Archive for the ‘Cultural’ Category

Craciunul, Anul Nou si Boboteaza în Tara Romaneasca

Posted by Stefan Strajer On December - 23 - 2009

CRĂCIUNUL, ANUL NOU ŞI BOBOTEAZA în ŢARA ROMÂNEASCĂ, la curtea lui MATEI BASARAB

Autor: Viorel Rus

Răsfoind colecţia publicaţiei „Gazeta Transilvaniei” din Braşov, în mai multe numere din anul 1900, la rubrica „Foileton”, am găsit fragmente din foarte pitoreasca descriere a Ţării Româneşti, în secolul al XVII-lea, sub Matei Basarab, făcută de arhidiaconul Paul de Alep însoţitorul Patriarhului Antiohiei Macarie, care a călătorit prin ţările române între anii 1653-1658. Lucrarea a fost scrisă în limba arabă, tradusă în limba engleză în anul 1836 şi în româneşte, de către Emilia Cioran, în anul 1900. Spre informarea şi sper, plăcerea, cititorilor „Curentului Internaţional”, acum in preajma sfintelor noastre sărbători de iarnă, redau frânturi despre petrecerea acestora la curtea lui Matei Basarab, în acele vremuri, aşa cum reies din însemnările arhidiaconului. Alătur tradiţionalele urări „Sărbători Fericite, Sanatate, Fericire şi Prosperitate, tuturor fraţilor mei români, oriunde s-ar aflaViorel Rus – Bistrita, Romania

Cetatea de scaun Târgovişte de Crăciun

„… Intrând în Ţara Românească, venirăm la un oraş numit Râmnic şi mai încolo la un mare târg numit Buzău… La apropierea noastră de oraşul Târgovişte, care e reşedinţa de iarnă a Beiului (Domnitorului) muntenesc, ieşi spre întâmpinarea Patriarhului chiar Ignatie Mitropolitul local, un bătrân venerabil, cunoscător de limbile: turcă, persană, greacă şi română. Patriarhul se sui în frumoasa lui trăsură şi amândoi intrară în oraş, care e înconjurat cu ziduri de lemn, ridicate de Matei actualul Bei. Oraşul e foarte întins şi udat de toate părţile de numeroase păraie. Boierii ne întâmpinară şi ne duseră la o mănăstire de piatră zidită de Vasile-Bei (Vasile Lupu domnitorul Moldovei), ca probă şi confirmare de prietenie, pe când se împăcase cu supranumitul Matei-Bei (Basarab) al muntenilor. Ea poartă numele „Învierii Domnului”, dar muntenii o numesc Mănăstirea Stelii (numele mănăstirii provine de la negustorul Stelea ce a plătit zidirea ei iniţială n. n.). E mare şi îngrădită cu un zid de piatră. La apropierea noastră traseră clopotele şi la uşa bisericii văzurăm o mare gloată. Ne deterăm jos. Biserica e prea frumoasă, având două elegante cupole, cu mai multe cruci, pentru a căror poleitură s-au cheltuit, se zice, 700 ţechini (galbeni veneţieni). Iconostasul, de artă rusă, e splendid şi are trei uşi. Intrarea noastră în Târgovişte fu marţi, în al doilea Teshrin (29 noiembrie). Seara traseră clopotele pentu sărbătoarea Sf. Andrei. În Ţara Românească ceremonia liturghiei e mai lungă decât în Moldova. E de observat că în ajunul fiecărei sărbători însemnate se trag toate clopotele şi se adună o mulţime de popor la biserică. În atari zile era obiceiul lui Matei Vodă de a face banchet pentru cler, călugări, pentru sărăcimea oraşului şi pentru călători, iar după ospăţ se distribuia fiecăruia o elemosină (un dar). La sărbătoarea Sf. Nicolae (6 decembrie) poporul se grămădea la biserică. Beiul (Domnitorul), trimiţându-ne trăsura sa, ne duserăm şi noi la biserica din curte, unde Patriarhul a servit liturghia cu chiar Gavril, capul episcopilor din Serbia, şi cu Mitropolitul Muntenesc (Ştefan, 1648-1668), fiind trei coroane, câte trei deodată, îşi deteră binecuvântările lor. La sfârşit Beiul se scoborî şi stătu lângă tronul său. După ce i s-a oferit nafură, ca şi la ceilalţi boieri, după obicei şi apoi colivă, ne-am dus la banchet, până când distribuindu-se la toţi veşminte de onoare, ne-am întors cu trăsura la mănăstirea noastră. Tot aşa se făcu şi în ajunul sărbătorii Sf. Ignatie, ce precede sărbătoarea Crăciunului. În ziua acestei sărbători muntenii obişnuiesc să taie porci, pe care îi atârnă cu cuie pentru praznice, iar ţipătul lor ajunge până la cer. Acum Patriarhul avu o întâlnire cu Matei-Bei, condus fiind la palat în trăsura domnească şi primit foarte bine. După ce îi oferirăm darurile noastre, Patriarhul îi prezentă o bucată din coasta Sf. Apostol Filip şi un vas mic cu noul mir… Beiul în curând începu să iubească foarte mult pe Patriarh. În ziua Crăciunului, el trimise să se adune trupele sale ce aveau cvartire în oraş, bătând toba în jurul poliţiei, semnal că trebuie să se adune. Ei s-au grupat în jurul palatului cu steagurile lor. Beiul veni la dânşii cu trăsura, iar ei cântau dinaintea lui din instrumentele cele mari şi în urmă din tobe, flaute şi fluiere, aşa fiind obiceiul Beilor moldoveni şi munteneşti în imitaţia turcului. De aici cu toţii au pornit la vânat. În toate ţările acestea, precum şi la cazaci şi în Moscova, în casa fiecărui arhiereu sau boier se pot găsi cu siguranţă mai mulţi urşi şi alte animale de petrecere. Vânatul se obişnuieşte aici din timpii cei mai vechi în ziua de ajunul Crăciunului şi în Sâmbăta Luminii, fiind un uz tradiţional ca în atari zile să fie servite la masa Domnului, pentru prânz, bucate din propriul său vânat. Suita militară era de 10.000 oameni, toţi aleşi din tinerimea ce mai eroică şi bravă: sârbi, bulgari, arnăuţi, greci, unguri, turci, munteni. Seara s-au întors cu un vânat imens, fiind urmaţi la distanţă de care pline cu porci sălbatici, iepuri, vulpi, urşi jucăuşi, păsări sălbatice, precum cocori, becaţe, turturei etc. Boierii moldoveni şi munteni obişnuiesc să ofere Beiului în ajunurile sărbătorilor daruri festive, fiecare după rangul său, iar Beiul în dimineaţa solemnităţii îi îmbracă cu veşminte de onoare. Serviciul rugăciunii în ajunul Crăciunului fu condus după ordinea urmată la Constantinopole. După ce trăseseră clopotele, poporul intră în biserică îndată după amiază şi n-a ieşit până seara. Toată cetirea şi rugăciunile fură executate cu o cântare plăcută. E de observat, că în această ţară se obişnuieşte în seara de Naşterea lui Cristos, ca toţi preoţii din diferite oraşe, însoţiţi de sărmani, de citeţi şi de corişti şă se adune în cete, purtând icoane şi să umble toată noaptea vizitând casele boierilor şi dorindu-le bucuria din ziua de sărbătoare. Prima lor urare fu pentru Bei, a doua pentru Patriarh, însoţită de o rugă de felicitare. Dintâi se adună la protopop şi apoi merg la Bei, fireşte de hatârul darurilor. Precum au venit şi la Patriarhul nostru. Astfel ei umblă toată noaptea cântând naşterea lui Cristos. Fiecare om sărută icoana şi le dă ceva, dar abia ieşeau că alţii le urmau şi aşa de la înserat până s-a crăpat de ziuă. Tot astfel făceau lăutarii, toboşarii, flautiştii şi fluieraşii, colindând în bande toată noaptea dinspre Crăciun şi în noaptea următoare, cu felinare, pe la casele boierilor celor mari, la casa Arhiereului şi la Patriarh, când se întâmpla de era vreunul în oraş. Mulţi muzicanţi sunt din Turcia. Sâmbătă dimineaţa asistarăm la slujba în biserica mănăstirii. Pentru liturghie Beiul ne trimise trăsura sa şi ne-am dus la mitropolie. Furăm surprinşi de mulţimea oştirilor în Ţara Românească, împărţite tot în regimente. Totodată în această ţară sunt mii de case pentru vânzare de vin, spirt, bere, etc., tot băuturi milităreşti. Totuşi în aceste patru zile n-am văzut între ostaşi beţie ori rănire, ori ucidere, sau orice act criminal. Din contră se plimbau sobri şi drepţi sau şedeau ca nişte oameni în toate simţurile. Aşadar, nu e adevărat ceea ce se zice în ţara noastră, că creştinii de aici ar fi petrecând tot în beţie, risipind în desfrânări liberalitatea unor principi, care nu ştiu a-şi cârmui ţările. Curtea Beiului muntenesc e mare şi înconjurată de un zid de piatră. La o parte curge râul. Înăuntru e o preafrumoasă biserică de mari dimensiuni, la care te sui pe trepte (Edificată de Petru Cercel în 1538, aici este înmormântată doamna Elena soţia lui Matei Basarab n.n.). Ea cuprinde trei diviziuni. Partea exterioară e o arcadă ce formează narthica de din afară. Apoi intri pe o a doua uşă în al doilea apartament, unde sunt mormintele Beilor. În fine intri pe o a treia uşă în partea principală a bisericii care e mare şi cu aparenţă de a fi din vechime. Cupolele sunt înalte şi e prevăzută cu locuri sau strane de jur împrejur. În mijlocul curţii e un turn de piatră foarte înalt ce serveşte de fanar (lampă pentru iluminat)) pentru ceasornicul oraşului. Gardele de soldaţi, care seara bat o tobă după modul Haliliei la noi, spre a opri sau a împiedeca umblări nocturne sunt numeroase. Mai e acolo şi un fanar mare, care în timpul cât luminează nimeni nu îndrăzneşte să se mişte pe stradă. Dimineaţa iarăşi bat tobele şi stingându-se fanarul, se dă din tunuri aşa ca să audă toţi orăşenii, ca semnal pentru circulaţia poporului. Dacă se găseşte vreunul umblând pe stradă în timpul nopţii, vai de el, căci străjile desigur îl omoară! Prin urmare nu e adevărat ceea ce se zice la noi că creştinii de aici nu ştiu să se cârmuiască şi că nu au poliţie regulată. Tronul Beiului în biserică e înalt şi poleit cu aur. Din dosul lui sunt scări ce conduc la un loc secret, unde stă Doamna însoţită de dame învălate. De aici e o trecătoare la camera de consiliu a Beiului şi încă multe suiri şi coborâri îşi au punctul lor de plecare tot aici. De la locul unde sunt mormintele Beilor, deasemenea e o trecere ce conduce la acest loc. Deasupra e un balcon ce serveşte ca observator, de unde duminicile şi în alte sărbători obligatorii, Beiul obişnuia să se uite în jos asupra oştirii şi poporului celui sărac, căruia îi arunca din când în când bani, râzând de bătăile şi trântele ce îşi dădeau grămădindu-se la monetă… Acum Patriarhul făcu liturghia înaintea unei mari adunări, dar Beiul fiind bătrân nu avu puterea să stea de la început până la sfârşit. El obişnuia a se pogorî de pe tron precedat de Postelnicul cel cu toiag de argint. În dosul tronului stătea Spătarul încins cu sabia sa şi ţinând într-o mână buzduganul, iar în cealaltă calpacul Beiului, căci Beii munteneşti obişnuiau să stea de la începutul până la sfârşitul rugii cu capetele descoperite, precum şi înaintea unui Mitropolit ori Patriarh. Numai Vasile Beiu abia îşi ridica calpacul. Beiul se coborâ să sărute icoanele şi după liturghie Patriarhul îi prezentă daruri, precum şi la toţi boierii. Apoi am ieşit să ne rugăm pentru Doamnă, care murise de curând şi era înmormântată în cimitirul Beilor menţionat mai sus. Întorcându-ne, ne-am rugat asupra tavei cu colivă regală şi toţi cei de faţă au luat din ea , precum şi dintr-un frumos cozonac. Apoi Patriarhul dete binecuvântarea sa Beiului, care îndată sui scara. Curând după aceea Patriarhul ieşi îmbrăcat cu mantia însoţit de Mitropolitul local şi urmaţi de ceilaloţi clerici, spre a aştepta ivirea Beiului în balconul cel înalt. Patriarhul îl binecuvântă ca şi mai înainte, când aruncă bani, după obicei la soldaţi şi săraci. Apoi furăm conduşi sus pe scările bisericii la banchet în apartamentele Beiului. Cu această ocazuine boierii cei mari de serviciu se îmbrăcară în regalele lor veşminte de onoare, fiind acesta obiceiul de Curte la sărbătorile mari şi în aceea zi steteră şi serviră la masă de la început până la sfârşit. Aceasta se întâmplă regulat la sărbătorile de Crăciun, Anul Nou, Bobotează şi la Paşti, dar de a doua zi boierii prânzesc cu Beiul şi alţii servesc după regula de peste an. De câte ori se aduceau farfuriile cu mâncare din bucătărie în reflectoriu, băteau tobele, sunau trâmbiţele şi se auzea pătrunzătorul sunet al fluerelor. De câte ori bea Beiul, sunau iarăşi trâmbiţele şi se descărcau trei tunuri de se cutremura pământul. Aşa a mers până seara. Beiul şedea cu capul gol şi închina adesea cu pahare mari de câte o oca de vin. Mai întâi s-au închinat trei cupe în onoarea sărbătorii, apoi alte trei în onoarea Patriarhului, pe urmă iar şi iar şi iar în numele Beiului. Nimeni nu putea să nu bea, sub niciun cuvânt şi toţi cei admişi la masa domnească erau deprinşi cu acest obicei de a tot bea până se aduceau lumânările, ceea ce era un semn de plecare. Mai înainte de a pleca, însă, se obişnuieşte ca Beiul să distribuie veşmintele de onoare la capii clerului şi la egumenii mănăstirilor domneşti, care erau primiţi la banchetele domnilor.

Foto. Domnitorul Matei Basarab

Mai întâi Patriarhului ce se întâmpla să fie de faţă i se dădu un veşmânt de catifea, tot aşa se dădu Mitropolitului local, care şede la masa Beiului în toate zilele, căci nimeni altul decât el binecuvântează bucatele domneşti. Ceilalţi capi ai mănăstirilor primeau veşminte de saten de diferite preţuri, la preoţii de rând şi nouă diaconilor ni se distribuiau veşminte din mătase de Chios. Pentru restul clerului, călugări şi săraci, se punea o masă întinsă separată şi la finele ospăţului li se distribuiau bani de argint înveliţi în basmale. Astfel era regula ceremoniei în fiecare sărbătoare duminicală… Ţara Românească cuprinde la 400 de mănăstiri zidite cu măiestrie din piatră, ai căror capi împreună cu episcopii, obişnuiesc să vină înaintea sărbătorii Crăciunului aducând Beiului nişte daruri: animale, vin, roduri, etc. Ei rămân până după Bobotează trăind la mesele Beiului şi din ofertele lui, apoi pleacă acasă”…

 Târgovişte – Anul Nou

„…E de observat că în aceste două ţări, Moldova şi Ţara Românească, în ajunul Anului Nou, toţi boierii în serviciu, guvernatorii, pârcălabii sau slujbaşii şi toţi ofiţerii divanului de toate gradele se prezintă la Bei şi depun înaintea lui insignele demnităţii lor, fie o spadă, un buzdugan, un toiag de argint, un hanger de argint, sau orice altă armă, apoi se retrag. Noaptea Beiul le trimite la fiecare sau o confirmare sau o demisie. Cel înaintat în boierie, primeşte insignele cu un veşmânt de onoare, precum asemenea şi acela ce îşi păstrează postul său de mai înainte, iar persoana pe care Beiul vroieşte a o îndepărta, nu primeşte nici un mesaj, ceea ce echivalează cu o demisie. În cursul anului nu se face nici o înaintare în slujbe şi nici o degradare, afară numai la sărbătoarea Anului Nou (1 ianuarie), în prima zi a anului. Atunci foarte dimineaţă, toţi asistă la bisercă, după obiceiul comun, la slujbă, de acolo merg să felicite Beiul de sărbătoare şi să-i sărute mâna dreaptă. După liturghie ei servesc la masa domnească până seara, îmbrăcaţi în hainele lor de onoare. A doua zi se aşează cu Beiul la banchet şi servesc alţii, cei puşi la serviciu în zilele de peste an. Tot atuncii boierii trimit Beiului daruri, fiecare după treapta boieriei sale. Doamna de asemenea acordă haine de onoare nevestelor şi fetelor de boieri, care ele la rândul lor fac daruri Doamnei. Cu ocazia sărbătorii Circumciziunii, Patriarhul servi pentru Bei liturghia, după care amândoi s-au suit în camera de banchet, unde se adunaseră mai mulţi chiar ca la ziua Crăciunului. Pe lângă deşertarea cupelor celor pline, descărcarea tunurilor şi ascuţitul sunet al instrumentelor muzicale, se mai făcu spre seară distribuire de haine”…

Târgivişte – Boboteaza

„…În ajunul Bobotezei se observă aceleaşi ceremonii ca şi la ajunul Crăciunului. S-au recitat în toate bisericile rugăciunile obişnuite asupra apei. E de observat că în toate ţările creştine, preoţii, la începutul fiecărei luni fac câte o aghiasmă în fiecare biserică, apoi colindă spre a stropi prin case în speranţa gratificaţiunii, dar mai ales în Ţara Românească sunt atari clerici de industrie. La Bobotează se adună aici din toate părţile Ţării Româneşti şi din ţările limitrofe, mii de egumeni, preoţi, călugări, diaconi, cu mitropolitul de la Târnovo, care serveşte în această ocazie şi cu alţi mitropoliţi, care nu lipsesc niciodată, atraşi de speranţa gratificaţiunii de a se abate pe aici în toţi anii. Cermonia se face aşa: seara după rugăciunea asupra apei, clericii îşi umplu ulcioarele şi căldăruşele din ea şi îmbrăcându-se cu felonul, iau crucile în mână şi merg mai întâi la palatul Beiului pe care îl stropesc fiecare la rândul său separat şi primesc de la el un frumos dar. Apoi merg la Mitropolitul local şi de acolo în casele tuturor boierilor şi cetăţenilor mai avuţi pentru a-i stropi. Ei veniră şi la Patriarhul nostru, sunând şi cântând psalmuri toată noaptea , iar el luă sfiştocul, stropi toată casa în forma crucii, pe el şi pe toţi cei de faţă, apoi sărută crucea şi le aruncă un dar în vasele lor. Tot în acest mod banda muzicanţilor cu tobe, fluiere, torţe aprinse cutreierară oraşul în cursul nopţii şi în noaptea următoare, făcând serenade boierilor. Veniră şi la noi pentru a-l saluta pe Patriarh, care le dete un bacşiş. Ei erau toţi turci şi considerau o mare onoare de a fi admişi în prezenţa noastră. Mulţimea şi bucuria gloatelor în Ţara Românească, la Bobotează, întrece tot ce se petrece la curţile celor mai mari principi ai creştinătăţii, judecând după ceea ce amj văzut şi am auzit. În dimineaţa sărbătorii, ascultarăm rugăciunile în biserica mănăstirii, iar la timpul liturghiei Beiul trimise trăsura sa şi plecarăm cu mare pompă, trupele fiind înşirate la dreapta şi la stânga până la palat şi chiar în palat, fâlfâind steagurile lor cele cu cruci. De câte ori descăcau puştile lor, fumul se ridica deasupra capetelor. Numărul total al trupelor, după cum ne-am informat pe urmă, fu cam la 100.000, căci Beiul muntenesc ţine în solda sa la 150.000, populaţia acestei ţări e imensă, căci toţi fugarii din Turcia se refugiază aici, unde lesne se câştigă mulţi bani… Apoi, intrarăm în biserică. Patriarhul se înveşmântă împreună cu Mitropolitulitul, cu chiar Gavril, capul episcopilor din Serbia, cu principalii egumeni, etc. Fiecare din ei ţinea în mână o cruce învelită şi venind se aşezau pe scaunele lor. Acum se aduse o mare sarcină de lumânări şi se distribui poporului, după aceea se puse în mijlocul bisericii un fel de masă mare pe care aşternând-o aşezară pe ea cupe mari, un bazin de argint umplut cu apă şi o cutie mare cu moaştele Sfinţilor, între altele mâna dreaptă a Sf. Mihail, episcopul Sonadei şi a Sf. Marine, încadrată în aur curat. În acel moment se coborâ Beiul şi stătu lângă tronul său, iar Spătarul luă o mare lumânare poleită cu aur şi alte două asemenea şi le puse în sfeşnice de amândouă părţile. Îndată se scoborâ şi Patriarhul şi făcu rugăciuni deasupra apei. În fine noi ieşirăm afară din biserică, pentru ca Patriarhul să afunde crucea. Procesiunea o formau mai întâi stegarii, doi câte doi, cu insignele şi steagurile lor cu cruci în vârf, apoi purtătorii de torţe, apoi preoţii doi câte doi, în fine Patriarhul cu Mitropolitul. Când Patriarhul cu crucea în mână ajunse la malul râului găsi apa îngheţată, căci dimineaţa fusese un frig de crăpau pietrele. Mai înainte se obişnuia să se facă ruga asupra apei în mijlocul curţii, dar Beiul fiind bătrân şi frigul prea riguros, astădată ruga se făcu în interiorul palatului. Acum oamenii sparseră gheaţa şi Patriarhul afundă crucea în apă de trei ori, în care timp s-a cântat un imn. După aceea toată mulţimea îşi umplu ulcioarele, iar preoţii cufundară în el un mare număr de copii, din care vreo câţiva au îngheţat. Pe noi ne durea inima la auzul ţipetelor copiilor ce sufereau din cauza gheţii şi a frigului. Noi înşine eram ca şi orbiţi de frig, stând cu capetele descoperite. Mai multe zile pe urmă ne-au asurzit urechile şi am simţit dureri. Întorcându-ne în biserică, Patriarhul stropii cei patru pereţi ai edificiului şi tabernacolului, apoi se apropie de Bei şi-l stropi şi pe el. Când Beiul sărută crucea, se făcu semn trupelor, care au descărcat toate puştile lor de bubuia prin aer. Urechile noastre asurziră cu totul şi ne temeam să nu cadă peste noi biserica. Apoi Patriarhul stropi pe boierii cei de faţă. Să-i fi văzut ca nişte flori de primăvară cu strălucitele lor haine, înveliţi cu blăni, ceea ce se consideră la ei ca un semn indispensabil de bogăţie. După aceea ieşirăm afară din biserică aducându-se acolo două scaune dinaintea uşii, pe un loc foarte ridicat, unul pentru Bei şi celălalt pentru Patriarh. De ambele părţi la dreapta şi la stânga stătură preoţii. Apoi se aduseră armăsari domneşti, cei mai nobili şi mai scumpi, cu preţioase ornamente de brocart de aur, lucrate cu mărgăritare şi pietre scumpe, încât încântau privirile. Patriarhul îi stropi pe rând în număr de douăzeci. Aceste ornamente erau ale Beiului, fiecare în preţ de 1.000 de galbeni. În urma tuturor veni un Comis călare pe un mic catâr şi un altul pe un măgar, cu scopul să producă veselie şi râs spectatorilor. După ce Patriarhul îi stropise, am intrat la liturghie, de unde ne-am suit la banchet. În aceea zi se făcu o adunare mare mai splendidă decât celelalte. Ospăţul s-a celebrat prin deşertarea cupelor, vuetul instrumentelor muzicale, baterea tobelor, ascuţitul sunet al fluerelor, descărcarea puştilor şi a săcăluşelor. Veselia fu mare. Seara ni s-au distribuit veşminte, ca de obicei şi noi ne-am întors în trăsură înconjuraţi de pionieri, seimeni, dărăbani, care descărcau pe drum puştile, pe când cântăreţii cântară până am ajuns la mănăstire. Apoi, dându-le bacşiş i-am concediat, rămânând asurziţi de vuietul lor. Sâmbătă dimineaţa, a doua zi de sărbătoare , toţi muzicanţii, toboşarii, fluieraşii turci şi munteni umblau pe la casele tuturor boierilor bogaţi, cântând din instrumentele lor. Veniră şi la Patriarh, ca să-i dorească sărbători vesele şi trai fericit. Dându-le bacşişuri i-am concediat. În acelaşi mod veniră şi seimenii şi alţi ofiţeri ai armatei să facă urările lor, dând foc cu puştile şi depărtându-se apoi cu bacşişul. Aceasta ţinu până seara. Trebuie observat, că toţi boierii cei mari munteni sunt peste măsură de religioşi. În toate dimineţile de peste an ei se duc la biserica curţii de asistă la rugăciune, după aceea urcă la Bei şi formează un Divan pentru sentinţe şi judecăţi, apoi se coboară la liturghie şi nu părăsesc biserica până aproape la amizi, cănd pleacă la prânz. Acesta e traiul lor în tot cursul anului.

(Bistrita)

Sinaxar 23 Decembrie

În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea sfinţilor zece mucenici, care au suferit mucenicia în Creta.

Aceşti zece Sfinţi Mucenici au pătimit pe timpul lui Deciu împăratul, către anul 250, în insula Creta. Nu erau toţi dintr-un oraş, ci din mai multe părţi ale ţării. Din mitropolia Gortinei erau cinci: Teodul, Satornin, Evpor, Ghelasie şi Evnichian; din Cnos, unul: Zotic; din Epinia Panormului, unul: Agatopus; din Chionia, unul: Vasilide şi din Iraclia doi: Evarest şi Pompie. Aceştia au fost daţi de necredincioşi ighemonului insulei, care a poruncit călăului să-i ducă la altarele idolilor ca să jertfească; de nu vor voi să fie supuşi la tot felul de chinuri.

Vreme de treizeci de zile sfinţii au fost chinuiţi, batjocoriţi şi târâţi pe jos prin gunoaie, de necredincioşi. În urmă au fost duşi înaintea judecătorului. Au fost din nou bătuţi, loviţi cu pietre, pălmuiţi, scuipaţi şi târâţi pe jos prin gunoaie, dar au rămas neînduplecaţi şi tari în credinţa lui Hristos. După ce au fost chinuiţi aşa, li s-au tăiat capetele.

 

Evenimente 23 decembrie

 

2009 – Ediţia tipărită a cotidianului Business Standard va fi închisă, 23 decembrie fiind ultima zi de apariţie a cotidianului  patronat de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu. Cotidianul economic din grupul Realitatea – Caţavencu se închide la numărul 664. Aproximativ cinci oameni din redacţia Business Standard, va forma o echipă editorială care se va ocupa de site-ul standard.ro.

 

1888 – Pictorul olandez  Vincent van Gogh, într-unul din desele sale momente de rătăcire îşi taie o parte din urechea dreaptă.

Van Gogh era îndeosebi ataşat de Gauguin. Are accese de furie la beţie şi se ceartă din ce în ce mai des cu acesta. În urma unei certe aprige între cei doi, Van Gogh îl atacă pe Gauguin cu briciul. Gauguin fuge speriat, iar Van Gogh îşi taie o bucată din ureche. Cu această ocazie realizează cât de aproape este de demenţă. În 1889 se internează voluntar în ospiciul din Saint-Rémy. În perioadele de calm este lăsat acasă să picteze. În decurs de mai puţin de un an, pictează 200 de tablouri.

ZiuaRomaniei008Duminică, 29 noiembrie 2009, în Phoenix, Arizona, a avut loc în premieră un spectacol intitulat “Ziua României la Phoenix”. La acestă sărbătoare au participat peste 200 de conaţionali. Evenimentul a fost organizat de  revista Phoenix Mission (www.phoenixmission.org) reprezentată de Octavian Curpaş şi de Alianţa Românească condusă de Corneliu Nicolăescu şi a avut loc într-o sală de recepţie a hotelului “La Quinta” situat la intersecţia străzii Greenway Rd cu Expresul I-17.  

 În jurul orei 13:45 (1:45 pm) pe un fundal sonor cu celebra Baladă a lui Ciprian Porumbescu, invitaţii au sosit rând pe rând, ocupându-şi locurile în sală.

În deschidere, dl Corneliu Nicolăescu, fost ofiţer în armata română, a ţinut o alocuţiune în care a prezentat contextul istoric al Marii Uniri de la 1918, urmat de un moment solemn în care toţi cei prezenţi au intonat imnul României “Deşteaptă-te române”. Apoi, Grupul muzical “Roua” a cântat “Clopotul reântregirii”. Programul a continuat cu un fragment din romanul “Baltagul” de Mihail Sadoveanu, interpretat cu măiestrie de Mihaela Reed.    ZiuaRomaniei007

La acest spectacol dedicat zilei naţionale a României, au participat mai mulţi lideri ai bisericilor româneşti din metrolopa Phoenix printre care: părintele Vasile Părău preot paroh la biserica “Sfânta Paraschiva”, dl Doru Levi Ilioi pastor al bisericii “Emanuel”, Ionel Borcea – pastorul bisericii “Philadelphia”, Dorel Micula şi George Botea – pastori asistenţi la biserica “Elim”.  Salutară a fost prezenţa pastorului John Todor din Quartzsite (Arizona) care a călătorit peste 2 ore cu maşina să ajungă la acest eveniment împreuna cu soţia şi fetiţa lor între cele doua slujbe (de dimineaţă şi seară) de la biserică.

John Todor este singurul român din orăşelul Quartzsite din Arizona, este căsătorit cu Mythyl Grace, originară din Filipine, amândoi fiind părinţii  unei fetiţe de doi ani, care s-a obişnuit deja să audă vorbindu-se în casă în limba română, filipineză şi engleză. Acesta, este pastorul bisericii americane “First Baptist Church” din localitate.               ZiuaRomaniei021

Liderii bisericilor româneşti din Arizona, au luat cuvântul rând pe rând, intercalându-se cu alte momente din program. Domnul Dorel Micula, s-a remarcat prin cuvântarea despe identitatea noastră ca cetăţeni americani de naţionalitate română. Face o bună remarcă afirmând că uneori ne consideram  americani (pt că majoritatea suntem aici de mulţi ani, alţii de decenii), alteori ne consideram pur şi simplu, români. Cel mai bine se observă cine suntem, la competiţiile sportive internaţionale. Când la o competiţie sportivă este un american, toţi dorim ca el să câştige. Însă, dacă se întâmplă ca în final să ramână un american şi un român, atunci, noi susţinem românul (în o asemenea situaţie se vede mai bine ce suntem). 

Atmosfera a fost întreţinută şi de cântăreţul de muzică populară Vasile Ţântaş (din Surprise, AZ) care a interpretat mai multe piese muzicale printre care “Arizona, Arizona”, “Oameni buni din neamul meu”, “Nici n-am trecut graniţa”, “Am şi prieteni şi duşmani”, “Eu şi vărul Ion” etc.ZiuaRomanieiAZ1

Melodiile au fost intercalate cu câteva recitaluri printre care “Reaprindeţi candela” de Grigore Vieru interpretată de Mihaela Reed, Simona Lucescu a recitat poemul “Din strainatate” de Mihai Eminescu iar poezia “1 Decembrie” de Gabriela Petcu a fost recitată de Ligia Simon.  Au existat şi momentele vesele cu piese remarcabile precum “Proces verbal” şi “Sărutmâna Coana Mare” de Tudor Muşatescu redate cu talent de Corneliu Nicoălescu.

Pe parcursul spectacolului, grupul “Roua” susţinut de o mare parte din audienţă, a revigorat atmosfera în mod deosbit prin melodiile “Treceţi Batalioane Române, Carpaţii”, “Basarabie Frumoasă” şi “Trăiască duhul lui Iancu”.

Programul evenimentului a fost prezentat cu profesionalism, talent şi dăruire de către jurnalistul Octavian Curpaş,  deschizând astfel drumul spre inimile celor prezenţi la sărbătoarea dedicată României, un motiv în plus de regăsire şi trăire a  bucuriei de a fi români.

În urma acestui eveniment, mulţi dintre participanţi încă sub impresia plăcută lăsată de sărbătoare, au avut cuvinte de apreciere şi mulţumire. Iată o astfel de scrisoare venită din partea lui Gheorghe Manea din Scottsdale, Arizona:

 “Invitaţia de a participa la o întalnire cu românii din Arizona ne-a bucurat prin faptul că am avut prilejul să trăim un moment de adânc patriotism faţă de ţara în care ne-am născut şi am trăit o perioadă a vieţii noastre.

Sărbătorirea Zilei Naţionale ne-a făcut să ne reamintim diferitele etape istorice prin care a trecut poporul nostru pentru păstrarea identităţii naţionale.

Un domn (Corneliu Nicolăescu) care cu emoţie ne-a făcut să rememoram eforturile eroice ale naţiei noastre pentru a fi unită şi puternică în pofida vicisitudinilor vremii de atunci, a trezit în fiinţa noastră acel sentiment patriotic că oriunde vom fi pe acest pămînt, ceva din fiinţa noastră a rămas şi va trăi în vechea vatră strămoşească.

Adunarea a fost condusă cu multă căldură şi spontaneitate de artizanul atâtor întruniri, Octavian Curpaş, care a ştiut să îmbine momentul solemn cu poezie genuină recitată de câţiva invitaţi cu vocaţie de artişti.  

Cântecele susţinute de solistul ardelean (Vasile Ţântaş) şi a formaţiei “Roua” a înveselit audienţa şi imnul patriei noastre a răsunat grandios în hotelul “La Quinta” din Phoenix iar fiorul “Deşteaptă-te române” ne-a făcut să credem pentru moment că suntem acasă. Gazdele au fost foarte ospitaliere punând la dispoziţie mici gustări şi cafea pentru toţi. Schimbul de dialoguri cu cei pe care i-am cunoscut ne-a bucurat mult şi pentru un moment noi toţi, parcă eram o Românie mică în acest frumos stat Arizona.

Aşteptăm ca astfel de evenimente să se mai întample şi noi de aici, să trimitem un gând bun celor care au rămas să înfunte dificilele probleme prin care trece în momentul de faţă, România.”

O altă participantă la această sărbătoare, Ramona Pavlovici, impresionată de întâlnire, scrie revistei:

“Atât eu cât şi familia mea, am fost total mişcaţi şi emoţionaţi că putem sărbători Ziua Naţională a Romaniei chiar şi în Vestul Sălbatic. Am avut un sentiment plăcut, îmbinat cu speranţa că toţi românii, fără deosebire de vârstă, religie, etc…se vor uni sub un singur Dumnezeu şi un singur steag naţional.

 

Desfăşurarea programului a reprezentat un început promiţător pentru felul în care românii din Arizona şi-au exprimat dragostea pentru patria mamă şi pentru cei de-acasă. Desigur că multe aspecte se pot perfecţiona în viitor şi nu mă îndoiesc de un şi mai mare succes în 2010.

 

Sper din tot sufletul că această tradiţie iniţiată de dumneavoastră în acest an, să continuie şi să dăinuie atâta timp cât curge sânge de român pe aceste meleaguri. Cred că un mare aport la sucesul acestui eveniment în viitor îl va avea atragerea a cât mai multor copii care să promoveze valorile şi cultura noastră românească. În aceeaşi ordine de idei aş adauga o altă sugestie, şi anume organizarea unui alt eveniment în Ianuarie, prin care să comemorăm creaţia şi contribuţia Eminesciană în literatura română.”

 

Cu siguranţă, şi în anul 2010,  revista Phoenix Mission (www.phoenixmission.org) reprezentată de Octavian Curpaş şi Alianţa Românească condusă de Corneliu Nicolăescu, vor organiza alte spectacole, alte minunate întâlniri prilejuite de diverse ocazii. Şi toate aceste evenimente, vor fi minunate, aşa cum a fost cel prezentat iar de fiecare dată, elemente noi vor întregi reuşitele.

gabrielle Gabriela Petcu

Profil de personalitate creatoare – GEORGE ROCA

Posted by Stefan Strajer On December - 17 - 2009

PROFIL DE PERSONALITATE CREATOARE – GEORGE ROCA

Carmen Catunescu

Autor: Carmen CĂTUNESCU

Ce este George Roca? Un român plecat in Australia, dar care n-a uitat ce este şi de unde a pornit…

Cum este George Roca? Un individ vulcanic, imprevizibil, jovial, simpatic, superprietenos. Are dezinvoltură unui actor american, îndrazneala unui ziarist englez, alura unui suedez, olandez ori norvegian, privirea albastră ţintind la mari depărtări, de parcă ar aparţine popoarelor nordice, încăpaţânarea unui dac, profilul unui roman. E volubil, degajat, plin de personalitate. Şi are  foarte, foarte, foarte mulţi prieteni. Fiind gata oricând să capteze alţii, şi alţii, şi alţii. Fără să fie dezamăgit de cei care îl dezamăgesc, plictisit faţă de cei care îl plictisesc, arogant faţă de cei care insistă. Găsindu-le motivaţii, atunci când ele nu există, înţelegându-i, când aceştia fac gesturi de neînţeles, acceptând puţin, chiar dacă merită totul. Este şi rămâne un bun creştin, împăcat cu Dumnezeu, cu sine şi cu semenii.

Foto.George Roca

Cine este George Roca? Jurnalistul neobosit, entuziast, gata oricând s-o ia de la capăt, să trimită noi şi noi articole, să comenteze, să dialogheze, să socializeze. Filolog de formaţie, el manifestă pasiunea pentru jurnalism, corespondând în atâtea şi atâtea reviste, ziare, publicaţii on-line, fiind redactor-şef ori simplu, prelucrând materiale, luând interviuri, remarcându-se, evidenţiindu-se, strălucind fără a epata, a exagera, afişa orgolii deşarte. Numai dacă vom enumera o parte din periodicele la care a colaborat (nenumărate!) ori a participat efectiv la realizarea lor făcând parte din colegiul de redacţie: „Arcada” (Bucureşti); „Unu” (Oradea); „Provincia Corvina” (Hunedoara); „Familia Română” (Oradea-Baia Mare); „Agero” (Stuttgart); „Românul Australian” (Melbourne); „Jurnal Olimpic”, „Spirit românesc” şi „Viaţa Parohială” (Sydney); „Romanian VIP” (Dallas), „Mioriţa” (Sacramento) etc., ne vom întreba când a avut, are, va avea timp să le cuprindă pe toate… Este genul de jurnalist care asediază revistele cu materialele sale şi ale prietenilor săi literaţi pe care îi reprezintă, dar nu la modul agresiv (paradox!!!), ci pasionat-înţelegător. Afirm aceasta în ideea că s-ar văita unii sau alţii de tumultul, ori cascada. ori avalanşa de materiale realizate de simpaticul om de litere şi promotor cultural. Că ar agasa cu acest extraordinar (pe cât de simplu) fapt pe vreunul din confraţii săi… Poate are o sinceritate brutală şi e nemulţumit uneori în frustrările ce le acumulează în confruntările cu colegii, dar nu e genul de agresiv, care doreşte să se impună cu orice preţ… El spune lucrurilor pe nume şi se retrage elegant, lucru pe care l-am apreciat în mod deosebit la o persoană… Spre deosebire de alţi confraţi care se infiltrează, care insinuează, făcând parada modestiei, declarând că nu vor nimic, nu cer o iotă, obţinând în final totul şi vrând şi mai mult. El este decent şi transparent. Nu are nevoie de nici o concesie. De nici o intervenţie specială.

Cine este George Roca? Artistul profund (cu studiile aferente), cu calităţi actoriceşti, dar şi de regizor, şi de scenarist, proteic, plin de posibilităţi, poznaş, gata oricând să interpreteze un rol, să-şi valorifice pasiunile, înclinaţia spre ludic… De altfel, a jucat pe scenă câţiva ani buni, având chiar şi un rol de compoziţie într-un film. El e artistul pasionat şi de alte arte, cum ar fi cea fotografică, design-ul – grafica digitală, calităţi pe care le valorifică în revistele sale sau unde colaborează. Imaginaţie, fantezie debordantă, simţ al culorii, al luminii – iată câteva trăsături definitorii. El se dovedeşte neobosit şi în acest domeniu.

Cine este George Roca? Poetul grav, gânditor, sentimental, pierdut în reverie. Poezia sa e o evadare, un refugiu. Lipsită de fior liric, ea impresioneaza prin detaliul semnificativ, prin amănuntul nud, învălmaşeală de fapte, câştigând prospeţimea trăirilor, veridicitatea senzaţiilor, verosimilitatea stărilor interioare. Fiecare vers împărtăşeste o mare seninatate, luminozitate, mulţumire sufletească, aceea de a exista, de a respira, de a simţi palpitul vieţii. Temperamental, coleric, poetul suferă de sentimentalism şi când afirm acest lucru nu mă gândesc la înţelesul peiorativ, ci la o impetuozitate a sentimentelor, la un entuziasm captivant, la o aglomerare de stări, percepţii şi simţăminte.

Acesta este cel care poartă numele de George Roca.

Sarbatoare a dacilor liberi

Posted by Stefan Strajer On December - 17 - 2009

Sărbătoare a Dacilor liberi

Doi colaboratori ai “Curentului International” si-au lansat ultimele carti. Nicolae Dabija: “Hotii de sperante” si Ovidiu Creanga: “Cu si fara securisti”
 Capitalist_de_mama_focului_1989_Canada1.Ovidiu Creanga

Foto.Ovidiu Creanga
La 5 decembrie 2009  în sala de şedinţe din incinta sediului Uniunii Scriitorilor, la Chişinău a avut loc un remarcabil eveniment: prezentarea cărţilor noi, apărute la editura „Vicovia” din Bacău „Hoţii de speranţe”, de marele poet şi publicist Nicolae Dabija şi „Cu şi fără securişti” de scriitorul Ovidiu Creangă din Canada.
La acest mare eveniment au luat parte renumiţi scriitori şi poeţi şi alţi oameni cunoscuţi de ştiinţă şi cultură, invitaţi de către organizatori.
Cărţile au fost prezentate de către Preşedintele Uniunii Scriitorilor din RM (România Mică) academicianul Mihai Cimpoi, care la început i-a felicitat pe cei prezenţi cu Marea Unire, sărbătoare Naţională a României. Domnia sa a menţionat cu mândrie, că autorităţile de la Bucureşti au evidenţiat rolul şi meritele oamenilor de cultură din RM şi îndeosebi a redactorului ziarului „Literatura şi Arta”, N.Dabija, în Mişcarea pentru Renaşterea Naţională din RM şi în Revoluţia din România Mare declarând, că Revoluţia din decembrie 1989 din România a început la Chişinău… 

Nicolae Dabija.Foto 1

Foto. Academicianul Nicolae Dabija     
În cuvintele sale de felicitare cu ocazia prezentării cărţilor noi Anton Moraru, istoric şi cercetător a tinut să accentuieze valoarea acestor lucrări din punct de vedere istoric servesc ca document  ce vor servi viitoarelor generaţii in cercetarea şi găsirea adevărului istoric. – Cartea lui N.Dabija „Hoţii de speranţe” este o carte pentru lupta de eliberare naţională…- a accentuat Domnia sa.
Poetul Anatol Codru a vorbit cu multă căldură despre activitatea profesională a lui N.Dabija menţionând, că astăzi nu e sărbătoarea lui Dabija, ci sărbătoarea întregii societăţi. Acele 12 cărţi politico-artistice şi istorico – filozofice, publicate de dânsul sunt un aport pentru a studia, sunt pentru viitorime…Şi dacă M.Eminescu este cel mai mare poet al sec.XIX,apoi N.Dabija: poetul şi publicistul, politicianul, istoricul şi filozoful este cel mai mare poet al sec.XX şi…Pe seama acestor cărţi se vor scrie alte cărţi de catre generaţiile viitoare, aşa cum scriem noi astăzi despre Revolutia din 1848, despre Marea Unire etc.
Andrei Strâmbeanu, în cuvântul său de felicitare a vorbit cu multă dragoste despre creaţia literară şi de surpriza nespus de frumoasă a  poetului N.Dabija prin această  prezentare a cărţilor de azi.
– Este un erou al zilelor noastre – spune A.Strâmbeanu – care a rezistat la toate încercările şi presiunile timpului, care prin activitatea sa  culturalizează poporul român.
Frumoase cuvinte a auzit auditoriul de la D-na Ana Bantoş care a menţionat, că N.Dabija este un deschizător de drumuri în poezia noastră…
Renumitul poet şi politician Ion Hadârcă in luarea sa de cuvânt de asemenea atribuit lucrărilor puse în discuţie valori inestimabile menţionând, că Nicolae Dabija a scris durerile şi patimile poporului nostru. Poet, publicist, politician, istoric şi filozof Nicolae Dabija este un Soljeniţin al României noastre.
De la numele celor prezenţi academicianul Mihai Cimpoi şi N.Dabija au adus frumoase cuvinte de mulţumire editurii „Vicovia” din Bacău în persoana Directorului ei D-l Viorel Cucu pentru munca depusă la editarea acestor cărţi minunate.
În omajiul său, adus la adresa autorilor Directorul editurii „Vicovia” şi-a manifestat plăcerea pe care o primeşte de la colaborarea cu aşa mari personalităţi ale poporului român ca N.Dabija şi O.Creangă. Domnia sa accentuat că poeţii şi scriitorii nu au vârstă, că niciodată nu e târziu să începi a scrie, a scrie Adevărul aşa cum scriitorul O.Creangă a debutat la vârsta de 80 de ani şi astăzi, la respectabila vârstă de 88 de ani are „scoase de sub tiasc” (vorba scriitorului) 8 cărţi.
Cuvinte nemaipomenit de bune la adresa cărţii scriitorului şi epigramistului O.Creangă a spus poetul secolului trecut şi celui de azi N.Dabija: „O.Creangă este feciorul poporului basarabean, care prin lucrarea sa autobiografică descrie istoria poporului roman atât din stânga cât şi din dreapta Prutului, descrie viaţa social-politică şi culturală în perioada interbelică din Basarabia şi a regimului comunist sovietic din România.”
Scriitorul descrie în cele mai veridice culori aspectul geografic, istoric, cultural şi politic din ţările vizitate de dânsul. A avut acces în eşalonul cel mai superior de conducere a Ţarii, stând bine pe lângă “Geniul Carpaţilor şi Savanta cu nume mondial.” (soţii Ceauşescu)  şi care datorită funcţiilor înalte pe care le-a ţinut a cutreerat aproape toate ţările lumii.  Domnia sa, din pensia pe care o primeşte  sponsorizează 2 gimnazii: din Stolniceni şi Mana. 3 licee: din Vărzăreşti (Al.cel Bun), Tighina (Al.cel Bun) şi din Tiraspol (Lucian Blaga) – trei locuri premiante din fiecare şcoală câte 200 euro, prin acest gest de binefacere stimulează la elevi dragostea şi dorinţa faţă de carte.
Multe cuvinte calde la adresa omagiaţilor au adus Iulian Filip, Raisa Ciobanu şi alţii…
În încheiere Preşedintele Uniunii Scriitorilor M.Cimpoi i-a felicitat pe toţi participanţii la acest forum cu Sărbătorile apropiate, iar N.Dabija a mulţumit tuturor pentru prezenţă invitându-i în sala de jos, unde a evoluat ansamblul folcloric „Haiducii.”.
Iacob Cazacu-Istrati (RM – Romania Mica)
Pentru conformitate: Ovidiu Creanga

„LIMBA NOASTRĂ-I O COMOARĂ!“

Posted by Stefan Strajer On December - 13 - 2009

„LIMBA NOASTRĂ-I O COMOARĂ!“

Photographer
Autor: Alexandra-Iulia ZĂRNESCU

O naţiune este definită, în principal, prin pământul pe care îl stăpâneşte şi prin limbă, vectorul esenţial prin care se constituie Cultura sa. Pământul natal, pe care s-a născut un popor, pe care îl locuieşte şi pe care îl cultivă ca să se hrănească şi să prospere, face parte din categoria bunurilor imobile, fixe, pe care nu le poate schimba şi pe care nu le poate lua cu el în căruţă, dacă migrează. Popoarele migratoare s-au pierdut în Istorie în timpul respectivelor migraţii, graiurile lor dispărând odată cu ele.
Noi, românii, nu am venit din alte zări: am fost aici dintotdeauna. Din vremi imemoriale. De aceea, avem şi o limbă străveche, arhimilenară şi, ca atare, bine constituită şi frumoasă. Limba, însă, este un bun mobil, spiritual, „la purtător“: fiecare membru al unui popor o ia cu sine dacă alege să-şi părăsească Patria şi să se stabilească – temporar sau definitiv – în altă ţară. Dar, oriunde se manifestă, limba română face parte din Patrimoniul Naţional al Românilor şi, în consecinţă, ea trebuie cultivată şi apărată de ingerinţe străine, întrucît „Limba noastră-i o comoară!“, cum frumos şi profund spune poetul Alexei Mateevici. Este firesc, aşadar, să considerăm că toţi românii au obligaţia morală şi spirituală să se preocupe de protejarea limbii române, pentru a o feri de pervertirea ei, deoarece, cum vedem, se diversifică formele de agresiune contra limbii române.
În ceea ce mă priveşte, m-am asociat şi eu celor care militează pentru acest lucru şi am redactat câteva materiale de presă prin care am semnalat folosirea – pe cât de răspândită, pe atât de greşită – a noţiunilor „xenofobie“, „procent“, „poliţie criminală“ etc. Articolele referitoare la primele două noţiuni au fost publicate şi în Curentul Internaţional, al cărui deceniu de apariţie se aniversează acum.
Din păcate, poluarea limbii române se realizează chiar prin dicţionare – cum am relevat în acele materiale –, dar, în ultima vreme, şi prin traduceri, în spirit cosmopolit-mimetic şi în genul Coanei Chiriţa, care din „furculiţă“ făcea „furculision“. E cazul, de exemplu, al preluării prin traduceri „fonetice“ şi mimetic-grafice – ridicole şi greşite – şi nu semantice a recentelor achiziţii de vocabular: din englezescul location au făcut, de-a dreptul, „locaţie“, în loc de „poziţie, aşezare“ şi, în contextul respectiv, „loc“ – deşi „locaţie“ înseamnă altceva în limba română; cuvîntul classified îl preiau, ad litteram, „clasificat“, în loc să-l traducă, în mod corect, prin „secret“, deoarece în limba română „clasificat“ are doar sensul nevinovat de „clasificat“; anglo-americanul responsible a devenit, tot ca „furculision“, „responsabil“, dar e folosit în propoziţii în care i se atribuie exclusiv sensul de „vinovat“: „Al Qaeda este considerată responsabilă de atentatele contra Turnurilor Gemene“… etc. La fel, e la modă să zici „determinare“ în loc de „hotărâre“, „voinţă“. Au ajuns nu numai politicienii, ci şi sportivii să se exprime astfel: „Avem determinare să câştigăm la scor!“ Unde ţin ei „determinarea“ asta? În buzunare, în jambiere, în mingea pe care o aleargă?! Nu este mai simplu, mai frumos şi mai exact să se spună „Suntem hotărâţi să câştigăm!“?; sau: „Suntem motivaţi să învingem!“?; sau: „Am decis să luptăm pentru victorie!“? Similar, este de bon-ton să zici: „Ei au expertiză în această problemă“ în loc de „Ei au experienţă“, „competenţă“ etc.
De asemenea, deşi este un pleonasm, este la mare modă folosirea neologismului „reiterat“, preluat din limba franceză – evident, de către semidocţi, care vor şi ei să vorbească „pă radicale“! În aceeaşi situaţie se află şi la fel de impropriu este folosit cuvântul „impact“ (de la impactus), care înseamnă „izbit, lovit, tamponat“. Singurii care-l utilizează cu sensul corect sunt – surprinzător – foştii mili-ţieni de la Serviciul Circulaţie al Poliţiei: „La impactul cu autobuzul, autoturismul s-a zdrobit…“; sau: „La locul de impact s-au găsit urme…“ etc. În rest, toţi ceilalţi îl folosesc cu sensul greşit, de „efect, consecinţă“, şi spun cu preţiozitate: „…impactul asupra…“
Deoarece „Limba noastră-i limbă sfîntă, Limba vechilor Cazanii“ şi întrucît voi pleda mereu pentru păstrarea purităţii limbii române, voi continua să redactez materiale în care să dezvolt analiza referitoare la termenii şi expresiile enumerate, precum şi la altele, ca să relev erorile comise de unii publicişti sau analişti – precum cunoscutul ziarist Ion Cristoiu, la care a devenit un parazit verbal formularea „Ce-s cu astea…“ (sic), formulare pentru care, deşi este evident greşită, nu s-a găsit nimeni să-l corecteze! Astfel, sper să pot întări colaborarea mea cu această revistă, citită atât de românii din ţară, cât şi din afara ei – în special de românii din S.U.A. şi Canada, unde apare de un deceniu. Încă o observaţie de stil şi de logică impusă de recenta exprimare improprie a premierului Emil Boc: „Am decis să-l remaniez pe ministrul Nica…“ (sic). Vai, domnule Boc! Se remaiază ciorapul; se remaniază guvernul; dar un ministru nu poate fi „remaniat“: el poate fi doar demis.

Vă rog să-mi îngăduiţi să profit de această ocazie festivă ca să-mi exprim, încă o dată, deplina gratitudine faţă de domnul Ştefan Străjeri, directorul şi animatorul neobosit al Curentului Internaţional, care mi-a făcut onoarea să mă asocieze prestigioşilor colaboratori ai revistei.

Cuvântare prezentată la aniversarea a 10 ani de apariţie a revistei CURENTUL  INTERNAŢIONAL
2 octombrie 2009, Pojorâta
Bucovina, România

EPIGRAME POST-ELECTORALE

Posted by Stefan Strajer On December - 12 - 2009

sorin-olariuEPIGRAME POST-ELECTORALE

Autor: Sorin Olariu

DE CE GEOANĂ
ŞI NU BĂSESCU

Băsescu are capul plin
De-atâta votcă, rom şi vin,
De-aceea-l vreau eu, benevol,
Pe Geoană, că-i cu capul gol.

UNUI CANDIDAT
Îți vine să-l pocnești în freză,
Ștampila-n frunte să i-o pui,
Să-l iei și pe-urmă cu viteză
Să-l bagi în urna mamii lui.

DUPĂ ALEGERIDin nou s-a constatat
Că iarna nu-i ca vara,
Atunci când am votat…
BĂ, SE SCUfundă țara!

MESAJUL PSD CĂTRE
ALEGĂTORII
DIN DIASPORA

Situația-i albastră…
Nu mai vrem să mai votați
C-am văzut pe pielea noastră
Cum că voi sunteți… plecați.

1 Decembrie 1918 – sarbatorit la Detroit

Posted by Stefan Strajer On December - 10 - 2009

Foto.Scena manifestarii.SiteHORA UNIRII – La sarbatoarea zilei de 1 Decembrie, la Detroit

Autor: Doina Popa

Sâmbata, 28 noiembrie 2009, pe pamânt american.
O zi superba de inceput de iarna, rece dar cu un soare stralucitor, menit parca sa incalzeasca inimile românilor hotarâti sa se indrepte catre Warren, oraselul situat la nord de Detroit, Michigan si care adaposteste biserica pastorita de charistmaticul preot Ioan Mihut, „Pogorârea Sfântului Duh”. Dumnezeu a hotarât, ca prin destinul harazit preotului si comunitatii de români de pe aceste meleaguri, sa se ridice una din cele mai mari biserici ortodoxe românesti din America si care constituie nu numai locas de rugaciune, dar detine si o sala imensa in care românii, organizeaza diverse actiuni crestinesti: nunti, botezuri, spectacole, manifestari românesti de unire in cuget si simtiri cu tinuturile stramosesti.
Foto. Prezentatorii Mirela Costa si Gheorghe Chindris..siteJPG
Societatea culturala româno-americana „Avram Iancu” condusa de Gheorghe Chindris, a organizat cu ocazia zilei de 1 Decembrie, sarbatorirea a 91 de ani de la marea Unire din 1918, Ziua Nationala a României, sarbatoare de o importanta incontestabila pentru spiritul si simtirea românilor de pretutindeni.
Am avut marea bucurie sa cunosc cu aceasta ocazie români de o rara frumusete fizica si morala, inzestrati cu un larg si mândru spirit românesc, neobositi in drumul pe care si l-au ales, de a trai, munci si de a duce peste generatii frumusetea limbii, traditiilor, obiceiurilor noastre stramosesti.
In sala frumos aranjata, au rasunat imnurile celor doua tari (mama si de adoptie), colinde stramosesti, cântece si jocuri populare românesti, pe scena au urcat invitati, preoti, solisti, instrumentisti si vocali (Florentina si Petre Giurgi, Pusa Poienaru, Mariana Iatagan, Dorel Fort, si altii), exprimându-si fiecare ideile, gândurile, creatiile, cântecele, dedicate marii Uniri, intr-o organizare de suflet coplesitoare, urmarindu-se programul alcatuit de catre cei doi prezentatori neobositi, frumos imbracati in costume populare, Gheorghe Chindris si Mirela Costa.
Prima parte a fost dedicata acestui moment maret printr-un program de cantece sau discursuri, la care au luat parte preotii ortodocsi: pr. Ioan Mihut – cel care pastoreste Biserica Pogorârea Sfântului Duh, protopop Laurentiu Lazar, de la Episcopia Vatra, pr.Stefan Vlad, pr.Sabin Pop, pr.Horatiu Balanean, maicutele Justiniana si Serafima de la Manastirea Salva, din Bistrita Nasaud, pastorul penticostal Ioan Buia, pastorul baptist Dragoiescu. A fost prezenta fanfara bisericii penticostale Bethesda si corul bisericii baptiste. Au recitat poezii: doamna Violeta-Viorica Balasa si Constantin Grigorean. Un moment emotionant a fost realizat de familia Fritea: Ioana, Andra si Denisa – mama si cele doua fiice, prin cântecul interpretat cu emotie, „Nu-i pamânt ca si Ardealul”.
Foto. Biserica Pogorarea Sfantului Duh unde a avut loc sarbatorirea Zilei Nationale
Domnul Stefan Strajeri a tinut o frumoasa prelegere cu ocazia implinirii a 10 ani de activitate a ziarului „Curentul International”, publicatie care aduna in paginile sale semnaturile unor scriitori români de seama, aflati in tara sau in afara tarii, cautat si citit cu nerabdare si viu interes de catre românii de pretutindeni.
In mijlocul salii imense, urmând indemnul cântecului „Hai sa dam mâna cu mâna…” copii, tineri, vârstnici s-au prins cu emotie si drag in Hora Unirii, hora care se cânta si se joaca peste timp si spatiu, simbolizând dragostea, prietenia, respectul si puterea credintei in adevar si dreptate.
003
Societatea „Avram Iancu” in organizarea acestei manifestari i-a avut ca parteneri media pe: TVR International si Curentul International. Echipa TVR International a fost reprezentata prin: doamna Aura Iosif si domnul Remus Mircea Tigoniu. Dupa sarbatoarea reusita de anul trecut, a fost o noua reusita si sa speram ca de acum va deveni traditie, ca aceasta zi sfânta a neamului românesc sa fie pretuita asa cum se cuvine, atât aici, la Detroit, cât si oriunde traiesc români; sa fie un exemplu demn de urmat!
013
Am pornit in noapte, strabatând drumuri peste drumuri, orasele dupa orasele, gândul meu revenea si iar revenea cu admiratie la frumoasa actiune pornita din suflet de niste oameni minunati, care nu uita de unde au plecat, nu uita limba, istoria, cultura, obiceiurile, traditiile stramosesti… In lumina farurilor se conturau chipurile lor infrumusetate de bunatate, de dragostea de neam si tara strabuna.

Doina Popa – 29 noiembrie 2009

1 Decembrie (1918 – 2009)

Posted by Gabriela Petcu On November - 30 - 2009

Gabriela Petcu

ziua Romaniei

 

 1 Decembrie

 
E mare sărbătoare  în România 

Şi pretutindeni-n lumea aceasta mare

Unde românul ajuns din întâmplare

Azi, cu mândrie-şi sărbătoreşte glia!

 

 
S-a hotărât atunci ca Transilvania,                  

Întreg Banatul şi Ţara Ungurească

Cu România pe veci să se unească

Şi să dispară din suflete mânia.

 

Marea Unire a fost şi să rămână
Fapta istorică a-ntregii naţiuni,

Elan al conştiinţei bravilor străbuni

Pentru o ţară pe soarta ei stăpână.

 

Visul de veacuri prin luptă s-a împlinit

Martirii neamului sunt astfel răsplătiţi

Ei odihnesc de-atunci în pace, liniştiţi

A lor credinţă, urmaşii au moştenit.

 

La Alba Iulia, toţi fraţii au venit

Cu suflete cuprinse în bucurie

Întreaga lume azi, trebuie să ştie 

Că-ntâi Decembrie, românii a unit!

 

E mare sărbătoare  în România 

Şi pretutindeni-n lumea aceasta mare

Unde românul ajuns din întâmplare

Azi, cu mândrie-şi sărbătoreşte glia!

 

 

După rezultatele primului tur – epigramă

Posted by Stefan Strajer On November - 23 - 2009

După rezultatele primului tur 
valeriu-cercel-poza1

Autor: Valeriu Cercel

 
Pentru turul doi îmi pun
O-ntrebare infantilă :
Îl mai vreau pe Moş Crăciun,
Sau să vină Moş Gerilă?!…

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors