Archive for the ‘Destinatia Romania’ Category

Democraţia locală şi societatea civilă (un interviu cu Nicolae Raţiu)

Posted by Tiberiu Dianu On September - 10 - 2019
Nicolae Raţiu

Nicolae Raţiu

Nicolae Rațiu s-a născut pe 7 mai 1948 în Davos, Elveția. Este cel mai tânăr dintre cei doi fii ai fostului politician român Ion Rațiu. Studiază la Colegiul Marlborough din Marlborough, Wiltshire, Anglia, la mai puțin de 80 km de Londra (1965) și la Colegiul maritim de la State University din New York (licenţă în transport maritim și economie, 1971).

Domnul Rațiu este director al companiei Regent House Properties Ltd. (din 1971 până în prezent), care face investiții și dezvoltare imobiliară în Marea Britanie și România, precum și președinte al Școlii de Afaceri Pilkington Rațiu (din 2012 până în prezent) din București, România.

Este, de asemenea, președinte al Fundației de caritate a familiei Rațiu, președinte al Centrului pentru democrație Rațiu și consilier principal al grupului de companii Bellerive din Marea Britanie, Franța și România, cu un portofoliu important în dezvoltarea și investițiile imobiliare.

Ca om de afaceri și filantrop, domnul Rațiu este, de asemenea, administrator al mai multor alte organizații de caritate din România și Marea Britanie, printre care Centrul Cultural Român din Londra, Pro Patrimonio (The National Trust of Romania), ADEPT și The Relief Fund pentru România.

Domnul Rațiu locuiește în prezent la Londra, în Marea Britanie.

L-am cunoscut pe Nicolae Rațiu la 17 noiembrie 2018, la Ambasada României la Washington, DC, în cadrul unei gala-simpozion despre probleme de politică, securitate, management și cultură, eveniment sponsorizat de ALIANȚA (Alianța – The Alliance Fundația Prietenilor Alianței Româno-Americane).

Cu acea ocazie, domnul Rațiu a fost amabil să îmi acorde un scurt interviu.

1. Domnule Rațiu, România urmează să încheie Anul Centenarului din 2018 de la Marea Unire din 1918. Cum caracterizaţi anul 2018 pentru România și români?

Ei bine, este anul marii sărbători, aceasta este sărbătoarea unității care a avut loc acum o sută de ani. Presupun că există o unitate între români, astăzi, dar există, ca și în mai multe părți ale lumii, o polarizare a oamenilor. Există cei care susțin guvernul actual și sunt cei care se îndreaptă împotriva actualului guvern. Adică, este un… nu există ceva mai apropiat… ceva de centru în acest moment, din păcate. Și vedem acelaşi lucu şi în SUA, vedem acelaşi lucru şi în Marea Britanie, şi în Franța sau în Italia, acest fenomen s-a extins peste tot… Asta nu va fi în România, dar este o perioadă dificilă și nu sunt deloc sigur cât timp va dura. Dar, între timp, desigur, putem sărbători o sută de ani de la crearea României Mari.

2. Vă mulțumesc mult. Cum caracterizaţi, pe scurt, relațiile anglo-americane cu România în timpul administrațiilor actuale, Iohannis, May, Trump, știți, cu valul naționalismului, Brexit-ul, imigrația și alte fenomene?

Cred că… Se pare că relațiile dintre SUA și România sunt, la nivel prezidențial, la un nivel înalt, sunt foarte bune. De asemenea, din punct de vedere al securității, de cooperare în cadrul NATO, relațiile dintre România și SUA probabil că nu ar putea fi mai bune. Există o înțelegere actuală, există un respect reciproc legat de rolurile dificile ale acestor națiuni și cred că, în special, SUA respectă România și legătura cu România. Faptul că ea, România, este în NATO, este în beneficiul NATO, în beneficiul SUA. Și, pe de altă parte, cred că românii sunt acolo, statistic. Aproximativ optzeci la sută dintre români, atunci când li se pune întrebarea „Care este cel mai bun aliat al vostru?”, răspunsul este „SUA”. De aceea cred că relațiile sunt bune. Relațiile dintre Marea Britanie și România sunt destul de silenţioase, deoarece Marea Britanie s-a distanţat atât de mult cu acest argument al Brexit-ului. Nu mai este suficient timp ca să se gândească şi la altceva. Patrioții de acolo nu scriu altceva decât pe acest subiect. Ei nuu știu ce este bine și favorabil pentru România. Nu văd că Brexit-ul este bun pentru Marea Britanie sau bun pentru România. Și nu va fi bine nici pentru românii care locuiesc în Marea Britanie pentru că există persoane acolo într-o situație destul de precară pentru viitorul lor. Ele nu știu cu adevărat care le sunt drepturile, încă nu e clar, și cât timp pot rămâne acolo. Și, ca studenți, cum își pot finaliza studiile. Dacă există atât de multe situaţii neclare, acest lucru s-a făcut doar dintr-o prostie.

3. Cu ce provocări se va confrunta România în viitorul apropiat, în opinia dumneavoastră?

Guvernul român a fost criticat recent cu duritate şi se iau voturi împotriva lui în Parlamentul European cu o mare majoritate, sancționându-se acțiunile pe care acesta le-a întreprins în domeniile justiției și a statului de drept, care au demontat atât de mult separarea puterilor și independenței sistemului judiciar. Și acest lucru se referă la o scădere mare de încredere în România, probabil în restul UE, în Statele Unite şi la alți parteneri comerciali, întrucât pentru a face afaceri în România trebuie să se aibă protecția unei legi independente. Acum, impresia și acea realitate, care sunt create de către partidele de la guvernare, elimină tocmai această siguranţă. Prin urmare, nu este surprinzător că a existat o scădere în ultimele opt sau nouă luni. Este o scădere a investițiilor în domeniul extern, există o anumită stare de neliniște în România că poate veni nu o criză, ci o criză foarte mare. Iar celelalte măsuri recente luate de guvernul român pentru a crește drastic salariul minim, eu nu le văd decât ca o distrugere totală a avantajului, a avantajului comercial pe care România l-a avut în tranzacțiile sale cu alte națiuni. De fapt, în industrie, acțiunile întreprinse de guvernul român vor decima o mulțime de fabrici industriale, iar oamenii vor fi concediaţi, fabricile se vor închide, iar oamenii vor fi scoși de la locurile lor de muncă. Deci, teoretic, ei au un salariu minim mai mare, dar nu mai au serviciu.

4. În concluzie, domnule Rațiu, puteți împărtăși câteva dintre proiectele de viitor ale Fundației Rațiu?

Ei bine, avem două proiecte specifice, de fapt programe, aici, în SUA, Unul este cu Centrul Woodrow Wilson, care se numeşte „Programul Ion Raţiu de decernare de burse de cercetare în domeniul democraţiei”, iar al doilea este Catedra „Ion Raţiu” de studii românești de la Universitatea Georgetown, care continuă. Este posibil să mai adăugăm nişte cercetători bursieri la ele, nu știm, vom vedea. Acestea sunt în SUA. În România dezvoltăm „Centrul Rațiu pentru democrație”, cu sediul în oraşul Turda. În Turda, în judeţul Cluj, ne intensificăm colaborarea cu alți parteneri, cum ar fi London School of Economics și UCL [University College London]. Mai există şi diverse centre de cercetare și unele organizații care pregătesc conferințe pentru studii, discuţii şi dezbateri de subiecte precum importanța statului de drept, importanța jurnaliștilor de investigare independenți, măsuri și programe de includere a tinerilor în societatea civilă. Deci, cum ar fi responsabilitatea civică și democrația locală („la firul ierbii”), avem intenția de a crește volumul acestora, deoarece considerăm că există un vid, în special la generația tânără, de a discuta capacitatea de înțelegere de a fi productiv, concret şi pozitiv pe viitor.

5. Vă mulțumesc.

Cu plăcere.

 

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în INTELLECTUAL CONSERVATIVE şi MEDIUM.

 

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

 

*****

 

 

Dr. Dennis Deletant

Dr. Dennis Deletant

Dennis John Deletant s-a născut pe 3 mai 1946 în Norfolk, Marea Britanie. Deține un doctorat în Istoria europeană de la Universitatea din Londra și a fost distins cu doctorate onorifice la diverse universități din România (Sibiu, 1996; Cluj, 2001; Târgu Mureș, 2010; Iași, 2013).

Este profesor doctor docent de studii românești la University College din Londra, unde a predat la Facultatea de studii slavice și est-europene (1969-2011). Dr. Deletant a fost decorat cu Ordinul Imperiului Britanic pentru servicii aduse relațiilor britanico-române (OBE, 1995) și a primit „Ordinul pentru merit” cu rang de comandor pentru serviciile aduse democrației române din partea Președintelui României, Dr. Emil Constantinescu (2000).

A fost bursier Rosenzweig la Centrul pentru Studii Avansate ale Holocaustului de la Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite (Washington, DC) și a fost numit un cercetător ştiinţific principal pentru Proiectul de istorie internațională privind Războiul Rece, finanțat de Centrul Woodrow Wilson din Washington, DC (2000-2001). A fost profesor de studii românești la Universitatea din Amsterdam (2003-2009). Dr. Deletant este actualmente profesor de studii româneşti (cu o bursă de la Fundaţia „Ion Rațiu”) la Universitatea Georgetown din Washington, DC (din 2011 până în prezent).

Dennis Deletant a publicat câteva zeci de cărți de istorie și cursuri de limba română.

L-am întâlnit pe Dr. Deletant în mai multe rânduri, din 2001, la Biblioteca Congresului din SUA, Universitatea Georgetown, Centrul Woodrow Wilson şi Ambasada României la Washington, DC, unde a avut diverse discursuri și prezentări pe teme de studii românești.

Am avut ocazia să îl întâlnesc din nou pe 17 noiembrie 2018, la Ambasada României la Washington, DC, în cadrul unei gala-simpozion despre probleme de politică, securitate, management și cultură, eveniment sponsorizat de ALIANȚA (Alianța – The Alliance Fundația Prietenilor Alianței Româno-Americane).

Cu acea ocazie, dr. Dennis Deletant a avut amabilitatea să îmi acorde un scurt interviu.

1. Domnule doctor Deletant, România urmează să încheie în 2018 Anul Centenarului de la Marea Unire din 1918. Cum caracterizaţi anul 2018 pentru România și români?

Este, bineînţeles, un an de sărbătoare deoarece în anul 1918 se votează împreună de la o singură rădăcină politică, românii din zonele în care au fost dispersați, unii sub stăpânire străină: românii din Basarabia de sub dominația rusă, românii din Transilvania de sub dominaţia austro-ungară, românii din Banatul de sub dominaţia austro-ungară, precum şi românii din Dobrogea de sub dominaţia bulgară. Așadar, românii vin acasă, dacă doriți, din diaspora, vin acasă, în sfârșit, după atâtea secole, uniți cu patria-mamă, cu Regatul României.

2. Vă mulțumesc mult. Cum caracterizaţi, pe scurt, relațiile anglo-americane cu România în timpul actualelor administrații Iohannis, May și Trump?

Cred că ambele ţări, Statele Unite şi guvernul britanic, la fel ca majoritatea guvernelor din Uniunea Europeană, sunt foarte îngrijorate de ultimele evoluții din România, unde există încercări de a crea o imersiune de către elitele politice de acolo, pentru subminarea, realmente, a statului de drept și legalizarea corupției. Și, desigur, acest lucru aduce România în conflict cu angajamentele sale atunci când a semnat Tratatul de aderare în 2007, Tratatul de aderare la Uniunea Europeană. Și, cu siguranță, în cancelariile Europei au apărut o serie de semnale de avertisment cu privire la performanțele recente ale României în ceea ce privește, în special, problema corupției, precum ş la faptul că, din păcate, există mulți politicieni români care nu par să respecte statul de drept.

3. Vă mulțumesc, domnule profesor. Cu ce provocări se va confrunta România în viitorul apropiat, având în vedere Brexit-ul din Marea Britanie, valul de naționalism din Europa și Statele Unite, imigrația şi alte fenomene?

Cred că o problemă majoră pentru România va fi una economică din cauza dispersiei rapide, a plecării rapide a multor tineri români. Și știm, potrivit celor mai recente cifre, că aproximativ patru milioane de români şi-au părăsit ţara de când România a intrat în Uniunea Europeană. Aceasta, desigur, are implicații economice uriașe, deoarece înseamnă că proporția tuturor cetățenilor din România față de cei mai tineri crește, iar tinerii sunt obligați să suporte mai multe impozite pentru a sprijini persoanele mai în vârstă. Dar dacă există o diminuare a numărului de tineri, atunci povara bugetului românesc pentru susţinerea serviciilor sociale, în special, devine și mai grea. Și cred că orice guvern din România va aborda această problemă într-o manieră foarte serioasă într-un termen foarte scurt.

4. Vă mulțumesc foarte mult, domnule profesor. În concluzie, aveţi şi proiecte personale de publicaţii privind România pe care doriţi să ni le împărtășiţi? Ați menționat ceva despre un proiect din luna ianuarie.

Tocmai am completat un volum de șase sute de pagini despre România sub comunism, care se numește România sub comunism: Paradox și degenerare. Și, deci, sunt…

5. Cred că la editura Routledge.

La Routledge, da, publicat de Routledge, iar data publicării sale oficiale este ianuarie 2019. Deci, în acest moment mă culc pe lauri, trebuie să mă odihnesc înainte de a pregăti următorul meu proiect.

6. Vă mulțumesc foarte mult, domnule profesor.

Cu plăcere.

 

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în INTELLECTUAL CONSERVATIVE şi MEDIUM.

 

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

 

*****

 

 

Dr. Ileana Marin

Dr. Ileana Marin

Ileana Marin (născută în 1969) este originară din Constanţa, România. Este absolventă a Universităţii din Bucureşti, Facultatea de Litere (licenţă, 1991; doctorat, 2000) şi a University of Washington din Seattle (doctorat în literatură comparată, 2011). Lucrează la Universitatea Ovidiu din Constanţa ca asistent universitar (1997-2003) şi conferenţiar (2003-2011), apoi ca profesoară de limba engleză la Seattle Pacific University (2014-2015) şi lector la University of Washington din Seattle (din 2012 până în prezent). Este bursieră Fulbright (2004). Din anul 2005 îşi continuă studiile în Statele Unite, iar în anul 2010 se stabileşte în oraşul Seattle, Washington.

Ileana Marin este specializată în literatură comparată, studii textuale, multiculturalism şi societăţi post-comuniste. Este autoare a cinci cărţi de literatură, artă şi estetică. Este co-fondatoare şi preşedintă a asociaţiei non-profit Societatea Culturală Americano-Română (American-Romanian Cultural Society/ARCS) (2013).

În prezent, Ileana Marin locuieşte şi lucrează ca lector la University of Washington în oraşul Seattle din statul Washington.

Am avut ocazia să o întâlnesc pe doamna Ileana Marin la 16 noiembrie 2018 la Ambasada României de la Washington, DC, în cadrul unei gale-simpozion pe probleme de politică, securitate, management și cultură, eveniment sponsorizat de organizaţia ALIANȚA (Alianța – Prietenii Alianței Româno-Americane). Cu acea ocazie, doamna Ileana Marin a avut amabilitatea să îmi acorde un scurt interviu.

1. Doamna doctor Ileana Marin, sunteţi specialistă în literatură comparată şi studii textuale la Universitatea Washington din Seattle. Ce loc ocupă limba română în acest context?

De când am început să predau la University of Washington, şi am început cu cursurile de literatură comparată, am integrat, am încercat să integrez în fiecare un text, o referinţă, un film, o referinţă către un artist român pentru că, de fapt, cultura română a produs genii ca Brâncuşi, ca Tristan Tzara, ca Victor Brauner, ca Fundoianu, Cioran, Eliade, care trebuie cunoscuţi într-un context internaţional mult mai larg, cu atât mai mult cu cât există interesul în spaţiul academic american. Însă, să ai acces la aceste valoroase opere prin traducere, cum, de altfel, toţi aceşti autori se bucură de traduceri, chiar foarte bune, este diferit de accesul nemediat la textul original. Dorinţa mea e să pot furniza un acces, chiar şi uşor limitat, la textul în limba română şi, mai ales, la limba română, în general.

2. Vă mulţumesc. În anul 2012 aţi iniţiat fundarea studiilor româneşti la universitate. De asemenea, vă număraţi printre iniţiatorii organizaţiei non-profit American-Romanian Cultural Society (ARCS). Ce programe aţi desfăşurat în trecut şi ce agendă de programe aveţi pe viitor? Pe scurt.

Da, în 2012 am organizat un eveniment pentru a strânge fonduri în scopul deschiderii acestui, de fapt, cont, e un cont sub University of Washington, care se cheamă Romanian Studies Fund, în care oamenii, fie din comunitatea românească, fie americani care sunt îndrăgostiţi de Europa de Est şi chiar de România, pot contribui prin a dona fonduri direct către universitatea din Seattle. Cu acest fond anul acesta subvenţionăm cursul de „One Hundred Years of Cultural Transformations: Romanian Literature, Art and Film” la University of Washington. Fără acest fond acest curs nu va fi avut loc. Deja avem doisprezece studenţi înscrişi, mai e loc până la cei douăzeci şi cinci câţi i-am preconizat. Ori astfel, vocea culturală românească se va auzi şi în spaţiul academic de la University of Washington, care, trebuie spus, e una din universităţile americane proeminente, locul 13 în SUA.

3. Foarte frumos. O ultimă întrebare. Care sunt, în opinia dumneavoastră, pe scurt, cele mai bune practici în predarea limbii române în şcoli?

Depinde de audienţa şi de spaţiul cultural în care se află şcoala. Experienţa noastră, a Otiliei Baraboi şi a mea ca instructori de limbi străine în alte spaţii culturale, este că fiecare spaţiu cultural are un orizont de aşteptare care trebuie împlinit, atât prin metodă, cât şi prin conţinutul textelor, modalităţilor în care se predă. De aceea, noi suntem extrem de atente la reacţiile elevilor noştri, studenţilor noştri şi încercăm să creăm o metodă comprehensivă, aşa cum am spus şi astăzi în prezentarea mea, metoda integrativă în care, aţi văzut, gramatica nu are loc. Gramatica se predă interactiv, se predă prin proiecte, se predă prin activităţi, nu prin drill-uri plictisitoare sau prin exerciţii de memorare. Atâta timp cât limba nu se predă pintr-un context viu, o punere în context, limba nu poate fi învăţată într-un mod alert de către studenţi sau elevi.

4. Vă mulțumesc mult pentru acest interviu.

Cu plăcere.

 

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în INTELLECTUAL CONSERVATIVE şi MEDIUM.

 

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

 

*****

 

 

Dr. Otilia Baraboi

Dr. Otilia Baraboi

Otilia Vieru Baraboi s-a născut în anul 1976 în oraşul Iaşi, România. Este absolventă a universităţilor din Iaşi, România (Facultatea de Litere, licenţă, 2000), Geneva, Elveţia (Facultatea de Litere, masterat, 2004) şi University of Washington din Seattle (masterat, 2003; doctorat, 2010).

Otilia Baraboi este specializată în literatura franceză din România, ideologie lingvistică, bilingualism şi studii ale diasporei. Este co-fondatoare şi directoare executivă a asociaţiei non-profit Societatea Culturală Americano-Română (American-Romanian Cultural Society/ARCS) (2013).

În prezent, Otilia Baraboi locuieşte şi lucrează ca lector asociat la University of Washington în oraşul Seattle din statul Washington.

Am întâlnit-o pe doamna Otilia Baraboi la 16 noiembrie 2018 la Ambasada României de la Washington, DC, în cadrul unei gale-simpozion pe probleme de politică, securitate, management și cultură, eveniment sponsorizat de organizaţia ALIANȚA (Alianța – Prietenii Alianței Româno-Americane). În cadrul evenimentului doamna Otilia Baraboi a avut amabilitatea să îmi acorde un scurt interviu.

1. Doamna doctor Otilia Baraboi, sunteţi preşedinta Asociaţiei Culturale Americano-Române (ARCS). Prezentaţi pe scurt pentru cititori cum a luat naştere această asociaţie şi ce obiective are.

Asociaţia noastră s-a înfiinţat în 2013 cu scopul de a promova cultura română, nu numai pentru comunitatea de români, ci şi pentru americanii care sunt interesaţi de România.

2. Cu ce provocări s-a confruntat şi se confruntă asociaţia în prezent şi cum încercaţi să le depăşiţi?

În primul rând, suntem o asociaţie bazată pe muncă voluntară. Este foarte greu să motivezi echipa să vină la evenimente, să fie prezentă la toate evenimentele noastre de-a lungul anului, pentru că avem evenimente în mai multe sectoare, facem evenimente în muzică, educaţie şi festivaluri de film, despre care aţi auzit probabil. În medie, avem nevoie de cel puţin douăzeci de voluntari. Şi aceşti oameni sunt ocupaţi, au familii, au profesiile lor. Este foarte greu să îi motivezi să vină în timpul liber să voluntarieze pentru ARCS. Dar cred că, pentru că misiunea noastră este coerenţa, este o misiune bine articulată şi rezonează în mod profund cu comunitatea de români şi de americani, de fapt, cred că acest lucru ne-a adus împreună şi ne va duce departe împreună şi în viitorii ani.

3. Ultima întrebare. Asociaţia a fost foarte activă în promovarea de filme româneşti în Statele Unite. Ce alte proiecte de viitor are asociaţia?

Asociaţia noastră îşi doreşte să adapteze programele educaţionale noilor tehnologii. Din acest motiv vom crea programe educaţionale care să integreze artele vizuale şi filmul, aşa cum a fost prima tabără de vară ARCS anul acesta la University of Washington, în colaborare cu Asociaţia Control N şi [având ca instructoare pe regizoarea] Iulia Rugină şi [actriţa] Ioana Flora. Ne dorim să creăm, la fel, o metodă de predare a limbii române pentru copiii de origine română, o metodă interactivă şi integrativă care să fie plasată pe proiecte, pe proiecte de film, pe proiecte audio pentru a crea o ancorare în interesele actuale ale generaţiei de români-americani.

4. Vă mulțumesc foarte mult.

Mulţumesc.

 

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în INTELLECTUAL CONSERVATIVE şi MEDIUM.

 

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

 

*****

 

 

Consulul onorific Iulian Calinov

Consulul onorific Iulian Calinov

Iulian Calinov s-a născut în anul 1967 la Bucureşti, România. Este absolvent al Universităţii Politehnica din Bucureşti, Facultatea de Inginerie Electrică (licenţă, 1992) şi al Academiei de Studii Economice din Bucureşti (masterat, 1997). Studiază la Loughborough University din Leicestershire, Marea Britanie (bursier, 1991-1992). Este asistent universitar la Universitatea Politehnica din Bucureşti şi, în paralel, lucrează ca inginer de sisteme software la diverse companii din România (1992-1998). Ulterior lucrează ca director de programe pentru compania Microsoft în Redmond, Washington (1998-2018) şi apoi ca director de programe tehnice pentru compania Facebook (din 2018 până în prezent).

Iulian Calinov îndeplineşte funcţia de preşedinte, apoi cea de secretar al Societăţii Româno-Americane din statul Washington (2010-2018). Ulterior lucrează pentru Fundaţia Alianţa ca director de programe şi membru în comitetul de conducere (din 2016 până în prezent). Domnul Calinov îndeplineşte şi funcţia de Consul Onorific al României în oraşul Seattle din statul Washingon (din 2016 până în prezent).

L-am întâlnit pe domnul Iulian Calinov la 16 noiembrie 2018 la Ambasada României de la Washington, DC, în cadrul unei gale-simpozion pe probleme de politică, securitate, management și cultură, eveniment sponsorizat de organizaţia ALIANȚA (Alianța – Prietenii Alianței Româno-Americane).

În cadrul evenimentului am avut un scurt interviu cu domnul consul onorific.

1. Stimate domnule Iulian Calinov, sunteţi consul onorific al României la Seattle, statul Washington. Ce atribuţii aveţi pe această linie privind comunitatea românască de pe coasta Pacificului?

Vă mulţumesc pentru posibilitatea de interviu. Oficial, practic, nu am… nu sunt angajat al statului român, toată activitatea mea este voluntară. Ideea noastră la Seattle este să urmăm modelul folosit de alte comunităţi etnice din Statele Unite, un model de succes dacă ne gândim, să spunem, la irlandezi, la italieni, să nu spunem şi alte naţii, dar au un succes extraordinar în promovarea propriei comunităţi, în a-şi face vocea auzită, atât în Statele Unite, cât şi în ţara de origine. Asta nu se face peste noapte pentru că, din păcate, există o istorie destul de dureroasă pentru unii. Şi ce încercăm noi să facem este să construim ideea asta pe termen lung, da, de a uni comunităţi împreună, atât în beneficiul comunităţii aici, cât şi în beneficiul României. Cam asta vrem noi să facem.

2. Mulţumesc mult. Sunteţi, de asemenea, şi secretar al Societăţii româno-americane din statul Washington. Ce realizări are societatea pe linia promovării culturii româneşti în Statele Unite?

Da, deci asociaţia ROAS [Romanian American Society/Societatea româno-americană], de care menţionaţi, s-a unit acum un an cu ARCS [American Romanian Cultural Society/Societatea culturală româno-americană] şi aţi văzut astăzi realizările ARCS. Da, programul de limba română pentru copii la liceu, avem patruzeci de copii care au limba română pe diploma oficială emisă de statul Washington. Asta cred că e o realizare cu care ne mândrim pentru că e o realizare cumva pe termen lung în scopul pe care l-am menţionat anterior. Iar acei copii, pentru tot restul vieţii lor, vor avea limba română şi se vor gândi la lucrul ăsta. Da, de asemenea, foarte important, [avem] cinci festivaluri consecutive, cinci ani la rând Festival de film românesc. Începem să extindem mult mai multe programe de limba română pentru copiii mai tineri, tabere româneşti. Astea sunt doar câteva, avem foarte multe, dar astea probabil sunt cele mai importante.

3. Vă mulţumesc mult. Ultima întrebare, care sunt, în opinia dumneavoastră, cele mai bune practici de voluntariat şi de construire a comunităţilor?

Cele mai bune practici sunt legate de motivarea comunităţii. Şi comunitatea se motivează, în principiu, foarte uşor dacă le dai [comunităţilor] această oportunitate. Şi, de multe ori, e legat, pur şi simplu, de recunoaştere. Da, deci în calitatea de consul onorific n-am ezitat niciodată să dau recomandări tinerilor care s-au implicat. Părinţii sunt foarte recunoscători pentru asta. Efectiv, [referitor la] activităţile pe care le facem cu limba română cu toată lumea [din comunitate], n-am primit niciun fel de critică la adresa acestor activităţi şi toată lumea este foarte pornită să voluntarieze. Deci, practic, vino în întâmpinarea comunităţii şi comunitatea îţi va răspunde foarte pe cuprins.

4. Vă mulțumesc mult, domnule consul.

Cu mare plăcere.

 

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în INTELLECTUAL CONSERVATIVE şi MEDIUM.

 

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

 

*****

 

 

Daniela Kammrath

Daniela Kammrath

Daniela Fugaru Kammrath (născută la 30 iunie 1967) este originară din Bucureşti, România. Este absolventă a Liceului „Ion Neculce” şi a Universităţii Politehnica din Bucureşti, Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii (1990). Lucrează ca inginer şi jurnalist la Radio România (1990-1994).  Este absolventă a unui curs BBC de jurnalism radio şi conduce activitatea Fundaţiei Shoah a lui Steven Spielberg în România, perioadă în care coordonează filmările unui documentar cu supravieţuitori ai Holocaustului din România (1998-1999).

Doamna Kammrath este membră fondatoare a Asociaţiei Internaţionale a Femeilor, filiala din România (1998-2000) şi co-fondatoare a unui site despre comunitatea femeilor senzaţionale, www.212.ro (2001). Este partener fondator şi director executiv al companiei MK Co., specializată în publicitate, marketing, concepte şi iniţiative digitale (1994-2015), apoi devine director executiv la Fundaţia Alianţa (2015-2018). Ulterior lucrează ca director de proiecte comunitare la această fundaţie (din 2018). În prezent locuieşte şi lucrează în Washington, DC.

Am avut ocazia să o întâlnesc pe doamna Daniela Kammrath la 16 noiembrie 2018 la Ambasada României de la Washington, DC, în cadrul unei gale-simpozion pe probleme de politică, securitate, management și cultură, eveniment sponsorizat de organizaţia ALIANȚA (Alianța – Prietenii Alianței Româno-Americane). Cu această ocazie, doamna Daniela Kammrath a avut amabilitatea să îmi acorde un scurt interviu.

1. Domnul Bill Avery este acum director executiv al organizaţiei ALIANŢA şi dumneavoastră sunteţi director de proiecte comunitare. Puteţi prezenta pe scurt organizaţia pentru cititorii revistei?

Suntem o organizaţie non-profit care activează pe teritoriul Statelor Unite şi care îşi doreşte să consolideze legăturile dintre America şi România, să promoveze România aici în toate modalităţile posibile – economic, cultural, social, business – şi suntem implicaţi în diverse proiecte şi organizăm în fiecare an această gală, prin care recunoaştem diverse persoane care au contribuit substanţial la acest parteneriat româno-american.

2. Vă mulţumesc. De când aţi devenit director de proiecte comunitare, ce proiecte a avut ALIANŢA până acum?

Acum consolidăm proiectele comunitare pe cultură, proiectele de limba română – de şcoli de limbă română – şi proiectele  de festivaluri de film. Am făcut o cercetare extinsă să vedem care sunt acestea pe teritoriul Statelor Unite. Sprijinim celelalte proiecte, noi susţinem că, având ca misiune să sprijinim proiectele care deja au transmis un prim acces pe informaţie, acces la comunitate, să creăm astfel de întâlniri în care oamenii se pot conecta şi se pot ajuta unii pe ceilalţi şi sprijinim proiectele pe care le au.

3. Ultima întrebare. Ce planuri de viitor aveţi?

În general, după ce se întâmplă aceste întâlniri şi gala, se întâlneşte întregul board al organizaţiei – funcţionăm pe baza deciziilor luate de board – şi facem strategia pentru anul viitor, acum se va stabili această strategie după gală şi voi fi în măsură să vă spun mai multe detalii probabil spre sfârşitul anului [2018], la începutul anului 2019.

4. Foarte interesant. Vă mulțumesc mult de tot.

Mulţumesc.

 

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în INTELLECTUAL CONSERVATIVE şi MEDIUM.

 

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

 

*****

 

 

Ambasadorul Mark Henry Gitenstein

Ambasadorul Mark Henry Gitenstein

Mark Henry Gitenstein s-a născut în anul 1947 în oraşul Montgomery din statul Alabama. Este de origine româno-evreiască, bunicii săi fiind emigranți din orașul Botoșani, din nordul României. pe la sfârșitul secolului al nouăsprezecelea. A urmat cursuri la Duke University și Georgetown Law School.

Gitenstein a ocupat funcția de ambasador al Statelor Unite în România de la 28 august 2009 până la 14 decembrie 2012. În timpul mandatului său a lucrat la consolidarea relațiilor cu România pe probleme de luptă împotriva corupției, îmbunătățirea transparenței și consolidarea statului de drept. El a încurajat, de asemenea, o mai mare implicare a sectorului privat în întreprinderile de stat. Acordul de apărare împotriva rachetelor balistice SUA-România a fost semnat și negociat în timpul mandatului său la București.

Am avut ocazia să îl întâlnesc pe domnul Gitenstein la 16 noiembrie 2018 la Ambasada României de la Washington, DC, în cadrul unei gale-simpozion pe probleme de politică, securitate, management și cultură, eveniment sponsorizat de organizaţia ALIANȚA (Alianța – Prietenii Alianței Româno-Americane).

În cadrul evenimentului am avut un scurt interviu cu fostul ambasador.

1. Domnule ambasador, ați fost ambasador al Statelor Unite în România în urmă cu un timp. Acum, România urmează să îşi încheie Anul Centenarului din 2018 de la Marea Unire din 1918. Cum ați caracteriza anul 2018 pentru România și români?

Cum aș caracteriza anul?

2. Anul Centenarului.

Bine…

3. Cu bune şi cu rele, cu plusuri şi cu minusuri …

Păi, știți, problema cu România este că, uneori, așteptările sunt nerealiste. Trebuie să le spun românilor: „Voi încercați să faceți în douăzeci de ani ce le-a luat Statelor Unite o sută de ani ca treburile să meargă” (râde). Știţi, la o sută de ani după ce ne-am adoptat Constituția și am creat o democrație funcțională şi tot trebuie să urmărim resorturile prin care sunt conduse partidele politice și presa și, știţi, a fost şi multă concentrare economică şi ne-au mai trebuit treizeci de ani să depăşim şi asta. Deci, România a făcut progrese extraordinare de la Revoluție, în special din 1989, iar acum sunt foarte optimist relativ la ce face România.

4. Vă mulțumesc mult. Cum ați caracteriza, pe scurt, relațiile SUA cu România în timpul actualelor administrații ale preşedinţilor Trump și Iohannis?

Ei bine, relația românească este între două țări, nu între doi oameni. Și, pe termen lung, nu contează cu adevărat cine este președintele vreunei țări cât timp relația este de la popor la popor. Iar răspunsul nostru este acela de a construi și a reafirma această relație. Iar eu mă simt foarte bine relativ la ceea ce facem cu evenimentele ALIANȚA aici, la Washington. Sunt foarte apropiat de președintele Iohannis, cred că face o treabă foarte bună. Așadar, sunt optimist în ceea ce privește direcţia de mers. Ambasadorul dumneavoastră este aici, îl avem şi noi pe ambasadorul nostru în România, aşa că putem avea o relație foarte strânsă. Deci, o să fie bine.

5. Vă mulțumesc. O ultimă întrebare. Cu ce provocări se va confrunta România în viitorul apropiat, în opinia dumneavoastră?

Ei bine, toate țările din Europa se confruntă în mare măsură cu incertitudinea economică și politică, deoarece se pare că în prezent există prea mult haos în Europa,legat de Brexit și de presiunile politice și economice care apasă asupra tuturor domeniilor din Europa, de la vest la est. Dar asta se va rezolva prin intermediul unor forțe chiar mai mari decât Uniunea Europeană. Va depinde de dezvoltarea economiilor din aceste țări. Și, în general, tendința este în direcția potrivită. Deci, dacă sistemele politice pot ține pasul cu aspirațiile, în special ale tinerilor români, va fi bine.

6. Mulțumesc foarte mult, domnule ambasador.

Vă mulțumesc.

 

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în MEDIUM şi INTELLECTUAL CONSERVATIVE.

 

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

 

*****

 

 

Ambasadorul Hans George Klemm

Ambasadorul Hans George Klemm

Hans George Klemm s-a născut în 1957 la Dearborn, Michigan. Ca o coincidenţă, în aceeaşi localitate îşi are sediul şi Episcopia Ortodoxă Română din America. Klemm este absolvent al universităţilor Indiana (cu o licenţă în economie şi istorie) şi Stanford (cu un masterat în politica de dezvoltare internaţională). A intrat în serviciul diplomatic în anul 1981 şi fost promovat ca diplomat de rang superior în 2001. Între 2007 şi 2010 a fost ambasador al Statelor Unite în Timorul de Est. În luna martie 2015 Klemm a fost nominalizat pentru postul de ambasador al Statelor Unite în România, iar în septembrie 2015 el şi-a preluat postul de ambasador în România, la Bucureşti.

Am avut ocazia să îl cunosc pe domnul ambasador în primăvara şi vara anului 2015, pe când  urma cursurile de limba română de la Foreign Service Institute. Atunci, el mi-a vorbit pe larg despre influenţa unor personalităţi culturale româneşti în formarea sa ca profesionist. Mai târziu, am avut ocazia să îl reîntâlnesc pe domnul ambasador la 16 noiembrie 2018 la Ambasada României din Washington, DC, cu prilejul unei gale-simpozion pe teme de politică, securitate, management şi cultură a organizaţiei ALIANŢA (The Alliance – Friends of the Romanian-American Alliance).

Cu acea ocazie am avut o scurtă discuţie-interviu cu domnul ambasador.

În anul 2018 România urma să încheie anul Centenarului de la Marea Unire din 1918. L-am întrebat pe domnul Klemm cum ar caracteriza anul centenar pentru această ţară şi poporul său. Domnul Klemm a folosit prilejul pentru a evoca o serie de personalităţi româneşti care au avut o contribuţie în acest sens, dar şi la formarea sa ca diplomat, în calitate de mentori culturali. El l-a evidenţiat, printre alţii, şi pe Elie Wiesel, originar din România şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace (în 1986). Klemm a menţionat că România a parcurs un drum lung pentru a deveni un stat stabil. “Deci, să ne gândim unde era acum o sută de ani în România, o țară sfâșiată de război care din nou a reușit să iasă din acea violență, să se unească și să devină în timp un stat puternic”, a subliniat ambasadorul.

L-am invitat apoi pe domnul Klemm să descrie pe scurt relaţiile româno-americane din timpul administraţiilor Trump şi Iohannis. Ambasadorul a menţionat: „Anul trecut [în 2017], președintele Iohannis a vizitat Washingtonul, s-a întâlnit cu președintele Trump la Casa Albă în iunie 2017 și a avut o întâlnire foarte, foarte cuprinzătoare și productivă. Atunci am fost şi eu, am avut onoarea să fiu în Grădina Trandafirilor [de la Casa Albă] când ne-au acordat conferința de presă. Lucruri importante, istorice, au fost dezbătute în timpul conferinței respective.” Cei doi preşedinţi, Trump şi Iohannis, a mai specificat ambasadorul, au semnalat foarte clar că sunt angajaţi nu numai pe termen scurt şi mediu, dar şi pe termen lung în aprofundarea relaţiilor lor.

În final, l-am rugat pe domnul ambasador să specifice, din punctul său de vedere, provocările cu care se va confrunta România în viitorul apropiat. Klemm a menţionat impactul Brexit asupra României, cu efecte impredictibile pentru mulţi români care se află în Marea Britanie la lucru. De asemenea, o altă provocare importantă a reprezentat-o şi o reprezintă migraţia românilor în lume. Klemm a remarcat faptul că există aproape şase milioane de români în afara graniţelor ţării, care reprezintă un potenţial imens pentru regenerarea României. El a încheiat spunând că statul român „ar trebui să îi readucă pe acești oameni pentru a contribui la dezvoltarea țării”.

M-am despărţit de domnul ambasador cu speranţa că va exista în curând un nou prilej să am cu Domnia Sa o discuţie mai prelungită asupra importantelor probleme care marchează îndelungatele relaţii româno-americane.

Între timp, la puţin timp după ce, în luna iulie 2019, România şi-a încheiat cu success Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, la 20 august 2019, preşedintele României, Klaus Iohannis a avut o a doua întâlnire la Casa Albă cu Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump. Cei doi preşedinţi au discutat pragmatic şi deschis despre căile de aprofundare şi extindere a Parteneriatului Strategic (lansat cu 22 de ani în urmă). S-a adoptat pentru prima dată o declaraţie comună privind cooperarea politico-militară şi de securitate, precum şi cooperarea economică, în domeniiul energiei inclusiv energia nucleară. De asemenea, a fost semnat un Memorandum de Înţelegere între cele două guverne privind tehnologia 5G a reţelelor de comunicaţii fără fir şi s-a discutat despre admiterea României în programul Visa Waiver.

Relaţia transatlantică dintre cele două ţări rămâne stabilă şi este vitală pentru civilizaţia şi valorile comune occidentale.

 

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în MEDIUM şi INTELLECTUAL CONSERVATIVE.

 

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

 

*****

 

 

Un voiaj triumfal: turneul Reginei Maria în America

Posted by Stefan Strajer On August - 21 - 2019

Regina Maria a României „a reprezentat, începând cu Primul Război Mondial și până la moartea sa, ce mai faimoasă figură regală din lume – Prințesa Diana a zilelor noastre”. Astfel o califica celebra revistă „People” în anul 1985. Era percepută la nivel internațional drept una dintre cele mai elegante prezențe feminine, fiind prima suverană care a apărut pe coperta revistei „Time”. A moștenit, fără îndoială, o puternică atracție pentru rafinament și originalitate de la bunica ei, Regina Victoria a Marii Britanii, ca și de la mama sa, care era fiica Țarului Alexandru al II-lea. Dar, mai presus de orice, Regina Maria a dovedit o impresionantă implicare în evenimentele majore petrecute pe vremea sa, însemnând tot atâtea pagini de o covârșitoare importanță în istoria poporului român, demne de amintit fiind, în special, contribuțiile majore la luarea unor decizii politice, îngrijirea răniților de pe front și a bolnavilor de tifos, ajutorarea refugiaților, încurajarea armatei.

queen-marie-of-romania-on-the-cover-of-time

Turneul răsunător pe care l-a întreprins în anul 1926 prin care realmente a cucerit inima Americii, a marcat un reper fundamental al relațiilor româno-americane. Mesajul președintelui Woodrow Wilson adresat regelui Ferdinand relevă poziția de care se bucura România în fața Americii: „Poporul Statelor Unite a urmărit cu sentimente de caldă simpatie și admirație curajoasa luptă a poporului român pentru păstrarea integrității și libertății României de dominația militarismului german. Guvernul Statelor Unite este decis să continue a ajuta România în această luptă. În același timp, doresc să o asigur pe Majestatea Voastră că Statele Unite vor spijini România după război cu întreaga lor putere și în toate negocierile finale de pace”. Promisiunile s-au adeverit și la tratativele de pace de după Primul Război Mondial, în cadrul cărora Regina Maria a avut un remarcabil rol, regina beneficiind, pe lângă susținerea diplomatică, și de invitația de a vizita America din partea unor personalități deosebit de influente, milionarii William Nelson Cromwell și Samuel Hill, vizita desfășurându-se abia peste șapte ani.

Documentele oficiale care s-au păstrat în arhive dovedesc interesul acordat vizitei, corespondența între Departamrntul de Stat al SUA și Ministerul Afacerilor Externe al României consemnând că Regina, însoțită de Infanta Beatrice, Prințesa Ileana, Prințul Nicolae și o suită de 17 peroane se vor îmbarca pe 12 octombrie 1926 pe „Leviathan” pentru o călătorie cu caracter privat în scopul vizitării Americii, respectiv onorării invitațiilor primite de la Samuel Hill de a asista la inaugurarea Muzeului Mary Hill din apropiere de Seattle, statul Washington (muzeu dedicat populației din zonă, cuprinzând o sală românească a cărei amenajare a fost oferită de regină în numele poporului său), de la guvernatorii din statele Pennsylvania și Oklahoma și de la primarul din Detroit. De o deosebită importanță au fost strădaniile depuse în faza pregătirii vizitei de Vasile Stoica care s-a afirmat ca un admirabil profesionist, gândind și aranjând în detaliu întregul traseu și utilizând cu multă pricepere mijloacele de propagandă cele mai moderne, pentru acele timpuri, privind viitoarele declarații de intenție ale reginei.

Se cuvine subliniat că turneul Reginei Maria în Statele Unite s-a petrecut într-o perioadă în care România traversa o gravă criză dinastică, Carol al II-lea renunțând la succesiunea la tron pentru Elena Lupescu, ceea ce probează indubitabil că regina urmărea să obțină măcar o susținere simbolică pentru țara sa aflată într-o situație delicată și dificilă.

Voiajul reginei a fost un adevărat triumf, impresiile fiind notate cu rigurozitate în jurnalul ținut în timpul călătoriei. Primirea pe care i-au făcut-o americanii a fost una fabuloasă și emoția este redată cu multă afectivitate: Nu mă așteptam ca New York-ul să îmi facă o primire atât de oficială. Am fost întâmpinată cu toate onorurile militare și civile posibile, de parcă aș fi fost regina suverană. Toate trupele fuseseră scoase la paradă, cu întreaga poliție călare. Am pornit înainte, într-o mașină deschisă, alături de unul dintre domnii oficiali și ne-am îndreptat cu toată viteza de-a lungul uluitoarelor străzi ale New York-ului, despre care s-au auzit atâtea, cu acei gigantici, inimaginabili zgârie-nori, înălțându-se deasupra noastră. Trebuie să spun că sunt mult mai impozanți decât mi-aș fi imaginat, cu o grandoare la care nu m-aș fi așteptat. Toată circulația a fost oprită, iar populația New York-ului mi-a făcut o primire minunată, o primire din inimă. Puteai simți, vedea, înțelege că era o primire privată, primirea cuiva pe care erau cu adevărat bucuroși să o întâmpine. Mărturisesc că îmi creștea inima de mândrie și tulburătoare emoție. Maria! Maria! Îmi auzeam numele strigat de mii de voci și, după obiceiul american, de la geamuri se aruncau lungi ghirlande de hârtie și tot felul de alte bucățele de hârtie, de la miile de geamuri ale fantasticelor clădiri, până când tot aerul se umpluse de fâlfâiri albe, ca de milioane de păsări mari și mici.

Trebuie menționat că, în ciuda faptului că vizita a avut o durată apreciabilă, de cinci săptămâni, regina intenționa să părăsească America pe 11 decembrie, însă telegramele primite de acasă privind starea de sănătate a Regelui Ferdinand (ulterior, aflându-se că avea cancer) au determinat-o să-și scurteze călatoria, astfel că se îmbarcă pe vasul „Berengaria” cu trei săptămâni mai devreme.

Regina-maria-regele-ferdinand

În timpul turneului său, s-a întâlnit cu americani din cele mai diverse straturi ale societății, fără deosebire de avere sau poziție socială: politicieni, intelectuali, jurnaliști, milionari, muncitori, indieni, mineri, artiști, deținuți.

În pofida programului deosebit de încărcat, Regina Maria a dat curs invitației oficiale la Casa Albă, astfel că după succesele de răsunet de la New York și din capitala Washington, la 19 octombrie 1926 s-a întâlnit, mai mult protocolar, cu președintele Calvin Coolidge, întrevederea fiind notată în jurnal cu o anumită amărăciune, estompată de o fină ironie și umor: Ceremonia americană este ciudată, iar președintele american se comportă mai regal decât ar face-o oricare rege. De exemplu, el nu-și întâmpină musafirii, ci apare numai după ce ei au sosit și se retrage cel dintâi, lăsându-i în seama casei sale militare. De fapt, noi nu am considerat aceasta un mod politicos de a primi oaspeții, dar acesta este ceremonialul lor și au aderat la el cu strictețe.

Despre dineul oficial notează: Am fost condusă înăuntru cu toată ceremonia și toate onorurile cuvenite unei regine, dar președintele și soția lui au venit după aceea, braț la braț, el m-a întâmpinat la fel ca pe ceilalți musafiri, iar apoi a părăsit din nou primul încăperea împreună cu soția sa, lăsându-mă în grija suitei sale, un fel în care, în mod sigur, un rege nu ar fi putut părăsi o regină. La dineu am fost așezați pe scaune cu spătar înalt, diferite de ale noastre și am fost serviți primii. 

Micul „incident diplomatic” i-a oferit prilejul de a-și consemna o adevărată demonstrație de înțelegere și toleranță: Acest gen de protocol este,desigur, foarte diferit de cel european și ai mei s-au uitat cam chiorâș, mai ales pentru că, dacă cineva are simțul umorului, preşedintele nu pare a fi simpatic. Dar le-am spus: fiecare om la el acasă, cu obiceiurile lui, mi-au fost acordate toate onorurile cuvenite în concordanță cu ideea lor despre aceasta, de aceea sunt perfect mulțumită. Obiceiurile lor nu sunt ca ale noastre, asta-i tot!

O cât de succintă evocare a prezenței Reginei Maria pe tărâm american nu poate eluda relația cu presa, bine pregătită încă din țară în vederea unei cât mai eficiente mediatizări a imaginii României în „țara făgăduinței”. Regina a fost cu adevărat impresionată de rolul și forța presei americane pe care a catalogat-o ca „mașinărie teribilă care duce la desființarea oricărei forme de intimitate”. Pe parcursul călătoriei, regina a dat numeroase interviuri și a scris cu multă asiduitate, probând un incontestabil talent, articole de o dezarmantă sinceritate și căldură pentru presa din America. De asemenea, a vorbit la radio, declarându-se fascinată de nivelul noii tehnici de comunicare, maximum de audiență fiind probabil atins cu mesajul transmis la 11 Noiembrie 1926 de Ziua Veteranilor. Era de părere că fotografii sunt „omnipotenți și omniprezenți”, dar astăzi trebuie apreciat că de la ei ne-au parvenit peste ani numeroase instantanee surprinse în timpul deplasării pe teritoriul american.

Nu trebuie uitat că americanii au fost alături de România în timpul Primului Război Mondial, însăși Regina Maria având o contribuție deosebită la această relație prin crearea unei rețele complexe de legături cu miltari și diplomați ai Statelor Unite și îndeosebi cu reprezentanți ai Crucii Roșii, dar această vizită a consolidat și mai mult atașamentul reciproc al celor două țări, având, evident, și o componentă politică accentuată. De asemenea, contactele cu proprietarul companiei Ford, Henry Ford, prin intermediul Prințului Nicolae, vizita la uzina ilustrului Edison, precum și faptul că o serie de milionari americani s-au alăturat turneului, fac dovada inițierii unui adevărat lobby economic.

Le-Roi-et-La-Reine-de-Roumanie

În fine, mai trebuie precizat că Regina Maria era conștientă de buna reputație internațională de care se bucura după Primul Război Mondial din care România ieșise cu capul sus și cu o suprafață teritorială pe care nu o mai avusese, știind că poate să joace un rol geostrategic important. Triumful turneului american a reprezentat pentru ea o oportunitate de a face prin întreaga sa atitudine și abilitate diplomatică o pledoarie pentru monarhia românească într-o perioadă de profundă criză a Casei Regale de la București. Prestația ei pe tot itinerarul voiajului în Statele Unite ale Americii a făcut ca Gene Smith, analizând detaliat vizita, să exclame: „În nebunia anilor ’20, Regina Maria a fost pentru scurtă vreme, cea mai populară femeie din țară”.

Dorin - poza de profil Curentul

 

 

 

 
Dorin Nădrău (S. U. A.)

De vorbă cu scriitorul Sorin Olariu

Posted by Stefan Strajer On August - 20 - 2019

De vorbă cu scriitorul Sorin Olariu
Autor: Ana Moroşanu Magdin

De vorbă cu scriitorul, epigramistul și inginerul român, Sorin Olariu, care lucrează în America, pentru General Motors, la Vehicle Engineering Center din Warren, Michigan, în domeniul ingineriei auto pentru brandurile: Cadillac, Buick, GMC și Chevrolet.
„M-am stabilit în statul Michigan, la vreo 30 de kilometri nord de Detroit și iată că, au trecut de atunci mai bine de 15 ani, cu bune și rele, dar mai ales cu bune. De atunci și până acum m-am întors aproape în fiecare an în vizită în România pentru a-mi vedea locurile dragi, rudele și prietenii!”
*
Ana Magdin: Domnule Sorin Olariu, sunteți român, din comuna Buchin, județul Caraș- Severin, vă rog să îmi spuneți care este povestea plecării dvs în America?
Sorin Olariu: Da, m-am născut în satul Buchin, din comuna cu același nume, într-o familie de gugulani înstăriți și făloși din Banatul de Munte. Tatăl meu a fost preot, iar mama contabilă. Bunicii și străbunicii mei au fost agricultori și crescători de animale. La vremea plecării mele din țară eram profesor la un liceu din Caransebeș și colaborator la posturile de radio și televiziune locale. Așadar, plecarea mea în America nu s-a produs deloc din rațiuni economice, ea a fost mai mult o provocare. Am vrut să demonstrez tuturor – și mai ales mie – că pot, că românii nu sunt cu nimic mai prejos decât alții. De altfel, eu am un dicton călăuzitor în viață: “Lumea aparține celor ce pot!” Au existat voci care spuneau că un poet nu are ce căuta acolo, în capitalismul sălbatic din America și că va fi strivit de pragmatism și de rutină. Mai în glumă, mai în serios, le spuneam acestora să nu uite că în primul rând sunt inginer, absolvent al unei școli de prestigiu din România și anume Universitatea Politehnica din Timișoara – Facultatea de Mecanică și abia în al doilea rând sunt poet, poezia fiind pentru mine doar o mare pasiune. Cu alte cuvinte, cel mai bun inginer dintre poeți și cel mai bun poet dintre ingineri.

Sorin-Olariu-poza-2
Primii pași pe tărâm american i-am făcut la sfârșitul anului 2003. M-am stabilit în statul Michigan, la vreo 30 de kilometri nord de Detroit și iată că, au trecut de atunci mai bine de 15 ani, cu bune și rele, dar mai ales cu bune. De atunci și până acum m-am întors aproape în fiecare an în vizită în România pentru a-mi vedea locurile dragi, rudele și prietenii. Am fost invitat la mai multe emisiuni de radio și de televiziune locale, în Timișoara, Reșița și Caransebeș și am lansat mai multe cărți la București și la Caransebeș.
Ana Magdin: Cum au fost începuturile dvs în America? Ce amintiri aveți din acea perioadă?
Sorin Olariu: Ca orice început a fost puțin mai greu, cu toate că eram conștient că nu umblă câinii cu covrigi în coadă niciunde în lume. Un mare noroc pentru mine a fost faptul că în România am avut acces le internet cu mulți ani înainte de plecare și știam exact care este mersul lucrurilor în SUA, Canada și în alte țări, mai ales în cele din Europa de Vest. Am fost pregătit deci și pentru așa numitele “survival jobs”, adică joburi de supraviețuire, pe care trebuie să le accepte un emigrant care vine într-o țară străină fără un ban în buzunar. Nu m-ar fi deranjat deloc munca de jos, pentru că eram obișnuit cu munca fizică încă din România. Am lucrat din greu și în perioada armatei obligatorii, dar și în facultate, pentru a mă întreține. Să nu mai spun de munca pe care am depus-o în agricultură, mai ales după Revoluție, când ni s-a dat pământul înapoi. Constituția mea destul de robustă m-a făcut să nu îmi fie deloc teamă de munca fizică. Nu a fost însă cazul, pentru că după un scurt stagiu la un depozit de mobilă, am început să lucrez la departamentele de Marketing, Customer Service și Billing pentru o companie de telecomunicații din Michigan, care, oferea clienților convorbiri internaționale. Acolo am acumulat o foarte bună experiență pentru că la acea companie se vorbeau peste 40 de limbi și am avut de-a face cu oameni din toate colțurile lumii. M-am integrat perfect printre colegi, deoarece în România absolvisem și Facultatea de Istorie-Teologie „Andrei Șaguna“ din cadrul Universității „Lucian Blaga“ din Sibiu, așa că am fost foarte apropiat de ei ca bun cunoscător al culturii și al religiei pe care le aveau fiecare. De asemenea, în calitate de angajat la departamentul de Marketing, am participat la numeroase festivaluri etnice care au avut loc in SUA și în Canada, ceea ce, m-au făcut să îmi lărgesc orizontul cu privire la aceste două țări și la etniile care trăiesc în ele. După câțiva ani petrecuți în Telecomunicații am fost angajat la General Motors, una dintre cele mai mari companii producătoare de automobile din lume. Pentru soția mea a fost chiar mai ușoară adaptarea, fiindcă ea, ca absolventă a Facultății de Biologie și ca asistentă medicală cu experiență în România, a reușit să își găsescă imediat un serviciu în domeniu, actualmente lucrând pentru un spital de renume din Michigan.
Ana Magdin: Sunteți autor al mai multor cărți de poezii și epigrame! Când ați simțit că trebuie să scrieți poeziile în grai bănățean, care au un haz de neegalat! Ce vă inspiră?
Sorin Olariu: Într-adevăr, am scris și am tipărit mai multe cărți, atât ca unic autor, cât și în colaborare cu alți poeți și epigramiști. Atât de multe încât le-am uitat numărul. De asemenea, numele meu apare în numeroase culegeri și antologii de poezii, de poezii în grai bănățean și de epigrame de la noi din țară, dar și de peste hotare. Am debutat acum mai bine de două decenii, în urma câștigării unui concurs național de poezie – dealtfel, unul dintre foarte puținele concursuri la care am participat – cu un volum de versuri intitulat „Șapte Păcate”, carte care s-a bucurat de o prefață scrisă de renumitul poet timișorean Anghel Dumbrăveanu și de o postfață semnată de poeta caransebeșeană, Maria Bologa. Apoi, au urmat volumele „Poeme Infidele – prefață de Anghel Dumbrăveanu și „Poeme Apocrife“ – prefață de Silvia Jinga, toate acestea fiind cărți de poezie lirică, în limba literară. Primele încercări ale mele de a scrie literatură dialectală au avut loc pe vremea când realizam emisiuni culturale la TV Eurosat, unde i-am avut de câteva ori ca invitați pe membrii cenaclului de poezie în grai bănățean „La Poșmândre“: Dorina Șovre și Petru Andraș, cărora li s-au adăugat ulterior Ioan Jorz, Ioan Ghera, Pătru Fara Răcolț, Adrian Gerhard, Florin Bogdea și alții. De asemenea am colaborat cu scriitorii în grai Ioan Viorel Boldureanu și Ionel Iacob-Bencei de la emisiunea „Gura Satului“ (Radio Timișoara), cu Ștefan Pătruț și Sergiu Boian de la Radio Europa Nova Lugoj, cu Vasile Barbu de la „SLA Tbiscus“ – Uzdin, Serbia și cu redactorul Florin Humița de la Radio Reșița. Pe unii dintre aceștia, cât și pe mebrii cenaclului „La Poșmândre“, i-am avut ca invitați în emisiunile mele culturale unde citeau din creațiile lor, așa că de la ascultarea unor poezii în grai și până la scrierea lor nu a fost decât un pas. Fiind crescut de bunici, la țară, aveam graiul bănățean în sânge, așa că am început să scriu și eu poezii dialectale și să le citesc la radio și la televiziune, ba chiar să le recit pe scenele diferitelor festivaluri. Ele s-au bucurat imediat de un mare succes, au devenit foarte cunoscute publicului bănățean și mă trezeam uneori cu oameni care mă opreau pe stradă și mă rugau să fac o poezie despre ce au pățit ei cu soacra, cu popa din sat sau cu scroafa lor care a fătat purcei cu dinți de aur. Așadar, ceea ce mă inspiră este anecdotica populară, pățaniile oamenilor de la sat. Am creat și un personaj imaginar, pe nume Uica Nielu dân Buchin, un fel de Nea Mărin în variantă bănățeană. Cărți ca „(Ț)Uica Nielu din Buchin”, „Uica Nielu să întoarșe”, „La Chicago-ntr-o Grăgină”, „Sama la covei” sau „Șoadă-i lumea pă la noi” au făcut și fac mereu deliciul publicului cititor din Banat și nu numai. Îmbucurător pentru mine este faptul că pe la concursurile și festivalurile de poezie în grai bănățean de la noi din țară și din Vojvodina, majoritatea copiilor recită din poeziile mele. Probabil acesta a fost și motivul pentru care, pe lângă premiile pe care le-au luat pe merit acești copii, am câștigat și eu câteva premii pentru poezie în grai și mi-au fost editate două noi cărți în colecția „Literatura Dialectală Bănățeană”. Altfel, sunt un scriitor român atipic, pentru că nu particip la viața literară românească, nu sunt înscris în niciun cenaclu, nu merg la festivalurile și concursurile de profil și nici nu trimit poezii sau epigrame pentru concursuri.
Ana Magdin: Aceste poezii satirice le traduceți în engleză, ca să înțeleagă și americanii…?
Sorin Olariu: Nu am tradus niciodată aceste poezii satirice în grai bănățean pentru că nu am găsit încă traducători profesioniști și fiindcă nu cred că americanii le-ar înțelege. Satul românesc este unic și nu poate fi înțeles decât de români. Ce-i drept, am tradus personal câteva poezii pe care le aveam scrise în româna literară. Cu una dintre poezii chiar am câștigat un concurs gen „Tinere Talente Americane“. Singurul concurs de poezie la care am participat, aici, pe tărâm nord-american. Poezia se intitulează „In Memoriam“ și a fost publicată în volumul „Twilight Musings, iar premiul a constat într-o excursie la Las Vegas. Cu această ocazie aștept propuneri de colaborare de la traducătorii români care se încumetă să îmi traducă poemele în limba engleză.

4    Foto. Cu poetul Valeriu Cercel si Stefan Strajeri, Hamilton, Canada
Ana Magdin: Ce alte talente mai aveți?
Sorin Olariu: Pe lângă poezii și epigrame aș putea spune că mai cochetez cu proza SF și caricatura. Am publicat câteva povestiri SF online, pe site-urile de profil și mai multe caricaturi cu teme politice, prin anii ‘90, imediat după Revoluție, în ziarele care apăruseră ca ciupercile după ploaie. Și care au dispărut la fel de brusc cum au apărut. De asemenea, practic mai multe sporturi, dar ca amator: înotul, tenisul, voleiul, șahul, etc. Și nu în ultimul rând, îmi place să testez mașini noi, dar cred că asta nu se poate pune la capitolul talente.
Ana Magdin: În America, lucrați la General Motors Technical Center! Ce faceți mai exact acolo?
Sorin Olariu: Cum spuneam în cele de mai sus, sunt de profesie inginer. Dealtfel, atunci când am fost la Ambasada S.U.A. din București, la interviul pentru obținerea vizelor, funcționarul de acolo, văzând că eu sunt inginer iar soția mea asistentă medicală, ne-a spus după mai puțin de un minut: „Bine ați venit în America! Sunt sigur că o să reușiți, acestea sunt cele mai căutate meserii la noi“. Și cum a avut gura aurită, actualmente lucrez pentru General Motors, la Vehicle Engineering Center din Warren, Michigan, în domeniul ingineriei auto pentru brandurile: Cadillac, Buick, GMC și Chevrolet. Din păcate, mai multe nu pot să vă spun. Prietenii știu de ce.
Ana Magdin: Cu siguranță în zona dvs sunt și mulți români, am cațiva prieteni acolo…, ce faceți în timpul liber, vă întâlniți, aveți evenimente românești…, sau aveți un program special cu familia dvs?
Sorin Olariu: Pe vremea când lucram în Marketing am făcut mai multe studii de piață în domeniu și am constatat astfel că numai în Michigan trăiesc peste 100.000 de români. După știința mea sunt mai mult de zece biserici românești în Detroit și în suburbiile acestui oraș, dintre care eu cunosc cinci ortodoxe și câteva baptiste sau penticostale. La unele dintre ele obișnuiesc să merg constant, dar de vizitat le-am vizitat pe toate. Cu alte cuvinte, există o comunitate puternică de români în acest stat, la fel ca în statele California, New York, Illinois și Florida și aș îndrăzni să spun că pentru mulți dintre românii din SUA, viața socială se desfășoară în jurul bisericilor, care dețin săli unde se organizează festivaluri, concerte și alte evenimente românești. Se sărbătorește ziua de 1 Decembrie cu mai mult patos decât în țară, se fac revelioane cu peste 500 de invitați români unde se servește mâncare tradițională și se ascultă muzică din toate provinciile țării. Românii se întâlnesc mereu și cu ocazia concertelor la care sunt invitați artiștii noștri din țară sau din străinătate și de asemenea se întâlnesc între ei pe la petrecerile românești. Există ziare, dar și posturi de radio și de televiziune în limba română, atât în SUA cât și în Canada, unul dintre ziarele de succes distribuit în aceste două țări fiind Curentul Internațional, al cărui patron este prietenul nostru comun, Ștefan Străjeri.
Ana Magdin: Cum sunt românii din America, vă ajutati, vă sprijiniți când aveți nevoie unii de ceilalți?
Sorin Olariu: Personal, am fost ajutat de românii din SUA și la rândul meu i-am ajutat pe alți români de aici. În general, pot spune că românii din diaspora sunt mai puțin dezbinați decât cei din țară. Ceea ce îi unește mai mult este dorul de România. Desigur, ca peste tot, mai sunt și excepții. Noi am plecat din România, dar România nu a plecat din noi.
Ana Magdin: În acest moment, ce vă doriți cel mai mult de la viață?
Sorin Olariu: Sănătate, că-i mai bună decât toate!
Ana Magdin: Doriți să vă mai întoarceți în România? De ce…?
Sorin Olariu: Da, îmi doresc să mă întorc cândva înapoi în România. La pensie sau poate chiar înainte. De ce? Pentru că acolo este țara mea, cu bunele și relele ei.
Ana Magdin: Un gând pentru românii de pretutindeni!
Sorin Olariu: Să fim întotdeauna mândri că suntem români și să nu ne fie fie niciodată jenă sau teamă să spunem cine suntem și de unde venim, pentru că nu suntem cu nimic mai prejos decât alții!

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors