Archive for the ‘Cultural’ Category

Genţigrame

Posted by Gabriela Petcu On January - 14 - 2014

Gabriela Gentiana GrozaGabriela Gențiana GROZA

 

 

1.Nevastă înţelegătoare

 

Pe bărbat l-a-cărunţit

Cu limbaju-i ascuţit,

Dar promite că se schimbă,

După…un transplant de limbă!

 

 

2. Politician care schimbă partidele

 

Când scaune goale îşi lasă,

Partide schimbând din orgoliu,

Mai cade şi dânsul în plasă,

….Şi-aşa se trezeşte-n fotoliu!

 

 

3.Declaraţie după o încăierare

 

De-njurat eu n-am habar,

Doar sunt om cuminte,

Îl pupai la un pahar,

…De-i sări un dinte!

 

 

4. Memorie la vârsta a treia

 

Eu, cu ţinerea de minte,

Bine stau, de bună seamă,

Chiar mai bine ca –nainte,

Am uitat doar…cum mă cheamă!

 

 

5.Pescarului norocos

 

Ştiam c-aşteaptă într-adins

Urarea:,,să ai fir întins!’’

Şi chiar i se-mplini cuvântul,

E firu-ntins…că bate vântul!

 

 

Genţiana Groza

NOI APARIŢII LITERARE LA EDITURA ARMONII CULTURALE – IANUARIE 2014

Posted by Gabriela Petcu On January - 11 - 2014

AC-IAN2014-wbCOLECŢIA LIRIK

 

PATRIA INIMII MELE – ambasador IONEL ILIE (BUCUREŞTI)

 

Dincolo de lumi, ţinuturi îndepărtate sau intime, o altă valenţă sensibilă a vieţii – Copilăria – revine ca laitmotiv în scrierile poetului vrâncean (prin naştere), accentuându-se nevoia copilăriei fericite pe tărâmul de basm, străbătută (însă) de zborurile terifiante ale păsării cu clonţ de fier (războiul), o nedreptate făcută umanităţii în toate perioadele istoriei, ce a curmat vise şi a gonit mult prea devreme îngerii Pământului către cer: Vreau înapoi copilăria,/ Furată de război şi sărăcie,/ Aş vrea din nou ca bucuria/ Să intre în casă pe vecie. (Vreau înapoi copilăria).

 

Un război nedrept, care, fără voia noastră, devine parte a istoriei naţionale. Recursul la istoria abundând în figuri ilustre, războinici fără de teamă, voievozi înrudiţi cu divinitatea, denotă patriotismul lui Ionel ILIE, explicabilă, dacă privim retrospectiv activitatea diplomatului de carieră, cunoscător al altor tărâmuri, dar rămas fidel inconfundabilelor meleaguri mioritice: Din Cer Zamolxe ocroteşte/ Pământul Daciei străbune,/ Cu glas de tunet porunceşte:/ AURUL e pentru Voi, nu pentru Soare-Apune! (Aurul dacilor).

 

Fiorul dulce al rădăcinilor, vibraţia pentru tot ceea ce se referă la Patria inimii sale, excursul prin istorie, îndemnurile de revitalizare morală şi spirituală, trezirea din starea de „somn al raţiunii”, toate aceste dileme din poezia lui Ionel ILIE, fac din prezenta lucrare un început timid, dar promiţător, care va câştiga cu timpul expresivitate şi pondere valorică.  (Gheorghe A. STROIA – Membru corespondent ARA)

 

 

COLECŢIA DIPLOMAT – Inaugurată 2014

 

Dr. ec. GHEORGHE RUSU (BUCUREŞTI) – VÂNZAREA PRODUSELOR ROMÂNEŞTI ÎN JURUL LUMII: Vol. I – JAPONIA

 

Departe de a aborda doar tematica ”rigidă”, dedicată aspectelor legate de schimburile economice şi comerciale dintre România şi alte ţări, VÂNZAREA PRODUSELOR ROMÂNEŞTI ÎN JURUL LUMII – Vol. I (JAPONIA) este o realizare complexă, generatoare  a unui puternic impact emoţional, lucrare (de ce nu…) cu valenţe literare, epice, în speţă. Printre multiplele expoziţii prezentate, târguri comerciale în care mărfurile româneşti – odinioară de super-calitate  – ispiteau oamenii de afaceri japonezi, dr. ec. Gheorghe Rusu, ca şef al misiunii diplomatice comerciale a României în Japonia prezintă cu francheţe dar şi conciziune, cu real talent narativ,schimburile de experienţă dintre oamenii de afaceri români şi cei japonezi, punctând elementele esenţiale necesare ale modului de a gândi şi de a acţiona corect, în scopul consolidării bazelor unei afaceri de succes în Ţara Soarelui Răsare.

 

Printre ritualuri sacru-profane, personaje nobile (cu reverenţă pentru Familia Imperială), dr. Gheorghe Rusu transformă lucrarea sa într-o întreprindere de mare actualitate şi o deosebită aplicabilitate. Între paginile acestei cărţi se regăsesc aspecte geografice, economice, sociale, politice, culturale ale Japoniei, surprinse cu pertinenţă şi atenţie sporită asupra detaliilor, aşa după cum o poate face doar un veritabil diplomat de carieră. Nici nu se poate pune la îndoială utilitatea acestei lucrări, ce s-ar dovedi benefică atât variilor niveluri de învăţământ (preuniversitar sau chiar superior), cât şi oamenilor riguroşi cu propria cultură generală.

 

Însuşi autorul, aflându-se în dubla ipostază de ”trăitor” dar şi de narator al celor petrecute, devine nostalgic, rememorând evenimentele ce se succed cu rapiditate,  prezentând Japonia ca pe o minune (ce este) în economia mondială a prezentului, un miracol ce a fost posibil doar printr-o severă disciplină, voinţă de fier, hărnicie şi devotament,  studiu aprofundat şi o acerbă dorinţă de reinventare, atribute ce fac din milenara dar moderna ”înfăţişare” a Japoniei, un exemplu demn de urmat pentru oricare dintre statele lumii.

 

De o îmbucurătoare evidenţă la dr. Gheorghe Rusu sunt: bucuria scrisului, buna-dispoziţie pe care o induce, capacitatea de a-şi surprinde lectorul cu aspecte, nu de puţine ori inedite, de a aduce mai aproape – prin limbajul său simplu, nuanţat, în tonuri calde – de conştiinţa omului modern, forţa uneia dintre super-puterile economice ale lumii şi de a ilustra, în acelaşi timp, profesionalismul, inteligenţa şi creativitatea oamenilor de afaceri români, militând (indirect) întru continuarea şi dezvoltarea relaţiilor economice de succes, atât în prezent, cât şi în viitor. Finalizând parcurgerea unei astfel de cărţi, fie doar şi pentru îmbogăţirea propriului patrimoniu cultural-economic, lectorul va putea afirma cu certitudine: Iubesc ROMÂNIA… Admir JAPONIA! (Gheorghe A. STROIA – Membru corespondent ARA)

 

Dr. ec. GHEORGHE RUSU (BUCUREŞTI) – VÂNZAREA PRODUSELOR ROMÂNEŞTI ÎN JURUL LUMII: Vol. II – ALTE STATE ALE LUMII (Australia, Israel, 4 Ţări Arabe din Orientul Mijlociu, 4 Ţări din Asia de Sud şi 5 Ţări din Uniunea Europeană)

 

VÂNZAREA PRODUSELOR ROMÂNEŞTI – Vol. II (ALTE STATE ALE LUMII) – fără a aborda in stricto senso tematica ”insipidă” a aspectelor legate de schimburile economice dintre România şi statele mapamondului – se dovedeşte a fi o realizare de excepţie, având asupra lectorului un puternic impact emoţional-cognitiv. Pe lângă aspectele de specialitate prezentate (multiplele analize de tip sintetico-economico-matematic), lucrarea are evidente valenţe literare. Sunt inventariate prin documente, înscrisuri ori documente oficiale, şi însoţite de o galerie foto extrem de convingătoare, o multitudine de expoziţii şi târguri comerciale internaţionale, la care autorul participa în calitate de şef al delegaţiei economice a României, evenimente la care mărfurile româneşti (indiferent de tipul lor – agrar sau industrial) atrăgeau, prin calitate şi competitivitate, oamenii de afaceri din toată lumea. Sunt prezente, în diversitatea lor etnică, socială, economică, culturală, ţări de pe trei continente: Asia, Australia, Europa (ţări din Uniunea Europeană). Procesul de investigare, analiză şi concluzionare este sinergic, abil, condescendent, un proces întreprins cu pertinenţă şi atenţie sporită asupra detaliilor, aşa după cum o poate face doar veritabilul diplomat de carieră. Structurată pe mai multe paliere de acces, multitudinea de informaţii fiind copleşitoare, lucrarea poate fi încadrată în categoria celor de tip ”mică-enciclopedie”. Sursele de documentare, comentate în notele de subsol şi enumerate în finalul lucrării, sporesc concreteţea acesteia. Gradul de utilitate al cărţii  este destul de mare, putând fi abordată ca sursă de documentare în realizarea altor lucrări ştiinţifice, ca material de studiu pentru ”educabilii” de pe diferite niveluri de învăţământ (preuniversitar sau superior), cât şi de însetatul de informaţie de foarte bună calitate.

 

Evenimentele sunt prezentate din dublă perspectivă, autorul fiind narator, dar şi actor implicat direct în derularea acestora. Poate, de aici, şi doza de inevitabilă nostalgie din notele fin inserate în textele cărţii, raportată la axele temporale considerate. Surprind în pasajele cărţii evenimentele referitoare la îndepărtata Australie (ţara – continent de la antipozi), miraculosul Israel (leagănul creştinismului), ţările arabe din Orientul Mijlociu, ţările din Asia de Sud – state ale căror economii au devenit referinţe la nivel mondial.

 

Aşa după cum s-a mai subliniat şi în precedentul volum, dedicat Japoniei, printre elementele esenţiale ce definesc profilul de diplomat, dar care confirmă şi curajul de ”autor” al dr. Gheorghe Rusu se regăsesc: acurateţea scrisului, bucuria trăirii, capacitatea de a-şi surprinde lectorul cu aspecte inedite, limbajul inteligibil, facilitatea cu care întreprinde salturile între planurile expunerii. Se poate spune că o astfel de lucrare nu este o iluzie, ci o certitudine şi că prin ea transpare speranţa autorului de revigorare morală, spirituală şi, de ce nu, economică, a României şi, implicit, continuarea (în prezent) şi dezvoltarea (în viitor) a relaţiilor economice de succes, cu toate statele lumii. Fără a se dori o pledoarie pentru excelenţă, cartea este în primul rând un îndemn la simplitate, cunoaştere, adevăr, prietenie şi, nu în ultimul rând, la recapacitarea propriilor resurse, întru propăşirea şi dobândirea bunăstării mult-dorite. Parafrazând o veche protază legată de valoarea unei scrieri, se poate spune: Carte, plină de învăţăminte, cinste cui te-a scris! (Gheorghe A. STROIA – Membru corespondent ARA)

 

Aşteptăm autorii interesaţi să ne contacteze, pe adresa editurii, sau pe pagina web, la următoarele date de contact: Editura ARMONII CULTURALE, Str. Siret, bloc 28, ap. 30, Adjud, jud. Vrancea, fix: 0374-064.594, mobil: 0741-078.627, e-mail: geocosynus@gmail.com, web: www.armoniiculturale.ro/editura

 

ARMONII CULTURALE – ÎNCĂ UN VIS ÎMPLINIT!

 

În curând la Editura Armonii Culturale… Trandafir Sâmpetru (Brăila), Ioana Voicilă Dobre (Bucureşti), Vasile Bele (Baia Mare), Emanoil Toma (Ploieşti), Mihaela Gudană (Tecuci), Traian Bădulescu Suteanu (Bucureşti)… şi multe alte noi apariţii editoriale!

————————————–

Gheorghe A. STROIA

Editor

Armonii Culturale

ianuarie 2014

POEMELE NOULUI AN (1) – IUBIRI DISCRETE

Posted by Gabriela Petcu On January - 11 - 2014

PETROVAI-George3-X-wbGeorge PETROVAI

 

CONGRESUL NECUVINTELOR

 

De congrese-avurăm parte

înainte cu toptanul –

iară azi, cu altă soarte,

congreseşte cam tot omul…

 

Deci, văzând c-aşa-i fasonul,

care  demos mi se cheamă

când din kratos vine tonul

spre democraţia-mamă,

 

necuvintele sunară

întrunirea în congres –

în doi timpi se adunară

şi aflară ce-i de dres,

 

când raportul fu citit

de alesul preşedinte:

“Vrem, le spuse el stârnit,

să nu fie ca-nainte.

 

Altă lume să durăm,

ce nelume să se cheme

– după chipul ce-l avem –

şi-unde omul fi-va vierme!”

 

Când elanul se mai stinse

şi ei toţi se aşezară,

mulţumiţi că se atinse

unanimul de-altă oară,

 

un sfrijit luă cuvântul

– neica nimeni în congres –

şi le spuse: “Sunt cu totul

uluit de-acest demers.

 

Ce vreţi voi? O altă lume

să rimeze-n necuvinte?

O avem cu vechiul nume

şi cu oameni fără minte!”

 

Făr-a fi aplaudat,

vorbitorul a pus punctul

şi la ţanc a demonstrat

că-s neoameni în tot locul…

 

 

VENI-VA ZI !

 

Când soarele s-a stins pe cer

pentru acei ce temniţa-nfundară,

părea că-n lumea asta pier

doar netovarăşi goi pe dinafară.

 

Şi braţul bolşevismului-narmat

păzea-nchisori secrete cât o ţară,

ca nici un plâns tăcut şi sugrumat

să nu se furişeze înafară.

 

După detenţii maraton

de ani şi ani cu zeghea-n spate,

doar firile oţel-beton

se mai nutreau cu
libertate

 

şi-n grele clipe când la “neagra”,

şi timp şi spaţiu se poci,

doar inima în piept striga:

„Veni-va zi! Veni-va zi!”

 

 

URĂRI DE NOUL AN

 

Sfârşit e anul şi îmi pare

că ne-a tratat ca pe duşmani –

deşi ni-i datoria mare,

urez un sincer “La mulţi ani”!

 

N-avem motive să ne-ncredem

că-n noul an n-om fi sărmani –

cu toate astea-n legi prevedem

belşug în case pe mulţi ani.

 

Ne-am oploşit în Europa

cu cete de milogi ţigani

şi nu ne-a deranjat sincopa

cu romi pribegi şi fără bani.

 

Dar cum pe lume se plăteşte

tot răul scurs din bădărani,

românilor li se acreşte

cu descendenţa din romani…

 

Suntem ce-am fost, ba chiar mai mult:

popor statornic de ţărani,

ce îşi doresc ca mai demult

comori în suflet şi mulţi ani.

 

Atâta doar că-n aste vremuri

schimbară plac-ai noşti faliţi,

încât urez printre îndemnuri:

Voi iar ţărani şi-n bani să fiţi!

 

 

DESTUL !

 

Destul ne-am chinuit şi-am plâns

când cizmele la uşi băteau,

iar groaza nefiind de-ajuns,

ai nopţii oameni scotoceau

pe sub podele

şi saltele,

cu-n animalic zel nestins.

 

Şi-apoi în dube azvârleau

de-a valma trupuri şi boccele

şi prea puţin se sinchiseau

c-acei baloţi sunt ei sau ele,

când îi băteau

şi-i suduiau,

căci ei cei tari destinu-ntruchipau.

 

Destul mai plângem şi acum,

când ţara-ntreagă-i o ruină

şi visele ni-s toate scrum,

iar pomul vieţii din grădină

s-a pricăjit

şi ofilit

în greu miros de vraişte şi fum.

 

Destul! v-o zicem noi cei mulţi,

vouă ce mulgeţi astă ţară –

ne-am săturat de falşii culţi,

fardaţi cu şarm pe dinafară,

dar fără jenă

alogenă,

căci sunt ciocoi cu firi de şuţi.

 

 

BALADA EUROCIOBANULUI

 

S-au lenevit ciobanii noştri

şi oile s-au boierit,

de când prin legi îi obligară

să progreseze-n oierit.

 

La şcoli ciobanii fură daţi,

iar oile la reciclări,

ca să priceapă ce-i vital

în biodiversificări.

 

Şi ce de lucruri învăţară,

fără de care stâna-i seacă:

cum oilor să le vorbească

în limbi străine câte-oleacă!

 

Doar astfel ei pot să probeze

că sunt ciobani continentali,

când în discuţii cu străinii

îi vor întrece pe batali…

 

Cu diploma de specialist

în păstorit şi alte cele,

precum e boala-ntre români

la pungăşii şi la belele,

 

oierului i se acreşte

cu gubă, bâtă şi cu straiţă,

să cânte-n fluier, ori să facă

mereu aceeaşi transhumanţă,

 

ce-i imprimată mioritic

în românescul fel de-a fi –

o milenară împăcare

cu trebuinţa de-a muri…

 

Aşa că eurociobanul

– sătul de-atâta poezie –

se dovedeşte om pragmatic

când doar prezentul vrea să-l ştie.

 

La ce i-ar folosi trecutul

cu rătăciri şi ascunzişuri?!

Azi bani de ai, le ai pe toate

şi nu-ţi dai duhul prin desişuri…

 

 

BALADA PARLAMENTARULUI

 

M-aţi condamnat la Parlament

cu votul vostru-n băşcălie

şi vă simţiţi cam ofensaţi

de lozul din democraţie.

 

Nu-i cazul, zic, să fiţi frustraţi

şi firul să-l crăpaţi în patru –

suntem popor folclorizat,

unde isteţu-i musai hâtru.

 

Ce vă rămâne de făcut

de mă-ntrebaţi, vă spun îndată:

Mult haz să faceţi de necaz,

c-atunci îi lesne viaţa toată!…

 

N-am datorii la nimenea,

nici angajări primejdioase,

deci liber sunt şi-ndependent

să ling caimacul de pe oase.

 

De fapt, e cazul să o spun

cum că-n politică-i prostie

să te declari independent

când flerul la unire-mbie.

 

Cu-atât mai abitir în criză,

parlamentarul e dator

să-şi demonstreze sie însuşi

că-i demn de clanul zis popor.

 

Adept al cumpătării sunt

şi-oi fi întreaga mea viaţă –

să nu te-nfigi la caşcaval,

e ne-ncetata mea povaţă,

 

ci să ciupeşti doar puţintel

sub ochiul legii somnolente,

şi nimeni nu te va lua

la întrebări prea insistente!

 

Faţada bine machiată

fiind un vrednic emisar,

n-am teamă că-ntr-un nou mandat

n-oi fi un bun parlamentar.

 

 

BALADA BOSCHETARULUI

 

Cum fii suntem ai sorţii oarbe

şi voia noastră-i doar părere,

din faş-am fost menit stăpân

peste speranţele mizere.

 

Olatul nostru-i necuprins

prin parcuri, beciuri şi canale,

unde doar lipsa preamărim

ca demni supuşi ai vrerii sale.

 

Avem mândria s-aparţinem

unei fraterne obşti unite,

ca-n creştinismul de-nceputuri,

în care ferm erau ţintite

 

supreme-nfăptuiri umane,

precum iubirea slobodă, egală,

ori preafrumosul ajutor

dat neputinţei fără fală.

 

Aşa şi noi ne ducem traiul

cu contribuţii voluntare

în jeg, păduchi şi toate cele

ce-s părţi din vieţile amare…

 

Desigur, nu-s doar bucurii

în lumea asta prost făcută,

chiar dacă-n vis suim la cer

şi-o desluşim cât e de slută.

 

Fiind deci viaţa curviştină

cu fericirea omului,

nu strică dacă-i pedepsită

prin sila boschetarului.

 

Atâta doar că în binomul

format din om şi din viaţă,

pedeapsa omului revine

când se transformă în paiaţă.

—————————————

George PETROVAI

Sighetu Marmaţiei

decembrie 2013

 

POEME NEWYORKEZE (1)

Posted by Gabriela Petcu On January - 11 - 2014

CIUCA-Virgil-2-WBVirgil CIUCĂ

 

NU VREAU

 

Nu vreau religii ipocrite

Nu vreau biserici trădătoare

Credinţele sunt rânduite

Să ne ţină în închisoare

Detest puteri imperiale

Ce-şi împart bogăţia lumii

Invoc revolte proletare

Să spânzure pe toţi nebunii

Ne vreau drapelul libertăţii

Să fi e călcat în picioare

De hoardele dezlănţuite

Ce poartă haine militare

Nu vreau guverne globaliste

Ce ne conduc fără onoare

Detest ţările anarhiste

Ce-au fost născute din teroare

 

 

URAGANUL SANDY

 

Vine uraganul – zgomot de şenile

Arborii pădurii se zbat în neştire

Negurile nopţii ţipă şi recheamă

Pasărea furtunii orfană de mamă

Cerul nu se vede, nu se văd nici nori,

Uraganul Sandy e la trecători

Nicio vietate nu ar îndrăzni

Să-l privească-n faţă, mai bine-ar muri!

Urlete lugubre aleargă-n galop

Toată lumea crede că-i “noul potop”

Pus-a stăpânire pe-un pământ pierdut

Uraganul Sandy, cum s-a şi văzut

În scurte reprize zgomotul apune,

Dar e prematur pentru o minune

A fost un răgaz – câteva minute!

Căci iar se aud urletele slute

Picurii de ploaie cad către pământ

Nici mierla, nici cucul nu au crezământ

Uraganul trece peste noaptea lungă

Pădurea se zbate neagră şi tălângă

Dau năvală neguri în burgul pustiu

Uraganul vine ca argintul viu

Aripi din dezastre, ghiare de oţel

Ţipă şi se zbate Sandy cel tembel.

 

*

Vântu-mi trece rece pe şira spinării

Rechemând din neguri supliciul durerii.

Rămân împietrit, nu am chef să plec

Vreau să ştiu ce face Sandy cel zevzec

Perdele de ploaie spală orizontul,

Sandy îngrozise întreg mapamondul.

Monstrul de poveste a pierit în noapte

Şi lasă în urmă poteci dezolate.

 

 

MAREA ZBUCIUMATĂ

 

Năvăleşte marea pe cheiul de piatră

Pasărea furtunii ţipă disperată

Hula îndrăcită cheamă pescăruşii

Pe cerul ca plumbul zburdă spiriduşii

Spumegă anarhic valuri înnegrite

La glasul stihiei nezăgăzuite

Neguri ca de moarte acoperă malul

Vântul devastează întreg litoralul

Marea zbuciumată loveşte cu sârg

Maluri părăsite de întregul burg

Nourii coboară înghiţiţi de ape

A venit potopul, adio agape!

Ascunse în grinduri vietăţi de ceară

În zadar se roagă soarelui s-apară

Nimeni nu cunoaşte ce gândeşte Sfântul

Căci s-au luat la harţă cerul cu pământul.

 

 

AŞTEPT ZÂNA MĂRILOR

 

Aştept la hotar de ape să văd zâna mărilor

Poate va veni pe valuri din cuprinsul zărilor

De un veac aştept s-apară din adâncul depărtării

Zâna viselor ce-n noapte strigă la poarta uitării

Admir la margini de lume zborul pescăruşilor

Urmărind din înălţime jocul spiriduşilor

Ce se-amestecă-n tăcere în noianul de himere

Născute din nostalgia dorinţelor efemere.

Spuma valului brodează pe hotare de nisip

Gândul trimis în adâncuri pentru zâna fără chip

Hula veşnic ne-mpăcată se revoltă din neant

Vrând s-acopere pământul cu un val halucinant.

 

*

Când la ţărmuri acostează vânătorii de comori

Uragane ucigaşe scăpate din închisori

Aleargă înnebunite pe-ntinderi de-aşezământ

Distrugând totul în cale pe ocean şi pe pământ

 

 

VALURI ŞI GÂNDURI

 

Visurile vieţii au încremenit

Gânduri efemere au înnebunit

Ţipă în neştire pasărea albastră

Refuzând exilul şi viaţa sihastră.

Trezite în noapte, în veac aberant,

Amintiri bizare revin din neant

Încercând grăbite să-şi găsească locul

În vâltoarea vremii ce-şi cată sorocul

Valuri de revoltă născute din gânduri

Se adună-n grabă şi formează cârduri

Lumea se frământă pentru libertate

Când pământul geme de hâde păcate.

 

 

NOSTALGII

 

Rotunjesc din priviri forme imaginare

Extaziat gust din simţurile fierbinţi

Mă bucur să beau din pocal elixirul

Savurându-l repetat cu voluptate

Să uit de trecut şi de eternitate

Cu palmele căuş încălzesc pocalul

Închid ochii şi mă cufund în tăcere

Ascult bătăile sacadate de inimi

Care-mi vor umple zilele cu linişte

Şi o sublimă evadare din restrişte

Călătorind ades spre Soare-Apune

Năvălesc nostalgic amintirile

Revenind, la chemare, în locuri natale

Aleg şampania să-mi umple pocalul

Golindu-l, fericit, îmi închei ritualul.

 

*

La trecerea nemiloasă a timpului

Contemplu tăcut răsărit şi apus

Omagiu pios pentru cuvântul nespus

Mai scriu o carte, mai ascult o povaţă

La trecut adaug sorbituri de viaţă

 

 

DESTIN DE TOAMNĂ

 

Privesc jocul de culori al toamnei pustii

De speranţe şi vise

Printre arbori rătăcesc fantome stranii

La tăcere proscrise.

Anotimpul plin de nostalgii şi tristeţi

Preludiul noului an

A decis să salveze din noianul de vieţi

Doar pe un zeu pământean –

Pe nenăscutul oştean

 

 

NEBUNIA TOAMNEI

 

Invadate de culori nebune

Câmpurile par chilimuri scumpe,

Ascultând de legile minune

Sărbătoarea toamnelor irumpe.

Nefi resc tronează galbenul aprins

Cadru ireal de lumini şi fl ori,

Curcubeie vii pare că au nins

Întregind tabloul care-ţi dă fi ori.

Concertează coruri nevăzute

În decorul pregătit de Zână –

Partituri de nimeni cunoscute

Pentru toamna care e stăpână

Radiază cerul aer festival

Frunzele au toate nuanţe de vis

Gâzele-s pornite în dans nupţial

Războiu-ntre îngeri a fost interzis

 

 

ZVON DE PRIMĂVARĂ

 

Se trezeşte mapamondul dintr-o lungă hibernare,

Un zefir dictează versul odelor nemuritoare.

Tânără şi solitară într-o zi de primăvară,

Muza scrierilor mele a luat chipul de fecioară.

Ea m-aşteaptă în pădure lângă brazii de argint,

Eu grăbit îi ies în cale s-o dezmierd şi s-o alint,

Dar cochetă, capricioasă, dispare şi n-o revăd

Şi mâhnit mă-ntorc din cale temător ca de prăpăd.

Am noroc, din întâmplare, întâlnesc o pământeană,

Părul blond, braţele goale sub hlamida-i diafană,

Mlădioasă şi senină cu mişcări de balerină,

Sâni rotunzi, o faţă fi nă şi privirea de regină.

Creionam cu-nfrigurare planuri să-i ofer o fl oare

Ea timidă şi confuză mă privea din depărtare.

Copleşit, aveam motive, mă gândeam c-aş vrea amor,

Dar în zi de primăvară orice vis e trecător

Clopotul singurătăţii m-a trezit din reverie

Căci vedeam cu ochii minţii pământene peste mie!

 

 

AŞTEPTÂND PRIMĂVARA

 

Au răsărit fără veste ghiocei de-un alb aprins

Bate vânt de primăvară peste-un crâng fără cuprins

Soarele încremenit nici nu arde, nici nu-ngheaţă

La-ntâmplare-au apărut smocurile de verdeaţă

Insistent ciocănitoarea bate-n uşile din pomi

Să trezească din visare milioanele de gnomi.

Cum vremea e capricioasă, la începutul lui april,

Gerul rece nu-mi dă pace să compun un vodevil.

Fără veste, din seninuri, s-a lăsat un ger uscat

Chiar pornit pe poezie nu-mi mai arde de urat

S-a schimbat legea naturii, nu-i toamnă, nici primăvară

Acum au rămas pe Terra doar o iarnă şi o vară!

 

 

E VREMEA

 

E vremea judecăţii vieţii făr’ de moarte

E vremea renunţării la dorinţe deşarte

E vremea renegării credinţelor obscene

E vremea contemplării vieţii pământene

E vremea să impunem legea egalităţii

Să condamnăm la moarte adepţii nedreptăţii

E vremea renunţării la forţă şi războaie

E vremea să stârpim lupii în piei de oaie

E vremea condamnării tiranilor netrebnici

E vremea judecării armatelor de clerici

E vremea ca mulţimea să ştie adevărul

E vremea să afl ăm cât ţine efemerul

 

 

E TIMPUL

 

E timpul expulzării celor ce ne-au trădat

E timpul judecării celor ce-au plagiat

E timpul reciclării a celor repetenţi

E timpul să conducă doar cei mai înţelepţi.

E timpul oameni buni să ne-ngrijim de ţară

E timpul fi nanţării armatei să nu piară

E timpul să ne strângem sub steagul strămoşesc

E timpul re-ntregirii neamului românesc.

 

 

TIMPUL

 

Demon fără scrupul, demon fără milă

Timpul irosit nu se mai întoarce

Cum suntem păpuşi în lumea ostilă

Pe ogorul vieţii sufletul ni-l stoarce

Jalonând cărarea spre eternitate

Timpul insistent face şi desface

Fără să regrete, fără pietate

Ne mănâncă viaţa tăcut şi tenace.

Timpul implacabil nu îşi schimbă mersul

Nici nu-l preocupă cine-a dispărut

Cum el patronează întreg universal

Cât vom fi în viaţă îi plătim tribut.

 

 

NOCTURNĂ

 

Trece-ngândurat

Pe-un petec de cer

De ani apostat

Astrul efemer.

Gânduri răzleţite

Vise izolate

Se pierd insolite

În eternitate

Tăceri şi himere

Renasc amintiri

În vremi austere

Rechemând iubiri

Vechile ispite

Rostite-n blestem

Deşi inedite

Rareori le chem

În noaptea târzie

Pierdut în pustiu

Devin o stafie

Cu sufl etul viu

Sună în neant

Implorând speranţă

Tare dezolant

Sfânta ambulanţă

Porumbelul păcii

Cade sângerând,

L-au cerut escrocii

Ucis la pământ.

Pe cărări celeste

Trece la amurg

Astrul de poveste

Ca un demiurg

 

 

LUMINA DIN SUFLET

 

M-am acoperit cu întuneric

Poate-oi găsi lumină în sufl et

Dar dispăruse limanul feeric

Fără urme şi speranţe în cuget

Nefi resc, şi plăcerea-i o farsă

Când tot ce-ţi doreşti se cere plătit

Chiar şi încrederea oarbă e arsă

În castelul de vis cu trudă clădit

Alergând după Fata Morgana

În trecutul de scrum şi cenuşă

Bulversaţi desluşim cum Satana

Ne-a legat de picioare cătuşă!

 

 

AJUNS ACASĂ

 

Când am ajuns acasă lumina era stinsă

Mă aştepta la poartă o candelă aprinsă

Miros de-nmormântare trona-n uliţa mare

Mă aşteptau în negru zeci de admiratoare

Nebunul din comună striga la primărie

Că nu mai au la şcoală cerneală şi hârtie

Arar un trecător venea cu-o lumânare

Jelea din toţi rărunchii un grup de bocitoare.

Când am ajuns acasă uşa era-ncuiată

Şi apa din fântână demult era secată

Pe uliţa pustie eu păream o stafie

Din crânguri dispăruse cântul de ciocârlie

 

 

BLESTEMUL SINGURĂTĂŢII

 

Convieţuind cu singurătatea

Îi ascult poveştile despre viaţă,

În vreme ce mediocritatea

Ne-a vândut chiar şi trecutul la Piaţă.

De ani buni suportăm sărăcia

Bulversaţi de confruntări inumane,

Cum de a învăţat veşnicia

Să se-mbrace în culori diafane?

Căzută din cer liniştea doare,

S-aşterne tăcerea peste morminte

Fără rost mă întreb de ce oare

Tăcerea a rămas fără cuvinte

Se-ntunecă şi cerul de spaimă,

Doare şi pacea impusă de bombe,

Agresorii rămân fără faimă

Când nici pentru cei morţi nu mai sunt tombe.

Pe câmpuri bântuite de ură

Înfruntă singurătatea destinul.

La ce bun pământeana arvună

Când lovitura ne-a dat-o divinul?

 

 

MEMORABILA TĂCERE

 

Memorabila tăcere din imperiul celor surzi

Umple cupa de plăcere la festinul celor cruzi

Întunericul de smoală din regatul celor răi

Protejează nebunia armatelor de călăi

Fulgerele orbitoare izvorâte din genuni

Par petreceri nucleare sfi nţite prin rugăciuni.

Muzica ameţitoare generată de comete

Însoţeşte universuri născătoare de planete

Focul rece de pe bolta universului tăcut

Aminteşte de supliciul idealului pierdut

Liniştea de-nmormântare din ţinutul fără glas

Însoţeşte cu sfi ală drumul meu către Parnas.

Lava de rocă fi erbinte care ameninţă Terra –

Semnalul neiertător ce prefigurează Era.

—————————————————–

Virgil CIUCĂ

Flushing, New York, SUA

2012-2014

 

—————————————-

CIUCĂ Virgiliu, poet şi scriitor român. Membru al Ligii Scriitorilor din România (Filiala Bucureşti) şi al Asociaţiei „Amicii Statelor Unite”. Născut în comuna Gherceşti, judeţul Dolj. A urmat cursurile liceale la Şcoala Normală de Învăţători din Craiova.  A continuat cursurile medii la Liceul din Lupeni. Bacalaureat la Liceul „I. L. Caragiale” din Bucureşti. Inginer, absolvent al Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii din Bucureşti, promoţia 1966. Schimbat dintr-o funcţie de conducere sub pretextul că nu era membru de partid, a cerut în 1980 plecarea definitivă din ţară invocând discriminarea pe considerente politice şi încălcarea legilor ţării tocmai de către cei care trebuiau să le aplice şi să le protejeze. În 1985 a obţinut şi aprobarea de plecare, şi rezidenţă americană. Şi-a continuat studiile în Statele Unite devenind Master în „Management and Administration” la Politechnic University din New York, promoţia 1996. A lucrat în domeniul transmisiilor de televiziune prin satelit, dar şi prin staţii terestriale la mari întreprinderi precum Group W Satellite Commuication-Westinghouse,  CBS, Viacom, Echostar şi Univision cu sediile în Connecticut, New York şi New Jersey. Volume de poezie publicate: „Blestem străbun” – Editura Semne, 2007; „Versete dumnezeieşti” – Editura Semne, 2008; „Pierdut în lume” – Editura Semne, 2010; „Chemarea la judecată” – Editura Semne, 2012; „Condamnarea” – Editura Semne, 2013. (George Roca, Rexlibris Media Group)

MARIA TĂNASE – REGINA CÂNTECULUI POPULAR ROMÂNESC

Posted by Gabriela Petcu On January - 11 - 2014

TANASE-Maria-sq3-WBGheorghe Constantin NISTOROIU

 

 

„Maria Tănase este cel dintâi autentic rapsod al acestui pământ. Când o aud pe Maria, glasul şi cântecele ei le intuiesc venind din străfundul milenarei plămade thracice. Mă regăsesc cu tot ce e mai bun în mine, în stihurile şi melodiile interpretate de ea.

(Mihail Sadoveanu)

 

Din aburul pământului străbun, răsfirat ca din pâinea fierbinte în prag de sărbătoare, sub adierea dimineţelor însorite peste care picură mireasma sfântă a acestui Neam Dacoromân, multimilenar şi arhibinecuvântat, Dumnezeu luă rotunjimea horei, legănarea apei, tremurul căprioarei, îmbrăţişarea dorului,  tulnicul doinei Oltului, surâsul soarelui, cutezanţa ierbii, broderia florilor, murmurul baladei Jiului, bocetul codrului, firul legendei Dunării, zborul pescăruşilor, semeţia haiducului, zurgălăii Colindului, neastâmpărul codobaturei, zbuciumul Nistrului, vârtejul vântului, splendoarea dansului, nestatornicia cucului, sfiala fecioarei, nectarul mierii, sprâncenele spicului bălai, minunăţia albinei, văpaia focului, iuţeala gândului, caierul norilor, borangicul stelelor, majestatea păunului, trilul ciocârliei, voroneţul liliacului, lacrima smirnei, mustul ciorchinelui, gingăşia ghiocelului, verdele temerar al bradului, madrigalul rândunelelor în sulemeneala zorilor îmbujoraţi, candelabrul de nard al salcâmului, Iia curcubeului, jertfa mieilor, rapsodia pădurii, chiotul nunţii, iureşul izbânzilor dace, dârzenia de granit a Dochiei, îngemănarea Gliei-Auroră a omenirii cu Crucea Învierii Domnului, psalmul ascetului, filocalia Cuvântului divin în mirajul grăirii de taină, serafica frumuseţe a Liturghiei ortodoxe, armonia Duhului Sfânt şi dăruirea supraîngerească a Fecioarei Maria.

 

Apoi, împletindu-le în dumnezeiasca Sa rugăciune a inimii… făcu Cântecul popular românesc, din care a odrăslit deodată Măria Sa, Ţăranul!

 Falnic ca un Poem sublim…

Iar din susurul lui de azur, s-a ridicat în văzduh,

Pasărea măiastră a Daciei regale,

Maria Tănase!

 

După ce Atotcreatorul a zămislit Folclorul divin străbun şi Rapsozii lui de aur, a zâmbit şi a fredonat pe vioara sufletului românesc dumnezeiasca Sa Cântarea.

 

————————————————————————-

 

Între puţinele clipe când nu era pe scenă  și în care îi cântă doar sufletul,  Maria broda amintirile îmbujorate de mugurii copilăriei, cu impresiile, emoţiile, trăirile de copil care au fascinat-o: „Ceea ce m-a impresionat prima oară şi m-a făcut să-mi dau seama de viaţă a fost o zi de primăvară, în care ieşind din casă, am văzut pământul răsturnat al grădinii scoţând aburi… Îmi mai amintesc că, să tot fi avut cinci ani, mă duceam cu servitorii din mahala la un teatru de păpuşi care avea baraca pe cheiul Dâmboviţei. Fiind mică, ţăranii mă duceau în braţe. Ţin minte că păpuşile erau îmbrăcate naţional. În aceeaşi măsură, ca şi respiraţia pământului, mă impresiona felul cum oamenii de la ţară explicau pe loc şi cu glas ridicat, ceea ce vedeau acolo. Fiecare scenă o comparau cu o întâmplare din satul lor. Copilăria mi-a crescut printre astfel de oameni, printre ţărani, de la care am învăţat să şi cânt, în grădină, la tata.” (Gaby Michailescu-Maria cea fără de moarte. Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003, p. 12)

 

Maria a fost croită din verticalitatea Bradului temerar, înveşmântat în legendele străbunilor păstori, ctitori de neam şi de ţară, în doinele Fecioarelor amazoane, care au zidit cu iscusinţa jertfei lor neclintitele hotare, în baladele ce-şi freamătă sângele atâtor viteji, în vechile hrisoave voievodale în care s-a aşezat Neamul, în cazaniile Schiturilor care ne-au brodat dreapta credinţă, în stejăristul datinilor şi obiceiurilor în care a odrăslit ghinda regală a Vlăstarelor dace. Bradul acela permanent verde, în care îşi are culcuş Colindul Naşterii, ce-şi reazimă fruntea de veşnicie, aruncându-şi privirile hăt, departe în zenitul istoriei, îmbrăţişind Glia cu braţele sale vânjoase şi cucernice.

 

Maria Tănase, spune prietenul şi impresarul ei de o viaţă Gaby Michailescu, este o Leliţă semeaţă cu garoafe albe în deschizătura sânilor. Legănându-şi umerii ca la râu, cântă cu ochii închişi, smulgând fiecărei note alba petală lăsată să alunece printre degete pe dâra melodioasă… Sparge tonurile, îşi apropie o clipă mângâierea dulcei armonii, ca apoi să fremete codrul… Modulaţiile aduc ecoul pădurilor… Doinitoarea are colnice, vâlcele şi soare în glas. (ibid. p. 11) Prelinsă din roua florilor şi crescută în mărgăritarul precumpănitor al destinului, Maria rămâne o încântătoare primăvară îndrăgostită de Neam şi de cântec. Întrupată în cântec, cântecul a odrăslit în ea înmiresmând-o.

 

Rugată să spună trăirea cântecului românesc, Maria cântă, mărturisindu-şi poezia cântării: „Interpretându-l, e cea mai mare satisfacţie pe care am trăit-o în lume. E sensul dăruirii mele neamului drag.” (ibid.18)

 

„Cântecul nostru strămoşesc în cântecul ei este ca un zbor ceresc spre veşnicia Neamului, spre dumnezeiasca Hristică Iubire. Este un freamăt sublim al Dorului sfânt. Inima ei se zbate pe sub streaşina soarelui savurându-i lumina. Sufletul i se atârnă de Coloana Infinitului, acest Şir permanent de preoţi şi poeţi, dascăli şi mame, artişti şi rapsozi, fecioare şi eroi, bunici şi martiri, voievozi şi vlădici, monahi şi ţărani, sfinţi şi mărturisitori.

 

Adevăratul cântec românesc, remarcă biograful-impresar, al ei, continuă peste ţară, perpetuând iubirea de neam… Nu se poate mai mare şi mai sus… Apariţia ei  pe aceste tărâmuri a limpezit mersul firii demiurgic. Numai ea a simţit-o, că fusese sortită să ardă pe rugul dăruirii sale într-o cumplită întraripare… Primăvara roiau razele de soare în zumzetul albinelor şi se topea lumina în trilurile de privighetori, în livada lui Ion Corneliu Tănase, cea cu duzi. Cădelniţa floarea de salcâm puritate, în vreme ce brazdele pământului proaspăt întors abureau, duh sfânt al bunilor străbunilor noştri, în margine de oraş, sub turlele Văcăreştilor… De pe-atunci, de-abuşilea, iubită de gâze şi flori, Maria urca în lumină ca un miracol, supusă chemării cerurilor înalte, ascultând poveştile adâncului gliei strămoşeşti. Între pământ şi cer, mai târziu, va doini tulburător, făcând risipă de sânge cu fiecare cântec, arzând făclie la ambele capete pentru neamul care a dat-o şi ea i s-a dat! Aleanul muzicii s-a tupilat în ea, ca să se crucifice mesianic în armonii nebănuite pentru adevăratul cântec românesc al ei, unicul. Tragismul trecutului, cu ale sale vitregii, avea să sune în vocea ei doină, bocet, ciuleandră, dând de furcă adversităţilor de neam, lacome, blestemate, înfiorând zările întinse şi pârâind în străfunduri oasele străbunilor… Nemurirea Mariei trebuieşte apărată lângă Eminescu, în azurul veşniciei româneşti. Toate astea mi le-a şoptit fiecare adiere de ram, fiecare pală de vânt, fiecare troiţă răstignită pe drum de ţară.” (ibid. p. 19, 21)

 

„Riscurile gândurilor sale le-a măcinat în făina curată a vorbirii, pe care a dospit-o în aluatul plăcut mirositor al cântecului ce ne cuminecă inimile şi sufletele încântundu-ne de frumuseţe, har, rugă, dor, poezie şi dragoste. Maria s-a întrupat în cântec şi dăruire, stăpânind zenitul cu mireasma chemării ei. Ne-a redat nouă înşine. Ne-a împletit în Noi. Vocea ei a ţesut Marama frumuseţii acestui Neam binecuvântat, brodându-i chipul ca într-o Icoană sfântă. Maria, continuă acelaşi trăitor de folclor, s-a născut neînfricată şi şi-a cântat viaţa după un cântec propriu-însuşi cântecul românesc… Lumina solară din ochii ei, părul cu reflexe albastre, legănările de trestie în furtună, fără să cedeze, cei o mie de dinţi, precumpănitori, pietricele din Prundul Bârgăului, în claritatea apelor vijelioase de munte… Vocea întregindu-i intemperiile lăuntrice, sufleteşti, ieşite din fire, ca la toţi cei mari. (ibid. p. 23)

 

„În soarele privirilor ei a răsărit toată cântarea noastră românească. Maria a pus lumină în cântec, apoi l-a tors în ghergheful trăirilor sacre, străbune. Fervoarea simţirii ei româneşte era puritate şi provocare a sentimentului ce se îmbrăţişează cu armonia. Spiritul ei smulgea zâmbetul senin de pe cer plămădind cântecul într-o prietenie divină, într-o frumuseţe-canon. Maria nu s-a despărţit nicicând de o persoană cu care vorbise, subliniez pentru prima oară, fără s-o sărute. Dărnicia excesivă şi această firească apropiere sufletească i-au fost superbele atuuri ale scurtei sale existenţe. Nu s-a înciudat nicicând, fiind limpede ca o noapte de Înviere, în care lumina Mântuitorului binecuvintează şi oameni, şi gâze, şi flori. (ibid. p. 53)

 

„Înrudită cu divinitatea Ţărânei străbune, Maria a cerut Neamului să-i împrumute cântecul încântându-ne! Timbrul ei este expresia unei Taine binecuvântate, a unui moment miraculos al omenirii, care a conceput-o veselă doinitoare, încântătoare, dăruitoare, nemuritoare privighetoare. Maria va rămâne pe vecie, spre norocul neamului, eterna pasăre măiastră a milenarului cântec românesc, Maria Tănase!” (ibid. p. 65)

 

„Fiecare mişcare, fiecare pas, fiecare privire, fiecare surâs, fiecare căutare, fiecare cântec, fiecare întâlnire, fiecare trăire, fiecare dor, fiecare doină, fiecare dăruire, fiecare rugă, fiecare bocet, fiecare cântare erau împletite în fiinţa ei ca nişte mărgăritare ale miracolului. Cântatul ei la ceruri, la scenă, la crâşmă este nădejdea, permanenta ei înfrăţire cu cântecul românesc, cu veacurile… Cu obârşia! Şi mai ales cu dumnezeirea, care, încă ne mai ţine!!!” (ibid. p. 92)

 

Toţi Munţii noştri poartă în pântecele lor, plămada sfintelor şi mucenicelor Altare. Toate câmpiile noastre poartă în sânurile lor busuiocul sfintelor moaşte ale biruitorilor daci. Toate văile şi vâlcelele noastre şi-au ţesut covoarele verzi din vinul jertfei falnicilor flăcăi ai Neamului. Toate Apele creaţiei, poartă în scutecele lor cristaline, şoaptele şi murmurul Doinelor nepieritoare. În clopotul inimii Mariei dangăne tot plânsul, întreaga sărăcia, nefasta urgie, ruşinoasa înstrăinare, zborul frânt al nădejdii, norul lăcustelor pustiitoare, prăpădul păgân, care clocoteşte în inimile vrăjmaşilor şi se revarsă peste sângele Neamului creştin şi sfânt.

 

De la Nistru pân-la Tisa /Tot românul plâsu-mi-s-a/ Că nu mai poate străbate/ De-atâta străinătate./ Din Hotin şi pân-la Mare/ Vin Muscalii de-a călare,/ De la Mare la Hotin/ Mereu calea ne-o aţin;/ Din Boian la Vatra-Dornii/ Au umplut omida cornii/ Şi străinul te tot paşte/ De nu te mai poţi cunoaşte;/ Sus la munte, jos pe vale,/ Şi-au făcut duşmanii cale,/ Din Sătmar pân-în Săcele /Numai vaduri ca acele,/ Vai de biet român săracul,/ Îndărăt tot dă ca racul,/ Nici îi merge, nici se-ndeamnă/ Nici îi este toamna toamnă,/ Nici e vară vara lui/ Şi-i străin în ţara lui.// De la Turnu-n Dorohoi/ Curg duşmanii în puhoi/ Şi se-aşează pe la noi;/ Şi cum vin cu drum de fier,/ Toate cântecele pier,/ Zboară păsările toate/ De neagra străinătate./ Numai umbra spinului/ La uşa creştinului./ Îşi dezbracă ţara sânul,/ Codru frate cu românul/ De săcure se tot pleacă/ Şi izvoarele îi seacă/ Sărac în ţară săracă!// Cine-au îndrăgit străinii/ Mânca-i-ar inima câinii,/ Mânca-i-ar casa pustia/ Şi neamul nemernicia!// Ştefane, Măria Ta,/ Tu la Putna nu mai sta,/ Las-Arhimandritului/ Toată grija schitului,/ Lasă grija sfinţilor,/ În sama părinţilor,/ Clopotele să se tragă/ Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,/ Doar s-a-ndura Dumnezeu/ Ca să-ţi mântui neamul tău!// Tu te-nalţă din mormânt/ Să te-aud din corn sunând/ Şi Moldova adunând!/ De-i suna din corn odată/ Ai s-aduni Moldova toată,/ De-i suna de două ori/ Îţi vin codrii-n ajutor,/ De-i suna a treia oară/ Toţi duşmanii ori să piară,/ Din hotară în hotară/ Îndrăgi-i-ar ciorile/ Şi spânzurătorile!// (Mihai Eminescu, Pagini Alese, Ed. Regis, Bucureşti, p. 173)

 

Într-o pagină din amintirile sale, scriitorul Alexandru Hodoş unul din apropiaţii poetului Octavian Goga, povesteşte: „Era spre sfârşitul unei zile de vară (1937) în casa albă de la Ciucea a lui Octavian Goga. Prin ferestrele deschise se auzea murmurul Crişului, şoptind pădurii povestea lui milenară. Mâna gazdei a întors butonul cutiei de sunete vrăjite şi în odaia de lucru a meşterului a răsunat glasul adânc al lui George Folescu. Un haiduc al câmpiei româneşti de altă dată îşi cânta aleanul lui de pribegie: „Îngheţată-i Dunărea… Nu ştiu un alt artist al nostru, a spus Octavian Goga după ce se făcu tăcere, care să de-a viaţă cu atâta putere evocatoare, baladei populare munteneşti. Mă gândesc la cântecele Transilvaniei şi îmi pare rău că George Folescu nu s-a născut undeva pe Mureş sau pe Târnave. Avea argint în glas Traian Grozăvescu, dar n-a venit de la Lugoj cu vreo melodie bănăţeană. Radames nu cânta doine. Mereu aştep să se ivească un rapsod popular al Transilvaniei. Nu l-am întâlnit încă.

 

A sosit vremea şi acum este! am răspuns glumind meşterului. Acest rapsod există, dar nu-i un cântăreţ, ci o cântăreaţă. O cheamă Maria Tănase. Nu vocalizează după note şi n-a studiat la Conservator pe Amneris; dar a cutreierat toate ţinuturile ţării, de sub poalele Ceahlăului până în Munţii Apuseni şi şi-a cules melodiile de-a dreptul de la izvorul lor. Apă limpede într-un pocal de cristal! Duioşie, umor, tristeţe, voie-bună, toată poezia sufletului popular vibrează în glasul ei cald şi pătrunzător. Nu-i o interpretă a cântecului; e cântecul însuşi! Aş dori s-o ascultaţi într-o zi… Câteva seri mai târziu, am auzit la radio, împreună, o suită de cântece populare din repertoriul Mariei Tănase. Ca şi cum ar fi ghicit că o ascultă poetul „Oltului”, Maria Tănase alesese cântece din Transilvania: „Nici acela nu-i ficior…”; „Oraţia de nuntă”, „Pe Mureş şi pe Târnave” ş.a.”

 

Octavian Goga a fost cucerit de la început. I-a plăcut vocea plină de culoare, frazarea inteligentă, sinceritatea simţirii, dar i-a surprins mai ales stilul autentic al cântecului popular, proaspăt şi nealterat, ca un fruct cules de-a dreptul de pe ramura lui. „Strigă în horă ca un flăcău din Ţara Oaşului, mi-a şoptit la ureche. E, într-adevăr uimitoare! Transilvăneancă? m-a întrebat. Nu, i-am răspuns râzând. E dintr-o mahala a Bucureştilor. E la ea acasă în toată ţara, ca orice artist adevărat. Mi-ar face plăcere s-o privesc cântând…” (Petre Ghiaţă/ Clery Sachelarie, Maria Tănase şi Cântecul Românesc. Ed. Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R. S. R., 1965, p.56)

 

Aşa cum Oltul îşi adună afluenţii, fii şi nepoţi, ca un Păstor grijuliu turmele sale, mânându-i spre Dunărea albastră, învolburând Marea cea mare, cu răzvrătirea neatârnării, aşa cântecul Mariei şi-a adunat mlădiţele mângâind cerul şi-nseninând pământul. Vremea iscusiţilor Conducători ai Neamului a înfrăţit în clipa milostivă durerile cu bucuria, dimineaţa cu nunta, visurile cu curcubeiele, lacrimile cu fecioarele, dorul cu jalea, legea cu sărbătorile, azurul cu poveştile, rugile sacre cu răzvrătirile sfinte, codrii cu feciorii, apele cu cântecele lor, Oltul cu Nistrul, Mureşul cu Cerna, Crişul cu Jiul, Târnavele cu Prutul, Argeşul cu Siretul, Ialomiţa cu Bistriţa, Dunărea cu Marea, Glia cu Crucea, Răstignirea cu Învierea, Jertfa cu mântuirea:

 

„Mult iscusita vremii slovă/ Nu spune clipa milostivă/ ce ne-a-nfrăţit pe veci necazul/ şi veselia deopotrivă… Mărită fie dimineaţa/ Ce-a săvârşit a noastră nuntă,/ Bătrâne Olt!- cu buza arsă/ Îţi sărutăm unda căruntă.// În cetăţuia ta de apă/ Dorm cântecele noastre toate/ Şi fierbe tăinuita jale/ A visurilor sfărâmate./ Tu împleteşti în curcubeie/ Comoara lacrimilor noastre,/ Şi cel mai scump nisip tu-l duci/ În vadul Dunării albastre.// La sânul tău vin în amurguri,/ Sfioase fetele fecioare,/ Şi dimineaţa vin neveste/ Cu şorţul prins în cingătoare/ Şi vin păstori cu glugă albă,/ Din fluier povestindu-şi dorul/ Şi câte cântece şi lacrimi/ Nu duce valul, călătorul…/ Drumeţ, bătut de gânduri multe,/ Ne laşi atât de greu pe noi,/ Îmbrăţişându-ne câmpia,/ Te uiţi adesea înapoi./ Aşa domol te poartă firea,/ Căci duce unda-ţi gânditoare:/ Durerea unui neam ce-aşteaptă/ De mult o dreaptă sărbătoare.// Demult, în vremi mai mari la suflet/ Erai şi tu haiduc, moşnege,/ Când domni vicleni jurau pe spadă/ Să sfarme sfânta noastră lege;/ Tu, frate plânsetelor noastre/ Şi răzvrătirii noastre frate,/ Urlai ţărilor amarul /Mâniei tale-nfricoşate.// Cum tresăreau încremenite,/ În jocurile lor buiestre,/ Oştiri cu coifuri de aramă/ Şi roibi cu aur pe căpestre/ Când la strângerea ta de tată/ Grăbeau din codri la poiene,/ Strângând săcuri la subţioară,/ Feciorii mândrei Cosânzene.// Zdrobită-n praf, murea arama,/ Şi codrul chiotea, viteazul;/ Iar tu, frăţine, mare meşter,/ Biruitor frângeai zăgazul/ Şi-nbujorându-te la faţă,/ Treceai prin văile afunde,/ Înconvoindu-ţi îndărătnic/ Măreţul tău grumaz de unde.// Slăvite fărmituri a vremii,/ De mult v-am îngropat văleatul…/ Neputincios pari şi tu astăzi/ Te-a-ncins cu lanţuri împăratul/ Ca unda ta strivită, gemem/ Şi noi, tovarăşii tăi buni,/ Dar de ne-om prăbuşi cu toţii,/ Tu, Oltule, să ne răzbuni!// Să verşi păgân potop de apă/ Pe şesul holdelor de aur; /Să piară glia care poartă/ Înstrăinatul nost’ tezaur;/ Ţărâna trupurilor noastre/ S-o scurmi de unde ne îngroapă/ Şi să-ţi aduni apele toate/ Să ne mutăm în altă ţară!//  (Octavian Goga, Poezii/Publicistică. Editura Floarea Darurilor, Bucureşti, 2002, p. 22)

 

În arta populară se aprinde, ca în Icoană, sufletul Neamului cu toată  bogăţia sa sufletească şi veşnică. Numai în arta lui irumpe din străfunduri milenare seninătatea sa de geniu. Folclorul este sufletul acestui Neam ales, care-i pulsează în inimă dreapta credinţă. Împreună, folclorul şi credinţa străbună se răsfrâng integral în toată complexitatea trăirii Dorului şi a Ortodoxiei. În fiecare stih, în fiecare psalm, în fiecare strună de vioară, în fiecare suspin de fluier, în fiecare joc, în fiecare chimir, în fiecare Iie, în fiecare ştergar, în fiecare scoarţă, în fiecare catrinţă, în fiecare chilim, în fiecare mărgea, în fiecare maramă se află sufletul câte unui român, hotărât să rămână peste veacuri. Toate acestea transpuse în plan istoric, viu, capătă dimensiunea spirituală a demnităţii şi continuităţii, primenind sinteza tuturor răzvrătirilor sfinte. În vers sau viers, în rugă ori poezie, în cântec şi dans sau strigătură se împleteşte întreaga suflare şi mărturisire a sufletului creştin. Arta populară este mărturisirea publică, permanentă şi colectivă a Neamului nostru întreg.

 

Ciudat duhovnic,-această artă populară! mărturiseşte Patriarhul pătimirii noastre, poetul Radu Gyr. Ea primeşte spovedania unui neam întreg, în tot ce spovedania cuprinde mai curat şi mai adânc ca trăire internă, şi primind-o, o împleteşte cu argint, o topeşte în flăcări mari de curcubeu, şi o aruncă apoi în lume ca pe o pasăre măiastră, ieşită golaşe dintr-un fund de suflet şi suflată cu azur şi pene de foc de către buzele cereşti ale Artei. O, dacă aţi şti câte bogăţii rupe dintr-un suflet, cât zbucium, cât vis, cât fior sau cât uriaş cântec interior, stau concentrate, ascunse, sintetizate, într-un singur chenar de chilim românesc, în singura unduire a liniei unei anfore, într-un singur stih de doină legănată, în singura înflorire a troiţelor noastre, pe drum prăfuit de ţară!…

„Cine ştie dacă nu chiar acesta fusese şi intenţia olarului popular: să cânte în lut îmbrăţişarea îndrăgostitului şi s-o dăruiască lumii, ascunsă în rotunjimea, aproape umană, a unui braţ de urcior… Cine ştie câte taine nu îngroapă mâinile meşterului anonim în smălţuirea unei guri de oală, a unui stih pribeag, ori în zugrăvirea ochilor unei vechi icoane pe zidurile bisericilor rurale… Dar nu numai sufletul fiecărui meşter popular, luat în parte, îşi cântă adâncurile în frântura de artă pe care o migăleşte, ci umbre şi luminişuri din sufletul unui neam întreg irump în misterul artei naţionale, o colorează, îi suflă duh, o învieţuiesc, imprimându-i totodată, un specific etnic şi altul spiritual. Să luăm, de pildă, sufletul oltenesc în arta populară. Veacurile l-au răsfrânt, lumină şi vis, în scoarţe şi chilimuri, i-au unduit neliniştile în doină, l-au izbucnit în vechea arhitectură, l-au înălţat pe la răspântii, în braţele de rugă ale troiţelor.  Peceţile lui în arta populară sunt: volbură şi visătorie, năvală şi alean, vigoare şi tângă, freamăt şi leneşe melancolie, îngândurare şi răzvrătire… Clătinând azururi între izbucnirea ca o spinare de mistreţ şi cântecul limpede cu tristeţi domoale, acest specific sufletesc sudează, într-o valoare nouă,-de conţinut intern şi de relief-într-un inedit plin de încântare, luminişurile cu sobrietatea, energiile dinamice cu dorul şi visul, elanul cu melancoliile, decorativul cu substanţa spirituală. Acest specific sufletesc oltean, luat însă pe plan istoric, a avut o minunată sinteză în răscoala lui Tudor. Pandurii n-au fost numai o răzvrătire şi o dinamică, ci şi un freamăt de largă poezie. O sinteză de eroică şi vis. Un cântec şi o vitejie. La fel, în romantica Jianului şi a haiducilor olteni…Pe plan estetic, cea mai măiastră sinteză a specificului sufletesc oltean e Doina. Doina de pe Olt sau de pe Jiu. (Revista „Gândirea”, Anul XVII, nr. 4, Aprilie 1938)

 

Şi cine a doinit atât de cutremurător și de neînţeles de sensibil, fiind suflet în sufletul Neamului său, altcineva decât Maria Tănase?! Genialul şi inegalabilul poet Radu Gyr a tors din fiinţa sa fascinantă şi prigonită, din fiinţa sa poetică şi mărturisitoare, din fiinţa plină de iubire şi suferinţă şi un şirag de nestemate Balade. O parte închinate României, Loviştei, Bucegilor, Maramureşului, Basarabiei, Dobrogei, Dacului, Voievozilor Dragoş, Ţepeş, Ştefan, Basarab I, Ioan Vodă, Tudor, alta mănăstirilor Arnota,Tismana, Cozia, Frăsinei, dintr-un lemn, Sfântului Gheorghe,  marilor boieri Eminescu şi Bălcescu, dar Doina pandurului Gheorghe şi a răzeşului Ion este admirabilă, fără egal:

 

„Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,/ Nu pentru pătule, nu pentru pogoane,/ Ci pentru văzduhul tău liber de mâine/ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!// Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,/ Pentru cântecul tău, ţintuit în piroane,/ Pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,/ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!// Nu pentru mânia scrâşnită-n măsele,/ Ci ca să aduni chiuind pe tăpşane/ O claie de zări şi-o căciulă de stele,/ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!// Aşa ca să bei libertatea din ciuturi/ Şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane/ Şi zarzării ei peste tine să-i scuturi,/ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!// Şi ca să-ţi pui tot sărutul fierbinte/ Pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,/ Peste toate ce slobode-ţi ies înainte,/ Ridică-te Gheorghe, ridică-te, Ioane!// Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii,/ Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane,/ Sus pe lumina din urmă-a furtunii,/ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!// (Radu Gyr, Anotimpul Umbrelor, Ed. Vremea, Bucureşti, 1993, p.6)

 

O altă lămurire binecuvântată a graiului, care s-a împlântat ca un hrisov ceresc pe blazonul veşniciei Neamului daco-român a fost /este şi poetul Şesurilor natale din Ţara de peste veac: Nichifor Crainic. Liturghia creaţiei lirice în care s-a intonat psalmodic viaţa ilustrului poet, teolog, eseist, filosof şi tenace român mărturisitor al dreptei credinţe străbune, Nichifor Crainic, a cădit în Sânul neamului ecouri de har, muzică şi lumină. În melodia ritmului primăvăratec profunzimea ideilor sale s-a înveşmântat în frumuseţea versurilor pline de dor, de trăire şi de sublimă splendoare. Zămislit în destinul Doinelor strămoşeşti, punctele cardinale ale religiozităţii ţărăneşti i-au fost ursitoarele care i-au nălbit gândirea, odrăslindu-i soarta misionară în fiorul divinei chemări şi al sfintei asumări hristice.

„Spre
glorioasa-mi obârşie/ Cobor adânc din eu în eu,/ Sub mii şi mii de ani mă-mbie/ Din fundul vremii chipul meu…/ În doina dulce-a mamei Dochii/ Alunec din părinţi în prunci/ şi deschizând pe lume ochii,/ În cel de azi sunt cel de-atunci…// Ca soarele ce se răsfrânge/ În valul apei înmiit, în milioanele de-un sânge/ Sunt eu pe veci întipărit…//   Pământul sfânt până-n hotare/ Prundit e cu strămoşii mei,/ Cucernic ridicând altare/ Pilaştrii bolţilor sunt ei…./ De mii şi mii de ani încoace/ Mă-nvârtoşez în cei ce vin/ Ca singur eu să pun soroace/ Înconvoiatului destin./ Când uneori mă-ncearcă plânsu-mi/ De cât amar am cunoscut,/ Mă-mbrăţişez pe mine însumi/ Cel încă-n vreme nenăscut./ Tresaltă-n mine milioane/ Cu viitoru-n ei răsfrânt/ Şi-n iureşul eternei goane/ Cum sunt ce-am fost voi fi ce sînt.//
(Nichifor Crainic- Eu)

 

Maria, cea care renăscea şi pe marile scene ale lumii dar și în pridvorul țăranului strămutat în mahala, a trăit inegalabil și total aceeași metaforă a poetului: „Tresaltă-n mine milioane/ Cu viitoru-n ei răsfrânt/ Şi-n iureşul eternei goane/ Cum sunt ce-am fost voi fi ce sînt.”

 

Sunt mulţi „cutezători calici”, astăzi, ca şi ieri, unii zice-se chiar rapsozi ca Leşe, care se pot ridica la înălţimea, lumina, demnitatea, trăirea, jertfa, muzica, versul, bucuria împlinirii şi dăruirii complete Neamului şi lui Dumnezeu întru veşnicie doar atunci când se privesc pe sine în oglindă! Maria, Măiastra din Carpaţi, îşi are locul pe veşnicie în sufletul Neamului său şi în istoria cea adevărată a cântecului românesc, fapt ce nu a depins niciodată de părerea celor ce, încercând să urce artistic, reuşesc să coboare ca oameni, neputinţa fiind uneori  greu de învins!

 

(sfârşitul primei părţi)

———————————————–

Gheorghe Constantin NISTOROIU

Brusturi-Neamţ

31 Noiembrie 2013    

30 de ani de existență!

Posted by Gabriela Petcu On January - 11 - 2014

Atlanta2Foto: Corul tineretului de la First Romanian Baptist Church din Atlanta, condus de dirijorul Ariel Cocian în  ajunul Crăciunului

 

Radu Oprea

 

Biserica Baptistă din Atlanta sărbătorește anul acesta 30 de ani de existență!

 

Atlanta este capitala și cel mai populat oraș al statului american Georgia, respectiv centrul urban al celei de a noua aglomerări urbane din Statele Unite. Conform datelor recensământului din anul 2012, orașul Atlanta avea o populație de 443.775 de locuitori, în timp ce populația zonei  metropolitane era de 5,5 milioane de locuitori.

Situat în partea de sud-est a Statelor Unite, Atlanta beneficiază de un climat blând, de tip mediteranean, deseori iarna fără zăpadă, iar vara cu temperaturi ridicate asociate cu un nivel de umiditate ridicat. În timpul anilor ’80, pe fundalul unui fenomen ridicat de  emigrație și imigrație, metropola Atlanta a cunoscut un boom economic semnificativ, devenind al 15-lea oraș al lumii în materie de putere economică, aici fiind sediul central al mai multor companii de renume mondial, printre cele mai renumite fiind Coca-Cola și CNN Television. Fiind o zonă cu multiple posibilități economice, în special în domeniul construcțiilor, Atlanta a constituit un pol de atracție pentru foarte mulți români  veniți în America, sau pentru cei stabiliți deja în alte parți ale Statelor Unite. Așa cum este specific fenomenului de emigrație, biserica a jucat un rol important în procesul de acomodare, dar și ]n cel de manifestare și păstrare a identității românești.

Una dintre cele mai notabile comunități din metropolă este Biserica Baptistă Nr.1. Despre First Romanian Baptist Church (FRBC) din Atlanta (www.frbcatlanta.org) se poate spune cu certitudine că a fost și este în continuare o referință semnificativă în istoria multor români creștini evanghelici și nu numai. Actul de naștere al acestei biserici poate fi considerat în prima duminică a lunii noiembrie 1984, când s-a desfășurat primul serviciu divin. Iată ce este consemnat în istoria acestei biserici: „În anul 1982, frații Otniel Șimonca, Teofil (Titi)  și Cristi Cocian (din Chicago) au făcut o călătorie specială pentru cercetarea oportunităților pe care Atlanta le-ar oferi unei misiuni românești. Entuziasm, planuri, visuri, discuții până după miezul nopții au fost rezultatul primelor concluzii. Toate acestea au fost însoțite de rugăciuni…”. Primul pas concret în direcția acestei viziuni a fost făcut în martie 1984 de către familia Otniel și Daniela Șimonca, care s-au mutat din Chicago la Atlanta. În primele zile ale lunii noiembrie, familiei Șimonca i s-au alăturat și alte familii: Marțian și Florica Cocian, Cristian și Anca Cocian, surorile Lidia și Ana Lazăr, fratele Brătescu, toți din Chicago, frații Doru și Gabriel Nicoară din North Carolina precum și familia Florin și Rozalia Florincescu venită direct din România. Astfel, în prima duminică a lunii noiembrie 1984, în Atlanta s-a desfășurat prima adunare a bisericii baptiste române. Persoanele menționate mai sus au fost primii membri ai bisericii nou formate, fratele Cocian Marțian fiind primul pastor fondator al acestei biserici.

Încă de la început s-a simțit prezența lui Dumnezeu în călăuzirea și ocrotirea acestei lucrări. Oportunitățile binecuvântate care au urmat în dezvoltarea pe multiple planuri a tinerei comunități creștine românești din Atlanta, constituie o  mărturie cât se poate de elocventă. Istoria bisericii consemnează: „Încă de la început, grupului de români i s-a deschis ușa la Biserica First Baptist Church of Atlanta, păstorită de Charles Stanley; Capela bisericii, de o frumusețe și eleganță neobișnuită, a fost pusă la dispoziția românilor. Acest lucru a avut un efect pozitiv, încurajator asupra micului grup, care la început se aduna într-o parte a capelei, pe două, trei bănci”. În  timpul care a urmat, numărul membrilor a crescut într-o asemenea măsură, încât după aproximativ doi ani, capela a devenit neîncăpătoare. Având în vedere cerințele tot mai mari în continuarea activității în toate planurile, la cererea întregii comunități, în luna august 1985, fratele Titi Cocian, fost pastor la biserica Bethleem din Chicago, împreună cu familia, s-a mutat în Atlanta. În scurt timp a fost ales al doilea pastor al bisericii.

Având în vedere faptul că majoritatea românilor s-au stabilit cu precădere în suburbiile din nord-est ale Atlantei (Norcross și Lawrenceville), biserica și-a găsit o locație mai adecvată, serviciile desfășurându-se în incinta clădirii bisericii americane First Baptist Church of Norcross. A fost un popas provizoriu, pentru că la scurt timp biserica și-a cumpărat propriul local pe Winters Chapel Road. În luna octombrie a anului 2002, acest local a fost vândut unei școli creștine  japoneze,  la un preț neașteptat de bun, astfel că în scurt timp s-a reușit cumpărarea unei clădiri corespunzătoare cerințelor actuale ale comunității. Istoria bisericii consemnează despre acest eveniment: „La sfârșitul anului 2005, Dumnezeu ne-a călăuzit spre cumpărarea unei alte biserici, biserica de pe Lawrenceville-Suwanee Road în Lawrenceville, în care suntem și în prezent. Clădirea aceasta este situată strategic într-o poziție deosebită, aproape de două expresuri care leagă nordul de sud și două artere principale ce leagă estul de vest. Mai importantă decât așezarea clădirii este funcționalitatea ei. Membrii bisericii se bucură de cele mai bune condiții pentru închinare, studio biblic, părtășii frățești și alte activități în sanctuar, săli de clasă, bibliotecă, bucătărie și sală de mese/gimnastică. Este o proprietate minunată, așezată pe o suprafață de teren de 12 acri”.

Actualmente, First Romanian Baptist Church din Atlanta este păstorită de frații Titi și Cristi Cocian și constituie cea mai mare comunitate baptistă română din SUA, numărul membrilor fiind în jurul cifrei de 400. Activitatea comunității este remarcabilă, formațiile bisericii (cor, fanfară, orchestră, tineret ) implicându-se activ în programele săptămânale de laudă și închinare, aduse lui Dumnezeu. De asemenea FRBC Atlanta se implică activ în activitatea Asociației Baptiste Române din Statele Unite și Canada. Pastorul senior al bisericii, Titi Cocian, a deținut timp de peste 20 de ani funcții în comitetul executiv al Asociației. În toți acești ani biserica a sprijinit activitatea Asociației atât prin participare, cât și financiar. În istoria bisericii se poate citi de asemenea despre oamenii deosebiți care au vizitat și predicat în această biserică: „De-a lungul anilor biserica noastră a fost vizitată de pastori remarcabili: Dr.Charles Stanley, Andy Stanley, Rick Amato, Harry Dent Richard Wurmbrand, Iosif Ton, Alexa Popovici, Valentin Popovici, Vasile Taloș,Vasile Talpoș, Cristian Barbosu, Paul Negruț, Petrică Dugulescu  și de asemenea de oameni deosebiți: scriitorul Ioan Alexandru, solista Mihaela Oancea și Mitropolitul Petru al Moldovei”. De asemenea fratele Pitt Popovici, venit de la Los Angeles, a făcut parte din FRBC până la înființarea celei de a doua biserici baptiste, în Gwinett. Biserica din Atlanta a avut un rol primordial în formarea și sprijinirea altor biserici precum cele din Hickory (NC), Nashville (TN), Jacksonville (FL) și Greenville (SC).

În prima duminică a lunii noiembrie 2014, FIRST ROMANIAN BAPTIST CHURCH din Atlanta își va aniversa 30 de ani de existență. Cu siguranță va fi o sărbătoare de  bucurie dar și de laudă și mulțumire, închinată lui Dumnezeu. În toți acești ani călăuzirea și ocrotirea primită din partea lui Dumnezeu a fost simțită și experimentată de întreaga comunitate în ansamblu. Exclamația psalmistului David (Psalm 117:1-2) poate constitui desigur una din motivațiile acestei deosebite bucurii: „Lăudați pe Domnul, toate neamurile, lăudați-L, toate popoarele! Căci mare este bunătatea Lui față de noi, și credincioșia Lui tine în veci! Lăudați pe Domnul!”.

 

Radu Oprea

Phoenix, Arizona

 

 

UN PUTERNIC AVANPOST AL UZPR LA TÂRGU MUREŞ

Posted by Gabriela Petcu On January - 8 - 2014

UZPR-SIGLA-wb

     George ROCA prezintă:

La Târgu-Mureş, în zilele de 27-28 decembrie 2013, a avut loc una dintre cele mai consistente „îmbogăţiri” ale Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, prilejuită de cea de-a patra ediţie a Colocviilor Cuvântul liber – „Punţi de Lumină”. Preşedintele UZPR, ge, a înmânat legitimaţii următorilor jurnalişti târgmureşeni: Nicolae Băciuţ, părintele protopop Gheorghe Şincan, Răzvan Ducan, pr. Costel Neacşu, Vasile Victor Luca, Maria Alexandra Florea, Ioana Flavia Florea, Carmen Mihăescu, Nicolae Dan Cetină. Aceştia s-au adăugat „veteranilor” Mariana Cristescu (amfitrioana şi iniţiatoarea „Punţilor”), Lazăr Lădariu (redactorul-şef al cotidianului „Cuvântul Liber”), precum şi mai noului venit Nicolae Balint.

 

Tot în echipa (deja filială) Târgu-Mureş au intrat, cu această ocazie (la iniţiativa Marianei Cristescu), generalul Mircea Chelaru, fiul acestuia, jurnalistul sportiv Iulian Cătălin Chelaru, precum şi Maria Gheorghiu. Care nu este doar o reputată cantautoare, ci şi realizator de emisiuni la Radio România şi realizator Tv. Astfel, filiala Târgu-Mureş a UZPR devine cea mai puternică din Transilvania (şi a doua din România, după Bucureşti), atât prin număr, cât şi prin calitatea profesional-identitară a membrilor. În plus, Mariana Cristescu, în continuarea ideii de „Punţi de lumină” şi în spiritul consolidării românismului în Transilvania, a „recrutat”, în echipa sa, ziarişti din afara judeţului Mureş (Maria Gheorghiu, Mircea Chelaru, Iulian Cătălin Chelaru), aceştia făcând parte din filiala UZPR din Târgu-Mureş. Mariana Cristescu şi-a propus să extindă reţeaua filialei şi în afara ţării.

 

Cea de-a patra ediţie a Colocviilor Cuvântul liber – „Punţi de Lumină” a avut următorul program cultural:

  • ÎN PRIMA ZI (27      decembrie): prezentarea succintă a istoricului colocviilor (Mariana      Cristescu), scurt istoric al ASTREI şi semnalarea, de către Lazăr Lădariu,      a aniversării a 25 de ani de existenţă a cotidianului „Cuvântul liber”,      precum şi a apariţiei cărţii sale „Memorii – File de jurnal – Alocuţiuni      parlamentare – Confesiuni” (Editura NICO), un miniconcert folk al duetului      Enea şi Smaranda German din Reghin, vernisajul expoziţiei de icoane a      pictorului Marcel Naste, prezentarea volumului „Când ţânţarul devine      armăsar” al părintelui protopop Gheorghe Nicolae Şincan, prezentarea, de      către Mariana Cristescu şi colonelul Ion Petrescu, a cărţii „România      moluscă” a generalului Mircea Chelaru (Mariana Cristescu este, de altfel, şi      autoarea volumului „Generalul Mircea Chelaru” din seria „Destine      contemporane”), prezentarea cărţii „Oamenii monumentelor” şi a      trailer-ului filmului cu acelaşi nume, de către av. Nicolae Dan Cetină      (traducătorul cărţii), prelegerea „Eminescu, critic teatral” (Zeno Fodor),      precum şi lansarea cărţii „ACEŞTI NETRBNICI CARE NE CONDUC – Interviu cu      Mihai Eminescu”, piesă de teatru scrisă de Miron Manega şi apărută la      Editura NICO din Târgu- Mureş. Nicolae Băciuţ şi Miron Manega au      improvizat o punere în scenă, sub formă de teatru-lectură, a unui fragment      din această carte.

 

  • ÎN ZIUA A DOUA (28      decembrie): demonstraţie sportivă a fraţilor Andrei şi Tudor Coco, de la      Clubul  „Tornado” Târgu-Mureş (campioni taekwondo), lansarea revistei      „KINECO” a Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii      Ecologice din Bucureşti, tipărită la Târgu-Mureş, la editura Nico      (prezentată de Miron Manega, redactorul-şef), dizertaţiile despre      kinetoterapie ale prof. univ. dr. Voica Foişoreanu Guga şi prof. dr.      Kinetoterapie Denisa Popovici, lansarea volumului de „Interviuri sportive”      de Iulian Cătălin Chelaru, a volumelor de versuri „Intarsie pe suflet”      (Petre Curticăpean) şi „Trăind pur şi simplu” (Mircea Chelaru Adrian),      prelegerea „Acţiuni de influenţă, propagandă şi spionaj maghiar îndreptate      împotriva României, din perspectiva a trei specialişti din domeniul      intelligence: Larry Watts, Gl. (r.- S.R.I.) Aurel I. Rogojan şi Gl. (r. –      M.Ap.N.) Stan Petrescu” (Nicolae Balint), raportul sentimental al lui      Nicolae Băciuţ despre activitatea Editurii NICO şi a cărţilor apărute      aici, precum şi despre activitatea revistei „Vatra Veche” pe care o      coordonează, un alt discurs, al prof.univ.dr. Cornel Sigmirean, despre cărţile      apărute şi lansate la ediţia a patra a „Punţilor de Lumină”, comunicarea      colonelului Ion Petrescu intitulată „Comunitatea euro-atlantică, după      Vilnius”, prelegerea „Introducere în EMINESCIENTICĂ”, a generalului Mircea      Chelaru, şi concertul Mariei Gheorghiu, cu fragmente din proiectul ei scenic      „Sub Zodia Mariei” (concept, scenariu şi texte, Miron Manega).

 

A existat şi un moment special, în care preşedintele UZPR, Doru Dinu Glăvan, a ţinut un discurs despre Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România (direcţii şi perspective) şi a înmânat legitimaţiile noilor membri UZPR.

Cea de-a patra ediţie a Colocviilor „Punţi de Lumină” a confirmat, şi prin densitatea programului, forţa celei mai tinere şi mai dinamice filiale a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România.

 

Efectul „Punţilor de Lumină” asupra culturii şi presei

 

Cotidianul CUVÂNTUL LIBER, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR), Despărţământul Judeţean Mureş al Astrei, Revista „Vatra Veche” au organizat, în zilele de 27 şi 28 decembrie 2013, ediţia a IV-a a colocviilor Punți de Lumină – „Cuvântul liber”. O viziune inedită asupra unei lumi care este una a complementarităţilor necesare, multinaţionale, nicidecum a unor foste cetăţi imperiale, apărate de săbii medievale…

 

În sala „Tonitza”, a hotelului Continental, din Târgu-Mureş, invitaţii la colocviul menţionat au avut parte de ore succesive de reflecţie la condiţia umană, de ieri şi de azi, dar mai ales la cea naţională, din prezent şi de mâine.

 

Doamna de Fier a reuniunii, energica publicistă Mariana Cristescu, a reuşit transformarea unui eveniment aparent previzibil, într-unul în care s-a ales bobul de neghină, iluzia de certitudine, convingerea fermă de palida afirmare a unor convingeri puerile, fără viitor.

 

Partenerul de proiect al distinsei domniţe, tocmai nominalizate, a fost şi rămâne uluitorul personaj Lazăr Lădariu, care conduce redacţia cotidianului mureşean „Cuvântul liber”, cel legitimat de aniversarea anunţată, a unui sfert de veac, de existenţă liberă, în România postdecembristă.

 

Un ziar cu un tiraj comparabil cu cel al ediţiei tipărite a ziarului „Adevărul”. Dar care, în Târgu-Mureş, aşa cum am constatat personal, după un periplu pe la mai multe chioşcuri, din eleganta urbe, după ora 11.00 nu mai poate fi găsit şi cumpărat, timp în care alte publicaţii pot fi, şi a doua zi, la aceleaşi standuri de difuzare a presei editate în limbile română şi maghiară.

 

———————————–

George Roca

Rexlibris Media Group

Sydney, Australia

3 ianuarie 2014

2014…UNDE MĂ AFLU EU!?

Posted by Gabriela Petcu On January - 8 - 2014

JANIK-L-GabrielaLigia-Gabriela JANIK

 

La intrarea în anul acesta care este nou pentru mine, e nou şi  pentru tine, mă adâncesc în tăcerea nopţii pentru a medita la anul care abia trecuse, la evenimentele ce au avut loc pe scara mondială dar mai ales meditând la evenimentele din viaţa mea personală.

 

Ştii că nu te poţi ruga pentru trezirea spirituală până nu-i ierţi celuilalt totul pe deplin? – Atunci vei vedea ce fiinţă mică şi neînsemnată sunt eu în infinitul acesta al lumii. Între naştere şi moartea mea îmi este îngăduit să fiu pentru un scurt timp pe acest pământ, şi dupa aceea mă îmbrătişează veşnicia.

 

Dar…  unde mă aflu eu?

 

Mă aflu pe un pământ blestemat iar deasupra mea este cerul infinit din care ar putea să izbucnească oricând o  mare furtună pe care să naufragieze corabia vieţii mele.

 

Şi – unde mă aflu?

 

Mă aflu într-o lume în care stăpânesc şi mişună demonii, într-o lume în care există mereu războaie şi vărsări de sânge. Într-o lume în care domneşte desnădejdea, brutalitatea şi frica. Unde în multe părţi ale pământului oamenii mor de foame şi în care bombele atomice şi cu hidrogen urmează să asigure pacea lumii.

 

Unde ma aflu eu?

 

Mă aflu într-o lume pe care Dumnezeu a iubit-o atât de mult încât Şi-a dat pe singurul Său Fiu să fie dat în mâna  morţii ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă Viaţa Veşnică. (Ioan 3:16)

 

Şi trăiesc pe un pământ pe care El va veni, El care a făgăduit: ” Iată, Eu fac toate lucrurile noi”, (Ap. 21:5) atunci când Slava lui Dumnezeu v-a acoperi acest pământ.

 

Dar astăzi, da, astăzi, unde mă aflu?

 

Eu mă aflu în Hristos, iar sub mine se află bratele sale veşnice, pentru că El este VEŞNICIA.

 

Dacă te găseşti în Hristos, atunci veşnicia se află în sufletul tău. Asigură-te că te afli  şi tu  în aceleaşi braţe sfinte care cuprinde întreaga veşnicie pentru tine. Pentru mine, pentru tine, s-a coborat din cerul sfânt ca să pună în noi găndul veşniciei Sale.

 

Aşa că meditând la aceste gânduri mă plec cu pioşenie în faţa măreţiei lui Hristos pentru că într-o lume de zbucium şi nevoi, războaie şi dureri, El a coborât întregul Cer pentru mine. De aceea să-I multumesc mă simt datoare şi chiar veşnicia întreagă tot nu mi-ar fi deajuns să-mi arăt recunoştinţa pentru ceea ce a facut Isus pentru mine.”

 

La intrarea în anul acesta, va doresc tuturor pace, bună înţelegere, împliniri şi sănătate.

 

La mulţi ani şi Dumnezeu să vă binecuvinteze în noul an!

——————————–

Ligia-Gabriela JANIK

Aldingen, Germania

1 ianuarie 2014

 

FUEGO FACE SENZAŢIE ÎN ISRAEL LA „ROMANIADA”

Posted by Gabriela Petcu On January - 5 - 2014

ROMANIADA-EILAT-2014-wbRodica Elena LUPU

Este vremea în care artiştii, după o perioadă agitată în luna decembrie, se relaxează acum, încercând să găsească resursele necesare pentru a continua şi pentru a avea inspiraţie. Nu este si cazul lui FUEGO, care găseşte surse pentru a evolua în muncă, în publicul său şi în dragostea pe care acesta i-o oferă de fiecare dată când urcă pe scenă. Astfel, după un turneu epuizant prin toată ţara, în luna decembrie, ce s-a jucat cu casa închisă, după sărbători de iarna petrecute tot pe scenă, artistul a plecat, la începutul unui an ce se preconizează a fi destul de plin pentru el, în Israel, la cea de a IX-a ediţie a festivalului românilor de pretutindeni „ROMANIADA”, ce se desfăşoară în fiecare an în statiunea Eilat, în apropiere de Egipt.

 

Paul Surugiu, împreună cu un grup de artişti valoroşi, prieteni: Mirabela Dauer, Teo Trandafir, Aurelian Temişan, Cristina Stamate, Raoul, Cornelia Catanga şi Aurel Pădureanu, le reamintesc românilor din Israel, prin muzica lor, prin legătura puternică ce o au cu România, ce înseamnă să fii român, romantic, nostalgic, împlinit. Recitalul susţinut de Fuego, în cea de a doua seară a evenimentului, s-a dovedit a fi un succes neaşteptat, toţi cei prezenţi la festival ridicându-se în picioare, aplaudând şi cântând împreună cu el cele mai frumoase refrene ale sale, precum şi piesele lansate în anul ce tocmai s-a incheiat. Un moment inedit l-a reprezentat interpretarea în ebraică a unui cunoscut cântec autohton, lucru apreciat de toţi cei prezenţi, la eveniment participand peste 1000 de persoane.

 

Iată ce precizează FUEGO referitor la „ROMANIADA”:

„Prezenţa mea în Israel, pentru al doilea an consecutiv, în cadrul „Romaniadei” e o onoare. Să ştiu că prin muzica mea, prin cântecele şi vocea mea aduc noţiunea de „acasă” mai aproape de cei pentru care acasă reprezintă de multa vreme o istorie, e o senzaţie inexplicabilă. Pentru noi artiştii e important să ştim că publicul ne apaludă, ne apreciază, ne iubeşte. Dar aici se stabileşte o legătură diferită.

 

Peste tot intâlnesc public deschis, dornic de a primi mesajul meu şi de a asculta, cu inima plină, acordurile pieselor mele, dar în Israel, la românii a căror poveşti de viaţă te cutremură, se potriveşte ca toată starea să fie dublată de respectul pe care ţi-l poartă şi de intensitatea cu care simt cel mai banal cuvânt rostit în limba în care s-au născut, în al cărei leagăn au crescut şi care, într-un fel sau altul, e parte din ei.

 

Mă bucur că în acest an, am fost alături de o echipă minunată, de oameni dragi mie, de adevărate valori ale României noastre mari,  Mirabela Dauer, un monument al muzicii româneşti, o voce şi un timbru inconfundabile, Teo Trandafir, expresia profesionalismului şi a decenţei, a calităţii şi a umorului în televiziune, cea care mi-a fost alături la începutul carierei, acordându-mi încredere şi sprijin, precum şi de colegii mei, Cristina Stamate, Aurelian Temişan, Raoul, Cornelia Catanga, pe care îi respect şi îi apreciez pentru seriozitatea de care dau dovadă în parcursul lor.

 

Şi pentru mine, prezenţa in Israel vine cu amintiri. Ultima vacanţă în care am fost alături de tatăl meu s-a petrecut aici, având şi acum în minte, imaginea chipului său, împlinit pentru ca mă vedea pe mine împlinit, satisfăcut că visul său, cel de a ajunge la Mormântul Sfânt, a ajuns la realitate.

 

Cu nostalgie mă gândesc la el, dar am bucuria că am reuşit, să-i aduc zâmbetul, chiar aici, în leagânul spiritualităţii. Tocmai de asta spun, pentru toţi cei ce aveţi părinţi, sănătoşi, alături de voi, preţuiţi-i, oferiţi-le momente unice, fericiri mărunte, căci atunci când nu vor mai fi, imaginea acestor fericiri vă va insoţi în permanenţă.”

——————————-

Rodica Elena Lupu

Asociaţia Culturală REGAL D’ART

Bucureşti

5 ianuarie 2014

JURNAL DE VACANŢĂ 2013 (5)

Posted by Gabriela Petcu On January - 5 - 2014

RG 4NOV2013 AGeorge ROCA

 

TOT PE DRUM, PE DRUM, PE DRUM, SPRE ŢARA LUI MOŞ CRĂCIUN

Zborul AY 082 al companiei Finnair pleacă în curând de la Terminal One al aeroportului Changi din Singapore. Data: 8 septembrie 2013. Timpul decolării: 23:35. Direcţia: Helsinki!

 

Iată-mă din nou în avion… de data aceasta un aparat Airbus A340-300. Finladenzii  decolează la timp. Fără nicio întârziere. Cred că pilotul are ceas elveţian! Afacerea companiei merge bine. Avionul e plin ochi! Toate scaunele ocupate. Eu mă aşez pe cel care îmi este destinat. D42. Tot pe culoar. Măcar am ieşire directă. Mă mai pot mişca, dezmorţi, din când în când. Mă aşteaptă un drum lung, de 12 ore. E bine să te mişti la fiecare 3-4 ore, să faci câteva exerciţii pentru a pune sângele în mişcare. Altfel poţi să faci DVT, o „tromboză a venelor adânci” (Deep Vein Thrombosis). Sângele se coagulează atunci când nu circula. Fenomenul apare de obicei în venele interioare ale muşchilor din partea de jos a picioarelor. Mai târziu aceste cheaguri se desprind şi pot crea embolii şi blocaje. De obicei cele care ajung la plămâni sunt mortale. Embolism pulmonar! Avertisment şi celor care stau cu orele nemişcaţi în faţa unui ecran de computer! Statisticile medicale spun că un individ dintr-o mie face DVT în fiecare an! Nu toţi mor, desigur! Unii ajung pe masa de operaţie… Atenţie! Nu e o joacă, sau o glumă!

 

Câte ceva despre avionul care mă duce spre Finlanda. Fabricat de compania Airbus, fiecare aparat de zbor este dotat cu tehnologie de vârf. Producătorul, Airbus Industrie, este un consorţiu european, cu sediul la Blagnac, o suburbie a oraşului francez Toulouse. Compania produce mai mult de jumătate din aeronavele comerciale tip jet (cu reacţie) din lume. Are 16 uzine şi hangare de asamblare în 4 ţări europene. 63.000 de angajaţi. Desigur că este mereu într-o acerbă competiţie cu faimoasele companii americane Boeing şi Lockhead Martin. Să nu uităm totuşi, ca cireaşă de pe tort în materie de construcţii de avioane supersonice pentru călători a fost faimosul aparat Concorde (1969-2003), produs de Aérospatiale-BAC Concorde. Un avion… tot european. De fapt cel mai minunat supersonic construit până în zilele noastre. Păcat că a sucombat!

 

Instalat comod într-un fotoliu din clasa economică, îmi trec prin minte cu repeziciune multe din informaţiile pe care citisem pe net despre această minunată fortăreaţa zburătoare în care mă aflam. Avionul A340 se construieşte în 4 variante: A340-200 (Capacitate: 261 de locuri. Independenţă de zbor: 12.400 km); A340-300 (capacitate: 300/440 de locuri. Independenţă de zbor: 13.700 km); A340-500 (capacitate: 282/375 de locuri. Independenţă de zbor: 16.700 km); A340-600 (capacitate: 359/475 locuri. Independenţă de zbor: 14.600 km). Compania aviatică Finnair a fost înfiinţată în 1923. Zboară spre mai mult de 65 de destinaţii din 30 de ţări! Are în dotare 67 de aparate de zbor de mare capacitate. Cu unul din acestea călătoream şi eu pe ruta Singapore-Helsinki. A340-300. Zbor intercontinental, fără escală. Durata: 12 ore. Fusuri orare survolate: 6. Distanţă între cele două puncte de zbor: 9.750 km.

 

Deci, după cum spuneam, avionul era plin ochi! O cohortă de finlandezi de vârsta a treia mă învăluie, mă înconjoară, aşezându-se pe scaunele învecinate. Simpatici, haioşi, îmbrăcaţi fistichiu. Bronzaţi, de fapt arşi de soare! Veseli şi guralivi. Chiar dacă unii erau cu bastoanele la îndemână sau se mişcau în poziţie mai aplecată. Îmi reamintesc de „miracolul” de la Băile Felix, de lângă Oradea, unde invazia bolnavilor din ţările nordice era (o mai fi oare!?) la modă în anii comunismului. Veneau la recuperare,  cu autocarul – în bastoane, cârje, cărucioare – batalioane de oameni bolnavi, care după câteva săptămâni de tratament se reîntorceau acasă pe picioarele lor!!! Vorbesc serios! Mărturie stă „Muzeul instrumentelor de umblat abandonate” de acolo. Posibil ca acum se îndreaptă spre destinaţii mai exotice, cu climă mai caldă, precum Asia de Sud-Est… Tailanda, Indonezia, Malaezia. Via Singapore. Acum se reveneau acasa, pe pămantul „frigurilor veşnice”. Veseli şi bine-dispuşi. Înseamnă că le-a priit al tropice. Foarte guralivi. În finlandeză, desigur! Copii mari! Parcă tot avionul era al lor… Unii încercau sa se aşeze câte doi pe acelaşi loc. Apoi argumente! Halima totală, ce mai! Până la urmă, ajutaţi de ghid şi de personalul de bord, s-au aşezat „cuminţi” la locurile care le erau destinate şi specificate pe talonul de zbor.

 

„Good evening passengers. This is your captain speaking. First I’d like to welcome everyone on Finnair Flight AY 082”. E vocea căpitanului. Ne anunţă că în curând vom decola şi că venit timpul să ne legăm centurile. Se face linişte. Avionul îşi turează motoarele. Peste câteva minute suntem în aer. Un miros de mâncare începe să gâdile papilele olfactive. Posibil ca bucătarii încălzesc bucatele undeva în burta avionului. Miroase apetisant. După o jumătate de oră, sus pe afişajul electronic, se dă semnalul că putem să ne desfacem centurile. Pe culoare apar cărucioare încărcate cu băuturi. Toţi pasagerii stau la locurile lor, în aşteptare. Stewardesele foarte amabile, numai un zâmbet, întreabă în engleză: „Soft drinks, coffee, tea, vines, beer, spirits…” Adică băuturi răcoritoare, cafea, ceai, vin, bere, spirtoase…  Fiecare ce doreşte. Totul gratuit, în afară de alcoolul tare. Aşa este regula pe cursele lor intercontinentale. Lumea comandă în moderaţie, în afară de finlandezi care încep iar chicotelile şi comedia. O dau pe tărie, comandând, aproape fiecare, seturi de sticluţe în miniatură cu vodcă, whisky, gin, rom…

 

Nu peste mult timp apar alte cărucioare, încărcate cu tăviţe cu mâncare acoperite cu folie de aluminiu. Cina. Mâncare caldă, gustoasă, la alegere: „Chicken pasta, or beef curry?” – adică „pui cu paste făinoase” sau „văcuţa cu sos de coriandru”. Am ales puiul. Mă săturasem la Singapore de atâtea mâncăruri asiatice. Lângă mine un un domn cu aspect matusalemic, tot finlandez, cu o barbă de juma’ de metru şi o beretă roşie pe cap, întreabă stewardesa ce meniu se serveşte la business class. „Aperitiv: file de somon afumat, asezonat cu icre roşii, apoi, muşchi de ren la grătar cu sufleu de cartofi şi sos vânătoresc, lăptuci cu vinegretă şi muguri de bambus… iar ca  desert…” îi răspunde automat tânără domniţă, o tailandeză tinerica, frumoasă foc, cu nişte ochii rotunzi şi mari. Veteranul e pus pe şotii! N-o mai lasă să termine, şi exclamă în gura mare în engleză… să audă toată lumea: „Muşchi de ren? Aoleo! Şi cine o să mai tragă sania lui Moş Crăciun?” Complici, cei din grupul finlandezilor râd cu hohote. Apoi repeta onomatopeic, la unison, de parcă ar fi dresaţi: „Ha, ha, ha! Ho, ho, ho!” imitându-l pe Moş Crăciun! Acum sunt super-bine-dispuşi! De fapt aproape toţi au în faţa câte o sticluţă cu tărie… goală. Sau două. Tuturor nordicilor le place să tragă la măsea! Poate pentru că e frig pe la ei, sau poate pentru că băutura e foarte scumpă.

 

După un timp se lăsă din nou liniştea. Se aud doar murmure… şi zgomotul tacâmurilor. După ce au terminat cină şi se adună resturile de pe măsuţele rabatabile, toţi finlandezii se scoală de parcă ar fi traşi cu cheia şi se aliniază la rând la toaletă. Cuminţi. Cu capul plecat, fără să scoată o vorbă. Aşteaptă, cinci, zece, cin’şpe minute la coadă, după care intră în cabină, stau câteva minute şi se reîntorc la locurile lor veseli şi satisfăcuţi de parcă ar fi cucerit Everestul. Se cuibăresc în fotoliile lor, închid ochii şi se mută în lumea viselor. Ceilalţi călători meşteresc pe la micile televizoare, încastrate în fotoliile din faţa lor. Dar, rând pe rând, abandonează privitul la ecran şi fac şi dânşii ce au făcut deştepţii de finlandezi! Adică trag pe dreapta. Şugubăţul meu vecin, Sami, că aşa a zis că îl cheamă, trotilat de licoarea lui Bachus, doarme dus… Motoarele avionului torc plăcut precum pisicile din jurul sobei. Singura, proteza moşului, scoate nişte sunete de parcă ar trece camionul pe o şosea pe care s-a aruncat antiderapant. Mă fac că îmi schimb poziţia şi îi trag „din greşeală” un ghiont uşor cu cotul. Imediat se întoarce într-o parte şi… tace! E dresat! Ştie el care e antidotul pentru poluare sonoră nazo-buco-faringiană. Acum doarme lin, scoţând din când în când câte un oftat laponic. Mi-e somn şi mie! Oare or fi băgat băgat finnairezii ceva de dormit în mâncare? Aşa fac deci şi eu, închid ochii şi mă scufund în mirajul lui Morfeu… La Singapore e ora 2:00 dimineaţa, iar la Sydney cu două ore mai puţin! Îmi găsesc o poziţie mai comodă şi mi se rupe filmul instantaneu. Somn uşor, vise plăcute…

 

Visez că sunt în capitala Laponiei, la Rovaniemi, aproape de Cercul Polar de Nord. Rovaniemi, oraşul lui Moş Crăciun. E frrriiiggg! Foarte frig. Mă aflu într-o sanie mică, trasă de şase câini husky siberieni conduşi de un malamut alascan. Vreau să ajung la Polul Nord. Mor de curiozitate să văd ce e pe acolo! Moşu’ mă mângâie pe spinare şi îmi urează drum bun. Săniuţa zboară spre nord. La un moment dat sunt asaltat de un stol de ţânţari enormi cam de mărimea unei vrăbii. Noroc că vitejii mei căţeluşi aleargă ca vântul. Ţânţarii bine hrăniţi, abia pot să zboare de grăsuţi ce sunt. Ne abandonează după o bucată bună de timp îndreptându-se către o turmă de reni care pastc smocuri de iarbă ivite din zăpadă. Ne oprim să ne tragem sufletul, la Aanaar, o aşezare situată într-o poiană dintr-o pădurice de pini. Văd o căsuţă suspendată pe nişte stâlpi asemănători cu picioarele de pui. Un fel de izbusca din poveştile ruseşti. Bat la poartă. Din casa îşi face apariţia un omuleţ cu corp mic şi capul mare. Seamănă cu un Moş Crăciun în miniatură. O barbă albă îi acoperă obrazul. O fi un gnom! O făptură pe care o crezusem că e doar imaginară. Dar acum văd că e adevărat! Viu, viuleţ! Deci există… nu numai în poveşti! Îl salut, mă salută. E îmbrăcat în nişte pantalonaşi lungi, mulaţi pe picior. În partea de sus poartă un cojocel de culoarea roşie. Pe cap are o tichie ciudată, tot roşie, de bebeluş parcă. Ciubotele au clopoţei şi sunt întoarse la vârf ca nişte sănii în miniatură. Pare tare nostim. Îmi vorbeşte într-o limbă pe care o înţeleg, dar nu pot să o definesc. O fi limba Saame? Limba Saamelaienilor. Seamănă mult cu limba ungurească pe care o cunosc. Cred că de aceea putem conversa! Ne mângâiem reciproc pe spate ca să ne încălzim. Şi astfel devenim prieteni. Intră în casă şi se reîntoarce cu un coşuleţ de nuiele în mânuţa. Înăuntru acestuia, douăsprezece perechi de ciorapi cu dungi, roşu şi alb, pe care mi-i face cadou! Păcat că sunt mici, ca pentru păpuşi. Nu pot să-l refuz. Îi dau şi eu un portmoneu din piele de cangur. Se bucura nespus, dându-mi de înţeles că nu a avut niciodată o geantă atât de frumoasă. Îmi iau rămas bun de la piticuţ. De la fereastra casei îmi fac cu mâna alţi gnomi. Copii, adulţi, fetiţe şi băieţi. Ce drăguţi sunt. O iau din loc şi nu peste mult timp ajung la Tromsø în Norvegia. Apoi dintr-o săritură la Alta, trecem Capul Nord şi zburăm ca vântul şi ca gândul spre Arhipelagul Spitsbergen, de unde o cotim spre pol cu cea mai mare viteză. Ajungem la punctul dorit, Polul Nord geografic, când în faţa saniei mele apare o gaură enormă în apa mării, un hău care ne înghite şi pe noi, adică pe mine, căţeluşii husky, malamutul şef şi sania. Dispărem într-un alt tărâm. Tărâmul din interiorul gol al Pământului. Agharta! Cerul e luminat doar de aurora boreală. O farfurie zburătoare îmi trece pe lângă ureche! Or fi aghartoizii buni sau răi cu pământenii!? Mă simt în nesiguranţă. De frică mă… trezesc. Uf ce vise, ce coşmar… Agarta! Tărâmul subteran… Lângă mine vecinul de scaun lucrează intens la distribuirea antiderapantului! Mi-e frig. Aerul condiţionat al avionului funcţionează la maximum. Iau din compartimentul de bagaje o pătură şi mă acopăr. Acum mi-e mai bine…

 

Stau pe gânduri şi îmi vine să râd! Ce imaginaţie ciudată! Ba nu… Îmi aduc aminte că în urmă cu câtva ani, eu şi cu băiatul meu, de 12 ani atunci, ne făcuserăm planul să ajungem la Polul Nord. Toate astea, după ce îi povestisem subiectul cărţii „The Hollow Earth” a doctorului Raymond W. Bernard. Literatura abundă de asemenea subiecte în care se descrie că Pământul e gol pe dinăuntru. Creduli sunt mulţi. De la preşedinţi americani la scriitori de valoare. De la declaraţiile norvegianului Olaf Jansen, la Prinţul Harry de Walles… cel dornic să viziteze gaura de la Polul Sud. De la Mircea Eliade, cu al său „Zalmoxis, zeul care a dispărut” până la contraamiralul american Richard E. Byrd care declarat în 1947 că, explorând ambii poli ai Pământului pe calea aerului, ar fi descoperit intrările în interiorul gol al Pământului… pe care l-a şi vizitat. Şi eu mă gândisem în naivitatea mea că trebuie să fie ceva „acolo”. Şi chiar dacă nu credeam 100%, ne-am fi ales cu o excursie frumoasă. Un salt de la antipod la antipod. Despre această enigmă se mai vorbeşte şi până în zilele noastre. Am văzut destul de recent, pe youtube un video cu titlul „Colecţia de hărţi Lazeia”, întocmit în anul 2001 de Horatio Valens şi Paul Veneti, unde pe parcursul a două ore sunt prezentate o serie de hărţi vechi ale regiunilor arctice din jurul Polului Nord, în care este descris în special un canion lung de 100 de mile, situat chiar în centrul Polului Nord, prin care râurile de acolo se varsă în interiorul Pământului printr-o deschizătură imensă.

 

Cucerirea nordului, de către mine şi băiatul meu, a fost făcută doar pe jumătate. Am  plecat de la Sydney, spre Europa plini de entuziasm. La Frankfurt am schimbat avionul şi am zburat la Helsinki! Era prin anul 2002. Am ajuns acolo pe 14 iulie, de ziua mea de naştere. După câteva zile am vrut să ne începem excursia. Până la Rovaniemi cu trenul, apoi de acolo cu autobuzul peste cercul Polar de Nord, până în Novegia la Tromsø, şi apoi la Alta, oraş de unde am fi zburat până la Svalbard, capitala arhipelagului Spitsbergen, iar de acolo pe un vapor comercial am fi plecat spre Polul Nord. Suna frumos şi atrăgător! Mai ales pentru doi australieni naivi… care nu prea ştiau cu ce mănâncă nordul. Dar, după informaţiile primite la faţa locului, adică la Helsinki, excursia de la Rovaniemi la Polul nord ar fi costat o avere. Iar condiţiile de transport şi cazare destul de precare. O cameră dublă la un hotel mediu costa câteva sute de dolari. Ba mai trebuie să plăteşti extra pentru a primi cearceafuri şi prosoape. Aşa mi-a comunicat un agent de turism finlandez. Tot el ne-a sfătuit să ne înarmăm cu câteva spray-uri contra ţânţarilor dar vrem să rămânem vii! Ne-a mai povestit o droaie istorioare reale, cică, despre gnomi, elfi şi trolii cei răi! Încerca totuşi, să ne convingă că nu aveam ce căuta la pol… că această misiune rămâne în sarcina exploratorilor profesionişti. Că nu există nicio Agharta! Că totul e doar o legendă… Oare această încercare de a ne convinge o fi făcut parte din teoria conspiraţiei! L-am ascultat totuşi şi am abandonat proiectul, spre necazul celui mic şi al meu, desigur. Ni s-a sugerat să ne continuăm excursia în partea sudică – mai blândă ca clima – a Penisulei Scandinave. I-am urmat sfatul şi nu ne-a părut rău mai apoi! Am văzut patru ţări minunate, Finlanda, Suedia, Norvegia şi Danemarca şi o mulţime de oraşe. Ne-am îmbătat de frumuseţea fiordurilor norvegiene şi de peisajele minunate întâlnite în cale. Uitasem să vă spun că ne cumpăraserăm din Australia un „Eurail Pass” care ne oferea posibilitatea ca timp de două săptămâni să călătorim fără nicio altă plată pe toate trenurile europene. Deci şi cele scandinave. În felul acesta ne mişcam uşor. Săream în primul tren şi o luam fără probleme de la Helsinki la Turku, de la Stockholm la Upsala, de la Oslo la Bergen, sau de la Gothenburg la Copenhaga, via Malmö. O excursie minunată! De neuitat! Aşa că nu este de condamnat – rog cititorii să mă scuze – că încă după atâţia ani mai visez la acele locuri şi desigur la o expediţie la Polul Nord. Cine ştie, poate o voi realiza odată…

 

Mă scol de pe fotoliu, ies pe culoar şi mă îndrept spre partea din spate a avionului. A venit vremea să-mi fac gimnastica antiembolică. Mă fixez în spaţiul liber dintre cele două toalete şi încep: „Unu-doi, Unu-doi… pe vârfuri, pe călcâie, genuflexiune, apoi iar  unu-doi… ş.a.m.d.” Trecem la exerciţii cu braţele… apoi iar „unu-doi… faceţi toţi la fel ca noi!”. Nu după mult timp am şi tovarăşi de fitness… mai tineri, mai în vârstă… Fiecare demonstrează ce ştie. Bine că nu avem muzică. Vă daţi seama ce s-ar fi întâmplat dacă am fi făcut Aerobics sau Zumba!!! Clătinam avionul şi cine ştie pe unde şi cum ajungeam la sol. Unii „gimnaşti” îşi rotesc capetele, alţii fac exerciţii de extensie, exerciţii izometrice… Mens sana… in corpore aero-sano! Se umple şi culoarul din spate. Dezmorţiţii încep să fie mai vioi şi mai bine-dispuşi. După o jumătate de oră toţi  membrii grupării sportive ne retragem încet-încet spre fotoliile noastre.

 

Deschid televizorul, caut un film, o comedie. Mă delectez cu „Police Academy – Citizens on patrol”. Producţie 1987! Veche, dar bună! Regia: Jim Drake. Distribuţia: Steve Guttenberg, Bubba Smith, Michael Winslow, Bobcat Goldthwait, Tim Kazurinsky, G.W. Bailey… şi alţii. Cei mai comici mi se par personagele Zed şi Sweetchuck (Goldthwait şi Kazurinsky). De milioane! Un nou cuplu gen Stan şi Bran!? Mor după ei… Mă simt atât de bine, vesel, mulţumit. După ce se termină filmul mai dau o fugă la revigorarea circulaţiei sanguine. „Unu-doi, unu-doi, faceţi toţi la fel ca noi…” Apoi rog stewardesa să îmi ofere un pahar de vin alb şi o apă minerală. Îmi fac un şpriţ, spre uimirea acestei, dându-mi seama că tailandezii nu au ajuns încă la epoca şpriţului, adică să mixeze apă cu vinul. Nu după mult timp mi se face din nou somn. Mă acopăr cu pătura, închid ochii şi adorm, fără vise de data aceasta. Nu sanie, nu poli, nu moşi crăciuni, nu ţânţari barosani… Doar blank! Somn profund.

 

După mai multe ore, mă trezesc simţind în nări un miros plăcut de mâncare. Deschid ochii şi văd avionul luminat al giorno. Mulţi pasagerii se vânzolesc pe culoare. Personalul de la bord împarte sticluţe cu apă plată. Rece-rece! Apoi urmează din nou cărucioarele cu mâncare. Breakfast time! Adică timpul micului dejun. În nişte tăviţe de aluminiu ni se oferă o omletă, cârnăciori, ciuperci, spanac. Plus un iaurt cu căpşuni. Într-un recipient separat, desigur! Apoi sucuri, apă, ceai sau cafea. „Coffee or tea!?” mă întreabă duduia cu ochi rotunzi. „Cofee please!”. Simt o mulţumire trupească şi sufletească. E bine să fii turist, călător… Mai ales că mă aşteaptă atâtea surprize plăcute pe continentul european. Oare!?

 

Lumea se aşează din nou la rând la uşile toaletelor. Unii răbdători, alţii, cu urgente, mai neastâmpăraţi… Nu după mult timp un mesaj al „your captain speaking” ne anunţă că vom ateriza la Helsinki în aproximativ o oră. Ok! Am mai realizat un segment din excursia mea. Nu mă simt obosit. Nu după mult timp ni se comunica să ne punem centurile. Aşteptam cu toţii cuminţi aterizarea. Acesta este lină… Posibil că piloţii fiind de-ai casei au mare experienţă cu pistele de aici. „Wellcome to Helsinki-Vantaa Airoport”, se aude în difuzoare, „…the outside temperature îs 7 degree Celsius!” Mă uit la ceas. Cele 12 ore de zbor au trecut ca prin minune. Este ora 6:35, ora Helsinki. La Singapore este 11:35 după amiază. La Sydney 13:35 – în aceeaşi zi. Cam frig… Îmi scot din bagajul de mână un pulovăr şi mă îndrept spre ieşirea din avion. „Kiitos, silti mukavaa matkaa!” (Mulţumim, călătorie plăcută în continuare!) îmi spun membrii personalului de la bord aliniaţi lângă ieşire. Cu toţii numai un zâmbet, proaspeţi, cu uniformele într-o condiţie impecabilă… de parcă nu ar fi tras la galere în ultimele 12 ore!   „Kiitos!” le răspund, la rândul meu, tot în finlandeză, graţie… „Google translate”!  Valijoarele pe rotile fac un zgomot plăcut pe duşumeaua acordeonului de trecere de la avion spre clădirea aeroportului. Toţi se îndreaptă grăbiţi spre destinaţiile lor. Unii coboară la Helsinki, precum guralivii mei colegi avion, alţii sunt în căutarea sălii de transfer de unde vor pleca spre alte locuri din Europa sau din lume. Printre aceştia, ultimii, fac parte şi eu! Voi sta în tranzit pe aeroportul Vantaa aproximativ 3 ore. Apoi voi lua avionul spre Budapesta…

———————————————-

 (VA URMA)

 

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors