Archive for October, 2018

Alegerile parţiale americane din 2018 pe val naţionalist

Posted by Nuta Istrate Gangan On October - 29 - 2018

thumbnail

 

un articol de Tiberiu Dianu

Din luna decembrie 2017 presa centrală americană a încercat să inducă publicului larg ideea că un val “albastru” democrat de tip tsunami ar urma să lovească America în timpul alegerilor parţiale din 6 noiembrie 2018. Sondajele inițiale arătau un avantaj de două cifre în voturile acordate democraților.

Între timp, cu doar câteva săptămâni inaintea zilei fatidice de 6 noiembrie, raliurile naţionale ale președintelui Trump înregistrau participări masive de sute de mii de persoane, economia era în plină expansiune, iar “valul” democrat mult-aşteptat aproape că dispăruse. Deşi democraţii acceptaseră tacit o posibilă înfrângere în Senat, acum ei se îngrozesc de perspectiva de a pierde și Camera Reprezentanților, de majoritatea căreia îi separă doar 24 de locuri de deputaţi.

Liderii democraţi, ca Tom Perez, președintele Comitetului Național Democrat sau Bernie Sanders, senator de Vermont şi fost candidat prezidenţial în 2016, au încercat să salveze onoarea partidului, calmându-şi suporterii care aveau aşteptări exagerate. https://www.foxnews.com/politics/sanders-and-perez-express-uncertainty-over-blue-wave-ahead-of-midterms

Presa centrală a încercat şi ea să lanseze nişte ştiri false de ultim moment, de genul celei cu Cesar Sayoc, presupus susţinător al preşedintelui şi suspectat de expedierea unor pachete cu bombe fâsâite unor celebrităţi de stânga. În cele din urmă, acest tip de diversiuni vor avea asupra electoratului exact același efect inofensiv ca și respectivele pseudo-bombe. https://www.washingtonpost.com/politics/2018/10/27/ann-coulter-didnt-ditch-conspiracy-theories-after-bombers-arrest-most-false-flaggers-didnt/?utm_term=.d25ed350ec4f

Ce se va întâmpla însă cu adevărat la alegerile parţiale nu va fi valul democraţilor, incorect denumit “albastru” (culoarea lor fiind, de fapt, roşie), ci un val tricolor, roșu-alb-albastru, naţionalist, alimentat de poziția patriotică a președintelui Trump referitoare la steagul american și imnul național. În mod repetat, preşedintele a declarat la raliurile sale următoarele: “Stâm în genunchi când ne rugăm lui Dumnezeu, dar stăm în picioare în faţa drapelului american când se intonează imnul naţional”. Acest îndemn puternic continuă să inspire membri ai tinerei generaţii din Statele Unite.

Unul dintre aceştia este liceanul Jackson Dean Nicholson, care, înaintea unui meci de fotbal american, și-a exprimat sentimentele interpretând într-o manieră foarte personală imnul naţional american.

Vezi AICIhttp://www.fox8live.com/2018/10/22/teen-wows-md-football-crowd-with-country-version-national-anthem/

Când a fost întrebat ulterior de reporteri ce anume l-a inspirat, tânărul cu voce răguşită a spus simplu: “Sunt american și sunt mândru de asta!”

wave-of-stars-blue-red-white-powerpoint-backgrounds

Americanii sunt liniştiţi pentru că ştiu că ţara lor e pe mâini bune. Iar alegerile parţiale din 2018 vor contrazice precedentele istorice, după care partidul de la putere ar ieşi învins. Şi asta, vorba lui Trump, se va produce “în stil mare” (“bigly”).

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate anterior de revistele AMERICAN THINKERhttps://www.americanthinker.com/blog/2018/10/democrats_dismay_mounting_at_upcoming_red_white_and_blue_midterm_wave.html , INTELLECTUAL CONSERVATIVE http://www.intellectualconservative.com/tiberiu-dianu-the-red-white-and-blue-wave-of-the-2018-midterm-elections/ , CONSERVATIVE READhttp://conservativeread.com/the-red-white-and-blue-wave-of-the-midterm-election/ şi MEDIUMhttps://medium.com/@tdianu/the-red-white-and-blue-wave-b770109772bb .

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu

Preşedintele american Donald Trump, un naţionalist mândru

Posted by Nuta Istrate Gangan On October - 24 - 2018

thumbnail

un articol de Tiberiu Dianu

Nu am auzit pe nici un președinte american care să se descrie, cel puțin în public, şi cu atât mai puțin în fața unei mari mulțimi de oameni, ca “naționalist”. Și chiar ca unul mândru. Nu că nu am fi avut până acum niciun președinte naționalist.

George Washington a fost naționalist când, împreună cu Alexander Hamilton și James Madison, a convocat Congresul pentru o convenție constituțională în 1787 care a produs Constituția pentru un guvern național puternic, dezbătută în fiecare stat, adoptată în unanimitate și pusă în aplicare în 1789 (vezi Edward J. Larson, George Washington, naţionalist, University of Virginia Press, 2016).

Andrew Jackson a fost considerat un promotor al populismului naționalist american din secolul al XIX-lea (vezi Uri Friedman, “Ce este un populist? Și este Donald Trump unul?”, The Atlantic, 15 septembrie 2017).

Abraham Lincoln a fost naționalist când, într-un discurs din 1858, a afirmat că naționalismul civic american era o metodă de unire a oamenilor de diverse origini etnice într-o naționalitate comună (vezi Abraham Lincoln, “Adresă către alegătorii din Chicago”, 10 iulie 1858).

flag

Dar, luni, 22 octombrie 2018, în Houston, Texas, în fața unei audiențe de peste 100.000 de persoane, președintele Donald Trump a declarat, în sfârşit, acest lucru. A pus punctul pe “i”.

“Democrații radicali doresc să întoarcă ceasul istoriei înapoi pentru dominaţia globaliștilor corupți şi lacomi de putere. Știţi ce e un globalist, nu? Știţi ce e un globalist. Un globalist e o persoană care dorește ca lumea de pe glob să o ducă bine şi căreia, sincer, nu-i pasă prea mult de ţara noastră. Și știţi ceva? Noi nu putem accepta asta. Știţi, există un cuvânt care a devenit cam demodat. Se numește “naționalist”. Și zic eu, chiar aşa, nu trebuie să folosim acest cuvânt?! Știţi ce sunt eu?! Sunt naționalist, e bine? Sunt naționalist. Un naţionalist. Nimic mai mult. Folosiţi acest cuvânt, folosiţi-l!”

Vizionați AICI: https://www.youtube.com/watch?v=p9uKFuuAWD8

Trăim vremuri când cuvinte precum “naționalist” sau “patriot” sunt constant batjocorite sau defăimate de stânga cea arogantă și de presa găunoasă aservită acesteia. Aşa încât e nevoie de mult curaj pentru un lider politic, ba chiar un președinte de ţară, ba chiar liderul lumii libere, să aibă o expunere atât de clară.

Și acum, că președintele Statelor Unite a declarat deja acest lucru și chiar e mândru de aceasta, e timpul ca şi noi toți să îl luăm, în sfârşit, în serios. Și nu mă refer doar la cei care l-am votat și care l-am luat în serios de la bun început, ci la absolut toți, adică şi la ceilalţi.

Trump a oficializat din acest moment naționalismul atât ca o credinţă, cât şi ca ideologie, doctrină și politică în acelaşi timp.

Naționalismul poate fi considerat de pe acum drept direcția oficială a Casei Albe pentru viitor.

De acum înainte, liderii politici ai lumii, în special cei conservatori, ar trebui să se considere înștiințați. Ei vor trebui fie să adere, fie să se distanțeze din punct de vedere ideologic de Trump.

Pentru că aici, în Statele Unite, Partidul Republican nu mai este doar un partid conservator, ci și unul naționalist. Președintele Trump l-a redefinit deja. În aceeași măsură în care Partidul Democrat nu mai este doar un partid liberal, ci și unul socialist, așa cum mulți progresiști ​​l-au redefinit deja. Discuţia e încheiată.

A venit vremea să nu ne mai ascundem după deget și să ne confruntăm cu cruntul adevăr. Un adevăr pe care alegerile parţiale din 6 noiembrie 2018 îl vor confirma. Ne place sau nu, America a devenit parţial naționalistă şi parţial socialistă.

Iar cei care refuză încă să creadă asta (și probabil că vor fi destul de numeroşi) vor rămâne acasă în faţa televizoarelor să urmărească ciocnirea pe viaţă şi pe moarte a doi giganți și, cum, în cele din urmă, unul îl va răpune pe celălalt.

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate anterior de revistele AMERICAN THINKERhttps://www.americanthinker.com/blog/2018/10/president_trump_proudly_declares_i_am_a_nationalist.html , INTELLECTUAL CONSERVATIVE http://www.intellectualconservative.com/tiberiu-dianu-donald-trump-a-nationalist-president/ şi MEDIUM https://medium.com/@tdianu/president-donald-trump-a-proud-nationalist-21b1299e3033.

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu

*****

Alaska în căutarea conservatorismului veritabil

Posted by Nuta Istrate Gangan On October - 21 - 2018

thumbnail

un articol de Tiberiu Dianu/

Vineri, 19 octombrie 2018, cu mai puțin de trei săptămâni până la alegerile parţiale din 6 noiembrie 2018, guvernatorul statului Alaska, Bill Walker, a anunțat că îşi suspendă campania de realegere în funcţia de guvernator după ce adjunctul său, locotenent-guvernatorul Byron Mallot, a demisionat în urma unei “abordări inadecvate faţă de o femeie”. https://www.yahoo.com/news/alaska-governor-suspends-election-bid-225625487.html?.tsrc=daily_mail&uh_test=1_14

Walker, un fost republican metamorfozat în independent, împreună cu democratul locotenent-guvernator Byron Mallot (care este şi un lider al amerindienilor din Alaska), au fost aleşi în funcţii în anul 2014, cu sprijinul Partidului Democrat. La urma urmei, această formulă câștigătoare a fost practicată în mod repetat şi de altă senatoare republicană anti-Trump din Alaska, Lisa Murkowski.

Walker şi-a arătat apoi susţinerea în alegeri pentru candidatul democrat, Mark Begich, iar despre candidatul republican, Mike Dunleavy, a spus că nu e o alegere bună pentru Alaska. Dacă stăm să ne gândim bine, şi socialistul Bernie Sanders se consideră şi el tot “independent” şi votează tot cu democraţii.

Pe lângă asta, îmi poate explica şi mie cineva ce înseamnă, mai în amănunt, acea “abordare inadecvată faţă de o femeie”? Și unde au dispărut omniprezenţii activiști de la #MeToo când ai nevoie de ei? Unde e furia dezlănţuită, unde sunt defăimările din presă împotriva democratului (şi minoritarului amerindian) Mallot? Sunt şocat, de-a dreptul şocat! https://www.youtube.com/watch?v=SjbPi00k_ME

Ca s-o spunem pe-a dreaptă, “independentul” guvernator Walker era deja pe locul trei, la mare distanţă de ceilalţi doi candidaţi, iar democrații se temeau că el va diviza cu Begich voturile electoratului de stânga şi centrist. Probabil că, printr-un efect de bumerang, mulți dintre suporterii republicani ai guvernatorului vor vota acum cu mai multă convingere pentru Dunleavy, asigurându-i acestuia din urmă o victorie necesară pentru un stat care, deşi e nordic, are în bună parte un electorat mai degrabă sudic-conservator în concepţii, după cum mulţi au observat deja.

5988210_web1_Governor-composite-2018-1024x560

Pictured from left to right: Mike Donleavy (R), Bill Walker (I), Mark Begich (D) (Credits: Juneau Empire composite image)

Aşadar, alaskanilor li se oferă o șansă neașteptată de a vota cu un conservator autentic, Mike Dunleavy.

În caz contrar, Begich se va asigura că hondurienii din caravana care se îndreaptă ilegal spre graniţa americană vor atinge şi extremitatea nordică a Alaskăi.

Poate că alaskanii îi şi duc deja dorul fostei lor guvernatoare, Sarah Palin!

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate anterior de revistele MEDIUM https://medium.com/@tdianu/alaskas-quest-for-genuine-conservatism-9d0e465911e9 şi INTELLECTUAL CONSERVATIVE.http://www.intellectualconservative.com/tiberiu-dianu-the-quest-for-genuine-conservatism-the-case-of-alaska/

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu

*****

=====

Referendumul privind căsătoria tradiţională în România, o ocazie irosită

Posted by Nuta Istrate Gangan On October - 20 - 2018

thumbnail

un articol de Tiberiu Dianu

Pentru mulți conservatori americani un referendum constituțional pentru redefinirea căsătoriei ca uniunea dintre un bărbat și o femeie ar fi fost un vis devenit realitate. România, o țară cu peste 95% de creștini, a organizat un astfel de referendum, însă mulţi români au preferat să doarmă în loc să viseze. Drept urmare, o inițiativă locală menită să protejeze căsătoria și familia tradițională la nivel constituţional s-a transformat într-un eșec de proporții. Cum a fost posibil aşa ceva?

Referendumul privind căsătoria şi familia tradiţională s-a desfăşurat pe parcursul a două zile, sâmbătă, 6 octombrie și duminică, 7 octombrie 2018. Procedurile de revizuire a Constituţiei au fost demarate din toamna anului 2015 de către asociația conservatoare Coaliția pentru Familie. Iniţiativa a mai fost sprijinită de Biserica Ortodoxă Română (predominantă în țară) și de majoritatea partidelor politice din Parlament: coaliția de stânga de la putere (formată din social-democraţii de la PSD şi liberal-democraţii de la ALDE) și majoritatea opoziţiei de dreapta (naţional-liberalii moderaţi de la PNL și populiștii de la PMP). Populiștii eclectici de la USR, al doilea mare partid de opoziție după PNL, s-au opus referendumului și au chemat populația la boicot.

Factorii principali care au condus la această inițiativă au fost decizia Curții Supreme a Statelor Unite din anul 2015, care a permis căsătoria între cuplurile de homosexuali, precum şi o hotărâre a Curţii Europene de Justiţie din anul 2018 în favoarea recunoaşterii de către autorităţile române a unui cuplu româno-american de homosexuali căsătoriţi în Belgia. Referendumuri similare privind căsătoriile tradiţionale şi alternative au fost organizate şi în alte ţări din Europa, Caraibe și Australia.

Țările est-europene par a fi mai înclinate să susțină referendumurile privind căsătoria tradiţională. Astfel, în martie 2012 Slovenia a avut o prezenţă la vot de 30,1% și 54,55% voturi contra “cuplurilor de același sex”. În decembrie 2013 Croaţia a avut o prezenţă la vot de 37,9% și 65,87% voturi pentru “familia tradițională”. În februarie 2015 Slovacia a avut o prezenţă la vot de 21,4% și 96,50% voturi contra căsătoriei între persoane de același sex.

În luna mai 2015 Irlanda a avut o prezenţă la vot de 61% şi 62% voturi pentru căsătorii fără deosebire de sex.

În Caraibe, Bermuda a votat în iunie 2016, cu o prezenţă la vot de 46,89% şi 49% voturi contra cuplurilor de același sex.

În Georgia, fosta republică sovietică, președintele a respins în august 2016 o petiție pentru un referendum pentru căsătoriile între persoane de același sex pentru lipsa strângerii numărului de 200.000 de semnături, stabilit ca minim necesar.

Australia s-a pronunţat şi ea, în septembrie-noiembrie 2017, cu vot prin corespondenţă privind dreptul la căsătorie, având o participare de 79,5% și 61,6% voturi pentru căsătoriile între persoane de același sex.

În România, amendamentul a vizat modificarea textului constituțional, prin definirea căsătoriei în mod explicit între un bărbat și o femeie, şi nu doar între “soți”, așa cum stipula varianta iniţială din anul 1991. https://en.wikipedia.org/wiki/Romanian_constitutional_referendum,_2018

Pentru a asigura o prezenţă cât mai ridicată la vot, guvernul a extins tradiţionala perioadă de votare de o zi (duminica) şi la ziua de sâmbătă. De asemenea, prin lege specială, a redus şi procentajul de prezenţă la vot, de la 50% la 30%. Sondajele de opinie indicau o victorie sigură, de peste 90%, a susţinătorilor familiei tradiționale.

referendum-pentru-familie

Dar, în cele din urmă, prezenţa la vot a fost cu puţin peste 21%, cu 91,5% voturi pentru amendament, adică pentru căsătoria tradiţională, 6,5% voturi contra şi cca 2% voturi anulate.

Diaspora a fost mai activă, făcând cozi la secţiile de votare din Marea Britanie, Irlanda și Germania, pe când în România multe secții de votare au rămas goale în cele două zile de referendum. https://www.digi24.ro/referendum-familie-2018/cati-romani-din-diaspora-au-votat-la-referendum-1009970

Reacţiile de după vot au fost mixte. Coaliția pentru Familie a acuzat guvernul de organizare defectuoasă a referendumului. Oponenții referendumului au acuzat biserica de amestec politic deoarece mulţi preoți îşi îndemnaseră enoriașii să meargă şi să voteze pentru amendamentul constituţional. Alții au considerat că amendamentul ar fi fost contra familiilor cu un singur părinte ori numai cu bunici sau contra cuplurilor de homosexuali. În fine, s-a mai susţinut, din partea ambelor tabere, că referendumul ar fi fost inutil, de vreme ce în Codul civil român căsătoria era deja definită ca uniunea liber consimţită între un bărbat și o femeie.

Multe din aceste puncte de vedere sunt incorecte. Scopul referendumului era de a clarifica şi a consacra la nivel constituțional termenul de “căsătorie” pentru români. Legile speciale, precum Codul civil, pot fi oricând modificate. În ultimă instanţă, rolul interpretării Constituției aparţine celor nouă judecători ai Curții Constituționale. Aceşti judecători sunt numiți de politicieni pe o perioadă limitată, de nouă ani, şi nu pe viaţă. Aşadar, definirea familiei și a căsătoriei într-o societate eminamente conservatoare ca cea românească rămâne în continuare la latitudinea a numai nouă persoane, şi acelea numite politic.

În realitate, cauzele care explică această eșec sunt legate de perioada aleasă pentru referendum, lipsită de orice semnificație electorală. Astfel, următoarele alegeri pentru români vor avea loc într-un viitor destul de îndepărtat: alegerile europarlamentare sunt programate pentru luna mai 2019, cele prezidenţiale pentru luna noiembrie 2019, cele locale pentru luna iunie 2020, iar cele parlamentare pentru lunile noiembrie-decembrie 2020. În aceste condiţii, nu e de mirare că apatia şi comoditatea românilor au predominat.

De asemenea, referendumul a avut loc cu doar câteva zile înainte ca Liviu Dragnea, liderul social-democrat, să aibă un termen de judecată în instanţă pentru a contesta o sentință de trei ani și şase luni de închisoare pentru fals într-un “dosar al angajărilor” în locuri de muncă fictive. În 2016 Dragnea mai fusese condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare într-un dosar penal privind trucarea rezultatelor unui referendum din 2012 de demitere a preşedintelui Traian Băsescu. O a doua sentinţă de condamnare ar fi însemnat pentru el executarea ambelor sentințe în închisoare. Cu alte cuvinte, Dragnea s-a slujit de referendum pentru îmbunătăţirea propriului său capital politic.

Aşa stând lucrurile, mulți colegi de partid de-ai lui Dragnea au optat să se delimiteze de acţiunile organizate de el, aceştia fiind urmaţi şi de o mare parte a populației. Prezenţa la vot, vitală pentru acest referendum, a fost astfel subminată şi total compromisă, determinându-se anularea referendumului.

Pentru o țară care era planificată să își asume președinția Consiliului Uniunii Europene între lunile ianuarie și iunie 2019, România a început pe picior greşit. Sau, cum spun românii, “a pășit cu stângul”. Ceea ce adevereşte din nou faptul că la români stânga e problema.

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate anterior de revistele AMERICAN THINKERhttps://www.americanthinker.com/articles/2018/10/romanias_misbegotten_referendum_on_marriage_and_family.html şi MEDIUM.https://medium.com/@tdianu/romanias-marriage-referendum-of-2018-a-missed-opportunity-8808458ebf0d

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu

*****

Reflecţii despre bun simţ

Posted by Nuta Istrate Gangan On October - 14 - 2018

thumbnail

 

un articol de Tiberiu Dianu/

Cu câtva timp în urmă, unul dintre cititorii mei m-a întrebat de ce primul nostru (în prezent, fost) președinte afro-american nu a putut fi precum Condoleezza Rice sau Herman Cain. Și aș mai adăuga eu: Clarence Thomas, Alan Keyes, Ben Carson, Allen West și alții. Evident, răspunsul nu poate fi găsit în rasă, deoarece acesta este elementul constant. Elementul variabil este codul valorilor etice, care transcende culoarea pielii. Într-adevăr, de ce alte persoane care aparțin aceleiași rase nu se aseamănă? În timp ce “ţesutul” (aspectul fizic) poate părea la fel, “designul” lor (moralitatea) poate fi radical diferit.

În primul meu an la Facultatea de Drept, când mă gândeam la mine ca unul din generaţia milenarilor de azi, care se crede darul lui Dumnezeu pe Pământ, când procesul meu de gândire nu era aşa de coagulat, iar filozofia mea despre viață era încă în proces de dezvoltare, am descoperit într-un manual juridic noțiunea de “bun simț”. Cartea nu era în limba engleză, iar în multe limbi europene termenul se traduce prin “sens comun”, ceea ce implică o combinație între naturaleţe și înțelepciune. Engleza ne oferă şi ea mai multe sensuri, care implică educație și raționament.

Mi-am dat seama repede de ce termenul de “bun simț” a fost introdus în manualul de facultate din anul întâi. Pentru că trebuia să învăț cât mai devreme de ce principiile juridice trebuie să fie durabile și să reziste testului timpului. Deoarece rațiunea naturală pe care acestea o întruchipează – o conștiință de bază și capacitatea de a judeca – este împărtășită în mod natural de către oameni, fără să se întrebe de ce. Tocmai de aceea legile bune supraviețuiesc mai mult decât legile rele. Pentru că cele dintâi au bun simț, pe când cele din urmă nu au (tot atât de mult).

Aristotel a interpretat bunul simț (kaine aisthesis) drept capacitatea sufletului (el propusese termenul de psyche) de a permite simțurilor individuale să perceapă trăsăturile fizice (prin cooperarea cu percepțiile senzoriale de bază și gândirea rațională umană).

La romani, interpretarea termenului (sensus communis) descrie sensibilitatea umană naturală pentru ceilalți oameni și pentru comunitate. Acest lucru a fost dezvoltat din conceptul grecesc stoic al virtuții etice, influențat de Aristotel. Romanii s-au concentrat asupra rolului dual al percepției individuale și al înțelegerii comune a comunității.

Descartes a încercat să înlocuiască raționamentul comun (de bun simţ) cu raționamentul matematic și a plasat această facultate în creier (nu în suflet sau în  inimă, ca Aristotel). Hobbes și Spinoza au aplicat abordarea carteziană la filozofia politică, dar au subliniat importanța sensului roman al bunului simț, într-o interpretare umanistă a acestuia. Aceasta însemna o reorientare asupra simţului comunității, pe care romanii l-au înțeles ca parte a bunului simț.

Etica (de la cuvântul grec ethos, “obicei, obişnuinţă”), ca un bun simț “umanist”, a fost mai târziu definită ca filozofie morală care implică sistematizarea conceptelor de comportament corect și incorect.

Astfel, cu cât o valoare încorporează mai mult bun simţ, cu atât rezistă mai mult în timp. Acest lucru este valabil atât pentru principiile și valorile morale (etice), cât și pentru cele juridice. De prea multe ori am văzut o avalanșă de “noi valori și principii” pe care unii oameni încearcă atât de greu să le producă, să le împacheteze și să le vândă ca “morale” și “legale”. Ceea ce mă deranjează este că, în ciuda noutății lor, le e dată o aură de “vechi” reguli “sacrosancte”, deși nimeni nu le-a observat existenţa cu câteva decenii în urmă. De ce? Pentru că nu existau! Pentru că ele au fost inventate din nimic de către activiști cu agende speciale. Și pentru că erau prea “noi” pe piață, trebuiau să fie “etichetate”, “vândute” și “comercializate” ca fiind lucruri “vechi şi bune”.

Prea multă teorie? Să luăm atunci câteva exemple tipice, în care, așa cum se întâmplă întotdeauna, cineva este forțat să înghită o premisă defectuoasă și apoi “îndrumat să urmeze” acea premisă spre scopul final dorit de persoane cu puţin sau fără dram de bun simţ (liberalii tipici). Voi lăsa vechile valori fără ghilimele şi voi pune noile “valori” în ghilimele.

Să începem: pentru familie avem căsătoria “de același sex”. În primul rând, “același sex” nu este o problemă de drepturile omului, este o condiție biologică. Dar pentru că oamenii care nu beneficiază de avantaje băneşti suplimentare o doresc pe agenda lor, o “comercializează”.

Un alt exemplu: pentru justiție avem justiția “socială”. Să ne înţelegem, justiția nu e “socială”, e egală. Punct. Dar, stai aşa, că unii oameni cu probleme juridice și subiecte speciale pe agendă trebuie să fie acomodaţi, așa că ei “comercializează” și acest lucru.

Alt exemplu: pentru imigrație avem imigranții ilegali latino-americani care, nu-i aşa?, sunt și ei “americani”. Deci, după ce încâlcaţi legea, veniţi şi cereţi drepturi. Ne pare rău că nu vă putem ajuta, dar legea nu ne permite. O veche maximă juridică romană spune aşa: “Nemo auditur propriam turpitudinem allegans”, adică: nimeni nu poate invoca încălcarea legii pentru a dobândi un drept. Aceasta este o chestiune juridică, nu o problemă “umanitară”. Cazul în speţă: femeia gravidă care imigrează ilegal în Statele Unite, apoi naşte şi solicită cetăţenia americană pentru noul-născut. Dar oamenii cu agenda pricep asta pe de-a-ndoaselea.

s-l300

Și în sfârşit: pentru probleme de muncă și impozite (progresive) avem partea “echitabilă”. Cine știe exact cât de mult sau de puţin este “echitabil”? Știe președintele? Ce face, trage un număr din pălăria magică? Aha, am priceput, oamenii cu agenda știu ei mai bine. Aşa că o să “comercializeze” şi chestia asta.

Mă voi opri aici. Fiecare dintre problemele prezentate mai sus merită, separat, mult mai multe pagini de eseuri și articole, iar eu sunt gata de livrare. Şi atunci mă întreb: unde mai este “înțelegerea comună a comunităţii”, unde mai este “raționamentul” şi unde mai sunt “conceptele sistematizate de comportament corect şi incorect”?

În 1776, în ajunul Revoluției americane, Thomas Paine își publica faimosul pamflet “Common Sense” (Bunul simţ). https://en.wikipedia.org/wiki/Common_Sense_(pamphlet) Acolo susţinea el pe un ton convingător şi pasionat în acelaşi timp că independența – idealul pentru o națiune în formare, cum era America acelor ani – era legată de un mănunchi de credințe morale și religioase. Acel mănunchi de convingeri era important pentru a schița o identitate americană specifică.

Cred cu tărie că a sosit timpul să începem să conversăm din nou, mult mai des și mult mai tare, despre bunul simț. Cred că a sosit timpul să începem să ne gândim din nou la Independență. O a doua Independență, cea a spiritului, cea care ne eliberează sufletele de corectitudinea politică și de toți acești “noi termeni fabricaţi”. Am fost invadați, în timp ce eram adormiți, de toți acești “tâlhari de corpuri”, care ne înlocuiesc vechile valori de bun simț ale credințelor morale și religioase cu copii fizice identice, dar cu conținut modificat. Având același “ţesut”, dar cu “design” diferit.

Cred realmente că în prezent ar trebui să vorbim mai mult despre bun simț. Mulți dintre noi par să-l fi pierdut, împreună cu vechiul nostru cod de principii și valori. Și avem tendința să îl înlocuim cu un cod “nou”, dar să păstrăm termenii de bun simț, ca momeală. Asta se numește în limbaj juridic “interpretare” (mă aud judecătorii liberali de la Curtea Supremă?).

Într-o zi înapoiam nişte materiale de la biblioteca mea de cartier. La recepţie, un bătrân bibliotecar de bun simţ, care întâmplător era de culoare, mi-a înmânat o pagină cu două scurte paragrafe scrise pe ea. Primul paragraf spunea: “În anul 1944 tinerii de 18 ani luau cu asalt plaja din Normandia, înfruntând moartea”. “Generaţia bunicilor”, mă gândeam eu cu emoţie. Iar al doilea paragraf: “În anul 2016 tinerii de 18 ani au nevoie de locuri în siguranţă, ca să nu li se rănească sentimentele”. “Iată şi generaţia nepoţilor milenari”, oftam eu. I-am mulțumit bătrânului bibliotecar pentru bunul simț privind înţeleptele cuvinte aşternute pe hărtie. Apoi m-am gândit la celebra cugetare: “omul e anarhist la 17 ani, socialist la 20, liberal la 30 şi conservator la 40”. Şi gândul mi-a fugit la bătrânii liberali gen Bernie Sanders sau Madonna, care devin cu atât mai jalnici cu cât îmbătrânesc mai mult. Tot mai bătrâni şi tot mai liberali.  http://www.intellectualconservative.com/tiberiu-dianu-forever-young-and-liberal-the-left-and-its-incurable-romanticism/

Pot spune cu mâna pe inimă că aceşti liberali şi-au pierdut total înţelegerea privind bunul simţ. Liberalii au pierdut sensul bunului simț. Când erau ceva mai tineri era doar trist să-i vezi. În ziua de azi însă devin de-a dreptul periculoşi.

Revenind la întrebarea iniţială a cititorului meu, i-aş răspunde cu o faimoasă replică a lui Sidney Poitier din comedia-dramă clasică din 1967, “Ghici cine vine la cină”. Vezi AICI https://www.youtube.com/watch?v=9m4epTLwRaEv (segmentul de la 1:50 la 2:25). “Tu, tată, te gândeşti la tine ca la un om de culoare, dar eu mă gândesc la mine ca la un om”. Cain, Carson, Keyes, Thomas, Rice și West știu bine asta. Nu însă şi Obama.

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate anterior de revistele AMERICAN THINKER  https://www.americanthinker.com/articles/2016/06/about_common_sense_a_short_discourse.html şi INTELLECTUAL CONSERVATIVE http://www.intellectualconservative.com/tiberiu-dianu-about-common-sense-ethics-and-race/.

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu

Mişcarea conservatoare şi restabilirea valorilor dreptei americane

Posted by Nuta Istrate Gangan On October - 13 - 2018

thumbnail

un articol de Tiberiu Dianu/

1. Restabilirea valorilor

Inaugurarea administrației Trump la 20 ianuarie 2017 a marcat apariția și funcționarea unor principii și credințe (nu sloganuri politice) complet diferite de cele aplicate de administrațiile anterioare (atât cele republicane, cât și cele democrate), precum: “Să facem America mare din nou”, “America în primul rând”, precum și “Asanarea mlaştinii”.

Recent, deputatul republican Paul Ryan, care nu este un admirator al preşedintelui Trump, a decis să nu îşi mai prelungească mandatul începând cu luna noiembrie 2018 și să renunțe la ciocănelul de președinte al Camerei Reprezentanților din Congresul SUA. https://www.nytimes.com/2018/04/11/us/politics/paul-ryan-speaker.html

Pe termen scurt, rămâne de văzut cât de mult va afecta acest lucru controlul deţinut de republicani în Congresul SUA. Conform algoritmului politic tradițional, democrații sunt pregătiți să preia puterea. Şi totuşi, nimic din timpul erei Trump nu pare să semene cu ceea ce s-a întâmplat în trecut.

Pe termen lung, aceasta ar trebui să fie o perioadă de reflecție și un punct de răscruce pentru clarificarea doctrinară a Partidului Republican, ca deţinător veritabil al valorilor conservatoare americane.

De fapt, momentul pentru restabilirea valorilor mișcării conservatoare americane în ansamblul ei a sosit deja.

2. Situațiile-premisă

A venit timpul ca toate fracțiunile conservatoare (naționaliști, tradiționaliști, populiști și moderați) să se susţină reciproc și să pună în practică un nou set de postulate, bazat pe următoarele situații-premisă:

(1) Dreapta crede într-o autoritate supremă, Dumnezeu, care este diferită de sinele uman.

(2) Stânga consideră că autoritatea supremă este sinele uman.

(3) Dreapta crede în adevărul universal, care este absolut şi mai presus decât adevărul personal, care este relativ.

(4) Stânga crede că adevărul personal este mai puternic pentru că este concret, în timp ce adevărul universal este inaplicabil deoarece este prea abstract.

(5) Dreapta crede într-un set predeterminat de valori morale superioare, care sunt constante și perpetui și, prin urmare, eterne de-a lungul timpului.

(6) Stânga crede într-un set variabil de valori individuale sau de grup, care sunt variabile și temporare de-a lungul timpului.

3. Un nou set de postulate

Ultima jumătate a secolului douăzeci a reflectat o atitudine constantă de justificare din partea dreptei, prin raportarea valorilor ei la cele ale stângii. Această atitudine trebuie să înceteze.

În consecință, dreapta ar trebui să renunțe la poziția de a-și justifica atitudinile și valorile prin raportarea constantă la setul de valori ale Stângii. Dreapta ar trebui să adopte următorul set nou de postulate:

(1) Stânga nu crede cu adevărat în Dumnezeu.

(2) Dacă stânga nu crede în Dumnezeu, validitatea conceptelor ei concrete de “bine” și “rău” va fi variabilă în esență, limitată la indivizi și grupuri de oameni, și temporară.

(3) Stânga promovează propriile ei concepte de “bine” și “rău”, dar, deoarece ele nu emană de la Dumnezeu, trebuie ignorate și/sau combătute.

(4) Dreapta promovează conceptele de “bine” și “rău”, care emană de la Dumnezeu.

(5) Dacă dreapta promovează conceptele lui Dumnezeu despre “bine” și “rău”, ele vor fi absolute în esență, aplicabile tuturor și perene în timp.

(6) Prin urmare, conceptele de “bine” și “rău” ale dreptei sunt mai puternice și se opun conceptelor de “bine” și “rău” ale stângii.

4. Noile porunci

În consecință, dreapta trebuie să transforme noul set de postulate în noi porunci și să le aplice în consecință.

Noile porunci trebuie să acționeze ca elemente de reîmprospătare a poruncilor biblice. Poruncile biblice au fost ignorate și nu au fost aplicate complet pentru lungi perioade de timp. Prin urmare, ele riscă să se transforme în afirmaţii pur teoretice și, în consecinţă, să fie ignorate.

Este de datoria dreptei, mai ales în anii următori, să revigoreze și să aplice în mod consecvent noile porunci ce decurg din noul set de postulate.

Miscarea

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.

Variante ale articolului au fost publicate anterior de revistele CARIBBEAN NEWS NOW!https://www.caribbeannewsnow.com/2017/01/04/commentary-a-new-set-of-postulates-for-the-american-conservative-movement/,INTELLECTUAL CONSERVATIVE http://www.intellectualconservative.com/tiberiu-dianu-a-new-set-of-postulates-for-the-conservative-movement/MARIANAS VARIETY http://www.mvariety.com/cnmi/cnmi-news/editorials/103723-right-direction-resetting-the-values-for-the-american-conservative-movementşi MEDIUM https://medium.com/@tdianu/a-new-set-of-postulates-for-conservatives-d5479bb36b5a.

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu

Românii-americani și Marea Unire din 1918

Posted by Dorin Nadrau On October - 2 - 2018

Apărută recent, cartea Pr. Dr. Remus Grama „Românii-americani și Marea Unire din 1918” constituie un strălucit omagiu adus sărbătoririi centenarului desăvârșirii unirii provinciilor istorice ale României. Lucrarea este un studiu aprofundat și documentat consacrat contribuției românilor-americani la realizarea actului de unire a neamului românesc, contribuție destul de puțin cunoscută de generațiile de astăzi.

Cartea Pr. Dr. Remus Grama „Românii-americani și Marea Unire din 1918

 

Încă din primele rânduri, în „Cuvânt Înainte”, autorul ne dezvăluie crezul său că o observare atentă a evoluției celei mai vechi și mai organizate diaspore a românilor, cea din America, induce constatarea că cei care și-au părăsit țara în trecut niciodată nu au uitat-o, ci mai degrabă au ajutat-o la marile răscruci ale istoriei.

„Prefața” volumului include scopul elaborării lucrării, enumerarea autorilor celor mai semnificative studii publicate în secolul trecut consultate, precum și precizarea că cercetarea sa consemnează îndeosebi etapele și contribuțiile specifice ale românilor din America între anii 1916 – 1920, „cu un deosebit accent asupra importanței acțiunilor lor la promovarea imaginii României pe scena politicii americane a acelei vremi”.

Pentru o cât mai judicioasă evaluare, se menționează câteva date preliminare referitoare la comunitățile românești din America acelor ani. Astfel, aflăm că la începutul Primului Război Mondial în America și Canada existau deja 24 de parohii românești, dintre care 16 făceau parte din Protopopiatul din Cleveland. Potrivit surselor la care a avut acces, pe la sfârșitul anului 1918, numărul total al comunităților ortodoxe se ridicase la 30, cifra totală a românilor-americani fiind cuprinsă între 125 000 – 150 000. Toți aceștia erau afectați de aceleași nevoi și împărtășeau idealuri asemănătoare, dar odată cu izbucnirea războiului situația lor s-a complicat: cei care trebuiau să se întoarcă la familiile lor din țară erau obligați să aștepte, alții, nefiind încă cetățeni americani, au primit ordin de concentrare în armata austro-ungară, iar unii dintre ei au plecat în România și s-au înrolat în armata română. Această situație potrivnică ce exista în timpul neutralității României (1914-1916) și a Americii (1914-1917) s-a înrăutățit mult odată cu intrarea celor două state în marea conflagrație. În acest context, comunitățile românilor-americani fierbeau de neliniște. Regatul României, în urma unui acord secret cu puterile Antantei, a declarat război imperiului austro-ungar la data de 14-27 august 1916, revendicând Ardealul, leagănul istoric de formare a poporului român. Intrarea Statelor Unite în război a avut loc la 7 decembrie 1917. Această importantă împrejurare a produs în inimile emigranților est și central-europeni aflați în America, mai cu seamă ale românilor, sârbilor, cehilor și slovacilor sosiți cu pașaport maghiar, o însuflețită speranță, aceea a eliberării țărilor lor de origine de sub imperiul austro-ungar.

În continuare, autorul evidențiază o observație de importanță majoră în desfășurarea examinării sale, anume aceea că sprijinul guvernului american pentru „cauza românească” nu se putea câștiga ușor, mulți politicieni americani considerând că existența imperiului austro-ungar este necesară, ca factor de stabilitate. Este îndeobște cunoscut că numai după o vreme președintele american Woodrow Wilson va afirma angajamentul că Statele Unite vor lupta pentru „drepturile și libertățile națiunilor mici”, la formarea noii sale viziuni contribuind, fără îndoială, și demersurile curajoase și hotărâte ale românilor-americani.

Cea mai amplă secțiune a cărții relevă rezultatul unei analize riguroase și îndeosebi documentate, oferind un răspuns indubitabil asumat la întrebarea „cum au sprijinit românii-americani Marea Unire?”. Dintru început ni se arată că un rol important în omogenizarea și direcționarea energiilor naționale ale românilor din America l-a jucat Biserica. Un aport deosebit de însemnat și-au adus, de asemenea, societățile culturale și de ajutor reciproc, precum și presa, mai ales că după procesul memorandiștilor, activismul românesc a fost iarăși regenerat de persecuția maghiară sporită, iar majoritatea românilor-americani proveneau din Transilvania, Banat și Bucovina.

Pr. Dr. Remus Grama remarcă faptul că neexistând, la acea vreme, o episcopie ortodoxă română în America, un rol semnificativ în unificarea comunității românești și crearea unui centru de influență politică în vederea promovării provinciilor istorice românești l-a avut tânărul protopopiat înființat în 1912 de Mitropolia Ardealului, condus de controversatul preot Ioan Podea.

Probând veritabile calități de rafinat istoric, autorul identifică o succesiune de șapte evenimente definitorii care au avut loc în diaspora românească din America însemnând sprijinul neîndoielnic acordat realizării României Mari, evenimente a căror prezentare, în ordine cronologică, reprezintă fiecare în parte un capitol distinct al cărții.

Înființarea Comitetului Național din America – C.N.R. (1916) Acest comitet a luat naștere din inițiativa preotului Ioan Podea a cărui activitate patriotică a cuprins legături cu mai multe organizații, unele cu idei de stânga pentru care ulterior a avut de suferit, fiind chiar exclus din rândurile clerului. În ciuda derapajelor sale se impune recunoscută contribuția sa personală la marile evenimente dintre anii 1916-1919 prin care românii și-au sprijinit țara de origine. C.N.R. a fost înființat ca organizație politică ce să reprezinte comunitatea românilor din America. La 24 septembrie 1916, a fost convocată adunarea de constituire la care au participat atât ortodocși, cât și greco-catolici, hotărându-se crearea comitetului. Imediat după ce au revenit de la congres la casele lor, reprezentanții ziarului „America”, persoane care luaseră și ele parte la lucrări, au demisionat, discreditând această tentativă de organizare a unității românilor-americani. Ziarul „America” îmbrățișând o orientare mai de stânga, fiind vizibil anti-clerical, susținătorii săi și-au constituit o altă organizație, sub numele de „Asociația Română pentru Ajutor de Război”. În pofida tuturor neînțelegerilor, se poate afirma astăzi, după o sută de ani, că totuși s-a realizat ceva folositor deoarece ambele organizații au avut – în cele din urmă – rostul și utilitatea lor. Așa după cum arată documentele vremii, C.N.R., care și-a asumat un rol atât de reprezentativ, vorbea nu numai în numele românilor din America, ci s-a angajat a fi și purtătorul de cuvânt a fraților „de acasă”. Activitatea politică a C.N.R. a continuat până la al Doilea Război Mondial, organizația trimițând, asemenea „Asociației pentru Ajutor de Război”, sprijin caritabil unor orfelinate și spitale din țară.

Formarea Regimentului de Voluntari Româno-Americani din Youngstown (1917). La 20 aprilie 1917, președintele Woodrow Wilson a adresat poporului american un apel de înrolare voluntară în armată. La înflăcărata chemare a protopopului Ioan Podea, parohul Bisericii „Sfânta Treime” din Youngstown, numeroși bărbați români apți de luptă s-au prezentat la stațiile de recrutare, astfel că mii de români-americani cu vârste între 21-45 de ani au fost înscriși în armata americană. Faptele pline de eroism ale acestora i-a impresionat pe americani și au contribuit într-o mare măsură la nașterea unui spirit de recunoaștere și apreciere de către guvernul Wilson și de alte oficialități americane. Chiar și ziarul „Washington Post” a semnalat loialitatea româno-americanilor proveniți din imperiul Austro-Ungar, după declarația de război a S.U.A. împotriva acestui lagăr al națiunilor. Se cuvine reținută constarea că, între alte naționalități din America de Nord, proporțional cu numărul lor, românii au dat cei mai mulți voluntari. Cu prilejul marii adunări de la Youngstown din 9-10 martie 1918, congresmanul american John Cooper afirma următoarele: „După câte știu, românii din S.U.A., în proporție cu numărul lor, au dat armatei Statelor Unite mai mulți soldați decât oricare alt popor din America. Jertfa acestor voluntari nu este a noastră, ci a neamului românesc în primul rând. Prin victoria S.U.A. și a aliaților săi, România se va mântui și întregul neam românesc va fi chemat la o viață nouă, liberă și democrată”.

Succesiunea evenimentelor identificate de autor continuă cu „Românii -americani sprijină România prin Crucea Rosie (1917-1919)”. Înscrise în cadrul „Crucii Roșii” americane, femeile românce din America, dând dovadă de dârzenie și virtute, au participat activ la jertfele cerute de război. În septembrie 1917, o misiune a „Crucii Roșii” americane, călătorind prin Rusia, a ajuns în România, găsind în spitale peste 40 000 de răniți. Misiunea s-a plasat imediat sub conducerea Reginei Maria, binecunoscută pentru umanitarismul său în timpul războiului, conducătoarea „Crucii Roșii” românești. Sprijinul a fost indiscutabil de un enorm ajutor, constând în: 110 vagoane de scrumbii sărate aduse de la Iași pentru a hrăni peste 30 000 de oameni, 80 000 de rânduri de haine, 30 de vagoane de material medical adus de la Moscova și Petrograd, 100 000 de dolari pentru orfelinate, resurse lăsate la plecare pentru încă trei ani, inclusiv materiale lăsate pentru încă 10 000 de rânduri de haine. Misiunea „Crucii Roșii” americane a fost sever limitată de începerea revoluției bolșevice din Rusia și, în special, de anarhia din decembrie 1918 din această țară.

Capitolul următor, „Sprijinul românilor-americani față de misiunea patriotică a căpitanului Vasile Stoica și a altor corifei din România (1917)”, ne oferă o analiză extinsă a activității profesorului și jurnalistului Vasile Stoica, vorbitor a 14 limbi, cea mai remarcabilă pentru lobby-ul românesc în America de Nord. Trimisă în Statele Unite de Regele Ferdinand prin Ordinul nr. 1082 din 18 aprilie 1917, „Misiunea Patriotică” era alcătuită din căpitanul Vasile Stoica și din doi „corifei” ai Unirii Transilvaniei cu România: Pr. Dr. Vasile Lucaciu (1852-1922) și Pr. Ioan Moța (1868-1940). Delegația a transmis guvernelor aliate mesajul guvernului român. Vasile Stoica se număra printre cei mai calificați diplomați români din acea perioadă, alături de generația marelui Ionel I. C. Brătianu și, desigur, Nicolae Titulescu. În opinia autorului, formarea regimentului de voluntari s-a realizat tot din inițiativa lui Vasile Stoica, lucru foarte anevoios, deoarece guvernul american a respins inițial ideea înființării unei astfel de legiuni pe baze etnice, invocând argumente constituționale și pecuniare, încurajând totuși înrolarea românilor în armata americană. Stoica a înțeles de la început cât erau românii de necunoscuți în America, mai ales pe plan politic și mediatic. Având alături de el doi preoți care nu vorbeau limba engleză, profesorul și diplomatul Vasile Stoica avea înaintea sa o sarcină deosebit de grea, aceea de a desfășura o campanie publicistică prin care să explice situația României. A întreprins rapid contacte și prietenii cu ziariști de la diverse ziare americane, s-a conectat cu reprezentanții românilor-americani și a început să bată la ușile marilor potentați americani. A organizat adunări solemne la Youngstown, Trenton, Cleveland, Detroit și Chicago. De o reală importanță este sublinierea că „românii-amercani, deși nu aveau un lobby bine organizat, dar semnaseră loialitatea față de țara lor de adopțiune cu propriul lor sânge, au fost în schimb întotdeauna convinși că cele 14 puncte enunțate de Wilson au fost cheia recunoașterii României Mari, pe criterii etnice”. Președintele Theodore Roosevelt (1858-1919), rivalul republican al lui Wilson, care și el credea în rolul civilizator al imperiului habsburgic, după o întâlnire cu Vasile Stoica și generalul Milan Radislav Stefanik, viitor ministru al Cehoslovaciei, a afirmat într-o cuvântare publică la radio că pacea nu se va putea realiza până când națiunile mici nu vor fi „dezrobite” și „până ce România ungară nu va fi unită cu Regatul României”. Vasile Stoica a avut strânse legături cu celelalte grupuri etnice din America. În plin război, paginile ziarului „America” au început să îi acorde lui Stoica spații ample, începând cu prima pagină. Sesizând faptul că existau extrem de puține lucrări despre România, a început să tipărească broșuri în limba engleză prin care să facă cunoscută tragica situație din țară, distribuindu-se prin efortul său 23 000 de astfel de broșuri. Se mai menționează că în decursul întregii sale activități deosebit de laborioase ținea legătura permanent cu Regele Ferdinand, dar și cu lideri americani și cu preoții și funcționarii societăților românești din marile comunități din America  de Nord.

Ministrul Vasile Stoca

Vasile Stoica

Impresionat de destinul acestui bun român, autorul urmărindu-i parcursul, consemnează sfârșitul său într-un pasaj elocvent pe care îl voi cita în cele ce urmează: „Mai înainte de a încheia acest studiu, doresc să menționez că, după Conferința de la Paris, la care a participat ca ofițer de legătură între delegația bitanică și cea americană, Vasile Stoica s-a întors în România. Între cele două războaie mondiale și-a servit patria ca ambasador, până în 1945. În această calitate, el a reprezentat România și a pledat pentru ea ca țară cobeligerantă și la cealaltă Conferință de Pace de la Paris, din anul 1945 (…) El a mai revenit de câteva ori în America, unde, în tinerețe, a lăsat pagini strălucite de jurnalism, patriotism și diplomație. Rolul său la Marea Unire a fost de o importanță covârșitoare pentru România. Așa după cum s-a petrecut cu mulți și mari ctitori de Țară, după instalarea comunismului în România, în 1946, refuzând să intre în partidul muncitoresc român, în timpul guvernului Petru Groza, Vasile Stoica a fost și el arestat între 1948-1954, fiind tratat de noul regim ca dușman al poporului. Apoi, a fost iarăși arestat în 1957 și chinuit prin mai multe închisori comuniste, sfârșindu-și zilele – din păcate – ca și Iuliu Maniu și alți făurotori ai României Mari, în anul 1958, în închisoarea de tristă amintire de la Jilava”Adunarea Bisericească din Youngstown, 9-martie 1918 – primul act de unire cu România beneficiază de o expunere analitică pe măsura importanței sale și pentru faptul că despre aceasta s-a scris mult în America, dar cu toate acestea este prea puțin menționată în istoria României. Deși a fost doar un „congres” sau o „adunare bisericească” a reprezentanților parohiilor ortodoxe din America, adunarea a exprimat înaintea presei americane și a președintelui Woodrow Wilson voința neamului românesc din Ardeal, având două scopuri principale: formarea unei episcopii ortodoxe române în America și desprinderea parohiilor ortodoxe române din America de Mitropolia Ardealului. Totodată, reprezentanții parohiilor ortodoxe și-au mărturisit loialitatea către statul american, în fața căruia s-au angajat să facă lobby pentru Patria-Mamă. La încheierea acestui sinod, preoții Ioan Podea, în calitate de președinte și Teofil Roșca, vicepreședinte, au adresat o telegramă președintelui Wilson, telegramă ce va fi confirmată la 13 martie 1918 de Casa Albă. Cu ocazia sinodului din 9-10 martie 1918, s-a semnat și faimosul „Hrisov de închinare” prin care cei 150 000 de credincioși români-americani, reprezentați prin delegații lor la adunarea de la Youngstown, au hotărât să rupă orice legătură atât cu Mitropolia Ardealului, cât și cu statul maghiar. Ambele documente, telegrama și „hrisovul”, sunt redate integral în acest capitol. Prezintă interes teza lansată de autor prin convingerea sa exprimată astfel: „Cred că acest eveniment merită să fie însemnat în istoria națională a României, alături de însemnatele date ale plebiscitelor Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei.

Adunarea Bisericească din Youngstown, 9-10 martie 1918 – primul act de unire cu Româniabeneficiază de o expunere analitică pe măsura importanței sale și pentru faptul că despre aceasta s-a scris mult în America, dar cu toate acestea este prea puțin menționată în istoria României. Deși a fost doar un „congres” sau o „adunare bisericească” a reprezentanților parohiilor ortodoxe din America, adunarea a exprimat înaintea presei americane și a președintelui Woodrow Wilson voința neamului românesc din Ardeal, având două scopuri principale: formarea unei episcopii ortodoxe române în America și desprinderea parohiilor ortodoxe române din America de Mitropolia Ardealului. Totodată, reprezentanții parohiilor ortodoxe și-au mărturisit loialitatea către statul american, în fața căruia s-au angajat să facă lobby pentru Patria-Mamă. La încheierea acestui sinod, preoții Ioan Podea, în calitate de președinte și Teofil Roșca, vicepreședinte, au adresat o telegramă președintelui Wilson, telegramă ce va fi confirmată la 13 martie 1918 de Casa Albă. Cu ocazia sinodului din 9-10 martie 1918, s-a semnat și faimosul „Hrisov de închinare” prin care cei 150 000 de credincioși români-americani, reprezentați prin delegații lor la adunarea de la Youngstown, au hotărât să rupă orice legătură atât cu Mitropolia Ardealului, cât și cu statul maghiar. Ambele documente, telegrama și „hrisovul”, sunt redate integral în acest capitol. Prezintă interes teza lansată de autor prin convingerea sa exprimată astfel: „Cred că acest eveniment merită să fie însemnat în istoria națională a României, alături de însemnatele date ale plebiscitelor Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei. Trebuie notat că între acestea, evenimentul din Youngstown, Ohio a fost cel dintâi semnal și a precedat toate celelalte uniri ale provinciilor românești”.

Înființarea Ligii Naționale Române din America, 1918, reprezintă în cercetarea Pr. Dr. Remus Grama un al moment de o semnificativă importanță. Pentru a deveni mai convingătoare în relația cu guvernul american, comunitatea românilor din America   avea nevoie de o mai mare coeziune, fapt pentru care Vasile Stoica a încercat o unire a „Comitetului Național Român” cu „Asociația de Ajutor de Război”, dar tentativa sa nu a reușit. Din acest motiv, a fost înființată la 5 iulie 1918, la Congrsul Național al Românilor, desfășurat la Youngstown, „Liga Națională Română din America”, Vasile Stoica fiind ales președinte. „Liga”, organizație culturală și politică, a polarizat energiile românilor-americani, militând pe lângă guvernul american pentru o „Românie unită”. La îndemnurile „Ligii”, au fost adresate numeroase scrisori și petiții președintelui Wilson, solicitându-se respectarea drepturilor românilor din provinciile imperiului austro-ungar, de acum intrat în declin. Ca rezultat al eforturilor de sprijin pentru România, la 6 noiembrie 1918, s-a anunțat prin „Associated Press”, că S.U.A., „prin influența sa, va da României tot sprijinul ca această țară, în conferința păcii generale, să-și câștige justele sale drepturi politice și teritoriale”. Rolul românilor-americani, al „Ligii Naționale” și al lui Vasile Stoica a fost recunoscut oficial în termeni elogioși, după aceea, chiar și la Conferința de Pace de la Paris.

Ultimul capitol al lucrării este intitulat „Adresa românilor-americani către Conferința de Pace de la Paris, 1919” și este rezervat reproducerii unei scrisori istorice denumită „Moțiunea românilor-americani adresată Conferinței de Pace de la Versailles, din anul 1919”. Documentul relevă fără echivoc că semnatarii cereau la ceasul marii decizii Conferinței de la Paris din februarie 1919 recunoașterea politico-diplomatică internațională și consfințirea în tratatele de pace a integrității statului unitar național. Moțiunea a produs o profundă impresie și chiar a fost menționată în acte la cel mai înalt nivel.

În fine, cred că merită apreciat că studiul Pr. Dr. Remus Grama, un remarcabil omagiu adus solidarității românilor-americani cu frații lor din provinciile fostei Austro-Ungarii și spiritului lor de jertfă, gata să-și dea viața pentru înfăptuirea României Mari, acoperă un câmp al cercetării mai puțin explorat, fiind totodată un autentic îndemn la neuitare.

Dorin Nadrau.Poza noua
Dorin Nădrău (S. U. A.)

 

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors