Archive for the ‘Cultural’ Category

Sărbătoarea Floriilor la Cenaclul Românesc Literar „Mircea Eliade” din Denver, Colorado

 

Autor: Dana Anadan

 

Puţini sunt cei care ştiu că în „oraşul la altitudinea de o milă” care este Denver, capitala Statului american Colorado, comunitatea românească, în plină creştere, pulsează cultural prin activitatea Cenaclului literar „Mircea Eliade”, susţinut de R.A.F.A. din localitate şi de Liga Culturală din Sibiu. Îniţiativa a aparţinut acum 5 ani profesorilor Simona Sîrghie şi Sebastian Doreanu, care organizează periodic în sala socială a Bisericii „Sf. Dimitrie cel Nou” din Denver reuniuni culturale pe teme incitante. Păstrând intimitatea unei structuri de cenaclu, participanţii nu sunt numeroşi, dar foarte motivaţi să asigure reuniunilor un autentic caracter interactiv, drept care textele literare pregătite din timp, unele pentru recitare, altele pentru lectură, creează o stare emoţională, ce ne poate aminti de lecţiile şcolilor din ţară, când clasicii literaturii noastre erau la mare cinste şi capodoperele lor memorate fără rezerve. Dacă ne-am referi numai la acest an, teme ca Ziua naţională a poeziei. Mihai Eminescu, poet naţional sau universal şi Basarabia la răscruce de vânturi au trezit interesul iubitorilor de cultură din zonă.

Sărbătoarea Floriilor în 24 aprilie 2016 a fost marcată în comunitatea conaţionalilor noştri din Denver printr-o nouă reuniune a Cenaclului literar românesc „Mircea Eliade”, având ca invitată pe scriitoarea Anca Sîrghie, care a sosit cu braţele pline de noutăţi de la Sibiu, unde continuă şi după pensionare activitatea didactică la Universitatea „Alma Mater”. Astfel, cartea-document Lucian Blaga şi ultima lui muză din 2015, care fusese lansată la Cenaclul din Denver acum un an, imediat după publicare, tocmai a fost desemnată pentru Premiul Uniunii Scriitorilor din România. Au urmat Radu Stanca. Profil spiritual (720 p.), apărută în 2015 la Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă din Bucureşti, ediţie îngrijită de Marin Diaconu şi Anca Sîrghie, cu o prefaţă de acad. Eugen Simion, şi Radu Stanca. Evocări şi interpretări în evantai (462 p.), Editura Technomedia, Sibiu, 2016, unde invitata cenaclului este semnatara Cuvântului înainte intitulat În Sibiul lui Radu Stanca la 95 ani de nemurire, este realizatoarea majorităţii inteviurilor, semnatara capitolului Interpretări, a unor Reportaje şi îngrijitoarea volumului.

În cuvântul conferenţiarei s-a semnalat faptul că au apărut la Universitatea „Alma Mater” din Sibiu numerele 15 şi 16 ale publicaţiei „Lumina slovei scrise”, în care alături de autori consacraţi sunt încurajaţi să scrie şi studenţii cu rezultate deosebite în cercetarea ştiinţifică. Iată o iniţiativă unică în peisajul universitar românesc, de care profesoara Sîrghie, ca redactor coordonator, este foarte mulţumită.

P1100316

Foto. Prof. Sebastian Doreanu lansează cartea „Radu Stanca – Evocări şi interpretări în evantai” de Anca Sîrghie

Într-un an când pe toate meridianele românismului este comemorat Constantin Brâncuşi, cadoul special pe care invitata l-a adus din ţară este un DVD cu înregistrarea emisiunii radiofonice realizate de Mihai Lungeanu cu titlul Infinitul Brâncuşi, rolul principal fiind interpretat de actorul Ştefan Iordache, moment artistic care marcase finalul carierei lui strălucite. S-a făcut propunerea ca într-o viitoare reuniune de cenaclu a acestui an comemorativ, tema să fie Revoluţia creată în sculptura contemporană de Constantin Brâncuşi.

Deschizând reuniunea cu o prezentare a noilor apariţii, profesorul Sebastian Doreanu, ca director al cenaclului, a semnalat prima ediţie în limba engleză a cărţii Romanul adolescentului miop de Mircea Eliade, sub titlul Novel of a short-sighted adolescent, Istros Books, London, United Kingdom, 2016. Cartea aceasta a avut un destin aparte, căci textul românesc al romanului a rămas inedit timp de 6 decenii, ca în 1990 la Editura Minerva să apară prima lui ediţie, prefaţată de Mircea Handoca şi prezentată la Muzeul Literaturii Române din Bucureşti. Un moment emoţionant a fost cel al prezentării unor cărţi scrise de copii, respectiv Povestea celor trei căţeluşi,- The Story of the 3 Puppies-o carte bilingvă de Alyssa Sîrghie şi alta creată pentru cei mai mici cititori, intitulată The hugging trees, de Laura Poole,   ilustrată de Ileana Barbu.

A urmat lansarea de carte recent publicată de Anca Sîrghie, intitulată Radu Stanca. Evocări şi interpretări în evantai. Ca preambul, profesorul Sebastian Doreanu a precizat că scriitoarea Anca Sîrghie şi-a dedicat o bună parte a activităţii de cercetare în domeniul istoriei literare lui Radu Stanca, începând cu studiul monografic, teză de doctorat, din care un fragment a devenit volumul Radu Stanca şi obsesia Thaliei, Ipostazele omului de teatru în 1996, urmată de îngrijirea în colaborare cu Marin Diaconu şi prefaţarea volumului Dăltuiri din 2012 şi a celorlalte două cărţi mai recente, deja semnalate, care se constituie drept un reper bibliografic important în exegeza scriitorului. Cuvântul „evantai”, a observat Sebastian Doreanu,   are multiple semnificaţii, dacă îl raportăm la viaţa teatrului sau sugerând o anumită structurare a celor două capitole, cel mai amplu, al Evocărilor, şi Interpretările, unde sunt însumate ultimele abordări ale autoarei, prezentă la sesiuni şi simpozioane ştiinţifice cu mereu alte investigaţii făcute în universul creat de scriitorul regizor. După opinia prezentatorului, noua apariţie de la Editura Technomedia din Sibiu este o carte tulburătoare, datorită mărturiilor făcute de actori, regizori, prieteni sibieni, unii dintre ei nonagenari, cărora Anca Sîrghie le-a oferit ultima şansă de a relata întâmplări din viaţa teatrului sibian şi a regizorului care a dat strălucire spectacolului scenic. Amintirile soţiei Dorina Stanca şi cele ale fratelui Octavian, care a fost ca medic lângă Radu în clipa morţii, sunt fără îndoială cele mai interesante, chiar cutremurătoare. Aşadar, o paletă de o mare diversitate de prisme din care este privit Radu Stanca, o carte valoroasă pentru exegeza scriitorului şi pentru cititorii pasionaţi de frumos.

Tema propusă pentru conferinţa anunţată pe afişul reuniunii este Poezia Transilvaniei de la George Coşbuc la Ioan Alexandru. Universitara de la Sibiu a punctat cele mai rodnice, sub raport creator, momente din viaţa lui George Coşbuc, privit nu numai ca “poet al ţărănimii” şi monograf al satului transilvănean, evocat liric în poeziile   sale, de la Noapte de vară, Numai una, Mama, Iarna pe uliţă, la O scrisoare de la Muselin Selo, Moartea lui Fulger etc., ci şi ca un traducător   al unor capodopere de literatură universală în limba română, precum Odiseea şi Eneida, şi un cunoscător al cărţilor înţelepciunii indiene în limba sanscrită. Stilizând experienţe avute la Năsăud şi la Gura Râului din vecinătatea Sibiului, geneza poemului Nunta Zamfirei, care l-a impus pe G.Coşbuc în conştiinţa contemporaneităţii literare, ilustrează modul cum poetul a   valorificat tradiţia sempiternă a românilor.

În continuare, au fost evocaţi sensibilul Şt.O. Iosif, Octavian Goga, poetul Unirii, Lucian Blaga cu evoluţia de la Poemele luminii la Nebănuitele trepte şi ciclurile postbelice, Aron Cotruş cu versul său aspru şi dârz. Oprit asupra colegului primilor ei ani de facultate la Cluj, poetul Ioan Alexandru, comentariul conferenţiarei a scos la lumină fapte de istorie literară necunoscute, privind modul cum talentul a răzbit în lupta cu sărăcia materială,cu rigorile studiului universitar, astfel ca puiul de ţăran din Ţopa Mică a Clujului să devină un spirit naţional, manifestat patriotic în ciclurile lui de „Imne”, şi chiar universal, prin interesul pentru filozofia heidegerriană, pentru arta bizantină, pentru limba şi străveche civilizaţie ebraică, pentru literatura biblică din care a tradus impecabil poemul Cântarea cântărilor, prefaţat de Zoe Dumitrescu Buşulenga. Ioan Alexandru practica un gen de oratorie efervescentă, amintindu-l pe marele profesor Nae Ionescu prin temele creştine dezvoltate.Petre Ţuţea sintetiza esenţa acestei alăturări când afirma că ”Doi laici au vorbit religios universitar: Nae Ionescu şi Ioan Alexandru”. Terminându-şi conferinţa, Anca Sîrghie a primit felicitările unor participanţi la cenaclu. Între ei, doamna Ioana Ilieş, invitată pentru a doua oară la o reuniune a acestui cenaclu, a mărturisit: “Eu am savurat grozav modul pasionat în care i-aţi evocat pe poeţii noştri şi vieţile lor. Într-adevăr aveţi un dar de a aduce la viaţa şi personalităţile oamenilor de geniu şi evenimentele lor. Vă mulţumesc tare mult pentru această oportunitate.” Decizia dânsei de a deveni o membră activă a Cenaclului “ Mircea Eliade” din Denver ne-a apărut tuturor semnificativă.

Din partea Cenaclului literar românesc “Mircea Eliade“, scriitoarei Anca Sîrghie i s-a oferit o Diplomă de Excelenţă “pentru activitatea neobosită de promovare a valorilor româneşti în Lumea Nouă (S.U.A. şi Canada) şi pentru înalta ţinută academică a lucrărilor publicate de-a lungul vremii.“ Mulţumind directorilor Cenaclului pentru acest semn de recunoaştere a contribuţiei sale la cercetarea de istorie literară, distinsa doamnă a mărturisit că este cu totul încântată de activitatea culturală care se desfăşoară la Denver în comunitatea conaţionalilor noştri şi că ea socoteşte Cenaclul “Mircea Eliade” o inimă ce pulsează româneşte aici, în capitala statului Colorado, pe care o apropie în felul acesta de ţară.

P1100319

Foto. Scriitoarea Anca Sîrghie primeşte Diploma de excelenţă a Cenaclului „Mircea Eliade” din Denver

Momentul cel mai efervescent al evenimentului a fost recitalul interactiv susţinut de câţiva membri ai cenaclului. Un grup coral a cântat versurile poeziei La oglindă de G.Coşbuc. Monica Doreanu a ales Nunta Zamfirei, Eugen Stan a citit cu emoţie Noi vrem pământ, Mariana Hortensia Croitoru a ales poezia Nebuna de G. Coşbuc. Georgeta Popa a citit Cântăreţilor de la oraş şi Plugarul, Simona Sîrghie Bătrânii de Oct. Goga, Sebastian Doreanu a citit Horia de Aron Cotruş, Alexandru Montano-Îzvorul, iar pr. Ioan Bogdan- Lumină lină, ambele de Ioan Alexandru.

Ca o înălţare în sacralitate, s-a ascultat în final melodia compusă şi interpretată de Tudor Gheorghe la poezia lui Ioan Alexandru Lumină lină, tocmai recitată, căci sub veghea crucii şi a flăcării de lumânare, care tronau pe ecran, altarul de biserică din fundal dobândea pentru toţi participanţii la acest eveniment literar noi dimensiuni. Am plecat de la Cenaclul literar românesc “Mircea Eliade” cu convingerea că sărbătorirea Floriilor   îşi găsise la Denver expresia culturală cea mai adevărată, chiar cea mai înălţătoare pentru iubitorii de frumos din comunitatea conaţionalilor noştri.

despre amanți și nu numai, tete-a-tete, NIG și scriitoarea Corina Ozon

Posted by Nuta Istrate Gangan On May - 7 - 2016

 

13128868_1172573232776619_988734878_o

 

NIG: Corina, probabil sunt singurul om care vrea un dialog cu tine fără să îţi fi citit cărţile(nu o să-i spunem interviu, prefer să stăm de vorba pur şi simplu) Ce poţi spune despre tine şi scrisul tău, oamenilor care nu au citit Corina Ozon?

CO: Pentru mine este o provocare să văd cum judecă oamenii scriitura mea, mă refer la cei care mă cunosc, dar mai ales cum mă văd pe mine prin ce am scris cei care nu mă cunosc. Tu mai știi despre mine prin intermediul Facebook, chiar de dinainte să scriu, dacă nu mă-nșel. Nu știu cât din profilul meu ai putut să conturezi, însă eu sunt un utilizator de net, la fel, ca oricare. Îmi place muzica, îmi plac glumele bune și călătoriile. Îmi place să scriu și să socializez. Cât despre ceea ce scriu, cel mai bine ar fi să se citească. Scriu sincer, așa cum și când simt, oriunde și la orice oră. E ceva acolo, în mine, ca un gheizer, descoperit recent. Și nu vreau să se oprească.

NIG: Secretele bine păzite vor fi aflate mai devreme sau mai târziu, un amor se poate transforma în amantlâc iar un amantlâc în amor.Care ar fi diferenţa dintre  ,,Zilele Amanţilor,, şi ,,Nopţile Amanţilor ,,?

CO: Chiar emoția. Prima, „Zilele amanților”, este mai cinică, deși nu-i lipsește umorul. „Nopțile amanților” este descriptivă, un next level în relația celor implicați în această aventură. Personajele au frământări, vorbesc despre ceea ce simt, iar volumul trei, „Amanții 3.0” e o abordare psihologică a lor.

 

13148481_1172573216109954_1998782247_o

NIG: Multe femei au, sau au avut, statutul sau stigmatul de amantă. Şi mai toate, că recunoaştem sau nu,  am trecut razant  pe lângă acest statut. Ai fost întrebată  dacă ,,ai fost cândva, cumva, amantă?,,

CO: Desigur, este prima întrebare care mi se pune. Cu referire la cărți, dacă este autobiografică, măcar pe alocuri.

NIG: La amanţi, în general, îmi place îndrăzneala şi misterul. Detest lipsa discreţiei. O relaţie extraconjugală căreia îi lipseşte discreţia, devine uneori un amantlâc ieftin.Cum sunt ,,amanţii,, tăi?

CO: Și „amanții” mei își păstrează relația departe de ochii lumii, însă eu pătrund în mințile lor. Cărțile sunt scrise pe trei voci, ceea ce vede amantul, amanta și soția. Astfel că toate gândurile nerostite ies la iveală, așa cum n-am avea poate curaj să le spunem cu voce tare. Cum ar veni, am intrat în alcovul lor direct, am dat la o parte draperia de la fereastră. Și ei au întâlniri pe furiș, recurg la diverse tertipuri și stratageme, ca să se întâlnească, au parte și de momente de suspiciune, în care sunt nevoiți să dea explicații. Însă, așa cum am zis, eu am trecut dincolo de perdea.

NIG: Stiu că te inspiri din viaţa de zi cu zi.Ti s-a întâmplat să fii întrebată de amanţi anonimi cum de ştii povestea vieţii lor? Mai ales că tu habar nu aveai de povestea acesta.

CO: Oh, da! Unii chiar au crezut că fix despre ei am scris, pentru că și replicile coincideau cu ale lor. Scriu despre viața de lângă noi și încerc, pe cât posibil, să o redau cât mai autentic.

 

13149891_1172573066109969_1785667887_n

 

NIG: Foloseşti un limbaj nu tocmai ortodox. Ai ochi albaştri, eşti blondă, ai o piele albă şi frumoasă. Unii găsesc combinaţia de dirty mouth şi ingenuitate, irezistibilă. Alţii îşi fac cruce după ce citesc, probabil. Sunt genul care vorbeşte urât numai şi numai din imperioasă nevoie  dar, ne place sau nu, aşa se vorbeşte.Aşa vorbesc foarte mulţi oameni între ei şi tu nu ai făcut decât să arăţi asta. Ce-ai dori să le spui celor care se crucesc?

CO: Să știi că mulți dintre cei care s-au crucit la primele pagini acum îmi sunt fani declarați. Într-adevăr, limbajul este șocant, pentru cei care nu au mai citit genul acesta de literatură. Și mai știu că este ciudat, însă, negru pe alb, cuvintele biciuiesc. În comunicarea orală, știi cum se spune, verba volant. Înjuri, ți se răspunde, e eliberarea. În scris, cuvintele rămân închise acolo. Și, de câte ori deschizi cartea, ele te șfichiuiesc pe obraz. Cine mi-a citit cărțile chiar a avut curaj.

NIG: Ai toată apreciarea mea pentru felul în care ştii să îţi faci reclamă, felul în care alegi să te faci cunoscută. Chiar dacă este extrem feminin, stilul tău descrie a business woman. Fan-club, True-Blue, Fashion, Parfumuri.Cărţile tale au înregistrat vânzări de ordinul miilor. Se poate trăi în România din vânzări de carte dacă nu te cheamă Cărtărescu, să zicem?

CO: Nu se poate trăi doar din vânzări de carte, pentru că nu există atâta public cititor. La noi, spre deosebire de alte țări, nu sunt mulți cititori de carte. Însă marketingul a fost important pentru mine, dacă tot ai amintit, altfel m-aș fi făcut cunoscută mai greu. Eu lucrez în PR și Comunicare (la o companie națională) și am folosit experiența mea în promovarea cărților mele.

 

13140723_1172573752776567_261779166_n

 

NIG: Mergi cu Herg Benet. Recomanzi aceasta editură. De ce?

CO: Este o editură în care am simțit că suntem o echipă. Nu știu cum e la alte edituri, dar eu mă simt foarte bine la Herg Benet. Îmi place că pot discuta deschis cu Alexandru Voicescu, managerul editurii și scriitor, îmi place că e exigent și vizionar.

NIG: Unii critică faptul că încerci să schimbi percepţia despre scriitori, că faci reclamă la hainele şi bijuteriile pe care le porţi la lansări. Dacă aş fi făcut un interviu cu tine m-aş fi oprit aici şi ţi-aş fi ascultat părerea. Dar acesta e  un dialog, deci o să spun că sunt de acord cu acest concept, îl găsesc interesant, dar scriitorii  trebuie să ,,respire,,  doar singurătate, nesomn şi tutun, nu? Care ar fi motivul criticii aici?

CO: Probabil că schimbarea este acceptată mai greu. Prejudecata generală despre scriitor era alta, iar cu ceea ce am venit eu: turnee în țară, fan club de carte, ținute, accesorii, lansări în locuri atipice cu muzică și entertainment, toate acestea arată bine, dar obligă la niște eforturi. Posibil aici să fie temerea că standardele în care era încadrat un autor să fie nițel redesenate. Dar eu am văzut totul ca pe o adaptare la vremurile de azi și la gusturile oamenilor. Eu nu am făcut decât să arunc cu artificii peste ceea ce exista.

NIG: Acum ceva vreme, criticul literar Alex Ştefănescu a spus într-un interviu că ceea ce tu şi alte scriitoare contemporane scrieţi, nu va rezista. Deşi, la un moment dat, mi s-a părut că domnul Ştefănescu era total de acord cu stilul acesta altfel.  Am fost surprinsă când am citit acel articol. Sau poate nu am fost… Tu ce crezi?

CO: Cred că Alex Ștefănescu a vrut să scrie despre mine și atât. Chiar ne-am intersectat de curând într-o discuție pe Facebook și m-a rugat să scriu altceva, ca să mă laude. Eu nu scriu ca să fiu lăudată de critici, scriu pentru mine și pentru cititori. A propos, în luna mai, public o nouă carte, „Până când mă voi vindeca de tine”, fără legătură cu amanții.

 

13105914_1172574159443193_1422662347_o

 

NIG: Tu, ca scriitor, ce crezi, literatura ta va rezista?

CO: Nu știu dacă va rezista, gusturile literare se schimbă, periodic apare ceva ca trend. Însă îmi place să cred că despre stilul meu ca și despre curajul meu se va mai vorbi.

NIG: Lansările tale au oameni. Vinzi. Mulţi îţi cer cărţile, le comandă pe internet apoi se fotografiază cu ele. În ţară, în lume. Este free advertising în toată regula  şi lucrul acesta mi se pare grozav. Eşti una dintre cele mai citite scriitoare contemporane. După ce vor citi afirmaţia de mai sus, unii vor exclama ,,da, aşa este,, . Alţii însă, vor strâmba din nas, politicos spus, şi vor gândi că vorbesc prostii sau că sunt prost informată. Ce ai vrea să le transmiţi acestor oameni?

CO: Le recomand să verifice topurile de vânzări, unde eu mă mențin constant, încă de la prima carte, sunt autori care nu figurează nici între primele 50 de locuri. În general, nu încerc să conving pe nimeni de nimic. Oamenii trebuie să se convingă singuri și nici nu e obligatoriu să plac tuturor.

NIG: Care este cea mai aspră critică literară care ţi s-a făcut?

CO: Că am devenit arogantă, asta pentru că pur și simplu, într-o perioadă plină de drumuri, evenimente, scris, casă, efectiv nu-mi ajungea timpul. Și nu puteam vorbi cu toată lumea la fel ca înainte. Dar pentru mine a fost bună această etapă, atunci am știut cine îmi este alături cu adevărat sau cine doar cerșea atenție sau mă considera un furnizor de self esteem.

NIG: Ce aduc nou cărţile tale în literatura romanescă?

CO: Stilul, aparent facil, abordarea directă, autenticitatea, cărțile au fost scrisă în real time, ca să zic așa.

 

13148481_1172573216109954_1998782247_oNIG: Cred că avem câţiva scriitori foarte buni care vor rămâne undeva la margine pentru că nu ştiu cum să se facă ştiuţi, cunoscuţi, care nu sunt descoperiţi sau care, mai rău, sunt ignoraţi. După cum vezi în oamenii de litere de la noi au început să semene foarte mult cu politicienii noştri. Ce crezi, personal, despre USR?

CO: Nu pot să am nicio părere despre USR, nu am legături cu acest organism și nu sunt la curent, decât foarte vag, cu ce se petrece acolo.

NIG: Ultima ta carte are în ea povesti de dragoste adevărate, văzute prin ochii tăi,, Ochi frumoşi, apropo. Nu-i aşa că oamenilor le place să vorbească despre iubirile lor, chiar dacă vorbesc de fapt şi despre durerile lor? ,,Până când mă voi vindeca de tine,, pare total diferită de povestea amanţilor. Mi-ar plăcea să văd în ea poveştile de iubire ale unor foşti amanţi, poveşti care au un happy-end după ce au început incert. Vorbeşte-mi, te rog, despre această carte.

CO: Da, este o carte diferită, un proiect început chiar înainte de cel cu amanții. Este un volum de proză scurtă, povești reale contemporane, despre iubiri frânte și vindecarea de după. Aventuri care se credeau iubiri eterne și iubiri transformate în aventuri. Suferința face parte din dragoste și ne călește pentru următoarea iubire.

NIG: Pe siteul tău ai scris două articole bune despre viaţa celor divorţaţi din România. De ce după plimbarea la starea civilă şi la altar, topiți-de-ndrăgostiţi, după ce jurăm că numai moartea ne mai poate despărţi, după casă/masă/soacră plus doi-trei copii, ajungem în dormitoare străine(maşini, hoteluri, păduri, păşuni, toate astea fie reale, fie virtuale) cu o persoană total diferită de cea lângă care am jurat ba una, ba alta?

CO: Pentru că se întâmplă să alegem prost, atunci când ne căsătorim, și nu putem recunoaște. Așa cum am mai scris, românii nici nu au în obicei să apeleze la un specialist în probleme de cuplu, pentru a-și cunoaște mai bine frământările. Preferă să le rezolve singuri, așa cum au apucat să vadă în casele părinților, și de aceea multe divorțuri se fac în ură, iar cei care suferă sunt copiii. Când acasă nu mai vii cu plăcere, găsești o supapă, pentru că omul nu poate trăi doar cu o ciorbă bună. Sunt multe de discutat aici, dar principala cauză este educația incompletă, lipsa de comunicare dintre părinți și copii, viitorii adulți. Mă refer la segmentul de vârstă 35+. De altfel siteul de care pomenești lor li se adresează, în primul rând,

https://dupa35.com/

13105955_1172574119443197_1204998576_o

 

NIG: Corina, suntem victima propriilor alegeri atunci când vorbim despre iubire, căsnicie, adulter?

CO: Cred că am răspuns mai sus și la această întrebare. Da, noi alegem și, ceea ce nu realizăm luați de val, este că putem alege să trăim frumos, fără să rănim pe cei din jur. Știi cum se spune despre un bărbat care își înșală nevasta: e domn dacă știe cum să o facă, fără ca ea să afle. Despre abilitate e vorba.

 

13148428_1172573969443212_777299511_o

Foto credits: Dragoș Boldea, Radu Bădoiu, Cătălin Pop

Elevi şi profesori, actori și film la “Gheorghe Lazăr”

Posted by Stefan Strajer On May - 5 - 2016

Elevi şi profesori, actori și film la “Gheorghe Lazăr”

 

Autor: Marinela Rusu

 

În acest an școlar, la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, au fost reluate spectacolele-lectură oferite de actorii Teatrului Naţional „Radu Stanca” din localitate. Scopul declarat al acestui proiect pus în scenă de oameni de cultură ai oraşului nostru, precum prof. univ. Anca Sîrghie și actrițele Rodica Mărgărit, Lerida Buchholzer, Geraldina Basarab și Dana Lăzărescu, este de a facilita întâlnirea liceenilor cu operele autorilor români și cu universul artelor spectacolului într-un mod inedit și incitant.

Programul din acest an aduce ceva nou. Introducerea auditoriului în lumea lui Homo lector începe cu o expoziție de carte, realizată de responsabilul Centrului de Documentare și Informare – Marinela Rusu, de și despre Radu Stanca: critica și operele scrise de autor, existente în colecțiile Centrului de Documentare și Informare al Colegiului, dar și titluri noi cu date biografice inedite, apărute sub semnătura unor cunoscuți exegeţi. Este vorba despre Radu Stanca – Dăltuiri, ediție editată la Academia Română. Fundația Națională pentru Știință și Artă, 2012 și Radu Stanca. Profil spiritual, în două volume, apărute în anul 2015 la aceeaşi editură, sub semnătura profesorilor Anca Sîrghie și   Marin Diaconu, acestea din urmă fiind prefaţate de acad. Eugen Simion. În luna martie 2016, Anca Sîrghie a lansat o nouă carte, Radu Stanca. Evocări şi interpretări în evantai, Editura Technomedia, comemorând astfel pe autorul celor mai frumoase balade scrise vreodată la Sibiu.

IMG_1321

Foto.Prelegerea ţinută de prof. Anca Sîrghie despre autorul care ar fi împlinit 96 de ani…

Ca un preambul al recitalului care a urmat la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” în zi de martie, am fost introduși prin expozeul Ancăi Sîrghie în atmosfera anilor postbelici, am putut vedea diferitele fațete ale OMULUI Radu Stanca, autorul de poezie, omul de teatru, artistul captivat de muzica clasică sau îndrăgostitul de vechiul burg – Sibiu. Am aflat că Radu Stanca a publicat Legenda peștilor la vârsta de 12 ani și că scrierile sale axate pe tema iubirii, a vieții și a morții cu trimiteri la mitologia greacă, scenele alegorice ori baladele romantice (Arhimede şi soldatul, Bufallo Bill, Un prinţ valah la porţile cetăţii, Lamentaţia Janei d-Arc, Fata cu vioara, Baladă studenţească, Nocturnă etc.) nu se încadrau în direcțiile trasate de ideologia comunistă a literaturii proletcultiste. Drept consecință, nici măcar una dintre piesele de teatru scrise de el (dintre cele 15 titluri, voi menţiona doar Hora domniţelor, Ostatecul, Oedip salvat, Secera de aur ) nu a putut fi pusă în scenă antum.

Cărțile prezentate în cadrul activității de către Anca Sîrghie oferă profesorilor și elevilor lăzărişti informații consistente privind viața personală, opera și cariera teatrală a lui Radu Stanca, dar, în același timp, ilustrează viața culturală efervescentă din Sibiul postbelic și oferă date inedite despre muzicieni, actori, scriitori de marcă ai vremii. Menționăm aici doar câteva nume care apar la capitolul Evocări în cartea recent apărută, Radu Stanca. Profil spiritual: actorii Ion Besoiu, Adela Mărculescu, Paul Mocanu, Theodor Portărescu, Geraldina Basarab, Mihai Bica, Dana Lăzărescu, Mihai Coman, Gabriela Neagu, profesoarele Elena Gherman, Anca Sîrghie, Rodica Botta, medicul Gheorghe Telea. Asemenea evocări, care au luat forma unor interviuri şi dialoguri sau pe aceea a mărturisirilor directe, au fost completate cu noi autori, devenind capitolul pivot al recentei apariţii la Sibiu a volumului Radu Stanca. Evocări şi interpretări în evantai, carte în care Anca Sîrghie propune lectura unor cercetări mai speciale realizate pentru a completa exegeza scriitorului.

Un alt autor promovat în cadrul acestei întâlniri lăzăriste este Lucian Blaga, personalitate remarcabilă care a dat numele universității sibiene. Vorbim aici despre cartea Lucian Blaga și ultima lui muză apărută anul trecut sub semnătura doamnei prof. Anca Sîrghie și despre filmul documentar Amintiri despre Lucian Blaga, care cuprinde un interviu-document cu Elena Daniello realizat de profesoara sibiană în anii 1998-2000 la Cluj. Filmul proiectat a impresionat întreaga asistenţă.

Recitalul din poezia lui Radu Stanca oferit de actrițele sibiene ne-a atras, ne-a captivat și ne-a trezit interesul pentru opera scriitorului. Amintim aici câteva titluri: Exercițiu în aer liber – pornind de la experiența trăită de autor în perioada imediat următoare celui de al Doilea Război Mondial; Testament – versuri emoționante prin care tatăl, la sfârșit de drum, îi cere fiului său, Barbu, să-i reaprindă steaua și să-l aducă în amintirea noastră, Despărțire – poezie ale cărei versuri au fost puse pe note de compozitorul Marian Nistor și cântate de inegalabila Mirabela Dauer; Corydon – versuri care ne-au amintit de magistrala interpretare a lui de Florian Pitiș, “Prințul penumbrelor”, vocea ale cărei inflexiuni inconfundabile ne încântă încă sufletul. Surpriza momentului de recital au constituit-o mărturisirile făcute de actriţe, care şi-au amintit momentele de viaţă în care l-au întâlnit pe Radu Stanca sau au fost marcate de opera lui. Actriţa Lerida Buchholzer, ca liceană la acest colegiu sibian, a citit în bibliotecă câteva piese de Radu Stanca, într-o ediţie tocmai atunci apărută, lectură care i-a îndreptat paşii spre teatru. Dana Lăzărescu l-a văzut la 7 ani în Rm. Vâlcea pe Radu Stanca, regizorul care i-a admirat ochii frumoşi. Destinul a făcut ca atunci când era tânără actriţă, ea să joace în 1975 la Teatrul de Stat din Sibiu rolul Dragomarei în piesa cu acelaşi titlu a lui Radu Stanca şi îndrăgostindu-se de partenerul ei de scenă să se căsătorească…

Încheiem această scurtă prezentare a evenimentului cultural desfăşurat în 11 martie 2016 la Colegiul Naţional “Gh. Lazăr” din Sibiu, cu viziunea autorului despre orașul care l-a inspirat şi i-a călăuzit pașii timp de două decenii: “Sibiul a fost nu numai colaboratorul intim al tuturor încercărilor noastre literare din acest răstimp, ci şi auxiliarul cel mai de preţ al unei studenţii literare… Cosmopolitismul lui atent, discreția lui grațioasă, impertubabila-i comuniune cu trecutul s-au scurs, toate, ca o leneșă muzică de cameră, din sipetul lui întredeschis, în inimile noastre, ce-o vor păstra.”

tête-à-tête, NIG și pianistul Teo Milea

Posted by Nuta Istrate Gangan On May - 4 - 2016

 

10_D2_6289_LR-900x444

 

25 din peste 1700 de concurenți au ajuns in finala Radio CBC Searchlight Canada, un concurs organizat de radioul #1 din Canada. Printre finaliști se află si  pianistul român Teo Milea. Timișoreanul este singurul finalist solo,  ceilalti sunt …trupe.

,,La inceput a fost muzica clasică, spune Teo. Am participat la diverse concursuri naționale și internaționale de pian,  dar și din Germania, Elveția, Austria, Ungaria sau Statele Unite ale Americii. În 2010, am avut ocazia să colaborez cu Opera din Viena, în cadrul Festivalului Internațional de Operă de la St. Margarethen, în “The Magic Flute”  de Mozart. Am petrecut o  bună perioadă de timp în Elveția și Germania, unde am cântat într-un duo cu formula pian – nai. Apoi, am început să explorez noi stiluri muzicale  – rock, pop, jazz nu, funk, ambiental.Am cântat în mai multe trupe pe care le-am înființat împreună cu alți muzicieni,,

NIG: Și așa s-a  format Teo Milea Style. Pasiune, talent, originalitate, pianul tau șoptește, strigă, vibrează, mângâie; e când liniștit când furios, când grav, când jucăuș.Iar tu  ești pianistul care, fie la cravată  și costum, fie  în blugi și tricou, ridică publicul  în picioare. Teo, cum ți-ai descrie  stilul?

TM: Timp de 24 de ani am studiat muzica clasică şi clar şi-a pus amprenta în compoziţiile mele actuale şi viitoare. Pe lângă clasic am avut întotdeauna pasiunea de a cânta şi alte genuri muzicale cum ar fi pop, rock sau funk, iar când am început să îmi aştern ideile pe hârtie am pus 50% clasic iar în cealaltă jumătate am pus puţin din fiecare gen nou.  Sunt un compozitor crossover, la graniţa celor două lumi, cea veche şi cea nouă, dar mulţumesc Cerului pentru  că la concertele mele, în public, îmi regăsesc prieteni din ambele lumi. Muzica unește, atunci cand este dăruită din suflet!

NIG: Teo Milea, de când şi de ce pianul?

TM: Când m-a dus mama la şcoala de arte la 6 ani, trebuia să duc mai departe moştenirea tatălui meu în lumea sculpturii. Pentru că în şcoala primară se putea studia doar pianul sau vioara, am ales pianul cu gândul că în clasa a-V-a mă voi transfera la sculptură. Spun astăzi că nu am abandonat visul tatălui meu, ci doar l-am deraiat puțin, dar am rămas în lumea artei muzicale și astfel s-a transformat în pasiunea vieţii mele, aceea de a fi pianist şi compozitor şi chiar mai mult, de a bucura sufletele.În studenţie am început să cochetez şi cu alte genuri muzicale decât cel clasic, pentru că adolescentul rebel la acea vreme avea convingerea că fetele vor prefera mai degrabă o baladă rock sau pop decât un Enescu sau Rachmaninoff.

NIG: Ai cântat în România, ai cântat în Europa. Cu succes. De ce ai plecat de acasă?

TM: În viaţa fiecărui artist apar oportunităţi iar eu sunt omul instinctului. Când îmi apare o idee muzicală nu stau să o analizez, o iau ca atare şi o aştern pe partitură, o cizelez, urmând ca apoi să iasă o piesă bună care este pe placul publicului meu. La fel a fost şi Canada, a venit idea, am aşternut-o pe hârtie am discutat-o cu jumătatea mea şi planurile s-au concretizat fără efort în această direcţie.

NIG:  De ce Canada?

TM: Prin muzică vorbeşti acelaşi grai, indiferent de locul în care te afli. Am simţit că pe continentul Nord American pot să mă exprim la fel de bine ca din orice colţ al lumii, doar că prin muncă susţinută, ambiţie şi lucrul bine făcut voi avea posibilitatea de a-mi continua cariera la nivelul pe care mi-l doresc. Uneori simt că nu eu am ales Canada, ci ea m-a ales pe mine. Lucrurile s-au întâmplat atât de repede, din momentul în care am hotărât să schimb reşedinţa încât, cu siguranţă, aşa trebuia să se întâmple. Iar acum, după 6 luni de când sunt aici, după patru concerte deja, două în Toronto, unul în Waterloo, unul în Montreal, mă simt acasă în Canada.
Teo Milea - Live in Concert

NIG: Apropo, ai observat  vreo diferenţă între publicul european şi cel canadian?

TM: Muzica de pian este un limbaj universal; prin acest limbaj comunic cu publicul meu într-un schimb de energie, de zâmbet, de pace şi câteodată chiar prin lacrimi, indiferent de ţara, oraşul sau continentul în care concertez. Nu mai ai nevoie de cuvinte atunci când închizi ochii pe scenă şi în sală, şi te laşi purtat într-o lume sinceră, plină de amintiri sau vise din viitor. Publicul din ziua de astăzi, prin toate canalele media pe care le are la dispoziţie, vine foarte pregătit la concerte; vine cu temele făcute. Are toate datele necesare din vastul internet sau de  pe site-ul artistului. Când intră în sală ştie pentru ce a plătit biletul, vine să îşi ia porţia de linişte, să se bucure de ceea ce susţine şi promovează şi să îşi confirme sau să îşi reconfirme că, din nou, a făcut o alegere bună. Nu am observat o diferenţă între publicul european şi publicul de aici. Am realizat cu bucurie că muzica mea vorbeşte la fel tuturor, indiferent de naţionalitate sau zonă geografică. Reacţia oamenilor de aici a fost extraordinară, iar cele două concerte sold-out dinToronto mi-au confirmat acest lucru.

NIG: Vorbeşte-mi puţin despre muzica ta. Ce ai scris până acum, ce discuri ai scos?

TM: În Aprilie 2012, de dragul soţiei mele şi la încurajările ei, am început să compun, iar 6 luni mai târziu aveam primul meu disc cu cele șapte compoziţii ale mele, “On white … and black keys”. A fost startul  într-o lume nouă, total necunoscută, dar pe care am descoperit-o alături de prietenul meu cel mai bun, publicul. Mare mi-a fost bucuria când în 2014, acest disc s-a clasat pe locul 2 în topul radioului Solopiano.com din Statele Unite.

Trei ani mai târziu, pe 1 octombrie 2015, cu 20 de zile înainte de a-mi muta reşedinţa peste ocean, lansam discul minţilor deschise – “Open Minds”, un disc prin care îmi arăt aprecierea şi dragostea faţă de publicul care m-a susţinut şi m-a încurajat că orice vis este realizabil, atunci când crezi în el. Am împărtăşit cu publicul meu bucuria de a câştiga titlul de Best Classical album 2015 la acelaşi radio Solopiano.com şi premiul Best ambient/instrumental 2016 album la Gala premiilor Akademia din Los Angeles.

Teo Milea - Summer Garden

NIG: Am ascultat Agony and Extasy unde pianul tău surprinde inefabilul pe clape, am ascultat Nostalgia şi Silence, adevărate poezii pe clapele alb-negre şi am ascultat Ireversibil unde cred că ai combinat câteva genuri de  muzică într-un amalgam pasional. Cum l-ar descrie pianistul Teo Milea pe omul Teo Milea?

TM: Teo, este un om care trăieşte pentru şi prin oameni. Este acelaşi om cu Teo, pianistul de pe scenă, nu poartă mască, nici nu interpretează un rol. E cald, e jovial, glumeşte şi acasă şi pe scenă. Se bucură de ceea ce are şi nu râvneşte la ceea ce nu-i de nasul lui. Este omul care priveşte întotdeauna partea plină a paharului şi este omul care vrea să aducă în permanenţă bucurie şi zâmbet celor care-l înconjoară. Când dai iubire, primeşti iubire!

NIG: Frumos spus:)
Un ziarist din Toronto, după ce te-a ascultat, a  fost surprins că nu ai fost contactat până acum de regizori pentru a scrie muzica de film. Ai asta în plan pe viitor?

TM: Da, cu siguranţă. Majoritatea oamenilor care vin la concertele mele îmi spun că muzica mea este extrem de cinematică; spun că închid ochii şi văd un film derulându-se, că îşi pot alege personaje sau ei sunt personaje şi se lasă purtaţi în lumea pe care muzica mea o creează. Sunt, la rândul meu, foarte curios să văd cum îşi va pune amprenta noul meu oraş adoptiv asupra compoziţiilor mele următoare. Lucrez la câteva piese în acest moment şi simt o schimbare de energie în nuanţele şi ritmul pe care Toronto le impune noilor compoziţii.

 

Teo Milea - The Philharmonic TM

NIG: Ești în finală! Ce se întâmplă dacă vei câştiga Radio CBC Music Searchlight?

TM: Cel mai mare câştig pe care l-am dobândit în urma participării în această competiţie, este să descopăr atât de multă susţinere din partea oamenilor care îmi iubesc muzica. Acesta este premiul meu, Publicul – oamenii cu mintea deschisă spre nou, spre emoţie, spre frumosul din noi. De aceea, indiferent în care etapă a acestei competiţii mă voi opri, ştiu că deja am câştigat enorm şi sunt extrem de recunoscător şi fericit pentru asta.

 

Teo Milea

 PhotoCredit: Mihai Toth, Sabin Cercel și Nick Ruxandu, Flavius Neamciuc
 Teo Milea poate fi găsit aici: http://teomilea.com/  și poate fi votat zilnic pânâ în 9 Mai la: https://www.cbcmusicsearchlight.ca/entries/68879

Premiile Pulitzer la a 100-a ediţie

Posted by Stefan Strajer On April - 26 - 2016

Premiile Pulitzer la a 100-a ediţie

 

Autor: Dorin Nădrău (Michigan, USA)

 

Fără îndoială, premiile Pulitzer sunt cele mai respectabile trofee care se acordă în jurnalismul american. În timp, jurnalismul şi-a dobândit drept funcţie fundamentală pe aceea de serviciu de comunicare destinat publicului, acest rol esenţial al existenţei sale impunând o serie de responsabilităţi deosebit de însemnate care nu pot fi îndeplinite dacă sunt eludate sau denaturate regulile de bază ale profesiei de jurnalist, reguli care privesc colectarea informaţiei şi punerea ei într-o formă cât mai adecvată în raport cu evenimentul şi, totodată, cât mai consistentă şi atrăgătoare în raport cu publicul. Astfel, trebuie remarcat că această competiţie pentru câştigarea celebrelor premii, în condiţiile tot mai complexe ale contemporaneităţii, devine una foarte dificilă şi chiar cruntă. Domeniu care se bucură de un ridicat interes şi de o neîndoielnică apreciere în Statele Unite, jurnalismul american se bucură anual, începând cu anul 1917, de conferirea premiilor Pulitzer, distincţii de valoare care răsplătesc pentru merite strălucite reportaje, fotografii, romane, comentarii, studii, înregistrări muzicale.

Pulitzer 2

În lumea jurnaliştilor şi scriitorilor din Statele Unite, premiul Pulitzer echivalează, ca prestigiu, cu premiul Nobel acordat cercetătorilor, scriitorilor şi oamenilor de ştiinţă din întreaga lume şi cu premiul Oscar pentru cinematografie. Competiţia a luat naştere ca urmare a dorinţei lui Joseph Pulitzer de a pune bazele primei şcoli de jurnalism şi de a conferi prestigiu acestei profesii, Pulitzer donând prin testament Universităţii Columbia bani pentru a înfiinţa premiul care să-i poarte numele.

Luni, 18 Aprilie 2016, premiile Pulitzer au înregistrat cea de-a 100-a ediţie. Ca în fiecare an, a fost recompensată excelenţa în categorii diverse, ca istorie, dramă, ficţiune, muzică. Câştigtorii celor 21 de categorii au fost anunţaţi într-o conferinţă de presă organizată la Universitatea Columbia din New York, aceasta având calitatea de administrator al acestor distincţii.

 

LISTA COMPLETĂ A CÂŞTIGĂTORILOR PREMIILOR PULITZER 2016

 

Servicii Publice: Associated Press – câştigarea trofeului s-a datorat unei serii de articole care au dezvăluit abuzurile comise asupra angajaţilor din comerţul cu peşte din Asia de Sud-Est, în urma cărora 2000 de persoane au fost eliberate din „captivitate” şi au determinat implementarea unor ample reforme într-o industrie care constituie un furnizor important de peşte pentru Statele Unite.

Breaking News: Los Angeles Times – pentru modul în care a acoperit din punct de vedere mediatic masacrul comis în San Bernardino.

Jurnalism de investigaţie: Leonora LaPeter Anton şi Anthony Cormier de la Tampa Bay Times şi Michael Braga de la Sarasota Herald-Tribune. Cele două ziare din Florida au câştigat acest trofeu pentru un articol scris în colaborare despre violenţa şi neglijenţa din spitalele de boli mintale din Florida.

Jurnalism analitic: T. Christian Miller de la ProPublica şi Ken Armstrong de la The Marshall Project.

Jurnalism local: Michael LaForgia, Cara Fitzpatrick şi Lisa Gartner de la Tampa Bay Times – pentru un articol scris de cei trei reporteri despre consecinţele pe care le induce calitatea scăzută a învăţământului din şcolile publice din Florida considerate „uzine ale eşecului”.

Jurnalism naţională: The Washington Post – pentru crearea unei baze de date cuprinzând informaţii privind împuşcăturile fatale ale Poliţiei americane.

Jurnalism internaţional: Alissa J. Rubin de la The New York Times.

Cronică: Kathryn Schulz de la The New Yorker.

Comentariu: Farah Stockman de la The Boston Globe.

Critică: Emily Nussbaum de la The New Yorker.

Editorial: John Hackworth de la San Newspapers din Charlotte Harbor,FL.

Caricatură: Jack Ohman de la Sacramento Bee.

Fotografie: Tyler Hicks, Mauricio Lima, Sergey Ponomarev şi Daniel Etter de la The New York Times şi Departamentul Foto al Agenţiei Reuters – pentru imagini despre criza refugiaţilor din Europa şi Orientul Mijlociu.

Fotoreportaj: Jessica Rinaldi de la The Boston Glove.

Ficţiune: „The Sympathizer” de Viet Thanh Nguyen.

Teatru: „Hamilton” de Lin-Manuel Miranda.

Istorie: „Custer’s Trials: A Life on the Frontier of a New America” de T. J. Stiles.

Biografie: „Barbarian Days: A Surfing Life” de William Finnegan.

Poezie: „Ozone Journal” de Peter Balakian.

Non Ficţiune: „Black Flags: The Rise of ISIS” de Joby Warrick.

Muzică: „In for a Penny, In for a Pound” de Henry Threadgill.

 

În fine, decernarea din acest an a prestigioaselor premii ajunse la un secol de existenţă au probat cu prisosinţă nivelul jurnalismului american contemporan care se defineşte prin consistenţă, atracţie şi excelenţă.

Dorin Nadrau.Poza noua

Foto. Dorin Nadrau

despre Dumnezeu și puterea de a merge mai departe – NIG

Posted by Nuta Istrate Gangan On April - 12 - 2016

eye og god

 Dumnezeu probabil preferă lemnul şi spaţiile mici, nu ştiu, eu l-am întâlnit odată când eram ghemuită într-un pat îngust, cu genunchii la gură şi cu pătura trasă peste cap. Mi-a spus să închid ochii şi să tac.
Altă dată mi-a zâmbit după ce mi-a uscat lacrimile şi mi-a pus că viaţa abia începe şi că o să am timp destul pentru plâns. L-am văzut deseori în casa părinţilor mei cum îşi trage sufletul pe prispa casei, seara, şi cum, odată cu sufletul trăgea şi dintr-o mărășească ,,duhnitoare,,
În ochii căprui ai mamei mele uneori îşi făceau cuib îngerii trimişi de Dumnezeu şi ne miram cum, atunci când eram obraznici,  îngerii ăştia nevinovaţi îşi cresc corniţe peste noapte ca să devină iar îngeri a doua zi.
Și cu siguranță l-am zărit în ochii unui bărbat iubit care, într-o seară teribilă, m-a luat în brațe și mi-a șoptit ,,Șșșșș, sunt aici cu tine,,Acum câțiva ani, cinsprezece aproape, ca într-un fel de joc de-a baba-oarba, Dumnezeu m-a păcălit în prima zi, m-a amăgit într-a doua ca în ziua a treia să îmi spună,, Vezi, ţi-am mai spus cândva, viaţa abia acum începe,,
Când puştiul meu avea vreo trei-patru ani, se juca în camera lui. M-am dus să văd ce face şi mai ales de ce  era aşa cuminte.
,,Ce faci, baby?
,,I’m playing. I talked to God,,
,,Say what?,, Unde ai vorbit tu cu Dumnezeu, puiule?,,
,,Eu eram pe canapea, mă uitam pe fereastră şi el a trecut, a bătut în geam şi mi-a spus că sunt un copil special,,
Am început să râd gândindu-mă că o fi fost vreun vecin care a trecut pe holul care unea apartamentele şi văzând mutrişoara simpatică la fereastră, a ciocănit în geam. Când taică-său  l-a pus să mai spună încă o dată ce şi cum, a repetat cu aceeaşi feţişoară serioasă; ,,I talked to God,,
Zilnic Dumnezeu îmi surâde cu surâsul lui.
Peste câteva zile conduceam est şi numai cine nu ştie cât de mare şi luminos este soarele Floridei când răsare, nu înţelege ce înseamnă să conduci est fără ochelari de soare.
Îmi lăcrimau ochii şi abia distingeam şoseaua. Am zis cu vocea unui om necăjit; ,,Doamne, bagă un nor de undeva înainte să omor vreunul pe şoseaua asta afurisită,,
Şi norul, înainte să am măcar timp să mă dumiresc dacă imaginaţia nu îmi joacă sau  nu feste, s-a format uşor şi sigur şi a acoperit pentru câteva minute soarele ăla orbitor.
Când am a ajuns în parcare am rămas  câteva minute în maşină.
Niciodată nu am mai simţit acel fel de linişte. Ca un calmant injectat în niște vene furioase.
Eu nu cred în ,,şmecherii,,

Nici în coincidențe.
Acum câţiva ani buni  am întâlnit un om care se transforme din pilot în armata israeliană în rabin şi un altul care din vânzător ambulant devenise pastor. Ambii, ca răspuns la glumele mele, mi-au spus că li s-a întâmplat ceva despre care nu pot vorbi și ,,ceva-ul,, acesta i-a determinat să schimbe direcția.
Nu sunt religioasă. Merg rar la biserică. Am îndoieli mari privind o religie care crede că băiatul meu n-ar fi trebuit să existe.
Dar undeva, cumva, există ceva. Nu ştiu dacă există şi în afara mea dar în interiorul meu există cu siguranţă.
Şi uneori regret că credinţa mea este doar cât un bob de mazăre.Poate că Dumnezeu preferă spaţiile mici şi lemnul, poate preferă catedralele imense, habar nu am.
Dar ştiu sigur că preferă şi femeile care şi-au terminat lacrimile de atâta plâns.
Le-a învăţat să zâmbească şi să păşească mai departe pe tocuri înalte, cu fruntea sus,  pentru că viaţa are un singur sens: înainte.

Şi da, poate că Dumnezeu nu există…

Dar dacă există?

***
Zilele astea sunt cu inima alături de niște părinti. Fetița lor va avea o operație majoră. Știu că doctorii sunt buni, știu că au aparatură buna…
Singurul lucru pe care pot să-l spun este ,,Doamne, ai grijă de ea, te rog,,

Greieruşa din poemele lui Lucian Blaga

Posted by Stefan Strajer On April - 9 - 2016

Greieruşa din poemele lui Lucian Blaga  

Autor: Paula Romanescu

 

Nu lungă i-a fost trecerea sub soare celui care a făcut poeme luminii astfel ca, spre marea trecere, să nu ocolească nici cumpăna apelor, nici curţile dorului, când nebănuitele trepte prind să se încline sub paşii profetului cu greul corăbiilor de cenuşă legănate de cântecul focului, iar sevele clocotesc în mirabila sămânţă întru eterna laudă a somnului.

Nu multă vreme a durat sub cer omul Lucian Blaga. Dar cine poate stabili durata înscrisă în poemele sale ca măsură a ne-măsurii?

Paşii profetului vor fi adăstat şi vor mai adăsta cu fiecare dintre noi pe la toate curţile de doruri într-un popas greu de taine „cum greu pe umeri e văzduhul”.

Dar corola de minuni a lumii creşte în lumină cu fiecare cititor al versurilor sale, care, deprinzând să vadă cu sufletul, îi sporeşte taina „şi tot ce-i nenţeles se schimbă-n nenţelesuri şi mai mari” în raţiunea rece ca indiferenţa.

I-a fost dat poetului ivit în lumină în Lancrămul de lângă Sebeş, cel „sat de lacrimi fără leac”, să cunoască încă din anii tinereţii celebritatea. I s-a recunoscut (şi nu de oricine, ci chiar de Sextil Puşcariu!) de la prima apariţie în volum a poemelor luminii, talentul de poet dublat de filozof. Mai apoi, în anii deplinei maturităţi, Lucian Blaga a fost diplomat, profesor universitar, academician. După instaurarea puterii politice de sorginte sovietică în România, a urmat umilirea intelectualităţii române, iar un titan ca Blaga s-a văzut marginalizat prin interzicerea operei sale, destituirea de la catedră, retragerea titlului de academician, condamnarea la o existenţă sinonimă cu anonimatul.

Dar „anonimul” Blaga, de sub scara Bibliotecii Universitare din Cluj, unde i se îngăduise să lucreze la fişarea cărţilor, continua să scrie, el dăruind, între altele, limbii române şi splendida traducere a creaţiei „Faust” de Goethe.

De pe atunci i-a intrat în viaţă o foarte delicată, discretă, puternică şi fragilă fiinţă de o mare bogăţie sufletească, pentru care cuvântul imposibil nu exista. Ea avea să fie „greieruşa” din poemele sale de târzie toamnă, ultima muză şi cea mai puţin evocată de scormonitorii de istorii sentimentale, dintre cele care-i vor fi fost poetului anotimp de „rodnicie” creatoare: „zâmbet era toată fiinţa ei”…

Numele ei – Elena Daniello.

Rostul ei – să fie depozitara unui bogat fond de manuscrise Blaga, inspiratoarea şi copiatoarea grijulie a operei poetului din „obsedantul deceniu” când publicarea scrisului acestuia era interzisă de satrapii roşii ai timpului bezmetic, care urmăreau anihilarea a tot ce însemna cultura românească. Rostul ei – să-i cultive cu tenacitate şi în taină memoria, învăluindu-l în iubire şi după ce el se va fi mutat în umbră (Lucian Blaga 9 mai 1895 – 6 mai 1961), adăugându-se lutului din satul care i-a fost „prag de lume şi potecă patimei” în chiar ziua când ar fi împlinit 66 de ani.

Şi au trecut ani mulţi până când timpul, acest „pungaş de soi” (cum îl numea poetul sibian Radu Stanca) şi mare mincinos, i-a dat de veste că ar cam trebui să lase pe seama altora nobila ei veghere la altarul zeului poemelor luminii, fiindcă în larguri prindeau să se înalţe corăbii de cenuşă pe nebănuite trepte

Şi întâmplarea i-a scos-o în cale pe scriitoarea Anca Sîrghie.

Era în anul 1996. În aula Bibliotecii Universitare din Cluj se desfăşurau Zilele Festivalului Internaţional „Lucian Blaga”, ediţia a VI-a. (6-9 mai).

Anca Sîrghie tocmai îşi încheiase comunicarea „Lucian Blaga şi destinul universitar al lui Constantin Noica”. Reîntoarsă în sală, a simţit cum pe umărul său poposeşte o atingere de mână ca o boare şi, un glas uşor tremurat i-a şoptit: – „Pentru mine a scris poetul : Din amintiri beau cu nesaţiu / Bocca del Rio – rană în spaţiu”… Glasul era al unei bătrânele firave cu, înscrisă în ridurile subţiri ale chipului, căldura unui zâmbet inconfundabil.

Aceasta era Elena Daniello care, la cei 86 de ani pe care-i avea atunci, păstra în privire întreaga lumină de care-i era plin sufletul fiindcă fusese, iată, (pentru a câta oară!) la întâlnire cu iubirea ei cea mare – Poetul şi, ar fi vrut să prelungească vraja vorbind cuiva despre el.

N-o mai făcuse până atunci. Nu ar fi vrut să supere pe nimeni mărturisindu-şi iubirea care-i rămăsese port de taină. Tăcerea i-a fost sipetul în care şi-a păstrat comorile cele mai de preţ ale existenţei sale.

Astfel au început lungile şi uluitoarele dialoguri (cum să le zici interviuri, când convorbirile le erau lungi taifasuri în cursul cărora apăreau sub ochii lor, manuscrise, fragmente de traduceri, fotografii, scrisori, grafică, lucrări întregi oferite de Blaga muzei sale, retranscrise cu grijă de aceasta pentru a fi păstrate la loc sigur dacă securitatea crunt-veghetoare le-ar fi descoperit la vreo percheziţie făcută sub scara bibliotecii universitare, unde-şi avea lăcaşul Faustul român!) dintre profesoara sibiană Anca Sîrghie şi vestala de la vatra sacră din strada Mihai Eminescu nr. 3 din Cluj. Înregistrate audio, mărturiile Elenei Daniello s-au constituit într-un fond biografic inestimabil, menit să întregească rotundul unei creaţii „bazată pe esenţializare” în care „versul este un veşmânt în care ne îmbrăcăm iubirea şi moartea”.

Două intelectuale despărţite de zeci de ani de viaţă, fiecare trăindu-şi-o pe a ei la alte cote de ardere sufletească: Elena Daniello, terorizată de fărădelegile urii faţă de om din obsedantul deceniu şi de mai apoi, Anca Sîrghie, formată intelectual (elevă, studentă, profesoară) după „preceptele” aceleiaşi politici înveşmântată în „grija faţă de formarea omului nou”; ambele intuind perfect bezmeticia timpului şi regăsindu-se pe coordonatele adevăratelor valori umane.

Anca Sirghie cu Elena Daniello 1996

Foto: Prof.univ.dr. Anca Sirghie cu Elena Daniello in 1996.

Au rămas astfel înregistrările video însumând patru ore de material care, ulterior, prelucrate şi rafistolate, s-au constituit într-un film documentar, cu părerea de rău pentru renunţarea la toate acele imagini-mărturii care nu mai încăpeau în „economia” produsului final…

Creaţia poetică blagiană este o vibrantă şi răscolitoare întregire a vieţii (cum să-i zic c.v.?!) omului-poet. Despre Blaga omul şi, deopotrivă, creatorul de poezie inspirată de o greieruşă, iată miezul volumului de dialoguri „în trei trepte” realizat de Anca Sîrghie, cea de a treia fiind un „Dialog imaginar” cu poetul însuşi, autoarea alegând din opera blagiană posibile răspunsuri-întregiri ale ideilor evidenţiate.

Iubita – iubirea lui, îşi află loc printre marile iubiri-simboluri ale lumii – Beatrice, Ofelia, Francesca da Rimini, iubire care-l răscumpăra de toate amarurile: „Să uit că suntem robii negrei ere,/ să uit de jale, cazne şi tenebre/ din inimă, de tot ce crunt în preajmă e./ Zboară doi fluturi, două giuvaere,/ peste oraş purtaţi de-o adiere./ Închis în ăst infern terestru de n-aş fi/ îndrăgostiţii fluturi nu mi-ar aminti/ de alţii, de Francesca de la Rimini,/ de Paolo, cari au fost purtaţi şi ei cândva/ de-un vânt prin iad şi de-o beţie-asemenea”. (Vedenie dantescă).

În calea către ea   – numai pietre : „Pân’ la tine nici o piatră/ nu mai vrea să-mi fie treaptă. […]/ Pe poteca mea de dor / greu se lasă, greu se lasă/ Dumnezeul pietrelor.” (Cântec de noapte).

Vor fi ascultat îndrăgostiţii cântecul lunii tălmăcit de titanul de la Bonn, altfel cum ar fi scris poetul „Sonata Lunii de Beethoven/ e însăşi luna coborâtă pe pământ./ Aşa s-ar crede şi aşa s-ar zice:/ luna ce umblă prin păduri,/ prin rouă-albastră şi prin flori de crini,/ şi-alcătuieşte din lumini/ amare şi din dulce vânt,/ Ofelii, Margarete, Beatrice.// Printre acestea te alegi şi tu/ ca o parte din sonată/ ce încă niciodată nu a fost cântată.”

Ce-o fi fost cu pietrele acelea din calea lui? De ce să fi simţit el că „partea aceea din sonată” nu poate fi cântată decât cu foarte ingenioase tăceri grăitoare?

Cine era Elena Daniello, cumintea greieruşă, muza fără de care el n-ar mai fi ştiut ce-i zborul diafan când „Dumnezeul pietrelor” se lasă greu pe calea muritorului? Ea a fost calea, purcederea şi popasul în misterul latent care este o viaţă de om. Şi ce om!

Nu-i greu de bănuit cum va fi primit şi înţeles ea acea zicere în care, din tot greul, şi lacrima se ghiceşte pe-aproape: „Greu e totul, timpul, pasul./ Grea-i purcederea, popasul./ Grele-s pulberea şi duhul,/ greu pe umeri chiar văzduhul./ Greul cel mai greu, mai mare,/ fi-va capătul de cale./ Să mă-mpace cu sfârşitul/ cântă-n vatră greieruşa:/ Mai uşoară ca viaţa/ e cenuşa, e cenuşa…”

Cititorul volumului semnat de Anca Sîrghie, „Lucian Blaga şi ultima lui muză” (Editura Techno Media, 2015), va fi vrăjit de farmecul acelei făpturi feminine care i-a fost poetului reazim şi bucurie într-un timp hâd, preschimbată prin verbul lui în parte din visul ţării: „Ţi se duce, dragă, duce,/ fără voie zvonul, vestea./ Vină n-am că-ţi sunt de aur/ drumul,   umbra şi povestea.[…]/ Vină n-am că mi-e cuvântul/ mai vrăjit decât al mării./ Dacă mi-ai intrat în cântec/ parte faci din visul ţării.” (Drum în lumină)

CV24102015.p65

Cine a fost femeia de lut însufleţit din Clujul în care ea a fiinţat până în iarna ultimei tăceri, învăluită în strălucirea caratelor unei iubiri pe rugul căreia a înălţat altar de lumină umbrei înalte a celui care s-a înscris în literatura română pe treapta cea mai de sus a filosofiei culturii, dând poeziei miez fierbinte de limpezi înţelesuri?

Citind cartea, sigur veţi afla răspuns la toate, ba chiar şi la acele întrebări pe care nu le-aţi pus.

Şi nu uitaţi să spuneţi iar şi iar, ruga aceea înaltă: „Opreşte trecerea! Ştiu că unde nu e moarte, nu e nici iubire/ şi totuşi, te rog, opreşte, Doamne, ceasornicul cu care ne măsuri destrămarea!”

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti din România 2015.

Secţiunea “Presa scrisă”: Galina Martea – Premiul I

 

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti din România 2015

 

Sectiunea “Presa scrisă”

Premiul I – Galina Martea, articolul „O realitate istorică: Reîntregirea neamului românesc”.

Premiul II – Florin Ţene, eseuri jurnalistice.

Premiul III – Agnes Maria Orban, ciclul de documentare „Celebrităţi din România”.

Premiul de Excelenţă – Cristina Nichituş Roncea, proiectul fotografic „Alăptarea e iubire”.
Premiul de Excelenţă – Corina Mădălina Diaconu, foto-reportajul „Alexandru Gheorghe Ilinca şi
opincile dacice”.
Premiul de Excelenţă – Daniela Gîfu, interviul „O viaţă de luptă, suferinţă şi speranţă”.

Galina Martea,Diploma,Premiul I, UZPR,2016,presa   scrisa

Presa online

Premiul I – Silvia Constantinescu, editarea în Suedia a publicaţiei „Curierul Românesc”.

Premiul II – Nicolae Tomoniu, editarea publicaţiei „Sămănătorul” (Tismana).

Premiul III – Petre Cichirdan, editarea revistelor culturale ale Râmnicului.

Premiul Special al Juriului – Elisabeta Iosif, editarea revistei „Cetatea lui Bucur”.

 

Carte de publicistică

Premiul I – Rodica Lăzărescu, volumul de convorbiri „La ora confesiunilor”

Premiul II – Victor Ştir, volumul de eseuri „Riscul rostirii şi tăcerii”

Premiul III – Mihai Suciu, volumul de interviuri „Obligaţi timpului lor”

Premiul de Excelenţă – Lazăr Lădariu, volumul „Veghe”

Premiul Tezaur – George Coandă, volumul „Vechi coduri ale românilor”

Premiul Revistei UZPR – Valentin Marica, volumul „Iarba Golgotei”

Premiul Special al Juriului – Maria Vesa Aursulesei, volumul „ Foşnetul şi Tăcerea”

Premiul Opera Prima – Raluca Daria Diaconiuc, volumul  „Fonoteca excelenţei”

Premiul Eveniment – Mihai Grăjdeanu, volumul de benzi desenate „Tata Moşu”

 

Producţii radiofonice

Premiul I – Robina Cornaciu, Radio România Actualităţi (Antena satelor), reportajul „Badila, satul cu un singur locuitor”

Premiul II – Ion Vulcan, SRR, reportajul „Cântece şi poveşti auzite în Muzeul ASTRA”

Premiul III – Valentin Ţigău, SRR, reportajul „Love Story pe frontul de Vest”

Premiul de Excelenţă – Simona Nicoleta Lazăr, promovarea satului românesc

 

Producţii de televiziune

Premiul I – Daniel Roxin, scurt-metrajul „Enigma Coloanei Infinitului”

Premiul II – Daniela Apostoaie, documentarul „Destine – Copil pe muche de bisturiu”

Premiul III – Cristina Munteanu, Antena 1 Piteşti, interviu cu acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici

Premiul Special al Juriului – Larisa Avram, Luiza Fulea şi Bogdan Ghiţulescu, TVR 2, emisiunea „Printre români”

Premiul Gaudeamus – Mircea Mitrofan, TVR, reportajul „Un pod de 120 de ani”

Premiul „Geo Bogza” – Dan Mireanu, Marius Gheorghe, Iosif Sas, reportaj „Eminescu”.

G.Martea,foto,Gala Premiilor 2015,UZPR,16 martie 2016

Marele Premiu a fost decernat:

Marele Premiu – Carol Roman – pentru volumul „În balansul vremurilor”.

 

Gala Premiilor UZPR 2015 a avut loc in sala de spectacole ARCUB din Bucureşti, 16 martie 2016, condusă de Doru Dinu Glăvan, preşedintele UZPR, si Benone Neagoe, secretarul general al UZPR.

Noi şi Oscarul

Posted by Stefan Strajer On March - 10 - 2016

Noi şi Oscarul

 

Autor: Dorin Nădrău (Michigan, SUA)

 

Recent, a avut loc cea de-a 88-a gală pentru decernarea premiilor Oscar. Premiul atat de ravnit, este, fără îndoială, suprema recompensă în lumea filmului şi e îndeobşte cunoscut că mulţi valoroşi actori, oricât de multe premii ar obţine, nu se simt împliniţi decât când ajung acasă cu un trofeu Oscar. Împrejurarea, de o impresionantă audienţă, m-a stimulat să derulez câteva secvenţe demne de consemnat privind prezenţa noastră, a românilor, la remarcabila competiţie şi a eforturilor pentru includerea de către Academia de la Hollywood a unor pelicule româneşti în faimoasa întrecere. Astfel s-a născut prezenta evocare cronologică.

Pimul, într-o listă conexă a oamenilor de film vrednici de aducere aminte, este Jean Negulesco.Născut la Craiova la 29 februarie 1900, Ioan Negulescu a fost un regizor şi scenarist care s-a impus în cinematografie în Statele Unite ale Americii. A urmat la Craiova natală şcoala primară şi liceul, după care a plecat la Viena, întorcându-se la Bucureşti în anul 1919. Cochetând cu pictura, a ajuns la Paris, fiind prieten cu artişti de inestimabilă valoare: Constantin Brâncuşi, Modigliani şi Tristan Tzara. În anul 1927 a plecat la New York cu ocazia organizării unei expoziţii în care îşi prezenta picturile proprii şi a rămas în America, stabilindu-se în California, la Los Angeles şi profesând pentru început ca portretist.

Jean Negulescu

Foto. Jean Negulesco

În 1934, a intrat în industria filmului, devenind asistent de regie, iar apoi regizor principal. Desemnat să regizeze filmul „Şoimul maltez” avându-l pe Humprey Bogart în rolul principal, a înlocuit după două luni cu faimosul John Houston. Trebuie remarcat însă că în 1948 a fost nominalizat la categoria „cel mai bun regizor” cu filmul „Johnny Belinda”. Nu a câştigat Oscarul, dar a avut bucuria şi mândria de a o vedea pe interpreta rolului principal din pelicula sa, Jane Wyman, jubilând ca „cea mai bună actriţă”.

Jean Negulesco a regizat în 1953 comedia romantică de un răsunător succes „Cum să te căsătoreşti cu un milionar”, film în care le are ca protagoniste pe Marilyn Monroe, Lauren Bacall şi Betty Grabel, fiind prima peliculă filmată în noua modalitate „CinemaScope”, adică pe ecran lat. Din 1960, Jean Negulesco a trăit în Spania, la Marbella, unde a murit în 1993, în urma unui atac de cord. Mai trebuie spus că românul american nominalizat la Oscar are o stea la Hollywood Walk of Fame, pe Bulevardul Hollywood la Nr. 6212.

Actorul Edward G. Robinson a fost una dintre figurile legendare ale Hollywood-ului în anii ’40. Născut în Bucureşti la 12 decembrie 1893 cu numele de Emanuel Goldenberg, a emigrat cu părinţii săi în Statele Unite la vârsta de doar 10 ani. A devenit celebru prin rolurile de gangster care i-au adus un mare succes, figura sa de „băiat dur” devenind emblematică pentru mafiotul american al acelor ani.

Filmele care l-au făcut celebru au fost „Kid Galahad” şi „Key Largo”, dar de mare succes au fost şi „Cele 10 porunci” şi „The Cincinatti Kid”. În multe pelicule partenerul său a fost Humphrey Bogart. Este demn de menţionat că Robinson a fost distribuit de primul regizor al filmului „Naşul”, Peter Bogdanovich, în rolul principal, Vito Corleone. Francis Ford Copolla, cel care l-a înlocuit pe Bogdanovich, l-a preferat însă pe Marlon Brando. Din păcate, cu toată faima şi strălucirea câştigate cu filmele sale, Edward G. Robinson nu a fost nominalizat niciodată pentru un premiu Oscar. Cea care a îndreptat, mai târziu, această reală inechitate a fost Academia de Film Americană care în anul 1973 i-a acordat Oscarul pentru întreaga activitate, dar, ca o ironie a sorţii, Robinson a murit cu două săptămâni înainte de ceremonia de înmânare a prestigioasei statuete. Trebuie însă reţinut că actorul Edward G. Robinson a rămas singurul artist de origine română încununat cu un Oscar.

Începând cu anul 1967, România a avut aproape la fiecare ediţie propria sa propunere de nominalizare pentru Oscarul ce se acordă pentru cel mai bun film străin: „Răscoala” (1967), regizat de Mircea Mureşan, „Columna” (1969), în regia Mircea Drăgan, „Mihai Viteazul” (1972), „Osânda” (1977), „Ciuleandra” (1986), „Noi, cei din linia întâi” (1987), acestea patru, din urmă, regizate de Sergiu Nicolaescu, care după 1989 a mai avut o peliculă propusă de Centrul Naţional al Cinematografiei, „Orient Express”, film lipsit de şansa de a intra în selecţia finală. În 2008, Cristian Mungiu, cu filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” a fost cel mai aproape de performanţă, nenominalizarea sa printre cei cinci candidaţi la Oscar stârnind uimire şi proteste chiar din partea criticilor americani de film. La începutul anului 2016, propunerea României la Oscar pentru film străin a fost filmul „Aferim” al lui Radu Jude, film care a câştigat Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin.

levente-molnar

Foto. Levente Molnar

În fine, la Oscar 2016, din distribuţia lungmetrajului maghiar „Son of Saul”, regizat de Laslo Nemeş, care a obţinut premiul Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină, face parte şi actorul român Levente Molnar de la Teatrul Maghiar din Cluj Napoca. Pelicula a triumfat la această categorie la care au concurat filmele „Embrance of the Serpant”, „Mustang”, Theeb” şi „A War”.

Dorin Nadrau.Poza noua

Foto autor: Dorin Nadrau

 

tête-à- tête, NIG și Alina Emandi, creator bijuterii Soutache

Posted by Nuta Istrate Gangan On February - 13 - 2016

12640510_1242779405739463_8215294615882143028_o

Ca orice altă femeie, sunt o mare admiratoare de bijuterii;  frumuseţea care ne-a fost dăruită de natură poate fi oricând oglindită, intensificată, definită de bijuterii şi machiaj.
Am descoperit bijuteriile create folosind tenhnica soutache în secunda în care am descoperit-o pe Alina Emandi.
Am fost fascinată de rezultatele absolut fermecătoare obţinute din combinaţia şnur, pietre, mărgele, culoare, imaginaţie, talent și muncă.
Colierele Alinei pot transforma o rochie simplă în ,,atracția serii,, și o  femeie care de obicei ar trece aproape neobservată, în ,,femeia aceea,,

Maiestoase, princiare, de un gust ireproşabil, colierele semnate Alina Emandi pot fi purtate la orice gât elegant și celebru pe orice Red Carpet și pot fi prezentate în orice Fashion Show, oriunde în lume.

***

NIG – Alina, ar trebui de fapt să-mi încep acest tete-a-tete cu ,,what’s up, doc,,? Eşti doctor, ce se întâmplă?

AE – Am abandonat temporar – în februarie 2012 – meseria mea de medic, pentru a mă dedica full-time creaţiei de bijuterie.Laboratorul de analize medicale unde lucram atunci s-a închis şi, tot în acea perioadă, am început să explorez noi teritorii: tehnica soutache – bijuterii handmade. Apoi am început cursurile prin ţară, am cunoscut oameni noi. Frumoşi. Pasionaţi.

Ultimii patru ani au fost un vis.

NIG – Ştiu un lucru sau două despre inspiraţie. Cred că uneori tu priveşti o femeie şi ştii exact ce colier i s-ar potrivi. Sau priveşti o încheietură şi ştii ce brăţara ar trebui creată, priveşti degetele unei femei şi ştii exact ce inel ar trebui să desenezi.
Ce te inspiră?
AE – Totul. Absolut totul.
Natura, alte bijuterii, hainele, pantofii. Culorile vii. Tablourile.
Ador culorile. Le iubesc nespus, cu toată fiinţa mea. Nu aş putea trăi fără culoare.
Cred că dacă nu ar exista sau nu le-aş putea vedea, le-aş construi mental, zi de zi.

NIG – Mici mostre de perfecţiune catifelată şi delicată, colierele tale sunt ştiinţă exactă.
Simetria în primul rând, apoi combinaţia de culori. Cum reuşeşti să păstrezi simetria? Cum reuşeşti să combini mai multe culori(care, în multe situaţii nu ar fi complementare) fără să frizezi stridența atât de prezentă în unele creaţii în care sunt combinate culori multe şi total diferite. Este o regulă?
AE – La mine, nu există reguli, atunci când creez. Eu simt.
Lucrez doar după cum simt bijuteria. Nu ştiu să explic asta.
Simetria este un exerciţiu de autodisciplină. De autocontrol. Mă recalibrează, după o zi extenuantă.

NIG – Spune-mi că ai croşetat milieuri cândva:)
AE – Nu, nu pot să-ţi spun asta 😉
Milieurile pe care le folosesc în bijuteriile mele (romanian point lace) sunt lucrate fie de către mama lui BlueEyes, fie aparţin mamei mele.
În schimb, am cusut goblen. Am o colecţie de mini tablouri acasă, inclusiv o reproducere după Carul cu boi al pictorului Nicolae Grigorescu, pe care îl ador!

NIG – Le desenezi mai întâi? Le ,,vezi,,? Sau mai bine zis, când ai în față materia primă, vezi deja produsul finit?
AE – Nu am desenat niciodată nici măcar o broşă minusculă! Nu ştiu să desenez bijuterii.
Totul se naşte în capul meu, în timp ce lucrez.
Materialele pe care le folosesc mă inspiră teribil. Ades, când mă aflu într-un magazin cu suveniruri, descopăr vreun obiect pe care doresc să-l incorporez într-un colier.
Zilele trecute, mi s-a întâmplat aşa cu un magnet de frigider cu delfini şi valuri.
Şi cu o fundiţă de împachetat cadouri, din hârtie plastifiată.
NIG – În colecţia ta am văzut multe coliere mari care se potrivesc foarte bine la gâturi lungi şi subţiri, coliere care definesc decolteuri generoase şi senzuale.
Ai încercat să creezi şi pentru gâturile mai puţin subţiri?

AE – Desigur!

Am, în albumele mai vechi de bijuterii de pe facebook (2013 şi 2014) multe coliere delicate, pentru doamnele care posedă o siluetă mai rubensiană.
Colierele pe gât se potrivesc, desigur, exclusiv, gaturilor lungi, “de lebădă”.

NIG – Am văzut o altă artă încadrată delicat în colierele tale, arta goblenului.
Mi s-a părut ciudat iniţial dar după ce am văzut şi admirat produsul finit, mi-am spus că nimic şi nimeni nu poate limita o minte creativă. Coşi goblen sau cumperi?
AE – Am cusut goblen în urmă cu zece, cincisprezece ani.
Aproape făcusem o pasiune pentru asta.
Totul a pornit în copilărie, când bunica mea din partea mamei cosea fețe de masă chelim şi broda.
Ea m-a crescut până la vârsta de 11 ani şi tot ea mi-a transmis dragostea pentru lucrul de mână şi răbdarea aferentă.
În prezent, goblenurile pe care le folosesc în lucrările mele îmi sunt dăruite de către mama lui BlueEyes.

NIG – Este greu să rămâi original când internetul îţi oferă atât de multe variante din care te poţi inspira. Ştiu că tu îţi creezi propriile modele. Cum reuşeşti să rămâi TU?
AE – “Convingând” tot mai multe şi diverse materiale (uneori neconvenţionale) să accepte colaborarea cu şnururile soutache, pentru a deveni bijuterii Soutache by Alina Emandi.
Aici vorbesc despre piele, lemn, metal, coconi de mătase, fundiţe pentru împachetat cadouri, magneţi de frigider, dantelă, pietre… Orice!
NIG – Ai încercat vreodată să lucrezi ceva asimetric? Am văzut câteva coliere, nu soutache ce-i drept, asimetrice, şi mi s-au părut extrem de interesante.
Cred că ar merge foarte bine la o ţinută classy dar şi la una sport.
AE – Da, am lucrat multe modele de coliere asimetrice.
Ele se găsesc în albumele mele de fotografii de pe facebook, Soutache Art 2013, 2014 şi 2015.
NIG – Care-i viaţa creatorului handmade în România?
AE – Frumoasă!
Depinde ce pasiuni mai are creatorul handmade din România!
Eu practic dansul sportiv de 3 ani. Este a doua mea “casă”, alături de soutache.
Am participat şi la câteva concursuri naţionale de dans pentru adulţi (peste 35 ani), unde am luat câteva premii.
Cupele de dans au un raft special în casa mea şi un colţişor gingaş în inima mea!

NIG – Spune-mi despre shootings, expoziţii, hai să vorbim despre comercializarea acestor bijuterii unicat.
Unde vinzi, cum?
AE – Vând aproape exclusiv pe facebook. Majoritatea clientelor mele provin din mediul online sau din recomandările fostelor sau ale actualelor cliente.
Şedinţe foto am realizat începând cu anul 2013 şi realizez şi în continuare.
În două dintre ele, am pozat şi eu, ca model.
În ultima, alături de BlueEyes.
NIG – Eşti o femei frumoasă, talentată şi foarte sigură pe mâna şi, mai ales, pe mintea ei.
Sincer, m-am gândit că eşti un model pentru multe femei pentru că demonstrezi că la 40 de ani o femeie poate avea tot ce îşi doreşte, fără să aibă ceea ce cam toate ne-am dorit până la 40.
Ce mai face OviBlueEyes?
AE – Ovi BlueEyes este bine.
Eu mi-am dorit întotdeauna sănătate şi surâs. Limpezimea minţii. Şi o inimă vie.
Şi am primit mult mai mult decât am sperat vreodată. Şi ştii care este secretul?
RECUNOŞTINŢA!
Fiţi recunoscători în fiecare zi pentru tot ceea ce v-a fost dat! Pentru aerul pe care îl respiraţi, pentru apa pe care o beţi, pentru corpul vostru viu şi integru, pentru luciditate, pentru natura minunată din jur!
Atunci când practici exerciţiul recunoştinţei, nu-ţi mai rămâne timp pentru răutăţi, invidie sau supărări!

NIG – Ştiu că povestea voastră de iubire va putea fi citită în curând în paginile unei cărţi sub semnătura Corinei Ozon. Ce defineşte această iubire?
AE – Modul absolut impresionant în care destinul a ţinut să mi-l scoată în cale pe acest om minunat!
Este o poveste de dragoste cu un început neobişnuit şi straniu, în acelaşi timp…
Lucrurile frumoase pe care le-am învăţat de la el.
Fiecare moment trăit lângă el, care-mi umple inima de bucurie pură!
Dar mai bine cumpăraţi cartea Corinei Ozon – Până când mă voi vindeca de tine – care va apărea în curând la editura Herg Benet, şi veţi afla.
NIG – Ai un site, o piaţă de desfacere, metaforic vorbind, pentru că ştiu că arta nu se vinde oricum şi oricui?
AE – Nu. Momentan nu am un site de desfacere.
Am o pagină pe Facebook, https://www.facebook.com/alina.emandi și https://www.facebook.com/SoutacheByAlinaEmandi/?fref=ts

 

 

 

12722065_1250996764917727_391084707_n12665740_1250404274976976_944209055_n12665806_1250404291643641_16276467_n12736020_1251082951575775_859045753_n12714372_1251082971575773_1885305992_n12736269_1251082984909105_1418610646_n12695934_1251082994909104_1699787446_n12735822_1251083008242436_1145105560_n12695976_1251083048242432_271943577_n12735784_1251083168242420_1989342666_n12666541_1251083211575749_1878645278_n12735849_1251083224909081_199471908_n12688293_1251724148178322_1769217008250941206_n603875_651014164915993_1861587925_n579135_731955990155143_1540341949_n12736267_1250996801584390_722730881_n1525007_778831308800944_1502768538_n1465119_773724289311646_1306530097_n

318255_614825928534817_198110837_n969758_690117641005645_893129969_n (1) 10004047_843792832304791_1188857109_n12400948_1055969531090719_770156216371074684_n1535555_794696203881121_187864532_n11400982_10207198253654766_9137911774013077142_n10488088_1040920269258712_441484590140739579_n (1)11896147_1155827837767954_6227141034935079434_n (1)

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors