Archive for January, 2019

Galina Martea – În dialog cu creaţia umană

Posted by Stefan Strajer On January - 15 - 2019

Galina Martea – În dialog cu creaţia umană

Autor: Lucian Gruia

 

Galina Martea s-a născut la 30 iulie 1959 în localitatea Corneşti, Ungheni, Basarabia. A devenit o personalitate în ţara sa şi nu numai, prin activităţi de excepţie în domeniile: scriitoricesc, economic şi pedagogic. Este lector unversitar, doctor în economie, membru al Academiei Româno-Americane de Ştiinţe şi Arte, membru al Consiliului Unirii – Moldova etc.

Cartea Galinei Martea, În dialog cu creaţia umană (Ed. Bestelmijnboek, Olanda, 2018), este incitantă întrucât se apropie de operele de creaţie literară şi ştiinţifică din perspective filosofice. Cuvântul înainte, Creaţia umană – conţinut spiritual în existenţa valorilor, şi următoarele două capitole: Despre valorile sacre ale unui popor şi În dialog cu creaţia umană sunt chiar teoretice. Ele constituie un fel de prolog al volumului.

În cuvântul introductiv, creaţia umană este văzută ca un dialog social centrat pe creaţie în care „are loc procesul de influenţă ce orientează omul în a cunoaşte valoarea cuvântului scris şi rostit, valoarea sentimentelor şi convingerilor umane, valoarea imaginaţiei reale şi ireale, valoarea a tot ce este firesc şi estetic în viaţa umană.” Creaţia stimulează procesul evolutiv al dezvoltării umane. Cartea produce valori estetice gustate de cititorii care vor trăi emoţii şi sentimente cathartice. Valorile estetice sunt considerate”cea mai înaltă formă de creaţie şi de receptare a frumosului divin.”. „De aceea, mediul sociocultural al omului trebuie stimulat şi motivat în permanenţă cu produsul creativ uman şi factori esetici, care contribuie pozitiv la formarea integră a personalităţii şi identităţii omului, având în subordine conţinuturi intelectuale şi spirituale.”.

Partea întâia a cărţii stă sub semnul înaltului patriotism de care dă dovadă Galina Martea. Primul text este dedicat limbii noastre: Ziua Limbii Române – identitate, unitate, valoare naţională! La 31 august sărbătorim limba noastră naţională (din 2013 în România, din 1990 în Republica Moldova) ca „valoare supremă prin care se identifică personalitatea şi identitatea poporului român”. Este vorbită de cca 28 milioane de oameni în întreaga lume.

„Deci, identitatea naţională este urmată, în primul rând, de conştiinţa şi sentimentul autentic al poporului român faţă de tot ceea ce se conţine în termenul de valoare naţională sau, mai bine zis, în termenul de identitate a valorilor naţionale.”

După aniversarea limbii noastre, autoarea se opreşte firesc asupra zilei naţionale a poporului român (Importanţa şi necesitatea zilei naţionale pentru poporul român). E bine să ne reamintim că, de-a lungul timpului, ziua naţională s-a serbat: la 1 Decembrie, din 1990 şi până în prezent (dedicată unirii Transilvaniei cu România), 10 Mai în perioada anilor 1866-1947 (când se asocia cu începutul domniei lui Carol I, independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării); apoi 23 August în perioada 1948-1989 (asociată cu eliberarea ţării de către armata sovietică).

Ziua naţională ne aminteşte de lupta pentru integritate teritorială şi tinerii nu trebuie să uite acest lucru. Trebuie să contribuim fiecare la reunificarea celor două regiuni care sunt încă în afara graniţelor ţării: „Totodată, un lucru este cert că, indifernt de toate, poporul român din Basarabia este cu trup şi suflet pentru unitatea naţională a României, iar sărbătoarea din 1 decembrie este comemorată cu acelaşi sentiment suprem de mândrie românească.”.

Galina Martea_coperta fata_In dialog cu creatia umana

Partea întâia se încheie cu eseul întitulat Importanţa publicistului-jurnalistului în societate. „O societate civilizată nu poate funcţiona fără o informare zilnică a presei despre tot ceea ce se petrece în ţară şi în lume. Informarea trebuie să fie corectă. „Cu certitudine, nu este absolut deloc uşor de a realiza uneori acest lucru într-o societate, însă obligaţia legală/morală/profesională a ziaristului este raportată spre rigori de o anumită etichetă care trebuiesc respectate în limitele decente ale convieţuirii sociale şi în limitele principiilor prevăzute de legislaţia naţională şi, respectiv, cea internaţională din domeniul jurnalismului.”

Ziaristul nu trebuie să se lase intimidat de puternicii zilei ci să ofere informaţie corectă. Uneori jurnalismul este periculos, mai ales în regiunile de conflicte armate sau în ţările cu dictatură.

Partea a doua, În dialog cu creaţia literară este cea mai vastă. Autoarea alege să comenteze cărţile (de preferinţă antologiile nu prea luate în seamă de critica literară) şi unele reviste mai puţin cunoscute pe care Galina Martea   le consideră că aduc prestigiul ţării noastre nu numai aici ci şi în străinătate. Desigur, capitolul începe cu Mihai Eminescu – identitate literară universală cu rădăcini spirituale româneşti.

Universalitatea lui Eminescu, afirmă autoarea, se datorează rădăcinilor sale spirituale româneşti. Ziua sa de naştere constituie o sărbătoare a culturii naţionale.

Partea aceasta a cărţii poate fi structurată în două: autori patrioţi (în marea lor majoritate basarabeni) şi antologii, reviste care propagă idealurile naţionale în lume.

Între autorii basarabeni (scriitori, istorici, pedagogi), Galina Martea se opreşte asupra următorilor.

Iurie Colesnic – scriitorul şi istoricul literar de mare preţ din Basarabia care a elaborat o lucrare foarte importantă dedicată scriitorilor basarabeni – din perioada 1812 şi până în prezent (Basarabia necunoscută în 10 volume). Unionist convins, şi-a dedicat activitatea cercetării Generaţiei Unirii (2004), carte în care afirmă că problema unirii cu România este vitală pentru Basarabia.

Valentin Tomuleţ – omul de cultură şi ştiinţă ce valorifică cu mult respect istoria ţinutului basarabean, (doctor în istorie, profesor universitar, savant, scriitor şi istoric literar) face ordine în evenimentele din Basarabia anilor 1812-1918 (perioadă în care ţara era ţinută în subdezvoltare de imperiul ţarist), cartea sa, Basrabia în epoca modernă (1812-1918) fiind premiată şi de Academia Română în anul 2014. Autorul este unul din cei mai competenţi istorici contemporani din Basarabia.

Poet, prozator, academician, publicist, istoric literar, Nicolae Dabija este binecunoscut şi în România şi în Italia unde primeşte în anul 2016, Marele Premiu la Festivalul Internaţional de Poezie de la Trieste (Personalitatea Nicolae Dabija şi creaţia cu acelaşi nume). Nicolae Dabija este considerat: „Omul care în totalitate îşi dedică existenţa în propagarea ideilor cu conţinut naţional, în promovarea naţiunii române ca valoare şi identitate, şi nu în ultimul rând, în lupta continuă de renaştere naţională.”

Cu deosebită afecţiune, întrucât şi Galina Martea este profesoară, autoarea analizează activitatea lui Virgil Mândâcanu (doctor în ştiinţe pedagogice, savant, scriitor, jurnalist) pedagog distins al neamului românesc din Basarabia. Activităţii sale îi dedică patru capitole, dintre care ne vom referi la cel intitulat Virgil Mândâcanu – creatorul de valori umane prin conţinutul idealului naţional. Neobosit luptător pentru valorile naţionale şi de renaştere spirituală, lucrările sale sunt dedicate în totalitate conţinutului pedagogic şi artei educaţionale în spiritul creştinismului şi al culturii etnice. Virgil Mândâcanu consideră profesia de pedagog cea mai nobilă activitate socială (Arta de a deveni şi a fi pedagog, 2016).

Regretatul Alexandru Moşanu (19.07.1932-7.12.2017) a fost   doctor în istorie, academician, profesor universotar, primul Preşedinte al Parlamentului din Republica Moldova – a luptat pentru desprinderea totală a republicii Moldova faţă de URSS. A reuşit să reînvie conştiinţa naţională. A fost Membru de onoare al Academiei Române. (Alexandru Moşanu, personalitate distinctă basarabeană).

Alt pedagog, doctor în psihologie, profesor universitar, savant, scriitor, Nicolae Bucun este promotor al valorilor naţionale având o contribuţie deosebită la dezvoltarea învăţământului preuniversitar din Republica Moldova. (Nicolae Bucun – pedagog, savant, academician, scriitor).

Poeta Lidia Grosu este elogiată pentru gingăşia poeziilor de dragoste şi curajul celor civice ( Spaţiul prin care se afirmă cuvântul Lidiei Grosu).

Pe lângă volumele scriitorilor şi oamenilor de ştiinţă basarabeni, autoarea remarcă lucrarea de excepţie a lui Ştefan Străjeri, originar din Bucovina, judeţul Suceava, comuna Pojorâta, Românii americani de la Marile Lacuri (Ştefan Străjeri şi monografia „Românii americani de la Marile Lacuri”). Jurnalistul şi editorul menţionat – scrie o carte foarte documentată despre românii imigranţi în America, în special în statul Michigan, în decurs de mai bine de 100 de ani şi despre contribuţia lor la dezvoltarea Americii în toate domeniile.

Între portretele scriitorilor amintiţi, Galina Martea înserează, ca într-un joc de puzzle analize minuţioase de antologii şi prezentări de reviste româneşti socotite meritorii. Autoarea consideră că aceastea pot contribui la coagularea românilor de pretutindeni în jurul unor idealuri înalte cum ar fi unirea Basarabiei cu România.

Sunt analizate minuţios câteva din antologiile coordonate de Rodica Elena Lupu: Verba Volant, Scripta Manent – antologia prozatorilor români – volumele II şi III; Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume – ediţie bilingă română – engleză 2018, Carmen, vol. VII, Carmen, volumul IX şi X – creaţie literară; Întâlnirea Poeţilor – antologie lirică multilingvă – română- franceză-spaniolă-germană-rusă; Simfonia Poeziei, vol 4 –antologie multilingvă.

Urmează antologiile coordonate de Ligya Diaconescu: Limba noastră cea română – publicaţie dedicată sărbătorilor naţionale din 31 august; La taifas cu iubirea –poezia şi proza scriitorului român; Limba noastră cea română – antologia naţiunii române.

Ciclul antologiilor se încheie cu analiza celei coordonate de Gheorghe A. Stroia şi Cristian Petru Bălan, întitulată: România, pentru tine! – opera literară consacrată zilei naţionale.

Între reviste sunt cercetate minuţios următoarele: „Domnul de Rouă” (Domnul de Rouă – o nouă lumină în cultura naţională română, revistă serie nouă) şi „Constelaţii diamantine” (Constelaţii Diamantine – performanţă în cultura naţională) – ambele conduse de Doina Drăguţ; „Cultura vrânceană „ (Cultura Vâlceană – opinii, analiză, informaţie) – condusă de Petre Cichirdan (inginer, artist plastic, scriitor, editor, publicist, membru al UZPR); revistele UZP nr.4/2016 şi 5/2017, „Cronica Timpului” nr. 19 (Cronica Timpului, a 19-a apariţie editorială. Evenimentul cheie – 150 de ani de la debutul literar al marelui poet Eminescu; „Cronica Timpului nr. 20 (Cultură, atitudine şi performanţă) – director Doru Dinu Glăvan – preşedinte al UZPR.

Galina Martea ne mai prezintă activitatea Academiei Româno-Americane (ARA)– preşedinte Doamna Ruxandra Vidu (doctor, prof. univ la California Davis, om de ştiinţă în domeniul nanomaterialelor şi nanotehnologiilor, cu numeroase invenţii brevetate în SUA).

ARA are o activitate foarte susţinută, organizează congrese anuale, adună oamenii cei mai buni în domeniile lor din ţară, diaspora etc.

În sfârşit, Galina Martea aduce un omagiu părinţilor ei (Pedagogi şi oameni distinşi – Vladimir Sârbu şi Xenia Sârbu).

În loc de postfaţă avem Un interviu despre geniul literaturii române, Mihai Eminescu (Interviu cu Galina Martea luat de studenta Tincuţa Burghilă) în care intervievata ar dori să-i vorbească azi lui Eminescu despre problemele actuale.

Datorită stilului direct, cartea Galinei Martea, În dialog cu creaţia umană se citeşte uşor, iar datorită conţinutului, şi cu interes. Activitatea civică şi cărţile autoarei se situează sub semnul unui patriotism înalt.

Galina Martea militează pentru unirea Basarabiei cu România în cadrul Consiliului Unirii – Moldova, iar cărţile sale vor să coaguleze pe românii de pretutindeni în scopul aceluiaşi ideal.

Cartea Galinei Martea a apărut în anul Centenarului ca o ofrandă pe altarul Marii Uniri.                                    

 

Lucian GRUIA

 

P.S.: Articol publicat în „Portal-Măiastra”, Revistă trimestrială de cultură, apare sub egida USR, România, anul XIV, nr.3(56), 2018, pag.25.

 

Eminescu

Posted by Stefan Strajer On January - 15 - 2019

Eminescu

De Mircea Eliade

 

N.R. Text publicat în ziarul „America”, 9 iunie 1975 şi preluat din Calendarul ziarului „America” pe anul 1976, p.250.

 

„La 15 Ianuarie 1975, s’au împlinit o sută douăzeci şi cinci de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. Românii din exil au comemorat acest eveniment după puterile lor, pretutindeni unde i-a aruncat soarta: în Argentina, în Statele Unite, în Franţa sau în Germania şi Austria.

Nu e de loc de mirare solidaritatea întregei emigraţii româneşti în jurul lui Mihai Eminescu. Deasupra tuturor gloriilor efemere şi deşertăciunilor legate de patimile noastre omeneşti, un singur punct rămâne fix, neclătinat de nici o catastrofă istorică: geniul. Vechea Heladă a pierit de mult, dar geniul lui Homer, al lui Eschil sau al lui Platon a supravieţuit tuturor naufragiilor şi va supravieţui chiar dacă ultimul descendent al Greciei clasice va fi şters de pe suprafaţa pământului. Lumea medievală a dispărut de mult din istorie, dar opera lui Dante continuă să nutrească viaţa spirituală a milioane de cetitori, din toate colţurile pământului. Dramele lui Shakespeare vor fi tot atât de proaspete şi tot atât de „adevărate” chiar când istoria Angliei va fi uitată până şi de ultimii descendenţi. Orice s’ar întâmpla cu neamul românesc, oricâte dezastre şi suferinţe ne-au mai fost urzite de Dumnezeu, nici o armată din lume şi nici o poliţie, cât ar fi ea de diabolică, nu va putea şterge „Luceafărul” lui Eminescu din mintea şi din sufletul Românilor.

Mihaie Eminescu.Statuia lui Nica Petre.Hamilton

Foto. Statului lui Mihai Eminescu. Opera sculptorului Nicapetre de la Campul Romnesc, Hamilton, Canada

În dragostea neamului românesc pentru cel mai mare poet al său, se desluşeşte setea de nemurire a comunităţii întregi. Un neam supravieţuieşte nu numai prin istoria sa, ci prin creaţiile geniilor sale. Dacă vechea Heladă n’ar fi avut decât istoria sa, şi n’ar fi avut şi geniile ei, dela Homer şi până la Plotin, astăzi am fi ştiut despre Heleni cam tot atâta cât ştim despre Sciţi, Elamiţi sau Iliri; adică, atâta cât suntem obligaţi să învăţăm în şcoală (evident, presupunând că, fără patrimoniul spiritual Helen, ar mai fi fost posibil sistemul european de educaţie, ceea ce e cu totul improbabi). Istoria este prin definiţie devenire transformare continuă, în cele din urmă deşertăciune. Zadarnic încearcă un rege sau un despot să-şi clădească Statul pentru eternitate. O formă istorică, chiar dacă ar fi perfectă, este totdeauna precară: durează un anumit număr de ani, sau de decenii, şi apoi lasă locul unei alte forme istorice. Nici un fel de „eternitate” nu este îngăduită organismelor politice şi sociale. Singura „eternitate” acceptată de istorie este aceea a creaţiilor spirituale. Care, bine înţeles, reflectează şi specificul naţional al gintei creatorului, şi momentul istoric în care a vieţuit acesta: le reflectează şi, am spune, le proiectează în „eternitate”. Patetica luptă a Heladei cu Perşii este încă actuală pentru lumea modernă pentru că a cântat-o Eschil. Au mai fost şi alte invazii, de o parte şi de alta a Mării Egee, dar despre ele ştim foarte puţin, pentru că n’a existat un Eschil care să le scoată din istorie şi să le fixeze în „eternitate”.

Obscur, dar mai puţin patetic, neamul românesc simte că şi-a asigurat dreptul la „nemurire”, mai ales prin creaţia lui Mihai Eminescu. Petrolul şi aurul nostru pot, într’o zi, seca. Grâul nostru poate fi făcut să crească şi aiurea. Şi s’ar putea ca într’o zi, nu prea îndepărtată, strategia mondială să sufere asemenea modificări, încât poziţia noastră de popor de graniţă să-şi piardă însemnătatea pe care o are de un secol încoace. Toate aceste s’ar putea întâmpla. Un singur lucru nu se mai poate întâmpla: dispariţia poemelor lui Eminescu. Şi cât timp va exista, undeva prin lume, un singur exemplar din poeziile lui Eminescu, identitatea neamului nostru este salvată. Istoria patetică a neamului românesc a fost „proiectată în eternitate” prin versurile unui poet care a suferit toată viaţa de sărăcie, uneori chiar şi de foame, şi a murit, omorît de un nebun, într’un ospiciu… Este o lecţie de modestie pe care însăşi istoria ne-o dă, nouă tuturora…”

La Multi Ani Radio RO USA!

Posted by admin On January - 12 - 2019

Floare Albastră – publicație în memoria marelui Eminescu

Posted by Stefan Strajer On January - 11 - 2019

Floare Albastră – publicație în memoria marelui Eminescu

Autor: Galina Martea (Basarabia/Olanda)

 

Fondată de Centrul Cultural Spiritual Văratic din județul Neamț – supranumit și „Lăcașul Culturii Eminesciene”, recent a fost publicat primul număr al Revistei de Literatură, Arte și Spiritualitate „Floare Albastră” (anul I, ianuarie – decembrie 2018), redactor șef fiind minunatul și talentatul om de cultură Emilia Țuțuianu (fondatorul revistei, poet, prozator, publicist, editor). Într-o formulă desăvârşită, revista în cauză este realizată în memoria marelui scriitor Mihai Eminescu, dar, în același timp, este și o dedicație în semn de omagiu pentru marile personalități ale neamului românesc, personalități distincte care de-a lungul timpului au promovat și au dezvoltat cultura românească. Totodată, revista este o deschidere către cultul religios al creștinismului ortodox la baza căreia este prezent factorul ideal al existenței umane – spiritul și bogăția spirituală, în contextul dat Emilia Țuțuianu menționând: Noua cale de comunicare, vor fi paginile revistei Floare Albastră, apărută sub egida Centrului Cultural Spiritual Văratic, o zidire prin cuvânt a gândului frumos, dăinuitor, împlinit prin lumina din acest loc magic, ca o altă poartă a Cerului, alături de Mănăstirea Văratic – o aripă a inspirației sau a meditației la raportul cu universul, locul în care se arată iubirea pentru Dumnezeu la fiecare sunet dulce de clopot ce atinge sufletul ca un balsam!”. Iar dacă să ne referim la denumirea revistei, atunci aceasta este o creație executată prin forma comparativă/ asociativă cu poemul Floare Albastră, scris de geniul literaturii românești Mihai Eminescu. Astfel, precum poemul reprezintă o cugetare adâncă pe tema dragostei, așa și revista în cauză redă imaginea plină de sentimente înalte pentru tot ceea ce este uman și divin în astă lume. Floare Albastră este o publicație cu adevărat frumoasă care impune respect și admirație pentru conținutul său nespus de calitativ și de interesant. Cu o grafică de o expresivitate aparte, pe coperta revistei sunt înscrise cuvintele marelui poet Mihai Eminescu „Unde vei găsi cuvântul, ce exprimă adevărul?…”, ele redând un înțeles bine conturat despre sensul realității obiective ce se regăsește între expresie și conținutul fidel al reprezentărilor omului, nemijlocit, cu referire la conținutul ce este prezent în paginile publicației respective, acesta abordând discursul literar raport la spiritul creator al scriitorului. După cum poemul Floare albastră, de Eminescu, este unul dintre cele mai reușite creații despre dragostea umană și, respectiv, despre efectele trăirilor sentimentale redate prin cea mai idealizată formă, așa și revista Floare Albastră reproduce prin mijloace artistice splendoarea meditațiilor/ opiniilor ce sunt realizate de personalități cu renume atât din țară, cât și din afara ei.

Revista Floare Albastra_coperta

Structurată în multiple diviziuni, publicația cuprinde conținuturi de esență despre literatură, artă, cultură, istorie, evenimente din trecut și prezent, etc. Cu o deschidere bine definită, în Editorial, scriitoarea Emilia Țuțuianu vine cu descrieri impresionante despre fenomenul culturii din județul Neamț, cât și din întreaga țară românească; despre importanța Centrului Cultural Spiritual Văratic și Mănăstirea Văratic, despre aportul marilor scriitori români ce au contribuit la valorificarea ținutului românesc din regiune, toate acestea fiind înregistrate în eseul cu titlul Argument. Lucruri cu adevărat captivante ce completează în mod distinct conţinutul revistei. Făcând o descriere succintă despre activitatea și intențiile Centrului Cultural Spiritual Văratic, dar și despre traditiile culturale locale, Domnia Sa relatează: „De la bun început Centru Cultural Spiritual și-a propus două tipuri de abordare: una culturală și o alta educativă. Argumentul care a stat la baza acestui proiect a fost moștenirea culturală de o mare bogăție și varietate a zonei Mănăstirii Văratic. Edificiul nou ridicat se alătură complexului cultural spiritual religios al mănăstirii, cunoscut în întreaga țară… Popasul făcut în diferite perioade de timp, de către mari scriitori și poeți români: Mihai Eminescu, Veronica Micle, Mihail Sadoveanu, Dimitrie Bolintineanu, Calistrat Hogaș, Gala Galaction, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Bartolomeu Anania, Ștefana Velisar Teodoreanu, Valeria Sadoveanu, Cornelia Pillat, Sorin Ullea, etc. organizarea de audiții muzicale și șezători culturale, au contribuit la existenta unei vieți spirituale intense și s-au constituit ca un reper al vieții culturale monahale, pe care ne propunem să îl continuăm. Centrul Cultural Spiritual poartă emblema arhitecturală a locului și a fost ridicat din iubire, entuziasm și generozitatea cititorului, Dianu Sfrijan cu intenția de a lumina, a așeza și a rostui lucrurile vieții de obște, de a păstra identitatea și tradițiile culturale locale întru bucuria sufletului. 0 zidire de suflet, făcută cu sacrificii care se dorește a fi un loc de convergență a iubirii și un reper util și activ în viața comunității, ața cum își dorea însuși ctitorul. Acest lăcaș cultural spiritual are la temelie un legământ de iubire, ce vorbește tuturor celor care îi trece pragul despre neuitare, forța iubirii, dăruire și dăinuire”. Conform celor expuse de Emilia Țuțuianu, putem evoca că este pus în circulație un limbaj expresiv și clar despre dragostea umană raportată la idealurile supreme ale acesteia, în așa mod fiind deschise noi orizonturi în a cunoaște mai bine realitatea existentă pusă față în față cu relațiile sociale dintre oameni, cu procesele vitale efective ce se intersectează cu existența, destinul, conștiința, morala umană. Deci, cele istorisite se asociază în modul cel mai direct cu tot ceea ce este uman și real în viața pământească, cu tot ceea ce este plin de esență și fundamental pentru existența omului în astă lume. Cu referire la aceste componente remarcabila scriitoare și om de cultură Emilia Țuțuianu zice: „În 2018, anul centenarului, lansăm revista tiparită Floare Albastră, urmând ca din anul 2019 să fim prezenți și pe internet cu un blog omonim. Este un început timid, dar consider că orice act cultural este un adaos și un câștig adus spiritualității românești și ca fiecare din noi ar trebui să se simtă dator să-și marcheze trecerea prin viață lăsând moștenire celor ce vin, o părticică de frumos, o frântură din sufletul lor, un gând constructive”.

Desprinzându-se dintr-un complex de idei prin care se identifică conceptul cunoașterii, conceptul despre lume și existența ei, din primele pagini ale lucrării ne întâlnim cu imagini literare destul de interesante prin care verbul prezent se caracterizează pe sine însuși prin flexiune proprie fiecărui scriitor/ autor. Prin urmare, pentru a ne familiariza mai în de aproape cu autorii prezenți în lucrare, atunci urmează să le identificăm numele și, respectiv, conținuturile ce-i caracterizează în calitate de scriitori. Este captivant acest aspect, deoarece prin dialogul literar analitic se identifică compoziția fiecărui cuvânt scris și, nemijlocit, compoziția tuturor elementelor ce formează întregul conținut artistic al revistei. Prin imaginea acestui model de creație literară avem ocazia să relevăm reflecțiile cunoașterii de sine în funcție de procesele ce au loc în conștiința omului sau, mai bine zis, ce au loc în conștiința scriitorului. Deci, descrierile realizate prin cuvântul literar, regăsite în paginile revistei, se asociază perfect cu spiritul intelectual al omului ce este menit să creeze lucruri capabile de sentimente înalte. Prin armonia acestor argumente se regăsește spiritul intelectual al scriitorului român, al omului de cultură și artă, al omului ce este menit să fie un slujitor al cultului religios/ al cultului creștin ortodox. Printre aceste ipostaze este prezent înaltul om de cultură spiritualăSlujitor al neamului românesc – IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, care realizează un discurs literar de o mare importanță pentru ființa umană. Prin „Cuvântul de binecuvântare” Domnia Sa scrie: „Întemeiată la sfârșitul secolului al XVIII-lea, Mănăstirea Văratic este una dintre cele mai reprezentative vetre ale monahismului românesc. Tradiția mănăstirii, istoricul ei, transmisă pe cale orală sau consemnată în scrieri de mare importanță teologică și culturală ne arată profunzimea duhovnicească și pilduitoare a monahiilor care au viețuit aici”, ulterior spunând: „Centrul Cultural Spiritual Văratic s-a clădit cu multă trudă, dar și multă dragoste, zidindu-se piatră peste piatră pentru a se deschide „o cărare pe care putem merge, gustând din cultură și spiritualitate”. De la înființarea sa si până astăzi el încearcă să țină fruntea sus, să-și respecte obiectivele, să umple suflete de nădejde și bucurie, să scrie istorie prin cultură, profesionalism, noblețe, tradiție”, în continuare exclamând „Cuvântul dintru începuturi a fost creator, a transmis simțire și idei, a conturat spațiul și timpul, reliefând în scrieri ceea ce au gândit mințile fondatoare de cultură și civilizație ale umanității din toate timpurile și locurile. La initiativa distinsei doamne Emilia Țuțuianu, ne-am gândit la înființarea unei reviste de literatură, arte și spiritualitate, care să întregească activitatea CCSV și să aducă senin și parfum de cuvânt bun sș înțelept oricui iubește cultura, și care, însetat de dorul de frumos, să se poată adapa din vorba plină de har a celor care privind lumea o pot așeza la inima cititorului”. Discursul în cauză este destinat problemelor ce ţin de Biserica Ortodoxă şi, respectiv, de cultura unui popor ce tinde să respecte morala religioasă. Deci, în cele din urmă, este foarte plăcut să cunoaştem afirmaţiile Domniei Sale despre esenţa divină în viaţa pământească, despre legea naturii în contextul divinităţii, despre lăcaşul de cult al poporului român, toate, la rândul lor, fiind conţinuturi esențiale care completează cunoştinţele omului despre viaţă şi legile ei. În același timp, înaltul om de cultură spiritualăIOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, menționează cu multă plăcere sufletească despre importanța și necesitatea revistei Floare Albastră: „Este prima revistă de cultură a Văraticului… Numele de Floare albastră ne poartă gândul la poetul nepereche ce și-a consumat existența și prin acest loc iubit de Dumnezeu, cunoscută fiind profunzimea trăirii sale religioase și evlavia față de oazele de spiritualitate monahală, în unele dintre ele viețuind chiar câțiva membri ai familiei sale. O revistă cultural spirituală ca Floare Albastră, va reaseza aceste locuri nu doar în itinerariile pelerinilor ce vin pentru rugăciunea către Dumnezeu sau în cele turistice, ei și în cele culturale naționale și va aminti prin articolele apărute de marii călători ai trecutului, dar și de creatorii de astăzi, cercetători ai fenomenelor culturale și spirituale ale lumii acesteia. Avem o promisiune făcută domnului Dianu, finantatorul Centrului Cultural Spiritual și prin doamna Emilia Țuțuianu continuăm misiunea noastră de neuitare a trecutului cultural și spiritual al acestor locuri, dorind ca această revistă să poată transmite, să poată comunica gânduri și idei ale contemporanilor, trecute prin memoria afectivă a marilor noștri inaintași peregrini prin această lume. Fie ca Dumnezeu Cuvântul întrupat în istorie să ne ajute în această nouă misie și să reverse peste întreaga noastră ființă harul Său proniator care să ne călăuzească spre a alege cele mai înălțătoare și paradigmatice chipuri de trăire a frumosului în ceea ce ne-am propus să ctitorim”. Sunt expuse lucruri de mare valoare, conținuturi extraordinare ce merită a fi retranscrise în totalitate pentru ca publicul cititor să le cunoască și să le urmeze.

Prin sistemul de elemente literare ce sunt dependente între ele, ca formă de reglare a gândirii teoretice, în rezultat, clasificăm arta practică scriitoricească realizată conform scopului dorit. Adecvat, prin complexitatea conținutului literar și a elementelor ce determină conexiunea verbului scris, scriitorul face ordine în propria creație, clasificând-o în baza notelor artistice corespunzătoare. Deci, prin sistemul notelor și al valorilor literar-artistice, având la dispoziție pana scriitoricească, ne reîntâlnim în paginile revistei Floare Albastră cu renumiți scriitori români din întreaga lume. Printre aceștea este prezent distinsul critic și istoric literar, prozatorul și filosoful culturii române Theodor Codreanu, scriitorul care este foarte bine   cunoscut în lumea literară pentru lucrările sale despre viața și activitatea literară a marelui Eminescu. La secțiunea Archaeus Carpius, Domnia Sa tratează tema despre Sonetele Eminesciene. O altă personalitate distinsă a neamului românesc este renumitul eminescolog, criticul literar și cercetătorul Nicolae Georgescu (dr., prof.univ., savant, scriitor, membru al USR), care la aceeași secțiune Archaeus Carpius realizează discursul analitic despre Sonetul Cerdacului, unde autorul spune că este vorba despre   un text ce trimite către misterul relației dintre Eminescu și Veronica Micle. Cu o capacitate aparte de critic literar în domeniul eminescologiei și literaturii române, Domnia Sa transpune analiza respectivă prin cele mai specifice forme, astfel desemnând cu multă inteligență scriitoricească structura internă și externă a lucrării. În același context despre marele Eminescu, Ilie Bădescu, sociolog și geopolitician român, vine să ne spună despre „Neliniștea și realul. Pascal și Eminescu”, la baza căreia se regăsește subiectul despre Tradiția „cugetărilor” în cultura europeană și Puterea neliniștii și semnificația „lucrului” la Eminescu și Pascal. Pe când scriitorul Dan Toma Dulciu ne vorbește despre „Portretele lui Mihai Eminescu și Veronicăi Micle, realizate de pictorul Curții Imperiale de la Viena!”. Tot despre viața lui Eminescu ne prezintă descrieri destul de interesante și scriitorul Victor Roncea, acestea fiind întitulate „Documente de la Cernăuți și Viena: Cum era urmărit Eminescu pentru Franz Josef după ce a fondat Societatea CARPAȚII, de Mica Unire, pe 24 ianuarie 1882. FACSIMILE”. Relatări impunătoare despre inegalabilul Eminescu, personalitate eminentă a neamului românesc.

La secțiunea Literatură ne reîntâlnim cu celebri scriitori și oameni de cultură/ oameni de spiritualitate precum Arhimandritul Bartolomeu Anania, care ne vorbește despre Văratecul și Literatura, astfel zicând: „Mormântul lui Eminescu e un altar național, teiul de pe Copou e un arbore sacru, a cărui umbră adapostește eternitatea neamului. Urmele diafane ale pașilor lui Eminescu se simt și la Văratec, fie din vremea domnului student ce se plimba prin poieni și se încerca, uneori, la haltere cu colegii, așa cum a rămas în amintirea maicilor bătrâne, fie din vremea, evocată cu discreție monahală, a presupuselor sale întâlniri cu îngerul blond, în casuța din vecinătate, pe locul căreia se află acum Ocolul Silvic”; iar scriitorul și jurnalistul Grigore Ilisei scrie cu aceeași suflare duhovnicească despre Mănăstirea Văratic, întitulând „Văratec – duh de sacralitate”. Pe când scriitorii Gheorghe Simon (cu cronica literară „Veronica Micle: Numele unei naframe”), Petruș Andrei (cu cronica „Nationalismul lui Eminescu raportat la prezent”), Vavila Popovici (cu eseul „Ne este dor de „Luceafăr”), Teodor Pracsiu („La Varatic, Sub semnul lui Eminescu), Veronica Balaj (cu cronica „Pași printr-o ctitorie”), Stavrofora Iosefina Giosanu („Un an sub semnul lui Eminescu în cadrul Centrului Cultural Spiritual Văratic de la Mănăstirea Văratic”) abordează valorile eminesciene, valori ce sunt și vor fi mereu nemuritoare pentru poporul român. În prelungire, la secțiunea Fragmentarium istoric, scriitorii și oameni de cultură Arhiepiscopul Ioachim (cu eseul „Imn de har, în Centenar”), Galina Martea (cu „Centenarul Marii Uniri – unitatea națională a românilor de pretutindeni”), Stavrofora Iosefina Giosanu (cu „Contribuția călugărițelor din Mănăstirea Văratic la implicarea României în cele două conflagrații mondiale”), Sorin Grumus („Ultimul episcop al armatei general de brigadă dr. Partenie Ciopron”) ne oferă istorisiri și argumente reale despre cel mai important eveniment al anului – Centenarul Marii Uniri. În contextul dat, scriitoarea Emilia Țuțuianu ne vorbește cu mult respect și afecțiune despre Profesorul Ullea, omul intelectualității române care invidiat de unii, iubit de alții, el s-a refugiat la Văratic pentru a scrie istoria arhitecturii monahale. Cât despre dragostea eternă pentru oameni, natură, spațiu, plaiul și neamul românesc, dar și despre tot ceea ce este sublim în astă viață pământească, sunt prezenți cu versuri lirice scriitorii/ poeții Mariana Gurza și Tiberiu Tudor. Respectiv, la secțiunile Literatură, Artă, Evenimente sunt prezenți cu creații literare și alți scriitori români, printre care Fabian Anton, Iulia Roger Barcaroiu, Veronica Balaj, Lucian Tudorache, Mihai Olteanu, precum și multi alții.

Deci, în concluzie, revista Floare Albastră este imaginea spiritului românesc și a creștinismului ortodox, este imaginea scriitorului român contemporan care cuprinde întreaga complexitate de valori spirituale/ culturale/ intelectuale și, nu în ultimul rând, este imaginea perfectă raportată la personalitatea marelui Eminescu – geniul literaturii române. Floare Albastră este Revista de Literatură, Arte și Spiritualitate care completează în mod distinct patrimoniul cultural român, ea fiind o nouă lumină în totalitatea valorilor spirituale ce sunt atât de necesare în existența unui popor.

Memorandistul Nicolae Cristea, între oamenii-icoană ai neamului românesc

Autor: prof.univ.dr. Anca Sîrghie

 

Memoria timpului cerne printr-o sită deasă lucrarea înaintașilor, dintre care răzbat la limanul nemuririi numai o mică parte, cât vârful unui aisberg plutind în ocean. Despre militanții români transilvăneni din perioada Imperiului Austro-Ungar se cuvine să glosăm în anul Centenarului Marii Uniri (text din noiembrie 2018, n.red.) mai mult decât oricând, pentru că activitatea lor plină de sacrificii s-a constituit în istorie ca o treaptă importantă spre împlinirea visului României întregite.

Restituirea operei rămase de la preotul și publicistul   memorandist Nicolae Cristea (n. 1834 la Ocna Sibiului – d. 1902 la Sibiu), redactor-șef între 1865 și 1883 la „Telegraful Român”[1] din Sibiu, și ctitor apoi al ziarului „Tribuna”, din aceeași localitate a Transilvaniei, se întregește cu fiecare volum pe care îl așezăm în lumina tiparului, ca o datorie pe care ne-am asumat-o față de un mare înaintaș, amenințat altfel să cadă pe nedrept în uitare. Experiența dobândită ca asesor consistorial sub patru mitropoliți ai Ardealului, începând cu inegalabilul Andrei Șaguna, care l-a desemnat în testamentul său în funcția încredințată „până-i va plăcea”[2], apoi sub Procopie Ivanovici, Miron Romanul și sub Ioan Mețianu, va face din ocnerul isteț și harnic un om chibzuit, demn și prestant, acționând cu mult tact, ceea ce îl va determina chiar și pe fostul ministru de finanțe maghiar Lucaci, vorbind cu un alt român, să afirme că Nicolae Cristea „este omul cel mai cu minte   și de omenie din toată nația dumneavoastră”.[3] Aprecieri elogioase aveau să vină în contemporaneitate din partea mai tinerilor jurnaliști M. Eminescu și I. Slavici, iar între istoricii prestigioși de mai târziu, specializați în trecutul Transilvaniei, Vasile Netea n-a ezitat să-l socotească pe Nicolae Cristea, printr-o superlativizare la fel de onorantă, drept „cea mai înaltă figură de gazetar ardelean din secolul al XIX-lea, adevărată pildă de onestitate, de abnegație și eroism profesional.”[4]

Nicolae Cristea - Meditațiuni politico-istorice - Coperta 1

Volumul Meditațiuni Politico-Istorice. Spre Marea Unire (Editura D*A*S, Sibiu, 2018) apare acum după o culegere de studii consacrate de noi în 1996 acestui om-icoană al neamului românesc, Memorandistul Nicolae Cristea și epoca lui, prefațată de Prof. Univ. Dr. Mircea Păcurariu. Cartea s-a bucurat și de o a doua ediție, îmbogățită, în 2011. Concomitent, în 1996 a apărut prima ediție, urmată în 1998 de o a doua, ediție critică, la volumul File de memorialistică. Jurnal, cu un Cuvânt înainte semnat de Mitropolitul Ardealului Antonie Plămădeală. În noul volum au fost selectate de data aceasta două eseuri politice, apărute antum la Sibiu, respectiv La țintă. Meditațiune politică de Nicolae Cristea, în 1895 și Din trecut pentru viitor. Repriviri politice recente, în 1899, dar cu autor nemenționat, pe copertă aparând doar titlul Articole politice. Textul a fost retipărit după ziarul „Tribuna” nr. 251 și următoarele din 1898, având anexate trei materiale doveditoare, de un cert interes. Dorim să completăm astfel plaja creației lui Nicolae Cristea cu pagini în care printr-o panoramare a seismelor societății din țările central și est europene, se reflectă în subtext crezul și direcția de luptă ale temerarului combatant sibian pentru idealurile nației române. Replasat în peisajul caleidoscopic al societății austro-ungare cu principalii ei actanți, cititorul este pus în contact cu evenimentele de la Curtea imperială a Vienei, cu deciziile luate în Parlamentul budapestan, cu luptele ce se duceau pretutindeni pentru putere. Dar tema pivotantă a comentariului rămâne chestiunea românească, cu amintirea proaspătă a detenției suferite pentru activitatea memorandistă a sa și a camarazilor lui transilvăneni de crez politic.

Stăpânind cinci limbi străine, comentatorul are o anumită ubicuitate ca spectru documentar și dovedește o autoritate cu totul specială, asigurată de continua lectură a presei. De aici și plaja largă a faunei politice din care își selectează personalitățile discutate. Se perindă prin paginile celor două meditațiuni monarhi și arhiduci, miniștri și parlamentari, politicieni ce reținuseră interesul presei momentului. Din eșichierul politic european nu lipsesc Napoleon al III-lea, Bismarck, țarul Rusiei Alexandru al III-lea, chiar dacă la un moment dat în imperiului dualist „providențialul” Kossuth Ferencz este văzut ca cel mai potrivit aspirant la tronul Ungariei și ziarele se încarcă până la saturație cu asemenea aprecieri elogioase. În pofida atâtor nume de personalități, care populează scena politică a vremii, profilul cel mai puternic conturat în noua carte este până la urmă chiar al lui Nicolae Cristea. Politicianul transilvănean trăia o teribilă dramă a marginalizării, în ciuda martiriului pe care continua să-l suporte chiar și după ieșirea din temnița de la Vaț. Paginile Jurnalului său început în 1895 și Meditațiunile scrise pentru viitorime erau o supapă prin care ziaristul își descărca sufletul tot mai întristat și-și nutrea conștiința mereu trează. Aspirațiile Partidului Național Român, prezent prin reprezentanții săi în multe file ale Meditațiunilor, mișcările Partidului Liberal și ale celui Conservator din România, cu aderări sau respingeri de linii tactice, trezesc interesul analistului politic de la Sibiu. Comentatorul reînvie o lume apusă pentru cititorul zilelor noastre, dar nu pe cea a strălucirii habsburgice, care a alimentat beletristica bogată în fantezii a temei. Analistul este preocupat în principal de sarabanda aranjamentelor din culise, cu umbrele compromisurilor lăsate de actanții vieții politice. Înțelegând ce se ascunde în dosul cortinei, Cristea nu ezită să dea în vileag falsul și turpitudinea acelei lumi doar aparent pline de fală, el deosebind aparențele de adevăr.

Nicolae Cristea

În mod cert, ținuta dârză, atât profesională cât și umană, îl desemnează pe jurnalistul transilvănean ca pe un model demn de urmat. Modest și discret în tot ce a întreprins, cu aplicație socială și vizionarism politic, Nicolae Cristea a lăsat imaginea omului de condei consecvent crezului său, tot astfel cum Mircea Vulcănescu rămâne pentru noi icoana omului de stat imaculat, iar Arsenie Boca este în conștiința urmașilor simbolul credinței religioase mântuitoare. Și nicicând nu socotim că ne este mai necesară o asemenea pilduitoare existență de memorandist, implicat în lupta pentru demnitatea poporului său asuprit, ca în acest an centenar al Marii Uniri.

Mai presus de toate, în concluzie, merită înțeles mesajul pe care autorul îl transmite viitorului prin meditațiunile sale. În contextul dramatic în care i-a fost dat să lupte pentru „ținta” națională cea mai înaltă a românilor din Transilvania, pe care el trebuia să o ascundă sub pavăza unei atitudini moderate, în lupta cu teroarea regimului austro-ungar ajuns la apogeul puterii sale, mărturisirea făcută în eseul La țintă concentrează crezul său de luptător cu arma condeiului: „Între astfel de împregiurări, aspirațiunile române nu pot fi imposibile… De optimism putea fi vorba când ne-am fi mărginit la laudele activității române de până aici în cauza națională politică, atunci când am zis că, după activitatea lăudabilă de până aci și chiar și admirabilă, lucrurile au să se dezvolte mai departe de la sine și că românii nu mai au nimic de făcut. Aceasta nu am zis-o și nu o zicem, când constatăm că românii nu au ajuns încă la țintă. Evenimentele, nici atâta nu ne permit: să stăm la constatarea aceasta. Ele ne împing, și încă cu tot dinadinsul, la acțiune mai departe. Este timpul suprem. Și așteptarea și amânarea sunt păcate de moarte. “ (s.n.) Nădejdea nu îi este spulberată nici măcar de lunile petrecute în închisoarea ungurească de la Vaț, de unde el încurajează soția și copiii în 13/25 august 1894, încredințându-i că necazurile prezente se vor transforma în „plăceri sigure, pentru toți aparținătorii familiei noastre în mic și mare.” (s.n.) Desigur că familia cea mare era în conștiința acestui om de profundă însuflețire patriotică țara întreagă, care trebuia mântuită pe plaiuri transilvane de jug străin. Dar la finele secolului al XIX-lea România nu era încă pregătită pentru o unire administrativă, drept care unii jurnaliști transilvăneni, între care se număra și Ioan Slavici, vedeau posibilă o structurare federală a statului, cu regiuni care să-și conserve identitatea bazată pe specific de limbă și de cultură. Această optică alimenta teoria unității prin diversitate, pivotând pe elemente culturale și era aplicată de comentatori la întreaga Europă.

Studiile publicate în volumul Meditațiuni politico-istorice. Spre Marea Unire, pentru prima dată înmănunchiate astfel, sunt nu numai un dialog impresionant al intelectualului sibian cu marile imperative ale vremii lui, ci și o oglindă a evoluției limbii române la finele secolului al XIX-lea, o interesantă bază de cercetare pentru stadiul momentului publicistic respectiv.   Pentru că asemenea pagini se cer puse la îndemâna cititorilor de la începutul secolului al XXI-lea, unele retușări discrete s-au impus cu necesitate, întocmai cazului unor construcții resimțite astăzi ca inadecvate. Principiul urmat a fost ca, pe cât este posibil, să conservăm expresivitatea limbii literare române de la finele secolului al XIX-lea, dar fără să șocăm lectorul zilelor noastre. Unde era necesar, am dat explicații la cuvintele ieșite din uz, recurgând la marile dicționare ale vremii. Așa cum ne-am constituit ca o echipă în realizarea unui asemenea dificil proiect editorial, în care istoricul Mihai Sofronie este prefațator, iar îngrijirea ediției am împărțit-o cu Marin Diaconu, considerăm că în acest an de sărbătorire a Centenarului Marii Uniri, apariția noii cărți dedicate memorandistului transilvănean Nicolae Cristea are multiple rațiuni de susținere. Gândul nostru de a desăvârși o restituire științifică completă cuprinde și un al patrulea volum, cel consacrat publicisticii autorului sibian, întregire pe care o încredințăm anului ce va veni.

[1] Cel mai longeviv ziar românesc al tuturor timpurilor, “Telegraful Român” apare neîntrerupt la Sibiu din 3 ianuarie 1853, când a fost ctitorit de Andrei Șaguna, până în prezent.

[2] A.Șaguna, Testamentul marelui arhiepiscop Andrei baron de Șaguna, Sibiu, Diecezana, 1915, p. 9.

[3] N.Cristea, File de memorialistică. Jurnal,   Casa de presă și Editura Tribuna, Sibiu, 1996,   p. 245.

[4] V.Netea, Discuții asupra ziarelor și ziariștilor ardeleni. În Pentru Transilvania (Pământul și oamenii), f.a., p. 213.

Un poet autentic

Posted by Dorin Nadrau On January - 6 - 2019

Mircea Ștefan este de multă vreme o figură culturală bine cunoscută în diaspora românilor din America de Nord (Statele Unite și Canada), dar și în rândul făuritorilor de poezie din România. Conexiunile scriitoricești pe care le are pe cele două continente, vrednice de admirat, precum și participarea la numeroase demersuri editoriale și publicistice, probează neîndoielnic calitatea sa de a fi un adevărat animator cultural. Are tot ce-i trebuie pentru asta: înțelegere profundă a unor idei, energie, determinare și, în plus, măiestrie în a se  mișca cu abilitate într-un mediu special care necesită multă prudență cum a fost dintotdeauna mediul literar. Satisfacțiile pe care le-a trăit în această sferă de activitate nu sunt pentru el decât reușite secundare de validare, visul său fiind acela de a fi poet înainte de toate, astfel că nu e de mirare că are în prezent peste 20 de cărți publicate. Mircea Ștefan personifică mitul poetului incontestabil, creator al unei opere sincrone sintactic cu ritmurile timpului său, dar care se distanțează de trendul general printr-un accent de discretă gravitate, într-o perioadă în care mulți consideră literatura ca vanitate sau chiar ca improvizație.

Zero-Absolut-191x300

 

„Zero Absolut” își numește poetul ultima carte, structurată pe două secțiuni: I. „Acolade” și II. „Capcana cu vise”. Este de apreciat că volumul apare în plin aflux al teoriilor și poeticilor „post umaniste”, în contradicție cu care poetul reabilitează în manieră proprie probleme esențiale ale ființei umane: creația, curajul confesiunii, moartea, nostalgia, nevoia de comunicare. Totul se emană cu o impecabilă claritate și cu un sound poetic bine personalizat. Versurile, strălucit articulate, de o evidentă simplitate încât dau senzația că au fost îndelung lucrate, se constituie când în forme comprimate, similare haiku-urilor, când ca mici narațiuni, asemenea poeziilor soresciene. Problematica abordată invită deseori spre o adâncă stare de meditație.

Poemul titular statuează mesajul întregului op și-i atribuie firul liric: „când ochii zilei plesnesc / se lasă frigul pe întreaga zare / mugurii primăverii nu mai încolțesc / iubirea pentru tine moare / o entropie nulă-n asfințit”.

Merită observat că în ciuda tonalității grave, de multe ori întunecată a mesajului, cartea, în ansamblul său, nu lasă nici o urmă de pesimism sau tristețe. Și este normal să fie așa, având în vedere personalitatea complexă a poetului care simbolizează un creator din stirpea celor care detectează cu ușurință un imaginar bogat, fine și delicate conecții, reușind cu dibăcie să extragă esențialul și să-l transmită nealterat prin ceea ce se numește „complexitate în simplitate”, lucru deosebit de greu de realizat și păstrat.

 

Mircea Bartan

Fără îndoială, Mircea Ștefan dovedește că pentru a fi un creator de valoare trebuie să știi bine ethosul cultural căruia îi aparții, dar și să apelezi la cunoștințe din domenii largi, incluzând istoria, sociologia, geografia, muzica, arta, politica. Fiind una dintre cele mai bogate, dar și dificile arte, poezia conferă invariabil frumusețe și efervescență, multiplele aspecte ale sale decurgând din varietatea ariei de interes. Este un adevăr pe care îl consolidează și poemele lui Mircea Ștefan. Astfel, cu toate că, în integralitate, poezia sa pare a fi opera unui competent filosof, poetul este la baza pregătirii sale fizician, știință constituind pentru el o însemnată sursă de inspirație. O trădează fără echivoc folosirea unor termeni ce desemnează noțiuni specifice fizicii: „zero absolut”, „laser”, „atomi”, „electroni”, „entropie”, „coliziune cu particule elementare”. Un tulburător poem circumscris aceluiași punct central din poemul ce dă titlul cărții, poezie care duce cu gândul la un trecut nu foarte îndepărtat, este „Așa s-a scris istoria”: „da / frigul a pătruns până la os / spre seară răsmerița ușor se destinde / norii mai sunt / un cer de vise / numai sânge pe jos / la Universitate în colț / se spală cu apă fierbinte / da / frigul a pătruns / e zero absolut / se-nvârt electronii pe orbite / din ultimul pe listă / pe pagină în sus / noi l-am ales pe primul președinte”.

Înșelător de simplu, poetul se proiectează în perioada petrecută la Cluj, poemele „Amintiri clujene” și „Lumină lină pe Feleac” susținând cu prisosință această remarcă. Influența blagiană răzbate fără doar și poate din poemul de o finețe aparte intitulat „Cristal de seră”: „se aude cum crește și solzul de pește- / această dimineață senină”.

Poezia lui Mircea Ștefan, abundând în mod covârșitor de metafore, incită la adâncă reflecție, conștientizând cititorul de importanța rolului ce trebuie acordat poeziei și că  funcțiile poeziei, ca de fapt ale oricărei arte, sunt de a te face să gândești, de a te împinge să-ți depășești limitele, de a-ți conferi armonie (internă și externă), de a-ți aduce o reală plăcere, iar câteodată, transcendență. Folosind cu dexteritate procedee stilistice potrivite (demonstrând în scrierile sale chiar o bună stăpânire a metonimiei), fără să dilueze profunzimea conținutului, poetul ne pune în față o creație simplă și lucidă.

În fine, cred că se cuvine menționat că Mircea Ștefan se află astăzi în deplinătatea mijloacelor sale literare, transmițând un mesaj impecabil prezentat și plin de miez, clădit pe o logică internă riguroasă, dar complet motivat poetic, întruchipând un poet de o autentică valoare.

Dorin-Nadrau.Poza-noua-201x300
Dorin Nădrău (S. U. A.)

 

poezie/NIG/Americana

Posted by Nuta Istrate Gangan On January - 2 - 2019

46493775_10215185653769518_3119390371482697728_n (1)

daddy s-a întors acasă/ surprise
fetița se prinde de gâtul lui și plânge în hohote
dar ca dovadă că
a fost trimis să moară
peste câteva zile este
victimă colaterală
wrong place/wrong time
la două străzi de casa lui

în vreme de război nimic nu e mai duios decât un soldat întors acasă viu
nimic mai eroic decât unul înfășurat în drapel

dacă nu sunt
marvel heroes
eroii nu supraviețuiesc

viața merge mai departe
soarele apune întotdeauna în același loc
briza balansează un leagăn gol
fetița desenează tătici și fetițe ținându-se de mână
atlanticul aruncă la mal o
păpușă pe care nu a putut s-o înece
……………..
postcards

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors