Archive for March, 2018

Camelia Radulian/Proză

Posted by Nuta Istrate Gangan On March - 28 - 2018

28783146_1915280365178291_2890382058129981440_n

 

Suntem bătrâni, dragostea mea. Adio!

Să ucizi un sentiment devastator de frumos pentru a-l salva de urâțire. Să-i întrerupi firul devenirii chiar atunci când îți e mai drag. Să salvezi Iubirea. De tine și de Timp.
Dormi. Ai acum toate trăsăturile relaxate aproape dizgrațios, gura întredeschisă și un fir subțire, ca o urmă sidefie de melc, prelinsă pe lângă colțul gurii. Sub ea, perina are o mică pată umedă. Te-am mai privit așa, în aceeași lumină necruțătoare a dimineții, în rarele momente când am putut fi împreună peste noapte, în răstimpul mereu dureros de scurt pe care îl aveam numai al nostru. Ne întorceam apoi fiecare la casele noastre, simulând oboseala unei zile nereușite, mereu evitând privirea consorților și atingerile lor, pentru a păstra încă în carne tulburarea fiorilor subțiri ca lamele și mătasea mângâierilor pe piele, și senzația de lut frământat în mâinile celuilalt. Așa ne era pe atunci carnea: pământ rostogolit printre degete, mușcat și răzvrătit precum armăsarii.
Aș lua un șervețel și ți-aș șterge saliva prelinsă, dar nu am de unde. Camera de hotel e dotată bazic. Așa cum dormi, ai aer neajutorat, de muribund. Ți-aș întoarce capul pe o parte, să nu îți mai aud sforăitul adânc de la ora dimineții, amestecat cu sunetul ghenelor izbite de gunoieri și cu forfota navetiștilor porniți de cu zori să prindă trenurile de departe, îmbrăcate în brume, pe care chiar acum le aud zvârcolindu-se în metalele lor grele, dincolo de fereastră.
Ești palid, ai ochii adânciți în orbite, un fald de piele încrețit sub bărbie și pari transpirat. Mă gândesc că nimeni, niciodată, nu s-ar mai putea îndrăgosti cu adevărat de imaginea ta de acum. Burta îți atârnă hidoasă ca un mal de pământ revărsat. Ești complet abandonat într-o postură neajutorată. Nu mai semeni aproape deloc cu tine, cel de demult. Corpul tău are acum ceva care mă atrage, îmi stârnește milă și îmi repugnă în egală măsură.
Mi-e frică să adorm din nou. Te-ai putea trezi înaintea mea și ai putea să descoperi și tu spectrul devastator al vremii plutind cu umbre diforme și grețoase peste obrazul meu, peste trupul meu de femeie dezvelită, cu sânii lăsați.
Mă ridic, mă privesc în oglinda de lângă pat. Cândva îmi pândeai, flămând ca un lup, alunecarea rochiei și dezvelirea șoldurilor în orice oglindă întâlnită în camerele luate cu ora. Văd cum se strecoară pe lângă draperia îmbâcsită o rază de lumină cenușie. E toamnă, e un aer cleios și rece de-a lungul pielii mele, aud cum afară plouă mărunt, iar eu sunt aproape bătrână. Am 50 de ani. Te iubesc cu disperarea că ești ultimul amant al vieții mele, ultima dovadă că prin sângele meu mai trece, din când în când, arar și aproape trist, pasiunea. Nu m-am gândit niciodată la asta, dar poate te mai iubesc doar pentru că ai milă de mine și mă faci uneori să mă mai simt dorită. Că mă mai minți că îți par frumoasă. Că îmi dai iluzia că mai pot iubi și că sunt vie, și că viața mea de femeie nu s-a sfârșit întrutotul, deși simt că și noi, ca toți muritorii, am fost atinși de tăvălugul obișnuinței, dezintegrați de dinții perimării, izgoniți de pe soclul pasiunii și așezați într-un cartier muncitoresc al vieții, cu praf mult și cu vise infirme, mutilate, în care mai vin doar uneori ploile să ude și să înflorească o biată păpădie.
Îmi vine să te scutur cu spaimă și cu ură, să te implor să nu mai aerul ăsta de muribund, pielea atât de ofilită, respirația atât de grea și de stranie, ochii duși în fundul capului și mâna odihnind deasupra pieptului. Să nu mai văd igrasia din colțul celei mai ieftine camere pe care ne-am putut-o permite, pe fugă. Să nu văd cum s-au dus viețile noastre și s-au risipit în momente derizorii, iar noi am rămas fluturând mâini uscate în urma promisei mari fericiri, care n-a venit și nici n-o să mai vină vreodată. Să nu mă mai văd pământie, stafidită și plină de umbre, cum am ajuns, și cum stau acum lângă tine, într-un neglije de satin ieftin, roșu ca sângele, mimând luxul și beția unor simțuri pe care nu le mai am. Să nu mă mai simt derizorie și pulverizată de kitschuri sub care nu îmi mai pot ascunde tristețea de sine.
Să mă iei în brațe și să mă izbești de toți pereții acestei clipe în care ne prăpădim, să îmi smulgi limba, și ochii, și mirosul, și urechile să mi le smulgi, ca eu să nu mai simt prezentul. Și să nu mai știu, lucid, criminal de exact, cum ne trecem în fiecare secundă și ne înlocuim cu altcineva.
Chiar acum în mine se lăfăie o femeie aproape vulgară, cu genunchi dureroși, despre care nu știu nimic, o străină care nu te mai iubește, o femeie care m-a izgonit din mine, a trădat, a hulit, a plâns și a mințit mai mult decât aș fi făcut-o eu pe când viața îmi era limpede, tânără, frumoasă, iar eu nu aveam nimic de ascuns din ea. Multe femei s-au perindat prin mine. Toate au îmbătrânit și m-au furat. M-au lăsat fără oamenii și fără lucrurile pe care le iubeam. Au venit în mine cu altă înfățișare și cu alte percepții. Iar eu nu știu unde și a cui mai sunt în trupul ăsta care nu mai seamănă cu mine și în sufletul ăsta în care îmi tot caut seninul, simțirile și patimile de odinioară.
Poate ai să înțelegi și tu că n-am fost aproape nimic din ce puteam să fim și din ce alții au reușit să fie. Dar am trăit în limita unor dureri și a unor fericiri cel mai adesea suportabile. Nimic extraordinar. Contabilizând, noi existăm din puține răzvrătiri și din inerție enormă. Mai avem doar câțiva ani să ne consumăm apusul maturității, apoi vom trăi bătrâni. Toată viața, până la capăt, vom trăi bătrâni, iubitule. Înțelegi oare disperarea acestui adevăr, revelația acestei clipe?
Trezește-te și spune-mi să nu țip! Pune-mi o mână pe gură și sugrumă-mă înainte ca eu să îmbătrânesc, mirosind a hoit și lăsând dâre de urină în urmă. Sau șchiopătând pe holurile unui azil, nemaiștiind numele oamenilor care mi-au traversat și mi-au scrijelit viața. Ne-am tot urcat cu unghiile pe zidul unui destin din care am căzut mereu, chiar dacă am avut uneori impresia că atingem cerul. Și unde mai e loc de atâta cădere? Dacă îmi trec mâna prin păr, rămân cu smocuri în mână. Dacă mă uit pe fereastră, văd frunze căzând în urma tinerilor strâns îmbrățișați și picături de ploaie strălucind pe pielea dureros de fragedă a fetelor de liceu.
Tremur, trag pătura peste umeri și accept că nu mai ești, că nu mai sunt. Că nu mai suntem și că nu vom mai putea niciodată să fim ca demult. Târâm acum după noi clipe și zile în care ne mințim că ne e bine, dar pășim în ele inerțial. Urlă și recunoaște, iubitul meu adormit ca un mort, că am obosit să tot mimăm surpriza, mulțumirea și vitalitatea. Mereu și mereu am alungat de lângă mine scâncetul gândului că totul e în zadar, dar acum mă sfâșie și mă privește asasin, în adâncul ochilor.
Caut din priviri poșeta. Știu că am acolo un pix cu pastă roșie și un carnet de notițe. Totdeauna le port cu mine. Rup o foaie strâmbă, cu grijă, să nu te trezească zgomotul de hârtie ruptă. Scriu:
Să ucizi un sentiment devastator de frumos pentru a-l salva de urâțire. Să-i întrerupi firul devenirii chiar atunci când îți e mai drag. Să salvezi iubirea. De tine și de Timp. Suntem bătrâni, dragostea mea. Adio!

Plecarea

În ziua aia a plouat mult, iar eu plecam. M-am oprit lângă fereastră, în spatele perdelelor vechi, şi am adulmecat aerul ruginit, de cocleală venită dinspre balcoanele strâmbe din faţă, am privit îndelung tencuiala lor căzută, molozul rămas din cine ştie ce vremuri printre alei, câinii roind pe lângă tomberoane, salcâmii ciuntiţi, sărăcia tristă, griul absolut, mizeria. Le-am respirat, le-am trecut cu nesaţ prin plămâni şi prin gând. Le-am panoramat încet, ca-ntr-un film rusesc de demult, să nu se dizolve, să nu se termine, să nu mă trezesc a doua zi fără lumea lor în care îmi îngropasem cea mai mare parte din ani.

Am văzut-o de sus pe Matilda, grasă şi cochetă, cum o ştiam, ieşind cu acelaşi aer de cucoană de la coaforul veşnic pustiu. Era din nou cu bigudiurile studiat ascunse sub o eşarfă înflorată. Mergea de mână cu viaţa pe trotuarul spart. Mi-a fost, pentru întâia oară, dragă. Mi-a trecut prin gând că băuse iar cafeaua de prânz cu fata ştirbă de la parter, bârfind, desigur, prostituatele costelive şi triste de la marginea drumului, cândva şi ele neveste de miner, fete frumoase şi naive cu care împărţise, tare de mult, maidanul copilăriei şi băncile aceleiaşi şcoli.

Doar o şosea ne mai lega pe atunci orăşelul de restul lumii. Era dincolo de piaţa zarzavagiilor, dincolo de măcelărie şi de groapa cu var unde se aruncau leșurile porcilor spintecați, acolo unde începea liziera pădurii şi unde treceau tiruri mari cu camionagii nespălați, trăsnind mereu a motorină şi a tutun stătut, şi unde femeile târgului îi aşteptau hămesite, iubindu-i pe câţiva bănuţi, apoi mergeau şi cumpărau cartofii cei mai ieftini din piaţă, spuneau acasă că au fost cu o prietenă la cafea, treceau pe la spălătoria igrasioasă a blocului, unde era casieria întreţinerii, plăteau un bănuţ, ca la cutia milei, apoi veneau din nou în casa lor devorată de singurătate, spălau la mână rufe în apă rece ca gheaţa şi adormeau cu capul sub perinile date zestre la nunta lor, dintr-o vreme neasemuit de frumoasă şi de îndepărtată.

Am pus valiza îndesată lângă uşă. Înainte să plec, am udat ficusul din sufragerie şi am luat două înghiţituri din apa lui. Mirosea puternic a clor, aşa cum mirosea pe atunci întreaga mea viaţă. Tu erai mic, te învârteai pe lângă mine cu casca de miner a lui taică-tu în mână. Ți-am cuprins umerii, m-am uitat în ochii tăi ca într-o prăpastie săpată între crini şi ţi-am spus că mă întorc peste câteva zile. Mami nu pleacă de tot. Tu să fii cuminte, să-i asculţi pe tati şi pe buni. Ţi-am udat obrajii. Te-ai şters. Mă priveai nedumerit ca o căprioară în bătaia pustii. Mi-ai dat în grabă un pupic şi ai fugit. Aş fi vrut să țipi să rămân, să te tăvăleşti, aşa cum făceai când îţi refuzam o jucărie, aşa cum ai făcut în primele zile de grădiniţă. Dar n-ai țipat. Te-ai dus pe covor, lângă pat, şi te-ai întors cu spatele la mine. Taică-tău băuse şi în ziua aia. Avea faţa traversată de vinişoare mici şi ochii umflaţi. Îl simţeam dogorind şi îmi era scârbă. Mi-a băgat mâna pe sub fustă, în pragul uşii, ţintuindu-mă de perete, în timp ce din gura lui, lipită de urechea mea, ieşea un șuierat apăsat-şoptit, jumătate de bărbat înfierbântat, jumătate de fiară: „să dea dracu să aud ceva, cu careva, că te omor! Să vii acasă, da? Să vii!” Mă privea ca un stăpân, dar eu îi simţeam disperarea. Când am închis uşa, am întors din nou capul spre voi. El tocmai te lua de mână şi te ducea în dreptul ferestrei, să mă petreceți amândoi cu privirea până mă îndepărtez şi mă pierd de tot în ploaia măruntă.

În autocar, am sărbătorit cu toţii trecerea graniţei, am băut vin şi am cântat în miros de parizer şi brânză. Din când în când, câte unul se mai mira de cât de frumoase şi de line ca în palmă sunt drumurile străinătății care ne înghiţea, ne năucea şi ne tăia respiraţia. Am simţit, în noaptea aia, după ce mi-am smuls sufletul din uşa pe care tocmai o închisesem, că viaţa e frumoasă. Mi-am jurat că voi face bani mulţi, că voi divorţa şi că te voi da la şcoli înalte, indiferent câtă ţărână ar fi fost să muşc.

Mi-am înălţat visul într-o noapte de demult, pe o şosea a lumii, departe de casă, cum înalţă copiii zmeiele de hârtie. Şi n-a rămas nimic. M-am tot prăbuşit din înaltul visului meu până când mi-am văzut viaţa năruindu-se în propriile mâini. Nu mi-a rămas nimic, nici măcar jurământul care se scria atunci în mine. Viaţa a vrut altfel, iar eu nu am avut puterea să mă opun.

Am spălat funduri de bătrâne, am întors trupuri inerte de pe-o parte pe alta, am înghiţit umilințe mai aspre decât bătăile bărbatului meu, m-am lăsat înjosită. M-am prostituat de câteva ori în hoteluri de duzină, unde veneau săracii cartierelor, am spus gracias senor tuturor borfaşilor, am fumat iarbă, am cheltuit tot ce agonisisem, mi-am biciuit sufletul în căderi absolute, revenind mereu la cărat coşuri cu rufe murdare şi la spălat podele prin locurile refuzate de toţi. Apoi, când am crezut că tot destinul meu e o prăbuşire fără final, m-am îndrăgostit şi am uitat cu desăvârșire de toate durerile, de toate rădăcinile şi fibrele mele, până când a trebuit să mă întorc acasă să îl îngrop pe taică-tu şi să te văd pe tine, adolescent, aplecat peste coșciugul lui, să mă uit pe furiş în ochii tăi şi să te văd aşa cum meritam să te văd, al nimănui, cufundat în bezna şi în frigul din tine. M-ai durut ca un cuţit. Nici măcar nu mi-ai vorbit. Mă urai. Te-am iubit că mă urai. Te-am îngropat odată cu tatăl tău. Ştiam că drumul spre tine e cu desăvârşire prăbușit. Apoi nu te-am mai văzut deloc. M-a înghiţit viaţa cu totul, şi pe tine, la fel. Cred că, într-un fel sau altul, s-a aşezat un praf de uitare peste toate cele trecute, asemeni zăpezilor. Nu ştiu dacă sunt fericită azi. Plutesc în deriva zilelor, la adăpost de griji, neîmpăcată cu mine. Îmi văd viața ca printr-o sticlă tulbure. Ca prin fum…Nu ştiu dacă eşti fericit sau dacă vei ajunge să fii vreodată. Am aflat doar că ai plecat şi tu, asemenea mie, să-ţi împlineşti trudirea destinului într-o zare de lume fără rădăcini.

Am murit o singură dată

Am mâncat pe capota maşinii, pe bucăţi de ziar, când totul mirosea a fier încins şi a motorină. Şi am râs vulgar, cu gura plină, precum camionagii care îşi duc amantele la cârciumile de pe marginea şoselelor şi mănâncă împreună fleici cu usturoi şi se cuibăresc apoi prin tufe şi se iubesc murdar și meteoric pe ierburile putrede.
Am mâncat pe asfalt, pe cartoane şi pe moloz, direct cu mâna. Am mâncat pâine căzută în ţărână, pe care nici măcar nu am catadicsit să o mai suflu. Am mâncat fructe viermănoase de pe crengi şi terciuri din blide soioase şi m-am şters apoi cu mâneca hainelor.
Am furat porumb, liliac şi pepeni din grădinile altora. Am dormit direct pe pământ şi am aţipit în trenuri în care trăsnea infernal a cocleală, a urină şi a subţiori nespălate. Am dormit printre indivizi cu rânjete de animale şi cu dinţi stricaţi. Am coborât printre oamenii marginilor, în canale, în rampele de gunoaie ale orașelor, printre rataţi, pușcăriași, năpăstuiţi şi drogaţi. M-a udat ploaia şi m-a murdărit noroiul. Zoaiele îmi erau deasupra genunchilor. M-am umplut de purici. Am vomitat. Mi-am aruncat hainele. M-am spălat în lacrimile celor învinşi. M-am înecat. Durerea s-a pus în jurul gâtului meu ca un ștreang. Am vrut să uit multe şi multe n-am uitat.
Am lăsat praful să-mi acopere mobilele săptămâni întregi şi farfuriile să îmi zacă în chiuvetă până când nu am mai găsit loc unde aş fi putut să le ascund. Am curăţat maniacal fiecare pătrăţică de gresie din casă, am lustruit podelele până mi-a ieşit sângele în carnea palmelor, apoi am mâncat compulsiv. Am făcut greva foamei. Am plâns sub duş şi în apa plină de uleiuri aromatice din cadă. Mi-am tuns părul chilug în semn de sfâșiere. Şi în semn de frondă. Am ars cărţile din care viaţa zâmbea suav ca o acadea roz în mâinile unei fetişcane.
Am jignit. Am urlat. Am rănit. Am batjocorit şi am ucis speranţe. Am furat inimi atunci când am avut nebunia şi puterea s-o fac. Am făcut dragoste animalic, în bucătărie, pe hol, pe jos, printre cârpe şi soluţii de curăţat parchetul. Am făcut dragoste ca o sălbăticiune în călduri, în râuri şi prin păduri. Am făcut dragoste ca un abur pe o floare de lotus. Ca o amintire, ca o fecioară.
Am minţit. Am spus despre mine că sunt ceea ce nu aş fi putut să fiu niciodată şi că nu sunt ceea ce eram, de fapt. Am râs de ceea ce voiam să plâng şi am plâns de ceea ce voiam să iau în râs. Am invidiat oameni la al căror nivel ştiam că nu mă voi putea ridica niciodată.
Am adus în viaţa mea nevrednici şi i-am îndepărtat din ea pe cei buni. Mi-am dus la groapă dragii şi am pierdut oameni care mi-au luat cu ei cea mai frumoasă parte a sufletului. M-am simțit de multe ori un stârv rămas în ploaie.
Am suferit. Am ţipat în mine şi în aer. În pereţi. M-am zvârcolit. Am părăsit şi am fost părăsită. Am înşelat şi am fost înşelată. Am abandonat planuri şi am ratat şanse. Am condamnat, am judecat, am bârfit şi am nesocotit fără măsură.
Am crezut pe rând şi concomitent în mai mulţi dumnezei şi m-am descotorosit apoi de toţi. Mi-a fost frică de semne şi de propriile mele slăbiciuni şi am reînceput să implor ajutor ceresc. M-am dat după cum a bătut vântul şi după cum au venit vremurile. Am fost asemenea tuturor. Am avut urâțeniile oamenilor.

M-am iubit şi m-am urât cu egală putere. Am fost de multe ori pe muchia sinuciderii. Am cunoscut singurătatea absolută, tristeţea abisală şi fericirea extatică. Am gustat liniştea. Am adus liniștea, asta știu. Am trăit împlinirea. M-am bucurat de nimicuri. M-am mulţumit cu puţin. Am adorat cerul, focul, iarba şi picăturile de rouă. Am înţeles vântul. Am ascultat pietrele şi ultima tăcere din lucruri. Am tremurat de frumos şi am plâns la filme proaste. Nu am ştiut să pun graniţe destule sufletului meu. Și nici n-am vrut.
Am fost slabă şi grasă, urâtă şi frumoasă, seducătoare și respingătoare. Am fost tot ce puteam să fiu și mult mai puțin decât am visat cândva. Mi-a fost bine. Am fost snoabă, trufaşă, cinică şi smerită. Am fost tânără, tandră, înţeleaptă şi bătrână.
Am fost mai mult singură decât împreună şi mai mult a nimănui decât a cuiva. Am trăit după puteri şi destin, simplu şi intens, cât am putut şi mi s-a dat. Cât un nume de om. Am auzit şi am învăţat multe despre moarte şi de atâtea ori m-am pregătit intens pentru ea, dar, de murit, am murit o singură dată.

De la stânga la dreapta/Tiberiu Dianu

Posted by Nuta Istrate Gangan On March - 23 - 2018
thumbnail (1)
 
Dialog-interviu realizat cu scriitorul FLORIN PREDESCU la Washington, DC pe 17 martie 2018.
 
1. “De timpuriu publicaţiile mele aveau subiecte legate de America”
FLORIN (#1): Cum defineşti rolul analistului politic din SUA?
TIBERIU:  Analistul politic trebuie să fie un fin observator al realităţilor locale şi internaţionale. În măsura în care analizele lui sunt pertinente, el devine şi formator de opinie.
FLORIN (#2): Eşti român, dar locuieşti în Statele Unite. În ce măsură se adresează publicaţiile tale cititorilor din România şi Statele Unite?
TIBERIU: Activitatea mea publicistică este cuprinsă în mai multe etape.
Am publicat de timpuriu, ca elev, în revistele şcolare. Am absolvit şcoala generală, gimnaziul şi liceul în oraşul Piteşti, judeţul Argeş. În 1969 eram elev în clasa întâia la Şcoala generală nr. 11 şi mi s-a publicat în ARIPI, revista şcolii, o pictură premiată, pe care eu o denumisem “Insurecţia armată de la 23 August 1944”. Redactorul-şef al revistei însă, nu ştiu din ce motiv, i-a schimbat titlul în “Războiul din Vietnam”, pe atunci în plină desfăşurare şi probabil că a fost influenţat de mişcările de protest americane din acele vremuri. În 1980, ca licean, am publicat în revista SÂNZIANA a Liceului “Zinca Golescu” (actualmente Colegiu Naţional) mai multe articole originale şi traduceri din poeţi clasici englezi (Byron, Shelley), formaţia ABBA (la modă atunci) şi mişcarea hippie din Statele Unite. Revista a obţinut Premiul întâi pe ţară la categoria de Reviste şcolare. Cred că şi articolele mele au avut o contribuţie, deoarece după premiere, revista a fost expusă timp de mai multe săptămâni în vitrina Librăriei “Mihai Eminescu” din centrul oraşului, deschisă la paginile cu articolele mele. Aş putea spune că încă de timpuriu publicaţiile mele aveau subiecte legate de America.
Într-o a doua etapă, după absolvirea Facultăţii de Drept din Bucureşti, am publicat ca tânăr jurist atât articole, cât şi cărţi de specialitate, în drept, politică şi sociologie. Ca un fapt inedit, cărţile mele publicate în România au apărut fie în ediţii bilingve, româno-engleze, fie în limba română cu rezumat în limba engleză. Am avut această iniţiativă de la început, pentru că doream ca aceste cărţi să aibă o expunere internaţională. Şi au avut, întrucât ele au fost ulterior achiziţionate de nenumărate biblioteci universitare şi agenţii internaţionale. http://worldcat.org/identities/lccn-n96031826/
O a treia etapă cuprinde publicaţii de limbă engleză (articole, rapoarte şi cărţi), apărute în perioada studiilor mele în străinătate (Franţa, Marea Britanie şi Statele Unite).
În fine, o a patra etapă, cea prezentă, de activitate profesională în Statele Unite, constă în publicarea de articole de analiză politică, scrise în limba engleză şi traduse ocazional în româneşte.
thumbnail (2)
2. “Percepţiile României de câtre americani sunt aşezate pe mai multe paliere”
FLORIN (#3): Ca român-american, cum consideri că percep americanii România?
TIBERIU: Percepţiile României de câtre americani sunt aşezate pe mai multe paliere. Sunt americani care vizitează sau lucrează în România, americani care discută cu români-americani în Statele Unite, precum şi americani care se informează pe cont propriu despre România din Statele Unite. Aşadar, percepţiile acestor grupuri de americani variază de la caz la caz.
FLORIN (#4): Ai o experienţă de peste 20 de ani ca profesor de limbă şi cultură română în zona Washington, DC. Cum se împacă activitatea ta de profesor de limbă şi cultură română cu cea de analist politic?
TIBERIU: Activitâţile mele se îmbină destul de armonios în măsura în care studiul de limbă română este susţinut de expuneri de cultură şi civilizaţie. În orice caz, datorită varietăţii de opţiuni politice existente, expunerile trebuie să fie imparţiale.
 
3. “Explozia de naţionalism din perioada actuală nu este specifică numai Americii”
FLORIN (#5): Articolele tale mai recente analizează amănunţit şi documentat activitatea administraţiei preşedintelui Donald Trump. Patriotismul american este perceput ca un factor care revine în forţă pentru consolidarea naţiunii. Crezi că naţiunea americană se află în pericol?
TIBERIU: Naţiunea americană s-a aflat în faţa mai multor răscruci de-a lungul istoriei sale, iar în prezent mai toţi analiştii conchid că suntem în faţa unei alte răscruci. Aşa-numita explozie de naţionalism din perioada actuală nu este specifică numai Americii, ci şi Europei, Rusiei şi unor părţi din Orientul Mijlociu şi Africa. Este adevărat însă că, datorită influenţei Statelor Unite în lume, evenimentele de aici au un rol de catalizator şi pentru alte regiuni.
FLORIN (#6): Efectul globalizării afectează şi identitatea americană?
TIBERIU: Fenomenul globalizării este important şi el afectează naţiunea americană, fie în mod pozitiv, fie în mod negativ. Depinde de punctul de vedere personal al fiecăruia. Într-o etapă timpurie, procesul de formare a naţiunii americane era descris prin expresia metaforică de “creuzet”, în care elemente diferite se combinau armonios într-o cultură comună. Ulterior, prin adoptarea multiculturalismului, accentul s-a pus mai puţin pe elementele comune ale diverselor grupuri şi mai mult pe elementele lor diferite. S-a ajuns la nivelul la care societatea americană arată acum ca un “castron de salată” (o altă expresie metaforică a sociologilor), iar elementele comune dintre grupurile care alcătuiesc naţiunea devin din ce în ce mai estompate. Pe acest fond, ca o contrareacţie, elementele de naţionalism s-au recoagulat mai viguros în ultima perioadă.
 
4. “America este, în primul rând, o stare de spirit”
FLORIN (#7): Cum traduci sintagma “A fi american”?
TIBERIU: America este, în primul rând, o stare de spirit şi apoi este o ţară. Dacă America nu ar fi existat, ea ar fi fost, cu siguranţă, inventată. Pentru mine a fi american înseamnă racordarea la un set de valori care include credinţă în Dumnezeu, patriotism, spirit de liberă iniţiativă, muncă susţinută cu rezultate performante, drepturi individuale care nu aduc atingere drepturilor altora, precum şi spiritul individual de caritate.
FLORIN (#8): Crezi că odată cu venirea la putere a administraţiei Trump se poate vorbi de o divizare împinsă până la secesiune a naţiunii, produsă de democraţi şi republicani?
TIBERIU: Societatea americană a avut perioade de divizare şi în timpul administraţiilor anterioare, iar acest fenomen nu este deloc nou. America a supravieţuit războiului, fie că a fost revoluţionar (1775-1783), de invazie (1812-1815, 1939-1945) sau civil (1861-1865). Unii vorbesc acum de un posibil “al doilea război civil”. Acum se profilează două tabere. Una apără dreptul constituţional la port-armă şi susţine războaiele Americii atunci când aceasta este ameninţată. Alta este antirăzboinică atunci când America luptă în afară şi belicoasă când este pace înăuntru. Astfel încât, în caz de conflict între cele două tabere, raportul de forţe mi se pare de la început inegal, iar rezultatul – uşor previzibil.
 
5. “Cred că viitorul aparţine României”
FLORIN (#9): Crezi că Statele Unite îşi exercită hegemonia în lume, iar rolul lor de partener loial le este pus în discuţie de unii aliaţi europeni, în general, şi de cei români, în special?
TIBERIU: Există această percepţie în rândul unora. Aş menţiona însă faptul că Statele Unite nu forţează pe nimeni să intre în vreo alianţă. Alianţele se constituie firesc, în funcţie de interesele specifice ale părţilor. Este adevărat că, datorită capacităţii militare proprii, de neegalat până acum, Statele Unite pot da această impresie multora, însă hegemonia nu (mai) este în vizorul actualei administraţii. Dimpotrivă, se poate spune că America însăşi se izolează, prin crearea unui zid de protecţie (legislativ, într-o primă fază, şi fizic într-o fază ulterioară) între ea şi cei din afară.
FLORIN (#10): Cum vezi viitorul României la intersecţia sferelor de influenţă din Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană şi Rusia? Există vreun risc potenţial vătămător la adresa României, aşa cum a existat el şi în trecut?
TIBERIU: Lumea este într-o continuă mişcare, generată de interesele naţionale ale fiecărei ţări, ele însele fiind într-o continuă evoluţie. În ceea ce priveşte România, de-a lungul istoriei ea şi-a ales aliaţii şi a avut de câştigat sau de pierdut (inclusiv teritorii), după împrejurări. În Europa, ultimul eveniment politic cu efecte tectonice a fost prăbuşirea comunismului, în anul 1989. În urma lui, anumite state şi-au încetat existenţa (Uniunea Sovietică, Cehoslovacia, Iugoslavia), unele şi-au dobândit independenţa (fostele republici sovietice), altele şi-au mărit teritoriul prin unificare (Germania), iar altele şi-au menţinut status-quo-ul (ca România). Una peste alta, România a supravieţuit decent, având în vedere circumstanţele vecinilor. Bineînţeles că era loc şi de mai bine – mă refer la reunificarea cu Republica Moldova. Dar putea să fie loc şi de mai rău – de exemplu, o posibilă secesiune a Transilvaniei (gen Kosovo în fosta Iugoslavie). Viitorul, după cum am mai menţionat la început, pare că se îndreaptă pe o pantă naţionalistă. Pentru România, el poate aduce mult-aşteptata reunificare cu fosta regiune pierdută a Basarabiei. Rusia îşi urmăreşte şi ea interesele naţionaliste, dar sfera ei de influenţă nu poate afecta sferele comune de influenţă ale Statelor Unite şi ale Uniunii Europene, în cadrul cărora se află acum România. De asemenea, sfera de influenţă a Rusiei nu mai poate îngloba la nesfârşit nici zonele cu populaţie majoritară românească. Cred că viitorul aparţine României.
 
NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în variantele engleză şi română, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia.
 
Despre TIBERIU DIANU:
Absolvent al cursurilor de licenţă şi de masterat ale facultăţilor de drept de la universităţile din Bucureşti (România), Manchester (Marea Britanie) şi Washington, DC (American University). Studii de doctorat la universităţile din Bucureşti (România) şi College Park (Maryland, SUA). Bursier al universităţilor din Strasbourg (Franţa) şi Oxford (Marea Britanie). Cursuri de specializare la universităţile din Miskolc (Ungaria) şi Varşovia (Polonia).
Consilier juridic, judecător şi consilier juridic principal la Ministerul Justiţiei din Bucureşti. Asistent şi lector universitar la facultăţile de drept de la Universitatea din Bucureşti şi universităţi particulare din acelaşi oraş. Cercetător ştiinţific principal la Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române. Profesor de lingvistică la Departamentul de Stat al SUA şi la şcoli guvernamentale şi particulare din zona metropolitană Washington, DC. Expert judiciar în probleme de drept româno-american.
Autor de cărţi şi articole de specialitate în drept, ştiinţe sociale şi politice, publicate în România, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Olanda, Ungaria ş.a. Laureat al Premiului “Andrei Rădulescu” al Academiei Române (1996) pentru cartea “Tranziţia şi criminalitatea” (1994).
Tiberiu locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu
Despre FLORIN PREDESCU:
Absolvent al Liceului (actualmente Colegiu Naţional) “Gheorghe Lazăr” din Sibiu şi al facultăţii de filologie (secţia română-franceză) de la Universitatea din Iaşi (România). Studii de ştiinţe politice şi literatură la Universitatea din Freiburg (Germania).
Expert lingvist, judiciar şi culinar la diferite agenţii guvernamentale, companii private şi instituţii educative din Germania, Canada şi Statele Unite ale Americii.
Autor de articole de literatură (poezie, proză, cronici gastronomice, traduceri) şi analiză politică, publicate în România, Statele Unite ale Americii, Germania, Israel ş.a. Redactor şi editor la revista ACUM.TV (Fairfax, Virginia). Şef de cenacluri literare (Sibiu, România). Colaborator la diverse publicaţii (FAMILIA, sub patronajul regretatului academician şi scriitor Ştefan Augustin Doinaş; CENACLUL DE LA PĂLTINIŞ, România) şi posturi de radio (EUROPA LIBERĂ, Germania).
Florin locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în zona metropolitană Washington, DC şi poate fi urmărit pe BLOGSPOT. http://predescudf.blogspot.com/
*****


La biblioteca „BALDWIN PUBLIC LIBRARY” din Birmingham, MI

Posted by Dorin Nadrau On March - 17 - 2018

Grație unor împrejurări de interes particular, recent, am ajuns la Bloomfield Hills, o așezare de o frumusețe aparte din zona metropolitană a Detroitului. La câteva minute distanță, în chiar centrul orașului vecin, Birmingham, îmboldit de o veche pasiune, am poposit la biblioteca „Baldwin Public Library”, o instituție demnă de atenție și atrăgătoare prin însăși clădirea ce o adăpostește, care deservește comunitățile din Birmingham, Bevery Hills, Bingham Farms și Bloomfield Hills. Avantajul de a fi slujbaș al unei mult mai mari biblioteci (cu un fond de carte ce se apropie de un milion, față de cele peste o sută de mii de cărți ale acesteia), mi-a facilitat o plăcută evaluare a locului. De la început se cuvine a preciza că am antamat sumarul meu demers de la o realitate care și-a pus adânc amprenta și pe viața bibliotecilor publice, instituții prin tradiție conservatoare, anume că, în ultimii ani ai epocii contemporane, marcată de un ritm nemaiîntâlnit al progresului tehnologiei informației, și bibliotecile au fost supuse unor intense prefaceri, cu consecințe imprevizibile atât asupra profesiei de bibliotecar, cât și asupra însăși așezământului de cultură. Trebuie însă observat că, în aceste condiții, rolul bibliotecii nu s-a diminuat, ci a fost mult extins prin implementarea noilor servicii, moderne, îndeosebi digitale.

Baldwin Public Library, MI - 2

Atractiva clădire a bibliotecii „Baldwin Public Library” (BPL) incită, fără îndoială, vizitatorul la cunoașterea structurii ei funcționale, dar și a evoluției sale, prima impresie percepută fiind cea unei construcții moderne rezultată dintr-o armonizare reușită cu un edificiu vechi, probă incontestabilă a pragmatismului american. Istoria BPL din Birmingham, MI pornește de la inițiativa și străduința unei localnice energice și altruiste, Martha Baldwin. Aceasta, în anul 1869, împreună cu alte nouăsprezece persoane, a fondat un club literar, achiziționând pentru început un număr de 48 de cărți. După doi ani, în 1871, asociația literară constituită a cumpărat biserica „The First Methodist Church”, iar numărul de cărți a ajuns la 724. În anul 1890, asociația hotărăște înființarea unei biblioteci, iar în 1893 demarează o acțiune de strângere de fonduri pentru construirea unui spațiu adecvat, astfel că la 1 decembrie 1905, are loc deschiderea noii biblioteci. În acel moment, existau 2000 de cărți și pentru accesul locuitorilor orașului la ele se percepea o taxă de 1$. În anii care au urmat, eforturile Marthei Baldwin s-au concentrat cu multă consecvență spre crearea unui consiliu al bibliotecii, precum și către finanțarea construcției unei noi clădiri care să răspundă cererilor în creștere ale concetățenilor, ambele ei deziderate fiind îndeplinite cu succes. În semn de recunoștință pentru strădaniile sale, la 8 iulie 1912, Consiliul orașului Birmingham a adoptat cu unanimitate de voturi o rezoluție care statua ca biblioteca publică să poarte numele „Baldwin Memorial Library”. Noua clădire a fost proiectată în „English Country Style” de o renumită firmă de arhitectură din Detroit, costul total al proiectului fiind de 175 000 de dolari. Secțiunea centrală a a bibliotecii a fost inaugurată la 19 decembrie 1927. În anul 1960, s-a adăugat sectorul pentru tineret, situat pe latura estică a construcției, iar în 1983, renovările ulterioare și finalizarea unei noi intrări au consacrat forma actuală a bibliotecii. În fine, în ce privește evoluția, respectiv schimbările produse de-a lungul deceniilor, relevant este că dacă în 1869 fondul de carte număra 48 de cărți, astăzi BPL dispune de 120 000 de cărți la care se adaugă o mare varietate de CD-uri, DVD-uri, Blu-Rays, reviste, ziare, cărți audio și video.

Baldwin Public Library, MI

Un tur atent al clădirii pune în lumină un mod de organizare internă original, benefic consumatorului de lectură sau studiu. Pornind de la intrare, pe partea stângă, se înșiruie într-o ordine evident rațională: punctul de sortare a materialelor returnate, ingenios proiectat și executat, care, după depunerea lor pe o bandă rulantă, asigură sortarea electronică pe categorii (cărți, CD-uri, DVD-uri); urmează o porțiune unde sunt expuse noile apariții, rafturile cu cărți pentru tineret și o arie media; acestora li se alătură o largă secțiune ce găzduiește genul „non-fiction” ce se adresează adulților. În partea dreaptă a bibliotecii, este amplasat un vast sector destinat copiilor care oferă diverse servicii remarcabil concepute, cuprinzând cărți dintre cele mai variate, computere, o sală de povești, un loc amenajat pentru joacă, zonă agreabilă copiilor, de la sugari, pâna la copii de clasa a 6-a. Centrul bibliotecii înglobează o suprafață ce conține un printer, un număr apreciabil de computere, precum și două interesante laboratoare, „Idea Lab” și „Computer Lab”, având în dotare o imprimantă 3D și un laser cutter, permanent disponibile pentru utilizare, proiecte ce permit accesul la noile aparate de tehnica informației. Nucleul BPL îl reprezintă Grand Hall, străjuit de două săli admirabile: în stânga, sala „Harry Allen” dedicată istoriei locale și genealogiei, iar în dreapta, sala „Claudia E. Ireland”, unde se află cărți constând în biografii, eseuri, critică literară, poezie, teatru, umor și o colecție Shakespeare. În Grand Hall sunt expuse cărțile de „fiction” pentru adulți, large print, book club, precum și numeroase periodice. În acest miez al bibliotecii, impresionează mobilierul vechi care oferă un peisaj special și condiții desebite pentru studiu sau lectură. Se mai cuvine menționat că BPL dispune de săli de conferință cu o capacitate de 5 – 100 de persoane, situate la nivelul inferior și etajul 2 al clădirii.

Revenind la serviciile pentru copii, trebuie apreciat că departamentul de tineret pune la dispoziție o gamă variată de programe și evenimente menite să satisfacă dorințele actuale ale vizitatorilor reprezentați de familii și copii de la vârste elementare până la adolescenți. Am remarcat o mare diversitate de oferte, precum și o listă de cărți clasificate în funcție de vârstă și de nivelul clasei, concepută cu pricepere și iscusință: cărți pentru bebeluși și preșcolari; grădiniță; clasa 1 și clasa a 2-a; clasa 3 și clasa 4; clasa 5 și clasa 6; clasa 7 și clasa 8; cărți pentru copii în clasele K-1 care citesc la un nivel de clasa 3; cărți pentru copii în clasele 2 și 3 care citesc la un nivel de clasa 5; cărți de copii din clasele 4 și 5 care citesc la un nivel de clasa 7.

Serviciile digitale pe care BPL le oferă înseamnă mii de titluri ce pot fi vizionate, citite sau ascultate fără a fi nevoie de o deplasare la bibliotecă, prin utilizarea mijloacelor de ultimă generație din domeniul comunicării: audiobooks, eBooks, Stream Media, movies, RBDigital-eMagazines.

Biblioteca editează periodic un buletin informativ atât pe suport de hârtie, cât și on-line, care prezintă informații detaliate despre evenimentele viitoare. Conștienți că înainte de apariția Google biblioteca era singurul loc unde oamenii se îndreptau pentru a desfășura activități de cercetare, personalul profesionist al BPL invită prin diferite acțiuni și programe la o ofertă îmbietoare de informare, studiu și destindere, potențând funcția încă de primă importanță a bibliotecii.

În opinia mea, biblioteca „Baldwin Public Library” (logo: Learn. Connect. Discover”), asemenea altor biblioteci americane contemporane, constituie o resursă-cheie pentru comunitate prin tezaurul livresc pe care îl pune la dispoziție, prin serviciile sale digitale și prin întreaga bază de date care acoperă o imensă multitudine de subiecte.

 Dorin Nădrău (S. U. A.)

Dorin Nadrau

 

thumbnail

 

“Scandalos” este un serial documentar al canalului de ştiri FOX (FNC) despre evenimentele care au condus la procedura de suspendare a președintelui democrat Bill Clinton în 1998, adică exact acum douăzeci de ani. http://www.foxnews.com/entertainment/2018/01/21/historical-documentary-series-scandalous-begins-with-episode-detailing-bill-clintons-career.html
Documentarul conține șapte episoade de o oră, difuzate în zilele de duminică, în perioada 21 ianuarie – 4 martie 2018, și relatează controversele începând cu o afacerea de terenuri din anii ’80, denumită Whitewater, din statul Arkansas (al cărui guvernator a fost Clinton) şi până în ultima zi în funcţie a președintelui. Evident, este inclusă şi infama afacere din Biroul Oval privind relațiile sexuale ale președintelui cu Monica Lewinsky, o studentă practicantă de la Casa Albă.
Ştirea despre aceste relaţii sexuale a apărut pentru prima dată pe website-ul conservator Raportul Drudge la 17 ianuarie 1998, iar apoi a fost preluată pe 21 ianuarie de cotidianul naţional Washington Post. Lewinsky a declarat că a avut de nouă ori întâlniri cu caracter sexual cu Bill Clinton, din noiembrie 1995 şi până în martie 1997. Iniţial, preşedintele a negat aceste acuzaţii. https://en.wikipedia.org/wiki/Clinton%E2%80%93Lewinsky_scandal
Ca rezultat, pe 19 decembrie 1998, comisia juridică a Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA a demarat procedura de suspendare a preşedintelui pentru infracţiunile de mărturie mincinoasă şi obstrucţionarea justiției.
În cele din urmă, la 12 februarie 1999, Senatul american l-a achitat pe Clinton, permiţându-i acestuia să își ducă la bun sfârşit cel de-al doilea mandat prezidențial, care expira la 20 ianuarie 2001.
Singurul președinte împotriva căruia mai fusese iniţiată cu success procedura suspendării de către Camera Reprezentanților a fost democratul Andrew Johnson, pe data de 24 februarie 1868, dar Senatul l-a achitat şi pe el ulterior, la 26 mai 1868.
Unii se pot întreba, în special liberalii democraţi, de ce canalul de ştiri Fox nu dă pace familiei Clinton chiar şi după trecerea a 20 de ani de la acele evenimente. https://www.thewrap.com/fox-news-clintons-scandalous-impeachment/
Aceeaşi întrebare mi-am pus-o şi eu în timp ce priveam documentarul (şi mă gândeam la romanul După douăzeci de ani al lui Alexandre Dumas). “După toţi aceşti ani”… (vorba celor de la formaţia Journey). https://www.youtube.com/watch?v=Ea7xQbLL9mw.
Problema este însă că scandalul Clinton-Lewinsky ar trebui să ne fie în mod constant tuturor un avertisment, un semnal de alarmă. Pentru că acel scandal a marcat exact momentul erupţiei vulcanice sau al lansării pe orbită a unei demonice politiciene, pe numele ei Hillary (şi Rodham, pentru cei care îşi mai amintesc) Clinton, până atunci doar soția suspendabilului președinte.
Moment după care ea şi-a început vertiginos cariera politică prin jocul victimizării în fața întregii națiuni americane.
După care, fructificându-l din plin în anul 2000, a candidat şi a câştigat un loc de senator în Congresul SUA. După care în 2006 iar a candidat pentru Senat şi iar şi-a câștigat locul.
După care, în ciuda numeroaselor ei schelete din dulapul personal, a candidat şi pentru preşedinţia SUA. De două ori.
Dar mai întâi să enumăr selectiv câteva din aceste schelete: “planul Hillary” de asigurări medicale, super-birocratic şi respins de Congres şi de opinia publică americană;  “sinuciderea oficială” a consilierului prezidenţial Vincent Foster; Travelgate; Filegate; donațiile chinezești; butonul de “resetare” a relaţiilor cu Rusia; schemele de îmbogăţire rapidă din Haiti sub paravanul fundaţiei caritabile Clinton; Primăvara arabă, care a declanşat erupţia de terorism şi valul de emigranţi musulmani; episodul Benghazi, soldat cu moartea ambasadorului american din Libia; serverul privat folosit ilegal pe când conducea Departamentul de Stat; afacerea ilegală prin care Rusiei i s-a facilitat accesul la producţia de uraniu din SUA; crearea “conspiraţiei” dintre preşedintele Trump şi Rusia; precum și toate favoritismele pe bani cu afacerişti sau diplomaţi străini. https://www.americanthinker.com/blog/2016/10/the_night_of_the_comet_what_happens_on_november_8.html
TIBERIU DIANU, Scandalous CURENTUL INTERNAŢIONAL
Candidând la preşedinţie pentru prima dată, în 2008, a pierdut nominalizarea propriului partid democrat în favoarea lui Barack Obama. Mi-e imposibil să spun dacă acest lucru în sine, având în vedere pe ei doi candidaţi, a  fost bun sau rău.
După care, în 2016 a candidat din nou pentru funcţia de preşedinte şi, prin înşelăciune şi lupte de culise, a câştigat nominalizarea partidului democrat în dauna lui Bernie Sanders.
După care, în ciuda existenţei acelorași schelete din același dulap personal, la care s-a adăugat şi starea ei de sănătate precară, a avut tupeul (sau “îndrăzneala speranţei”, în limbajul lui Obama) să candideze pentru preşedinţie şi împotriva candidatului republican Donald Trump. Şi a fost cât pe ce să şi câştige.
Mulţumescu-ţi Ţie, Doamne, pentru pronia-Ţi cerească, precum şi vouă, Părinţilor fondatori, pentru providenţa pământeană a existenţei Colegiului Electoral!
Americii i-a trecut dramatic glonţul pe la ureche în acea noapte de neuitat, dintre 8 şi 9 noiembrie, a anului de graţie 2016! Americanii ar trebui să considere că au avut noroc cu carul pentru faptul că nu ar fi urmat să fie traşi pe sfoară și escrocaţi sistematic de un asemenea specimen de cea mai josnică speţă (chiar dacă jumătate din ei încă nu își dă seama de asta).
De aceea, doamnelor și domnilor, scandalul Clinton-Lewinsky, chiar şi la douăzeci de ani de la declanşarea lui, continuă să rămână pentru noi toţi extrem de relevant.
NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia. Articolul a fost publicat anterior de revista MEDIUM.https://medium.com/@tdianu/scandalous-or-why-the-clinton-lewinsky-scandal-is-still-relevant-today-8e05d95d45f3
TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică și societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC, şi poate fi urmărit pe MEDIUM. https://medium.com/@tdianu
*****

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors