Archive for the ‘Cultural’ Category

NOU! A FOST SCOS DE SUB TIPAR NR. 1 ALMANAH 2014 CURENTUL INTERNAȚIONAL!

Posted by Gabriela Petcu On January - 4 - 2014

Într-o lume în care timpul și banii sunt niciodată în plus și într-un marș forțat spre…prioritățile existențiale, din multă dragoste pentru țara și limba noastră, am ”furat” din aceste două ingrediente ale vieții concepând ALMANAHUL 2014 CURENTUL INTERNAȚIONAL.

Ne puteți transmite părerea dumneavoastră în caz pozitiv printru-un siplu clik la rubrica ”aprecieri” din https://www.facebook.com/pages/Curentul-International-Fan-Page/

Cei interesați ne pot contacta în adresa de pe Facebook sau pe http://www.curentul.net/

pag1almanah

NOU! A FOST SCOS DE SUB TIPAR NR. 1 ALMANAH 2014 CURENTUL INTERNAȚIONAL!

Posted by Gabriela Petcu On January - 4 - 2014

gabriela petcuGabriela Petcu  – Redactor

 

„Curentul Internaţional” a apărut de fiecare dată cu atitudinea caracteristică, mai nou şi mai temeinic spre mulţumirea cititorilor și mândria noastră, a redacției, cei care punem suflet în fiecare literă tipărită, în fiecare text publicat.

 

În anul 2009 am sărbătorit 10 ani de la înfiinţarea ziarului, iar cu un an mai târziu se scoatea de sub tipar numărul 500. Scriam atunci, că numărul 500 poate fi o provocare și un prilej să mergem mai departe, așa precum corăbiile cu vânt din pupa. Însă vremurile tulburi ne-au zdruncinat și ne-au schimbat ritmul pe care pornisem. A trebuit să facem o pauză, iar partea tipărită a fost înlocuită de aparițiile virtuale. Nu a fost ușor pentru că foarte mulți oameni, români din toate colțurile lumii, așteptau acele pagini tipărite periodic cu nerăbdarea cititorului de presă din vremurile trecute. Fidelitatea, ajutorul și încurajarea lor ne-au stimulat, iar astăzi apare primul Almanah al Curentului Internațional. Vom dovedi și de data aceasta, că publicația noastră are o largă şi competentă informaţie fiind apreciat şi aşteptat cu interes de abonaţii şi cititorii de pretutindeni.

 

Almanahul Curentul Internațional 2014,  impune respect în lumea presei prin pulsul realităţii social-cultural-politice şi forma cea mai concretă în a releva fidelitatea.

Cu prilejul apariţiei primului număr sub formă de almanah, acum la trecerea dintre ani, mulţumim colaboratorilor  și cititorilor noștri, le dorim viață lungă, cu sănătate și bucurii. La mulți ani!

 

Augsburg, Decembrie 2013

 

CURENTUL ALMANAH log

 

NOU! A FOST SCOS DE SUB TIPAR NR. 1 ALMANAH 2014 CURENTUL INTERNAȚIONAL!

Posted by Gabriela Petcu On January - 4 - 2014

OLYMPUS DIGITAL CAMERACurentul Internaţional – Un alt început

Ștefan STRĂJERI – Editor

 

A trecut un an de când „Curentul Internaţional” şi-a încetat apariţia pe hârtie. În Decembrie 2012 aveam speranţe pentru o altǎ continuare, sub o altǎ formǎ. Poate nu am reuşit ce ne-am dorit dar prin acest prim Almanah al Curentului Internaţional sperǎm sǎ venim în aşteptarea dorinţelor dumneavostrǎ -, celor ce aţi fost citiori fideli ai ediţiilor tipǎrite din 1999 pânǎ în 2012.

Acum într-un alt Decembrie, al anului 2013, vǎ aducem în casa dumneavoastrǎ Almanahul „Curentul Internaţional” 2013 pe care ni l-am dori sǎ ducǎ mai departe flacǎra românismului aici pe pǎmânt american.

Sperǎm sǎ fim, de asemenea, continuatorii vechilor Almanahuri – sau Calendare cum au fost denumite aici în America.

Unele dintre publicaţiile româneşti apǎrute la începutul secolului al XX-lea sau pe parcursul acestuia au editat la sfârşit de an şi câte un astfel de almanah/calendar. Ziarul „America”, unul dintre primele ziare româneşti în America, cu o apariţie de aproape un secol, tipǎrit din 1906 pânǎ în anii 2000, a avut primul „Calendar” (Almanah) editat în 1912, la Cleveland, Ohio. Calendarul ziarului „Solia” s-a tipǎrit din 1936 de cǎtre Episcopia Misionarǎ Ortodoxǎ Românǎ („de la Vatra” – ruptǎ de Patriarhia Românǎ în anii 1950-1952, din motive politice şi nu numai – respectiv comunismul instalat în România plus o serie de orgolii/vanitǎţi preoţeşti locale fǎrǎ nicio legǎturǎ cu politica din România). La fel şi Calendarul „Credinţa” din 1966, tipǎrit de cealaltǎ Episcopie Ortodoxǎ Românǎ aparţinǎtoare canonic de Patriarhia Românǎ (notele din paranteza referitoare la Epioscopia Misionarǎ sunt valabile şi pentru aceastǎ Episcopie).

Mai putem menţiona câteva Almanahuri/Calendare: Calendarul „Bibliotecii Române”, New York, 1917, redactor S. Janovici, Calendarul Bisericii Române Catolice din Statele Unite (greco-catolice), Cleveland, Ohio, 1943; Calendarul „Candela”, 1957, tipǎrit de Episcopia Ortodoxǎ din Emisfera de Vest (cea de-a treia Episcopie din America de Nord, cu o existenţǎ scurtǎ, aflatǎ sub conducerea episcopului Teofil Ionescu de la Paris – cu sediul în Windsor, Canada şi un sediu auxiliar în Detroit, Michigan); Calendarul ilustrat al ziarului „Libertatea” din Chicago, Illinois, 1914, redactor George Petrino; Calendarul „Înstrǎinatului”, New York, 1916, redactor Iancu Roman; Calendarul Naţional Bisericesc, Youngstown, Ohio, 1918, redactor pr. Ioan Podea; Calendarul „Viaţa Nouǎ”, 1934, Detroit, Michigan, redactor Ştefan At. Opreanu (preot); Calendarul „Deşteptarea”, 1914, Detroit, Michigan; Calendarul ziarului „Românul”, 1909, Cleveland, Ohio (editat pânǎ în 1927); Calendarul „Românul American”, din 1916 pânǎ în 1964, Detroit, Michigan – ziar al comuniştilor româno-americani; Calendarul „Tribuna Românǎ”, 1924, Detroit, Michigan. În afarǎ de cele enumerate probabil cǎ au mai existat şi altele.

*

În spaţiul românesc carpato-danubian, primul calendar (almanah) se pare cǎ a fost tipǎrit la Şchei, Braşov, în 1733. Aici dascălul Petcu Şoanu a tipărit primul calendar românesc. Datorită interdicţiilor şi presiunilor făcute de autorităţile timpului, calendarele dascălului şcheian au fost interzise şi distruse şi fiecare mărturie despre acest moment istoric capătă o semnificaţie deosebită.

Ştim din cronica protopopului şcheian Radu Tempea II (1691-1742) că la ,,1731 au început a face tipografie Petcu Şoanul, dascălul, lucru care nu văzuse nicăiri şi au tipărit nişte calendare, în care au pus nişte lucruri a zodiilor, cine când se va naşte, cum va fi, care izvod l-au luat de la pop(a) Statie…”.

Totuşi literatura de specialitate constată că de fapt Petcu Şoanu ,,dascăl, apoi preot din 14 decembrie 1735 – 31 mai 1741” la Biserica Sf. Nicolae din Şchei, tipăreşte primul număr al Calendarului său la 1733, folosind ca argument foaia de titlu a singurului exemplar al Calendarului păstrat la Academia Românǎ şi consemnat atât de Bibliografia Românească Veche, cât şi de numeroasele studii şi articole. Din fila de titlu a exemplarului de la Academie aflăm: ,,Calendari, acum întâi rumânesc, alcătuit de pe cel sărbesc, aşezatus-au pe limba rumănească ca întru 100 de ani să slujască, că şi cel slovenesc într-acest chip au fost, fiind de un mare astrolog la Kiev scos de un mare dohtor muscal s-au tălmăcit într-acesta chip precum acum s-au izvodit, şi precum în izvod am aflat, acum în stambă noao s-au dat, în Braşov. 1733”.

*

Printre alte almanahuri (calendare) vechi româneşti ar putea fi menţionate: Calendarul aromânesc apǎrut în 1911, Calendarul Ghimpelui apǎrut în 1874, Almanahul literar ilustrat pe anul 1886, Almanahul României June, apărut la Viena, pe anii la 1883, Almanahul revistei Veselia, pe anul 1929.

Multe publicaţii din secolul XX au avut propriile Almanahuri.

Pentru cǎ ne considerǎm într-o oarecare mǎsurǎ continuatori ai Curentului fondat şi editat de Pamfil Şeicaru în 1928 vǎ prezentǎm coperta Almanahului Curentul din 1943:

 

ALMANAH  1945(Sursa: Victor Potra „Cutia cu vechituri”)

Cei care au trǎit în România comunistǎ, îşi aduc aminte de Almanahul Cutezǎtorii, sau când se trǎgea cu ochiul la paginile de modǎ ale vremii din Almanahul Femeia sau se citea din scoarţǎ în scoarţǎ de mai multe ori Almanahul Urzica pânǎ ce toatǎ strada vuia de glumele învǎţate pe dinafarǎ, almanahul fiind una din „cǎrţile” citite pânǎ la epuizare de toţi membrii familiei.

*

Peste tot în lume s-au tipǎrit şi se mai tipǎresc Almanahuri. Interesant ar fi de menţionat Almanuhul Gotha, publicat pentru prima datǎ în 1763. Cuprindea în paginile sale toate figurile regale ale Europei precum şi pe toţi nobilii de rang înalt. Se dorea a fi un „catalog” atatcuprinzǎtor al oamenilor importanţi de pe continent, indiferent de ţarǎ şi statutul lor atâta vreme ce se gǎseau printre cei bogaţi şi influenţi. Conţinea de asemenea informaţii privind schimbǎrile de influenţǎ la nivelul continentului pe mǎsurǎ ce familiile se uneau ori se destrǎmau, informaţii despre curţile regale şi dinastiile dominante precum şi genealogia familiilor regale, princiare şi ale ducilor europeni.

Iniţiatorul acestui almanah a fost ducele Frederick al III-lea de Saxe-Gotha-Altenburg iar opera lui s-a bucurat de succes aşa încât din 1785 almanahul a fost publicat anual, devenind o publicaţie respectatǎ în rândul curţilor importante şi a nobililor. Totul pânǎ în 1944 când sovieticii înaintând catre vest în cursul celui de-al doilea rǎzboi mondial au distrus arhivele publicaţiei iar editarea acesteia a fost opritǎ.

*

Almanahuri mai existǎ încǎ, mai puţine e drept şi poate nu atât de îndrǎgite, aşteptate, rǎsfoite şi colecţionate ca acelea din anii trecuţi. Cu toate acestea sperǎm ca Almanahul Curentul Internaţional sǎ fie cel puţin la fel de citit şi cǎutat ca şi cele din trecut.

(Michigan, Decembrie 2013)

 

CURENTUL ALMANAH log

 

GLUME NOI DIN DIASPORA PE-NŢELESUL TUTURORA

Posted by solariu On December - 31 - 2013

Sorin Olariu

MULŢUMESC DIN INIMĂ PARTIDULUI

Şoim al Patriei ţi-am fost
Şi te pup cu mult alean,
Că mi-ai dat arìpi şi-un rost
… Ca să zbor peste Ocean!

PARADOX ROMÂNESC

Când românii sunt pe-afară
Se topesc din dor de ţară,
Iar ’năuntru se usucă:
Se topesc din dor de ducă!

TINERETUL, VIITORUL ŢĂRII

Se-aşteaptă de la tineret
Să schimbe ţara-n mod concret,
Iar tineretul, ca urmări,
O schimbă, dar pe alte ţări.

INTEROGATORIU

M-au dus aseară la Chestură
C-am scris umor cu ceva tentă
Şi-atât de mult mă descusură
C-abia mă coase-o asistentă.

DIVORŢ AMIABIL

Să divorţăm civilizat
Că doar niciunul nu-i mai breaz:
Tu nu mă suferi când sunt beat,
Eu nu te sufăr când sunt treaz!

EPI-FABULĂ MIORITICĂ

Ţara noastră, de-o cutreieri,
Nu-i nici mare, nu-i nici mică,
Dar conţine-atâţia greieri
Că de-a dreptul te furnică!

GASTRONOMIE GEOPOLITICĂ

Românul nostru, plin de zel,
Se-ntoarce astăzi spre Apus:
Mai bine Varză de Bruxelles
Decât Salată a la Russe!

SFAT PĂRINTESC

De-ai să-nveţi, copile, carte,
Ai s-ajungi şi tu departe
Şi-o să ai atunci de toate…
În Canada sau în State!

NE PLEACĂ DOCTORII

Ne pleacă doctorii din ţară
Iar statul are ca pretenţii
Să ia, urgent, cu ei, afară,
Şi bolile şi pacienţii!…

IARBA VERDE DE ACASĂ

Iarba verde de acasă
Oare ţi-o mai da fiori
Când alergi cu limba scoasă
După nişte… verzişori?

Autor Sorin Olariu

JURĂMÂNTUL

Posted by Gabriela Petcu On December - 29 - 2013

ARMENESCU-Elena-wbElena ARMENESCU

 

 

Acum, în prejma Sfintelor Sărbători de iarnă, când trupul cere mai multă odihnă şi relaxare iar sufletul mai multă lumină interioară, tocmai pentru că lumina Soarelui se micşorează (pentru noi cei din emisfera nordică), simţim nevoia acută uneori de a răspunde unor întrebări existenţiale.
Ştim cu toţii că omul este o fiinţă trinitară, adică este formată din Trup, Suflet şi Spirit. El se află aici în această lume duală pentru a se desăvârşi cum ne reaminteşte îndemnul cristic „Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru desăvârşit este”.

 

Dacă ne gândim bine la rostul noastru pe pământ ajungem la concluzia că Omul are o menire a sa personală, o menire socială şi o menire universală. Cum am traduce această menire? Ţinând cont că el reprezintă încununarea Creaţiei şi este singura făptură pământeană înzestrată cu raţiune, făcută „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu” adică întâi gândeşte apoi materializează gândurile în limita impusă de Creator (exemplul cel mai simplu când proiectează o casă, o vede mai întâi mental, apoi face proiectul şi în cele din urmă o construieşte!) suntem de acord că el are menirea de a se spiritualiza pe sine şi de a spiritualiza materia (prin artă!). Acestea fiind zise, este cazul să ne răspundem şi la următoarele întrebări: Cine suntem? Ce suntem? De ce suntem aici?
Noi oamenii, suntem fiinţe spirituale, născute din iubirea divină, necondiţionată şi înzestrate cu înţelepciunea divină. De aceea trebuie să ne asumăm rolul de co-creatori în Univers şi să trăim ca adevărate Fiinţe de lumină spirituală. Din neştiinţă omul s-a denaturat moral şi etic, şi-a pierdut adevăratele valori, şi-a umbrit mintea şi trăirile pure cu deşertăciunile lumii reducând Lumina interioară, esenţă (sâmbure) din lumină Divină, a lăsat loc pătrunderii întunericului în care sunt dezlănţuite patimile, desfrâul, viciile şi în paralel, asaltului bolilor cauzate de necugetare şi îndepărtarea de Dumnezeu.
Care este datoria noastră?
Să învăţăm să ne depăşim limitele şi să avem puterea de a ne schimba şi transformă viaţa prin asumarea de noi valori universale şi spirituale! Să învăţăm să aprindem din nou Lumina Vieţii în inimile noastre şi să ne respectăm şi să ne bucurăm unii de alţii! Spiritualitatea va apărea pentru fiecare dintre noi, atunci când vom fi pregătiţi cu adevărat de a primi Lumina Iubirii Divine, atunci când vom fi conştienţi că suntem una cu Conştiinţa Divină. Depinde de fiecare dintre noi cât de mult ne deschidem inimile pentru a primi lumina vieţii, lumina înţelepciunii şi lumina iubirii sfinte. Precum Lumina este din Lumină Divină, Omul este Iubire din Iubirea Divină! Doar trebuie să conştientizăm acest adevăr!
Medicii sunt cei chemaţi să-i ajute pe cei căzuţi, aflaţi în neputinţă temporară sau terminală. Ne punem întrebarea: cum trebuie să fie un medic din punct de vedere moral şi al pregătirii profesionale acum când mai mult decât oricând se impune să lăsăm deoparte criza sistemului sanitar considerând că a sosit momentul şi trebuie să ne trezim la realitate, la adevărul adevărat şi universal? Pentru că medicii sunt chemaţi să conlucreze cu Dumnezeu la vegherea vieţii, pentru că li s-a dat acest privilegiu, adică mult, mult li se cere!

 

Jurământul medicului
Chiar când credeam că mesajul despre valorile universale de tip antic şi renascentist trebuie să le caut doar în rafturile cu cărţi vechi, rare, am avut prilejul să citesc „Jurământul Medicinei Supreme – Medicina Naturală” formulat de Mario Michelangelo Stromillo.

Jurământul acesta este fascinant, atotcuprinzaror, aminteşte şi îmbină toate calităţile profund umane, virtuţile de care trebuie să dea dovadă – nu doar să le posede! – Un medic creştin adevărat care şi-a ales de bunăvoie să-şi pună întreaga viaţă, toată energia mentală şi puterea de muncă în slujba aproapelui aflat în suferinţă, în impas. El trebuie să fie şi să rămână conştient că Dumnezeu Creatorul este cel ce vindecă prin – mesagerul, misionarul, alesul său.
Medicul trebuie să cunoască remediile oferite de Natura Mamă – aflate în ceea ce ne pune Ea la dispoziţie: plante (cu rădăcini, frunze, flori, seminţe) apa, aer, pământ (argila) etc. Care au în ele forţele vindecătoare (substanţe biologic active ori au puterea de a instaura fenomenul de biorezonanţă cu diversele noastre organe interne prin diverse mecanisme)
Textul Jurământului este de o rară frumuseţe semantică, conceput după modelul iluştrilor oratori antici, în discursul cărora Cuvântul era viu, avea Forţa miraculoasă de a mişca energii (inclusiv cele vindecătoare în cazul medicilor). În multe universităţi, absolvenţii facultăţilor de medicină prestează la sfârşitul studiului jurământul lui Hippocrate! Lăsăm cititorului în continuare, bucuria lecturii acestui Jurământ:
„Jur pe Apollo medicul, pe Esculap, pe Higea şi Panacea şi pe toţi zeii şi zeiţele, pe care îi iau ca martori, că voi îndeplini acest jurământ şi poruncile lui, pe cât mă ajută forţele şi raţiunea:

•  Să respect pe cel care m-a învăţat această artă la fel ca pe propriii mei părinţi, să împart cu el cele ce-mi aparţin şi să am grijă de el la nevoie; să-i consider pe descendenţii lui ca fraţi şi să-i învăţ această artă, dacă ei o doresc, fără obligaţii şi fără a fi plătit.

•  Să transmit mai departe învăţăturile acestei arte fiilor mei, fiilor maestrului meu şi numai acelor discipoli care au jurat după obiceiul medicilor, şi nimănui altuia.

•  Atât cât mă ajută forţele şi raţiunea, prescripţiunile mele să fie făcute numai spre folosul şi bună stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violenţă.

•  Nu voi prescrie niciodată o substanţă cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, şi nici nu voi da vreun sfat în această privinţă. Tot aşa nu voi da unei femei un remediu avortiv.

•  Sacră şi curată îmi voi păstra arta şi îmi voi conduce viaţa.

•  Nu voi opera piatra din băşică, ci voi lăsa această operaţie celor care fac această meserie.

•  În orice casă voi intra, o voi face numai spre folosul şi bunăstarea bolnavilor, mă voi ţine departe de orice acţiune dăunătoare şi de contacte intime cu femei sau bărbaţi, cu oameni liberi sau sclavi.

•  Orice voi vedea sau voi auzi în timpul unui tratament voi păstra în secret, pentru că aici tăcerea este o datorie.

•  Dacă voi respecta acest jurământ şi nu îl voi călca, viaţa şi arta mea să se bucure de renume şi respect din partea tuturor oamenilor; dacă îl voi trăda devenind sperjur, atunci contrariul.”
Atunci când medicul este înzestrat de Sfânta Natură şi cu o voce de o anumită vibraţie, care poate lua tonalităţi diferite în funcţie de ceea ce doreşte să obţină (alinare, încurajare, mângâiere, încredere sau autoritate, impunere în unele cazuri) iar cuvintele sunt rostite incantatoriu – ca în descântecele practicate de medicină zamolxiana pe care le găsim şi azi folosite în mediul rural – avem vindecarea asigurată.

—————————————————————————————

Din gândurile copiilor:
„Călugării şi-au făcut meserie din rugat pentru ca ei au văzut că nu poate să existe meserie mai frumoasă decât să vorbeşti tot timpul cu Dumnezeu.” (9 ani)


„Călugării nu sunt aşa de vorb
ăreţi pentru că dacă îl lasă pe Dumnezeu să le vorbească toată ziua, ei s-au obişnuit să tacă mult, ca să-L asculte – că nu pot să-L întrerupă tocmai pe Dumnezeu.” (8 ani)


„Biserica e sfântă şi rămâne sfânt
ă chiar dacă intră în ea mulţi păcătoşi, că biserica de aia e făcută, că păcătoşii care intra să-şi facă acolo antene pentru Dumnezeu.” (12 ani)


„Dumnezeu se înţelege mai uşor cu copiii mici, ca cei mici au suflet mai încăpător. La oamenii mari e o înghesuială de rele ca nici n-ai unde să stai.” (10 ani)


„Biserica nu iubeşte plăcerea, că plăcerea îţi aduce să spui mereu c
ă mai vrei, pe când mulţumirea îţi aduce să spui că-ţi ajunge.” (9 ani)


„Îngerii nu ne spun cum e în Rai, de unde sunt ei, ca atunci când mori e ca un fel de ziua ta şi primeşti cadou Raiul şi ei nu pot spune dinainte cum arat
ă cadoul pe care îl primeşti pentru că îţi strică toată ziua.” (10 ani)


„Nu e bine să stai cu păcatul în tine, trebuie să fugi la spovedit, ca păcatul din tine să nu facă pui de păcate.” (10 ani)


„Preoţii vin în casele oamenilor înainte de paşte şi Crăciun ca să sfinţească toate camerele, că le curăţă cu aghiazma care e un foarte bun detergent împotriva dracilor.” (11 ani)


„Postim ca să nu ne mai gândim numai la gusturi de mâncare şi să ne mai gândim şi la gustul de Dumnezeu.” (11 ani)


„Cei care nu-l găsesc pe D-zeu sunt cei care îl căută din interes.” (12 ani)


„Milostivul e rar că mila n-o găseşti pe toate drumurile deoarece ea trebuie cultivată.” (14 ani)


„Altarul este partea din biserica unde preotul vorbeşte între patru ochi cu Dumnezeu.” (10 ani)


„Unii oameni nu putrezesc după ce mor, pentru ca trupurile lor au fost băgate în pământ cu cerul în ei.” (13 ani)


„Sfinţii au aureola rotundă şi nu pătrat
ă ca să nu facă vreun rău nici măcar din greşeala – că poate cine ştie, când se ridica la cer, să nu înţepe cu vreun colţ o pasăre în zbor.” (13 ani)


„Oamenii care cred în Dumnezeu se dezvolt
ă mai repede decât ceilalţi oameni, pentru că ei ajung să-şi dezvolte esenţialul.” (15 ani)


„Ne dăm seama că Dumnezeu îi iubeşte pe toţi oamenii la fel, că dacă te desparţi de El şi mai târziu te întorci la El, nu ţine supărare şi te ajuta la fel ca şi pe cei care au fost tot timpul cu El.” (11 ani)


„Inima bate, bate până se stinge, ca inima este ca lumânarea şi dacă tu crezi în Dumnezeu, el ţi-o aprinde din nou în Cer.” (9 ani)


„Dacă cineva ar insista la uşa mea să-mi schimb religia, aş zice că nu pot, pentu că ar fi ca şi când mi-ar cere să-mi schimb părinţii.” (9 ani)


„Dacă îi ascult
ăm atent pe oameni, auzim mai tot timpul cum se laudă, pentru că nu le este gata capul.” (11 ani)..

—————————————

Dr. (med) Elena ARMENESCU

Bucureşti

29 decembrie 2013

 

PLANURI DE ANUL NOU

Posted by Gabriela Petcu On December - 29 - 2013

Gabriela CĂLUŢIU SONNENBERGGabriela CĂLUŢIU SONNENBERG

 

Ce bine că, iată, până şi 2013 trece! Cumpăna Anului Nou îmbie cu promisiuni şi cu previziuni precaute, dar ne şi sperie puţin. Chiar dacă ştim că biet calendarul nostru gregorian este doar o invenţie, acolo, concepută de mintea imperfectă a oamenilor, e plăcut să ne dedăm bilanţului, pretinzând, sub pretextul schimbării cifrei din coadă, că am scăpa de-o pacoste.

 

Găselniţă teoretică încolo şi-ncoace, nimic nu e mai practic decât o teorie solidă! Indiferent cum şi ce a dispus Papa Grigorie al XIII-lea nu demult, la 1582, prin calendarul său ne-a furnizat o metodă practică de… omorât timpul. Anul astronomic mediu are o durată de 365,24219 zile, adică este mai scurt decât anii oficial declaraţi pe planetă (islamic, iulian etc.). Dacă nici durata lui calculată ştiinţific nu este constantă, ce să mai vorbim de percepţia noastră proprie? Ne consolăm cu faptul că o corecţie a calendarului gregorian nu va fi necesară mai devreme decât în anul 4.000. Ce şansă de ajustare ulterioară să mai avem noi, ca indivizi infimi, pe lângă un an pe care l-am trăit, poate nu tocmai la parametri optimi, dar cât de cât întreg şi, mai ales, cu toată fiinţa noastră? De vreme ce nu mai putem schimba trecutul, ne concentrăm asupra viitorului.

 

Despre cele care-au fost avem date şi înregistrări, despre cele ce vor veni nu avem nimic. Poate şi de aceea finalul de an este sezonul prognozelor. În Grecia antică, lumea obişnuia să se deplaseze la Delphi şi să întrebe oracolul. Întruchipat de o preoteasă care intra în transă odată ce apuca să respire aburii emanaţi dintr-o falie a scoarţei terestre, turuia cuvinte cuvinte greu de descifrat, pe care fiecare le interpreta în felul său. Preamăritului rege Cresus i-a prognozat că va distruge un mare Imperiu, dacă se va încumeta să treacă graniţa spre Persiei. Cresus a purces imediat la luptă, mobilizându-şi toate trupele … şi a fost învins. Preoteasa Phytia uitase să-i comunice al cui era Imperiul care  urma să se destrame.

 

În zilele noastre, sarcina şi plăcerea întocmirii previziunilor revine oamenilor de ştiinţă. Nu înseamnă că nu greşesc şi ei; chiar dacă nu lucrează sub narcoză precum ursitoarele care oficiau în antichitate în templul lui Apolo, nici ei nu sunt infailibili. Cele patru metode de „clarviziune” ale viitorologilor, ceva mai sofisticate decât arta ghicitoarelor sunt: modelele pe calculator, ciclurile Kondratjev, tehnica Delphi şi analiza Cross-Impact.

 

Modelele informatice se folosesc începând din anii 1960. Cum pe atunci nu se dispunea de un volum prea mare de date stocate în timp, corelaţiile dintre informaţiile pe care futurologii le puneau la bătaie nu ajungeau pentru un orizont de timp prea îndepărtat. Aşa au apărut scenariile pentru anul 2000, unele chiar amuzante, dacă le privim din perspectiva de acum: unul pesimist, worst case szenario, unul optimist, best case szenario şi unul tendenţial, care extrapola trendul prezent, proiectându-l în viitor. Problema lipsei de date s-a transformat între timp în opusul ei: suntem invadaţi, am conceput o adevărată industrie de extragere a lor; numai cu ajutorul super-calculatoarelor gigantice se mai pot detecta structurile şi legităţile copleştitorului overkill informaţional. Cu toate acestea, erorile sunt nelipsite. De pildă, în 1972 Clubul de la Roma prognoza pentru anul 2000 o explozie a populaţiei până la 6,8 miliarde de oameni (în fapt, am fost „doar” şase miliarde), o foamete globală înainte de mileniul trei (n-a fost) şi Sfârşitul Lumii pe la 2100 (foarte improbabil).

 

Ciclurile Kondratjev poartă numele cercetătorului rus care le-a descoperit acum un secol. Sunt perioade de patruzeci-cincizeci de ani, în care multe fenomene tind să se repete într-o o formă sau alta. Începutul unui astfel de ciclu este marcat întotdeauna de o schimbare tehnologică majoră, cum a fost invenţia motorului cu aburi la 1800. Se investesc sume mari în noua tehnologie, în aşa fel încât după circa douăzeci de ani se atinge răspândirea ei generalizată. Apoi boomul începe să se aplatizeze, făcând loc unui nou ciclu istoric. Potrivit teoreticienilor ne aflăm momentan într-un tranzit paradigmic dinspre societatea informatică (marcată de globalizare, calculatoare, internet) înspre una ecologică (caracterizată prin sustenabilitate, încurajarea modelelor sănătoase de viaţă, avansul tehnologiilor medicale şi al biologiei avansate).

 

Metoda Delphi nu este nimic altceva decât interogarea standardizată, pe bază de chestionar, a unui grup de experţi. Singura deosebire în raport cu studiile similare de pe piaţă este aceea că fiecare specialist are acces la răspunsurile celorlalţi şi poate să-şi modifice prognoza în funcţie de părerile colegilor. Aparent incertă, metoda Delphi furnizează cele mai realiste previziuni, poate şi pentru că experţii nu fac altceva decât să scrie ceea ce ştiu deja cu certitudine. Primul studiu de acest fel, efectuat în anii ’60, prevestea pentru anul 2010 că vom dispune de baze austronautice selenare locuite permanent (din păcate nu este cazul), că vom avea pastile capabile să ne sporească inteligenţa (ce bine-ar fi!) şi că, în urma automatizării proceselor de producţie, mulţi dintre noi vor fi şomeri (corect, din păcate). Interesant este faptul că niciunul dintre cei întrebaţi nu a putut prevedea extinderea planetară a reţelei informatice şi de telefonie mobilă, nici apariţia telefoanelor şi televizoarelor minaturale, de buzunar, nici navigaţia prin satelit şi nici triumful energiei eoliene, respectiv succesul programului de separare a deşeurilor.

 

Analiza Cross-Impact, sau analiza impactului încrucişat este o metodă de calcul derivată din teoria probabilităţilor şi porneşte de la constatarea că evenimentele din viitor se influenţează reciproc. Pentru început sunt selectate circa 40 de fenomene, despre care se presupune că ar interacţiona. Se calculează apoi, pentru fiecare în parte eventualitatea apariţiei. Din cauză că procedeul nu e prea clar, cercetătorii au inventat un algoritm complicat, pe care îl aplică bazei de date: algoritmul fuzzy, folosit pentru întâia oară de serviciul american de informaţii CIA.

 

Toate aceste metode şi tehnici sunt inexacte, neputând prevedea surprizele de proporţii, ca de exemplu catastrofele naturale (limbajul de specialitate le numeşte discontinuităţi). Pentru a le simula cât de cât, experţii introduc în calcul aşa numitele wild cards – un fel de jokeri, ca-n jocurile de cărţi – necunoscute capabile să răstoarne situaţia globală aproape instantaneu. Un exemplu: în urma accidentului atomic de la Fukushima, de pe 11 Martie 2011, toate prognozele au fost pur şi simplu spulberate.

 

În cartea sa „Lumea în anul 2050”, unul dintre cei mai renumiţi viitorologi americani, geologul Laurence C. Smith numeşte patru fenomene care au influenţat major omenirea şi care vor avea şi în viitor un cuvânt important de spus: demografia, globalizarea, schimbarea climatică şi limitarea resurselor. În ceea ce priveşte evoluţia demografică, iată o constatare neliniştitoare: a fost nevoie de 12.000 de ani până când populaţia Terrei a atins primul miliard, dar recent, în 2011, în decursul a doar trei ani s-a trecut de la şase la şapte miliarde. În anul 2050 se pare că vom fi nouă miliarde!

 

Tot în anul 2050 temperatura medie anuală va fi cu 1,5 grade Celsius mai ridicată decât la ora actuală. Sună puţin, dar efectele vor fi imposibil de ignorat. Îndeosebi emisfera nordică va profita de pe urma topirii calotelor de gheaţă, câştigând astfel mai mult teren valoros pentru agricultură. Nordul va continua deci să fie prosper, ferit de foamete, dar resursele de apă şi combustibil fosil vor atinge pragul epuizării. Necesarul energetic va creşte cu 80%, rezervele de petrol se vor diminua rapid şi va reveni la modă cărbunele. Energia eoliană va urca pe primul loc, în timp ce hidrocentralele vor pierde teren, datorită protestelor ecologiştilor, care atenţionează de pe acum asupra efectuleşor dezastruoase ale lacurilor de acumulare şi ale modificării cursurilor râurilor (sursa: OECD). În nordul Africii se vor construi centrale solare gigantice, care vor furniza energia electrică necesară Europei.

 

Dacă în anul 2009 clasamentul super-puterilor economice era condus de SUA, urmate de Japonia, China şi alte câteva state occidentale europene, în anul 2050 China va prelua ştafeta, urmată de SUA, India şi Brazilia. Surprinzător, Mexicul, Rusia şi Indonezia vor figura printre primele zece mari puteri ale lumii (Sursa: Banca Mondială).

 

Transportul în comun va fi la ordinea zilei. Puţinele automobile private existente vor rula silenţios, graţie electromotoarelor. În oraşele europene va fi interzis accesul maşinilor cu motoare cu combustie internă iar şofatul va intra în sarcina pilotului automat (chiar dacă vom continua să stăm la volan, pentru orice eventualitate). Energia înmagazinată în mijloacele de transport va fi racordată la un sistem permanent de stocare şi distribuţie. Cu alte cuvinte, automobilele vor funcţiona şi pe post de acumulatori electrici mobili.

 

Potrivit unui studiu efectuat de Universitatea Maastricht, în anul 2050, în Statele Unite se vor recunoaşte oficial primele căsătorii între oameni şi avatare (roboţi). Durata medie de viaţă va creşte în continuare iar în Europa sarcina îngrijirii populaţiei preponderent vârstnice va reveni tinerilor emigranţi de origine asiatică şi africană, precum şi roboţilor concepuţi special în acest scop. Încă din timpul vieţii, fiecare dintre noi va putea plasa în internet un rezumat electronic al vieţii sale, ceva asemănător profilului din forurile sociale virtuale de azi. După dorinţă, vor exista în loc de cruci monumente funerare electronice, prezentând pe un monitor viaţa şi avatarurile noastre, într-o buclă continuă. Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte? Totuşi, rămâne un vis.

 

Rezervele de apă se vor reduce periculos, dar nu vor exista războaie legate de ele. „Apa potabilă este prea importantă pentru a se preta la riscul de a o pierde în urma unui eventual război”, susţine omul de ştiinţă Laurence C. Smith. Se va dezvolta în schimb un sistem de identificare a aşa-zisei „ape virtuale”, înmagazinate în alimente  (un procentaj de 70% din totalul rezervelor de apă ale planetei). Carnea, fructele şi legumele se vor distribui raţional pe tot mapamondul: vom avea kiwi din Noua Zeelandă, struguri din Chile, portocale din Maroc sau cotlet din Argentina.

 

Încălzirea globală va avea din păcate şi efecte nefaste: 37% din speciile de animale exsitente vor dispărea. Cu alte cuvinte, ne vom confrunta cu o extincţie comparabilă doar cu dezastrul care a condus la dispariţia dinozaurilor! Fenomenul va afecta mai ales emisfera nordică; nu vor mai exista urşi polari, în schimb vor migra spre nord acele păsări care acum pot fi întâlnite doar în zonele temperate sau tropicale.

 

În anul 2008, pentru prima dată în istoria omenirii ponderea populaţiei de la oraşe a depăşit-o pe cea a locuitorilor din mediul rural. În anul 2050 vor fi peste 70%  orăşeni (sursa: www.metropolen-der-zukunft.de). Greu de imaginat este şi fenomenul formării mega-oraşelor viitorului: 33 de oraşe ale lumii vor dispune de peste 10 de milioane de locuitori, fiecare!. Potrivit estimărilor demografice, oraşe precum Delhi, din India, vor avea mai mulţi locuitori decât Germania (88 de milioane).

 

Cum ar arăta aceleaşi metode ştiinţifice dacă le-am aplica la scară redusă, individuală? Un consiliu de „specialişti Delhi”, care ne cunosc foarte bine – familie, prieteni, colegi – şi-ar da cu părerea despre noi şi ar ajunge la concluzii care probabil nu ne vor surprinde prea tare. Ciclul Kondratjev al copilăriei şi maturizării fiind încheiat la noi, am observa că repetăm experienţe pe care le credeam uitate, că experimentăm sentimente cunoscute şi retrăim aceleaşi emoţii. Odată cu avansarea în vârstă ne amintim de pasiunile din copilărie; nepoţii sunt un fel de „family reloaded”, copilăria lor vădeşte paralele cu a noastră sau cu cea a copiilor noştri. Dacă avem noroc şi nu sfârşim la bătrâneţe în mintea copiilor, putem spune că am fentat un ciclu Kondratjev.

 

Poate că extrapolările şi modelele sofisticate de calcul electronic vor prevesti în cazul nostru o durată de vârstă de 120 de ani. Cu toate acestea, un lucru nu vor putea să ne spună niciodată: dacă vom fi sau nu fericiţi. Şi, în fond, acesta este singurul lucru care ne interesează cu adevărat. Unele dintre prognoze par logice, altele au darul de a nelinişti. Avem doar certitudinea faptului că nimic nu este cert.

 

Mai devreme sau mai târziu – scria italianul Primo Levi, supravieţuitor al infernului de la Auschwitz – fiecare om descoperă că fericirea perfectă este imposibil de atins; cu toate acestea, puţini sunt cei care se întreabă dacă există şi o antiteză: anume aceea că nici nefericirea perfectă nu o putem atinge. Rămânem aşadar idealişti, chiar dacă nu ştim încotro ne poartă drumul. În definitiv, ceea ce contează este să avem fiecare un drum, al său. Semne bune anul are!

 

Gabriela CĂLUŢIU SONNENBERG

Benissa, Spania

29 decembrie 2013

 

ÎN PRAG DE AN NOU – 2014

Posted by Gabriela Petcu On December - 29 - 2013

BUICA-Elena-X2913-wbElena BUICĂ

 

 

Anul care este pe picior de plecare, cu numărul 13 în coadă, nu s-a arătat a ţine seama de superstiţiile legate de el, ci mai degrabă a înclinat a da sens mărţişorului purtător de noroc al acestui număr. Dacă ţinem cont de faptul că întotdeauna  izbânzile  se împletesc şi cu limitele, neputinţele, pierderile inerente, concluzia pe care o tragem şi în acest prag de an nou este totuşi cea cu un plus adăugat în final. Oful cel mare rămâne ca un blestem pe noi românii, politica noastră care pare mereu călcând în străchini. Dar, până la urmă, dacă românul încă îşi mai poate trage sufletul, îşi face şi el nădejde de mai bine. Şi acest bine îşi face loc parcă discret.

 

Cu tot oful, dacă ajungi în ţară după 2-3 ani, se văd mai evident schimbări semnificative. Deşi populaţia s-a împuţinat, localităţile, indiferent de mărime, nu-şi mai încap în teritoriile lor de la an la an. Blocurile şi casele au înfăţişări noi, maşinile dau una peste alta, încât nu mai ai pe unde merge pe trotuare, tehnologia e tot mai la îndemâna oamenilor, îmbrăcămintea este accesibilă şi mâncarea, e drept, foarte diferită pe mesele oamenilor, dar şi atunci când nu este îndestulătoare pentru toţi, nu împinge foamea să pună oamenilor gheara în gât. La sate casele împrumută înfăţişarea vilelor, cei mai mulţi săteni au grup sanitar în casă, au televizoare, telefoane cu care fac fotografii, internet prin care comunică cu lumea întreagă, unelte agricole, maşini cu GPS, etc… În multe aspecte satele încep să se asemene cu oraşele. Despre neajunsuri mi-ar trebui mai mult spaţiu, dar prefer ca în ajun de Anul nou să rămânem la această parte a împlinirilor, ca pe ea să construim altele în anul ce urmează.

 

Pe plan personal pot spune că anul acesta m-am bucurat când am reuşit să transmit un zâmbet vieţii şi semenilor mei prin cel de al optulea volum chiar aşa intitulat: „Zâmbind vieţii”, scris în perioada rotunjirii anului 80 de viaţă. A fost un zâmbet plămadit din bucuria descoperirii frumosului vieţii în deplinul său înţeles, un zâmbet ţesut de forţele nevăzute ale cuvântului. Acest zâmbet a fost trimis pe zeci de mii de kilometri prin intermediul publicaţiilor online aflate pe multe meridiane ale lumii.

 

Am avut şi perioade când zâmbetul a lăsat loc suspinului adânc ce a însoţit lacrimile pentru pierderea câtorva persoane dragi inimii mele, ori scrâşnetului, atunci când sănătatea a dat peste colţii ce-au rănit-o.

 

Pentru anul următor mi-aş dori ca aceşti colţi să nu fie chiar aşa de tare ascuţiţi ca să pot purta zâmbetul pe care să-l dăruiesc cu tot dragul semenilor mei prin cele două cărţi la care lucrez acum: „Liliacul de la poarta înserării” şi „Frumoasele vacanţe”. Mi-aş dori să am suficiente resurse interioare si pentru scrieri noi ca să mă pot bucura de rafinatele delicii pe care le oferă slova aşternută cu aleasă cuminţenie pe hârtie şi de acel bun prilej pentru prietenii literare. Mi-aş dori să mai pot găsi resurse şi pentru a face o călătorie în ţară, acolo de unde aud chemările tainice ale devenirii mele de fiinţă pământeană. Mi-aş dori ca frumoasa Românie, ţara mamă şi generoasa Canada, ţara care m-a adoptat ca pe o adevărată fiică a ei, să devină tot mai înfloritoare şi cu mulţi lauri ai izbânzii pentru fiii lor. E o dorinţă dar şi o urare pentru anul 2014 la care mai adaug şi tradiţionalul: LA MULŢI ANI CU FERICIRE!

 

Elena BUICĂ

Pickering, Toronto

29 decembrie 2013

Genţigrame pentru Sărbători

Posted by Gabriela Petcu On December - 25 - 2013

gabriela gentiana grozaGabriela Gențiana GROZA

 

 

Memorie nealterată la vârsta a treia

 

Ţin grozav de bine minte,

– Poţi vedea , de bună seamă –

Chiar mai bine ca-nainte,

Am uitat…doar…cum mă cheamă!…

 

 

 

Întrecere pe şosea

 

Limuzine, cai şi oi

Se întrec azi pe şosea,

Chiar şi-o vacă mai de soi,

Locul doi, măcar ar vrea!

 

Trenuri româneşti de mare viteză

 

Ca s-alerge foarte tare

A promis că face China,

Cu-o condiţie, se pare:

Să nu fure hoţii şina…

 

Epitaful unui beţiv

 

Vinul, berea i-au plăcut,

Sincer, a recunoscut,

Şi-ar vrea somnul cel de veci

La 2 metri, jos…în beci!

 

Bătrân şi neliniştit

                       

Printre puştoaice s-ar fi dus

La tratament, la Marea Neagră

Dar medicul lui, i-ar fi spus:

– Mai bine ia câte-o viagră…

 

Mie, autoare de poezii pentru copii

 

Am compus pentru cei mici

Poezii despre pisici;

Moş Crăciun, copil şi el,

Mi-a adus…un şoricel!

 

FIECARE LECTURA A UNEI CĂRŢI REÎNOIEŞTE TEXTUL ÎN IMAGINAŢIA NOASTRĂ

Posted by Gabriela Petcu On December - 22 - 2013

TENE-AF-SEP2013-wbAl Florin ŢENE

 

În general, biblioteca este o lume văzută prin miile de ochi ale autorilor. Iar Emerson spunea că este un cabinet magic în care există multe spirite vrăjite. Înţelegem lumea prin ochii autorilor şi prin spiritul de percepere al cititorului. Când citim o carte, este o întâlnire a acesteia cu cititorul său, atunci se declanşează actul estetic. Altfel cartea este un obiect mort. Însă, remarcăm, că aceeaşi carte se schimbă, din moment ce noi suntem în permanentă schimbare. Vorba lui Eminescu din Glossa: „Vremea trece, vremea vine/ Toate-s vechi şi nouă toate “, sau cum zicea Heraclit: „Omul de ieri nu este omul de azi, iar cel de azi nu va fi cel de mâine”. Iar dacă noi, cititorii, ne schimbăm necontenit, pot spune că fiecare lectură a unei cărţi, fiecare recitire, fiecare rememorare despre această carte în imaginaţia noastră reânoieşte textul. Când eram la vârsta de 14 ani citeam cu plăcere cărţile lui Jules Verne, iar la 21 de ani „Martin Eden” ,de Jack London. Carte pe care am citit-o până la 30 de ani de cinci ori. Azi, nu mai am aceleaşi emoţii estetice la cărţile autorului romanului „Insula misterioasă “, iar romanul „Martin Eden “ nu mă mai îndeamnă la experienţe scriitoriceşti. În concluzie şi o carte, nu numai noi, poate fi considerată „râul schimbător”, de care făcea vorbire Heraclit.

 

Această constatare ne poate conduce la doctrina lui Benedetto Croce – şi anume ideea că literatura este expresie. Iar aceasta ne duce la o altă doctrină a  criticului italian, care, spune: dacă literatura este expresie, iar literatura este alcătuită din cuvinte. Atunci şi limbajul este un fenomen estetic. Spunem, spre exemplu, că spaniola este o limbă sonoră, că româna o limbă semi-sonoră, că rusa îşi formează cuvintele în cerul gurii, că engleza este o limbă cu sunete variate, că latina are o distincţie aparte la care aspiră toate limbile apărute după aceea. În concluzie, aplicăm la limbi categorii estetice. În general, se presupune, în mod eronat, că limbajul corespunde realităţii- acest fapt atât de misterios căruia îi spunem realitate.Dar, limbajul este altceva. Este o creaţie estetică. Nu este nicio îndoială, dovadă este că atunci când studiem o limbă, când suntem obligaţi să vedem cuvintele de aproape, le simţim ca fiind frumoase sau nu. Este ca atunci când studiem o limbă, când aprofundăm cuvintele şi gândim că acest cuvânt este urât, sau celălat frumos, acesta este greoi…

 

Croce spunea că poezia este o expresie şi pentru faptul că un vers este o expresie şi fiecare din părţile din care este alcătuit versul, fiecare cuvânt, este expresiv prin sine însuşi. Poezia este întâlnirea cititorului cu cartea, lectura cărţii, descoperirea cărţii ca text şi nu ca obiect. Există altă experienţă estetică şi anume momentul, destul de surprinzător, în care poetul concepe opera, în care el descoperă sau inventează opera.

 

Bradley spunea că unul din efectele poeziei este să fie acela de a da senzaţia, nu de a fi găsit ceva nou, ci de a ne fi amintit ceva uitat. Când citim un poem bun, să zicem „Castelui” de Alexandru Macedonski, gândim că şi noi am fi putut să-l scriem după ce-am văzut Castelul Bran, deci acest poem preexista în noi. Astfel, ajungem la definiţia platoniană a poeziei: „Acest lucru gingaş, înaripat şi sacru”.

 

Când poezia este ceva ce se simte, la fel şi proza, şi dacă cineva nu o simte, dacă nu aveţi sentimentul frumosului, dacă o relatare nu vă stârneşte dorinţa de a şti ce s-a întâmplat după aceea, atunci acel autor nu a scris pentru  dumneavoastră.

 

Al.Florin ŢENE

Cluj-Napoca

Decembrie 2013

 

În aşteptarea lui Moş Crăciun

Posted by Gabriela Petcu On December - 22 - 2013

CRACIUN 2006 TRIPON C webCamelia TRIPON

 

Sărbătorile lunii decembrie sînt rezultatul unui vechi cult solar, care a dominat spiritualitatea întregii populaţii  indoeuropene, încă  de cînd a suferit cumplitul şoc glaciar, sau poate şocurile erelor glaciare. Cuaternarul se defineşte ca ultima perioadă geologică de 2.000.000 de ani, care a început printr-o răcire, culminînd cu erele  glaciare alpine. Descoperirile arheologice  îl datează pe “omul” de la Bugiuleşti  la începutul cuaternarului. Oamenii de ştiinţă sînt de acord cu evoluţia omului datorată schimbărilor climatice. Mi se pare surprinzătoare legătura pe care o pot face între era glaciară Gunz, de acum 600.000. de ani, şi timpul  “calculat” de sumerieni şi comentat de Cicero, Lucian Blaga, cît şi de Daniel Constantin, de la Facerea lumii lor  şi pînă azi,  care ar fi cam de 480.000 de ani. Cifra nu este fantastică deoarece în Franţa s-a descoperit  o vatră de 400.000 de ani. Analizînd spusele lui Angelo Morretta,  se ajunge la nişte concluzii zdrobitoare. El descoperă, în „Rig Veda”, faptul că Pitri (Părinţii) triburilor  ariene  i-au condus pe aceştia spre sud, căutînd pe zeul Agni-Surya (Zeul focului  şi soarelui) pentru că  soarele slăbise şi se mutase.

De remarcat că tradiţia noastră pomeneşte că Moş Nicolae şi Sân Toader păzesc drumul soarelui ca  să nu fugă pe la Nord sau Sud.  De asemenea cei doi sînt sărbătoriţi cam cu două săptămîni înainte de solstiţii, pe 6 decembrie şi respectiv 7 iunie. În zonele reci, temperate şi subpolare alimentaţia este  bogată în grăsimi animale,  spre deosebire de zonele calde, unde  carnea  şi grăsimea de porc sînt interzise, pentru evitarea toxiinfecţiilor.

Iată de ce mistreţul a devenit,  din paleoliticul primilor vînători, animal mitologic. La scandinavi şi germani  se credea  că, în Walhala, eroii se ospătau în cinstea lui Odhinn, din carnea mistreţului Saerimne, care apoi se regenera. În  cultura vedică, imaginea  cumplitei ere glaciare a  rămas  sub  forma cuceririi  de către  zeii nopţii, Asura, a tărîmului  stăpînit de zeii diurni, Devi. Bali, regele zeilor Asura, prin ghirlanda  care nu se ofileşte, a fost identificat cu Saturn  şi inelul său. Saturn  este patronul lunii decembrie şi  a zodiei capricornului. În acelaşi timp patronează  lumea ocultă şi a morţii,  fiind  reprezentat prin  ziua de sîmbătă,  zi în care se comemorează  morţii; avem sîmbetele morţilor,  ca Moşii de iarnă şi de vară, prima sîmbătă din luna noiembrie,  toate zilele de sîmbătă din postul Paştelui. Vishnu, zeul razelor  slabe  de soare, reuşeşte  să obţină de la Bali  atîta spaţiu  cît poate cuprinde  în  trei paşi.

Sub înfăţişarea  de mistreţ, numit VAMANA, Vishnu pune din doi paşi stăpînire pe  lumea  cerurilor  şi a pămîntului, iar cu al treile pas  ajunge în  lumea inferioară a morţii. Noi am păstrat  termenul de vamă  şi numele de Vamanu, iar tradiţia spune că  mortul trebuie  să treacă mai multe vămi  pentru a ajunge la cer. Sărbătorile de iarnă sînt însoţite de focuri  în toată  Europa,  pentru că  este perioada rece  şi întunecată a anului; durata zilei scade pînă la solstiţiu. Ca urmare, în această perioadă,  pe 20 decembrie,  se face scrificiul  porcului – nimeni altul  decît  mistreţul domesticit. Evenimentul poartă numele de Ignat, termen cu  dublu sens. Primul sens este acela  de foc, ca şi zeul Agni  şi  eroul legendar  al nordicilor Agnar(de la care ne-au rămas toponimul Agnita şi  amnar –unealta de aprins focul). Al doilea  sens  este de a  icni; efortul  mistreţului Vamana de a cuprinde din trei paşi tot universul, este chiar un icnit  din greu. Agnar  supraveţuieşte acţiunii  criminale  a fratelui  său Geirrod.

GER(UL)+ROD(eşte), după uzurparea fratelui, stăpîneşte tiranic lumea, ca şi gerul. Regele Geirrod, apropiindu-se  prea mult de rugul  unde era torturat Odhinn, travestit într-un bătrîn, este mistuit de flăcări. Ca şi în Biblie (unde, în unele cazuri, cei  scrificaţi sînt înlocuiţi cu berbeci, ca în cazul lui Isaac, pe care tatăl său, Avraam, îl cruţă), tot aşa, regele-simbolul gerului- este înlocuit cu porcul. Tăierea porcului este o jertfă ritualică, în care sîngele  este lăsat să se scurgă în pămînt,  pentru ca el să devină roditor. Focul folosit la pîrlirea porcului are rol purificator  şi de susţinere  a soarelui slăbit la solstiţiu.

În acest proces complex,  intervine al treilea Moş, Crăciun. Termenul de Moş, la noi, desemnează descendenţa – „din moşi strămoşi”-, originea –„moşie”- şi înţelepciunea.

Numele de Crăciun  provine de la  a pune CRĂCI pe tăCIUNI.  Obiceiul arderii crăcilor de stejar şi păstrarea tăciunilor ca panaceu universal pentru vindecarea animalelor în timpul anului, este răspîndit în toată Europa, după cum ne spune Sir J.G.Frazer. De asemenea  francezii fac o prăjitură sub formă de buturugă  şi una din aluat dospit cu fructe uscate; la noi ele  se numesc tort buturugă şi cozonac cu stafide.

Crăciunul este momentul în care putem redescoperi „focul interior”. Chiar rugăciunea este…rug cu tăciune, credinţa din străfundurile sufletului urcă precum un foc mistuitor, plin de strălucire, bucurie şi iubire, către Dumnezeu.

Părintele Cleopa a făcut publică o întîmplare extraordinară: într-o dimineaţă de iarnă, înainte de răsăritul soarelui, ruga fierbinte a unei femei plină de credinţă a făcut să apară în jurul ei o lumină ce a rupt întunericul din biserică. Un astfel de foc ar trebui să aprindem în noi şi, astfel, ne vom înălţa cu bucurie.

 

 

 

 

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors