March 18, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Șmecheria la români

5 min read
Termen cu etimologie controversată (ba că provine din germană, ba că își are originea în turcă), potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, „șmecher” înseamnă viclean, șiret, hoțoman, pișicher, lăsând la o parte regionalismele. Cuvintele „șmecher” și „șmecherie” au apărut ca frecvent folosite şi cu un înțeles stabil în limba și literatura română (deseori înmiresmate cu iz moldovenesc, „șmicherie”) încă din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fiind întâlnite în repetate rânduri în scrierile lui Petre Ispirescu, Ion Creangă și Alexandru Vlahuță, la Ion Luca Caragiale purtând numele „Mitic”, personaj întruchipând, fără îndoială, trăncănela și vorbăria goală de conținut. Mai târziu, Nicolae Steinhard cataloghează „șmecherul” astfel: „Pentru <<șmecheri>>, graiul e un ceremonial, o capcană și un rit. În loc de a fi o expresie a realului, gândurilor și simțirii, un mijloc de transmitere a cunoștințelor, cugetării și emoției, e mai ales un sistem de minciuni, o rețea de capcane și un zgomot de fond”. Merită menționat că cuvântul nu se prea regăsește în traducerile sale în alte limbi, fiind considerat intraductibil.
Mitic
Încercând o analiză a evoluției termenului, respectiv a fenomenului șmecheriei la români, trebuie observat că accepția inițială avea un cu totul alt conținut. Șmecherul dispunea de o conotație pozitivă, anume de individ dezghețat, greu de înșelat, probând o neîndoielnică abilitate de a evita încurcăturile și de a ieși lesne cu față curată din orice belea. Totodată, pentru români, șmecherul era cel care prin viclenie reușea să obțină ceva ce altora le era imposibil: ușurința de a scăpa din împrejurări dificile și îndemânarea de a fi avut o bună inspirație, adică de a fi fost, la un moment dat, mai isteț decât alții.
Sensurile cuvântului sunt astăzi departe de începuturile sale, migrând înțelesurile, indubitabil, spre escrocherie, atitudine sfidătoare și înșelătorie. În ciuda faptului că în cultura noastră șmecherul se bucură de prezumția de șăgălnicie și adesea de infantilism și inocență, la o privire mai atentă, el uzând de varii calități histrionice (îți stoarce lacrimi de milă, îți zâmbește fermecător) urmărește să obțină avantaje nemeritate. Din acest punct de vedere este evident că, înlăturând spoiala de șarm folosită, puem conchide că a lua ceva necuvenit tot furt se înseamnă.
Nu pot fi de acord cu cei care susțin că pentru români „șmecher” este un concept identitar, ajuns de pe stradă în sfera politică și în cea academică, aflate, din păcate, de multe ori, într-un proces de suprapunere. Sunt însă de partea acelora care cred că, încet, încet, „șmecher” a ajuns să desemneze un aspirant la titlul de maestru al supraviețuirii într-un context advers. Prizonier al unui amalgam de norme care reglementează un itinerar pentru a-l face accesibil tuturor, șmecherul este cel care se „descurcă”, astfel că „descurcăreț” a ajuns să fie sinonim cu „șmecher”.
Oglinda, oglinjoara
Cercetând mai serios metamorfozarea șmecherului de la ceea ce era în trecut la exponentul  categoriei aparte pe care o reprezintă în zilele noastre, câteva trăsături caracteristice ce trădează comportamentul său se disting cu precădere.  Astfel, șmecherul nu poate exista solitar, nu poate trăi de unul singur. El simte o nevoie vitală de a avea un adversar care să-l pună în valoare, fapt care implică o stringentă necesitate de a se pune în legătură cu alții, fiind de notorietate că el nu poate fi șmecher decât pe socoteala și în contul altuia, statutul de șmecher neputându-se afirma prin performanță izolată. În mod invariabil, șmecherul se raportează întotdeauna la fraier, opusul său. Diferențele dintre ei sunt de domeniul evidenței: șmecherul este dominat de tupeu, dispreț, sfidare și putere financiară, pe când fraierul este în permanență tăcut, sensibil și retractil. Din punct de vedere al instruirii, se constată de cele mai multe ori că liceul șmecherului rste barul, iar facultatea, cazinoul. În ce privește cultura, a fost sesizată o deosebire pe cât de simplistă, pe atât de adevărată: șmecherul vizionează filme, pe când fraierul citește cărți…
Corbul si vulprea
Cu ani în urmă, scriitorul, jurnalistul și traducătorul Radu Paraschivescu scria următoarele, schițând un mic portret al șmecherului: „Jmekerul (sic!) s-a topit în țesutul social, așa că la ora asta îl vezi cam peste tot: la meci, în Parlament, la restaurant și la circa financiară, la piscină și la chioșcul din colț. E miștocar fără agendă și descurcăreț de meserie. Are vocația contrasensului, voluptatea zgomotului și siguranța celui pentru care dilema e un beteșug, iar căzutul pe gânduri un viciu. Cultivă cu stăruință scurtătura sau – după caz – darea de buznă. Când e pedestru, îl remarci după felul cum merge: încruntat a sfadă, cu brațele nițel încovoiate în buzunar, cu scăfîrlia coborîtă între umeri și împodobită de șapca așezată cu cozorocul la spate, vag crăcănat, parcă provocând un oponent prezumtiv să-l calce pe umbră. Când e la volan, să te ferească sfîntul să ai de-a face cu el. Și mai are ceva jmekerul – ceva decisiv, nerostit și ineludabil. E vorba de conștiința jmekeritudinii. Jmekerul știe că e jmeker și face tot ce depinde de el ca lucrul ăsta să se vadă. Te ia în cătare și te vrea supus. Când dai cu ochii de el, trebuie să te înfiori scurt și să duci mâna (fie și în gând) la cușmă: e limpede că ai nimerit pe cineva din superligă. Altminteri, eșafodajul se năruie și nimic nu mai are sens. Nici un jmeker nu circulă prin lume altfel decât însoțit de propria reputație.”
În fine, reputatul gazetar și scriitor Cristian Tudor Popescu, un fin observator al realității românești contemporane, caracterizează în termeni pe alocuri caustici statutul șmecherului român astfel: „A fi jmecher presupune a înlocui instituțiile cu oamenii. Legile și regulile, cu rețele de relații personale * Jmecherii au vocația diagonalei, sînt profesioniștii scurtăturii. Dacă le pui în față un unghi drept, cu regula că trebuie parcurs întocmai, în scurtă vreme or să facă potecă pe diagonală. Pe unii îi încearcă și un gust metafizic să respecte regulile adresate tuturor * Jmecherul român nu este inteligent în adevăratul sens al cuvântului. El obține bani, bunuri, funcții, putere prin fraudă, corupție, trafic de influență, înșelătorie, adică prin călcarea de cele mai multe ori grosolană a legilor, ceea ce nu necesită multă inteligență, ci multă ticăloșie * Cum e jmecherul român? E prost de jmecher.”
Dorin - poza de profil Curentul
Dorin Nădrău (S. U. A.)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.