March 17, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Un trecut sumbru și multe legende: Castelul renascentist Martinuzzi

6 min read

Monument reprezentativ al Renașterii transilvănene, castelul Martinuzzi, depozitar al unor fascinante povești aparținând unei istorii deseori însângerată, se află în județul Alba, la Vințu de Jos, localitate situată la 9 km de Sebeș și 12 km de Alba Iulia. Este una dintre cele mai celebre ruine din Transilvania, trecutul său interferând cu viața unor mari personaje ale istoriei imperiului Austro-Ungar, printre care împărăteasa Maria Tereza.

Pe locul pe care a fost ridicat castelul a existat initial un așezământ monastic, o mănăstire catolică fondată în jurul anului 1300, singura mănăstire dominicană din Transilvania așezată în afara unui oraș, funcționând din plin în anul 1361. Cercetările arheologice efectuate în zilele noastre au scos la iveală o serie de pietre funerare, iar în anii 1991-1999, a fost determinată arheologic biserica mănăstirii, situată pe axa est-sud a castelului, cu o uimitoare lungime, de 47 m. S-a mai descoperit că biserica avea corul poligonal, nava era boltită, cu o rețea de ogive gotice sprijinite pe stâlpi adosați și console. Au fost recuperate două chei de boltă lucrate de meșteri diferiți, reprezentând simboluri ale evangheliștilor. Materialul arheologic a mai inclus un sistem de încălzire după principiul antic, urme de sobe decorate cu scene religioase, precum și un atelier de metalurgie neferoasă aflat în exploatarea călugărilor.
Incursiunea otomană din anul 1438 a afectat grav viața monahală, reabilitarea mănăstirii făcându-se anevoios, cu ajutor papal. La începutul secolului al XVI-lea, în contextul reformei protestante, obștea monahală a devenit tot mai restrânsă. În anul 1532, în perioada de criză traversată de Biserica Romano-Catolică din Transilvania, ultimul călugăr a fost alungat de nobilul Nicolae Kocsardy, care a transformat mănăstirea în castel pe care l-a vândut apoi lui Gyorgy Martinuzzi, guvernator al Transilvaniei, episcop de Oradea și cardinal.

Edificiul, consolidat și extins în stil renascentist între anii 1546-1551, avea un singur nivel, apărat de o incintă înconjurată de ziduri de piatră și o intrare dinspre nord-est, cu pod mobil. Alte fortificații includeau o palisadă dublă pe laturile de est și sud, precum și valuri de pământ și șanțuri umplute cu apă din râul Mureș ce curge în imediata apropiere. Planurile construcției au aparținut arhitectului italian Domenico da Bologna.

George Martinuzzi (2)

 

O incursiune în evoluția castelului, relevând succesiunea de proprietari de-a lungul vremii, merită desigur evocată. Astfel, trebuie arătat că după moartea lui Martinuzzi (1551), domeniul a fost preluat de generalul spaniol Giovanni Battista Castaldo, iar ulterior de reprezentanți ai principelui Andrei Bathory. Între anii 1575-1578, castelul a fost administrat de Andrei Bathory și Cristofor Bathory, iar după 1578, intră în posesia Margaretei Mailath.

În anul 1614, proprietatea a trecut în stăpânirea principelui Gabriel Bethlen care a comandat ample operațiuni de consolidare. Planurile ahitecturale au fost elaborate de Giacomo Resti, membru notabil al unui grup important de arhitecți din nordul Italiei. Csastelul Martinuzzi a fost prima lucrare majoră atribuită lui Resti, cel care l-a transformat într-o fortăreață monumentală, extinzând aripa originală și alcătuind un hexagon regulat cu bastioane de apărare în colțuri. Acest tip de arhitectură, implementat pentru prima oară la Castelul Martinuzzi, a devenit ulterior popular în întreaga Transilvanie. O inscripție fragmentară din 1617, în limba latină, a fost încastrată în edificiul porții. Episcopul Sorger Gergely reconstruiește ulterior poarta de intrare în stil baroc, blazonul acestuia putând fi văzut și astăzi pe frontispiciul porții.

Între anii 1658-1661, edificiul a suferit mari pagube în urma atacurilor turco-tătare. În anul 1715, castelul a trecut în proprietatea Episcopiei Romano-Catolice din Transilvania, funcționând ca reședință de vară pentru episcopi. În 1792, în timp ce era ocupat de Ignațiu Bathyany, castelul a fost puternic afectat de un incendiu. După ce a căzut pradă focului, a fost parțial reparat, dar nu a mai fost niciodată reconstruit în întregime. În perioada comunistă, imobilul a fost naționalizat și a fost utilizat drept magazie, depozit de cereale, depozit de mobilă și chiar ca fabrică de prelucrare a cărnii. În anul 1981, latura de nord a castelului s-a prăbușit.

Istoria impunătorului castel a fost umbrită de evenimente nefaste, câteva, menționate de numeroase legende, fiind necesar a fi consemnate. În ordine cronologică, legenda privind comoara cardinalului Martinuzzi este cea care justifică incalificabila crimă prin care cardinalul a fost ucis. Astfel, potrivit cronicarului austriac Wolfgang Lazius, cardinalul deținea o avere însemnată, provenită în mare parte din confiscarea unei comori descoperite de niște pescari. Conform legendei, un grup de pescari a pătruns cu luntrile de pe Mureș pe râul Strei și legându-și ambarcațiunile de un trunchi prăvălit în apă, au văzut niște obiecte sclipitoare care erau mai mulți galbeni. Cercetând cu atenție împrejurimile, au descoperit o boltă zidită în adâncuri, năruită din cauza rădăcinilor copacilor crescute în mâlul apei. Din adâncul hrubei ei au scos la suprafață 40 000 de galbeni ce purtau efigia regelui Macedoniei, Lysimach. Vestea descoperirii comorii a ajuns la cardinalul Martinuzzi care a ordonat prinderea pescarilor și confiscarea comorii. Se spune că fabuloasa avere a fost una dintre cauzele care i-au adus moartea. În decembrie 1551, la reședința guvernatorului a venit în vizită generalul Castaldo, omul de încredere al împăratului Ferdinand de Habsburg, iar în noaptea dintre 16 și 17 decembrie, un grup de soldați care îl însoțeau pe general l-au asasinat pe cardinal. După moartea acestuia castelul a fost jefuit, găsindu-se doar 2 000 de monede de aur.

Assassination_of_George_Martinuzzi_1551_dec_17_in_Alvincz_Castle

La 9 mai 1595, domnitorul moldovean Aron Vodă a fost închis, alături de familia sa, iar ulterior otrăvit. El fusese transportat sub pază militară de la Iași la Alba Iulia și după aceea la castelul din Vințu de Jos.
În anul 1601, arhitecții italieni Simone și Fulvio Genga au fost asasinați în temnița castelului de către generalul Basta, acuzați că s-ar fi implicat în afacerile politice ale Principatului Transilvaniei în timpul lui Mihai Viteazul.
În 1680, mitropolitul Sava Brancovici a fost închis în temnița castelului, din ordinul principelui Mihai Apafi I.

În fine, una dintre cele mai tragice legende țesute în jurul Castelului Martinuzzi, o au în prim plan pe împărăteasa Maria Tereza, fapte înfricoșătoare petrecându-se datorită ei pe la jumătatea secolului al XVIII-lea. Potrivit legendei, împărăteasa a comis numeroase crime, victime căzându-i bărbații cu care făcea amor. Se spune că după ce petrecea cu bărbații, Maria Tereza îi conducea la o camera de la etaj și îi poftea să intre acolo. După trecerea pragului, împărăteasa trăgea de o manetă și se desfăceau podelele,  oamenii căzând în niște săbii așezate cu vârful în sus. Legenda mai spune că în camera cu săbii exista un tunel care comunica direct cu râul Mureș și că astfel toate cadavrele ajungeau în apă. Astăzi, singura parte care a rămas în picioare este tocmai pavilionul cu pricina.

Martinuzzi Castle ruins

Clasat din anul 2010 ca monument istoric cu codul AB-II-m-B-00394, Castelul Martinuzzi se prezintă astăzi ca o ruină aflată sub pericol de prăbușire, din măreția monumentului de odinioară rămânând încă în picioare doar zidul din nord, un turn și o poartă.

Dorin - poza de profil Curentul

 

 

 

 

Dorin Nădrău (S. U. A.)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.