O SEARĂ FASCINANTĂ CU LEGENDARUL BOB DYLAN

Posted by Dorin Nadrau On February - 28 - 2018

Întâlnirea cu unul din cele mai celebre personaje ale secolului al XX-lea, simbol incontestabil al muzicii și poeziei militante, a fost, după cum mă așteptam, una emoționantă. În plus, un eveniment special în care să performeze un artist recent distins cu Premiul Nobel nu ți-e dat oricând. Măreția împrejurării a fost consolidată și de calitatea suplimentară a reputatului megastar de a fi primul muzician recompensat de Academia Suedeză pentru literatură care își motivează opțiunea astfel: „Bob Dylan a creat, în cadrul marii tradiții muzicale americane, noi moduri de expresie poetică”.

Showul, făcând parte din impresionantul turneu „Never Ending Tour 2017”, a fost, fără îndoială, unul de excepție, protagonistul și trupa sa alcătuită din instrumentiști admirabili oferind publicului un adevărat festin muzical ce a relevat cu prisosință performanțele uneia dintre cele mai emblematice figuri ale folkului american.

Cu toate amprentele lăsate de trecerea nemiloasă a timpului (barba cu fire albe și rare, obrazul destul de zbârcit, în contrast cu fața sa de adolescent din anii ’60-’70…), vocea sa, cu care a delectat de-a lungul deceniilor întreaga planetă, a rămas la fel de plăcută, atipică și pătrunzătoare.

Bob Dylan
foto: Bob Dylan

Alternând pe toată perioada spectacolului între cele două locuri preferate ale sale, respectiv între microfon și pianul amplasat pe scenă, Bob Dylan a prezentat un program care a inclus un număr de 20 de piese muzicale, după cum urmează: „Things Have Changed”, „It Ain’t Me, Babe”, „Highway 61 Revisited”, „Why Try to Change Me Now” (Cy Coleman cover), „Summer Days”, „Melancholy Mood” (Frank Sinatra cover), „Honest With Me”, „Tryin’ to Get to Heaven”, „Once Upon a Time” (Tony Bennett cover), „Pay in Blood”, „Tangled Up in Blue”, „The September of My Years” (Frank Sinatra cover), „Early Roman Kings”, „Soon After Midnight”, „Desolation Row”, „Thunder of the„ Mountain”, „Autumn Leaves” (Yves Montand cover), „Love  Stick”, „Blowin’ in the Wind”, „Ballad of a Thin Man”.

L-am admirat pe Bob Dylan din anii ’70, o influență serioasă având asupra mea regretatul Florian Pittiș, cel care ținea pe biroul său de director al „Radio 3 Net” (primul post care a început să emită exclusiv pe Internet) CD-urile sale cu Dylan de care nu s-a putut despărți până în ultima clipă. Asemenea multor tineri ai acelor vremuri, m-au fermecat cântecele de mare succes, piese-etalon ale muzicii pe care Bob Dylan aproape singur a inițiat-o, muzica de atitudine și protest, sau piesele de dragoste: „Blowin’ in the Wind”, „Don’t Think Twice, It’s All Right”, „Knockin’ on Heaven’s Door”, „Like a Rolling Stones”, „I want You”, „The Times They Are a Changin’ ”, „Forever Young”. Am fost întotdeauna impresionat de curajul artistului de a promova ideea de revoltă și condamnare a militarismului, dovedindu-se, invariabil, extrem de conectat pe problemele societății. Dylan a însemnat pentru mulți o simbioză între un poet și o chitară care denunța egoismul, violența, forța brută și consumerismul excesiv.

A început să cânte folk și country la începutul anilor ’60, trecând apoi la rock, blues și jazz și probând în mod constant un stil credibil și, mai ales, profund personal. Pe bună dreptate Bob Dylan a fost numit „portavocea unei generații”. A luat parte la Marșul pentru drepturi civile din anul 1963, împreună cu Joan Baez, „regina folkului”. Sub presiunea acelor momente, a compus și interpretat cântece de protest devenite faimoase. „Marșul asupra Washingtonului”, cu discursul lui Martin Luther King și mulțimea de manifestanți, cu artiști de valoare, ca Mahalia Jackson, reprezintă apogeul creației sale de protest civic. Cu un simț de observație apreciabil și cu un instinct de inovație lirică aparte, Dylan se va retrage din activismul civic, se va despărți de Joan Baez, va opta pentru alte căi artistice și va alege chitara electrică. Anul 1989, reprezentând libertatea pentru țările din estul european comunist, și anii imediat următori au produs o semnificativă transformare a sensului civilizației marcat de o tot mai mare secularizare, relativism și hedonism. Secolul al XXI-lea tinde către o lume globală, excesiv de uniformizată și tehnicizată digital. Aceste schimbări radicale marchează desigur și evoluția artistului a cărui personalitate nu poate ascunde însă un reflex nativ de nesupunere rebelă la convenții de orice fel. Evenimentele contemporane și-au pus amprenta și pe creația sa, Bob Dylan fiind, cu siguranță, implicat în istoria recentă ca un autentic artist, conștient că lumea de astăzi agrează paradoxurile, surprizele și showul mediatic, adică sunetul, imaginea și scena.

Îmi face plăcere să precizez că admirația particulară pe care o am față de strălucitul cântăreț, mult timp angajat politic, se datorează și relației speciale pe care acesta a dovedit-o cu trupa al cărei fan declarat sunt, Rolling Stones. Bob Dylan a colaborat de-a lungul anilor cu numeroși muzicieni de elită: Joan Baez, Emmilou Harris, Johnny Cash, Keith Richards, George Harrison, Ron Wood și a făcut parte din proiectul „The Travelling Wilburys”, un supergrup care îi includea pe George Harrison, Tom Petty, Jeff Lynne, Roy Orbison. Trebuie remarcat însă că între Rolling Stones și Dylan s-a stabilit o legătură insolită încă de la sfârșitul anilor ’60, când au refuzat să participe la Festivalul Woodstock, intrat în istorie, urmând apoi o serie de momente ce probează afinitățile comune și apropierea reciprocă, câteva chiar meritând să fie amintite: în 1972, când Jagger și-a serbat ziua de naștere la New York, Bob Dylan a participat și el, fiind în centrul atenției între invitați; în 1985, când Rolling Stones erau în Statele Unite, Dylan avea nevoie de doi chitariști pentru a putea performa la „Live Aid”, iar Keith Richards și Ronnie Wood i s-au alăturat prompt și necondiționat; în anul 1995, Mick Jagger alege piesa „Like A Rolling Stones” (cu un video excepțional) pentru albumul „Stripped”, declarând ca Bob Dylan este unul dintre cei mai mari muzicieni din istorie, acesta complimentându-l reciproc imediat într-un interviu cu aprecierea că Rolling Stones este, cu adevărat, cea mai mare trupă de rock’n’roll din lume și întotdeauna va fi, fiind și ultima, tot ceea ce a apărut după aceea, metal, rap, punk, având rădăcini ce duc la Stones; în aprilie 1998, Dylan are două apariții-surpriză în concertele Rolling Stones de la Buenos Aires și Rio de Janeiro, cântând împreună cu Jagger & Co. „Like A Rolling Stones”.

BD-LYRICS-CVR_hi-res-274x342

Personaj cunoscut ca dificil pentru producători, sarcastic cu oficialii și caustic cu jurnaliștii, Bob Dylan a fost o figură venerabilă a secolului trecut, un adevărat stindard al generației sale. Personalitate artistică cu multiple fațete, virulent sau tandru în compozițiile sale, Dylan evidențiază prin imaginea pe care o lasă anii săi de glorie, prin idei și teme, recordurile profesionale excepționale ale unui artist supranațional.

Se impune semnalat că Bob Dylan continuă să fie activ și prolific, cel de-al 37-lea album al său, înregistrat în 2016, intitulat „Fallen Angels”, fiind o neîndoielnică dovadă. Albumul conține versiunile cover a douăsprezece cântece americane clasice selectate de Dylan din operele unor diverși scriitori, cum ar fi: Johnny Mercer, Harold Arlen, Sammy Cahn și Carolyn Leigh. Trebuie menționat că toate piesele albumului, exceptând „Skylark”, au fost înregistrate înainte vreme de Frank Sinatra. Primit favorabil de critici pentru aprecierea în mod deosebit a interpretării vocale, calității producției și aranjamentelor trupei sale, „Fallen Angels” a fost nominalizat pentru „Best Traditional Pop Vocal Album” la „59th Annual Grammy Awards” în februarie 2017.

Dorin Nadrau
foto: Dorin Nădrău (S.U.A.)

Leave a Reply

VIDEO

TAG CLOUD

Sponsors