Archive for the ‘Cultural’ Category

La Naşterea Pruncului Iisus

Posted by Gabriela Petcu On December - 25 - 2015

gabriela groza

Gabriela Genţiana Groza

 

** Zi Sfântă de-Ajun –
la Fecioara Maria
heruvimi şi serafimi

 

** Pruncul Iisus –
minunea Naşterii
în zi de Crăciun

 

** Clipă divină
Puiul surâde în somn
vegheat de Măicuţa

 

 

** Alai de îngeri –
purtând pe aripi odoare
la naşterea Lui

 

** Colindătorii
dăruind cu drag
fiori de bucurie

 

 

 

 

Testamentul lui Avram Iancu a fost donat BCU Cluj-Napoca – eveniment de reală rezonanţă istorică

Autor: Dorin Nădrău (Grand Rapids, Michigan, SUA)

Agerpres ne informează că testamentul olograf al lui Avram Iancu, document socotit pierdut vreme de decenii, poate chiar timp de mai bine de un secol, a fost donat vineri 6 noiembrie 2015, după peste 160 de ani de la data redactării, Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga”din Cluj-Napoca. Testamentul, datat 20 Decembrie 1850, scris cu cerneală neagră, într-o grafie deosebit de îngrijită, este în  stare bună.

Documentul a fost conservat de familia Raţiu, considerată de majoritatea istoricilor o exponentă a familiilor româneşti transilvănene „dedicate idealurilor naţionale şi de unitate politică a românilor”. Donaţia a fost făcută de familia Raţiu prin Indrei Raţiu, fiul lui Ion Raţiu, fost candidat la preşedinţia României la alegerile din anul 1990, care a predat o mapă conţinând testamentul lui Avram Iancu, mapă ce cuprinde şi alte documente privind familia şi viata conducătorului revoluţiei paşoptiste din Transilvania. În ciuda tuturor vicisitudinilor şi împrejurărilor nefaste prin care a trecut, familia Raţiu a reuşit să păstreze peste 150 de ani valorosul document. Astfel, după înmânarea testamentului de către însuşi Avram Iancu părintelui Basiliu Raţiu de la Episcopia Greco-Catolică din Blaj, actul a fost transmis din generaţie în generaţie, până în zilele noastre. Cel care a moştenit responsabilitatea păstrării preţiosului document a fost bunicul lui Indrei Raţiu, Augustin Raţiu, fost primar în Turda. Testamentul a trecut şi pe la doctorul Radiu Raţiu care prin anii ’80 s-a stabilit la Paris, nu înainte de a transmite mapa cu documente mătuşii lui Indrei, Mia Raţiu, de la care a ajuns la Ion Raţiu. Cel care a păstrat în ultimii 15 ani acest testament, făcându-i posibilă recuperarea pentru istorie, a fost Mihai Bănică, fost bodyguard şi apropiat prieten al liderului Partidului Naţional Ţărănesc, care afirmă: „Dorinţa domnului Raţiu era clară: testamentul să fie ori la Cluj, ori la Turda”.

11-testament_40d8a6278e

Documentul, datat la doar un an de la înabuşirea revoluţiei maghiare de către trupele austriece şi ţariste, probează fără echivoc viziunea postrevoluţionară a fostului tribun, precum şi crezul său mărturisit că doar făcând uz de lege românii vor putea învinge. Conţinutul testamentului este clar şi explicit:

„Unicul dor al vieţii mele este să-mi văd naţiunea mea fericită, pentru care după puteri am şi lucrat până acuma, [cu] durere, fără mult succes, dar tocma acuma cu întristare văd că speranţele mele şi jerfta adusă se prefac în nimica. Nu ştiu câte zile mai pot avea. Un fel de presimţire îmi pare că mi-ar spune că viitorul este nesigur. Voiesc dară şi [am] hotărât să dispun ca după moartea mea toată averea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul naţiunii şi întru ajutorul înfiinţării unei academii de Drepturi, tare crezând că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile naţiunii noi.

Câmpeni, 20 decembrie, Avram Iancu, avocat”.

Avram Iancu

Câteva comentarii şi observaţii se impun a fi remarcate cu îndreptăţire. În primul rând, se poate constata de la început mărturisirea idealului întregii sale vieţi („Unicul dor al vieţii mele este să-mi văd naţiunea fericită”), urmată de confirmarea tenacităţii puse în realizarea acestui ideal („după puteri am şi lucrat până acuma, [cu] durere, fără mult succes”). Emoţionează apoi înţelegerea lucidă a liderului politic şi militar învins în final („tocma acuma cu întristare văd că speranţele mele şi jerfta adusă se prefac în nimica”). Este impresionantă recunoaşterea cu onestitate a eşecului, concluzia fiind fără îndoială determinată de trista experienţă practică trăită în timpul revoluţiei şi în cadrul tratativelor purtate cu imperialii (marcate, desigur, de negocierile lui Kosuth, mediate de Bălcescu). Este evident că în mintea sa se prefigura un viitor sumbru („Nu ştiu câte zile mai pot avea. Un fel de presimţire îmi pare că mi-ar spune că viitorul este nesigur”), ceea ce explică incontestabil căderea sa psihică, inducând o deteriorare tot mai accentuată a stării sale de sănătate. Testamentul este elaborat foarte clar în favoarea românilor transilvăneni („Voiesc dară şi [am] hotărât ca după moartea mea toată averea mea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul naţiunii), precizând în mod expres visul său de a veni „[…] întru ajutorul înfiinţării unei academii de Drepturi, tare crezând că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile naţiunii noi”. Această ultimă menţiune relevă credinţa omului legii, a celui care alesese domeniul legal ca obiect de studiu şi profesia de a apăra drepturile românilor în spiritul legilor, precum şi convingerea că numai studiile de nivel academic şi folosirea legii ca armă pot fi soluţia „scoaterii” drepturilor naţiunii.

Manuscris de o mare valoare documentară şi în egală măsură cu o puternică valoare simbolică și emoţională pentru istoria modernă a românilor transilvăneni şi a românilor în general, testamentul olograf original care înnobilează colecţia bibliotecii clujene, se alătură marilor înscrisuri ale vieţii politice, spirituale şi culturale ale naţiunii române.

Dorin-Nadrau

Foto. Dorin Nadrau

„Seara unui regal” la biblioteca Astra din Sibiu

Posted by Stefan Strajer On December - 22 - 2015

„Seara unui regal” la biblioteca Astra din Sibiu

Autor: Alexandra Drăguț

Patru cărţi deosebite au fost lansate rând pe rând, marţi seara, respectiv în 27 octombrie 2015, la Biblioteca ASTRA din Sibiu, în prezenţa unor distinşi autori din ţară şi din străinătate şi a cititorilor sibieni, care timp de trei ore au savurat cu încântare întregul program. Evenimentul găzduit de Biblioteca ASTRA a fost organizat de Universitatea „Lucian Blaga” în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România și cu Consiliul Judeţean Sibiu, reprezentat la serată prin persoana consilierului Radu Nechit.

Titlurile celor patru cărţi sunt: Lucian Blaga şi ultima lui muză, de Anca Sîrghie, Ze­vedei Barbu, Metafizică şi umanism, ediţie îngrijită de Marin Diaconu, sosit la acest eveniment din Bucureşti, Zevedei Barbu, psiholog, sociolog şi filosof, român şi englez de Daniela Maci din Oradea şi Michael Finkenthal, venit de la Universitatea din Maryland Columbia, S.U.A., şi Radu Stanca, profil spiritual, de Marin Diaconu şi Anca Sîrghie. În cadrul lansării, actorii Lerida Buchholzer, Gabriela Neagu, Dana Lăzărescu   şi Mihai Coman de la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu   au susţinut un recital din lirica poeţilor Lucian Blaga şi Radu Stan­ca şi au citit din eseurile lui Zevedei Barbu.

Un prim moment   al seratei a fost susţinut de   Maria Muguraş Petrescu, publicista lansând volumul Lucian Blaga şi ultima lui muză, o carte-document   în care autoarea, Anca Sîrghie, prezintă în primele două părţi interviul pe care l-a realizat cu o cvasinecunoscută “doamnă a literaturii ro­mâne”, Elena Daniello, iar într-o a treia parte intră în dialog imaginar chiar cu Lucian Blaga. „Sunt fericită-va afirma Anca Sîrghie- că exact în dreptul meu s-a deschis sufletul unei asemenea femei delicate, care tăinuise iubirea aceasta mulţi ani, vrând să nu deranjeze pe nimeni. Am avut față de prietena mea Elena Daniello o datorie morală, pe care acum și astfel mi-o împlinesc. A­ceastă carte este rodul unei experienţe scriitoricești inedite- a precizat autoarea-. Este probabil a 30-a carte la care am lucrat, dar niciodată nu s-a întâmplat ca mai întâi ea să aibă forma unui film documentar, (desigur că mă refer la cel intitulat Amintiri despre Lucian Blaga, cuprinzând dialogul meu cu Elena Daniello înregistrat în 1998 la Cluj-Napoca), şi numai apoi să devină text pe hârtie.”

Cu atât mai neobișnuit – va observa Maria Muguraş Petrescu – este faptul că abia ieșită de sub tipar, cartea a ajuns la românii din California, unde în aprilie 2015 ea a fost lansată de istoricul Gh. Naghi la Casa Română, ca în Denver, capitala statului Colorado, ea să fie prezentată de profesorul Sebastian Doreanu la Cenaclul “Mircea Eliade”. În lunile ce au urmat cartea a fost comentată direct şi radiofonic în comunitățile românilor din Michigan și la cei din statul Ohio, unde la Cenaclul “Cafeneaua de cultură” din Cleveland, autoarea a răspuns invitației scriitorilor comunității locale de trei ori, la mici intervale. În aceste întâlniri cu românii americani, Anca Sîrghie le-a vorbit despre Mihai Eminescu, Lucian Blaga și despre Radu Stanca, oferindu-le “adevărate lecții de literatură română”, așa cum va mărturisi cu emoție doctorița Doina Antonescu, sosită împreună cu mama dânsei, Maria Cristea, tocmai din statul Pennsylvania, ca să asculte la Cleveland conferința universitarei de la Sibiu. Interesul stârnit   în Statele Americii de noua cartea a Ancăi Sîrghie a explicat și invitațiile primite din partea unor români din Canada, ţară unde dânsa a conferențiat și a lansat cartea Lucian Blaga şi ultima lui muză la Societatea “Graiul românesc” din Windsor și la Câmpul Românesc de la Hamilton, în cadrul celei de a 45-a ediții a Săptămânii Internaționale a Culturii Române.

 

IMG_0775

Foto. Actorii Mihai Coman, Lerida Buchholzer (în picioare), Dana Lăzărescu şi organizatoarea evenimentului, Anca Sîrghie

Maria Muguraş Petrescu a continuat prezentarea, propunându-şi să răspundă la întrebarea: „În ce constă importanța acestei cărți?” Elena Daniello, ultima muză care l-a inspirat pe Lucian Blaga, s-a apropiat de poet în cel mai aspru deceniu al vieţii şi activităţii lui creatoare. De asemenea, şi soţul doctoriței, Leon Daniello, era un prieten bun al poetului, un sfătuitor în anii când Blaga   traducea poemul Faust al lui Goethe. Elena și Lucian au devenit prieteni de taină după ce Blaga fusese dat afară din Academia Română și din Universitatea de la Cluj, nemaiputând să publice nimic din ceea ce scria în țara ocupată de comuniști. Ca mulți dintre intelectualii români ai “obsedantului deceniu” (1950-1960), în fiecare noapte ei se temeau că vor fi ares­taţi. O umilință mai mare nu poate exista pentru un creator autentic decât cea trăită de bibliotecarul indezirabil Lucian Blaga, obligat să-și dea propriile volume la moara de hârtie. De aceea, el se simţea “mort ca poet”, iar “Elen”, cum era ea numită de cei apropiați, este ființa inteligentă, cultivată și sensibilă care i-a retrezit optimismul necesar creaţiei. Datorită ei, poetul Lucian Blaga a avut șansa unei renașteri sufletești și creatoare pe care poetul o definește astfel:” Aceasta este nu bătrânețea, ci adolescența triumfătoare, păstrată prin voia destinului în mine, timp de decenii pentru clipa singurei întâlniri cu iubirea.“ Dacă Mihai Eminescu definea dragostea ca pe un “farmec sfânt”, Lucian Blaga se referea la Elen în poezia Portret, glorificând, așa cum formula poetul   “sfânta ta planetă“, pentru descrierea căreia “culori eu n-am în graiul lumii,/ și nici uleiuri pe paletă”. Poetul a reînceput să scrie versuri de dragoste ca în prima tinereţe, cuprinse în ciclul Vară de noiembrie, și a încheiat opera filosofică prin care a constituit un sistem de gândire propriu. Locul Elenei este, după cum confirmă versurile blagiene, între marile femei adorate din literatura universală, precum Francesca da Rimini din capodopera lui Dante Alighieri și Margareta poemului scris de Goethe. Lucian și Elena   au trăit o iubire adevărată, dar dramatică, ce îmbogăţeşte istoria literaturii române contemporane, fapt evidențiat strălucit prin dialogul consemnat de Anca Sîrghie în noua ei carte. Tocmai de aceea, noua apariție editorială este în primul rând un valoros document de istorie literară. Maria Muguraș Petrescu a realizat o cuprinzătoare şi aplicată recenzie de carte, care urmează să fie prezentată în reviste de cultură din țară și din străinătate. Versurile recitalului susţinut de actorii sibieni au augmentat imaginea „doamnei”, care merită un loc special între femeile literaturii române.

IMG_0788

Foto. Decanul Dumitru Batâr vorbind despre Zevedei Barbu. Dde la stânga: Lerida Buchholzer, Dana Lăzărescu, Anca Sîrghie

Al doilea moment al seratei a adus în atenţia publicului prezent o lucrare solidă de 720 de pagini, intitulată Radu Stanca, profil spiritual, prelungind cercetarea realizată în 2012 sub titlul Dăltuiri de aceiași doi îngrijitori de ediție, Marin Diaconu şi Anca Sîrghie. Este o carte-document ce va rămâne în istoria literaturii, completând strălucit exegeza stanciană. Lucrarea cuprinde, după cum a consemnat Marin Diaconu, o sec­venţă de reală valoare, Repere biobibliografice și spirituale. 1920-2014, un capitol Ra­du Stanca, despre el însuşi, urmat de Valorizări critice cu opiniile celor mai importanți critici literari care au cercetat pe autorul transilvănean. Noua exegeză   mai cuprinde un capitol de Evocări, alte texte inedite ale scriitorului şi cele 50 de pagini cu ilus­traţii edificatoare. “Este o carte-document de mare valoare pentru istoria literară, pentru că în ea se reconsti­tuie biografia scriitorului cu multe amănunte pe care nu le-am avut până acum în vedere. Pe lângă bibliografii minuțioase, devenite un instrument excelent de lucru pentru viitorii monografi și eseiști- a spus Anca Sîrghie- eu ţin foarte mult la capitolul Evocărilor, dinspre finalul cărții. Am surprins în el persoane care l-au cunoscut pe scriitor şi le-am creat dorinţa de a face mărturisiri despre Radu Stanca. Între ei sunt actori nonagenari, prieteni sibieni, colegi de-ai scriitorului regizor, cât și oa­meni din alte părţi ale lumii. Chiar în Canada am descoperit pe poeta Veronica Lerner, care ne-a oferit câteva amin­tiri despre familia Stanca. Pentru că în urma unei documentări de înaltă valoare, oferim prin lucrarea de față repere indispensabile editorilor care sperăm că vor realiza cât de curând mult aşteptatele Opere complete de Radu Stanca, fără falsă modestie apreciez că avem în față o carte care va rămâne în istoria literaturii”.Despre valoarea cărții Radu Stanca. Profil spiritual a vorbit şi istoric literar Mircea Braga, care a avut mai multe tangențe cu personalitatea și cu opera dramaturgică a scriitorului.

P1090733

Foto. Publicista Maria Muguraş Petrescu lansează cartea “Lucian Blaga şi ultima lui muză”. De la stânga.: Mihai Coman, Lerida Buchholzer, Dana Lăzărescu, Anca Sîrghie, Radu Nechit, Michael Finkenthal, Marin Diaconu

La fel de interesante sunt cele două cărți dedicate psihologului și filosofului Zevedei Barbu, universitarul clujean care prigonit fiind politic, după cum a relatat Marin Diaconu, creionându-i biografia, va părăsi țara și va continua să scrie, activând în Anglia și apoi în Brazilia, unde a și murit în anul 2000 . Tocmai pentru că destinul l-a rupt de țară, opera lui Zevedei Barbu a fost uitată decenii de-a rândul, astfel că inițiativa lui Michael Finkenthal, sosit anume în cadrul proiectului său recuperator la fastul eveniment cultural sibian consemnat aici, are drept țintă scoaterea la lumină a unei asemenea personalități reprezentative a culturii naționale și a diasporei române din Brazilia. Ţin să-l felicit pe profesorul univ. Michael Finkenthal de la Universitatea din Maryland Columbia, S.U. A. pentru proiectul său şi pe colegii dumnealui din ţară care îl susţin cu pasiune profesională.

Despre cele două cărți ce evidențiază personalitatea lui Zevedei Barbu a vorbit și decanul Dumitru Batâr, care în dimineața aceleiași zile a invitat pe profesorii Michael Finkenthal și Marin Diaconu la un dialog cu studenții specialității Sociologie de la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu. Afișul acelui moment academic a avut și o formulare edificatoare, anume Întoarcerea Profesorului Zevedei Barbu la Universitatea din Sibiu, formulare explicată prin faptul că în anii celui de-al Doilea Război Mondial tânărul de o sclipitoare inteligenţă Zevedei Barbu fusese asistentul lui Lucian Blaga la Sibiu.

P1090735

Foto. Criticul literar Mircea Braga depănând amintiri despre Radu Stanca. Din stânga: Mihai Coman, Gabriela Neagu, Lerida Buchholzer, Dana Lăzărescu, Anca Sîrghie

Proiectul lansării de două ori duble de la Sibiu a continuat la Cluj-Napoca, la Deva și Bistrița, la Timișoara și București. Pretutindeni publicul țintă în proiectul profesorului Michael Finkenthal şi în lansarea noilor cărţi despre Lucian Blaga şi Radu Stanca au fost în primul rând studenții și masteranzii, tinerii cititori, adică cei ce pot folosi șansa de a-și forma un model de muncă închinată științei sau artelor, urmând totodată să ducă mai departe cercetarea generațiilor mature de   ieri și de astăzi.

De vorbă cu Onu Pavelescu

Posted by Stefan Strajer On December - 20 - 2015

De vorbă cu Onu Pavelescu

„Avem atâtea trupe care ar merita din plin să fie promovate! S-ar face automat și o educare a publicului”!

Autor interviu: Ana Moroşanu Magdin (Bucureşti)

Ana Magdin: Cine este și ce face Onu Pavelescu în acest Univers?

Onu Pavelescu: Ooooo… în Univers, sunt, probabil, cantitate neglijabilă. Pe Pământ, să zicem că exist și încerc să fac lucruri bune, de la marinărie până la web design și muzică.

Debutul mi l-am făcut în cheia Fa. Am urmat 5 ani de școală de muzică, la violoncel. Nedorind să îmi fac o meserie din asta, la terminarea școlii generale am lăsat violoncelul (instrument extrem de pretențios) și am urmat un liceu de mate-fizică. M-am apucat însă, în particular, de chitară.

O a doua piruetă am făcut-o la terminarea liceului când am dat admiterea la Institutul de Marină: un amestec imposibil de școală și armată. Regimul sever a fost îndulcit odată cu intrarea în „Polifonic”, trupa institutului. Au fost niște ani grozavi, am fost premiați la trei ediții consecutive ale FACS-ului (Festivalul Artei şi Creației Studențești) și la două ediții ale festivalului „Armonii de primăvară” – unde l-am cunoscut pe Daniel Iancu, pe atunci student la „Petrol și gaze”. Am cântat prin toată țara: Timișoara, Iași, Ploiești, București, Constanța, Mangalia și toată zona litoralului unde eram foarte cunoscuți și invitați să cântăm la orice sindrofie. Din păcate, odată școala terminată, am plecat care încotro pe mările și oceanele lumii. Adio Polifonic, cu lacrimi în ochi.

După revoluția din ’89 am revenit pe uscat. A urmat o perioadă confuză în care m-am reprofilat, după care mi-am reluat vechea mea pasiune, muzica. Am cântat un an cu grupul Karma (Tică Lumînare și Adi Sebe) apoi, în anul 2009, am fondat trupa Micul Paris. Cântăm un pop-rock acustic, un folk-rock spun unii, în orice caz, tendințele rock sunt clare. Trupa este formată din:
Lexi – voce, Ion Calota – bass acustic, Pavel Sotica – tobe, Ana Pavelescu (fiica mea) – violoncel, voce, Onu Pavelescu – chitară, voce, violoncel.

Mai multe detalii despre trupa Micul Paris puteți vedea pe site-ul oficial al trupei: http://www.rockband.ro

onu 2

Ana Magdin: Cum vezi vremurile în care trăim de la cumplita tragedie din Clubul „Colectiv”?

Onu Pavelescu: Sincer? Sumbre! Lăsând la o parte tristețea care ne-a marcat pe toți, încerc să analizez problema lucid și tare mă tem că se vor lua măsuri anapoda care vor înlesni și mai mult șpaga și care vor îngropa și mai rău arta! Statul ar trebui mai întâi să creeze condiții pentru a putea fi respectate legile, nu să dea legi imposibile peste noapte, în baza cărora să-i poată hărțui pe artiști și pe micii întreprinzători. Asta atrage după sine șpaga, corupția.

Ana Magdin: Ce trebuie schimbat pentru ca artiștii și spectatorii să nu mai trăiască cu teama că pot muri în cluburi?

Onu Pavelescu: Ar trebui schimbate multe, nu numai dotarea şi verificarea cluburilor. Ăsta ar fi doar un prim pas care nu rezolvă mare lucru. Orice dotare suplimentară duce la mărirea prețurilor. Publicul nu este dispus să plătească mai mult ca să vadă un artist necunoscut. Avem deja cluburi sigure, dotate cu tot ce trebuie, unde au acces numai trupele foarte cunoscute, promovate la radio și TV, singurele care ar putea aduce public la prețurile mari practicate aici. Pe scurt, măsurile care ar trebui luate, pe lângă dotarea și verificarea cluburilor, ar fi: organizarea de festivaluri, concerte, cenacluri și alte evenimente la nivel național și regional; alocarea de spațiu mass media pentru promovarea acestor evenimente, implicit a trupelor participante; punerea la dispoziție a sălilor de spectacole, gratuit sau la costuri suportabile; dotarea unor săli de repetiții și închirierea lor la prețuri rezonabile; simplificarea și reducerea costurilor fiscalizării biletelor de intrare la concerte; educarea publicului bombardat în prezent de manele și muzică de slabă calitate; simplificarea formularelor pentru declararea operelor la UCMR (Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România); atragerea sponsorilor în special pentru organizarea evenimentelor de amploare, în săli mari de spectacole; orice alte măsuri din care toată lumea ar avea numai de câștigat, inclusiv statul! Așa cum stau lucrurile acum, toată lumea pierde.

Ana Magdin: Ai vreo experiență neplăcută din vreo locație pe unde ai cântat cu trupa ta?

Onu Pavelescu: Da, la nivel de proastă sonorizare, promovare slabă sau chiar inexistentă, igrasie, săli neaerisite, servire proastă etc… De experiențe mai neplăcute n-am avut parte, slavă Domnului dar am și evitat aceste cluburi. Dacă s-a întâmplat să ne păcălim o dată, a doua oară nu am mai călcat pe acolo.

Ana Magdin: Ce noutăți ai, ce ai mai pregătit pentru fanii tăi în ultima vreme?

Onu Pavelescu: Am avut de curând trei evenimente importante: concertul aniversar „Micul Paris – 6 Ani”, în data de vineri, 27 noiembrie, 2015, în Grill Pub (un local sigur, la suprafață – nu la subsol! – cu 3 ieșiri, ignifugat, spațios, aerisit etc…). Ne putem mândri cu invitați de seamă ca Mircea Bodolan, Eugen Avram, Tic Petroșel, Radu Cartianu, Adi Sebe, Narcis Dumitrache, Gabriela Pop, Eugen Butaru, Florin Morar și Cătălin Codru. Spectacolul a fost prezentat de Onny Sîrbu și Alexandru Spiridon, producători și prezentatori TV. Al doilea a fost lansarea celei mai noi piese „O toamnă”, pe versurile poetului Cătălin Codru. Şi al treilea, lansarea primul nostru CD, single-ul numit „Trilogia”. Conține trei piese pe care le-am cântat mereu legate: Daca vii, Mai stai, Mi-e dor de tine. Versurile aparțin poetului Florin Morar. Fiind nevoiți să amânăm concertul aniversar și să anulăm alte concerte pe care le aveam în plan, din motive lesne de înțeles, am comasat cele 3 evenimente într-unul singur: concertul aniversar.

Ana Magdin: Cum îți dorești să fie emisiunile pe posturile tv?

Onu Pavelescu: Parcă am intuit întrebarea! Referindu-mă strict la emisiunile de muzică, aș dori să fie difuzate și alte trupe, nu numai cele câteva care tot apar de ani buni. Avem atâtea trupe care ar merita din plin să fie promovate! S-ar face automat și o educare a publicului. Îmi amintesc cu mare plăcere de emisiunea lui Petre Magdin, „Întâlnirea de la miezul nopții”! Cam așa mi-aș dori emisiunile TV, mai multe și nu numai la miezul nopții!

Ana Magdin: Un gând pentru românii de pretutindeni!

Onu Pavelescu: Le doresc ceea ce îi doresc și surorii mele, stabilită în Elveția, plecată încă de la mineriada din 90, mult succes, sănătate, putere de muncă și o viață mai frumoasă și mai normală decât ar fi avut aici, care să compenseze cu dorul de „acasă”!

Ziua României sărbătorită la Detroit

Posted by Stefan Strajer On December - 16 - 2015

„Ce-ţi doresc eu ţie dulce Românie, ţara mea de cântec, ţara mea de dor…”

Ziua României sărbătorită la Detroit

Autor: Doina Popa (West Bloomefield, Michigan)

Cu dorul în suflet au plecat românii în lumea largă, stabilindu-se prin ţări îndepartate, cu dor aprins trăiesc, muncesc, îşi cresc copiii, păstrându-şi limba, religia, educaţia şi obiceiurile strămoşeşti. Dincolo de activităţile diurne, pe care le desfăşoară, leagă prietenii, altele decât cele rămase în ţară, cu români veniţi din toate colţurile ei. Un prilej de întâlniri de suflet îl oferă Ziua de 1 Decembrie – Ziua Naţională a României, pe care comunităţile de români din America şi Canada o aşteaptă cu nerăbdare an de an. Anul acesta, evenimentul s-a sărbătorit şi la Catedrala „Sfântul Gheorghe” din Southfield, statul Michigan. Acţiunea a fost gândită, organizată şi anunţată prin toate formele, cu multă vreme înaintea datei fixate, prin rezervări din timp, organizatorii pregătind cu meticulozitate şi căldură sufletească un program artistic pe măsura importanţei naţionale a acestei zile, cea mai marcantă din istoria zbuciumată a neamului românesc.

Direct implicată în organizarea evenimentului este Societatea Culturală Româno-Americană „Avram Iancu” dintre ai cărei membri îmi face mare bucurie să îi amintesc pe: Ion Coman, Ştefan Străjeri, Irina Coman, Maria Ionescu, Delia Mancoci, Ion Mancoci, Ovidiu Popescu, Gheorghe Chindriş, Nick Barbu, Andreea Bordeianu, Florin Ţîmpău.

O parte din membrii Avram Iancu

Oaspeţii au avut plăcerea de a admira expoziţia personală a pictoriţei Gabriela Orza din Michigan iar Laura Garner a surprins plăcut cu o atrăgătoare expunere de bijuterii confecţionate personal. Sala socială a Catedralei a devenit aproape neîncăpătoare prin numărul impresionant de participanţi, atingându-se cifra de 400 de persoane.

O minunată paradă a costumelor populare din toate zonele ţării ne-a fost oferită cu mândrie de către oaspeţii locali dar şi de invitaţii de onoare: artişti, solişti vocali şi instrumentişti, membrii formaţilor de dansuri populare din Michigan precum şi din alte zone ale Americii, Canadei si României.

Pe întreg parcursul serii, programul a fost moderat de unul dintre fondatorii Societăţii „Avram Iancu” din Michigan, d-l Gheorghe Chindriş, iniţiator al programului de organizare al „Satului Românesc” la Mănăstirea   Ortodoxă Română „Înălţarea Domnului” din Clinton, Michigan.

În deschidere, s-au intonat cele două imnuri naţionale ale României şi Statelor Unite ale Americii după care s-a dat binecuvântarea preoţilor: Laurenţiu Lazar (ort.), Sabin Pop (ort.), Radu Roman (ort.), Christian Laszlo (gr.-cat.). În memoria victimelor tragediei de la Clubul „Colectiv” din Bucureşti s-au păstrat câteva momente de reculegere după care copiii Vinnie Capizzi şi Cristina Daraban au recitat frumos, expresiv, poezii patriotice. Profesoara Doina Popa a readus în memoria invitaţilor câteva etape importante din perioada istorică premergătoare zilei de 1 Decembrie 1918, zi în care s-a înfăptuit Unirea cea Mare şi firească.

Preoti

 

S-a dat ascultare câtorva cântece patriotice care au emoţionat auditoriul. Pe fondul atmosferei create şi a sonorizării asigurate de DJ Doru Dragomir, s-au desfăşurat, într-un iureş voios de cânt şi joc, ansamblul de dansuri „Tricolorul” (instructor Odette Miholca) şi ansamblul de dansuri „Grupul Bucovina” din Atlanta (Irina şi Garofaş Milici; Iulia şi Ovidiu Babici) cu un program de dansuri din zonele: Bucovima, Codru şi Banat. Muzică din Maramureş şi Ardeal, au interpretat soliştii Oana Tomoioagă şi Şerban Horj; iar Ancuţa Georgeta Corlăţan cu  muzică din Bucovina, Ionică Ardelean cu muzică din Banat şi Rafila Barbos cu muzică populară din zona Maramureşului. Programul încântător al obiceiurilor de iarnă: colinde, jocul măştilor, jocul ursului, capra, urătura şi ţărăneasca gazdelor, a fost oferit sub ropote prelungite de aplauze de dansatorii „Grupului Bucovina”.

Ancuta cu Oana

Foto. Ancuta Georgeta Corlatan si Oana Tomoiaga

Grupul Bucovina

Foto. Grupul “Bucovina” din Atlanta

Invitată de onoare, celebra solistă de muzică uşoara/pop, compozitoare şi textieră, Elena Cârstea, a susţinut recitaluri de neuitat din compoziţiile proprii şi nu numai, dar şi de muzică populară şi de petreceri. Cântul, dansul, voia bună i-au antrenat pe invitaţi în ringul de dans pe tot parcursul serii, până târziu, în noapte. Nici cei mici nu au fost uitaţi, căci prin bunăvoinţa IPS Irineu Duvlea, Stareţul Mănăstirii Ortodoxe „Înălţarea Domnului” din Clinton, Michigan, s-au împărţit daruri copiilor prezenţi, simboluri ale Sfintelor Sărbători de iarnă.

Elena Carstea

Foto. Elena Carstea

În cadrul acestei acestei manifestări s-a sărbătorit şi Ziua Bucovinei – fiind exact pe data de 28 noiembrie. Se ştie că Bucovina a fost cea de-a doua provincie românească care s-a reunit cu România, pe 28 noiembrie 1918, după Basarabia – reunită pe 27 martie 1918. În acest sens câţiva bucovineni inimoşi din Michigan au amenajat un frumos stand cu produse tradiţionale din Bucovina (covoare, ştergare, ceramică, icoane, ouă încondeiate, ş.a.).

Bucovineni la stand

Foto. Bucovineni in spatiul arondat “Zilei Bucovinei”

A fost o seară minunată, de neuitat, aşa cum a fost şi cea de la 1 Decembrie 2012 dar şi altele, din fiecare an, pe care sufletiştii organizatori o oferă an de an românilor stabiliţi pe pământ nord-american, ca un preţios omagiu adus Ţării Mamă şi însemnătăţii Zilei României.

Gânduri de mulţumire aducem şi sponsorilor: Rocan Transport, Inc. Windsor, Canada (Ovidiu Popescu); Corpore Sano – Home Health Care, Inc.; Vasile Şutac; Silence Lines (Sebastian Cean); Gina’s Caffe (Levi şi Gina); GCB Service (Călin George Băloi); Adam Socarda, DDS; Remedica LLC, Dinasty Tile (Ion Mancoci); K&F Granite & Marble Corp. (Liviu Feurdean).

Partenerii Media care au contribuit la promovarea acestui eveniment au fost: „Curentul Internaţional” (Ştefan Străjeri), „Radio Ro” (Mircea Vişan) şi „RomaniaVipPress” (Ana Moroşanu Magdin).

„Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie…” Iată sintagma ce cuprinde atâtea semnificaţii: întrebare, dorinţă, urare, mirare, năzuinţe, toate acestea aflându-se sub semnul timpului, de veacuri, cu speranţa românilor de pretutindeni într-o viaţă mai bună, de linişte şi pace, bunăstare şi credinţă, înmănuncheate în buchetul tricolorului, învaluit în aromele casei părinteşti.

La mulţi ani, România! La mulţi ani tuturor românilor, oriunde s-ar afla!

Poza de ansamblu 2

 

Poezie

Posted by Nuta Istrate Gangan On November - 10 - 2015

Concursul de poezie organizat de Ediura Minela si-a ales câștigătorii.

Felicitări tuturor participanților!

 

LOCU I :

autor Laura Cătălina Dragomir

 

12075062_189776368026310_6785203605794572055_n

 
fractură în osul memoriei
Eu mai stiu cum erai
cel mai bogat mort copil
singurul în casa căruia mergeam
toţi desculţi
oricum dădea spre sud ca şi ochii
ai tăi erau toţi numai bromură şi bomboane mici
te scuturau de cuţit la coapsa de lapte
şi te coborau la noi
(tu nu ai fi coborât )
îţi puneau picioarele pe pământ
să nu se legene, ca de ram,necuratul.
mai ştiu că ploua lung
mereu eram cu gura plină prin apă
şi că la uşa voastră
fierul se sărase de umblet:
tu erai primul mort copil de pe stradă
şi noi ne bucuram
ca de o haină nouă

.

LOCUL II :

autor Constantin Tănăsescu

12208106_1524645524528013_1129201766_n

 

metanoia

îmi pare rău pentru toată apa
care a curs pe râul acesta
i-aș spune întoarce-te
și treci limpede
printre degetele mele roșii
cu oricine dar nu cu timpul
se poate negocia
un alt destin
un alt pas de dans
malul pe care îmi pun genunchii
nu se surpă
dacă vin mai mulți și mai mulți
și mai mulți
i-aș spune
întoarce-te prin altă parte
în această albie
o să construiesc o casă
pentru noi toți
să nu murim de foame
să ducem cu teamă
peștii la gură
pe sub brațele mele
trece vântul
și râul se umflă încet
ca un balon portocaliu
până la ultimul venit
se va plimba ca un zmeu
pe cer

.LOCUL III:

autor Adelina Gabriela Clindir
11899910_974399519284801_8507255400600978421_n

 

#1 am învăţat cândva să nu deschid uşa străinilor şi, până atunci,

niciun străin nu a intrat neinvitat
dar uneori uşile se deschid singure
fără să scârţâie fără să geamă fără să-ţi şoptească vreun semn
#2
şi-atunci când autobuzul începe să aştepte în gară trenul de miezul nopţii
când copacii se-aşază pe aripile păsărilor începând să foşnească triluri noi
când vara îţi bate în geam cu un mănunchi de cireşe în mijlocul viscolului
când te-aleargă vise în picioarele goale în oraş pe străzi prin casă prin suflet
când “sunt” devine iarăşi “suntem” fără să ai baghetă, fără să spui abracadabra
atunci ştii că eşti din nou fericit
#3
în fiecare suflet se ascunde o femeie torcând
– un fel de bunică a destinului –
care se înţeapă şi se uită la rană
oprindu-se pentru câteva secunde în timp
oprindu-ţi viitorul într-un punct pe tavan
oprindu-mi paşii în ceaţă
aşteptând
#4
scriam cândva despre femei împachetate în cearşafuri
– dimineaţa târziu, cu părul răvăşit, sau
noaptea, aruncându-şi tristeţile sau bucuriile pe pat odată cu rochiile –
pentru că-mi doream să regăsesc cearşafurile mele pe acele femei
fără să realizez că-mi doream de fapt să ajung ca ele iar acum
după atâţia ani de spălat cearşafurile altora
am devenit femeia-muză
#5
soarele apune în mijlocul dimineţii uneori
e eclipsă de soare uneori
luna se ascunde în smoală uneori
e prea întuneric uneori
şi-amintesc – nu doar uneori –
că în noi zac toate becurile nefolosite
#6
mii şi încă vreo câteva sute de paşi
câţiva rătăciţi pierduţi sau poate doar obosiţi
jumătate din ei arşi de ploaie pe asfalt sau înecaţi în soare
majoritatea zâmbindu-ne fără să-i mai vedem vreodată sub talpă
#7
şapte e un număr colţuros
unii ar spune că-mi seamnănă
alţii ar crede că a da cu secera în mijlocul toamnei
e semnul unei dezvoltări tardive ale minţii
eu cred că doar a grâului
____________________________
n-am ajuns încă să număr până la 8 dar el ne-aşteaptă pe-amândoi la linia de start
8 e doar un infinit ce-o ia la fugă
“8 e doar un infinit ce-o ia la fugă” –
.

2015 CU GENȚIGRAME

Posted by Gabriela Petcu On November - 7 - 2015

gentiana

Gabriela Gențiana Groza

 

1.Evenimentul secolului
S-au dus soacrele pe Marte
Și-napoi nu vor veni,
Plâng nurorile departe
De gurița lor…o zi!

2.Petrecere
S-a umplut clubul de fițe
Că au tinerii mulți bani,
Euroi de la mamițe
Combinate cu baștani.

3.Mulțimea farmaciilor
Dac-ar fi să socotesc
Câte farmacii găsesc
E grozav, că ne-om hrăni
Cu pastile într-o zi!

4.Corupție generalizată
Ieri mi-am cumpărat un câine
Și m-a lins când i-am dat pâine,
Înțelegerea am rupt
…Că precis era corupt!

5.Elevi la barul de lângă școală
Obosiți de-atâta carte,
Pe când orele-s în toi,
Merg și ei, că nu-i departe,
La o pipă, la un țoi…

 

GENȚIGRAME

 

1.Seara la televizor
Titluri mari cu știri de groază
–Butonez la altceva—
Însă câinele, o loază,
S-a ascuns sub canapea.

2.Grija pentru fondul forestier
Ieri căra bunicu-n spate
Vreascuri să aprindă focul,
Azi nepotul nu mai poate
Că tăieri sunt pe tot locul!

3.Megalomania șefului
Când ajunge-acolo sus,
Aeru-i rarefiat
Dar savanții au dedus
Că devine… împărat!

4.Farmecul litoralului, primăvara
Marea-încântă cu-a ei vrajă
–Deși vremea are toane—
Ici și colo vezi pe plajă
Fete dulci…cu silicoane!

5.Rocadă la Primărie
E așa cum s-a sperat,
Un progres adevărat:
Conduce interimarul,
Când e-ascuns la beci primarul!

6.Justiție televizată
Sunt luați pe rând sau la grămadă
La DNA-ul malaxor,
Ca toată lumea să îl vadă
…Pe cel mai umilit popor!

7.Recunoaștere politică internațională
Circul de la Parlament
E-un adevărat tezaur,
Marele eveniment
Va primi ,,Ursul de Aur,,!

8.Legi pentru un Parlament curat
După-un nou regulament
S-a găsit și o portiță,
Vor intra în Parlament
…Doar copii de grădiniță!

9.La grătare de 1 mai
După mici, berea-i plăcere
–Obicei de pe la noi—
Și petrecăreți, măi vere,
Lasă-n urmă doar gunoi!

10.Apariție pe malul Someșului
Pe-o alee de prin Cluj
E-o statuie curioasă,
O maimuță cu mult ruj
Și-o codiță…belicoasă!

 

 

 

 

gentiana

Focus on Romania

Posted by Nuta Istrate Gangan On October - 30 - 2015

12112379_879187378784239_8956009921051379437_n

 

Romanian Film Festival, Fort Lauderdale-2015 s-a încheiat.

Au fost câteva zile de românism autentic pe ecranul cinematografului Paradiso, de la Trenul Vieţii, filmul domnului Radu Mihăileanu, cu tragicul umor evreiesc care se aseamănă atât de bine cu hazul de necaz românesc, de la oamenii rătăciţi pe căile vieţii din  Concursul domnului Dan Pita, până la  la corupţia cu iz dâmboviţean ilustrată în filmul domnului Vlad Păunescu, Live.

De la dulce-amăruia poveste de dragoste din ,,Love is a story,, de Cristina  Iacob, film care s-a desfăşurat în oraşul iubirii mele, Braşov, până la Medalia de Onoare, în regia lui Călin Peter Netzer, după un scenariu de Tudor Voican, un scriitor extrem de talentat pe care am avut plăcerea să-l cunosc personal –  cum de altfel am avut plăcerea şi onoarea să schimb câteva cuvinte cu toţi regizorii prezenţi şi cu unul dintre organizatorii acestui festival, ,, selecţionerul,, Andrei Zincă.

,,Atâta vreme cât eu fac selecţia, n-ai să vezi filme proaste la acest festival. Nu-mi permit să aduc filme la care nici eu nu m-aş uita,,

Am fost impresionată de modestia şi de deschiderea acestor monştri sacri ai filmului românesc, şi am regretat că anul acesta nu a fost invitat nici un actor. Gândindu-mă la faptul că anul trecut a fost prezent la acest festival domnul Horaţiu Malaele.

,,Nu au fost suficiente fonduri, mi-a spus Andrei. Cultura românească se promovează cu…patriotism,, a continuat puţin ironic.

Primul meu gând a fost că da, cultura romanescă se promovează (doar) cu patriotism şi întotdeauna fondurile alocate culturii vor fi mici, inutil să ne mai întrebăm de ce, dar câţi dintre cei 35000 de români din Sudul Floridei s-au gândit că ar fi afurisit de patriotic dacă şi-ar rupe câteva ore din cotidian şi ar participa alături de nişte oameni pe care probabil ai şansa să îi întâlneşti o dată în viaţă, la un eveniment care promovează cultura românească?

N-am să fiu sarcastică şi n-am să spun că dacă nu poți arunca dolari în ea şi dacă nu-şi fâţâie fundul manelistic,  nu e cultură.

În rest, toate bune. Au fost şi de-ai noştri. Mai ales sâmbătă când recepţia organizată de Vio Neagu de la Vio CosMedical, unul dintre sponsorii festivalului, în seara filmului ,,Love is a Story,, a coborât iubirea trandafirilor roşii şi a căpşunilor învelite în ciocolată printre spectatori.

Surprinzător a fost numărul americanilor care a demonstrat că filmul de calitate nu cunoaşte frontiere.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Respect organizatorilor principali ai acestui Focus On România Film Festival: Double-4 Studio – Andrei Zincă şi Romanian American League – preşedinte Domnul John Banu, sponsorilor principali, ICR şi CNC…

De asemeni calde mulţumiri sponsorilor locali care deja au stabilit un precedent şi care probabil vor da curajul necesar şi altor afaceri locale de a se implica financiar în evenimentele culturale. Menţionez aici:

Boca Dentist – Domnul Mihai Radu şi domnul Daniel Radu

Doctor Albin Morariu

Cosmedical şi Vio Neagu

Arhitectural Group

Budureasca Wine

– un articol de Nuța Istrate Gangan – Davie/FL

Mănăstirea ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din Michigan – Un aşezământ monahal mirific

Autor: Dorin Nădrău (Grand Rapids, Michigan)

Pentru mine, Mănăstirea Ortodoxă de Maici „Adormirea Maicii Domnului” din Michigan este un loc ce-mi conferă o încărcătură spirituală aparte, un aşezământ monahal care incontestabil însufleţeşte întru adevăr şi dragoste mulţime de oameni căutători de Dumnezeu care o vizitează şi i se alătură.

Mănăstirea este situată la 7 mile de Jackson, MI, în mica comunitate fermieră Rives Junction, MI, pe un teren pe alocuri împadurit, ceea ce îi adaugă un surplus de mirifică frumuseţe.

Se cuvine să mărturisesc că încă din adolescenţă am fost fascinat de viaţa monahală, atracţia pentru viaţa călugărilor, a acelor suflete care s-au dăruit lui Dumnezeu sub chipul smerit al isihasmului, provocându-mă să aflu cât mai mult despre delicatele aspecte pe care le implică trăirea mistico-ascetică. Dorinţa de cunoaştere mi-a fost puternic susţinută şi de faptul că am auzit păreri şi convingeri autorizate, riguros exprimate, privind vocaţia monahală şi destinul isihast ale poporului român, care în vremurile de restrişte, numeroase de-a lungul istoriei noastre, recurgea invariabil la efortul miraculos de unire a sufletului cu Dumnezeu prin rugăciune.

Pentru unii, problema vieţii monahale este privită adesea cu un zâmbet ce afişează o semnificativă indulgenţă dublat deseori de o şoaptă generatoare de înţelesuri de compătimire, rândurile ce urmează adresându-li-se şi lor pentru o posibilă necesară reevaluare.

Monahismul este răspunsul cel mai înălţător al omului la jertfa lui Hristos, în centrul slujirii monahale regăsindu-se rugăciunile şi darul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria, maica monahilor.

La originea vieţii monahale creştine stă ca ţel spiritual primordial atingerea desăvârşirii, în acest sens înţelegându-se în primul rând împlinirea datoriei de a păzi toate poruncile lui Dumnezeu. La noi, la români, monahismul a fost prezent de la începuturile vieţii creştine, fiind şi astăzi o mărturie de înălţătoare ţinută duhovnicească, monahii având şi reputaţia de a fi gospodari de frunte şi filantropi de o adâncă generozitate. Ei înfăţişează atât bucuria, cât şi tristeţea, respectiv fericirea de a fi aproape de Domnul şi nefericirea de a te şti alungat din paradisul Său.

Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Rives Junction, MI  a fost fondată de trei maici din România în anul 1987, constituindu-se într-un locaş sfânt, binecuvântat de Dumnezeu, o adevărată „mană cerească” pentru comunitatea ortodoxă. Ea reprezintă, fără îndoială, o dovadă grăitoare a continuităţii şi unităţii creştinismului ortodox.

 

MAMD0706B

Foto. Manastirea “Adormirea Maicii Domnului” din Rives Junction, Michigan

Serviciile religioase zilnice, ţinute în biserică şi deschise permanent publicului, reflectă îndeplinirea intensă şi neabătută a scopului esnţial al activităţii monastice exprimat în mod strălucit de Sfântul Pavel: „rugăciunea fără încetare”.

Este de admirat drumul parcurs în evoluţia frumosului aşezământ monahal de la dobândirea proprietăţii în anul 1987 şi până la ceea ce există din punct de vedere material astăzi, cale anevoioasă care demonstrează cu prisosinţă că mănăstirea creşte încet, dar constant şi sigur. Proprietatea consta într-un teren parţial împădurit în suprafaţă de circa 120 de acri şi o cladire, iniţial având destinaţia de locuinţă pentru maici, devenită după scurt timp capela ce avea să servească timp de 25 de ani drept biserică a mănăstirii.

În anul 1989 a început extinderea, un proces lent, dar care a înregistrat importante realizări: un pavilion de vară care găzduieşte hramul mănăstirii, o casă de oaspeţi, o casă pentru maici, birouri, o cameră de lucru, o bibliotecă privată, un garaj, o capelă în cimitirul mănăstirii, un schit de rugăciune în pădure, o casă separată pentru călugări şi ierarhi, o rezidenţă pentru preotul mănăstirii, o clădire ce include un magazin de obiecte religioase (icoane, cărţi, tămâie, muzică, suveniruri şi cadouri potrivite sărbătorilor religioase), precum şi un muzeu, construcţie ataşată turnului din piatră al clopotniţei. Terenul aferent cuprinde grădini, alei, spaţii deschise, o seră şi o vie, toate întregind peisajul încântător al acestui aşezământ religios.

Planul de dezvoltare demarat în anul 1994 a fost urmat cu o demnă de laudă străduinţă, iar în anul 2010 au început lucrările de construcţii, astfel că la 6 octombrie 2012, o zi ce s-a dovedit plină de har, a avut loc un eveniment de o importanţă covârşitoare în istoria mănăstirii: slujba de sfinţire a bisericii noi, împrejurare la care am participat şi care m-a emoţionat şi fermecat. Slujba a început cu procesiunea cu sfintele moaşte în jurul bisericii, timp în care s-au citit psalmi, rugăciuni şi pasaje din Sfânta Scriptură. Ceremonia a continuat cu intrarea în biserică şi sfinţirea Sfântului Altar. După ce ierarhii au părăsit biserica, clerul şi călugării au trecut prin Sfântul Altar, după care au mers în procesiune la pavilion în vederea începerii Sfintei Liturghii. După ce clerul a părăsit biserica, toţi cei prezenţi au fost invitaţi să intre în Sfântul Altar prin uşa diaconească de sud, să se închine şi să sărute Sfânta Evanghelie. Apoi, întreaga asistenţă a participat la Sfânta Liturghie, urmată de un lunch în cortul special amenajat lângă pavilion.

În afara activităţii fundamentale însemnând rugăciunea dictată de organizarea monastică având ca centru de greutate Chipul lui Iisus Hristos, comunitatea de maici execută un întreg ansamblu de îndeletniciri destinate susţinerii lăcaşului şi subzistenţei, printre care: cusutul veşmintelor preoţeşti şi de altar, scrisul icoanelor, înrămări de icoane, confecţionarea unor obiecte religioase, organizarea de întâlniri spirituale. Alte preocupări includ: primirea cu ospitalitate a vizitatorilor, îngrijirea permanentă a cimitirului, cultivarea şi întreţinerea unei întinse grădini de vegetale, precum şi alte numeroase activităţi gospodăreşti imperios necesare vieţii comunităţii.  În fine, trebuie să mai menţionez performanţa de a edita şi publica un jurnal monastic, Rugul Aprins, care se oferă gratuit tuturor celor care îl solicită. Jurnalul apare de trei ori pe an şi este scris de membrii comunităţii, cuprinzând articole despre monasticism, catehism, spiritualitate şi sărbători religioase ale Bisericii Ortodoxe.

Pelerinajul la hramul mănăstirii mobilizează în fiecare an 500-600 de credincioşi. M-am obişnuit să particip anual de 15 august la serviciile religioase la sfânta mănăstire, împrejurare care mă face să contemplu praznicul Sfintei Marii într-un mod emoţional şi evlavios aparte: difuzoarele transmit în toate zările murmurul rugăciunilor, adânci precum pădurea fermecata, iar bucuria colectivă este convertită de misterul de la altar în exultaţie mistică şi smerită mulţumire către Sfânta Fecioară Maria, conferind sufletului o neîndoielnică înălţare. Şi totul se întâmplă la acest sfânt lăcaş binecuvântat de Dumnezeu cu o comunitate creştin-ortodoxă românească de maici care pe calea vieţii monahale fac posibilă o astfel de intensă trăire.

Dar despre Maica Gabriella, Părintele Arhimandrit Roman Braga şi Maica Benedicta voi scrie într-un viitor apropiat, oferind impresiile şi însemnările mele cu gratitudine şi pioşenie ca modeste contribuţii la o monografie a mănăstirii.

Dorin Nadrau

Foto. Dorin Nadrau

Ion Pena – scriitorul interzis

Posted by Stefan Strajer On October - 21 - 2015

Ion Pena – scriitorul interzis

Autor: Marin Scarlat

(Ion Pena, n. 25 august 1911, comuna Belitori, azi Troianul, Teleorman – d. 29 iulie 1944, Alba Iulia. Perceptorul-scriitor, alături de fiul lui Sadoveanu, îngropat în Cimitirul Eroilor)

Ion Pena a scris și s-a impus într-o perioadă tulbure a istoriei noastre, urmată de epoca devastatoare a regimului comunist, care a dus la scoaterea sa în afara circuitului public prin includerea de cǎtre ciracii cenzurii în „fondul special interziși – (S)”, între 1945 și 1989. Viața lui s-a desfǎșurat sub zodia tragicului, ca sǎ nu spun a blestemului. Ca prim nǎscut, a avut parte de un destin frânt la doar 33 de ani, fiind al cincelea copil, din cei șapte, pe care pǎrinții l-au pierdut in timpul vieții.

Trebuind să-si onoreze funcția de perceptor, nu tocmai populară, Ion Pena a fost scriitor cu normă redusă, scria printre picături. Mai mult, fiind iubitor de oameni, s-a implicat și în activitatea de culturalizare a sătenilor în Banat, la Sichevița și în Domnești, județul Mușcel, actualmente Argeș. În puținul timp rămas Ion Pena a scris, totusi, câteva sute de poezii şi epigrame. Oricum, „Non multa sed multum” spunea domnul Peter Sragher. Ca și cum parcă părintii nu ar fi suferit destul, prietenia sa cu Gheorghe Șuța, liderul Partidului Național Țǎrǎnesc din Domnești, unchiul Elisabetei Rizea din Nucșoara, participantǎ activǎ la „Rezistența anticomunistǎ din Munții Fǎgǎraș – Haiducii Muscelului”, și apartenența sa țǎrǎnistǎ aveau sǎ-i condamne familia la supravegherea Miliției și Securitǎții dupǎ rǎzboi, pânǎ prin anii ’70.

Ion Pena n-a fost căsătorit, hotǎrâse s-o facǎ dupǎ rǎzboi, dar n-a mai apucat, și n-a avut copii. Totul se pierdea, așa cǎ am decis sǎ mǎ implic în scoaterea sa la luminǎ. În demersul meu am bătut la multe uşi literare şi publicistice care nu s-au deschis. Este un arc în timp, el poate exista din nou prin dumneavoastrǎ, citindu-l.

Ion Pena

Foto. Poetul Ion Pena (1911-1944)

În studiul sǎu despre Ion Pena, cunoscutul publicist și istoric literar, Stan V. Cristea, membru al Uniunii Scriitorilor, consemnează că „surprinzător, prin 1943-1944, acesta pare că evolua spre un nou fel de poezie, îi întrezărim – incredibil, cumva – pe Nichita Stănescu și Marin Sorescu. Este important de spus cǎ Pena a scris și prozǎ. Astfel, astăzi, noi putem să judecăm firul epic din proza utopică „Moneda fantazienilor”, scrisă în Banat între 1937-1938, în care merge cu anticipația pânǎ în 1 ianuarie 2000. În povestire, previziunile autorului au mari analogii cu colectivizarea și cooperativizarea, Ion Pena dovedindu-se un bun analist social de anticipație. Prozatorul și publicistul Constantin Stan (1951-2011) scrie despre faptul că „Pena, prin povestirea sa, îl devansează pe George Orwell”, autorul faimosului roman „Ferma animalelor”, scris în 1945. Iar profesorul, ziaristul și prozatorul Victor Marin Basarab afirma tot în 2001 în cartea pe care începuse s-o scrie despre Pena: „Moneda fantazienilor” ar trebui pusǎ în circulație și așezatǎ într-o exactǎ comparație cu proza urmuzianǎ, într-o corectǎ înțelegere a vizionarismului sud-est european și, de ce nu, la baza teatrului absurdului ionescian.” Acum, în 2015, citind și cumpǎnind, putem afirma că scriitorul teleormanean a fost un vizionar.

În prezent, dupǎ documetǎrile fǎcute, este o certitudine cǎ Ion Pena a publicat și era apreciat în marile publicații bucureștene „Universul literar”, „Pǎcalǎ”, „Prepoem”, „Vremea”, „Epigrama”, în revista buzoianǎ „Zarathustra”, redactată de Ion Caraion şsi Alexandru Lungu, cât și în cele teleormǎnene „Oltul”, „Drum”, „SO4H2”, „Graiul tineretului țǎrǎnist”…

În „Universul literar”, suplimentul celui mai popular și influent ziar din perioada interbelicǎ, „Universul”, Ion Pena era catalogat „Un poet plin, de un talent robust, original și format, care face o figură cu totul aparte în corul celorlalți.”, „Astăzi Ion Pena vine între noi cu o liră cu totul înnoită, aşezându-se dintr’odată pe primul plan al poeziei tinere”, „Versurile lui trebuiesc citite cu toată atenţia, în miezul lor se sbate un poet de rasă, care semnează simplu şi desluşit: Ion Pena”.

În 2011 a apǎrut cartea „Scrieri” de Ion Pena, care include poezii, epigrame, precum și proză, dovedind talentul multilateral al autorului. Consider cǎ scrierile sale pot vorbi cel mai bine despre perceptorul – scriitor. Iată una din poeziile care-i defineşte creaţia: Opriţi-vă// În drumul meu opriţi-vă fierbinţi,/ În carnea mea cu târnăcoape./ Am să vă dau mistere şi arginţi,/ Ca fumul, bogăţia să vă’ngroape.// Mi-e inima de fulgere ocean./ Mi-e palma năzdrăvană şi haiducă./ Opriţi-vă cu sufletul ochean/ Să beţi înfiorarea hăbăucă.// Pe steiul ars de foc şi’nchipuiri/ Să vă înalţ o clipă, să vă doară./ Crepuscul de altare şi zefiri/ Şi vorba peste moarte să vă moară.// Nu închinaţi cu mine rugăciuni/ Ci treceţi, ca barbarii, mai departe,/ Mă jefuiţi de grâne şi tăciuni./ Deschis îmi e pătulul ca o carte.// Eu voi rămâne singur, vagabond,/ Un cerşetor de soare şi de vise./ Voi ocoli destinul rubicond/ Cu porţile de marmură, închise.

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors