România interbelică prin prisma unui diplomat american

Posted by Stefan Strajer On July - 20 - 2019

William Culbertson a fost ministru plenipotențiar al Statelor Unite ale Americii în România în perioada 1925 – 1928. A lăsat un jurnal ce se întinde de la 1897 până în 1958, operă memorialistică ce se află în colecțiile celebrei biblioteci „Library of Congress” (Washington DC). În acest jurnal se regăsesc și cei trei ani petrecuți în România, paginile care acoperă acest interval de timp oferind observații extrem de interesante și ajutându-ne să înțelegem mai bine multe dintre evenimentele trecutului.

William Smith Culbertson

Câteva referințe biografice merită, fără îndoială, a fi menționate. William Smith Culbertson s-a născut în Greensburg, Pennsylvania, în anul 1884. Pe când avea 13 ani, familia sa s-a stabilit în Kansas. Situația financiară a familiei l-a obligat să muncească încă din martie 1898. În 1907, a absolvit Colegiul Emporia (Kansas), iar în anul următor și-a susținut licența la Universitatea Yale. A obținut doctoratul în drept în anul 1912 la Facultatea de Drept a aceleiași universități. Până în anul 1925, a fost membru și vicepreședinte a Comisiei Tarifelor. Și-a început cariera diplomatică ca ministru plenipotențiar în România, numit politic în 1925. Între 1928-1933, a fost ambasador al Statelor Unite în Chile. A continuat exercitarea privată a profesiei de avocat și a îndeplinit calitatea de consilier la Consiliul Industrial al Administrației Naționale pentru Recuperare. După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, a fost profesor la faimoasa Universitate Georgetown până în 1956. A murit în 1966, la vârsta de 82 de ani. A fost căsătorit cu Mary Jo Hunter cu care a vut trei fete, Junia, Jane și Mary Josephine, ultima născută în 1926 la București.

Câteva probleme l-au preocupat în mod special pe timpul exercitării mandatului său de reprezentant al Statelor Unite în acei ani: datoria României către SUA, susținerea capitalului și companiilor americane interesate să investească în România, facilitarea relațiilor comerciale ale companiei Standard Oil. Totodată, a abordat și alte aspecte, precum antisemitismul sau discriminarea baptiștilor.

Deși era doar un începător în diplomație la numirea sa ca ambasador plenipotențiar în 1925, Culbertson a trimis numeroase și foarte amănunțite rapoarte Departamentului de Stat al SUA, incluzând analize riguroase privind și situația politică internă a României într-o perioadă marcată de schimbări și evenimente însemnate, precum: abdicarea lui Carol, moartea regelui Ferdinand, moartea lui Ionel Brătianu, perioadă în care se redefinesc relațiile dintre partidele politice, Partidul Național Țărănesc înregistrând un rol tot mai crescând. Detaliile sale referitoare la viața politică, economică și socială, constituind o considerabilă imagine de ansamblu a României acelor ani, probează fără echivoc eforturile deosebite depuse de Culbertson pentru a înțelege România. Așa după cum reiese cu prisosință din literatura de specialitate privitoare la relațiile româno-americane, înaintea plecării la București, el a studiat cu atenție dosarele Departamentului de Stat despre România și a discutat cu președintele Calvin Coolidge, cu succesorul acestuia, Herbert Hoover și cu senatorul William Borah despre relațiile dintre cele două țări și despre misiunea sa.

Reflectând date interesante despre el, familia sa și activitatea profesională, jurnalul lui Culbertson este un amalgam incitant de detalii, câteodată seci, completate de opinii personale și descrierea unor tăriri sufletești, având incontestabil un farmec aparte. Călătoriile prin România anilor ’20 sunt consemnate în paginile jurnalului urmând caracteristicile literaturii de călătorie: descrieri ale peisajelor, ale monumentelor, ale costumului național românesc. Trebuie precizat meritul care îl distinge de alte scrieri de călătorie americane ale acelor vremi, acela de a sublinia strădaniile statului român de a menține un stat centralizat și o cultură românească unitară în jurul Vechiului Regat.

 

American Legation in Bucharest

Impresiile diplomatului american, publicate în volumul „Pagini de jurnal”, W. Culbertson, A.M. Owsley, la Editura Vremea, 2018, oferă adesea o lectură savuroasă, dar și date importante de o indiscutabilă valoare documentară, astfel cum rezultă din redarea în continuare a câtorva aprecieri, în ordinea cronologică a consemnării lor.

Primit oficial de către regele Ferdinand, notează că Sinaia este o stațiune fermecătoare din Carpați, unde familia regală își petrece lunile de vară și unde nu doar românii, ci oameni cu stare din toată Europa de sud-est vin să își petreacă vacanțele. Munții din jur sunt acoperiți cu păduri, cu excepția unui lanț mai înalt și mai îndepărtat, care se vede cel mai frumos când silueta piscurilor sale neregulate se proiectează pe cer la căderea serii (…)mâncarea a fost excelentă și servită perfect de o mulțime de servitori îmbrăcați în uniforme cu tunici negre și pantaloni roșii până la genunchi (…)A fost o scenă plăcută – munții înălțându-se de o parte și de cealaltă, iarba verde a terenului de golf, pe care păștea o turmă de oi. Regele și Regina României, în picioare, în timp ce preotul oficia ceremonia de inaugurare (Sinaia, 12 septembrie 1925)

București este într-adevăr la capătul lumii vestice. Vedem aici multe semne ale influenței Estului, ca urmare a stăpânirii turcești în această parte a țării(…)Casele țărănești sunt decorate curios. Arată ca și cum ar fi fost pictate de copii. Duminica, toată lumea din sat se îmbracă în cele mai bune și mai colorate haine. Broderia țăranilor de aici este minunată. Modelul e mai ales în cruce, în culori vii (București, 19 septembrie 1925)

În capitala Moldovei, constată: Bisericile românești sunt destul de sumbre, în cel mai bun caz. A doua biserică, „Trei Ierahi”, era mai veselă, dar la restaurare au folosit o vopsea așa de țipătoare în interior, încât o asemenea pietate sigur ofensează Cerurile. La exterior, biserica are cu adevărat valoare artistic, asta dacă îți plac standardele de frumusețe la modă în acest mediu bizantin (…) Omul, peste tot, are oroare de a-și păstra religia simplă – sau poate sunt nedrept – ar trebui să spun că preoții și teologii de peste tot se tem să nu-și piardă pâinea dacă dau voie religiei să devină simplă, așa că o îngoapă sub un torent de forme, doctrine, crez și ritual (Iași, 17 noiembrie 1925

Despre familia regală reține: Bârfe despre regină și Curte, care până de curând s-au împrăștiat pe șoptite în București, apar acum în presa străină. Relațiile neobișnuite ale prințului Știrbei cu regina sunt acum publice. Carol, se spune, ar fi poreclit-o pe Ileana „Știrbita” – o aluzie la paternitatea ei. Simt foarte puțin entuziasm pentru regină – și încă și mai puțină simpatie. Îi respect poziția și vom întreține relații pentru că este capul statului român! Dar nu de tipul relațiilor prietenoase care au existat între domnul Jay și regină (București, 6 februarie 1926). Despre acest domn, menționează: Predecesorul meu, domnul Jay, a lăsat în urmă o reputație de „protege”al reginei și de prost călăreț al numeroșilor săi cai. Călărea adesea cu regina, i-a împrumutat caii lui și chiar i-a dăruit câțiva când a plecat. Îmi amintesc una din baladele lui Kipling, Baladele de Cazarmă, „Delilah“: „I-a lăudat mai întâi ’frumusețea regală’; și mai târziu a făcut aluzii / La <<vastitatea intelectului ei>> cu complimente dezinvolte. / A mers cu ea la călărit, și dragostea lui pentru ea era atât de mare / Că i-a împrumutat toți caii lui – și ea pe toți i-a călărit în galop (București, 8 februarie 1926) Regina s-a plâns că domnul Jay nu i-a răspuns la scrisori și m-a rugat să îi telegrafiez să îl întreb de ce (bineînțeles, din buzunarul meu). De câte ori o văd pe regină mă simt ca și cum e pe cale să îmi ceară un împrumut sau un cadou (București, 19 februarie 1926).

Bucovina e un amestec „groaznic” de naționalități și istorie (Cernăuți, 10 iulie 1926

Nici lipovenii nu sunt omiși: „Mănâncă” alcoolul cu lingurile. Lipoveanului îi este interzis de către religia sa „să bea” băuturi alcoolice. Deci își salvează conștiința mâncându-l cu lingura și se îmbată adesea. Seamănă cu „Juden-draht”. Se pare că nu e om să nu vrea să-și înșele Dumnezeul! (Fântâna Albă, lângă Siret) Biserica lipoveană. Lipovenii poartă barbă ca dovadă a religiei lor. Au venit din vechea Rusie și li s-a părut că Biserica Ortodoxă nu era destul de ortodoxă. Așa că și-au format propria lor biserică. Moralitatea și umanitatea nu par să aibă vreo legătură cu religia lor. Se închină și apoi comit o crimă (…) Un preot a făcut o greșeală în timpul slujbei într-o biserică. Acest lucru este considerat atât de grav încât a fost scos din biserică, tăiat în bucăți și un alt preot a fost ales. În Hotin, lipovenii au reputația că fură din „alte” sate. Și totuși, în timpul slujbei repetă la nesfârșit: „Să ne ajute Dumnezeu“ (Lipcani, 25 iulie 1926)

Castelul Bran este: Un castel vechi, minunat restaurat de regină. A colecționat lucruri de caliate de peste tot și le-a aranjat cu bun gust. Ce nu a putut obține cu bani, a obținut cu tupeu! Poate chiar mai mult cu acesta din urmă. Ideea ei despre a fi regină pare să presupună să obțină, din treaba asta, cât mai multe pentru ea! (Bran, 9 august 1926) Tot în aceeași, vizitează Sibiul: „Un adevărat oraș german. De ce ar trebui românii să stăpânească aici? Apoi biblioteca, muzeul și galeria Brukenthal sunt excelente. Nici un român nu ar fi făcut așa ceva. Este chiar foarte german, mai alrs cataloagele.

Două zile mai târziu, notează: Îmi vine constant în minte o întrebare: de ce ar trebui românii să stăpânească în Transilvania? Poate Bucureștiul are la fel de multe „drepturi” ca și Budapesta. Germanii din orașele-cetate săsești și zonele din jurul lor nu au nimc în comun nici cu Bucureștiul nici cu Budapesta (…) Clasele superioare suferă din cauza aroganței ofițerului de armată și a oficialului trimis de la București (Sibiu, 10 august 1926)

Litoralul îi lasă un gust amar: Plaja de la Mamaia miroase urât, dar apa a fost plăcută. Moscheea turcă, cu un exemplar minunat din Coran. Turcii de aici poartă încă fesul. Dacă ar face așa ceva la Constantinopol, în acest moment, n-ar trece mult și ar rămâne fără cap cu totul! Fesul e un simbol al vechii Turcii, așa cum era „coada de porc” în China. Declinul lor este o lecție pentru Occident, care e așa de absorbit de propria-i importanță (Constanța, 19 august 1926), iar despre Balcic și Dobrogea scrie: „Pe urmă am hoinărit pe vechile străzi ale Balcicului – case vechi turcești, pietre de mormânt și turci – asta nu e România, asta nu e Bulgaria. asta este Turcia (…) Revendicarea Dobrogei de către România nu s-a bazat pe argumente rasiale, ci strategice. În 1878 a acceptat, fără tragere de inimă, nordul Dobrogei în schimbul celor trei județe din sudul Bulgariei (Constanța, 20 august 1926)

Banatul nu este românesc decât din punct de vedere politic. Cultura de aici e germană, după cum în Basarabia e rusă și în Transilvania (Ardeal) – maghiară și germană. Dar un lucru este sigur, nici o națiune nu poate avea pretenție la Banat și Transilvania pe motive istorice. În trecut, istoria diferitelor popoare s-a împletit până la contopire. Toate luptau împotriva turcilor. Maghiarii nu-și pot motiva pretențiile asupra Transilvaniei decât prin dreptul de a exploata. N-au nici un drept – doar dacă se admite dreptul „poporului privilegiat”. Românii au o spoială de cultură franceză și asta îi dă Bucureștiului un aspect latin. Dar aici, în Banat, franceza e aproape absentă – cultura e germană. Am ajuns la concluzia că nu există nici un factor comun (cu excepția celui centralizator, al regelui) care să unească provinciile și locuitorii României Mari, și ceea ce este și mai deprimant încă, e că nu văd să existe vreodată o cultură românească comună (Timișoara, 4 septembrie 1926)

În fine, în loc de concluzie, o consemnare datată 4 septembrie 1026: România este plină de paradoxuri și contraste – contradicții chiar. Oameni săraci și oameni bogați care nu vor să plătească impozite. Oameni educați, de obicei nu români; țărani ignoranți; subofițeri orgolioși și snobi în armată; soldatul adesea bătut, care îi servește.

Însemnările diplomatului american William Cublertson, care și-a exercitat calitatea de ministru plenipotențiar al Statelor Unite în România între anii 1925 – 1928, relevă remarcabila sa manieră de a surprinde realitățile românești din acea perioadă, precum și interpretarea acestora prin prisma experienței sale americane, constituind pentru orice cititor o lucrare memorialistică extrem de interesantă.

Dorin - poza de profil Curentul

 

 

 

 

 

 

Dorin Nădrău (S. U. A.)

 

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors