Archive for the ‘Cultural’ Category

EPIGRAME POST-ELECTORALE

Posted by Stefan Strajer On December - 12 - 2009

sorin-olariuEPIGRAME POST-ELECTORALE

Autor: Sorin Olariu

DE CE GEOANĂ
ŞI NU BĂSESCU

Băsescu are capul plin
De-atâta votcă, rom şi vin,
De-aceea-l vreau eu, benevol,
Pe Geoană, că-i cu capul gol.

UNUI CANDIDAT
Îți vine să-l pocnești în freză,
Ștampila-n frunte să i-o pui,
Să-l iei și pe-urmă cu viteză
Să-l bagi în urna mamii lui.

DUPĂ ALEGERIDin nou s-a constatat
Că iarna nu-i ca vara,
Atunci când am votat…
BĂ, SE SCUfundă țara!

MESAJUL PSD CĂTRE
ALEGĂTORII
DIN DIASPORA

Situația-i albastră…
Nu mai vrem să mai votați
C-am văzut pe pielea noastră
Cum că voi sunteți… plecați.

1 Decembrie 1918 – sarbatorit la Detroit

Posted by Stefan Strajer On December - 10 - 2009

Foto.Scena manifestarii.SiteHORA UNIRII – La sarbatoarea zilei de 1 Decembrie, la Detroit

Autor: Doina Popa

Sâmbata, 28 noiembrie 2009, pe pamânt american.
O zi superba de inceput de iarna, rece dar cu un soare stralucitor, menit parca sa incalzeasca inimile românilor hotarâti sa se indrepte catre Warren, oraselul situat la nord de Detroit, Michigan si care adaposteste biserica pastorita de charistmaticul preot Ioan Mihut, „Pogorârea Sfântului Duh”. Dumnezeu a hotarât, ca prin destinul harazit preotului si comunitatii de români de pe aceste meleaguri, sa se ridice una din cele mai mari biserici ortodoxe românesti din America si care constituie nu numai locas de rugaciune, dar detine si o sala imensa in care românii, organizeaza diverse actiuni crestinesti: nunti, botezuri, spectacole, manifestari românesti de unire in cuget si simtiri cu tinuturile stramosesti.
Foto. Prezentatorii Mirela Costa si Gheorghe Chindris..siteJPG
Societatea culturala româno-americana „Avram Iancu” condusa de Gheorghe Chindris, a organizat cu ocazia zilei de 1 Decembrie, sarbatorirea a 91 de ani de la marea Unire din 1918, Ziua Nationala a României, sarbatoare de o importanta incontestabila pentru spiritul si simtirea românilor de pretutindeni.
Am avut marea bucurie sa cunosc cu aceasta ocazie români de o rara frumusete fizica si morala, inzestrati cu un larg si mândru spirit românesc, neobositi in drumul pe care si l-au ales, de a trai, munci si de a duce peste generatii frumusetea limbii, traditiilor, obiceiurilor noastre stramosesti.
In sala frumos aranjata, au rasunat imnurile celor doua tari (mama si de adoptie), colinde stramosesti, cântece si jocuri populare românesti, pe scena au urcat invitati, preoti, solisti, instrumentisti si vocali (Florentina si Petre Giurgi, Pusa Poienaru, Mariana Iatagan, Dorel Fort, si altii), exprimându-si fiecare ideile, gândurile, creatiile, cântecele, dedicate marii Uniri, intr-o organizare de suflet coplesitoare, urmarindu-se programul alcatuit de catre cei doi prezentatori neobositi, frumos imbracati in costume populare, Gheorghe Chindris si Mirela Costa.
Prima parte a fost dedicata acestui moment maret printr-un program de cantece sau discursuri, la care au luat parte preotii ortodocsi: pr. Ioan Mihut – cel care pastoreste Biserica Pogorârea Sfântului Duh, protopop Laurentiu Lazar, de la Episcopia Vatra, pr.Stefan Vlad, pr.Sabin Pop, pr.Horatiu Balanean, maicutele Justiniana si Serafima de la Manastirea Salva, din Bistrita Nasaud, pastorul penticostal Ioan Buia, pastorul baptist Dragoiescu. A fost prezenta fanfara bisericii penticostale Bethesda si corul bisericii baptiste. Au recitat poezii: doamna Violeta-Viorica Balasa si Constantin Grigorean. Un moment emotionant a fost realizat de familia Fritea: Ioana, Andra si Denisa – mama si cele doua fiice, prin cântecul interpretat cu emotie, „Nu-i pamânt ca si Ardealul”.
Foto. Biserica Pogorarea Sfantului Duh unde a avut loc sarbatorirea Zilei Nationale
Domnul Stefan Strajeri a tinut o frumoasa prelegere cu ocazia implinirii a 10 ani de activitate a ziarului „Curentul International”, publicatie care aduna in paginile sale semnaturile unor scriitori români de seama, aflati in tara sau in afara tarii, cautat si citit cu nerabdare si viu interes de catre românii de pretutindeni.
In mijlocul salii imense, urmând indemnul cântecului „Hai sa dam mâna cu mâna…” copii, tineri, vârstnici s-au prins cu emotie si drag in Hora Unirii, hora care se cânta si se joaca peste timp si spatiu, simbolizând dragostea, prietenia, respectul si puterea credintei in adevar si dreptate.
003
Societatea „Avram Iancu” in organizarea acestei manifestari i-a avut ca parteneri media pe: TVR International si Curentul International. Echipa TVR International a fost reprezentata prin: doamna Aura Iosif si domnul Remus Mircea Tigoniu. Dupa sarbatoarea reusita de anul trecut, a fost o noua reusita si sa speram ca de acum va deveni traditie, ca aceasta zi sfânta a neamului românesc sa fie pretuita asa cum se cuvine, atât aici, la Detroit, cât si oriunde traiesc români; sa fie un exemplu demn de urmat!
013
Am pornit in noapte, strabatând drumuri peste drumuri, orasele dupa orasele, gândul meu revenea si iar revenea cu admiratie la frumoasa actiune pornita din suflet de niste oameni minunati, care nu uita de unde au plecat, nu uita limba, istoria, cultura, obiceiurile, traditiile stramosesti… In lumina farurilor se conturau chipurile lor infrumusetate de bunatate, de dragostea de neam si tara strabuna.

Doina Popa – 29 noiembrie 2009

1 Decembrie (1918 – 2009)

Posted by Gabriela Petcu On November - 30 - 2009

Gabriela Petcu

ziua Romaniei

 

 1 Decembrie

 
E mare sărbătoare  în România 

Şi pretutindeni-n lumea aceasta mare

Unde românul ajuns din întâmplare

Azi, cu mândrie-şi sărbătoreşte glia!

 

 
S-a hotărât atunci ca Transilvania,                  

Întreg Banatul şi Ţara Ungurească

Cu România pe veci să se unească

Şi să dispară din suflete mânia.

 

Marea Unire a fost şi să rămână
Fapta istorică a-ntregii naţiuni,

Elan al conştiinţei bravilor străbuni

Pentru o ţară pe soarta ei stăpână.

 

Visul de veacuri prin luptă s-a împlinit

Martirii neamului sunt astfel răsplătiţi

Ei odihnesc de-atunci în pace, liniştiţi

A lor credinţă, urmaşii au moştenit.

 

La Alba Iulia, toţi fraţii au venit

Cu suflete cuprinse în bucurie

Întreaga lume azi, trebuie să ştie 

Că-ntâi Decembrie, românii a unit!

 

E mare sărbătoare  în România 

Şi pretutindeni-n lumea aceasta mare

Unde românul ajuns din întâmplare

Azi, cu mândrie-şi sărbătoreşte glia!

 

 

După rezultatele primului tur – epigramă

Posted by Stefan Strajer On November - 23 - 2009

După rezultatele primului tur 
valeriu-cercel-poza1

Autor: Valeriu Cercel

 
Pentru turul doi îmi pun
O-ntrebare infantilă :
Îl mai vreau pe Moş Crăciun,
Sau să vină Moş Gerilă?!…

Duminica electorala cu… Pastorel Teodoreanu

Posted by Stefan Strajer On November - 22 - 2009

Duminica electorala cu… Pastorel Teodoreanu

Pastorel Teodoreanu

Aici doarme Pastorel,
Baiat bun si suflet fin,
Daca treceti pe la el,
Nu-l treziti, ca cere vin!

Si alta scrisa cand era internat cu probleme de ficat (sau de plamani), in Dealul Filaretului, la un sanatoriu situat pe Soseaua Viilor (in Bucuresti).  Se spune asta a fost ultima lui epigrama; a murit dupa cateva zile:

Culmea ironiilor
Si rasul copiilor
Sa pun punct betiilor
Pe Soseaua Viilor!

La venirea rusilor

Pe drumeagul din catun
Venea ieri un rus si-un tun;
Tunul rus
Si rusul tun!
* * *

Armistitiul ne-a impus
Sa dam boii pentru rus!
Ca sa completam noi doza,
L-am trimis pe Petru Groza!

Statuii ostasului sovietic

Soldat rus, soldat rus,
Te-au ridicat atat de sus,
Ca sa te vada popoarele…
Sau fiindca-ti put picioarele?
Votati soarele

Cand te vad asa pe garduri
Si cu raze imprejur,
Mai ca-mi vine sa te-asemui
Cu o gaura de cur!

Radioului (unde era invitat sa intre prin str. Temisana, adica prin spate)

De un an si jumatate
Ma bagati numai prin spate,
Pe cand eu, intreaga viata
V-am bagat numai… prin fata!

Diviziei Tudor Vladimirescu, decimata la Debretin

Din falnic vanator de munte
Mi te-a facut Ana pandur !
Intai ti-a-nfipt o stea in frunte
Si-apoi un Debretin in cur !

Comunistii isi maresc randurile cu o parte din legionari

Capitane,
Nu fi trist!
Garda merge inainte
Prin partidul comunist!

Dupa alegerile din 1946 se mai putea vedea pe garduri: Votati soarele!

Nu credeam s-ajung vreodata
C-am sa pot sa fiu in stare
Ca facand pipi pe garduri,
Sa o fac direct in… soare!

* * *

Din Banat pana la Iasi
Se resimte lipsa sarii,
Fiindca cei mai multi ocnasi
Au ajuns la carma tarii.
 
Catren omagial catre Caragiale:
Cu greu tmi vine sa astern,
Un adevar ce nu-l suport,
Ca tocmai tu sa fii cel mort
Si Catavencu cel etern…
 
La Pelisor, palat transformat de regimul comunist in casa de creatie:

Voi, creatori ai artei pure,
Ce stati acuma la padure,
Sa fiti atenti cand va plimbati
Sa nu calcati in … ce creati !

Guvernul Groza

In guvernul Groza, cel de concentrare,
S-au primit trei membri, pentru completare,
Insa ca sa fie cabinet etern,
Imi bag si eu membrul… in acest guvern! 

ZECE MEMBRI DE PARTID

Zece membri de partid
Visau viata noua
Unul a vorbit in vis,
Si-au ramas doar noua.

Noua membri de partid
De marxism s-au copt!
Unul s-a rascopt din ei,
Si-au ramas doar opt!

Opt membri de partid
Au trecut la fapte …
Unul a trecut la Tito!
Si-au ramas doar sapte!

Sapte membri de partid
Fac afaceri grase,
Unul a intrat la zdup
Si-au ramas doar sase!

Sase membri de partid
Au strigat lozinci,
Unul a strigat gresit
Si-au ramas doar cinci!

Cinci membri de partid
Cand au fost la teatru,
Unul n-a aplaudat
Si-au ramas doar patru!

Patru membri de partid
Si cam toti evrei,
Unul a plecat in Eretz
Si-au ramas doar trei!

Trei membri de partid
Vorbeau de razboi!
Unul a vorbit cam mult,
Si-au ramas doar doi!

Doi membri de partid
Mandri ca paunul.
Unul a innebunit,
Si-a ramas doar unul!

Un membru de partid,
Cel mai lamurit.
A plecat cu Onete-ul
Si n-a mai venit!

ZERO membri de partid,
Lupta pentru pace.
Ca partidul nostru drag
Stie el ce face!

Mircea Ionescu-Quintus

Sa-nchinam paharul
Pentru Pastorel:
N-a fost nici Cotnarul
Mai spumos ca el.

Steaua
Cate stele sunt pe cer
Toate pan’ la ziua pier.
Numai una, ca o proasta,
Sade pe uzina noastra…

Cine-i mare, da din mana si-are 4 la romana?
Cine-i la academie si-are 4 la chimie?
Cine-n tara este tare si-are 4 la purtare?
Toate trei de le ghicesti, 20 de ani primesti.
 
RECLAMA

Imi spunea un betivan,
Rezemat contra perete:
Fetele din Popa Nan
E frumoase, dar nu-i fete!

La restaurantul Uniunii Scriitorilor

Beau baietii, harnici,
De cu seara-n zori,
Unii sunt paharnici,
Altii… turnatori !
 
GEOMETRIE BAHICÃ

de Pastorel Teodoreanu

Hranit mai mult cu lapte si iaurt,
Un grec vazu cu mintea-i inteleapta
Ca intre doua puncte, cel mai scurt
Din drumuri, cu putinta, e o dreapta.

Dar axiomul devenit banal
Si insusit de vremile-aceste
A fost atunci precum va fi si este
Valabil doar pe-un plan orizontal.

Si daca vrei sa tragi invatatura,
Un plan orizontal, cand te gandesti,
Constati ca nu exista in natura
Ci exclusiv in mintile grecesti.

Iar cand in loc de lapte, bei “Madera “,
Aceasta socoteala te conturba
Caci tu nu uiti ca ai baut pe-o sfera
Pe care dreapta lui devine curba.

Si-n cap cu dreapta grecului defunct
Pana ce vreun nalt areopag
O va fi pus definitiv la punct
Pornesti spre domiciliu in zigzag.
 
Prin anii ’40  Viorica Porumbacu, a scris niste versuri de adanca simtire si vibratie de genul:

” O, Europa, te simt in mine
Te simt vibrând adanc..”

A doua zi Pastorel :

“Mult stimata Veronica,
Eu credeam c-o ai mai mica!
Dar marturisirea-ti clara
Din ‘Gazeta literara’
Dovedeste elocvent
Ca in …chestia matale…
De-adancimi fenomenale
Intra-ntregul continent!”

 
Dupa prima vizita a lui Petru Groza in URSS, Pastorel a scris:

Din Galati la Port Arthur
Petru Groza, in carlinga,
N-a vazut atata cur
Cat ar fi putut sa linga.
Iata, totusi, una care v-a scapat:

Caligula Imperator
A facut din cal – senator,
Petru Groza – mai sinistru
A facut din bou – ministru.

Autor:  Gabriela PETCU

ANIVERSAREA A  ZECE ANI DE LA PRIMA APARIŢIE A ZIARULUI ROMÂNESC

„ CURENTUL INTERNIONAL”

„Curentul Internaţional”, tipărit în America – Detroit pentru românii din toată lumea

 

frontlit-24x3-m

Album poze

Scurt istoric al ziarului. În 1999, Gabriela şi Tiberiu Mihalache mânaţi de dorinţa de a lupta împotriva unor tendinţe secesioniste din România, au decis să dea fiinţă unui ziar de calitate în America. „Am vrut împreună, să cream un ziar independent, curajos, o voce într-adevăr liberă care să unească românii, nu să divizeze, care să inspire, nu să inducă teamă şi ură, care să spună lucrurilor pe nume dar cu respect şi pe cât posibil, obiectivitate”. Cu multă îndrăzneală, au pătruns într-o lume nouă, Gabriela Mihalache fiind psiholog iar soţul acesteia, Tiberiu Mihalache, om de afaceri. Nu erau de profesie jurnalişti dar au ştiut să se impună prin concepte ferme, fără să se lase intimidaţi de cele câteva publicaţii în limba română din acea vreme, ce supravieţuiau prin metode de incitare la ură şi suspiciune, influienţând astfel opinia publică. „Am dorit un ziar de calitate care să educe, să lumineze şi să ajute comunitatea română. Ca să păstrăm obiectivitatea şi neutralitatea, nu ne-am aliat şi nu am solicitat niciodată suport financiar din partea nici unui partid sau instituţie religioasă”.

Deşi, ziarul a fost ideea lui Tiberiu Mihalache, acesta s-a retras curând rămânând să ducă lupta care să contribuie la unirea românilor din America, doar Gabriela. Mânată fiind şi de ampreta participării directe la evenimentele din decembrie 1989 şi căutând răspunsuri motivaţionale pentru cei ce au murit atunci, a continuat îndrăzneţ bătălia împotriva comunismului ca o datorie faţă de cei care i-au fost alături în zilele revoluţionare şi au pierit pe nedrept. Desigur, s-au găsit destui care „deranjaţi” de sinceritatea conţinutului editorialului, din invidie şi din răutate, să submineze integritatea ziarului.  „Nimeni nu aruncă cu pietre într-un pom fără fructe”. În acele momente, cuvintele venerabilului şi mult respectatul colaborator al ziarului, domnul Aurel Sergiu Marinescu, veneau ca o certitudine a realităţii că atunci când faci ceva bun, inevitabil, apare şi invidia.

Ziarul trebuia să aibă şi aspect nu numai conţinut. Au ales formatul publicaţiei „USA Today” şi au găsit un motto, mai mult decât potrivit. Cuvintele celebrului fost preşedinte al SUA, J.F.Kennedy: „Presa trebuie să apere Puterea de ispita aroganţei. Ne împiedică să ne pierdem minţile şi să umblăm cărând cu noi un soclu”, continuă şi azi  să stea mărturie intenţiei de integritate a ziarului. A fost apreciat imediat de public şi însuşit cu mare încredere, ca un bonus existenţial al românului aflat departe de ţara natală.  Aşa s-a născut „Curentul Internaţional”. poza 1 Curentul International Timp de şase ani, deşi nu a fost deloc uşor, satisfacţiile au venit pe măsura sufletului depus, dedicaţiei şi sacrificiului, pasiunii şi patriotismului celei ce a fondat acest ziar şi echipei alese să-i  fie alături.

În 2005, Gabriela Mihalache revine  la prima sa pasiune,  psihologia.  Renunţarea la acest „copil” al său,  „Curentul Internaţional”, a fost una dintre cele mai grele decizii.  Nu vroia să vândă cuiva ziarul care , cu siguranţă devenea interesat de exploatarea acestuia în sensul unei surse de profit. Prefera să-l închidă. Ca o minune, în momentul când pregătise scrisorile de adio pentru toţi abonaţii şi colaboratorii  urmând să le trimită, a apărut Ştefan Străjeri. Nici acesta nu avea studii de specialitate  fiind economist de meserie însă, însufleţit de cele mai frumoase idei pentru a duce mai departe munca Gabrielei, a reuşit să-i transmită sentimentul încrederii că nimic nu se va pierde din ce a fost şi totul poate merge înainte în cele mai bune condiţii.  „Trebuie că acest ziar să fi avut un impact bun, să fi făcut ceva bine, ca să fie astfel salvat de la moarte în ultimul moment. Dedicaţia, patriotismul şi blândeţea lui Ştefan, m-au făcut să decid adopţia. Am ştiut că dau copilul meu,  pe mâini bune.”

poza 2 Gabriela  si Stefan. „Curentul Internaţional” continuă să „trăiască” şi  acum  sub îndrumarea şi grija lui Ştefan Străjeri care a reuşit să menţină ziarul până azi,  în cea mai aspectuasă formă şi conţinut integru, atât de necesar celor care trăiesc departe de România.  A trecut de foarte multe ori prin perioade de timp grele dar a ieşit de fiecare dată învingător.  Ca o realitate recentă, avem chiar acestă criză universală pe care o parcurgem şi care a obligat foarte multe publicaţii să-şi oprească activitatea.  „Curentul Internaţional” rezistă şi apare sub tipar de fiecare dată, mai proaspăt, mai intens dar niciodată departe de adevăr.

Iată de ce, anul 2009  este un prilej de mare sărbătoare . „Curentul Internaţional” împlineşte 10 ani de la prima sa apariţie şi pentru acest lucru, trebuie să-i reamintim pe Gabriela şi Tiberiu Mihalache,  pe Ştefan Străjeri, pe colaboratorii ziarului implicaţi în această reuşită dar şi pe numeroşii cititori din toate colţurile lumii. Toamna aceasta a fost mare sărbătoare la Pojorâta!

 

Sărbătoarea de la Pojorâta. Plaiurile bucovinene se revarsă în calea noastră în cea mai minunată toamnă cu iz de sărbătoare. Păduri falnice de brad şi de molid în văile primitoare ale râurilor Moldova şi Putna, culmi împădurite, pajişti îmbrăcate în verde şi fâneţe înflorate vara, cu miros de gutui şi foşnet de frunze ruginii toamna, cu ierni ce îmbracă satul în albul imaculat şi mirific al zăpezilor, cu primăveri care aduc vindecarea prin însăşi minunea existenţei pe acest plai cu nume de dor, cu glas de ciocârlie şi culori rupte din curcubeu.  Pojorâta.  Numele localitatăţii datează din 1707, ziua de 6 ianuarie fiind consemnată într-un zapis de împărţire a unei moşii, redactat la Pojorâta. Situată în vestul judeţului Suceava, cuprinzând  şi satul Valea Putnei, Pojorâta îşi păstrează cu sfinţenie tradiţiile şi obiceiurile lăsate din străbuni. Toate acestea, sunt îndrumate şi iubite dar mai ales simţite şi transmise mai departe de primul om al comunei, tânărul primar,  ing. Bogdan Codreanu.

poza 3 Pojorata

De ce Pojorâta?  Sărbătoarea ziarului „Curentul Internaţional” nu putea să se desfăşoare niciunde mai armonios decât în locul unde s-a născut şi a copilărit Ştefan Străjeri. Aici, sunt părinţii săi Maria şi Toader, rudele, prietenii şi toţi locuitorii comunei care i-au fost alături în aceste momente cu multă încărcătură emoţională. Pentru ca evenimentul să fie exemplar, şi-a adus contribuţia primarul comunei, Bogdan Codreanu împreună cu viceprimarul Vladimir Cârloanţă şi secretarul Alexandru Grigorovici.

Căminul Cultural  din Pojorâta s-a îmbrăcat de sărbătoare. Pe fundalul scenei, un banner impresionant cuprinde  panorama comunei, din pământurile căreia se înalţă curcubeul tuturor reuşitelor în cei „10 ani de existenţă a Curentului Internaţional”. Flori de toamnă, bucate tradiţionale, tineri îmbrăcaţi în costume naţionale şi care, alături de primarul comunei, te întâmpinau cu zâmbet ospitalier oferindu-ţi pâine cu sare. Din America, Gheorghe Chindriş preşedintele Societăţii Culturale Româno-Americane „Avram Iancu” , nu a putut fi prezent dar, a vrut să fie cu sufletul şi atunci, fiecare participant a primit o frumoasă insignă cu prezentarea sărbătorii care să stea mărturie bucuriei ce înalţă şi uneşte în armonie sufletele româneşti. Tot Gheorghe Chindriş a transmis şi un mesaj de salut participanţilor la aceast eveniment. Au mai fost discuri cu muzică românească având design aceleaşi imagini de sărbătoare. Sala de conferinţe este pregătită pentru găzduirea primului eveniment al zilei. Emoţia pluteşte peste tot. E sărbătoare!

2 octombrie 2009. Invitaţii speciali şi colaboratorii din toate oraşele, sosesc. Vasile Zărnescu, Alexandra Zărnescu din Bucureşti şi Marius-Albin Marinescu din Sibiu, care reprezintă publicaţiile „Justiţiarul”, preot dr. Ilie Rusu din Suceava, prof. dr. Anghel Popa din Câmpulung Moldovenesc, Cornel Cotuţiu, Virgil Raţiu, Eliza Cotuţiu, Viorel Rus din Bistriţa şi Beclean, Elena Rodica Lupu din Bucureşti, Elena Munteanu din Paşcani, Florin Maftei din Iaşi, Horaţiu Stamatin din Câmulung Moldovenesc, Valerian Bedrule din Pojorâta, Constantin Ciubotaru din Bucureşti, Nina Negru din Chişinău, Acad. Nicolae Dabija din Chisinau – revista „Literatură şi artă”,  Vasile Tărâţanu din Cernăuţi, Eva Iova-Ungaria ziarul „Foaie Românească”, Vasile Barbu-Serbia, revista „Tibiscus”, Mihaela Dordea, Alexandra Şandru, Alice Cobeanu , Raluca Florescu şi Valentin Popescu din Bucureşti, Gabriela Petcu din Constanţa, Liviu Antonesei din Iaşi, Mălina Aniţoaie din Rădăuţi, Mugurel Sasu din Câmpulung Moldovenesc, George Petrovai din Maramureş, Adriana Stoica din Deva şi nu în ultimul rând, Stela Nacu şi George Oscar Păduraru de laTVR Internaţional.

Deschiderea evenimentului „Aniversare a zece ani de la prima apariţie  a ziarului Curentul Internaţional” se face cu  o iexpo presamprecartesionantă „Expoziţie de presă românească editată în diaspora”. Găsim aici titluri ca „Tribuna României”, „Universul”, „Meridianul Românesc”,  „Libertatea”, „Luminătorul” „Lupta”, „America” (primul ziar românesc, editat începând din 1906) şi o publicaţie din anul 1926 „Români în America” scris` de Şerban Drutzu în colaborare cu Andrei Popovici şi o prefaţă de prof. Nicolae Iorga. La expoziţia de presă românească editată în diaspora au fost etalate şi publicaţii ale participanţilor din judeţul Bistriţa-Năsăud, Bucureşti, Cernăuţi, Chişinău etc.

Intr-o atmosferă de sărbătoare în care se vede bine că organizatorii au pus mult suflet, cu o deosebita prezentare a mapelor, derularea momentului într-o ordine firească şi subtilitatea tradiţiilor locale găsite în cele mai nebănuite locuri, primarul  Bogdan Codreanu deschide evenimentul. După o prezentare a comunei, face cunoscut celor de faţă motivul principal pentru care ne-am adunat în număr destul de important aici, la Pojorâta şi anume sărbătorirea  publicaţiei „Curentul Internaţional”.

Ştefan Străjeri, emoţionat de dubla sa menire, aceea de director al ziarului şi de fiu al comunei, vorbeşte despre apariţia primei ediţii sub iniţiativa Gabrielei Mihalache apoi, despre preluarea ziarului cu asumarea datoriei de a duce mai departe intenţiile de bună credinţă în vederea unirii şi menţinera armoniei între toţi românii aflaţi departe de ţara natală.

Din partea TVR Internaţional, Stela Nacu realizator emisiuni TV, cunoscând acest ziar din alte împrejurări cu importanţă pentru presa românească,  ţine un frumos discurs în ce priveşte seriozitatea şi dăruirea lui Ştefan Străjeri care a reuşit împreună cu echipa de colaboratori să aducă ziarul în forma cea mai perfectă până în această clipă de sărbătoare.

Partea a doua a zilei, se continuă cu o întâlnire jurnalistică „Împreună pentru România noastră” . Publicaţiile „Justiţiarul” au fost prezente prin directorul Marius-Albin Marinescu şi redactorul şef Vasile Zărnescu;  Nina Negru care posedă un dar excelent în oratorie,  prezintă un material dedicat ieromonahului Ieraclie Flocea, un călugăr cărturar al Basarabiei interbelice, originar din Pojorâta. Au mai prezentat expuneri: preot Ilie Rusu, Viorica Cernăuţeanu – profesoară de istorie, Vasile Sfarghiu – scriitoar din Bucovina, autor a peste 10 cărţi, Virgil Raţiu – directorul editorii Aletheia din Bistriţa, Cornel Cotuţiu scriitor din Beclean, Viorel Rus – istoric ş.a.

Prima zi se încheie cu o masă oficială oferită de către Primăria Pojorâta, prin domnul primar Bogdan Codreanu, la Pensiunea „Dor de munte”, într-un decor bucovinean de o rară frumuseţe astfel, toţi cei prezenţi reuşind să se cunoască mai bine şi să lege prietenii consolidând o şi mai bună colaborare.

Ziua de 3 octombrie 2009 începe cu lansarea de carte a volumului de poezie „AH!” al autorului bucovinean,  învăţătorul Valerian Bedrule. Este prezentă poeta Rodica Elena Lupu directoarea editurii Anamarol din Bucureşti, colaboratoare veche a ziarului „Curentul Internaţional”, cea care s-a implicat în apariţia acestei cărţi şi care a prezentat volumul cu multă însufleţire. Poetului, i-a fost alături Elena Munteanu, expert al limbii vorbite de Puşkin cât şi al celei vorbite de Bodelaire şi care deţine numeroase  publicaţii în versuri  fiind apreciată pe multe din site-urile literare şi nu numai. De asemenea, a fost prezent  şi Florentin-Adrian Maftei poet dar şi prozator cunoscut prin romanul istoric „Cu Rareş prin(tre) Lespezi”. S-au citit versuri din volumul „Ah!” aducându-se aprecieri prin comentariile făcute de cei prezenţi, iubitori de poezie şi în numele limbii române care trebuie păstrată nealterată în cele mai frumoase forme de exprimare. „Valerian Bedrule ne-a dus în ispita scrierii sale. Parafrazând-l pe Fănuş Neagu, aş zice că poezia şi-a pus sâmbătă 3 octombrie, inel de viaţă lungă la Pojorâta de Bucovina” (Elena Munteanu).

Din Basarabia, Vasile Şoimaru a fost prezent cu un atlas în imagini inedite. Această deosebită lucrare certifică importanţa atribuită sufletului românesc de către autor. Timp de cinci ani de zile, profesorul basarabean a călătorit în toată lumea ca să-şi găsească fraţii de neam şi de limbă duşi de tainele vieţii peste hotarele patriei. Astăzi, când mi-am văzut 5 ani de viaţă adunaţi în albumul <Românii din jurul României în imagini>, am acelaşi sentiment ca şi părinţii mei când se reântorceau acasă de la un seceriş bogat. Oricât ar fi fost de obosiţi, aveau o lumină pe faţă, izvorată dintr-o bucurie lăuntrică, ce mi-a rămas printre amintirile cele mai dragi”.poza 4 scena joc Partea a doua a zilei continuă cu un „Spectacol de cânt şi joc românesc”. Căminul Cultural este aproape neîncăpător. Toţi locuitorii comunei, au venit să se bucure alături de „Curentul Internaţional” la cei 10 ani de viaţă`. Invitaţii plecaţi de la primărie către Căminul Cultural, au fost escortaţi de stăjerii călăreţi ai comunei şi întâmpinaţi cu pâine şi sare.

Spectacolul este prezentat de Gabriel Ojog  iar din program au făcut parte vestita şi talentata Veta Biriş din Alba, Marinel Petreuş din Maramureş, Alexandra Băcilă din Alba, premiantă a ziarului „Curentul Internaţional” la Festivalul „Strugurele de Aur” de la Jidvei 2009,   Ansamblul „Ciprian Porumbescu” din Suceava, Ansamblul „Plaiurile Pojorâtei” din comuna Pojorâta, Ansamblul „Străjerii Bucovinei” din Pojorâta, a cântat folk tânărul Mihai Rusu fiul preotului Ilie Rusu din Ciocăneşti-Suceava, ca o surpriză,  Lia Lungu, legenda vie a românilor din America de Nord, a prezentat un frumos program şi nu în ultimul rând, din Basarabia, ne-a încântat sufletele marele naist Vasile Iovu.

Între aceste momente artistice de mare valoare, primarul Bogdan Codreanu împreună cu directorul ziarului Ştefan Străjeri, au decernat premii sub formă de diplome şi plachete. Premiul special, a revenit lui Nicolae Dabija, academician al Academiei Române care a prezentat un material numit „Cuvânt despre Basarabia”.

Publicul a fost minunat şi fiecare moment apreciat şi aplaudat intens.

Mulţumirile erau deopotrivă pentru sărbătoriţi, pentru invitaţi şi pentru public.  O altă zi frumoasă s-a încheiat cu minunea şi acceptarea unei perfecţiuni care nu se va uita, rămânând ca un punct istoric dedicat presei, dar nu oricărei publicaţii ci numai aceleia care rezistă demnă în integritatea şi adevărul său. A urmat o seară de discuţii libere, de suflet, cu o masă festivă oferită de redacţia ziarului „Curentul Internaţional”, la pensiunea turistică „Floare de colţ”, din Pojorâta.

4 octombrie 2009. Soarele se revarsă peste toamna Pojorâtei prin cele mai frumoase culori. E timpul să ne bucurăm de natură prin frumuseţile plaiurilor bucovinene şi încă de câteva minute dedicate cărţilor.  „Curentul Internaţional” ne-a mai pregătit o surpriză. „Masa cu cărţi”  are ultimile apariţii din această toamnă bogată în cultură.  De data aceasta,  este un moment televizat, modelat de Stela Nacu şi George Păduraru. Gabriela Petcu, prezintă pe rând, volumele de pe „Masa cu cărţi” încercând să surprindă mesajele transmise prin sensibilitatea autorilor care au dat viaţă lungă celor mai frumoase cuvinte româneşti, puse în scriere.

cartiAstfel, s-a vorbit încă o dată cu mare plăcere de volumul în versuri al lui Valerian Bedrule -„Ah!”.  Un alt volum de versuri numit „Dar”aparţine poetei Rodica Elena Lupu care este neîntrecută şi în a recita.  Se aduce în discuţie o altă carte „Evadare din spaţiul virtual” a poetului George Roca din Australia. Toamna aceasta, a venit cu versuri deosebit de frumoase prin care  apropie lumea virtuală de cea reală. „Petale din lumină” este un volum de poezii de o sensibilitate aleasă scrise special pentru părinţi şi copii deopotrivă. Cartea poartă semnătura Siminei-Silvia Şcladan din Suceava care este şi coordonatoarea  antologicului în versuri, „Izvoarele vieţii”. Este prezent şi acest antologic care a reuşit să adune poeţi români din ţară dar şi de peste hotare legându-i în prietenii şi colaborări. Şi nu în ultimul rând, o carte de proză, un roman care aduce în suflete iubirea.  Romanul „Tragedie şi triumf” a Ligiei Seaman este o lecţie de viaţă, un capitol din existenţa noastră trecut uneori cu vederea dar care poate fi trezit la sentimente alese, prin aceste exemple vii pe care Ligia le transpune atât de delicat în scris.

E toamnă. Zilele acestea au fost alese special parcă, pentru sărbătoare. Soarele ne-a stat alături ca să ne certifice încă o dată că natura poate fi în armonie cu acele clipe de bucurie prilejuite de evenimente deosebite. Ziarul „Curentul Internaţional” a fost sărbătorit. La mulţi ani şi viaţă cât mai lungă! Fie să ne regăsim peste încă zece ani de activitate, aici, la Pojorâta!

Pietrele doamnei1Dor de munte1Floare de colt1

A murit Gheorghe Dinica

Posted by Cornelia Erhan On November - 11 - 2009

dinica oglinziGheorghe Dinica, unul dintre cei mai mari actori romani, a murit, marti, la varsta de 75 de ani, in urma unui stop cardiac, la Spitalul Floreasca din Capitala.

Dinica a murit in jurul orei 13:00, in urma unui stop cardiac sub ventilatie, desi timp de treizeci de minute au fost efectuate manevre de resuscitare.

Medicii de la Spitalul de Urgenta Floreasca anuntasera in cursul diminetii ca starea de sanatate a actorului Gheorghe Dinica este critica.

Actorul a fost supus luni seara la o operatie de colecist, starea post-operatorie necesitand masuri de terapie intensiva in vederea corectarii parametrilor functiilor vitale. Medicii au precizat ca, in ciuda “eforturilor depuse starea pacientului se mentine extrem de critica”.

Actorul a fost internat la 22 octombrie la Spitalul de Urgenta Floreasca, la terapie intensiva, cu stare generala alterata. Pacientul a necesitat suport hemodinamic – intretinerea functiei cordului, a circulatiei sangelui – si a fost intubat, fiind pe respiratie mecanica si dializat.

Actorul suferea de o bronhopneumonie cu punct de plecare plamanul stang, sepsis sever si determinari multiorganice.

Viata unui mare om

Gheorghe Dinica a fost unul dintre marii actori romani de teatru si film, cu o bogata cariera si un numar impresionant de premii.

Nascut pe 1 ianuarie 1934, in Bucuresti, Gheorghe Dinica a fost casatorit din 1996 cu Gabriela Georgeta. Considerat unul dintre cei mai mari actori romani, marele artist a debutat ca actor in filmul “Strainul” in anul 1963 si a jucat in peste 60 de filme, printre care “Dupa-amiaza unui tortionar”, “Filantropica”, “Comoara din Vadul Vechi”, “Procesul alb”, “Prea mic pentru un razboi atat de mare”, “Nu filmam sa ne amuzam”, seria aventurilor comisarului Moldovan, dar si in piese de teatru precum “Tache, Ianke si Cadar”, sau “In numele trandafirului”.

Multi l-au asemuit cu actorul american Robert de Niro, comparatie de care Gheorghe Dinica nu s-a declarat prea incantat: “Ce legatura are Robert de Niro cu mine? Eu am studiat si jucat in Romania”.

Gheorghe Dinica a absolvit in 1961 Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti la clasa profesoarei Dina Cocea.

“Primul meu rol a fost cu o trupa de amatori de la Posta, iar eu interpretam rolul locotenentului Stamatescu din piesa Titanic-Vals de Tudor Musatescu. Eram pe scena si parca visam. Nici nu stiam ce se intampla cu mine. La un moment dat, m-au trezit niste aplauze din sala. Acelea au fost primele aplauze din viata mea. M-am suit pe scena si parca eram acolo de cand lumea”, povestea Dinica pe site-ul propriu.

Mari spectacole si roluri in filme

A avut o bogata cariera in teatru, jucand pe toate marile scene bucurestene: La Teatrul National, Teatrul Lucia Sturdza Bulandra, Teatrul Odeon sau Teatrul de Comedie.

In 2008 si 2009, Gheorghe Dinica a jucat si in doua telenovele romanesti, “Inima de tigan” si “Regina”, ambele difuzate la AcasaTV.

Despre acest tip de divertisment, actorul spunea ca “nu e nici un gen minor, nici neserios. Nu face parte din categoria marilor filme, dar telenovela are rostul ei, are de spus ceva. De pilda, Inima de tigan si Regina, in care am jucat, au prezentat viata de satra, asa cum nu multa lume o cunoaste. Oamenii au, in general, prejudecati, nu stiu cum e, de fapt, stilul satrei, mintea celor de acolo.

Daca ai un scenariu bun si lucrezi cu actori pe masura, lumea se uita cu placere. S-a vazut lucrul acesta, am facut ratinguri foarte bune. Telenovela nu e deloc un rau necesar, nu banii conteaza. Distributia ii da valoare, iar eu n-am facut niciun fel de compromis, mi-am facut doar meseria, la fel ca in oricare alt proiect in care m-am implicat”.

Pe langa actorie, Gheorghe Dinica mai si canta. El a lansat mai multe albume muzicale, precum “Cantece de petrecere” si “Cantece de petrecere 2”, in colaborare cu Stefan Iordache si Nelu Ploiesteanu.

A mai lansat pe piata o colectie de Romante in 2004 si albumul Parol ca te iubesc in 2006.

In octombrie 2009, Gheorghe Dinica a fost internat la Spitalul de Urgenta Floreasca din Capitala, ca urmare a unei infectii generalizate. Artistul a fost intai la Spitalul Elias, dar apoi a fost mutat la Sectia terapie intensiva de la Floreasca, unde a decedat pe 10 noiembrie. Familia actorului a cerut discretie in privinta starii de sanatate a pacientului.

“Nobelul” este o competitie individuala!

Posted by Stefan Strajer On November - 8 - 2009

„Nobelul” este o competiţie individuală!

Liviu Antonesei

Autor: Liviu Antonesei

Poate o singură întrebare a fost mai adesea pusă în spaţiul public românesc decît celebra „de ce nu avem un Havel?” – şi anume „de ce nu avem un Nobel?”. Un Nobel în general, deşi ar mai fi cîte ceva de găsit pentru „Medicină”, la un desţărat, sau chiar „pentru Pace”, dar foarte bine ascuns de regimul pacifist al lui Ceausescu, dar mai ales „pentru Literatură”, că aceasta este obsesia culturilor literar-centrate, care sînt culturi cumva minore, cele majore fiind poli-centrice. Acum, avem. Sau, de fapt, nu avem! Pentru că e foarte greu să-ţi dai seama dacă e să te iei după presa românescă, nu de puţine ori chiar şi după cea internaţională. Premiul „Nobel pentru literatură” aparţine României, pentru că autoarea s-a născut, a crescut şi a publicat primele cărţi aici, başca experienţa traumatică exploatată este una românească! Unii merg chiar mai departe relevînd „meritele” lui Ceauşescu în adjudecarea premiului, devreme ce regimul acestuia i-a asigurat autoarei „toate condiţiile” care i-au provocat autoarei experienţa umilitoare şi traumatizantă ce va fi stat la temeiul cărţilor sale. Dar sar ceilalţi, care ne avertizează că autoarea a scris nemţeşte chiar şi cînd locuia în România, iar cele mai multe dintre cărţile sale, cele care, de fapt, i-au adus consacrarea internaţională, au fost scrise după expulzarea din România – că asta a fost, nu o simplă schimbare de domiciliu –, prin urmare, premiul aparţine Germaniei. Scriitorul originar tot din România şi stabilit la New York, Norman Manea, de asemenea propus pentru „Nobel”, dacă sînt eu bine informat, avertizează că premiul acesta, în loc să mai domolească orgoliile şi complexele scriitorului „la români”, vorba lui Paul Goma – care a avut o ieşire foarte orgolioasă la aflarea numelui premiantei! –, le va accentua. Şi a avut dreptate! Acum cîteva zile, o excelentă observatoare a vieţii politice din România, scriitoare pe deasupra, nu se dovedeşte o la fel de bună observatoare şi a vieţii culturale şi foloseşte pretextul pentru a se răfui cu adversarii, aliaţii, mediul general românesc, ceea ce nu făcea rău, doar că nu era în chestie! Ieri, Excelenţa Sa Dl. Andreas von Mettenheim, ambasadorul Germaniei la Bucureşti, a ales – cum altfel? – să răspundă cum nu se poate mai diplomatic, dar nu neapărat şi cel mai departe de adevăr, întrebării unui jurnalist: „Herta Müller s-a născut şi a crescut în România, iar din 1987 trăieşte în Germania. Cred că ambele popoare, atât germanii, cât şi românii, au în acest moment motive de bucurie. Principala temă a operei Hertei Müller, un manifest împotriva injustiţiei şi a dictaturii, dă artei sale o dimensiune globală. Dincolo de orice formă de controversă, un lucru este sigur: mai mult decât orice altceva, Herta Müller reprezintă limba germană în toată frumuseţea şi forţa ei, iar opera sa se înscrie în cea mai bună tradiţie a scriiturii germane”. O rezolvare diplomatică, cumva şi dialectică, devreme ce şi românii, care i-au prilejuit Hertei Muller experienţa pentru cărţile pe care avea să le scrie în Germania – şi în limba germană, desigur! –, dar şi germanii, au motive de bucurie. Sigur, cu o anumită prudenţă, atent să nu-şi lezeze interlocutorul şi gazdele, Excelenţa Sa nu uită totuşi să menţioneze că Herta Muller „reprezintă limba germană” şi că opera acesteia se înscrie „în cea mai bună tradiţie a scriiturii germane”. Dar, în acelaşi timp, E. S. nu omite, menţionează explicit ceea ce trebuie în primul rînd menţionat, calităţile scriitoriceşti personale ale scriitoarei, iată, „româno-germane”!, talentul său personal. Pentru că Premiul „Nobel”, cu atît mai mult cel pentru literatură, este o competiţie individuală, nu una pe echipe, pe ţări etc. Nu România a luat premiul, nici măcat Germania, ci Herta Muller! Sunt peste 100 de milioane de vorbitori de limba germană în lume, dintre care probabil sute de mii de scriitori, dar nu ei au luat Premiul „Nobel” pentru literatură pe anul 2009. Sunt sute de mii de germani plecaţi din România, din care cu certitudine sute de scriitori, dar nici ei n-au luat premiul pentru literatură anul acesta. Premiul „Nobel”, mai ales cel pentru literatură, este obţinut într-o competiţie individuală, cum spuneam, pentru că artele, creativitatea artistică sunt chestiuni individuale. Pentru calităţile artistice – dar nu numai, pentru că specificul acestui premiu este să privească esteticul în asociere cu alte valori şi criterii, de natură etică, politică şi chiar geografică! – ale operei sale, Herta Muller, ea singură, a fost laureata „Nobelului” pentru literatură din acest an. Şi asta indiferent de ce-ar spune unii sau alţii, chiar indiferent de ceea ce ar spune, din modestie ori dimpotrivă din orgoliu, autoarea însăşi! Felicitări, Herta Muller.

Solidaritatea barbatilor

Posted by Stefan Strajer On November - 6 - 2009

SOLIDARITATEA BARBATILOR

carmen-catunescu1

Autor: Carmen Catunescu

Un bun prieten s-a suparat pe mine de moarte, pentru ca am asociat un gest al lui cu al oricarui individ “unit în cuget si-n simtiri” cu toti cei de acelasi sex. Este un barbat sensibil si delicat, care stie sa se poarte cu femeile si, de aceea, îl cred sincer în supararea sa, ca adica l-am acuzat de ceva absolut nemeritat în numele ideii ca asa ar actiona gloata, cu atât mai mult cu cât personalitatea sa pregnanta, coplesitoare nu permite confuzie, ambiguitate, amestec în ordinar, comun, banal.
Totusi, solidaritatea barbatilor, ca si cea a femeilor, exista, în ciuda educatiei, bunelor maniere, purtarilor alese ori scolilor înalte. Nici un barbat nu trebuie sa se simta jignit, vexat, persecutat, frustrat, marginalizat, prigonit, asuprit, oropsit din aceasta cauza.
Orice fiinta umana este înzestrata la nastere cu instinct, inteligenta, chiar intuitie, care se vor dezvolta în functie de cultura, mediu, pregatire. Mai greu e cu instinctul, acest complex de reflexe înnascute, neconditionate, care asigura dezvoltarea organismului, alimentarea, reproducerea, apararea. Civilizatia îl mai slefuieste, nu în sensul de a-i da stralucire, ci de pierdere, estompare a unor calitati. Asigurându-i-se niste conditii, individul nu trebuie sa mai lupte pentru ele, devine mai comod, pierde din acuitate, agilitate, perspicacitate. Cu toate acestea, instinctul nu dispare. El functioneaza si transpare când, vorba zicalei, “ti-e lumea mai draga”.
Femeile si barbatii sunt doua specii diferite. Toata lumea e de acord ca suntem complementari, nu asemanatori. Gândim diferit si ne completam, ne împlinim unul prin celalalt. Ne cautam pentru a forma întregul, însa, de multe ori, nu uitam de unde am plecat. Ei, atunci se exercita, fara doar si poate, acest spirit de solidaritate. Nu e egoism, nu e proasta crestere, nu e meschinarie. E vorba, pur si simplu, de nevoia de protectie. Si atunci actionam instinctiv. Eu, de exemplu, am recunoscut sincer de atâtea ori ca, atunci când vad cersetorii pe strada, mi-e mila, mai degraba, de femei, decât de barbati. Chiar am discutat aprins cu o colega care zicea ca bietii barbati, pentru ei e mai greu sa cerseasca, decât pentru femei. Chiar m-am revoltat. Chiar am intervenit si i-am explicat cum de nu-si da seama ca o femeie e mai expusa, ca primejdiile sunt mai multe pentru o ea, decât pentru un el etc.
Asa cum nu puteam sa sufar sa aud ca un sot este întretinut, fie si temporar, de o sotie iubitoare, pentru ca, ma gândeam eu, un barbat poate sa munceasca oriunde, se poate angaja în cea mai umila slujba, pe când o femeie – nu. Sigur ca, stând si judecând simplu, limpede, îmi dau seama ca aici intervine spiritul meu de solidaritate cu toate femeile din lumea asta împotriva barbatilor.
Ani întregi mi-am moralizat o buna prietena, al carei sot, director de fabrica, a fost disponibilizat peste noapte, aratându-i ca-i inacceptabil sa stea acasa, când ar putea face orice. O femeie, da, dar un barbat?! Ea era de acord cu mine, ma aproba verbal, dar nici acum nu stiu ce era în sufletul ei. Cert e ca, între timp, si-au deschis o afacere, ce a devenit pe parcurs prospera si lucrurile s-au rezolvat. Ce s-ar fi întâmplat daca s-ar fi angajat pe un salariu de mizerie, consumându-si fortele într-o directie inutila?? Iar exemplele pot continua la nesfârsit. Asta se întâmpla în ceea ce priveste femeile.
Dar în cazul barbatilor? Aproape la fel. Solidaritatea lor se manifesta în lucrurile cele mai simple, ca si în cele mai complicate. Când vad o femeie la volan, ofteaza, claxoneaza, înjura, se lamenteaza: mama, ce catastrofa!… Fara ca aceasta sa faca, de exemplu, ceva deosebit… o întârziere de o fractiune de secunda la semafor, o ezitare la o intersectie… lucruri pe care si barbatii le fac în mod curent… Slava Domnului, eu am fost norocoasa, de douazeci de ani de când conduc, n-am fost claxonata sau înjurata, însa, circulând câteodata cu taxiul, auzeam frecvent injuriile soferilor când vedeau o persoana de gen feminin la volan…
Afirmam ca acest spirit de solidaritate se exercita mai ales din nevoia de protectie. Având o casnicie nefericita, cu o nevasta cicalitoare, cu un comportament frustrant, ai impresia ca toate femeile sunt ingrate, nesuferite, agasante. Devii prudent, ca sa nu fii ranit. Actionezi într-o alta relatie cu precautie. Devii circumspect cu toate celelalte, si sunt atâtea si atâtea cazuri. As fi curioasa sa vad cum functioneaza solidaritatea barbatilor într-o tara ca Germania, de exemplu, unde o femeie, având aceleasi atributii, raspundere, precum un barbat, nu este platita la fel, ci are salariul aproape jumatate…
Barbatii cer întelegere, protectie, sprijin. Dar nu întotdeauna si ofera. Ca si amicul despre care pomeneam la început. Îl rugasem de trei ori pentru un gest infim prin care sa ma sustina. Dar nu. El a preferat sa taca, sa uite, sa nu faca nimic. Pe parcurs, constientizând, s-a revoltat. Actionase din instinct. Fara sa-si dea seama. Educatia si prietenia si-au spus cuvântul mai târziu. S-ar putea ca prietenul acesta al meu sa nu fie real. Sa-l inventez eu, pentru a parea mai verosimil ceea ce expun. Totusi, dincolo de toate acestea, solidaritatea barbatilor exista. Ca si cea a femeilor.

Un cliseu american: “fun”-ul

Posted by Stefan Strajer On November - 5 - 2009

Un cliseu american:  “fun” – ul

silvia-jinga-foto

Autor: Silvia Jinga

Este imposibil sa nu observi dupa putin timp de la sosirea in America frecventa in viata cotidiana a expresiei „to have fun”. Cum comunicarea dintre oameni ne ajuta sa le intelegem scopurile existentiale, idealurile sau lipsa lor, obsesia „fun”-ului pe care l-am traduce prin satisfactie, amuzament, placere, ne sugereaza orientarea unei dominante parti a lumii americane spre cucerirea cu orice pret a unui feud individual plin de fericire, conceptul de fericire fiind sinonim cu acela de self-gratification la care se refera multi sociologi americani. Mai mult de trei sferturi dintre americani, arata Eric G. Wilson, se declara foarte multumiti de viata lor, calificând-o „happy” (Agaisnt Happiness, p. 5). Aceasta perceptie pare a tine insa mai mult de o reprezentare artificiala a vietii personale care se identifica in mare parte cu imaginea generata de mass media, cu o anumita ideologizare a omului transpus in paradisuri rupte de realitate. Criza economica actuala a sfâsiat valul straveziu care separa obstinatia fericirii personale de vuietul  vietii adevarate. Pentru ca in viata adevarata s-au prabusit companii uriase ca Enron-ul, spulberând securitatea financiara a numerosilor lui angajati, fiind urmat de caderile marilor banci, cresterea rapida a somajului, erodarea pe zi ce trece a increderii cetatenilor in institutiile traditionale si onestitatea angajatilor lor. The American dream (visul american, n.r.) care presupune ca fiecare lucrator sa fie capabil sa-si cumpere propria lui casa a suferit enorm in ultima vreme din cauza pierderii locurilor de munca care a atras dupa sine insolvabilitatea unui segment considerabil al populatiei americane. Si toate aceste triste evenimente se desfasoara pe fundalul a doua razboaie al caror ecou  tragic il simtim si auzim in fiecare zi.
Pornind de la aceste considerente, la care se adauga interventia nefasta a omului in echilibrul ecologic si climatic, Eric G. Wilson, autorul cartii Against Happiness. In Praise of Melancholy (Impotriva fericirii. In sprijinul melancoliei), Sarah Crichton Books, New York, 2008 considera eronata tendinta societatii americane de a exclude melancolia, tristetea, suferinta in general din paleta de sentimente normale ale fiintei umane. Imi amintesc ca in timpul studentiei prin anii ‘60 am citit eseul filozofului D.D. Rosca, Existenta tragica, intarindu-mi credinta in caracterul imprevizibil al conditiei umane si fragilitatea ei. Ratiunea noastra proiecteaza un univers patronat de armonie si cognoscibilitate, când in realitate universul este in cea mai mare parte a lui irational, arata filozoful clujean. Eric Wilson se intreaba cu o amara ironie: „What is behind this desire to purge sadness from our lives, especially in America, the land of splendid dreams and wild success?  Why are most Americans so utterly willing to have an essential part of their hearts sliced away and discarde like so much waste?  What are we to make of this American obsession with happiness, an obsession that could well lead to a sudden extinction of the creative impulse…” (p.5 „Ce este in spatele acestei dorinte de a elimina tristetea din vietile noastre, in special in America, tara visurilor minunate si a succesului salbatic? De ce sunt cei mai multi dintre americani atât de dornici sa aiba o parte esentiala a inimilor lor taiata si aruncata ca atât de multe deseuri? Ce suntem noi sa facem din aceasta obsesie americana a fericirii, o obsesie care poate conduce la subita extinctie a impulsului creator?” – trad. ns.).  To have fun and to be happy cu orice pret imi aduce aminte intr-o oarecare masura de imaginea omului de tip nou pe care o profesau codul eticii si echitatii socialiste. In ambele cazuri se manifesta o tendinta vizibila de a schematiza tumultul de sentimente si emotii din care este tesuta complexitatea psihologiei umane. Urmarirea obstinata a unei stari de satisfacere deplina a egoului personal ignora caracterul conflictual al existentei. S-a mers atât de departe in acest sens incât a aparut o intreaga stiinta a pshiologiei pozitive, o cohorta de doctori specializati in intensificarea fericirii prin placere si terapie in scopul obtinerii deplinei satisfactiei terestre.  Autorul eseului comenteaza sarcastic: „Everywhere I see advertisements offering even more happiness, happiness on land or by sea, in a car or under the stars.” (p.5 – „Pretutindeni vad anunturi oferind inca mai multa placere, placere pe pamânt si pe mare, intr-un automobil sau sub cerul liber” – trad. ns.)
Intr-o lume fara indoiala tragica precum cea contemporana sustragerea din realitate cauzeaza inautenticitatea si, in ultima instanta, izolarea in turnul de fildes al unei fantasmagorice fericiri. Indemnul pe care il auzim zilnic „look at the bright side”, adica sa vezi intotdeauna latura luminoasa a situatiei, deci sa te cantonezi intr-un perpetuu optimism este un alt leit motiv din acelasi arsenal al iluzionarii. De fapt trebuie sa privesti lucrurile pe fata si pe dos, in latura lor luminoasa si in latura lor intunecata deoarece existenta este un continuu joc al contrariilor. Intr-un vers popular românesc se spune ca „cine n-a gustat amarul/nu stie ce e zaharul”. La Eminescu „farmecul” e „dureros”, la Lucian Blaga „numai in lacuri cu noroi cresc nuferii”. Tristetea isi are locul ei in gama trairilor omenesti si alungarea ei prin pilule sau alte mijloace contrafacute conduce la transformarea vietii intr-o entitate mecanicista. Insistenta in procurarea gratificatiei imediate, a confortului superficial fara nici cea mai slaba banuiala ca dincolo de aceasta ingradire in fericire exista un intreg si urias cosmos al nelinistii, conduce la o viata gaunoasa, lipsita de perceptia completitudinii. Si in acest sens Eric Wilson observa „The American dream might be a nightmare” (p.9) (Visul american poate fi un cosmar, n.r.) in masura in care cantonarea intr-un microcosmos artificial rupt de contradictiile realitatii transforma oamenii in roboti, in prizonieri ai unei utopii in roz.
Dreptul la „viata, libertate si urmarirea fericirii” sunt stipulate in Declaratia de Independenta. Ceea ce se stie mai putin este conectia dintre urmarirea fericirii personale si dreptul de proprietate. De aceea, observa E. Wilson, America a fost si este inca locul unde individul isi poate gasi fericirea numai prin acumulare de bunuri, pe o baza deci strict materialistica. Orientarea strict pragmatica a americanului il face sa vada intr-o padure nu splendoarea frunzisului ei, ci o cifra de afacere, preturi de comercializare si stocuri. Dar, a ignora splendoarea frunzisului si locul padurii in armonia universala, a o reduce la o entitate pe care o consideri doar in masura in care se potriveste in planul tau de exploatare a ei in folosul personal, inseama deja o tradare a realitatii. Supunerea pragmatica a lumii, utilizata pentru maximul confort individual slujit de revolutia tehnica in plin avânt, a dus la crearea aici a unui paradis al convenientelor si eficientei. Civilizatia digitala il indeparteaza pe om inca mai mult de latura obiectiva a realitatii, producând realitati virtuale. Procesul de artificializare a univesului nostru imediat de viata este in continua crestere.  Autorul eseului conchide: ”In each of these cases we have traded flesh for prosthetics, heart for hardware” (p. 17 – „In toate aceste cazuri am schimbat carnea pe proteze, inima pe hardware” trad. ns.), cu alte cuvinte ne-am indepartat de autenticitate. Eludarea tragicului in filozofia de viata face ca „in this American capitalistic view the world is a kind of playground, with each object serving its purpose for pleasure.” (p. 17) – „in aceasta viziune capitalist americana lumea este un loc de joaca in care fiecare obiect este destinat placerii” – trad. ns.). Vânarea fericirii cu pretul sacrificarii contrastului ei dialectic, nefericirea, tristetea este nefireasca si violeaza legile dupa care se conduce intregul cosmos. „The American dream” care exclude asperitatile existentei din ecuatie este in ultima instanta narcisist, iluzoriu si tocmai de aceea primejdios. Acesti „happy types of Americans” doresc sa impuna lumii egoul lor imperialistic, neluând in considerare diferentierile dintre oameni, necesitatea dialogului continuu dintre eul nostru si cei din afara noastra. Este un divort de realitate care, ignorând polaritatea complexa a lumii bazata in esenta ei pe contrarii, seamana mai mult cu o moarte a ceea ce e viu in fiinta noastra decât cu o cucerire a fericirii.
Omul perpetuu fericit este un om gaunos. Incercând sa fie mereu in control si sa-si construiasca o fericire sigura el intra in conflict cu imprevizibilitatea lumii mereu in schimbare. Si de aici apare starea de debusolare care la multi americani se manifesta in consumul de droguri si a altor paleative menite sa suprime suferinta. Dimpotriva acceptarea dialecticii contrariilor ca lege a ritmurilor universale devine o sursa de energie vitala, ne mai aparând ca o aberatie greu de suportat. Inca din antichitate grecul Heraclit observase ca eterna e doar miscarea, ca nu poti intra de doua ori in acelasi râu. Ishmael, personajul central din „Moby-Dick” al lui Herman Melville, contemplând vasta intindere a oceanului are aceeasi revelatie a vesniciei miscarii, a continuumului de vibratii care e viata. Melancolia noastra provine din chiar aceasta revelatie a caracterului finit al existentei umane intr-o lume infinita pe care noi o traim in momente, fragmente, in ceea ce numim clipe de viata. Cliseele colective ca „to have fun”, „American dream”, „I’m fine” sunt, observa Eric Wilson, „armuri” impotriva socurilor existentiale. Nu e usor sa ne imprietenim cu adevarurile inconfortabile, dar salvarea noastra consta in acceptarea tensiunii dintre viata si moarte, dintre bucurie si durere, lumina si intuneric.  In aceasta tensiune se afla sursa creatiei umane si privita din aceasta perspectiva moartea este o invitatie la explorarea sanselor si riscurilor vietii noastre.
Deosebit de interesanta mi se pare interpretarea psihanalistului elvetian Carl Yung acordata momentului Crucificarii din biografia lui Christos. Yung vede in acest moment un simbol al dezintegrarii materiale dincolo de care, dupa trei zile de sedere in mormânt are loc transformarea, trecerea la un nou sine, la un nou eu produs din alchimia, amestecul contrastelor, al polaritatilor: lumina si intuneric, viata si moarte, masculin si feminin. Imbratisând aceasta interpretare, Eric Wilson observa ironic: ”I often wonder if America would be better off, would be a richer and deeper nation if it took seriously Yung’s version of Christ”.(p. 52 „Ma mir adesea daca America n-ar fi o natie mai buna, mai bogata si mai profunda luând in serios versiunea lui Yung despre Christ – trad. ns.). In raza acestei ironii Wilson il cuprinde pe Billy Graham, pastorul Americii din suburbii care predica o teologie a confortului. In teologia lui Billy Graham se reflecta mentalitatea clasei americane instarite retrasa in turnul de fildes al cliseelor pe care le-am analizat pâna acum. Este un turn care s-o apere de cruzimile realitatii din marile orase. Retragerea americanilor instariti in suburbiile protejate de porti pazite este, dupa parerea lui Eric Wilson, o fuga din fata realitatilor sociale conflictuale ale Americii contemporane. Care este semnificatia fenomenului suburbiilor daca nu o artificiala evitare a lumii imprevizibile, eterogene a societatii reale cu injustitiile ei. Este un mod de a te sustrage din flux la adapost de suferinta. Suburbiile, ca expresie a evadarii din fata realitatii, mentalitatea mallurilor si constructiile de sticla glaciale ca niste imense oglinzi, sunt dupa Eric Wilson, simptomele unei „pervasive paranoia”(p.57). Mall-urile, comunitatile suburbane, blocurile din otel si sticla au toate aceeasi arhitectura. Caracterele particulare ale lucrurilor dispar si totul ajunge a fi de o monotonie mai mult sau mai putin abstracta, omul devenind prizonierul unor paradisuri artificiale care il indeparteaza de natura si de autenticitatea vietii. „To have fun” si „to be happy” expresii foarte des uzitate, parând asa de inofensive la prima vedere ascund in fond realitati semantice, psihologice si sociologice serioase.  Cartea lui Eric G. Wilson, profesor de engleza la Universitatea Wake Forest din Winston-Salem, North Carolina face o interesanta radiografie a societatii americane privita prin prizma unor mentalitati stereotipe.

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors