Archive for the ‘Cultural’ Category

THEODOR RĂPAN ULTIMUL „CRESCĂTOR” DE INOROGI ÎN REZERVAŢIA SONETULUI

Posted by Gabriela Petcu On February - 15 - 2014

ROAPAN-Theodor-FIIND-cop-WBMelania CUC

„Sunt cel mai fericit când ar Cuvântul…” este o declaraţie de dragoste făcută Poeziei, prin titlul potrivit unui sonet din cuprinsul celei mai recente apariţii editoriale semnate de Theodor Răpan. Sintagma spune totul despre travaliul şi neliniştea creatoare prin care trece arzând, de viu, Poetul…

 

Colegi de generaţie fiind, ucenicind mai mult sau mai puţin laolaltă, în cenaclurile literare bucureştene, am avut privilegiul să-i urmăresc îndeaproape ascensiunea poetică. Răstimp de decenii destule, Theodor Răpan a caligrafiat cu patimă de pământean şi harul primit de la dumnezeire, cu deznădejde (uneori) în faţa derapajelor cotidiene dar, mai ales, cu bucurie şi cu gloria asigurată la finalul fiecăreia dintre cărţile deja publicate.

 

Am admirat la poet nu doar discursul sublim, teleportarea ca într-o altă lume unde soarele nu apune niciodată, unde nu sunt umbre, nici măcar penumbre, dar unde basmul creează spaţii perfect potrivite pentru ca el să le umple cu filosofie de cea mai bună calitate. După mine, Theodor Răpan este unul dintre cei mai frumoşi sonetişti ai Literaturii Române! Într-o lume în care abundă versul fără cap şi coadă, unde postmodernismul liric musteşte de expresii licenţioase, poemele lui Theodor Răpan sunt mostre de artă literară unde Poetul, pudic, sensibil şi măiestrit, oficiază, în numele înţelepciunii universale şi al artei autentice – Poesia!

 

Poet care nu s-a dezis nici o zi din viaţa sa de creator, scriitor haric şi dedicat suferinţei prin care se naşte sonetul, cel cu arabescuri printre care mirările umanităţii se strecoară precum argintul, Theodor Răpan este şi perfecţionistul ce îşi trimite poemele în lumea cititorului într-un ambalaj de duminică, cuprinse între două coperte ilustrând conţinutul ideatic şi cu pagini ilustrate magnific. Nu despre aspectul îngrijit, de lux, chiar, al ediţiilor sale editoriale am vrut să vorbesc în aceste rânduri, dar nu m-am putut abţine să nu admir şi această îngemănare, care face fuziunea între poem şi grafică în opera sa literară. „Fiind” este cea mai recentă carte semnată de Theodor Răpan şi a apărut la Editura „Semne” din Bucureşti. Pentru a o citi, a intra în atmosfera adesea onirică, ai nevoie să te plasezi într-un spaţiu baroc, fie el şi imaginar, să uiţi de lumea mercantilă şi zgomotoasă, în care trăieşti şi să pluteşti pe vers spre mirabilul tărâm al virtuţilor aproape utopice, dar care devin Poezie!

 

„Fiind” este cartea prin care Theodor Răpan a atins culmea creaţiei sale, un volum de sonete pentru care s-a pregătit prin întreaga-i piramidă de cărţi editate până aici. „Fiind”  este cartea cea mai bună a poetului Theodor Răpan! Dar ce înseamă o carte „bună” în vălmăşagul tipăriturilor care inundă piaţa de carte, a textelor literare care sunt vehiculate pe reţele literare online? Mai întâi, „Fiind” este o operă de artă, prin prezentarea sa grafică. Este o bucurie să o ţii în mână, să o deschizi şi apoi să constaţi că, de fapt, poemele sunt egale sau chiar depăşesc calitatea tipăriturii.

 

Misterul şi lumea morganică din care apare şi în care dispare imaginea poetică, versul nesupus traumelor de construcţie, curgerea firească a epopeei „întâmplărilor” şi nu mai puţin fastuoasele imagini, care abundă, determină cititorul, nu o dată, să revină, să recitescă textul doar pentru a găsi alte şi alte nuanţări posibile. De la cer la pământ, pe aripi de păsări ce demult s-au smuls din legende, cu stindarde medievale şi „uşi făr’ de chei”, tot prin lumi de poveste, trece Poetul şi îşi scrie cu propriul sânge, picnit de mit levantin, povestea de dragoste.

 

Theodor Răpan are talent cu carul, are şi puterea de a struni inorogii creaţiei din propria-i poezie. Lucrează tenhic şi direct „pe curat”, fără ciorne şi transpiraţia muncii sisifice dispare când citeşti sonetele sale: totul este în ordine, aşa, Născut şi nu Făcut! Parcă o curgere de idei lirice a căzut în cascade peste acoperişul turnului său de fildeş… Şi poeţii plâng, şi poeţii au boli, şi mor biologic.Tot acest destrămat covor zburător este aruncat de Theodor Răpan peste umerii Iubirii colosale. Vis şi corbi ciugulitori, nemărăginiri, magnolii, palate de cleştar şi semnul pus pe adoraţia Madonei. Un poet ca puţini astăzi, cu miză şi dorinţă de răsturnare a faliilor  dintre uscat şi ape. „Groaza bucuriei”, iată o sintagmă care mă urmăreşte ca o umbră de vulpe, odată ce am citit-o în pagina cu sonete. Şi, da, bucuria îşi are teama sa de moarte, aşa cum, în alt plan poetic, cântecul viorii  topeşte frunza (nu floarea) belladonei!

 

Pe planuri diferite, dar defel fără afinitate, alunecă, se glisează şi dau formă cărţii sonetele din carte. Cu personaje adesea mitice, cu filigranări de stil pentru care este mai potrivită pana şi călimara decât computerul, ca un labirint prin care Minotaurul paşte liber, sonetele din cel mai recent volum al poetului Theodor Răpan sunt encilopedii inegalabile. Citeşi pagină după pagină şi uiţi că eşti în secolul postindustrializării. Fascinant! Mirific! Din smalţuri de culoare şi sidef lunar, cu purpură şi diafane urme de lacrimi pe obrazul creatorului, aşa se văd vitraliile „catedralei“ pe care  autorul său a denumit-o „Fiind”!

 

Să spun că Theodor Răpan scrie bine, ar fi lipsit de reverenţă din partea mea, ca simplu cititor. Să spun că este un poet romantic, ar fi ca şi cum durerea lui creatoare nu ar transpare destul prin fila velină a volumului „Fiind”. „Tristeţea mea n-o înţelegi, se pare”, titlul unui  sonet situat aproximativ la mediana volumului, este ca un semn de carte şi te opreşti, şi gândeşti, cauţi motivul tristeţii creatoare a Poetului. Dragostea în dimensiunea ei cosmică, iubirea pentru tot ce ţine de viaţă şi ţine de moarte dar, mai ales, dragostea care a dus la măreţia şi decăderea în păcat a Omului! O lume fantastică şi aşchii de nelinişte înfipte sub unghia cu care caută în mormanul de steril cotidin acel frumos-durut al îngemănării dintre bărbat şi femeie! Dar perechea în speţă este doar o motivaţie pentru naşterea unor sonete superbe! Un POET! Da, Theodor Răpan este POETUL şi, dincolo de vremurile grăbite în care trăim, critica literară va trebui să-i recunoască Opera literară distinctă!

 

Melania CUC

Bistriţa-Năsăud

10 februarie 2014

Amintiri din pribegie – Român ajutat de ambasada franceză din Bulgaria

Posted by Gabriela Petcu On February - 15 - 2014

AmbasadaFrancezaSofiaÎncă o zi se apropie de sfârşit. Soarele a  coborât spre zenit, iar lumina amurgului îmbracă totul în tonuri de roz, liliachiu, roşu şi albastru. În această seară stau de vorbă cu Dumitru Sinu (nea Mitică). Amintirile lui curg asemenea unei ape învolburate, iar trecutul prinde din nou viaţă sub ochii noştri. Prezentul dispare, alungat parcă de povestirile prietenului meu, despre oameni şi întâmplări din vremuri de altădată…

De la Panciova la Banovici, via Kovacica – Iugoslavia

Multe s-au petrecut după ce s-a schimbat regimul politic în România şi comuniştii au preluat puterea. Camarila comunistă făcea ravagii iar acţiunile ei schimbau destine peste noapte. Un număr mare de militanţi anticomunişti şi-au lăsat familiile şi ce le mai rămăsese din averile ciuntite de noul regim, şi au părăsit ţara. Anul 1948 a excelat prin numărul de emigrări, pentru că atunci s-a declanşat cel mai mare val de refugiaţi politic, din perioada postbelică. În aceste vremuri de restrişte, marcate de puternice frământări politice şi sociale, a luat drumul pribegiei şi domnul Dumitru Sinu. Împreună cu alte şapte persoane, a trecut graniţa pe la sârbi. Cei care l-au ajutat să fugă din România au fost legionarii, cu toate că amicul meu, cunoscut între prieteni ca nea Mitică, nu făcuse parte niciodată din gruparea lor.

Când a părăsit România, în Iugoslavia era preşedinte Iosip Broz Tito. Iugoslavia era teritoriul care făcea joncţiunea între ţările comuniste şi Occident. Lagăre de concentrare şi de muncă împânzeau toate provinciile imperiului titoist, al cărui conducător părea a juca un rol dublu. Nu era străin de ideile comunismului ce înflorea în Europa de Est, dar avea abilitatea de a nu se îndepărta nici de lumea liberă, progresistă, occidentală, spre care avea o oarecare deschidere.

Odată ajuns în Iugoslavia, Mitică Sinu a făcut trei zile puşcărie, la Panciova, cea mai veche puşcărie din ţara vecină, datând de pe timpul Imperiului Austro-Ungar. Apoi, a fost mutat la Kovacica, unde a stat două săptămâni. De acolo, a fost trimis la Banovici (Bosnia-Herţegovina), unde a rămas un an şi câteva luni, timp în care a lucrat la cantina închisorii.  În acest timp, i-a fost dat să vadă şi să traiască multe, dar mai ales, să cunoască o sumedenie de oameni, de toate felurile. Mi-a povestit de câţiva dintre ei care nu pot fi uitaţi, chiar dacă, de-atunci au trecut mulţi, mulţi ani… Întâmplările ai căror protagonişti au fost, nu pot fi şterse niciodată din memoria lui.

Disperarea te duce cu trenul în Franţa… şi-apoi, în Canada

Autorităţile locale se foloseau din plin de prezenţa refugiaţilor pe teritoriul iugoslav, repartizându-i în diverse locuri (lagăre) de muncă, pe toată perioada de şedere în ţara lor. Însă nu munceau gratuit, fiind remuneraţi cu sume modice pentru munca prestată. Apoi, după ce profitau din plin de munca lor, o perioadă, fie îi expediau în ţările de provenienţă – şi asta se întâmpla cu cei mai mulţi dintre ei -, fie, pur şi simplu, îi alungau în Est, la întâmplare, în ţări la fel de sărace precum cele din care plecaseră. Cei mai curajoşi, şi norocoşi în acelaşi timp, reuşeau să fugă şi ajungeau în ţările occidentale, de unde, majoritatea traversau oceanul spre continentul nord american.

De exemplu, îşi aminteşte Nea Mitică, cum pe unii români, sârbii îi trimiteau în Bulgaria, pe bulgari în România, pe alţii în Ungaria, în mod aleator. Aşa se face că printre românii ajunşi în Bulgaria era un anume, Grigore Coroiu, de care-şi aminteşte şi astăzi. Pe acest om autorităţile au vrut să-l repatrieze. Disperat, s-a aruncat de la etaj rănindu-se grav la maxilare – falca superioară şi dinţii. În această situaţie, cei cu putere de decizie au luat hotărârea să-l urce pe Grigore în tren, cu destinaţa Franţa.

Coroiu nu avea bilet, călătorea clandestin. Când controlorii l-au întrebat de bilet, el a deschis gura plină de răni, impresionându-i, drept pentru care, probabil din milă, l-au lăsat în pace şi aşa, bietul om a ajuns în Franţa…

Dar cum Franţa era pentru mulţi refugiaţi doar un loc de popas, Grigore Coroiu stă un timp aici, şi-apoi pleacă mai departe, înspre Canada. Aici, Coroiu s-a revăzut cu nea Mitică şi s-a numărat, chiar, printre apropiaţii lui. Omul era simpatic şi în special cei mici, copiii lui nea Mitică, se simţeau confortabil în prezenţa lui. Grigore Coroiu ştia să gătească la fel de bine ca un bucătar profesionist. Avea însă, şi el, o meteahnă: era un împătimit al ruletei şi pierdea astfel toţi banii, pariind la curse sau la jocuri de noroc. Dar nu era singurul, era o boală la modă! Asta nu-i afecta cu nimic amiciţia cu Mitică Sinu…

„Da, domnilor,  Pierre Rosetti este francez!”

Un caz asemănător a fost şi cel al lui Pierre Rosetti, un alt român trimis în Bulgaria. Acesta le-a spus bulgarilor că el este francez. Prin urmare, bulgarii i-au contactat pe cei de la ambasada franceză, pentru a-i stabili lui Pierre naţionalitatea. Ambasadorul şi-a dat seama imediat că Pierre nu era francez. „Nu ai nici o legătură cu Franţa – i s-a adresat acesta românului -, dar fiindcă ştiu cine a fost bunicul tău (este vorba de C. A. Rossetti) şi în memoria lui există chiar o statuie în Bucureşti, nu îţi voi opri accesul în ţara noastră. Eşti liber să mergi acolo.” Imediat, ambasadorul le-a spus bulgarilor: „Da, domnilor,  Pierre Rosetti este francez!” Şi astfel, bulgarii l-au trimis pe românul nostru în Franţa.

Iată cum, datorită unui monument, un refugiat român a reuşit să ajungă în Occident. Şi aceasta pentru că ambasadorul Franţei cunoştea faptul că statuia lui C.A. Rosetti, este amplasată în piaţa cu acelaşi nume din Bucureşti. Turnată în bronz, în anul 1902, în cadrul Şcolii de arte şi meserii din Bucureşti, statuia în cauză a fost realizată de către Wladimir Hegel. Opera de artă îl reprezintă pe C. A. Rosetti aşezat într-un fotoliu, meditând. Pe frontispiciul monumentului este fixată o placă de bronz, frumos ornamentată, ce poartă inscripţia: „C.A. Rosetti. 1816-1885. Luminează-te şi vei fi! Voieşte şi vei avea!”

Pe soclu se găsesc două basoreliefuri din metal, ce reproduc momente din activitatea patriotică a lui C. A. Rosetti: actul istoric de la Unirea Principatelor, intitulat „24 ianuarie 1859”, iar al doilea, „9 mai 1877”, evocând proclamarea independenţei de stat a României. Tânărul sculptor polonez, Wladimir Hegel (Włodzimierz în polonă), a fost cunoscut la Paris de scriitorul V.A. Urechia, omul de cultură şi bărbatul de stat român, care primise drept omagiu – pentru participarea la Congresul latinităţii de la Paris – o statuetă realizată de sculptorul Hegel. Obiectul respectiv l-a determinat să-l convingă pe acesta să vină în România. Wladimir Hegel s-a stabilit în Bucureşti şi s-a impus ca pedagog şi profesor la Şcoala de arte şi meserii, a devenit profesor de sculptură şi desen la Academia de Belle Arte din capitala României. Este bine de ştiut că sub îndrumarea lui Hegel, a studiat o perioadă Constantin Brâncuşi. Wladimir Hegel i-a fost „părinte şi profesor” şi sculptorului Dimitrie Paciurea.

O ştampilă „nemţească” făcută dintr-un cartof şi cerneală

Grigore Coroiu şi Pierre Rosetti şi-au văzut visul cu ochii, întrucât a ajunge în Occident era cea mai mare dorinţă a oricărui refugiat. Însă acestea au fost cazuri particulare, fiecare în felul său, prin originalitatea metodelor prin care, cei doi emigranţi au reuşit să ajungă în Franţa. Dar cum românii au fost dintotdeauna foarte inventivi,  ei au uzat de tot felul de metode ingenioase pentru a scăpa spre Vest.

Nea Mitică nu a uitat cum, câţiva dintre românii din lagăr, s-au dat drept nemţi, tocmai pentru că nădăjduiau că în felul acesta vor fi trimişi în Germania. De aceea, ce s-au gândit ei? Şi-au fabricat documente false, pe care au pus o ştampilă contrafăcută, confecţionată, tot de către ei, dintr-un cartof şi cerneală.

Neamţul e tot neamţ!

Sârbii şi-au dat imediat seama că lucrurile nu sunt aşa cum par, dar românii nu s-au descurajat şi au continuat jocul. Perseverenţi, compatrioţii noştri se trezeau în fiecare dimineaţă devreme şi se spălau cu zăpadă, sub ochii uluiţi ai gardienilor sârbi. Era un ger de crăpau pietrele, însă nu conta – ei strigau toţi odată, în germană: „Eins, zwei, drei” (Unu, doi, trei) şi se spălau cu zăpadă. După ce i-au urmărit astfel câteva zile, sârbii au spus: „Neamţul e tot neamţ!”. Cu alte cuvinte, oricât de frig este, indiferent dacă plouă, ninge ori e soare, neamţul nu se abate de la disciplina în spiritul căreia era educat. Ce era să mai facă, în locul acela, cu românii noştri, mai ales că se convinseseră că era vorba de nemţi adevăraţi? Aşa că sârbii i-au urcat în tren şi i-au trimis în Germania.

Ursu: ”Deschid orice casă de bani!”

Pe Ursu, nea Mitică l-a cunoscut tot în Iugoslavia. Era un tip simpatic. Avea un vocabular aparte, care îi amuza pe ceilalţi. Când îl întreba cineva ce a făcut în România, el răspundea: „M-am luptat cu ursoaicele, am dat lovitura la case de bani”. Când îl întrebau ce ştie să facă, el spunea că are degete fine. „Cum adică?” „Deschid orice casă de bani”. Sau, când îi reuşea ceva, exprima: „Mi-a ieşit pasenţa!” Povestea cum i-au adus case de bani elveţiene, germane, japoneze, americane etc.  „Nu-mi vine să cred, am reuşit la americani”, spunea el. Pe Ursu l-au îmbrăcat în haine americăneşti, i-au dat bani, l-au dus în America şi nu a mai auzit nimeni de el. Posibil, spune nea Mitică, să-l fi folosit în cadrul serviciilor secrete pentru a deschide seifuri cu diverse documente.

 

OCTAVIAN CURPASOctavian D. CURPAŞ

IPOSTAZE TRANSATLANTICE

Posted by Gabriela Petcu On February - 12 - 2014

florin-piersic-hDOINA POPA

 

Era trecut déjà de ora 11 din noapte… Timpul despărţirii noastre de maestrul se apropia.

Tocmai spusese că vrea doar cu cȃteva cuvinte să ne mai reţină atenţia. Şi-a exprimat mulţumirea şi bucuria de a se fi ȋntȃlnit cu noi, cei ce am dat curs invitaţiei de a-l vedea şi asculta ȋn sala Bisericii Sfȃntul Gheorghe din Windsor. Privirile care pe tot parcursul serii au călătorit printre noi, s-au oprit asupra cȃtorva persoane care i-au reţinut atenţia cu ȋntrebările  şi discuţiile purtate.

La un moment dat şi-a ȋndreptat atenţia spre capătul opus al sălii şi indicȃnd cu mȃna a spus:- Mi-a atras atenţia o doamnă, doamna aceea de acolo, cu ochelari,  de lȃnga tȃnărul ȋn cămaşă albă. Toate privirile s-au ȋndreptat deodată spre mine şi faptul că mă privea  zicȃnd:

-Vă rog, să ridicaţi mȃna! – m-a făcut să mă fȃstȃcesc  surprinsă  ( eram tentată să ȋntorc capul, să văd dacă mai era cineva ȋn spatele meu, dar nu se afla nimeni).

Am răspuns rdicȃnd mȃna, ca la clasă…

-De ce? mă ȋntrebam. N-am ȋndrăznit să spun nimic. Eram ca un elev ruşinat de lauda dascălului. Dar ce laudă? Nu-mi venea ȋn minte  nimic desosebit, doar ȋntrebarea pe care i-o pusesem cȃnd la invitaţia sa ne-am apropiat şi fiecare dintre noi, cei care au dorit, l-au ȋntrebat una/alta. Unii i-au pus ȋntrebări despre filmări, alţii despre viaţă şi locuri ȋndrăgite.

Un domn  i-a redat momente ȋn care s-au ȋntȃlnit prin Cluj, pe vremea studenţiei.

florin piersicŞi eu l-am ȋntȃlnit ȋn Cluj pe vremea studenţiei mele. Era déjà actor la Teatrul Naţional, venea adeseori la Casa de Cultură a studenţilor prezentȃndu-ne  filme. L-am urmărit

de-alungul anilor la TV, ȋn filme, piese de teatru, showri, interviuri, dar iată că ȋl ȋntȃlnesc  din nou peste un pod de ani la Windsor.

L-am ȋntrebat printre tinerele doamne care-l ȋnconjurau:- Dacă aţi fi cu 10/20 de ani mai tȃnăr  şi aţi fi avut oportunitatea de a emigra, aţi fi lăsat totul ȋn urmă şi aţi fi plecat din ţară?

Mi-a prins mȃna si m-a privit ȋn ochi răspunzȃnd prompt şi foarte serios:

– Nu,  niciodată   n-aş fi părăsit locurile natale.

N-am insistat, dar ştiu că ȋntrebarea, care poate l-a surprins, i-a plăcut.

Oare dacă n-ar fi fost un actor atȃt de popular şi atȃt de solicitat, sau dacă ar fi avut copii stabiliţi departe de el, ar fi fost la fel?  Răspunsul său sincer ( de fapt Florin Piersic este de o sinceritate debordantă ) m-a bucurat aşa de mult, de parcă mi-ar fi  făcut pe plac. Ar fi putut cocheta cu acorduri evazive de genul: nu ştiu, sau depinde de, sau orice altceva, dar nu, a fost cȃt se poate de categoric.

Vacanţa sa pe Continentul  Nord-American i-a fost oferită cu generozitate de către prietenul şi fostul său coleg de la IATC din primul an de studenţie, venerabilul  domn Herman Victorov, inginerul care a construit şi ȋmbunătăţit  nenumărate  companii ȋn ȋntreaga lume.

Ȋmpreună cu soţia sa Ana Torok, maestrul Florin Piersic a petrecut Sărbătorile de iarnă la Windsor şi o săptămȃnă ȋn Cuba. Ne-a povestit cu umor despre  vacanţa din Cuba, cu plăcere despre şederea ȋn Windsor…

florin.piersicUmorul său exploziv, amintirile atȃt de vii din copilarie ṣi despre familie, părinṭi, plaiuri natale, colegi, prieteni, actori, poeṭi, recitările, legăturile ȋntre subiectele abordate,  au captivat şi cucerit ȋntreaga sală.

Am rȃs mult, toţi am rȃs mult. A fost o seară terapeutică.

Atmosfera de şezătoare, dialogul cu invitaţii, tortul imens, pregătit de colectivul de doamne de la Biserică ȋn cinstea actorului, care urma să ȋmplinească peste două zile 78 de ani, interpretarea tradiţionalului “ Mulţi Ani Trăiască” de către toţi cei prezenţi, toate acestea au ȋncadrat ȋntȃlnirea ȋn sfera sărbătoririi zilei de naştere a ȋndrăgitului nostru actor.

Am plecat ȋn noapte spre casă cu gȃndul senin şi deschis pe care mi l-a dat această seară de neuitat. Am fost oaspeţii unor gazde incredibile. Ȋn primul rȃnd d-l Victorov, fără iniţiativa căruia, nu ar fi fost posibilă ȋnȃtlnirea, apoi familia Mihaela şi Pompiliu Ignat, organizatori şi gazde bune, preotul George Săndulescu şi soţia, familia Carmen şi Ovidiu Ognean, d-na Monica Mihălceanu şi alţi  romȃni cu dragoste de romȃni, romȃni care preţuiesc şi cinstesc valorile noastre naţionale, oamenii de cultură, artă, litere şi nu numai.

Nu ȋn zadar suntem convinşi că “drumul libertăţii noastre trece prin cultură”.

A fi indiferenţi ȋnseamnă a fi inumani.

 

DOINA POPA – Dexter, Mi. Ian. 2014

 

TALENTUL CARE CREŞTE, E AUR PUR, FIREŞTE…

Posted by Gabriela Petcu On February - 9 - 2014

DSC03729În profesiunea mea de dascăl am avut prilejul să descopăr  copii cu talente în diferite domenii. Am traversat o etapă în care relaţia pedagogului cu elevii se realiza în contact viu, direct  cu copiii şi  mediul familial în care trăiau. Fără prea multă hârţogăraie şi aparate de tot felul, cu apropiere afectivă de ei, aveam o  adevărată satisfacţie să  îi îndrum pe şcolari spre profesia care speram că li se potriveşte mai bine. Pe unii dintre ei i-am întâlnit peste ani, pe alţii îi văd  în emisiunile televizate şi de fiecare dată  realitatea îmi confirmă că eu însămi mi-am ales profesiunea din dragoste pentru ei şi am intuit corect spre ce să se îndrepte în viaţă, spre binele lor, fireşte. Sunt însă şi cazuri în care aptitudinile şi talentul înmugurite la vârstele fragede ale copilăriei nu au condus la evoluţia ulterioară pe care am văzut-o eu cândva. Îndeosebi, după 1989, trecerea copiilor spre ,,libertatea’’prost înţeleasă, a făcut ca să nu mai existe reguli pentru o bună parte dintre odraslele noastre. Cândva  ei înşişi copii, unii adulţi de azi îşi judecă fără ruşine părinţii şi dascălii, arătându-şi isteţimea lor dacă ar fi fost ei în locul pedagogilor… Intervine de bună seamă şi  lipsa de discernământ al celor  care au adus pe lume fiinţe, uneori admirabil de dotate fizic şi mai ales psihic, dar care au avut ghinionul să nu conteze pentru aceştia. Divorţurile au înflorit iar destinul copiilor a fost pecetluit de egoismul celor care ,,nu s-au mai suportat” şi între care ,,iubirea a murit”.

 

DSC03726Şi totuşi, în ultima vreme, am observat o schimbare benefică în comportamentul unora dintre părinţi. Sper să nu mă înşel. Cum altfel să nu mă bucur când semeni de lângă mine îmi dovedesc iubirea firească pentru fiii lor şi se străduiesc să îi vadă cât mai bine împliniţi?

 

Zilele acestea i-am întâlnit pe vecinii mei,  părinţi tineri, care au doi băieţi: Tudor, elev în clasa a patra şi mezinul, Victor, de doi ani. Pe Tudor l-am văzut  mai rar stând în faţa blocului, e mai mereu ocupat cu activitatea sportivă. Este unul dintre clujenii juniori care se antrenează să fie schimbul următor al feroviarilor de la  echipa de fotbal C.F.R., echipă pe care am cunoscut-o prin intermediul soţului meu care îmi vorbea cu interes despre ei. Am mers în 1989 la vreo două meciuri şi m-au convins că merită să fim suporterii lor. Văzându-l pe Tudor cât e de pasionat de fotbal, observând cu câtă seriozitate se ocupă părinţii lui de dezvoltarea talentului descoperit de dascălii de educaţie fizică, i-am luat un interviu ,,ad-hoc”, în condiţii speciale, în apartamentul lui, din blocul în care locuim. Mi-a arătat trofeele şi medaliile câştigate până la vârsta lui, şi după cum vedeţi în poză, nu sunt puţine. E mândru de culorile clubului CFR. L-am fotografiat cu o minge pe care şi-au pus semnătura fotbaliştii de atunci, în data de 18 iunie 1989, când echipa a promovat în Divizia B.

 

DSC03731Victor sper să îl urmeze pe fratele lui, să fie şi el fotbalist, e de pe acum cu ochii după balonul rotund. Am observat seriozitatea cu care Tudor vorbeşte despre antrenamente, cantonamente, despre sarcinile de şcoală, deopotrivă, fără să se lamenteze că e dificil şi că gustă mai puţin din copilărie. Roadele strădaniei lui  şi al celor ca el, se vor vedea cu siguranţă la vremea potrivită. Talentul, oricât de pronunţat ar fi, fără muncă nu creşte nicidecum. Căci, aşa cum spunea Gala Galaction, ,,Talentul este un subţirel izvor de munte. Trebuie să-i sapi calea în piatră şi să-l captezi cu înaltă osteneală”…

 

 

Gabriela Genţiana Groza

COMUNICAT: MARIOARA MURĂRESCU UN SUFLET ÎN SUFLETUL NEAMULUI NOSTRU

Posted by Gabriela Petcu On February - 5 - 2014

MURARESCU-Marioara-WB2

Academia DacoRomână

 

Senatul Academiei DacoRomâne a aflat cu durere despre trecerea la cele veşnice în noaptea de joi spre vineri a realizatoarei TV Mărioara Murărescu – doamna de suflet a folclorului dacoromânesc. A fost de la începuturi alături de acţiunile noastre la recomandarea profesorului Ioan Călin – moţ din Moldoveneşti – Podenii Munţilor Apuseni, ca membră fondatoare a Academiei DacoRomâne, încă din vremea în care funcţiona ca Institut Naţional pentru Românitate şi Românistică. Mărioara Murărescu a fost atrasă de muzica folclorică încă din copilărie, când bunicul ei, care era cioban, cânta la caval. A urmat cursurile Conservatorului din Bucureşti, fiind o studentă eminentă. Nu a reuşit să devină soprană deoarece i s-a schimbat vocea după o operaţie de amigdalită. În timpul studenţiei a fost remarcată de profesorii Emilia Comişel şi Gheorghe Oprea, care au îndrumat-o spre muzica populară. Ea a mărturisit că de la ei a învăţat să privească „folclorul ca pe ceva viu, care ne reprezintă, şi prin care putem să cunoaştem neamul acesta”.

 

Şi-a început carierea la Radioul public din 1971, iar în 1977 s-a angajat la TVR ca realizator de emisiuni folclorice. A fost iniţiatoare, realizatoare şi prezentatoare a emisiunii de televiziune “Tezaur folcloric”, difuzată pe TVR. Prima încercare de realizare a celebrei emisiuni “Tezaur Folcloric” a avut loc în 1978, iar din 1982 a primit un spaţiu fix în grila de programe a televiziunii, prilej cu care a stimulat şi promovat generaţii întregi de artişti din toate zonele folclorice ale neamului nostru, ocrotind şi promovînd tinerii creatorii de folclor în spirit neaoş zamolsian spre nemurirea artei specifice înţelepciunii şi frumuseţii creaţiei naţionale. Ea a străbătut chiar ţara în lung şi lat pentru a căuta piese originale de folclor, pe care le-a adunat într-o arhivă.

 

Este cunoscut faptul că zamolsianismul, ca înţelepciune străveche a cunoaşterii şi a continuităţii tradiţiilor orale prin care tradiţiile şi legile morale dăinuiau prin versuri cîntate prin viu grai de oameni în acompaniament de instrumente ancestrale precum naiul şi fluierul, a statuat din folclor o adevărată academie nemuritoare. Cei cu memoria prodigioasă au adăpostit de prigoanele religioase ale modei întunecatelor vremuri înţelepciunea în folclorul tradiţional, ca într-o biserică de suflet a unor adevăraţi preoţi zamolsieni. Dacă putem afirma cu deplină mîndrie că avem o filozofie orală primordială care a supravieţuit de la Zamolse pînă astăzi, aceasta se află în folclorul unic dacoromânesc – arhiva de suflet a neamului nostru atît de încercat prin vremuri de răstrişte.

 

Doamna cîntecului drag românesc, Mărioara Murărescu a fost o adevărată preoteasă a folclorului de sorginte zamolsiană dacoromânească. De-a lungul carierei sale a organizat numeroase festivaluri de folclor, concerte de colinde, emisiuni duplex cu Televiziunea Moldova, la Bucureşti şi Chişinău. De asemenea, a realizat primul disc de aur “Tezaur folcloric” (1992), prima caseta video “Tezaur folcloric” (2000), lucrarea “Cu ochii lumii” (cuprinzînd diverse opinii despre emisiunea “Tezaur folcloric”).

 

Prin plecarea ei la Zamolse, lumea folclorului – acest uriaş tezaur oral de spiritualitate dacoromânească, unic în Europa, prin care sufletul lui Zamolse a rămas prezent înlăuntrul sufletului fiecărui dacoromân, indiferent de vremuri şi de regimuri politice, naţiunea dacoromână a suferit o grea pierdere. Spiritul ei ocrotitor, felul ei de a fi şi de a evalua şi de a prezenta pe micul ecran stele nepieritoare ale frumosului autentic românesc, într-un cuvînt zestrea ei de preoteasă, a călăuzit drumul spre afirmare deplină a sute şi mii de creatori şi creatoare de folclor în spiritul nemuritor zamolsian.

 

Prin zâmbetul ei ocrotitor care ascundea durerea unei boli necruţătoare pe care a înfruntat-o cu stoicism, a reuşit să moşească o strălucită pleiadă de artişti tineri talentaţi înaintemergători ai cetăţii folclorului dacoromânesc. Ea este o adevărată cloşcă cu puii de aur ai tezaurului spiritului dacoromânesc.

 

Marioara Murărescu a primit distincţiile ADR şi titlul de doctor în dacoromânistică al Academiei DacoRomâne devenind o nemuritoare a naţiunii dacoromâne, iar Senatul ADR îi acordă post mortem supremul titlu de Doctor Honoris Causa pentru întreaga sa activitate închinată tezaurului folcloric zamolsian, autentic dacoromânesc.

 

Mărioara Murărescu a fost, este şi va rămâne suflet în sufletul folclorului autentic, al cîntecului, portului şi dansului dacoromânesc în cetatea tradiţiilor zamolsiene pentru dacoromânii de pretutindeni. Un centru de cercetare şi creaţie folclorică al ADR îi va purta numele, iar un premiu Mărioara Murărescu va fi acordat periodic unor continuatori ai strădaniilor sale pe scene şi în studiouri de televiziune în semn de pioasă aducere aminte întru nemurirea folclorului autentic dacoromânesc.

—————————————————————————–

Pentru  SENATUL FUNDAŢIEI  ACADEMIA DACOROMÂNĂ

„TEMPUS DACOROMÂNIA  COMTERRA”
Dr. Geo STROE

Bucureşti

1 februarie 2014

(10 014 după Calendarul dacoromânesc)

ACUZ… ADEVĂRUL DIN ACROSTIH (POEME)

Posted by Gabriela Petcu On February - 5 - 2014

TAF-OCT2013-wbAl Florin ŢENE

 

ACUZ

În aula zilei a ruginit statuia amară,

Sub metalul oxidat aud un glas ursuz-

El speră de veacuri să apară

Un soare pentru ţară şi strigă: ACUZ!

 

Ne-au trădat prietenii, ne-au vândut vecinii,

Noi ne-am dus spre un prezent obtuz

Şi o mască de minciună am pus luminii

Când dinspre statui aud: ACUZ!

 

Suntem copii bătrâni şi fără vreme,

Ne e prezentul un trecut avuz,

Doar cel înveşnicit nu se mai teme

Arătând spre noi: ACUZ!

 

De ne sângerează amurgul în cuvânt

Şi dintr-un viitor incert facem abuz

E c-am stat ca frunza-n vânt

De strigă seva înspre prezent: ACUZ!

 

De veacuri ochii strămoşilor aşează

Speranţe  de mai bine-n cucuruz…

În culorile toamnei aşteaptă să vadă

Duminicile ţării strigând: ACUZ!

 

ADEVĂRUL DIN ACROSTIH

 

Această pagină de timp o scriu cu maci

Elimin minciuna cu un verb curajos,

Lumea se ascunde în păduri fără copaci,

E vremea să iau poteca în spate şi să pornesc pe jos

S-au să mă refugiez în fraze fără cuvinte,

 

Atunci când tai unghiile substantivului picior,

Ostile rime îmi vin mereu în minte

Durere întoarsă pe dos în mănuşa pierdută-n pridvor,

Negaţie ce nu neagă nimic pe lume,

Acceptare botezată astăzi fără nume.

 

E vremea să privim oglinda oglindită-n  alta

După ce  ieşim din cuvinte minicinoase,

 

Atunci toţi zeii se întorc din Malta,

Tăcerea trece în imne şi-n clipe păguboase,

 Iubiri ne ştiute cum nu ne cunoaştem viitorul,

Totul s-a măcinat până la vene, până la oase,

Inodore şi incolore precum dorul,

Cuvânt strecurat în inimile rămase.

 

Acum putem să ne citim viaţa pe dos,

Raport între trăire şi sfârşitul poeziei,

O lume ne aşteaptă într-un spaţiu lăptos,

Fumurie precum toamna arămind aracii viei,

 

Atunci când fur un vis de pe buzele femeii

Tăcută cu poala plină cu struguri dulci.

E vremea fluturilor hălăduind prin lunci

Mai rodnică  în sfârşit  când se nasc şi prunci.

 

 

AL DOISPREZECELEA CEAS

 

Vremea urcă în imponderabil,

Păsările sub zborul cărora moleculele de aer mor

Poartă tăcerea între particule,

Doar mişcarea browniană în dezordinea ei

Ordonează apa de ploaie

Din paharul de pe masă.

 

Cântecul mierliţei pune miere în levitaţia

Fulgului de păpădie

Dus mai departe în interiorul zilei

Cum orele sunt plimbate de indicatoarele  ceasului

Pe cadranul numerotat de cineva

Ce n-a ştiut să numere

Decât până la al doisprezecelea ceas.

 

AMENDAMENT LA DURERE                                                                        

Eu am ceva-mpotriva durerii:

Durata ei e-un popor atât de mic!

ea vine uneori împotriva vrerii

cum bucuria vine din nimic.

 

Mai multe-odată, duce nu le poţi,

Prea concentrate-nu le-am rezista;

Totalul lor e-o sumă rătăcită pe la porţi

legată de-o mârţoagă fără şa.

 

Când vin în preajmă, tace poezia

şi muza nu mai vine pe aleia.

Mai dă-ne , Doamne,  bucuria

când ne contemplăm iarăşi femeia.

 

 

ABATERE DE LA FIRESC

Un verb ce-a încăput într-un Cuvânt

Se roagă în silabe la mormântul unui sfânt

 

Şi o rimă rebelă ieşită din lege

Se-aşează rubin pe coroana unui rege;

 

Iese icoana din cerul unei rostiri-

Fraza încheie clipa din sfinţiri.

 

Poetul-verbul unei abateri de la firesc

Poartă sub aripi visul îngeresc,

 

El este şi ploaie, secetă şi duh,

Pasăre măiastră rătăcind prin văzduh.

 

 

AŞTEPTARE

 

Ograda cu nuc sub ceaţă plutind,

Mic voievodat la marginea râului,

Primăvara în roua căzută din frunze,

Case din lemn îşi spală ferestrele,

Nestatornice ochiuri în nopţile de veghe.

Când trifoiul decide vara,

Când pentru răcirea fontelor solare

De la brâul zilei

Mama aduce apă de la fântână

În cumpenele doniţelor de fag,

Doi ochi ai mei, doi umeri ai mei,

Lăsaţi-vă-n aripile primului vânt

Care merge spre casa

Unde mama, cu mâna dreaptă-a surorii mele,

Găteşte sub cumpăna zilei

Pentru întoarcerea mea abia licărind,

Un dor al ei.

 

II

Şi seminţele trec în neştire peste artătură

Şi-n neştire brazdele rămân grele,

Iar pâinea a crescut peste mejdină,

Mirosind a ploaie măruntă.

Aici sub snopul de raze, în mierea soarelui,

Se-ntoarce amurgul în verdele dintr-o tulpină.

Aşteptând, trec nodurile nopţii peste zări

Şi cocoşii îşi pregătesc cântecele melancolicelor deşteptări.

 

III

Tata despică inima nucului,

Tata despică inima mielului

Şi focul umple ograda de umbre,

Focul mielului se varsă-n pământ.

Tata se aşează în capul mesei cu toată livada,

Împărţindu-ne din feliile inimii

Şi sângele mielului ne curge pe barbă-n jos,

Şi sevele nucului se preling în brazdă,

Răcorindu-ne explozia verii din piepturi.

În micul voievodat de la marginea râului

Seninul are la rădăcină fântâna,

Frunzele legănându-se mă cheamă

Şi respiră adânc între cer şi cumpăna ei.

Apoi acolo, în lăzile de zestre ale mamei

Din podul casei, răsfoind mirosul de nuci

Şi caietele, gândesc la trecerea iute a toamnelor,

Timpul rămâne pe lucrurile din podul casei

Copil

Ca mine în rugăciunile mamei.

 

IV

Coloane de dealuri cu ferestre,

Satul ca o licărire suie,

Norii în pâlcuri aleargă din casă în casă

Sub soare via îşi fierbe mustul

Şi apele macină în turbine lumina,

Mama tot mai aduce răcoarea fântânii,

Sora mea tot coase batiste şi faţă de masă,

Tata ciopleşte carul

Pentru întoarcerea mea acasă.

Al doisprezecelea ceas

Vremea urcă în imponderabil,

Păsările sub zborul cărora moleculele de aer mor

Poartă tăcerea între particule,

Doar mişcarea browniană în dezordinea ei

Ordonează apa de ploaie

 

 

CIOBANUL DE PE PAJIŞTEA LUNII

 

Iarba crescuse pe pielea lui,

devenise o pajişte pe care o păştea oile,

avea plăcerea de a bea

lapte din ţâţa prunei

până se îmbăta oile.

 

Cerul începuse să ameţească ţinându-se de-o stea

iar ea

sculându-l din somn s-a speriat

de ploaia florilor de tei

mirosind a lapte de prună

vărsat peste întregul sat

pe când câinele cerului umbla în coadă

cu-n covrig de lună.

 

Ciobanul obosit de atâta somn s-a trezit

pentru o clipă,

apoi a adormit din nou

să-i crească iarba mănoasă pe piele,

de atâta risipă

de timp, rămăsese ne păscut un bou…

 

CONTEMPORAN CU DUMNEZEU

Mirosea dimineaţa însorită a mir,

Tăcerile alunecau pe nesimţite-n mers,

Nu ştiam că alături poetul Radu Gyr

Îşi înveşnicea suferinţa-n vers.

 

Cânta amiaza tristeţea-n flori

Uitase să-nbobocească şi mălinul,

Iar cerul desena o cruce din cocori

Ridicând la rang de virtute chinul.

 

Amurgul jelea cu nuanţe închise

Şi câmpul trimitea culorile la culcare

Pe când clipele albe cădeau ucise

De nu se-ntorceau din nou în soare.

 

Şi azi noaptea mă-nveleşte cu frig,

Mă tem de visul care iată vine

În miezul întunericului, cu speranţă strig:

Doamne, îţi mulţumesc, sunt contemporan cu tine!

 

 

CITINDU-L PE ESENIN PRINTR-O PICĂTURĂ DE PLOAIE

 

ploile îţi albesc ochii miraţi

când eu te văd printr-o picătură de ploaie

lentilă prin care-ţi citesc

sufletul ce mă încolţeşte ca un imperiu

de gâfâie Moskova prin clopote

cu dangăte prelungi ca un imperiu de viaţă

lungă cât o bătaie de pleoapă,

 

de aici înainte

băile de lumină ne transformă în mesteceni

şi ne aşează în tabloul de deasupra

patului

pe care îl vedem numai atrunci

cînd degetele ploii trezesc ţarii

răciţi de curentul ce vine pe sub uşă

dinspre Europa.

 

ÎNĂLŢAREA ÎN VITRALII

 

O mare de orgii în ochii albaştri

Şi tu ieşită goală din ceaţă,

Cerul susţinut de câţiva pilaştri

Îţi face pe plaje o primire măreaţă.

 

Mă apropii de tine să te cuprind,

Dar rămân în braţe cu visul altor zile,

Sub fontele amiezii care mă încind

Himere se aşează pe pântece fertile.

 

Batem la Biserica zilei şi nimeni nu descuie,

Marea aduce nelinişte şi-n prag coralii,

Însă briza pe-o scară de vise ne suie

Sfinţi aşezându-ne în vitralii.

 

OGLINDA DIN SECOLUL TRECUT

 

În ferestrele noastre bate de zece secunde secolul XXI

calculatoarele se învârtesc derutate

viruşi le mănâncă memoria

pe dinăuntru,

o secundă- două la câţiva ani de viaţă

e nimicul

dintre două galaxi

şi pentru memoria noastră rămasă în ceaţă

dar micronii dintre planete?

Aceştia , spre dimineaţă ne-au aruncat

în braţele îndoielilor

din marele nostrum sat,

era o alunecare spre stânga

undeva pe planetă

ce mergea pe Calea Lactee

aiurea pe bicicletă.

Luna spunea poveşti printer crengi

încremenite

de gheaţă

ca un scut

istoria ca vitraliile din catedrale

pe fereastra dinspre secolul trecut.

II

Tragi penmele din aripile păsării,

îmi arăţi un zbor de aburi nedefinit

ridicându-se din aripile ei,

sângele ne curge printer degete,

precum jertfele pe mâini de zei,

aripi risipite pe cărările ce duc spre cer,

planează infinite ferestre

sub urechile jeluirilor,

ne trebuie o planetă a noastră

curată

căreia să-i punem aripi,

să uităm să mai tragem cu praştia

în păsările ce alunecă dinspre fereastra Ta.

Nu vreau ca nisipul să migreze

într-o clipă târzie

spre un alt mileniu

spre o altă veşnicie.

 

III

Loveşte dunga cerului secolul XXI

păsări zboară de-a lungul râului

asemeni Terrei

în toamnă

 

Loveşte dunga Pământului secolul XXI

şi strig din cutia mea de chibrituri

cu balcon spre sărbători

Opriţi zborul aripii negre ce murdăreşte

întinsurile levitaţiilor albe de cocori

dintre mine şi Tine,

de unde vin potoape de gânduri

în zori

peste lumea mea de oglindă pătată cu chipul meu

uitată în secolul trecut

în buzunarul unui ateu.

 

Plângi natură şi te-a auzit luna

-ureche cu care asculţi

cum bate inima pământului noaptea

aştept să-mi spui

nu-ţi fie teamă tot ce e al tău

se va întoarce cândva…

 

——————————————-

Al Florin ŢENE

Cluj-Napoca

5 februarie 2014

 

DIN COMOARA TA, PĂRINTE

Posted by Gabriela Petcu On February - 5 - 2014

Biserica Inaltarea Sfintei Cruci ClujGabriela Genţiana Groza   

 

Locaşul sfânt al bisericii  clujene ,,Înălţarea Sfintei Cruci’’ ne primeşte cu căldură  la slujbele  religioase orânduite după Pravila bisericii ortodoxe. După credinţa fiecăruia dintre noi, plecăm  la casele noastre îmbogăţiţi în speranţa că putem să menţinem  şi să răspândim flacăra iubirii  pentru Dumnezeu -Atotcreatorul în familiile noastre şi, atunci când e posibil, în societate. Situarea  bisericii aici, între blocurile de locuinţe din strada Plopilor Noi, este una dintre realizările cele mai frumoase ale Municipiului Cluj-Napoca. La 2 septembrie 2007 Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu Anania, înconjurat de un  însemnat sobor de preoţi şi diaconi  a târnosit această Biserică Parohială. Pentru activitatea desfăşurată la edificarea  Sfântului locaş, Prea Cucernicul părinte Iulian Benche, ctitorul bisericii a fost distins cu rangul de Iconom Stavrofor. Înaltul Prelat Bartolomeu, în acelaşi timp cărturarul Valeriu Anania, este pictat pe unul dintre zidurile bisericii,  rămânând în amintirea enoriaşilor noştri. La mânăstirea Văratic unde a lucrat mai mulţi ani Î.P.S. scria în decembrie 1982: ,,Singurătatea mea este aceea a luminişului străjuit de lujere înalte, opt şi mai multe de opt, cu frunza veşnic foşnitoare. Când jos la mine e noapte, vârfurile ard împrejur şi freamătă, într-un amurg prelung, sub lună plină şi uneori, în aurorele polare. Amintirea e rugul cel nemistuit al omului răzleţ’’.

Părintele paroh arhidiacon Gavril Vârva, Părintele Iulian Benche şi Părintele Grigore SoporanComemorarea anul acesta a  trei ani de la trecerea la cele veşnice a Î.P.S.Mitropolit a fost un moment deosebit desfăşurat în prezenţa enoriaşilor Bisericii ,,Înălţarea Sfintei Cruci”. Slujba de parastas a fost  oficiată de către Părintele paroh Gavril Vârva, Părintele Iulian Benche şi Părintele Grigore Soporan. Am simţit apropierea de obştea bisericii a sufletului celui care, în unul dintre cele mai frumoase poeme intitulat ,,Axion” din volumul ,,Anamneze”( 1984), cu mult har duhovnicesc şi talent literar, scria, acordând  caracter divin feminităţii, referindu-se  la Fecioara Maria:

 

,,M-apropii de tine cu dulce sfială,

ca aburul gliei de slava domoală,

şi cumpăn văzduhul ca norul stingher,

uşor pentru humă, prea greu pentru cer.ips-bartolomeu-anania-mitropolitul-clujului

 

Mă bucur cu tine cu dulce cântare,

ca scoica-ntr-o undă, ca roua-ntr-o floare

că numai prin tine suflarea-mi scânteie

a opta lumină pe reci curcubeie.

 

Mă mântui prin tine cu dulce  minune,

cum gândul nu ştie, cum graiul nu spune,

cum numai oglinda făptură mi-o-ngână,

cu-o faţă-n lumină, cu alta-n ţărână.

 

Şi cântu-te, Doamnă, cu dulce uimire,

cu inima prinsă pe struna subţire,

ca stema-ntr-o rază, ca măru-n parfum,

cercând veşnicia pe clipe de-acum’’

 

Am avut ocazia să îi ascult predica  la mânăstirea Nicula, unde se află icoana făcătoare de minuni a Fecioarei cu pruncul. Era 15 august 2000, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Glasul Î.P.S. Bartolomeu Anania a răsunat cu fermitate în faţa a peste 300.000 de credincioşi sosiţi în pelerinaj cu o săptămână înainte.În cuvântul său  milita pentru libertatea  înţeleasă a omului; împotriva legiferării homosexualităţii la noi şi contra violenţei şi pornografiei în media românească. ,,Vrem să intrăm în Europa, nu în Sodoma!” afirma cu tărie Înaltul Prelat.

Aveam să îl întâlnesc în preajma copiilor la Biblioteca judeţeană ,,Octavian Goga” Cluj

vorbindu-le părinteşte, dându-le sfaturi şi acordând autografe  la cartea sa ,,Păhărelul cu nectar”

prilej cu care i-am dedicat madrigalul:

Din comoara ta, Părinte,

Dăruit-ai lucru rar:

Picăturile prea sfinte,

,,Păhărelul cu nectar’’.

 

Gabriela Genţiana Groza

 

 

„SIMBIOZE LIRICE – VOLUMUL IV”

Posted by Gabriela Petcu On January - 30 - 2014

SIMBIOZE LIRICE 4

George ROCA

 

– O NOUĂ ANTOLOGIE DE POEZIE PUBLICATĂ LA EDITURA „ANAMAROL”

DIN BUCUREŞTI

 

Comunicat/mesaj către cei care scriu versuri:

 

De curând, Editura ANAMAROL din Bucureşti, a terminat de editat şi trimis spre publicare, volumul IV de poezie „SIMBIOZE LIRICE – 20 de autori”, cu scrieri si poze inedite! Poeţii care doresc să apară în volumul V sunt rugaţi să ne contacteze (pentru mai multe amănunte) la adresa de mail:

 

edituraanamarol@gmail.com

 

Iată şi un text explicativ pe care l-am trimis celor interesaţi:

 

În prezent lucrăm împreună cu doamna Rodica Elena Lupu, la redactarea volumului 5 de poezie numit „SIBIOZE LIRICE” (20 de autori x 16 pagini fiecare = 320 de pagini în total) Va invităm să participaţi şi dvs. dacă vă face plăcere.

 

Orice poet consacrat sau debuntant poate să participe la proiect! Pentru a fi inclus în carte este nevoie sa trimiteţi pe adresa de e-mail a editurii:

 

• 20 de poezii (sau chiar 25) pentru a putea fi selecţionate (necesare pentru acoperirea celor 14 pagini A5 dedicate acestora).

 

• 2-3 fotografii bust sau portret (pentru a fi selecţionată cea mai bună din acestea). În cazul când aveţi poze în grup va rugăm să nu decupaţi imaginea dvs. – indicaţi doar care sunteţi! (Ex. A treia din dreapta)

 

• o mică fişă personală de autor (sau cv-ul)

 

Fotografia personală şi FIŞA DE AUTOR (de prezentare) vor ocupa două pagini separat. (deci fiecare autor va avea în carte un segment de 16 pagini). Imaginea autorului v-a fi transformată şi prelucrată grafic/artistic. (depinde de calitatea acesteia şi de rezoluţia la care a fost trimisă de autor)

 

Lansările primelor trei volume au fost făcute la Bucureşti, la Biblioteca Metropolitană, în prezenţa unor personalităţi literare cunoscute şi a unui auditoriu bogat:

 

 

De asemenea s-au făcut prezentări scrise despre carte (volum) care au apărut în diferite reviste de limbă română din jurul lumii.

 

Motivatia acestui proiect? Promovarea creatorilor de poezie românească.

 

Cartea este NON PROFIT, datorită tirajului redus! Costurile de tipografie trebuiesc plătite totuşi de autor. 20 de lei bucata. Minimum 5 cărţi. Adica 100 de lei! (dacă doriţi puteţi comanda mai multe exemplare, dar numai înainte de intrare la tipar a volumului, adică inainte de stabilirea tirajului şi a comenzii către tipografie). Dupa terminarea proiectului nu se mai poate comanda sau retipări volumul. Tirajul cărţi este fix, în funcţie de câte exemplare se comandă în avans de către fiecare autor.

 

Notă: Nu garantăm tipărirea poeziilor fără valoare literară. Nu publicăm poezii în limbi străine fără traducerea sau originalul acestora în limba română!

 

George ROCA

Rexlibris Media Gorup

24 ianuarie 2014

—————————————-

 

Până în prezent au fost publicaţi următorii autori:

 

VOLUMUL 1

1. ANTONACHE Ioana

2. ARMENESCU Elena

3. BUD Florica

4. CÂRNECI Radu

5. CERCEL Valeriu

6. CODREANU-TIRON Viorela

7. CUCEREAVII M. Ion

8. ERBICIEANU Adrian

9. GLODEAN Elena

10. LEU Eugenia

11. LUPU Elena Rodica

12. MOSCU Adela

13. NEAGU Cristian

14. OANA-PÂRÂU Ovidiu

15. OLARIU Sorin

16. RAŢIU Ioan

17. RESTEMAN Georgeta

18. ROCA George

19. SMART Geanina

20. TUDOR Dona

 

VOLUMUL 2

1. ARBID-STOICA Mihaela

2. BOTA Hanna

3. CALUGARU Geo

4. CROITORU Evelyne

5. CUC Melania

6. DUMITRESCU Ştefan

7. DUMITRU Marian

8. DURES Radu

9. KAPITZA Constantin

10. KLEIN Anton

11. LAURIAN Gim

12. LUNGEANU Emil

13. LUPU Elena Rodica

14. MUREŞAN Monica

15. MUSCA Oana Georgeta

16. PREDA Elisabeta

17. PREOTEASA Marilena

18. ROCA George

19. TOMA Robert

20. VOICILĂ-DOBRE Ioana

 

VOLUMUL 3

1. AŞTELIAN Raluca

2. BATOG-BUJENIŢĂ Mihai

2. BECART Valentina

3. CERNEA Rodica

4. CRĂCIUN Vera

5. CRISTESCU Mihaela

6. DEUTSCH Eugen

7. ELIA-VOICU Geta

8. FIERARU Anne-Marie

9. HANDRA Diana Paula

10. IONITA Daniel

11. LILĂ Ioan

12. LUPU Elena Rodica

13. MALCIU Marian

14. PREDA Elisabeta

15. ROCA George

16. SMARANDACHE George

17. STANCU Nicolae

18. STUPARU Ioana

19. VERDEŞ Constantin Florin

20. VOLCINSCHI Elena

 

VOLUMUL 4

1. ANDREI ANDOR

2. MIOARA ARDIELEANU

3. MIHAI GABRIEL BADEA

4. ANDANA CĂLINESCU

5. RODICA CERNEA

6. CORNELIA TURLEA CHIFU

7. IOANA VOICILĂ DOBRE

8. LARA DUMITRAŞCU

9. GABRIELA JANIK

10. RODICA ELENA LUPU

11. VICTORIA MILESCU

12. GAVRIL MOISA

13. LAURENŢIU ORĂŞANU

14. INES VANDA POPA

15. ELISABETA PREDA

16. GEORGE ROCA

17. ELIZA ROHA

18. GHEORGHE STROIA

19. VALERIA MIHAI ŞTEFAN

20. CAMELIA TRIPON

 

 

 

 

FUYU

Posted by Gabriela Petcu On January - 29 - 2014

DSC03709Gabriela Gențiana GROZA

 

Am aşteptat să se aştearnă neaua, să acopere cu poezia ei case, arbori şi uliţe. Am invocat-o în zilele Sărbătorilor Sfinte şi în clipele trecerii în Noul An care părea cuminte, fără eventuale fasoane. Ne-am fi bucurat poate mai mult de frumuseţea Sărbătorilor, să fi  văzut, aşa ca în alţi ani, natura purificată de albul fulgilor de nea…Să avem o iarnă adevărată, Fuyu, cum spune japonezul acestui anotimp. A sosit, e drept mai târziu  ca altădată, şi vremea zăpezilor!…De data aceasta, furibundă, iarna ne arată că poate să ne înfioreze cu umbletul ei apăsat, cu ciubotele pline de gheaţă, iar în unele părţi ale ţării, cu omătul cât casa!

M-am întâlnit la Colegiul Naţional clujean ,,George Coşbuc” cu membrii cenaclului ,,Poesis” şi mi-am amintit că, în iarna lui 1954, eram elevă ca şi ei, la o şcoală gimnazială din Ploieşti. A nins atât de mult încât zăpada a ajuns să măsoare un metru şi jumătate. Viscolul puternic a creat troiene de cinci metri înălţime. Nu aveam televizor, telefon fix iar de celulare şi tablete nici că se povestea…Radioul ne aducea veştile în casă…Oamenii s-au mobilizat imediat, fără să le spună cineva, de undeva, ce au de făcut!….Cu nişte simple lopeţi au săpat adevărate tranşee în omătul bogat. Noi, copiii, ne-am putut deplasa apoi prin ,,tunelurile” din care abia ni se vedeau fesurile, la Alimentara din centrul oraşului, să cumpărăm pâine şi parizer, fără E-uri, desigur…

Dar…viaţa îşi continuă ritmul iar eu îi îndemn pe copii să se apropie de arbori, de gâze, de flori. Să apere natura, să o respecte ca, la rândul ei să fie respectuasă cu noi. Mă bucur că au început să se familiarizeze cu modalitatea de compunere a poemelor haiku. Îi împart pe grupe cu nume de flori,  propuse de ei. Liderul fiecărei grupe are rolul de a-i coordona să răspundă la un chestionar  alcătuit din câteva întrebări din care să îmi dau seama dacă cunosc regulile de scriere a haiku-ului. Apoi au de creat un haiku colectiv. Şi cum priveliştea de afară e minunată, privim pe fereastră şi inspiraţia vine uşor. Iată poemele lor:

 

– grupa Lalea—DSC03714

            ***om de zăpadă-

            pe căciula lui şezând

            o vrăbiuţă

 

grupa Trandafir—

            ***un ied la stână-

            cu picioarele subţiri

            stând în zăpadă

 

– grupa Ghiocel—

***copiii în parc-

            printre bulgării de nea

            căciulă pe jos

 

– grupa Brânduşă—

            ***Stând la fereastră-

            printre roiuri de fluturi

            om de zăpadă

 

Gianina Zegreanu, dăscăliţa lor de limba română e alături de noi, şi are un haiku inspirat:

 

***Iarnă deplină-

            zi şi noapte ninsoarea

            covor de lumină

 

Mă alătur cenacliştilor cu haiku-ul:

 

***La casa nouă-

            cetina brăduţului

            albită de nea

 

În grupa Lalea elevii cu talent literar au compus încă un haiku, poem care mi-a plăcut şi pe care vă invit să-l apreciaţi, la fel ca şi pe celelalte, de altfel.

 

            ***Bufniţă albă-

            zboară peste troiene-

            în miezul iernii

 

Chipurile senine ale copiilor din poza de grup  confirmă, dacă mai era nevoie, bucuria  că a nins în sfârşit peste urbea de pe Someş. În vacanţa intersemestrială care urmează,  ei se vor bucura să patineze,  să schieze sau  să se dea cu săniuţa pe derdeluş. Şi  desigur, să se inspire în compunerea de  frumoase poeme haiku….

 

Gabriela Genţiana GROZA

                       

”Profesia de dascăl m-a ajutat să cunosc sufletul curat al copiilor”

Posted by Gabriela Petcu On January - 23 - 2014

gabriela gentiana grozaInterviu cu scriitoarea Genţiana Groza, membră a U.S.R., Filiala Cluj

 

Am cunoscut-o pe autoarea Genţiana Groza, anul trecut, la Cluj-Napoca cu ocazia Salonului de Carte Bookfest. La prima vedere, doamna Genţiana se remarcă prin plăcerea de a comunica fiind o persoană tonică, ce emană căldură sufletească şi poftă de viaţă. Membră a Uniunii Scriitorilor Români Filiala Cluj, doamna Genţiana Groza este autoarea unor volume de versuri, proză, epigrame, haiku şi a unor cărţi din domeniul literaturii pentru copii.

Născută la data de 14 septembrie 1942 în comuna Vadu Săpat, judeţul Prahova, Gabrila Groza (numele real al autoarei) a fost elevă la Liceul ,,Mihai Viteazul’’ (Ploieşti, 1960) şi a urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Naturale şi Agricole (Institutul Pedagogic Bucureşti, 1965) şi cursurile Facultăţii de Biologie (Universitatea Bucureşti, 1973). A fost profesoară de biologie, gradul didactic I, inspector educativ la Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj şi  debutat relativ târziu, în 1994, cu volumul de versuri versuri ,,Pe punte…peste punţi’’ (Bucureşti, Imprimeria Filaret). 10 ani mai târziu este primită la USR, Filiala Cluj fiind afiliată şi la alte două asociaţii : Uniunea Epigramiştilor din România, Societatea Română de Haiku şi Societatea de Haiku Constanţa.

Este autoarea volumelor: „Pe punte…peste punţi: versuri”, Bucureşti, Imprimeria Filaret, 1994 ; „Jocul cu clipa: versuri”, Bucureşti, Filaret, 1995 ; „Rostiri: versuri”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1997 ; „Murmurul sevei: haiku”, Ed.Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 1999 ; „Măroaca: povestiri pentru copii”, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2000 ; „Papucul păpuşii, poezii pentru copii”, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2001 ; „Genţigrame, epigrame”, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2002 ; „Brevi finietur…: versuri”, – Nicolae Martinescu şi Gabriela Genţiana Groza, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2002 ; Sfârşit de sezon, versuri şi proză, Ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2003 ; Păţaniile lui Boacănă şi „Prietenii lui Peştinel: proză”, Ed.Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2004 ; „Fulga şi Fulger: proză”, Ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2005 ; „Amurg pe Someş: haiku şi tanka”, Ed. Casa Cărţii de ştiinţă, Cluj-Napoca, 2006, „Sertanianul şi alte povestiri”, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2007 ; „Irundel şi Irundica ; proză”, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, 2008 ; „Lampioanele vii: proză şi versuri”, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj- Napoca, 2009 ; „Fântâna cu sori: proză şi versuri”, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2011 ; „Marea copilăriei: versuri pentru copii”, Ed. Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2011 ; „La mâna lui Cronos: haibun, haiku şi tanka”, Ed. Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2012 ; „Sulfinică:  poezii pentru copii”, Ed. Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2013.

A obţinut numeroase premii naţionale şi internaţionale:  Premiul pentru Debut în Epigramă, Cenaclul ,,Satiricon’’, Cluj,1996; Premiul al II-lea la Concursul Naţional de Poezie ,,Dor de dor’’,2008; Premiul al II-lea şi Premiul al III-lea pe ţară la Concursul de haiku, ,,Kukai’’, 2009 şi 2012;Diplomă acordată de Ministerul Cercetării, Tineretului şi Sportului pentru participare la proiectul judeţean ,,Ocrotind pădurea, ocrotim viaţa’’,2010;medalie de aur, medalie de argint şi medalie de bronz acordată de Societatea de Cruce Roşie a României pentru activitatea educativ-sanitară’’; Premiul al III-lea pe ţară la concursul ,,Sanitarii Pricepuţi”, 1997;Diplomă UNESCO pentru contribuţie adusă la realizarea Simpozionului Internaţional ,,Abordarea globală a toxicomaniilor’’,Diplomă de onoare ,,White Tiger Budokan’’ ca promotor al Culturii Japoneze şi al Artelor Marţiale, 2001 ; Premiul al II-lea la Concursul Internaţional ,,Kusamakura’’ de haiku din Japonia.

Gabriela Gentiana GrozaCreaţiile sale au fost apreciate de Irina Petraş, Constantin Cubleşan, Dumitru Cerna, Marcel Mureşeanu, Persida Rugu, Ioan Pop, Michaela Bocu.  În acest sens, merită semnalate concluziile Irinei Petraş care scria : ,,Să aduni într-o carte ,,urmele’’lăsate de tatăl tău, stihuitor în ceasuri de răgaz, nu-i decât un pios gest filial. Gabriela Genţiana Groza trece dincolo de sentimental pur şi simplu, îndrăznind un dialog peste ani cu textul părintesc. Îndrăzneala sa adaugă un fior în plus versurilor delicate, vag patinate şi adânc-cugetătoare ale preotului îndrăgostit de Cuvânt şi cuvinte, deopotrivă.’’

 

Liliana Moldovan (L.M.): -Sunteţi autoarea unor volume de versuri, proză, literatură pentru copii. Care dintre aceste genurile literare vi se pare mai fascinant şi unde vă regăsiţi mai uşor?

 

Gabriela Genţiana Groza (G.G.G.): -Am început să compun poezii în adolescenţă. L-am moştenit pe tatăl meu, preotul poet Nicolae Martinescu, născut la Constanţa. A fost absolvent al Facultăţii de Teologie din Cernăuţi şi a trăit multă vreme ca preot paroh la Ploieşti. M-am format pentru scris în preajma lui. A fost un om cu o cultură solidă, dăruit de Dumnezeu cu adâncă dragoste de semeni, cu un spirit de sacrificiu rar întâlnit. Familia mea a traversat perioade dificile în viaţă. Cel mai greu a fost când noi, cei cinci copii ai tatălui meu şi ai bunei mele mame, învăţătoarea Anghelina, am fost consideraţi ca având ,,origine nesănătoasă” şi am întâmpinat piedici la admiterea la facultate. În ceea ce mă priveşte, am avut înclinaţie spre literatură dar a trebuit să mă orientez spre Institutul Pedagogic de 3 ani, facultatea de Ştiinţe Naturale şi Agricole şi am devenit profesoară. Mai târziu, când lucrurile s-au schimbat, mi-am completat studiile la Facultatea de Biologie. Aş putea afirma, cu siguranţă, că în ciuda tuturor vicisitudinilor, spre binele meu, am urmat o cale care mi-a asigurat un fundament favorabil pentru ce aveam să realizez ulterior în literatură. Pe de o parte, profesia de dascăl m-a ajutat să cunosc sufletul curat al copiilor pentru care scriu cu mult drag, iar cunoaşterea naturii ca biolog, în excursiile de studii, mi-a descoperit minunăţiile biocenozelor naturale atât de variate şi frumoase de la noi din ţară. Am avut, în plus, privilegiul să fiu remarcată că am talent literar de către profesorii mei de limba română, oameni datorită cărora – deşi mai târziu- la maturitate, am reuşit să îmi dezvolt mugurii aptitudinilor cu care am fost înzestrată.

Dintre dascălii care m-au încurajat să scriu în clasele liceale un loc special îl ocupă domnul profesor de limba română Enciu Constantin de la Colegiul Naţional ,,Mihai Viteazul” din Ploieşti, azi nonagenar, o personalitate complexă, jurnalist, meloman, apropiat de elevii săi dintre care s-au ridicat mulţi oameni de succes. Domnul profesor i-a avut elevi pe Nichita Stănescu, Eugen Simion, Vladimir Zamfirescu, Bujor Nedelcovici, Ioan Grigorescu, Corneliu Şerban,Toma Caragiu, George Genoiu şi pe mulţi alţii. M-a stimulat să compun poezii pe care le publicam în revista Liceului şi m-a îndreptat spre Cenaclul Literar de la Palatul Culturii unde am venit în apropierea unor condeieri cunoscuţi din lumea literară locală, de la care am avut de învăţat.

Profesiunea de dascăl de biologie mi-a dat mari satisfacţii de-a lungul vieţii. Abia în 1993 am revenit la pasiunea pentru literatură, scriind poezii ocazionale şi citindu-le colegilor şi elevilor de la Colegiul Naţional ,,George Coşbuc” Cluj-Napoca. Spre bucuria mea, creaţiile au fost primite de la început cu mare entuziasm. Am început să frecventez Cenaclul dascălilor clujeni ,,Octavian Goga” de la Palatul Copiilor din Cluj şi apoi Cenaclul de epigramă ,,Satiricon”, cunoscând alţi confraţi şi publicând în reviste literare. Am început să scriu povestiri cu teme inspirate din întâmplările reale ale şcolii sau ale familiei mele. Am avut norocul să fiu încurajată îndeosebi de soţul meu, primul cititor, destul de sever, al scrierilor mele. Deşi pot spune că poezia e mai curând cea care mi-a dat satisfacţie, nu pot totuşi să uit cu câtă plăcere am scris şi scriu povestiri pentru adulţi şi copii. Intrarea în Uniunea Scriitorilor în anul 2004 mi-a adăugat un plus de responsabilitate pentru ceea ce scriu, mai cu seamă că profesiunea de dascăl o am în sânge şi  doresc să contribui în continuare la educaţia copiilor. Am beneficiat de sprijinul discret şi nepreţuit al exigentului critic literar, doamna Irina Petraş, Preşedinte al Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România. Cărţile mele intră în şcoală, poeziile se recită la sebările şcolare şi cum: ,,verba volant, scripta manent” ştiu că există destui critici, mai mici sau mai mari, care mă pot aprecia şi acest lucru mă obligă să mă autocenzurez .

 

Gabriela G Groza _la mana lui cronosL.M.: -Care este sursa interesului dumneavoastră pentru literatura niponă şi când aţi început să scrieţi poezie haiku?

 

G.G.G.: -Printre poeţii care frecventau cenaclul dascălilor clujeni ne aflam câţiva care am format un cerc de haiku sub îndrumarea cunoscutului poet Aurel Rău de la care am luat primele lecţii de compunere în stilul liricii nipone. Am debutat apoi cu haiku în revista „Steaua ” coordonată de acest poet. Apoi Ioan Marinescu, poetul, a preluat coordonarea cercului nostru de haiku. Am participat împreună cu alţi poeţi clujeni la recitaluri de haiku organizate de cercul ,,Prietenii Japoniei” înfiinţat de japonezul Katsutaro Kawai stabilit la Cluj. Am devenit membră a Societăţii Române de Haiku înfiinţată de Florin Vasiliu, cunoscător al literaturii nipone, coordonator al revistei ,,Interferenţe lirice: Constelaţia Haiku” în care am publicat creaţii proprii. În anul 2000 am luat Premiul al doilea al concursului Internaţional de Haiku ,,Kusamakura’’de la Kumamoto din Japonia cu poemul:,,Sfârşit de sezon/ un nasture luceşte/ pe plajă-ntre scoici’’. Am creat cercul de Haiku ,,Poesis’’ la Colegiul Naţional ,,George Coşbuc” pe care îl coordonez alături de profesoara de limba română Gianina Zegreanu, în dorinţa de a transmite elevilor plăcerea de a compune haiku, tanka şi haibun. O înrâurire asupra scrisului meu a avut-o colaborarea cu Laura Văceanu şi Radu Patrichi de la Societatea de Haiku din Constanţa precum şi cu Ioan Găbudean, Preşedintele Clubului Naţional ,,Bucurii efemere’’ din Târgu Mureş.

 

L.M.: -Ce este un ,,haijin’’?

 

G.G.G.: -Haiku e un poem cu formă fixă alcătuit din 3 versuri de câte 5,7,5 silabe, în total 17 silabe. Poemul prezintă o pauză de gândire numită kireji, marcată printr-o liniuţă şi conţine un cuvânt sezonal numit kigo. E un poem al simplităţii, exprimă efemerul, patina vremii, e o creaţie aparent simplă, dar cu atât mai complexă, respectând anumite reguli. Sursa de inspiraţie este natura cu florile, gâzele, dar şi relaţia omului cu acestea, în succesiunea celor patru anotimpuri.

În compunerea acestui poem nu se folosesc figuri de stil. Poetul care scrie haiku se numeşte haijin. Cel mai cunoscut haijin este Matsuo Basho, care a trăit în Japonia între anii 1644-1694, şi a perfecţionat forma poetică haiku.

 

L.M.: -Aţi avut prilejul să călătoriţi în Japonia?

 

G.G.G.: -Cunosc această ţară numai din lecturile mele, din emisiunile TV sau de pe Internet, din contactele cu japonezii veniţi la cercul clujean ,,Prietenii Japoniei” dar şi din relatările fiului meu cel mare care a avut prilejul să o viziteze.

 

L.M.: -Există vreo punte de legătură între literatura epigramistică şi poezie?

 

G.G.G.: -Profesorul Vasile Langa a  înfiinţat cenaclul ,,Satiricon” al epigramiştilor clujeni în 1979 şi l-a coordonat ca preşedinte mulţi ani. Cu epigramişti apreciaţi, creatori de forţă, ,,Satiricon” este unul dintre cele mai bune cenacluri din ţară. Am fost atrasă între epigramiştii clujeni de poetul talentat Ioan Pop. Am scris epigramă când eram dăscăliţă de biologie la Colegiul Naţional ,,George Coşbuc” unde director a fost numit în 1973 Vasile Langa. I-am cunoscut activitatea după ce nu mai era în viaţă. Coincidenţă sau nu, am călcat pe urmele unui epigramist de seamă şi am respirat aerul aceleiaşi şcoli pe care a condus-o dumnaealui cândva. Am reuşit să formez epigramişti dintre elevi, de‑a lungul timpului, copii care au primit premii pentru creaţiile lor.

 

L.M.: -Care este personajul dumneavoastră preferat din cărţile pentru copii pe care le-aţi scris?

 

G.G.G.: -Mă entuziasmez când lansez în lume câte un personaj fie că e un extraterestru ca Serty, de pe planeta Iubirii sau Irundel şi Irundica, două rândunele simpatice pe care le aştept să sosească odată cu primăvara sau Fulga şi Fulger, o văcuţă şi viţelul ei…

Cărţile sunt publicate însă în tiraj redus şi ştiu că fără contactul meu cu cititorii sau cu membrii cenaclurilor ,,Traian Brad“ de la Biblioteca Judeţeană ,,Octavian Goga”, pe care l-am înfiinţat în 2002; a cenaclului ,,Iosif Vulcan” de la liceul Teoretic ,,Nicolae Jiga” din localitatea Tinca, Bihor; precum şi a Cenaclului ,,Poesis” de la Colegiul Naţional ,,George Coşbuc”, Cluj-Napoca, personajele mele rămâneau necunoscute. Recent l-am lansat pe motănelul Sulfinică şi sunt încă sub impresia favorabilă cu care a fost şi este primit de copii acest simpatic personaj.

 

Sulfanica-Gabriela Gentiana GrozaL.M.: -Succesul literaturii pentru copii e dat de mesajul educativ, de prezenţa personajelor fantastice şi a întâmplărilor ieşite din comun ori de mesajul estetic al cărţilor pentru copii?

 

G.G.G.: -Consider că literatura pentru copii trebuie să ţină seama de progresul ştiinţei, de noile mijloace de formare a personalităţii acestora, în pas cu vremea. Micii cititorii ai cărţilor noastre sunt mai inteligenţi decât am putea crede unii dintre noi, sunt mai ageri dar şi mai solicitaţi intelectual. Astfel că abundenţa de jucării, jocuri pentru ei, cărţi de colorat stridente, cu mesaje dubioase, cu greşeli de exprimare, le pot produce prejudicii care vor avea influenţă nefastă asupra personalităţii fiecăruia dintre ei. Autismul apare la unii copii poate şi din pricina lipsei de grijă faţă de intelectul lor, într-un moment sau altul al dezvoltării acestora. Cred că e bine să le lăsăm copiilor copilăria, să recite poezii frumoase, cu ritm şi rimă, cu mesaj adecvat vârstei lor, să asculte şi să citească poveşti bune scrise mai demult pentru ei dar şi noi basme, poveşti şi povestiri scrise în zilele noastre de autori români sau străini. Ca pedagog, ca autor de literatură pentru copii simt că trebuie să ne ocupăm cât nu e prea târziu de ce anume, cât şi cum citesc copiii şi nepoţii noştri.

 

L.M.: -Aţi găsit în cadrul literaturii universale sau române vreun personaj sau vreo poveste care v-a marcat copilăria?

 

G.G.G.: -Am citit când eram copil mai ales operele clasicilor români Mihail Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ion Creangă. Fiind elevă la o şcoală de fete am jucat roluri în piese de teatru cum ar fi rolul lui Nicu din piesa ,,Piatra din casă” şi ,,mama Angheluşa doftoroaia” de Vasile Alecsandri. Am recitat pe scena şcolii poezii de George Coşbuc. Se punea pe atunci mare accent pe literatura română. Astfel că îmi aduc aminte cu plăcere versuri şi personaje din opera acestor scriitori de seamă. În liceu, mai apoi, am participat la un concurs ,,Drumeţii veseli” cu tema : ,,A.S. Puşkin în literatură şi muzică” concurs transmis la radio, concurs pentru care am aprofundat opera marelui poet rus. Am citit literatură română şi universală, lectura fiind pentru mine o pasiune. Mai târziu, când am avut proprii mei copii şi nepoţi m-am entuziasmat odată cu ei când le-am citit despre Pinochio, Tom Degeţelul etc. pe care nu i-am cunoscut în copilăria mea.

 

L.M.: -Aveţi vreun autor de literatură pentru copii preferat?

 

G.G.G.: -Sunt mai mulţi, dintre care îi pot menţiona pe : Cezar Petrescu, Petre Ispirescu, Wilhelm Hauff , Jules Verne.

 

L.M.: -Ce proiecte literare culturale sau educaţionale doriţi să realizaţi în anul care a început?

 

G.G.G.: -Am avut de curând întâlnire cu copiii de la Grădiniţa ,, Lumea copiilor  din Cluj-Napoca şi mă întâlnesc zilele următoare cu elevii de la Şcoala ,,Nicolae Titulescu” din Cluj, de ziua naşterii poetului nostru Nepereche, Mihail Eminescu. Coordonez în continuare activitatea cenaclului literar-artistic ,,Poesis” de la Colegiul Naţional ,,George Coşbuc” din Cluj-Napoca. Particip la şedinţele cenaclului ,,Satiricon” care a publicat de curând antologia ,,Secera şi barosul” în care am epigrame personale. Particip la activităţile Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor. Public articole în reviste pe Internet din ţară şi din străinătate şi compun atunci când simt că pot să îi bucur pe cititorii mei cu câte o povestire, haiku, epigramă sau un poem.

 

A consemnat : Liliana Moldovan

logo-asiiromani

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors