Archive for the ‘Cultural’ Category

Obezitate

Posted by admin On June - 18 - 2009

autor Valeriu Cercel

 

Progresul ne-a adus în societate
Si bune, şi mai rele, de prisos,
De-o vreme, însa, viata ca pe roate
A început sa mearga dubios,
Nu ma refer nicicum la calitate
Ci la volum, ca unul nu-i burtos,
Iar ca motiv, cei de specialitate,
Spun ca a disparut mersul pe jos;

O fi motivul bun, însa ma mir
Cum nu ne spun care este pricina
Privind micul ecran ore în şir
Ne creşte pe fotolii slanina (!?)…
Dar azi, de la distanta, ca la tir,
Printre canale, când îmi luam bulina,
Descopar plin de draci şi de sictir:
Telecomanda!…aia-i, bat-o vina!….

Mi-am amintit de vremurile-n care
Aveam cu totul alt exterior,
Dar ce efort faceam şi ce mişcare,
De la un cap la altul, pe covor,
Luam sufrageria pe picioare,
Caci manual, (nici nu era color !)
De zeci de ori ‘nainte de culcare
Schimbam canale la televizor !

Epigrame

Posted by admin On June - 18 - 2009

autor Sorin Olariu

Turistii din SUA se vor dubla pe Litoral

Turismul nord-american
Se va dubla în România
Ca Johny cel de-acum un an
O sa-si aduca si sotia.

Scrisoare din Cuba

Fidel Castro-i mort, citeam
Un email de la Hortensia,
Doar ca l-au mai scos în geam
Sa-i mai vin-o luna pensia.

Oana Zavoranu în PRM

Cu vocea stinsa de durere
Spunea Vadim la o bauta:
Partidul nostru e-n cadere
Si-i trebuia o…parasuta.

Italia expulzeaza români

Fara-a face pe desteptul,
Ma întreb, cuprins de pizma:
Cine-i da Italiei dreptul
Sa se poarte ca o…cizma?

România, încotro?

Românul nostru, plin de zel,
Întoarce fata spre Apus:
Mai bine Varza de Bruxelles
Decât Salata a la Russe!!!

solariu

autor Andrei Vartic

 

Duhovnic al Basarabiei interbelice – Iraclie Flocea

if

Dintre toate feţele bisericeşti care au slujit poporul român al Basarabiei în secolul XX (şi lista lor, mai ales pentru perioada interbelica, este uriaşă), parintele protosinghel Iraclie (Ion Flocea) este unul dintre cei mai vrednici. Venit în Basarabia din Pojorâta Bucovinei, intră în frăţia monahală la mănăstirea Harjauca în 1920 şi de atunci şi pâna la moartea din 16 august 1964 (după chinurile suferite şi în Gulagul comunist, şi de la închiderea tuturor manastirilor Basarabiei în anii ’50-60 a secolului trecut) a stat neclintit pe drumul Mântuitorului. Viaţa şi opera acestui monah neobişnuit a fost readusa în centrul atentiei opiniei publice de cercetatoarea Nina Negru (vezi „La Noul Neamt, pe urmele egumenului Ieraclie Flocea” sau „Ieraclie Flocea, misionar ortodox, publicist şi traducător”), dar şi prin staruinta nepotului sau, Ştefan Strajeri, editorul ziarului „Curentul International” din SUA (care a multiplicat şi difuzat şi una din cele mai importante carti ale parintelui, „Mozaic literar”, apărută în perioada interbelică). Vrednic misionar şi catehizator, mare duhovnic, monah preacuvios şi excelent predicator, parintele Iraclie face parte din acei oameni care nu au învatat din carti slujirea lui Dumnezeu, ci din chemarea propriei inimi. De asemenea duhovnici avem nevoie mai ales la încleştarea de azi (supratehnologizata) a omului şi cu sine însuşi, şi cu natura şi, de multe ori, şi cu Dumnezeu (vezi teoria şi practica urii de clasa comuniste sau pragmatismul aşa zis corect al noilor cominternişti europeni şi americani).
A fost unul din cei putini chemati de Domnul înca din copilarie. Multe din iluminarile sale profund ortodoxe, deşi, cu vremea, fac tot mai multe referinte la Filocalie sau la opera filozofilor antici sau contemporani, au acea mireasma, imposibil de confundat cu altele, a lucrarii directe a Sfântului Duh. Azi, când atâţia ierarhi ortodocşi îşi umplu CV-urile cu lista universitatilor apusene, a doctoratelor pe care le-au dat pe la Paris, Roma sau Berlin, a altor tipuri de studii pe care le-au făcut tot mai mult pe la Apus, pilda parintelui Iraclie vine sa ne reaminteasca, deja în paianjenişul globalizarii, ca adevarata universitate şi cel mai desăvârşit doctorat al unui calugar sunt rugaciunea la schit şi smerenia. Deşi cunoştea, mai mult prin eforturi de autodidact, şi pe Socrate, şi pe Dostoievski (pe care l-a comentat în câteva studii de mare valoare), şi pe alti mari filosofi şi scriitori ai lumii, deşi Filocalia este cartea lui de capatâi iar Evanghelia parte din inima lui de monah, învatatura lui Iraclie Flocea nu este una de enciclopedist, copiata din carti, ci vie, curata şi noua, proaspata armonizare a vechii noastre credinte ortodoxe cu lumea în care traim.
Anume el a vazut cât de aproape de creştinism era Socrate atunci când a murit pentru Zeul lui necunoscut, o prefatare antica, spune parintele Iraclie, a predicii Sfântului Apostol Pavel despre „Zeul necunoscut”, rostita câteva secole mai târziu tot la Athena. Tot el a aratat cât de important este pentru oamenii acestei lumi, nu doar pentru cei simpli (care, zice el, înţeleg mai repede predica despre nemurirea sufletului decât intelectualii), dar mai ales pentru elita lor culturala sa înteleaga ca aşa zisa evolutie a lumii, din care au facut atâta caz mai ales marxismul şi bolşevicii, este un impas al omului, nu o cale spre lumina. Parintele Iraclie arata, inclusiv prin predici exceptionale, întelese şi de taran, şi de cel şcolit, deosebirea esentiala dintre credinta ortodoxa în nemurirea sufletului, nesecat izvor al vietii, şi filozofiile contemporane, multe din ele mizând pe o ideologie a mortii, în care Dumnezeu nu-i şi nici nu a fost. Nu e întâmplator, spune parintele Iraclie, citând din sfintii parinti, ca Iisus a dat cheile raiului unui om, Apostolului Petru, dar pe cele ale Iadului le-a pastrat la El.
Deosebit de importanta, mai ales pentru modernitatea aşa zis „postmodernista”, care a pus stapânire pe o mare parte a intelectualilor români dupa caderea imperiului comunist, ni se pare disputa lui cu sofiştii ruşi, ieşiti din sânul Bisericii Ortodoxe Ruse, care au nascocit o „religie culturala”, o cale a mântuirii prin cultura, paralela cu cea din Evanghelie. Înverşunarea acelor oameni (cum ar fi protoiereul S. Bulgacov) de a demonstra ca „poetii, pictorii, constructorii, savantii” sunt „mai eminenti decât preotii religiei creştine… fiindca pe altarul ştiintei şi artei… inima omeneasca se rastigneşte vie şi iubitoare”, este adânc analizata şi combatuta de parintele Iraclie cu o finete rar întâlnita în disputele teologice contemporane. El arata ca încercarea protoiereului S. Bulgacov de a da un raspuns „la problema dintre progres şi eshatologie” este un atac direct împotriva Evangheliei şi a cuvintelor Apostolului Pavel despre timpul când „pamântul şi toate lucrurile de pe el vor arde”. Parintele Iraclie demonstreaza ca sofiştii ruşi aşa şi nu au înteles îndumnezeirea şi nemurirea anume a sufletului omenesc şi nu a lucrarilor sale. S. Bulgacov şi alti apologeti ai sofismului rus s-au speriat ca, de pilda, opera lui Puşchin tot ar putea arde în focul a toate mistuitor, şi au nascocit aşa zisul misticism al operelor de arta prin care „Puşchin a vazut aceleaşi lucruri pe care le cunoştea şi sfântul din vremea lui” (este vorba de Serafim din Sarov). Aratând diferenta uriaşa dintre „misticismul” artiştilor şi scriitorilor, bazat pe iluzie şi miraj şi purificarea prin asceza a sfântului Serafim, parintele Iraclie spune ca, de fapt, îndumnezeirea prin urcarea omului spre Dumnezeu (cale grea, neplacuta majoritatii artiştilor, orgolioşi din fire, uneori pâna la nebunie) nu are nimic în comun cu aşa zisul misticism artistic, fiindca marea biruinta a îndumnezeirii este smerenia (care nu e nici macar harul de a predica în fata multimilor sau cel de a lecui sufletele celor care vin la duhovnic, spune parintele Ieraclie), iar tinta artiştilor şi a scriitorilor sunt „fanteziile pe care aceştia le considera revelatii”. Aceste fantezii nu sunt misticism, dupa cum nici purificarea prin asceza nu este misticism, ci îndumnezeire. Aşa parintele Iraclie arata în învataturile sale – dupa opinia noastra  de mare folos pentru ratacirile inteleghentiei din epoca postcomunista şi postindustriala – ca „limitelele cunoscututului pe care poetii şi filosofii încearca sa le depaşeasca prin ajutorul logicei şi alegoriei” pot fi trecute şi cunoscute doar prin readucerea lui Iisus în inima. Fara Hristos în inima, spune parintele Iraclie, totul este deşertaciune. Fara Dumnezeu toate orgoliile lumii, toate scopurile pragmatice ale omului sunt ignoranta şi cadere în întuneric.
La cumpenele veacurilor – şi omul contemporan tocmai trece printr-o asemenea cumpana -, este bine ca „cei mai tari în cuvânt şi care au experienta vietii spirituale sa porneasca lupta cu ratacirile contemporane”, scrie parintele Iraclie. Probabil pentru asemenea cuvinte anume el a fost ales în 1944 de catre bolşevici din tot clerul Basarabiei şi condamnat la ani grei de Gulag. Atunci a fi condamnat şi la un singur an de temnita comunista însemna moarte sigura. Credinta la ajutat sa supravietuiasca şi dupa moartea lui Stalin a revenit la Hârjauca. La scurt timp, însa, manastirea a fost închisa, el s-a refugiat la Noul Neamt, iar când în 1962 şi aceasta manastire a fost pângarita de comunişti s-a retras la un fiu de al sau duhovnicesc la Chitcani, un sat de lânga Noul Neamt. A murit în 1964 iar Nina Negru i-a gasit cu greu mormântul în cimitirul satului. De frica comisarilor bolşevici oamenii s-au temut sa-i puna macar un semn pe mormânt. Dar, cine ştie, poate viata de încercari pentru lumina credintei, de „adevarata smerenie, nepatimire şi bogatie a harurilor” a parintelui Iraclie este mult mai importanta pentru noi decât mormântul lui.

Epigrame

Posted by admin On June - 11 - 2009

 autor – Sorin Olariu

Unei soliste cam dezbracate

Privind tinuta ei de seara
Te-apuca dintr-o data greata
Si te întrebi daca usoara
E muzica sau cântareata?

Înarmare nucleara

O noua bomba, cum se stie,
Testeaza azi guvernul rus.
Iar noi, de-atâta bucurie,
Desigur, vom sari în sus.

Propunere indecenta

-Hei tataie, nu vrei sex?
Zise-o domnisoara suie.
El, ramas putin perplex:
-Nu… c-amul primim din UE!

Paradox românesc

Pe plaiul nostru scump si sfânt
Exist-o logica ce-mi scapa:
Desi trudeste la pamânt,
Taranu-i mai mereu la apa.

Cine fura miliarde…

Daca jefui ca o fiara,
Si cutezi sa o înfrunti,
Nicio garda financiara
Nu te ia la bani marunti.

***

Poezie in grai banatean

Cu Mariuta-n graginuta

Când eream copil da scoala, mai asa pân clasa opta,
Ma jiucam da unul sângur pân gragina mel cu lopta.
S-uice-asa, ca pra-nsaracie, ma trezasc ca în gragina
Mi sa baga d-a furisul, Mariuta, o vesina.

Una faina, dodoloata, cu v-un an poacie mai marie,
Vaduvoanie, ca barbatul i-o murit da galbinarie.
-Mal Nielutulie, poganie, m-o fost prins ea da supt barba,
Las-o dracului, surduca, hai mai bine stam pra iarba!

S-apai m-o trâncit naroada, lâng gardu-al cu brândusa,
P-orma s-o-njiupit, al naibii si m-o prins pa dupa gusa.
Trâmuram ca cotoroaga, ca dol nu sciam, mal fracie:
Asta cât îi da nasiuie, drasie ie-o, ca ma bacie!

Mai cu sama ca-nsepusa ca sa-m sufle în urechie,
D-ai fi zâs ca-i aizambanul când sa-mburghie pa strechie:
– Se-ai vesino, ai oftica?…O-ntrabai io, într-o doara,
Fierbi mai rau dacât cazanul al cu prunili da vara!

Când colo, dupa o vremie, cum staceam în poienita,
Sa ivira sa do pasca, un berbec cu trii oita.
Iar berbecul, drac da marva, numa-l vezi cum mi sa-nfoaie,
P-orma, tusci!… sari narodul, drept în cârca lul o oaie.

Mariuta, însintata, ma sî tuca: – Mal Nielutu,
Ia sa mi cie vad acuma… Poti sa fasi ca berbecutul?
– Cum sa nu!… Pot sî mai binie, mare brândza, drasie iele,
Dal nu pot, tu, Mariuto, c-ascia nu-s oilii miele!

solariu




Printesa Ileana (recenzie)

Posted by admin On June - 10 - 2009

autor Ioan Ispas

 

Prin librariile americane

Din amintirile Printesei Ileana despre Maresalul Ion Antonescu

carti

Intr-o o biblioteca americana am gasit intâmplator o carte de memorii foarte interesanta „I live Again”, scrisa de Ileana, Princess of Romania, Arhiduchess of Austria, publicata in 1951, 1952 de editura Reinhart and Company Incorporated, New York, Toronto, in limba  engleza. Nu am cunostinta sa fi fost publicata si in limba româna, ar merita sa fie tradusa pentru ca este scrisa cu dragoste si simpatie fata de România si fata de români. Iata ce spune despre Maresalul Ion Antonescu, un membru al familiei regale, Printesa Ileana, una din surorile Regelui Carol al II-lea, la pag.148: ”Multi l-au criticat pe Maresalul Antonescu. Actiunile sale politice pot fi condamnate, aplombul sau regretabil, dar nu este nici un dubiu asupra adâncului sau patriotism. El a fost un implacabil inamic al comunismului si pentru aceasta comunistii nu l-au iertat. Moartea sa a fost miseleasca si brutala in totala contradictie cu recunostinta pe care o merita pentru ce a facut in perioada cât a fost la putere (…). Când  vorbesc despre Maresal, eu nu vorbesc despre el ca politician, desi poate intr-o zi o voi face ,.Eu vorbesc acum despre el ca despre un prieten personal, si pentru mine prietenia inseamna sa-ti iubesti prietenii asa cum sunt cu greseli cu tot, chiar daca nu iubesti greselile lor“.
In primavara lui 1944, Printesa Ileana a vizitat pentru ultima oara casa Antonestilor, de la Predeal. Ea o descrie drept o vila simpla si incântatoare, construita din busteni intregi iar salonul de primire  mobilat cu  gust, oferea una din cele mai incântatoare privelisti pe care  le-a vazut vreodata. Din insorita veranda de sticla simteai ca ai fi  undeva deasupra lumii: panorama muntilor si padurilor insiruita una dupa alta pâna departe la intâlnirea cu un incredibil orizont albastru. A inteles dragostea Maresalului Antonescu pentru vila sa si de ce a ales acest loc pentru odihna si refacere. (Când vom putea monta macar o placa comemorativa pe vila din Predeal a maresalului, n.a.). Ea a petrecut in acest loc toata ziua, simtindu-se in afara timpului, uitând dificultatile  zilnice. Ar fi vrut sa ramâna cu aceasta amintire pentru totdeauna si nu cu cea care a marcat-o doi ani mai târziu, când intâmplator a trecut printr-o piata din Bucuresti unde “o mica si nefericita multime” era fortata de armele soldatilor rusi sa ceara “spontan“ moarte pentru  Maresal, “cererea spontana“ amplificata de megafoane si radio.
Printesa Ileana l-a cunoscut pe Ion Antonescu inca din timpul  primului razboi mondial când era aghiotant al maresalului Prezan, prieten intim cu familia regala. La Iasi, in timpul retragerii, famila regala  locuia intr-o casa din oras, dar familia Prezan a avut o mica vila in afara orasului, amplasata la liziera unei paduri, oferind privelistea unor delusoare inverzite. ”Papa Prezan“ si sotia sa au invitat-o sa petreaca o zi acolo si sa se bucure de viata de la tara. Antonescu era atunci capitan, tânar, viguros, si care iubea copiii cu adevarat. ”El s-a implicat cu entuziasm in jocurile imaginatiei mele, si si-a facut un obiectiv de a ajuta un copil sa uite scenele neplacute in care era obligat sa traiasca. Imi amintesc ca eu m-am bucurat ca mi-a permis sa-i fac o fotografie, cu un aparat stilou pe care l-am primit de la Crucea Rosie Americana.  El a pozat foarte serios s-a aratat surprins laudând pozele pe care le-am facut dupa ce am developat “fotografiile“. Când am fost la scoala in Anglia si el era atasat militar la Legatia din Londra si in câteva sâmbete când m-a vizitat s-a amuzat foarte tare de refuzurile mele invariable de a bea “ginger beer“ (bautura gazoasa cu ghimbir). Standardele sale pentru orice lucru erau foarte inalte. Pentru  mine el a fost acelasi, chiar si când a urcat cele mai inalte trepte ale puterii in viata publica si dupa multi ani dupa casatoria mea. Am facut aceasta remarca odata si el mi-a raspuns râzând “Când suntem impreuna tinereta ta ma face sa ma simt si eu tânar “.
De aceea n-a fost surprinsa când facându-le o vizita lui si sotiei sale, l-a gasit intr-o seara furios si dezlantuit pe generalul Zwiadinecki, s-a calmat imediat când m-a vazut. El a fost un om nu prea inalt dar bine proportionat, cu fata rumena si par roscat, acestea impreuna cu severitatea lui i-au adus porecla de “Câinele rosu“. El si-a pastrat aspectul tineresc si l-a gasit inca practicând ski-ul. Aceste aspecte il deosebeau  desemenea de alti generali români care de obicei prindeau rotunjimi pe masura ce avansau in ranguri si demnitati.
La pag.151 Printesa Ileana continua amintirile despre Antonescu: “Noi am vorbit despre situatia generala din România. Antonescu era in mod evident ingrijorat si nefericit, dar mai credea inca in masina de razboi germana. “Eu stiu“, mi-a spus el, “multi cred ca eu ar terbui  sa-i parasesc pe nemti si sa capitulez in fata aliatilor, dar daca aceasta se face fara o avertizare, eu as fi un tradator  al cuvântului dat de patria mea. Mai este faptul ca germanii sunt inca puternici si pot sa ne distruga intr-o singura zi. Dar mai mult decât toate acestea, eu nu voi semna cu mâna mea un document care sa permita intrarea trupelor rusesti pe teritoriul României. Noi am invatat in ultimul razboi ce a insemnat sa-i avem ca prieteni! Cum va fi daca ii vom avea ca inamici victoriosi? Ei au dorit intotdeauna sa ne anexeze, dar in trecut n-au putut-o face pentru ca mai intâi au fost turcii aici.”
Sigur, oricâta simpatie avea fata de Printesa Ileana, Maresalul Antonescu nu putea sa-i spuna ca este in tratative cu rusii, din motive evidente, fiind un secret de stat. Se stie ca Antonescu a obtinut de la rusi tot ce a cerut, mai putin Basarabia, pentru acest punct, Antonescu dorea acordul sefilor de partide din România, dar acestia l-au amânat, eschivânadu-se si asa s-a ajuns la tradarea de la 23 august.
La pag.306, Printesa Ileana continua amintirile despre Antonescu: “Acum el a fost adus inapoi pentru a fi judecat de bataia de joc numita Tribunal al Poporului. El a fost judecat si condamnat nu pentru ca ar fi facut greseli in guvernarea tarii sale (pentru asemenea greseli ar fi putut fi judecat de cetatenii patriei sale), ci pentru ca a luptat impotriva Rusiei, pentru convingerea sa ca Rusia  a fost inamicul României. N-a fost vocea unui popor care ar fi vorbit prin justitie, dar a fost vocea Sovietelor aspra si metalica amplificata de megafoane cu artificiale cereri de “Moarte pentru Antonescu“, venite din partea simpatizantilor comunisti, asa cum eu insumi am vazut si am auzit la radio. A fost  straniu ca s-a intâmplat sa circul prin Piata Universitatii in aceea zi si sa vad cum este inscenata aceasta  “demonstratie a vointei populare“. Piata imi trezeste multe amintiri din trecut. In fiecare an, din câte imi amintesc, eu revad parazile care aveau loc aici cu prilejul zilei noastre nationale la 10 mai. Aici tatal meu primea parada militara, alaturi de mama mea in uniforma sa de colonel al Regimentului 4 Rosiori. Acum, câtiva ani mai târziu, in aceasta zi de vara, o mica si stingherita multime a fost adunata si eu am oprit sa vad ce vor face. Camioane incarcate cu muncitori si femei din fabricile apropiate si insotite de soldati rusi inarmati, erau dati jos in piata, se intorceau apoi goale pentru a aduce alt  “popor“. Multi soldati rusi inarmati supravegheau  aceasta “entuziasta“ adunatura, dar in ciuda lor, barbatii si femeile dispareau  pe strazile si aleile din apropiere si printre case.“
N.A. Lipsa de entuziasm a oamenilor se explica printre altele si prin deteriorarea conditiilor de trai ca urmare a jafului la care a fost supusa România de catre rusi. Astfel indicele de cost al traiului zilnic era 99 in 1940, 282 in 1943, 2.506 in 1945, 15.416 in 1946 si 197.464 in 1947, cifrele se refera la Bucuresti, conform European Historical Statistics 1750 -1975, de B. R. Mitchell, 1980.
Dar sa continuam cu amintirile Printesei Ileana: “Din aceasta cauza “multimea“ niciodata nu crestea, desi camioanele continuau sa aduca incarcatura lor nefericita in piata. Prin mijlocul multimii erau membri de partid care incercau s-o incite cu strigatele “Moarte pentru Antonescu! Moarte!” Ei aveau un succes mic, dar vocile acestor lideri artificiali erau amplificate prin microfoane si retransmise afara din piata, inregistrate si retransmise in lume si-n curtea salii unde Antonescu nu era judecat pentru  viata  sa, ci pur si simplu astepta sentinta rusilor. Sunetul metalic, nenatural si inuman amplificat de “Moarte!, Moarte!” l-am auzit in urechi mult timp dupa aceea. O alta coincidenta, despre care n-am stiut decât mai târziu, a fost aceea ca decretul cu ziua mortii lui Antonescu, a fost adus la Rege care a fost silit sa-l semneze, simtind o mare tulburare in inima mea.”
Printesa Ileana descrie si vizita pe care a facut-o in acele zile mamei lui Antonescu, din care redau doar o fraza, pag.309. “Ea mi-a spus “ Tu nu stii ca daca fiul meu ar fi avut de ales intre mine si tara sa, el n-ar fi ezitat sa ma impuste pe mine ca sa-si salveze patria “… In continuare Printesa Ileana povesteste legenda cu mama lui Stefan cel Mare, facând o frumoasa legatura cu mama Maresalului Antonescu. La pag. 309 Printesa  Ileana isi continua amintirile:
“Stirea ca decretul de condamnare la moarte a lui Antonescu  a fost semnat am auzit-o in timp ce mergeam de la spital la castel -Decretul de condamnare la moarte al nostru a fost de asemenea semnat – am spus. Acum nu am suficienet elemente pentru a face istoric o analiza a lui Antonescu ca militar si politician, nu am facut o analiza nici pe vremea aceea si nici acum. In inima mea eu am plâns pentru Antonescu  care a fost prietenul meu.“
Când vom putea sa cinstim memoria militarului si omului politic Ion Antonescu asa cum o merita, cu meritele si greselile sale.
Incet, incet adevarul iese la iveala. Sa speram ca actualele gunoaie ridicate la suprafata de apele tulburi ale tranzitiei si ajunse la conducerea tarii vor disparea si va veni o elita adevarata care sa conduca poporul român si care sa-i respecte valorile nationale.

Andrei Vartic a ales sa fie impreuna cu Grigore Vieru

Posted by admin On June - 10 - 2009

Despre Andrei Vartic…

foto-andrei-vartic-a-ales-sa-fie-impreuna-cu-grigore-vieru

Poetul Nicolae Dabija

„…este un alt Grigore Vieru al neamului, care pleaca dintre noi, doar ca Grigore Vieru si-a concentrat destinul în poezie, iar Andrei Vartic si-a irosit genialitatea în diverse domenii: publicistica, teatru, fizica, matematica si multe altele. Când se va scrie adevarata istorie a neamului, numele lui Andrei Vartic nu va putea fi evitat. A stat de veghe la toate lucrurile frumoase de la începutul revoltelor din 1990, aducând poezia pe baricade si teatrul poetic, pe care l-a initiat, facând cuvintele sa incendieze, sa stârneasca cutremure”

*

Academicianul Petru Soltan

„Regretatul Andrei Vartic a fost un luptator aprig pentru adevar si dreptate, un carturar cu cunostinte enciclopedice, si e prea putin spus. Avea cunostinte profunde în matematica, fizica, fizico-chimie, filosofie, geneza limbii române, a poporului român si a umanitatii. Este de datoria mea sa spun ca puterile de la Chisinau nu au nevoie de asa valori, le-ar placea sa ne mentina în mocirla si într-o noapte polara. Draga, Andrei, sa te aiba Dumnezeu în paza!”.

*

Alexei Rau, directorul Bibliotecii Nationale din Chisinau

„Era cel mai fidel si mai vechi cititor, a condus o cafenea filosofica si a inaugurat multe expozitii. Era un om care nu tolera minciuna. Avea un curaj deosebit si era un mare patriot al neamului. Nu ezita sa ajute oamenii, traia pentru oameni”.

*

Constantin Tanase, directorul ziarului Timpul

„Pe drumul cel din Noaptea pe care ni-e dat s-o trecem, ca sa nu ne ratacim cu totul, Dumnezeu a pus niste faclii sa arda. La distante anume, unele mai mari, altele mai mici, ele puncteaza întunericul indicând directia în care urmeaza sa ne miscam.

Fara aceste faclii popoarele nu ar avea gustul libertatii si nici vocatia drumului spre lumina.

Andrei Vartic este una dintre aceste faclii. Zic ESTE, fiindca aceste faclii nu se sting odata cu disparitia omului; omul s-a dus, faclia arzânda ramâne sa lumineze. Faclia Vartic va sta ca distanta în timp alaturi de faclia Vieru, plecat si el în acest an, plin de incertitudini si sperante. Ca si Vieru, Vartic a avut de suportat în ultimii ani cele mai ticaloase lovituri din partea mercenarilor de la abatoarele de presa „Flux” si „Moldova Suverana”. Acestia i-au grabit despartirea de noi, dar nu l-au putut înfrânge. Andrei Vartic, o figura exponentiala a intelectualitatii românesti basarabene, a ramas cu noi, pe baricade. Faclia Vartic continua sa arda si sa lumineze drumul spre Lumina pe care Andrei a iubit-o atât de mult. Dumnezeu sa-l aiba în Lumina Lui”

*

Arcadie Suceveanu

„Ramân tot mai putini oameni de talia si de calibrul lui Andrei Vartic”

*

Iurie Colesnic

“Sunt oameni a caror trecere în neant ramâne pentru totdeauna o pierdere irecuperabila. Astfel, nu-l vom putea înlocui cu nimeni altcineva pe Andrei Vartic, stralucit actor si regizor, cunoscut publicist si mare patriot.

Un anticomunist convins înca din studentie, când învata la Facultatea de fizica si matematica a Universitatii de Stat din Moldova, prin însasi prezenta sa, el le reda celor din jur încrederea în faptul ca adevarul este de neînvins. A fost deputat în primul parlament si a participat la toate bataliile politice din acea perioada, izbutind sa obtina ca limba româna, tricolorul, stema RM sa devina simbolurile Moldovei suverane si independente. Multe lucruri s-au sters din memoria martorilor acelor timpuri de neuitat. Nu însa si chipul lui Andrei Vartic, prezent într-un pulover cu mânecile suflecate n Piata Marii Adunari Nationale… Discursurile sale înflacarate au ramas adânc ncrustate în memoria noastra, aidoma unor caramizi de aur ale istoriei moderne.

Nu i-a fost întotdeauna usor. A organizat cu greu teatrul poetic „Alexei Mateevici”, care s-a încadrat activ în procesul de renastere a constiintei nationale a cetatenilor Moldovei. I s-a luat cu forta acest teatru, el însa nu s-a resemnat si, cu un optimism de invidiat, s-a încadrat în activitatea postului de radio „Vocea Basarabiei”. Emisiunile sale pe teme istorice au devenit un veritabil tezaur national. În ultimul timp, a editat mai multe culegeri de publicistica, a îngrijit o rubrica permanenta la „Timpul” si a fost unul dintre cei mai cititi publicisti contemporani.

Andrei a plecat fara a reusi sa duca la bun sfârsit mai multe idei ale sale. Era dispus sa monteze noi spectacole, sa scrie articole, sa efectueze sapaturi si toate acestea sa le faca de dragul învingerii binelui asupra raului, a stiintei asupra nestiintei, deoarece credea cu tarie în triumful adevarului, a luptat pentru adevar si a ramas în inimile noastre drept un veritabil luptator pentru idealurile umaniste.

Membru al Consiliului Politic National al AMN, el participa cu placere la actiunile grandioase ale partidului, le aproba sau dezaproba, dar întotdeauna facea acest lucru cu toata sinceritatea. Nu cunosc pe altcineva care sa fi reunit în sine toate acele calitati care îi erau caracteristice lui Andrei Vartic. Tocmai de aceea îi vom resimti acut lipsa acum si întotdeauna.”

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors