vioi şi mai bine-dispuşi. După o jumătate de oră toţi  membrii grupării sportive ne retragem încet-încet spre fotoliile noastre.

 

Deschid televizorul, caut un film, o comedie. Mă delectez cu „Police Academy – Citizens on patrol”. Producţie 1987! Veche, dar bună! Regia: Jim Drake. Distribuţia: Steve Guttenberg, Bubba Smith, Michael Winslow, Bobcat Goldthwait, Tim Kazurinsky, G.W. Bailey… şi alţii. Cei mai comici mi se par personagele Zed şi Sweetchuck (Goldthwait şi Kazurinsky). De milioane! Un nou cuplu gen Stan şi Bran!? Mor după ei… Mă simt atât de bine, vesel, mulţumit. După ce se termină filmul mai dau o fugă la revigorarea circulaţiei sanguine. „Unu-doi, unu-doi, faceţi toţi la fel ca noi…” Apoi rog stewardesa să îmi ofere un pahar de vin alb şi o apă minerală. Îmi fac un şpriţ, spre uimirea acestei, dându-mi seama că tailandezii nu au ajuns încă la epoca şpriţului, adică să mixeze apă cu vinul. Nu după mult timp mi se face din nou somn. Mă acopăr cu pătura, închid ochii şi adorm, fără vise de data aceasta. Nu sanie, nu poli, nu moşi crăciuni, nu ţânţari barosani… Doar blank! Somn profund.

 

După mai multe ore, mă trezesc simţind în nări un miros plăcut de mâncare. Deschid ochii şi văd avionul luminat al giorno. Mulţi pasagerii se vânzolesc pe culoare. Personalul de la bord împarte sticluţe cu apă plată. Rece-rece! Apoi urmează din nou cărucioarele cu mâncare. Breakfast time! Adică timpul micului dejun. În nişte tăviţe de aluminiu ni se oferă o omletă, cârnăciori, ciuperci, spanac. Plus un iaurt cu căpşuni. Într-un recipient separat, desigur! Apoi sucuri, apă, ceai sau cafea. „Coffee or tea!?” mă întreabă duduia cu ochi rotunzi. „Cofee please!”. Simt o mulţumire trupească şi sufletească. E bine să fii turist, călător… Mai ales că mă aşteaptă atâtea surprize plăcute pe continentul european. Oare!?

 

Lumea se aşează din nou la rând la uşile toaletelor. Unii răbdători, alţii, cu urgente, mai neastâmpăraţi… Nu după mult timp un mesaj al „your captain speaking” ne anunţă că vom ateriza la Helsinki în aproximativ o oră. Ok! Am mai realizat un segment din excursia mea. Nu mă simt obosit. Nu după mult timp ni se comunica să ne punem centurile. Aşteptam cu toţii cuminţi aterizarea. Acesta este lină… Posibil că piloţii fiind de-ai casei au mare experienţă cu pistele de aici. „Wellcome to Helsinki-Vantaa Airoport”, se aude în difuzoare, „…the outside temperature îs 7 degree Celsius!” Mă uit la ceas. Cele 12 ore de zbor au trecut ca prin minune. Este ora 6:35, ora Helsinki. La Singapore este 11:35 după amiază. La Sydney 13:35 – în aceeaşi zi. Cam frig… Îmi scot din bagajul de mână un pulovăr şi mă îndrept spre ieşirea din avion. „Kiitos, silti mukavaa matkaa!” (Mulţumim, călătorie plăcută în continuare!) îmi spun membrii personalului de la bord aliniaţi lângă ieşire. Cu toţii numai un zâmbet, proaspeţi, cu uniformele într-o condiţie impecabilă… de parcă nu ar fi tras la galere în ultimele 12 ore!   „Kiitos!” le răspund, la rândul meu, tot în finlandeză, graţie… „Google translate”!  Valijoarele pe rotile fac un zgomot plăcut pe duşumeaua acordeonului de trecere de la avion spre clădirea aeroportului. Toţi se îndreaptă grăbiţi spre destinaţiile lor. Unii coboară la Helsinki, precum guralivii mei colegi avion, alţii sunt în căutarea sălii de transfer de unde vor pleca spre alte locuri din Europa sau din lume. Printre aceştia, ultimii, fac parte şi eu! Voi sta în tranzit pe aeroportul Vantaa aproximativ 3 ore. Apoi voi lua avionul spre Budapesta…

———————————————-

 (VA URMA)

 

NOU! A FOST SCOS DE SUB TIPAR NR. 1 ALMANAH 2014 CURENTUL INTERNAȚIONAL!

Posted by Gabriela Petcu On January - 4 - 2014

Într-o lume în care timpul și banii sunt niciodată în plus și într-un marș forțat spre…prioritățile existențiale, din multă dragoste pentru țara și limba noastră, am ”furat” din aceste două ingrediente ale vieții concepând ALMANAHUL 2014 CURENTUL INTERNAȚIONAL.

Ne puteți transmite părerea dumneavoastră în caz pozitiv printru-un siplu clik la rubrica ”aprecieri” din https://www.facebook.com/pages/Curentul-International-Fan-Page/

Cei interesați ne pot contacta în adresa de pe Facebook sau pe http://www.curentul.net/

pag1almanah

NOU! A FOST SCOS DE SUB TIPAR NR. 1 ALMANAH 2014 CURENTUL INTERNAȚIONAL!

Posted by Gabriela Petcu On January - 4 - 2014

gabriela petcuGabriela Petcu  – Redactor

 

„Curentul Internaţional” a apărut de fiecare dată cu atitudinea caracteristică, mai nou şi mai temeinic spre mulţumirea cititorilor și mândria noastră, a redacției, cei care punem suflet în fiecare literă tipărită, în fiecare text publicat.

 

În anul 2009 am sărbătorit 10 ani de la înfiinţarea ziarului, iar cu un an mai târziu se scoatea de sub tipar numărul 500. Scriam atunci, că numărul 500 poate fi o provocare și un prilej să mergem mai departe, așa precum corăbiile cu vânt din pupa. Însă vremurile tulburi ne-au zdruncinat și ne-au schimbat ritmul pe care pornisem. A trebuit să facem o pauză, iar partea tipărită a fost înlocuită de aparițiile virtuale. Nu a fost ușor pentru că foarte mulți oameni, români din toate colțurile lumii, așteptau acele pagini tipărite periodic cu nerăbdarea cititorului de presă din vremurile trecute. Fidelitatea, ajutorul și încurajarea lor ne-au stimulat, iar astăzi apare primul Almanah al Curentului Internațional. Vom dovedi și de data aceasta, că publicația noastră are o largă şi competentă informaţie fiind apreciat şi aşteptat cu interes de abonaţii şi cititorii de pretutindeni.

 

Almanahul Curentul Internațional 2014,  impune respect în lumea presei prin pulsul realităţii social-cultural-politice şi forma cea mai concretă în a releva fidelitatea.

Cu prilejul apariţiei primului număr sub formă de almanah, acum la trecerea dintre ani, mulţumim colaboratorilor  și cititorilor noștri, le dorim viață lungă, cu sănătate și bucurii. La mulți ani!

 

Augsburg, Decembrie 2013

 

CURENTUL ALMANAH log

 

NOU! A FOST SCOS DE SUB TIPAR NR. 1 ALMANAH 2014 CURENTUL INTERNAȚIONAL!

Posted by Gabriela Petcu On January - 4 - 2014

OLYMPUS DIGITAL CAMERACurentul Internaţional – Un alt început

Ștefan STRĂJERI – Editor

 

A trecut un an de când „Curentul Internaţional” şi-a încetat apariţia pe hârtie. În Decembrie 2012 aveam speranţe pentru o altǎ continuare, sub o altǎ formǎ. Poate nu am reuşit ce ne-am dorit dar prin acest prim Almanah al Curentului Internaţional sperǎm sǎ venim în aşteptarea dorinţelor dumneavostrǎ -, celor ce aţi fost citiori fideli ai ediţiilor tipǎrite din 1999 pânǎ în 2012.

Acum într-un alt Decembrie, al anului 2013, vǎ aducem în casa dumneavoastrǎ Almanahul „Curentul Internaţional” 2013 pe care ni l-am dori sǎ ducǎ mai departe flacǎra românismului aici pe pǎmânt american.

Sperǎm sǎ fim, de asemenea, continuatorii vechilor Almanahuri – sau Calendare cum au fost denumite aici în America.

Unele dintre publicaţiile româneşti apǎrute la începutul secolului al XX-lea sau pe parcursul acestuia au editat la sfârşit de an şi câte un astfel de almanah/calendar. Ziarul „America”, unul dintre primele ziare româneşti în America, cu o apariţie de aproape un secol, tipǎrit din 1906 pânǎ în anii 2000, a avut primul „Calendar” (Almanah) editat în 1912, la Cleveland, Ohio. Calendarul ziarului „Solia” s-a tipǎrit din 1936 de cǎtre Episcopia Misionarǎ Ortodoxǎ Românǎ („de la Vatra” – ruptǎ de Patriarhia Românǎ în anii 1950-1952, din motive politice şi nu numai – respectiv comunismul instalat în România plus o serie de orgolii/vanitǎţi preoţeşti locale fǎrǎ nicio legǎturǎ cu politica din România). La fel şi Calendarul „Credinţa” din 1966, tipǎrit de cealaltǎ Episcopie Ortodoxǎ Românǎ aparţinǎtoare canonic de Patriarhia Românǎ (notele din paranteza referitoare la Epioscopia Misionarǎ sunt valabile şi pentru aceastǎ Episcopie).

Mai putem menţiona câteva Almanahuri/Calendare: Calendarul „Bibliotecii Române”, New York, 1917, redactor S. Janovici, Calendarul Bisericii Române Catolice din Statele Unite (greco-catolice), Cleveland, Ohio, 1943; Calendarul „Candela”, 1957, tipǎrit de Episcopia Ortodoxǎ din Emisfera de Vest (cea de-a treia Episcopie din America de Nord, cu o existenţǎ scurtǎ, aflatǎ sub conducerea episcopului Teofil Ionescu de la Paris – cu sediul în Windsor, Canada şi un sediu auxiliar în Detroit, Michigan); Calendarul ilustrat al ziarului „Libertatea” din Chicago, Illinois, 1914, redactor George Petrino; Calendarul „Înstrǎinatului”, New York, 1916, redactor Iancu Roman; Calendarul Naţional Bisericesc, Youngstown, Ohio, 1918, redactor pr. Ioan Podea; Calendarul „Viaţa Nouǎ”, 1934, Detroit, Michigan, redactor Ştefan At. Opreanu (preot); Calendarul „Deşteptarea”, 1914, Detroit, Michigan; Calendarul ziarului „Românul”, 1909, Cleveland, Ohio (editat pânǎ în 1927); Calendarul „Românul American”, din 1916 pânǎ în 1964, Detroit, Michigan – ziar al comuniştilor româno-americani; Calendarul „Tribuna Românǎ”, 1924, Detroit, Michigan. În afarǎ de cele enumerate probabil cǎ au mai existat şi altele.

*

În spaţiul românesc carpato-danubian, primul calendar (almanah) se pare cǎ a fost tipǎrit la Şchei, Braşov, în 1733. Aici dascălul Petcu Şoanu a tipărit primul calendar românesc. Datorită interdicţiilor şi presiunilor făcute de autorităţile timpului, calendarele dascălului şcheian au fost interzise şi distruse şi fiecare mărturie despre acest moment istoric capătă o semnificaţie deosebită.

Ştim din cronica protopopului şcheian Radu Tempea II (1691-1742) că la ,,1731 au început a face tipografie Petcu Şoanul, dascălul, lucru care nu văzuse nicăiri şi au tipărit nişte calendare, în care au pus nişte lucruri a zodiilor, cine când se va naşte, cum va fi, care izvod l-au luat de la pop(a) Statie…”.

Totuşi literatura de specialitate constată că de fapt Petcu Şoanu ,,dascăl, apoi preot din 14 decembrie 1735 – 31 mai 1741” la Biserica Sf. Nicolae din Şchei, tipăreşte primul număr al Calendarului său la 1733, folosind ca argument foaia de titlu a singurului exemplar al Calendarului păstrat la Academia Românǎ şi consemnat atât de Bibliografia Românească Veche, cât şi de numeroasele studii şi articole. Din fila de titlu a exemplarului de la Academie aflăm: ,,Calendari, acum întâi rumânesc, alcătuit de pe cel sărbesc, aşezatus-au pe limba rumănească ca întru 100 de ani să slujască, că şi cel slovenesc într-acest chip au fost, fiind de un mare astrolog la Kiev scos de un mare dohtor muscal s-au tălmăcit într-acesta chip precum acum s-au izvodit, şi precum în izvod am aflat, acum în stambă noao s-au dat, în Braşov. 1733”.

*

Printre alte almanahuri (calendare) vechi româneşti ar putea fi menţionate: Calendarul aromânesc apǎrut în 1911, Calendarul Ghimpelui apǎrut în 1874, Almanahul literar ilustrat pe anul 1886, Almanahul României June, apărut la Viena, pe anii la 1883, Almanahul revistei Veselia, pe anul 1929.

Multe publicaţii din secolul XX au avut propriile Almanahuri.

Pentru cǎ ne considerǎm într-o oarecare mǎsurǎ continuatori ai Curentului fondat şi editat de Pamfil Şeicaru în 1928 vǎ prezentǎm coperta Almanahului Curentul din 1943:

 

ALMANAH  1945(Sursa: Victor Potra „Cutia cu vechituri”)

Cei care au trǎit în România comunistǎ, îşi aduc aminte de Almanahul Cutezǎtorii, sau când se trǎgea cu ochiul la paginile de modǎ ale vremii din Almanahul Femeia sau se citea din scoarţǎ în scoarţǎ de mai multe ori Almanahul Urzica pânǎ ce toatǎ strada vuia de glumele învǎţate pe dinafarǎ, almanahul fiind una din „cǎrţile” citite pânǎ la epuizare de toţi membrii familiei.

*

Peste tot în lume s-au tipǎrit şi se mai tipǎresc Almanahuri. Interesant ar fi de menţionat Almanuhul Gotha, publicat pentru prima datǎ în 1763. Cuprindea în paginile sale toate figurile regale ale Europei precum şi pe toţi nobilii de rang înalt. Se dorea a fi un „catalog” atatcuprinzǎtor al oamenilor importanţi de pe continent, indiferent de ţarǎ şi statutul lor atâta vreme ce se gǎseau printre cei bogaţi şi influenţi. Conţinea de asemenea informaţii privind schimbǎrile de influenţǎ la nivelul continentului pe mǎsurǎ ce familiile se uneau ori se destrǎmau, informaţii despre curţile regale şi dinastiile dominante precum şi genealogia familiilor regale, princiare şi ale ducilor europeni.

Iniţiatorul acestui almanah a fost ducele Frederick al III-lea de Saxe-Gotha-Altenburg iar opera lui s-a bucurat de succes aşa încât din 1785 almanahul a fost publicat anual, devenind o publicaţie respectatǎ în rândul curţilor importante şi a nobililor. Totul pânǎ în 1944 când sovieticii înaintând catre vest în cursul celui de-al doilea rǎzboi mondial au distrus arhivele publicaţiei iar editarea acesteia a fost opritǎ.

*

Almanahuri mai existǎ încǎ, mai puţine e drept şi poate nu atât de îndrǎgite, aşteptate, rǎsfoite şi colecţionate ca acelea din anii trecuţi. Cu toate acestea sperǎm ca Almanahul Curentul Internaţional sǎ fie cel puţin la fel de citit şi cǎutat ca şi cele din trecut.

(Michigan, Decembrie 2013)

 

CURENTUL ALMANAH log

 

GLUME NOI DIN DIASPORA PE-NŢELESUL TUTURORA

Posted by solariu On December - 31 - 2013

Sorin Olariu

MULŢUMESC DIN INIMĂ PARTIDULUI

Şoim al Patriei ţi-am fost
Şi te pup cu mult alean,
Că mi-ai dat arìpi şi-un rost
… Ca să zbor peste Ocean!

PARADOX ROMÂNESC

Când românii sunt pe-afară
Se topesc din dor de ţară,
Iar ’năuntru se usucă:
Se topesc din dor de ducă!

TINERETUL, VIITORUL ŢĂRII

Se-aşteaptă de la tineret
Să schimbe ţara-n mod concret,
Iar tineretul, ca urmări,
O schimbă, dar pe alte ţări.

INTEROGATORIU

M-au dus aseară la Chestură
C-am scris umor cu ceva tentă
Şi-atât de mult mă descusură
C-abia mă coase-o asistentă.

DIVORŢ AMIABIL

Să divorţăm civilizat
Că doar niciunul nu-i mai breaz:
Tu nu mă suferi când sunt beat,
Eu nu te sufăr când sunt treaz!

EPI-FABULĂ MIORITICĂ

Ţara noastră, de-o cutreieri,
Nu-i nici mare, nu-i nici mică,
Dar conţine-atâţia greieri
Că de-a dreptul te furnică!

GASTRONOMIE GEOPOLITICĂ

Românul nostru, plin de zel,
Se-ntoarce astăzi spre Apus:
Mai bine Varză de Bruxelles
Decât Salată a la Russe!

SFAT PĂRINTESC

De-ai să-nveţi, copile, carte,
Ai s-ajungi şi tu departe
Şi-o să ai atunci de toate…
În Canada sau în State!

NE PLEACĂ DOCTORII

Ne pleacă doctorii din ţară
Iar statul are ca pretenţii
Să ia, urgent, cu ei, afară,
Şi bolile şi pacienţii!…

IARBA VERDE DE ACASĂ

Iarba verde de acasă
Oare ţi-o mai da fiori
Când alergi cu limba scoasă
După nişte… verzişori?

Autor Sorin Olariu

Sună în România cu BlueTone!!!

Posted by solariu On December - 31 - 2013

BlueTone revolutioneaza convorbirile internationale!

Mai multe informatii la www.btone.us sau la tel. 855-238-3385

BLUETONE_BANNER_AD

Afla cum te poti inregistra rapid si cum poti suna si mai rapid.

BlueTone, compania telefonica pentru convorbiri internationale, ofera romanilor din Australia, Canada si SUA sansa de a suna acasa mai repede si mai usor decat oricand, cu tarife incepand de la 1 c/min. Ultima lor aplicatie, Direct Dial, scurteaza apelul international la un singur click.

Direct Dial

direct dial

Este o aplicatie a BlueTone care ii ajuta pe clienti sa faca un apel international intr-un timp cat mai scurt. Ea inlocuieste numarul international cu un simplu numar, eliminand astfel numerele de acces si codurile PIN. Iar lucrul cel mai important este ca aceasta aplicatie este gratuita pentru totii clientii BlueTone. Odata ce ati devenit clientul companiei, puteti suna oriunde in lume, chiar de pe lista de contacte din telefonul dvs. mobil.

Modalitatea de functionare e simpla. In mod normal, pentru a face o convorbire internationala, ar trebui sa apelati intai un numar de acces si eventual sa tastati un cod PIN.

Cu Direct Dial, veti primi un Numar Local Direct, care, atunci cand este format, va trece peste toate aceste etape si va face imediat apelul international.

Odata ce ati salvat acest Numar Local Direct in cartea de telefoane a celularului dvs., va veti putea apela rudele si prietenii de peste hotare printr-un singur click, apasand un singur buton.

Alte servicii si aplicatii

BlueTone Home Phone

blue call

bt app

BlueTone ofera o conectie perfecta la fiecare convorbire telefonica. Folosind serviciul BlueTone pentru telefoanele fixe, clientii pot suna in Romania la un tarif de doar 1 c/min, din confortul casei lor, in mod direct, fara a mai avea nevoie de numere de acces sau de coduri PIN.

BlueTone Cell Phone
Conecteaza rapid clientii de pe tot globul, direct de pe telefoanele lor mobile. Acest serviciu nu necesita nici numar PIN si nici detinerea unui smartphone cu o conectie de internet – este valabil pentru orice telefon celular (nou sau vechi).

BlueTone Digital Calling Card
Fie ca folosesc un telefon public, telefonul unui prieten, al unui vecin sau oricare alt tip de telefon, acest serviciu de Cartele Telefonice Digitale le da clientilor posibilitatea de a suna oriunde in lume. In plus, codul PIN securizat le ofera si ocazia de a imparti acest serviciu si cu persoanele apropiate, in care au incredere.

Virtual Numbers
Este un serviciu care le ofera clientilor posibilitatea de a fi sunati de catre familie si prieteni. Clientii BlueTone pot alege un Numar Virtual care este un numar local pentru toti cei aflati peste hotare. Cand acestia vor apela numarul local atribuit, ei il vor suna pe client si vor plati acolo, in tara, doar tariful unei convorbiri locale.

Clientii BlueTone au de asemenea optiunea de a suna de pe mai multe dispozitive. Aplicatiile unice (MyBlueTone App, Direct Dial si BlueCall) pot fi folosite de pe orice tip de PC, iPhone sau Android.

FLYER_BACK_CALENDAR_RO

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors