Archive for the ‘Cultural’ Category

FUEGO FACE SENZAŢIE ÎN ISRAEL LA „ROMANIADA”

Posted by Gabriela Petcu On January - 5 - 2014

ROMANIADA-EILAT-2014-wbRodica Elena LUPU

Este vremea în care artiştii, după o perioadă agitată în luna decembrie, se relaxează acum, încercând să găsească resursele necesare pentru a continua şi pentru a avea inspiraţie. Nu este si cazul lui FUEGO, care găseşte surse pentru a evolua în muncă, în publicul său şi în dragostea pe care acesta i-o oferă de fiecare dată când urcă pe scenă. Astfel, după un turneu epuizant prin toată ţara, în luna decembrie, ce s-a jucat cu casa închisă, după sărbători de iarna petrecute tot pe scenă, artistul a plecat, la începutul unui an ce se preconizează a fi destul de plin pentru el, în Israel, la cea de a IX-a ediţie a festivalului românilor de pretutindeni „ROMANIADA”, ce se desfăşoară în fiecare an în statiunea Eilat, în apropiere de Egipt.

 

Paul Surugiu, împreună cu un grup de artişti valoroşi, prieteni: Mirabela Dauer, Teo Trandafir, Aurelian Temişan, Cristina Stamate, Raoul, Cornelia Catanga şi Aurel Pădureanu, le reamintesc românilor din Israel, prin muzica lor, prin legătura puternică ce o au cu România, ce înseamnă să fii român, romantic, nostalgic, împlinit. Recitalul susţinut de Fuego, în cea de a doua seară a evenimentului, s-a dovedit a fi un succes neaşteptat, toţi cei prezenţi la festival ridicându-se în picioare, aplaudând şi cântând împreună cu el cele mai frumoase refrene ale sale, precum şi piesele lansate în anul ce tocmai s-a incheiat. Un moment inedit l-a reprezentat interpretarea în ebraică a unui cunoscut cântec autohton, lucru apreciat de toţi cei prezenţi, la eveniment participand peste 1000 de persoane.

 

Iată ce precizează FUEGO referitor la „ROMANIADA”:

„Prezenţa mea în Israel, pentru al doilea an consecutiv, în cadrul „Romaniadei” e o onoare. Să ştiu că prin muzica mea, prin cântecele şi vocea mea aduc noţiunea de „acasă” mai aproape de cei pentru care acasă reprezintă de multa vreme o istorie, e o senzaţie inexplicabilă. Pentru noi artiştii e important să ştim că publicul ne apaludă, ne apreciază, ne iubeşte. Dar aici se stabileşte o legătură diferită.

 

Peste tot intâlnesc public deschis, dornic de a primi mesajul meu şi de a asculta, cu inima plină, acordurile pieselor mele, dar în Israel, la românii a căror poveşti de viaţă te cutremură, se potriveşte ca toată starea să fie dublată de respectul pe care ţi-l poartă şi de intensitatea cu care simt cel mai banal cuvânt rostit în limba în care s-au născut, în al cărei leagăn au crescut şi care, într-un fel sau altul, e parte din ei.

 

Mă bucur că în acest an, am fost alături de o echipă minunată, de oameni dragi mie, de adevărate valori ale României noastre mari,  Mirabela Dauer, un monument al muzicii româneşti, o voce şi un timbru inconfundabile, Teo Trandafir, expresia profesionalismului şi a decenţei, a calităţii şi a umorului în televiziune, cea care mi-a fost alături la începutul carierei, acordându-mi încredere şi sprijin, precum şi de colegii mei, Cristina Stamate, Aurelian Temişan, Raoul, Cornelia Catanga, pe care îi respect şi îi apreciez pentru seriozitatea de care dau dovadă în parcursul lor.

 

Şi pentru mine, prezenţa in Israel vine cu amintiri. Ultima vacanţă în care am fost alături de tatăl meu s-a petrecut aici, având şi acum în minte, imaginea chipului său, împlinit pentru ca mă vedea pe mine împlinit, satisfăcut că visul său, cel de a ajunge la Mormântul Sfânt, a ajuns la realitate.

 

Cu nostalgie mă gândesc la el, dar am bucuria că am reuşit, să-i aduc zâmbetul, chiar aici, în leagânul spiritualităţii. Tocmai de asta spun, pentru toţi cei ce aveţi părinţi, sănătoşi, alături de voi, preţuiţi-i, oferiţi-le momente unice, fericiri mărunte, căci atunci când nu vor mai fi, imaginea acestor fericiri vă va insoţi în permanenţă.”

——————————-

Rodica Elena Lupu

Asociaţia Culturală REGAL D’ART

Bucureşti

5 ianuarie 2014

JURNAL DE VACANŢĂ 2013 (5)

Posted by Gabriela Petcu On January - 5 - 2014

RG 4NOV2013 AGeorge ROCA

 

TOT PE DRUM, PE DRUM, PE DRUM, SPRE ŢARA LUI MOŞ CRĂCIUN

Zborul AY 082 al companiei Finnair pleacă în curând de la Terminal One al aeroportului Changi din Singapore. Data: 8 septembrie 2013. Timpul decolării: 23:35. Direcţia: Helsinki!

 

Iată-mă din nou în avion… de data aceasta un aparat Airbus A340-300. Finladenzii  decolează la timp. Fără nicio întârziere. Cred că pilotul are ceas elveţian! Afacerea companiei merge bine. Avionul e plin ochi! Toate scaunele ocupate. Eu mă aşez pe cel care îmi este destinat. D42. Tot pe culoar. Măcar am ieşire directă. Mă mai pot mişca, dezmorţi, din când în când. Mă aşteaptă un drum lung, de 12 ore. E bine să te mişti la fiecare 3-4 ore, să faci câteva exerciţii pentru a pune sângele în mişcare. Altfel poţi să faci DVT, o „tromboză a venelor adânci” (Deep Vein Thrombosis). Sângele se coagulează atunci când nu circula. Fenomenul apare de obicei în venele interioare ale muşchilor din partea de jos a picioarelor. Mai târziu aceste cheaguri se desprind şi pot crea embolii şi blocaje. De obicei cele care ajung la plămâni sunt mortale. Embolism pulmonar! Avertisment şi celor care stau cu orele nemişcaţi în faţa unui ecran de computer! Statisticile medicale spun că un individ dintr-o mie face DVT în fiecare an! Nu toţi mor, desigur! Unii ajung pe masa de operaţie… Atenţie! Nu e o joacă, sau o glumă!

 

Câte ceva despre avionul care mă duce spre Finlanda. Fabricat de compania Airbus, fiecare aparat de zbor este dotat cu tehnologie de vârf. Producătorul, Airbus Industrie, este un consorţiu european, cu sediul la Blagnac, o suburbie a oraşului francez Toulouse. Compania produce mai mult de jumătate din aeronavele comerciale tip jet (cu reacţie) din lume. Are 16 uzine şi hangare de asamblare în 4 ţări europene. 63.000 de angajaţi. Desigur că este mereu într-o acerbă competiţie cu faimoasele companii americane Boeing şi Lockhead Martin. Să nu uităm totuşi, ca cireaşă de pe tort în materie de construcţii de avioane supersonice pentru călători a fost faimosul aparat Concorde (1969-2003), produs de Aérospatiale-BAC Concorde. Un avion… tot european. De fapt cel mai minunat supersonic construit până în zilele noastre. Păcat că a sucombat!

 

Instalat comod într-un fotoliu din clasa economică, îmi trec prin minte cu repeziciune multe din informaţiile pe care citisem pe net despre această minunată fortăreaţa zburătoare în care mă aflam. Avionul A340 se construieşte în 4 variante: A340-200 (Capacitate: 261 de locuri. Independenţă de zbor: 12.400 km); A340-300 (capacitate: 300/440 de locuri. Independenţă de zbor: 13.700 km); A340-500 (capacitate: 282/375 de locuri. Independenţă de zbor: 16.700 km); A340-600 (capacitate: 359/475 locuri. Independenţă de zbor: 14.600 km). Compania aviatică Finnair a fost înfiinţată în 1923. Zboară spre mai mult de 65 de destinaţii din 30 de ţări! Are în dotare 67 de aparate de zbor de mare capacitate. Cu unul din acestea călătoream şi eu pe ruta Singapore-Helsinki. A340-300. Zbor intercontinental, fără escală. Durata: 12 ore. Fusuri orare survolate: 6. Distanţă între cele două puncte de zbor: 9.750 km.

 

Deci, după cum spuneam, avionul era plin ochi! O cohortă de finlandezi de vârsta a treia mă învăluie, mă înconjoară, aşezându-se pe scaunele învecinate. Simpatici, haioşi, îmbrăcaţi fistichiu. Bronzaţi, de fapt arşi de soare! Veseli şi guralivi. Chiar dacă unii erau cu bastoanele la îndemână sau se mişcau în poziţie mai aplecată. Îmi reamintesc de „miracolul” de la Băile Felix, de lângă Oradea, unde invazia bolnavilor din ţările nordice era (o mai fi oare!?) la modă în anii comunismului. Veneau la recuperare,  cu autocarul – în bastoane, cârje, cărucioare – batalioane de oameni bolnavi, care după câteva săptămâni de tratament se reîntorceau acasă pe picioarele lor!!! Vorbesc serios! Mărturie stă „Muzeul instrumentelor de umblat abandonate” de acolo. Posibil ca acum se îndreaptă spre destinaţii mai exotice, cu climă mai caldă, precum Asia de Sud-Est… Tailanda, Indonezia, Malaezia. Via Singapore. Acum se reveneau acasa, pe pămantul „frigurilor veşnice”. Veseli şi bine-dispuşi. Înseamnă că le-a priit al tropice. Foarte guralivi. În finlandeză, desigur! Copii mari! Parcă tot avionul era al lor… Unii încercau sa se aşeze câte doi pe acelaşi loc. Apoi argumente! Halima totală, ce mai! Până la urmă, ajutaţi de ghid şi de personalul de bord, s-au aşezat „cuminţi” la locurile care le erau destinate şi specificate pe talonul de zbor.

 

„Good evening passengers. This is your captain speaking. First I’d like to welcome everyone on Finnair Flight AY 082”. E vocea căpitanului. Ne anunţă că în curând vom decola şi că venit timpul să ne legăm centurile. Se face linişte. Avionul îşi turează motoarele. Peste câteva minute suntem în aer. Un miros de mâncare începe să gâdile papilele olfactive. Posibil ca bucătarii încălzesc bucatele undeva în burta avionului. Miroase apetisant. După o jumătate de oră, sus pe afişajul electronic, se dă semnalul că putem să ne desfacem centurile. Pe culoare apar cărucioare încărcate cu băuturi. Toţi pasagerii stau la locurile lor, în aşteptare. Stewardesele foarte amabile, numai un zâmbet, întreabă în engleză: „Soft drinks, coffee, tea, vines, beer, spirits…” Adică băuturi răcoritoare, cafea, ceai, vin, bere, spirtoase…  Fiecare ce doreşte. Totul gratuit, în afară de alcoolul tare. Aşa este regula pe cursele lor intercontinentale. Lumea comandă în moderaţie, în afară de finlandezi care încep iar chicotelile şi comedia. O dau pe tărie, comandând, aproape fiecare, seturi de sticluţe în miniatură cu vodcă, whisky, gin, rom…

 

Nu peste mult timp apar alte cărucioare, încărcate cu tăviţe cu mâncare acoperite cu folie de aluminiu. Cina. Mâncare caldă, gustoasă, la alegere: „Chicken pasta, or beef curry?” – adică „pui cu paste făinoase” sau „văcuţa cu sos de coriandru”. Am ales puiul. Mă săturasem la Singapore de atâtea mâncăruri asiatice. Lângă mine un un domn cu aspect matusalemic, tot finlandez, cu o barbă de juma’ de metru şi o beretă roşie pe cap, întreabă stewardesa ce meniu se serveşte la business class. „Aperitiv: file de somon afumat, asezonat cu icre roşii, apoi, muşchi de ren la grătar cu sufleu de cartofi şi sos vânătoresc, lăptuci cu vinegretă şi muguri de bambus… iar ca  desert…” îi răspunde automat tânără domniţă, o tailandeză tinerica, frumoasă foc, cu nişte ochii rotunzi şi mari. Veteranul e pus pe şotii! N-o mai lasă să termine, şi exclamă în gura mare în engleză… să audă toată lumea: „Muşchi de ren? Aoleo! Şi cine o să mai tragă sania lui Moş Crăciun?” Complici, cei din grupul finlandezilor râd cu hohote. Apoi repeta onomatopeic, la unison, de parcă ar fi dresaţi: „Ha, ha, ha! Ho, ho, ho!” imitându-l pe Moş Crăciun! Acum sunt super-bine-dispuşi! De fapt aproape toţi au în faţa câte o sticluţă cu tărie… goală. Sau două. Tuturor nordicilor le place să tragă la măsea! Poate pentru că e frig pe la ei, sau poate pentru că băutura e foarte scumpă.

 

După un timp se lăsă din nou liniştea. Se aud doar murmure… şi zgomotul tacâmurilor. După ce au terminat cină şi se adună resturile de pe măsuţele rabatabile, toţi finlandezii se scoală de parcă ar fi traşi cu cheia şi se aliniază la rând la toaletă. Cuminţi. Cu capul plecat, fără să scoată o vorbă. Aşteaptă, cinci, zece, cin’şpe minute la coadă, după care intră în cabină, stau câteva minute şi se reîntorc la locurile lor veseli şi satisfăcuţi de parcă ar fi cucerit Everestul. Se cuibăresc în fotoliile lor, închid ochii şi se mută în lumea viselor. Ceilalţi călători meşteresc pe la micile televizoare, încastrate în fotoliile din faţa lor. Dar, rând pe rând, abandonează privitul la ecran şi fac şi dânşii ce au făcut deştepţii de finlandezi! Adică trag pe dreapta. Şugubăţul meu vecin, Sami, că aşa a zis că îl cheamă, trotilat de licoarea lui Bachus, doarme dus… Motoarele avionului torc plăcut precum pisicile din jurul sobei. Singura, proteza moşului, scoate nişte sunete de parcă ar trece camionul pe o şosea pe care s-a aruncat antiderapant. Mă fac că îmi schimb poziţia şi îi trag „din greşeală” un ghiont uşor cu cotul. Imediat se întoarce într-o parte şi… tace! E dresat! Ştie el care e antidotul pentru poluare sonoră nazo-buco-faringiană. Acum doarme lin, scoţând din când în când câte un oftat laponic. Mi-e somn şi mie! Oare or fi băgat băgat finnairezii ceva de dormit în mâncare? Aşa fac deci şi eu, închid ochii şi mă scufund în mirajul lui Morfeu… La Singapore e ora 2:00 dimineaţa, iar la Sydney cu două ore mai puţin! Îmi găsesc o poziţie mai comodă şi mi se rupe filmul instantaneu. Somn uşor, vise plăcute…

 

Visez că sunt în capitala Laponiei, la Rovaniemi, aproape de Cercul Polar de Nord. Rovaniemi, oraşul lui Moş Crăciun. E frrriiiggg! Foarte frig. Mă aflu într-o sanie mică, trasă de şase câini husky siberieni conduşi de un malamut alascan. Vreau să ajung la Polul Nord. Mor de curiozitate să văd ce e pe acolo! Moşu’ mă mângâie pe spinare şi îmi urează drum bun. Săniuţa zboară spre nord. La un moment dat sunt asaltat de un stol de ţânţari enormi cam de mărimea unei vrăbii. Noroc că vitejii mei căţeluşi aleargă ca vântul. Ţânţarii bine hrăniţi, abia pot să zboare de grăsuţi ce sunt. Ne abandonează după o bucată bună de timp îndreptându-se către o turmă de reni care pastc smocuri de iarbă ivite din zăpadă. Ne oprim să ne tragem sufletul, la Aanaar, o aşezare situată într-o poiană dintr-o pădurice de pini. Văd o căsuţă suspendată pe nişte stâlpi asemănători cu picioarele de pui. Un fel de izbusca din poveştile ruseşti. Bat la poartă. Din casa îşi face apariţia un omuleţ cu corp mic şi capul mare. Seamănă cu un Moş Crăciun în miniatură. O barbă albă îi acoperă obrazul. O fi un gnom! O făptură pe care o crezusem că e doar imaginară. Dar acum văd că e adevărat! Viu, viuleţ! Deci există… nu numai în poveşti! Îl salut, mă salută. E îmbrăcat în nişte pantalonaşi lungi, mulaţi pe picior. În partea de sus poartă un cojocel de culoarea roşie. Pe cap are o tichie ciudată, tot roşie, de bebeluş parcă. Ciubotele au clopoţei şi sunt întoarse la vârf ca nişte sănii în miniatură. Pare tare nostim. Îmi vorbeşte într-o limbă pe care o înţeleg, dar nu pot să o definesc. O fi limba Saame? Limba Saamelaienilor. Seamănă mult cu limba ungurească pe care o cunosc. Cred că de aceea putem conversa! Ne mângâiem reciproc pe spate ca să ne încălzim. Şi astfel devenim prieteni. Intră în casă şi se reîntoarce cu un coşuleţ de nuiele în mânuţa. Înăuntru acestuia, douăsprezece perechi de ciorapi cu dungi, roşu şi alb, pe care mi-i face cadou! Păcat că sunt mici, ca pentru păpuşi. Nu pot să-l refuz. Îi dau şi eu un portmoneu din piele de cangur. Se bucura nespus, dându-mi de înţeles că nu a avut niciodată o geantă atât de frumoasă. Îmi iau rămas bun de la piticuţ. De la fereastra casei îmi fac cu mâna alţi gnomi. Copii, adulţi, fetiţe şi băieţi. Ce drăguţi sunt. O iau din loc şi nu peste mult timp ajung la Tromsø în Norvegia. Apoi dintr-o săritură la Alta, trecem Capul Nord şi zburăm ca vântul şi ca gândul spre Arhipelagul Spitsbergen, de unde o cotim spre pol cu cea mai mare viteză. Ajungem la punctul dorit, Polul Nord geografic, când în faţa saniei mele apare o gaură enormă în apa mării, un hău care ne înghite şi pe noi, adică pe mine, căţeluşii husky, malamutul şef şi sania. Dispărem într-un alt tărâm. Tărâmul din interiorul gol al Pământului. Agharta! Cerul e luminat doar de aurora boreală. O farfurie zburătoare îmi trece pe lângă ureche! Or fi aghartoizii buni sau răi cu pământenii!? Mă simt în nesiguranţă. De frică mă… trezesc. Uf ce vise, ce coşmar… Agarta! Tărâmul subteran… Lângă mine vecinul de scaun lucrează intens la distribuirea antiderapantului! Mi-e frig. Aerul condiţionat al avionului funcţionează la maximum. Iau din compartimentul de bagaje o pătură şi mă acopăr. Acum mi-e mai bine…

 

Stau pe gânduri şi îmi vine să râd! Ce imaginaţie ciudată! Ba nu… Îmi aduc aminte că în urmă cu câtva ani, eu şi cu băiatul meu, de 12 ani atunci, ne făcuserăm planul să ajungem la Polul Nord. Toate astea, după ce îi povestisem subiectul cărţii „The Hollow Earth” a doctorului Raymond W. Bernard. Literatura abundă de asemenea subiecte în care se descrie că Pământul e gol pe dinăuntru. Creduli sunt mulţi. De la preşedinţi americani la scriitori de valoare. De la declaraţiile norvegianului Olaf Jansen, la Prinţul Harry de Walles… cel dornic să viziteze gaura de la Polul Sud. De la Mircea Eliade, cu al său „Zalmoxis, zeul care a dispărut” până la contraamiralul american Richard E. Byrd care declarat în 1947 că, explorând ambii poli ai Pământului pe calea aerului, ar fi descoperit intrările în interiorul gol al Pământului… pe care l-a şi vizitat. Şi eu mă gândisem în naivitatea mea că trebuie să fie ceva „acolo”. Şi chiar dacă nu credeam 100%, ne-am fi ales cu o excursie frumoasă. Un salt de la antipod la antipod. Despre această enigmă se mai vorbeşte şi până în zilele noastre. Am văzut destul de recent, pe youtube un video cu titlul „Colecţia de hărţi Lazeia”, întocmit în anul 2001 de Horatio Valens şi Paul Veneti, unde pe parcursul a două ore sunt prezentate o serie de hărţi vechi ale regiunilor arctice din jurul Polului Nord, în care este descris în special un canion lung de 100 de mile, situat chiar în centrul Polului Nord, prin care râurile de acolo se varsă în interiorul Pământului printr-o deschizătură imensă.

 

Cucerirea nordului, de către mine şi băiatul meu, a fost făcută doar pe jumătate. Am  plecat de la Sydney, spre Europa plini de entuziasm. La Frankfurt am schimbat avionul şi am zburat la Helsinki! Era prin anul 2002. Am ajuns acolo pe 14 iulie, de ziua mea de naştere. După câteva zile am vrut să ne începem excursia. Până la Rovaniemi cu trenul, apoi de acolo cu autobuzul peste cercul Polar de Nord, până în Novegia la Tromsø, şi apoi la Alta, oraş de unde am fi zburat până la Svalbard, capitala arhipelagului Spitsbergen, iar de acolo pe un vapor comercial am fi plecat spre Polul Nord. Suna frumos şi atrăgător! Mai ales pentru doi australieni naivi… care nu prea ştiau cu ce mănâncă nordul. Dar, după informaţiile primite la faţa locului, adică la Helsinki, excursia de la Rovaniemi la Polul nord ar fi costat o avere. Iar condiţiile de transport şi cazare destul de precare. O cameră dublă la un hotel mediu costa câteva sute de dolari. Ba mai trebuie să plăteşti extra pentru a primi cearceafuri şi prosoape. Aşa mi-a comunicat un agent de turism finlandez. Tot el ne-a sfătuit să ne înarmăm cu câteva spray-uri contra ţânţarilor dar vrem să rămânem vii! Ne-a mai povestit o droaie istorioare reale, cică, despre gnomi, elfi şi trolii cei răi! Încerca totuşi, să ne convingă că nu aveam ce căuta la pol… că această misiune rămâne în sarcina exploratorilor profesionişti. Că nu există nicio Agharta! Că totul e doar o legendă… Oare această încercare de a ne convinge o fi făcut parte din teoria conspiraţiei! L-am ascultat totuşi şi am abandonat proiectul, spre necazul celui mic şi al meu, desigur. Ni s-a sugerat să ne continuăm excursia în partea sudică – mai blândă ca clima – a Penisulei Scandinave. I-am urmat sfatul şi nu ne-a părut rău mai apoi! Am văzut patru ţări minunate, Finlanda, Suedia, Norvegia şi Danemarca şi o mulţime de oraşe. Ne-am îmbătat de frumuseţea fiordurilor norvegiene şi de peisajele minunate întâlnite în cale. Uitasem să vă spun că ne cumpăraserăm din Australia un „Eurail Pass” care ne oferea posibilitatea ca timp de două săptămâni să călătorim fără nicio altă plată pe toate trenurile europene. Deci şi cele scandinave. În felul acesta ne mişcam uşor. Săream în primul tren şi o luam fără probleme de la Helsinki la Turku, de la Stockholm la Upsala, de la Oslo la Bergen, sau de la Gothenburg la Copenhaga, via Malmö. O excursie minunată! De neuitat! Aşa că nu este de condamnat – rog cititorii să mă scuze – că încă după atâţia ani mai visez la acele locuri şi desigur la o expediţie la Polul Nord. Cine ştie, poate o voi realiza odată…

 

Mă scol de pe fotoliu, ies pe culoar şi mă îndrept spre partea din spate a avionului. A venit vremea să-mi fac gimnastica antiembolică. Mă fixez în spaţiul liber dintre cele două toalete şi încep: „Unu-doi, Unu-doi… pe vârfuri, pe călcâie, genuflexiune, apoi iar  unu-doi… ş.a.m.d.” Trecem la exerciţii cu braţele… apoi iar „unu-doi… faceţi toţi la fel ca noi!”. Nu după mult timp am şi tovarăşi de fitness… mai tineri, mai în vârstă… Fiecare demonstrează ce ştie. Bine că nu avem muzică. Vă daţi seama ce s-ar fi întâmplat dacă am fi făcut Aerobics sau Zumba!!! Clătinam avionul şi cine ştie pe unde şi cum ajungeam la sol. Unii „gimnaşti” îşi rotesc capetele, alţii fac exerciţii de extensie, exerciţii izometrice… Mens sana… in corpore aero-sano! Se umple şi culoarul din spate. Dezmorţiţii încep să fie mai vioi şi mai bine-dispuşi. După o jumătate de oră toţi  membrii grupării sportive ne retragem încet-încet spre fotoliile noastre.

 

Deschid televizorul, caut un film, o comedie. Mă delectez cu „Police Academy – Citizens on patrol”. Producţie 1987! Veche, dar bună! Regia: Jim Drake. Distribuţia: Steve Guttenberg, Bubba Smith, Michael Winslow, Bobcat Goldthwait, Tim Kazurinsky, G.W. Bailey… şi alţii. Cei mai comici mi se par personagele Zed şi Sweetchuck (Goldthwait şi Kazurinsky). De milioane! Un nou cuplu gen Stan şi Bran!? Mor după ei… Mă simt atât de bine, vesel, mulţumit. După ce se termină filmul mai dau o fugă la revigorarea circulaţiei sanguine. „Unu-doi, unu-doi, faceţi toţi la fel ca noi…” Apoi rog stewardesa să îmi ofere un pahar de vin alb şi o apă minerală. Îmi fac un şpriţ, spre uimirea acestei, dându-mi seama că tailandezii nu au ajuns încă la epoca şpriţului, adică să mixeze apă cu vinul. Nu după mult timp mi se face din nou somn. Mă acopăr cu pătura, închid ochii şi adorm, fără vise de data aceasta. Nu sanie, nu poli, nu moşi crăciuni, nu ţânţari barosani… Doar blank! Somn profund.

 

După mai multe ore, mă trezesc simţind în nări un miros plăcut de mâncare. Deschid ochii şi văd avionul luminat al giorno. Mulţi pasagerii se vânzolesc pe culoare. Personalul de la bord împarte sticluţe cu apă plată. Rece-rece! Apoi urmează din nou cărucioarele cu mâncare. Breakfast time! Adică timpul micului dejun. În nişte tăviţe de aluminiu ni se oferă o omletă, cârnăciori, ciuperci, spanac. Plus un iaurt cu căpşuni. Într-un recipient separat, desigur! Apoi sucuri, apă, ceai sau cafea. „Coffee or tea!?” mă întreabă duduia cu ochi rotunzi. „Cofee please!”. Simt o mulţumire trupească şi sufletească. E bine să fii turist, călător… Mai ales că mă aşteaptă atâtea surprize plăcute pe continentul european. Oare!?

 

Lumea se aşează din nou la rând la uşile toaletelor. Unii răbdători, alţii, cu urgente, mai neastâmpăraţi… Nu după mult timp un mesaj al „your captain speaking” ne anunţă că vom ateriza la Helsinki în aproximativ o oră. Ok! Am mai realizat un segment din excursia mea. Nu mă simt obosit. Nu după mult timp ni se comunica să ne punem centurile. Aşteptam cu toţii cuminţi aterizarea. Acesta este lină… Posibil că piloţii fiind de-ai casei au mare experienţă cu pistele de aici. „Wellcome to Helsinki-Vantaa Airoport”, se aude în difuzoare, „…the outside temperature îs 7 degree Celsius!” Mă uit la ceas. Cele 12 ore de zbor au trecut ca prin minune. Este ora 6:35, ora Helsinki. La Singapore este 11:35 după amiază. La Sydney 13:35 – în aceeaşi zi. Cam frig… Îmi scot din bagajul de mână un pulovăr şi mă îndrept spre ieşirea din avion. „Kiitos, silti mukavaa matkaa!” (Mulţumim, călătorie plăcută în continuare!) îmi spun membrii personalului de la bord aliniaţi lângă ieşire. Cu toţii numai un zâmbet, proaspeţi, cu uniformele într-o condiţie impecabilă… de parcă nu ar fi tras la galere în ultimele 12 ore!   „Kiitos!” le răspund, la rândul meu, tot în finlandeză, graţie… „Google translate”!  Valijoarele pe rotile fac un zgomot plăcut pe duşumeaua acordeonului de trecere de la avion spre clădirea aeroportului. Toţi se îndreaptă grăbiţi spre destinaţiile lor. Unii coboară la Helsinki, precum guralivii mei colegi avion, alţii sunt în căutarea sălii de transfer de unde vor pleca spre alte locuri din Europa sau din lume. Printre aceştia, ultimii, fac parte şi eu! Voi sta în tranzit pe aeroportul Vantaa aproximativ 3 ore. Apoi voi lua avionul spre Budapesta…

———————————————-

 (VA URMA)

 

NOU! A FOST SCOS DE SUB TIPAR NR. 1 ALMANAH 2014 CURENTUL INTERNAȚIONAL!

Posted by Gabriela Petcu On January - 4 - 2014

Într-o lume în care timpul și banii sunt niciodată în plus și într-un marș forțat spre…prioritățile existențiale, din multă dragoste pentru țara și limba noastră, am ”furat” din aceste două ingrediente ale vieții concepând ALMANAHUL 2014 CURENTUL INTERNAȚIONAL.

Ne puteți transmite părerea dumneavoastră în caz pozitiv printru-un siplu clik la rubrica ”aprecieri” din https://www.facebook.com/pages/Curentul-International-Fan-Page/

Cei interesați ne pot contacta în adresa de pe Facebook sau pe http://www.curentul.net/

pag1almanah

NOU! A FOST SCOS DE SUB TIPAR NR. 1 ALMANAH 2014 CURENTUL INTERNAȚIONAL!

Posted by Gabriela Petcu On January - 4 - 2014

gabriela petcuGabriela Petcu  – Redactor

 

„Curentul Internaţional” a apărut de fiecare dată cu atitudinea caracteristică, mai nou şi mai temeinic spre mulţumirea cititorilor și mândria noastră, a redacției, cei care punem suflet în fiecare literă tipărită, în fiecare text publicat.

 

În anul 2009 am sărbătorit 10 ani de la înfiinţarea ziarului, iar cu un an mai târziu se scoatea de sub tipar numărul 500. Scriam atunci, că numărul 500 poate fi o provocare și un prilej să mergem mai departe, așa precum corăbiile cu vânt din pupa. Însă vremurile tulburi ne-au zdruncinat și ne-au schimbat ritmul pe care pornisem. A trebuit să facem o pauză, iar partea tipărită a fost înlocuită de aparițiile virtuale. Nu a fost ușor pentru că foarte mulți oameni, români din toate colțurile lumii, așteptau acele pagini tipărite periodic cu nerăbdarea cititorului de presă din vremurile trecute. Fidelitatea, ajutorul și încurajarea lor ne-au stimulat, iar astăzi apare primul Almanah al Curentului Internațional. Vom dovedi și de data aceasta, că publicația noastră are o largă şi competentă informaţie fiind apreciat şi aşteptat cu interes de abonaţii şi cititorii de pretutindeni.

 

Almanahul Curentul Internațional 2014,  impune respect în lumea presei prin pulsul realităţii social-cultural-politice şi forma cea mai concretă în a releva fidelitatea.

Cu prilejul apariţiei primului număr sub formă de almanah, acum la trecerea dintre ani, mulţumim colaboratorilor  și cititorilor noștri, le dorim viață lungă, cu sănătate și bucurii. La mulți ani!

 

Augsburg, Decembrie 2013

 

CURENTUL ALMANAH log

 

NOU! A FOST SCOS DE SUB TIPAR NR. 1 ALMANAH 2014 CURENTUL INTERNAȚIONAL!

Posted by Gabriela Petcu On January - 4 - 2014

OLYMPUS DIGITAL CAMERACurentul Internaţional – Un alt început

Ștefan STRĂJERI – Editor

 

A trecut un an de când „Curentul Internaţional” şi-a încetat apariţia pe hârtie. În Decembrie 2012 aveam speranţe pentru o altǎ continuare, sub o altǎ formǎ. Poate nu am reuşit ce ne-am dorit dar prin acest prim Almanah al Curentului Internaţional sperǎm sǎ venim în aşteptarea dorinţelor dumneavostrǎ -, celor ce aţi fost citiori fideli ai ediţiilor tipǎrite din 1999 pânǎ în 2012.

Acum într-un alt Decembrie, al anului 2013, vǎ aducem în casa dumneavoastrǎ Almanahul „Curentul Internaţional” 2013 pe care ni l-am dori sǎ ducǎ mai departe flacǎra românismului aici pe pǎmânt american.

Sperǎm sǎ fim, de asemenea, continuatorii vechilor Almanahuri – sau Calendare cum au fost denumite aici în America.

Unele dintre publicaţiile româneşti apǎrute la începutul secolului al XX-lea sau pe parcursul acestuia au editat la sfârşit de an şi câte un astfel de almanah/calendar. Ziarul „America”, unul dintre primele ziare româneşti în America, cu o apariţie de aproape un secol, tipǎrit din 1906 pânǎ în anii 2000, a avut primul „Calendar” (Almanah) editat în 1912, la Cleveland, Ohio. Calendarul ziarului „Solia” s-a tipǎrit din 1936 de cǎtre Episcopia Misionarǎ Ortodoxǎ Românǎ („de la Vatra” – ruptǎ de Patriarhia Românǎ în anii 1950-1952, din motive politice şi nu numai – respectiv comunismul instalat în România plus o serie de orgolii/vanitǎţi preoţeşti locale fǎrǎ nicio legǎturǎ cu politica din România). La fel şi Calendarul „Credinţa” din 1966, tipǎrit de cealaltǎ Episcopie Ortodoxǎ Românǎ aparţinǎtoare canonic de Patriarhia Românǎ (notele din paranteza referitoare la Epioscopia Misionarǎ sunt valabile şi pentru aceastǎ Episcopie).

Mai putem menţiona câteva Almanahuri/Calendare: Calendarul „Bibliotecii Române”, New York, 1917, redactor S. Janovici, Calendarul Bisericii Române Catolice din Statele Unite (greco-catolice), Cleveland, Ohio, 1943; Calendarul „Candela”, 1957, tipǎrit de Episcopia Ortodoxǎ din Emisfera de Vest (cea de-a treia Episcopie din America de Nord, cu o existenţǎ scurtǎ, aflatǎ sub conducerea episcopului Teofil Ionescu de la Paris – cu sediul în Windsor, Canada şi un sediu auxiliar în Detroit, Michigan); Calendarul ilustrat al ziarului „Libertatea” din Chicago, Illinois, 1914, redactor George Petrino; Calendarul „Înstrǎinatului”, New York, 1916, redactor Iancu Roman; Calendarul Naţional Bisericesc, Youngstown, Ohio, 1918, redactor pr. Ioan Podea; Calendarul „Viaţa Nouǎ”, 1934, Detroit, Michigan, redactor Ştefan At. Opreanu (preot); Calendarul „Deşteptarea”, 1914, Detroit, Michigan; Calendarul ziarului „Românul”, 1909, Cleveland, Ohio (editat pânǎ în 1927); Calendarul „Românul American”, din 1916 pânǎ în 1964, Detroit, Michigan – ziar al comuniştilor româno-americani; Calendarul „Tribuna Românǎ”, 1924, Detroit, Michigan. În afarǎ de cele enumerate probabil cǎ au mai existat şi altele.

*

În spaţiul românesc carpato-danubian, primul calendar (almanah) se pare cǎ a fost tipǎrit la Şchei, Braşov, în 1733. Aici dascălul Petcu Şoanu a tipărit primul calendar românesc. Datorită interdicţiilor şi presiunilor făcute de autorităţile timpului, calendarele dascălului şcheian au fost interzise şi distruse şi fiecare mărturie despre acest moment istoric capătă o semnificaţie deosebită.

Ştim din cronica protopopului şcheian Radu Tempea II (1691-1742) că la ,,1731 au început a face tipografie Petcu Şoanul, dascălul, lucru care nu văzuse nicăiri şi au tipărit nişte calendare, în care au pus nişte lucruri a zodiilor, cine când se va naşte, cum va fi, care izvod l-au luat de la pop(a) Statie…”.

Totuşi literatura de specialitate constată că de fapt Petcu Şoanu ,,dascăl, apoi preot din 14 decembrie 1735 – 31 mai 1741” la Biserica Sf. Nicolae din Şchei, tipăreşte primul număr al Calendarului său la 1733, folosind ca argument foaia de titlu a singurului exemplar al Calendarului păstrat la Academia Românǎ şi consemnat atât de Bibliografia Românească Veche, cât şi de numeroasele studii şi articole. Din fila de titlu a exemplarului de la Academie aflăm: ,,Calendari, acum întâi rumânesc, alcătuit de pe cel sărbesc, aşezatus-au pe limba rumănească ca întru 100 de ani să slujască, că şi cel slovenesc într-acest chip au fost, fiind de un mare astrolog la Kiev scos de un mare dohtor muscal s-au tălmăcit într-acesta chip precum acum s-au izvodit, şi precum în izvod am aflat, acum în stambă noao s-au dat, în Braşov. 1733”.

*

Printre alte almanahuri (calendare) vechi româneşti ar putea fi menţionate: Calendarul aromânesc apǎrut în 1911, Calendarul Ghimpelui apǎrut în 1874, Almanahul literar ilustrat pe anul 1886, Almanahul României June, apărut la Viena, pe anii la 1883, Almanahul revistei Veselia, pe anul 1929.

Multe publicaţii din secolul XX au avut propriile Almanahuri.

Pentru cǎ ne considerǎm într-o oarecare mǎsurǎ continuatori ai Curentului fondat şi editat de Pamfil Şeicaru în 1928 vǎ prezentǎm coperta Almanahului Curentul din 1943:

 

ALMANAH  1945(Sursa: Victor Potra „Cutia cu vechituri”)

Cei care au trǎit în România comunistǎ, îşi aduc aminte de Almanahul Cutezǎtorii, sau când se trǎgea cu ochiul la paginile de modǎ ale vremii din Almanahul Femeia sau se citea din scoarţǎ în scoarţǎ de mai multe ori Almanahul Urzica pânǎ ce toatǎ strada vuia de glumele învǎţate pe dinafarǎ, almanahul fiind una din „cǎrţile” citite pânǎ la epuizare de toţi membrii familiei.

*

Peste tot în lume s-au tipǎrit şi se mai tipǎresc Almanahuri. Interesant ar fi de menţionat Almanuhul Gotha, publicat pentru prima datǎ în 1763. Cuprindea în paginile sale toate figurile regale ale Europei precum şi pe toţi nobilii de rang înalt. Se dorea a fi un „catalog” atatcuprinzǎtor al oamenilor importanţi de pe continent, indiferent de ţarǎ şi statutul lor atâta vreme ce se gǎseau printre cei bogaţi şi influenţi. Conţinea de asemenea informaţii privind schimbǎrile de influenţǎ la nivelul continentului pe mǎsurǎ ce familiile se uneau ori se destrǎmau, informaţii despre curţile regale şi dinastiile dominante precum şi genealogia familiilor regale, princiare şi ale ducilor europeni.

Iniţiatorul acestui almanah a fost ducele Frederick al III-lea de Saxe-Gotha-Altenburg iar opera lui s-a bucurat de succes aşa încât din 1785 almanahul a fost publicat anual, devenind o publicaţie respectatǎ în rândul curţilor importante şi a nobililor. Totul pânǎ în 1944 când sovieticii înaintând catre vest în cursul celui de-al doilea rǎzboi mondial au distrus arhivele publicaţiei iar editarea acesteia a fost opritǎ.

*

Almanahuri mai existǎ încǎ, mai puţine e drept şi poate nu atât de îndrǎgite, aşteptate, rǎsfoite şi colecţionate ca acelea din anii trecuţi. Cu toate acestea sperǎm ca Almanahul Curentul Internaţional sǎ fie cel puţin la fel de citit şi cǎutat ca şi cele din trecut.

(Michigan, Decembrie 2013)

 

CURENTUL ALMANAH log

 

GLUME NOI DIN DIASPORA PE-NŢELESUL TUTURORA

Posted by solariu On December - 31 - 2013

Sorin Olariu

MULŢUMESC DIN INIMĂ PARTIDULUI

Şoim al Patriei ţi-am fost
Şi te pup cu mult alean,
Că mi-ai dat arìpi şi-un rost
… Ca să zbor peste Ocean!

PARADOX ROMÂNESC

Când românii sunt pe-afară
Se topesc din dor de ţară,
Iar ’năuntru se usucă:
Se topesc din dor de ducă!

TINERETUL, VIITORUL ŢĂRII

Se-aşteaptă de la tineret
Să schimbe ţara-n mod concret,
Iar tineretul, ca urmări,
O schimbă, dar pe alte ţări.

INTEROGATORIU

M-au dus aseară la Chestură
C-am scris umor cu ceva tentă
Şi-atât de mult mă descusură
C-abia mă coase-o asistentă.

DIVORŢ AMIABIL

Să divorţăm civilizat
Că doar niciunul nu-i mai breaz:
Tu nu mă suferi când sunt beat,
Eu nu te sufăr când sunt treaz!

EPI-FABULĂ MIORITICĂ

Ţara noastră, de-o cutreieri,
Nu-i nici mare, nu-i nici mică,
Dar conţine-atâţia greieri
Că de-a dreptul te furnică!

GASTRONOMIE GEOPOLITICĂ

Românul nostru, plin de zel,
Se-ntoarce astăzi spre Apus:
Mai bine Varză de Bruxelles
Decât Salată a la Russe!

SFAT PĂRINTESC

De-ai să-nveţi, copile, carte,
Ai s-ajungi şi tu departe
Şi-o să ai atunci de toate…
În Canada sau în State!

NE PLEACĂ DOCTORII

Ne pleacă doctorii din ţară
Iar statul are ca pretenţii
Să ia, urgent, cu ei, afară,
Şi bolile şi pacienţii!…

IARBA VERDE DE ACASĂ

Iarba verde de acasă
Oare ţi-o mai da fiori
Când alergi cu limba scoasă
După nişte… verzişori?

Autor Sorin Olariu

JURĂMÂNTUL

Posted by Gabriela Petcu On December - 29 - 2013

ARMENESCU-Elena-wbElena ARMENESCU

 

 

Acum, în prejma Sfintelor Sărbători de iarnă, când trupul cere mai multă odihnă şi relaxare iar sufletul mai multă lumină interioară, tocmai pentru că lumina Soarelui se micşorează (pentru noi cei din emisfera nordică), simţim nevoia acută uneori de a răspunde unor întrebări existenţiale.
Ştim cu toţii că omul este o fiinţă trinitară, adică este formată din Trup, Suflet şi Spirit. El se află aici în această lume duală pentru a se desăvârşi cum ne reaminteşte îndemnul cristic „Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru desăvârşit este”.

 

Dacă ne gândim bine la rostul noastru pe pământ ajungem la concluzia că Omul are o menire a sa personală, o menire socială şi o menire universală. Cum am traduce această menire? Ţinând cont că el reprezintă încununarea Creaţiei şi este singura făptură pământeană înzestrată cu raţiune, făcută „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu” adică întâi gândeşte apoi materializează gândurile în limita impusă de Creator (exemplul cel mai simplu când proiectează o casă, o vede mai întâi mental, apoi face proiectul şi în cele din urmă o construieşte!) suntem de acord că el are menirea de a se spiritualiza pe sine şi de a spiritualiza materia (prin artă!). Acestea fiind zise, este cazul să ne răspundem şi la următoarele întrebări: Cine suntem? Ce suntem? De ce suntem aici?
Noi oamenii, suntem fiinţe spirituale, născute din iubirea divină, necondiţionată şi înzestrate cu înţelepciunea divină. De aceea trebuie să ne asumăm rolul de co-creatori în Univers şi să trăim ca adevărate Fiinţe de lumină spirituală. Din neştiinţă omul s-a denaturat moral şi etic, şi-a pierdut adevăratele valori, şi-a umbrit mintea şi trăirile pure cu deşertăciunile lumii reducând Lumina interioară, esenţă (sâmbure) din lumină Divină, a lăsat loc pătrunderii întunericului în care sunt dezlănţuite patimile, desfrâul, viciile şi în paralel, asaltului bolilor cauzate de necugetare şi îndepărtarea de Dumnezeu.
Care este datoria noastră?
Să învăţăm să ne depăşim limitele şi să avem puterea de a ne schimba şi transformă viaţa prin asumarea de noi valori universale şi spirituale! Să învăţăm să aprindem din nou Lumina Vieţii în inimile noastre şi să ne respectăm şi să ne bucurăm unii de alţii! Spiritualitatea va apărea pentru fiecare dintre noi, atunci când vom fi pregătiţi cu adevărat de a primi Lumina Iubirii Divine, atunci când vom fi conştienţi că suntem una cu Conştiinţa Divină. Depinde de fiecare dintre noi cât de mult ne deschidem inimile pentru a primi lumina vieţii, lumina înţelepciunii şi lumina iubirii sfinte. Precum Lumina este din Lumină Divină, Omul este Iubire din Iubirea Divină! Doar trebuie să conştientizăm acest adevăr!
Medicii sunt cei chemaţi să-i ajute pe cei căzuţi, aflaţi în neputinţă temporară sau terminală. Ne punem întrebarea: cum trebuie să fie un medic din punct de vedere moral şi al pregătirii profesionale acum când mai mult decât oricând se impune să lăsăm deoparte criza sistemului sanitar considerând că a sosit momentul şi trebuie să ne trezim la realitate, la adevărul adevărat şi universal? Pentru că medicii sunt chemaţi să conlucreze cu Dumnezeu la vegherea vieţii, pentru că li s-a dat acest privilegiu, adică mult, mult li se cere!

 

Jurământul medicului
Chiar când credeam că mesajul despre valorile universale de tip antic şi renascentist trebuie să le caut doar în rafturile cu cărţi vechi, rare, am avut prilejul să citesc „Jurământul Medicinei Supreme – Medicina Naturală” formulat de Mario Michelangelo Stromillo.

Jurământul acesta este fascinant, atotcuprinzaror, aminteşte şi îmbină toate calităţile profund umane, virtuţile de care trebuie să dea dovadă – nu doar să le posede! – Un medic creştin adevărat care şi-a ales de bunăvoie să-şi pună întreaga viaţă, toată energia mentală şi puterea de muncă în slujba aproapelui aflat în suferinţă, în impas. El trebuie să fie şi să rămână conştient că Dumnezeu Creatorul este cel ce vindecă prin – mesagerul, misionarul, alesul său.
Medicul trebuie să cunoască remediile oferite de Natura Mamă – aflate în ceea ce ne pune Ea la dispoziţie: plante (cu rădăcini, frunze, flori, seminţe) apa, aer, pământ (argila) etc. Care au în ele forţele vindecătoare (substanţe biologic active ori au puterea de a instaura fenomenul de biorezonanţă cu diversele noastre organe interne prin diverse mecanisme)
Textul Jurământului este de o rară frumuseţe semantică, conceput după modelul iluştrilor oratori antici, în discursul cărora Cuvântul era viu, avea Forţa miraculoasă de a mişca energii (inclusiv cele vindecătoare în cazul medicilor). În multe universităţi, absolvenţii facultăţilor de medicină prestează la sfârşitul studiului jurământul lui Hippocrate! Lăsăm cititorului în continuare, bucuria lecturii acestui Jurământ:
„Jur pe Apollo medicul, pe Esculap, pe Higea şi Panacea şi pe toţi zeii şi zeiţele, pe care îi iau ca martori, că voi îndeplini acest jurământ şi poruncile lui, pe cât mă ajută forţele şi raţiunea:

•  Să respect pe cel care m-a învăţat această artă la fel ca pe propriii mei părinţi, să împart cu el cele ce-mi aparţin şi să am grijă de el la nevoie; să-i consider pe descendenţii lui ca fraţi şi să-i învăţ această artă, dacă ei o doresc, fără obligaţii şi fără a fi plătit.

•  Să transmit mai departe învăţăturile acestei arte fiilor mei, fiilor maestrului meu şi numai acelor discipoli care au jurat după obiceiul medicilor, şi nimănui altuia.

•  Atât cât mă ajută forţele şi raţiunea, prescripţiunile mele să fie făcute numai spre folosul şi bună stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violenţă.

•  Nu voi prescrie niciodată o substanţă cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, şi nici nu voi da vreun sfat în această privinţă. Tot aşa nu voi da unei femei un remediu avortiv.

•  Sacră şi curată îmi voi păstra arta şi îmi voi conduce viaţa.

•  Nu voi opera piatra din băşică, ci voi lăsa această operaţie celor care fac această meserie.

•  În orice casă voi intra, o voi face numai spre folosul şi bunăstarea bolnavilor, mă voi ţine departe de orice acţiune dăunătoare şi de contacte intime cu femei sau bărbaţi, cu oameni liberi sau sclavi.

•  Orice voi vedea sau voi auzi în timpul unui tratament voi păstra în secret, pentru că aici tăcerea este o datorie.

•  Dacă voi respecta acest jurământ şi nu îl voi călca, viaţa şi arta mea să se bucure de renume şi respect din partea tuturor oamenilor; dacă îl voi trăda devenind sperjur, atunci contrariul.”
Atunci când medicul este înzestrat de Sfânta Natură şi cu o voce de o anumită vibraţie, care poate lua tonalităţi diferite în funcţie de ceea ce doreşte să obţină (alinare, încurajare, mângâiere, încredere sau autoritate, impunere în unele cazuri) iar cuvintele sunt rostite incantatoriu – ca în descântecele practicate de medicină zamolxiana pe care le găsim şi azi folosite în mediul rural – avem vindecarea asigurată.

—————————————————————————————

Din gândurile copiilor:
„Călugării şi-au făcut meserie din rugat pentru ca ei au văzut că nu poate să existe meserie mai frumoasă decât să vorbeşti tot timpul cu Dumnezeu.” (9 ani)


„Călugării nu sunt aşa de vorb
ăreţi pentru că dacă îl lasă pe Dumnezeu să le vorbească toată ziua, ei s-au obişnuit să tacă mult, ca să-L asculte – că nu pot să-L întrerupă tocmai pe Dumnezeu.” (8 ani)


„Biserica e sfântă şi rămâne sfânt
ă chiar dacă intră în ea mulţi păcătoşi, că biserica de aia e făcută, că păcătoşii care intra să-şi facă acolo antene pentru Dumnezeu.” (12 ani)


„Dumnezeu se înţelege mai uşor cu copiii mici, ca cei mici au suflet mai încăpător. La oamenii mari e o înghesuială de rele ca nici n-ai unde să stai.” (10 ani)


„Biserica nu iubeşte plăcerea, că plăcerea îţi aduce să spui mereu c
ă mai vrei, pe când mulţumirea îţi aduce să spui că-ţi ajunge.” (9 ani)


„Îngerii nu ne spun cum e în Rai, de unde sunt ei, ca atunci când mori e ca un fel de ziua ta şi primeşti cadou Raiul şi ei nu pot spune dinainte cum arat
ă cadoul pe care îl primeşti pentru că îţi strică toată ziua.” (10 ani)


„Nu e bine să stai cu păcatul în tine, trebuie să fugi la spovedit, ca păcatul din tine să nu facă pui de păcate.” (10 ani)


„Preoţii vin în casele oamenilor înainte de paşte şi Crăciun ca să sfinţească toate camerele, că le curăţă cu aghiazma care e un foarte bun detergent împotriva dracilor.” (11 ani)


„Postim ca să nu ne mai gândim numai la gusturi de mâncare şi să ne mai gândim şi la gustul de Dumnezeu.” (11 ani)


„Cei care nu-l găsesc pe D-zeu sunt cei care îl căută din interes.” (12 ani)


„Milostivul e rar că mila n-o găseşti pe toate drumurile deoarece ea trebuie cultivată.” (14 ani)


„Altarul este partea din biserica unde preotul vorbeşte între patru ochi cu Dumnezeu.” (10 ani)


„Unii oameni nu putrezesc după ce mor, pentru ca trupurile lor au fost băgate în pământ cu cerul în ei.” (13 ani)


„Sfinţii au aureola rotundă şi nu pătrat
ă ca să nu facă vreun rău nici măcar din greşeala – că poate cine ştie, când se ridica la cer, să nu înţepe cu vreun colţ o pasăre în zbor.” (13 ani)


„Oamenii care cred în Dumnezeu se dezvolt
ă mai repede decât ceilalţi oameni, pentru că ei ajung să-şi dezvolte esenţialul.” (15 ani)


„Ne dăm seama că Dumnezeu îi iubeşte pe toţi oamenii la fel, că dacă te desparţi de El şi mai târziu te întorci la El, nu ţine supărare şi te ajuta la fel ca şi pe cei care au fost tot timpul cu El.” (11 ani)


„Inima bate, bate până se stinge, ca inima este ca lumânarea şi dacă tu crezi în Dumnezeu, el ţi-o aprinde din nou în Cer.” (9 ani)


„Dacă cineva ar insista la uşa mea să-mi schimb religia, aş zice că nu pot, pentu că ar fi ca şi când mi-ar cere să-mi schimb părinţii.” (9 ani)


„Dacă îi ascult
ăm atent pe oameni, auzim mai tot timpul cum se laudă, pentru că nu le este gata capul.” (11 ani)..

—————————————

Dr. (med) Elena ARMENESCU

Bucureşti

29 decembrie 2013

 

PLANURI DE ANUL NOU

Posted by Gabriela Petcu On December - 29 - 2013

Gabriela CĂLUŢIU SONNENBERGGabriela CĂLUŢIU SONNENBERG

 

Ce bine că, iată, până şi 2013 trece! Cumpăna Anului Nou îmbie cu promisiuni şi cu previziuni precaute, dar ne şi sperie puţin. Chiar dacă ştim că biet calendarul nostru gregorian este doar o invenţie, acolo, concepută de mintea imperfectă a oamenilor, e plăcut să ne dedăm bilanţului, pretinzând, sub pretextul schimbării cifrei din coadă, că am scăpa de-o pacoste.

 

Găselniţă teoretică încolo şi-ncoace, nimic nu e mai practic decât o teorie solidă! Indiferent cum şi ce a dispus Papa Grigorie al XIII-lea nu demult, la 1582, prin calendarul său ne-a furnizat o metodă practică de… omorât timpul. Anul astronomic mediu are o durată de 365,24219 zile, adică este mai scurt decât anii oficial declaraţi pe planetă (islamic, iulian etc.). Dacă nici durata lui calculată ştiinţific nu este constantă, ce să mai vorbim de percepţia noastră proprie? Ne consolăm cu faptul că o corecţie a calendarului gregorian nu va fi necesară mai devreme decât în anul 4.000. Ce şansă de ajustare ulterioară să mai avem noi, ca indivizi infimi, pe lângă un an pe care l-am trăit, poate nu tocmai la parametri optimi, dar cât de cât întreg şi, mai ales, cu toată fiinţa noastră? De vreme ce nu mai putem schimba trecutul, ne concentrăm asupra viitorului.

 

Despre cele care-au fost avem date şi înregistrări, despre cele ce vor veni nu avem nimic. Poate şi de aceea finalul de an este sezonul prognozelor. În Grecia antică, lumea obişnuia să se deplaseze la Delphi şi să întrebe oracolul. Întruchipat de o preoteasă care intra în transă odată ce apuca să respire aburii emanaţi dintr-o falie a scoarţei terestre, turuia cuvinte cuvinte greu de descifrat, pe care fiecare le interpreta în felul său. Preamăritului rege Cresus i-a prognozat că va distruge un mare Imperiu, dacă se va încumeta să treacă graniţa spre Persiei. Cresus a purces imediat la luptă, mobilizându-şi toate trupele … şi a fost învins. Preoteasa Phytia uitase să-i comunice al cui era Imperiul care  urma să se destrame.

 

În zilele noastre, sarcina şi plăcerea întocmirii previziunilor revine oamenilor de ştiinţă. Nu înseamnă că nu greşesc şi ei; chiar dacă nu lucrează sub narcoză precum ursitoarele care oficiau în antichitate în templul lui Apolo, nici ei nu sunt infailibili. Cele patru metode de „clarviziune” ale viitorologilor, ceva mai sofisticate decât arta ghicitoarelor sunt: modelele pe calculator, ciclurile Kondratjev, tehnica Delphi şi analiza Cross-Impact.

 

Modelele informatice se folosesc începând din anii 1960. Cum pe atunci nu se dispunea de un volum prea mare de date stocate în timp, corelaţiile dintre informaţiile pe care futurologii le puneau la bătaie nu ajungeau pentru un orizont de timp prea îndepărtat. Aşa au apărut scenariile pentru anul 2000, unele chiar amuzante, dacă le privim din perspectiva de acum: unul pesimist, worst case szenario, unul optimist, best case szenario şi unul tendenţial, care extrapola trendul prezent, proiectându-l în viitor. Problema lipsei de date s-a transformat între timp în opusul ei: suntem invadaţi, am conceput o adevărată industrie de extragere a lor; numai cu ajutorul super-calculatoarelor gigantice se mai pot detecta structurile şi legităţile copleştitorului overkill informaţional. Cu toate acestea, erorile sunt nelipsite. De pildă, în 1972 Clubul de la Roma prognoza pentru anul 2000 o explozie a populaţiei până la 6,8 miliarde de oameni (în fapt, am fost „doar” şase miliarde), o foamete globală înainte de mileniul trei (n-a fost) şi Sfârşitul Lumii pe la 2100 (foarte improbabil).

 

Ciclurile Kondratjev poartă numele cercetătorului rus care le-a descoperit acum un secol. Sunt perioade de patruzeci-cincizeci de ani, în care multe fenomene tind să se repete într-o o formă sau alta. Începutul unui astfel de ciclu este marcat întotdeauna de o schimbare tehnologică majoră, cum a fost invenţia motorului cu aburi la 1800. Se investesc sume mari în noua tehnologie, în aşa fel încât după circa douăzeci de ani se atinge răspândirea ei generalizată. Apoi boomul începe să se aplatizeze, făcând loc unui nou ciclu istoric. Potrivit teoreticienilor ne aflăm momentan într-un tranzit paradigmic dinspre societatea informatică (marcată de globalizare, calculatoare, internet) înspre una ecologică (caracterizată prin sustenabilitate, încurajarea modelelor sănătoase de viaţă, avansul tehnologiilor medicale şi al biologiei avansate).

 

Metoda Delphi nu este nimic altceva decât interogarea standardizată, pe bază de chestionar, a unui grup de experţi. Singura deosebire în raport cu studiile similare de pe piaţă este aceea că fiecare specialist are acces la răspunsurile celorlalţi şi poate să-şi modifice prognoza în funcţie de părerile colegilor. Aparent incertă, metoda Delphi furnizează cele mai realiste previziuni, poate şi pentru că experţii nu fac altceva decât să scrie ceea ce ştiu deja cu certitudine. Primul studiu de acest fel, efectuat în anii ’60, prevestea pentru anul 2010 că vom dispune de baze austronautice selenare locuite permanent (din păcate nu este cazul), că vom avea pastile capabile să ne sporească inteligenţa (ce bine-ar fi!) şi că, în urma automatizării proceselor de producţie, mulţi dintre noi vor fi şomeri (corect, din păcate). Interesant este faptul că niciunul dintre cei întrebaţi nu a putut prevedea extinderea planetară a reţelei informatice şi de telefonie mobilă, nici apariţia telefoanelor şi televizoarelor minaturale, de buzunar, nici navigaţia prin satelit şi nici triumful energiei eoliene, respectiv succesul programului de separare a deşeurilor.

 

Analiza Cross-Impact, sau analiza impactului încrucişat este o metodă de calcul derivată din teoria probabilităţilor şi porneşte de la constatarea că evenimentele din viitor se influenţează reciproc. Pentru început sunt selectate circa 40 de fenomene, despre care se presupune că ar interacţiona. Se calculează apoi, pentru fiecare în parte eventualitatea apariţiei. Din cauză că procedeul nu e prea clar, cercetătorii au inventat un algoritm complicat, pe care îl aplică bazei de date: algoritmul fuzzy, folosit pentru întâia oară de serviciul american de informaţii CIA.

 

Toate aceste metode şi tehnici sunt inexacte, neputând prevedea surprizele de proporţii, ca de exemplu catastrofele naturale (limbajul de specialitate le numeşte discontinuităţi). Pentru a le simula cât de cât, experţii introduc în calcul aşa numitele wild cards – un fel de jokeri, ca-n jocurile de cărţi – necunoscute capabile să răstoarne situaţia globală aproape instantaneu. Un exemplu: în urma accidentului atomic de la Fukushima, de pe 11 Martie 2011, toate prognozele au fost pur şi simplu spulberate.

 

În cartea sa „Lumea în anul 2050”, unul dintre cei mai renumiţi viitorologi americani, geologul Laurence C. Smith numeşte patru fenomene care au influenţat major omenirea şi care vor avea şi în viitor un cuvânt important de spus: demografia, globalizarea, schimbarea climatică şi limitarea resurselor. În ceea ce priveşte evoluţia demografică, iată o constatare neliniştitoare: a fost nevoie de 12.000 de ani până când populaţia Terrei a atins primul miliard, dar recent, în 2011, în decursul a doar trei ani s-a trecut de la şase la şapte miliarde. În anul 2050 se pare că vom fi nouă miliarde!

 

Tot în anul 2050 temperatura medie anuală va fi cu 1,5 grade Celsius mai ridicată decât la ora actuală. Sună puţin, dar efectele vor fi imposibil de ignorat. Îndeosebi emisfera nordică va profita de pe urma topirii calotelor de gheaţă, câştigând astfel mai mult teren valoros pentru agricultură. Nordul va continua deci să fie prosper, ferit de foamete, dar resursele de apă şi combustibil fosil vor atinge pragul epuizării. Necesarul energetic va creşte cu 80%, rezervele de petrol se vor diminua rapid şi va reveni la modă cărbunele. Energia eoliană va urca pe primul loc, în timp ce hidrocentralele vor pierde teren, datorită protestelor ecologiştilor, care atenţionează de pe acum asupra efectuleşor dezastruoase ale lacurilor de acumulare şi ale modificării cursurilor râurilor (sursa: OECD). În nordul Africii se vor construi centrale solare gigantice, care vor furniza energia electrică necesară Europei.

 

Dacă în anul 2009 clasamentul super-puterilor economice era condus de SUA, urmate de Japonia, China şi alte câteva state occidentale europene, în anul 2050 China va prelua ştafeta, urmată de SUA, India şi Brazilia. Surprinzător, Mexicul, Rusia şi Indonezia vor figura printre primele zece mari puteri ale lumii (Sursa: Banca Mondială).

 

Transportul în comun va fi la ordinea zilei. Puţinele automobile private existente vor rula silenţios, graţie electromotoarelor. În oraşele europene va fi interzis accesul maşinilor cu motoare cu combustie internă iar şofatul va intra în sarcina pilotului automat (chiar dacă vom continua să stăm la volan, pentru orice eventualitate). Energia înmagazinată în mijloacele de transport va fi racordată la un sistem permanent de stocare şi distribuţie. Cu alte cuvinte, automobilele vor funcţiona şi pe post de acumulatori electrici mobili.

 

Potrivit unui studiu efectuat de Universitatea Maastricht, în anul 2050, în Statele Unite se vor recunoaşte oficial primele căsătorii între oameni şi avatare (roboţi). Durata medie de viaţă va creşte în continuare iar în Europa sarcina îngrijirii populaţiei preponderent vârstnice va reveni tinerilor emigranţi de origine asiatică şi africană, precum şi roboţilor concepuţi special în acest scop. Încă din timpul vieţii, fiecare dintre noi va putea plasa în internet un rezumat electronic al vieţii sale, ceva asemănător profilului din forurile sociale virtuale de azi. După dorinţă, vor exista în loc de cruci monumente funerare electronice, prezentând pe un monitor viaţa şi avatarurile noastre, într-o buclă continuă. Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte? Totuşi, rămâne un vis.

 

Rezervele de apă se vor reduce periculos, dar nu vor exista războaie legate de ele. „Apa potabilă este prea importantă pentru a se preta la riscul de a o pierde în urma unui eventual război”, susţine omul de ştiinţă Laurence C. Smith. Se va dezvolta în schimb un sistem de identificare a aşa-zisei „ape virtuale”, înmagazinate în alimente  (un procentaj de 70% din totalul rezervelor de apă ale planetei). Carnea, fructele şi legumele se vor distribui raţional pe tot mapamondul: vom avea kiwi din Noua Zeelandă, struguri din Chile, portocale din Maroc sau cotlet din Argentina.

 

Încălzirea globală va avea din păcate şi efecte nefaste: 37% din speciile de animale exsitente vor dispărea. Cu alte cuvinte, ne vom confrunta cu o extincţie comparabilă doar cu dezastrul care a condus la dispariţia dinozaurilor! Fenomenul va afecta mai ales emisfera nordică; nu vor mai exista urşi polari, în schimb vor migra spre nord acele păsări care acum pot fi întâlnite doar în zonele temperate sau tropicale.

 

În anul 2008, pentru prima dată în istoria omenirii ponderea populaţiei de la oraşe a depăşit-o pe cea a locuitorilor din mediul rural. În anul 2050 vor fi peste 70%  orăşeni (sursa: www.metropolen-der-zukunft.de). Greu de imaginat este şi fenomenul formării mega-oraşelor viitorului: 33 de oraşe ale lumii vor dispune de peste 10 de milioane de locuitori, fiecare!. Potrivit estimărilor demografice, oraşe precum Delhi, din India, vor avea mai mulţi locuitori decât Germania (88 de milioane).

 

Cum ar arăta aceleaşi metode ştiinţifice dacă le-am aplica la scară redusă, individuală? Un consiliu de „specialişti Delhi”, care ne cunosc foarte bine – familie, prieteni, colegi – şi-ar da cu părerea despre noi şi ar ajunge la concluzii care probabil nu ne vor surprinde prea tare. Ciclul Kondratjev al copilăriei şi maturizării fiind încheiat la noi, am observa că repetăm experienţe pe care le credeam uitate, că experimentăm sentimente cunoscute şi retrăim aceleaşi emoţii. Odată cu avansarea în vârstă ne amintim de pasiunile din copilărie; nepoţii sunt un fel de „family reloaded”, copilăria lor vădeşte paralele cu a noastră sau cu cea a copiilor noştri. Dacă avem noroc şi nu sfârşim la bătrâneţe în mintea copiilor, putem spune că am fentat un ciclu Kondratjev.

 

Poate că extrapolările şi modelele sofisticate de calcul electronic vor prevesti în cazul nostru o durată de vârstă de 120 de ani. Cu toate acestea, un lucru nu vor putea să ne spună niciodată: dacă vom fi sau nu fericiţi. Şi, în fond, acesta este singurul lucru care ne interesează cu adevărat. Unele dintre prognoze par logice, altele au darul de a nelinişti. Avem doar certitudinea faptului că nimic nu este cert.

 

Mai devreme sau mai târziu – scria italianul Primo Levi, supravieţuitor al infernului de la Auschwitz – fiecare om descoperă că fericirea perfectă este imposibil de atins; cu toate acestea, puţini sunt cei care se întreabă dacă există şi o antiteză: anume aceea că nici nefericirea perfectă nu o putem atinge. Rămânem aşadar idealişti, chiar dacă nu ştim încotro ne poartă drumul. În definitiv, ceea ce contează este să avem fiecare un drum, al său. Semne bune anul are!

 

Gabriela CĂLUŢIU SONNENBERG

Benissa, Spania

29 decembrie 2013

 

ÎN PRAG DE AN NOU – 2014

Posted by Gabriela Petcu On December - 29 - 2013

BUICA-Elena-X2913-wbElena BUICĂ

 

 

Anul care este pe picior de plecare, cu numărul 13 în coadă, nu s-a arătat a ţine seama de superstiţiile legate de el, ci mai degrabă a înclinat a da sens mărţişorului purtător de noroc al acestui număr. Dacă ţinem cont de faptul că întotdeauna  izbânzile  se împletesc şi cu limitele, neputinţele, pierderile inerente, concluzia pe care o tragem şi în acest prag de an nou este totuşi cea cu un plus adăugat în final. Oful cel mare rămâne ca un blestem pe noi românii, politica noastră care pare mereu călcând în străchini. Dar, până la urmă, dacă românul încă îşi mai poate trage sufletul, îşi face şi el nădejde de mai bine. Şi acest bine îşi face loc parcă discret.

 

Cu tot oful, dacă ajungi în ţară după 2-3 ani, se văd mai evident schimbări semnificative. Deşi populaţia s-a împuţinat, localităţile, indiferent de mărime, nu-şi mai încap în teritoriile lor de la an la an. Blocurile şi casele au înfăţişări noi, maşinile dau una peste alta, încât nu mai ai pe unde merge pe trotuare, tehnologia e tot mai la îndemâna oamenilor, îmbrăcămintea este accesibilă şi mâncarea, e drept, foarte diferită pe mesele oamenilor, dar şi atunci când nu este îndestulătoare pentru toţi, nu împinge foamea să pună oamenilor gheara în gât. La sate casele împrumută înfăţişarea vilelor, cei mai mulţi săteni au grup sanitar în casă, au televizoare, telefoane cu care fac fotografii, internet prin care comunică cu lumea întreagă, unelte agricole, maşini cu GPS, etc… În multe aspecte satele încep să se asemene cu oraşele. Despre neajunsuri mi-ar trebui mai mult spaţiu, dar prefer ca în ajun de Anul nou să rămânem la această parte a împlinirilor, ca pe ea să construim altele în anul ce urmează.

 

Pe plan personal pot spune că anul acesta m-am bucurat când am reuşit să transmit un zâmbet vieţii şi semenilor mei prin cel de al optulea volum chiar aşa intitulat: „Zâmbind vieţii”, scris în perioada rotunjirii anului 80 de viaţă. A fost un zâmbet plămadit din bucuria descoperirii frumosului vieţii în deplinul său înţeles, un zâmbet ţesut de forţele nevăzute ale cuvântului. Acest zâmbet a fost trimis pe zeci de mii de kilometri prin intermediul publicaţiilor online aflate pe multe meridiane ale lumii.

 

Am avut şi perioade când zâmbetul a lăsat loc suspinului adânc ce a însoţit lacrimile pentru pierderea câtorva persoane dragi inimii mele, ori scrâşnetului, atunci când sănătatea a dat peste colţii ce-au rănit-o.

 

Pentru anul următor mi-aş dori ca aceşti colţi să nu fie chiar aşa de tare ascuţiţi ca să pot purta zâmbetul pe care să-l dăruiesc cu tot dragul semenilor mei prin cele două cărţi la care lucrez acum: „Liliacul de la poarta înserării” şi „Frumoasele vacanţe”. Mi-aş dori să am suficiente resurse interioare si pentru scrieri noi ca să mă pot bucura de rafinatele delicii pe care le oferă slova aşternută cu aleasă cuminţenie pe hârtie şi de acel bun prilej pentru prietenii literare. Mi-aş dori să mai pot găsi resurse şi pentru a face o călătorie în ţară, acolo de unde aud chemările tainice ale devenirii mele de fiinţă pământeană. Mi-aş dori ca frumoasa Românie, ţara mamă şi generoasa Canada, ţara care m-a adoptat ca pe o adevărată fiică a ei, să devină tot mai înfloritoare şi cu mulţi lauri ai izbânzii pentru fiii lor. E o dorinţă dar şi o urare pentru anul 2014 la care mai adaug şi tradiţionalul: LA MULŢI ANI CU FERICIRE!

 

Elena BUICĂ

Pickering, Toronto

29 decembrie 2013

Genţigrame pentru Sărbători

Posted by Gabriela Petcu On December - 25 - 2013

gabriela gentiana grozaGabriela Gențiana GROZA

 

 

Memorie nealterată la vârsta a treia

 

Ţin grozav de bine minte,

– Poţi vedea , de bună seamă –

Chiar mai bine ca-nainte,

Am uitat…doar…cum mă cheamă!…

 

 

 

Întrecere pe şosea

 

Limuzine, cai şi oi

Se întrec azi pe şosea,

Chiar şi-o vacă mai de soi,

Locul doi, măcar ar vrea!

 

Trenuri româneşti de mare viteză

 

Ca s-alerge foarte tare

A promis că face China,

Cu-o condiţie, se pare:

Să nu fure hoţii şina…

 

Epitaful unui beţiv

 

Vinul, berea i-au plăcut,

Sincer, a recunoscut,

Şi-ar vrea somnul cel de veci

La 2 metri, jos…în beci!

 

Bătrân şi neliniştit

                       

Printre puştoaice s-ar fi dus

La tratament, la Marea Neagră

Dar medicul lui, i-ar fi spus:

– Mai bine ia câte-o viagră…

 

Mie, autoare de poezii pentru copii

 

Am compus pentru cei mici

Poezii despre pisici;

Moş Crăciun, copil şi el,

Mi-a adus…un şoricel!

 

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors