RADU GHEORGHE – o poziție unică în lumea actoricească

Posted by Dorin Nadrau On June - 13 - 2018

Actor înzestrat cu un talent aparte care trădează multiple fațete, Radu Gheorghe are un CV ce ne dezvăluie o viață și o carieră artistică în plină consacrare deosebit de interesante. A făcut cam tot ce și-a dorit: a cântat la vioară, apoi, la flaut doar pentru a fi component al unei fanfare, s-a apucat de pictură fiind chiar premiat, a avut câteva grave corigențe, a fost anchetat de Securitate, dar a scăpat ușor, a făcut teatru, a jucat în filme, s-a alăturat Cenaclului Flacăra, a emigrat în Statele Unite ale Americii și s-a întors în țară, continuându-și viața în România.

Personalitatea sa, relevând calitățile unui actor de succes, dedicat și care pune mult suflet în interpretatrea unui rol, ne convinge cu prisosință că avem de-a face cu un artist de forță care impresionează printr-o prestație de excepție, pe o traiectorie palpitantă, caracterul său fiind invariabil dublat de un rațional optimism. În mod evident, ceea ce face este în permanență comedie, reușind constant să aducă zâmbet pe fețele oamenilor și creând o stare de confort specială pe care mulți o numesc „terapie de râs”.

S-a născut la data de 16 ianuarie 1951, la Tulcea. Radu e numele de familie. A fost coleg de grădiniță cu actrița Tora Vasilescu. Radu Gheorghe a început să studieze vioara în clasa întâi, la școala de muzică deschisă chiar în anul în care deslușea literele alfabetului. A învățat vioara din suflet. Liceul din Tulcea avea o fanfară și dorind să se înscrie în ea, a învățat să cânte la flaut, conștient că nu putea merge cu vioara la fanfară. Tot în liceu, a avut o formație care se chema Beattehnichiphop, denumire ce venea de la Beatles, tehnic, hippie și hop. Pentru că în orașul natal nu era o profesoară de vioară pentru clasa a VIII-a, părinții au hotărât să îl trimită la Liceul „George Enescu”, astfel că a făcut anul școlar în București. S-a întors apoi la Tulcea la liceul teoretic de matematică, unde a avut serioase corigențe, practic, la toate cele cinci materii reale. În compensare, cânta la flaut în fanfară și a participat la un concurs de pictură la care a obținut premiul I pe țară. După aceea, încet-încet a reintrat în rigorile școlii, astfel că a dat bacalaureatul la latină, una din materiile la care rămăsese corigent, luând nota 10.

Un episod al adolescenței sale ce trebuie menționat este acela că a fost interogat de Securitate, dar agresiunea a fost mai degrabă psihologică. L-au închis într-o cameră și i-au cerut să dea o declarație în care să afirme că anumiți colegi au scris la Radio Europa Liberă, colegi cu care chiar el asculta acel post. Spunându-le, ironic, că nu știe să scrie, unul dintre securiști a început să-i dicteze. Radu Gheorghe a scris cu totul altceva („Am fost la plajă cu prietena mea și ne-am scăldat până seara…”), securistul trântindu-i ușa și trăgându-i o urâtă înjurătură. După o oră de așteptare, un ofițer l-a trimis acasă.

Tot în liceu a avut primele experiențe scenice, descoperind echipa de teatru coordonată de profesoara de română. A intrat imediat în echipă jucând în „Înșir’te mărgărite”, după care a urmat „O noapte furtunoasă” la Teatrul Popular din Tulcea.  A dat examen la Institultul de Artă Teatrală și Cinematografică. Pe timpul desfășurării examenului de admitere, care consta în mai multe etape, a stat la o rudă în București, dar la bloc nu se putea repeta, astfel că a ales să meargă în parc, în Herăstrău, seara după 9-10, sperând să nu întâlnească pe nimeni. Într-o seară, l-au descoperit niște milițieni care erau în patrulare cărora a început să le recite. Gustând din plin recitalul, aceștia au râs cu poftă, fiind primii care i-au acordat aplauze de spectatori.

A absolvit I.A.T.C.-ul în anul 1975 la clasa profesorilor Sanda Manu și Octavian Cotescu, fiind diplomat în Arte cu specializarea actorie teatru și film. A absolvit suplimentar cursurile de pantomimă și music-hall ale aceluiași institut. A fost coleg de grupă cu Vlad Rădescu și de generație cu Horațiu Mălăele, Dan Condurache și Maria Ploae.

radu-gheorghe-interpretul

Primul loc de muncă, după terminarea facultății, a fost Teatrul Țăndărică. Consideră și astăzi că a fost o bună oportunitate pentru profesia sa să ia contact cu suflete atât de delicate să le înțeleagă. Devenit actor profesionist, Radu Gheorghe a jucat apoi la unul dintre cele mai bune teatre din țară, Teatrul „Lucia Sturza Bulandra” (cu arhi-asaltatele săli „Izvor” și „Grădina Icoanei”), avându-i colegi pe Marin Moraru, Mariana Mihuț, Florian Pittiș, Gheorghe Dinică, Victor Rebengiuc ș.a. Activitatea teatrală a fost și este completată din plin cu numeroase apariții pe micul și marele ecran. Au rămas memorabile rolurile din filme ca „Căsătorie cu repetiție”, „Mireasa din tren”, „Căruța cu mere”, „Grăbește-te, încet”, „Lotus”, dar și în televiziune piesele „Institutorii”, „Nunta lui Figaro” și „Actorul”, filmul „Trenul de noapte”, serialul „Un trio formidabil” și numeroase emisiuni de varietăți.

Radu Gheorghe a fost și în Cenaclul Flacăra. Este bine știut că există și astăzi destui critici față de cei care au făcut parte din echipa lui Adrian Păunescu. Referitor la acest aspect, actorul precizează: „E foarte greu, după atâta timp, să judeci o mișcare care a fost atât de populară. Nu poți, cu gândirea și cu libertățile de acum, să judeci o perioadă în care nu exista deloc libertate. Eu cred că am fost cel mai liber de-acolo. Am făcut toate experimentele care mi-au trecut prin minte. Nu aș fi putut să le fac într-o sală de teatru”.

Image result for radu gheorghe si cenaclul flacara

Un reper important al vieții sale actoricești îl constituie spectacolul „Ucenicul vrăjitor” (1986), jucându-se repetat până în zilele noastre, reprezentație originală ce i-a adus o mare popularitate, dar care a înregistrat și momente neplăcute. Astfel, trebuie amintit că „Ucenicul vrăjitor” a fost suspendat în timpul comunismului, deși avea mare succes. Un coleg a făcut un denunț cum că în acest spectacol se spun lucruri defăimătoare la adresa regimului. Ceea ce nu era departe de adevăr, numai că nu se spuneau, ci se făceau. Spectacolul a fost repus în scenă pentru că l-a rugat pe maestrul Radu Beligan să o invite pe Suzana Gâdea, președintă a Consiliul Culturii și Educației Socialiste (cu rang de ministru) la vizionare. Ştia bine că are o singură șansă: să o facă să râdă. Și a făcut-o să râdă…

Un capitol special al existenței sale îl reprezintă perioada de șase ani cât Radu Gheorghe a fost emigrant în America. Cu farmecul inconfundabil, referitor la acea experiență, actorul se confesează: „Plecarea mea, ca și întoarcerea, s-au petrecut în spiritul a ceea ce eu consider că sunt: un actor universal. Prin posibilitățile mele de a juca și altceva decât teatru în înțelesul clasic al cuvântului (mă refer la celelalte mijloace universale: pantomima, numere muzicale garnisite cu intervenții ale instrumentelor la care știu să cânt, adică vioară, chitară, flaut și pian), mă pot adresa oricăror spectatori, fie ei și japonezi, deși eu nu cunosc limba japoneză. Sentimentele, intențiile pot fi transmise și fără cuvinte (…). Eu am plecat în ’91. Am făcut un turneu de o lună de zile pentru diaspora din Canada și S.U.A., cu un colectiv mic: Tamara Buciuceanu, Vasile Șeicaru, Mădălina Manole, Mircea Drăgan și Chitaristul Alivej. Cu toții aveam viză pentru șase luni. Pentru că pe parcursul turneului nu am avut timp să văd nimic altceva decât autostrăzi și câțiva zgârâie-nori, iar în țară nu mă aștepta vreun angajament ferm, am decis să accept invitația unui fost prieten regăsit peste ocean și să văd și eu America. Eu trec experiența americană la capitolul cadouri divine. Nu că aș fi trăit în toți acei ani ca-n puf. Am muncit, am avut și perioade grele, am suferit ca orice om care se desprinde de la sânul mamei, dar am cunoscut o altă lume, din interior. Ceea ce e un câștig extraordinar. Că una e să te vânturi prin lume ca turist sau actor plecat în turneu și alta e să trăiești într-un anume loc și să te lași inundat de ceea ce înseamnă viață de zi cu zi. Eu am găsit o Americă în care nici pe departe câinii nu aleargă cu colaci în coadă, dar care m-a primit și m-a asimilat fără nici o problemă. Am avut șansa să muncesc într-un domeniu care m-a făcut să-mi plătesc datoriile din perioada de elev zburdalnic: am fost învățător la o școală publică(…). Am construit o relație foarte caldă cu elevii mei și cu ceilalți profesori. Asta, deşi până când am plecat din învățământ, nimeni nu a știut ce profesie de bază am eu. Abia în ultima zi, i-am dezvăluit directorului cine sunt și omul a rămas cu gura căscată. Dar și-a lămurit astfel mutarea mea de la Chicago la Los Angeles (…). În clipa în care am dobândit Green Card-ul, am venit în țară să-mi văd părinții și familia. Cum aveam o fetiță mică, o perioadă am făcut naveta România – S.U.A., dar curând mi-am dat seama că trebuia să mă decid: acolo sau aici. Familia murea de dorul meu, eu muream de dorul ei, așa că am hotărât să fac ceea ce trebuie. Ca să nu te trezești mai târziu cu regrete, trebuie să-ți asculți conștiința. Or, mie conștiința mi-a spus că familia e pe primul loc. Mi-am desfăcut bagajele definitiv și gata!…”.

Foto: Stanca Radu alaturi de tatal ei, Radu Gheorghe

Revenit în țară, Radu Gheorghe și reluat activitatea artistică. În prezent este om de afaceri, producător, scenarist și actor jucând pe cele mai mari scene bucureștene. De asemenea, este profesor la U.N.A.T.C. unde predă genul „stand-up”, despre care spune: „Mi-ar place ca tinerii de astăzi să înțeleagă acest gen pentru că este foarte ofertant. Eu iubesc libertatea, iar gen de teatru mai liber decât ăsta nu există”.

Cu toate că a jucat într-un număr impresionant de filme, a strălucit mai mult în teatru și radio-televiziune, fiind recunoscut ca un as al improvizație și ca unul din promotorii genului „Stand-Up Comedy” în România, probând o rar întâlnită ușurință în a folosi modalități de exprimare artistică ce îmbină actoria, pantomima și prestația muzicală vocală și instrumentală. Aparițiile artistice ale lui Radu Gheorghe fascinează, fără îndouială, prin originalitate și diversitate, elocventă fiind creația sa, interpretată cu un farmec specific, ce se bucură de o imensă popularitate, „Broasca țestoasă”:

 

Am ani o mie, asta-i tot

Și vin asupră-mi alții.

Sub Teobalt, regele got,

Crescui în rezervații.

 

Refren:

Hai lin, hai lon

Ciu-daga-dinghi-langhi-lo

Ciu-daga-dinghi-langhi-dobobldinghi

Daghi-dobobldinghi-daghi-dobobldinghi

Daghi-dobo-bldinghi-langhi-lo.

 

Atâte-au fost în acești ani

Din care nu știu boabă,

Acum expusă-s pentru bani

La Moși într-o tarabă.

 

Stafia morții nu-mi dă ghes,

Nu știu temuta-i coasă,

Sunt broasca țest,

Sunt broasca țest,

Sunt broasca țestoasă.

Dorin-Nadrau.Poza-noua
Dorin Nădrău

 

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors