Archive for the ‘Cultural’ Category

Călin Cutean – In Memoriam

Posted by Stefan Strajer On May - 1 - 2015

Călin Cutean – In Memoriam

(1962-2015)

Călin Cutean, preşedinte al Centrului Cultural Româno-American din Troy, Michigan, membru marcant al comunităţii româneşti din Michigan, un om deosebit a plecat dintre noi, în ziua de 24 aprilie 2015.

Câteva cuvinte despre acest om cu suflet cald, românesc, redate de două persoane care l-au cunoscut de-a lungul vieţii:

Prof. univ. dr. Anca Sîrghie (Universitatea Alma Mater – Sibiu):

„Un mare suflet de român confruntat cu visul american

Între absolvenții anului școlar 1981/82 din clasa a XII-a B de la Colegiul Național „Gh. Lazăr” din Sibiu, elevul CĂLIN CUTEAN a avut un destin cu totul aparte. De la clasa a IX-a, când a studiat cu profesorul Ioan Candrea matematică, cu Adriana Bejan fizică, chimie cu Livia Rusu, română cu Felicia Cărăuş, engleză cu Doina Zaharia, diriginta clasei, istorie cu Maria Slavu, educaţie fizică îndrumat de Lucian Ciovică. Materiile lui preferate, la care avea și cele mai mari note, erau tehnologia, fizica, chimia și engleza. Media obţinută în   primul an de liceu 1977-78 este 8.22, o notă mare pentru acea perioadă. Drumul lui spre o viitoare profesie tehnică era de pe acum conturat, iar deschiderea spre limba engleză, providențială. Adolescentului inteligent, harnic și pasionat în domeniul tehnicii, anii următori de liceu i-au îmbogățit cunoștințele pe care el simțea nevoia să le asimileze pentru viitoarea sa formație profesională. Întregul colectiv în care învăța era format din elevi ambițioși, competitivi și luptători, cum prin tradiție cerea prestigiul celui mai renumit liceu al orașului Sibiu.

Ca profesor timp de 18 ani în acel colectiv didactic reputat, aveam siguranța că absolvenților noștri li se deschid porțile facultăților cu toată încrederea că ei vor deveni în curând studenți temeinici, convinși de importanța unei pregătiri de calitate pentru viitoarea lor profesie. Un asemenea absolvent al Liceului „Gh. Lazăr” din Sibiu fusese și Călin Cutean. Despărțirea mea, ca profesor de literatura română, de promoția lui Călin Cutean stătea sub semnul unei imagini poetice, pe care ne-o oferise Nichita Stănescu:

„Această mare e acoperită de adolescenți/ care învață mersul pe valuri, în picioare,/ mai rezemându-se cu brațul, de curenți,/ mai sprijinindu-se de-o rază țeapănă, de soare./ Eu stau pe plaja-ntinsă tăiată-n unghi perfect/ și îi contemplu ca la o debarcare./ O flotă infinită de yole. Și aștept/ un pas greșit să văd, sau o alunecare/ măcar pân’ la genunchi în valul diafan/ sunând sub lenta lor înaintare./ Dar ei sunt zvelți și calmi, și simultan/ au și deprins să meargă pe valuri, în picioare.” (din poezia Adolescenți pe mare, de N. Stănescu)

Călin s-a numărat printre absolvenții pe care învățătura de lăzărist, asimilată sistematic și cu temeinicie, l-a deprins „să meargă pe valuri, în picioare”. Yola cu care a pornit Călin Cutean spre lume, scrutând zările, a țintit cel mai departe. Inginerul Cutean a ajuns în America, gata să-și măsoare puterile cu visul împlinirilor spectaculoase pe care numai Lumea Nouă i le putea oferi. Lecția pe care i-a rezervat-o America a fost „per aspera ad astra”, căci nimic nu se poate realiza aici fără un efort susținut, fără sacrificii. Dar confruntarea lui Călin cu visul american nu s-a rezumat la realizările materiale, ci el urmărea mai ales împlinirea întru spirit. Așa l-am reîntâlnit la renumita Bibliotecă orășenească din Troy în iarna anului 2006 între tinerii sibieni reuniți într-o seară cu gândul de a se întrajutora profesional și social. Curând am constatat că inginerul Cutean era un organizator entuziast al evenimentelor culturale din comunitatea românilor de aici. El înțelegea că fără o viață spiritual-culturală, o comunitate națională degenerează, fie la ea acasă, fie departe de patrie. El m-a invitat să vorbesc românilor iubitori de literatură. Toate lansările cărților pe care le-am scris și publicat în țară despre scriitorii români, în anii din urmă despre Lucian Blaga, Radu Stanca și Emil Cioran ori despre memorandistul Nicolae Cristea, aduse in Michigan cu știuta dificultate a trecerii prin vamă, și conferințele pe teme literare de la Tinerețea unui geniu, Mihai Eminescu, la Alteța Sa regală, Limba română, au fost aici organizate de el, de Călin Cutean, care era la fel de experimentat la stabilirea programului și la invitarea celor dornici de cultură. Am vorbit în anii ultimului deceniu la mai multe mănăstiri sau biblioteci în fața unor săli pline, apoi pentru un public tot mai anemiat, fenomen, care l-a determinat pe Călin Cutean să se întrebe cu teamă încotro se îndreaptă românii noștri din Michigan, dornici de distracții ușoare, dar înstrăinați de cultura autentică. Am încercat împreună să facem comunitatea să înțeleagă că nu este normal ca să-i oferim cultură adevărată, dacă ea nu este interesată.

Călin Cutean avea o conștiință ctitorială neînduplecată. El totuși nu s-a descurajat. A căutat cea mai eficientă și atractivă formă de promovare a culturii, astăzi, din moment ce cu ultimul său efort, unul cu valoare testamentară, a contribuit la întemeierea unui post de radio românesc local, RadioRo. Înființat nu de mult timp aici, postul cu emisiunea de sâmbătă dimineața este o nouă dovadă că el trăia pentru spirit, iar dialogul românilor diasporei americane cu țara era resimțit de el ca un semn de revenire la normalitate după cei 50 de ani de comunism, care au mutilat ființa neamului prin fals și amputare ideologică. Îmi pun cu neliniște întrebarea: Oare cine se va mai ridica în viitorul apropiat la înălțimea aspirațiilor lui Călin Cutean, ca să-i poată lua locul în viața comunității noastre din Michigan?

În numele cadrelor didactice ale liceului și al foștilor absolvenți lăzăriști, al colegilor și prietenilor sibieni, exprim durerea de a ne despărți astăzi de Călin Cutean, de un om cu suflet mare și cu o conștiință românească trează, care pleacă spre lumea drepților tocmai când a atins pragul maturității, fără să se mai bucure de roadele ei. Ni se alătură dintre lăzăriștii altei promoții sibiene jurnalistul american Andrei Codrescu, poetul care mi-a trimis în 27 aprilie 2015 următorul mesaj: „Dragă Anca, îmi aduc aminte de Călin… băiat deștept, interesat, plăcut. Dă, din partea mea, condoleanțe familiei, dacă ești în legătură.”

Rugăm cu toții pe Bunul Dumnezeu să dea familiei îndoliate puterea de a trece cu înțelepciune peste marea suferință a despărțirii de Călin, soțul și tatăl minunat.

Domnul Cerurilor și Maica Preacurată să te primească în cetele celor drepți!”

Calin inaugurare Centru in 2000

Foto. Calin Cutean la inaugurarea Centrului Cultural Romano-American, in 2000.

*

Silvia Jinga (colaboratoare la „Curentul International”, membră a Centrului Cultural Româno-American):

Călin Ioan Cutean (1962-2015) – In Memoriam

Îmi este atât de greu să scriu despre Călin Cutean la timpul trecut și totuși realitatea crudă îmi șoptește că timpul tors de ursitoarele lui a ajuns nemilos la capăt. Ne tot mirăm cum de-a trecut, că parcă mai ieri l-am întâlnit pe Călin cu doamna inimii sale la biserică, un cuplu tânăr, respirând speranța unui minunat început de viață pe pământ american. Aveau amândoi priviri încrezătoare, inspirau optimism și credință în drumul lor, care va fi numai al lor, unic, plin de încordare și luptă ca a fiecăruia dintre cei care și-au asumat aventura din Lumea Nouă.

Într-una din duminici cu zâmbetul lui larg, bonom care îi lumina întreaga făptură, venind de undeva din adâncul inimii, Călin s-a apropiat de mine ca pentru a discuta ceva de taină. Mi-a vorbit despre intenția lui de a genera cu ajutorul celor care n-au uitat de patria mumă, o mișcare de împărtășire din valorile culturii românești. Simțea în el elanul și voința de îndrumător cultural, de inspirat leader al eforturilor care altfel ar fi rămas risipite, fără finalitate. Iată, mi-am zis, omul acesta, inginerul acesta abia debarcat în Michigan simte nevoia creării unui climat spiritual românesc, în care grupul nostru etnic să se regăsească, să se împărtășească din valorile binelui și ale frumosului și să crească întru adevăr odată cu ele. Tânjea după un spațiu impregnat de românism. Este fantastic, mi-am zis, cum pune Dumnezeu elanuri generoase în sufletul unor oameni, căci trebuie să recunoaștem că inginerul Călin Cutean s-ar fi putut gândi numai la sporirea propriilor hambare, dar el s-a simțit chemat să împlinească o misiune culturală românească aici în America, pe lângă cea lucrativă, de care sunt preocupați majoritatea imigranților.

Cinste ție Călin Ioan Cutean pentru că ai smuls din făptura ta îndemnuri la acțiune pentru cinstirea tradițiilor românești, a marilor noștri scriitori, a evenimentelor istorice cruciale pentru dăinuirea peste veacuri a poporului nostru. Urmând viziunii sale despre menirea intelectualului român pe meleaguri străine, cu stăruință, cu tenacitate ne-a strâns în Centrul Cultural Româno-American de pe lângă Biserica Sfânta Treime din Troy, Michigan. Păstrăm cu toții vii în amintire secvențele spectacolului inaugural al Centrului, pentru pregătirea căruia mulți au pus umărul. Fără îndoială, Călin cu limbajul lui colorat de umorul expresiilor ardelenști a fost liantul care a închegat lucrarea tuturor. Cine poate uita Festivalul Naționalităților din Parcul Boulan, unde românii au făcut cunoscută expresivitatea costumelor populare și istoria lor grea de semnificații. Dar spectacolul Eminescu cu participarea lui Ion Caramitru, Valeria Seciu, Ovidiu Iuliu Moldovan? Dar grija lui Călin pentru menținerea în condiții optime a Sălii românești de la Wayne State University? Dar numeroasele serate literare cu invitați din țară, din Canada sau din Michigan? Trimitea invitații la sute de oameni și tuturor le spunea atât de frumos: „aduceți și un prieten”. În toate acestea și în atâtea altele se pot regăsi crâmpeie din ființa lui Călin Cutean, specialist apreciat în marile companii auto în care a lucrat și totodată un însuflețitor al vieții culturale românești din aria Detroitului.

Călin a fost unul dintre acei oameni neliniștiți, cutreierat de întrebări despre sensul existenței, despre drumul României, despre aspecte conflictuale morale sau politice, mereu îngrijorat de destinul țării pe care o lăsase în urmă. În ultimul timp primeam de la el e-mail-uri cu reflecții asupra Atotputerniciei lui Dumnezeu. Să fi fost acestea un fel de premoniție a apropierii acelui misterios sfârșit al ghemului depănat de Ursitoare? Noi toți am fost luați prin surprindere de plecarea lui precipitată, care ne-a cernit inima pentru multă vreme. Am fost surprinși pentru că omul acesta și-a disimulat suferința, ascunzând-o sub zâmbetul pe care-l împărțea fără zgârcenie tuturor. Da, și-a purtat suferința cu o mare discreție, nelăsându-ne să vedem cât de aproape era ireparabilul.

Cu sufletul îngreunat de un doliu pe care nu-l așteptam, invocăm Rugăciunea eminesciană la Maica Domnului:

„Crăiasă alegându-te/ Îngenunchem rugându-te,/ Înalță-ne, ne mântuie/ Din valul ce ne bântuie;/ Fii scut de întărire/ Și zid de mântuire,/ Privirea-ți adorată/ Asupră-ne coboară,/ O, Maică Prea Curată/ Și Pururea Fecioară,/ Marie!”

Dumnezeu să-l aibă în paza sa pe Călin Cutean în lunga sa călătorie spre marea veșniciei.”

(Florida, 27 aprilie 2015)

*

În calitate de editor al „Curentului Internaţional” îi aduc, în acest moment dureros, un omagiu şi mulţumiri pentru toată implicarea sa în cadrul comunităţii, finalizând cu organizarea lansării cărţii „Românii americani de la Marile Lacuri”, în data de 27 septembrie 2014. Atunci, în acea zi, a fost şi ultima dată când l-am văzut.  Un român dedicat cu tot sufletul românismului, aici pe pământ american! Dumnezeu să-l odihnească în pace! (Ştefan Străjeri)

Gala Eminescu.Actorii 2

 

Foto. Cu actorii, la Gala Eminescu. Calin Cutean, in randul din spate, al doilea din dreapta. Printre participanti si actorul Ion Caramitru.

Poza 1.Un alt 1 Decembrie cu care ne-am putut mandri.CALIN CUTEAN

Foto. Manifestare la Centrul Cultural Romano-American din Troy, Michigan, cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei. 1 Decembrie 2003. Calin Cutean in centrul imaginii.

Arhimandritul Roman Braga – In Memoriam (1922-2015)

Posted by Stefan Strajer On May - 1 - 2015

Arhimandritul Roman Braga – In Memoriam (1922-2015)

Arhimandritul Roman Braga a plecat la Domnul în dimineaţa zilei de 29 aprilie 2015 la vârsta patriaharlă de 93 de ani. A fost unul dintre fruntaşii vieţii spirituale româneşti din comunitatea românească din statul american Michigan. Redăm un text despre viaţa biografică din cartea „Românii americani la Marile Lacuri” (de Ştefan Străjeri):

Părintele Arhimandrit Roman Braga(1) s-a născut în Codriţa, Judeţul Lăpuşna, Basarabia, la 2 aprilie 1922, fiind cel de al şaptelea copil al lui Cosma şi al Mariei. Clasele primare le face în satul natal (1930-1934). A intrat de tânar, la 12 ani, ca frăţior la Mânăstirea Căldăruşani de lângã Bucureşti. În următorul an se înscrie la Seminarul de la Cernica. După desfiinţarea acestuia, în 1940, se transferǎ la Seminarul Central din Bucureşti, iar ultimul an îl incheie la Seminarul Teologic din Chişinău (1943).

Întorcându-se în Bucuresti, între anii 1943 şi 1947 urmează atât cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie cât şi pe cele ale Seminarului Pedagocic „Titu Maiorescu”. Absolvă Facultatea de Teologie din Bucureşti cu menţiunea „magna cum laude” în 1947. Obţine certificatul de profesor de Limba Românǎ şi Religie. Urmează cursurile anului I de doctorat la Facultatea de Teologie din Bucuresti.

ArhRomanBragaEC

 

Arhimandrit Roman Braga (1922-2015)

Pe 16 iulie 1948 începe calvarul închisorilor din timpul regimului comunist. Este arestat înscenându-i-se o posibilă legatură cu mişcarea legionară, deşi Roman Braga nu era legionar.

După un an de cercetări şi anchetări la Ministerul de Interne şi la Jilava, este condamnat la 5 ani temniţă grea pentru omisiune de denunţ şi ajutor. Cunoaşte teroarea „reeducării” de la Piteşti şi apoi distrugerea fizică şi morală din lagărele de muncă forţată de la „Canal”, la colonia Peninsula. Este eliberat în 1953, cu domiciliu obligatoriu în Bucureşti. Între timp reuşeşte să meargă pe ascuns la Iaşi, unde se afla sora lui Maica Benedicta. Mitropolitul Sebastian Rusanu îl cǎlugǎreşte la 2 ianuarie 1954 şi îl hirotoneşte întru diacon la 6 ianuarie acelaşi an.

Următorii cinci ani au fost roditori în propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu.

În anul 1959 începe un nou val al arestărilor aşa-zise politice de care nu scapă. Sub închipuite învinuiri, anchetat timp de un an de zile, este acuzat în final de singura vinovăţie că a făcut parte din „grupul” Rugului Aprins de la Mânăstirea Antim, în timpul studenţiei. Este condamnat la 18 ani de muncă silnică şi 10 ani degradare civică pentru activitate duşmănoasă la adresa regimului „democrat” comunist. Execută în Balta Brǎilei, la colonia Salcia, numai cinci din ei, fiind eliberat cu ocazia amnistiei generale a deţinutilor politici, din 1964.

După eliberare a urmat un timp de pelerinaj, prin Episcopiile şi Mitropoliile României, unde era primit cu indiferenţă şi chiar izgonit. Dar prin mila lui Dumnezeu i se aprobă Episcopului Valerian Zaharia de la Oradea sǎ-l hirotonească preot. Un timp lucrează la arhiva Episcopiei. La 1 ianuarie 1965 este instalat ca preot la Negreşti, Ţara Oaşului, unde funcţionează timp de trei ani. Este mutat la Parohia din comuna Sârbi, lângă Oradea, ca în final să fie trimis misionar în Brazilia. Slujeşte ca preot pentru comunitatea româneascǎ din Sao Paulo, Brazilia în perioada 1968-1972.

În anul 1972 episcopul Valerian Trifa (ROEA) îl cheamã la Episcopia de la Vatra. Aici timp de 7 ani se ocupă de educaţia religioasă a copiilor, traduce texte religioase din românǎ în engleză şi transpune cântările bisericeşti pe texte englezeşti.

Este numit preot la parohia „Sfânta Treime” din Youngstown, Ohio în octombrie 1979, şi apoi la Catedrala „Sfântul Gheorghe”, din Southfield, Michigan în ianuarie 1982.

Slujeşte ca preot şi duhovnic în perioada 1983-1988 la Mânăstirea „Schimbarea la Faţǎ” din Ellwood City, Pennsylvania, iar în 1988 se retrage la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, Rives Junction, Michigan.

Părintele Roman Braga a avut largi preocupări teologice culturale. Colaborează la periodicile creştine din care amintim „Solia” (The Herald), editează jurnalul monahal „Rugul Aprins” (The burning bush) şi revista teologică „Lumină lină” (1991). A publicat cărţile: „Pe drumul credinţei” (On the Way of faith) la HDM Press Inc. ediţie îngrijită de PC Stareţă Maica Gabriela, (1995, 2006); „Trepte duhovniceşti – Interviu cu Părintele Roman Braga”, Editura Arhiepiscopiei Ordodoxe Române (1998), „Exploring the Inner Universe”, HDM Press (1996, 2001).

Despre Roman Braga:

A fost uimitoare noaptea aceea…, cu pǎrintele Roman Braga. O noapte de revelaţie, într-adevǎr, ca o eurofonie. Adicǎ acest preot, cu figura de icoanǎ, cu pǎrul alb, cu barba albǎ colilie şi un zâmbet neşters pe faţǎ, de o inteligenţǎ strǎlucitǎ, la curent cu fiecare problemǎ politicǎ europeana, americanǎ, vorbea cu o iertare, cu o dragoste, nici nu se sinchisea de ce trecuse, de ce suferise. Pentru el totul era întru Christos, totul era admirabil, totul era nǎdejde, totul era credinţǎ şi totul era posibil. Ei, o astfel de fǎpturǎ, cu totul, cu totul speciala, ar trebui multiplicatǎ pentru vindecarea rǎnilor noastre.” (Zoe Dumitrescu-Buşulenga)

„Roman Braga şi-a dedicat întreaga lui viaţǎ în a sluji pe Dumnezeu. Prin armonia şi cumpǎtarea cugetǎrii, prin ascendentul moral şi marele talent duhovnicesc, cât şi pentru exemplul sǎu de totalǎ dǎruire în slujba Bisericii şi a oamenilor, acest Apostol al lui Hristos se impune ca o nobilǎ întrupare a unui om superior, care ştie instinctiv sǎ armonizeze gândul cu gestul, sǎ adapteze teoria la practic şi sǎ transforme golgota suferinţelor în optimism şi seninǎtate.” (Pr. Constantin Alecse)

„Orice cinste omeneascǎ s-ar acorda Pǎrintelui Roman pentru duhovnicia sfinţiei sale, sunǎ ciudat, deoarece viaţa sa jertfitǎ lui Dumnezeu nu o poate cinsti decât binecuvântarea Celui Cǎruia i s-a jertfit. Totuşi, la iniţiativa IPS Arhiepiscop Nathaniel, Mitropolitul Teodosie al Bisericii Ortodoxe în America i-a acordat o Gramata sinodalǎ şi o medalie a Sfântului Inocent, din bronz. Pe cea de aur a Duhului Sfânt, Dumnezeu i-a dǎruit-o de mult.” (Dinu Cruga)

Prea Cuviosul Pǎrinte Roman Braga, indiferent unde îl întâlneşti, la Sfânta Liturghie, la spovedanie, când conferenţiazǎ, când acordǎ un interviu, sau pe aleea mǎnǎstirii, îţi apare ca un chip sfânt, trǎitor în duhul filocalic al isihiei, radiind o luminǎ taboricǎ.

Cuvintele lui au o vibraţie blândǎ, sunt aureolate de o iubire nemǎrginitǎ. Totul în jurul Sfinţiei Sale devine mirific, ponderabilitatea dispare şi o stare de plutire spre înǎlţare se instaleazǎ pe nesimţite, ca o tainǎ duhovniceascǎ.

Dacǎ încerci sǎ-l apelezi cu un subiect, care te urmǎreşte ca o obsesie, pǎrintele se dǎruieşte în explicaţii şi ideea devine aşa de simplǎ şi de clarǎ încât rǎmâi privind dincolo de cele lumeşti. Este o desǎvârşitǎ împlinire a cuvântului, în fapt o sfântǎ transfigurare…” (Alexandru Tomescu)

(1)Alexandru Tomescu, „Roman Braga” www.alternativaonline.ca, Toronto, 30 iulie 2011. Surse alternative: Dan Fornade, „Românii din America: 500 de personalităţi din SUA şi Canada”, Danway Publications, Montreal, 2000, p.60. Calendarul Solia, 1992, The Romanian Orthodox Episcopate, Grass Lake, Michigan, p.308; Pe drumul credinţei, HDM Press, 1995.

tête-à-tête, NIG și Dorin Croitor

Posted by Nuta Istrate Gangan On April - 23 - 2015

1075587_566165880088874_259602254_o

 

 

NIG – Dorin, spune-mi, te rog, câteva cuvinte despre tine.

DC – Născut în 1963 în Suceava –bucovinean 100%. Am absolvit Facultatea de Construcții Hidrotehnice.

Practic meseria de inginer în această branşă cu o seriozitate de care nu au dat dovadă câțiva absolvenți “înaintemergatori” politic.
Am debutat în “OPINIA STUDENȚEASCĂ” a anilor 83 într-un număr de sărbători când se mai permiteau exchibiții poetice, ca jurnalist eram prea “sincer” iar colac peste pupăză securistul revistei mă vâna pentru că am avut curajul să o controlez, de serviciU fiind la cantină, pe doamna Rector venită în control, scoțându-i din sacoşă o generoasă  pungă de ficăței. În declarația ulterioară am scris că nu o cunoşteam şi că nu era îmbrăcată diferit de bucătăresele angajate.

NIG – Câteva cuvinte despre poezia ta?
DC – Despre poezia mea nu pot vorbi, despre poezie în general da.
Nu ştiu dacă lumea are neapărat nevoie de ea dar în mod cert şi curativ are nevoie să i se vorbească prin ea despre orice, asta o face, pe ea Lumea, dacă nu mai sensibilă măcar mai puțin aspră, dacă nu mai înțeleaptă măcar mai frumoasă.
“Întâmplari din mahalaua cuvintelor”-poeme urbane este o invitație la un “strabism metaforic” vizând cele două mahalale la fel de autentice, la fel de pline de patimă, cea a copilăriei,a cărei inocența mahalaua o mângâie cu o palmă şi o plesnește cu cealaltă, şi cea a cuvintelor în care duşmanul acestei inocențe, timpul, e doar telecomanda unui gramofon mecanic, adică mai mult decât o inutilitate.
De doi ani încerc să leg, şi cred că voi reuși vara aceasta,volumul “Cină ratată cu îngerul Aznavour” cu precizarea că Aznavour e îngerul meu păzitor (o puşlama cerească rareori) şi nu inegalabilul cântăreț.
Poemele vor controla şi aici două planuri aparent distincte dar iremediabil congruente, două lumi în care ne îndrumă când îngerii când poezia.
O precizare, nu am dat niciodata titlul poemelor mele, asta o justific încă din debutul volumului amintit, chiar nu pot si mă tem că o consider o inutilitate artistică.
***

 

Oraşul meu de dincolo de mască,
o imensă flaşnetă vie ,
îi dăruiesc paşi obosiți,
îmi dăruieşte o şaormă de sentimente amestecate,
ziduri ce ar putea prăbuşi veacuri încă nemărturisite
duhnind a lupanar nefiscalizat,
statui mai vii decât anotimpurile rămase împăiate
în îmbrațisarea furnicarului de fulare ce plimbă capuri
precum lesele pedigree-uri vinovate.
Şi totuşi ador să trăiesc în mahalaua asta “all inclusive”
în care viața e o ceartă în sine,
iubesc parfumul ei de amantă condamnată neuitării,
de cais înflorit lângă crematoriu,
pentru că e mai curat decât multe dintre cadavrele ce zac in mine…
***

 

Eram tânăr!
îmi măsuram dragostea cu seismograful
nu cu stetoscopul răbdării,
cuvintele erau mai simple ca albul hârtiei
mă iubeau cele mlădii ,
cele fierbinți îmi urlau prin sânge,
iar eu valsam întinerind minuni.
Iubeam să nu adorm neiubit!
Eram tânăr!
diminețile le trezeam eu, sărutând cafeaua,
eram singurul zeu ce ura pijamalele ,
pe tine te ştiam mai bine decât acum când ne cunoaștem,
nici un vis nu era mai firav decât puterea-mi neîncercată,
nici o dezamăgire nu era mai puternică decât senina-mi nepăsare.
Eram tânăr!
aveam ochi de rechin incrucişați de răceala neîndestulării,
anii erau uşi, uşi de tavernă deschise doar spre afară,
uşi ce sprijineau cerul larg a plecare,
plecare ce astăzi e amintirea mea.
ERAM TÂNĂR…

 

***

 

În noaptea asta ai sa-ți culci doar perna,
vreau să înham doi pagi la Carul Mare
să scoatem plictiseala la plimbare
de la Cassiopeia la Carena.
Dar drumu-i beat, picioare n-am de schimb,
la tine-n prag odihna tace trepte,
atunci mă rog de lună să accepte
în teatrul ei de umbre să te plimb…

 

***

 

E umilitor să te aperi de țara ta,
e înalțator să o aperi,
umiliții sunt eroi,
eroii sunt umiliți.
E dureros să te aperi de țara ta
ca de o nevastă cu simptome obsesiv convulsive
ce se crede amantă nimfomană,
aşa că hai cu țara la psihiatru
iar dacă cineva trebuie neapărat internat
în ospiciul exigent al conştiinței
acela e doar patriotismul nostru
obsedat de feng shui mioritic.
***

 

Despre culoare întreaba pictorul
dar nu înainte de a consulta un zugrav meseriaş,
despre suflet întreaba-ți duhovnicul
dar nu înainte de bea o seară cu filozoful cârciumii,
despre dragoste întreba poetul
dar nu înainte de a-ți cunoaşte fosta iubită…
***
-“A muri înseamna a fi mereu în niciunde,
a trăi e doar exercițiul unei întrebari cu acest răspuns !”,
Eşti nebun Aznavour ?cum să-ți dau la imprimat asta pe tricou
şi mai ales pe unul de culoarea guşterului,
mesajele de pe tricou trebuie să fie scurte şi clare,
gen “SUNT ATEU ! (Slavă Domnului!)”
sau ” SUNT 82% ALB SI 25 cm NEGRU ”
deci şi haioase, ori ce vrei tu să promovezi
ar înduioșa cel mult un profesor bețiv de filozofie
sau o prostituată care citeşte Cioran,
şi crede-mă sunt multe dar nu în cartierul nostru,
-Ce-ai spune de “Sunt un înger păzitor de poet ! “?
-Grozav de nefericit ! Asta chiar le întrece pe toate,
dacă poeții ar avea îngeri păzitori adevărați s-ar duce naibii literatura.
-Crezi că nu ați avut şi voi odată, cândva ?
dar i-ați convins că nu sunteți decât nişte vânzători ambulanți
ce plasați aromă de cafea tăifăsuită,
în trenul de navetă Rai-Iad,
aşa că vă lasă să circulați linistiți, între virtute şi păcat,
ca pe o utilitate autofinanțată .
-Bine! abia acum înțeleg de ce am aşa o pramatie de înger,
ca păzitor să-ți spună vecina de la 5,
pentru care blochezi mereu liftul.
Pune pe tine tricoul meu cu Metallica,
dar încearcă să-ți strecori aripile sub el,
mi-ai tăiat deja cinci la care chiar țineam…
***

 

Nu m-am simțit vinovat față de nici una din vârstele mele,
au fost ca niste grade militare pe timp de pace,
venite de la sine,
cu o stea de tinichea şi obligații în plus.
Aş spune că soldatul e un poet vindecat,
vindecat de luptă prin convertire
dar poezie e şi gândul său spre acasă
şi veghea lui instruită să nu urască,
precum luptă e şi încercarea poetului
de a convinge stelele că nu sunt doar astre…

 

***

Nuța Istrate Gangan – Curentul Internațional – USA

tête-à-tête, NIG cu Liliana Filișan

Posted by Nuta Istrate Gangan On April - 16 - 2015

10584065_555052181308222_8883536197001600673_n

 

 

NIG – Trei cuvinte despre tine :

LF – ,,Sunt o femeie la fel ca oricare altă femeie
dar nu pot să trăiesc într-o lume normală ca o femeie normală
sunt drogul ce nu mi l-am injectat însă memoria sângelui păstrează delirul
sunt o insulă virgină pe care nu am călcat dar tălpile mele îi ştiu sălbăticia
sunt o nevrotică refuzând internarea în ospiciul cenuşiu al uzanţelor,,
(“Anaïs”)

 

NIG – Trei cuvinte despre poezia ta:

LF “ea e o păgână Capelă Sixtină
pe care sunt pictați fără chipuri
toți bărbații pe care i-a iubit
………………………………………
ea e Femeia Sixtină
cu spaimă de rău și cu spaimă de bine
în egală măsură
iar ca leac împotriva sinuciderii
scrie niște versuri
care se fac pânze de tarantulă
numai bune de izbit 
morții nemorți peste gură”
(George Mihalcea , “Femeia sixtină”)

“Anatomie lirică a feminităţii trăite la o insuportabilă intensitate.”
(Christian Crăciun, despre volumul “ O sâmbătă care nu a existat”)

“Poezia Lilianei? Un albatros ce-şi naşte marea”
(Aurel Ganea)
NIG – Ce te inspiră?
LF – scriu pentru a nu lasa noaptea să mi se întindă sub pleoape
negrul îşi revendică dreptul de proprietate legitim asupra privirilor

scriu cu sufletul despuiat de ultimul veşmânt
fără să-mi pese că răman goală în piaţa publică
nuditatea e doar o monedă de schimb

scriu cu sufletul învineţit de durere de neputinţă
o biată narcomană inhalând fumul otrăvit din narghileaua spaimei
ţigara de foi în care răsuceam nu demult
un amestec halucinant de dragoste cu esenţe amare
a devenit un drog mult prea scump

scriu şi mă înalţ din mine însămi
mă înalţ tot mai sus
ca un zmeu de hârtie cu sfori legate de mâinile bărbatului
întors într-o copilărie furată

într-o zi mă voi prăbuşi în abisul propriilor mele cuvinte
şi moartea mă va privi cu chip de creaţie neterminată

(“Opera de trei parale”)

 

 

scrisoare către Nichita

 

nu ţi-am mai scris bătrâne
nu ţi-am mai scris din ziua când ţi-ai înfăşurat tălpile cu fâşii îmbibate de noapte
şi ai plecat împotrivindu-ţi zăpezile
aşa ca înţelegi spaima taie între vertebre cu precizia unui chirurg alcoolic
şi mâna ridicată a neascultare
şi cuvintele ca un Te Deum îngenuncheat apusului
şi inima alergând năucă între două trupuri fără să ştie unde se va adăposti de potopul tăcerilor

femeia ta bătrâne
femeia ta
„părul lung şi negru şi-l întindea
de la uşă spre pat să nu greşească bărbatul niciodată drumul predestinat”
femeia asta bătrâne
femeia asta
şi-a aşternut patul într-un trunchi tânăr de tei
nimeni să ştie
nimeni să vadă
că după fiecare ploaie adoarme ca un flamingo sfâşiat în dansul împerecherii

între crengile înfrunzite de cer un ultim exercitiu de supravieţuire suportabilă

astăzi îţi scriu cu strigătul întors în mine despre dragoste
dar mâine îţi voi scrie cu sânge
despre femeia îmbrăcată în albastru de căpătat
legănându-şi nebunia sub podul îndepărtărilor
în palma ei stângă întinsă trecătorilor ca un stigmat al neîndurării
într-o intersecţie de destin
linia altei morţi previzibile

 
Anaïs (In memoriam Anaïs Nin)

 

”scriitorii fac dragoste cu orice vor
adevărul este că numai aşa pot trăi în două direcţii diferite
am nevoie de două vieţi am două fiinţe
totul în afară de fericire e nevroză
nu cred decât în foc
viaţă
foc
niciodată moarte
foc şi viaţă
căldura zilei e ca o mână de bărbat pe un sân“

sunt Anaïs curtezana preferată a regilor Parnasului
adorm întotdeauna la ora când copitele zorilor izbesc pragurile nopţilor de desfrâu
ghemuit lângă mine sforăie visul în care am fost odată fecioară
iubitul meu Henry îmi aşează o mână sub cap şi cealaltă între coapse
nici în somn nu mai poate îndura îndepărtarea
îmi aminteşte ce scria nu demult şi zâmbeşte
“în singurătate şi în prietenia cu vinurile găsesc într-adevăr
mai multă voluptate decât în braţele albe şi dezgolite ale unei femei”
în prietenia cu nopţile mele viaţa este un prelung ţipăt de extaz pe buzele morţii

mintea este cheia de boltă a templului femeii
ea deschide larg uşile spre altarul orgasmului interior
lăsând lanţurile tuturor prejudecăţilor să cadă
sunt o femeie la fel ca oricare altă femeie
dar nu pot să trăiesc într-o lume normală ca o femeie normală
sunt drogul ce nu mi l-am injectat însă memoria sângelui păstrează delirul
sunt o insulă virgină pe care nu am călcat dar tălpile mele îi ştiu sălbăticia
sunt o nevrotică refuzând internarea în ospiciul cenuşiu al uzanţelor

teama de blestemul pământului nu m-a ţinut legată de coasta bărbaţilor
nici veşnicia nu mă va ţine captivă între zidurile de smoală încinsă
pe care vor apărea secvenţe din viitoarele mele vieţi placentare
voi continua să trăiesc în cotlonul cel mai întunecat din minţile lor
mă vor striga instinctual în fiecare femeie chiar dacă nu m-au avut niciodată
dar în locul meu ecoul propriului strigăt le va răspunde
” bărbaţilor eliberaţi femeia şi ea vi se va dărui întru totul“

 
o noapte cu tine şi Toulouse-Lautrec

 

îmi arcuiesc privirea spre ultimul dezastru
în curcubeu de sare deasupra zilei când
rupt din înalt cu teamă în gene tremurând
se agăţa acelaşi vituperat albastru

în cerul dintre tâmple nesomn îmi e şi larmă
şi gândul meu te strânge în chingi de diamant
să mai rămâi o vreme contemplativ amant
nevroticei dorinţe de-a fi mai sus de karmă

când între alb şi negru tăceri se desfăşoară
mi se prostituează culorile şi trec
Rue des Moulins în grabă secunde se petrec
în noaptea-ntinsă leneş pe şevalet de ceară

ca un tablou excentric semnat Toulouse-Lautrec

La Goulue (încă o noapte ratată)

nu pot să mai tac trebuie să vă mărturisesc sunt o curvă
nu-mi refuz niciodată extazul de teamă că mi s-ar striga curvo
nu de puţine ori limbile despicate ale bărbaţilor mi-au şuierat cuvântul ăsta la ureche
asta şi sunt o curvă şi ce-i cu asta
sunt o femeie ca milioane de alte femei priviţi-ne şi veţi vedea
cu ce ne deosebim eu şi bătrâna florăreasă
stăm la acelasi colţ de stradă să facem bani
ea pentru pâine eu pentru a nu fi întreţinută
ea vinde bărbaţilor flori eu le vând iluzii

în seara asta m-am oprit pe Rue de Moulin
sunt La Goulue şi beau absint cu Toulouse-Lautrec
el mă priveste şi îmi spune că îi place noaptea dintre coapsele mele
noaptea aceea pe care a vrut s-o aşeze pe şevalet cu susul în jos
dar nu a reuşit niciodată să-i pătrundă esenţa
eşti beat îi spun râzând el tace şi mă priveste îndelung
vede că pe chipul meu a început să se topească ceara
pleacă îmi strigă nu eşti decât o altă proastă spoită
îmi ridic blana argintie din banii făcuţi noaptea prin hoteluri ieftine şi ies
cine dracu m-a pus artiştii văd întotdeauna imperfecţiunile
încă o noapte ratată îmi spun n-am avut noroc

nu mi-a plăcut prea tare să îmi desfac picioarele
dar toţi bărbaţii au vrut să intre mă rog după un timp a început să-mi placă
asta sunt o târfă
“obiect pentru o noapte şi dacă a fost frumos şi pentru următoarea”
dar să ştiţi viaţa asta e cea mai mare curvă
zadarnic mi-am deschis sufletul nimeni n-a vrut să intre acolo

COMUNICAT DE PRESĂ

Posted by Gabriela Petcu On April - 14 - 2015

Poster Beach Race XCO 14 04 2015PLUS COMMUNICATION 

www.pluscommunication.eu

 

Litoralul românesc, din nou capitala europeană a sportului

Încă 10 zile până la Beach Race XCO

 

După ce luna trecută stațiunea Mamaia a fost, pentru o zi, capitala europeană a sportului, găzduind Maratonul Nisipului, în luna aprilie o altă stațiune de pe litoralul românesc continuă tradiția evenimentelor sportive internaționale la Malul Mării Negre.

Pe plaja sălbatică din comuna Corbu (județul Constanța), va avea loc, peste 10 zile (duminică, 25 aprilie 2015), Beach Race XCO – singurul concurs de ciclism MTB din Europa care se desfășoară pe nisip. Până la ora actuală, peste 200 de iubitori ai sportului cu pedale s-au înscris la inedita cursă de la Malul Mării, acreditată de Uniunea Ciclista Internaționala, ce vor să acumuleze puncte pentru a ajunge la Olimpiada de la Rio de Janeiro, de anul viitor.

Una dintre cele mai populare si valoroase echipe de ciclism din Romania, BikeXpert Racing Team, și-a anunțat prezența la această competiție, atât cu vârfurile de lance Alexandru Stancu (Campion Național la Tineret în anul 2014), Marius Petrache, Dani Crista și una dintre cele mai bune cicliste autohtone, Irina Dumitru, dar și cu numeroasa echipă de amatori, printre care și veteranul Andy Brunner, aflat în drumul de a câștiga titlul de Campion Mondial la categoria Master XCO. Competiția Beach Race XCO face parte din calendarul BikeXpert Racing Team, în vederea calificării României la Jocurile Olimpice 2016 din Rio de Janeiro, Brazilia.

5În afară de campionii naționali autohtoni, s-au mai înscris și echipe internaționale, precum echipa națională  a Nigeriei și a Republicii Moldova.

 

Echipa națională a Nigeriei este compusă din: Ajayi Akinbanjo Israel, Odufuwa Saheed Olalekan, Adelakun Idris Adeoye, Uwaoma Chidiebere Favour, Akinbiyi Emmanuel Oye, Erinmwionghae Elvis Mike, Yekini Innocent John, Taiwo Tope Matthew. Nigerienii au decis să își înceapă drumul către Olimpiadă cu Beach Race XCO, restul punctelor olimpice urmând a fi câștigate de la alte competiții europene importante.

Competiția conține cursa Standard (20 km) și cursa Epic (40 km). Traseul pe care îl vor parcurge cicliștii profesioniști și amatori are o diferență de nivel de 50 de metri, jumătate fiind pe plajă și jumatate pe coasta de acces pe faleză. Competiția sportivă se adresează atât cicliștilor profesioniști, cât și celor amatori, iar premii vor fi acordate pentru ambele categorii.

“Evenimentul internațional Beach Race XCO și Maratonul Nisipului sunt singurele competiții de acest gen din Europa care se desfășoară pe nisip. Datorită unicității lor, cele două evenimente de la Malul Mării, reușesc să mobilizeze comunitățile sportivilor internaționali și reprezintă, fără doar și poate, mijloace inedite de promovare a 7litoralului românesc la nivel internațional. Suntem bucuroși că în acest an s-au înscris foarte mulți concurenți și ne dorim să aducem anual pe litoralul românesc din ce în ce mai mulți pasionați ai sportului: fie pentru ciclism, alegare sau alte sporturi. Este foarte important că am câștigat respectul comunității sportivilor internaționali, drept dovadă, la eveniment va participa însuși Comisarul Internațional al Uniunii Cicliste Internaționale, domnul Birkeland Bjorn”, declară Sabin Ioan Andoniu, organizatorul Beach Race XCO.

Concursul este organizat de AndoVelo și Asociația Sportivă SanaSport, în parteneriat cu Direcția Județeană de Sport și Tineret Constanța.

Printre cei mai importanti parteneri care au facut posibilă organizarea acestei competiții internaționale sunt: Bellotto SportWare, Heineken România (Ciuc Natur Radler), Isostar Sport Nutrition, Dorna, Biciclop, Perfect Bike, AutoKarma Constanța.

Înscrierile online se pot face pe website-ul oficial http://www.mtbpeplaja.ro si pe ridersclub.ro.

 

 

 

Persoană de contact

Sabin Ioan Andoniu

Organizator eveniment

0737364388

beach.race.xco@gmail.com

 

 

Transmite,

Dr. Tănase Tasențe

Director General

Plus Communication

 

 

 

 

 

HAIKU PRINTRE PETALE

Posted by Gabriela Petcu On April - 13 - 2015

DSC02600Gabriela Gențiana  Groza

 

Compuse în mediul naturii generoase din România, așa cum e acum , primăvara la noi.

 

*Atingere-n taină

de roua Învierii-

lumină Sfântă

 

*Livada cu meri-

aripi de bondari sclipind

printre petale

 

*Primul Mărțișor-

în liniștea casei

gângurit de prunc

 

*După furtună-

printre crinii în floare

singur motanul

 

*S-au dus Babele-

miros de pământ reavăn

sfințește livada

 

*Picuri de ploaie-

pisica vecinului

stând sub o scară

 

*La geamul casei-

florile magnoliei

în zori de Prier

 

*Surâsul de prunc-

aripi de barză

fâlfâind peste casă

 

*Printre narcise-

Doar un gândăcel grăbit

Căutând locul

 

*Cais înflorit-

dulceața nectarului

plutind în aer

 

*Liniștea nopții-

razele lunii printre

merii în floare

 

 

 

 

Metoda pătrățelelor – Gabriela Căluțiu Sonnenberg

Posted by Gabriela Petcu On April - 10 - 2015

Gabriela Sonnenberg Coperta bCUVÂNT ÎNAINTE

 
Manuscrisul „Pătrățelelor” va împlini cinci ani. A crescut mare ca un copil de vârstă preșcolară, atingând momentul lansării în larg. Poate că e timpul să scape de diminutivul din titlu, devenind ceva mai serios. Se va ridica oare mai sus, cumva la… pătrat?

 

Fraged, abia copt, vlăstarul trezește sentimente amestecate nu doar în sufletul autoarei ci și în cel al unora care au apucat să-l citească nepublicat. Căci, la fel ca și eroina sa neobișnuită, manuscrisul n-a fost ignorabil încă de la bun început, cum bine remarca și domnul Corneliu Leu după prima citire: „v-am parcurs cu interes toată cartea pe care, intrigat (este un merit, o carte trebuie să-ți trezească un sentiment, indiferent care, numai să nu te lase placid) am constatat că nu știți pentru ce ați scris-o.” Sau cum spunea o altă distinsă doamnă a Literelor, insistând însă să nu i se pomenească numele „Are prospețime și câștigă atenția cititorului. Cu o bună redactare poate ieși o carte chiar bună.”

 

Au trecut anii. Din teama de a nu comite un sacrilegiu trăgând foloase de pe urma destinului dramatic al eroinei nu m-am grăbit cu publicarea. Cu timpul, însă, personajul principal s-a transformat în cu totul alt om, nemaiavând multe în comun cu corespondentul lui din viața reală, așa cum nici personajul povestitor nu mai are legătură cu mine, autoarea.

 

Trecând peste vanități și orgolii personale, judecând la rece ecourile primite până acum, mai toate părerile converg într-o direcție: se pare că e o carte demnă de luat în seamă. Meritul meu se limitează la faptul de a o fi pus pe hârtie, dar e și asta ceva. Mă consider un fel de executant-scrib; am avut într-adevăr impresia, în timp ce scriam, că-mi dicta cineva textul din „off”, ca un sufleur de la teatru.

 

Și iată că deja am pomenit un termen din lumea actorilor, când de fapt cu totul altceva doream să spun până a ajunge la acest punct. Păstrez ideea cu punerea în scenă și revin scurt la manuscris, ca să înțelegeți despre ce e vorba.

 

Totul a început așadar cu povestea vieții lui Eli, care are aspect preponderent biografic, pentru că realmente trebuia să umple golul pe care ea l-a lăsat. Pe măsură ce avansam în așternerea amintirilor, personajul și acțiunea se descătușau parcă, devenind din ce în ce mai complexe. Firesc, veți spune, căci nu poți vorbi despre un om fără să-l încadrezi în spațiul și în timpul în care a trăit!

 

Personajele secundare au dat năvală peste firul epic, pe care inițial mi-l doream cât mai neutru și imparțial, revendicând dreptul la replică. Așa se face că „Aproape tot ce știu despre Eli” s-a transformat într-o adevărată frescă a anilor nouăzeci, o fotografie crudă și încărcată de suspans și emoții, care redă palpitant perioada pre – și post-decembristă a României.

 

M-am bucurat când i-am pus punctul, conchizând Gata, eu atâta am avut de spus!, dar era prea târziu pentru a îngropa povestea pe fundul unui sertar. Apucasem să o trimit spre simplă luare la cunoștință câtorva dintre cei menționați în ea. Sincer, nu mă așteptam să reziste mulți cu cititul până la capăt. Cu atât mai mare mi-a fost mirarea când mi-au venit răspunsuri și încurajări, unele sunând aproape ca un ordin, care mă soma să continui. Dar cum – mă întrebam – din moment ce eu scrisesem deja totul? Cel puțin asta credeam.

 

Atunci s-a născut personajul Mia, cea care privea totul relaxat, de la distanță sigură, de la New York; iar realitatea s-a transformat în ficțiune sută la sută. Rezultatul nu mai e deloc conform adevărului, fantezia primează, personajele nu au corespondent real; ele sunt mai degrabă un cumul de sentimente și aventuri, pe care poate unii și alții le-au avut, dar în mod cert nu în constelațiile în care le-am asamblat eu. Da, romanul acesta nu e o confidență, e un exercițiu de imaginație. Rămâne o oglindă, dar nu a realității noastre, ci a uneia dintr-un vis, pe care constat bucuroasă că nu sunt singura care l-a visat. Ce bucurie mai mare să-ți dorești, ca scriitor, decât să afli de la mulți că nu ești singurul care simte așa? Redau doar câteva mostre de feedback:

„Am început să răsfoiesc dimineaţa cartea ta, completările şi pe alocuri chiar şi capitolele, şi m-am trezit că se face ora opt seara şi nu mă mai lăsam de ea… Concluzia, o tragi singură.” (G. R., poetă și publicistă)

“De pe vremea adolescenței nu am mai stat nemiș- cat circa 3 ore, cuprins de lectură. Nu este numai o frescă a societății românești din preajma evenimentelor din decembrie 1989, ci și a evenimentelor de după. Cele de dinainte se derulează într-o lentoare bună, încărcată de trăiri pline de valoare, deși într-o epocă fără valoare; cele de după sunt invers, precipitate dar lipsite de sens, pline cu date, fapte fade, cronologie, mereu în așteptarea a ceva ce va urma. Chiar și pentru adepții cifrelor (ingineri și politehniști ca mine, sau pragmatici) este o provocare în a transcrie o concluzie. Ea poate fi chiar și o simplă înjurătură din convingere peste împărtășania de departe. N-ar trebuie oare „altceva”?” (I., inginer)
“Foarte frumos: alert, caractere puternice, portrete pregnante, frază bine articulată.” (G. P., matematician și scriitor)
„Am condus tot drumul cu o singură mână, cealaltă o foloseam să-mi păstrez semn la pagina rămasă și să închid repede lampa la pornirea de pe loc. S-a întâmplat să mă claxoneze la schimbarea în verde a semnaforului, după ce realizau că nu mă mișcam, dar ce contează, habar n-aveau că eram în altă lume. Cartea m-a răscolit într-un fel pe care acum nu pot să îl descriu, sau, mai degrabă, încă nu am curajul să îl recunosc. Eu aș merge mai departe și aș vedea un scenariu de film, sunt destui regizori fascinați de perioada anilor 90; la tine e ca o ramă de tablou, iar personajele au povestea lor, care se poate proiecta și în alt cadru.” (C., manager din domeniul finanțelor)

 
Și iarăși obsesia aceasta a vieții proiectate pe un ecran! În carte se rezolvă surprinzător de simplu prin filmul care încununează acțiunea la final. În realitate se întâmplă ceva asemănător, simetric: cartea bazată pe viață tinde să intervină în viața care i-a dat naștere. Inițiativa unui grup restrâns de tineri cineaști ar putea conduce la ecranizare, exact ca-n carte… și ca-n filmul din carte. După ezitările de a o publica, iată că imboldul decisiv pentru tipărirea acestui volum vine tocmai din dorința de a participa cu ea la festivalul ecranizărilor, propunând-o dezbaterii publice în acest scop. Roata se-ntoarce în mod cu totul surprinzător: realitatea care a modelat romanul devine ea însăși subiectul modelării. Ar fi un cerc perfect dacă s-ar închide cu ultima verigă: transformarea romanului în realitate palpabilă, vizionabilă. Dar acesta e punctul la care las volanul din mână și vi-l încredințez dumneavoastră, cititorilor mei. Și iarăși am impresia că atât am avut de spus, dar ce greu îmi vine să pun punct!

 
Gabriela CĂLUŢIU SONNENBERGGabriela Căluțiu Sonnenberg Spania, 2015

 

 

Ferestre colorate – Rodica Elena Lupu

Posted by Gabriela Petcu On April - 10 - 2015

Ferestre colorate c1 jpgO invitaţie la lectură

 

După volumele sale de versuri anterioare (Voi trăi… Clipa, Autoportret, Cu în-ce-ti-ni-to-rul, Haos, Cât mai e vreme, Între anotimpuri şi altele) apreciate de regretatul poet şi eseist Octavian Paler, ca şi de maestrul Radu Cârneci, era vremea ca doamna Rodica Elena Lupu să le reunească atent, să aleagă lamura lor, să adauge o bogată recoltă recentă şi să dea la lumină, astfel, apărând această admirabilă antologie, frumos şi potrivit intitulată „Ferestre colorate”.

Titlul ne indică atât varietatea lor, cât şi luminile proiectate de poetă asupra lumii interioare, cât şi a realităţilor din jurul ei.

Din interior, nimic nu lipseşte. Tot ce e omenesc ne răsare în faţă. De la naştere până la moarte, trecând prin toate experienţele vieţii, legate între ele prin sentimentul dominant al iubirii. O căutare perpetuă, întâlnim şi despărţiri, fericirea şi nefericirea, care sparg monotonia vârstelor şi anotimpurilor. O metaforă a fenomenului o găsim în această Scară cu flori:

 

Urcăm cu inima uşoară

Cu-n trup care-a crescut treptat

Purtând în spate trista scară

A tot ce-a fost şi am uitat.

 

 

Ne avântăm pe calea înaltă

Purtând doar clorofila-n gând

Şi-apoi cu floarea laolaltă

Ne pomenim visând, cântând.

Iar când se-aprind din noapte zorii

Şi nu mai ştim ciopli lumina,

Alunecăm pe scara florii

Luând în braţe rădăcina.

 

Şi tot aşa, dintr-un poem mai amplu Amintiri, aceste strofe revelatoare:

Am luptat pentru amintiri,

Le-am împletit în ghirlande

În ele sengeamănă

căldura unui dulce glas,

culoarea unei blânde seri,

o caldă mângâiere

sau rana unei despărţiri.

 

Nu mai suntem decât aşteptare

Ca să treacă timpul

înşirăm gânduri,.

Dorul e focul ce arde speranţele

dorinţele, durerile…

Cenuşa ce rămâne…

 

Doar prin amintiri, zice poeta, prin ele pot crede:

Că iubirea-i anotimpul

de veghe al destinului.

 

Frumoasă şi această întrebare De ce?

 

Iubire, tu

De ce eşti nemiloasă?

De ce mă-ntorci

la primii tăi fiori?

Şi mă priveşti

           şi mă măsori

ca o fereastră nouă de la casă…

Iubire, tu…

Pedeapsă luminoasă…

Tot de lumea aceasta interioară, ca la alţi poeţi ardeleni, ne întâlnim cu Casa părintească, Nu am utat, Bunicul şi bunica şi duioşia din Iubită mamă:

Nu te-am uitat, nu te-oi uita,

Prin vis te chem, iubită mamă,

Să te întorci în viaţa mea,

Căci fără tine-mi este teamă.

 

E-atâta răutate-n lume,

Nu ştiu pământul cum ne ţine,

De-aceea eu te rog anume

De sus să te-ngrijeşti de mine.

 

Rodica Elena Lupu si Ion BradMulte, foarte multe alte versuri ar putea fi citate ca să ne convingem că poeta se mişcă atât de firesc în acest univers interior, cu toate tainele şi frumuseţile lui. Şi numai un poet adevărat le poate scoate la suprafaţă fără a le bagateliza.

O altă mare parte din această antologie este reprezentată de lumea dinafară, de istorie şi peisaj, până la elementele mărunte ale cosmosului, cum ar fi simplul contact cu Iarba:

Ascultaţi iarba cum cântă
Înnăuntru, în afară.
Cel care de ea se-ncântă
Niciodată n-o să moară
.

 

Ce să mai zicem despre acest Peisaj real şi simbolic?!

Tufişuri verzui…

Umbrele negre-ale stâncilor

cad pe pământ…

Câmpuri cu mirişti rostogolite

Reflexe de apă…

 

Munţii se-nvăluie-n aburi

de-argint strecurat.

Nori nemişcaţi – blocuri metalice –

apasă pe visuri…

Sus, foarte sus,

pe stânca cea mai înaltă

stă atârnat un copac…

Figură de visător…

La picioare, supărat, un torent…

Se-aude plânsetul muntelui…

 

Şi eu, rătăcind printre toate…

 

Numai un poet şi pictor modern poate contura un asemenea tablou! Altele asemănătoare sunt intitulate: Pescăruşii, Toamna, Anotimpul ploilor, Înspre asfinţit, Seara, Ploaia, O nouă zi etc.

Din când în când, realitatea înconjurătoare e mutată în vis:

Nici un nor împins de vântul dinspre apus

Nu întuneca cerul palid.

Casa se înălţa neatinsă

Ca şi când aş fi părăsit-o în ajun,

Numai grădina urmase legea junglei.

 

Trandafirii se întovărăşiseră

Cu o grămadă de bălării fără nume,

Plante sărmane, vitregite,

Care se agăţau de rădăcinile lor

De parcă şi-ar fi dat seama de umila lor obârşie.

 

Tot aşa, asistăm uneori la viziuni caudate ca această Toamnă a tuturor animalelor:

Se pare că oamenii s-au scuturat,

Că oraşul e plin de schelete de cretă,

Că întreg peisajul s-a înfăşurat

Într-un aer subţire cu sticlă de eprubetă.

 

Se spune că timpul se stinge încet,

Pe cer astronauţi deşurubează stele

Şi că totul doarme perfect,

N-au dat de viaţă pe niciuna din ele.

 

   Ba mai mult, se pare că şi animalele mor

   Lăsând locul liber insectelor viitoare

Ce se vor mulţumi cu un cer incolor

În care nicio pasăre n-o să mai zboare.

 

Alte asemenea viziuni le vedem în Rezervaţie:

Cu braţele ridicate

în semn de victorie,

Un om

pe marginea prăpastiei râzând.

E nebun! E nebun!

ţipă vulturii negri (…)

 

Sau în Drum închis:

Să vorbim despre altceva,

Despre copaci sau statui,

Despre ceva ce nu se mişcă

Şi nu poate vorbi.

 

Să facem aluzie doar la realitate

Ca nu cumva realitatea

Să se supere pe noi.(…)

 

Şi tot aşa, Cu în-ce-ti-ni-to-rul, Pe gazon, Lanţul slăbiciunilor legii, cu trimiteri polemice actuale:

Cei care conduc o ţară

nu respectă Legea.

Cei care fac Legea,

nu respectă Legea.

Cei care păzesc respectarea legii

nu respectă Legea.(…)

 

Nu este cazul să poposesc mai îndelung  în acest univers real sau închipuit, normal sau straniu, ce naşte Trompete şi păpădii, fiindcă:

 

Toate acestea au ceva

din umanismul subţire

şi întârziat al tinerilor gânditori

din acest început de veac.

Deşi mulţi vor spune că,
desigur,
asemeni lui El Greco
sufăr de astigmatism ideatic,
tot ce se poate,
dar Zgârîie Norii,
turnul Eiffel,
rachetele,
păpădiile…?

 

Închei aici această simplă invitaţie la lectura noilor Ferestre colorate ale acestei poete plină de har, ajunsă, evident, la maturitate deplină, stăpână pe toate mişcările care dau originalitate universului său, cu muzcalităţi interioare, ori revărsate generos, ca să ne cucerească şi să ne încânte.

 

Ion Brad,

27 Ianuarie 2015

 

tête-à-tête, astăzi, NIG și Adrian Păpăruz

Posted by Nuta Istrate Gangan On April - 9 - 2015

599532_10200584001536839_1897642280_n

 

 

NIGAdrian, spune-mi trei cuvinte despre tine.
AP – Hmm… greu! Uneori mă văd ca un labirint în alt labirint.Când descopăr ieşirea din labirintul exterior, constat că nu pot ieşi din cel interior…şi invers!

NIG – Trei cuvinte despre poezia ta?

AP – Visare, dorinţă, nebunie…
NIG – Adrian, ne cunoaștem de multă vreme. Nu de puține ori poezia ta mi-a dat motiv de contemplare, meditație, analiză. Probabil sunt unul dintre cei care a citit cam tot ce ai scris. Ce te inspiră, my friend?

AP – Nu ştiu de ce scriu, poate fiindcă aşa ştiu eu să trimit în afară ce vine dinlăuntru.Nu pot să respir prea mult fără poezie, e tubul meu de oxigen.
Poezia m-a descoperit e mine, nu eu pe ea, cândva, prin gimnaziu. Mă îndrăgostisem şi cuvintele inimii s-au aşezat singure pe hârtie. De atunci scriu întruna, motivaţia nu s-a schimbat.

 

 

pagini de jurnal (7)

 
te-am simţit mirosind a trădare
clocită
în mintea ta de o lună
chiar două
începuse să ploua
în sufragerie
mirosea tare
deşi channel stătea călare
pe tine la fel de posesiv

te-am simţit
şi lacrimile
te-am minţit
că sunt din tavanul
pe care încercam deunăzi să-l cârpesc
să nu mai picure peste Busuioc

am tăcut şi am înghiţit chiar şi o bucată de lavabilă
uscată până mi-a venit ideea să dorm pe balcon

măcar să fiu mai aproape de moarte
dacă peste noapte nu voi mai putea să mai plâng

 

 

volumul de poezii

 
cuvintele ţi se scurg
nemestecate
pe sâni
mai multe
mai fierbinţi
pe sub cămaşă
mai jos
tot mai jos
mâna îţi tremură
pagină
după pagină
nu te opreşti
respiri cuvinte
din ce în ce mai repede
sângerând

m-ai şi uitat pe celălalt scaun
fără să ştii că moartea m-a cerut
în căsătorie

cuvintele mele fac dragoste
numai cu tine

 
azi

 

ne plimbăm de inimă
aşa cum ieri
ne-am plimbat de picior
şotron
pe bulevardele pustii
înţepenite în aşteptare
aşa cum alaltăieri
ne-am plimbat de mână
prin două eternităţi paralele
azi ne ţinem de suflete
fără teama mâinelui inexistent
ne pictăm pe trotuar fericirile
cu cretă albastră
şi trăim

ce zici
într-o altă zi
vrei să ne plimbăm de sărut?

 

Mezzosoprana Andreea Ilie în premiera unui nou videoclip

Posted by Stefan Strajer On April - 7 - 2015

Mezzosoprana Andreea Ilie în premiera unui nou videoclip

Andreea Ilie cucerește prin talentul său inimile tuturor românilor de peste oceane. Mezzosoprana Andreea Ilie a lansat la Timişoara al doilea videoclip intitulat Wishing you were somehow here again, piesa fiind preluată din Fantoma de la opera scrisă de Andrew Lloyd Webber, interpretând rolul Christine Daae. Videoclipul a fost filmat la Palatul Baroc din Timişoara în regia lui Ionuţ Trandafir; rolul fantomei fiind interpretat de Adi Ene, un model deja cunoscut şi la Hollywood. Andreea Ilie este foarte apreciată şi pe podiumurile modei, ea fiind asigurată mereu de marii designeri în aparițiile ei pe scenă. Marea creatoare Aura Dumitru a creat special pentru Andreea un corset cu paiete şi Swarovski extrem de deosebit şi o fustă neagră amplă de mătase potrivită pentru conceptul videoclipului şi muzica cântată de ea. Ea o ajută mereu când vine vorba de ținute speciale! Este important să subliniem că ea a cântat şi alături de cunoscuta trupa Holograf, piesa Nu mai e timp, fiind un duet aplaudat la scenă deschisă. În aceste momente ea studiază cu o mezzosoprană consacrată, Lucia Papa, de fapt cea care a ajutat-o în carieră şi să ajungă unde este acum. În videoclip putem observa tot ce este Andreea, sensibilitate şi emoție.

(Material realizat de Maria Cantoreanu, Timişoara)

Curentul International îi urează mult succes Andreei Ilie!

Videoclip:

 

4

3

 

1

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors