Archive for the ‘Cultural’ Category

Portret poetic/Ioana-Camelia Sîrbu

Posted by Nuta Istrate Gangan On September - 16 - 2017

Poza Nuta

 

Mă aplec asupra sensurilor contorsionate, prin care Ioana a născut poezia, recâștigând de fiecare dată bătălia cu realitatea – ori prea crudă, ori prea anostă.

„În Conjugările ei se simte setea de limba română, de perfecțiune, de „slovă”. Pe de-o parte, este trăirea care pârjolește prin rezonanță, pe de altă parte, creația sa este asemenea unui laborator în care au fost puse la dospit teme unitare, șlefuite cu migala făurarului în explozii de nuanțe (predominant cenușii), forme și profunzimi. Prin descătușarea de canoane, prin reinterpretarea miturilor, prin înnobilarea lexicului neologic, autoarea își filtrează și educă publicul, cheia de boltă fiind tocmai o nouă eră de intelectualizare a emoțiilor.

Pentru un lector avizat, creator la rândul său, prezenta lucrare este asociată unui timp generos de inspirație revelatoare, transformarea stilului fiind surprinsă în trecerea de la o conjugare la alta. „Războiul” pe care îl poartă Ioana este cu „sensul” lumii din afară, care nu mai încape în cuvintele din rostirea sa interioară. Se vrea citită în „tăcerile” ei de „vânt”, ca o poveste pe care să o putem mărturisi, cu toate „momentele subiectului” prezent.

Ceea ce scriu reprezintă o perspectivă-chenar, creația mustindă fiind gata să se așeze în ramele de raportare comparativă a criticii literare, cu reale șanse de a marca existența noastră prin contemporaneitatea cu o mare poetă, Ioana Camelia Sîrbu„

 

prof.dr. Alina Nicoleta VEȚELEANU

21752426_10212100849811347_7770174586947476739_n

 

 

Trăgând iubirea de timp

E ilegal, ocult și masochist
să măsor copilăria cu adultul din mine…
Copilul zboară liber
printre mărăcinii iluziilor mele de a fi
și-mi spune printre literele clipei:
„Mamă, taci!”
Un singur „Nu” în fața efemerului
îmi luminează noaptea vieții…
Iar restul clipelor mă urcă
până la soarele necizelat
ce arde fără seamă
toți urșii fără mure,
copacii tremurați
pe lama de tăiat
păduri,
poveștile cu clopoței
și gust de fragi…
Pot să-i salvez cu pielea mea, copilul meu,
cu-mbrățișarea ce-ți adună ciripitul,
nu-i așa?
Eu nu știu conjuga încă iubirea
n-am terminat să-nvăț să te iubesc,
pot doar pecetlui cu ea
culoarea clipei ce-o respir…
Până la infinit și înapoi, tot te iubesc!

 

Dragging love by time

It’s illegal, occult and masochist
measuring childhood with the adult in me…
The child flies free
through my illusions’ thistles of being
and through the moment’s letters he tells me:
“Mama, hush!”
A single “No” in front of ephemeral
shines the night of my life…
And the rest of the moments climb me up to the crude sun
which burns unknowingly
all the bears without blackberries,
the shivered trees
in the blade cutting
forests,
the fairy tales with bluebells
and wild strawberries taste…
Can I save them with my skin, my child,
with the hug that gathers your chirping,
can I?
I know not conjugating love
I haven’t finished learning yet to love you,
I can only seal with it
the color of the moment that I breathe…
To infinite and back I love you still!

 

Șoaptele nimicului

când iubirea ta mă frământă cu degete de luptă
sunt monstrul ce stă pe baricade
să atingă o pană din aripa victoriei
cu un salut feeric de martir…
Noaptea planific tactica
pentru război cu zeul meu,
plin de umeri perfecți
și îi miros prin fiecare por victoria aceea
de deasupra oricui…
Alți zei s-au speriat de solzii mei,
de toate limbile
ce mi se încolăcesc păgân
și câteodată mai las câte-un Atlas
să își golească umerii
de victoriile neavute,
proclamându-le eu…
te șoptesc în fiecare noapte nebuniei,
nu uita,
vreau să pronunț perfectul doar prin tine
după ce am pierdut războiul și victoria…
Mi-am numărat cadavrele din lupte
și le-am legat în litere de mine
pân’ la balada închinată ție
și-am înțeles
că nu sunt om
ce te iubește,
sunt totul sau nimic.

 

The whispers of nothingness

when your love kneads me with war fingers
I am the monster which stays on barricades
to touch a feather from the wing of victory
with a martyr fairy hello…
By night I plan the tactics
for the war with my god,
full of perfect shoulders
and I sniff through each pore that victory
from above anybody…
Other gods were frightened by my scales,
by all my tongues
which pagan coil up
and sometimes I allow an Atlas
to empty his shoulders
from the victories he didn’t have,
proclaiming them myself…
I whisper you to madness every night,
do not forget,
I want to pronounce “perfect” only through you
after I lost war and victory…
I counted my battle corpses
and I tied them in “me” letters
up to the ballad sacred to you
and I understood
I am not human
that loves you,
but all or nothing.

 

Siderurgie

m-ai lăsat să mă dezintegrez
în atomi de singular
să cred în
liniștea
deziluzei
să mă mișc
între sateliții sinelui meu
cu jungla siderurgică
într-un singur vers de fier
neruginit
tu mă extragi
din mine
cu toată esența puterii
mă clatini pân’ la temelii
să fiu
un singur vers
cicălitor
scris și rescris
în ființa ta
te gust
cu cea mai mare teamă
pân’ la păcat
tânjindu-te
exist
să te aștept
concret
pân’ la rugină

 

Ferrous Metallurgy

you let me disintegrate
in atoms of singular
to believe
in the silence
of deception
to move
between the satellites of my own self
with the jungle of ferrous metallurgy
in one single rustles
iron line
you extract me
from myself
with all the essence of power
you move me to my base
to be
one single nagging line
written and rewritten
in your being
I taste you
with the utmost fear
to the sin
yearning for you
I exist
to wait for you
concretely
to the rust

 

Pradă de război

Lângă zeul războiului meu
se nasc tăieri
în toate unghiurile sinelui…
Armele-mi reflectă lumina literelor
înspre zâmbetul său
scăldat în speranțe dulci-acrișoare…
Oboseala sufletului meu
își va spune tot cuvântul
în fiecare literă strălucind a sunet…
Fiorul de a fi
iubirea
va fi rostogolit
într-un război
unde îmbrățișarea
unui muritor profan
pentru un zeu
înseamnă
pradă.

 

Spoils of war

Beside my war god
cuttings in all the angles of the self
are being born…
My weapons reflect the letters’ light
towards his smile
suffused in bitter-sweet hopes…
The tiredness of my soul
will utter its entire word
shining of sound within each letter…
The thrill of being
love
will be rolled
in a war
where the embrace
of a profane mortal
for a god
means
spoils.

 

La vânătoare de păcat

Când brațele-mi sângerează
sensul cuvintelor din mine,
se-așterne teama
în pragul insomniei…
Singurătatea se botează-n celălalt,
automat, asiduu și agonic…
Noaptea-mi rumegă stele
cu colții unui vârcolac,
dar nu te-nfricoșa,
eu le voi spune țăranilor să intre
să se roage,
să cutremure catrenele cu rimă,
cu metru antic
pentru moartea ce urmează…
În toiul nopții cânt a lună plină
fiecare rază de la soare
ce s-a lăsat
peste cuvintele de genul hăulit
și cânt în rime mult sihastre
sensul primordial al cărnii mele…
Nu uita: sunt slută,
necioplită bine.
Nu m-au prins până acum în lanț,
sunt liberă de mine,
să pier în neantul
neconcordanțelor cu mine,
să rup ritm, rimă și silabă
într-un scrâșnet de dinți.
Noaptea tresare a cuvinte,
uimind doar vârcolacul
ce nu cunoaște limba
din rugăciunile
îngenunchiate în țărani…
Eu sunt baladă, epopee și cântare
în limba vorbită de morminte.
La ușa rugăciunii către Dumnezeu
eu fug de nimeni ca de izbăvire,
Doar să mai cad în mine… Și să mă ierte El!

 

Sin hunting

When my arms bleed
the meaning of the words within me
fear sets down
on the verge of insomnia…
Loneliness baptizes itself in the other
Automatic, assiduously and agonizing…
The night chews stars
with werewolf teeth,
but don’t be frightened,
I will tell the peasants to enter,
to pray,
to shudder the quatrain with rhymes,
with ancient meter
for the death that follows…
In the middle of the night I sing of full moon
each ray of light
that shined
over the words of howling genre
and I sing in much anchorite rhymes
the primordial meaning of my flesh…
Don’t forget: I am misshapen,
well unpolished…
They haven’t caught me yet in any chain,
I am free of myself,
to get lost in the nothingness
of inconsistencies with me,
to breake rhythm, rhyme and syllable
in one teeth gnashing.
The night flinches of words,
dazzling only the werewolf
that knows not the language
of the prayers knelt
within the peasants…
I am ballad, epic and song
in the language spoken by the graves.
At the door of the prayer towards God
I run of nobody like I run of redemption
Just so I fall inside of me once more… And Him forgiving me!

tête-à-tête, NIG și pictorița și poeta Carmen Doreal(Canada)

Posted by Nuta Istrate Gangan On September - 15 - 2017

~cu cât propria-mi fiinţă ucide superficialitate privirilor voastre/ reproşul încă mai foloseşte capodopere universale /vindecându-mă~(Carmen Doreal)

14729236_10210546940058581_8313371189440327410_n

Carmen Doreal pictează trăiri. Explozii. Pictează bucuria de a trăi, fericirea de a fi viu.
Ai impresia că a adunat toate culorile lumii într-o singură paletă şi apoi ni le-a dăruit tuturor acelora care alegem să trăim bej. Sau gri. Sau numai roz.
Culorile ei dansează când flamenco când jazz când hora, se omogenizează într-un calm aparent, într-o simbioză perfectă de contraste, albastrul galbenul şi verdele ţâşnesc pur şi simplu iar roşul, dacă mi-ar fi permis să-l numesc, i-aş spune Roşu Doreal.

dream-emotions-carmen-doreal20206049_10213337913471172_2095941103_n20179753_10213337914511198_2005502083_n20158337_10213337873150164_1383359720_n (1)20196564_10213337904630951_415528841_o20179656_10213337873670177_1326309329_n
Carmen Doreal este numele artistic al poetei şi artistei plastice de origine română Carmen Ţuculescu Poenaru, stabilită din 2001 în Montreal, Canada. Carmen Doreal s-a născut la Petroşani România a absolvit cursurile Școlii de Muzică şi Arte Plastice din Tg-Jiu şi Liceul Sanitar din Tg-Mures. Este membră în Academia Internaţională de Arte, Quebec şi Cercul Artiştilor Plastici şi Sculptori din Quebec, Asociaţia Scriitorilor de Limbã Română din Quebec, şi Fundaţia Culturală Constantin Brâncuşi din România. Carmen Doreal este autoarea a peste 100 de tablouri pictate în ulei şi acrilic, multe dintre ele făcând parte din colecţii particulare în întreaga lume. A participat la nenumărate expozitii în Europa si în Canada. A avut patru expoziţii personale; Două, organizate de Galeria de Arta Inter-Pallas din Montreal şi două la Biblioteca Municipală Deux-Montagnes.

21744608_10213916392252780_1785596999_n

,,Eu cred că sunt o pictoriţă expresionistă & impulsionată, prefer două stiluri, cu precădere, frontiera figurativă şi abstractul . Ador picturile lui Mark Chagal, Van Gogh , Picasso şi Salvador Dali pentru că iubesc poezia subiectelor acestor mari, ce lasă loc imaginaţiei. De aceea îmi place să abordez mai frecvent compoziţii de frontieră figurativă şi fantasticul peisajelor abstracte. Eu cred că lucrările mele sunt amprentate de simboluri provenite din literatură şi cultura românească, de pasiunea pentru viaţă şi frumuseţea ei , personalizată de textura bogată şi curajul culorilor vii, aplicate sculptural. Subiectele pe care le abordez sunt, cu precădere, iubirea, natura, amintirile româneşti, cu influenţe din simbolistica sculpturilor brâncuşiene, pentru că vin din oraşul marelui Brâncuşi. Şi  “ce atribut este mai potrivit lumii, decât frumosul, tot atât de nemărginit ca şi ea?”(Carmen Doreal)

20158127_10213337888150539_258266208_n20158557_10213337900190840_167512243_n20136675_10213337897750779_2127232309_n20182626_10213337894630701_2055435915_n

Carmen Doreal a publicat trei volume de versuri, Vernisajul iubirii, in 1999, Poeme în culori/Poemes en couleurs, în 2010, și ,,Întâlnite fără argumente”, 2013.

21754184_10213916397292906_2108662783_n

Transcendenţă

dragoste fără griji
versuri albe pentru poeţi trişti
publicaţi în manuale şcolare
nu am uitat numele voastre
Eminescu, Arghezi, Sorescu
Nichita Stănescu

orice atelier de creaţie este pustiu
recit prea rar
rime romantice provocatoare
nu mai ştiu unde creşte
visul meu românesc de sub pernă
îmi amintesc doar
că voiam să impresionez
Dali, Elytis, Claude Debussy,
agăţau oglinzi suprarealiste înalte
deasupra patului meu la Paris

tulburată de umbre lumina mă împarte
poem însufleţit în valuri de culoare
pasăre cu inima de foc
reiterez din propria-mi cenuşă
aripi de neuitare
dragostea ucide
dar inima nu moare
pe malul fluviului Saint-Laurent
divaghez în vers alb cu Pierre Morency
dansez fericită pe frunze de arţar cu picioarele goale
reinventez iubirea sub Poartă de Sărut
Coloană Nesfârşită în nopţi incendiare
la Masa Tăcerii albastre
mă aşteaptă la cenaclu umbre stelare
cu dragoste fără griji
Eminescu, Arghezi, Sorescu,
Nichita Stănescu şi Pierre Morency

***
Tu nu îmi poți atinge cuvintele

trebuie doar să înveți
cum să îmi citești sufletul

imaginează-ți întâlnirea ta proprie
bărbatul ideal cu femeia ideală
trăind amorul bumerang
în a vieții spirală
surprinși pe o canava iluzorie

de fiecare dată
când dorința ta converge
in jurul visului meu
eu reîncep poemul

despre această noapte
pe care tu o mângâi
doar cu vârful degetelor

uitând de mine însămi
în brațele tale

în timp ce luna
înoată cu noi
în ape virtuale

***

Siddhartha

vânzătoarea de iluzii
dedublată de un iubit secret
îmi invadează sângele
cu telepatii halucinante

o altă toamnă
mă regăsește înveșmântată
în rochița de funze
colorată rebel
de un pictor expresionist

dansez pe o fantezie de Bach
simulând vântul îndrăgostit
de imaginea mea din oglindă
complicitate și foșnet
harpha serii mă desfrunzește
deasupra unui lac necunoscut
mă dezbracă de așteptări
cu opusuri transparente
insinuate profund
în arșița cărții

în numele iubirii semnez
aerul pictat cu fluturi adictivi
când aprind noaptea
sub ceruri străine

fluxul pur sânge contează
nu desfrunzirea de sine
to be or not to be
pată vie cu-vân-tul

decantează mirajul luminii
cu mine

***

Întregul din secvenţe

Posted by Stefan Strajer On September - 14 - 2017

Întregul din secvenţe

Autor: Viorica Pop (Făgăraş)

 

Din seria sinonimică a termenului „îndărătnic”, cel mai potrivit contextului, neologismul „perseverent”, contopește „ars vivendi” cu „ars dicendi” când creația scriitorului este rostul insuși al vieții. „Se sparie gândul” se metamorfozează, dacă e vorba de „trudnicul în ale scrisului” Cornel Cotuțiu într-o „introducere la dor”, în care „timpul trăirii” se sincronizează cu „timpul mărturisirii”.

Volumul de proză scurtă „Ce nu se pierde” (al câtelea oare?) provoacă chiar din titlu curiozitatea cititorului dornic să afle ce anume nu se pierde. Printr-un joc de „puzzle”, realitatea cotidiană și perspectiva subiectivă, ca microrealitate, refac o hartă spirituală ca o grădină cultivată cu atitudinea etică din ADN-ul scriitorului. O fosforescentă tentație spre împlinire îl ajuă să nu se lase captiv vieții de zi cu zi și să pătrundă în deslușirea ei cu detașare intelectuală, necesară dozării intre „idem” și „ipse” pentru a intui permanențe.

Prozatorul nu ignoră condiția de muritor, frica de singurătate, dar se simte atras de freamătul descoperirilor pe claviatura cuvintelor pentru o purificare de lâncezeală ca boală a lumii (Savatie Baștovoi). Acesta pare a fi răspunsul esențial la titlu, scris intenționat fără interogație pentu ca eventualul cititor să intuiască înțelesurile cu autoritatea convingerii.

Cum anume procedează prozatorul? Din grija ca nu cumva ficțiunea să reflecte eronat, se implică mereu, încât creează o confuzie voită între biografia sa și personaje. Joaca lui Barbu Aldea cu motanul (proza „De ce?”) devine un fel de ritual, cu premoniții în arghezianul „De-a v-ați ascuns…”. Secvențele narative au în comun nevoia de comunicare ca remediu la presimțirea dureroasă a sfârșitului, iar pretextul alegerii pietrei funerare („căci a venit vremea unui astfel de gând”) generează dialogul, a cărui gravitate e mascată de un umor benign. Întrebarea lui Titi Rusan, „cioplitor pentru trebuințele celor două cimitire”, dacă epitaful „veni, vidi” să fie gravat cu ghilimele și cu litere cursive, primește un răspuns care încifrează sentimentul comuniunii prin moarte cu urmașii într-o exprimare de factură postmodernistă, cu scânteieri ludice:

„- Domnu inginer, cu ghilimele sau fără?

Barbu se opri și-i răspunse după o clipă amuzantă de răgaz:

– Adevărul e că viața e ceva cu ghilimele…

  • – Și cu litere cursive?
  • – Barbu începu să râdă:
  • – Scursive!”

Variațiuni pe aceeași temă, celelalte secvențe sunt concepute în oglindă, cu nuanțe subtile în intuirea caracterelor. Dialogul cu d-na Zica, femeia căreia Barbu îi încredințează cutia pentru viitoarea lui urnă cu cenușă, plonjează în visul-amintire pe motivul literar al compatibilităților discrete, iar în minisecvența cu preotul străbate o ironică undă la adresa indiferenței mascate în politețea oficialului bisericii. Sentimentul comuniunii în moarte cu părinții, amintind de poezia „Somnn” de Lucian Blaga, este esențial în legătura biografiei cu destinul, ocrotind și fiorul creștin, în care crucea devine „centrul înțelegerii și al cosmosului” (Vintilă Horia).

Arcuit între capetele vieții (proza „Capetele punții arcuite”), sentimentul este asumat cu o candoare a lucidității în care, din detalii dense apar figurile părinților. Timpul trăit (puntea) leagă copilăria de bătrânețe cu speranța salvării din spaimele sfârșitului, asumat lucid.   Simplitatea din atitudinile și vorbele părinților, mai dramatică în substratul ei decât toat frazele meșteșugite, ne amintește că „Înțeleptul nu aspiră la plăcere, ci la absența suferinței”. Bătrânul Simion, care s-a hotărât să trăiască singur pe pământul vândut cândva fratelui său ca să-și poată ține băiatul în școală, poartă în el ceva din solomonarii lui Vasile Voiculescu, asumându-și singurătatea ca un ascet care și-a înțeles menirea. Confesiunea din final are valoare de testament:

„- Jumătate din pensia mea să mi-o trimiți aici, la Melișor. Nu-i nevoie de stradă, număr. Doar cine nu știe aici de Simion Ciui de pe Obârșii? Își dădu pălăria pe ceafă:

– Dragul tatii, ești prea deștept ca să nu pui întrebări. Ai grijă de maică-ta. Aici am eu grijă de mine.”

Urmează ca lectorul să-și imagineze relevațiile fiului de pe un vârf de deal (motiv literar în proză), spre care trebuie să ai tăria obârșiei ca să urci.

Contemplarea generează în proza lui Cornel Cotuțiu o pătrundere de la momente aparrent obișnuite în peisajul interior, tensionat de monolog. Plecând la Cluj pentru un consult medical, Lucian, din perspectiva căruia se rememorează „traseul anilor” în proza „Curaj odată și încă o dată”, este stăpânit de amintirea lui Octav, parcă neatins de trecerea timpului. Deodată zărește din tren o clădire părăsită (semn al dezintegrării?) și renunță la clinică însă nu și la bucuria de-ași revedea prietenul, amator de surprize. Octav îi telefonerză unei colege de facultate, revenită în țară, și mijlocește astfel convorbirea dintre Lucian și Imelda. Reînvie la cei doi pulsația erotică din tinerețe, dar comunicarea se face acum discret, prin simbolul salciei plângătoare. Lucian păstrează undeva în subconștient imaginea salciei de acasă ca pe o sadoveniană fântână dintre plopi („Hanul Ancuței”) dar, în final salcia devine trestie gânditoare (Pascal), purtătoare a lucidității iubirii ca impuls spre hotărâri cruciale în viață: „O ținu întins spre clinică, abia aștepta să intre în cabinet și să-i spună doctorului că acum are curaj. Finlul poematic, voit ambigu lasă loc interpretărilor: Însă la jumătatea drumului se opri, ca pironiți locului. Îndreptă arătătorul spre tâmplă. Își amintise deodată de salcia plângătoare din fața clinicii…”

Intrarea în peisajul interior se face prin declanșearea memoriei involuntare. În timp ce-și bea cafeaua pe terasă, molipsit parcă de „am-n-am treabă al lui Caragiale și de umorul lui Topârceanu, personajul-narator din „Când am folosit ultima oară securea” zărește o dubă cu viței și brusc își amintește de tatăl său, care achiziționa animale pentru abator. Călătoria copilului, trimis în câteva locuri din țară, alături de doi angajați, ca să aducă animale pentru tăiere, este rememorată din perspectiva adultului ca pretext pentru incizii în materia brută a realității. Vițeii de atunci, ca și cei tăiați în ograda unor prieteni sau rude, îi provoacă reacții de respingere a morții violente și de compasiune pentru nevinovăția viețuitoarelor îngenunchiate de implacabilul vieții. Pulsații poetice din Topârceanu și Esenin temperează insuportabilul cruzimii în sensul în care nevinovăția este eternizată în artă.

COTUTIU

Foto. Autorul cartii “Ce nu se pierde”

Compensatorii par secvențele din ceremonialul nunții („Ce nu se pierde decât o singură dată”), surprins în maniera dicteului automat, dar cu pitorescul amestecului de stiluri, din care se desprind reacțiile personajelor. Agitația mamei vine din neliniștea subconștientului pentru destinul fiului.

Există în carte o tentație a prozatorului de a dizolva granițele dintre real și ficțiune, dintre stilul indirect liber și monologul interior în care sunt încifrate simboluri din ritualuri străvechi, mai ales când sunt reinterpretate mituri. Bătrâna din „Luntrea”, socotită nebună de ai casei și de săteni, urcă două dealuri să ajungă la un luntraș, pe care-l roagă să o treacă dincolo… Are în coș o găină cu pene negre (o găină neagră este dată și peste groapa lui Nechifor Lipan din„Baltagul” lui Sadoveanu), dar luntrașul (Caron) refuză. După o duminică ploioasă, face cu greu același drum, vede că e alt luntraș, care nu refuză banii (fină aluzie la pragmatismul lumii contemporane), dar bătrâna se înfurie, pleacă și se închide în odaia ei. Când ai casei forțează ușa, o găsesc acoperită până peste cap cu țolul vărgat. Pe masă se zăreau două lumânări neaprinse, iar pe pernă, găina gâtuită având între aripile negre banul de care nimeni nu știa până atunci. Lirismul este voit ținut sub un ton neutru în care se pot descifra înțelesuri tulburătoare. Nebunia aparentă a bătrânii, ambiguitatea dintre moartea reală și înscenarea morții, simbolurile funerare străvechi întrețin o atmosferă din care se poate descifra atitudinea în fața unui destin implacabil. Precaritatea vieții e pusă în balanță cu prospețimea ei, simulată în „Reverberații” cu naivitatea jocului de copil sau cu răsfăț senzual.

Când reinterpretează teme din literatura clasică, scriitorul Cornel Cotuțiu cenzurează inteligent replicile, ca în dialogurile din proza „Înrt-un microbuz”, inspirată din „Trei surorri”, de Cehov. Nefericirea în căsnicie, boala, problemele moștenirii, grija pentru soarta fiului sunt depășite datorită bogăției sufletești a unor personaje ca Mily, una dintre cele trei surori. Marginalizată de răutatea și micimea sufletească a celorlalți, Mily este preferată de o ființă care intuiește resorturile interioare, așa cum este directorul Muzeului de Mineralogie, întâmplător șoferul care le-a luat pe femei în mașină.

Pe un ton neutru, sub care se macină însă regretele unei ființe ce și-a impus asceza, se desfășoară monologul interior al văduvei Aurica, declanșat de ascultarea pulsului iubirii din camera alăturată în care s-au refugiat tânăra Fulvia și logodnicul ei. E în acest monolog un amestec de bovarism întârziat și de frustrări ale fetei bătrâne (Aurica), din romanul „Enigma Otiliei” de Geoge Călinescu.

Elementul livresc (citatul, parafraza) sau presupusa intuiție a cititorului îi sunt la îndemânbă prozatorului-profesor. O dovedește și secvența din „Fulgurații”, în care pescuitul devine pretext pentru o meditație asupra „acelei drăcii frumoase, numită viață” („Iona”, de Marin Sorescu). Mesajul din substratul narativ al întregului volum presupune găsirea libertății interioare ca libertate a creației, în care condiția de muritor se eternizează în artă. Circumscrise unei asemenea viziuni, prozele, din care am selectat câteva, treanfigurează artistic resorturile interioare ale unui septuagenar îndărătnic să se împlinească spiritual ca să învingă limitele existențiale prin ilimitatul creator.

Veşnicie furată

Posted by Stefan Strajer On August - 6 - 2017

Veşnicie furată

 

Autor: Oana Denis Rotariu

 

În talpa lumii

Bate un cerșetor

Un cui de lemn.

Atâta i-a mai rămas

De la ultima Răstignire.

Lume, n-ai și pentru mine

Un dumicat de vorbe bune,

Uitate într-un colț,

Printre cutume?

L-aș împărți cu un

Nebun întru Hristos

Ce stă la două cvartale

Mai la vale de sufletul meu.

Nimic. Tăcere strâmbă…

Strânge vorbele mute

Și le așează-n sute,

Într-o desagă

De culoarea cerului

Care-l privește

Cu ochi goi…

Câteva secunde

De nemurire

Trec grăbit pe lângă noi…

 

El și noi, niciodată unu…

Tot timpul doi…

 

Oana Rotariu

Oana Denis Rotariu

30.06.2017

LA „CÂMPUL ROMÂNESC” DE LA HAMILTON, CANADA

Posted by Dorin Nadrau On July - 22 - 2017

Impulsul de a merge la Câmpul Românesc din Hamilton l-am avut de multă vreme, chiar din momentul în care acum câţiva ani am aflat câte ceva despre acest spaţiu autentic românesc, organizat, îngrijit şi păstrat de peste cinci decenii în perimetrul canadian al provinciei Ontario. Este însă îndeobşte ştiut că nu e greu să faci un lucru, ci e greu a te pune în starea de a-l face, iar această stare s-a lăsat cam mult aşteptată. Sunt atâtea amănunte care intervin zilnic şi împiedică bunele intenţii, amânându-le punerea în aplicare. O deosebit de plăcută invitaţie a unui prieten apropiat, fost coleg de facultate în Bucureşti, pe care nu l-am văzut de mulţi ani, de a-l vizita la Toronto, unde trăieşte de peste treizeci de ani, s-a constituit într-un fericit prilej de a face un popas la Hamilton. A contat, de asemenea, împrejurarea că „Săptămâna Internaţională de Cultură de la Câmpul Românesc” era la a 50-a ediţie, acest moment jubiliar consolidându-mi dorinţa de a vizita acest încântător simbol de românitate.

Locul unde anual se adună numeroşi români dornici de a susţine adevărate eforturi de exprimare a sentimentelor naţionale mi-a stârnit impresii de neuitat pe care încerc să le menţionez în rândurile ce urmează.

Situat pe la mijlocul ariei peninsulare a provinciei Ontario, într-un peisaj fermecător, cu o vegetaţie foarte bogată şi nealterată, la mare distanţă de aglomeraţia centrelor urbane şi de autostrăzile ce fac legătura între marile orașe, Câmpul Românesc este o proprietate de 25 de hectare de teren parţial împădurit, o notă specială fiindu-i conferită de un râu leneş care îl străbate, străjuit la maluri de sălcii pletoase. La intrarea la Câmp te întâmpină o stâncă vopsită în culorile tricolorului românesc, plasată pe partea dreaptă, şi un indicator pe care este înscris cu caractere mari „ROMANIAN PARK”, drumul de acces fiind mărginit de copaci. Pe latura stângă se întinde un parc în care întâlneşti o frumoasă troiţă încercuită de busturile unor însemnate personalităţi ale culturii româneşti, „Rotonda Scriitorilor din Exil”. În continuare se găseşte o suprafaţă destinată desfăşurării de picnicuri amenajată corespunzător acestui scop la umbra unor copaci bătrâni. Pe una dintre laturile Câmpului sunt amplasate o mulţime de case de vacanţă construite pe fundaţii, dar şi rulote, menite petrecerii weekend-urilor.

Centrul Cultural „Nae Ionescu”, realizat din donaţii ale unor români răspândiţi în întreaga lume, deschis în anul 1986, include o bibliotecă ticsită de cărţi, un mic muzeu al satului românesc, o încăpere cu obiecte tradiţionale româneşti, o sală cu o capacitate de până la 350 de persoane şi alte dependinţe. De la Centrul Cultural se poate coborâ la râul ce străbate perimetrul. Un pod şi ingenioase trepte din lemn permit accesul la Capela „Sfânta Maria”, aşezământ unde se oficiază slujbele religioase la sărbătorile de peste an, sărbătoarea hramului, precum şi cununii şi botezuri. Câmpul mai are şi un teren de fotbal şi o frumoasă piscină.

O veritabilă cutumă a devenit la Câmpul Românesc începerea sezonului de activităţi în fiecare an în luna mai, momentul inaugural constituindu-l un banchet la care vin sute de români din oraşele învecinate Hamilton, Kitchener, London şi Toronto. După acest semnal de deschidere a sezonului estival, la Câmp se organizează picnicuri la sfârşit de săptămână, ca şi variate activităţi culturale şi sportive, totul culminând cu „Săptămâna Culturală”, eveniment care în acest an a avut loc în a doua săptămână a lunii iulie, marcând aniversarea semicentenarului. În fiecare an la această importantă manifestare spirituală, timp de şase zile, de luni până sâmbătă, jurnalişti, profesori, artişti, prozatori, poeţi, actori şi alte categorii de intelectuali din comunităţile româneşti din Canada şi Statele Unite, precum şi din România, prezintă subiecte şi teme de interes pentru toate generaţiile, probând un admirabil nivel de expunere şi relevând o evidentă profunzime în alegerea şi dezvoltarea tematicilor.

Nu se poate vorbi de acest colţ de rai al românilor fără a face referire la Nicăpetre. Sculptor român de mare valoare, pe numele de stare civilă, Petre Bălănică, Nicăpetre a părăsit România în anul 1980 şi după o scurtă perioadă petrecută în Grecia şi Italia, în iulie 1981 s-a stabilit în Canada, la Toronto. Artist care s-a impus prin varietatea tehnicilor şi genurilor, a creat opere de certă valoare, expuse în galerii şi spaţii culturale de referinţă din Grecia, Austria, Germania, Japonia, Canada şi Statele Unite ale Americii. Contribuţia sa la imaginea de astăzi a Câmpului Românesc a fost una majoră: busturile din marmură ale lui Mihai Eminescu şi Nae Ionescu, precum şi „Rotonda Scriitorilor din Exil”, incluzând busturile turnate în bronz ale unor ilustre personalităţi: Mircea Eliade, Aron Cotruş, Vintilă Horia, Vasile Poşteucă, George Donev, Horia Stamatu. Am fost adânc impresionat de sculptura Poetului nostru Naţional despre care a precizat: „În ’89, m-am gândit la Mihai Eminescu pentru că am luat o marmură frumoasă adusă de mine din Grecia. Şi am început s-o cioplesc, dar nu chipul lui Mihai Eminescu, ci am cioplit nevoia noastră de Mihai Eminescu, de acolo, de departe, aşa cum zicea Mircea Eliade, că Eminescu ne adună! Am cioplit direct, în marmură, chiar pe locul unde urma să fie instalat – la Câmpul Românesc de la Hamilton -, în acest parc, lângă un râu, lângă o pădurice şi a fost bine primit de toţi vizitatorii”. Neîndoielnic, măreţia operelor sale de la Câmpul Românesc fac ca Nicăpetre să fie prezent în acest loc feeric al românilor, chiar şi acum la 9 ani de la dispariţia sa.

Dintre gazde, primul pe care l-am întâlnit a fost cel care oficia cu multă ospitalitate primirea oaspeţilor, preotul-poet Dumitru Ichim, o personalitate binecunoscută în Canada şi despre care citisem anterior. După ce l-am ascultat cu mare interes şi am aflat că este coordonatorul unui cenaclu literar la Kitchener, un oraş în apropiere înglobând o largă comunitate de români în totalul populaţiei de 520 000 de locuitori, am constatat cu încântare că, deşi septuagenar, este în plină vervă, dovedindu-se un artist al cuvântului aflat într-o continuă activitate creatoare, autor al unor opere literare inedite de mare sensibilitate. Gândul m-a dus involuntar la ceea ce cu ani în urmă Bartolomeu Valeriu Anania afirma despre părintele-poet: „Dumitru Ichim împărtăşeşte norocul şi nenorocul scriitorilor români din străinătate. Pe de o parte, şansa de a avea acces la cultura lumii libere şi de a se simţi în largul său în abordarea unor genuri literare afine (…). Pe de altă parte, are neşansa izolării de ceea ce se cheamă o piaţă a cărţii la dimensiunea cititorilor potenţiali”.

Am apreciat cu admiraţie dăruirea sa şi diligenţele zeloase depuse pentru asigurarea unei ambianţe cât mai favorabile ale lui Dumitru Răchitan, preşedinte al „Asociaţiei Culturale Române” din Hamilton. Mi-au rămas în minte strădaniile inimosului Marian Costache (Montreal, QUE, Canada) care este prezent la acest eveniment de peste douzeci de ani, gata permanent să ajute la desfăşurarea propice a săptămânii culturale.

Fără îndoială, pentru ilustrarea cât mai veridică a derulării evenimentului, merită amintită succint desfăşurarea conferinţelor din timpul petrecut de mine la Câmpul Românesc, subiectele şi prelegerile fiind demne de apreciat.

Prima seară a debutat cu prezentarea participanţilor de către prof. Sebastian Doreanu (Denver, Colorado, S.U.A.), un împătimit al manifestărilor de la Câmpul Românesc, fiind prezent la Săptămâna Culturală de aici de peste douăzeci de ani, aproape în fiecare vară. El a fost moderatorul sesiunii, reuşind cu remarcabila sa spontaneitate să creeze şi să asigure o atmosferă pe cât de destinsă pe atât de incitantă, pe tot parcursul sejurului meu. Apoi, s-a trecut la expunerea temelor programate pentru ziua de luni. „Contribuţia Cenaclului Florica Baţu Ichim la succesul Săptămânii Culturale de la Hamilton”, autor Constantin Groza (Hamilton, Canada) a deschis seria din ciclul zilei. A urmat prezentarea de către prof. Marieta Dincov (Toronto, Canada) a unei admirabile lucrări, trădând incontestabil o riguroasă cercetare şi indubitabilă pasiune. Comunicarea evidenţiază preţuirea poetului nostru nepereche, materializată prin busturi şi statui ale acestuia, amplasate atât în ţară, cât şi în Europa (Paris, Chişinău, Cernăuţi, Odesa, Budapesta) şi peste Ocean (S.U.A.: New York şi Canada: Câmpul Românesc de la Hamilton, Montreal, Windsor şi Edmonton). Opinii inedite şi comentarii originale au format conţinutul celei de-a treia prezentări, „Prinţul Charles al Angliei şi conservarea valorilor naturale”, aparţinând lui Julian Theodore Ichim (Kitchener, Canada).

Finalul primei seri l-a constituit o interesantă lansare de carte: „Poezia lui Dumitru Ichim. Eseu monografic” de Maria-Daniela Pănăzan, apărută recent la Editura CronoLogia, Sibiu. Cu proverbiala-i elocinţă şi vădind un remarcabil profesionalism, prof. univ. dr. Anca Sîrghie (Preşedinte al Ligii Culturale, Sibiu, România) a oferit o detaliată prezentare a scrierii, apreciind: „Ceea ce realizează Maria-Daniela Pănăzan prin eseul monografic dedicat lui Dumitru Ichim este mult mai mult decât o critică de întâmpinare. Este vorba de o primă propunere de sintetizare, de panoramare a motivelor specifice universului său (…). Când creaţia poetului este în plină desfăşurare şi în prezent, rostul unei monografii-eseu nu poate fi altul decât acela de a ilustra stadiul cercetării operei autorului până astăzi. Aşadar, avem în faţă o bornă a exegezei, pentru care hic et nunc este semnalată bogăţia motivelor-axă ale unui univers poetic. Neîndoios se fixează un punct de plecare pentru viitoarele sinteze, mai obiectivate şi sigure în a cuprinde şi rodul poetic al viitorilor ani de creaţie”.

Campul Romanesc 2

Seara de marţi a înregistrat o amplă expunere cu titlul „Constantin Noica sau aspiraţia spre universal a culturii române” susţinută de prof. dr. Rodica Gârleanu Costea (Oakville, Ontario, Canada), după care doi îndrăgiţi oaspeţi din România, prof. Elena M. Cîmpan (Colegiul „Liviu Rebreanu”, Bistriţa) şi Menuţ Maximinian (redactor al ziarului „Răsunetul”, Bistriţa) au prezentat şi comentat două filme documentare interesante: „Palatul Culturii din Bistriţa” şi „Poezia bistriţeană în America şi Malaezia”, ambele regizate de prof. dr. Dorel Cosma (Preşedinte I.G.F. Bistriţa). În plus, ni s-a oferit ca bonus vizionarea unui filmuleţ original privind „desantul” poeţilor bistriţeni la New York. A urmat apoi un moment poetic de mare sensibilitate: poetul-preot Dumitru Ichim a recitat în stilul său unic care, cu siguranţă, îi dublează harul bisericesc, din sonetele sale.

În fine, seara s-a încheiat cu un medalion sorescian, „Pe cine numim…eu?”, protagonist fiind Sergiu Cioiu, artist complex şi compozitor român, una dintre vocile-simbol a tinereţii mele. I-am redescoperit farmecul muzical aparte, revenindu-mi în memorie interpretările de excepţie care l-au plasat printre cele mai proeminente voci ale muzicii uşoare româneşti din anii ’60 şi ’70. Sergiu Cioiu, care se autodefineşte ca „un artizan al cântecului şi un interpret al verbului”, a fost viu aplaudat amintindu-ne de perioada sa de glorie în care performa cu cântece de Alexandru Mandy şi făcându-ne să împărtăşim magia timbrului inconfundabil al vocii sale atât de apropiat de tonalităţile unor şansonetişti celebri ca Edith Piaf şi Yves Montand, dar şi de glasul inegalabil al Andei Călugăreanu. Recitalul dăruit audienţei de la Câmpul Românesc cu o ţinută artistică de necontestat a cuprins compoziţii pe versurile lui Marin Sorescu, printre care „Goange”, „Bănuitorul iepure”, „Grijă”, „Dii!”, Dumneata, lampă”.

În aceeaşi seară, am avut plăcuta surpriză de a viziona la final şi o interesantă expoziţie de sculpturi şi bucuria de a-l cunoaşte pe autor, artistul Sylvio Suga, originar din Bucureşti şi stabilit în Canada în urmă cu 15 ani, unde deţine compania proprie „Sugat Design” şi este membru al „Al Green Sculpture Studio”. Lucrările sale, atât cele cu tematică personală, cât şi cele de inspiraţie brâncuşiană, denotă o incontestabilă valoare artistică.

Campul Romanesc 1

Miercuri, 12 iulie 2017, am luat parte la utrenie în Capela „Sfânta Maria”. A slujit preotul Dan Chirtu, demonstrând cu prisosinţă un ales har duhovnicesc. După masa de prânz, am plecat supraîncărcat de impresii şi copleşit de dăruirea extraordinară a unor conaţionali pentru conservarea şi promovarea valorilor spirituale româneşti, dar şi cu regretul de a nu putea audia şi comenta alte momente de un nedisimulat interes şi de o neîndoielnică satisfacţie, însemnând expuneri şi activităţi ca: prelegerea „Câmpul Românesc de la Hamilton între minunile exilului românesc” (prof. Sebastian Doreanu), prezentarea „Tudor Arghezi, psalmistul” (prof. univ. dr. Anca Sîrghie), recitalui „Fluturele din fântână” (poetul Adrian Munteanu din Braşov), citirea „Apelului pentru Centenar” privind evenimentul istoric al sărbătoririi „Centenarului înfiinţării statului naţional român” (postat ulterior de respectabilul domn Mircea Popescu, prezent la Câmpul Românesc).

Cele aproape trei zile cât am stat la Hamilton s-au constituit pentru mine într-un interval de intensă trăire emoţională, participând cu un sentiment de mare mulţumire la conferinţele ce s-au ţinut în fiecare seară după cina incluzând meniuri gătite în neaoşul stil românesc de către doamne demne de preţuire pentru rezultatele lor culinare, precum şi la discuţiile în care am „dilatat” cu ardoare idei şi opinii până după miezul nopţii. Perioada petrecută la Câmpul Românesc mi-a fost deosebit de benefică, aflând şi învăţând multe de la românii dedicaţi păstrării valorilor noastre naţionale pe care i-am întâlnit şi cunoscut. Negreşit, voi reveni…

Dorin Nadrau

 

 

 

 

 

foto: Dorin Nădrău (S.U.A.)

”Pop to Opera” in South Florida

Posted by Nuta Istrate Gangan On July - 20 - 2017

 

 

19601058_1452080008184495_8462876501044368611_n

 POP TO OPERA : Simona Rasa, Marcel Rasa, Marcela Rasa, Andrea Garofalo, Laurel Kadouri.

***

From O Sole Mio to Elvis and Broadway, from Verdi’s Traviata and  La Vie en Rose to Nessun Dorma, two tenors and a soprano, two Romanian-Americans, Marcela and Marcel (sister and brother) and one Italian, Andrea Garofalo, Rock the Opera or, better said, ”Pop the Opera” in South Florida.

“Pop to Opera” is a production directed by Laurel Kadouri who, together with Simona Rasa, Marcel’s wife, participates alongside soloists in a fascinating show. I had the pleasure, the honor and especially the emotion to see it in Sunrise Civic Center in South Florida. Passion, dedication, talent, and humor were infused in each piece that flowed flawlessly from beginning to end. Production numbers were performed in Italian, Yiddish, Spanish, French, Hebrew and English. Marcela and Marcel sing “Waves of the Danube“, in Romanian and English, which is frequently referred to as “The Anniversary Song”, and perhaps the song will be included in production alongside other Romanian songs.

Founder and copyright owner of Pop to Opera since 1994, Powerhouse Opera Singer, Andrea Garofalo, skyrocketed his recent production when he teamed up with Theatrical Director Laurel Kadouri, long-time, seasoned professional director and dancer.

It was a pleasure to talk to all of them about this great  production and it is even a greater pleasure to share what I found out about ”Pop to Opera”

For Marcela Rasa, music, acting and dance were always a big part of her life. Starting at the age of 5 performing within the Romanian community throughout the midwest, continuing to perform through high school and college where she earned a degree in theatre performance, and then moving put to Los Angeles where she appeared in numerous features, independent films, and music videos. Her love of singing and performing radiates as she draws her audiences in to a new world. A beautiful woman whose broad and clear voice passes with amazing ease from Broadway like the “Phantom of the Opera” to jazz hits like Gershwin’s “I’ve Got Rhythm”.

1923440_7295081062_3804_n1402017_10151953824381063_1129876172_o19575302_10211428411280804_7260397296170253070_o (1)

Marcel Rasa is “the voice of an angel” who a few years ago was singing for patients at hospitals in SoFlo. His performances and vocals are transformative. This talented performer has it all, a romantic and sensual voice with playful inflections when the music changes its rhythm, yet powerful and commanding of the audience when he needs to be through his beautiful operatic renditions. Marcel’s voice fits perfectly with the charming aura of “An American Boy with Romanian Roots”. When asking Marcel what he loves about his music, he said: “My most rewarding moments as an entertainer are speaking to my fans after the shows, and hearing from them that my performances made a positive change in their lives.”Now I know why his fans deem him, “The most loving man to cross the stage!”

 

538344_10150973775830310_1656169039_n11312933_10153213162695310_4991421408108695896_o19553977_1452008391524990_1508344045400830355_n

A deep, emotional voice, a charming man who knows how to establish a relationship with the public, Andrea immigrated to Canada when he was 17. Andrea Garofalo – First Place Winner of the prestigious Canadian CHIN Classical Music Awards – enlisted in The Sistine Chapel Choir at The Vatican in Rome, where he earned the title of “The Golden Voice.” Andrea has sung with great acclaim at the Hamilton Opera Company, appearing in a wide variety of roles that ranged from the lyric to the dramatic. His larger-than-life showmanship, coupled with the brilliance and beauty of his voice, clearly moved the audience and awakened our emotions.

17212055_10211260713409184_9082967573641552565_o31685_1446329593795_3791698_n19477365_10211428419121000_2343947208576570889_o (1)

 

Laurel Kadouri , a Jewish woman who has dual citizenship with Israel and the USA, provided a clearly focused, refined direction that featured creative staging, breathtaking choreography, and effective media with subtle messages. All this was entwined with spectacular and whimsical props that kept the audience going from one surprise to the next. This talented woman graced the stage with folkloric Israeli and Middle Eastern Dance, as well.

19510556_10211390695417931_4405477435431827307_n

Simona Rasa elegantly sauntered across the stage in her genteel and delicate manner, a gorgeous woman who at first joined the production as a stand-in, but was so special in her own right that the Producer and Director honorably asked her to offer up her gifts to the show.

19477365_10211428419121000_2343947208576570889_o (1)

This prismatic show revels energy, tenderness, romance, and passionate throughout each and every member of the quintet, and ultimately in the final outcome of the production! “Pop to Opera” can be hired. Contact Producer Andrea Garofalo directly at 305-965-8431.

19510430_1452003688192127_6048501147191931897_n

***

photos: Anca Teodorescu, NIG & Facebook

 

 

19601058_1452080008184495_8462876501044368611_n

POP TO OPERA: Simona Rasa, Marcel Rasa, Marcela Rasa, Andrea Garofalo, Laurel Kadouri
***

De la O Sole Mio la Elvis şi muzica de pe Broadway, de la Traviata, La Vie en Rose şi Nessun Dorma, doi tenori şi o soprană, doi Români-Americani, Marcela şi Marcel(soră și frate) și un italian, Andrea,  rock the opera sau mai bine zis „Pop the Opera” in Florida de Sud.

,,Pop to Opera” este o producţie regizată de Laurel Kadouri care, împreună cu Simona Rasa, soţia lui Marcel, participă alături de solişti într-un spectacol fascinant. Am avut plăcerea, onoarea şi mai ales emoţia să-l văd pe scena Sunrise Civic Center în Florida de Sud.

Fondator și proprietar al drepturilor de autor al Spectacolului „Pop to Opera” încă din1994, Powerhouse Opera Singer, Andrea Garofalo și-a întregit producția recentă când a colaborat cu  Laurel Kadouri; regizor și dansator profesionist cu experiență îndelungată.

Pasiunea, dăruirea, talentul și umorul sunt infiltrate în fiecare piesă într-un spectacol care curge curat de la început până la sfârșit. Numerele de producție au fost realizate în italiană, idiș, spaniolă, franceză, ebraică și engleză. Marcela și Marcel cântă “Valurile Dunării” în română și engleză;  piesă cunoscută și sub numele de „Cântec Aniversar” – care, probabil, va fi inclusă în spectacol alături de alte lucrări românești.

A fost o reală plăcere să stau de vorbă cu toti membrii acestei producții și este o plăcere și mai mare să împart cu cititorii Curentului Internațional ceea ce am aflat despre „Pop to Opera”

Pentru Marcela Rasa, muzica, actoria și dansul au fost întotdeauna o mare parte din viața ei. Începând cu vârsta de 5 ani, a participat în diferite activițăți artistice în cadrul comunităților românești din Midwest, activități continuate apoi în liceu și colegiu, unde a obținut o diplomă în teatru. S-a mutat în Los Angeles unde a apărut în numeroase producții, filme independente, videoclipuri muzicale. Dragostea ei de a cânta și radiază atunci când își poartă publicul într-o lume parcă de curând descoperită. O femeie frumoasă a cărei voce largă și clară trece cu o uimitoare ușurință de la Broadway, “Phantom of the Opera”, la hit-uri de jazz (cum ar fi “I’ve got Rhythm” de Gershwin).

19575302_10211428411280804_7260397296170253070_o (1)

Marcel Rasa este “vocea unui înger” care acum câțiva ani cânta pentru pacienții din spitalele din SoFlo. Performanțele și vocea lui sunt transformative. Acest interpret talentat are totul, o voce romantică și senzuală cu inflexiuni jucăușe atunci când muzica își schimbă ritmul, totuși puternică și impunătoare când interesantele sale interpretări operatice o cer.Vocea lui Marcel se pliază perfect peste aura fermecătoare de “băiat american cu rădăcini românești”.

“Momentele cele mai pline de satisfacție ca artist de divertisment sunt acelea când stau de vorbă cu fanii mei după spectacole; când aceștia îmi spun că performanțele mele au făcut o schimbare pozitivă în viața lor”spune Marcel. Acum știu de ce este considerat de către spectatori “Cel mai încântător bărbat care a intrat pe scenă”

538344_10150973775830310_1656169039_n

O voce profundă, emoțională, un om fermecător care știe să stabilească o relație strânsă cu publicul, Andrea a emigrat în Canada când avea 17 ani. Andrea Garofalo a câștigat Premiul canadian CHIN Classical Music Awards. S-a înscris în Corul Capelei Sixtine de la Vatican unde și-a câștigat numele de  „Vocea de Aur”. Andrea a cântat cu mult succes la Compania de Operă Hamilton și a aparut într-o mare varietate de roluri, de la liric la dramatic. Cu o personalitate artistică puternică și cu o voce strălucitoare, impresionează audiența trezind emoții profunde.

31685_1446329593795_3791698_n

Laurel Kadouri, care este evreică și are dublă cetățenie Israeliană și Americană, a organizat un spectacol rafinat, concentrat, care a cuprins o scenografie creativă și o coregrafie deosebită; totul presărat cu mesaje subtile și surprize care au ținut publicul atent și implicat. Această femeie talentată a prezentat și câteva dansuri israeliene și orientale.

19510556_10211390695417931_4405477435431827307_n

Simona Rasa, soția lui Marcel, o româncă/italiancă a intrat pe scenă elegană,delicată, subtilă.O femeie frumoasă care inițial a participat la spectacole din culise; mai târziu a fost invitată să se alăture artiștilor pe scenă.

19477365_10211428419121000_2343947208576570889_o (1)

Un cvintet tandru, dinamic, romantic şi pasional. Exact aşa cum îi este muzica și dansul.

19510430_1452003688192127_6048501147191931897_n

(„Pop to Opera” poate fi angajat pentru diferite evenimente, pentru informații sunați la 305-965-8431)

Foto: Anca Teodorescu, NIG, Facebook

 

***

 

 

Prieteni Până la Capăt și Înapoi

Posted by Nuta Istrate Gangan On June - 15 - 2017

18839352_749339528524672_4249582570714375369_n

 

Chiar dacă poetul George Stanca a făcut parte din juriul concursului de poezie ,,Până la Capăt și Înapoi – Ioan Stratan” pentru mine, Izbiceniul, mai mult decât poezie, înseamnă Prietenie.

Prietenia aceea care se formează între oameni care s-au întâlnit pe aceeasi lungime de undă, radiofonică și nu numai, prietenie care dincolo de ecranul calculatorului, rezistă!
Poezia îşi poate purta festivalurile peste tot.
Prietenia însă rămâne  trăsătura de caracter a acelora care îşi potrivesc diferenţele ca să poată forma un întreg. Întregul despre care vorbesc astăzi, a început pe un site social și s-a definitivat în Izbiceni pe mal de Olt,  o localitate rurală care a avut, nu demult, o inimă cât Capitala.
 ***

De la Dori Lederer, în direct, de la Izbiceni via  Vila Nova de Portimao, Faro, Portugal:

„Festivalul de poezie “Până la Capăt și Înapoi-Ion Stratan” prima ediție desfășurată în cadrul Zilelor Culturii Izbicene, județul Olt. Organizatori: Centrul Cultural Tudor Gheorghe din Izbiceni condus de directorul Silvius Mihalcea Gabriel fondatorul Fundației Până la Capăt și Înapoi, în parteneriat cu Primăria Izbiceni avându-l în frunte pe domnul Primar Marian Gulie.
Festivalul s-a realizat după regulile tipice în urma unui concurs de poezie jurizat de:
GEORGE STANCA-SCRIITOR – Președintele juriului;
GEORGE SMARANDACHE-SCRIITOR, PREȘEDINTELE ASOCIAȚIEI CULTURALE CENTERINTERART ROMÂNIA – membru;
ANDREI NOVAC-SCRIITOR– membru.
Lista câștigărilor a fost afișată public :

Poeți cu volume publicate:
Marele Premiu: Dori Lederer
Premiul I : Andrei Pătraș, Adrian Păpăruz
PREMIUL II: Florina Sanda Cojocaru, Nicolae Dincă
PREMIUL III: Denisa Popa Curea, Aura Popa

Poeți care nu au publicat volume de poezie:

Premiul I: Nu s-a acordat
Premiul II: Flori Cristea, Monea Cornelia
Premiul III: Jianu Augustin, Relu Cazacu
Mențiune: Pandrea Rodica, Lavinia Bud.

Primiți de către generoasele gazde din Izbiceni: Primarul Marian Gulie și directorul Centrului Cultural, Silvius Gabriel Mihalcea, au participat la festivitatea de premiere concurenți și prieteni, invitați de onoare și oameni care iubesc și îmbrățișeză poezia, printre care Valeru Ciurea, etnolog, omul care a înmânat diplomele, Dan Vană, folkist, vocea care cântă și descântă poezia, George Smarandache, membru al juriului, Editura Hoffman prin reprezentantul ei de onoare, Dumitru Liiceanu și Ionel Cococi, meșteșugari declarați Monumente vii ale Patrimoniului Național, dar nu în ultimul rând cei care au visat alături de Silvius Mihalcea Gabriel la materializarea acestei întâlniri în cadrul unui festival al poeziei, Joiștii, prezenți acolo, toți,  fizic sau sufletește. Ideea unui festival al poeziei i-a venit într-o seară de joi în timpul emisiunii radiofonice Până la Capăt și Înapoi, celui care a inițiat și emisiunea și a reușit împreună cu Joiștii, iubitorii și susținătorii ei, să o păstreze vie în fiecare joi de-a lungul a 4˘ani, Silvius Gabriel Mihalcea. Putea fi numit fără niciun dubiu Festival al Prieteniei, însă cred că s-a căutat la rădăcina acestui vis: poezia, poezia a fost și este sămânța, tulpina, coroana și seva care a legat și leagă acești oameni cu suflete ce au fost prezenți în ziua de 27`mai 2017 la Izbiceni. Despre ei toți și despre fiecare în parte se va mai auzi cu siguranță, se  va mai auzi cât timp va trăi poezia, iar poezia va trăi!
Izbiceni a fost și este un leagăn al tradițiilor și al culturii, este acum și un leagăn al poeziei nu doar în vis ci și în realitate.
La mulți ani, Până la Capăt și Înapoi, La mulți ani, poezie! La mulți ani, Oameni!”

Epigrame estivale (1)

Posted by Stefan Strajer On May - 30 - 2017

Epigrame estivale (1)

Autor: Sorin Olariu (Michigan, SUA)

 

Cuplu la scufundări nautice

 

Soției sale, c-un gest tandru,

I-a pus costumul de scafandru

Gândindu-se și el, că iacă,

Măcar sub apă o să tacă!

~

Vacanţe exotice

 

Președintele-i în Cuba,

Premieru-n Baleare,

Guvernanții în Aruba

Iar românii… la Strâmtoare!

~

Litoralul românesc

 

Astăzi mergi la mare

Fără pic de grețuri;

Dacă nu e soare

Te prăjești la prețuri.

~

Agrement

 

La concedii estivale

Cu magnaţii sunt egal:

Ei cu iahturi personale,

Eu cu trenul personal.

~

Croazieră de lux cu femei

 

E voiajul după care

S-a văzut, la o adică:

Una are rău de mare,

Celelalte rău de mică.

~

Concedii în România

 

Toți românii de pe-afară,

Pe acas’, când mai apucă,

Dup-o-ntreagă zi în țară

Iar le vine dor de ducă.

sorin poza

Foto. Sorin Olariu

Radu Cârlan, un rocker cu suflet de aur!

Posted by Stefan Strajer On May - 20 - 2017

Radu Cârlan, un rocker cu suflet de aur!

De vorbă cu bucovineanul Radu Cârlan, rockerul care se ocupă de salvarea animalelor abandonate…

Interviu realizat de Ana Moroşanu Magdin (Bucuresti)

 

A.M.M.: Cum mai este perceput rockul românesc?

 

Radu Cârlan: Rockul românesc este perceput extraordinar de bine, atât în România, cât şi în afara României, cu un mic amendament, nu prea există. Am zis „nu prea” există, pentru că încă mai sunt câteva trupe care vor şi mai încearcă să facă muzică rock, compoziții proprii, dar nu prea le bagă nimeni în seamă. În zona de metal-rock mai există ceva convulsii, dar raportat la ce se întâmplă în alte țări, e prea puțin. Însă în zona de blues-rock, hard-rock, fusion-rock, este cam trist şi nu este vina trupelor care încearcă să-şi promoveze piesele proprii. Vorba unui prieten, „există, dar nu prea se vede”.

1

A.M.M.: Ce crezi că trebuie făcut pentru promovarea acestor minunate valori muzicale româneşti?

 

Radu Cârlan: Foarte multe s-ar putea face în această privință, dar cam toate țin de educație, de şcoală, de implicarea media şi lucrurile încep să devină complexe şi dificil de făcut, pentru că plecând de la nivelul cel mai de sus, nu se doreşte nici ca oamenii să fie educați, nici să aibă prea multă cultură. Motivul e simplu, de la un anumit nivel de educație şi cultură, oamenii încep să-şi pună întrebări şi cu cât creşte nivelul, încep să caute şi răspunsuri la întrebările pe care şi le pun, ceea ce, cu siguranță, dacă s-ar întâmpla, ar deveni mai mult decât deranjant. Muzica rock, prin mesaj, cam are „prostul” obicei sa pună degetul pe rană.

2

A.M.M.: Ce proiecte ai, unde te pot vedea şi asculta… rockerii?

 

Radu Cârlan: Proiectul meu de suflet, în care sunt şi voi fi implicat până în ultima clipă a vieții mele şi posibil şi după, este Ride on Band. Mai am diferite colaborări, dar nu le pot numi proiecte şi nu are sens să le enumerăm acum. Deci, ascultătorii de muzică hard-rock, funk-rock, fusion rock, blues-rock, jazz-rock, mă pot vedea şi asculta oriunde apare Ride on Band, adică la concertele din cluburi, pe Youtube, Facebook, Reverbnation, iTunes, e suficient să căutați Ride on Band pe Google şi veți afla toate noutătile despre noi, sau să accesați pagina noastră de Facebook pentru a afla locurile unde ne puteți vedea şi asculta live.

Un aspect foarte important, Ride on Band cântă compoziții proprii. Fiecare membru al trupei participă şi îşi pune amprenta asupra pieselor Ride on Band. Vreau să-i amintesc neapărat pe colegii mei de trupă: Codrin Buliga – chitara şi voce, Andrei Cobzaru – chitara bas şi voce, Ionut Nistor – tobe şi voce, muzicieni şi oameni extraordinari.

3

A.M.M.: De ce crezi că trupele rock româneşti nu sunt invitate în emisiunile de divertisment, în emisiunile muzicale…?

 

Radu Cârlan: Majoritatea posturilor de radio şi televiziune, spun ca muzica rock, jazz sau blues, nu fac audiență şi că acesta este motivul pentru care nu le difuzează. Asta este o prostie, cum să ai audiență la ceva ce nu difuzezi niciodată, la ceva ce nu promovezi niciodată? Este clar că nu vor să facă asta. Nu vor să o facă pentru că nu ar avea cum să mai controleze mesajul. În muzica rock, muzicienii şi publicul rock, sunt oameni pe care nu-i poți face să spună că e totul bine şi frumos, atunci când nu e aşa.

5

A.M.M.: Cum vezi tu în acest moment viitorul rockului în România?

 

Radu Cârlan: Am o fire optimistă, deci cred că rockul îsi va regăsi locul pe care îl merită şi în România. Ține în primul rând de noi, trupele de rock, să nu renunțăm, să nu capitulăm în fața piedicilor care ni se pun. Accentul trebuie pus în primul rând pe compoziții proprii, ăsta e spiritul rock-ului, sunt bune şi cover-urile, ca şi exercițiu în sala de studiu, dar accentul trebuie pus pe compoziții proprii şi creativitate, numai aşa putem ține rockul în viată. Avem instrumentişti foarte valoroşi în România, care de cele mai multe ori, datorită faptului că a canta compozițiile proprii nu le poate asigura venitul necesar unui trai decent, preferă să cânte piesele altora, de obicei hituri internaționale pentru că asta aduna un oarecare public plătitor, dar asta pe termen lung nu le face decât rău. Le face rău lor, ca şi artisti, pentru că le inhibă creativitatea, face rău publicului, care din acest motiv devine tot mai închis la nou, face rău rockului, în general.

Am fost implicat la un moment dat într-o trupă de cover-uri rock, instrumentişti foarte buni, se cânta foarte bine şi corect, sălile de concert erau pline şi cu toate astea plecam de fiecare dată cu un gust amar de la concerte, pentru că îmi dădeam seama că dacă am fi cântat o compoziție proprie, oricât de bună ar fi fost, publicul nu ar fi reacționat pozitiv pentru că nu era o piesa cunoscută, ceva ce ştia de la radio sau din ce ascultă acasă. Ne făceam rău nouă, ca şi artişti şi făceam rău publicului, îl prosteam, dădeau din fund, dar nu mai puneau mintea la treabă. Rockul trebuie să-ți pună creierul la treabă.

6

A.M.M.: Pe unde vă întalniți, pe unde mai cântați…?

 

Radu Cârlan: Cu trupa ne întâlnim la sala de repetiții şi la studioul de înregistrări, adică în acelaşi loc, pentru că avem sala de repetiții acolo unde avem şi studioul de înregistrări. Cântăm pe unde se poate cânta rock, adică festivaluri şi cluburi, din ce în ce mai puține locuri de cântat. Cu publicul ne întâlnim la concertele noastre.

 

A.M.M.: Cum este viața ta de artist?

 

Radu Cârlan: Viața mea se împarte între orele petrecute în sala de repetiții, studioul de înregistrări, familie, serviciu şi implicarea în salvarea animalelor abandonate (aici cred că toți ar trebui să facem mai mult). De cele mai multe ori am sentimentul că timpul este prea scurt pentru a face toate lucrurile pe care consider că trebuie şi îmi doresc să le fac, că fiecare din aceste activități pe care le-am numit ar merita mai mult timp alocat, mai puțin serviciul, aici timpul de opt ore, cinci zile pe săptămană e mai mult decât suficient. Evident cel mai mult timp îl aloc muzicii şi cel mai puțin somnului.

 

A.M.M.: Ce crezi că trebuie făcut în România pentru ca marile valori din muzica rock să nu se piardă?

 

Radu Cârlan: În primul rând trupele de rock trebuie să facă totul la un nivel muzical cât mai ridicat, fără compromisuri, să se susțină şi să se ajute între ele. În al doilea rând, publicul trebuie să susțină trupele rock din România, nu sunt foarte multe, deci nu e atât de greu, apar tot timpul şi trupe noi, care cântă compozițiile lor, dar care nu reuşesc să răzbată din cauza faptului că nu-i bagă nimeni în seamă şi din acest motiv dispar din peisajul rock. Mai îngrijorător este faptul că şi unele cluburi în care se cântă rock încep să nu mai accepte trupe care cântă compoziții proprii şi acceptă numai trupe de cover-uri pe motiv că publicul trebuie să cunoască piesele ca să se simtă bine şi să consume. Publicul trebuie să arate cluburilor că nu este aşa, că are capacitatea să asculte ceva nou, că vrea şi îi place să gândească. Eu am mare încredere în publicul din România. Mesajul meu pentru ascultătorii de muzică Rock, Blues, Jazz, este ca atunci când află că va fi un concert cu o trupă de care nu au auzit, să fie curioşi, să se documenteze atât cât e posibil, de cele mai multe ori aceste trupe au undeva pe net postate nişte piese şi câteva vorbe. Dacă li se pare cât de cât interesant mesajul pe care îl transmit, să meargă la concertele lor şi să-i sustină. Dacă publicul va face asta, rockul va trăi, dacă nu, rockul va muri oricât de mult s-ar strădui trupele să-l țină în viață.

Publicule, în mâna ta este viața sau moartea Rockului!

 

A.M.M.: Cum îți petreci timpul în România?

 

Radu Cârlan: Aşa cum îți spuneam şi mai devreme, timpul meu este împărțit între muzică, familie, serviciu, încercarea de a ajuta atât cât pot în activitați de salvare a animalelor abandonate şi, foarte rar, o scurtă vacanță pentru că nu prea mai rămane loc pentru aşa ceva.

7

A.M.M.: Un gând pentru rockerii de pretutindeni!

 

Radu Cârlan: Mesajul meu pentru rockerii de peste tot e format din titlurile a trei piese Ride on Band: Don’ t Give It Up, Ride On și Never Stop Rockin’!!!

Academia Româno-Americană (ARA) – promotoare de valori românești!

Congresul ARA – la a 41-a reuniune internațională a oamenilor de știință

Autor: Galina Martea

În scopul de a promova valorile culturale și spirituale umane, o instituție academică reprezintă, în primul rând, istoria și dezvoltarea complexă a propriei activități și, nemijlocit, procesele evolutive ce aparțin propriei națiuni. Pe când, persoanele ce administrează această instituție, la rândul lor, sunt oameni distinși ce tind să promoveze cele mai frumoase și alese valori spirituale; sunt personalități marcante ce promovează în mod onorabil cultura universală și cea națională, nivelul de dezvoltare a celor mai importante domenii de activitate intelectuală – stiință, instruire, artă și, nu în ultimul rând, totalitatea valorilor spirituale și materiale acumulate de propriul popor în decursul vremurilor. Astfel, o asemenea instituție academică, cu însușiri spirituale/intelectuale/științifice, este Academia Româno-Americană de Științe și Arte (American Romanian Academy of Arts and Science, ARA) din S.U.A., aceasta fiind condusă de Doamna Ruxandra Vidu (Președinte ARA, dr., prof. univ., om de ştiinţă în domeniul nanomaterialelor şi nanotehnologiilor, cu numeroase invenţii brevetate în SUA; decorată cu importante premii şi distincţii mondiale; profesor la renumita Universitate din California Davis – instituţie de învăţământ superior ce este în topul celor mai bune 50 universităţi din lume). Reprezentând și întrunind intelectualitatea poporului român de pretutindeni și nu numai, ARA se identifică prin „personalitatea sa” ca cel mai important centru academic al oamenilor de știință din diaspora română. Având în palmares personalități de o valoare aparte a neamului românesc, ARA mereu a întrunit și continuă să unească în rândurile sale pe cei mai onorabili oameni de știință și de cultură din întreaga lume. Cu multă onoare, printre membrii Academiei Româno-Americane au fost prezenți: profesorul și filozoful Mircea Eliade, scriitorul și dramaturgul Eugen Ionescu, profesorul George Emil Palade – cu Premiul Nobel în fiziologie şi medicină în anul 1999, etc. Printre membrii de onoare, de asemenea, sunt prezenți savanți cu renume: academicianul Eugen Simion – România, academicianul Augustin Buzura, ambasadorul John R. Davis – S.U.A., și, respectiv, multe alte personalități marcante din domeniul științei. Nemijlocit, cu mult prestigiu, ARA colaborează activ și întreține legături de comunicare științifică cu Academia Română, Academia de Științe Medicale din România, Academia de Științe a Moldovei, Institutul Cultural Român etc. Este mereu implicată în proiecte bilaterale ce pun bazele în dezvoltarea culturii academice.

ARA_imagine-2017x

Academia Româno-Americană de Știinte și Arte promovează valorile intelectuale cu multă prețuire și gratitudine, în mod special, valorile ce sunt concepute de oamenii de știință ai neamului românesc. Promovând la nivel internațional realizările oamenilor de știință din diaspora română și nu numai, ARA își aduce contribuția reală în stimularea domeniului de cercetare științifică din diverse domenii de activitate. Pentru a motiva și mai mult omul de știință și cultură, în fiecare an are loc Congresul ARA – reuniune stiințifică de nivel internațional prin care delegații/invitații dezbat probleme majore de ordin organizatoric, științific, economic, instructiv, cultural etc., respectiv, cercetătorii științifici prezentând cu mare interes și satisfacție contribuțiile și realizările științifice efectuate în timp. Așadar, în anul 2017 Congresul ARA, cu ediția 41, va fi organizat în cadrul Universității din Craiova, România, în perioada 19-22 iulie, președinte organizatoric al congresului fiind dna Ruxandra Botez (dr., prof., univ., savant). Comitetul Local de Organizare și Comitetul Internațional Consultativ al Congresului ARA vor asigura desfășurarea/derularea calitativă a evenimentului științific preconizat cu toate cele necesare. Cu atât mai mult, realizarea și organizarea unei asemenea acțiuni de valoare în țara de origine, în România, este o onoare enormă atât pentru Academia Româno-Americană, cât și pentru întreaga națiune română. Ediția 41 a Congresului ARA își va desfășura lucrările cu genericul „Știința și arta în epoca modernă”, astfel, oferind diverse oportunități pentru tinerii savanți din țară și străinătate, și, nemijlocit, oferind spațiul necesar pentru publicarea lucrărilor/materialelor științifice prezente la secțiunile: științe exacte, științe ale naturii, științe sociale, știinte aplicate, artă și design, limbă și literatură, estetică, teologie și studii religioase, filosofie, istoria științei, științe interdisciplinare, design, arte marțiale, etc. În așa mod, cercetătorii științifici, membri ARA, vor avea ocazia să prezinte lucrările științifice elaborate conform domeniilor indicate, ulterior, acestea fiind publicate într-un volum destinat materialelor congresului, denumit „Proceedings of the 41th ARA Congress”. Prin urmare, obiectivul de bază al evenimentului preconizat, Congresul ARA, reprezintă aspectul de valorificare sau mai bine zis punerea în valoare a muncii intelectuale/științifice/culturale în slujba omului. Astfel de acțiuni și ediții ale Congreselor ARA au fost organizate și în anii precedenți, adică în fiecare an și de-a lungul celor 42 de ani de existență de la înființarea academiei. Respectiv, în așa mod s-au derulat: în anul 2015   Congresul ARA, ediția 39, a avut loc la Institutul Național de Fizică Nucleară din Frascati, Roma; în anul 2016 Congresul ARA, ediția 40, a avut loc la Montreal, Canada, etc. Aici este cazul de menționat: contribuția majoră în organizarea acestor evenimente de talie/de valoare internațională revine Consiliului de Administrație ARA și, nu în ultimul rând, Președintelui ARA, și, în acelați timp, membrilor ARA care sunt destul de activi și receptivi în a sprijini acțiunile/activitățile înaintate de ARA. Deci, complexitatea acestor acțiuni și valori spirituale nu sunt altceva decât corelarea fenomenelor sub raportul necesităților sociale umane și idealurilor generate de acestea. La rândul lor, toate sunt lucruri nobile ce însuflețesc și motivează existența umană prin cele mai frumoase forme ale dezvoltării.

Ruxandra Vidu_Foto-Presedinte ARA

Foto. Presedinte ARA: Ruxandra Vidu

Prin urmare, pentru contribuția enormă în administrarea Academiei Româno-Americane de Stiinte și Arte să ne exprimăm mesajul de mulțumire și respect față de Ruxandra Vidu (dr., prof. univ., om de știință de valoare mondială), Președinte ARA. Iar pentru organizarea Congresului ARA, ediția 41, urmează a fi transmise mulțumirile de rigoare Consiliului de Administrație ARA și, cu aceleași considerațiuni, Dnei Ruxandra Vidu (Președinte ARA). De asemenea, felicitări și mulțumiri de respect tuturor membrilor ARA, oameni de bună credință care prin aportul lor academic îmbogățesc cultura națională și cea universală. Totodată, în mod prioritar, cu salut de recunoștință și cu cele mai frumoase urări de bine Academiei Româno-Americane pentru faptul că există în calitate de instituție academică în viața românilor de pretutindeni și nu numai; pentru faptul că promovează în mod distinct valorile spirituale/intelectuale/științifice/culturale românești în spațiul universal al existenței umane; pentru faptul că unește în sine tot ceea ce este suprem în viața unui om de știință.

(Galina Martea, membru ARA)

G.Martea,foto 45,ag,jpeg

Foto. Galina Martea

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors