Archive for December, 2019

O zi de neuitat prin SANTO DOMINGO

Posted by Stefan Strajer On December - 22 - 2019

Mirajul Caraibelor m-a motivat cu prisosință ca, la invitația prietenului meu Ștefan Străjeri, să petrec o săptămâna de vacanță în Republica Dominicană, la Punta Cana, o destinație turistică deosebit de renumită în ultimul timp. Odinioară, printre locurile virgine cu adevărat impresionante de pe mapamond, Punta Cana s-a dezvoltat în ultimii ani într-un ritm uluitor, dispunând astăzi de o bogată ofertă de spații „all inclusive”, restaurante de lux și centre „spa”.

Rândurile ce urmează vor înfățișa o culegere de impresii și sentimente generate de o excursie acompaniată de o seducătoare aromă de Caraibe la Santo Domingo, prima așezare europeană din emisfera vestică, azi capitala Republicii Dominicane și, în același timp, cel mai mare oraș al țării.

Ocupând cea mai mare suprafață din insula „Hispaniola”, Republica Dominicană, țară cu vorbitori de limba spaniolă, se învecinează cu Haiti, stat cu o populație vorbitoare de limba franceză, surprinde printr-o mare varietate de peisaje, clima și vegetația fiind tipic tropicale. Ceea ce îi conferă o reală unicitate este că reprezintă, fără îndoială, un ținut al superlativelor: are cel mai înalt munte și cea mai adâncă mare din zona Caraibelor, cel mai vechi oraș fondat de europeni în teritoriul geografic ce cuprinde America de Nord, America de Sud și Oceania.

Sejurul la Punta Cana mi-a oferit emoționanta oportunitate de a vizita capitala Santo Domingo, indubitabil un punct special de atracție pentru orice împătimit de istorie dornic de a-și consolida cunoștințele despre începuturile Lumii Noi.

Gupul cu care s-a organizat și realizat excursia în orașul care constituie o destinație absolut obligatorie pentru o călătorie „pe urmele lui Cristofor Columb” a beneficiat de explicațiile și cunoștințele pertinente ale ghidului de limba engleză Dario, care cu certitudine ocupă un loc remarcabil pe scara atât de populată astăzi a „ghidușilor”.

Orașul trădează, în esență, un evident amalgam de cultură „taino” (populația indigenă a Caraibelor), africană și spaniolă, dezvăluind un vădit contrast cosmopolit care se îmbină cu elementele vechi moștenite și protejate cu mândrie de dominicani. Cu o populație mai mare cu un milion de locuitori decât a Bucureștiului, Santo Domingo a fost întemeiat în anul 1496, bucurându-se de renumele de a fi cel mai vechi oraș din Lumea Nouă. Evoluția sa insolită incită desigur la succinte incursiuni în istoria sa strâns legată de cea a lui Columb, împrejurare ce justifică laconicele mele comentarii. Astfel, merită amintit faptul că navigatorul italian Cristofor Coloumb a plecat în anul 1493 cu trei corăbii din sud-vestul Spaniei cu scopul de a ajunge în Indii, descoperind în final un nou continent. Santo Domingo a fost întemeiat de Bartolomeu Columb, fratele celebrului navigator. Inițial, acesta a îmceput construirea sa pe malul stâng al râului Ozama, dându-i numele „Nueva Isabela”, în onoarea reginei Isabela I a Spaniei, denumire înlocuită cu „Santo Domingo”, trimițând la numele Sfântului Dominic. Ravagiile produse de un puternic uragan au determinat reconstruirea orașului de către Nicolas de Ovando, membru al unei familii de nobili spanioli, pe malul drept al Ozamei, orașul devenind în scurt timp centrul de plecare al expedițiilor spaniole spre explorarea Indiilor de Vest, vechea denumire a Americii Centrale. Ca prim oraș al Americii, Santo Domingo se bucură și el de câteva superlative datorită faptului că dispune de câteva dintre cele mai vechi edificii din emisfera vestică: cel mai vechi castel, cea mai veche fortăreață, cea mai veche catedrală, cea mai veche universitate.

IMG_9062

 

Un moment important în istoria orașului l-a constituit sosirea la Santo Domingo în anul 1509 a lui Diego Columb, fiul lui Cristofor Columb, el însuși amiral, explorator și navigator, ca guvernator al Indiilor, demnitate preluată de la tatăl său. El a ordonat construirea palatului Alcazar Colon, primul reper al itinerarului excursiei, obiectiv situat în Zona Colonială, principala atracție turistică a orașului, intrată în patrimoniul UNESCO din anul 1990, sit de conservare unde arhitectura colonială abundă.

Admirabila clădire a palatului Alcazar Colon a fost ridicată în stil gotic, reprezentativ pentru secolul al XVI-lea și a servit ca reședință pentru Diego Columb, fiind locul în care, cu siguranță, s-au născut planurile multor expediții care au condus la cucerirea unor noi teritorii, ca: Mexic, Cuba, Puerto Rico, Peru, Guatemala, Columbia, Florida și Jamaica. Construcția a fost devastată în 1586 de piratul-navigator Sir Francis Drake, fiind renovată abia în anii ’50 ai secolului al XX-lea. Un detaliat tur al palatului ne-a dat ocazia de a admira colecția de mobilă, dar și priveliștea spre râul Ozama de dincoace de zidurile fortificate ale Zonei Coloniale. Deosebit de interesante s-au dovedit a fi obiectele de pe vremea lui Columb aparținând nobilimii spaniole, precum cufere din piele de elefant, articole de uz casnic, tavane din lemn de mahon ș.a. În apropiere o plimbare pietonală oferă satisfacția de a păși pe cea mai veche stradă pietruită, „Calle de las Damas”, pe care se spune că obișnuia să se plimbe Dona Maria de Toledo, soția lui Diego Columb, nepoata regelui Ferdinand al Spaniei.

Muzeul Museo de las Casas Reales este unul dintre cele mai numeroase monumente construite în insula „Hispaniola” în era colonială, fiind prima reședință a guvernării spaniole în Lumea Nouă. Datează din secolul al XVI-lea și a fost sediul birourilor administrației spaniole în America. Este de apreciat că ghidul muzeului te conduce cu o prezentare competentă doldora de informații captivante prin întregul labirint de camere bine dotate cu mobilier colonial, exponatele vizând vechea legislație, obiecte de ceramică, unelte, arme și o mare diversitate de artefacte. Actualmente, muzeul este un centru de neprețuit de documentare în domeniul istoriei orașului.

Panteon Nacional este un mausoleu închinat omagierii eroilor naționali, comemorând câștigarea independenței, o gardă schimbându-se la două ore. A fost ultima clădire ridicată de spanioli în Santo Domingo, între anii 1714-1718, sevind la început ca biserică, apoi ca depozit, precum și ca teatru. În anul 1958, clădirea a fost transformată într-un adevărat panteon al marilor personalități dominicane, mormintele eroilor fiind vegheate de un imens candelabru și de flacăra arzând în permanență sub acesta. Astăzi, Mausoleul Național este una dintre cele mai respectate edificii din țară.

Catedrala Santa Maria la Menor este cea mai veche catedrală de pe continent. Construcția, începută în 1512, a fost finalizată î anul 1540. Arhitectura sa combină elemente de stil gotic și baroc. Fațada catedralei realizată din calcar, de culoarea coralului, nu surprinde în măsura în care uimește interiorul, extrem de bine conservat, impresionând tavanul boltit, o admirabilă colecție de artă (picturi și mobilier), numeroase monumente și morminte. În integritatea sa, catedrala lasă impresia unui ansamblu arhitectonic bine închegat. Un lucru mai puțin întâlnit este că intrarea și ieșirea se fac în mod separat, prin lateralele ei. La ieșire nimerești în „Parcul lui Columb” în mijlocul căruia este amplasată statuia navigatorului, practic, cea mai mare piață din centrul capitalei Santo Domingo. Piața este mărginită de Palatul Municipal, de Palatul Borgella în care a funcționat cândva parlamentul țării și de alte clădiri istorice.

Consider că se cuvine consemnată o impresie aparte care mi-a rămas în amintire: am fost încântat să constat respectul deosebit și dragostea dominicanilor pentru steagul țării, localnicii folosind orice prilej pentru al afișa, acesta fiind omniprezent pe ziduri și balcoane. Drapelul Republicii Dominicane ilustrează patru parți egale alternând culorile roșu și albastru, delimitate de o cruce alba pe mijlocul drapelului ce poartă simbolul republicii. De reținut este că până și una dintre mâncările tradiționale dominicane se numește „La Banderas” (Steagul), conținând dispuse unul lângă altul ingredientele de bază carne, fasole roșie și orez alb.

Itinerarul prin capitală a mai inclus vizionarea unui incitant film în proiecție 4D, precum și servirea mesei la un restaurant cu grădină în care câțiva dansatori și-au etalat talentul în originalele ritmuri locale. La întoarcere am avut plăcerea de a vizita o mică fabrică de ciocolată unde am învățat câte ceva despre boabele de cacao și despre procesul prin care acestea ajung ciocolată.

Fabrica de ciocolata - Romana

Impresiile întipărite, mult mai revelatoare și profunde decât cele oferite de o serie apreciabilă de colecții de cărți de călătorie („National Geographic Traveler”, „DK Eyewitness Travel”, „Fodor’s Travel”, „Moon” sau „Lonely Planet”), mi-au indus regretul că nu am avut mai mult timp la dispoziție spre a explora mai adânc un oraș în care chiar merită să petreci câteva zile pentru a înțelege și admira adevăratul spirit al Caraibelor, o destinație turistică pitorească cu oameni deosebit de prietenoși.

Dorin - poza de profil Curentul

 

 

 

 

Dorin Nădrău (S. U. A.)

 

Inventatorul espressorului s-a născut și a crescut la Timișoara

Posted by Stefan Strajer On December - 12 - 2019

Cafea cu o aromă accentuată, preparată și consumată astăzi peste tot (acasă, la birou, în restaurante și hoteluri), cafeaua espresso a fost creată pentru prima dată în Italia, numele său provenind de la timpul rapid de pregătire. Ea se obține cu ajutorul unui aparat special cunoscut sub denumirea de espressor. La ora actuală există o gamă foarte diversificată de astfel de aparate, de la cele de uz casnic și până la cele comerciale și profesionale, sofisticat concepute și realizate, de diferite construcții și tehnologii, remarcându-se pe piață o largă varietate firme producătoare aflate într-o aprigă concurență: DeLonghi, Krups, Lavazza, Gaggia, Philipe, Rancillo, Saeco etc.

Puțini români știu însă că existența în zilele noastre a a unei de-a dreptul impresionante diversități de espresoare se datorează invenției unui timișorean al cărui nume este cunoscut în întreaga lume, Francesco Illy.

Francesco Illy

Istoria cafelei espresso se identifică cu istoria aparatului care o materializează, espressorul. Metoda de pregătire a acestui apreciat gen de băutură a fost imaginată în anul 1901 de italianul Luigi Bezzera, cel care a realizat un dispozitiv în acest scop pentru faptul că angajații săi pierdeau prea mult timp în pauza de cafea. Funcționarea mecanismului său asigura ca o cantitate anume de cafea să fie păstrată într-un compartiment special, prevăzut cu o valvă ce se deschidea permițând aburului să preseze apa fierbinte care trecea prin cafea. Procedeul era rapid și avea o capacitate de o mie de cești de cafea pe oră. Bezzera a numit dispozitivul lui „mașină de făcut cafea rapidă”. În anul 1935, Francesco Illy a patentat primul aparat automat de cafea care înlocuia apa presurizată cu abur și i-a dat numele „Illetta”. Și după aceea a continuat să facă invenții și inovații în domeniu, un exemplu fiind sistemul de ambalare prin presurizare pentru păstrarea cafelei, sistem aflat încă în uz.

Fără îndoială, nimeni nu ar fi prevăzut cu peste 80 de ani în urmă, când espressorul a fost inventat, ca în ziua de azi să existe o atât de mare varietate de modele ce pot fi grupate în următoarele categorii distincte: espressoare cu abur (primele inventate), cu piston, semiautomate, automate și superautomate. Acestea din urmă se mai numesc automate de cafea și sunt dotate cu indicatoare și afișaje luminoase sau digitale (care avertizează despre nivelul de apă, cantitatea de cafea etc.), container de zaț plin, precum și cu sisteme de autocurățare și dispozitive automate de spumare. Mai merită amintit că automatele destinate spațiilor publice cu trafic intens sunt prevăzute și cu sisteme de plată, consumatorul procurându-și singur cafeaua, paharul și zahărul fiind distribuite, de asemenea, automat.

Illy whole-bean-medium-roast-coffee

Biografia inventatorului espressorului începe cu împrejurarea că Illy, născut ca Illy Ferncz, a venit pe lume la Timișoara, într-o familie mixtă, tipic bănățeană, formată din Janos Illy, tatăl, de naționalitate maghiară, tâmplar de meserie, și Aloisia Rössler, mama, o femeie de etnie germană. În colecția de registre de stare civilă a Parohiei romano-catolice Iozefin din Timișoara, care se păstrează și astăzi la Direcția județeană a Arhivelor Naționale, sunt consemnate înregistrarea nașterii, precum și data botezului: Illy s-a născut la Timișoara, la 7 octombrie 1892 și a fost botezat la 15 octombrie 1892. Și-a petrecut primii ani de viață în cartierul timișorean Iozefin. A urmat în orașul de pe Bega studii economice, iar după terminarea claselor gimnaziale s-a mutat la Viena, unde a lucrat pentru două mari companii. La vârsta de 22 de ani, a fost recrutat, înrolându-se în armata austro-ungară. Începând cu anul 1914, a luptat pe aproape fiecare front din Primul Război Mondial, fiind printre cei prezenți la luptele de la Krasnik (oraș aflat astăzi în Polonia) și Isonzo (în Slovenia de azi).

După încheierea conflagrației mondiale, Ferencz Illy s-a stabilit, împreună cu sora sa, în Italia, la Trieste și s-a căsătorit ulterior cu o localnică. A lucrat în câteva companii în care se producea cacao și cafea. În jurul anului 1930, Illy a inventat propria sa metodă de a menține prospețimea și calitatea cafelei prăjite, astfel încât aceasta să poată fi transportată în condiții optime către locații îndepărtate, în loc să fie prăjită la destinație. A realizat chiar un parteneriat cu fabricantul local Hausbrandt, companie înființată la Trieste, ca o interesantă coincidență, în anul 1982, anul nașterii sale. Dovedindu-se un talentat întreprinzător, în anul 1933, a fondat Illycaffé, concernul care deține titlul de inventator al mașinii automate de cafea Illetta.

Francesco Illy s-a stins din viață la Trieste în anul 1956. Ernesto Illy, fiul său, de profesie chimist alimentar, a preluat după aceea administrarea și conducerea companiei, până la moartea sa, în 2008. În prezent, compania este deținută de urmașii de a treia generație a lui Francesco Illy, având la conducere pe doi dintre nepoții săi, Andrea și Riccardo Illy.

Utilizând cafea de diferite proveniențe (Etiopia, Guatemala, Columbia, Brazilia), Illy constituie un brand foarte popular în lumea întreagă, bucurându-se de o veche tradiție în rândul consumatorilor de cafea. Puternic aromată și deosebit de îmbietoare, cafeaua Illy este foarte potrivită pentru espresso lung sau scurt, cappucino, mochaccino sau un americano savuros. Într-un interviu acordat publicației americane „The New York Times”, Andrea Illy, unul dintre deținători faimosului concern, declara: „Gustul cafelei Illy este consistent, ca și cel al șampaniei, al cărui secret este consistența. Sau ca și cel al parfumului Chanel No.5”.

Illy did you know timisoara-17-638

Invenția primului aparat de preparat espresso a fost revendicată de Ungaria, țară care l-a promovat susținut pe timișoreanul Illy. În dorința de adăuga Timișoarei o nouă premieră istorică, municipalitate i-a decernat inventatorului espresorului titlul de cetățean de onoare post-mortem, conferindu-i-se o diplomă de excelență în anul 2013, distincția fiind înmânată unor urmași ai acestuia.

În fine, menționând că Francesco Illy nu este un caz singular de personalitate născută la Timișoara despre care românii nu știu mai nimic, închei cu o interesantă și avizată opinie a istoricului Ioan Hațegan, reputat cercetător al numeroșilor timișoreni care s-au realizat pe alte meleaguri: „Sunt foarte puțini istorici care mai cunosc personalități născute și crescute în Timișoara. Ar trebui să se facă un dicționar, pentru că sunt foarte mulți oameni din secolele XVIII-XX care au devenit celebri la Timișoara sau în alte părți, Sunt foarte mulți care pot fi găsiți pe site-uri ungurești, germane sau evreiești”.

 

Dorin - poza de profil Curentul

Dorin Nădrău (S. U. A.)

 

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors