Archive for the ‘Cultural’ Category

Sambra oilor la Detroit – 2009

Posted by Stefan Strajer On June - 27 - 2009

gheorghe-chindris

Traditii populare – Sâmbra oilor

Autor: Gheorghe Chindris

In preajma sarbatorii „Sâmbra oilor” din 25 iulie 2009, de la Detroit, va introducem in lumea unui obicei stravechi de oierit, din zona Maramuresului.
Pe Valea Marei, Cosaului, Izei si Viseului i se spune Ruptu sterpelor. În Oas – Sâmbra oilor. În zona Lapus, obiceiul se numeste Însâmbrat sau Masuris. Aceasta este o alta mare sarbatoare a primaverii si consta în alcatuirea stânelor pentru perioada de vara, numirea ciobanilor si masuratul laptelui de la oile fiecarui gospodar pentru stabilirea cantitatilor de brânza, cas, urda ce îi vor reveni peste vara. Vom zabovi asupra acestor aspecte deoarece avem astfel sansa sa reconstituim momentul premergator desfasurarii evenimentelor expuse în Colinda pacurarilor (Miorita).
Dincolo de ratiunile organizatorice, chiar si agroturistice, de festivismul ce sufoca în prezent desfasurarea acestui obicei, mai demult momentul ales era influentat de factori obiectivi. „Primavara, când rump sterpele, atuncea sa strâng laolalta tate gazdele (gospodari de frunte, n.r.) si fac stâna. S-apoi când gata de facut, apoi sa dau si iau tamâie, apoi, un om ia clopu din cap şi înconjura stâna si dzâce: «Doamne, ajuta-ne!». Apoi, când mulg întâiasi data, pun crucea si-mplânta cutâtu în pamânt sâmbrasu cel mare si-l lasa asa gios în pamânt, pâna ce-nconjura stâna”. Dar urcarea la munte are loc abia spre finalul lunii mai, de Constantin si Elena, „zi fixata de traditie ca data calendaristica a urcarii oilor la munte” – sau „începutul lunii iunie”, când „merg la munte, în Carpati, departare de 100-150 km” .
Cercetând pastoritul din Muntii Maramuresului, Vasile Latis noteaza: „Sâmbra (ruptul sterpelor, masuris) este o sarbatoare de constituire a stânii din Maramures, cam pe la mijlocul lunii mai, înainte de urcatul în munte al oilor (…). Înainte de aceasta, stâna se numeste laptarie si ca, dupa numar, stâna este suma mai multor laptarii (de regula trei în Maramures). Pentru comunitatea traditionala, momentul declansarii acestei sarbatori era strict stabilit, în functie de conditiile climaterice, reperele astronomice (echinoctiul) fiind necesare doar pentru o aproximare a temporalitatii optime. „Când începe, asadar, timpul amplu al pastoritului în Maramures? Raspunsul este simplu: o data cu primavara anului, când iarba îngaduie pasunarea organizata a turmelor. Nu poate fi vorba de o zi sau de zile anume (…). Timpul pastoral al stânii în Maramures începe o data cu sâmbra oilor (…). Mai întâi prezenta umana masiva la stâna: sunt aici familiile sâmbrasilor – barbati, femei, copii – invitati ai acestora, oameni saraci din sat (fara oi: „Nicaieri în existenta populara nu avem o asemenea prezenta umana si este drept, din acest fapt, sa deducem suprapunerea unui timp cultural peste timpul natural, perioada de început de an arhaic, echinoctiul de primavara, cum o pot dovedi colinzile si refrenele lor si nu numai ele. Numai astfel putem întelege prezenta egal îndreptatita atât a femeilor, cât si a barbatilor, înauntru actului sarbatoresc al sâmbrei.
Momentul culminant al acestui obicei este masurisul laptelui, care se face înainte de orele prânzului, în ziua hotarâta. Laptele fiecarui sâmbras (proprietar de oi) se toarna într-o putina si „se masoara cu o bota cioplita, numita carâmb”. De la ceremonial nu lipseste nici preotul satului, care stropeste „cu apa sfintita oile si pacurarii” . În unele regiuni se arunca peste oi sare sau apa rezultata din spalarea galetilor, ori se afuma turma cu rasina de brad. În final, are loc o serbare câmpeneasca, timp în care baciul prepara casul din laptele muls, iar apoi acesta se împarte între sâmbrasi, cu o balanta, pe un talger asezându-se o putina „cu atâta apa cât lapte a avut”, iar pe celalalt talger „atâta cas cât este greutatea apei.
Nefiind o profesie ca atare (decât cu mici exceptii), ci una ocazionala/temporara, pacurarii aveau toate sansele sa fie numiti/alesi din rândul flacailor apartinând familiilor sâmbrasilor; deci existenta unei «legaturi de sânge» între pacurari era foarte posibila. Cum numarul pastorilor variaza între 3 si 5, în functie de numarul de boteie, într-o ceata de pacurari – acestia devin, în cele din urma, fârtati, prin depunerea unui juramânt – se poate întâmpla sa se afle si unul sau mai multi «intrusi», adica straini de neam, de familie, dar nu si de obste. Or, relatiile cosangvine au jucat un rol extrem de important în societatea traditionala maramureseana.
Un alt aspect legat de Ruptu Sterpelor se refera la ipoteza (confirmata partial) potrivit careia, într-o faza incipienta, cântecul mioritic se interpreta doar cu prilejul acestei sarbatori – evident, într-o formula mult diferita chiar si fata de versiunea-colinda. Ceea ce ar conduce la scenariul unei translari ulterioare în repertoriul colindelor.
În primul rând ar trebui sa acceptam ideea ca Maramuresul din nordul Tisei a functionat ca o veritabila arie laterala, conservând un stadiu anterior formulei clasice, de tip colinda – şi arhaic, în raport cu formula moderna, de tip balada.
Inainte de a deveni colind de iarna, Miorita se interpreta la Ruptu sterpelor, în toiul primaverii, însa tema nu era drama unui tânar pacurar, ci drama tinerelor oi, a mieilor care urcau pentru prima data la munte si erau expusi la pericole („oameni rai” si „lupi clontosi”) în fata carora nu se puteau apara, în ciuda „povetelor” primite. Tinerii pacurari, la fel de neinitiati, aveau toate şansele sa împartaseasca aceeasi soarta. Analogia e posibila. «Bocetul oilor» din finalul textelor mioritice maramuresene ar putea fi o reminiscenta a colindei mieilor, un episod comun rezultat din aceasta analogie. Transferul de personalitate s-a petrecut, probabil, în momentul alunecarii productiilor folclorice spre ciclul sarbatorilor de Anul Nou (decembrie-ianuarie).
Versiunea-colind pastreaza, din abundenta, reminiscente ale „dramatizarii populare în forma dialogata”, dovada fiind numeroasele întrebari si replici, precum si faptul ca în unele zone din Transilvania colinda pacurarului intra în alcatuirea piesei dramatice Viflaimul. Câteva exemple: „Margu-si, marg, oile-n munte / Pân iarba pâna-n jerunte. / – Da cu ele cine mere? / – Margu-si trei pacurarei / Cu oile dupa ei” (TM 12 – Botiza 6); „Ce se-aude-n sat la noi? / – Fluieras mândru de oi. / – Da la ele cine sede? / – Sed sase pacurarei…” (TM 62); „Fratii lui l-o d-întrebat: / – Ce mortita tu-ti poftesti? / (…) / – Alta moarte nu-mi poftesc, / Dara din pusca-mpuscat / Si din sabie demnicat” (TM 3 – Rozavlea 1); „- Cine biata m-a jeli? / – Oile cele balti / M-or jeli umblând pa vai;” (TM 11 – Botiza 5); „- Da’ cine mi-o fi popa? / – Graurul când a cânta. / – Si-apoi cine m-a jeli? / – Codrul când s-a vesteji” (TM 16 – Ieud 4); „Mama ’nainte-a iesi / Si pa voi v-a întreba: / – S-a nost pacurar a zini? / – S-a vost pacurar a zini, / D-a ramas pa cele groape / Cu oi sute si cu schioape…” (TM 7 – Botiza 1). Sesizam faptul ca aceasta avalansa de întrebari e specifica tipului nord-maramuresean. Raspunsurile cele mai valide au rezistat. Apoi întrebarile au fost înlaturate treptat, obtinându-se în final o înlantuire aparent coerenta de fapte si întâmplari din viata pastorala. Deoarece ne aflam în fata unui scenariu construit pe ipoteze doar partial dovedite, putem avansa ideea ca la acelasi set de întrebari au fost formulate diferite raspunsuri si numai cele mai izbutite si apreciate de auditor s-au osificat si s-au memorat, dând nastere unei piese folclorice noi. Gratie caracterului prefigurator (act de divinatie) – prin rememorarea întâmplarilor prin care ar putea trece un tânar pastor urcat pentru prima data la munte – aceasta productie s-a integrat ulterior în fondul colindelor, evoluând în tipuri, subtipuri si versiuni, de-a lungul spatiului geografic locuit de români.
Va asteptam la Detroit, pentru a lua parte la o manifestare a românilor-americani –  poate unica – pe pamânt american.

Sambra oilor – Detroit 2009

reclama-sambra-oilorultima-varianta2nr25

Afis manifestare "Sambra Oilor". Click pe imagine

In memoria lui Eminescu – Detroit 2009

Posted by Stefan Strajer On June - 27 - 2009

octavian-maior2

In Memoria lui Eminescu

 

 

 

 Autor: Octavian Maior

Ce mult a trecut de când ai plecat,
Iubite Mihai noi nu te-am uitat,
Ratacind fericit prin poiene cu flori
Ce mult ai visat cuprins de fiori.

Pe carari prin paduri, rascolit de amor
Doreai sa te-nalti spre ceruri in zbor
Imbatat de iubire sub teiu-nflorit
Cu draga ta-n brate visai fericit

Asa ti-a fost scrisa cararea prin lume
Tarii sa-i lasi mostenire un nume
Mereu ai visat sa fie sub soare
O DACIE MARE, INFLORITOARE

Dusmanii din tara si cei de afara
Mereu te-au pândit, te-au facut de ocara
Nu s-au lasat pâna nu te-au sfârsit
Te-au dus la nebuni, arestat, umilit.

Astazi cei multi te stimeaza, te iubesc
Esti parte din tezaurul meu stramosesc
Comoara draga ce-o mostenim
In inimile noastre cât mai traim.

Octavian Maior
14 iunie 2009
Michigan,USA

EMINESCU – 120

fotooctavian-maior-recitand

Foto.Octavian Maior recitind poezia dedicata lui Mihai Eminescu

Cu ocazia implinirii a 120 de ani de la sfârsitul tragic si prea timpuriu al marelui nostru poet Mihai Eminescu, românii americani traitori in statul Michigan au participat la o activitate de suflet si de cinstire a geniului nostru national. Activitatea a fost organizata in sala de festivitati a Bibliotecii orasului Troy din Michigan.

fotomaria-hunciag

Foto.Maria Hunciag coordonator de arta si cultura la biblioteca orasului Troy, Michigan - SUA

Activitatea a fost condusa de doamna Maria Hunciag DHA, coordonator de arta si cultura la biblioteca orasului Troy in colaborare cu domnul Ron Muresan, presedinte al ROHERA -Romanian Heritage Association.
In prima parte, activitatea s-a deschis recitându-se poezia “In memoria lui Eminescu” de catre Octavian Maior. S-a trecut apoi la prezentarea vietii si operei poetului folosindu-se imagini proiectate pe un ecran larg, dându-se explicatii interesante si competente de catre d-l Ron Muresan si doamna Maria Hunciag. Traducerea intregului material din româna in engleza a fost realizata de catre Ileana Grosu. Partea in limba engleza a fost prezentata auditoriului cu mult suflet de catre d-l Ron Muresan iar imaginile reflectând filmul vietii poetului au fost proiectate de doamna Maria Hunciag.

fotoron-muresan-presedintele-rohera

Foto. Ron Muresan presedintele ROHERA - Michigan

Eminescu este recunoscut in unanimitate ca cel mai mare si mai reprezentativ poet român. El este creatorul limbajului poetic românesc. El a cuprins Eternitatea in cuvinte românesti. Il recunoastem ca Imparat slavit al poeziei noastre nationale. Iata ce ne spune ca-i dorea tarii:
Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
Tara mea de glorii, tara mea de dor?
La trecutu-ti mare, mare viitor!
Pentru acest ideal a platit scump in final chiar cu viata. Mai nou cercetatorii au gasit urme scrise care dovedesc ce s-a intâmplat atunci când era ziarist si scria cu prea multa patima impotriva unor politicieni corupti ori când demasca marile interese ale vecinilor din Imperiul Austro-Ungar, din Imperiul Tarist si alte state, contrare mersului spre Unire a românilor. Obârsia lui de neam ne-o afirma chiar el când scrie: “Ne tinem groapa de parinti, ce neam de neamul lor au fost români”, sau ca “scriitorul acestor siruri e insusi neam de tarani si care a tinut de coarnele plugului.”
Poetul se naste in 15 ianuarie 1850 la Ipotesti si e botezat la catedrala Botosanilor. Este al 7-lea copil din 10. Gheorghe Eminovici este tatal lui iar mama Raluca Eminovici (nascuta Jurascu).
Primii pasi ii face in gradina casei din Botosani, apoi la Duresti, Ipotesti. Are o copilarie “de farmec plina”, este fermecat de frumusetile naturii si colinda fermecat poienile si cararile padurii.
Adesea la scaldat mergeam/In ochiul de padure/La bolta mare ajungeam/Si l-al ei mijloc innotam/la insula cea verde.
Intr-o natura ca-n rai, copilul lipsit de griji este cuprins de misterele padurii, intra in lumea visului, da frâu imaginatiei si mai târziu transpune in versuri geniale amintirile din anii tineretii.
De copilarie isi aminteste mereu spunându-ne:
“Fiind baiet paduri cutreieram/Si ma culcam ades lânga izvor/Iar bratul drept sub cap eu mi-l puneam/S-ascult cum apa suna-ncetisor”.
O mare parte din anii de scoala ii petrece la Cernauti – Bucovina, scoala primara la National Hauptschule (sc.primara ortodoxa orientala). In 1860-61 e inscris la Ober-Gymnasium (liceu german) dar nu termina scoala si in 16 apr 1863 paraseste scoala.
La Cernauti intra in trupa de teatru Fanny Tardini-Vladicescu, dupa care ajunge practicant la tribunalul Botosani. In anii de scoala il cunoaste pe prof. Aron Pumnul. Elevii si in special Mihai era foarte legat sufleteste de acest mare pedagog. Debuteaza cu poezia “La moartea lui Aron Pumnul” in 1866. Semneaza Mihail Eminoviciu. Poezia e publicata in revista “Familia” din Pesta a lui Iosif Vulcan. Acesta ii schimba numele in Mihai Eminescu, nume pe care-l pastreaza pentru totdeuna.
Cariera lui literara cuprinde 17 ani si anume de la 16 la 33 de ani. Etapele creatiei literare sunt:
1) din 1866 – 1869 faza de inceput. Scrie 43 de poezii dar n-a publicat decât 12.
2) Din 1870-1874 sunt anii de studiu la Universitatile din Viena si Berlin. Scrie acum cam 200 pagini de poezie si publica 35.
3) Din 1875-1879 scrie 316 pagini. Si publica un sfert.
4) Din 1879-1883 scrie 202 pagini
A scris si piese de teatru si romanul Geniu pustiu, istoria unui tânar contrariat de sperantele sale, Toma Nour, setos de dragoste si inflacarat revolutionar.
Poetul a lucrat si ca revizor scolar pentru judetele Iasi si Vaslui.
In calitate de ziarist pune mult suflet si da dovada de reale calitati. A fost un ziarist exceptional. Din pacate in aceasta perioada si-a ruinat sanatatea. In aceasta perioada scrie marile poeme: Luceafarul si Scrisorile. Ziaristul Eminescu scrie polemic. S-a incercat chiar cu duritate sa i se tempereze stilul. El insa scria tot in stilul sau. In ianuarie 1883 este internat in spital. Este diagnosticat ca suferind de psihoza maniaco-depresiva incurabila. A fost tratat si gresit administrându-i mercurul ca si medicament. E trimis apoi la Viena la sanatoriu. Este vizitat de Titu Maiorescu si alti prieteni. Tot acum moare si tatal sau la Ipotesti. Apoi poetul face o calatorie in Italia iar mai târziu vine la Bucuresti. De remarcat faptul ca dupa tratamentul de la Viena isi revine. Se incadreaza la biblioteca din Iasi. Dupa o vreme este iar internat la spitalul Sf Spiridon din Iasi. Ajunge in 1885 si la Liman lânga Odessa pentru cura si tratament revine din nou la munca dar este internat la ospiciul de la manastirea Neamt.
In 15 iunie 1889 moare la Bucuresti in spital, dupa marturiile unui martor, lovit pe la spate in cap cu o caramida de catre un bolnav psihic. I s-a facut autopsia si s-a constatat ca creierul cântarea peste 1400 grame. Prin aceasta infirmata teoria ca ar fi fost bolnav de boli venerice, de sifilis. Daca ar fi fost asa greutatea creerului ar fi scazut considerabil. La poet insa greutatea creierului era mai mare decât media.
Cercetarile viitoare a arhivelor vor demonstra in continuare ca poetul a fost persecutat, si umilit, impins voit spre spitale pentru a fi scos din viata activa unde incomoda pe multi.
*
In a doua parte a programului dedicat memoriei lui Eminescu a fost prezentat un concert de muzica clasica, Concertul a fost interpretat de catre Vasile Beluska, BGSU profesor de vioara si Virgil Lupu, violonist iar la pian dr. Solungga Fang-Tzu Liu. In program au fost interperetate: Sonata No 2 in A Major, op 100, / dansuri românesti de Bela Bartock (la 2 viori), s-a interpretat balada lui Ciprian Porumbescu si Ciocârlia.

fotoprofvasile-beluska-si-virgil-lupu

Foto.Prof.Vasile Beluska si Virgil Lupu
Intregul program a fost impresionant si apreciat cu prelungi aplauze de catre auditoriu. Din pacate din miile de români americani din zona Michiganului numarul participantilor a fost mai putin numeros.
Dupa program a avut loc picnicul anual al asociatiei ROHERA la resedinta doamnei Magdalena Predeteanu. S-a sarbatorit aici si ziua de nastere a generoasei gazde. Participantii dorindu-i ani multi si fericiti, multa sanatate si bucurii.

foto-gazda-picnicului-doamna-magdalea-predeteanu-impreuna-cu-dlconstantin-bodea-directorul-postului-de-radio-ora-romaneasca-detroit

Foto. Gazda picnicului doamna Magdalena Predeteanu (centru) impreuna cu Constantin Bodea directorul postului de radio "Ora romaneasca" Detroit

Au participat peste 70 de invitati, iar partea muzicala a fost foarte frumos intretinuta de catre Gabi & Lelu Ban & orchestra.
Astfel si-au petrecut o parte din românii americani dupa amiaza duminicii din 14 iunie 2009.
Octavian Maior
Sterling Heights -Michigan (SUA)

Obezitate

Posted by admin On June - 18 - 2009

autor Valeriu Cercel

 

Progresul ne-a adus în societate
Si bune, şi mai rele, de prisos,
De-o vreme, însa, viata ca pe roate
A început sa mearga dubios,
Nu ma refer nicicum la calitate
Ci la volum, ca unul nu-i burtos,
Iar ca motiv, cei de specialitate,
Spun ca a disparut mersul pe jos;

O fi motivul bun, însa ma mir
Cum nu ne spun care este pricina
Privind micul ecran ore în şir
Ne creşte pe fotolii slanina (!?)…
Dar azi, de la distanta, ca la tir,
Printre canale, când îmi luam bulina,
Descopar plin de draci şi de sictir:
Telecomanda!…aia-i, bat-o vina!….

Mi-am amintit de vremurile-n care
Aveam cu totul alt exterior,
Dar ce efort faceam şi ce mişcare,
De la un cap la altul, pe covor,
Luam sufrageria pe picioare,
Caci manual, (nici nu era color !)
De zeci de ori ‘nainte de culcare
Schimbam canale la televizor !

Epigrame

Posted by admin On June - 18 - 2009

autor Sorin Olariu

Turistii din SUA se vor dubla pe Litoral

Turismul nord-american
Se va dubla în România
Ca Johny cel de-acum un an
O sa-si aduca si sotia.

Scrisoare din Cuba

Fidel Castro-i mort, citeam
Un email de la Hortensia,
Doar ca l-au mai scos în geam
Sa-i mai vin-o luna pensia.

Oana Zavoranu în PRM

Cu vocea stinsa de durere
Spunea Vadim la o bauta:
Partidul nostru e-n cadere
Si-i trebuia o…parasuta.

Italia expulzeaza români

Fara-a face pe desteptul,
Ma întreb, cuprins de pizma:
Cine-i da Italiei dreptul
Sa se poarte ca o…cizma?

România, încotro?

Românul nostru, plin de zel,
Întoarce fata spre Apus:
Mai bine Varza de Bruxelles
Decât Salata a la Russe!!!

solariu

autor Andrei Vartic

 

Duhovnic al Basarabiei interbelice – Iraclie Flocea

if

Dintre toate feţele bisericeşti care au slujit poporul român al Basarabiei în secolul XX (şi lista lor, mai ales pentru perioada interbelica, este uriaşă), parintele protosinghel Iraclie (Ion Flocea) este unul dintre cei mai vrednici. Venit în Basarabia din Pojorâta Bucovinei, intră în frăţia monahală la mănăstirea Harjauca în 1920 şi de atunci şi pâna la moartea din 16 august 1964 (după chinurile suferite şi în Gulagul comunist, şi de la închiderea tuturor manastirilor Basarabiei în anii ’50-60 a secolului trecut) a stat neclintit pe drumul Mântuitorului. Viaţa şi opera acestui monah neobişnuit a fost readusa în centrul atentiei opiniei publice de cercetatoarea Nina Negru (vezi „La Noul Neamt, pe urmele egumenului Ieraclie Flocea” sau „Ieraclie Flocea, misionar ortodox, publicist şi traducător”), dar şi prin staruinta nepotului sau, Ştefan Strajeri, editorul ziarului „Curentul International” din SUA (care a multiplicat şi difuzat şi una din cele mai importante carti ale parintelui, „Mozaic literar”, apărută în perioada interbelică). Vrednic misionar şi catehizator, mare duhovnic, monah preacuvios şi excelent predicator, parintele Iraclie face parte din acei oameni care nu au învatat din carti slujirea lui Dumnezeu, ci din chemarea propriei inimi. De asemenea duhovnici avem nevoie mai ales la încleştarea de azi (supratehnologizata) a omului şi cu sine însuşi, şi cu natura şi, de multe ori, şi cu Dumnezeu (vezi teoria şi practica urii de clasa comuniste sau pragmatismul aşa zis corect al noilor cominternişti europeni şi americani).
A fost unul din cei putini chemati de Domnul înca din copilarie. Multe din iluminarile sale profund ortodoxe, deşi, cu vremea, fac tot mai multe referinte la Filocalie sau la opera filozofilor antici sau contemporani, au acea mireasma, imposibil de confundat cu altele, a lucrarii directe a Sfântului Duh. Azi, când atâţia ierarhi ortodocşi îşi umplu CV-urile cu lista universitatilor apusene, a doctoratelor pe care le-au dat pe la Paris, Roma sau Berlin, a altor tipuri de studii pe care le-au făcut tot mai mult pe la Apus, pilda parintelui Iraclie vine sa ne reaminteasca, deja în paianjenişul globalizarii, ca adevarata universitate şi cel mai desăvârşit doctorat al unui calugar sunt rugaciunea la schit şi smerenia. Deşi cunoştea, mai mult prin eforturi de autodidact, şi pe Socrate, şi pe Dostoievski (pe care l-a comentat în câteva studii de mare valoare), şi pe alti mari filosofi şi scriitori ai lumii, deşi Filocalia este cartea lui de capatâi iar Evanghelia parte din inima lui de monah, învatatura lui Iraclie Flocea nu este una de enciclopedist, copiata din carti, ci vie, curata şi noua, proaspata armonizare a vechii noastre credinte ortodoxe cu lumea în care traim.
Anume el a vazut cât de aproape de creştinism era Socrate atunci când a murit pentru Zeul lui necunoscut, o prefatare antica, spune parintele Iraclie, a predicii Sfântului Apostol Pavel despre „Zeul necunoscut”, rostita câteva secole mai târziu tot la Athena. Tot el a aratat cât de important este pentru oamenii acestei lumi, nu doar pentru cei simpli (care, zice el, înţeleg mai repede predica despre nemurirea sufletului decât intelectualii), dar mai ales pentru elita lor culturala sa înteleaga ca aşa zisa evolutie a lumii, din care au facut atâta caz mai ales marxismul şi bolşevicii, este un impas al omului, nu o cale spre lumina. Parintele Iraclie arata, inclusiv prin predici exceptionale, întelese şi de taran, şi de cel şcolit, deosebirea esentiala dintre credinta ortodoxa în nemurirea sufletului, nesecat izvor al vietii, şi filozofiile contemporane, multe din ele mizând pe o ideologie a mortii, în care Dumnezeu nu-i şi nici nu a fost. Nu e întâmplator, spune parintele Iraclie, citând din sfintii parinti, ca Iisus a dat cheile raiului unui om, Apostolului Petru, dar pe cele ale Iadului le-a pastrat la El.
Deosebit de importanta, mai ales pentru modernitatea aşa zis „postmodernista”, care a pus stapânire pe o mare parte a intelectualilor români dupa caderea imperiului comunist, ni se pare disputa lui cu sofiştii ruşi, ieşiti din sânul Bisericii Ortodoxe Ruse, care au nascocit o „religie culturala”, o cale a mântuirii prin cultura, paralela cu cea din Evanghelie. Înverşunarea acelor oameni (cum ar fi protoiereul S. Bulgacov) de a demonstra ca „poetii, pictorii, constructorii, savantii” sunt „mai eminenti decât preotii religiei creştine… fiindca pe altarul ştiintei şi artei… inima omeneasca se rastigneşte vie şi iubitoare”, este adânc analizata şi combatuta de parintele Iraclie cu o finete rar întâlnita în disputele teologice contemporane. El arata ca încercarea protoiereului S. Bulgacov de a da un raspuns „la problema dintre progres şi eshatologie” este un atac direct împotriva Evangheliei şi a cuvintelor Apostolului Pavel despre timpul când „pamântul şi toate lucrurile de pe el vor arde”. Parintele Iraclie demonstreaza ca sofiştii ruşi aşa şi nu au înteles îndumnezeirea şi nemurirea anume a sufletului omenesc şi nu a lucrarilor sale. S. Bulgacov şi alti apologeti ai sofismului rus s-au speriat ca, de pilda, opera lui Puşchin tot ar putea arde în focul a toate mistuitor, şi au nascocit aşa zisul misticism al operelor de arta prin care „Puşchin a vazut aceleaşi lucruri pe care le cunoştea şi sfântul din vremea lui” (este vorba de Serafim din Sarov). Aratând diferenta uriaşa dintre „misticismul” artiştilor şi scriitorilor, bazat pe iluzie şi miraj şi purificarea prin asceza a sfântului Serafim, parintele Iraclie spune ca, de fapt, îndumnezeirea prin urcarea omului spre Dumnezeu (cale grea, neplacuta majoritatii artiştilor, orgolioşi din fire, uneori pâna la nebunie) nu are nimic în comun cu aşa zisul misticism artistic, fiindca marea biruinta a îndumnezeirii este smerenia (care nu e nici macar harul de a predica în fata multimilor sau cel de a lecui sufletele celor care vin la duhovnic, spune parintele Ieraclie), iar tinta artiştilor şi a scriitorilor sunt „fanteziile pe care aceştia le considera revelatii”. Aceste fantezii nu sunt misticism, dupa cum nici purificarea prin asceza nu este misticism, ci îndumnezeire. Aşa parintele Iraclie arata în învataturile sale – dupa opinia noastra  de mare folos pentru ratacirile inteleghentiei din epoca postcomunista şi postindustriala – ca „limitelele cunoscututului pe care poetii şi filosofii încearca sa le depaşeasca prin ajutorul logicei şi alegoriei” pot fi trecute şi cunoscute doar prin readucerea lui Iisus în inima. Fara Hristos în inima, spune parintele Iraclie, totul este deşertaciune. Fara Dumnezeu toate orgoliile lumii, toate scopurile pragmatice ale omului sunt ignoranta şi cadere în întuneric.
La cumpenele veacurilor – şi omul contemporan tocmai trece printr-o asemenea cumpana -, este bine ca „cei mai tari în cuvânt şi care au experienta vietii spirituale sa porneasca lupta cu ratacirile contemporane”, scrie parintele Iraclie. Probabil pentru asemenea cuvinte anume el a fost ales în 1944 de catre bolşevici din tot clerul Basarabiei şi condamnat la ani grei de Gulag. Atunci a fi condamnat şi la un singur an de temnita comunista însemna moarte sigura. Credinta la ajutat sa supravietuiasca şi dupa moartea lui Stalin a revenit la Hârjauca. La scurt timp, însa, manastirea a fost închisa, el s-a refugiat la Noul Neamt, iar când în 1962 şi aceasta manastire a fost pângarita de comunişti s-a retras la un fiu de al sau duhovnicesc la Chitcani, un sat de lânga Noul Neamt. A murit în 1964 iar Nina Negru i-a gasit cu greu mormântul în cimitirul satului. De frica comisarilor bolşevici oamenii s-au temut sa-i puna macar un semn pe mormânt. Dar, cine ştie, poate viata de încercari pentru lumina credintei, de „adevarata smerenie, nepatimire şi bogatie a harurilor” a parintelui Iraclie este mult mai importanta pentru noi decât mormântul lui.

Epigrame

Posted by admin On June - 11 - 2009

 autor – Sorin Olariu

Unei soliste cam dezbracate

Privind tinuta ei de seara
Te-apuca dintr-o data greata
Si te întrebi daca usoara
E muzica sau cântareata?

Înarmare nucleara

O noua bomba, cum se stie,
Testeaza azi guvernul rus.
Iar noi, de-atâta bucurie,
Desigur, vom sari în sus.

Propunere indecenta

-Hei tataie, nu vrei sex?
Zise-o domnisoara suie.
El, ramas putin perplex:
-Nu… c-amul primim din UE!

Paradox românesc

Pe plaiul nostru scump si sfânt
Exist-o logica ce-mi scapa:
Desi trudeste la pamânt,
Taranu-i mai mereu la apa.

Cine fura miliarde…

Daca jefui ca o fiara,
Si cutezi sa o înfrunti,
Nicio garda financiara
Nu te ia la bani marunti.

***

Poezie in grai banatean

Cu Mariuta-n graginuta

Când eream copil da scoala, mai asa pân clasa opta,
Ma jiucam da unul sângur pân gragina mel cu lopta.
S-uice-asa, ca pra-nsaracie, ma trezasc ca în gragina
Mi sa baga d-a furisul, Mariuta, o vesina.

Una faina, dodoloata, cu v-un an poacie mai marie,
Vaduvoanie, ca barbatul i-o murit da galbinarie.
-Mal Nielutulie, poganie, m-o fost prins ea da supt barba,
Las-o dracului, surduca, hai mai bine stam pra iarba!

S-apai m-o trâncit naroada, lâng gardu-al cu brândusa,
P-orma s-o-njiupit, al naibii si m-o prins pa dupa gusa.
Trâmuram ca cotoroaga, ca dol nu sciam, mal fracie:
Asta cât îi da nasiuie, drasie ie-o, ca ma bacie!

Mai cu sama ca-nsepusa ca sa-m sufle în urechie,
D-ai fi zâs ca-i aizambanul când sa-mburghie pa strechie:
– Se-ai vesino, ai oftica?…O-ntrabai io, într-o doara,
Fierbi mai rau dacât cazanul al cu prunili da vara!

Când colo, dupa o vremie, cum staceam în poienita,
Sa ivira sa do pasca, un berbec cu trii oita.
Iar berbecul, drac da marva, numa-l vezi cum mi sa-nfoaie,
P-orma, tusci!… sari narodul, drept în cârca lul o oaie.

Mariuta, însintata, ma sî tuca: – Mal Nielutu,
Ia sa mi cie vad acuma… Poti sa fasi ca berbecutul?
– Cum sa nu!… Pot sî mai binie, mare brândza, drasie iele,
Dal nu pot, tu, Mariuto, c-ascia nu-s oilii miele!

solariu




Printesa Ileana (recenzie)

Posted by admin On June - 10 - 2009

autor Ioan Ispas

 

Prin librariile americane

Din amintirile Printesei Ileana despre Maresalul Ion Antonescu

carti

Intr-o o biblioteca americana am gasit intâmplator o carte de memorii foarte interesanta „I live Again”, scrisa de Ileana, Princess of Romania, Arhiduchess of Austria, publicata in 1951, 1952 de editura Reinhart and Company Incorporated, New York, Toronto, in limba  engleza. Nu am cunostinta sa fi fost publicata si in limba româna, ar merita sa fie tradusa pentru ca este scrisa cu dragoste si simpatie fata de România si fata de români. Iata ce spune despre Maresalul Ion Antonescu, un membru al familiei regale, Printesa Ileana, una din surorile Regelui Carol al II-lea, la pag.148: ”Multi l-au criticat pe Maresalul Antonescu. Actiunile sale politice pot fi condamnate, aplombul sau regretabil, dar nu este nici un dubiu asupra adâncului sau patriotism. El a fost un implacabil inamic al comunismului si pentru aceasta comunistii nu l-au iertat. Moartea sa a fost miseleasca si brutala in totala contradictie cu recunostinta pe care o merita pentru ce a facut in perioada cât a fost la putere (…). Când  vorbesc despre Maresal, eu nu vorbesc despre el ca politician, desi poate intr-o zi o voi face ,.Eu vorbesc acum despre el ca despre un prieten personal, si pentru mine prietenia inseamna sa-ti iubesti prietenii asa cum sunt cu greseli cu tot, chiar daca nu iubesti greselile lor“.
In primavara lui 1944, Printesa Ileana a vizitat pentru ultima oara casa Antonestilor, de la Predeal. Ea o descrie drept o vila simpla si incântatoare, construita din busteni intregi iar salonul de primire  mobilat cu  gust, oferea una din cele mai incântatoare privelisti pe care  le-a vazut vreodata. Din insorita veranda de sticla simteai ca ai fi  undeva deasupra lumii: panorama muntilor si padurilor insiruita una dupa alta pâna departe la intâlnirea cu un incredibil orizont albastru. A inteles dragostea Maresalului Antonescu pentru vila sa si de ce a ales acest loc pentru odihna si refacere. (Când vom putea monta macar o placa comemorativa pe vila din Predeal a maresalului, n.a.). Ea a petrecut in acest loc toata ziua, simtindu-se in afara timpului, uitând dificultatile  zilnice. Ar fi vrut sa ramâna cu aceasta amintire pentru totdeauna si nu cu cea care a marcat-o doi ani mai târziu, când intâmplator a trecut printr-o piata din Bucuresti unde “o mica si nefericita multime” era fortata de armele soldatilor rusi sa ceara “spontan“ moarte pentru  Maresal, “cererea spontana“ amplificata de megafoane si radio.
Printesa Ileana l-a cunoscut pe Ion Antonescu inca din timpul  primului razboi mondial când era aghiotant al maresalului Prezan, prieten intim cu familia regala. La Iasi, in timpul retragerii, famila regala  locuia intr-o casa din oras, dar familia Prezan a avut o mica vila in afara orasului, amplasata la liziera unei paduri, oferind privelistea unor delusoare inverzite. ”Papa Prezan“ si sotia sa au invitat-o sa petreaca o zi acolo si sa se bucure de viata de la tara. Antonescu era atunci capitan, tânar, viguros, si care iubea copiii cu adevarat. ”El s-a implicat cu entuziasm in jocurile imaginatiei mele, si si-a facut un obiectiv de a ajuta un copil sa uite scenele neplacute in care era obligat sa traiasca. Imi amintesc ca eu m-am bucurat ca mi-a permis sa-i fac o fotografie, cu un aparat stilou pe care l-am primit de la Crucea Rosie Americana.  El a pozat foarte serios s-a aratat surprins laudând pozele pe care le-am facut dupa ce am developat “fotografiile“. Când am fost la scoala in Anglia si el era atasat militar la Legatia din Londra si in câteva sâmbete când m-a vizitat s-a amuzat foarte tare de refuzurile mele invariable de a bea “ginger beer“ (bautura gazoasa cu ghimbir). Standardele sale pentru orice lucru erau foarte inalte. Pentru  mine el a fost acelasi, chiar si când a urcat cele mai inalte trepte ale puterii in viata publica si dupa multi ani dupa casatoria mea. Am facut aceasta remarca odata si el mi-a raspuns râzând “Când suntem impreuna tinereta ta ma face sa ma simt si eu tânar “.
De aceea n-a fost surprinsa când facându-le o vizita lui si sotiei sale, l-a gasit intr-o seara furios si dezlantuit pe generalul Zwiadinecki, s-a calmat imediat când m-a vazut. El a fost un om nu prea inalt dar bine proportionat, cu fata rumena si par roscat, acestea impreuna cu severitatea lui i-au adus porecla de “Câinele rosu“. El si-a pastrat aspectul tineresc si l-a gasit inca practicând ski-ul. Aceste aspecte il deosebeau  desemenea de alti generali români care de obicei prindeau rotunjimi pe masura ce avansau in ranguri si demnitati.
La pag.151 Printesa Ileana continua amintirile despre Antonescu: “Noi am vorbit despre situatia generala din România. Antonescu era in mod evident ingrijorat si nefericit, dar mai credea inca in masina de razboi germana. “Eu stiu“, mi-a spus el, “multi cred ca eu ar terbui  sa-i parasesc pe nemti si sa capitulez in fata aliatilor, dar daca aceasta se face fara o avertizare, eu as fi un tradator  al cuvântului dat de patria mea. Mai este faptul ca germanii sunt inca puternici si pot sa ne distruga intr-o singura zi. Dar mai mult decât toate acestea, eu nu voi semna cu mâna mea un document care sa permita intrarea trupelor rusesti pe teritoriul României. Noi am invatat in ultimul razboi ce a insemnat sa-i avem ca prieteni! Cum va fi daca ii vom avea ca inamici victoriosi? Ei au dorit intotdeauna sa ne anexeze, dar in trecut n-au putut-o face pentru ca mai intâi au fost turcii aici.”
Sigur, oricâta simpatie avea fata de Printesa Ileana, Maresalul Antonescu nu putea sa-i spuna ca este in tratative cu rusii, din motive evidente, fiind un secret de stat. Se stie ca Antonescu a obtinut de la rusi tot ce a cerut, mai putin Basarabia, pentru acest punct, Antonescu dorea acordul sefilor de partide din România, dar acestia l-au amânat, eschivânadu-se si asa s-a ajuns la tradarea de la 23 august.
La pag.306, Printesa Ileana continua amintirile despre Antonescu: “Acum el a fost adus inapoi pentru a fi judecat de bataia de joc numita Tribunal al Poporului. El a fost judecat si condamnat nu pentru ca ar fi facut greseli in guvernarea tarii sale (pentru asemenea greseli ar fi putut fi judecat de cetatenii patriei sale), ci pentru ca a luptat impotriva Rusiei, pentru convingerea sa ca Rusia  a fost inamicul României. N-a fost vocea unui popor care ar fi vorbit prin justitie, dar a fost vocea Sovietelor aspra si metalica amplificata de megafoane cu artificiale cereri de “Moarte pentru Antonescu“, venite din partea simpatizantilor comunisti, asa cum eu insumi am vazut si am auzit la radio. A fost  straniu ca s-a intâmplat sa circul prin Piata Universitatii in aceea zi si sa vad cum este inscenata aceasta  “demonstratie a vointei populare“. Piata imi trezeste multe amintiri din trecut. In fiecare an, din câte imi amintesc, eu revad parazile care aveau loc aici cu prilejul zilei noastre nationale la 10 mai. Aici tatal meu primea parada militara, alaturi de mama mea in uniforma sa de colonel al Regimentului 4 Rosiori. Acum, câtiva ani mai târziu, in aceasta zi de vara, o mica si stingherita multime a fost adunata si eu am oprit sa vad ce vor face. Camioane incarcate cu muncitori si femei din fabricile apropiate si insotite de soldati rusi inarmati, erau dati jos in piata, se intorceau apoi goale pentru a aduce alt  “popor“. Multi soldati rusi inarmati supravegheau  aceasta “entuziasta“ adunatura, dar in ciuda lor, barbatii si femeile dispareau  pe strazile si aleile din apropiere si printre case.“
N.A. Lipsa de entuziasm a oamenilor se explica printre altele si prin deteriorarea conditiilor de trai ca urmare a jafului la care a fost supusa România de catre rusi. Astfel indicele de cost al traiului zilnic era 99 in 1940, 282 in 1943, 2.506 in 1945, 15.416 in 1946 si 197.464 in 1947, cifrele se refera la Bucuresti, conform European Historical Statistics 1750 -1975, de B. R. Mitchell, 1980.
Dar sa continuam cu amintirile Printesei Ileana: “Din aceasta cauza “multimea“ niciodata nu crestea, desi camioanele continuau sa aduca incarcatura lor nefericita in piata. Prin mijlocul multimii erau membri de partid care incercau s-o incite cu strigatele “Moarte pentru Antonescu! Moarte!” Ei aveau un succes mic, dar vocile acestor lideri artificiali erau amplificate prin microfoane si retransmise afara din piata, inregistrate si retransmise in lume si-n curtea salii unde Antonescu nu era judecat pentru  viata  sa, ci pur si simplu astepta sentinta rusilor. Sunetul metalic, nenatural si inuman amplificat de “Moarte!, Moarte!” l-am auzit in urechi mult timp dupa aceea. O alta coincidenta, despre care n-am stiut decât mai târziu, a fost aceea ca decretul cu ziua mortii lui Antonescu, a fost adus la Rege care a fost silit sa-l semneze, simtind o mare tulburare in inima mea.”
Printesa Ileana descrie si vizita pe care a facut-o in acele zile mamei lui Antonescu, din care redau doar o fraza, pag.309. “Ea mi-a spus “ Tu nu stii ca daca fiul meu ar fi avut de ales intre mine si tara sa, el n-ar fi ezitat sa ma impuste pe mine ca sa-si salveze patria “… In continuare Printesa Ileana povesteste legenda cu mama lui Stefan cel Mare, facând o frumoasa legatura cu mama Maresalului Antonescu. La pag. 309 Printesa  Ileana isi continua amintirile:
“Stirea ca decretul de condamnare la moarte a lui Antonescu  a fost semnat am auzit-o in timp ce mergeam de la spital la castel -Decretul de condamnare la moarte al nostru a fost de asemenea semnat – am spus. Acum nu am suficienet elemente pentru a face istoric o analiza a lui Antonescu ca militar si politician, nu am facut o analiza nici pe vremea aceea si nici acum. In inima mea eu am plâns pentru Antonescu  care a fost prietenul meu.“
Când vom putea sa cinstim memoria militarului si omului politic Ion Antonescu asa cum o merita, cu meritele si greselile sale.
Incet, incet adevarul iese la iveala. Sa speram ca actualele gunoaie ridicate la suprafata de apele tulburi ale tranzitiei si ajunse la conducerea tarii vor disparea si va veni o elita adevarata care sa conduca poporul român si care sa-i respecte valorile nationale.

Andrei Vartic a ales sa fie impreuna cu Grigore Vieru

Posted by admin On June - 10 - 2009

Despre Andrei Vartic…

foto-andrei-vartic-a-ales-sa-fie-impreuna-cu-grigore-vieru

Poetul Nicolae Dabija

„…este un alt Grigore Vieru al neamului, care pleaca dintre noi, doar ca Grigore Vieru si-a concentrat destinul în poezie, iar Andrei Vartic si-a irosit genialitatea în diverse domenii: publicistica, teatru, fizica, matematica si multe altele. Când se va scrie adevarata istorie a neamului, numele lui Andrei Vartic nu va putea fi evitat. A stat de veghe la toate lucrurile frumoase de la începutul revoltelor din 1990, aducând poezia pe baricade si teatrul poetic, pe care l-a initiat, facând cuvintele sa incendieze, sa stârneasca cutremure”

*

Academicianul Petru Soltan

„Regretatul Andrei Vartic a fost un luptator aprig pentru adevar si dreptate, un carturar cu cunostinte enciclopedice, si e prea putin spus. Avea cunostinte profunde în matematica, fizica, fizico-chimie, filosofie, geneza limbii române, a poporului român si a umanitatii. Este de datoria mea sa spun ca puterile de la Chisinau nu au nevoie de asa valori, le-ar placea sa ne mentina în mocirla si într-o noapte polara. Draga, Andrei, sa te aiba Dumnezeu în paza!”.

*

Alexei Rau, directorul Bibliotecii Nationale din Chisinau

„Era cel mai fidel si mai vechi cititor, a condus o cafenea filosofica si a inaugurat multe expozitii. Era un om care nu tolera minciuna. Avea un curaj deosebit si era un mare patriot al neamului. Nu ezita sa ajute oamenii, traia pentru oameni”.

*

Constantin Tanase, directorul ziarului Timpul

„Pe drumul cel din Noaptea pe care ni-e dat s-o trecem, ca sa nu ne ratacim cu totul, Dumnezeu a pus niste faclii sa arda. La distante anume, unele mai mari, altele mai mici, ele puncteaza întunericul indicând directia în care urmeaza sa ne miscam.

Fara aceste faclii popoarele nu ar avea gustul libertatii si nici vocatia drumului spre lumina.

Andrei Vartic este una dintre aceste faclii. Zic ESTE, fiindca aceste faclii nu se sting odata cu disparitia omului; omul s-a dus, faclia arzânda ramâne sa lumineze. Faclia Vartic va sta ca distanta în timp alaturi de faclia Vieru, plecat si el în acest an, plin de incertitudini si sperante. Ca si Vieru, Vartic a avut de suportat în ultimii ani cele mai ticaloase lovituri din partea mercenarilor de la abatoarele de presa „Flux” si „Moldova Suverana”. Acestia i-au grabit despartirea de noi, dar nu l-au putut înfrânge. Andrei Vartic, o figura exponentiala a intelectualitatii românesti basarabene, a ramas cu noi, pe baricade. Faclia Vartic continua sa arda si sa lumineze drumul spre Lumina pe care Andrei a iubit-o atât de mult. Dumnezeu sa-l aiba în Lumina Lui”

*

Arcadie Suceveanu

„Ramân tot mai putini oameni de talia si de calibrul lui Andrei Vartic”

*

Iurie Colesnic

“Sunt oameni a caror trecere în neant ramâne pentru totdeauna o pierdere irecuperabila. Astfel, nu-l vom putea înlocui cu nimeni altcineva pe Andrei Vartic, stralucit actor si regizor, cunoscut publicist si mare patriot.

Un anticomunist convins înca din studentie, când învata la Facultatea de fizica si matematica a Universitatii de Stat din Moldova, prin însasi prezenta sa, el le reda celor din jur încrederea în faptul ca adevarul este de neînvins. A fost deputat în primul parlament si a participat la toate bataliile politice din acea perioada, izbutind sa obtina ca limba româna, tricolorul, stema RM sa devina simbolurile Moldovei suverane si independente. Multe lucruri s-au sters din memoria martorilor acelor timpuri de neuitat. Nu însa si chipul lui Andrei Vartic, prezent într-un pulover cu mânecile suflecate n Piata Marii Adunari Nationale… Discursurile sale înflacarate au ramas adânc ncrustate în memoria noastra, aidoma unor caramizi de aur ale istoriei moderne.

Nu i-a fost întotdeauna usor. A organizat cu greu teatrul poetic „Alexei Mateevici”, care s-a încadrat activ în procesul de renastere a constiintei nationale a cetatenilor Moldovei. I s-a luat cu forta acest teatru, el însa nu s-a resemnat si, cu un optimism de invidiat, s-a încadrat în activitatea postului de radio „Vocea Basarabiei”. Emisiunile sale pe teme istorice au devenit un veritabil tezaur national. În ultimul timp, a editat mai multe culegeri de publicistica, a îngrijit o rubrica permanenta la „Timpul” si a fost unul dintre cei mai cititi publicisti contemporani.

Andrei a plecat fara a reusi sa duca la bun sfârsit mai multe idei ale sale. Era dispus sa monteze noi spectacole, sa scrie articole, sa efectueze sapaturi si toate acestea sa le faca de dragul învingerii binelui asupra raului, a stiintei asupra nestiintei, deoarece credea cu tarie în triumful adevarului, a luptat pentru adevar si a ramas în inimile noastre drept un veritabil luptator pentru idealurile umaniste.

Membru al Consiliului Politic National al AMN, el participa cu placere la actiunile grandioase ale partidului, le aproba sau dezaproba, dar întotdeauna facea acest lucru cu toata sinceritatea. Nu cunosc pe altcineva care sa fi reunit în sine toate acele calitati care îi erau caracteristice lui Andrei Vartic. Tocmai de aceea îi vom resimti acut lipsa acum si întotdeauna.”

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors