Archive for September, 2019

Democraţia locală şi societatea civilă (un interviu cu Nicolae Raţiu)

Posted by Tiberiu Dianu On September - 10 - 2019
Nicolae Raţiu

Nicolae Raţiu

Nicolae Rațiu s-a născut pe 7 mai 1948 în Davos, Elveția. Este cel mai tânăr dintre cei doi fii ai fostului politician român Ion Rațiu. Studiază la Colegiul Marlborough din Marlborough, Wiltshire, Anglia, la mai puțin de 80 km de Londra (1965) și la Colegiul maritim de la State University din New York (licenţă în transport maritim și economie, 1971).

Domnul Rațiu este director al companiei Regent House Properties Ltd. (din 1971 până în prezent), care face investiții și dezvoltare imobiliară în Marea Britanie și România, precum și președinte al Școlii de Afaceri Pilkington Rațiu (din 2012 până în prezent) din București, România.

Este, de asemenea, președinte al Fundației de caritate a familiei Rațiu, președinte al Centrului pentru democrație Rațiu și consilier principal al grupului de companii Bellerive din Marea Britanie, Franța și România, cu un portofoliu important în dezvoltarea și investițiile imobiliare.

Ca om de afaceri și filantrop, domnul Rațiu este, de asemenea, administrator al mai multor alte organizații de caritate din România și Marea Britanie, printre care Centrul Cultural Român din Londra, Pro Patrimonio (The National Trust of Romania), ADEPT și The Relief Fund pentru România.

Domnul Rațiu locuiește în prezent la Londra, în Marea Britanie.

L-am cunoscut pe Nicolae Rațiu la 17 noiembrie 2018, la Ambasada României la Washington, DC, în cadrul unei gala-simpozion despre probleme de politică, securitate, management și cultură, eveniment sponsorizat de ALIANȚA (Alianța – The Alliance Fundația Prietenilor Alianței Româno-Americane).

Cu acea ocazie, domnul Rațiu a fost amabil să îmi acorde un scurt interviu.

1. Domnule Rațiu, România urmează să încheie Anul Centenarului din 2018 de la Marea Unire din 1918. Cum caracterizaţi anul 2018 pentru România și români?

Ei bine, este anul marii sărbători, aceasta este sărbătoarea unității care a avut loc acum o sută de ani. Presupun că există o unitate între români, astăzi, dar există, ca și în mai multe părți ale lumii, o polarizare a oamenilor. Există cei care susțin guvernul actual și sunt cei care se îndreaptă împotriva actualului guvern. Adică, este un… nu există ceva mai apropiat… ceva de centru în acest moment, din păcate. Și vedem acelaşi lucu şi în SUA, vedem acelaşi lucru şi în Marea Britanie, şi în Franța sau în Italia, acest fenomen s-a extins peste tot… Asta nu va fi în România, dar este o perioadă dificilă și nu sunt deloc sigur cât timp va dura. Dar, între timp, desigur, putem sărbători o sută de ani de la crearea României Mari.

2. Vă mulțumesc mult. Cum caracterizaţi, pe scurt, relațiile anglo-americane cu România în timpul administrațiilor actuale, Iohannis, May, Trump, știți, cu valul naționalismului, Brexit-ul, imigrația și alte fenomene?

Cred că… Se pare că relațiile dintre SUA și România sunt, la nivel prezidențial, la un nivel înalt, sunt foarte bune. De asemenea, din punct de vedere al securității, de cooperare în cadrul NATO, relațiile dintre România și SUA probabil că nu ar putea fi mai bune. Există o înțelegere actuală, există un respect reciproc legat de rolurile dificile ale acestor națiuni și cred că, în special, SUA respectă România și legătura cu România. Faptul că ea, România, este în NATO, este în beneficiul NATO, în beneficiul SUA. Și, pe de altă parte, cred că românii sunt acolo, statistic. Aproximativ optzeci la sută dintre români, atunci când li se pune întrebarea „Care este cel mai bun aliat al vostru?”, răspunsul este „SUA”. De aceea cred că relațiile sunt bune. Relațiile dintre Marea Britanie și România sunt destul de silenţioase, deoarece Marea Britanie s-a distanţat atât de mult cu acest argument al Brexit-ului. Nu mai este suficient timp ca să se gândească şi la altceva. Patrioții de acolo nu scriu altceva decât pe acest subiect. Ei nuu știu ce este bine și favorabil pentru România. Nu văd că Brexit-ul este bun pentru Marea Britanie sau bun pentru România. Și nu va fi bine nici pentru românii care locuiesc în Marea Britanie pentru că există persoane acolo într-o situație destul de precară pentru viitorul lor. Ele nu știu cu adevărat care le sunt drepturile, încă nu e clar, și cât timp pot rămâne acolo. Și, ca studenți, cum își pot finaliza studiile. Dacă există atât de multe situaţii neclare, acest lucru s-a făcut doar dintr-o prostie.

3. Cu ce provocări se va confrunta România în viitorul apropiat, în opinia dumneavoastră?

Guvernul român a fost criticat recent cu duritate şi se iau voturi împotriva lui în Parlamentul European cu o mare majoritate, sancționându-se acțiunile pe care acesta le-a întreprins în domeniile justiției și a statului de drept, care au demontat atât de mult separarea puterilor și independenței sistemului judiciar. Și acest lucru se referă la o scădere mare de încredere în România, probabil în restul UE, în Statele Unite şi la alți parteneri comerciali, întrucât pentru a face afaceri în România trebuie să se aibă protecția unei legi independente. Acum, impresia și acea realitate, care sunt create de către partidele de la guvernare, elimină tocmai această siguranţă. Prin urmare, nu este surprinzător că a existat o scădere în ultimele opt sau nouă luni. Este o scădere a investițiilor în domeniul extern, există o anumită stare de neliniște în România că poate veni nu o criză, ci o criză foarte mare. Iar celelalte măsuri recente luate de guvernul român pentru a crește drastic salariul minim, eu nu le văd decât ca o distrugere totală a avantajului, a avantajului comercial pe care România l-a avut în tranzacțiile sale cu alte națiuni. De fapt, în industrie, acțiunile întreprinse de guvernul român vor decima o mulțime de fabrici industriale, iar oamenii vor fi concediaţi, fabricile se vor închide, iar oamenii vor fi scoși de la locurile lor de muncă. Deci, teoretic, ei au un salariu minim mai mare, dar nu mai au serviciu.

4. În concluzie, domnule Rațiu, puteți împărtăși câteva dintre proiectele de viitor ale Fundației Rațiu?

Ei bine, avem două proiecte specifice, de fapt programe, aici, în SUA, Unul este cu Centrul Woodrow Wilson, care se numeşte „Programul Ion Raţiu de decernare de burse de cercetare în domeniul democraţiei”, iar al doilea este Catedra „Ion Raţiu” de studii românești de la Universitatea Georgetown, care continuă. Este posibil să mai adăugăm nişte cercetători bursieri la ele, nu știm, vom vedea. Acestea sunt în SUA. În România dezvoltăm „Centrul Rațiu pentru democrație”, cu sediul în oraşul Turda. În Turda, în judeţul Cluj, ne intensificăm colaborarea cu alți parteneri, cum ar fi London School of Economics și UCL [University College London]. Mai există şi diverse centre de cercetare și unele organizații care pregătesc conferințe pentru studii, discuţii şi dezbateri de subiecte precum importanța statului de drept, importanța jurnaliștilor de investigare independenți, măsuri și programe de includere a tinerilor în societatea civilă. Deci, cum ar fi responsabilitatea civică și democrația locală („la firul ierbii”), avem intenția de a crește volumul acestora, deoarece considerăm că există un vid, în special la generația tânără, de a discuta capacitatea de înțelegere de a fi productiv, concret şi pozitiv pe viitor.

5. Vă mulțumesc.

Cu plăcere.

 

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în INTELLECTUAL CONSERVATIVE şi MEDIUM.

 

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

 

*****

 

 

Dr. Dennis Deletant

Dr. Dennis Deletant

Dennis John Deletant s-a născut pe 3 mai 1946 în Norfolk, Marea Britanie. Deține un doctorat în Istoria europeană de la Universitatea din Londra și a fost distins cu doctorate onorifice la diverse universități din România (Sibiu, 1996; Cluj, 2001; Târgu Mureș, 2010; Iași, 2013).

Este profesor doctor docent de studii românești la University College din Londra, unde a predat la Facultatea de studii slavice și est-europene (1969-2011). Dr. Deletant a fost decorat cu Ordinul Imperiului Britanic pentru servicii aduse relațiilor britanico-române (OBE, 1995) și a primit „Ordinul pentru merit” cu rang de comandor pentru serviciile aduse democrației române din partea Președintelui României, Dr. Emil Constantinescu (2000).

A fost bursier Rosenzweig la Centrul pentru Studii Avansate ale Holocaustului de la Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite (Washington, DC) și a fost numit un cercetător ştiinţific principal pentru Proiectul de istorie internațională privind Războiul Rece, finanțat de Centrul Woodrow Wilson din Washington, DC (2000-2001). A fost profesor de studii românești la Universitatea din Amsterdam (2003-2009). Dr. Deletant este actualmente profesor de studii româneşti (cu o bursă de la Fundaţia „Ion Rațiu”) la Universitatea Georgetown din Washington, DC (din 2011 până în prezent).

Dennis Deletant a publicat câteva zeci de cărți de istorie și cursuri de limba română.

L-am întâlnit pe Dr. Deletant în mai multe rânduri, din 2001, la Biblioteca Congresului din SUA, Universitatea Georgetown, Centrul Woodrow Wilson şi Ambasada României la Washington, DC, unde a avut diverse discursuri și prezentări pe teme de studii românești.

Am avut ocazia să îl întâlnesc din nou pe 17 noiembrie 2018, la Ambasada României la Washington, DC, în cadrul unei gala-simpozion despre probleme de politică, securitate, management și cultură, eveniment sponsorizat de ALIANȚA (Alianța – The Alliance Fundația Prietenilor Alianței Româno-Americane).

Cu acea ocazie, dr. Dennis Deletant a avut amabilitatea să îmi acorde un scurt interviu.

1. Domnule doctor Deletant, România urmează să încheie în 2018 Anul Centenarului de la Marea Unire din 1918. Cum caracterizaţi anul 2018 pentru România și români?

Este, bineînţeles, un an de sărbătoare deoarece în anul 1918 se votează împreună de la o singură rădăcină politică, românii din zonele în care au fost dispersați, unii sub stăpânire străină: românii din Basarabia de sub dominația rusă, românii din Transilvania de sub dominaţia austro-ungară, românii din Banatul de sub dominaţia austro-ungară, precum şi românii din Dobrogea de sub dominaţia bulgară. Așadar, românii vin acasă, dacă doriți, din diaspora, vin acasă, în sfârșit, după atâtea secole, uniți cu patria-mamă, cu Regatul României.

2. Vă mulțumesc mult. Cum caracterizaţi, pe scurt, relațiile anglo-americane cu România în timpul actualelor administrații Iohannis, May și Trump?

Cred că ambele ţări, Statele Unite şi guvernul britanic, la fel ca majoritatea guvernelor din Uniunea Europeană, sunt foarte îngrijorate de ultimele evoluții din România, unde există încercări de a crea o imersiune de către elitele politice de acolo, pentru subminarea, realmente, a statului de drept și legalizarea corupției. Și, desigur, acest lucru aduce România în conflict cu angajamentele sale atunci când a semnat Tratatul de aderare în 2007, Tratatul de aderare la Uniunea Europeană. Și, cu siguranță, în cancelariile Europei au apărut o serie de semnale de avertisment cu privire la performanțele recente ale României în ceea ce privește, în special, problema corupției, precum ş la faptul că, din păcate, există mulți politicieni români care nu par să respecte statul de drept.

3. Vă mulțumesc, domnule profesor. Cu ce provocări se va confrunta România în viitorul apropiat, având în vedere Brexit-ul din Marea Britanie, valul de naționalism din Europa și Statele Unite, imigrația şi alte fenomene?

Cred că o problemă majoră pentru România va fi una economică din cauza dispersiei rapide, a plecării rapide a multor tineri români. Și știm, potrivit celor mai recente cifre, că aproximativ patru milioane de români şi-au părăsit ţara de când România a intrat în Uniunea Europeană. Aceasta, desigur, are implicații economice uriașe, deoarece înseamnă că proporția tuturor cetățenilor din România față de cei mai tineri crește, iar tinerii sunt obligați să suporte mai multe impozite pentru a sprijini persoanele mai în vârstă. Dar dacă există o diminuare a numărului de tineri, atunci povara bugetului românesc pentru susţinerea serviciilor sociale, în special, devine și mai grea. Și cred că orice guvern din România va aborda această problemă într-o manieră foarte serioasă într-un termen foarte scurt.

4. Vă mulțumesc foarte mult, domnule profesor. În concluzie, aveţi şi proiecte personale de publicaţii privind România pe care doriţi să ni le împărtășiţi? Ați menționat ceva despre un proiect din luna ianuarie.

Tocmai am completat un volum de șase sute de pagini despre România sub comunism, care se numește România sub comunism: Paradox și degenerare. Și, deci, sunt…

5. Cred că la editura Routledge.

La Routledge, da, publicat de Routledge, iar data publicării sale oficiale este ianuarie 2019. Deci, în acest moment mă culc pe lauri, trebuie să mă odihnesc înainte de a pregăti următorul meu proiect.

6. Vă mulțumesc foarte mult, domnule profesor.

Cu plăcere.

 

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în INTELLECTUAL CONSERVATIVE şi MEDIUM.

 

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

 

*****

 

 

Dr. Ileana Marin

Dr. Ileana Marin

Ileana Marin (născută în 1969) este originară din Constanţa, România. Este absolventă a Universităţii din Bucureşti, Facultatea de Litere (licenţă, 1991; doctorat, 2000) şi a University of Washington din Seattle (doctorat în literatură comparată, 2011). Lucrează la Universitatea Ovidiu din Constanţa ca asistent universitar (1997-2003) şi conferenţiar (2003-2011), apoi ca profesoară de limba engleză la Seattle Pacific University (2014-2015) şi lector la University of Washington din Seattle (din 2012 până în prezent). Este bursieră Fulbright (2004). Din anul 2005 îşi continuă studiile în Statele Unite, iar în anul 2010 se stabileşte în oraşul Seattle, Washington.

Ileana Marin este specializată în literatură comparată, studii textuale, multiculturalism şi societăţi post-comuniste. Este autoare a cinci cărţi de literatură, artă şi estetică. Este co-fondatoare şi preşedintă a asociaţiei non-profit Societatea Culturală Americano-Română (American-Romanian Cultural Society/ARCS) (2013).

În prezent, Ileana Marin locuieşte şi lucrează ca lector la University of Washington în oraşul Seattle din statul Washington.

Am avut ocazia să o întâlnesc pe doamna Ileana Marin la 16 noiembrie 2018 la Ambasada României de la Washington, DC, în cadrul unei gale-simpozion pe probleme de politică, securitate, management și cultură, eveniment sponsorizat de organizaţia ALIANȚA (Alianța – Prietenii Alianței Româno-Americane). Cu acea ocazie, doamna Ileana Marin a avut amabilitatea să îmi acorde un scurt interviu.

1. Doamna doctor Ileana Marin, sunteţi specialistă în literatură comparată şi studii textuale la Universitatea Washington din Seattle. Ce loc ocupă limba română în acest context?

De când am început să predau la University of Washington, şi am început cu cursurile de literatură comparată, am integrat, am încercat să integrez în fiecare un text, o referinţă, un film, o referinţă către un artist român pentru că, de fapt, cultura română a produs genii ca Brâncuşi, ca Tristan Tzara, ca Victor Brauner, ca Fundoianu, Cioran, Eliade, care trebuie cunoscuţi într-un context internaţional mult mai larg, cu atât mai mult cu cât există interesul în spaţiul academic american. Însă, să ai acces la aceste valoroase opere prin traducere, cum, de altfel, toţi aceşti autori se bucură de traduceri, chiar foarte bune, este diferit de accesul nemediat la textul original. Dorinţa mea e să pot furniza un acces, chiar şi uşor limitat, la textul în limba română şi, mai ales, la limba română, în general.

2. Vă mulţumesc. În anul 2012 aţi iniţiat fundarea studiilor româneşti la universitate. De asemenea, vă număraţi printre iniţiatorii organizaţiei non-profit American-Romanian Cultural Society (ARCS). Ce programe aţi desfăşurat în trecut şi ce agendă de programe aveţi pe viitor? Pe scurt.

Da, în 2012 am organizat un eveniment pentru a strânge fonduri în scopul deschiderii acestui, de fapt, cont, e un cont sub University of Washington, care se cheamă Romanian Studies Fund, în care oamenii, fie din comunitatea românească, fie americani care sunt îndrăgostiţi de Europa de Est şi chiar de România, pot contribui prin a dona fonduri direct către universitatea din Seattle. Cu acest fond anul acesta subvenţionăm cursul de „One Hundred Years of Cultural Transformations: Romanian Literature, Art and Film” la University of Washington. Fără acest fond acest curs nu va fi avut loc. Deja avem doisprezece studenţi înscrişi, mai e loc până la cei douăzeci şi cinci câţi i-am preconizat. Ori astfel, vocea culturală românească se va auzi şi în spaţiul academic de la University of Washington, care, trebuie spus, e una din universităţile americane proeminente, locul 13 în SUA.

3. Foarte frumos. O ultimă întrebare. Care sunt, în opinia dumneavoastră, pe scurt, cele mai bune practici în predarea limbii române în şcoli?

Depinde de audienţa şi de spaţiul cultural în care se află şcoala. Experienţa noastră, a Otiliei Baraboi şi a mea ca instructori de limbi străine în alte spaţii culturale, este că fiecare spaţiu cultural are un orizont de aşteptare care trebuie împlinit, atât prin metodă, cât şi prin conţinutul textelor, modalităţilor în care se predă. De aceea, noi suntem extrem de atente la reacţiile elevilor noştri, studenţilor noştri şi încercăm să creăm o metodă comprehensivă, aşa cum am spus şi astăzi în prezentarea mea, metoda integrativă în care, aţi văzut, gramatica nu are loc. Gramatica se predă interactiv, se predă prin proiecte, se predă prin activităţi, nu prin drill-uri plictisitoare sau prin exerciţii de memorare. Atâta timp cât limba nu se predă pintr-un context viu, o punere în context, limba nu poate fi învăţată într-un mod alert de către studenţi sau elevi.

4. Vă mulțumesc mult pentru acest interviu.

Cu plăcere.

 

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în INTELLECTUAL CONSERVATIVE şi MEDIUM.

 

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

 

*****

 

 

Dr. Otilia Baraboi

Dr. Otilia Baraboi

Otilia Vieru Baraboi s-a născut în anul 1976 în oraşul Iaşi, România. Este absolventă a universităţilor din Iaşi, România (Facultatea de Litere, licenţă, 2000), Geneva, Elveţia (Facultatea de Litere, masterat, 2004) şi University of Washington din Seattle (masterat, 2003; doctorat, 2010).

Otilia Baraboi este specializată în literatura franceză din România, ideologie lingvistică, bilingualism şi studii ale diasporei. Este co-fondatoare şi directoare executivă a asociaţiei non-profit Societatea Culturală Americano-Română (American-Romanian Cultural Society/ARCS) (2013).

În prezent, Otilia Baraboi locuieşte şi lucrează ca lector asociat la University of Washington în oraşul Seattle din statul Washington.

Am întâlnit-o pe doamna Otilia Baraboi la 16 noiembrie 2018 la Ambasada României de la Washington, DC, în cadrul unei gale-simpozion pe probleme de politică, securitate, management și cultură, eveniment sponsorizat de organizaţia ALIANȚA (Alianța – Prietenii Alianței Româno-Americane). În cadrul evenimentului doamna Otilia Baraboi a avut amabilitatea să îmi acorde un scurt interviu.

1. Doamna doctor Otilia Baraboi, sunteţi preşedinta Asociaţiei Culturale Americano-Române (ARCS). Prezentaţi pe scurt pentru cititori cum a luat naştere această asociaţie şi ce obiective are.

Asociaţia noastră s-a înfiinţat în 2013 cu scopul de a promova cultura română, nu numai pentru comunitatea de români, ci şi pentru americanii care sunt interesaţi de România.

2. Cu ce provocări s-a confruntat şi se confruntă asociaţia în prezent şi cum încercaţi să le depăşiţi?

În primul rând, suntem o asociaţie bazată pe muncă voluntară. Este foarte greu să motivezi echipa să vină la evenimente, să fie prezentă la toate evenimentele noastre de-a lungul anului, pentru că avem evenimente în mai multe sectoare, facem evenimente în muzică, educaţie şi festivaluri de film, despre care aţi auzit probabil. În medie, avem nevoie de cel puţin douăzeci de voluntari. Şi aceşti oameni sunt ocupaţi, au familii, au profesiile lor. Este foarte greu să îi motivezi să vină în timpul liber să voluntarieze pentru ARCS. Dar cred că, pentru că misiunea noastră este coerenţa, este o misiune bine articulată şi rezonează în mod profund cu comunitatea de români şi de americani, de fapt, cred că acest lucru ne-a adus împreună şi ne va duce departe împreună şi în viitorii ani.

3. Ultima întrebare. Asociaţia a fost foarte activă în promovarea de filme româneşti în Statele Unite. Ce alte proiecte de viitor are asociaţia?

Asociaţia noastră îşi doreşte să adapteze programele educaţionale noilor tehnologii. Din acest motiv vom crea programe educaţionale care să integreze artele vizuale şi filmul, aşa cum a fost prima tabără de vară ARCS anul acesta la University of Washington, în colaborare cu Asociaţia Control N şi [având ca instructoare pe regizoarea] Iulia Rugină şi [actriţa] Ioana Flora. Ne dorim să creăm, la fel, o metodă de predare a limbii române pentru copiii de origine română, o metodă interactivă şi integrativă care să fie plasată pe proiecte, pe proiecte de film, pe proiecte audio pentru a crea o ancorare în interesele actuale ale generaţiei de români-americani.

4. Vă mulțumesc foarte mult.

Mulţumesc.

 

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în INTELLECTUAL CONSERVATIVE şi MEDIUM.

 

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

 

*****

 

 

Consulul onorific Iulian Calinov

Consulul onorific Iulian Calinov

Iulian Calinov s-a născut în anul 1967 la Bucureşti, România. Este absolvent al Universităţii Politehnica din Bucureşti, Facultatea de Inginerie Electrică (licenţă, 1992) şi al Academiei de Studii Economice din Bucureşti (masterat, 1997). Studiază la Loughborough University din Leicestershire, Marea Britanie (bursier, 1991-1992). Este asistent universitar la Universitatea Politehnica din Bucureşti şi, în paralel, lucrează ca inginer de sisteme software la diverse companii din România (1992-1998). Ulterior lucrează ca director de programe pentru compania Microsoft în Redmond, Washington (1998-2018) şi apoi ca director de programe tehnice pentru compania Facebook (din 2018 până în prezent).

Iulian Calinov îndeplineşte funcţia de preşedinte, apoi cea de secretar al Societăţii Româno-Americane din statul Washington (2010-2018). Ulterior lucrează pentru Fundaţia Alianţa ca director de programe şi membru în comitetul de conducere (din 2016 până în prezent). Domnul Calinov îndeplineşte şi funcţia de Consul Onorific al României în oraşul Seattle din statul Washingon (din 2016 până în prezent).

L-am întâlnit pe domnul Iulian Calinov la 16 noiembrie 2018 la Ambasada României de la Washington, DC, în cadrul unei gale-simpozion pe probleme de politică, securitate, management și cultură, eveniment sponsorizat de organizaţia ALIANȚA (Alianța – Prietenii Alianței Româno-Americane).

În cadrul evenimentului am avut un scurt interviu cu domnul consul onorific.

1. Stimate domnule Iulian Calinov, sunteţi consul onorific al României la Seattle, statul Washington. Ce atribuţii aveţi pe această linie privind comunitatea românască de pe coasta Pacificului?

Vă mulţumesc pentru posibilitatea de interviu. Oficial, practic, nu am… nu sunt angajat al statului român, toată activitatea mea este voluntară. Ideea noastră la Seattle este să urmăm modelul folosit de alte comunităţi etnice din Statele Unite, un model de succes dacă ne gândim, să spunem, la irlandezi, la italieni, să nu spunem şi alte naţii, dar au un succes extraordinar în promovarea propriei comunităţi, în a-şi face vocea auzită, atât în Statele Unite, cât şi în ţara de origine. Asta nu se face peste noapte pentru că, din păcate, există o istorie destul de dureroasă pentru unii. Şi ce încercăm noi să facem este să construim ideea asta pe termen lung, da, de a uni comunităţi împreună, atât în beneficiul comunităţii aici, cât şi în beneficiul României. Cam asta vrem noi să facem.

2. Mulţumesc mult. Sunteţi, de asemenea, şi secretar al Societăţii româno-americane din statul Washington. Ce realizări are societatea pe linia promovării culturii româneşti în Statele Unite?

Da, deci asociaţia ROAS [Romanian American Society/Societatea româno-americană], de care menţionaţi, s-a unit acum un an cu ARCS [American Romanian Cultural Society/Societatea culturală româno-americană] şi aţi văzut astăzi realizările ARCS. Da, programul de limba română pentru copii la liceu, avem patruzeci de copii care au limba română pe diploma oficială emisă de statul Washington. Asta cred că e o realizare cu care ne mândrim pentru că e o realizare cumva pe termen lung în scopul pe care l-am menţionat anterior. Iar acei copii, pentru tot restul vieţii lor, vor avea limba română şi se vor gândi la lucrul ăsta. Da, de asemenea, foarte important, [avem] cinci festivaluri consecutive, cinci ani la rând Festival de film românesc. Începem să extindem mult mai multe programe de limba română pentru copiii mai tineri, tabere româneşti. Astea sunt doar câteva, avem foarte multe, dar astea probabil sunt cele mai importante.

3. Vă mulţumesc mult. Ultima întrebare, care sunt, în opinia dumneavoastră, cele mai bune practici de voluntariat şi de construire a comunităţilor?

Cele mai bune practici sunt legate de motivarea comunităţii. Şi comunitatea se motivează, în principiu, foarte uşor dacă le dai [comunităţilor] această oportunitate. Şi, de multe ori, e legat, pur şi simplu, de recunoaştere. Da, deci în calitatea de consul onorific n-am ezitat niciodată să dau recomandări tinerilor care s-au implicat. Părinţii sunt foarte recunoscători pentru asta. Efectiv, [referitor la] activităţile pe care le facem cu limba română cu toată lumea [din comunitate], n-am primit niciun fel de critică la adresa acestor activităţi şi toată lumea este foarte pornită să voluntarieze. Deci, practic, vino în întâmpinarea comunităţii şi comunitatea îţi va răspunde foarte pe cuprins.

4. Vă mulțumesc mult, domnule consul.

Cu mare plăcere.

 

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în INTELLECTUAL CONSERVATIVE şi MEDIUM.

 

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

 

*****

 

 

O viață sub semnul refugiului

Posted by Stefan Strajer On September - 6 - 2019

Personalitatea Principesei Ileana relevă trăsături de caracter fascinante, specifice unei adevărate luptătoare pe o traiectorie tumultuoasă, demonstrând cu prisosință convingerea sa nestrămutată exprimată prin cuvintele „România a fost dragostea vieții mele”. Pe parcursul întregii vieți a dus o luptă aprigă pentru alții, a fost constant în slujba poporului său, în slujba celor în nevoi, înființând spitale, școli de infirmiere, cantine, inițiind fonduri destinate răniților, orfanilor și bolnavilor săraci, fondând o mănăstire ortodoxă. Cercetarea biografiei sale (1909 – 1991) pune în lumină constatarea că viața i-a fost marcată de o evidentă notă de unicitate: a fost singura femeie din România care a obținut brevet de căpitan de cursă lungă, navigând mai mulți ani singură pe yahtul „Isprava”; a rămas în istorie drept singura descendentă a Coroanei Regale care, după un destin greu încercat, a ales să se călugărească, având încă din fragedă copilărie o profundă credință în Dumnezeu. Respectând cu strășnicie valorile morale pe care regalitatea le impunea, ajutând continuu pe nevoiași și cultivând dragostea pentru semeni, Principesa Ileana a României s-a distins ca o impresionantă figură  monarhiei românești, demnă de mândria de a fi fost fiica unui rege însemnat, „Ferdinand Întregitorul de Țară” și a unei regine fermecătoare, „Regina Maria a României”.

Domnita_Ileana (3)

 

Principesa Ileana a fost fiica cea mai mică a cuplului Ferdinand și Maria, a cărui relație matrimonială s-a concretizat în aducerea pe lume a șase copii: Carol (1893-1953), Elisabeta (1894-1956), Mărioara (1900-1961), Nicolae (1903-1978), Ileana (1909-1991) și Mircea (1913-1916). S-a spus că Ileana ar fi fost fiica lui Barbu Știrbei, un apropiat al familiei regale, dar scrisorile acestuia către regină nu trădează nimic în acest sens, el arătând aceeași poziție față de toți copiii celor doi.

Domnița Ileana s-a născut la București pe 5 ianuarie 1909, eveniment care s-a sărbătorit, conform tradiției, cu 21 de salve de tun. De la început, a fost diferită de ceilalți copii, astfel că, dacă unii erau mai zburdalnici, precum Nicolae și Mircea, iar alții mai retrași, ca Elisabeta, Ileana a fost cu totul altfel. Regina Maria a considerat-o copilul ei preferat, între ele fiind o legătură adâncă, însemnând o înțelegere reciprocă perfectă. În memoriile sale, principesa spunea că ea și mama sa au fost întotdeauna aproape una de alta. „Înțelegerea dintre noi fusese desăvârșită. Pe lângă că eram mamă și fiică, în relația noastră eram și prietene, și ceva mai mult: aveam aceleași gusturi și idei, aceleași idealuri”.

Și-a petrecut primii ani ai copilăriei la palatul regal, primind o educație aparte de la părinții săi, dar și de la profesori particulari, însușindu-și foarte bine mai multe limbi străine și dovedind pasiune pentru artă, desen și sculptură (a studiat pictura cu Jean Al. Steriadi și sculptura cu Ion Jalea), dar și pentru sport. Astfel, în perioada adolescenței, s-a implicat activ în promovarea în promovarea mișcărilor de tineret și a devenit rezervă în YMCA (The Young Men’s Christian Association) iar ulterior șefa grupului din România. S-a înscris apoi la cursurile Școlii de Educație Fizică din București și a studiat la Școala de Navigație din Constanța unde a primit brevetul de căpitan de cursă lungă.

Două evenimente tragice i-au umbrit copilăria: Primul Război Mondial și moartea fratelui ei Mircea pe care îl numea „marea dragoste a inimii mele“. În timpul refugiului la Iași, Ileana și-a însoțit mama prin spitale, dorind să-i aline pe cei răniți și neferindu-se de scenee dramatice, dureroase pentru ochii unui copil pe care le întâlnea. Ileana nu împlinise pe atunci nici zece ani. Însăși Regina Maria se declara uimită de atitudinea sa.

Este demn de menționat că unul dintre prietenii apropiați ai principesei în acea perioadă a fost Ion Antonescu, viitorul conducător al României, care pe atunci era aghiotantul mareșalului Prezan și locuia la marginea orașului Iași, unde Ileana a fost deseori invitată de tânărul Antonescu care iubea copiii și se juca mult cu ea. Prietenia lor va continua și după război la Londra, Ileana fiind elevă la o școală din Anglia, iar Antonescu era acum atașat militar la Legația de la Londra.

Două călătorii i-au răsfățat tinerețea: în 1926, este alături de mama sa, Regina Maria, în triumfătorul turneu întreprins în America și un voiaj în Spania.

 

Relația cu fratele său Carol al II-lea, care îi va marca în mare măsură cursul vieții, a fost, în prima tinerețe, una foarte apropiată. După renunțarea la tron în 1925, când fratele ei a părăsit țara, Ileana a purtat cu el o bogată corespondență Mai târziu, principesa declara că în acea perioadă îi era milă de Carol care se afla departe de familie, dar că, în același timp, dezaproba gestul său de neiertat prin care încălcase spiritul în care fuseseră crescuți. Legătura strânsă dintre Ileana și mama sa, precum și faptul că Ileana i-a ținut parte fostei soții a fratelui ei, Sitta, în problemele avute cu acesta, au avut ca efect răcirea relației celor doi frați. Cu toate că l-a iubit mult, Principesa Ileana a fost convinsă că acesta nu a fost niciodată un rege bun, din cauza defectelor sale de caracter, afirmând fără reținere, în ceea ce-l privește, că „un rege care minte nu poate să fie un rege bun”.

Principesa Ileana

În anul 1930, contele Alexandru (Lexel) de Hochberg, fiul unui aristocrat bogat din Silezia, s-a logodit cu Ileana. Cu toate că acesta aparținea uneia dintre cele mai vechi familii princiare germane, la scurtă vreme, logodna a fost ruptă din cauza reputației îndoielnice a contelui, guvernul Maniu văzându-se nevoit să recomande anularea logodnei.

Câteva luni mai târziu, în vară, Ileana l-a cunoscut în Spania pe Anton de Habsburg cu care s-a întâlnit apoi în primăvara lui 1931, în urma unei intervenții a lui Carol al II-lea care căuta să îi găsească Ilenei cât mai repede un soț pentru a-și îndepărta sora din țară. Anton și familia sa (de renume) au fost nevoiți să părăsească în anul 1931 Austria, după prăbușirea imperiului, iar noua republică austriacă le-a retras cetățenia. Îndrăgostită de Arhiducele Anton, de formație inginer, împătimit aviator și pasionat de sport, Ileana i-a cerut lui Carol acceptul pentru a se căsători. Dornic să o vadă plecată din țară cât mai curând, acesta a aprobat căsătoria, dar a declarat că nu poate fi de acord ca cei doi să se stabilească în România, motivând că prezența unui Habsburg în țară ar atrage, mai ales în Transilvania, mari nemulțumiri. La finele lunii iulie 1931, a vut loc nunta Ilenei (care avea 22 de ani) cu Anton la Castelul Pelișor din Sinaia, după care cei doi au petrecut o săptămână la Bran, plecând apoi într-un turneu prin Europa cu opriri  la Munchen, Budapesta, Viena și Londra. Cuplul a locuit un timp la Munchen, iar apoi la Modling, o localitate din vecinătatea capitalei Austriei, Viena, perioadă în care s-au născut primii doi copii, Ștefan și Maria Ileana. Simțind nevoia unei locuințe mai mari, în 1934, au cumpărat castelul Sonnberg, situat la 50 de km de Viena, un edificiu vechi de peste patru secole, pe care cu mari eforturi l-au restaurat. În perioada trăită în Austria, Principesa Ileana a avut o viață activă: a organizat un dispensar pentru copiii din sat, a lucrat ca infirmieră, a înființat o cantină pentru școlarii nevoiași, a activat cu un grup de cercetașe din Viena. Vacanțele și le petreceau uneori în Anglia, dar în fiecare an, câteva săptămâni mergeau în România, unde Ileana o vizita pe mama sa, Regina Maria.

Viața familiei s-a complicat foarte mult în 1938, an în care Austria a fost anexată Reich-ului german. Descendența princiară a celor doi a atras atenția noilor autorități, castelul fiind percheziționat, iar cei doi urmăriți. În perioada aceea, Ileana a început un curs de instrucție pentru Crucea Roșie, dar nu s-a alăturat organizației pentru a evita să depună jurământ față de Hitler. Principesa a început munca de infirmieră în slujba soldaților, ceea ce o va aduce în cele din urmă înapoi în România. În vara anului 1943, s-a dus în țară unde s-a întâlnit cu reprezentanți ai Crucii Roșii pentru a analiza posibilitatea extinderii muncii sale în folosul soldaților români. Până la plecarea din Sonnberg, familia s-a mărit considerabil, Ileana dând naștere copiilor Alexandra, Dominic, Maria Magdlena și Elisabeta.

A revenit în țară în anul 1944, cu gândul de a rămâne definitiv în România. În primăvara acelui an și-a adus cei trei copii mai mici la Bran, ceilalți trei mari fiind deja înscriși la școli din Brașov încă din septembrie 1943. A început să lucreze la Crucea Roșie din Brașov, după ce a mai lucrat la o cantină și la un dispensar și s-a implicat în eforturile de înființare a unui spital al Crucii Roșii, spitalul „Regina Maria”.

După actul de la 30 decembrie 1947 prin care Regele Mihai a fost forțat să abdice, acesta a părăsit țarape 3 ianuarie 1948, urmat la câteva zile de mătușile sale Ileana și Elisabeta. Calea exilului a fost o lovitură extrem de dură pentru Principesa Ileana care în memoriile sale consemnează: „După ce am plecat de acasă, care pentru mine a fost întot deauna România, am fost ca și moartă. Nu m-am îndoit nici o clipă de necesitatea fizică a prezenței mele pentru cei șase copii; dragostea mea pentru ei a rămas și atunci la fel de puternică. Dar, în interior, <<eul>> care exista independent de mamă, pe care tot restul e construit, a suferit un șoc mortal când am fost îndepărtată de poporul meu”.

Pentru început, principesa s-a mutat cu întraga familie în Elveția, iar apoi în Argentina, unde, la Buenos Aires, a înființat un cămin destinat refugiaților politici români, cămin purtând numele mamei sale, „Regina Maria”. În anul 1950, s-a stabilit în Satele Unite, la Boston. În următorii 11 ani, a străbătut America în lung și-n lat, ținând conferințe și vorbindu-le americanilor despre situația tragică în care se găsea România. În 1954, căsătoria cu Arhiducele Anton de Habsburg s-a terminat prin divorț, în același an principesa căsătorindu-se cu doctorul Isărescu din Newton, Massachusetts. În anul 1959, a fost puternic afectată de moartea fiicei sale Maria Ileana (Minola) și a soțului aceteia într-un accident aviatic ce a avut loc în Brazilia. În 1961, a divorțat de doctorul Isărescu, a luat calea monahismului și s-a călugărit, având atunci 52 de ani. În același an, a plecat la o mănăstire ortodoxă de maici din Franța, unde, după ce a petrecut ca novice timp de șase ani, a devenit Maica Alexandra.

Maica-Alexandra

Ultima parte a vieții sale începe odată cu reîntoarcerea în Statele Unite, în 1967, unde își realizează visul de a fonda o mănăstire, înființând Mănăstirea Ortodoxă de Maici „Schimbarea la Față” la Ellwood City, Pennsylvania.

A avut șansa ca după un exil forțat care a durat peste patruzeci de ani să revină în țară înainte de moarte. Principesa Ileana s-a reîntors în România în septembrie 1990 la vârsta de 81 de ani, când a vizitat câteva mănăstiri de maici, mormintele familiei de la Curtea de Argeș și Branul care-i fusese atât de drag. S-a întâlnit cu oameni pe care nu-i mai văzuse de peste patru decenii, printre care și cu pianista Cella Delavrancea, bună prietenă a sa și a Reginei Maria, pe atunci la vârsta de 103 ani.

 

În anul 1991, cu o zi înainte de aniversarea sa, Maica Alexandra a suferit o fractură de bazin, complicațiile survenite în urma accidentului cauzându-i decesul. Astfel, ultimul copil în viață al Regelui Ferdinand și al Reginei Maria, Principesa Ileana, s-a stins din viață pe 21 ianuarie 1991. A fost înmormântată în cimitirul mănăstirii fondate de ea.

În testamentul său, singura dorință care o privea în mod personal, a fost aceea de a fi îngropată alături de o cutiuță de pământ românesc pe care a luat-o cu ea în acea zi din ianuarie 1948 când a fost silită să părăsească România, un lucru ce i-a fost cel mai de preț pe lume și pe care l-a purtat apoi peste tot în peregrinările zbuciumatei sale vieți.

Și-a scris riguros memoriile cu multă afectivitate, romanul autobiografic fiind publicat mai întâi în Anglia, iar apoi în România („Trăiesc din nou”), în anul 2005.

 

Dorin - poza de profil Curentul

Dorin Nădrău (S. U. A.)

Daniela Kammrath

Daniela Kammrath

Daniela Fugaru Kammrath (născută la 30 iunie 1967) este originară din Bucureşti, România. Este absolventă a Liceului „Ion Neculce” şi a Universităţii Politehnica din Bucureşti, Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii (1990). Lucrează ca inginer şi jurnalist la Radio România (1990-1994).  Este absolventă a unui curs BBC de jurnalism radio şi conduce activitatea Fundaţiei Shoah a lui Steven Spielberg în România, perioadă în care coordonează filmările unui documentar cu supravieţuitori ai Holocaustului din România (1998-1999).

Doamna Kammrath este membră fondatoare a Asociaţiei Internaţionale a Femeilor, filiala din România (1998-2000) şi co-fondatoare a unui site despre comunitatea femeilor senzaţionale, www.212.ro (2001). Este partener fondator şi director executiv al companiei MK Co., specializată în publicitate, marketing, concepte şi iniţiative digitale (1994-2015), apoi devine director executiv la Fundaţia Alianţa (2015-2018). Ulterior lucrează ca director de proiecte comunitare la această fundaţie (din 2018). În prezent locuieşte şi lucrează în Washington, DC.

Am avut ocazia să o întâlnesc pe doamna Daniela Kammrath la 16 noiembrie 2018 la Ambasada României de la Washington, DC, în cadrul unei gale-simpozion pe probleme de politică, securitate, management și cultură, eveniment sponsorizat de organizaţia ALIANȚA (Alianța – Prietenii Alianței Româno-Americane). Cu această ocazie, doamna Daniela Kammrath a avut amabilitatea să îmi acorde un scurt interviu.

1. Domnul Bill Avery este acum director executiv al organizaţiei ALIANŢA şi dumneavoastră sunteţi director de proiecte comunitare. Puteţi prezenta pe scurt organizaţia pentru cititorii revistei?

Suntem o organizaţie non-profit care activează pe teritoriul Statelor Unite şi care îşi doreşte să consolideze legăturile dintre America şi România, să promoveze România aici în toate modalităţile posibile – economic, cultural, social, business – şi suntem implicaţi în diverse proiecte şi organizăm în fiecare an această gală, prin care recunoaştem diverse persoane care au contribuit substanţial la acest parteneriat româno-american.

2. Vă mulţumesc. De când aţi devenit director de proiecte comunitare, ce proiecte a avut ALIANŢA până acum?

Acum consolidăm proiectele comunitare pe cultură, proiectele de limba română – de şcoli de limbă română – şi proiectele  de festivaluri de film. Am făcut o cercetare extinsă să vedem care sunt acestea pe teritoriul Statelor Unite. Sprijinim celelalte proiecte, noi susţinem că, având ca misiune să sprijinim proiectele care deja au transmis un prim acces pe informaţie, acces la comunitate, să creăm astfel de întâlniri în care oamenii se pot conecta şi se pot ajuta unii pe ceilalţi şi sprijinim proiectele pe care le au.

3. Ultima întrebare. Ce planuri de viitor aveţi?

În general, după ce se întâmplă aceste întâlniri şi gala, se întâlneşte întregul board al organizaţiei – funcţionăm pe baza deciziilor luate de board – şi facem strategia pentru anul viitor, acum se va stabili această strategie după gală şi voi fi în măsură să vă spun mai multe detalii probabil spre sfârşitul anului [2018], la începutul anului 2019.

4. Foarte interesant. Vă mulțumesc mult de tot.

Mulţumesc.

 

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în INTELLECTUAL CONSERVATIVE şi MEDIUM.

 

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

 

*****

 

 

Ambasadorul Mark Henry Gitenstein

Ambasadorul Mark Henry Gitenstein

Mark Henry Gitenstein s-a născut în anul 1947 în oraşul Montgomery din statul Alabama. Este de origine româno-evreiască, bunicii săi fiind emigranți din orașul Botoșani, din nordul României. pe la sfârșitul secolului al nouăsprezecelea. A urmat cursuri la Duke University și Georgetown Law School.

Gitenstein a ocupat funcția de ambasador al Statelor Unite în România de la 28 august 2009 până la 14 decembrie 2012. În timpul mandatului său a lucrat la consolidarea relațiilor cu România pe probleme de luptă împotriva corupției, îmbunătățirea transparenței și consolidarea statului de drept. El a încurajat, de asemenea, o mai mare implicare a sectorului privat în întreprinderile de stat. Acordul de apărare împotriva rachetelor balistice SUA-România a fost semnat și negociat în timpul mandatului său la București.

Am avut ocazia să îl întâlnesc pe domnul Gitenstein la 16 noiembrie 2018 la Ambasada României de la Washington, DC, în cadrul unei gale-simpozion pe probleme de politică, securitate, management și cultură, eveniment sponsorizat de organizaţia ALIANȚA (Alianța – Prietenii Alianței Româno-Americane).

În cadrul evenimentului am avut un scurt interviu cu fostul ambasador.

1. Domnule ambasador, ați fost ambasador al Statelor Unite în România în urmă cu un timp. Acum, România urmează să îşi încheie Anul Centenarului din 2018 de la Marea Unire din 1918. Cum ați caracteriza anul 2018 pentru România și români?

Cum aș caracteriza anul?

2. Anul Centenarului.

Bine…

3. Cu bune şi cu rele, cu plusuri şi cu minusuri …

Păi, știți, problema cu România este că, uneori, așteptările sunt nerealiste. Trebuie să le spun românilor: „Voi încercați să faceți în douăzeci de ani ce le-a luat Statelor Unite o sută de ani ca treburile să meargă” (râde). Știţi, la o sută de ani după ce ne-am adoptat Constituția și am creat o democrație funcțională şi tot trebuie să urmărim resorturile prin care sunt conduse partidele politice și presa și, știţi, a fost şi multă concentrare economică şi ne-au mai trebuit treizeci de ani să depăşim şi asta. Deci, România a făcut progrese extraordinare de la Revoluție, în special din 1989, iar acum sunt foarte optimist relativ la ce face România.

4. Vă mulțumesc mult. Cum ați caracteriza, pe scurt, relațiile SUA cu România în timpul actualelor administrații ale preşedinţilor Trump și Iohannis?

Ei bine, relația românească este între două țări, nu între doi oameni. Și, pe termen lung, nu contează cu adevărat cine este președintele vreunei țări cât timp relația este de la popor la popor. Iar răspunsul nostru este acela de a construi și a reafirma această relație. Iar eu mă simt foarte bine relativ la ceea ce facem cu evenimentele ALIANȚA aici, la Washington. Sunt foarte apropiat de președintele Iohannis, cred că face o treabă foarte bună. Așadar, sunt optimist în ceea ce privește direcţia de mers. Ambasadorul dumneavoastră este aici, îl avem şi noi pe ambasadorul nostru în România, aşa că putem avea o relație foarte strânsă. Deci, o să fie bine.

5. Vă mulțumesc. O ultimă întrebare. Cu ce provocări se va confrunta România în viitorul apropiat, în opinia dumneavoastră?

Ei bine, toate țările din Europa se confruntă în mare măsură cu incertitudinea economică și politică, deoarece se pare că în prezent există prea mult haos în Europa,legat de Brexit și de presiunile politice și economice care apasă asupra tuturor domeniilor din Europa, de la vest la est. Dar asta se va rezolva prin intermediul unor forțe chiar mai mari decât Uniunea Europeană. Va depinde de dezvoltarea economiilor din aceste țări. Și, în general, tendința este în direcția potrivită. Deci, dacă sistemele politice pot ține pasul cu aspirațiile, în special ale tinerilor români, va fi bine.

6. Mulțumesc foarte mult, domnule ambasador.

Vă mulțumesc.

 

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în MEDIUM şi INTELLECTUAL CONSERVATIVE.

 

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

 

*****

 

 

Ambasadorul Hans George Klemm

Ambasadorul Hans George Klemm

Hans George Klemm s-a născut în 1957 la Dearborn, Michigan. Ca o coincidenţă, în aceeaşi localitate îşi are sediul şi Episcopia Ortodoxă Română din America. Klemm este absolvent al universităţilor Indiana (cu o licenţă în economie şi istorie) şi Stanford (cu un masterat în politica de dezvoltare internaţională). A intrat în serviciul diplomatic în anul 1981 şi fost promovat ca diplomat de rang superior în 2001. Între 2007 şi 2010 a fost ambasador al Statelor Unite în Timorul de Est. În luna martie 2015 Klemm a fost nominalizat pentru postul de ambasador al Statelor Unite în România, iar în septembrie 2015 el şi-a preluat postul de ambasador în România, la Bucureşti.

Am avut ocazia să îl cunosc pe domnul ambasador în primăvara şi vara anului 2015, pe când  urma cursurile de limba română de la Foreign Service Institute. Atunci, el mi-a vorbit pe larg despre influenţa unor personalităţi culturale româneşti în formarea sa ca profesionist. Mai târziu, am avut ocazia să îl reîntâlnesc pe domnul ambasador la 16 noiembrie 2018 la Ambasada României din Washington, DC, cu prilejul unei gale-simpozion pe teme de politică, securitate, management şi cultură a organizaţiei ALIANŢA (The Alliance – Friends of the Romanian-American Alliance).

Cu acea ocazie am avut o scurtă discuţie-interviu cu domnul ambasador.

În anul 2018 România urma să încheie anul Centenarului de la Marea Unire din 1918. L-am întrebat pe domnul Klemm cum ar caracteriza anul centenar pentru această ţară şi poporul său. Domnul Klemm a folosit prilejul pentru a evoca o serie de personalităţi româneşti care au avut o contribuţie în acest sens, dar şi la formarea sa ca diplomat, în calitate de mentori culturali. El l-a evidenţiat, printre alţii, şi pe Elie Wiesel, originar din România şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace (în 1986). Klemm a menţionat că România a parcurs un drum lung pentru a deveni un stat stabil. “Deci, să ne gândim unde era acum o sută de ani în România, o țară sfâșiată de război care din nou a reușit să iasă din acea violență, să se unească și să devină în timp un stat puternic”, a subliniat ambasadorul.

L-am invitat apoi pe domnul Klemm să descrie pe scurt relaţiile româno-americane din timpul administraţiilor Trump şi Iohannis. Ambasadorul a menţionat: „Anul trecut [în 2017], președintele Iohannis a vizitat Washingtonul, s-a întâlnit cu președintele Trump la Casa Albă în iunie 2017 și a avut o întâlnire foarte, foarte cuprinzătoare și productivă. Atunci am fost şi eu, am avut onoarea să fiu în Grădina Trandafirilor [de la Casa Albă] când ne-au acordat conferința de presă. Lucruri importante, istorice, au fost dezbătute în timpul conferinței respective.” Cei doi preşedinţi, Trump şi Iohannis, a mai specificat ambasadorul, au semnalat foarte clar că sunt angajaţi nu numai pe termen scurt şi mediu, dar şi pe termen lung în aprofundarea relaţiilor lor.

În final, l-am rugat pe domnul ambasador să specifice, din punctul său de vedere, provocările cu care se va confrunta România în viitorul apropiat. Klemm a menţionat impactul Brexit asupra României, cu efecte impredictibile pentru mulţi români care se află în Marea Britanie la lucru. De asemenea, o altă provocare importantă a reprezentat-o şi o reprezintă migraţia românilor în lume. Klemm a remarcat faptul că există aproape şase milioane de români în afara graniţelor ţării, care reprezintă un potenţial imens pentru regenerarea României. El a încheiat spunând că statul român „ar trebui să îi readucă pe acești oameni pentru a contribui la dezvoltarea țării”.

M-am despărţit de domnul ambasador cu speranţa că va exista în curând un nou prilej să am cu Domnia Sa o discuţie mai prelungită asupra importantelor probleme care marchează îndelungatele relaţii româno-americane.

Între timp, la puţin timp după ce, în luna iulie 2019, România şi-a încheiat cu success Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, la 20 august 2019, preşedintele României, Klaus Iohannis a avut o a doua întâlnire la Casa Albă cu Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump. Cei doi preşedinţi au discutat pragmatic şi deschis despre căile de aprofundare şi extindere a Parteneriatului Strategic (lansat cu 22 de ani în urmă). S-a adoptat pentru prima dată o declaraţie comună privind cooperarea politico-militară şi de securitate, precum şi cooperarea economică, în domeniiul energiei inclusiv energia nucleară. De asemenea, a fost semnat un Memorandum de Înţelegere între cele două guverne privind tehnologia 5G a reţelelor de comunicaţii fără fir şi s-a discutat despre admiterea României în programul Visa Waiver.

Relaţia transatlantică dintre cele două ţări rămâne stabilă şi este vitală pentru civilizaţia şi valorile comune occidentale.

 

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate în MEDIUM şi INTELLECTUAL CONSERVATIVE.

 

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

 

*****

 

 

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors