Archive for the ‘Cultural’ Category

Dr. Ileana Marin

Dr. Ileana Marin

Ileana Marin (născută în 1969) este originară din Constanţa, România. Este absolventă a Universităţii din Bucureşti, Facultatea de Litere (licenţă, 1991; doctorat, 2000) şi a University of Washington din Seattle (doctorat în literatură comparată, 2011). Lucrează la Universitatea Ovidiu din Constanţa ca asistent universitar (1997-2003) şi conferenţiar (2003-2011), apoi ca profesoară de limba engleză la Seattle Pacific University (2014-2015) şi lector la University of Washington din Seattle (din 2012 până în prezent). Este bursieră Fulbright (2004). Din anul 2005 îşi continuă studiile în Statele Unite, iar în anul 2010 se stabileşte în oraşul Seattle, Washington.

Ileana Marin este specializată în literatură comparată, studii textuale, multiculturalism şi societăţi post-comuniste. Este autoare a cinci cărţi de literatură, artă şi estetică. Este co-fondatoare şi preşedintă a asociaţiei non-profit Societatea Culturală Americano-Română (American-Romanian Cultural Society/ARCS) (2013).

În prezent, Ileana Marin locuieşte şi lucrează ca lector la University of Washington în oraşul Seattle din statul Washington.

Am avut ocazia să o întâlnesc pe doamna Ileana Marin la 16 noiembrie 2018 la Ambasada României de la Washington, DC, în cadrul unei gale-simpozion pe probleme de politică, securitate, management și cultură, eveniment sponsorizat de organizaţia ALIANȚA (Alianța – Prietenii Alianței Româno-Americane). Cu acea ocazie, doamna Ileana Marin a avut amabilitatea să îmi acorde un scurt interviu.

1. Doamna doctor Ileana Marin, sunteţi specialistă în literatură comparată şi studii textuale la Universitatea Washington din Seattle. Ce loc ocupă limba română în acest context?

De când am început să predau la University of Washington, şi am început cu cursurile de literatură comparată, am integrat, am încercat să integrez în fiecare un text, o referinţă, un film, o referinţă către un artist român pentru că, de fapt, cultura română a produs genii ca Brâncuşi, ca Tristan Tzara, ca Victor Brauner, ca Fundoianu, Cioran, Eliade, care trebuie cunoscuţi într-un context internaţional mult mai larg, cu atât mai mult cu cât există interesul în spaţiul academic american. Însă, să ai acces la aceste valoroase opere prin traducere, cum, de altfel, toţi aceşti autori se bucură de traduceri, chiar foarte bune, este diferit de accesul nemediat la textul original. Dorinţa mea e să pot furniza un acces, chiar şi uşor limitat, la textul în limba română şi, mai ales, la limba română, în general.

2. Vă mulţumesc. În anul 2012 aţi iniţiat fundarea studiilor româneşti la universitate. De asemenea, vă număraţi printre iniţiatorii organizaţiei non-profit American-Romanian Cultural Society (ARCS). Ce programe aţi desfăşurat în trecut şi ce agendă de programe aveţi pe viitor? Pe scurt.

Da, în 2012 am organizat un eveniment pentru a strânge fonduri în scopul deschiderii acestui, de fapt, cont, e un cont sub University of Washington, care se cheamă Romanian Studies Fund, în care oamenii, fie din comunitatea românească, fie americani care sunt îndrăgostiţi de Europa de Est şi chiar de România, pot contribui prin a dona fonduri direct către universitatea din Seattle. Cu acest fond anul acesta subvenţionăm cursul de „One Hundred Years of Cultural Transformations: Romanian Literature, Art and Film” la University of Washington. Fără acest fond acest curs nu va fi avut loc. Deja avem doisprezece studenţi înscrişi, mai e loc până la cei douăzeci şi cinci câţi i-am preconizat. Ori astfel, vocea culturală românească se va auzi şi în spaţiul academic de la University of Washington, care, trebuie spus, e una din universităţile americane proeminente, locul 13 în SUA.

3. Foarte frumos. O ultimă întrebare. Care sunt, în opinia dumneavoastră, pe scurt, cele mai bune practici în predarea limbii române în şcoli?

Depinde de audienţa şi de spaţiul cultural în care se află şcoala. Experienţa noastră, a Otiliei Baraboi şi a mea ca instructori de limbi străine în alte spaţii culturale, este că fiecare spaţiu cultural are un orizont de aşteptare care trebuie împlinit, atât prin metodă, cât şi prin conţinutul textelor, modalităţilor în care se predă. De aceea, noi suntem extrem de atente la reacţiile elevilor noştri, studenţilor noştri şi încercăm să creăm o metodă comprehensivă, aşa cum am spus şi astăzi în prezentarea mea, metoda integrativă în care, aţi văzut, gramatica nu are loc. Gramatica se predă interactiv, se predă prin proiecte, se predă prin activităţi, nu prin drill-uri plictisitoare sau prin exerciţii de memorare. Atâta timp cât limba nu se predă pintr-un context viu, o punere în context, limba nu poate fi învăţată într-un mod alert de către studenţi sau elevi.

4. Vă mulțumesc mult pentru acest interviu.

Cu plăcere.

 

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în INTELLECTUAL CONSERVATIVE şi MEDIUM.

 

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

 

*****

 

 

Dr. Otilia Baraboi

Dr. Otilia Baraboi

Otilia Vieru Baraboi s-a născut în anul 1976 în oraşul Iaşi, România. Este absolventă a universităţilor din Iaşi, România (Facultatea de Litere, licenţă, 2000), Geneva, Elveţia (Facultatea de Litere, masterat, 2004) şi University of Washington din Seattle (masterat, 2003; doctorat, 2010).

Otilia Baraboi este specializată în literatura franceză din România, ideologie lingvistică, bilingualism şi studii ale diasporei. Este co-fondatoare şi directoare executivă a asociaţiei non-profit Societatea Culturală Americano-Română (American-Romanian Cultural Society/ARCS) (2013).

În prezent, Otilia Baraboi locuieşte şi lucrează ca lector asociat la University of Washington în oraşul Seattle din statul Washington.

Am întâlnit-o pe doamna Otilia Baraboi la 16 noiembrie 2018 la Ambasada României de la Washington, DC, în cadrul unei gale-simpozion pe probleme de politică, securitate, management și cultură, eveniment sponsorizat de organizaţia ALIANȚA (Alianța – Prietenii Alianței Româno-Americane). În cadrul evenimentului doamna Otilia Baraboi a avut amabilitatea să îmi acorde un scurt interviu.

1. Doamna doctor Otilia Baraboi, sunteţi preşedinta Asociaţiei Culturale Americano-Române (ARCS). Prezentaţi pe scurt pentru cititori cum a luat naştere această asociaţie şi ce obiective are.

Asociaţia noastră s-a înfiinţat în 2013 cu scopul de a promova cultura română, nu numai pentru comunitatea de români, ci şi pentru americanii care sunt interesaţi de România.

2. Cu ce provocări s-a confruntat şi se confruntă asociaţia în prezent şi cum încercaţi să le depăşiţi?

În primul rând, suntem o asociaţie bazată pe muncă voluntară. Este foarte greu să motivezi echipa să vină la evenimente, să fie prezentă la toate evenimentele noastre de-a lungul anului, pentru că avem evenimente în mai multe sectoare, facem evenimente în muzică, educaţie şi festivaluri de film, despre care aţi auzit probabil. În medie, avem nevoie de cel puţin douăzeci de voluntari. Şi aceşti oameni sunt ocupaţi, au familii, au profesiile lor. Este foarte greu să îi motivezi să vină în timpul liber să voluntarieze pentru ARCS. Dar cred că, pentru că misiunea noastră este coerenţa, este o misiune bine articulată şi rezonează în mod profund cu comunitatea de români şi de americani, de fapt, cred că acest lucru ne-a adus împreună şi ne va duce departe împreună şi în viitorii ani.

3. Ultima întrebare. Asociaţia a fost foarte activă în promovarea de filme româneşti în Statele Unite. Ce alte proiecte de viitor are asociaţia?

Asociaţia noastră îşi doreşte să adapteze programele educaţionale noilor tehnologii. Din acest motiv vom crea programe educaţionale care să integreze artele vizuale şi filmul, aşa cum a fost prima tabără de vară ARCS anul acesta la University of Washington, în colaborare cu Asociaţia Control N şi [având ca instructoare pe regizoarea] Iulia Rugină şi [actriţa] Ioana Flora. Ne dorim să creăm, la fel, o metodă de predare a limbii române pentru copiii de origine română, o metodă interactivă şi integrativă care să fie plasată pe proiecte, pe proiecte de film, pe proiecte audio pentru a crea o ancorare în interesele actuale ale generaţiei de români-americani.

4. Vă mulțumesc foarte mult.

Mulţumesc.

 

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în INTELLECTUAL CONSERVATIVE şi MEDIUM.

 

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

 

*****

 

 

Consulul onorific Iulian Calinov

Consulul onorific Iulian Calinov

Iulian Calinov s-a născut în anul 1967 la Bucureşti, România. Este absolvent al Universităţii Politehnica din Bucureşti, Facultatea de Inginerie Electrică (licenţă, 1992) şi al Academiei de Studii Economice din Bucureşti (masterat, 1997). Studiază la Loughborough University din Leicestershire, Marea Britanie (bursier, 1991-1992). Este asistent universitar la Universitatea Politehnica din Bucureşti şi, în paralel, lucrează ca inginer de sisteme software la diverse companii din România (1992-1998). Ulterior lucrează ca director de programe pentru compania Microsoft în Redmond, Washington (1998-2018) şi apoi ca director de programe tehnice pentru compania Facebook (din 2018 până în prezent).

Iulian Calinov îndeplineşte funcţia de preşedinte, apoi cea de secretar al Societăţii Româno-Americane din statul Washington (2010-2018). Ulterior lucrează pentru Fundaţia Alianţa ca director de programe şi membru în comitetul de conducere (din 2016 până în prezent). Domnul Calinov îndeplineşte şi funcţia de Consul Onorific al României în oraşul Seattle din statul Washingon (din 2016 până în prezent).

L-am întâlnit pe domnul Iulian Calinov la 16 noiembrie 2018 la Ambasada României de la Washington, DC, în cadrul unei gale-simpozion pe probleme de politică, securitate, management și cultură, eveniment sponsorizat de organizaţia ALIANȚA (Alianța – Prietenii Alianței Româno-Americane).

În cadrul evenimentului am avut un scurt interviu cu domnul consul onorific.

1. Stimate domnule Iulian Calinov, sunteţi consul onorific al României la Seattle, statul Washington. Ce atribuţii aveţi pe această linie privind comunitatea românască de pe coasta Pacificului?

Vă mulţumesc pentru posibilitatea de interviu. Oficial, practic, nu am… nu sunt angajat al statului român, toată activitatea mea este voluntară. Ideea noastră la Seattle este să urmăm modelul folosit de alte comunităţi etnice din Statele Unite, un model de succes dacă ne gândim, să spunem, la irlandezi, la italieni, să nu spunem şi alte naţii, dar au un succes extraordinar în promovarea propriei comunităţi, în a-şi face vocea auzită, atât în Statele Unite, cât şi în ţara de origine. Asta nu se face peste noapte pentru că, din păcate, există o istorie destul de dureroasă pentru unii. Şi ce încercăm noi să facem este să construim ideea asta pe termen lung, da, de a uni comunităţi împreună, atât în beneficiul comunităţii aici, cât şi în beneficiul României. Cam asta vrem noi să facem.

2. Mulţumesc mult. Sunteţi, de asemenea, şi secretar al Societăţii româno-americane din statul Washington. Ce realizări are societatea pe linia promovării culturii româneşti în Statele Unite?

Da, deci asociaţia ROAS [Romanian American Society/Societatea româno-americană], de care menţionaţi, s-a unit acum un an cu ARCS [American Romanian Cultural Society/Societatea culturală româno-americană] şi aţi văzut astăzi realizările ARCS. Da, programul de limba română pentru copii la liceu, avem patruzeci de copii care au limba română pe diploma oficială emisă de statul Washington. Asta cred că e o realizare cu care ne mândrim pentru că e o realizare cumva pe termen lung în scopul pe care l-am menţionat anterior. Iar acei copii, pentru tot restul vieţii lor, vor avea limba română şi se vor gândi la lucrul ăsta. Da, de asemenea, foarte important, [avem] cinci festivaluri consecutive, cinci ani la rând Festival de film românesc. Începem să extindem mult mai multe programe de limba română pentru copiii mai tineri, tabere româneşti. Astea sunt doar câteva, avem foarte multe, dar astea probabil sunt cele mai importante.

3. Vă mulţumesc mult. Ultima întrebare, care sunt, în opinia dumneavoastră, cele mai bune practici de voluntariat şi de construire a comunităţilor?

Cele mai bune practici sunt legate de motivarea comunităţii. Şi comunitatea se motivează, în principiu, foarte uşor dacă le dai [comunităţilor] această oportunitate. Şi, de multe ori, e legat, pur şi simplu, de recunoaştere. Da, deci în calitatea de consul onorific n-am ezitat niciodată să dau recomandări tinerilor care s-au implicat. Părinţii sunt foarte recunoscători pentru asta. Efectiv, [referitor la] activităţile pe care le facem cu limba română cu toată lumea [din comunitate], n-am primit niciun fel de critică la adresa acestor activităţi şi toată lumea este foarte pornită să voluntarieze. Deci, practic, vino în întâmpinarea comunităţii şi comunitatea îţi va răspunde foarte pe cuprins.

4. Vă mulțumesc mult, domnule consul.

Cu mare plăcere.

 

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în INTELLECTUAL CONSERVATIVE şi MEDIUM.

 

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

 

*****

 

 

Daniela Kammrath

Daniela Kammrath

Daniela Fugaru Kammrath (născută la 30 iunie 1967) este originară din Bucureşti, România. Este absolventă a Liceului „Ion Neculce” şi a Universităţii Politehnica din Bucureşti, Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii (1990). Lucrează ca inginer şi jurnalist la Radio România (1990-1994).  Este absolventă a unui curs BBC de jurnalism radio şi conduce activitatea Fundaţiei Shoah a lui Steven Spielberg în România, perioadă în care coordonează filmările unui documentar cu supravieţuitori ai Holocaustului din România (1998-1999).

Doamna Kammrath este membră fondatoare a Asociaţiei Internaţionale a Femeilor, filiala din România (1998-2000) şi co-fondatoare a unui site despre comunitatea femeilor senzaţionale, www.212.ro (2001). Este partener fondator şi director executiv al companiei MK Co., specializată în publicitate, marketing, concepte şi iniţiative digitale (1994-2015), apoi devine director executiv la Fundaţia Alianţa (2015-2018). Ulterior lucrează ca director de proiecte comunitare la această fundaţie (din 2018). În prezent locuieşte şi lucrează în Washington, DC.

Am avut ocazia să o întâlnesc pe doamna Daniela Kammrath la 16 noiembrie 2018 la Ambasada României de la Washington, DC, în cadrul unei gale-simpozion pe probleme de politică, securitate, management și cultură, eveniment sponsorizat de organizaţia ALIANȚA (Alianța – Prietenii Alianței Româno-Americane). Cu această ocazie, doamna Daniela Kammrath a avut amabilitatea să îmi acorde un scurt interviu.

1. Domnul Bill Avery este acum director executiv al organizaţiei ALIANŢA şi dumneavoastră sunteţi director de proiecte comunitare. Puteţi prezenta pe scurt organizaţia pentru cititorii revistei?

Suntem o organizaţie non-profit care activează pe teritoriul Statelor Unite şi care îşi doreşte să consolideze legăturile dintre America şi România, să promoveze România aici în toate modalităţile posibile – economic, cultural, social, business – şi suntem implicaţi în diverse proiecte şi organizăm în fiecare an această gală, prin care recunoaştem diverse persoane care au contribuit substanţial la acest parteneriat româno-american.

2. Vă mulţumesc. De când aţi devenit director de proiecte comunitare, ce proiecte a avut ALIANŢA până acum?

Acum consolidăm proiectele comunitare pe cultură, proiectele de limba română – de şcoli de limbă română – şi proiectele  de festivaluri de film. Am făcut o cercetare extinsă să vedem care sunt acestea pe teritoriul Statelor Unite. Sprijinim celelalte proiecte, noi susţinem că, având ca misiune să sprijinim proiectele care deja au transmis un prim acces pe informaţie, acces la comunitate, să creăm astfel de întâlniri în care oamenii se pot conecta şi se pot ajuta unii pe ceilalţi şi sprijinim proiectele pe care le au.

3. Ultima întrebare. Ce planuri de viitor aveţi?

În general, după ce se întâmplă aceste întâlniri şi gala, se întâlneşte întregul board al organizaţiei – funcţionăm pe baza deciziilor luate de board – şi facem strategia pentru anul viitor, acum se va stabili această strategie după gală şi voi fi în măsură să vă spun mai multe detalii probabil spre sfârşitul anului [2018], la începutul anului 2019.

4. Foarte interesant. Vă mulțumesc mult de tot.

Mulţumesc.

 

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în INTELLECTUAL CONSERVATIVE şi MEDIUM.

 

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

 

*****

 

 

Ambasadorul Mark Henry Gitenstein

Ambasadorul Mark Henry Gitenstein

Mark Henry Gitenstein s-a născut în anul 1947 în oraşul Montgomery din statul Alabama. Este de origine româno-evreiască, bunicii săi fiind emigranți din orașul Botoșani, din nordul României. pe la sfârșitul secolului al nouăsprezecelea. A urmat cursuri la Duke University și Georgetown Law School.

Gitenstein a ocupat funcția de ambasador al Statelor Unite în România de la 28 august 2009 până la 14 decembrie 2012. În timpul mandatului său a lucrat la consolidarea relațiilor cu România pe probleme de luptă împotriva corupției, îmbunătățirea transparenței și consolidarea statului de drept. El a încurajat, de asemenea, o mai mare implicare a sectorului privat în întreprinderile de stat. Acordul de apărare împotriva rachetelor balistice SUA-România a fost semnat și negociat în timpul mandatului său la București.

Am avut ocazia să îl întâlnesc pe domnul Gitenstein la 16 noiembrie 2018 la Ambasada României de la Washington, DC, în cadrul unei gale-simpozion pe probleme de politică, securitate, management și cultură, eveniment sponsorizat de organizaţia ALIANȚA (Alianța – Prietenii Alianței Româno-Americane).

În cadrul evenimentului am avut un scurt interviu cu fostul ambasador.

1. Domnule ambasador, ați fost ambasador al Statelor Unite în România în urmă cu un timp. Acum, România urmează să îşi încheie Anul Centenarului din 2018 de la Marea Unire din 1918. Cum ați caracteriza anul 2018 pentru România și români?

Cum aș caracteriza anul?

2. Anul Centenarului.

Bine…

3. Cu bune şi cu rele, cu plusuri şi cu minusuri …

Păi, știți, problema cu România este că, uneori, așteptările sunt nerealiste. Trebuie să le spun românilor: „Voi încercați să faceți în douăzeci de ani ce le-a luat Statelor Unite o sută de ani ca treburile să meargă” (râde). Știţi, la o sută de ani după ce ne-am adoptat Constituția și am creat o democrație funcțională şi tot trebuie să urmărim resorturile prin care sunt conduse partidele politice și presa și, știţi, a fost şi multă concentrare economică şi ne-au mai trebuit treizeci de ani să depăşim şi asta. Deci, România a făcut progrese extraordinare de la Revoluție, în special din 1989, iar acum sunt foarte optimist relativ la ce face România.

4. Vă mulțumesc mult. Cum ați caracteriza, pe scurt, relațiile SUA cu România în timpul actualelor administrații ale preşedinţilor Trump și Iohannis?

Ei bine, relația românească este între două țări, nu între doi oameni. Și, pe termen lung, nu contează cu adevărat cine este președintele vreunei țări cât timp relația este de la popor la popor. Iar răspunsul nostru este acela de a construi și a reafirma această relație. Iar eu mă simt foarte bine relativ la ceea ce facem cu evenimentele ALIANȚA aici, la Washington. Sunt foarte apropiat de președintele Iohannis, cred că face o treabă foarte bună. Așadar, sunt optimist în ceea ce privește direcţia de mers. Ambasadorul dumneavoastră este aici, îl avem şi noi pe ambasadorul nostru în România, aşa că putem avea o relație foarte strânsă. Deci, o să fie bine.

5. Vă mulțumesc. O ultimă întrebare. Cu ce provocări se va confrunta România în viitorul apropiat, în opinia dumneavoastră?

Ei bine, toate țările din Europa se confruntă în mare măsură cu incertitudinea economică și politică, deoarece se pare că în prezent există prea mult haos în Europa,legat de Brexit și de presiunile politice și economice care apasă asupra tuturor domeniilor din Europa, de la vest la est. Dar asta se va rezolva prin intermediul unor forțe chiar mai mari decât Uniunea Europeană. Va depinde de dezvoltarea economiilor din aceste țări. Și, în general, tendința este în direcția potrivită. Deci, dacă sistemele politice pot ține pasul cu aspirațiile, în special ale tinerilor români, va fi bine.

6. Mulțumesc foarte mult, domnule ambasador.

Vă mulțumesc.

 

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în MEDIUM şi INTELLECTUAL CONSERVATIVE.

 

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

 

*****

 

 

Ambasadorul Hans George Klemm

Ambasadorul Hans George Klemm

Hans George Klemm s-a născut în 1957 la Dearborn, Michigan. Ca o coincidenţă, în aceeaşi localitate îşi are sediul şi Episcopia Ortodoxă Română din America. Klemm este absolvent al universităţilor Indiana (cu o licenţă în economie şi istorie) şi Stanford (cu un masterat în politica de dezvoltare internaţională). A intrat în serviciul diplomatic în anul 1981 şi fost promovat ca diplomat de rang superior în 2001. Între 2007 şi 2010 a fost ambasador al Statelor Unite în Timorul de Est. În luna martie 2015 Klemm a fost nominalizat pentru postul de ambasador al Statelor Unite în România, iar în septembrie 2015 el şi-a preluat postul de ambasador în România, la Bucureşti.

Am avut ocazia să îl cunosc pe domnul ambasador în primăvara şi vara anului 2015, pe când  urma cursurile de limba română de la Foreign Service Institute. Atunci, el mi-a vorbit pe larg despre influenţa unor personalităţi culturale româneşti în formarea sa ca profesionist. Mai târziu, am avut ocazia să îl reîntâlnesc pe domnul ambasador la 16 noiembrie 2018 la Ambasada României din Washington, DC, cu prilejul unei gale-simpozion pe teme de politică, securitate, management şi cultură a organizaţiei ALIANŢA (The Alliance – Friends of the Romanian-American Alliance).

Cu acea ocazie am avut o scurtă discuţie-interviu cu domnul ambasador.

În anul 2018 România urma să încheie anul Centenarului de la Marea Unire din 1918. L-am întrebat pe domnul Klemm cum ar caracteriza anul centenar pentru această ţară şi poporul său. Domnul Klemm a folosit prilejul pentru a evoca o serie de personalităţi româneşti care au avut o contribuţie în acest sens, dar şi la formarea sa ca diplomat, în calitate de mentori culturali. El l-a evidenţiat, printre alţii, şi pe Elie Wiesel, originar din România şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace (în 1986). Klemm a menţionat că România a parcurs un drum lung pentru a deveni un stat stabil. “Deci, să ne gândim unde era acum o sută de ani în România, o țară sfâșiată de război care din nou a reușit să iasă din acea violență, să se unească și să devină în timp un stat puternic”, a subliniat ambasadorul.

L-am invitat apoi pe domnul Klemm să descrie pe scurt relaţiile româno-americane din timpul administraţiilor Trump şi Iohannis. Ambasadorul a menţionat: „Anul trecut [în 2017], președintele Iohannis a vizitat Washingtonul, s-a întâlnit cu președintele Trump la Casa Albă în iunie 2017 și a avut o întâlnire foarte, foarte cuprinzătoare și productivă. Atunci am fost şi eu, am avut onoarea să fiu în Grădina Trandafirilor [de la Casa Albă] când ne-au acordat conferința de presă. Lucruri importante, istorice, au fost dezbătute în timpul conferinței respective.” Cei doi preşedinţi, Trump şi Iohannis, a mai specificat ambasadorul, au semnalat foarte clar că sunt angajaţi nu numai pe termen scurt şi mediu, dar şi pe termen lung în aprofundarea relaţiilor lor.

În final, l-am rugat pe domnul ambasador să specifice, din punctul său de vedere, provocările cu care se va confrunta România în viitorul apropiat. Klemm a menţionat impactul Brexit asupra României, cu efecte impredictibile pentru mulţi români care se află în Marea Britanie la lucru. De asemenea, o altă provocare importantă a reprezentat-o şi o reprezintă migraţia românilor în lume. Klemm a remarcat faptul că există aproape şase milioane de români în afara graniţelor ţării, care reprezintă un potenţial imens pentru regenerarea României. El a încheiat spunând că statul român „ar trebui să îi readucă pe acești oameni pentru a contribui la dezvoltarea țării”.

M-am despărţit de domnul ambasador cu speranţa că va exista în curând un nou prilej să am cu Domnia Sa o discuţie mai prelungită asupra importantelor probleme care marchează îndelungatele relaţii româno-americane.

Între timp, la puţin timp după ce, în luna iulie 2019, România şi-a încheiat cu success Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, la 20 august 2019, preşedintele României, Klaus Iohannis a avut o a doua întâlnire la Casa Albă cu Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump. Cei doi preşedinţi au discutat pragmatic şi deschis despre căile de aprofundare şi extindere a Parteneriatului Strategic (lansat cu 22 de ani în urmă). S-a adoptat pentru prima dată o declaraţie comună privind cooperarea politico-militară şi de securitate, precum şi cooperarea economică, în domeniiul energiei inclusiv energia nucleară. De asemenea, a fost semnat un Memorandum de Înţelegere între cele două guverne privind tehnologia 5G a reţelelor de comunicaţii fără fir şi s-a discutat despre admiterea României în programul Visa Waiver.

Relaţia transatlantică dintre cele două ţări rămâne stabilă şi este vitală pentru civilizaţia şi valorile comune occidentale.

 

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în MEDIUM şi INTELLECTUAL CONSERVATIVE.

 

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

 

*****

 

 

De vorbă cu scriitorul Sorin Olariu

Posted by Stefan Strajer On August - 20 - 2019

De vorbă cu scriitorul Sorin Olariu
Autor: Ana Moroşanu Magdin

De vorbă cu scriitorul, epigramistul și inginerul român, Sorin Olariu, care lucrează în America, pentru General Motors, la Vehicle Engineering Center din Warren, Michigan, în domeniul ingineriei auto pentru brandurile: Cadillac, Buick, GMC și Chevrolet.
„M-am stabilit în statul Michigan, la vreo 30 de kilometri nord de Detroit și iată că, au trecut de atunci mai bine de 15 ani, cu bune și rele, dar mai ales cu bune. De atunci și până acum m-am întors aproape în fiecare an în vizită în România pentru a-mi vedea locurile dragi, rudele și prietenii!”
*
Ana Magdin: Domnule Sorin Olariu, sunteți român, din comuna Buchin, județul Caraș- Severin, vă rog să îmi spuneți care este povestea plecării dvs în America?
Sorin Olariu: Da, m-am născut în satul Buchin, din comuna cu același nume, într-o familie de gugulani înstăriți și făloși din Banatul de Munte. Tatăl meu a fost preot, iar mama contabilă. Bunicii și străbunicii mei au fost agricultori și crescători de animale. La vremea plecării mele din țară eram profesor la un liceu din Caransebeș și colaborator la posturile de radio și televiziune locale. Așadar, plecarea mea în America nu s-a produs deloc din rațiuni economice, ea a fost mai mult o provocare. Am vrut să demonstrez tuturor – și mai ales mie – că pot, că românii nu sunt cu nimic mai prejos decât alții. De altfel, eu am un dicton călăuzitor în viață: “Lumea aparține celor ce pot!” Au existat voci care spuneau că un poet nu are ce căuta acolo, în capitalismul sălbatic din America și că va fi strivit de pragmatism și de rutină. Mai în glumă, mai în serios, le spuneam acestora să nu uite că în primul rând sunt inginer, absolvent al unei școli de prestigiu din România și anume Universitatea Politehnica din Timișoara – Facultatea de Mecanică și abia în al doilea rând sunt poet, poezia fiind pentru mine doar o mare pasiune. Cu alte cuvinte, cel mai bun inginer dintre poeți și cel mai bun poet dintre ingineri.

Sorin-Olariu-poza-2
Primii pași pe tărâm american i-am făcut la sfârșitul anului 2003. M-am stabilit în statul Michigan, la vreo 30 de kilometri nord de Detroit și iată că, au trecut de atunci mai bine de 15 ani, cu bune și rele, dar mai ales cu bune. De atunci și până acum m-am întors aproape în fiecare an în vizită în România pentru a-mi vedea locurile dragi, rudele și prietenii. Am fost invitat la mai multe emisiuni de radio și de televiziune locale, în Timișoara, Reșița și Caransebeș și am lansat mai multe cărți la București și la Caransebeș.
Ana Magdin: Cum au fost începuturile dvs în America? Ce amintiri aveți din acea perioadă?
Sorin Olariu: Ca orice început a fost puțin mai greu, cu toate că eram conștient că nu umblă câinii cu covrigi în coadă niciunde în lume. Un mare noroc pentru mine a fost faptul că în România am avut acces le internet cu mulți ani înainte de plecare și știam exact care este mersul lucrurilor în SUA, Canada și în alte țări, mai ales în cele din Europa de Vest. Am fost pregătit deci și pentru așa numitele “survival jobs”, adică joburi de supraviețuire, pe care trebuie să le accepte un emigrant care vine într-o țară străină fără un ban în buzunar. Nu m-ar fi deranjat deloc munca de jos, pentru că eram obișnuit cu munca fizică încă din România. Am lucrat din greu și în perioada armatei obligatorii, dar și în facultate, pentru a mă întreține. Să nu mai spun de munca pe care am depus-o în agricultură, mai ales după Revoluție, când ni s-a dat pământul înapoi. Constituția mea destul de robustă m-a făcut să nu îmi fie deloc teamă de munca fizică. Nu a fost însă cazul, pentru că după un scurt stagiu la un depozit de mobilă, am început să lucrez la departamentele de Marketing, Customer Service și Billing pentru o companie de telecomunicații din Michigan, care, oferea clienților convorbiri internaționale. Acolo am acumulat o foarte bună experiență pentru că la acea companie se vorbeau peste 40 de limbi și am avut de-a face cu oameni din toate colțurile lumii. M-am integrat perfect printre colegi, deoarece în România absolvisem și Facultatea de Istorie-Teologie „Andrei Șaguna“ din cadrul Universității „Lucian Blaga“ din Sibiu, așa că am fost foarte apropiat de ei ca bun cunoscător al culturii și al religiei pe care le aveau fiecare. De asemenea, în calitate de angajat la departamentul de Marketing, am participat la numeroase festivaluri etnice care au avut loc in SUA și în Canada, ceea ce, m-au făcut să îmi lărgesc orizontul cu privire la aceste două țări și la etniile care trăiesc în ele. După câțiva ani petrecuți în Telecomunicații am fost angajat la General Motors, una dintre cele mai mari companii producătoare de automobile din lume. Pentru soția mea a fost chiar mai ușoară adaptarea, fiindcă ea, ca absolventă a Facultății de Biologie și ca asistentă medicală cu experiență în România, a reușit să își găsescă imediat un serviciu în domeniu, actualmente lucrând pentru un spital de renume din Michigan.
Ana Magdin: Sunteți autor al mai multor cărți de poezii și epigrame! Când ați simțit că trebuie să scrieți poeziile în grai bănățean, care au un haz de neegalat! Ce vă inspiră?
Sorin Olariu: Într-adevăr, am scris și am tipărit mai multe cărți, atât ca unic autor, cât și în colaborare cu alți poeți și epigramiști. Atât de multe încât le-am uitat numărul. De asemenea, numele meu apare în numeroase culegeri și antologii de poezii, de poezii în grai bănățean și de epigrame de la noi din țară, dar și de peste hotare. Am debutat acum mai bine de două decenii, în urma câștigării unui concurs național de poezie – dealtfel, unul dintre foarte puținele concursuri la care am participat – cu un volum de versuri intitulat „Șapte Păcate”, carte care s-a bucurat de o prefață scrisă de renumitul poet timișorean Anghel Dumbrăveanu și de o postfață semnată de poeta caransebeșeană, Maria Bologa. Apoi, au urmat volumele „Poeme Infidele – prefață de Anghel Dumbrăveanu și „Poeme Apocrife“ – prefață de Silvia Jinga, toate acestea fiind cărți de poezie lirică, în limba literară. Primele încercări ale mele de a scrie literatură dialectală au avut loc pe vremea când realizam emisiuni culturale la TV Eurosat, unde i-am avut de câteva ori ca invitați pe membrii cenaclului de poezie în grai bănățean „La Poșmândre“: Dorina Șovre și Petru Andraș, cărora li s-au adăugat ulterior Ioan Jorz, Ioan Ghera, Pătru Fara Răcolț, Adrian Gerhard, Florin Bogdea și alții. De asemenea am colaborat cu scriitorii în grai Ioan Viorel Boldureanu și Ionel Iacob-Bencei de la emisiunea „Gura Satului“ (Radio Timișoara), cu Ștefan Pătruț și Sergiu Boian de la Radio Europa Nova Lugoj, cu Vasile Barbu de la „SLA Tbiscus“ – Uzdin, Serbia și cu redactorul Florin Humița de la Radio Reșița. Pe unii dintre aceștia, cât și pe mebrii cenaclului „La Poșmândre“, i-am avut ca invitați în emisiunile mele culturale unde citeau din creațiile lor, așa că de la ascultarea unor poezii în grai și până la scrierea lor nu a fost decât un pas. Fiind crescut de bunici, la țară, aveam graiul bănățean în sânge, așa că am început să scriu și eu poezii dialectale și să le citesc la radio și la televiziune, ba chiar să le recit pe scenele diferitelor festivaluri. Ele s-au bucurat imediat de un mare succes, au devenit foarte cunoscute publicului bănățean și mă trezeam uneori cu oameni care mă opreau pe stradă și mă rugau să fac o poezie despre ce au pățit ei cu soacra, cu popa din sat sau cu scroafa lor care a fătat purcei cu dinți de aur. Așadar, ceea ce mă inspiră este anecdotica populară, pățaniile oamenilor de la sat. Am creat și un personaj imaginar, pe nume Uica Nielu dân Buchin, un fel de Nea Mărin în variantă bănățeană. Cărți ca „(Ț)Uica Nielu din Buchin”, „Uica Nielu să întoarșe”, „La Chicago-ntr-o Grăgină”, „Sama la covei” sau „Șoadă-i lumea pă la noi” au făcut și fac mereu deliciul publicului cititor din Banat și nu numai. Îmbucurător pentru mine este faptul că pe la concursurile și festivalurile de poezie în grai bănățean de la noi din țară și din Vojvodina, majoritatea copiilor recită din poeziile mele. Probabil acesta a fost și motivul pentru care, pe lângă premiile pe care le-au luat pe merit acești copii, am câștigat și eu câteva premii pentru poezie în grai și mi-au fost editate două noi cărți în colecția „Literatura Dialectală Bănățeană”. Altfel, sunt un scriitor român atipic, pentru că nu particip la viața literară românească, nu sunt înscris în niciun cenaclu, nu merg la festivalurile și concursurile de profil și nici nu trimit poezii sau epigrame pentru concursuri.
Ana Magdin: Aceste poezii satirice le traduceți în engleză, ca să înțeleagă și americanii…?
Sorin Olariu: Nu am tradus niciodată aceste poezii satirice în grai bănățean pentru că nu am găsit încă traducători profesioniști și fiindcă nu cred că americanii le-ar înțelege. Satul românesc este unic și nu poate fi înțeles decât de români. Ce-i drept, am tradus personal câteva poezii pe care le aveam scrise în româna literară. Cu una dintre poezii chiar am câștigat un concurs gen „Tinere Talente Americane“. Singurul concurs de poezie la care am participat, aici, pe tărâm nord-american. Poezia se intitulează „In Memoriam“ și a fost publicată în volumul „Twilight Musings, iar premiul a constat într-o excursie la Las Vegas. Cu această ocazie aștept propuneri de colaborare de la traducătorii români care se încumetă să îmi traducă poemele în limba engleză.

4    Foto. Cu poetul Valeriu Cercel si Stefan Strajeri, Hamilton, Canada
Ana Magdin: Ce alte talente mai aveți?
Sorin Olariu: Pe lângă poezii și epigrame aș putea spune că mai cochetez cu proza SF și caricatura. Am publicat câteva povestiri SF online, pe site-urile de profil și mai multe caricaturi cu teme politice, prin anii ‘90, imediat după Revoluție, în ziarele care apăruseră ca ciupercile după ploaie. Și care au dispărut la fel de brusc cum au apărut. De asemenea, practic mai multe sporturi, dar ca amator: înotul, tenisul, voleiul, șahul, etc. Și nu în ultimul rând, îmi place să testez mașini noi, dar cred că asta nu se poate pune la capitolul talente.
Ana Magdin: În America, lucrați la General Motors Technical Center! Ce faceți mai exact acolo?
Sorin Olariu: Cum spuneam în cele de mai sus, sunt de profesie inginer. Dealtfel, atunci când am fost la Ambasada S.U.A. din București, la interviul pentru obținerea vizelor, funcționarul de acolo, văzând că eu sunt inginer iar soția mea asistentă medicală, ne-a spus după mai puțin de un minut: „Bine ați venit în America! Sunt sigur că o să reușiți, acestea sunt cele mai căutate meserii la noi“. Și cum a avut gura aurită, actualmente lucrez pentru General Motors, la Vehicle Engineering Center din Warren, Michigan, în domeniul ingineriei auto pentru brandurile: Cadillac, Buick, GMC și Chevrolet. Din păcate, mai multe nu pot să vă spun. Prietenii știu de ce.
Ana Magdin: Cu siguranță în zona dvs sunt și mulți români, am cațiva prieteni acolo…, ce faceți în timpul liber, vă întâlniți, aveți evenimente românești…, sau aveți un program special cu familia dvs?
Sorin Olariu: Pe vremea când lucram în Marketing am făcut mai multe studii de piață în domeniu și am constatat astfel că numai în Michigan trăiesc peste 100.000 de români. După știința mea sunt mai mult de zece biserici românești în Detroit și în suburbiile acestui oraș, dintre care eu cunosc cinci ortodoxe și câteva baptiste sau penticostale. La unele dintre ele obișnuiesc să merg constant, dar de vizitat le-am vizitat pe toate. Cu alte cuvinte, există o comunitate puternică de români în acest stat, la fel ca în statele California, New York, Illinois și Florida și aș îndrăzni să spun că pentru mulți dintre românii din SUA, viața socială se desfășoară în jurul bisericilor, care dețin săli unde se organizează festivaluri, concerte și alte evenimente românești. Se sărbătorește ziua de 1 Decembrie cu mai mult patos decât în țară, se fac revelioane cu peste 500 de invitați români unde se servește mâncare tradițională și se ascultă muzică din toate provinciile țării. Românii se întâlnesc mereu și cu ocazia concertelor la care sunt invitați artiștii noștri din țară sau din străinătate și de asemenea se întâlnesc între ei pe la petrecerile românești. Există ziare, dar și posturi de radio și de televiziune în limba română, atât în SUA cât și în Canada, unul dintre ziarele de succes distribuit în aceste două țări fiind Curentul Internațional, al cărui patron este prietenul nostru comun, Ștefan Străjeri.
Ana Magdin: Cum sunt românii din America, vă ajutati, vă sprijiniți când aveți nevoie unii de ceilalți?
Sorin Olariu: Personal, am fost ajutat de românii din SUA și la rândul meu i-am ajutat pe alți români de aici. În general, pot spune că românii din diaspora sunt mai puțin dezbinați decât cei din țară. Ceea ce îi unește mai mult este dorul de România. Desigur, ca peste tot, mai sunt și excepții. Noi am plecat din România, dar România nu a plecat din noi.
Ana Magdin: În acest moment, ce vă doriți cel mai mult de la viață?
Sorin Olariu: Sănătate, că-i mai bună decât toate!
Ana Magdin: Doriți să vă mai întoarceți în România? De ce…?
Sorin Olariu: Da, îmi doresc să mă întorc cândva înapoi în România. La pensie sau poate chiar înainte. De ce? Pentru că acolo este țara mea, cu bunele și relele ei.
Ana Magdin: Un gând pentru românii de pretutindeni!
Sorin Olariu: Să fim întotdeauna mândri că suntem români și să nu ne fie fie niciodată jenă sau teamă să spunem cine suntem și de unde venim, pentru că nu suntem cu nimic mai prejos decât alții!

TIBERIU DIANU, Nursing Homes, CURENTUL INTERNAŢIONAL

Ceea ce deosebeşte Statele Unite de celelalte națiuni este conceptul de „națiune a legii, nu națiune a oamenilor”. Cea mai bună manieră a face o națiune să se preocupe de cetățenii săi este să îi trateze pe toți în mod egal în faţa legii.

Cei care nu sunt de acord cu acest concept sunt fie cei care abuzează legea și își folosesc poziția oficială pe nedrept, fie cei care vor să abuzeze legea pentru a fi beneficiarii acestui abuz.

Să vedem cum funcționează acest lucru în sistemul de imigrație american.

Avocații pregătesc acţiuni frivole în instanţă contra guvernului pentru clienții lor nevoiaşi (care abia vorbesc engleza). Apoi folosesc tot felul de chichiţe avocăţeşti ca să le prelungească cât mai mult clienţilor lor neplătitori şederea provizorie în ţară.

Imigranţii ilegali, pe de altă parte, creează încet-încet o masă amorfă de peste 20 de milioane de locuitori cu statut incert, care va transforma întreaga naţiune americană.

Cum vor fi plătite enormele cheltuieli de judecată? Prin aranjamente procentuale cu avocaţii, dacă vor câştiga? Greu de crezut. E mult mai eficient să urmezi firul banilor ca să vezi cine îi plăteşte, de fapt, pe avocaţi.

Primul scenariu: trimiterea în judecată a guvernului pentru „reunificarea familiilor”. În cadrul politicii de „toleranţă zero”, Departamentul de Justiție (DOJ) a început să depună deschidă dosare penale împotriva majorității imigranților ilegali pentru contravenţii (intrări ilegale) și infracțiuni (intrări ilegale repetate). Scopul era să se creeze consecințe pentru familiile imigranţilor care încălcaseră legea, dar care, conform unor proceduri anterioare, erau eliberate provizoriu. În acest proces, părinții au fost separați de copiii lor, care au fost plasați la Departamentul de Sănătate și Servicii Umane (Department of Health and Human Services/DHHS) şi care, la rându-i, i-a plasat în cămine sau a căutat sponsori pentru a-i prelua.

După cum a declarat The Washington Times, faptul că un judecător federal a decis încetarea despărțirii membrilor de familie şi reunificarea familiilor a creat o stare de haos în sistem, pentru că guvernul a încercat să reunească cei peste 2.000 de copii separați de părinți, dar, în unele cazuri, părinţii fuseseră deja deportați.

În plus, testele ADN au relevat că peste 30% dintre copiii care îi însoțiseră pe adulții care solicitaseră azil politic nu erau înrudiţi cu însoţitorii lor, cu alte cuvinte, erau copii traficaţi.

Efectul de bumerang a fost următorul: grupurile de stânga pentru drepturile omului au dat în judecată guvernul pentru politica de „toleranță zero”, susținând că aceasta provoacă „stres emoțional” imigranţilor adulți şi copii.

În februarie 2019 șase familii de imigranţi ilegali au acţionat în justiţie administraţia Trump pentru daune morale, în valoare de mai multe milioane de dolari, pentru separarea famililiilor, motivând că au nevoie de bani pentru a-şi plăti avocaţii şi a-şi acoperi cheltuielile medicale rezultate în urma „torturii” la care pretind că au fost supuşi. O reclamantă din Guatemala a declarat că fiica ei are coșmaruri și transpirații în timpul noţii şi că se trezeşte plângând pentru că nu mai vrea să fie luată de lângă mama ei.

Aceasta este cea mai recentă tentativă a grupurilor pentru drepturile imigranților de a pedepsi guvernul pentru separarea familiilor, care ar fi provocat „stres emoțional” părinților și copiilor.

Al doilea scenariu: trimiterea în judecată a guvernului prin acţiuni colective pentru „ignorarea nevoilor medicale ale imigranților”. Avocații grupurilor pentru drepturi civile şi dizabilități pretind în acţiunile lor că cei imigranţii din centrele de detenţie pentru imigrare sunt izolați și li se refuză tratamentul medical.

În august 2019, s-a intentat o acţiune colectivă pentru 15 imigranți ilegali din Mexic, Sudan și alte țări, deţinuţi în opt centre diferite, dintre care mulţi se împotriveau acţiunilor de deportare. Un imigrant din Orientul Mijlociu a susţinut că i s-a refuzat un scaun cu rotile, iar altul a pretins că nu i s-a oferit traducător. Imigranții au spus că sunt pedepsiţi cu tratament în izolare şi că li se refuză tratamentul medical și operaţiile recomandate.

După cum a declarat Associated Press, avocații pretind că toate aceste probleme dăunează imigranților cu dizabilități și constituie un pericol pentru oricine s-ar afla în centrele de detenţie, cu peste 50.000 de paturi, ale Agenţiei de Imigrare şi Vămi (Immigration and Customs Enforcement/ICE). Conform aceleiași surse, „asistența medicală este oferită tuturor deținuților imigranţi, inclusiv cabinete stomatologice și asistenţă de urgență permanentă”.

Viitorul e clar: centrele de detenție pentru imigrare se vor transforma treptat în aziluri pentru nevoiaşi. Autorităţile de siguranţă naţională şi imigraţie vor trebui să predea gestiunea ministerului sănătăţii. Se pare că acesta e planul.

 

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în MEDIUM şi INTELLECTUAL CONSERVATIVE.

 

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

 

*****

 

 

Taiwan contra China prin SUA: O privire retrospectivă

Posted by Tiberiu Dianu On August - 18 - 2019
De la stânga la dreapta: Preşedinţii Jinping Xi (China), Donald Trump (SUA) şi Ing+Wen Tsai (Taiwan)

De la stânga la dreapta: Preşedinţii Jinping Xi (China), Donald Trump (SUA) şi Ing-Wen Tsai (Taiwan)

Relația dintre Taiwan şi China continentală a fost întotdeauna complexă și controversată. Întrucât tulburările din Hong Kong și relațiile comerciale cu China domină știrile, modul în care Statele Unite se ocupă de Taiwan merită o privire mai atentă, având în vedere şi atitudinea agresivă a președintelui Trump cu China. Iar veştile sunt bune.

În 1949, ca urmare a unui război civil, China s-a divizat în două entități statale: China continentală (Republica Populară Chineză/RPC) și Taiwan (Republica China/RC). Războiul civil s-a terminat fără semnarea oficială a vreunui tratat de pace, iar cele două părți sunt, formal, încă în stare de război. De atunci, relațiile dintre Beijing și Taipei s-au caracterizat prin contacte limitate, tensiune și instabilitate.

De-a lungul anilor China comunistă și-a folosit tradiţionala „diplomație panda” cu Taiwanul (oferind urși panda drept cadouri). Cadourile de urşi panda au reprezentat încercări ale administrației de la Beijing de a atrage guvernul taiwanez într-un „front unit”, în ciuda faptului că administrațiile din Taipei au sprijinit adesea independența Taiwanului și s-au opus unificării cu Republica Populară Chineză.

Comparând Taiwanul cu China în politica internațională, gândul ne duce automat la ideea luptei dintre cei mari şi cei mici. În cultura americană cei mici sunt sunt foarte apreciaţi. Ei apar în literatura biblică iudeo-creștină, cum ar fi povestea lui David și Goliat , și reflectă idealul “visului american”, unde cei mici, slabi sau săraci muncesc din greu pentru  a avea victorii în viaţă.

Acesta este motivul pentru care relațiile Statelor Unite cu Taiwanul au fost întotdeauna durabile şi puternice, în ciuda unor fluctuaţii temporare.

În 1979, în timpul administrației preşedintelui democrat Jimmy Carter (1977-1981), Statele Unite au normalizat relațiile diplomatice cu guvernul Partidului Comunist Chinez de la Beijing. Conform Legii din 1979 privind relațiile cu Taiwan, relațiile Statelor Unite cu această ţară au devenit neoficiale și neprotocolare.

În 1982, în timpul administrației preşedintelui republican Ronald Reagan (1981-1989), relațiile SUA cu Taiwanul au fost întărite în mod neoficial prin Cele Şase Asigurări, ca răspuns la cel de-al treilea comunicat privind instituirea relațiilor dintre SUA şi Republica Populară Chineză. Asigurările erau menite să reasigure atât Taiwanul, cât și Congresul Statelor Unite că Statele Unite vor continua să sprijine Taiwanul chiar dacă relaţiile diplomatice oficiale fuseseră întrerupte anterior.

Preşedintele republican Donald Trump, chiar înainte de inaugurarea sa prezidenţială din ianuarie 2017, a demarat măsuri rapide de a întări şi mai mult relațiile SUA cu Taiwanul. La 2 decembrie 2016, ca preşedinte ales, Trump a acceptat o convorbire telefonică de la preşedinta Taiwanului, Ing-Wen Tsai, prin care aceasta îl felicita cu ocazia câştigării alegerilor prezidenţiale. A fost prima dată din 1979 de când un președinte ales a avut o convorbire publică cu un lider din Taiwan. Trump a declarat că în convorbirea telefonică s-a discutat despre „strânsele legături economice, politice și de securitate dintre Taiwan și SUA”.

La 16 martie 2018 președintele Trump a semnat Legea de călătorie în Taiwan, în temeiul căreia relațiile dintre Statele Unite și Taiwan au fost ridicate oficial la nivel înalt.

În iunie 2018 a fost inaugurat Institutul American din Taiwan, o clădire finanţată cu 250 de milioane de dolari. Autoritățile chineze au considerat că această acțiune încalcă strategia lor politică oficială  – „o ţară (China), două sisteme”  – și au insistat ca Statele Unite să înceteze orice relație cu Taiwanul fără aprobarea Chinei.

La 17 iulie 2018 armata Taiwanului a cumpărat elicoptere de atac Apache din Statele Unite la un preţ de 1,94 miliarde de dolari, după finalizarea pregătirii și verificărilor necesare ale piloţilor privind capacitatea de luptă a flotei aeriene. Președinta taiwaneză Ing-Wen Tsai a declarat că obţinerea elicopterelor Apache a reprezentat „o etapă importantă” în îndeplinirea strategiei de „descurajare multiplă” a ţării insulare pentru contracararea invaziilor și rezistenţa la presiunea Beijingului, cu sprijinul Washingtonului, care era şi el preocupat de expansiunea militară a Beijingului în Marea Chinei de Sud și în alte regiuni.

În septembrie 2018 Statele Unite au aprobat vânzarea de piese de schimb și alte echipamente în valoare de 330 de milioane de dolari pentru a sprijini aviaţia militară taiwaneză.

În iulie 2019 Departamentul de Stat al SUA a aprobat pentru Taiwan vânzarea de tancuri M1A2T Abrams, rachete Stinger și echipamente conexe în valoare de circa 2,2 miliarde de dolari.

Mai recent, administrația Trump, criticată verbal de China de săptămâni întregi, are în plan să vândă Taiwanului noi avioane de vânătoare de tip F-16, în valoare de 8,5 miliarde de dolari. Avioanele de tip F-16V reprezintă cea mai avansată versiune a avioanelor aflate deja în dotarea aviaţiei militare din Taiwan. Tipul F-16V va înlocui avioanele de tip Northrop F-5E/F, care vor fi retrase din uz în următorii ani.

La 16 august 2019 Departamentul de Stat a trimis documentaţia aferentă Congresului pentru analiză şi nu sunt aşteptate luări de poziţie contrare pe această temă. Dacă este aprobată, această vânzare de arme către Taiwan ar fi cea mai mare și mai importantă din ultimele decenii. După procesul de analiză, care durează 30 de zile calendaristice, se va emite pentru Taiwan o scrisoare de ofertă și acceptare a vânzării. Taiwanul este sub o presiune crescândă din partea Republicii Populare Chineze, aşa că vânzarea este esențială pentru îmbunătățirea capacității țării de a-și apăra spațiul aerian suveran. De asemenea, această achiziţie va trimite un puternic mesaj privind angajamentul Statelor Unite pentru securitate și democrație în întreaga regiune indo-pacifică.

Este de aşteptat ca autorităţile din China să protesteze vehement la această ultimă tranzacție, deoarece Chinei nu îi plac niciodată livrările de armament american pentru Taiwan. În luna mai 2019 regimul comunist de la Beijing a amenințat deja că va riposta împotriva Statelor Unite pentru limitarea sumelor de dolari cheltuite pentru produsele chineze. Ziarul poporului, oficiosul Partidului Comunist Chinez, a făcut aluzie la faptul că China va înceta să mai exporte “minerale rare” în Statele Unite, declarând: „Să nu spuneţi că nu v-am avertizat!”. Această frază-tip este folosită ori de câte ori Partidul Comunist Chinez amenință cu războiul. Răspunsul nu s-a lăsat aşteptat. La 5 august 2019 Departamentul Trezoreriei SUA a anunțat că a declarat China manipulator valutar.

Recent, potrivit unui purtător de cuvânt al Flotei SUA din Pacific, China a interzis vizitarea Hong Kong-ului de către două nave de război americane și a acuzat membri din ambele partide din Congresul SUA că ar fi în spatele protestelor anti-comuniste din Hong Kong.

De-a lungul anilor micul Taiwan a reușit nu numai să supraviețuiască, ci să dea şi suficiente bătăi de cap uriaşului care este China. Proverbul cu „buturuga mică răstoarnă carul mare” se aplică perfect relației dintre Taiwan şi China.

E un semn şi că „diplomația panda” chineză nu mai e atât de infailibilă.

 

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în AMERICAN THINKER şi INTELLECTUAL CONSERVATIVE.

 

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

 

*****

 

 

Cum arată portretul unui terorist Antifa

Posted by Tiberiu Dianu On August - 17 - 2019
Willem Van Spronsen

Willem Van Spronsen

Mișcarea Antifa din Statele Unite este alcătuită din grupuri militante autonome de stânga și indivizi angajați în tactici de protest violente împotriva celor pe care îi identifică drept fasciști, rasişti sau de extremă dreaptă. Activiştii tind sa fie anti-capitalişti şi includ anarhiști, comunişti, socialiști, şi unii liberali și social-democrați.

Mișcarea Antifa a crescut de la alegerile prezidențiale din 2016, iar din august 2017 există aproximativ 200 de grupuri.

Primele grupuri Antifa s-au format pe coasta de vest în 2007, începând cu Portland din statul Oregon, s-au extins până la Seattle din statul Washington și ulterior s-au răspândit în alte zone.

Unul din specimenele Antifa a fost teroristul Willem Van Spronsen, din insula Vashon (Vashon Island), de lângă Seattle.

În 2018, în timpul unui protest în faţa centrului federal de detenție pentru imigrație din oraşul Tacoma, statul Washington, la sud de Seattle, bărbatul de 68 de ani și-a încolăcit brațele în jurul gâtului și umerilor unuipolițist pentru a încerca să elibereze un alt protestatar. Când poliția i-a pus cătuşele, i-au găsit în buzunar o baston pliabil și un cuțit, ceea ce i-a atras inculparea.

Pe 13 iulie 2019 Van Spronsen s-a întors la Centrul de Detenție din Nord-Vest, în clădirea de deținere a Agenţiei pentru Imigrare şi Vămi (Immigration and Customs Enforcement/ICE), de această dată înarmat cu o pușcă și dispozitive incendiare. El a aruncat obiecte aprinse spre vehicule și clădiri, provocând incendierea unui autoturism, și a încercat fără succes să aprindă un rezervor cu propan. Un angajat ICE i-a văzut puşca şi a anunţat poliţia. Patru poliţişti au descins la faţa locului, au deschis focul și apoi s-au retras, fără să fie răniţi. După sosirea ambulanţei, poliţiştii l-au găsit pe Van Spronsen decedat. Potrivit raportului medical, el a avut mai multe răni produse prin împușcare.

Atacul lui Van Spronsen a avut loc în ajunul unui raid naţional planificat de ICE care viza mii de imigranți ilegali care au ignorat citaţiile de a se prezenta în instanţă sau care primiseră decizii de deportare. Se crede că Van Spronsen viza parcarea centrului de detenție, care include un grup de autobuze pentru transportul imigranţilor la aeroport pentru a fi deportați.

Dacă ar fi avut succes, atacul lui Van Spronsen ar fi curmat sute de vieți. Centrul de detenție adăposteşte peste 1.500 de deținuți.

ICE a aprobat postarea înregistrărilor video ale atacului de luna trecută. În videoclipul care arată incendiul declanșat de Van Spronsen înainte de a fi împușcat mortal de poliție se pot auzi împuşcăturile poliţiştilori asupra teroristului Antifa, care era şi el înarmat. Urmărește VIDEO aici.

Van Spronsen se autointitulase anarhist și fusese activ în comunitatea anarhistă din statul Washington. De asemenea, el fusese şi membru al grupului de stânga de apărare denumit Puget Sound John Brown Gun Club.

La fel ca alţi dezaxaţi înainte de a fi ucişi, Van Spronsen a lăsat un manifest înainte de moartea sa. Prietenii lui spun că probabil plănuia să moară în timpul atacului.

În manifest, transmis înainte de moartea sa, Van Spronsen scria: „E timpul să luăm măsuri împotriva răului” și „Răul spune că o viață valorează mai puțin decât alta. Răul spune că fluxul de comerț este scopul nostru aici. Răul spune că sunt necesare lagăre de concentrare pentru oameni considerați mai puţin importanţi. Servitorii răului spun că lagărele de concentrare ar trebui să fie mai umane. Atenție la centrişti.”

În viața personală Van Spronsen a lucrat ca tâmplar și antreprenor independent. Încă din 2013 el trecuse prin nişte procese de divorț și de încredinţare a copilului, iar soţia lui, de care se separase, îl acuzase de violență domestică, potrivit dosarelor de la instanţă.

El era şi cântăreţ de muzică folk care participa la diverse spectacole din Vashon Island și din zona oraşului Seattle.  Era prezent la evenimente și locuri din jurul casei sale din Vashon Island.

Van Spronsen a fost un apropiat al comunităţii locale de transsexuali, deşi „tovarăşi” de-ai lui din comunitate au declarat că „Will se identifica drept bărbat”.  Într-una din melodiile compuse de el, „Am fost fată”, după cum afirmau aceiași prieteni, era vorba despre cineva foarte important pentru el și nu era un cântec autobiografic.

Iată un VIDEO al lui Van Spronsen de la Festivalul căpșunilor din anul 2012.

Evident, omul tânjea după un alt festival Woodstock, care n-a mai venit niciodată.

Oameni ca Willem Van Spronsen se multiplică în progresie geometrică. Faptul că el era relativ în vârstă, și nu tânăr ca mulți dintre colegii lui activiști de la Antifa, dovedește că America are o problemă latentă. De asemenea, dovedește că somnul rațiunii, deghizat în „toleranță”, naște monștri. A venit timpul pentru acțiuni mai energice împotriva activităților Antifa și a inițiatorilor acestora.

 

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în AMERICAN THINKER şi INTELLECTUAL CONSERVATIVE.

 

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

 

*****

 

 

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors